Modele ale comunic ării [625958]

103

Modele ale comunic ării

Lector univ. drd. Daniela Cotoar ă
Universitatea Politehnica Bucure ști
Catedra de Politologie și Istorie

Resume: Les models de la communication sont formule pour l' interpretation
des phenomenes par une structure qui montre les ele ments principales et les
relatios qui existent entre ces elements. Les fonct ions du chaque model
consistent en expliquer, organiser et formuler des ipotheses. Ele sont valorisée
par leur grad de probabilitée.

Mots cles : Communication ; Models ; Information; Fonctions; Feed-back;
Context

Un model permite s ă se interpreteze un ansamblu de fenomene prin
intermediul unei structuri ce pune în eviden ță principalele elemente și
rela țiile care exist ă între aceste elemente. Func țiile pe care modelul le are de
îndeplinit sunt euristice (a explica), organiza ționale (a ordona) și predictive
(a formula ipoteze). Modelele nu valoreaz ă, sus țin Mc Quail și Windahl,
decât prin gradul lor de probabilitate: ele r ămân valabile atât timp cât nu
sunt dezmin țite de experien ță . Ele reprezint ă doar o modalitate de a descrie
realitatea și nu realitatea îns ăș i, fiind posibil ca mai multe modele s ă țin ă
cont de acela și ansamblu de fenomene 1. Exist ă modele ce arat ă structura
fenomenului – schema elementelor procesului de comu nicare, dar și modele
ce pun eviden ță rela țiile ce exist ă între diferitele componente ale sistemului
și influen țele care le exercit ă unele asupra altora – punerea în rela ție a
componentelor societ ății, analiza efectelor pentru a transmite mo ștenirea
social ă, varia ția energiei unui sistem în func ție de for țele exercitate asupra
acestui sistem etc.
Sublinierea care se impune a fi f ăcut ă, dup ă cum arat ă și Yves Le
Coadic, este c ă utilizarea unui model poate bloca dezvoltarea unei știin țe, iar
în modelizarea proceselor de comunicare vom g ăsi un bun exemplu: tendin ța

1 Denis Mc Quail, S. Windahl, Communication Models for the Study of Mass Communic ation , apud
Yves Le Coadic, Știin ța Inform ării , Ed. Sigma, Bucure ști, 2004, p. 65.

104 de a reprezenta comunicarea sub forma unui proces u nidirec țional, în care
emi ță torul caut ă în mod deliberat s ă influen țeze receptorul. Lipsa feed-back –
ului, neluarea în considerare a contextului, a semn ifica țiilor neag ă orice
deschidere, orice interac țiune în procesul comunic ării. Exist ă riscul de a
utiliza modele, chiar în scopuri euristice, care po t fi prea simplificate,
incomplete. În acela și timp, importan ța modelelor în reperarea și analizarea
segmentelor realit ății este covâr șitoare, dar nu absolut ă.
Începând cu a doua jum ătate a secolului XX, au fost elaborate o seam ă
de modele teoretice ce au c ăutat s ă exprime rela țiile dintre elementele
procesului de comunicare, inspirate din diverse știin țe (matematic ă,
informatic ă, cibernetic ă, fizic ă, lingvistic ă, semiotic ă, psihologie, sociologie
etc.) și create de diferite școli – școala proces, școala semiotic ă, școala de la
Palo Alto, școala de la Oxford etc.
Plecând de la prezentarea supozi țiilor de baz ă asupra comunic ării,
John Fiske ar ăta c ă toate tipurile de comunicare implic ă semne și coduri 2.
Semnele sunt acte care se refer ă la altceva decât la ele însele, fiind prin
aceasta construc ții semnificative. Codurile sunt sisteme în care sem nele sunt
organizate și în care sunt precizate ce semne pot fi corelate u nele cu altele și
în ce fel. Aceste semne și coduri sunt transmise altor persoane, iar
transmiterea și receptarea lor este o practic ă social ă. În via ța unei culturi
comunicarea este punctul central – f ără comunicare, nici o cultur ă nu poate
supravie țui. Comunicarea a fost definit ă de J. Fiske drept interac țiune
social ă prin intermediul mesajelor, iar pentru studiul ace steia au fost distinse
dou ă mari școli, școala proces și școala semiotic ă.
Școala proces vede comunicarea ca transmitere, codar e și decodare a
mesajului, fiind interesat ă de eficien ța și acurate țea transmiterii.
Comunicarea este procesul prin care o persoan ă afecteaz ă comportamentul
sau starea de spirit a unei alte persoane. Un efect diferit fa ță de ceea ce s-a
inten ționat s ă se comunice va fi interpretat ca un e șec al comunic ării.
Motivul e șecului va fi c ăutat pe parcursul procesului de comunicare. Școala
proces influen țeaz ă, mai ales, psihologia și sociologia și se autodefine ște ca
studiul actelor de comunicare. Interac țiunea social ă, respectiv comunicarea,
este definit ă ca procesul prin care o persoan ă rela ționeaz ă cu alta sau
afecteaz ă comportamentul, starea de spirit ale altei persoan e sau invers.
Mesajul este ceea ce poate fi transmis prin procesu l de comunicare. Inten ția
declarat ă sau nedeclarat ă este considerat ă de unii reprezentan ți ca fiind
esen țial ă în analiza mesajului.
Din aceast ă perspectiv ă orice proces de comunicare include
elementele reg ăsite în urm ătoarea schem ă:

2 John Fiske, Introduction to Communication Studies , Methuen, New York, 1982.

105

Mesaj Semnal Semnal Mesaj
primit

(dup ă Baylon și Mignot, 2000, p. 44)

Chiar dac ă admite aceast ă schem ă de baz ă sau o versiune mai mult
sau mai pu țin apropiat ă, fiecare teorie privilegiaz ă anumite elemente sau
anumite rela ții în func ție de interesele și preocup ările sale. O prim ă teorie,
cea a informa ției, studiaz ă “transmisia fizic ă a semnalelor, semiologia
comunic ării, structura codurilor și a sistemelor de semne, pragmatica
comunic ării, dinamica rela țiilor emi ță tor-receptor” 3.

