Modele ALE Dezvoltarii Regionale In State Uniunii Europene
MODELE ALE DEZVOLTĂRII REGIONALE ÎN STATE UNIUNII EUROPENE
CUPRINS :
Abnotare
Introducere
Capitolul I : Dimensiuni conceptuale de bază referitoare la dezvoltarea regională
Dezvoltarea regională : esență , geneză și etape.
Politica dezvoltării regionale în cadrul politicii statale.
Cadrul legal și actorii instituționali a politicii de dezvoltare regională din Uniunea Europeană.
Capitolul II : Modele ale dezvoltarii regionale în Uniune Europeană
2.1 Polonia
2.2 Slovacia
2.3. România
Capitolul III : Studiu de caz
3.1 Tendințele de dezvoltare a Uniunii Europene în conceptul de dezvoltare regională.
3.2
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
Declarația privind asumarea răspunder
LISTA DE ABREVIERI:
Introducere
Conceptul de regiune implică două aspecte majore: primul poate fi definirea și delimitarea unui teritoriu după anumite criterii, iar al doilea, un anumit nivel administrativ sub-statal Scopul de bază a dezvoltării regionale , este dezvoltarea armonioasă a teritoriului aferent regiunii , din punct de vedere economic, social , cultural. Politica de dezvoltare regională unește totalitatea măsurilor preconizate și promovate de autoritățile administrației publice atît centrale, cît și locale , în parteneriatul cu diverși actori, urmărind scopul de a asigura creșterea economică și socială (dinamică și durabilă), prin procesul de valorificare eficientă a potențialului local și regional.
Politica de dezvoltare regională, începînd cu secolul XX , are un rol important în realizarea politicii Uniunii Europene , deoarece aceasta prezintă principala politică de investiții a Uniunii Europene, manifestate prin fondurile internaționale, menite de a susține procesul de dezvoltare regional în întregul spațiu European. Accentul este pus pe obiectivele și prioritățile de bază în vederea creșterii economice , sociale, eliminarea disparităților regionale și creșterea competivității dintre statele membre.
Politica regională stimulează regiunile să își valorifice atuurile și, beneficiind de sprijin din
partea UE, să demareze strategii de „specializare inteligentă”, destinate creșterii economice
în vederea realizării depline a potențialului lor competitiv.
În Republica Moldova, implementarea politicilor în domeniul dezvoltării regionale este un
domeniul relativ nou, deoarece, încă din anii 1990, sub egida ministerelor responsabile de
politicile economice, existau politici publice îndreptate spre dezvoltarea echilibrată a
regiunilor țării.
Abia odată cu asumarea vectorului european al politicii externe, autoritățile centrale au
întreprins, începînd cu anul 2006, pași concreți în vederea inițierii, promovării și dezvoltării
unui nou concept de politici privind dezvoltarea regională care include nu doar aspectul
economic, dar și aspectul multisectorial, specific statelor membre ale Uniunii Europene.
Acest suport de curs este elaborat în cadrul proiectului “Modernizarea Serviciilor Publice
Locale în Republica Moldova”, care este implementat de către GIZ și este sprijinit financiar de
Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Agenția Suedeză
pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al
României și Uniunea Europeană și are drept scop ghidarea reprezentanților administrațiilor
publice locale de nivelul I și II în implementarea durabilă a politicilor regionale la nivel de
comunitate.
Actualitatea temei investigate În prezent , dezvoltarea regională face parte din principala pîrghie de dezvoltare a administrației publice. Aceasta devine strategia contemporană de dezvoltare regională ce e în prim plan pentru Uniunea Europeană , devenind în timp obiectivul de bază.Ramurile politicii regionale acționează asupra domeniilor importante și prioritare de dezvoltare. Această politică este bazată pe dezvoltarea și creșterea economică , sectorul transportului , învățămîntul , dezvoltarea urbană, agricultura , ocuparea și formarea profesională, protecția mediului , etc. Dezvoltarea acestor sectoare , urmărește scopul de a valorifica randamentul local. În următoarea ordine de idei , generalinînd , putem deduce faptul că idea premergătoare a poloticii de dezvoltare regională , este cea de ameliorarea a condițiilor de trai în spațiul regional. În acest mod , piața europeană unică , capătă un noi concurent .
CAPITOLUL I CONCEPTE DE BAZĂ REFERITOARE LA DEZVOLTAREA REGIONALĂ EUROPEANĂ
Acest capitol își propune să ne introducă în problematica dezvoltării regionale, prin prezentarea principalelor elemente care au contribuit la apariția conceptului dezvoltării regionale. Este realizată o amplă descriere a conceptului de dezvoltare regională desprinsă din literatura de specialitate. Prezentarea noțiunii de regiune, a tipologiei acestora, precum și a relațiilor interregionale este relevantă din perspectiva contribuției acestor elemente la definirea conceptului de dezvoltare regională și a implicațiilor pe care politica regională le exercită asupra teritoriului. De asemenea , prin prezentul capitol , evidențiem drumul parcurs a conceptelor de regiune și dezvoltare regională, pornind de la stadiul de principiu politic , apoi prin cel de finanțare a acestor concepte, de la caz la caz a unor proiecte de interes statale, și ulterior ajungînd de o importanță globală, fiind în prezent adoptată și devenind o carte de vizită a oricărui stat European și democratic.
Conceptul de regiune și dezvoltare regională
Momentul cheie în istorie ce va defini miile de analize , cercetări științifice ,respectiv și lucrarea științifică dată , în domeniul politicii și modelelor ale dezvoltării regionale în Europa , este definit încă în anul 1957 , inclusă în Tratatului de la Roma ( instituirea Comunității Economice Europene) , fiind semnat de către cele 6 state : Franța , Belgia , Olanda , Luxemburg, Germania și Italia , cu scopul de a crea o economie omogenă și durabilă.
Inceputul procesului de regionalizare pune la încercare mulți cercetători cît și geografi, prin intenția de a forma o definiție fixă , încă în secolul al XIX-lea.La sfîrșitul anilor 1950 inclusiv și de economiști și politologi. În procesul de definire a conceptului de regiune , Benko J. distinge trei etape :
1. Etapa primară este o trecere de la conceptual de regiune naturală la cea de regiune economică.
2. În etapa a doua economiștii studiază fenomenele și procesele din teritoriu.
3. Iar în a treia etapă cercetatorii delimitează categoriile de regiuni omogene, nodale și regiuni de planificare.Conform altor autori “regiunea corespunde unei arii geografice ce constituie o entitate , care permite descrierea fenomenelor naturale și umane , și în același timp , analiza datelor socio-economice și aplicarea unei politici (…)Regiunile se fondează pe două caractere principale : omogenitate și integrare funcțională ,și se desăvîrșesc prin sentimentul solidarității trăite și prin relațiile de interdependență cu celelalte ansambluri regionale și internaționale(…)“ Parlamentul European definește regiunea drept „teritoriul ce formează din punct de vedere geografic o unitate evidentă și a cărei populație se caracterizează prin anumite elemente comune.“
Comisia Europeană consideră că „regiunea nu reprezintă decât un instrument de promovare structurală, concentrat asupra punctului de vedere al economiei regionale și asupra nomenclaturii unităților teritoriale statistice”. Carta Comunitară a Regionalizării definește regiunea „ca un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultată și să o dezvolte cu scopul de a stimuli progresul cultural, social și economic”. Conceptul de regiune este utilizat în prezent în analiză, planificare, precum și în administrarea a multor programe publice naționale și internaționale. Regionalismul, sau conștiință regională, corelată ideologic conceptual, se dezvoltă dintr-un sentiment de identitate în cadrul regiunii. Aceasta în timp devine important în multe analize istorice, politice, și sociologice. ( Britanica )
Walter Isard, părintele și fondatorul științei regionale, zice că ,“ regiunea este nu numai un spațiu definit teritorial ci și un spațiu , care poate fi definit în baza mai multor problematici pe care cei ce se ocupă cu știința regională vor trebui să le soluționeze” În timp , cercetătorii, analizînd domeniul dat , au încercat să definească și să clasifice regiunile ca acestea să aibă trei perspective diferite.( Tabel 1.1 : Tipuri de regiuni
Mulți autori cred că nu există o definiție fixă a conceptului de regiune și de dezvoltare regională , ci există o varietate de posibilitați, de caracteristici și perceperi a ambelor concepte.În același timp , Uniunea Europeană , instituționalizează organismele europene responsabile pentru dezvoltarea regională pe teritoriul statelor membre a Uniunii EuropeneConsiliul Europei a facut posibilă reprezentarea puterilor locale, în anul 1985 , creată fiind Adunarea Regiunilor Europene (ARE ). Prin crearea ARE a fost urmărit scopul de a defini o Uniune puternică , bazată pe principiul subsidiarității și cooperarea continuă între regiuni. Însă , Declarația Asupra Regionalismului în Europa , care a fost semnată cu intenția de a întări regionalismul în Europa , prevede clar noțiunea de regiune, este entitatea publica teritorială corespunzatoare nivelului imediat inferior celui de stat si totodată cu un guvern care dispune de puteri politice proprii sau regiunea exprima o identitate politica proprie, susceptibilă de a îmbrăca forme politice foarte diverse, in funcție de dorința democraică a fiecărei regiuni de a adopta tipul de organizare spre care merge preferința sa. Regiunea iși dotează aparatul administrativ atît cu personal, cît și cu bunuri proprii și își adoptă emblemele de reprezentare 4
Conceptul de dezvoltare regională constă în formarea unei viziuni comune și dezvoltarea regiunilor concomitent , ceea ce ar conduce la o posibilă eliminare și reducere a disparităților, și a decalajelor de dezvoltare economică, dintre state. Prosperitatea economică și coeziunea socială dintre cele 27 de state membre, și în cele 271 de regiuni incluse în Nomenclatorul Unităților Teritoriale Statistice(NUTS) , ce reprezintă unitățile teritoriale pentru aplicarea politicilor regionale europene. În anul 1975 , este creat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) , de asemenea în același an este creat Fondul Social European (FSE) , și Fondul de Coeziune (FC). Fondul pentru politici regionale , propune pentru anul 2014-2020 , bugetul de 376 miliarde de EUR folosite pentru :
1.cercetare și dezvoltare, precum și inovare;
2.îmbunătățirea accesului la informații și a calității acestora, precum și la tehnologiile comunicațiilor;
3.schimbările climatice și trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon;
4. sprijinul comercial acordat IMM-urilor;
5. serviciile de interes economic general;
6.infrastructurile de telecomunicații, energie și transport;
7. consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă;
8. infrastructurile de sănătate, educație și sociale;
9. dezvoltarea urbană durabilă.
Pilonul dezvoltării regionale trebuie să fie susținut , în afara de fondurile europene , și de administrația publică locală , care promovează interesul de a valorifica potențialul local și regional. De asemenea administrația locală mai are și rolul de a crea noi locuri de muncă , de a încuraja și atrage investitori noi în regiune, de a îmbunatăți condițiile de viață, etc.
Pentru o înțelegere mai bună a conceptului de dezvoltare regională , putem porni de la explicația și definirea procesulnsport;
7. consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă;
8. infrastructurile de sănătate, educație și sociale;
9. dezvoltarea urbană durabilă.
Pilonul dezvoltării regionale trebuie să fie susținut , în afara de fondurile europene , și de administrația publică locală , care promovează interesul de a valorifica potențialul local și regional. De asemenea administrația locală mai are și rolul de a crea noi locuri de muncă , de a încuraja și atrage investitori noi în regiune, de a îmbunatăți condițiile de viață, etc.
Pentru o înțelegere mai bună a conceptului de dezvoltare regională , putem porni de la explicația și definirea procesului de regionalizare. Regionalizarea administrativ – teritorială presupune modificarea și adoptarea a unui cadru instituțional regional , ce ar facilita funcționarea mai bună a administrației publice locale. În același timp , regionalizarea implică și reforme la nivel de stat, accentuate prin descentralizare, simplificarea proceselor administrative locale , ce la rîndul lor vor asigura prestarea unor servicii publice calitative , ce nu se vor lăsa mult așteptate.
Autoarea articolului științific, Macovețchi Carolina, susține că regionalizarea, este un proces ce se desfășoară de sus în jos ,prin care statele conștientizează , dezechilibrele regionale, cu toate fenomenele pe care le însoțesc – aliniare etnoculturală, subdezvoltare economică, centralism exagerat – și trec în consecință la descentralizarea sistemului lor politico-juridic printr-o instituționalizare la nivel regional. De asemenea regionalizarea , poate crește riscul creării unui centralism sever în teritoriu. Aplicarea regionalizării poate fi , în momentul realizării unui regres economic și evolutiv local , atît a administrației , cît și întregului teritoriu. Depășirea impasului regional , poate fi direct proporțional , cu conceptul de regionalizare , ce constă din aplicarea strategiilor ,tehnicilor, programelor europene , de descentralizare a procesului economic și politic , făcînd posibilă în același timp participarea activă a cetățenilor locali , la dezvoltarea economică,politică și socială regională.
