Model Econometric Pentru Produsul Intern Brut In Romania, Perioada 2000 2014

LISTA FIGURILOR

Figura 1.1. Evoluția economică în ultimele două secole din perspectiva ciclului Kondatriev………………………………………………………………………………………………………………15

Figura 1.2 Fazele ciclului decenal……………………………………………………………………………..16

Figura 1.3 Șase faze ale ciclului economic decenal……………………………………………………..19

Figura 2.1 Numărul șomerilor………………………………………………………………………………….30

Figura 2.3 Reprezentarea grafică șomajului voluntar și involuntar……………………………32

Figura 2.5 Șomajul fricțional în situația de echilibrul piața muncii…………………………….34

Figura 2.8 Curba lui Philips în anul 2013………………………………………………………………….40

Figura 3.1 Evoluția ratei șomajului în perioada 2000 -2013 în UE 28 și Zona Euro ……46

Figura 3.2 Evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor în UE28 și Zona Euro în perioada 2000 -2014 …………………………………………………………………………………………………47

Figura 3.3 Evoluția ratei șomajului în UE28 și Zona Euro în perioada 2000 – 2013 pe categorii de sexe…………………………………………………………………………………………………….48

Figura 3.4 Evoluția populației din România în perioada 2000 – 2013 – grupată după sexe (milioane de persoane)…………………………………………………………………………………………49

Figura 3.5 Evoluția populației din România în perioada 2000 – 2013 grupată pe sexe (exprimată procentual)………………………………………………………………………………………….50

Figura 3.6 Evoluția populației totale grupată în funcție de mediul de proveniență în perioada 2000 – 2013 ……………………………………………………………………………………………….51

Figura 3.7 Evoluția populației din România, grupată în funcție de mediul de proveniență, exprimată în valoare procentuală, pentru perioada 2000 – 201……………..51

Figura 3.8 Evoluția populației active, grupată pe categorii de sexe în România, perioada 2000 -2013 (mii persoane) ………………………………………………………………………… 52

Figura 3.9 Evoluția populației active a României în perioada 2000 – 2013, grupată în funcție de sexe (exprimată în valoare procentuală)……………………………………………………53

Figura 3.10 Balanța forței de muncă a României în perioada 2000 – 2013 (mii persoane) ………………………………………………………………………………………………………………………………..54

Figura 3.11 Rata de ocupare în Romania pe categorii de vârste, în perioada 2000 -2013 (%)………………………………………………………………………………………………………………………….55

Figura 3.12 Evoluția variației creșterii anuale a PIB – ului în România, perioada 2000 -2013 ………………………………………………………………………………………………………………………..56

Figura 3.13 Evoluția PIB –ului în România în perioada 2000 – 2013 …………………………57

Figura 3.14 Evoluția importului și a exportului în România, perioada 2000 -2013 (mil. euro) ……………………………………………………………………………………………………………………….58

Figura 3.15 Evoluția agregatului monetar M2 în România, perioada 2000-2014 (mld. euro)………………………………………………………………………………………………………………………..59

Figura 3.16 Evoluția indicelui prețului de consum în România, perioada 2000 – 2014…………………………………………………………………………………………………………………………60

Figura 3.17 Evoluția rata dobânzii în România, perioada 2000 – 2013……………………….61

Figura 3.18 Evoluția cursului de schimb în România, perioada 2000 – 2014 ………………62

Figura 3.19 Evoluția ratei șomajului și a ratei inflației în perioada 2000 -2014 …………..63

Figura 3.20 Evoluția câștigului mediu salarial în România, perioda 2000-2013…………..64

Figura 3. 21 Evoluția ISD-urilor totale în România, perioada 2003 – 2012…………………65

Figura 4.1 Norul de puncte a variabilei dependete cu fiecare variabilă independentă în parte – forma liniară ………………………………………………………………………………………………..67

Figura 4.1 Norul de puncte a variabilei dependete cu fiecare variabilă independentă în parte – forma inversă ………………………………………………………………………………………………68

Figura 4.2 Norul de puncte a variabilei dependete cu fiecare variabilă independentă în parte – forma liniară………………………………………………………………………………………………..69

Figura 4.3 Norul de puncte a variabilei dependete cu fiecare variabilă independentă în parte – forma exponențială și parabolică…………………………………………………………………. 70

Figura 4.4 Ipoteza de normalitate referitoare la erori ( Testul Jarque Berra)…………… 81

Figura 4.5 Previziunea variabilei dependentă – PIB trimestrul I. 2014……………………….82

LISTA TABELELOR

Tabel 1.1 Principali factori economici și relația dintre acesta pe parcursul unei ciclu economic………………………………………………………………………………………………………………..20

Tabel 4.1 Metoda celor mai mici pătrate ………………………………………………………………….72

Tabel 4.2 Metoda celor mai mici pătrate, model valid ……………………………………………….76

Tabel 4.3 Ipoteza de homoscedasticitate, Testul White…………………………………………….. 78

Tabel 4.4 Evoluția PIB –ului în 2014 I. trimestru…………………………………………………….. 82

LISTA NOTAȚIILOR

PIB – produsul intern brut

PNB – produsul național brut

S – nivelul salariului

– oferta de muncă

– numărul de angajați

Pa – populația activă

Rs – rata șomajului

S – numărul șomerilor

M2 – agregatul monetar M2

IPC – indicele prețului de consum

ISD – investiții străine directe

c – coeficient, parametru

– valoarea calculată a coeficientului

– valoarea tabelară a coeficientului

– raportul de corelație

T – numărul de observații

p – numărul variabilelor exogene

– valoarea calculată

– valoarea tabelară

– Durbin Watson calculat

, – valori teoretice citite din tebelul Durbin Watson

k – numărul de variabile exogene

α – coeficientul de asimetrie

β – coeficientul de boltire

– Jarque Berra calculat

– chipătrat tabelar

CS – cursul de schimb

CMS – câștigul mediu salarial

E – export

Introducere

În cadrul acestei lucrări vor fi cuprinse și prezentate efectele negative și formele de manifestare ale crizei economice și financiare contemporane atât la nivelul economiei naționale cât și la nivelul societății.

Motivul pentru care am ales această temă este de a scoate la evidență măsura în care criza economico – financiară (pornit în 2008 din SUA) afectează economia contemporană. Scopul acestei lucrări este de a studia și a analiza din punct de vedere statistic și econometric indicatorile macroeconomice perioada 2000 – 2014. Pe baza rezultatelor obținute de a face o comparație dintre perioada de înainte a crizei și perioada de după criză.

Metodologia cercetării suportul tehnico- științific folosit pentru realizarea acestei lucrări se bazează pe principiile și teoriile macroeconomice, datele statistice cât mai recente fiind preluate de pe siteul oficial al Institutul Național de Statistică, Banca Națională Română și Eurostadt.

În ceeace privește structura lucrării, cuprinde două capitole teoretice (Capitolul I. și Capitolul II.) și două capitole cu studiul de caz (Capitolul III. și Capitolul IV.), pe baza rezultatelor obținute urmeză concluzia.

Primul capitol se numește ”Fluctuațiile activității economice”, cuprinde descrierea și clasificarea fluctuațiilor economice în cadrul economiei unei țări.

Capitolul II. se numește ”Șomajul și forța de muncă”, tratează noțiuni teoretice, clasificări și caracteristici referitoare la șomaj și forța de muncă. Lângă acesta este reprezentată relația șomajului cu inflația care este determinată prin leagea lui Okun și a lui Philips.

Capitolul III. ”Analiza statistică a indicatorilor macroeconomici în perioada 2000 -2014” cuprinde o analiză statistică a indicatorilor macroeconomico –financiari, datele sunt reprezentate grafic de a scoate la evidență diferența dintre perioada în care criza economică s-a dominat.

Capitolul IV. ”Modelare de regresie liniară multiplă”, cuprinde o analiză din punct de vedere econometric, măsură în care este influențată evoluția PIB – ului de alți indicatori macroeconomici. Datele sunt calculate pe trimestre și sunt prelucrate cu softul Eviews. Pe baza rezultatelor obținute se face o previziune privind evoluția PIB – ului pentru 2014 trimestrul I.

Capitolul I.

Fluctuații ale activității economice

”În perspective macroeconomică, activitatea economică este studiată sub unghiul evoluției în timp, în cadrul structurilor istoricește constituite în spațiu. Pe o seama bază metodologică, pot fi înțelese sensurile dinamicii economice, cauzele care o determină, sunt concepute măsurile prin care se urmărește influențarea comportamentului diferiților agenți economici în direcția considerată dezirabilă pentru evoluția de ansamblu a sistemului economic.”

Cap. 1.1. Ciclicitatea – trăsătură a evoluției activității economice

În acest capitol accentul se pune pe prezentarea fluctuațiilor activităților economice dintr-o țară, pe intrările altfel numite input-urile și pe ieșirile sau output-urile din economia națională.

Evoluția indicatorilor economici (volumul productiei, rata șomajului, volumul investițiilor, inflația, etc) relevă faptul că activitatea economică la nivel de întreprindere, economie națională sau chiar economie modială cunoaște perioade de expansiune și de contracție care se succed cu o anumită regularitate, denumite știintific fluctuații economice ciclice. Analiza de ansamblu a activității economice, reflectă în indicatorii macroeconomici mai ales începănd cu secolul XIX-lea, a demonstrat că aceasta nu are o evoluție lineară, uniformă, ci fluctuantă.

”O economie națională care se conduce în principal după regurile economiei de piață se caracterizează printr-o dinamică de tiposcilant a activității economice, cu abateri mari sau mai mici de la trendul general. Acesată dinamică este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de fluctuație ciclic, fluctuație a afacerilor sau cicluri ale afacerilor.”

”Fluctuațiile economice din cadrul economiilor naționale au atras atenția unui mare număr de cercetători. Successiunea acestor fluctuații a dus la elaborarea conceptului de ”ciclul afacerilor” (ciclul economic). Primul cercetător care a pus bazele analizei ciclului afacerilor a fost economistul sovietic Eugen Slutsky. El a analizat ciclurile afacerilor ca răspuns la șocurile alaetoare din economie. O preocupare similară a avut economistul norvegian Ragnar Frisch de la Universitatea din Oslo, primul laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1969, care a elaborat în paralel teoria propagării prin impulsuri a fluctuațiilor economice.”

”Noțiunea de ciclu nu a fost elaborată de știința economică, ea fiind folosită dea PIB – ului de alți indicatori macroeconomici. Datele sunt calculate pe trimestre și sunt prelucrate cu softul Eviews. Pe baza rezultatelor obținute se face o previziune privind evoluția PIB – ului pentru 2014 trimestrul I.

Capitolul I.

Fluctuații ale activității economice

”În perspective macroeconomică, activitatea economică este studiată sub unghiul evoluției în timp, în cadrul structurilor istoricește constituite în spațiu. Pe o seama bază metodologică, pot fi înțelese sensurile dinamicii economice, cauzele care o determină, sunt concepute măsurile prin care se urmărește influențarea comportamentului diferiților agenți economici în direcția considerată dezirabilă pentru evoluția de ansamblu a sistemului economic.”

Cap. 1.1. Ciclicitatea – trăsătură a evoluției activității economice

În acest capitol accentul se pune pe prezentarea fluctuațiilor activităților economice dintr-o țară, pe intrările altfel numite input-urile și pe ieșirile sau output-urile din economia națională.

Evoluția indicatorilor economici (volumul productiei, rata șomajului, volumul investițiilor, inflația, etc) relevă faptul că activitatea economică la nivel de întreprindere, economie națională sau chiar economie modială cunoaște perioade de expansiune și de contracție care se succed cu o anumită regularitate, denumite știintific fluctuații economice ciclice. Analiza de ansamblu a activității economice, reflectă în indicatorii macroeconomici mai ales începănd cu secolul XIX-lea, a demonstrat că aceasta nu are o evoluție lineară, uniformă, ci fluctuantă.

”O economie națională care se conduce în principal după regurile economiei de piață se caracterizează printr-o dinamică de tiposcilant a activității economice, cu abateri mari sau mai mici de la trendul general. Acesată dinamică este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de fluctuație ciclic, fluctuație a afacerilor sau cicluri ale afacerilor.”

”Fluctuațiile economice din cadrul economiilor naționale au atras atenția unui mare număr de cercetători. Successiunea acestor fluctuații a dus la elaborarea conceptului de ”ciclul afacerilor” (ciclul economic). Primul cercetător care a pus bazele analizei ciclului afacerilor a fost economistul sovietic Eugen Slutsky. El a analizat ciclurile afacerilor ca răspuns la șocurile alaetoare din economie. O preocupare similară a avut economistul norvegian Ragnar Frisch de la Universitatea din Oslo, primul laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1969, care a elaborat în paralel teoria propagării prin impulsuri a fluctuațiilor economice.”

”Noțiunea de ciclu nu a fost elaborată de știința economică, ea fiind folosită de către alte științe, cum ar fi : astronomie, fizică, bilogie. Din punct de vedere etimologic termenul de ciclu, provine din latinescul ciclos care înseamnă cerc. Ciclul economic desemneză o periodă continuă a unui număr determinat de unități de timp,de obicei anul calendaristic, în decursul cărora anumite fenomene se reproduc în aceeași ordine ”

Studiile asupra fluctuațiile economice au demonstrat că fazele ciclului nu sunt identice, dar totuși au caracteristici generale comune. Conform acestei studii, Arthur Burns și Wesley Claire Mitchell au elaborat un proiect de cercetare, în care au definit ciclul afacerilor astfel:

”În zilele noastre putem defini mai precis, mai clar ciclul afacerilor, acestea fiind: ”modelul de succesiune a etapelor de recesiune a activității economice în jurul trendului de creștere economică.”

Cap. 1.2. Tipuri de fluctuații economice

Fluctuațiile economice privită în timp pot delimita în mai multe tipuri: fluctuații sezoniere, accidentale sau întâmplătoare și ciclice.

Fluctuațiile sezoniere: reprezintă variațiile unor activități economice în interiorul perioadei de un an și sunt generate de cauze naturale sau sociale. Aceste tipuri de fluctuații, generate de ordin-natural producției în agricultură, construcții, turism, unele ramuri ale industriei, etc.

Factorii de ordin social (tradiție, obiceiuri, sărbătorile religoase etc.) influențează ritmul activităților productive, al comerțului etc. Trăsătura generală comună acestor fluctuații: au loc cu o anumită regularitate, fiind explicabile și previzibile.

”Pentru unele activități, fluctuațiile sezoniere și dinamica lor au la bază evoluția fluctuantă, ciclică a ofetei, iar pentru altele ele țin în special de fluctuația și ciclicitatea cererii a factorilor (condițiilor) ce o determină”

Fluctuațiile întâmplătoare (accidentale): sunt variații ale nivelului și stării producției sociale determinate de evenimente neașteptate sau neobișniute cum ar fi: războaie, calamități naturale, evenimente social-politice deosebite, decizii neașteptate ale unor mezoagenți economici, o anumită stare de spirit a populației, sunt determinate de factori aleatori.

Fluctuațiile ciclice: sunt fenomene repetabile și constau în variații activității economice agregate, care se caracterizează prin creșterea cumulată a producției, veniturile și utilizării forței de muncă, și prin stagnările sau descreșterile acestora.

Asemenea fluctuații s-au manifestat pregnant de la începutul secolului al XXI.-lea, iar prin cercetarea lor s-a desprins concluzia că alternanța perioadelor de expansiune și contracție a afacerilor, a activităților economice în general, se derulează cu o anumită regularitate în timp.”

Cauzele fluctuațiilor ciclice: se află în sfera economicului, țin de funcționarea producției sale, de interdependențelor dintre părțile sale, iar factorii exteriori ale economicului le pot influența dar nu le determină. Privind evoluția principalelor fenomene economice putem observa că acestea sunt pulsatori, care se delurează sub forma ondulatorie cu carecter ciclic. Activitatea economică trece prin anumite faze, fiecare având trăsături distincte și care desfășoară aproximativ în aceeași ordine.

Caracteristicile fluctuațiilor ciclice: forma lor de mișcare se pornește de la successiunea și repetabilitatea în timp a unor stări ale economiei (numite faze ale ciclului economic), care seamănă în linii generale de la un ciclu la altul.

”O economie națională care se conduce în principal după regurile economiei de piață se caracterizează printr-o dinamică de tip oscilant a activității economice, cu abateri mai mari sau mai mici de la trendul general. Această dinamică specifică este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de fluctuație ciclică, fluctuație a afacerilor sau cicluri ale afacerilor.”

”Fluctuațiile ciclice presupun alternanța, succesiunea perioadelor de expansiune (de creștere, dezvoltare) și de contracție (stagnare, scădere, regres) a afacerilor dintr-o țară, a activităților economice. Ele constau, de asemenea, în trecerea perodică prin anumite faze, fiecare cu trăsături distincte, care se schimbă în aceeași succesiune.

Fluctuațiile ciclică se caracterizează prin: repetabilitatea în timp a unor faze; modificarea stării și performanțelor agregate ale economiei de la o fază la alta; fiecare fază în patre și toate, luate împreună pregătesc premisele a chimbărilor” calitatative în viața economică, deschid calea progresului economic.”

Cap. 1.3. Diversitatea ciclurilor economice

Scurt istoric: la începutul secolului XX., forma ciclică a activităților economice s-a manifestat cu claritate tot mai mare în țările dezvoltate europene. Fluctuațiile ciclice a activităților economice a fost influențată de izbucnirea cel de al doilea război mondial, aceste activități au fost întrerupți de desfășurarea efectivă a războiului și de efectele negative a acestuia pentru un număr mai multe țări.

În literatura de specialitate analiza evoluției ciclurilor economice este realizată de către Joseph Schumpeter, în sinteza ”Business Cycles” (1939), prin valorificarea și aprofundarea teoriilor unor economiști cum ar fi: Karl Marx, Clement Junglar, John Kitchin, Nicolai Dimitrievici Kondatriev, Wesley Mitchel etc.

”În domeniul științelor economice primul cercetător care a folosit termenul de ciclu pentru a caracteriza evoluția economică a fost Clement Juglar în 1860. În lucrarea sa ”Crizele comerciale și revenirea lor în Franța, Marea Britanie și statele Unite” arată că viața economică se caracterizează pri successiunea perioadelor de avânt (înflorire), criză și lichidare. Aceste perioade urmează întotdeauna una după alta, în aceeași ordine.”

Intensitatea evoluției fluctuațiilor economice și sensul lor se măsoară cu ajutorul indicatorilor macroeconomici cum ar fi măsurarea inflației cu ajutorul deflatorului.

