Model Cibernetico Juridic Pentru Reducerea Ratei Recidivismului

MODEL CIBERNETICO-JURIDIC PENTRU REDUCEREA RATEI RECIDIVISMULUI

Cibernetica, știința comenzii, conducerii și comunicării la ființe și mașini, are o arie largă de aplicabilitate și poate fi de ajutor în majoritatea știintelor sociale.

Dreptul reprezintă totalitatea regulilor și normelor juridice ce reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Dreptul mai înseamnă și știința care studiază aceste reguli și norme juridice.

Rezultatele ciberneticii au reprezentat posibilități pentru rezolvarea complexelor probleme juridice, în special în domeniul dreptului ca proces de conducere prin acte normative. Sunt domenii juridice reductibile la înregistrarea, arhivarea (păstrarea), prelucrarea și transmiterea informațiilor juridice. Din acest punct de vedere, cibernetica juridică nu concurează omul, ci reprezintă instrumentul voinței lui și un ajutor coerent care amplifică funcțiile sale.

Finalitatea actului juridic reprezintă mai mult decât o simplă condamnare a infractorilor; trebuie să ofere și soluții care să prevină sau să reducă infracționalitatea în ansamblu. Cibernetica și statistica pot ajuta în ambele arii, prin abilitatea de a construi modele ce simuleaza realitatea, bazate pe date exhausive, și astfel pot oferi propuneri și soluții optime, în concordanță cu precedentele existente și ținând cont de un număr foarte mare de date, ceea ce i-ar fi imposibil unui om să facă fără ajutorul informatic. Mai mult, sistemele propuse sunt siteme ce pot învăța și se pot adapta pe baza feedback-ului si noilor date primite.

În această lucrare vom propune un model de modul cibernetic ce îi poate asista pe agenții juridici în acțiunea lor de reducere a numărului de recidiviști. Lucrarea analizează necesitatea unui astfel de model și în ce mod el poate asista dreptul pornind de la informații statistice existente în România și în străinătate. Se va studia aplicabilitatea unui astfel de modul, analizat pe un caz particular de infracțiuni – furtul – care au o pondere importantă atât în numărul total de infracțiuni cât și în rata de recidivă a celor eliberați, pe baza corelațiilor ce există între numărul total de infracțiuni, infracțiunile reprezentate de furt și rata de recidivism a acestui tip de infractori. Pe baza acestor informații, modelul cibernetic poate stabili gradul de risc și poate propune soluții de control a celor eliberați din închisoare pentru infracțiunea de furt cu scopul de a le reduce rata de recidivism.

C U P R I N S

MODEL CIBERNETICO-JURIDIC PENTRU REDUCEREA RATEI RECIDIVISMULUI

Cibernetica a primit pe parcursul istoriei mai multe definiții, printre care menționam:

1. Definiția lui Ampere (1834): “Cibernetica este arta de a guverna sau știința guvernării”.

2. Prima definiție a lui Norbert Wiener (1948):

“Cibernetica este știința comenzii, conducerii și comunicării la ființe și mașini”.

Există o evoluție a concepției despre cibernetică, ilustrată de diferite alte definiții întâlnite în literatură.

3. American Society of Cybernetics:

“Cibernetica urmărește să dezvolte teoriile generale ale comunicării în cadrul sistemelor complexe, natura sa abstractă și, adesea, matematica face ca cibernetica să poată fi aplicabilă în orice domeniu empiric, în care procesele de comunicare și corelațiile lor apar. Aplicațiile ciberneticii sunt larg răspândite, în domeniul științelor informatice, științei calculatoarelor, comunicațiilor și comunicării, în domeniul științelor naturii și societății, în politică, drept, educație, management.”

4. W. Ross Ashby

““Arta timonierului de a naviga”

’’Studiul sistemelor care sunt deschise la energie și închise la informații și control.”

“Sistemele în care informațiile sunt strâns legate.”

“Cibernetica nu tratează lucruri, ci modalități de comportament. Nu întreabă, „Ce este acest lucru?” ci „Ce face acest lucru?”… Astfel, este în esență funcțională și comportamentală…Materialitatea este irelevantă, și așa este și utilizarea sau nu a legilor obișnuite ale fizicii.”

“tratează toate formele de comportament, în măsura în care acestea sunt regulate, determinate, sau de reprodus“

"constă reprezentarea mașinii reale electronică, mecanică, neuronală, sau economic, la fel de mult cum geometria este reprezentarea obiectuuil real în spațiul nostru terestru“

5. Gregory Bateson:

Cibernetica este "o ramură a matematicii care se ocupă cu probleme de control, recursivitate, și informații“

“Studiul formei și a modelului.”

“cea mai mare mușcătură dintr-un fruct al copacului cunoașterii, pe care omenirea a luat-o de 2000 de ani.”

"Este o caracteristică latentă în Cibernetică, care constă în mijloacele de a realiza o nouă perspectivă și, probabil, mai umană, un mijloc de schimbare a filozofiei noastre de control, precum și un mijloc de a vedea nebuniile noastre proprii într-o perspectivă mai largă.“

6. Ludwig von Bertalanffy

"O mare varietate de sisteme din tehnologie și natură urmează schema feedback-ului, și este bine-cunoscut faptul ca o nouă disciplină, numită Cibernetică, a fost introdusă de Norbert Wiener să se ocupe de aceste fenomene. Teoria încearcă să arate că mecanismele de feedback sunt baza comportamentului orientat catre scop sau teleologic la mașini, precum și în organismele vii și în sistemele sociale. “ (General Systems Theory, Chapter 2)

7. Stafford Beer a definit cibernetica drept "Știința organizării eficiente"

“Cibernetica studiază fluxul de informații în jurul unui sistem, și modul în care această informație este folosită de către sistem ca un mijloc de control în sine: face acest lucru pentru a anima sau nu sistemele indiferente. Cibernetica este o știință interdisciplinară, prelia la fel de mult din biologie ca de la fizica, la fel de mult din studiul creierului ca de la studiul calculatoarelor, și se preocupă de limbiajul oficial al științei pentru furnizarea de instrumente cu care poate fi descris comportamentul în toate aceste sisteme în mod obiectiv.“

8. Peter Cuning

"Știința Ciberneticii nu este despre termostate sau mașini; această caracterizare este o caricatură. Cibernetica este despre finalitate, obiective, fluxurile de informații, controlul proceselor de luare a deciziilor și feedback (definit în mod corespunzător), la toate nivelele sistemelor vii."

9. Jeff Dooley

"Cibernetica este știința comportamentului orientat către un anumit scop. Ea ne ajută să explicăm comportamentul ca acțiune continuă a cuiva (sau ceva) în proces și, așa cum vom vedea, de a menține anumite condiții în apropierea unui obiectiv, sau scop. “

"Cibernetica implică o nouă filosofie despre: ceea ce putem ști; ceea ce înseamnă pentru ceva să existe; modul de a obține lucruri. Cunoașterea se realizează prin intermediul proceselor eficiente în căutare de scopuri.“

10. Ernst von Glassersfeld. "Cibernetica este arta de a crea echilibru într-o lume de posibilități și constrângeri.“

11. A.N. Kolmogorov. Cibernetica este "o știință care se ocupă cu studiul sistemelor de orice natură, care sunt capabile de primirea, depozitarea, și prelucrarea informației, astfel încât să o folosească pentru control.”

12. Humberto Maturana definește cibernetica drept "arta și știința înțelegerii umane. Persoana care conduce nava, comandantul, acționează atât prin punerea în practică a know-how-ului său cât și prin intuiție, astfel, timonierul acționează ca un om de știință și ca un artist.“

13. Francisco Varela. “Cibernetica de ordinul întâi este cibernetica sistemelor observate. Cibernetica de ordin doi este cibernetica sistemelor de observare.”

14. Alan Scrivener. "Cibernetica este știința sistemelor care pot fi reprezentate utilizand bucle (sau mai multe structuri complicate de bucle), în rețeaua care definește fluxul de informații. Sistemele de control automate cu necesitate folosesc cel puțin o buclă de feedback a fluxului de informații.”

15. WEB Dictionary of Cybernetics and Control. Cibernetica este "o abordare interdisciplinară a organizației, indiferent de realizarea materială a unui sistem. Întru-cât teoria sistemelor în general angajează holismul pe de o parte și un efort de a generaliza caracteristici structurale, comportamentale și caracteristicile de dezvoltare ale organismelor vii pe de altă parte, cibernetica se angajează într-o perspectivă epistemologică care vede întregul material ca putand fi analizat fără pierderi, în termenii unui set de componente organizate ce comunică.

