Modele de Comert Electronic Si Aplicatii la O Firma

INTRODUCERE

Odată cu începuturile Internetului un nou tip de afacere s-a profilat din ce în ce mai pronunțat pe plan internațional: comerțul online. Au apărut nenumărate site-uri și firme care se ocupă cu vânzările en-gros de produse prin Internet, cu organizarea de licitații online, cu furnizarea accesului contra-cost la pagini cu informații, într-un cuvânt abordează o formă sau alta de comerț electronic, un domeniu aflat în plină expansiune. Avantajul comerțului online este evident: piața pe Internet crește exponențial de la un an la altul. Un site bine lucrat, cunoscut și care oferă produse de calitate la prețuri bune va avea mai mulți vizitatori, mai motivați și mai înzestrași financiar decât „Consignația” din colțul străzii.

„Comerț electronic sau comerț on-line înseamnă, în accepțiune „tradițională", utilizarea în rețele cu valoare adăugată a unor aplicații de tipul transferului electronic de documente (EDI), a comunicaților fax, codurilor de bare, transferului de fișiere și a poștei electronice. Extraordinara dezvoltare a inter-conectivității calculatoarelor în Internet, în toate segmentele societății, a condus la o tendință tot mai evidentă a companiilor de a folosi aceste rețele în aria unui nou tip de comerț, comerțul electronic în Internet, care să apeleze – pe lângă vechile servicii amintite – și altele noi.

Este vorba, de exemplu, de posibilitatea de a se efectua cumpărături prin rețea, consultând cataloage electronice „on” pe Web sau cataloage „off” pe CD-ROM și plătind prin intermediul cărților de credit sau a unor portmonee electronice.

Pentru alții, comerțul Internet reprezintă relațiile de afaceri care se derulează prin rețea între furnizori și clienți, ca o alternativă la variantele de comunicații „tradiționale” prin fax, linii de comunicații dedicate sau rețele cu valoare adăugată.

În fine, o altă formă a comerțului Internet implică transferul de documente – de la contracte sau comenzi pro-forme, până la imagini sau înregistrări vocale.”

Deschiderea unui magazin electronic poate ajuta în dezvoltarea afacerii unei firme sau poate deveni o adevărată „durere de cap”.

Succesul sau insuccesul depind de stabilirea clară a obiectivelor urmărite la deschiderea magazinului și de planificarea atentă a modului în care activitatea de comerț electronic va fi integrată în strategia curentă a firmei și în operațiunile zilnice.

Deschiderea unui magazin electronic presupune mult mai mult decât găsirea unui program potrivit. Înainte de a opta pentru o soluție tehnică sau alta trebuie făcut un plan cu ce se vinde și cui, cum se va organiza activitatea etc.

O piață electronică globala a devenit locul unei piețe libere și a unor comercianți liberi. Aceasta înseamnă acces la piețe mai mari, mobilitate (minimizarea taxelor) și flexibilitatea către angajați și produse manufacturiere pretutindeni prin utilizarea forței de muncă din telecomunicații la nivel mondial. Potențialul economiei globale este cu certitudine aici dar frontierele artificiale sunt create printr-un limbaj preferat local, reguli locale, acces limitat.

În timp ce frontierele geografice ale piețelor pot cădea, pot apărea interese globale bazate pe comunități. Aceste interese cibernetice sunt așa de reale ca și granițele politice. Firmele online pot obține accesul la aceste interese cibernetice și la anumite segmente specifice de grupuri de consumatori din lumea întreagă.

Piețele electronice globale au existat de mai bine de 20 de ani, în special ca suport financiar și alte tranzacții standard. Cele mai cunoscute sunt EFT si EDI. Totuși, aceste piețe au fost suportate de către liniile de telecomunicații private și deci au fost limitate la corporațiile mari și medii precum și la natura tranzacțiilor. Apariția Internet-ului și a extranet-ului a dus la crearea unei infrastructuri flexibile și deloc costisitoare care poate facilita comerțul global. Avantajul major al comerțului electronic constă în abilitatea de a efectua afaceri în orice moment și de pretutindeni și într-un mod rapid, cu costuri rezonabile.

Multe organizații internaționale sunt angajate în discuții legate de dezvoltarea cadrului legal global care sa faciliteze comerțul electronic. Printre aceste organizații par a fi în consens cele la care acțiunile necoordonate sunt evitate și cele la care politica internațională de colaborare este încurajată.

Provocarea unui acord politic internațional este în mod esențial legată de securitatea cadrului legal care va facilita comerțul electronic de-a lungul lumii fără încălcarea libertății guvernelor de a-și atinge propriile lor obiective. La unele din aspectele legale implicate sunt:probleme ale jurisdicțiilor, regulamente și acorduri legate de export și import, proprietate intelectuală, criptografia și securitatea, contractele, documentele notariale, proceduri de autentificare, protecție privată și protecția consumatorului.

Problemele legate de accesarea pieței, dacă nu sunt rezolvate ar putea împiedeca creșterea comerțului electronic global. Construirea infrastructurii de telecomunicații este necesară pentru utilizatori și pentru toate tipurile de informații. Companiile dau startul comerțului electronic în nevoia de evaluare a analizei informațiilor cerute, creare de acces și limitare de tehnologie a utilizatorului. Monitorizarea și completarea cu standarde tehnice dezvoltate va minimiza dacă nu, chiar va elimina posibilitatea incompatibilităților tehnologiilor intre companie și utilizator. Cheia oricărei companii care se gândește să se implice în comerțul electronic global este de a se menține în pas cu schimbările standardelor și legilor legate de Internet.

Probleme financiare legate de comerțul electronic global includ clienți, taxe și sisteme de plată electronică. Sunt dificil de administrat tarifele pentru produsele comandate prin Internet și livrate prin căi tradiționale sau pe calea aerului. Multe țări pot să adauge tarife la produse crescând prețul la consumator. Toate produsele livrate prin cai tradiționale vor avea nevoie să treacă granițe pentru a ajunge la clienți, ceea ce va duce la prelungirea timpului de recepție a mărfii. Timpul de livrare este un factor cheie în decizia consumatorului pentru a comanda produsele de pe Internet. Cel mai mare timp salvat este atins la produsele digitale. Deocamdată departe, asemenea aprovizionări nu au un subiect de vânzări taxe și tarife. Aceasta ar putea avea un larg impact în succesul global al comerțului electronic.

O altă problemă financiară este considerată schimbarea banilor. Toate instrumentele de plată ale sistemului electronic trebuie să fie capabile pentru o schimbare imediată și curentă. Aceasta nu e tot; există mai multe probleme financiare considerând interacțiunea în timp real cu alte țări în particular când cărțile de credit nu sunt folosite. De o mare importanță este integrarea tranzacțiilor din comerțul electronic cu contabilitatea/finanțele interne ale sistemului de informații ale vânzării.

Capitolul 1

INTERNETUL ȘI COMERȚUL ELECTRONIC

1.1. Internetul: trecut, prezent și viitor

John Gutenberg și Alexander Graham Bell sunt recunoscuți ca fiind cercetătorii care au avut o contribuție esențială la dezvoltarea comunicării dar, în ceea ce privește Internetul, crearea sa nu poate fi atribuită cuiva anume, deși poate reprezenta un pas mult mai important în comunicarea umană.

Internetul nu ar exista fără o combinație între telecomunicații, calculatoare (hardware) și programe (software). Existența sa depinde de abilitatea de interconectarea tuturor acestor elemente în mod independent. Astăzi, Internetul reprezintă un conglomerat la scară internațională de calculatoare și rețele de calculatoare, rețele de telecomunicații, software, servicii și oameni care participă la utilizarea sa. El nu este o entitate tangibilă ci mai degrabă o rețea uriașă care interconectează nenumărate alte rețele.

Internetul nu este administrat. El există și funcționează deoarece milioane de utilizatori de computere au decis să utilizeze protocoale comune de transfer de date astfel încât să poată să facă schimb de informații și date cu alte calculatoare.

Anul de naștere al Internetului poate fi considerat 1969, în noiembrie, când Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a ordonat dezvoltarea unei rețele de comunicații atât de dispersată și descentralizată încât nici măcar un atac nuclear nu ar fi putut duce la anihilarea sa completă.

Rețeaua a luat naștere când Bolt Beranek & Newman a instalat primul nod de comunicații la University of California din Los Angeles care a fost conectată cu Institutul de Cercetări Stanford. Această conectare a fost făcută pentru Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată (ARPA) din cadrul Departamentului de Stat al Apărării și astfel proiectul a luat denumirea de ARPANET.

În anul 1986, Fundația Națională pentru știință (NSF) a creat o rețea numită NSFNET ce unea cercetători din toată țara la supercalculatoarele a cinci universități. În scurt timp a devenit evident că această rețea nu putea uni fiecare universitate din Statele Unite ale Americii la un supercalculator din cauza costurilor implicate la liniile de comunicație și de aceea au fost create rețele regionale la care calculatoarele fiecărei școli dintr-o anumită zonă au fost conectate cu calculatoarele altor rețele, care la rândul lor erau conectate într-un punct la supercalculatoarele menționate. Acest aranjament a permis fiecărui calculator din orice universitate să comunice cu oricare altul prin intermediul calculatoarelor vecine. Ulterior, această rețea globală a ajuns în anul 1991 să integreze aproximativ 3500 de rețele.

Două sunt evenimentele care au dus la explozia Internetului ca un nou mediu de comunicare: invenția World-Wide-Web-ului în anul 1991 de către cercetătorul britanic Tim Bernes-Lee ca mod ce a permis transmisia nu numai a mesajelor ci și a imaginilor și dezvoltarea de către Universitatea din Ilinois a unui program pentru navigarea pe rețea, “Mozaic”.

Din punct de vedere al dezvoltării Internet-ului, Europa este cu 6 luni până la 2 ani în urma Statelor Unite, dar rata de creștere a utilizării în Europa este mai mare decât cea din America.

Gradul de utilizare al Internet-ului diferă mai mult după naționalitate decât după nivelul veniturilor sau vârstă. Astfel, în 1999, 4 din fiecare 10 gospodării suedeze avea acces la Internet și, indiferent de vârstă, utilizatorii raportau că se simt confortabil pe Internet. În Franța, numai una din 20 de gospodării avea acces la Internet, în timp ce în Grecia raportul era de 1 la 100.

1.2. Internetul și comerțul electronic

Comerțul electronic nu este un vis. Previziunile cele mai optimiste au fost înșelate de realitate. Internet-ul a explodat în 1994, făcând uitate toate încercările anterioare: CompuServe oferea cumpărături on-line încă din anul 1975 în timp ce AOL (America Online) reprezentase pionieratul în domeniul comunităților virtuale electronice.

O posibilă definiție a comerțului electronic ar fi aceea conform căreia acesta reprezintă orice tranzacție comercială în care părțile contractate interacționează electronic mai degrabă decât prin contact direct sau prin schimburi fizice.

Totuși, o asemenea definiție, deși corectă, capturează cu greu spiritul comerțului electronic, care în practică este mai degrabă văzut ca unul din acele rare cazuri în care nevoile în permanentă schimbare și nevoile tehnologiei își dau mâna pentru a revoluționa modul în care afacerile sunt conduse.

Afacerile moderne sunt caracterizate de creșterea necontenită a capabilităților de aprovizionare, a competiției și a cerințelor consumatorilor. Ca urmare, în întreaga lume, afacerile își schimbă atât organizarea cât și modul de operare.

Astfel, ierarhizarea structurilor începe să dispară, iar barierele între diversele divizii ale companiilor încep să dispară. De asemenea, dispar barierele între companie și consumatori sau furnizori. Procesele din cadrul companiilor sunt redefinite încât să traverseze aceste bariere. Vedem astăzi multe procese care sunt operate în comun de companie și de clienții săi sau de furnizori.

Comerțul electronic este un astfel de mijloc care facilitează și susține asemenea schimbări pe o scară globală. El ajută companiile să fie mai eficiente și flexibile în operațiile interne, să conlucreze mai strâns cu furnizorii și să fie mai receptive la nevoile și așteptările clienților. În același timp el permite companiilor să selecteze cei mai buni furnizori indiferent de localizarea geografică a acestora și să se adreseze unei piețe globale.

Un caz particular al comerțului electronic este acela al vânzărilor electronice, în care un furnizor oferă bunuri sau servicii unui consumator în schimbul unei plăți. Un caz distinct este acela al vânzării electronice cu amănuntul, când clientul este mai degrabă un consumator individual și nu o companie.

Cu toate acestea, în timp ce aceste cazuri sunt importante din punct de vedere economic, ele reprezintă doar aspecte particulare ale cazului general al operațiilor și tranzacțiilor derulate prin intermediul unui mediu electronic. Alte exemple în acest sens include tranzacții interne în cadrul unei companii sau furnizarea de informații unei organizații exterioare fără plată.

Comerțul electronic reprezintă tehnologia schimbării. Companiile care îl vor considera numai ca un mijloc adiacent modului prezent de a-și desfășura afacerile vor obține un beneficiu limitat. Beneficiile majore vor reveni acelora care sunt dispuse să-și schimbe modul de organizare și desfășurare a afacerilor astfel încât să exploateze la maximum oportunitățile oferite de comerțul electronic.

1.3. Evoluția comerțul electronic

Termenul de comerț electronic cuprinde o gamă largă de tehnologii. El acoperă EDI (electronic data interchange), mesageria X.400, poșta electronică (e-mail), Internetul, rețeaua de pagini web, intranetul (rețeaua interna a unei companii organizata și funcționând după principiile Internetului) și extranetul (rețea funcționând după modelul Internetului care asigură schimbul electronic de informații al unei companii cu colaboratorii săi. Termenul de comerț electronic include, de asemenea, și afacerile desfășurate pe rețeaua de web-uri.

La începuturile sale, comerțul electronic includea numai gestiunea tranzacțiilor de cumpărare și transferurile de fonduri prin rețelele de calculatoare. Ulterior, s-a extins la vânzarea și cumpărarea noilor produse, de exemplu – informația electronică.

Comerțul electronic nu se reduce numai la tranzacțiile de cumpărare și vânzare de bunuri și servicii, care generează în mod direct un venit. Acest sistem înglobează alte forme ale tranzacțiilor care asigura venituri într-o maniera indirectă: crearea de noi necesitați – care presupune o cerere de bunuri sau servicii, oferirea unui suport pentru vânzare, asigurarea unui serviciu după vânzare sau facilitarea schimburilor dintre întreprinderi.

Față de structurile și avantajele comerțului tradițional, comerțul electronic oferă o flexibilitate intrinsecă rețelelor electronice (fig. 2.1). Datorită tehnicilor de digitizarea a informației, comerțul electronic determină apariția de noi oportunități pentru toți cei care conduc o activitate comercială. Astfel, utilizând o informație numerică în cadrul unei activități comerciale, comerțul electronic ușurează cooperarea între diversele grupuri de lucru. Aceste grupuri pot fi departamente, din cadrul unei întreprinderi, care-și partajează informația în vederea realizării unei strategii de marketing, întreprinderile care lucrează împreună la crearea și fabricarea unui nou produs sau întreprinderile care partajează informația cu clienții lor în scopul ameliorării relațiilor.