În cadrul științelor econoc termenul ciclu se referă la mai multe activități cum ar fi:

Ciclul de producție: aceasta cuprinde perioada de timp de la intrarea materiei prime în procesul de producție până momentul obținerii produsul finit. Acest ciclu este format din mai multe elemente cum ar fi:

Timpul necesar pentru pentru: pregătirea operațiilor tehnologice, desfășurării operațiunilor tehnologice, procesele naturale în unele ramuri ale industriei, transortul în procesul de producție, de stocare a produselor etc.

Ciclul economic: până la sârșitul anilor 1920 termenul ciclu a fost înțeles ca fiind sinonim cu termenul periodic. Economistul american, Westley Mitchel în lucrarea sa ”Ciclurile economice. Problema și punerea ei” definește noțiunea de ciclu ca fiind fluctuațiile întregii activități economice. După părerea lui Mitchel ciclul nu reprezintă un singur fenomen ci ”un întreg conglomerat de fenomene legate reciproc”.

Alvin Harvey Hansen, în lucrarea ”Ciclurile economice și venitul național” (1951), scrie că ”ciclul economic este compus din fluctuațiile:

Ocupării mâinii de lucru

Ale producției totale

Ale prețurilor

Ale valorii bănești a produsului național

Valoarea produsului național

După părerea lui Hansen esența ciclului consță în repetarea, activitățiile economice în totdeauna sunt în mișcare, aceste mișcări ciclice uneori sunt directe, alteori sunt inverse, între acestea există impulsuri dezordonate. Poate fi privit ca un mecanism care cu ajutorul acestor fluctuații adabtează sistemul economic la impulsurile sale interne, prin acest fapt asigură autoreglarea vieții economice.

Trăsăturile ciclului menționate de mai sus au caracter comun, ciclul poate fi înțeles ca ”ansamblul agregat de fluctuații economice care se succed în aceeași ordine, se repetă cu o anumite regularitate și dau conținut mecanismului interacțiunii dintre impulsurile aparent dezordonate ale activității economice și sistemul economic.”

Ciclul de afaceri:

Ciclul afacerilor este un tip de fluctuație a activității economice agregate a națiunii, care își organizează activitățile în mare parte pe seama societăților comerciale; un astfel de ciclu este format dintr-o expansiune ce are loc în același timp în multe activități economice, urmată de o recesiune generală similară, contracții și avânturi ce se unesc în faza următoare de ciclu. Această secvență de schimbări este repetitivă, dar nu periodică; durata unui ciclu al afacerilor variază de la mai mult de un an la 10-12 ani; nu sunt divizibile în cicluri mai mici cu caracteristici similare și amplitudini proporționale.”

Ciclul creșterii economice: creșterea economică poate fi privită ca un proces complex, de creștere a rezultatelor activității economice națională per total și pe locuitor.

”La rândul ei, ciclicitatea economică se definește ca fiind ”modul specific de evoluție a fenomenelor economice caracterizat prin alternanța, într-o anumită successiune, a fazelor de expansiune și contracție”, iar creșterea economică se definește ca fiind procesul de creștere a dimensiunilor economiei naționale pe baza utilizării și combinării factorilorde producție, în scopul creșterii produsului intern brut sau venitului național pe locuitor.”

Creșterea economică poate fi clasificată în două tipuri:

Creșterea economică reală exprimă sporul efectiv de producție naționala și se măsoară prin ratele procentuale anuale ale sporirii rezultatelor macroeconomice, prin indicatorii consacrați în acest sens (P.N.B., P.I.B. etc).

Creșterea economică potențială arată sporul anual al capacității de a produce a unei țări, capacitate ce constă atât din cantitățile de resurse suplimentare ce pot fi atrase în activitățile economice, cât și din sporul de eficiență cu care pot fi utilizate toate acestea.

Mulți specialiști analizează relațiile dintre creșterea economică reală și cea potențială prin relația de mărime, în dinamica, între venitul național, fiind fluxuri anuale și avuția națională, privită ca stoc. Pe urma acestei teorii s-au definit ulterior noi tipuri de cicluri (ciclul afacerilor politice, ciclul inflației, ciclul stocurilor, ciclul șomajului etc). cât și alte tipuri privind creșterea economică, cum ar fi: creștere economică constantă, creștere economică din punct de vedere al cererii, creștere economică extensivă, creștere economică intensivă, creștere economică potențială, creștere economică stabilă și criza economică).

Tipologia ciclurilor de afaceri – după durata lor în timp ciclurile de afaceri pot fi de trei feluri:

Cicluri lungi ”seculare” sau Kondatriev: aceste cicluri de desfășoară sub forma unor unde lungi, cu o durata de 40-60 de ani. În acest interval de timp, în economie este dominat un anumit mod tehnic de producție. Acest tip de ciclu este strâns legat de revoluțiile tehnologice și de inovații tehnologice.

Figura 1.1. Evoluția economică în ultimele două secole din perspectiva

ciclului Kondatriev

Sursa: realizat de autor

Ciclurile lungi cuprind două faze: una ascendentă, caracteristica anilor de prosperitate cu ritmuri relativ ridicate de creștere a venitului național, investițiilor și a nivelului de trai și una descendentă: acesta cuprinde mai muți ani de recesiune, caracterizat prin scăderea ritmul producției, creșterea inflației și a șomajului, compromisuri în domeniul calității vieții. Ele se manifestă prin factori exogeni cum ar fi: mari descoperiri științifice, războaie, apariția noilor resurse, revoluții etc.

Cicluri proporiu-zise sau decenale: aceste cicluri apar și sub numele de cicluri Juglar, cum au fost denumiți de către Joseph Schumpeter, după numele economistului francez care l-a studiat aceste tipuri de cicluri. În cadrul acestei ciclu domină mai întăi faza de expansiune, în care afacerile sunt caracterizate de prosperitate. Cererea de bunuri este dinamică, cererea agregată în creștere este stimultană de creșterea lentă: la nivelul prețurilor; mai întăi a celor cu ridicata, iar apoi și a celor cu amânuntul. După aceste etape apare momentul de criză care aduce spre recessiune. Acest tip de ciclu este numit și ciclul afecerilor, se manifestă mai mult în domeniul industrial.

Economistul francez, C. Juglar a constatat că ciclurile în acest domeniu au trei faze disticte: avânt, criza și faliment. Figura 1.2 ilustrează fazele ciclului Juglar: pornind de la faza de expansiune – A, B, C,D și G, H în care afacerile sunt prospere, conjunctura economică fiind favorabilă.

Figura 1.2 Fazele ciclului decenal

Sursa: reazliat de autor

Ciclurile scurte, minore sau Kitchin: după numele economistului care a studiat după primul război mondial, au o durata de aproximativ 40 de luni, sunt numite și hipociclurile, care pot afecta uneori ansamblul ramurilor unei economii. Aceste tipuri de cicluri se manifestă în domeniul formării a stocuri de mărfuri, al sferei creditului etc.

Ciclurile scurte au două faze: expansiunea și încetinirea creșterii economice, iar trecerea de la expansiunea la încetinire nu presupune declanșarea unui crize economice. Aceste cuprind producția, prețurile și profiturile din întreaga economie, el se intercaleză cu cele decenale și surprind mișcarea unor factori de producție.

Tipologia ciclurilor scurte: o formă specifică a ciclului scurt este ciclul Hanau, care are o durata medie de 30 de luni, acest ciclu a apărut cel mai frecvent în Statele Unite, aceasta decurge din specificul pieței produselor agricole, în special cel al zootehnologiei.

Ciclurile specifice: în această categorie intră cicluri intermediare, care vizează în principal un anumit sector, aici putem aminti:

Ciclurile Kuznes, ”aceste tipuri de cicluri poartă numele economistului american S. Kuznes, sunt cicluri de 15-20 de ani. Observațiile empirice cele mai probante acestui tip de ciclu se referă la sectorul construcțiilor de locuințe care cunosc un ciclu special de 18-20 de ani; cu fiecare nouă generație de locuințe crescând cererea și pentru acestea. Opiniile referitoare la ciclurile Kurnes constituie și în prezent obiectul unor vii controverse.aceste cicluri sunt cunoscute și sub denumire de hipercicluri.”

În literatura de specialitate aceste cicluri au fost remarcați primadată în anii 1930, sunt cicluri destul de complexe întrucât cuprind trei factorii:

Variații în ceeace privește forța de muncă și alte surse economice;

Variații ale productivității;

Intensitatea medie a utilizării resurselor.

Ciclurile Wheeler, denumite astfel după numele economistului american R. Wheeler, sunt cicluri climaterice care se apropie de ciclurile civilizațiilor, având durata de 100 de ani, 500 de ani și 1000 de ani.”

”Este posibil să apară un declin pe termen scurt în timpul unei expansiuni pe termen lung, după care poate să apare o mică creștere într-o contracție pe termen lung. Aceste oscilații mari se datorează dinamicii specifice diferitelor componente ale sistemului social-economic (forța de muncă, populația, fondurile fixe, resursele de materii prime și energie, mecanismul economic), interacțiunii dintre aceasta, contradicțiilor ce se manifestă în dezvoltarea economico-socială, reacției întărziate a agenților economici la diferite modificări, inerției pe care o manifestă unele componente.

Cauzele care determină aceste fluctuații sunt externe sistemului economic (dinamica populației, perturbațiile sociale și politice etc.) și interne acestuia. Forțele interne au o mobilitate mai mare, de aceasta este unanim acceptabilă ideea că în acestă zonă trebuie căutată originea majorității cauzelor fluctuaților ciclice.”

Cap. 1.4. Fazele ciclului economic

Fluctuațiile economice se desfășoară între două coordonate: spațiu și timp. Analiza ciclurilor scoate în evidență faptul că acestea parcurg și cuprind anumite faze. Un ciclu economic poate fi reprezentat sub forma grafică : pe ordonata, un indicator al activității economice, de exemplu venitul național, iar pe abscisa timpul.

În literatura de specialitate apar teorii conform căreia alți specialiști au identificat în interiorul unui ciclu trei faze diferite: prosperitate, criză și lichidare (depresiune). Totuși cel mai răspăndită opinie se bazează pe faptul că ciclul economic cuprinde patru faze.

Economistul francez Albert Aftalion în lucrarea sa ”Les crises periodiques de surproducțion” (1913) și economistul american Wesley Mitchel în lucrarea sa ”Ciclul economic” (1927) studiază multilateral cele patru faze ale ciclului.

Ideiile amintite de mai sus sunt preluate de către profesorul american W.Pearson. Pornind de la teoriile specialiștilor W. Mitchel, Al. Burns sau Albert Aftailon, Pearson ”merge mai departe și atunci când face trecerea de la prosperitate la depresiunea include două faze distincte: faza încordării sau a tensiunii financiare și faza crizei industriale, ceeace înseamnă că defapt, ciclul ar cuprinde cicnci faze prosperitatea, tensiunea financiar, criza industrială, depresiunea și înviorarea.”

Economistul italian Franco în  lucrarea sa ”Grand Larrouse”,  avându-se în  vedere  că punctele  de  cotitură, de schimbare a sensului evoluției rezultatelor macroeconomice, se enumeră următoarele șase faze: reluarea  avântului sau reprise, prosperitatea sau expansiunea, tensiunea financiară, criza sau punctul de cotitură superior, depresiunea, stagnarea.

În cadrul mișcării ciclice se derulează urmatoarele faze :

Faza de expansiune (intervalele A-B, C-D, E-F), se caracterizează prin creșterea producției, a venitului național, gradului de ocupare a forței de muncă, salariilor, vânzarilor, profitului, afaceri prospere și credit ieftin, creșterea cursului titlurilor de valoare.

Se caracterizează prin: scăderea productivității, reducerea ratei profitului, dezechilibre care se reflectă în: fluctuația și scăderea cursurilor titlurilor de valoare, scumpirea creditului, restrângerea creditelor și investițiilor. În cazul în care fenomenele de criză economică (stagnarea sau scaderea producției,creșterea numărului de falimente și șomeri) se propagă în întregul sistem economic, se instalează o nouă fază:

Depresiunea (intervalele B-C,D-E): această fază, se caracterizeaza prin dezechilibre economice, oferta este mai mare decât cererea, întreprinderile adoptă măsuri de: reducere a costurilor, înlocuire și modernizare a capitalului fix. Investițiile care se fac permit depăsirea depresiunii, punctele C și E spre o nouă fază ascendentă a ciclului economic.Se inițiază o nouă fază de expansiune, urmată de o altă contracție marcând trecerea la un nou ciclu economic, reprezentând un progres față de cel precedent. Un ciclu reprezintă intervalul de B-D, iar altul interalul de D-F. Ciclul economic cuprinde două ipostaze diferite :

recesiunea reprezintă manifestările de criză economică și depresiunea, dominată de efecte negative;

boom-ul  reprezintă reluarea creșterii economice – punctele C și E – și expansiunea, caracterizat prin fenomene pozitive.

Evoluțiile ciclice sunt complexe, de exemplu:

recesiunea se poate carcteriza prin: stagnări modice ale activității economice, reduceri ample și de durata ale activității economice.

expansiunea poate fi : viguroasă, cuprinzând majoritatea sau totalitatea domeniilor economice, puțin semnificativă, de scurta durată și în câteva ramuri și domenii. 

Fazele ciclului de afaceri ”Având în vedere structura fluctuațiilor ciclice studiile teoretice și aplicative au pus în evidență patru faze distincte – prosperitatea, recessiunea, depresiunea și înviorarea – care formează o succesiune”. este ilustrată cu Figura 1.3.

Figura 1.3 Șase faze ale ciclului economic decenal

Sursa: realizat de autor

”Prosperitatea reprezintă acea stare a economie în care toate activitățile operează la nivel înalt, recesiunea se caracterizează printr-un declin noatabil al nivelului activităților, depresiunea este peroada în care toate activitățiile economice au scăzut la nivelul cel mai mic dintr-un ciclu, iar inviorarea se manifestă prin ceșterea nivelului activităților economice.”

În cadrul activităților economice aceste factori au o importanță deosebită, deoarece există forțe interne între ele, care influențează dinamica economiei. Pe baza tabelului de mai sus putem face concluzia că între cele 17 factori analizați în cele patru faze ale ciclului economic există o legătură strânsă, care se manifestă prin oscilațiile apărute în activitățile economice.

Ieșirea din depresiune poate fi realizată cu ajutorul factorilor exogeni, de exemplu implicarea statului prin diverse măsuri economice – cele monetare sau fiscale – pentru a preveni fluctuații mari ale producției, veniturilor, etc. Totuși aceste măsuri nu pot fi eliminate din viața economică, ele pot fi influențate doar. Elementele de bază se modifică într-o poziție favorabilă, deplasând economia către faza de înviorare.

Caracterizarea fazelor ciclului economic se poate realiza prin analizarea profundă unor factori economici principali, cât și relațiile dintre acestea care apar pe parcursul unei ciclu economic. Acești factori sunt enumerați în Tabelul 1.1.

Tabel 1.1 Principali factori economici și relația dintre acesta pe parcursul ciclu economic

Sursa: Ion Eugen Țigănescu, Macroeconomie – O abordare cantitativă, Ed. Economică, București, 2005, pag. 298

Relația cost-preț este una dintre forțele care pot provoca trecerea economiei prin cele patru faze: ”prețul reacționează mai repede decât costul la schimbările din economie, el atinge nivelul minim înaintea costului.

Este posibil că după atingerea acestui nivel, costul să scadă, în continuare sub nivelul prețului, creând premise obținerii de profituri la produse care erau rentabile. În partea ascendentă a ciclului, prețul crește mai repededecât costul, rezultând o sporire a profitului și deci a investițiilor.”

Cap. 1.5. Indicatorii fluctuațiilor ciclice

”Fluctuațiile ciclice ale economiei sunt rezultatul unor cauze și intercondiționări multiple, ceea ce impuneutilizarea unui sistem adecvat de indicatori pentru măsurarea acestor oscilații, pentru sesizarea și prognoza mutațiilor esențiale din economie și în final pentru fundamentarea unor strategii de atenuare a variațiilor mari.”

Există un sistem de indicatori statistici folosite de țările dezvoltate în analiza și prognoza fluctuațiilor ciclice. Aceste pot fi clasificare în felul următor:

indicatori reprezentativi: acești indicatori au fost utilizați pentru a reflecta dinamica unor faze ale ciclurilor economice și ale activității economice. Ele ”se bazează pe corelația dintre fluctuațiile dintr-un sector și cele din economie în ansambul ei aceștia caracterizează indirect starea economiei naționale.

În această categorie intră :

nivelul producției de fier și oțel;

plățile bancare sau debitele bancare;

volumul transporturilor de pe căile ferate;

producția de energie electrică;

alți indicatori: nivelul producției automobile, nivelul producției de cărbuni etc.

indicatori compuși: acești gen de indicatori caracterizează mai multe faze ale activității economice cum ar fi:

numărul de angajați în fabrici – calculat pe baza unui eșantion de fabrici care cuprinde peste 50% din angajați;

indicele plăților pentru forța de muncă – cuprinde modificările în numărul de ore lucrate pe o săptămână;

indicele producției industriale – aceasta se bazează pe un eșantion de fabrici și mine care cuprinde aproximativ 25 % din numărul angajaților din ramura respectivă. Este un idicator de avertizare pentru activitatea economiei naționale, nu cuprinde ramurile ca agricultura sau construcțiile și serviciile;

produsul național brut în prețuri constante.

Indicatori generali ai afacerilor: este o combinația mai multor indici ai diferitelor activități într-un indice general al activității de afaceri. Acest tip de indicator ”reflectă stagnarea combinată a zece serii de indicatori cum ar fi: producția de energie electrică, producția de lingouri de oțel, lingouri de zinc, noi construcții, consumul de bumbac, producția de țiței, ocuparea forței de muncă neagricole, volumul transporturilor, debitele bancare, vânzările prin magazine.”

Indicatorii statistici folosite pentru măsurarea schimburilor ciclice a afacerilor, cuprinde 26 de indici, fiecare indicator măsoară un anumit aspect al activității economice. Aceste indicatori pot fi împărțite în trei grupe:

Indicatorii de avertizare (Leading Index): ”Sistemul indicatoarelor de avertizare cuprinde 12 indici care sem nalează monentele ce preced modificările esențiale ale fluctuațiilor ciclice, în special punctele extreme ale fazei de prosperitate și depresiune. Cei doisprezece indicatori sunt:

Numărul de mediu de ore lucrate săptămănal;

Noi înregistrări ale cazurilor de șomaj;

Formarea netă de întreprinderi noi;

Comenzi de bunuri de folosință îndelungată (comenzi pentru bunuri de consum);

Comenzi pentru fabrici și echpamente;

Construcții de clădiri și locuințe;

Schimbări ale inventarului;

Prețurile materialelor industriale;

Prețurile produselor comune stocate;

Profiturile corporațiilr;

Raportul dintre preț și costul muncii;

Schimbări în datoria consumatorului.”

