Modelarea Personalitatii Umane In Penitenciar

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

PROGRAMUL DE MASTER

– PROBAȚIUNE –

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:

Conf. dr. Mircea Botescu

Absolvent,

Asavei I. Raluca Ioana

București, 2016

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

PROGRAMUL DE MASTER

– PROBAȚIUNE –

TEMA:

MODELAREA PERSONALITĂȚII UMANE ÎN ÎNCHISOARE

Coordonator științific:

Conf. dr. Mircea Botescu

Absolvent,

Asavei I. Raluca Ioana

București, 2016

CUPRINS

Introducere

Capitolul I – Considerații generale privind mediul privativ de libertate

1.1 Scurt istoric al sistemului penitenciar european…………………………………………………………pag.5

1.2 Drepturile și obligațiile persoanelor privative de libertate…………………………………………pag.15

Capitolul II – Studiul personalității antisociale din perspectiva psihanalitică. Sistematizarea cunoștințelor criminologice și psihologice

2.1 Consecințele psihosociale asupra persoanelor privative de libertate………………………….pag.24

2.2 Criminologia clinică…………………………………………………………………………………………….pag.26

2.3 Criminologia personalității……………………………………………………………………………………pag.27

Capitolul III – Modelarea personalității în închisoare

3.1 Obiectivele educației în penitenciar……………………………………………………………………….pag.44

3.2 Educația și tipologia educatorului în mediul penitenciar…………………………………………..pag.46

Capitolul IV – Evoluția persoanelor privative de libertate în penitenciar

4.1 Munca socio-educativă în sensul îndreptării și reeducarea persoanelor privative de libertate……………………………………………………………………………………………………………………pag.52

4.2 Eficiența pedepsei închisorii…………………………………………………………………………………pag.54

4.3 Mediul penitenciar provocator de comportamente deviante………………………………………pag.55

Capitolul V –Terapia asistată de animale – alternativă de reeducare a persoanelor privative de libertate

5.1 Scurt istoric al terapiei asistate de animale……………………………………………………………..pag.63

5.2 Primul proiect național al terapiei asistate de animale………………………………………………pag.64

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………………pag.73

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………..pag.74

Introducere

Am ales această temă datorită importanței de care dă dovadă prin prezentarea unui fapt din ce in ce mai des întâlnit în zilele noastre, și anume, comportamentul și mentalitatea unui deținut din mediul penitenciar românesc și modul în care acesta se poate schimba pentru a se reintegra în societate.

Reintegrarea socială a persoanelor cu probleme comportamentale și deviante reprezintă un proces care presupune acomodarea persoanelor ce urmează a fi eliberate la normele societății civile și rezolvarea discrepanței dintre ceea ce aspiră și atitudinea comportamentală a delincvenților. Iată câteva modalități de reintegrare socială.

Un prim pas pentru reintegrarea socială a persoanelor privative de libertate trebuie să înceapă încă din perioada în care acestea stau închiși. Este recomandat ca deținutilor să li se ofere șansa de a participa la programe de instruire și formare pentru a crește gradul lor de angajabilitate.

În prezenta lucrare am dezbătut mai pe larg și terapia asistată cu animale, ca o metodă alternativă de reabilitare a persoanelor privative de libértate și beneficiile ce pot fi obținute printr-o astfel de terapie.

În acest scop, angajatorii ar putea vizita penitenciarele pentru a verifica dacă deținutii au parte de o formare profesională potrivită pentru munca pe care ar putea să o efectueze după eliberarea din închisoare.

Socializarea persoanelor eliberate din detentie sau asistența post-penala vizează sensul valoric al societății. Scopul oricărei societăți este de a-și menține, ordinea socială, echilibrul și ordinea normativă.

Din păcate, în prezent nu există un mecanism reglementat juridic de supraveghere a persoanelor eliberate din detenție, astfel încât, prin consiliere și asistență, să fie prevenită săvârșirea repetată de către ei a unor infracțiuni grave. Unicele mecanisme de supraveghere – anchilozate în timp, sunt cele de supraveghere penală a persoanelor eliberate din detenție în regimul probațiunii.

CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MEDIUL PRIVATIV DE LIBERTATE

Scurt istoric al sistemului penitenciar european

Încă din Evul Mediu, pedeapsa se manifesta prin tortură, cruzime și chiar pedeapsa cu

moartea. Procedura era ca totul să fie public, pedeapsa fiind realizată ca o răzbunare sau ca o modalitate de a repara prejudiciul comis. Dispariția spectacolului punitiv a avut loc în Europa în secolul al XVIII-lea, deoarece aceste acte de tortură dădea naștere unor altercații și dezordine publică.

Din acel moment, pedeapsa nu a mai fost prezentată ca un eveniment public, ci în încăperi ascunse de ochii lumii. Cu toate că pedeapsa fizică încă exista, s-au concentrat mai mult pe privarea infractorului de libertate. Pe de altă parte, tortura condamnaților a început să fie considerată rușinoasă, contrar noilor valori burgheze, care au fost tot mai prezente în societatea europeană.

Howard s-a opus ferm folosirii torturii ca mijloc de a obține o mărturisire sau pentru reabilitarea celor care au încălcat o normă, fie aceasta aplicată public sau într-o temniță. Autorul englez face referire la închisoarea Hannover din Germania: „Cu doi ani în urmă, pe unul dintre deținuți a fost aplicată de două ori pedeapsa numită Osnabruck. Când a fost întrebat a treia oară despre faptă (deja acesta fusese torturat și i se smulsese părul din cap) deținutul a mărturisit și a fost executat”.

Reformatorii secolului al XVIII-lea au propus ca orice infracțiune să se pedepsească cu mai puțină cruzime, aplicând pedepse universale și instituționalizate. Noua legislație penală era mai puțin severă, dar avea în vedere și pedepse pentru noi infracțiuni, deoarece înainte nu erau luate în considerare din cauza rarității lor.

În secolul al XIX-lea, privarea de libertate a infractorilor începea să se concentreze în întregime asupra rentabilității economice a pedepsei, și nu ca o răzbunare socială asupra infractorului. Pentru a se întâmpla acest lucru, principiile fundamentale ale izolării trebuiau să asigure un control și o supraveghere intensă asupra muncii forțate exercitată de către deținut, iar prin aceasta infractorul să se poată schimba și să se întoarcă în societate ca un individ capabil să producă beneficii și să fie în conformitate cu regulile generale ale societății industriale a secolului al XIX – lea. Această metodă corespunde, conform Focault, a două principii fundamentale: principiul corecției și principiul muncii, atât ca obligație, cât și ca drept.

În timp, domenii precum educația, psihologia, psihatria sau criminologia au fost dezvoltate în paralel cu sistemele penitenciare europene.

Drepturile și obligațiile persoanelor privative de libertate

Persoanele privative de libertate au o serie de drepturi printre care exemplificăm:

dreptul la opinie și credință în propria religie , dreptul la informație, dreptul la consultarea documentelor de interes personal, dreptul la petiționare, dreptul la corespondență, dreptul de a comunica prin telefon, dreptul la mișcare, sport zilnic, dreptul de a fi vizitat, dreptul de a primi bunuri, dreptul la asistență medicală, dreptul la asistență diplomatică, dreptul la încheierea unei căsătorii.

