Modelarea Cresterii Economice

Introducere

Lucrarea de față intitulată “Costurile și beneficiile creșterii economice, aspect din economia României” prezintă sinteza unor investigații amănunțite a tuturor elementelor ce formează și contribuie la evoluția economiei României.

Așa cum au definit și au demonstrate mulți autori, creșterea economică resprezinta un fenomen complex pe termen lung, o evoluție pozitivă, ascendenta a economiei naționale, dar care nu exclude oscilații conuncturale, chiar și regrese economice contemporane.

Creșterea economică ete reprezentată deschimbări care au loc într-un anumit interval de timp și într-un anumit spațiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice, fiind în strânsă legătură cu factorii lor specifici.

În sens larg, creșterea economică este forma sub care se manifestă ansamblul transformărilor cantitative, structurale și calitative ce se produc în cadrul vieții economice, într-o perioadă îndelungată imprimând indicatorilor agregați o tendință ascendentă.

În demararea acestei lucrări am pornit de la idea că, creșterea economică este problemă cheie a vieții tuturor țărilor, însă un progres din punct de vedere economic nu poate fi asociat cu o creștere, dacă nu este însoțit de un progres spiritual și social general.

Scopul lucrării constă în studierea amănunțită a aspectelor teoretice și practice ale creșterii economice împreună cu toți indicatorii existenți într-o economie și toate operatiuniile și toate strategiile utilizate pentru fiecare activitate desfășurată.

Lucrând în domeniul comercial, mi-am dorit să analizez tot ceea ce se poate analiza referitor la creșterea economică și la influența oricărei companii în derularea procesului de creștere economică.

Lucrarea de față este structurata pe trei capitole. În primul capitol, denumit”Conceptul de crestere economica”,am definit conceptul de creștere economică atât din perspectiva mea, cât și din perspectiva altor economiști sau autori renumiți. De asemenea, am punctat pe scurt și factorii creșterii economice, dar și modelarea creșterii economice. În cadrul modelarii creșterii economice am punctat modelul economic keynesist, un model care și-a lăsat adânc amprenta asupra economiei în mod general.

În capitolul doi, intitulat “Costurile si beneficiile creșterii economice”, am descris pe larg creșterea economică împreună cu cele mai importante costuri pe care le suporta România, dar și cele mai dese beneficii întâlnite, cu ajutorul cărora România își realizează creșterea economică.Pe parcursul derulării temei de licență vom observa care este rolul consumului în economia României, cum ajută acesta la dezvoltarea economică a unei țări, dar și care sunt cele mai semnificative costuri pe care România le suporta pentru a realize creștere economică.

Capitolul trei prezintă o analiza detaliată a unor indicatori ai economiei României și o analiză a situației economiei României în ultimii ani și în prezent.

Tot aici este prezentată și o analiză a influenței companiei CARREFOUR ROMÂNIA asupra creșterii și dezvoltării economice din țara noastră. Dacă informațiile din partea teoretică a licenței provin din cărți și documente de specialitate, partea practiva (studiul de caz privind hypermarket-ul Carrefour) reprezintă o analiză cu caracter informativ Informațiile pe care le-am etalat în decursul studiului de caz sunt informații obținute în urma întâlnirilor cu mai marii conducători ai Carrefour-ului Sibiu.

Capitolul 1.Conceptul de crestere economica

Delimitare conceptuală.

Motto: , Creșterea economică este o metodă de a mări standardele de viața mult mai puternică decât înlăturarea decalajelor recesioniste, a șomajului structural sau a ineficientei alocative, deoarece creșterea poate continua pentru o perioadă indefinită."

Richard Lipsey

În demararea acestei lucrări am pornit de la ideea că, creșterea economică este problema-cheie a vieții tuturor popoarelor și țărilor, însă un progres economic nu poate fi calificat ca o creștere, dacă nu este însoțit de un progres spiritual și social general.

Scopul lucrării constă în studierea aspectelor teoretice, metodologice și practice ale creșterii economice și influența acestora în perioadele, clasic" și, modern", asupra indicatorilor și modelelor de creștere economică, a tipurilor și strategiilor utilizate pentru fiecare activitate desfășurată.

Prima tendința pe care o remarcăm este aceea care acordă o semnificație identică dezvolatarii și creșterii economice. Cei mai mulți economiști definesc dezvoltarea și creșterea economică că o tendință fermă și de lungă durată de sporire a venitului național pe total sau pe locuitor, eventual însoțită de transformări structurale. Pentru alții aceste două noțiuni echivalează cu creșterea capacităților de producție, a volumului de producție, sau a potențialului economic.

În urma unor studii amănunțite putem distinge cu ușurință faptul că, creșterea ca și dezvoltarea economică se referă la fenomene pe termen lung. Dar creșterea economică nu trebuie privită numai că un fenomen cantitativ de sporire a venitului nationl pe total și pe locuitor, în timp ce dezvoltarea ar presupune modificări de structură marcând trecerea de la un stadiu de dezvoltare la altul, calitativ superior.

Evoluția conceptului de creștere economică a suferit de-a lungul timpului o serie de interpretări care nu fac altceva decât să confirme dinamizarea economiei globale. Interdependenta conceptelor de creștere economică, dezvoltare economică sau progres economic evidențiază gradul sporit de complexitate pe care analiza acestui proces îl presupune, complexitatea care poate fi extrapolata și în aria instrumentelor de cuantificare sau a canalelor de transmisie și care poate fi analizată atât la nivel regional, național și global. Acest capitol își propune o scurtă introspecție în analiza diversității ce se conturează în jurul conceptului de creștere economică precum și a interdependențelor ce se stabilesc cu alte arii de cercetare.

Creșterea economică este definită conform „The New Palgrave Dictionary of Economics” ca fiind o măsură a modificării în sens pozitiv a PIB-ului în cadrul unei economii. Creșterea producției este așadar asociată unei îmbunătățiri a standardelor de viață. Joseph Schumpeter utilizează în lucrările sale atât sintagma „creștere economică” cât și pe cea de „dezvoltare economică”. În accepțiunea să dezvoltarea economică este privită ca fiind o modificare spontană și discontinua în cadrul stării staționare existente care afectează echilibrul stării anterioare. Pe de altă parte, creșterea economică evidențiază o schimbare graduală în cadrul procesului pe ternem lung, pe fondul creșterii generale a economiilor populației precum și a dinamicii economiei. În viziunea lui Simion Kuznet, creșterea economică înglobează în sens general o conotație cantitativă. Afirmația în favoarea argumentării acestei idei este următoarea: „creșterea economică este în mod esențial un concept cantitativ” și pledează în favoarea progresului substanțial în sfera analizei empirice a creșterii economice și „a considerării aspectului cantitativ ca bază a procesului de creștere economică”.

În cadrul lucrărilor elaborate în domeniul economic și nu numai, conceptele de creștere și dezvoltare economică sunt utilizate ca și sinonime și această asociere este larg acceptată. Cu toate acestea cei doi termeni au fost definiți diferit de diverși economiști.

Termenul de creștere economică a pătruns în limbajul economiștilor cu aproximativ două secole în urmă, în contextul Revoluției Industriale care a favorizat sporirea spectaculoasă a randamentelor factorilor de producție, concretizata în mărirea substanțială a producției, cu mult peste nivelurile anterioare. În acea perioadă, creșterea economică se asocia cu sporirea producției la nivelul firmelor (microeconomiei).

Conceptul de creștere economică să impus în arsenalul categorial al științei economice mai târziu, odată cu constituirea teoriei creșterii economice, în anii '30 ai secolului XX, atunci când perturbațiile ce au avut loc în economia mai multor țări au demonstrat capacitatea scăzută a aspectelor microeconomice în analiza faptelor impunând abordarea fenomenului economic din perspectiva macroeconomică.

In sens restrins, cresterea economica exprima marimea reala intr-o anumita perioada de timp, a unui indicator economic agregat, cum ar fi P.I.B., pe total sau pe locuitor, intr-un anumit spatiu economic.

În sens larg, creșterea economică este forma sub care se manifestă ansamblul transformărilor cantitative, structurale și calitative ce se produc în cadrul vieții economice, într-o perioadă îndelungată imprimând indicatorilor agregați o tendință ascendentă. Din acest punct de vedere, creșterea economică nu se diferențiază de dezvoltarea economică.

Creșterea economică este un fenomen complex pe termen lung, un fenomen supus unor constrageri precum: creșterea excesivă a populației; resursele limitate; infrastructura inadecvată; utilizarea ineficientă a resurselor; modele instituționale și culturale care îngreunează dezvoltarea.

Creșterea economică este o evoluție pozitivă, ascendenta a economiei naționale, pe termen mediu și lung, dar care nu exclude oscilații conuncturale, chiar și regrese economice contemporane.

Creșterea economică reprezintă, după Fr. Perroux, „mărimea durabilă a dimensiunii unei unități economice, simple sau complexe realizată prin schimbări de structură și eventual de sisteme și însoțită de progrese economice”.Creșterea economică surprinde, așadar, aspectele calitative, dar nu numai la nivelul unui subansamblu, ci și la nivelul economiei naționale.Prin aceasta, Fr. Perroux asimilează creșterea economică cu sporirea venitului național. Dar, nu orice mărire a dimensiunii este sinonimă cu creșterea economică, ci numai cea durabilă, susținută de timpul uneia sau mai multor perioade lungi. Prin aceasta el deosebește creșterea de expansiune care desemnează un fenomen pe termen scurt.

