Modele de Crestere Economica ale Tarilor din Europa Centrala Si de Estdocx

=== Modele de crestere economica ale tarilor din Europa Centrala si de Est ===

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ECONOMIE TEORETICĂ ȘI APLICATĂ

SPECIALIZAREA

ECONOMIE ȘI COMUNICARE ÎN AFACERI

Lucrare de licență

Modele de creștere economică ale țărilor din Europa Centrală și de Est

Coordonator științific:

Lect. univ. Dr. Adam Alexandra

Absolvent:

Gheorghe Mădălina Nicoleta

București

2015

Stadiul actual al cunoașterii privind modelele de creștere economică

I.1. Creșterea economică-conceptualizare

Diversitatea modelelor teoretice a dus la o varietate de variabile ca determinanți ai creșterii potențiale în literatura empirică. Unul dintre primele studii care oferă o imagine de ansamblu a factorilor determinanți ai creșterii economice în țările în curs de dezvoltare a fost realizată de Barro (1991, 1996). Studiul lui Barro (1996) confirmă faptul că pentru un nivel dat al variabilelor, creșterea este legată negativ de nivelul inițial al PIB-ului real pe cap de locuitor. Pentru un nivel inițial dat al PIB-ului real pe cap de locuitor, creșterea economică este stimulată de un nivel inițial mai ridicat de școlarizare și speranța de viață și îmbunătățiri în ceea ce privește comerțul, inflația și consumul guvernamental. Levin și Renelt (1992) au realizat un alt studiu, de multe ori citat în literatura de specialitate, asupra creșterii economice. Autorii au găsit efecte de creștere negativă ale nivelului inițial al PIB-ului pe cap de locuitor și de creștere a populației, precum și efecte pozitive ale investițiilor în capitalul fix și uman.

În literatura de specialitate punctele de plecare diferite sunt importante în explicarea performanțelor economice și diferențelor de creștere economică în țările în tranziție. Diferite reforme au fost făcute pentru a obține o creștere durabilă, de la prețuri și liberalizarea comerțului și privatizare la scară mică în faza timpurie a tranziției și reformele din sectorul financiar în fazele ulterioare. Impactul lor asupra creșterii a fost pozitiv în primul deceniu al tranziției, ceea ce înseamnă că accelerarea reformelor a dus la rate de creștere mai mari și o recuperare mai rapidă.

Majoritatea țărilor se confruntă cu inflație ridicată și deficit fiscal în primii ani ai procesului de tranziție, indicând faptul că stabilitatea macroeconomică este o condiție importantă pentru redresarea economică și creșterea în perioada de tranziție.

De-a lungul timpului, un factor care a provocat numeroase discuții a fost procesul de creștere economică. Creșterea economică este un fenomen economic complex care se referă la sistemul economic în ansamblul și dinamica sa care presupune o evoluție pozitivă, crescătoare a economiei naționale fără excluderea fluctuațiilor și chiar regrese temporare.

Creșterea economică este explicată prin creșterea nivelului de trai al populației unei țări și este măsurată, în literatura de specialitate, prin ritmul de creștere a indicatorilor macroeconomici (produdul intern brut, produsul național brut, venitul național). Însă frecvent aceasta este analizată din perspectiva creșterii reale a PIB-ului sau PIB/locuitor.

Creșterea nivelului de trai al populației unei țări poate fi obținută printr-o producție mai mare de bunuri și servicii, aceasta din urmă putând fi realizată prin angajarea unor resurse suplimentare (muncă și capital) în procesul de producție sau prin utilizarea eficientă a resurselor disponibile.

Creșterea economică pe termen lung se bazează pe două surse importante:

creșterea cantitativă a factorilor de producție utilizați (sunt utilizate mai multe resurse), se mai numește și creștere economică extensivă;

creșterea calitativă a factorilor de producție (sunt utilizate aceleași resurse însă eficiența utilizării acestora crește), numită și creștere economică intensivă.

Procesul de creștere economică depinde de calitatea, cantitatea și capacitatea de utilizare a factorilor de producție, fiind limitat de calificarea redusă a forței de muncă, calitatea scăzută a infrastructurii tehnice și sociale, politicile economice întreprinse de țările dezvoltate dar și de înclinația populației spre economisire/consum.

Beneficiile create de procesul de creștere economică se referă la creșterea veniturilor și consumului, care presupun o creștere a nivelului de viață și averii dar și modificarea stilului de viață. În general, sunt luate în considerare doar efectele benefice ale creșterii economice, precum creșterea produsului intern brut real sau pe locuitor. Însă, trebuie să se ia în calcul și efectele nefavorabile cauzate de creșterea economică, precum: distribuția inechitabilă a bunăstării sociale, distrugerea resurselor naturale, deteriorarea mediului înconjurător etc.

Procesul de creștere economică trebuie analizat din perspectiva costurilor și beneficiilor produse dar și a efectelor generate asupra bunăstării sociale. În situația în care beneficiile sunt mai mari decât costurile, bunăstarea socială este îmbunătățită, însă în cazul în care beneficiile sunt mai mici decât costurile, bunăstarea socială este afectată negativ.

Lypsey și Chrystal (2002) sunt de părere că există patru factori importanți ai creșterii economice: creșterea forței de muncă, când populația crește sau rata participării populației crește; investițiile în capitalul uman, precum mașini, fabrici; schimbările tehnologice, datorate inovațiilor care introduc noi produse, noi forme de organizare și mediul instituțional adecvat (instituțiile financiare, administrațiile private).

I.2. Factorii determinanți ai creșterii economice în Europa Centrală și de Est

Creșterea economică de succes însemnă că aproape toți cetățenii trăiesc mai bine – legat de aproape fiecare dimensiune a vieții materiale. Dacă politicile și condițiile bune accelerează creșterea economică, politicile proaste și circumstanțele rele infirmă creșterea economică pe termen lung.

Factorii care generează diferențe în potențialul de producție al economiilor pot fi clasificați în două grupuri:

• În primul rând, diferențele în eficiența muncii economiilor: modul în care tehnologia este implementată și organizarea sunt utilizate pentru a crește valoarea producției unui lucrător, care poate produce, chiar și cu aceeași cantitate de capital.

• În al doilea rând, diferențele în intensitatea capitalului economiei: cât de mare este producția curentă dacă au fost retrase din circuit mașini, clădiri și infrastructură pentru a stimula productivitatea muncitorilor, chiar și cu aceeași tehnologie sau organizare.

Pe termen foarte lung, creșterea economică este cel mai important aspect al performanței economice. Doi factori majori determină creșterea economică: creșterea eficienței muncii – un produs al progreselor în tehnologie, pe de o parte și îmbunătățiri în organizarea economică și socială, pe de altă parte și intensitatea capitalului economiei.

Cel mai important motiv pentru care populația de azi este mult mai bogată și mai productivă decât predecesorii săi cu un secol în urmă este că ei s-au bucurat de o amplificare extraordinară a eficienței muncii. Eficiența a crescut din două motive: progrese în tehnologie și în organizare. Aceste progrese tehnologice permit lucrătorilor să efectueze cu ușurință sarcini generatoare de valoare care au fost de neimaginat, sau poate doar extrem de dificil de realizat, în urmă cu doar un secol.

O parte secundară, dar importantă a creșterii economice pe termen foarte lung și o componentă secundară dar importantă în diferențele standardelor materiale de viață în toate țările de astăzi – a fost generată de a doua sursă de creștere: intensitatea capitalului. Dacă economia are un raport redus de capital pe unitate de producție, atunci este probabil să fie o economie săracă.

Cu atât este mai mare intensitatea capitalului economiei, economia va fi mai prosperă: o economie intensivă în capital va fi una bogată și va fi o economie mai productivă.

Piața muncii-Creșterea economică și piața muncii

Performanța pieței muncii afectează gradul de utilizare a factorului muncă într-o țară și, prin urmare, joacă un rol important în determinarea nivelului veniturilor pe cap de locuitor și a ratelor de creștere.

O rată ridicată de ocupare, o forță de muncă calificată și o alocare eficientă a forței de muncă (atât între regiuni cât și între sectoare) sunt factori determinanți ai creșterii economice Mai precis, funcționarea pieței forței de muncă a unei țări are un impact important asupra ritmului în care economia se poate dezvolta fără a crea presiuni inflaționiste.

Nepotrivirile dintre caracteristicile persoanelor fără loc de muncă și locurile de muncă disponibile – în ceea ce privește nivelurile de calificare, ocupații, regiuni și sectoare – se pot referi la o serie de factori printre care, schimbările demografice, schimbările în structura forței de muncă (în termeni de sex și vârstă) și schimbări în structura de producție. Un rol important poate fi jucat de cadrul instituțional, atât în interiorul cât și în afara pieței forței de muncă, de exemplu, politicile pentru o educație mai bună și învățarea pe tot parcursul vieții.

