Modelul Familial Contemporan
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I. Delimitări conceptuale
I. 1. Definiții ale conceptului de familie
I. 2. Dinamica cuplului și a familiei moderne
CAPITOLUL II. Tipologia familiei
II. 1. Familia nucleară vs familia extinsă
II. 2. Tipologia familiei moderne – modele familiale alternative
II. 3. Comparație între vechiul și noul model de familie
II. 4. Responsabilitatea superioară a bărbatului
CAPITOLUL III. Modele alternative ale familiei – uniunile consensuale (concubinajul)
III. 1. Termenul uniune consensuală
III. 2. Factori asociați coabitării
III. 3. Concubinajul – parte a realității vieții sociale
III. 4. Motivele pentru care coabitează
III. 5. Scopul concubinajului
III. 6. Profilul celor care trăiesc în uniune consensuală
III. 7. Calitatea relației – oriemtări valorice
CAPITOLUL IV. Perspective și teorii asupra familiei
IV. 1. Perspectiva funcționalistă
IV. 2. Perspectiva feministă
IV. 3. Teoria schimbului social
IV. 4. Perspectiva creștină asupra familiei și coabitării
CAPITOLUL V. Piața maritală
V. 1. Mariajul ca “afacere”(schimb)
V. 2. Similaritate și complementaritate în alegerea partenerului
V. 3. Câștigul din căsătorie
CAPITOLUL VI. Cadru metodologic. Analiza factorilor sociali care influențează modelul familial contemporan
VI. 1. Obiectivele cercetării
VI. 2. Ipoteze
VI. 3. Metode și tehnici
VI. 4. Descrierea cercetării
VI. 5. Analiza și interpretarea datelor
VI. 6. Concluziile cercetării
VI. 7. Limitele cercetării
Concluzii
Bibliografie
Anexă 1. Ghid de interviu – cupluri necoabitante
Anexă 2. Ghid de interviu – cupluri coabitante
Anexă 3. Ghid de interviu – familii anterior necoabitante
Anexă 4. Ghid de interviu – familii anterior coabitante
Introducere
Modelul familial contemporan abordat în lucrare este influențat de anumiți factori sociali care au intervenit în familie și au adus schimbări semnificative în modul de constituire al familiei și a componenței acesteia.
Prin această lucrare sunt evidențiate modificările survenite în modelul familial contemporan iar accentul este pus în special pe una din formele alternative ale căsătoriei: uniunea consensuală (coabitarea/concubinajul). Aceasta este din ce în ce mai des acceptată în special de către tinerii societății actuale ca și formă de conviețuire a unor doi parteneri, considerând-o cea mai bună cale de a se cunoaște unul pe celălalt. Însă, vom urmări avantajele și dezavantajele acestui mod de conviețuire printre tinerele cupluri și nu numai.
În cadrul părții teoretice a lucrării am surprins tipologia familie moderne împreună cu caracteristicile specifice fiecăreia, subliniind definirea acestora, cauzele, motivele existenței unor astfel de modele familiale. Tot în cadrul părții teoretice am efectuat o comparație între vechiul și noul model familial, încercând să surprind realitatea socială și prin cercetări anterioare făcute de specialiști. Pentru a privi din mai multe unghiuri familia, a fost necesară scoaterea în evidență a unor perspective. Relația de cuplu, mariajul mai apoi, este influențat în primul rând de alegerea partenerului de cuplu marital.
În cea de-a doua parte, cea practică, am identificat obiectivele, ipotezele, descriind totodată metodologia cercetării, argumentând tehnica de eșantionare folosită precum și prezentarea grupului țintă inervievat. Acesta a cuprins patru categorii de cupluri: cupluri necoabitante, cupluri coabitante, cupluri căsătorite anterior necoabitante și cupluri căsătorite anterior coabitante. Pentru a putea face o comparație între aceste cupluri, am realizat o comparație între primele două categorii de cupluri și o alta între următoarele două, pentru ca mai apoi să pot concluziona eventuale diferențe sau asemănări între cupluri.
Ca urmare a efectuării cercetării, obiectivele care le-am avut în vedere, au fost îndeplinite, demonstrându-se existența și identificarea factorilor care influențează înclinația cuplurilor spre o formă sau alta de conviețuire.
CAPITOLUL I. Delimitări conceptuale
I. 1. Definiții ale conceptului de familie
Dicționarul de sociologie (Zamfir, C.și Vlasceanu, L. (coord.), 1993, p. 238) menționează două sensuri ale conceptului de familie: un sens larg, în contextul căruia familia reprezintă “un grup social ai cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopțiune și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii”. (definiție formulată de Murdock, 1949). În sens restrâns, familia ar desemna un cuplu căsătorit și copiii acestuia.
În dicționarul UNESCO, familia este înțeleasă ca o “formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe descendenții acestora prin relații strânse de ordin biologic, economic, psihologic și spiritual”, definiție care sugerează ideea conform căreia abordarea familiei se impune a fi realizată în strânsă legătură cu funcționalitatea sa în cadrul ansamblului social (Chipea Florica, 2001, p. 22).
Claude Levy-Strauss concepe familia ca pe “un grup de rude prin căsătorie, sânge sau adoptare, care trăiesc împreună, desfășoară o activitate economico-gospodărească comună, sunt legate prin anumite relații spirituale (ideologice și psihologice), iar, în condițiile existenței statului și dreptului și prin anumite relații juridice” (Damian, N., 1973, p. 58).
Familia este înțeleasă ca fiind: „o formă de comunitate umană, un grup primar, cu toate caracteristicile acestuia, care se deosebește de celelalte grupuri primare prin câteva caracteristici:” (Chipea Florica, 2001, p. 24-25)
unește membrii (persoane) prin relații de căsătorie, consangvinitate sau adopțiune;
de regulă membrii unei familii trăiesc împreună, alcătuind un singur menaj;
desfășoară o activitate economică comună;
membrii ei sunt legați prin anumite relații de ordin biologic, spiritual și ideologic, menținând și perpetuând cultura societății date;
își acordă sprijin emoțional-afectiv interacționând în cadrul rolurilor de soț-soție, mamă-fiu, mamă-tată, etc;
în condițiile statului și dreptului, grupul se întemeiază pe anumite reguli prevăzute în acte oficiale
„Familia este instituția etică și legală, legătura naturală de sânge este unicul spațiu unde omul se naște, se hrănește, iubește, este iubit, devine sociabil și fericit, dobândind conștiința și identitatea individuală și națională”. (Tuhuț Camelia p. 46)
Dicționarul de sociologie (Zamfir, C.și Vlasceanu, L. (coord.), 1993, p. 91-93) definește căsătoria ca o “modalitate acceptată la nivel social prin care două sau mai multe persoane constituie o familie”. Căsătoria presupune procese de adaptare la o nouă realitate, învățare de noi roluri sociale, schimbarea statusului social și a stilului de viață.
Căsătoria poate implica un aspect juridic (sancționarea formală de către o instituție legitimă) și un aspect religios (sancționarea formală de către o instituție religioasă, legitimă, a uniunii maritale). Căsătoria constituie condiția esențială pentru legitimarea urmașilor, le dă acestora un statut social acceptat. Ea are tendința de a fi o relație stabilă și de durată. (Chipea Florica, 2001, p. 108)
Alte definiții:
„Căsătoria este ca o cetate asediată. Cei dinăuntru vor să iasă, cei dinafară vor să intre.” (Iuga Viorel, 2008, p. 17 )
„Căsătoria este o relație între bărbat și femeie, lăsată de Dumnezeu pentru a fi o relație monogamă; ea este o legătură permanentă în care se împlinesc multe nevoi – nevoia de a iubi și de a fi iubit, nevoia de prietenie trainică, de a împărtăși, de comunicare, de satisfacție sexuală, de copii, nevoia de a fugi de singurătate. Căsătoria trebuie să fie o legătură de dragoste, reflectând dragostea lui Hristos pentru poporul Său, o legătură a dragostei jertfitoare unde bărbatul și soția au devenit una, un trup, o unitate.” (Iuga Viorel, 2008, p. 18)
„Căsătoria este ca două lame de foarfece atât de unite că nu pot fi separate. De multe ori se mișcă în direcții opuse, dar întotdeauna pedepsesc pe oricine se interpune între ele.” (Iuga Viorel, 2008, p. 18)
Divorțul reprezintă un fenomen psiho-social și juridic complex, formă finală de desfacere a vieții conjugale, cu efecte puternice asupra partenerilor de cuplu conjugal și a descendenților acestora. El reprezintă de fapt, ultima etapă în cadrul unui proces de erodare și de disoluție a cuplului marital.
I. 2. Dinamica cuplului și a familiei moderne
Prin noțiunea de cuplu înțelegem un “nucleu generativ al microgrupului familial, exprimând structural și funcțional modul în care două persoane de sex opus, după ce se căsătoresc, se intermodelează creator, dezvoltându-se, motivându-se, și determinându-se mutual, prin interacomodare și interasimilare, simultan în plan biologic, psihologic și social.
Cuplul este o structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se susțin, se dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale unul prin intermediul celuilalt); cuplul este rezultatul unui proces interacțional creator, multiconex și multinivelar. Relația de cuplu se desfășoară simultan în mai multe planuri:
intermotivațional (sexual–procreativ, socioafectiv);
intercomunicațional,
intercognitiv și interevoluativ,
interfuncțional (cooperare, competiție, conflict și raportul decizie – execuție a sarcinilor de rol familial);
interrelațional și de interdezvoltare biopsihosocială a personalităților maritale.
Sensul evolutiv al cuplului poate fi armonic, satisfăcător și stabilizator sau dizarmonic, nesatisfăcător și distorsionat, tinzând la disociere. Interacțiunile maritale au un caracter dinamic, orientând cuplul fie către stabilitate, coeziune și progres (atunci când sunt pozitive și mutual gratifiante), fie către instabilitate, disensiune și eventual dizolvare (atunci când sunt negative și mutual frustrante).
Dezvoltarea cuplului se bazează pe o serie de mecanisme psihosociale specifice de preacomodare, interacomodare, interasimilare și stratificare, având drept efect armonizarea, sincronizarea și compatibilizarea treptată a conduitelor de rol marital și parental, care instrumentează satisfacerea funcțiilor interne și externe ale familiei “ (Mitrofan I.,Mitrofan N., 1998).
CAPITOLUL II. Tipologia familiei
II. 1. Familia nucleară vs familia extinsă
În literatura de specialitate sunt operate o seamă de tipologii ale familiei, printre care (Chipea Florica, 2001, p. 68):
În raport de gradul de cuprindere al sistemului familial literatura de specialitate face distincție între familia nucleară și familia extinsă.
familia nucleară (sau simplă) constituită dintr-o pereche maritală (soț, soție) și urmașii ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Este denumită „nucleară” întrucât ea reprezintă „nucleul” pe care-l conțin toate celelalte tipuri de familie.
Pentru a conceptualiza diversele situații existente în realitate în cadrul acestui tip se utilizează conceptul de „diadă nucleară”, care desemnează ansamblul inter relațiilor care se stabilesc între două din cele trei poziții tip existente în cadrul familiei nucleare.
Într-o familie nucleară completă se pot stabilii următoarele diade (Stănoiu, A.; Voinea,M., 1983, pp. 7-9):
Diada soț-soție
Diada tată-copil
Diada mamă-copil
Literatura de specialitate consemnează faptul că, spre deosebire de societățile tradiționale, în care predominau familiile extinse, în societatea contemporană, familia caracteristică este cea de tip nuclear. (Chipea Florica, 2001, p. 69)
familia extinsă sau lărgită, este tipul de familie care cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude și generații, construite din cuplul conjugal și copiii lui, la care se pot adăuga părinții soțului și/sau ai soției, cu frații sau surorile cu soțul, soția și copiii acestora, precum și unchi sau mătuși ai cuplului.
II. 2. Tipologia familiei moderne – modele familiale alternative
Majoritatea cercetătorilor din domeniul familiei susțin idea că, în ultimele decenii, familiile din societățile contnucleară vs familia extinsă
În literatura de specialitate sunt operate o seamă de tipologii ale familiei, printre care (Chipea Florica, 2001, p. 68):
În raport de gradul de cuprindere al sistemului familial literatura de specialitate face distincție între familia nucleară și familia extinsă.
familia nucleară (sau simplă) constituită dintr-o pereche maritală (soț, soție) și urmașii ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Este denumită „nucleară” întrucât ea reprezintă „nucleul” pe care-l conțin toate celelalte tipuri de familie.
Pentru a conceptualiza diversele situații existente în realitate în cadrul acestui tip se utilizează conceptul de „diadă nucleară”, care desemnează ansamblul inter relațiilor care se stabilesc între două din cele trei poziții tip existente în cadrul familiei nucleare.
Într-o familie nucleară completă se pot stabilii următoarele diade (Stănoiu, A.; Voinea,M., 1983, pp. 7-9):
Diada soț-soție
Diada tată-copil
Diada mamă-copil
Literatura de specialitate consemnează faptul că, spre deosebire de societățile tradiționale, în care predominau familiile extinse, în societatea contemporană, familia caracteristică este cea de tip nuclear. (Chipea Florica, 2001, p. 69)
familia extinsă sau lărgită, este tipul de familie care cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude și generații, construite din cuplul conjugal și copiii lui, la care se pot adăuga părinții soțului și/sau ai soției, cu frații sau surorile cu soțul, soția și copiii acestora, precum și unchi sau mătuși ai cuplului.
II. 2. Tipologia familiei moderne – modele familiale alternative
Majoritatea cercetătorilor din domeniul familiei susțin idea că, în ultimele decenii, familiile din societățile contemporane au suportat transformări profunde. (Popescu Raluca, 2003, articol din Calitatea vieții, XIV, p.1; Popescu Raluca, 2002, p.3; Sociologia familiei, 2003/2004)
“În societatea modernă factorii sociali, economici și culturali au determinat schimbări în comportamentul nupțial și sexual determinând apariția unor noi tipuri de familie sau extinderea unor tipuri care anterior erau marginalizate. Procentul de familii nucleare este în scădere, existând unele țări în care mai mult de jumătate din populația adultă traiește în alte forme decât familia nucleară.” (Elemente de demografie, p.72 – www.univermed-cdgm.ro/dwl/cap2.pdf Consultat la 10.11.2009)
În acest context putem întâlni:
Menaje formate dintr-o singură persoană care a optat pentru celibat definitiv
Menaje familiale formate din două persoane care conviețuiesc împreună
Menaje nefamiliale formate din persoane între care nu se stabilesc relații sexuale
Menaje formate dintr-un singur părinte și unul sau mai mulți copii
Familii nucleare propriu-zise
Familii formate din mai multe generații
Menajele/ familiile prezentate mai sus au avut, în ultimii ani, o dinamică diferită, deținând o pondere diferită de la o societate la alta. Ponderea familiei nucleare a scăzut îm toate țările Europei, crescând ponderea familiei consensuale, a familiei monoparentale și a menajelor nefamilale.
Printre modelele familiale alternative se numără:
Concubinajul
Celibatul
Familiile monoparentale
Familia mixtă sau reconstituită
Familii homosexuale
Concubinajul este acea situație în care un cuplu care are o relație sexuală locuiește împreună fără să fie căsătorit – a devenit cea mai răspândită formă de model familial alternativ. Mai multe despre concubinaj voi detalia într-un capitol special consacrat acestui model alternative al familiei. Coabitarea nu a fost dintotdeauna în atenția societății. Dar odată cu creșterea numărului celor care au ales această formă de conviețuire, coabitarea a intrat în atenția opiniei publice și a devenit tolerată în multe societăți.
(http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/Coabitatea232238163.php Consultat la 5.03.2010)
Celibatul
Creșterea numărului de persoane care aleg să trăiască singure se datorează:
tendinței de a se căsători mai târziu – în prezent oamenii se căsătoresc cu aproximativ trei ani mai târziu decât în anii `60
creșterii ratei divorțurilor
creșterii speranței de viață – există un număr mare de persoane vârstice al căror partener de viață a decedat.
(Elemente de demografie, p.73 – www.univermed-cdgm.ro/dwl/cap2.pdf Consultat la 10.11.2009)
Familiile monoparentale se referă la menajele formate dintr-un singur părinte și copiii acestuia, menaje care pot apărea fie datorită divorțului sau decesului unuia dintre soți, fie abandonului, adopției sau a creșterii copiilor în afara căsătoriei. A crescut foarte rapid ponderea acestor tipuri de menaje.
“Familia monoparentală deși realizează o serie de funcții ale familiei nucleare, are anumite particularități. În general nivelul mediu de viață al familiilor monoparentale este mai scăzut, iar gradul de satisfacție al părinților singuri privind viața familială este mai redus decât al cuplurilor. Funcția sexuală și cea reproductivă sunt minimalizate datorită separării fizice dintre cei doi soți și datorită dificultății părintelui rămas cu copiii de a-și găsi un partener compatibil„. (Chipea Florica, 2001, p. 308)
Cu toate că în societățile simple, tradiționale există cazuri de familii cu un singur părinte, ele sunt rare și au drept cauză moartea soțului, fiind, totodată, în general temporare, practicându-se foarte frecvent recăsătoririle. Modalitățile prin care se ajunge la starea de familie monoparentală (care într-o majoritate covârșitoare, este matriparentală, matrifocală) sunt: divorțul sau separarea; moartea unuia dintre soți; nașterile neprogramate în afara căsătoriei, decizia de a avea copii fără a te căsători. Toate aceste situații, mai puțin ultima, nu înseamnă automat existența de durată a familiei cu un singur părinte. Recăsătorirea ar putea putea fi o posibilitate pentru părintele din familia monoparentală. (Iluț Petru, 2005, p.197)
Societățile moderne și postmoderne fac posibilă existența familiilor monoparentale, dar pentru marea lor majoritate viața nu este deloc roz. Copiii din aceste familii au mai mari șanse decât cei biparentali să nu termine liceul sau colegiul, adolescentele să rămână însărcinate, băieții să comită infracțiuni, să ajungă la închisoare și/sau șomeri. (Iluț Petru, 2005, p.198)
Familia mixtă sau reconstituită – familia în care părinții au mai fost căsătoriți și au
divorțat sau și-au pierdut partenerul. Ei vin cu proprii copii în noua căsătorie, dar pot avea și copii comuni.
Familiile homosexuale
Mulți bărbați și femei homosexuali trăiesc în prezent în relații stabile; unii chiar s-au căsătorit formal deși aceste ceremonii nu au relevanță în fața legii. Toleranța față de homosexualitate a fost însoțită de o tendință crescândă a tribunalelor de a acorda custodia copiilor unor mame care trăiau în relații homosexuale. În plus, tehnicile de inseminare artificială acordă șansa femeilor de a putea avea copii fără relații heterosexuale. (Elemente de demografie, p.74 – www.univermed-cdgm.ro/dwl/cap2.pdf Consultat la 10.11.2009)
Creșterea numărului de persoane care optează pentru modele familiale alternative se datorează fenomenelor și proceselor sociale obiective care au antrenat modificări la nivelul structurii și funcției familiei: angajarea femeii în activități extrafamiliale; procesul de mobilitate teritorială; urbanizarea și modernizarea; creșterea independenței economice a tinerilor; creșterea gradului de școlarizare a populației; creșterea permisivității sociale la noile forme de comportament; efecte de contagiune, de împrumut a unor modele comportamentale de la un grup la altul și chiar de la o societate la alta.
Normalitatea vs anormalitatea familiei
Se consideră că sunt normale familiile care îndeplinesc toate funcțiile sociale ale familiei în mod adecvat, iar cele care nu realizează una sau mai multe funcții se consideră că sunt familii anormale, deficitare sau carențate.
Sociologul Henri Stahl consideră că normalitatea poate fi înțeleasă în următoarele sensuri:
În accepțiunea curentă normal este ceea ce este frecvent întâlnit. Familia normală este cea care este compusă din soț, soție și copii, iar nenormală aceea căreia îi lipsește unul din parteneri (prin divorț, abandon,deces) și în acest caz se numește familie descompletată sau familia în care lipsesc copiii și atunci, consideră Stahl, vorbim de familie incompletă.
