Modelul Crestin Si Provocarile Educatiei Tinerilor In Lumea Contemporana
CUPRINS
SIGLE ȘI ABREVIERI
CĂRȚI DIN BIBLIEI
Vechiul Testament
1. Geneza – Gn
2. Numerii – Nm
3. Deuteronom – Dt
4. Judecători – Jd
Noul Testament
1. Marcu – Mc
2. Matei – Mt
3. Luca – Lc
4. 1Tesaloniceni – 1Tes
5. 1Corinteni – 1Cor
6. Romani – Rm
7. Efeseni – Ef
8. 1Petru – 1Ptr
ALTELE
1. același autor și aceeași operă – Idem
2. articol- art.
3. Asistent- asist.
4. Biserica Ortodoxă Română- BOR
5. Catehismul Bisericii Catolice – C. B. C.
6.coord-coordonator
7. Doctor – Dr.
8. ediția – edit.
9. editor – editr.
10. Editura – Ed.
11. în acela același loc – ibidem
12. în mai multe locuri ale aceleiași surse citate – passim
13. Lector – Lect.
14. numărul – nr.
15. operă citată – op. cit.
16. pagina – p.
17. paginile – pp.
18. preot – pr.
19. Profesor – Prof.
20. Psalm- ps.
21. Sfânt-Sf.
22. traducere – trad.
23. universitar – univ.
24. volum – vol.
25. verset- v.
26.versetele- vv.
INTRODUCERE
Motivația alegerii temei
Educația tinerei generații stă la baza societății viitoare. În contextul actual copiii și tinerii sunt supuși la o serie de provocări în primul rând din cauza faptului că familia, celula de bază a societății, este asaltată de o serie de atacuri menite să introducă în lumea contemporană o nouă perspectivă privind morala familiei, componența familiei și deasemenea acceptare ca normale a unor modele ideale, fără nici o legătură cu realitatea obiectivă. Familiile monoparentale și așa zisele familii formate din persoane de același sex sunt realități care condiționează formarea tinerei generații. Astfel tânărul creștin este supus, fără voia sa, la o serie de tensiuni care îl fac vulnerabil în fața provocărilor vieții. Teoria gender este promovată cu fervoare în rândul tinerilor, care fără o formare adecvată din punct de vedere creștin și-o asumă fără obiecții.
Biserica, promotoarea familiei și moralei tradiționale, se vede de multe ori incapabilă să răspundă acestor provocări. Magisterul Bisericii abundă de documente privitoare la educație, dar de multe ori implementare programelor educaționale propuse se dovedește a fi foarte anevoioasă. Dincolo de a fi o problemă de credință, Biserica este conștientă că problema educației este o problemă de ordin antropologic. Omul nu se mai recunoaște a fi creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Realitatea contemporană ne propune un om creat de societate și deasemenea un om creat de sine însuși. Astfel umanitatea nu este văzută din perspectiva binomului bărbat-femeie ci este văzută ca o entitate care de-a lungul socializării dobândește însușiri de bărbat și femeie. Astfel nici măcar sexul biologic nu mai este acceptat ca și o realitate de fapt. Acesta poate fi schimbat deoarece omul poate și are dreptul să nu se perceapă pornind de la condiționările biologice. Este evident că dincolo de negarea realității obiective biologice se neagă o realitate transcendentă a determinismului divin. Astfel ca realitate ontologică, omul este produsul dorințelor sale. Ca și o consecință societatea contemporană se vede obligată să impună legi generale spre a legitima moravuri individuale. Astfel observăm că în virtutea principiului egalității sunt impuse anumite pricipii care în final nu conduc la egalitate ci la uniformitate. Această ambiguitate în implementarea acestui gen de legislației nu face altceva decât să semene confuzie în rândul tinerilor. Astfel tânărul se vede pus în fața faptului de a nu găsi niciun adevăr care să nu fie negat. Astfel fiecare individ are dreptul să se afirme pornind de la propria realitate subiectivă.
Biserica, școala, familia sunt instituțiile care trebuie să afirme cu fermitate adevăratele valori și să le propună tinerei generații ca un model demn de urmat.
Lipsa valorilor obiective în rândurile tinerei generații nu duce la altceva decât la o derivă personală și socială. Orice studiu științific, orice lege și orice strategie educațională ar trebui să aibă în vedere că o societate sănătoasă există doar datorită unui sistem educațional care are la bază bunăstarea colectivă și nu bunăstarea individuală.
Încadrarea temei în domeniul de cercetare
Integrarea în structuriile europene impune alinierea sistemului educațional românesc la cel european. Acest ansamblu de reguli de organizare, din păcate, nu este axat pe implementarea unor valori care să asigure o bază solidă pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor. Exemplu cel mai elocvent este acela al educației sexuale care constă în implementarea unor metode de contracepție. În schimb educația creștină pune accent pe educarea virtuții în rândul tinerilor. Problema principală este găsirea unor metode prin care acest conținut, care nu ține neapărat de credință, ci de demnitatea omului, să fie făcut atractiv în rândul tinerei generații. În ciuda dezvoltării științifice și a unei continue afirmări a dreptului la libertate, tinerii devin sclavii rețelelor de socializare și a lumii virtuale. În încercarea de a se elibera de așa numite tabuuri și reguli care îngrădesc libertatea societatea contemporană, prin instituțiile ei, este incapabilă să gestioneze problemele tinerilor.
Obiectivele și metodologia generală
Obiectivul principal al acestei lucrări de dizertație este acela de a sintetiza, aspecte privind raportul dintre educația tinerilor, familie, Biserică, școală și mass-media, pornind de la modelul antropologic creștin sintetizat în Biblie și Magisterul Bisericii. Această lucrare pornește de la anumite considerente teoretice fundamentale pentru înțelegerea problematicii date, pentru ca mai apoi să descopere raportul pe care tinerii îl au cu instituțiile educaționale mai sus amintite. Fiind un studiu de caz, problematica va fi studiată într-o colectivitate bine determinată. Ținând cont de aspectele ce definesc populația, statistică studiată rezultatele cercetării ce ne permit să emitem concluzii care privesc un ambient mai larg. Problematica acestei lucrări este una de natură moral-educațională. Observăm că pentru a implementa un model educațional viabil trebuie să avem în vedere aspirațiile umane. Pornind de la premisa că, din punct de vedere ontologic, ființa umană transcende datul biologic și social, familia, Biserica, școala și mass-media creștină au grava obligație, ca prin implementarea unor strategii educaționale pertinente, să ofere tinerei generații o alternativă la educația laicală și funcțională care transformă omul în resursă umană.
În scrierea dizertației de față am utilizat o seamă de lucrări cu caracter filosofic, dogmatic, moral, metodologic și pedagogic. Având în vedere problematica și obiectivele acestei cercetări am folosit și un instrument de cercetare cu specific sociologiei, adică chestionarul, care să îmi faciliteze colectarea anumitor date și păreri referitoare la obiectul și tema studiului de față. Am ținut să folosesc acest aparat științific pentru a da rezultatelor acestei analize un înalt caracter obiectiv, coerență și pertinență științifică. Munca pe care o desfășor îmi permite deasemenea să folosesc și observația participativă ca metodă de lucru. Însăși observația participativă m-a determinat să aleg această temă. Puțin experiență pe care o am, m-a făcut să înțeleg necesitatea abordării unor noi metode de educație și de raportare la tânăra generație din care fac și eu parte.
Scurt istoric, stadiul actual și perspective de viitor
Problematica educației tinerei generații este una care a preocupat omenirea încă din cele mai vechi timpuri. În Grecia antică a fost subiectul multor lucrări filosofice care aveau ca scop implementarea unor modele care să ducă în cele din urmă la o societate ideală.
Poporul lui Israel își educa tinerii pornind de la principiile Legii care nu era și nu este o creație a omului, ci a fost insuflată de Dumnezeu. Educația se făcea de către cei mai învățați Doctori ai Legii.
În timpurile Bisericii s-a continuat educația pornind de la principiile Scripturii fără să se nege valoare și rolul pe care filosofia îl are în formare. Odată cu perioada Renașterii învățământul începe, încetul cu încetul, să se delimiteze de metoda și de conținutul Revelației. Fără să negăm incapacitatea Bisericii de a accepta descoperirile pertinente ale științei, ssuntem obligați să spunem că, în timpurile moderne, din punct de vedere al metodei și a conținutului, științele sociale s-au dovedit incapabile să ofere soluții viabile pentru educarea omului. Nivelul crescut al infracționalității, creșterea consumului de stupefiante, numărul mare de sinucideri în cadrul tinerilor, nu fac altceva decât să confirme faptul că ne confruntăm cu o gravă problemă în rândul instituțiilor care ar trebui să se ocupe de educație.
Este urgentă găsirea unor soluții care să faciliteze educația tinerilor, și de aceea, această lucrare, fără să se dorescă una cu pretenții de exaustivitate, dorește să studieze impactul demersului educațional exercitat de familie, Biserică, școală și mass–media. Dorindu-se a fi o succintă diagnoză socio-educațională, această lucrare nu exclude posibilitatea aprofundării ulterioare a temei studiate.
CAPITOLUL I
EDUCAȚIA, IDENTITATE ȘI MISIUNE
I.1 Aspecte generale
Pentru a vorbi de educația copiilor, subiectul acestei lucrări consider că trebuie să definim mai înainte de toate acest termen atât de complex. Prin termenul de educație se înțelege: ,,ansamblul de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării omului, a dezvoltării însușiriilor sale intelectuale, morale și fizice în conformitate cu un anumit scop precum și rezultatul acestor măsuri pedagogice care duc la o comportare civilizată în societate.’’
Educația este un proces complex prin care se asigură sau încearcă devenirea individului uman în calitate de ființă biologică, socială și spirituală. Avînd menirea de formare a omului, acesta ajută persoana umană să se autodepășească.
Educația, într-un sens mai larg, transmite experiența de viața de la o generație la alta cuprinzând bune maniere și comportare în societatea în trăiește. Ea este o funcție socială necesară și permanentă care influențează viața și dezvoltarea societății prin forme și metode specifice relațiilor umane.
Educația este o activitate specific umană, conștientă, complexă sistematică prin care generațiile adulte, acționează asupra celor aflate în formare, încercând să dezvolte indivizilor o personalitate armonioasă și creatoare care să le permită să se integreze activ în mediul fizic și social în care trăiesc.
De când există societatea omenească de atunci au existat și continuă să existe preocupări privitoare la ducație. În toate tipurile de societate, educația a urmărit formarea și dezvoltarea tinerei generații în scopul menținerii societății respective și a prosperării acesteia. Aceasta are un caracter istoric și de clasă social. Faptul că pe parcursul evoluției și dezvoltării sociale, scopurile și obiectivele educației au fost adaptate mereu potrivit nevoilor constituie caracterul istoric.
Odată cu separarea claselor sociale s-a divizat și scopul educației respectiv clasele care erau la putere își educau proprii copii în ideea superiorității, a profitării de membrii claselor supuse. Cei din clasele inferioare o foarte mare parte de timp nu au avut acces la educație și instruire până după desființarea iobăgiei, (sfîrșitul secolului XVIIIși începutul secolului XIX), dreptul la educație oferindu-se mai mult pe linia școlilor confesionale.
În evoluția omenirii, educația exprima interese diferite. La început educația copiilor se realiza sub forma participăriilor la activitatea adulților, indiferent că era vorba de muncă sau ritualuri. Mai târziu, educația primește un caracter de clasă, în sensul că aristrocrația își educa tineretul în școli pe când clasa de jos nu avea acces la această educație ci doar la participarea la munca fizică. Odată cu evoluția societății, educația își lărgește spectrul, cuprinzând atât copii din clase sociale înstărite cât și copii de meseriași. Încetul cu încetul în educație, religia ocupă un rol important, alături de obiecte de cultură generală, de știință și de artă. Cu timpul, educația în școli se lărgește considerabil, menținându-se unele îngrădiri segregaționiste.
Educația este o modelare a persoanei umane, modelare care include trupul, sufletul și spiritul, deaceea educația se realizează în familie, școală, biserică și nu în ultimul rând în societate.
Rolul educației este acela de a forma însușiri pozitive, de a înlătura trăsături negative de caracter și de comportament. Ea nu se referă doar la însușirea cunoștiințelor teoretice ci mai ales la comportamentul etic acceptat de societatea în care se trăiește. Educația începe în familie și se continuă instituțional prin școală și Biserică.
Educația vizează mai multe domenii și anume: educație morală, instrucție, educație culturală, sexuală, artistică, cetățenească, estetică, fizică, religioasă, intelectuală, sanitară,etc. Fiecare domeniu își are importanța sa și contribuie la formarea unui întreg educațional.
Educația morală începe în familie prin exemplul părinților și a adulților din jur. Ea formează deprinderi de bunăcuviință, stăpânirea de sine, comportament și politețe față de cei din jur, capacitatea de a discerne binele de rău. Această educație este foarte necesară, ea urmărește orientarea persoanei spre valori, spre cunoașterea, aprecierea și valorificarea acestor valori. Există trei valori generale fundamentale și universale pe care copilul trebuie să le cunoască de la vârsta cea mai fragedă și anume: Binele, Frumosul, Adevărul. Din perspectiva educației creștine aceste trei valori fundamentale îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind Binele Suprem, Adevărul Fundamental și Frumosul Desăvârșit. Aceste însușiri ale Sale se regăsesc în creația Sa, în fiecare zi a facerii lumii la sfârșitul fiecăreia dintre ele, vâzându-și opera Dumnezeu a constatat ca acesta este bună. Fiind bună răspundea și cerinței de frumusețe fiind concretizată în material. Dumnezeu a creat o lume reală pe care să o cunoaștem și care să ne încânte și simțurile.
Structura biologică reprezintă doar baza materială sau un suport în care se află sufletul și împreună cu care formează persoana sau omul. Astfel că sufletul uman reprezintă principiul vieții, care spre deosebire de cel al altor elemente vii are calitatea de a fi spiritual. Prin aceasta sufletul uman poate supraviețui și după despărțirea sa de corp adică după moartea fizică, biologică a omului, deoarece sufletul este nemuritor.
Una dintre însușirile sufletului uman este intelectul. În acest sens educația individuală ar trebui să se orienteze în primul rând asupra educației intelectuale, educație care ar trebui să înceapă în primele luni după naștere prin creearea unui mediu stimulativ de lumină, ambianță plăcută și în special într-un mediu verbal sănătos, care să stimuleze capacitățile intelectuale ale copilului.
Tot familia are rol preponderent în educația fizică asigurând o dezvoltare sănătoasă din punct de vedere fizc, prin deprinderi igienico- sanitare, care să asigure un organism sănătos și armonios. Aceasta trebuie să urmărească întreținerea, antrenarea și călirea organismului prin exerciții fizice, care trebuie efectuate pe toată durata vieții, dar respectând particularitățile de vârstă și cele individuale.
Părinții trebuie să fie aceeia care trezesc în copiiI lor interesul pentru studiul fiziologiei, îi vor învăța pe copiii lor cum să mănânce și să bea ca să fie sănătoși și, cum, și cu ce să se îmbrace, îngrijindu-se de sănătate și igienă.
Omul este o ființă biologică relativ identică cu toate celelalte din natură, ca urmare, omul trebuie să interrelaționeze cu mediul ambiant și cu natura. Deci încă din primii ani, copilul trebuie educat și învățat să se îngrijească de structura biologică a alimentației, a igienei personale, a educației fizice, toate acestea influențîndu-i starea sa de sanatate.
Chiar dacă instrucția începe din familie, ea se continuă în cadrul organizat în școală asigurând dezvoltarea intelectuală a copilului. Aceasta completeză dezvoltarea sensibilității morale asigurând baze teoretice pentru celelalte domenii educaționale, importanță deosebită având educatorul, prin normele și conținutul educațional al activității. Educația religioasă începe în familie și trebuie să continue în mod organizat în școală și Biserică. Același lucru îl putem afirma pentru educația estetică și artistică, fiecare dezvoltând deprinderi de comportament socio- moral.
Educația trebuie să fie o formare permanentă, până la maturitate. Ea se realizează în familie de către părinți, personal de specialitate, după intrarea în grădiniță sau școală, apoi de către clerici în Biserică și alte persoane, iar după vârsta adultă se transformă dintr-un proces de formare într-unul de autoformare sau autoeducație. Conștient de propriile însușiri, calități, de propriile scopuri și relațiile pe care le urmărește, persoana devenită adultă se poate angrena în acțiuni și activități prin care să se autoeduce, impunându-și scopuri, obiective și sarcini pentru termen mai lung sau mai scurt. Astfel, se poate conchide că educația se poate face prin interacțiune socială din partea părințlor, a persoanelor de specialitate, interacțiunea realizându-se între cele două componente: educatori și cei educați. Interacțiunea presupune un proces de comunicare, un proces de activare prin stimuli și răspunsuri din partea ambelor părți. Oricât de mic este copilul, este bine să se comunice cu el, să i se ofere variante de comportament și conduită. Interdicția la care se recurge frecvent nu exprimă o variantă funcțional educativă, deoarece copilul fiind o ființă activă are nevoie de activitate. Deasemenea, pe măsură ce crește copilului îi trebuie explicat, pe măsura înțelegerii lui, de ce anumite lucruri sunt permise iar altele nu, astfel el va învăța și va înțelege și o relație cauzală dintre acțiuni, fapte și consecințe.
I.2 Importanța educației
Educația are un rol foarte important în viața fiecărei persoane umane pentru că omul trăiește în comunitate și trebuie să se supună unor norme de conviețuire socială. Astfel se poate integra în viața socială dar și economico-politică. Educația asigură un acces facil la cultură, spiritualitate și la crearea de relații între diverse grupuri umane. În decursul evoluției sale, omul a simțit nevoia să creeze diverse forme instituționalizate pentru educație.
Importanța educației se poate observa și din faptul că statul însuși asigură din bugetul său ministere sau departamente ale învățământului. Orice guvern, din orice stat cât ar fi el de sărac are un minister sau un departament al învățământului căruia îi alocă un procentaj din buget.
Creșterea socio- economică a societății solicită o preocupare deosebită pentru copii pentru a le asigura condiții de viață adecvate unei bune dezvoltări și pentru a le asigura o educație care să le permită integrarea într-o societate ce devine tot mai pretențioasă.
Educația își pune amprenta pe viața socială, politică și culturală, ea asigurând formarea unei societăți echilibrate. Lipsa de educație are efecte negative asupra societății în care trăim:,,Într-adevăr, educația tinerilor precum și o anumită formare permanentă a adulților devin, în condițiile de astăzi, în același timp mai ușoare și mai urgente. Având o conștiință mai deplină a demnității și a îndatoririlor proprii, oamenii doresc să ia parte tot mai activ la viața socială, mai ales economomică și politică, iar minunatele progrese ale tehnicii și ale cercetării ștințifice, noile mijloace de comunicare socială oferă oamenilor posibilitatea, atunci când se bucură de mai mult timp liber, să aibă mai ușor acces la patrimoniul cultural și spiritual și să se îmbogățească reciproc prin relațiile mai strânse create între grupuri și chiar între popoare.’’
O societate care se preocupă de educația membrilor ei face investiții pe termen lung pentru că rezultatele educației sunt vizibile doar în timp. Greșelile de educație se răzbună și ele pentru că mentalitățile negative sunt greu de schimbat, deaceea educația trebuie să urmărească formarea unor personalități care să- și folosească potențialul spre binele societății din care face parte și în care la maturitate va avea îndatoriri de îndeplinit.
Responsabilitatea cea mai mare în educație o are familia în strînsă colaborare cu școala și nu în ultimul rând Biserica, care poate aduce educației valori morale incontestabile. Importanța familiei este de neînlocuit, dar școala are obligația să cultive facultățile intelectuale, să facă cunoscut patrimoniul cultural moștenit, să promoveze valorile și să pregătească subiecții pentru o viață profesională care să favorizeze o bună înțelegere și prietenie. Școala trebuie să conlucreze în mod nemijlocit cu familia pentru a pregăti tânăra generație care să fie capabilă de adaptare și de reînoire continuă.
Statul este obligat să asigure dreptul copiilor la educație. El trebuie să asigure personal formator, cu studii adecvate și să dezvolte în continuu sistemul școlar, astfel ca viitorii cetățeni să fie pregătiți corespunzători pentru exercitatea îndatoririlor și drepturilor cetățenești.
I.3 Provocările educației copiilor în contemporaneitate
Pe de-o parte trăim într-o lume a confortului, din păcate ne dorim totul, cît mai repede și cât mai puține eforturi, suferința sau sacrificiul sunt complet excluse, iar pe de alta într-o societate care devine tot mai complexă și complicată, unde au loc multiple transformări. Azi mai mult decît oricând au loc adevărate schimbări de toate felurile: tehnologice, economice, sociale, demografice, axiologice, culturale. În față acestor probleme cu care ne confruntăm, omul zilelor noastre parcă nu își mai cunoaște identitatea și locul. În acest context se pune întrebarea dacă școala de azi mai reușește să facă față cu brio provocărilor lumii contemporane, deoarece azi educația copiilor devine din ce în ce mai mult o problemă dificilă și vizibilă. Doar printr-o educație permanentă în interiorul școlii se poate ajunge la o dezvoltare armonioasă a societății contemporane.
