Modele Culturale ÎN Vechiul Regat

CAPITOLUL III. MODELE CULTURALE ÎN VECHIUL REGAT

Secolul XIX-lea se caracterizează printr-un progres fără precedent al inovațiilor tehnice, al cercetărilor științifice, este un secol în care în planul politic au început să fie promvate ideile liberale și naționale. Toate aceste schimbări s-au reflectat si în mediile culturale, astfel că observăm diversificarea curentelor artistice și intelectuale. Se accentueaza rolul culturii în societate și chiar apare un interes public pentru creație.

În ceea ce privește Vechiu Regat, secolul al XIX-lea se caracterizează printr-o puternică ruptură de Estul Europei, ruptură care a fost puternic influențată de modelele occidentale.

Pe lîngă aspectul cultural, secolul al XIX-lea aduce cu el fenomenul național, iar ideea statului-națiune se impune ca un mit istoric fundamental și devine astfel una dintre marile religii secularizate ale ultimeleor doua secole.

Toate aceste schimbări au fost cauzate de dezvoltarea presei, de creșterea numărului de publicații, dar și de interesul populației pentru lectură și pentru instruire. Cultura devine în secolul XIX-lea o problemă de stat, astfel încep să fie luate și implementate măsuri politice pentru promovarea ei. În această perioadă observăm tendința prin care se pune accent pe perfecționarea învățămîntului, pe reducerea analfabtismului și se încurajează constituirea asociațiilor culturale, a manifesărilor expoziționale și a academiilor naționale.

În domeniile literaturii și artei, secolul al XIX-lea a debutat prin afirmarea romantismului, curent cultural care respingea canoanele impuse de academism. La mijlocul secolului al XlX-lea, realismul aducea o viziune nouă în creația artistică. La cumpăna secolelor XIX-lea-al XX-lea, simbolismul și parnasianismul exprimau dorința de desprindere de realitatea imediată și de căutare a unor noi valori culturale. In artele plastice, ultimele decenii ale secolului al XlX-lea au fost marcate de impresionism, exprimare a căutărilor pentru redarea unor nuanțe și fenomene subtile ale luminii și ale mișcării.

3.1. Modelul francez

Răspindirea inegală și diversă a democrației și a ideologiei naționale s-au înscris în secolul al XIX-lea într-un proces de o amploare extrem de mare și anume ofensiva Occidentului și a culturii occidentale. Se incepe asa numitul proces de aculturație, iar pentru a nu rămîne în urmă Orientul trebuia să urmeze școala occidentală.

Desigur că nu putem vorbi despre o aculturație totală, mai ales că neoccidentalii nu puteau deveni occidentali pur-singe, în schimb puteau să împrumute elementele modelului occidental, tehnologiile și formele de cultură, structurile socio-economice și chiar mentalitatea Occidentului.

Cel mai bun exemplu de proces de aculturație dinamică, dar și dificilă au fost Europa de Est și Vechiul Regat, aceastea fiind primele vizată de Europa de Vest. Orientul a trebuit să învețe modelul occidental și să împrumute acele trăsături socio-culturale pentru al transfera pe teritoriul ei. În consecința a avut loc acel proces de aculturație, iar începutul a fost făcut de Rusia încă din anii 1700, atunci cînd Petru cel Mare a lansat reformele.

Reprezentativ pentru spațiul estic și chiar pentru Vechiul Regat a fost modelul francez, elita rusească și cea românească s-a inspirat mult din portul francez și chiar au început să învățe limba franceză.

Modelul francez a devenit reper fundamental pentru societatea românească a secolului ai XIX-lea, iar Dumitru Drăghicescu spunea că nu există pe lume o nație mai desăvîrșită decît cea franceză, și inteligență mai complexă decît cea francezului”454545

Apare astfel în acea perioadă o adevărată obsesie franceză, unii autori ai vremii considerînd chiar că datorită civilizația modernă romînă există datorită Franței.

Desigur că modelul francez a fost unul modelator pentru societatea românească din acea perioadă, franceza s-a impus ca limbă de cultură, astfel că a dispărut interesul pentru greacă, iar moda pariziană își face încet loc pentru a înlocui costumul oriental.

Populația tînără romînească, lua calea Parisului, astfel cultura franceză a influențat o bună perioadă de timp intelectualitatea românească. Deasemenea su fost adoptate și impelmentate anumite structuri franceze, dar și instituțiile culturale, juridice și politce franceze.

O altă caracteristică importantă a modelului francez a fost îmbunătățirea limbii române, prin adoptarea neologismelor de origine franceză, care a dus la eliminarea din influența slavă. Limba franceză a devenit astfel prima limbă de referință.

Deși din punct de vedere arhitectural Bucureștiul avea doar cîteva clădiri în stil francez, datorită comportamentului și atitudinii elitei, Bucureștiul a devenit ,,Micul Paris”.

Revoluția industrială, urbanizarea, progresul științific și tehnic, democrația au afectat într-o măsură foarte mare viața culturală în a doua jumătate a secolului XIX-lea. Dezvoltarea spectaculoasă a educației publice prin legile lui Ferry au permis apariția unei culturi de masă, au permis accesul publicului la cunoaștere. Aceste efecte s-au văzut mai ales în dezvoltarea spectaculoasă a presei, dar și în apariția numeroaselor curente care se completează și se influențează reciproc, curente cum ar fi: realismul, simbolismul, impresionismul și altele.

Jules Ferry a instituit un sistem primar treptat, prin care poporul francez să se obișnuiasca cu învățătura. În primul rînd a îmbunătățit procesul de formare al cadrelor didactice, iar fiecare departament a fost nevoit să înființeze cate o școală specializată în pregătuirea cadrelor didactice.

Tot el a insistat la mărirea bugetului alocat educației, dar și la implementarea diverselor programe educaționale.