Un număr de variabile pe piața forței de muncă sunt considerate a avea efect asupra gradului de utilizare a forței de muncă în întreaga economie și, prin urmare, asupra venitului pe cap de locuitor și ratelor de creștere. Performanța pieței muncii poate fi puternic influențată de instituțiile de bază ale pieței muncii, cum ar fi legislația privind protecția ocupării forței de muncă, salariile minime și negocierea colectivă a salariilor. Aceste caracteristici instituționale ale pieței muncii tind să ofere protecție lucrătorilor și pot crea efecte de bunăstare. Cu toate acestea, ele pot impune, de asemenea, rigidități și distorsiunile pot duce la rezultate negative ale pieței forței de muncă.

În primul rând, legislația privind protecția ocupării forței de muncă, care se referă la reglementările privind concedierea lucrătorilor, tinde să ridice costurilor forței de muncă, deoarece constituie o taxa de adaptare a forței de muncă. Reglementările privind protecția ocupării limitează stimulentele angajatorilor să angajeze noi lucrători și pot duce la un număr redus de posturi vacante.

În al doilea rând, rezultatele de pe piața forței de muncă sunt afectate de salariile minime din punct de vedere juridic. Deși acestea sunt menite să protejeze lucrătorii necalificați, care au putere de negociere limitată și pentru a oferi o garanție pentru un standard minim de viață, salariile minime pot reduce șansele lucrătorilor de a fi angajați, prin creșterea costurilor angajatorilor pentru lucrătorii mai slab calificați, mai puțin productivi.

În cele din urmă, nivelul de coordonare a negocierilor colective este un alt factor care influențează formarea salariilor și, prin urmare, utilizarea forței de muncă. Negocierea complet centralizată la nivel național poate lua mai bine în considerare consecințele la nivelul întregii economii de negociere a salariilor, în timp ce regimurile complet descentralizate pot reflecta mai bine evoluțiile productivității la nivel de firma.

Investiții și acumularea de capital-Creșterea economică și acumularea de capital

Creșterea investițiilor joacă un rol important în procesul actual de recuperare a decalajelor. Acestea au un impact puternic asupra potențialului de creștere și ca urmare a impactului pot duce la creșterea productivității prin promovarea inovării și consolidarea distribuției internaționale a cunoașterii.

Modelele neoclasice acordă o importanță ridicată acumulării de capital fizic pentru convergență pentru economiile la diferite niveluri de dezvoltare. În aceste modele o parte din acumularea de capital intern ar trebui să fie finanțat cu economii interne, adică un consum curent ar trebui să fie sacrificat în scopul creșterii capacităților de producție. O altă parte a capitalului ar trebui să vină din străinătate (sub forma ISD-urilor sau a altor fluxuri de capital). Într-o lume a fluxurilor de capital mobil ar trebui ca fluxul de capital din locurile unde este abundent (adică țările cu venitul pe cap de locuitor mai mare) să meargă către locurile unde capitalul este limitat (de exemplu, țări cu venituri pe cap de locuitor mai mici) și, prin urmare, rata de rentabilitate a capitalului este mai mare. Această mișcare și acumularea de capital în țările cu venituri mai mici ar trebui, să continue, teoretic, până diferențele între venituri dispar.

În afară de capitalul fizic, schimbările tehnologice joacă un rol important în asigurarea continuă a creșterii venitului pe cap de locuitor, pe termen lung. Cele mai multe studii sugerează că schimbările tehnologice afectează productivitatea în principal prin îmbunătățirea calității mașinilor și echipamentelor, ceea ce implică faptul că acestea sunt strâns legate de investițiile fizice. De exemplu, DeLong și Summers (1991) au argumentat că țările cu cele mai mari rate de creștere tind să fie cele în care investițiile în echipamente au fost cele mai mari, și în care prețul relativ al echipamentelor a scăzut cel mai rapid.

Diferențele între țări referitoare la investiții de capital fizic ar putea fi afectate de o gamă largă de factori structurali și instituționali. Variabile precum rata de ieșire și intrare a firmelor, rata de introducere de noi produse, fluxul de brevete și creditele fiscale sau subvențiile de cercetare și dezvoltare s-au dovedit a afecta ratele de creștere pe locuitor pe termen lung.

Deși generarea de cunoștințe este în general văzută ca un factor important pentru sustenabilitatea creșterii economice, se pare că este mai puțin importantă atunci când vine vorba de explicarea diferențelor de venit pe locuitor între țări pe termen lung. Cunoștințele și ideile pot călători în jurul lumii destul de repede și prin urmare, diferențele între nivelul veniturilor pe cap de locuitor pot fi explicate prin măsura în care țările știu să profite de cunoștințe prin investiții în capitalul uman și fizic.

Acumularea de capital uman este în literatura empirică adesea aproximată prin nivelurile de educație și poate fi privită ca o completare la acumularea de capital și inovare.

Un alt factor care este adesea menționat ca un important motor al investițiilor și creșterii economice sunt investițiile străine directe. Productivitatea totală a factorilor este principalul motor al creșterii și este de așteptat ca investițiile străine directe să influențeze productivitatea totală a factorilor.

I.3. Modelul Solow

Economiștii au construit un model standard de creștere economică pe termen lung, un model în care putem potrivi aceste două grupuri de factori. Acest model standard este numit modelul de creștere Solow, după laureatul Premiului Nobel pentru științe economice, economistul Robert Solow. Modelul de creștere Solow este un model dinamic al economiei: se descrie modul în care modificările economiei și creșterea în timp a economisirii și investițiilor, creșterea forței de muncă, precum și progresele înregistrate în avansarea tehnologiei și îmbunătățirea organizării sociale ridică nivelul economiei de producție pe lucrător și astfel standardul de trai. Economisirea și investițiile sunt motoarele care duc la creșterea intensității capitalului. Progresele în tehnologie și organizare sunt motoarele care duc la creșterea eficientă muncii.

Modelul Solow-Swan neoclasic de creștere endogenă folosește forma neoclasică a funcției de producție de grad unu, cu randamente marginale descrescătoare ale factorilor de producție, cu doi factori de producție perfect substituibili: L și K (muncă și capital), ocupare deplină în utilizarea resurselor și mobilitatea perfectă a acestora.

Ca și în cazul tuturor modelelor economice, modelul de creștere Solow este format din:

• variabile, acestea sunt cantități economice de interes pe care le putem măsura;

• relații comportamentale, relații care descriu modul în care oamenii iau decizii economice date de oportunitățile lor și costurile de oportunitate;

• condiții de echilibru, condiții care ne spun când economia este într-o poziție de echilibru.

Singurul factor care duce la înregistrarea unor rate de creștere economică pozitive pe termen lung este progresul tehnic.

Funcția de producție:

Y=F(K, L),

unde: K-capitalul fizic, L-munca

Y/L=F(K/L, L/L) Y=L F(K/L, 1)=L f(k), unde: k=K/L (stocul de capital pe lucrător); y=Y/L (producția, venitul pe lucrător).

Funcția de producție în modelul Solow y=f(k).

Funcția de producție este de tipul Cobb-Douglas: Y=A, unde =1, condițiile în care funcția de producție are randamente de scară constante.

Deci funcția de producție va fi : Y=, iar prin împărțirea relației la L, vom obține Y/L=, deci y=.

Funcția de producție din modelul Solow are potențial de saturație. În situația în care o economie pleacă de la o înzestrare cu capital pe lucrător (k) mai mică va avea un ritm de creștere mai ridicat, comparativ cu o economie care are o înzestrare cu capital pe lucrător mai mare, ritmul de creștere al acesteia va fi din ce în ce mai mic.

Figura 1: Funcția de producție în modelul Solow

Sursa: Socol, 2009

Acumularea de capital fizic și starea staționară în modelul lui Solow

Stocul de capital al unei țări crește în urma acumulării și scade ca urmare a deprecierii capitalului deja existent. Dacă se împarte relatia =investiții – depreciere= s F(K, L)-K la factorul muncă (L), se obtine: k=s f(k)-k.

În fiecare model economic, și modelul de creștere Solow nu este o excepție, economiștii analizează modelul căutând un echilibru: un punct de echilibru, o stare a sistemului spre care modelul va converge în timp. Economiștii caută echilibrul pentru un motiv simplu: fie o economie este în poziția sa de echilibru, fie se mișcă și, probabil, se deplasează rapid către o poziție de echilibru.