Schimbările survenite în societatea românească după 89 nu au adus schimbările pozitive dorite în sistemul educațional. Reformele făcute de dragul reformelor, fără a îmbunătăți lucrurile duc sistemul educațional în derizoriu. Astfel că în educația copiilor apar discrepanțe care se caracterizează prin scăderea calității întregului sistem educațional. Sistemul tradițional, al educării copiilor în familie a fost încetul cu încetul înlocuit cu sistemul educațional statal care tinde să fie influențat de o serie de ideologii din ce în ce mai îndepărtat de modelul educațional formativ.
Din punct de vedere economic există două extreme: familii bogate care încredințează educația unei persoane mai mult sau mai puțin pregătite. La polul opus familiile lipsite material, care își las copii la voia întâmplării. O clasă de mijloc care încearcă să asigure o educație echilibrată atât particulară cât și prin mediul instituționalizat. Din păcate, școala din multe motive nu asigură nici ea cadrul cel mai potrivit pentru o bună educație.
Sistemul legislativ în România după 1989 nu a fost unul consecvent, iar lacunele lui încep să își arate roadele. Mulți dintre tineri nu ajung la o pregătire profesională calitativă care să asigure integrarea în societate. Lipsa locurilor de muncă are și ea efecte negative asupra tineretului. Cadrele didactice sunt subestimate și de multe ori disprețuite. Aceștia nemaiavând motivația prestării de activitate calitativ superioară. Societatea românească de azi asigură în mică măsură chiar și baza materială a instituțiilor. Acestea fiind în multe locuri periculoase chiar pentru integrarea fizică a copilului.
Mulți copii sunt lipsiți de educația din familie datorită faptului că tot mai multe familii sunt dezorganizate, copii rămânând în grija unui singur părinte. Uneori copii rămânând în grija altor persoane datorită faptului că părinții sunt plecați în străinătate preocupați de asigurarea vieții materiale a familiei. Astfel copilul rămâne lipsit de dragoste părintească și de exemplul educativ al acesteia. Abandonul copiilor îi duce pe aceștia în centre de plasament, prin așa- zisa protecție a copilului sau chiar pe străzi. În cele mai multe dintre aceste cazuri nu se mai poate vorbi de educație.
Societatea ar avea obligația să observe aceste lucruri și să ia măsuri, altfel este foarte greu să așteptăm să avem o societate cu membrii educați în viitor. Dacă vrem să avem o societate în care conviețuirea pașnică a cetățenilor și respectarea drepturilor omului să nu fie vorbe goale este nevoie ca generațiile tinere să primească o educație școlară adecvată care să cuprindă toate domenile educației. Un om instruit cu o cultură generală vastă, cu noțiuni ale valorilor moral-religioase, educat într- o familie care respectă aceste valori, va reuși cu siguranță mai bine decât alt semen care nu are acces la o educație completă, deoarece un rol deosebit de important pentru reușită în viață este educația. Este ușor de remarcat că în societatea contemporană educația copiilor are multe discrepanțe izvorâte din diferite modele educaționale. Societatea de azi este caracterizată de o criză a pierderii autorității instituțiilor. În acest context și familia tradițională își pierde din autoritate de la o generație la alta iar educarea copiilor în această situație nu mai beneficiază de modelul tradițional al familiei de influență pozitivă a unei bune familii creștine. Această ruptură se resimte deja în educația noilor generații care nu mai apreciază valorile importante pentru generațiile anterioare, aceste valori fiind estompate de subiectivism și individualism. Societatea contemporană tinde spre o industrializare care duce la o bună stare economică, dar transformă radical condițiile de viață cât și concepțiile valabile odinioară. Valorile cunoscute ajung să fie răsturnate pentru că bunăstarea unora duce la saracirea altora, totul devenind relativ. Tânăra generație acceptă cu greu o anumită cultură umanistă și mai ales învățătura Bisericii care nu i se pare accesibilă și realizabilă. Educația trebuie să descopere subiecților valorile existenței umane, relațiile benefice între membrii societății, dar care să nu fie o simplă socializare, ci să ducă la o maturizare reală și benefică pentru persoanele în cauză.
Modul de gândire modern relativizează tot ce este tradițional sau vine din trecut iar cei mai afectați de aceste transformări sunt tinerii care ajung să se opună, să lupte sau să acționeze virulent față îmn față cu modul de gândire tradițional. Aceste valori tradiționale nu mai corespund epocii noastre deaici apar fenomene de anarhie și dezechilibre sociale în rândul tinerei generații. Tinerii sunt nerăbdători să se implice în viața socială cât mai repede, să-și asume roluri importante în ea punând adesea sub semnul întrebării valorile moștenite
Factorii educativi întâmpină dificultăți în îndeplinirea îndatoririlor lor întrucât nici instituțiile, nici legile, nici gândirea din trecut nu par să facă față stării actuale de lucruri.
În general aceste transformări conduc la tratarea cu superficialitate a valențelor sociale și spirituale ale educației. Deaceea facorii decisivi ar avea obligația să se implice să facă tot ce e posibil pentru ca educația să se implice să facă tot ce e posibil pentru ca educația să își ocupe locul deosebit de important în viața societății actuale.
Persoana umană prin însăși firea sa este o ființă socială care nu poate să trăiască fără a relaționa cu cei din jur, de-aceea familia, școala, biserca sunt principalii factori la care acesta trebuie să se adapteze și totodată să coopereze.
Concluzii
Acest prim capitol intitulat: Educație, identitate și misiune, începe prin definirea termenului de educație, după care urmează un scurt istoric al educației în societate. Se face în continuare referire la domeniile educației (morală, informativă, culturală, artistică, cetățenească, estetică, fizică,sanitară, sexuală, religioasă). Fiecare domeniu este analizat, observându-se importanța lor.
Se subliniază importanța familiei în primii ani de viață, apoi alături de familie vin instituțiile: școala și Biserica, acestea completând efortul familiei de a transmite copiilor trei valori generale, fundamentale și universale precum: Binele, Frumosul și Adevărul. Extrapolând aceste valori la educația creștină ele devin: Binele Suprem, Adevărul Fundamental și Frumosul Desăvârșit,ele regăsindu-se în creația Lui Dumnezeu.
Omul trăind în comunitate, este necesar ca educația să-și pună amprenta pe viața socială, politică și culturală a individului. Implicit societatea trebuie să facă eforturi pentru a asigura condiții de educație corectă în familie și în instituțiile de profil.
În societate au loc schimbări profunde economice, tehnologice, sociale, culturale etc. Școala și familia fac cu greu față acestor schimbări. Uneori aceste schimbări, numite pompos reforme, nu îmbunătățesc sistemul ci dimpotrivă. Se subliniază că societatea are obligația să observe carențele și să ia măsuri de îndreptare dacă se dorește să educăm niște cetățeni responsabili, cu valori moral- religioase înalte.
Criza pierderii autorității instituțiilor, și mai grav, pierderea autorității familiilor duce la răsturnarea valorilor cunoscute. Factorii educaționali au obligația să se implice profund, să colaboreze, să se adapteze pentru ca educația să își ocupe locul cuvenit în societatea contemporană.
CAPITOLUL II
FAMILIA
II.1 Familia, primul factor educativ
Dacă ne referim la educația copiilor în societatea contemporană trebuie să începem cu ambitusul prim în care ființa, persoana umană se dezvoltă: familia. Familia este prin excelență cea mai importantă dintre toate instituțiile educaționale deoarece exercită o influență deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte din cunoștiințe copilul le datorează educației primite în familie: ,,Dreptul și obligația părinților de a-și educa fiii este calificat ca esențial, legat fiind de transmiterea vieții umane, ca original și primar față de datoria educativă a celorlalți, prin unicitatea raportului de iubire care există între părinți și copii; ca de neînlocuit și inalienabil deaceea nu poate fi delegat altora în totalitate și nici nu poate fi uzurpat de alții.’’
Menirea familiei este foarte importantă în dezvoltarea copilului din mai multe puncte de vedere și anume: fizic, intelectual, moral, estetic etc., deoarece familia este cea care dă copilului primele cunoștiințe uzuale și tot ea este aceea care dezvoltă spiritul de observație, memorie și gândire. În familie se formează cele mai impotante deprinderi de comportament: politețea, cinstea, respectul, sinceritatea, decența în vorbire și atitudine, ordinea, cumpătarea, grija față de lucrurile încredințate și altruismul.
În procesul creației, părinții sunt partenerii lui Dumnezeu, ei sunt responsabili de educația fiilor lor fiind necesar ca în familie să se exercite o autoritate care să includă iubirea, stima și respectul față de demnitatea persoanei.
Papa Ioan Paul al II lea în exortația apostolică, Familiaris consorțio referitor la rolul părinților în educația copiilor afirmă că: ,,Obligația de a educa își are rădăcinile în vocația inițială a soților de a participa la opera creatoare a lui Dumnezeu. Deoarece au dat viață copiilor, părinții au obligația gravă de a-i educa, ei sunt primii și principalii lor educatori. Această funcție educativă este atât de importantă încât dacă lipsește cu foarte mare greutate poate fi înlocuită. Părinților le revine obligația de a crea în sânul familiei o atmosferă care favorizează educația completă a copiilor în sens personal și social. Familia este prima școală a virtuții sociale de care duce lipsă societatea.’’
Familia nu se limitează la funcția biologică de transmitere a vieții ci include formarea intelectuală și spirituală a copiilor printr-o educație adecvată. Ea trebuie să transmită limba, obiceiurile, modele comportamentale, să-i pună pe copii în contact cu valorile și normele societății, să-i învețe să se aprecieze pe sine și pe ceilalți și să învețe un anumit mod de viață.
Educația fiind o prioritate a familiei este o lucrare care își are începutul în momentul conceperii copiilor și trebuie să dureze până când copiii ajung să aibă și ei propria familie. Nu este suficient să aduci pe lume un copil trebuie să-l crești și să-l educi deoarece nimic nu poate să înlocuiască educația dată de părinți copiilor lor din prima clipă existențială ba chiar după cum susțin unii specialiști, chiar înainte de apariția pe lume, din timpul vieții intrauterine.
Părinții trebuie să-și îndeplinească întotdeauna misiunea folosindu-se de exemplul propriu și de educație ca atare, ei fiind de neînlocuit. Astfel că mama și tatăl își vor demonstra bunătatea și amabilitatea unul față de celălalt pentru a fi în concordanță cu perceptele pe care doresc să le transmită odraslelor lor.
Deși tatăl este responsabilul material al familiei, rolul mamei este special, ea fiind educatoarea primară, cea mai valoroasă pentru fiecare copil. Vocația femeii este aceea de a fi mamă și totodată de a-și crește și educa copiii. Această educație fiind de neînlocuit, inalienabilă, ea neputând fi încredințată nimănui altcuiva. Copilul ia din mediul familiar primele impresii, conduite, el v-a imita comportamentul regăsit în familie. Avându-i pe părinți drept instructori, copilul va învăța lecțiile despre ascultare, respect, adevăr, răbdare, autocontrol. El va învăța totodată să se poarte frumos fără prea mari eforturi dacă în familie acest lucru este regulă.
În cadrul familiei se trezește interesul copilului pentru studiul fiziologiei, copilul va învăța cum să mânânce și să bea sănătos, cum și cu ce să se îmbrace. Părinții se îngrijesc de sănătatea și igiena copiilor, îi învață primii pași în cele mai utile aspecte ale educației, îi obișnuiesc pe copii cu simplitatea, modestia, cu reducerea pretențiilor fixându-le principii care să se constituie în necesități. Pe lângă acestea, părinții în plină maturitate au obligația să asigure protecție și educație copiilor cu nevoi speciale. Părinții sunt aceeia care trebuie să le dea copiilor sfaturi folositoare fiind ei însuși exemplu pentru a- și pregăti copii pentru o viață simplă.
Chiar și problemele grele se rezolvă ușor dacă în familie este un climat de înțelegere și prietenie deaceea copiii trebuie învățați în primul rând să asculte, acest lucru obținîndu-se printr-un efort blând dar persistent, ascultarea și respectul fiind o valoare generală a educației indispensabilă pentru umanitate. În acest fel părinți își educă copii în sensul respectării autorității în general.
Căminul este pentru copii cel mai atractiv loc din lume datorită prezenței părinților. Aceștia crează în jurul copiilor o atmosferă de bucurie, iubire și respect reciproc.
Copilul nu va fi pedepsit niciodată cu mânie ci explicându-i-se greșeala ca să-își dea seama că părintele vrea să-l ajute, deoarece dacă copilul este criticat, corectat, certat el nu va mai dori să coopereze cu părintele în luarea de decizii și în rezolvarea problemelor care îl apasă ci din contră, el, odată cu trecerea timpului va ajunge să facă exact contrariu. Deaceea este foarte bine ca părinții să pună anumite limite copiilor lor; acestea avînd menirea de a-i direcționa pe copii pe calea cea bună ajutîndu-i pe părinți să-și atingă scopurile. Totuși, cearta este educativă; de cele mai multe ori, copilul face ceea ce vrea chiar dacă este certat de părinți. El face ceea ce vrea de-aceea este bine să fie lăsat să se exprime liber. În acest sens cerecetătorii din Virginia au descoperit că discuțiile în contradictoriu îi vor ține pe copii sau tineri departe de vicii ca și alcoolul, drogurile etc.
Mama și tatăl trebuie să-și protejeze autoritatea în fața copiilor pentru a nu și-o distruge. Pe lângă ascultare și respect, el trebuie învățat să spună adevărul, factor fundamental al educației, iar părinții să fie foarte atenți la ce vorbesc și ce fac pentru că nimic nu este mai distructiv ca și exemplul. Este necesar ca învățătura dată de părinți să fie simplă și pe înțelesul lor pentru ca ei să învețe seriozitatea, atenția și bunătatea. Copii vor fi învățați să-și îndeplinească îndatoririle zilnice pentru a deveni cât mai responsabili.
Dacă părinții vor știi să păstreze puritatea inimii și a trăirilor vor avea copii curați, supuși și disciplinați în toate deoarece prima acțiune educațională este exemplul părinților iar dacă acest exemplu este ireproșabil vor avea copii bine educați. Climatul familial nu trebuie să fie violent agresiv sau să existe diverse abuzuri în atitudinea părinților. Pentru aceasta părinți trebuie să se stăpânească bine pe sine, să fie răbdători, buni, iubitori, să înțeleagă ei primii calea pe care doresc să meargă copii lor. Lipsa educației în familie are efecte dezastruoase nu numai asupra copiilor lor ci și asupra întregii societății, ajungându-se la o societate depravată moral care nu fac cinste nici unei epoci.
În zilele noastre există situații anormale precum căsătoriile de probă sau uniunile libere care își asumă un copil căruia nu îi pot asigura o educație adecvată. Părinții trebuie să fie atenți la anturajul copiilor, sfătuindu-i în alegerea prietenilor, veghind la principiile, obiceiurilor, lectura sau vizionarea de programe care pot duce ușor la derapaje de comportament. Mai multe studii arată că un mediu deviant în familie sau între cei doi soți pot altera sănătatea mentală a copilului. Părinții au obligația instruirii copiilor din punct de vedere fizic, mintal, și spiritual.
Familia are dreptul inalienabil și obligația fermă de a educa copii acesta fiind un drept care primează asupra dreptului statului. Ea este primul model de comunitate, o școală aparte de iubire relațională, este cel mai bun loc pentru a crește un copil într-un climat de iubire sinceră, respect reciproc și responsabilitate reciprocă. Părinții trebuie să asigure condiții materiale de dezvoltare a copiilor pe care aceștia din urmă să le aprecieze și totodată să le sporească. Pe lângă aceste îndatoriri, părinți trebuie să îi crească pe copii în frica lui Dumnezeu, să le dea pildă bună dar și să- i mustre atunci când e cazul și mai ales să se roage lui Dumnezeu pentru aceștia și împreună cu aceștia. Existența multor familii defavorizate ridică o mare problemă. Statul are datoria să-și asume prin legislație responsabiitatea de a rezolva problemele domestice, juridice, sociale și nu în ultimul rând economice a acestor familii pentru a nu da societății rebuturi.
II. 2 Educația religioasă în familie
Cea mai importantă dintre toate instituțiile educaționale este familia, aici este locul în care începe educația copiilor. Tot familia este aceea care trebuie să se ocupe și de instruirea religioasă a copiilor lor. ,,Toți creștinii, întrucât au devenit făptură nouă, renăscându-se din apă și Spirit Sfânt se numesc și sunt într-adevăr fiii lui Dumnezeu, au dreptul la o educație creștină. Educația creștină urmărește în principal ca cei botezați, fiind inițiați treptat în cunoașterea misterelor mântuirii, să devină din zi în zi mai conștienți de darul pe care l-au primit, să învețe să-l adore pe Dumnezeu Tatăl în spirit și adevăr, în primul rând prin cultul liturgic, să fie formați pentru a-și trăi viața proprie și astfel să ajungă la omul desăvârșit, la vârsta plinătății lui Cristos și să-și aducă contribuția la creșterea trupului mistic. Pe lângă acesta, conștienți de chemarea lor, să se învețe să dea mărturie despre speranța ce se află în ei precum și să ajute la transformarea creștină a lumii, prin care valorile naturale preluate și încadrate în perspectiva integrală a omului răscumpărat de Cristos să contribuie la binele întregii societății.’’
Nu este suficient să lași un copil să se nască mai trebuie să-l crești și să-l educi. Educația religioasă trebuie făcută de la cea mai fragedă vârstă de către părinți. Papa Ioan Paul al II lea spunea că obligația de a educa își are rădăcininile în vocația inițială a soților de a participa la opera creatoare a lui Dumnezeu.
Viața religioasă a familiei în unitate și iubire fără a neglija Sfânta Liturghie, spovada și împărtășania va deveni și un mod de viață a copilului. ,,Soții creștini trebuie să fie primii evanghelizatori ai propriilor copii,ei trebuie să fie colaboratori eficienți ai Bisericii, să trăiască un creștinism faptic și nu teoretic. Fiind binecuvântată de Dumnezeu, căsătoria creștină face din familie o școală de virtuți umane, de caritate și evanghelizare care apără și răspîndește credința fiind adevărați misionari ai iubirii și ai vieții.’’
Instrumentul cel mai eficient de educație al copiilor planificat sau nu este sentimentul de iubire ce îi leagă pe cei doi părinți. Dacă între aceștia există unitate de părere și unitate de decizii, copii vor avea un exemplu de urmat. În familie este importantă rugăciunea în comun pentru că acesta dă consistență unității familiei și constituie o primă etapă în procesul educației creștine. Copiii trebuie învățați să respecte și să prețuiască aceste rugăciuni. Este de datoria părinților creștini să-i învețe pe copi să se roage iar cel puțin dimineața și seara să se roage împreună pentru că educarea la rugăciune se face în căminul familial. Important este ca educația creștină să înceapă încă din primii ani de viață a copilului deoarece acești primi ani copilul îi petrece doar în sânul familiei, aceasta fiind singura educatoare. Ea este mediul propice pentru transmiterea credinței și vieții creștine. Părinții au nobila obligație de a-și educa proprii copii în spiritul credinței personale. Acest lucru este decisiv pentru copii și tineri.
Educația creștină se face fie direct, fie indirect, prin experiența rugăciunii comune, a postului, prin pregătirea copiilor pentru cuminecătură, împărtășire împreună, prin participarea la evenimentele familiale, dar mai ales prin relațiile personale dintre părinți și copii, nu numai acasa ci și în afară. Educația nu poate să cuprindă doar informați teoretice cu abstractizări ci vizează modelarea caracterului și formarea persoanei umane în ansamblul ei.
Îndrumarea duhovnicească și exemplul direct al părinților sunt de o importanță crucială deoarece părinții creștini sunt cei mai de seamă mijlocitori dintre Biserică și copii cărora părinții trebuie să le îndrepte pașii spre Biserică.Acest lucru asigură unitatea și reușita morală a familiei datorită faptului că familia în ansamblul ei reprezintă o Biserică. Dacă familia nu se ocupă de educație, însăși Biserica va fi bolnăvicioasă.
Referitor la importanța educației religioase în familie, dreptul canonic prevede în canonul 1113 dreptul și obligația fermă a părinților de a se îngriji de educația religioasă și morală a copiilor lor temelia oricărei educații, acest lucru este întărit și de Conciliul Vatican II care vorbește despre însemnătatea educației în viața omului și despre persoanele care sunt răspunzătoare de aceasta: ,,Părinții, deoarece au dat viață copiilor lor, au obligația foarte gravă de a-i educa și, de aceea, trebuie considerați primii și principalii lor educatori. Această funcție educativă a lor este atât de importantă încât, acolo unde lipsește, cu greu poate fi suplinită. Este îndatorirea părinților să creeze o atmosferă însuflețită de iubire, de pietate față de Dumnezeu și respect față de oameni, care să favorizeze educația integrală, personală și socială a copiilor. Familia este prima școală a virtuților sociale de care nici o societate nu se poate lipsi. În familia creștină, îmbogățită cu harul și misiunea sacramentului căsătoriei, copiii de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să învețe să-L descopere și să-L cinstească pe Dumnezeu și să îl iubească pe apoapele, conform credinței primite în Botez. Prin familie sunt introduși treptat în viața societății civile precum și în poporul lui Dumnezeu.’’
