Modele de Conceptualizare a Personalitatii
Cuprins
Abstract ……………………………………………………………………………………………………………….1
Introducere …………………………………………………………………………………………………………..3
I. Fundamentare teoretică
I.1. Modelul Big-Five de conceptualizare a personalității în regimul normalității și psihopatologiei…………………………………………………………………………………………………4
I.2. Relevanța modelelor BIG FIVE de conceptualizare a personalității în context organizațional ……………………………………………………………………………………………….9
I.3. Relevanța modelelor PSY-5 de conceptualizare a personalității în context organizațional………………………………………………………………………………………………..12
II. Obiectivele și metodologia cercetării
2.1. Obiectivele și metodologia cercetării…………………………………………………………..19
2.2. Eșantionul cercetării …………………………………………………………………………………19
2.3. Desing-ul cercetării ………………………………………………………………………………….20
2.4. Prezentarea instrumentelor folosite …………………………………………………………….22
III. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor …………………………………………..26
IV. Concluzii ………………………………………………………………………………………………………36
Limite și direcții viitoare……………………………………………………………………………………….38
Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………44
Abstract
Cercetarea prezentă explorează legătura dintre două modele diferite de conceptualizare a personalității, dintre care un model este consacrat în literatura de specialitate din aria psihologiei muncii și organizaționale, fiind vorba de modelul Big five – în cadrul căruia o serie de dimensiuni de personalitate s-au dovedit predictori eficienți ai unor criterii relevante pentru domeniul organizațional, îndeosebi performanța în muncă (în sarcină) și performanța extra-rol (comportamentele civic-participative și comportamente contraproductive). Cel de-al doilea model este mai puțin întâlnit în aria psihologiei muncii și organizaționale, cu toate că reflectă trăsături dezadaptative de personalitate, nu neapărat patologice – fiind vorba de modelul PSY-5 operaționalizat eficient prin MMPI-2.
Lotul de cercetare este compus din 76 de participanți, dintre care 58% sunt femei și 42% bărbați, intervalul de vârstă fiind cuprins între 17 și 54 de ani, vârstă medie de 29.8, SD= 8.25, de naționalitate 93% Români și 75% Maghiari, nivel de educație: 72% studii unversitare sau postuniversitare, 18% au studii liceale sau postliceale iar 9% au doar 10 clase sau scoli profesionale.
Probele aplicate sunt Inventarul de personalitate DECAS și proba MMPI-2 (fiind interesați de Scalele PSY-5 ale Inventarului Multifazic Minnesota), în încercarea de a vedea legătura conceptuală dintre cele două probe de personalitate. Rezultatele arată că există asocieri între variabile, unele așteptate, altele nu.
Cuvinte cheie: DECAS, Big-5, MMPI-2, PSY-5, deschidere, extraversie, conștiinciozitate, agreabilitate, stabilitate emoțională, agresivitate, psihoticism, lipsa de constrângere, emotivitate negativă, introversiune
Abstract
The present paper explores the relationship between two different conceptualization personality models, one of them is an acknowledged model in the work and industrial psychology specialty literature, the Big five model – in which a set of personality dimensions are proven efficient predictors of some relevant criteria for the industrial domain, particularly work performance (in assignement) and extra-role performance (organizational citinzenship behaviors and counterproductive behaviors). The second model is a less used model in the work and industrial psychology area, although he reflects the maladaptative personality traits, not necesarily patological – the PSY-5 model efficiently operationalized through MMPI-2.
The sample of research is composed by 76 participants, of which 58% are females and 42 % are males, aged between 17 and 54 years, mean age 29.8, SD = 8.25, nationality 93% Romanian and 75% Hungarian, education level: 72% unversitare or graduate studies, 18% had completed secondary or post-secondary and only 9% were 10 classes or vocational schools.
We used Personality Inventory DECAS and MMPI-2 Inventory (being interested by the PSY-5 scales of The Minnesota Multiphasic Personality Inventory), in a attempt to see the conceptual relationship between them. The results show that some variables correlate with others, some relations beeing expected, some not.
Key words: DECAS, Big-5, MMPI-2, PSY-5, openess, extravertion, consciousness, agreableness, emotional stability, agresivity, lack of compulsion, negative emotivity, introversion
Introducere
De câteva decenii încoace, înțelegerea personalității a constituit un domeniu îndelung studiat și discutat în psihologie. Un punct important în cercetarea acesteia, a constat în reducerea de la sute sau chiar mii de constructe psihologice la câtiva factori, fiecare dintre aceștia fiind compus, la rândul lui, din mai multe fațete.
Conceptul de personalitate a suferit numeroase schimbări și ajustări, o dată cu apariția primelor inventare de personalitate și a celebrului model Big-Five, cu ale sale binecunoscute dimensiuni (extraversie, agreabilitate, conștiinciozitate, stabilitate emoțională și deschidere spre experiență). În context organizațional, personalitatea este importantă, atât din perspectiva normalității, dar și a psihopatologiei, aceasta putând influența performanța în muncă, prezența comportamentelor civic participative, comportamentelor contraproductive sau dezadaptative. Rezultatele obținute de angajatul potrivit se reflectă atât asupra organizației, cât și asupra individului, acesta putând experimenta satisfacția, sentimentul împlinirii personale, starea de bine datorată îndeplinirii sarcinilor specifice locului de muncă la un nivel calitativ ridicat.
Din perspectiva psihopatologiei, dar și al psihologiei organizaționale, s-a pus întrebarea dacă modelul Big five, specific personalității normale, este suficient de bun pentru a explica în ce constau tulburările psihice de care pot suferi angajații unei organizații, dar și dacă angajații cu un comportament dezadaptativ și contraproductiv pot fi depistați. Un angajat care manifestă comportamente contraproductive provoacă pierderi organizației din care face parte. Pierderile pot însemna nu doar înlocuirea angajatului, dar și repararea acțiunilor eronate, plata daunelor, înlocuirea aparaturii etc. În România, o statistică realizată de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă, privitoare la accidentele de muncă, înregistrate în anul 2011, prezintă un număr de 3.681 de astfel de cazuri, unele soldate doar cu pierderi materiale, altele și cu pierderi de vieți.
Pentru a realiza cine este omul potrivit într-o organizație, este nevoie de testarea personalității sale și din perspectivă psihopatologică? Poate doar modelul Big five să ofere toate răspunsurile de care are nevoie un angajator?
I. Cadrul teoretic
I.1. Modelul Big-Five de conceptualizare a personalității în regimul normalității și al psihopatologiei
Constantin (2012, p.62) definește personalitatea ”trăsături distinctive sau comune, caracteristici sau proprietăți ale comportamentului unui individ”. Trăsătura apare prin repetarea unor comportamente în acord cu o motivație internă sau prin beneficiile pe care le aduc subiectului.
În ultimele decenii, conceptul personalității a fost supus redefinirii, fapt care a dus la conceperea modelului personalității, format din cinci factori. Cei cinci factori menționați, după Costa și McCrae (1995) sunt:
extraversiunea (dimensiunea care reflectă gradul în care este o persoană sociabilă, asertivă, vorbăreață, ambițioasă și energică, gregară),
agreabilitatea (gradul în care o persoană este plăcută de ceilalți, ușor de comunicat cu ea, prietenoasă, tolerantă, iertătoare, cooperantă),
conștiinciozitatea (reflectă gradul în care o persoană poate fi muncitoare, orientată spre detalii, demnă de încredere, organizată, responsabilă, perseverentă, luând în calcul și opiniile celorlalți, înainte de a acționa),
stabilitatea emoțională (arată gradul de calmitate, de siguranță, de anxietate, deprimare, emoționalitate scăzută, furie, emotivitate, vulnerabilitate)
deschiderea spre experiență (arată nivelul curiozității, al inteligenței, imaginației și independenței, al simțului artistic, al originalității, totodată disponibilitatea de a realiza modificări în noțiuni și acțiuni, conform unor situații și idei noi).
Structura Big-Five este una ierarhică, unde la bază stau trăsăturile de personalitate (acestea fiind mai multe), iar deasupra factorii sau dimensiunile de personalitate. Completând itemi, o persoană își definește personalitatea prin răspunsurile pe care le oferă despre sine.
Deși există o înțelegere printre cercetători, referitoare la numărul de factori de personalitate, exista dezacord referitor la sensul lor, în special la dimensiunile Conștiinciozitate și Cultură ale lui Norman.
Extraversiunea a mai fost numită și emoționalitate pozitivă (Botwin & Buss, 1989; Digman & Takemoto-Chock, 1981; Hakel, 1974; Hogan, 1983; Howarth, 1976; John, 1989; Krug & Johns, 1986; McCrae & Costa, 1985; Noller et al., 1987; Norman, 1963; Smith, 1967), conform lui Clarke (2008). Prima dimensiune este cea a extraversiunii / introversiunii, asemănătoare cu cea a lui Eysenck. Clarke (2008) îl citează pe Hogan (1986), care vede prima dimensiune formată din două componente: sociabilitate (a fi deschis comunicării cu ceilalți, exhibiționist, expresiv) și ambiție (inițiativă, emoționalitate scăzută, ambiție, impetuozitate).
Al doilea factor, este frecvent numit stabilitate emoțională, stabilitate, emoționalitate sau neuroticism (Borgatta, 1964; Conley, 1985; Hakel, 1974; John, 1989; Lorr & Manning, 1978; McCrae & Costa, 1985; Noller et al., 1987; Norman, 1963; Smith, 1967, apud Clarke, 2008, p.3).
A treia dimensiune, a fost denumită agreabilitate sau prietenie (Guilford & Zimmerman, 1949, apud. Clarke, 2008, p.4), conformism social (Fiske, 1949, apud Clarke, 2008, p4.), dragoste (Peabody & Goldberg, 1989, apud Clarke, 2008, p.4).
A patra dimensiune a fost numită conștiinciozitate sau conștiință(Botwin & Buss, 1989; Hakel, 1974; John, 1989; McCrae & Costa, 1985; Noller et al., 1987; Norman, 1963; apud Clarke, 2008, p4), dar i s-a spus și conformitate și dependabilitate (Fiske, 1949; Hogan,1983, apud Clarke, 2008, p4). Această dimensiune a fost asociată de multe cu voința, fiind denumită și voința de a reuși (Digman, 1989; Smith, 1967; Wiggins, Blackburn, & Hackman, 1969, apud Clarke, 2008, p4).
A cincea dimensiune a fost cea mai dificilă de identificat. A fost de numeroase ori interpretată ca și intelect sau inteligență (Borgatta, 1964; Digman & Takemoto-Chock, 1981; Hogan, 1983; John, 1989; Peabody and Goldberg, 1989, apud Clarke, 2008, p5), deschidere spre experiență (McCrae & Costa, 1985, apud Clarke, 2008, p5) sau cultură (Hakel, 1974; Norman, 1963, apud Clarke, 2008, p.5).
Eforturi de a organiza taxonomia referitoare la personalitate s-au realizat încă de prin anii '20, '30, când McDougall (1932) scria că personalitatea are avantajul de a putea fi studiată în cinci factori separați. Cattel, după 10 ani, a pus bazele unui inventar cu 16 factori de personalitate. S-au făcut cunoscute nume ca și cel al lui Fiske, Borgatta, Norman prin interesul acordat personalității. Norman, în special, a fost cel care a creat cei cinci factori cunoscuți mai apoi ca și Big five. Au fost și cercetători care au prezentat îndoieli referitoare la validitatea modelului cu cinci factori (Briggs, 1989; John, 1989; Livneh și Livneh, 1989; Waller și Ben-Porath, 1987), unii au sugerat că personalitatea este atât de vastă încât are nevoie de mai multe dimensiuni pentru a putea fi cuprinsă în totalitate. De exemplu, Hogan (1986) a vorbit despre șase dimensiuni (sociabilitate, ambiție, ajustare, atracție, prudență și intelect).
În ceea ce privește psihopatologia trăsăturilor de personalitate, indivizii aflați la extremele trăsăturilor, pot prezenta comportamente dezadaptative specifice trăsăturilor respective. O′Connor și Dyce (2001, apud Boyle, 2008) au identificat trăsături ale personalității anormale în spațiul trăsăturilor Big five. Costa și Widiger (2002, apud Boyle, 2008) au identificat relații între trăsăturile Big five și Axa II de contructe clinice. Studiile realizate de Lay (1998), au arătat relațiile negative existente între lipsa de considerație pentru ceilalți, respectiv procrastinare, și dimensiunea conștiinciozitate, relația pozitivă dintre perfecționism și conștiinciozitate, perfecționismul referitor la sine putând fi asociat pozitiv cu agreabilitatea, dar și negativ în cazul perfecționismului orientat asupra celorlalți. Raționamentul moral a fost relaționat cu dimensiunea deschidere spre experiență, similar cu intelectul.
Trull și Widiger (1998, apud Boyle, 2008) au dezvoltat un interviu structurat care să evalueze tulburările de personalitate utilizând NEO-PI-R, ca și ghid principal. Schroeder et al. (1992, apud Boyle, 2008) au găsit relații între tulburările de personalitate și patru dintre dimensiunile Big five, printre care neuroticismul a prezentat cea mai puternică legătură, iar deschiderea spre experiență legătura cea mai slabă. Rezultatele cercetărilor sugerează faptul că simptomele patologice corelează cu nivele diferite ale trăsăturilor Big five. De asemenea, inventarele de măsurare Big five se suprapun cu scalele Inventarului de personalitate multifazic Minnesota (MMPI). Trull et al. (1998, apud Boyle, 2008) prezintă legături empirice între metodele de măsurare Big five și Axa I de tulburări din DSM-IV, de exemplu legătura dintre neuroticism și tulburările anxioase, dar și cu tulburarea de personalitate borderline, legătura dintre introversiune și tulburarea de personalitate schizotipală, dintre extraversiune și tulburarea de personalitate histrionică, tulburări aparținătoare Axei II, printre care enumerăm și depresia, psihoza, anxietatea, alte tulburări de personalitate. Deși oamenii de știință au găsit utilitatea utilizării factorilor Big five în evaluarea tulburărilor de personalitate, Boyle (2008) consideră că nu pot fi utilizate în diagnoza psihiatrică, dat fiind că modelul este relaționat cu structura personalității normale. Totodată, s-a ajuns la concluzia că dimensiunile personalității normale pot fi folosite în alte moduri în domeniul clinic, în afară de diagnoză. Trăsăturile normale de personalitate pot surprinde heterogenitatea prezentă în categoriile diagnozei. Widiger (2012) consideră că trăsăturile Big five pot oferi o bază utilă și semnificativă integrării descrierii și clasificării funcționării atât a personalității normale, cât și a celei anormale, în beneficiul psihiatriei și psihologiei. Ball (2001, apud Widiger, 2012) a editat o secțiune specială a Journal of Personality pentru a facilita reconceptualizarea tulburărilor de personalitate utilizând factori ai personalității, precizând că modelul Big five este cel care a însemnat terenul dintre dimensiunile personalității și tulburările de personalitate.
