Modele ale Comunicarii de Denis Mcquail Si Sven Windahl

Modele ale comunicarii pentru studiul comunicarii de masa scrisa de Denis McQuail si Sven Windhal, este o opera importanta pentru studiul comunicarii de masa a celor care sunt interesati sau celor care studiaza in domeniu.

Denis McQuail, nascut in anul 1935 este un teoretician in artele comunicarii, profesor la Universitatea din Amsterdam,Olanda si este considerat unul dintre cei mai influenti cercetatori in domeniul studiilor de comunicare in masa. Acesta a publicat foarte mult in domeniul comunicarii politice si teoria comunicarii. Amsterdam School of Communication Research (ASCoR) a stabilit decernarea premiului „Denis McQuail” in fiecare an pentru cel mai titrat articol din teoria comunicarii incepand din 2006. Operele cele mai importante din cariera sa sunt: McQuails's Mass Communication Theory, McQuail's reader in mass communication theory, Media policy: convergence, concentration and commerce si Media performance: Mass communication and the public interest.

Sven Windahl, nascut in anul 1942 este un profesor suedez de studii in comunicare precum si un consultant in domeniul comunicarii organizationale. Cea mai impresionanta si influenta opera a sa, pana in prezent este cartea Using Communication Theory din 1989.

Cartea a fost tradusa de catre Paul Dobrescu si Alina Bârgăoanu, iar titlul ei original in limba engleză este: Communication Models for the Study of Mass Communication. Editura cartii este Comunicare.ro, 2001 si are 198 de pagini.

Cartea are un scop dublu : in primul rand sa prezinte numeroase modele elaborate pentru a descrie sau explica procesul comunicarii de masa si sa arate principalele linii de gandire in domeniul comunicarii de masa.

Cartea este scrisa in doua volume(editii).

Prima editie a cartii prezinta o lipsa de interes in acel moment fata de modelele comunicarii.

A doua editie, la o diferenta de 10 ani fata de prima, semnaleaza o schimbare datorita faptului ca avantajele pe care le-a semnalat autorul sunt mult mai larg cunoscute.

Aceasta omite anumite modele de comunicare si a introdus altele noi pentru a tine cont de dezvoltarile aparute in acest domeniu.

Lucrarea porneste de la istoria ideilor despre comunicarea de masa, unde principalele elemente ale comunicarii sunt: emitatorul, mesajul si receptorul.

Comunicarea este definita de Berner ca „interactiune sociala prin intermediul mesajelor”.

Comunicarea a fost cercetata din dorinta de a testa si de a mari eficienta in domeniul educatiei, propagandei, telecomunicatiilor, publicitatii. Asadar, modelul simplu emitator-mesaj-receptor a fost modificat din nevoia de a adauga feedback-ul ca un element esential. A doua modificare este in faptul ca receptorii percep, interpreteaza si retin mesajele in mod selectiv. Un alt aspect este legat de rolul pe care il au institutiile media in controlarea canalelor de comunicare in masa si medierea relatiilor dintre sursele autorizate ale societatii si publicul larg.

Abia dupa ce de-al doilea doilea razboi mondial putem vorbi despre studiul comunicarii ca atare. Media ofera „materie prima” pentru formarea opiniilor si construirea unei viziuni asupra lumii.

Pe parcursul celor noua capitole sunt infatisate principalele perspective de gandire in comunicarea de masa.

Comunicarea nu este un proces linear ci poate include aspecte participative si de cunoastere reciproca.

In opinia mea unul din cele mai importante capitole il reprezinta capitolul doi, numit Modele fundamentale, unde sunt prezentate cateva modele de comunicare.

Aici este prezentata cea mai cunoscuta formula in domeniul comunicarii, formula lui Harold D. Lasswell (cercetator american). Aceasta spune ca un act de comunicare poate fi corect descris daca raspunde la intrebarile: Cine? Ce spune? Prin ce canal? Cui? Cu ce efect?

Modelul lui Lasswell este considerat folositor dar prea simplu. Unii cercetatori au inceput sa il dezvolte. De exemplu Braddock a descoperit ca in procesul comunicarii sunt implicare mai multe elemente decat cele prezentate de catre Lasswell. Acesta adauga doua intrebari modelului initial: In ce context? si Cu ce scop?

Lasswell a fost criticat pentru ca a omis feedback-ul.

Cel mai important model dintre toate contributiile la cresterea interesului pentru modele este cel al lui Shannon si Weaver.

Shannon ( a fost profesor la celebrul Massachussetts Institute of Technology) a lucrat intr-unul din laboratoarele firmei Bell Telephone iar teoriile sale si modelele se adreseaza activitatii specifice acestei companii, incluzand intrebari ca: Care canal de comunicare poate transmite cel mai mare volum de semnale? sau cate dintre semnalele transmise de la emitator la receptor sunt anulate de bruiaj?

Comunicarea este caracterizata aici ca un proces linear si unidirectional. Acest model stabileste cinci functii care trebuie indeplinite si un factor disfunctional: bruiajul.