Învățarea maselor a avut drept scop principal instruirea și educarea unor cetățeni republicani, care să se adapteze noilor forme de organizare politică și pentru a preveni orice provocare la revoluție. Școala franceză în secolul XIX-lea era locul unei formațiuni naționale comune de cultură, poporul era obligat să învețe în franceză, în detrimentul limbilor regionale, deasemenea școala trebuia să dezvolte spiritul patriotic, astfel Lavisse spunea ,,Copile trebuie să iubești Franța, deoarece natura a facut-o frumoasă, iar istoria i-a dat grandoare și măreție”35

Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au fost marcate de triumful cărții tipărite și al ziarului, iar rezultatele acestui fapt a dus la micșorarea numărului de analfabeți din rîndul populației, astfel că pe la sfîrșitul secolului, în Franța, doar 3-4% nu știua să citească.

Pentru a reda măreția, dar și importanța Franței în domeniul culturiii și pentru a demonstra de ce a fost luată drept model cultural, trebuie să amintim și de apariția cinematografului. Prima sesiunea a fost organizată de frații Lumiere pe data de 18 decembrie 1895, iar primele filme compuse dins ecvențe foarte scurte, erau mai mult pentru a satisface o curiozitate științifică decît divertisemnt cultural. Lucrurile însă au început să se schimbe atunci cînd cinematograful s-a bucurat de un adevărat succes în rîndul tinerilor și nu numai, iar spre sfîrșitul secolului al XIX-lea deja apar mai multe cinematografe, în cadrul cărora filmele începuseră sa fie acompaniate și de efecte sonore.

Din aceste considerente, cultura franceză a servit drept sursă de inspirație pentru majoritatea statelor europene și nu numai, iar cel mai bun exemplu este Rusia, care a preluat modelul francez și l-a implementat în toate sferele culturii, limbă, artă și mai ales literatură.

Literatura care pînă în secolul XIX era inspirată din religia ortodoxă, a început să împrumute trăsăturile occidentului, teatrele, poezia, romanele încep să aibă influențe din literatura franceză. Aici îi amintim pe marii clasici ai literaturii ruse și anume Pușkin, Gogol, Tosltoi, Dostoievski, ale căror creații au fost inspirate din cultura franceză.

Fenomenul inspirației franceze în secolul XIX-lea a avut o conjuctură foarte deosebită, Orientul a regăsit în Franța un model deosebit de important, cu toate astea adoptarea modelului occidental nu a schimbare multe lucruri în viața populației, nu a adus moficări în sisitemul birocratic, centralist și autoritar, Rusia spre exemplu fiind încă departe de Occident și chiar de Europa, sau după cum spunea Astlophe, marquise de Custine în opera sa ,, La Russie”, ,,rușii sunt chinezi deghizați”36dddd

Tot aici amintim de curentele apărute în secolul XIX-lea. care își au rădăcina în Franța și mai apoi au fost preluate de Orient, vorbim în primul rînd despre Romantism.

Acesta a aparut in Franta, sec.XIX, iar mai apoi s-a raspandit în întreaga Europa. Exprima spiritul maselor, a poporului, al aventurilor spre progres, emancipa Tema naturii , a ruinelor, si a singuratatii, sunt caracteristice noului curent. Se afirma literaturile nationale. Romantismul s-a definit de la inceput ca o estetica noua. Romanticii propun modelul evului mediu, al Renasterii, reintoarcerea la “gotic”si la stilul trubadurilor.

Pasionati de istorie, romanticii proclama diversitatea tarilor si a oamenilor. In Franta romantismul a devenit liberal inainte de 1830 cand a fost rasturnata monarhia absoluta.

Un alt curent important a fost Realismul, înfrangerea revolutiilor de la 1848 a marcat sfarsitul iluziilor si a efuziunilor sentimentale.Urmand pe Balzac( Franta), romancierii s-au orientat spre observarea minutioasa a oamenilor si a mediului social in care traiau.In pictura , urmandu-l pe francezul Corot, artistii au parasit atelierele si au facut sa patrunda natura cu frumusetile ei in tablouri, au reprezentat viata moderna si realitatea sociala.

Și nu în ultimul rănd vorbim despre aparitia impresionismului care a reprezentat un moment revolutionar in istoria artelor .Artistii isi arata trairile si sentimentele fara a se mai preocupa de reprezentarea fidela a realitatii. Pictand in aer liber impresionistii fac din lumina elementul principal al compozitiilor lor. Figurile, obiectele sunt estompate de culoarea stralucitoare. Franta este centrul acestor inovatii revolutionare: Monet, Manet, Renoir, Degas

Secolul al XIX a fost dominat de o mare filozofie franceză a istoriei, avem aici pozitivismul lui Auguste Compte, cel care a fondat și sociologia ca disciplină independentă.

În cele trei lucrări de bază Cours de philosophie positive, Sysiteme de politique positive și Catechisme positive, Compte ,,afirmă unitatea genului uman și unicitatea devenirii istoriei sale”37..

După cum am menționat mai sus, modelul francez a servit drept sursă de inspirație nu doar pentru spațiul estic, dar și pentru vechiul regat, în acest context Lucian Boia în cartea sa ,,Istorie și mit în conștiința românească” spune că ,,Imitatori ai Franței de cîndva, românii au rămas astăzi mai francezi decît francezii,,5454

Considerată drept bastion al culturii franceze în Europa Centrală și răsăriteană, Țara Românească găsea în Franța un model veritabil din toate punctele de vedere, social, politic, economic. Să nu uităm că sistemul centralizat atît de caracteristic Franței, a fost preluat de cître noi, iar la un moment dat Țara Românească a încercat să-l implementeze. Modelul francez devenea în secolul al XIX-lea reper funademntal pentru societatea românească, acesta diminunând și amplificînd simultan naționalismul românesc. Românii au devenit elevii, dar și apărătorii Occidentului.

Cu toate acestea, Vechiu Regat se afla încă departe de modelul Franței, datorită faptului că exista o societate scindată, care avea nu doar repere diferite dar și chiar adverse, acestea fiind urmările traumei revoluționare.

Franța a devenit în ochii multora model de stat național datorită Revoluției franceze, atunci cînd Franța devine o națiune și nu doar în sens etnic, ci și ca rezultat al liberei opinii și decizii al cetățenilor săi.