Widiger (2012) a enumerat câteva domenii particulare ale Big five asupra cărora au planat îndoieli, în ceea ce privește relevanța lor clinică, și anume: deschidere ridicată, agreabilitate și conștiinciozitate. Piedmont, Sherman și Sherman (apud Widiger, 2012) au studiat ambele extremități ale deschiderii, pe când Samuel și Gore (apud Widiger, 2012) s-au ocupat de variantele dezadaptative ale conștiinciozității și agreabilității ridicate. Agreabilitatea și extraversia sunt dimensiuni care fac referire la socializarea și relaționarea cu celălalt. Conștiinciozitatea vizează constrângerea proprie, controlul, extremele sale fiind, pe de o parte, disciplina, compulsivitatea, dependența de muncă etc, iar pe cealaltă parte, lipsa responsabilizării, lipsa de griji, impulsivitatea, dezinhibiția, neglijența, conform opiniei lui Roberts et al. (2009, apud Widiger, 2012). Dimensiunea neuroticism este de o importanță capitală în ceea ce privește prezența sa în domeniul psihologiei clinice și a psihiatriei, fiind prezentă în toate evaluările diagnostice. Dimensiunea deschidere face legătura dintre conservatorism și liberalism. Fiecare factor conține și părți adaptative, dar și dezadaptative. De exemplu, o fațetă a agreabilității, încrederea poate fi și dezadaptativă, fie atunci când este exagerată, individul fiind credul, fie atunci când lipsește în totalitate. O încredere scăzută poate semnala și scepticism, care are un rol benefic, dar poate fi și un semnal al unei tulburări paranoide. Două extreme ale deschiderii scăzute, ambele dezadaptative, sunt superficialitatea și rigiditatea, pe când aspectele dezadaptative ale deschiderii ridicate sunt excentricitatea și lipsa controlului.
În ceea ce privește neurotiscismul, există mai multe fațete negative, pentru un nivel ridicat al acestuia, ca și introversia, conștiinciozitatea scăzută, antagonsimul, comparativ cu un nivel scăzut al neuroticismului, anume extraversia ridicată, deschiderea, agreabilitatea și conștinciozitatea.
Factorii Big five includ trăsături specifice tulburării de personalitate antisociale: înșelare, exploatare, agresiune, iresponsabilitate, neglijență, ostilitate, asertivitate etc, merg chiar mai departe decât descrierea oferită de DSM-IV, adăugând farmecul superficial (conștiința de sine scăzută), aroganță (modestie scăzută), lipsa empatiei (nesimțire), adăugând și trăsături ale psihopatiei, ca și anxietate, vulnerabilitătate și teamă scăzută. Tulburările de personalitate evitantă și schizoidă au caracteristică retragerea specifică factorului introversiune, dar și anxietatea și conștiința de sine, care diferențiază între cele două tulburări. Totodată, fațetele Big five specifice tulburării de personalitate dependente sunt nevoia de atașament ridicată (extraversie ridicată), considerație ridicată (complianța ridicată a agreabilității), conștiința anxioasă de sine. Perfecționismul și dependența de muncă sunt specifice tulburării obsesiv compulsive. Vulnerabilitatea emoțională și instabilitatea emoțională sunt caracteristice tulburării de personalitate borderline.
Scopul utilizării factorilor și fațetelor Big five în psihopatologie constă în realizarea unei descrieri mai coerente și complete a funcționării personalității normale și anormale. Următoarea editare a manualului de diagnostic al tulburărilor mintale (DSM-5) este foarte posibil să cuprindă și un model specific Big five, tocmai din motivul importanței acestuia.
Widiger et al. (2002, apud Widiger, 2012) au propus o procedură în patru pași prin care se poate realiza diagnosticarea unei tulburări de personalitate din perspectiva Big five. Primul pas se referă la obținerea descrierii Big five specifice unei persoane anume (prin aplicarea unui inventar sau test de personalitate, de tipul NEO-PI-R). Al doilea pas, constă în identificarea problemelor asociate cu prezența extremelor proprie fațetelor Big five. Pasul al treilea presupune determinarea nivelului rezultatelor obținute, psihopatologic semnificativ, ca și tulburare de personalitate sau nu. Ultimul pas presupune compararea statistică a profilului personalității individului cu un prototip psihopatologic.
Modelul Big five este o taxonomie utilă, considerată una dintre cele mai utile în studiile asupra personalității. Luate împreună, dimensiunile modelului oferă un cadru teoretic parcimonios care poate examina legătura dintre trăsăturile specifice de personalitate și performanța la job, și nu numai.
Scalele PSY-5, deși au fost dezvoltate dintr-un amestec de markeri ai psihopatologiei personalității, ar putea fi studiate ca un sistem cu aplicare mai largă, deoarece și markeri ai dimensiunilor normale de personalitate au fost incluse în dezvoltarea lor. Un sistem dimensional capabil să descrie doar patologia riscă să devină un generator de rezultate fals-pozitive. Metodologic, modelele de măsurare, precum și gama de markeri, a scalelor PSY-5 au căutat implicarea ambelor perspective. Deoarece PSY-5 a fost dezvoltat prin analize cantitative atât pentru structurile de personalitate normale si patologice (DSM-H-R Axa II), PSY-5 are atât asemănări, cât și deosebiri, cu modelele BIG FIVE. bazate pe eșantioane normale, fapt susținut de numeroase studii (Costa și McCrae, 1985; Digman și Takemoto-Chock, 1981; Goldberg,1990; Hogan, 1983; Norman, 1963; Tupes și Christal, 1961).
Ambele modele sunt bazate pe cinci factori, includ probe pentru a evalua dispoziții afective generale, de a experimenta emoții negative (Afectivitate negativă / Nevrotism) și pozitive, și implicare socială (afectivitate pozitivă /Extraversiune). Deși în PSY-5 agresivitatea poate părea a fi o inversare a agreabilității din BIG FIVE și are markeri specifici (de exemplu, crud, violent), acești markeri reflectă mai bine patologia decât markeri BIG FIVE ai personalității normale respectiv de ”agreabilitate scăzută” (de exemplu: rece, simpatic, aspru) (Goldberg, 1992). Diferențele față de modelele BIG FIVE normale sunt și mai mari când vorbim de dimensiunea Constrângere, din PSY-5, dacă este comparatăcu Conștiinciozitatea din BIG FIVE, unde această dimensiune se referă mai mult la aversiunea făță de risc comparativ cu control versus impulsivitate, moralitatea tradițională, urmarea regulilor sau încălcarea lor.
Abordarea PSY-5 a părut promițătoare deoarece construcțiile și instrumentele MMPI conțin o densitate mai mare de descriptori ai psihopatologiei, comparativ cu modelele BIG FIVE, prin urmare, utilizarea scalelor PSY-5 poate fi o formă de măsurare fezabilă. Dacă ne referim la anormalitate sau la zona din vecinătatea acesteia, și vrem să descriem aspectele dezadaptative, tulburările ușoare sau grave de personalitate, în general, folosim sintagmele de „personalitate dizarmonică” sau ”psihopatie”, dar nu pare să existe o graniță bine definită între personalitățile „comune” (oamenii obișnuiți) și personalitățile accentuate sau dizarmonice (Constantin și colab., 2008).
I.2. Relevanța modelelor BIG FIVE de conceptualizare a personalității în context organizațional
În mediul organizațional, cunoașterea personalității angajaților reprezintă un aspect aflat în interesul angajatorilor, atât din punctul de vedere al performanței în muncă, al comportamentelor civic-oragnizaționale, dar și al manifestării unor comportamente contraproductive, dezadaptative.
Barrick a realizat două meta-analize referitoare la relația dintre Big-Five și performanța în muncă, una în 1991, cealaltă în 2001.
În studiul realizat în 1991, a explorat legătura dintre factorii de personalitate și posibila lor influență asupra performanței în muncă, sau în diferite ocupații. Se aștepta ca conștiinciozitatea și stabilitatea emoțională să fie predictori ai performanței în muncă, pentru toate tipurile de ocupații avute în vedere, deoarece conștiinciozitatea este trăsătura de care este nevoie pentru a realiza sarcinile și responsabilitățile specifice unui post de lucru, pe când stabilitatea emoțională (privită negativ) poate influența negativ succesul performanței (Barrick, 1991, p.6), În contrast, extraversiunea și agreabilitatea pot corela doar cu posturile de manager sau cele din vânzări, datorită fațetelor din care sunt compuse dimensiunile respective. Deschiderea spre experiență corelează doar cu competența la cursuri de pregătire, deoarece acele persoane par să manifeste dorința de a învăța.
Dimensiunea conștiinciozitate, care a corelat cu toate ocupațiile avute în vedere, datorită importanței acesteia în realizarea de sarcini. Rezultate similare au fost obținute și într-un studiu realizat de Armata Statelor Unite ale Americii, (Hough, Hanser, și Eaton1988; McHenry, Hough, Toquam, Hanson, și Ashworth, 1990, Barrick, 1991, p18.), unde orientarea spre rezultate și încrederea au rezultat ca fiind predictori ai performanței în muncă. Cele două fațete sunt considerate părți ale dimensiunii conștiinciozitate.
Extraversiunea a fost un predictor valid pentru manageri și pentru cei care lucrează în vânzări, fațetele dimensiunii având un rol mai important pentru aceste ocupații decât pentru altele, ca de exemplu pentru semi-profesioniști.
Deschiderea spre experiență a fost predictor pentru competența în formări sau training-uri legate de locul de muncă, fapt explicat prin faptul că indivizii cu scoruri ridicate la această dimensiune au o atitudine pozitivă față de învățare, pentru experiențe noi, în general, fiind curioși, dornici de cunoaștere. La intrarea într-un program de formare, așa cum preciza și Goldstein (1986, după Barrick, 1991, p19), este importantă atitudinea și motivarea de a fi acolo, fapt care oferă un avantaj de la început. Deschiderea spre experiență poate fi asociată doar cu participarea cu succes la training-uri (Barrick și Mount, 1991; Salgado, 1997, apud Barrick, 2001); angajații care sunt inteligenți, curioși, imaginativi, cu interese diverse, profită într-o mai mare măsură de training-uri, pentru că sunt persoane care iau parte la aceste activități cu mai multă plăcere decât ceilalți
Agreabilitatea a părut să nu fie importantă pentru nici una dintre variantele ocupaționale oferite, nici chiar pentru cele care aveau o componentă socială ridicată. În l doilea studiu, realizat de Barrick (2001), a reluat ideile propuse anterior. Agreabilitatea, deși este foarte posibil să nu prezinte o asociere cu succesul la locul de muncă, datorită naturii ei, poate fi implicată în performanța la posturi care presupun ajutorarea și cooperarea cu ceilalți, (Barrick, Stewart, Neubert și Mount, 1998; Mount et al., 1998, apud Barrick, 2001). De aceea, se consideră că partea opusă, reprezentată de angajații certăreți, inflexibili și dezagreabili, nu va avea rezultate bune în posturile care presupun și munca de echipă.
Totodată, există rezultate referitoare la faptul că indivizii care nu sunt temperamentali, stresați, anxioși, nu își fac griji (cei stabili emoționali) și cei care muncesc din greu, persistent, organizat, eficient și orientat spre success (cei conștiincioși) prezintă probabilitatea cea mai ridicată de a avea succes în muncă.
Trăsăturile de personalitate pot influența procesele și fenomele psihice. Motivația este influențată de trăsăturile stabile, dar și de factorii situaționali și de apariția unor oportunități. O idee similară, precizează că dacă o persoană este predispusă să asimileze cunoștințe, acest lucru este posibil datorită unei trăsături ca și extraversia, prin ceea ce presupune aceasta. Acest lucru implică faptul că efectul trăsăturilor de personalitate asupra perfomanței va fi pe deplin cunoscut când sunt identificate dimensiunile comportamentale specifice performanței la locul de muncă, în opinia lui Borman (2003, p. 41). Identificând comportamente specifice performanței, identificăm trăsături specifice (Borman et al.,2001; Campbell, 1990; Viswesvaran, Ones, 2000, apud Borman, 2003).
Trăsăturile de personalitate pot influența și prezența comportamentului civic organizațional. Organ (1997, apud Bolino, 2005), definește comportamentul civic organizațional ca și contribuția la întreținerea și intensificarea contextului social și psihologic care susține realizarea sarcinilor la nivel de performanță, "benevol, fără a fi direct sau explicit recompensat de sistemul de recompense formale" (Organ, 1988, apud Tătaru, 2003), totodată fiind o alegere personală. Persoanele care se angajează în comportament civic organizațional, conform aceluiași autor, sunt cei care fac munca suplimentară pentru organizație, muncă care face organizația să funcționeze la cotele cele mai ridicate ale eficienței. Trăsăturile de personalitate care prezintă legături, cu comportamentul civic organzațional, sunt deschiderea spre experiență, prin dedicarea față de locul de muncă, astfel și față de colegi (Hurtz, Donovan, 2000, apud Chiaburu, 2011, p.1141). Conștiinciozitatea, agreabilitatea sunt trăsături care arată dorința de a fi prosocial, ajutorarea celorlalți, dar și organizația (Barrick, Mount, Judge, 2001, Hogan, Holland, 2003, apud Chiaburu, 2011, p.1142, 1150). Organizațiile nu iau în calcul doar posibilitatea ca angajatul să presteze bine la locul d emuncă, ci și predispoziția de a se angaja în comportament prosocial. De asemenea, atunci când evaluează personalul, managerii le notează, ca și performanță, și angajarea în astfel de comportamente. (Allen, 2006; Allen, Rush, 1998; Motowidlo, Van Scotter, 1994; Rotundo, Sackett, 2002; Whiting, Podsakoff, Pierce, 2008, apud Chiaburu, 2011, p.1150).