Figura 1. Componentele comerțului electronic

Administrarea activităților comerciale prin Internet generează anumite restricții, de exemplu sistemele informatice trebuie să fie configurate pentru a suporta accesul 24 de ore din 24 si 7 zile din 7.

Comerțul electronic implică afaceri de un tip nou și determină o nouă manieră pentru conducerea lor. De exemplu, o societate, care vinde cărți prin Internet, nu are nici un magazin. Ea organizează vânzările direct cu editorii, prin urmare inventarierea nu mai are sens.

1.4. Comerțul electronic – impact, avantaje, oportunități

Comerțul electronic, ca un concept general, acoperă orice formă de tranzacție care se desfășoară electronic, utilizând rețele de telecomunicații. El conține o mare varietate de activități, incluzând tranzacționarea electronică a bunurilor și serviciilor precum și a materialelor electronice, el include și reclama și promovarea produselor și serviciilor, facilitarea contactelor între comercianți, suport pre și post vânzare, etc.

Comerțul electronic va avea un impact deosebit și asupra activităților asociate cu desfășurarea unei afaceri: marketing, vânzări și promovarea acestora; aprovizionare și subcontractare; finanțe și asigurare; efectuarea comenzii, a livrării și a plății; service-ul și întreținerea echipamentelor; folosirea serviciilor publice și private; cooperarea în desfășurarea unor proiecte/produse; contabilitate; rezolvarea disputelor; transport și logistică, etc.

Trebuie făcută o distincție între:

Comercializarea electronică a bunurilor tangibile și a serviciilor;

Comercializarea electronică a informației care poate fi transmisă direct prin intermediul rețelei de telecomunicații.

Primul caz reprezintă o evoluție a modului actual de derulare a comerțului, utilizând noile tehnologii în vederea îmbunătățirii eficienței (scăderea conturilor), efectivității (în sensul lărgirii potențialului de piață și a satisfacerii cerințelor clienților) și inovării serviciilor (prin interacțiunea client-furnizor). Această formă a comerțului electronic se estimează că va avea un mare impact asupra competitivității și un impact limitat asupra utilizării forței de muncă.

Comercializarea bunurilor electronice (software, video, muzică, imagini, jocuri, etc.) reprezintă un mod revoluționar de efectuare a comerțului, deoarece întregul ciclu al tranzacției poate avea loc simultan prin intermediul aceleiași rețele (inclusiv livrarea), implicând cerințe specifice referitoare la integrarea modului de plată, etc. Depinzând de soluțiile ce vor încununate de succes pe piață, asemenea “bunuri electronice” vor crea piețe noi și vor revoluționa unele industrii (activitatea editorială). Această formă de comerț, profund inovativă va avea un impact deosebit atât asupra competitivității cât și asupra utilizării forței de muncă.

Comerțul electronic oferă în mod cert numeroase avantaje:

Reducerea costurilor cu reclamă

Reducerea costurilor de livrare în mod deosebit pentru bunurile electronice;

Reducerea costurilor cu design-ului și a celor de producție;

Crearea oportunităților pentru ocuparea unor nișe pe piață;

Crearea premiselor unui acces egal pe piețe;

Facilitarea transmiterii know-how-ului, a studiilor despre piețe, a informațiile statistice, etc.

Comerțul electronic, așa cum am menționat anterior, oferă oportunități furnizorilor precum și avantaje comensurabile clienților. Acestea includ:

Prezența globală/alegere globală. Limita comerțului electronic nu este dată de granițele geografice ci de întinderea rețelei de calculatoare. Astfel, comerțul electronic permite oricărei companii, oricât de mici, să aibă o prezență globală. Din punct de vedere al consumatorului, avantajul corespunzător este stabilirea unei alegeri globale – el poate alege orice furnizor al produsului sau serviciului respectiv, indiferent de localizarea geografică a acestuia.

Competitivitate mărită/calitatea serviciilor. Comerțul electronic permite furnizorilor sa-și îmbunătățească competitivitatea față de client. Beneficiul corespunzător constă în calitatea îmbunătățită a serviciilor.

Producție pe scară largă individualizată/produse și servicii personalizate. Furnizorii sunt capabili să obțină informații detaliate despre preferințele utilizatorilor și astfel pot oferi produse personalizate dar la prețuri corespunzătoare unei producții de masă. Un exemplu simplu este acela al unui ziar on-line care este individualizat corespunzător fiecărui cititor la fiecare acces, prin excluderea articolelor care au fost deja citite.

Scurtarea sau înlăturarea lanțului de aprovizionare/răspuns rapid la cerințele beneficiarilor. Comerțul electronic permite scurtarea dramatică a tradiționalului lanț de aprovizionare. Exemplu extrem este acela al livrărilor de “bunuri electronice”, caz în care lanțul de distribuție dispare în întregime. Acest lucru va avea implicații majore asupra industriei cinematografice, a industriei muzicale, a publicității și asupra companiilor, activând în dezvoltarea și distribuția de software. Beneficiul corespunzător al utilizatorului constă în posibilitatea obținerii rapide a produsului dorit, fără a fi limitat la cele existente în stoc.

Reducerea costurilor/prețuri mai mici. Una din contribuțiile majore ale comerțului electronic constă în reducerea costurilor asociate tranzacțiilor. În timp ce costurile unei tranzacții comerciale care utilizează interacțiunea umană se pot măsura în dolari, costul unei tranzacții electronice similare poate fi câțiva cenți sau mai puțin. Aceste reduceri ale costurilor se traduc în prețuri reduse pentru consumatori.

Figura 2.2. Oportunități ale comerțului electronic

Oportunități pentru noi afaceri/produse și servicii noi. În completarea redefinirii piețelor pentru produsele existente, comerțul electronic oferă de asemenea oportunități pentru produse și servicii în întregime noi. Ca exemplu putem menționa serviciile care oferă informații on-line.

Capitolul 2

MECANISMELE DE DESFĂȘURARE ALE COMERȚULUI ELECTRONIC

2.1. Formele de manifestare ale comerțului electronic

2.1.1. Clasificarea întreprinderilor prezente pe internet

Provocarea pentru micile companii constă în a învăța cum să beneficieze de pe urma mediului electronic dispunând de un buget limitat și de un personal redus ca număr, multe dintre aceste firme putând înregistra la prima încercare de pătrundere pe Web o mare confuzie, pe măsură ce încearcă să concureze singure marile companii.

Indiferent de gradul de dezvoltare în care se află, întreprinderile prezente pe Internet se pot clasifica în două mari categorii:

companii dot.com – care își desfășoară activitatea doar prin Internet și care reprezintă o provocare pentru afacerile tradiționale. Acestea se clasifică la rândul lor în:

digitale – ale căror produse și servicii sunt în întregime electronice și sunt transmise direct prin intermediul Internet-ului (aplicații software, consultanță etc.).

fizice – care oferă spre vânzare produse fizice (cărți, jucării etc.).

companii hibrid – sunt companiile tradiționale pentru care Internet-ul reprezintă un canal suplimentar de distribuție, care permit comanda și plata on-line prin intermediul site-urilor proprii.

În prezent, tot mai multe firme încearcă să beneficieze de avantajele oferite de o piață mondială de desfacere, însă acest lucru nu este chiar atât de simplu pe cât s-ar putea crede. Aplicațiile software necesare trebuie integrate în sistemul informatic și informațional existent, fără să existe o delimitare între cele două forme de activitate.

companii brochurewares – care folosesc Internet-ul pentru a furniza informații despre activitatea lor, despre serviciile și produsele pe care le comercializează.

Există, însă, teoreticieni care consideră neeficient acest tip de publicitate, deoarece, odată pătrunsă în spațiul Web, o firmă trebuie să folosească toate instrumentele specifice acestui mediu.

2.1.2. Piețele electronice – locul de desfășurare a comerțului electronic

Pentru înțelegerea conceptului de piețe electronice trebuie înțeleasă care este legătura dintre acestea și comerțul electronic, ce tipuri de astfel de piețe există și de ce a fost necesară apariția acestora.

Sensul termenului de piață electronică și al serviciilor pe care acestea le oferă este variat și neclar, deși trebuie subliniat că aproape în fiecare zi o companie internațională anunță crearea unei noi piețe electronice în spațiul Internet-ului. Comerțul electronic definește, așa cum am văzut, întreaga activitate cu caracter comercial care poate fi condusă prin Internet. În general, aceasta se împarte în trei mari domenii: „consumer-to-consumer” (C2C), „buisiness-to-consumer” (B2C) și „buisiness-to-buisiness” (B2B).

C2C include toate activitățile cu caracter comercial desfășurate între consumatori privați. În acest scop funcționează anumite întreprinderi care oferă prin intermediul Internet-ului platforme de licitații pe care consumatorii individuali se pot întâlni și pot cumpăra sau vinde bunuri personale.

B2C cuprinde afacerile care se desfășoară între întreprinderi și consumatorii privați. Cel mai bun exemplu în acest sens în reprezintă site-ul www.Amazon.com, cunoscut în întreaga lume pentru rolul de pionier în vânzarea de cărți prin intermediul Internet-ului. În prezent, prin intermediul acestor piețe B2C se poate cumpăra aproape orice produs.

B2B include toate activitățile de comerț care apar între companii. Dat fiind volumul acestor activități, B2B reprezintă cea mai importantă ramură din punct de vedere financiar a comerțului electronic și de aceea este necesară tratarea acestui subiect pe larg.

2.1.2.1. Caracteristicile piețelor B2B

Odată cu explozia petrecută în domeniul economiei – Internet și a numărului de companii „dot.com”, organizațiile prezente pe Web au început să utilizeze Internet-ul și să găsească soluții de colaborare pentru a-și îmbunătăți punctele esențiale ale afacerilor lor (veniturile, costurile, cota de piață, loialitatea clienților). Aceste companii au înțeles că acest nou tip de economie poate crea avantaje deosebit de importante pentru toată lumea dacă se realizează o colaborare între parteneri, furnizori, clienți ca fiind o singură entitate. De aceea, organizațiile din lumea întreagă creează piețe publice sau private pentru a asigura cadrul de colaborare. Aceste piețe se pot identifica cu o singură companie sau se pot extinde peste granițele unei întreprinderi, cuprinzând un întreg lanț de aprovizionare și chiar interacționând cu alte piețe.

Piețele electronice pot fi de două feluri: orizontale sau verticale.

Pe piețele orizontale se tranzacționează bunuri indirecte, prin acestea înțelegându-se acele bunuri care sunt necesare desfășurării unei afaceri, dar care nu sunt neapărat materii prime pentru întreprindere. De exemplu, o firmă de construcții are nevoie de computere pentru administrare sau de mobilă pentru birourile proprii, dar nu produce astfel de bunuri. Multe alte întreprinderi se află în situații asemănătoare și atunci ele se adresează unei piețe orizontale.

Este considerată piață verticală, de exemplu, o piață pe care se comercializează substanțe chimice necesare pentru prepararea vopselelor, la acesta conectându-se doar întreprinderile din domeniul respectiv (se comercializează bunuri directe).

Pe o piață electronică, tranzacțiile de schimb se pot realiza prin patru tipuri de mecanisme, în funcție de produsele implicate în acest proces:

cataloagele – reprezintă listele produselor oferite pe piață împreună cu prețurile lor (se utilizează în cazul produselor cu prețuri puțin variabile. Operatorul pieței electronice combină toate cataloagele furnizorilor într-un catalog electronic general, cumpărătorii putând alege și comanda exact produsul pe care îl doresc;

cererile de ofertă – sunt utilizate pentru servicii complexe care necesită specificații detaliate, cum ar fi devizele pentru construcții;

licitațiile – sunt utilizate în cazul bunurilor unice sau în cazul unor bunuri care apar pe piață la intervale neregulate. Pentru aceste tipuri de produse este greu să se fixeze în prealabil un preț și de aceea se apelează, prin intermediul licitațiilor, la ofertele de preț ale potențialilor cumpărători. Există și licitații inverse, când cumpărătorii anunță pe piață ce produs caută, iar furnizorii își fac cunoscute prețurile pentru bunul respectiv, urmând ca tranzacția să se încheie, bineînțeles, la cel mai mic preț;

bursele – folosite pentru produse standardizate, dar care prezintă o variabilitate mare a prețurilor. Cel mai bun exemplu îl constituie bursele de acțiuni, însă, în perioada actuală, un alt produs al cărui preț variază foarte mult în funcție de cerere și care este des tranzacționat pe piețele electronice este energia electrică.

Deoarece proiectarea, construirea și funcționarea unei piețe electronice implică resurse și bani, este foarte important de știut cum se obțin veniturile cu care se acoperă costurile, riscurile și cum se generează profit. Au fost dezvoltate trei mecanisme de obținere a veniturilor: din activități comerciale (aceste venituri sunt reprezentate de onorarii pe care operatorul pieței le aplică pentru bunurile tranzacționate pe piață, de obicei sub formă de procent din prețul tranzacției), din oferta de conținut (venituri reprezentând taxe pentru consultarea rapoartelor de piață sau pentru drepturi speciale de publicitate), din servicii suplimentare (onorarii pentru utilizarea de astfel de servicii).

Beneficiile unei piețe electronice pot fi considerabile atât pentru cumpărători cât și pentru vânzători, în funcție de mecanismele de tranzacționare utilizate, de serviciile oferite de piață și de ramura economică pe care respectiva piață o servește. De fapt, o condiție pentru succesul unei piețe electronice este ca aceasta să avantajeze atât pe vânzători cât și pe cumpărători în aceeași măsură. Neutralitatea operatorului pieței este absolut necesară pentru atragerea pe piață a ambelor părți. O piață electronică trebuie să fie capabilă să atragă un număr suficient de participanți, altfel piața devine neinteresantă. Unul din modurile de a asigura suficienți vânzători și cumpărători este atragerea celor mai mari companii din domeniul de activitate al pieței, păstrând însă neutralitatea. Pentru menținerea neutralității în același timp cu stimularea marilor companii să intre pe piață, operatorul poate permite celor mai importanți participanți să dețină o parte din capitalul pieței, dar care să nu exceadă 5%.

2.1.2.2. Avantajele piețelor B2B în contextul noii economii – Internet

Datorită faptului că în prezent există atât de multe firme în spațiul Web, una din problemele care apar este găsirea între acestea a celui mai bun partener de afaceri. Căutarea prin întreaga rețea Internet a întreprinderii care se potrivește exact criteriilor unei firme poate fi o operațiune extrem de îndelungată și chiar frustrantă. De aceea s-au dezvoltat aceste piețe electronice, care, prin operatorul lor, pun în legătură cumpărătorii cu vânzătorii. Este ușor de văzut că o piață electronică, chiar dacă se aseamănă cu o piață standard, poate face ca întreprinderile să schimbe informații mult mai ușor, să încheie tranzacții mult mai repede și mai eficient. De fapt, sensul economiei prin Internet este faptul că aduce multe oportunități de dezvoltare a afacerilor.