Referitor la educația copiilor, Consiliul Pontifical pentru Familie precizează că: în virtutea misiunii educative a părinților, aceștia sunt primii mesageri ai Evangheliei în fața copiilor. Părinții trebuie să se roage împreună cu copiii dedicându-se lecturii Cuvântului lui Dumnezeu și introducîndu-i în tainele mistice ale Trupului lui Hristos prin inițierea creștină devenind părinți în mod plenar. Pregătirea fizică, dezvoltarea trupescă pe care o desfășoară un părinte în educarea copilului său este mult mai ușoară decât pregătirea spirituală. Este mare nevoie ca părinții să se ocupe de instruirea religioasă a copiilor lor pentru a le oferi o educație completă, să insufle aerul dătător de viață al religiozității profunde.
Într-una din cărțile sale, părintele Claudiu Dumea precizează că: ,, posibilitatea de a educa a copiilor e accesibilă și oamenilor simpli deoarece e de ajuns să urmezi bunul simț natural, instinctul sădit de Dumnezeu în inimile mamelor, să cunoască învățătura creștină, pe care să o sădească în inimile copiilor, să-i învețe pe copii frica de păcat, dragostea față de Dumnezeu și respectul față de legile sale.’’Referitor la păcat, copiii trebuie pregătiți pentru a sluji neprihănirii. Dacă părinții nu au înțeles drumul pe care trebuie să mergă odraslele lor, acest lucru va fi greu, dacă nu imposibil, deoarece ei trebuie mai întâi să se predea lui Dumnezeu și să-l slujească. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie primul manual al copilului de unde acesta va învăța că Domnul este Tatăl lor care îl iubește necondiționat. Tot de aici își vor cunoaște propriu caracter, vor învăța să judece, să facă ceea ce este drept și bun, umplându-și sufletul cu opere educative și spirituale.
De multe ori copiii cauzează probleme și necazuri părinților, dar aceștia trebuie să-și îndrepte ochii cu încredere spre cer și să-l implore pe Tatăl ceresc să-i ajute șă dea o educație bună copiilor lor. Există însă mulți părinți care nu se ocupă de instruirea religioasă a copiilor lor, aceștia din păcate nu îndeplinesc răspunderea ce le revine de a le da copiilor o educație completă. Educarea în vederea cunoașterii lui Dumnezeu este unul dintre principalele deziderate ale educației creștine care odată împlinită va schimba lumea de-aici revine obligația familiei de a da copiilor o educație înțeleaptă.
Lipsa educației creștine a copilului în familie are efecte dramatice nu numai asupra copiilor ci și asupra societății în ansamblul ei deoarece familia își pierde funcția sa educativă. Dacă apreciem din punct de vedere teologic acestă pierdere este o consecință a abandonului temeiurilor creștine ale vieții și familiei.
Așadar fiecare părinte are sfântă datorie să-și crescă și să-și educe copii într-o religiozitate profundă, să-i educe în simplitate, modestie, reducerea pretențiilor, într-o viață morală curată, lucru foarte important pentru un creștin. Părinții:,, sunt datori să-și educe cum trebuie copiii, străduindu-se pentru dezvoltarea echilibrată a trupului și duhului lor. Să-i învețe evlavia și virtutea. Dacă nu fac așa, nu trebuie să se numească părinți…Educați-vă creștinește copiii. Aceasta este datoria voastră. Dacă veți fi nepăsători, veți merge în iad, chiar dacă aveți virtuți. Să-i învățați tainele Bisericii, dreptatea, înțelepciunea, vitejia sufletească. Să-i ajutați să se cunoască pe ei, căci prin cunoașterea de sine vor fi conduși la cunoașterea de Dumnezeu. Dacă nu-L cunosc pe Dumnezeu, la ce le va fi de folos toate celelalte? Nu-L auziți pe Domnul, care spune în Sfînta Evanghelie că, dacă omul ar câștiga lumea întreagă dar și-ar pierde sufletul său, nu i-ar folosi la nimic?.Educați-i, așadar, duhovnicește pe copiii voștri. Educați-vă și pe voi.În felul acesta vă veți mântui și veți intra în împărăția cerurilor, cu harul lui Hristos.’’
Deci, părinții au o misiune specială de îndeplinit pe acest pămînt. Această misiune a familiei este subliniată și de Doctrina Socială a Bisericii care afirmă: ,,Părinții au dreptul și obligația de a acorda o educație religioasă și o formare morală copiilor lor, drept pe care statul nu-l poate anula, ci doar respecta și promova; îndatorire primară pe care familia nu o poate omite sau delega. Părinții sunt primii, dar nu unicii educatori ai fiilor lor. Le revine lor, deci, să exercite responsabil opera educativă în strînsă și vigilentă colaborare cu organismele sociale și Bisericești.’’
II.3 Educația copiilor între autoritatea familiei și provocările mass-media.
Biserica este deschisă pentru a accepta aceste mijloace în educație atâta timp cât ele sunt utile și au ca scop mântuirea sufletelor. Familia se găsește în fața unei mari provocări în lumea de azi din cauza condițiilor socio-economice. Părinții, tot mai ocupați cu munca își lasă copiii pradă mediei de multe ori infestată de controverse etico-morale. Astfel este necesar ca părinții să fie cei care le insuflă copiilor normele morale care de multe ori lipsesc în aceste medii de informare. Comunicarea are o valoare morală care poate fi manipulabilă, are o anumită putere de convingere la care copiii sunt cei mai vulnerabili. Problema cea mai mare a mijloacelor de comunicare în masă de azi, este că ,, trezesc mai ușor patimi dezordonate în omul rănit de prihana strămoșească. ” Familiile trebuie să fie conștiente de influența acestor mijloace în educație deoarece nu întotdeauna formează și răspândesc opinii generale corecte. Astfel copiii, ca receptori a-i acestor mesaje, este necesar să fie educați și formați în vederea dobândirii capacității de a distinge binele de răul transmis și deasemenea să câștige virtutea de a evita tot ceea ce ar putea să le cauzeze un prejudiciu spiritual. Deoarece aceste mijloace pot să creeze dependență copiii și tinerii, sub atenta supraveghere a familiei, e necesar să dobândească capacitatea de a le utiliza moderat și disciplinat. Discernămîntul personal este foarte important în vederea înțelegerii și asimilării celor văzute și auzite, pentru ca, îndrumați fiind de familie și de celelalte persoane sau instituții implicate în educația lor, să emită o judecată dreaptă, care să le ofere posibilitatea să acționeze în consecință. Părinții au grava obligație să evite, publicațiile, programele sau spectacolele cu caracter dubios din punct de vedere moral sau contrare credinței.
O altă problemă cu care se confruntă educatorii este aceea că: ,,Limbajul audiovizual tinde să ia locul altor forme de comunicare spirituală.” Experiența trăirilor interpersonale nu poate fi înlocuită de surogatele media. Acestea tind de multe ori să rupă conștiința copilului sau a tânărului de realitatea ontologică și socială în care își desfășoară existența, făcându-l la un moment dat incapabil de a avea o interacțiune umană sănătoasă și fructuoasă.
Este absolut necesar să recunoaștem caracterul formativ al acestor mijloace de comunicare. Dezvoltarea tehnologică și progresul mijloacelor de informare în masă pot să aducă doar beneficii dacă sunt administrate creștinește. Părinții vor să le ofere copilor ceea ce este mai bun. Nu greșesc oferindu-le telefoane sau computere performante; problema este că acestea nu ar trebui să suplinească prezența lor formativă. Discernământul părinților favorizează sănătatea mentală a copiilor. Realitatea formativă, socială și obiectivă este de multe ori în înlocuită cu realitatea virtuală. Jocurile video, de multe ori cu caracter violent, au înlocuit jocurile dintre copii, interacțiunea dintre ei și formarea abilităților socio-afective. Mediul virtual are o foarte mare influență asupra copiilor. Copilul care își petrece copilăria la televizor sau la calculator, este foarte probabil să nu aibă, în viitor, capacitatea de a lega relații și prietenii. Mediul virtual este ambivalent: influențează persoana și îi permite persoanei să influențeze. Ambele situații pot să influențeze negativ dezvoltarea armonioasă a copilului. Pe de o parte îi insuflă copilului anumite reacții la anumiți stimuli, folosește mesaje subliminale și imagini marcante care pot să cauzeze anumite traume ce favorizează labilitatea socială. Pe de altă parte este influențabil oferind posibilitatea copilului să creeze așa numitele ,,lumi” gestionabile și oferindu-i astfel să trăiască de facto într-o lume virtuală creată după propriile păreri, devenind o extensie al universului existențial personal. Gestionabilitatea acestor lumi este de fapt o capcană deoarece contactul cu realitatea obiectivă greu gestionabilă și condusă de alte reguli, ar putea să i se pară copilului imposibil de înfruntat. Din această cauză apar o serie de probleme de integrare socială de multe ori foarte greu de gestionat de părinților.
O altă problemă este estomparea și subectivizarea diferențelor dintre realitate și ficțiune. Copilul are impresia că totul se învârte în jurul său; dacă poate gestiona ferma virtuală va putea gestiona și propria viață. Pierderea unei bătălii sau câștigarea anumitor valori virtuale condiționează foarte mult starea psihică a copilului. Nu de puține ori jocurile video creează dependență precum pot să creeze dependență alcoolul sau drogurile.
Cei care adminstrează aceste mijloace de comunicare trebuie să aibă în vedere binele comun și binele persoanei văzute în integritatea și dualitatea ei; astfel se evită suferința persoanei umane care nu este traumatizată doar de războaie sau de boala trupului, este traumatizată, de multe ori și de media, care nu dirijează informația spre binele umanității ci de multe ori o folosesc pentru manipularea maselor în vederea obținerii anumitor foloase materiale.
Concluzii
Însăși Doctrina Socială a Bisericii afirmă că familia are dreptul și obligația de a educa generația tânără, fiind responsabilă de comportamentul copiilor lor.
Dincolo de funcția biologică de transmitere a vieții, famila trebuie să formeze noua generație din punct de vedere intelectual și spiritual, transmițând copiilor valorile și normele societății la nivelul cel mai înalt.
Apreciem că rolul mamei în educație este unul special, foarte valoros. Familia va rezolva mai ușor problemele dacă în sânul ei domnește un climat de înțelegere și prietenie, dacă există respect și ascultare între membrii familiei. Este necesar ca părinții să pună anumite limite copiilor, să-i învețe să-și îndeplinească obligațiile responsabil, cu seriozitate și atenție. Fiind primul model de comunitate, părinții trebuie să fie răbdători, buni, iubitori, veghind cu atenție și dragoste dezvoltarea copiilor lor, fiind sfătuitorii și modelul acestora.
Familiile defavorizate și dezorganizate produc de multe ori rebuturi educaționale.
Familia fiind prima și cea mai importantă instituție educațională implicit are obligația de a se ocupa de instruirea religioasă a copiilor lor.
Părinții trebuie să fie primii evanghelizatori ai propriilor copii. Ei se vor ruga împreună, vor participa împreună la Liturghie, la împărtășanie, vor fi modelul de urmat în ce privește viața spirituală.
Conciliul Vatican II întărește canonul care prevede dreptul și obligația fermă a părinților de a-și educa moral- religios copiii.
Educația spirituală este mul mai dificilă decât oricare alt domeniu al educației, părinții trebuind să ceară sprijin Tatălui ceresc pentru reușită. Lipsa educației creștine în familie poate avea efecte dramatice asupra copiilor, și chiar asupra societății în ansamblul ei.
Concluzionând, părinții au sfânta datorie să-i educe pe copii în simplitate și modestie, într-o religiozitate profundă și o viață morală curată.
CAPITOLUL III
ȘCOALA
III.1 Școala- factor educativ
Alături de familie și Biserică, școala este o altă instituție cu rol deosebit de important în educație: ,, Între toate mijloacele de educație, o importanță deosebită o are școala, care în virtutea misiunii sale, cultivă cu grijă statornică facultățiile intelectuale, dezvolta judecata, pune în contact cu patrimoniul cultural moștenit de la generațiile trecute, promovează simțul valoriilor, pregătește pentru viața profesională, și generând relații de prietenie între elevi de firi și condiții diferite, favorizează spiritul de bună înțelegere. Școala constituie și un centru la a cărui activitate și dezvoltare trebuie să participe familiile, profesorii, diversele asociații cu scop cultural, cetățenesc și religios, societatea civică și întreaga comunitate umană.’’
Școala dispune de mijloace și metode necesare care îi asigură un rol hotârâtor în educație. Ca instituție, școala acționează în pareteneriat împreună cu familia și Biserica, în felul acesta asigurându- și succesul și performanța în educația copiilor.
Inițial școala era sub oblăduirea Bisericii sau a persoanelor particulare. În timp statul simte nevoia de a avea cetățeni instruiți și organizează propriul sistem de învățămînt . Ca instituție socială, școala încearcă să răspundă necesităților vitale ale societății.
În instituțiile statului toți cetățenii trebuie să aibă acees în mod egal și corespunzător la o instrucție și educație culturală și morală care să-i ajute în exercitatea îndatoririlor și drepturilor cetățenești, de-aceea statul este obligat să repartizeze fonduri publice pentru întreg sistemul școlar, să asigure întreaga bază umană și materială încât dreptul la instrucție, educație și cultură să fie asigurat în cele mai bune condiții și în mod egal. Astfel că în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățămînt Preuniversitar aprobat de Ministerul Educației și Cercetării în 2005, art. 97-109, elevii din învățămîntul de stat și particular se bucură de drepturi egale precum: respectarea demnității personale, dreptul de a contesta rezultatele evaluării performanțelor școlare, dreptul de învățămînt gratuit, dreptul de a beneficia de burse sau alte suporturi financiare, facilități la cazare în căminele de tip internat, dreptul la asistență psihopedagogică și medicală gratuită, dreptul de a primi premii și alte distincții, dreptul de a avea acces gratuit la baza didactică a școlii și la mijloacele didactice necesare instruirii, elevii aparținînd minorităților naționale au dreptul să studieze în limba maternă, dreptul de a opta pentru forma de învățămînt și parcursul școlar pe care doresc să îl urmeze, dreptul de a face parte din consiliile elevilor existente în fiecare școală, dreptul de a participa la acțiunile extracurriculare organizate de școli, dreptul la liberă asociere, dreptul de a avea publicații proprii, dreptul ca, în condiții speciale, să promoveze 2 ani într-un an școlar. Pe lângă aceste drepturi, elevii au și unele îndatoriri de îndeplinit, cum ar fi: datoria de a frecventa cursurile școlii unde acesta este înscris, datoria de a se pregăti corespunzător, de a-și însuși cunoștințele prevăzute de programa școlară, obligația de a avea un comportament civilizat în școală și în afara ei, să aibă asupra lor documentul școlar în caz de legitimare, să nu deterioreze bunurile școlii și materialele didactice.
Însuși Conciliul Vatican II consideră necesar o colaborare a credincioșilor pentru a găsi metode de educație, programe școlare, metode de formare a profesorului care să poată da o educație tuturor tinerilor.
Școala are menirea de a înzestra elevii cu cunoștiințe teoretice, intelectuale care trebuie să formeze din punct de vedere uman tineretul. Nicolae Iorga afirma că ,, școala trebuie să te învețe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun și cel mai aspru.’’
După felul în care se preocupă de dezvoltare în învățămînt, statul își asigură viitorul mai mult sau mai puțin bun. Pentru a obține rezultate satisfăcătoare, școala trebuie să conlucreze cu părinții și cu Biserica asumându-și împreună activitatea educativă. Școala este ambientul în care copilul sau tânarul trăiește zilnic o mare parte din timpul său. Mediul școlar este diferit față de cel din familie, aici copilul fiind obligat să respecte reguli de comportament și conduite obținînd atfel deprinderi necesare vieții sociale.
Fiind factorul decisiv în formarea unei persoane, școala se ocupă de educația organizată a tinerilor, aceștia devenind părți active în viața societății viitoare. Școala nu doar înzestrează elevii cu cunoștiințe ci le stimulează calitatea de om, lucru foarte important. Aici copilul ajunge la o dezvoltare maximă obținută cu ajutorul unor cadre specializate ce dețin competențe necesare. Aceste cadre trebuie să conlucreze nemijlocit cu părinții.
În epoca contemporană instituția școlii este aproape în totalitate sub egida statului. Acest lucru înseamnă că statul are niște obligații față de instituția școlii. Pentru a educa buni cetățeni, școala are nevoie de o baza tehnico – materială modernizată. Nu se poate face instrucție modernă fără școli salubre, spațioase dotate cu laboratoare, sală de sport, calculatoare, bibliotecă, sală festivă, cabinet medical, cabinete specializate în care profesorii să aibă la îndemână materialele didactice necesare desfășurării în bune condiții a procesului educativ. În zilele noastre, nu în ultimul rând, statul este obligat să asigure siguranța fizică prin servicii de pază și protecție în instituții de învățămînt.
Există mai multe familii cu o situație materială precară a căror copii nu au posibilitatea de a frecventa cursurile vreunei școli. Statul are datoria prin protecția copilului, asistență socială să depisteze acești copii și să le asigure accesul la învățătură. ,, Cornul cu laptele’’este o inițiativă lăudabilă, dar insuficientă. O altă problemă deosebită este accesul la școli al copiilor cu dizabilități. O încercare firavă de rezolvare sunt profesorii itineranți care nu reușesc să acopere segmentul acesta din cauza lipsurilor materiale și a unei salarizări inacceptabile.
În ultimul timp, în învățământ chiar dacă nu se poate generaliza, au apărut carențe grave de moralitate. Educatori corupți subminează munca unor pedagogi dedicați. Examemele și concursurile incorecte au dus la apariția unor absolvenți incapabili, care ajung să ocupe locul unor elemente capabile să-și facă treaba. S-a ajuns în situația în care toată lumea vrea o diplomă cu efort puțin obținută în timp scurt, dar care să-i dea drepturi pe care cunoștiințele propriu zise nu le motivează.
În ultimii douăzeci și ceva de ani se pretinde că învățământul a fost reformat nu doar odată, lucru care s-a concretizat prin schimbarea unor terminologii, prin apariția așa ziselor manuale alternative foarte prost selectate ,,după nu se știe ce criterii.’’și aproape atât. Nemotivați de o salarizare corespunzătoare, educatorii calificați se împuținează fiind înlocuiți de suplinitori care nu au nici cele mai elementare cunoștiințe pedagogice. Rezultatele nu se lasă așteptate, procentul de promovabilitate al examenelor diminuîndu-se de la un an la altul; calitatea cunoștiințelor scade proporțional, iar în viața activă ajung toți mai mulți oameni incompetenți dornici de câștiguri materiale cât mai mari și fără prea mult efort.
Statul trebuie să ia măsuri cât se poate de urgente pentru ca sistemului educațional să i se dea importanța cuvenită până nu e prea târziu. Viitorul unei națiuni nu poate fi bun fără oameni bine pregătiți cu o conduită morală exemplară. Societatea noastră are nevoie stringentă de ,,oameni potriviți la locul potrivit.’’
III.2 Educatorul- element de bază al educației
Menirea educatorului este să participe conștient la educarea tinerei generații deaceea el trebuie să aibă o pregătire atentă și meticuloasă dar mai ales să fie conștient de caracterul sacru al chemării sale, căreia să i se dedice cu devotament. În practica școlară cotidiană, profesorul este subiectul acțiunii educaționale, acesta fiind persoana care prin însăși activitatea sa se ocupă de ceea ce se numește educație. Acesta pentru a desfășura o muncă eficientă trebuie să aibă anumite aptitudini și anume: abilități senzoriale, cele ale aparatului locomotor, dezvoltare superioară a principalelor procese cognitive și afectiv-motivaționale, competențe de specialitate, psihopedagogice, metodice și morale etc.
Pentru a face față activițății dintr-o școală și a obține rezultatele dorite, profesorul trebuie să aibă pregătire intelectuală dar și o pregătire pedagogică indispensabilă educației. Datorită faptului că persoana umană se bazează și pe o structură biologică, educatorul trebuie să aibă cunoștiințe despre structura și funcționalitatea ființei umane. Educatorul trebuie să aibă cunoștiințe generale despre natură, ființe dar mai ales are nevoie de cunoștiințe despre structura și funcționalitatea corpului uman. Primul rol al profesorului este acela de a-l forma pe elev ca un bun cetățean .
Calitatea educației în școală depinde de educația primită de copil în familie și de comportamentul profesorilor. Responsabilitatea acestora este enormă, ei trebuie să fie în vorbă și în fapte ceea ce vor ca elevii lor să devină, dar totodată au un mare privilegiu în accesul la formarea minții și caracterului tinerilor care le sunt încredințați, deoarece este un mare lucru și nu oricine poate face aceasta, ci trebuie să fie o persoană cu totul specială. Nici un profesor care se complace într-o cunoaștere superficială nu va atinge un înalt grad de eficiență. Profesorul trebuie să educe în așa fel tinerii încît să scoată din fiecare ce este mai bun.
Tinerii au nevoie din partea educatorilor de atenție, bunătate, răbdare, blândețe, iubire și afecțiune. Educatori trebuie să dezvolte în tineri toate capacitățile fizice și mentale în mod armonios iar aceștia ei înșiși trebuie să aibă niște calități. Un bun educator trebuie să aibă un caracter echilibrat, să fie manierat, ordonat, să impună respect și încredre, să fie stăpân pe sine, să trateze problemele tinerilor cu îngăduință, calm, răbdare, bunătate și dragoste iar lista poate continua. Pentru aceasta s-ar impune o selectare riguroasă a persoanelor care vor să fie educatori. Un profesor irascibil, orgolios, incompetent nu va putea stăpâni un colectiv de elevi, nu-și vor atrage respectul lor și nici nu va obține încrederea lor. Relațiile dintre copii și dintre educatori și copii pot constitui o sursă de conflict.