Pe lângă drepturile enumerate, persoanele privative de libertate au de îndeplinit și următoarele obligații: să îndeplinească cerințele dispozițiilor legale date de administrația penitenciarului, să se supună percheziției ori de câte ori este necesar, să respecte regulile de igienă, precum și îndrumările medicului, să nu desfășoare acțiuni care urmăresc atingerea prejudiciului locului de deținere sau altor persoane, să manifeste o preocupare față de integritatea bunurilor publice și private, să respecte programul zilnic, să aibă o ținută decentă, curată și îngrijită, să manifeste o atitudine politicoasă față de orice persoană cu care intră în contact, să mențină și să asigure ordinea și curățenia în camerele de deținere și în celelalte locuri în care au acces, etc.

În cazul excepțional în care copiii cu vârsta sub 18 ani sunt încarcerați într-un penitenciar pentru adulți, autoritățile vor garanta că, în afară de serviciile oferite tuturor deținuților, copiii deținuți vor avea acces la serviciile sociale, psihologice si educaționale, la învățământ religios și la programe recreative, care sunt disponibile copiilor din comunitate.

De asemenea, în cazul în care copiii sunt încarcerați într-un penitenciar pentru adulți, aceștia vor fi cazați într-o zonă separată de cea frecventată de adulți, excepție făcând cazurile în care acest lucru nu este în interesul copilului.

CAPITOLUL II – STUDIUL PERSONALITĂȚII ANTISOCIALE DIN PERSPECTIVA PSIHANALITICĂ. SISTEMATIZAREA CUNOȘTINȚELOR CRIMINOLOGICE ȘI PSIHOLOGICE

2.1 Consecințele psihosociale asupra persoanelor privative de libertate

Pentru început, să ținem cont de faptul că majoritatea deținuților consideră că și-au primit pedeapsa pe nedrept. Acest lucru este, în sine, o condamnare a sistemului judiciar. Dacă întrebăm o persoana privată de libertate cu privire la pedeapsa primită, de exemplu pentru înșelăciune, ne va spune: „Aici sunt escrocherii mici, cei care au furat mult mai mult umblă liberi și se bucură de respectul oamenilor” sau îți va spune „Pur și simplu nu am fost destul de isteț. Nimic mai mult.” Și te gândești ce poți să-i răspunzi, știind ce se întâmplă în „crema societății” și după foarte multe scandaluri și procese sunt declarați nevinovați?

Integrarea unei persoane în închisoare constituie izolare emoțională și socială, produce o deteriorare a propriei identități și reduce stima de sine.

Privarea de libertate a devenit un proces de adoptare a obiceiurilor, valorilor, normelor și cultura generală a închisorii.

Acest proces începe cu dezvoltarea noilor obiceiuri de a mânca, de a se îmbrăca, de a dormi, de a munci, de a comunica, lipsa de încredere, dezvoltarea sentimentului de ură față de prizioneri, gardieni, etc. și totodată acceptarea obiceiurilor și valorilor celorlalți deținuți.

Adaptarea la această situație presupune adoptarea unor modele de comportament. Acest proces de adaptare are consecințe specifice cum ar fi faptul că toată viața persoanei privative de libertate va fi structurată în jurul mediului penitenciar.

2.2 Criminologia clinică

Criminologia clinică este știința care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul persoanelor antisociale. Aceasta încearcă să dea o explicație detaliată pentru fiecare caz în parte, considerând ființa umană ca ființă biologică, psihologică, socială și individuală.

Studiază factorii care au condus persoana la comiterea unui comportament antisocial, tulburări psihice, alcoolism, probleme familiale, etc.

Datele pe care trebuie să le conțină un studiu clinic sunt:

Numele, sexul, data nașterii, adresa

Istoricul familial. Boli, comportamente antisociale, probleme de familie încă din copilăria individului

Istoria pacientului. Dezvoltare fizică, educație, nivel economic, dacă a existat disciplină în cadrul familiei, o relație rea cu părinții, nivelul de emoții (furie, fericire, frică, etc.)

Examenul fizic al pacientului. Greutate, înălțime, vârstă biologică și mintală, vocabular, dacă este agitat, nervos, violent, agresiv, etc.

De asemenea, aceste studii trebui să se bazeze și pe studii psihologice, psihiatrice, medici și asistenți sociali.

2.3. Criminologia personalității

Formarea și dezvoltarea personalității, conform spuselor psihologului John Bowlby, este rezultatul interacțiunii individului încă din creștere cu alte persoane și implicit cu familia.

Astfel, criminologia personalității studiază schimbările în comportamentul unei persoane, caracteristicile individuale ale acestora, modul în care interacționează cu mediul lor și influența mediului asupra indivizilor.

Este important de remarcat unele dintre caracteristicile de personalitate antisocială, și anume:

Instabilitate puternică în comportament care proiectează o personalitate cu un conflict serios, care se reflectă în special în relațiile interpersonale agresive și auto-distructive

Antisocialul. Prezintă dificultăți în gândire, mai ales în gândirea logică, prin urmare gândirea fiind pe un plan imatur și copilăresc

Judecata este departe de realitate și acest lucru face posibilă crearea de fantezii și anxietăți persecutorii

Comunicarea este instabilă și predomină un conținut verbal sadic și infantil, tinde spre manipulare și batjocura față de alte persoane. Limbajul, de obicei, este autoritar

În afectivitate, sentimentul de vinovăție este diminuat, cu o capacitate mică de a experimenta emoții. În prezența altor persoane, individul pare rece, rigid, dar este o protecție a sentimentelor infantile ale acestuia. Există sentimente interne puternice de inferioritate, prin urmare nevoia de un comportament agresiv.

2.4. Sănătatea mentală în contextul privării de libertate:

În contextul privativ de libertate trebuie să avem în vedere anumite aspecte legate de boala mentală. Atunci când lucrăm cu un bolnav psihic într-un astfel de mediu trebuie să cercetăm dacă este într-adevăr un bolnav psihic sau simulează, în acest ultim caz trebuie delimitat care sunt motivele pentru care preferă să fie un bolnav psihic, probabil ajungând și la automutilări pentru a părea credibil.

Persoanele condamnate recurg la diferite forme de autoagresare și putem enumera autovătămări precum: tăierea propriului corp cu diferite obiecte ascuțite, înghițirea de obiecte cu scopul de a-și face rău, de regulă cozi de lingură, infectarea voluntară a rănilor, refuzul de hrană, tentativele de sinucidere, chiar și coaserea buzelor cu sârmă și cele mai multe dintre aceste acțiuni, au loc cu scopul ca aceste persoane condamnate să primească atenție.

Trebuie să înțelegem, că persoanele private de libertate cu probleme de sănătate mentală, conform Manualului de formare – Drepturile omului și deținuții vulnerabili, 2004, fac mai greu față regulilor impuse, iar mediul penitenciar le produce în mod suplimentar o stare de stres și anxietate și astfel, se impune ca aceste persoane să fie transferate în spitale de psihiatrie pentru a primi tratament adecvat și incluși în programe specifice lor.