Odată găsită poziția de echilibru spre care economia tinde să se miște, aceasta poate fi folosită pentru a înțelege modul în care modelul se va comporta. În creșterea economică, economiștii privesc echilibrul ca fiind starea în care stocul de capital pe muncitor (k) al economiei, nivelul PIB-ului real pe lucrător (y) și eficiența muncii sunt în creștere în același ritm proporțional exact.

Economiștii privesc echilibrul în cazul modelului de creștere Solow ca fiind un echilibru proporționat de creștere. În această creștere de echilibru intensitatea capitalului economiei – stocul de capital este împărțit la producția sa totală, (K / Y) – rămâne constant ca și restul variabilelor de creștere economică. Valoarea capitalului pe care economia îl utilizează pentru a produce fiecare unitate de producție rămâne constantă în timp, atât stocul de capital cât și producția cresc în același ritm proporțional, și astfel, intensitatea capitalului nu se modifică.

Pentru a obține variabilele corespunzătoare stării de echilibru sau stării staționare se pune condiția ca investiții efectuate=invesții cerute: s*f(k)=*k, unde: s-rata de economisire; -deprecierea capitalului fizic.

Figura 2: Starea staționară în modelul Solow de creștere economică

Sursa: Socol, 2009

Starea staționară ne arată echilibrul pe termen lung în cazul unei economii. Dacă o economie pleacă de la o înzestrare cu capital pe lucrător mai mică decât , investițiile efectuate sunt mai mari decât investițiile cerute, iar k va crește până ajunge în . În cazul în care o țară pleacă de la o înzestrare cu capital pe lucrător mai mare decât , stocul de capital pe lucrător se va reduce până va ajunge în .

Creșterea ratei de economisire și influența asupra creșterii economice

Dacă rata de economisire crește (s2>s1) economia trece de la o stare staționară inferioară (y1*, k1*, i1*) la o stare staționară superioară (y2*, k2*, i2*) astfel încât venitul pe lucrător, capitalul pe lucrător și investițiile pe lucrător cresc.

Figura 3: Creșterea ratei de economisire duce la creșterea k și i

Sursa: Socol, 2009

Economisirea ridicată conduce la o creștere rapidă în modelul lui Solow doar temporar, deoarece economia va crește până la o nouă stare staționară, fiind o creștere de nivel.

Creșterea populației și influența asupra creșterii economice

Presupunem că populația și forța de muncă (L) cresc cu aceeași rată (n). Valoarea investițiilor necesare în acest scop este de n*k, pentru că există “n” noi muncitori iar “k” este valoarea capitalului pentru fiecare muncitor. Conform ecuației creșterea populației reduce acumularea de capital pe lucrător. Ecuatia poate fi rescrisă astfel: k=s*f(k)-(+n)k.

Figura 4: Creștere populației și influența asupra creșterii economice

Sursa: Socol, 2009

Progresul tehnic și influența asupra creșterii economice

Acumularea de factori contribuie doar pe termen scurt la creșterea economică, însă progresul tehnic poate stimula procesul de creștere economică pe termen lung. Pentru a include progresul tehnic, funcția de producție inițială care se referă la capital și muncă: Y=F(K, L) va deveni Y=F(K, AL), unde A este variabila numită eficiența muncii.

Figura 5: Influența progresului tehnic asupra creșterii economice

.

Sursa: Socol, 2009

Eficiența muncii are menirea de a reflecta cunoștințele societății despre metodele de producție: dacă tehnologia înregistrează îmbunătățiri, eficiența muncii crește și de asemenea, atunci când se fac îmbunătățiri în sănătate, educație sau competențe ale forței de muncă. Termenul L*A măsoară numărul de lucrători eficienți. Acesta ia în considerare numărul de lucrători L și eficiența fiecărui lucrător A.

Regula de aur a creșterii economice (golden rule)

Până acum, modelul Solow ne-a ajutat să vedem cum rata de economisire și investiții determină nivelurile de capital și venituri la starea de echilibru. Această analiza poate duce la concluzia că o rata de economisire mare este întotdeauna un lucru bun. Presupunem două situații extreme în procesul de acumulare al capitalului cu privire la rata de economisire:

s=0%

Figura 6: Curba investițiilor efectuate în cazul s=0

Sursa: Socol, 2009.

Dacă s=0, consumul este maxim, economia nu va mai putea acumula capital iar curba investițiilor efectuate coincide cu abscisa.

s=100%

Figura 7: Curba investițiilor efectuate în cazul s=100%

Sursa: Socol, 2009.

Dacă s=100%, consumul este 0 și curba investițiilor efectuate coincide cu funcția de producție.

Vom căuta rata optimă de economisire care maximizează consumul . Regula de aur a acumulării de capital corespunde punctului în care panta tangentei la funcția de producție este egală cu panta dreptei investițiilor cerute.

Figura 8: Regula de aur a creșterii economice

Sursa: Socol, 2009.

Analizarea factorilor determinanți ai creșterii economice este importantă deoarece teoriile care se bazează pe studierea anumitor variabile trebuie să țină cont de evoluția acestora în timp pentru determinarea performanțelor și a nivelului de trai, iar înțelegerea modelelor de creștere economică este importantă pentru reușita analizei cauzelor creșterii economice și fundamentală pentru explicarea diferențelor de venituri dintre țări.

Analiza comparativă a modelelor de creștere economică în România, Ungaria și Polonia

II.1. Dezechilibre interne

Creșterea economică și potențialul de creștere

Înregistrând rate ridicate de creștere a PIB-ului înainte de criză, România a dovedit o creștere nesustenabilă având în vedere dezechilibrele apărute. În perioada 2001-2008, rata anuală de creștere a PIB-ului real a fost, în medie, de 6,5%, ca urmare a cererii interne puternice. Creșterea consumului și a investițiilor private s-a realizat, inițial, pe baza dezvoltării financiare și a unui boom al creditelor, iar importurile în creștere au generat dezechilibre ale balanței externe. Începând cu anul 2011, creșterea economică a revenit la valori pozitive și conform prognozelor Comisiei va fi în continuare robustă în perioada 2015-2016, pe baza cererii interne.

Grafic 1: Contribuțiile cererii interne și externe la creșterea economică a României în perioada 2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

Creșterea economică a Ungariei a fost, în general, slabă de la începutul crizei și comparativ cu România, a avut o accelerare semnificativă doar din 2014. După criză, Ungaria a cunoscut o recuperare moderată în 2010 și 2011 (0,8% și respectiv 1,8%), înainte ca țara să cadă din nou în recesiune în 2012, cu o rată a PIB-ului negativă de 1,5%. În 2013, activitatea economică și-a revenit cu o rată de creștere moderată de 1,5%. După cinci ani de declin continuu, 2013 a fost primul an în care formarea brută de capital fix a fost pozitivă. PIB a atins doar nivelul perioadei de dinaintea crizei, dar rămâne în urma colegilor din regiune. PIB-ul maghiar este încă sub nivelul din 2008 cu aproximativ 1%, în timp ce PIB-ul Poloniei depășește nivelul de dinaintea crizei.

PIB-ul în 2014 al Ungariei este ridicat având o accelerare de 3,6%, aceasta fiind atribuită cererii interne în creștere cu o contribuție semnificativă a formării brute de capital fix. Cu toate acestea, creșterea (3,8% în prima jumătate din 2014) a fost susținută de măsuri și factori temporari, precum absorbția accelerată a fondurilor UE și finanțarea băncii centrale pentru Schema de creștere a împrumuturilor subvenționate pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Grafic 2: Contribuțiile cererii interne și externe la creșterea economică a Ungariei în perioada 2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

Spre deosebire de România și Ungaria care au fost afectate serios de criză, Polonia a rezistat crizei economice post-2007 foarte bine. După o încetinire modestă în 2009, s-a bucurat de o ascensiune puternică în 2010-2011, urmată de o creștere mai moderată, dar încă solidă în perioada 2012-2013. PIB-ul real a crescut cumulat cu 19% din 2008, o performanță de neegalat între toate statele membre ale UE, inclusiv statele din Europa centrală și de est.

Grafic 3: Contribuțiile cererii interne și externe la creșterea economică a Poloniei în perioada 2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

Creșterea PIB-ului României, conform previziunilor Comisiei din iarna 2015, va rămâne peste creșterea potențială și va fi în continuare robustă, situându-se la 2,7 % în 2015 și la 2,9 % în 2016. PIB-ul se află încă sub nivelul înregistrat înaintea crizei, în ciuda unei accelerări recente a creșterii economice.