Procurarea ineficientă a materiilor prime și a componentelor de producție, precum și costurile de reparare, întreținere și funcționare (MRO), micșorează profitul oricărei întreprinderi. Acest lucru devine evident și pentru companiile care au ales Internet-ul ca mediu de desfășurare a afacerilor. Eficiența și profitul pot fi sporite prin vânzări, dar produsele de slabă calitate și cheltuielile prea mari au o influență directă asupra profitului.

Controlul costurilor operațiunilor este important, dar numai acest lucru nu va face ca produsele unei firme să se vândă și nici nu va aduce clienții la ușa sa.

Utilizarea piețelor electronice va îmbunătăți semnificativ productivitatea și competitivitatea tuturor participanților, indiferent dacă ei sunt furnizori sau cumpărători. Internet-ul oferă acces la o piață computerizată globală care funcționează 24 de ore din 24, având milioane de clienți și mii de producători de bunuri și servicii. De asemenea, companiile devin mai eficiente din punct de vedere al costurilor și al timpului de lucru cu clienții, furnizorii și de dezvoltare de parteneriate.

2.2. Securizarea datelor transmise prin intermediul internet-ului

Securizarea comunicațiilor în Internet poate fi asimilată cu semnarea unei scrisori și trimiterea acesteia într-un plic sigilat. Semnătura dă autenticitatea scrisorii, iar plicul sigilat îi conferă acesteia confidențialitatea necesară.

Electronic, confidențialitatea se asigură prin criptarea mesajului cu o cheie secretă și un algoritm asociat. Versiunea criptată a mesajului poate fi citită de destinatar numai dacă acesta posedă cheia secretă și algoritmul de criptare.

Problema esențială a majorității aplicațiilor de criptografie este păstrarea secretului acestor chei. Criptografia bazată pe chei publice rezolvă această problemă înlocuind cheia secretă cu o pereche de chei – una privată iar cealaltă publică.

Mesajul criptat prin folosirea cheii publice se poate decripta numai cu cheia privată pereche. Cheile publice pot fi publicate în directoare care facilitează comunicația între oricare individualitate din Internet. În plus față de criptare, cheile publice și private pot fi folosite la crearea și verificarea semnăturilor digitale. Aceste semnături se pot adăuga mesajelor, ele autentificând astfel mesajul, dar și pe expeditorul său.

Criptografia bazată pe chei publice trebuie însoțită de un set de politici de definire a regulilor sub care sistemele de criptografie pot opera și de un set de proceduri care specifică modalitățile de generare, distribuție și utilizare a cheilor. Pe scurt, este nevoie de o infrastructură, denumită Public Key Infrastructure (PKI), care stabilește cadrul funcțional, bazat pe standarde, pentru o mare varietate de componente, aplicații, politici și practici al căror scop este atingerea celor patru funcționalități principale ale unei tranzacții comerciale:

Confidențialitatea – secretizarea informației;

Integritatea – asigurarea împotriva manipulării frauduloase a informației;

Autentificarea – verificarea identității unui individ sau a unei aplicații;

Non-repudierea – asigurarea paternității mesajului.

PKI este o combinație de produse hardware și software, politici și proceduri care asigură securitatea de bază necesară astfel încât doi utilizatori, care nu se cunosc sau se află în puncte diferite de pe glob, să poată comunica în siguranță. La baza PKI se află certificatele digitale, un fel de pașapoarte electronice ce mapează semnătura digitală a utilizatorului la cheia publică a acestuia. PKI are în componență politici de securitate, practici de utilizare a certificatelor, autorități de certificare, autorități de înregistrare, un sistem de distribuție a certificatelor și aplicații.

Politicile de securitate definesc, la nivel de organizație, direcțiile generale privind securitatea informației, procesele și principiile de utilizare a criptografiei și conțin directive despre modul de manipulare a cheilor și a informațiilor importante.

Practicile de utilizare a certificatelor (Certificate Practice Statement) se materializează într-un document detaliat care conține procedurile operaționale de implementare în practică a politicilor de securitate. De regulă, acest document include definiții despre modalitățile de construire și operare a autorităților de certificare (CA), modalitățile de emitere, acceptare și revocare a certificatelor digitale și modalitățile de generare și stocare a cheilor.

Autoritatea de certificare (Certificate Authority), responsabilă de emiterea de certificate, mapează identitatea utilizatorului/sistemului la o cheie publică cu semnătură digitală, stabilește ciclul de viață al certificatelor emise, asigură revocarea certificatelor dacă este necesar (publicând lista certificatelor revocate – Certificate Revocation List).

Prin implementarea unei infrastructuri PKI, o organizație poate opera cu propria autoritate de certificare sau, după caz, poate apela la serviciile unei autorități de certificare comercială.

Autoritatea de înregistrare (Registration Authority) asigură interfațarea între autoritatea de certificare și utilizator. Ea verifică identitatea utilizatorilor și trimite o cerere de certificare autorizată către CA, pe un canal de comunicație puternic securizat. Calitatea acestei autentificări determină nivelul de încredere care poate fi acordat certificatelor.

Sistemul de distribuție a certificatelor. În funcție de structura PKI, certificatele pot fi distribuite de înșiși destinatarii acestora sau folosind un serviciu director.

Aplicațiile sunt, în fapt, beneficiarul infrastructurii. Exemple de aplicații bazate pe infrastructura PKI sunt comunicația între browsere și servere web, poșta electronică, tranzacțiile prin card-uri de credit în Internet, rețelele virtuale private (VPN – Virtual Private Networks).

VPN și accesul securizat pe Web sunt doar câteva domenii unde nevoia de securizare a informației este stringentă. În condițiile unui număr foarte mare de utilizatori securizarea se bazează în întregime pe PKI. VPN – urile sunt o modalitate ieftină și sigură de asigurare a accesului la rețelele intranet folosind rețele publice, cum ar fi Internet-ul.

Tehnologia VPN oferă securitate la nivel de rețea pentru comunicațiile dintre locațiile diferite ale unei organizații sau pentru comunicația între partenerii de afaceri. Standardul acceptat pentru VPN este Internet Protocol Security (IPSec), autentificarea acestuia fiind posibilă fie cu certificate digitale, fie cu chei secrete statice. Dintre acestea, certificatele digitale permit scalarea rețelelor VPN incomparabil mai ușor. Adăugarea de utilizatori la VPN se face simplu, cu un certificat digital emis de o autoritate de certificare. Autoritatea de certificare poate fi una comercială, în care organizația are stabilite relații de încredere, sau poate fi una locală și emite certificatele pe baza unor politici definite în cadrul organizației. Ștergerea unui utilizator se face prin simpla revocare a certificatului.

PKI se dovedește a fi cea mai puternică tehnologie de securizare a informației la ora actuală, ea fiind eligibilă pentru aplicații financiar-bancare, guvernamentale, de comerț electronic, servicii medicale etc.

2.3 Instrumente de plată în comerțul electronic.

2.3.1  Plăti electronice. Noțiuni elementare.

Una din principalele provocări cu care se confruntă comercianții detailiști (retail) atunci când doresc să implementeze un sistem de comerț electronic este furnizarea unui mecanism de plata comod, perceput ca suficient de sigur și ușor de integrat într-un sistem de tranzacții comerciale on-line. Multe soluții pentru această problemă au fost propuse sau chiar sunt utilizate astăzi. Însă nici una nu a dobândit larga acceptare de care se mai bucura încă bancnota de hârtie sau moneda de metal. Comerțul electronic va putea evolua dincolo de un anumit nivel doar atunci când consumatorii obișnuiți vor percepe un mecanism de plată electronică ca fiind la fel de sigur ca plata cu banii jos ("cash") de astăzi.

Odată cu răspândirea web-ului și atingerea unei mase critice de utilizatori, firmele cu activitate de comerț, analiștii, specialiștii în marketing s-au gândit că merită investit efort în punerea la punct a unor tehnologii care să transforme surferii web în potențiali clienți. Inițial, siturile web ale acestor firme conțineau doar informații de contact, oferte promoționale sau chiar cataloage de produse sub forma unor pagini HTML statice. Lansarea unei comenzi de cumpărare a unor produse se putea face eventual via fax, telefon sau email. Totul era Ok, doar că pentru a putea intra în posesia produselor, clientul trebuia să plătească contravaloarea produselor comandate iar banii să parcurgă drumul de la client la comerciant (vânzător). Plata se făcea de regulă prin mecanismele clasice, către un cont deschis de comerciant la o bancă; presupunea deplasarea clientului la sediul unei instituții cu profil bancar pentru a depune banii și pentru iniția transferul acestora în contul comerciantului. În funcție de politica adoptată de comerciant pentru a demara procesul de livrare a produselor către client acesta cerea sau nu, confirmarea efectuării plății prin fax. Fie că se folosea o rețea de distribuție proprie, fie că se apela la un serviciu poștal specializat (poșta rapidă, DHL, etc.), teoretic această ultimă fază era cea mai lungă.

2.3.3 Metode de plata

Câteva dintre cele mai cunoscute metode de plată electronică sunt: plata prin cartele de credit, plata prin CyberCash, plata prin “SmartCard” (cartela “inteligentă”), transferul electronic de fonduri, plata prin Ecash, banii electronici (digicash).

Tranzacția comercială are trei faze: negocierea, plata și livrarea. Majoritatea modelelor din literatura de specialitate se concentrează pe faza de plată și, în mod deosebit, pe modul de asigurare a securității plăților electronice. Cele mai importante protocoale de plată electronică sunt SET, SNPP și IBS.

Sistemele electronice de plăti trebuie să atingă nivele ridicate de securitate, viteza, caracter privat și confidențial, descentralizare și internaționalizare și să fie unanim acceptate de comercianți și oameni de afaceri. O trăsătură comună a majorității acestor soluții o constituie utilizarea tehnicilor criptografice care asigura confidențialitatea, autenticitatea și integritatea mesajelor transferate între entitățile implicate. În continuare sunt analizate câteva dintre cele mai cunoscute metode de plată electronică:

2.3.3.1 Plata prin card-uri bancare.

Card-urile reprezintă instrumente de decontare care asigură posesorului achiziționarea de bunuri și servicii, fără prezența efectiva a numerarului. Indiferent de tip și funcții, card-urile au anumite trăsături comune:

suport fizic de plastic, cu dimensiuni standard;

numele emitentului, numărul card-ului, perioada de valabilitate, numele posesorului – inscripționate pe avers prin tipărire, gofrare sau gravare cu laser;

sigla emitentului, holograma de securitate, logo-ul organizației, pe avers;

banda magnetica pentru criptarea elementelor de securitate și un spațiu pentru semnătura posesorului, pe revers.

Card-urile se pot clasifica pe mai multe criterii:

În raport cu modul de stocare a caracteristicilor de securitate:

card-uri cu banda magnetica – care memorează pe trei piste informații criptate despre utilizator, emitent, algoritmul de codare etc.;

card-uri cu microprocesor (smart-card-uri) – având stocate în cip datele de securitate și permițând funcționarea ca portofel electronic

În raport cu sursa de acoperire a cheltuielilor:

debit-card-uri – care asigură utilizatorului achiziționarea de bunuri și servicii sau retrageri de numerar, cu condiția prezervării unor fonduri într-un cont de card și efectuarea de cheltuieli în limita soldului disponibil;

credit-card-uri – care asigura utilizatorului achiziționarea de bunuri și servicii sau retrageri de numerar pe baza unei linii de credit acordate posesorului de card.

2.3.3.2 Plata prin SmartCard (card-uri inteligente)

Termenul de card inteligent este folosit in general pentru a desemna un card de plastic de dimensiuni date, care include o serie de componente semiconductoare, ce-i permit să memoreze și uneori să prelucreze informații.

SmartCard-ul este în esență înlocuitorul portofelului obișnuit. Tot conținutul unui portofel actual (acte, cărți de credit, bani gheață), va fi înlocuit de unul sau mai multe SmartCard-uri. Din punct de vedere fizic, un SmartCard arată ca o carte de credit, cu unul sau mai multe microcircuite de tip microcontroller înglobate. O cartelă inteligentă poate păstra de 10-100 de ori mai multă informație decât o cartelă magnetică, fiind totodată mult mai sigură. Conectată la un terminal de citire-scriere, SmartCard poate efectua funcții complexe de luare a deciziilor, proceduri sofisticate de autentificare pentru a preveni fraudă. Deci beneficiile oferite de SmartCard sunt: siguranță, capabilități active anti-fraudă, flexibilitate în aplicații, posibilitatea de validare off-line.

Ca aplicații generale ale card-urilor inteligente putem menționa: card-urile de transport, card-urile de telecomunicații, card-urile pentru comerț electronic, card-uri TV etc.

2.3.3.3 Plata prin CyberCash (www.CyberCash.com)

CyberCash reprezintă un sistem electronic de plată, implementat în 1995 de firma CyberCash Inc., Reston, SUA, pentru protejarea plăților cu cartele de credit prin Internet. Firma furnizează un software atât pentru cumpărător, cât și pentru vânzător și operează o poartă (gateway) între Internet și majoritatea băncilor care autorizează plata cu cartele de credit. Cumpărătorii încep prin a instala software-ul de “portofel” cu care înregistrează mai multe cartele de credit pe care le folosesc. În mod similar, vânzătorul instalează software-ul pereche. Mesajele tranzacțiilor dintre cele doua componente se desfășoară criptat, cu o cheie simetrică, anvelopată cu ajutorul unei chei publice ale lui CyberCash, pentru distribuire. Această cheie este incorporată în soft-ul cumpărătorului. Soft-ul generează, atunci când se instalează cartelele de credit folosite, o pereche cheie publică – cheie privată pentru cumpărător. Cheia publică se transmite la CyberCash, care o memorează într-o baza de date, alături de toate cheile publice ale cumpărătorilor și vânzătorilor. Ca urmare, CyberCash poate autentifica semnăturile digitale ale tuturor participanților. Mesajul de plată cu cartele de credit – descrierea tranzacției, numărul cartelei de credit a cumpărătorului și semnătură digitală a acestuia – se transmite porții CyberCash, care decriptează mesajele și semnătura. Dacă lucrurile sunt OK, el confirmă plata către software-ul vânzătorului, care la rândul său o trimite spre confirmare soft-ului “portmoneu” al cumpărătorului. CyberCash operează ca un agent al băncii vânzătorului.