* Modelul Shannon-Weaver 4

Sursa de Transmi ță tor semnal receptare Receptor
Destinatar
informa ție
Surs ă de
zgom ot

Unul dintre cele mai influente modele este cel conc eput de Claude
Shannon, inginer și matematician, și Warren Weaver, teoretician al
comunic ării, care le și poart ă numele (“Shannon și Weaver”). Shannon a
elaborat “teoria matematic ă a comunic ării”, studiind fidelitatea transmiterii
diferitelor tipuri de semnale de la emi ță tor la receptor. În modelul “Shannon-
Weaver” comunicarea informa ției este descompus ă în urm ătoarele elemente:
surs ă de la care pleac ă mesajul c ătre transmi ță tor, unde este codificat într-un
semnal ce poate fi distorsionat de zgomot, trecând prin canal în drumul c ătre
receptor, unde este decodificat și transmis destinatarului. Preocuparea lor o

3 Christian Baylon, Xavier Mignot, Comunicarea , Ed.Universit ății ”Al.I.Cuza”, Ia și, 2000, p. 9.
4 Claude Shannon, Warren Weaver, The Mathematical Theory of Communication University of
Illinois Press, 1949.Vezi și Daniela Cotoar ă, Elena Tîrziman, Aspecte ale comunic ării în
domeniul socio-uman , Ed. Universit ății Bucure ști, 2004.
Sursa de
infor-
ma ție
Trans-
mi ță tor
Canal
Recep-
tor
Destina-
tar

Cod
Zgomot

106 reprezint ă transmiterea semnalului, independent de con ținutul lui. No țiunile
cu care opereaz ă Shannon în teoria sa sunt cele de “alegere”, “prob abilitate”,
“incertitudine”, “m ăsurare”, “entropie”, “negentropie”, “redundan ță ”.
Teoria informa ției va r ăspunde, dup ă cum arat ă Ion Dr ăgan, la dou ă
întreb ări:
1. cum poate fi transmis ă o informa ție în modul cel mai rapid și cu o
reducere de costuri?
2. cum se poate asigura identitatea dintre informa ția primit ă și cea
emis ă?
În teoria lui Shannon, informa ția este o valoare matematic ă, o m ăsur ă a
ceea ce este transmis, transportat de la emi ță tor la receptor, mai precis m ăsur ă
a incertitudinii dintr-un sistem 5. În acest sens, informa ția este definit ă ca
raportul dintre ceea ce poate fi spus și ceea ce este spus efectiv, este m ăsura
alegerii f ăcute între posibili, este m ăsurat ă efectiv prin gradul de probabilitate
ce afecteaz ă ordinea elementelor dintr-o serie.
Sursa este factorul de decizie, adic ă are posibilitatea în construirea
mesajului de a alege între anumite elemente din rep ertoriu. Acest mesaj este
convertit într-un semnal de c ătre emi ță tor și transmis printr-un canal
receptorului. Un mesaj este o succesiune de semnale, extras dintr-un
ansamblu numit repertoriu. Informa ția este maxim ă când toate elementele
mesajului sunt “echiprobabile”; un r ăspuns la fiecare alternativ ă elimin ă
jum ătate din incertitudine 6. Dac ă un mesaj este bine structurat, alegerea este
limitat ă și informa ția este redus ă (este mai pu țin informativ), dac ă mesajul
este mai pu țin structurat, alegerea este mai mare, iar informa ția este mai
mult ă (este mai informativ și efectul “de surpriz ă” este mai mare.
Entropia, termen preluat din termodinamic ă, unde semnific ă m ăsura
incertitudinii aranjamentului elementelor dintr-un sistem fizic, în teoria
informa ției, m ăsoar ă cantitatea de informa ții emise plecând de la o surs ă,
este legat ă de gradul libert ății de alegere a emi ță torului atunci când
construie ște un mesaj 7. Mesajul pentru a putea circula în canal trebuie t ratat.
Cod ării mesajului f ăcut ă la intrarea în canal îi corespunde decodarea și
transmiterea efectuate la ie șire. Codul este un ansamblu de sensuri comun
membrilor unei culturi sau subculturi și const ă atât în semne, cât și în reguli
și conven ții privind contextele de combinare și utilizare.
Canalul este suportul fizic al mesajului, unde de lumin ă, de sunet,
hertziene, fibre optice, sistemul nervos etc. Deose bita contribu ție a lui
Shannon la teoria informa ției rezid ă atât în demonstrarea necesit ății codific ării
mesajului ținând cont de capacitatea real ă a canalului utilizat, definit ă nu doar

5 Gilles Willet, apud Ioan Dr ăgan, Paradigmele comunic ării de mas ă, Casa de Editur ă și Pres ă
“Șansa” SRL, Bucure ști, 1996., pp. 12-14.
6 Christian Baylon, Xavier Mignot, Op. cit ., p.46.
7 Dictionnaire des médias , Maison Mame, 1971, p. 52.

107 prin banda sa de frecven ță și puterea sa, dar și prin nivelul de zgomot . O alt ă
no țiune utilizat ă este cea de redundan ță ce reprezint ă expresia matematic ă a
constrângerilor care apas ă asupra alegerii semnalelor; repeti ția este expresia
cea mai simpl ă a redundan ței. Pentru a combate zgomotul, se introduce o
anumit ă redundan ță în mesaj, adic ă se transmit mai multe semnale decât este
necesar (este o m ăsur ă de securitate pentru mesaj) 8.
Cre șterea informa ției și, deci, a cuno știn țelor este, de fapt, o lupt ă a
ordinii împotriva destructur ării și dezorganiz ării (informa ția este
negentropic ă, tinde c ătre ordine, dup ă Shannon). Teoria lui Shannon se ocup ă
de schimbul de semnale perfect definite și izolabile și propune nu o m ăsur ă a
informației, ci o m ăsur ă a imprevizibilit ății, apriori , un asamblaj de elemente
pentru un receptor. Acurate țea precizia, eficacitatea transmiterii sunt nivele
de cercetare pe care se structureaz ă modelul Shannon-Weaver. Nu este o
teorie a comunic ării, pentru c ă ignor ă semnifica ția pe care oamenii o atribuie
obiectelor și cuvintelor. Informa ția , potrivit teoriei informa ției, este ceea ce
reduce prin transmiterea ei ignoran ța și incertitudinea privind starea unei
situa ții date și m ăre ște capacitatea de organizare, structurare și func ționare a
unui sistem dat. Potrivit teoriilor comunic ării, informa ția este “apropiere de
sens”, este “transmitere c ătre o fiin ță con știent ă a unei semnifica ții, a unei
no țiuni prin intermediul unui mesaj spa țio-temporal (tip ărit, telefonic, unde
sonore)” 9.