Activitatea economică maghiară a început să încetinească ușor în a doua jumătate a anului 2014 și este de așteptat să scadă și mai mult până în 2016. În conformitate cu prognoza de iarnă a Comisiei din 2015, creșterea economică este proiectată să rămână la 2,8% și 2,2% în 2015 și respectiv 2016, reflectând dispariția termenelor legate de măsurile de stimulare. Cererea internă a Ungariei este de așteptat conform Comisiei Europene să rămână principalul motor al creșterii economice în următorii ani, dar cu o schimbare de la investiții la consumul privat. Datorită măsurilor de simplificare a poverii creditelor ipotecare asupra gospodăriilor, venitul real disponibil va fi afectat pozitiv în 2015, iar acest lucru ar stimula consumul. Cu începerea perioadei noului cadru financiar multianual pentru fondurile structurale și de investiții ale UE, absorbția fondurilor UE este de așteptat să nu fie la viteză maximă în 2016. Exporturile se vor reduce în 2015 ca urmare a cererii mai mici din partea partenerilor comerciali majori și este de așteptat să crească din nou în 2016, în timp ce importurile vor rămâne stabile, fiind alimentate de consumul privat. Astfel exporturile nete vor contribui moderat la creșterea din 2015, dar mai mult în 2016.

Creșterea PIB-ului Poloniei este de așteptat, conform Comisiei Europene, să fie robustă pe termen scurt. Consumul privat se așteaptă să rămână puternic, susținut de salariului real solid și creșterea ocupării forței de muncă. Marjele de profit din sectorul corporativ vor crește, deoarece prețurile mărfurilor și bunurilor intermediare importate se vor reduce mai repede decât prețurile bunurilor finale.

Grafic 4: Dinamica PIB-ului real în România, Ungaria și Polonia în perioada 2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

România a fost afectată considerabil de criză. Estimările referitoare la creșterea potentială arată că o revenire la ratele de creștere dinaintea crizei este nesigură. Creșterea potențială a înregistrat o redresare ușoară, după scăderea puternică din 2009.

Grafic 5: Componentele creșterii potentiale în România în perioada 2008-2016

Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/SelectSerie.cfm

Conform prognozelor Comisiei aceasta va atinge 2,9 % în 2019, nivel cu 0,5 % mai scăzut decât creșterea potențială medie din perioada anterioară crizei (1996-2008). Între 2009-2012, creșterea potențială s-a bazat exclusiv pe acumularea de capital, arătând un nivel ridicat al investițiilor din economie, însă în anii 2013 și 2014, investițiile au înregistrat reduceri semnificative. Anul 2013 a adus un nivel al investițiilor de 24% din PIB, comparativ cu nivelul UE de 19%

Productivitatea totală a factorilor în România este proiectată, conform Comisiei Europene să crească treptat în următorii ani, iar contribuția factorului muncă la creștere este neutră.

Într-o comparație internațională, Ungaria a rămas în urmă față de țările din regiune în ceea ce privește creșterea potențială. Deși îmbunătățit, potențialul de creștere al Ungariei rămâne moderat. Potențialul slab de creștere reflectă o productivitate totală slabă care, la rândul său este legată de problemele cu intermedierea financiară, precum și de nivelul scăzut al inovării în economie. Acumularea de capital este de asemenea, sub nivelul de dinaintea crizei. Acest lucru se datorează reducerii gradului de îndatorare, dar și deteriorării mediului de afaceri. Pe de altă parte, au existat îmbunătățiri în contribuția forței de muncă la potențialul de creștere, legate de reformele structurale. Privind mai departe, potențialul de creștere al țării este estimat, în medie, la 1,8% între 2014 și 2016 în conformitate cu prognoza de iarnă a Comisiei.

Creditarea normală a economiei nu este încă restabilită din cauza reglementărilor ridicate și poverii fiscale asupra sectorului financiar. În plus, sistemul de impozitare maghiar se confruntă cu mai multe provocări, precum cele legate de guvernare. Dependența crescută privind taxele

specifice sectorului în ultimii ani ar putea fi exacerbată de problemele de productivitate. Introducerea de restricții suplimentare la intrarea pe anumite sectoare de servicii, de asemenea, împiedică o alocare eficientă a resurselor și creșterea incertitudinii pentru investitori.

Grafic 6: Componentele creșterii potențiale în Ungaria în perioada 2008-2016

Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/SelectSerie.cfm

În ultimii 25 de ani, Polonia a beneficiat de efectele procesului de catching-up. Aceasta a înregistrat câștiguri de productivitate impresionante, măsurate prin productivitatea totală a factorilor.Țara a suferit o transformare profundă spre un sistem bazat pe piață, atingând un potențial de creștere remarcabil tipic în faza de început a "transformării economice". Principala provocare pentru economia poloneză va fi gestionarea tranziției de la un cost scăzut, slaba calificare a forței de muncă către forță de muncă cu calificare mai mare, economie bazată pe inovare. Polonia este printre țările cu proiecțiile cel mai puțin favorabile pe termen lung pentru raportul dintre persoanele vârstnice și populația aptă de muncă.

Performanța creșterii remarcabile a Poloniei în ultimii 25 ani a mers împreună cu o rată de investiții surprinzător de mică, comparativ cu România. În ciuda intrărilor de investiții străine directe, economiile scăzute limitează rata de creștere a investițiilor private în Polonia. Rentabilitatea ridicată a sectorului corporatist din Polonia, nu se traduce în integime în investiții mai mari, deoarece natura forței de muncă intensivă a producției reduce necesitatea de a actualiza facilitățile de producție și înlocuirea capitalului fizic. Investițiile companiilor sunt împiedicate de deficiențe în mediul de afaceri, în special în ceea ce privește autorizațiile de construcție, executarea contractelor, precum și stabilitatea și claritatea reglementărilor fiscale.

Grafic 7: Componentele creșterii potentiale în Polonia în perioada 2008-2016

Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/SelectSerie.cfm

Evoluția prețurilor

Inflația a înregistrat în mod constant niveluri ridicate, însă înregistrează o tendința de scădere abruptă. Odată cu criza din 2009, inflația nu a revenit la nivelurile ridicate de dinaintea crizei. Prețurile au cunoscut creșteri puternice după scăderea bruscă din timpul crizei din 2008-2009. Scăderea temporară înregistrată la începutul anului 2012 a fost compensată de presiunile exercitate de creșterea prețurilor la alimente în a doua jumătate a anului iar în 2013 de eliminarea treptată a prețurilor administrative.

După scăderea bruscă din 2014, Comisia preconizează că inflația va înregistra un nivel moderat în perioada 2015-2016. După atingerea minimului istoric de 0,9 % în iunie 2014, inflația IAPC a crescut ușor în ultimele luni. Rata medie anuală a inflației a înregistrat scăderi de la 3,2 % în 2013 la 1,4 % în 2014, arătând reducerea TVA pentru pâine, scăderea prețurilor energiei la nivel mondial și o recolta bună. Estimările Comisiei arată că inflația va rămâne la niveluri moderate și va atinge o medie anuală de 1,2 % în 2015, datorată, în principal scăderii prețurilor energiei, ratei scăzute a inflației în UE și așteptărilor inflaționiste mai mici. Iar în 2016 va crește la 2,5 % pe măsură ce continuă relansarea cererii interne.

Inflația Ungariei a fost, în medie, în jur de 5% până în 2011, dar a început să scadă rapid din 2012. Scăderea inflației a fost determinată de reglementări și de reducerile de preț la utilități, spre deosebire de inflația României a cărei scădere a fost contrabalansată de creșterea prețurilor alimentelor. Inflația a încetinit la -0.2% în 2014, care a fost, de asemenea, influențată de scăderea prețurilor la petrol, precum și de dezinflația importată. Se așteaptă ca inflația să crească treptat pentru a atinge obiectivul de 3% al băncii centrale de la sfârșitul anului 2016.

Grafic 8: Evoluția inflației în România, Ungaria și Polonia în perioada 2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

După mai mulți ani de inflație peste țintă în Polonia, presiunile s-au diminuat și au dus la deflație. Efectele prețurilor ridicate ale materiilor prime și deprecierea Zlotului au fost responsabile pentru inflația ridicată în 2012. Creșterile limitate ale prețurilor de la începutul anului 2014 s-au transformat în deflație în a doua parte a anului: în 2014 indicele armonizat al prețurilor de consum a rămas neschimbat față de anul precedent. Mergând mai departe, presiunile inflaționiste externe scăzute împreună cu scăderea prețurilor la alimente și petrol sunt prognozate să conducă la deflație până în al treilea trimestru al 2015. Comisia Europeană se

asteaptă ca inflația să se ridice moderat ulterior, alimentată de efectele de bază ale prețurilor la alimente și a cererii interne robustă, similar prognozelor referitoare la Romania.