I.3. Relevanța modelelor PSY-5 de conceptualizare a personalității în context organizațional
Modelul PSY-5 reflectă trăsături dezadaptative de personalitate. Constructele create de Harckness et al (1995, p.104) sunt deseori modele ale trăsăturilor psihologice. În crearea acestora, s-a realizat o analiză a temelor fundamentale ale tulburărilor de personalitate, din DSM-III-R și a relațiilor dintre trăsăturile personalității normale. Trăsăturile diferă în specificitate, variând de la specific (nivele ierarhice scăzute ale personalității) la general (nivele ierarhice ridicate ale personalității) (Harckness et al, 1995, Arnau et al, 2005).
Harckness et al (1995, p.104) au prezentat un model ierarhic, ca și rezultat al cercetărilor întreprinse în direcția trăsăturilor dezadaptative de personalitate. Modelul prezintă cinci dimensiuni:
– Agresivitate (diferențe dipoziționale, agresivitate ofensivă, grandiozitate vs. egalitarism, percepția valorii personale diferite, dorința de putere și influență)
– Psihoticism (exprimă modele interioare ale lumii sociale exterioare și obiectuale, fiecare putând avea credințe eronate, dar mai puțini prezentând iluzii și halucinații, aberație perceptuală, ideație magică; termenul psihoticism diferă de aceași denumire folosită de Eysenck, în 1985, dar prezintă asemănări cu termenul absorbție, al lui Tellegen (1994), care, la nivele ridicate, semnifică îndepărtarea de realitate)
– Constrângere (combină trăsături care sunt cuprins între control-impulsivitate, aversiune față de riscul fizic, tradiționalism, respectarea și încălcarea regulilor, fiind similar contructului creat de Zuckerman (1989), căutarea impulsivă de senzații, de asemenea fiind relevant pentru simplexul creat de Romney și Bynner (1992), care cuprinde tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă și tulburarea de personalitate antisocială, ca și extremități)
– Neuroticism / Emoționalitate negativă (predispoziție afectivă generală spre emoții negative, în special anxietate și nervozitate, putând fi asociat modelului cu trei factori creat de Tellegen, 1982, dar fiind mai restrânsă decât acesta)
– Emoționalitate pozitivă / Extraversie (predipoziția afectivă în a experimenta afecte pozitive, dar și căutarea de experiențe sociale, posedarea energiei necesare urmăririi unor scopuri și implicarea în sarcinile cotidiene) (Harckness and McNulty, 1994, apud Harckness et al, 1995)
Dimensiunea constrîngere a fost redenumită, ulterior, ca lipsa constrângerii, iar emoționalitatea pozitivă / extraversie a fost redenumită emoționalitate pozitivă scăzută / introversiune (Arnau et al, 2005, p.187).
În crearea modelului PSY-5, au fost luate în considerare și aspecte proprii dimensiunilor personalității normale, un model bazat exclusiv pe descrierea unei patologii riscând să genereze rezultate fals-pozitive (Harckness et al, 1995). Modelul PSY-5 este capabil să încorporeze și perspectiva clinică, dar și pe cea normală, în evaluare.
Acest model prezintă similarități, dar și diferențe cu modelele cu cinci factori de personalitate. Analizând fiecare dintre factori și dimensiuni, care aparțin celor două modele, putem observa că ambele modele pot evalua predispozițiile afective atât pozitive, cât și negative (Emoționalitate Negativă, PSY-5-Extraversie, Big five); deși agresivitatea pare să fie o inversiune a factorului agreabilitate, markerii care țin de PSY-5 sunt mai extremi (crud, violent), față de cei specifici agreabilității scăzute (rece, dur); diferențele dintre cele două modele se adâncesc atunci când vorbim de dimensiunea constrângere și comparația cu conștiinciozitatea, o persoană cu un nivel scăzut al constrângerii manifestând tendința de a încălca codurile morale, a fi impulsiv, a-și asuma riscuri, pe când o persoană cu nivel scăzut de conștiinciozitate, este dezorganizată, neconsistentă, neîngrijită, ineficientă; o dimensiune PSY-5 care nu are corespondent în modelul normal de personalitate, este psihoticismul, acesta realizând diferența tulburarea de personalitate schizoidă și cea schizotipală. Modelul PSY-5 face referire la toate tulburările de personalitate, cu excepția tulburării borderline, fapt care a fost considerat un punct slab al acestuia. Comparația modelului PSY-5 cu modele cu cinci factori poate fi sumarizată precizând asemănarea cu a patru dimensiuni cu modelul general și integrativ propus de Watson, Clark și Harckness (1994, apud Harckness et al, 1995, p.105) și cu modelul Big-5 alternativ, propus de Zuckerman et al (1991, 1993, apud Harckness et al, 1995,p.106).
În opinia lui Harckness (1995), deși modelul PSY-5 este aplicabil în psihopatologia personalității, nu este este limitat doar acestui domeniu.
Modelul PSY-5 este realizat dintr-un set de constructe, pe baza cărora s-a realizat Inventarul de personalitate multifazic Minnesota – 2, inventar care este considerat, de altfel, inventarul cel mai promițător în a măsura, prin scalele sale, constructele PSY-5 (Arnau et al, 2005, p.187). În construirea inventarului, s-a utilizat tehnica deductivă, constructele fiind preexistente acestuia, fapt care face ca itemii să fie deduși din constructe (Jackson, 1971, apud Harckness, 1995, p.106). Conform cercetărilor, între scalele PSY-5 există o intercorelație care variază de la o relativă independență la o relație moderată. Cea mai importantă intercorelație s-a găsit între dimensiunile emoționalitate negativă / neuroticism și psihoticism, corelație similară, ca și magnitudine, cu cea dintre factorii neuroticism și conștiinciozitate, proprii Inventarului de personalitate revizuit (NEO-PI-R) (Costa și McRae, 1992, Harckness, 1995). A doua conexiune, ca și importanță, este cea dintre agresivitate și constrângere, foarte similară cu cea dintre extraversie și deschidere spre experiență (proprie NEO-PI-R).
Studiile recente au arătat faptul că fațetele Big-Five pot oferi o acuratețe predictivă mai mare în ceea ce privește domeniul patologiei personalității decât factorii sau dimensiunile generale Miller, Lynam, Widiger, și Leukefeld, 2001; Morey, Gunderson, Quigley, și Lyons, 2000; Reynolds și Clark,2001; Trull și Sher, 1994; Trull, Widiger, și Burr, 2001, apud Arnau et al, 2005, p.188). Spre exemplu, studiile realizate de Reynolds și Clark (2001, apud Arnau et al, 2005) au examinat acuratețea fațetelor și a factorilor Big-Five, măsurate prin NEO-PI-R, în prezicerea unei tulburări de personalitate, rezultatele arătând că fațetele au prezis 11 din 13 tulburări de personalitate evaluate, depășind dimensiunile generale. Spre exemplu, agreabilitatea scăzută este caracteristică tulburărilor de personalitate paranoidă și narcisistă, dar acestea pot fi explicate doar prin fațetele agreabilității, anume tulburarea paranoidă prin încredere, lealitate scăzută, iar tulburarea de personalitate narcisică prin modestie, altruism și complianță scăzute. Datorită unor astfel de studii, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de aflarea fațetelor dimensiunilor PSY-5, rezultatele arătând ca și componente ale agresvității: asertivitate, agresiune fizică/instrumentală, grandiozitate; componentele dimensiunii psihoticism sunt experiențele psihotice, paranoia, neîncredere; componentele lipsei de constrângere sunt încălcarea normelor / un trecut antisocial, impulsivitate sau evitarea cauzării unor prejudicii; componentele neuroticismului sunt iritabilitatea / disforia, fobie; componentele introversiunii sunt sociabilitate scăzută, hipomanie și dezinvoltură.
Modelul PSY-5 a fost conceptualizat în mai multe studii, o mare parte din trăsături întâlnindu-se sub denumirea de "triada întunecată".
O'Boyle (2012) face referire la trei laturi ale personalității, laturi care prezintă un nivel crescut de neadaptare, prin faptul că nu respectă normele sociale și pe ceilalți. Cele trei fațete sunt machiavelismul, narcisismul și psihopatia sau, după cum le numește autorul, „triada întunecată”. Așa cum optimismul, integritatea pot fi predictori ai sănătății, ai fericirii, aceste trăsături pot prezice un comportament contraproductiv. Indivizii cu astfel de trăsături sunt superficiali, răuvoitori și duri în relațiile cu ceilalți.
Trăsăturile din triadă pot fi legate, la nivel empiric, de mai multe consecințe negative. De exemplu, machiavelicii de cele mai multe ori se răzbună pe ceilalți (Nathanson, 2008, apud O'Boyle, 2012), mint cu regularitate (Kashy și DePaulo, 1996, apud O'Boyle, 2012). Narcisicii, dacă și când își simt egoul amenințat, sunt ostili și agresivi, relațiile romantice fiind deranjate de egocentrismul și infidelitatea pe care aceștia o manifestă (Miller, Widiger și Campbell, 2010, apud O'Boyle, 2012). Psihopatia este asociată cu mai multe forme de criminalitate, printre care și violența sexuală și crima (Megargee, 2009, apud O'Boyle, 2012).
Machiavelicii consideră că ceilalți sunt creduli, că pot fi manipulați, de aceea nu le pasă de opiniile lor. Câteva exemple de credințe specifice acestora sunt: eficacitatea manipulării (nu spune nimănui adevăratul scop al acțiunilor tale, decât dacă poți câștiga din asta), viziune cinică a naturii umane (toți avem ceva rău în noi, rău care va ieși la suprafață dacă i se dă ocazia), o viziune morală care pune câștigul imediat, personal, deasupra tuturor (este dificil să fii în față fără să tai în dreapt și în stânga) (Fehr, Samson și Paulhus, 1992; Jones și Paulhus, 2009, apud O'Boyle, 2012).
Narcisicii, fiind infatuați, suferind de iluzia grandorii, exprimă dorința de a se auto-promova și de a se angaja în comportamente care atrag atenția. Narcisicii au fantezii de control, succes și admirație, de asemenea dorința de a fi venerați de ceilalți, conform unor autori (Kernberg, 1989; Morf și Rhodenwalt, 2001, apud O'Boyle, 2012, p.558).
Psihopații nu iau în considerare normele sociale, nu le pasă de cei care îi înconjoară, nu simt vinovăția, de aceea se pot angaja în comportamente antisociale. Interpersonal, pot fi carismatici dar și superficiali emoțional. Ca și trăsătură de personalitate, psihopații se pot angaja în comportamente care presupun înșelarea (la un examen), utilizarea unor strategii care îi exploatează pe ceilalți în interes personal, preferința pentru media antisocială, cu violență explicită.
Machiavelicii nu au încredere că vor fi răsplătiți, nu doresc să se implice în schimburi (Gunnthorsdottir, McCabe, Smith, 2002, apud O'Boyle, 2012, p. 559). Machiavelicii pot stabili relații sociale puternice, pot câștiga respectul colegilor, se pot angaja în comportament civic organizațional, dacă asta presupune prezentarea lor într-o lumină cât mai bună și câștigarea de favoruri. În aceste circumstanțe, pot prezenta performanță în muncă. Ei nu pot rezista tendințelor de a încălca reciprocitatea, ceea ce îi face pe ceilalți să se îndepărteze de ei. În lumina celor spuse anterior, rezultă și concluzia că machiavelicii nu vor prezenta performanță la locul de muncă. O personalitate cu trăsături machiavelice se poate implica în comportamente lipsite de etică.
Narcisicii consideră că sunt mai presus decât colegii lor, regulile privind reciprocitatea nu se aplică și lor (W. K. Campbell, Reeder, Sedikides, Elliott, 2000, apud O'Boyle, 2012, p.559). Cu cât crește sentimentul de grandoare și de importanță, cu atât va scade și performanța în muncă, persoana cu personalitate narcisică ajunge să fie îndepărtată, nepromovată chiar. Contrar ideii anterioare, Hogan și Kaiser (2005), sugerează că narcisicii ar avea parte de înaintări rapide în funcție, pentru că știu cum să se auto-promoveze în ochii celorlalți, impresionând managementul. Personalitățile narcisice pot simți nesatisfacție la locul de muncă, atunci când nu li se acordă recunoașterea pe care cred că o merită, putând manifesta comportamente organizaționale contraproductive ca și delapidarea, bullying, agresiune, evaziune (Bogart, Benotsch, Pavlovic, 2004; Penney, Spector, 2002, apud. O'Boyle, 2012 p. 560 ). Concluzia lui O′Boyle (2012) este că între narcisism și performanța la locul de muncă sunt legături scăzute.