Primul element al acestui proces este sursa de informatii, care produce un mesaj pentru a fi transmis. In continuare mesajul se transforma in semnale de catre cel care transmite. Receptorul primeste mesajul din semnalele primite. Astfel, mesajul primit ajunge la destinatie. Semnalul are un grad de vulnerabilitate in cazul in care poate fi modificat de bruiaj. Asta poate duce la o diferenta intre semnalul care a fost transmis si cel receptionat, adica nu au acelasi inteles.. Aceasta este cea mai frecventa cauza in comunicare.

Autorul DeFleur a dezvolatat modelul lui Shannon si Weaver. Acesta adauga un set de componente modelului initial, care a fost criticat pentru liniaritate si pentru absenta feedback-ului. Astfel DeFleur a imbogatit considerabil modelul initial aratand ca feedback-ul ii da posibiliatea sa adapteze mai eficient modalitatea de transmitere la particularitatile destinatarului.

In restul capitolului sunt prezentate si alte modele ale comunicarii: modelul circular al lui Osgood si Schramm, modelul elicoidal al lui Dance, modelul multifunctional al comunicarii dezvoltat de Gerbner, modelul ABX elaborat de Newcomb, modelul conceptual elaborat de Westley si MacLean pentru cercetarea comunicarii, modelul lui Maletzke si modelul ritual si cel al castigarii atentiei.

Am detaliat primele doua modele datorita importantei lor si pentru ca ele sunt modele de baza pentru comunicarea de masa.

Capitolele trei si patru intitulate „ Influenta personala, teoriile difuzarii si efectele pe termen scurt ale comunicarii de masa asupra indivizilor” si „Efectele mass-media asupra culturii si societatii” pun la baza conceptul de mass-media. Este amintit aici un concept inportant: Spirala tacerii.

Aceast principiu a fost elaborat si testat de Elisabeth Noelle-Neumann ( cercetator german, director al Institutului de Demoscopie din Allensbach) si are cea mai mare importanta pentru comunicarea de masa. Spirala tacerii se refera la interactiunea dintre patru elemente: comunicarea de masa, comunicarea interpersonala si relatiile sociale, exprimarea individuala a opiniei si perceperea de catre indivizi a „climatului opiniei” care exista in mediul lor social.

Teoria prezinta ideea ca: pentru a evita izolarea atunci cand vine vorba despre probleme publice importante, multi oameni cauta in mediul in care traiesc indicii cu privire la opinia dominanta. Daca o persoana observa ca opinia lui este aceesi cu opiniile aflate in declin, acesta va avea retineri in a o exprima public. De aceea opiniile percepute drept dominante devin puternice in timp ce declinul celorlalte este accentuat

Noelle-Neumann spune : „Astfel, tendinta de a vorbi a celor care impartasesc primul tip de opinii si tendinta celorlalti de a tacea declanseaza un proces de spiralare care accentueaza preponderenta opiniei aparent dominante”

In capitolul 5 preocuparea majora este reprezentata de audienta. Katz( 1959) spune ca ar trebui sa ne preocupe mai putin ce le fac media oamenilor si mai mult ce fac oamenii din media”

Astfel s-a nascuta teoria „utilizari si recompense” ce are in vedere interesele audientelor si recompensele obtinute in urma utilizarii media.

Cercetarile care se incadreaza in teoria „utilizari si recompense” parcurg doua etape: una clasica si una moderna.

Cea clasica este reprezentata de studii efectuate in anii 40 in New York prin care s-au elaborat motivele pentru care audienta asculta serialele radiofonice si programele de intrebari si raspunsuri. Cercetarea lui Berelson a surprins motivele pentru care unele mijloace de comunicare au succes, intreband membrii audientei ce gandesc, ce simt si cum evolueaza media pe baza propriei experiente.

Cea moderna (anii 60, 70) este reprezentata de publicarea, pentru noul curent de gandire a lucrarii „Utilizarea comunicarii de masa”. Ideea principala este ca audienta se manifesta rapid si pe baza experientelor mediatice anterioare.

„Nevoile” individului constituie punctul de pornire. Pentru ca aceste nevoi sa conduca la actiuni semnificative, este necesar ca ele sa fie percepute ca niste probleme si sa prefigureze un tip de solutie. Prezenta nevoilor este influentata de aspecte legate de structura sociala si de trasaturi la nivel individual. Perceperea problemelor si prefigurarea posibilelor solutii duc la formularea motivelor aflate la baza utilizarii media sau a altor tipuri de componente.

Teoria „utilizari si recompense” are la baza faptul ca utilizarea media ofera recompense la care membrii audientei se asteapta pe baza experientelor anterioate legate de media.

Palmgreen si Rayburn au refomulat teoria „utilizari si recompense”, considerand ca aceasta trebuie sa se axeze pe cresterea satisfactiilor in raport cu o asteptare initiala.

In capitolele urmatoare sunt prezentate alte modele cu privire la castigarea audientei .Se vorbeste de asemenea si de societatea informationala, stiri si TV.

Am ales aceasta carte pentru ca are o tematica interesanta si abordeaza cele mai importante modele ale comunicarii, explica clar si pe scurt modelele comunicarii si teoriile in aces domeniu, cartea o recomand tuturor celor ce vor sa progreseze in acest domeniu.

Ghimpu Stefan Alexandru

Relatii Internationale si Studii Europene

Grupa 1