CAPITOLUL III – MODELAREA PERSONALITĂȚII ÎN ÎNCHISOARE

3.1. Obiectivele educației în penitenciar

Adaptarea la mediul penitenciar este dificilă din cauza privațiunilor la care este supus deținutul și deoarece trebuie să se adapteze la noi reguli și comportamente. O dată cu intrarea sa în penitenciar, individul resimte, într-o măsura mai mare sau mai mică, în funcție de vârstă, de structura sa psihologică, de gradul de maturizare socială și de nivelul de cultură, efectele privării de liberatate și reacționează într-un mod personal la această nouă situație. Personalitatea deținuților cunoaște sau tinde să înregistreze un proces de degradare. Pe mulți dintre ei, liberarea îi găsește, de regula, nepregătiți sufletește, pesimiști în ceea ce privește reinserția socială, convinși că vor fi etichetați tot restul existenței, cu sentimentul că vor fi depășiți de viată în ciuda eforturilor pe care le vor face.

În aceste condiții, devine deosebit de importantă funcția educativă a locului de deținere, prin derularea de programe educative cât mai diverse, urmărindu-se fundamentarea unei reinserții sociale viabile a persoanelor aflate în custodie. Acțiunile de acest gen sunt foarte importante pentru cei aflați în detenție, pentru că îi ajută să se reintegreze mai ușor în societate. Contactul cu mediul din afară este foarte important, pentru că oricât de mult se incearcă să se umanizeze mediul din închisoare, tot va exista o diferență majoră. Astfel, ei mergând în locuri pe care societatea le-ar considera normale vor căpăta mai multă încredere în ei și este de dorit ca atunci când își vor termina de executat pedeapsa, integrarea să fie mai ușoară, adică adaptarea cu mediul, cu ritmul din jur.

În contextul penitenciar, dintre toate trebuințele educaționale, munca este cel mai pregnant constientizată la majoritatea deținuților. În procesul educativ, munca este concepută ca un mijloc de formare profesională, morală, civică. Din acest punct de vedere, în cadrul sistemului de programe socio-educaționale, aplicat în scopul recuperării deținuților din penitenciar, sunt incluse programe care vizează completarea nivelului de școlarizare al deținuților, formarea profesională, asistentă socio-familială, educația moral-civică, educația juridică. Conform unui studiu efectuat, toți deținuții, femei și bărbați, au declarat că în timpul detenției trebuie să muncească pentru a-și menține echilibrul sufletesc și sănătatea.

Școlarizarea organizată și desfășurată în penitenciar constituie un factor principal a normalizării și încurajează independența și responsabilitatea deținuților. Școlarizarea sau continuarea școlarizării deținuților în perioada executării pedepsei sunt opționale. Cu deținuții neștiutori de carte se organizează cursuri de alfabetizare.

3.2. Educația și tipologia educatorului în mediu penitenciar

Educația poate să le stimuleze potențialul pozitiv și să-i facă să conștientizeze noi posibilități. În această privință, educația poate să-i ajute să se decidă ei înșiși să renunțe la delincvență. Deși este normal ca educatorii să-și stabilească principalele scopuri în profesia lor, așa cum s-a descris mai sus, este important să se recunoască faptul că nu este nevoie să existe contradicții fundamentale între obiectivele educaționale și cele ale întregului sistem penitenciar.

Ținând cont, totodata, și de diferențele individuale, acțiunile cadrelor responsabile cu reeducarea, precum și conduitele lor au anumite puncte și trăsături comune care devin utile în conturarea unor tipuri și pot fi observate sub forma unor caracteristici dominante. Iată câteva din acestea :

– educatorul amabil: se bazează pe ideea că amabilitatea permite deținutului să se exprime liber, iar el va putea astfel să sesizeze mai bine particularitățile psihologice ale subiectului. Totuși, există și o amabilitate de suprafată, o „mască” rău ajustată care trădeaza adevarata atitudine și-l va inhiba pe subiect ;

– educatorul autoritar: este vorba de acel cadru care caută să impună deținutului opiniile și voința lui. Este sigur pe sine, „își fixează subiectul”, dorind să-l domine. Prezintă cel mai adesea o postură rigidă a corpului și capului, ceea ce trădează intenția sa de a-l minimaliza pe deținut. Se poate spune despre acest gen de personal de penitenciar căașteaptă momentul în care poate interveni cu eficiență și în care poate conduce discuția luând în considerare toate amănuntele;

– educatorul cabotin: are la bază principiul conform căruia orice cadru din penitenciar trebuie să fie și un bun actor: să poată simula nerăbdarea ori simpatia, fără însă să își piardă vreodata sângele rece. Dar dacă va exagera în teatralizarea unor atitudini, se va trăda, conducând astfel la închiderea deținutului în sine;

– educatorul vorbăreț: este acel cadru care întrerupe des deținutul și emite un adevărat potop de cuvinte. De multe ori propune exprimări mai potrivite (din punctul lui de vedere), obișnuiește chiar să anticipeze cu voce tare ce vrea să spuna mai departe deținutul. La originea debitului său verbal exagerat pot sta: fie trebuința afirmării de sine, fie nevoia de descărcare a tensiunii afective, însă acestea vor afecta calitatea convorbirilor cu deținuții;

– educatorul patern: pornind de la caracterul relației cadru din penitenciar – deținut, există posibilitatea ca primul să manifeste o conduită asemănătoare cu a 'tatălui', iar al doilea una 'infantilă'.

CAPITOLUL IV – EVOLUȚIA PERSOANELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE ÎN PENITENCIAR

4.1. Munca socio-educativă în sensul îndreptării și reeducarea persoanelor privative de libertate

Serviciul de reintegrare socială din penitenciar desfășoară o multitudine de activități socio-educative cu scopul de a atenua influența negativă a privării de libertate asupra personalitătii și comportamentului deținuților precum și identificarea și dezvoltarea aptitudinilor și abilităților care sa le permita integrarea într-o viată socială normală după liberarea din penitenciar, și, totodata, să le diminueze riscul de recidivă.

Serviciul de reintegrare socială este format din asistenți sociali, psihologi, sociologi și educatori, iar pentru ca activitățile desfășurate să fie de calitate și eficiente, serviciul are următoarele atribuții:

– identifică particularitățile individuale sau de grup și nevoile educaționale ale efectivului în vederea întocmirii unor programe specifice diferitelor categorii de deținuți; întocmesc programe cuprinzând activitățile educative, de instruire școlară și profesională, de adaptare și de menținere a tonusului psiho-fizic, de asistență socială; pun în aplicare măsurile legale de asigurare și respectare a drepturilor omului; desfășoară activitatea de cunoaștere individuală a deținuților;

– identifică prin discuții individuale cu deținuții, nevoile și problemele acestora, face demersuri pentru rezolvarea lor în spiritul legalității;

– desfășoară activități socio-educative cu deținuții pe baza orarului săptămânal

aprobat;

– evidentiază nivelul de școlarizare și calificare al fiecărui deținut și propune cuprinderea în cursurile de reabilitare școlară și profesională;

– are în primire biblioteca din penitenciar, organizând lectura deținuților, de asemenea, organizează citirea presei și vizionarea programelor de televiziune de către deținuți;

– face propuneri de acordare de responsabilități unor deținuți;

– contribuie prin măsuri educative la mentinerea disciplinei și a unei stări de spirit bune a deținuților din penitenciar;

– identifică posibilitățile fizice ale unor categorii de deținuți;

– conduce practicarea de către deținuți a exercițiilor fizice;

– organizează sistemul de întreceri sportive, ține evidența și popularizează rezultatele;

– ia măsuri pentru organizarea bazei materiale necesare desfășurării activității fizice și sportive;

– asigură prezentarea rezultatelor muncii socio-educative cu ocazia prezenței în unitate a grupurilor de vizitatori.