Normalitatea poate fi înțeleasă și în strânsă legătură cu baza juridică a familiei. În acest caz, sunt normale familiile întemeiate prin căsătorii efectuate conform legislației actuale, iar nenormale familiile care eludează, transgresează legalitatea și trăiesc în concubinaj sau în cadrul altor modele de viață, alternative vieții de familie.
Sub aspect etic se consideră că sunt normale, familiile întemeiate pe dragoste reciprocă, respect și stimă între parteneri și anormale sau imorale familiile întemeiate conform unor interese materiale, unor calcule care să urmărească alte scopuri decât întemeierea familiei și realizarea funcțiilor sociale ale acesteia. (Florica Chipea, 2001, p. 78-79)
II. 3. Comparație între vechiul și noul model de familie
Cercetătorii din domeniul familiei susțin că, în ultimele decenii, familia din societățile contemporane a suferit transformări importante, însă totuși familia continuă să reprezinte o instituție fundamantală în societate. (Popescu Raluca, 2009, p. 17)
Familia pare tot mai integrată în dinamica societății, tot mai mult condiționată de schimbările economice și sociale, influențând, la rândul ei, evoluția de ansamblu. Conceptul clasic de „structură a familiei” se asociază în prezent cu cel de „restructurare a familiei”. Familia modernă se caracterizează printr-o accentuată flexibilitate a structurii de autoritate și putere. Relația modernă surprinde reciprocitatea puterii și autorității, pe diferite nivele și în diferite intensități, în contextul mai general al unui egalitarism afirmat și, tot mai des, pus în practică. (Ciupercă Cristian, 1999, articol din Sociologie românească, p.82)
Odată cu schimbările din ultimele decenii, apar noi stiluri de viață, o filosofie a libertății și experimentării. Familia suferă și ea importante modificări în structura, compoziția și relațiile din cadrul acesteia.
În cercetarea întreprinsă de Paula A. Tufiș, putem observa distribuția a trei tipuri de familii (familii intacte, monoparentale și uniuni consensuale):
Figura 1. (Tufiș Paula A., p.3)
Cele trei grupuri studiate aici sunt:
• Părinți în uniuni consensuale (cupluri necăsătorite, formate din locuiesc împreună, cu cel puțin un copil sub 18 ani în întreținere)
• Părinți în familii monoparentale (familii form un copil sub 18 ani în întreținere)
• Părinți în familii intacte (familii formate din doi părinți căsătoriți cu cel puțin un copil sub 18 ani în întreținere, cei doi adulți fiind părinții biologici ai copilului)
Preferința pentru uniune consensuală e mult mai accentuată în jurul vârstei de 18 – 34 ani (chiar având și copii), observând că (cel puțin în 2008, dar și actualmente) după intervalul 35 – 44 ani, uniunile consensuale sunt mai puțin întâlnite.
Figura 2. (Tufiș Paula A., p.6)
Motivele cel mai des invocate pentru care indivizii preferă să trăiască în uniune consensuală
Tabel 1. Sursa: Ancheta “Viața de familie” (Soros, 2008) (Popescu Raluca, 2009, p.118)
Cea mai importantă condiție pentru o căsnicie fericită (%)
Tabel 2. Sursa: Barometrul de opinie publică „Viața în cuplu” (Soros, 2007) (Popescu Raluca, 2009, pag 57)
II. 4. Responsabilitatea superioară a bărbatului
Toate studiile asupra condițiilor fericirii conjugale au pus în lumină responsabilitatea soțului.
Caracterul soțului are o importanță mai mare decât cel al soției în realizarea fericirii conjugale. Prin intermediul unor cercetări longitudinale efectuate de L.M.Uhr (1957), s-a ajuns la concluzia că trăsăturile de personalitate ale soțului la începutul căsătoriei, în faza de ajustare la viața conjugală, antrenează insuccesul viitor al cuplului. Adica, reușita sau eșecul căsniciei se joacă în timpul primilor ani, și factorul principal al fericirii sau nefericirii este reprezentat de stilul general de comportament, de ansamblul trăsăturilor de personalitate, de modul de a fi, de a gândi și de a reacționa a soțului. Dezechilibrul conjugal care a luat naștere în primii ani din căsnicie nu poate fi reparat.
Atitudinile soțului în raport cu soția în primii ani de căsnicie sunt foarte importanți pentru adaptarea soției la căsnicie
Atitudinile pozitive ale soțului față de soție sunt funcție de imaginea pe care soțul o are despre el însuși. (Tuhuț Camelia, p. 48)
CAPITOLUL III. Modele alternative ale familiei – uniunile consensuale (concubinajul)
III. 1. Termenul uniune consensuală
Uniunea consensuală, coabitarea, concubinajul, căsătoria de facto, etc, sunt termeni care fac referire la cuplul necăsătorit care trăiește împreună. Începând cu anii 1970 această formă de conviețuire a cunoscut o răspândire fără precedent în istoria modernă. Până acum câteva decenii, concubinajul era rar întâlnit și reprezenta un subiect definit social drept tabu.
(Popescu Raluca, 2009, p. 101)
Concubinajul reprezintă o situație de fapt și el se definește întotdeauna prin raportare la căsătorie, între cele două existând asemănări și deosebiri. Indiferent dacă este o simplă etapă premergătoare căsătoriei sau un stil de viață rezultat dintr-o relație de lungă durată sau definitivă, concubinajul se definește prin raportare la căsătorie. În dicționarul de drept privat, concubinajul este definit ca fiind ”o conviețuire cu caracter de relativă stabilitate, între un bărbat și o femeie care nu sunt uniți între ei prin căsătorie”. Fiind o simplă stare de fapt, legea nu-i recunoaște nici un fel de efecte juridice proprii. Dicționarul explicativ al Limbii Române oferă următoarea definiție pentru concubinaj: „conviețuirea unui bărbat cu o femeie, fără îndeplinirea formelor legale ale căsătoriei; căsătorie nelegitimă”. În literatura de specialitate, concubinajul a fost definit ca o conviețuire de fapt între un bărbat și o femeie pe o perioadă relativ mai îndelungată de timp. (DAGHIE Nora Andreea, 2007, pp. 37-55,)
În termenii lui Giddens (2000), uniunea consensuală este în esența sa o “relație pură”. Relația pură este o “situație unde relația socială a fost inițiată numai pentru ea însăși, pentru ceea ce poate obține fiecare persoană dintr-o asociere susținută cu cealaltă, și se continuă numai în măsura în care amândoi partenerii consideră că le aduce suficiente satisfacții pentru ca fiecare s-o mențină” (Giddens, 2000, p. 59). Respingând oficializarea, partenerii se străduiesc să obțină o relație autosuficientă. Limitele în care funcționează relația nu sunt impuse din afară ci sunt stabilite de comun acord. Partenerii își stabilesc propriile norme, privind de exemplu fidelitatea sexuală sau responsabilitățile casnice, reguli care nu au însă nici o referință socială exterioară, ca în cadrul căsătoriei. Succesul relației se bazează pe încercările de compatibilizare, de înțelegere reciprocă. (Popescu Raluca, 2009, p. 101)
III. 2. Factori asociați coabitării
Motivațiile pentru care cuplurile coabitează sunt dintre cele mai diverse: de la dificultăți financiare sau lipsa de încredere în viitorul relației până la considerente de ordin valoric. Profilul celor care intră în uniune consensuală tinde să fie diferit de al celor căsătoriți: sunt indivizi vulnerabil economic sau social, cu experiențe de viață mai puțin obișnuite sau mai liberali și nonconformiști.
Vârsta. Coabitarea este semnificativ mai răspândită la categoriile de vârsta mai tinere, până în 35 de ani. În literatură este folosit adesea termenul de coabitare juvenilă, desemnând astfel principala categorie de vâsrtă în care acest mod de viață este mai răspândit
Sexul. Bărbații dezvoltă de-alungul vieții relații consensuale într-o mai mare măsură comparativ cu femeile. Bărbații au o vârstă mai ridicată la căsătorie și mai multe experiențe intime premaritale comparativ cu femeile. Complementar, mai mulți bărbați aleg să nu se căsătorească.
Statusul socio-economic. Deși coabitarea nonmaritală a intrat în atenția cercetătorilor ca mod de viață răspândit printre studenți începând cu anii 1960, aceștia au fost numai “imitatorii” nu “inovatorii”. Multiple studii confirmă faptul că nivelul scăzut de educație, statutul ocupațional precar sau veniturile insuficiente corelează cu preferința pentru coabitare .
Securitatea economică reprezintă un factor cheie în întemeierea familiei. Indivizii din mediile sărace amână sau abandonează ideea căsătoriei datorită resurselor economice insuficiente. Menajul comun a reprezentat de-alungul timpului „căsătoria săracului”. În ciuda generalizării fenomenului la toate categoriile de populație, chiar și astăzi ratele de coabitare tind să fie mai ridicate la cei mai puțini educați, săraci, sau vulnerabili pe piața muncii.
Totuși, trebuie punctat că între cei cu educație ridicată, studenții reprezintă o categorie specială în care rata de coabitare este ridicată. Primele studii despre uniuni consensaule au apărut de altfel pe această categorie de populație. Prin traiul în comun, aceștia își satisfac nevoia de dragoste și intimitate sexuală fără a fi supuși constrângerilor și controlului părinților sau a îngrădirilor legale.
Familia românească contemporană tinde să devină mai curând un barometru al schimbărilor sociale și economice care au afectat țara noastră. (Robu Viorel, p. 2)
O serie de factori care țin de istoria familială și maritală a indivizilor sunt asociate de asemenea preferinței pentru neoficializarea relației. Indivizii care au crescut în familii dezorganizate sunt mai înclinați să aleagă să trăiască în uniune consensuală, la fel și cei care au avut experiențe maritale eșuate (divorțați, separați). Mamele singure este mai probabil să intre în relații de coabitare, la fel și tații care au obligații de suport față de copii din afara căsătoriei sau din căsătorii anterioare.
Coabitarea este mai răspândită în cazul cuplurilor eterogene etnic, religios, rasial sau educațional. Conviețuirea reprezintă un răspuns la presiunile și sancțiunile sociale cu care cuplul s-ar putea confrunta în cazul oficializării.
Orientări valorice. Indivizii care coabitează tind să perceapă normele sociale în termeni mai flexibili. Coabitarea presupune un angajament mai scăzut al partenerilor din punct de vedere economic sau social, prin urmare este considerată o formă de conviețuire mai flexibilă și mai egalitară comparativ cu căsătoria.
Din cercetările comparative cu cuplurile căsătorite, a reieșit o orientare valorică diferită a cuplurilor care coabitează: tind către egalitarism, liberalism politic, au o disponiblitate mai mare la risc, sunt mai puțin religioși iar cu privire la relație, au orientări valorice mai puțin tradiționale legate de familie, sunt mai individualiști și manifestă un angajament mai scăzut . Nu este însă clar dacă valorile mai egalitare, flexibile și tolerante ale cuplurilor consensuale sunt explicabile prin faptul că indivizii cu acest profil se angajează mai degrabă în relații de coabitare sau însăși experiența coabitării (mai puțin reglementată și cu mai puțin suport legal și social, și deci mai vulnerabilă) induce acest efect asupra atitudinii indivizilor. (Popescu Raluca, 2009, p. 105-107)
Având în vedere influența tuturor factorilor menționați anterior, se poate concluziona că uniunile consensuale sunt relații mai fragile comparativ cu cele încheiate prin căsătorie. Durata de viață a coabitărilor este mai redusă decât cea a căsătoriilor. Suportul social mai redus al relației, dificultăți de integrare profesională și socială în general, experiențe familiale negative, atitudinile mai deschise și o disponiblitate mai mare la risc sau comportamente nonconvenționale, sunt elemente care afectează negativ calitatea relației consesnuale.
Coabitarea premaritală sau nonmaritală este asociată cu un angajament (devotament, responsabilitate reciprocă) mai redus al partenerilor, o satisfacție mai scăzută față de relație și cu o probabilitate mai ridicată ca partenerii să de despartă. Relațiile de concubinaj sunt în general conflictuale și chiar mai violente (violența nu este patriarhală, ci reciprocă, și nu neapărat fizică, cât mai ales verbală). Aceleași tendințe au fost suprinse și pentru cuplurile căsătorite dar care au coabitat anterior căsătoriei. Și acestea se caracterizează printr-o calitate a relației mai scăzută și printr-o probabilitate mai mare de divorț comparativ cu cuplurile căsătorite fără să coabiteze anterior.
III. 3. Concubinajul – parte a realității vieții sociale
În țara noastră familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită, pe principiile moralei, pe respectul, pe egalitatea dintre bărbat și femeie, pe comunitatea de idealuri, afecțiunea, încrederea și sprijinul reciproc dintre membrii ei, pe îmbinarea armonioasă a intereselor personale cu cele obștești. Căsătoria reprezintă „izvorul de căpetenie a legăturilor ce se stabilesc între membrii unei familii celula de bază a societății noastre”. În țara noastră, deși, în marea majoritate a cazurilor izvorul de bază al legăturilor de familie se află în căsătorie, realitatea vieții sociale confirmă și existența concubinajului, ca legătură bazată pe înțelegerea dintre un bărbat și o femeie, în sensul de a conviețui în acest mod. (DAGHIE Nora Andreea, 2007, pp. 37-55)
La recensământul avut loc în 2002 în România, printre itemii de cercetare unul dintre fenomenele cercetate a fost starea civilă de fapt. Starea civilă de fapt evidențiază dacă persoana trăia sau nu în uniune consensuală. S-a considerat că trăiesc în uniune consensuală, persoanele care au declarat că locuiesc, trăiesc (conviețuiesc) cu un/o partener/parteneră, fără forme legale de căsătorie, având o reședință comună cu partenerul/partenera, indiferent de starea civilă legală declarată de aceștia. Indiferent de sex, stare civilă, carieră, indiferent de clasă socială sau de mediul în care locuiesc cei care coabitează în România ating un număr de 828122 de persoane. Majoritatea celor care trăiesc în concubinaj sunt cei care nu au fost căsătoriți niciodată, în număr de 609121 de persoane; urmați de cei care sunt divorțați care ating numărul de 148182, văduvi 59062 și apoi de cei căsătoriți 11757. Potrivit acestor statistici definiția conform căreia concubinajul poate fi format dintre două persoane căsătorite cu alți parteneri decât cu concubinii este validată. (http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/Coabitatea232238163.php Consultat la 5.03.2010 și 12.04.2010 )
Figura 3. Starea civilă legală și starea civilă de fapt
Figura 4. Populația care trăiește în concubinaj, împărțită pe județe
(Sursa: http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/Coabitatea232238163.php Consultat la 12.04.2010)
Apărută inițial ca o formă liberă de reglementările juridice, astăzi coabitarea este în foarte multe țări doar un alt fel de căsătorie, fiind reglementată juridic după aceleași principii. În condițiile răspândirii acestei forme de conviețuire, multe țări au luat inițiativa recunoașterii lor oficiale. Probabil cele mai grave probleme asociate acestui tip de relație sunt în special de natură juridică, drepturile și responsabiltățile fiind reglemetate doar pe baza liberei înțelegeri și negocieri între parteneri. În cazul apariției unei dizabilități sau a altui eveniment care provoacă dependență, sau în cazul destrămării cuplului, fie prin separare, fie prin deces, indivizii nu beneficiază de niciun fel de drepturi. Mai mult, copii rezultați dintr-o astfel de relație se pot confrunta cu dificultăți de ordin juridc. (Popescu Raluca, Uniunile consensuale în România)
Legea română nu recunoaște concubinajul ca formă de conviețuire. Potrivit prevederilor Codului familiei, în România, statul ocrotește din punct de vedere legal căsătoria și familia, adică apără interesele mamei și copilului și recunoaște căsătoria în fața ofițerului de stare civilă fără să facă vreo referire la concubinaj. Cu alte cuvinte nu există un semn de egalitate între căsătorie și concubinaj.
La nivel European, legislația referitoare la coabitare este foarte diversă. În 1989, Danemarca a fost prima țară care a introdus “patereriatul înregistrat” ca formă legalizată inclusiv pentru cuplurile de același sex. În prezent parteneriatul este legiferat în majoritatea țărilor din Europa Occidentală (cu excepția notabilă a celor catolice mediteraneene): Denemarca (1989), Norvegia (1993) Suedia (1995), Islanda (1996, doar pentru cuplurile de același sex), Belgia, (1998), Olanda (1998), Franța (1999), Portugalia (1999), Elveția (2001), Germania (2001, doar pentru cuplurile de același sex), Finlanda (2002), Noua Zeelandă (2004), Luxemburg (2004), Andora (2005), Marea Britanie (2005, doar pentru cuplurile de aceșai sex), Cehia (2006), Slovenia (2006, doar pentru cuplurile de același sex), Irlanda (2008), Ungaria (începând cu 2009). Așa cum se poate remarca, în mod surprinzător, în câteva țări reglementările legale vizează numai parteneriatele între cuplurile de același sex, celelalte rămânând în continuare un mod de viață informal. În SUA de asemenea, foarte multe dintre state au adoptat o lege referitoare la concubinaj, sub denumirea de parteneriat domestic sau „common-law marriage” sau „căsătorie de facto”. Olanda a fost prima țară care a instituit căsătoria între personae de același sex începînd cu 2002, Belgia fiind a doua, în 2003. Căsătoria între cuplurile de același sex mai este legală în: Spania (2005) și Norvegia începând cu 2009. (Popescu Raluca, Uniunile consensuale în România)
Majoritatea statelor europene au legiferat concubinajul mai ales din cauza numărului mare de copii născuți din cupluri necăsătorite. Pe locul întâi se află Islanda cu 65 % dintre copii proveniți din relații de concubinaj, urmată de Danemarca și Suedia cu 55 %, în timp ce în Marea Britanie proporția este de 40 %. Și la noi, recensământul populației din 2002, a dovedit că din ce în ce mai multe cupluri de tineri aleg să trăiască împreună fără să-și legalizeze relația. Fenomenul uniunii consensuale (concubinajul ) a început să câștige teren în detrimentul căsătoriei, astfel încât pentru prima dată s-a impus necesitatea înregistrării uniunii consensuale, ca tip de aranjament marital neconvențional. Potrivit datelor puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică ( INS ), 828.000 de persoane au răspuns că trăiesc în concubinaj, ceea ce înseamnă 3,8 % din populația României. Însă cifra reală, susține sociologul Maria Voinea, s-ar putea să bată spre un milion de persoane.
Dintre persoanele care au declarat că trăiesc în uniune consensuală, 73,6% erau necăsătorite, 17,9 % divorțate, 7,1 % văduve și 1,4 % căsătorite (în acest caz, au recunoscut că, în afara relației legalizate, mai au o relație cu un amant/o amantă). Aproape jumătate dintre cei care au ales concubinajul sunt necăsătoriți și au vârste cuprinse între 20 și 34 de ani.
În România ponderea uniunilor consensuale este relativ mică. Datele de la ultimul Recensământ din 2002 (de altfel și prima dată când au fost înregistrate oficial) indică o pondere scăzută a acestora: 828 mii persoane (numai 3,9% din totalul populației), 3,2% în mediul urban și 4,6% în mediul rural trăind în astfel de uniuni. Din totalul gospodăriilor, cele de acest tip reprezintă 6,5%. Date de anchetă mai recente estimează valori mai ridicate: 5,5% (BOP, Soros, 2007) sau 5,7% din populație (Viața de familie, Soros, 2008).