Civilizația orientală are tendințe împrumutate din cultura franceză și vorbim mai întii de toate de ideea unei ordini a lumii, o ordine care se vrea eternă, armonioasă, în care știința și fizica sunt împreună sau mai bine zis este vorba de moștenirea greco-latină.

Cea dea doua idee importantă se referă la un Dumnezeu unic, creator al unei lumi pe care omul o marchează cu imperfecțiunea sa, vorbim de moștenirea iudo-creștină. Și desigur aducem aminte de ideea de permanență a efortului depus de om de a cunoaște și de a stăpîni natura, pentru ca mai apoi să poată construi o ordine umană a lumii 38dddd.

Atunci cand vorbim de valorile specifice franceze, ne gîndim în primul rînd la spiritul de reflecție al filozofiei franceze, la spiritul de libertate care se completează cu cel critic și de opoziție, dar și la simțul propriei responsabilități39.

Deși cea mai mare parte a populației trăia înă departe de modelul francez și nu a fost atît de influențat de cultura și valorile Franței, ,,Micul Paris”, a fost un simbol puternic pentru societatea românească a secolului al XIX-lea, acesta a împins-o spre civilizația occidentală, spre dezvoltare și evoluție.

3.2. Modelul german

În antiteză cu modelul francez se află modelul german, acetsa consolidîndu-se în societatea românească în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Germania a devenit un rival al Franței, iar românii din Transilvania și Bucovina erau mult mai apropiați de modelul german decît de modelul francez.

După limba și cultura franceză, a doua ca importanță devenea limba și cultura germană.

În cartea sa ,,Modelul Cultural”. Constantin Noica afirmă că: ,, Lipsită de tradiția bizantină, cultura europeană își caută începuturile, după filosofii occidentali ai istoriei, îm haosul germanic inițial”.

Sunt de acord cu C. Noica pentru că mai întii de toate cultura germană a fost luată drept model și de către statele europene, modelul german fiind preluat și implementat în alte culturi.

Societatea orientala, mai ales Vechiu Regat a trecut printr-un amplu proces de occidentalizare. Daca inițial acesta s-a afirmat în cadrul unei elite, mai tîrziu, a progresat treptat în cadrul întregii societăți, și după cum spunea C. Noica a fost nevoie de cîteva decenii pentru ca acesta să prindă rădăcini puternice în solul românesc.

Dintotdeauna societatea românească s-a asociat mai mult cu modelul german, românii s-au definit mereu printr-o origine comună, printr-o limbă unitară, dar și printr-o spiritualitate specifică. În același timp datorită modelului german, societatea românească a conștientizat încetineala cu care se petrecea procesul de profesionalizare a istoriografiei românești, iar în acest sens Germania a făcut primul pas, astfel că în anul 1800 existau deja o mulțime de cadre universitare. Germania devenise polul mondial al istoriografiei.

După anul 1866, societatea și elita românească se îndreaptă mai mult spre virtuțile modelului german, care în comparație cu superficialitatea și frivolitatea mentalității franceze, avea să ofere un echilibru și un efort mai dirijat și mult mai bine gîndit pentru intențiile și aspirațiile națiunii române.

Deși acest model a fost preluat doar de către o minoritate din populație, acestă minoritatea care de astfel era adepta unei doctrine înclinate spre evoluția treptată, organică și nu spre tradiționalism, a fost una foarte influentă, iar aici amintim de Junimea, cea care a influențat puternic dezvoltarea culturală și politică a țării în cea dea doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Junimii, a cărei concepție filosofică a fost evoluționismul și a cărui adepți și precursori au fost instruți în marile universităși europene, mai ales în mediul german, au fost cei care au puns accent pe istoria obiectivă, reconstituită doar pe baza investigației riguroase, iar în acest sens Ranke spunea că: ,, Istoia așa cum este ea, a deventi în Europa cu punct de plecare în metodologia germană, idealul istoriografic al școlii critice.”545

Cele mai mari personalități ale spațiului românesc, personalitatea culturală Titu Maoirescu, omul politic P.P. Carp, dar și cel mai mare poet român Mihai Eminescu s-au înscris în iteriorul curentului german

Atunci cînd vorbim de modelul german ne gîndim mai întîi de toate la filozofie și amintim de marii fisolofi care au inspirat de-a lungul istoriei scriitori nu doar din Orient sau Occident , ci și din întreaga lume, aici vorbim despre Emmanuel Kant, George Hegel sau Friedrich Nietzsche.

Desigur că cel mai elocvent model de inspirație a fost Karl Marx, care după cum bine știm a pus bazele marxismului, teorie ce avea să aibă o importanță primordială pentru estul Europei după secolul al XIX-lea. Marx împreună cu Engels au fondat o teorie care este valabilă pînă astăzi, iar unele țări precum Laos, Vietnam, Cuba și Republica Populară Chineză au guverne care se declara marxiste.

Chiar dacă marxismul s-a dovedit a fi o utopie falimentară, acesta a pus bazele socialismului, din care apoi a rezultat comunismul care a stăpînit Europa de Est timp de cateva decenii.

Atunci cînd vorbim de modelul german amintim și de știință, germania avînd cei mai cunoscuți cercetători în diverse domenii științifice și anume Albert Einnstein. Max Planck, Werner Heisenberg, Max Born și mulți alții. Tot aici amintim de Wilhelm Wundt care în 1879 acreditează psihologia ca știința empirică independentă.

În cee ce privește literatura germană aceasta a avut o influență extraordinar de mare atît în estul Europei cît și în Țările Române, să nu uităm ca cei mai mari scriitori, filozofi și poeți români s-au inspirat din marile opere germane.

Un exemplu elocvent în acest caz este și scriitorul român Lucian Blaga, ale căror opere sunt extrem de influențate de Nietzsche, Heidegger și Goethe, cel care a rămas modelul absolut și la care Blaga s-a raportat în permanență. La fel ca și scriitorii germani, Blaga a fost adeptul unui sistem filosofic personal și original.