Folosirea deținuților la muncă constituie o modalitate de ocupare a timpului ca terapie ocupațională sau ca activitate productivă, care poate crea satisfacții și venituri materiale proprii. Deținuților care nu sunt cuprinși la școlarizare sau la alte activități li se va solicita să muncească.

Selecționarea și repartizarea deținuților la muncă se face de către o comisie formată din: reprezentanții Serviciului de Reintegrare Socială, Siguranța deținerii, Organizarea muncii și Asistență medicală, sub conducerea unui adjunct al directorului penitenciarului.

Deținuților li se va aduce la cunoștință ca atitudinea lor față de muncă și implicarea lor în activitățile productive constituie un argument pozitiv la liberarea condiționată.

4.2. Eficiența pedepsei închisorii

Detenția trebuie să reducă, pe cât posibil, traumatizarea psihică a persoanei condamnate, prevenind apariția unor perturbări emoționale manifestate prin idei obsesive, infantilism, idei suicidare, comportamente violente, și să încurajeze acele atitudini și aptitudini care să permită o reinserție normală a acestora în societate. În consecință, un principiu fundamental al acțiunii de resocializare și tratament al delincvenților îl reprezintă normalizarea, prin apropierea pe cât posibil, a condițiilor vieții din închisoare de cele ale lumii exterioare acestuia (Banciu, 1992).

Ca mijloc de reeducare, penitenciarul are ca scop recuperarea celor care au comis acte antisociale și pregătirea lor pentru reintegrarea în viata socială. Deosebit de important pentru procesul de reeducare este instituirea și aplicarea în mod corespunzător a unui sistem de stimulare-recompensare și sancționare după caz. Un factor care influențează eficiența activității de reeducare îl constituie și aplicarea justă a eliberării condiționate.

Problema integrării foștilor deținuți este un subiect oarecum tabu, care are lacune legate de metode de integrare, acțiuni propriu zise și pe indentificarea soluțiilor necesare pentru creearea posibilităților concrete de integrare, nu atât fizică, cât și socială în sânul unui grup, al unei comunități, al unei societăți a persoanelor care ,,sunt certate cu legea”.

În reintegrarea persoanelor privative de libertate ar trebui să intervină societatea civilă. Din păcate asociațiile care se ocupă de acest lucru sunt prea puține și nu satisfac decât în mică măsură nevoile deținuților. Organizațiile non-guvernamentale care încearcă să ofere soluții pentru reabilitarea socială a persoanelor liberate din penitenciare sunt în număr extrem de redus la noi în țară, și ele lucrează în special cu deținuții, lăsând înafară informarea și educarea populației.

Lipsa ajutorului din partea instituțiilor abilitate în vederea resocializării persoanelor liberate din detenție, imposibilitatea de a se integra pe piața muncii, ca rezultat al lipsei unei meserii sau calificări îi determină pe aceștia să comită alte infracțiuni cu scopul reîntoarcerii lor în instituțiile penitenciare. Revenirea în instituțiile penitenciare reprezintă o soluție pentru ei de a fi asigurați cu un adăpost sau cu hrana necesară, chiar dacă sunt privați de libertate.

4.3. Mediul penitenciar provocator de comportamente deviante

Pierderea stimei de sine, a încrederii, situației sociale din închisoare, hărțuirea sexuală, separarea față de familie și prieteni, și alte motive personale pot explica aceste comportamente.

Automutilările – pot fi întâlnite (în cazul deținuților aflați într-o stare de depresie, la obsedații sexualii, etc.) ca un fel de autopedepsire.

În penitenciar acest fenomen mai apare la indivizi hiper-emotivi, pe baza unei slăbiciuni psihice, după o perioadă de desfășurare a diverselor activități cu alți deținuți. Acestui proces trebuie să i se acorde atenția corespunzătoare deoarece este foate important important în ceea ce privește starea de spirit a persoanelor privative de libertate.

Refuzul de hrană – în mediul penitenciar are o semnificație simbolică și anume: subiectul vrea să arate că este pregătit pentru orice sacrificiu dacă nu i se satisfac anumite cerințe. Desigur, aceste cereri, individului i se par justificate (verificarea pedepsei, suplimentarea unor drepturi), deși sistemul la care este supus este conform normelor în vigoare. Acest tip de conduită are in el ceva spectaculos, vrea să atragă atenția și admiratia celor din jur. Nu durează mult pentru că nu are motive suficiente de sprijin.

Tatuajul – această problemă a fost cercetată de mai mulți criminologi, exemplu ar fi Cesare Lombroso, H. Minovici – care au oferit diverse teorii în ceea ce privește originea și semnificația tatuajului. T. Bogdan este de părere că tatuajul are o mare importanță judiciară și psihologică, întrucât el divulgă atât identitatea individului cât și diversele obiceiuri ale acestuia, fantezii și trăsături de caracter.

Principala determinare a tatuajului îl reprezintă nivelul scăzut intelectual și de cultură care este prielnic apariției acestui fenomen. Motivele tatuării sunt:

Imitația – cercetătorii spun „că s-au tatuat pentru că i-au văzut pe alții”. P. Popescu Neveanu relată că fiecare individ degajă, oarecum în jurul său, o serie de iradiatii și creează un câmp psihic. Este vorba de o copiere în cea mai mare măsură inconstientă.

Formă de a-și manifesta dragostea și prietenia. Apariția în mod frecvent a unor tatuaje pe corp este motivată ca o formă de exteriorizare a sentimentelor ce le simt;

Obsesia sexuală;

Ambiția neîntemeiată – dorinta de a demonstra rezistență la o durere.

In ceea ce privește manifestarea poziței față de tatuaj, se constată că dacă individul regretă, faptul acesta i se datorează mare parte instabilității sentimentale, precum și influentelor educative. Tatuajul se realizează sub stăpânirea momentului și nu ca un fenomen premeditat – datorită lipsei libertate și al mediului de origine al infractorilor.

CAPITOLUL V – TERAPIA ASISTATĂ DE ANIMALE – ALTERNATIVĂ DE REEDUCARE A PERSOANELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

5.1 Scurt istoric al terapiei asistate de animale

Primele semne ale utilizării animalelor pentru terapie datează din Grecia antică, atunci când s-a demonstrat călăria o modalitate bună de a stimula stima de sine a indivizilor care sufereau de boli incurabile.

Terapia și activitățile asistate cu animale s-au dovedit a fi benefice și au confirmat faptul că animalele ar putea promova valorile umane la pacienți cu probleme emoționale, învățarea auto-controlului prin intermediul unui sprijin pozitiv și îmbunătățește calitatea vieții umane.

Utilizarea animalelor de companie în terapia convențională a luat amploare în anul 1792, în Anglia, pentru tratarea persoanelor cu boli psihice.

În anul 1867, în Germania, animalele de companie au jucat un rol important în tratamentul epilepsiei în Bethel, Biefeld.