Evoluțiile de pe piața muncii

Condițiile de pe piața muncii românești prezintă semne de îmbunătățire, în contextul redresării economice. Piața muncii din România este caracterizată în continuare de persistența unei rate de ocupare scăzute și a unor rate de inactivitate ridicate, situându-se la coada clasamentului din UE, alături de o scădere a populației în vârstă de lucru, ca urmare a îmbătrânirii populației și a emigrației. Rata șomajului din România a rămas în jurul valorii de 7 % pentru o lungă perioada de timp, inclusiv pe perioada crizei. Rata șomajului a crescut la 7,1 % în 2013, urmată de o scădere la 7 % în 2014 iar Comisia anticipează că aceasta va înregistra scădere în 2015 și 2016.

Grafic 9: Evoluția ratei șomajului înregistrată în România, Ungaria și Polonia

în perioada 2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

Similar României și piața forței de muncă maghiare a înregistrat îmbunătățiri în 2014. Totalitatea forței de muncă a crescut la 62,8% în al treilea trimestru al anului 2014 (media EU28 a fost de 65,5%), iar rata șomajului a fost de 7,7% pentru grupa de vârstă 15-64. O parte din îmbunătățirea pieței forței de muncă poate fi explicată de expansiunea sistemului de lucrări publice și creșterea locurilor de muncă transfrontaliere.

De asemenea și condițiile pieței muncii din Polonia s-au îmbunătățit în timp ce participarea rămâne scăzută După mai mulți ani de creșteri moderate, șomajul a scăzut considerabil de la 10,3% în 2013 la 9,1% în 2014. Îmbunătățirea rezultă din creșterea ocupării forței de muncă pe spatele unei creșteri a investițiilor private.

Ratele scăzute de ocupare a forței de muncă și de activitate din România afectează în special tinerii, lucrătorii vârstnici, femeile și romii, însă anul 2014 a adus câteva îmbunătățiri. Rata ocupării forței de muncă pentru populația aptă de muncă din grupa de vârstă 20-64 de ani în România a stagnat în 2013, urmând că în al treilea trimestru din 2014, să crească până la 67,4 %, iar obiectivul național în cadrul Strategiei Europa 2020 este de 70 %. Conform Comisiei, redresarea va continua în 2015 și 2016, datorită creșterii PIB-ului în comparație cu 2014. Cu toate acestea, nivelul va rămâne în continuare sub media actuală UE de 69,8 %.

Ocuparea forței de muncă maghiare a recuperat în sectorul privat, acest lucru s-a datorat într-o mare măsură, extinderii sistemului de lucrări publice din 2011. Fără lucrări publice, rata șomajului ar fi mai mare cu cel puțin 1,5 puncte procentuale. Deși atât rata de ocupare cât și rata de activitate sunt în creștere, acestea sunt încă scăzute în comparație cu alte țări. Activitatea este în creștere rapidă, dar încă sub nivelul țărilor din regiune și cu 5 puncte procentuale sub media UE.

Ocuparea temporară a forței de muncă este larg răspândită în Polonia. Ponderea contractelor pe durată determinată este cea mai mare din UE. Recurgerea la contracte temporare ajută țara să se protejeze și să-și îmbunătățească relația cost-competitivitate în faza post-comunistă de catching up. Ponderea mare a ocupării forței de muncă în sectoarele cu utilizare intensivă a acesteia limitează creșterea productivității. În timp ce sectorul de producție este bine interconectat cu rețelele comerciale globale și beneficiază de globalizare, sectorul agricol a fost lăsat în urmă. Productivitatea muncii în agricultura poloneză este redusă, din cauza restructurării neterminate, un nivel scăzut de educație, precum și rolului încă important al agriculturii de subzistență.

Rata ocupării forței de muncă în rândul tinerilor români este scăzută și scade abrupt în rândul persoanelor în vârstă de peste 55 de ani. Ocuparea persoanelor vârstnice este influențată de retragerea timpurie din câmpul muncii, durata medie a încadrării în muncă de 32 de ani (față de 35,1 în UE, în 2013). Această problemă ar putea fi ameliorată cu măsuri active, precum învățarea pe tot parcursul vieții, stimulentele de continuare a activității și îmbunătățirea condițiilor de sănătate și siguranță.

Paralel cu tendințele generale în Ungaria, atât ocuparea forței de muncă cât și rata șomajului în rândul tinerilor a continuat să se îmbunătățească în 2014. Cu toate acestea, numărul tinerilor (sub 25 de ani), care nu sunt încadrați într-un loc de muncă, educație sau formare profesională a crescut și mai mult (de la 11,3% în 2007 la 15,4% în 2013) cu creșterea abandonului școlar timpuriu. Mai multe măsuri active au fost lansate, impulsionate fiind de noul program care vizează implicarea tinerilor în locuri de muncă pe termen lung.

Grafic 10: Evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor în România, Ungaria și Polonia în perioada 2008-2014

Sursa: EUROSTAT

Situația tinerilor pe piața muncii din Polonia este precară, participarea acestora fiind împiedicată. Rata șomajului în rândul tinerilor și cota de contracte pe durata determinată în rândul tinerilor sunt ridicate. Rata scăzută de participare globală rămâne o provocare majoră, în ciuda progreselor continue din ultimii ani. Rata șomajului în rândul tinerilor din Polonia, care se ridică la 27,3%, continuă să fie mai mare decât media UE și proporția de tineri care nu sunt încadrați în educație, muncă sau formare profesionala a crescut la 12,2% în 2013. Garanția pentru tineret în Polonia a fost adoptată în legislație și este concepută pentru a consolida mobilizarea tinerilor neînregistrați, consiliere profesională și noi instrumente de activare, precum împrumuturile pentru start-up-uri de la Fondul Muncii.

Finanțele publice

Pe măsură ce deficitul bugetar a înregistrat scăderi, dezechilibrele bugetare s-au diminuat. Înaintea crizei și în punctul maxim al acesteia, România înregistra un deficit bugetar și un deficit de cont curent de peste 8% din PIB. Însă, cu ajutorul programelor UE/FMI, România a reușit să reducă deficitul bugetar la 1,8% din PIB în 2014 (potrivit Comisiei). După un rezultat bun în 2013, reducerea a încetinit în 2014, iar Comisia Europeană prognozează că deficitul va fi de 1,5% din PIB în 2015. Ajustarea bugetară a României continuă și datoria publică sustenabilă contribuie la condițiile de finanțare confortabile.

În urma ieșirii din Procedura de deficit excesiv în 2013, deficitul public al Ungaria a fost ținut sub control. Deteriorarea estimată în soldul structural este semnificativă (1,3 puncte procentuale), dezvăluind relaxarea politicii fiscale în anul electoral. Deficitul public este proiectat să crească ușor în acest an înainte de a scădea la 2,4% din PIB în 2016. Se prevede o îmbunătățire moderată a soldului structural, dar va rămâne cu mult peste obiectivul pe termen mediu al țării (-1,7% din PIB).

Deși pe o traiectorie descendentă, deficitul public general al Poloniei a fost mai mare de 3%, pragul din 2008. Acesta a scăzut de la 7,6% în 2010 la 3,6% în 2014, iar Comisia Europeană se așteaptă la o îmbunătățire care să rezulte din veniturile guvernamentale în creștere, în conformitate cu cheltuieli restrânse. Principalele măsuri de reducere a deficitului inteprinse de guvern în ultimii ani includ modificări la sistemul de pensii (vârstă de pensionare, limite la pensionare anticipată), creșteri ale impozitelor indirecte și contribuțiilor sociale, un salariu public și creșterea limitată a investițiilor publice. Conform Comisiei, deficitul bugetului general este de așteptat să scadă treptat, de la 3,6% din PIB în 2014, la sub 3% din PIB în 2015 și 2016.

Grafic 11: Evoluția soldului bugetar în România, Ungaria și Polonia în perioada 2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

Grafic 12: Evoluția soldului structural în România, Ungaria și Polonia în perioada

2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

Datoria publică a României a crescut de la 13,2% din PIB în 2008 la 37,3% din PIB în 2012, creștere datorată deficitelor bugetare ridicate și scăderii producției. Potrivit Comisiei Europene, datoria publică se va stabiliza în 2015-2016 în jurul valorii de 39% din PIB, stabilizare bazată pe reducerea deficitului și redresării economice. Datoria publică (în jur de 39% din PIB în 2014, conform Comisiei Europene) se situează sub pragul prevăzut în tratat, de 60% din PIB. Presupunând că politicile actuale rămân neschimbate, datoria publică se menține stabilă până în 2025. În cazul în care variabilele macroeconomice și bugetare converg treptat spre mediile istorice din ultimii 10 ani, se estimează, potrivit Comisiei Europene că datoria va crește constant și va ajunge la aproximativ 60% din PIB în 2025.