Conceptul de dezvoltarea regională este definit de către autorul Doru Cîrnu ca fiind un proces complex care sprijină fiecare teritoriu în construirea viitorului său pe baza propriului său capital teritorial și, deci, contribuie la reducerea disparităților dintre diverse regiuni.
Dezvoltarea regională constă din urmărirea și îmbunătățirea unor sectoare bine stabilite precum diversificarea și impultionarea activităților economice ,încurajarea investițiilor din sectorul privat, reducerea considerabilă a șomajului din teritoriu și în final , per ansamblu , îmbunătățirea nivelului de trai.
Dezvoltare regională este o activitate coordonată a autorităților administrației publice centrale și locale, a colectivităților locale și a organizațiilor neguvernamentale, orientată spre planificarea și realizarea unei dezvoltări social-economice teritoriale echilibrate, spre sprijinirea nemijlocită a dezvoltării social-economice a zonelor defavorizate. Regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrative teritoriale, acestea nu au personalitate juridică , fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale.
Astefel , pentru o percepție mai bună a conceptului ,putem destinge principalele obiective și politici de bază ce se includ în strategia de dezvoltare regională:
1. diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate;
2. preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre; corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare;
3. stimularea cooperării inter-regionale, interne și internaționale, care contribuie la dezvoltarea economică și care este în conformitate cu prevederile legale și cu acordurile internaționale încheiate.
În acceași ordine de idei , autorul Doru Cîrnu subliază trăsăturile și principiile care stau la baza aplicării politicilor de dezvoltare regională .
Principiile dezvoltării regionale :
descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunităților regionale;
parteneriatul între toți actorii implicați în domeniul dezvoltării regionale;
planificarea – proces de utilizare a resurselor în vederea atingerii unor obiective stabilite;
cofinanțarea – contribuția financiară a diverșilor actori implicați în realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională.
Procesul de regionalizare , se manifestă diferit de la o țară , la alta, ca motiv fiind diferențele de organizare statală, componența etnică , organizarea statală,constituție.
Se consideră că, există mai multe tipuri de regionalizări , care sunt aplicate conform celei mai optime variante de regionalizare de către stat. (Tabel 1.2tipuri de regionalizari)
Datorită evoluției politice în domeniul dezvoltării regionale sau descentralizarea regională în statul unitar , guvernarea a luat o nouă formă. În urma acestei evoluții a luat naștere conceptul de multi-level governance .Guvernanța pe mai multe niveluri , este în prezent modelul cel mai potrivit pentru a descrie Uniunea Europeană. Această tehnică permite participarea actorilor publici și privați , fiind un factor-cheie pentru asigurarea eficienței în activitățile autorităților publice de luare a deciziilor. Studiul de caz elaborat de către Adrian Ivan și Natalia Guglesan prezintă modul în care guvernanța pe mai multe niveluri poate fi implementată în statele unitare, structurate pe trei niveluri (central, regional, local) prin introducerea de la nivel intermediar între cele două niveluri existente (centrale și locale). Prin urmare, acest lucrare analizează procesul regional de descentralizare . Astfel , studiul de caz comparat între procesul de regionalizare între Franța și România , în vederea extinderii competențelor autorităților locale, descrie că în timp ce în Franța guvernanța pe mai multe niveluri a dat naștere a unei descentralizări regionale ,și astefel s-a efectuat un transfer de competențe către adminitrațiile comunelor , care în termen scurt ar însemna semnarea unui parteneriat între stat și colectivitățile locale , pe cînd, în România este sesizată păstrarea centrismului , și de altfel transferul unor competențe către comune și județe este ușor limitat.În urma semnarii Tratatului de la Maastricht , regiunile au devenit unul dintre pilonii integrării europene . Astăzi, Europa este constituită dintr-un set de regiuni, acestea demonstrînd diversificarea socio-economică , socială și culturală a Europei, iar prin anularea diversității și pierderea identității culturale a fiecărei regiuni , Uniunea Europeană nu va putea exista. De aici pornește și strategia de dezvoltare durabilă , care este una indispensabilă dezvoltării regionale.
1.2. Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene
Politica de dezvoltare este un ansamblu de activități corelate reciproc, întreprinse și realizate în scopul de a asigura dezvoltarea durabilă și sustenabilă a țării, coeziunea socio-economică, regională și spațială , creșterea competitivității economiei și crearea de noi locuri de muncă la nivel național , regional și local. Politica de dezvoltare acoperă toate domenii importante , atît acelea , care intră în responsabilitatea ministerelor individuale , cît și în domeniile supraministeriale . Din politica de dezvoltare fac parte atît politicile publice referitoare la sectoare specifice cît și zone , regiuni și teritorii. Esențială pentru punerea în aplicare a politicii de dezvoltare este că , toate politicile publice să fie intr-o concordanță unele cu altele, și că domeniile lor să fie complementare. Eficiența politicii de dezvoltare depinde de mulți factori. Printre cei mai importanți se numără deagnostificarea corectă a problemelor, care afectează dezvoltarea țării pe termen lung, alegerea instrumentelor adecvate la provocările de dezvoltare, implicarea entităților care realizează activitățile de devoltare și acceptarea socială a inițiativelor întreprinse.În procesul de gestionare se pot distinge următoarele funcții : planificarea,organizarea,luarea deciziilor, delegarea sarcinilor, coordonarea, monotorizarea și controlul. Conceptul de politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diverși actori ( privați, publici, voluntari ), în scopul asigurării unei creșteri economice și sociale, dinamice și durabile, prin valorificarea eficientă a potențialului regional și local. Politica regională, este de asemenea menționată în termeni mai largi ca o politica de coeziune ca scop general de a consolida ceea ce este cunoscut sub numele "economic, social și coeziune teritorială "în regiunile care beneficiază de sprijin.
Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea intreprinderilor, piata fortei de munca, atragerea investitiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, imbunatatirea infrastructurii, calitatea mediului inconjurator, dezvoltare rurala, sanatate, educatie, invatamant, cultura.
Cele trei mari imperative ale politicii regionale sunt:
– realizarea unei distribuții echilibrate a veniturilor și condițiilor de viață pe plan regional;
– diminuarea, în anumite limite, a șomajului pe regiuni;
– micșorarea riscului scăderii populației unei regiuni ca urmare a emigrării.
Aplicarea în practică a politicii regionale este realizată cu ajutorul planificării regionale , care conduce la activarea instrumentelor politicii regionale și la organizarea obiectivelor și mijloacelor acesteia pe o perioadă determinată în viitor. Planificarea regională este definită prin cele două componente principale ale sale :
– economico-socială , este componenta , care se referă la măsurile de ordin economic și social menite să asigure o dezvoltare regională echilibrată prin atenuarea disparităților existente în interiorul fiecărei regiuni și între regiuni la nivel național;
-componenta fizică care vizează problemele amplasării în teritoriu a edificiilor economice și social-culturale, a infrastructurii. Din punctul de vedere a proceselor de integrare europeană, politica regională este importantă din următoarele considerente:
– politică de dezvoltare regională va fi mai eficientă, dacă aceasta va fi realizată la nivel de UE și nu la nivel de stat național, prin concentrarea de fonduri disponibile mai mari în regiunile defavorizate din Europa;
– în al doilea rând, UE îndeplinește un rol de coordonare;
– politica de dezvoltare regională asigură coeziunea socială europeană;
– integrarea „profundă și plenară” se va realiza doar în urma lichidării dezechilibrelor regionale.
Importanța acestei mișcări europene este prin conștientizarea dificultăților ce apar in dezvoltarea economică a unelor state , comparativ cu statele mai dezvoltate din punct de vedere economic, istoric, în resurse naturale și poziționarea geografică. În aceași ordine de idei , dezvoltarea regioanlă presupune dezvoltarea teritoriilor situate la o distanță mai îndepărtată de centrul deja dezvoltat. Baza politicii dezvoltării regionale promovează și pune în acțiune participarea activă a cetățenilor în dezvoltarea economiei , în procesul decizional și social.
Uniunea Europeană în susținerea politicii de dezvoltare regională propune înstituționalizarea guvernanța pe mai multe niveluri (multi-level governance) , ca un sistem de relații și negociere permanent între autoritățile guvernamentale și diverse niveluri teritoriale (local,raional,regional,județean)
Prin această posibilitate de guvernare , se va simți în special nevoia de o dezvoltare și finanțare a mecanismelor de guvernare , care vor fi capabile de a răspunde la diverse oportunități și cerințe ale diverselor regiuni, cu menirea de a îmbunătăți eficiența politică.
Majoritatea țărilor pun în aplicare politici regionale finanțate cu ajutorul capitalurilor proprii ,care au două scopuri : echitate (echilibru regional) și eficiență (creștere economică și competitivitate) obiective (Figura 1.2 și Tabelul 1.A1.2).
Scopul unainim a politicilor de dezvoltare regională este cel de a reduce considerabil disparitățile regiunilor prin consolidarea socială,economică a statelor membre a Uniunii Europene. Cu ajutorul politicilor de dezvoltare , sunt favorizate regiunile slab dezvoltate prin implimentarea proiectelor inter-frontaliere, investițiilor străine , care urmăresc idea de o redistribuire rațională a potențialului local , ce ține de forța de muncă , resursele naturale și desigur infrastructura regională. Un alt obiectiv este cel de blocare a reducerii procentelor de migrări din teritoriu. Este de conștientizat faptul că , efectul demografic se află într-o interdependență strînsă cu dezvoltarea regională.
În perioada postbelică, în Europa Occidentală , politica de dezvoltare regională a fost compusă din numeroase tehnici și metode aplicate de către guvernele naționale, cu scopul unei asistențe a regiunilor slab dezvoltate sau defavorizate , prin încercarea de a promova și a dezvolta , crearea locurilor de muncă, promovarea investițiilor în sectorul privat , crearea noilor piețe de desfacere de promovare a produselor locale.Toate aceste eforturi au fost depuse cu intenția de a împiedica populația de a migra spre regiunile mai prospere.
Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională este nevoie de anumite instrumente , iar aceste instrumente nu sunt altele decît instrumentele de planificare și instrumentele financiare ( fondurile),care sunt stabilite pentru finanțarea anumitor strategii sau programe naționale de dezvoltare regională. (Tabel 1.3)
Astfel instrumentele de planificare sunt : programe, strategii, planuri, proiecte.
Strategia poate fi națională, regională și locală. Ea este definită ca fiind un demers prin care, pe baza diagnozei situației economice și sociale existente,se formulează principiile și obiectivele pe termen mediu și lung,cu stabilirea priorităților și a resurselor necesare (umane, materiale,financiare, informaționale).Transpunerea în practică a politicilor de dezvoltare regională într-unmediu concurențial, generat de economia de piață, face necesară proiectarea unor strategii de dezvoltare regională.
Strategia de dezvoltare regională schițează perspectivele dezvoltării regiunilor într-un stat sau în mai multe state dacă regiunile sunt interstatale, precum și definește instrumentele și mecanismele derealizare a obiectivelor strategice.
Planurile pot fi naționale, regionale și locale, anuale și multianuale. Ele sunt documente elaborate pe baza strategiei și se referă la ansamblul acțiunilor/măsurilor care trebuie întreprinse pentru atingerea obiectivelor. Planul, pentru fiecare acțiune/măsură, cuprinde ca principale elemente: denumirea și descrierea acțiunii preconizate, domeniul vizat și aria (întinderea geografică), beneficiarii finali, organismul responsabil de implementare, țintele cuantificabile, indicatorii de monitorizare ai procesului, asistența financiară necesară și forma în care se acordă (grant sau împrumut), durata. Planul, în ansamblul său, cuprinde și o estimare prealabilă privind efectul global al strategiei asupra regiunii de dezvoltare.
Programele și proiectele sunt incluse practic în strategii și planuri, ele transpunând în cifre și măsuri concrete aportul finaciar al finanțatorului. În ultimă instanță, de implementarea acestora depinde succesul polticilor de dezvoltare regională. În acest proces complex intră însă și agențiile de implemenare, instituțiile administrației publice, precum și factori politici sau alți actori importanți (grupuri de interes). Importanța acestora și relația dintre ei va fi tratată în alte capitole al acestui suport de curs.
Obiectivele și direcțiile de implimentare, care stau la baza aplicării politicii de dezvoltare regională sunt deja fundamentate , acestea sunt :
-concentrarea efortului financiar asupra a celor mai grave probleme;
-cooperarea între Comisie, guvernele naționale, autoritățile regionale și locale;
-descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunitatilor regionale;
-planificarea – proces de utilizare a resurselor (prin programe si proiecte) in vederea atingerii unor obiective stabilite;
-cofinantarea – contributia financiara a diversilor actori implicati in realizarea programelor si proiectelor de dezvoltare regionala.