Valorile sunt considerabil mai scăzute comparativ cu Europa Occidentală. În Danemarca, una din cinci familii sunt de acest tip. Valori de peste 10% din totalul uniunilor se înregistrează și în Finlanda, Norvegia, Estonia, Olanda, Marea Britanie sau Austria. Totuși, în România uniunile consensuale înregistrează o valoare mai ridicată însă comparativ cu unele țări estice (Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania) sau mediteraneene (Italia, Spania, Grecia sau Portugalia). (Popescu Raluca, Uniunile consensuale în România)
Preferința pentru uniunea consensuală se reflectă și în scăderea numărului de căsătorii. Potrivit datelor INS, în 2002 s-au înregistrat 129.018 de căsătorii, cu 30 % mai puține față de 1990. De altfel, numărul căsătoriilor înregistrate în 2002 a fost cel mai mic din toată perioada postbelică, înscriindu-se în tendința de scădere continuă care a început încă din 1991. În situația în care societatea preferă concubinajul și nu căsătoria, o lege care să-l reglementeze și să ofere protecție socială acestei categorii de cupluri devine imperios necesară. (DAGHIE Nora Andreea, 2007, pp. 37-55)
Recunoașterea legală a uniunilor se face printr-un contract, o înțelegere de coabitare, semnat de ambii parteneri și în care sunt reglementate drepturile și responsabilitățile ambelor părți. Sunt stipulate printre altele modul de împărțire a cheltuielilor de trai pe durata relației, modul de împărțire a bunurilor comune în cazul în care relația se termină dar și reglementări referitoare la păstrarea bunurilor separate achiziționate înainte. Și din punct de vedere fiscal, în unele cazuri și din punct de vedere al beneficiilor sociale sau din asigurări (sănătate, pensii) cuplul consensual beneficiază de aceleași avantaje ca și cuplul legal constituit.
În ciuda legalizării, cele mai multe cupluri continuă să coabiteze informal. Țările Scandinave au ratele de coabitare informală cele mai ridicate, urmate de Europa Centrală, Slovenia și Estonia, fără ca uniunile legalizate să dețină ponderi înseminate în aceste țări.
Coabitarea este în fapt un fenomen greu de măsurat datorită varietății formelor sale. Din punct de vedere legal, există parteneriate înregistrate și neînregistrate, din punct de vedere al tipului de relație de cuplu, există parteneriate între persoane de sex opus și de același sex (de altfel cuplurile homosexuale au exercitat presiuni notabile pentru recunoașterea unor astfel de forme de conviețuire). În aceste condiții, starea civilă a unei persoane devine foarte greu de măsurat. În țările Scandinave statutul marital legal este definit pe două dimensiuni diferite, una în relație cu căsătoria și alta în relație cu parteneriatul legal. Astfel, departamentele de statistică înregistrează starea civilă fie prin statutul persoanei în funcție de căsătorie (căsătorit, separat, divorțat, văduv) fie prin statutul persoanei în funcție de parteneriat (Popescu Raluca, Uniunile consensuale în România)
III. 4. Motivele pentru care coabitează
Putem vorbi de cauze ale coabitării și în același timp de motive ale coabitării. Dar se poate vorbi și de un șir de evenimente sau factori determinanți pentru acest tip de conviețuire. Totul începe cu prima noapte petrecută la el sau la ea. Apoi a doua seară petrecută la partener impune din partea celuilalt aducerea câtorva lucruri personale pentru a doua zi dimineața. Puțin câte puțin ajungi să locuiești cu partenerul tău și așa se ia decizia de a sta în concubinaj. Coabitarea ia imaginea unui proces de migrare în care cuplurile ajung fără a fi conștiente la acest mod de conviețuire. Cauzele sau motivele coabitării sunt diverse și diferite de la cuplu la cuplu.
Un prim motiv care poate duce la coabitare este faptul ca aceasta formă de conviețuire este considerată mai convenabilă din punct de vedere financiar. Mulți tineri (în mod special studenții) care trăiesc în concubinaj ajung la această forma de conviețuire din motive economice. Dar nu doar tinerii trăiesc in concubinaj. Cei care coabitează aparțin tuturor claselor socio – economice și grupelor de vârsta. Așadar se poate vorbi despre coabitare la cei săraci, la cei din clasă mijlocie și la cei mai înalți oameni pe treptele sociale și se poate vorbi despre concubinaj la tineri și la vârstnici care rămași văduvi nu se mai căsătoresc, dar acceptă o relație de concubinaj, fără a oficializa această relație. Cei care aleg coabitarea nu fac parte doar din categoria oamenilor de rând, ci cupluri de concubini se găsesc și între oamenii cu stare financiară foarte buna; ceea ce face ca acest motiv sa nu fie singurul motiv pentru a alege aceasta formă de conviețuire. Cei care aleg coabitarea din cauza financiară trebuie să se gândească bine ce vor avea de cheltuit pentru copiii pe care îi vor avea.
Un alt motiv al coabitării este cel al compatibilității. Este des întâlnită ideea că nu poți afla cât ești de compatibil cu o persoană decât în urma locuirii împreună. Acesta pare să fie la baza coabitării ca și căsătorie de proba, sau ca și un pas necesar înaintea căsătoriei. Sunt oameni care coabitează pentru a testa relația. Ei sunt hotărâți să se căsătorească și locuiesc împreună pentru a vedea cât de bine se înțeleg. Marea majoritate nu reușește însă să depășească o perioadă mare de coabitare și se despart. În alte situații coabitarea durează chiar o viață întreagă și la vârsta bătrâneții cei doi se hotărăsc să-și legalizeze relația prin căsătorie.
Universitatea din Essex a întreprins un studiu care arată ce se întâmplă cu relațiile de concubinaj după 10 ani; rezultatul acestui studiu confirmă teoria că cei mai mulți concep concubinajul ca o căsătorie “de probă”.
Figura 5. Sursa: (Elemente de demografie, p.73)
O altă cauză a coabitării ar fi faptul că multe căsnicii se termină prin divorț de unde s-a și format această părere greșită despre căsătorie. Pentru unii coabitarea este doar din dorința de a nu fi singuri sau singure și din cauză că dorința lor de a fi iubiți este atât de mare încât acceptă și acest compromis. Nu este vorba neapărat de o preferință a lor. Acești oameni cedează automat, atât de mare este frica de a nu rămâne singuri. Rata mare a divorțurilor face ca instituția căsătoriei să nu mai fie atât de dorită și practicată. De aceea relația de concubinaj pare o alegere mai bună. Dar necazurile care sunt între cuplurile de căsătoriți există și în cuplurile de concubini. De aceea trăirea în concubinaj din cauza ratei divorțurilor nu este o soluție pentru o viață mai bună.
Un factor favorizant pentru coabitare îl constituie relațiile sexuale. Bărbații sunt cei care văd coabitarea ca pe un mod de a obține sex cu ușurință. Pentru cei care aleg această formă de conviețuire acesta este un lucru important și de multe ori doar relațiile sexuale îi leagă pe cei doi. Coabitarea poate avea loc și din dorința de a avea o relație emancipată. Iar coabitarea dă acest sentiment că ai o relație emancipată, ea nefiind acceptată foarte mult în unele societăți. Cei care aleg coabitarea din acest motiv sunt oameni care se consideră capabili să ia propriile decizii și vor să arate celor din jur că nu vor să respecte restricții general acceptate. Dar o astfel de relație nu este una care să încurajeze maturizarea, nu pune accent pe comunicare și rezolvarea conflictelor.
Relația de coabitare este o relație mai confortabilă deoarece dintr-o astfel de relație poți ieși mai ușor decât dintr-o căsătorie. La căsătorie depui un jurământ să trăiești și să iubești pe cealaltă persoană până când moartea vă desparte. Jurământul depus la căsătorie în cele mai multe cazuri are și martori. Și un eventual divorț nu este bine văzut de către anumite comunități, astfel de rușine încerci să menții relația cu persoana care ai ales-o sa iți fie alături. În concubinaj nu urmărești binele celuilalt, ci binele tău, astfel când cel de lângă tine nu te mai împlinește îl poți lăsa fără să te gândești ce vor spune ceilalți sau la alte complicații legale. La alegerea concubinajului ca mod de conviețuire poate fi dorința unei relații intime bazată pe implicare plenară, pe libertatea de manifestare, pe satisfacții mutuale depline fără a fi subordonate vreunui contract legal.
Coabitarea este o alegere de a trăi împreună fără forme legale, dar este și un șir de evenimente și factori care îi aduc pe cei doi să trăiască împreună. Dar când doi oameni aleg să trăiască împreună trebuie să se gândească la toate implicațiile acestei alegeri. Motivele sau cauzele care duc la alegerea concubinajului ca formă de trăire sunt dintre cele mai diverse. Una din implicațiile concubinajului este nașterea copiilor și creșterea acestora. Dar să ai un copil nu e o treabă ușoară și nici o joacă. Rolul părinților în formarea copiilor este foarte importantă. (http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/Coabitatea232238163.php Consultat la 12.04.2010)
III. 5 . Scopul concubinajului
Potrivit Proiectului de Lege privind recunoașterea concubinajului ca formă de conviețuire socială nr. 158/2002, concubinajul sau uniunea consensuală reprezintă „relația de fidelitate dintre două persoane de sex opus, adulte care-și manifestă dragostea reciprocă și angajamentul individual pentru atingerea unor scopuri de viață comune, prin aceea că locuind împreună și folosind în comun bunurile pe care le dețin, ei se comportă ca soț și soție”. Trebuie precizat că uniunea consensuală este adoptată în special de tineri ca o reacție la dificultatea asigurării condițiilor economice minime necesare pentru încheierea unei căsătorii. Însă concubinajul nu este un mod de-a conviețui câțiva ani înaintea căsătoriei sau de-a construi o a doua relație fără formele legale, ci un nou model de coabitare, susceptibil de a cunoaște în viitor, o mare extindere.
Astfel, pot fi cauze ale concubinajului:
− emanciparea societății românești sub influența (uneori chiar sub presiunea) modelului occidental (peste tot în lume numărul uniunilor consensuale este în creștere);
− cerințele crescânde de continuă calificare și educație, necesare asigurării unui loc de muncă corespunzător ( școala durează mai mult ); dorința tinerilor de a face carieră;
− lipsa unei locuințe și a unor surse de trai decent;
− inexistența unor avantaje sau politici de stat care să stimuleze întemeierea unei familii;
− bani insuficienți pentru oficializarea relației în condiții decente;
− dispariția unor restricții (specifice vechiului regim) care erau impuse modului de conviețuire.
Din cauza motivelor enumerate anterior, tinerii amână încheierea căsătoriei pentru o vârstă mai matură când speră că vor avea și resurse financiare mai solide.
În loc să se căsătorească la 25 de ani, se căsătoresc la 30-35 de ani și de aceea optează pentru formula tranzitorie a concubinajului.
În percepția bărbaților, concubinajul nu presupune răspunderi fundamentale. Statutul de bărbat căsătorit antrenează mult mai multe obligații în viziunea societății, a comunității, a familiei.
În concubinaj, în ceea ce privește femeia, în principiu, aceasta nu beneficiază de un statut diferit de cel al unei soții. Un avantaj al concubinajului ar fi acela că partenerii sau concubinii împart cheltuielile generate de gospodăria casnică între ei, iar un dezavantaj ar consta în faptul că intră în conflict cu normele religioase. (DAGHIE Nora Andreea, 2007, pp. 37-55)
III. 6. Profilul celor care trăiesc în uniune consensuală
Majoritatea celor care trăiesc în uniuni consensuale sunt tineri până în 34 de ani. Nivelul de educație este destul de scăzut, comparativ cu persoanele căsătorite: peste 40%, comparativ cu numai 30% dintre cei căsătoriți au maxim 8 clase. Coabitanții trăiesc în gospodării de dimensiune mai mare. Numărul de copii biologici este mai mic decât al cuplurilor căsătorite, însă, așa cum era de așteptat, numărul de copii din altă căsătorie este mai ridicat (fapt explicabil prin experiențele maritale nereușite anterioare ale coabitanților). Numărul mediu total de copii este mai mai scăzut în cazul celor din uniune consensuală: 1,89 comparativ cu 2,01 (numărul mediu de copii a fost calculat incluzând și cuplurile fără copii).
Atât venitul gospodăriei în care trăiesc, cât și cel personal sunt semnificativ mai mici. Dotările gospodăriilor sunt de asemenea deficitare comparativ cu situația persoanelor căsătorite. Indicele dotărilor gospodăriei compus din suma acestora (autoturism, telefon mobil, telefon fix, frigider, masină de spălat automată, computer, acces la Internet, cuptor cu microunde, geamuri termopan, aer conditionat) are o valoare scăzută. 11% dintre coabitanții nu au niciuna dintre dotarările menționate în gospodărie și aproape 60% au cel mult 3 din cele 10 dotări inventariate.
Distribuția pe medii de rezindență și pe tipul localității este asemănătoare. Coabitanții trăiesc mai mult în mediul urban, dar pe tipuri de localități, cel mai des întâlniți sunt în centrele de comună (aproape o treime) și apoi în orașele mari (o cincime). Capitalul social al coabitanților este comparabil cu cel al persoanelor căsătorite. Cei căsătoriți par să aibă în unele situații (în special în cazul servicilor de de sănătate) un capital social ușor mai ridicat. În general capitalul social al indivizilor în România este unul destul de scăzut comparativ cu alte țări.
În concluzie, coabitanții sunt în general persoane mai tinere (jumătate au până în 34 de ani) cu un capital uman și material mai scăzut comparativ cu persoanele căsătorite. Trăiesc în gospodării mai numeroase și considerbil mai prost dotate. Se întâlnesc mai degrabă în centrele de comună sau în orașele mari. Pe ansamblu, coabitanții par să aibă un profil social mai dezavantajat comparativ cu cei căsătoriți. (Popescu Raluca, Uniunile consensuale în România)
III. 7. Calitatea relației – oriemtări valorice
Potrivit cercetării BOP, Viața de familie, Soros, 2008, realizată și pe cupluri coabitante, autoaprecierea generală a relației de cuplu este pozitivă. Majoritatea respondenților apreciază relația ca fiind fericită și foarte fericită. Aprecierile sunt pozitive și prin raportare la ceilalți. Comparativ cu alte cupluri cunoscute, aproximativ jumătate consideră că relația lor este mai bună și numai 7% o apreciază negativ. Comparativ cu cuplurile căsătorite, peste două treimi se consideră la fel de fericiți, iar un sfert se consideră chiar mai fericiți. Și comparațiile în timp sunt pozitive: 40% consideră că relația s-a îmbunătățit față de cum era în urmă cu 3 ani. Sentimentele de iubire față de partener sunt apreciate ca puternice și foarte puternice de peste 90% dintre indivizi.
Majoritatea subiecților sunt satisfăcuți de relația cu partenerul. 90% dintre indivizi se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de înțelegerea, de afecțiunea și fidelitatea partenerului, de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate.
Implicarea în treburile casnice reprezintă adesea o sursă de insatisfacție, în special pentru femei. Studii prezentate anterior au arătat că în cadrul uniunilor consensuale diviziunea sarcinilor casnice este mai egalitară, bărbații performând mai multă muncă în gospodărie comparativ cu cuplurile căsătorite. Distribuția nu se verifică însă în cazul celor care coabitează în România. În mod contrar, indivizii care coabitează petrec în medie mai multe ore de muncă în gospodărie (fapt explicabil prin standardul de viață mai scăzut comparativ cu cei căsătoriți), iar diferențele între bărbați și femei sunt mai mari. Dacă în cazul celor căsătoriți femeia petrece de aproximativ 3 ori mai mult timp, în cazul celor care coabitează, discrepanța se adâncește – de aproximativ 4 ori și jumătate mai mjult timp.
Frecvența activităților comune reprezintă un bun indicator pentru calitatea relației de cuplu, pentru armonia și solidaritatea dintre parteneri.
Diferențele față de cei căsătoriți sunt nesemnificative. Ambele cupluri desfășoară activități în comun, cele mai frecvente fiind, așa cum era de așteptat, masa și petrecerea timpului liber. Peste 80% dintre indivizi iau masa împreună des și foarte des sau își petrec timpul liber împreună, peste 60% merg împreună la cumpărături și aproximativ 50% se vizitează cu prietenii.
Certurile sau discuțiile în contradictoriu apar rar sau deloc pentru peste trei sferturi dintre subiecți, fără să existe diferențe între cele două categorii.
Compatibilitatea partenerilor a fost măsurată prin mai multe variabile. Problema cea mai răspândită este starea de enervare, irascibilitatea, aproximativ trei sferturi dintre subiecți declarând că au avut au avut probleme în cuplu pentru că unul dintre ei sau ambii parteneri se enervează ușor. De asemenea sensibilitatea sau schimbarea bruscă de dispoziție sunt cauze frecvente ale neînțelegerilor: 60% dintre indivizi au declarat că au avut probleme pentru că unul sau ambii parteneri sunt prea sensibili, 55% pentru că unul sau ambii parteneri au „toane”. Gelozia, autoritarismul sau critica sunt alte surse ale incompatibilităților de cuplu destul de frecvente: aproximativ 45% au declarat că au avut probleme în cuplu pentru că unul sau ambii parteneri sunt geloși, sunt autoritari sau sunt prea critici. Timpul insuficient petrecut în cuplu, lipsa de comunicare, obiceiurile deranjante, consumul de alocool sau infidelitatea sunt mai puțin răpândite: 30% au declarat că au avut probleme pentru că nu petrec sufiecient timp împreună, 25% pentru că nu comunică suficient, 20% pentru că au obiceiuri deranjante, sau consumă alcool, 15% că au avut o relație cu altcineva.
Deși în general răspunsurile sunt similare, indivizii căsătoriți declară într-o măsură mai mică probleme legate de gelozie (27%) sau de o relație extraconjugală (5%), de trei ori mai puțin față de cei care coabitează, de asemenea o pondere mai mică declară obiceiuri deranjante (12%) sau consum de alcool (10%).
Pe ansamblu, deși ierarhia problemelor de cuplu este aceeași, răspîndirea lor pare să fie mai mare în cazul celor coabitează. Fiind vorba de declarațiile subiective ale respondenților, nu putem afirma că relația consensuală este mai problematică, ci doar apreciată ca atare. Răspunsurile diferă mai ales în cazul unor subiecte mai greu acceptate social – infidelitate sau consum de alcool și mai puțin în cazul unor probleme față de care toleranța socială este mai ridicată: irascibilitate, sensibilitate, lipsă de comunicare, criticism. În cazul persoanelor căsătorite este posibil ca tendința de a da răspunsuri dezirabile social să fie mai mare.
În concluzie, autoaprecierea relației de cuplu este pozitivă, indivizii fiind satisfăcuți de relația cu partenerul. Aspectul față de care există cele mai multe nemulțumiri este reprezentat de implicarea partenerului în treburile casnice. Cuplurile desfășoară frecvent activități comune iar certurile sau discuțiile în contradictoriu apar rar. Sursele incompatibilităților de cuplu sunt în special starea de nervozitate, irascibilitatea, sensibilitatea excesivă sau dispoziția schimbătoare.
Majoritatea respondenților, atât cei căsătoriți, cât și cei care coabitează nu consideră căsătoria necesară. Totuși, de două ori mai mulți indivizi căsătoriți consideră că oamenii căsătoriți sunt mai fericiți confirmând astfel atașamentul pentru opțiunea pe care au făcut-o.
Atitudinea față de coabitare este de asemenea radical diferită: marea majoritatea a coabitanților comparativ aproximativ jumătate dintre cei căsătoriți consideră că un cuplu este bine să locuiască înainte împreună. Așa cum era de așteptat, toleranța coabitanților față de forma de conviețuire în care ei înșiși sunt implicați este mai mare, semnificativ diferită de atitudinea celor căsătoriți care acceptă mai puțin acest stil de viață.
Cei care coabitează sunt mai puțin intoleranți și față de alte forme alternative ale familiei clasice. Comparativ cu cei căsătoriți, mai mulți consideră că un părinte singur poate crește un copil la fel de bine ca un cuplu și sunt mai puțin de acord cu faptul că oamenii care care vor copii ar trebui să se căsătorească. Toleranța față de divorț este foarte ridicată la amele categorii.