În țările capitaliste conceptul de creștere economică a suferit o evoluție continuă de la formularea primelor elemente ale teoriei în deceniul anilor ’30, (noțiunea de creștere economică a fost introdusă de Harrod în 1939) până la declanșarea crizei energetice din 1973. În prezent acest concept se transformă sub imperativul restricțiilor pe care le are de înfruntat economia mondială.

Creșterea economică se derulează într-un anumit cadru spațial și temporal. În timp, rezultatele microeconomice pot înregistra, sub aspect cantitativ, creșteri, stagnări și chiar scăderi. Deci, creșterea economică nu trebuie înțeleasă ca fiind un proces liniar.

Prin conținutul său, creșterea economică înseamnă o evoluție pozitivă, ascendenta a economiei naționale, pe termen mediu și lung, dar care nu include oscilații conjuncturale, chiar și regrese economice temporare. Aprecierea că o economie nationala inregistreaza o crestere economica se bazeaza pe existenta tendintei cresterii pozitive reale, in cadrul unui orizont de timp corespunzator.

Se poate admite că teoria creșterii economice în țările capitaliste a cunoscut trei etape în care caracteristicile inițiale, cu deosebire analiza la nivel macroeconomic pentru o perioadă mai lungă, stabilirea unor combinații între factorii creșterii pentru obținerea de ritmuri cât mai ridicate ale produsului intern brut, analiza contribuției factorului progres tehnic, au suferit schimbări, aducând în acest fel modificări ale conceptului formulat inițial.

O primă etapă de căutări teoretice începe în anii ’30 când criză economică a deplasat preocupările economiștilor spre analiză problemelor macroeconomice, sub amprenta lucrărilor lui Keynes, a cărui teorie a stat la baza politicii economice a țărilor cu economie de piață până către anii ’60. El a pornit de la pricipiul că deși economiile capitaliste se dezvoltă în salturi, există totuși o tendință a creșterii ce poate fi identificată. Keynes a formulat și o definiție a creșterii economice: „analiză a ceea ce într-un sistem economic determina la un moment dat mărimea produsului intern brut și utilizarea forței de muncă”. Într-o concepție asemănătoare, Harrod și Domar sunt de părere că procesele creșterii economice sunt continui și permanente, opinie infirmată de realitatea economică în ultimul deceniu.

Concomitent cu formularea acestui concept de creștere economică s-a deschis un câmp larg aplicării unor noi metode de analiză și de modelare matematică a proceselor economice la care și-au adus contribuția teoria sistemelor, cercetarea operațională, teoria jocurilor strategice și metodele economice.

A doua etapă de cercetări în teoria creșterii economice începe în deceniul anilor ’60 odată cu apariția dereglărilor în economiile capitaliste cauzate de inflație, șomaj, scăderea ritmurilor creșterii, manifestarea tot mai intensificată pe piața mondială a țărilor în curs de dezvoltare, influență puternică a economiei țărilor socialiste.

Evoluția conceptului de creștere economică în această etapă trebuie, de asemenea, asociat elaborării unor modele macroeconomice, din ce în ce mai complexe, a căror realizare a fost facilitata atât de folosirea largă a instrumentului matematic, de apariția tehnicii moderne de calcul, dar și de generalizarea unor modele economico-matematice între care la un loc de cinste se cuvine menționat modelul „imput-output” al lui W. Leontief.

În această etapă de cercetări pot fi semnalate mai multe aspecte, în primul rând, lărgirea numărului factorilor creșterii. Astfel, Denison enumeră 12 factori, adăugând la fondurile fixe, forța de muncă, progresul tehnic și rata acumulării, intensitatea utilizării resurselor, suprafețele agricole, mărimea pieței interne, schimburile economice internaționale, organizarea și conducerea activităților economice, costul și calitatea serviciilor, climă, legislația economică. Această concepție lărgește substanțial sfera preocupărilor și modalitățile de analiza.

Analiza dinamica, pe o lungă perspectivă a proceselor economice și a proceselor de producție, pune probleme deosebite față de abordarea statică sau pe termen mediu. Aceasta privește nu numai evoluția cererii, dar și mai ales a tehnologiilor, resurselor naturale, factorilor de producție și, în general, a schimbărilor pe care le introduc modificările de structură.

Încercările de dinamizare a teoriei lui Keynes, generând ceea ce s-a numit „neokeynesism”, au condus la modificarea unor concepții în care s-a făcut apel și la teoria sistemelor, la interdependentele ce se formează odată cu dezvoltarea și modernizarea economiei naționale. Astfel, se ajunge la concluzia că multiplicatorul Keynes are un caracter deformant și incomplet deoarece încearcă să exprime efectul propagat al investițiilor față de creșterea venitului total național, ceea ce poate fi pus în evidență mult mai rațional cu ajutorul balanței legăturilor dintre ramuri.

În a treia etapă în evoluția conceptului de creștere economică se manifestă pregnant în anii ’70, prin trecerea de la analiza macroeconomica la analiza macromondiala, stimulată de organisme internaționale și în principal de Clubul de la Roma, fondul monetar Internațional, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, dar și cu sprijinul acordat de mari firme multinaționale interesate în dezvoltarea comerțului mondial în asigurarea de materii prime și energetice.

În mod deosebit voi menționa activitatea Clubului de la Roma înființat în 1968 de Aurelio Peccei, care a pornit de la necesitatea analizei complexe a problemelor cu care este confruntată lumea contemporană, sesizării tuturor aspectelor pe care acestea le ridică și elaborării unor propuneri de soluționare.

După părerea mea conceptul de creștere economică trebuie asociat procesului de punere în valoare și utilizarea eficientă a resurselor naturale și umane, combinării acestora cu ceilalți factori de producție astfel încât să se asigure creșterea susținută a venitului național pe locuitor și pe această cale satisfacerea cât mai deplină a cerințelor, științific fundamentale, de bunuri și servicii ale populației, concomitent cu creșterea potențialului economic, asigurarea unui echilibru dinamic și perfecționarea structurilor economiei naționale.

Factorii cresterii economice.

Creșterea economică este un proces deosebit de complex influențat de o multitudine de factori. Dar, dintre aceștia putem distinge două tipuri de factori:

– Factori care intră direct în procesul de producție generând creșterea. Aceștia sunt factori naturali, capitalul, munca, cărora trebuie să le adăugăm progresul tehnic.

– Alți factori care joacă mai mult rolul de catalizator pentru nașterea și combaterea factorilor precedenți, sau eventual au rol de frânare.

Evidențierea factorilor care au un impact semnificativ asupra dinamicii procesului de creștere economică, constituie un demers extrem de util având în vedere gradul mare de eterogenitate ce caracterizează economiile contemporane. De asemenea întreprinderea unei asemenea analize se dovedește a fi una extrem de complexă ținând cont de multitudinea de factori pe care acest proces îi angrenează.

Procesul de creștere economică este considerat ca fiind unul extrem de complex, influențat de o varietate de factori politici, instituționali, culturali cât și sociali. Literatura de specialitate prezintă o vastă clasificare a acestor factori, contribuția fiecăruia dintre ei fiind susținută prin argumente solide.

Fig. nr. 1. Factori ai creșterii economice

Sursa: Prelucrare autor după sursă de specialitate.

În analiza creșterii economice, resursele și factorii creșterii capăta o altă poziție decât cea pe care o dețin în mod curent în activitatea de producție. Conform definiției clasice, resursele materiale constituie „totalitatea bunurilor materiale – mijloace de muncă și obiecte ale muncii – de care dispune societatea și care alcătuiesc factorul material al producției”. Factorii creșterii economice (extensivi și intensivi) sunt definiți ca „elemente care caracterizează procese dinamice în care au loc schimbări esențiale și structurale”.

Considerăm că în studiile de creștere economică resursele și factorii creșterii trebuie priviți intro altă concepție, pornind de la rolul lor în potențarea dezvoltării pe o lungă perspectivă. Astfel, resursele creșterii economice reprezintă potențialul de substanțe minerale utile, potențialul uman, financiar, de cercetare, etc. de care dispune societatea la un moment dat, din care se creează factorii creșterii economice ce pot fi utilizați și care determină posibilitățile reale de dezvoltare a societății. Factorii creșterii sunt componentele ce participa direct în procesele de producție determinând ritmul și eficientă acestora. Așadar, resursele se transformă în factori ai creșterii într-un flux neîntrerupt, marcat de condițiile naturale și economice existente, de relațiile de producție, de obiectivele dezvoltării societății.

Principalele resurse și factori care dețin locul esențial în creșterea economică sunt prezentați în tabelul următor:

Analiza mea se va centra pe factorii fundamentali ai cresterii economice semnaland ce elemente pot facilita formarea si punerea lor in practica.

1.2.1 Factorii naturali

Care cuprind toate resursele naturale de care dispune o țară. Nu voi insista asupra acestora deoarece este evident că, cu cât o țară va dispune de surse de energie (cărbune, petrol, fluvii pentru hidro-electricitate) de minerale diverse, de terenuri de bună calitate, de condiții climatice favorabile, cu atât mai mult creșterea să va fi apriori facilitata.