Standartele europene de urmărire a obiectivelor și principiilor comune din spațiul european , ce ar trebui să ghideze realizarea strategiilor de dezvoltare regională și de organizare a activităților umane ,pentru a se ajunge la reducerea disparităților teritoriale și la construirea unei bune concepții generale a unitizării spațiului , repartizării activităților , protecției mediului și ameliorării calității vieții , sunt demonstrate în Carta Europeană a Amenajării Teritoriului.
Instrumentele de finanțare ale Uniunii Europene au roul de a stimula creșterea econimică a statelor membre a Uniunii Europene și de a conduce la reducerea disparităților economice dintre state. Însă acestea nu funcționează singure , necesitînd asigurarea asigurarea unei contribuții din partea statelor membre implicate. Ele sunt co-finanțate în principal din resursele publice ale statului membru, însă în multe domenii este necesară și contribuția financiară privată, aceasta fiind încurajată în cele mai multe cazuri.
În procesul de finanțare sunt urmărite obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala,acestea sunt următoarele:
-diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltarii echilibrate si pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare intarziata); preintimpinarea producerii de noi dezechilibre;
-promovarea progresului economic și social într-un mod echilibrat și posibil de realizat pentru întărirea coeziunii economice și sociale;
-indeplinirea criteriilor de integrare in structurile Uniunii Europene si de acces la instrumentele financiare de asistenta pentru tarile membre (fonduri structurale si de coeziune);
-corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, care contribuie la dezvoltarea economica si care este in conformitate cu prevederile legale si cu acordurile internationale incheiate de statele membre și cele în faza preaderare;
-solidaritatea între regiunile prospere și cele mai puțin prospere din zonele aflate în declin;
-reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial și dezvoltarea zonelor rurale dependente de agricultura clasică. Rolul activităților de turism;
-dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor ce au o densitate a populației extrem de redusă (sub 8 loc. pe km2).
Fondurile Structurale și de Coeziune (FSC) ,sunt instrumentele financiare prin care Uniune Europeană acționează pentu eliminarea disparităților economice și sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice și sociale, regulile generale privind FSC sunt stabilite prin Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr.1083/2006 din iulie 2006, care definește regulile generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziunie. În termini financiari , acestei instrumente ocupă al doilea loc ca pondere în bugetul Uniunii Europene , destinat politicilor europene.
Acestea cuprind :
Fondul European de Dezvoltare Regională ( FEDR)- este focusat asupra regiunilor cele mai defavorizate și are o politică de orientare asupra întreprinderilor mici și mijlocii;
Fondul Social European ( FSE)- este destinat asupra încadrării forței de muncă în cîmpul muncii și promovează egalitatea gender pentru în egalitatea de șanse;
Fondul de Coeziune ( FC) – (țările cu valoarea PIB-ului mai mică decât 90% din media UE), inițiat de Tratatul de la Maastricht pentru a finaliza protecția în domeniul mediului înconjurător și a rețelelor transeuropene de transporturi și comunicații;
Instrumentul Financiar pentru Orientare Piscicolă ;
Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA)- este destinat asigurării dezvoltării teritoriilor rurale , prin contribuirea și susținerea gosposăriilor agricole mici ;
Fondurile provin din taxele de import pe produsele agricole, taxe vamale, TVA, contribuții procentuale ale fiecarui stat membru, în funcție de Produsul Național Brut și împrumuturile acordate de Banca Europeană pentru Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) investește în sectorul de stimulare a creșterii pentru a încuraja competitivitatea și crearea de locuri de muncă în toate regiunile UE și orașe. Acțiuni FEDR sunt concepute pentru a aborda provocări economice, sociale și de mediu, cu un accent special pe urbană durabilă dezvoltare. Este de așteptat ca mai mult de 50% din FEDR de investiții între 2014 și 2020 va fi în zonele urbane. FEDR acordă o atenție deosebită specific .Caracteristicile teritoriale, de exemplu zone dezavantajate natural de la un geographic perspectivă (de la distanță, muntoase sau slab regiuni populate). Zonele cele mai îndepărtate ale Uniunii (de exemplu, Insulele Canare, Réunion și Guadelupa), beneficiază, de asemenea, de asistență specific din FEDR pentru a compensa dezavantajele din cauza depărtării lor.
Inovare și cercetare;
Agenda digitală;
Sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri);
Economie cu emisii reduse de carbon.
FEDR, de asemenea, promovează și finanțează transfrontaliere,transnațională și interregională (cunoscute cooperarea teritorială europeană), care acoperă o gamă largă de aspecte, inclusiv de transport în comun infrastructură, inovație și comunicare rețele, comerțul transfrontalier, gestionarea în comun a resurselor naturale și conectarea urban și rural zone. Aceste forme de cooperare au adăugat clar valoare, nu numai pentru UE, ci și pentru țările vecine regiuni
Fondul Social European (FSE), înființat în 1958, este cel mai vechi Fond Structural. Acesta are ca scop să asiste solicitanții de locuri de muncă, prin asigurarea că au acces la adecvat de formare pentru a spori șansele de angajare ale acestora, în timp ce ajuta lucrătorii existente să se recalifice, să învețe noi abilități și să se adapteze la schimbarea situații profesionale.
În fiecare an, aproximativ 15 de milioane de oameni iau parte la mii de proiecte cofinanțate de FSE în întreaga UE.
FSE investește în proiecte care au ca scop combate discriminarea în toate formele sale și pentru a ajuta la comunitățile marginalizate se integreze în societate. Ea De asemenea, investește în eficiența publice administrațiilor și serviciilor publice pentru a se asigura că
instituțiile relevante livra pe educație, ocuparea forței de muncă, sociale și alte politici.
promovarea ocupării forței de muncă și sprijinirea mobilității lucrătorilor;
promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei;
efectuarea de investiții în domeniul educației, al formării competențelor și al învățării pe tot parcursul vieții; și
consolidarea capacității instituționale și a eficienței administrației publice.
Fondul de coeziune, înființat în 1994, investește în rețelele de transport și mediu în UE țările cu un PIB mai mic de 90% din UE-28 mediu (în special centrale și est-europene țări, precum Grecia, Cipru, Malta și Portugalia). Fondul promovează în mod activ verde creșterea economică reducând în același timp economică și disparităților sociale, prin îmbunătățirea conectivității regionale și accesibilitate.
În special, fondul susține transeuropene rețea de transport (TEN-T), care este esențial pentru buna funcționare a interne piață și pentru a facilita circulația persoanelor și bunuri în interiorul și în afara UE pe uscat, pe mare și aer. Fondul de Coeziune investește în chimbările climatic adaptare și de prevenire a riscurilor, apa și deșeurile sectoare și mediul urban. Se poate, de asemenea, proiecte de sprijin legate de eficiența energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile în întreprinderi și infrastructurile publice
O parte din Fondul de coeziune este rezervată pentru finanțarea transport de bază și alte rețele în noul Conectarea Europei, un strategic investind instrument în infrastructura de bandă largă
și servicii publice online, precum și infrastructura pentru drumuri, căi ferate, rețele de electricitate și gaz conducte. Interconexiuni mai bune vor spori oportunități de afaceri și securitatea energetică în același timp face munca și călători mai ușor, prin urmare beneficiind
întreprinderi și cetățeni deopotrivă întreaga UE.
rețele transeuropene de transport, în special proiectele prioritare de interes european, astfel cum au fost identificate de UE. Fondul de coeziune va sprijini proiectele de infrastructură din cadrul Facilității "Conectarea Europei";
mediu: în acest domeniu, Fondul de coeziune poate sprijini, de asemenea, proiecte legate de energie și de transport, atât timp cât acestea aduc beneficii vizibile mediului înconjurător în ceea ce privește eficiența energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă, dezvoltarea transportului feroviar, susținerea intermodalității, consolidarea transportului public etc.
Un alt actor de valoare a implimentării politicii de dezvotare regională îl constituie Comitetul Regiunilor ,care are scopul de a reflecta dorința statelor membre , cît și a regiunilor participante la dezvoltare în punerea în practică a politicilor UE , a identității și a prerogativelor regionale și locale.
Comitetul Regiunilor îndeplinește următoarele funcții :
apără și susține principiul subsiadirității;
este un organ consultativ ;
are un rol major în realizarea procesului de integrare europeană;
emite din propria inițiativă avize;
1.3. Cadrul și actorii instituționali a politicii de dezvoltare regională din Uniunea Europeană
Este evident faptul că bazele legale a politicii europene de dezvoltare au fost constituite în anul 1957 , odată cu semnarea Tratatului de la Roma , făcînd parte cele șase tări semnatoare: Franța , Germania , Italia , Luxemburg , Olanda și Belgia, care au realizat importanța obiectivelor politicii de dezvoltare regională prin crearea unei pieți comune de desfacere , cu scopul de a realiza o economie comunitară europeană. Cu un an mai tîrziu , la 1958 , prin înființarea Fondului Social European (FSE), este definit principalul instrument prin care Uniunea Europeană retribuie forța de muncă și îmbunătățește programele de plasare în cîmpul muncii a șomerilor. Fondul European pentru Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA), înființat în anul 1962,care are competență în asigurarea dezvoltării regiunilor rurale și îmbunătățirea structurii agricole. În anul 1975 este crea cel de-a treilea fond , fiind unul din cele mai importante , Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) , a fost creat cu scopul de a contribui de a retribui contribuții bugetare ale statelor membre , către regiunile mai puțin dezvoltate care necesită un ajutor pentru a se dezvolta economic. Retribuirea fondurilor este aplicată în investiții productive și investiții în infrastructură. Actul Unic European , semnat în anul 1986 13, joacă un rol important în aplicarea politicii de dezvoltare regională în spațiul European. Prin acest act se introduce conceptul de coeziune economică . Aceasta ar însemna procesul de stopare a diferențelor economice existente la nivelul diferitelor regiuni, care mai apoi crează premisele unei politici de coeziune economică și socială. Un al doilea obiectiv fiind ca statele din sudul Europei să adere treptat la piața unică europeană.
Cu pași mici , în anul 1988 , Fondul Social European , Fondul de Dezvoltare Regională, Fondul European pentru Orientare și Garantare Agricolă , Actul Unic European , sunt numite acum Fonduri structurale , de către Consiliul European de la Bruxelles. Intenția este de a mări simțitor , alocațiile bugetului comunitar , care finanțează întreaca comunitate europeană , cu scopul primar de reducere și anularea disparităților regionale la nivel European. O altă dată importantă și decisivă , a fost anul 1993 , ratificarea Tratatului Uniunii Europene.
Principalul obiective a Uniunii constau din economia comunitară , și dezvoltarea acesteia , și încercarea de a realiza piața unică monetară a Europei. În același an , statele membre , Spania , Grecia , Irlanda , Portugalia , află că vor beneficia de noi investiții din partea unui nou fond creat – Fondul de Coeziune, care are menirea de a acorda un sprijin financiar în domeniul protecției mediului și reabilitarea infrastructurii de transport. În anul 1997 , Uniunea Europeană , confirmă din nou importanța și scopul general comunitar pe care îl are , prin smenarea Tratatului de la Amsterdam . Prin acest tratat , este valorificată din nou , politica de coeziune econimică și socială , respectivul rezulatul așteptat ar fi -reducerea diferențelor dintre standartele europene de viață inființate deja în diferite regiuni ale Europei, precum și reducerea șomajului. Nomenclature of Territorial Units
for Statistics / Nomenclatorul Statistic al Unităților Teritoriale (NUTS) a fost stability de EUROSTAT în anul 1970, fiind legiferat în anul 1988, cînd a avut loc reforma politicii de coeziune și NUTS au fost utilizate pentru alocarea unor importante resurse. În prezent acestea sunt legiferate prin Regulamentul CEE nr.1059/2003. Nomenclatorul este o clasificare ierarhică pentru fiecare stat membru , ale căror teritorii sunt de tipul NUTS 1 , iar NUTS 1 este divizat în unități teritoriale de tip NUTS 2 și NUTS 3.
La 1999 , la summit-ul de la Berlin , unde se hotărăște noi reguli de beneficiere a fondurilor structurale , prin simplificarea și descentralizarea managementului acestora. Acest pas este realizat cu scopul , ca asistența comunitară să fie una mai accesibilă de apelat. De asemenea în cadrul summit-ului s-a discutat și pre-aderarea a două noi programe ce ar promova dezvoltarea economică și socială a țărilor ce candidează pentru aderare , din Europa de Sud și cea Centrală. Programul ISPA (Instrumentul Structural pentru Pre-aderare) și SAPARD (Programul Special pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală).
Baza legală a politicii de dezvoltare regională este ratificată de prin Titlul XVII al Tratatului Uniunii Europene , unde de asemenea este explicat conceptul, obiectivul și principiile implimentării politicii de dezvoltare regională – reducerea disparităților existente între nivelele de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor mai puțin dezvoltate, sau a insulelor, inclusiv a regiunilor rurale. În concordanță cu Tratatul Uniunii Europene , este și Regulamentul Consiliului No. 1260/99 6tr, unde sunt stabilite prevederile generale de funcționare a Fondurilor Structurale , FS și Fondul de Coeziune. 1995 Obiectivul special adăugat pentru a sprijini regiuni ale Finlandei și Suediei slab populate. Buget global fiind de :168 miliarde ECU
2000-2004 – instrumente de pre-aderare face ca finanțarea și know-how 13 , este la dispoziția țărilor care se angajată în procesul de aderare la UE.