* Modelul lui Lasswell
R. Escarpit distinge între comunicare și informa ție, considerând
“comunicarea ca un proces complex func ționând împreun ă cu un anumit
num ăr de aparate din care «media» este doar partea tehn ologic ă”, iar
informația ca m ăsura matematic ă a con ținutului mesajelor pe care le
transmite «media». Sublinierea pe care o face este c ă informa ția poate fi
transmis ă unilateral, iar comunicarea este întotdeauna bi- s au multilateral ă10 .
Harold Lasswell este primul care formuleaz ă o schem ă informa țional ă
unilateral ă:
1. Cine ob ține?
2. Ce?
3. Când?
4. Cum?
(Who Gets What, When, How?), 1936, adaptat în 1948 ca model de
comunicare linear: Cine spune, ce, cui, prin ce can al, cu ce efecte? /( Who
says what to whom through which channel with what e ffect?, The Structure
and Function of Communication in Society, 1948). Acest model prive ște

8 Lucien Sfez, Dictionnaire critique de la communication , P.U.F., Paris, 1993, pp.147-150.
9 Gilles Willet, apud Ioan Dr ăgan, Op. cit ., p.16.
10 Robert Escarpit, Écrit et la communication , P.U.F., Paris, 1978.

108 comunicarea ca transmitere de mesaje și reprezint ă versiunea verbal ă a
modelului Shannon & Weaver 11 . Este un model linear care prive ște
comunicarea ca transmitere de mesaje, fiind mai int eresat de efectele
comunic ării decât de în țelesuri. În acest context, prin efect în țelegem o
schimbare observabil ă și m ăsurabil ă a st ării receptorului ce este produs ă de
un element identificabil din proces. De unde se ded uce c ă modificând un
element al procesului vom comanda și modificarea efectului.
Dup ă Lasswell, procesul de comunicare îndepline ște trei func ții
principale în societate 12 :
– supravegherea mediului, dezv ăluind tot ceea ce ar putea amenin ța sau
afecta sistemul de valori al unei comunit ăți sau al p ărților care o
compun;
– punerea în rela ție a actorilor societ ății pentru a produce un r ăspuns fa ță
de mediu;
– transmiterea mo ștenirii sociale. Acestor func ții Lazarsfeld și Merton le
vor ad ăuga și func ția de spectacol, distrac ție (entertainment) .

* Modelul cibernetic

Un alt model al comunic ării, în care modelul “informatic” va fi
dezvoltat este cel cibernetic. Norbert Wiener a pro pus, dând chiar titlul
lucr ării sale – Cybernetics (1948), o știin ță general ă a comunic ării aplicabil ă
deopotriv ă omului și ma șinii numit ă cibernetic ă. Din punct de vedere
etimologic, cuvântul cibernetic ă deriv ă din termenul grec Kubernein care
înseamn ă a pilota, a guverna, kubernêtikê – arta sau știin ța guvern ării.
Cibernetica este definit ă ca știin ța controlului și a comunic ării la oameni și
ma șini; studiaz ă func ționarea organismelor, luând cuvântul organism într- un
sens foarte general – ansambluri biologice și mecanice f ără a ține cont de
natura lor. Wiener a oferit primul mare model teore tic de unificare a
știin țelor umane 13 (biologie fizic ă, logic ă, matematic ă, ergometrie,
informatic ă) în jurul unei paradigme a comunic ării.
Comunicarea uman ă este, potrivit acestui model, asemeni unui dispozi tiv
de comunicare între ma șini capabile să transmit ă și s ă interpreteze ordine. Orice
sistem (ma șin ă, organism, organiza ție) este ca o «cutie neagr ă» ( black box )
dotat ă cu o “intrare” ( in-put ) și o “ie șire” ( out-put ) și posed ă o func ție de
transformare ce permite anticiparea out-put -ului pornind de la in-put . Orice
modificare adus ă unui element din sistem le afecteaz ă pe toate celelalte.

11 John Fiske, Op. cit .; vezi și Yves Le Coadic, Op. cit ., p. 66.
12 Armand Mattelart, Michelle Mattelart, Istoria teoriilor comunic ării , Ed. Polirom, Ia și, 2000;
vezi și Alex Mucchielli, Les sciences de l'information et de la communicatio n , Hachette, Paris,
2001, p.7.
13 Francis Ballé, (dir.), Dictionnaire des médias , Larrousse, Paris, 1998, p. 79.