”Ponderea cu care vor intra cele 12 indici este variabilă, în raport cu perioada de referință și se bazează pe influențele anterioareale respectivilor indicatori în evoluția economiei.”

Sistemul indicatorilor de coincidență: această categorie de indicatori cuprinde 8 indici care influențează semnificativ sensul mișcării activităților economice, prin acest fapt ”înregistrând schimbarea în aceași timp cu vârful prosperității sau punctul de minim al depresiunii.”

Aceste indici sunt :

Ocuparea forței de muncă în sectoarele neagricole;

Rata șomajului;

Produsul național brut în prețuri curente;

Produsul național brut în prețuri constante;

Nivelul producției industriale;

Veniturile personale;

Vânzări prin comerț de produse manufacturate;

Vânzări prin comețul cu amănuntul.

Sistemul indicatorilor de întărziere: acest gen de indicatori cuprinde ”6 indici la care punctul de schimbare se înregistrează după momentul de vârf sau de minim a fluctuației.”

Aceste indici sunt :

Rata șomajului pe termen lung;

Investiții în fabrici și echipamente;

Inventar de afaceri;

Costul unitar al forței de muncă;

Împrumuturi industriale și comerciale;

Rata dobânzii la bânci. Datele statistice pe baza trei tipuri de indicatori sunt prelucrate periodic, săptămănal sunt publicate de diferite instituții specializate (Biroul Național de Statistică, Banca Națională a României, Institutul Național de Statistică etc.).

Cap. 1.6. Crizele economice. Cauzele evoluției ciclice.

”Criza poate fi definită ca fiind:

O etapă de dificultăți acute sau cronice (economice, politice, sociale, ideologice, militare, umane, morale, de conduită, de comportament etc.), în care se manifestă violența contradicțiile economice, politice și sociale, acumulate în societatea respectivă în decursul timpului;

O perioadă de tensiune și de tulburări mai mult sau mai puțin vizibile, dar cu efecte ce pot deveni catastrofe pentru un individ, o familie, o comunitate, o organizație sau chiar o societate umană;

Perioadă caracterizată de ambiguități legisaltive, de nehotărâre, de delațiune, de șantaj și de corupție;

O perioadă de lipsuri (de bani, de mărfuri, de timp, de forța de muncă, de inițiativă, de voință politică, de curaj, de patriotism etc.).”

În literatura de specialitate există mai multe teorii referitoare la criza, de exemplu economistul Houben relatează patru interpretări referitoare la criza economică:

Prima interpretare se bazează pe faptul că piața se autoreglează, aceasta fiind numită interpretare liberă. În cadrul acestei interpretări se consideră faptul că apariția unei crize se îndatorează unor factori extern, de exemplu implicarea statului în viața economică care perturbă piața. Anularea factorului extern reprezintă soluția pentru ieșirea din criză.

Interpretarea keynesistă – această teorie intră în conflict cu teoria liberă, considerând că piața nu are un rol autoreglator. Conform acestei teorii investițiile sunt imprevizibile și prociclice. Keynes sublinează rolul statului care poate reglementa viața economică.

Interpretare schumpeteriană – după teoria economistului Joseph Schumpeter economia este ciclică, trecând prin anumite faze: de avânt sau de recesiune.

Interpretarea marxistă – criza este considerat ca fiind un element inerent al capitalismului. Provine din caracterul inegal și anarchic al producției, adică acest fapt aduce la adâncirea crizei de supraproducție.

La începutul secolului XIX, în anul 1825 economia țărilor dezvoltate a vremului – de exemplu Anglia – au cunoscut un fenomen economic nou, criza economică de supraproducție. Aceste tipuri de crize economice s-au repetat în lanț la intervale de 7, 11 și 12 ani.

În anul 1973, după cel de al doilea război mondial în tările dezvoltate din punct de vedere economic s-a manifestat o recesiune ciclică postbelică, o criză economică de supraproducție cu caracter mondial, acest fenomen a fost numit criza economică modernă.

Economia americană dealungul istoriei sale a cunoscut mai multe recesiuni- în 1948, 1953, 1957, 1980, 1990-1993 și criza de azi începând din anul 2008. Aceste crize au fost precedate de boom (denumire dată perioadei de avânt economic, se caracterizează prin creșterea producției a profitului și scăderea rata șomajului). Crizele economice clasice pot fi de două feluri: crize economice de subproducție și de supraproducție.

”Crizele economice de supraproducție constituie o negare de factori a legii debușeelor, deoarece suraproducția de mărfuri sau, ceea ce este aceleași lucru, oferta excedentară, a exprimat un dezechilibru fundamental general și nu o neconcordanță minoră, în plus criza economică din anii 1929 – 1933 a pus sub semnul întrebării nu numai legea debușeelor ci și capacitatea automatismelor libere de restabilire prin ele însele a echilibrelor mecesare pentru desfășurarea eficiență a activității economice și de valorificare cât mai înaltă a afacerilor de creștere economică. Pentru a se ieși din această criză, jocul liber al pârghiilor pieței s-a întregit cu pârghii statale în toate țările cuprinse de criză.”

Analizând criza din 1929 specilialiștii au obsevat că acesta ”a plecat defapt de la securitizarea creditelor substandard, dar sfera lui de cuprindere a fost mult mai mare.” Această criză economică a pornit din SUA, acolo avea rădăcinele, aceasta era caracterizată de excesul de investiții financiare, a fost urmată de o perioadă plină de corupție și dereglementare. Stațiul următor al crizei a fost în Europa, mecanismul de pătrundere și extindere a fost diferit în Est față de Vest Europa.

”În România cauzele crizei economice sunt diferite de cele globale, criza românească fiind una de natura internă, care, spun unii economiștii ar fi apărut chiar și în absența crizei financiare declanșate în SUA. România se confruntă cu o criză tipică a finanțării deficitului de cont curent: un cont curent prea mare, finațat nesuspenabil prin fluxuri speculative de capital și prin datorie externă privată pe termen scurt. La creșterea deficitului extern a contribiut excesul de consum pe datorie, românii fiind în situația în care au consumat mai mult peste puterile lor de acoperire a consumului, au consumat câțiva nai buni și mult mai repede decât își puteau permite.”

Singurul lucru comun între criza din SUA și cel din România a fost ”acel balon speculativ imobiliar, care s- a apărut în SUA ”cu doi ani mai repede decât la noi. Totuși acestă criza avea efecte diferite privind SUA și România, deaorece în SUA a stimulat creditele ipotecare și pachetele financiare complexe, pe când la noi a stimulat creditele de consum garantate cu imobiliare.

”Cauzele crizei economice din România sunt:

Febra consumului, pe baza finațării externe pe termen scurt;

Politica fiscală și bugetară prociclică bazată, pe cota unică și pe creștere foarte puternică a salariilor bugetarilor, în condițiile în care economia se află în expansiune;

Amânara reformelor structurale;

Absorbția redusă de fonduri structurale;

Negarea crizei în anul 2008, ceeace a dus la amânarea implementării unor măsuri preventive și la creșterea dezechilibrelor;

Deschiderea prea rapidă a contului de capital, care a dus la intrări amsive de capital străin, în bună parte capital speculativ.”

Propuneri privind ieșirea României din criză: ”evitarea oricăror măsuri care ar fragiliza încrederea în moneda națională, în stabilitatea financiară/economică a țării, evitarea creșterii deficitului bugetar și mărirea cheltuielilor bugetare pe investiții, evitarea creșterilor semnificative ale salariilor în sectorul bugetar și privat, atragerea cât mai multe fonduri UE, priorități clare în utilizare banilor publici.” Alte propuneri privind ieșirea din criză ar fi că România să se focuseze pe creșterea forței de muncă, de creșterea economisirii și de creșterea migrației interne de la rural la urban.

În concluzie putem considera criza ca fiind un dezechilibru financiar care afeactează societatea și economia unei țări, iar poate fi definit ca fiind o oportunitate care este dată pentru corectarea dezechilibrelor. La nivel microeconomic poate fi o restructurarea a întreprinderilor, afacerilor, seviciiilor etc. Criza uneori poate ajuta în reducerea datoriilor private, restabilirea sistemului financiar, scăderea prețurilor activelor imobiliare și cel financiare.

Cap. 1.7. Politici anticiclice (conjuncturale)

”Subiecții economici și guvernele întreprind o serie de măsuri, elaborând și promovând anumite scenarii, strategii și politici pentru atenuarea undelor ciclurilor economice, în special pentru evitarea sau contractarea consecințelor negative antrenate de crize și depresiuni.”

Măsurile folosite pentru diminuarea acestor efecte nefavorabile cu privire la viața economică în literatura de specialitate sunt numite politici anticiclice sau anticriză, au rolul de a influența în mod favorabil cererea și oferta globală.

Politicile anticiclice care se bazează pe cererea și oferta globală sunt: pe baza teoriei keynesiană cuprind numeroase tipuri de măsuri și instrumente cum ar fi: cheltuieli publice, sistemul de impozite și taxe, masa monetară și rata dobânzii etc. Conform teoriei lui J.M. Keynes cauza principală a fluctuațiilor agregate ale activităților economice constă în modificările nedorite ale cererii agregate în raport cu evoluția producției.

Politicile anticiclice în funcție de cauzele fluctuațiilor ciclice pot grupa în două mari categorii:

Politici de influențare a cererii agregate (demand-side-economics);

Politici de influențarea ofertei agregate (supply-side-economics).

Aceste tipuri de politici introdusă de Keynes au devenit componente de bază ale politici economice pe termen mediu și lung. Ele sunt elaborate prin deciziile guvernului și a Băncii Centrale și sunt aplicate prin prisma instituțiilor financiare și prin diferite agenți economici.

Măsurile anticriză de obicei se îmbracă în trei forme: politica cheltuielilor publice, politica monetară și de credit și politica fiscală.

Politica cheltuielilor publice: în cadrul acestei politici vizează majorarea în faza de recesiune a cheltuielilor provenite de la bugetul statului, prin acest fapt mărind cererea globală și sporind producția, impulsionând trecerea la faza de expansiune.

”Cheltuielile publice sunt orientate în special spre achiziții de stat, investiții cu caracter socio- cultural și spre investiții în întreprinderi publice.”

Politica monetară și de credit: în cadrul acestei tip de politică principalele elemente/instrumente sunt: rata dobânzii, creditul și masa monetară. ”Aceste pârghii se aplică în mod diferențiat în perioadele și în condițiile de boom, de recessiune (criză) și de depresiune. Astfel în condiții de boom prelungit se majorează rata dobânzii, se impun restricții suplimentare la acordarea de credite, se intensifică și se înăsprește controlul asupra masei monetare.” Aceste fapte urmârind-se stimularea consumului și investițiilor, prin acest fapt influențând creșterea producției și a gradului de ocupare.

Politica fiscală: reprezintă utilizare impozitelor și taxelor în scopuri anticiclice.

Acest tip de politică este aplicată în perioada de recesiune de către guvern la reducerea fiscalității prin scăderea gradului de impozitare directă a veniturilor și indirectă a consumului și a investițiilor. În faza de expansiune statul se procedează invers, încurajează fiscalitatea pentru a diminua cererea globală.

CAPITOLUL II.

ȘOMAJUL ȘI FORȚA DE MUNCĂ

Cap. 2.1. Analiza conceptului de șomaj

”Înainte de a face a sinteză a definițiilor date șomajului în literatura de specilaitate, trebuie precizat că, la origine, noțiunea de șomaj era sinonimă cu aceea de ”inactivitate”. Cuvântul șomaj din limba română provine din cuvântul franțuzesc ”chomage”. La rândul său, acesta derivă din latinescul ”caumare” fiind provenit de la cuvântul grec ”cauma”, care înseamnă ”căldura mare”, din cauza căreia înceta orice activitate.”

Șomajul este considerat de mulți specialiști ca un element negativ care afecteză dezvoltarea economică diferite țări (mai ales cele subdezvoltate și cele în tranziție la economia de piață). Dacă analizăm termenul din punct de vedere pieței muncii, șomajul poate fi definit ca ”excedent al ofertei de muncă față de cererea de muncă.

”Cea mai frecventă întrebuințare a termenului se referă la o anumită situație a unor oameni capabili de muncă, care însă nu își găsesc un loc de muncă. În esența șomajul este un fenome economic, care presupune depășirea cererii de forță de muncă de către ofertă. Oameni apți de muncă aflați în această situație sunt numiți în mod curent șomeri.”

”Șomerul în viziunea Biroului Interațional al Muncii este orice persoană care îndeplinește concomitent și cumulativ următoarele condiții: are o vârstă de peste 15 ani, este apt de muncă, este disponibil pentru muncă salariată sau nesalariată, nu are loc de muncă, este efectiv în căutarea acestui loc de muncă.”

Masa (numărul șomerilor) – în fiecare moment există un număr dat de șomeri, numărul acestora se modifică necontenit deoarece piața forței de muncă se află în totdeauna în mișcare. ”Astfel, șomajul crește o dată cu sporirea numărului demisiilor, al suspendărilor și al noilor intrări pe piața muncii, deoarece noi intrați au nevoie în mod obișnuit de o perioadă mai lungă de timp pentru a se angaja.”

Figura 2.1 reprezintă numărul șomerilor care este exprimat ca o anumită rată a șomajului. Din figura anterioară putem face concluzia că șomajul crește în momentul în care intrările depășesc ieșirile. Din punct de vedere statistic șomajul poate fi măsurat cu ajutorul indicatori absuluți și indicatorii relativi.

Figura 2.1. Numărul șomerilor

Sursa: Dornbusch R., Fischer S., Macroeconomie, Ed.Sedona, Timișoara, 1997, pag 418 (realizat de autor)

Cap. 2.2. Aspectele caracteristice și formele principale ale șomajului

”Fluctuații în activitatea economică și șomaj. Un fenomen important asociat cu fluctuațiile ciclice este șomajul, faptul că oamenii care caută de lucru nu pot găsi. Șomajul există chiar și în economiile aflate în creștere rapidă. Pentru a calcula șomajul noi îl raportăm la dimensiunea totală a populației activă.

Populația activă este format din acei indivizi care fie muncesc, fie sunt în căutarea unui loc de muncă. Comparând cu totalul populației, sunt excluși tinerii care încă nu lucrează, persoanele în vârstă deja pensionate și aceia care nu doresc șă muncească. Rata șomajului reprezintă raportul dintre numărul de indivizi fără loc de muncă și numărul total al celor care formează forța de muncă.”

Forme principale ale șomajului:

Șomaj de dezechlibru: acest tip de șomaj poate fi urmărit prin decalajul prin care se manifestă la nivel macroeconomic, între cerere agregată și muncă și între oferta agregată de muncă, acest tip de șomaj este influențată de factori externi, cum ar fi: creșterea salariului minim, scăderea cererii de muncă.

Șomajul de dezechilibru cuprinde următoare forme:

șomaj ciclic: apare în urma reducerii cererii de muncă în perioada de depressiune și recesiune (criza economică);

șomaj clasic: apare în situația menținerii salariului mediu la un nivel mai mare decât al salariului de echilibru;

șomajul de presiune: apare în situația în care crește numărul persoanelor și scade numărul locurilor de muncă.

b. Șomaj de echilibru: apare atunci când în viața economică există un echlibru pentrucă întotdeauna vor exista persoane care caută un job mult mai bine plătit, mult mai satisfăcător decât au momentan.

Formele șomajului de echilibru sunt: șomajul fricțional, șomajul sezonier, șomajul structural, șomajul voluntar și involutar. Aceste tipuri de șomaj vor fi tratate și analizate în următoare parte a lucrării.

Șomajul voluntar reprezintă neocuparea datorită prin refuzul sau imposibilității unor categorii de persoane de a accepta salariul real oferit sau condiții de muncă existente. Este o situație în care muncitorii refuză oportunitățile de a se angaja în anumite slujbe din cauza salariilor sau din cauza condițiilor nefavorabile care domină la locul de muncă.

”Șomajul voluntar are la origine rigiditatea salariilor nominale la scădere. Așa se face că salariile practicate sunt, în general, mai mari decât salariul de echilibru. Revendicările salariaților și ale sindicatelor împiedică ajustarea salariilor prin scădere. În genere, fondul de salarii este determinat de condițiile economico-financiare ale utilizatorilor de muncă. Drept urmare, o parte din oferta de muncă rămâne neutilizată și apare șomajul volutar (Figura 2.3).”

În cadrul șomajului voluntar se incaderează următoarele categorii de persoane:

1. Persoanele angajate, care preferă să-și întrerupe activitatea temporar;

2. Șomerii care așteaptă la un loc de muncă mai bun decât cele existente;

3. Persoane casnice, care concentrează mai mult pe familie.

Șomajul involuntar este formată din persoanele neocupate care vor să lucreze pentru un salariu real mai mic decât cel existent. El apare atunci când pe piața muncii locuri de muncă existente/ oferite sunt insuficiente, la salariile existente, adică cererea pe piața muncii este mai mare decât oferta.

”Procentul șomerilor care sunt neangajați voluntar este cunoscut, potrivit unor definiții, ca rata naturală a șomajului.”

Figura 2.2. Reprezentarea grafică șomajului voluntar și involuntar

Sursa: Smarandache I.E., Ciurlău C.F., Componentele ale analizei șomajului în economiile contemporane, Analele muncii.

Separarea șomajului în categoria de involuntar și voluntar este una dintre cele mai mari controverse din teoria economică. Pe baza teoriilor keynesiste rezultă că cea mai mare parte a șomajului din timpul crizelor economice (începând din anii 30 până la anii 80) pe piața muncii domină deficitul cererii, în acest caz șomajul fiind de natura involuntară. Pe de altă parte pe economiștii clasici considerau că piața muncii adabtează repede creșterea șomajului prin scăderea salariilor.

În perioada crizelor economice domina șomajul voluntar prin acest fapt menținându-se rata sa naturală. În cazul șomajului involuntar putem observa că ” la nivelul salariului S – salariul mai mare decât cel de echilibru- segmentul de oferta de muncă este ocupat, în timp ce segmentul se constituie un șomaj involuntar.”

Coeficientul de corelare constituie o măsură statistică a apropierii dintre mișcările celor două variabile. Faptul că ”este negativ înseamnă că, în perioada de dezvoltare, când PNB înregistrează o creștere rapidă, șomajul tinde să scadă, iar în perioadele de creștere lentă, tinde să crească. Acesată relație inversă dintre creșterea outputului și șomaj este numit legea lui Okun”

Șomajul involuntar sau adevăratul șomaj are mai multe forme în funcție de cauzele care stau la bază: cea mai cunoscută și cea mai veche formă a șomajului este șomajul conjunctural. Acest gen de șomaj apare în perioada de criză sau declin economic ”și este rezultatul restrângerii parțiale și temporare (pe perioada crizei), a activității firmelor sau sau chiar închiderii unor întreprinderi. Odată cu relansarea activității, firmele își redeschid porțile și își extind activitătatea, astfel că șomajul conjunctural dispare.