2004 – Zece noi state aderă la UE (crește populația sa cu 20%, dar PIB-ul cu doar 5%).
Buget: 213 miliarde € pentru cei 15 membri existenți ;22 de miliarde € pentru noile state membre (2004-2006)
2007-2013 – Bugetul constă din 347 milioane € (din care 25% este alocat pentru cercetare și inovare și 30% pentru infrastructura de mediu și măsuri lupta împotriva schimbărilor climatice).
2014-2020 – Buget este estimate la 351800000000 €, cu un accent în special pe patru priorități-cheie de investiții: cercetare și inovare, agenda digitală, sprijin pentru IMM-uri și economie cu emisii reduse de carbon.În jur de 100 de miliarde de € vor fi dedicat acestor sectoare, din care 26700000000 € va sprijini trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon (eficiența energetică și energii regenerabile).
Aceste resurse au contribuit la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor UE, de a crea a locurilor noi de muncă și pentru a promova cercetarea, dezvoltarea și inovarea. De exemplu,între 2007 și 2012 , politica regională a UE a realizat :
•a creat aproximativ 594 000de locuri de muncă ( 262 000 în IMM-uri);
• investește direct în 198 000 de IMM-uri;
• susține 77 800 de start-up-uri;
• a finanțat 61 000 de proiecte de cercetare;
• finanțat construcția a 1 208 km de drum și 1 495 km de cale ferată pentru a ajuta la stabilirea unui sistem eficient în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T);
• a îmbunătățit calitatea vieții pentru cetățenii din zonele urbane printr-o sursă de apă modernizată, beneficiind 3,2 milioane de cetățeni, și de transport durabil.
Este important să conștientizăm că , politica de dezvoltare regională , are o desfășurare largă și include în sine multe alte domenii. Datorită acestui aspect , implimentarea și succesul programelor depinde și de mulți alți actori din arena politică europeană , care asigura indirect realizarea strategiilor de dezvoltare regională . În acest mod este motivată și implicarea activă a organismelor instituționale ale Uniunii Europene. În aceeași perioadă(2007-12) , valoarea proiectelor selectate în zonele urbane s-au ridicat la cel puțin 100 de miliarde de €. Aproape 20% din această sumă a fost alocată Proiectelor integrate în regenerarea urbană și rurală ;în educație, sănătate, îngrijirea copilului, locuințe și alte necesități sociale de infrastructură. În special, finanțarea Proiectelor de regenerare urbană au reprezentat pentru 6,8 miliarde €, în timp ce investițiile în infrastructura socială s-au ridicat la 11,4 miliarde €. Cu alte cuvinte, politica regională are un impact puternic în multe domenii și pe mai multe niveluri diferite. Prin urmare, completează foarte mult alte politici, cum ar fi cele ce se ocupă cu educația, ocuparea forței de muncă, energie,mediu, piața unică și de cercetare și inovație. Estimările arată că investițiile politicii regionale de asemenea, au contribuit la creșterea veniturilor în cele mai sărace regiuni: PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de la 60,5% din Media UE din anul 2007 la 62.7% în anul 2010.
Prin proporțiile devoltării politicii de dezvoltare regională, aceasta substituie mai multe domenii de activitate , accea ce face ca numărul de actori instituționali să crească , și să fie implicați în elaborarea și implimentarea ei.
Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea și asigurarea implementării politicii de dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniția si definitiva noi acte legislative în domeniu și de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de Statele Membre. Direcția Generală (DG) pentru Politică Regională este principalul departament responsabil pentru măsurile de asistență în vederea dezvoltării economice și sociale a regiunilor la nivel European, în baza articolelor 158 și 160 ale Tratatului UE. DG Politica Regională este sprijinită în activitatea sa de alte direcții generale implicate în implementarea politicii regionale, acestea fiind DG Agricultură, DG Pescuit, DG Educație și Cultură, DG Mediu și DG pentru Forța d Muncă și Probleme Sociale. În prezent DG pentru Politică Regională gestionează 3 fonduri: FEDR, Fondul de Coeziune și ISPA.
Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale comunitare la nivelul luării deciziei, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport și Turism. De asemenea, acest comitet exercită și activitate de control asupra instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului coeziunii economice și sociale, și implicit asupra politicilor economice naționale, a politicilor și acțiunilor comunitare în vederea realizării Pieței Interne, precum și asupra Fondurilor structurale, Fondului de coeziune și Băncii Europene de Investiții.
Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de miniștri la nivel european și se reunește de câteva ori pe an , în scopul coordonării politicilor economice ale SM.
Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme de coeziune economică și socială, rețele de infrastructură trans-europeană, sănătate, educație, cultură, ocuparea forței de muncă, probleme sociale, probleme de mediu, formare profesională și transport, fiind și cea mai nouă instituție europeană (creat în 1991, prin Tratatul de la Maastrichtfuncțional odată cu intrarea în vigoare a Tratatului, în 1993). CR este compus din reprezentanți ai autorităților regionale și locale, ce reflectă echilibrul politic, geografic și regional/local din fiecare S.M.
Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de finanțare a politicilor UE și are dublu rol la acest nivel, fiind percepută atât ca actor instituțional al politicii de dezvoltare regională, cât și ca instrument de finanțare (și, implicit, implementare a acesteia). Banca acordă împrumuturi și garanții, cu dobândă redusă, tuturor statelor membre pentru finanțarea de proiecte din toate sectoarele economiei, susținând prin acțiunile sale politica de dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele FS și a celorlalte instrumente financiare ale UE
Baza legală a politicii comunitare de dezvoltare regională este stabilită prin Titlul XVII al Tratatului Uniunii Europene ce definește obiectivul politicii regionale: “reducerea disparităților existente între nivelele de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor mai puțin dezvoltate sau a insulelor, inclusive a regiunilor rurale”.
Acesteia i se adaugă:
Regulamentul nr. 1080/2006 privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională;
Regulamentul nr. 1081/2006 privind Fondul Social European;
Regulamentul nr. 1082/2006 privind cooperarea teritorială europeană;
Regulamentul nr. 1083/2006 stabilind prevederile generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune;
Regulamentul nr. 1084/2006 privind Fondul de Coeziune;
Regulamentul 1828/2006 cu privire la regulile de implementare a Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1083/2006 ce conține prevederi generale cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și a Regulamentului Comisiei (CE) 1080/2006 cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regională.
Concluzii:
Primul capitol are obiectivul principal de a realiza descrierea amănunțită a conceptului de dezvoltare regională, prin folosirea literaturii de specialitate , precum și a tratatelor , actelor și documentelor oficiale care au contribuit la dezvoltarea atît a conceptului precum și a procesului de dezvoltare regională. În prima parte a capitolului, este accentuată identificarea dimensiunii a conceptului la nivel teoretic cu ajutorul științei, care poate fi considerată ca fiind baza dezvoltării acestui concept. Abordarea devine una interdisciplinară , deoarece , pe lîngă prezentarea conceptului de regiune este evitențiată și progesul de regionalizare , care conține o serie de caracteristici și direcții , fiind relaționat cu procesul dezvoltării regionale , ocupînd un cadru aparte în știința regională.
De asemenea , sunt evidențiate o serie de caracteristici ale științei regionale , care se bazează pe principii simple ce ajută la o organizarea priorităților ale aspectelor vieții sociale. Un rol esențial știintei regionale este reprezentat de o serie de elemente precum spațiu, distanța și localizarea.
Prezentarea în cadrul capitolului unu, a unor informații ce țin de structurile Uniunii Europene și competențele sale , demostrează impactul și dependența actuală a pocesului de dezvoltare regională, față de fondurile și actorii instituționali a Uniunii Europene , care eu un impact direct și devenind un strict necesar.
CAPITOLIL II. MODELE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ A STATELOR UNIUNII EUROPENE
2.1 Modelul britanic
În Uniunea Europeană , politica regională , înclusiv programele implimentate , în mare parte sunt administrate într-un mod descentralizat , de către guvernele implicate la nivel național și regional. Statele membre și regiunile, din interiorul cadrului comun instituit de către UE, acestea își aleg independent prioritățile și obiectivele specifice ce urmează a fi implimentate, care mai apoi vor beneficia de fondurile Uniunii Europene. Deopotrivă, orice program se desfășoară într-un process colectiv, care impune implicarea autorităților de nivel european, național, regional, și inclusive partenerii și organizațiile societății civile. Acest proces asigură dreptul de proprietate al fiecărui partener asupra programelor de dezvoltare , susținînd că anumele ele sunt cele mai convenabile fiecărei regiuni. De aceea instituțiile de coordonare a politicii regionale , la nivel național , sunt organizate dupa modele diferite în țările din cadrul Uniunii Europene.
Un bun exemplu în sensul dat îl reprezintă sistemul britanic de tratare și dirijare a politicii de dezvoltare regională ,care este reprezentat de o singură instituție guvernamentală. Responsabilitatea de elaborare a legislației în domeniul dezvoltării regionale , și implimentarea asistenței regionale , cu ajutorul a celor 12 agenții guvernamentale centrale , localizate în fiecare din cele 12 regiuni ale țătii , este Departamentul de Dezvoltare Regională , aflat sub jurisdicția regiunii Irlandei de Nord.
Departamentul de Dezvoltare Regională are următoarele responsabilități :
planificarea strategică regională și politica de dezvoltare;
strategii de transport și politica de transport durabil;
furnizarea și întreținerea tuturor drumurilor publice;
Politica de transport public și de performanță;
anumită politică și munca de sprijin pentru porturile aeriene și maritime;
Politica cu privire la serviciile și gestionarea de interes acționar al Departamentului din Irlanda de Nord de apa și canalizare;
Un număr de valori fundamentale stau la baza culturii în care Departamentul lucrează să-și îndeplinească misiunile, și sunt urmărite următoarele obiective strategice :
Sprijinirea economiei prin planificarea, dezvoltarea și gestionarea rețelelor de transport sigure și durabile;
stabilirea cadrului legislativ și de politici pentru serviciile portuare;
consolidarea legăturilor de infrastructură de transport la aeroporturi și porturi gateway;
și modelarea viitorului pe termen lung a regiunii , contribuind la sănătatea și bunăstarea comunității și protecția mediului prin menținerea și dezvoltarea politicii și mediul de reglementare care oferă servicii de apă și canalizare, de înaltă calitate;
Asemenea abordări , tip “un singur minister ”, întilnim și în alte țări sud-europene , membre a Uniunii Europene , ca de exemplu Grecia , unde politica regional este realizată de către Ministerul Economiei ,Infrastructurii, Transportului și a Turismului.
Acesta urmează programul operațional de dezvoltare regional în cele cinci regiuni :
POR Macedonia – Thrace;
ROP Vest Grecia – Peloponez – Ionică islands;
ROP Creta și Aegean islands;
ROP Tesalia – Grecia continentala – Epirus;
ROP Attica
Programul Operațional Regional contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategice naționale, în legătură cu programele sectoriale, cu un accent pus pe caracteristicile și nevoile fiecărei regiuni distincte. În orice caz, POR pentru toate regiunile va acoperi o bază comună de intervenții, după cum urmează: infrastructurii sociale, de sănătate și solidaritate socială (infrastructura pentru spitale și facilități de asistență socială, unități speciale, centre de sănătate și de îngrijire deschis, echipament specializat, măsuri pentru promovarea și protecția sănătății publice); cultură (armatura infrastructurii culturale de bază, protejarea și punerea a patrimoniului cultural); accesibilitate și a proiectelor de mediu la nivel local; politicilor de dezvoltare urbană durabilă; politici în sprijinul zonelor montane, subdezvoltate și insulare. Programele operaționale de dezvoltare sunt implimentate de asisteța regională prin intermediul unei agenții pentru politica regional și de asemenea servicii de dezvoltare YPPA.
Portugalia , se numără printer statele din europa, care au adoptat de asemenea modelul britanic de realizare a politicii de dezvoltare regională. Aceasta este sub ordinea Ministerului Planificării și Dezvoltării Regionale .
Sistemul dual, reprezintă însărcinarea a două ministere guvernamentale în calitate de organisme conducătoare, este realizat în Finlanda, unde Ministerul Muncii și Economiei , este reponsabil în ceea ce privește: pregătirea legislației naționale, obiective și strategii de dezvoltare regională; acesta supraveghează, de asemenea, punerea în aplicare și de monitorizează rezultatelor acestora. Politica condusă de minister , are scopul de a spori competivitatea , să ajute la crearea unui echilibru economic,și de asemeneaz își desfășoară activitatea industrial și comercială prin sprijinirea ocupării forței de muncă.