109 Accentul este pus pe feed-back , conexiunea invers ă dintr-un sistem
comunica țional ce cuprinde procedeele de autoreglare care permit sistemului s ă
se adapteze la modific ările de context. În acest fel, sursa poate r ăspunde și se
poate adapta la informa țiile pe care le prime ște despre rezultatele mesajelor
trimise și se men ține echilibrul sistemului ( homeostazie – proprietate a
organismului de a men ține în limite apropiate constantele mediului intern ). În
abordarea comunic ării vor fi introduse conceptele vehiculate de acest model:
feed-back , autoreglare, homeostazie.
Feed-back -ul are efect de modificare și ghidare a activit ăților de
codificare și transmitere ale ”comunicatorului” și poate lua forme diferite în
func ție de tipul de eveniment comunica țional. Poate fi, de exemplu, cealalt ă
jum ătate a unei conversa ții, rezultatele examenelor, studiile statistice de
audien ță a unei companii de televiziune, recenziile unei c ărți, expresia
facial ă a interlocutorului etc. Wilbur Schramm accentueaz ă faptul c ă feed-
back -ul face ca procesul de comunicare s ă fie circular și nu linear și
multidirec țional; el reprezint ă “un element cheie pe care nici o reprezentare
a procesului de comunicare uman ă nu-l poate omite” 14 .
Modelul informa țional și modelul cibernetic ilustreaz ă, dup ă cum
arat ă Jean-Michel Besnier, faza în care problemele comun ic ării au fost
“anexate” de c ătre știin țele de inspira ție matematic ă și fizic ă. Astfel încât, în
anii ’80 s-au formulat modele matematice integratoa re ce exprim ă mai
profund logica proceselor de comunicare, beneficiin d și de contribu ția
important ă a știin țelor comunic ării (lingvistica, semiotica, știin țele cognitive
etc.). Un astfel de model matematic avansat (generalizat) al comunic ării
este redat schematic astfel:

Posibilit ățile oferite de teoria informa ției au trezit și interesul
psihologilor care au elaborat o seam ă de studii asupra capacit ății de transmisie
a omului. Problema pe care au întâmpinat-o a fost a ceea a recodific ării
informa ției care poate fi f ăcut ă în termeni diferi ți de codificarea

14 Jean-Michel Besnier, apud Ioan Dr ăgan, Op. cit ., p. 67. Surs ă de
informa
re Codifica
tor
semantic
Emi ță –
tor
Canal Recep-
tor Decodifi-
cator
semantic Desti-
natar
Surs ă de
bruiaj
tehnic Surs ă de
bruiaj
semantic

110 experimentatorului. Omul nu este “un simplu canal” care doar transmite
informa ție; el o supune unui tratament – decodeaz ă, filtreaz ă, stocheaz ă,
utilizeaz ă informa ția în cursul unei experien țe oarecare.
*Modelul lui Newcomb porne ște de la premiza dup ă care
comunicarea între indivizii umani îndepline ște func ția esen țial ă de a permite
ca doi sau mai mul ți interlocutori s ă men țin ă orientarea simultan ă unii c ătre
ceilal ți și c ătre obiectele din mediul exterior 15 .

X

A B

A și B sunt indivizii, iar X este un obiect din ambien tul comun.
Comunicarea este conceput ă ca procesul ce permite men ținerea simetriei
rela ției între cele trei elemente, transmiterea informa ției și adaptarea.
Sistemul ABX este stabil la un moment dat, este în echilibru.

*Modelul Westley&Maclean este inspirat de modelul lui Newcomb
descrie procesul comunic ării interpersonale, ar ătându-se c ă informa ția este
fie dat ă de la un individ A unui individ B, fie este c ăutat ă de B la o surs ă A
ce dispune de competen țe specifice în raport cu nevoile lui B. Ei au inter pus
un al patrulea element, ce reprezint ă activit ățile de intermediar între A și B
ale comunicatorului de mas ă. Acest element C are un rol de canal,
ac ționând ca agent al comunicatorului și al publicului în acela și timp. Rolul
lui C este de a opera selec ții între comunicatori, în favoarea acelora ale c ăror
mesaje sunt semnificative.

*Modelul Ogden & Richards

Teoria informa ției a re ținut și aten ția lingvi știlor în ceea ce prive ște
problema comunic ării umane. Dac ă teoria informa ției nu ținea cont nici de
sens, nici de valoarea de utilitate a informa ției, modelul lingvistic se
centreaz ă pe «dubla situa ție», informa țional ă și simbolic ă a mesajului;
mesajul este element al “circuitului comunica țional”, este trimis de c ătre
emi ță tor, circul ă printr-un canal și ajunge la receptor; mesajul este elementul
unui “proces de reprezentare”, este intermediar înt re realitate și imaginea
acestei realit ăți (“se refer ă” la o realitate, “trimite” la ea) 16 . Cele dou ă
procese, de comunicare și reprezentare, sunt descrise de Ogden și Richards
printr-un grafic:

15 Denis Mc Quail, Op. cit ., pp. 37-38.
16 Ioan Dr ăgan, Op. cit ., p. 17.

111

axa
axa comunic ării

reprezent ării

Ideea reprezent ării simbolice presupune urm ătoarea defini ție:
1. Idei (no țiuni);
2. Cuvinte (simbol);
3. Lucruri (realit ăți de referin ță ).

Referin ță
(idei)
simbolizare referire
Simbol st ă pentru Referent
(cuvinte) (lucru)

Acest model d ă prioritate în analiza comunic ării: realit ăților, lucrurilor;
psihicului, gândirii, ideilor, limbajului, cuvintel or cu ajutorul c ărora gândim
și comunic ăm cu ceilal ți.
Școala semiotic ă consider ă comunicarea ca fiind producere și schimb
de sensuri (semnifica ții). Obiectul s ău de cercetare îl reprezint ă studiul
formelor sociale care func ționeaz ă ca un limbaj – sistem de înrudire, mituri,
mode – a modului în care mesajele interac ționeaz ă cu oamenii pentru a
produce în țelesuri 17 . Efectele diferite fa ță de inten ția comunica țional ă nu
sunt v ăzute ca e șecuri, ci ele rezult ă din diferen țele culturale dintre emi ță tor
și receptor. Pentru aceast ă școal ă, studiul comunic ării rezid ă în studiul
textului și a culturii, iar metodele de analiz ă utilizate provin din interiorul
semioticii. Școala semiotic ă influen țeaz ă lingvistica și se autodefine ște prin
termenii de producere ai comunic ării. Interac țiunea social ă este definit ă ca
fiind ceea ce constituie individul ca membru al une i culturi specifice sau al
unei societ ăți. Mesajul este v ăzut ca o construc ție a semnelor care, în
interac țiunea cu receptorii, produc semnifica ții. Accentul nu mai este pus pe
emi ță tor, ci pe text și felul în care acesta este în țeles. Este un proces al

17 Christian Baylon, Xavier Mignot, Op. cit ., p. 58; echivalentul pentru semiologie Realitate
Emi ță tor Mesaj Receptor
Imagine

112 descoperirii semnifica țiilor prin citit, cititorul introducând aspecte ale
propriei experien țe culturale în descifrarea semnelor și codurilor ce
alc ătuiesc textul.