16. New Encyclopaedia Britanica. “Teoria Controlul așa cum este ea aplicată sistemelor complexe”

17. Fred Steier: Diferența esențială dintre sistemică și cibernetică ține de ierarhie:

Pentru sistemică ierarhia reprezintă un ingredient fundamental care explică evoluția sistemelor. “Logica” ciberneticii este mai puțin ierahică, și mai mult contextuală, circulară, mutuală, auto-referențială.

Alte definiții: Cibernetica este știința legilor generale ale comenzii în natură, societate, la organismele vii și mașini; Cibernetica este știința care se ocupă cu studiul conducerii și reglării sistemelor complexe;

În concluzie „Cibernetica este știința care studiază adaptarea sistemelor complexe la medii (sisteme) complexe”.

Obiectivele ciberneticii, formulate de F.H.George, în 1979, sunt:

Elaborarea unei teorii eficace care să simuleze informatizat sistemele vii (automate finite și infinite, software, modele matematice, teorii informaționale);

Construirea de modele ale comportamentului uman, inclusiv ale memoriei, simțurilor, gândirii, sistemului nervos și proceselor genetice;

Simularea comportamentului sistemelor vii prin modele artificiale identice (ca funcții și rezultate) organismelor (oamenilor).

În zilele noaste putem defini obiectul ciberneticii astfel:

– Indivizii compun de fapt sistemele complexe;

– Modelarea mentală este la baza acțiunilor agenților individuali, și ei interpreteaza datele referitoare la mediul înconjurător în funcție de acestea;

– Modelarea mentală poate fi proprie sau împarția de mai mulți indivizi;

– Modelele mentale sunt dinamice, în schimbare, deci învățarea, adaptarea și co-evoluția sunt probabile în cadrul lor;

– Legăturile dintre agenți și dintre sisteme pot fi încorporate altor sisteme;

– Comportamentul sistemului în totalitatea sa depinde de interacțiunile dintre indivizi;

– Acțiunile unui individ se schimbă în funcție de alți agenți;

– Sistemul poate adopta noi comportamente;

– Sistemul este neuniform, neliniar – mici schimbări pot conduce la schimbări majore în întreg;

– Comportamentul sistemului este, de obicei, apropape imposibil de prezis la nivel de indivilual detaliat; predicțiile pe termen scurt însă sunt, în anumkite condiții, posibile;

– Ordinea este o proprietate definită clar si arhaic si nu trebuie impusă din exterior;

– Creativitatea și inovația rezultă din comportamentul de ansamblu al sistemului;

– Sistemele sunt auto-organizatoare și autoregeneratoare, adică autopoietice.

CAPITOLUL 2

CIBERNETICA JURIDICĂ

2.1 CIBERNETICA ȘI CIBERNETICA JURIDICĂ

Cibernetica este o noțiune nouă în viața științifică actuală care a dus la schimbări fundamentale în gândirea științifică și metodologică. Ea poate fi definită ca disciplină științifică ce studiază principiile generale ale proceselor de conducere și control la ființe și mașini, precum și legătura cu statistica.

Într-o a doua lucrare a lui Norbert Wiener – Cibernetica și societatea – nu mai observăm un caracter preponderent tehnic, ci mai degrabă o baza filosofică, metodologică a gândirii sale științifice și noi viziuni asupra lumii; lumea socială este studiată în întregul sau ansamblu prin analiza modului, mesajelor și mijloacelor de comunicare a căror evoluție se pot realiza în următoarele direcții:

Mod, mesaje și mijloace de comunicare om – natură;

Mod, mesaje și mijloace de comunicare om – mașină;

Mod, mesaje și mijloace de comunicare doar între mașini.

Starea mesajului transmis om – mașină nu diferă fundamental de cea a mesajului transmis între oameni; în consecință, teoria conducerii reprezintă un segment al teoriei comunicației, indiferent că se referă la ființe sau mașini,.

Plaja de investigație a ciberneticii se extinde, începând cu rezolvarea tuturor problemelor nerezolvate ale științei până la scopurile sale anti-umane (roboții); cu toate aceste mici imprecizii în domeniului său de investigație, rezultat, pe de-o parte, a faptului că ea este o știință tânără, dar și a abundenței realizărilor tehnice și a rezultatelor tehnico-științifice care cresc permanent valoarea noțională, sunt patru categorii de noțiuni ce definesc obiectul ciberneticii: conducerea, coordonarea; comunicarea; controlul.

Williams Ross Ashby, fizician englez, a obținut rezultate ce sunt sintetizate în noțiuni ce depășesc sfera fizicii, cum ar fi comportamentul sistemului, ceea ce oferă ciberneticii un caracter de integrare, ea ocupându-se și de comportarea sistemului, nu numai de structura sa, ceea ce evidențiază independența relativă a proprietăților structurale și celor funcționale. Din acest punct de vedere, cibernetica este o știință fenomenologică, susținută și prin noțiunea utilizată ca principiu de lucru (blackbox). A introdus conceptul “mașină homeo-statică”, noțiune de bază, fundamentală pentru dezvoltarea ulterioară a modelelor matematice din cibernetică, cum ar fi noțiunea de “corp negru” folosit în termodinamică , astrofizică, sau mecanică cuantică.

Confirm lui A.Moles, cibernetica are ca obiect organismele văzute ca un sistem complex, ea nu studiază natura fizică a sub-sistemelor care o compun, ci ea caută ceea ce este comun în modurile de asociere a elementelor. Astfel, cibernetica este un cadru conceptual-metodic nou al examinării științifice; văzută în contextul teoriei reflectării, elementul de bază și implicit materia primă a ciberneticii este informația.

În viziune actuală, cibernetica se compune din două teorii mari:

teoria generală – a schimbării informației;

teoria și principiile – construcției schimbătoarelor de informație.

Cibernetica este știința care se ocupă cu prelucrarea informațiilor și este apropiată informaticii fără să se identifice cu ea.

Cibernetica se ocupă de procesele de conducere și interconectare, adică ceea ce înseamnă transmiterea, prelucrarea, îngrijirea și utilizarea informațiilor.

Cercetătorul britanic F.H.George, în studiile sale despre cibernetică, ajunge la concluzia că ea este știința care studiază sistemele auto-administrative și adaptative (sisteme cu retro-acțiune) dinamice, neinteresată astfel de tipul natural sau artificial al sistemului.

G.A.Boulanger, reprezentant al Comunității Internaționale pentru Cibernetică, este de părere că cibernetica este și știința roboților, ea este știința ce construiește mașini cu cu capacitate de recunoaștere și învățare și reflexe condiționate. O analiză succintă a rezultatelor teoretice și practice care au condus la configurarea ciberneticii juridice ca știință sunt următoarele:

Norbert Wiener în lucrarea Cibernetica și societatea: Dreptul înseamnă un proces complex de comunicații;

Layman Allen : Aplicarea logicii simbolice în domeniul dreptului;

Lee Loevinger : Introducerea metodelor științifice de măsurare în drept și configurarea unui nou domeniu al investigației tehnice în drept, jurimetria;

Colin Topper : Studiul raportului jurist-mașină;

John Horty : Gestionarea informatică a informațiilor juridice;

Victor Krapp : Aplicarea ciberneticii și a metodelor sale în drept;

Mario Losano: Unificarea tuturor rezultatelor științifice și organizarea lor într-o nouă știință numită cibernetică și informatică juridică.

Cu toate că studiile de cibernetică juridică au trecut în plan secundar, lăsând locul celor de informatică juridică, este necesară reevaluarea studiilor de cibernetică juridică din anii 1945-1960, datorită nevoii de cuprindere, printr-o știință a sistemelor, a volumului mare de informații acumulat ce trebuie integrat într-un sistem al cărui grad de integralitate determină coerența sa. Pătrunderea ciberneticii și automaticii în toate sferele vieții sociale provoacă teama de posibila robotizare a juristului și implicațiile acestui proces în elaborarea actelor normative ca rezultat al deciziei. Juristul este un specialist, un tehnician a cărui formație se apropie de așa-numita inginerie juridică, ale cărui instrumente investigaționale sunt legile, teoremele, conceptele, axiomele, iar sensul metodologic este ipoteză-demonstrație-concluzie; pe de altă parte, voința politică se impune prin acte normative; de aceea, juristul reprezintă și o interfață între domeniul științific și cel politic.

Odată cu introducerea tehnologiei informației, a teoriei informației și ciberneticii dreptul se desparte definitiv de filosofia speculativă, rămâmând fidel doar logicii care fundamentează conceptul de normă care reprezintă celul a fundamentală a organismului numit drept.