O formă a șomajului conjunctural este șomajul structural, datorat în principal dezechilibrelor ce apar în structura economiilor naționale, ca urmare a dezvoltării inegale și în salturi a ramurilor acestora: în timp ce unele ramuri eliberează forța de muncă, prin pătrunderea masivă a progresului tehnic în cadrul lor, alte ramuri, ramurile noi și în plină formare nu-și extind activitatea în așa măsuri încât săpoată absorbi complet forța de muncă eliberată de către celelalte.”

Șomajul structural deobicei dispară atunci când apare un echilibru dintre ramurile și subramurile unei economii naționale. Pe lista șomajului conjunctural mai intră șomajul sezonier fi: închiderea unor mine, în urma unor accidente, sau restrângerea activității unor firme axate pe prelucrarea produselor agricole, din cauza unor recolte slabe etc.

”Forma principală și, totodată cea mai gravă a șomajului involuntar este așa-numitul șomaj cronic, acela care subzistă să supraviețuiește cu încăpănare oricăror încercări de eliminare a lui și oricât de normal s-ar desfășura activitatea economică; sau acela care este determinat de faptul că oricâte eforturi se întreprinde, activitatea economică nu se poate desfășura în așa fel încât să poată absorbi întreaga forța de muncă disponibilă. Este șomajul considerat adesea ca o calamitate persistentă; este cancerul economiei, boala icurabilă despre care vorbește Keynes sau pe care îl au în vedere de obicei”

Cap. 2.3. Clasificarea șomajului

Există un sistem de clasificare a șomajului după următoarele mari tipuri cum ar fi: șomaj fricțional, structural; din punct de vedere al cererii și a ofertei se identifică șomajul ciclic și sezonier. interne și internaționale, a variațiilor conjuncturale ale cererii și a ofertei de bunuri și servicii, aceasta provoacă o reducere a necesarului de forță de muncă.

Șomajul poate fi clasificat din punct de vedere al funcționării și locului lor pe piața muncii în felul următor:

1. În funcție de natura și cauzele șomajului:

a. Șomajul conjunctural – apare în perioada de crizelor economice de supraproducție și dispare odată cu sfârșitul acestei perioadă. Chiar dacă șomajul diminuează semnificativ, numărul șomerilor și rata șomajului nu mai revine la nivelul cel mai scăzut existent în timpul crizei economice, deoarece ” un anumit procent de neocupare a rămas și s-a constituit sub formă de șomaj cronic sau s-a adăugat șomajului cronic preexistent.”

Șomajul fricțional – acest tip de șomaj este cea mai răspăndită, reprezintă perioada necesară pentru a găsi un alt loc de muncă. Acesta poate apărea și în cazul ocupării depline a forței de muncă. ”Șomajul fricțional apare deoarece piața muncii este inerent dinamică datorită imperfecțiunii fluxului de informații și deoarece trebuie să treacă un timp până când șomerii și firmele ce oferă slujbe vacante să se găsească unii pe alții.”

Figura 2.3. reprezintă manifestarea șomajului fricțional din punct de vedere economic. Pe baza graficului de mai jos putem face următoarea afirmație: se notează cu D 0 cererea de muncă, cu S 0 oferta de muncă și cu E 0 numărul de angajații și w 0 salarul mediu pe piață. Chiar dacă pe paița muncii există un echlibru , totuși există un număr de șomeri care se află între două locuri de muncă, aceștia se formează șomajul fricțional.

Figura 2.3. Șomajul fricțional în situația de echilibrul piața muncii

Sursa: realizat de autor

2. În funcție de raportul cerere – ofertă de pe diverse piețe și de impactul acestora asupra pieței muncii:

a. Șomajul clasic – acest tip de șomaj apare în urma producției cantități mai mari de bunuri și servicii. În acest caz există o cerere efectivă, întreprinzătorii nu mai fac angajări, nu au interes în lărgirea capacității de producțiedin cauza că firmele ori sunt în pierdere din punct de vedere al competitivității, deoarece costurile de producție sunt mai mari, ori nu își asumă noi riscuri – acest tip de șomaj este numit șomaj prin eficiența a producției.

b. Șomajul ciclic – Șomajul insuficiența cererii, situația în care oferta de forța de muncă este mai mare decât cererea. În literatura de specialitate acest tip de șomaj apare sub numele șomajul keynesian după numele economistului care l-a identificat și l-a analizat.

”Șomajul fricțional sau cel structural poate apărea chiar dacă, la nivel agregat, cererea totală de muncă egalează oferta. Șomajul ciclic este asociat cu fluctuațiile în ciclul afacerilor și apare atunci când o scădere a cererii agregate pe piața bunurilor și serviciilor se determină o scădere a cererii agregate de forța de muncă, simultan cu inflexibilitatea salariilor reale. (…) O reacție adecvată a guvernului la șomajul ciclic este să impună politica economice de creștere a cererii agregate, crescând cheltuielile guvernamentale, reducând taxele și impozitele și mrind rata de creștere a ofertei de bani. Alte măsuri de politică economică se referă la elaborarea unor programe concrete concentrate asupra șomajului, incluzând credite temporare pentru dezvoltarea unor programe antișomaj de către firme private sau sectorul public.”

c. Șomajul sezonier – este asemănător cu șomaj ciclic din punctul de vedere că este determinat de fluctuațiile cererii de forță de muncă (acesta fiind determinat sistematic anual). Șomajul sezonier apare deobicei în diferite ramuri a economiei ca de exemplu: construcții, agricultură, turism.

În economia de azi putem vorbi despre mai multe tipuri de șomaj, aceste având numeroase forme de manifestare. Acesta afectează societatea din pinct de vedere economic, financiar, politic și moral.

Cap. 2.4. Forme de manifestare ale șomajului – indicatorii de măsurare a acestora

Șomajul poate fi caracterizat după mai multe aspecte după cum urmează:

1) Nivelul șomajului, acesta poate fi determinat în mod relativ și în mod absolut. În mod absolut exprimă numărul șomerilor. În mod relativ eprimat prin rata șomajului, aceasta se determină sub forma procentuală raportul dintre numărul șomerilor și populația activă, ocupată.

2) Intensitatea șomajului, din punct de vedere intensității putem distinge mai multe tipuri de șomaj:

a. șomaj total, reprezintă diminuarea activității depuse cu scăderea duratei săptămănii de lucru scăderea corespunzatoare a salariului, fenomen numit, șomaj parțial.

b. somajul deghizat, specific mai ales țărilor slab dezvoltate unde numeroase personae are o activitate cu eficienta mica.

3) Durata șomajului – de la momentul pierderii locului de muncă sau diminuarea activității depuse până la reluarea normală a muncii.

4) Structura șomajului: poate fi categorizată după vârstă, nivel de calificare, sex, rasă, etc

5) Frecvența șomajului: reprezintă media numărului de intervale, în cadrul unei intervale, în cadrul unei peroadă, o persoană este în șomaj. El are doi factori principali.

Criterii de caracterizare a șomajului sunt:

a. După nivelul șomajului: forma absolută – exprimat ca un număr de persoane; forma relativă – exprimat ca și număr procentual (rata șomajului).

b. După structura șomajului: rasa, vârstă, sex, domeniu de activitate, grad de pregătire, calificare și altele.

”Primul factor este variabilitatea cererii pe piata forței de muncă, la nivelul diferitelor intreprinderi. Chiar când cerea agregată este constantă, există întreprinderi a căror activitate este în creștere (angajează forța de muncă) și întreprinderi a căror activitate este în scădre (disponibilzează forță de muncă). Cu cât este mai mare variabilitatea cererii pentru forța de muncă la nivelul întreprinderilor, cu atât este mai mare rata șomajului. Al doilea factor este rata cu care intră în rândurile forței de muncă lucrătorii noi, pentru că aceștia pornesc din poziția de șomeri. Rata naturală a șomajului este cu ațât ridicată cu cât crește mai repede forța de muncă.

Cei trei factori care afectează durata și cei doi factori care influențează frecvența șomajului sunt factori determinați ai ratei naturale a șomajului.”

Definirea indicatorilor statistici ai șomajului: din punct de vedere statistic există două categorii de indicatori prin care șomajul se poate aprecia:

a. Indicatorii absoluți (indicatori de nivel): acest tip de indicator reprezintă numărul efectiv de șomeri. Deobicei se exprimă în numărul persoanelor, ”mii de persoane”, această se determină după o anumită perioadă: fie anual, trimestrial sau lunar. ”Numărul șomerilor se evidențiază și în corelație cu anumite variabile demografice, ca vârsta, sex, stare civilă, dar și ținând cont de pregătirea profesională, de nivelul studiilor sau de repariția teritorială.

b. Indicatorii relativi: prin acești tip de indicatori se apreciază intensitatea șomajului, dintre acești indicatori cel mai importan este: rata șomajului. El se determină prin raportarea numărul total de șomeri la populația activă și se exprimă în procente.

”Nivelul ratei șomajului și evoluția acesteia reprezintă unul dintre barometrele în funcție de care se iau anumite măsuri de protecție socială sau decizii de politică economică. Ca relație generală de calcul, rata șomajului se determină prin raportarea unui indicator absolut care exprimă șomajul (numărul de șomeri- Ș) și a unui alt indicator care măsoară populația de referință, cel mai adesea populația activă (Pa):

Mărimea relativă a șomajului se numește rata șomajului și reprezintă raportul procentual dintre masa sau numărul total al șomerilor și masa totală sau numărul total al populației active.”

Rs= 𝑆𝑃𝐴∗100

(2.1)

Concret, acest indicator se poate determina în modalități variate. Relațiile de calcul pot să fie diferite în practică, în funcție de legislația națională sau de informațiile disponibile. Diferențele care apar sunt determinate de elemente cum ar fi:

– Termeni de raportare, se referă la numitorul raportului, care poate fi populația activă sau, de exemplu, populația în limitele vârstei de muncă;

– Conținutul indicatorilor primari luați în calcul;

– Sursele de colectare;

– Metodologia de calcul.

Din punct de vedere statistic se utilizează diferite rate de șomaj:

a. Rata globală standardizată BIM, care se calculează ca raport între numărul șomerilor din punct de vedere BIM și populația activă totală, are cea mai mare sferă de cuprindere, fiind cea mai utiliztă în comparațiile internaționale;

b. Rata globală standardizată UE: reprezintă raportul dintre numărul de șomeri și populația activă civilă totală;

c. Rata parțială de șomaj: acesată se referă la o anumită categorie de forță de muncă, regiune geografică, regiune administrativă care se determină ca raport între numărul de șomeri proveniți din categoria respectivă;

d. Rata globală standardizată OCDE: aceasta se determină ca raport între numărul de șomeri și populația activă totală;

e. Rata integrală sau compusă de șomaj și subocupare vizibilă, se determină ca raport între timpul de muncă disponibil neutilizat de șomeri și de persoane aflate în stare de subocupare (persoane care au un loc de muncă, dar care lucrează involuntar în timp parțial) și timpul de muncă total disponibil sau timpul de muncă utilizat.” Acesta măsoară defapt șomajul potențial, calculul său impunându-se în special pentru cazul țărilor în care subocuparea vizibilă are dimensiuni apreciabile. România face parte din categoria acestor țări. În contextul implicațiilor economice majore pe care le are șomajul, al legăturilor acestuia cu inflația, se vorbește despre o rata naturală a șomajului.”

În cazul României, numărul de șomeri se determină prin mai multe metode cum ar fi: recesământ, prelucrarea datelor statistice oferite de instituții guvernamentale – Ministerul Muncii și Protecția socială -, anchetă prin sondaj. Lângă aceste metode aplicate de către Institutul Național pentru Studii Statistice și Economice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Rata șomajului este unul dintre indicatorilor statistice cele mai folosite, valoarea acestuia se determină prin raportarea numărului total de șomeri înregistrați la populația activă civilă. Deobicei valorile indicatorilor statistici sunt publicate în mass – media, în buletinele statistice lunare, trimestrilae sau anuare. Culegerea datelor pentru calculul acestor indicator se procedează la nivelul oficiilor județene ale forței de muncă și șomajului.

Rata naturală a șomajului – rata naturală a șomajului sau rata structurală a șomajului în condițiile de ocuparea totală a forței de muncă reprezintă aceași lucru cât și reprezintă funcționarea normală a pieței muncii.

”Unii economiștii definesc rata naturală a șomajului ca fiind rata la care atât salariile, cât și inflația sunt fie stabile, fie la niveluri acceptabile. După alți autori, rata naturală a șomajului este rata șomajului pentru care locurile de muncă vacante sunt egale cu numărul de șomeri. O altă definiție afirmă că rata naturală a șomajului este nivelul șomajului la care orice creștere în cererea agregată nu determină reducerea șomajului.”

Estimarea ratei naturale a șomajului – pentru estimarea ratei naturale a șomajului există două metode bine stabilite de economiști. Există mai mulți factori care influențează rata naturală a șomajului sunt: durata șomajului și frecvența șomajului. Lângă aceste factori ciclici rata naturală a șomajului mai depinde și de câteva caracteristici al pieței muncii:

”Organizarea pieței muncii, inclusiv prezența sau absența unor agenții de plasare a forței de muncă, seviciu de intermediere pentru angajarea tinerilor etc;

Structura demografică a forței de muncă;

Abilitatea și dorința șomerilor de a continua să caute o nouă slujbă;

Disponibilitatea ajutoarelor de șomaj.”

Cap. 2.5. Relație dintre inflație și șomaj

Una din cele mai mare probleme economice, care afectează întregul vieții economice și sociale sunt inflația și șomajul, altfel numit de economistul american, Alvin Melvin Okun indicele sărăciei. Okun a inventat o nouă teorie în economie după care se consideră că suma dintre rata șomajului și rata inflației ating valori mari, în acest caz cei doi indicatori sunt considerați ca cea mai gravă problemă care se manifestă la nivelul societății, a unei țări sau la nivel mondial.

Rata naturală a șomajului este în strânsă legătură cu inflația, economiștii au determinat o ecuație prin care se colerează șomajul agregat cu rata inflației. Teoretic, rata naturală a șomajului se manifestă atunci când rata șomajului este constantă. Atunci când inflația este constantă ecuația reprezintă legătura dintre rata inflației și șomaj, furnizează un estimator pentru rata naturală a șomajului.

Rata naturală a șomajului este analizată din punct de vedere legătura acestuia cu inflația. În cazul în care rata inflației este stabilă vorbim despre rata naturală a șomajului.

Economistul american Robert Eisner, a analizat seriile inflației și șomajului, în perioada anilor 60 a descoperit că între șomaj și inflație există o legătură asimetrică în cazul în care: ”ratele șomajului mai mici decât rata naturală a șomajului nu erau asociate cu inflația accelerate, în timp ce ratele șomajului mai mari decât rata naturală a șomajului erau asociate cu inflația descrescătoare.”

În literatura de specialitate economiști au dezvoltat o teorie referitoare la relația dintre șomaj și inflație, pe baza anumitor studii economiști consideră că exisă o corelație negativă între rata inflației și rata șomajului. Altfel spus niveluri ridicate ale șomajului sunt asociate cu niveluri scăzute ale inflației, dar și invers. Acestă relație inversă între șomaj și inflație este reprezentat grafic prin curba lui Philips (după numele economistului care a observat primadată acestă legătura) în Figura 2.7.

”Legea lui Philips dorește să evidențieze o relație inversă între rata inflației și rata șomajulu: dacă șomajul descrește, rata inflației are tendința de a crește și invers, dacă rata șomajului crește atunci atunci rata inflației descrește.

Legea lui Philips analizează relația dintre șomaj și rata salariilor, cât și condițiile stabilității monetare. Relația dintre rata șomajului și rata variațiilor salariilor nominale rezultă dintr-o ajustare economietrică destinate să verifice dacă salariul variază ca urmare directă a cererii excedentară de muncă măsurată cu ajutorul ratei șomajului”

Figura 2.4. Curba lui Philips în anul 2013

Sursa: realizat de autor pe baza: Adrian Florea, Elemete de Macroeconomie, Ed.Universității din Oradea, 2012, pag. 194

Observația este că, cu ajutorul Curba lui Phillips se poate detemina rata naturală a șomajului pentru un anumit nivel al inflației sau se poate elabora anumite politici macroeconomici. Aceasta fiind un ”indicator economic” pe termen scurt, care arată că rata șomajului cu atât este mai mică cu cât salariile cresc mai repede. Aceasta relație este o legătură inversă între rata șomajului și rata creșterii salariilor, de exemplu creșterea economică este însoțită de creșterea salriilor și în același timp de reducerea șomajului.

”Economiștii au două modalități diferite pentru a estima rata naturală a șomajului. În primul rând ei determină o ecuație prin care corelează șomajul agregat de rata inflației. Conceptual, rata naturală a șomajului este prezentă atunci când rata șomajului nu crește și nici nu scade. Astfel, atunci când inflația este constantă, ecuația ce stabilește legătura între rata inflației și șomaj furnizează un estimator pentru rata naturală a șomajului.”

Cap. 2.6. Cauzele șomajului

Cauzele șomajului reflectate în teoriile economice: în literatura economică puctul de vedere cel mai semnificativ avea Marx. În literatura economică clasică, conform teoriilor lui David Richardo și Adam Smith, șomajul nu apare ca un fenomen negativ, ci apare ca un fenomen absolut temporar sau altfel zis voluntar. Din aceste motive Richardo nu privea cu ochi buni ajutorul pentru cei săraci.

”Pentru Marx șomajul este un șomaj voluntar, dar nu un rezultat al voinței sau al dorinței șomerilor, a muncitorilor care preferă ajutorul de șomaj, oricât de mizerbil ar fi. (…). Marx vorbește despre șomajul conjunctural, datorat crizelor economice de supraproducție, crize pe care societatea capitalistă nu va fi capabilă să le rezolve, din cauza adâncirii contradicției dintre proprietatea privată și caracterul tot mai social al producției (…). Acest șomaj, ca de altfel și celălalt (armata industrială) , vor putea dispare, după el, numai în socialism, atunci când societatea va putea prelua sub controlul ei- datorită proprietății socialiste (…). Aceasta este în esența concepția lui Marx asupra șomajului și asupra cauzele sale.”

Șomajul este un fenomen economic foarte complexă, subiecții săi sunt foarte diverși și numeroși cât și formele în care se manifestă. Din punct de vedere economic există mai multe motive pentru analizarea șomajului. În primul rând șomajul reprezintă o pierdere în producție și venit, pierderea locurilor de muncă etc. În al doilea rând cu ajutorul unor programe foarte bine organizate și eficiente de asistență pentru șomaj, șomerii pot trece prin stări de stress, prin acest soc emoțional capacitățile lor pot fi afectate. Aceasta fiind efectul negativ al șomajului asupra indivizi cât și pentru societate ca un întreg. Uneori șomajul poate fi considerat ca un factor care influențează firmele să se angajeze personal suplimentar, manifestarea aceasta a șomajului este un efect negativ asupra costurilor cu forța de muncă.