Obiectivul este de a reduce diferențele de dezvoltare între regiuni și în cadrul statal, promovând în același timp bunăstarea și competenței cetățenilor.
Obiectivele sunt specificate pentru fiecare termen de guvernare. În 2007, Guvernul a stabilit trei obiective pentru administrarea acestuia:
1. Consolidarea competitivității naționale și internaționale a regiunilor;
2. Consolidarea vitalității regiunilor și reducerea diferențelor regionale de dezvoltare
3. Rezolvarea provocărilor cu care se confruntă regiunile speciale sau defavorizate;
A doua instituție guvernamentală centrală, Ministerul Comerțului și Industriei, este răspunzătoare de implementarea politicilor de dezvoltare regională, printr-o rețea de 19 birouri regionale de servicii, pentru afaceri, răspândite în întreaga țară. Această structură s-a dezvoltat, astfel, din motive istorice. Inițial, elaborarea și coordonarea politicilor de dezvoltare regională erau localizate în cadrul Departamentului Primului Ministru, ulterior fiind transferate la Ministerul pentru Afaceri Interne. Totuși, în unele privințe, acest mod de coordonare permite o abordare mai “strategică” a dezvoltării regionale, deoarece elaborarea politicilor de dezvoltare regională nu este asociată doar unui singur domeniu sectorial specific de politică. Aceași structură de divizare a responsabilităților, privind politicile regionale, este realizată și în cazul Italiei, unde Ministerul Dezvoltării Economice își îndeplinește rolul conducător, în raport cu formularea politicilor (inclusiv desemnarea zonelor) și relațiile europene, în timp ce Direcția Generală de Politcă Regională Comunitară este responsabilă pentru administrarea asistenței regionale.
2.3.Modelul francez
Abordarea franceză (22 regiuni Franța )a realizării evoluției și implimentării policitii regionale, ar putea fi cel mai convingător model , unde autoritatea administativă este împuternicită cu suportul Uniunii Europene.
Astfel, este creat la 14 februarie 1963, Departamentul pentru Amenajarea Teritoriului și Acțiune Regională(DATAR), cu rolul de a elabora, implimenta și coordona politicile dezvoltării regionale. Condiția acestuia de realizare a politicii este de a coordona obiectivele cu prioritățile Planului Național, ce ar asigura astfel, îndeplinirea responsabilității că și celelalte domenii ale politicilor guvernamentale se vor ordona necesităților regionale. Scopul general este de a promova și coordona politicile de utilizare a ternurilor ale statului. În contextul dezvoltării durabile a teritoriilor, acțiunea DATAR este ghidată de două obiective de atractivitate și coeziune în parteneriat cu toate părțile interesate în utilizarea terenurilor: autorități locale, reprezentanți ai mass-media sociale, asociații-economice și alții.
Misiunea DATAR-ului este :
Participă la elaborarea strategiilor naționale pentru atractivitatea economică și competitivitatea teritoriilor (dezvoltarea de clustere, grupurilor de afaceri, dezvoltarea unei gândirii anticipative și strategice);
Participă la elaborarea strategiilor naționale și a politicilor de coeziune și dezvoltare durabilă a teritoriilor;
Pune în aplicare o politică activă de susținere în beneficiul regiunilor care se confruntă cu schimbări economice și restructurarea apărării (anticiparea schimbărilor);
Pregătește programe pentru a promova dezvoltarea echilibrată și durabilă a zonelor rurale, de coastă și de munte;
Coordonează elaborarea și monitorizarea politicilor și a procedurilor de gestionare contractuale și de dezvoltare între guvernele de stat și locale ;
Contribuie la negocieri, implementarea și monitorizarea politicii europene de coeziune economică, socială și teritorială;
Contribuie la dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor de promovare a accesului la serviciile publice din teritoriu;
Asigură coordonarea politicilor sectoriale (transport) de interes de a face apel și la coeziunea teritoriilor și propune toate măsurile care vizează consolidarea capitalului propriu teritoriale în implementarea serviciilor naționale și a infrastructurii;
Este responsabil pentru prognozarea și observarea în domeniul planificării regionale.
De asemenea (DATAR) pregătește, promovează și coordonează politicile de utilizare a terenurilor întreprinse de stat.
Într-o perspectivă de dezvoltare durabilă, activitățile delegației sunt ghidate de două obiective:
– Creșterea atractivității teritoriilor;
– Asigurarea coeziunii și echilibrului într-o Europă extinsă și un cadru de parteneriat cu autoritățile locale și alți actori de dezvoltare locală;
DATAR are aproximativ 140 de agenți din diferite administrații, autorități locale sau organismele publice. DATAR are statut special, ceea ce facilitează rolul său în cadrul dezvoltării și coordonării politicilor, prin îndepărtarea multor restricții ierarhice, cărora le sunt supuse multe alte departamente guvernamentale. În plus, DATAR – care este condusă mai degrabă de un administrator delegat, decât de un ministru -se află sub autoritatea directă a Primului Ministrului, deși este răspunzătoare față de Ministerul Industriilor. Prin contrast, față de instituțiile similare din Suedia și Norvegia, DATAR se singularizează prin aceea că are mai mult un rol strategic, decât unul de implementare. Este “folosită” pentru înființarea structurilor sau mecanismelor destinate de a soluționa probleme specifice dezvoltării regionale, dar lasă conducerea operativă, ulterioară, în seama altor instituții ale administrației naționale sau locale.
2.3 Modelul german
În cadrul statelor federale- Germania , Austria , Elveția, Belgia , dezvoltarea regională cunoaște o atribuire diferită de modelul francez și britanic. Specific modelului german, dezvoltarea regională este atribuită direct regiunilor. Un exemplu ar fi organizarea instituțională în Elveția. Datorită aplicării severe a principiului subsidiarității, a condus la o dezvoltare regională foarte descentralizată și detașată de centru , avît .Cantoanele (26 la număr) și municipalitățile preiau inițiativa în soluționarea problemelor regionale; cantoanele își elaborează propriile planuri și priorități în domeniul dezvoltării, în timp ce guvernul federal se rezumă la un rol de coordonare și de intervenție, în domenii în care cantoanele nu se pot descurca singure. Atât elaborarea, cât și implementarea politicilor se realizează printr-o cooperare strânsă între administrația federală și cele cantonale.
Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) este agenția de cooperare internațională din Elveția în cadrul Departamentului Federal al Afacerilor Externe (FDFA). În care funcționează cu alte birouri federale interesate, SDC este responsabilă pentru coordonarea generală a activităților de dezvoltare și cooperare cu Europa de Est, precum și pentru ajutoarele umanitare acordate de Confederația Elvețiană.
Scopul cooperării pentru dezvoltare este acela de a reduce sărăcia. Acesta este menit să promoveze încrederea economic în sine și autonomic în stat, pentru a contribui la îmbunătățirea condițiilor de producție, pentru a ajuta la găsirea de soluții la problemele de mediu, precum și pentru a oferi un acces mai bun la educație și servicii de sănătate de bază.
Austria,fiind de asemenea un stat federal , care și-a dezvoltat politicile regionale după modelul german,se manifestă prin aceea că fiecare dintre landurile sale ( 9 la număr) , asemenea politicii Elveției ,își dezvoltă propriile obiective de dezvoltare regională, după care necesită aprobarea de către guvernul federal, este implementat în mod autonom de către districte. Nivelul federal deseori are un rol mai mult formal, în etapa aprobării guvernului în privința co-finanțării strategiilor de dezvoltare regională.
În Belgia , sistemul de dezvoltare economic, este prezentat ca fiind unul dintre cele mai regionalizate din întreaga Uniune Europeană. Aceasta se manifestă prin investirea guvernului Belgian cu responsabilitatea de a elabora cadrul legislativ, și are funcția de a conferi ajutoare regiunilor. În cazul dat autoritățile publice central nu îndeplinesc vreo funcție în enunțarea obiectivelor și programelor în sfera politicilor de dezvoltare regională.
Regiunile flamandă și valonă au propriile lor politici de dezvoltare regională, în unele cazuri implementate prin proceduri de reglementare proprii. Totuși, trebuie menționat faptul că politicile celor două regiuni sunt în mare măsură complementare, contribuind, astfel, la o dezvoltare națională echilibrată
2.4 modelul român
La 2 iunie 1995, s-a înregistrat depunerea de catre România, a cererii de aderare la Uniunea Europeană, la câteva luni dupa intrarea în vigoare a Acordului European (1 februare 1995). La 25 aprilie 2005, la Luxemburg are loc semnarea Tratatului de Aderare a României , iar la 1 ianuarie 2007 , România aderă la Uniunea Europeană. România fiind un stat cu una din cele mai bogate istorii, cunoaștem faptul că în sec.XX harta României prin desfășurarea ei avea o altă formă.
Cum am menționat anterior , după autorul Borbely Laszlo, regiunea reprezintă elemental fundamental al politicii de dezvoltare regională asupra căreia se acționează prin politicile și strategiile de dezvoltare , se defines obiectivele , măsurile și instrumentele pentru îndeplinirea lor, se aplică metode și metodele de dezvoltare , se fac previziuni și scenarii etc.
În România , regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrativ-teritoriale și nu au personalitate juridică (legea nr.151/1998MO), au rol de planificare , acestea sunt definite ca fiind :zone ce corespund unor grupări de județe , constituite prin asocierea voluntară a acestora pe bază de convenție semnată de reprezentanții consiliilor județene , respective ai Consiliului General al Municipiului București.
Găitan G. în lucrarea sa , menționează faptul că – timp de aproape un secol ,( în a doua jumătate a secolului al 19-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea) , regiunea a avut o prezență episodică în istoria administrative-teritorială a României , fiind susținută teoretic , dar evitată , în fapt , de majoritatea reglementărilor legislative în domeniu .În anul 1997 , se elaborează primul document oficial elaborat de către Guvernul României și a Comisiei Europene , cu scopul de a identifica regiunilie statistice a României , astel este realizată lucrarea Carta Verte. Politica de dezvoltare regională în România (anul 1997) . dr. Dan Sergiu BOGOI , susține în lucrarea sa DEZVOLTAREA REGIONALĂ ÎN TEORIA ȘI PRACTICA ECONOMICĂ , că ,Carta Verde privind Politica de Dezvoltare Regională în România, apărută în 1997, era primul document oficial (elaborat de Programul Phare-explic împreună cu Guvernul României) care schița premizele începutului acestui proces în țara noastră. Au trecut însă aproape doi ani până când guvernele României din acea vreme au luat primele măsuri de desemnare a regiunilor și regionalizare, mai mult sub presiunea pierderii unor fonduri europene de pre-aderare, elaborând și implementând Legea nr.151 a Dezvoltării Regionale în România.
În acea perioadă , în urma cercetărilor , Carta Verde , identifică opt regiuni de dezvoltare , și enunțează principiile , care au condus la dizolvarea în opt regiuni :
Să fie orientate în sensul identificării problemelor teritoriale ;
Să fie construite încât să permită identificarea unor spații adectave pentru anumite tipui de acțiuni , precum alocarea de fonduri , aplicarea diferențiată a taxelor, acțiuni de cooperare sau parteneriat etc. ;
Să permită interacțiunea dintre specialiștii în dezvoltare regională , decidenți și populațiile de la nivelul regunilor ;
De asemenea , este important de subliniat că în România conceptul de regiune a evoluat pentru a putea răspunde necesităților de cercetare și de cunoaștere. În anul 1999, au fost definite în cadrul regiunilor istorice 18 arii culturale , acestea din urmă încadrindu-se și în structura administrativă istorică a tării, pe județe.
Organizarea actuală este compusă din opt regiuni de dezvoltare și a devenit operabilă începînd din anul 1998. Regiunile de dezvoltare stabilite sunt compatibile cu reglementările și principiile referitoare la gestionarea asistenței financiare a UE și în special cu cele de acordare după momentul aderării (01/01/2007). Tabel.
Trebuie de menționat că împreună cu EUROSTAT (explic) în România s-a agregat modalitatea de organizare teritorială la nivel național , în scopuir statistice la nivelurile NUTS2 și NUTS3. (tabel)
În așa mod , s-a creeat posibilitatea de a aborda mai complex problemele și necesitățile de dezvoltare a regiunilor , tratate fiind cu desăvîrșită atenție de către specialiști în domeniu și administrația publică centrală și locală.
În momentul aderării, 1 ianuarie 2007 , România avea un nivel de dezvoltare care reprezenta în principiu circa o treime din media Uniunii Europene , cu variațiuni cuprinse între 60% din media comunitară în București și circa 25% în zone cele mai puțin dezvoltate ale țării. 13 Circa 30 de milioane de euro erau alocați de către statul român , în perioada 2007-2013 , devenind astfel un bun și important beneficiar al politicii de coeziune . Aceste fonduri s-ar fi investit în dezvoltarea infrastructurii , pentru dezvoltarea turismului , a sectorului de întreprinderi mari și mici , precum și pentru dezvoltarea resurselor umane.