La puțin sub 80% din PIB, datoria publică a Ungariei este o vulnerabilitate importantă a economiei. Datoria publică a Ungariei este sub media UE, dar este semnificativ mai mare decât cea a vecinilor din regiune precum România și Polonia și depășește nivelul care ar fi în conformitate cu dezvoltarea economică a țării. Deși în scădere, nevoile de finanțare suverane pe termen scurt ale Ungaria sunt în continuare printre cele mai mari în economiilor emergente și cu venituri medii. Excedentul soldului bugetar primar asigură o condiție prealabilă pentru reducerea datoriei. Potențialul de creștere scăzut al țării ar putea afecta scăderea datoriei publice și rămâne o sursă de fragilitate. Prognoza de iarnă a Comisiei Europene 2015 proiectează o încetinire a vitezei de reducere a datoriei. Motoarele macroeconomice ale dinamicii datoriei se așteaptă să se schimbe în mod negativ pentru Ungaria în anii următori iar economia revine la potențialul de creștere relativ scăzută. Soldul primar ar trebui să fie îmbunătățit pe termen mediu pentru a se asigura că datoria publică continuă să scadă suficient, cu excepția cazului în care potențialul de creștere al țării poate fi crescut.

Datoria Guvernului este de așteptat să scadă moderat pe termen scurt. Datoria raportată la PIB a înregistrat o creștere cu aproximativ 0,4 puncte procentuale în 2014 ajungând la 77,7%, în principal din cauza slăbirii cursului de schimb. Se preconizează că reducerea datoriei urmează să fie cuprinsă, mai degrabă în 2015 și o reducere relativ rapidă în 2016.

Proiecția datoriei pe termen mediu se bazează, pe presupunerea politicii fiscale constante (de exemplu, soldul structural primar de baza este stabilit la valoarea de anul trecut, 1,3% din PIB în 2016), și încorporează efectul asupra echilibrului fiscal al schimbărilor proiectate de costurile de îmbătrânire.

Ponderea datoriei în PIB este de așteptat să scadă – cu un ritm accelerat în timpul următorului deceniu – de la aproximativ 76% în 2016 la sub 62% până în 2025. Această îmbunătățire este în mare măsură determinată de reducerea costurilor legate de vârstă, care reprezintă aproximativ două treimi din reducerea totală estimată.

Calea Ungariei de reducere a datoriei este înconjurată de riscuri bugetare considerabile. Pentru a evalua cât mai bine aceste riscuri, cadrul de analiză de sustenabilitate a datoriei a fost extins, incluzând presupuneri cu privire la potențialele evoluții nefavorabile ale politicii fiscale. Scenariul achizițiilor de stat ar absorbi aproximativ o cincime din totalul datoriei proiectată în scenariul de referință, în timp ce creșterile salariale din scenariul de compensare a salariilor ar nega un sfert din reducere.

Traiectoria datoriei proiectată pentru Ungaria prezintă o sensibilitate relativ ridicată la șocurile macroeconomice. Acesta este un caz special al mișcărilor potențiale ale cursului de schimb din cauza unei mari părți a datoriilor în valută (în prezent la aproximativ 40%). De la începutul crizei, evoluția cursului de schimb a generat creșterea datoriei cu aproape 8% din PIB. Presupunând un șoc – desfășurat în 2015 și 2016 – identic cu schimbarea maximă văzută în cursul de schimb în ultimii ani (de exemplu, episodul de depreciere în 2011), ponderea datoriei va crește peste 80%, iar în termen de zece ani va ajunge un nivel care se abate de la linia de bază cu aproximativ 5 puncte procentuale, astfel guvernul maghiar are în vedere reducerea proporției datoriei deținută în valută străină (nivelul de dinaintea crizei de aproximativ 30% prin intermediul programului de auto-finanțare al băncii centrale care ar limita riscul expunerii datoriei publice).

Polonia pare să se confrunte cu riscuri medii de sustenabilitate fiscală în conformitate cu Raportul de sustenabilitate fiscală 2012. Decalajul privind sustenabilitatea pe termen mediu, care arată efortul de ajustare până în 2020 pentru a aduce datoria la 60% din PIB în anul 2030, este în prezent estimată la mai puțin de 1/4% din PIB. Acesta este, în primul rând, legat de soldul primar structural în 2015 (estimat la – 0,2% din PIB). De asemenea, pe termen lung, Polonia pare să se confrunte cu riscuri de sustenabilitate fiscală medii, în special cu privire la creșterea preconizată a cheltuielilor de asistență medicală. Pentru protejarea sustenabilității finanțelor publice pe termen lung, este nevoie de un surplus primar suficient. Raportul datoriei publice în PIB a Poloniei rămâne sub 60% din PIB. A scăzut de la 55,7% în 2013 la 48,6% în 2014 în principal datorită transferului activelor fondurilor de pensii private, iar Comisia prevede o creștere cu 1.3 puncte procentuale în 2015 față de anul precedent.

Grafic 13: Evoluția datoriei publice în România, Ungaria și Polonia în perioada 2008-2016

Sursa: Comisia Europeană

Notă: *Datele se bazează pe prognoza de primăvară a Comisiei Europene 2015

Sectorul financiar

Criza financiară globală din 2008-2009 și criza ulterioară a datoriilor suverane din zona euro au generat schimbării în modelele de afaceri din sectorul bancar în țările din Europa Centrală și de Est. După declanșarea crizei, creșterea activității de creditare internă a României a încetinit, iar băncile care au bănci-mamă străine s-au bazat pe sursele locale de finanțare, îndeosebi pe depozitele persoanelor rezidente dar și pe instrumentele de datorie interne. Numărul creditelor acordate gospodăriilor și societăților nefinanciare au continuat să scadă în 2014 (ca % din PIB), principala cauză fiind scăderea creditelor de consum. Creditele acordate în monedă locală pentru gospodării au crescut, în special datorită creditelor ipotecare, însă acestea reprezintă sub 40% din totalul creditelor acordate gospodăriilor. Creditele acordate întreprinderilor au înregistrat în continuare scăderi în 2014, în ciuda unei creșteri anuale de 5 % a stocului de credite denominate în moneda locală (noiembrie 2014).

Grafic 14: Evoluția fluxului de credite din sectorul privat, ca % din PIB, în România

în perioada 2008-2013

Sursa: EUROSTAT

Creditarea gospodăriilor maghiare pare să fi trecut cel mai scăzut nivel. Până în 2013, datoria populației în PIB a scăzut în mod substanțial pentru a ajunge la un nivel similar cu cel al colegilor săi regionali. După reducerile succesive ale băncii centrale, ratele de creditare la creditele HUF recent plătite au scăzut cu 4 puncte procentuale. Proporția lunară a plăților din venituri pentru gospodării a scăzut cu aproape 1/3 (de la 13% la sub 10%). Există semne de schimbări structurale în comportamentul mai multor segmente ale gospodăriilor față de sistemul bancar și intermedierea financiară. Există o serie de factori care pot influența crescător cererea de credite în sectorul gospodăriilor. În primul rând, veniturile reale ale gospodăriilor sunt în creștere pentru al treilea an consecutiv. În al doilea rând, reglementările împrumuturilor ar putea crește în continuare cererea de consum, prin reducerea datoriei de uz casnic cu aproximativ 10%. Cu toate acestea, semnele recente de revigorare a creditării acordate gospodăriilor ar putea să nu fie suficiente pentru a aduce capacitatea netă de finanțare de pe teritoriu negativ.

Grafic 15: Evoluția fluxului de credite din sectorul privat, ca % din PIB, în Ungaria

în perioada 2008-2013

Sursa: EUROSTAT

Sub media UE, îndatorarea sectorului privat polonez nu pare să fie o sursă de îngrijorare. Datoria de uz casnic a crescut puternic în perioada pre-2009, dar Polonia a întârziat la boom-ul de credite din țările central și est-europene și ca urmare, nivelul datoriei gospodăriilor rămâne scăzut în comparație cu colegii. Acordarea de credite pentru persoane juridice a fost moderată în marea parte a ultimului deceniu, datorită intensității scăzute a capitalului economiei poloneze și ratelor înalte ale dobânzilor reale. Recent, cu toate acestea, creșterea creditului corporativ îsi revine, fiind susținut de condițiile financiare favorabile.

Grafic 16: Evoluția fluxului de credite din sectorul privat, ca % din PIB, în Polonia

în perioada 2008-2013

Sursa: EUROSTAT

Sectorul financiar din România este bazat pe bănci precum și în alte țări din Europa Centrală și de Est. Cea mai mare parte a activelor sistemului financiar este deținută de instituțiile de credit (aproximativ 80%), urmate de instituțiile financiare nebancare și de fondurile de investiții. În ultimii ani, fondurile de pensii private și fondurile de investiții câștigă teren, ocupând un loc din ce în ce mai important în sistemul financiar din România. În ciuda acestora, totalul activelor sistemului financiar ca pondere în PIB a înregistrat scăderi în ultimii ani, ajungând la 81,5 % la sfârșitul anului 2013. În iulie 2014, creditele reprezentau peste 70% din totalul activelor sectorului bancar. Creditele denominate în valută reprezintă aproximativ 60% din totalul creditelor. Din totalul creditelor private, gospodăriile au 47% iar întreprinderile 53%. Privind pasivele, depozitele rezidenților naționali reprezintă 57% din totalul pasivelor, iar cele ale persoanelor nerezidente reprezintă 18% din totalul pasivelor. Aproximativ 65% din depozite sunt denominate în moneda locală.