Rezultatele ciberneticii au reprezentat posibilități pentru rezolvarea complexelor probleme juridice, în special în domeniul dreptului ca proces de conducere prin acte normative. Sunt domenii juridice reductibile la înregistrarea, arhivarea (păstrarea), prelucrarea și transmiterea informațiilor juridice. Din acest punct de vedere, cibernetica juridică nu concurează omul, ci reprezintă instrumentul voinței lui și un ajutor coerent care amplifică funcțiile sale.

Nu încape îndoială că implicațiile ciberneticii și a metodelor sale în domeniul juridic este de mare utilitate juriștilor, pentru că dreptul reprezintă și un proces de comunicație, în încercarea de a soluționa problematica reglării sociale.

Abordarea dreptului ca un sistem cibernetic dinamic și deschis conduce la definirea sa ca un mijloc de supraveghere etică asupra proceselor de comunicare și asupra limbajului ca mijloc de comunicare, în special când procesul de urmărire a respectării prescripțiilor actelor normative este controlat de o autoritate capabilă să pună în funcțiune sancțiunile sociale (canalul de retroacțiune).

Acesta este un proces de unificare a comportamentului indivizilor, evitându-se sau ameliorându-se litigiile (controversele) din societate.

Din acest unghi de vedere, teoria și practica dreptului includ două tipuri de probleme:

probleme ce se referă la conceptul de drept și la scopul său fundamental;

probleme ce se referă la tehnica de aplicare a acestor concepte.

Pe lângă problemele ce țîn de esența dreptului, actul normativ trebuie să fie atât de clar, încât fiecare cetățean să poată să-și aprecieze dinainte drepturile și obligațiile, iar subiectivismul autorităților ce controlează aplicarea regulilor de drept să fie minim.

Actul normativ trebuie să asigure neinterpretabilitatea drepturilor și obligațiilor individuale; prima obligație a actului este să aibă un obiectiv clar exprimat și să fie înțeles atât de specialist, cât și de cetățeanul obișnuit. De aceea, se poate considera că procesul de emitere a actului normativ este o problemă de ordin comunicațional și cibernetic.

Jurimetria reprezintă ansamblul metodelor științifice (matematice, statistice) utilizate ca instrument de studiu al corelațiilor și proceselor juridice.

Abordarea dreptului ca un sistem dinamic și deschis este manifestat clar nu numai în literatura juridică contemporană de specialitate, dar se reflectă și în tendința de a depăși așa-zisul paternalism al statului.

Dreptul se poate defini ca un control (supraveghere) etic asupra comunicațiilor și asupra limbajului ca mijloc de comunicare, mai ales când procesul de emitere a actelor normative este controlat de o putere capabilă să pună în funcțiune sancțiunile sociale. Acesta este un proces de reglare a alianțelor ce unifică indivizii pentru înfăptuirea dreptului, pentru evitarea sau ameliorarea litigiilor (controverselor). Din acest unghi de vedere, teoria și practica dreptului cuprind două tipuri de probleme: cele care se referă la conceptul de drept și la scopul său fundamental; cele care se referă la tehnica de aplicare a acestor concepte.

Pe lângă problemele ce țîn de esența dreptului, legea trebuie să fie atât de clară, încât fiecare cetățean să poată să-și aprecieze dinainte drepturile și obligațiile sale, iar subiectivismul autorităților ce controlează aplicarea regulilor de drept să fie minim. Dacă nu se poate realiza acest lucru indiferent cât de bine intenționat este, regulamentul juridic nu va fi scutit de controverse (litigii) și confuzii. Legea trebuie să asigure, în primul rând, ca drepturile și obligațiile individuale să nu fie niciodată interpretabile.

Cu alte cuvinte: prima obligație a legii este să aibă un obiectiv clar exprimat. Actele normative trebuie să fie neinterpretabile, să fie înțelese atât de specialist, cât și de cetățeanul obișnuit. De aceea, poate considera că problemele legii sunt de ordin comunicațional și cibernetic.

2.2 RAMURILE CIBERNETICII JURIDICE

Cibernetica juridică este compusă din trei domenii:

jurimetria;

modelarea cibernetico-juridică;

informatica juridică.

Figura 1: Componentele ciberneticii juridice

Jurimetria a fost concepută ca o ramură care să prevadă hotărârea judecătorească. La început, rezultatele au fost remarcabile în domeniul documentării juridice, nu a formulării actului normativ ori a prevederii unei hotărâri judecătorești pe seama legislației înmagazinată în baze de date juridice.

Pentru introducerea elementelor de inteligență artificială și utilizarea programelor expert, se pune problema realizării de acte normative (Teoria deciziei) și emiterea de sentințe de către computer.

2.3 JURIMETRIA

2.3.1 Introducere

Jurimetria se utilizează pentru a desemna un cadru conceptual și metodologic și cuprinde totalitatea principiilor, metodelor și tehnicilor consacrate măsurării cantitative a caracteristicilor actelor normative și a efectelor acestora.

Juri și metria desemnează ideea de măsurare ca o modalitate de cunoaștere a diferențelor sintactice și semantice dintre actele normative precum și măsurarea, cu ajutorul indicatorilor cantitativi, a efectelor antientropice ale actelor normative.

Edward Lee Thorndike a afirmat că „tot ceea ce există se găsește într-o anumită cantitate”. Barnett Mc Call, specialist în tehnica măsurării, afirmă că „tot ceea ce se găsește într-o anumită cantitate poate fi măsurat”.

Teoria cantității definește matematic mesajul propunând o definiție statistică formală a mesajului, independentă de semantica acestuia. Din această perspectivă știința dreptului se reduce la o cantitate mare de mesaje.

Un mesaj este un grup finit, ordonat, de elemente componente ale unui repertoriu, vocabular, dicționar sau tezaur, constituind o secvență de semne asamblate, în conformitate cu legile ortografiei, gramaticii, sintaxei și logicii.

Mesajul se măsoară din două perspective:

Din perspectivă fizică – literele mesajului, numărul de simboluri;

Din perspectiva cantității de informație, diferită prin cantitatea de responsabilitate, măsură a originalității, partea de noutate.

Toate mesajele juridice au în comun apelul la corpul juridic în care textele sunt difuzate, indiferent de semnificația lor particulară.

Din unghiul de redare al momentului descris, textele juridice sunt:

Normative – descriu un tip de comportament;

Jurisprudențiale – analizează raportul dintre realitatea comportamentală și cea descrisă normativ.

Textele juridice, normative sau jurisprudențiale, au o trăsătură comună: noutatea, elementul original al devenirii lumii, imprevizibilitatea, care reprezintă baza teoriei informației.

Termenul a fost introdus în vocabularul juridic de către Lee Loevinger, în 1949, relatând importanța metodelor statistice, a importanței matematice și statistice pentru juriști.

Jurimetria – înseamnă cercetarea științifică a problemelor de ordin juridic în special prin utilizarea tehnologiei informației și a logicii simbolice. Loevinger era convins că cercetarea și cunoașterea în drept poate fi obținută prin observație științifică, experiment și modelare, mai degrabă decât prin speculație; acest lucru permite introducerea metodelor cantitative în drept (cam cu 100 de ani mai târziu decât în psihologie).

Prof. H. Franken a definit jurimetria ca fiind acea ramură a dreptului ce aplică metodele cantitative în drept. El propune ca teoria sistemelor cibernetice să fie știința care să scientizeze cantitativ domeniul juridic.

De Mulder (1984) a echivalat jurimetria cu știința juridică empirică care studiază lumea experienței. Spre deosebire de econometrie, aplicarea metodelor de măsurare cantitativă în domeniul economic, unde economiștii mult mai apropiați de matematică, jurimetria ca metodă de studiu în drept trebuie construită din temelii.

În continuare vom utiliza următoarea definiție: Jurimetria este studiul empiric al formei, sensului și pragmaticii (și a relațiilor dintre acestea) emiterii de cereri și autorizații cu ajutorul metodelor matematice, folosind individualismul metodologic ca paradigmă de bază pentru explicarea și predicția comportamentului uman.

Jurimetria conține următoarele elemente:

– Studiul empiric al fenomenelor de drept;

– Utilizarea modelelor și metodelor matematice;

– Individualismul metodologic (raționalitate).

2.3.2 Obiectul investigației jurimetrice

Metodele cercetării științifice ale domeniului juridic sunt:

– Metoda logică, organizată într-o știință interdisciplinară, numită logica juridică;

– Metoda comparativă, care conține toate instrumentele investigaționale specifice analogiei; Este specifică științelor ce studiază aplicarea teoriei generale a sistemelor în drept și ciberneticii juridice;

– Metoda istorică sau metoda precedentului, metodă aplicată cu succes și în alte domenii sociale cum ar fi: economia, psihologia, sociologia, antropologia, etc;

– Metoda sociologică ce studiază raporturile dintre drept ca susbsistem de reglementare și cultura unei organizații sau soietăți;

– Metoda științifică(metode cantitative) – jurimetria, informatica juridică, cibernetica juridică și modelarea cibernetico-juriciă.