Așadar, persoanele care trăiesc în uniuni consensuale nu cred în căsătorie ca o condiție a fericirii maritale, acceptă larg coabitarea, atât premaritală, cât și nonmaritală și într-o măsură mai mică familiile monoparentale. Cei căsătoriți întăresc opțiunea pe care și-au asumat-o considerînd că oamenii căsătoriți sunt mai fericiți, sunt mai degrabă intoleranți față de coabitare și în special față de familiile monoparentale. Divorțul este larg acceptat de ambele categorii.
Atitudinea față de relațiile de gen poate fi surprinsă prin mai multe aspecte: atitudinea față de rolul femeii în familie și în creșterea copiilor, atitudinea față de participarea femeii pe piața muncii, acordul față de stereotipurile de gen, percepția egalității dintre femei și bărbați, percepția suportului statului pentru susținerea femeii.
Conflictul dintre muncă și viața de familie reprezintă o problemă cu care se confruntă majoritatea indivizilor. În special în privința femeii, armonizarea celor două roluri – cele domestice și cele de pe piața muncii – reprezintă un subiect disputat.
Atitudinile de gen ale celor două categorii sunt foarte asemănătoare. Majoritatea respondenților resping rolul tradițional al femeii și susțin egalitatea rolurilor atât în familie, cât și pe piața muncii. Indivizii au o atitudine suportivă față de dublul rol al femeii – de soție și mamă și de lucrătoare pe piața muncii. Este bine ca femeia să lucreze, acest fapt sigurându-i independența și contribuind la bunăstarea familiei fără să aibă efecte negative asupra copiilor. Suportul față de rolul tradițional al femeii, femeia – casnică, este scăzut. Totuși, acordul față de faptul că ceea ce își doresc cu adevărat femeile este să aibă familie și copii este ridicat. Familia continuă să rămână așadar o condiție esențială a realizării personale a femeii. Participarea pe piața muncii, realizarea profesională, este tolerată dacă reprezintă o alegere complementară și nu o opțiune de viață. Femeile continuă să fie definite în mod esențial prin rolul lor legat de familie și copii. (Popescu Raluca, Uniunile consensuale în România)
CAPITOLUL IV. Perspective și teorii asupra familiei
IV. 1. Perspectiva funcționalistă
Coleman și Cressey vorbesc despre familie ca fiind „celula de bază a societății”. Perspectiva funcționalistă pune accentul pe proprietățile structurale și pe funcțiile sistemelor familiale. Familia poate fi considerată un sistem finalist, care este influențat și influențează la rândul său mediul mai general – societatea. (Popescu Raluca, 2009, p.21-22)
Familia are toate caracteristicile necesare unui subsistem:
Elementele familiei sunt legate între ele, sunt interrelaționate;
Un element al familiei nu poate fi înțeles izolat de întreg sistemul;
Funcționalitatea familiei nu se realizează doar prin înțelegerea fiecărui element în parte;
Structura și organizarea familiei sunt factori importanți în determinarea comportamentului membrilor familiei;
Patternurile tranzacționale ale familiei modelează comportamentul membrilor acesteia.
La fel ca și celelalte instituții sociale, familie trebuie și realizeze anumite funcții, acestea sunt: de reproducere, socializarea copiilor, îngrijire, protecție și sprijin emoțional, conferirea unui status, reglementarea comportamentului sexual.
George Murdock arăta că familia permite realizarea a patru funcții fundamentale pentru viața socială: sexuală și reproductivă, economică și educațională. H. Stahl clasifică funcțiile familiei în două mari grupuri: funcții interne, care asigură securitatea și afecțiunea membrilor săi, și funcții externe, care contribuie la integrarea membrilor în societate. (Voinea Maria, 1993, p. 23) (Raluca Popescu, 2009, p.22)
IV. 2. Perspectiva feministă
În ciuda schimbărilor din ultimele decenii, ideologiile profamiliste care promovează familia de tip tradițional și rolul tradițional al femeii sunt încă puternic valorizate și conduc la asumarea acestei poziții de către femei. Familia însăși reprezintă un concept puternic ideologizat, care ascunde sistemul fundamental al relațiilor de gen. Una dintre cele mai evidente aplicații ale teoriilor feministe o reprezintă studiul diviziunii muncilor domestice.
Roluril de sex vizează acele elemente determinate biologic, însă rolurile de gen reprezintă așteptările societății. Feminismul susține că rolurile sexuale nu fac decât să mențină femeile subordonate bărbatului, într-o societate patriarhală în care bârbații își apără interesele prin menținerea statu-quoului.
Feminismul pune în evidență discriminările determinate de rolurile sociale de gen și le pune practic sub semnul întrebării, în ideea unei redefiniri, a unei reevaluări. Prin învățare socială, indivizii se vor putea obișnui cu timpul și cu femei care ocupă posturi de conducere, dar și cu bărbați care au grijă de copii și gospodărie. (Popescu Raluca, 2009, p.26)
IV. 3. Teoria schimbului social
Interacțiunile dintre indivizi presupun întotdeauna costuri și recompense, la care se adaptează reciproc. Căsătoriile se destramă atunci când sau ambii parteneri nu mai găsesc satisfăcătoare recompensele din interiorul familiei în comparație cu cele pe carele-ar putea dobândi în afara ei.
Teoria schimbului a fost folosită în studiile privind alegerea partenerului marital, calitatea relației maritale, conflictele maritale și chiar în studiile despre divorț. (Popescu Raluca, 2009, p.25)
IV. 4. Perspectiva creștină asupra familiei și coabitării
Nu putem să vorbim despre familie și să nu ne referim la planul lui Dumnezeu cu familia, a Celui care a creat familia, l-a creat pe bărbat și a creat-o pe femeie. Nu putem să nu ne referim la modul cum e descrisă în Biblie familia și relația dintre bărbat și femeie, căci am face abstracție de unul dintre cele mai importante și profunde moduri de a privi familia.
„Dumnezeu are un plan glorios cu familia în fiecare generație! El dorește ca noi să creștem în familie și în familie să ajungem să cunoaștem scopul lui Dumnezeu cu noi; scopul Lui aici pe pământ și scopul Lui cu noi în eternitate. Dumnezeu a dorit ca noi să învățăm în familie cele mai intime, cele mai frumoase și mai statornice relații posibile între oameni aici sub soare. În familie Dumnezeu vrea să ne învețe ce înseamnă frumusețea relațiilor normale, de dregoste între ființele umane.” (Negruț Paul, 2007, p 9)
Începutul vieții de familie ne este prezentat în Biblie, în Geneza 2:18, „Nu este bine ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Familia este creația lui Dumnezeu.
Contextul în care se întemeiază familia, îl găsim în Geneza 2. În grădina Edenului, Adam era singur într-un mediu desăvârșit, înaine de a intra păcatul în lume. Dumnezeu se uită la Adam și spune că nu e bine să fie singur, apoi face un lucru ciudat; aduce la om toate fiarele câmpului, toate vitele și toate păsările, ele trec prin fața omului și Adam se uită să vadă dacă vreuna dintre ele se potrivește cu el. Dar nimic nu se potrivea cu omul, astfel, Dumnezeu o creează pe aceea care se potrivește cu el, o creează pe Eva și o aduce la Adam. În Eden, Eva este un ajutor potrivit pentru Adam, pentru lucrarea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o luiAdam, aceea de a stăpâni peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.
Un ajutor pentru Adam în domeniu spiritual, intelectual, emoțional și biologic. Spiritual, astfel încât, părtășia lui Adam cu Dumnezeu să fie mai frumoasă, mai adâncă, mai bogată, mai perseverentă. Un ajutor în domeniu intelectual, astfel încăt gândirea lui Adam să fie mai sănătoasă, mai profundă și mai curată, împreună ei să gândească gândurile lui Dumnezeu și apoi să le pună în practică. Dumnezeu i-a dat-o pe Eva lui Adam ca ajutor potrivit pentru partea lui emoțională. În relația cu soția lui și apoi în relația lor cu Dumnezeu, sentimentele lui Adam să fie normale, echilibrate, curate, frumoase și statornice. Eva a fost creată și pentru a fi un ajutor potrivit pentru Adam și din punct de vedere biologic. (Negruț Paul, 2007, p. 26-27)
Dumnezeu concluzionează: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24)
„Nevoile biologice de natură sexuală cu care omul a fost creat de Dumnezeu sunt împlinite exclusiv în cadrul familiei heterosexuale (relația bărbat – femeie) și monogame (un singur bărbat și o singură femeie).” (Negruț Paul, 2007, p.28)
Familiile creștine reprezintă azi o nevoie urgentă în țara noastră. Cu ajutorul lui Dumnezeu, noi suntem datori să arătăm lumii familiile creștine fericite. Atmosfera vieții de familie trebuie să fie plăcută, confortabilă, o zonă a confortului, un loc al liniștii, al păcii, acolo unde să te simți tu însuți și să te bucuri de viață. (Tuhuț Camelia, p. 47)
Familia a fost instituită de Dumnezeu
Dumnezeu a alcătuit familia prin unirea între un bărbat și o femeie
Dumnezeu a instituit familia cu scop multiplu
pentru a înlătura singurătatea „Nu este bine ca omul să fie singur…” (Geneza 2:18)
pentru a oferi omului o stare mai bună „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
pentru a perpetua viața „Crește-și, înmulțiți-vă…” (Geneza 1:28)
pentru a satisface dorința sexuală
pentru a realiza o nouă unitate „…se vor face un singur trup”: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.” (Geneza 2:24)
Dumnezeu a stabiit principii pentru viața de familie
Dumnezeu a creat condiții ca familia să poată să-și trăiască viața frumos
(Iuga Viorel, 2008, pp. 22-27)
Poziția Bisericii față de coabitare
Dacă societatea este permisivă în privința coabitării, biserica (ortodoxa, catolică, protestantă și neoprotestantă) este total împotriva acestui fenomen. Fiecare biserică, care face parte din religia creștină, recunoscută de statul român își dă toată susținerea pentru căsătorie, acceptând ca alternativă la familie doar celibatul, celelalte neavând acoperire morală și biblică. Biserica majoritară, ortodoxă, susține căsătoria ca fiind singurul fundament al familiei. Când biserica dezbate subiectul coabitării, ea aduce în discuție toate celelalte fenomene sociale asociate cu concubinajul și le condamnă privind la avantajele căsătoriei și la dezavantajele acestor fenomene.
Potrivit bisericilor tradiționale și a celor evanghelice, doar în cadrul căsătoriei două persoane libere se pot dărui reciproc și fără teamă sau egoism. Actul conjugal scos de sub această umbrelă protectoare, a angajării oficiale și în fața lui Dumnezeu, riscă să devină un simplu instrument de atingere a plăcerii și astfel "iubirea" se rezumă doar la folosirea celuilalt în interes personal. Actul sexual nu este nici o joaca, nici ceva inutil, nici rău în sine și nici un bine indiscutabil. Înțelegerea sa conform scopurilor reale nu poate aduce decât fericire și întărirea unei relații de iubire.
În mărturisirile de credință ale neoprotestanților căsătoria este instituită de Dumnezeu și ea este legământul între un bărbat și o femeie. Fiecare, după Cuvântul lui Dumnezeu, este liber să decidă cine să-i fie partenerul de viață, cu o singură condiție: ca acesta "să fie în Domnul" (1 Corinteni 7:38-39) – adică credincios devotat lui Dumnezeu. Prin căsătorie, cei doi devin un singur trup. Ei au datoria de a se ajuta și iubi reciproc. Căsătoria se administrează în biserică numai după oficierea celei civile. Nu sunt admise căsătoria unui credincios cu un necredincios (2 Corinteni 6:14), concubinajul, desfrâul, avorturile sau prostituția. Pentru biserică indiferent de denumirea ce o are, concubinajul nu este o alternativă viabilă la căsătorie și totodata nu este acceptat de Dumnezeu și prin urmare între cei credincioși nu trebuie să existe relații de concubinaj. (http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/Coabitatea232238163.php Consultat la 12.04.2010)
CAPITOLUL V. Piața maritală
Piața este definită de către Paul Samuelson drept un mecanism prin intermediul căruia se realizează legătura dintre cumpărători și vânzători în vederea stabilirii prețului și cantității unui bun sau serviciu.
De unde vine termenul de piață maritală, piață a căsătoriei? Economiștilor neoclasici li se datorează aceasta, care, după părerea neoinstituționaliștilor, au fost extrem de generoși în utilizarea termenului de piață. Un exemplu celebru este analiza căsătoriei realizată de economistul american Garry Becker (1976). Acesta afirmă fără ezitare că se poate vorbi despre o piață a căsătoriei. (Olah, Serban, 2005, p.113-114)
V. 1. Mariajul ca “afacere”(schimb)
Piață maritală este câmpul în care cei care doresc să se căsătorească, își afirmă capitalurile pe care le dețin și sunt dispuși să le investească. Plecând de la ipotezele lansate de Gary Becker (economist la Universitatea din Chicago), în Comportamentul uman, o abordare economică, finalul muncii, efortului, este încununat de succesul pe care îl are individul pe piața maritală. Există, spunea el, o “piață a căsătoriilor”, unde fiecare “încearcă să facă totul cât se poate mai bine, în ipoteza că toți ceilalți din cadrul pieței, încearcă același lucru”. (Becker G., 1994, p. 11)
Conform abordării sale economice, o persoană decide să se căsătorească, când utilitatea căsătoriei este mai mare decât cea a rămânerii singură sau decât utilitatea căutării mai departe a unui partener mai potrivit. Se poate spune că în unele situații este mai simplu să te căsătorești, decât să rămâi singur sau să tot cauți și să alegi, cheltuind prea mult timp, bani și consum pe plan psihologic. (Chipea Florica, 2001, p. 146-147)
Succesul individului pe piața maritală presupune de fapt accesul la tipurile de capital descrise de Becker, adică: capitalul material – banii; capitalul cultural – inteligența; capitalul estetic – frumusețea; capitalul “marital specific” – investițiile în locuință și alte bunuri de folosință îndelungată.
Mai mulți bărbați și femei trebuie să aleagă dintre candidații potențiali să se căsătorească. Acestea sunt premisele pentru procesul de căutare. Pentru găsirea unui partener concurează mai mulți bărbați și femei și astfel se presupune că există o piață a căsătoriei. Piața maritală este un spațiu din care fiecare poate să-și aleagă un partener. Astfel, cei care doresc să se căsătorească își afișează și-și afirmă capitalul pe care-l dețin și pe care sunt dispuși să-l investească. Becker argumenta că toate aspectele legate de familie pot fi explicate în termeni de “capital” și de “costuri”, “beneficii" și “strategii raționale”, cu condiția să fie introdusă în ecuație și “capitalul informațional deținut de indivizi” (timp, bani, capital psihologic).
Cel care este în căutare de parteneri trebuie să se intereseze unde poate găsi o piață bună și trebuie să se informeze cine este persoana pe care și-a fixat atenția. Pentru cei doi soți, familia reprezintă o investiție, care presupune venituri, beneficii și dorința de maximizare a beneficiilor. Pe această piață, jocul cererii și ofertei acționează chiar dacă nu este conștientizat; se oferă statut social și se prețuiește dragostea sau se oferă bunăstare materială și se pretinde loialitate și supunere. Capitalurile deținute de orice individ sunt înlocuibile.
Un om cu capital marital abundent se va orienta în căutarea partenerului conjugal tot în aceeași direcție. Pentru maximizarea acestui beneficiu există tendințe spre homogamie. Așadar, în societate există puternice tendințe de a se stabili căsnicii între persoane cu capitaluri asemănătoare. (Chipea Florica, 2001, p. 148)
Pentru a forma un “cuplu” fiecare din noi trebuie să ne găsim partenerul. Căutăm mereu “perechea potrivită”. Atracția și preferința interpersonală se manifestă diferit la fiecare individ. Ne căutăm partenerul de viață pentru a ne dezvolta sexual, afectiv, mental, spiritual, unul prin intermediul celuilalt. Avem vaste posibilități de alegere. Datorită faptului că astăzi, în viața fiecăruia crește numărul persoanelor pe care le cunoaștem prin intermediul rețelelor sociale, se creează afiliere, relații, amiciții care apoi se rup. (Chipea Florica, 2001, p.129-130)
Alegerea partenerului se bazează pe câteva aspecte importante, conștietizate sau nu de către cei în cauză. Multe relații se încheagă pe bază de vecinătate, chiar Alain Girard a întreprins o anchetă sociologică, pe baza căreia, una din concluzii era: „preludiul unei căsătorii îl constituie adesea apropierea domiciliului.
O altă caracteristică importantă este mediul social, cei mai mulți tineri tind să se căsătorească cu persoane care aparțin aceluiași mediu social, sau medii sociale apropiate. Diferența mare de condiție socială duce de multe ori la conflicte.
Statusul socio-profesoinal, rasa, etnia, apartenența religioasă, sunt criterii importante pe baza cărora ne alegem partenerul. Cei dintr-un anumit grup religios vor tinde de cele mai multe ori să caute în interiorul grupului, convingerile acestora jucând un criteriu imporant de selecție. Religia continuă să fie una din cele mai puternice și mai persistente caracteristici ale societății românești, după cum arată rezultatele Barometrului de opinie publică din noiembrie 2005.
Scopul fiecăruia de a se prezenta pe piața maritală este de a găsi un partener cât mai potrivit și valoarea fiecărei persoane este dată de gradul în care deține calități dorite de alții. “Întregul comportament uman poate fi văzut ca o serie de participanți ce își maximizează utilitatea, pornind de la un set stabilit de preferințe și acumulează o cantitate optimă de informații și alte intrări într-o varietate de piețe”. (Becker G., 1994, p. 17)
V. 2. Similaritate și complementaritate în alegerea partenerului
Există câteva teorii în alegerea partenerului: (Jack O. Balswick, Judith K. Balswick, 2009, p.65-67)
Teoria conform căreia “cine se-aseamănă se-adună”. Studiile au arătat că factorii endogami sau backgroundul social similar sunt componente-cheie în alegerea partenerului. Contactul apropiat la locul de muncă, de exemplu, oferă oportunitatea de a vedea pe cineva ca un potențial partener de căsătorie. Din acest motiv este destul de normal ca doi colegi de breaslă să se căsătorească. De asemenea, s-a dovedit importanța factorilor homogami sau a intereselor precum și a caracteristicilor personale similare. Sunt incluse aici convingerile religioase și politice, valorile morale, hobby-urile, inteligența, înălțimea, greutatea și înfățișarea.
O altă descoperire importantă e că majoritatea oamenilor par să se căsătorească cu parteneri care au aproximativ aceeași forță a eului. O persoană cu stimă de sine scăzută tinde să se căsătorească cu o persoană cu stimă de sine scăzută, reversul fiind valabil în cazul persoanelor cu stimă de sine crescută.
Teoria conform căreia: contrariile se atrag. Studiile sugerează că atunci când contrariile se atrag, sunt implicați, de obicei, factori de personalitate. Există tendința ca persoanele dominatoare să ia în căsătorie persoane supuse, iar persoanele grijulii să le ia în căsătorie pe cele care au nevoie de grijă.
Teoria filtrului. Alan Kerckhoff și Keith Davis au sugerat că endogamia, homogamia și nevoile complementare sunt trei filtre diferite prin care trebuie să treacă un potențial partener.
Primul și cel mai larg filtru este endogamia, deoarece majoritatea oamenilor își dau întâlnire și stabilesc relații cu persoane cu istorii de viață similare.
Cel de-al doilea filtru e homogamia, care este mai îngust și mai selectiv. Numai acele persoane care au interese și caracteristici similare trec prin acest filtru. Homogamia poate fi definită ca forță ce impulsionează o persoană să aleagă pe cineva de aceeași rasă, religie, vârstă, educație, inteligență, mediu social etc. Acest criteriu exercită o presiune mare, majoritatea persoanelor ținând seama de el atunci când aleg – în funcție de domeniul de interes. (Voinea, Maria, 2005, p. 86)
Ultimul filtru, cel al nevoilor complementare, este cel mai îngust. Cu toate că un număr oarecare de potențiali parteneri pot trece prin primele două filtre, numai câțiva vor avea exact acele trăsături de personalitate care să le împlinească nevoile cele mai profunde ale cuiva.