Educatorul trebuie să fie un om de cultură cu o educație de un înalt nivel, un om priceput să transmită toate acestea generației tinere, doar astfel putând spera că va forma caractere valoroase. Nu este suficient să ai o cultură intelectuală vastă dacă aceasta nu este însoțită de principii morale sănătoase pe care să le transmită nu doar teoretic ci prin exemplul personal. Exemplul fiind metodă de educație de cea mai mare valoare.
Deasemenea nerespectarea unei ,,igiene mentale,, și a unui regim de muncă echilibrat pe măsura posibilități copiilor poate constitui o sursă și o cauză a unor dezechilibre cu urmări asupra psihicului deaceea educatorul trebuie să aibă multe calități dintre care și aceea de a fi un bun și atent obsevator și un bun organizator al timpului și activităților pe care le desfășoară cu copii. Ei trebuie să cultive relații apropiate, să altereze munca cu activități recreative și formative astfel încât copilul să învețe și să participe la ele din plăcere. Dacă educatorul își va face munca cu responsabilitate și dedicare și va cunoaște și relațiile din cadrul familiei, va colabora cu părinții și va interveni în caz de nevoie pentru normalizarea lor, el va face și o muncă de prevenire a apariției unor boli mentale, deoarece relațiile dintre copii și dintre educatori și copii pot constitui o sursă de conflict. Ca urmare, copilul este suprasolicitat și neavând resursele și mijloacele proprii de autoapărare rezultatul va duce la reacții de anumite tipuri care îl va afecta fizic și psihic.
La dispoziția educatorilor stau o mulțime de metode de instruire diversificate. Important este ca educatorul să aibă priceperea și măiestria să le folosească. Fiecare copil ca subiect educațional este o personalitate unică. El nu poate fi considerat un obiect de dresaj. Educația dar mai ales educatorul trebuie să țină mai ales seama de inteligența copilului, de voința și personalitatea acestuia, să se bazeze pe autocontrol, rațiune. În felul acesta copilul să acționeze după propria judecată, dirijat de educator în așa fel încât comportamentul lui să fie în concordanță cu principiile morale ale educatorului. Acesta nu trebuie să-și impună principile ca într-un pat a lui Procust. Educat astfel copilul va face față în orice situație îl pune viața. De un educator respectat și iubit, copilul se apropie cu încredere, își deschide sufletul, un astfel de educator poate să-l ajute și să-l îndrume în cunoștiință de cauză.
Singur educatorul nu va putea să obțină rezultate. El trebuie să instituie o legătură nemijlocită cu familia, lucru destul de întâlnit în învățămîntul actual. Dacă în acest context intervine și Biserica, ca un liant, rezultatele nu pot fi decât benefice.
O deosebită atenție trebuie acordată pentru selectarea și pregătirea educatorilor de orice nivel care funcționează în centre de plasament, case de copii, internate sau alte instituții în care se găsesc copii abandonați, copii care provin din familii dezorganizate, copii cu situație materială precară, copii orfani sau semiorfani. În acest sens, postul de telviziune Antena 1 a făcut cel mai bun reportaj social: Copii nu sunt invizibili! Copii nu sunt de vânzare!. În România sunt peste 70.000 de copii abandonați, copii fără acte, invizibili, copii de vînzare cu acordul tacit al protecției copilului și al autorităților locale. Acestea nu sunt lucruri necunoscute, dar ne îngrozim, ne indignăm și trecem mai departe. Și mai vorbim de educație oferită de familie, școală și Biserică. O altă categorie sunt cei din familii cu situație materială precară care lucrează peste puteri și a căror dorință maximă sunt lucruri minore ca o înghețată sau o minge. Aceștia au nevoie de o atenție specială iar dacă educatorii lor nu sunt niște oameni de calitate vor deveni niște rebuturi sociale care vor pune mari probleme societății și statului. Este mult mai greu de corectat ceva ce a fost învățat greșit de la început decât să faci un lucru bun de la început.
Statul, școala, Biserica ar trebui să-și îndrepte atenția și spre o categorie de copii al căror număr crește pe zi ce trece. Este vorba de copiii străzii pe care societatea îi marginalizează și care într-o foarte mare proporție vor ajunge infractori. În cazul lor factorii care ar trebui să intervină sunt în special statul și Biserica. Din păcate niciuna din acestea nu fac aproape nimic sau se ocupă sporadic cu ocazia unor evenimente. Dacă acești copii ai străzii ar fi integrați într-un fel sau altul într-o instituție educativă, educația lor ar putea fi îndrumată pozitiv. Profesorii din școli le-ar putea clarifica tuturor elevilor lor diferite noțiuni de drepturi și îndatoriri, de respect și lege, de libertate, de societate civilă, de prietenie și multe alte lucruri.
În educația tineretului cei trei factori importanți: familia, școala și Biserica trebuie să conlucreze unitar, să se completeze reciproc numai așa obținîndu-se performanțe în educație și nu numai. Scopul este acela de a forma un cetățean responsabil care să se integreze bine în societate.
Modul în care se ocupă un părinte de educația copilului său, se reflectă și în rezultatele pe care aceștia le are la școală deoarece în procesul de învățare, părinții trebuie să asigure copilului cele necesare studiului și să-l ajute la învățătură. Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi decomportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și atitudine, ordinea, cumpătarea, grija față de lucrurile încredințate. Prin învățăturile Bisericii aceste deprinderi se consolidează iar școala bazându-se pe aceste trăsături de caracter își continuă instrucția și educația pe baze solide. Iată de ce nu trebuie neglijat nici un aspect al educației ori din ce direcție ar veni acesta. ,, Profesorii să nu uite că în primul rând de ei depinde ca școala să-și poată realiza scopurile și inițiativele. Ei trebuie să fie pregătiți cu deosebită grijă pentru a poseda știința, atât profană cât și religioasă, atestată prin diplome cuvenite, și pentru a fi înzestrați cu o măiestrie pedagogică la nivelul progesului actual. Legați între ei și cu elevii lor prin iubire și pătrunși de spirit apostolic, să dea mărturie, atât prin viață cât și prin învățătură. Să colaboreze în primul rând cu părinții și împreună cu ei să țină seama. Să depună eforturi pentru a stimula activitatea personală a elevilor și să continue să-i sprijine cu sfaturi și cu prietenia și după terminarea studiilor.’’
Educația nu are limită, practic ea se termină o dată cu viața pentru că omul mereu are de dat, de transmis ceva dar totodată are și ceva de primit.
III.3 Educația religioasă în școli
Considerând că sistemul de învățămînt urmărește formarea multidirecțională a tinerilor, școala trebuie să promoveze și o cultură și conduită religioasă a acestora. Scopul studierii religiei în școli ar trebui să fie în primul rând acela de a face cunoscut elevilor principalele învățături religioase și revalorificarea a ceea ce reprezintă religia în educație. Educația religioasă trebuie integrată în învățămînt cu profesionalism și responsabilitate.
Argumentînd nevoia de religie aceasta se explică prin faptul că ea vine să completeze educația etico-morală pe care o primesc copiii în școală. În implementarea educației religioase se aduc argumente în sprijinul promovării religiei în școli și anume: considerentul cultural care spune că orice persoană trebuie să-și cunoască propriile referințe religioase și să înțeleagă și pe cele ale celorlalți componenți ai comunității. Este foarte important să cunoaștem și valorile altor religii și confesiuni. Astfel considerentul psihologic conturează persoana pe palierele de atitudine, credințe, sentimente umane, educația religioasă devenind un prilej de fortificare interioară.
Considerentul etic presupune ca educația religioasă să aducă noutăți, schimbări în relații și comportamente la nivel individual și social completînd codurile etice de sorgintă laică. Religia nu trebuie folosită ca instrument pentru a rezolva probleme,, nu trebuie să devină sperietoare’’ ci trebuie să primească o autoritate interiorizată.
Considerentul sociologic, presupune că religia creștină ,,cimentează’’ unitatea comunității care se va manifesta prin înțelegerea aproapelui, prin dăruire și iubire. Grupurile confesionale nu trebuie să se izoleze și nu trebuie nici să-și impună valorile și identitatea altor grupuri dimpotivă trebuie să se creeze legături durabile și de solidaritate între comunități.
Considrentul istoric. În spațiul românesc, creștinisnul s-a implicat în evenimentele istorice marcante indiferent de confesiune. Deaceea este necesar ca în școală să valorificăm faptul că poporul român a fost creștinat în decursul veacurilor.
Considerentul ecumenic educă spre înțelegerea și acceptarea aproapelui conducând spre unitate în diversitate.
Considerentul teologic pornește de la premisa că religiile se perpetuează prin credincioșii ei, fiecare religie asumându-și propriul program educațional și pedagogic. Scopul formării religioase în școli este mântuirea, educația religioasă constituind o obligație pentru profesorii de religie și preoți.
Considerentul pedagogic, presupune capacitățile de a te perfecționa nu doar religios ci și din punct de vedere intelectual, moral, estetic printr-o mai puternică responsabilizare a persoanei.
Introducerea religiei în școlii ca disciplina de studiu este deosebit de importantă. Nevoia studierii acesteia este subliniată și motivată și în aria curiculară care subliniază: ,, introducerea religiei ca obiect de studiu este justificată de argumente de tip istoric ( rolul Bisericii și al religiei în planul educației, al apariției și dezvoltării școlii ca principala institiție de educație; educația religioasă a fost o prezență constantă în legislația școlară românească), cultural (valorile religioase constituie parte componentă a ierarhiei de valori ale societății, având un rol specific în formarea culturii generale a individului și în pregătirea acestuia pentru viața socială).’’
Este lăudabil că în școala românească se poate face educație religioasă în mod programat și instituționalizat. De educația religioasă nu se poate ocupa doar școala întrucât în comunitățile noaste trăiesc în bună înțelegere diferite confesiuni care au dreptul la educație religioasă în școală dar care nu au personal calificat pentru aceasta. De-aceea educația religioasă începută în școală trebuie continuată sub formă de cateheze în propria Biserică. Dacă în școală cadrul didactic se bazează mai mult pe pregătirea psihopedagogică, în Biserică preotul continuă educația prin prisma teologică. Profesorul de teologie trebuie să se completeze în mod fericit cu preotul.
Educația religioasă este necesară omului modern și duce la resurecția valorilor în om conducând la o viață liberă și desăvârșită. Educația presupune o formare a persoanei exterioare și interioare. Exterior pentru integrarea în societate iar interior pentru cunoașterea de sine. Pedagogia religioasă trebuie să iasă din propria carapace pentru a da posibilitatea individului să-și valorifice potențialul intern, să obțină o libertate veritabilă neînchistată de legi absurde. Școala nu poate asigura educația religioasă completă deaceea preoții trebuie să continue în Biserică această educație. Școala ar trebui să dea noțiunile generale comune mai multor confesiuni respectiv valorile vieții creștine iar Biserica trebuie să diferențieze noțiunile specifice confesiunilor și riturilor.
Educația religioasă propriu zisă se face în școli confesionale care au o valoare formativă incontestabilă. Acest învățământ asigură sistemul organizat de realizare a educației. Dar așa cum preoții nu pot să se erijeze în profesori care vor ține predici, nici profesorii nu pot să se comporte ca preoți, fiecare având rolul său bine stabilit.
Începutul educației religioase se face în familie unde copiii primesc primele noțiuni elementare, se continuă în școală, dar cei care trebuie să fie preocupați de această educație sunt preoții care au obligația să se ocupe și de părinții acestor copii, părinți care nu au avut parte de o educație religioasă în regimul comunist. Practic aceștia nu au nici ei noțiuni complete și corecte. Ficare în atribuțiile sale, școala și Biserica trebuie să conlucreze dar niciuna din instituții nu pot realiza ceea ce face cealaltă.
Referitor la relația dintre educație și religie trebuie subliniat și faptul că relația dintre acestea se realizează diferit de la țară la țară: ,,relația dintre religie și educație se actualizează diferit, de la țară la țară, politicile școlare puse în act reglementând prezența și ponderea educației religioase în programele școlare asfel că în multe țări europene mai puțin Franța, educația religioasă este inclusă în curriculumul școlar, punîndu-se accent mai ales pe elementele valorice și pe reverberațiile acestora în dezvoltarea personalității; religia are un caracter obligatoriu și nu este percepută, prin maniera în care se predă, ca fiind contrară libertăților și drepturilor cetățenești; educația religioasă apare de cele mai multe ori alături de educația morală, fiind predate într-un modul comun sau separat.’’
Dacă aș avea puteri legislative aș organiza educația religioasă astfel: educația religioasă să fie obiect de studiu obligatoriu nu facultativ sau opțional dar conținutul ei să se refere în principal la tot ce unește creștinii și cultele tocmai pentru a realiza un ecumenism real. În acest fel în aceeași clasă în care există confesiuni diferite ar putea preda un singur profesor fără a discrimina pevreunul dintre ei. În ceea ce privește cunoștiințele specifice fiecărei confesiuni să fie învățate în familie și Biserică. La școală programele ar prevede cunoștiințe despre sărbători comune, decalog, rugăciuni comune, noțiuni biblice comune tuturor confesiunilor. Ora de religie trebuie să fie atractivă, profesorul să folosească materiale diverse printre altele și audio-vizuale care să-i motiveze pe copii și să-i provoace la discuții, dialoguri și reacții care să justifice un anumit comportament moral și estetic.
Conținuturile religioase transmise pot fi astfel selectate după criterii psihopedagogice pertinente, metodele de predare- învățare, cunoștiințele specifice obținute putând fi apreciate și evaluate mult mai corect. Aceasta în condițiile în care avem cadre specializate cu competențe teologice, psihologice, pedagogice și metodice.
Profesorul de religie ar trebui să fie un om deosebit de motivat și imparțial pentru această profesie fără a face sub nici o formă prozelitism.
Dacă în clasele primare situația este ușor de ținut sub control în clasele mai mari când tânărul are un altfel de discernământ pot să apară situații dezastruoase. Tinerii pot să-și aleagă o altă confesiune sau să nege orice credință iar vinovați vor fi factorii educativi din jurul lui.
Dacă se dorește o educație religioasă specifică atunci familia e bine să-și îndrume copii spre școlile confesionale.
Concluzii
După familie, și alături de Biserică, școala este instituția cu un rol enorm în educație. În școală își dau mâna mai mulți factori educaționali: familia, profesorii, diverse asociații culturale, cetățenești și religioase.
La început, școala era oblăduită de Biserică sau persoane particulare. Azi, statul având nevoie de oameni instruiți organizează principalul sistem de învățământ. Toți cetățenii au dreptul la educație, de aceea statul trebuie să asigure baza umană și materială de cea mai bună calitate.
Școala are datoria să-i înzestreze pe elevi cu cele mai bune cunoștiințe teoretice și intelectuale pentru a educa oameni activi, de calitate superioară, lucru realizabil doar în conlucrare cu familia și Biserica.
În societatea ultimilor ani, statul este (ar fi ) obligat să se ocupe atent de copiii cu o situație materială precară sau cu dizabilități, de copiii orfani sau din familii dezorganizate pentru a le asigura accesul la învățătură.
Școala noastră se confruntă și cu lipsa de cadre calificate, datorită unei salarizări nemotivate. Au apărut și carențe de moralitate în munca pedagogilor. La acestea se adaugă uneori manuale proaste, bază materială precară. Rezultatele nu întârzâie să apară.
Ne putem mândri cu olimpici, dar avem destui absolvenți incapabili să facă față cerințelor societății. E nevoie deci să se ia măsuri cât mai repede pentru a putea da oameni de nădejde în viitor.
Fiind un element de bază în educația școlară, educatorul ar trebui să aibă calități deosebite. El trebuie să fie echilibrat, manierat, ordonat, stăpân pe sine, îngăduitor, calm și lista ar putea continua pentru că doar un om de cultură, cu o înaltă educație, cu o moralitate ireproșabilă poate educa un om valoros. Acest educator va știi să aibă o legătură fructuoasă cu familia. Selectarea educatorilor ar trebui să fie deosebit de riguroasă în școli, dar mai ales în centrele de plasament, case de copii, internate sau alte instituții cu copii speciali.
Colaborarea familie-școală-Biserică ar trebui să se completeze și să conlucreze fericit pentru a obține cele mai bune rezultate.
În acest al III lea capitol am încercat să vorbesc și despre necesitatea predării religiei în școală. Scopul predării religiei în școală este de a valorifica principalele învățături religioase, completând astfel educația etico- morală a elevilor. Religia nu trebuie să rezolve probleme, ca o ,,sperietoare’’, ci trebuie să conducă la unitate prin diversitate.
Școala românească face educația religioasă în mod programat și instituționalizat deci este nevoie de persoane calificate, lucru greu de realizat pentru confesiuni. Educația religioasă deci, trebuie continuată de preot în Biserică, fiind necesară o completare reciprocă între preot și profesorul de religie.
Școlile confesionale pot face o educație religioasă propriu-zisă. Școala și Biserica trebuie să conlucreze, dar nici întru-un caz nu se pot înlocui una cu cealaltă.
Atunci când scriam acest capitol, mă gândeam cum aș elabora eu educația religioasă. Eu aș organiza educația religioasă astfel: să fie obiect de studiu obligatoriu nu facultativ sau opțional, dar conținutul curriculumului să se refere în principal la tot ce-i unește pe creștini și cultele, realizându-se un ecumenism real. Astfel un profesor calificat ar fi suficient pentru a preda cunoștințe despre decalog, sărbători comune, rugăciuni, noțiuni biblice comune, istoria religiilor. Cunoștiințele specifice fiecărei confesiuni copilul le învață în familie și Biserică.
În acest capitol am mai vorbit și despre calitățile profesorului, acesta trebuie să fie o persoană motivată, imparțială și nici într-un caz nu va face prozelitism.
Încercând să concluzionez acest capitol consider că educația religioasă are o foarte mare importanță pentru a crește tineri cu o conduită morală, civică și etică, pentru aceasta nu se poate neglija nici o latură, nici un element al educației în familie, școală și Biserică.
CAPITOLUL IV
BISERICA
IV. 1 Aspecte generale
Biserica este o instituție care adună în jurul ei oameni care ar trebui să respecte aceleași valori morale. Ea este un loc în care se adună creștinii pentru a-și celebra același cult, de- al întâlni pe Dumnezeu ca prezență vie. Biserica este casa Domnului și în ea vin oameni de toate vârstele și categoriile sociale care au aceleași țeluri nobile și spirituale ca iubirea, pacea, adevărul și caritatea.
În Biserică se formează o comunitate de oameni care ar trebui să se iubească și să se ajute reciproc. Rolul principal al Bisericii este de ai face pe oameni mai buni, mai generoși unii cu alții, să se iubească, să se ajute între ei, să poată împărtăși cu ceilalți bucurii și tristeți.
Menirea Bisericii ca instituție în formarea cetățeanului din punct de vedere moral în societate este foarte important iar însănătoșirea societății și formarea conștiințelor depind foarte mult de Sfânta Biserică și de slujitorii ei.
Biserica are rolul de a se ocupa în special de sufletul omului, pe care să-l modeleze pozitiv. Practic ea îi îndeamnă pe copii și tineri să ducă o viață morală bună, exemplară, să săvârșească fapte bune prin pildele Sfintei Scripturi. Însuși Hristos este acela care prin pilde, legi și îndemnuri ne oferă învățături care trebuie date mai departe de către slujitorii lui Dumnezeu. Acestea pilde ne învață cum să ne comportăm în relații cu semenii. Învățăturile și sacramentele Bisericii sunt mijloace de educație iar predicile lecții de educație creștină și civică. Predicile, catehezele, modelele și alte activități desfășurate în cadrul Bisericii sunt câteva din metodele și mijloacele prin care Biserica acționează la formarea persoanei umane.
Preoții prin muncă spirituală individualizată pot participa la formarea sufletească a fiecărei persoane în parte.
Biserica are o misiune grea de indeplinit în privința educării tinerilor și este chemată să promoveze această misiune pe lângă celelalte atribuții importante pe care le desfășoară. Biserica recunoaște faptul că creșterea și educația fiecărui copil sunt responsabilități extraordinare și că există unele limite.
Exigența ei și originea ei supralumească se bazează pe chemarea universală de a da învățătura primită de la Hristos conform Mt.28,18-20. ,,Ca să-i învețe pe oameni credința dumnezeiască, să păstreze curată și neatinsă comoara de credință încredințată lor și să îndrepte și să învețe pe oameni cu asociațiile și realizările lor, în vederea onestității moravurilor și a purității vieții, după măsura învățăturii revelate; precum și maternitatea supralumească prin care ea, ca mireasă a lui Hristos, Biserica cu tainele și cu învățătura ei, naște, hrănește și educă sufletele pentru viața încununată de har dumnezeiesc. Ea este independentă de orice putere lumească și are povara să instruiască la învățătură și să educe spre trăire de credință. Pentru ca acest țel să fie îndeplinit ea trebuie să și continue misiunea de evanghelizare, deoarece Biserica, ca și instituție are o prioritate asupra modalitățiilor necesare în vederea împlinirii scopului.’’