Totodată, trebuie să precizăm faptul că acești factori nu constituie o condiție indispensabilă, nici una suficientă a creșterii. Multe țări au rămas subdezvoltate cu toate că dispun de resurse considerabile neexploatate. Din contră, unele țări care dispun de resurse naturale modeste au cunoscut o creștere rapidă. Putem cita ca exemplu Elveția, Japonia, Israel, etc.

1.2.2. Capitalul

Care poate fi:Capital tehnic, format dintr-un ansamblu de bunuri necesare producției care contribuie în timp la creșterea productivității muncii;Capital juridic, un ansamblu de drepturi asupra unor valori care procura, într-o organizație juridică și socială determinată, un venit fără muncă titularului său; Capitalul contabil, un ansamblu de valori monetare constituite prin amortismente.

Noi avem în vedere noțiunea de capital tehnic, singura care poate fi considerată ca factor de producție și de creștere.

Formarea de capital presupune existența unor condiții prealabile și punerea în aplicare a unui proces de transformare a economisirii în capital. Condițiile prealabile se referă la existența unei economisiri și a unor rețele colectoare organizate care să permită circulația economiilor.

Economia se prezintă sub diferite forme și are origini diverse.

Formele de economisire pot fi:

– În natură – în societăți primitive

– În moneda (bani) este forma cea mai curentă în societățile actuale.

1.2.3. Factorul uman

Acest factor trebuie să fie considerat sub două aspecte: un aspect cantitativ și unul calitativ.

Aspectul cantitativ trebuie să fie analizat din punct de vedere global, al structurii populației și al repartiției sale geografice.

Analiza globală presupune folosirea a două noțiuni: statică, acea a nivelului absolut al populației la un moment dat, adică la un stadiu determinant al tehnologiei, și dinamica care se referă la rata de creștere dorită a acestei populații.

Din punct de vedere static întrebarea care se pune este: o tara are interes să aibă o populație mare sau scăzută? Fiecare tip de situație prezintă avantaje și dezavantaje.

1/O țară cu o populație mai mică va avea resurse naturale pe locuitor ridicate și pentru a avea un oarecare nivel de capital pe locuitor, dotarea globală inițială în capital va fi mai scăzută. Capitalurile exterioare vor putea finanța mai facil aceasta dotare.

2/Din contră, o țară cu o populație importanta risca să aibă un capital disponibil pe locuitor mai scăzută și poate avea probleme legate de infrastructură.

Aspectul calitativ trebuie să ia în considerare caracteristicile intrinseci ale populației și posibilitățile de formare în vederea desfășurării unei activități economice. După opiniile specialiștilor factorul cel mai important al creșterii economice îl constituie calitatea factorului uman.

Când analizăm aspectul calitativ al populației trebuie să avem în vedere structura grupurilor sociale și sistemele de valori admise de comunitate precum și mobilitatea geografică și sectoriala a forței de muncă.

Modelarea cresterii economice.

Modelarea creșterii economice se referă la elaborarea și utilizarea de modele economico-matematice, fie în scop teoretic, de descriere și explicare, fie i n scop pragmatic, de previzionare și dirijare a procesului creșterii economice.

Modelul creșterii economice reprezintă o construcție logico-matematică abstractă și simplificată corespunzătoare structurii logice a teoriei creșterii economice.El pune în evidență, cu ajutorul unui sistem de ecuații, factorii care concura la creșterea venitului național, precum și interdependentele funcționale dintre aceștia.

În majoritatea modelelor creșterii economice, se cauta legătura dintre variabilă demografică și principalele funcții economice pentru a se stabili dacă influenta variabilei demografice are ca rezultat stimularea sau, dimpotrivă, frânarea tendinței generale a creșterii economice. Astfel s-au născut modelele dinamice de creștere, scheme descriptive ale creșterii economice unde se încearcă de a se pune în ecuații, diferite variabile, a căror activitate economică de astăzi se poate răsfrânge asupra activității economice de mâine.

1.3.1. Clasificarea modelelor creșterii economice

Se pot elabora modele care reflectă interdependent tehnologică dintre diferitele ramuri ale producției material denumite modele inter-ramuri și modele în care sistemul economiei naționale este reprezentat după considerente de funcții economice, denumite modele sectoriale.

După intervalul de timp la care se referă modelele creșterii economice pot fi: modele statice care se referă la un interval de timp mai scurt în care structura rămâne neschimbată și modele dinamice care se referă la un interval de timp mai îndelungat în care timpul este consideral că o variabilă economic ace implica modificări structural.

După scopul utilizării, modelele creșterii economice se împart în modele de strucutra, care reflectă elementele interne ale economii naționale la un moment dat, modele previzionare care cuprind parametrii dezvoltării ulterioare a economiei și modele de decizie, care se folosesc pentru luarea unor decizii.

În fuctie de nivelul la care se desfășoară procesele și fenomenele economice, avem: modele microeconomice, elaborate la nivelul întreprinderilor, modele macroeconomice – la nivelul economiei naționale și modele mondoeconomice – la nivelul economiei mondiale.

După metodologia folosită pentru construirea și interpretarea lor există: modele neokeynesiste care pornind de la teoria keynesista a cererii efective pun totuși accentul pe rolul acumulării de capital și ai investițiilor în stimularea creșterii economice (R. Harrod, F. Doman, J. Robinson, N. Kaldor, etc.); modele cu origine mai complexă printre care cel mai cunoscut este modelul imput – autput elaborat de W. Leontief. În ultimul timp, au fost elaborate modele econometrice complexe cu scopul de a ușura deciziile de politică economică.

Valoarea cognitivă și practică a modelelor creșterii economice este foarte diferită. Cele mai multe sunt considerate instrumente de lucru ale teoriei creșterii economice, fără pretenția de a descrie realitatea și de a face recomandări de politică economică. Ele pot să conțină totuși unele elemente raționale, fie în ce privește comportamentul unor variabile economice în anumite condiții date, fie pentru motivarea unor operațiuni de politică economică, pornind de la acest comportament.

1.3.2. Analiza principalelor modele ale creșterii economice.

Modelul economic keynesist

J. M. Keynes, în lucrarea sa “Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și banilor”, publicată în 1936, a dat spre deosebire de clasici, o interpretare mai realistă a funcționării economiei. Potrivit lui Keynes, utilizarea deplină a factorilor de producție nu se face, după cum pretindeau clasicii, printr-un automatism al mecaniselor pieței, ci prin “cererea efectivă” care determină producția.

Atât nivelul producției cât și cel al utilizării brațelor de muncă depind de cererea efectivă, care este de fapt cererea solvabilă. Mărimea ei este determinate de cheltuieli care se fac pentru consum și cele pentru investicii (C+I).

În modelul sau economic Keynes folosește cinci mărimi globale: 1. Volumul folosirii brațelor de muncă (E), 2. Venitul național (Y), 3.Consumul individual (C), 4.Investițiile (I), 5. Economiile (S).

Conform lui Kynes, venitul depinde de volumul utilizării forței de muncă; iar atunci când utilizarea forței de muncă sporește, crește venitul global. Prin urmare, creșterea volumului venitului total va avea drept rezultat creșterea consumului și a economiilor care alimentează investițiile. Ori, volumul utilizării forței de muncă se determina deopotrivă prin tendința spre consum și volumul noilor investiții. Rezultă că dacă aceste două elemente care alcătuiesc cererea efectivă sunt suficiente pentru a dinamiza “piața muncii” utilizarea deplină a forței de muncă este asigurată. Dimpotrivă, dacă cererea efectivă este nesatisfăcătoare, nivelul utilizării forței de muncă fă vi inferior, factorii de producție nu vor fi folosiți pe deplin, oamenii nu vor avea de lucru și de aici șomajul.

După teoria lui Keynes, echilibrul economic presupune cheltuiala totală a venitului pe canalul consumului și cel al investițiilor. Astfel că, dacă o parte din populație își limitează chltuielile de consum pentru a menține echilibrul economic al pieței, trebuie că alte personae să poată dobândi o putere de cumpărare adițională, astfel încât să neutralizeze diferența provocată și să poată absorbi în modul acesta excedentul producției. Dacă lucrul acesta nu se întâmplă, diminuarea cererii efective va duce la scăderea producției și, în consecință, la utilizarea parțială a forței de muncă.

Constituirea de economii poate și ea în anumite condiții, să ducă la utilizarea incomplete a forței de muncă. După părerea lui Keynes, pentru a asigura echilibrul economic, trebuie să existe o egalizare între economii și investiții (S=I). Totuși, ori de câte ori volumul economiilor crește mai mult decât volumul investițiilor, adică o sumă din venitul economisit rămâne nefolosită, fără a fi convertită în investiții, aceasta produce un efect negativ asupra cererii efective, asupra producției și asupra nivelului utilizării forței de muncă. În această manieră, economiile inactive crează șomaj.

Dacă cei doi factori, adică tendința spre consum și cuantumul investițiilor, constituie o cerere efectivă suficientă pentru oferta de lucru, ocuparea deplină a forței de muncă este asigurată. În aceasta constă cheia teoriei keynesiste. Dacă dimpotrivă, cererea efectivă este nesatisfăcătoare, producția va scădea sub capacitatea ei, mijloacele de producție vor rămâne nefolositoare și se va produce un șomaj masiv. În acest caz vom avea o deficiență a cererii care este principal cauza a șomajului și a inflației.