*Modelul lui Pierce

În concep ția lui Pierce, orice proces semiotic este o rela ție între trei
componente: semnul însu și, obiectul reprezentat și interpretantul.

Interpretant

Semn Obiect

Semnul este "ceva care ține locul a ceva pentru cineva, în anumite
privin țe sau în virtutea anumitor însu șiri. Îns ă , pentru ca un anumit element
să fie semn "trebuie s ă reprezinte, cum se spune, altceva numit obiectul
său" 18 . El se adreseaz ă cuiva, creând în mintea acestuia un semn echivalen t,
sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul echivalent pe care-l creeaz ă este
interpretantul primului semn, este reac ția determinat ă în con știin ța
receptorului semnului. Interpretantul obiectului v ariaz ă în func ție de
experien ța pe care utilizatorul semnului a avut-o în leg ătur ă cu acel obiect.
Nu este o rela ție diadic ă între semn și obiect, ci una triadic ă interpretantul
având rolul de mediere în informare, de traducere a unui semn prin alt semn.
Pierce consider ă c ă exist ă trei tipuri de semne – iconul, indicele și simbolul.
Un icon este un semn bazat pe o anumit ă asem ănare cu obiectul real sau
fictiv (de exemplu, o schem ă, o diagram ă), indicele este un semn aflat într-o
rela ție direct ă cu obiectul, func ționând ca o indica ție sau ca o referin ță (de
exemplu, indicatoarele de circula ție, simptomele unei boli ), simbolul este
un semn determinat numai în cadrul unei interpret ări și nu are nici o
leg ătur ă fizic ă cu obiectul (de exemplu, imnul, steagul).
Cel ce va dep ăș i concep ția semiotic ă și va acorda o importan ță
fundamental ă contextului în analiza fenomenului comunic ării va fi Edward
T. Hall. Ideea central ă pe care o promoveaz ă rezid ă în: "Cultura este
comunicare și comunicarea este cultur ă"19 . Cultura este un mod de
transmitere cu sens a informa țiilor, consider ă Hall, putând fi comparat ă cu
un ecran a c ărui func ție este cea de barier ă invizibil ă care organizeaz ă,
modeleaz ă și orienteaz ă gândirea și comportamentele.

18 Charles Pierce , Semnifica ție și ac țiune , antologie de Delia Marga, Ed. Humanitas, Bucure ști,
1990, p. 269.
19 Edward T. Hall, Le langage silencieux, apud Jean Caune, Cultur ă și comunicare , Ed. Cartea
Româneasc ă, Bucure ști, 2000, p. 97.

113 El sus ține c ă f ără context ca referin ță , codul este insuficient și nu
permite în țelegerea mesajului. Punerea în context este v ăzut ă ca un mod de a
face fa ță complexit ății tranzac țiilor interumane. A discuta un context
înseamn ă a lua în considerare urm ătoarele: subiectul comunic ării, situa ția,
statutul, experien țele anterioare, a vedea ceea ce conteaz ă pentru interlocutor
și ceea ce nu prezint ă importan ță .
Hall face distinc ția între dou ă tipuri de contexte, deci dou ă tipuri de
mesaje 20 . Pe de o parte, g ăsim mesaje bogate în context, "comunicarea în
context dens", în care cea mai mare parte din infor ma ție este luat ă din
contextul fizic sau este deja apropriat ă și doar o parte redus ă se transmite ca
mesaj codat și explicit. Pe de alt ă parte, reg ăsim mesajele s ărace în context
prezente în "comunicarea în context slab", în cadru l c ărora masa informa ției
este inclus ă în enun țul explicit. De exemplu, mesajele con ținute în legi,
regulamente sau documente administrative sunt carac terizate de lipsa
posibilit ății sau de marja redus ă în a fi interpretate. "Comunicarea în context
bogat" este economic ă, rapid ă eficient ă și satisf ăcătoare – mesajul nu
con ține chiar toat ă informa ția necesar ă în țelegerii sale. Pentru aceasta este
nevoie de un timp necesar program ării comunic ării, adic ă atât construirea,
cât și utilizarea mesajului presupun o cunoa ștere a contextului. Astfel,
culturile care se nasc în urma comunic ării în context dens ac ționeaz ă ca for țe
de unificare și de coeziune, fiind rezistente la schimb ări. Comunicarea în
context s ărac nu este menit ă s ă unifice, schimb ările rapide, lipsa de
rezisten ță , deci vulnerabilitatea sunt rezultantele acesteia. Acest tip de
comunicare este propriu culturilor tehnice, nu face apel în mod special la
context, nu ține cont de bunurile imaginare ale grupului și tinde s ă fie cât
mai explicit ă.

*Modelul lui Jakobson
Roman Jakobson este printre primii lingvi ști care au alc ătuit o
schem ă a comunic ării , un model de comunicare elaborat privitor la limba j.
În orice “act de comunicare verbal ă” intervin, spune el, urm ătorii factori 21 :
destinator – trimite mesaj destinatarului;
(emi ță tor) (emite)
mesaj – necesit ă un context pentru a fi operant;
context – “referent”; verbalizat, susceptibil a fi verbalizat de c ătre
destinatar;
cod – ansamblul de semne comun destinatorului (em i ță torului) și
destinatarului; codificatorului și decodificatorului;

20 Idem, Au delà de la culture , apud Jean Caune, Op. cit ., p. 98.
21 Roman Jakobson, Éssais de linguistique générale , Ed.Minuit, Paris, 1963, pp. 213-220.