Pentru cercetătorul în domeniul juridic obiectul investigației jurimetrice, îl reprezintă textele juridice care sunt analizate din mai multe perspective:

Forma textului;

Semnificația textului, înțelesul său;

Sintaxa textului în sensul teoriei infoemației;

Efectele pe care le generează;

Motivația textului juridic.

2.3.3 Cercetarea jurimetrică

Cercetarea jurimetrică utilizează metode matematice și logice de constituire a modelelor care se realizează, prin cuantificare (deterministă sau stochastică) sau logico-formală în sistemele expert și sisteme de cunoștințe sau Inteligență Aartificială;

Jurimetria utilizează indicatori jurimetrici. Indicatorul jurimetric, în forma sa generală, este expresia numerică a manifestărilor fenomenelor, proceselor, activităților sau categoriilor sociale și juridice, delimitate în timp, spațiu și structură organizatorică. Pentru cunoașterea fenomenelor de masă, indicatorii jurimetrici îndeplinesc mai multe funcții:

Funcția de măsurare;

Funcția de comparare;

Funcția de analiză sau sinteză;

Funcția de estimare;

Funcția de verificare a ipotezelor și/sau de testare a semnificației parametrilor utilizați.

Enumerarea principalelor funcții ale indicatorilor statistici pune în evidență o multitudine de aspecte care trebuie avute în vedere la elaborarea și folosirea acestora în analiză, inclusiv stabilirea condițiilor și limitelor în care aceștia pot fi utilizați în raport cu conținutul specific al fenomenelor, al surselor de informație de care se dispunem, în scopul cercetării.

După etapa în care apar în procesul cercetării jurimetrice, după rafinarea datelor, indicatorii jurimetrici sunt primari și derivați.

Indicatorii primari se obțîn în procesul prelucrării primare prin operații de centralizare/agragare etc. a datelor, care provin dintr-o observare totală sau parțială;

Indicatorii derivați se obțîn prin comparări, abstractizări, generalizări și sintetizări, operații aplicate mărimilor absolute sau relative ale indicatorilor primari.

Indicatorii derivați au rolul de a pune în evidență aspectele calitative ale fenomenelor analizate, exprimând:

– relațiile, interacțiunile dintre elementele sau subsistemele ce compun, sistemul social;

– corelațiile dintre diferite caracteristici;

– legăturile de interdependență dintre fenomene sau valorile tipice, care se formează în mod obiectiv;

– contribuția factorilor de influență la variațiile unui fenomen complex, etc.

Indicatorii statistici derivați, în mod frecvent, se obțîn prin comparații, dar și prin alte metode de calcul.

Comparațiile dintre date (propuse comparabile) pot fi efectuate prin diferență sau prin raportare. În urma comaprării prin diferență a datelor care se referă la unități de timp diferite, unități teritoriale diferite, părți diferite din colectivitate, se obține indicatorul derivat modificare absolută sau diferență absolută. Acest indicator semnifică variația (creșterea ori reducerea) absolută (economia sau pierderea în valoare absolută).

Situația utilizării serviciilor informatice, la data de 1 ianuarie 2014 este următoarea:

Tabel 1: Situația utilizării serviciilor informatice, la data de 1 ianuarie 2014

Indicatorii statistici derivați care se obțîn în urma comparării prin raportare se numesc mărimi relative sau simplu, indicatori relativi.

În concluzie, indicatorul jurimetric este mărimea cu ajutorul căreia se caracterizează un fenomen juridic sub raportul structurii, interdependențelor sau al dinamicii sale în timp și spațiu. Valoarea indicatorului caracterizează calitatea fenomenului juridic. Din punctul de vedere al expresiei numerice indicatorul jurimetric poate fi:

– Mărime absolută (volum efectiv total, număr de infracțiuni, număr de legi, număr de dosare, etc);

– Mărime derivată:

Medii uzuale ce măsoară tendința centrală – momente necentrate;

Dispersia ce măsoară împrăștierea – momente centrate;

Coeficienți sau rapoarte de regresie, corelație;

Indici elementari și sintetici. Indicele reprezintă un număr relativ rezultat din compararea valorilor unui indicator statistic la diferite momente de timp, în spații diferite, sau alte categorii constituite, în raport cu o caracteristică oarecare. El oferă o măsură a schimbării relative a unor variabile sau grupuri de variabile.

Jurimetria este teoria cu ajutorul căreia se poate descrie, explica și prezice comportamentul uman. Comportamentul uman este studiat de sociologie prin sociometrie, psihologie prin psihometrie; dreptul își bazează abordările pe o imagine sociologică a omului în conformitate cu care comportamentul omului este determinat de numele grupului căruia îi aparține. Jurimetria face parte din rândul teoriilor metrice: biometria, econometria, psihometria, sociometria, tehnometria, econometria, cliometria.

Modelul „homo economicus” folosit pentru studiul comportamentului și deci pentru a-l explica, prezice și direcționa prin modelul PREM sau MREM, ce este un model în care persoana (apentul) este cu resurse, evaluativă, cu funcție de maxim (optimizare) în concluzie este un agent inteligent cu un grad de autonomie și cu tendință permanentă de autonomizare.

Procesele sunt descrise, explicate și prezise pe baza comportamentului indivizilor.

O PREM este o persoană calculată, care vrea ca toate deciziile sale să o folosească la maximum, ceea ce reprezintă o atitudine destul de egoistă, bazându-se pe maximizarea utilității.

2.3.4 Aplicații ale jurimetriei

Forma limbii dreptului

Fundamentul cunoașterii empirice în drept îl reprezintă studiul proprietăților formei textelor de drept, numită și logică formală.

Lingvistica cantitativă (statistica lingvistică)

Un aspect al limbajului juridic este structura cuvântului utilizat în textele de drept.

Statistica lingvistică este o ramură a științei lingvistice în care măsurabilitatea fenomenelor lingvistice joacă un rol central.

Caracteristicile ce se măsoară în statistica lingvistică sunt:

Frecvența cuvintelor (cât de des apare un cuvânt);

Distribuția frecvenței (care este tipul frecvențelor cuvintelor dintr-un tezaur);

Distribuția tipurilor de cuvinte (este un cuvânt utilizat într-un tezaur sau doar într-un subset de documente);

Cuvinte comune sau specifice diverselor tezaure.

Aceste caracteristici pot fi analizate prin realizarea unei liste de frecvențe a cuvintelor în tezaur. Lista conține toate cuvintele sau tipuri de cuvinte din tezaur, numărul de apariții ale cuvântului din tezaur și numărul de documente din care face parte.

Lista este sortată după frecvența cuvintelor în ordinea descrescătoare a frecvențelor. Pe baza listei se pot face măsurători lingvistice, cum ar fi caracteristica K a lui Yule-Herdon.

Valoarea măsurătorilor furnizează o tipologie a structurii folosirii cuvintelor dar și aspecte privind cuvintele: lungimea cuvintelor, cuvinte specifice, etc.

Clasificarea tezaurului domeniului drept și analiza tezaurului.

Drept , Drept public, , Drept privat,

cu proprietatea că ele nu sunt disjuncte. cu proprietatea că ; cu proprietatea că . , unde: , reprezintă cuvintele ce compun tezaurul T0, în ordine alfabetică crescătoare, unde și .

unde , reprezintă cuvintele ce compun tezaurul , în ordine alfabetică crescătoare, unde: .

unde reprezintă cuvintele ce compun tezaurul , în ordine alfabetică crescătoare, unde: .

unde reprezintă cuvintele ce compun tezaurul , (penal), etc.

6.1.2. Limbajul juridic și limbajul general

Dicționarul de drept și dicționarul general sau tezaurul dreptului și tezaurul general al limbii reprezintă sistemele de referință pentru o lingvistică statistică a dreptului.

Un studiu asupra caracteristicilor folosirii cuvintelor în drept și în limba română, ne așteptăm să aibă următoarele concluzii calitative:

Tipurile de cuvinte (cuvinte diferite) au frecvență de apariție mai mare în textele juridice decât în cele generale;

Tezaurul dreptului are un nucleu de vocabular mai mic decât tezaurul general de aceea cuvintele apar cu frecvență mai mare;

Tezaurul general cuprinde un număr mare de cuvinte dar frecvența de apariție a unui număr mare de cuvinte din tezaur este foarte mică. Cu cât tezaurul este mai restrâns cu atât mai mic este numărul cuvintelor neutilizate sau cu frecvență foarte mică de utilizare;

Folosirea cuvintelor în fiecare tezaur sau document poate fi caracterizată eficient prin „constantele lingvistice”;

Cu cât fregvența de utilizare a unui cuvânt este mai mare cu atât rangul său este mai mic, de aceea este logic de realizare a tezaurului nu în ordine alfabetică ci în ordinea crescătoare a rangului.