În esență modelul keynesist poate fi reprezentat prin următoarele ecuații:

Y = C + I

S = Y – C

I = Y – C

S = I reprezintă ecuația fundamental de echilibru în modelul economic keynesist.

Keynes a introdus în “Teoria generală…”, o coordonată mai puțin comună teoriilor economice precedente și anume: abordarea în plan psihologic a unor problem economice. El tratează realitățile economiei contemporane cu ajutorul unei multitudini de factori combinați, economici, psihologici, sociologici, deci obiectivi și subiectivi, individuali și de grup, care influențează creșterea economică.

Atacând “dogma fundamental a gândirii clasice” aceea a echilibrului economic automat și a mecanismelor sale autoregulatoare, Keynes înlocuiește noțiunea fizică a mecanismelor prin una mult mai suplă, de funcii, care la rândul lor depend de obiceiuri, tendințe, înclinații psihosociologice, etc. În concepția lui Keynes, echilibrul se stabilește sub acțiunea unor funcții cu caracter psihologic, cărora le atribuie prerogative de “legi psihologice fundamentale” Printre acestea se afla în primul rând deprinderea oamenilor de a nu consuma în totalitate veniturile, economisind o parte din ele. Cu cât veniturile cresc cu atât sporește și partea economisită din venit, iar parta alocată consumului scade.

Primul și principalul enunț teoretic a lui Keynes este primatul consumului. Din acest postulat decurg toate celelalte teze teoretice ale sale. Consumul total se afla într-o relație funcțională față de mărimea venitului, C = f (Y), deoarece venitul explica în cea mai mare parte consumul.

Relația funcțională care există între venitul disponibil al unei societăți și cheltuielile de consum prelevate asupra acestui venit poartă denumirea de înclinație de a consuma. Pe fundamental “inclinației spre consum” Keynes își construiește întregul eșafodaj teoretic din “Teoria generală”.

Abordând problematica creșterii economice și prin prisma factorilor psihologici Keynes a putut aprecia cât mai just rolul pe care asemenea variabile îl au în desfășurarea acestui proces.

Știința economică modernă ia în considerare comportamentul uman, aceste înclinații, imbolduri, impulsuri, arătând, rolul lor în desfășurarea vieții economice.

Dintre modelele creșterii economice care cunosc o largă cisculatie, voi prezenta și pe cea a lui Harrod. El și-a construit studiul său teoretic fiind profund marcat de condițiile economice existente înainte de al doilea război mondial. Modelul sau încearcă să sesizeze și să explice aceste realități arătând dificultățile realizării unei creșteri economice echilibrate și a unei ocupări depline a forței de muncă.

Harrod s-a străduit să determine – ținând cont de unele variabile – capitalul, progresul tehnic, populația – fracțiunea de venit necesară a fi acumulată pentru a obține o anumită rata de creștere economic. El a studiat oferta de economii existența într-o economie în expansiune examinând interrelațiile existente între procesul de creștere economică și cele trei elemente fundamentale care sunt: populația, producția sau venitul pe locuitor și cantitatea de capital disponibil.

Harrod considera în modelul sau că progresul tehnic este neutru, iar această mentalitate presupune că valoarea coeficientului capitalului să nu fie modificată. El a acordat în modelul sau, un rol preponderant cererii directe de bunuri de capital și nu a celor de consum, considerând că sporirea polulatiei da naștere la un flux de venit suficient pentru menținerea nivelului de viață anterior.

Cu toate că modelul este foarte simplificat și cu impreciziile lui, el are o valoare retrospectivă și prospectiva putând fi aplicat cu unele reserve, în practică. Walter Hoffmann a aplicat acest model pentru determinarea fracțiunii de venit economisita în Franța, Anglia, SUA și Australia ajungând la rezultate satisfăcătoare.

Capitolul 2. Costurile si beneficiile creșterii economice

Fiecare om întâmpina probleme în viața de zi cu zi, probleme care în mod direct îi afectează existența. El își poate rezerva o mare parte din timp pentru a asigura hrana pentru sine și familia sa. El poate fi interesat de realizarea lui personală sau de cea a lumii în care trăiește. El poate suporta consecințele unei crize economice sau poate să se bucure de avantajele unei prosperități globale. Nivelurile foarte diferite de acțiuni și preocupări la nivel microeconomic se află sub influența stării și evoluției generale ale economiei și societății.

Privite la nivel macroeconomic, activitățile economice trec prin stări de creștere, dezvoltare, stagnare, criză. Intensitățile cu care acestea se desfășoară diferă de la o țară la alta și mai ales de la o perioadă la alta. Dinamica macroeconomiei poate fi cercetată prin utilizarea unor concepte specifice cum sunt: creșterea economică, expansiune și recesiune, dezvoltare, progres și regres economic etc. În prezent, națiunile consideră creșterea economică drept o “cale” către o viață mai bună și de aceea se pune un accent așa de mare în realizarea lui ca obiectiv major macroeconomic.

Cu privire la conținutul creșterii economice s-au etalat opinii diferite, ce conduc la o multitudine de definiții ale acestui proces. În sens larg, creșterea economică semnifica evoluția crescătoare a unor mărimi economice agregate într-o anumită perioadă de timp. În sens restrâns, creșterea economică este interpretată ca o evoluție pozitivă, cu rezultate macroeconomice crescătoare.

“Când vecinul dumneavoastră își pierde serviciul, este o încetinire a activității economice; când dumneavoastră vă pierdeți serviciul, este recesiune; când un economist își pierde serviciul, este o perioadă de criză economică”.

Creșterea economică exprima acele modificări care au loc într-un anumit orizont de timp și într-un anumit spațiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice, în strânsă legătură cu factorii lor determinanți. Aceste rezultate pot fi măsurate prin intermediul unor indicatori sintetici semnificativ pentru aprecierea dinamicii economice a unei țări. Din multitudinea acestor indicatori, o semnificație relevant o au produsul intern brut (PIB), produsul național brut (PNB) și venitul național (VN), în termini reali, atât pe total, cât și pe locuitor.

Produsul intern brut (PIB) reflectă, valoric, producția finală a bunurilor și serviciilor obținute de către toți agenții economici (autohtoni și străini) care își desfășoară activitatea în interiorul țării, destinate consumului final.Acest indicator exprima mărirea valorii adăugate brute a bunurilor material și serviciilor produse în interiorul țării și ajunse în stadiul final al circuitului economic.

Creșterea PIB-ului potențial se realizează pe termen lung și presupune creșterea producției potențiale. PIB-ul potențial reprezintă un volum al producției în care capacitatea de producție se utilizează în totalitate.

Produsul național brut (PNB) reprezintă valoarea adăugată brută a tuturor bunurilor material și serviciilor finale provenite din activitățile agenților economici naționali, obținute atât în țara cât și în afara acesteia, în decursul unei perioade de timp (un an).

Venitul național (VN) sintetizează veniturile obținute de către proprietarii factorilor de producție prin care se recompensează aportul acestora la producerea bunurilor material și serviciilor. Venitul național poate fi considerat și ca indicator ce exprima veniturile din munca și din proprietate care decurg din producția bunurilor economice.

Creșterea economică este influențată de următorii factori:

Direcți: Creșterea populației active, investițiile în capitalul uman, creșterea volumului capitalului utilizat, schimbările tehnologice;

Indirecți: Instituțiile (Instituțiile Financiare, Administrațiile Private), Guvernul;

Politica de creștere economică generează o serie de beneficii și avantaje pentru societate, în general, însă pentru a putea fi aplicate instrumentele acesteia, trebuiesc suportate anumite costuri.Aceste costuri sau cheltuieli realizate în prezent pot avea efecte pozitive după o perioadă mai mare de timp.

2.1. Costurile creșterii economice.

Ca orice activitate din economie, creșterea economică are, pe lângă beneficii, și o multitudine de costuri. Acestea fac parte din procesul formării unei economii prospere și merg mână-n mână cu investițiile, deoarece nu există profit fără investiție și nici investiție fără cost.

Din punctul de vedere al volumului costurilor pe care le solicită, politica de creștere economică se situează pe unul dintre primele locuri. Caracterul costisitor decurge din faptul că realizarea ei necesită mobilizarea unui volum însemnat de resurse limitate ale societății pe un orizont îndelungat, în vederea creșterii produsului social, ameliorării calității vieții pentru întreaga populație și menținerea echilibrului om-natura.

Costul cuprinde cheltuielile necesare elaborării, proiectării și aplicării politicii de creștere economică.Acestea se referă la cheltuielile cu cererea și funcționarea cadrului legislative și instituțional, pentru elaborarea strategiei și programelor, precum și cele pentru îndeplinirea lor.

Costurile cu politica de creștere economică cuprind două categorii: costuri economice și costuri non-economice.

Costurile economice

Costurile economice sunt, de obicei, vizibile, perceptibile și măsurabile. Costurile economice vizează următoarele zone de interes:

promovarea instrumentelor politicii de creștere economică

întreținerea instituțiilor angajate în politica de creștere economică

cercetarea-dezvoltarea

invesțiile în capitalul tehnic

educația, instruirea, formarea profesională

protecția mediului

Costurile non-economice

Costurile noneconomice sunt reprezentate de o serie de costuri sociale, culturale, de protecție a mediului, etc.Cele mai multe costuri din această categorie apar ca sacrificii, daune, prejudicii pe care le suporta populația, renunțând sau amânând satisfacerea unor cerințe și nevoi. Este vorba despre sacrificii și renunțări colective pe care le face întreaga populație. Sunt însă și sacrificii personale, renunțări la unele alternative pe care le fac familiile și unele personale.