114 canal – contact, conexiune psihologic ă între emi ță tor și destinatar,
care le permit s ă stabileasc ă și s ă men țin ă
comunicarea;
destinatar – prime ște mesajul transmis.
(receptor)
Schema ar fi:

Prin termenul “context”, Jakobson a desemnat în blo c trei factori:
a) situa ția comunican ților;
b) “contextul” – mesajele fac parte din acela și ansamblu de la
care-și primesc sensul;
c) referentul – la ce trimite mesajul, ce încearc ă s ă descrie.
În modelul Jakobson, cele șase elemente ale comunic ării genereaz ă
șase func ții, fiec ărui element corespunzându-i o anumit ă func ție:

1. Func ția referen țial ă – centrat ă pe referent – scop:
– retrimite la referen ți situa țional și textual;
– fundament al mesajelor. Context (Referent)
Func ție referene țial ă
Destinator
(Emi ță tor)
Func ție
expresiv ă Canal
Func ție fatic ă
Cod
Func ție metalingvistic ă Mesaj
Func ție poetic ă Receptor
Func ție
conativ ă Context
(Referent)
Mesaj
Canal
(contact)
Cod Destinator
(emi ță tor) Destinatar
(Receptor)

115 2. Func ția expresiv ă – centrat ă pe emi ță tor:
– comunicarea impresiilor, a ideilor, judec ăților emi ță torului
asupra con ținutului mesajelor.
3. Func ția conativ ă∗ – centrat ă pe receptor:
– atrage aten ția receptorului.
4. Func ția fatic ă – centrat ă pe canal:
– stabile ște, men ține, întrerupe contactul fizic și psihic cu
receptorul
– verific ă trecerea fizic ă a mesajului.
5. Func ția metalingvistic ă – centrat ă pe cod (limb ă)- scop:
– define ște sensul termenilor necunoscu ți.
6. Func ția poetic ă – centrat ă pe mesaj:
– pune accentul pe “partea palpabil ă a semnelor”.

Karl Bühler (1933) delimitase trei func ții: prezentativ ă (expresiv ă);
apelativ ă – auditor; reprezentativ ă – starea de lucruri. Jakobson, în schema
sa, le preia și le calific ă drept expresiv ă, conativ ă și referen țial ă, ad ăugând
alte trei pe care le nume ște fatic ă, metalingvistic ă și poetic ă.
Schema lui Jakobson, în mod util, poate servi ca pu nct de plecare în
teoria comunic ării. Dac ă un prim pas a fost f ăcut prin teoria matematic ă a
informa ției și teoria cibernetic ă, acest model lingvistic a ad ăugat alte
elemente în conturarea teoriei comunic ării. Ceea ce se desprinde cu claritate
este c ă, în fond, o comunicare este reu șit ă atunci când “ceea ce” s-a dorit s ă
se spun ă este corect “decodificat” la destinatar.
O schem ă a comunic ării lingvistice, care merit ă a fi re ținut ă datorit ă
elementelor noi pe care le aduce este elaborat ă de Catherine Kerbrat-
Orecchioni (1980) 22 :

∗ Termenul de conativ provine din latinescul conari care înseamn ă a ar ăta, a întreprinde, a încerca.
22 Katherine Kerbrat-Orecchioni, în Baylon și Mignot, Op.cit ., p. 87.

116

Emi ță tor Codificare – mesaj – decodificare – Receptor
Canal

Schema eviden țiaz ă c ă între statutul emi ță torului și receptorului nu se
poate pune semnul echivalen ței, c ă între modelul de produc ție și cel de
interpretare exist ă o distinc ție foarte clar ă. Limba nu mai este considerat ă o
unitate stabil ă și unic ă și e șecurile în comunicare se datoreaz ă pozi țion ării
diferite în cadrul aceleia și limbi, adic ă distan ță rile între limba pe care o posed ă
emi ță torul și cea pe care o posed ă receptorul – sau cred c ă le posed ă. O
noutate o reprezint ă și introducerea conceptelor de competen ță lingvistic ă și
paralingvistic ă ce au o valoare euristic ă mare în cadrul acestei scheme a
comunic ării lingvistice.

*Modelul lui Saussure

Modelul lingvistic red ă comunic ării umane dimensiunea simbolic ă,
respectiv transmiterea unor mesaje, a unor con ținuturi cu sens, cu ajutorul
limbajului, care se bazeaz ă pe coduri specifice. No țiunile implicate în
modelele lingvistice sunt cele de semn, sens, semni ficant, semnificat,
expresie, con ținut, limb ă, limbaj, cod etc.
Ferdinand de Saussure este cel care d ă un sens foarte precis no țiunii de
semn (unitate complex ă, compus ă din alte dou ă unit ăți: semnalul și sensul său Competen țele
lingvistic ă și
paralingvistic ă
Competen țele
ideologic ă și
cultural ă
Determin ări “psy” Competen țele
lingvistic ă și
paralingvistic ă
Competen țele
ideologic ă și
cultural ă
Determin ări “psy”
Constrângeri impuse
de universul
discursului Constrângeri impuse
de universul
discursului
Model de
Produc ție
Model de
interpretare