2.3.3.4 Sisteme de plata bazate pe portofel si bani electronici

Portofelul electronic poate opera în mai multe moduri:

închis/deschis – când același operator emite card-uri și acceptă tranzacții sau când se face compensarea tranzacțiilor între diferiți emitenți

pre-plătit/pre-autorizat Un portofel electronic pre-plătit înglobează (sub forma electronică) bani reali, transferați dintr-un cont bancar sau dintr-un depozit de numerar. Un portofel electronic pre-autorizat înglobează valoarea (costul) unei cumpărături, pe care operatorul portofelului o garantează (se bazează pe o linie de credit).

Schema după care se desfășoară o operațiune de creditare sau debitare a unui portofel este următoarea:

1. se autentifică card-ul cu ajutorul cheii avute la dispoziție de către toți furnizorii de servicii;

2. se determina valoarea tranzacției și se verifică soldul card-ului;

3. se verifica deținătorul (prin PIN);

4. se face operațiunea de creditare/debitare;

5. se generează de către card certificatul de debitare;

6. certificatul de debitare este verificat de cititorul de card.

2.3.3.5 Transferul electronic de fonduri

Pe Internet, cecul de hârtie poate fi repede înlocuit de un cec electronic, semnat digital de emitent. Un consorțiu de bănci, FSTC – Financial Services Technology Consortium (www.fstc.com), a statutat un model de cec electronic foarte asemănător cecurilor clasice pe hârtie. Plătitorul folosește un procesor, de tipul unui SmartCard PC, pentru a genera și semna digital un cec electronic ce va fi transmis prin poșta electronica sau Web. El se trimite fie băncii cumpărătorului – care-l va onora după verificarea semnăturii digitale, trimițând banii băncii vânzătorului, fie direct vânzătorului – care va verifica semnătura, îl va semna la rândul său și îl va trimite băncii sale. Sistemul FSTC se bazează pe folosirea sistemelor criptografice cu chei publice pentru semnătura digitală și pleacă de la premisa că toate cheile publice ale participanților și certificatele lor sunt cunoscute pretutindeni în sistem.

2.3.3.6 Sisteme de micro-plăti

Sub forma de concept și proiect experimental, micro-plățile se adresează nevoii existenței unei scheme simple, ieftine, care să poată suporta economic plăți foarte mici, câțiva dolari, cenți și chiar fracțiuni de cenți

2.3.3.7 Plata prin cecuri electronice

Cecurile electronice (e-cecurile) sunt create pentru a realiza plăți și alte funcții financiare ale cecurilor pe hârtie, prin utilizarea semnăturilor digitale și a mesajelor criptate, pe suportul rețelei Internet. Sistemul cecurilor electronice este proiectat pentru a asigura integritatea mesajelor, autenticitatea și nerepudierea proprietății, toate condiții suficiente pentru a preveni frauda din partea băncilor sau a clienților lor.

Cecurile electronice (e-cecurile) sunt bazate pe ideea că documentele electronice pot substitui hârtia, iar semnăturile digitale cu chei publice pot substitui semnăturile olografe. Prin urmare, e-cecurile pot înlocui cecurile pe hârtie, fără a fi nevoie să se creeze un nou instrument, înlăturându-se astfel problemele de legalitate, reglementare și practică comercială ce pot fi provocate de schimbarea și impunerea unui instrument de plată nou.

Pentru că un e-cec trebuie să conțină împuternicirea specifică, informațiile opționale și semnătura digitală (criptografică), acesta este scris în limbajul FSML (Financial Services Markup Language), un limbaj specific, care utilizează standardul SGML (Standard Generalized Markup Language). Structura documentului și datele care compun un e-cec sunt delimitate de „tag-uri”, similar cu cele folosite în HTML (Hyper Text Markup Language), un alt limbaj definit utilizând SGML.

Capitolul 3

APLICAȚII ALE COMERȚULUI ELECTRONIC. MODELE DE AFACERI PE INTARNET

3.1 Rolul Internet-ului în comerțul electronic.

Internetul este o rețea mondială de zeci de mii de computere de mare capacitate, conectate între ele. Persoane particulare și oameni de afaceri intră pe Internet prin intermediul unui furnizor local de servicii Internet, care oferă astfel accesul la poșta electronică (e-mail) și la sistemul de informare „www” (World Wide Web). Internetul oferă potențialilor clienți posibilitatea de a „vizita” afacerea pe „web” și să analizeze ofertele online de produse și servicii ale firmelor.

O multitudine de firme utilizează Internetul pentru publicitate. Marketingul prin Internet este o oportunitate pentru a crea imaginea unei firme și pentru a atrage clienți. Firmele furnizează informații tehnice și utilizează pagina de web ca o platformă pentru lansarea noutăților firmei. Folosind propriul website ca pe un magazin, ele oferă produse si preiau comenzi.

Sunt destule metode de a face o vânzare pe Internet și destule modalități de a pierde o vânzare pe Internet. Sunt o mie de metode prin care o firma poate efectua sau pune la dispoziția clienților serviciile comerciale pe Internet. Cea mai simplă metodă este dacă firma are deja exemplul sau experiența unui magazin de vânzare normal, în acest caz putând să-și extindă site-ul web printr-un magazin online sau s-ar putea chiar să aibă clienți care ar fi dispuși să folosească Internetul pentru a face cumpărături de la magazin. Pe lângă aceasta, poate să-și mărească substanțial nivelul clienților și cumpărătorilor prin promovarea atât a magazinului virtual cât și a celui real pe Internet la prețuri care nu pot fi nici măcar comparate cu prețurile ridicate pe care le-ar avea dacă ar face reclama magazinului prin publicitatea normală și reclamă prin ziare, reviste si fluturași.

3.2. Modele de afaceri pe Internet

Există deja multe modele pentru derularea afacerilor pe Internet. Acestea pot fi clasificate în funcție de numărul de furnizori, prestatori de servicii către clienți, astfel: 1-catre-1 (e-shop), mai multi-catre-1 (e-mall), mai mulți-către-mai mulți (e-licitație). Se constituie astfel, un lanț de servicii în cadrul căruia fiecare element poate fi dominant.

Un prim element este furnizorul de produse sau servicii, al doilea este furnizorul de servicii Internet, care poate pune la dispoziție de la spațiu pe pagina web până la posibilitatea integrării într-un e-mall. Al treilea element al lanțului este clientul, având o anumită formare profesională, interese proprii și preferințe. Acest client poate fi un consumator (B-2-C), o altă firma (B-2-B), administrația publică (B-2-A) sau un angajat (B-2-E), în contextul tranzacțiilor interne din cadrul unei firme.

Prezentăm în continuare, în linii generale, câteva modele de afaceri pe Internet: magazinul electronic (e-shop), magazinul universal electronic (e-mall), achiziția publică electronică (e-procurement), licitația electronică (e-auction), prestări servicii electronice (e-service providing).

3.2.1  Magazinul electronic (e-shop)

Ideea de bază a comerțului electronic este aceea de a transpune afacerea fizică, materială, în pagina de Internet. Astfel, firma își prezintă catalogul de produse precum și serviciile prin Internet.

Produsele sunt oferite, în general, la diferite categorii de preț, ținând seama de tendința clienților de a testa calitatea, viteza și eficiența livrării înainte de a decide să cumpere produse mai scumpe. Produsele adecvate comercializării prin Internet sunt, de obicei, cele care pot fi descrise cu ușurință și nu necesită folosirea simțului tactil: bilete de avion sau de concert, CD-uri, cărți, software, unelte, piese de schimb, anumite alimente sau chiar autoturisme. Pe de altă parte, produse care au fost considerate inițial ca nefiind potrivite pentru comercializarea pe Internet – cravatele, spre exemplu, se vând acum foarte bine pe Internet.

Prețurile produselor vândute prin Internet ar trebui să fie mai mici decât cele practicate pentru comenzile clasice. Cărțile, spre exemplu, sunt oferite pe Internet cu o reducere de 10-50% sau, cel puțin, fără a se percepe taxe adiționale de livrare. Serviciile și în special serviciile de informare ar trebui să fie în mare parte gratuite.

Există diferite variante de găzduire a unui e-shop, astfel:

pe un server distinct (un computer proprietatea firmei deținătoare a unui e-shop) destinat unor pagini ample și complexe de web; acesta va fi localizat în cadrul firmei dacă frecvența modificărilor ce trebuie făcute este mare (ex. știri, preturi, etc.) sau dacă este necesar un trafic intens între firma și serverul aferent e-shop;

pe un server virtual (un spațiu deținut de firma proprietară a unui e-shop, pe un hard disk al unui computer furnizor de web); în corelație cu un spațiu mai mare de tipul www.yourshop.com, soluție preferată de majoritatea întreprinderilor mici și mijlocii;

în cadrul unui magazin universal electronic (e-mall).

Alegerea variantei optime pentru magazinul electronic depinde de costurile de telecomunicație, know-how-ul tehnic la nivelul firmei, grupul țintă, mărimea, structura și obiectivele pe termen mediu ale viitorului e-shop.

3.2.2  Magazinul universal electronic (e-mall)

Un e-mall oferă un front comun pentru mai multe e-shop-uri și poate fi realizat utilizând diverse modele de tranzacții, în funcție de tipul de servicii pe care proprietarul mall-ului dorește să le ofere. Tot proprietarul este cel care se ocupă și de marketingul aferent mall-ului, astfel încât alegerea mall-ului potrivit este o decizie esențială pentru deținătorul unui magazin. Mall-ul potrivit se definește ca fiind un mall cu o rețea puternică, cu o strategie de marketing bună, cu un front de prezentare potrivit și din care să se poată accesa direct și pe mai multe căi e-shop-ul; cu o structura adecvată de magazine și care să ofere și servicii, cum ar fi furnizarea de informații curente regionale sau sectoriale.

Pentru unele domenii este benefică participarea în cadrul unui mall alături de produse competitive cum ar fi bijuteriile. Aceasta duce la creșterea traficului în mall și astfel la creșterea cifrei de afaceri a fiecărui magazin din structura acestuia. Pe de alta parte, deținătorul mall-ului poate obține profit din reclamă, taxe percepute membrilor și/sau taxe asupra tranzacțiilor.

3.2.3  Achiziția publica electronica (e-procurement)

Achiziția publică prin modelul B-2-B este aplicabilă în cazul în care organisme guvernamentale sau mari organizații lansează apeluri pentru licitarea achiziționării de bunuri sau servicii. Sfera de cuprindere a licitațiilor tipice include de la serviciile din construcții și bunurile pentru investiții până la studii și alte lucrări ample. Achizițiile publice prin Internet pot include negocierea electronică, contractarea și licitarea în colaborare, spre exemplu.

Pentru ca acest model să poată fi și la îndemâna întreprinderilor mici, s-au înființat platforme sau consorții în cadrul cărora vânzătorii acționează împreună pentru a obține oferte mai avantajoase de la producători. Spre exemplu, industria modei este un important utilizator al acestor consorții.

3.2.4  Licitația electronică (e-auction)

Licitarea produselor și obiectelor pe Internet s-a dovedit a fi un model de mare succes. Poate fi utilizat atât pentru comerțul electronic B-2-B cât și pentru cel B-2-C și, datorită faptului că este un domeniu de mare interes, poate fi de asemenea integrat și în e-shop-urile obișnuite.

Produsele vândute prin licitația electronică pot fi produse de ultima oră, de suprastoc sau cu stoc fluctuant sau obiecte de valoare pentru colecționari specializați și includ de la bunuri materiale, metale și materii prime agricole, la obiecte de artă unicat. Spre exemplu, firmele de hardware vând prin licitații electronice specializate și deja bine cunoscute, atât modele noi cât și produse folosite.

Asemeni unui e-mall, o licitație electronică include de obicei mai mulți vânzători. Operatorul licitației elaborează mecanismele pentru plasarea obiectului licitației, pentru licitare (de obicei prin e-mail) și poate oferi în plus servicii de plăti și de livrare.

3.2.5  Furnizare de servicii pentru comerțul electronic (e-service providing)

Serviciile care susțin activitatea de comerț electronic nu sunt oferite exclusiv de către furnizorii de Internet, care se rezumă în general la găzduirea paginilor de web sau la asigurarea accesului pe Internet. De exemplu, există magazine universale electronice (e-mall) conduse de producători, vânzători, furnizori de Internet, designeri de web sau asociații. Există și servicii electronice externe cum ar fi cele de management, de informații, de prelucrare a datelor, de consultanță, de integrare a serviciilor de livrare, care pot fi prestate în diferitele variante de comerț electronic. în mod evident, oricare dintre verigile acestui lanț valoric poate oferi servicii electronice și poate deveni placă turnantă pe piața specifică. Activitățile se pot concentra spre atragerea a cat mai mulți participanți în cadrul unei verigi a lanțului, astfel încât să se creeze o structură puternică de tipul B-2-C (e-mall) sau o platformă B-2-B.

Capitolul 4

COMBATEREA FRAUDELOR, ASIGURAREA SECURITĂȚII ȘI ASPECTELE LEGALE ALE COMERȚULUI ELECTRONIC

4.1. Fraudele și combaterea lor

Măsurile de combatere a criminalității informatice sunt cele prevăzute de Legea 161 din 19/04/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției – Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 21/04/2003.

Titlul III din această lege reglementează prevenirea și combaterea criminalității informatice, prin măsuri specifice de prevenire, descoperire și sancționare a infracțiunilor săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, asigurându-se respectarea drepturilor omului și protecția datelor personale.

Pentru asigurarea securității sistemelor informatice și a protecției datelor personale, autoritățile și instituțiile publice cu competente în domeniu, furnizorii de servicii, organizațiile neguvernamentale și alți reprezentanți ai societății civile desfășoară activități comune și programe de prevenire a criminalității informatice. 

Autoritățile și instituțiile publice cu competențe în domeniu, în cooperare cu furnizorii de servicii, organizațiile neguvernamentale și alți reprezentanți ai societății civile promovează politici, practici, măsuri, proceduri și standarde minime de securitate a sistemelor informatice. 

Autoritățile și instituțiile publice cu competente în domeniu, în cooperare cu furnizorii de servicii, organizațiile neguvernamentale și alți reprezentanți ai societății civile organizează campanii de informare privind criminalitatea informatică și riscurile la care sunt expuși utilizatorii de sisteme informatice. 

Ministerul Justiției, Ministerul de Interne, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe constituie și actualizează continuu baze de date privind criminalitatea informatică. 

Institutul National de Criminologie din subordinea Ministerului Justiției efectuează studii periodice în scopul identificării cauzelor care determină și a condițiilor ce favorizează criminalitatea informatică. 

Ministerul Justiției, Ministerul de Interne, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe desfășoară programe speciale de pregătire și perfecționare a personalului cu atribuții în prevenirea și combaterea criminalității informatice. 

Proprietarii sau administratorii de sisteme informatice la care accesul este interzis sau restricționat pentru anumite categorii de utilizatori au obligația de a avertiza utilizatorii cu privire la condițiile legale de acces și utilizare, precum și cu privire la consecințele juridice ale accesului fără drept la aceste sisteme informatice. Avertizarea trebuie să fie accesibilă oricărui utilizator. 
Infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice

1. Accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. 

2. Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică și care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. 

3. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic ce conține date informatice care nu sunt publice. 

4. Fapta de a modifica, șterge sau deteriora date informatice ori de a restricționa accesul la aceste date, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. 

5. Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. 

6. Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la aceste date constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. 

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 6 ani: 

a) fapta de a produce, vinde, de a importa, distribui sau de a pune la dispoziție, sub orice altă formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic conceput sau adaptat în scopul săvârșirii unei infracțiuni;

b) fapta de a produce, vinde, de a importa, distribui sau de a pune la dispoziție, sub orice altă formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parțial la un sistem informatic în scopul săvârșirii unei infracțiuni. 
Fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. 

Fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. 

Securitatea în comerțul electronic este un subiect fierbinte care a ținut de nenumărate ori cap de afiș în presa scrisă, TV și, în special pe Internet. Știm cu toții că, odată ce informațiile pe care le-am transmis în site, părăsesc calculatorul personal și își încep călătoria pe Internet, ele aparțin domeniului public. Un hacker priceput ar putea să le intercepteze și să le folosească așa cum crede de cuviință. Nu este deloc ușor, este puțin probabil, dar este posibil.

În ceea ce-l privește pe consumator, el va fi foarte interesat de garanțiile de securitate pe care le oferim. Cum vor fi transmise prin Internet informațiile asupra plății (de cele mai multe ori este vorba de datele cărții sale de credit)? Există riscul ca acestea să fie interceptate? Unde sunt stocate aceste informații? Ar putea fi la îndemâna hackerilor?

O soluție robustă, care să asigure protecția tranzacțiilor comerciale prin Internet, trebuie să aibă în vedere următoarele cerințe fundamentale de securitate:

A. Confidențialitatea (secretizarea) protejează conținutul tranzacțiilor împotriva citirii lor neautorizate, de către alte persoane decât receptorii specificați de emițător. Aceasta se realizează prin criptarea mesajelor.

B. Autentificarea originii tranzacțiilor permite receptorului unui mesaj (de poștă electronică de exemplu) să determine în mod sigur identificarea expeditorului. Rezolvarea autentificării se face prin semnătură digitală.

C. Integritatea datelor furnizează receptorului unei tranzacții siguranța că mesajul primit este identic cu mesajul emis la origine. Deși cele două servicii de autentificare și de integritate sunt prezentate ca servicii separate, ele sunt furnizate de obicei în tandem cu ajutorul sistemelor de rezumare și semnătură digitală.

D. Împiedicarea nerecunoașterii tranzacției de către expeditor (nerepudierea) garantează integritatea și originea tranzacțiilor din punctul de vedere al expeditorului, nu al destinatarului. Se împiedică astfel ca expeditorul unei tranzacții electronice să nege trimiterea ei. O utilizare foarte importantă a acestui serviciu este în comerțul electronic, când trebuie transmise prin e-mail ordine de comandă sigure, care să fie apoi confirmate.

E. Aplicarea selectiva a unor servicii. De multe ori este necesară acoperirea unor părți ale tranzacțiilor. Pentru acestea se pot folosi sisteme criptografice cu chei publice.

4.2. Criptarea transferurilor de date

Criptografia este considerată a fi o artă sau știință de menținere a mesajelor secrete, asigurând confidențialitatea prin criptarea unui mesaj utilizând chei asociate cu un algoritm. Cheia utilizată trebuie să fie secretă ambelor părți, problema reprezentând-o managementul cheilor și menținerea lor secretă. Criptografia are la baza codificarea mesajelor, un bloc fiind substituit prin altul, respectând anumite reguli. Codificarea se poate realiza în mai multe moduri acestea având următoarele proprietăți comune:

atât intrările, cât și ieșirile sunt reprezentate ca stream-uri de octeți;

criptarea unei date se realizează cu ajutorul unei chei;

decriptarea datei se realizează tot cu o cheie.

Criptarea se poate realiza cu chei simetrice sau asimetrice. În primul caz se realizează cu aceeași cheie la criptare și la decriptare, iar în celălalt cu chei diferite.

Criptarea asimetrică are avantajul că una din chei (cea de criptare) poate fi făcută publică. Aceasta cheie de criptare poate fi transmisă oricui, în timp ce cheia de decriptare este deținută de cel ce a criptat, fiind denumită cheie privată. Un alt avantaj al cheilor asimetrice este ca asigură identitatea. Dacă o persoană X criptează un mesaj cu I cheie privată și transmițându-l unei persoane Y, aceasta îl poate decripta cu o cheie publică putem spune că Y are certitudinea ca mesajul vine de la X. Aceasta idee are la baza semnăturile digitale.

Criptarea simetrică are avantajul vitezei, fiind foarte utilă la criptarea fișierelor locale.

Combinând avantajele celor două tipuri de algoritmi au apărut protocoalele hibride.

4.3. Securitatea la nivel rețea.

Noțiunea de securitate la nivelul IP (Internet Protocol) adresează mecanismele implementate la nivelul protocolului rețea IP, pentru a asigura integritatea, autentificarea și confidențialitatea datelor în timpul transmiterii lor prin mediul deschis al Internetului.

Includerea serviciilor de securitate la nivel rețea permite sistemului să furnizeze servicii de securitate în mod generic tuturor aplicațiilor, chiar și celor ce nu sunt conștiente de existența securității.

Arhitectura de securitate specifica pentru IP furnizează servicii de securitate ce suportă combinații de autentificare, integritate, controlul accesului și confidențialitate.

La ora actuală există doua tipuri de antete (header-e) ce pot fi atașate la un pachet IP pentru realizarea securității. Acestea sunt:

antetul de autentificare – AA (Authentication Header) – care furnizează serviciile de integritate și autentificare;

învelișul de securitate – IS (Encapsulating Security Payload) care furnizează confidențialitate și, în funcție de algoritmi și de modurile folosite, poate furniza integritate și autentificare.

Cele două antete pot fi folosite independent unul de celălalt, combinate sau nu într-un mod imbricat.

4.4. Securitatea la nivel sesiune

O dată cu dezvoltarea Internetului și a transmisiilor digitale de date, aplicațiile au început să necesite tot mai des securitatea transmiterii datelor spre calculatoare și spre alte aplicații aflate la distanță. Realizarea securității pe Web a întâmpinat însă întotdeauna obstacole, cum ar fi: diversitatea sistemelor de operare ce rulau pe calculatoarele interconectate sau diversitatea aplicațiilor ce trebuiau să comunice. În final, soluția adoptată a avut la baza un protocol de negociere independent de platforma și de aplicație, bazat pe un standard deschis. Acesta a fost denumit Secure – 48 –

Sockets Layer (nivelul soclurilor sigure) – SSL – și este la ora actuală cel mai folosit protocol pentru realizarea conexiunilor sigure în Internet.

Scopul principal al protocolului SSL este acel de a realiza securitatea conexiunii între două aplicații. Realizarea securității conexiunii presupune asigurarea a trei proprietăți de baza: 1. conexiunea este secretă, în sensul că se asigură confidențialitatea datelor ce sunt comunicate prin ea;

2. entitatea pereche poate fi autentificată utilizând criptografia cu chei publice (asimetrica);

3. conexiunea este fiabilă, în sensul că transportul mesajelor include și o verificare a integrității acestora folosind un cod de autentificare.

SSL (Secure Sockets Layer) – este un protocol non-proprietar deschis, dezvoltat de Netscape și care asigură securitate în comunicații. Este acceptat de standardul WEB pentru autentificare și criptare client-server utilizând ca protocol de transport TCP/IP și poate rula pe protocoale ca HTTP, Telnet. El utilizează chei publice criptografiate.

O sesiune SSL implică două protocoale separate : SSL Record Protocol și SSL Handshake Protocol. Primul controlează transmisia datelor în cadrul sesiunii iar celalalt schimbul de mesaje între client și server când stabilesc prima dată conexiunea. Tehnica criptării generează multe pachete, încetinind transmisia.

SSL 3.0 este cel mai utilizat și suportat de majoritatea WEB și serverelor Internet.

Față de versiunea precedentă, versiunea 3.0 a protocolului aduce câteva îmbunătățiri substanțiale, atât din punct de vedere al performanțelor, cât și al securității. Dintre acestea menționăm:

numărul de pachete comunicate între client și server este mult mai redus;

serverul poate alege algoritmii de compresie și de cifrare ce vor fi folosiți pe parcursul sesiunii;

se face o distincție mai clară între cheile folosite pentru autentificare și cheile de criptare;

lucrează cu căi de certificare;

asigură suport pentru mulți algoritmi criptografici;

suportă o gamă mult mai largă de aplicații ca versiunea anterioara;

fixează vulnerabilități existente în versiunea 2.0.

4.5. Securitatea la nivel aplicație

4.5.1 Securitatea sistemelor de transfer de mesaje

Aplicațiile de mesagerie electronică, incluzând aici programele pentru poșta electronică și aplicațiile cu capabilități de transfer de mesaje sunt un bun exemplu de clasa de aplicații ale căror necesități de securitate nu pot fi acoperite doar prin măsurile de securitate a rețelei. Comunicarea prin mesaje sigure necesită protejarea de la expeditor la destinatar. Serviciile de protecție de bază includ:

a) autentificarea originii datelor;

b) integritatea conținutului;

c) confidențialitatea conținutului;

d) nerepudierea originii.

S/MIME (Secure Multi-Purpose Internet Mail Extensions) – este un standard utilizat în transmiterea de e-mail în securitate. Permite criptarea informației și include certificatul digital ca o componentă în mesaj. El asigură funcțiile:

confidențialitate, doar cel ce recepționează poate citi poșta;

transmisia nu poate fi alterată;

clientul poate semna și include semnătura care garantează recepția;

utilizează etichete pentru controlul accesului la mesajele securizate;

permite mesajelor criptate să fie transmise prin agenți intermediari care le pot cripta și transmite la recipientele dorite.

S/MIME oferă integritate și autentificare oricărui pachet e-mail și în prezent a este implementat la nivel industrial.

OCSP (On line Certificate Status Protocol) – specifică o sintaxă mesaj cerere-răspuns între aplicația client care solicită revocarea certificatului și aplicația server care cunoaște starea certificatului revocat. OCSP server poate asigura informații adiționale accesibile prin CRL.

4.5.2 Securitatea protocolului HTTP

HTTP (Hyper Text Transfer Protocol) este protocolul folosit în comunicația dintre clienții și serverele WWW.

Securitatea HTTP este o extensie cu capabilității de securitate a protocolului HTTP. El este un protocol de comunicație orientat pe mesaje, care asigură securitatea acestor mesaje atunci când ele sunt transmise.

Protocolul furnizează deci servicii de securitate pentru:

confidențialitatea datelor;

integritatea datelor;

nerepudierea originii datelor.

Protecția mesajelor S-HTTP poate fi asigurată în trei moduri:

semnături digitale;

integritatea datelor;

cifrarea datelor.

Orice mesaj poate fi semnat, criptat, autentificat și se poate aplica orice combinație a celor trei tehnici de mai sus.

În plus, protocolul furnizează un mecanism simplu de tip cerere-răspuns bazat pe informații specifice, generate pentru fiecare sesiune în parte, permițând astfel ambelor entități comunicante să fie sigure de faptul că informațiile transmise sunt „proaspete”.

4.5.3 Securitatea aplicațiilor EDI

Electronic Data Interchange (EDI) face parte dintr-o serie de tehnologii de transmitere electronică a documentelor între partenerii de afaceri, cum ar fi faxul, telexul, e-mail-ul și are ca scop desfășurarea tranzacțiilor de afaceri în mod electronic. EDI își propune să elimine intervenția umană în procesarea documentelor transmise între partenerii de afaceri prin stabilirea unui protocol standard de transfer al datelor între aceștia. Folosind EDI se pot emite automat cereri de livrare către furnizori, se pot prelucra automat cererile clienților sau se pot executa tranzacții financiare.

Funcționarea unui sistem EDI presupune parcurgerea a cinci mari faze:

preluarea datelor de la un sistem de calcul sau aplicație;

transformarea datelor într-un mesaj cu format standard;

transmiterea mesajului;

transformarea / întreruperea mesajului la recepție;

transferarea datelor recepționate unei aplicații.

Din punct de vedere tehnic, pentru desfășurarea tranzacțiilor EDI trebuie definite următoarele elemente: standarde (definesc modul de structurare a datelor în mesajele electronice); software (denumite și translatoare EDI); comunicații (au rolul de a transfera mesajele electronice între partenerii de afaceri) și securitatea datelor.

Principalele standarde existente în domeniul EDI sunt: ANSI ASCX.12 pentru America de Nord și TDI pentru Europa de Vest.

Componenta software care guvernează conversia datelor din formatul intern al aplicațiilor în mesaje EDI poartă denumirea de translator EDI. Majoritatea translatoarelor EDI furnizează două servicii: maparea datelor și formatarea datelor conform standardelor.

Formatarea datelor conform standardelor este principala funcție a unui translator EDI. Pentru a putea formata datele unei aplicații, un translator EDI trebuie să știe cum să acceseze datele și să înțeleagă formatul acestor date. Pentru a converti datele dintr-un fișier text în mesaje EDI și viceversa, translatorul EDI trebuie să înțeleagă formatul datelor din fișierul text. Acest lucru se poate realiza în două moduri. Prima soluție ar fi ca aplicația să genereze fișierul text conform unui format definit de translator.

A doua soluție ar fi ca translatorul EDI să furnizeze un instrument care să-i permită utilizatorului să specifice formatul fișierului text generat de aplicație.

Standardele EDI definesc următoarele cerințe de securitate: integritatea mesajelor, confidențialitatea, autentificarea originii datelor, nonrepudierea, disponibilitatea.

4.5 Securitatea prin firewalls

O primă barieră de securitate pentru o firmă care desfășoară comerț electronic pe Internet o reprezintă controlul accesului dinspre rețeaua proprie către Internet și viceversa. Din punct de vedere arhitectural, soluția cea mai răspândită pentru asigurarea securității conectării unei rețele de campus la Internet o constituie așa numitul firewall (pasarela de securitate). În linii mari un firewall este un sistem care impune o politică de control a accesului între două rețele. El reprezintă implementarea politicii de securitate în termeni de configurare a rețelei. Un firewall este un sistem plasat între două rețele care posedă următoarele proprietăți:

tot traficul dinspre interior spre exterior și viceversa trebuie să treacă prin acestea;

este permisă trecerea numai a traficului autorizat prin politica locală de securitate;

sistemul însușii este imun la încercările de penetrare a securității acestuia.