US Army Medicină Veterinară Filiala Servicii de sănătate au folosit terapia cu animale pentru a îmbunătăți bunăstarea persoanelor spitalizate și a familiilor acestora încă din al Doilea Război Mondial, în timp ce în statul New York, între 1944 și 1945, animalele au fost destínate programelor de reabilitare din cadrul Forțelor Aeriene pentru aviatorii aflați în covalescență, într-un program sponsorizat de Crucea Roșie Americană.

În 1948, în apropiere de New York, Dr. Samuel B. Ross a înființat centrul “Green Chimneys” care se dedica reeducării copiilor și tinerilor cu probleme și tulburări de comportament, prin intermediul animalelor.

Există instituții specializate pentru a visita pacienți în spitale, clinici sau case. Cu tóate acestea, o persoana își poate antrena propriul animal de companie și astfel devine voluntar în aceste activități. Mai întâi de toate, pentru a face posibil acest lucru, se face o selecție a voluntarilor, deoarece nu toate animalele sunt apte pentru “a lucra” pe post de terapeuți.

Certificarea animalelor în aceste scopuri au început să fie aprobate începând cu anul 1990.

5.2 Obiectivele și beneficiile terapiei asistate de animale

Obiectivul acestui contact om – animal este de a îmbunătăți calitatea emoțională și încrederea de sine la pacienții care și-au pierdut motivația în viață din cauza depresiei sau a lipsei de interacțiune cu societatea fiind în interiorul spitalelor, clinici sau supravegherea profesioniștilor care mențin controlul sănătății individului, fie boli cronice sau terminale, tulburări permanente sau durere fizică.

De asemenea, este util și eficient pentru persoanele cu probleme de învățare și de atenție, în special la copii. În mod similar, mulți copii nu își pot controla furia și teama de anumite situații, motiv pentru care, prin jocuri și activități distractive, recreative și cu învățarea valorilor, copiii învață să schimbe atitudinile negative pe unele pozitive.

În mod obișnuit, atunci când o persoană vede un animal, în mod automat scade nivelul de agresivitate și demostrează afecțiune. Prin a le vorbi animalelor și a observa fidelitatea acestora față de oameni este un lucru motivant și încurajează inclusiv persoanele aflate în covalescență, aducându-le gânduri pozitive și valoarea speranței.

Beneficii

Empatie: relația cu animalul favorizează faptul de a se pune în situația celorlalți

Abordare exterioară: animalele ajută persoanele cu boli mintale, care au stima de sine scăzută, depresie, etc, să schimbe abordarea mediului său, reușind să se gândească și să vorbească despre animale, mai degrabă decât de problemele lor

Relații: se poate deschide un canal de comunicare emoțional între terapeut și pacient

Acceptare: animalele au un anumit mod de a accepta oamenii fără să-i califice. Nu se uită la cum se îmbracă sau ce spune.

Divertisment: prezența unui animal oferă lucruri distractive oamenilor. Ideal pentru geriatrie

Socializare: studiile au arătat că animalele fac vizite la instituții, oferă mai multă socializare între localnicii instituției, fiind mai veseli, mai sociabili unii cu alții, reduce anxietatea și stresul și îmbunătățește starea de spirit.

Stimularea mentală: apare deoarece comunicarea cu alții crește, ajutând la evocarea amintirilor. La persoanele cu depresie, prezența unui animal ajută în mod evident la distragerea atenției, oferă bucurie și reduce sentimentele de izolare.

Beneficii fiziologice: mulți oameni se simt relaxați în prezența animalelor și se produce o scădere a tensiunii arteriale. Poate exista, de asemenea, o întărire a mușchilor și o îmbunătățire în recuperarea persoanelor care suferă de boli cardiace.

5.3. Terapia asistată de animale în cadrul penitenciarelor

În prezent, în diferite părți ale lumii, câinii, de diferite rase, sunt duși în penitenciare, atât pentru femei cât și pentru bărbați, pentru a eradica acțiuni și sentimente violente pe care aceștia le pot prezenta.

Acest lucru nu înseamnă că, dacă deținutul își schimbă atitudinea are șanse de a-și recupera libertatea, dar poate influența în mod semnificativ la sentința acestora, dând dovadă de un comportament exemplar.

În timp, s-a demonstrat faptul că luptele și sinuciderile în interiorul penitenciarelor au fost reduse considerabil de când au apărut acest tip de vizite ale animalelor.

Animalele ne ajută să ne poziționăm în prezentul nostru, iar acest lucru este extrem de important pentru indivizii din centrele de reabilitare și închisori. Ele nu ne judecă sau nu ne aduce aminte ce am făcut în trecut, ne acceptă așa cum suntem de fiecare dată, fie că suntem cine suntem sau ce am facut, fie că suntem puternici, slabi, înalți, scunzi, grași, bogați, săraci, deținuți sau nu.

Țările în care se răspândește Terapia asistată de animale sunt Canada, Austria, Ungaria, Germania, Spania, Italia, Franta, Suedia, Elveția, Norvegia. Cea mai răspândită formă de terapie și activități asistate cu animale din lume este terapia asistată de câini, urmată de terapia asistată de cai.

În România au început primele activități asistate de animale în anul 2000, însă această terapia asistată de câini (după metode internaționale) a fost preluată în anul 2006. Tot în 2006 a început primul program de asistență în domeniul Terapiei asistate de animale, sub forma unui curs post-universitar, conceput de Universitatea Babeș-Bolyai. Alte instituții care au participat la susținerea cursurilor de terapie asistată sunt Institutul de Cercetare a Interacțiunii om-animal (singurul de acest tip din Țară), Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (UBB) și Facultatea de Medicină Veterinară (USAMV Cluj-Napoca).

5.4. Primul proiect național de terapie asistată de animale

În anul 2013 s-a lansat primul proiect la nivel național de terapie asistată de animale în care am avut calitatea de instructor dresaj canin, participant direct la acest program.

Sunt instructor de dresaj canin încă din anul 2007, membru al Clubului de Dresaj Canin România, cu specializare în comportament canin, examene de lucru – pază, urmă, disciplină, căutare și salvare pe suprafețe (păduri) și dărămături (în caz de cutremure).

Participarea mea la acest program pilot din România a constat în evaluarea cățeilor din adăpostul Dogtown și selectarea lor dintre sute de câini, pregătirea deținuților din penitenciarul Jilava pentru examenul de asistent instructor, am participat în calitate de membru a comisiei de evaluare la sfârșitul programului, alături de alți 3 membri (2 instructori de dresaj canin și președintele Clubului de Dresaj Canin România) privind atestarea acestora, etc.

Prin acest proiect numit « Un câine educat, un prieten minunat », Asociația Angel Dog (Satu Mare), Administrația Națională a Penitenciarelor, Dogtown (București) și Ringstar Club Dresaj (București), cu validare stiințifică asigurată de Facultatea de Psihologie și Stiinte ale Educatiei din cadrul Universității Babeș Bolyai (Cluj-Napoca) au susținut echilibrarea și dezvoltarea personală a persoanelor lipsite de libertate cu sprijinul terapiei asistate de animale.