Cap. 2.7. Consecințe ale șomajului

”Una dintre problemele cardinale, teoretice și practice ale șomajului o constituie identoficarea și măsurarea consecințelor explicite și implicite ale acestuia asupra mersului economiei și societății ca și asupra stării economice și sociale a fiecărui individ șomer. Realitatea economică și socială, adevărurile ei demonstrează că șomajul generează numeroase consecințe pozitive și negative pentru muncitori și patroni, pentru familiile lor, pentru economie și societate privite în ansamblul lor.”

Modul în care cei afectați trăiesc pe termen lung sau pe termen scurt șomajul este determinat de experiențele lor de viață și de tendințele conflictuale specifice personalității lor. Există și anumite consecințe pozitive ale șomajului:

prin ceea ce presupune – muncitori disponibilizați, fenomenul creează o rezervă (mai mult sau mai puțin sigură) de persoane potențial dispuse să lucreze, în vederea acoperirii eventualei cereri suplimentare de forță de muncă;

principial, are loc creșterea productivității muncii, dar mai ales a disciplinei și punctualității celor angajați;

ca factor psihologic, apare creșterea interesului pentru muncă, dar mai ales sporirea competitivității celor existenți;

recurgerea la a trimite anumite persoane în șomaj permite – pentru firme – menținerea salariilor la cote relativ scăzute (o perioadă de timp);

șomajul constituie o armată de rezervă pentru piața muncii, ”un rezervor de mâna de lucru pentru acoperirea cererii suplimentare de forță de muncă pentru întreprinzătorii”

Se identificăm și consecințe negative care, care afectează mai multe sectoare ale economiei. Consecințele negative ale șomajului sunt mai numeroase decât consecințele pozitive, aceste consecințe au efecte mai ”nocive” asupra vieții societății și ale economiei aceste sunt următoarele:

șomajul reprezintă o formă de neutralizare a celui mai important factor de producție, capitalul uman, resursă nestocabilă, și ca urmare risipită;

afectează negativ populația aflată în stare de neocupare, privind-o de posibilitatea de a munci pentru propria intreținere și dezvoltare, de posibilitatea de autoafirmare și autorealizare a personalității; în acelasi timp șomajul este una dintre cauzele principale ale înrăutățirii calității vieții șomerilor și familiilor;

șomajul este o sursă potențială pentru fapte criminale și antisociale;

este un dezechilibru economic; cu cât acesta este mai grav, cu atât consecințele sale negative sunt mai apăsătoare;

șomajul constituie o povară asupra populației ocupate care trebuie să suporte sarcini fiscale crescând în scopul întreținerii șomerilor;

acordarea unor ajutoare bănesti în caz de șomaj încurajează numeroși șomeri să rămână în aceasta situație un timp mai îndelungat și să lucreze clandestin;

îndemnizațiile de șomaj permit întreprinzătorilor să recurgă mai ușor la concedierea muncitorilor;

ajutoarele de șomaj se constituie într-un obstacol greu de trecut în calea relansării economiei, într-o frână în calea creșterii și dezvoltării economice;

șomajul exercită o presiune asupra salariilor angajaților, permitând întreprinzătorilor să recurgă la reduceri de salarii sau la obstrucționarea creșterii acestora;

creează o serie de contradictii in randul societatii, putand deveni, daca depaseste un anumit nivel, o sursa de conflicte sociale si o amenintare pentru pacea socială.

Cap. 2.8. Măsuri de diminuare a șomajului și efectelor sale

“Fiind un fenomen care afectează, în diferite proporții, întreaga economie globală, prin nivelul, structura, durata și consecințele sale, somajul s-a impus atentiei guvernelor si fortelor sociale, devenind o preocupare generală. (…) Prin conținutul lor, asemenea măsuri au efecte directe și indirecte asupra șomajului sau asupra consecințelor sale. Măsurile pentru diminuarea șomajului, după aspectul concret la care se referă, pot fi grupate în trei mari categorii: măsuri care privesc direct pe șomeri, măsuri care privesc populația ocupată, și alte măsuri.”

Din prima categorie fac parte: măsurile de organizare a pregătirii și calificării celor în cautarea unui loc de munca pentru a putea face noilor tehnici și tehnologii, facilitățile acordate de stat pentru întreprinderile care oferă locuri de muncă în activități publice. (.Măsurile care privesc populația activă ocupată au mai multe scopuri: prevenirea creșterii șomajului printr-o calificare adecvată, diminuarea șomajului prin crearea de posibilități suplimentare de nagajare, reduecerea imigrației. Migrația forței de muncă, ca rezultat al liberalizării circulației forței de muncă, constituie un fenomen cu dublu efect. Pe de o parte prin emigrația celor în cautarea de locuri de muncă se reduce șomajul în țarile de proveniență, dar, pe de altă parte, situația poate genera dumping social, prin concurarea locurilor de muncă și acceptarea salariilor sub nivelul minim, în țările de emigrație.”

O altă modalitate a diminuării șomajului a fost realizată prin intervenția statului conform unei noi legi: ”Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, Legea 116/2002, privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, Legea 72/2007 privind stimularea incadrării in munca a elevilor și studenților, OUG 13/2 010, privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și diminuării somajului in anul 2010, oferă în prezent angajatorilor care incadrează în muncă diferite categorii de persoane, considerate defavorizate în ceea ce privește integrarea pe piața muncii, facilități constând în sume de bani acordate sau scutiri la plata contribuțiilor. Legea nr. 76/2002 – măsuri active destinate angajatorilor.

Angajatorii care incadrează în munca pe durata nedeterminată absolvenți ai unor instituții de învățămănt sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferența absolvenților incadrați, si primesc lunar, pe aceasta perioadă, pentru fiecare absolvent: o sumă egală cu 500 lei, pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau ai școlilor de arte și meserii; o sumă egală cu 600 lei pentru absolvenții de învățămănt secundar superior sau învățămănt postliceal; o sumă egală cu 750 lei pentru absolvenții de învațămănt superior.

Angajatorii care incadrează în muncă pe durata nedeterminată absolvenți din randul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute la aliniatul precedent pe o perioada de 18 luni. În cazul primirii acestor subventii, angajatorii au obligația să mențină în muncă absolvenții o perioadă de trei ani.”

În concluzie măsurile pentru diminuarea șomajului, după aspectul concret la care se referă, pot fi grupate în două mari categorii:

în prima categorie: măsuri care privesc direct pe șomeri altfel spus, reorientare profesională;

în al doilea rând măsuri care privesc populația ocupată, adică împaratirea muncii între cei angajați si crearea unor posibilitati de angajare).

Capitolul III.

Analiza statistică a indicatorilor macroeconomici

în perioada 2000 -2014

3.1 Obiectivul lucrării este de a analiza din punct de vedere statistic și econometric măsura în care criza economico – financiară a afectat și afectează economia națională, respectiv cea a Uniunii Europene.

În prima parte acestui capitol vom analiza din punct de vedere statistic evoluția ratei șomajului din Uniunea Europeană în perioada 2000 – 2014, urmând ca în cea de-a doua parte a capitolului să analizăm cei mai importanți indicatori economico – financiari din României în perioada 2000 – 2014.

În vederea analizării acestor indicatori, ne vom folosi de datele statistice oferite de instituții precum: Institutul Național de Statistică, BNR (date trimestriale perioada 2000 – 2013 Anexa 1), Eurostat și ANOFM. Perioada analizată va fi împărțită în trei părți principale în vederea realizării unei comparație între acestea, mai concret: perioada dinaintea crizei, din timpul crizei și o perioada după criză, care corespunde cu zilele contemporane.

Cap. 3.2. Efectele negative ale crizei economice contemporane în Uniunea Europeană

Cap. 3.2.1 Evoluția ratei șomajului din Uniunea Europeană în perioada 2000 – 2014

Economia Uniunii Europene a fost puternic afectată de criza economico – financiară fapt ce a condus la o creștere semnificativă a ratei șomajului în toate țările membre UE. În acest sens ne propunem să analizăm evoluția ratei șomajului din Uniunea Europeană în perioada 2000 – 2004 (Figura 3.1). Conform datelor Comisiei Europene din Bruxelles și site – ului oficial Eurostat, rata șomajului din UE 28 a atins punctul critic de 9% în anul 2009 în timp ce în Zona Euro aceasta a ajuns să înregistreze un procent mult mai mare, 9,6%. În ceea ce privește perioada 2009 – 2013 se observă o tendință de creștere a ratei șomajului, în 2013 ajungând la 10,9% în UE28, iar în Zona Euro depășind 12%. În primul trimestru al anului 2014 se observă o ușoară tendință de scădere a șomajului atât în Uniunea Europeană (10,65%) cât și în Zona Euro (11,9%).

.

* valorile din 2014 trimestrul I au fost previzionate de Eurostat

Figura 3.1 Evoluția ratei șomajului în perioada 2000 -2013 în UE 28 și Zona Euro

Sursa:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Unemployment_statistics, accesat la data de 26.03.2014

Cap. 3.2.2. Evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor în Uniunea Europeană

Rata șomajului în rândul tinerilor este în continuare una ridicată nu numai în cadrul Uniunii Europene ci și în celelalte state ale lumii, aceștia fiind considerați primele victime ale crizei economice. Evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor în Zona Euro și EU28 este reprezentată cu ajutorul Figurii 3.2.

În ceea ce privește evoluția șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani, în perioada analizată putem observa o tendință de creștere în 2009 față de anul 2008, de la 16,6 % la 20,6% în Zona Euro și de la 16,3% la 20,1% în UE 28. În perioada 2009 -2013 rata șomajului continuă să înregistreze o tendință crescătoare, acestea fiind câteva dintre semnele de adâncire ale crizei. În anul 2013, rata șomajului în rândul tinerilor a atins un nivel record de 23, 5% în UE28 și 23,9 % în Zona Euro.

În primul trimestru a anului 2014, în UE28 se observă o ușoară scădere față de anul precedent, rata șomajului ajungând la 22,95% față de 23,5%, iar în Zona Euro se observă de asemenea o ușoară scădere, rata șomajului ajungând la 23, 5% față de 23,9%.

* valorile din 2014 trimestrul I au fost previzionate de Eurostat

Figura 3.2 Evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor în UE28

și Zona Euro în perioada 2000-2014

Sursa: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do, accesat la data de 26.03.2014

Conform datelor Eurostat, ”odată cu declanșarea crizei, apare o creștere mai rapidă privind evoluția șomajului în rândul bărbaților decât în rândul femeilor, deoarece „sectoarele dominate de bărbați” au fost cele mai afectate.” Evoluția ratei șomajului structurată pe categorii de sexe și este reprezentată în Figura 3.3.

În ceea ce privește evoluția șomajului în perioada 2000-2006 putem observa că rata șomajului în Zona Euro în rândul femeilor era 10,3 % iar în rândul bărbaților 7,3 %. În aceeași perioadă în Uniunea Europeană rata șomajului în rândul femeilor era 10,1% iar în rândul bărbaților era 7,9%.

Începând din anul 2006 până anul 2008 rata șomajului arată o tendință de scădere atât în Zona Euro cât și în Uniunea Europeană, cea mai mică valoare fiind înregistrată în anul 2007 în Uniunea Europeană și anume: în rândul bărbaților 6,6%, respectiv 8% în rândul femeilor.

În perioada 2009 – 2013 numărul șomerilor urmează o tendință de creștere atât în UE 28 cât și în Zona Euro. În Zona Euro rata șomajului în rândul femeilor era în anul 2009 de 9,9% iar în rândul bărbaților de 9,5%. Prin urmare se poate observa că în Zona Euro rata șomajului în rândul femeilor este mult mai mare decât cea în rândul bărbaților. În perioada 2010 – 2011 rata șomajului atinge 10% în ambele zone analizate. Perioada 2012 – 2013 poate fi considerată un punct critic deoarece rata șomajului variază în jur de 12%, ceea ce reprezintă că valorile actuale s-au dublat față de perioada 2007 -2008.

* valorile din 2014 trimestrul I au fost previzionate de Eurostat

Figura 3.3 Evoluția ratei șomajului în UE28 și Zona Euro în perioada 2000 – 2013 pe categorii de sexe

Sursa:http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&language=en&pcode=teilm020&tableSelection=1&plugin=1, accesat la data de 29.03.2014

Numărul șomerilor înregistrația crescut de la o lună la alta, situația a fost foarte gravă atât în Zona Euro cât și în Uniunea Europeană. Conform datelor Eurostat valorile cele mai scăzute au fost înregistrate în luna martie a anului 2008. Cele mai ridicate niveluri au fost înregistrate în țările cum ar fi: Letonia, Spania și Slovacia, iar cele mai scăzute valori au fost înregistrate în Olanda, Norvegia și Austria.

Cap. 3.3. Efectele negative ale crizei economice asupra indicatorilor macroeconomici – studiu de caz pe România

Cap. 3.3.1. Evoluția numărul populației totale în România perioada 2000 -2013

În ceea ce privește evoluția numărului populației totale, în Figura 3.4 am prezentat această evoluție a numărului populației în România pe categorii de sexe raportată la numărul populației totală. Astfel, în anul 2000 se înregistrează un număr de 22.435.205 de persoane din care 10.968. 854 bărbați (48,89%) și 11.466.351 femei (51,14 %). Începând cu anul 2000, numărul populației totale începe să crească până în 2001, an în care numărul populației totale începe să scadă de la 22.408.393 de persoane la 21.680.974 de persoane până în 2002. Din anul 2003 până 2013 numărul populației începe să scadă de la an la an, de exemplu în 2008 numărul populației totale ajungând la 21.504.442 de persoane, din care bărbați 10.477.611 (48,72%) și femei 11.026.831 (51,29%).

Figura 3.4 Evoluția populației din România în perioada 2000 – 2013 – grupată după sexe

(milioane de persoane)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

În ceea ce privește evoluția populației – grupată pe categorii de sexe – exprimată în valoare procentuală în perioada 2000 – 2013 putem observa o tendință de scădere datorată valorilor negative ale sporului natural și ale migrației externe a populației.

În perioada 2000 – 2007 se observă o tendință de scădere privind numărul populației totale, astfel că în anii 2002 și 2011 putem vorbi de o recesiune în rândul populației și a imobiliarelor.

Câțiva factori care influențează negativ evoluția numărului populației totale sunt: migrația, scădere ratei natalității, îmbătrânirea populației.

Analizând perioada 2012 – 2013 se observă de scădere față de anul 2011, numărul total al populației scăzând de la 21.354.396 în 2011 (din care 45,85% bărbați și 54,15% femei) la 21.316.410 în 2012 (din care 45, 72 % bărbați și 54, 28 % femei), respectiv la 21.292.000 în anul 2013 (din care 45,85% bărbați și 54,15 % femei).

Figura 3.5 Evoluția populației din România în perioada 2000 – 2013 grupată pe sexe

(exprimată procentual),

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

Figura 3.6 și Figura 3.7 reprezintă evoluția populației totale din România în perioada 2000 – 2013 – grupată în funcție de mediul de proveniență.

În perioada 2000 – 2001 se poate observa scăderea numărului populației totale de la 22.435.205 la 22.408.393, din care 56,4 % se află în mediul urban iar 45,6 % în mediul rural .

Între anii 2002 – 2003 numărul populației din mediul urban începe să scadă la 52% iar numărul populației în zona rurală arată o tendință de ușoară creștere, ajungând la 47%.

În ceea ce privește perioada 2004 – 2010 urmează o perioada în care numărul populației din mediul urban și cel rural rămâne constant la o valoare procentuală de 55% în cel urban și de 45% în cel rural.

Figura 3.6 Evoluția populației totale grupată în funcție de mediul de proveniență

în perioada 2000 – 2013

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

Figura 3.7 Evoluția populației din România, grupată în funcție de mediul de proveniență, exprimată în valoare procentuală, pentru perioada 2000 – 2013

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

În perioada 2011 – 2013 numărul populației totale urmează să scadă (de la 21.354.391 la 21.292.000 ), acest fapt duce la scăderea numărului populației în zona urbana dar și în cea rurală. Valoarea procentuală a populației din mediul urban urmează să crească față de cel rural în 2011, 54% din numărul populației totale se află în mediul urban, iar 46 % în zona rurală.

Cap. 3.3.2. Piața forței de muncă

În urma crizei economico – financiară piața muncii a suferit transformări semnificative în ceea ce privește indicatorii forței de muncă (populația activă, populația ocupată).

Evoluția populației active („cuprinde totalitatea persoanelor care au vârsta mai mare decât o anumită limită și o sursă proprie de venit realizat din prestarea unei munci utile societății.”) grupată după sexe în perioada 2000 – 2013 este reprezentată cu ajutorul Figurii 3.8. Evoluția populației ocupate (”dicționarul statistico-economic definește populația ocupată ca: „populația activă al cărui efectiv se determină în statistica țării noastre între recesăminte și cuprinde persoane ocupate în diferite activități profesionale; se deosebește de populația activă (care se determină la recesăminte) prin aceasta ca nu cuprinde persoanele care satisfac stagiul militar și persoane care sunt în curs de schimbarea locului de muncă.”) grupată după sexe este reprezentată în Figura 3.9 în valoare procentuală.

Figura 3.8 Evoluția populației active, grupată pe categorii de sexe în România, perioada 2000 -2013 (mii persoane)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

Pe baza figurilor 3.8 și 3.9 putem observa că în perioada 2000 – 2003 numărul total al populației active începe să scadă de la 11.283 mii persoane la 9.915 mii persoane, din care 53% sunt bărbați și 47% sunt femei.

În perioada 2004 – 2005 numărul populației active începe să crească față de anul precedent de la 9.915 mii persoane la 9.957 mii persoane, din care 55% sunt bărbați, iar 45% sunt femei. În perioada 2006 numărul total al populației ocupate începe din nou să crească la 10.041 mii persoane, iar din 2007 până în 2009 urmează o tendință de scădere de la 9.994 mii persoane la 9.924 mii persoane din care aproximativ 55% sunt bărbați și 45% sunt femei.

În perioada 2010 – 2013 putem observa, începând cu anul 2010, o tendință de scădere bruscă în ceea ce privește numărul total al populației active datorită efectelor negative ale crizei economice. În 2010 numărul total al populației active era de 9.965 mii persoane, iar în 2011 – 2012 această valoare a scăzut la 9.100 mii persoane din care 56% sunt bărbați, iar 44% sunt femei. În 2013 întâlnim o regenerare a economiei care duce la creșterea populației ocupate, aceasta înregistrând o valoare de 9.977 mii persoane

Figura 3.9 Evoluția populației active a României în perioada 2000 – 2013, grupată în funcție de sexe (exprimată în valoare procentuală)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

Cap. 3.3.3. Balanța forței de muncă a României în perioada 2000 – 2013

În Figura 3.10. am reprezentat balanța forței de muncă a României. Pe baza acestei figuri, se poate observa că în perioada 2000 – 2003 aceasta a înregistrat o tendință de scădere atât în rândul populației ocupate, de la 10.508 mii persoane la 9.915 mii persoane, cât și în rândul numărului de șomeri, de la 751 mii persoane la 711 mii persoane.