În cartea sa ,,Trilogia culturii” el vorbește cu măreție despre cultura germană și spune că ,, cultura germana are constiinta maretiei sale, dar se simte particulara, isi cunoaste bine inaltimile si adancimile, dar totodata isi da seama de caracterul ei local si individualist; daca cultura franceza tinde spre clasic, ea este mai degraba romantica, nerecomandandu-se ca model; pe strain ea il sfatuieste mereu: „Fii tu insuti!”40

La fel și Constantin Noica a fost mereu preucupat de studierea filozofiei germane și la avut ca punt de reper pe Goethe, astfel în cartea sa ,,Despărțite de Goethe”, el spunea că:

,,De la el vei fi învățat cel m ai mult despre ideea de om, iar după întîlnirea cu el aproape ca nu te vei mai interesa de alte vieți: ele sunt simple fragmente din existența lui Goethe”.

La fel și marele poet Mihai Eminescu a fost influențat de modelul german, aceste vedea în Germania expresia formei superioare de xistență. De fapt întreaga operă eminesciană a fost mereu influențată de cele doua modele cultutrale: francez și mai ales de cel german.

Întreaga cultură orientală și aici o includem și pe cea românească cu precădere s-a inspirat din aceste doua modele, regăsim influențele lor în toate domeniile sociale de activitate.

Daca modelul francez prin curentele sale a servit drept sursă de inspirație pentru marii scriitori ruși și români, modelul german a introdus teorii care aveau să schimbe cursul politic al Europei orientale.

Analizînd modelul german și cel francez observăm cel mai bine trăsăturile procesului de aculturație din secolul al XIX-lea, care au rămas prezente pînă astazi și care ne-au implementat valorile pe care le avem astăzi.

Modelul occidental a marcat revoluția secolului al XIX-lea. Deși inițial se manifesta în cadrul unei elite restrînse, care era puternic marcată de valorile occidentale, mai tîrziu, generațiile următoare au început să aibă tot mai mult acces la cultură, dar și dreptul la opinie. În special clasa de mijloc care anterior aproape că nici nu exista, în secolul al XIX-lea s-a conoslidat și s-a lărgit considerabil.

Modelul german a făcut progrese foarte importante în societatea romînească, astfel că dacă mai devreme intelectualitatea tinde să aibă influențe mai mult franceze, dupa a doua jumătate a secolului, cultura germană îi atrage tot mai mult, iar discipline cum ar fi filozofia, geografia sau istoria se datorează din ce în ce mai mult universităților germane și nu celor franceze.

Datorită modelului occidental s-a produs o mare schimbare în societatea românească, dacă inițial aceste doua modele cel german și cel francez au servit drept sursă de inspirație și de dorință de a scăpa de influența slavă, mai tîrziu se trezește conștiința românească, dar și dorința de a păstra propiile valori, care să nu fie influențate nici de Occident și nici de Orient.

CAPITOLUL IV. BASARABIA ȘI PROCESUL DE ACULTURAȚIE

Basarabia este parte componentă a spațiului național romînesc, care astăzi, sub aspect politico-statal, se identifică în mare parte cu Republica Moldova. Astăzi Basarabiei îi lipsesc partea de sud și anume Cetatea Albă și Ismailul, dar și partea de Nord și anume Județul Hotni, acesta fiind încorporat în anul 1940 Ucrainei.

De-a lungul istoriei, limitele georgrafice ale acestei regiuni au variat sensibil, ele stabilizîndu-se definitiv abia la începutul secolului al XIX-lea, atunci cînd Imperiul Țarist a anexat zona dintre Prut și Nistru în anul 1812.

Anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru s-a produs în momentul când în Imperiul Rus avea loc un proces rapid, deși anevoios, de modernizare și europenizare. La începutul sec. al XIX-lea în viața politică a Imperiului Rus se maturizează două tendințe de bază care își au ră- dăcinile încă în sec. al XVIII-lea. Reformele realizate în timpul domniei lui Petru I, „absolutismul luminat” al Ecaterinei a II-a au demonstrat că autocrația se pronunța ca adept activ al procesului de emancipare a Rusiei. Procesele de ordin obiectiv, din cadrul vieții economice, legate de geneza și evoluția relațiilor noi capitaliste, au ridicat pe arena politică, la începutul secolului, largi forțe sociale cointeresate în modernizarea țării. Ca rezultat, procesele care aveau loc în guberniile interne ruse s-au reflectat cu o anumită intensitate, în mod obiectiv, și la periferiile naționale, inclusiv în Basarabia. Dar, aceste procese de modernizare și europenizare au luat în Basarabia forme coloniale, fapt ce a influențat direct asupra specificului dezvoltării provinciei în sec. al XIX-lea.

4.1. Basarabia în cadrul Imperiului Rus

În secolul XIX-lea Basarabia trece printr-un vădit proces modern de colonizare. Drept exemplu elocvent de asemenea forme coloniale de modernizare servește atitudinea discriminatorie pe care o avea țarismul față de dezvoltarea diferitelor ramuri economice din Basarabia. Promovând o politică protecționistă și temându-se de orice concurență ce putea parveni din Basarabia, țarismul nu susține din start acele puține ramuri industriale ce deja existau sau care se aflau în proces de constituire în Basarabia .

Ca rezultat, Basarabia se transformă într-o colonie: piață sigură de desfacere a mărfurilor industriale și de manufactură ruse și o bază de materii prime ieftene pentru tânăra industrie rusă. Aceasta, la rândul său, a influențat direct procesul de formare a burgheziei naționale.

Constituind în Basarabia o structură comercial-industrială de ghildă, țarismul a căutat să modeleze componența ei, pentru a o putea mai ușor dirija, pentru a evita posibilitatea constituirii unei societăți după principii de clasă. Dar, în pofida dezvoltării mai rapide a relațiilor mărfare și antrenării unor pături mult mai largi de țărani, moșieri și orășeni în relațiile capitaliste, burghezia comercială națională s-a format destul de anevoios. Aceasta deoarece prin măsurile întreprinse de administrația imperială și cea regională se urmărea scopul de a preîn- tâmpina acele fenomene sociale nedorite ce le putea provoca această stare socială nouă.