Un firewall nu este numai un dispozitiv sau o combinație de dispozitive ce furnizează securitate pentru o rețea. Firewall-ul este parte a unei politici generale de securitate și are rolul de a crea un perimetru de securitate în jurul resurselor informaționale ale organizației. Politica de securitate trebuie să definească responsabilitățile utilizatorilor din punct de vedere al securității, modul de acces la rețea și metodele de autentificare a utilizatorilor interni sau aflați la distantă, mecanismele de criptare a datelor memorate sau transmise prin rețea, măsurile de protecție împotriva virușilor etc.

Folosirea unui firewall pentru asigurarea securității rețelelor furnizează numeroase avantaje:

Concentrarea securității. Un firewall poate fi o soluție mai puțin costisitoare din punct de vedere al administrării;

Impunerea unei politici de acces în rețea. Un firewall furnizează mijloace de control al accesului;

Protecția serviciilor vulnerabile. Un firewall poate contribui la creșterea nivelului de securitate al unei rețele, reducând riscurile la care aceasta este supusă, prin filtrarea informațiilor.

Monitorizarea și realizarea de statistici cu privire la folosirea rețelei. Dacă întregul trafic spre/dinspre Internet trece printr-un firewall, atunci există posibilitatea monitorizării acestuia și furnizării de statistici cu privire la folosirea rețelei.

În afara avantajelor folosirii unui firewall exista o serie de dezavantaje:

Restricționarea accesului la unele servicii. Firewall-ul impune, de cele mai multe ori, restricționarea sau blocarea accesului la unele servicii considerate vulnerabile.

Protecția scăzută față de atacurile provenite din interior. Un firewall nu poate opri o persoana din interiorul rețelei de a copia informații pe o discheta și de a le furniza apoi celor interesați.

Protecția scăzută față de viruși. Firewall-ul nu poate asigura protecție împotriva utilizatorilor care aduc local, din arhivele Internet, programe infectate cu viruși;

Viteza de comunicație cu exteriorul. Un firewall reprezintă o potențială gatuire pentru traficul dintre rețeaua internă și exterior.

Fiabilitatea. O rețea protejată prin firewall își concentrează securitatea într-un singur loc, spre deosebire de varianta distribuirii securității între mai multe sisteme. O compromitere a firewall-ului poate fi dezastroasă pentru celelalte sisteme (mai puțin protejate) din rețea.

Un firewall poate fi compus din unul sau mai multe blocuri de componente:

router-e cu filtrare de pachete. Are rolul de a trimite pachete între sistemele gazdă interne și cele externe unei rețele, într-o maniera selectivă. El permite sau blochează trecerea unor anumite tipuri de pachete.

servere proxy (porți la nivel aplicație). Sunt aplicații software pentru intermedierea accesului la unele servicii. Pentru o poartă se mai folosește uneori și termenul de calculator gazdă conectat dual (dual-homed host).

Porți la nivel circuit. Este un serviciu proxy la nivel circuit, care se executa de obicei pe un server proxy și creează un circuit între client și server, fără a întrerupe protocolul gazdă. Ele primesc conexiuni de la un anumit sistem gazdă, pe un anumit port și deschid o nouă conexiune către sistemul destinație, pe alt port.

4.6. Aspecte legale

Libertatea contractuală trebuie să reprezinte principiul fundamental al tuturor eforturilor de a crea un cadru legal corespunzător pentru tranzacțiile B2B.

Guvernele pot susține comerțul electronic prin introducerea de reglementări care să conducă la aprobarea contractelor electronice și prin facilitatea recunoașterii legale a contractelor și documentelor autentificate electronic. Ele ar trebui să evite îndrumări legislative bazate pe detaliere în acest domeniu, dezvoltând mai degrabă un cadru legislativ care să ajute sectorul privat în implementarea unor soluții prin auto-reglementare.

Implementarea obstacolelor legale s-ar putea realiza prin implementarea unui cadru legal uniform: în acest sens țările ar putea urmări implementarea Legii Cadru asupra comerțului electronic propusă de UNCITRAL, abordare care permite totuși unei țări să adreseze probleme specifice jurisdicției sale cât de repede posibil.

Crearea unui cadru legal nou uniform trebuie să aibă în vedere următoarele probleme:

Jurisdicția și legea aplicabilă. Așa cum am menționat libertatea contractuală trebuie să fie principiul fundamental pentru tranzacțiile B2B. Comunitatea internațională abia a început să studiază problemele complexe referitoare la jurisdicția și legea aplicabilă în spațiul virtual al comerțului electronic. Din punct de vedere al tranzacțiilor B2C, orice reglementare prematură care ar oficializa legea sau forul din țara de destinație ar putea încetini dezvoltarea comerțului electronic.

Încorporarea prin referință. În comerțul electronic, termenii având semnificații legale vor fi neincorporați în contracte prin referință. Derularea afacerilor va oferi definiții complete, transparente și efective ale unor asemenea termeni iar această regulă va avea drept scop oferirea certitudinii pentru toate părțile implicate în tranzacțiile electronice.

Transparența și disponibilitatea celor mai buni termeni legali și a celor mai bune modele de contracte. Guvernele sunt încurajate să promoveze crearea unor baze de date conținând asemenea termeni și să contribuie la ele

Fraude și alte delicte comerciale. Legislația și instituțiile abilitate trebuie să-și dezvolte înțelegerea comerțului electronic. În aplicarea legilor, guvernele trebuie să ia în considerare natura globală a comerțului electronic. Tehnicile de autentificare electronică sunt importante pentru utilizatori, permițându-le să se apere împotriva fraudelor.

Răspunderea. Guvernele ar trebui să evite crearea de reguli referitoare la răspundere care ar putea împiedica extinderea comerțului electronic, urmând să fie identificate domeniile în care sunt necesare astfel de reguli.

Impozite și taxe. Dezvoltarea comerțului electronic reprezintă o schimbare a modului în care comerțul se desfășoară și necesită o reconsiderare fundamentală a politicilor fiscale și a legislației care își au fundamentul în comerțul tradițional. Este necesară o perspectivă globală în adresarea acestui subiect având în vedere comerțul electronic depășește granițele administrației într-o măsură mai mare decât comerțul tradițional. De aceea trebuie asigurată o abordare corespunzătoare la nivel internațional, asigurând astfel efectivitatea tratamentului fiscal și evitarea dublei impozitări.

Taxele vamale. Moratoriu din mai 1998 al Organizației Mondiale a Comerțului asupra taxelor vamale asupra transmisiilor electronice recunoaște că aceste tranzacții,când prezintă un element de extraneitate (tranzacții cross-border) nu sunt momentan considerate ca fiind subiecte ale taxelor vamale și a controlului vamal. În vederea asigurării stabilității asupra comerțului internațional secolul XXI , OMC ar trebui să continue să aplice același tratament transmisiilor electronice și ar trebui să acționeze spre permanentizarea acestuia.

Impozitarea comerțului electronic. În acest sens nu ar trebui să fie introduse noi taxe, precum cele calculate pe baza volumului traficului. Principiile care guvernează impozitarea comerțului tradițional trebuie să fie aplicate și celui electronic și, având în vedere stadiul actual al dezvoltării tehnologiei și climatului economic, se consideră că acestea pot asigura implementarea acestor principii. Această abordare nu exclude noi măsuri administrative sau legislative, sau schimbarea celor existente, atâta timp cât ele servesc aplicării principilor existente și nu intenționează să impună un tratament fiscal discriminatoriu tranzacțiilor comerciale electronice.

4.7. Aspecte relevante în decizii de politică fiscală

În afacerile de tip Internet, costurile aferente investiției sunt sensibil reduse, oferind totodată întreprinzătorilor posibilitatea de a accesa ieftin sistemul de comunicații global, prin care să-și facă publicitate produselor sau serviciilor și în anumite cazuri să efectueze vânzări sau livrări. Întreprinderile mici și mijlocii vor fi în special atrase de această formă de comerț. Pe de altă parte volumul tranzacțiilor internaționale de tip „cross-border” (transfrontaliere) va crește exponențial.

Accesul pe piață a întreprinderilor mari și mijlocii este ușurat și prin reducerea numărului de implementări care nu mai sunt necesare în acest tip de tranzacții. De exemplu, prin Internet un producător de software poate vinde și livra produsul direct către consumatorul final, o companie aeriană vinde bilete direct pasagerilor.

Internet-ul oferă întreprinderilor posibilitatea de a-și crea propriile sisteme private de comunicare. În acest mod, forme noi și eficiente ale activității comerciale devin operabile. Apare posibila cooperarea globală în fazele creării unui produs, având ca efect descentralizarea acestora.

Astfel, efectul direct al Internet-ului asupra sistemului fiscal constă în:

Dificultăți în localizarea activității. Prin natura sa, Internet-ul nu are o localizare fizică. Pe de altă parte utilizatorii nu dețin controlul canalelor prin care circulă informația transmisă sau primită de ei. Internetul nu are frontiere și nu poate fi alocat unui anume stat . Atâta vreme cât sediul vânzătorului, prestatorului sau cumpărătorului unui bun nu mai are relevanță devine din ce în ce mai dificil să se stabilească de către autoritatea fiscală a unei jurisdicții dacă o anumită activitate impozabilă a fost desfășurată.

Imposibilitatea identificării utilizatorilor . În general, la ora actuală, nu există cerințe legale privind obligativitatea utilizatorilor de a se identifica în momentul utilizării. Parolele sau numele folosite și chiar locul în care se găsește calculatorul nu pot servi ca mijloace de identificare.

Utilizarea redusă a punctelor de raportare sau reținere a impozitelor. Respectarea legalității fiscale este ușurată de așa numitelor puncte reținere și raportare, cum ar fi instituțiile bancare și financiare care sunt simplu de localizat și identificat. Prin contrast, unul din beneficiile comerțului electronic este tocmai eliminarea instituțiilor intermediare. Situația creată, favorabilă dezvoltării acestui tip de comerț, este însă în contradicție cu cerințele fiscului de păstrare a bazei de impozitare mărind efortul administrației de a colecta sume mici de la mai mulți plătitori. Amploarea plăților electronice ridică mai ales probleme în ceea ce privește administrarea impozitelor. Momentan, plățile prin cash, cecuri sau cărți de credit reprezintă cca 90% din volumul tranzacțiilor financiare. Plățile electronice dețin un imens potențial de a crea noi forme de plată în care valoarea banilor este reprezentată sub formă digitală. Caracteristica digitală a banilor face ca tranzacția și transferul să se facă instantaneu și ieftin oriunde în lume. Banii electronici cuprind o sferă largă de produse care sunt în continuă dezvoltare. Sarcina administrației fiscale este de a cuprinde această formă de plată în sistemul fiscal existent.

Comerțul electronic va schimba modalitatea în care autoritatea fiscală operează.

Punctele cheie sunt:

Stabilirea identității. Identificarea părților implicate în comerțul electronic este dificilă cu atât mai mult cu cât intervin jurisdicții diferite. Ca efect se pot pierde surse de venit prin neimpozitarea veniturilor aferente rezidenților.

Stabilirea locului de impozitare . Alegerea unei jurisdicții sau a alteia în funcție de prevederile mai favorabile ale tratatelor fiscale duce la pierdere de venituri aferente operațiunilor impozitate prin reținere la sursă.

Obținerea de documente scrise. Autoritatea fiscală poate impune propriile reguli doar în jurisdicția sa. Pentru tranzacțiile internaționale trebuie să se bazeze pe bună cooperare prevăzută în tratatele fiscale. Dacă tranzacțiile se desfășoară în paradise fiscale este greu de crezut că autoritatea fiscală va avea acces la informații.

Lipsa intermediarilor va reduce „punctele de impozitare“. Autoritatea fiscală va fi obligată să colecteze impozitele în sume mici de la numeroși plătitori. Impozitele cu reținere la sursă și TVA vor deveni surse de venit mai puțin viabile .

„Paradisele” fiscale și băncile offshore devin tot mai accesibile pentru plătitori mici și mijlocii. Deja un număr mare de paradise fiscale oferă coduri bancare codate combinate cu opțiuni de plată on – line. Deși principiile care guvernează centrele bancare offshore sunt similare cu cele aferente sistemului bancar tradițional, modul prin care băncile operează pe Internet creează diferența crucială care trebuie contracarată de fisc în vederea reduceri evaziunii fiscale internaționale.

Pe de altă parte, administrația fiscală își va îmbunătăți sistemul de operare tocmai folosind noile facilități de comunicare.

Declarații, deconturi electronice. Avantajele folosirii deconturilor electronice constau într-o mare acuratețe a informațiilor, reducerea costurilor administrației impozitelor, reducerea documentelor pe suport material. Un sistem de criptare asigură confidențialitatea informațiilor fiscale transmise.

Îmbunătățirea schimbului de informații . Prin folosirea Internet-ului schimbul de informații se face în timp real și într-un mod ce prezintă siguranța.

4.8. Principiile impozitării

Principiile generale ale impozitării comerțului electronic sunt următoarele:

Neutralitatea. Impozitarea trebuie să fie neutră și echivalentă între diversele forme ale comerțului electronic și între acesta și comerțul tradițional. Deciziile comerciale trebuie să fie motivate de considerații economice mai degrabă decât cele de natură fiscală . Contribuabili aflați în situații similare și desfășurând tranzacții similare trebuie să fie supuși unor nivele de impozite similare.

Eficiența. Costurile implicate de conformitate pentru contribuabil și costurile de administrație ale autorității fiscale trebuie să fie minimalizate într-o măsură cât mai mare.

Certitudine și simplicitate . Regulile fiscale trebuie să fie clare și simplu de interes astfel încât contribuabilii să poată anticipa consecințele fiscale ale unei tranzacții, incluzând detalii despre când, unde și cum trebuie contabilizate impozitele.

Efectivitate și imparțialitate. Impozitarea ar trebui să dea naștere impozitului corect la momentul corect. Potențialul pentru evaziune fiscală și evitare a impozitării trebuie să fie minimalizat în timp ce măsuri de contra acțiune proporționale cu riscul trebuie să existe.

Flexibilitate. Sistemul de impozitare trebuie să fie flexibil și dinamic astfel încât să urmărească îndeaproape dezvoltările comerciale și tehnologice ale societății.

Aplicarea acestor principii la nivel local, precum și adaptarea oricărui principiu internațional existent trebuie astfel înfăptuită încât să mențină suveranitatea fiscală a statelor respective, să asigure o împărțire echitabilă a bazei de impozitare și să evite dubla impozitare precum și neimpozitarea intenționată.

4.9. Accesul pe piață

În scopul eliminării barierelor existente în calea dezvoltării Internetului, politicile guvernamentale ar trebui să se călăuzească după o serie de principii, incluzând:

Încurajarea investițiilor în sectorul privat și privatizarea telecomunicațiilor naționale;

Crearea unui climat competițional prin limitarea monopolului companiilor de telefonie mobilă

Garantarea accesului liber la rețeaua de telecomunicații pe o bază nediscriminatorie;

Implementarea unui sistem de reguli flexibile care să țină pasul cu dezvoltarea tehnologică.