Principalele costuri ale creșterii economice fac referire la poluare, alocarea resurselor pentru creștere (costul de oportunitate), consumul de bunuri și servicii, schimbarea tehnologică și costurile personale și sociale.

Poluarea

Poluarea reprezintă un cost indirect în realizarea creșterii economice care nu poate fi riguros indicat și măsurat, dar care este inevitabil. Acesta poartă denumirea de cost residual.

Poluarea are un cost semnificativ pentru sănătate. Un studiu recent al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare vine și cu o estimare: țările dezvoltate ale lumii cheltuiesc 2600 miliarde euro anual datorită poluării. Dintre cheltuieli s-au înregistrat, în principal, tratamentele celor îmbolnăviți de noxe. Impactul poluării are o influență mult mai mare, afectând inclusiv agricultura mondială.

Problema aerului tot mai impur este abordată diferit. Țările bogate încearcă să reducă emisiile dăunătoare prin reglementări mai dure, dar statele sărace văd în industria poluantă o șansă de creștere economică.

Alocarea resurselor pentru o creștere economică

La baza oricărei creșteri economice se afla procesul de alocare a resurselor – fie ele umane sau financiare. Creșterea economică necesită modificări în ceea ce privește resursele unei țări.

Costul de oportunitate al creșterii economice constă în consumul curent sacrificat. Într-o lume dominată de raritate aproape nimic nu este gratuit. Astfel, creșterea economică necesită investiții masive de resurse în bunuri de capital, care nu determina întotdeauna beneficii imediate (de exemplu, investiție în educație), presupunând astfel sacrificii ale generației actuale.

Consumul de bunuri și servicii

Producția și consumul de bunuri și servicii constituie principalul promoter al dezvoltării economice, contribuind în mare măsură la îmbunătățirea calității vieții, dar pot fi aduse și o serie de prejudicii acesteia. Modul în care o populație produce și consuma exprima implicit gradul său de dezvoltare și de conștientizare a problemelor de mediu. În ceea ce privește omenirea de astăzi, desfășurând la scară planetară asemenea activități, aceasta a generat deja un înalt nivel de poluare globală, a determinat epuizarea anumitor resurse natural și amenința serios menținerea biodiversității.

Consumul de bunuri și servicii trebuie redus în prezent astfel încât consumul viitor să fie mai mare. Cu alte cuvinte numai investițiile generează venituri viitoare, iar acestea pot crește numai pe seama reducerii consumului.

Schimbarea tehnologică

Costurile schimbărilor tehnologice au tendința de a fi generate aproximativ imediat, spre deosebire de beneficiile care se resimt în viitor. În sens larg putem spune că pentru a realiza o schimbare tehnologică este nevoie de o investiție serioasă, investiție care va fi amortizată în timp de beneficiile ce vor apărea în viitor.

Costurile personale și sociale ale creșterii economice

O economie care traversează un process de creștere economică este o economie în schimbare. Inovațiile fac că unele mașini să se uzeze (moral) și, de asemenea, oamenii trebuie să se adapteze în permanență la schimbări. Noile tehnologii solicita noi îndemânări și o instruire intensivă, iar cei ce nu vor fi capabili să se adapteze vor suferi (își vor pierde locurile de muncă), însă copiii se vor instruii cu siguranță.

Beneficiile creșterii economice

Când vorbim de beneficiu ne referim la diferența dintre veniturile realizate și costurile ocazionate de o anumită investiție.

Avantajele politicii de creștere economică sunt resimțite atât de fiecare individ în parte, cât și de întreaga economie națională.

Creșterea economică aduce beneficii atât la nivel național cât și la nivelul agenților economici. Principalele beneficii sunt: creșterea standardului de viață, atenuarea sărăciei, modificări în structura consumului, implicațiile creșterii asupra redistribuirii veniturilor, modificarea stilului de viață.

Creșterea standardului de viață

Sporirea volumului de bunuri și servicii finale la nivelul unei țări este echivalentă, de regulă, cu modificarea în sens favorabil a consumului. Creșterea economică pe termen lung aduce o sporire nu numai a cantității, ci și a calității bunurilor și serviciilor consummate.

Este evident faptul că o creștere economică va atrage după sine și o creștere a nivelului de trai. Pentru reducerea sărăciei politicile de creștere economică ar putea fi foarte eficiente.

Atenuarea sărăciei

Creșterea capacității de producție generează mai multe locuri de muncă și, deci, surse de venit mai numeroase pentru menaje.

Modificări în strucutra consumului

Creșterea economică a determinat în ultimele decenii ca în statele cu economie de piață matura partea din venit destinată satisfacerii nevoilor inferioare să scadă în favoarea celei destinate satisfacerii nevoilor superioare (cultură, recreere, comunicare, etc.)

Implicațiile creșterii asupra redistribuirii veniturilor

Se știe că nu toți indivizii beneficiază în mod egal de creștere economică. Există oameni săraci care nu sunt cuprinși în rândurile forței de muncă și astfel nu pot avea acces la salarii rezultate din creșterea economică. Alții își pierd locurile de muncă ca urmare a schimbărilor tehnologice.Astfel pentru combaterea sărăciei sunt necesare politici de redistribuire a veniturilor. Dacă o parte constantă a venitului național este redistribuita, standardului de viață al unor persoane trebuie să scadă. Însă, atunci când există creștere economică se poate redistribui doar creșterea venitului și astfel se reduce inegalitatea veniturilor fără a fi necesară scăderea veniturilor cuiva.

Modificarea stilului de viață

Pe măsură creșterii venitului are loc modificarea modelului de consum în vederea îmbunatățirii calității vieții. Pe termen lung, schimbările tehnologice influențează stilul de viață al unei întregi națiuni, prin aceea că nu se realizează un consum mai mare, ci un consum de alte bunuri, de noi produse.

Atunci când venitul unei familii crește, membrii acesteia sunt tentați să consume mai mult și astfel să-și asigure accesul la importante elemente care să le îmbunătățească calitatea vieții. Pe măsură ce venitul mediu crește este normal că indivizii societății să-și schimbe modelele de consum.

Toate aceste beneficii trebuiesc estimate și apreciate, însă de foarte multe ori intervin anumiți factori:

perioadă îndelungată pentru care se elaborează și se aplică politicile de creștere economică, timp în care unele efecte se pot stinge;

nesincronizarea dintre costuri și efecte. Costurile se înregistrează într-o perioadă, iar efectele apar mai târziu;

existența unor dificultăți de indentificare, pentru că unele efecte pot rezulta în urma efectuării mai multor categorii de costuri.

Capitolul 3.Studiu de caz.

Situatia economiei tarii in prezent si influenta hypermarket-ului Carrefour in cresterea si dezvoltarea economica a Romaniei.

Pentru a formula o strategie realistă a dezvoltării care să asigure funcționalitatea economiei naționale, se cere pornit de la cunoașterea temeinică a situației existente, de la aprecierea lucidă a resurselor și forțelor productive de care dispune tara precum și de la înțelegerea clară și profundă a unui fapt fundamental și anume că: “Forța de a crea bogații este… infinit mai importantă decât bogăția însăși: ea garantează nu numai posesiunea și sporirea celor dobândite, ci și posibilitata de înlocuire a celor pierdute”.

A devenit de mult un truism că elementele primare ale oricărei producții sunt resursele umane și material. William Petty spunea că munca este tatăl avuției, iar pământul, mama. Ulterior, aceeași idée a fost relevată mai explicit, adaugandu-i-se informații suplimentare și nuanțări analitice. Prin munca omul a smuls naturii tot mai multe resurse, extinzându-și activitatea și diversificând însăși gama acestora. Încorporând în natură propria noastră muncă, nu anulăm însă creația anterioară a naturii. Aceasta este prezentă în fiecare process de producție, chiar și atunci când utilizăm numai obiecte prelucrate de mâna omului.

Creșterea economică este o metodă de a mări standardele de viață, o metodă mult mai puternică decât înlăturarea decalajelor recesioniste, a șomajului structural sau a ineficientei alocative, deoarece creșterea poate continua pentru o perioadă indefinită.

Studiul de caz pe care l-am realizat este structurat pe două părți. În prima parte am analizat economia României împreună cu anumiți indicatori cum ar fi Produsul Intern Brut (PIB), Consumul Final (CF), Evoluția Capitalului Fix, Ritmul Anual de Creștere a Populației și așa mai departe. În a doua parte am ales să vorbesc despre unul dintre cele mai renumite hypermarket-uri din România și anume, Carrefour România.

În cadrul acestei analize vom observa care este rolul acestui hypermarket în creșterea și dezvoltarea economică a României, care sunt costurile pe care magazinul le suporta pentru a funcționa dar și care sunt beneficiile pe care acesta le aduce României, beneficii care susțin și încurajează creșterea economică din România.

Aspecte generale referitoare la economia României în ultimii ani

În România, creșterea economică a rămas scăzută după 6 ani de la intrarea în recesiunea din perioada 2009-2010. Abia în 2014 T3 nivelul actual al PIB a depășit nivelul din 2008 T4. Cauzele performanțelor slabe ale creșterii economice sunt atât interne cât și externe. Între cauzele interne, se număra scăderea investițiilor publice în perioada 2009-2010, pentru a menține deficitul bugetar la niveluri sustenabile, date fiind legile adoptate cu 1-2 ani înainte de criză care prevedeau creșterea cheltuielilor curente, creșterea impozitelor existente și introducerea de noi impozite în perioada 2009-2014 și alterarea încrederii consumatorilor și investitorilor în agenda politicii economice, în special începând cu 2012.