Privilegiile acordate de țarism burgheziei comercial-industriale, organizarea și sistematizarea ei într-un grup social aparte nu denotă totuși faptul că elementul autohton a beneficiat de protecția necesară din partea administrației imperiale și regionale. Fiind mult mai slab economic, el nu a fost în stare să concureze cu negustorii și industriașii de ghildă bogați alogeni, iar lipsa de capitaluri comerciale necesare pentru obținerea certificatelor comerciale reducea la zero tentativele elementului indigen de a se încadra în categoria burgheziei comercial-industriale, moldovenilor revenindu-le doar un rol secundar în comerțul basarabean.

Pe de altă parte, situația periferică a Basarabiei în cadrul sistemul politic și economic al Imperiului Rus a determinat atitudinea discriminatorie pe care autorităților centrale o demonstrau față de această regiune. Acestă atitudine s-a manifestat prin limitarea posibilităților, dar și dreptul celor din regiune, adică a moldovenilor, dar și prin atragerea în diferite activități comercial-industriale a negustorilor de peste hotare și din guberniile ruse cărora, pentru a se încadra în categoria burgheziei comerciale, le-au fost acordate diverse înlesniri și privilegii. Ca rezultat, factorii care au influențat geneza burgheziei basarabene au fost lipsa de independeță națională, dar și lipsei unei unitatăți statale, exploatarea economică, dar și dominația politică pe care Imperiul Rus o exercita asupra Basarabiei. În consecință, burghezia din Basarabia ce s-a constituit ca stare socială a prezentat o pătură socială diversificată alcătuită în mare parte din elemente alogene cum ar fi germani, ucraineni, evrei, greci, armeni, bulgari, ruși, dar și alții, aceștia fiind protejați și susținuți de administrația imperială.

Astfel, întreg comerțul și industria din Basarabia rămân concentrate în mâinile străinilor.41

Prin urmare, în condițiile în care negustorii și industriașii alogeni dețineau monopolul asupra diferitelor ramuri comercial-industriale din Basarabia, jefuiau nemilos țărănimea și o sărăceau, iar moșierilor li se cultiva disprețul față de industrie și comerț, s-a petrecut o distanțare și mai mare între aceste stări sociale, astfel fiind anihilată posibilitatea formării unei stări sociale mijlocii constituite din meșteșugari și burghezia comercială indigenă42 .

Formele coloniale de modernizare s-au manifestat în Basarabia în mod special atunci când administrația imperială, pentru a-și păstra dominația în teritoriul nou-anexat, a folosit anumite practicile și metode de purificare ateritoriului, dar și de înlocuire a națiunii titulare, acestea fiind folosite și cu periferiile naționale ale imperiului. Aceste metode și practici se realizau prin promovarea politicii de deznaționalizare, adică prin înlăturarea sau înstrăinarea valorilor naționale, prin anularea libertăților și drepturilor naționale, prin înterzicerea vorbirii și utilizării limbii române, prin denaturarea numelor de familii, dar și a străzilor, a localităților, prin lipsirea de propiile valori spirituale, dar li prin rusificarea în toate domeniile sociale, în învățămînt, în cadrul administrației de stat, întroducerea limbii ruse ca limbă de stat, dar și implementarea unui sistem de valori divers de cel românesc și chiar impunerea valorilor spirituale ruse. În pofida acestui fapt, în Basarabia pe parcursul sec. al XIX-lea s-au resimțit acele procese modernizatorii care au fost specifice guberniilor interne ruse.

Pentru a înțelege ce schimbări au intervenit în cadrul Basarabiei și care au fost consecințele procesului de aculturație, este necesar a determina perioadele interne în evoluția economică, socială, administrativă și politică a Basarabiei în epoca modernă și anume între anii 1812 și 1918.

În politica imperială a țarismului promovată în Basarabia putem evidenția, convențional, trei perioade ce corespund, de fapt, etapelor de includere a regiunii în sistemul economic, administrativ și politic al Imperiului Rus:

prima cuprinde anii 1812-1828/1830,

cea de a doua – anii 1831-1868/1873,

cea de a treia – anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea – 1918.

Prima perioadă începe cu anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru la Imperiul Rus prin Tratatului de la București din 16 mai 1812 și finalizează cu lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei. Această primă perioadă s-a soldat cu unificarea vamală a provinciei cu guberniile interne ruse prin Regulamentul din 26 septembrie 1830, dar și cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru,

În această perioadă Basarabia a fost separată de de țările europene prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de guberniile ruse și ucrainene prin cel de la Prut și Dunăre. Astfel, pentru o anumită perioadă de timp și anume pînă în 1828, Basarabia a deținut statutul de autonomie limitată în componența Imperiului Rus. Tot în acestă perioadă sunt luate măsuri concrete de studiere a resurselor umane și economice ale Basarabiei, astfel au fost trimiși funcționari ruși, iar datele colectate erau trimise administrației civile și militare. Aceșia la rîndul lor, investigau și studiau frontiera de apus, cea care se întindea de la Prut la Dunăre,în vederea implementării unui cordon vamal care să apere teritoriile nou-anexate, tot o dată pregătind aceste teritorii din punct de vedere economic pentru o integrare cat mai eficace și cît mai rapidă în sistemul pieței ruse222. Au intervenit anumite schimbări și din punct de vedere ecleziastic. La 21 august 1813, oficialii din Sankt Petersburg au uzurpat drepurile canonice ale Mitropoliei Moldovei, și au înființat pe teritoriul nou-anexat Eparhia Chișinăului și Hotinului222, reușind astfel divizarea Principatului Moldovei nu doar din punct de vedere politic, dar și din punct de vedere religios.

