Modele Inovative In Logistica Bazate PE Noile Tehnologii Electronice

MODELE INOVATIVE ÎN LOGISTICĂ BAZATE PE NOILE TEHNOLOGII ELECTRONICE

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1: Studiu documentar privind aspecte actuale vizând logistica

respectiv managementul lanțului de aprovizionare

1.1 Logistica – Originile și dezvoltarea logisticii

1.2 Lanțul de aprovizionare/desfacere

1.3 Distributia mărfurilor

1.4. Direcții și tendințe în logistică

Capitolul 2: Tehnologii electronice utilizate în logistică

2.1. Influența tehnologiilor electronice asupra managementului lanțului

de distributie si gestiunii stocurilor

2.2 Tehnologii utilizate la gestiunea stocurilor și la monitorizarea

lanțului de distributie

Capitolul 3: Aspecte vizând ambalarea, transportul și depozitarea

mărfurilor alimentare

3.1. Perisabilitatea produselor alimentare

3.2. Particularități privind transportul și depozitarea

3.3. Aspecte vizând ambalarea mărfurilor alimentare

Capitolul 4. Trasabilitatea, componentă a siguranței alimentare

4.1. Siguranța alimentară – problemă mereu actuală

4.2. Trasabilitatea mărfurilor din perspectiva noilor

tehnologii electronice

4.3. Necesitatea asigurării trasabilității produselor

prelucrate de industria alimentară modernă

Capitolul 5: Utilizarea tehnologiei RFID

5.1. Prezentarea tehnologiei RFID și avantajele oferite de acesta

5.2. Domenii de aplicabilitate

5.3. Model de utilizare in monitorizarea produselor alimentare

Bibliografie

INTRODUCERE

Întreprinderile zilelor noastre trebuie să găsească soluții originale și mai eficiente pentru a-și gestiona fluxurile de produse și servicii din faza de cercetare-dezvoltare până la clientul final.

În prezent managementul intreprinderilor își îndreaptă atenția către procesele lanțului de aprovizionare și desfacere (supply chain management), pentru a reduce costurile și de a îmbunătăți performanța globală a afacerii. Pentru a avea succes, modele inovative în logistică trebuie privite nu doar ca un proces generatoare de idei ci o modalitate de îmbunătățire a tuturor activităților pe parcursul lanțului de aprovizionare și desfacere.

Cu ani în urmă lanțul de aprovizionare și desfacere era tratată și considerată ca un element de cheltuială. Acum, este văzută ca o zonă de economii. În acest sens planificarea și îmbunătățirea supply chain managementului, a stocurilor, a proceselor din depozite, a livrărilor prin folosirea modelelor matematice și instrumente proprii cercetării științifice duce la creșterea acurateții previziunilor, optimizarea ratei de reaprovizionare eliminând situațiile de rupere de stoc sau stocuri fără mișcare creșterea ratei de rotație a stocurilor, deblocarea capitalului de lucru și cresterea satisfacției clienților (Murray, 2012).

Relevanța soluțiilor logistice contsă în gestionarea interfeței cerere/ofertă, dependente de sistemul informațional logistic care vehiculează informația în ambele sensuri ale lanțului valorii. Dezvoltarea considerabilă a acestor tehnologii va oferi, celor care vor ști să le implementeze, un avantaj concurențial durabil.

Într-un articol apărut în Harvard Business Review logistica este prezentată ca fiind una dintre activitățile care vor deveni un element central al strategiei datorită soluțiilor originale în crearea de valoare pentru clienți, o sursă imediată de economie, un domeniu important al marketingului și o armă esențială în asigurarea flexibilității producției.

Capitolul 1

Aspecte actuale vizând logistica respectiv

managementul lanțului de aprovizionare

1.1 Logistica

Descoperit și folosit în operațiunile economice din cele mai vechi timpuri, și reconfirmată de economia modernă, logistica pare a fi rădăcina performanței în execuția operațională a activităților economice cotidiene. În ultimii ani în orice organizație s-a dovedit importanța proceselor prin care sunt satisfăcute cerințele clienților. Aceste procese sunt mijloacele prin care produsele sunt dezvoltate, fabricate și livrate către clienți și prin care sunt permanent îndeplinite nevoile pentru servicii ale clienților. Conceptul de logistică este firul care leaga aceste procese și oferă baza pentru proiectarea sistemelor care vor livra valoare pentru clienții la costuri reduse.

În 1963, National Council of Physical Distribution Management (NCPDM), definește logistica prin activitățile pe care trebuie să le desfășoare personalul din domeniul logisticii astfel: „angajatul din industrie și din comerț care este implicat în vastul spectru de activități necesare pentru a realiza o mișcare eficientă a produselor finite, de la ieșirea acestora din procesul de fabricație până ajung la consumator. Se include aici și mișcarea materiilor prime de la furnizori până la intrarea în fabricație. În mod concret aceste activități includ: transportul mărfurilor, depozitarea, locurile unde se manipulează mărfurile, ambalarea, controlul stocurilor, alegerea amplasamentelor uzinelor și antrepozitelor, tratarea comenzilor, prognoza asupra pieței și serviciile oferite clienților”.

Actualmente după definiția CLM din 1991 „logistica este aceea parte a procesului din lanțul logistic (supply chain sau lanț de aprovizionare/desfacere ) care planifică, pune în aplicare și controlează eficient fluxurile împinse și trase, depozitarea mărfurilor, serviciile, precum și informațiile aferente între punctul de origine și punctul de consum, în scopul de a satisface cerințele clienților.”

National Council of Physical Distribution Management” (NCPDCM) cu sediul la Chicago a fost creat în 1962. În 1986, își schimbă numele în „Council of Logistics Management” (CLM), iar în 2004 își schimbă numele în Council of Supply Chain Management Professionals (CSCMP).

Lanțul de aprovizionare/desfacere în ansamblul său cuprinde mișcarea produselor (pe sol, maritim sau aerian) începând de la produsele de bază până la vânzarea produselor finite la consumatorul final precum și reciclarea produselor utilizate. Adesea este utilizată analogia cu un flux de apă dintr-un râu pentru a descrie organizațiile de lângă sursă ca fiind în amonte, iar cei aproape de final în aval. Astfel un lanț de aprovizionare/desfacere este o rețea de parteneri care împreună transformă un produs de bază (din amonte) într-un produs finit (în aval) care este valorificată către clienții finali, și care împreună gestionează retururile de la fiecare etapă. Fiecare dintre partenerii lanțului de aprovizionare/desfacere este direct răspunzător pentru procesele care adaugă valoare unui produs. Procesul transformă intrările de materiale și informații (inputuri), în ieșiri sub formă de bunuri și servicii (outputuri).

Originile și dezvoltarea logisticii

Etimologia cuvântului logistică provine din grecescul logisteuo, care înseamnă, a administra.

În accepțiunea modernă după Oxford Dictionaryes (2013), termenul ”logistică” s-a preluat din franceză de la LOGISTIQUE, utilizat din secolul al 17-lea cu sensul de a descrie cum să transporți, să aprovizionezi, să hrănești și să asiguri anumite condiții, pentru o armată operativă aflată în mișcare. Logistica este o abilitate de bază a firmei care permite câștige și să mențină avantajul competitiv. Această abilitate include procese, cum ar fi dezvoltarea de noi produse, îndeplinirea și executarea comenzilor, planificarea marketing-mixului și a sistemelor informaționale.

Filozoful Paul Virilio (1984), a arătat că legătura între logistică și război este strânsă și că logistica a existat înaintea războiului și poate fi considerată un element fondator al acestuia „prima libertate este libertatea de mișcare, dar această libertate nu este o plăcere, ci o aptitudine”.

Utilizarea logisticii în cadrul operațiunilor militare are rădăcini din timpuri preistorice. Armata imperiului roman utiliza logistica, creând funcția de logista, funcție conferită unui ofițer care avea sarcina de a prevedea mișcarea legiunilor și de a planifica marșrutele, de a organiza taberele de noapte sau de iarnă, de planificarea locațiilor pentru depozitele de aprovizionare și organizarea acestor depozite.

Studiile militare legate de logistică evidențiază trei etape principale în evoluția logisticii militare începând cu sec al XVIII-lea. Prima este asociată cu armata statică, aprovizionarea făcându-se din magaziile pe bază. Cel de-al doilea corespunde unui demers napoleonian, acela al cotropitorului care caută în țările pe care le invadează sau în țările prin care este în trecerere sursele necesare aprovizionării. Cel de-al treilea a apărut după 1870 și are la bază aprovizionarea din bazele care se află în spatele frontului sau chiar mult mai departe (Olga, 2009).

Războiul din Golf (1990-1991) a arătat importanța unei continue adaptări pentru care este necesară o planificare riguroasă a consumurilor și planuri riguroase de aprovizionare a unităților. În domeniul logisticii ultimul deceniu, a fost marcat, în principal, de dezvoltarea sistemelor informaționale, utilizând tehnologii aparținând sectorului civil.

În sectorul civil – primele preocupări sunt identificate la începutul secolului XX: în 1901 John F. Crowell în lucrările sale tratează problematica operațiilor de distribuție fizică a produselor agricole, iar în 1922 în lucrarea lui Fred E. Clark “Principles of Marketing”, apare logistica în domeniul marketingului.

După al doilea război mondial datorită necesităților crescute de transport logistica a fost preluat și în sfera economică (Voortman 2004).

în 1946 a luat ființă Societatea Americană de Transport și Logistică (American Society of Traffic and Logistics)

aplicarea matematicii pentru rezolvarea problemelor legate de gestiune și logistică s-a realizat prin crearea de modele și prin nașterea în 1950, a cercetării operaționale (programare liniare, metoda PERT etc.),

în 1955 se publică primul studiu din sfera logisticii de afaceri de Oscar Morgenstern (Aleinikov, 2007),

la începutul anilor ’60 la universitațile din Michigan și Ohio a fost dezvoltat primul program educațional pentru instruirea practicienilor și a cadrelor didactice în domeniul logisticii,

în 1963 a luat ființă NCPDM – Consiliul Național de Management al Distribuției, la mijlocul anilor ’60 s-a informatizat managementului la IBM pentru asistarea procesului de producție cu Material Resource Planning (MRP),

în anii ’70 se publică primele lucrări privind importanța informațiilor financiar-contabile (de Michael Schiff, Accounting and Control in Phisical Distribution Management; sau de Douglas M Lambert, The development of an Inventory Costing Methodology) pentru contolul procesului de distribuție a mărfurilor,

în anii ’80 apar lucrări despre optimizarea și reducerea stocurilor se dezvoltă și se implementează sistemele Distribution resource planning (DRP) și Just in Time (JIT),

prin apariția internetului în 1990 clienții au opțiuni mult mai largi de a-și alege furnizorii, iar la sfârșitul anilor ’90 apare conceptul de lanț logistic (supply chain) recunoscând că performanțele diverșilor actori dintr-un lanț logistic sunt interdependente. Acest lucru implică partajarea transparentă a informațiilor, în special prin intermediul sistemelor informatice integrate Enterprise Resource Planning (ERP). Astfel logistica apare ca o activitate de management și de integrare a întregului lant de aprovizionare,

după 2000 accentul se pune pe cercetările privind implicațiile economiei globalizate asupra canalelor de aprovizionare și distribuție.

Logistica si managementul logistic

Logistica în esență este un proces integrativ care încearcă să optimizeze fluxurile de bunuri și materiale prin organizarea operațiunilor sale orientată către client. Acesta este un proces de planificare și o activitate bazată pe informații. Prin acest proces de planificare cerințele pieții sunt traduse în cerințe de producție și apoi în cerințe pentru materiale. Este recunoscut faptul că, pentru ca importantele beneficii ale conceptului de logistică să fie îndeplinite, a apărut nevoia extinderii acestui concept în amonte la furnizori și aval la consumatorii dezvoltă și se implementează sistemele Distribution resource planning (DRP) și Just in Time (JIT),

prin apariția internetului în 1990 clienții au opțiuni mult mai largi de a-și alege furnizorii, iar la sfârșitul anilor ’90 apare conceptul de lanț logistic (supply chain) recunoscând că performanțele diverșilor actori dintr-un lanț logistic sunt interdependente. Acest lucru implică partajarea transparentă a informațiilor, în special prin intermediul sistemelor informatice integrate Enterprise Resource Planning (ERP). Astfel logistica apare ca o activitate de management și de integrare a întregului lant de aprovizionare,

după 2000 accentul se pune pe cercetările privind implicațiile economiei globalizate asupra canalelor de aprovizionare și distribuție.

Logistica si managementul logistic

Logistica în esență este un proces integrativ care încearcă să optimizeze fluxurile de bunuri și materiale prin organizarea operațiunilor sale orientată către client. Acesta este un proces de planificare și o activitate bazată pe informații. Prin acest proces de planificare cerințele pieții sunt traduse în cerințe de producție și apoi în cerințe pentru materiale. Este recunoscut faptul că, pentru ca importantele beneficii ale conceptului de logistică să fie îndeplinite, a apărut nevoia extinderii acestui concept în amonte la furnizori și aval la consumatorii finali. Prin această extidere apare un nou concept, conceptul managementului lanțului de aprovizionare.

Managementul lanțului de aprovizionare este o filozofie fundamental diferită de organizarea afacerilor și se bazează pe ideea parteneriatului pe canalul de comercializare. Managementul lanțului de aprovizionare are și un grad înalt de legături între entitățile din acel canal. Modelele tradiționale de organizarea a afacerilor s-au bazat pe ideea că interesele firmelor sunt cel mai bine servite prin maximizarea veniturilor lor și minimizarea costurilor lor. Nu era nici o problemă pentru o firmă dacă aceste obiective au fost atinse chiar și prin dezavantajarea unei alte entități de pe canalul de comercializare. Conformi modelului managementul lanțului de aprovizionare obiectivul este de a maximiza profitul prin sporirea competitivității pe piață – competitivitate care se realizează printr-un cost mai mic, realizat în cel mai scurt timp posibil. Astfel de obiective sunt realizabile numai în cazul în care lanțul de aprovizionare în ansamblul său este strâns coordonat pentru ca stocurile totale din lanțul de comercializare să fie redusă la minimum, blocajele să fie eliminate, termenele de livrare comprimate și problemele de calitate eliminate. Acest nou model de concurență sugerează că companiile nu mai concurează în mod tradițional ca în trecut, companie împotriva companiei, ci mai degrabă competiția este între lanțul de aprovizionare împotriva lanțului de aprovizionare. Astfel, companiile de succes vor fi cei a căror lanțuri de aprovizionare sunt mai rentabile decât cele ale concurenților lor.

Succesul managementului lanțului de aprovizionare sunt în legăturile critice prin care se conectează la piată. Legăturile cheie sunt între achizițiile efectuate pentru producție, precum și între producție și distribuție. Fiecare dintre aceste trei activități parte a unui proces continuu, are și un număr de elemente critice.

Domeniile logisticii

În literatura de specialitate (Szegedi, Prezenszki, 2003) logistica este împărțită în trei domenii majore:

Logistică de aprovizionare este responsabil pentru disponibilitatea materiilor prime, auxiliare, a combustibililor și a pieselor de schimb necesare pentru desfășurarea activității de bază a organizației. Acest lucru înseamnă comandarea și aciziționarea de bunuri, mișcarea acestora între diferite puncte geografice de la locul cumpărării la locul de producție sau de prelucrare, sau la locul de achiziționare la depozitul cu ridicata sau cu amănuntul.

În trecut în multe companii, managementului aprovizionării se acorda o atenție insuficientă, chiar dacă costurile de aprovizionare pentru cele mai multe companii sunt cele mai mari costuri. Aprovizionarea nu a fost văzută ca o sarcină strategică a companiei. În ultima vreme acesată viziune s-a schimbat, firmele realizând că, costurile sunt influențate dramatic de deciziile și procedurile de aprovizionare, dar și capacitatea de inovare și de răspuns la piață sunt profund afectate de relațiile cu furnizorii.

Filozofia de co-makership se bazează pe ideea unei relații reciproc avantajoase între furnizor și cumpărător, în locul orientării adversiale atât de des întâlnită la firmele tradiționale. Cu această abordare de parteneriat, companiile vor identifica oportunități pentru elimina sau a împinge costurile în afara lanțul de aprovizionare în loc de a împinge în amonte sau în aval. Birocrației poate fi eliminată, problemele rezolvate în comun, calitea poate fi îmbunătățită și informațiile pot fi utilizate în comun. Prin însăși natura sa, co-makershipul va implica de multe ori relatii pe termen lung, dar cu mai puțini furnizori (Waters, 2010).

O trăsătură fundamentală a acestei abordări integrare a managementului lanțului de aprovizionare este adoptarea unei forme de aliniere și de sincronizare a clientului și procesele furnizorului. Obiectivul ar fi vizualizrea operațiunilor de la furnizori ca și cum ar fi o extensie a propriei companii. Unele companii au dezvoltat sisteme strânse și interconectate cu toți furnizorii lor, astfel că furnizori pot vedea nu numai de programul de producție de la uzină, dar și secvențe în timp real în care produsele se deplasează pe linia de asamblare. Prin utilizarea schimbului electronic de date (electronic data interchange – EDI) și comunicații deschise, producătorul de mașini Nissan a reușit să reducă timpii, să elimine stocurile și să împingă unele costuri în afara lantul de aprovizionare.

Logistica de producție planifică organizează și dirijează fluxul de materiale de la depozitul de materii prime si auxiliare, prin diferite etape ale procesului de producție, până la depozitul de produse finite, fiind responsabil de mișcarea, depozitarea și stocarea materialelor și produselor finite din cadrul companiei.

De la începutul anilor 90 s-a vorbit mult despre procesul de fabricație "lean". Ideea de "lean" (slăbiciune) în acest sens este că, activitățile inutile sunt reduse sau eliminate și procesele cu valoare adăugată se realizează mult mai repede. La fel de important precum slăbiciunea este agilitatea, care este un concept mai larg a lanțului de aprovizionare și care este mult mai preocupat de modul în care firma răspunde la modificările cerințelor de piață – în special cerințe pentru volum și varietate. Slăbiciunea proceselor este, fără îndoială, o caracteristică a unui lanț de aprovizionare de dorit, cu excepția cazului în care acesta conduce la o accentuare deplasată a costurilor de producție.

Cuvântul cheie astăzi în mediul de productie este flexibilitatea. Flexibilitatea privește capacitatea de a produce orice variantă, în orice cantitate, fără creșterea semnificativă a costurilor și ea trebuie să fie obiectivul tuturor strategiilor de producție. În trecut, și chiar și astăzi, o mare parte din gândirea industriei prelucrătoare au fost dominate de cercetarea economiilor de scară. Acest tip de gândire a condus la marile megaintreprinderi, capabile să producă mari cantități dintr-un produs standardizat la costuri unitare de producție incredibil de mici. De asemenea, a determinat multe companii să opteze pentru așa-numitele "uzine concentrate", care produc o gamă limitată de produse pentru consum la nivel mondial. Dezavantajul acestui lucru ar fi posibilitatea lovirii de "dezavantajele economiei de scară" (Waters, 2010). Cu alte cuvinte, acumularea de mari stocuri de produse finite, devansând cerea de pe piață, incapacitatea de a răspunde rapid la cerințele schimbate ale clientului și varietatea redusă de produse care pot fi oferite clientului. În locul economiilor de scară, în prezent se caută strategii care vor reduce costurile totale a lanțului de aprovizionare, nu doar costurile de producție, și care vor oferi maximum de flexibilitate în raport cu cerințele clienților. Scopul trebuie să fie posibilitatea definirii "cantitatea lotului economic".

Logistică de distribuție (distribuție fizică) va fi responsabil pentru ajungerea produsului finit de la locul de producție la consumator. Este responsabil ca produsul finit să ajungă de la depozit la utilizatori/consumatori, de planificarea de organizarea, gestionarea și controlul fluxului de produs și informații.

Rolul distribuției în modelul de management al lanțului de aprovizionare s-a extins considerabil din punctul de vedere convențională a activității, acesta fiind exclusiv de transport si depozitare. Sarcina critică care astăzi stă la baza distribuției de succes e gestionare a cererii. Managementul cererii este procesul de anticipare și executarea ordinelor față de obiectivele definite de servicii pentru clienți. Informația este cheia managementul cereri: informații de pe piață, sub forma unor previziuni pe termen mediu; informații de la clienți, preferabil pe baza consumului real; informații cu privire la programele de producție și nivelul stocurilor și informații privind activitățile de comercializare, cum ar fi promoții care pot determina cererea să fluctueze față de cel normal. În mod evident, în timp ce acuratețea prognozelor întotdeauna trebuie verificat și corectat recunoscând că rezultate exacte nu vom avea sau vom avea doar foarte rar. În schimb, obiectivul ar fi să reducem dependența noastră față de prognoze cu informații îmbunătățite a cererii și prin crearea unor sisteme capabile să răspundă mai rapid la această cerere. Acesta este principiul care stă la baza ideii de logistică cu reacție rapidă.

Logistica reacției rapide a devenit un obiectiv pentru multe organizații, care le permite atingerea obiectivelor strategice de reducerea costurilor și de îmbunătățire a serviciilor. În esență, ideea reacției rapide se bazează pe un model de reaprovizionare a managementului cererii. Cu alte cuvinte, în timp ce elemente sunt consumate sau cumpărate, informațiile sunt transmise către furnizor care declanșează imediat un răspuns.

De asemenea o altă tendință este vizibilă în distribuție, căutarea oportunității de amânare. Principiul amânării este că forma sau configurația finală a produsului trebuie să fie amânată până în ultimul moment posibil. In acest fel se menține maximum de flexibilitate, iar stocurile pot fi minimizate. Astfel funcția de distribuție are un rol mai mare ca furnizor de valoarea adăugată finală și este evident și că distribuția în lanțul de aprovizionare integrată a devenit acum o, activitate cu valoare adăugată bazată pe informație, oferind o legătură critică între piață și fabrică.

Furnizorii de servicii logistice

O parte din centrele de servicii logistice în ceea ce privește rolul lor în serviciile de infrastructura cu funcții micro-regionale și/sau mediu-regionale, și anume are caracter regional sau inter-regional. O altă parte a funcțiilor intermodale aparține și unui nivel superior de organizare din spațiul european.

Atunci când locațiile sunt servite pe cale rutieră centrele se caracterizează de mișcări interne și externe majore de mărfuri, dominantă fiind în organizarea fluxului de mărfuri un sistem monomodul, la fel fiind rezolvat și distribuția pe rază scurtă efectuată tot pe cale rutieră.

Relațiile între centrul logistic și companiile care externalizează funcția logistică pot lua forme diferite, depinzând de funcțiile logistice care sunt preluate de la companii. Integrarea în centre logistice presupune o cooperare eficientă a participanților.

Centrul logistic este o unitate de afaceri individuală care este legată de alte societăți, al căror obiectiv principal este rezolvarea eficientă din punct de vedere economic a sarcinilor logistice din domeniu.

Odată cu mărirea din ce în ce mai mult a responsabilităților asumate se poate observa o creștere pronunțată în gestionarea organizarea și administrarea funcției informatice în centrul logistic, în schimb această funcție se va simplifica în mod semnificativ în organizațiile deservite.

În mediul extrem de competitiv, rămân doar acei furnizori de servicii logistice, care sunt capabili să dezvolte unele servicii de nișă la nivel înalt. Aceste tendințe conduc la transformarea în totalitate a organizațiilor care firnizează servicii logistice (Janssen 1991).

În această nouă abordare prestatorii logistici și întreprinderile client pot fi clasate în 4 categorii (Frazelle 2002):

1 PL: First party logistics – partenerii logistici din sectorul înâi. Competența acestora este limitată la procese fizice care de obicei înseamnă subcontractarea totală sau în parte a operațiunilor de încărcare, de transport și de depozitare;

2 PL: Second party logistics – partenerii logistici din sectorul al doilea, care înseamnă externalizarea organizării, decontării, administrării operațiunilor de încărcare, de transport și de depozitare (de exemplu, transportatorii);

3 PL: Third party logistics – partenerii logistici din sectorul al treilea. Externalizare clasică a funcției logistice și constă în încredințarea către o firmă specializată sau unei rețele de integrare angajate la nivel sectorial pentru realizarea operațiunilor logistice și organizarea instrumentelor, competențelor și sistemelor necesare pentru a îmbunătăți performanța (realizarea sarcinilor din ce în ce mai variate);

4 PL: Fourth party logistics – partenerii logistici din sectorul al patrulea, reprezintă o formulă de externalizare IT mai avansată, care oferă rețele de servicii de logistice pentru sistemele naționale sau la nivel de continent indiferent de industria sau de sectorul deservit. Prestatorul nu mai realizează distribuția unui produs într-o regiune dată, ci optimizarea unui lanț, care îl include și pe clientul său, precum și pe clienții și furnizorii clientului său.

1.2 Lanțul de aprovizionare/desfacere

Cu ani în urmă lanțul de aprovizionare și desfacere (supply chain), era tratată și considerată ca un element de cheltuială. Acum, este văzută ca o zonă de economii. În acest sens planificarea și îmbunătățirea supply chain managementului prin folosirea modelelor matematice și instrumente proprii cercetării științifice duce la creșterea acurateții previziunilor, optimizarea ratei de reaprovizionare eliminând situațiile de rupere de stoc sau stocuri fără mișcare creșterea ratei de rotație a stocurilor, deblocarea capitalului de lucru și cresterea satisfacției clienților.

Supply Chain Management este un termen inventat la începutul anilor 1980 pentru a descrie modul în care o organizație gestionează aprovizionarea (Oliver R.K. and Weber M.D, 1982).

Definiția dată de Council of Supply Chain Management Professionals pentru managementul lanțul de aprovizionare și desfacere este:

„Supply Chain Management cuprinde planificarea și managementul tuturor activităților implicate în aprovizionare și procurare, conversie, precum și toate activitățile de management logistic. Aceasta include, de asemenea, coordonarea și colaborarea cu partenerii de pe canal (lanțul de aprovizionare desfacere), care pot fi furnizori, intermediari, furnizori de servicii, și clienții. În esență, managementul lanțului de aprovizionare integrează managementul ofertei și cererii în interiorul și între companii. Supply Chain Management este o funcție de integrare cu responsabilitatea primară pentru conectarea funcțiilor majore de afaceri și procesele de afaceri în cadrul și între societăți într-un model de afaceri unitar și performant. Aceasta include toate activitățile de management logistic menționat mai sus, precum și operațiunile de fabricație, și-l conduce coordonarea proceselor și activităților cu și dincolo de marketing, vanzari, design de produs, finanțe și tehnologia informației.„

Lanțul de aprovizionare/desfacere în ansamblul său cuprinde mișcarea produselor (pe sol, maritim sau aerian) începând de la produsele de bază până la vânzarea produselor finite la consumatorul final precum și reciclarea produselor utilizate. Adesea este utilizată analogia cu un flux de apă dintr-un râu pentru a descrie organizațiile de lângă sursă ca fiind în amonte, iar cei aproape de final în aval. Astfel un lanț de aprovizionare/desfacere este o rețea de parteneri care împreună transformă un produs de bază (din amonte) într-un produs finit (în aval) care este valorificată către clienții finali, și care împreună gestionează retururile de la fiecare etapă. Fiecare dintre partenerii lanțului de aprovizionare/desfacere este direct răspunzător pentru procesele care adaugă valoare unui produs. Procesul transformă intrările de materiale și informații (inputuri), în ieșiri sub formă de bunuri și servicii (outputuri).

Managementul lanțului de aprovizionare/desfacere implică planificarea și cotntrolul tuturor proceselor, de la producția de materii prime până la achiziționarea de către utilizatorul final a produselor finite, precum și la reciclarea ambalajelor utilizate. Planificare se referă la pregătirea unui plan care definește cât de mult din fiecare produs ar trebui să fie cumpărat, produs, distribuit și vândut în fiecare zi, săptămână sau lună. Controlul înseamnă păstrarea planului, în ciuda numeroaselor probleme care s-ar putea ivi pe parcurs.

Astfel am putea defini managementul lanțului de aprovizionare/desfacere ca planificarea și controlul tuturor proceselor de afaceri – de la clientul final la furnizorul de materii prime – care leagă parteneri într-un lanț de aprovizionare/desfacere (supply chain), în scopul de a servi nevoile clientului final.

"A servi nevoile clientului final" are diferite implicații în diferite contexte. În medii nonprofit sau servicii publice, cum ar fi sănătatea publică și administrația locală, a servi implică "îmbunătățire continuă", "mai bine decât alte regiuni / tari", "cea mai bună valoare" și altele asemenea, iar în sectorul comercial, a servi implică "mai bine decât concurența", "o mai bună valoare pentru bani", și așa mai departe. În ambele situații, se concentrează pe gestionarea lanțului de aprovizionare/desfacere în ansamblul său, pe integrarea proceselor partenerilor din din întregul lanț, unde clientul final este partenerul cheie. Consumatorul final începe întregul proces de cumpărare, iar acesta este comportamentul care determină materialele să circule prin lanțul de aprovizionare/desfacere. Măsura în care-clientul este mulțumit cu produsul achiziționat depinde în mod esențial de gestionare a fluxului de materiale de-a lungul lanțul de aprovizionare/desfacere. În cazul în care livrarea se face cu întârziere, sau produsul are unele lipsuri, întregul lanț de aprovizionare poate fi pusă în pericol de concurenți care pot îndeplini sarcinile logistice mai bine. Astfel putem spune că logistica are atât aspecte strategice (planificarea pe termen lung) cât și manageriale (planificarea și controlul pe termen mediu și scurt) (Harrison 2008).

Gestiunea lanțului de aprovizionare

Lanțurile de aprovizionare/desfacere cuprind societățile și activitățile de afaceri necesare pentru a proiecta, a face, livra și a folosi un produs sau serviciu. Fiecare afacere se potrivește cu unul sau cu mai multe lanțuri de aprovizionare.

Practica gestiunii lanțului de aprovizionare este ghidată de unele concepte de bază care nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul secolelor. Napoleon a făcut remarca: „O armată face marșuri pe stomacul propriu”. El el a înțeles importanța unui lanț de aprovizionare eficient. Dacă soldații nu sunt hrăniți, armata nu se poate deplasa (Servicii in gestiunea lanturilor de aprovizionare, 2011).

Conceptul de gestiune a lanțului de aprovizionare se poate defini ca totalitatea activităților pe care le facem pentru a influența comportamentul lanțului de aprovizionare și de a obține rezultatele pe care le dorim.

Definiția dată de Council of Supply Chain Management Professionals pentru gestiunea lanțul de aprovizionare este: “Gestiunea lanțului de aprovizionare cuprinde planificarea și gestiunea tuturor activităților implicate în procesul de procurare și preluare de la sursă, conversie și de gestiune a tuturor activităților de logistică. Aceasta include coordonarea si colaborarea cu partenerii aflați pe acelasi canal de comunicație, care pot fi furnizori, intermediari, furnizori terți de servicii și clienți. În esentă, gestiunea lanțului de aprovizionare integrează gestiunea aprovizionării și a cererii în cadrul și între companii. Aceasta include toate activitățile de management logistic menționate mai sus, precum și operațiunile de fabricație, dar și în același timp dirijează coordonarea proceselor și a activităților de marketing, vânzări, concepere de produs, finanțe și tehnologia informației”.

Există o diferență între conceptul de gestiune a lanțului de aprovizionare și conceptul tradițional de logistică. Gestiunea lanțului de aprovizionare recunoaște toate activitățile de logistică traditionale și include activități ca marketingul, dezvoltarea noilor produse, finanțe și servicii pentru clienți. Aceste activități suplimentare sunt acum privite ca parte necesară a muncii în îndeplinirea cererilor clientelei. Gestiunea lanțului de aprovizionare aduce o abordare sistemică și vede lanțul de aprovizionare și organizațiile din el ca o singură entitate (Calvin 2001).

Companiile din orice lanț de aprovizionare decid individual sau colectiv în ceea ce privește acțiunile lor în cinci domenii:

producția – când, ce și cât să se producă

inventarul – acționează ca tampon împotriva incertitudinii în lanțul de aprovizionare

locația – unde să producă sau să depoziteze stocurile

transportul – cum și cu ce mijloace ar trebui să fie mutate stocurile între locațiile lanțului de aprovizionare

informațiile – care date trebuiesc colectate pentru a ajuta luarea eficientă a deciziilor.

Astfel misiunea gestiunii lanțului de aprovizionare s-ar putea defini astfel "Creșterea de transfer, reducând în același timp atât stocurile cât și cheltuielile de funcționare".

În trecut, principalul mijloc de realizare a avantajului competitiv a fost rezumat la – produs, preț, promovare și vadul comercial. La acestea acum ar trebui adăugat – fiabilitate, receptivitate, rezistență și relațiii – iar strategiile logistice ar trebui să fie formulate cu aceste obiective. Să examinăm pe scurt fiecare la rândul său.

Fiabilitate: În majoritatea piețelor ș ia mediilor comerciale a zilelor noastre, clienții caută să reducă stocurile. Practicile just-in-time pot fi găsite în diverse industrii precum asamblarea automobilelor precum și în vânzările cu amănuntul. În astfel de situații, este foarte important ca furnizorii să poată garanta completarea ordinelor de livrare convenite. Prin urmare, un prim obiectiv al oricărei strategii de logistica trebuie să fie fiabilitatea.

Făcând sistemele logistice mult mai sigure înseamnă că trebuie pus un accent mai mare la proiectarea și controlul procesului. Procesele care necesită o deosebită punctualitate în logistica sunt cele care gestionează onorarea comenzilor și managementul lanțului de aprovizionare. Deoarece în mod tradițional aceste procese au fost gestionate în mod fragmentat, criteriile funcționale tind să aibă o sensibilitate mai mare la schimbare. Aceste procese sunt caracterizate de mai multe treceri de la o zonă de responsabilitate funcțională la altul și de blocaje la interfețele dintre diferitele etape ale lanțului de aprovizionare. Unul dintre beneficiile de a vedea tot lanțul ca un proces de afaceri este faptul că adesea se descoperă oportunități de simplificare și eliminare a unor activități fără valoare adăugarea astfel că în mod inevitabil se îmbunătățește fiabilitatea.

Una dintre principalele cauze ale lipsei de fiabilitate în procesele lanțului de aprovizionare este variabilitatea performanței. Recent, au fost adoptate utilizarea așa-numitelor metode "Six Sigma", pentru a reduce variabilitatea. Six Sigma este un termen de umbrelă aplicat la o serie de instrumente care sunt proiectate pentru a identifica sursele de variabilitate în procesele și pentru a reduce și controla această variabilitate.

Receptivitate: Foarte strâns legată de cererile clientilor, pentru fiabilitate este nevoie de receptivitate. În esență, aceasta înseamnă capacitatea de a răspunde în termene cât mai scurte cu cea mai mare flexibilitate posibilă. Reacția rapidă, este un concept și o tehnologie care se răspândește rapid în întreaga industrie. Pentru viitorul apropiat, viteza de răspuns va fi o variabilă competitivă de primă importanță în majoritatea piețelor. Accentul în strategia de logistică va fi pe dezvoltarea mijloacelor care poate să expedieze marfa sau serviciul în cantități mai mici, mai rapid și direct la punctul de utilizare sau consum. Cheia pentru comprimare timpului în conducta logisticii este eliminarea sau reducerea timpului petrecute cu activitățile fără valoare adăugată. Prin urmare, spre deosebire de o concepția comună dar greșită, la comprimarea timpului nu vorbim despre activități performante care se execută mai repede, ci mai degrabă realizarea a mai putine dintre ele. Zicalele "Lucreze mai inteligent, nu din greu." sau "Noi gândim, nu muncim.", sunt deosebit de relevante în acest context.

Multe dintre procesele utilizate în organizațiile noastre au fost concepute pentru o altă epocă. Ele tind să aibă numeroase etape – de cele mai multe ori redundante. Aceste etape mai degrabă sunt secvențiale și mai degrabă, decât paralele și capabilă de a fi schimbat rapid de la o sarcina la alta. Chiar dacă eliminarea sau reducerea unor astfel de activități pot crește costurile, rezultatul final va fi de multe ori mai rentabil. De exemplu, un transport maritim direct de la fabrici către consumatorii finali ar putea fi mai scumpă în ceea ce privește costul unitar al transportului, comparativ cu transport maritim prin intermediul unui centru regional de distributie, dar timpul petrecut în centrul de distribuție este, de obicei timp fără valoare adăugată.

Rezistență: Lanțurile de aprovizionare zilelor noastre sunt mult mai complexe și vulnerabile la perturbații decât oricând înainte. În multe cazuri, ca urmare a externalizării și natura ce în ce mai globală a lanțurilor de aprovizionare, probabilitatea întreruperii fluxurilor de produse și a informațiilor a crescut semnificativ. Identificarea, diminuarea și gestionarea riscurilor lanțului de aprovizionare este acum o cerință critică pentru a asigura continuitatea afacerii. Ideea de rezistență în contextul managementului lanțului de aprovizionare este că acestea trebuie să fie capabile să absoarbe șocurile și să continue să funcționeze chiar și în fața unei întreruperi neașteptate.

Paradoxul este că, în multe cazuri, deoarece companiile au adoptat strategii "lean", și au stocuri reduse. Lanțurile de aprovizionare rezistente vor include de obicei soluții strategice de tampon la nodurile și legăturile critice din rețelele lor. Aceste tampoane ar putea fi sub forma stocurilor sau capacităților comune, posibil partajate cu concurența.

După cum incertitudinea în mediul de afaceri continuă să crească, organizațiile trebuie să adopte o abordare mai sistematică și structurată pentru a furniza lanțului de aprocizionare managementul riscului. O modalitate în care acest lucru poate fi realizată este prin crearea unei echipe de continuitate a lanțului de aprovizionare a cărui sarcină Va fi auditarea riscurilor de-a lungul lanțului de aprovizionare, dezvoltarea și implementarea unor strategii pentru diminuarea riscurilor identificate.

Relații: Tendinta clienților care doresc să reducă stocurile de furnizor a fost deja comentată. Conceptul de "aprovizionare strategică" primește acum un sprijin larg. Aprovizionarea strategică se bazează pe selectarea atentă a furnizorilor cu care clientul dorește să fie partener. Beneficiile unei astfel de abordări includ calitate, partajarea inovațiilor, costuri reduse și programarea integrată de producție și livrări îmbunătățite. Subliniind toate acestea ideea este că relațiile cumpărător-furnizorul trebuie să se bazeze pe parteneriat. Tot mai multe companii au descoperit avantajele care pot fi obținute prin găsirea relatiior pe termen lung reciproc avantajoase cu furnizorii. Din punctul de vedere al furnizorilor, astfel de parteneriate pot fi obstacole aproape de netrecut la intrarea pe piață a concurenților. Companiile au descoperit că logistica ofera o cale puternică pentru crearea parteneriator pe canalul de distribuție. Managementul logistic ar trebui să fie văzut ca firul care leagă fluxurile de intrare și de ieșire ale partenerilor din acest canal.

Un bun exemplu de parteneriat logistica este folosirea crescândă a "stocurilor gestionate de furnizor " (vendor managed inventory- VMI). Principiul de bază al VMI este că furnizorul, mai degrabă decât clientul își asumă responsabilitatea pentru fluxul produselor în operațiunile clientului. Astfel, în loc ca clientul să plaseze comenzil către vânzător – de multe ori în timp foarte scurt – vânzătorul poate accesa direct informații cu privire la rata de utilizare sau vânzare a produsului de către client. Cu această informație furnizorul poate să planifice mai bine reaprovizionarea produsului reducând nevoia de a livra și un stoc de siguranță (Waters, 2010).

Structura și actorii unui lanț de aprovizionare

Companiile încearcă să maximizeze performanțele printr-o combinație între externalizare, parteneriat și expertiză proprie. Pentru a rămâne competitive acestea se vor concentra pe ceea ce consideră a fi nucleul competențelor lor în gestiunea lanțului de aprovizionare, iar restul va fi externalizat.

Cel mai simplu lanț de aprovizionare este compus dintr-o companie cu clienții și furnizorii săi.

Figura 1 Lanț de aprovizionare simplă și fluxurile adiacente

Sursa: Servicii in gestiunea lanturilor de aprovizionare

Dacă ne uităm mai atent la ceea ce se întâmplă în practică, termenul "lanț de aprovizionare" este oarecum înșelătoare în faptul că "lanțul" reprezintă o serie simpla de legături între un produs de bază și produsul finit.

Lanțurile de aprovizionare extinse în plus conțin trei tipuri de participanți: există furnizorul furnizorului unui lant de aprovizionare extins, există clientul clientului unui lanț de aprovizionare extins și companii care sunt furnizori de servicii (logistică, marketing, finanțe și tehnologie) altor companii din lanțul de aprovizionare.

La nivel strategic principalele servicii necesare unui lanț de aprovizionare sunt:

planificarea cererii și a aprovizionării,

procurarea materiilor prime,

producția (de multe ori serviciul central al lanțului de aprovizionare),

stocarea diferitelor materii, materiale și produse în vederea vânzării,

transportul materiilor prime sau a produselor finite,

vânzarea produselor finite,

serviciul de returnare.

Specificul lanțului de aprovizionare și tipul firmei țintă vor determina măsura în care serviciile enumerate vor apărea toate sau doar o parte din ele.

O reprezentare mai realistă a lanțului de aprovizionare/desfacere este prezentată în figura 2, unde fiecare legătură se poate conecta cu multe altele. O firmă locală este în centrul multitudinii de conexiuni posibile cu alte companii furnizoare și cliente.

Figura 2 Rețea de aprovizionare și fluxurile adiacente

Sursa: Logistics Management and Strategy, Competing through the supply chain (3rd Edition)

Lanțul de aprovizionare poate fi văzut în această diagramă ca o serie de procese care se extind dincolo de granițele organizaționale. Firma centrală este încorporat în lanț, și procesele sale operaționale trebuie să se coordoneze cu ale altora care fac parte din același lanț. Materiale se deplasează de la stânga (din amonte, sau "partea cererii") la dreapta (în aval, sau "partea ofertei"). Dacă totul este în ordine, atunci doar-clientul final (din extrema dreapta a lanțului) poate lansa comenzi atunci când și-l dorește, pe care sistemul să-l preia. Lanțul de aprovizionare/desfacere este diferențiat la nivelul ofertei și la nivelul cererii, iar aceștia se pot organiza în grupuri de parteneri. În acest caz foarte important este faptul că rețeaua de distribuție ar trebui să fie privită ca un sistem. Trebuie înțelese toate procesele din cadrul rețelei privind modul în care acestea interacționează cu alte procese. Nici o organizație nu este o insulă: intrările și ieșirile sale sunt afectate de comportamentul altor jucători din rețea. Un jucător puternic și perturbator, poate face viața foarte dificilă pentru oricine altcineva din rețea. De exemplu, câteva firme de asamblare auto pot optimiza propriile procese, dar care poate perturba cele ale furnizorilor din amonte și distribuitorilor din aval. Efectul va fi creșterea costurilor totale ale sistemului și reducerea capacității de reacție la cererea clientului final (Harrison 2008).

Alți termeni folosiți pentru descrierea aspectelor legate de gestionarea lanțului de aprovizionare sunt:

Achiziții și aprovizionare care se ocupă cu furnizorii directi firmei centrale (din amonte).

Distribuția fizică care are sarcina de a distribui produse de la nivel 1 clienților (în aval).

Logistică care se referă la gestionarea materialelor și a informațiilor. Se ocupă de logistica intrărilor cu legături între firma centrală și furnizorii săi din amonte ("partea cererii"), în timp ce de logistica ieșirilor se referă la legăturile dintre firma centrală și clienții săi în aval ("partea ofertei").

Managementul lanțului de aprovizionare apare, astfel, ca – "de la cap la coadă" (sau "de la fermă la furculiță") – gestionarea rețelei în ansamblul său, precum și a relațiilor în cadrul diverselor legături între acestea. Punctele esențiale au fost rezumate mult timp în urmă de către Oliver și Webber (1982):

managementul lanțului de aprovizionare privește lanțul de aprovizionare ca o singură entitate.

• Solicită luarea unor decizii strategice.

• Consideră echilibrarea stocurilor ca o ultimă soluție.

• Solicită integrarea sistemului.

Termenii "lanț de aprovizionare" și "rețea de aprovizionare"ambele înceară să descrie modul în care cumpărătorii și furnizorii sunt interconectate pentru a servi-clientul final.

"Rețeaua" descrie o structură mai complexă, în care organizațiile pot avea conexiuni încrucișate și există schimburi bidirecționale între ele; "lanțul" descrie un set secvențial mai simplă de legături. Am folosit termenii alternativ, preferând "lanț", pentru a descrie secvente simple de câteva organizații și "rețea" în cazul în care există mai multe organizații legate într-un mod mult mai complex.

1.3. Distribuția mărfurilor

Distribuția și vânzarea sunt verigi importante în viața economică, pentru că leagă producția cu consumul. Prin distribuție se leagă în spațiu și timp, producătorii cu consumatorii. Totodată, distribuția mărfurilor apare ca o funcție indispensabilă ce asigură drumul optim al produselor sau serviciilor întreprinderilor spre locurile unde ele întâlnesc cererea.

Conform Business Dictionary (2014), Distribuția înseamnă: ”circulația bunurilor și serviciilor de la sursă printr-un canal de distribuție, până la consumatorul sau utilizatorul final, precum și mișcarea contravalorii, a plății în direcția opusă, până la producătorul inițial sau la furnizor”.

Delimitarea conceptuală distribuției mărfurilor

Definirea conceptuală a distribuției trebuie făcută din două unghiuri: pe de o parte al economiei de ansamblu, și al întreprinderii pe de altă parte.