Calitatea portofoliului rămâne o provocare majoră în Ungaria, în ciuda îmbunătățirilor recente. Creditele corporative și de retail au o pondere similară în bilanțul băncilor reprezentând aproximativ 45% și respectiv 47% din totalul portofoliului de credite al băncilor. La sfârșitul lunii iunie 2014, 22,3% din portofoliul de credite al băncilor au fost restante (în comparație cu 23,9% la sfârșitul lunii iunie 2013). Indicatorul de credite neperformante (90 de zile sau mai multe restante) a fost de 18,8% pentru sectorul gospodăriilor, dar a scăzut la 16,8% pentru sectorul corporatist. Rata de acoperire a creditelor neperformante rămâne relativ ridicată (aproape 60%), în comparație internațională.

Polonia este singura cea mai mare piață bancară din țările Europei Centrale și de Est, cu 340 miliarde de euro de active, reprezentând aproximativ o treime din activele din regiune. Aproape de 60% din activele sectorului sunt deținute de instituții străine. Modelul de afaceri urmat de cei mai mulți jucători de pe piață este foarte tradițional, concentrându-se pe depozite și pe credite, și nu mult pe investiții.

În Polonia, ipotecile denominate în franci elvețieni se ridică la 15% din totalul împrumuturilor restante în sectorul non-financiar și 37% din totalul ipotecilor de uz casnic. Deprecierea neașteptată a zlotului polonez împotriva francului elvețian la mijlocul lunii ianuarie 2015 ar putea afecta venitul disponibil al gospodăriilor poloneze. Cu toate acestea, conform Comisiei Europene impactul general este probabil să fie minor – estimat la mai puțin de un punct zecimal din PIB.

II.2. Dezechilibre externe (competitivitate externă)

Evoluțiile contului curent

Comparând România cu țările cu caracteristici similare din regiune se observă că ajustarea contului curent se înscrie într-un model mai larg, fiind în același timp mai graduală. Similar majorității țărilor central și est europene, în România contul curent a cunoscut în 2009 o ajustare rapidă, impusă de corectarea fluxurilor de finanțare internaționale.

Grafic 14: Balanța de cont curent în țările cu caracteristici similare

Sursa: EUROSTAT

Deficitul de cont curent al României s-a redus în ultimii ani. Acesta s-a reechilibrat, trecând de la un deficit de peste 10% din PIB în perioada 2006-2008 la unul de aproximativ 1% din PIB în 2013. Ajustarea s-a realizat în două etape. Prima ajustare suferită de deficitul de cont curent a fost în 2009, ajungând la 4,5% din PIB, în principal din cauza reducerii importurilor. A doua fază de reducere a deficitului de cont curent a avut la bază exporturile importante, importurile stabile și scăderea veniturilor primare (negative). Comisia Europeană se așteaptă ca excedentul de cont curent să se stabilizeze în 2015 și 2016 și să crească cu aproximativ 1% din PIB, iar cererea internă puternică va stimula importurile mai rapid decât exporturile.

Exporturile au fost principalul factor care a dus îmbunătățirea balanței contului curent. Exporturile au înregistrat creșteri în ultimii ani, ajungând la un nivel istoric ridicat de 41% din PIB în 2013, comparativ cu 27% din PIB în 2008 și 2009. Comparativ cu exporturile, importurile au fost în mare măsură stabile, situându-se în jurul valorii de 42% din PIB.

Contul curent al României a fost îmbunătățit datorită unei reajustări a structurii exporturilor. Exporturile de produse alimentare și agricole au înregistrat cele mai mari rate de creștere de la declanșarea crizei. Împreună cu vehiculele, utilajele și echipamentele electrice, acestea au reprezentat 58% din totalul exporturilor de mărfuri ale României în 2013. Referitor la exporturile de servicii, rezultate bune se înregistrează în cazul serviciilor de transport și serviciilor pentru întreprinderi.

Balanța externă a Ungariei este stabilă. Contul curent a devenit pozitiv în 2010, comparativ cu România și în prezent este puțin peste 4% din PIB. Comisia se așteaptă să crească în continuare, deoarece crește surplusul de bunuri și servicii al balanței comerciale. Excedentul contului de capital va crește ușor în 2015 și se va reduce în 2016, reflectând dinamica absorbției fondurilor UE. În mod similar, poziția netă de creditare se va îmbunătăți până în 2015, dar cu reducerea intrărilor de fonduri UE, preconizandu-se o scădere sub 8% din PIB în 2016.

În ceea ce privește 2015 și 2016, proiecțiile pentru conturile curente și de capital prevăzute în previziunile de iarnă ale Comisiei 2015, ceteris paribus, ar implica o reducere abruptă la sub 70% din PIB până la sfârșitul anului 2016. Privind în perspectivă, scenariile pe termen mediu modelate ale Comisiei arată că Ungaria ar trebui să realizeze un excedent de cont curent de doar 1,5% din PIB în medie în următorii 10 ani, pentru a reduce la jumătate poziția investițională internațională netă negativă până în 2024 (la aproximativ -42% din PIB).

Toate componentele contului curent au fost, în general, îmbunătățite din 2008, ceea ce duce la un surplus istoric ridicat de puțin peste 4% din PIB în 2013. Bunurile și serviciile au înregistrat excedente semnificative, în ciuda faptului că Ungaria a avut în mod repetat, unul dintre cele mai mari deficite comerciale de produse energetice din UE (mai mult de -6% din PIB în ultimii ani). În plus, deficitul structural ridicat de venituri primare (reflectând acumularea mare a stocului investițiilor străine directe) a fost redus treptat de-a lungul perioadei recente. În timp ce soldul veniturilor a înregistrat deficite masive, mai mult de 6% din PIB înainte de criză, recent, a fost pe o traiectorie descendentă care se încadrează sub -3% din PIB. Acest lucru se datorează în principal remitențelor în creștere rapidă a lucrătorilor maghiari frontalieri.

Fluxurile financiare din UE au avut o contribuție crescătoare la excedentul contului curent, precum și la îmbunătățirea capacității nete de finanțare externă. Transferurile curente ale UE (în primul rând plățile agricole directe) au îmbunătățit contul curent cu aproape 2% din PIB în ultimii ani, în timp ce fluxurile de fonduri structurale ale UE pentru finanțarea activității de investiții urmează o creștere constantă de la data intrării în UE în 2004 la 2% din PIB în 2010 și crește în continuare la peste 3,5% din PIB în 2013.

Deficitul de cont curent polonez s-a îmbunătățit de la 5,2% din PIB în 2011 la 1,3% din PIB în 2013, conducând de o serie de excedente comerciale anuale. Îmbunătățirea reflectă atât diversificarea exporturilor poloneze către piețe noi, mai dinamice bazate pe avantaje de cost. Excedentul din serviciile comerciale a continuat să crească, iar deficitul contului curent a fost finanțat prin intrările de fonduri europene și susținut de fluxurile de investiții străine directe și investiții străine de portofoliu.

Poziția investițională internațională netă

Poziția investițională internațională netă a României s-a îmbunătățit substanțial față de 2012. La finalul lunii iulie 2014, România avea o poziție investițională internațională netă de -58,3% din PIB, aceasta reprezentând cea mai mică valoare înregistrată din primul trimestru al anului 2010 și arată îmbunătățiri comparativ cu valoarea de -67,3% din PIB înregistrată în 2012, când poziția investițională internațională netă a atins un minim istoric. Această modificare rezultă din creșterea puternică a PIB-ului nominal și deficitului de cont curent redus, în ciuda deteriorării soldului veniturilor din investiții și a efectelor negative din reevaluare.

O poziție investițională internațională netă negativă este obișnuită în cazul unei economii aflate în faza de recuperare a decalajelor. Țările cu caracteristici similare înregistrează poziții investiționale internaționale nete asemănătoare sau, în cea mai mare parte, chiar mai defavorabile. Înregistrarea unei valori negative importantă a poziției investiționale internaționale nete crește expunerea țării la opririle sau reluările bruște ale fluxurilor de capital, aceasta reflectându-se în contul curent, prin creșterea deficitelor veniturilor nete, așa cum se întâmplă în cazul României.