Aspectele de care trebuie să tină cont în realizarea unui acces liber pe piață pot fi rezumate după cum urmează:

Leasing-ul liniilor de telecomunicații. Majoritatea transmisiilor se realizează prin linii luate în leasing de la companiile de telecomunicații naționale, de multe ori monopol al guvernului. În aceste condiții costul leasingului poate fi inflatat în mod artificial.

Interconectarea. Furnizorii de servicii on-line trebuie să aibă posibilitatea conectării rapide la rețeaua de transmisiuni. Monopolul sau o poziție dominantă a societăților care acționează în acest domeniu poate mării costul conectării.

Conectarea echipamentului la rețea. O serie de prestatori de telecomunicații pot restricționa accesul liber la conectare;

Transmisii de voce și multimedia pe Internet. O serie de state consideră că serviciile prin Internet sunt asemănătoare cu serviciile tradiționale de telefonie și transmitere de date și deci ar trebui supuse unor reguli asemănătoare.

4.10. Aspecte vamale.

De peste 50 ani țările lumii au căutat să reducă tarifele vamale recunoscând că cetățenii tuturor națiunilor au beneficiat ca urmare a unui comerț liber. Ținând cont de acest fapt și având în vedere că Internet-ul este cu adevărat un mediu global, pare a fi lipsită de sens impozitarea tranzacțiilor desfășurate prin intermediul Internetu-lui. În plus în comerțul electronic nu există frontierele comerțului tradițional caracteristice tranzacțiilor cu bunuri în forma lor materială. Totuși, dorința unor guverne de a obține noi surse de venit ar putea influența și modul de tratare din punct de vedere fiscal al comerțului electronic . Impozitarea tranzacțiilor prin Internet trebuie să fie consistentă cu principiile internaționale deja stabilite și să evite dubla impozitare .

Gradul în care Europa va beneficia de comerțul electronic depinde în mare măsură de actualizarea legislației în vederea asigurării corespondenței între necesitățile consumatorilor și necesitățile furnizorilor. Existența pieței unice s-a dovedit eficientă în cazul comerțului tradițional, fiind acum necesară o ajustare a legislației în vederea cuprinderii în aceasta a noilor tehnologii.

Scopul este acela de a asigura îndeplinirea a două obiective complementare, respectiv creșterea încrederii în acest nou tip de comerț și asigurarea accesului la piața nou creată.

Creșterea încrederii și confidenței. Creșterea comerțului electronic presupune realizarea acestui prim obiectiv. Atât comercianții cât și consumatorii trebuie să fie siguri că tranzacțiile nu pot fi interceptate sau modificate, ca vânzătorul sau beneficiarul există, că mecanismul tranzacțiilor este permis, legal și sigur și că debitorul este solvabil. Tehnologii prin care se asigură securitatea, cum ar fi semnătura digitală sau certificatul digital de identitate (ID cards) încearcă să diminueze aceste temeri. Mecanismul de protecție a drepturilor de autor, bazat de asemenea pe tehnologii de securitate cum ar fi criptarea, asigură protecția materialelor digitale, fiind cruciale pentru trecerea de la o piață tradițională la o piață electronică.

Asigurarea accesului la piața nou creată. Este cel de-al doilea obiectiv de a cărui realizare depinde dezvoltarea comerțului electronic. Promovarea unor politici legislative diferite de către statele europene este ineficientă și în plus, dacă ținem cont de caracterul transfrontalier al Internetu-lui, poate fragmenta în cazul Uniunii Europene piața unică, fiind astfel o piedică în dezvoltarea comerțului electronic în Europa.

Directiva CE referitoare la “transparența mecanismului” prevede că statele membre să ia măsuri comune astfel încât legislațiile să se integreze într-un tot unitar.

Măsuri specifice au fost deja luate în acest sens, cum ar fi adoptarea directivei referitoare la protecția informațiilor, protejarea juridică a bazelor de date și reglementarea legală a contractelor negociate la distanță. În plus, se lucrează la revizuirea directivei referitoare la televiziunea fără frontiere.

Principiile care trebuie să stea la baza oricăror inițiative legislative ar fi :

Să nu se emită nici o reglementare doar de dragul reglementării – recunoașterea mutuală a regulilor naționale se poate dovedi mult mai eficientă;

Orice reglementare trebuie să țină cont de libertatea de mișcare a bunurilor, capitalurilor, persoanelor și afacerilor;

Orice reglementare trebuie să țină cont de realitatea tipului de afacere respectiv de modalitatea de autorizare, promovare și livrare.

4.11 Aspecte legate de comercializarea informației sub formă digitală

Capacitatea de a digitaliza informația și a vinde prin intermediul Internet-ului reprezintă probleme ce trebuie abordate din perspectiva regulilor de caracterizare a veniturilor din cadrul Convențiilor de Evitare a Dublei Impuneri. Orice tip de informație care poate fi digitalizată (programe de calculator, cărți, muzică, imagini) poate fi transmisă pe cale electronică.

De exemplu, o persoană din statul B se poate conecta la un calculator din statul A și poate obține informația în schimbul unei plăți. Drepturile cumpărătorului în conexiunile cu informația obținută variază în funcție de contractul dintre părți.

Astfel cumpărătorul unei imagini poate obține de a folosi o singură copie a imaginii, dreptul de a reproduce imaginea făcând 10 copii și de a o folosi într-un raport sau dreptul de a folosi imaginea într-o publicație de largă circulație. Se poate argumenta că unele din tranzacțiile menționate sunt echivalente cu cumpărarea unei copii tangibile a imaginii, din care ar rezulta venituri comerciale, în timp ce din alte tranzacții ar rezulta venituri de natura redevențelor, care ar fi supuse impozitării la sursă. Art. 12 al Modelului OECD definește redevențele ca fiind plăți de orice natură făcute pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui drept de autor (copyright) asupra unei opere literare, artistice sau științifică. Trebuie menționat că aplicabilitatea acestei definiții la vânzarea informației digitale nu este întotdeauna clară.

Se poate argumenta că unele dintre aceste tranzacții, precum cumpărarea unei cărți sub formă electronică, reprezintă mai degrabă substitute ale tranzacțiilor tradiționale și deci ar fi nepotrivit să tratăm plătite ca fiind redevențe.

Informația sub formă digitală pune probleme și definiției veniturilor rezultând din prestări de servicii , acestea fiind distincte de redevențe sau de veniturile rezultând din vânzări de bunuri.

4.12. Redevențele si plățile pentru software.

Definiția redevențelor este susceptibilă de modificare pentru a putea ține cont de caracteristicile software-ului și ale informației digitale.

Această nouă analiză ia în considerare faptul că software-ul poate fi distribuit fie pe un mediu tangibil fie poate fi obținut prin transfer electronic de pe Internet. Ea consideră de asemenea ușurința reproducerii acestuia și faptul că, de obicei, achiziția sa dă dreptul cumpărătorului de a face o copie în vederea operării acestuia.

Art. 12 al convenției Model OECD privind evitarea dublei impuneri este cel care reglementează natura și modul de impunere a redevențelor.

Consider interesantă aplicabilitatea acestui articol în cazul comerțului electronic cu produse ce implică un conținut digitalizat. Problema fundamentală este aceea a clasificării plăților efectuate pentru achiziționarea de software în categoria redevențelor sau în aceea a veniturilor.

Internetul va facilita colaborarea globală; companiile vor putea fi active pe o piață internațională 24h din 24h. Aceeași colaborare se poate manifesta și în activitățile de producție sau în furnizarea de servicii. Acest aspect ridică probleme din perspectiva alocării veniturilor și cheltuielilor aferente.

Capitolul 6

STUDIU COMPARATIV AL UTILIZĂRII COMERȚULUI ELECTRONIC PE PIAȚA PRODUSELOR COSMETICE .

6.1 Prezentarea generală a pieței

Produsele cosmetice au devenit indispensabile în secolul XXI. Produsele de igienă ating un nivel fizic al vânzărilor de 5 miliarde de unități pe an. Aceasta înseamnă că, teoretic, fiecare persoană folosește cel puțin un produs cosmetic în fiecare zi, iar suma cheltuită cu cosmeticele este similară cu cea pentru pâine. 450 de europeni folosesc zilnic produse ca: săpun, șampon, balsam, pastă de dinți, cremă de ras, aftershave, parfum sau alt produs cosmetic.

Europa de Vest deține cea mai mare cotă din vânzările de produse cosmetice de pe piața globală, chiar dacă aceasta s-a diminuat de-a lungul anilor. În această regiune se vând 30% din toate produsele existente pe piețele din întreaga lume, în fruntea clasamentului aflându-se Germania, Franța, Marea Britanie, Spania, Italia.

Piața europeană a produselor cosmetice s-a ridicat în 2005, conform statisticilor Euromonitor International 2005, la 76,4 miliarde de Euro în timp ce piața globală a ajuns la 253 miliarde de EURO . După stagnarea vânzărilor valorice de pe piața globală din 2004, creșterea, în 2005, a fost de 5 %, iar, până în anul 2010, se preconizează că va ajunge la 20%. Această creștere nu a fost constantă în toate țările europene. Europa de Est a cunoscut o creștere de 10-20% anual. Produsele care au înregistrat cea mai dinamică creștere au fost produsele pentru protecție solară, produsele de îngrijire pentru copii și produsele cosmetice pentru bărbați.

Pe piața Europei de Vest, creșterile vânzărilor de produse cosmetice nu au fost spectaculoase. Procentul de creștere anuală, între anii 2002-2005, a fost, în medie, de 2,475% sau 1,89 miliarde de Euro/an.

Scăderea ratei de creștere pe piața cosmeticelor în țările UE-15 poate fi explicată prin ritmul scăzut de creștere al întregii economii naționale, cum ar fi în Germania sau Italia, unde consumatorii au cheltuit mai puțin și au trecut de la produsele cosmetice din categoria premium la cele din categoria peste medie. În 2005, Suedia a fost țara cu cea mai dinamică creștere din UE (7,6%), urmată de Spania cu 6,5%

Conform Mintel, piața produselor cosmetice din UE 15 a crescut în intervalul 1999- 2001 cu 9.5% . În această perioadă, Irlanda a înregistrat cea mai mare creștere, 19,4%, urmată de Suedia și Olanda cu 16,5%, Spania, 15% și Danemarca, 12,2%. Două dintre cele mai mari piețe, Germania și Marea Britanie, s-au aflat la polul opus în ceea ce privește creșterea cu 5,1% și, respectiv, 4,7%.

Deodorantele și parfumurile s-au dovedit a fi mai importante în Spania, plasându-se pe ultimul loc in Marea Britanie. Exact invers stau lucrurile cu produsele din categoria cosmeticii decorative: vânzările cele mai mari au fost in Marea Britanie iar pe ultimul loc în Spania. În Franța, Elveția și Italia se cheltuiește cel mai mult pe produse pentru îngrijirea pielii, iar Germania deține locul de lider în ceea ce privește întregul sector al produselor cosmetice.
Analizând vânzările de produse cosmetice pe țări, reiese faptul că Germania, Franța, Anglia, Italia și Spania dețin 60% din totalul vânzărilor pe Europa. Aruncând o privire peste statisticile europene care arată modul în care se cheltuiesc banii într-o gospodărie pe produse de larg consum, putem trage concluzia ca produsele cosmetice ocupă un loc important, după produsele farmaceutice, produsele electrice și electronice, îmbrăcăminte și încălțăminte, devansând produsele de sticlă și porțelan, produsele de curățenie, textilele. În totalul vânzărilor bunurilor destinate gospodăriilor, cosmeticele dețin, în medie, 6,3%.
Consumul mediu de cosmetice pe cap de locuitor, în Europa de Vest, atinge 150 Euro, consum care crește de la an la an, în medie cu 2,5%. Elveția rămâne liderul cu 220 Euro/persoană, urmată de Norvegia cu 189 Euro și Franța cu 168 Euro (COLIPA 2004).

6.2. Prezentarea firmelor prezente în zona comerțului electronic

6.2.1. Metropolitan selection

Firma Metropolitan comercializează produse cosmetice din mărcile Isabelle Dupoint, Catherine Arley, Prestige, etc. Este specializată în comerțul on-line, neavând un lanț propriu de magazine. Vânzările se fac doar prin intermediul colaboratorilor, care sunt recompensați prin bonusuri.

Firma funcționează într-un sistem MLM (MultiLevel Marketing), pe o structură de cinci nivele. Asta înseamnă o persoană X care se înscrie în sistem primește un cod personal. Dacă mai cooptează o persoană Y acesta se va înscrie pe baza codului persoanei X, intrând în rețeaua acesteia pe nivelul 1. Dacă persoana Y înscrie o persoană Z, aceasta va intra în rețeaua persoanei Y pe nivelul 1 și în rețeaua persoanei X pe nivelul 2. Sistemul funcționează în acest mod până la nivelul 5.

Un colaborator primește bonusuri că procent din vânzările realizate atât de el cât și de colaboratorii înscriși de el pe cele cinci nivele. Prin acest sistem firma își asigură atât extinderea rețelei proprii de distribuție, cât și realizarea unui venit suplimentar pentru colaboratorii săi.

6.2.2. ABC Cosmetics

Firma comercializează în principal produsele mărcii Refan, funcționând pe același sistem MLM. Are sediul central în Craiova, și încă două centre în București și Timișoara. Este specializată în comerțul on-line fără a avea un lanț propriu de magazine.

Distribuția produselor se face doar prin intermediul colaboratorilor, care sunt recompensați cu procent din vânzările realizate direct sau de către colaboratorii din rețea.

Livrarea produselor se face la domiciliul colaboratorului, la adresa indicată în formularul de înscriere, după care vor fi livrate clienților.

6.2.3. Avon Cosmetics

Comercializează o gamă largă de produse cosmetice prin intermediul reprezentanților. Nu are lanț propriu de magazine, face prezentarea produselor on-line sau prin reclame tv, dar nu se pot achiziționa produsele on-line.

Permite reprezentanților să își creeze o rețea de colaboratori și să beneficieze de bonusuri din vânzările realizate prin intermediul rețelei.

Livrarea produselor se face către reprezentanți, care le distribuie apoi către clienți.

6.3 Studiu comparativ

Vom încerca în continuare să prezentăm în mod comparativ site-urile celor trei firme, încercând în același timp să atragem atenția asupra punctelor tari și slabe pe care considerăm că le au firmele luate în discuție.

Adresele site-urilor sunt:

Metropolitan selection : www.shop.metropolitans.ro

ABC Cosmetics: www.abc-cosmetics.ro

Avon Cosmetics: www.avoncosmetics.ro

Un aspect pe care îl considerăm important este modul în care un potențial client are acces la prezentarea produselor comercializate de cele trei firme.

Metropolitan are pagina web structurată în trei ferestre pe verticală. Fereastra din stânga pune la dispoziție link-uri către paginile catalogului, care odată accesate prezintă informații despre fiecare produs în parte, precum și posibilitatea de a alege între diferitele variante sau culori, precum și de a adăuga acel produs într-un coș de cumpărături virtual.