În cercetarea „Viața în cuplu” (Soros, 2007), putem observa că cei mai mulți și-au cunoscut partenerul în vecinătate. Pentru cei din mediul urban, cei mai importanți sunt prietenii, vecinătatea fiind abia a doua sursă pe piața maritală. Pentru cei din mediul rural, vecinătatea e sursa cel mai frecvent întâlnită în rândul respondenților cercetării.
Figura 6: Surse ale cunoașterii partenerului (%) (Raluca Popescu, 2009, p.53)
V. 3. Câștigul din căsătorie
Căsătoria este un fenomen complex ce declanșează multiple consecințe sociale, afective, morale, juridice, care privesc atât partenerii cuplului, cât și descendenții acestora. Căsătoria este supusă determinismelor sociale, în ciuda faptului că nu are un caracter obligatoriu. Cu alte cuvinte, libertatea indivizilor nu este totală, ci limitată de o serie de constrângeri de natură fizică sau geografică, socială sau culturală. (Voinea, Maria, 2005, p. 85)
Foarte mulți oameni tind să considere căsătoria “ca pe o afacere”, ca pe o firmă, în care dacă știi cum să investești, vei obține un profit. În cele mai multe cazuri se urmărește utilitatea.
Fiecare căsnicie poate fi considerată o firmă compusă din două persoane, fiecare membru fiind „antreprenorul” care îl angajează pe celălalt cu „salariu” și care obține „profituri” rezuale. (Becker G., 1994, p. 225)
Mariajul “ca afacere” presupune căutarea unui partener care să ofere, în schimbul a ceea ce tu poți oferi, cele mai prețioase bunuri. Pentru soți, familia este o investiție, care presupune beneficii și dorința de maximizare a beneficiilor. Jocul cererii și ofertei pe piața maritală acționează mereu. În acest sens, mariajul ilustrează teoria schimbului în relațiile umane. (Chipea Florica, 2001, p.149-150)
Teoria schimbului social se referă la interacțiunile dintre oameni, care se produc în virtutea unui schimb de bunuri și servicii (materiale sau simbolice), schimb care prevede că actorii aflați într-un context de coparticipare nu judecă dreptatea doar după egalitatea simplă, ci după egalitatea raportului dintre “cât dau și cât primesc”.
Câștigul din căsătorie, e direct proporțional cu importanța copiilor, căci persoanele care doresc copii puțini se căsătoresc destul de târziu (cuplurile care doresc familii mici se vor căsători mai târziu și vor face mai multe avorturi decât cuplul obișnuit). Câștigul din căsătorie depinde și de oportunitățile pieței, depinde de propriul nostru timp față de costurile căsătoriei și față de producția gospodăriilor de celibatari. De asemenea, câștigul depinde și de variabilele analizate anterior: inteligența, educația, frumusețea care pot influența “productivitatea din afara sectorului de piață, ca și oportunitățile de piață”. (Becker G., 1994, p.222)
CAPITOLUL VI. Cadru metodologic. Analiza factorilor sociali care influențează modelul familial contemporan
VI. 1. Obiectivele cercetării
Identificarea factorilor care influențează înclinația cuplurilor spre o formă sau alta de conviețuire (concubinaj sau căsătorie).
Stabilirea diferențelor între cuplurile căsătorite anterior necoabitante și cele anterior coabitante.
Precizarea principalelor motive pentru care cuplurile aleg să coabiteze.
Concluzionarea printr-o evaluare finală a avantajelor și dezavantajelor modelului familial contemporan – uniune consensuală.
VI. 2. Ipoteze
Dacă părinții au fost separați sau divorțați, atunci crește posibilitatea cuplurilor tinere să coabiteze.
Dacă cuplurile aleg varianta coabitări premergătoare căsătoriei, atunci principalul lor motiv este acela de a se cunoaște mai bine.
Dacă coabitarea este considerată un păcat, atunci cuplurile nu vor alege această formă de conviețuire.
Dacă familiile nu au coabitat înainte atunci soțul este considerat a fi cel care conduce în familie.
VI. 3. Metode și tehnici
Cercetarea realizată este una de tip calitativ, bazată pe interviuri.
Cercetare calitativă, scopuri:
Privește în profunzime, nu în lărgime; este intensivă nu extensivă.
Urmărește să afle „cum” și „de ce” acționează, simt și gândesc oamenii, nu „ce fac” sau „ce cred” oamenii.
Se plasează în contextul „descoperirii”, nu în contextul „verificării”. (Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice)
Cercetarea calitativă este una cu puține cazuri, subiecți, însă care dorește să intre în profunzime.
Printre metodele calitative de cercetare se numără:
Interviul individual
Interviul de grup
Observația participativă
Interviul ca tehnică de cercetare
Termenul de interviu provine din limba engleză (interview- întrevedere, întâlnire), fiind utilizat atât în jurnalistică, cît și în științele socio-umane. Interviul de cercetare este definit ca ”o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socio-umane.” (Chelcea, S., 2007, p.270)
Interviul reprezintă o interacțiune socială care conduce la un transfer de informații despre intervievat către operatorul de interviu sau către cercetător. Interviul apelează la punctul de vedere al persoanei și datele rezultate ne prezintă experiența trăită de persoana respectivă. În ceea ce privește importanța interviului este că acesta nu determină subiectul să descrie o situație ci să se raporteze la ea.
Cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante și valide, de asemenea interviul putând constitui instrumentul principal de recoltare a informațiilor în vederea testării ipotezelor. Un alt scop al utilizării interviului este cel de recoltare a unor informații suplimentare celor obținute prin alte metode și tehnici.
Caracteristicile metodologice ale interviului:
tehnică (metodă) etnografică, calitativă
datele sunt arareori cuantificate și analizate statistic
se lucrează pe un număr redus de cazuri, pe loturi, grupuri care nu sunt reprezentative
S. Chelcea clasifică interviurile pe baza mai multor criterii. Cele mai importante tipuri de interviu sunt: interviurile față în față (după genul convorbirii), interviurile structurate, semistructurate și nestructurate (după gradul de libertate în formularea întrebărilor de către cercetător în cursul convorbirii) și interviurile individuale și de grup (după numărul de participanți la interviu).
Ghidurile de interviu sunt de diferite forme, începând cu cele care au teme mai generale până la cele cu o listă lungă de subiecte și întrebări specifice. Forma acestuia depinde și de modul în care problema și populația de investigat sunt cunoscute de către cercetător.
Esantionare de tip bulgăre de zăpadă (selecția în lanț)
Eșantionarea presupune ca respondenții să ofere numele altor respondenți care fac parte din populația de interes. Această eșantionare este una non-probabilistică.
Persoanele intervievate recomandă alte persoane care la rândul lor dupa ce sunt anchetate vor recomanda alți indivizi.
Este utilă pentru eșantionarea grupurilor greu accesibile dar unde membrii sunt interconectați (se cunosc între ei).
Limite: Nu putem avea încredere că eșantionul reprezintă populația de interes – contactele inițiale influențează întreaga cercetare.
VI. 4. Descrierea cercetării
Cercetarea s-a desfășurat în Municipiul Oradea, în perioada lunii mai a anului 2010, având ca și grup țintă 4 categorii de cupluri: cupluri necoabitante, cupluri coabitante, cupluri căsătorite anterior necoabitante, cupluri căsătorite anterior coabitante.
Am aplicat interviuri structurate (vezi anexă) atât pe un eșantion de câte 7 cupluri necoabitante și coabitante cât și pe un eșantion de câte 5 cupluri căsătorite anterior necoabitante și cupluri căsătorite anterior coabitante.
În ceea ce privește identificarea subiecților cercetării, cuplurile necoabitante au fost intervievate din rândul studenților Universității de Stat din Oradea folosind pe parcurs și metoda bulgărelui de zăpadă.
Cuplurile coabitante, de asemenea au fost identificare în special din rândul studenților însă folosind metoda bulgărelui de zăpadă, din nou, dar cercetarea nu a fost limitată doar la cei care sunt studenți, deoarece am identificat și alte tipuri de cupluri, care nu au urmat în mod obligatoriu o facultate, cupluri cu vârste cuprinse între 31 și 64 ani.
Cuplurile căsătorite anterior necoabitante au fost în totalitate identificate din rândul studenților, chiar dacă unii dintre partenerii lor nu urmează sau nu au urmat o facultate.
Deoarece în ghidul de interviu am folosit o întrebare pentru identificarea altor cupluri căsătorite anterior coabitante, pornind de la intervievarea unui partener dintr-un cuplu care este student, am reușit să identific și alte cupluri căsătorite anterior coabitante, care nu sunt stundenți sau nivelul lor de educație este mediu.
Am realizat un ghid de interviu adaptat pentru fiecare din cele 4 categorii de cupluri, încercând să surprind elemente comune, cum ar fi: durata relațiilor, mediul de cunoaștere, avantaje și dezavantaje ale locuirii împreună înainte de căsătorie, detalii cu privire la familiile de proveniență a cuplurilor, importanța lui Dumnezeu în cadrul relației de cuplu, atitudinea față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului, precum și altele.
Elementele proprii fiecărui cuplu, accentuate în ghidul de interviu, surprind aspecte privind: luarea hotărârii de a locui împreună, motivele coabitării, decizia oficializării relației de cuplu, administrarea bugetului de familie, condițiile pentru a avea o relație fericită și altele.
Interviurile au fost realizate individual cu fiecare cuplu în parte, în cele mai multe cazuri fiind prezenți ambii parteneri în momentul aplicării ghidului de interviu.
VI. 5. Analiza și interpretarea datelor
Tabelul 1. Date despre cele 4 categorii de cupluri intervievate în cercetare (M – masculin, F – feminin)
Durata actualei relații a cuplurilor necoabitante:
3 ani; 1 an și 5 luni; 3 ani; 1 an; 1 an și 8 luni; 2 ani; respectiv 4 ani. (în ordinea dispunerii în tabelul 1)
Durata actualei relații a cuplurilor coabitante: (în ordinea dispunerii în tabelul 1)
5 ani și 3 luni – au hotărât să locuiască împreună după 4 luni de relație, locuiesc la parteneră.
4 ani – au hotărât să locuiască împreună după 2 ani de relație, locuiesc la parteneră.
4 ani – au hotărât să locuiască împreună după 3 ani de relație, locuiesc la partener.
12 ani – au hotărât să locuiască împreună după câteva luni de relație (imediat după ce a rămas însărcinată ), locuiesc la parteneră.
3 ani și 11 luni – au hotărât să locuiască împreună după o lună de relație, locuiesc la partener.
3 luni – au hotărât să locuiască împreună după 3 săptămâni de relație, locuiesc în chirie.
15 ani – au hotărât să locuiască împreună după 5 luni de relație, locuiesc în locuință cumpărată împreună.
Tabelul 2. Sursele cunoașterii partenerului din interviurile realizate la cele 4 categorii de cupluri:
Pentru cele 4 categorii de cupluri, am intervievat 7 cupluri necoabitante, 7 cupluri coabitante și câte 5 cupluri căsătorite anterior necoabitante și 5 cupluri căsătorite anterior coabitante.
Din cele 7 cupluri necoabitante intervievate, partenerii din 6 cupluri sunt ori studenți ori au terminat facultatea și sunt masteranzi, doar un cuplu având ca ultim nivel de educație, liceul. Din cele 7 cupluri coabitante intervievate, partenerii din 4 cupluri ori urmează o facultate în prezent ori au terminat o facultate, iar celelalte cupluri au terminat în felul următor:
Ea studii universitare, el 12 clase; Au terminat doar liceul; Ea 8 clase, el profesională
Pentru a vedea diferențele dintre cuplurile necoabitante și cele coabitante, vom analiza răspunsurile date la întrebările din interviuri.
La întrebarea Ați fi de acord să locuiți împreună cu partenerul/partenera dumneavoastră înainte de căsătorie? Din cele 7 cupluri necoabitante, 3 dintre ele nu ar fi de acord cu locuirea împreună a cuplului înainte de căsătorie, fiind cupluri neoprotestante cele care au dat acest răspuns. Celelalte 4 cupluri care au fost de acord, printre beneficiile locuirii împreună a cuplului înainte de căsătorie au enumerat:
O relație mai strânsă de cuplu, o relație mai sinceră, o relație mai bună de cuplu, o mai bună cunoaștere.
Cei care au fost de acord cu locuirea împreună înainte de căsătorie, nu au identificat dezavantaje ale coabitării, în schimb cei care nu au fost de acord, au identificat următoarele dezavantaje:
Locuirea cu partenerul înainte de căsătorie este un păcat. Relațiile sexuale sunt interzise de Dumnezeu în afara căsătoriei. Dezavantajul ar fi trăirea într-o viață de păcat, care nu e plăcută lui Dumnezeu; Consumarea relației înainte de căsătorie
Principalele MOTIVE pentru care cuplurile intervievate au ales coabitarea în locul căsătoriei legale (sau înainte de a se gândi la căsătorie), sunt:
Privite din perspectiva cuplurilor coabitante, beneficiile și dezavantajele locuirii împreună cu partenerul înainte de căsătorie arată în felul următor:
Răspunsurile cuplurilor coabitante la întrebarea Cum vă administrați bugetul de familie?, au fost:
Bugetul nostru este comun, împărțim atât cheltuielile pentru locuință, cât și cheltuielile pentru cumpărăturile alimentare.
Împărțim cheltuielile.
Păstrăm împreună, și împreună împărțim cheltuielile. (3 cupluri au răspuns)
Pănâ la căsătorie fiecare are banii lui, dar cheltuielile comune se împart.
Păstrăm împreună dar partenerul administrează mai bine, el se ocupă cu banii.
Partenerii din cuplurile coabitante se ajută reciproc la responsabilitățile casnice, chiar dacă în două dintre cazuri ea lucrează mai mult în casă, gătește mai des, el duce gunoiul, iar în celelalte cazuri curățenie face ea și la mâncare participă în mod egal ori el face curățenie, ea mâncare și la spălat participă împreună. De asemenea și cumpărăturile pentru casă le fac împreună, ambii cumpără pentru casă, doar în două dintre cazuri partenera cumpără mai des pentru casă, având și mai mult timp deoarece este mai mult timp acasă.
Printre activitățile comune desfășurate, enumerate de partenerii coabitanți se numără:
De obicei luăm masa împreună, ieșim în oraș, mergem în vizită la părinți, mergem împreună la cumpărături, facem curățenie împreună, uneori mai și gătim împreună, vizionăm filme sau diverse emisiuni.
Pregătirea mâncărurilor, cumpărături, ieșim în oraș, mergem în excursii.
Întâlniri cu prietenii la un grătar sau în excursii
Vizite la preteni, ieșiri în oraș la plimbare
Treburile casei, cumpărăturile, plimbări, petreceri, sex, tot ce se poate face în timpul liber
Treburile gospodărești, ieșirile în weekend-uri, tot timpul liber îl petrecem cu activități comune
Lucrăm împreună
Am identificat un singur caz din cele 14 cupluri, unde doar partenera a mai avut înainte de această relație coabitantă o altă relație, în care a locuit împreună cu partenerul fără a fi căsătoriți. Întrebată care au fost cauzele eșecului relației anterioare, dacă a influențat-o faptul că locuia împreună cu partenerul, a dat următorul răspuns: Da, m-a influențat, cauza eșecului a fost lipsa de comunicare. Un alt caz tot singular este cel al cuplului coabitant învârstă, unde ambii parteneri au fost căsătoriți și au divorțat, din căsătoria partenerului rezultând doi copii, care acum sunt la casele lor și au o relație foarte bună cu partenera tatâlui.
Combinația părinți căsătoriți cu părinți divorțați în famiile de origine ale cuplurilor, necoabitante și coabitante, am întâlnit-o în patru cazuri la cuplurile coabitante, restu cazurilor fiind părinți căsătoriți de ambele părți, pe când în rândul cuplurilor necoabitante am întâlnit o singură combinație părinți căsătoriți cu părinți divorțați, în restul cazurilor părinții de ambele părți sunt căsătoriți.
O posibilă explicație a numărului mai mare de combinații părinți căsătoriți cu părinți divorțați în famiile de origine ale cuplurilor, întâlnite la cuplurile coabitante intervievate, ar fi faptul că cel/cea a cărui/cărei părinți sunt divorțați, datorită experienței părinților, să încline spre neoficializarea relației, cel puțin temporar, adică la coabitare consensuală, chiar dacă este premergătoare căsătoriei.
Atât cuplurile necoabitante cât și cele coabitante au răspuns că au relații bune cu familiile de origine, chiar foarte bune au răspuns unii. Răspunsurile lor sunt:
Relații bune. Nu sunt genul de om care să se certe. Am încercat mereu să evit conflictele
Relații bune, de comunicare, afecțiune, înțelegere
Avem relații foarte apropiate și armonioase aș putea spune
Amândoi ne înțelegem bine cu părinții noștri
La întrebarea Familiile dumneavoastră ar fi de acord dacă ați locui împreună ca și cuplu înainte de căsătorie?, adresată cuplurilor necoabitante, doar un cuplu a răspuns că familiile ar fi de acord, iar altul că ar fi de acord într-o mică măsură părinții. Putem observa diferențe între perspectivele tinerei generații și familiile lor de origine, ceea ce copiii ar fi de acord să facă, părinții nu ar fi de acord.
Fiind întrebate și cuplurile coabitante dacă familiile au fost de acord când au hotărât să se mute împreună, și ce alte dificultăți au mai întâmpinat când au hotărât să trăiască împreună în uniune consensuală (concubinaj), au răspuns:
Familiile nu au intervenit în relația noastră. Ne-au respectat decizia. Nu am întâmpinat dificultăți majore.
E o situație mai neconvențională, părinții mei nu știu că el s-a mutat efectiv la mine. Dificulțăți majore nu am întâmpinat încă.
Părinții ei nu au fost de acord, în schimb ai mei da
Nu au fost de acord. Am mai întâmpinat și dificultăți financiare
Părinții mei nu au fost de acord cu relația noastră și copilul nostru, dar au acceptat până la urmă
Nu au fost de acord, dar a fost decizia noastră, nu am întâmpinat alte dificultăți, am redus din cheltuieli
Au fost de acord (acesta e cuplul consensual cel mai învărstă identificat)
Printre cele mai importante condiții pentru o relație fericită, atât cuplurile necoabitante, cât și cele coabitante au enumerat: Respectul; Încrederea; Includerea lui Dumnezeu în cadrul relației (condiție spusă de cuplu necoabitant); Înțelegerea; Comunicarea; Iubirea.
Cele 5 condiții, respectul, încrederea, înțelegerea, comunicarea și nu în ultimul rând iubirea, formează combinații care duc spre o relație fericită din punctul de vedere al cuplurilor necoabitante și coabitante intervievate.
La întrebarea Aveți intenția de a vă căsători cu actualul partener în viitorul apropiat?, toate cele 7 cupluri necoabitante au răspuns afirmativ, două dintre cupluri chiar au planificat nunta cât de curând. Pe când, răspunsurile cuplurilor coabitante sunt diferite: doua cupluri sunt indecise, răspunzând posibil sau m-am gândit doar la această posibilitate, două cupluri au răspuns negativ, nu au intenția de a se căsători cu actualul partener în viitorul apropiat și doar un cuplu are în plan căsătoria cu actualul partener înviitorul apropiat..
Părerile După cât timp de când s-au cunoscut, este bine ca un tânăr și o tânără să se căsătorească, sunt împărțite, atât în cazul cuplurilor necoabitante, cât și în cazul cuplurilor coabitante:
Cupluri necoabitante
Minim un an
Depinde cum evoluează relația. În cazul în care avansează repede, cel puțin 1 an și cel mult 2 ani.