A doua perioadă cuprinde anii 1828/1831-1868/1873 și începe odată cu lichidarea autonomiei Basarabiei, dar și suspendarea particularităților de ordin local din sistemul administrativ. Administrația Basarabiei era împătțită în administrația regională, județeană și orășănească și se subordona direct guvernatorului general al Novorosiei și Basarabiei222 acesta avînd sediul în Odesa. Administrația județeană se afla în județele Hotin, Iași, Orhei, Bender, Akkerman și Ismail cu sediul în orașele Hotin, Bălți, Chișinău, Bender, Akkerman și Ismail, administrația orășenească avea sediile în orașele Chișinău, Bender, Ismail, Bălți, Hotin, Akkerman, Chilia și Reni, iar administrația regională rămâne în orașul Chișinău .

În această perioadă au intervenit schimbări majore în modul de viață și în mentalitatea nobilimii basarabene. A.Nakko scria în această privință la 1879: „Viața laică s-a născut, la început, la Chișinău, de unde s-a răspândit ulterior și în provincie. În anii ’40 ai sec. al XIX-lea noțiunile de conviețuire, viață de societate, viață confortabilă, adresare laică, purtare demnă, s-au răspândit într-atât, încât stările înstărite din mediul urban și cel rural, care până acum locuiau în case mici și incomode, cu două-trei sau, rareori, cu patru odăi, au început acum să-și construiască case mari din piatră, cu holuri mari și săli spațioase”555nako

Aceștia au imitat societatea europeană prin comportament, organizînd baluri și adunări și la care era prezentă toata societatea laică. În acest mod, participînd la toate întrunirile din mediul urban și cel rural, era logic că nu se mai putea păstra mediul de altădată, astfel că până și cei care nu îți doreau nici o schimbare, au fost nevoiți să se alinieze oamenilor înaintați.

În ceea ce privește manierele, Nakko spune că era ceva caraghios, în încercarea de a imita stilul european, poporul mai avea încă multe de învățat. Cu toate astea un lucru era sigur și anume că societatea basarabeană căuta sa-și schimbe modul de viață, situația materială și chiar valorile pe care le-a moșstenit din secolul trecut.43

Cea de-a treia perioadă cuprinde anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea – 1918, de la reformele liberale (Regulamentul agrar din 14 iulie 1868, reforma zemstvelor, reforma judiciară) și până la reunirea cu România.

Acestă perioade coincide cu epoca marilor reforme, așa-numitele reforme liberale din anii 1860-1870 ai sec. al XIX-lea, care au generat schimbări de ordin calitativ în cadrul societății basarabene. O dată cu implementarea în Basarabia a Regulamentului agrar din 14 iulie 1868 și a legilor agrare din 3 decembrie 1868, 23 decembrie 1869, 4 iunie 1871, 21 decembrie 1871 și 4 februarie 187544, țăranii domeniali, cei stabiliți pe ocinile răzești, pe moșiile mănăstirilor toate categoriile de coloniști, odnodvorții, au fost împroprietăriți cu pământ și atribuiți țăranilor-proprietari și. În acest mod au fost eliminate toate barierele de ordin social, juridic și economic între diferite categorii de țărani din Basarabia.

Tot în această etapă Basarabia este transformată în gubernie și pierde statutul ei de altădată economic, social, politic și juridic de regiune. La 22 noiembrie 1873, ministrul de interne înaintează în Senatul Guvernant un raport cu privire la lichidarea Consiliului regional al

Basarabiei și propune transformarea regiunii în gubernie rusească. Propunere a fost susținută de Consiliul de Stat al Rusiei și aprobată la 7 decembrie 1873 de împăratul Alexandru al II-lea45 .

4.2. Cum a privit zona Basarabiei procesul de aculturație

Începînd cu momentul anexării, dar și pe tot parcursul secolului IXI-lea, politica țarismului în Basarabia a urmărit doua scopuri principale și anume: subordonarea intereselor strategice și geopolitice ale țarismului în sud-estul Europei, iar cel de-al doilea se referea la integrarea acestui teritoriu în structurile politice dar și sociale ale imperiului, rusificarea populașiei autohtone dar și eliminarea specificului național.

Ca urmare a politicii de colonizare promocată cu intensitate de autoritățile țariste, zona Basarabiei și-a schimbat radical structura națională, astfel că, dacă pînă în 1817 populația romînă constituia peste 75 % din totalul populației, în urma procesului de colonizare, ponderea romînilor a scăzut sub 48 %.46 oooo

Între anii 1806-1812, datorită faptului că teritoriile Basarabiei erau insuficient populate, din cauza că un număr mare din populație a migrat peste Prut, s-a propus colonizarea teritoriului cu populație preponderent rusă. Cu toate astea cei mai numeroși dintre coloniștii străini erau bulgarii și găgăuzii. Aceștia au început să vină în Basarabia încă la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, în perioada războiului ruso-turc, însă colonizarea a căpătat un accent masiv în perioada 1806-1812. În acest sens autoritățile ruse au luat măsuri pentru aasigura coloniștii cu toate cele necesare, motivînd astfel migrarea lor întru-un numar dinc e in ce mai mare, astfel că pînă în 1827, bulgarii și găgăuzii au întemeiat Basarabia de Sud cu 42 de colonii47.

Pe lîngă bulgari și găgăuji, guvernul țarist a promovat și așezarea n Basarabia a coloniștilor germani și evrei, astfel că spre sfarșitul anului 1867 în Basarabia locuiau deja peste 60000 de nemți.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea în Basarabia s-au stabilit deasemeena și francezi, elvețieni, greci, sîrbi dar și polonezi48.

Toate aceste mutări s-au petrecut sub un acut si evidențiat proces discriminatoriu față de populația băștinașă, care s-a manifestat în toate domeniile de activitate, iar pentru coloniști țarismul a devenit un fel de sprijin de nădejde în vederea atingerii intereselor sale.

4.2.1. Consecințele colonizării țariste asupra învățămintului din Basarabia

Stăpânirea rusă în Basarabia a avut o înrâurire negativă asupra culturii și vieții spirituale în general, cu efecte dezastruoase îndeosebi asupra învățământului, bisericii, limbii și literaturii române. Rusificarea s-a resimțit mai puternic în mediul urban, ducând la alterarea vieții culturale românești, infectarea ei cu elemente străine și neadecvate românilor, la marginalizarea ei în ansamblu49.