117 sau dup ă exprimarea saussurian ă, semnificant și semnificat ). De asemenea, de
la Hjelmslev, se utilizeaz ă frecvent termenul de expresie și con ținut 23 .
Un semn este o realitate perceptibil ă care reprezint ă și poate substitui
pentru receptor un alt lucru. Principalele func ții ale semnelor constau în a
informa (a ne face universul accesibil), a permite comunicarea (a avea
rela ții umane și mai ales de a ne influen ța unii pe al ții) și de a ac ționa
eficace (prin informa țiile și mesajele stocate și comunicate) 24 . Cuvintele sunt
făcute din ansambluri de semne, organizate dup ă anumite reguli. Schimbul
de semne devine comunicare atunci când semnele înl ănțuite produc un sens,
se transmite, deci, un mesaj. Modelul saussurian ar at ă c ă rela ția dintre
concept și obiectul fizic pe care îl reprezint ă este opera ția de semnificare.
Prin aceasta omul acord ă în țelesuri realit ății, o în țelege.
Producerea și transmiterea mesajelor implic ă existen ța unui cod de
comunicare ce presupune un repertoriu de semne și reguli de combinare a
acestor semne. Mesajele produse vor fi “purt ătoare de sens”, adic ă inteligibile
și purt ătoare de informa ție. Limbile naturale sunt coduri lingvistice de car e
dispun oamenii. Opera țiunile la care sunt supuse mesajele sunt codificare a și
decodificarea; a codifica înseamn ă a înlocui semnele care corespund unui
sistem cu semnele care apar țin altui sistem într-o prim ă accep țiune, sau a face
să corespund ă unei semnifica ții anumite semnale; decodificarea înseamn ă a
reg ăsi textul ini țial, a înlocui semnalele mesajului codificat cu sem nalele din
care au fost create afectându-i sensul la care s-a gândit comunicatorul 25 .
Trei elemente intervin în comunicarea lingvistic ă și pun probleme de
codificare și decodificare: competen ța lingvistic ă și cea paralingvistic ă care
împreun ă alc ătuiesc competen ța de comunicare ; presupune cunoa șterea codului
limbii utilizate, a contextului lingvistic (polisem ia și sinonimia semnelor
lingvistice); denota ția și conota ția (prima este proprie utiliz ării semnelor care
au o defini ție precis ă acceptat ă oficial; cea de-a doua reprezint ă ceea ce
semnele evoc ă pentru noi; ceea ce semnele pot conota depinde de cultura și
experien ța individual ă).
Codificarea și decodificarea mesajelor explic ă și procesul de
interpretare: sensul pe care receptorul îl atribuie mesajului în func ție de
contextul comunic ării (acele “determin ări psy” care intervin: sentimente,
aspira ții, stare de spirit, interac țional și determin ări în plan situa țional,
social, istoric, cultural). Prin decodificarea unui mesaj afl ăm semnifica ția
mesajului, îl în țelegem, iar prin interpretare îi atribuim sensul no stru. Sensul
se refer ă la ceea ce facem noi cu mesajul respectiv (cum rea c țion ăm noi –
verbal, comportamental – la un mesaj), deoarece "o interpretare corect ă nu

23 Christian Baylon, Xavier Mignot, Op. cit ., p. 17.
24 Ioan Dr ăgan, Op. cit., pp. 21-23.
25 Christian Baylon, Xavier Mignot, Op. cit ., p.23.

118 este pur și simplu adev ărat ă, asemeni unei propozi ții ce red ă o stare de
lucruri existente;…«a în țelege ce se spune» cere participare și nu, simplu,
observare" 26 . Imaginea receptorului, dup ă considera țiile de mai sus, este una
a receptorului activ ce percepe, decodific ă, interpreteaz ă mesajele în func ție
de contextul comunic ării (personal, grupal, social, cultural).

*Modelul "orchestrei"

Școala de la Palo Alto (“Colegiul invizibil”), cu ai s ăi reprezentan ți –
Paul Watzlawick, Gregory Bateson, Beavin Don Jackso n – ocup ă un loc
important în ceea ce prive ște pragmatica comunic ării. Paul Watzlawick ar ăta
că noi ascult ăm în permanen ță de regulile de comunicare, dar regulile în
sine, gramatica comunic ării, sunt lucruri pe care nu le cunoa ștem 27 . Modelul
elaborat de reprezentan ții școlii se inspir ă din cibernetic ă și teoria general ă a
sistemelor, iar exemplele date sunt din domeniul ps ihiatriei. Pentru ei,
pragmatica are ca obiect studiul efectelor comunic ării asupra
comportamentului. Rela ția pe care o privilegiaz ă este cea între emi ță tor și
receptor stabilit ă prin intermediul mesajelor și, de asemenea, efectul pe care-l
are asupra emi ță torului reac ția receptorului. Analiza lor se centreaz ă asupra
efectelor, și nu cauzelor: “când cauza unui segment de comporta ment r ămâne
obscur ă, putem g ăsi unele r ăspunsuri punându-ne întreb ări asupra finalit ății
sale”. No țiunile vehiculate de acest model sunt: interac țiune, sistem,
redundan ță , retroactivitate, echi-finalitate. Exist ă o “logic ă a comunic ării”
fondat ă pe un corp de reguli, de coduri de comportament, s us țin ei, care
organizeaz ă într-o anumit ă m ăsur ă comportamentul personal și rela țiile
interpersonale. Comunicarea este continu ă, presupunând o continu ă
interac țiune între oameni și poate fi privit ă ca un tot ce se compune din
interrela ții (verbale și nonverbale) foarte complexe care trebuie descifra te.
Procesele de comunicare sunt sisteme cu efect retro activ, feed-back,
circularitatea fiind o proprietate fundamental ă a modelelor de comunicare.
Fiecare segment de comunicare poate fi în țeles doar în contextul s ău. Pornind
de la aceste constat ări ei degaj ă o serie de cinci “axiome în calculul
comunic ării”. Prima dintre acestea: “dac ă admitem c ă, într-o interac țiune, orice
comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvin te este o comunicare, se
deduce de aici c ă nu putem s ă nu comunic ăm, fie c ă vrem, sau nu.”
A doua axiom ă pune în eviden ță existen ța a dou ă nivele de comunicare,
con ținutul și rela ția , al doilea înglobându-l pe primul; mesajul este co n ținutul,
angajamentul și comportamentul partenerilor reprezint ă rela ția. Celelalte

26 Jürgen Habermas, Con știin ță moral ă și ac țiune comunicativ ă, Ed. ALL Educational, Bucure ști,
2000, p. 9.
27 Paul Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson, La logique de la communication , Seuil, Paris,
1972, pp. 40-46.