Insensibilitatea psihopaților îi face să nu acționeze pentru plăcerea sau binele altora (LeBreton, Binning, Adorno, 2006, apud O'Boyle, 2012, p.559). Persoanele cu tendințe de personalitate psihopat vor avea succes în locurile de muncă care presupun comportamente lipsite de emoție, raționale, concentrare pe rezultat (chiar dacă asta presupune lezarea altora), deschiderea spre asumarea de riscuri. Trebuie să specificăm că există cazuri în care organizația unde activează psihopatul poate avea aceași viziune cu a sa, spre exemplu în situațiile de crimă organizată. Babiak and Hare (2006, apud O'Boyle, 2012) sugereză că 3.5 % din persoanele care ajung în poziții de conducere au scoruri ridicate la psihopatie. Ei nu respectă termenele limită și responsabilitățile. Din cele trei trăsături ale triadei, psihopatia este cel mai des asociată cu violența, angresivitatea, indivizii implicându-se în activități criminale și ilegale (Hare, Neumann, 2009, apud O'Boyle, 2012). Psihopații nu valorizează recompensele, nu se supun normelor reciprocității și ale complianței, nu își fac griji pentru binele celorlați (din cauza afectivității scăzute), iar prin prisma teoriei schimbului social, se consideră că nu vor respecta standardele impuse, ținta propusă în producție etc. Faptul că, nu îi respectă pe ceilalți, poate fi asociat cu comportamente negative față de colegi.
Comportamentul contraproductiv însumează furtul (Buss, 1993, apud. O'Boyle, 2012), supervizarea abuzivă (Tepper, 2007, apud O'Boyle, 2012), implementarea unei politici organizaționale excesive (Poon, 2003, apud O'Boyle, 2012). Datorită naturii trăsăturilor lor, dimensiunile machiavelism și psihopatie corelează mai puternic cu comportamentul contraproductiv.
Toate cele trei trăsături sunt relaționate negativ cu comportamentul civic organizațional. Dintre cele trei, machiavelicii și psihopații prezintă posibilitatea cea mai mare de a nu fi performanți la locul de muncă, prin prisma modului în care se comportă (O'Boyle, 2012, p. 571).
În literatura de specialitate există diferențierea între devianța interpersonală (care privește comportamente deviante adresate unei alte personae, de exemplu: bârfă, furt între colegi, violență), și devianță organizațională (comportament deviant îndreptat către organizație, de exemplu: lucratul încet, stricarea bunurilor companiei, dezvăluirea unor informații confidențiale).
Rezultatele studiului meta-analitic, realizat de Berry, au implicații practice. Trebuie realizată întotdeauna distincția dintre devianța individuală și cea organizațională. Spre exemplu, angajarea unei persoane pe baza rezultatului ridicat de conștiinciozitate va avea efect notabil asupra nivului de devianță organizațională, dar nu și asupra celui de devianță interpersonală. În cazul în care organizația este îngrijorată de nivelul de devianță interpersonală, aceasta poate realiza o testare a acelor trăsături ale personalității care au legătură cu comportamentul civic organizațional (Berry, 2007, p.420). Este cunoscut faptul că agreabilitatea are o legătură puternică cu devianța interpersonală, pe când conștiinciozitatea are o legătură puternică cu devianța organizațională. Stabilitatea emoțională prezintă corelații similare și cu devianța interpersonală și cu cea organizațională. Pe de altă parte, Salgado (2002, apud Berry, 2007, p.419), nu a constatat legături puternice între cele două stiluri de devianță și factorii de personalitate.
Studiile arată că un număr limitat de indivizi sunt responsabili pentru un număr disproporțional de mare de accidente (Greenwood, Woods, 1919; Newbold, 1926; Farmer, Chambers,1939, apud Clarke, 2008) fapt care arată că există o trăsătură stabilă responsabilă de acestea. În Marea Britanie, între anii 2003-2004, s-au înregistrat, ca și zile pierdute, 39 de milioane de zile, din cauza accidentării și a îmbolnăvirilor, (Health & Safety Executive, 2004, Clarke, 2008, p.95), fapt soldat cu pierderi pentru angajator de 4 până la 8 miliarde de lire sterline pe an, conform aceleiași surse. În Statele Unite ale Americii, s-au constatat pierderi de până la 156 de miliarde de dolari americani.
Hansen (1988) a identificat legături importante între accidentele de muncă și aspecte din personalitate, printre care menționăm extraversia, agresiunea, adaptarea socială scăzută, neuroticismul și impulsivitatea. Cellar (2001, Cellar, Yorke, Nelson, Carroll, 2004, Wallace, Vodanovich, 2003, apud Clarke, 2008) a demonstrat că agreabilitatea și conștiinciozitatea au relații semnificative inversate cu raportarea proprie la accidentele de muncă.
Un articol interesant despre performanța în muncă, scris de Simmers (2003), face referire la importanța utilizării personalității în scopul atingerii performanței la locul de muncă. Studiul a fost realizat pe polițiști, selecția acestora fiind un pas vital atât pentru eficiența organizațională, cât și a comunității pe care o deservesc. Polițistii au autoritatea de a confrunta, chestiona, reține și percheziționa cetățenii. De asemenea, au puterea de a utiliza arme mortale, în momente justificate. Ei trebuie să evalueze corect situațiile, să fie capabili să performeze, să primească ordine, să facă față unor variate surse și forme de stres, să adopte strategii de coping potrivite, să reziste tentațiilor, precizează Simmers (2003).
Simmers (2003) precizează că inventarul care a fost utilizat în testarea celor care doreau să devină polițiști a fost MMPI. MMPI-2, pe lângă scalele care detectează comportamentul clinic deviant, personalitate de tip A, problemele maritale, abuzul de substanțe, conține și scale de validitate, care surprind itemii la care subiectul nu dorește să răspundă, sau care i se par că nu potrivesc. De asemenea, conține și o scală a minciunii. Dar, din neferericire, fiind construit să constate tulburări mintale, ajunge să ocolească persoanele care prezintă doar tendințe problematice în personalitate, spre exemplu, un polițist rigid, perfecționist, încordat ar putea să nu fie potrivit postului respectiv, fapt pe care testul nu îl va remarca, considerându-l apt pe polițist (Lawrence, 1984; Reiser, Gieger, 1984, Simmers, 2003). Corelația testului MMPI, apoi a MMPI-2 cu performanța în postul de polițist, nu este puternică. Rezultatul obținut face ca un alt test să fie mai potrivit în alegerea personalului poliției, anume testul IPI, fiind mult mai scurt, urmărind totodată aspecte pe care MMPI nu poate să le aiba în vedere.
II. Obiectivele și metodologia cercetării
2.1. Obiectivele cercetării
Obiectivele cercetării constau în:
Evidențierea relației dintre modelul Big-Five (DECAS) și modelul clinic PSY-5.
Identificarea dimensiunilor DECAS care influențează fiecare dimensiune PSY-5.
Stabilirea modelului de codare pentru fiecare dimensiune PSY-5 prin fațetele DECAS.
2.2. Ipotezele cercetării
Ipotezele cercetării sunt:
1. Între nivelul de agresivitate (AGGR), din modelul PSY-5, și nivelul agreabilității (A), din Inventarul de personalitate DECAS, există o asociere negativă.
2. Între nivelul de psihoticism (PSYC), din modelul PSY-5, și nivelul deschidere (D), din Inventarul de personalitate DECAS, există o asociere pozitivă.
3. Există o asociere negativă între nivelul de lipsa constrângerii (DISC), din modelul PSY-5, și nivelul conștinciozității (C), din Inventarul de personalitate DECAS.
4. Există o asociere negativă între nivelul de nevrotism (NEGE), din modelul PSY-5, și nivelul stabilității emoționale (S), din Inventarul de personalitate DECAS.
5. Între nivelul de introversiune (INTR), din modelul PSY-5, și nivelul de extraversiune (E), din Inventarul de personalitate DECAS, există o asociere negativă.
2.3. Eșantionul cercetării.
Lotul de cercetare a fost compus din 90 de participanți, dintre care am ales eliminarea a 7 participanți, din cauza rezultatelor la testul MMPI-2 (VRIN, TRIN), și a 6 participanți din cauza rezultatelor obținute la DECAS (scala AP și RD), doi participanți având rezultate nevalide la ambele probe. Media de vârstă este de 29 de ani și 6 luni, cu o abatere standard SD= 8,23, cel mai tânăr participant având vârsta de 17 ani, iar cel mai în etate având 54 de ani.
Procentajul participanților de gen feminin este de 58%, iar 42% de gen masculin. 5 dintre participanții la studiu sunt de naționalitate maghiară, ceilalți 74 fiind de naționalitate română.
Nivelul de educație este preponderent cu studii superioare (universitare și postuniversitare), fiind compus din trei categorii, respectiv: 10 clase/școală profesională, studii liceale/postliceale și studii universitare/postuniversitare sau chiar doctorale și postdoctorale, cuprinse în categoria studiilor superioare.
Tabel 1. Nivelul de educație al participanților
În Tabelul 1. putem vedea nivelul de educație al participanților, astfel în 9% din cazuri avem participanți cu școala profesională sau 10 clase, studii liceale sau postliceale în 20% din cazuri, iar studii universitare sau postuniversitare în 71% din cazuri.
2.3. Desing-ul cercetării.
Studiul este de tip descriptiv, corelațional și transversal.
Prelucrarea datelor statistice s-a realizat cu ajutorul programului SPSS.
Chestionarele au fost distribuite subiecților, în mod individual, după un instructaj complet, fără a se supraveghea completarea acestora, acest demers necesitând o perioadă lungă de timp, aceștia trebuind să răspundă la 664 (567+97) de întrebări care necesită cel puțin 2-3 ore. S-a încercat captarea interesului acestora în scopul obținerii unor răspunsuri cât mai acurate, atrăgându-se atenția participanților prin faptul că cele două instrumente sunt foarte utilizate, datorită acurateții lor, destul de scumpe, ocazia ca ei să beneficieze de acestea, în mod gratuit, fiind foarte rară. Rezultatele au fost bune, prin prisma validității răspunsurilor, ținându-se cont că cele două instrumente conțin scale de verificare (DECAS=3, PSY-5=8), obținându-se doar 11% rezultate invalide. La verificarea exploratorie, asupra datelor colectate, am identificat o distribuție anormală a datelor variabilelei PSYC, respectiv o asimetrie pozitivă (skewness) de 1.129, și o abarere standard de 0,271; conform lui Field (2000), acest indicator depășește intervalul de încredere (1,129 > 0.271*1.96); de asemenea și indicatorul de boltire (kurtosis) a arătat o distribuție leptocurtică de 1.643, SD=0.535 (1,643 > 0,535*1,96). S-a ales eliminarea a încă trei subiecți, pentru a nu utiliza procedurile specifice de normalizare a datelor, lotul de cercetare permițând acest fapt.
Emiterea ipotezelor s-a făcut pe baza studiului lui Timothy J.Trul și J.David Udesa, Paul T. Costa, Jr., and Robert R. McCrae, intitulat ”Comparison of the MMPI-2 Personality Psychopathology Five (PSY-5), the NEO-PI and the NEO-PI-R”, apărut în Psychological Assessment, 1995, No. 4, p. 508-516, care examinează relațiile dintre PSY-5; A.R. Harkness, J.L. McNulty, si Y.S. Ben-Porath, 1995), și Inventarul de Personalitate NEO PI-R a lui Costa și McCrae R.R., 1992b, pe un lot de 170 de subiecți normali și 57 anormali. Inventarul de Personalitate NEO-PI-R conține, la fel ca și DECAS, tot cinci factori impotanți, respectiv: Nevrotism, Extraversiune, Deschidere spre experiență, Agreabilitate și Conștiinciozitatea. Rezultatele au arătat că Nevrotismul și Extraversiunea, din NEO-PI-R, au fost extrem de corelat cu Afectivitatea Negativă și Pozitivă din PSY-5, toate fațetele acestora au corelat semnificativ cu omoloagele lor din PSY-5. Agresivitatea este influențată atât de Extraversiune cât și de Agreabilitatea scăzută.
Constrângerea, din PSY-5, corelează pozitiv cu Agreabilitatea, din NEO-PI-R, iar Conștiinciozitatea corelează negativ cu Constrângerea, care a obținut o corelație negativă și cu Extraversiunea. În cele din urma, Psihoticismul a corelat pozitiv cu Nevrotismul. S-a obținut de asemenea o corelație foarte slabă între Deschidere și factorii NEO-PI-R, respectiv doar fațeta ” Acțiune” , care a corelat slab, dar semnificativ, cu POSEMO (INTR) din PSY-5.
Rezultatele așteptate constau în relațiile următoare:
Agresivitatea (AGGR) va avea o legătură pozitivă cu Extraversiunea (E) datorită nevoii extraverților de activitate, precum și a unui număr mare de stimuli din mediu; de asemenea va avea o legătură inversă cu Agreabilitatea (A), din cauză că această dimensiune face referire la încrederea, comportamentul direct, altruismul, bunăvoința, modestia, blândețea individului care sunt contrare cu cele din AGGR, respectiv agresivitatea ofensivă și instrumentală, intimidarea, dominanța, controlul scăzut al furiei, ostilitatea.
Psihoticismul (PSYC), deși având o interacțiune slabă cu constructele PSY-5, se așteaptă totuși asocierea acestui construct:
– cu Deschiderea (D) datorită corelației acestuia cu fațeta ”Fantezie” din Deschidere(D) și ”deconectare de realitate” din (PSY-5);
– cu Stabilitatea emoțională (S), datorită faptului că această dimensiune a avut un coeficient de corelație r = .46, p<.001, mai exat cu fațeta ”Ostilitate”,
– și cu Agreabilitatea (A) din DECAS, acest lucru fiindu-ne sugerat de corelația (r= .43, p<.001) acestuia cu scala Agreabilitatea din NEO-PI-R.
Lipsa de constrângere (DISC) va avea o legătură negativă cu Conștinciozitatea (C) datorită conceptelor antagonice ce intră în componența celor două constructe.
Emotivitatea negativă / Nevrotism (NEGE) se așteaptă să coreleze semnificativ cu Stabilitatea emoțională (S), din DECAS, deoarece această scală a avut o relație semnificativă statistic (N=70, p<.01, cu toate fațetele Nevrotismului (NEO-PI-R); în studiul lui Timothy J.Trul et all (1995), Nevrotismul(NEO-PI-R) a corelat semnificativ r = .60, p<.001 cu (NEGE). De asemenea, se așteaptă o legătură inversă cu Agreabilitatea (A), pentru că, în același studiu, s-a obținut un coeficient r = . 54, p<.001 cu Agreabilitatea (NEO-PI-R).