În perioada 2003- 2005 numărul populației ocupate scade de la 9.223 mii persone la 9.147 mii persoane, iar în ceea ce privește numărul șomerilor, aceștia urmează o tendință de scădere de la 711 mii persoane în 2003 la 692 mii persoane în 2005. În perioada 2006 -2009 numărul populației ocupate urmează să crească de la 9.147 mii persoane la 9.243 mii persoane, iar numărul șomerilor scade de la 728 mii persoane la 681 mii persoane.

Figura 3.10 Balanța forței de muncă a României în perioada 2000 – 2013 (mii persoane)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică

În ceea ce privește perioada de după criza economico – financiară, 2010 – 2013, putem observa o tendință de creștere în rândul șomerilor, de la 725 mii persoane la 729 mii persoane și o scădere a populației ocupate de la 9.240 mii persoane la 9.138 mii persoane în 2011. În perioada 2012 – 2013 numărul populației active a început să crească față de anul 2011 de la 9.868 mil. persoane la 9.964 mil. persoane în 2012 și la 9.977 mil. persoane în 2013. Numărul șomerilor în 2013 a crescut la 729 mii persoane față de anul 2012 când numărul șomerilor era de 701 mii persoane.

Vom prezenta în continuare, evoluția ratei de ocupare în România pe categorii de vârste în perioada 2000-2013. În Figura 3.11, se observă faptul că cel mai mare grad de ocupare o înregistrează categoria cuprinsă între 25-54 de ani, rata de ocupare fiind peste 70%. Categoria cuprinsă între 55 -65 de ani se află pe locul doi, înregistrând o rata de ocupare de aproximativ 50% între anii 2000 -2001 și aproximativ 40% în perioada 2002 -2013. Cele mai mici valori au fost înregistrate în perioada 2002 -2005, rata de ocupare fiind sub 30%

Figura 3.11. Rata de ocupare în Romania pe categorii de vârste, în perioada

2000-2013 (%)

Sursa: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2013r.pdf, accesat la data de 19.04.2014

Cap. 3.3.4. Produsul intern brut (PIB)

Produsul intern brut ”reprezintă expresia sintetică a rezultatelor activității economice produse în interiorul teritoriului economic într-o perioadă, indiferent de contribuția pe care au adus-o subiecții interni sau din străinătate. PIB-ul măsoară valoarea bunurilor și serviciilor finale, produse în interior într-o perioadă de timp (de regulă un an sau un trimestru), respectiv este valoarea mărfurilor și serviciilor produse în interior după scăderea valorii bunurilor consumate în procesul de producție (consumul intermediar).”

Considerăm că acest indicator este unul deosebit de important pentru acest capitol care analizează efectele negative ale crizei economice asupra indicatorilor macroeconomici, el fiind utilizat în multe studii ca indicatorul care măsoară creșterea economică, creștere care a fost puternic afectată de criza economico – financiară. În acest sens, în Figura 3.12 am redat evoluția PIB –ului dintr-un an față de anul precedent, iar în Figura 3.13 diferența PIB –ului față de anul precedent. Se poate observa faptul că în perioada 2000 – 2001 variația față de anul precedent începe să crească în 2000 cu 2,4% față de anul 1999 iar în 2001 cu 5,7% față de anul 2000. În 2002 urmează o tendință de ușoară scădere față de anul 2001 și anume de 0,6%. Începând cu anul 2003 urmează din nou o tendință de creștere de 0,1% față de anul precedent, iar în anul 2004 se manifestă o creștere de 3,1% față de 2003. În 2005 urmează o scădere a PIB-ului de 4,1% iar în 2006 economia înregistrează din nou un PIB cu o variație pozitivă, 3,7%.

Figura 3.12. Evoluția variației creșterii anuale a PIB – ului în România, perioada

2000 -2013

Sursa: realizat de autor pe baza datelor http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre_%202012.pdf, accesat la data de 13.04.2014

Pe baza Figurii 3.12. respectiv 3.13. se observă că punctul critic privind evoluția PIB – ului a fost în perioada 2009-2010 de -6,6 % în 2009 respectiv -1,1 % în 2010 – această scădere este datorită aspectelor negative ale crizei economice.

Începând din 2011 până în 2013 se observă o tendință de ușoară creștere, mai concret 5,5% față de anul precedent (2010). Analizând rezultatele din anul 2012 respectiv 2013 se observă o stabilitate economică, deoarece evoluția PIB –ului înregistrează valori pozitive.

În perioada 2003 – 2004 urmează o tendință de creștere a PIB-ului de 0,1% în 2003 față de anul 2002 și de 3,1% în anul 2004 față de anul 2003. Acest fapt este un aspect pozitiv privind dezvoltarea economiei naționale, ceea ce a condus la creșterea ISD –uri și a balanței de plăți comerciale.

În anul 2005 se observă o scădere bruscă de 4,1% în ceea ce privește evoluția variației PIB– ului față de anul 2004. În ce privește anul următor valoarea PIB–ului începe să crească din nou cu 3,7% față de anul 2005. Privind perioada următoare, 2007- 2009, se observă o tendință de scădere bruscă s acestei evoluții a PIB-ului, această scădere datorându-se crizei economico – financiare. Pe baza Figurii 3.12 putem observa că punctul critic a fost atins în anul 2009 când variația PIB-ului față de anul precedent a scăzut cu 213,9 %.

Figura 3.13. Evoluția PIB –ului în România în perioada 2000 – 2013

Sursa: realizat de autor pe baza datelor http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre_%202012.pdf, http://www.bnro.ro/Publicatii-periodice-204.aspx, accesat la data de 13.04.2014

În perioada 2010-2011, perioada de după criză, observăm o creștere semnificativă a PIB-ului, punctul maxim fiind atins în anul 2011 când variația PIB-ului față de anul precedent a crescut cu 203,4%. În ceea ce privește perioada 2012 -2013 se observă din nou o tendință de ușoară scădere, acest fapt se datorează efectelor negative ale crizei care afectează economia și în zilele contemporane.

Cap. 3.3.5. Evoluția exportului și a importului în România – perioada 2000 – 2014

În ceea ce privește evoluția importului în România, în Figura 3.14 se poate observa o tendință de ușoară creștere începând cu anul 2000 și până în anul 2008, de la 1004,1 mil euro în anul 2000 la 4199 mil euro în anul 2008. Evoluția exportului, de asemenea a avut o tendință crescătoare în perioada respectivă, astfel în anul 2000 acesta înregistrând 863,88 mil euro iar în 2008 ajungând la 2426 mil euro.

* pentru ianuarie 2014 valoarea importului și a exportului a fost estimată

Figura 3.14. Evoluția importului și a exportului în România, perioada

2000-2013 (mil. euro)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de BNR

Din anul 2008, perioadă în care apare criza financiară, valoarea importului și a exportului urmează să scadă, astfel în anul 2009 valoarea exportului era de 2426 mil euro iar valoarea importului era de 2988,5 mil euro.

În ceea ce privește anii după criză, perioada 2010 – 2013, se observă o tendință de creștere atât în cazul importului cât și în cazul exportului. În anul 2010 valoarea importului era de 3556,08 mil. euro iar cea a exportului era de 3107.5 mil euro.

Cap. 3.3.6. Evoluția agregatului monetar M2

”Masa monetară intermediară (M2) cuprinde masa monetară în sens restrâns (M1), la care se adaugă depozitele cu durata inițială de până la doi ani inclusiv și depozitele rambursabile după notificare la cel mult 3 luni inclusiv. Definiția M2 reflectă interesul acordat analizei și monitorizării unui agregat monetar care, pe lângă numerar, cuprinde și depozite cu un grad ridicat de lichiditate”. Acest indicator este reprezentat în Figura 3.15.

În ceea ce privește evoluția agregatului monetar M2 putem observa o tendință de creștere începând cu anul 2000, de la 12948,53 mld. euro la 241254 mld. Euro în 2013. Această creștere reprezintă un aspect pozitiv în ce privește dezvoltarea economiei naționale.

* Valoarea stabilită de BNR pentru luna ianuarie 2014

Figura 3.15. Evoluția agregatului monetar M2 în România, perioada

2000-2014 (mld. euro)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de BNR

Cap. 3.3.7. Evoluția indicele prețului de consum în România, perioada 2000 – 2013

Acest indicator este reprezentat grafic în Figura 3.16. Indicele prețului de consum este alcătuit din valoarea totală a serviciilor, mărfurilor alimentare și nealimentare.

În perioada 2000 – 2007 se observă o tendință de scădere privind evoluția indicelor prețului de consum de la 146,25% în 2000 la 104,82 % în 2007. În anul 2008, la începutul crizei, indicele prețului de consum începe să crească ajungând la 107,86 % ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de anul precedent.

În ceea ce privește perioada de după începutul crizei, din anul 2009 până în anul 2013 valoarea indicelui prețului de consum începe să scadă din nou de la 105,77% în 2009 la 103,98% în 2013. Această tendință descrescătoare se datorează reducerii comercializărilor de mărfuri alimentare și nealimentare cât și a serviciilor, adică a componentelor de bază ale IPC.

* valoarea stabilită de BNR pe luna ianuarie și februarie anul 2014

Figura 3.16. Evoluția indicelui prețului de consum în România, perioada 2000 – 2014

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de BNR

Cap. 3.3.8. Evoluția ratei dobânzii și ratei dobânzii ROBOR este reprezentată cu Figura 3.16.

În ceea ce privește evoluția ratei dobânzii ROBOR putem observa următoarele aspecte: începând din anul 2000 până în anul 2003 valoarea ratei dobânzii și a ratei ROBOR începe să scadă.

În anul 2000 rata dobânzii înregistrează 35% iar rata dobânzii ROBOR în jur de 48,8%, aceste valori urmând un trend descendent până în anul 2004 când rata dobânzii înregistrează o valoare egală cu 18,83% iar rata dobânzii ROBOR 19.98%.

În perioada următoare, 2005- 2007, rata dobânzii ROBOR și rata dobânzii * își păstrează tendință descrescătoare ajungând la aproximativ 7,5 %. La începutul crizei economice, în anii 2008 respectiv 2009 ambele tipuri de rate urmăresc o tendință de creștere față de anul precedent (2007). Rata dobânzii înregistrând peste 9%, iar rata dobânzii ROBOR înregistrează o valoare peste 12% în 2008 și peste 10% în 2009.

În perioada 2010–2013 rata dobânzilor scade brusc față de perioada anterioară, cea mai mică valoare fiind înregistrată în 2013 când rata dobânzii era de 4,54%, iar rata dobânzii ROBOR era de 2,96%.

* valoarea ratei dobânzii pe trimestrul I din 2014

Figura 3.17. Evoluția rata dobânzii în România, perioada 2000 – 2014 trimestrul I. (procentual)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de BNR

Cap. 3.3.8. Evoluția cursului de schimb Euro/RON

Evoluția cursului de schimb este reprezentată grafic în Figura 3.18 pentru perioada 2000 -2014. Privind evoluția cursului de schimb observăm o tendință de creștere începând din 2000 până în 2004. În anul 2000 valoarea cursului de schimb EURO/RON era de 1.999 lei, iar în 2004 valoarea acestuia a crescut până la 4.053 de lei.

În perioada 2004 – 2007 valoarea cursului de schimb scade de la 4.053 lei în 2004 la 3.337 lei în 2007. În perioada de criză valoarea cursului de schimb începe să crească, astfel în 2008 înregistrându-se o valoare de 3.683 lei, iar în 2009 atinge un punct maxim de 4.237 lei.

În ceea ce privește perioada de după criză, anii 2010 -2014 putem observa o tendință de ușoară scădere a cursului de schimb față de anul precedent (2009), în 2012 atinge punctul maxim al perioadei analizate o valoare de 4.456 lei.

* valoarea stabilită de BNR pe luna aprilie 2014

Figura 3.18. Evoluția cursului de schimb în România, perioada 2000 – 2014

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de BNR

Cap. 3.3.9. Evoluția ratei inflației și a ratei șomajului în perioada 2000 – 2014

În graficul următor, Figura 3.19, va fi analizată atât evoluția ratei șomajului și a inflației în perioada 2000- 2013, cât și relația dintre acești indicatori. Rata cea mai mare a inflației a fost înregistrată în anul 2000 când aceasta a înregistrat 46% iar rata șomajului peste 11%.

În perioada 2001 – 2007 se observă o tendință de scădere a ratei inflației și a șomajului, astfel că în 2007 acestea ajung la aproximativ 4%. La începutul crizei, în perioada 2008-2009, rata inflației începe să scadă față de rata șomajului. În 2009 rata inflației înregistrează o valoare de peste 7% iar rata șomajului de peste 6%. Acest fapt se datorează politicilor antiinflaționiste, o politică practicată în perioadă de criză în vederea protejării economiei interne.

În perioada 2010-2013 rata șomajului a crescut față de rata inflației, în 2010 rata șomajului înregistrând un procent de 7,61% iar rata inflației de 6%. În anul 2013 rata inflației înregistrează cea mai mica valoare, de 1,83%, timp în care rata șomajului urmează o tendință crescătoare înregistrând o valoare egală cu 5,56 %

* Valorile pe luna ianuarie 2014 sunt estimate

Figura 3.19 Evoluția ratei șomajului și a ratei inflației în perioada 2000 -2014

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de BNR

Cap. 3.3.10. Câștigul mediu salarial

Privind evoluția câștigului mediu salarial în Figura 3.20, putem observa o tendință de creștere în perioada 2000 – 2003 cea mai mică valoare fiind înregistrată în 2000 de 199,75. În anul 2002 se înregistrează o creștere aproape dublă în ceea ce privește valoarea câștigului mediu salarial, înregistrând în acest an o valoare egală cu 396,25.

În 2003 valoarea acestui indicator urmează să scadă față de anul precedent la 387,41. În ceea ce privește perioada 2000 -2013 valoarea câștigului mediu se va crește treptat, cea mai mare valoare fiind înregistrată în 2013 de 1614,91.

Figura 3.20. Evoluția câștigului mediu salarial în România, perioda 2000-2013

Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de BNR și INSSE

Cap. 3.3.11. Evoluția investițiilor străine directe în perioada 2000 – 2012

Privind evoluția Investițiilor străine directe, în Figura 3.21, pe perioada 2003 – 2012 se observă că cea mai mica valoarea a ISD – urilor totale a fost înregistrată în anul 2003 și anume 9.662.000 euro din care 7.092.000 sunt participanții la capital și 2.570.000 credite.

În perioada 2004 – 2007, ISD – urile totale începe să crească astfel în 2007 atingând un punct maxim de 42.770.000 euro din care 11.262.000 euro credite și 34.892.000 euro participanții la capital.

În anii 2008 – 2009 valoarea ISD – urilor totale începe să scadă, această scădere se datorează efectelor negative ale crizei economico – financiare. În această perioadă valoarea investițiilor străine directe a ajuns la aproximativ 4.9000.000 euro.

În ceea ce privește perioada după criză, anii 2010 -2012 valoarea ISD –urile totale încep să crească din nou, ajungând la un punct maxim în 2012 de 59.126.000 euro.

Figura 3.21. Evoluția ISD-urilor totale în România, perioada 2003 – 2012

Sursa: realizat de autor pe baza http://www.bnro.ro/Investitiile-straine-directe-(ISD)-in-Romania-3174.aspx, accesat la data de 19.04.2014

Capitolul IV.

Model econometric pentru produsul intern brut în românia, perioada 2000 – 2014

4.1 Obiectivul studiului

Dorim să determinăm dacă există legătura între cele variabilă dependentă (PIB) și cele independente (Rata șomajului, Investiții străine directe, Cursul de schimb, Câștiguri medii salariale, Export, Import, Indicele prețului de consum și Rata dobânzii Robor, Investiții străine directe – date trimestriale). Prin metoda regresiei liniară multiplă se determină intensitatea legăturii dintre variabila dependentă și cele independente.

4.2 Metoda cercetării

Datele folosite în capitolul precedent (Anexa 2 date lunare furnizate de BNR, perioada 2000 – 2013) vor fi calculate pe trimestre și vor fi prelucrate cu ajutorul soft – ului Eviews. Se determină cu ajutorul norului de puncte existența, sensul, forma și intensitatea legăturii dintre variabila dependentă (PIB) și între variabilele independente. Se estimează parametrii de regresie (se aplică Testul Student).

Se identifică intensitatea legăturii cu ajutorul raportului de corelație (Testul Fisher). Următorul pas, se testează ipoteza referitor la erori:

Ipoteza de independenta erorilor Testul Durbin Watson

Ipoteza de homoscedaticitate Testul White

Ipoteza de normalitate Testul Jarque Berra.

Observație: dacă ipoteza de independență nu se verifica se elimină autocorelarea erorilor vom aplica Metoda Cochrane Ourcutt.

4.3 Modelul de regresie multiplă – forma generală:

Y = b1 + b2 X1 + b3 X2 +…+ bnXn +ε

(4.1.)

Unde:

Y = variabila endogenă, dependentă sau explicată;

variabile exogene, independente sau explicative;

b1= coeficient

variabila reziduală;

Alegerea variabilei endogene

În cadrul acestei model econometric dorim să studiem influența variabilelor independente asupra variabila dependentă (PIB).

Coeficientul variabilei independente arată cu cât se modifică valoarea variabilei dependentă Yt când valoarea variabilei independentă Xij se modifică cu o unitate, iar celelalte variabile rămân constante. Datele prelucrate sunt calculate pentru perioada 2000 trimestrul I. – 2013 trimestrul IV., numărul de observații sunt 56.

Dependența dintre variabilele economice poate îmbrăca mai multe forme. Pentru identificarea celei mai plauzibile funcții am reprezentat norul de puncte cu scopul de a analiza legătura dintre variabila endogenă și fiecare din variabilele explicative în parte.