Privit din punct de vedere macroeconomic, definiția distribuției se bazează pe sistemul de relații între cele trei domenii importante care structurează piața: producția (realizarea de bunuri); consumul de bunuri; distribuția, (transmiterea de bunuride la prcducător la consumator).

La nivelul unei întreprinderi, procesul de distribuție cuprinde și activități speciale de marketing, legate de transferul bunurilor. Definiția distribuției, din această perspectivă, are la bază relațiile de intercondiționalitate între cele patru componente ale marketingului mix (produs, preț, distribuție și promovare), care integrează ansamblul tehnicilor, metodelor și mijloacelor de care întreprinderea dispune pentru a influența piața (Distribuția și logistica mărfurilor 2005).

Peter Drucker în aprilie 1962 într-un articol din revista „Fortune”, caracteriza distribuția ca fiind „Continentul african al Economiei" și având în vedere că costul distribuției mărfurilor ajungea la aproximativ jumătate din costul total al produselor finite și că atenția acordată acestora a fost relativ redusă în comparație cu eforturile de reducere a altor capitole de costuri.

Publicarea articolului a condus la o dezvoltare semnificativă a literaturii de specialitate privind conceptualizarea distribuției fizice.

Donald Berversox a indentificat două motive pe care le considera la aceea vreme cauzele întârzierii dezvoltării acestei componente a marketing mixului;

– lipsa unui număr suficient de computere și instrumente analitice aplicate, pentru a face față problemelor complexe ale distribuției;

– absența motivației adecvate; cea de a doua a fost apreciată ca fiind cea mai importantă.

O serie de studii efectuate în 2008 de Datamonitor a indicat faptul că piața globală de logistică (incluzând toate operațiunile logistice atât din cadrul companiilor cît și cele externalizate) este dominată într-un procent de 63,9% de logistica comerțului cu amănuntul.

Tabelul 1. Costurile logistice, ca procent din cifra de afaceri ale vânzărilor

Sursa: Sondaj de referință ale companiilor din Marea Britanie, de Dialog Consultant Ltd.

Valoarea relativă a acestor costuri pot varia destul de mult între diferite companii și între diferite industrii. În exemplul din Tabelul 1. importanța relativă a costurilor logistice este măsurată în raport cu valoarea totală a produselor specifice în cauză. Cimentul fiind un produs ieftin (fiind în același timp și foarte voluminoasă) și astfel are costuri logistice relative foarte ridicate. În schimb produsele spirtoase fiind produse foarte scumpe, așa că costuri logistice relative par foarte mici.

În dinamică, distribuția necesită în permanență deciziile producătorilor pentru siguranță și consolidarea poziției lor în canalul de distribuție. Managementul de distribuție al producătorului trebuie să urmărească analiza canalului propriu de distribuție, comparativ cu șansele și riscurile celorlalte canale existente pe piață.

Conceptul de logistică totală (Rushton 2010) are scopul de a trata numeroasele elemente care intră în categoria largă a distributiei si logisticii, ca un sistem integrat unic.

Este deosebit de important atunci când orice aspect de distribuție și logistică se planifică, să se respecte o ierarhie precisă care va reflecta planificarea în orizonturile diferite de timp. Acestea sunt, clasificate ca fiind strategice, tactice și operaționale. Câteva dintre principalele elemente ale distribuției și logisticii între cele trei orizonturi de timp sunt rezumate în Figura 3.

Figura 3. Principalele elemente ale distribuției și logisticii

Sursa: The Handbook of Logistics and Distribution Management

Componente si particularități ale lanțului de distribuție

Pentru majoritatea compaaniilor, este posibil să se elaboreze un listă din domeniile cheie care reprezintă principalele componente de distribuție și de logistică. Acestea vor include transportul, depozitarea, stocurile, ambalarea precum și informațiile. Câteva exemple tipice sunt prezentate în Figura 4.

Figura 4 Componente cheie de distribuție și logistică, cu detalierea elementelelor asociate

Sursa: The Handbook of Logistics and Distribution Management

Toate aceste funcții și funcții secundare trebuie să fie în mod sistematic planificate, atât în ceea ce privește propriu lor mediu cât și în sens mai larg sistemul de distribuție în ansamblul său.

Caracteristicile fundamentale unui sistem de distribuție fizică ar putea fi considerat ca fiind fluxul de material sau produs, intercalate la diferitele puncte pentru perioadele în care materialul sau produsul este staționară. Acest flux este de obicei o formă de transport a produsului. Perioadele de staționare de obicei sunt pentru depozitare sau pentru a permite să aibă loc o schimbare la produs – fabricare, asamblare, ambalare, demontarea vracului, etc.

Fluxul de materiale și fluxul de informații

Fluxul de materiale: Scopul în cadrul unui lanț de aprovizionare/desfacere trebuie să fie păstrarea mișcării materialelor care se deplasează din amonte de la sursele de aprovizionare, în aval la clientul final. Dimensiunea de timp ne arată și faptul că aceste materiale sunt mutate prin intermediul lanțului de aprovizionare/desfacere cât mai repede posibil. Cu scopul prevenirii formării unor suprastocuri locale, fluxul trebuie să fie orchestrat în așa fel ca piesele să fie mișcate într-un mod coordonat/sincronizat.

Obiectivul principal este asigurarea unui flux continuu, în sincron. Continuu însemnând fără întreruperi, fără scăpări, fără acumulări inutile de stocuri, iar în sincron înseamnă că totul merge ca un balet. Piesele și componente sunt livrate la timp, în secvență corectă, exact la locul în care sunt cerute.

De multe ori este dificil să vezi "de la cap la coadă" natura fluxului într-un lanț de aprovizionare dat.

Efectele negative ale unei astfel dificultăți includ acumularea suprastocurilor și reacții lente sau întârziate la cererile clienților. O altă problemă poate fi lăcomia mare a celor mai puternici membri ai unui lanț de aprovizionare/desfacere, care înseamnă de multe ori că partenerii mai slabi (în special întreprinderile mici și mijlocii – IMM-uri) ajung să dețină stocurile. Deci, strategiile de management pentru lanțul de aprovizionare/desfacere necesită o privire mai holistică a legăturilor dintre parteneri, și conștientizarea faptului că granițele organizaționale pot crea cu usurinta obstacole în calea fluxului de materiale.

Fluxul de informații: Totul este frumos și bine pentru a face materiale să se deplaseze sincronizat pe lanțul de aprovizionare/desfacere, dar "orchestra de aprovizionare/desfacere", trebuie să răspundă la unison la un anumit "dirijor". "Dirijor", în această analogie este de fapt clientul final. Semnalul cererii clientului final este declanșatorul procesului pe lanțul de aprovizionare. Prin împărtășirea informațiilor cu privire la cererea clientul de-a lungul lanțului de aprovizionare, creăm lanțul cererii, pentru a oferi servicii cu valoare sporită pentru clienți. Tehnologia informației permite schimbul rapid de date și informații privind cererea și oferta, la un nivel tot mai detaliat și complex.

Scopul este integrarea acestor informații, astfel să avem o imagine cât mai precisă privind natura proceselor de afaceri, a piețelor și a clienților finali. O astfel de integrare oferă un avantaj competitiv tot mai mare. Cele mai mari oportunități pentru satisfacerea cererii de pe piață, cu un maxim de fiabilitate și minimum de stocuri, provin de la implementarea unei astfel de integrări de-a lungul lanțului de aprovizionare/desfacere. O firmă centrală nu poate deveni "de clasă mondială", de unul singur!

Figura 5 oferă un model conceptual a modului în care procesele din lanțul de aprovizionare/desfacere (aprovizionare, sursa, procesare, distribuiție și vânzare) sunt integrate împreună în scopul satisfacerii cererii clientul final. Informațiile privind cererea sunt împărtășite în cadrul lanțului. Satisfacerea cererii este de asemenea prevăzut ca un proces integrat, astfel că materiale sunt transportate de la un proces la altul într-un flux continuu. Informații este "liantul" care leagă procesele lanțului de aprovizionare.

Figura 5 Integrarea lanțului de aprovizionare/desfacere

Sursa: Logistics Management and Strategy, Competing through the supply chain

Managementul lanțului de distribuție

Dacă ne străduim să atingem performanță, logistica ar trebui să fie tratată mai degrabă ca proces, decât ca o serie de evenimente individuale.

Abordarea bazată pe procese (Kerbalek 1999) se concentrează la îndeplinirea cerințelor clientului, de aceea procesele alcătuiesc structura cu care organizația creează valoare pentru client. Procesul este un set de activități structurate și măsurabile menite să satisfacă nevoile specifice unor clienți sau să producă outputuri în concordanță cu nevoile pieței.

Procesele materiale ale produsului sau serviciului conțin toate fluxurile materii prime și materiale necesare realizării produsului sau serviciului de la furnizor până la consumatorul final, precum și fluxul invers de produse (de exemplu, reparații, reciclare, gestionarea deșeurilor), procesele informaționale conțin printre altele, preluarea, plasarea, transmiterea și prelucrarea comenzilor, în timp ce procesele financiare se ocupă cu decontarea facturilor, gestionarea financiară a cifrei de afaceri, stabilirea condițiilor de credit furnizor, termene de plată, etc.

1.4. Direcții și tendințe în logistică

Companiile de succes pe plan mondial au identificat importanța logisticii ca fiind o funcție de conducere. Sensibilizarea publicului față de logistică a crescut semnificativ, iar influența sa asupra deciziilor strategice corporative este puternică. Cu toate acestea, multe companii sunt încă în procesul de definire a domeniului specific de responsabilitate pentru funcția lor logistică și pregătesc rețelele lor de servicii către nevoile clienților lor. Reducerea timpilor de livrare și aderarea la termene de livrare prestabilite, precum și exhaustivitatea și acuratețea livrărilor sunt criterii importante pentru creșterea satisfacției clienților prin intermediul serviciilor logistice.

În același timp, megatendințele la nivel mondial, cum ar fi de internaționalizarea aprovizionării, a producției și a vânzărilor, creșterea costurilor și deficitul de resurse și energie sunt provocări pentru manageri de logistică care conduc la noi cerințe și modificări privind competențele în rețelele de companii. Ca urmare, tendințele macroeconomice și sociale imperative au un efect de modificare privind desfășurarea proceselor de logistică. Mai mult ca niciodată, managerii de logistică a zilelor noastrei se confruntă cu tendințele dinamice în dezvoltarea corporativă, iar tendințele dinamice sunt greu de prognozat. Strategiile orientate spre viitor trebuie să fie capabile să se adapteze cât mai devreme posibil la tendințele care prind contur, și la obiectivele logistice care trebuie să fie orientate spre aceste tendințe. Aceasta este singura modalitate de a asigura succesul pe termen lung a unei companii. În afara globalizării, alte provocări majore pentru logistică sunt generate în continuu, sub forma internaționalizării, cerințe de securitate sporită și cererea crecută pentru durabilitate ecologică.

Un mediu de piață provocatoare asociat cu informații și tehnologii moderne de comunicare, precum și creșterea permanentă a legăturilor la nivel mondial și dependențele de sistemele economice conduc la o dinamică mai mare asupra nivelurilor companiilor. În plus, creșterea complexității sistemelor lanțului de valori face ca evoluțiile viitoare să pară mai incerte ca niciodată. În consecință, companiile sunt constrânse să reacționeze la aceste influențe în continuă schimbare. Studierea trecutului cu scopul de a face o proiecție de viitor este potrivită doar într-o măsură limitată. Mai degrabă, este necesară depistarea precoce a evoluțiilor emergente și a factorilor de influență, precum și estimarea anticipativă a impactului posibil.

Logistica a fost supus unor schimbări majore în ultimele patru decenii, în scopul de a îndeplini cerințele în schimbare și influențele acestora. Acest proces nu este încă complet, iar în viitor logistica va presupune mai multe sarcini care merg dincolo de domeniul său de aplicare actuală. Pentru a face față acestor schimbări într-un mod eficient și pentru a rămâne competitiv, evoluțiile viitoare trebuie prognozate și înțelese. Apoi, strategiile pot fi ajustate pentru a permite să se profite de tendințele viitoare. Pot fi distinse trei tipuri de tendințe:

– Tendințele sociale care descriu schimbarile culturale și sociale;

– Tendințele de consum care arată impactul tendințelor sociale pe bunuri și servicii;

– Tendintele industriei care dezvăluie evoluțiile într-un sector industrial.

După abordările Straube et al, (2008), de implementarea sistemelor logistice „mediu-compatibile” va avea o creștere remarcabilă în viitor. Domeniile de creștere în acest sens ar fi:

transportul și ambalarea: Designul ecologic pentru transportul și ambalarea mărfurilor este de mare prioritate pentru companiile de profil pentru a obținerea sistemelor logistice verzi. Având în vedere că creșterea eficienței transportului pe termen scurt se poate genera prin îmbunătățirea utilizării capacităților și evitarea deplasărilor fără încărcătură (prin gruparea și planificarea rutelor ori de câte ori este posibilă), majoritatea participanților urmăresc să realiza acest dublu beneficiu. Ambele moduri de abordare a transporturilor duce la reducerea poluării mediului și, de asemenea, la reducere a costurilor de exploatare. Companiile adopta diverse soluții pentru proiectarea ambalajelor mai ecologice. Unele companii utilizează în mod explicit cutii și containere reutilizabile. Cu toate acestea pentru transportul pe distanțe lungi uneori chiar se impune utilizarea cutiilor și a containerelor reutilizabile. În plus, reciclarea materialelor de ambalare (de exemplu, a materialelor biodegradabile) adesea este menționat ca un mijloc de creștere a compatibilității companiilor cu mediul înconjurător.

aprovizionarea ecologică: Realizarea de afaceri "verzi", de multe ori, include de asemenea, implicarea partenerilor de afaceri. Există o tendință de aprovizionare de la furnizori "prietenoase cu mediul", caz în care de preferință, companiile verifică experiența furnizorilor lor sau, achizitionează bunuri certificate pentru compatibilitatea lor asupra mediului.

implicarea și cooperarea cu furnizorii de servicii logistice: Furnizorii de servicii logistice vor juca un rol important în realizarea logisticii compatibile cu mediul. Din moment ce în multe cazuri, companiile au transportul și antrepozitarea aproape complet externalizate, aceste companii solicită în mod special implicarea furnizorilor de servicii logistice în eforturile lor verzi, care la rândul lor necesită îmbunătățirea ecologică a serviciilor logistice existente. Acest lucru se realizează prin certificări și standarde solicitante (de exemplu, standardele de emisie ISO, în țările UE). Cu toate acestea, doar doar un sfert din companii sunt capabili sau dispuși să cheltuiască bani în plus pentru a angaja furnizori de servicii logistice ecologice. Transportul prietenos cu mediul nu poate fi stabilit ca o cerință obligatorie în detrimentul nivelului serviciilor, deoarece companiile nu acceptă reducerea nivelului serviciilor logistice sau creșterea costurilor acestor servicii în schimbul mai multor operațiuni ecologice. Astfel, furnizorii de servicii logistice sunt rugați să îmbunătățească compatibilitatea de mediu a serviciilor lor, lăsând nivelul serviciilor și al costurilor neschimbate.

măsurarea și evaluarea: Multe companii nu au stabilit încă nivelul de compatibilitate a activității de logistică proprii, cu mediul. Astfel, identificarea conducătorilor auto, măsurarea și evaluare impactului acestora asupra mediului sunt pași importanți către dezvoltarea logisticii sustenabile. Luând în considerare toate activitățile pentru realizarea logisticii compatibile cu mediul, măsurarea și evaluarea impactului asupra mediului (de exemplu, daunele cauzate sănătății, daunele cauzate mediului, emisiile de CO2 și costurile acestor daune) va crește cel mai mult.

În acest moment se poate afirma că există o lipsă de concepte strategice pe care companiile le-ar putea utiliza pentru a determina propria poziționare și sensibilitate, pentru a ajunge la mod de acțiune și de eficiență personalizată. Există lipsa calculelor de cost-beneficiu pentru a avea o bază de pornire pentru luarea unor astfel de decizii. De asemenea, există, o lipsă de concepte de integrare și de implementare a instrumentelor care să faciliteze punerea în aplicare eficientă și o lipsă de metode pentru a măsura efectul real al proceselor logistice asupra mediului înconjurător și asupra resurselor, atât in-house (în interiorul proceselor logistice din companie) cât și și trans-companie.

Conform unor studii efectuate în Uniunea Europeană comerțul cu bunuri între Europa de Vest și de Est în anul 2000 era de șase la sută din comerțul mondial, care în urma procesului de integrare între 2010 – 2015 va crește la aproximativ șaisprezece la sută, sporind astfel rolul și importanța coridoarelor de transport tradițional a regiunii.

Tendințele proceselor eurologistice în ceea ce privește serviciile de logistică converg către particularizare funcțională, în timp ce tranzitul și transportul mărfurilor este caracterizată de concentrarea fluxurilor.

De-a lungul canalelor comerciale dominante a Comerțului Mondial, pe rutele specifice de tranzit rutier și feroviar, la punctele de conectare a coridoarelor, și în jurul punctelor mari de colectare și de expedție, sau la centrele de distribuție sunt create centre de servicii logistice care sunt implicate și legat de diviziunea muncii în comerțul mondial, în producția internațională și de distribuție de bunuri, care funcționează de asemenea ca parte a rețelei eurologistic.

Ca urmare a globalizării în curs de desfășurare, a cerințelor de securitate, nevoia protecției mediului, a resurselor de rezervă și, nu în ultimul rând a cerințelor referitoare la sistemele de afaceri (diferențierea clienților, fiabilitatea, flexibilitatea și eficiența costurilor) și persistența megatendințelor creează provocări pentru managerii de logistica si duce la creșterea abilităților de rețea ale companiilor de astăzi. Mulți manageri de logistica au nevoie un domeniu de aplicare extins, orientată spre responsabilitatea față de client (end-to-end), o integrare mai puternică în strategia corporativă și în structura organizatorică, o mai bună operaționalizarea a obiectivelor logistice, o mai mare transparență în domeniul costurilor logistice și un accent mai puternic pe proiectele inovatoare desfășurate intre companii. În prezent, multe companii încă își concentrează eforturile asupra proceselor interne și asupra obiectivelor operaționale. În multe întreprinderi imaginea de ansamblu însa este diferit și, de asemenea, variază de la sector la sector. Majoritatea companiilor nu au implementat încă conceptele responsabilității holistice pentru client, iar acest lucru va necesita eforturi importante. Sectorul comercial a avut succes cu conceptele sale de implementare "de la coadă până la cap" bazate pe ideea de integrare inversă și a înregistrat progrese în alte domenii decât cel al companiilor industriale.

Foarte puține companii au atins un nivel ridicat al maturității rețelei logistice. La formularea obiectivelor logistice, companiile reacționează la provocările globale prin prioritizarea obiectivelor logistice orientate spre servicii, care în unele domenii ar avea prioritate față de obiectivele reducerii costurilor. Acest lucru se aplică mai ales la rețelele globale și fragmentate de logistică, cu un nivel ridicat de externalizare.

In viitor, cooperarea în rețelele globale va depinde tot mai mult pe modul în care jucătorii pot identifica principalele tendințe și apoi să poată integra sarcinile care rezultă în sistemul de valori proprii, în strategiile și sistemele de logistică operaționale. "Cele mai bune" companii, strategic au integrat activitățile de logistică în sistemul general de afaceri. Ei au recunoscut beneficiile logisticii și pot măsura aceste beneficii. Acest lucru înseamnă că pot crea o arie de aplicare și de responsabilitate mai mare și pot finaliza cu succes proiectele strategice. În acest sens, ei reușesc să ajungă la evaluarea holistică a riscurilor și oportunităților pe întreaga rețea și coordonarea acestor riscuri și oportunități cu partenerii lor de rețea. Acest lucru este în cele din urmă ceea ce le permite să dezvolte o rețea concentrată pe strategie. Această strategie se bazează printre altele pe utilizarea frecventă a modelelor de cooperare orizontală și o procedură standardizată de evaluare la nivel de rețea pentru furnizorii și prestatorii de servicii.

România este tranzitată de cele mai importante coridoare comerciale internaționale. Această oportunitate poate fi fructificat cu potențial economic dacă putem asigura un mediu propice, dacă condițiile relevante sunt disponibile în termenii și standarde europene, iar serviciile logistice și de transport ale firmelor autohtone sunt la un standard ridicat.

Dintre țările tradiționale de tranzit, primesc o prioritate cele care după o evaluare amănunțită, au avansat la standardele europene cu precădere în materie de ocrotirea vieții umane, de protecția mediului înconjurător, de condiți complexe create care permit moduri mai eficiente de gestionare a traficului.

Schimbările tehnologice

Logistica a cunoscut și cunoaște o serie de schimbări tehnologice importante. Costul relativ al distribuției este, după cum s-a subliniat, foarte mare, de aceea se încearcă constant dezvoltarea de noi metode care să îmbunătățească productivitatea vânzării.

Sistemele grafice programabile avansate (Rațiu-Suciu et al, 2013), sunt în măsură să definească evoluția în timp a variabilelor de bază și datele statistice pentru o perioada mai lungă de timp din sistemele complexe, fără a scrie vre-un rând de program informatic. Modelele se pot construi pe computere astfel încât prin animația grafică este ilustrată funcționarea sistemului logistic.

Câteva domenii în care sunt utilizate modelele de simulare pentru planificarea și rezolvarea problemelor logistice:

modele de așteptare și simulare a traficului,

studii de trafic și al managementul traficului la diverse centre de distribuție,

simularea lanțului de aprovizionare în procesele industriale,

proiectarea sau reproiectarea proceselor de afaceri,

determinarea locurilor înguste și a strangulărilor de trafic în procesele logistice,

determinarea parametrilor de timpi morți și a timpilor de așteptare,

analiza raportului produselor defecte calitativ și a deșeurilor,

stabilirea necesarului forței de muncă, etc (Harrison 2008).

Datele, informațiile și cunoștințele sunt bunuri deosebit de importante pentru performanța logistică și managementul lanțului de aprovizionare a firmelor, deoarece acesta asigură baza din care managementul poate planifica operațiunile logistice, din care poate să organizeze logistica și procesele lanțului de aprovizionare desfacere, să coordoneze și să comunice cu partenerii de afaceri, asigură desfășurarea activităților logistice funcționale, și efectuarea controlului managerial al fluxulrilor fizice a mărfurilor, a schimbulrilor de informații și diseminarea acestora între parteneri.

Sistemele informaționale sunt mijloace eficiente și eficace pentru gestionarea acestor bunuri critice, precum și pentru a oferi avantaje competitive durabile. În ceea ce privește tehnologia informației (IT) lanțului de aprovizionare și desfacere, acesta este format din telecomunicații, rețele și tehnologii de prelucrare a datelor (se referă la instrumentele tehnologice utilizate pentru a dezvolta sistemele informatice, instrumente de captarea sau colectarea datelor, instrumente capabile să efectueze analiza datelor pentru generarea de informații semnificative) și schimbul și accesul la aceste informații cu partenerii din lanțul de aprovizionare. Tehnologia informației este în mod clar un factor important pentru realizarea eficacității și eficienței lanțului de aprovizionare.

Utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor sporește eficiența operațiunilor de logistică și reduce impactul acestora asupra mediului. Soluțiile tehnologiilor informației și comunicațiilor sunt disponibile, dar în țara noastră potențialul acestora nu este exploatat pe deplin.

Volumul de tranzactionare prin internet a crescut în mod semnificativ în ultimii ani ai secolului trecut. Acesta a continuat să crească în primii ani ai acestui secol și se estimează să crească și mai mult în următorii ani. Multe organizații realizează acum că ar fi trebuit să acorde mai multă atenție proceselor de afaceri interne, a resurselor și a sistemelor de onorare a comenzilor, precum și integrarea acestor procese și sisteme cu cele ale furnizorilor acestora, precum și adoptarea unor servicii de onorare a comenzilor așa cum au făcut pe site-urile lor din mediul virtual.

În multe organizații, când tranzactionarea prin internet se adaugă la piața tradițională, mecanismele de livrare nu mai fac față cu cerințele crescute numărului mare de comenzi mici care necesită din toate punctele de vedere livrare imediată. Poate în trecut au livrat comenzi relativ mari la câteva puncte intermediare ale lanțului de aprovizionare cu un timp de tranzit de doua pana la trei zile. Procesele afacerii și poate mai important activitățile care sunt necesare pentru a gestiona un număr mare de comenzi mici, sunt diferite de cele necesare pentru a gestiona activitatea tradițională. Potențialul de a face greșeli este mare atunci când o organizație încearcă să gestioneze afacerea pe internet în același mod ca și activitatea tradițională. Și tot efortul și resursele care s-a investit pentru realizarea activităților sunt irosite ca urmare a proceselor și sistemelor inadecvate de sprijinirea onorării comenzilor.

Situația este și mai complexă deoarece creșterea volumelor tranzactionate prin internet a necesitat restructurarea rețelelor de distribuție tradiționale, a lanțurilor de aprovizionare și a fluxurilor de produse. În termeni simpli, la fel ca comenzile dintr-un catalog transmis prin poștă și postate în ordinea sosirii acestora la furnizorii, clienții de azi plasează comenzile prin intermediul internetului. Produsele sunt livrate la clienți la fel cum au fost livrate la comenzile făcute prin poșta tradițională. Diferențele principale sunt că procesul de comandare a fost scurtată, iar costurile producătorilor cu captarea și prelucrare ordinelor au fost reduse. Lanțurile de comercializare cu amănuntul de produse alimentare care oferă servicii de livrare la domiciliu de obicei, se bazează pe ordinea în care comanda se primește prin internet. Acesta se tipărește în magazinul cel mai apropiat de client, piesele comandate se aleg și se asamblează de pe rafturile acelui magazin și se livrează mașina magazinului, la casa de clientului.

Tendințele recente a lanțului de aprovizionare au făcute posibile modificările de pe internet ca acesta să funcționeze ca un mijloc de comunicare între cumpărători și vânzători. În cazul scenariului descris mai sus, dacă produsele comandate sunt cărți, aceasta nu mai au nevoie de un lanț de aprovizionare care implică o editură, o imprimerie o locație intermediară pentru stocare, organizarea promovării ofertei, ci captează comanda și execută livrarea. Potentialii clienti pot plasa comenzile, folosind fie propriul calculator de la domiciliu sau de la un terminal de navigare dintr-un magazinul de carte sau de la un retailer stradal. Comanda este apoi transmis editorului – nu unui punct de stocare intermediară – pentru a alege, a ambala și a expedia direct la client.

Cărțile și CD-urile sunt ideale pentru acest tip de comerț și în afară de unele mici excepții, ele pot fi ușor transportate peste hotare și nu necesită condiții speciale de expediere în ceea ce privește controlul temperaturii. Situația produselor alimentare este foarte diferit. O singură comandă de la un client poate fi relativ greu de îndeplinit, acesta fiind compus dintr-un număr de cutii și sticle de diferite dimensiuni, care necesită diferite regimuri de temperatură și trebuie să fie livrate într-un interval de timp bine definit. Cu creașterea volumelor comandate, industria a început să introducă depozite de livrare la domiciliu situate departe de locațiile de vânzare cu amănuntul. Astfel de facilități permit utilizarea unor tehnici sofisticate de depozitare, unde comenzile clienților intră automat în sistemul depozitului. Avantajele clienților la comenzile făcute pe internet includ operațiuni mai eficiente de culegerea pieselor comandate dintr-un depozit, îmbunătățirea ratei de disponibilitate a produsului prin monitorizarea modelelor specifice de cumpărare a cumpărătorilor de pe internet, costuri de livrare mai mici, iar creșterea volumelor permit tehnici de rutare și de planificare complexe, și aglomerație mai redusă în magazine.

Volumul tranzacțiilor prin internet o să crească în mod semnificativ în viitorul foarte apropiat. Având în vedere previziunile atât furnizorii cât și consumator au o oportunitate extraordinară. Câștigătorii vor fi acele companii care folosesc oportunitatea oferită de internet de a schimba modul în care captează și îndeplinesc comenzile clienților lor. Până în prezent, mulți comercianți au introdus proceselor de afaceri existente o interfață "front-end" pe internet. Astfel volumele comenzilor mici sunt tratate în același mod ca și volumele comenzilor de masă. Oportunitatea este reală. Câștigătorii vor fi cei care profită de oportunitățile oferite de utilizarea internetului ca mijloc de a obține un avantaj competitiv.

Tehnologiile ecologice vor aduce beneficii comercianților cu amănuntul, precum și întregului lanț de aprovizionare. Un exemplu de aplicare eficientă a noilor tehnologii îl reprezintă autovehiculele electrice.

Deosebit de interesante sunt prezentările mediului de afaceri de profil a soluțiilor practice de implementare a tehnologiei mecatronice în domeniul logisticii militare. Reprezentantul RobotsNet Consulting, utilizând robotul umanoid NAO a reiterat importanța realizării transferului tehnologic și al utilizării in domeniul logisticii a unor soluții avansate specifice societății bazate pe cunoaștere.

Capitolul 2

Tehnologii electronice utilizate în logistică

2.1. Influența tehnologiilor electronice asupra managementului lanțului de distribuție și gestiunii stocurilor

Introducerea tehnologiilor informatice ( IT ), în logistică poate să sporească profitabilitatea fiecărei societăți care alege să-l folosească. Prin intermediul internetului companiile interacționează cu clienții adunând impresionante volume de date pe care le prelucrează în diferite moduri pentru a aduce cunoștințe din zone altfel nemaivăzute. Internetul și tehnologiile IT au avut un impact enorm asupra managementului lanțului de aprovizionare, multe companii folosind cu succes la reducerea costurilor (se creează mai multe oportunități de aprovizionare pentru materii prime, se pot face simulări sau tranzacții spot pentru combinarea de contracte pe termen lung cu achiziții la fața locului reducând stocurile de siguranță și costurile asociate), la simplificarea schimbului de informații și a proceselor de afaceri din intreprindere și între partenerii din lanțul de aprovizionare și adăugând plusvaloare pentru afacere.

Poirier și Bauer (2000) se referă la termenul de "management electronic a lanțului de aprovizionare", ca o referință pentru "combinarea în mod natural a lanțului de aprovizionare și a comerțului electronic". Gestiunea electronică lanțului de aprovizionare (e-SCM) este un concept introdus de nevoia de adaptabilitate și flexibilitate într-un mediu de afaceri extrem de dinamic, care se concentrează pe o integrare în rețea (Williams 2002).

În mediul de afaceri de azi implementarea tehnologiei informației a devenit o cerință absolută. Pentru realizarea gestiunii electronice a lanțului de aprovizionare, o mare diversitate de tehnologii IT sunt folosite în logistică plecând de la tehnologii de identificare, cum ar fi: versiuni avansate de recunoașterea vorbirii (roboti de recunoaștere vocală), de recunoașterea imaginilor digitale, sisteme de identificare prin radiofrecvență (RFID), sisteme de localizare in timp real (RTLS), scanare optică / coduri de bare, comunicare prin GPS, tehnologii de transmiterea și prelucrarea datelor în timp real ca agendele electronice, Enterprise Resource Planning (ERP), Electronic Data Interchange (EDI ) etc., precum și multiple instrumente software care vor îmbunătăți procesele lor și pentru a economisi timp și bani în urmărirea fluxurilor materiale, monetare și informaționale (Schönsleben 2004).

Apariția cloud computingului are un impact direct și pozitiv asupra producătorilor, performanțele IT accelerând semnificativ operațiunile de supply chain.

Companiile folosesc aceste tehnologii în trei mari domenii: la procesarea tranzacțiilor, la planificarea lanțului de aprovizionare, și la urmărirea comenzilor și coordonarea livrărrilor.

În procesare a tranzacțiilor, companiile folosesc aceste tehnologii pentru a spori eficiența informațiilor schimbate între diferitele parteneri din lanțul de aprovizionare. De obicei, în acest domeniu, tehnologia permite procesarea ușoară a comenzilor, consilierea expedierilor, urmărirea stării de livrare, facturarea, generatoare de oferte și comenzi, etc.

La planificarea lanțului de aprovizionare tehnologiile IT ajută la îmbunătățirea eficienței generale a procesului. Aici, tehnologiile IT sunt folosite la partajarea informațiilor de planificare privind feedback-ul clienților, previzionarea cererii, nivelul stocurilor, capacitatea de producție și alte date. Acest lucru ajută la gestionarea deșeurilor și a pierderilor datorată lipsei de coerență care decurg din piețele imprevizibile și necesită un suport logistic.

În cele din urmă, prin tehnologii IT se realizează urmarirea comenzilor si coordonarea livrărilor, monitorizarea și coordonarea transporturilor individuale, asigurând livrarea produsului la consumator, fără erori.

Din punct de vedere a managementului informației, convențional sistemul informatic și tehnologia informației este utilizat în utilizarea eficiență a lanțului de aprovizionare pentru creșterea productivității și reducerea costurilor operaționale (Waters, 2010). Mai exact, este utilizat pentru:

captarea și colectarea datelor într-o activitate logistică specifică, cu privire la fiecare produs și serviciu, pentru a oferi informații de bază precise, fiabile și în timp real;

stocarea datelor colectate într-un anumit sistem informatic în categorii și formate prestabilite, cum ar fi un sistem de management a bazei de date a clienților;

analizează datele obținute pentru generarea informațiilor semnificative pentru sprijinirea deciziilor de management, ca răspuns la evenimente din lanțul de aprovizionare, și evaluează performanța lanțului de aprovizionare ajutând la reducerea costurilor și la îmbunătățirea productivității;

colaborează și comunică cu partenerii lanțului de aprovizionare, pentru reducerea decalajului de propagare a informațiilor, evitarea neînțelegerilor, și punerea la dispoziția și asigurarea vizibilității datelor pentru toți parteneriii;

standardizarea operațiunilor logistice și a procedurilor de recuperare a datelor, și dezvoltarea politicilor generale și riguroase a managementului informațiilor, a reglementărilor și a măsurilor de control;

aplica teoria costurilor de tranzacție în lanțul de aprovizionare pentru a obține economii de scară și să implementeze strategia "pre'ului minim".

Astăzi, tehnologia informa'iei este larg aplicată în zonele orientate spre eficiența lanțurilor de aprovizionare pentru a spori avantajul competitiv, valoarea adăugată și globalizarea operațiunilor, Tehnologia informației este implementat în special de (Waters, 2010):

îmbunătăți competențelor de bază și poziționare centrală a unei organizații de aprovizionare prin proiectarea și controlul în comun a fluxul de informații;

reingineringul operațiunile de aprovizionare și eliminarea instalațiilor sau a activităților duplicat (de exemplu inventar gestionat vânzător, în loc de depozite fizice);

gestionarea marketingului, a clienților, a produselor, a cunoștințelor și serviciilor sau a experiențelor acumulate în lanțul de aprovizionare, și împărtășirea acestora cu furnizorii și partenerii de afaceri (de exemplu: colaborare în planificarea, prognoza și reaprovizionarea cu cele necesare);

gestionează relațiile partenerilor și a clientilor prin intermediul resurselor, din perspectiva bazelor relaționale, pentru a stabiliza structura lanțului de aprovizionare și pentru a spori relațiile cu partenerii adiacente din amonte și din aval;

mobilizarea resurselor lanțului de aprovizionare și a capacităților pentru a concura cu alte lanțuri de aprovizionare la nivel mondial, precum și prin aprovizionarea internațională și de fabricație de tip “off-shore”.

Companiile au două forțe motricee în luarea deciziilor privind investiții în tehnologia informației, dezvoltarea avantajelor tehnologice în lanțurile de aprovizionare și : schimbările din mediul de de afaceri și progresul tehnologic. Schimbările mediului de afaceri, cererea tot mai mare pentru capacitățile de prelucrare a datelor și de gestionare a informațiilor în lanțul de aprovizionare, împing în continuu firmele către investiții în tehnologia informației. Evoluția tehnologică furnizează instrumentele și sisteme care facilitează și satisface cerințele de prelucrarea, transmiterea datelor și informațiilor, și oferă tehnologii inovatoare, cum ar fi tehnologia wireless sau de identificare prin frecvență radio (RFID).

Dezvoltările și aplicațiile sistemelor informatice ale lanțurilor de aprovizionarepot fi împărțite în patru categorii (Waters, 2010):

Tehnologii informatice în zonele funcționale ale logistică – sisteme de sprijin tranzacție. Aici, sistemul informatic de obicei este folosit pentru aplicații cum ar fi tehnologia codurilor de bare din sistemele punctelor de vanzare, procesele de comandă și managementul stocurilor, sisteme de management depozit (WMS), sisteme de management de transport (TMS), etc.

La acest nivel, sistemul informatic este folosit în principal ca un instrument eficient pentru sprijinirea operatiunilor logistice. Principalele preocupări sunt ca sistemul să furnizeze date de operare fiabile, exacte, în timp real precum și informații pentru a sprijini activitățile logistice de bază. Din punct de vedere informatic, tehnica de bază este un sistem de management a bazelor de date. Din punct de vedere informatic, scanarea și codurile de bare sunt tehnologii de bază pentru captarea datelor de vânzări în timp real și transformarea acestora în informații, pentru a emite chitanțele pentru clienții și de a efectua încasările prin POS, pentru a urmări menținerea stocurilor, pentru a furniza informații corecte despre nivelul stocurilor și de a facilita reaprovizionarea produselor.

WMS ajută la maximizarea cifrei de afaceri, utilizarea eficientă a spațiilor și a echipamentelor de depozitare, a productivității muncii, și minimizzează circulația mărfurilor, timpii de stocare, și a duratelor de tranzit a livrărilor și de programarea distributiei.

Prin prelucrarea datelor și informațiilor, TMS ofera planificare transporturilor, audit plății a transportului de marfă, selectarea și monitorizarea performanței transportatorului. Se efectuează, de asemenea, sarcini administrative, ca revizuirea facturilor de transport și relațiile de management cu transportatorii. Împreună, aceste sisteme de sprijin tranzacție se execută strategiile "low-cost" și se oferă servicii mai bune clienților. Cu toate acestea, ele oferă soluții optime în prelucrare a datelor și a informațiilor logistice, ele de multe ori nefiinf integrate cu alte sisteme informatice din organizație, nu poate fi aliniată cu obiectivele organizaționale generale, si poate fi incompatibilă cu sistemele partenerilor lanțului de aprovizionare atunci când ar fi necesară schimbul de informații.

Sistemele pentru controlul fluxurilor de informații în operațiunile integrate de logistică din toate zonele funcționale în cadrul unei organizații – sistem intranet, cum ar fi sistemele ERP (enterprise resources planning), sisteme de gruparea de articole (group ware system) și sisteme planificarea cerințelor de distribuție (distribution requirement planning – DRP).

Sistemele informatice integrate organizaționale, dispuse pe sistemele intranet, facilitează fluxul de date, informații și comunicațiile în cadrul unei organizații, printre departamente și locații logistice foarte dispersate. De exemplu, un sistem intranet este folosit pentru a partaja procesarea comenzilor, a stocurilor, starea transporturilor, a informațiilor contabile și de credit a clientilor dintr-o firmă. Caracteristicile sistemelor intranet sunt că ele standardizează structura de informații și formatul datelor la nivelul organizației, integrarează sistemele de sprijinirea tranzacțiilor izolate și permit schimbul de date și de informații.

ERP este sistemul intranet cel mai folosit. Se integrează module de tranzacționare de logistică cu baze de date sau depozite de date comune, standard și consecvente – și oferă multiple interfețe pentru logistica utilizatorilor funcționali. Acesta digitalizează procesele operaționale de logistică, reglementările politicilor organizaționale și standardele industriale într-un sistem integrat, și conține, de asemenea, unele funcții avansate de sprijinirea managementului, cum ar fi data mining, suport decizional și funcțiil de raportări pentru conducere. În esență, ERP foloseste tehnologii de rețea zonală și client-server local pentru a implementa la nivel de organizație un cadru de informare și comunicare, și de a integra un sistem infirmatic de logistica funcțională, cum ar fi WMS și POS.

Sisteme informatice utilizate pentru schimbul și diseminarea informațiilor între organizații – sisteme extranet. Sistemul este un sistem de comunicare structurat și standardizat, utilizat pentru schimbul de informații între parteneri de logistică a lanțului de aprovizionare în anumite tranzacții, cum ar fi comanda și schimbul de informații. Doi dintre sistemele extranet mai larg adoptate sunt schimbului electronic de date sunt EDI (electronic data interchange) și CPFR (collaborative planning, forecasting and replenishment).

Diferența dintre intranet, extranet și Internet este în faptul, că, cui este permis accesarea și utilizarea sistemul. Un intranet este destinat numai pentru membrii interni unei organizații; un extranet este folosit de cei care desfășoară activități de logistică predefinite și tranzacțiile între două sau mai multe organizații. Internetul permite oricui să acceseze și să utilizeze funcțiile sistemului disponibil și facilitează schimbul de informații.

Sistemul extranet este proiectat pentru a controla și coordona fluxul de date și informații logistice pentru partajarea acestora cu partenerii lanțului de aprovizionare. Sistemul creează un canal eficient și formal de comunicare între organizația centrală a lanțului de aprovizionare și furnizorii din amonte și clienții din aval, iar fluxul de informații este structurat în documente de afaceri standard cu formate standard. Din punctul de vedere a resurselor, organizațiile dintr-un lanț de aprovizionare devin mai interdependente când o organizație accesează informații deținute de alte organizații și când incertitudinea afectează aprovizionarea cu resurse. În cazul schimbărilor în mediul de afaceri șau a schimbărilor rapoartelor de putere în avalul lanțului de aprovizionare, organizațilei cu informații mai bogate privind piețele și cliențil pot obține avantaj asupra altor parteneri. EDI este sistemul extranet cel mai folosit pentru schimbul de informații între firme. Principalele avantaje ale utilizării EDI sunt: Parteneri lanțului de aprovizionare din amonte pot accesa informații exacte și în timp util despre piețe și clienți, și aceste informații pot fi incluse în planificare și programare; Partenerii lanțului de aprovizionare din aval pot oferi servicii mai bune clientilor, răspunzând la schimbările pieței și cerințelor clientilor; Toți partenerii lanțului de aprovizionare pot reduce birocrația și să se bucure de comunicare de calitate. Alte beneficii derivate din implementarea sistemului EDI sunt creșterea productivității, reducerea costurilor, facturare exactă, și urmărire îmbunătățită.

CPFR este de asemenea, un sistem extranet dezvoltat pentru partajarea proceselor de gestionare logistice cu furnizorii, și îmbunătățește VMI și încărcarea continuă prin integrarea prognozelor. Partenerii lanțului de aprovizionare fac schimb de informații cu privire la tendințele vânzărilor din trecut și promoțiile programate, în viitor estimarea evoluției comportamentului pieței și a clienților, chiar se pot împărtăși opiniii și sugestii. Sistemul contribuie la concentrarea partenerilor lanțului de aprovizionare pe valorile afacerii de de bază și de care beneficiază și ceilalți. EDI și CPFR pot îmbunătăți de asemenea, eficiența lanțurilor de aprovizionare, cresterea vanzarilor și capacitatea de reacție in timp util a piețelor și a clienților și reducerea costurilor activelor fixe și a costurilor de stocare.

Sisteme informaționale inter-organizații (inter-organizational information system – IOS) – internet sau sistem de rețea pentru partenerii lanțului de aprovizionare pentru schimbul de informații, coordonarea activităților de aprovizionare și logistică. Comparativ cu un sistemul extranet, un sistem de internet este mult mai flexibil și mai puternic în distribuția informațiilor și în tranzacțiile conducătoare de logistică. Aplicațiile tipice sunt servicii bancare electronice, portal electronic, achizițiile publice electronice și managementul relațiilor cu clienții (customer relationship management – CRM).

Internetul devine sistemul cel mai util mijloc de comunicare de afaceri și schimb de informații. Acesta va înlocui în cele din urmă EDI pentru că toate informațiile fluxurilor efectuate de către EDI poate fi realizată prin intermediul internetului, cu costuri reduse de acces și a standardelor de transfer coerente. Mai mult, se poate sincroniza informații de la toți participanții lanțului de aprovizionare, inclusiv a clienților din întreaga lume. Poate că trăsătura cea mai remarcabilă a internetului este că se modifică schimbul de informații de la unu la unu-la unul la in mai multe și in mai multe-la-in mai multe. Apoi, parteneriatele de afaceri tradiționale pot fi schimbate într-o organizare a lanțului de aprovizionare cu numeroși parteneri simultane, stabilitatea și încrederea relațiilor lanțului de aprovizionare convențională devine instabilă, precum și dezvoltarea relațiilor virtuale contestă toate teoriile și constatările empirice existente. Organizatiile folosesc din ce în ce sisteme informatice avansate pentru manipularea fluxurilor de informații în managementul lanțurinilor de aprovizionare. Cu toate acestea, curentul ar putea să nu reflecte nevoile organizaționale reale pentru controlul informării în timp util, a calității și vizibilitatății informațiilor, a costurilor reduse de informare, și servicii excelente. Rolurile sistemelor informatice din managementul lanțurilor de aprovizionare s-a schimbat dramatic în ultimele decenii – și va continua să se schimbe cu informatizarea avansată in viitor.

La folosirea sistemelor informatice în managementul lanțului de aprovizionare managementul organizației trebuie să se asigure că sistemul informatic este pe deplin utilizată, pentru care ar fi util îndeplinirea următoarelor cerințe organizatorice și de performanță (Waters, 2010):

Este rezonabil ca cerințele clienților și ale furnizorilor să fie cunoscute și înțelese detaliat, și la fel în ceea ce privește cerințele tuturor partenerilor din lanțul de aprovizionare. Adoptarea sistemului informatic ar trebui să fie flexibilă și adaptabilă, in funcție de nevoile specifice și de modul în care aceste nevoi sunt satisfăcute. Criteriile de performanță a adoptării și utilizării sistemului informatic trebuie să includă evaluări periodice ale utilizării și de către partenerii lanțului de aprovizionare.