Peste un an
După ce se cunosc nu cred într-o dată anume
După ce cred că se cunosc suficient de bine
Când cad de comun acord că sunt pregătiți
Cupluri coabitante
1-2 ani
Nu pot să mă exprim, depinde de fiecare cuplu, de fiecare persoană în parte, cel puțin un an de relație aș zice
Minim 2 ani
Nu e neaparat să se căsătorească
Depinde de caz. Dar cred ca 3 ani sunt necesari
Nu cred că există o anumită perioadă standard, depinde de relația celor doi
Nu cred că există un standard. Cred că te căsătorești atunci când ți-ai găsit persoana potrivită alături de care vrei să-ți trăiești viața și consideri că este dragostea vieții tale
Toți cei intervievați din cupluri necoabitante cunosc cupluri care trăiesc în uniune consensuală. De asemenea, și cuplurile coabitante cunosc la rândul lor alte cupluri care trăiesc în uniune consensuală, chiar un cuplu răspunzând: avem mulți prieteni care trăiesc în concubinaj.
Cuplurile necoabitante declară că Dumnezeu este important, chiar foarte important pentru unii, în viața de cuplu, și pentru 4 cupluri coabitante, Dumnezeu e important chiar foarte important, însă întâlnim și alte răspunsuri la celelalte 3 cupluri:
Nu suntem cei mai credincioși dar nu uităm nici de Biserică
La fel de important ca și înainte de viața de cuplu
Cred în Dumnezeu și sunt conștientă că situația mea nu e tocmai convențională. Totuți simt că m-am îndepărtat puțin de El din moment ce am încălcat unele „reguli”
Este interesant de urmărit percepția cuplurilor dacă ei consideră a fi păcat locuirea împreună ca și cuplu chiar dacă nu sunt căsătoriți, atât a cuplurilor necoabitante cât și a cuplurilor coabitante. Cupluri necoabitante, care au răspuns că Dumnezeu este important în viața lor de cuplu, răspund că nu cred a fi păcat locuirea împreună a cuplului chiar dacă nu sunt căsătoriți, sau chiar răspund că nu îi interesează acest aspect. Doar trei cupluri necoabitante care au afirmat ca Dumnezeu este foarte important în relația lor de cuplu, consideră a fi păcat locuirea împreună a unui cuplu dacă nu sunt căsătoriți. Cele trei cupluri care au afirmat acest lucru sunt neoprotestante, acest lucru influențează foarte mult percepția lor asupra concubinajului de a fi un păcat.
Cuplurile coabitante au răspuns:
Știu că este considerat păcat concubinajul, sunt conștientă de acest aspect, dar cu trecerea timpului nu prea m-a preocupat acest aspect.
Nu consider a fi păcat/ Nu cred că este păcat (aceeași situație ca și la cuplurile necoabitante. Chiar dacă răspund că Dumnezeu e la fel de important ca și înainte de viața de cuplu, 2 cupluri nu consideră a fi păcat)
Da, e păcat conform religiei dar e bine să cunoști omul înainte de căsătorie.
Da,cred că e păcat
Nu (2 cupluri au răspuns nu, chiar dacă Dumnezeu e important sau chiar foarte important pentru relația lor de cuplu)
Toate cuplurile necoabitante intervievate cred că ar fi judecați de către Biserică sau de către alți creștini dacă ar locui împreună ca și cuplu înainte de căsătorie, însă un cuplu a răspuns că nu-i interesează acest lucru. Dintre cuplurile coabitante doar două au răspuns afirmativ la întrebarea Sunteți criticați de către Biserică sau de către alți creștini pentru faptul că locuiți împreună ca și cuplu deși nu sunteți căsătoriți?, răspunzănd că sunt criticați de prieteni, familie și probabil de Biserică.
Atât cuplurile necoabitante cât și cuplurile coabitante doresc să aibă copii în viitorul apropiat, numărul lor variază între 1, 2, sau chiar 3 sau 4 copii dacă situația financiară le va permite. Un cuplu coabitant, ea are 27 ani – ortodoxă, el 29 ani – reformat, a răspuns: Câți vrea Dumnezeu. Pentru marea lor majoritate 2 copii ar fi ideal.
La întrebarea: Cum apreciați relația dumneavoastră actuală? Câd de mulțumit/ă sunteți?, cuplurile necoabitante au răspuns:
O relație foarte bună. Există iertare, încredere, respect. Suntem mulțumiți, sigur, s-ar putea și mai bine; Foarte bună; O relați bine concentrată; Destul de mulțumiți; Consider că am o relație frumoasă, există înțelegere, dragoste, respect. Suntem mulțumiți; Mulțumiți
Aprecierea relației actuale a cuplurilor coabitante:
Relația noastră s-a consolidat foarte mult în acești 5 ani și consider că suntem fericiți împreună. Sunt foarte mulțumit, chiar norocos aș putea spune, că ne avem unul pe altul; Sunt mulțumită, dar nu pot spune că sunt mai fericită de când locuim împreună; Suntem mulțumiți și nu ne comparăm cu nimeni; Mulțumiți / Foarte mulțumiți; O relație perfectă; Acceptabil
Atitudinea față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului:
Toate cuplurile coabitante au o atitudine bună față de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate, răspunzând că sunt mulțumiți sau chiar foarte mulțumiți.
Întrebați Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?, cuplurile necoabitante au dat următoarele răspunsuri:
Certuri mari nu au existat, poate unu, iar certuri copilărești mai există, dar nu aduc consecințe; Foarte rar; Foarte des dar constructive; Depinde, în general ne certăm rar; Nu prea des
Răspunsurile cuplurilor coabitante la aceași întrebare sunt:
Nu le-aș putea numi certuri, mai degrabă discuții contradictorii. Nu foarte des, deoarece comunicăm foarte mult și nu avem secrete unul față de celălalt; Avem mici certuri, dar nu foarte dese; De fiecare dată când nu ne convine ceva; Nu foarte des; Nu ne certăm, doar discutăm; Nu sunt certuri
Părerile sunt împărțite la întrebarea: Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii? Cuplurile necoabitante au răspuns:
Mama este cea mai importantă în creșterea copiilor. Nu neaparat să fie casnică, depinde de venitul soțului. După naștere ar fi indicat să stea cu copilul cel puțin un an, sau dacă nu se poate, să lucreze cu 4 ore
Este bine ca femeia să lucreze, să aibă venitul său, dar și să aibă grijă de copii. Trebuie făcute toate la timpul lor
Să știe să le combine
Să lucreze
Cuplurile coabitante au răspuns:
Cred că este bine să hotărască ea acest lucru, dar trebuie să recunosc că imi place că e independentă în anumite situații.
Eu, personal, vreau o carieră și un loc de muncă stabil și am o părere foarte bună despre femeile care lucrează și sunt indwependente din punct de vedere profesional și financiar.
Este bine ca femeia să lucreze
E bine să lucreze deoarece apare un venit în plus
Femeia trebuie să lucreze pentru că în secolul XXI consider că femeia este egală bărbatului
Unde sunt copii, femeia trebuie să îngrijească de copii, dacă poate și lucra pe lângă și să nu neglijeze copiii, este foarte bine
Diferențe de răspunsuri la întrebarea Cine e de preferat să conducă în familie? între cuplurile necoabitante și cele coabitante, nu sunt. Însă, diferențele apar în funcție de religiile cuplurilor, astfel încât, cele 3 cupluri necoabitante neoprotestante și cuplul reformat învârstă au răspuns că soțul e de preferat să conducă în familie, restul intervievaților necoabitanți răspunzând că e de preferabil să conducă ambii. Răspunsurile celorlalte cupluri coabitante au fost atât ambii cât și: să se înțeleagă de comun acord; nu trebuie să existe un conducător ci doar consens și comunicare, acceptarea ideilor celuilat; amândoi în egală măsură, doar că bărbatul este capul iar femeia gâtul. Nu consider că unul dintre noi trebuie să aibă mereu ultimul cuvânt; să nu fie conducător.
Toate cele 7 cupluri necoabitante au considerat că oamenii care vor să aibe copii ar trebui să se căsătorească, un cuplu argumentând: da, categoric, copilul trebuie să crească în familie, și acesta ar trebui conceput doar în cadrul căsătoriei.
Din totalul cuplurilor necoabitante intervievate, 3 dintre ele consideră că un cuplu nu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători iar 4 din ele consideră că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători, însă cu specificația a două cupluri că: personal nu sunt de acord, ori că pot trăi împreună dar este păcat.
La întrebarea Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?, cuplurile coabitante au răspuns: Cred că ar fi necesar și corect pentru copil să se nască și să crească armonios în cadrul familiei în care ambii parteneri au același nume; Preferabil ar fi să se căsătorească, din păcate acest lucru nu mai este o condiție să-ți întemeiezi o familie; Da; Nu știu, depinde de fiecare cuplu; Nu este obligatoriu
Interpretare interviuri cupluri căsătorite anterior necoabitante și anterior coabitante
Durata actualei relații a cuplurilor căsătorite anterior necoabitante: (în ordinea dispunerii în tabel)
7 ani; sunt căsătoriți de 1 an și 9 luni.
1 an și 5 luni; sunt căsătoriți de 7 luni.
11 ani; sunt căsătoriți de 7 ani.
3 ani; sunt căsătoriți de 2 ani.
12 ani; sunt căsătoriți de 7 ani.
Durata actualei relații a cuplurilor căsătorite anterior coabitante: (în ordinea dispunerii în tabel)
11 ani – au hotărât să locuiască împreună după un an și au locuit în chirie, sunt căsătoriți de 5 ani.
7 ani – au hotărât să locuiască împreună după un an și au locuit la el acasă, sunt căsătoriți de 5 ani.
8 ani – au hotărât să locuiască împreună după 5 ani și au locuit în chirie, sunt căsătoriți de 2 ani.
4 ani – au hotărât să locuiască împreună după 4 luni și au locuit la el acasă, sunt căsătoriți de 2 ani.
5 ani – au hotărât să locuiască împreună după un an și au locuit în chirie, sunt căsătoriți de 2 ani (soțul e stomatologul).
Din cele 5 cupluri căsătorite anterior necoabitante, unul din partenerii din cele două cupluri au ca ultim nivel de educație studii superioare iar celălalt partener e student, într-un cuplu soția e studentă, soțul a renunțat la facultate, în alt cuplu soțul are facultate în curs, soția a terminat post liceal și în ultimul cuplu soțul are studii universitare iar soția post universitare.
Din cele 5 cupluri căsătorite anterior coabitante, partenerii unui cuplu au studii universitare, a unui alt cuplu au studii post universitare, iar în celelalte trei cupluri, nivelul de educație al celor doi parteneri este în felul următor:
Soțul a terminat liceul, soția facultate
Soția facultate în curs, soțul 11 clase
Soția post liceal, soțul liceul.
Cuplurile căsătorite anterior necoabitante provin din familii cu părinți căsătoriți, doar părinții partenerei dintr-un cuplu sunt separați și toți au relații bune sau chiar foarte bune cu părinții. Cuplurile căsătorite anterior coabitante provin din familii cu părinți căsătoriți, doar părinții partenerului dintr-un cuplu sunt divorțați, și cuplul nu are relații prea bune cu părinții lui, în rest, celelalte cupluri intervievate au răspuns că au relații bune sau chiar foarte bune cu părinții.
Când cuplurile căsătorite anterior coabitante au hotărât să se mute împreună, deși nu erau căsătoriți, au întâmpinat opoziții ori din partea ambilor părinți, ori doar din partea părinților unuia dintre parteneri, motivele opoziției părinților fiind în două cazuri difereneța de vârstă dintre parteneri, într-un caz el e mai mare ca și partenera cu 10 ani iar în celălalt caz, partenera e mai mare decât el cu 2 ani.
Doar un cuplu din cele 5 cupluri anterior necoabitante s-a gândit înainte de căsătorie la posibilitatea de a locui împreună cu partenerul. Am identificat de asemenea, un singur caz din cele 5 cupluri căsătorite anterior coabitante, în care partenera a mai avut înainte de actuala relație, o altă relație în care de asemenea a locuit împreună cu partenerul. Cauza eșecului relației coabitante anterioare a fost violența partenerului.
Privite din perspectiva cuplurilor căsătorite coabitante, beneficiile și dezavantajele locuirii împreună cu partenerul înainte de căsătorie arată în felul următor:
Doar partenerii unui singur cuplu intervievat sunt de acord cu locuirea împreună înainte de căsătorie și au identificat ca beneficiu, o mai bună cunoaștere între parteneri iar ca dezavantaj/ limitare a identificat lipsa de stabilitate în relație, critici din partea celor din jur. Celelalte cupluri căsătorite anterior necoabitante, nu sunt de acord cu locuirea împreună înainte de căsătorie și un cuplu a răspuns: există limitări în cazul unei astfel de relații, există nesiguranță. Siguranța este necesară dezvoltării unei relații de căsătorie sănătoase.
La întrebarea Cum ați luat decizia de a oficializa relația dumneavoastră?, cuplurile căsătorite anterior necoabitante au răspuns:
Ne-am gândit că vrem să rămânem toată viața împreună.
Iubirea dintre noi, găsirea încrederii și sinceritatea din cadrul relației au făcut să luăm decizia de a ne căsători la nici un an după ce ne-am cunoscut.
Am considerat că relația a ajuns la stadiul în care trebuia să treacă la nivelul următor.
Partenerul m-a cerut de soție, fiind convinsă de seriozitatea, iubirea și credincioșia sa. După o săptămână de gândire i-am răspuns: DA.
Am realizat că este singura femeie cu care pot să îmi petrec restul vieții.
De asemenea, la întrebarea După o anumită perioadă în care ați locuit împreună, cum ați luat decizia de a oficializa relația dumneavoastră?, cuplurile căsătorite anterior coabitante au dat următoarele răspunsuri:
Văzând că și ceilalți prieteni se căsătoresc, partenerul m-a cerut în căsătorie, însă doar la a doua cerere în căsătorie am acceptat.
Aveam de la început asta în gând, dar nu s-a putut realiza decât peste un an.
Încă de la început am intenționat să ne căsătorim, și o dată mutați împreună am început pregătirile.
Ne-am cunoscut mai bine și am dorit să ne petrecem întreaga viață împreună.
Așa am crezut de cuviință.
Cuplurile căsătorite anterior coabitante au identificat schimbări pozitive apărute în relația de cuplu după oficializarea ei, aceste fiind: se înțeleg foarte bine, doar la începutul căsătoriei au existat unele divergențe; ne-am apropiat mai mult de familiile noastre, avem mai multă încrede unul în celălalt; ne-am maturizat după căsătorie, am devenit mai responsabili; avem mai mulți prieteni, nu mai suntem criticați ca înainte de cei din jur, în special de familia lui, avem stabilitate în relație, suntem foarte multțumiți de pasul care l-am făcut; am reușit să ne acceptăm unul pe celălalt asa cum suntem, cu defectele și calitățile noastre.
Toate cele 10 cupluri căsătorite necoabitante și coabitante intervievate, cunosc cupluri care au locuit împreună înainte de căsătorie.
Cuplurile căsătorite anterior coabitante administrează împreună bugetul familiei, îl păstrează împreună, însă, în 3 dintre cazuri, soția se ocupă mai mult cu cheltuielile. Un singur cuplu a răspuns: administrăm împreună bugetul familiei, cu mici excepții, caturile de telefonie mobilă personale le plătește fiecare personal. De asemenea, și cuplurile căsătorite anterior necoabitante administrează împreună bugetul familiei, un cuplu răspunzând: împreună discutăm despre lucrurile necesare nouă, familiei și după aceea decidem de ce avem nevoie și putem cumpăra.
La întrebarea Cum vă împărțiți responsabilitățile casnice?, cuplurile căsătorite anterior necoabitante au răspuns: soția petrece mai mult timp în gospodărie deoarece soțul vine acasă de la lucru dupa ora 18:00; toate le facem împreună; în funcție de timpul liber care îl are fiecare; soțul mă ajută la bucătărie, curățenie, îngrijirea copilului, iar eu sunt tot timpul cu fiul de 1 an, fac mâncare și ne ajutăm reciproc; soția face mai multt pe acasă.
Tot la întrebarea de mai sus, cuplurile căsătorite coabitante au răspuns: ambii spălăm vase, facem curățenie, măncare, ne ajutăm reciproc; responsabilitățile casnice se împart în funcție de cine are mai mult timp liber; ne ajutăm reciproc inclusiv la mâncare; împreună ne ocupăm de curățenie iar restul când unul când altul, cum avem timp; mai mult soția, eu sunt mai mult la lucru.
Din răspunsurile ambelor categorii de cupluri căsătorite putem concluziona că în cele mai multe cazuri partenerii se ajută reciproc când vine vorba de responsabilități casnice, chiar dacă soțul poate nu ajută în aceeași măsură în care soția se ocupă de responsabilitățile acasă.
Doar în două dintre cuplurile căsătorite anterior necoabitante cumpără cel mai des împreună pentru casă, de asemenea în două cazuri cumpărăturile le face soțul cel mai des și într-un caz le face soția cel mai des. În cazul cuplurilor căsătorite anterior coabitante, în două dintre cazuri cumpără cel mai des împreună iar în celelalte 3 cazuri, soția cumpără cel mai des pentru casă.
Întrebați Cât de important este Dumenezeu în viața lor de familie, actualmente dar și înainte de a se căsătorie?, partenerii cuplurilor căsătorite anterior necoabitante au răspuns:
Dumnezeu e cel mai important în familia noastră, și înainte era la fel; Întotdeauna pe primul loc; Cel mai important, la fel ca înainte; Este pe primul loc, și înainte de căsătorie; Important.
Răspunsurile cuplurilor căsătorie anterior coabitante, la aceeași întrebare au fost:
Foarte important, pe primul loc, și înainte; Dumnezeu este important, și înainte a fost important pentru noi și după; Foarte important; Este important într-o oarecare măsură și înainte șidupă, dar nu suntem o familie așa de religioasă; Este important.
Aproape toate cuplurile căsătorite anterior coabitante au răspuns că au fost criticați sau cred că au fost criticați de Biserică, de alți creștini pentru faptul că au locuit împreună ca și cuplu înainte de căsătorie, fiind criticați chiar și de preot, doar un cuplu a răspuns că nu au fost criticați.
Toate cuplurile căsătorite intervievate doresc să aibă copii, unii dintre ei au deja, 1-2 copii, iar celelalte cupluri care nu au încă copii își doresc să aibă 1-2 copii, chiar 3 dacă vor avea posibilități financiare.
Cuplurile căsătorite anterior necoabitante sunt mulțumite de familiile lor, de relația lor actuală de familie, un cuplu chiar răspunzând: Relația noastră , după părerea noastră este foarte bună, este reciproc respect, afectivitate și iubire. Multă comparație cu alte cupluri nu prea am facut, dar sigur suntem autentici și unici, pentru că nici o relație nu funcționează la fel ca celălalt. De asemenea, și cuplurile căsătorite anterior coabitante sunt mulțumite de relația lor actuală de familie, 3 dintre cupluri adăugând: suntem mulțumiți, putem comunica orice unul cu celălalt; suntem foarte mulțumiți însă soția ar vrea și ea să aibe un loc de muncă (pentru a contribui și ea la cheltuielile casei); Sunt foarte mulțumită, relația s-a dezvoltat,construim în relație și ne descoperim zi de zi unul pe celălalt, cu câte ceva nou, surpinzător.
Atitudininile cuplurilor căsătorite anterior necoabitante față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului sunt:
Foarte bună. Partenerul mă înțelege, mă iubește; Foarte bună; Bună; Pozitivă, fiindcă sunt fundamentul unui cuplu sau căsnicii; Toate cele trei sunt foarte importante, dar fidelitatea este cea mai importantă, suntem mulțumiți.
Atitudininile cuplurilor căsătorite anterior coabitante față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului sunt:
Mulțumiți; Sunt puncte foarte importante într-o relație, soțul meu le îndeplinește pe toate; Acestea sunt o bază foarte importantă în orice relație; Mulțumiți, s-ar putea și mai bine.