“In prima etapă al acestui program, 3 persoane private de libertate din Bucuresti și 3 din Satu Mare au învățat să dezvolte anumite comportamente pozitive lucrând cu animale. Inițiativa acestui proiect este parte din politica generala de reintegrare socială desfășurată de Administrația Națională a Penitenciarelor din România”, a declarat Directorul general adjunct ANP, dl. Comisar șef de penitenciare Cătălin Claudiu BEJAN, precizând că “după încheierea cu succes a acestei prime etape-pilot, luăm în considerare extinderea programului și derularea lui în mod constant la nivel național”. Aplicată în Occident, acest tip de terapie neconvențională și-a dovedit eficiența în cazul persoanelor cu probleme de comunicare, inclusiv în corectarea comportamentului persoanelor delincvente.

“Vom utiliza în acest proiect chestionare validate științific pentru a măsura efectele interacțiunii cu câinii asupra: atitudinilor prosociale față de oameni și animale (empatie, tendința de a-i ajuta pe ceilalți, abilitatea de a ierta), stima de sine și abilități emoționale precum capacitatea de procesare și exprimare a emoțiilor. Nu în ultimul rând, vom investiga impactul acestor interacțiuni cu animalele asupra nivelului de satisfacție (mulțumire) cu viața, considerată o variabilă moderatoare pentru multe aspecte ale vieții sociale umane” conform spuselor dnei. ALINA RUSU, Conferențiar univ. dr. în cadrul Facultății de Psihologie și Știinte Sociale din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

Desfășurarea proiectului

Proiectul a demarat în februarie 2013, când primul grup de 6 persoane private de libertate au intrat în programul de terapie. Dintre aceștia, 3 au provenit din penitenciarul Jilava din București și au beneficiat de antrenamente la Școala de dresaj RINGSTAR, în timp ce alte 3 persoane au provenit din penitenciarul Satu Mare și vor susține antrenamentele la nivel local, cu ajutorul asociației ANGEL DOG.

“In 20 de ani de practica a dresajului canin am vazut mereu cum câinii pot schimba vieți. Am cunoscut oameni în vârstă, cu probleme medicale grave, care și-au îmbunătățit semnificativ starea de sănătate după ce au adoptat un câine; am intalnit copii introvertiți, timizi, care și-au schimbat vizibil comportamentul, devenind mai sociabili, mai încrezători în propriile forțe. Cu siguranță, pentru deținuții cu care lucrăm în acest proiect este o șansă importantă de a privi lumea diferit, de a face o schimbare în bine si pe termen lung pentru viața lor” consideră instructorul de dresaj Robert Caraman, general manager Ringstar Club.

În fiecare săptămână, două zile a câte 3 ore, deținuții selectați au învățat să lucreze în mod profesionist cu câini, iar la finalul celor 2 luni de antrenament au participat la susținerea examenului de atestare în profesia de asistent dresor.

În timpul programului, câinii comunitari proveniți din adăposturile și reabilitați, atât comportamental, cât și fizic, cu ajutorul deținuților, au fost oferiți spre adopție.

“Aplicat pe scară largă în occident, acest tip de terapie neconvențională și-a dovedit eficiența în cazul persoanelor cu probleme de comunicare, inclusiv în corectarea comportamentului delicvenților. În prima etapă a programului, șase persoane private de libertate, trei din București și alte trei din Satu Mare, au învățat să dezvolte comportamente pozitive lucrând cu animale. După încheierea cu succes a acestei prime etape-pilot, s-a luat în considerare extinderea programului și derularea lui în mod constant la nivel național”, au spus organizatorii programului “Un câine educat, un prieten minunat”, din cadrul Asociației Portico.

Principalele obiective ale urmării acestei forme de terapie sunt echilibrarea și dezvoltarea personală a persoanelor private de libertate.

“Prin interacțiunea cu animalele se urmărește în mod specific dezvoltarea așa numitelor dimensiuni prosociale care, pornind de la animale se vor transfera și spre oameni. Mă refer aici la empatie, capacitatea de a simți și de a reacționa pe baza a ceea ce simte celălalt, capacitatea de a avea grijă de cineva, responsabilitatea față de o ființă vie. În general, terapia și activitățile asistate cu animale (TAAA) promovează interacțiunea pozitivă dintre om și animal cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții umane și a facilita procesul de recuperare a persoanelor care necesită îngrijire medicală fizică sau psihică”, a precizat, pentru Epoch Times, Florin Fugașin, director executiv la Asociația Portico.

Activitățile asistate de animale implică doar interacțiunea cu acestea, în timp ce terapia asistată de animale constă într-un plan foarte clar de exerciții, construit în funcție de nevoile unei persoane și realizat la recomandarea specialistului. Sesiunile TAAA se pot aplica în terapii individuale sau de grupe și se organizează în diferite medii, cum ar fi cele spitalicești, ambulatorii, familiale, instituții educaționale, centre de detenție etc.

Terapie testată în occident

Cei de la Asociația Portico au precizat că acest tip de terapie neconvențională a fost aplicat pe scară largă în occident și și-a dovedit eficiența în cazul persoanelor cu probleme de comunicare, de asemenea în corectarea comportamentului persoanelor delincvente.

“Se vor utiliza în acest proiect chestionare validate științific pentru a măsura efectele interacțiunii cu câinii asupra: atitudinilor prosociale față de oameni și animale (empatie, tendința de a-i ajuta pe ceilalți, abilitatea de a ierta), stima de sine și abilități emoționale precum capacitatea de procesare și exprimare a emoțiilor. Nu în ultimul rând, vom investiga impactul acestor interacțiuni cu animalele asupra nivelului de satisfacție (mulțumire) cu viața, considerată o variabilă moderatoare pentru multe aspecte ale vieții sociale umane. Ca rezultate, trebuie precizat că beneficiari ai programului de terapie asistată de animale pentru deținuți suntem cu toții. Deținuții, persoanele private de libertate, obțin o calificare utilă pentru facilitarea reintegrării în societate; câinii comunitari ce vor fi educați au șanse mai mari în a-și găsi un stăpân sau vor fi câini de terapie și noi, cetățenii, pentru că avem mai puțini câini comunitari. Scopul este strict social, urmărindu-se o tranziție cât mai ușoară către o viață socială normală, atât pentru deținuți cât și pentru câinii comunitari”, a declarat Florin Fugașin.

După încheierea etapei-pilot, programul ar putea fi extins la nivel național și s-ar putea derula în mod constant, cu ajutorul administrației locale și al agențiilor guvernamentale.

Programul a fost desfășurat de Administrația Națională a Penitenciarelor în colaborare cu Asociația „Angel Dog” Satu Mare, Ringstar Club București, Asociația Portico, cu validare științifică asigurată de specialiști de la Facultatea de Psihologie și Stiințe ale Educatiei din cadrul Universității „Babeș – Bolyai”.

Prima "promoție" de persoane lipsite de libertate reabilitate prin terapia asistată de animale a absolvit cu succes cursurile de asistent instructor dresaj canin. După două luni de training și antrenamente săptămânale, acest program de terapie asistata de animale pentru persoanele private de libertate desfășurat la București a ajuns la final. Programul a fost realizat prin parteneriat public-privat și, conform psihologilor, a avut rezultatele neașteptat de bune.