Introversiunea sau emotivitatea pozitivă scăzută (INTR) se așteaptă să interacționeze negativ cu Extraversiunea (E) și cu Stabilitatea Emoțională (S), din DECAS, datorită rezultatelor din studiul mai sus amintit, respectiv r = .59, p< 0.001 pentru POSEMO (PSY-5) / Extraversiunea (NEO-PI-R) și r = .21, p< 0.05 pentru POSEMO (PSY-5) / Neuroticism (NEO-PI-R).
Pentru obiectivele specifice, stabilirea rezultatelor obținute, prin aplicarea Inventarului de Personalitate DECAS, care pot prezice rezultate specifice, pe scalele clinice ale lui PSY-5, și implicit stabilirea codări acestora, precum și raportul de influență ale dimensiunilor diferitelor dimensiuni, se vor utiliza regresia liniară simultană, pentru prelucrarea rezultatelor semnificative pentru fiecare dimensiune PSY-5.
2.4. Prezentarea instrumentelor folosite
Instrumentele utilizate, în acest studiu, sunt inventarul de personalitate DECAS și Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota – 2 (MMPI-2).
Inventarul de personalitate DECAS este un instrument construit pe baza modelului de personalitate Big five. Este compus din cinci scale de conținut (D – deschidere, E – extraversiune, C – conștiinciozitate, A – agreabilitate, S – stabilitate emoțională) și trei scale filtru (SD – dezirabilitate socială / minciună, RD – răspunsuri la întâmplare și AP – răspunsuri aprobatoare) după cum prezintă Sava (2008). Inventarul DECAS a fost creat în scopul de a fi administrat mai rapid și ușor atunci când se dorește testarea personalității. Evaluarea factorilor se realizează global, nu pe fațetele fiecărei dimensiuni.
Proba este adresată publicului larg, începând cu vârsta de 16 ani. În completarea acestuia, nu există limită de timp, iar timpul mediu de răspuns este de 12 minute.
Conține 97 de afirmații (dintre care 95 care se cotează și 2 afirmații experimentale) și poate fi completat online sau sub formă scrisă. De asemenea, poate fi utilizat în domeniul organizațional, școlar sau clinic.
Fiecare dimensiune cuprinde 19 afirmații. Evaluarea factorilor se realizează global și nu pe fațete.
Dimeniunea Deschidere (D) face referire la fantezia, estetica, sentimentele, ideile, valorile participantului.
Dimensiunea Extraversiune (E) cuprinde itemi referitori la nivelul căldură, sociabilitate, asertivitate, activism, căutarea de senzații și emoții pozitive ale participantului.
Dimensiunea Conștiinciozitate (C) inventariază competența, ordinea, simțul datoriei, dorința de realizare, perseverența, deliberarea individului.
Dimensiunea Agreabilitate (A) face referire la încrederea, comportamentul direct, altruismul, bunăvoința, modestia, blândețea individului.
Dimensiunea Stabilitate emoțională (S) cuprinde informații despre nivelul de anxietate, mânie, depresie, conștiință de sine, impulsivitate, vulnerabilitate al individului.
Scale de validitate
În cadrul DECAS există trei scale, prin care putem verifica validitatea rezultatelor privind modul de completare a chestionarului:
– SD: Dezirabilitate socială (măsura în care indivizii se prezintă într-o imagine falsă, “cosmetizată”, “minciună”), existând posibilitatea de a ajusta răspunsurile;
– RD: Răspunsuri întâmplătoare (random) (măsura în care o persoană completează la întâmplare sau în mod eronat răspunsurile la chestionar);
AP: Aprobare (măsura în care indivizii răspund la cele mai multe întrebari încercuind varianta “adevărat”, indiferent de conținutul afirmației).
MMPI–2 (PSY-5) este un set de scale de măsurare a trăsăturilor dimensionale ale tulburărilor de personalitate, dezvoltat inițial prin analiza factorială a conținutului tulburărilor de personalitate din DSM-III. Inițial, aceste scale au fost intitulate: Agresivitate, Psihoticism, Constrângere, Afectivitate Negativă / Nevrotism, și Afectivitate pozitivă / Extraversiune. Cu toate acestea, în cea mai recentă ediție a MMPI-2 și MMPI-2-RF, scalele Constrângere și Afectivitate pozitivă au fost inversate și redenumite: Lipsă de Constrângere și Introversiune / Afectivitate pozitivă scăzută.
Studiile de validare s-au făcut pe mai multe eșantioane mari: clinice, colegiu, și populații normative, iar scalele MMPI-2 (Psy-5) au obținut o consistență internă moderată, intercorelații comparabile cu scalele din domeniu pe măsurarea personalitații cu model Big five, ca de exemplu NEO-PI-R. De asemenea, balanța scorurilor pare a fi similară între sexe. S-au realizat studii de retestare, cu rezultate asemănătoare, într-un eșantion de la o instituție psihiatrică olandeză.
PSY-5 poate identifica structura de personalitate și psihopatologia, putând fi utilizat în mediul clinic sau în cercetare, conform manualului elaborat de Butcher et al. (Butcher, 2012) Este compus din peste 120 de scale, având la bază 567 de itemi. Durata de completare este între 60 și 90 de minute.
Scalele pe care le luăm în considerare sunt cele denumite PSY-5, anume:
Agresivitatea (AGGR) – se concentrează pe agresivitatea ofensivă și instrumentală, intimidare, dominanță, controlul scăzut al furiei, ostilitate); este formată din 18 itemi.
Psihoticismul (PSYC) – deconectare de realitate, expectanțe nerealiste, dezorientare, dezorganizare, ideație magică, halucinații, influențabilitate externă), fiind formată din 25 de itemi.
Lipsa de constrângere (DISC) – impulsivitate, asumarea de riscuri, dezinhibiție comportamentală, atitudini și valori antisociale, probleme comportamentale, încălcarea normelor), cu 29 de itemi.
Emotivitatea negativă / Nevrotism (NEGE) – îngrijorare, critica de sine, vinovăție, predispoziție la experimentarea afectelor/emoțiilor negative), având 33 de itemi.
Introversiune sau emotivitate pozitivă scăzută (INTR) – tristețe, lipsa afectivității pozitive, disforie, inhibiție socială) conform opiniei lui Bolinskey (2004), incluzând 34 de itemi.
Scale de validitate
Scalele de validitate, în toate versiunile de MMPI-2 (MMPI-2 și RF) conțin trei tipuri de măsuri de valabilitate: cele care au fost concepute pentru a detecta non-răspunsurile sau inconsistența răspusurilor (NS, VRIN, TRIN), cele concepute pentru a detecta supra-raportarea sau exagerarea / prevalența sau severitatea simptomelor psihologice (F, Fb, Fp, FBS), și cele concepute pentru a detecta sub-raportarea sau minimalizarea simptomelor psihologice (L, K, S).
Cele cinci scale au fost dezvoltate din studiile temelor fundamentale ale tulburărilor de personalitate, din DSM-III R, și ale personalității normale. Constructele PSY-5 au fost dezvoltate de Harkness și McNulty (1994, apud Bolinskey, 2004), pentru a oferi un ajutor în diagnosticarea tulburărilor de personalitate, fiind dezvoltate specific pentru o astfel de aplicare.
La fel ca multe alte teste standardizate, scorurile pe diferite scale ale MMPI-2 și MMPI-2-RF nu sunt reprezentative, ele arată fie rangul / percentilul, sau cât de "bine" sau "slab" a completat cineva testul. Mai degrabă, analiza ia în considerare altitudinea relativă a factorilor, comparativ cu diferitele grupuri normative studiate. Scorurile prime pe scale sunt transformate în scoruri T (medie sau medie este egală cu 50, abaterea standard este egal cu 10), ceea ce face mai ușoară interpretarea lor de către clinicieni.
III. Prezentarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor
Ipoteza 1. Între nivelul de agresivitate(AGGR), din modelul PSY-5, și nivelul agreabilității(A), din Inventarul de personalitate DECAS, există o asociere negativă.
Rezultatele arată că dimensiunea agresivitate (AGGR) corelează pozitiv cu Extraversiunea (E) (r = .336, p<.001), de aceea putem respinge Ho și este sprijinită ipoteza de cercetare H1.
S-a observat de asemenea o relație semnificativă statistic și între agresivitate (AGGR) și agreabilitate (A), o corelație negativă cu un r = -.373, p<.001, de asemenea dimensiunea agresivitate (AGGR) corelează mai slab pozitiv și cu Deschiderea (D) r = .213, dar cu un prag de semnificație mai mic( p<.05).
Literatura de specialitate prezintă date mixte. Gallo și Smith (1998, apud Barlett, 2012) și Barlett (2012) susțin existența unor relații mixte între agresivitate și extraversiune (prin prisma subfațetelor acesteia). Alți autori au raportat legături negative între agresivitate și extraversiune (Sharpe și Desai, 2001, apud Barlett, 2012). Bolinskey (2004) susține existența relației negative dintre agreabilitate și agresivitate. Alți autori susțin această relație atunci când se face distincția clară între comportament agresiv (Gleason, Jensen-Campbell, și Richardson, 2004, apud Barlett, 2012), dar și violență (Heaven, 1996, apud Barlett, 2012).
Trăsăturile dimensiunii agresivitate se regăsesc într-o oarecare măsură în cele ale extraversiunii, dar sunt în antiteză, opuse cu cele specifice agreabilității.
Introducând în ecuația de regresie doar cele trei variabile independente relevante, putem observa că pentru dimensiunea agresivitate (AGGR), care aparține modelului PSY-5, există relații semnificative statistic, iar cele trei variabile au produs modificări ale variabilei criteriu agresivitate (AGGR).
Tabel 3. Regresia AGGR/DECAS
Din tabelul de mai sus, putem observa că coeficientul F= 9,169, (df72), la un prag de semnificație < 0,001, fapt care ne arată superioritatea ecuației de regresie, bazată pe introducerea celor trei predictori, totuși cele trei variabile relevante influențează doar în proporție de 28%.
Rezultatele obținute pentru criteriul Agresivitate (AGGR) sunt deduse din coeficientul R² = .276, ceea ce ne arată că restul de 72% se datorează altor factori neluați în seamă în modelul testat.
Pentru explicarea agresivității, putem spune că nivelul de agreabilitate și cel de extraversiune sunt importante, cele două aspecte ale personalității putând explica doar un sfert din cazurile care implică agresivitate, restul fiind datorate unor factori care nu au fost studiați în această cercetare.
Dacă privim totuși în tabelul ”coeficients”, putem observa că cele trei variabile au coeficienți B intre 206 și 272, ceea ce ne sugerează că fiecare punct obținut la oricare dintre cele trei dimensiuni va modifica rezultatul la scala Agresivitate (AGGR) cu cca. 25%.
Prin rezultate (obținute prin corelare și regresie), putem trage concluzia că agreabilitatea scăzută explică agresivitatea ridicată, iar extraversia, și mai puțin deschiderea ridicată, poate explica agresivitatea ridicată.
Codul pentru dimensiunea AGGR:
1AGGR + = ¼ D+E + A –
1AGGR – = ¼ D – E – A +
Ipoteza 2. Între nivelul de psihoticism (PSYC), din modelul PSY-5, și nivelul deschidere (D), din Inventarul de personalitate DECAS, există o asociere pozitivă.
Tabel 4. Corelația PSYC/DECAS
Rezultatele arată că între dimensiunea psihoticism (PSYC), din modelul PSY-5, și nivelul deschidere (D) nu există o relație semnificativă statistic de aceea vom accepta ipoteza nulă Ho și vom respinge ipoteza de cercetare H2.
Totuși, din tabelul de mai sus, putem observa că dimensiunea psihoticism (PSYC) corelează negativ cu Agreabilitatea (A), r= -.493, și cu stabilitatea emoțională (S), r = -.490, la un prag de semnificație p<.01.
Eysenck (1993) a demarat mai multe moduri de a testa corelarea psihoticismului cu creativitatea, și găsește moduri diferite de a sprijini modelul psihoticism-creativitate. În primul rând, el a observat că persoanele legate genetic de psihoticism sunt neobișnuit de creative. El a citat studii genetice și mărturii din acest punct de vedere, precum și o ipoteză care susține "că există o aceeași bază genetică de potențial creativ și de deviație psihologică.". În sprijinul acestei afirmații, Eysenck citează un studiu realizat de Woody si Claridge (1977), care constatată că scorurile psihoticismului prezintă o corelație directă, foarte mare, cu rezultatele la testele de creativitate.
Persoanele cu agreabilitate scăzută sunt cinice și sunt, în general, indiferente de bunăstarea altora, prin urmare, este puțin probabil să se întrebe ce este bine pentru alte persoane. Uneori scepticismul lor despre motivele altora îi face să fie suspicioși, neprietenoși și necooperanți. Instabilitate emoțională, denumită de Goldberg (1993), sau afectivitate negativă, de Clark și Watson (2008), este în mod clar de o importanță considerabilă pentru domeniile de psihologie clinică și este prezentă în cele mai multe cazuri de tulburare de personalitate și psihopatologie în general (Lahey, 2009; Widiger, 2009).
O persoană care prezintă un nivel ridicat de trăsături specifice (expectanțe nerealiste, halucinații etc) psihoticismului, va prezenta un nivel scăzut de agreabilitate, nefiind preocupat de ceilalți, dar și un nivel scăzut de stabilitate emoțională (starea mentală putând creea instabilitate emoțională).
Deoarece ipoteza de cercetare a fost infirmată în ecuația de regresie vom introduce cele două variabile care au corelat cu psihoticismul (PSYC), respectiv Agreabilitatea (A) și stabilitatea emoțională (S) doar cu acestea existând relații semnificative statistic.
Tabel 5. Regresia PSYC/DECAS
Din tabelul de mai sus, reiese că cele două variabile predictor au un efect de modificare a rezultatelor de la medie, iar coeficientul F= 18,722 (df73), cu un prag de semnificație < 0,001, arată superioritatea ecuației de regresie bazată pe introducerea celor doi predictori, cele două VI influențează 34% rezultatele variantei criteriu VD (R² = .339), restul de 66% se datorează altor factori neluați în seamă în modelul testat.