Atât cuplurile căsătorite anterior necoabitante cât și cuplurile căsătorite anterior coabitante sunt mulțumite, chiar foarte mulțumite de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate, sunt reciproce, importante și fără ele relația e moartă, spune un cuplu.
Cuplurile căsătorite anterior necoabitante au enumerat următoarele activitățile comune desfășurate:
Ieșim la plimbare, mergem la Biserică împreună.
Facem toate împreună când e soțul acasă.
Masa, timpul liber, curățenie, ieșit cu copiii în parc, mergem în vizite, mergem la cumpărături.
Masa, creșterea, îngrijirea copilului, curățenie, grădinărit, studiu biblic, timp liber, excursii, etc.
Plimbare prin parc cu copilul, vizite la rude și prieteni, petreceri.
De asemenea, cuplurile căsătorite anterior coabitante au enumerat următoarele activitățile comune desfășurate:
Petrecerea timpului liber, film, iarbă verde, masa nu neaparat.
Vizite, petreceri de zi de naștere, cina împreună, ieșiri de sâmbăta sau uneori duminica la iarbă verde, duminica la biserica, excursii cu prieteni de familie.
Cina împreună, timpul liber, oriunde mergem împreună.
Iuneori în parc la plimbare împreună, mergem în oraș la o înghețată, în vizite la rude sau prieteni, curățenia din casă împreună, petreceri, iarbă verde cu prietenii, excursii, cina și altele.
Tenis de masă, volei, cina, toate activitățile de timp liber.
Atât între cuplurile căsătorite anterior necoabitante, cât și între cuplurile căsătorite anterior coabitante, apar rar certuri și care se rezolvă în cel mai scurt timp, apar însă doar discuții, păreri diferite în unele cazuri, certuri minore pentru „prostii” (cum le declară cuplurile).
La întrebarea Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?, 2 cupluri căsătorite anterior necoabitante au răspuns să aibă grijă de copii în primul rând până la doi ani, un cuplu a răspuns, de copii amândoi trebuie să aibă grijă, iar celelalte două cupluri au răspuns, poate și să lucreze și să aibă grijă de copii, să facă ce îi place. Dintre cuplurile căsătorite anterior necoabitante, la aceeași întrebare, 3 cupluri au răspuns că femeia trebuie să lucreze, iar două dintre cupluri au răspuns: este bine să lucreze dar în același timp să aibă grijă de copii; în primul rând sunt copiii, familia și abia după este cariera.
Dintre cuplurile căsătorite anterior necoabitante, partenerii a patru dintre cupluri consideră că soțul ar trebui să conducă în familie, capul familiei. Celălalt cuplu consideră că ambii ar trebui să conducă. Trei cupluri căsătorite anterior coabitante sunt de părere că ambii parteneri ar trebui să conducă în familie, celelalte două cupluri răspunzând că soțul, însă este interesant că într-un cuplu partenera zicea că femeia este de preferat să conducă, iar partenerul că soțul e de preferat să conducă.
Trei dintre cuplurile căsătorite anterior necoabitante consideră că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători, căci spun ei, depinde din ce motive nu se căsătoresc, iar celelalte două cupluri consideră că un cuplu nu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători, sunt de părere că o cununie civilă și religioasă este la îndemâna oricui. Toate celelalte 5 cupluri căsătorite anterior coabitante sunt de acord că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători.
Toate cele 5 cupluri căsătorite anterior necoabitante sunt de părere că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească. Patru dintre cuplurile căsătorite anterior coabitante sunt de asemenea de părere că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească, din punct de vedere religios, pentru copil e mai bine, iar celălalt cuplu a dat următorul răspuns: depinde de oameni, dacă au o relație frumoasă pot să aibe copiiși fără să fie căsătoriți, nu neaparat un copil te ține împreună.
VI. 6. Concluziile cercetării
Este interesant de urmărit în cazul cuplurilor intervievate actualmente coabitante, faptul că, în 3 cazuri, partenerii lor au luat decizia de a locui împreună ca și cuplu la parteneră. În cazul cuplurilor căsătorite anterior coabitante, din cele 5 cazuri, nu am identificat nici unul în care partenerul să fi luat decizia de a locui împreună la parteneră, ci doar la el, în două cazuri și în chirie în 3 dintre cazuri.
După cum a fost surprins și în cadrul cercetării „Viața în cuplu” (Soros, 2007), faptul că, în mediul urban, cea mai importantă sursă a cunoașterii partenerului este prin prieteni, aceasta a reieșit și din cercetarea mea, efectuată pe un eșantion de 24 de cupluri din Oradea. Dintre acestea, 8 cupluri au răspuns că l-au cunoscut pe actualul partener prin intermediul prietenilor. Pe locul al doilea, ca și sursă a cunoașterii partenerului, a reieșit că este la serviciu.
Cel puțin unul din partenerii cuplurilor intervievate în cadrul cercetării, sunt în marea lor majoritate studenți, însă au fost identificate și cazuri în care partenerii din cuplu au un nivel de educație mediu. Din această cercetare, se confirmă faptul că, uniunea consensuală e semnificativ mai răspândită la categoriile mai tinere de până la 35 de ani. Influența propriilor credințe, a mediului în care partenerii trăiesc, chiar influența religiei, se fac resimțite asupra deciziei cuplurilor de a coabita.
Prin cercetarea întreprinsă, putem concluziona avantaje și dezavantaje ale uniunii consensuale, privite din perspectiva tuturor cuplurilor intervievate:
Avantajele (sau beneficiile) fiind: o relație mai bună, mai strânsă de cuplu, mai sinceră, o mai bună cunoaștere, mai mult timp petrecut împreună cu persoana iubită, aflarea compatibilității cu partenerul, ajutorul/sprijinul reciproc, reducerea cheltuielilor.
Dezavantajele (limitările) fiind: o relație trăită în păcat, consumarea relației înainte de căsătorie, uneori distragerea de la relație din cauza stresului, rutina, lipsa spațiului propriu, copilul poartă numele mamei, criticile celor din jur, instabilitatea relației, nesiguranță, observarea mai îndeaproape a defectelor partenerului.
Printre motivele coabitării nu am întâlnit atât de mult dificultățile financiare sau chiar motivul continuării studiilor înainte de a oficializa relația, cum poate m-aș fi așteptat să întâlnesc (am întâlnit doar 3 cazuri). Motivul cel mai des invocat de către cupluri este: cunoașterea mai bună a partenerului.
La începutul cercetării consideram că printre factorii asociați coabitării se numără indivizii care au crescut în marea lor majoritate, în familii dezorganizate, faptul că ei sunt înclinați mult mai repede să trăiescă în uniune consensuală, din cauza experiențelor negative petrecute în familiile de origine. Însă acest lucru nu s-a confirmat în totalitate.
Una din constatările cercetării întreprinse este faptul că, partenerii cuplurilor coabitante păstrează și administrează împreună bugetul lor. De asemenea se ajută reciproc când vine vorba de responsabilități casnice. Și în cazul cuplurilor căsătorite anterior necoabitante și anterior coabitante, se întâmplă la fel. Cuplurile intervievate desfășoară numeroase activități comune, atât în interiorul casei, cât mai ales în exteriorul acesteia, în primul rând în timpul liber.
Am întâlnit doar două cazuri, în care partenera a mai avut o relație coabitantă înainte de actuala relație. Cele două situații au fost întâlnite pe de o parte în rândul cuplurilor actualmente coabitante iar pe de altă parte, în rândul cuplurilor căsătorite anterior coabitante. Într-o oarecare măsură era de așteptat faptul că nu voi întâlni cazuri de relații anterior coabitante în rândul cuplurilor necoabitante și a cuplurilor căsătorite anterior necoabitante. Era de asemenea de așteptat ca unele familii de origine ale cuplurilor care au ales coabitarea, să nu fie de acord cu această decizie luată.
Condițiile unei relației fericite privite din prisma cuplurilor necoabitante și coabitante au fost reduse la 5, deoarece cel puțin una din ele s-a regăsit în răspunsurile date de cupluri.
Cuplurile necoabitante sunt categoric decise să oficializeze actuala relație în viitor, pe când cuplurile coabitante sunt indecise sau refuză oficializarea, excepție făcând un singur cuplu, care are în plan oficializarea relației. Unele cupluri sunt criticate de către Biserică sau de către alții pentru faptul că au ales această formă alternativă de conviețuire.
Cuplurile intervievate sunt mulțumite de relația lor de cuplu actuală, de înțelegerea, afecțiunea, fidelitatea partenerului, relațiile intime și activitățile comune desfășurate. Între cupluri apar certuri rareori, mai des apar doar discuții contradictorii.
În rândul tuturor cuplurilor intervievate am întâlnit păreri împărțite dacă femeia este bine să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii. Printre cuplurile necoabitante, soțul este considerat a fi cel care conduce într-o familie, pe când răspunsurile coabitanților sunt împărțite între. Ei consideră ori că este bine să conducă ambii ori să nu existe un conducător ci să fie un consens.
Între cuplurile necoabitante și cele coabitante intervievate, întâlnim păreri diferite în ceea ce ar privi decizia oamenilor care își doresc copii, să se căsătorească sau nu. Cuplurile coabitante sunt mai permisive în ceea ce privește acest aspect.
Printre motivele oficializării relației, atât a cuplurilor căsătorite anterior necoabitante cât și a celor anterior coabitante, se identifică și faptul că, unele cupluri au avut chiar de la început această intenție, altele ajungând la concluzia că ar fi timpul să facă aceste pas, cunoscându-l mai bine pe partener.
Beneficiile oficializării relației cuplului coabitant, sunt destule. Cuplurile căsătorite anterior coabitante au identificat schimbări sau modificări pozitive după oficializarea relației de cuplu. Atitudinile cuplurilor căsătorite față de alte cupluri care ar trăi în uniune consensuală, sunt mult mai permisivie în rândul cuplurilor care au coabitat înaintea oficializării relației, de aceea toate cuplurile căsătorite anterior coabitante sunt de părere că un cuplu ar putea trăi împreună fără intenția de a se căsători.
Factorii care influențează coabitarea (uniunea consensuală), rezultați din cercetare sunt:
Vârsta (tinerii în special)
Factorii care țin de istoria familială și maritală a indivizilor (într-o măsură mai mică sau mai mare)
Forma convenabilă/confortabilă de conviețuire a unui cuplu
Situația financiară incapabilă de a face față unei posibile nunți
Prima ipoteză, conform căreia, cu cât crește numărul părinților separați sau divorțați a cuplurilor, cu atât e mai mare posibilitatea cuplurilor provenite din aceste familii să coabiteze, s-ar putea confirma în cazul cuplurilor coabitante, însă nu și în cazul familiilor anterior coabitante, deoarece cazurile sunt prea puține, pentru a ne da seama de acest lucru. Avem de-aface cu limitările cercetării, am identificat destul de greu cuplurile căsătorite anterior coabitante.
A doua ipoteză se confirmă, deoarece motivul cel mai des invocat de către cupluri este: cunoașterea mai bună a partenerului.
A treia ipoteză se confirmă, deoarece cele mai multe cupluri care au afirmat că, a locui împreună cu partenerul fără a fi căsătoriți, e păcat, sunt cupluri necoabitante. Chiar dacă majoritatea cuplurilor intervievate declară că Dumnezeu este important sau foarte important în relația lor de cuplu, partenerii unora dintre cuplurile coabitante nu consideră a fi păcat locuirea împreună cu partenerul. Întrebarea care s-ar pune, ar fi: de ce celelalte cupluri necoabitante care deși consideră că Dumnezeu este important în viața de cuplu, totuși nu consideră concubinajul a fi păcat?
A patra ipoteză se confirmă parțial, deoarece cuplurile căsătorite anterior necoabitante sunt de părere, într-o măsură mult mai mare asupra faptului că soțul este de preferat să conducă în familie, față de cuplurile căsătorite anterior coabitante care cred într-o măsură mai mare că ar trebui să conducă ambii.
Toate cele patru obiective ale lucrării au fost în totalitate îndeplinite.
VI. 7. Limitele cercetării
Nu putem fi siguri de certitudinea explicației faptului că, cel/cea a cărui/cărei părinți sunt divorțați, datorită experienței părinților, să încline spre neoficializarea relației, cel puțin temporar, adică la coabitare consensuală, chiar dacă este premergătoare căsătoriei, deoarece numărul de cazuri intervievate este prea mic pentru a putea trage concluzii certe.
Concluzii
Uniunea consensuală, prezentă ca și subiect central al acestei lucrări, reprezintă alternativa modelului familial contemporan întâlnit cel mai frecvent în rândul tinerelor cupluri, însă nu numai. Aceasta reprezintă de cele mai multe ori o cale preferabilă, premergătoare căsătoriei.
De-a lungul timpului, structura familială s-a schimbat mult și legalizarea sau desfacerea căsătoriei, sunt opțiuni discutabile, se întâlnesc mult mai des cupluri care decid să nu oficializeze relația sau cupluri care decid și chiar înfăptuiesc destul de repede desfacerea unei căsătorii. Modelele familiale alternative: concubinajul, celibatul, familiile monoparentale, familiile mixte sau reconstituite, familiile homosexuale, sunt des răspândite în societățile actuale. Normalitatea sau dimpotrivă, anormalitatea unor astfel de modele familiale este discutabilă, deoarece ele sunt considerate ca fiind deficitare, nerealizând una sau mai multe funcții ale familiei.
Cercetările actuale din domeniul familiei sunt interesate într-o mare măsură de evoluția numărului acestor noi tipuri familiale. Motivele partenerilor unui cuplu de a face parte dintr-un astfel de model familial alternativ, sau cauzele acestora, sunt din cele mai diverse: de la cunoașterea mai bună a partenerului, lipsa unei locuințe, dificultăți financiare, comoditate, în rândul cuplurilor coabitante, până la motivele disoluției unei familii, toate sunt atent cercetate.
Datorită faptului că indivizii care coabitează tind să perceapă normele sociale în termeni mai flexibili, s-a avut în vedere și o perspectivă creștină asupra familiei, pe lângă alte perspective, necesare unei înțelegeri adecvate.
Procesul căutării și alegerii partenerului potrivit este comparat cu o piață, una maritală, unde indivizii, cei care vor să intre într-o relație, își afirmă capitalurile de ordin, material, cultural, estetic și nu numai. Scopul este găsirea unui partener cât mai potrivit cu persoana care este în căutare. Sursele de cunoaștere ale partenerului sunt diferite și de cele mai multe ori sunt influențate de mediul în care își desfășoară activitatea sau de cercul de prieteni. Evoluarea mai apoi a unei relații care să ducă spre o uniune consensuală sau o căsătorie, reprezintă o decizie pe care ambii parteneri o iau, fiind influențați sau nu de factorii care țin de istoria familială și maritală a indivizilor, alegând cea mai convenabilă variantă pentru situația lor.
O cercetare mai profundă, calitativă și nu cantitativă, a uniunilor consensuale, a fost elementul cheie al acestei lucrări. Pe tot parcursul cercetării s-au urmărit obiectivele stabilite, care au fost îndeplinite la sfârșitul cercetării, de asemenea s-a avut în vedere confirmarea sau nu a ipotezelor și identificarea factorilor sociali care influențează modelul familial contemporan. Metodologia cercetării a fost una specifică cercetării calitative, fiind bazată pe interviuri structurate, cu întrebări deschide și diverse care au încercat să surprindă tot ceea ce s-a dorit a fi urmărit, și anume: modul de cunoaștere al partenerului, acordul sau dezacordul de a locui în uniuni consensuale, beneficiile sau dezavantaje unei astfel de conviețuiri, relațiile cu familiile de origine, întenția cuplurilor coabitante de a oficializa relația în viitor, importanța părții spirituale sau relevanța sa asupra relației de cuplu, aprecierea relațiilor existente și alte aspecte considerate important de studiat.
Concluziile extrase din cercetarea întreprinsă, urmărind diversele aspecte caracteristice unor cupluri care coabitează sau nu, ori, au coabitat sau nu anterior căsătoriei, au reușit să confirme sau să infirme ceea ce încă de la începutul cercetării s-a presupus, dar urmărindu-se totodată factorii sociali care sunt asociați opțiunii unei uniuni consensuale.
Bibliografie
Balswick, Jack O., Balswich, Judith K., 2009, Familia. O perspectivă creștină asupra căminului contemporan, Edura Casa Cărții, Oradea
Becker, G., Comportamentul uman – o abordare economică, București, 1994, Ed. All
Chipea, Florica, 2001, Familia contemporană. Tendințe globale și configurații locale, Editura Expert, București
Ciupercă, Cristian, Modificarea rolurilor în cuplul contemporan, Institutul Național de Informații, articol din Sociologie românească, 1999, 4, 77-89
Damian N., Sociologia familiei (curs), 1973, Universitatea din București
DAGHIE, Nora Andreea, Concubinajul – Familia din afara căsătoriei, Analele Universității “Dunărea de Jos”, Galați – Fascicula XXII, Drept și Administrație Publică Anul I, Nr. 1 – 2007, Galati University pp. 37-55,
Elemente de demografie, – www.univermed-cdgm.ro/dwl/cap2.pdf
Gabriel Bădescu, Mircea Kivu, Raluca Popescu, Cosima Rughiniș, Dumitru Sandu, Ovidiu Voicu, Barometrul de Opinie Publică, Mai 2007, „Viața în cuplu”, Fundația Soros România
Giddens, Anthony, 2000, Sociologie, Editura All, București
Iluț, Petru, 2005, Sociopsihologia și antropologia familiei, Editura Polirom
Iuga, Viorel, 2008, Visul familiei, Editura Ramira, Arad
Lect. Univ.drd. TUHUȚ, Camelia, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Semnale privind desacralizarea valorii vieții de familie în societatea modernă
Mitrofan I., Ciupercă C., 1998, Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Press Mihaela SRL, București
Negruț, Paul, 2007, Nu este bine ca omul să fie singur: perspective teologice și psihologice asupra familiei, Făclia; Editura Universității Emanuel din Oradea, Oradea
Olah, Șerban, 2005, Introducere în sociologia economică, Editura Universității din Oradea: Oradea
Popescu, Raluca, 2009, Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană, Editura Polirom, Iași
Popescu, Raluca, Familia tânără în societatea românească, articol din Calitatea vieții, XIV, nr. 1, 2003
Popescu, Raluca, Uniunile consensuale în România
Popescu, Raluca, cercetător asistent, „Calitatea vieții de familie în România”, Academia Română, Institutul de cercetare a Calității Vieții, Sesiunea de Comunicări Științifice, 22 februarie 2002
Robu, Viorel, Universitatea „Petre Andrei”din Iași, Căsătoria și familia – Instituții demodate pentru români? www.psihologieonline.ro
Sociologia familiei, 2003/2004, Tradițional și modern în cuplul contemporan
Tufiș, Paula A., Creșterea copiilor. Efecte ale caracteristicilor familiei (articol)
Zamfir C., Vlăsceanu L., (coord), 1993, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București,
Voinea, Maria, 2005, Familia contemporană – mică enciclopedie, Ed. Focus, București, http://www.psihologiaonline.ro/download/carti/C011_Familia.pdf
http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/Coabitatea232238163.php
Anexă 1.
Ghid de interviu – cupluri necoabitante
De cât timp sunteți în această relație? Cum l-ați cunoscut pe actualul partener?
Ați fi de acord să locuiți împreună cu partenerul/partenera dumneavoastră înainte de căsătorie?
Dacă da, care credeți că ar fi beneficiile?
Dacă nu, care credeți că ar fi dezavantajele locuirii împreună înainte de căsătorie?
Din ce tip de familii proveniți? (părinți căsătoriți, divorțați, separați)
Ce relații aveți cu familiile de origine?
Familiile dumneavoastră ar fi de acord dacă ați locui împreună ca și cuplu înainte de căsătorie?
Înainte de această relație, ați avut relații în care să locuiți împreună?