Progresul sistemelor informatice a fost trecerea de la zonele funcționale ale logisticii spre procesele logistice și orientarea către lanțul de aprovizionare. Punând accentul pe lanțul de aprovizionare, acesta asigură măsurarea mai atentă a proceselor relevante, iar feedback-ul și coordonarea proceselor este mai promptă și mult mai precisă.

Pentru a profita de oportunitățile adoptării sistemului informatic, este esențial să se integreze cunoștințele managerilor de logistică, a managerilor IT și a partenerilor cunoscuți din lanțul de aprovizionare. Managerii de logistica trebuie să cunoască mai multe sisteme informatice, iar specialiști IT trebuie să se dezvolte o perspectivă mai clară în managemen.tul lanțului de aprovizionare.

Sunt necesare resurse financiare pentru asigurarea implementării netede a sistemului informatic. Cooperarea cu angajatii și utilizarea sistemelor de relații informale ale acestora este de asemenea importantă și critică.

Experiența și expertiza managerială în gestionarea relațiilor lanțului de aprovizionare și adoptarea sistemului informatic, de asemenea, joacă un rol esențial în punerea în aplicare a sistemelor de management al lanțului de aprovizionare. Dacă modul de administrare păstrează o atitudine proactivă, să încurajeze învățarea organizațională și să lucreze împreună cu partenerii din lanțul de aprovizionare, atunci adoptarea sistemului de gestionare a lanțului de aprovizionare ale tuturor partenerilor este aproape de succes.

2.2. Tehnologii utilizate la gestiunea stocurilor și la monitorizarea lanțului de distribuție

Sistemele ERP

ERP este un instrument software cu un sistem vast de planificare a resurselor companiei cu funcționalități suplimentare extrem de evoluate și de performante care facilitează integrarea tuturor informațiilor dintr-o companie într-o platformă unică. Scopul ERP este asigurarea transparenței datelor dintr-o companie și facilitarea accesului la orice informație utilă pentru desfșurarea activității.

ERP este un software de aplicații economice, multi-modulară, integrând toate procesele economice ale intreprinderii pentru optimizarea și creșterea eficienței, contribuind în mod semnificativ la gestiunea afacerii, ajută la pregătirea și structurarea deciziilor de management prin furnizarea de rapoarte rapid și cu grad ridicat de acuratețe (Costescu 2007).

Sistemele de gestiune a afacerilor au evoluat de-a lungul timpului. Primul produs ERP a fost Material Resource Planning (MRP), a cărui limitare era că aplicația nu își extindea funcționalitățile spre alte zone de interes pentru o întreprindere precum contabilitate, resurse umane, vânzări. La început au fost simple programe de planificare a materialelor și apoi a producției, fiind concentrate cu precădere la gestionarea proceselor de producție și a activităților financiar contabile.

Începând cu anii ’90 sistemele ERP au început să ia forma aplicațiilor actuale care integrează toate funcțiile de conducere ale unei companii de la planificare, asigurarea stocului de materii prime și materiale, definirea tehnologiilor, coordonarea proceselor de producție la realizarea gestiunii financiar contabile, a resurselor umane, a stocurilor de produse finite, dezvoltarea și menținerea relațiilor cu clienții și partenerii de afaceri. 

Astăzi, dezvoltarea sistemelor ERP prin utilizarea internetului, face posibilă prin eficientizarea funcționalităților că, clienții de la mii de kilometri distanță pot avea acces la stadiul propriei comenzi sau la stocurile companiei furnizoare prin integrarea facilităților ERP cu aplicațiile WEB.

Prin opțiunile de simulare a activităților și folosind de flexibilitatea și dinamica aplicațiilor factorii de decizie pot să facă analize complete asupra realizării planului de afaceri și pot realiza planuri de previziune, evaluări și simulări ale tendințelor de evoluție ale industriei din care face parte compania, precum și integrarea cu noile tehnologii e-business și comunicare online (Servicii in gestiunea lanturilor de aprovizionare, 2011).

Sistemul acoperă toate segmentele din activitatea unei companii, realizând integrarea și sincronizarea tuturor segmentelor din gestiunea acestuia, fluidizând schimbul de informații între diferitele segmente ale gestiunii afacerii, permițând tuturor celor implicați din diferitele departamente și locații să conlucreze folosind un sistem unitar. Intervenția unei persoane asupra unor date are efecte multiple în sistem. Orice utilizator care are nevoie de acea informație mai târziu o să regasească într-o formă actualizată. Comunicarea în companie se realizeaza mult mai eficient și cu date sigure.

Principalele avantaje folosind un sistem ERP ar fi:

Se reduc costurile de operare. Sistemul se compune din module destinate diferitelor departamente ale firmelor ca producție, financiar, contabilitate, achiziții, vânzări etc. Prin eliminarea redundanței, informația este operată o singură dată și poate fi accesată oricărui modul i-ar fi necesar. Prin acesta se economisesc resurse, se reduce probabilitatea comiterii de erori și este facilitată accesul la informații actualizate. În plus, un sistem ERP permite automatizarea activităților repetitive, ca generarea comenzilor de reaprovizionare, emiterea facturilor, emiterea documentelor anexe facturilor, generarea comenzilor de transfer din alte depozite etc.

Se îmbunătățesc procesele de vânzari. Modulul de vânzari al sistemului ERP permite companiei să-și organizeze sau să-și reorganizeze și șă urmărească procesele de vânzări în mod eficient. Poate avea opțiuni multiple de configurare și urmărire a canalelor de vânzări. Diviziile de vânzări, distribuitorii, agenții comerciali, au posibilitate să țină legatura cu portalul online. În funcție de complexitate sau de dimensiunea companiei se poate opta la componentele dedicate optimizării și gestionării zonelor de vânzare, gestionării comenzilor client, a facturilor etc. a ERP-ului.

Se îmbunătățește nivelul onorării comenzilor. Prin automatizarea lanțului de aprovizionare de la preluarea comenzilor, achiziție, managementul stocurilor, depozitare, logistică, se elimină majoritatea disfuncționalităților care ar putea conduce la neonorarea conenzilor sau la livrarea bunurilor necomandate. Sistemul ERP permite planificarea și fluidizarea proceselor de aprovizionare, planificarea și fluidizarea proceselor de stocare, redistribuirea bunurilor în firmă, livrarea bunurilor către clienți.

Se îmbunătățește cashflow-ul. Implementând politici comerciale coerente și creștem ușurința obținerii indicatorilor specifici. Compania își controlează mai strict fluxul monetar și perioada de recuperare a banilor, pin impunerea disciplinei financiar pentru factorii implicați. Sistemul ERP permite planificarea unor parametrii financiari și poate avertiza din timp în cazul depășirilor a acestor parametrii, și are și instrumente de analiză complexă pentru a putea determina factorii de influență.

Se pot optimiza stocurile. Datorită instrumentelor de management operațional și decizional încorporat se pot controla procesele de aprovizionare, de producție, de alegerea mărfurilor (picking-ul), de livrare etc., reduccând cu mult valorile stocurilor imobilizate, crescând în același timp satisfactia clientilor. La fel se țin sub control stocurile cu termen de valabilitate redusă, stocurile cu mișcare lentă sau fără mișcare etc. Firmele cu stocuri de mii de produse care au procese de aprovizionare complexe și consumatoare de timp și resurse se poate folosi optimizarea avansată a respectivelor procese, rezultând economii până la 85% a timpului de planificarea aprovizionării.

Se pot gestiona eficient activitățile de producție. Responsabilii cu producția au o serie de instrumente cu ajutorul cărora pot gestiona activitățile de producție ca: rețete de producție, bonuri de intrare, bonuri de consum, instrumente de generare automată a documentelor, rapoarte despre stocuri în funcție de produs etc.

Astfel, se pot:

automatiza fluxurile activității de productie;

urmări trasabilitatea de la materia primă până la produs finit;

urmări costurile de productie;

echilibra producția previzionată cu cel efectiv produsă.

Se pot facilita procesele decizionale. Deciziile zilnice se iau pe baza informațiilor disponibile la momentul respectiv. Sistemul ERP ofera o serie de rapoarte pentru analiza datelor, indicatori ale afacerii grupate pe categorii: vânzări, achiziții, stocuri etc.

Procurement Systems

Sistemul de achiziții – procurement system – are la bază activitățile de aprovizionare a unei companii și furnizorii ei pentru eficientizarea aprovizionării. Companiile și organizațiile publice stabilesc procese care să promoveze concurența loială și deschisă pentru afaceri, concomitent minimizând expunerea la fraudă prin sistemul de achiziții, care este un sistem computerizat proiectat pentru a gestiona toate activitățile de cumpărare (procesul de aprovizionare). Achizițiile de acest fel presupun un proces de cereri de ofere cunoscut sub numele de licitație.

Astfel de sisteme inlocuiesc cataloagele cu produse, bazele de date care conțin informațiile necesare despre produsele pe care compania le cumpără, țin evidența furnizorilor după diferite criterii, se pot face comparația prețurilor, istoricul produselor cumpărate astfel putând stabili în timp real performanțele fiecărui furnizor. Sunt identificați cei mai buni furnizori, iar operațiunile de rutină care apar in timpul procesului de achiziție pot fi în mare parte automatizate.

Conceptul principal al achizițiilor este faptul că planificarea avansată și programarea-cumpărărilor grupate va duce la economii, la o activitatea economică mai eficientă, iar prin urmare la creșterea profitabilității. Un sistem de achiziții este utilizat pentru a gestiona acestui proces, gestionând facturile, urmărnd cheltuielile totale în funcție de tipul mărfurilor, urmărește angajamentele financiare și gestionează fluxul de numerar. La implementarea unui sistem de achiziții de obicei rezultă modificări semnificative ale procesului de afaceri existente, deoarece sistemul necesită anumite pârghii și proceduri interne de control pentru a fi funcțională.

La companii, organizații și organisme a căror activitate este finanțat de la bugetul de stat pentru transparență se folosesc achizițiile publice care pot fi: achiziții publice electronice și achiziții publice standard. Ambele tipuri de sisteme sunt disponibile pe scară largă și sunt adesea incluse într-un (ERP) sau într-un software de contabilitate.

Sistemul electronic de achiziții este cunoscut sub numele de e-procurement. Aceste aplicații sunt proiectate pentru a a permite companiilor utilizarea internetului la achiziționarea de bunuri și servicii necesare desfășurării activității.

Există trei categorii principale de sisteme de e-procurement. Prima se concentrează pe îmbunătățirea operațiunilor și a capacităților de luare a deciziilor ale companiei. Aceste aplicații simplifică procesul și ajută la promovarea relațiilor între cumpărători și furnizori. A doua categorie implică sisteme de administrare a activelor care oferă managementul inventarului, programarea întreținerii, disponibilitatea produselor în organizație, precum și alte servicii similare. Ultima categorie include sisteme concepute pentru optimizarea operațiunilor unei companii de producție. Multe dintre aceste aplicații se ocupă de întregul ciclu de producție, inclusiv achiziționarea de materiale atunci când stocul scade, gestionarea contractelor cu furnizorii, precum și de programarea producției (Florea 2011).

Sistemul electronic de achiziții publice de la noi funcționează la adresa www.e-licitații.ro.

Advanced Planning and Scheduling Systems

Sistemul de planificare și programare avansată (SPA) – Advanced Planning and Scheduling Systems – vizează alocarea optimă a capacităților de producție și a materiilor prime într-un proces de fabricație pentru a satisface cererea, respectiv a resurselor necesare desfășurării în mod optim a activității organizațiilor. Sistemul reduce costurile de fabricație și codturile de stocare fără a pune în pericol Serviciul clienți. Planificarea se concentrează pe cererile clienților cu sincronizarea fluxului de materiale și a capacităților de producție în mod corespunzător.

Potrivit Asociatiei pentru Management Operațional (Association for Operations Management – APICS) (2007) APS se include în grupul de software al managementului lanțului de aprovizionare și este definit ca: [. . .] Orice program de computer care utilizează algoritmi matematici avansați sau algoritmi logici pentru a efectua optimizarea sau simularea programării capacităților limitate, a aprovizionării, planificarea capitalului, planificarea resurselor, previziunile,și gestionarea cererii, și altele. Aceste tehnici iau în considerare în același timp o serie de constrângeri și reguli de afaceri pentru a oferi planificare și programare în timp real, suport de decizie.

Sistemele APS sunt fie suplimente sau componente integrate directe ale sistemelor ERP, care creează mecanismul de sprijin pentru planificarea și luarea deciziilor la nivel strategic, tactic, operațional și de planificare (Kjellsdotter, Jonsson & Jonsson, 2009).

De-a lungul ultimelor decenii, sistemele de planificare au evoluat de la simple instrumente elementare de sine stătătoare la sisteme complet integrate într-un ERP, cu care astăzi lucrează cele mai multe companii.

Filosofia sistemelor SPA diferă în interfața utilizatorului și în tehnologia de bază. Diferențele majore gravitează în jurul modului în care deciziile sunt realizate în sistemul de SPA sau "Cine face munca?". Sistemele “low-end” cer utilizatorului să ia deciziile despre unde și când vor fi activitățile executate. Stabilirea a ce este "Corect" se face de către utilizator pe baza cunoștințelor privind procesul. Sistemele „high-end” se diferențiază prin interfața cu utilizatorul și tehnologia de bază.

SPA este potrivit pentru mediile complexe sau la volume foarte mari unde metode mai simple de planificare nu pot rezolva în mod satisfăcător compromisurile între prioritățile concurente. Ele folosesc tehnici de programare liniară și alți algoritmi sofisticați să creeze programările recomandate, ce să se producă, unde să se producă și in cât timp să se producă. Calculele se bazează pe intrările de date extrase din baza de date ale ERP.

O trăsătură comună a instrumentelor de planificare a cererii APS este posibilitatea integrării diferitelor departamente/companii în procesul de previziune, precum și de a agrega sau dezagrega prognozele conform piramidei previziune Modulul de planificare maestru "multi-site" are ca scop sincronizarea fluxului de materiale de-a lungul lanțului de aprovizionare, și, prin urmare echilibrarea cererii și a capacităților. Acesta susține deciziile pe termen mediu în ceea ce privește utilizarea eficientă a capacităților de producție, de distribuție și de aprovizionare. Modulul de planificare "multi-site" nu numai că echilibrează cererea cu capacitățile disponibile, dar de asemenea atribuie cereri (sume, producție și distribuție) și locații, în scopul evitării blocajelor, de aceea acesta trebuie să acopere un ciclu sezonier complet, sau cel puțin 12 luni în ceea ce privește ciclurile săptămânale sau lunare. Datorită complexității și detaliilor necesare în model, numai resursele limitate (sau aproape limitate) sunt modelate în detaliu. Pentru a spori solvabilitatea a modelului, majoritatea furnizorilor face distincție între limitări dure și moi în programarea liniară (LP) sau în modellele de programare mixtă, care sunt folosite În timp ce limitările dure trebuie să fie îndeplinite, încălcarea constrângerilor moi doar sancționează funcția obiectiv. (Kjellsdotter, Jonsson & Jonsson, 2009).

Aceste sisteme sunt aplicații analitice care imbunătățesc capacitatea de fabricație, disponibilitatea materialelor și satisfacerea cererii clienților.

Transportation Planning Systems

Sisteme de planificarea a transportului – Transportation Planning System – calculează cantitățile de materiale necesare înt-o anumită locație și la o anumită oră, fiind un instrument cu ajutorul căruia oamenii pot compara diferite metode de transport, diferite rute și diferite încărcături. Folosind acest sistem se creează planurile de transport, câștigând controlul asupra întregului proces de planificare a transportului, permițând maximizarea potențialului de resurse existente, creșterea eficienței operaționale, reducerea costurilor de transport, diversificarea serviciilor și îmbunătățirea performanțelror de livrare.

Aceste aplicații optimizează rutele vehiculelor și programul conducătorilor auto în timp real sau pe perioade mai lungi. Poate programa și modifica în timp real mișcările fiecărui vehicul, primind informații despre locatia GPS, starea comenzii de transport, actualizează în mod automat orarul de transport, trimite șoferilor și managerilor orarul de transport actualizat, optimizând această operațiune continuu și toată ziua. Orarul pentru ziua următoare, pentru saptamânile care urmează, pentru luna în curs sau pentru lunile următoare pot fi optimizate folosind rutarea vehiculelor și sistemele de planificare a distributiei, atribuind previziuni zilnice sau comenzi reale ale conducătorilor auto și ale vehiculelor disponibile pentru maximizarea utilizării resurselor și a echilibrării orelor de muncă ale șoferilor.

Aplicația poate fi folosită și pentru planificarea livrărilor sau a colectărilor, optimizând operațiile de livrarea și colectarea din diferite locații și pentru eficientizarea transporturilor de retur. Sistemul de optimizare transport folosește algoritmi care țin cont de restricții și parametrii incluși, pauzele, capacitatea vehiculului, normele de transport marfă, reguli de gestiune a greutății pe osii, compatibilitățile de remorcare, orele de muncă ale conducătorilor auto, numarul platformelor de încărcare, disponibilitatea platformelor de încărcare, vitezele de încărcare și de descărcare, și alte reguli personalizate pentru obținerea rezultatelor cât mai eficiente.

Sistemul are modul pentru programarea orarrelor conducătorilor auto și al angajaților asigurând alocarea locurilor de muncă, făcând planificările pe ture și funcționalitatea programăilor. Are un instrumente care programează și alocă sarcinile angajaților respectând legislația muncii în vigoare și optimizând programul de lucru al conducătorilor auto.

Comunicarea se asigură în timp real printr o serie de aplicații mobile între dispecerat și conducător auto, ce permite ca schimbări sau actualizările cursei să fie transferate automat. Algoritmii de programarea muncii se pot include în alte modulele de logistică strategică și de planificarea distribuției care ajută la optimizarea operațiunilor logistice generale și a structurii turelor de munc în colaborare.

Sistemul logistic de planificare a orarelor conducătorilor auto și a vehiculelor pot optimiza operațiunile pentru transportul pasagerilor, acesta variind de la transmiterea în timp real a planificării orarelor vehiculelor pâna la planificarea rutelor. De asemenea se pot include operațiuni de programare și planificare a transporturilor de pacienți, a programării transportului școlar, planificarea conducătorilor auto și planificarea orarelor de plecare a autocarelor. Aceste instrumente flexibile se pot personaliza în funcție de normele operaționale ca: orele de munca a conducătorului auto, compatibilitatea vehiculelor de transport, structura turelor, cerințele călătorilor, norme impuse de orar și schimbări sezoniere.

Sistemul asigură administrarea strategica a transportului, putând optimiza și modifica rețelele de distribuție transportului de marfă și operațiunile logistice extinse. Folosirea sistemului permite planificarea sistemului de transport, optimizarea logisticii de cargo, planificarea rețelei de distribuție, optimizarea lanțului de aprovizionare desfacere, optimizarea transportului intermodal, programarea transportului cargo și crearea orarelor.

De asemenea sistemul de administrare logistică a lanțului de aprovizionare rezolvă probleme complexe de administrare logistică a transporrilor incluzând tehnici de optimizare complexe, creând modele precise și flexibile, permitând optimizarea și simularea detaliată ai intregii rețele logistice.

Pentru a rezista pe piața fluctuantă și imprevizibilă ale zilelor noastre companiile sunt supuse presiunilor constante pentru a imbunătăți performanțele, de a spori veniturile, de a obtine cotă cât mai mare de piață și de a mări profitabilitatea,. Globalizarea mondială a afacerilor combinată cu creșterea nevoilor clienților împing companiile la căutarea soluțiilor de îmbunătațire permanentă pentru creșterea eficienței. Pentru multe companii acesta presupune unificarea și optimizarea proceselor interne, verificarea operațiunilor de la achiziții publice pentru producție, logistică și comunicarea cu clienții.

La nivel global lucrând cu informații sincronizate și armonizate poate fi chiar factorul cheie în eficientizarea unei afaceri. Cu toate acestea, datele folosite adesea sunt distribuite din mai multe sisteme baze de date și aplicatâții. Aceste datel descentralizate pot să aducă incoerență și sporesc eforturile analizei informațiilor.

Avantajele și beneficiile unui sistem de planificarea a transportului sunt: flexibilitatea – se adapteaza complet la nevoile specifice și regulile de business, transparența – decidenții pot să stabilească o rețea de distribuție optimizată ce oferă intervale oarare exacte pentru livrări, controlul – planurile optimizate propuse și oferite de sistem pot fi adaptate cu schimbările de ultim moment și scalabilitatea – furnizarea de planuri optimizate prin prelucrarea unor volume mari de date în intervale scurte de timp.

Demand Planning Systems

Sistemele de planificarea cererii – Demand Planning Systems – folosesc tehnici si algoritmi pentru a ajuta compania să își dezvolte o previziune cât mai exactă a cererii. Managementul cererii încearcă să gestioneze toate activitățile asociate cu noile piețe, planificarea produselor sau serviciilor pentru piețele respective, care îndeplinesc apoi "cererile" clienților. Acesta este un set de procese integratoare nu doar peste, întreprindere, dar și peste rețeaua de comerț a partenerilor.

Aceste sisteme de obicei sunt integrate și/sau interconectate cu ERP, folosesc istoricul vânzărilor, informațiile despre promoțiile planificate, sezonalitatea, moda și alte evenimente care ar putea afacta cererea, pentru a crea algoritmi și modele matematice care să ajute la previzionarea vânzărilor.

Sistemele de planificare a cererii au modul pentru managementul de prognoză, prin care compania are posibilitatea să experimenteze diferite mixuri de prețuri pentru diferite produse cunoscând diferitele scenarii de previziune a cererii pentru a găsi un mix de produse și prețuri care maximizează veniturile toatale ale companiei.

Sistemele de planificare a cererii aplică o metodologie predictivă și strategia de stocare, după ce acestea au fost clasificate pornind de la datele istorice ale cererii. Se detectează și se clasifică articolele cu modelele cererii normale, lente, sau negulate, luând în considerare, clasificările privind mărimea cererii pe comandă client și pe intervale de timp.

Clasificarea produselor are impact privind strategia stocurilor asociat acelui produs, și la alegerea metodei optime de previziune și stocare, care sunt actualizate și revizuite în continuu.

Managementul eficient al stocurilor începe cu managementul sortimentelor, prin alegerea portofoliul corect de produse. Alegerea care articole, în ce cantitate, la care locație ar trebui să fie în stoc, care articole trebuiesc sortate se stabilesc nu doar prin strategia afacerii, ci și de performanța fiecărui articol în parte, sistemul furnizând informațiile necesare și suportul decizional.

Previzionarea și planificarea cererii este baza deciziilor corecte de achiziție. Prin diferite metode de prognoză – de exemplu: netezirea exponențială (exponential smoothing), media-mobilă (moving-average), metoda autoregresivă și Box-Jenkins, iar pentru modele specifice cu trenduri sau cu sezonalitate, se aplică metode de regresie liniară Holt și Holt-Winters – dintr-o o librărie de metodologii statistice, clasice, generice și avansate se analizează și se validează articolele stocate, asigurând adoptarea deciziilor corecte de aprovizionare.

Prognozele sunt revizuite săptămânal sau lunar în mod automat. Aceste metode de previziune cantitativă pot fi îmbunătățite cu informații calitative de laplanificare și marketing, putându-se realiza prognoze cu înalt nivel de acuratețe.

Prognozarea și planificarea cererii la nivel de client se utilizează, dacă firma lucrează cu câteva companii mari, a căror activitate au mare influență asupra planificării firmei, este important adaptarea sincronizată la schimbările clienților, iar dacă firma are număr mare de clienți, trendurile individuale nu afectează în mod semnificativ planificarea, prognozarea se face centralizat.

Managementul de prognoză deschide o lume cu totul nouă pentru managementul lanțului de aprovizionare – o mai bună planificare a cererii, planificarea îmbunătățită a stocurilor și creșterea eficienței și a profiturilor.

Customer Relation Management Systems (CRM)

Indiferent de dimensiunea sau domeniul de activitate, fiecare companie relaționează cu clienții având o serie de informații despre aceștia, ca nume de contact, adresă, detalii despre contracte, felul produselor sau serviciilor achiziționate, facturi, plăți etc. Indiferent de metoda folosită, fiecare companie își urmărește clienții și acționează în vederea satisfacerii acestora. Aceste metodele nu asigură întotdeauna legătura și centralizarea comunicării zilnice a informațiilor, sarcinile sau întâlnirile echipei de vânzări cu clienții, nu oferă o imagine de ansamblu a oportunităților, nu optimizează procesul de vânzare, și nu dispun sisteme de raportare performante al afacerii.

Pentru acesta e nevoie de o soluție CRM care unifică toate informațiile despre partenerii de afaceri ai unei companii, indiferent de de felul business-ului. Procesele diferitelor departamente ca vânzările, marketingul și serviciu clienți sunt interconectate prin funcționalitățile CRM-ului. Datorită acestor procese eficientizate se îmbunătățesc relațiile cu clienții păstrând loialitatea acestora, cresc veniturile, se furnizează servicii consecvente și de calitate, și se poate evalua și asupra căror clienți trebuie să se concentreze.

CRM-ul este un sistem în procesul căruia se ajunge la o mai bună înțelegere a nevoilor și comportamentului clienților, un concept care ajută la păstrarea bunelor relații cu clientul prin folosirea înregistrărilor anterioare ale potențialilor clienți și cumpărători precum și tendințele anterioare de achiziție, tendințe pe care le-au preferat mai devreme și nevoile acestora, pentru a crea un centru al clienților și un sistem de marketing central și optimizarea proceselor afacerii.

În mediul de afaceri extrem de competitiv și globalizat, loializarea clienților a devenit o problemă critică. Un sistem CRM este un instrument cu ajutorul căruia se poate realiza acest lucru, gestionând corect și rapid relațiile cu clienții, a contractelor, se pot urmări și valorifica oportunităților ivite în procesele de business ale companiei și clienții potențiali, se poate eficientiza procesul de marketing și promovare, și se pot reduce timpul alocat procesului de vânzare prin simplificarea proceselor de găsire a informațiilor.

Beneficiile unei asemenea aplicați ar fi:

permite urmărirea oricărui client din momentul identificării acestuia până la semnarea contractului, dar este posibilă monitorizarea competiției și identificarea influențatorilor proceselor de vânzare, realizând pachete de oferte câștigătoare.

urmărirea informației în sistem centralizat reduce timpul de încheiere a contractelor și eficientizează vânzările echipei sau la nivel de agent

segmentează rapid clienții și potențialii clienți și eficientizează procesele de marketing și promovare

prin opțiunile de import și de gestiune a listelor pentru comunicări de marketing, se pot crea cataloage de produse și liste de prețuri, se pot planific și executa campaniile de marketing, se pot gestionarea răspunsurile obținute, contribuind în mod semnificativ la eficientizarea procesului de marketing.

utilizând un mediu informatic integrat se reduce costurile și crește eficiența angajaților

Utilizarea eficientă a unui CRM ajută clientul la trasarea strategiilor de afaceri, abordează problemele prin implementarea lor și să îndeplinească țelurile și țintele referitoare la potențialele performanțe, achiziții, creștere și păstrarea afacerii, iar scopul final a unui sistem eficient de CRM este să gestioneze și optimizeze ciclul de viață a clientului, care în final vor spori producția și veniturile companiei.

Sales Force Automation Systems

Automatizarea fortei de vanzari – Sales Force Automation (SFA) – este un sistem pentru automatizarea vânzărilor, inclusiv procesarea comenzilor, managementul contactelor, schimbul de informații, monitorizarea și controlul inventarului, urmărirea comenzilor, managementul clienților, previziunea vânzărilor, analiza și evaluarea performanței angajaților.

Utilizarea unui astfel de sistem mai ales de firmele de distribuție asigură următoarele:

agenții de vânzări vor ști în orice moment facturile scadene, soldul clienților, stocul fiecărui produs, cataloagele produselor, prețurile și pachetele promoționale, discounturile

comenzile venite de la agenții de vânzări se transmit în timp real și sunt procesate de serverul central, iar compania își poate organiza achizițiile sau producția pe baza informațiilor reale și în timp util

monitorizarea permanentă a activităților printr-o suită de rapoarte, centralizatorul comenzilor din ziua curentă, centralizatorul soldurilor clienților și centralizatorul încasărilor și astfel clienții pot beneficia de multe alte avantaje ce țin seama de condițiile pieții

monitorizarea permanentă a ofertei concurenței, agenții de vânzare nemai fiind nevoiți să înregistreze pe hârtie aceste informații, ci introduc în terminalele mobile, iar de aici ajung automat în sistemul central de monitorizare

dispare rutina introducerii în sistem a datelor contabile, iar operatorii de la centru vor putea primi alte sarcini de lucru,

Avantajele sistemului SFA sunt:

scurtarea și automatizarea proceselor de comandă – facturare – încasare de unde rezultă: servicii mai rapide, o mai bună organizare al sistemului de gestiune, creșterea rulajelor mărfurilor, posibilitatea extinderii ariei de piață acoperite, îmbunătățirea controlului agenților de vânzări, creșterea productivității pe agent de vânzări și scăderea cheltuielilor cu personalul de la sediu datorită automatizării fluxului de documente

prin automatizarea politicilor de vânzare (promoții, politici de preț și de discount, etc.) se obțin: aplicarea corectă și automată a deciziilor manageriale, creșterea vitezei de răspuns la schimbările pieței, analiza și evaluarea în timp real a rezultatelor și monitorizarea concurenței

organizarea mai eficientă a activității rețelei de vânzări și reducerea cheltuielilor

înregistrarea reclamațiilor din partea clienților și a încasărilor în sistem direct de către agenții de vânzare, înregistrarea ofertei concurenței informând directorul de vânzări în timp real

optimizarea fluxurilor de documente

acces permanent la sistemele informatice de gestiune ale clienților, folosind date actualizate și curente. Astfel devine posibilă renunțarea la convorbirile telefonice între agenții de vânzări și companie deși la nevoie cu ajutorul telefoniei mobile sunt în continuare posibile.

SFA trebuie să fie pe deplin integrat în toate departamentele care se ocupă cu gestionarea de servicii pentru clienți, pentru a permite obținerea de informații (care se pot referi la persoane fizice, companii, chiar și tranzacții) într-un mod accesibil, trebuie să furnizeze mijloacele pentru un manager de vânzări pentru a înțelege rapid ce se întâmplă cu fiecare oportunitate de vânzări și cu fiecare reprezentant de vânzări, ar trebui să ofere mijloace pentru identificarea tendințelor vânzărilor care afectează afacerea, să furnizeze informații complete privind performanța fiecărui membru al echipei de vânzări, să permită companiei să prognozeze tendințele viitoare și profiturile.

Supply Chain Management Systems

Pentru a rămâne competitive, companiile trebuie să anticipeze și să se adapteze la schimbările pieței. De aceea ea trebuie să se asigure că informațiile relevante sunt disponibile pentru toți participanții la lanțul de aprovizionare.

Gestiunea lanțului de aprovizionare – Supply Chain Management (SCM) – este o combinație de procedee care vizează îmbunătățirea modului în care compania găsește componentele de care are nevoie pentru a oferi mai departe un produs sau un serviciu propriilor clienți.

Sistemele de gestiune a lanțului de aprovizionare au perspective și cerințe diferite de la producători, comercianți, transportatori și furnizorii de servicii de logistice. Un astfel de sistem include planificarea și gestionarea tuturor activităților implicate în aprovizionare și management logistic. O astfel de soluție include componente pentru a putea lucra cu toți partenerii de distribuție, furnizorii, intermediarii și clienții.

Soluțiile software Supply Chain Management (SCM) pot ajuta la administrarea cererii clienților, la monitorizațrea nivelurilor stocurilor și să avertizeze în cazul întârzierilor de producție și de distribuție.

Modulele unui SCM trebuie să se integreaze și să automatizeze toate stadiile importante ale lanțului logistic, de la dezvoltare, proiectare planificare, producție și operare, putând urmări și administra întregul lanț logistic. Utilizând o bază de date unificată, soluția asigură în orice moment o perspectivă actualizată asupra întregului proces de aprovizionare, chiar dacă structurile și fluxurile operaționale complexe includ mai multe amplasamente.

O astfel de aplicație optimizează fluxul de procese operaționale, îmbunătățind gestiunea relațiilor cu clienții, execută comenzile de producție în timp real, furnizorii externi de servicii din flux. De asemenea poate genera date exacte în timp real, pentru a oferi clienților informații actualizate privind prețurile și disponibilitatea produselor, oferă informații despre comenzile serviciilor de achiziții, de depozitare, de producție, sau contractanților, putând optimiza toate operațiunile lanțului logistic pentru creșterea veniturilor și satisfacerea clienților.

Scopul existenței unui lanț de aprovizionare este satisfacerea nevoilor clienților, și obtinerea profitului. Activitățile din cadrul lanțului de aprovizionare încep cu comanda de la client și se termină cu un client satisfăcut, care plătește pentru achiziția făcută. Între acestea se întamplă adaugarea de valoare și transformarea produselor sau serviciilor în ceea ce solicită clientul final.

Aplicațiile SCM previzionează și gestionează cererile sincronizând aprovizionarea cu cererea, iar corelarea ofertei cu cererea asigură produsul comandat la locul și în momentul potrivit.

Inventory Management Systems

Sistemele de gestiunea stocurilor – Inventory Management Systems – se referă la sisteme și strategii de afaceri utilizate pentru a asigura rezerve adecvate de materii prime sau produse finite, minimizând în același timp costurile stocării acestora. Depozitarea este costisitoare, iar sistemele de control a stocurilor ajută companiile să găsească echilibrul între stocurile în exces și stocul mai mic decât cel necesar.

Sistemele de gestiunea stocurilor permit automatizarea și optimizarea proceselor de reaprovizionare și de gestiune a stocurilor pe baza istoricului comenzilor companiei, oferindu-i posibilitatea pregătirii optime a stocurilor pentru vânzări, reducând riscul ruperilor de stoc sau a de suprastocării și reducând de asemenea numarul comenzilor returnate.

Cu o astfel de aplicație avem o înregistrare unitară a tuturor operațiunilor în sistem, a documentelor emise sau primite, iar prin sistemul de raportare flexibilă și personalizată, managerii pot accesa în timp real informațiile care-i permit controlul și optimizarea operatiunilor ale afacerii. Modulele de gestiune a stocurilor, producție, servicii, mijloace fixe, personal și salarizare realizează legatura cu modulul de contabilitate generând automat notele contabile corespunzătoare fiecărei operațiuni. Sistemele de gestiune a stocurilor iți indică ce să comanzi, cât să comanzi, când sâ comanzi și unde să stochezi marfa achiziționată. Astfel se poate obține un echilibru intre profitabilitatea afacerii și calitatea serviciilor oferite clientilor.

Beneficii utilizării sistemelor de gestiunea stocurilor ar fi:

acoperă nevoile operaționale și informaționale ale afacerilor mai ales din domeniile de producție, comerț, import și de distribuție care își derulează activitățile intr-unul sau mai multe locații sau puncte de lucru

ofera informații vitale pentru managementul firmei de urmărirea și controlul activităților din firmă în timp real

ușurează munca angajaților cu activități de aprovizionare, vânzări, contabilitate, facturare, etc

asigură o stabilitate, siguranță și consistență la înregistrarea și păstrarea datelor precum și acces controlat al angajatilor la datele sensibile;

oferă suport și flexibilitate în modelarea și implementarea proceselor interne ale firmei

reduce timpii necesari pentru întocmirea sau generarea documentelor contabile, comerciale sau a altor document operative comerciale, crescând eficiența angajaților

Manufacturing Execution Systems

Sistemul de execuție a fabricației – Manufacturing Execution Systems (MES) – este un sistem de control pentru gestionarea și monitorizarea în procesul de fabricație. Un MES ține evidența tuturor informațiilor de fabricație în timp real, și deși aceste sisteme sunt utilizate pentru a funcționa de sine stătător, ele sunt tot mai mult integrate în planificarea resurselor (ERP).

Scopul unui sistem de executie de producție este de a îmbunătăți productivitatea și de a reduce timpul ciclului de producție.

Sistemele de fabricație sunt constituite din procese complexe orientate spre fabricarea produselor pentru piață. În fluxul de producție sunt implicate materiale, echipamente fizice și resurse umane. Organizarea sistemului de fabricație integrează activitățile de proiectare, prelucrare, distribuție, etc. Sistemele de fabricație au nevoie de o structură de control adaptivă la cerințele pieții, fiind clasificate în sisteme cu procesare continuă și în sisteme cu procesare discretă. Un sistem de execuție a fabricației (MES) este un sistem de control pentru gestionarea și monitorizarea processelor de muncă într-o fabrică. Un MES ține evidența tuturor informațiilor de fabricație în timp real, primește cu precizie datele și informațiile de la roboții industriali direct pe monitoarele angajaților. Deși sistemele de execuție a fabricației se utilizează pentru a funcționa ca sisteme de sine stătătoare, ele sunt din ce în ce mai integrate cu modulele softului de planificare a resurselor întreprinderii (ERP). Scopul unui sistem de execuție a fabricației este îmbunătățirea productivității și reducerea ciclului de producție, reducând astfel durata pentru a produce o comandă. Prin integrarea unui MES cu un ERP, managerii de fabrică pot fi proactiv asigurând furnizarea de produse de calitate în timp util și la costuri reduse (Understanding the new generation of MES, 2008).

Transportation Scheduling Systems / Transport Management System

Sistemele de programarea transporturilor – Transportation Scheduling Systems (TSS) sau sistemele de management a transporturilor – Transport Management System (TMS) ajută la planificarea optimă a rutelor de transport întotdeauna a fost un subiect greu de abordat existând o multitudine de posibile soluții, restricții și posibile schimbări pe parcurs.

Sistemele din această categorie sunt similare cu ERP și MES, doar că sunt mai puțin analitice și orientate pe operațiile zilnice. Un sistem de planificare asigură transport și livrare într-un timp scurt, iar o planificare rutelor auto cu asemenea soluții poate reduce cu pana la 15% costurile de transport.

Soluția TSS/TMS este un software de programere și optimizare a rutelor de livrare. Include funcții avansate de alocare automată a comenzilor pe mașini, de stabilirea traseelor optime de transport sau calculul costurilor de transport. Prin optimizarea rapidă a rutelor de transport, companiile pot livra mai multă marfă, la costuri mai mici și într-un timp mai scurt.

Avantajele unei asemenea soluții sunt:

reducerea costurilor de transport cu 5-15 %; Planificarea automată a rutelor de transport îmbunatațește modul de utilizare a resurselor și implicit cheltuielile legate de acestea.

crește capacitatea de planificare până la 40.000 de comenzi pe zi; Performanța sistemului face posibilă planificarea mai rapidă și indiferent de volumul de comenzilor gestionate zilnic, a activitătilor de transport.

se reduce timpul de planificare pe comandă; De obicei sistemele au interfețe intuitive și setări personalizabile fiind ușor de operat, permit să faci orice modificare, orice transport putând fi setată în câteva minute, și se pot gestionea cu usurință chiar și livrări la clienți cu pretenții speciale.

se pot controla mai eficient costurile de transport; TMS controlează consumrile de carburanți, ținând cont de restricțiile specifice conducătorilor auto – ca intervalele de condus și odihnă, sau restricțiile rutiere și poți incărca în mod optim mașinile în funcție de caracteristici. Acestea contribuie la reducerea cheltuielilor de transport, utilizarea flotei la capacitate maximă și evitarea amenzilor. Modulul de calcul al costurilor privind încărcătura permite gestionarea tarifelor de transport separat pe fiecare vehicul, se pot face comparrea costurilor și se poate alege varianta optimă pentru companie.

se reduc timpii de livrare a comenzilor; Livrările se pot planifica intr-un timp mult mai scurt, optimizând și celelalte activități conexe. Sistemul oferă sugestii de care poți ține cont cu privire la trasele optime de transport și vehiculele pot fi incarcate în funcție de localizarea geografică a depozitelor, astfel ca marfa să ajungă în cel mai scurt timp la client.

se îmbunătațelte comunicarea cu conducătorii auto de pe traseu; Soluțiile TMS au modul de telematică, cu ajutorul căruia se pot transmite informații de interes de la sediul central către conducătorii auto, ca reconfigurări de traseu, pot fi semnalate eventualele întârzieri sau devieri de la traseu, sau localizarea în timp real a unei comenzi sau a unui vehicul.

Warehouse Management Systems

Managerii trebuie să se asigure că materialele, bunurile și produsele ajung la timp în depozit și sunt aranjate cum trebuie. Un Sistem de management al depozitului – Warehouse Management System (WMS) – este partea cheie a lanțului de aprovizionare și are ca obiectiv principal de a controla circulația și depozitarea materialelor în cadrul unui proces de depozitare și a tranzacțiilor aferente. Sistemele de asemenea, ghidează pickingul și optimizează stocurile oferă informații în timp real despre starea de utilizare din depozit.

Obiectivul unui sistem de management al depozitului este de a oferi un set de proceduri computerizate care să se ocupe de primirea mărfurilor, de a întroduce în instalațiile din depozit, de a gestiona și modela reprezentarea logică a instalațiilor de depozitare (de exemplu, rafturi, etc), și o legătură perfectă în gestionarea stocului în cadrul instalațiilor de procesare din depozit în scopul sortării, ambalării si livrării produselor din instalație.

WMS au fost disponibile de la apariția sistemelor informatice și au fost acceptate ca o opțiune simplă de evidență a locațiiilor de depozitare. Astazi sistemele WMS pot fi independente sau parte a unui Enterprise Resource Planning (ERP) și pot include tehnologii complexe, cum ar fi Radio Frequency Identification (RFID) și sisteme de recunoaștere a vocii.

Cu toate acestea, principiul de bază al sistemului de depozit a rămas același, de a furniza informații care să permită un control eficient al circulației materialelor în cadrul depozitului, utilizând o combinație de elemente de localizare (cantitate, unitate de măsură), precum și informații pentru determinarea locului și succesiunea în care se vor efectua operațiunile de stocare.

Punerea în aplicare a unui WMS este adesea complexă. Planificare este esențială pentru succesul oricărui implementări WMS. Proiectul necesită resurse din depozit, pentru colectarea de date privind depozitul, date fizice despre materiale, stocuri, precum și definirea strategiilor necesare pentru a opera depozitul. Există o provocare în plus adăgată de implementarea sistemului în timp ce funcționează depozitul. Un factor major al tuturor proiectelor este primirea și livrarea în continuare produselor în timp ce un WMS este în curs de implementare.

Cu un sistem WMS se pot evita situații neplacute care pot să apară în managementul depozitelor și care sunt mari consumatoare de resurse umane, financiare și de timp, cum ar fi:

pierderea timpului cu procesarea comenzilor venite de la clienți și trimiterea acestora la depozit

pickingul produselor durează foarte mult, datorită dimensiunii mari a depozitului sau varietatea mare a produselor disponibile

greșelile de picking a angajaților care efectuează această operație și gresesc comenzile, punând alte produse, sau produse cu alte caracteristici decat cele comandate de client

retururile clienților sunt greu de gestionat

urmărirea trasabilității mărfurilor nu este asigurată sau se asigură cu dificultate

identificarea comenzillor clienților este greoaie sau chiar imposibilă de cei care se ocupă cu livrarea

nu exista posibilitatea eficientă de inregistrare a diferențelor dintre marfa comandată și marfa recepționată

clientii sunt nemulțumiți de termenele prea mari de livrare și de multe ori pot renunța la serviciile firmei

Avantajele folosirii unui sistem WMS ar fi:

optimizarea așezării mărfurilor în depozit; Sistemul WMS poate face sugestii cu privire la depozitarea mărfurilor, acesta calculând în funcție datelor de intrare care ar fi modalitatea optimă de așezare, sau se poate face pe baza, preferinței persoanei care se ocupă de recepționarea mărfii. Pe langa sugestiile de depozitare și așezare, sistemul mai poate indica operatorilor din depozit și localizarea produselor din spatiile de depozitare contribuind astfel la creșterea vitezei de rotație a stocurilor prin descărcarea acestora conform strategiei de stocare stabilită pentru fiecare produs în parte conform regulilor FIFO, FEFO etc.

cunoasterea nivelului stocurilor; Tehnologiile RFID (Radio Frequency Identification), AIDC (Auto ID Data Capture), codurile de bare și altele, permit etichetarea mărfurilor din momentul recepției la depozit. Ulterior, prin simpla scanare a etichetei, operatorii depozitului pot afla în orice moment stocul real din depozit. Cu ajutorul WMS se mai pot realiza inventare totale sau partiale în mod automat și sistemul poate fi interogat in timp real aflând diferite date despre stoc, în funcție de atributele logistice inteligente de interogare, ca stoc pe lot, stoc pe dată de expirare, stoc pe culoare, stoc pe dimensiune, sau stoc pe locație.

procesarea corectă și rapidă a comenzilor; Comenzile sunt preluate automat din sistem de la sediul central. Rezervarea stocului se realizează automat simultan cu transferul comenzilor. La picking și la colectarea mărfurilor comandate se folosesc terminale mobile conectate la WMS sau liste de picking. Aceste liste pot fi generate pentru fiecare comandă în parte sau pe destinatie, pe camion sau pe rută.

crește productivitatea angajaților; Sistemele WMS automatizează procesele din depozit folosind echipamente și tehnologii mobile, permițând transferul de date în timp real. Datorita interfeței extrem de intuitive, sunt ușor de folosit de către utilizatori.

Capitolul 3

Aspecte vizând ambalarea, transportul și

depozitarea mărfurilor alimentare

În domeniul producerii și comercializării mărfurilor alimentare are loc, la scară mondială, o perioadă de efervescență explozivă, îndeosebi în ceea ce priveste evoluția sortimentației și calității produselor alimentare, în strânsă interdependență cu evoluția pretențiilor consumatorilor – tot mai bine informați și ca urmare, mai conștienți de mportanța cunoașterii cât mai amănunțite a alimentelor consumate (Pop, 2011).