Rezultatele, din tabelul "Coefficients", arată că pentru agreabilitate (A) s-a obținut B= -,296, iar pentru stabilitate emoțională (S) B= -,255 arată o relație semnificativ negativă între dimensiunea PSY-5 și cele două dimensiuni DECAS; nivelele ridicate de agreabilitate și stabilitate emoțională sunt incompatibile cu un nivel ridicat de psihoticism. Cele două dimensiuni pot influența rezultatele care se pot obține la scala PSYC cu o cotă cuprinsă între -0,25 și -0,30, pentru fiecare punct care se obține, în plus, pe scala Psihoticism (PSYC).
Codul pentru dimensiunea PSYC, este:
1PSYC + = 1/3A – ¼ S –
1PSYC – = 1/3A + ¼ S +
Ipoteza 3. Există o asociere negativă între nivelul de lipsa constrângerii (DISC), din modelul PSY-5, și nivelul conștinciozității (C), din Inventarul de personalitate DECAS.
Tabel 6. Corelația DISC/DECAS
Rezultatele arată că între dimensiunea Lipsă de constrângere (DISC), din modelul PSY-5, și dimensiunea Conștiinciozitate (C) există o relație semnificativă statistic negativă, de aceea se va respinge ipoteza nulă Ho și se sprijină ipoteza de cercetare H3.
Extraversiunea a fost legată de sensibilitatea mai mare a sistemului dopaminergic mezolimbic, la stimulii potențial recompensare (Depue & Collins, 1999). Acest lucru în parte explică nivelurile ridicate de afect pozitiv găsite la extravertiți, deoarece aceștia vor simți mai intens emoția unei potențiale recompense. O consecință a acestui aspect, este faptul că extraverții pot aluneca mai ușor spre situații neprevăzute, din moment ce recompensa este experimentată mai intens. Persoanele cu scoruri mari la DISC tind să-și asume riscuri, sunt impulsivi și mai puțin tradiționali, ei tind să fie cu ușurință plictisiți cu rutina, fapt care se potrivește cu conceptul lui Tellegen (1982) similar și cu felul de a fi al extravertiților. Cel cu un scor mare la DISC tinde să fie o persoană cu un nivel scăzut al constrângerii manifestând tendința de a încălca codurile morale, a fi impulsiv, a-și asuma riscuri, pe când o persoană cu nivel scăzut de conștiinciozitate, este dezorganizată, neconsistentă, neîngrijită, ineficientă, din această cauză, rezultate sunt influențate doar în proporție mai mică de acestă dimensiune. Conștiinciozitatea (C) este asociată de multe ori cu voința, fiind denumită și voința de a reuși (Digman, 1989; Smith, 1967; Wiggins, Blackburn, & Hackman, 1969, apud Clarke, 2008, p4).Din tabelul de mai sus, putem observa că dimensiunea lipsă contrângere corelează pozitiv cu extraversia (r = .311, p<.01), de asemenea dimensiunea lipsa constrângerii (DISC) relaționează invers cu conștiinciozitatea (C) având un r = -.394, p<.01, acestă dimensiune (DISC) mai relaționeză pozitiv mai slab (r=190) și la un prag de semnificație mai slab (p< .05) și cu Deschiderea (D), probabil datorită creativității, care este condiționată de o mai bună elasticitate a modelelor cognitive.
Utilizând regresia, putem observa că pentru dimensiunea Lipsă de constrângere (DISC), din modelul PSY-5, și modelul propus de predictori există relații semnificative statistic. Din tabelul de mai sus, deducem că am obținut coeficientul F=10,149 la un prag de semnificație <0,001, estimările obținute de ecuația de regresie implicată este superioară valorilor bazate pe estimările mediei, în 30% din cazuri varianta criteriu este influențată de predictorii propuși în modelul prezent (R²=,297), iar restul de 70% se datorează altor factori neluați în seamă prin modelul testat.
Tabel 7. Regresia DISC/DECAS
Dacă privim totuși în tabelul ”coefficients”, putem observa că cele trei variabile au coeficienți B intre -,468 și ,359 ceea ce ne sugerează că dimensiunea Conștiinciozitate (C) va influența invers scorul pentru dimensiunea DISC cu jumătate de punct, dimensiunea Deschidere (D) cu +0,35, iar dimensiunea extraversiune doar cu +0,27 puncte. Prin rezultate (obținute prin corelare și regresie), putem trage concluzia că o conștiincizitate (C) scăzută coroborată cu extraversiunea (E) și deschiderea ridicate ne poate prezice obținerea unor rezultate ridicate la scala Lipsă de constrângere (DISC), din modelul PSY-5. Un individ care va prezenta un control scăzut asupra acțiunilor sale, nu se va supune regulilor, nu poate avea un nivel ridicat de conștiinciozitate, dar poate fi extravert (expansiv).
Codul dimensiunii DISC este:
1DISC + = ½ C- 1/3 D+ ¼ E+
1DISC – = ½ C+ 1/3 D- ¼ E-
Ipoteza 4. Există o asociere negativă între nivelul de nevrotism (NEGE), din modelul PSY-5, și nivelul stabilității emoționale (S), din Inventarul de personalitate DECAS.
Analiza statistică a relevat și următoarea relație:
– dimensiunea nevrotism (NEGE) corelează negativ cu stabilitatea emoțională (S) (r = -.698, p<.01), existând o relație semnificativă statistic voi respinge ipoteza nulă Ho și voi cosidera sprijinită ipoteza de cercetare H4.
Rezultatele arată o relație puternică negativă între stabilitate emoțională, agreabilitate și nevrotism, nivelele ridicate din factorii Big five putând explica un nivel scăzut de nevrotism și invers. Mergând dincolo de simpla diferențiere tulburările de personalitate. Morey et al., 2001 a dovedit că modelul Big Five pare a fi util în compararea și măsurarea diferitelor tulburări de personalitate antisociale sau bordeline, Hicklin & Widiger, 2005, cea narcisistă, Miller & Campbell, 2008, Lowe et al., 2009; Samuel& Widiger, 2008, cea histrionică; Gore, Tomiatti, si Widiger, 2011, cea obsesiv-compulsiva. Millon, Millon, Davis, si Grossman, 2009 corelează negativ tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva cu nevrotismul. Watson și colab. (2013) sugerează o mare convergență a nevrotismului cu personalitatea normală și cea anormalăpe trei paliere. Un studiu realizat la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, a urmărit, timp de 6 ani, 500 de participanți vârstnici. Autorii studiului au constatat că la subiecții extravertiți și cu un grad scăzut de nevrotism, calmi și optimiști din fire, riscul apariției demenței era cu 50% mai scăzut
Deoarece dimensiunea nevrotism (NEGE) corelează negativ cu agreabilitatea (A) (r = -.519, p<.01), Se vor folosi cele două variabile, pentru modelul de regresie, pentru a studia influențele directe a scorurile celor două dimensiuni predictor pentru criteriul nevrotism (NEGE).
Tabel 9. Regresia NEGE/DECAS
Utilizând regresia, putem observa că pentru dimensiunea nevrotism, care aparține modelului PSY-5, există relații semnificative statistic pentru modelul propus, respectiv F = 44.014, p < .001, testul F este semnificativ statistic, ceea ce înseamnă că R² = 0,547, cei doi predictori explică nevrotismul (NEGE) în aproximativ 55% din cazuri, iar în aproximativ 45% din cazuri există alți factori care influențează rezultatele, factori neluați în considerare în modelul de mai sus.
În tabelul "Coefficients", putem vedea că pentru agreabilitate (A) s-a obținut B= -,425 iar pentru stabilitate emoțională (S) B = -,804, fapt care arată o relație semnificativ negativă între dimensiunea Emotivitate negativa / Nevrotism (NEGE), din cadrul PSY-5, și cele două dimensiuni DECAS; de aceea Stabilitatea emoțională (S) va influența negativ, fiecare punct în plus obținut, cu 0,80 puncte varianta criteriu NEGE, iar variabila Agreabilitate (A) doar cu 0,42 puncte. Este important de menționat faptul că, cuplul celor două variabile, influențează și psihoticismul (PSYC), ceea ce nu este de neglijat. Consultând tabelul corelațiilor, se observă că atât între cele două dimensiuni PSY-5 (NEGE și PSYC) există o corelație r=,548, sig; p<0,01 (unilaterală).
Pentru dimensiunile DECAS, respectv Agreabilitate (A) și Stabilitate emoțională (S) există de asemenea o puternică legătură corelațională r=,427, sig; p<0,01 (unilaterală), ceea ce ridică semne de întrebare asupra modelului de regresie, necesitând demersuri exploratorii suplimentare pentru găsirea unui procedeu pentru a înlătura această eroare.
Codul dimensiunii NEGE este:
1NEGE + = 1/5 S – ½ A –
1NEGE – = 1/5 S – ½ A –
Ipoteza 5. Între nivelul de introversiune (INTR), din modelul PSY-5, și nivelul de extraversiune (E), din Inventarul de personalitate DECAS, există o asociere negativă.
Rezultatele obținute arată că:
Tabel 10. Corelația INTR/DECAS
– dimensiunea introversiune (INTR) corelează negativ cu extraversia(E) (r = -.537, p<.01).Având aceste rezultate putem respinge cu ușurință ipoteza nulă Ho, acceptând enunțul din ipoteza de cercetare H5, aceasta fiind sprijinită de rezultatele din tabelul de mai sus. Rezultatele arată o relație negativă cu stabilitatea emoțională (r = -.335, p<.01).
Jung (1923) a fost unul dintre primii lideri în explorarea personalității și este creditat cu dezvoltarea constructelor extroversiune și introversiune. Principalul obiectiv al introvertitului este lumea lui internă a ideilor și conceptelor proprii.Myers & Myers, (1980) arată că acestei trasaturi de personalitate include mai multe alte elemente, cum ar fi percepția, stilul de învățare, judecata, si preferintele sociale (Meisgeier, Murphy & Meisgeier, 1989; Dunn & Dunn, 1978). Myers ne amintește că introvertiții se ascund de obicei în lumile lor interioare și rareori lasa pe altii să intre în ele de aceea ceilalți nu intuiesc nevoile lor. Henjum (1982) vede introvertiti ca aparținând două grupuri distincte:
Grupa A: auto-suficienți, încrezători, muncitori, cu obiective ferme, în căutarea auto-actualizării, rezervați, preferând activitățile care implică experiență interioară și introspecție;
Grupa B: rușinoși, timizi, retrași cu stimă de sine scăzută, lipsiți de abilități de comunicare, demonstrând frică de oameni, evită să facă lucruri în fața altora, care preferă să fie lăsați în pace.
Sandvik, Pavot, și Fujita (1992) au arătat că, deși extraverții aleg locuri de muncă sociale relativ mai frecvent (51%) decât de locuri de muncă non-sociale față de introvertiți (38%), acești sunt mai fericiți decât introvertiții indiferent dacă ocupațiile lor au un caracter social sau nu. Srivastava, Angelo, și Vallereux (2008), au constatat că atât extravertiții cât și introvertiții se bucură de participarea la interacțiunile sociale, dar extravertiții sunt mai fericiți. Extravertiții interacționeză cu mai multe persoane, dar acei oameni nu sunt neapărat prietenii lor apropiați, în timp ce introvertiții, atunci când participă la interacțiunile sociale, sunt mai selectivi și au doar cativa prieteni apropiati cu care au relații speciale.
Utilizând regresia, putem observa că pentru dimensiunea introversiune, care aparține modelului PSY-5, există relații semnificative statistic.
Tabel 11. Regresia INTR/DECAS
Obținând un F=18.604, p < .001, pentru cei doi predictori, Extraversiune (E) și Stabilitate emoțională (S), testul F este semnificativ statistic, ceea ce înseamnă că R² = 0.336, ne sugerează că 34% din cazurile, de rezultate ridicate, pentru scala INTR se datorează celor doi predictori.
Rezultatele din tabelul "Coefficients", arată că pentru Extraversiune (E) s-a obținut B= -,628, iar pentru stabilitate emoțională (S) B= -,229, fapt care arată o relație semnificativ negativă între dimensiunea PSY-5 și cele două dimensiuni DECAS, nivelele ridicate de agreabilitate și stabilitate emoțională fiind incompatibile cu un nivel ridicat de introversiune. Cele două dimensiuni pot influența rezultatele, care se pot obține la scala PSYC, cu o cotă cuprinsă între -0,63 și -0,23 pentru fiecare punct, care se obține în plus, pe scala de introversiune (INTR), din modelul PSY-5.
Codul DECAS propus pentru dimensiunea INTR este:
1INTR + = 2/3E – ¼ S –
1INTR – = 2/3E + ¼ S +
IV. Concluzii
Deoarece ambele constructele-Psy 5 și DECAS sunt considerate ca trăsături de personalitate, o valoare justă de stabilitate în timp este de cred că acest studiu este foarte util având în vedere că scalele Psy-5 identifică și pot prezice tulburări de personalitate mai exact putem observa că afectivitatea pozitivă are o relație negativă cu tulburarea schizoidă schizoidă și evitantă. Agresivitatea și a fost corelat pozitiv cu tulburarea paranoică, antisocială, sadică și autodistructivă.
Constrângerea scăzută a fost asociată cu comportamentul antisocial și Tulburarea Borderline. Simptoamele sadice au fost corelată pozitiv Psychoticism, acest construct este asociat și cu tulburarile de personalitate borderline și autodistructive. În cele din urmă, afectivitate negativă ridicată a fost asociată cu multe afectiuni: Tulburarea paranoidă, schizotipala, obsesiv-compulsivă,
histrionică, dependentă, narcisistă, borderline, pasiv agresivă și autodistructivă.