119 axiome constat ă: punctarea faptelor, a structurii evenimentelor în interac țiune,
dou ă moduri de comunicare, digital și analogic (primul utilizând unit ăți
discrete, cel ălalt materie continu ă); dou ă tipuri de interac țiuni, simetric ă și
complementar ă (prima pune în eviden ță egalitatea partenerilor, cea de-a doua
diferen ța acestora), comunicarea este continu ă și ireversibil ă.
Pentru reprezentan ții Școlii de la Palo Alto, interac țiunea poate fi
considerat ă ca un sistem și studiat ă din acest punct de vedere de teoria
general ă a sistemelor [21]. Un sistem este un ansamblu de e lemente între
care se exercit ă anumite rela ții. Interac țiunea uman ă are ca obiect sau
elemente indivizii ale c ăror atribute sunt comportamentele de comunicare.
Este un sistem deschis , ce realizeaz ă un schimb de materie, energie sau
informa ție cu mediul. Caracteristicile sistemului deschis a plicabil
interac țiunii umane sunt totalitate, retroactivitate și echi-finalitate. Prima
caracteristic ă marcheaz ă dependen ța sistemului, retroactivitatea permite
ajustarea comportamentului în func ție de cele anterioare, dar numai dac ă
acestea sunt reintroduse în in-put, iar echi-finalitatea se refer ă la starea de
echilibru atins ă. Starea de echilibru în sistemele închise este det erminat ă de
condi țiile ini țiale, iar în cele deschise de parametrii sistemului din acel
moment (cauze diferite pot determina acelea și efecte, acelea și cauze pot
determina efecte diferite).
Comunicarea este asemenea unei "vaste orchestre f ără dirijor, în care
fiecare interac ționeaz ă cu to ți și to ți între ei". În acest proces de interac țiuni
se creeaz ă realitatea social ă (este, de fapt, o realitate socio-comunica țional ă)
care este o “ordine” a semnifica ției și a valorilor, a atribuirii de semnifica ții.
Acest model al comunic ării dep ăș ește modelele clasice (al teoriei informa ției
și modelul behaviorist) care limitau comunicarea la o transmitere de mesaj
liniar ă, univoc ă, circulând într-un singur canal c ătre un receptor pasiv.
Jurgen Habermas, aducând acelea și critici în ceea ce prive ște univocitatea
comunic ării și pasivitatea participan ților la acest act, propune s ă se recunoasc ă
importan ța unei “ac țiuni comunica ționale” care permite oamenilor “compre-
hensiunea reciproc ă”. Comunicarea trebuie în țeleas ă ca “intercomprehensiune”,
adic ă acces la subiectivitatea altuia, la inten țiile și motivele sale.
Un astfel de model “praxeologic” reprezint ă o contribu ție recent ă ce
valorizeaz ă teoriile interac ționismului simbolic. Aceste teorii se refer ă la modul
în care oamenii î și pot însu și defini ții comune ale semnifica ției lucrurilor,
inclusiv regulile de convie țuire social ă și chiar propria lor natur ă, interac ționând
prin limbaj. Pentru Charles Horton Cooley realitate a social ă imediat ă este ideea
personal ă, iar George Herbert Mead consider ă c ă datorit ă capacit ății umane de a
înv ăța și de a folosi simboluri ale c ăror semnifica ții sunt împ ărt ăș ite de al ții,
oamenii pot comunica prin limbaj. Limbajul se bazea z ă pe semnifica ții
conven ționale 28 .

28 Christian Baylon, Xavier Mignot, Op. cit ., p.86.

120 *Modele ale recept ării

Modelul probabilit ății elabor ării sus ține c ă elaborarea are loc în
func ție de capacitatea și motiva ția receptorului 29 . Se poate vorbi de o rut ă ce
pleac ă de la un centru și ajunge la o periferie, în care capacitatea și motiva ția
receptorului sunt foarte tari, la centru și slabe la periferie. La centru are loc
un examen detaliat al con ținutului și argumentelor mesajelor, un efort
cognitiv important, iar atitudinile formate sau sch imbate sunt durabile,
rezistente la mesaje contra-atitudinale și predictive în privin ța
comportamentului. La periferie are loc un examen al indicilor contextuali ai
mesajului (indicii periferici), un efort cognitiv r edus, atitudinile formate sau
schimbate sunt instabile, pu țin rezistente la mesaje și pu țin predictive.
Într-un alt model, euristic – sistematic receptorul se echilibreaz ă între
principiul suficien ței și principiul minimului efort 30 . În prima situa ție, cea a
tratamentului sistematic, receptorul este satisf ăcut de motivele sale, gradul
de încredere este mare, intervine în țelegerea, argumentele sunt persuasive,
efortul cognitiv este mare, atitudinile denot ă rezisten ță la mesaje și sunt
predictive. În cea de-a doua situa ție, are loc un examen al indicilor euristici,
efortul cognitiv este mic, atitudinile sunt instabi le, pu țin rezistente la mesaje
și pu țin predictive.
Variabilele experimentale sunt: a) independente pro vocate –
implica ția conjunctural ă este în func ție de restric ția de circula ție (nominal ă)
– modalit ățile în acest caz fiind tare și slab ă; b) variabile dependente –
num ărul de propozi ții, de cuvinte – modalitatea fiind cantitativ ă ;
– tipuri de indicii declan șatoare ale discursului – modalitatea poate
fi central ă sau periferic ă. Categoriile discursive utilizate sunt verbe,
pronume, iar programele cognitivo-discursive privesc realitatea ca
realitate de afirmat, de construit, de justificat.
Constat ăm c ă noile modele ale comunic ării se distan țeaz ă de
modelele ini țiale ale teoriei informa ției și de cele behavioriste care
limitau comunicarea la transmiterea și receptarea univoc ă a mesajelor,
circulând într-un singur canal și vizând un receptor pasiv. Aceste noi
modele vor lua în considerare circularitatea – inter șanjabilitatea
emi ță torului și a receptorului, continuitatea comunic ării în ciuda tuturor
diferen țierilor, deosebirile individuale în st ăpânirea codurilor
comunica ționale, rolul opiniilor și al atitudinilor în procesul comunic ării,
importan ța contextului social și cultural al schimbului, mai ales în cazul
comunic ării de mas ă.

29 Marie-Pierre Fourquet, "Réception des médias: étud e experimentale des effets de l'implication
du récepteur sur ses cognitions", în Medias, Nouvelles Technologies et Redefinition des
Territoires de la Communication , VIII-e Colloque franco-roumain, Bucharest, 2001, modelele
Petty și Cacciopo, 1981, 1986.
30 Ibidem.