Date fiind aceste trei căușe interne majore, creșterea economică mediocră nu este o surpriză. În condițiile deficitului de cerere, creșterea ratelor de ipozitare sau a numărului de impozite a fost o politică profund greșită.În februarie 2014 reaminteam că, cheltuielile de consum nerationalizate ale statului vor înghiți atât veniturile rezultate din creșterea impozitelor prevăzute pentru 2014, cât și o parte din cheltuielile prevăzute pentru investiții publice. Din păcate, reducerea cheltuielilor de investiții nu se realizează prin tăierea acelor proiecte neproductive începute acum mulți ani, care fie sunt în conservare, fie stagnează, ci prin tăierea noilor investiții.

In graficele de mai jos sunt prezentate evolutiile anumitor indicatori ai economiei romaniei. (Fig. 4, 6, 7 si 8.)

(Date furnizate de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.)

Daca s-ar fi continuat cu rationalizarea cheltuielilor, nu ar mai fi fost nevoie ca resursele suplimentare generate de intreprinderi prin restructurare sa fie luate de stat prin impozite, ci ar fi fost lasate firmelor pentru a finanta mai multe investitii private. De asemenea, n-ar mai fi fost nevoie ca o parte din banii programati sa finanteze investitii publice sa fie realocati pentru cheltuieli curente ale sectorului bugetar. Astfel, contributia negativa a investitiilor la cresterea economica ar fi fost mai mica sau ar fi fost chiar pozitiva.

În figurile 4-8 se vede că atât consumul final cât și formarea brută a capitalului fix au avut scăderi mult mai mari în criză declanșată în 2008 comparativ cu declanșarea în 1997. Cea mai importantă schimbare a venit de la investitori, care au redus drastic formarea brută de capital.În criză precedentă, aceasta și-a reluat creșterea neîntreruptă după 10 trimestre de la scăderea inițială din 1996 T4.În criză recentă, investițiile s-au prăbușit în 2009 T2 și nu au mai deposit niciodată 63% din nivelul înregistrat în 2008 T1. Mai mult, începând din 2012 T4, investițiile au scăzut șapte trimester, până în 2014 T3.

Am amintit și de încredere. Ea joacă un rol foarte important pentru firme. Dacă apar șocuri care determină firmele să anticipeze vânzări slabe, ele aduc producția și investițiile. Anunțul unui plan de creștere a impozitelor poate fi un astfel de șoc. Creșterea impozitelor se transfera întotdeauna la consumatori, cărora le readuce puterea de cuparare. Aceasta, împreună cu alte șocuri negative determinate de conflictele de la granițe, au creat anticipații că vânzările vor scădea, motiv pentru care firmele românești au redus investițiile începând din 2012 T2.

Dar, dincolo de aceste căușe “interne”, există și căușe “externe” Problemele din alte economii pot influența creșterea economică din România pe diverse canale.De exemplu, crizele financiare din alte țări pot afecta creșterea economică prin contagiune.

Romania are doar doua dintre cele trei caracteristici ale tarilor dezvoltate: ritmul scazator al populatiei (figura 10) si cresterea sub potential. Ritmul de crestere a populatiei a inceput sa scada dupa 1967, devenind negativ incepand din 1991. In ultimii 6 ani, rata potentiala de crestere a fost estimata la usor peste 2%, iar productia a fost sub potential cu mai mult de 2% in fiecare an. Efectele scaderii populatiei asupra productiei au fost compensate de cresterea numarului de ore lucrate in medie pe an de o persoana angajata. Acesta nu este un indicator al productivitatii muncii, ci rezultanta de avutie si a celui de subavutie intre munca si consum care apare atunci când se modifica salariul.

Spre deosebire de economiile dezolvate, economia românească a evitat intrarea în capcana lichidității, rata dobânzii fiind încă substanțial mai mare ca zero. Totuși, scăderea inflației în zona euro arata ca situația cererii agregate în economiile uniunii monetare, în special în cele dezvoltate, continua să se deterioreze.

În România, investițiile și consumul depind în mare măsură de intrările de capitaluri străine, iar exporturile nete depind de cererea din aceste țări. În perioadele în care aceste economii funcționează fără bule economice sau se contractă, forța cu care ele trag în jos creșterea economică din România este foarte puternică. O eventuală “stagnare seculară” în aceste economii se va reflecta într-o creștere economică foarte redusă și în România, care ar putea fi astfel atrasă în capcana lichidității.

Incapacitatea economiei românești de a genera o creștere economică relative înalta independent de intrările de capitaluri arata că nivelul și ritmul de creștere a cererii agregate de bază sunt mici. Această concluzie este sprijinită de ritmurile de creștere economică în perioada 2011-2013.

În World Economic Outlook din aprilie 2014, se arata ca “integrarea economică și financiară a crescut suficient în ultimele aproximativ trei decenii pentru ca ratele reale ale dobânzii să fie determinate pe scară largă de factori comuni”. Având în vedere această integrare, perspectivele creșterii economice din România nu pot fi înțelese fără o analiză mai amplă, care să identifice cauzele mai profunde care țin cererea agregată din țările dezvoltate și ocuparea forței de muncă sub nivelurile înregistrate înainte de criza. Înțelegerea acestor căușe este importantă deoarece creșterea economiei românești este dependentă de revigorarea activității în economiile dezvoltate.

Evoluția economiei României în anul 2014

"Economia României a crescut cu 2,8% în 2014. Principalul motor de creștere a fost consumul privat, cu contribuții marginale din partea exporturilor nete și a stocurilor. Creșterea PIB va rămâne solidă și peste potențial de 2,8% în 2015, susținută în primul rând de consumul privat și investiții. Creșterea cererii interne, susținută din nou de reducerea taxelor indirecte, ca și mediul extern favorabil, vor accelera creșterea PIB la 3,3% în 2016”.

Comisia menționează faptul că încrederea consumatorilor se află la cel mai ridicat nivel post-criză, iar creșterile de salarii anticipate, însoțite de reducerea TVA la alimente din iunie 2015, perspective mai favorabile pe piața muncii și nivelul scăzut al inflației vor mări veniturile disponibile ale populației.

După doi ani de evoluție negativă, investițiile au încheiat anul 2014 cu o creștere de 1,4% în trimestrul patru, față de aceeași perioadă a anului 2013. Investițiile private sunt așteptate să crească în intervalul analizat, susținute de scăderea costurilor împrumuturilor, exceptarea fiscală a profitului reinvestit și perspectivele solide de creștere economică și un nivel de încredere în economie aflat la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani.

Investițiile publice vor crește la rândul lor în 2015, odată cu creșterea absorbției fondurilor europene, dar în 2016 vor scădea, anticipează Comisia.

Contribuția exporturilor nete la creșterea economică a scăzut aproape la zero în 2014, în timp ce creșterea importurilor s-a accelerat. Pentru 2015, CE prognozează intrarea în teritoriu negativ a contribuției exporturilor, care va rămâne redusă și în 2016.

Exporturile vor continua să crească în 2015 și 2016, dar într-un ritm mai lent, în timp ce cererea internă va susține creșterea mai rapidă a importurilor.

Deficitul de cont curent s-a îmbunătățit la 0,5% în 2014, dar va crește în 2016 și 2016, la 0,8%, respectiv 1%, reflectând deteriorarea balanței comerciale, alimentată de importurile mai mari.

Inflația a încetinit semnificativ în 2014, la o medie de 1,4%, iar pentru 2015 Comisia anticipează continuarea acestei tendințe, inflația medie anuală urmând să ajungă la 0,2%, ca urmare a reducerii TVA la alimente, a prețurilor scăzute ale energiei și a persistenței inflației scăzute în Uniunea Europeană.

Creșterea cererii interne va exercita presiuni de accelerare a inflației în 2016, dar reducerea cu patru puncte procentuale a TVA, la nivelul de 20%, va acționa într-o direcție opusă, rezultând o inflație medie anuală de 0,9%.

Rata șomajului din România a scăzut la 6,8% în 2014 și este așteptată să coboare în continuare la 6,4% până la sfârșitul lui 2016.

Creșterea economică a României ar putea fi sub așteptări dacă populația va restrânge cheltuielile pentru a reduce îndatorarea, sau dacă va avea loc o agravare a crizei ruso-ucrainene.

Avansul PIB ar putea fi peste ritmul prognozat dacă implementarea unui plan de investiții la nivelul UE va depăși așteptările.

Comisia Europeană anticipa în prognoza de iarnă o creștere economică de 2,7% din PIB în 2015 și de 2,9% anul viitor.

Potrivit unui raport al FMI din luna aprilie, economia României va avansa în acest an cu 2,7%, instituția menținând astfel prognoza experților FMI de la finalul vizitei la București din februarie, estimarea fiind revizuită însă în urcare față de raportul din octombrie 2014. FMI estimează pentru anul viitor un avans de 2,9% al economiei românești.

Guvernul estimează o creștere economică de 3,2% pentru acest an, iar de 4% pentru 2016.