Cercetarea de față demonstrează că dimensiunile Big Five sunt relevante pentru diagnosticul de psihopatologie personalitatii, ele sunt utile în furnizarea unui profil de personalitate mai complet, inclusiv punctele forte și punctele slabe care pot fi de ajutor în stabilirea sau selectarea tratamentului și anticiparea rezultatului la tratament (Costa & McCrae, 1992a; Miller, 1991).
Cercetarea de față a oferit o comparație între două medele cu cinci dimensiuni pentru a stabili dacă atunci când sunt folosite împreună aduc o valoare incrementală. De asemenea este de util a examina cu ambele instrumente pentru a stabili predictorii de tulburari de pe Axa I (cf. Trull & Sher, 1994). Trăsături de personalitate sunt consistente omniprezente în afecțiunile cognitive(Trull, Useda, Costa, și McCrae) și că ceste stiluri de comportament sunt susceptibile de a fi relevante la o gamă largă de fenomene clinice.
Atât MMPI-2, cu scala PSY-5 aferentă, cât și DECAS, model al Big-Five, sunt inventare de personalitate cunoscute în țara noastră. Studiul a încercat să surprindă în ce măsură relaționează cele două modele de personalitate, știindu-se, de altfel, importanța cunoașterii trăsăturilor de personalitate în mediul organizațional și nu numai.
Ipotezele au cercetat relațiile dintre fiecare dimensiune a modelului PSY-5 și fiecare dintre dimensiunile Big five.
Acest studiu și-a îndeplinit doar parțial obiectivele, datorită intercorelațiilor dintre scalele interne a fiecăruia dintre cele două instrumente, respectiv între dimensiunile PSY-5 NEGE și PSYC, între care există o corelație r=,548, sig; p<0,01 (unilaterală). Pentru dimensiunile DECAS, Agreabilitate (A) și Stabilitate emoțională (S) există de asemenea o puternică legătură corelațională r=,427, sig; p<0,01 (unilaterală). Acest lucru limitează rezultatele acestui studiu dar este un demers util pentru demararea unor alte designuri de cercetare care pot să stabilească o relație clară între cele două instrumente care să ofere capacitate incrementală de predicție pentru Inventarul de personalitate DECAS care este utilizat foarte mult în selecția și testarea angajaților, inclusiv a posturilor de decizie sau de o importnță mare( iguranța transporturilor, port armă, personal de pază și escortă, profesori, asistenți maternali, etc) iar o mai bună capacitate de predicție a unor comportamente indezirabile ar contribui semnificativ pentru siguranța și optimizarea mediului organizațional și nu numai. Pentru fiecare dintre dimensiunile PSY-5, s-au obținut coduri specifice utilizând dimensiunile Big five, fiecare dintre respectivele dimensiuni putând fi explicate prin celelalte. Prin prisma rezultatelor obținute și a cercetărilor anterioare, modelul Big five poate explica modelul clini PSY-5.
Tabel 12. Corelația PSY-5/DECAS
După cum se vede în tabelul de mai sus, scalele ambelor insrtrumente intercorelează chiar și în eșantioanele normative, ceea ce face destul de greu să identificăm o relație clară între dimensiunile celor două instrumente. Consider că obiectivul pragmatic al studiului nu a fost îndeplinit, obiectivul meu personal fiind stabilirea unei relații clare între cele două instrumente și, în concluzie, utilizarea Inventarului de Personalitate DECAS pentru identificarea clară a unor simptomuri clinice în testarea angajațiilor, acest lucru fiind de dorit, deoarece Inventarul de Personalitate DECAS este mai ușor și mai ieftin de aplicat decât MMPI-2, un instrument mult prea complex și destul de scump, de altfel.
Conform studiilor anterioare, există dimensiuni care prezintă trăsături similare, cu excepția Deschiderii (D), care pare o dimensiune exclusiv a normalității; Golberg(1990), Peabody și Goldberg (1989) au pornit de la ipoteza psiholexicală subliniând aspectele legate de cultură și preocupări intelectuale, Costa McCrae (1992) au stabilit ca efect central deschiderea spre experiențe, iar Saucier (1992) a adus date empirice care sprijină ambele ipoteze, care vizează atât preocupările intelectuale cât și creativitatea și non-conformismul, procupări situate pe ultima treaptă a trebuințelor umane (autoactualizare) a lui Maslow.
Extraversiunea prezintă similarități cu fațetele cu care relaționeză, și anume cu agresivitatea și cu lipsa de constrângere, și în mod evident, relaționeză negativ cu introversiunea. Faptul că relaționează pozitiv cu agresivitatea și cu lipsa de constrângere semnifică că pe măsură ce o variabilă crește, cresc și celelalte. Un anumit nivel de agresivitate, respectiv de lipsă de inhibiție experimentează și extraverții. Introversiunea este opusă în totalitate extraversiunii, concluzia fiind rezultatul puternic negativ dintre acestea.
Conștiinciozitatea se află în relație puternic negativă cu lipsa de constrângere. Conștiinciozitatea, prin ceea ce reprezintă ea (responsabilitate, organizare etc) (Barrick, 2001), este în totală opoziție cu impulsivitatea, cu asumarea de riscuri, specifice lipsei de constrângere. Cele două dimensiuni nu pot conviețui, relația putând fi chiar așteptată.
Agreabilitatea (care înseamnă grijă, preocupare pentru celălalt, toleranță) se relaționează cu agresivitatea, cu psihoticismul și nevroticismul. Agresivitatea presupune un comportament negativ față de celălalt, fapt care nu coincide cu nici una dintre fațetele agreabilității. Psihoticismul reprezintă trăsături care presupun dezorganizare, dezorientare, o astfel de persoană nu poate prezenta interese pentru o altă persoană. Nevroticismul nu prezintă o legătură pozitivă cu agreabilitatea, deoarece presupune o centrare pe sine, negativă.
Stabilitatea emoțională relaționează negativ cu psihoticismul, neuroticismul și introversiunea. Cu cât o persoană este mai stabilă pe sine, pe viața ei emoțională, pe reacțiile sale, în concluzie stabilă emoțional, nu putem presupune că va prezenta o asemănare cu o persoană dominată de emoționalitate negativă, de critică, nesiguranță, deziluzii.
Rezultatele privind legăturile dintre cele două modele și dimeniunile aferente acestora sunt sprijinite de studiile citate de Bolinskey (2004) și Barlett (2012).
Paulhus (2002), în unul din studiile sale, a realizat o corespondență între cele trei trăsături de personalitate (triada întunecată), conceptualizate prin modelul PSY-5, și modelul BIG 5, rezultatele arătând faptul că cei care dețin trăsăturile negative, vor avea un nivel scăzut de agreabilitate; psihopații vor prezenta un nivel scăzut de neuroticism, de conștiinciozitate, stimă de sine crescută, nivel ridicat de extraversie și deschidere spre experiență. Machiavelicii prezintă conștiinciozitate scăzută. Narcisicii posedă un nivel ridicat de deschidere spre experiență, stimă de sine și extraversie.
Pentru fiecare dintre dimensiunile PSY-5, s-au obținut coduri specifice utilizând dimensiunile Big five, fiecare dintre respectivele dimensiuni putând fi explicate prin celelalte. Prin prisma rezultatelor obținute și a cercetărilor anterioare, modelul Big five poate explica modelul clini PSY-5.
Limite și direcții viitoare
Există mai multe limite care ar trebui luate în considerare în acest studiu. Un factor limitativ a fost proiectarea secțiunii transversale. Inventarele de personalitate au fost singura sursă de informare cu privire la variabilele avute în vedere iar în ce privește compararea celor două modele de personalitate, este reprezentată de numărul de participanți, un număr mai mare și chestionarea lor într-un mediu controlat ar fi crescut validitatea cercetării, din acest studiu rezultatele obținute nu pot fi generalizate.
În studiile de pionierat de R.B. Cattell, H.J. Eysenck, J.P. Guilford, și A.L. Comrey, prezenta critica sugerează că, cu toate că BIG FIVE oferă un bun concept de măsurare a personalității umane, Saucier și Goldberg (2001) au raportat numeroase dificultăți pentru modelul propus cu cinci dimensiuni de personalitate, și într-adevăr, Saucier (2002) a concluzionat că, " nu este încă clar dacă acesta este modelul "optim". Paunonan și Jackson (2000) au furnizat dovezi clare că multe trăsături de personalitate se află dincolo de cele presupuse de Big five, iar Boyle și colab. (1995) au subliniat unele probleme metodologice discutabile.
O întrebare importantă este: sunt cei cinci factori modelul corect? Încercările de a reproduce Big five și în alte țări a reușit în unele, dar în altele nu. De exemplu, maghiarii nu par să conțină în dicționar cuvinte echivalente cu factorul Agreabilitate (Szirmak, și De Raad, 1994). Se poate afirma că problema limbajului nu oferă suficientă variație condițiilor aferente, pentru analiză statistică corespunzătoare (CITE). Alți cercetători (De Fruyt, McCrae, Szirmák și Nagy, 2004) au găsit dovezi pentru Agreabilitate, dar nu și pentru alți factori.
În încercarea de a explica mai bine variația în trăsăturile de personalitate, unii au găsit șapte factori (Cloninger, Svrakic, si Przybeck, 1993), alții optsprezece (Livesley & Jackson, 1986), iar unii doar trei (CITE). Studii recente arată că modelele cu șapte sau optsprezece-factori au punctele lor forte și punctele slabe relative în explicarea variației simptomelor din DSM-5 pentru probele non-clinice (Bagby, Marshall, Georgiades, 2005) și la pacienții psihiatrici (De Fruyt, De Clercq , van de Wiele, Van Heeringen, 2006) și nu par a fi preferate, în mod clar, modelului Big five.
Unii psihologi au exprimat că modelul Big Five neglijează alte domenii ale personalității, cum ar fi: Religiozitatea, Machiavelismul, Onestitatea, Cumpătarea, Conservatorismul, Masculinitate / Feminitate, Snobismul, Simțul umorului, Autocunoașterea și Motivația. Au fost găsite corelații între unele dintre aceste variabile și Big five, cum ar fi relația inversă între conservatorism politic și deschidere (a se vedea McCrae, 1996); variația în aceste trăsături nu poate fi explicată în întregime de cei cinci factori. McAdams (1995) a numit Big five-ul o "psihologie a străinului", pentru că se referă la trăsături care sunt relativ ușor de observat de un necunoscut, alte aspecte ale personalității, care sunt mai private sau mai dependente de context, fiind excluse din Big five.
De asemenea, ”Optimismul Nerealist” este o trăsătură umană omniprezentă care influențează domenii variând de la relații personale la politică și finanțe. Modul în care oamenii reușesc să mențină optimismul nerealist este încă aproape necunoscut. Tali Sharot et al, (2001), într-un studiu din 2011, au examinat un grup de subiecți expunându-i la noi informații capabile a le modifica unele credințe și au constata o mare discrepanță intre efectul informațiilor pozitive și negative. Participanții și-au actualizat convingerile mult mai repede în momentul când acestea au intrat în conflict cu informații pozitive, decât când au avut de a face cu cele negative, indiferent că aceștia aveau ca trăsătură de personalitate optimismul sau pesimismul. S-a constatat că regiuni distincte ale cortexului prefrontal sunt activate atunci când se produc erorile de estimare sau când subiecții trebuie să-și actualizare pozitiv convingerile. Cu toate acestea, persoanele extrem de optimiste, expuse la informații negative, au avut o activitate mai ridicată a girusului prefrontal inferior și au avut un număr redus de erori de estimare. Aceste rezultate indică faptul că optimismul este legat de un eșec de actualizare selectivă și de o codificare neuronală de informații nedorite cu privire la viitor, iar în aceste chestionare, mulți itemi se referă la proiecția viitoare asupra comportamentului propriu.
Thomas Holtgraves (2004) consideră că dezirabilitatea socială se referă la tendința de a răspunde itemilor raportați la sine într-o manieră în care respondentul mai degrabă să arate bine decât să răspundă adevărat sau precis. Mai simplu spus, dezirabilitatea socială reprezintă tendința indivizilor de a se pune într-o lumină favorabilă (Furnham, 1986 apud Livneh, H., & Livneh, C. 1989). Aceste erori cognitive sunt generalizate asupra întregii populații și a asupra tuturor proceselor de actualizare cognitivă, fiind foarte probabil ca scalele de identificare a răspunsurilor dezirabile să nu reușească să identifice aceste biasuri, datorită faptului că, toate acestea, se bazează pe raportarea la medie, din acest motiv consider că se impune implementarea unor noi modalități de testare a personalității care să rezolve aceste probleme pentru a putea prezice cu o acuratețe mai mare comportamentul viitor al unei persoane. Ar exista alternative la acest sistem de autoraportare, de exemplu, tehnica măsurătorilor implicite (IAT). Această tehnică a fost concepută pentru a detecta puterea de asociere automată a unei persoane, între reprezentările mentale ale obiectelor sau conceptelor din memorie. IAT a fost introdus în literatura științifică, în 1998, de către Anthony Greenwald, Debbie McGhee, Joyce Sherry, și Jordan Schwartz. IAT a început să fie utilizat pe scară largă în cercetarea psihologiei sociale, clinice și cognitive. La noi, în țară, a demarat un asemena proiect un colectiv de profesori de la UVT (Sava F.A; Macsinga I.;Vîrgă D.; Maricuțoiu L.; Rusu S.) coordonați de Florin Alin Sava care folosește trei tehnici diferite: două se bazează pe paradigma măsurării timpului de reacție la anumiți stimuli (IMP si IAT), iar una se bazează pe rezolvarea unor raționamente condiționale de tip inductiv (RC). Dintre cele trei tehnici, IMP (identification misattribution procedure) constituie o premieră la nivel internațional, în timp ce eficiența celorlalte două tehnici, în contextul evaluării personalității, este insuficient validată, aflându-se în faza de pionierat. Deși încă mai există unele controverse cu privire la IAT, privind validitatea și fidelitatea, această tehnică prezintă unele avantaje, precum ar fi: diminuarea erorilor in autoevaluare datorate dezirabilității sociale și posibilitatea de a investiga aspecte ale personalitatii ce scapă controlulul conștient și voluntar.