În prezent , conform Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia , dezvoltare regională este regelementată juridic de către Legea nr.315 din 2004, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004. Prezenta lege urmărește aplicarea politici prin : diversificarea și impulsionarea activităților economice din teritoriu, încercarea de a stimula investițiile mici și mijlocii în domeniul privat, reducerea șomajului și contribuirea la îmbunătățirea nivelului de trai. Pantru a putea fi posibilă realizarea obiectivelor stabilite , au fost create în 1998 , opt regiuni de dezvoltare :Nord-Est ; Regiunea de Dezvoltare Nord-Est (cuprinde județele: Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava, Botoșani);
Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (cuprinde județele: Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați);
Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia (cuprinde județele: Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Dâmbovița, Prahova, Argeș);
Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia (cuprinde județele: Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea);
Regiunea de Dezvoltare Vest (cuprinde județele: Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad);
Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest (cuprinde județele: Cluj, Sălaj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare);
Regiunea de Dezvoltare Centru (cuprinde județele: Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Harghita, Mureș);
Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov (include Municipiul București și județul Ilfov).(tabel)
De asemenea , fiecare din aceste regiuni este reprezentată de o Agenție pentru Dezvoltare Regională, potrivit zonei în care se află. De asemenea s-a stabilit ariile cele mai importante devenite subregiuni sau grupări de localități , care au scopul de a reduce discrepanțele interregional. Printre aceste zone se numără și zonele ce se confruntă cu dificultăți în dezvoltarea lor economic-social , astfel au fost denumite ca fiind zone defavorizate. Aceste zone au fost clasificate în trei mari categorii :
1.zone tradițional subdezvoltate – reprezentate prin probleme în sfera șomajului , un număr crescut a populației ocupate în agricultură , o rată a mortalității infantile crescute , iar tendința de a emigra este din motivul unei infrastructure necorespunzătoare și lipsa unui loc de muncă.
2. zone cu declin industrial – reprezentate prin o lipsă de locuri de muncă în sectorul industrial din cauza procesului de tranziție . În același timp zonele în declin industrial , în comparație cu zonele tradițional subdezvoltate , prezintă un potențial din punct de vedere a infrastructurii , și este un mediu de afaceri favorabil pentru investitorii străini.
3.zone fragile structural – reprezentate prin dependența forței de muncă ocupate într-o ramură a industriei grele , fiind angajate în cadrul întreprinderii generatoare de pierderi n economie. Aceste zone , în timp au tendințe de a se transforma în zone cu declin industrial.Tabel 1.7
În anul 2001, a fost creat cadrul instituțional a politicii de dezvotare regională. Responsabil de implimentarea acesteia la nivel național Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala (CNDR) cu rol decizional, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP ) ca organ executiv, iar la nivel regional , Consiliul pentru Dezvoltare Regionala (CpDR) cu rol decisional și Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) cu rol executiv. Precum autoritatea supremă responsabilă de realizarea politicii de dezvoltare regională în România , este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, acesta are urmatoarele domenii de activitate împreună cu ministerele de resort, politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: “dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, disciplina în construcții, amenajarea teritoriului, urbanism și arhitectură, locuire, locuințe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune și dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcții, cadastru și publicitate imobiliară, administrație publică centrală și locală, descentralizare, reformă și reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate și finanțe publice regionale și locale, dialogul cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, dezvoltarea serviciilor publice comunitare, ajutor de stat acordat de autoritățile administrației publice locale, parcuri industriale, gestiunea funcției publice, programarea, coordonarea, monitorizarea și controlul utilizării asistenței financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană pentru programele din domeniile sale de activitate. “
Cu ajutorul MDRAO , sunt inițiate, finanțate , gestionate și implimentate , în limitele legale , proiecte și programe de dezvoltare de interes național, regional și local , finanțate de Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul operațional regional , din Fondul Social European , prin Programul operațional Dezvoltarea capacității administrative , al proiectelor cu obiectivul de Cooperare teritorială europeană, din FEDR , precum si alte instrumente de finanțare potrivit obiectivelor sale , în baza cadrului legal și a legislației în vigoare , finanțate de fonsuri PHARE(explic) , pentru un system descentralizat extins.
MRDAP a stabilit , prin strategiile și planurile de dezvoltare a celor 8 regiuni de dezvoltare ,priorități naționale și sectoriale privind implimentare politicii de dezvoltare regională.
Potrivit autorului Dan Sergiu Bogoi ,prioritățile naționale sunt :
1. Dezvoltarea sectorului privat, promovarea investițiilor prin sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, atragerea investițiilor străine, investiții în infrastructură;
2. Îmbunătățirea infrastructurii regionale;
4. Învetiții în resurse umane;
5. Promovarea turismului în țară;
6. Sprijinirea cercetării științifice,tehnologice și a inovațiilor;
Prioritățile sectoriale pentru dezvoltare sunt în domeniul :
agriculturii și dezvoltarea rurală;
infrastructurii și mediului;
infrastructura în domeniului transportului;
INSTITUȚII DIN SUBORDINEA MDRAP :
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice
Inspectoratul de Stat in Consțrucții
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară
UNITĂȚI SUB AUTORITATEA MDRAP :
Agenția Națională pentru Locuințe – A.N.L.
Compania Națională de Investiții ''C.N.I.'' – S.A.
AGENȚII DE DEZVOLTARE REGIONALĂ (ADR)
ADR Nord-Est
ADR Sud-Est
ADR Sud Muntenia
ADR Sud-Vest – Oltenia
ADR Vest
ADR Nord-Vest
ADR Centru
ADR Bucuresti – Ilfov
Din perspectiva fondurilor , urmărind scopul de promovaare și încurajare a realizării proiectelor din domeniul dezvoltării regionale , după proveniența lor , au două direcții : cele de proveniență internă și cele de provenineță externă .
Acestea sunt :
1. Stimulentele financiare, care începând cu 1998 au îmbrăcat forma ajutoarelor pentru investițiile productive, ocuparea forței de muncă disponibilizate și dezvoltarea armonioasă a regiunilor rămase în urmă. Concret ele s-au acordat sub forma subvențiilor, granturilor, alocațiilor, primelor sau oricăror altor sume cu caracter nerambursabil, reduceri de prețuri la bunuri furnizate și servicii prestate de către stat, subvenționarea dobânzilor la credite, acordarea de garanții de stat, reduceri sau scutiri de la plata unor impozite și taxe etc.
2. Programele speciale destinate activităților economice în zonele defavorizate elaborate pentru perioada 2000-2006, când s-au elaborat trei asemenea programe speciale și care sunt susținute din fondurile bugetului de stat și constau în acordarea de ajutoare financiare nerambursabile destinate realizării unor investiții productive care să creeze noi locuri de muncă;
3. Fondul pentru Dezvoltare Regională înființat în 1998 și administrat până la 01 ianuarie 2001 de Agenția Națională de Dezvoltare Regioanlă, iar în prezent de Ministerul Dezvoltării și Prognozei. El se constituie anual din alocații de la Fondul Național de Dezvoltare Regională, din contribuții ale bugetelor locale și județene, precum și din surse financiare atrase din sectorul privat, de la investitori străini sau de la organisme internaționale.
4. Programul Phare al Uniunii Europene pentru România care se desfășoară pe baza unor programări și negocieri anuale ale asistenței din partea Uniunii Europene, finalizate prin memorandumuri de finanțare încheiate anual între Comisia Europeană și Guvernul României.
5. Programul ISPA al Uniunii Europene conceput ca un nou instrument de preaderare care să suplimenteze asistența financiară nerambursabilă acordată prin programul Phare statelor candidate și destinat dezvoltării infrastructurii transporturilor și protecției mediului.
6. Programul SAPARD conceput ca suport financiar pentru implementarea Planului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și care se derulează pe bază de proiecte autorizate pentru finanțare din domeniul public și domeniul privat.
Pentru derularea politicii de dezvoltare regională , MDRAP , în anul 2014 a adoptat un nou cadru strategic național. Programul operațional regional , este preconizat începînd cu anul 2014-2020, destinat unui număr de aproximativ 19 milioane de locuitori.
Printre obiectivele și prioritățile stabilite de implimentare pentru anul 2014-2020 sunt :
Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și a inovării
Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii
Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon
Protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor
Promovarea sistemelor de transport durabile
Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale
Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei
Investiții în educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții
Asistență Tehnică
Cadrul legislativ – Constituția României , Legea nr. 315 din 28 iunie 2004 , pivind dezvoltarea regională în România , Textul actului publicat în M.Of. nr. 577/29 iun. 2004
2.2 Modelul polonez
Una din cele mai importante state, care a reușit să adere Uniunii Europene în anul 2004 , a fost Polonia. Primele relații diplomatice cu Uniunea Europeană au fost înregistrate în anul 1988.Cu un an mai tîrziu , 1989, este semnat Acordul de Cooperare Economică Comercială,și în același an , Polonia primește din partea Consiliului European de Miniștri , asistență cu ajutorul programului PHARE (explic). 16 decembrie 1991, Uniunea Europeană și Polonia semnează Acordul European de Asociere, care intră în vigoarea abia in februarie 2004. Polonia înaintează cererea de aderare în spațiul european în aprilie 1994. În 1998 , încep negocierele de aderare ,avînd în spate cele mai complicate probleme de nivel național. Abia pe 13 decembrie 2002 , are loc finalizarea negocierilor cu succes, la Consiliul European de la Copenhaga. Astfel , membrul oficial al Uniunii Europene , Polonia devine la 1 mai 2004.
Structura administrativă a țării a suferit modificări semnificative în ultimele decenii.
În 1989 Polonia și-a schimbat orientarea economiei , spre una de piață. La acel moment,țara avea 49 de regiuni administrate de guvernatori (voievozi) numiți de primul-ministru, împreună cu
2343 municipii și 814 orașe cu funcții foarte limitate. În 1992 municipalitățile locale au primit independență semnificativă. Regiunile administrative și- au căpătat cu adevărat auto-guvernarea,
în timp ce la nivel regional încă se confruntau cu prim-ministru, responsabil pentru administrația centrală. Regiunile administrative din Polonia în timpul 1989- 1998 sunt reprezentate pe harta de mai jos. tabel)
Ca urmare a reformei administrative și regionale parțială sau fracționată din 1992, regiunile au fost lăsate să aibă ansambluri în toate autoritățile locale selectate din teritoriul lor, dar însă acestea au avut mai mult un rol de monitorizare și de consiliere, decât o capacitate de decizie. În ciuda unor dezbateri publice considerabile în 1991-1992 re-desenul granițelor regionale și provinciale a fost amânat și doar patru nivele a administrației publice a suferit reforme. Această dezbatere regională a fost caracterizată ca dispute între ministerele centrale, care doreau să mențină controlul procesului de tranziție și se temeau că acordarea a unei mai mari autonomii regionale ar amenința coeziunea cu Polonia post-comunistă. În spatele dezbaterii oficiale, partidele politice au dorit să protejeze bazele lor regionale , și birocrații au vrut să-și apere statutul lor și interesele regionale , să-și reafirme identitatea lor individuală. Ca urmare a modificărilor din 1992 regiunile au rămas prea mici și slabe pentru a îndeplini multe dintre responsabilitățile delegate pentru a le include în domeniul dezvoltării regionale economice și politica de cooperarea internațională.
La 18 iulie 1998, camera inferioară a Parlamentului polonez, aprobă legislatia de transformarea a Poloniei din 49 de provincii în 16 noi, un proces care este parte a unei reforme administrative,și de asemenea trecerea puterii către administrațiile locale. La 27 iulie 1998, președintele Aleksander Kwasniewski a semnat in dreptul unui proiect de lege pentru împărțirea Poloniei în 16 noi provincii. La 7 august 1998, guvernul a decis că un număr de orașe (65 dintre ele) vor avea drepturi județene. Descentralizarea, fiind o urmare a reformei teritoriale.
În 1998, Parlamentul polonez a adoptat o serie de legi pentru a descentraliza în continuare administrație publică și cadrul de finanțe în managementul public. Aceste reforme serioase ,au introdus 16 noi regiuni NUTS-2 și 379 de unități la nivel NUTS-4.
Reformele de 1998 care au intrat în vigoare în 1999, a rezultat Legea privind dezvoltarea regională și a permis introducerea instrumentului de "contract regional" care va fi semnat între regiunea autonomă și ministrul responsabil de dezvoltarea regională. Scopul acestor contracte regionale a fost de a pregăti autoritățile regionale pentru eforturile viitoare de intervenție a fondurilor structurale de programare și a inclus finanțarea din bugetul de stat, asistența de pre-aderare la Uniunea Europeană.
Guvernul a adoptat Planul Național de Dezvoltare, Strategia Națională de Dezvoltare Regională pentru perioada 2002-2006 și pune în aplicare practici transparente și procese de consultare publică. Pentru 2004-2006 perspectiva Poloniei integrează 16 programe operaționale regionale într-un singur PO amalgamat: Programul Operational de Integrare Regională.