Proiectul le-a adus beneficiarilor o experiență pozitivă privind lucrul cu animalele și atestate de asistent instructor de dresaj. "Toți cei trei elevi ai noștri de la București au trecut cu succes examenul de evaluare, obținând atestatul de Asistent Instructor de Dresaj, recunoscut de toate țările membre FCI (Federația Chinologică Internațională). Faptul că Ionut, Alex și Iulian și-au luat foarte în serios rolul pe toată durata antrenamentelor a făcut, de asemenea, ca cei 3 câini proveniți din adăpostul Dogtown – Bubba, Sasha și Emi – să fie acum căței cu educație, 100% pregătiți pentru viitoarele lor familii adoptive", a precizat Robert Caraman, managerul Ringstar, care a asigurat trainingul, prin intermediul instructorilor săi, pentru penitenciarul Jilava.

Potrivit lui Liviu Leordeanu, primul proiect de terapie asistată de animale pentru deținuți a avut un real succes, care s-a remarcat printr-o evoluție pozitivă a indicilor psihologici. "Eu mi-aș dori ca programul să se extindă la un număr cât mai mare de deținuți. Participarea la programele de integrare socială cântărește mult în decizia de eliberare condiționată în fața instanțelor de judecată. Faptul că dovedesc că vor să se reabiliteze îi ajută. În sistemul de detenție există un fond de creditare, la care au acces persoanele private de libertate care se implică în diverse programe de integrare socială. Ei primesc credite, care ulterior pot fi transformate în recompense: încredințarea unei responsabilități, o vizită suplimentară sau un pachet suplimentar. La un moment dat, dacă au un comportament corespunzător se poate ajunge și la învoirea lor. Astfel, persoanele private de libertate pot pleca pentru câteva zile acasă, în sânul familiei, și se întorc apoi pentru continuarea executării pedepsei. Acest proiect nu a fost inclus în sistemul de creditare, însă motivația lor e, mai degrabă, intrinsecă, în sensul că au venit la program cu plăcere și au văzut că fac ceva ce îi ajută. Le-a fost îmbunătățit nivelul de empatie, au învățat lucruri noi, și-au dezvoltat diferite abilități, cum ar fi răbdarea sau procesul de educație", a declarat, pentru B365.ro, Liviu Leordeanu, psihologul Penitenciarului Jilava.

Potrivit inițiatorilor programului, proiectul-pilot a avut succes, atât la București, cât și la Satu-Mare. "Toți cei șase deținuți care au beneficiat de acest program au avut un nivel de motivație crescut privind participarea la sesiunile de training, iar în condițiile în care lucrul cu animalele nu este întotdeauna un exercițiu ușor, simplul fapt că nu s-a înregistrat niciun abandon pe parcursul proiectului este un succes. Aceste rezultate se aliniază la datele din literatura de specialitate privind succesul programelor Dog in Prisons (SUA), în care se observă un nivel de motivație crescut al participanților la sesiunile de training și o rată foarte scazută a abandonului", a precizat Alina Rusu, Conferențiar univ. dr. în cadrul Facultătii de Psihologie și Știinte Sociale, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca.

Succesul pe care l-a avut proiectul "Un câine educat, un prieten minunat", un program pilot desfășurat în România pentru a testa potențialul terapiei neconventionale asistate de animale și efectele asupra deținuților, va permite lărgirea grupului țintă pe viitor, în măsura în care proiectul va găsi resursele financiare necesare pentru extinderea sa.

Cine sunt deținuții incluși în proiect

Alex și Sasha: cea mai tânără echipă deînvingători

“Să lucrezi cu animale nu este nici greu, nici ușor. E … sofisticat și emoțional. Nu poți să acționezi matematic: vii, ți-ai făcut treaba, te detașezi și ai plecat. Sasha trebuie să mă simtă acolo, implicat, prezent 100% alături de ea. Și sunt cu totul acolo”.

Alex, în vârstă de 27 de ani, este una dintre primele persoane private de libertate care a experimentat în România terapia asistata de animale.

A facut echipă cu Sasha, cea mai « tânără » cățelușă a echipei. În ciuda faptului că a fost un câine abandonat, și ea a parut o luptătoare : plină de curaj si căreia nimic nu-i poate sta în cale. Semăna foarte mult cu antrenorul ei din proiect.

« Draga mea, ai nevoie de un produs de styling de bună calitate », îl aud pe Alex șoptindu-i conspirativ, după ce Sasha l-a intâmpinat cu bucurie.

Partenera de antrenament al lui Alex a fost cea mai agitată și, spun psihologii, ușor dominatoare. I-a placut să aibă controlul, sa se simtă liberă si stăpână pe situatie.

La fel ca și coechipierului ei, i-a strălucit în ochi o inteligență vie, nerăbdătoare să se exprime.

Alex a acceptat să intre în proiect pentru că i s-a părut interesant. “Nu mai făcusem asta înainte, iar ceea ce a început inițial din curiozitate, a devenit după câteva antrenamente cel mai pozitiv lucru pecare l-am trăit în ultimii ani “, precizează Alex. « Am găsit aici un mediu bun, sunt oameni care fac bine și au o energie care o să îmi lipsească »,spune el.

Alex mai avea 7 luni până intra în Comisia de evaluare pentru liberare condiționată, după aproape  patru ani executați din pedeapsă.

La final, a trecut și printr-un examen, foarte concentrat și cu gândul la rezultate. « Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni », afirma Alex înainte de evaluarea care i-a adus o diplomă de Asistent Instructor de Dresaj.

Când a intrat în proiect, Alex, și implicit ceilalți 2 colegi ai lui de la Jilava, se astepta să fie primit cu prejudecăți, cu reticențe, cu distanță. « Nu știu câți oameni au interacționat înainte cu deținuți, e cumva normal să fii reticent când vezi unul și cel puțin atent când îl primești de 3 ori pe săptămână la tine acasă», povesteste el.

Spre surpriza lor, n-a fost deloc așa, iar mediul bun și oamenii deschisi sunt parte din povestea care deja și-a pus amprenta asupra vieților celor 3 – Alex, Iulian și Ionuț.

Și nu numai asupra lor. Experiența ar putea fi repetată la un nivel mult mai mare, dacă proiectul găsește resurse financiare pe termen lung.

«Am avut momentul meu de nebunie, pentru care plătesc cu vârf și îndesat. Dar gata, a trecut și nu mai vreau să le dau emoții oamenilor care țin la mine. În detenție am învățat să am răbdare, să mă iubesc mai mult, să mă respect mai mult și să apreciez oamenii care îmi vor binele. E timpul de-acum să mă ocup și de ceilalți… ».

Recompensa funcționează mai bine decât pedeapsa

Ionuț pictează, desenează, face origami, participă la cursuri de calculatoare și frizerie. De asemenea, a făcut recenzii și referate pentru revista penitenciarului Rahova, iar la Jilava este monitor sportiv. La vârsta de 29 de ani, a cunoscut-o pe Bubba, partenera lui din proiectul “Un câine educat, un prieten minunat” și au experimentat împreună, în premieră în România, terapia asistată de animale pentru persoanele private de libertate.