Caracteristicile documentelor de drept din perspectiva lingvisticii statistice.

Caracteristica notată K, definită de Youle și Herdan oferă informații privind dimensiunea vocabularului din documentul analizat.

, unde: reprezintă numărul rangului unei clase de frecvență, egal cu frecvența în document a tipurilor de cuvinte din acea clasă, iar reprezintă numărul de tipuri de cuvinte din acea clasă.

Fie tezaurul reprezentat prin numărul total de cuvinte. Se analizează documentele , , și se realizează listele de frecvență pentru trei documente. Numărul rangului unei clase de frecvență . Intervalul clasei de frecvență se stabilește ca o medie aritmetică a frecvențelor minime și maxime din cele trei documente.

Lista frecvențelor este prezentată în tabelul următor:

Tabel 2: Lista frecvențelor

, reprezintă un indice relative. Mărimea intervalului de frecvență se calculează astfel: ; , ,

. O altă relație între numărul de cuvinte și tipurile de cuvinte este stabilită de Erikstad prin relația: , unde:

C reprezintă numărul de tipuri de cuvinte din document;

N reprezintă numărul de cuvinte din document;

V este constant.

2.4 MODELAREA CIBERNETICO-JURIDICĂ

Modelarea cibernetico-juridică se ocupă cu formalizarea unei părți sau a întregului sistem juridic și realizarea de modele teoretice ale sistemului juridic-sistem cibernetic, dinamic, cu finalitate.

Modelarea cibernetico-juridică are două componente:

Modelarea în sensul abstract reprezintă un rezultat al filosofiei clasice germane și este caracteristică teoreticienilor juriști și constă în realizarea unui model unitar și armonios; răspunde concepției lui Kant: “coordonarea reală, multidisciplinară sub un principiu”.

ii) Modelarea cu scopuri precise este caracteristică practicienilor juriști, fiind orientată spre crearea de sisteme limitate la compartimente juridice, cu condiția să satisfacă cerințele aplicării dreptului.

Modelarea cibernetico-juridică din punct de vedere abstract. La baza modelului cibernetico-juridic ca formă abstractă stă analiza domeniului juridic ca sistem, prin care se va ajunge, în cele din urmă, la construirea sistemului juridic cibernetic. Acest model al sistemului juridic este, de fapt, o teorie de ordin științific, chiar dacă se poate transforma într-un model operativ, totuși scopul lui esențial este să folosească drept bază pentru construcții teoretice. Având în vedere aceasta, Losano crede că modelarea juridică are tendința de a se reduce la doctrinele juridice tradiționale, dar într-o formă nouă cibernetica.

Modelarea cibernetică cu scopuri concrete. Modelarea cibernetico-juridică, care are scopuri concrete, este orientată spre formarea unor baze ce permit utilizarea tehnologiei informaticii în domeniul dreptului, computerul să fie la dispoziția juristului. Din acest punct de vedere, calculatorul devine un mijloc “de manevrare a dreptului într-o formă nouă”, adică parțial sau în totalitate va înlocui munca juristului. În legătură cu aceasta, se ivesc probleme de ordin logic, politic, social și, înainte de toate, se pune problema posibilității ca aceasta (calculatorul) să-l înlocuiască în totalitate pe jurist.

2.5 INFORMATICA JURIDICĂ

A vorbi despre informatica juridică, după unii autori nu înseamnă folosirea unei expresii originale; după alții, este un abuz de limbaj pentru că informatica este o știință, iar intervențiile sale în lumea dreptului reprezintă aplicații juridice.

Noi suntem adepții noțiunii de informatică juridică pe care o definim ca știința tratării logice, cu mijloace automate a informației juridice. Ea cuprinde ansamblul aplicațiilor informatice în serviciul dreptului. Disciplină tânără și în plină dezvoltare, ea este profund marcată de caracterul practic al răspunsurilor și mijloacelor sale, remarcându-se prin creativitate și reflecții teoretice asupra gândirii și limbajului juridic. Informatica juridică are particularități care o disting de celelalte tehnici făcând din ea un instrument original de schimbare. Materia sa primă este informația juridică; ea reprezintă celula fundamentală a întregului sistem juridic; de aceea, prin prelucrarea informației juridice, ea are o puternică influență asupra modelelor de gândire, asupra structurilor, mentalităților, oamenilor și lucrurilor. Informatica juridică este un remarcabil instrument în serviciul dreptului, dar și un factor de mutație important în domeniul juridic. Este dificil de întocmit un tablou de ansamblu al aplicațiilor informaticii în drept, ele sunt variate și numeroase, fiind legate de realizări juridice confirmate, unele în curs de experimentare sau studii teoretice.

Un prim efort de clasificare tinde să distingă clar informatica juridică – obiect al dreptului, de informatica pură și de dreptul informatic, creat în urmă cu 10 ani, care este o disciplină distinctă a științelor juridice. Pentru ca juriștii să cunoască din ce în ce mai multe dosare, acte de procedură, probleme de contencios și pentru reglarea rapoartelor de afaceri, aceștia folosesc calculatoare adaptate ori spre scopuri vizate. Aceste dosare sunt evident înțesate de noțiuni tehnice, cum ar fi dreptul construcțiilor, procedura penală ori criminalistica. Nu există motive fundamentale pentru a concluziona că aceste domenii sunt pur tehnice sau că experții sunt auxiliari ai juriștilor, iar mecanismul dreptului comun este ineficient în găsirea unei soluții corecte.

Este adevărat că în această viziune se procedează la o analiză limitată în dreptul privat și în special în dreptul obligațiilor. Informatica interpelează juristul asupra unui spectru mai larg al problematicii, iar cantitatea de lucrări consacrate acestor probleme este semnificativ mai mare.

Aceste întrebări sunt generate de tehnica însăși, pentru că în considerarea lor ele sunt fără precedent, soluțiile nu sunt întotdeauna atât de simple pe cât par, dacă ne referim la reglarea unui banal conflict între furnizorul și consumatorul de valori informatice. Bineînțeles, se pune apriori problema atașării la o tehnică juridică pe care partizanii teoriei autonomiste preferă să o pună pentru stigmatizarea vidului juridic, pentru justificarea unei discipline origjnale: "În mod sigur, se abandonează plăcerii ce afirmă că informatica este cea care dorește înființarea unui nou drept și a unor noi juriști. Ideea este valorizată (fiind rezultatul unui ezoterism sau, dacă preferați, a specialiștilor care dețin cunoașterea și sunt permanent flatați) și comodă (ea dispensându-se de necesitatea existenței unui drept exterior, prin definiții valoroase ale altora).

Dezbaterile nu sunt inutile, pentru că ele se înscriu în necesitatea cunoașterii, înțelegerii tehnologiei, care este nu numai nouă, ci și revoluționară; în sens sociologic al termenului, ele se integrează în sistemul nostru juridic într-un prim caz, dar formează, în același timp, obiectul reglementărilor punctuale, de circumstanță, inspirate din hazardul definițiilor fort contre le faible, mai puțin în funcție de progresul tehnic și de concepțiile politice.

Dar discuțiile neacadaemice sunt de natură să constate cu ușurință cantitatea și varietatea temelor concrete care sunt abordate cu ocazia dezbaterilor referitoare la doctrină.

Trecând în revistă problemele puse, ne punem o primă întrebare: ce este informatica și care este domeniul pe care îl acoperă dreptul său? Este necesar a integra tot ceea ce, mai mult sau mai puțin, necesită utilizarea unui computer sau crearea, pe lângă dreptul informatic, a unui drept al banilor (montique), a unui drept al televiziunii (tlmatique), a unui drept al comunicațiilor (communicatique)? Este suficient să credem că pentru juristul modern este numai un tic, mai puțin o înclinație incorigibilă spre descoperirea de noi comparații sau trebuie să constatăm că interferența noilor tehnologii cu dreptul se produce la diferite nivele, având în vedere totalitatea clasificărilor juridice recunoscute, și care par singurele artificiale în lotul soluțiilor acestei materii tradiționale, pentru amalgamarea unei discipline monolitice creată din toate punctele componente.

Pentru a face o panoramă succintă, este necesară stabilirea unei paralele cu un alt fenomen al societății: automobilul. Este necesară, după cum se vede, demonstrarea găsirii unui sistem de drept viabil, având propriile sale mecanisme, cu structuri normative și pretoriene care să-l facă propice pentru încadrarea unei tehnologii noi.