În aceste vremuri mai mult ca orcând,, cel rău’’ dorește cu orice preț să nimicească figura Bisericii. Valorile spirituale moștenite sunt luate în derâdere fiind promovate diferite devieri comportamentale ajungând până la legiferarea acestora. Astfel se ajunge la deteriorarea familiei creștine. Tocmai deaceea Biserica are de dus o muncă specială în educarea și pregătirea copiilor pentru ca aceștia să aibă un bun comportament moral, să nu poată fi influențați de cei cu deprinderi rele, deoarece copii sunt ușor de manipulat de către cei care nu au un comportament bun. Lumea de azi este o lume plină de ticăloșenii și de neascultare a Cuvântului lui Dumnezeu, deaceea nimic nu trebuie să fie mai important ca educarea tinerilor de mici în și de către Biserică. Ceea ce realizează persoanele implicate în cadrul Bisericii trebuie să fie o muncă de educație părintească prin care să învețe, printre altelea, iubirea sub toate formele ei, simplitatea și smerenia.
Biserica trebuie să vegheze neîncetat astfel încât copii să nu se piardă și să nu hoinărească pe căile păcatului. Aceasta îi ajută pe părinți în procesul educației copiilor lor, însă nu îi înlocuiește pe aceștia în acest proces.
Alături de familie și de școală și în strînsă corelaționare, Biserica participă la educarea tinerei generații pentru a face față provocărilor societății contemporane:,, Influența pedagogică a Bisericii poate fi deosebit de importantă. În primul rând, ea ne face părtași la tainele vieții supranaturale, la misterele participării la manifestarea în lume a divinității. Biserica ne propune un scop și un ideal înalt al perfecționării existenței noastre. Ea ne oferă un model de conduită în persoana și actele instanței transcendente cu un puternic impact asupra credincioșilor. Biserica este o comunitate care promite mântuirea oamenilor. În ea ne reglăm conștiințele și conduitele față de divinitate și față de semeni, devenim mai buni în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor. Comuniunea de idei și de trăire unifică și întărește comunitatea credincioșilor. Această instituție devine umană fără a înceta să poarte însemnele transcendenței, inaccesibile omului. Ea este punctul nodal între umanitate și Dumnezeu. Ea are ca sarcină de a educa umanitatea întreagă pentru a o face demnă de o viață spirituală.’’
IV.2 Perspective biblice asupra educației copiilor
Într-adevăr, Sfânta Scriptură ne învață că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu,” capabil să-L cunoască și să-L iubească pe Creatorul său, că a fost rânduit domn peste toate făpturile pământului, pentru a le stăpâni și a le folosi mărindu-l pe Dumnezeu. „Ce este omul de îți amintești de el, sau fiul omului de îi porți de grijă? L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, cu mărire și cu cinste l-ai încununat și l-ai rânduit peste lucrarea mâinilor tale. Toate le-ai așezat sub picioarele lui” (Ps 8,5-7). De aceea, Dumnezeu, după cum citim în Scriptură, a privit „toate câte le făcuse și erau foarte bune” (Gen 1,31). Aici omul se manifestă ca și copil al lui Dumnezeu ca, fiind Tată își educă copiii dându-le posibilitatea de a viețui în condiții cât mai bune. Interdicția de a mânca din pomul oprit se înscrie în demersul educativ pe care Dumnezeu îl întreprinde cu omul, respectându-i totuși libertatea. Omul se manifestă ca și educator, în starea paradisiacă deoarece pune rânduială în rândul creaturilor lui Dumnezeu stabilind o ordine în creație. Însuși Dumnezeu, în pedagogia Sa folosește un model educativ pentru a aduce umanitatea cât mai aproape de el .
În porunca a patra din Decalog, cinstirea părinților prespune acceptarea modelului educațional pe care aceștia îl propun. Porunca a patra propune un model de viață și nu teorii seci ancorate în diverse ideologii. Prin aceasta poruncă, Dumnezeu cere copiilor să- și cinstească, să-și iubească și să-și asculte părinții, deasemenea, părinții la rândul lor trebuie să –i iubească pe copii lor. Se pune întrebarea: de ce copii trebuie să facă toate acestea? Răspunsul este destul de simplu, în primul rînd pentru ca așa poruncește Bunul Dumnezeu, deoarece părinții țin locul Său pe acest pământ, iar mai apoi din recunoștiință pentru binefacerile primite de la ei.
Educația creștină poate fi sintetizată în acest pasaj din Pildele lui Solomon: ,,Pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteață, omului tânăr cunoștință și bună cugetare.”( Pilde 1: 4 ); Faptul că educația trebuie să înceapă în familie o spune și Scriptura: ,,Ascultă, fiul meu, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările maicii tale.” ( Pilde 1: 8 ); Astfel, conform Scripturii, părinții au greaua obligație de a fi îndrumători pentru copii lor de ai crește în frica de Dumnezeu și în îndreptările sale. Scrierile sapiențiale insistă foarte mult pe acest lucru. Relația dintre părinți și copii este foarte importantă în implementarea pedagogiei divine. După cum zice psalmul 118 v. 9: ,, Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.” ,,Astfel e bine ca tânărul să țină poruncile din tinerețe, pentru a nu deprinde obiceiuri rele.’’ Educația familială trebuie să izvorască din trăirea concretă și a Cuvântului lui Dumnezeu. Însuși omul, conștient de incapacitatea sa de a trăi fără impulsul harului, care după cum am zis animă existența omului, i se adresează lui Dumnezeu cerându-i revelarea căilor Sale: ,,Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.”( Psalmul 118 v. 12) În capitolul al II-lea din Pilde versetele 1-5 aflăm care sunt roadele unei bune educații pe care un părinte poate să o dea copiilor: ,, Fiul meu, de vei primi povețele mele și sfaturile mele de le vei păstra, plecându-ți urechea la înțelepciune și înclinând inima ta spre bună chibzuială… Atunci vei pricepe temerea de Domnul și vei dobândi cunoștința de Dumnezeu.’’ Conștiința este nucleul cel mai tainic și sanctuarul omului, unde omul se află singur cu Dumnezeu, al cărui glas îi răsună în străfunduri. Aceasta lucrează doar sub impulsul unei bune educații pe care copilul sau tănărul poate să o primească prin intermediul educatorilor care pot să fie părinții, profesorii sau slujitorii Bisericii.
În Noul Testament, familia este expresia legământului dintre Hristos și Biserică, este un sacrament animat de grația divină. Sfântul Pavel îi îndeamnă pe creștini să fie copii, dar nu la minte, care trebuie să fie desăvârșită, ci la inimă. (1 Corinteni 14, 20), depășind imaturitatea și ”înțelesurile slabe ale lumii” (Galateni 4, 3) prin dobândirea ”gândului care era în Hristos” (Filipeni 2, 5).
Familia apare ca loc în care se desfășoară primul examen al integrării sociale. Părinții și copiii primesc în egală măsură sfaturi de la apostoli ținându-se seama de vârsta fiecăruia (1 Ioan 2, 12-14): copiii trebuie să învețe ascultarea față de părinți pentru a se bucura de binefacerile promise de Dumnezeu. Părinții sunt invitați să-și reconsidere atitudinea față de copii și deasemenea perspectiva, deoarece fiul sau fiica nu sunt bunuri materiale de care pot să dispună cum doresc ci sunt ființe umane încredințate lor spre a fi educați:,, în învățatura și frica Domnului ” (Efeseni 6, 1-4; 1 Corinteni 3, 20-21). Bătrânii, folosindu-și, înțelepciunea, credința și cucernicia, trebuie să-i povățuiască pe tineri la înțelepciune și chibzuiță. La urma urmei sfântul Pavel nu face altceva decât să reia învățăturile Vechiului Testament și să le pună în lumina plinirii Revelației în Hristos. Scriindu-i lui Timotei, Pavel îl îndeamă să rămână de neclintit în predaniile pe care le-a primit din familie, ,,de mic copil”, prin meditarea Bibliei, care, inspirată fiind de Spiritul Sfânt îl va conduce la împlinire (2 Timotei 3, 14-16). Cinul preoțesc este redat ca model pentru trăirea creștină și de aceea sunt invitați să aibă familii model, cu ,,fii ascultători și credincioși ” (1 Timotei 3, 4 și 12; Tit 1, 6), deoarece o bună chivernisire a propriei familii este expresia unei bune capacități de administrare și de conducere a turmei încredințate: ,,Dacă nu știe cineva să-și orânduiască propria casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? ” (1 Timotei 3,5).
IV.3 Educația copiilor în gândirea Sfinților Părinți
În epoca patristică, ideile despre educație sunt cuprinse în diverse tratate de educație generală și specială, omilii, comentarii, catehisme, opere filosofice, opere poetice, opere polemice, opere științifice propriu-zise. Părinții și scriitorii bisericești creează o nouă formă de spiritualitate care implică o orientare nouă pentru fiecare individ. Ei foloseau metode diferite de educație în funcție de situații, împrejurări și oameni, ei nu doar vorbeau despre educație, ci se aplecau cu foarte mare dăruire și răbdare asupra sufletului fiecărei persoane, manifestau o îndrumare directă, personală și un control continuu al ființei umane. În epoca patristică era prețuită atât educația individuală, cât și cea în masă. Biserica era cea care făcea educația, în spirit de frățietate și de dragoste, proces în care personalitatea nu era anulată, ci integrată în ansamblul celorlalte personalități.
Autorii patristici oferă în operele lor modele vrednice de urmat: patriarhi, proroci, apostoli, misionari și râvnitori pentru bine. De asemenea, acordau un rol deosebit în educație recompensei și pedepsei, recomandând ca adevăratul pedagog să îmbine blândețea cu severitatea. În epoca patristică, educația se făcea în vederea vieții de aici în sensul și în măsura în care această viață devenea un instrument pentru câștigarea vieții celeilalte. Deci, orientarea ei era: prin lumea aceasta, spre viața veșnică. Educația profană pregătea și pregătește pentru existența de aici, pentru a deveni un om de real folos societății printr-o viață de aleasă creștere și printr-o temeinică pregătire intelectuală și profesională. Educația din aceea vreme urmărea câștigarea virtuții și a desăvârșirii ca trepte care duc la mântuire. Virtutea și desăvârșirea preconizate de autorii patristici nu erau de natură laică sau exclusiv morale, ci erau de natură eminamente religioase. Educația avea ca scop ultim mântuirea. Suma eforturilor educative ale Sfinților Părinți urmărea mântuirea celor educați. Elaborau, deci, o educație soteriologică. Această educație avea la bază, în centrul și în vârful ei pe Hristos. Ea se străduia să facă un Hristos din fiecare persoană care se supunea procesului acesta de educație.
Primul gânditor creștin care a lăsat o lucrare de mare importanță de pedagogie sistematică, din care s-a alimentat tradiția creștină privind educația este Clement Alexandrinul cu lucrarea sa ,,Pedagogul”. Conform învățăturii sale, idealul educației creștine este înscrierea omului pe drumul către Hristos, dobândirea virtuții prin urmarea modelului suprem, Isus Hristos, mântuirea sufletului prin răscumpărare, dar și prin educație sistematică. Viața aleasă propusă de această educație privește atât sufletul cât și trupul cuprinzînd oameni de toate vîrstele. În această scriere Clement explică ceea ce semnifică Pedagog, Hristos este pedogog, ,,Cuvîntul este pedagogul celor noi născuți,’’îndatoririle pe care le are acesta și totodată în acestă scriere sunt date sfaturi de viață concrete. Dintre atribuțiile pedagogului se numără acelea de ai crește, educa, a le da reguli și sfaturi de purtare, să îi învețe cum să mănînce, cum să bea, cum să se poarte la ospețe, cum să rîdă, cum să doarmă, cum să se îmbrace, cum să se încalțe, cum să facă baie, cum să-și mobilize casele, cum să se poarte soții între ei, cum să lucreze, și mai ales cum să se roage și multe altele.
Pe lângă, Clement Alexandrinul, au mai fost preocupați de educația tinerilor și alți sfinți părinți și anume: Sfântul Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz numiți părinți capadocieni. Aceștia trăind în aceeași perioadă au fost preocupați de educația tinerilor și a credincioșilor. Se evidențiază între aceștia Sfântul Vasile cel Mare care a scris o adevărată operă pedagogică care stă la baza științelor pedagogice moderne. Pentru Vasile cel Mare, viața și educația au ca scop obținerea binelui suprem și comuniunea omului cu Dumnezeu. Părerile Sfântului au devenit principii pedagogice fundamentale. El împletește adevărurile dogmatice cu învățături pastorale având în centrul atenției omul în special tânărul cu toate problemele, durerile și căutările lui.
În predica sa către tineri, Sfântul Vasile cel Mare subliniază că viața și experiența trăite de el îl legitimează în ceea ce recomandă afirmînd că: „Vârsta pe care o am, multele încercări prin care am trecut și participarea din destul și la bucuriile și la neplăcerile vieții, profesorii în multe privințe, m-au făcut să am experiența lucrurilor omenești.” Trei lucrări ale Sfântului Vasile sunt importante pentru pedagogie și anume: Către tineri, Omilia la începutul Paremiilor și lucrarea ascetică alături de care există lucrarea pedagogică Admonitio ad filium spiritualem.
În lucrarea sa, Despre Sfântul Duh, Vasile cel Mare spune că omul trebuie să se asemene cu Dumnezeu pe cât posibil după firea sa. Asemănarea nu se produce fără cunoaștere și nici cunoașterea fără educație pentru că educația trebuie să facă abstracție de așezare geografică, limbă, etnie sau orice alt factor specific, numai astfel pedagogia creștină va slujii tinerelor generații.
Ocupându-se de educația copiilor și tinerilor, Vasile cel Mare ne-a lăsat: cuvîntări, epistole și texte teologice care cuprind sfaturi și principii pedagogice. Datorită acestor principii și opinii despre educație Sfântul Grigore Teologul îl numește pe Vasile,, pedagogul tinereții’’.
Sfântul Vasile vorbind despre educație spune că aceasta trebuie să-l înalțe pe educat, să-l conducă spre îndumnezeire. El analizează puterea de asimilare a copilului și tânărului, descriind caracterul delicat al acestora. Caracterul copiilor are dispoziții înăscute spre bine dar și impulsuri spre rău deci trebuie ca aceste impulsuri să fie modelate înspre bine în primii ani de viață, acest lucru fiind decisiv pentru evoluția ulterioară. Rolul cel mai important îl deține familia, în special mama, Sfântul Vasile încluzînd femeia în procesul de educație alături de bărbat și în aceeași măsură. Vasile cel Mare recomandă începutul educației organizate în școală la vârsta de 7 ani deși în zilele noastre tendința este ca vârsta să scadă. După părerea mea, acest lucru nu este benefic fiecărui individ ținând cont de capacitățile intectuale native.
Sfântul părinte împarte în trei etape educația copiilor, prima fiind ,,cei 7 ani de acasă’’, adică vârsta preșcolară. Urmează 7 ani de copilărie și următorii 7 ani vârsta adolescenței. Aceste perioade reprezintă vârsta de maximă receptivitate când o educație adecvată va da roade maxime.
Educația se desăvârșește în școală dar în societatea contemporană, copilul rămâne aproximativ în familie deși Sfântul Vasile cel Mare consideră că locul cel mai bun pentru educație este mănăstirea, aceasta oferind liniște, disciplină, organizare și respectarea ierarhiilor. Sfântul Vasile face mai mult decât atat, prin reguli pentru monarhi îî îndeamnă pe aceștia să ia copii orfani pe lângă mănastire și să se ocupe de educația copiilor pentru că ,, sufletul trebuie să fie îndrumat spre practicarea faptelor bune îndată, de la început, când este încă ușor de format și fraged și, fiind moale ca ceara, primește cu ușurință formele care se presează asupra lui, așa încât, atunci când va veni rațiunea și puterea de a judeca, să înceapă drumul de la primele noțiuni și de la exemplele de pietate care i-au fost predate, pentru ca rațiunea să arate ceea ce este folositor, iar obiceiul să îndrumeze cu ușurință spre săvârșirea binelui.’’
În cadrul mănăstirii, ierahia putea fi respectată mai ușor datorită unei discipline riguroase iar rolul educatorului în acest context era covârșitor. Referitor la acestea, Sfântul părinte capadocian face referire și la calitățile și personalitatea educatorului. Astfel că acesta trebuia să fie un om instruit, bine educat, să aibă un standard al valoriilor ridicat, să iubească copii, să mustre sau să certe și să recompensesze cu obiectivitate și mai presus de toate să fie exemplu personal pozitiv. Pentru a urma aceste precepte Sfântul Vasile elaborează o serie de sfaturi către pedagogi. Dintre acestea consider că azi, fiecare pedagog trebuie să aleagă acele sfaturi care i se par benefice pentru munca sa deoarece unele dintre aceste par depășite epocii în care trăim azi. Sfântul Vasile cel Mare consideră că educația creștină trebuie să cuprindă și educația necreștină sau instrucția propriu- zisă.
În acele vremuri mulți creștini își trimiteau copii la școli ,,păgâne’’în care aceștia învățau meserii sau primeau cunoștiințe diferite de cele creștine iar Vasile cel Mare aprecia aceasta considerând că prin antiteză ei vor înțelege mai bine supremația adevărurilor creștine. În acest sens Sfântul face o comparație cu lumea necuvântătoare: așa cum albina ia din floare doar nectarul așa și tinerii trebuie să ia din învățături partea cea mai benefică pentru ei. Desigur că potrivit părintelui capadocian, cel mai important lucru este studiul Sfintei Scripturi recomandând să se evite interpretarea acestora sub diferite pretexte. Rugăciunea în familie, muzica în familie sunt moduri de educație prin care ajungi mai ușor la sufletul copilului.
O chestiune care mi se pare deosebit de importantă și demnă de amintit la acest părinte este importanța pe care acesta o acordă educatorului și sfaturile pe care le dă acestuia. După acesta, lecțiile trebuie să fie ținute cu har și plăcere pentru că ceea ce se face cu forța nu poate să dăinuiască, rămânînd doar ceea ce trece și prin filtrul sufletului.
O altă considerație a sfântului care mi se pare de mare actualitate este aceea că alături de educator, elevul trebuie să participe activ la procesul educativ în așa fel ca mintea lui să absoarbă cunoștiințele, să le prelucreze și în continuare să acționeze creativ la toată această activitate. În același timp oricât de bun este educatorul folosind metode bune de predare, având mijloace materiale bune dacă elevul nu este motivat și nu are interes și sârguință, rezultatul educației nu-i sigur că va fi pozitiv.
Este surprinzător că încă din acele vremuri, Sfântul Vasile cel Mare atrage atenția că educatorul trebuie să se ocupe și de acei elevi care sunt neatenți, să îi stimuleze și să-i atragă în activități în care aceștia să –și concentreze atenția și interesul asupra lecției. Un alt sfat al capadocianului este dozarea cu grijă a cunoștiințelor și selectarea lor astfel încât mintea copilului să poată asimila ceea ce i se oferă, să nu devină opacă datorită inaccesibilității cunoștiințelor. Și metoda intuitivă este recomandată de sfânt precum și metoda pașilor mici de la cunoscut la necunoscut. Sfântul, insistă asupra comportamentului dascăl-pedagog care trebuie să fie exigent și sever dar corect și obiectiv.
Din păcate și astăzi ca și atunci există educatori ca și părinți care nu sunt un bun exemplu pentru elevi. Apreciând calitățile dascălilor buni de la care rămînem cu lucruri bune, Sfântul Vasile ne arată și pericolul dascălilor răi. Prin exemplul lor, aceștia transmit elevilor propria răutate și neștiință, nu de puține ori distrugându-și elevii.
Nu sunt deacord însă cu ideea pe care am găsit-o în sfaturile sale în care acesta spune că un elev, student incorigibil trebuie exclus din colectivitate. Este un adevăr că un măr putred strică și pe cele din jur dar totuși omul este ființă superioară și nu putem să-l considerăm rebut până nu facem tot ce este omenește posibil pentru educația lui.
Sfântul Vasile cel Mare este de acord chiar și cu pedepsele corporale ceea ce în societatea contemporană este exclus chiar prin lege. În învățăturile lui, accentuează recompensele și afirmă că atât mustrarea cât și recompensa trebuie aplicate la timpul potrivit, numai astfel vor avea efectul dorit. Dacă recompensa și pedeapsa sunt folosite ca mijloace pedagogice în cadrul unei discipline liber consimțite, rezultatul va fi un om educat pentru toată viață și nu numai pentru anii de școală. Un aspect al pedagogiei moderne este și conceptul de a nu uniformiza personalitatea copiilor considerând orice individ unic, cu propriile probleme și calități. Acest aspect nu este deloc nou, perceptele regăsindu-le încă în vremea Sfântului Vasile cel Mare care le și abordează ca atare.
Sfântul Vasile cel Mare apreciază cultura clasică elenă pe care o studiază cu atenție iar în urma acestui studiu scrie omilia Către tineri îndemnîndu-i să folosească învățătura clasică ca antrenament de bază și pregătirea minții pentru învățătura creștină: ,,Fiindcă folosul nu este mic, faptul de a se naște în sufletul tinerilor o oarecare familiaritate și obișnuință pentru virtute deoarece tocmai astfel de lecții sunt din natura lor de neșters și impresionează profund datorită simplității sufletelor.’’Sfântul Vasile cel Mare susținea valorile culturii profane dacă acestea nu intra în contradicție cu învățătura creștină și Sfânta Scriptură: ,,Din învățăturille păgâne să luăm doar ce este folositor. Căci este rușinos ca, înlăturând ceea ce este dăunător din mâncare, să nu facem o delimitare între științele care hrănesc sufletele noastre după cum, atunci când culegem trandafiri, ne ferim de spini, tot așa, adunând tot ce este folositor din aceste scrieri , ne vom feri de ceea ce aduce stricăciune.’’