. Intensitatea legăturii dintre variabila dependentă și cele independente cu ajutorul norul de puncte

Forma inversă: PIB cu rata dobânzii Robor, PIB cu indicele prețului de consum

Figura 4.1 Norul de puncte a variabilei dependete cu fiecare variabilă independentă în parte – forma inversă

Sursa: B.N.R. – Rapoarte anuale 2000 trimestrul I.- 2013 trimestrul IV., prelucrate în Eviews

Referitor la norul de puncte se pot spune următoarele observații:

existența legăturii: întrucât punctele sunt aproximativ grupate, putem afirma că dintre variabile independente și cea dependentă se modifică simultan după o anumită regulă, că între PIB și rata dobânzii Robor , PIB cu Indicele prețului de consum există o legatură la nivel de eșantion. Dacă acestea ar fi imprăștiate pe toată suprafața graficului,  între variabile nu ar exista nicio legătură.

sensul legăturii: în jumătatea superioară a graficului, majoritatea punctelor sunt localizate pe o dreapta ascendentă, legătura este inversă, ceea ce înseamnă că o creștere a variabilelor dependente determină scăderea variabilei independente în cazul nostru ale PIB -ului.

forma legăturii: forma fașiei pe care sunt repartizate punctele sugerează forma legăturii dintre variabila dependentă și cele independente. În cazul nostru fâșia este inversă sau parabolică (în jumătatea superioară a graficului), fapt ce sugerează o legatură inversă.

intensitatea legăturii: fășia relativ îngustă sugerează existența unei legături de intensitate medie spre puternică la nivelul eșantionului de valori.

4.5.2.Forma liniară

Referitor la norul de puncte se pot spune următoarele observații:

existența legăturii: întrucât punctele sunt aproximativ grupate, putem afirma că cele două variabile se modifică simultan după o anumită regulă, că între X (varaibile independente: rata șomajului, agregatul monetar M2, câștigul mediu salarial) și Y (variabila dependentă: PIB) există o legătura la nivel de eșantion. Dacă acestea ar fi împrăștiate pe toată suprafața graficului,  între variabile nu ar exista nicio legatură.

sensul legăturii: în jumătatea superioară a graficului, majoritatea punctelor sunt localizate pe o dreaptă ascendentă, legătura este directă, ceea ce înseamnă că o creștere a variabilei independentă determină creșterea variabilei dependentă.

forma legăturii: forma fășiei pe care sunt repartizate punctele sugerează forma legăturii dintre cele două variabile. În cazul nostru fâșia este liniară (în jumătatea superioară a graficului), fapt ce sugerează o legătură liniară, Y = aX + b + ε.

intensitatea legăturii: fâșia relativ îngustă sugerează existența unei legături de intensitate puternică la nivelul eșantionului de valori.

Figura 4.2 Norul de puncte a variabilei dependete cu fiecare variabilă independentă în parte – forma liniară

Sursa: B.N.R. – Rapoarte anuale 2000 trimestrul I.- 2013 trimestrul IV., prelucrate în Eviews

4.5.3. Forma exponențială

Referitor la norul de puncte se pot spune următoarele observații:

existența legaturii: întrucât punctele nu sunt aproximativ grupate, putem afirma că variabila independentă și cele independente nu se modifică simultan după o anumită regula, că între X (independentă) și Y(variabila dependentă) nu există o legătura la nivel de eșantion. Acestea sunt împrăștiate pe toată suprafața graficului,  între variabile nu ar există nicio legătură.

sensul legăturii: în jumătatea superioară a graficului, majoritatea punctelor sunt localizate pe o dreapta ascendentă, legătura este directă, ceea ce înseamnă că o creștere a variabilei dependentă determina creșterea variabilei independente. În jumătatea inferioară a graficului, majoritatea punctelor sunt situate pe o dreaptă paralelă cu axa oX, ceea ce înseamnă că valoarea variabilei dependentă a rămas constantă chiar dacă s-a modificat valoarea variabilei independente; sau pe o dreapta perpendiculară pe axa oX, ceea ce înseamnă că valoarea variabilei dependentă s-a modificat (a crescut),dar valoarea variabilei independentă a rămas constantă.

forma legăturii: forma fâșiei pe care sunt repartizate punctele sugerează forma legăturii dintre cele două variabile.

intensitatea legăturii: fășia relativ prăștiată sugerează existența unei legături de intensitate slabă spre la nivelul eșantionului de valori.

Figura 4.3. Norul de puncte a variabilei dependete cu fiecare variabilă independentă în parte – forma exponențială și parabolică.

Sursa: B.N.R. – Rapoarte anuale 2000-martie 2011, prelucrate în Eviews

Testarea parametrilor și excluderea din model variabilelor pe care nu se verifică parametrii (Testul Student).

În cazul nostru din model se elimină parametrii care sunt mai mici decât 1,96, adică importul, rata dobânzii ROBOR , cursul de schimb și indicele prețului de consum.

Modelul de regresie liniară multiplă propus în studierea evoluției PIB are forma:

pib=c(1)+c(2)/rs+c(3)*isd+c(4)*cs+c(5)*cms+c(6)^e+c(7)/rdb+c(8)*ri+c(9)*i

(4.2)

Tabel 4.1 Metoda celor mai mici pătrate

Sursa: realizat de autor pe baza datelor BNR, prelucrate cu softul Eviews

4.6.1. Testarea validității modelului – Testarea validității estimației coeficienților – Testul [anonimizat] testarea validității estimației coeficienților c(i) se utilizează testul Student. În general :

H0 : c(i) = 0, cu alternativa

H1 : c(i) ≠ 0

Dacă atunci H0 se respinge, iar coeficientul ai este semnificativ diferit de 0.

Pentru parametrul c(1) emitem ipotezele:

H0 : c(1) = 0, cu alternativa

H1 : c(1) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

0.204020 (4.3)

și știm că ttab = 1.96

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc < ttab, de unde rezultă că parametrul C(1) nu este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se acceptă ipoteza nulă H0.

Pentru parametrul c(2) emitem ipotezele:

H0 : c(2) = 0, cu alternativa

H1 : c(2) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

0.450813 (4.4)

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc<ttab, de unde rezultă că parametrul C(2) este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se acceptă ipoteza nulă H0. Acest rezultat ne indică inexistența unei legături între PIB și rata șomajului la nivelul populației totale.

Pentru parametrul c(3) emitem ipotezele:

H0 : c(3) = 0, cu alternativa

H1 : c(3) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

2.598074 (4.5)

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc > ttab, de unde rezultă că parametrul C(3) este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se respinge ipoteza nulă H0. Acest rezultat ne indică existența unei legături între PIB și ISD la nivelul populației totale.

Pentru parametrul c(4) emitem ipotezele:

H0 : c(4) = 0, cu alternativa

H1 : c(4) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

-1.245432 (4.6)

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc < ttab, de unde rezultă că parametrul C(4) nu este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se acceptă ipoteza nulă H0. Acest rezultat ne indică inexistența unei legături între PIB și cursul de schimb la nivelul populației totale.

Pentru parametrul c(5) emitem ipotezele:

H0 : c(5) = 0, cu alternativa

H1 : c(5) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

8.038309 (4.7)

și știm că ttab = 1.96

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc < ttab, de unde rezultă că parametrul C(5) este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se respinge ipoteza nulă H0. Acest rezultat ne indică existența unei legături între PIB și câștiguri medii salariale la nivelul populației totale.

Pentru parametrul c(6) emitem ipotezele:

H0 : c(6) = 0, cu alternativa

H1 : c(6) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

0.000196 (4.8)

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc < ttab, de unde rezultă că parametrul C(6) este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se acceptă ipoteza nulă H0. Acest rezultat ne indică existența unei legături între PIB și export la nivelul populației totale..

Pentru parametrul c(7) emitem ipotezele:

H0 : c(7) = 0, cu alternativa

H1 : c(7) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

t calc = – 0.845775 (4.9)

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc < ttab, de unde rezultă că parametrul C(7) nu este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se acceptă ipoteza nulă H0. Acest rezultat ne indică existența unei legături între PIB și rata dob\nzii ROBOR la nivelul populației totale

Pentru parametrul c(8) emitem ipotezele:

H0 : c(8) = 0, cu alternativa

H1 : c(8) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

t calc = 0.943225 (4.10)

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc < ttab, de unde rezultă că parametrul C (8) nu este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se acceptă ipoteza nulă H0. Acest rezultat ne indică existența unei legături între PIB și rata inflației la nivelul populației totale.

Pentru parametrul c(9) emitem ipotezele:

H0 : c(6) = 0, cu alternativa

H1 : c(6) ≠ 0

După efectuarea calculelor, obținem:

t calc = 1.311968 (4.11)

Pe baza calculelor de mai sus se observă faptul că tcalc < ttab, de unde rezultă că parametrul C (9) nu este semnificativ diferit de zero, cu o probabilitatea de 95%, astfel se acceptă ipoteza nulă H0. Acest rezultat ne indică existența unei legături între PIB și import la nivelul populației totale. Presupunem că între Import, Indicele prețului de consum, Rata dobânzii ROBOR și Cursul de schimb există o legătură de multicolinearitate. Prin urmare, din model se elimină factorii: Import, Indicele prețului de consum, Rata dobânzii ROBOR.

În urma acesteia obținem următorul model multiplu:

pib=c(1)+c(2)/rs+c(3)*isd+c(4)*cs+c(5)*cms+c(6)^e

(4.12)

Pentru testarea validității estimației coeficienților c(i) modelului 2 se utilizează testul Student.

H0 : c(i) = 0, cu alternativa

H1 : c(i) ≠ 0

Dacă atunci H0 se respinge, iar coeficientul ai este semnificativ diferit de zero.

Tabel 4.2 Metoda celor mai mici pătrate, model valid

Sursa: realizat de autor pe baza datelor BNR, prelucrate cu softul Eviews

În cazul nostu se poate observa că toți cei șase coeficienți ai modelului indică faptul că modelul este valid, valorile statisticii Student (t-statistic) calculate sunt mai mari în valoare absolută decât valoarea tabelară egală cu 1,96 pentru un prag de semnificație de 5%. Prin urmare, puteam concluziona ca ipoteza nulă se respinge pentru toți cei șase coeficienți, aceștia fiind semnificativ diferiți de zero atât la nivelul eșantionului cât și la nivelul populației totale pentru o probabilitate de 95%.

4.7. Calcularea coeficientului de corelație R2, a coeficientului de corelație corectat și testarea reprezentativității lui (Testul Fisher)

Coeficientul de corelație R2 exprimă rolul jucat de ansamblul variabilelor exogene asupra variabilei endogene. Cu cât valoarea acestuia este mai apropiată de 1, cu atât legătura dintre variabile este mai intensă

(4.13)

Efectuăm calculele și obținem:

0,88

Această expresie nu ține cont de numărul observațiilor și nici de numărul variabilelor explicative din model. O valoare mai precisă a lui R2 , care ține cont de numărul observațiilor T = 56 și numărul variabilelor exogene p = 6 este următoarea (R2 corectat): 0,86

Testarea reprezentativității lui

H0: = 0

H1: ≠ 0

Fcalc = 74,39 (4.14)

Se compară valoarea calculată a lui Fcalc cu cea tabelară Ftab =3,94. Regulile de decizie sunt următoarele:

– dacă Fcalc < Ftab, ipoteza nulă este cea care este acceptată, fapt echivalent cu inexistența unei legături între cele două variabile la nivel de populației totală.

– dacă Fcalc > Ftab, ipoteza nulă este cea care se respinge, acceptându-se cea alternativă.

Întrucât Fcalc>Ftab rezultă că ipoteza nula este cea care este respinge, intre variabile exista legatura la nivelul populatiei totale.

4.8. Testarea ipotezelor fundamentale referitoare la variabila aleatoare ε

4.8.1. Ipoteza de homoscedasticitate a variabilei reziduale

Pentru a verifica ipoteza de homoscedasticitate a erorilor modelului se folosește testul White; se pleacă de la ecuația:

(4.15)

și se dorește să se studieze dacă între , xt și xt2 există o legătură. Dacă între aceste variabile există legătură, despre erorile modelului se spune că sunt heteroscedastice, dacă nu – ele se numesc homoscedastice.

Tabel 4.3 Ipoteza de homoscedasticitate, Testul White

Sursa: realizat de autor pe baza datelor BNR, prelucrate cu softul Eviews

Existența legăturii la nivelul eșantionului este indicată de raportul de corelație estimat, iar pentru generalizarea rezultatelor se emit ipotezele:

(modelul este homoscedastic)

H1: (modelul este heteroscedastic)

Regulile de decizie sunt:

dacă , nu se poate respinge ipoteza H0, adică erorile sunt homoscedastice, acest lucru garantându-se cu o probabilitate de 95%.

– dacă , ipoteza H0 se respinge, și se acceptă ca fiind adevărată, cu o probabilitate de 95%, ipoteza H1, ceea ce înseamnă că erorile sunt heteroscedastice, acest lucru garantându-se cu o probabilitate de 95%. În acest caz modelul nu este valid, el neputând fi folosit la realizarea de previziuni.

Așadar, la nivel de eșantion, raportul de corelație înregistrează valoarea = 0,24 , valoare apropiată de zero. Acest fapt ne indică inexistența unei legături între variabile la nivelul eșantionului. Pentru a generaliza această informație la nivelul populației totale, aplicăm testul Fisher și emitem cele două ipoteze:

(modelul este homoscedastic)

H1: (modelul este heteroscedastic)

Deoarece Fcalculat = 1,40 este mai mic decât Ftabelar= 3,94 ,nu se respinge ipoteza H0 , deci se garantează, cu o probabilitate de 95% că modelul este valid.

4.8.2. Ipoteza independenței valorilor variabilei reziduale εt

Testul Durbin Watson se bazează pe modelul de regresie multifactorial

Erorile modelului (1), se consideră a fi corelate de ordinul unu dacă, în general, între două erori oarecare succesive, și , există o legătură ca și cea descrisă în relația (2), adică în situația în care valoarea coeficientului ρ, la nivelul populației totale, diferă semnificativ de zero. Verificarea independenței erorilor se rezumă deci la testarea ipotezelor:

H0: ρ = 0 (erori independente, necorelate) cu alternativa

H1: ρ ≠ 0 (erori dependente, corelate)

Pentru alegerea ipotezei corecte se determină statistica Durbin Watson:

= 1,73

(4.16)

Valoarea DWcalc, se compară cu două valori teoretice, d1 și d2, citite din tabelul distribuției Durbin – Watson în funcție de un prag de semnificație α, convenabil ales, (α = 0,05 sau α = 0,01), de numărul de variabile exogene, k și de valorile observate (T, T ≥ 15).

Regulile de decizie ale testului sunt:

În cazul nostru, DWcalculat = 1,73, se compară cu d1 și d2 din tabelul distribuției Durbin Watson. În cazul nostru d1= 1,209 iar d2=1,592 pentru probabilitatea de 95%. În cazul nostru, DWcalculat = 1,73, se compară cu d1 și d2 din tabelul distribuției Durbin Watson. Se poate observa că d2=1,592 < DWcalculat = 1,73 < 4-4- d2=2,408 ceea ce ne indică ca erorile sunt independente, ipoteza de independență a erorilor se verifică.

4.8.3. Testarea normalității distribuției variabilei aleatoare ε

Verificarea ipotezei de normalitate a erorilor presupune compararea histogramei erorilor cu Clopotul lui Gauss. Se știe că acesta este caracterizat prin doi parametri – coeficientul de asimetrie, α = 0 respectiv coeficientul de boltire, β = 3. Se spune despre erorile unui model econometric că sunt distribuite normal dacă între valorile α și β ce caracterizează histograma erorilor și valorile standard ale Clopotului lui Gauss, 0 și 3, nu există difernețe semnificative din punct de vedere statistic. În cazul nostru aceste valori sunt coeficientul de asimetrie, Skewness, αε =0,210 respectiv coeficientul de boltire, Kurtosis, βε =2,26. După cum se observă, histograma erorilor este aproape simetrică, deoarece valoarea coeficientului de asimetrie este apropiat de zero, iar legat de boltire, histograma erorilor este mai plată decât Clopotul lui Gauss, întrucât β <3 (histograma erorilor este platicurtică). Problema care se pune în acest moment este aceea de a verifica dacă diferențele între αε = 0,210 și valoarea standard α = 0 respectiv βε = 2,26 respectiv valoarea standard β =3, sunt semnificative din punct de vedere statistic sau nu. În acest scop se folosește testul Jarque Bera.

Figura 4.4 Ipoteza de normalitate referitoare la erori ( Testul Jarque Berra)

Sursa: realizat de autor pe baza datelor BNR, prelucrate cu softul Eviews

Se emit ipotezele:

H0: adică erorile sunt distribuite normal

H1: adică erorile sunt nu distribuite normal

Pentru alegerea ipotezei corecte, se determină valoarea , care în cazul nostru este deja calculată: JB calc = 1,66 (4.17)

Regulile de decizie sunt:

dacă , atunci ipoteza de normalitate a erorilor este acceptată.

dacă , atunci ipoteza de normalitate a erorilor este respinsă.

În cazul nostru JBcalc = 1,66. < χ tab= 5,99, deci ipoteza de normalitate se acceptă. În consecință, modelul este valid, deci poate fi folosit la realizarea de previziuni.

4.9. Previziunea

Plecând de la ipoteza că variabilele independente ale modelului ar lua următoarele valori: rata șomajului egal cu 5.3% în 2014 trimestrul I., investițiile străine directe egal cu 1.250 mild. de Euro, cursul de schimb egal cu 4.490, câștiguri medii salariale egală cu 1650 de RON exportul egală cu 40,1% din PIB.

Tabel 4.4 Evoluția PIB –ului în 2014 I. trimestru – previziune

Sursa: realizat de autor pe baza datele furnizate de BNR, previziune

În urma calculelor efectuate cu ajutorul programului Eviews, am ajuns la concluzia că dacă PIB ar fi influențat doar de export, cursul de schimb, rata șomajului, investiții străine directe, câștiguri medii salariale, iar acestea ar înregistra valorile menționate mai sus în 2014 trimestrul I., PIB-ul ar fi egal cu 1499.708 PIB/cap de locuitor.

Figura 4.5 Previziunea variabilei dependentă – PIB

Sursa: B.N.R. – Rapoarte trimestrial 2000 -martie 2014 trimestrul I., prelucrate în Eviews

Concluzii

Șomajul reprezintă un fenomen economic negativ caracterizat prin incapacitatea economiei a unei țări de a asigura locuri de muncă pentru toți cetățenii apți și dornici de muncă. Șomajul în sine poate fi privit ca un fenomen economic, care este rezultatul unui dezechilibru balanței forței de muncă, depășirea cereii forței de muncă de către oferta.

În cadrul acestei lucrări am analizat din punct de vedere statistic și econometric indicatorii macroeconomici pentru a determina măsura în care aceștia au fost afectați de criza economico – financiară.

În urma analizei statistice a indicatorilor macroeconomici din cadrul Uniunii Europene și al Zonei Euro în perioada 2000 – 2014 putem observa următoarele: evoluția ratei șomajului în anul 2009 a atins un punctul minim în UE 28 de 9%, iar în Zona Euro a înregistrat o valoare de 9,6%. În ceea ce privește perioada 2009 – 2013 rata șomajului a crescut de la un an la alta, în 2014 trimestrul ajungând la 10,65% în UE 28 și la 11,9% în Zona Euro.

