Modelul Psihosocial al Supradotarii A. Tanennbaum

Modelul psihosocial al supradotării – A. Tanennbaum

,,Creierul în sine nu produce produce supradotare" este premisa de la care a pornit Abraham Tanennbaum atunci când a propus un model de conceptualizare a supradotării pe baza a numeroase cercetări în domeniul psihologiei. Potrivit acestui model, pentru a identifica un copil supradotat suntem trimiși mereu la unul sau mai multe modele. De obicei, acestea se completează reciproc fără să se excludă. Studiile lui Tanennbaum realizate în domeniul psihologiei au evidențiat influențele sociale și rolul învățării creative. În mediul social reprezentat de familie, școală, grup de prieteni, timp liber și ariile profesionale au fost studiate influențele favorabile sau nefavorabile ale socializării asupra dotării. Modelul lui Tanennbaum evidențiază legătura strânsă între abilitate și realizare și a identificat rolul pe care îl are atât personalitatea copilului cât și caracteristicile mediului în care acesta este crescut și educat.

O definiție psihosocială a supradotării în care excelența este considerată produsul suprapunerii a cinci factori este propusă de Tanennbaum. Acești factori interni și externi care determină fenomenul supradotării descriu pe de o parte abilități intelectuale și non-inelectuale precum și atribute ale personalității, iar pe de altă parte, descriu caracteristici ale mediului și ale întâlnirii cu evenimente semnificative. Cei cinci factori sunt: abilitățile sau capacitățile generale, aptitudinile și abilitățile speciale, factori non-intelectuali (forță personală, devotament, putere de sacrificiu și alte trăsături ale personalității de succes), factori ambientali sau de mediu (căminul, școala și comunitatea care stimulează și ajută) precum și factorii întâmplători sau șansa (oportunități sau circumstanțe neprevăzute în stilul de viață obișnuit care pot duce la o realizare excepțională).

Abilitatea generală este reprezentată de factorul inteligență generală. De precizat este faptul că aceasta se regăsește în majoritatea performanțelor în toate ariile de expresie a talentului. Abilitățile speciale sunt reprezentate de aptitudini specifice individuale. Acestea permit obținerea performanțelor în domenii specifice. Din categoria factorilor non-intelectivi fac parte: motivația, conceptul de sine, perseverența în realizarea sarcinilor, capacitatea de a sacrifica recompensele pe termen scurt pentru a obține realizări pe termen lung, dorința de a împărtăși celorlalți propriile talente. Urmează factorii de mediu care sunt considerați de majoritatea autorilor deosebit de importanți chiar în stabilirea tipului de talent ce urmează a se dezvolta. Prin urmare, familia, grupul de prieteni, școala, comunitatea, instituțiile sociale și economice ale țării în care un copil este crescut și educat au un rol decisiv. La toți acești factori se mai adugă și factorul șansă, factor care poate fi crucial în evoluția și dezvoltarea unui talent. Aceste situații neprevăzute apărute în viața cuiva pot critica sau chiar recunoaște existența potențialului excepțional și îl pot încuraja.

În concluzie, autorul demonstrează că cei cinci factori combinați contribuie la dezvoltarea talentului și numai o abordare psihosocială poate susține înțelegerea multiplelor fațete ale supradotării și ale talentului.

Constantin Brâncuși a fost unul dintre cei mai importanți sculptori români care a adus contribuții deosebit de importante în ceea ce privește înnoirea limbajului și viziunea plastică în perioada contemporană. Brâncuși poate fi considerat un talent conform Modelului psihosocial al supradotării.

Potrivit acestui model al supradotării, în dezvoltarea unui talent sunt importante în egală măsură atât personalitatea individului cât și mediul în care acesta este crescut și educat. Astfel, supradotarea este determinată de numeroși factori interni și externi, factori referitori la abilități generale, speciale, factori non-intelectivi, caracteristicile de mediu și bineînțeles șansa sau oportunitatea.

Marele sculptor Constantin Brâncuși deține atât abilități generale cât și aptitudini specifice individuale care i-au permis obținerea de performanțe remarcabile în domeniul artei. În perioada copilăriei sale pleca destul de des de acasă lucrând ca ucenic în vopsitorii, ateliere, prăvălii și birturi. Încă de mic și-a dovedit priceperea la lucru manual în momentul în care a construit o vioară din materialele găsite în prăvălia în care lucra ca ucenic. Acela a fost un moment decisiv în viața sa, marea lui șansă deoarece, după această primă realizare, s-a hotărât să se înscrie la Școala de Arte și Meserii din Craiova cu scopul de a dezvolta aceste abilități. Imediat după aceea s-a înscris la Școala Națională de Arte Frumoase din București. Perseverent, fascinat de domeniu și deosebit de entuziasmat, Constantin Brâncuși a realizat în perioada studenției, chiar în primul an, lucrarea ,,Bustul lui Vitellius", lucrare ce a obținut o mențiune. În perioada imediat următoare a obținut două medalii de bronz și o medalie de argint pentru lucrările ,,Cap al lui Laocoon", ,,Studiu" și ,,Ecorșeu".