Anul 2015 pentru România

Anul 2015 reprezintă un an “plictisitor”, an care a adus României o creștere economică ușoară, cu ceva mai mulți bani, dar nu pentru toată lumea. Însă nimic nu este “bătut în cuie”. Economia României în această perioadă poate oscila între cei doi poli extremi, datorită cocktail-ului insolventei externe a Rusiei.

Până în prezent, anul 2015 a fost un an moderat deoarece creșterea economică variază între 1,5% și 3%, sub nivelul de 5% cât are nevoie România pentru a da încrederea tuturor că se mișca ceva în această țară.

Din punct de vedere macroeconomic România sta bine, cu o inflație chiar prea mică, de sub 2-3%, care nu dă o gură de oxigen economiei; cursul valutar este stabil la 4,45 lei/euro, care se va mișca într-o marjă de fluctuație de plus/minus 5%; dobânzile la euro nu vor crește, decât dacă banca vă majorează marja, pentru că Euribor este sub 1% și va sta cel puțin încă un an acolo; dobânzile la lei vor scădea ușor dacă BNR va mai reduce dobânda de referință (cine știe, poate ajunge chiar la 2% pe an de la 2,75% în acest moment).

Economia va crește cu 1-2%, cel puțin, din inerție. Dacă guvernul va mișca ceva în domeniul construcțiilor, infrastructurii, economia mai poate câștiga cel puțin un procent, adică să se ducă cu un plus de 3% și cu cel puțin 50.000 de locuri de muncă noi în acest sector. În prezent se lucrează la aceasta modalitate simplă de creștere economică și anume încurajarea activităților de construcție, infrastructura rutieră și cea de apa-canal în zonele rurale.

Bursa – aduce în continuare o creștere pentru investitori. Anul trecut, indicele BET a crescut cu 9%, dublu decât o dobândă bancară. Bursa de la București nu poate rămâne imună evoluțiilor de afară, așa că dacă nu se va întâmpla nimic cu America, Europa, China etc, este de așteptat ca și în acest an câștigurile aduse de acțiuni să se îndrepte spre minim 10%. Bursa de la București este subevaluată comparativ cu piețele din regiune – Polonia are un PER de 19, Austria are un PER de 72, Ungaria are 132, iar România are 6. PER este un indicator care arată în câți ani îți recuperezi investiția la câștigul actual al companiei. În SUA PER-ul este cuprins între 19 și 24, în funcție de indicator.

Investițiile – au șanse mari să crească cu cel puțin 10%, atât cele străine, cât și cele interne – atât la nivelul statului cât și la nivelul companiilor private. Acest plus de 10% pare mare, dar nu este nimic față de cât poate înghite economia românească, din care jumătate este "la țară". Cu toate că nu-i intră în atribuții, proaspătul președinte, Klaus Iohannis, are obligația de a aduce investitori. Dacă tot sunt atât de multe fabrici de componente auto, poate Iohannis va aduce în România un mare producător auto să facă mașini. Ungaria a atras Mercedes, noi de ce n-am visa la BMW? Dar dincolo de investițiile străine, rămân investițiile interne, atât cele ale statului cât și cele ale firmelor private.

Industria continua să crească cu peste 10%, să câștige teren și multe proiecte începute în ultimii doi ani vor începe să-și arate valoarea, începând cu acest an. Industria românească este mai performantă decât pe vremea lui Ceaușescu, dar nu mai este așa mare, așa de grea și așa de vizibilă. Din acest motiv, oamenii cred că nu se mai produce nimic în țara asta sau că totul aparține străinilor. Poate că este adevărat faptul că cele mai multe investiții în industrie sunt ale companiilor străine, dar sunt și companii românești care sunt furnizori pentru multinaționale, atât în țară cât și în străinătate. Pe măsură ce capătă experiență în derularea contractelor, în "achiziția de know-how" companiile românești vor începe să vină și cu produse proprii, care au o valoare adăugată mai mare. Cu toate că nu este un fenomen de masă, sunt companii românești de 5, 10 sau 100 de salariați, care recrutează ingineri, specialiști și personal calificat din multinaționale. Iar ca să-i recrutezi, trebuie să oferi mai mulți bani.

Salariile – vor crește pe medie cu 4-5%, dar nu pentru toată lumea. Trebuie să ne obișnuim cu acest lucru. Sunt sectoare și domenii care caută personal și oferă creșteri salariale care depășesc 10-20%. Dar sunt alte sectoare unde piața se restrânge, unde jucătorii se consolidează – fie se cumpără între ei, fie unii chiar ies din piață și unde viața va fi mai dură pentru angajați: sunt reduceri de personal, chiar de salarii și nu există alternative. Cel mai bun exemplu este sectorul bancar.

Ce se întâmplă din punct de vedere economic cu vecinul de la Răsărit are capacitatea de a schimba tot peisajul nostru. Dacă Rusia dă default la datoria externă (în 1998 a dat default la datoria internă), atât a statului cât și a companiilor private, România nu va putea rămâne imună. În 1998, când Rusia a dat default, cursul dolarului la București a crescut în 3 luni, de la 8.000 de lei la 11.500 de lei. Investițiile s-au oprit, salariile nu au mai crescut, consumul s-a prăbușit, iar România a intrat pe lista statelor cu risc de intrare în incapacitate de plată. Sigur că în 2015 nu este ca în 1998, România are o poziție economică internă și valutară mult mai stabilă, dar tare nu aș vrea să văd ce ar putea să se întâmple. Problemele din Grecia sunt frecție la un picior de lemn față de drama actuală a economiei rusești. În locul BNR și a băncilor nu aș dormi liniștit gândindu-mă că cursul ar putea urca la 5 lei pentru un euro dacă se clatină Rusia. În termeni relativi, o creștere de 10% nu înseamnă mult. În termeni psihologici, va fi un dezastru.

Revenim la muncă pentru 2015 gândindu-mă că trebuie să mai plătim din datorii, că trebuie să punem niște bani deoparte, că economia va merge bine dar nu va oferi multe alternative de joburi mai bine plătite, multe piețe vor deveni mai competitive dar se vor restrânge.

Studiu de caz – SC. CARREFOUR ROMANIA. SA

Aspecte generale

În ceea ce privește studiul de caz am ales să vorbesc despre unul dintre cele mai renumite hypermarket-uri din România și anume SC. CARREFOUR SĂ. De asemenea voi prezenta rolul acestei companii în creșterea și dezvoltarea economiei României, împreună cu toate costurile și beneficiile care o însoțesc.

Grupul Carrefour

Grupul Carrefour este cel mai mare distribuitor european și cel de-al doilea la nivel mondial operând mai multe tipuri de magazine: hypermarket-uri, supermarket-uri, hard discount și magazine de vecinătate. Prezent în 34 de țări din lume cu peste 10.100 magazine, grupul Carrefour număra peste 471.000 de angajați.

Carrefour operează în prezent în România 3 formate de magazine:

27 de hipermarketuri Carrefour

92 de supermarketuri Market

44 magazine de proximitate Express Angst: "Un prieten aproape de tine!"

9 magazine de proximitate Contact

1 website de comerț online: www.carrefour-online.ro

Brandul Carrefour

Conceptul de hypermarket a fost inventat de Carrefour acum 40 de ani în Franța și Carrefour este primul care a adus acest concept în România, în 2001, punând bazele pieței de retail. Industria retailului a adus schimbări majore atât în producție și distribuție cât și în obiceiurile de consum ale oamenilor. Carrefour poate fi considerat unul dintre pionerii noii piețe create în România, piață, care a început să se dezvolte din ce în ce mai mult jucând un rol semnificativ în economia țării. Piața de retail în care brandul Carrefour se înscrie este una foarte dinamica, preferințele consumatorilor fiind din ce în ce mai variate, iar aceștia din ce în ce mai exigenți.
Carrefour reprezintă calitatea atât în materie de produse proaspete, produse alimentare sau non alimentare cât și în materie de servicii. Paleta largă de produse, aproximativ 50.000 în hipermarketuri și serviciile diverse, toate la prețurile cele mai bune de pe piața au evidențiat valoarea brandului asociindu-l cu diversitate – "totul sub același acoperiș", calitate și promptitudine.
Brandul Carrefour este unul orientat către client, către satisfacerea tuturor exigentelor la cel mai bun raport calitate-pret. În acest scop au fost create mărcile proprii care oferă cele mai mici prețuri de pe piața respectând în același timp standarde înalte de calitate pentru fiecare categorie:

Carrefour – marca proprie pentru produse de larg consum și bazar

Carrefour Home – marca proprie pentru produse de menaj și electrocasnice

Carrefour Selection – produse marca proprie premium

Carrefour Bio – gama de produse alimentare bio

Carrefour baby – gama de produse alimentare și de igienă destinate bebelușilor

Carrefour kids – gama de produse alimentare și de igienă destinate copiilor

Carrefour light – gama de produse dietetice

Marca nr.1 – cel mai bun raport calitate – preț

TEX – marca proprie de produse textile

Bluesky – marca proprie pentru produse electrocasnice

Leș cosmetiques – marca proprie pentru produse cosmetice

Reflets de France – gama de produse regionale din Franța

Marca proprie Carrefour

Carrefour dorește să răspundă cât mai bine schimbării situației economice mondiale și locale, astfel încât clienții Carrefour să beneficieze în continuare de calitate la prețuri mici. În acest sens, în septembrie 2009, Carrefour a lansat în România, gamă de produse Marca proprie Carrefour, că o soluție pentru a ține sub control cheltuielile zilnice fără a face rabat de la calitate. Întreaga gamă de produse Marca Proprie Carrefour respecta standardul de calitate al grupului, ce rezultă dintr-un parteneriat încheiat cu furnizorii locali atent aleși. Produsele sunt în mare măsură realizate de către producători care au în portofoliu branduri cunoscute și apreciate de către consumatori.