Constat cu suprindere că învățăturile Sfântului Vasile din secolul al IV lea sunt atât de actuale încât se regăsesc pe bună dreptate în pedagogia învățămîntului zilelor noastre. Aceasta fiind precursorul învățămîntului modern. Sfântul Ioan Gură de Aur, contemporan cu Vasile cel Mare, un alt părinte capadocian care nu se limitează la preocupări doar de educație religioasă ci se preocupă de educație în general, ca o problemă capitală a omului care trebuie să înceapă la vârsta cea mai fragedă când sufletul este modelabil și poți să îi dai forma dorită înlăturînd îndemnurile rele și învățându-l exemplele bune pentru o viață de virtute și adevăr. Sfântul Ioan Gură de Aur are multe scrieri în care este evidențiat rolul părinților în special al mamei în educație.
Întreaga concepție despre educație a lui Ioan Gură de Aur poate fi exprimată prin cuvintele sale: ,, A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna cuviință a copiilor și tinerilor, a-l crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte: artă mai mare ca aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare.’’ În concepția lui Ioan Gură de Aur, întreaga problematică a educării copiilor își are rădăcina în grija prea mare pe care părinții o acordă celor materiale. Astfel spune el, înca după naștere ei nu se preocupă să-l educe coerent ci se preocupă să îl îmbrace în aur și haine prețioase. Copiilor ar trebui să li se asigure încă de la început o educație aleasă. De exemplu fetele nu ar trebui educate în lux deoarece în momentul în care părăsesc casa părintească se obișnuiesc cu acest lux și devin o povară pentru familia pe care o formează împreună cu bărbații lor.
După Ioan Gură de Aur, o mare greșeală fac părinții care acordă o importanță deosebită celor materiale, preocupați să-i îmbrace în aur și haine prețioase în loc să-i educe coerent și ales. În vremea lui Ioan Hrisostom ca și acum, părinții evită să-și educe copii în spiritul creștin al curăției și cumpătării. Părinții trebuie să-și educe copii pentru frumos ca sufletul copilului să guste frumusețea creației lui Dumnezeu și să discearnă între lucruri folositoare și cele de prisos. Dacă omul tânăr este ușor de modelat, odată cu înaintarea în vârstă el devine dur dar ceea ce a acumulat în anii tinereții nu poate fi anulat de nici o putere omenească. După Ioan Gură de Aur, sufletul tânărului este asemnenea unui oraș care are nevoie de legi care și-a dobândit ordinea de puțin timp și care abundă în persoane care nu produc nimic. Calitățile copilului trebuie dezvoltate și ordonate după necesități astfel încât să se dezvolte cele care înnobilează sufletul și formează un adult crescut în învățătura și frica de Dumnezeu. Ioan Gură de Aur subliniază că este foarte important ca un copil să vorbească frumos, să folosească numai cuvinte nobile, să evite vorbirea vulgară: ,, Copilul trebuie să fie învățat încă din sânul familiei ca pe buzele lui sa fie numai cuvinte nobile și sfinte, numai cuvinte care construiesc, pline de smerenie și de înțelepciune.’’
Copii sunt oglinda părinților de aceea este important ca acestea să fie preocupați de educarea copiilor lor pentru viitor iar Sfântul Ioan accentuează că educația trebuie să se facă atât la trup cât și la suflet. La fel ca și Sfântul Vasile, Sfântul Ioan Gură de Aur și Clement Alexandrinul consideră că educația trebuie să fie plurivalentă, să cuprindă exerciții pentru trup, cunoștiințe de alimentație rațională; copii să fie educați să știe să se imbrace decent iar pentru aceasta trebuie să aibă acces la cunoștiințe despre artă, poezie, pictură și muzică, acestea dezvoltând simțul pentru frumos, dar mai presus de toate exemplul părinților va fi hotârîtor.
Sfântul Ioan Gură de Aur preocupat de educația creștină, prin omilii,cuvântări și epistole în care vorbește despre problemele morale și sociale, învață și înstruiește până în zilele noastre cu învățături argumentate prin exemple convingătoare, nu degeaba a fost numit hrisostom- gură de aur întrucât învățăturile lui sunt citite cu interes până în zilele noastre.
În omilia sa, despre Creșterea copiilor, sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă părinții să urmeze exemplul lui Iov sau a lui David în comportamentul față de copii. El spune că, părinții să nu se îngrijească de cum vor dobîndi bani copii lor ci de cum vor dobîndi evlavie și bogăție sufletească:,, Fiul meu, dacă vei trăi întru evlavie, nicicând nu vei păți nimic rău, toate îți vor merge bine și viața ta se va petrece în liniște.Însă dacă nu te vei face plăcut lui Dumnezeu și vei fi lipsit de ajutorul Său, rangul tău împărătesc nu-ți va folosi la nimic. Căci fără evlavie, și bunurile pe care le ai le vei pierde, și prin mari rușini vei trece. Evlavia te va ajuta să dobîndești și cele care-ți lispesc’’.
Cât de actual este atunci când spune că părinții: ,,trebuie încă să cerceteze cu atenție când ies copiii lor din casă și când se întorc, unde se duc și cu cine se întovărășesc’’sau când spune mai departe că :,,Tu, însă, faci tot ce poți pentru ca fiul tău să dobîndească un cal frumos, o casă spațioasă, un ogor sau o vie roditoare, trai bun și multe alte bunățăți pământești. Dar te gândești vreodată ca el să fie virtuos, înțelept și cumpătat?’’
Extrapolând, în zilele noaste preocuparea este ca să-i oferim copilului nostru o mașină nouă de fițe, haine de firmă, vilă luxoasă, uitând să-i mustrăm ca nu cumva să –i supărăm, deși trăiesc o viață dezordonată și imorală care duce nu rareori la instanța judecătorească. Astfel că și părinții vor avea dezaprobarea societății pentru faptul că nu s-au preocupat de educarea copilului lor. Preocupați mai mult de aspectul exterior al vieții, părinții iartă ușor păcatele fiilor lor, fără să le ceară să facă nimic în schimb. Însă Sfântul Ioan Gură de Aur făcând referire la Sfânta Scriptură povățuiește: ,,Așa cum chemați doctorul, când copilul vostru se îmbolnăvește trupește, la fel să faceți și când el suferă sufletește. Sufletul este bolnav când păcătuiește, când se desfrânează, când fură, când face ceea ce Dumnezeu interzice.’’Dar ce fac părinții zilelor de azi pentru sufletul copilului lor? Aceasta este întrebarea la care găsim greu răspunsul. Bine ar fi ca părinții să-și povățuiască fii precum David pe Solomon cf.Regi 2,1-4. Parcă alăturându-se lui Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că pedepsele date la momentul potrivit pot da roade, oricum fiind mai ușoare decât pedeapsa veșnică.
Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia despre Ana îndeamnă să obișnuim copii cu frecventarea Bisericii încă din fragedă copilărie pentru a dobîndi suflet și cuget plin de înțelepciune. Slujirea din Biserică nu trebuie să o facă doar băieții ci și fetele conform Sfântului Ioan Gură de Aur.
Sfîntul Ioan Gură de Aur în cuvântările sale despre educația copiilor făcând referire la Epistola către Efeseni subliniază aspecte legate de educație și anume faptul că copii trebuie educați în ascultare de către părinți încă de la început. Dacă dorim să avem un copil ascultător trebuie ca de la început să fie crescut în învățătura și frica Domnului deaceea părinții trebuie să le citească încă de mici Sfânta Scriptură deoarece de aici va cunoaște învățăturile care le sunt necesare. Așadar Biblia va fi pentru copiii ca un medicament.
Învățăturiile Sfântului Ioan Gură de Aur referitoare la creșterea, educarea copiilor și tinerilor ca și cele a lui Vasile cel Mare constituie punte de plecare pentru părinții preocupați de educarea fiilor lor în spirit creștin și nu numai. Factorii care contribuie la formarea persoanei umane în doctrină Sfântului Grigore din Nazianz sunt familia și școala care au o foarte mare contribuție deoarece în familie se învață primele noțiuni de religie și primele norme de conduită. Acesta consideră că nu se cade a vorbi orice despre Dumnezeu, în orice vreme și oricui, ci este o vreme anume când trebuie să vorbim de EL de aici putem observa mai multe principii pedagogice privind respectarea particularităților individuale, a accesibilizării cunoștințelor, a continuității învățării. Ceea ce mai subliniază sfîntul în opera sa este ideea de cultură care după acesta are un rol purificator, acesta totodată ne înalță și ne înnobilează, ne conduce pe drumul autoperfecționării, și ne alimentează mereu setea pentru desăvârșirea spirituală. Doar intrînd în contact cu școală, cu cărțile și formatorii poți avea o cultură vastă.
Sfântul Grigorie de Nyssa arată limpede că fericita Macrina a trăit toată viața ei de mai târziu în virtutea deprinderilor și învățăturilor din copilărie. Căci în copilărie ea a fost deprinsă cu citirea zilnică a Sfintei Scripturi și cu ,,toate cele care sădesc în om obiceiurile cele bune ale vieții. Cântarea de psalmi îi era, în tot momentul,ca o nelipsită pâine cerească și o avea în gură ca pe un tovarăș bun de drum care nu te părăsește nicicând” Cum se deprinde copilul de mic, așa va rămâne și când se va face mare ,, ca și copacul pe care, de-l va îndrepta cineva când e mlădiță, rămâne drept; iară de-l-va lăsa strâmb, când se va întări nu se va mai îndrepta, ci se va frânge.”
Scopul educației nu se poate împlini singur, ci prin colaborarea activă credinciosului cu harul divin și această idee apare, de altfel, la toți marii Părinți și scriitori bisericești. Nu numai cei sus amintiți ne-au lăsat scrieri despre educația copiilor, tinerilor cît și credincioșilor ci și alți Sfinți Părinți și scriitori bisericești ne-au lăsat, de asemenea, date prețioase în problema educării caracterului religios-moral în familia creștină.
IV.4 Educația pastorală
Se știe că trăim într-o profundă criză și decădere morală deaceea întreaga societate creștină este necesar să se implice într-o misiune de evanghelizare care să ne întoarcă la izvoarele autentice ale umanității. Ca să regăsim aceste izvoare precum și limbajul potrivit pentru a interpreta aceste izvoare trebuie să avem puterea de a discerne și de a contura diferitele modalități de a ajunge la conștiința individului. Cei chemați să răspundă noilor provocări sunt: preoți, cateheți, formatorii, profesorii de religie, călugării, călugărițele. Ei vin alături de familie cu inițiative pastorale adresate copiilor și tinerilor. Cei mai în măsură să ofere asistență pastorală familiei creștine sunt preoții, deaceea Conciliul Vatican II în declarația privind educația creștină amintește păstorilor sufletești îndatoririle grave pe care le au aceștia de a face ca toți credincioșii să aibă parte de această educație creștină, dar mai ales tinerii care sunt speranța Bisericii. Acest lucru trebuie înfăptuit în fiecare eparhie, preoții fiind îndemnați să ofere o asistență pastorală pentru familiile creștine prin cateheze adecvate copiilor și tinerilor. Parohia trebuie să formeze în mod decisiv noile generații mai ales din punct de vedere uman și spiritual, încurajându-i pe laici să fie protagoniști cu responsabilități clare educative, alături de preoți și de persoanele consacrate. Împreună, aceștia sunt chemați să realizeze o sinteză armonioasă între credință și modul de viață.
Modalitățile utilizate în educația pastorală sunt: momentele liturgice, rugăciunea, activități formative, caritative, cultural- artistice și recreeative și multe altele. Fiecare persoană în parte are rolul ei în formarea noilor generații fapt pe care trebuie să-l conștientizeze cu rigozitate fiecare dintre acestea. Parohii ca și principali factori au o sarcină cu totul specială în ce privește educația. Ei trebuie să se asigure că toți credincioșii au acces la o bună educație și în special copii și tinerii care sunt viitorul societății. Mijloacele folosite de parohi trebuie să fie diverse și complexe dacă vor să- și asigure reușită. Dacă parohul se bucură de autoritate și respect în comunitate este mai aproape de reușită.
Misiunea de reevanghelizare nu se poate opri doar la nivelul comunității parohiale ci trebuie să se extindă spre toată societatea. Educarea autentică, Biserica noastră o face în parteneriat cu alte instituții ca familia, școala, asociații și persoane consacrate. Pentru copii și tineri trebuie organizate activități care să cuprindă: cateheze, cântece, ieșiri, tabere, concursuri, piese de teatru, activități ludice, reculegeri spirituale și multe alte activități specifice vârstei, care să îi motiveze să vină spre Biserică, deoarece dacă nu se lucrează cu ei de-când sunt mici există riscul să îi pierdem din comunitate iar când vor crește nu vor mai veni spre Biserică.
Uneori îi pierdem și dacă activitatea nu are continuitate, în acest sens îmi amintesc că am avut șansa să cunosc un bun paroh, pot spune chiar un model de urmat, care ne-a adunat pe toți, copii și tinerii din parohia care i-a fost dată spre păstorire, în și spre Biserică. Cu el învățam cântece noi, făceam cateheze în fiecare săptămînă, ne întâlneam la ,,oratoriu’’ unde făceam jocuri, cântece, activități culturale, piese de teatru cu tematică religioasă cu ocazia diferitelor sărbători religioase. Urmarea a fost că din aceea generație patru tineri am urmat și finalizat studii teologice. Din păcate, întrerupîndu-se aceste activități privesc cu regret spre băncile goale ale Bisericii din care lipsesc astăzi copii.
Un alt exemplu pe care aș dori să-l amintesc în acestă umilă lucrare pentru a evidenția cât este de impotant ca parohul să se implice este o frumoasă activitatea caritativă pe care un preot a propus-o unor niște simpli tineri. Rezultatul a fost că s-a reușit să se aducă în Biserică o familie cu șapte copii, aceștia găsind calea spre valorile pozitive ale umanității. Rezultatul acestor activități ar fi ca acești copii sau tineri să ajungă ei înșiși oameni care să ofere altor persoane o bună educație creștină.
Așadar toate persoanele responsabile au datoria să se implice în acțiuni educative pentru bunul mers al societății din care fac parte deoarece societatea de azi are mare nevoie de familii sfinte, de părinți capabili să facă educație morală și religioasă copiilor la o vârstă cât mai fragedă.
De aceea devine fundamental ca fiecare dintre noi, tinerii, în comunitatea și cu educatorii noștri să reflectăm asupra protagonistului istoriei mântuirii pentru a ajunge la scopuri înalte deoarece Biserica ba chiar omenirea însăși, aceea care este în jurul nostru și care așteaptă în viitorul nostru așteaptă mult de la noi, tinerii, pentru că avem în noi darul suprem al Tatălui, Spiritul lui Isus. Azi este nevoie de discipoli a lui Hristos care să nu precupețească timp și energie pentru a slujii evanghelia. Este nevoie de tineri care să ardă înlăuntrul lor de iubirea lui Dumnezeu și să răspundă cu generozitate la apelul său urgent, așa cum au făcut atâția tineri fericiți și sfinți din trecut și chiar din timpurile apropiate de noi. Spiritul Sfânt ne invită astăzi pe noi, tinerii, să fim purtători ai veștii bune a lui Isus îndeosebi celor de vârsta noastră deoarece noi cunoaștem idealurile, limbajul și chiar rănile, așteptările și în același timp voința de bine a celor de vîrsta noastră. Spre noi se deschide lumea vastă a afectelor, a muncii, a formării, a așteptării, a suferințelor tinerești. Pentru a atinge acest scop trebuie să fim sfinți, misionari, pentru că niciodată nu se poate despărți sfințenia de misiune (cf.Redemptoris missio 90). Așadar să nu le fie frică tinerilor să devină misionari, să fie oricând gata să pună în joc viața pentru a lumina lumea cu adevărul lui Hristos, pentru a răspunde cu iubire la ură și la disprețul vieții pentru a proclama speranța lui Hristos înviat în orice colț al pământului și al face să fie iubit tot mai mult.
Concluzii
Biserica adună în jurul ei oameni care celebrează același cult și care ar trebui să se iubească și să se ajute reciproc. Ea ar trebui să-i facă pe oameni mai buni, mai generoși, să se ajute unii pe alții, să-și împărtășească bucurii și tristeți. Biserica modelează pozitiv sufletul omului. Din păcate valorile spirituale sunt azi luate în derâdere, fiind promovate, ba chiar legiferate unele devieri comportamentale. Copii sunt ușor de manipulat, sufletul lor fiind foarte vulnerabil.
Influența Bisericii poate fi deosebit de importantă, promovând iubirea, simpliatatea și smerenia pentru a da tinerei generații,, instrumente’’ cu care să poată înfrunt provocările societății contemporane.
Biserica este punct nodal între umanitate și Dumnezeu și alături de părinți și școală are sarcina de a educa umanitatea pentru o viață spirituală demnă.
Omul a fost creat,, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu’’ și i-a fost așezat totul la picioare. Fiind copiii lui Dumnezeu, Tatăl își educă copiii pentru o viață cât mai bună, respectându-i în același timp libertatea. Educația creștină presupune respectarea poruncii a IV a din Decalog, fiind valabililă și reciproca, asigurând o relație părinți- copii conform unei pedagogii divine.
În acest capitol am subliniat educația copiilor în gândirea Sfinților Părinți. Epoca patristică s-a preocupat cu multă atenție de educație, de la Sfinții părinți rămânând lucrări importante despre educație (tratate, omilii, comentarii, catehisme, opere de domenii diverse).
Autorii patristici nu se rezumă doar la o teorie a educației, ci oferă modele concrete de urmat. Orientarea acestei pedagogii este ca fiecare individ să-și desăvârșească drumul spre mântuirea prin Hristos.
Sfinții Părinți despre care vorbim sunt Clement Alexandrinul, Ioan Gură de Aur Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore de Nazianz și Sfântul Grigorie de Nyssa. Fiecare dintre aceștia ne-au lăsat lucrări despre educație atât de complete și realiste, încât ai putea crede că au fost scrise special pentru lumea contemporană. Desigur că în viziunea lor educația are o profundă dimensiune religioasă. Sfântul Ioan Gură de Aur consideră educațuia o problemă capitală, lipsa ei ducând la toate relele posibile. El consideră pe bună dreptate educația cea mai mare artă pentru că ne ajută să accedem în lumea viitoare. Educația creștină nu are voie să pună în prim plan cele materiale, sufletul trebuind să fie lucrul cel mai de preț, dar pentru aceasta e nevoie și de îngrijirea trupului.
Sfântul Vasile cel Mare recomandă o educație începută timpuriu, când sufletul e ușor de modelat. Sfântul Părinte atrage atenția că fiecare copil este o persoanalitate distinctă, deci educatorul trebuie să muncească cu răbdare, înțelepciune, credință, imparțialitate pentru a scoate din fiecare ce are mai bun.
Sfântul Grigore de Nazianz accentuează rolul școlii și al familiei în educație. El subliniază rolul educației în fragedă copilărie pentru ca un copil e ca un pom, dacă se strâmbă de mic anevoie se mai îndreaptă.
Sfântul Pavel ne îndeamnă să fim copii, dar nu la minte care trebuie să fie desăvârșită ci la inimă. Conform învățăturilor Sfântului Pavel, clerul trebuie să fie model de trăire creștină, cu familii model ca să poată purta de grijă și de Biserica lui Dumnezeu.
Subcapitolul intitulat Educația pastorală prezintă factorul uman care oferă asistență pastorală familiei prin diverse activități de cateheză. Se prezintă modalitățile și mijloacele folosite de parohi în speță.
Dacă aceștia se bucură de respect și autoritate, ei își formează ajutoare laice iar educația va fi aproape de reușită și se va extinde de la parohie spre întreaga sociatate. Subliniez că este foarte important ca activitățile să aibă continuitate și ofer în sprijinul idei exemple dintr-o parohie cunoscută cu rezultatele și neîmplinirile ei.
În concluzie, discipolii lui Hristos trebuie să-și pună întreaga energie în slujba evanghelizării și să-și asume rolul de misionari în societatea în care trăiesc.
CAPITOLUL V
CONSIDERAȚII METODOLOGICE
V.1. Metoda și și instrumentul de cercetare
Fiind un demers științific este necesară folosirea unor metode adecvate de cunoaștere științifică.
Față de modelul autoritarian și modul mistic, modul științific de cunoaștere a adevărului face o sinteză între: „ aplicarea corectă a metodei de cunoaștere” și „observația riguroasă a fenomenelor”. Fiind obiectiv și folosindu-se metode potrivite, rezultatul se materializează în: „ enunțuri empirice cu valoare de adevăr.”
Din punct de vedere al scopului această cercetare este de tip descriptiv încercând să explice reacțiile, comportamentele, influențele sau legăturiile pe care anumite fenomene sociale le au asupra omului. Acestă teză la rândul ei studiază fenomenul educațional din perspectiva metodelor, tehnicilor și a raportului din instituția educativă și cel educat.
În pregătirea cercetării am urmărit următoarele etape: analiza conceptelor, emiterea ipotezelor, elaborarea chestionarului pornind de la baza teoretică a cercetării, măsurarea propriu-zisă materializată prin aplicarea chestionarelor, prelucrarea rezultatelor și teoretizarea lor prin interpretare.