După J. Tremolieres, pentru ca un produs să fie considerat aliment (produs alimentar) trebuie să îndeplinească trei condiții:

– să conțină substanțe nutritive (proteine, glucide, lipide);

– să satisfacă apetitul;

– să fie acceptat ca aliment într-o anumita societate/comunitate.

Produsul alimentar, ca rezultat al muncii umane, dobândește caracterul de marfă în momentul intrării în circuitul comercial. Calitatea produselor alimentare este o noțiune deosebit de complexă; este tot mai evidentă tendința de abordare a calității și a trasabilității produselor alimentare perisabile prin prisma siguranței consumatorului, devenită element concurențial descalificant pentru piața acestor produse. Consumatorul este cel mai important element în derularea activităților economice a căror esență constă tocmai în satisfacerea într-o măsura cât mai mare a necesităților, dorințelor, preferințelor și exigențelor sale. Economia româneasca este deja expusă provocărilor și restricțiilor sistemului concurențial al Uniunii Europene; ca urmare, este absolut necesară cunoașterea și respectarea cerințelor legislației naționale și europene în domeniul producerii și comercializării produselor alimentare (Pop, 2011).

De aceea capătă o semnificație tot mai importantă ambalarea, transportul și depozitarea mărfurilor alimentare, precum și asigurarea trasabilității produselor alimentare perisabile.

3.1. Perisabilitatea produselor alimentare

În zilele noastre de siguranța alimentară este interesat întregul lanț alimentar de la fermele de producție până la consumatorul final. În acest sens legislația cunoaște o dinamică ridicată, legi și acte normative prin care se caută permanent eficientizarea măsurilor prin care se asigură și se garantează siguranța în consum a tuturor categoriilor de alimente.

Având în vedere că toate produsele alimentare îsi modifica în timp caracteristicile inițiale, perisabilitatea se referă la capacitatea produselor alimentare de a-și păstra în timp caracteristicile calitative și cantitative inițiale și rezistența lor la manipulare și transport.

Perisabilitățile sunt reduceri cantitative (în greutate sau volum), care se produc în timpul păstrării produselor alimentare în spații fixe (depozite, magazine etc.) sau mobile (mijloace de transport), din cauza acțiunii unor factori externi sau interni care modifică valoarea anumitor proprietăți ale produselor. Deoarece aceste pierderi apar și în condițiile respectării regulilor de manipulare, transport, depozitare și comercializare, mai sunt denumite si pierderi naturale (Pop, 2011).

Principalele cauze obiective care determină perisabilitatea produselor și care au la bază unele proprietăți specifice ale acestora, sunt:

respirația (la fructe si legume proaspete, cereale etc.);

evaporarea (la carne, preparate din carne, brânzeturi, săpunuri etc.);

volatilizarea (ex: la băuturi alcoolice);

fragmentarea (la brânzeturi, făinoase, legume și fructe deshidratate, paste făinoase etc.);

difuziunea apei sau a grăsimilor prin ambalaj (brânzeturi, grăsimi, halva etc.);

mucegăirea (fructe, legume etc);

debitarea la operațiile de vânzare (brânzeturi, salamuri, etc.);

aglomerarea (ex: lapte praf);

spargerea și scurgerea (produse lichide ambalate în recipiente de sticlă, ouă etc.)

impregnarea (îmbibarea) unor tipuri de ambalaje (ex: saci textili) cu produse aflate în stare pulverulentă (faină, gris, zahăr etc.).

În afara cauzelor obiective prezentate, perisabilitatea este determinată și de unele cauze subiective, dintre care menționam:

dotarea tehnică a spațiilor de păstrare mobile și fixe cu mijloace adecvate și cu aparatura necesară pentru dirijarea parametrilor atmosferici, în vederea realizării unui regim optim de păstrare;

nivelul de calificare a lucrătorilor din verigile circulației tehnice a mărfurilor;

sistemul de ambalare și natura materialelor de ambalaj utilizate;

felul și frecvența operațiilor de sortare, debitare, preambalare;

durata de păstrare.

Cuantumul pierderilor naturale se stabilește pe baza experimentală sub forma de norme sau cote procentuale diferențiate pe grupe de produse și verigi comerciale. Deoarece perisabilitățile nu au valori constante, nivelul lor se revizuiește periodic în funcție de mărimea factorilor de influență menționați (Pop, 2011).

În economia modernă există o strictă delimitare între producător, procesator și comerciant. Pe parcursul producției și desfacerii de alimentelor apare un lanț alimentar format din mai multe verigi între care se realizează circulația produselor. Astfel lanțul alimentar cunoaște o alungire permanentă, cu atât mai mult cu cât produsul are un grad mai mare de prelucrare sau provine din regiuni geografice mai îndepărtate. În aceste condiții calificativul de „proaspăt” care definește o latură a calității oricărui aliment devine o noțiune destul de greu de definit corect deoarece cu cât lanțul alimentar este mai lung perioada de timp între producerea și consumul unui aliment este mai mare, cu implicații majore asupra calității acestuia. Astfel, este știut că după recoltarea sau fabricarea oricărui aliment el intră în relație cu mediul, factorii de mediu acționând în sens entropic asupra sa, respectiv determinând transformarea diferitelor componente. Factorii de mediu având o mare diversitate (factori fizici, chimici, biologici) și transformările determinate alimentului sunt multiple. De cele mai multe ori ele sunt orientate în sensul dezorganizării structurii și compoziției specifice, deci au drept consecință o depreciere a calității alimentului. Totalitatea transformărilor este în general cunoscută sub numele generic de alterare. Prin alterare se depreciază calitatea igienică, inocuitatea, calitatea senzorială și estetică a alimentului. Un aliment alterat devine impropriu consumului. Mai mult el este un factor de risc pentru sănătatea umană, deci pentru siguranța consumatorului (Nicolescu, 2006).

În același timp pe piața produselor alimentare se observă orientarea consumatorilor spre produse proaspete, prospețimea fiind una din calitățile cele mai reclamate de consumatori.

Pentru asigurarea prospețimii alimentelor pentru satisfacerea cerințelor consumatorilor, dar mai ales pentru a asigura siguranța alimentelor oferite pentru consum, la lanțurile alimentare foarte lungi, se impun luarea unor măsuri specifice de păstrare a alimentelor. Păstrarea alimentelor se realizează sub formă de materie primă, de subprodus sau de produs finit. Alimentele se păstrează la fiecare verigă a lanțului alimentar atât înainte de producere/prelucrare, cât și după încheierea acesteia. Păstrarea se realizează la toate verigile implicate în lanțul alimentar și devine un punct criticîn cadrul fiecărei verigi a lanțului alimentar.

3.2. Particularități privind transportul și depozitarea

La transportul, păstrarea și depozitarea mărfurilor alimentare perisabile se realizeaza în spatii special amenajate – depozite – care la rândul lor pot fi mobile (mijloace de transport) sau fixe. Păstrarea este considerata temporara (cca. 2-20 zile) sau de lunga durată, când se depașește această perioadă. Produsele fiind sensibile la modificările de microclimat din timpul păstrării, există posibilitatea deprecierii calitative a mărfurilor.

Condițiile și mijloacele de transport sunt stabilite în concordanță cu modul de ambalare, cu caracteristicile produselor, cu destinația și durata transportului, astfel încât să fie evitate trepidațiile, contactul direct cu factorii atmosferici, să se asigure o poziție cât mai corectă a produselor în mijloacele de transport etc. Pentru transportul produselor alimentare se impun condiții igienice care constau în (Pop, 2011):

folosirea unor mijloace de transport specifice produsului (pentru lapte, carne, pâine etc);

asigurarea curățeniei încăperilor de depozitare ale mijlocului auto prin spălare și dezinfectare;

încărcarea și descărcarea mijloacelor de transport să fie efectuată de personal echipat cu haine de protecție și instruit corespunzător pentru evitarea contaminării mărfurilor.

Deseori produsele alimentare sunt contaminate în timpul manipularii de către lucratori din producție sau comerț. De aceea trebuie respectat cu maximă stictețe igiena mâinilor, lipsa leziunilor cutanate, igiena echipamentului de protecție și verificarea stării de sănătate a lucratorilor.

Depozitarea reprezintă toate activitățile tehnice și organizatorice legate de amplasarea mărfurilor într-un spațiu fix sau mobil. Din punct de vedere tehnic, aceste activități presupun: stivuirea, ordonarea mărfurilor după anumite reguli de vecinătate etc.; din punct de vedere organizatoric: zonarea interioară a mărfurilor, ordinea intrării/ieșirii mărfurilor, accesul la mărfuri, evidența intrării/iesirii mărfurilor, caracteristicile depozitelor.

Principalul rol al depozitării este concentrarea mărfurilor în cantități mari în vederea dirijării lor către consumatori. În raport cu acest rol pe care îl au în circulația mărfurilor, depozitele pot avea următoarele funcții (Pop, 2011):

concentrarea în stocuri a produselor colectate în scopul sortării, prelucrării primare și pregătirii pentru expediție în cantități relativ mari sau în scopul repartizării continue a cotelor programate în cantități relativ reduse;

asigurarea condițiilor de menținere a integrității produselor și uneori de îmbunătățire a însușirilor lor calitative;

livrarea și expedierea mărfurilor către cumpărător.

Depozitele pot fi clasificate după mai multe criterii (Ringheanu, 2012):

După caracterul operațiilor:

de achiziție (depozite în care se primesc mărfuri pentru completarea sortimentului commercial);

de repartiție (are loc divizarea loturilor de mărfuri pentru transmiterea către magazine);

de transbordare (depozite în care se primesc mărfuri care ulterior vor fi transferate)

de păstrare care la rândul lor pot fi:

după durata de păstrare (pentru păstrarea sezonieră și pentru păstrarea de lungă durata)

după construcție (obișnuite și speciale – silozuri, frigorifice)

După produsele depozitate:

specializate;

combinate;

universale;

După natura constructivă sunt depozite:

deschise (platforme neacoperite, depozite pentru materiale pentru construcții)

semideschise (platforme acoperite, șoproane pentru legume-fructe)

închise (construcții speciale cu unul sau mai multe niveluri)

După gradul de dotare:

neutilate (simple)

utilate:

cu ventilație mecanică;

frigorifice;

cu atmosferă controlată;

mixtă (frigorific + ventilatie mecanica).

Factorii de mediu ai spațiilor de depozitare

În timpul depozitării, produsele pot suferi modificări esențiale și de cele mai multe ori nedorite. Majoritatea produselor alimentare se caracterizează printr-o stabilitate relativă, influențată de factorii interni (structurali) și de cei externi, care le pot modifica proprietățile de bază a alimentelor, prin degradare, alterare, contaminare chimică sau microbacteriologică, impurificare cu substanțe străine etc. Nu se depozitează împreună mărfuri alimentare și mărfuri industriale, se depozitează împreună produse care emană mirosuri puternice care se împregna în alte mărfuri.

Produsele se păstrează o perioadă determinată, în cadrul termenului de valabilitate. Pe parcursul depozitării periodic trebiue controlat microclimatul locului de depozitare și celelalte condiții de păstrare a produselor alimentare. Asigurarea echilibrului între factorii interni (structura, compoziția chimică a produselor, proprietățile fizice, chimice etc.) și externi (factori mecanici ca solicitări în timpul transportului sau în timpul manipulării, comprimarea stivelor; factori fizico – chimici ca temperatura, umiditatea, lumina solară, compoziția și circulația aerului; factori biologici ca prezența microorganismelor, bacteriilor, rozătoarelor, insectelor) constituie regimul optim de păstrare a produselor alimentare. Este important luarea in calcul și a altor factori care privesc regimul de depozitare (igiena din depozit, existența mirosurilor străine, respectarea distanțelor admise a produselor, calitatea ambalajului declanșator sau nu de interactiuni cu produsul etc.).

Variațiile acestor factori fizici, chimici sau biochimici pot produce modificări calitative majore ale produselor depozitate. Din acest motiv este obligatoriu respectarea standardelor, pentru fiecare tip de produs, și cunoasterea caracteristicile produselor depozitate și implicațiile factorilor externi asupra calității și integrității produselor. Spațiile de depozitare trebuie să asigure microclimatul pentru păstrarea corespunzatoare a mărfurilor. Microclimatul depozitului poate influența proprietățile mărfurilor în diferite proporții, prin puritatea aerului, concentrația particulelor de praf și de gaze toxice, temperatură, umiditate, prezența microorganismelor care. Un microclimat fluctuant (acțiunii fluctuante a parametrilor aerului din depozit) cauzează cele mai importante modificări în proprietățile mărfurilor depozitate .

Factorii fizici

Influența temperaturii și umidității relative, lumina solară, compoziția și circulația aerului se regăsește la baza modificărilor fizice dar și a tuturor celorlalte tipuri de modificări.

Temperatura: În timpul depozitării mărfurilor se impune asigurarea unui regim optim de temperatură. Oscilațiile temperaturii aerului din depozit influențează negativ echilibrul dintre umiditatea aerului și umiditatea produselor, dar aceste fluctuații la rîndul lor sunt influențate de anotimp și de perioada din timpul zilei. Temperatura trebuie asigurată în funcție de natura produsului depozitat, durata de depozitare, iarna depozitele de alimente sunt încălzite, iar vara sunt ventilate sau răcite prin conditionarea aerului. Gestionarul depozitului trebuie să cunoască condițiile de păstrare din standarde și periodic să compare cu valorile din depozit. Creșterea temperaturii peste limitele admise poate conduce la uscarea produselor depozitate, accelerarea diferitelor reacții chimice, modificarea vâscozității, consistenței, a stării de agregare, crearea condițiilor favorabile dezvoltării microorganismelor, sau se intensifică procesele respiratorii la produsele hemibiotice producând pierderi cantitative și scurtând perioada de păstrare. Scăderea temperaturii sub limita admisă prin standarde poate schimba starea de agregare prin înghețarea/contractarea produselor, reducerea stabilității la unele băuturi alcoolice, punând în pericol chiar integritatea unor mărfuri.

La temperaturi inferioare punctului de rouă (sau temperatură de condens care reprezintă temperatura la care cantitatea de vapori de apă din aer depașește umiditatea absolută), apar picături de apă care umezesc produsele sau ambalajele.

Pentru mentinerea temperaturii din spațiul de depozitare în limite standard este necesară ventilația normală a aerului (diferența dintre temperatura aerului introdus și cel evacuat să nu fie mai mare de 20o C), cu un coeficient de circulatie de 7-8 ori/oră. Temperatra depozilelor se măsoară cu termometre obișnuite de cameră, cu termografe (înregistrând variațiile de temperatură o anumită perioadă de timp), cu termometre protejate metalic (pentru a putea fi introduse în interiorul unor mărfuri) sau cu teletermometre.

Având în vedere că temperatura în combinație cu umiditatea și lumina pot produce pagube semnificative, regimul termic trebuie asigurat și supravegheat în continuu, funcție de proprietățile produselor depozitate.

Umiditatea: Oscilațiile umidității aerului pot, provoca modificări calitative importante ale produselor pe perioada păstrării, mai ales în cazul asocierii cu alți factori (temperatură, lumină etc.) și sunt dependente de temperatura și de presiunea aerului. Creșterea umidității aerului peste limitele admise, înlesnește dezvoltarea microorganismelor, poate conduce la umezirea produselor (higroscopicitatea), unele produse păstrate în depozite cu aer umed degradându-se calitativ (legumele și fructele uscate, biscuiții, laptele praf, sarea etc.). Este necesar menținerea umidității aerului la un nivel care să asigure condiții optime de păstraremai ales în depozitele simple, neîncălzite, unde se depozitează mărfuri higroscopice (ciment, detergenti). Umiditatea ridicată (95 – 100 %) din depozite înlesnește dezvoltarea mucegaiurilor pe ambalaje sau produse. La creșterea temperaturii scade umiditatea relativă a aerului determinând pierderea apei din produse. Pierderea apei la unele produse provoacă vestejirea (legume și fructe proaspete), iar la altele uscarea (pâine etc). Intervalele optime ale temperaturii și umidității relative ale aerului ce trebuie asigurate pe perioada depozitării, sunt recomandate diferențiat prin standarde, în funcție de natura produsului.

Factorii biologici

În condiții favorabile de temperatură și umiditate, se pot dezvolta rapid microorganisme, conducând la degradarea produselor. Dezvoltarea mucegaiurilor este favorizată de lipsa de ventilație din depozite și de temperaturi de 20 – 300 C. Unele spori rezistă chiar și la 0o C sau la temperaturi foarte ridicate. Prezența ciupercilor afectează estetica produselor prin aspect dezagreabil și prin miros neplăcut. Împotriva acțiunii microorganismelor se poate acționa prin mijloace fizice sau chimice (aplicarea de fungicide sau dioxid de sulf), combaterea biologică a insectelor sau prin iradiere (Ringheanu, 2012).

Păstrarea produselor trebuie facută în condiții de igienă ținând cont de criteriul de vecinatate, pentru a nu permite degradarea sau contaminarea acestora.

Modificari calitative în timpul depozitarii

În timpul păstrării și depozitării pot avea loc o serie de modificări ale mărfurilor datorită diferiților factori interni sau externi. Orice modificare a codițiilor recomandate pentru depozitarea produselor poate conduce la modificarea calității acestora, ce trebuie cunoscute în detaliu de către cei care deservesc depozitul.

Modificări fizice

Temperatura, umiditatea și factorii mecanici influențează majoritatea produselor provocând pierderi însemnate. Variațiile de temperatură cauzează schimbări de ordin fizic ca dilatări, modificări de faze, separări de emulsii etc. Scăderea temperaturii sub limita prevazută în standarde duce la modificarea calității produselor prin înghețare, precipitare, modificarea solubilității sau a vâscozității. Creșterea temperaturii peste limita din standarde duce la dilatare, creșterea presiunii vaporilor în recipiente. Materialele plastice, din lemn sau cele metalice sunt influențate de factori mecanici (lovituri, zgârieturi etc.) care produc pierderi însemnate (Ringheanu, 2012).

Modificari chimice

Având în vedere că mărfurile industriale se păstrează perioade lungi în depozite, pot să apară modificări ce schimbă proprietățile produselor, acestea devenind de multe ori, inutilizabile. Temperatura și umiditatea pot influența viteza reacțiilor chimice și pot iniția procese chimice precum oxidarea, condensarea, polimerizarea, coroziunea etc. Aceste modificări sunt generate de o multitudine de factori interni și externi, a căror acțiune combinată se soldează cu diferite efecte în funcție de natura produsului; cel mai adesea, acestea se manifestă prin separarea unor componenți din produs, sau prin formarea unor substanțe cu proprietăți complet diferite de cele specifice produsului de bază. Cresterea temperaturii cu 10o C poate mari cu cca. 10 % viteza de reacție a unor substanțe stând la baza inițierii unor procese ca oxidarea grăsimilor (râncezirea), coroziunea ambalajelor metalice, ceea ce face ca perioada de depozitare să se reducă considerabil. Produsele metalice suferă degradări prin coroziune (Ringheanu, 2012).

Coroziunea este accelerată de factori precum: creșterea umidității relative a aerului la valori de peste 75%, impuritățile de pe suprafața metalului, impuritățile chimice agresive din atmosferă, sărurile etc. În cazul conservelor, coroziunea recipientelor metalice conduce la acumularea de hidrogen, producând bombajul chimic (denumit și bombajul de hidrogen). Hidrogenul acumulat, trece în soluție, imprimând produsului un gust metalic; la aceasta se adauga și un nivel ridicat de fier și staniu în produs, iar pe fața interioară a ambalajului metalic apar pete de coroziune. Sub acțiunea luminii se declanșează reacții fotochimice care conduc la distrugerea unor constituienți valoroși ai produsului. Cele mai frecvente manifestări constau în scăderea conținutului sau chiar distrugerea totală a vitaminelor, râncezirea grasimilor etc. Toate procesele menționate produc modificări calitative ireversibile asupra produselor, facându-le practic improprii consumului (Pop, 2011).

Modificari biochimice

Modificările biochimice sunt cauzate de atacul dăunătorilor sau al microorganismelor și se produc sub acțiunea oxigenului din aer, din produs și a enzimelor existente în produsele alimentare, favorizați de temperatură și umiditate. Efectele acestor modificări pot fi negative (degradarea substanțelor nutritive) sau pozitive (maturația îmbunătățind caracteristicile organoleptice ale produsului).

Pierderile provocate de dăunători sunt apreciabile și constau în distrugerea produselor, dar, mai ales, contaminarea acestora. Produsele de origine organică, naturale (textilele din bumbac, lâna, blănurile, produsele din piele, lemn) sunt atacate de dăunători (insecte, rozătoare și microorganisme), care produc pagube substanțiale. Microorganismele provoacă pagube însemnate, în special în cazul produselor alimentare (fermentație și putrefacție). O modificare specifică atât produselor alimentare cât și a celor nealimentare o constituie mucegăirea. Acest fenomen se întâlnește în cazul produselor din lemn, produsele din piele și tesaturile apretate când, datorita umezelii, acestea se acoperă cu un strat fin de mucegai sub formă de pete rotunde negricioase. Calitatea produselor poate fi influențată în spațiile de depozitare și de alți factori, decât cei amintiți anterior. Compoziția aerului prin componenetele sale oxigen, ozon, bioxid de carbon, particule fine, radiațiile și ventilarea pasivă sau activă a aerului pentru reglarea temperaturii și umidității (Ringheanu, 2012).

Printre cele mai frecvente și importante procese biochimice se evidențiază: respirația, maturația, autoliza și încolțirea.

Respirația este un proces de oxidare din celula vie, specifică produselor în stare hemibiotică (fructe proaspete, legume etc). Ele respiră sub influența enzimelor de respirație, folosind oxigenul din aer în cazul respirției aerobe, sau din diverse substanțe pe care le conțin (hidrați de carbon, acizi etc.) în cazul respirației anaerobe. Ca urmare a procesului de respirație, unele substanțe cum sunt: glucidele, lipidele etc. se descompun oxidativ, rezultând bioxid de carbon, apă, căldură, alcool și alte substanțe care, acumulate în cantități mari duc la moartea țesuturilor. Căldura degajată contribuie la încălzirea produselor care se încing și în scurt timp se alterează.

Respirația aerobă trebuie să se desfășoare cu o intensitate foarte redusă în timpul păstrării produselor alimentare în stare hemibiotică; în caz contrar, se reduce conținutul de oxigen din mediul înconjurător și începe respirația anaerobă cu efecte negative asupra calității produselor. Reglarea respirației aerobe se face cu ajutorul temperaturii și umidității, care trebuie asigurate între limitele standardizate. Creșterea temperaturii sau a umidității relative a aerului intensifică respirația aerobă, determinând mărirea cantității de bioxid de carbon și reducerea celei de oxigen. Raportul bioxid de carbon/oxigen trebuie sa fie egal cu 1 la respirația aerobă și supraunitar în cazul respirației anaerobe.

Maturația este un proces biochimic complex care determină modificări favorabile asupra proprietăților organoleptice (gust, aromă, frăgezime, suculență, pigmentare etc.), structurale și tehnologice ale produselor vegetale după recoltare (cereale, leguminoase, fructe etc.) precum și ale altor produse prelucrate (brânzeturi, carne, salamuri crude, tutun, băuturi alcoolice etc.). Pe lânga îmbunătățirea proprietăților menționate, maturația are ca efect și creșterea gradului de asimilare a produselor de către organismul uman. Procesul de maturație este dirijat diferențiat în funcție de natura produselor prin păstrarea acestora pentru perioade de timp determinate, în anumite condiții de temperatură, umiditate relativă și circulație a aerului.

Autoliza este un proces enzimatic complex, care se desfașoară după moartea organismului, când predomină reacțiile de descompunere a substanțelor. Substanțele proteice sunt hidrolizate sub acțiunea enzimelor proteolitice rezultând albumoze, peptone, polipeptide și aminoacizi. Descompunerea substanțelor complexe în substanțe mai simple, are ca efect o mai bună asimilare a acestora de către organism. Autoliza se manifestă la carne, pește și într-o anumită măsură și la

brânzeturi, prin schimbarea consistenței și gustului.

Acest proces este influențat de temperatura și de prezența bioxidului de carbon și poate fi caracterizat ca o fază avansată a procesului de maturație. Un exemplu în acest sens îl constituie fezandarea cărnii care este un proces incipient de autoliză. Prin fezandare, cărnurile tari (cum sunt cele de vânat) devin fragede și capătă un gust particular plăcut.

Încolțirea este un proces fiziologic care implică unele transformări provocate de un complex enzimatic. Intensitatea acestui proces crește odată cu ridicarea temperaturii și umidității relative a aerului. Încolțirea cartofilor duce la creșterea conținutului acestora în solanină, care este un glucoalcaloid toxic și cu efect hemolitic (Pop, 2011).

Este important menținerea controlului asupra factorilor fizici, chimici sau biologici deorece atingerea unor valori cauzează modificări calitative inacceptabile ale produselor.

3.3. Aspecte vizând ambalarea mărfurilor alimentare

Scopul principal al ambalării mărfurilor alimentare este protecția acestora împotriva diverșilor factori de degradare, și facilitarea operațiunilor de manipulare, transport și depozitare.

Ambalajul este un ansamblu de materiale, destinat protecției calității și integrității produselor și facilitării circulația mărfurilor, fiind un produs finit oarecare, obținut în urma unor eforturi materiale, financiare, organizatorice etc.

În conformitate cu STAS 5845/1-1986, ambalajul este “un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecția temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul menținerii calității și integrității acestora în starea de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării și desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de valabilitate”; iar ambalarea este definită ca fiind “operație, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecția temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind și la înlesnirea acestora pâna la consumare sau pâna la expirarea termenului de valabilitate”.

Clasificarea ambalajelor utilizate pentru produsele alimentare poate fi făcută după mai multe criterii (Budescu, 2001):

după natura materialului din care sunt realizate: ambalaje din hârtie și carton; ambalaje din lemn; ambalaje din metal; ambalaje din materiale plastice; ambalaje din materiale textile; ambalaje din materiale complexe;

după forma de prezentare: lăzi, cutii, pungi, saci, borcane, butelii, flacoane, tuburi, bidoane, butoaie, canistre, caserole;

după domeniul de utilizare: ambalaje de transport terestru, maritim sau aerian; ambalaje de prezentare și desfacere;

dupa modul de circulație: ambalaje refolosibile; ambalaje nerefolosibile;

dupa relația cu mediul ambiant: ambalaje biodegradabile; ambalaje care nu sunt biodegradabile.

Ambalajul, de-a lungul lanțului de aprovizionare/desfacere, trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, grupate în literatura de specialitate în trei funcții majore: conservarea și protecție a calității produselor; manipularea, transportul și depozitarea; și promovare produselor (Pop 2011).

Funcția de conservare și protecție a calității produselor alimentare este cel de asigurarea celor mai bune condiții pentru menținerea valabilității lor. Aceasta funcție vizează în principal:

a. Conservarea produsului prin protecție față de factorii externi, aflați în mediul înconjurător, cum sunt: factorii fizici (umiditatea relativă a aerului, particulele de praf din atmosferă, lumina, temperatura etc.), factorii chimici și fizico-chimici (aer, apă, oxigen, CO2 etc.), factorii biologici (microorganisme, insecte etc.). Din punct de vedere fizic, ambalajul trebuie să protejeze produsul de șocurile mecanice care l-ar putea deforma, comprima, tasa, să acționeze ca o barieră, stopând sau diminuând la limite normale pătrunderea luminii, a temperaturii sau a altor agenți fizici care ar putea deteriora însușirile calitative ale produselor. Din punct de vedere chimic și fizico-chimic este foarte important ca produsul să nu intre în contact cu substanțe chimice agresive prin vapori, gaze produse de substanțele volatile (hidrocarburi, fum, parfumuri etc). Aici rolul de barieră vizează și transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita pierderea aromelor specifice produsului, deshidratarea acestuia, pierderea gazelor introduse în ambalaj în scopul conservării produselor etc.

Protecția biologică vizează menținerea calității igienice și microbiologice a produselor alimentare. În acest scop, ambalajele trebuie să împiedice atât pătrunderea microorganismelor existente în atmosferă sau care pot fi preluate la contactul cu anumite suprafețe, persoane etc., cât și crearea condițiilor favorabile apariției și dezvoltării germenilor patogeni (Pop 2011).

b. Păstrarea intactă a calității și cantității produselor alimentare ambalate. Unele componente din structura produselor pot intra în reacții chimice nedorite cu diferite substanțe din compoziția ambalajelor. De aceea, alegerea materialelor din care sunt confecționate ambalajele aflate în contact direct cu produsul în cazul produselor alimentare prezintă o importanță deosebită. Ea trebuie să țină cont de tipul produsului (starea de agregare, coeziune etc.), de chimismul propriu (se aleg materiale inerte chimic față de produs și mediu) și de tehnologia de conservare aplicată înainte sau după ambalare (pasteurizare, sterilizare, congelare).

Legislația europeană și națională conține prevederi concrete referitoare la proprietățile ambalajelor care vin în contact cu alimentele. Materialele din care sunt confecționate acestea trebuie să fie stabile din punct de vedere fizico-chimic, nepermițând eliberarea unor molecule care pot trece în produs. Transferul nedorit de substanțe din ambalaj în conținutul produsului se poate produce atunci când ramân molecule libere din masa materialului de ambalaj. De asemenea, ambalajul nu trebuie să influențeze caracteristicile organoleptice ale produsului alimentar. Tot în scopul evitării formării substanțelor nedorite, aplicarea desenelor pe ambalaje se face pe partea care nu intra în contact cu produsele. Normativele în vigoare interzic folosirea pentru ambalaje a hârtiei provenite din deșeuri; din categoria maselor plastice sunt acceptate policlorura de vinil (PVC) și polistirenul, iar ambalajele metalice trebuie vernisate (tratate cu o soluție formată din rășini naturale sau artificiale, și dintr-un solvent, care, aplicată pe obiecte, formează un strat neted și lucios cu rol protector) pentru a evita coroziunea. Ambalajul trebuie să protejeze produsul și împotriva pierderilor cantitative produse prin evaporare, pulverizare, frecare etc (Pop, 2011).

Funcția de transport – manipulare – stocare: are ca scop facilitarea transportului, manipulării, stocării si distribuției produselor. În timpul manipulării, sistemul bicomponent produs-ambalaj este supus unui număr mare de operații care contribuie substanțial la creșterea cheltuielilor, motiv perntru care s-a impus raționalizarea operațiunilor din circuitul tehnic al mărfurilor. Ambalajul trebuie să permită adaptarea introducerii produselor la viteza mașinilor și a benzilor de lucru precum și deplasarea în diverse planuri, întoarceri etc., fără răsturnări sau stopări pe benzi de lucru sau utilaje. De asemenea, proiectarea ambalajelor trebuie să aibă în vedere facilitarea accesului la produs, simplificarea controlului, inventarului, recepției, ștampilării, marcării etc. precum și stocarea în diverse sisteme fără răsturnări. Ambalajul influențează în mod substanțial cheltuielile de transport, prin formă, greutate și volum propriu (mai mult sau mai puțin corelat cu volumul produsului). Forma și mărimea ambalajelor utilizate pentru transport și depozitare trebuie să permită stivuirea ușoară a acestora în depozite precum și manevrarea lor cu mecanisme speciale; pe perioada depozitării ambalajele trebuie să protejeze produsele prin preluarea presiunii rezultate în urma operației de stivuire. Ambalajul de depozitare trebuie să prezinte pe suprafața sa semne avertizoare și înscrisuri referitoare la condițiile de depozitare, indicațiile de stivuire și eventualele precauții de manipulare.

Funcția de promovare a produselor alimentare: Ambalarea a devenit un instrument de marketing foarte eficient. Ambalajul modern nu se mai limitează doar la protejarea produsului, ci constituie un mijloc de comunicare între produs și client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru comercializarea produselor proprii. Pentru a îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul trebuie să asigure o informare cât mai completă asupra produsului respectiv, contribuind la creșterea sentimentului de încredere în calitatea oferită de producător. Un ambalaj estetic și care este purtatorul unor informații utile despre produs (caracteristici, mod de utilizare, termen de valabilitate etc.) atrage atenția cumpărătorilor și favorizează luarea deciziei de cumpărare. În condițiile comercializării prin autoservire, ambalajul individual (de prezentare), specific celor mai multe produse alimentare, este expus pe rafturi și gondole preluând arta vânzatorului (“vânzator mut”) și acționând ca factor psihologic asupra cumpărătorilor potențiali prin stimularea vânzărilor către aceștia. Ambalajul contribuie la formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-un suport al publicității la locul de vânzare. Există destul de multe persoane, care, atunci când achiziționează un produs au în vedere și posibila reutilizare a ambalajului, deci un dublu beneficiu pentru aceeasi suma de bani (Pop, 2011).

Ambalarea și păstrarea legumelor și fructelor proaspete: Ambalarea și păstrarea legumelor/ fructelor proaspete protejează produsele împotriva factorilor de degradare, și înlesnește operațiunile de manipulare, transport și depozitare. Tipul și mărimea ambalajelor utilizate sunt în concordanță cu rezistența structurotexturală și gradul de perisabilitate al legumelor și fructelor proaspete. Ambalajele utilizate preponderent sunt reprezentate de containere, lăzi, lădițe, coșuri, pungi, sacoșe, cutii etc. confecționate din lemn, carton, hârtie, mase plastice. Durata și condițiile de păstrare a legumelor și fructelor depind de rezistența acestora la păstrare, particularitățile compoziției chimice, rezistența structuro-texturală etc. Trebuie avut în vedere faptul că, după recoltare aceste produse își continuă procesele metabolice sub acțiunea enzimelor proprii, ceea ce presupune dirijarea atentă a factorilor de microclimat (temperatură, umiditate relativă a aerului, lumina) în mediile de păstrare. În general, temperatura optimă de păstrare este de 4oC. Scăderea temperaturii sub 0oC declanșează înghețarea produselor, iar temperatura ridicată favorizează intensificarea proceselor metabolice și degradarea fructelor și a legumelor. Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de 80-85% (sau chiar mai mult la începutul perioadei de depozitare). Pe perioada păstrării se efectuează verificări periodice pentru sortarea și eliminarea exemplarelor bolnave sau în curs de alterare.

Ambalarea, transportul și păstrarea grăsimilor alimentare: Uleiurile comestibile se ambalează în recipiente de sticlă sau plastic de capacități reduse (0,5, 1 sau 5 litri) sau în ambalaje mari de transport (butoaie metalice, cisterne). Ambalajele de transport trebuie să fie în stare bună, curate, uscate, fără miros străin. Transportul grăsimilor solide se face în vehicule izoterme, curate, uscate, fără miros străin la temperatura de 4-10oC. Pentru o durată a transportului mai mare de 6 ore se folosesc vehicule frigorifice. Păstrarea grăsimilor se face în încăperi curate, uscate, dezinfectate, întunecoase, aerisite, la temperatura de 4-10oC și o umiditate relativă a aerului de 60-90%. Alături de grăsimi nu se depozitează produse cu miros particular (pește, condimente etc.). La recepție și pe parcursul depozitării este foarte important să se admită numai produsele încadrate în termenul de valabilitate.

Ambalarea, conservarea și păstrarea ouălor: Ambalarea ouălor proaspete se face în cofraje (câte 30 bucați/cofrag), așezate în poziție verticală cu vârful în jos, pentru evitarea fixării gălbenușului pe coajă în urma slăbirii sau ruperii salazelor. Ouăle foarte proaspete se livrează numai preambalate în cutii de carton tip cofraj, în numar de 6-12 bucăți. Ambalajele trebuie să fie în perfectă stare, curate, uscate, fără miros de mucegai sau alt miros străin; de asemenea, ele trebuie să conțina ouă din aceeași categorie de prospețime și greutate. Conservarea ouălor întregi se poate face prin refrigerare (în cea mai mare parte) sau în apă de var. Conservarea prin refrigerare se face la temperatura constanta, de ±2oC și la o umiditate relativă a aerului ridicată (85-88%), pentru evitarea deshidratării. Refrigerarea asigură conservarea ouălor pentru o perioadă de circa 6 luni; după 4 luni de conservare prin refrigerare se constată un slab miros de vechi. Conservarea în apă de var se practică din ce în ce mai rar și numai în unitățile unde nu există baza materială frigorifică. Ouăle se introduc în soluții de hidroxid de calciu (apă de var). Bioxidul de carbon rezultat din procesele respiratorii astupă porii oului și oprește schimbul de gaze cu mediul înconjurator. Conservarea ouălor este asigurată și prin efectul bactericid al soluției de hidroxid de calciu în care acestea sunt introduse. Conservarea conținutului ouălor se face prin congelare și deshidratare. Prin aceste metode se conservă melanjul (amestecul albusului cu gălbenușul), albușul sau gălbenușul. Marii consumatori de ouă (producătorii produselor de patiserie industrială, de paste făinoase sau concentrate alimentare) preferă produsele conservate, deshidratate sau congelate datorită avantajelor oferite la utilizare. Congelarea ouălor se face la temperaturi de circa -15oC, în recipiente metalice. Se recomandă ca produsele congelate să se consume după prelucarea termică. Deshidratarea albușului, gălbenușului sau a melanjului de ouă se face prin atomizare sau prin liofilizare. Produsele din ouă deshidratate (ex: praful de ouă) au un conținut redus de apă (maxim 9%) și se prezintă sub formă de pulberi, fără aglomerări stabile. Termenul de valabilitate variază între 6 și 18 luni în funcție de modul și procedeul de ambalare, în condiții de temperatură răcoaroasă și de umiditate relativă a aerului redusă. Păstrarea ouălor se face în spații curate, răcoroase, cu temperatura cuprinsă între 0 si 14oC și cu o umiditate relativă a aerului de 70-80%, fără dăunători sau cu miros străin, ferite de razele solare și de mărfuri al căror miros poate fi transmis (Pop, 2011).

Materiale utilizate pentru confecționarea ambalajelor destinate produselor alimentare

Competitivitatea materialelor destinate confecționării ambalajelor este analizată în raport cu funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească ambalajele și a ponderii costului acestora față de costul produsului ambalat.

Materialele celulozice dețin o ponderea cea mai importantă de cca 40% din totalul pieței ambalajelor. Principalii consumatori ai acestor ambalaje sunt industria alimentară și agricultura. Hârtia și cartonul suportă bine diversele tratamente fizico-chimice, și poate fi combinat ușor cu alte materiale. De exemplu:

– hârtie pentru ambalaje netratată (inferioară, obisnuită sau superioară), hârtie tratată (cerată, metalizată, acoperită cu diverși polimeri etc.) sau hârtie specială (creponată, anticorosivă etc.).

– la cartonul ondulat simplu hârtia se tratează cu un amestec de polietilenă, clorură de vinil, ceară (carton tip Pevimax Well), pentru asigurarea rezistenței la umezeală și grăsimi;

– cașerând cartonul pe o parte cu hârtie, iar pe verso cu folie de aluminiu se obine un carton cu rezistență sporită la lovire, fisurare, umezeală (carton de tip Alco-papertex), și o bună pretabilitate pentru prelucrare (tăiere, ștanțare, perforare etc.);

– cartonul cașerat cu folie de polietilenă și cu folie de aluminiu se utilizează la ambalarea de produse alimentare lichide ce necesită închidere ermetică și sterilizare la temperturi înalte (de exemplu sistemul Tetra-Pak);

Materialele plastice au avut ascensiune rapidă pe piața ambalajelor, câstigând teren, ca pondere, preluând locul ambalajelor tradiționale. Marea diversitate și proprietățile deosebite a ambalajelor din materiale plastice ca: greutate redusă, rigiditate sau suplețe, transparență sau opacitate, forme foarte diferite, posibilitatea reutilizării sau reciclării naturale sau artificiale, proprietăți igienico-sanitare corespunzătoare fac din acestea să fie în topul preferințelor ca materiale de ambalat.

Materialul plastic este un produs sintetic organic, anorganic sau mixt, care se modelează ușor, la cald sau rece, cu sau fără presiune; în compoziția sa intră compusi macromoleculari din polimerizare, policondensare sau alte procedee similare.

Polietilena: are răspândirea cea mai largă datorită prețului scăzut. Acesta poate fi:

polietilenă de înaltă presiune, ce se utilizează la producerea pungilor, foliilor, a sacilor și a altor ambalaje suple, rigide sau semirigide, cum ar fi pahare, capace, dopuri etc.

polietilenă de medie presiune, este utilizat mai ales la ambalarea dulciurilor;

polietilenă de joasă presiune, are rezistență mecanică ridicată la străpungere și sfâsiere și permeabilitate redusă fiind utilizat la confecționarea lăzilor, a recipienților având capacitatea de până la 350 – 400 kg, a navetelor, a foliilor foarte subțiri (8-11 μ) etc.

polietilenă expandată, este folosit la ambalare ca material de umplere, pentru a asigura la protecție împotriva lovitorilor și a altor șocuri mecanice.

Policlorura de vinil (Polyvinylchloride – PVC): se folosește în formă moale sau dură în industria alimentară în principal sub forma de foliilor sau a buteliilor.

Polistirenul (PS): este un material netoxic și insolubil, cel mai frecvent se utilizează la ambalarea de produse alimentare proaspete (iaurt, brânză, smântână etc.), de produse congelate, la preambalarea legumelor și fructelor. Polistirenul expandat înconjoară și “îmbracă” produsul ambalat protejatând și creând în jurul său un strat ușor flexibil și antișoc; are proprietăți bune de fono și termoizolare, fiind utilizat la frigidere și la camerele frigorifice.

Polipropilena (PP): se confecționează diferite tipuri de recipienți alimentari pentru dulciuri, pentru lăzi de transport a produselor de panificație calde, a legumelor și fructelor, a peștelui congelat, la confecționarea lăzilor cu pereți despărțitori pentru transportul diferitelor butelii, lapte, băuturi răcoritoare, sau de băuturi spirtoase ca berea, vinul etc.

Proprietățile principalele ale polipropilenei, care o recomandă pentru confecționarea ambalajelor sunt: rezistență chimică la grăsimi, uleiuri, acizi și baze, o bună sudabilitate fiind un foarte bun izolator termic cu conductibilitatea termică mică, impermeabilitate bună la mirosuri, are rezistență mică la acțiunea UV și la intemperii.

Polietilentereftalatul (PET): este cunoscut și sub numele de poliester termoplastic, poate să existe în stare înalt cristalină sau amorfă, și se utilizează la confecționarea ”flacoanelor” cu strat de acoperire din latex, acesta împiedicând pătrunderea oxigenului în băuturi precum și evacuarea bioxidului de carbon, prelungind astfel termenul de valabilitate aproduselor ambalate. Ambalajele PET se folosesc pe scară largă la îmbutelierea apei minerale, a uleiului, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, a oțetului etc.

Materialele plastice compozite (complexe): sunt obținute prin asamblarea mai multor tipuri de materiale (tot de natură plastică, sau și de altă natură). Materialele compozite au caracteristici superioare (rezultate din cumularea proprietăților materialelor componente) fiind capabile să răspundă unor nevoi specifice precum ambalarea în vid, ambalarea în gaz inert, ambalarea produselor supracongelate etc.; sunt utilizate frecvent la ambalarea bauturilor alimentare.

Costul ambalajelor din materiale plastice ramâne înca destul de ridicat datorită materiei prime (petrolul și derivatele sale) utilizate la confecționarea lor. Astfel, în cazul unor produse precum margarina, lactatele, mustarul etc., ambalajul reprezinta 20% din costul de producție, putând ajunge însă și la 70% în cazul apei minerale (Pop, 2011).

Materialele metalice se utilizează pe scară largă în țările puternic industrializate, confecționarea de ambalaje pentru industriei alimentară ocupând un loc important. Materialele utilizate pentru confecționarea de ambalaje sunt: aluminiul, oțelul și materiale combinate (carton, material plastic și metal).

La alegerea materialului metalic pentru confecționarea de ambalajelor trebuie avute în vedere:

metoda folosită la umplerea ambalajului (sub presiune, la rece, la cald), timpul și temperatura de sterilizare;

caracteristicile fizice și chimice a produsului alimentar ce urmează a fi ambalat, în mod special valoarea pH-ului (unele produse acide pot reacționa chimic la contactul cu anumite metale, lucru nedorit la ambalarea produselor alimentare);

posibilitatea efectuării unor tratamente termice speciale;

Garanția menținerii calității a produselor alimentare, conferită prin procedeele de conservare, depind de anumite proprietăți ale ambalajului ca: impermeabilitatea la oxigen și la vaporii de apă, etanșeitatea, posibilitatea funcționării ca barieră pentru prevenirea pătrunderii microorganismelor. Cutiile metalice se supun la tratamente moderne pentru prevenirea incidentelor ca: evitarea “gustului metalic” reclamat de consumatori care se datorează dizolvării metalelor în produs, reacții chimice între produsul alimentar și metal, decolorarea produsului alimentar ambalat etc.

Aluminiul este un material cu proprietăți deosebit de avantajoase pentru industria ambalării: are greutate mică, este netoxic, nu absoarbe lichidele sau grăsimile, asigură impermeabilitate perfectă, nu favorizează dezvoltarea bacteriilor, are o mare rezistență termică (produsele ambalate putând fi sterilizate), este maleabil, opac și se poate ataca doar de soluții acide sau bazice foarte puternice. Caracteristicile enumerate îl recomandă ca un material excelent care se poate utiliza singur sau în combinație cu alte materiale la confecționarea ambalajelor pentru indusria alimentară. Totuși ambalajele din aluminiu dețin o pondere redusă din totalul materialelor de ambalat, datorita costului său ridicat (Pop, 2011).