Analizând evoluția șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani putem concluziona că punctul minim era între anii 2007-2008 când rata șomajului a înregistrat între 15 -16 % aât în Uniunea Europeană cât și în Zona Euro. Puncul critic poate fi privită perioada între anii 2012 -2014 trimestrul I. când rata șomajului în rândul timerilor depășește 23 % în ambele zone analizate.

Analizând șomajului în funcție de sexe putem observa că punctul minim era înregistrată între anii 2007-2008 când rata șomajului în rândul bărbaților era 6,8 % în Uniunea Europeană și 7% în Zona Euro, iar în rândul femeilor 7,6% în Uniunea Europeană și 8,6% în Zona Euro.

În perioada 2010 -2011 rata șomajului atinge 10% în ambele zone analizate. Perioada 2012 – 2013 poate fi considerată un punct critic deoarece rata șomajului variază în jur de 12%, ceea ce reprezintă că valorile actuale s-au dublat față de perioada 2007 -2008.

Conform datelor Eurostat, valorile cele mai scăzute ale șomaului au fost înregistrate în luna martie a anului 2008. Cele mai ridicate niveluri au fost înregistrate în țările cum ar fi: Letonia, Spania și Slovacia, iar cele mai scăzute valori au fost înregistrate în Olanda, Norvegia și Austria.

În cazul României analizând piața forței de muncă în perioada 2000 – 2013 putem observa faptul că numărul total al populației active începe să scadă de la 11.283 mii persoane la 9.915 mii persoane, din care 53% sunt bărbați și 47% sunt femei. Putem observa faptul că numărul populației active a scăzut mai mult în rândul bărbaților prin faptul că criza economico – financiară a afectat domeniile în care au lucrat în majoritate bărbați, cum ar fi: construcțiile, industria prelucrătoare, industria de automobile, industria lemnului și a textilei.

În ceeace privește evoluția populației totale al României putem vorbi în perioada anilor 2002 -2011 de o recesiune în rândul populației totale datorită valorilor negative ale sporului natural și ale migrației externe ale populației. Valoarea maximă înregistrată fiind în anii 2000 -2001 de 22.400.000 de persoane iar cele minime fiind valorile înregistrate între 20012-2013 de 21.292.000 de persoane.

Analizând din punct de vedere statistic balanța forței de muncă se observă următoarele: valorile minime privind numărul șomerilor au fost înregistrate în perioada 2006 -2009 de 681 de mii de persoane, iar numărul maxim era înregistrată în 2013 de 729 de mii de persoane. Privind numărul populației ocupată putem observa că valoarea minimă a fost înregitrată în anul 2011 de 9138 de mii de persoane, iar numărul maxim a fost înregistrată în anii 2000- 2001 de peste 10.000 de persoane. Privind evoluția numărul populației active numărul maxim a fost înregistrată tot în perioada 2000 -2001 de peste 11.000 de persoane, iar valorile minime în anul 2011 de 9868 mii de persoane.

În ceace privește analiza statistică a indicatorilor economico- financiari în perioada 2000 -2013/2014 trimestrul I.putem observa următoarele aspecte:

Produsul intern brut total a înregistrat cele mai scăzute valori între anii 2000-2004 de sub 3.000 de Euro, iar valoarea maximă fiind înregistrată în 2008, mulțumită aderării României în 2007 la UE, de 6600 mii de Euro. În perioada 2009-2012 urmează o scădere bruscă mulțumită efecelor negative ale crizei economice, iar în 2013 stabilitatea economiei urmează să revine, PIB- ul înregitrând o creștere de 6300 de Euro.

Privind evoluția importului și a exportului în perioada analizată cele mai scăzute valori au fost înregistrată între anii 2000-2004 valorile exportului și a importului fiind sub 20.000 de milioane de Euro, iar valorile cele mai seminficative au fost înregistrate în anul 2008, exportul fiind de peste 33.000 milioane de Euro, iar importul de peste 50. 000 de milioane de Euro. În perioada crizei urmează (2009 -2010) o scădere bruscă a acestor indicatori (29.000 de milioane exportul și 35.000 de milioane importul), în perioada 2011 -2013 atingând un nou punct maxim – ceeace ce reprezintă revenirea economiei națională de după criză – exportul fiind înregistrat peste 49.000 de milioane de Euro și importul de peste 52.000 de milioane de Euro.

Privind evoluția agregatului monetar M2 putem observa o tendință de creștere treptată în perioada analizată, cea mai mică valoare a fost înregistrată în 2000 ( 18.506 miliarde de Euro) și punctul maxim era atins în anul 2013 (241.254 miliarde de Euro). În 2014 trimestrul I. această valoare arată o tendință de creștere.

Ratele dobânzii și rata dobânzii Robor (dobândă interbancară) în perioada analizată cele mai mari valori au fost atinse între anii 2000 – 2001 (rata dobânzii era de 35 -33 %, iar rata dobânzii Robor era de 48- 42%), fiind mulțumită de stabilitatea monedei naționale, în perioada următoare urmează o tendință de scădere bruscă până în 2007 -2008 cand ratele dobânzii arată o ușoară creștere, acest fapt fiind mulțumită aderării României în UE. Cele mai mici valori au fost înregistrate în 2013 (rata dobânzii era de 4,96 % și rata dobânzii Robor de 2,90%) acestă tendință de scădere este mulțumită de efectele negative ale crizei, de devalorizarea mondei și de instabilitatea finaciară internă.

În urma analizei evoluția ratei șomajului și a inflației putem observa că cele mai scăzute valori au fost înregistrată -în cazul ambelor indicatori – între anii 2000 -2001 (rata inflației înregistrând valori între 35 – 40 % iar rata șomajului peste 10 %). În perioada crizei 2008 -2010 rata inflației a înregistrat între 7- 6 %, iar rata șomajului a crescut de la 4 -7 %. Cele mai scăzute valor fiind înregistrate în cazul șomajului în anul 2008 (4%), iar în cazul ratei inflației în 2013 de 1,68%. Deobicei când rata șomajului crește statul intervine prin reglementări, legi referitor la diminuarea ratei inflației.

Analiza econometrică se bazează pe un model de regresie multiplu cu ajutorul căruia am studiat în ce măsură influențează variabilele independente identificate, variabila noastră dependentă, și anume PIB –ul/cap de locuitor.

În primul am analizat existența, intensitatea, sensul și forma legăturii dintre variabila dependentă (PIB) și cele independente (rata dobânzii ROBOR, indicele prețului de consum, rata șomajului, agregatul monetar M2, câștigul mediu salarial, import, export, cursul de schimb, investiții străine directe) cu ajutorul metodei grafice (norul de puncte).

În cazul relația PIB cu agregatul monetar M2, câștigul mediu salarial și rata șomajului putem observa o legătură de formă liniară, inversă și de intensitate medie spre puternică la nivel de eșantion. Privind relația PIB cu import, export, cursul de schimb și investiții străine directe există o legătură exponențială la nivel de eșantion, în cazul investițiilor străine directe și între variabila de pendentă nu există legătură. Intensitatea legăturii este slabă, sensul legăturii este directă

Analizând relația PIB cu rata dobânzii ROBOR și indicele prețului de consum se observă o legătură inversă de intensitate medie spre puternică la nivel de eșantion.

Cu ajutorul softului Eviews am prelucrat datele trimestriale pentru perioada 2000 – 2013 și am obținut un model multiplu pe baza căruia am aplicat următoarele etape pentru a determina: care sunt variabilele independente care influențează variabila dependentă și in ce măsură influențează modificările acestora.

Cu ajutorul Testului Student am eliminat din model variabilele independente care nu se verifică, adică a căror valoare t-statistic este mai mică decât t calculat = 1,96. În cazul nostru am eliminat din model rata dobânzii Robor, rata inflației și câștigul mediu salarial. În urma eliminării variabilelor am obținut un model nou în cazul căruia am verificat intensitatea legăturii dintre variabila dependentă (PIB) și cele independente (rata șomajului, investiții străine directe, cursul de schimb, export și câștiguri medii salariale). În noul model de regresie, raportul de corelație = 0,88 ceea ce arată că între PIB și variabilele independente există o legătură de intensitate puternică la nivel de eșantion.

În cazul testelor referitoare la erori putem observa următoarele: în cazul Testului White, =0,24 ne arată inexistența legăturii dintre variabile independente și variabila aleatoare la nivel de eșantion. Pentru a vedea daca ipoteza de homoscedasticitate se verifică și la nivelul populației totale, am aplicat testul Fisher. În urma aplicării testului Fisher, am constat că ipoteza de homoscedasticitate a erorilor se verifică și la nivelul populației totale deoarece mărimea calculată egală cu 1,40 este mai mică decât cea tabelară egală cu 3,94, pentru o probabilitate de 95%.

Ipoteza de independența a erorilor am verificat-o cu ajutorul Testul Durbin Watson în urma căruia am obținut următorul rezultat: = 1,73. Comparând cu valorile teoretice d1= 1,209 și d2 = 1, 59 citite din tabelul distribuției Durbin – Watson, petru o probabilitate de 95%, se poate observa că d2=1,592 < DWcalculat = 1,73 < 4-4- d2=2,408 ceea ce ne indică ca erorile sunt independente, ipoteza de independență a erorilor se verifică.

Testarea normalității distribuției variabilei aleatoare ε la nivelul populației totale a fost determinată cu ajutorul testului Jarque Berra. În cazul nostru JBcalc = 1,66. < χ tab= 5,99, deci ipoteza de normalitate se acceptă. În consecință, modelul este valid, deci poate fi folosit la realizarea de previziuni.

Previziune variabilei dependent pentru 2014 trimestrul I. constă din următoarele pași: plecând de la ipoteza că variabilele independente ale modelului ar lua următoarele valori: rata șomajului egal cu 5.3% în 2014 trimestrul I., investițiile străine directe egal cu 1.250 mild. de Euro, cursul de schimb egal cu 4.490,; câștiguri medii salariale egală cu 1650 de RON exportul egală cu 40,1% din PIB.

În urma calculelor efectuate cu ajutorul programului Eviews, am ajuns la concluzia că dacă PIB ar fi influențat doar de export, cursul de schimb, rata șomajului, investiții străine directe, câștiguri medii salariale, iar acestea ar înregistra valorile menționate mai sus în 2014 trimestrul I., PIB-ul ar fi egal cu 1499.708 PIB/cap de locuitor.

Capitolul V. Bibliografie

Angelescu, Coralia, Apostol Gh., Avram I., l Blaga I., Ciucur D., Coșea M., Dobrotă N., Enache C., Gavrilă I., Tănase Gh. P., Gogoneață C., Manea Gh., Manolescu C., Nițescu D., Pârâianu G., Popescu C., Pugna D., Sandu C., Stănescu, Ileana, Tomescu Gh., Economie Politică, Ed.Economică, București, 1995

Anghelache C., Badea S.G., Capanu I., Wagner P., Bazele statisticii teoretice și economice, Ed. Economică, București, 2005

Anghelache C., Bugudui, Elena, Gresoi S.,Niculescu, Emanuela, Statistică aplicată – indicatori, sinteze și studii de caz, Ed.Economică, București, 2006

Anghelache C., Capanu I., Statistică macroeconomică, Ed. Economică, București, 2004

Anghelache C., Isaic – Maniu A., Mitrut C., Voinageanu V., Dumbrava, Mădălina, Analiza macroeconomica – Sinteze si studii de caz, Ed. Economică, București, 2007

Anghelache C., Statistică teoretică și economică, Ed. Economică, București, 2004

Băcescu Angelica, Băcescu M., Dicționar de macroeconomie, Editura All, București, 1993

Băcescu Cărbunaru, Angelica, Analiză Macroeconomică, Ed.Economică, București, 2002

Burda M., Wyplosz Ch., Macroeconomie – Perspectiva europeană, Ed.All Back, București, 2002

Capanu I, Wagner P., Mitrut C., Sistemul conturilor nationale si agregate macroeconomice, Ed. All, Bucuresti, 1994

Capanu I., Wagner P., Secăreanu C., Staistică macroeconomică, Ed. Economică, București, 1997

Costea, Carmen, Popescu C., Tașnadi A., Criza e în Noi, Ed. ASE, București, 2010

Cristescu, Dana, Ghidul indicatorilor economici, Ed.Teora, Bucuresti, 2001

Dobrotă N., Economie politică-o tratare unitare a problemelor vitale ale oamenilor, Ed.Economică, București, 1997

Dornbusch R., Fischer S., Macroeconomie, Ed.Sedona, Timișoara, 1997

Florea A., Elemente de Macroeconomie, Ed. Universității din Oradea, 2012

Maghear, Diana, Macroeconomie – concepte cheie, întrebări, teste grilă, exerciții, studii de caz, Ed. Universității din Oradea, 2011

Mecu D.G., Macroeconomie în economia de piață, Ed. Alfa, Iasi, 2012

Meșter, Ioana, Econometrie, Ed. Universității din Oradea, 2010

 Meșter, Ioana , Modelare economică, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2007

Meșter, Ioana, Statistică Economică, Ed. Universității din Oradea, 2007

Olah Gh., Florea A., Macroeconomie, Ed. Treira, Oradea, 1999

Țigănescu I. E., Roman M. D., Macroeconomie – O abordare cantitativă, Ed. Economică, București, 2005

Articole

Smarandache I.E., Ciurlău C.F., Componentele ale analizei șomajului în economiile contemporane, Analele Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Secțiunea Economie, 2009

Dobrescu, Monica, Paicu, Claudia, Iacob, Silvia, Economie teoretică și aplicată – Rata naturală a șomajului și implicațiile acesteia în planul politicii economice, Volumul XVIII, București, 2011

Duta, Alexandrina, Cismas, Laura, Sirghi, Nicoleta, Vadasan, Ioana, Imbrescu I., Popovici, Adina, Parean M., Macroeconomie. Note de curs, Editia a III-a revizuita, Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2008

http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre%202013_ro.pdf, accesat la data 16.06.2014

http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre_%202012.pdf, accesat la data 16.06.2014

http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20arhive/serii%20de%20date/2011/pdf/ASR%202011_romana.pdf, accesat la data de 16.06.2014

Siteografie

http://epp.eurostat.ec.europa.eu

http://legislatiamuncii.manager.ro

http://thor.info.uaic.ro/~val/statistica/StatWork_8.pdf

Acasă

http://www.bnr.ro

http://www.insse.ro/cms

http://www.wall-street.ro

http://www.legeaz.net/dictionar-juridic/

http://www.wall-street.ro/tag/rata-inflatiei.html

Capitolul V. Bibliografie

Angelescu, Coralia, Apostol Gh., Avram I., l Blaga I., Ciucur D., Coșea M., Dobrotă N., Enache C., Gavrilă I., Tănase Gh. P., Gogoneață C., Manea Gh., Manolescu C., Nițescu D., Pârâianu G., Popescu C., Pugna D., Sandu C., Stănescu, Ileana, Tomescu Gh., Economie Politică, Ed.Economică, București, 1995

Anghelache C., Badea S.G., Capanu I., Wagner P., Bazele statisticii teoretice și economice, Ed. Economică, București, 2005

Anghelache C., Bugudui, Elena, Gresoi S.,Niculescu, Emanuela, Statistică aplicată – indicatori, sinteze și studii de caz, Ed.Economică, București, 2006

Anghelache C., Capanu I., Statistică macroeconomică, Ed. Economică, București, 2004

Anghelache C., Isaic – Maniu A., Mitrut C., Voinageanu V., Dumbrava, Mădălina, Analiza macroeconomica – Sinteze si studii de caz, Ed. Economică, București, 2007

Anghelache C., Statistică teoretică și economică, Ed. Economică, București, 2004

Băcescu Angelica, Băcescu M., Dicționar de macroeconomie, Editura All, București, 1993

Băcescu Cărbunaru, Angelica, Analiză Macroeconomică, Ed.Economică, București, 2002

Burda M., Wyplosz Ch., Macroeconomie – Perspectiva europeană, Ed.All Back, București, 2002

Capanu I, Wagner P., Mitrut C., Sistemul conturilor nationale si agregate macroeconomice, Ed. All, Bucuresti, 1994

Capanu I., Wagner P., Secăreanu C., Staistică macroeconomică, Ed. Economică, București, 1997

Costea, Carmen, Popescu C., Tașnadi A., Criza e în Noi, Ed. ASE, București, 2010

Cristescu, Dana, Ghidul indicatorilor economici, Ed.Teora, Bucuresti, 2001

Dobrotă N., Economie politică-o tratare unitare a problemelor vitale ale oamenilor, Ed.Economică, București, 1997

Dornbusch R., Fischer S., Macroeconomie, Ed.Sedona, Timișoara, 1997

Florea A., Elemente de Macroeconomie, Ed. Universității din Oradea, 2012

Maghear, Diana, Macroeconomie – concepte cheie, întrebări, teste grilă, exerciții, studii de caz, Ed. Universității din Oradea, 2011

Mecu D.G., Macroeconomie în economia de piață, Ed. Alfa, Iasi, 2012

Meșter, Ioana, Econometrie, Ed. Universității din Oradea, 2010

 Meșter, Ioana , Modelare economică, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2007

Meșter, Ioana, Statistică Economică, Ed. Universității din Oradea, 2007

Olah Gh., Florea A., Macroeconomie, Ed. Treira, Oradea, 1999

Țigănescu I. E., Roman M. D., Macroeconomie – O abordare cantitativă, Ed. Economică, București, 2005

Articole

Smarandache I.E., Ciurlău C.F., Componentele ale analizei șomajului în economiile contemporane, Analele Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Secțiunea Economie, 2009

Dobrescu, Monica, Paicu, Claudia, Iacob, Silvia, Economie teoretică și aplicată – Rata naturală a șomajului și implicațiile acesteia în planul politicii economice, Volumul XVIII, București, 2011

Duta, Alexandrina, Cismas, Laura, Sirghi, Nicoleta, Vadasan, Ioana, Imbrescu I., Popovici, Adina, Parean M., Macroeconomie. Note de curs, Editia a III-a revizuita, Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2008

http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre%202013_ro.pdf, accesat la data 16.06.2014

http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre_%202012.pdf, accesat la data 16.06.2014

http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20arhive/serii%20de%20date/2011/pdf/ASR%202011_romana.pdf, accesat la data de 16.06.2014

Siteografie

http://epp.eurostat.ec.europa.eu

http://legislatiamuncii.manager.ro

http://thor.info.uaic.ro/~val/statistica/StatWork_8.pdf

Acasă

http://www.bnr.ro

http://www.insse.ro/cms

http://www.wall-street.ro

http://www.legeaz.net/dictionar-juridic/

http://www.wall-street.ro/tag/rata-inflatiei.html