Școala ca instituție de cultură, prin politica stăpânitorilor, s-a transformat treptat într-un instrument de deznaționalizare și de rusificare a românilor basarabeni. Scopul ofensivei asupra spiritului național român îl demonstrau chiar documentele oficiale. Conform mărturiilor lui Batiușkov, funcționar rus în Basarabia, planul de învățământ era întocmit în așa fel încât "să poată nădăjdui ca tânăra generație moldovenească din Basarabia să fie crescută în spiritul curat rusesc și să se contopească în mod organic cu patria comună – cu Rusia". Așadar, este vorba despre un scop bine definit, confirmat și de alte scrieri ale acestui demnitar rus."50 Dacă voim ca Basarabia, – scria el, – să se contopească pe deplin cu Rusia, atunci trebuie, prin intermediul școlilor, să ne grăbim a face ca măcar jumătate din țăranii moldoveni să devină ruși. Spre această țintă tinde tocmai sistemul de învățământ public…"51. Profitând de faptul că la 1812, când Basarabia a fost cotropită de ruși, aici n-a existat un sistem de învățământ organizat și subvenționat de stat, noii stăpâni și-au asumat funcția de "luminători" ai românilor, afirmând că aici n-au existat nici școli și nici știutori de carte, că inclusiv boierimea română era incultă și analfabetă. Autoritățile ruse doreau cu orice preț ca istoria sa consemneze că "gloriosul" imperiu a fost nu numai "eliberatorul" românilor de sub jugul turcesc, dar și "luminătorul" lor. Și toate acestea pentru a ademeni alte popoare să împărtășească soarta românilor basarabeni. Acest popor pe care-l tratau ca lipsit de cultură, dăduse Rusiei, în secolele anterioare, mari personalități culturale și anume: Nicolae Milescu- Spataru, Petru Movilă, dar și unul dintre personalitățile care avea să intre în panteonul marilor valori spirituale rusești și anume Dimitrie Cantemir.

Toți aceștia s-au format în Moldova, acolo unde tradițiile cărturești erau puternice, iar vechile șscoli de pe lîngă mănăstiri și biserici continuau să existe. Să nu uităm că anume bisericile și mănăstirile din Basarabia au fost mereu centre puternice spirituale, unde călugării și preoții aveau un nivel foarte avansat de cultură, aceștia știind să scrie și să citeasca in numeroase limbi cum ar fi: greacă, latină, slavonă, știau istoria universală, geografie, logică și filosofie.

Dezvoltarea social-economică a Basarabiei necesita înființarea unor școli cu profil de specialitate. Astfel, au luat ființă o școală normală, două școli de desen și pictură, o școală medie de muzică, una tehnică și una de viticultură, trei școli de agricultură și două școli comerciale.

Ce însemnau toate aceste școli? Erau multe sau puține față de nevoile populației provinciei? Raportate la România și îndeosebi la Europa, ele erau prea puține. Realizarea scopului stabilit – rusificarea, decurgea treptat. Faptul că la 1812 limba română era recunoscută oficial, a impus și păstrarea ei un timp în școală, dar numai în cele rudimentare, de învățare a scrisului și cititului. Din anul 1828, încep să fie deschise în centrele județene școli elementare cu predare în limba rusă. În anul 1841, o parte a marilor boieri români din Basarabia se adresează către stăpânirea rusă, solicitând ca în școlile elementare să fie promovați profesori de limbă română și să se aducă manuale în limba română. Răspunsul autorităților a fost negativ.

Procesul de rusificare a școlii, ofensiva împotriva limbii române a luat proporții în deceniul al VII-lea. Acest fapt nu este întâmplător. Unirea Principatelor Române și constituirea în anii 1859- 1862 a statului modern român, care devenea centru de influență și atracție pentru românii de pretutindeni, accelerând și tendințele unioniste ale românilor basarabeni, a îngrijorat mult țarismul și cercurile imperiale șovine. Documentele oficiale, ordinele demnitarilor ruși au fixat acest moment. Vizitând, în 1867, așezămintele școlare din districtul de învățământ Odesa, din care făcea parte și Basarabia, contele D. Tolstoi a remarcat faptul că moldovenii dintre Prut și Nistru "…deși locuiesc de mult în Rusia nu posedă toți limba rusă, slujba bisericească în unele parohii ortodoxe se face până acum în limba moldovenească și că este absolut necesar a se pune capăt acestei despărțiri de stat, întrucât, acum poate mai mult ca oricând, cultura rusă a moldovenilor din Rusia a căpătat o semnificație politică, deoarece unirea Moldovei cu Valahia și formarea unui principat aproape neatârnat și puțin binevoitor pentru noi, produce o acțiune de atracție vădită și asupra vecinilor moldoveni din Basarabia".

Reacția administrației din Basarabia la astfel de indicații a fost promptă. Politica de rusificare în ținut se înăsprește. În 1866 este suprimată predarea limbii române în liceul regional din Chișinău, iar în 1867 – în Seminarul teologic și ulterior în școlile județene. Începând cu 1867, în scurt timp, limba română a fost scoasă din toate școlile. În anul 1871, din porunca episcopului Pavel Lebedev, au fost desființate toate școlile bisericești în limba română, lăsând doar pe cele slavo-ruse. Tendința rusificării basarabenilor prin intermediul școlii a fost caracteristică pentru toată perioada de dominație a țarismului în ținut. La 1872, guvernatorul civil al Basarabiei, într-un raport adresat țarului Alexandru al II-lea (1855-1881), referindu-se la învățământul de aici, nota fără echivoc și oarecare camuflare că "…în special școala publică, este cel mai sigur instrument de rusificare a populației".