Lemnul datorită bunei sale rezistențe la solicitările mecanice și la uzură este materialul cel mai vechi utilizat pentru confecționarea ambalajelor. În zilele noastre din cauza reducerii a cantității masei lemnoase exploatate la nivel mondial, ponderea utilizării sale în industria ambalajelor îndeosebi a ambalajelor pentru industria alimentară a scăzut considerabil, fiind substituit cu cu cartonul ondulat și materiale plastice. Exceptând aspectele de ordin economic, substituirea lemnului are și alte cauze: În funcție de anumiți factori (parametrii de mediu, vitezele de sorbție și desorbție, umiditatea proprie, puterea calorică a produselor ambalate, existența unor orificii sau pori de ventilație etc.) în structura lemnului se pot forma microclimate favorabile circulației insectelor sau dezvoltării microorganismelor.

Lemnul având conținut bogat de substanțe anorganice și organice (substanțe tanante, rășini, uleiuri eterice etc.), acestea pot influența caracteristicile organoleptice ale produselor alimentare, motiv pentru care, este utilizat în special la confecționarea ambalajelor mari, de transport (Pop, 2011).

Sticla este dintre cele mai vechi materiale utilizate pentru confecționarea borcanelor și buteliilor pentru ambalarea produselor alimentare păstoase și lichide. Avantajele o recomandă ca fiind material ideal pentru ambalarea produselor alimentare păstoase și lichide astfel:

este un material ușor de spălat, sterilizat, dezinfectat și igienic,;

fiind transparentă, permite vizualizarea produsului de către consumator; sticla se poate colora, dacă produsul ambalat ar necesita protecție împotriva luminii;

este etanș și nu permite pătrunderea gazelor, vaporilor sau a lichidelor;

nu influențează caracteristicile organoleptice ale produselor;

din punct de vedere chimic este inertă, și nu existâ risc de declanșare a reacțiilor chimice la contact cu constituienții produsului ambalat;

materia primă folosita la fabricarea sticlei este suficientă și relativ ieftină.

rezistă bine la presiune ridicată, fiind preferat pentru ambalarea cidrului, sampaniei etc.;

Datorita greutății mari și rezistenței slabe la șocurile mecanice și termice, sticla este concurată puternic de materialele celulozice, plastice și metalice. Cu toate acestea, ultimele realizări ale tehnologiilor de fabricație (sticla ultraușoara, subțire, rezistentă la șocuri termice și incasabilă) deschid noi perspective ale utilizării sale ca material de ambalare (Pop, 2011).

Tehnici și metode moderne de ambalare a produselor alimentare

În economiile moderne, expansiunea industriei ambalajelor este susținută și de facilități moderne de producție care permit punerea în practică cele mai recente descoperiri științifice dinacest domeniu. Datorită înăsprirea reglementărilor privind siguranța alimentară și a concurenței se poate observa orientarea producătorilor de ambalaje se spre tehnologii moderne care permit creșterea productivității muncii, reducerea consumului de materie primă, creșterea duratei de valabilitate a produselor ambalate, reducerea amprentei ecologice a ambalajului, combinarea materialelor pentru creșterea performanțelor ambalajelor, folosirea dispozitivelor electronice utilizate și în logistica mărfurilor alimentare care, se atașează pe ambalaj putând măsuraă parametrii fizici, chimici și de mediu al circuitului produsului ambalat, de la producator la consumatorul final.

Amabalarea în folii contractabilă: Folia contractabilă este o folie de plastic, etirată (operație de întindere, alungire, tragere a fibrelor unui material pentru creșterea rezistenței macromoleculelor și reorientarea lor), folie care prin încălzire revine la poziția inițială. La produsele alimentare, este foarte mult utilizată la ambalarea sub vid în folie contractabilă transparentă și închiderea prin termosudare (ambalarea tip “skin”).

Ambalarea în vid și ambalarea în atmosferă modificată: se folosește mai ales la produsele sensibile la oxidare (de exemplu: carnea și preparatele din carne), care pe parcursul unei păstrări mai îndelungate se pot degrada de cantități foarte mici de oxigen rămase în ambalaj. Amândouă metode servesc aceluiași scop de a elimina oxigenul din produsul ambalat, alegerea uneia dintre ele fiind condiționată de caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat.

La ambalarea în vid cu ajutorul unei instalații speciale se reduce presiunea aerului din ambalaj. Acest procedeu este indicat pentru produsele sensibile la frecare, astfel putând asigura păstrarea integrității lor și este contraindicată produselor sensibile la presiune, care pot fi distruse sau deteriorate.

Ambalarea în sistem Cryovac este varianta îmbunătățită a ambalării în vid. Metoda în sistem Cryovac constă în introducerea produselor de ambalat în pungi de folii din material plastic de tip Cryovac, Pachetele astfel pregătite sunt vidate apoi prin aspirație, sudate și scufundate timp de o secundă, în apă fierbinte (90-95o C). Apa fierbinte determină contractarea foliei cu 50-85%, etanșeizând produsul ambalat.

Sub marca Cryovac se pot identifica sisteme de ambalare în pungi termocontractabile multistrat și sisteme de ambalare în pungi de prezentare în folii termocontractabile performante din poliolefine.

Pungile termocontractibile multistrat au mai multe avantaje, ca: rezistență bună la rupere, abraziune și străpungere; barieră înaltă față de oxigen și alte gaze sau vapori de apă; contractibilitate foarte bună cu menținerea perfectă a transparenței. Sub marca Cryovac are o gamă largă de pungi pungi pentru ambalarea cărnii refrigerate și a preparatelor din carne, pentru fierbere și pasteurizare, pentru maturarea brânzeturilor etc., fiecare dintre acestea având mai multe variante în funcție grosimea materialului de permeabilitate etc.

Foliile termocontractabile din poliolefine (numite și folii shrink Cryovac) sunt mai avantajoase comparativ cu foliile termocontractabile PVC, atât în ceea ce privește costul cât și utilizarea acestora (Pop, 2011).

Ambalarea în atmosferă modificată constă în îndepărtarea oxigenului din ambalaj și înlocuirea lui cu gaze inerte cum ar fi doxidul de carbon și azotul. Folosirea metodei este indicată la produsele alimentare sensibile la presiune și este contraindicată pentru produsele sensibile la frecare.

Dioxidul de carbon este un bun agent fungistatic și bacteriostatic reducând viteza de multiplicare a mucegaiurilor și a bacteriilor aerobe.

Azotul este un gaz inodor, inert și puțin solubil în grăsimi și apă; scopul principal al folosirii sale fiind reducerea oxidării grăsimilor.

În general oxigenul este evitat în procesul ambalării, dar exista și cazuri de excepție în care este utilizat ca parte componentă în formarea amestecului gazos, ca de exemplu, la ambalarea cărnii, în prezența oxigenului se menține culoarea roșie a și se împiedică apariția germenilor patogeni anaerobi “Clostridium” (Pop, 2011)..

Ambalarea cu pelicule aderente constă în aplicarea pe produs a unui strat impermeabil și rezistent dintr-un material peliculogen care după uscare, protejează suprafața produsului (de exemplu: la brânzeturi).

Pe pentru creșterea încrederii în produsele perisabile, pentru asigurarea siguranței și a trasablității acestor produse au apărut dispozitive care putând măsuraă parametrii fizici, chimici și de mediu pe circuitul întregului traseu a produselor ambalate. Astfel de dispozitive sunt etichetele RFID active (mai scumpe), etichetele RFID pasive, Thermocron-ul, un dispozitiv care poate indica abaterile temperaturilor la intervale prescrise, data sau perioada în care s-a produs variația. Thermocron-ul este un minicomputer care permite identificarea cauzelor care ar fi putut cauza deprecierea produselor ambalate și se compune dintr-un: ceas, calendar, termometru, o memorie pentru înregistrarea temperaturii și o memorie adiționala în care se pot înregistra date privind livrările și transporturile.

Etichetarea mărfurilor alimentare

Nivelul informațional și estetic al produselor prin etichetare, reduce incertitudinile consumatorului și ajută la câștigarea încrederii consumatorului, în firmele producătoare și în produsele acestora. De asemenea o informare corectă și completă este cel mai eficient mijloc de protecția consumatorului. În acest sens, Ordonanța nr. 21 din 21 august 1992 privind protecția consumatorilor – Republicată, la CAPITOLUL IV: Informarea și educarea consumatorilor menționează:

Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate (Art. 18), și

Informarea consumatorilor despre produsele și serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare și caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucțiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoțesc produsul sau serviciul, în funcție de natura acestuia (Art. 19).

Pentru a fi eficient informația trebuie recepționat și valorificat cât mai corect și complet. Nivelul și calitatea informării are o influență puternică asupra vânzărilor.

Pe plan internațional există preocupări asidue axate pe etichetarea modernă a produselor alimentare care presupune un mesaj mai bogat și mai variat de informații utile comerțului și consumatorilor; în cadrul acestora un loc principal este deținut de informațiile de ordin nutrițional respectiv de etichetarea nutrițională tratată ca factor managerial și de marketing (Dima, 2001). În acest sens s-au elaborat norme, standarde (cum sunt cele recomandate de Comisia Codex-Alimentarius) și reglementări privind declararea valorii nutritive a produselor alimentare.

În evoluția etichetării produselor alimentare, conținutul informațional a fost permanent îmbogățit, acest lucru fiind determinat de factorii educaționali, sociali și economici. Astfel, la sfârsitul anului 1989, etichetele produselor alimentare era reglementată și prezentau informații privind conținutul alimentului în cele trei elemente principale – proteine, glucide și lipide, și valoarea energetică conferită de acestea. La solicitarea Comisiei Codex Alimentarius, Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 1990 Directiva 90/496 prin care se recunoaște dreptul consumatorilor de a cunoaște nu numai ingredientele conținute de alimentele cumpărate, ci și profilul lor nutritiv respectiv valoarea energetică, și ponderea componentelor conținute din proteine, glucide, lipide, fibre alimentare, sodiu, vitamine și săruri minerale. Statele din Uniuniea Europeană au luat măsuri pentru respectarea prescripțiilor comunitare, și de la 1 octombrie 1994, s-a introdus obligativitatea indicării pe etichetele nutriționale și zahărurile, acizii grasi nesaturați, a fibrelor alimentare și a sodiului.

De un deosebit interes se bucură recomandările medicale care sunt permise pe etichetele alimentelor pentru reducerea riscului la osteoporoză, hipertensiune, cancer și boli ale inimii. Fiecare țară poate să-si stabilească în funcție de priorități, necesarul de informații nutriționale din etichetele produselor alimentare, care ar trebui să includă și elemente de educare a consumatorilor.

Capitolul 4

Trasabilitatea, componentă a siguranței alimentare

4.1. Siguranța alimentară – problemă mereu actuală

Apa și alimentele sunt esențiale pentru supraviețuirea noastră. Avem nevoie de alimente nutritive și bine echilibrate, alcătuite dintr-o varietate de produse alimentare, pentru a crește, a rămâne sănătoși în trup și în suflet. Asigurarea alimentelor a fost o preocupare majoră a oamenilor din cele mai vechi timpuri și încă și în zilele noastre este o adevărată provocare pentru multe milioane oameni din întreaga lume.

Un sistem alimentar este un lucru foarte complex. Acesta cuprinde toate instituțiile, firmele, afacerile și oamenii care conlucrează pentru a ne furniza substanțele nutritive esențiale care ne mențin sănătoși.

În timp ce lumea noastră e din ce in ce mai globalizată, securitatea alimentară este guvernată la nivel național, la nivelul Uniunii Europene sau chiar global de structuri și reguli care încearcă să armonizeze cine și ce produce, cine și ce consumă și cum se distribuie produsele alimentare.

După estimări pe planetă în 2050, vor fi peste 9 miliarde de oameni, și trebuie să se găsească modul în care se va putea hrăni în mod sănătos pe toți. Acest lucru înseamnă dublarea în condiții de durabilitate a producției alimentare actuale.

Producția noastră de alimente are implicații foarte mari și pentru ecosistemul nostru așa că asigurarea securității alimentare până la urmă asigură sănătatea omenirii.

Sistemul alimentar la nivel mondial se referă la toate activitățile și procesele implicate în a obține toate alimentele pe care le mâncăm de la fermă prin fabrică și supermarket la consummator, "from farm to fork". Aceasta cuprinde fiecare aspect al sistemului complicat, "non-lineară" orientată spre producția, prelucrarea, transportul și consumul de alimente. Acesta include, de asemenea, o analiză a mediilor (politice, socio-economice și naturale) în care apar aceste activități, precum și legăturile complicate care se conectează aceste părți diferite ale sistemului global (Ericksen, 2008).

Sistemul alimentar s-a schimbat și a evoluat mult. Au apărut actori noi și importanți cu interese comerciale puternice care includ furnizorii de inputuri agricole de bază ca semințele, produse pentru a spori producția de produse alimentare, cum ar fi: combustibili fosili pentru alimentarea echipamentelor agricole utilizate pe scară largă, îngrășăminte pentru a îmbunătăți randamentele, azot, pesticide si erbicide și produse de sănătate de uz veterinar. Alți actori includ firmele de logistică și lanțurile de distribuție și de supermarketuri care ambalează, distribuie pe piață și vând produsele alimentare. Această multitudine de actori și de interese face orice încercare de a caracteriza și de a gestiona sistemul alimentar mondial o sarcină foarte sensibilă și de multe ori extrem de controversată. Activitățile și procesele care fac parte din sistemul alimentar se schimbă constant. Ne adaptăm în continuu la factori, cum ar fi: schimbări în precipitații care afectează producția culturilor, fluctuații ale prețului unor produse precum combustibilii și ingrășămintea și schimbarea preferințelor alimentare ale oamenilor.

Încercarea de a înțelege sistemul alimentar, de a lua o imagine de ansamblu a acestor probleme este esențială, dar totuși este mai util studierea sistemelor alimentare la nivel regional, național, comunitar și chiar nivelul casnic. Prin explorarea regiuni geografice ale lumii care sunt conectate prin metode și tehnologii de creștere similare, în cazul în care dietele oamenilor se bazează pe tipuri similare de alimente, precum și în cazul în care comerțul cu cereale și alte produse alimentare conecteaza diferite țări și firme, ne putem concentra pe importante chestiuni care țin de sistemele alimentare regionale. În același fel, putem studia un sistem național alimentar în care o țară are legi care guvernează ce subvenții sunt plătite agricultorilor pentru a le ajuta să producă unele culturi și animale specifice. Acest lucru se întâmplă în cazul în care există o bucătărie națională identificabilă și în cazul în care comerțul cu unele produse alimentare este mult mai localizată în interiorul granițelor naționale. La capătul opus al sistemului global se află sistemul alimentar locală. Aici, am putea fi interesați să aflăm mai multe despre cat de multă mâncare produce o gospodărie în timp, cât de mult se prelucrează în alte produse, ce alimente se vând sau se schimbă pe piață și ce tipuri și cantitățile de hrană se consumă. Am putea studia, de asemenea, care diîn gospodării prevăd activități pentru diferite sarcini, cum ar fi producerea, achiziționarea și prepararea hranei, și cine consumă mai mult sau mai puțin din anumite tipuri de alimente, cum ar fi carnea (Pinstrup-Andersen, Watson, 2011).

Scurtă istorie a agriculturii timpurii

Când și de ce vanatorii nomazi au domesticit primele plante și animale și și-au schimbat stilul de viață la cea sedentară? Așa cum arată cercetările lui Haris D. (1996) a aceastei perioade de acum aproximativ 10.000 de ani, care au dezvăluit că posibilele cauze ale acestei schimbări rămân neelucidate. Se pare că anumite cauze ar fi fost dominante în locuri diferite la momente diferite și trecerea treptată ar fi putut fi provocată de mai multe cauze care au acționat împreună. Acum este recunoscut că agricultori timpurii nu erau, așa cum se credea anterior, limitat la o singură regiune a lumii. "Semiluna Roditoare", a fost un loc important pentru originile agriculturii, dar la fel au fost o serie de alte locații pentru dezvoltarea agriculturii în mod independent în întreaga lume, cum ar fi Africa, China, America de Sud și America Centrală. Trecerea la un stil de viață sedentară s-a întâmplat treptat. De la domesticirea inițială la dezvoltarea ulterioară a economiilor agricole sătești a durat pana la 4.000 de ani în Europa si 5.000 de ani în America Centrală. Deși poate exista un consens cu privire la cauzele și șirul evenimentelor de domesticire a plantelor și a animalelor, totuși oamenii de stiinta nu sunt de acord asupra unor noțiunilor de bază. În urmă cu aproximativ 12000 ani, retragerea ghețarilor din perioada paleoliticului a determinat o creștere a nivelului mării. Clima predominat mai caldă a afectat suprafața terenurilor și a vegetației aferente. Acesta a fost în perioada între 10200 și 12500 ani în urmă, când cultura Natufi a înflorit în sud-vestul Asiei, la marginea de est a Mării Mediterane (în locul Israelului / Palestinei, Libanului și Siriei de astăzi). Această cultură va difuza mai târziu în "Semiluna Roditoare". Despre cultura Natufians se știe că au avut instrumente cu care să taie cerealele pe care le stocau în gropi de depozitare sub podeaua caselor lor. În ceea ce privește domesticirea animalelor, în prezent există un acord general că ovinele, caprinele și porcinele au fost domesticite pentru prima dată în Orientul Mijlociu; bovine și ovine au fost domesticite și în Africa; puii de găină și porci în China; și lama în America de Sud. Schimbarea stilului de viată de la vânător culegător nomad la cel sedentar nu a fost numai din cauza domesticirii plantelor și a animalelor: evoluțiile tehnologice, cum ar fi împletituri fine de coșuri, de plase, oale de fierbere, pietre șlefuite, mortare, cârlige de pescuit, tridente, harpoane, stăvilare, capcane, arcuri și săgeți, cărucioare, sanii, și canoe au jucat, de asemenea, un rol esențial în trecerea de la stilul de viață vânător- colector la agricultura constantă. Unii arheologi cred că poate apariția concurenței economice dintre indivizi, folosind resurse alimentare, mai ales prin intermediul ritualurilor de ospăț au jucat un rol important în în schimbarea stilului de viată. Această competiție a fost probabil posibilă prin exploatarea eficientă a resurselor vegetale și animale extrem de productive, abundente în anumite domenii, cum ar fi somon, cod, insecte, rozatoare, seminte de iarbă, și nuci. Ospățurile competitive și ritualizate ar fi fost folosite pentru a spori prestigiul, statutul social și dominația economică a anumitor indivizi. Acest lucru a fost legat la rândul său, la apariția producției de alimente în mod organizat, o mai mare complexitate socială, tehnologii de depozitare a alimentelor, specializare meșteșugărească, precum și comerțul și schimbul. În mod evident, consecințele inovațiilor tehnologice și culturale ale domesticirii și a agriculturii au fost profunde. Ei au ajutat la rezolvarea multora dintre provocările vieáii de vanator-culegator; asigurându-se că producția de produse alimentare va fi un proces mai eficient, mai bine gestionate și mai fiabil. Totuși producția de alimente a implicat foarte mulți oameni în muncile agricol, iar existența umană s-a schimbat permanent și în mod ireversibil Acestea schimbări au inclus (re)organizarea relațiilor de proprietate și a resurselor materiale, obiceiuri noi și volumul muncii zilnice, diferențierea în roluri sociale și relații, precum și a structurilor economice și politice mai complexe. Aceste schimbări fundamentale au ridicat noi provocări. Dependența crescută pe un număr limitat de rase reproduse și crescute în mod selectiv, culturi mici de cereale realizate purtau un risc mai mare de eșec. Bazarea pe plante mai puțin robuste, domesticite au condus la malnutriție și foamete, atunci când dezastrele naturale, ca inundații, secete, șau infestarea cu paraziți a culturilor au zădărnicit obținerea recoltelor îndestulătoare. Munca agricolă necesară pentru a produce alimente a fost extrem de obositoare, și că acești agricultorii au câștigat calorii ieftine care a rezultat de fapt o nutriție proastă. Condițiile de trai în noile așezări foarte curând au devenit aglomerate și neigienice. Traiul în imediata apropiere a animalelor domestice a dus la răspândirea bolilor infecțioase. Oamenii au început să intervină mai activ în gestionarea mediului lor local, care au schimbat permanen peisajul și au dus în cele din urmă la degradarea mediului pe termen lung.

De la agricultura timpurie până în zilele noastre

Având în vedere că în zorii agriculturii, progresul tehnologic în acest domeniu a fost lentă și constantă cu modificări ocazionale dar radicale. Clima și ecologia locală a dictat ce fel de culturi si animale prosperau în diferite regiuni, iar inovațiile dezvoltate într-o zonă se răspândea treptat și în alte părți ale globului. Așa cum arată Layton, Foley și Williams (1991) agricultorii au fost întotdeauna mari experimentatorii, iar după ce scrisul a devenit un lucru obișnuit aceștia au notat, au reflectat asupra ceea ce au învățat în fiecare an și au împărtășit descoperirile lor cu alții. Călătorie pe distanțe lungi au accelerat procesul prin care inovațiile agricole au fost copiate și astfel noi culturi și animale au fost preluate de la o regiune la alta.

Cele mai multe dintre aceste inovații descoperite prin încercări și eroari au fost conduse de nevoile imediate ale agricultorilor pentru a îmbunătăți eficiența producției și asigurarea depozitării recoltelor. La utilizarea râului Nil pentru irigarea culturilor, egiptenii antici au dezvoltat un dispozitiv numit shaduf; un recipient de piele umplut cu apă la un capăt și o contragreutate la celălalt. Adoptarea irigațiilor de dinastiei Han din China, introducerea din bubaline pentru a trage plugurile, și rotația culturilor în jur de 100 î.Hr. a condus la îmbunătățirea agriculturii în mod semnificativ.

În timpul Imperiului Roman, fermierii au continuat să folosească aceleași metode folosite de secole de predecesorii lor. Deși au existat moșii mari lucrate de sclavi, au existat și ferme mici lucrate de familii. În Europa de Vest (Franța și Anglia de azi) celții au crescut culturile în domenii rectangulare si au crescuți porci, ovine și bovine. Ei depozitau cerealele în gropi căptușite cu piatră sau cu răchită și sigilate cu lut. Fermierii din regiunea mediteraneană de vest țineau boi și măgari pentru arat, iar bivolii au fost folosite pentru a treiera cereale călcându le.

În Europa, agricultura este îmbunătățită de-a lungul Evului Mediu. Invenția a plugului greu, care făcea față mai bine solurilor argiloase din nordul Europei, a însemnat un progres major. O altă inovație a fost introducerea sistemului de rotație de 3 terenuri, bazat pe împărțirea terenurilor în 3 suprafețe. În fiecare an, două suprafețe au fost plantate cu culturi în timp ce unul a fost lăsat în pârloagă (arat, dar ne însămânțat) pentru a permite recuperarea fertilitatății. Țăranii de cultivau terenul pentru ei și pentru stăpânii lor. Ei pășteau vitele pe terenul comunal, dar din toamnă când furajele sunt în cantități limitate pentru a menține toate animalele prin iernile reci și lung, cele mai multe animale au fost sacrificate și carnea sărată pentru a o păstra.

Alte inovațiile din Europa au fost înlocuirea boilor ca animalele de tracțiune de cai și introducerea a noi rotații a leguminoaselor și a rădăcinoaselor așa cum agricultorii au experimentat pentru a a găsi combinația optimă pentru ameliorarea solului. Secolul XVIII-lea au adus inovații care au revoluționat agricultura. Cultivarea furajelor pentru iarna a fost o inovație importantă care a însemnat de investiții importante în agricultură animalelor. În 1701, Jethro Tull a inventat o semănătoare, care semăna semințele în linii drepte. El a mai inventat sapa trasă de cai care distrugea buruienile dintre randurile de culturi.

De la inceputul pana la mijlocul anilor 1800, agricultura s-a schimbat atât de mult, încât ar fi devenit de nerecunoscut de fermierii cu 200 ani în urmă. Descoperirea lumii de către europeni a dus la transferul culturilor și animalelor din locurile lor de origine. Acest lucru a însemnat familiarizrea oamenilor cu culturi de origine străină, ca: cartofii, rosii, porumbul, cartofi dulci, ceai, cafea, zahar, ardei, ardei iute, avocado și ananas. Metode și tehnologii științifice introduse fabricile timpurii ale revoluției industriale au fost, de asemenea, adaptate pentru agricultură, astfel încât energia din combustibili fosili, în special cărbune, să fie pusă în slujba producției și procesării agricole.

Schimbări mai ample au avut loc, de asemenea, prin dezvoltarea piețelor produselor agricole regionale, apoi dezvoltarea acestora la nivel mondial, care au fost din ce în ce mai conectate între ele prin căi rutiere, feroviare și maritime. Aceasta a inclus agricultura care a fost răspândit prin contactele coloniale timpurii în "lumea nouă" – în special în America de Nord și de Sud și țări precum India, Australia și Noua Zeelandă. Prin anii 1870, o rețea a căi ferate au fost construite în Statele Unite ale Americii. Vapoarele navighează până la Atlantic ceea ce permite transportarea cerealelor fermierilor americani în porturile de pe coasta de est al SUA, de unde puteau fi transportate în Marea Britanie și în alte locuri din Europa. Aceste cereale ieftine americane au ajutat hrănirea locuitorilor din orașe, dar aceasta a dus la criza agriculturii din Marea Britanie. Invenția a refrigerării de la sfârșitul secolului al XIX-lea a însemnat că, carnea ar putea fi de asemenea importată în Europa din Australia și Noua Zeelandă.

Un alt progres semnificativ, deși acest lucru a diferit de la țară la țară, a fost că mai puțini oameni dețineau în proprietate terenul. Creșterea eficienței s-a făcut în special prin adoptarea utilajelor, economisind forța de muncă, adică au fost necesare mai puțini muncitori agricoli pentru a lucra pământul și oamenii au început să migreze către orașe pentru a căuta noi oportunități interesante. Acesta a pus presiune asupra guvernelor și asupra agricultorilor să producă suficientă hrană pentru a satisface necesitatea creatp de această creștere rapidă a populației urbane.

Secolul XX a văzut "revoluția de combustibil fosil" care de fapt s-a r[sp\ndit în agricultură. În țările industrializate timpurii, tehnologiile agricole s-au îmbunătățit și extins rapid. Tractoare cu motoare diesel, și alte mașini agricole au fost folosite aproape peste tot precum și îngrășămintele și pesticidele derivate din combustibili fosili au devenit parte integrantă a sistemului de producție. Aplicarea metodelor științifice la reproducere selectivă a culturilor și utilizarea inseminării artificiale a animalelor de fermă a adus, creșterea semnificativă a eficienței. Nivelul producției a crescut, iar logica "economiei de scară" și capitalizarea agriculturii a deschis calea schimbărilor majore în agricultură și a sistemelor alimentare regionale. Capacitatea de supraviețuire a micilor ferme familiale în mediul devenit un sector agricol condus de piață din ce în ce industrializată și potent financiar a făcut ca guvernele să intervină pentru a proteja micii agricultori de la concurență. Subvențiile publice la scară largă și tarifele complicate din această perioadă încă caracterizează și cauzează probleme și pentru agricultura de astăzi.

Deși "Revoluția Verde" a avut un succes remarcabil în anumite țări și în anumite sectoare ale agriculturii, multe dintre inovațiile secolului XX, în agricultură, încet au fost transferate în țările mai sărace, unde rămâne la ordinea zilei o agricultură familială tradițională. Cu toate acestea, agricultorii cu resurse linitate din aceste țări furnizează în mod colectiv posibilități de angajare pentru un număr mare de oameni și posibilitatea de a produce alimente de bază care să hrănească miliarde de oameni din intreaga lume.

În zilele noastre, există o tensiune reală între creșterea eficienței agriculturii "moderne" și amprenta sa considerabilă asupra mediului. O altă tendință care trezește îngrijorare în rândul atât a publicului cât și a fermierilor, este faptul că diferitele componente ale sistemului alimentar sunt acum privite ca mărfuri, încât acestea fac obiectul speculațiilor semnificative pe piețele de valori. Viitorul agriculturii se declară să stea în "intensificarea durabilă" a agriculturii inteligente. Pentru a avea succes și a asigura securitatea alimentară pentru toți oamenii din lume va fi nevoie creativitatea și inventivitatea, care a fost demonstrată și aplicate la inovațiie agricole de-a lungul secolelor.

Activitățile principale ale sistemului alimentar sunt:

obținerea produselor alimentare (din culturi și animale)

prelucrarea și ambalarea alimentelor într-o foarte mare diversitate

distribuția și comerțul cu amănuntul (vânzarea) produselor alimentare

consumul de alimente și eliminarea deșeurilor de produse alimentare

Între aceste activități funcționează mulți actori, cu diferite grade de influență,.care se angajează reciproc să ofere livrarea unei game largi de alimente la cele mai eficiente și rentabile modalități din care în cele din putem alege ce vom consuma.

Disponibilitatea produselor alimentare este rezultatul producției, distribuției și a schimburilor (cumpărare și vânzare). Producția se concentrează pe cantitatea și tipologia alimentelor disponibile din producția locală. Factorii de interes includ: dimensiunile terenurilor deținute, natura și calitatea resurselor agro-ecologice, disponibilitatea de intrări, inclusiv nivelului de calificare a forței de muncă, tehnologia agricolă și productivitarea. Distribuția se referă la modul în care, când și în ce formă produsele alimentare sunt deplasate de la producător sau procesator la locul unde acestea sunt disponibile pentru publicul cumpărător. Acest lucru este influențat de: infrastructură, tehnologii de transport, spatii de depozitare, condiționări contractuale, precum și aplicarea regimurilor comerciale (Ericksen, 2008).

Prima dată conceptul de securitate alimentară a devenit parte a discursului politic la începutul secolului XX, la prima și a doua "raționalizare a produselor alimentare", deoarece obtinerea produselor alimentare din alte părți ale lumii a devenit din ce în ce mai dificil[. A fost o foarte mare consens îintre guvernele din întreaga lume în viziunea privind sporirea securității alimentare prin ridicarea nivelului de autonomie proprii. Este foarte dificil încercarea de a defini securitatea produsele alimentare, pentru că acesta s-a schimbat în timp și a devenit mult mai complicat. În esență, securitatea alimentară trebuie să asigure accesul la alimente pentru toți oamenii în toate timpurile și de asemenea, va include aspecte legate de preferințele și de beneficiile nutritionale pentru fiecare. Înțelegerea noastră privirnd produsele alimentare a devenit mai complicată. Dacă gospodăriile sunt mai sigure din punct de vedere alimentar, ele sunt în stare să-și diversifice activitățile, sfera de interes și să fie mai productivi în alte moduri. Siguranța alimentară nu era doar o chestiune de disponibilitate, problema accesului la alimente era la fel de importantă. Foametea din Bengal din 1943 a fost un exemplu celebru unde o mulțime de probleme în mare parte rezultau din faptul că oamenii care doreau să cumpere produse alimentare nu puteau să achiziționeze alimente fie neavând venituri fie alimentele nu au fost disponibile în locurile în care ar fi fost nevoie de ele.

O multitudine de organizații internaționale sunt actori-cheie în sistemul alimentar global. Acestea includ: Organizația Mondială a Comerțului (World Trade Organisation – WTO), Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional (FMI), Grupul Consultativ pentru Cercetarea Agricolă Internațională (Consultative Group on International Agricultural Research – CGIAR), precum și organizațiile în cadrul Națiunilor Unite, mai ales Organiza'ia pentru Alimentație și Agricultură (Food and Agriculture Organisation – FAO), Programul Alimentar Mondial (World Food Programme – WFP), precum și Organizația Mondială a Sănătății (World Health Organisation – WHO), Comisia Europeană de lângă Uniunea Europeană etc. Fiecare dintre acești actori are istorie instituțională proprie, mandat și "regim de guvernare" proprie, care dictează ceea ce poate și ceea ce poate nu poate face.

Aproximativ 1,3 miliarde de tone de toate alimentele destinate consumului uman se pierde sau este irosit în fiecare an (FAO 2011). Aceasta reprezintă 32 la sută (cam o treime) din totalul alimentelor produse în lume. Dacă doar un sfert din aceste alimente ar putea fi salvate, acestea ar fi suficiente pentru hrănirea tuturor oamenilor din ]ntreaga lume care suferă de foame. Desigur, lucrurile nu sunt atât de simple. Salvarea pur și simplu a acestor alimente în locurile acestea se pierd sau sunt irosite sunt depășite de provocările costurilor de transport și distribuție a alimentelor acolo unde ar fi nevoie disperat[ de ele. Totu;i o mai bună eficiență în modalitatea în care alimentele sunt produse, distribuite și consumate poate contribui la reducerea deșeurilor în sistemul alimentar și economisirea unor resurse valoroase, în special: apă, energie, terenuri biodiversitate, dar și efort uman.

Lipinski și colaboratorii (2013) oferă o distincție utilă între pierderea de alimente și risipa de alimente: "Pierderea și risipa de alimente se referă la părțile comestibile de plante și animale care sunt produse sau recoltate pentru consumul uman, dar care nu sunt consumate în cele din urmă de către oameni. "Pierderea de alimente" se referă la produsele alimentare care se scurg, se strică, suportă o reducere anormală a calității, își schimbă culoarea se ofilesc etc. înainte de a ajunge la consumator. Pierderea de alimente este un accident al procesului agricol sau unor limitări tehnice din depozit, a infrastructurii, a ambalajelor, sau de marketing. "Risipa de alimente" se referă la produsele alimentare, care sunt de bună calitate și adecvate pentru consumul uman, dar care nu se consumă pentru că sunt aruncate, fie înainte, fie dupa ce s-au stricat. Risipa de alimente sunt rezultatul neglijentei sau unei decizii conștiente de a arunca mâncarea."

Toate tipurile de alimente se pierd și sunt irosite în toate verigile sistemului alimentar. Tipurile și cantitățile de produse alimentare care se pierd sau sunt irosite diferă în funcție de activitatea ocupată în sistemul alimentar (producție, distribuție și consum) și locul acestor activități în lume. Studiile lui Parfitt și Barthel (2011) au estimat că două treimi din pierderile și deșeurile mondiale de alimente se datorează pierderilor în timpul recoltării și post-recoltării la culturi, și la sacrificări în cazul animalelor, precum și la prelucrarea și distribuirea produselor alimentare de cultură sau de origine animală. Ultima treime de pierderi care se produc în timpul procesului sunt legate de consumul alimentelor.

În cazul țărilor industrializate, aproape jumătate din deșeurile alimentare totale – în jur de 300 de milioane de tone metrice pe an – apar din cauza că producătorii, distribuitorii și consumatorii aruncă produse alimentare care încă ar fi adecvate pentru consumul uman (Parfitt, Barthel, Macnaughton. 2010).

Produsele și alimente cheie care sunt pierdute și / sau irosite pot fi măsurate; în calorii și în greutate (tone). Fiecare măsurătoare subliniază aspecte legate ale diferitelor produse alimentare. De exemplu, pe baza puterii calorifice, cerealele (grâu, porumb, orez, secară, mei, sorg, ovăz și orz) reprezintă 53% din toate alimentele pierdute sau irosite, iar fructele și legumele reprezintă cea mai mare sursă a pierderii și irosirii pe baza greutății. Pierderile și risipa de carne și produse de carne constituie o pondere relativ mică de doar 7 la sută. Cu toate acestea, având în vedere că producția de carne are un impact mult mai periculos asupra mediului, inclusiv emisiile de gaze cu efect de seră, utilizarea terenurilor, a apei și a consumului de energie mai mult decât la alte alimente, o atenție deosebită trebuie acordată reducerii pierderii și / sau irosirii cărnii (FAO/UNEP. 2014).

Pierderea și irosirea alimentelor au o multitudine de efecte economice și de mediu negative. Din punct de vedere economic, ele reprezintă o investiție inutilă care reduce veniturile agricultorilor și un "cost de oportunitate" – materializându-se printr-o pierdere de timp pe care agricultorii ar fi putut folosi mai productiv făcând altceva. Pierderea și irosirea alimentelor au un cost de mediu suplimentar privind contribuția de emisiile de gaze cu efect de seră; un cost care va continua să crească în viitor.

În țările bogate și industrializate ale lumii, majoritatea risipei de alimente au loc la nivelul vânzării cu amănuntul și în gospodării unde produsele alimentare sunt aruncate chiar dacă produsele încă sunt potrivite pentru consumul uman. Cercetările indică faptul că supermarketurile reprezintă în prezent 75-80% din totalul magazinelor alimentare din lumea industrializată. Supermarketurile sunt actori importanți în formarea preferintelor alimentare, a modelelor de consum alimentar și de formarea deșeurilor, având în vedere influența lanțurilor de aprovizionare și relațiile lor cu consumatorii.

Deșeurile alimentare ale țărilor industrializate provin din trei surse:

comportamentul consumatorului (Arată planificarea insuficientă a achizițiilor de produse alimentare, confuzii privind datele de valabilitate a alimentelor de pe etichete – "de utilizat până la" și "bun înainte de" – pierderea constantă a competențelor de preparare a produselor alimentare și a cunoștințelor despre alimente și cheltuielile relativ mici din veniturile disponibile pe alimente, contribuie la rata ridicată a produselor alimentare irosite în gospodării.)

interfața retailer, consumator (Alimente perfect comestibile pot fi respinse și aruncate la gunoi din cauza formei sau mărimii imperfecte. În supermarketuri vânzările promoționale și reducerile la produse alimentare perisabile pot duce la deșeuri și pierderi, deoarece raționamentul economic de "cumpăra două primești unul gratuit" păcălește capacitatea sau dorința consumatorului de a consuma aceste produse perisabile.)

lipsa de coordonare între actorii lanțului de aprovizionare a supermarketului (În lanțul de aprovizionare, fermieri și procesatori sunt contractate de a furniza volume mari. Pentru a evita penalizările retailerului de a nu îndeplini obligațiile contractuale, fermierii și procesatorii vor produce de multe ori mai mult decât este necesar. produsele care sunt în plus față de cantitățile contractate, sunt apoi vândute la alți procesatori sau ca hrană pentru animale în cazul în care prețurile oferite fac viabil acest lucru. Cu toate acestea, de multe ori, este mai ieftin pentru producător să se debaraseze pur și simplu aceste surplusuri.)

Din cele mai vechi timpuri, identificarea animalelor a fost important pentru demonstrarea proprietății. Metodele utilizate pentru identificarea animalelor și în asigurarea trasabilității acestora joacă un rol important și în gestionarea eficientă a cirezilor. De-a lungul timpului metodele de identificare a animalelor au evoluat de la dovada biblică a lui Iacov de marcarea animalelor proprii (Genesis 30.37-42), folosirea crotaliilor, crestarea urechilor, până la probe biometrice, și tehnologia RFID folosite in zilele noastre.

Încă din timpurile străvechi crescătorii și proprietarii de animale erau preocupați de găsirea unor modalități pentru identificarea acestora, mai ales pentru ușurarea identificării în cazul pierderii sau a furturilor de animale. În trecut cele trei modalități pricipale folosite pentru identificarea animalelor au fost:

documente însoțitoare sub forma de atestate/certificate care descriau semnele sau marca distinctiva prin care puteau fi identificate animalele. Aceste documente erau păstrate de persoana care îngrijea animalele, iar în unele cazuri erau înregistrate și la autorități

semne sau marcaje simple pe corpul animalelor (pe piele, coarne, copite, labe, cioc, etc)

un marcaj exterior detașabil (guler, inel, etc), fixată pe animal

Primele documente privind identificarea animalelor datează din antichitate, civilizațiile antice atribuind valori ridicate pentru animalele domestice.

Textele akkadiene, scrise în urmă cu aproximativ 5000 de ani, menționează utilizarea de zgărzi pe câinii de companie. Zgărzile au fost utilizate în principal pe câini și au fost utile că se putea atașa un medalion conținând informații relevante pentru identificarea animalului sau a proprietarului.

Codul lui Hammurabi, proclamat de regele Mesopotamiei in urmă cu aproximativ 3800 ani și gravat într-o placă păstrată la muzeul Luvru din Paris, la articolul 265 prevede: "În cazul în care un cioban, în a cărui îngrijire au fost încredințate vite sau oi, să fi fost dovedit vinovat de fraudă și să fi făcut profituri false din sporul natural, sau să le-o fi vândut pentru bani, atunci acesta trebuie să fie condamnat și să plătească proprietarului de zece ori pierderea ". Animalele încredințate ciobanilor în Mesopotamia au fost identificate prin puncte de diferite culori, reprezentând diferiți proprietari, o practică care a supraviețuit până în prezent (Blancou 2001).

În Imperiul Roman, caii care participau la întrecerile cu carul au fost însemnate cu numele proprietarilor și a crescătorilor.

În Egiptul antic, animalele, înainte de a fi sacrificate, au fost inspectate de un ordin preoțesc special. Preoții înfășurau un papirus cu un sigiliu în jurul coarnelor animalelor considerate adecvate pentru jertfă; oricine care a sacrifica un animal care nu purta această marcă era pedepsit cu moartea.

În secolul al 7-lea, chinezii foloseau fierul de marcare (sau crestături la ureche), în special pentru a identifica cai folosiți de serviciile poștale, sau în fermele imperiale unde numele animalelor au fost înscrise într-un registru oficial.

În secolele al XIV-lea și XV-lea caii Cavalerilor de Teuton (Prusia) au fost, de asemenea marcate cu fierul roșu.

În secolul al XVIII-lea, identificarea câinilor a devenit obligatorie în multe țări din Europa pentru a ajuta la controlul rabiei. O zgarda, indicând numele proprietarului și un număr de înregistrare, a fost necesară pentru câini din Strasbourg (Franța) din 1778, în Barcelona (Spania) din 1786 și în Lisabona (Portugalia) din 1788.

În Europa începând din secolul al XVIII-lea, masurile extinse pentru prevenirea epidemiilor a dus la obligația prezentării unor documente scrise care atestă originea animalelor. De exemplu, pe 20 octombrie 1716, regele Prusiei – Friedrich Wilhelm I – a emis un decret care stabilește măsuri pentru evitarea răspândirii de pestă bovină: toate animalele importate din străinătate sau mutate în regat trebuiau marcate pe cornul drept, cu literele F / W (Friedrich Wilhelm). Animalele trebuiau de asemenea, să fie însoțite de un document care specifica originea fiecărui animal și numele proprietarului. Dacă animalul a fost achiziționat de un măcelar, inițialele măcelarului au fost marccate pe cornul stâng a animalului, iar animalul nu a putut fi sacrificat doar după trei zile de la cumpărare. Cei care au încălcat acest decret au fost închiși, marcați cu fier roșu, sau executați, în funcție de gravitatea infracțiunii. (Blancou 2001)

La 19 iulie 1746, Consiliul Regal al Franței a emis un decret prin care s-a stipulat printre altele, că animalele infectate cu pestă bovină trebuie să aibă litera "M", imprimată pe un corn, și trebuie să fie sacrificate imediat.

Animalele sănătoase care se deplasau de la fermele lor de origine, vor fi însoțite de un certificat eliberat de un ofițer de poliție (contrasemnat de către preotul paroh sau un notar). Acest document preciza orașul (sau parohia) de origine a animalelor, statutul orașului sau parohiei "cu privire la boală", precum și numărul și denumirea de animale deplasate. Documentul a fost obligatorie pentru intrarea la târguri și piețe, și oricine care prezenta certificate "contrar celor adevărului" a fost supus la o amendă de 1.000 de lire sterline, și o pedeapsă care implica "robie personală sau dezonoare"(Blancou 2001).

Inele au fost folosite în ultimele secole de șoimari și crescătorii de porumbei pentru a identifica șoimii și vulturi folosite pentru vânătoare, sau porumbeii călători.

În unele cazuri, în identificare nu sunt implicate animale în mod individual, ci turme sau ferme întregi. Acesta a fost cazul în Anglia în timpul epidemiilor de antrax din secolul al XVI-lea, când fermele contaminate puteau fi reperate de la distanță că un cap de vacă moartă era pus pe un catarg. Această metodă a fost aplicată și în Luxemburg, unde, în 1769, fermele infectate cu pesta bovină au fost identificate printr-o torță de paie pe vârful unui stâlp. (Blancou 2001)

În ciuda existenței preocupărilor de identificarea animalelor vii, autoritățile din domeniul sănătății nu au fost preocupate de identificarea produselor de origine animală până mult mai târziu. Cele mai timpurii dovezi despre preocupări cu privire la originea produselor de origine animală se pare că datează din secolul al XIV-lea, din timpul celei mai importante epidemii de ciumă umană, când unii considerau că boala ar putea fi transmisă la și de la animale. Într-o scrisoare către autoritățile din orașul Lérida (Spania), din data de 24 aprilie 1348, Jehan Jacmé d'Agramont a declarat că "ciuma" ar putea polua apa si ar putea produce moartea peștilor, dar ar putea polua, de asemenea, aerul și, astfel, ar putea afecta oamenii, păsările, animale, și chiar plantele. Prin urmare, după d'Agramont, autoritățile locale ar trebui să solicite la vânzarea acestor produse alimentare să prezinte un certificat de origine care să ateste că marfa lor nu proveneau din regiunile sau porturile în care a avut loc epidemii de ciuma (Blancou 2001).