În perioada 2004-2006 următoarele programe operaționale au fost implementate în țară:
– Programul Operațional de Integrare Regională – FEDR
– Îmbunătățirea competitivității economiei – FSE
– Dezvoltarea resurselor umane
– Restructurarea și Modernizare Sectorului și Alimentației de Dezvoltare Rurală
– Prelucrarea pescuitului și a pestelui
– Transport și economie maritimă – FEDR
– Protecția Mediului – CF
– Dezvoltarea asistenței tehnice – FEDR
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) a jucat un rol important ca o parte a mecanismului de livrare a contractele regionale și, din 2004, a fondurilor structurale, în special în domeniile măsurilor de sprijin a întreprinderilor, de dezvoltare a infrastructurii prin și îmbunătățirea competitivității a economiei sectoriale . Astefel se numără 16 ADR ,selectate pentru NUTS-2 au fost pregătite corespunzător pentru acest efort de a primi acreditarea din partea Agenției Poloneze pentru Dezvoltarea Întreprinderilor (PAED), în acele vremuri, de asemenea, responsabile de dezvoltarea regională.
IROP a inclus următoarele priorități și măsuri de intervenție:
1. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii pentru consolidarea competitivității regiunilor:
1) Modernizarea și dezvoltarea transportului regional (drumuri și transport public);
2) Infrastructura Protecției mediului;
3) Regiunile de învățământ, sport și infrastructura asistenței medicale;
4) Turism și cultură;
5) Societatea informațională;
6) Transportul public în zonele metropolitane;
2. Dezvoltarea resurselor umane ale regiunilor:
1) Dezvoltarea competențelor în contextul local pe piața muncii și formare profesională;
2) Burse pentru studenții din zonele defavorizate;
3) Reeducarea și reconversia profesională pentru angajații din sectorul fost agricol;
4) Re-formarea angajaților afectați prin restructurarea întreprinderilor;
5) Promovarea antreprenoriatului;
6) strategii de inovare regională și economii bazate pe cunoaștere;
3. Dezvoltarea locală:
1) Dezvoltarea rurală;
2) Zonele industriale aflate în restructurare;
3) Orașe degradate, zone de post-industriale și post-armate;
4) Microîntreprinderile;
5) Educația locală , sport și infrastructura de asistență medicală;
4. Asistență tehnică:
1) Sprijin de punere în aplicare și de programare pentru 2007-2013;
2) Conștientizarea de informare și promovare;
În 2007-2013 au fost introduse noi norme pentru a simplifica gestiunea financiară a Fondurilor Structurale sunt puse în aplicare.FEDER și FSE pot finanța fiecare acum în mod complementar și limitat ,măsuri care intră în domeniul de aplicare a asistenței de un alt fond (acest lucru este limitat la nu mai mult de 10% din resursele alocate de Comunitate fiecărui domeniu prioritar al unui program operațional). Excepție de la această regulă este că FEDER și Fondul de Coeziune intervin împreună pentru programe destinate infrastructurii și de mediu.
Perioada de programare 2007-2013 nu sa schimbat prea mult în cadrul juridic polonez pentru dezvoltare regională. Planul Național de Dezvoltare devine Cadrul Strategic Național de Referință (CSNR) , care a fost pregătit să se stabilească fundament pentru programele operaționale.Perioada de programare 2007-2013 a introdus 16 noi programe operaționale regionale ,care fiind destinate pentru dezvoltarea și re-amestecarea structurilor instituționale, în special la nivel regional, prin diminuarea rolului instituțiilor naționale în punerea în aplicare a măsurilor create de CSNR.
În prezent , Polonia are 16 regiuni care corespund nivelului NUTS-2 al UE. În ceea ce privește teritoriul mai mari sunt Mazowieckie, Wielkopolskie și Zachodniopomorskie. În primul rând, în termeni de populație sunt Mazovia (regiunea capitalei, 5,1 milioane de locuitori) și Silezia (cel mai mare concentrație în Polonia a industriilor vechi, 4,9 milioane de locuitori).Mallest din punct de vedere al populației este regiunea de vest, Lubuskie (1 milioane de locuitori). Reforma de descentralizare în 1999 a rezultat o auto-administrație regionale completă, și responsabilitate deplină pentru dezvoltarea economică a regiunilor.
Acestea sunt 16 provincii (în trecut voievodate ) sunt:
Dolnoslaskie – DS
Kujawsko-Pomorskie – KP
Lubuskie – LB
Luvelskie-Lu
Lodzkie- LD
Mazowieckie – MA
Malopolskie-MP
Opolskie – OP
Podlaskie- PD
Podkaroackie-PK
Pomorskie- PM
Slaskie-SL
Swierokrzyskie-SW
Warminsko-Mazurskie
Wiekopolskie-WP
Zachidniopomorskie-ZPtabel)
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării , este centrul guvernamental de bază responsabil pentru formarea și coordonarea numeroaselor politici, inclusiv mai presus de toate:
politica de dezvoltare – cu scopul de a asigura o dezvoltare durabilă și sustenabilă a țării și coeziunea socio-economică;
politica regională – cu obiectivul de a spori competitivitatea regiunilor poloneze, precum și asigurarea coeziunii teritoriale și spațiale;
Politica spațială – în scopul menținerii ordinii spațiale și o dezvoltare armonioasă a Poloniei;
Politica de coeziune în Polonia – cu accent pe reducerea disparităților de dezvoltare între regiunile Uniunii Europene.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării a fost învestit cu numeroase sarcini, dintre cele mai importante, care includ:
asigurându-se că sistemul de management strategic de dezvoltare este bine ordonat;
pregătirea și punerea în aplicare a unei strategii de dezvoltare socio-economică care ia dezvoltarea teritorială a țării în considerare;
coordonarea activităților de miniștri ,respectiv unitățile de auto-guvernare și partenerii socio-economici în domeniul politicii de dezvoltare;
gestionarea fondurilor europene;
În ceea ce privește de sectorul local , s-a format termenul de "agenție de dezvoltare regională" se referă la toate entitățile, dincolo de NUTS-5 nivel (municipiu local,
nivel), al cărui mandat este cheia de dezvoltare socio-economică mai largă, cea locală .Cele mai multe ADR operează pe principiul de non-profit și sunt considerate organizații de sprijinire a afacerilor ,Business Support Organisations (BSOs).
Prima ADR vreodată în Polonia a fost înregistrată în 1991, împreună cu alte 6 ADR stabilit în acel an. În prezent, există 54 de agenții de dezvoltare regională la nivelul NUTS-2 (regional), NUTS-3 (sub-regional) și NUTS-4 (județ) nivelurile de care 33 (62%) au fost înființate în perioada 1991-1997.
În plus față de ADR există mai mult de 100 de alte BSOs stabilite ca "non-profit", entități sub formă de asociații sau fundații, afiliate cu organizații membre de afaceri, cum ar fi camerele de comerț și patronale sindicate. Participarea la capitalurile locale, au roluri și responsabilități similare cu cele ale ADR-uri.
În conformitate cu principiul subsidiarității, șaisprezece Programe Operaționale Regionale (ROPS) constituie un exemplu de descentralizare de dezvoltare a proceselor de gestionare. Aplicarea unei astfel de soluții este în mare parte ca scop identificarea nevoilor de pe cel mai scăzut nivel posibil, pentru ca măsurile incluse în programele operaționale regionale pentru a corespunde cu planurile de dezvoltare ale fiecărei Voievodatul special.
Autoritatea de Coordonare POR (POR CA) – Coordonarea și punerea în aplicare a Departamentului de programe regionale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale acționează ca POR CA. POR CA este responsabil de coordonarea elaborarea și punerea în aplicare a programelor regionale (inclusiv transferul și decontarea fondurilor pentru implementarea POR) și coordonarea aspecte orizontale esențiale pentru realizarea programelor.
Autoritatea de Management (MA) – este responsabil pentru elaborarea și punerea în aplicare a ROPS, inclusiv evaluarea și selectarea proiectelor care urmează a fi co-finanțate de program, efectuarea plăților pentru beneficiari, proiecte de control și monitorizarea execuției programului. Mai mult decât atât, MA emite orientări, recomandări și ghiduri privind diverse aspecte legate de punerea în aplicare a programului și desfășoară acțiuni de promovare și informare. MA poate delega unele dintre sarcinile menționate mai sus la Organismul Intermediar sau nivelul 2 Organismul Intermediar. Delegarea sarcinilor către alte entități presupune responsabilitatea deplină a AM pentru realizarea lor corectă.
Autoritatea de Audit (AA) – pentru toate programele operaționale, inspectoratul general de Control Fiscal din cadrul Ministerului de Finanțe acționează ca Instituției de Audit. AA este răspunzătoare pentru verificarea conformității sistemelor de management al programului cu legislația națională și comunitară și analizează dacă aceste sisteme funcționează în mod corespunzător. În cazul POR, unele funcții AA sunt delegate de la Birourile de control fiscal a Voievodatului.
Provinciile sau voievodatele Poloniei , obținînd descentralizarea, au semnat un Contract cu centrul , un acord pentru a fi utilizate în sprijinirea dezvoltării regionale, de către autoritățile sale de auto-guvernare , și a obține donații de la bugetul de stat pentru a sprijini punerea în aplicare a propriilor sarcinilor care rezultă din strategiile și programele Voievodatul. Părțile contractului sunt: Consiliul de Miniștri și de auto-guvernare.
În 2007, Polonia a primit 7800000000 EUR (7,4% din toate cheltuielile UE) din partea UE. Comparativ cu anul 2006, este mai mult decât dublu. Se estimează că în perioada 2007-2013 Polonia a primit de la Uniunea Europeană o sumă totală de 87 miliarde de euro, si va trebui să dea înapoi la bugetul UE 22 de miliarde de euro, ceea ce implică faptul că Polonia a făcut un profit net de aproximativ 65 de miliarde de euro. Acesta este cu siguranta cea mai mare cantitate din toate statele membre UE.
În cazul în care nu Uniunea Europeană aloca banii colectați? În primul rând, fondurile sunt alocate din punerea în aplicare a politicii agricole comune (inclusiv pescuit), precum și politica de coeziune. Ambele aceste politici sunt destinate să faciliteze îmbunătățirea competitivității Uniunii Europene și de a exercita un impact pozitiv asupra dezvoltării, printre altele, agricultura, cultura, infrastructura, educație și securitate.
Diagrama următoare arată zonele în care este cheltuit fondurile UE în acest moment. Pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, în perioada actuală de programare 2007-2013, resursele pentru sprijinirea competitivității și coeziunii depășesc fondurile alocate agriculturii și dezvoltării rurale.(tabel)
La moment cadrul strategic de dezvoltare regională în reprezintă Strategia Națională de Dezvoltare Regională 2010-2020: regiuni, orașe, zonele rurale – document adoptat de către Consiliul de Miniștri polonez pe 13 iulie 2010. Acestă strategie oferă soluții care vor re-formula gândirea politicii regionale în ceea ce privește modalitățile de stabilire a obiectivelor, principii de bază, precum și mecanisme de punere în aplicare pentru a permite Poloniei de a utiliza la maximum potențialul de auto-guvernare teritorială și avantajele regionale.
Strategia stabilește obiectivele politicii regionale în ceea ce privește teritoriile individuale ale țării, inclusiv, în special, zonele urbane și rurale. Mai mult decât atât, ea definește relațiile lor cu alte politici publice de interes teritorial clar. Acest document stabilește, de asemenea modul de acțiune al entităților publice, precum și în special a guvernului și Voievodatul auto-guvernelor, care sunt destinate realizării obiectivelor naționale strategice de dezvoltare ale țării.
SNDR combină împreună interesele de dezvoltare aparent contradictorii ale Poloniei. Ambele legate de consolidarea potențialului competitiv al regiunilor la scară națională și internațională, precum și interesele prevenirea disparitățile excesive și social și inacceptabile politic între și în cadrul regiunilor. Prin urmare, a fost adoptat un nou model de politică regională. Presupunere sa majoră se referă la introducerea unui mecanism de stimulare a competitivității la nivel regional, național și internațional, care va fi însoțit de mecanismele diseminarea procesele de dezvoltare din regiunile cu cea mai rapidă dezvoltare în alte zone ale țării.
Prioritatea 1. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii pentru a spori competitivitatea voievodatelor.
Prioritatea 2. Restructurarea bazei economice a voievodatelor și crearea condițiilor de diversificare a acestora.
Prioritatea 3. Dezvoltarea resurselor umane.
Prioritatea 4. Sprijinirea regiunilor amenințate de marginalizare.
Prioritatea 5. Dezvoltarea cooperării regionale.
Cadrul legislativ- Constituția Poloniei , Legea nr. privind dezvoltarea regională
Capitolul III. Studiu de caz
Tendințele de dezvoltare a Uniunii Europene în conceptul de dezvoltare regională.