Există de asemenea, pentru cei care au avut acces la un catalog tipărit sau au un catalog mai vechi, o casetă de căutare prin intermediul căreia se poate găsi cu ușurință orice produs după codul acestuia de catalog.

Fereastra din dreapta prezintă catalogul campaniei active și link-uri către noutăți și promoții.

Fereastra din mijloc afișează paginile către care direcționează butoanele și link-urile din partea de sus a paginii.

Tot în fereastra din mijloc se deschid și paginile de catalog, și prezentarea produselor:

ABC Cosmetics își deschide site-ul cu un homepage care prezintă ultimele noutăți sau promoții lansate.

În partea de sus a paginii sunt prezentate link-uri care direcționează vizitatorul către pagini de interes sau către diferitele categorii de produse pe care firma le pune la dispoziție. Un aspect care poate fi considerat negativ este că pagina de catalog, deși are o grafică interesantă și care atrage vizitatorul, necesită un timp foarte mare de încărcare, ceea ce poate duce la pierderea răbdării celui care dorește să îl acceseze.

Un alt aspect care poate fi considerat negativ este că, pe de o parte, in prezentare produselor nu este inclus și prețul acestora, (se găsește doar în catalogul on-line), iar pe de altă parte nu se pot face comenzi decât de către cei înscriși deja în sistem.

Legăturile între produsele din catalog și paginile lor de prezentare sunt destul de anevoioase, neexistând nici link-uri directe, nici posibilitatea căutării după cod.

Prezentarea produselor este destul de sumară și fără un aspect plăcut.

Considerăm că promovarea produselor pe care le comercializează ABC Cosmetics este la un nivel destul de scăzut, ceea ce poate duce în mod automat și la o scădere a vânzărilor firmei.

De asemenea când se dorește promovarea firmei pentru atragerea de noi colaboratori cărora le este indicată vizitarea site-ului modul de prezentare a firmei este destul de superficial și neatractiv, putând duce la pierderea interesului în a colabora cu firma.

Avon Cosmetics prezintă un homepage simplu, dar care este bine structurat și care permite accesarea cu ușurință a tuturor articolelor de interes. De asemenea catalogul (broșura) firmei este ușor de accesat și funcționează bine.

Prezentarea produselor este bine detaliată, dar lipsesc legăturile dintre catalog și paginile de prezentare a produselor, precum nici posibilitatea căutării după cod. Există o casetă care permite căutarea produselor după denumirea acestora, dar care este puțin mai greoaie decât cea după cod. Clienții care nu sunt interesați în a deveni reprezentanți au posibilitatea de a găsi prin intermediul site-ului reprezentați din zona lor de reședință precum și datele acestora de contact.

Un alt aspect care trebuie luat în calcul este accesul potențialilor clienți la produsele firmelor. Din acest punct de vedere Metropolitan are cele mai multe atuuri, permițând celor interesați să comande produse chiar dacă nu sunt înscriși în sistem. Prețurile de catalog sunt cele plătite de clienți, ca reprezentant existând un discount de 25% care reprezintă și bonusul pe car îl primesc aceștia pentru comenzile efectuate.

Un potențial client care nu este înscris în sistem găsește pe site produsele la produsele la prețul de catalog putând face comanda fără a se înscrie. După înscriere și autentificare pe site se afișează prețurile de reprezentant, comenzile făcându-se la aceste prețuri. Comanda minimă acceptată este de 100 Ron la prețurile de reprezentant.

Pentru cei înscriși în sistem, pentru a menține contul activ este obligatoriu să se facă câte o comandă de minim 100 Ron la fiecare trei luni. Înscrierea în sistem este gratuită, și permite comandarea gratuită a unui catalog.

În ceea ce privește ABC Cosmetics, este obligatorie înscrierea în sistem. Pentru înscriere este obligatorie o comandă cu o valoare care se ridică la minim 20€. Pentru menținerea în sistem este obligatorie efectuarea lunară a unei comenzi de minim 20€. Acest lucru obligă potențialii clienți ori să se înscrie în sistem, ori să găsească un reprezentant prin intermediul căruia să achiziționeze produsele dorite.

Firma nu acordă discount-uri pentru reprezentanți, prețurile de catalog fiind cele de vânzare indiferent de statutul celui care comandă.

Avon Cosmetics nu permite comandarea on-line a produselor, site-ul fiind doar pentru promovarea produselor, înscrierea în sistem ca reprezentant sau găsirea unui reprezentant. Înscrierea în sistem este de asemenea gratuită, și nu necesită efectuarea vreunei comenzi. Deși din punctul nostru de vedere Avon stă cel mai bine la capitolul promovare produse atât prin intermediul Internetului cât și a spațiilor media accesul potențialilor clienți la produsele firmei este îngreunată de faptul că nu se pot face comenzi on-line. Poate fi considerat un avantaj faptul că este destul de facilă găsirea unui reprezentant și intrarea în legătură cu el.

Plata produselor. Avon permite doar plata la reprezentant efectuată de către client, reprezentantul urmând apoi să îi trimită către firmă prin transfer bancar.

Celelalte două firme permit efectuarea plății prin mai multe metode:

Plata cash – ramburs – achitată la oficiul poștal în momentul ridicării coletului.

Transfer bancar – situație în care produsele se expediază în momentul confirmării plății

Card Bancar – produsele sunt livrate în momentul confirmării plății.

Livrarea produselor se face gratuit în cazul firmelor Metropolitan și Avon, în timp ce ABC Cosmetics percepe o taxă de livrare de 5€ și o taxă de ambalare de 2€ indiferent de valoarea comenzii. Aceste taxe sunt incluse în valoarea de 20€ a comenzii minime.

Dacă ar trebui să facem un clasament al celor trei firme luate în discuție, din punctul nostru de vedere, și luând în considerație toate aspectele prezentate mai sus, pe primul loc s-ar situa Metropolitan, urmat în ordine de Avon și ABC Cosmetics.

Capitolul 7

CONCLUZII

În prezent, au loc schimbări rapide, determinate de tendințele manifestate în abordarea unei viziuni globale. Specialiștii au identificat șapte tendințe pe care le consideră ca aflându-se la baza emergenței unei noi viziuni mondiale: mutația de conștiință, nemulțumirea față de scientism, surse interioare de autoritate și putere, respiritualizarea societății, declinul materialismului, democrația economică și politica și, dar nu în ultimul rând mondializarea (globalizarea )economiei.

“Tendințele spre democratizarea economică și interdependentă globală ne reamintesc că globalizarea înseamnă mai mult decât a instala o fabrică în fiecare regiune importantă a lumii sau a îndepărta loialitatea corporatistă de o anume țară, ori a abandona probleme globale ca ploaia acidă sau transferul tehnologic. Globalizarea ajunge să aibă de înfruntat provocarea refacerii sistemului nostru contemporan de valori, care presupune că informația are valoare de proprietate, că e cu atât mai bine cu cât avem mai mult, că dezvoltarea materială duce la fericire, că lumea este un enorm “centru global de cumpărături” și că Pământul ar fi o “gigantă trusă de scule” că planificarea centralizată, eficiența și raționalizarea puterii sunt firești și potrivite, indiferent de loc sau cultură”.

În prezent, însăși complexitatea noilor economii presupune din ce în ce mai multe schimburi de informații între unitățile lor . Acest fenomen creează o nevoie acută de computere, de rețele de telecomunicații digitale și de noi mijloace de informare în concluzie de tehnologie informatică. Totodată se accelerează și ritmul schimbărilor tehnologice, al tranzacțiilor și al vieții cotidiene.

De fapt, economiile actuale operează cu viteze atât de mari, încât furnizorii abia mai țin pasul.

În plus, în timpul în care informațiile substituie în proporție crescândă materiile prime, munca fizică și alte resurse, țările cu economii moderne devin tot mai puțin dependente de partenerii lor de afaceri din trecut (cu excepția piețelor de desfacere). Ele fac din ce în ce mai multe afaceri împreună. În cele din urmă, tehnologiile lor (bazate pe cunoștințe de înalt capitalizare)vor prelua multe din sarcinile ce revin în prezent țărilor cu mână de lucru ieftină, urmând a le îndeplini mai repede, mai bine, mai ieftin.

Comerțul electronic nu mai este un concept la care, pentru a face referire, trebuie să utilizăm timpul viitor, el este o realitate prezentă în viața de zi cu zi.

Deși fenomenul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare impresionantă, iar abundența de termeni noi tinde să creeze o oarecare confuzie, se poate delimita un cadru exact de desfășurare a comerțului electronic.

Creat ca o rețea cu scopuri academice, de învățământ și cercetare, Internet-ul a revoluționat rapid multe domenii ale vieții noastre sociale. Odată pătruns în mediul economic, însă, s-a înregistrat o reacție inversă mult mai puternică, o gamă extrem de largă de activități economice invadând, practic, rețeaua. În prezent, aproape 90% din organizațiile prezente pe Internet au un scop comercial, urmărind obținerea de profit. Această reacție trebuie pusă pe seama avantajelor pe care le oferă Internet-ul și care devin avantaje ale comerțului electronic asupra afacerilor tradiționale.

Resursa principală de care are nevoie în prezent orice afacere este informația, iar Internet-ul facilitează din plin accesul la aceasta. Prin intermediul piețelor electronice, nu numai că un agent economic poate găsi informațiile necesare (cu privire la diferite produse, la eventuali parteneri de afaceri etc.) la un cost foarte mic, dar are și acces la o comparare a diverselor alternative existente, putând lua foarte rapid decizia cea mai bună. Devine astfel avantaj al comerțului electronic și timpul economisit ce poate fi privit tot ca un cost mai redus.

Totodată, o firmă pătrunsă în spațiul Web are acces la o piață de desfacere mondială, iar produsele și serviciile sale sunt disponibile clienților 24 de ore pe zi și 7 zile pe săptămână.

S-ar putea crede că lipsa contactului direct între partenerii de afaceri este un impediment în dezvoltarea tranzacțiilor electronice. Acest lucru este eronat, la ora actuală Internet-ul fiind considerat cea mai puternică unealtă de marketing construită vreodată. Bazându-se în principal pe comunicare, strategiile de marketing dezvoltate prin intermediul Internet-ului pot depăși cu mult limitele obișnuite. De asemenea, managementul relațiilor cu clienții poate face, prin intermediul aplicațiilor de data-warehousing și data-mining (destul de costisitoare, este adevărat), ca un client să nu mai fie tentat să viziteze și site-urile concurenților și chiar să aducă noi clienți firmei.

Singurul impediment în calea dezvoltării optime a comerțului electronic este neîncrederea multor agenți economici de a recurge la acest tip de afaceri. Această neîncredere izvorăște din lipsa unui cadru legal mondial de reglementare a fenomenului, care să înlăture fraudele, confuzia și dezordinea ce pot să apară. Pentru ca activitatea de comerț electronic să se dezvolte cu succes, sectorul privat trebuie să fie lăsat să o conducă. Prețuri mai mici, inovații, servicii noi, colaborări internaționale vor apărea într-un mediu asemănător unei piețe obișnuite, dar care nu va mai funcționa după aceleași reguli. În același timp, guvernele trebuie să susțină eforturile sectorului privat de a organiza și dezvolta afaceri prin intermediul Internet-ului la nivel global. În situațiile în care va apărea necesitatea unor tratate colective internaționale privind standardele de desfășurare a activității de comerț electronic, sectorul privat trebuie lăsat să conducă tratativele și numai în cazul unor înțelegeri interguvernamentale, cum ar fi sistemul taxelor, participarea sectorului privat să fie una formală.

În România, comerțul electronic a început să prindă contur, însă, lipsa unei infrastructuri corespunzătoare la nivel național va frâna încă mult timp dezvoltarea normală a afacerilor electronice. Trebuie totuși subliniată atenția sporită acordată în ultimul timp acestui domeniu de către statul român concretizată în înființarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informatice și în primele proiecte de lege în domeniu: legea semnăturii electronice și legea comerțului electronic.

BIBLIOGRAFIE

1 Crețu Alina, Peptan Elena, „Elemente de analiză a datelor și marketing mass-media”, Editura ASE, București, 2004

2. Harden Leland, Heyman Bob, Schafer Keith – “Net Results: Web Marketing That Works”, Macmillan Computer Publishing, 1998

3. Gherasim Toader, Gherasim Adrian, “Cercetări de marketing”, Editura Economică, București, 2003

4. Stephens Ryan, Plew Ronald, Perkins Jeff, Morgan Bryan – “Teach Yourself SQL in 21 Days”, Macmillan Computer Publishing, 1998

5. Janice Reynolds-„ The Complete E-Commerce Book: Design, Build & Maintain a Successful Web-based Business”, CMP Books; ISBN: 157820061X;

6. Ambler,S.W. -„In Search of a Generic SDLC for Object Systems", in Object Magazine, 2005

7. Stephen C. Glazier – „Patent Strategies for Software, e-Commerce, the Internet, Telecom Services, Financial Services, and Business Methods (with Case Studies and Forecasts)” BI Law & Business Institute; ISBN: 0966143779;

8. Vlad Evghenie – Implementarea unui sistem de comerț electronic, raport de cercetare, UPB 2004;

9. Wasim Rajput, BookNews, Inc. E-Commerce Systems Arhitecture and Aplications 2005;

10. Legea privind Comerțul Electronic – "Legea nr. 365 din 7 iunie 2004 privind comerțul electronic", publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 483 din 5 iulie 2004;

12. Decret pentru promulgarea Legii privind comerțul electronic – Decret nr. 512 din 6 iunie 2004 pentru promulgarea Legii privind comerțul electronic, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 483 din 5 iulie 2004;

13. Norme metodologice pentru aplicarea Legii 365/2004 privind comerțul electronic – Hotărâre nr. 1308 din 20 noiembrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 365/2004 privind comerțul electronic, publicata in Monitorul Oficial nr. 877, Partea I, din 5 decembrie 2004;

14. Legea 455/2001 – privind semnătura electronică cu modificările și completările ulterioare

15. *** – “PC Magazine”, nr.9-10/2000, nr.1-6/2001, Ed. Computer Press Agora, Târgu Mureș

16. *** – “Creating Commercial Web Sites” – publicație electronică în format HTML

18. *** – “Jurnalul de informatică economică aplicată” – publicație electronică a catedrei de Informatică-economică a Facultății de Științe Economice din cadrul UVT, nr.1 vol.1, martie 2001 (Debra Cameron-„ Electronic Commerce – The New Business Platform for the Internet” – Computer Technology Research Corp., 2000);

Adrese Internet:

http://www.about.com

http://www.amazon.com

http://www.internetindicators.com

http://www.mcti.ro

http://www.pcmagazine.ro

http://www.rocrafts.com

http://www.sap.com

http://www.uncitral.org.en-index.htm