Aceleași tipuri de măsuri au fost luate în timpul epidemiilor ulterioare. În 1556, un medic de la Veneția, Nicolo Masse, a stabilit o listă de produse pe care a considerat că ar permite transmiterea epidemiei (lână, piele, pene, etc), și a cărui comercializare a fost, prin urmare interzisă, și o listă de produse neinfecțioase (seminte, legume, fructe, vinuri, etc), la care nu ar trebui să se aplice astfel de restricții. Dispoziții similare au fost proclamate și puse în aplicare în Napoli, în 1557. Inspectorii oficiali au fost postate la porțile orașului, și examinau "buletinele de sănătate" care însoțeau persoanele și bunurile care intrau în Napoli. A fost obligatoriu ca aceste buletine să fie contrasemnate de funcționarii orașului de origine. Numai pentru plante aromatice sau medicamente și marfa acestor călători cu "buletinele de sănătate" s-a permis importul/intrarea în oraș, comercializarea tuturor celorlalte produse au fost strict interzise. Inspectorii găsite vinovate de neglijență gravă sau de corupție au condamnate la moarte. (Blancou 2001)

Urmărirea eficientă a animalelor permite punerea în aplicare rapidă a măsurilor preventive și poate scurta o eventuală epidemie, oferind astfel numeroase beneficii comerciale și de bunăstare a animalelor. Capacitatea de a putea identifica cu exactitate animalele este, foarte important și atunci când se adună informații cu privire la supravegherea bolilor și atunci când animalele sunt în eșantion pentru diagnosticare.

Un sistem de identificare a animalelor ar trebui să aibă standarde relevante pentru metoda sau metodele de identificare selectate. Acestea ar trebui să includă tipurile de dispozitive de identificare acceptate, protocoale ca numerotarea să fie vizibilă și lizibilă, protocoale pentru numerotarea electronică și pentru cerințele de pe teren și pentru încercările de laborator pentru caracteristicile dispozitivelor de identificare, cum ar fi durabilitatea lor fizică și de imprimare, de retenție după atașarea la animale, lizibilitatea în medii comerciale și capacitatea de a rezista la falsificare.

De-a lungul secolului trecut, identificarea animalelor a fost folosit tot mai mult pentru a ajuta la monitorizarea productivității animalelor și pentru a urmări animalele în scopul combaterii bolilor și pentru asigurarea siguranței alimentare. Având în vedere capacitatea sistemelor de uz comun astăzi de a genera și de a colecta cantități mari de informații despre animale, interpretarea datelor a devenit o provocare mai ales în contextul pregătirii unui răspuns la un incident de boală.

Previziunea agricolă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru 2010-2019 arată că creșterea productivității în UE stagnează. În timp în lume se raportează creșterea producției de alimente în următorii zece ani în toate regiunile agricole, producția netă în UE se estimează să crească mai puțin de 4%, din cauza politicilor care frânează productivitatea. Ca urmare, Europa ar putea deveni și mai dependentă de importuri, într-un moment în care cererea de alimente este în creștere, iar prețurile alimentelor de asemenea cresc creștere (European Crop Protection, 2011).

Conform raportului “Agricultural trade in 2013: EU gains in commodity exports” a Comisiei Europene, la nivel mondial Uniunea Europeană este cel mai mare importator de produse agricole și de alimente, astfel problemele de securitate alimentară în Europa trebuie să fie luate în considerare într-un context global. De exemplu, atunci când în 2010 revoltele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu au izbucnit, aceastea au avut un efect de biliard atât în Europa cât și în întreaga lume. Conflicte de peste mări pot perturba schimburile comerciale și acestea pot să conducă la creșteri de prețuri la produsele alimentare. De fapt, se poate spune că insecuritatea alimentară regională a fost un factor care au contribuit până la urmă la misiunea de intervenție a forțelor armate britanice în Libia.

Agricultura este o activitate tradițională rurală în toată Europa, și în timp ce, ca importanță este în declinîn ceea ]n ceea ce privește ocuparea forței de muncă, generarea de bogății, suprafețele destinate agriculturii rămân semnificative. Aceasta reprezintă în medie 45% din suprafața din terenurile europei, dar aceasta crește la 60% în economiile agricole, cum ar fi Danemarca, România și Olanda. Sectorul agricol și alimentar sunt de o importanță majoră pentru economia europeană în ansamblu. UE este cel mai mare producător de alimente din lume, iar industria alimentară este al treilea cel mai mare angajator industrial din UE, cu peste 4,6 milioane de angajați, dintre care 46% sunt angajați în întreprinderile mici și mijlocii. Sectorul agricol are o producție totală în valoare de aproximativ 323 miliarde de euro și oferă echivalentul a 10 milioane de locuri de muncă cu normă întreagă. Exporturile de produser agricole și alimentare au o valoare de aproximativ 62 de miliarde de euro pe an (European citizen's panel, 2007).

Politica Agricolă Comună (PAC) oferă sprijin agricultorilor din țările Uniunii Europene, astfel încât datorită diferențelor de costuri din diferite țări, afacerile să rămână sustenabile. Acest sprijin este oferit prin intermediul unor mecanisme, cum ar fi garanții de preț, plăți directe (de exemplu pe suprafețe sau pe cap de animal). Guvernul fiecărei țări UE administrează fondurile distribuite prin PAC. Politica agricolă comună este cea mai mare politică a Uniunii Europene: este responsabil pentru 43% din bugetul UE. Principalele obiective ale PAC includ: diversificarea economiei rurale, ca răspuns la cererile consumatorilor pentru produse alimentare sigure, precum și asigurarea unor standarde ridicate de bunăstare a animalelor și protecția mediului. Recunoscând că, condițiile în care în 1958 PAC a fost creat astăzi nu mai sunt sustenabile, în 2013 a avut loc un proces de reformă a PAC.

În principiu principalii factori care influențează securitatea alimentară în Europa sunt:

factori socio economici – La 1 ianuarie 2011, 76% din populația țărilor UE trăiau în zonele urbane și intermediare și doar 23% au trăit în regiunile rurale. Procentul din populația europeană care locuiește în zonele urbane este de așteptat să continue să crească (Brown 2009). Această urbanizare rapidă ridică semne de întrebări cu privire la accesibilitatea în viitor la produsele alimentare. Produsele alimentare tind să coste mai mult în zonele urbane, pentru că sunt dependente de infrastructură și transport. Cei mai săraci nu au rezerve de alimente pe care le-ar fi făcut dacă ar fi trăit în zone rurale, unde s-ar fi putut autogestiona din punct de vedere alimentar. Acesta poate schimba balanța centrului de sărăcie din mediul rural în cel urban.

schimbarea tiparelor de consum datorită creșterii veniturilor – Creșterea populației mondiale și schimbările demografice asociate, creșterea prosperității și urbanizarea populației duce la schimbări semnificative ale modelelor de consum. Creșterea prosperității de cele mai multe ori este asociată cu un consum crescut de alimente și o cerere mai mare pentru carne și produse lactate, precum și pentru alimentele procesate. Pe parcurs creșterea numărului persoanelor cu acces la electricitate dă posibilitatea folosirii frigiderelor, astfel cererea de alimente proaspete fiind de asemenea,în creștere. Veniturile mai mari pot fi asociate cu consumul în exces de zahăr, sare, grăsimi animale, alcool, cafeină, și tutun care poate conduce la creșterea a mai multor tipuri de afecțiuni asociate cu astfel de regimuri alimentare, precum și cu un stil de viață urbană, mai sedentară. Diferențele de nutriție dintre bogați și săraci sunt mai acute în Europa (obezitate în creștere). Această combinație de factori duce la ambele capete ale spectrului din zonele urbane, tot mai mult la dubla povară a sărăciei și a malnutriției, oamenii fiind atât subnutriți și obezi (Brown, 2009).

O strategie pentru abordarea impactului modificărilor modelelor de consum, precum și consecințele negative pentru siguranța alimentară și a sustenabilității mediului, este schimbarea regimurilor alimentare pe bază, precum și reducerea risipei (Crush, 2011).

Raynor și colaboratorii au declarat următoarele: "Puterea comerțului cu amănuntul și autoguvernarea consumului, a mediul, a sănătății, precum și o înțelegere mai largă a sănătății și a culturii sunt caracteristicile cheie ale sistemului alimentar european contemporan în curs de dezvoltare. În cazul în care, istoric, politica alimentară a UE s-a concentrat asupra agriculturii și asupra producției, astăzi trebuie să fie abordată nu numai logistica și vânzarea cu amănuntul, dar și cultura alimentară.

sustenabilitatea agriculturii și implicațiile de mediu – Producția mai mare, înseamnă împărtășirea bunelor practici, investiții în îmbunătățirea cunoștințelor; angajarea înaltei tehnologii și a științei moderne, dar și subiecte mai tradiționale, ca agronomia și pedologia (Ray, Deepak et al, 2015). Mulți oameni susțin că aceasta nu este doar un caz de compensare adică, mai mult teren pentru a produce mai multe alimente, ci mai degrabă trebuie să utilizăm agricultura existentă în așa fel încât să producem mai multe alimente și să explorăm oportunitățile utilizării terenurilor arabile mai eficient prin intermediul unor practici mai bune de management. Deficitele de producție vor fi suportate prin creșterea suprafețelor de cultură, dar care are un cost ridicat de mediu privirnd biodiversitatea și emisiile de carbon (Rayner et al, 2008).

Există mai multe politici ale Uniunii Europene care pun accent pe rolul tehnologiei în inovarea produselor și a proceselor imputurilor agrichimicalelor (chimicale folosite în agricultură), de prelucrare și de fabricare a produselor alimentare. Marea întrebare pentru dezvoltatorii politicilor este dacă în viitor activitățile agricole pot produce în mod eficient alimente pentru a satisface cererea tot mai mare, fără a degrada mediul înconjurător? Acest lucru nu întotdeauna s-a întâmplat. Substante chimice sintetice au fost folosite în agricultura din anii 1940, dar pe parcurs s-a evidențiat că multe dintre acestea au un efecte negative asupra păsărilor, animalelor, insectelor șide asemenea contaminează apă potabilă. Prezența substanțelor chimice străine într-un sistem poate da peste cap ecosistemele naturale întregi.

În ultimii ani piața produselor alimentare a devenit extrem de dinamică și în țara noastră. Inițial trasabilitatea produselor alimentare era corelat cu originea sau regiunea geografică de unde proveneau aceste produse (Mozzarella, Cognac, Tokaly). Ulterior conceptul a fost extins la siguranța alimentară, la dreptul consumatorului de a fi informat cu privire la: țara de origine, condiții de creștere a animalelor, condiții de recoltare a produselor, compoziția genetică și/sau caracteristicile ecologice ale acestora etc.

Schwagele (2005), prezită conceptul trasabilității ca fiind format din două elemente prezentat în Figura 6

Figura 6 Identificarea și trasarea alimentelor în lanțul alimentar

Conform CAC/GL 60-2006 și standardul SR EN ISO 9001-2006, trasabilitatea reprezintă capacitatea de a reface istoricul, aplicația sau locația unei entități prin intermediul identificării înregistrărilor, iar conform Directivei UE nr. 178/2002, trasabilitatea este capacitatea de a depista și a urmări anumite produse alimentare, hrană pentru animale, un animal de la care se obțin produse alimentare sau o substanță destinată încorporării sau care este așteptat să fie încorporat în anumite produse animale, pe parcursul tuturor etapelor de producție, prelucrare și distribuție. Cerințele privind trasabilitatea și etichetarea produselor alimentare elaborate la nivelul Uniunii Europene sunt:

Directiva EC 2092/91 – privind Producția ecologică și cerințe referitoare la produsele ecologice

Directiva EC 2001/95 – Cerințe generale privind siguranța generală a produselor

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și a consiliului de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare

Directiva 163/2003 – privind Trasabilitatea și etichetarea produselor modificate genetic

Standardul ISO/DIS 22005/2007 – Trasabilitatea în cadrul lanțului furajer și alimentar. Principii generale și cerințe de bază pentru proiectarea și implementarea sistemului

Obiectivele unui sistem de trasabilitate sunt:

îmbunătățirea sistemului de management al riscurilor, în stânsă corelație cu cerințele de siguranță a alimentelor și securitatea consumatorului

garantarea autenticității produselor și informarea/educarea consumatorilor

îmbunătățirea calității produselor și proceselor

În industria alimentară, sistemul de trasabilitate are rolul de a documenta parcursul produselor alimentare de la materia primă la produsul finit. Scopul acestui sistem nu se limitează doar la identificarea produselor care prezintă risc pentru sănătate, ci reprezintă și o bază pentru asigurarea calității proceselor și produselor. Astfel trasabilitatea poate fi utilizată ca un instrument eficient în managementul riscurilor legate de siguranța alimentelor și securitatea individului, făcând parte dintr-un sistem reactiv de control prin:

identificarea surselor de contaminare

managementul situațiilor de criză

retragerea de pe piață a produselor care pot pune în pericolsănătatea sau viața consumatorului

Trasabilitatea joacă un rol important în creșterea încrederii în calitatea produselor alimentare, deoarece reprezintă instrumentul care garantează autenticitatea produselor și oferă informații reale consumatorului prin:

garantarea corectitudinii practicilor aplicate

protejarea consumatorilor împotriva fraudelor

protejarea producătorilor împotriva concurenței neloiale

Trasabilitatea mai poate contribui la îmbunătățirea calității produselor si proceselor prin:

identificarea surselor de neconformitate și stabilirea măsurilor corective pentru înlăturarea acestora

managementul eficient al stocurilor

managementul eficient al fluxurilor de produs

Trasabilitatea permite transmiterea a două mesaje deosebit de importante:

produsul nu ascunde nimic incorect

producătorul îl atestă printr-o asumare formală a responsabilității (Stănciuc 2011)

4.2. Trasabilitatea mărfurilor din perspectiva noilor tehnologii electronice

În ultimii zece ani, sistemele de sortare pentru fructe și legume a devenit extrem de automatizată prin introducerea mecatronicii (mecatronica este un proces de proiectare care include o combinație de inginerie mecanică, inginerie electrică, de telecomunicații, ingineria controlului și a tehnicii de calcul), și a tehnologiilor de robotică, în special, mașinii și sisteme de vizualizare, iar mai nou mașinii și sisteme de inspecție cu infraroșu au fost introduse la multe locații de sortare cu mecanisme speciale pentru a facilita inspectarea din toate părțile a fructelor și legumelor.

În stadiul actual al tehnologiei de prelucrarea produselor alimentare și industria de ambalare, folosind materiale sustenabile de ambalare, implementarea tehnologiilor flexibile și standardizate, precum și adoptarea principiilor moderne de management, având în vedere progresele recente în domeniul ambalajelor și materialelor inteligente, inclusiv aplicarea nanoștiințelor și a nanotehnologiilor, a automatizării și controlului tehnologiilor, a standardelor și scenariilor de aplicare a acestora, și, a principiilor de gestionare a producției și ameliorarea lor, industria alimentară are nevoie permanent de resurse, de investiții să poată oferii consumatorilor alimente sănătoase la prețuri accesibile și pentru a face față competiției pe plan european dar și pe piețele internaționale.

Întreprinderile zilelor noastre trebuie să găsească soluții originale și mai eficiente pentru a-și gestiona fluxurile de produse și servicii din faza de cercetare-dezvoltare până la clientul final. În prezent managementul intreprinderilor își îndreaptă atenția către procesele lanțului de aprovizionare și desfacere (supply chain management), pentru a reduce costurile și de a îmbunătăți performanța globală a afacerii. Pentru a avea succes, modele inovative în logistică trebuie privite nu doar ca un proces generatoare de idei ci o modalitate de îmbunătățire a tuturor activităților pe parcursul lanțului de aprovizionare și desfacere. Produsele alimentare și procesele de pe întreg lanțul alimentar devin competitive pe măsura aplicării rezultatelor cercetării și inovării în practică. Progresele în tehnologia informației oferă oportunități și provocări pentru ingineri agricoli, pentru a dezvolta inovații tehnologice pentru asigurarea trasabilității de la fermă la furculiță.

Exista deja, inovații tehnologice moderne, care pot fi aplicate pentru a dezvolta și implementa un sistem integrat de trasabilitate a mărfurilor alimentare. O asemenea inovație este și tehnologia RFID, tehnologie a cărui cost inițial încă poate fi limitativ pentru majoritatea fermelor și intreprinderilor mici și mijlocii din țara noastră.

XXXXtrasabilitatea in era modernă

4.3 Necesitatea asigurării trasabilității produselor prelucrate de industria alimentară modernă

Agricultura și industria alimentară modernă are două caracteristici importante: o deosebită concentrare a fermelor/fabricilor de prelucrare foarte mari și evoluția lanțurilor integrate de aprovizionare/desfacere care face legătura între producători cu consumatori. (Opara 2002)

Ca urmare a intensificării producției agricole la scară industrială, apariția organismelor modificate genetic, precum și solicitările consumatorului modern de ai fi asigurate alimente proaspete, gustoase, hrănitoare în condiții de siguranță, a apărut o nouă provocare pentru practicile de de producție și prelucrare care promovează o abordare echilibrată a problemelor privitoare la calitatea și siguranța alimentelor și administrarea problemelor de mediu, unele firme aplicând chiar managementul lanțului cererii (demand chain management) pentru a se concentra pe satisfacerea așteptărilor consumatorilor. Astfel a apărut necesitatea asigurării trasabilității mărfurilor alimentate „de la fermă până la furculită”.

Trasabilitatea animalelor este mult mai mult decât identificarea propriu zisă a animalelor. Utilizarea de mărcilor, a semnelor și dispozitivelor de identificare este doar o componentă într-o serie care trebuie să fie strâns legate pentru a permite urmărirea sau localizatrea rapidă în caz de nevoie a unui animal sau unui grup de animale de-a lungul lanțului de producție . Aceste componente, puse cap la cap, formează un sistem de trasabilitate utilizat la abordarea provocărilor de sănătate animală și de siguranță alimentară.

Trasabilitatea mărfurilor alimentare se referă la colectarea, documentarea și întreținerea informațiilor referitoare la toate procesele dintr-un lanț de aprovizionare-prelucrare-desfacere (supply chain sau demand chain), într-o manieră care oferă garanție pentru consumator și altor părți interesate cu privire la originea, localizarea și istoricul parcursului unui produs, precum acordarea de asistență în managementul crizelor în eventualitatea unei încălcări a normelor de siguranță și de calitate.

La nivelul țării noastre aceste volume de mărfuri cu diferite grade de perisabilitate pentru care suntem obligați conform normelor europene asumate să asigurăm trasabilitatea, pot fi exemplificate din datele Institutului național de Statistică.

Evoluția productiei agricole vegetale și de animale, evoluția efectivelor de animale, a producției principalelor produse din industria alimentară, a valoarii exportului (FOB) și a importului (CIF) de produse agricole brute și prelucrate din perioada trecută de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană se arată astfel:

Tabelul 2. Producția agricolă animală

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 3. Producția de struguri

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 4. Producția de fructe pe specii de pomi

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 5. Efectivele de animale, pe categorii de animale

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 6. Producția agricolă animală

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 7. Producția principalelor produse industriale din industria alimentară

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 8. Valoarea exportului (FOB) pe secțiuni și capitole, total, din care pentru Uniunea Europeană

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 9. Valoarea exportului (FOB) pe grupe de mărfuri

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 10. Valoarea importului (CIF) pe sectiuni si capitole, total, din care Uniunea Europeana

Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 11. Valoarea importului (CIF) pe grupe de mărfuri

Sursa: Institutul Național de Statistică

Conform datelor prezentate intensificarea producției agricole la scară industrială, solicitările consumatorilor (și din țara noastră) de a le fi asigurate alimente proaspete, gustoase, hrănitoare în condiții de siguranță a ridicat o nouă provocare pentru producție și prelucrare, apărând necesitatea asigurării trasabilității mărfurilor alimentate „de la fermă până la furculită”. Oferirea consumatorilor mărfuri alimentare trasabile se referă la oferrirea garanției pentru consumator și altor părți interesate cu privire la originea, localizarea și istoricul parcursului unui produs, precum acordarea de asistență în managementul crizelor în eventualitatea unei încălcări a normelor de siguranță și de calitate.

Crizele alimentare de la inceputul anilor 90 – criza vacii nebune din Marea Britanie care a atins apogeul în 1993 cu 1000 de cazuri noi pe săptămână (Brown 2001), sau cele din ultimii ani ca pandemiile de gripa aviară, gripa porcină sau febra aftoasă, au avut un mare impact asupra industriei alimentare. Deficiențele produselor alimentare au condus nu numai la contaminare (accidentală sau voită), dar, în anumite cazuri, chiar la îmbolnăvirea sau moartea consumatorilor.

În anii 2004 – 2008 pandemiile de gripa aviară, gripa porcină, în 2011 criza castraveților produsă de isteria creată de posibilitatea infestării castraveților cu bacteria Escherichia coli (E. Coli), sau mai recent criza cărnii de cal (Stone 2013), și criza laptelui contaminat cu aflatoxină (Danone 2013), au avut ca o primă consecință scăderea dramatică a vânzărilor.

De exemplu: a) "criza castraveților" din primăvara 2011 a provocat producătorilor de legume din România pierderi de aproximativ 9 milioane de euro. Deși Comisia Europeană a aprobat acordarea de despăgubiri de 100% pentru producătorii de legume afectați, suma alocată pentru România a fost de 3.745.035 euro (dintr-un total de 227 milioane de euro la nivel european, ceea ce înseamnă 1,65% din totalul despăgubirilor la nivel european). Pagubele estimate inițial doar în proporție de 41,6% au putut fi documentate conform cerințelor pentru despăgubiri a Comisiei Europene. Destinatarii despăgubirii acordate au fost "o asociație care este recunoscută în plan național și alți șase producători privați, aceștia fiind cei care s-au înregistrat la MADR, la APIA și îndeplinesc toate condițiile pentru a fi despăgubiți", a declarat ministrul agriculturii la aceea vreme V. Tabără. Restul producătorilor nu au putut documenta conform cerințelor pentru despăgubiri a Comisiei Europene și au rămas cu paguba.

b) “criza cărnii de cal” a izbucnit în ianuarie 2013, când a fost confirmată depistarea cărnii de cal în produse și semipreparate etichetate ca produse cu carne de vită în Marea Britanie și Irlanda. România a fost inițial arătată că ar fi vinovată de această situație, dar pe 14 februarie 2013, autoritățile franceze au confirmat că o companie franceză a fost cea care a importat carne de cal din România și a reetichetat-o apoi drept carne de vită. În Franța scandalul cărnii de cal a generat pierderi de peste 1 milion de euro. Oficialii de la București au declarat că vor cere despăgubiri Uniunii Europene în urma scandalului cărnii de cal.

Compania franceză Spanghero, aflată la originea scandalului cărnii de cal în lasagna de vită a fost dat în judecată la Frankfurt pentru despăgubiri de 1,8 miliarde de euro și este scoasă la vânzare după ce a intrat în linchidare judiciară. (Mediafax 2013) Pentru despăgubiri companiile Scandia Food Sibiu (firma producătoare a lotului de carne pentru lasagna), IKEA (în contextul chifteluțelor retrase temporar de pe piață) și Producție Ardealul (în contextul retragerii conservelor de carne de vită ,Ardealul’) se pot îndrepta împotriva companiei franceze Spanghero.

Scandalul a pus la încercare încrederea privind produsele și preparatele din carne de vită, cetățenii rămânând cu îndoieli serioase, unii orientându-se exclusiv către carnea pui după acest scandal, iar la nivel instituțional după reuniunea pe 20 martie 2013 a miniștrilor europeni ai Agriculturii la Bruxelles, Comisia Europeana cere tuturor statelor membre UE sa efectueze teste ADN pe produse care ar trebui să aiba carne de vită.

c) „criza laptelui” contaminat cu aflatoxină izbucnește pe 7 martie 2013 când peste 13.000 de litri de lapte suspectată că ar fi contaminată cu aflatoxină (o substanță cancerigenă) au fost retrași de pe piață de compania Danone România. Reprezentanții patronatelor anunțau că in jurul problemei "s-a creat o isterie, iar unii retaileri au incercat să îndepărteze loturi necontaminate de lapte de pe raft" și că întreg scandalul duce la îndepărtarea consumatorului (Agerpres 2013). Ministrul Agriculturii Daniel Constantin susține pe 28 martie 2013 că fermierii mari nu au pierdut nimic în urma acestei crize, intrucât aceștia aveau contracte și procesatorii au suportat pierderile respective. Totuși vânzările de lapte au scăzut cu 20-25% în perioada martie-mai 2013, comparativ cu perioda similara a anului anterior.

Aceste sunt doar câteva exemple care evidențiează vulnerabilitatea industriei alimentare românești și modul în care calitatea necorespunzătoare sau doar presupusa contaminare a produselor alimentare poate afecta nu numai sănătatea fizică consumatorului, dar și sănătatea comercială a afacerii din sector.

La nivel european, trasabilitatea este reglementată de Directiva (CE) 2001/95 privind Siguranța Generală a Produselor (preluate în totalitate de Legea nr. 150/14.05.2004 privind siguranța alimentelor, care reglementează obligațiile agenților români în această direcție) și Regulamentul (CE) nr. 178/2002, referitor la Legea Generală a Alimentelor, aplicate, începând cu 15 ianuarie 2004, respectiv, 1 ianuarie 2005, în toate țările membre UE (Kelepouris, 2007).

În urma crizelor recente toate statele membre UE trebuie să verifice, prin teste ADN efectuate începând cu 1 martie 2013, dacă datele de pe eticheta unui produs din carne corespund conținutului, iar simultan va fi îmbunătățită și legislația europeană (Mediafax, 2013). Astfel în anii următori asigurarea trasabilității produselor alimentare devine o condiție preliminară și necesară pentru succesul unei afaceri din această îndustrie.

Capitolul 5

Utilizarea tehnologiei RFID in lanțul de distribuție

5.1. Prezentarea tehnologiei RFID și avantajele oferite de acesta

RFID este o tehnologie automată de identificare și captare de date fără fir. Identificarea prin radiofrecvență (RFID) este un domeniu important de dezvoltare a suportului de date, cu sisteme de ultimă generație și produse care oferă un potențial considerabil și costuri reduse pentru aplicațiile de date (RFID Journal, 2013).

Un sistem RFID constă din patru componente: antena, cititoarele ( fiecare format din transceiver, decodor și antenă), etichetele de RF care este programat electronic cu informații unice și rețeaua de calculatoare, care sunt folosite pentru a conecta cititoarele.

Antena emite semnale radio pentru a activa tag-ul și pentru a citi și scrie date pe aceasta. Antenele controlează transmisia și recepția datelor din sistem. Antenele sunt disponibile intr-o varietate de forme si dimensiuni, ele pot fi montate în cadrul sau tocul ușii pentru a primi date de la tag, de la persoane sau lucruri care trec prin ușă, sau montate pe un punct de acces pentru a monitoriza traficul de pe o autostrada. Câmpul electromagnetic al antenei poate fi activ în mod constant atunci când aleatoriu și în mod permanent sunt așteptate mai multe tag-uri . Dacă nu este necesară o interogarea constantă, un dispozitiv de senzor poate activa câmpul electromagnetic.

Cititoarele pot să fie portabile sau pot fi fixe montate pe un dispozitiv. Cititorul emite unde radio pe o rază de la un centimetru la 100 de metri sau mai mult, în funcție de puterea sa și frecvența radio utilizată. Atunci când o etichetă RFID trece prin zona electromagnetică acesta detectează semnalul de activare a cititorului. Cititorul decriptează datele codificate din circuitul tag-ului integrat și datele sunt trecute la calculatorul gazdă pentru prelucrare.

Etichetele RFID vin într-o mare varietate de forme si dimensiuni. Etichetele de identificare pot lua una dintre cele trei forme, active, pasive și semi-pasive, deși cele două forme uzuale sunt cele active și pasive. Etichetele RFID active sunt alimentate de o baterie internă și în general se citesc/se scriu, adică datele tag-ului poate fi rescrisă și/sau modificată. Mărimea de memorie a unui tag activ variază în funcție de cerințele aplicației; unele sisteme funcționează cu până la 1MB de memorie. În cadrul unui proces de lucru de citire/scriere in sistem RFID, o etichetă ar putea oferi aparatului de un set de instrucțiuni, iar aparatul va raporta apoi performanța ei la eticheta. Aceste date codificate ar deveni apoi parte din istoricul etichetei. În general o etichetă activă furnizat cu baterie îi conferă acesteia un interval mai mare de autonomie. Compromisul este dimensiunea mai mare, costuri mai mari, și o viață limitată de funcționare (care poate duce la un maximum de 10 ani, în funcție de temperaturile de funcționare și de tipul bateriei). Etichetele RFID pasive operează fără o sursă separată de alimentare externă și obțin puterea de funcționare generate de cititor. Etichetele pasive sunt, prin urmare, mult mai ușoare decât etichetele active, mai puțin costisitoare, și oferă practic o durată de viață nelimitată de funcționare. Compromisul este că ei au intervale mult mai mici de citire decât etichetele active și necesită un cititor de mare putere. Etichetele read-only sunt de obicei pasivi și sunt programate cu un set unic de date (de obicei de la 32 la 128 biți), care nu pot fi modificate. Etichetele read-only adesea funcționează ca o plăcuță de înmatriculare într-o bază de date, în același mod ca o referință liniară a codurilor de bare la o bază de date care conține informații modificabile specifice produsului.

Etichele pasive sunt utilizate preponderent în sistemele de urmărire, deoarece acestea sunt ieftine și au dimensiuni mici deoarece nu necesită baterie să funcționeze. Tag-urile RFID pasive mai pot fi clasificate în funcție de banda de frecvență utilizată (de exemplu, LF, HF, UHF, etc) și tipul de cuplare între antenă tag și antenă cititor (de exemplu, magnetic sau electromagnetic).

Etichetele semi-pasive sunt similare cu etichetele active, dar bateria este folosit pentru a rula circuitele microchipului, dar nu emite semnale pentru cititor. Unele dintre aceste etichete conserva durata de viață a bateriei intrâd în „hibernare” până când sunt trezite de semnalul cititorului. Etichetele semi-pasive pot fi mentionate ca etichete asistate de baterie.

Figura 7. Diferite tipuri de etichete RFID

Sursa: Computer Desktop Encyclopedia

Variația de frecvență de asemenea diferențiază sistemele RFID. Sistemele de joasă frecvență (30 kHz la 500 kHz) au intervale de citire scurte si costuri de sistem mai mici. Ele sunt cel mai frecvent utilizate la accesul de securitate, la urmărirea activelor, și aplicațiile de identificare a animalelor. Sistemele de frecvență înaltă (850 MHz la 950 MHz și 2,4 GHz la 2,5 GHz), acoperind arii mai largi de citit (mai mult de 90 de picioare) și viteze mari de citire, sunt utilizate pentru aplicații cum ar fi urmărirea vagoanelor căilor ferate și de colectarea automată a taxelor. Cu toate acestea performanța mai ridicată a sistemelor RFID de înaltă frecvență presupune costuri de sistem mai ridicate (Convery 2004).

Folosind tehnologia RFID membrii lanțului de aprovizionare pot opta să permită automatizarea sarcinilor manuale pentru a reduce erorile umane și de a îmbunătăți trasabilitatea și disponibilitatea de articole (produse, cutii, paleti, etc), generând economii pentru toți membrii lanțului de aprovizionare. Acest lucru este posibil, deoarece RFID este o metodologie non-invazivă pentru captare de date. Asta înseamnă că este un proces care nu are nevoie de intervenție umană, realizat prin utilizarea cititoarelor automate care aduna informații de la etichetele RFID atașat articolelor. De asemenea, este cunoscut a fi o tehnologie "invizibilă", și poate să aibă opțiunile atât de citire cât și de scriere în același element de echipament. Undele radio sunt folosite pentru a face această tehnologie invizibilă, ceea ce înseamnă că etichete pot fi citite, chiar dacă acestea nu sunt vizibile pentru cititor.

Etichetele RFID s-au dovedit, de asemenea, să fie incredibil de rezistent. Acestea au fost supuse unor teste de încercări fizice, de mediu și în viața din lumea reală. Testele fizice incluse au fost cele de stivuirea/așezarea acestora în teancuri, aruncând/căzând de la înălțime, și vibrații. Chiar și după ce a fost supus la aceste teste robuste majoritatea covârșitoare a etichetelor au rămas operațional funcționale. Testele referitoare la modificări de temperatură și umiditate extreme au fost folosite în timpul testelor de mediu. Sa constatat degradarea ratelor de citire în timpul testărilor la extreme. Testele din lumea reală au inclus deteriorarea câtorva etichete prin zgârieturi și aruncări. Aceste defecte care s-au produs în urma încercări nu au redus în mod semnificativ performanțele etichetelor.

Avantajul semnificativ al tuturor tipurilor de sistemele RFID este că ele lucrează fără contact, natura invizibilă a tehnologiei. Etichetele pot fi citite printr-o varietate de substanțe și medii, cum ar fi zăpada, ceața, gheața, vopsea, cruste de murdarie și alte condiții de vizibilitate și de mediu dificile, unde codurile de bare sau alte tehnologii cu citire optică ar fi inutile. De asemenea, etichetele RFID pot fi citite, în circumstanțe dificile la viteze remarcabile, în cele mai multe cazuri au răspuns în mai puțin de 100 de milisecunde. Un alt avantaj semnificativ a unui sistem RFID activ în aplicațiile interactive este de asemenea, capacitatea de citire/scriere, cum ar fi la lucrările în procesul de urmărire sau întreținere. Deși este o tehnologie costisitoare (în comparație cu codurile de bare), RFID a devenit indispensabil pentru o gamă largă de colectare automată a datelor și aplicații de identificare, care altfel nu ar fi posibile.

În timp ce evidențiăm numeroasele avantaje ale tehnologiei RFID, nu trebuie să uităm nici despre imperfecțiunile sale. În cazul de etichetelor de generație veche limitările sau condiționările programate înseamnă costuri, adesea prea mari în comparație cu capacitatea financiară anumitor tipuri de afaceri. Cerințele tehnice impuse statelor membre UE de ETSI – European Telecommunication Standard Institute (Institutul European de Standarde de telecomunicații) – sunt de asemenea remarcabile: acestea diferă de standardele acceptate în Statele Unite și în alte țări din întreaga lume, ceea ce limitează posibilitățile de a utiliza soluții din afara UE. Un alt domeniu cu mari preocupări privind tehnologia RFID sunt cele legate de protecția confidențialității vieții private, pentru că utilizarea aceastei tehnologii poate să slăbească intimitatea personală. În cazul în care această tehnologie este utilizată în mod necorespunzător cu ajutorul produselor marcate se pot urmări și monitoriza persoanele după plecarea din magazin. Datele personale și viața privată a clienților pot fi puse în pericol, anonimatul de cumpărare fiind redusă sau eliminată amenințând astfel libertățile civile.

Evoluția tehnologiilor RFID continua să producă capacități mai mari de memorie, extinderea gamei de citire și procesarea mai rapidă a datelor. Este foarte puțin probabil ca tehnologia va înlocui în cele din urmă ceea de coduri de bare – chiar și cu reducerea inevitabilă costurilor cu materiile prime combinate cu economiile de scară, circuitul integrat într-o etichetă RF nu va fi niciodată la fel de cost-eficient ca o etichetă de cod de bare. Cu toate acestea, RFID va continua să crească în nișele sale stabilite, în cazul în care codurile de bare sau alte tehnologii optice nu sunt eficiente.

Având în vedere activitățile desfășurate de întreprinderile care implementează și utilizeazâ această tehnologie, se poate spune că aceasta permite crearea unui lanț de aprovizionare global reală. Activitățile de management al lanțului de aprovizionare necesită noi soluții de sistem în ceea ce privește identificarea mărfurilor retrase din uz și transmise la reciclare sau pregătite pentru alte utilizări. Prin folosirea tehnologiei RFID devine posibilă colectarea cantitatea de informații care permite urmărirea precisă a fluxului de retururi, ceea ce este foarte util pentru construirea a lanțurilor proprii de aprovizionare inversă. Există eforturile unor organizații non profit ca EPC Global pentru formarea în viitor unui lanț de aprovizionare la nivel mondial, concentrându se pe unificarea standardelor tehnologice prin sprijinirea dezvoltării RFID în două direcții: pe de o parte se fac eforturile pentru unificarea datelor, astfel încât acestea să fie ușor de citit la nivel mondial, pe de altă parte sunt sugerate standardele globale (protocoale RFID) de comunicare între etichete și cititoare (Shepard, 2004).

Tehnologia RFID poate garanta că produsele potrivite sunt expediate la locul potrivit la momentul potrivit și în condițiile potrivite. Se poate spori securitatea de marfă, costurile de transport sunt mai mici și de calitate și se reduc incidențele provocate de lipsa stocurilor sau de stocurile prea mari. Deoarece costurile etichetelor se reduc și sunt produse standard, cererile de identificare prin tehnologia RFID se va extinde, fără îndoială.

5.2. Domenii de aplicabilitate

Soluțiile RFID pot fi folosite atât de către producători în tot felul de industrii, precum și de distribuitorii sau comercianții cu amănuntul oferind acestora multe beneficii. Sistemele RFID funcționează de asemenea în armatele moderne, de exemplu au fost folosite pentru a supraveghea operațiunile logistice în timpul războiului din Irak. În viața de zi cu zi sunt folosite în automatizarea căutării rutei optime de la A la B unor produse prin sistemul de navigație prin satelit. În lanțurile logistice inverse (la retururi), datorită RFID, fiecare produs poate fi identificat. Halele de depozitare pot fi scanate, în scopul localizării produselor care sunt aproape de termenul de expirare, de care ar trebui să se scape, sau retrase de la vânzare și returnate la producător. În cazul returnărilor de produse de către client, antecedentele și istoricul de livrare pot fi urmărite, unde, când și modul în care produsul a fost cumpărat identificând și eliminând eventualele înșelătorii.

Tehnologia RFID se utilizează profitabil în procesele de producție cât și cea de distribuție, deoarece aceasta poate oferi mare cantitate de date colectate automat și fără fir, pot să lucreze la temperaturi de până la 200° C, etichetele pot stoca informații suplimentare legate de produse care la rândul lor pot fi preluate într-o bază de date. Există posibilități de conectare ale acestei tehnologii cu alți senzori pentru a măsurarea factorilor climatici de temperatura, umiditatea sau chiar vibrații. Aceste informații pot fi folosite mai târziu pentru a marca transportul sau procesul de producție și a viza în mod automat mărfurile deteriorate.

Domeniile de aplicabilitate a sistemelor RFID ar fi managementul stocurilor, urmărirea activelor, securitatea lanțului de aprovizionare și reducerea costurilor. În cele ce urmează voi exemplifica cele mai uzuale aplicații RFID (Finkenzeller, 2010).

Carduri inteligente

Primele carduri de plastic au apărut în SUA încă de la începutul anilor 1950, atunci când PVC-ul ieftin a înlocuit cartonul. În anii care au urmat, cardurile de credit din plastic au devenit larg răspândite. Primul card de credit a fost emis de către Diners Club in 1950. Dezvoltarea rapidă a tehnologiei de semiconductoare a făcut posibilă integrarea memoriei de date pe un singur cip de siliciu, iar în 1968 Jürgen Dethloff și Helmut Grötrupp din Germania brevetează ideea încorporării unui astfel de cip de memorie integrat într-un card. Aproape 15 ani mai târziu, compania franceză PTT a introdus în circulație cartele telefonice inteligente. Prin anii 1986 mai multe milioane de astfel de cartele au fost în circulație în Franța. Aceste carduri inteligente din prima generație au fost carduri de memorie cu contacte. Îmbunătățirea semnificativă s-a produs când microprocesoare întregi care permit folosirea unor software s-au integrat cu succes într-un cip de siliciu, iar aceste cipuri au fost încorporate într-un card, deschizând astfel posibilitatea de a realiza aplicații de înaltă securitate. Astfel, cardurile inteligente pentru telefoane mobile și noile carduri bancare au fost realizate exclusiv prin carduri cu microprocesor. Astăzi, carduri inteligente fără contact sunt împărțite în trei grupe: carduri inteligente cu cuplare strânsă, carduri inteligente cu cuplare de la distanță (cu cuplaj inductiv) și carduriinteligente cuplate prin apropiere (cuplate inductiv). În prezent, principalele domenii de aplicare de carduri inteligente fără contact sunt sistemele de plăți (transport public, ticketing) sau de acces (cărți de identitate, de control acces la companii).

Pe termen lung, ne putem aștepta că aceste carduri inteligente fără contact vor înlocui în mare parte pe cele cu contact în domeniile lor clasice de aplicare (cartele telefonice, carduri bancare). În plus, tehnologia contactless va permite cardurilor inteligente pentru a fi utilizate în domenii complet noi – domenii noi care nici nu au fost încă gândite.

Transportul public

Transportul public este una dintre domeniile de aplicație în care există cel mai mare potențial pentru utilizarea de sistemelor RFID, și în special cardurile inteligente fără contact. Situația financiară precară a majorității companiilor de transport public au determinat-o pe acestea să analizeze posibilitatea folosirii biletelor de călătorie electronice. Dintre acestea amintim:

Costuri ridicate la vânzarea de permise de călătorie la distribuitoarele automate.

De asemenea, în vehicule, sunt necesare imprimante electronice de bilete sau dispozitive mobile scumpe. Uneori, biletele sunt vândute chiar de către conducătorul auto, care provoaca timpi lungi de așteptare la îmbarcarea pasagerilor, și în plus distragerea continuă a conducătorului auto.

Biletele de hartie sunt aruncate după utilizare, deși fabricarea de bilete incluzând elemente de siguranță contra falsificărilor devine din ce în ce mai scump pentru companiile de transport.

În special în marile orașe, trebuie să fie luate în considerare pierderi de până la 25% din cauza blatiștilor. Acest lucru se datorează faptului că pentru fluidizarea traficului majoritatea companiilor de transport au condiții foarte liberale de călătorie și permite intrarea în metrou și autobuze fără a trece mai întâi printr-o verificare.

Reducerile asociate pot fi calculate din date obținute prin sondaje scumpe cu rezultate aleatorii, ceea ce duce la imprecizie în calcul.

Sistemele electronice de gestionarea călătorilor în transportul public trebuie să îndeplinească așteptări foarte mari și cerințe, în special cu privire la rezistența la degradare și de uzură, viteză și ușurință de utilizare, să scrie și să citească dinamic datele introduse. Aceste așteptări pot fi îndeplinite în mod satisfăcător doar de către sistemele RFID acestea fiind carduri contactless inteligente și mai recent, ceasuri de mână inteligente.

Cardurile inteligente fără contact sunt proiectate pentru o durată de viață de 10 ani. Ploaie, frig, mizerie și praf nu sunt o problema nici pentru smart card și nici pentru cititor. Cardurile inteligente fără contact pot fi păstrate într-o servietă sau geantă și sunt, prin urmare, extrem de ușor de utilizat, iar transpondere pot fi de exemplu montate în ceasuri de mână.

Înlocuirea biletelor convenționale de hartie de un sistem electronic de gestionarea călătorilor în transportul public bazat pe carduri inteligente fără contact oferă o multitudine de beneficii pentru toți cei implicați. Deși costurile de achiziție ale unui sistem de cartele inteligente fără contact sunt încă mai mari decât cele ale unui sistem convențional, investiția se rambursează într-o perioadă scurtă de timp. Superioritatea a sistemelor fără contact este demonstrat de următoarele beneficii pentru utilizatori și operatori ai companiilor de transport public.

Beneficii penrtru călători:

Numerarulu nu mai este necesar, cardurile inteligente fără contact pot fi încărcate cu sume mai mari de bani, pasagerii nu mai trebuie să umble și să schimbe mărunțiș să aibă suma exactă.

cardurile preplatite rămân valabile chiar dacă tarifele sunt modificate.

Pasagerul nu mai are nevoie să cunoască tariful exact, sistemul automat reține de pe card tariful corect .

Biletele lunare pot începe în orice zi a lunii. Perioada de valabilitate începe după prima activare a cardului.

Beneficii pentru șofer:

Nu mai sunt vândute bilete de conducătorul auto, rezultând eliminării distragerii atenției personalului de conducere.

Nu există numerar în vehicul.

Eliminarea calculelor venitului și a monetarului de zi cu zi.

Beneficii pentru compania de transport

Reducerea costurilor de exploatare și de întreținere a distribuitoarelor de vânzări și valorificare de bilete.

Este sigur împotriva actelor de vandalism.

Este ușor schimbarea tarifelor de călătorie, nu trebuie să fie imprimate bilete noi.

Introducerea unui sistem închis (electronic), în care toți pasagerii trebuie să prezinte un permis de călătorie valabilă, reduc în mod semnificativ numărul de evazioniști.

Se obțin date statistice precise în mod automat.

Beneficii pentru bugetul public

Reducerea nevoii de subvenții din cauza reducerii costurilor.

O mai bună utilizare a transportului public ca urmare a unor servicii îmbunătățite are un efect pozitiv asupra întreprinderilor și asupra mediului.

Bilete de avion

Proiectul Lufthansa "fără bilet de zbor" a fost un proiect pilot de testarea sistemului de cartele inteligente fără contact, implicând 600 de curse regulate înte mai – decembrie 1995 și a mers atât de bine încât a fost prelungit până în martie 1996. Începând cu toamna anului 1996, la toate cele aproximativ 250 000 de curse regulate folosesc noul "chipcard" fără contact. Acest nou card inteligent fără contact – este în legătură cu calculatorul central Lufthansa in Munchen – înlocuiește atât biletul de avion de hârtie cât și cartea de îmbarcare convențională.