Utilizarea de bună-credință a unui vehicul este frecvent generatoare de distrugeri, de accidente de circulație. Această problemă este progresiv reglată pe fondul responsabilității delictuale printr-o jurisprudență adecvată, pe care legiuitorul o consacră, conformează sau precizează de la caz la caz.

De asemenea, folosirea normală a unui calculator este generatoare de neînțelegeri, cel mai adesea între furnizorul unui material inadaptat cerințelor prevăzute și clienții săi. De la celebra afacere Flammarion împotriva IBM, abordarea contenciosului a demonstrat că fundamentul clasic al responsabilității contractuale oferă judecătorului puține posibilități de soluționare a conflictului.

Generalizarea folosirii automobilului a condus Statul la instaurarea și perfecționarea regulilor de prevenire, fixând un anumit comportament pentru conducătorii auto. De la impunerea codului rutier, un cod de conduită legală se impune pentru exploatarea fișierelor nominale publice și private; (în Franța este legea "Informatică și libertate".)

Perfecționările tehnice impun noi soluții juridice. Argumentele performanțelor potențiale ale autovehiculelor reclamă reglementări referitoare la limitarea vitezei și tehnici particulare aferente constatării infracțiunilor. De aceeași manieră, circulația informațiilor pe suport magnetic are influențe considerabile asupra dreptului de probă.

Astăzi, cu toate că nu există un mecanism propriu de protecție a creației, Dreptul a produs, atunci când a avut nevoie, un sistem de protecție a creației intelectuale informatice.

Legiuitorul român exclude statutul de inventator, optând pentru considerarea dreptului de autor drept principal mijloc de protecție a programelor de calculator prin "Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe", publicată în Monitorul Oficial nr.60/26 martie 1996.

Băncile de date reclamă un regim juridic, un statut, având în vedere caracterul difuz al relațiilor care se stabilesc între actul informatic și drept. Astăzi, băncile de date nu mai sunt suporturi primare ale cunoașterii, ci numai vectori amplificatori ai instrumentelor de colectare sistematică organizată. Această organizare pune o primă problemă: aceea de fixare a dreptului respectiv de producător de material magnetic și de proprietar al acestor bunuri. Afacerea Microfor/Le Monde, care nu și-a găsit nici astăzi soluție judiciară definitivă, prin rezistența opusă de judecătorul de fond asupra poziției exprimate de Curtea de Casație, ilustrează complexitatea acestor dezbateri care constau în concilierea dintre principiul liberei circulații a informației și dreptul de autor.

În această materie, discuțiile se rezumă la ideea că proprietatea asupra donațiilor nu este unică, precum și pe extraordinara posibilitate de amplificare dată de informațiile din vastele fonduri documentare, care suscită, în drept, o altă problemă. În mod provizoriu, întrucât băncile de date nu constituie o activitate aducătoare de beneficiu, aspectul fiscal al regimului acestora nu poate fi primordial. În termeni inițiali, problemele în materie de evaluare a fondului documentar, de contabilizare a investițiilor existente în momentul constituirii sistemului, pot deveni de cel mai mare interes.

Pe planul libertăților publice, legiuitorul a dorit să prezinte băncile de date ca făcând parte din sistemul reglementărilor referitoare la comunicațiile audio-vizuale și să le doteze cu un statut embrionar, în sensul că este necesară declararea prealabilă.

Evidența raporturilor juridice de drept privat născute între furnizorii de informație și clienții lor poate pune probleme. Contractul, sui generis sau nu, contractul "de abonament", încheiat între producător și beneficiar, notează – și nu numai – particularitatea că nu este necesară reducerea cercetării echilibrului între obligațiile sinalagmatice simple. Este necesară explicarea, directă sau indirectă, a acestor relații sub forma unui patrulater format din relațiile contractuale născute între abonați, producători, utilizatori și furnizori ai materialelor terminale indispensabile consultării. Deci, acest patrulater poate interveni inevitabil la un moment dat pentru preluarea responsabilității într-o situație juridică astfel creată. Ne gândim, în primul rând, la intermediarii care prosperă, prin titluri plătibile sau nu, care se substituie clienților. Nu este mai puțin importantă aplicarea dreptului obligațiilor în raporturile dintre furnizorii și beneficiarii de rețele de telecomunicații, care constituie unul dintre domeniile care necesită implicarea juriștilor.

Scopul acestei dezvoltări teoretice este de a răspunde câtorva din întrebările pe care informatica le pune unui jurist, fără a le anticipa pe cele pe care integrarea modelelor electronice de comunicare juridică urmează a le pune.

Înființarea unei tehnologii atât de tentaculare precum informatica justifică o reflectare globală a fenomenului și analiza evoluției tehnologiei informatice, în conceptul societății comunicațiilor, fundamentând cercetarea statutului său pe "ipoteza că o teorie juridică a informației poate servi ca fundament pentru un drept al viitorului care presupune transformări și transferuri".

Fără a emite pretenția de exhaustivitate, vom încerca în continuare să facem o clasificare a aplicațiilor juridice în sprijinul dreptului sau, mai precis spus, stabilirea componentelor informaticii juridice:

1) Aplicații informatice în serviciul documentării juridice, domeniu pe care-l vom denumi informatica juridică de documentare;

2) Aplicații informatice în serviciul funcției juridice, domeniu pe care-l vom denumi informatica juridică de reglare socială;

3) Aplicații informatice în serviciul științei juridice, domeniu pe care-l vom denumi informatica juridică de cercetare și școlarizare.

2.6 CARACTERUL METODOLOGIC AL CIBERNETICII JURIDICE

Etapa aplicării calculatorului în domeniul juridic a deschis-o Lee Loevinger prin lucrările sale de jurimetrie, care scot în evidență necesitatea introducerii metodelor științifice în drept; ideologia nu reprezintă o disciplină științifică în sensul contemporan al cuvântului.

Introducerea metodelor științifice de cuantificare a fenomenelor juridice, cum s-a întâmplat și în alte domenii (econometria, sociometria) are efecte remarcate de:

coerența crescută a actelor normative;

creșterea integralității sistemului juridic;

claritatea obiectivelor dreptului.

Juriscibernetica nu este doar o știință nouă, ci și o metodologie nouă, care deschide drumul aplicării metodelor științifice în drept. Sunt cel puțin trei motive pentru care juriscibernetica este un concept benefic studiului dreptului:

a) Termenul drept are un sens multiplu (drept pozitiv, aplicare a dreptului, teoria dreptului); de aceea, era necesară o categorie fundamentală care să cuprindă aceste sensuri. Cibernetica a dat modelele teoretice utilizate în structurarea dreptului în sens abstract, precum și mașinile (hardul) și aplicațiile (softul) necesare aplicării în drept.

b) Juriscibernetica este un termen nou al cărui conținut se stabilește în raport de rezultatele cercetărilor efectuate în sistemele de drept.

c) Este un termen pe înțelesul juriștilor, traductibil în principalele limbi naturale.

Înainte de toate, juriscibernetica este un mod nou de analiză a dreptului, o nouă metodă de analiză a dreptului.

2.7 FUNCȚIILE DE REGLARE ALE ȘTIINȚELOR POZITIVE COMPARATIV CU CELE ALE ALE DREPTULUI

Amândouă modelează societatea modernă, dar în moduri diferite.

Este comun astăzi să spunem că trăim într-o eră științifică. Este un clișeu acceptat chiar și în domeniul conservator al dreptului. The American Bar Association Journal spune că ”Știința și tehnologia domină societatea – și această tendință va deveni chiar mai proeminentă în secolul al XXI-lea” de aceea Sihma Xi, președinte al unei Societăți de de Cercetare Științifică, afirmă că ”O înțelegere științifică de bază este necesară pentru un cetățean simplu într-o lume tehnologică. Viața în această eră tehnologică cere măcar o înțelegere elementară a științei.”

Ceea ce este important pentru public este un concept de bază al naturii și scopurilor aplicării științei, aceasta să ofere explicații pertinente privind modul în care funcționează lumea în care trăim.

Întrucât dreptul este instrumentul cel mai orgolios al acțiunii sociale pentru că el emite norme obligatorii pentru toți membrii societății (matematicienii, inginerii, biologii, chimiștii, psihologii, fizicienii nu emit în domeniul lor norme obligatorii și nici sancțiuni) este important de apreciat rolul dreptului și relația lui cu știința.