Bubba a fost o cațelusă comunitară cum alta nu-i, ajungea să o vezi doar trei minute ca să te convingi. Asta dacă puteai să ții pasul cu ea: avea o viteză de curse și, în goana ei nebună, nu ocolea nimic, ci sărea mai ceva ca un ied peste orice obstacol întâlnit în cale. Ai fi crezut că nu o poti face să stea locului, dar când apărea Ionuț, aveai o surpriză. Buba stătea frumos în fața lui și își asteaptă comanda.

“Mi-au lăsat-o pe cea mai agitată, iar Bubba a fost o adevarată provocare. La început, am crezut că nu o să opot dresa. Eu sunt mai calm, ea are un temperament agitat, trebuie să fiu un lider pentru ea. Dar imi place sa fiu un lider pentru un câine, să îl conduc, să îi ofer atenție. Să o fac să aibă încredere în mine.”

După câteva ședințe,Ionuț a reușit să o facă pe Bubba să-i asculte comenzile, iar cursurile de la Ringstar, pe parcurs, au devenit “cel mai tare lucru pe care l-a facut în penitenciar ".

Asta și pentru că a invățat o mulțime de lucruri noi. Înainte de a intra în închisoare, aducea acasă diferiți câini, găsiți pe stradă, iar dresajul pe care îl făcea atunci era mai mult stil armată, mai agresiv. Raluca, Edi și Robert, instructorii de la Ringstar, l-au învățat tehnica dresajului prin recompensă, iar Ionuț a rămas impresionat de cât de eficientă este această metodă.

A fost surprins și de felul în care decurg cursurile de dresaj, se astepta ca regulile sa fie stricte și mentalitătile mai învechite. “Am fost cu adevărat ajutați, tratați frumos și foarte  motivați pentru a reuși.”

În penitenciar,el, Alex și Iulian au fost văzuți cu alți ochi de când au facut participat la program. “Am apărut la televizor, reprezentăm penitenciarul dincolo de ziduri, toată lumea și-a dorit ca noi să reușim și am avut susținere din toate direcțiile.”

Spunea că după ce va fi eliberat, peste aproximativ un an, ar vrea să își ia un caine pe care sa îl dreseze. Crede că patrupedele sunt mai sincere decât oamenii, motiv pentru care te poți înțelege mult mai bine cu ele.

Faptul că s-a înțeles bine cu Bubba se vede din felul în care au făcut echipă și au lucrat împreună: Bubba a ajuns un cățel educat și gata de adopție. Viitorii stăpâni or să aibă parte de o cățelușă veselă și haioasă, care știe tot ce trebuie să știe pentru a fi un bun partener de companie.

Iulian are 28 de ani și a fost ales din 1800 de deținuți să facă parte din proiectul « Un câine educat, un prieten minunat », care a adus în premieră în România terapia asistată de animale pentru persoanele private de libertate.

De două ori pe săptămână, Iulian a fost adus de la penitenciar la școala de dresaj Ringstar, unde a învățat cum să o dreseze pe catelușa comunitară Emi.

La început, pusese ochii pe cățelușa Sasha, dar Emi l-a impresionat și răzgândit, pentru că a venit direct la el și și-a pus capul pe umărul lui :« Vroiam să o numesc Antonia, dar am înțeles de la Raluca că e bine să fie un nume mai scurt, așa că i-am spus Emi. Era foarte afectuoasă, dar și foarte fricoasă când ne-am cunoscut. Nu mergea nici în lesă, nu vroia să meargă nici pe scări, iar mie mi-era frică să o trag de zgardă ca să o învăț. Dar, cu timpul, am făcut amândoi progrese. »

Prima oară, Iulian a învățat cum să îi atragă atenția lui Emi, dar și cum să o facă să îl vadă ca pe un stăpân : « Ai crede că atunci când câinele vine, sare pe tine și se joacă, știe cine e stăpânul, dar nu este așa. Trebuie să îl înveți întâi să stea liniștit și să fie atent la tine, să preiei controlul. Și abia apoi poți să lucrezi cu el și să îl recompensezi. ».

Atunci când înveți cum să te porți cu un câine, poți învăța și cum să te porți cu oamenii:« Dacă le dai nas câinilor, nu te respectă. Așa și cu oamenii. Trebuie să menții o anumită distanță pentru a fi respectat. Diferența este că, odată educat, câinele nu iese din cuvântul tău niciodată, în timp ce oamenii pot oricând să o facă. ». Dacă se muncește și se lucrează mai bine în echipă fie om, fie câine, « depinde și de cât de dezvoltat este omul ».

Iulian poate preciza și curiozități despre câini pe care nu le cunoaște multă lume : cum aceste patrupede transpiră și prin limbă, și prin pernuțele de la labuțe sau cum miros, nu doar cu nasul, ci și cu un organ din spatele dinților de sus. Mai suprinzător este pentru Iulian, însă, inteligența de care dau dovadă cățeii « Nu știam că pot să gândească atât de mult și să te simtă atât de bine. Mi-am întărit răbdarea alături de Emi, m-am dezvoltat și am progresat alături de ea. Răspunde emoțiilor mele. »

Emi nu a fost primul câine de care se atașează Iulian. Max este un ciobanesc german care îl așteaptă acasă cu nerăbdare. Înainte ca Iulian să fie privat de libertate, Max stătea de pază la spălătoria auto pe care o conducea liderul său. « Deși îl aveam pe Max, nu știam că îl pot educa și că pot face atâtea lucruri cu el. Abia astept când mă întorc acasă să văd dacă îl pot dresa și pe el ca pe Emi ».

Pentru Iulian, aceste antrenamente au semnificat și o rupere față de locul unde este privat de libertate, « o descătușare » un loc unde esti tratat normal si te simti liber.

De când a început programul, Iulian și ceilalți doi colegi implicați în proiect, Alex și Ionuț, au fost strigați de către colegii de penitenciar, cu simpatie, « cățelarii ». Ei reprezentau  imaginea penitenciarului, au fost un fel de vedete, mai ales de când au apărut și la televizor.

Iulian are acum «  o responsabilitate, dar și o satisfacție », spune el. Este mândru că știe să îi învețe pe câini diferite lucruri și convins că dresajul va deveni noul său hobby.  Cât despre Emi, si-a dorit să o adopte o familie care să îi poată oferi multă iubire.

BIBLIOGRAFIA:

John Howard, El Estado de las prisiones, Editura S.L. Fondo de Cultura Económica de España, 1777

Avram Ion, La Unión Europea y la adhesión  de Rumania, Editorial Sylvi, Bucarest,2001

Balanica Silviu, Teoría y práctica en la política agrícola comunitaria. Efectos de llevar la agricultura de Rumania al nivel de la política agrícola comunitaria., Editorial A.S.E., Bucarest, 2005

Bărbulescu Iordan Gheorghe, Barbulescu Iordan Gheorghe. La Unión Europea: de económico a político, Editorial Tritonic, Bucarest, 2005

Bibere Octav, La Unión Europea: entre lo real y lo virtual, Editorial All, Bucarest, 1999

Booker Cristopher, North Richard, La Unión Europea – el gran engaño: la historia secreta de la construcción europea, Editorial Antet, Bucarest, 2004

Bota Marius Sorin, Rumania, en el camino hacia la Unión Europea: política en el área de los transportes, Editorial „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2003.

Costea Maria, Costea Simion, La integración de Rumania en la Unión Europea, Editorial El instituto Europeo, Iasi, 2007