Din punct de vedere al pasagerului, sistemul funcționează după cum urmează: titularul cartelei poate face rezervarea unui zbor prin telefon, prin intermediul unui agent de turism, spunând numărul cardului. Cu noile carduri rezervare poate fi efectuată până la o oră înainte de plecare. Un bilet electronic este creat, care combină datele cu caracter personal și a datelor de zbor, iar acest lucru este salvat în calculatorul Lufthansa. Pentru check-in la aeroport (la ultimul minut), posesorul de card inteligent trebuie doar să prezinte pe scurt smart cardul fără contact la Terminalul electronic. În mod normal, el poate face acest lucru chiar și fără a scoate cardul din servieta lui. Sistemul verifică rezervarea, și apar datele de zbor pe ecran. În acest moment pasagerului i se dă opțiunea de a confirma zborul propus, inclusiv rezervarea locului sau selectarea unui zbor alternativ pe ecranul touch screen. Pasagerul primește o chitanță tipărită unde se specifică numărul de locuri și poarta de îmbarcare, plus alte detalii. Această procedură permite pasagerilor să verifice cu bagajul de mână în mai puțin de 10 secunde, ceea ce ajută la prevenirea cozilor la terminal. Când el ajunge la poarta de îmbarcare doar prezintă chipcard lui încă o dată și apoi se poate îmbarca. Pasagerii sunt foarte mulțumiți de economia de timp și de posibilitatea rezervării într-un termen scurt convenabil și simplu. Succese clare sunt vizibile la Lufthansa, iar datorită auto servirii clienților se reduce în mod semnificativ munca intensivă de manipulare și sarcinile de verificare . Mai mult, capacitatea de a accepta rezervările în termene scurte cumulat cu economia de timp a sporit astfel competitivitatea în comparație cu opțiuni alternative de călătorie.

Bilete de schi

Oricine intră într-un lift de schi trebuie să posede un permis de o zi sau săptămânală valabilă. Aceste bilete au fost inițial realizate din carton și validate de o ștampilă cu dată. Verificarea biletelor de hârtie este o muncă solicitantă, deoarece fiecare bilet trebuie verificată vizual pentru valabilitate. În plus, este incomod pentru schiori să pescuiască în hanoracele lor pentru un bilet de hârtie îmbibat cu degetele reci înainte de fiecare călătorie pe ascensor. Tehnologia RFID oferă o alternativă ideală prin înlocuirea biletelor de hârtie cu carduri inteligente sau transpondere disc. Atunci când transponderul este vândut, de obicei se reține un depozit de 5-10 euro. După utilizare, transponderul poate fi returnată și depozitul rambursat. Operatorul poate rereâncărca transponderul folosind și acestea pot fi astfel refolosite.

Intervalul de citire a sistemului este proiectat pentru a fi suficient de mare ca biletele transponder nu mai aibă nevoie să fie ținut în mână, ci pot rămâne în buzunarul hanoracului. Toate intrările de teleschi sunt protejate de o ușă turnantă, care este eliberat electronic de cititor la detectarea unui transponder valabil. Pentru a citi transponderul schiorului fiecare intrare este monitorizată prin două antene opuse.

Dimensiunea antenei magnetice este o problemă, deoarece acesta trebuie să fie foarte mare, datorită intervalul citire dorit. Cuplajele magnetice care rezultă între cele două antene ale cititorului este atât de mare, la o distanță de câțiva metri că sistemele reciproce doar un singur cititor la un moment dat, în timp ce alte cititoare sunt oprite deoarece.interferențele ar face imposibilă citirea transponderelor.

Control acces

Sistemele electronice de control acces sunt folosite pentru a verifica în mod automat autorizarea accesului persoanelor fizice în clădiri, (comerciale sau la evenimente), spații sau camere individuale. La proiectarea acestor sisteme trebuie să se aleagă în primul rând între două sisteme fundamental diferite, cu proprietăți corespunzătoare: sisteme electronice de control acces online și offline.

Sistemele online tind să fie folosite în cazul în care autorizația de acces a unui număr mare de persoane trebuie să fie verificate la doar câteva intrări. Acesta este cazul, de exemplu, la intrările principale în clădirile de birouri si spatii comerciale. În acest tip de sistem, toate terminalele sunt conectate la un calculator central prin intermediul unei rețele.

Calculatorul central, rulează o bază de date în care fiecărei terminal sunt atribuite toate suporturile de date autorizate pentru accesul la terminal. Datele de autorizare din baza de date sunt încărcate în terminale (sau într-o unitate de control ușă intermediară) prin rețea și salvate acolo într-un tabel.

Modificările aduse pentru autorizarea accesului unui individ pot fi efectuate cu o singură intrare în sistemul de control acces de pe calculatorul central. Suportul de date nici nu trebuie să fie prezent, deoarece numai înregistrarea din baza de date centrală trebuie schimbată. Acest lucru înseamnă că zonele de securitate sensibile pot fi protejate împotriva accesului neautorizat, chiar și în cazul unui suport de date pierdute.

Sistemele offline au devenit predominante în special în situațiile în care mai multe camere/birouri, trebuie să fie echipate individual cu un sistem electronic de control al accesului la care doar câțiva oameni au acces. Fiecare terminal salvează o listă de identificare esențiale (de exemplu – cheie generală: etaj-3, chelner-7, guest-room-517), pentru care accesul la acest terminal este autorizată. Nu există nici o rețea cu alte terminale sau un calculator central.

Informațiile camerelor pentru care operatorul de date poate oferi acces sunt arhivate în baza de date, cu identificatorii cheie (de exemplu, "cameră-517", "sauna", "sala de fitness"). Terminalul compară toți identificatorii cheie din baza de date cu cele din propria listă și îndată ce a găsit o potrivire pemite accesul. Transponderul este programat la unitatea centrală. La recepția unui hotel, la sosirea oaspetelui transponderul poate fi programat cu camerele autorizate, durata de valabilitate și alte informații, astfel încât cheile de hotel sunt invalidate în mod automat la data plecării clienților.

Controlul accesului folosind carduri PVC a fost utilizat de mult. La început au fost folosite cartelele perforate, care au fost înlocuite de permise cu infraroșu (IR cu coduri de bare), urmate de permise cu benzi magnetice, de permise Wiegand (cu benzi metalice magnetice), și în cele din urmă carduri inteligente cu microcip. Principalul dezavantaj al acestora era procedura de operare greoaie, datorită faptului că permisul trebuia introdus în mod corect într-un cititor (dacă se introducea greșit nu se permitea accesul).

Controlul accesului folosind sisteme inteligente cu microcip permite o mai mare flexibilitate, deoarece transponderul trebuie doar să se apropie de antena cititorului. Permisele de acces pot fi făcute sub formă de carduri inteligente, brelocuri, și chiar ceasuri de mâna.

Un mare avantaj al sistemelor de control acces cu microchip este că cititorul nu necesită întreținere și nu este influențat de praf, murdărie sau umezeală. Antena poate fi ascuns, montat 'sub tencuială ", unde acesta este complet invizibil și protejat de vandalism. Pentru creșterea confortului se pot monta cititoare handsfree, iar la aceste modele, de transpondere nu nevoie nici măcar să fie scoase din buzunar.

Sisteme de transport

În Europa transportul transfrontalier pe calea ferată prezintă încă un obstacol. Sunt în vigoare semnalizări și sisteme de securitate diferite a trenurilor, iar companiile de calea ferată trebuie să suporte în costurile de transport seturi multiple de echipamente de pe locomotivele și unitățile de tracțiune.

Adesea se pierde timp prețios cu schimbarea vehiculelor de tractare la frontieră, împovărând transportul pe calea ferată cu un dezavantaj competitiv față de transportul aerian sau cel rutier.

Din acest motiv, Uniunea Europeană sprijină achiziția unui sistem unificat de control și securitate a trenurilor din europa ETCS (Sistemul european de control al trenurilor). ETCS va facilita traficul transfrontalier interoperabil și va îmbunătăți competitivitatea căilor ferate prin implementarea celor mai recente tehnologii de control al trenurilor.

ETCS cuprinde patru sisteme principale:

EURO-Cab Un dispozitiv a vehiculului, la care toate elementele legate sunt conectate la calculatorul vehiculul de de siguranță EVC (European Vital Computer) , cu un sistem special de legătură ETCS.

EURO-Radio O legatura GSM între vehicule și un centru de urmărire radio RBC (Radio Block Center).

EURO-Loop Un sistem de transfer de date pe distanțe de până la câteva sute de metri. Sistemul se bazează pe așa-numitul cablu de scurgere, anume cabluri coaxiale pentru care învelișul este conceput pentru a fi parțial permeabilă la unde electromagnetice. EURO-Loop este utilizat în principal pentru a transfera informații de evaluarea datelor transmise discret.

EURO-Balise Un sistem de transmitere a datelor discrete. În funcție de design, datele locale (marcajul locație, profile de înclinare, limitele de viteză) sau semnalele privind ruta sunt transmise vehiculului.

Subsistemul Eurobalise este deosebit de important, deoarece aceasta este o condiție esențială pentru introducerea completă a ETCS. În ianuarie 1995, după experimente indelungate, au fost stabilite cadrul de date tehnice pentru sistemul EURO-Balise. Acesta este un sistem RFID cuplat prin inducție, cu feedback nearmonic.

Transportul containerizat

Transportul internațional de marfă containerizat se identifică folosind procedura de identificare alfanumerică, fiind format din patru litere, codul proprietarului, un număr de serie de șase numere și numărul de control, este pictat pe exteriorul containerului într-o poziție determinată. Aproape toate cele 7 milioane de containere din intreaga lume folosesc procedurile de identificare menționate. Procesul de înregistrare manuală numărului de identificare a containerului și introducerea în calculatorul instalației de transbordare este extrem de predispusă la erori. La un moment dat până la 30% din identificări au fost înregistrate în mod eronat. Transmisia automată de date poate ajuta la rezolvarea acestei probleme prin citirea de pe containei a unui transponder. În lume se utilizează trei benzi de frecvență, iar transponderele trebuie să răspundă la toate cele trei benzi de frecvență utilizate și să transmită în mai puțin de 2 ms 128 biți (16 bytes). Semnalul cititorului nu este modulată – transponder read-only – iar distanta maximă acesteia de la cititor poate fi de 13 m.

ISO 10374 prevede următoarele informații care pot fi stocate în transponder:

Codul, numărul de ordine a proprietarului și cifra de control;

Lungimea, înălțime și lățime containerului;

Tipul containerului, de exemplu containerul valiză, container de alimentare, containerul deschis sus și altele;

Încărcătura și greutatea proprie.

O baterie asigură sursa de alimentare a transponderului (transponder activ), a cărei durată de viață corespunde cu durata de viață a containerului însuși, adică în jur de 10 la 15 ani.

Butelii de gaz și recipiente pentru chimicale

Gazele și substanțele chimice sunt transportate în containere închiriate de înaltă calitate. Alegerea recipientului greșit în timpul manipulării sau utilizării ar putea avea consecințe grave. Pe l\ng[ sistemele de etanșare specifice produsului, un sistem de identificare electronic[ poate ajuta la prevenirea unor astfel de erori.

O mare parte din containerele furnizate în zilele noastre sunt identificate prin coduri de bare. Cu toate acestea, în utilizarea industrială popularului sistem de coduri de bare nu este suficient de sigură, iar durata de viață scurtă înseamnă întreținere costisitoare.

Transponderele au capacitate de stocare mult mai mare decât codurile de bare convenționale, informațiile suplimentare cum ar fi detaliile proprietarului, conținutul, volumul, presiune maximă de umplere și datele de analiză pot fi atașate containerelor. Datele transponderului pot fi modificate după dorință, și mecanisme de securitate (autentificare) pot fi utilizate pentru a preveni scrierea sau citirea neautorizată a datelor stocate.

Procesul de fabricație pentru transpondere trebuie să satisfacă standarde exigente: înălțimea transponderelor este de doar 3 mm, sunt proiectate pentru o gamă largă de temperaturi de la -40o C la +120o C, trebuie să fie rezistente la umiditate, la impact, vibrații, praf, radiatii și acizi.

Deoarece sistemul de transmisie pentru transponderele folosite pentru identificarea containerelor nu a fost standardizată, sunt disponibile diverse sisteme. Pentru că a fost dezvoltat un dispozitiv care poate procesa toate tipurile de transpondere folosite, utilizatorul poate alege între diferite sisteme sau poate folosi chiar o combinație de sisteme diferite. Sunt disponibile cititoare mobile și fixe. Cititoarele fixe pot fi încluse în sisteme de producție care recunosc și resping automat recipientele greșite. După umplere, datele actualizate sunt stocate automat pe transponder. Atunci când acest sistem este folosit în combinație cu sisteme de gestionarea bazelor de date, numărul recipientelor folosite de un client pentru un consum dat poate fi redus drastic, pentru că timpii de staționare sau durata excesivă de depozitare pot fi ușor recunoscute și corectate. Pentru gaz, unde nu există mult potențial de diferențiere a produselor între diferiții producători, economiile de costuri asociate poate oferi un important avantaj competitiv.

În Europa, aproximativ 30 de milioane de butelii de gaz se așteaptă să fie echipate cu transponderele. Pe lângă buteliile cu gaz, transponderele mai sunt folosite pentru recipiente închiriate, butoaie de bere, cutii și containere de transport pentru industria de livrări.

Gestiunea eliminării deșeurilor

Datorită legislației de mediu tot mai riguroase, costurile de eliminare a deșeurilor cresc tot timpul. Costurile asociate cu crearea de noi locuri de depozitare a deșeurilor și menținerea depozitelor existente sunt transferate către gospodăriile individuale și companii industriale. Măsurarea automată a cantității de deșeuri produse ajută la distribuirea echitabilă a costurilor. Din acest motiv, tot mai multe orașe folosesc sistemele RFID pentru a optimiza depozitarea deșeurilor comunale, și se pun astfel, condițiile pentru înlocuirea taxei forfetare pentru eliminarea deșeurilor în vigoare cu o taxă bazată pe cantitatea de deșeuri produsă. Companiile evacuare a deșeurilor vor încasa pentru cantitatea care de fapt a fost eliminată.

Pentru a atinge acest obiectiv, un transponder este montat la lada de gunoi și sistemele automate ale cititorului sunt instalate în vehiculele de colectare a gunoiului. Îndată ce lada de gunoi este pus pe dispozitivul de golire a vehiculului transponderul său este citit, greutatea sau volumul de gunoi este calculată, în funcție de preferințele comunității, și de asemenea este posibil ca un contor să arate cât de des a fost golit coșul de gunoi în cursul anului. Identificatorul citește transponderul care sunt stocate pe un card inteligent în computerul de bord al vehiculului împreună cu datele de colectare. La sfârșitul unei ture șoferul trece cartela la centrul de operațiuni, astfel încât datele colectate pot fi prelucrate. Gospodăriile individuale nu mai plătesc sume forfetare lunare, ci fiecare gospodărie primește factură individuală.

În Germania, astfel de sistem RFID sunt deja în uz în diferite orașe, inclusiv Bremen, Köln, Dresda și în numeroase comunități mai mici.

Identificarea animalelor

Sistemele electronice de identificare au fost folosite în Europa pentru evidența șeptelului de aproape 20 de ani. Față de aplicațiile interne pentru alimentarea sau calcularea automată a productivității, aceste sisteme pot fi de asemenea folosite la identificarea între companii, pentru controlul epidemiilor, asigurarea calității și pentru depistarea originii animalelor.

Există patru moduri de atașare a transponderului la animal: transponderele guler, transponderele crotalii, transponderele injectabile și așa-numitele bolus.

Transponderele guler pot fi transferate cu ușurință de la un animal la altul. Aceasta permite utilizarea acestui sistem într-o companie. Aplicații posibile în producția de lapte sunt hrănirea și măsurarea automată.

Crotaliile care încorporează un transponder RFID concurează cu mult mai ieftinele crotalii cu coduri de bare. Acestea din urmă nu sunt potrivite pentru automatizare totală, pentru că crotaliile cu coduri de bare trebuie trecute la câțiva centimetri de un cititor de mână pentru a identifica animalul în schimb crotaliile RFID, pot fi citește de la o distanță de până la 1 m.

Transponderele injectabile au fost folosite pentru prima dată în jur de 20 de ani. În acest sistem, transponderul este pus sub pielea animalului cu ajutorul unui instrument special. Astfel ​se face o legătură ​între corpul animalului și transponder, care poate fi îndepărtată numai prin operatie. Aceste implanturi se folosesc în aplicații între companii, cum ar fi verificarea originii și controlul epidemiilor.

Așa-numitul bolus este o metodă foarte utilă de montare a transponderului. Bolusul este un transponder montat într-o carcasă rezistentă la acizi, cilindric, care poate fi realizat dintr-un material ceramic. Bolusul este depozitat între ridurile prezente la toate rumegătoarele din burtă și se citește prin gât cu ajutorul unui senzor. În condiții normale bolusul rămâne în stomac pentru toată durata de viață a animalului. Un avantaj deosebit al acestei metode este simplitatea introducerii a transponderului în corpul animalului, și că aceasta nu produce nici un prejudiciu animalului. Îndepărtarea bolusului în abator este, de asemenea, mai simplu decât localizarea și eliminarea unui transponder injectat.

Curse de porumbei de transport

Participarea la cursele de transport este o parte importantă columbofiliei. În aceste curse, sute de porumbei sunt eliberate în același loc și timp, de la o locație la mare distanță de la casele lor. Porumbeii sunt judecați de timpul pe care le ia pentru a întoarce acasă de la punctul în care au fost eliberate. Una dintre probleme a fost confirmarea înregistrării corecte a orelor de sosire, pentru că în trecut crescatorii s-au înregistrat folosind un ceas mecanic de confirmare.

Pentru a rezolva problema de sincronizare, porumbeii sunt dotate cu inele care incorporeaza un transponder de sticlă. După ce porumbeii sunt încărcate pentru transport de la locul de eliberare, numerele de serie ale transponderelor sunt citite pentru a înregistra participarea animalelor la cursa. La sosirea porumbelului la porumbarul de origine un cititor instalat la gaura de porumbel înregistrează numărul de serie și îl stochează, împreună cu ora exactă sosire, într-o unitate de control portabil. Jurizarea are loc prin citirea dispozitivelor la punctul de operare.

Cu toate acestea, ingeniozitatea unora dintre crescatori a fost mult subestimat atunci când acest sistem a fost introdus pentru prima dată. Nu nu cu mult timp înainte unii crescători reușiseră să citească codurile transponderului de pe inelul de porumbelului, pentru a putea păcăli cititorul cu ajutorul unui dispozitiv de simulare pe cotețul porumbeilor de rasă.Tehnologia a fost destul de simplu – tot ce era necesar era un transponder simplu numai pentru citire, al cărui "număr de serie" se putea modifica. Astfel, unii crescatori au reusit sa accelereze în mod semnificativ "viteza de zbor" ale campionilor.

O măsură eficientă de protecție împotriva unor astfel de tentative de fraudă este încorporarea a unei memorii suplimentare EEPROM inscriptibil în transponder. Dimensiunea memoriei este de doar 1 octet pentru a păstra dimensiunea cipului și costurile reduse a circuitului. Înainte de începerea concursului, un număr aleator este scris pe acest octet în transponder la sediul central. Este esențial ca crescătorul să nu aibă acces la pasărea lui în timp ce este transportat la locul de eliberare, după ce transponderul a fost programat. Acest lucru previne ca numărul aleatoriu să fie citit.

Când porumbelul ajunge la porumbarul de origine, sosirea acestuia este confirmată electronic împreună cu timpul, codul transponderului și numărul aleatoriu secret care sunt memorate. Când înregistrările sunt evaluate la sediul central, numărul aleatoriu citită la sosire este comparat cu numărul programat la început. Duratele măsurate sunt validate numai dacă cele două cifre sunt identice, în caz contrar, se presupune că a avut loc o încercare de fraudă.

În scopul de a menține greutatea și dimensiunile reduse a transponderului porumbelului, în această aplicație sunt folosite transponderele de sticla, care sunt turnate într-un inel de plastic. Aceste inele de plastic pot fi fixate la piciorul porumbelului fără a împiedica animalul sau cauzând orice disconfort.

Evenimente sportive

La evenimente sportive de mare amploare, cum ar fi maratoane de masă, alergătorii care pornesc în partea din spate a câmpului sunt întotdeauna în un dezavantaj, deoarece timpiul este calculat din momentul începerii cursei. Pentru mulți alergători este nevoie de mai multe minute ca acestea să traverseze efectiv linia de start. În evenimente foarte mari, cu 10 000 de participanți sau mai mult, ar putea trece și 5 minute înainte ca ultimii alergătorii să treacă de linia de start. Fără o sincronizare individuală, alergatorii din rândurile din spate sunt în dezavantaj.

Pentru a remedia această nedreptate, toti alergatorii poartă un transponder cu ei. Sistemul se bazează pe ideea că fiecare alergător pune picioarele în mod repetat pe pământ și, astfel, se apropie de o antenă la sol. În evenimentele experimentale s-a constatat că utilizarea unui aranjament ingenios de mai multe antene într-o matrice și un cip în pantoful alergătorilor, peste 1000 de alergători pot fi înregistrate de până la opt ori intr-un minut, pe o lățime de pornire de doar patru metrii.

Transponderul de sticlă, încorporat într-o carcasă turnată în formă specială. Pentru a ține transponderul cât mai aproape de pământ – și, astfel, antena dispozitivului de măsurare a timpului – aceasta este atașat cu șireturile la pantofii alergătorilor.

Antenele cititoarelor sunt încastrate în covorașe subțiri așzate pe sol în așa fel ca să fie protejată de toate influențele de mediu. Dimensiunile unui singur covor sunt 2,10 m x 1,00 m. La o viteză de funcționare normală fiind posibil o rezoluție de timp de ± 1 s. Precizia pentru bicicliști se ameliorează până la ± 0.2 secunde. Timpul măsurat este imediat afișată pe un ecran, astfel încât cititorul poate citi timpul intermediar, cel curent sau timpul de când alergătorul a trecut ultima dată de un post de cotrol.

Aplicații medicale

Capacitatea transponderelor pasive să funcționeze fiabil ani de zile fără sursă de alimentare proprie a predestinat această tehnologie pentru aplicații în medicina umană.

Glaucomul este o afectiune in care creșterea presiunii intraoculare (PIO) prima dată cauzează o îngustare a câmpului vizual, iar în cele din urmă rezultând orbirea completă. Cele mai recente cercetări au arătat că presiunea intraoculară are fluctuații diurne ascuțite și că nu numai presiunea absolută, dar, de asemenea, fluctuațiile de presiune, influențează semnificativ riscul de orbire. De aceea, este necesară măsurarea continuă a presiunii intraoculară în condiții normale și în mediul normal al pacientului pentru o mai bună cunoaștere a progresiei stării care să faciliteze un program individual a tratament. Acest lucru este în contradictoriu cu practica normală de măsurare a presiunii intraoculare, exclusiv în timpul orelor de interventii chirurgicale cu ajutorul unui tensiometru.

La pacienții cu o cataractă, cristalinul natural este eliminat din ochi și înlocuită cu un cristalin intraocular artificial. Acest lucru a dat ideea de a integra un transponder complet, adică o micro-bobină și un cip cu un senzor de presiune integral, în tactilul cristalinului intraoculare artificială.

Diametrul exterior a micro-bobinei este în jur de 10,3 mm, iar diametrul intern de 7,7 mm. Pentru rolul optic a cristalinului este necesar 5 mm. Micro-bobina este fabricată pe o folie poliimidă flexibilă și este pliabilă, ceea ce face implantarea transponderului mult mai ușor. Senzorul de presiune este integrat micromecanic în cipul transponderului și are o sensibilitate a 1,3 mbar, care aproximativ corespunde cu precizia măsurătorilor tonometrelor actuale. Transponderul poate fi citit continuu, antena cititorului este integrat în cadrul unei perechi de ochelari. Controlul a bobinei și stocarea datelor măsurate are loc cu ajutorul cititorului, care este conectat la ochelari printr-un cablu.

Sisteme anti furt și imobilizare electronică

Creșterea bruscă a furturilor de vehicule de la începutul anilor 1990 a impulsionat cererea pentru sisteme eficiente anti-furt. Dispozitive cu baterii controlate de la o distanță de 5-20 m au fost deja disponibile pe piață de ani de zile. Acestea sunt mici emițătoare infraroșu sau RF, care în principal sunt utilizate pentru a controla sistemul de închidere centralizată și alarma integrată.

Un dispozitiv de imobilizare (electronic) poate fi, de asemenea, cuplat la telecomandă. Cu toate acestea, la acest tip de dispozitiv anti-furt, dispozitivul de blocare mecanică poate fi încă folosit pentru a avea acces la vehicul – în cazul în care dispozitivul de control de la distanță nu funcționează din cauza disfuncționalității bateriei de la emitator. Aceasta este cea mai mare slăbiciune a acestui tip de sistem, deoarece sistemul nu poate verifica dacă cheia mecanică este autentică. Vehiculele asigurate în acest mod pot fi, prin urmare, deschise cu o unealtă adecvată (de exemplu, șperaclu) de o persoană neautorizată.

De la mijlocul anilor 1990, tehnologia transponderului a oferit o soluție care poate fi folosit pentru a verifica autenticitatea cheii. Această soluție sa dovedit a fi ideala pentru realizarea funcției de imobilizare electronică prin blocarea contactului / aprinderea mașinii. Astăzi, tehnologia transponderului de obicei este combinat cu telecomanda: telecomanda operează inchidere centralizata vehiculului și sistemul de alarmă, în timp ce tehnologie de transponder îndeplinește funcția de imobilizare.

Următoarea generație de dispozitive de imobilizare vor include și un sistem de acces pasiv, cu securizare criptată. La acest sistem, un cititor va fi montat în fiecare ușă a vehiculului. Sistemele secvențiale vor putea să realizeze o serie la distanță, în care transponderul este alimentată de o baterie, astfel încât sistemul de închidere centralizată a autovehiculului să poată fi operat de la o distanță mai mare. Acest lucru este similar în funcția sa cu combinația dintre imobilizare, telecomandă și închidere centralizată pe un singur transponder.

Automatizări și producție industrială

Prelucrarea modernă a lemnului și industria mobilei este dominată de tehnologii CNC, deoarece acest lucru permite fabricanților să producă la un cost scăzut și să rămână competitivi. Masinile CNC dotate cu suporturile și schimbătoare automate de unelte îndeplinesc sarcini asociate cu producția de serie mică. Acest lucru crește ponderea cheltuielilor de producție din cauza timpilor de schimbarea tehnologiei și a uneltelor. Mașinile de prelucrare a lemnului CNC diferă de utilajele de prelucrare a metalelor, din cauza vitezelor mari de rotație – care sunt. de la 1000 rot/min la peste 20 000 rot/min(!) – și de avans in prelucrare, care sunt atinse în prelucrarea lemnului și a materialului plastic. Prin urmare, riscul de accidente pentru om și mașină este foarte ridicat în timpul funcționării, care pot fi cauzate de montarea greșită în magazia lanț a mașinii CNC la schimbarea unelttelor.

Acest potențial pericol se poate elimina prin montarea unui transponder în arborele conic sau în șuruburile strângere a axului central. Toate datele pentru sculele și dispozitivele relevante sunt programate în prealabil în transponder de către producătorul utilajului. Operatorul potrivește uneltele în axul central al CNC-ului în ordine aleatorie, apoi CNC-ul inițiază o secvență de citire a tuturor instrumentelor din axul central, în care uneltele sunt mai întâi ordonate în poziții de prindere și apoi toate datele geometrice și tehnice pentru unelte sunt transmise corect la sistemul de de gestionare a instrumentelor a unității de comandă. Nu există nici o introducerea manuală a datelor, care elimină posibilitatea de eroare umană. Pericolul de accidente din cauza vitezei excesive, selectarea direcției de rotație greșită sau poziționarea incorectă a sculelor în raport cu piesa de prelucrat este astfel eliminată.

Transponderul trebuie să aibă un minim a 256 de bytes a memorie, care să conțină datele necesare unelttelor. Uneltele moderne CNC cu transponder pot fi incluse într-un ciclul de reducere a costurilor de producție și de service. Ciclul de service a SDV-urilor se include în ciclul de producție, prin includerea fazelor de recondiționare a uneltelor uzate care sunt mai întâi examinate și măsurarte în detaliu pentru a determina starea lor, sunt apoi întreținute, ascuțite și echilibrate pe baza acestor date. După fiecare secvență de întreținere lungimea sculei și raza ei este actualizată și scrisă pe transponder, astfel încât piesele sunt produse și dimensionate de instrumentele noi și ascuțite în mod corect, fără intervenția operatorului.

În industrie, procesele de fabricație au trecut printr-o raționalizare permanentă în timpul dezvoltării producției de masă. Toate acestea au dus la apariția liniei de asamblare ("producție banda transportoare"), unde se realizează o perioadă relativ lungă același stadiu de producție. În prezent, un proces de producție de acest tip poate produce numai obiecte cu aspect și funcții identice. Cu toate acestea, zilele pentru mașinile care produc cantități mari dintr-un singur produs, fără variante sunt numărate.

Dacă diferite variante a unui produs trebuie să fie fabricat în același timp, pe o linie de asamblare într-un proces automatizat, produsul trebuie identificat și starea sa recunoscut în mod clar la fiecare post de lucru, astfel încât operațiunile corecte să poată fi efectuate. Inițial, acest lucru a fost realizat prin însoțirea produselor de carduri de proces, care au oferit personalului de exploatare toate informațiile necesare la un anumit post. Acest lucru a fost realizat pentru prima dată în format electronic folosind cuie de codificare aplicate pe paletele reînnoibile, astfel încât numărul paletei se putea citit de sistemul de control electronic. Această procedură a fost recent îmbunătățită prin utilizarea de coduri de bare, care pot fi pur și simplu lipite individual pe produse.

Tehnologia RFID oferă acum o opțiune suplimentară – suporturile de date care nu doar pot fi citite, ci de asemenea pot fi și scrise. Acum, în plus față de înregistrarea identitficării unui obiect/produs, este de asemenea posibil să se documenteze starea sa actuală (de exemplu, nivelul de prelucrare, calitate), trecute și viitoare (starea finală dorită) a produsului.

Folosind tehnici moderne de identificare, sistemele de producție pot fi acum produce variante ale unui produs, sau chiar produse diferite. Industria de automobile este un exemplu bun: deoarece vehiculele sunt produse în principal la comandă și este rar ca două mașini identice să fie comandate, urmărirea automată a fluxului de materiale este esențială pentru buna funcționare. La un vehicul trebuie identificat în mod clar la etapele de fabricare individual, pentru a evita, de exemplu, ca un sistem de aer condiționat nedorit să fie montat, sau o vopsea de culoare greșită să fie aplicată.

Există două metode posibile de a controla un sistem bazat pe datele obiectelor: de control centralizată și descentralizată.

Comandă centralizată: În această abordare, fluxurile de materiale și starea produselor în timpul procesului sunt monitorizate permanent și sunt stocate într-o bază de date de pe un calculator central. Sistemul de control al procesului construiește din datele de proces, o imagine de ansamblu și starea curentă a sistemului din calculatorul central. Ea nu face nici o diferențiere dacă statutul produselor din proces este determinat folosind coduri de bare, sisteme de recunoaștere optică sau radio a caracterelor, RFID sau orice alt tip de codificare și transmitere a informației. Monitorizarea procesului trebuie să fie complet infailibilă, altfel există pericolul ca produsul să scape de sub control. Repornirea sistemului după o defecțiune sau prăbușirea a softului de control pot fi momente deosebit de critice. Sistemele de control centralizat bazat pe o bază de date puternică se folosesc în special atunci cînd este necesară accesul la informații simultan din locații diferite, când o imagine transparentă a datelor de proces trebuie să fie disponibile în mod continuu și în alte scopuri, sau dacă datele importante trebuie stocate permanent. În afară de producție aplicațiile tipice includ tehnologii de vânzare, logistica sau colectarea datelor de operare.

Controlul decentralizat: Utilizarea suporturilor de date care pot fi citite și scrise deschide posibilitatea de a controla un sistem local, adică complet independent de calculatorul central. Fiecare produs poartă o înregistrare completă pe ea, care conține informații cu privire la identitatea sa, statutul său actual, istoria și viitorul său – fluxul de materiale și de date sunt astfel legate între ele. Pentru succes, trebuie ca datele relevante la fiecare stație de prelucrare nu numai să poată fi citite, dar de asemenea aceste informații să poată fi schimbate și actualizate. Dintre toate tehnologiile de identificare cunoscute, acest lucru poate fi realizat cu fiabilitatea necesară numai prin utilizarea transponderelor RFID.

Opțiunea de a modifica datele produsului din transponder la fiecare stație de prelucrare înseamnă că este posibil crearea unui flux de informații între stațiile pocesare individuale, care preia presiunea de pe sistemul de control. Operațiunile de producție și de prelucrare devin mai rapide, astfel aceste informații pot fi transmise la produs și este disponibilă la locul potrivit pot deveni un factor decisiv în procesele de accelerarea. Din cauza posibilelor cheltuieli asociate, la accesarea unei baze de date de la distanță, cititoarele în sisteme care funcționează la o rată de secunde sunt din ce în ce mai în măsură să țină pasul cu procesul.

Beneficiile utilizării sistemelor RFID in procesele de producție

Controlul calității: La liniile de producție moderne calitatea produselor este testată la o serie de posturi numite puncte de testare . Când produsul este inspectat la sfârșitul procesului de producție, trebuie să existe posibilitatea atribuirii datelor despre calitate colectate mai devreme la produs. Prevãzute cu transpondere inscripționabile care călătoresc cu produsul acesta este ușor de realizat, deoarece toate datele de calitate obținute în timpul procesului de producție este atașat produsului.

Sisteme de securitate: Schimbarea datelor produselor din calculatorul central, sporește semnificativ securitatea sistemului pentru obiect. Chiar și după accidente sau căderile de software din calculatorul central, relația dintre un obiect și datele sale curente pot fi stabilite oriunde și la orice moment. Dacă este necesar, pot fi produse retrase din procesul de producție, fără a pierde datele. Dacă produsul este apoi repus în proces, munca poate continua fără probleme sau defecțiuni.

Securitatea datelor: Protejarea datelor stocate în transponder folosind o procedură de control (de exemplu, CRC) asigură securitatea completă a datelor care a fost citit. Erorile de citire sunt recunoscute ca atare și datele respective ignorate.

Flexibilitate: Utilizarea de transpondere inscripționabile facilitează un control mult mai flexibil a procesului de fabricație. De exemplu, datele de setare pentru roboți universali programabile și utilajele de producție pot fi scrise pe transponder transportate cu produsul în timpul etapei pregătitoare fiind disponibil imediat, acolo unde este nevoie. Folosind această tehnică, produsele pot fi fabricate chiar la dimensiunea de lot, fără a fi nevoie să se înființeze un complex de comunicare cu computerul central pentru fiecare produs.

Condiții dure de mediu: Sistemele RFID sunt complet insensibile la praf, umiditate, uleiuri, lichide de răcire, resturi de materiale, gaze, temperaturi ridicate și probleme similare care pot apărea într-un mediu de producție. Transponderele sunt turnate în sticlă și plastic, iar acestea sunt complet rezistente la praf și la apă. Condițiile de mediu, chiar deosebit de murdare sau cu praf, ce ar face ca utilizarea cititoarelor cu coduri de bare imposibilă din cauza blocării rapide a opticii de scanare, nu prezintă probleme pentru sistemele RFID (Williams 2002).

5.3. Model de utilizare in monitorizarea produselor alimentare

Crizele alimentare din ultimii ani au avut un mare impact asupra industriei alimentare. Deficiențele produselor alimentare au condus nu numai la contaminare (accidentală sau voită), dar, în anumite cazuri, chiar la îmbolnăvirea sau moartea consumatorilor.

În anii 2004 – 2008 pandemiile de gripa aviară, gripa porcină sau mai recent criza cărnii de cal și criza laptelui contaminat cu aflatoxină au avut ca o primă consecință scăderea dramatică a vânzărilor, evidențiind vulnerabilitatea industriei alimentare românești și modul în care calitatea necorespunzătoare poate afecta nu numai sănătatea fizică consumatorului, dar și sănătatea comercială a afacerii din sector.

La nivel european, trasabilitatea este reglementată de Directiva (CE) 2001/95 privind Siguranța Generală a Produselor (preluate în totalitate de Legea nr. 150/14.05.2004 privind siguranța alimentelor, care reglementează obligațiile agenților români în această direcție) și Regulamentul (CE) nr. 178/2002, referitor la Legea Generală a Alimentelor, aplicate, începând cu 15 ianuarie 2004, respectiv, 1 ianuarie 2005, în toate țările membre UE (Pleșea, 2007).

Astfel în anii următori trasabilitatea va deveni o condiție preliminară și necesară pentru succesul unei afaceri din îndustria alimentară.

Tehnologia RFID poate fi utilă pentru aplicații de trasabilitate. O soluție modernă pentru trasabilitatea produselor alimentare pot fi implementate pe etichetele RFID reinscriptibile, care au memorie suficientă pentru alocarea și stocarea fiecărui produs un număr unic de identificare și alte informații despre el. Etichetele RFID pot fi actualizate cu marcarea timpului și de înregistrare tranzacție pentru crearea genealogiilor electronice. Etichetele pot fi, de asemenea, prevăzutete cu senzori pentru a înregistra principalele condiții de depozitare. Colectare a datelor de RFID este foarte precisă (precizie de multe ori peste 99 la sută), care poate ajuta la prevenirea erorilor de picking și expediere a comenzilor, care afectează industria agro-alimentară (Kelepouris, 2007).

Soluție RFID pentru trasabilitatea produselor alimentare

Definiția restrânsă pentru industria alimentară a trasabilității în UE din 2002 este: capacitatea de a urmări animalele sau produsele alimentare care sunt prelucrate de industria alimentară, unitățile producătoare de hrană pentru animale sau de substanțe destinate să fie, încorporate într-un aliment sau hrana pentru animale, în toate etapele de producție, prelucrare și distribuție. Cele mai multe lucrări propun soluții prea invazive și de aceea nu au fost acceptate de către producători.

Noua tehnologie de identificare prin radiofrecvență (RFID) oferă mari oportunități pentru proiectarea urmăririi nu numai a trasabilității unui anumit pachet alimentar în mod eficient și eficace, dar și nivelul de prospețime a produselor alimentare. Bazat pe captarea automată a datelor, informațiile de trasabilitatea pot fi obținute mai rapid, reducând costurile forței de muncă în mod semnificativ, crescând în același timp acuratețea și precizia livrărilor.

Având în vedere că etichetele RFID active echipate și cu senzori specifici (de temperatură, umiditatea relativă, gaze etc.) sunt scumpe, ele pot fi utilie și rentabile numai pentru produsele cu condiții de depozitare critice cum ar fi: carne și pește proaspăt, produse lactate, fructe etc. Costul unui etichete RFID activ este în continuare prea mare pentru a justifica adoptarea sa în ambalajul produselor low cost, cum ar fi legumele proaspăt taiate.

De aceea elementul principal al soluției propuse pentru trasabilitatea produselor alimentare este o etichetă citibilă-reânscriptibilă de RFID pasiv. Circuitele electronice se aplică pe un suport de polimer flexibil și ieftin și sunt miniaturizate până la nivelul micro (10−6 mm) sau nano (10-9 mm). Astfel se elimină principalul inconvenient al etichetelor RFID active de a fi foarte costisitoare, tehnologia devenind disponibilă pentru toată lumea din industria alimentară, asigurând astfel posibilitatea unui control rapid ieftin și de calitate a produselor alimentare.

Din construcție, memoria etichetei RFID permite înscrierea o singură dată a fiecărei locații, dar în același timp permite adăugarea informațiilor suplimentare. Astfel această etichetă electronică devie un jurnal electronic al produselor alimentare pe parcursul lanțului de aprovizionare/desfacere. Fiecare entitate, parte a lanțului de aprovizionare/desfacere, poate citi informațiile anterioare al etichetei RFID și are posibilitatea de a adăuga propriile informații, dacă cunoaște cheia de validare, pe care o primește prin Internet de la furnizor.

Pe parcursul procesului tehnologic materiile prime și produsele prelucrate pot intra în componența mai multor produse, preparate sau semipreparate. Produsele rezultate vor fi etichetate cu etichetele RFID proprii. Aceste etichete RFID prin sistem vor prelua toate informațiile privind materiile prime si materialele care compun produsele rezultate.

Astfel devine posibilă îmbunătățirea sistemului intern de control, prin automatizarea urmăririi condițiilor de depozitare (temperatură, umiditatea relativă, gaze etc.). Locația de depozitare trebuie echipat cu senzori specifici care au capacitatea de a transmite informațiile pâna la 50 m. Etichetele RFID înregistrează informațiile privind conditiile de depozitare la perioade regulate (stabilite de tehnologia de depozitare pentru fiecare produs în parte), de la introducerea produselor în spațiul de depozitare pînă la livrare. Sistemul asigură și gestiunea livrărilor eliminând erorile privind posibilitatea alterării produselor în depozit și lansează atenționări cănd stocurile cresc peste sau scad sub un anumit nivel.

Schema soluției propuse este prezentat schematic in figura XXX.

Modelul propus utilizează un sistem de management sprijinit de RFID pentru monitorizarea mărfurilor și un sistem GPS montate pe vehicule pentru monitorizarea transporturilor și de gestionarea flotei în sprijinul distribuției.

La începutul procesului de producție putem întâlni două situații: când materia primă vine cu documente însoțitoare și este echipat și cu etichete RFID cu toate informațiile cu privire la produs, sau când materia primă vine doar cu documente însoțitoare.

În primul caz un operator efectuează procesul de cântărire a materiilor prime și a produselor primite, după care deplasează paleții cu materialele primite prin poarta electronică, care să permită identificarea și validarea automată a tuturor produselor primite pe paleți. Datele preluate sunt imediat comparate cu informațiile conținute într-o versiune electronică a notei de livrare și salvate în sistemul de informații al producătorului. Managerul de control al calității al procesatorului trebuie doar să efectueze controlul calității, să verifice corectitudinea datelor privind cantitățile livrate și să salveze aceste date în sistem. Toate informațiile care nu sunt necesare pentru trasabilitatea produselor, dar sunt importante pentru companie, sunt stocate într-o bază de date Enterprise Resource Planning (ERP).

În al doilea caz, managerul de control al calității identifică originea produselor, citind manual (fără a se utiliza un dispozitiv electronic) numărul lotului de pe fiecare palet, și un operator efectuează procesul de cântărire. Datele obținute sunt comparate și verificate cu informațiile din nota de livrare. Înainte de a fi acceptate materiile prime trebuie să treacă și de un proces riguros de control al calității. Loturile de produse acceptate primesc etichete RFID care se încarcă cu toate datele cu privire la produs, asociat cu paleta acceptată.

Etichete RFID de identificare a materiilor prime a loturilor de produse alimentare acceptate conțin, în plus față de informațiile cu privire la calitatea materialelor acceptate, un număr unic de identificare (de exemplu, un număr de identificare unică a companiei la care se află lotul respectiv), o parte a unei chei de validare, data primirii, numărul lotului asociat cu recipientul de produse primite, iar pe măsură ce călătoresc pe linia de producție/distribuție, în memoria acestora sunt înscrise diferite informații de interes pentru trasabilitate despre produs cum ar fi: condiții de temperatură si timpii petrecuți în respectivele condiții (care se înregistrează în mod automat fără posibilitatea modificării datelor înregistrate), data producției și data de expirare, condițiile de depozitare (temperatură, umiditate, etc), rezultatul analizei de controlul calității, numărul de lot a materiilor prime și materialelor încorporate etc.

Paleții acceptați etichetați cu tag-uri RFID pasive sunt stocați temporar într-un depozit intermediar, de unde un operator, prin utilizarea unui cititor portabil UHF RFID, poate identifica cu ușurință paleții sau containerele adecvate care să fie mutate în procesul de fabricație. Procesul de producție este compus în principal din activități diferite, care transformă materiile prime în produse finite gata pentru consum. Ea începe atunci când operatorii ridica paleții din depozitul de intermediar de stocare și le muta în zona de prelucrare. Astfel utilizarea tehnologiei RFID permite reducerea substanțială a problemelor de corectitudine și promptitudine, deoarece toate informațiile înregistrate anterior manual de muncitori sunt acum detectate de poarta electronică și gestionate de sistemul informatic.

Produsul finit este ambalată și etichetată manual sau automat, într-o atmosferă controlată. Eticheta de pe fiecare pachet de trebuie să conțină ingredientele produsului, informații despre firma producătoare (nume și adresă), metoda indicată de conservare (în frigider de la – 2∘ C la +5∘ C), data de expirare (calculată la 7 – 10 zile de la data de producție și un cod de bară bidimensional. Costul redus de produse gata pentru consum în stare proaspătă nu justifică utilizarea etichetelor RFID pentru a identifica fiecare element/produs în parte.

Propun ca la etichetare la nivel de element/produs, pentru asigurarea unui sistem eficient de trasabilitate, adoptarea tehnologiei DataMatrix. Eticheta fiecărui produs finit va conține un cod de bare bidimensional, iar cu un cititor de cod 2D se pot verifica datele fiecărei produs finit.

În cele din urmă, produsele ambalate sunt așezate în cutii de plastic sau containere și aranjate pe paleti, in functie de comenzile primite de la clienți. În această etapă, etichetele atașate pe pachete, alese în mod aleatoriu, sunt reverificate. Dacă se identifică că o etichetă nu este conform, produsele sunt descărcate și întregul palet este verificat.

Cutiile sau containerele înainte de a fi încărcate cu produsele finite sunt echipate cu etichete RFID. Produsele încărcate sunt identificate de un cititor de RFID/Data Matrix, care permite asocierea dintre produsele ambalate și cutiile sau containerele care le conțin. În acest fel sistemul poate urmări cu ușurință toate produsele incluse într-o cutie sau container bine definit.