Graficul 15: Poziția investițională internațională netă în România și în țările cu caracteristici similare

Sursa: EUROSTAT

Deteriorarea poziției investiționale internaționale nete, în anii de expansiune care au precedat criza, a fost finanțată din surse volatile sau ușor de accesat, precum investițiile de portofoliu și împrumuturile, expunând România la riscul de piață financiară. Investițiile de portofoliu nete și soldul net pentru alte investiții au înregistrat valoarea de -72% din PIB la sfârșitul anului 2013, mult superioară celei de -43% din PIB pentru datoriile nete aferente investițiilor străine directe. Această structură care reflectă sursele de finanțare volatile este nefavorabilă, comparativ cu țările cu caracteristici similare din regiune.

Deși conturile curente și de capital ale Ungariei au înregistrat în mod repetat, excedente istorice ridicate, stocul pasivelor externe nete de peste -80% din PIB-ul continuă să fie în teritoriu riscant. Scăderea rapidă a poziției investițională internațională netă din 2009 a dus la o corecție notabilă în gravitatea riscurilor asociate. Poziția de creditare netă robustă de aproximativ + 8% din PIB atât în 2013 cât și în 2014 a fost susținută de toate componente balanței externe, inclusiv îmbunătățirea recentă a exporturilor.

Ajungând la -116% din PIB în 2009, îmbunătățirea generală a poziției investiționale internaționale netă a fost mai mare de 30 puncte procentuale, reflectând un surplus în cazul contului curent și contului de capital. Vecinii Ungaria au înregistrat îmbunătățiri de mărimi mult mai mici în ultimii cinci ani, pozițiile lor de creditare nete fiind încă în deficit sau prezintă un excedent mic. Cu toate acestea, reducerea dezechilibrelor externe până în 2012 a fost determinată în principal de comprimarea importurilor. Performanța la export a vecinilor din regiune cu performanțe scăzute este demonstrată de pierderile mari acumulate în cotele de piață ale exporturilor. Din punct de vedere sectorial, două treimi din variația totală se datorează sectorului financiar și o treime sectorului privat.

Îmbunătățirea rapidă a poziției investiționale internaționale netă a continuat în 2013, cu aproximativ 10 puncte procentuale la -84% din PIB pe seama scăderii datoriei externe. Schimbările recente vin în ciuda unor efecte negative ale schimbărilor de evaluare, în 2012 și 2013, când rata de schimb a rămas relativ stabilă. Acest lucru se dovedește a fi un factor mai important ca deprecierea forintului care poate sugera un risc de slăbiciune prelungit al monedei naționale. Stabilizarea poziției de creditare netă din ultimele trimestre a avut loc în ciuda creșterii substanțiale a investițiilor. Acest lucru sugerează că excedentul balanței externe este, de asemenea, un rezultat al îmbunătățirii performanței la export. Până la jumătatea anului 2014, poziția investițională internațională netă a scăzut în continuare la aproximativ 82% din PIB.

Poziția investițională internațională netă negativă a Poloniei s-a stabilizat la sub 70% din PIB în ultimii ani. Creșterea după 2009 a datoriei suverane a fost însoțită de un nivel neschimbat al datoriei private și a sectorului bancar, ceea ce duce la o creștere moderată a datoriei externe în general. Sectorul privat rămâne, cu toate acestea, principala sursă de datorii brute din Polonia. În ceea ce privește instrumentele, stocul acumulat de investiții străine directe constituie cea mai mare parte a poziției investiționale internaționale netă, în timp ce datoria externă netă, inclusiv toate activele și pasivele non-capital, este relativ limitată la 37% din PIB.

Concluzii

În ciuda tendințelor de a obține o creștere economică durabilă, țările în tranziție au suferit un declin în primii ani ai tranziției. După perioada de tranziție, căile de creștere economică pentru aceste țări diferă pe scară largă. Literatura empirică a primului deceniu al tranziției a explicat aceste diferențe prin trei grupuri de factori determinanți: diferite puncte de plecare ale procesului de tranziție, reformelor structurale și stabilitatea macroeconomică. După două decenii de tranziție este important de știut dacă determinanții de creștere, care s-au constatat a fi predominanți în primul deceniu de tranziție, au rămas importanți și în al doilea deceniu și dacă noi forțe motrice au apărut pentru stimularea creșterii economice.

Constatările au indicat faptul că echilibrul fiscal, indicele prețurilor, reformele, relațiile externe și investițiile ca fiind cele mai importante în explicarea dinamicii de creștere în a doua decadă. Prin urmare, condițiile inițiale nu mai au un rol în explicarea creșterii economice, dar stabilitatea macroeconomică încă contează în realizarea unei creștere economice mai rapidă. Economiile care urmăresc o orientare spre comerț internațional, precum și cele care atrag mai multe investiții vor realiza o creștere economică mai rapidă.

Creșterea României a revenit la valori pozitive începând cu anul 2011 după scăderea din perioada crizei. Anul 2014 a adus o creștere de 2,9% iar Comisia este de părere că aceasta va fi în continuare robustă. În urma unei performanțe de creștere slabă cauzată de criză, PIB-ul Ungariei a crescut la o valoare apropiată de cea înregistrată de România de peste 3% în 2014, sprijinit de factori de stimulare de natură temporară. Creșterea a fost determinată de măsuri temporare și de factori, precum absorbția crescută a fondurilor UE, sisteme de împrumut subvenționate, dar și de reglementările reducerilor de preț ale utilităților. În consecință, Comisia estimează în cazul Ungariei o decelerare a creșterii de la 3,6 % în 2014 la aproximativ 2,8 % în 2015 și aproximativ 2,2 % în 2016 deoarece efectele temporare vor dispărea. PIB-ul real al Poloniei a crescut cumulat cu 19% din 2008, valoare de neegalat în UE. În 2014, activitatea economică a recuperat de la o încetinire temporară în ultimii doi ani, iar cererea internă a crescut din nou, înlocuind comerțul exterior ca principal motor de creștere. Consumul privat este de așteptat, potrivit Comisiei să rămână puternic pe termen scurt, susținut de locuri de muncă și creșterea salariului real.

Ca și în restul Europei, presiunile inflaționiste s-au redus în cele trei țări: România, Ungaria și Polonia. Inflația din România a înregistrat recent o scădere semnificativă, în timp ce Ungaria a înregistrat inflație negativă. Polonia a înregistrat, de asemenea, scăderi ale inflației în 2014, însă este setată pentru o ridicare modestă.

Șomajul din România a rămas la un nivel de aproximativ 7%, iar piață muncii din Ungaria a înregistrat îmbunătățiri în 2014, rata șomajului înregistrând un nivel de aproximativ 7% datorate extinderii sistemului de lucrări publice, precum și investițiilor private. În 2014, rată șomajului din Polonia a scăzut în mod substanțial, în timp ce rata de ocupare s-a îmbunătățit pe spatele creșterii puternice a ocupării forței de muncă și demografice slabe.

Sectorul bancar românesc a făcut față cu succes crizei, însă băncile prezintă vulnerabilități la evoluțiile defavorabile din zona euro dar și la inițiativele naționale care ar putea avea un impact advers asupra sectorului. Reducerea gradului de îndatorare financiară din Ungaria a continuat într-un context dificil caracterizat printr-o sarcina de reglementare mare asupra sectorului financiar și un nivel ridicat al creditelor neperformante. Recuperarea continuă a creșterii creditelor din Polonia, împreună cu scăderea costurilor de finanțare și creșterea marjelor de profit vor oferi sprijin suplimentar pentru investițiile private, care însă, sunt împiedicate de deficiențe în mediul de afaceri.

În ciuda faptului că poziția investițională internațională netă a României arată că sunt în continuare riscuri, dezechilibrele majore au fost corectate. Poziția investițională internațională a României este o sursă de vulnerabilitate macroeconomică, înregistrând o valoare negativă semnificativă. Deficitele de cont curent, anterior nesustenabile, au fost corectate și se preconizează, potrivit Comisiei Europene că acestea vor rămâne sub control. Ungaria a înregistrat îmbunătățiri în cazul poziției investiționale internațional netă reflectând un surplus al contului curent și contului de capital, iar poziția investițională internațională netă negativă a Poloniei s-a stabilizat la sub 70% din PIB în ultimii ani.

Rezumând principalele constatări, analiza arată că reformele dure din al doilea deceniu s-au dovedit a fi insuficiente pentru a genera o creștere durabilă, care ar putea fi atinsă doar de alte forțe de conducere. Prin urmare, noi determinanți, precum investițiile mai mari în noile tehnologii și atingerea unui grad sporit de deschidere a țării devin mai importante în realizarea unei creșteri durabile.