Politica de coeziune a UE, politică veche de mai bine de treizeci de ani, a suferit continue transformări, atât la nivelul obiectivelor specifice, a instrumentelor prin care acestea au fost puse în practică, precum și a alocărilor financiare implicate. Deși Tratatul de la Roma (CEE), prin articolele 2 și 3, precum si 130a-e, menționa faptul că obiectivul prioritar al Comunității Europene era acela de a „promova pe întreg teritoriul comunitar o dezvoltare armonioasă, echilibrată și durabilă a activităților economice, un grad ridicat de ocupare a forței de muncă și protecției sociale, creșterea nivelului de viață, a solidarității și coeziunii economico-sociale în rândul statelor membre”, la vremea respectivă el nu făcea însă nici un fel de referire specifică la o anumită politică regională sau fond ,
Concluzii și recomandări
Bibliografie :
Benedek J.,Amenajarea teritoriuluiși dezvoltarea regională; Presa Universitară Clujeană;Cluj;2004,p2402
Borbély László,Modele de dezvoltare regională în UE și România;Presa Universitară Clujeană;2011,p26
Alina Daniela,Procesul decizional administrativ,Revista Studii Juridice Universitare,nr3-4;Chișinău,2010,p3
Declarația asupra regionalismului în Europa http://www.aer.eu/fileadmin/user_upload/PressComm/Publications/DeclarationRegionalism/.dam/l10n/ro/DR_ROUMAIN.pdf,accesat (accesat 24.03.2015 )
Politica de coeziune 2014-2010, Comisia Europeană,2011 http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//fs2014-2020/00010115/e1tie_Brosura%20de%20prezentare%20PC%202014%20-%202020.pdf, accesat 18.04.2015
Carolina Macovețchi,Abordări teoretice cu privire la regionalism și regionalizare, Legea și viața nr.4, Chișinău , 2014, p.27
Doru Cîrnu , Particularități ale dezvoltării regionale și cauzele specifice, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2010 , p.75
Legea privind dezvoltarea regională în Republica Moldova,Publicat : 16.02.2007 în Monitorul Oficial Nr. 21-24 art Nr : 68 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=320885,accesat 23.04.2015
Adrian Ivan și Natalia Guglesan, Multi-level Guvernance and decentralization in the unitary states of the UE,Case study:France and Romania , NEJ – Vol. 14 – n. 1 ,2009,p. 47-59
Ghiorghi Prisăcaru, Politici Comune ale Uniunii Europene, Editura Universitară,București, 2011,pag41
Liniile directoare și recomandările cu privire la metodologia pregătirii documentelor strategige în Republica Moldova, Ministerul Dezvoltării Regionale din Polonia, Varșovia,2012 , p.36
Viorica Anatonov,Politici regionale în sud-estul Europei și relevanța extinderii europene,Univeristatea de Stat de Moldova,vol.1,nr.1,Chișinau , 2006 , pag112
Ala Șveț, Politica Uniunii Europene de dezvoltare regională,Studia universitatis,nr.6,Chișinău,2007,p292
Policita de dezvoltare regională , Institutui European în România, București ,2011, p.7
Oxana Paierele,Dezvoltare regională și politicile UE,Teoria și practica administrării publice,AAP,Chișinău,2010, p.135
Profiroiu M.,PopescuI.,Politici Europene, București,Editura Economică,2003,p.57
Consiliu Europei ,Carta europeană a amejajării teritoriului,1983,p12 http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/Carta_Torremolinos.pdfaccesat-04.04.2015
În slujba regiunilor .Politica regională a Uniunii Europene 2007-2013. http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/presenta/working2008/work_ro.pdf
(accesat04.04.2015)
Comisia Europeană, Fondurile structural și investițiile europene, http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/funding/,(accesat 06.04.2015)
Helen Wallace,William Wallace,Procesul politic în Uniunea Europeană.ed.4, Editura:Arc,2004,p249
Florin Oprea, Poltici ale Uniunii Europene, Ed. Universități Alexandru Ioan Cuza – Iași 2009. Cap 5 “Politica de dezvoltare regionala în Europa
Allan Thatham , Eugen Osmochescu, Dreptul Uniunii Europene, Editura:Arc,2003, 60
Popescu, Corneliu-Liviu, Autonomia locala si integrarea europeana; Editura All Beck, Bucuresti, 1999, p.150
EUROSTAT, Regional Yearbook,Annexes,CE,Brussel,2010 http://ec.europa.eu/eurostat/web/nuts/overview accesat 09.04.2015
Dumitru Mazilu.Integrarea Europeană,Drept comunitar și Instituții europene.Bucrești,Ed:Lumina Lex,2001,p34
European Commission, Regional Policy, Brussel, 2014 , p.4
Pirvu Gheorghe, Economie Europeanp, Ed: Sitech, Craiova , 2005, p83
Representations of the European Commission in EU countries,2014, http://ec.europa.eu/represent_en.htm accesat 24.03.2015
Cel de-al cincilea raport privind coeziunea economică,social și teritorială: viitorul politicii de coeziune, EC COM(2010)642/3,Bruxelles,2010
Uniunea Europeană, Tratatele Uniunii Europene , http://europa.eu/eu-law/decision-making/treaties/index_ro.htt(accesat 27.03.2015)
Schengen România,Aderarea României la Uniunea
Europeană ,2008 http://www.schengen.mai.gov.ro/index14.htm (accesat:30.04.2015)
Legea nr.151/1998,MO http://www.adrvest.ro/attach_files/LEGE___Nr_315-2004_1141035000_1143548703.pdf
„Cadrul conceptual, legislativ și instituțional pentru amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională în România”, Urbanproiect, p.65, București, 2006,p 122
Carta Verde.Politica de dezvoltare regională în România, Guvernul României și Comisia Europeană, 1997,p89
Carta Verde. Carta Verde.Politica de dezvoltare regională în România, Guvernul României și Comisia Europeană, 1997,p91
Dan Sergiu Bogoi , Dezvoltarea regională în teoria și practica economică,Finanțe-Provocările viitorului,nr.5, Pitești, 2006, p222
Agenția de Dezvoltare Regională Sud- Muntenia din România, http://www.adrmuntenia.ro/
Regio,Programul operațional regional , http://www.inforegio.ro/ro/programare-2014-2020/documente-de-programare.html (accesat 29.03.2015)
Governament Office of Slovak Republic , http://www.vlada.gov.sk/development-of-slovak-regions/,(accesat 28.03.2015)
P. GAJDOŠ Institute for Sociology, Slovak Academy of Sciences, Slovak RepublicRegional development in Slovakia – developmental trends and social-spatial impacts, Bratislava, 2005,p258
Anexe
Tabel 1.1 Tipuile de regiuni
Tabel 1.4 Fondurile UE destinate Politicii de coeziune 2014-2020
Tabel 1.5 Fondurile structural
Tabel 1.9 Regionalizarea Poloniei
Tabel 1.6 Structura Fondurilor Europene
Tabel 1.7 Regionalizarea României
Tabel 1.8 Regionalizarea Poloniei
Bibliografie :
Benedek J.,Amenajarea teritoriuluiși dezvoltarea regională; Presa Universitară Clujeană;Cluj;2004,p2402
Borbély László,Modele de dezvoltare regională în UE și România;Presa Universitară Clujeană;2011,p26
Alina Daniela,Procesul decizional administrativ,Revista Studii Juridice Universitare,nr3-4;Chișinău,2010,p3
Declarația asupra regionalismului în Europa http://www.aer.eu/fileadmin/user_upload/PressComm/Publications/DeclarationRegionalism/.dam/l10n/ro/DR_ROUMAIN.pdf,accesat (accesat 24.03.2015 )
Politica de coeziune 2014-2010, Comisia Europeană,2011 http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files//fs2014-2020/00010115/e1tie_Brosura%20de%20prezentare%20PC%202014%20-%202020.pdf, accesat 18.04.2015
Carolina Macovețchi,Abordări teoretice cu privire la regionalism și regionalizare, Legea și viața nr.4, Chișinău , 2014, p.27
Doru Cîrnu , Particularități ale dezvoltării regionale și cauzele specifice, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2010 , p.75
Legea privind dezvoltarea regională în Republica Moldova,Publicat : 16.02.2007 în Monitorul Oficial Nr. 21-24 art Nr : 68 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=320885,accesat 23.04.2015
Adrian Ivan și Natalia Guglesan, Multi-level Guvernance and decentralization in the unitary states of the UE,Case study:France and Romania , NEJ – Vol. 14 – n. 1 ,2009,p. 47-59
Ghiorghi Prisăcaru, Politici Comune ale Uniunii Europene, Editura Universitară,București, 2011,pag41
Liniile directoare și recomandările cu privire la metodologia pregătirii documentelor strategige în Republica Moldova, Ministerul Dezvoltării Regionale din Polonia, Varșovia,2012 , p.36
Viorica Anatonov,Politici regionale în sud-estul Europei și relevanța extinderii europene,Univeristatea de Stat de Moldova,vol.1,nr.1,Chișinau , 2006 , pag112
Ala Șveț, Politica Uniunii Europene de dezvoltare regională,Studia universitatis,nr.6,Chișinău,2007,p292
Policita de dezvoltare regională , Institutui European în România, București ,2011, p.7
Oxana Paierele,Dezvoltare regională și politicile UE,Teoria și practica administrării publice,AAP,Chișinău,2010, p.135
Profiroiu M.,PopescuI.,Politici Europene, București,Editura Economică,2003,p.57
Consiliu Europei ,Carta europeană a amejajării teritoriului,1983,p12 http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/Carta_Torremolinos.pdfaccesat-04.04.2015
În slujba regiunilor .Politica regională a Uniunii Europene 2007-2013. http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/presenta/working2008/work_ro.pdf
(accesat04.04.2015)
Comisia Europeană, Fondurile structural și investițiile europene, http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/funding/,(accesat 06.04.2015)
Helen Wallace,William Wallace,Procesul politic în Uniunea Europeană.ed.4, Editura:Arc,2004,p249
Florin Oprea, Poltici ale Uniunii Europene, Ed. Universități Alexandru Ioan Cuza – Iași 2009. Cap 5 “Politica de dezvoltare regionala în Europa
Allan Thatham , Eugen Osmochescu, Dreptul Uniunii Europene, Editura:Arc,2003, 60
Popescu, Corneliu-Liviu, Autonomia locala si integrarea europeana; Editura All Beck, Bucuresti, 1999, p.150
EUROSTAT, Regional Yearbook,Annexes,CE,Brussel,2010 http://ec.europa.eu/eurostat/web/nuts/overview accesat 09.04.2015
Dumitru Mazilu.Integrarea Europeană,Drept comunitar și Instituții europene.Bucrești,Ed:Lumina Lex,2001,p34
European Commission, Regional Policy, Brussel, 2014 , p.4
Pirvu Gheorghe, Economie Europeanp, Ed: Sitech, Craiova , 2005, p83
Representations of the European Commission in EU countries,2014, http://ec.europa.eu/represent_en.htm accesat 24.03.2015
Cel de-al cincilea raport privind coeziunea economică,social și teritorială: viitorul politicii de coeziune, EC COM(2010)642/3,Bruxelles,2010
Uniunea Europeană, Tratatele Uniunii Europene , http://europa.eu/eu-law/decision-making/treaties/index_ro.htt(accesat 27.03.2015)
Schengen România,Aderarea României la Uniunea
Europeană ,2008 http://www.schengen.mai.gov.ro/index14.htm (accesat:30.04.2015)
Legea nr.151/1998,MO http://www.adrvest.ro/attach_files/LEGE___Nr_315-2004_1141035000_1143548703.pdf
„Cadrul conceptual, legislativ și instituțional pentru amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională în România”, Urbanproiect, p.65, București, 2006,p 122
Carta Verde.Politica de dezvoltare regională în România, Guvernul României și Comisia Europeană, 1997,p89
Carta Verde. Carta Verde.Politica de dezvoltare regională în România, Guvernul României și Comisia Europeană, 1997,p91
Dan Sergiu Bogoi , Dezvoltarea regională în teoria și practica economică,Finanțe-Provocările viitorului,nr.5, Pitești, 2006, p222
Agenția de Dezvoltare Regională Sud- Muntenia din România, http://www.adrmuntenia.ro/
Regio,Programul operațional regional , http://www.inforegio.ro/ro/programare-2014-2020/documente-de-programare.html (accesat 29.03.2015)
Governament Office of Slovak Republic , http://www.vlada.gov.sk/development-of-slovak-regions/,(accesat 28.03.2015)
P. GAJDOŠ Institute for Sociology, Slovak Academy of Sciences, Slovak RepublicRegional development in Slovakia – developmental trends and social-spatial impacts, Bratislava, 2005,p258
Anexe
Tabel 1.1 Tipuile de regiuni
Tabel 1.4 Fondurile UE destinate Politicii de coeziune 2014-2020
Tabel 1.5 Fondurile structural
Tabel 1.9 Regionalizarea Poloniei
Tabel 1.6 Structura Fondurilor Europene
Tabel 1.7 Regionalizarea României
Tabel 1.8 Regionalizarea Poloniei
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modele ALE Dezvoltarii Regionale In State Uniunii Europene (ID: 143221)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.