Același operațiune se repetă la încărcarea paleților echipate cu tag-uri RFID, după care paleții pregătiți se mută în depozitul de produse finite, echipat cu o poartă de UHF RFID capabil să detecteze automat acest transfer și de a stoca informațiile asociate în sistemul de informații al companiei. Utilizarea combinată a tehnologiilor RFID și EPC (Electronic Product Code) îmbunătățește substanțial aceste activități, eliminarea problemelor de eficiență, datorită executarea manuală a operațiilor de control descrise.

Utilizarea unui sistem de urmărire la nivelul de produs bazat pe standardul EPC Global optimizează principalele activități legate de procesul de management al fluxului de retur. De exemplu, aceasta permite identificarea și urmărirea automată a tuturor produselor returnate de la un comerciant cu amănuntul. Mai mult decât atât, prin utilizarea unui sistem complet de trasabilitate, compania producător poate ști exact ce alte produse au fost vândute la același retailer, îmbunătățind substanțial procedura de rechemare a produselor neconforme.

La mărfurile preambalate în cutii, paleți, containere etc. returnabile, eticheta RFID conține, de asemenea, informații cu privire la proprietarul lor. Cheia de validare servește la evitarea frauduelor, cum ar fi scrierea sau modificarea informațiilor existente prin entități neautorizate. Cheia de validare se compune din două părți, o parte este scris în memoria etichetei RFID, iar a doua parte este trimis prin Internet cu documentația de expediere în format electronic. Numai entitățile care au ambele părți ale unei chei de validare pot adăuga informații în memoria etichetei RFID.

Fiecare vehicul de transport, are o etichetă RFID atașat la GPS, care asigură vizibilitatea în timp real al flotei de transport, astfel se poate urmări exact fiecare vehicul și se pot pregăti la timp mărfurile pentru livrare.

Figura XXX. Modelul propus al trasabilității produselor alimentare perisabile

Când transportatorul ajunge la producător/distribuitor și se poziționează la terminalul docului de încărcare prin eticheta de RFID a vehiculului se identifică și se confirmă că vehiculul este autorizat pentru preluarea mărfurilor livrabile. Cititorul RFID comunică, de asemenea, cu eticheta fiecărui lot/pachet de produse și astfel se realizează un ultim inventar la docul de încărcare, iar în memoria fiecărei etichetă din lotul/pachetul de produse se înscriu informații despre data de livrare, vehicul și condiții de livrare. Computerul de bord a vehiculului primește toate informațiile cu privire la bunurile primite și, dacă este necesar, stabilește și reglează condițiile adecvate de transport, și periodic înregistrează informațiile în eticheta RFID fiecărei lot/pachet de produse cu privire la condițiile de depozitare în timpul transportului. În același timp, serverul producătorului trimite la beneficiar documentația electronică a transportului (inclusiv a doua parte a cheii de validare).

Beneficiarul primește informațiile despre transport (timpul estimat de sosire, inventarul livrat, cheia de validare) prin intermediul internetului. La sosirea transportului la terminalul de descărcare a beneficiarului, cititorul RFID primește toate informațiile legate de transport precum și informații cu privire la procesul de producție, manipularea și depozitarea anterioară a produselor livrate. În cazul în care mărfurile au fost depozitate/transportate în condiții corespunzătoare, RFID-ul terminalului acceptă livrarea și prin cheia validare corectă se recepționează mărfurile. Atâta timp cât produsele stau în centrele de depozitare și distribuție, în depozitele retailerilor sau altor entități ale lanțului de aprovizionare/desfacere, periodic pe fiecare etichetă RFID se înscriu informațiile cu privire la condițiile de depozitare.

Pe parcursul vânzarilor / livrărilor din depozitele și centre de distribuție, cititorul RFID poate detecta automat scăderea stocurilor sub un anumit prag prestabilit și în mod automat serverul inițiază cererea suplimentară de furnizare de produse prin Internet.

Soluția propusă elimină unele probleme cum ar fi: recepționarea de bunuri incorect transportate/alterate, recepționarea de bunuri livrarte cu întârziere cu termen de garanție expirate, localizarea cu dificultate a bunurilor din depozite, efortul pentru a reconcilierea cu precizie bunurilor fizice la comenzile clienților, furturile, prognozele inexacte ale cererii de mărfuri (ruperea de stocuri sau necesitatea de a menține volume costisitoare de stocuri în depozite de retail și centre de distribuție). Cu toate acestea, dezvoltarea unui sistem complet de trasabilitate fară cusur, de la producător până la masa consumatorului final, este încă în stadiile incipiente și multe aspecte sunt încă deschise și/sau nerezolvate.

Datorită complexității și a costurilor reduse, etichetele RFID au potențialul de a deveni lider de piață în controlul și asigurarea trasabilității alimentelor, mai ales dacă în acestea se integrează senzori chimici și de temperatură.

Gradul de cunoaștere si acceptare a unei soluții RFID de către angajații firmelor din România

Acest capitol prezintă rezultatele cercetării efectuat pe această temă în țara noastră, pe modelul de urmărire a trasabilității mărfurilor prezentat anterior și a fost testat în perioada iunie 2014 – februarie 2015.

Ipoteză: Celor chestionați a fost prezentat modelul logistic care utilizează tehnologia RFID cu etichete RFID pasive reinscriptibile. Etichetele RFID au suficientă memorie pentru alocarea fiecărui produs a unui număr unic de identificare plus alte informații, și suficientă memorie pentru stocarea acestor informații. Acest model ar putea fi o soluție modernă și utilă la aplicații pentru trasabilitatea produselor alimentare. Etichetele sunt prevăzute cu senzori pentru a înregistra principalele condiții de depozitare, actualizate cu marcarea timpului și înregistrarea tranzacțiilor pentru crearea genealogiilor electronice.

Prin metoda chestionare s-au cules date privind utilitatea modelului logistic în diferite faze a lanțului de aprovizionare-desfacere, cunoștințe anterioare chestionării despre tehnologia RFID, permeabilitatea managerilor privind tehnologiile inovative etc.

Ca metodă de eșantionare s-a folosit metoda probabilist stratificată. Subiectele incluse în cercetare sunt angajați din toate județele României. Inițial grupul țintă a fost conducerea firmelor de producție, disrtibuție și comerț din industria alimentară. Ulterior datorită gradului redus de răspunsuri au fost chestionati angajați care au răspuns solicitării. Chestionarul (prezentat în Anexa 1) s-a redactat în limba română și a fost transmis la aproximativ 2800 de persoane.

3.1. Rezultate

La ”Recepția produselor cu etichete RFID” (Fig. x1) 36,24% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 12,75% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 17,45% consideră că nu se poate aplica, la 0,67% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 22,82% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 10,07% au alte răspunsuri.

FIGURA X: Recepția produselor cu etichete RFID

La ”Recepția produselor fără etichete RFID” (Fig. 3) 42,95% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 23,49% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 11,41% consideră că nu se poate aplica, la 2,68% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 14,09% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 5,37% au alte răspunsuri.

FIGURA 3: Recepția produselor fără etichete RFID

La ”Depozitare” (Fig. 4) 40,94% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 22,15% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 9,40% consideră că nu se poate aplica, la 2,68% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 12,75% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 12,08% au alte răspunsuri.

FIGURA 4: Depozitare

La ”Procesele tehnologice și de fabricație” (Fig. 5) 41,61% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 6,04% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 14,77% consideră că nu se poate aplica, la 0,67% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 22,82% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 14,09% au alte răspunsuri.

FIGURA 5: Procese tehnologice și de fabricație

La “Etichetare produs finit” (Fig. 6) 44,30% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 10,74% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 8,72% consideră că nu se poate aplica, la 0,67% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 22,15% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 13,42% au alte răspunsuri.

FIGURA 5: Etichetare produs finit

La ”Livrare” (Fig. 6) 37,58% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 8,72% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 13,42% consideră că nu se poate aplica, la 0,67% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 26,17% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 13,42% au alte răspunsuri.

FIGURA 6: Livrare

La “Recepție beneficiar final” (Fig. 6) 32,89% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 6,04% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 22,82% consideră că nu se poate aplica, la 0,67% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 25,50% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 12,08% au alte răspunsuri.

FIGURA 6: Recepție beneficiar final

Domeniul în care lucrează respondenții (Fig. 1): producție 44,30 %, distribuție 15,44%, comerț 16,11% și altele 24,16%.

La întrebarea care viza importanța pe care o acorda firma la care lucrează subiectul anchetei în ceea ce privește trasabilitatea produselor și a mărfurilor (Fig. 3): pentru 9,40% dintre subiecți problema trasabilității produselor nu e deloc important, pentru 6,71% e neimportat, pentru 14,09% este important într-o oarecare măsură, pentru 28,09% e important, iar pentru 41,61% foarte important.

FIGURA X: Gradul de importanță a trasabilității

La întrebarea dacă există sistem de urmărire a trasabilității mărfurilor în firmele care lucrează respondenții (Fig. 2): 48,99% au răspuns afirmativ, 38,93% au răspuns negativ și 12,08% dintre respondenți au considerat că nu e cazul.

FIGURA 2: În firma în care lucrați există sistem de trasabilitate

Numărul angajaților în firmele în care lucrează respondenții (Fig. 5): 18,12% lucrează în firme între 1 – 9 angajati, 32,89% lucrează în firme între 10 – 49 angajati, 18,79% lucrează în firme între 50 – 99 angajati, 14,77% lucrează în firme între 100 – 249 angajati, 5,37% lucrează în firme între 250 – 500 angajati, iar 10,07% lucrează în firme peste 500 de angajati.

FIGURA 2: Numărul angajaților în firma în care lucrează respondenții

48,32% dintre respondenți a avut cunoștințe anterioare chestionării despre trasabilitate, iar 51,68% nu a avut cunoștințe anterioare chestionării despre trasabilitate (Fig. 6).

FIGURA 2: Cunoștințe anterior chestionării despre trasabilitate

La întrebarea care viza permeabilitatea managerilor privind tehnologia RFID (Fig. 7): 38, 93% a considerat că managerii din firma în care lucrează ar fi deschiși la utilizarea acestor tehnologii, 20,81% a considerat că managerii din firma în care lucrează nu ar fi deschiși la utilizarea acestor tehnologii, iar 40,27% nu știu cum ar reacționa managerii în această privință.

FIGURA 2: Permeabilitatea managerilor

În ipoteza în care eliminăm răspunsurile celor care nu lucrează în domeniile producției, distribuției și a comerțului (adică răspunsurile a 24,16% dintre subiecții chestionați) rezultatele chestionarului devin mai relevante din punct de vedere a subiectului cercetat.

La ”Recepția produselor cu etichete RFID” (Fig. x1) 43,36% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 16,81% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 12,39% consideră că nu se poate aplica, la 0,88% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 25,66% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 0,88% au alte răspunsuri.

FIGURA X: Recepția produselor cu etichete RFID

Dinamica comparativă a răspunsurilor la întrebarea privind ”Recepția produselor cu etichete RFID” este prezentată în Figura X.

FIGURA X: Dinamica răspunsurilor la “Recepția produselor cu etichete RFID”

La ”Recepția produselor fără etichete RFID” (Fig. 3) 46,90% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 30,09% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 5,31% consideră că nu se poate aplica, la 1,77% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 15,04% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 0,88% au alte răspunsuri.

FIGURA 3: Recepția produselor fără etichete RFID

Dinamica comparativă a răspunsurilor la întrebarea privind ”Recepția produselor fără etichete RFID” este prezentată în Figura A.

FIGURA A: Dinamica răspunsurilor la “Recepția produselor fără etichete RFID”

La ”Depozitare” (Fig. 4) 46,90% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 30,09% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 3,54% consideră că nu se poate aplica, la 3,54% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 14,16% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 1,77% au alte răspunsuri.

FIGURA 4: Depozitare

Dinamica comparativă a răspunsurilor la întrebarea privind ”Depozitarea” este prezentată în Figura B.

FIGURA B: Dinamica răspunsurilor la “Depozitare”

La ”Procesele tehnologice și de fabricație” (Fig. 5) 47,79% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 10,62% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 8,85% consideră că nu se poate aplica, la 0,88% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 26,55% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 5,31% au alte răspunsuri.

FIGURA 5: Procese tehnologice și de fabricație

Dinamica comparativă a răspunsurilor la întrebarea privind ”Procesele tehnologice și de fabricație” este prezentată în Figura C.

FIGURA C: Dinamica răspunsurilor la ”Procesele tehnologice și de fabricație”

La “Etichetare produs finit” (Fig. 6) 51,33% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 14,61% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 5,31% consideră că nu se poate aplica, la 0,88% există sistem de urmărire cu etichete RFID, 23,89% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 4,42% au alte răspunsuri.

FIGURA 5: Etichetare produs finit

Dinamica comparativă a răspunsurilor la întrebarea privind ” Etichetarea produsului finit” este prezentată în Figura D.

FIGURA D: Dinamica răspunsurilor la ” Etichetarea produsului finit”

La ”Livrare” (Fig. 6) 42,48% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 9,73% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 9,73% consideră că nu se poate aplica, la 0,88% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 31,86% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 5,31% au alte răspunsuri.

FIGURA 6: Livrare

Dinamica comparativă a răspunsurilor la întrebarea privind ”Livrările” este prezentată în Figura E.

FIGURA E: Dinamica răspunsurilor la ”Livrare”

La “Recepție beneficiar final” (Fig. 6) 35,40% dintre respondenți consideră că modelul propus la această fază a procesului s-ar putea aplica, 7,96% consideră că se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, 18,58% consideră că nu se poate aplica, la 0,88% există sistem de urmărire  cu etichete RFID, 33,63% consideră modelul complicat dar aplicabil, iar 3,54% au alte răspunsuri.

FIGURA 6: Recepție beneficiar final

Dinamica comparativă a răspunsurilor la întrebarea privind ”Recepția la beneficiarul final” este prezentată în Figura F.

FIGURA F: Dinamica răspunsurilor la ”Recepția la beneficiarul final”

Domeniul în care lucrează respondenții (Fig. 1): producție 58,41 %, distribuție 20,35% și comerț 21,24%.

Figura G prezintă Domeniul în care lucrează respondenții după eliminarea răspunsurilor celor care nu lucrează în domeniile de producție, distribuție și comerț.

FIGURA G: Dinamica răspunsurilor la ” Domeniul de activitate a angajatorului”

La întrebarea care viza importanța pe care o acorda firma la care lucrează subiectul anchetei în ceea ce privește trasabilitatea produselor și a mărfurilor (Fig. 3): pentru 2,65% dintre subiecți problema trasabilității produselor nu e deloc important, pentru 6,19% e neimportat, pentru 15,93% este important într-o oarecare măsură, pentru 28,32% e important, iar pentru 46,90% foarte important.

FIGURA X: Gradul de importanță a trasabilității

Dinamica comparativă a răspunsurilor privind importanța pe care o acorda firma la care lucrează subiectul anchetei în ceea ce privește trasabilitatea produselor și a mărfurilor este prezentată în Figura H.

FIGURA F: Dinamica gradului de importanță acordată trasabilității

La întrebarea dacă există sistem de urmărire a trasabilității mărfurilor în firmele care lucrează respondenții (Fig. 2): 57,52% au răspuns afirmativ, 2920% au răspuns negativ și 13,27% dintre respondenți au considerat că nu e cazul.

FIGURA 2: În firma în care lucrați există sistem de trasabilitate

Numărul angajaților în firmele în care lucrează respondenții (Fig. 5): 17,70% lucrează în firme între 1 – 9 angajati, 37,17% lucrează în firme între 10 – 49 angajati, 22,12% lucrează în firme între 50 – 99 angajati, 15,04% lucrează în firme între 100 – 249 angajati, 4,42% lucrează în firme între 250 – 500 angajati, iar 3,54% lucrează în firme peste 500 de angajati.

FIGURA 2: Numărul angajaților în firma în care lucrează respondenții

53,98% dintre respondenți a avut cunoștințe anterioare chestionării despre trasabilitate, iar 46,02% nu a avut cunoștințe anterioare chestionării despre trasabilitate (Fig. 6).

FIGURA 2: Cunoștințe anterior chestionării despre trasabilitate

La întrebarea care viza permeabilitatea managerilor privind tehnologia RFID (Fig. 7): 42,48% a considerat că managerii din firma în care lucrează ar fi deschiși la utilizarea acestor tehnologii, 16,81% a considerat că managerii din firma în care lucrează nu ar fi deschiși la utilizarea acestor tehnologii, iar 40,71% nu știu cum ar reacționa managerii în această privință.

FIGURA 2: Permeabilitatea managerilor

3.2. Concluzii

În Tabelul 1, coloana A1 prezintă procentual toți respondenții care într-o oarecare măsură agreează modelul propus (au răspuns s-ar putea aplica, se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, există sistem de urmărire  cu etichete RFID, complicat dar aplicabil), iar coloana B1 prezintă procentual respondenții care consideră că nu se poate aplica sau au alte răspunsuri.

Coloanele A2 prezintă procentual toți respondenții care într-o oarecare măsură agreează modelul propus (au răspuns s-ar putea aplica, se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, există sistem de urmărire  cu etichete RFID, complicat dar aplicabil), iar coloana B2 prezintă procentual respondenții care consideră că nu se poate aplica sau au alte răspunsuri dintre respondenții care lucrează în domeniile producției, distribuției și a comerțului.

TABELUL 1: Table Type Styles

În Figura X se prezintă grafic dinamica agreerii modelului propus (cei care au răspuns s-ar putea aplica, se aplică ceva asemănător, dar nu  cu etichete RFID, există sistem de urmărire  cu etichete RFID, complicat dar aplicabil), iar Figura Y prezintă dezagreării modelului (respondenții care consideră că nu se poate aplica sau au alte răspunsuri)

Dinamica agregării/dezagregării modelului s-au comparat toate datele versus datele respondenților care lucrează în domeniile producției, distribuției și a comerțului.

FIGURA X: Dinamica agreării modelului

FIGURA X: Dinamica dezagreării modelului

În concluzie la toate fazele a proceselor urmărite majoritatea respondenților a apreciat pozitiv modelul prezentat în chestionar. Astfel de moldele moderne de trasabilitatea mărfurilor, dar mai ales a mărfurilor alimentare cu etichete RFID ar putea fi aplicate și pe piața mărfurilor alimentare din România. Folosind astfel de sisteme de trasabilitate la ivirea orcăror suspiciuni in câteva ore ar putea fi depistate eventualele cauze, evitând izbucnirea ”scandalurilor” privind alimentele comercializate și și astfel s-ar putea evita pierderile materiale și de imagine a pieței alimentare din România.

Bibliografie:

Aleinikov E – ”The new law of Conservation” Journal of Economics and Economic Education Research, vol. 8, nbr. 3 Sept 2007

Bayles, D. – „E-commerce logistics and fulfillment: delivering the goods”, Prentice Hall, New York, 2001

Budescu E. – Universul ambalajelor și al mașinilor de ambalat. Rev. Calita nr.13/2001

Calvin, R. J. – „Sales Management”, Ed. McGraw – Hill, New York, 2001

Charles C Poirier, Michael J Bauer – E-Supply Chain: Using the Internet to Revolutionize Your Business: How Market Leaders Focus Their Entire Organization to Driving Value to Customers, Berrett Koehler Publishers, San Francisco, 2000

Christopher, M. – „The Strategy of Distribution Management”, Ed. Heinemann, Londra, 1986

Costescu, D. & Roșca, M. A. – „Platforme logistice – solutii eficiente pentru economisirea de resurse si reducerea efectelor poluante” , Buletinul AGIR nr. 1/2007 

Dima D., Pamfilie Rodica., Procopie Roxana – „Mărfurile alimentare în comerțul internațional” Ed. Economica, Bucuresti, 2001

Ericksen, P. (2008). Conceptualising food systems for global environmental change research. Global Environmental Change 18:234-245.

Finkenzeller K. – RFID Handbook: Fundamentals and Applications in Contactless Smart Cards and Identification, 3rd edition, John Wiley & Sons, 2010

Florea, N. & Clipa, C. (2011) – „Supply Chain Management – introducere, bazele, edi ficiul și istoricul SCM”, prezentat la Simpozionul „Strategia ECR și managementul lanțului logistic”, Târgoviște

Frazelle E. H. – „Supply Chain Strategy, The Logistics of Supply Chain Management”, McGraw-Hill, New York, 2002

Good – The Catholic Holy Bible, Church Authorized Douay-Rheims, Christian Miracle Foundation Press, Catholic Church Classical Texts Press and The Catholic Bible, 2011

Harris, D. (1996). Domesticatory relations of people, plants and animals. In Ellen, R., and Fukui, K. (eds.), Redefining Nature, Berg, Oxford, pp. 437–463.

Harrison A. & Remko van Hoek – „Logistics Management and Strategy, Competing through the supply chain”, 3rd edition, Prentice Hall, New York, 2008

Janssen, B.J.P. & Oldenburger, A.H. – „Product channel logistics and city distribution centers; the case of the Netherlands”, OECD, 1991

John F. Crowell (1901), Report of the Industrial Commission on the Distribution of Farm Product, Vol. 6

Kerbalek, I. (coord.) – „Economia întreprinderii”, Ed. Forum Consulting Partners, București, 1999

Layton, R., Foley, R., and Williams, E. (1991). The transition between hunting and gathering and the specialized husbandry of resources: A socio-ecological approach. Current Anthropology 32: 255–274

Martin J. W. – „Lean Six Sigma for Supply Chain Management, The 10-Step Solution Process”, McGraw-Hill, New York, 2007

Parfitt, J.,Barthel, M. and S.Macnaughton. (2010). Food waste within food supply chains: quantification and potential for change to 2050. Phil. Trans. R. Soc. B. 365, 3065–3081

Pervez G, Kjell G – „Research Metods in Business Studies”, Fourth edition, Prentice Hall, New Jersey, 2010

Pinstrup-Andersen, P. & D.D. Watson II. Food Policy for Developing Countries. The Role of Government in Global, National and Local Food Systems. Ithaca: Cornell University Press, 2011

Rushton A, Croucher P, Baker P – The Handbook of Logistics and Distribution Management 4th edition, Kogan Page Ltd, London, United Kingdom, 2010

Shepard S. – RFID, McGraw-Hill Professional, New York, 2004

Slone R. E., Dittmann J. P., Mentzer J. T. – „The New Supply Chain Agenda, The Five Steps That Drive Real Value”, Harward Business Press, Boston, 2010

Sănciuc N, Râpeanu G, Stanciu S – ”Trasabilitate, Concepte fundamentale și specifice laptelui și produselor lactate”, Ed. Academica, Galați, 2011

Szegedi Z., Prezenszki J. – Logisztikamenedzsment, Kossuth Kiado, 2003

Straube, F and Borkowski, S (2008) Global Logistics 2015+: How the world’s leading companies turn their logistics flexible, green and global and how this affects logistics service providers, Universitätsverlag der TU Berlin

Tompkins J. A., Jerry D. S. – „The warehouse management handbook”, Second edition, Tompkins Press, 1988

Trebilcock B. – Top 20 Supply Chain Management Software Supplyers, Modern materials handling, July 2010

Virilio P., L’horizon négatif, Galilée, Paris, 1984

Voortman C. – „Global Logistics: Management”, Juta & Co Ltd, Cape Town, South Africa, 2004

Waters D. – Global Logistics, New directions in supply chain management, Kogan Page Limited, London, United Kingdom, 2010

Williams L.R.; Esper T.L.; Ozment J. – The electronic supply chain: Its impact on the current and future structure of strategic alliances, partnerships and logistics leadership – International Journal of Physical Distribution & Logistics Management, Volume 32, Number 8, Emerald Group Publishing, 2002

Resurse web

Agerpres (2013), http://www.agerpres.ro/social/2013/03/11/manastireanu-ansvsa-tot-ceea-ce-este-pe-raft-si-in-locurile-controlate-sanitar-veterinar-este-bun-de-consum-23-14-35, (Accesat pe 06.03.2014)

Blancou J (2001), "Histoire de la tracabilite des animaux et des produits d'origine animale ", în: Revue Scientifique et Technique Office International des Epizooties, Volume: 20, 2001, http://www.oie.int/doc/ged/D2017.PDF, (Accesat pe 18.11.2013)

Brown P, Robert G. W, Bradley R, Ashe D. M, Detwiler L, (2001), "Bovine Spongiform Encephalopathy and Variant Creutzfeldt-Jakob Disease: Background, Evolution, and Current Concerns", în: Emerging Infectious Diseases Journal, Volume 7, Number 1, http://wwwnc.cdc.gov/eid/article/7/1/70-0006_article.htm, (Accesat pe 14.01.2014)

Brown, F (2009). Percentage of population living in global cities, by continent. The Guardian. http://www.theguardian.com/news/datablog/2009/aug/18/percentage-population-living-cities, Accesat pe 26. 02.2015

Business Dictionary (2014), http://www.businessdictionary.com, (Accesat pe 06.03.2014)

Centers for Disease Control and Prevention (2014), http://www.cdc.gov/ncidod/dvrd/bse/, (Accesat pe 16.02.2014)

Cicia G, Colantuoni F, (2010), "Willingness to Pay for Traceable Meat Attributes: A Meta- analysis", în: International Journal on Food System Dynamics, nr. 3/2010, http://ageconsearch.umn.edu/bitstream/97028/2/Cicia-Colantuoni.pdf, (Accesat pe 18.01.2014)

Convery T, – RFID Technology for Supply Chain Optimization: Inventory Management Applications and Privacy Issues (2004) – http://aim.uoregon.edu/research/pdfs/Convery2004.pdf, (Accesat pe 17.04.2013)

Crush, J, (2011). Urban Food Security and the New International Food Security Agenda, Development Southern Africa: http://www.researchgate.net/publication/233279507_Urban_food_insecurity_and_the_new_international_food_security_agenda, Accesat pe 26. 02.2015

Danone (2013), http://communicationxdevelopment.wordpress.com/2013/03/18/danone-in-aflatoxin-crisis-dairy-products-recalled-from-romanian-market/, (Accesat pe 26.02.2014)

Datamonitor (2013), http://www.datamonitor.com/, (Accesat pe 21.03.2013)

Distribuția și logistica mărfurilor – http://www.aut.upt.ro/~loredanau/teaching/LIC/Distributia-Si-Logistica-Marfurilor.pdf, (Accesat pe 21.03.2013)

European citizen's panel, (2007). Rural Europe: Definitions, Issues and Policies. http://www.foundationfuturegenerations.org/UserFiles/File/Infopack_en.pdf, Accesat pe 26. 02.2015

European Commision (2014), Agricultural trade in 2013: EU gains in commodity exports, http://ec.europa.eu/agriculture/trade-analysis/map/2014-1_en.pdf, Accesat pe 26. 02.2015

European Crop Protection (2011). Neglecting productivity leads to import dependency… and the price is paid at the grocery counter: http://www.ecpa.eu/news-item/food/02-11-2011/529/neglecting-productivity-leads-import-dependency-and-price-paid-grocery, Accesat pe 26. 02.2015

FAO. 2011. Global food losses and food waste – Extent, causes and prevention. Rome, http://www.fao.org/docrep/014/mb060e/mb060e.pdf, Accesat pe 25. 02.2015

FAO/UNEP. (2014). Save Food: Global Initiative on Food Losses and Waste Reduction. http://www.fao.org/save-food/keyfindings/en, Accesat pe 25. 02.2015

Institutul Național de Statistică: Date statistice producția agticolă și industria alimentară 2006 – 2013 https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo2&lang=ro&context=45, (Accesat pe 20.08.2014)

Kelepouris, Pramatari, Doukidis (2007) – RFID – enabled traceability in the food supply chain – http://www.emeraldinsight.com/journals.htm?articleid=1597796, (Accesat pe 22.05.2013)

Kjellsdotter, Jonsson, Jonsson, (2009), The potential benefits of advanced planning and scheduling systems in sales and operations planning, http://www.iei.liu.se/prodek/forskning/iscaps/filarkiv/1.204239/KjellsdotterJonssonIMDM2010.pdf, (Accesat pe 10.03.2015)

Lipinski, B. et al. (2013). Reducing Food Loss and Waste. Working Paper, Installment 2 of Creating a Sustainable Food Future Washington, DC: World Resources Institute, http://www.wri.org/sites/default/files/reducing_food_loss_and_waste.pdf, Accesat pe 25. 02.2015

Mediafax (2013), http://www.mediafax.ro/economic/ponta-efectul-carnii-de-cal-putea-fi-mai-rau-decat-seceta-din-2012-criza-inca-nu-a-fost-depasita-10562173, (Accesat pe 26.02.2014)

Mediafax (2013), http://www.mediafax.ro/economic/spanghero-compania-responsabila-pentru-scandalul-carnii-de-cal-a-intrat-in-lichidare-10771510, (Accesat pe 06.03.2014)

Murray M. (2012) – Implementing a Warehouse Management System (WMS), AboutGuide.com, (Accesat pe 10.10.2012)

Nicolescu C (2006), Păstrarea alimentelor – Măsuri de siguranță specifică, http://www.ecr-uvt.ro/informatii_noutati/pdf/simpozion_mg_calitatii_prod_alimentare/12.00-12.10_C.Nicolescu.pdf, (Accesat pe 18.04.2014)

Olga O. (2009) – Logistica, http://www.scribd.com/doc/15621480/Logistica, (Accesat pe 14.03.2013)

Opara L. U (2002), "Traceability in agriculture and food supply chain: a review of basic concepts, technological implications, and future prospects", în: http://www.aseanfood.info/Articles/11020000.pdf, (Accesat pe 10.01.2014)

Oxford Dictionaryes (2013), http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/logistics, (Accesat pe 14.03.2013)

Parfitt, J.,Barthel, M FAO. (2011). Global food losses and food waste – Extent, causes and prevention. Rome. http://www.fao.org/docrep/014/mb060e/mb060e.pdf, Accesat pe 25. 02.2015

Plesea D. A, Purcarea A. (2007) – Using RFID tags for tracking food products – http://www.amfiteatrueconomic.ro/ArticolEN.aspx?CodArticol=381, (Accesat pe 16.04.2013)

Pop M (2011), Suport curs Merceologie Alimentara anul II ECTS, https://translate.google.hu/#en/hu/Suport%20curs%20Merceologie%20Alimentara%20anul%20II%20ECTS, (Accesat pe 25.04.2014)

Rațiu-Suciu et al (2013), Modelarea și simularea proceselor economice, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=83&idb, (Accesat pe 14.10.2012)

Ray, Deepak K, et al (2015). Yield Trends Are Insufficient to Double Global Crop Production by 2050: http://www.futureoffood.ox.ac.uk/what-can-be-done, Accesat pe 26. 02.2015

Rayner, et al (2008) pgs 147-151. Sustainable Food Systems in Europe: Policies, Realities and Futures, Journal of Hunger & Environmental Nutrition: http://www.researchgate.net/publication/231337103_Sustainable_Food_Systems_in_Europe_Policies_Realities_and_Futures, Accesat pe 26. 02.2015

RFID Journal (2013), http://www.rfidjournal.com/glossary/, (Accesat pe 17.04.2013)

Ringheanu P D (2012), Depozitarea și păstrarea mărfurilor, http://www.scribd.com/doc/78908513/Depozitarea-Si-Pastrarea-Marfurilor, (Accesat pe 05.05.2014)

Schwagele F (2005), Traceability from a European perspective, în: http://www.meat-food.com/allfile/techpaper/2005/Traceability%20from%20a%20European%20perspective.pdf, (Accesat pe 18.01.2014)

Servicii in gestiunea lanturilor de aprovizionare (2011) – http://www.inseed.cimr.pub.ro/documents/Cerere_rambursare_2/WP12%20RA_2_%20Anexa%202.pdf, (Accesat pe 18.03.2013)

Stone M (2013), "Horsemeat posed no threat, because meat origin known", în: http://www.foodmanufacture.co.uk/Food-Safety/Horsemeat-posed-no-threat-because-meat-origin-known, (Accesat pe 16.02.2014)

Understanding the new generation of MES (2008), http://docs.media.bitpipe.com/io_24x/io_24650/item_372481/Apriso_sManERP_IO%2324650_E-Book_093011.pdf, (Accesat pe 10.03.2015)

Wikipedia (2014), http://en.wikipedia.org/wiki/Electronic_Product_Code, (Accesat pe 18.03.2014)

Bibliografie:

Aleinikov E – ”The new law of Conservation” Journal of Economics and Economic Education Research, vol. 8, nbr. 3 Sept 2007

Bayles, D. – „E-commerce logistics and fulfillment: delivering the goods”, Prentice Hall, New York, 2001

Budescu E. – Universul ambalajelor și al mașinilor de ambalat. Rev. Calita nr.13/2001

Calvin, R. J. – „Sales Management”, Ed. McGraw – Hill, New York, 2001

Charles C Poirier, Michael J Bauer – E-Supply Chain: Using the Internet to Revolutionize Your Business: How Market Leaders Focus Their Entire Organization to Driving Value to Customers, Berrett Koehler Publishers, San Francisco, 2000

Christopher, M. – „The Strategy of Distribution Management”, Ed. Heinemann, Londra, 1986

Costescu, D. & Roșca, M. A. – „Platforme logistice – solutii eficiente pentru economisirea de resurse si reducerea efectelor poluante” , Buletinul AGIR nr. 1/2007 

Dima D., Pamfilie Rodica., Procopie Roxana – „Mărfurile alimentare în comerțul internațional” Ed. Economica, Bucuresti, 2001

Ericksen, P. (2008). Conceptualising food systems for global environmental change research. Global Environmental Change 18:234-245.

Finkenzeller K. – RFID Handbook: Fundamentals and Applications in Contactless Smart Cards and Identification, 3rd edition, John Wiley & Sons, 2010

Florea, N. & Clipa, C. (2011) – „Supply Chain Management – introducere, bazele, edi ficiul și istoricul SCM”, prezentat la Simpozionul „Strategia ECR și managementul lanțului logistic”, Târgoviște

Frazelle E. H. – „Supply Chain Strategy, The Logistics of Supply Chain Management”, McGraw-Hill, New York, 2002

Good – The Catholic Holy Bible, Church Authorized Douay-Rheims, Christian Miracle Foundation Press, Catholic Church Classical Texts Press and The Catholic Bible, 2011

Harris, D. (1996). Domesticatory relations of people, plants and animals. In Ellen, R., and Fukui, K. (eds.), Redefining Nature, Berg, Oxford, pp. 437–463.

Harrison A. & Remko van Hoek – „Logistics Management and Strategy, Competing through the supply chain”, 3rd edition, Prentice Hall, New York, 2008

Janssen, B.J.P. & Oldenburger, A.H. – „Product channel logistics and city distribution centers; the case of the Netherlands”, OECD, 1991

John F. Crowell (1901), Report of the Industrial Commission on the Distribution of Farm Product, Vol. 6

Kerbalek, I. (coord.) – „Economia întreprinderii”, Ed. Forum Consulting Partners, București, 1999

Layton, R., Foley, R., and Williams, E. (1991). The transition between hunting and gathering and the specialized husbandry of resources: A socio-ecological approach. Current Anthropology 32: 255–274

Martin J. W. – „Lean Six Sigma for Supply Chain Management, The 10-Step Solution Process”, McGraw-Hill, New York, 2007

Parfitt, J.,Barthel, M. and S.Macnaughton. (2010). Food waste within food supply chains: quantification and potential for change to 2050. Phil. Trans. R. Soc. B. 365, 3065–3081

Pervez G, Kjell G – „Research Metods in Business Studies”, Fourth edition, Prentice Hall, New Jersey, 2010

Pinstrup-Andersen, P. & D.D. Watson II. Food Policy for Developing Countries. The Role of Government in Global, National and Local Food Systems. Ithaca: Cornell University Press, 2011

Rushton A, Croucher P, Baker P – The Handbook of Logistics and Distribution Management 4th edition, Kogan Page Ltd, London, United Kingdom, 2010

Shepard S. – RFID, McGraw-Hill Professional, New York, 2004

Slone R. E., Dittmann J. P., Mentzer J. T. – „The New Supply Chain Agenda, The Five Steps That Drive Real Value”, Harward Business Press, Boston, 2010

Sănciuc N, Râpeanu G, Stanciu S – ”Trasabilitate, Concepte fundamentale și specifice laptelui și produselor lactate”, Ed. Academica, Galați, 2011

Szegedi Z., Prezenszki J. – Logisztikamenedzsment, Kossuth Kiado, 2003

Straube, F and Borkowski, S (2008) Global Logistics 2015+: How the world’s leading companies turn their logistics flexible, green and global and how this affects logistics service providers, Universitätsverlag der TU Berlin

Tompkins J. A., Jerry D. S. – „The warehouse management handbook”, Second edition, Tompkins Press, 1988

Trebilcock B. – Top 20 Supply Chain Management Software Supplyers, Modern materials handling, July 2010

Virilio P., L’horizon négatif, Galilée, Paris, 1984

Voortman C. – „Global Logistics: Management”, Juta & Co Ltd, Cape Town, South Africa, 2004

Waters D. – Global Logistics, New directions in supply chain management, Kogan Page Limited, London, United Kingdom, 2010

Williams L.R.; Esper T.L.; Ozment J. – The electronic supply chain: Its impact on the current and future structure of strategic alliances, partnerships and logistics leadership – International Journal of Physical Distribution & Logistics Management, Volume 32, Number 8, Emerald Group Publishing, 2002

Resurse web

Agerpres (2013), http://www.agerpres.ro/social/2013/03/11/manastireanu-ansvsa-tot-ceea-ce-este-pe-raft-si-in-locurile-controlate-sanitar-veterinar-este-bun-de-consum-23-14-35, (Accesat pe 06.03.2014)

Blancou J (2001), "Histoire de la tracabilite des animaux et des produits d'origine animale ", în: Revue Scientifique et Technique Office International des Epizooties, Volume: 20, 2001, http://www.oie.int/doc/ged/D2017.PDF, (Accesat pe 18.11.2013)

Brown P, Robert G. W, Bradley R, Ashe D. M, Detwiler L, (2001), "Bovine Spongiform Encephalopathy and Variant Creutzfeldt-Jakob Disease: Background, Evolution, and Current Concerns", în: Emerging Infectious Diseases Journal, Volume 7, Number 1, http://wwwnc.cdc.gov/eid/article/7/1/70-0006_article.htm, (Accesat pe 14.01.2014)

Brown, F (2009). Percentage of population living in global cities, by continent. The Guardian. http://www.theguardian.com/news/datablog/2009/aug/18/percentage-population-living-cities, Accesat pe 26. 02.2015

Business Dictionary (2014), http://www.businessdictionary.com, (Accesat pe 06.03.2014)

Centers for Disease Control and Prevention (2014), http://www.cdc.gov/ncidod/dvrd/bse/, (Accesat pe 16.02.2014)

Cicia G, Colantuoni F, (2010), "Willingness to Pay for Traceable Meat Attributes: A Meta- analysis", în: International Journal on Food System Dynamics, nr. 3/2010, http://ageconsearch.umn.edu/bitstream/97028/2/Cicia-Colantuoni.pdf, (Accesat pe 18.01.2014)

Convery T, – RFID Technology for Supply Chain Optimization: Inventory Management Applications and Privacy Issues (2004) – http://aim.uoregon.edu/research/pdfs/Convery2004.pdf, (Accesat pe 17.04.2013)

Crush, J, (2011). Urban Food Security and the New International Food Security Agenda, Development Southern Africa: http://www.researchgate.net/publication/233279507_Urban_food_insecurity_and_the_new_international_food_security_agenda, Accesat pe 26. 02.2015

Danone (2013), http://communicationxdevelopment.wordpress.com/2013/03/18/danone-in-aflatoxin-crisis-dairy-products-recalled-from-romanian-market/, (Accesat pe 26.02.2014)

Datamonitor (2013), http://www.datamonitor.com/, (Accesat pe 21.03.2013)

Distribuția și logistica mărfurilor – http://www.aut.upt.ro/~loredanau/teaching/LIC/Distributia-Si-Logistica-Marfurilor.pdf, (Accesat pe 21.03.2013)

European citizen's panel, (2007). Rural Europe: Definitions, Issues and Policies. http://www.foundationfuturegenerations.org/UserFiles/File/Infopack_en.pdf, Accesat pe 26. 02.2015

European Commision (2014), Agricultural trade in 2013: EU gains in commodity exports, http://ec.europa.eu/agriculture/trade-analysis/map/2014-1_en.pdf, Accesat pe 26. 02.2015

European Crop Protection (2011). Neglecting productivity leads to import dependency… and the price is paid at the grocery counter: http://www.ecpa.eu/news-item/food/02-11-2011/529/neglecting-productivity-leads-import-dependency-and-price-paid-grocery, Accesat pe 26. 02.2015

FAO. 2011. Global food losses and food waste – Extent, causes and prevention. Rome, http://www.fao.org/docrep/014/mb060e/mb060e.pdf, Accesat pe 25. 02.2015

FAO/UNEP. (2014). Save Food: Global Initiative on Food Losses and Waste Reduction. http://www.fao.org/save-food/keyfindings/en, Accesat pe 25. 02.2015

Institutul Național de Statistică: Date statistice producția agticolă și industria alimentară 2006 – 2013 https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo2&lang=ro&context=45, (Accesat pe 20.08.2014)

Kelepouris, Pramatari, Doukidis (2007) – RFID – enabled traceability in the food supply chain – http://www.emeraldinsight.com/journals.htm?articleid=1597796, (Accesat pe 22.05.2013)

Kjellsdotter, Jonsson, Jonsson, (2009), The potential benefits of advanced planning and scheduling systems in sales and operations planning, http://www.iei.liu.se/prodek/forskning/iscaps/filarkiv/1.204239/KjellsdotterJonssonIMDM2010.pdf, (Accesat pe 10.03.2015)

Lipinski, B. et al. (2013). Reducing Food Loss and Waste. Working Paper, Installment 2 of Creating a Sustainable Food Future Washington, DC: World Resources Institute, http://www.wri.org/sites/default/files/reducing_food_loss_and_waste.pdf, Accesat pe 25. 02.2015

Mediafax (2013), http://www.mediafax.ro/economic/ponta-efectul-carnii-de-cal-putea-fi-mai-rau-decat-seceta-din-2012-criza-inca-nu-a-fost-depasita-10562173, (Accesat pe 26.02.2014)

Mediafax (2013), http://www.mediafax.ro/economic/spanghero-compania-responsabila-pentru-scandalul-carnii-de-cal-a-intrat-in-lichidare-10771510, (Accesat pe 06.03.2014)

Murray M. (2012) – Implementing a Warehouse Management System (WMS), AboutGuide.com, (Accesat pe 10.10.2012)

Nicolescu C (2006), Păstrarea alimentelor – Măsuri de siguranță specifică, http://www.ecr-uvt.ro/informatii_noutati/pdf/simpozion_mg_calitatii_prod_alimentare/12.00-12.10_C.Nicolescu.pdf, (Accesat pe 18.04.2014)

Olga O. (2009) – Logistica, http://www.scribd.com/doc/15621480/Logistica, (Accesat pe 14.03.2013)

Opara L. U (2002), "Traceability in agriculture and food supply chain: a review of basic concepts, technological implications, and future prospects", în: http://www.aseanfood.info/Articles/11020000.pdf, (Accesat pe 10.01.2014)

Oxford Dictionaryes (2013), http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/logistics, (Accesat pe 14.03.2013)

Parfitt, J.,Barthel, M FAO. (2011). Global food losses and food waste – Extent, causes and prevention. Rome. http://www.fao.org/docrep/014/mb060e/mb060e.pdf, Accesat pe 25. 02.2015

Plesea D. A, Purcarea A. (2007) – Using RFID tags for tracking food products – http://www.amfiteatrueconomic.ro/ArticolEN.aspx?CodArticol=381, (Accesat pe 16.04.2013)

Pop M (2011), Suport curs Merceologie Alimentara anul II ECTS, https://translate.google.hu/#en/hu/Suport%20curs%20Merceologie%20Alimentara%20anul%20II%20ECTS, (Accesat pe 25.04.2014)

Rațiu-Suciu et al (2013), Modelarea și simularea proceselor economice, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=83&idb, (Accesat pe 14.10.2012)

Ray, Deepak K, et al (2015). Yield Trends Are Insufficient to Double Global Crop Production by 2050: http://www.futureoffood.ox.ac.uk/what-can-be-done, Accesat pe 26. 02.2015

Rayner, et al (2008) pgs 147-151. Sustainable Food Systems in Europe: Policies, Realities and Futures, Journal of Hunger & Environmental Nutrition: http://www.researchgate.net/publication/231337103_Sustainable_Food_Systems_in_Europe_Policies_Realities_and_Futures, Accesat pe 26. 02.2015

RFID Journal (2013), http://www.rfidjournal.com/glossary/, (Accesat pe 17.04.2013)

Ringheanu P D (2012), Depozitarea și păstrarea mărfurilor, http://www.scribd.com/doc/78908513/Depozitarea-Si-Pastrarea-Marfurilor, (Accesat pe 05.05.2014)

Schwagele F (2005), Traceability from a European perspective, în: http://www.meat-food.com/allfile/techpaper/2005/Traceability%20from%20a%20European%20perspective.pdf, (Accesat pe 18.01.2014)

Servicii in gestiunea lanturilor de aprovizionare (2011) – http://www.inseed.cimr.pub.ro/documents/Cerere_rambursare_2/WP12%20RA_2_%20Anexa%202.pdf, (Accesat pe 18.03.2013)

Stone M (2013), "Horsemeat posed no threat, because meat origin known", în: http://www.foodmanufacture.co.uk/Food-Safety/Horsemeat-posed-no-threat-because-meat-origin-known, (Accesat pe 16.02.2014)

Understanding the new generation of MES (2008), http://docs.media.bitpipe.com/io_24x/io_24650/item_372481/Apriso_sManERP_IO%2324650_E-Book_093011.pdf, (Accesat pe 10.03.2015)

Wikipedia (2014), http://en.wikipedia.org/wiki/Electronic_Product_Code, (Accesat pe 18.03.2014)