Distincția de bază dintre aceste discipline este că scopul științei este cunoașterea, în timp ce scopul dreptului este comportamentul. Cu alte cuvinte, știința este descriptivă, în timp ce dreptul este prescriptiv. Funcția științei este de a lărgi cunoașterea și înțelegerea mediului natural și a celui cultural în care trăim. Știința ca disciplină are doar un imperativ moral sau etic – care este cel mai bine exprimat în jurământul pe care intanțele îl administrează martorilor: Spune adevărul, întregul adevăr, și nimic altceva decât adevărul. Astfel rolul științei este de a afla, de a reda și de a învăța – dar numai fapte.

Dreptul, în schimb, promovează valori și scopuri morale și etice. Rolul primar al dreptului este de a stabili și menține ordinea socială stabilă. Una dintre activitățile sale principale este aceea de a organiza sisteme ale instanțelor pentru judecata și închiderea controverselor, furnizând astfel mijloace de rezolvare a nenumăratelor și inevitabilelor conflicte ce apar între indivizi, grupuri sau populație.

Deși profesioniștii practicieni din fiecare domeniu nu respectă întotdeauna modelele ideale ale rolurilor lor, oamenii de știință sunt în mod conceptual investigatori iar jurștii sunt în mod tipic avocați. Termenul ”drept” este utilizat cu două înțelesuri. În domeniul guvernamental, ”drept” este echivalent cu ”lege” (law, engl. – în limba română drept dar și lege, definiția este dată pentru a doua accepțiune) înseamnă o regulă prescriptivă de comportament, a cărei violare poate duce la aplicarea unei pedepse printr-un proces juridic.

În știință, termenul ”lege” este utilizat pentru a semnifica un principiu sau o constatare descriptivă a unui fenomen natural, observabil.

Astfel, violarea unei legi juridice o validează, în sensul că demonstrează nevoia ca aceasta să existe și-i demonstrează utilitatea.

În schimb, în domeniul legii în știință, o constatare despre care se spune că este o lege, sau un adevăr universal, este invalidată dacă observațiile arată clar o violare a acesteia în cel puțin un caz.

Termenul ”cercetare” are înțelesuri diferite în știință și în drept.

În știință, cercetarea înseamnă în mod obișnuit lucrul într-un laborator sau într-un observator ce produce date măsurabile care descriu matematic un fenomen natural.

Pentru un jurist, cercetarea înseamnă cercetarea cărților într-o bibliotecă pentru a găsi precedente legate de legalitatea comportamentului în circumstanțe similare ale celor care fac obiectul investigației.

Cele două discipline au termeni diferiți pentru singurul lucru de interes pentru ambele – faptele implicate într-o investigație. Oamenii de știință numesc faptele pe care le caută ”date” iar juriștii numesc faptele implicate în cazurile lor ”dovezi”. Cei doi termeni înseamnă într-adevăr același lucru cu privire la situațiile în care sunt utilizați.

2.8 APLICAȚII ALE CIBERNETICII JURIDICE – CERCETAREA JURIDICĂ

Juristul va folosi informatica în cercetare informatică, accelerând și îmbogățind și procesul de informare a juristului prin documentație informatizată, statistici și fișiere și, favorizează astfel deschiderea cercetării juridice către lucrări de de frontieră și de sinteză și în domeniul juridic. În plus, informatica facilitează deschiderea către alte științe a cercetării juridice, ducând la pluri-disciplinaritate. Mai ales , informatica aduce cercetării un mijloc nou de abordare a informațiilor. Se introduce in programul de calculator diverse cerințe cu un anumit număr de informații (informații sociologice, juridice, demografice, economice și documente), apoi i se cere acestuia să le analizeze pentru a furniza date noi, originale sau bazate pe precedent, în raport cu datele de bază. Este vorba de a obține simplu de informații utile până atunci prea numeroase sau prea dispersate pentru a putea fi consultante cu ușurință. Implicarea calculatorului poate să fie mult mai profundă, cerându-i nu numai rezolvarea problemelor de interogare, ordonare și/sau sortare și a informațiilor juridice, ci și propunerea soluțiilor posibile pentru o problemă pusă, prin utilizarea metodelor de cercetare, analogie sau analiză operațională juridică.

Îmbogățirea informației cercetătorului și dezvoltarea acestor metode noi în cercetarea juridică constituie bazele construcției programelor de cercetare inovative. Analiza statistică a problemelor juridice care apar în fața tribunalelor duc la o mulțime de întrebări care conduc la întrebări statistico- juridice în materie, de la sistemul judecătoresc sau la mediul social. Au fost lansate diverse studii, de exemplu asupra distribuției comportamentului criminal.

O astfel anchetă efectuată în Franța a necesitat introducerea a 350 de date pentru fiecare deținut, în total fiind introduse peste 35 de milioane de date; doar analiza informatică ar permite obținerea rezultatelor din masa de informații complexa si vastă. O asemenea abordare a cercetării juridice în ansamblul său ar trebui să aducă, ceea ce este esențial, legături mai strânse ale datelor și o interacțiune mai evidentă între dreptul și lumea oamenilor care îl guvernează.

Incidența cea mai discretă și cea mai recunoscută, dar și fundamentală, a valorii informaticii la drept se va situa la nivelul însăși a dreptului. Este vorba de forța impactului pe care aplicațiile de informatică juridică pot să le aibă în mod direct și indirect asupra limbajului și gândirii juridice, cât și asupra structurii dreptului.

Toate aplicațiile și programele informaticii juridice fac o analiză fină, amplă și riguroasă a domeniului juridic, a limbajului său, a conceptelor sale și deci a vocabularului, a logicii și a structurilor gândirii ale dreptului. Cercetarea juridică din punct de vedere informatic duce un grad înalt de formalizare structurată, logică a textelor legale și a jurisprudenței.

Rigurozitatea logicii moderne și a raționalității informatice sunt imposibil de evitat și reprezintă pentru gândirea juridică un cadru în care ea ar trebui să se integreze și cu care să se alinieze. Disciplina rigorii informatice deranjează uneori, poate fi chiar nefastă, dar în mai toate cazurile aduce beneficii tangibile.

CAPITOLUL 3

RECIDIVISMUL

INTRODUCERE

RECIDIVÁ, recidivez, vb. I. Intranz. 1. (Jur.) A comite o infracțiune după ce mai fusese condamnat o dată, pentru săvârșirea altei infracțiuni.

Recidivism – de la latinul recidivus – a reaparea – este acțiunea prin care o persoana repetă un comportament nedezirabil după ce a suferit consecințele negative ale acelui comportament, sau a fost tratată pentru a-l elimina. Se mai refera la procentul de foști prizonieri care sunt arestați din nou pentru alte infracțiuni.

Termenul este des folosit in conjuncție cu un comportament infracțional sau cu abuzul de substanțe.

Ca sa fie considerat recidivism, acțiunea nouă trebuie sa fie voluntară si să survină după arestarea sau condamnarea inițială.

Prin examinarea după 5 ani de la eliberare a tiparurilor de comportament a persoanelor ce au fost arestate și eliberate se pot oferi estimari referitoare la numarul de infracțiuni comise de foști deținuti. Raportul poate include diverse masurători ale recidivismului, decizia tribunalului, condamnarea și încarcerarea etc.

S-au descoperit urmatoarele date in SUA, referitoare la condamnații eliberați din 2005 și după:

Aproximativ 2 treimi (67.8%) au fost arestați pentru o nouă infracțiune în 3 ani de la eliberare, iar 3 sferturi (76.6%) în 5 ani de la eliberare

Mai mult de o treime (36.8%) din toți deținutii care au fost arestați în cel mult 5 ani de la eliberare au fost arestați in primele 6 luni, și mai bine de jumătate (56.7%) au fost arestați în primul an

O șesime (16.1%) sunt responsabili pentru aproape jumatate (48.4%) din totalul arestărilor ce au urmat în perioada de 5 ani de după eliberare

În 5 ani de la eliberare, 84.1% din deținutii care aveau până in 24 de ani au fost arestați, comparativ cu 78.6% din cei cu vârsta între 25-39 si cu 69.2% din cei cu vârsta mai mare de 40 de ani

În Marea Britanie, studiile au arătat următoarele:

Mai mult de 80.000 din infracțiunile comise într-un an sunt facute de cei care au fost eliberați din închisoare de mai puțin de 1 an

Mai multe infracțiuni sunt comise de cei care au avut condamnări de scurtă durată față de cei care au fost închiși mai mult de 4 ani, ceea ce duce la concluzia necesității urmăririi mai atente a celor din prima categorie după eliberare

Acest lucru se poate datora lipsei adecvate de suport pentru reintegrare pentru cei eliberați din închisoare

Cei eliberați in 2010 care au avut o sentință scurtă au comis 83.107 de infracțiuni in primul an, fată de doar 3.346 comise de cei care au stat în încisoare mai mult de 4 ani

Ei au fost responsabili pentru 29.098 furturi, 10.494 infracțiuni violente și 3.862 tâlhării.