Politica rusificării populației Basarabiei avea, însă, de învins și unele bariere. Silințele rusificatorilor de a izgoni limba română din școlile primare de prin satele basarabene nu aveau succes întotdeauna, deoarece copiii își păstrau limba maternă. Chiar dacă frecventau școala rusă, acasă ei vorbeau românește. Acest fapt îl demonstrează rapoartele inspectorilor școlari. Unul dintre aceștia, pe la 1875, după ce a vizitat școala primară din Târnova (județul Soroca) a raportat "…cu toate că învățătorul Dubina activează la această școală de cinci ani, copiii moldovenilor nu înțeleg rusește…" și a făcut concluzia că "desigur, învățătura s-a predat în limba moldovenească". În pofida interdicțiilor au continuat să existe și școli moldovenești, care funcționau, clandestin, pe lângă mănăstiri, sub îngrijirea și conducerea unor călugări patrioți. Aici învățământul era, totuși, mai limitat: el se rezuma la ceea ce puteau oferi cărțile bisericești (ceaslovul, psaltirea etc.). În mod sigur, guvernul rus avea de așteptat mult și bine atingerea scopului. Rusificarea învățământului, lipsa de școli în limba maternă au constituit un obstacol serios în răspândirea științei de carte și a culturii în ținut.

Drept confirmare servesc datele recensământului din 1897 care consemnau că 81,8% din populația bărbătească și 96% din cea feminină era analfabetă. Printre români doar 10,5 la sută bărbați și 1,7 la sută femei știau carte, pe când la ruși acest nivel era respectiv 39,9% și 21,1%. De prin anii 60-70 nu funcționa nici o școală moldovenească, limba română fusese eliminată și din programele școlare, ca obiect de studiu. Guvernatorul regiunii Odesa, vizitând Basarabia în 1886 a fost nevoit să informeze Petersburgul, că "printre populația locală nu se observă rezultatele instruirii, deoarece predarea se face în limba rusă, pe care n-o cunosc locuitorii băștinași". În 1898 înșiși funcționarii upravei guberniale de zemstvă constatau că "un obstacol în procesul de instruire în școlile noastre, obstacol destul de serios este necunoașterea totalmente de către copii a limbii ruse, în care se efectuează instruirea".

Atitudinea vădit antinațională a diriguitorilor învățământului din Basarabia o demonstrează și faptul că spre sfârșitul sec. al XIX-lea zemstva din ținut ocupa ultimul loc printre guberniile Imperiului Rus, având la activul său cel mai mic număr de școli și cele mai mizere cheltuieli pentru învățământul public. Zemstvele din Basarabia nu se ocupau de organizarea învățământului primar, destinat maselor largi.

În rezultat, 80% dintre copiii de vârstă școlară nu frecventau școala. Astfel, sub stăpânirea Imperiului Rus, moldovenii n-au avut, timp de o sută de ani, nici o școală destinată culturii lor naționale și peste 50 de ani, nici o școală în care să se predea limba lor maternă măcar ca o simplă curiozitate lingvistică. Din cele 1.007 școli, câte erau în anul 1912, majoritatea (70%) funcționau în localitățile cu populație românească, fiind întreținute prin donațiile băștinașilor, dar erau școli cu predarea exclusivă în limba rusă. Desigur, prin întreaga sa organizare, prin mijloacele folosite, învățământul urmărea în primul rând nu scopuri iluministe, ci rusificarea românilor din Basarabia. În anul 1874 a fost extinsă asupra Basarabiei și reforma militară care prevedea satisfacerea serviciului. De acum tinerii români și germani din Basarabia erau obligați să-și satisfacă serviciul militar, de care fuseseră scutiți mai înainte, ceea ce avea ca urmare plecarea lor pentru șapte ani din Basarabia, de cele mai multe ori în regimentele din Orientul îndepărtat. Mulți dintre ei plecau ca români "întregi" și se întorceau ruși "pe jumătate".

4.2.2. Consecintețe colonizării țariste asupra bisericii în Basarabiei

Schimbările survenite au afectat nu în ultimul rînd și biserica, astfel că în a diua jumătate a secolului al XIX-lea, limba romînă a fost scoasă și din biserică. Aceasta a trecut sub jurisdicția sinodului din Petersburg cu încălcarea tuturor canoanelor.

O personalitate importantă, care după parerea mea a jucat un rol foarte important în procesul de rusificare a bisericii, dar și a intelectualității românești din Basarabia a fost episcopul Pavel Lebedev. Sub condicerea acestuia rusificarea a cunoscut faza sa de maximă intensitatea, iar efectele au fost devastatoare pentru intreaga viață culturală și spirituale din zonă.

Printre masurile luate de acesta amintim aducerea și punerea în funcțiile cele mai importante a unui numar mare de preoți dar și funcționari ruși, tot el a desființat catedra de limbă română de la Seminarul Teologic din Chișinău, a suprimat ediția moldovenească a revistei eparhiale și nu în ultimul rînd a închis tipografia eparhială.

Politica dură promovată de acesta s-a soldat cu închiderea a peste 340 de biserici în Basarabia dar și cu arderea și distrugerea a peste 1000 de cărți bisericești, ele fiind folosite pentru a încălzi sobele palatului.

Această politică a atins și mănăstirile care încercau să păstreze esența românismului, astfel că stareții și călugării băștinași au fost obligați să învețe limba rusă, sau erau alungați. Aceștia trebuia să vorbească și să predea numai în limba rusă.

Abia în 1898, atunci cand în fruntea bisericii ortodoxe a venit Iakov Piatnitki, procesul intens de rusificare a cunoscut o mică încetinire, acesta accepitnd în cele din urma publicarea unor cărți în limba română cu litere chirilice, exemplu fiind urmat și de urmașul său Vladimir Sinkovski care a obținut în 1905 permisiunea de a tipări o evanghelie, o psaltire și o carte de cult în limba română.

Mult și multe s-au rusificat în Basarabia în cei peste o sută de ani de stăpânire străină. Dar în pofida acestei politici feroce de deznaționalizare și asimilare, sufletul, cugetul, simțirea românească, conștiința apartenenței la un neam latin n-au putut fi rusificate. Basarabia își păstrează caracterul etnic românesc, românii continuând să constituie populația majoritară a ținutului.