Pentru această cercetare am ales ca principal instrument de studiu: interviul-structurat.
În folosirea acestei metode am ales ca instrumentul de cercetare să fie în așa fel conceput încât cu ajutorul diferitelor tipuri de întrebări să surprindă influența pe care o exercită familia, Biserica, școala și mass-media în propria educație. Întrebările au fost în așa fel aranjate încât să surprindă percepția și raportul tinerilor cu instituțiile implicate în educația lor, în așa fel încât să surprind eventualele inadvertențe în răspunsurile date. În practică am încercat, ca pornind de la mediului de proveniență, situația familială, alegerea instituției de învățământ și a timpului pe care tinerii îl acordă mijloacelor de informare în masă, să surprind influența acestora în ceea ce privește alegerea unui anumit model existențial.
Înstrumentul de cercetare pe care l-am folosit este, chestionarul individual, născut din sinteza elementelor teoretice pe care această cercetare le are ca și fundament. Am aplicat un număr de 100 chestionare elevilor din Liceul Teologic Greco-Catolic. Acest tip de interviu necesită o atentă prelucrare a itemilor care stau la baza întrebărilor dar produsul final se dovedește a fi nu numai un instrument ușor de aplicat dar și unul foarte accesibil din punct de vedere al costurilor.
V.2. Alcătuirea chestionarului
În aceste chestionare ca de fapt în întrega cercetare am dorit să surprind două niveluri ale problemei de cercetat:
a) – nivelul relațional, care presupune raportul cu membri familiei și deasemenea influența pe care aceștia o exercită; al doilea aspect este cel al relațiilor externe familiei.
b) – nivelul optativ, care reprezintă influxul manifestat de instituțiile implicate în demersul educațional asupra respondenților.
Alegând să fac o cercetare calitativă folosirea întrebărilor închise în elaborarea chestionarului a fost o provocare. Am ales să fac asta deoarece astfel, celor cărora le-au fost aplicate chestionarele au reușit să răspundă provocării cu o mai mare ușurință. Alegerea acestor întrebări închise a fost rezultatul precedentei cercetări, care mi-a demonstrat că tinerilor le este mult mai ușor să își exprime propriile păreri în momentul în care li se oferă variante clare de răspuns, evitându-se desigur, influențarea respondenților.
Realizarea propriu zisă a cercetării are ca rezultat „determinarea modalităților de manifestare a obiectelor, fenomenelor și proceselor sociale…” lucru pe care sunt sigură că voi demonstra că l-am realizat de-a lungul acestei cercetări.
Chiar dacă am optat pentru o cercetare calitativă am folosit întrebări închise în alcătuirea chestionarului, pentru a ușura sarcina repondenților, deoarece întrebările au avut ca scop stabilirea unor linii clare în percepția persoanei asupra temei date, iar aceasta se încadrează într-un tipar strict în ceea ce privește conținutul, forma și modul în care se pragmatizează. Toate întrebările sunt cu o singură variantă de răspuns. Am mai optat pentru aceste întrebări închise și datorită faptului că, se știe foarte bine că oamenii lucrează cu șabloane în exprimarea concepției lor.
V.3. Conținutul chestionarului
Am alternat tipurile de întrebări pentru a evita formarea unor tipare de răspuns. Prepondereța întrebărilor de opinie nu afectează validitatea datelor deoarece acestea sunt în general contextualizate. Am introdus itemii în așa fel încât să se surprindă dacă există o sciziune între nivelul declarativ și cel pragmatic.
Chestionarul sociologic folosit ( Anexa 1) este format din 30 de itemi pe care din punct de vedere al scopului adresării le putem împărții în două tipuri: primii 5 itemi au scopul de a stabilii structura populației studiate: sexul, locul în familie, mediul de proveniență, vârsta și confesiunea. Aceștia sunt itemii indicatori numiți și: ,,elaborate conceptuale derivate”, având rolul esențial de definii variabilele sociale.
Următoarele șase întrebări privesc ambientul familial ca factor definitoriu în dezvolarea tânărului respondent.
Întrebarea numărul șase se referă la practicarea credinței pe care o mărturisește respondentul. Aici cercetarea surprinde coerența între conștientizarea apartenenței confesionale și confirmarea apartenenței confesionale prin practicarea credinței confesiunii declarate.
Întrebarea numărul șapte are același obiectiv dar care de această dată are ca subiect părinții celui intervievat. Consider necesară acestă întrebare pentru a observa influența părinților asupra copiilor.
Întrebarea numărul opt privește practicarea sau nepracticarea rugăciunii în ambientul familial fapt determinat pentru o eventualeă practicare sau nepracticare a credinței.
Întrebarea numărul nouă se referă la percepția pe care cei intervievați o au asupra valorilor pe care familia de proveniență le-a transmis de-a lungul procesului educațional.
Întrebarea numărul zece are ca obiect starea de viață a părinților celor intervievați, definitorie pentru elaborarea modelului percepției și a opțiunii privind alegerea unui model familial în vederea întemeierii propriei familii.
Întrebarea numărul unsprezece este o aprofundare a precedentei întrebări. Următoarele șapte întrebări privesc ambientul scolastic.
Întrebarea numărul doisprezece se referă la condiționările la care respondentul a fost supus în alegerea instituției de învățământ pe care momentan o frecventează. Aceste condiționări pot să fie unele cu caracter intrinsec și extrinsec.
Întrebarea numărul treisprezece se axează pe valutarea subiectivă a cunoștințelor și deasemenea a valorilor propuse de liceul urmat.
Întrebarea numărul paisprezece are ca scop surprinderea eventualelor opțiuni pentru continuarea studiilor superioare într-o instituție de profil.
Întrebarea numărul cincisprezece se referă la coerența între modelul creștin de raportare al aproapelui propus de acest liceu, model ideal, și relația dintre respondent și aproapele, expresie comportamentală.
Întrebarea numărul șaisprezece are ca scop valutarea metodelor prin care creștinismul ca mod de viață este propus de către instituția de învățământ.
Întrebarea numărul șaptesprezece pare la o primă vedere atipică dar a fost necesară pentru a observa la nivel practic în ce ambient au fost asumate primele adevăruri de credință.
Întrebarea numărul optsprezece are ca scop valutarea școlii frecventate prin prisma declarațiilor respondenților privitoare la o eventuală recomandarea a acesteia în rândul cunoscuților.
Următoarele patru întrebări privesc instutuția Bisericii ca factor educațional, ca școală în care se învață un model comunitar și deasemenea tind să observe implicarea sau neimplicarea respondenților în viața comunității ecleziale din care fac parte. Aplicabilitatea învățăturilor Bisericii în viața contemporană este o problemă stringentă care este atinsă de aceste întrebări. Raportul cu persoanele care propun un model de viață creștin este deasemenea o problematică foarte actuală în contextul în care modelul de viață creștin tinde să fie respins de inițiativele legislative actuale. Lectura Scripturi este iarăși un indicator adecvat în vederea stabilirii profilului creștinului din toate timpurile.
Următoarele patru întrebări privesc influența pe care mijloacelor de informare în masă o au asupra tinerilor.
Penultima întrebare se referă la alegerea modelului uman de urmat, propus de una dintre instituțiile implicate în educație.
Ultima întrebare se referă la instituția care va defini valorile existențiale ale respondenților.
CAPITOLUL VI.
Aspecte privind influența familiei, Bisericii, școlii, și a mijloacelor de informare în masă în percepția elevilor din Liceul Teologic Greco-Catolic Oradea.
VI.1. Obiective
Obiectivele pe care le vom urmări în cadrul cercetării de față sunt următoarele:
1. să se identifice liniile definitorii ale familiei de proveniență în vederea stabilirii unui profil sociologic general
2.să se studieze impactul instituțiilor implicate în formarea elevilor asupra ulterioarelor alegeri.
3. să se observe viabilitatea actualelor metode de educație în raport cu provocările oferite de mijloacele de informare în masă
VI.2.Structura populației studiate
Pentru acest studiu am ales un eșantion de 100 de persoane din cadrul Liceului Teologic Greco-Catolic , bărbați și femei cu vârste cuprinse între 14 și 18 de ani. Jumătate dintre ei urmează profilul teologic iar cealaltă jumătate matematică-informatică. Unii provin din mediul rural alții din mediul urban. Aparțin diferitelor comunități religioase prezente pe teritoriul țării noastre. Pentru această instituție reprezintă un eșantion reprezentativ deoarece numărul elevilor care studiază la acest liceu este de aproape 400 de persoane. Unii dintre ei sunt credincioși practicanți alții se identifică cu o anumită confesiune religioasă doar în mod declarativ.
VI.3. Ipoteze.
O primă ipoteză ar fi că acești elevi au o oarecare formare religioasă, deoarece unii dintre ei au urmat cursurile acestui liceului încă din timpul gimnaziului .
Următoarea ipoteză se bazează pe faptul că majoritatea celor care frecventează acest liceu, prin formarea pe care au primit-o și prin acțiunile de ordin formativ pe care le-au întreprins părinții, preoții și profesorii lor au dobândit o oarecare cunoaștere a principiilor care definesc modelul tânărului creștin.
Cea de a trei ipoteză ar fi familiile și Bisericiile din care provin i-a făcut conștienți de necesitatea adoptării.
Cea din urmă ipoteză ar fi că acești tineri sunt conștienți de vocația creștină pe care o au, aceea de a da mărturie despre Hristos prin conduita lor și de a fi astfel o mărturie vie pentru societatea contemporană.
VI.4. Rezultatele cercetării și interpretarea rezultatelor.
După cum reiese din grafice majoritatea celor care au răspuns la chestionar sunt bărbați. Deși scopul inițial era să fie 50 de bărbați și 50 de femei care să răspundă, acesta nu a putut fi realizat deoarece femeile s-au arătat mai reticente în a-și exprima opiniile.
Majoritatea respondenților nu sunt copii singuri la părinți. Am fost foarte interesată să aflu părerile copiilor unici. Cum influențează această realitate de fapt raporturile interpersonale dar mai ales raporturile cu părinții. Am observat că fiii unici se dovedesc a fi mai puțin legați de autoritatea familiei și de modelul educațional propus de aceasta. Au tendința de a fi mai autonomi chiar dacă anumite caracteristici identitare părinților se reflectă mai pregnant în ceea ce privește percepția realității.
Mediul de proveniență este preponderent urban, un amănunt de o foarte mare importanță în vederea stabilirii dinamicii actuale a familiei din mediul urban, care din cauza condițiilor sociale în care este nevoită să își desfășoară existența este mai vulnerabilă. Majoritatea respondenților au între 16 și 17 ani peste 75% lucru care oferă prezentei lucrări obiectivitate mai mare pentru această categorie de vârstă.
Chiar dăcă studiul a fost făcut într-un liceu catolic, majoritatea celor care îl frecventează sunt de confesiune ortodoxă, urmați fiinde de cei de confesiune catolică: 16 greco-catolici și 6 romano-catolici și 2 catolici care presupun că ar fi romano catolici. Două persoane sunt reformate, una creștină, iar două se declară atee. Astfel strategiile educaționale ce privesc familia și educația tinerilor privesc în special Biserica Ortodoxă. Puternica prezență ortodoxă poate însemne două lucruri: estomparea sentimentului aprtenenței la o anumită confesiune religioasă sau cel mai probabil, percepția distorsionată conform căreia nu contează faptul că școala pe care copilul o frecventează are caracter confesional, atâta timp cât o școală nu poate să insufle elevilor decât cunoștințe valide din punct de vedere moral și utile din punct de vedere funcțional. Acest lucru este și expresia faptului că, în rândul celor intervievați nu există o percepție ideologică a caracterului confesional al instituției frecventate. Confesiunea trebuie pusă în legătură cu opțiunile de la întrebarea numărul 12 unde majoritatea celor care au răspuns au ales liber să frecventeze acest liceu, adică 71 de persoane. Observăm totuși că părinții mai au o influență foarte mare în alegrea instituției de învățământ de vreme ce 28 dintre respondenți afirmă că părinții au fost cei care au ales liceul. Doar 32 de persoane se declară cu claritate ca fiind practicante, cea ce ar trebui să ne dea de gândit având în vedere caracterul confesional al liceului. Majoritatea respondenților declară că frecventează Biserica ocazional deci conjunctural. Acest lucru ar trebui să trezească în cei implicați în pastorația diferitelor confesiuni un semn de întrebare privind utilitatea și funcționalitatea demersului formativ care este unul de bază în Biserică. De aici se înțelege că frecventarea Bisericii ca și comunitate umană în primul rând lasă de dorit. Biserica nu mai reprezintă atractivitate decât numai pentru anumite ritualuri care în ciuda caracterului lor religios, deci transcendent, au devenit simple tradiții împlinite din superstiție sau din conformism, fără să li se perceapă valoare spirituală. Aceste cifre ne arată că bisericile, oricare ar fi ele nu se implică foarte mult în educați a tinerei generații, deci abdică de la una dintre obligațiile fundamentale pe care Mântuitorul le-a lăsat apostolilor: ,, mergeți și învățați”. Observăm că prima ipoteză este deja infirmată ținând cont de faptul că pentru a dobândi o oarecare formare trebui în primul rând să frecventezi confesiunea declarată. Observăm că în ciuda faptului că școala frecventată este una confesională, aceasta nu poate suplinii rolul formativ al Bisericii. Rezultatele devin din ce în ce mai concludente ținând cont de faptul că doar 44 dintre cei intervievați au ambii părinți practicanți. De aici putem să înțelegem faptul că familia nu mai este un exemplu și un factor de autoritate morală și spirituală. Chiar dacă avem 44 de respondenți cu ambii părinți practicanți doar 32 se declară ca fiind practicanți. Majoritatea nu se roagă niciodată cu familia. Doar 9 persoane practică rugăciunea în familie. Dacă ținem cont de faptul că familia este școală rugăciunii-întrebarea numărul 17- observăm că acestă școală a devenit falimentară, săracă și bolnavă ca instituție educativă, deoarece familia nu inspiră coerență și continuitate membriilor ei din punctde vedere al practicii religioase. Majoritatea consideră utile valorile insuflate de familie.
Din răspunsurile anterioare observăm că familia lasă de dorit ca valori propuse deoarece la rândul ei nu este susținută de Biserică și de stat. Având instituțiile fundamentale în educație incapabile să ofere alternative la lipsa de speranță a lumii contemporane să nu ne mirăm de dramele prin care trec tinerii. Familiile de proveniență par a fi stabile având în vedere faptul că 79 provin din familii care nu au suferit de pe urma dramei divorțului. Perspectivele nu sunt sumbre dacă se vor lua măsuri de susținere a pastorației familiei în Biserică sau dacă tânăra generație nu va asimila ideologia gender. Părinții sunt modelul copiilor și dacă aceștia nu sunt susținuți spre a fi persoane care respectă demnitatea familiei și insuflă valori perene tânăra generație va avea de suferit. Reîntorcându-ne la întrebare numărul 12 observăm că liceul confesional nu e o opțiune minoră în rândurile tinerei generații, deci o strategie educațională bine gândită și fundamentată pe valorile evanghelice ar putea să fie un câștig pentru generațiile următoare șii de asemenea pentru societatea actuală supusă unor transformări rapide și fără substanță. În ciuda faptului că, din câte am obeservat până acum, faptul că frecventează un liceu confesional nu a condiționat participarea activă la viața Bisericii, majoritatea respondenților consideră valorile și cunoștiințele propuse de acest liceu: ,, un model aplicabil în viață”. Nu sunt de neglijat nici cel 27 de persoane care nu împărtășesc crezul acestui liceu. Chiar dacă afirmăm totala libertate a omului, nu putem să nu observăm faptul că metodele de expunere sau conținuturile materiilor studiate ar putea să nu își fi atins scopul, ceea ce înseamnă necesitatea unei profunde reînnoiri a învățământului. Majoritatea celor intervievați nu au de gând să își continue studiile în acest domeniu deci, ca domeniu de studiu, Teologia nu mai reprezintă atractivitate.
Problemele grave apar în momentul în care, la nivel practic, crezul elevilor care îmbrățișează principiile creștine se dovedește a fi o frumoasă poveste. Relațiile cu colegii nu sunt privite din prisma modelului creștin. Dintre cei intervievați 21 afirmă că relațiile cu colegii nu corespund modelului creștin. Semnul de întrebare îl reprezintă cele 45 de persoane care nu arogă o valoare morală acestor relații sau sunt total dezinteresați de acest aspect. De aici este foarte ușor de înțeles că avem de a face cu o comunitate umană suferindă, cu oameni care se dovedesc a fi incapabili să stea împreună, sau care se declară indiferenți la relațiile interumane. Ținând cont de aceste precizări, este evident că nu mai avem de a face cu o problemă religioasă ci cu una antropologică, cu o distorsionare a percepției alterității.
Doar 54 de persoane consideră metoda de predare ca fiind modernă. Este o majoritate firavă, și, ținând cont de faptul că metodele se schimbă raportul cu elevii devine din ce în ce mai complicat, este necesară o revizuire. În ciuda acestui fapt 75 de persoane ar recomanda prietenilor un Liceu Teologic ceea ce înseamnă că învățământul teologic manifestă o oarecare atractivitate chiar dacă doar la nivel declarativ, căci după cum a văzut, puțini sunt cei care își vor continuă studiile în același domeniu.
Trecând în aria Bisericii, ca instituție educativă, Biserica se dovedește incapabilă să atragă tineret deoarece 77 de persoane nu frecventează un grup de ineret afiliat Bisericii. Ținând cont de faptul că majoritatea celor intervievați sunt de confesiune Ortodoxă, rezultatele acestei cercetări ar trebui să pună pe gânduri autoritățile competente. Ar fi necesară dezvoltarea anumitor structuri ecleziale care să faciliteze accesul tinerilor la viața Bisericii. Chiar dacă nu frecventează Biserica majoritatea o consideră atrăgătoare ca și valori ceea și comunitate ceea ce înseamnă că o strategie pastorală mai bine pusă la punct ar putea să îi aducă pe credincioși mai aproape de comunitatea eclezială și de ce nu mai aproape unul de celălalt. Totuși doar 44 de persoane consideră aplicabile învățăturile Bisercii. Pe noi ne interesează cei 39 de indeciși care, cu ajutorul unei startegii pastorale coerente ar putea să găsească în comunitatea eclezială și în învățăturiile ei un model demn de urmat și aplicabil în viața de zi cu zi. Majorității respondenților nu li se cere niciodată părerea privind activitățile organizate de Biserică: ceea ce înseamnă că în comunitatea eclezială nu sunt cunoscute cu adevărat necesitățile membrilor, și astfel strategiile pastorale se concretizează în modele neadecvate unui context comunitar specific. Majoritatea nu consideră o persoană care trăiește creștinește un model demn de urmat. Doar 6 din cauza faptului că nu îl consideră neadecvat cerințelor de azi. Problematici sunt cei care cred că au capacitateasă sintetizeze ei înșiși un model de viață care după cum vedem nu e tocmai cel creștin. De aici putem să deducem că problematica morală, valorile și modelul relațional uman, în cazul acestora, cade sub incidență subiectivismului. Doar 9 persoane citesc Biblia frecvent; 46 rar, 45 niciodată. Este oarecum de neînțeles cum într-un Liceu Teologic doar 9 persoane citesc frecvent Biblia. În acest caz descoperim o problematică de fond: dacă elevul creștin nu citește niciodată sau rar Biblia este de dorit să reconsiderăm întreg demersul educațional în familie Biserică și școală. Doar 9 persoane nu urmăresc niciodată emisiunile TV, cei care citesc Biblia frecvent. Majoritatea urmăresc frecvent sau rar emisiunile TV. Observăm că mas-media devine un important factor educativ în raport cu Biserica sau școala. Chiar dacă majoritatea celor care urmăresc programele le consideră inutile sau necorespunzătoare propriilor aspirații, este imposibil pentru cineva să nege capacitatea lor formativă. În momentul în care creierul procesează informația aceasta este asimilată; de multe ori tânărul nu are capacitatea să filtreze informația chiar dacă la nivel declarativ își manifesă dezacordul cu cele exprimate de aceasta. După același mecanism formativ funcționează și rețelele de socializare pe care 42 de persoane își petrec 2 ore din zi, 29 tot timpul liber, 27 rar iar 2 niciodată. Este imposibil ca tot acest timp petrecut pe internet să nu aibă repercursiuni asupra personalității tânărului, asupra alegerilor pe care le va face, și asupra capacității de a face anumite alegeri și de a refuza altele. O bună parte a celor intervievați, adică 60 de persoane, dau un calificativ pozitiv valorilor propuse de internet ceea ce trebuie să ne ridice anumite semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea tinerilor de a filtra informația și de a considera internetul o sursă de informație credibilă în organizarea propriei vieți. Cei mai mulți consideră familia spațiul de unde se vor selecta modelele umane de urmat, ceea ce înseamnă că, încă, familia nu și-a pierdut influența. Un număr și mai mare vor considera familia sursa valorilor pe care le vor aplica de-a lungul existenței lor.
VI.5.Limite ale cercetării.