IAT este gândit pentru a măsura atitudinile implicite: neidentificate sau incorect identificate, în funcție de experiența anterioară, care mediază sentimentele favorabile sau nefavorabile, cognițiile implicite sau atitudiniile iraționale față de acțiuni sau obiecte sociale. Potrivit studiilor, efectul de similitudine are un rol cardinal în afilierile umane. Pe la mijlocul anilor 60, N.Miller, D.T. Campbell, H.Twedt și E.J. O’Connell, aplicând mai multor grupuri de prieteni câteva teste de personalitate, observă că, în toate cazurile, la baza sentimentelor de simpatie, stimă și respect a stat unul și același factor – coincidența felului propriu de a fi al participanților, la experiment. Faptul că ne alegem prietenii în funcție de similaritatea trăsăturilor de personalitate nu este întâmplător. Venind cu o explicație în acest sens, unii specialiști (cum ar fi, spre exemplu, E.H. Walster și E.Berscheid postulează ideea că „oamenii tind să și-i apropie pe cei cu caracteristici similare, din cauza unor pulsiuni narcisiste, care-i fac să iubească în altul ceea ce văd în ei înșiși”.
Potrivit lui Anthony Greenwald, IAT oferă o "fereastră" într-un nivel de funcționare mentală care operează inconștient, automat, implicit, impulsiv, intuitiv, etc. Aceste asociații funcționează fără gândire activă, în mod automat și involuntar, ori și efectul de similitudine operează tot la acest nivel, fiind interesant a asocia imagini cu indivizii care prezintă un comportament specific fiecărei trăsături de personalitate, după un model Big five operaționalizat prin diferite ancore comportamentale, ușor identificabile de oricine, fără a mai fi nevoie de o prelucrare semantică, având avantajul că acestea nu mai sunt condiționate de nivelul cultural sau limbaj verbal. În prezent, consider că chestionarele de personalitate autoraportate se confruntă cu mai multe probleme de validitate obiectivă.
Pe scurt, putem constata mai multe probleme, de exemplu BIG FIVE nu asigură o acoperire adecvată a personalității normale în domeniul trăsăturilor (nemaivorbind de cele din domeniul anormalului); nu este legat de baza mecanismelor fiziologice sau la procesele cerebrale neurochimice; postulează trăsături generale eterogene care sunt prea puține la număr, pentru a permite înalta precizie de previziuni; oferă o situație statică în comportamentul uman. De asemenea, așa-numitele instrumente de personalitate Big five nu detectează diferențe semnificative de sex în structura personalității (Poropat, 2002).
Evident, paleta de cinci dimensiuni nu acoperă întregul aspect privind personalitate acestea fiind prea eterogene, le lipsește specificitatea pentru a face previziuni exacte în multe situații din viața reală. Johnson si Kreuger (2004) a examinat modele multivariate de influențe genetice și de mediu asupra peronalității și s-a constatat că, în fiecare domeniu, se nășteau întrebări fundamentale despre gradul de adecvare conceptuală și empirică a BIG FIVE. Acest aspect a fost afirmat și de către Costa și McCrae (de exemplu, 1997, 2006), studiile de dezvoltare a personalității au arătat puține schimbări de maturizare pentru dimensiunile BIG FIVE la vârsta adultă cu toate că structura de personalitate este în mod constant în curs de schimbare și dezvoltare, precum și ca răspuns la experiențiele de învățare (Cattell și colab.,2002; Roberts și colab, 2006.; Srivastava et al., 2003); de aceea, este important să se recunoască că adoptarea unor modele mai dinamice, care să ia în considerare personalitatea din prisma procesului de învățare (Cattell, 1983;. Cattell et al, 2002), se impun, în mod necesar, modele simple de dimensiuni statice ca trăsătură, cele propuse în BIG FIVE fiind depășite.
În loc de a prezenta un cadru conceptual de personalitate, ca un set de tendințe statice dimensionale, care nu sunt influențate de experiența de învățare socială, cercetătorii ar trebui să facă demersuri pentru conturarea aspectelor de dezvoltare și dinamice ale trăsăturilor de personalitate în cadrul unei structuri psihologice mai mari. BIG FIVE tinde doar să ofere un cont descriptiv de presupuse regularități sau iregularități (PSY-5) în comportamentul uman. Într-adevăr, după cum Rothbart et al. (2000) au subliniat, "modele pur descriptive ale personalității nu se pretează ușor de a face predicții despre interacțiuni … ele tind să consolideze un model simplu, bazat pe câteva trăsături ale personalității". În concluzie, se pare că în prezent foarte popularul model BIG FIVE trebuie înlocuit cu un model mai extins al personalității, model mai cuprinzător, care să cuprindă și structuri de personalitate dinamică sau acele structuri care sunt la granița patologicului.
Bibliografie
Anderson, J.L., Sellbom, M. (2013). On the Convergence between PSY-5 domains and PID-5 domains and facets: implications for assessment of DSM-5 personality traits, Assessment, 20(3), 286-94.
Armor, D.A. și Taylor, S.E. (2002). When predictions fail: the dilemma of unrealistic optimism in Heuristics and Biases: The Psychology of Intuitive Judgment (eds. Gilovich, T., Griffin, D.W. & Kahneman, D.) Cambridge University Press, New York, p. 334–438
Arnau, R.C., Handel, R.W. , Archer, R.P. (2005). Principal Components Analyses of the MMPI-2 PSY-5 Scales, Identification of Facet Subscales, Assesment, Vol.12, No.2, p.186-198
Babiak, P., Neumann, C.S. (2010). Corporate Psychopaty: Talking the Walk, Behavioral Sciences and the Law, No.28, p.174-193
Barlett, C.P., Anderson, C.A. (2012). Direct and indirect relations between the Big-5 personality traits and aggressive and violent behavior, Personality and Individual Differences, 52, 870-875.
Barrick, M. R., Mount, M. K. (1991). The Big five Personality Dimensions and Job Performance: a Meta-Analysis, Personnel Psychology, 44.
Barrick, M. R., Mount, M. K., Judge, T. A. (2001). Personality and Performance at the Beginning of the New Millennium: What Do We Know and Where Do We Go Next?, International Journal of Selection And Assessment, Vol. 9, No. 1/2 March/June
Berry, M., Ones, D.S., Sackett, P.R. (2007). Interpersonal Deviance, Organizational Deviance, and Their Common Correlates: A Review and Meta-Analysis, Journal of Applied Psychology, Vol.92, No.2, p.410-424
Blair, C.A., HoBig fivean, B.J., Helland, K.R. (2008). Narcissism in Organizations: A Multisource Appraisal Reflects Different Perspectives, Human Performance, No. 21, p.254-276.
Bolino, M., Turnley, W.H. (2005). The Personal Costs of Citizenship Behavior: The Relationship Between Individual Initiative and Role Overload, Job Stress and Work-Family Conflict, Journal of Applied Psychology, Vol. 90, No. 4, Pag. 740-748.
Bolinskey, K.P., Arnau, R.C., Archer, R.P. (2004). A replication of the MMPI-A PSY-5 Scales and Development of Facet Subscales, Assessment, Vol.11, No.1, p. 40-48.
Borman, W.C. (2003). Handbook of Psychology, Industrial and Organizational Psychology, Vol. 12, Wiley & Sons, New Jersey.
Boyle, G.J. (2008). Critique of the Five Factor Model of Personality, Humanities and Social Sciences Papers, Vol.1, No.1
Butcher, J.N., Graham, J.R. (2012). Inventarul multifazic de personalitate Minnesota, manualul testului, Editura A2A, București.
Cattell, R. B. (1983). Structured personality-learning theory: A wholistic multivariate research approach. New York: Praeger.
Chamberlain, J.M. (2009). Disentangling Aggressiveness and Assertiveness within the MMPI-2 PSY-5 Aggressiveness Scale, Ken State University
Chiaburu, D. S., Oh, I.-S. (2011). The Five-Factor Model of Personality Traits and Organizational Citinzenship Behaviors: A Meta-Analysis, Journal of Applied Psychology, Vol. 96, No. 6, p. 1140-1166.
Clarke, S., Robertson, I. (2008). An examination of the Role of Personality in Work Accidents using Meta-Analysis, Applied Psychology: An International Review, 57 (1), p.94-108.
Constantin, T. (2012). Pregătirea și realizarea evaluării psihologice individuale, Editura Polirom, Iași.
Costa, P. T., McCrae, R. R. (1995). Psychological Bulletin, Vol 117(2), Mar 1995. p. 216-220.
Costa, P. T., Jr., & McCrae, R. R. (1997). Longitudinal stability of adult personality. In R. Hogan, J. A. Johnson, & S. R. Briggs (Eds.), Handbook of personality psychology (pp. 269-290). Orlando, FL: Academic.
Gourley, M. (2007). Minnesota Multiphasic Personality Inventory – 2 Correlates and Predictors of Machiavellianism, Ball State University
Graham, J.R., Naglieri, J.A. (2003). Handbook of Psychology, Assessment Psychology, Vol. 10, Wiley & Sons, New Jersey.
Harkness, A.R., McNulty, J.L., Ben-Porath, Y.S. (1995). The Personality Psychopathology Five (PSY-5): Constructs and MMPI-2 Scales, Psychological Assesment, Vol.7, No.1, p.104-114.
Hendin, H.M., Cheek, J.M. (1997). Assessing Hypersensitive Narcissism: A Reexamination of Murray's Narcissism Scale, Journal of Research In Personality, No. 31, p.588-599.
Johnson, W., & Krueger, R. F. (2004). Genetic and environmental structure of adjectives describing the domains of the Big five Model of personality: A nationwide US twin study. Journal of Research in Personality, 38, 448-472
Judge, T.A., Piccolo, R.F., Kosalka, T. (2009). The Bright and Dark Sides of Leader Traits: A review and theoretical extension of the leader trait paradigm, The Leadership Quarterly, No. 20, p.855-875.
Livneh, H., & Livneh, C. (1989).The five-factor model of personality: Is evidence of its cross-measure validity premature? Personality and Individual Differences, 10, 75-80.
Lough, J., von Treuer, K. (2013). A critical review of psychological instruments used in police officer selection, Policing, Vol.36, No.4, p.737-751.
Miller N., Campbell D.T., Twedt H., O’Connell E.J. (1966). Similarity, contrast and complementarity in friendship choice, Journal of Personality and Social Psychology, No. 35, p.42-75.
Millon, T. (2003). Handbook of Psychology, Personality and Social Psychology, Vol. 5, Wiley & Sons, New Jersey.
Paulhus, D.L., Williams, K.M. (2002). The Dark Triad of Personality: Narcissism, Machiavellianism and Psychopaty, Journal of Research in Personality, No.36, p. 556-563
Pearce, R. (2009). Personality assessment in Organisational settings, Griffith University Undergraduate [anonimizat], Vol.1.
Pearce, J.M. & Hall, G. A model for pavlovian learning: variations in the effectiveness of conditioned but not of unconditioned stimuli. Psychol. Rev. 87, 532–552 (1980).
Poropat, A. (2002). The relationship between atrributional style, gender and the
Five – Factor Model of personality. Personality and Individual Differences, No. 33, p. 1185-1201.
O’Boyle, E. H., Forsyth, D. R. (2012). A Meta-Analysis of the Dark Triad and Work Behavior: A Social Exchange Perspective, Journal of Applied Psychology, Vol. 97, No. 3, 557–579.
Rothbart, M. K., Ahadi, S. A., & Evans, D. E. (2000). Temperament and personality: Origins and outcomes. Journal of Personality and Social Psychology, No.78, p. 122-135.
Sharot, T., Riccardi, A.M., Raio, C.M. & Phelps, E.A. (2007). Neural mechanisms mediating optimism bias. Nature 450, p. 102–105
Sava, F.A., Maricutoiu, L.P., Rusu, S., Macsinga, I., Virga, D. (2011). Implicit and Explicit Self-Esteem and Irrational Beliefs. Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, 11(1), p. 97-111
Sava, F.A.,Coord. (2011).Metode implicite de investigare a personalității, Polirom, Iași.
Sava, F.A. (2008). Manualul testului DECAS, Editura ArtPress.
Simmers, K.D., Bowers, T.G., Ruiz, J.M. (2003). Pre-employment Psychological Testing of Police Officers: the MMPI and the IPI as predictors of performance, International Journal of Police Science & Management, Vol. 5, No. 4, p. 277-294.
Stocké V., Hunkler C. (2007) Measures of Desirability Beliefs and Their Validity as Indicators for Socially Desirable Responding în Field Methods, Vol. 19, No. 3.
Sutton, R.S. & Barto, A.G. (1998). Reinforcement Learning: An Introduction (MIT Press, Cambridge, Massachusetts
Tali Sharot et al. (2011), "How unrealistic optimism is maintained in the face of reality," Nature Neuroscience, October 9
Tătaru, F., Tătaru, R. (2003). Sindromul soldatului devotat: "comportamentul civic organizațional", Revista de Psihologie organizațională, Vol. 3, nr. 1-2, p.55-67.
Widiger, T.A., Costa, P.T. (2012). Integrating Normal and Abnormal Personality Structure: The Five Factor Model, Journal of Personality.
Widiger, T. A., Costa, P. T., McCrae, R. R. (2002). A proposal for axis II: Diagnosing personality disorders using the Five factor model, în Costa, P. T. și Widiger, T. A. Personality disorders and the Five factor model of personality (2nd ed., p. 431–456). Washington, DC: American Psychological Association.
Walser E, Berscheid E.H. (1969). Interpersonal Attraction, Addison-Wesley, Lincoln, UK.
Wu, J., Lebreton, J.M. (2011). Reconsidering the Dispositional Basis of Counterproductive Work Behavior: The Role of Aberrant Personality, Personnel Psychology, No.64, p.593-626.
https://osha.europa.eu/fop/romania/ro/publications/costul_accidentelor_de_munca.shtml
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modele de Conceptualizare a Personalitatii (ID: 165716)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.