Filiera Calității Carrefour

Ca și o garanție suplimentară a calității oferite, Carrefour a implementat sistemul "Filiera Calității Carrefour" pentru carnea de porc și păstrăvul proaspăt. Filiera Calității Carrefour reprezintă soluția pe care Carrefour o oferă clienților în condițiile poluării, industrializării și riscurilor de contaminare a produselor care ajung pe masă tuturor. Este garanția Carrefour că aceste produse sunt în conformitate cu standarde superioare de calitate. Scopul Filierei Calității Carrefour este astfel să ofere produse sănătoase clienților, să fidelizeze consumatorii, dar și să încurajeze dezvoltarea producătorilor romani, care valorizează patrimoniul natural românesc.
Tot în magazinele Carrefour clienții pot găsi și produse bio, produse dietetice precum și produse specifice unor alte culturi (Franța, Spania, Italia, Mexic, tari asiatice etc.) Toate acestea pentru a răspunde nevoilor clienților, de a avea acces la produse sănătoase și diversificate.

Strategia Carrefour

politica de prețuri agresivă, care are ca scop creșterea puterii de cumpărare a consumatorului roman, încă din 2001, de la lansarea pe piață

gamă de produse deosebit de largă – peste 50.000 de articole prezente sub același acoperiș și adaptată perfect cererii

calitatea excelentă a produselor, îndeosebi a celor proaspete

inovația și modernitatea

politica de servicii

Servicii Carrefour

servicii financiare: Cardul de credit Carrefour MasterCard, credite pentru cumpărarea produselor în rate, credite de nevoi personale, plata facturilor la utilități direct la casele de marcat, transfer rapid de bani – MoneyGram, etc

multiple modalități de plata: cârduri, tichete de masă, tichete cadou, etc

asigurări: de locuință, de mașină, de călătorie, de bunuri

produsele Loteriei Romane care se vând la casele de marcat

retușuri textile gratuite

livrare gratuită pentru produsele voluminoase în limita a 30 km

livrare gratuită pentru produsele voluminoase în limita a 30 km

linie telefonică gratuită ȚEL VERDE 0800-0800-02, 24h din 24, pentru apeluri de pe fix și mobil

Carrefour în cifre

Nr.2 în lume
Nr.1 pe marea distribuție în Europa
4 formate la nivel mondial

hipermarket

supermarket

magazin de proximitate

cash & carry

+ 471.000 angajați în lume

Politica de funcționare a hypermarket-ului

Politica de funcționare a hypermarket-ului Carrefour este una simplă. Principalul scop al acestei companii este reprezentat de creșterea cifrei de afaceri (CĂ). Pentru a realiza această creștere, compania urmărește să atragă și să își crească numărul de client potențiali.

De asemenea, când vorbim de cifră de afaceri, vorbim de creșterea rulajului de marfă. Creșterea rulajului de marfă ajuta la realizarea unor venituri mari, la crearea relațiilor cu furnizorii, s.a. Un punct tare pe care Carrefour România îl are este acela că hypermarket-ul încurajează relațiile cu furnizorii romani. Aceștia încheie contracte cu hypermarket-ul și au voie să își desfășoare activitatea de vânzare în cadrul magazinului, clientul bucurându-se de produse și servicii românești.

În cadrul companiei există posibilitatea creșterii cifrei de afaceri și a colaboratorilor. Spre exemplu: în Sibiu, hypermarketul Carrefour colaborează cu câteva firme pentru a realiza o evoluție și o dezvoltare mai bună. Aceste firme se ocupă fie cu menținerea curățeniei și a ordinii interioare (Deziclean, Biteco), fie cu paza și protecția magazinului (Nemo Investigo, Assault Security, Nei Guard), fie cu umplerea și amenajarea raioanelor (Mercury 360).

În cele ce urmează sunt prezentate câteva date care ne arată situația Carrefour-ului în ultimii ani.

Tabelul 1: Indicatori ai Companiei Carrefour la nivel national, performante obtinute in decursul anilor 2009-2013.

Tabelul 2: Indicatori din Contul de Profit si Pierdere (anii 2009-2013)

Aceste date au fost luate, prelucrate si afisate in functie de limitele de confidentialitate pe care mi le-a impus compania Carrefour pe care am realizat studiul de caz.

În graficul de mai jos este prezentată evoluția cifrei de afaceri a hypermarket-ului în perioada 2009-2013.

Fig. 1.

Graficul de mai jos prezintă evoluția Activelor Totale ale hypermarket-ului în perioada 2009-2013.

Fig. 2.

Graficul următor analizează evoluția datoriilor totale pentru compania Carrefouri în perioada 2009-2013.

Fig. 3.

Costurile pe care hypermarket-ul le suporta pentru a functiona

Carrefour România își desfășoară activitatea sub un motto: “Cu toții împărtășim un vis: să facem din Carrefour o companie recunoscută și iubita pentru că își ajută clienții și consumatorii săi să se bucure de o calitate mai bună a vieții în fiecare zi”. În alte cuvinte putem spune: “Carrefour, pentru o viață mai bună!”.

Cele mai mari costuri pe care compania le suporta atât la nivel național cât și la nivel internațional sunt costurile destinate pentru formarea și perfecționarea angajaților. Compania dorește să dețină personal calificat în cele peste 120 de activități care se desfășoară în cadrul acesteia, dorește ca personalul să fie dedicat, responsabil, optimist și să aibă anumite calificări pe care le dobândesc prin diferite cursuri. (aici vorbim de cursuri pentru bucătar, pizzer, cofetar, brutar, cursuri pentru formare în domeniul financiar/trezorier, atestate pentru folosirea în mod legal a moto-stivuitoarelor, mașinăriilor electrice, etc.).

La nivelul angajaților de bază, fiecare nou angajat:

beneficiază de formari teoretice și practice de orientare către client.

beneficiază de formari teoretice de Cultura Companiei și de formari specifice, legate de meseria pe care o practică în Carrefour (Formarea Lucrătorului Comercial, Meseria de Casier, Tehnici de Vânzare etc)

urmează un stagiu la locul de muncă, fiind acompaniat pentru o perioadă de către un alt angajat cu experiență

Pentru funcțiile de conducere, pe lângă formările de bază, fiecare angajat beneficiază de:

un stagiu acompaniat înainte de preluarea efectivă a postului

cursuri de management, comunicare, vânzări, leadership, recrutare, formarea formatorilor, limbi străine etc, în funcție de specificul postului ocupat

Printre alte cheluieli mai există și cheltuieliile cu poluarea. Acest fenomen reprezintă un cost al creșterii economice. În fiecare an compania plătește o anumită sumă de bani pentru diferite activități de curățenie, de combatere a poluării (deparazitare, eliminarea deșeurilor reziduale, curățarea și îngrijirea insitutiei, atât în interior cât și în perimetrul exterior).

Pe lângă toate acestea, compania plătește chirie pentru spațiul închiriat. Ca un exemplu concret putem vorbi despre Carrefour Sibiu. Acesta plătește o chirie substanțială comunei Șelimbăr pentru hala în care își desfășoară activitatea.

Beneficii pe care Carrefour România le aduce României în creșterea și dezvoltarea economiei țării

În primul rând trebuie să vorbim despre locurile de muncă pe care compania le oferă. În cadrul acestea își câștigă existent aproximativ 6.900 de angajați, sub diferite calificări profesionale.

Oferirea locurilor de muncă aduce un beneficiu creșterii economice din România, beneficiu care se reflectă prin rata șomajului mai scăzută față de anii precedenți.

Graficele de ai jos ne prezintă evoluția ratei șomajului în România din 2009 și până în prezent și numărul de șomeri din România în același interval de timp.

Fig. 4.

Fig. 5.

Un alt beneficiu pe care Carrefour România îl aduce României este reprezentat prin contribuțiile pe care le plătește la stat pentru fiecare angajat. Aceste contribuții (CAȘ, CASS, ȘOMAJ, etc.) reprezintă un plus pentru bugetul de stat, o creștere a Produsului Intern Brut.

Probabil unul dintre cele mai importante beneficii existente în magazine îl reprezintă consumul de bunuri și servicii. Când numărul persoanelor cu un loc de muncă stabil dintr-o economie crește, automat crește și consumul de bunuri și servicii. Acest lucru ajuta la creșterea economiei datorită Taxei pe Valoare Adăugată care se plătește pentru fiecare produs său serviciu în parte, taxa care contribuie la formarea bugetului de stat și la creșterea și dezvoltarea propice a economiei țării.

Există o multitudine de beneficii pe care orice întreprindere, fie ea cât de mică, le poate aduce și poate contribui la formarea creșterii economie a unei țări.

Putem spune că există perspective de viitor prin tot ceea ce se derulează în țara noastră, chiar dacă există și costuri, fie ele minore sau chiar semnificative…

Concluzii

Bibliografie