Daca da, care au fost cauzele eșecului relației anterioare? V-a influențat faptul că locuiați împreună cu persoana respectivă?
Care considerați a fi cea mai importantă condiție pentru o relație fericită?
Aveți intenția de a vă căsători cu actualul partener în viitorul apropiat?
După cât timp de când s-au cunoscut credeți că este bine ca un tânăr și o tânără să se căsătorească?
Cunoașteți cupluri care trăiesc în uniune consensuală? (căte cupluri?)
Cât de important este Dumnezeu în viața dumneavoastră de cuplu?
Considerați a fi păcat dacă ați locui împreună ca și cuplu chiar dacă nu sunteți căsătoriți? Sau nu sunteți interesat /ă de acest aspect?
Credeți că ați fi judecați de către Biserică sau de către alți creștini dacă ați locui împreună ca și cuplu înainte de căsătorie?
În viitor doriți să aveți copii? Câți?
Cum apreciați relația dumneavoastră actuală? Cât de mulțumit/ă sunteți?
Care este atitudinea dumneavoastră față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului?
Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?
Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?
Cine e de preferat să conducă în familie?
Considerați că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători?
Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?
Sex ______
Vârsta (amândurora) ________
Nivel educație (amândurora)____________
Religia (amândurora)____________
Anexă 2.
Ghid de interviu – cupluri coabitante
De cât timp sunteți în această relație? Cum l-ați cunoscut pe actualul partener?
După cât timp de când v-ați cunoscut, ați hotărât să locuiți împreună?
Unde locuiți? (la el, la ea, în chirie…)
Care au fost principalele motive pentru care ați preferat coabitarea neoficializată (concubinajul) în locul căsătoriei legale?
Din ce tip de familii proveniți? (părinți căsătoriți, divorțați, separați)
Ce relații aveți cu familiile de origine?
Familiile au fost de acord când ați hotărât să vă mutați împreună? Ce alte dificultăți ați întâmpinat de când ați hotărât să trăiți în uniune consensuală (concubinaj) ?
După o anumită perioadă de când trăiți în uniune consensuală, care considerați a fi beneficiile locuirii împreună cu partenerul dumneavoastră actual?
Dar limitările, dezavantajele?
Cum vă administrați bugetul? (țineți banii împreună?…)
Cum vă împărțiți responsabilitățile casnice?
Cine cumpără cel mai des pentru casă?
Înainte de această relație, ați mai avut relații în care să locuiți împreună?
Daca da, care au fost cauzele eșecului relației anterioare? V-a influențat faptul că locuiați împreună cu persoana respectivă?
Care considerați a fi cea mai importantă condiție pentru o relație fericită?
Aveți intenția de a vă căsători cu actualul partener în viitorul apropiat?
După cât timp de când s-au cunoscut credeți că este bine ca un tânăr și o tânără să se căsătorească?
Cunoașteți și alte cupluri care trăiesc în uniune consensuală? (căte cupluri?)
Cât de important este Dumnezeu în viața dumneavoastră de cuplu?
Considerați a fi păcat faptul că locuiți împreună ca și cuplu chiar dacă nu sunteți căsătoriți? Sau nu sunteți interesat /ă de acest aspect?
Sunteți criticați de către Biserică sau de către alți creștini pentru faptul că locuiți împreună ca și cuplu deși nu sunteți căsătoriți?
În viitor doriți să aveți copii? Câți? (asta dacă nu au deja copii)
Cum apreciați relația dumneavoastră actuală de cuplu? Cât de mulțumit/ă sunteți?
Care este atitudinea dumneavoastră față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului?
Dar de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate?
Ce fel de activități comune desfășurați? (ex. masa, petrecerea timpului liber)
Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?
Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?
Cine e de preferat să conducă în familie?
Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?
Sex ______
Vârsta (amândurora) ________
Nivel educație (amândurora)____________
Religia (amândurora)____________
Anexă 3.
Ghid de interviu – familii anterior necoabitante
De cât timp vă cunoașteți? Cum, unde v-ați cunoscut?
Din ce tip de familii proveniți? (părinți căsătoriți, divorțați, separați)
Ce relații aveți cu familiile de origine?
De cât timp sunteți căsătoriți?
Înainte de a vă căsători v-ați gândit la posibilitatea de a locui împreună cu partenerul/partenera?
Sunteți de acord cu locuirea împreună înainte de căsătorie? Credeți că ar exista anumite beneficii?
Dar limitări, dezavantaje?
Înainte de această relație, ați avut relații în care ați locuit împreună cu partenerul/partenera?
Dacă da, care au fost cauzele eșecului relației anterioare? V-a influențat faptul că locuiați împreună cu persoana respectivă?
Cum ați luat decizia de a oficializa relația dumneavoastră?
Cunoașteți cupluri care au locuit împreună înainte de căsătorie?
Cum vă administrați bugetul de familie?
Cum vă împărțiți responsabilitățile casnice?
Cine cumpără cel mai des pentru casă?
Cât de important este Dumnezeu în viața dumneavoastră de familie? Dar înainte de a vă căsători?
În viitor doriți să aveți copii? Câți? (asta dacă nu au deja copii)
Cum apreciați relația dumneavoastră actuală de famili? Cât de mulțumit/ă sunteți?
Care este atitudinea dumneavoastră față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului?
Dar de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate?
Ce fel de activități comune desfășurați? (ex. masa, petrecerea timpului liber)
Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?
Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?
Cine e de preferat să conducă în familie?
Considerați că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători?
Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?
Sex ______
Vârsta (amândurora) ________
Nivel educație (amândurora) ____________
Religia (amândurora)____________
Anexă 4.
Ghid de interviu – familii anterior coabitante
De cât timp vă cunoașteți? Cum, unde v-ați cunoscut?
După cât timp de când v-ați cunoscut ați hotărât să locuiți împreună și unde anume ați locuit?
Care au fost principalele motive pentru care ați preferat uniunea consensuală (concubinajul) înaintea căsătoriei?
Din ce tip de familii proveniți? (părinți căsătoriți, divorțați, separați)
Ce relații aveți cu familiile de origine?
Familiile au fost de acord când ați hotărât să vă mutați împreună? Ce alte dificultăți ați întâmpinat de când ați hotărât să vă mutați împreună?
De cât timp sunteți căsătoriți?
Înainte de această relație, ați mai avut relații în care ați locuit împreună cu partenerul/partenera?
Dacă da, care au fost cauzele eșecului relației anterioare? V-a influențat faptul că locuiați împreună cu persoana respectivă?
Acum când puteți să priviți în urmă, după o anumită perioadă, în care ați stat și în uniune consensuală, care credeți că ar fi beneficiile locuirii împreună cu partenerul/partenera dumneavoastră înainte de căsătorie?
Dar limitările, dezavantajele?
După o anumită perioadă în care ați locuit împreună, cum ați luat decizia de a oficializa relația dumneavoastră?
Au apărut schimbări în relația dumneavoastră de cuplu după oficializarea ei? Cum vedeți acum acest pas care l-ați făcut?
Cunoașteți și alte cupluri care au locuit împreună înainte de căsătorie?
Cum vă administrați bugetul de familie?
Cum vă împărțiți responsabilitățile casnice?
Cine cumpără cel mai des pentru casă?
Cât de important este Dumnezeu în viața dumneavoastră de familie? Dar înainte de a vă căsători,când stăteați doar împreună cu partenerul, fără a fi căsătoriți?
Ați fost criticați de Biserică, de alți creștini pentru faptul că ați locuit împreună ca și cuplu înainte de căsătorie?
În viitor doriți să aveți copii? Câți? (asta dacă nu au deja copii)
Cum apreciați relația dumneavoastră actuală de famili? Cât de mulțumit/ă sunteți?
Care este atitudinea dumneavoastră față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului?
Dar de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate?
Ce fel de activități comune desfășurați? (ex. masa, petrecerea timpului liber)
Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?
Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?
Cine e de preferat să conducă în familie?
Considerați că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători?
Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?
Sex ______
Vârsta ________
Nivel educație ____________
Religia ____________
Bibliografie
Balswick, Jack O., Balswich, Judith K., 2009, Familia. O perspectivă creștină asupra căminului contemporan, Edura Casa Cărții, Oradea
Becker, G., Comportamentul uman – o abordare economică, București, 1994, Ed. All
Chipea, Florica, 2001, Familia contemporană. Tendințe globale și configurații locale, Editura Expert, București
Ciupercă, Cristian, Modificarea rolurilor în cuplul contemporan, Institutul Național de Informații, articol din Sociologie românească, 1999, 4, 77-89
Damian N., Sociologia familiei (curs), 1973, Universitatea din București
DAGHIE, Nora Andreea, Concubinajul – Familia din afara căsătoriei, Analele Universității “Dunărea de Jos”, Galați – Fascicula XXII, Drept și Administrație Publică Anul I, Nr. 1 – 2007, Galati University pp. 37-55,
Elemente de demografie, – www.univermed-cdgm.ro/dwl/cap2.pdf
Gabriel Bădescu, Mircea Kivu, Raluca Popescu, Cosima Rughiniș, Dumitru Sandu, Ovidiu Voicu, Barometrul de Opinie Publică, Mai 2007, „Viața în cuplu”, Fundația Soros România
Giddens, Anthony, 2000, Sociologie, Editura All, București
Iluț, Petru, 2005, Sociopsihologia și antropologia familiei, Editura Polirom
Iuga, Viorel, 2008, Visul familiei, Editura Ramira, Arad
Lect. Univ.drd. TUHUȚ, Camelia, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Semnale privind desacralizarea valorii vieții de familie în societatea modernă
Mitrofan I., Ciupercă C., 1998, Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Press Mihaela SRL, București
Negruț, Paul, 2007, Nu este bine ca omul să fie singur: perspective teologice și psihologice asupra familiei, Făclia; Editura Universității Emanuel din Oradea, Oradea
Olah, Șerban, 2005, Introducere în sociologia economică, Editura Universității din Oradea: Oradea
Popescu, Raluca, 2009, Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană, Editura Polirom, Iași
Popescu, Raluca, Familia tânără în societatea românească, articol din Calitatea vieții, XIV, nr. 1, 2003
Popescu, Raluca, Uniunile consensuale în România
Popescu, Raluca, cercetător asistent, „Calitatea vieții de familie în România”, Academia Română, Institutul de cercetare a Calității Vieții, Sesiunea de Comunicări Științifice, 22 februarie 2002
Robu, Viorel, Universitatea „Petre Andrei”din Iași, Căsătoria și familia – Instituții demodate pentru români? www.psihologieonline.ro
Sociologia familiei, 2003/2004, Tradițional și modern în cuplul contemporan
Tufiș, Paula A., Creșterea copiilor. Efecte ale caracteristicilor familiei (articol)
Zamfir C., Vlăsceanu L., (coord), 1993, Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București,
Voinea, Maria, 2005, Familia contemporană – mică enciclopedie, Ed. Focus, București, http://www.psihologiaonline.ro/download/carti/C011_Familia.pdf
http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/Coabitatea232238163.php
Anexă 1.
Ghid de interviu – cupluri necoabitante
De cât timp sunteți în această relație? Cum l-ați cunoscut pe actualul partener?
Ați fi de acord să locuiți împreună cu partenerul/partenera dumneavoastră înainte de căsătorie?
Dacă da, care credeți că ar fi beneficiile?
Dacă nu, care credeți că ar fi dezavantajele locuirii împreună înainte de căsătorie?
Din ce tip de familii proveniți? (părinți căsătoriți, divorțați, separați)
Ce relații aveți cu familiile de origine?
Familiile dumneavoastră ar fi de acord dacă ați locui împreună ca și cuplu înainte de căsătorie?
Înainte de această relație, ați avut relații în care să locuiți împreună?
Daca da, care au fost cauzele eșecului relației anterioare? V-a influențat faptul că locuiați împreună cu persoana respectivă?
Care considerați a fi cea mai importantă condiție pentru o relație fericită?
Aveți intenția de a vă căsători cu actualul partener în viitorul apropiat?
După cât timp de când s-au cunoscut credeți că este bine ca un tânăr și o tânără să se căsătorească?
Cunoașteți cupluri care trăiesc în uniune consensuală? (căte cupluri?)
Cât de important este Dumnezeu în viața dumneavoastră de cuplu?
Considerați a fi păcat dacă ați locui împreună ca și cuplu chiar dacă nu sunteți căsătoriți? Sau nu sunteți interesat /ă de acest aspect?
Credeți că ați fi judecați de către Biserică sau de către alți creștini dacă ați locui împreună ca și cuplu înainte de căsătorie?
În viitor doriți să aveți copii? Câți?
Cum apreciați relația dumneavoastră actuală? Cât de mulțumit/ă sunteți?
Care este atitudinea dumneavoastră față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului?
Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?
Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?
Cine e de preferat să conducă în familie?
Considerați că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători?
Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?
Sex ______
Vârsta (amândurora) ________
Nivel educație (amândurora)____________
Religia (amândurora)____________
Anexă 2.
Ghid de interviu – cupluri coabitante
De cât timp sunteți în această relație? Cum l-ați cunoscut pe actualul partener?
După cât timp de când v-ați cunoscut, ați hotărât să locuiți împreună?
Unde locuiți? (la el, la ea, în chirie…)
Care au fost principalele motive pentru care ați preferat coabitarea neoficializată (concubinajul) în locul căsătoriei legale?
Din ce tip de familii proveniți? (părinți căsătoriți, divorțați, separați)
Ce relații aveți cu familiile de origine?
Familiile au fost de acord când ați hotărât să vă mutați împreună? Ce alte dificultăți ați întâmpinat de când ați hotărât să trăiți în uniune consensuală (concubinaj) ?
După o anumită perioadă de când trăiți în uniune consensuală, care considerați a fi beneficiile locuirii împreună cu partenerul dumneavoastră actual?
Dar limitările, dezavantajele?
Cum vă administrați bugetul? (țineți banii împreună?…)
Cum vă împărțiți responsabilitățile casnice?
Cine cumpără cel mai des pentru casă?
Înainte de această relație, ați mai avut relații în care să locuiți împreună?
Daca da, care au fost cauzele eșecului relației anterioare? V-a influențat faptul că locuiați împreună cu persoana respectivă?
Care considerați a fi cea mai importantă condiție pentru o relație fericită?
Aveți intenția de a vă căsători cu actualul partener în viitorul apropiat?
După cât timp de când s-au cunoscut credeți că este bine ca un tânăr și o tânără să se căsătorească?
Cunoașteți și alte cupluri care trăiesc în uniune consensuală? (căte cupluri?)
Cât de important este Dumnezeu în viața dumneavoastră de cuplu?
Considerați a fi păcat faptul că locuiți împreună ca și cuplu chiar dacă nu sunteți căsătoriți? Sau nu sunteți interesat /ă de acest aspect?
Sunteți criticați de către Biserică sau de către alți creștini pentru faptul că locuiți împreună ca și cuplu deși nu sunteți căsătoriți?
În viitor doriți să aveți copii? Câți? (asta dacă nu au deja copii)
Cum apreciați relația dumneavoastră actuală de cuplu? Cât de mulțumit/ă sunteți?
Care este atitudinea dumneavoastră față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului?
Dar de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate?
Ce fel de activități comune desfășurați? (ex. masa, petrecerea timpului liber)
Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?
Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?
Cine e de preferat să conducă în familie?
Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?
Sex ______
Vârsta (amândurora) ________
Nivel educație (amândurora)____________
Religia (amândurora)____________
Anexă 3.
Ghid de interviu – familii anterior necoabitante
De cât timp vă cunoașteți? Cum, unde v-ați cunoscut?
Din ce tip de familii proveniți? (părinți căsătoriți, divorțați, separați)
Ce relații aveți cu familiile de origine?
De cât timp sunteți căsătoriți?
Înainte de a vă căsători v-ați gândit la posibilitatea de a locui împreună cu partenerul/partenera?
Sunteți de acord cu locuirea împreună înainte de căsătorie? Credeți că ar exista anumite beneficii?
Dar limitări, dezavantaje?
Înainte de această relație, ați avut relații în care ați locuit împreună cu partenerul/partenera?
Dacă da, care au fost cauzele eșecului relației anterioare? V-a influențat faptul că locuiați împreună cu persoana respectivă?
Cum ați luat decizia de a oficializa relația dumneavoastră?
Cunoașteți cupluri care au locuit împreună înainte de căsătorie?
Cum vă administrați bugetul de familie?
Cum vă împărțiți responsabilitățile casnice?
Cine cumpără cel mai des pentru casă?
Cât de important este Dumnezeu în viața dumneavoastră de familie? Dar înainte de a vă căsători?
În viitor doriți să aveți copii? Câți? (asta dacă nu au deja copii)
Cum apreciați relația dumneavoastră actuală de famili? Cât de mulțumit/ă sunteți?
Care este atitudinea dumneavoastră față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului?
Dar de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate?
Ce fel de activități comune desfășurați? (ex. masa, petrecerea timpului liber)
Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?
Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?
Cine e de preferat să conducă în familie?
Considerați că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători?
Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?
Sex ______
Vârsta (amândurora) ________
Nivel educație (amândurora) ____________
Religia (amândurora)____________
Anexă 4.
Ghid de interviu – familii anterior coabitante
De cât timp vă cunoașteți? Cum, unde v-ați cunoscut?
După cât timp de când v-ați cunoscut ați hotărât să locuiți împreună și unde anume ați locuit?
Care au fost principalele motive pentru care ați preferat uniunea consensuală (concubinajul) înaintea căsătoriei?
Din ce tip de familii proveniți? (părinți căsătoriți, divorțați, separați)
Ce relații aveți cu familiile de origine?
Familiile au fost de acord când ați hotărât să vă mutați împreună? Ce alte dificultăți ați întâmpinat de când ați hotărât să vă mutați împreună?
De cât timp sunteți căsătoriți?
Înainte de această relație, ați mai avut relații în care ați locuit împreună cu partenerul/partenera?
Dacă da, care au fost cauzele eșecului relației anterioare? V-a influențat faptul că locuiați împreună cu persoana respectivă?
Acum când puteți să priviți în urmă, după o anumită perioadă, în care ați stat și în uniune consensuală, care credeți că ar fi beneficiile locuirii împreună cu partenerul/partenera dumneavoastră înainte de căsătorie?
Dar limitările, dezavantajele?
După o anumită perioadă în care ați locuit împreună, cum ați luat decizia de a oficializa relația dumneavoastră?
Au apărut schimbări în relația dumneavoastră de cuplu după oficializarea ei? Cum vedeți acum acest pas care l-ați făcut?
Cunoașteți și alte cupluri care au locuit împreună înainte de căsătorie?
Cum vă administrați bugetul de familie?
Cum vă împărțiți responsabilitățile casnice?
Cine cumpără cel mai des pentru casă?
Cât de important este Dumnezeu în viața dumneavoastră de familie? Dar înainte de a vă căsători,când stăteați doar împreună cu partenerul, fără a fi căsătoriți?
Ați fost criticați de Biserică, de alți creștini pentru faptul că ați locuit împreună ca și cuplu înainte de căsătorie?
În viitor doriți să aveți copii? Câți? (asta dacă nu au deja copii)
Cum apreciați relația dumneavoastră actuală de famili? Cât de mulțumit/ă sunteți?
Care este atitudinea dumneavoastră față de înțelegerea, afecțiunea și fidelitatea partenerului?
Dar de relațiile intime sau de activitățile comune desfășurate?
Ce fel de activități comune desfășurați? (ex. masa, petrecerea timpului liber)
Cât de des apar certuri între dumneavoastră și partener?
Este bine ca femeia să lucreze sau să fie casnică și să aibă grijă de copii?
Cine e de preferat să conducă în familie?
Considerați că un cuplu poate trăi împreună fără intenția de a se căsători?
Considerați că oamenii care vor să aibe copii, ar trebui să se căsătorească?
Sex ______
Vârsta ________
Nivel educație ____________
Religia ____________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modelul Familial Contemporan (ID: 165720)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.