Ținând cont de faptul că obiectul nostru de sudiu este omul angrenat în social nu ne putem aroga pretenția exaustivității acestui studiu. În ciuda exactității metodelor folosite și a caracerului științific al demersului nostru este imposibil să avem certitudinea absolută a rezultatelor obținute. Chiar dacă am evitat să folosim întrebări ambigue sau cu caracter influențabil nu excludem posibilitatea, ca în anumite cazuri să fie o diferență de substanță între nivelul declarativ și cel practic. Omul este o ființă condiționată de starea psihologică de moment sau tinde să ascundă în dialogul cu celălalt anumite realități interioare sau exterioare referitoare la propria persoană, realităși care ar putea să îl pună într-o lumină proastă afectându-i stima de sine. Conștienți fiind de toate aceste limite putem să afirmăm cu certitudine că aceastei lucrări nu i-a fost afectat caracterul științific. Confirmând unele dintre ipotezele emise și atingând toate obiectivele propuse, putem să afimăm cu certitudine că am reușit să sintetizam factorii definitorii în educația tinerei generații, opinia lor referitoare la metodele educaționale și așteptările lor de la instituțiile de învățămând responsabile de educația lor.
Concluziile lucrării
Această lucrare de dizertație se ocupă de studiere educației tinerei generații prin factorii principali implicați în educație. Fiecare dintre acești factori este analizat în lumina formării unui om cult, educat în spiritul creștinismului. Factorii pe care i-am tratat în această lucrare sunt: familia, școala, Biserica și media. Acești factori nu pot să realizeze nici unul o educație completă decât în strânsă conlucrare.
Dacă familia nu o putem alege, putem în schimb să o educăm în așa fel încât să fie alături de Biserică și de școală în procesul educativ. Cei care se ocupă de educație în Biserică și în școală ar trebui să fie selectați după criterii bine determinate.
Mass-media deasemenea ar trebui să aibă persoane cu un alt spirit deontologic pentru a nu îngreuna procesul educațional al celorlalți factori ci dimpotrivă. Aceasta are un impact destul de mare asupra societății, ea nu poate și nici nu trebuie să fie cenzurată decât de buna credință a propriilor membrii. Biserica are și ea un rol hotârâtor în formarea tineretului iar școala vine să completeze educația prin latura ei cognitivă.
Lucrarea tratează fiecare factor în parte, referindu-se la instituție cât și la personalul care o deservește. Se pune accent în întreaga lucrare pe factorul uman. În familie, responsabilitățile au părinții, în Biserică responsabilitatea revine clerului iar în școală educatorul este elementul de bază. Toți aceștia trebuie să fie înzestrați cu calități deosebite, cu o cultură intelectuală vastă dar mai ales cu principii morale sănătoase, astfel încât să fie modele demne de urmat.
Lucrarea este preocupată și de sfaturile pe care în timp, Sfinții părinți ni le-au lăsat drept referință de educație. Am observat că deși îndepărtate în timp, aceste sfaturi sunt foarte actuale și stau la baza întregii pedagogii. Rezultatele studiului nostru ne fac să înțelegem că familia este instituția care are rolul cel mai important în tinerei generații. În familie li se insuflă valorile, în membri familiei văd modele existențiale și în familie au primul contact cu viața spirituală. Dacă familia își va pierde reperele ei și nu va fi susținută de instituțiile abilitate întreaga societate va avea de suferit.
Consider că această lucrare încearcă să dea repere pentru o bună conlucrare a educatorilor în vederea formării unui om creștin care se poate integra în societatea contemporană fără a întâmpina mari dificultăți.
ANEXE
ANEXA 1
Model de chestionar
Completând acest chestionar, contribuți la îmbunătățirea strategiilor de pastorație a familiei și a tinerilor.Vă rugăm să citiți cu atenție fiecare întrebare. Răspundeți încercuind litera din dreptul descrierii care corespunde răspunsului dumneavoastră. NU este nevoie să semnați chestionarul.
Vă mulțumim pentru colaborare !
Nr. Chestionar…..
MAI ÎNTAI, CÂTEVA ÎNTREBĂRI DESPRE DUMNEAVOASTRĂ:
1. SEXUL: a) masculin b) feminin
2. FIU/ FIICĂ UNICĂ ? :
a) da b) nu
3. MEDIUL DE PROVENIEȚĂ: a) rural b) urban
4. VÂRSTA DUMNEAVOASTRĂ ……. ANI.
5. Religia/ confesiunea ……………………
6. Sunteți un credincios/credincioasă practicant/ă?
a) da
b) nu
c) ocazional
7. Părinții dumneavoastră sunt credincioșii practicanți?
a) mama
b) tata
c) niciunul
d) amândoi
8.Vă rugați împreună cu familia?
a) nu
b) ocazional
c) da
9. Cum considerați valorile insuflate în familia dumneavoastră?
a) utile
b) nu mă ajută la nimic
c) eu îmi aleg valorile
d) depășite
10. Părinții dumneavoastră sunt divorțați?
a) nu
b) da
c) nu vreau sa răspund
11. Vă considerați părinții și ceea ce v-au învățat un model de urmat ?
a) da
b) nu
c) nu vreau sa răspund
A-ți ales liber să frecventați acest liceu ?
a) na
b) nu, l-au ales părinții
c) a fost singurul la care am intrat
Cum considerați valorile și cunoștințele propuse în acest liceu?
a) un model aplicabil în viață
b) inutile
c) nu corespund aspirațiilor mele
Veți continua să studiați Teologia?
a) nu știu
b) nu
c) da
Relațiile dintre dumneavoastră și colegi corespund modelului creștin?
a) nu
b) nu ma intersează acest aspect
c) da
Cum considerați modul în care sunt propuse valorile creștine în scoală?
a) modern
b) neatractiv
c) inadecvat timpurilor nostre
Unde ați învățat primele rugăciuni?
a) în familie
b) la biserică
c) la școală
Ați recomanda un Liceu Teologic prietenilor dumneavoastră ?
a) da
b) nu
Frecventați un grup de tineret afiliat Bisericii?
a) da
b) nu
c) nu, dar aș dori
d) în parohia de proveniența nu există
e) nu este un ambient pe care corespunde dorințelor mele
Considerați Biserica atrăgătoare ca și comunitate și valori propuse?
a) da
b) nu
c) nu sunt interesat de acest subiect
Considerați aplicabile în contemporaneitate învățăturile Bisericii?
a) nu știu
b) nu
c) da
d) nu mă interesează
22. Cât de des vi se cere părerea privind activitățile organizate în Biserică?
a) frecvent
b) rar
c) niciodată
23.Considerați persoanele care propun un model de viață creștin demne de urmat?
a) modelul creștin nu corespunde cerințelor de azi
b) nu
c) da
d) eu am modelul meu
24. Cât de des citiți Biblia?
a) frecvent
b) rar
c) niciodată
25. Cât de des urmăriți emisiunile TV?
a) frecvent
b) rar
c) niciodată
Cum considerați valorile propuse de programele pe care le urmăriți?
a) un model aplicabil în viață
b) inutile
c) nu corespund aspirațiilor mele
27. Câte ore într-o zi folosiți internetul și rețelele de socializare, gen Facebook?
a) 2 ore
b) rar
c) tot timpul liber
d) niciodată
Cum considerați valorile propuse de rețelele de socializare și de site-urile pe care le urmăriți?
a) un model aplicabil în viață
b) « cool »
c) nu corespund aspirațiilor mele
d) utile
Ca model uman demn de urmat ați ales unul propus de:
a) Biserică
b) Internet
c) Televiziune
d) Școală
Vor defini existența dumneavoastră valorile propuse de:
a) Biserică
b) Internet
c) Televiziune
d) Școală
ANEXA 2
Rezultatele cercetării
1.SEXUL:
a) masculin= 59 persoane
b) feminin= 41 persoane
2. FIU/ FIICĂ UNICĂ :
a) da=48 persoane
b) nu =52 persoane
3.MEDIUL DE PROVENIEȚĂ:
a) rural=24 persoane
b) urban =76 persoane
4. VÂRSTA DUMNEAVOASTRĂ
14 ani = 1 persoană
15 ani=11 persoane
16 ani=35 persoane
17 ani=36 persoane
18 ani=17 persone
5. Religia/ confesiunea
Ortodox/ă= 71 persoane
Greco-Catolic/ă= 16 persoane
Romano-catolic/ă=6 persoane
Catolic/ă=2 persoane
Ateu/ee=2 persoane
Reformat/ă=2 persoane
Creștin/ă=1 persoană
6. Sunteți un credincios/credincioasă practicant/ă?
a) da=32 persoane
b) nu=12 persoane
c) ocazional=56 persoane
7.Care dintre părinții dumneavoastră sunt credincioșii practicanți?
a) mama=19 persoane
b) tata=1 persoană
c) niciunul=36 persoane
d) amândoi=44 persoane
8.Vă rugați împreună cu familia?
a) nu=54 persoane
b) ocazional=37 persoane
c) da=9 persoane
9. Cum considerați valorile insuflate în familia dumneavoastră?
a) utile=86 persoane
b) nu mă ajută la nimic=1 persoană
c) eu îmi aleg valorile=13 persoane
d) depășite=0 persoane
10. Părinții dumneavoastră sunt divorțați?
a) nu=79 persoane
b) da=18 persoane
c) nu vreau să răspund=3 persoane
11. Vă considerați părinții și ceea ce v-au învățat un model de urmat ?
a) da=86 persoane
b) nu=4 persoane
c) nu răspund= 10 persoane
12.Ați ales liber să frecventați acest liceu ?
a) da=71 persoane
b) nu, l-au ales părinții =28 persoane
c) a fost singurul la care am intrat=1persoană
13.Cum considerați valorile și cunoștințele propuse în acest liceu?
a) un model aplicabil în viață=73 persoane
b) inutile=7 persoane
c) nu corespund aspirațiilor mele=20 persoane
14.Veți continua să studiați Teologia?
a) nu știu=17 persoane
b) nu =77 persoane
c) da=6 persoane
15.Relațiile dintre dumneavoastră și colegii corespund modelului creștin?
a) nu=21 persoane
b) nu ma intersează acest aspect=45 persoane
c) da=34 persoane
16. Cum considerați modul în care sunt propuse valorile creștine în școală?
a) modern=54 persoane
b) neatractiv=32 persoane
c) inadecvat timpurilor nostre=14 persoane
17.Unde ați învățat primele rugăciuni?
a) în familie=89 persoane
b) la biserică=2 persoane
c) la școală=9 persoane
18. Ați recomanda un Liceu Teologic prietenilor dumneavoastră ?
a) da=75 persoane
b) nu=25 persoane
19.Frecventați un grup de tineret afiliat Bisericii?
a) da=14 persoane
b) nu=77 persoane
c) nu, dar aș dori=3 persoane
d) în parohia de proveniența nu există=1 persoană
e) nu este un ambient pe care corespunde dorințelor mele= 5 persoane
20.Considerați Biserica atrăgătoare ca și comunitate și valori propuse?
a) da= 58 persoane
b) nu=18 persoane
c) nu sunt interesat de acest subiect=24 persoane
21.Considerați aplicabile în contemporaneitate învățăturile Bisericii?
a) nu știu=39 persoane
b) nu=6 persoane
c) da=44 persoane
d) nu mă interesează=11 persoane
22. Cât de des vi se cere părerea privind activitățile organizate în Biserică?
a) frecvent =10 persoane
b) rar=37 persoane
c) niciodată= 53 persoane
23.Considerați persoanele care propun un model de viață creștin demne de urmat?
a) modelul creștin nu corespunde cerințelor de azi=6 persoane
b) nu=9 persoane
c) da=49 persoane
d) eu am modelul meu=36 persoane
24. Cât de des citiți Biblia?
a) frecvent=9 persoane
b) rar=46 persoane
c) niciodată=45 persoane
25. Cât de des urmăriți programele TV?
a) frecvent= 53 persoane
b) rar=38 persoane
c) niciodată=9 persoane
26. Cum considerați valorile propuse de programele pe care le urmăriți?
a) un model aplicabil în viață=32 persoane
b) inutile=34 persoane
c) nu corespund aspirațiilor mele=34 persoane
27. Cât timp într-o zi folosiți internetul și rețelele de socializare, gen Facebook?
a) 2 ore = 42 persoane
b) rar=27 persoane
c) tot timpul liber=29 persoane
d) niciodată=2 persoane
28. Cum considerați valorile propuse de rețelele de socializare și de site-urile pe care le urmăriți?
a) un model aplicabil în viață=4 persoane
b),, cool’’=20 persoane
c) nu corespund aspirațiilor mele=40 persoane
d) utile=36 persoane
29. Ca model uman demn de urmat ați ales unul propus de:
a) biserică= 9 persoane
b) familie=74 persoane
c) mass-media=7 persoane
d) școală=10 persoane
30. Vor defini existența dumneavoastră valorile propuse de:
a) biserică=11 persoane
b) mass-media=6 persoane
c) familie=78 persoane
d) școală=5 persoane
ANEXA 3
1. SEXUL
a) masculin= 59 b) feminin=41
ANEXA 4
2. FIU/ FIICĂ UNICĂ :
a) da=48 persoane b) nu =52 persoane
ANEXA 5
3. MEDIUL DE PROVENIEȚĂ:
a) rural=24 persoane b) urban =76 persoane
ANEXA 6
4. VÂRSTA DUMNEAVOASTRĂ
a)14 ani = 1 persoană b)15 ani=11 persoane c)16 ani=35 persoane d)17 ani=36 persoane e)18 ani=17 persone
ANEXA 7
5. Religia/ confesiunea:
a)Ortodox/ă= 71 persoane; b) Greco-Catolic/ă= 16 persoane; c) Romano-catolic/ă=6 persoane d) Catolic/ă=2 persoane; e)Ateu/ee=2 persoane f)Reformat/ă=2 persoane g)Creștin/ă=1 persoană
ANEXA 8
6. Sunteți un credincios/credincioasă practicant/ă?
a) da=32 persoane b) nu=12 persoane c) ocazional=56 persoane
ANEXA 9
7. Care dintre părinții dumneavoastră sunt credincioșii practicanți?
a) mama=19 persoane b) tata=1 persoană c) niciunul=36 persoane d) amândoi=44 persoane
ANEXA 10
8.Vă rugați împreună cu familia?
a) nu=54 persoane b) ocazional=37 persoane c) da=9 persoane
ANEXA 11
9. Cum considerați valorile insuflate în familia dumneavoastră?
a) utile=86 persoane b) nu mă ajută la nimic=1 persoană c) eu îmi aleg valorile=13 persoane d) depășite=0 persoane
ANEXA 12
10. Părinții dumneavoastră sunt divorțați?
a) nu=79 persoane b) da=18 persoane c) nu vreau să răspund=3 persoane
ANEXA 13
11. Vă considerați părinții și ceea ce v-au învățat un model de urmat ?
a) da=86 persoane b) nu=4 persoane c) nu răspund= 10 persoane
ANEXA 14
Ați ales liber să frecventați acest liceu ?
a) da=71 persoane b) nu, l-au ales părinții =28 persoane c) a fost singurul la care am intrat=1persoană
ANEXA 15
13.Cum considerați valorile și cunoștințele propuse în acest liceu?
a) un model aplicabil în viață=73 persoane b) inutile=7 persoane c) nu corespund aspirațiilor mele=20 persoane
ANEXA 16
Veți continua să studiați Teologia?
a) nu știu=17 persoane b) nu =77 persoane c) da=6 persoane
ANEXA 17
15.Relațiile dintre dumneavoastră și colegii corespund modelului creștin?
a) nu=21 persoane b) nu ma intersează acest aspect=45 persoane c) da=34 persoane
ANEXA 18
16. Cum considerați modul în care sunt propuse valorile creștine în școală?
a) modern=54 persoane b) neatractiv=32 persoane c) inadecvat timpurilor nostre=14 persoane
ANEXA 19
17.Unde ați învățat primele rugăciuni?
a) în familie=89 persoane b) la biserică=2 persoane c) la școală=9 persoane
ANEXA 20
18. Ați recomanda un Liceu Teologic prietenilor dumneavoastră ?
a) da=75 persoane b) nu=25 persoane
ANEXA 21
19.Frecventați un grup de tineret afiliat Bisericii?
a) da=14 persoane b) nu=77 persoane c) nu, dar aș dori=3 persoane d) în parohia de proveniența nu există=1 persoană e) nu este un ambient pe care corespunde dorințelor mele= 5 persoane
ANEXA 22
20.Considerați Biserica atrăgătoare ca și comunitate și valori propuse?
a) da= 58 persoane b) nu=18 persoane c) nu sunt interesat de acest subiect=24 persoane
ANEXA 23
21.Considerați aplicabile în contemporaneitate învățăturile Bisericii?
a) nu știu=39 persoane b) nu=6 persoane c) da=44 persoane d) nu mă interesează=11 persoane
ANEXA 24
22. Cât de des vi se cere părerea privind activitățile organizate în Biserică?
a) frecvent =10 persoane b) rar=37 persoane c) niciodată= 53 persoane
ANEXA 25
23.Considerați persoanele care propun un model de viață creștin demne de urmat?
a) modelul creștin nu corespunde cerințelor de azi=6 persoane b) nu=9 persoane c) da=49 persoane d) eu am modelul meu=36 persoane
ANEXA 26
24. Cât de des citiți Biblia?
a) frecvent=9 persoane b) rar=46 persoane c) niciodată=45 persoane
ANEXA 27
25. Cât de des urmăriți programele TV?
a) frecvent= 53 persoane b) rar=38 persoane c) niciodată=9 persoane
ANEXA 28
26. Cum considerați valorile propuse de programele pe care le urmăriți?
a) un model aplicabil în viață=32 persoane b) inutile=34 persoane c) nu corespund aspirațiilor mele=34 persoane
ANEXA 29
27. Cât timp într-o zi folosiți internetul și rețelele de socializare, gen Facebook?
a) 2 ore = 42 persoane b) rar=27 persoane c) tot timpul liber=29 persoane d) niciodată=2 persoane
ANEXA 30
28. Cum considerați valorile propuse de rețelele de socializare și de site-urile pe care le urmăriți?
a) un model aplicabil în viață=4 persoane b),, cool’’=20 persoane c) nu corespund aspirațiilor mele=40 persoane d) utile=36 persoane
ANEXA 31
29. Ca model uman demn de urmat ați ales unul propus de:
a) biserică= 9 persoane b) familie=74 persoane c) mass-media=7 persoane d) școală=10 persoane
ANEXA 32
30. Vor defini existența dumneavoastră valorile propuse de:
a) biserică=11 persoane b) mass-media=6 persoane c) familie=78 persoane d) școală=5 persoane
BIBLIOGRAFIE:
BIBLIA, Editura Institutului biblic și de misiune ortodoxă, București, 1998
SEPTUAGINTA, volumul, 4\I, coord. Cristian Bădiliță, Editura. Polirom, București, Iași, 2006
DOCUMENTE ALE BISERICII
CATEHISMUL BISERICII CATOLICE, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, edit. a III-a, București, 2003
CONCILIUL VATICAN II, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, București, 1999
CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU FAMILIE, Copiii primăvara familiei și a societății, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, 2008
SCRIERI ALE SFINȚILOR PĂRINȚI
CLEMENT Alexandrinul, Scrieri, Partea I, Ed. Institutul Biblic și de misiune al BOR, București 1982
GIOVANNI Crisostomo, Vanitate. Educazione dei figli. Matrimonio, Citta Nuova Editrice, Roma, 1985
GRIGORIE DE NYSSA, Viața fericitei Macrina, trad. T. Bodogae, Sibiu 1947
IOAN GURĂ DE AUR, Cuvântul 44- Pentru creșterea copiilor și Cuvântul 46-Pentru ce fel de clironomii trebuie să lăsăm copiilor noștri, în volumul. „Puțul și împărțire de grâu”, Bacău, 1995
IOAN GURA DE AUR, Omilii și cuvântări despre educația copiilor, Editura Marineasa, Timișoara, 2005
IOAN GURA DE AUR, Problemele vieții, ed. Cartea Ortodoxă Egumenița, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu după originalul în limba greacă
OPERE DE SPECIALITATE
BISOC Alois, Sacramente, semne ale credinței și ale harului, ed. Sapientia, Iași, 2001
BLÂNDUL Vasile, Evaluarea didactică interactivă, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 2004
CUCOȘ Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași 2006
CUCOȘ Constantin, Educația Religioasă, Repere teoretice și metodice, Ediția a II-a, Ed. Polirom 2009
MĂRTINCĂ Isidor, Prof.dr., DOCTRINA SOCIALA A BISERICII, vol.II, COMPENDIU, Pr. Ed.Universității din București, 2006
MOISIN Anton, Apărarea Familiei Creștine, Imago 2007
PIUS al XII-lea, Mesaj radiodifuzat despre formarea conștiinței creștine a tinerilor, 23 martie 1952: AAS 44 (1952), 271
STEIN Edith, Femeia întrebări și reflecții, Opere complete 13, Ed. Carmelitană, București, 2013
SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL TEOLOGIE ȘI SPIRITUALITATE ÎN OPERELE SFINȚILOR VASILE CEL MARE ȘI GRIGORE DIN NAZIANZ, coord. Științific pr.lect. univ.dr. Călin Ioan Dușe, Galaxia Gutenberg, 2013
DICȚIONARE
MIC DICTIONAR ENCICLOPEDIC, Editura Enciclopedică română, 1981 București
ALTE LUCRĂRI
REGULAMENTUL de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării, 2005, art.97- 114
CHELCEA Septimiu, Ioan Mărginean, Ioan Cauc, Cercetarea sociologică, Metode și tehnici, Editura „Destin”, Deva, 1998
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modelul Crestin Si Provocarile Educatiei Tinerilor In Lumea Contemporana (ID: 122406)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.