Încrezător în sine și mai ales în posibilitățile personale de a realiza ceva important, Brâncuși a decis că trebuie să plece la Paris pentru a se înscrie la prestigioasa ,,Ecole Nationale Superieure des Beaux-Arts". Din cauza faptului că trebuia să facă rost de bani pentru drum, a primit o comandă și anume aceea de a realiza un monument public în București, un bust al generalului medic Carol Davila. S-a stabilit ca plata pentru monument să fie oferită în două tranșe. Prima, înainte de începerea lucrului iar a doua, după finalizarea lucrării. După ce lucrarea a fost terminată, a fost prezentată în fața unui consiliu. Rezultatul nu a fost cel așteptat deoarece diferite persoane din consiliu aveau păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților iar unii au cerut chiar micșorarea nasului. Datorită inabilității consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși a plecat înfuriat din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a mai primi și cealaltă tranșă de bani care i-a fost promisă la finalizarea lucrării. Hotărât, dezinhibat, cu o puternică dorință de asumare a riscurilor, s-a hotărât să parcurgă drumul până la Paris pe jos. Mai târziu, Brâncuși a comentat acel incident după cum urmează: ,, ceva care se înnăscuse în mine și care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor." (sursa citatului: Wikipedia).

Un rol esențial în ceea ce privește dezvoltarea talentului îl au și factorii de mediu în care trăiește persoana respectivă, factori precum: familia, școala, grupul de prieteni, comunitatea, instituțiile sociale, economice și politice ale țării. Începându-și călătoria spre Paris, pe jos, Constantin Brâncuși s-a oprit la Viena și a lucrat o perioadă ca decorator de mobilier la un atelier. Tot acolo a vizitat numeroase muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Toate acestea și-au pus amprenta asupra lui prin faptul că sculpturile egiptene studiate în acele locuri i-au influențat opera mai târziu în viață.

Constantin Brâncuși a dovedit o abilitate excepțională de a selecta obiective de viață dificile. Fascinația pentru domeniul în care dorea să se perfecționeze și anume cel al sculpturii i-a insuflat putere să-și continue lunga lui călătorie, pe jos, până la Paris, pentru a se înscrie la acea școală renumită. Cu toate acestea, în apropiere de Luneville, un orășel din Franța, Brâncuși a fost surprins de o ploaie torențială, a căpătat o pneumonie infecțioasă și a fost primit la un spital de maici. Simțind că nu mai are putere să-și continue călătoria pe jos, s-a hotărât să parcurgă puținul drum care i-a mai rămas până la Paris cu trenul. Astfel, factorii sociali au avut un rol deosebit de important în dezvoltarea talentului lui Constantin Brâncuși. La începutul carierei sale, sculpturile lui erau de fapt reprezentări clasice ale formei umane. Acumularea de cunoștințe, îndemânarea și găsirea diferitelor soluții de modelare a materialelor s-au realizat în perioada școlarității. Astfel, talentul său s-a dezvoltat deoarece Brâncuși a reușit până la urmă la concursul de admitere la faimoasa ,,Ecole Nationale Superieure des Beaux-Arts" din Paris.

Cercul de prieteni a avut și el o contribuție semnificativă. Închiriind un atelier în Rue de Montparnasse, Constantin Brâncuși a intrat în contact cu avangarda artistică parisiană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Leger, Amedeo Modigliani și Marcel Duchamp. A realizat celebrele lucrări ,,Poarta Sărutului" și ,,Rugăciunea". Întors pentru scurt timp în România, participă la ,,Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură" unde obține premiul II iar un colecționar de artă îi cumpără sculptura ,,Somnul". Constantin Brâncuși participă cu regularitate la expoziții atât în Paris cât și în București unde prezintă lucrările care l-au făcut celebru și anume: ,,Pasărea măiastră", ,,Muza adormită" și ,,Domnișoara Pogany". Brâncuși deschide o expoziție în Statele Unite ale Americii care a făcut senzație și a mai participat la alte importante expoziții de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia. Mai mult decât atât și-a deschis propriul lui atelier în inima Parisului, un loc splendid, o lume creată anume pentru el, cu o atmosferă românească iar în România a fost redescoperit ca un geniu național din 1964.

Constantin Brâncuși a fost un artist genial, ,,unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" după cum a afirmat Jean Cassou. El a fost considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX deoarce sculpturile sale se evidențiază prin eleganța formei și o utilizare sensibilă a materialelor. Mai mult decât atât, se observă o combinație grandioasă între simplitatea artei populare românești și rafinamentul avangardei pariziene.

În concluzie, Constantin Brâncuși a fost o personalitate deosebit de talentată, un artist desăvârșit care a reușit să-și facă cunoscut potențialul excepțional prin artă. Talentul său a fost dezvoltat printr-o combinație reușită de influențe sociale cu alte trăsături ale personalității sale de succes.

Bibliografie: www.wikipedia.org