Cei care au stat mai mult de 4 anii au comis 605 furturi, 472 infracțiuni violente și 492 tâlhării.

Cei care au stat mai puțin de 1 an în închisoare au comis de asemenea 460 infracțiuni sexuale și 51 infracțiuni sexuale împotriva copiilor, iar cei cu mai mult de 4 ani – 71 infracțiuni sexuale și 31 infracțiuni sexuale împotriva copiilor

Pentru perioada 2011-2012 – cei care au stat mai puțin de 1 an în închisoare au comis 208.699 infracțiuni, adică mai mult de 35.000 de infracțiuni violente, aproape 66.000 tâlhării și mai mult de 6.500 infracțiuni sexuale.

3.2 METODE DE REDUCERE

De ani întregi se debate ce ar trebui sa facă sistemul juridic. Pe de o parte, au rolul lor în a ține criminalii departe de potențiale noi victime și de a contribui la procesul de pedepsire, dar pot avea un rol în reabilitarea infractorilor. Ar trebui infractorii numai pedepsiti, sau și convinși să nu mai comită infracțiuni? Suntem responsabili de ei doar cand sunt încarcerați, sau sistemul juridic are si rolul de a reduce rata de retur a acestora înapoi în închisoare? Ar trebui să le aplicam o terapie? Dacă da, de ce fel? Psihanalitică, în care să își descopere și să își înțeleagă trecutul, sau cognitiv-comportamentală?

Zece ofițeri de eliberare condiționată au fost întrebați care consideră că sunt cele mai eficiente metode pentru a preveni recidiva foștilor deținuți. Raspunsurile au fost următoarele:

“Să fie pedepsiti atât de serer încât să nu mai dorească să se întoarcă”
“Să fim un model pozitiv pentru ei.”
“Să apelăm la natura lor egoistă – să îi convingem că este în interesul lor să stea departe de închisoare.”
“Să le facem șederea cât mai neplăcută.”
“Să-i exilăm în Australia sau Mexic.”
“Lobotomie.”

Este foarte tentant să considerăm că nu avem ce face, și că dacă un om a intrat în închisoare și a fost eliberat, acesta inevitabil va recidiva. Știinta poate fi de ajutor, cu toate ca dovezile statistice din trecut indicau că un tratament brutal – ca de exemplu bataia sau taiatul mâinilor unui infractor – are șanse destul de mari de a preveni recidiva. Dar in zilele noastre astfel de acțiuni nu mai pot fi tolerate, deci știinta a trebuit sa vină cu alte soluții.

De la începutul anilor 90, sociologii și criminaliștii au întrepins o serie de studii ample pentru a gasi soluții împotriva recidivismului. Infractorii au urmat o serie de programe și au fost urmăriți ani întregi pentru a vedea evoluția lor. Au fost urmărite și grupuri de control – care nu urmau nici un program de reabilitare, și astfel au aparut primele studii bazate pe date concrete care indicau ce funcționează și ce nu funționeaza în prevenirea recidivismului.

Datele de până acum indică ca nu există nimic care sa funcționeze 100%, la toți infractorii. Mai mult, unele lucruri care se credea ca ajută s-au dovedit ca fac mai mult rau decât bine. Și chiar daca facem totul ca la carte, rata de recidivă o să scadă cu 30-40%.

Dintre concluziile Institutullui National din SUA, pentru a reduce recidivismul trebuie să avem în vedere următoarele 6 componente, și ele trebuie abordate într-o manieră integrată:

Componenta #1: Analiza riscului
Resursele ar terbui consumate numai pe cei care au un risc mediu și mare de recidivă. Pentru a putea determina acest lucru avem nevoie de un instrument clar, validat, care sa poată fi aplicat unui număr mare de oameni și să ne ofere rezultate tangibile, cuantificabile și obiective. Validat înseamnă ca acest instrument, în timp, ne-a oferit o rată mare de succes în prezicerea recidivei.

Pentru a realiza acest lucru se vor analiza o serie de factori crimiogenici – acei factori care sunt prezenti în viața individului și au un risc mare de a contribui la acțiunile sale de încalcare a legii, dar nu sunt legați de factori standard cauzali, cum ar fi nevoia de adapost, mâncare, bani.

Exemple de astfel de factori includ:

Un grup de prieteni sau apropiati cu un comportament antisocial

Dependența de alcool sau droguri

Lipsă de control de sine

Un sistem de credințe antisocial

Componenta #2: Factori de motivație individuali

Trebuie să înțelegem ce il motivează zi de zi, care este sistemul de convingeri și valori.

Componenta #3: Terapie adecvată
Studiile arată că o să ii facă mai mult rau daca trebuie sa urmeze un program ce nu i se potrivește sau nu adresează problemele sale. Mai mult, terapia adecvată ar trebui să îi ocupe cam 40-70% din timp în primele 3-9 luni, în funcție de gradul de risc.

Componenta #4: Reorganizarea creierului

Terapia și programarea de tip cognitiv comportamental s-au dovedit a avea un grad mare de succes. Nu îi sunt predate doar skill-uri noi, dar sunt făcute și simulari de rol și situație, în timp, consecvent și repetat. Sunt practicate și întărite astfel comportamente pro-sociale.

Componenta #5: Feedback pozitiv
S-a dovedit a fi cea mai de succes strategie – chiar în detrimentul pedepsei. Poate fi simplă, cum ar fi cea verbală, în care îi sunt recunoscute și încurajate comportamentele pozitive.

Componenta #6: Suport constant
O data ce a fost eliberat, cel mai important factor este suportul societății. Grupul de apropiați are cel mai mare impact, chiar mai mult decât dependențele, securitatea sau nevoile personale.

Menționez o a 7-a componentă care a dovedit o rată mare de succes – dieta alimentară.

3.3 CARACTERISTICI

Mai jos vom sumariza o serie de caracteristici care vor influența rata de recidivă, determinate statistic prin studiile și observațiile realizate asupra eșantioanelor de foști condamnați.

1. Sexul

Per ansamblu, femeile au o rată de recidivă mult mai redusă față de barbați.

2. Vârsta în momentul condamnării

Rata de recidivism pare a scădea cu avansarea în vârstă – studiile au arătat că tinerii recidiveaza mai usor – cei sub 21 de ani o rată de 35.5%, cei peste 50 de ani au o rata de 9.5%.

3. Etnicitatea

Cei albi sau caucazieni au o rată de recidivă mai scazută față de minorități.

4. Șomajul

Cei care aveau un loc de muncă stabil înainte de arestare au o rată de recidivă de 19,6%, față de 32,4% in cazul celor care nu lucrau.

5. Nivelul de educație

Cei cu mai puțin de 12 clase au cea mai mare rată de recidivă.

6. Statusul familiar

Cei care nu au fost casătoriți au sanse mai mari de recidiva.

7. Utilizarea drogurilor

Cum era de așteptat, cei care luat droguri au o rată mai mare, de 31%, fața de 17%.

8. Gravitatea infracțiunii

Nu pare ca existe vreo corelație statistică între gravitatea infraciunii si gradul de recidivă.

9. Tipul de infracțiune

Cei care au comis furturi si trafic de droguri au șansele cele mai mari de recidivă.

10. Tipul de pedeapsă

Cei care au fost încarcerați au procente mai mari de recidivă față de cei care doar au primit amenzi sau sancțiuni.

11. Lungimea pedepsei

Rata maximă de recidivă pare a fi pentru cei cu care au efectuat pedepse între 6 luni și 2 ani.

CAPITOLUL 4

STUDIU DE CAZ

MODEL CIBERNETICO-JURIDIC PENTRU REDUCEREA RECIDIVISMULUI

4.1 OBIECTIVELE LUCRĂRII

Lucrarea propune un model cibernetic ce poate fi implementat ca și parte a sistemului juridic electronic. După cum am descris mai sus, rolul justiției nu este numai acela de a pedepsi infractorii, ci și de a reduce riscul ca acestia să comita noi infracțiuni după ce au fost eliberați, deci să reducă pe cât posibil fenomenul de recidivă.

Pentru a realiza acest lucru cat mai eficient, oamenii legii pot fi susținuți în luarea deciziilor de sisteme informatice, care să țina cont automat de precedentele din cazuri similare – începând de la contextul legal, până la analiza problemelor ce au aparut după eliberarea deținuților aflați în situații similare, precum și statistici referitoare la riscurile de recidivă în funcție de particularitățile fiecăruia, luând astfel decizii optime atât pentru pedeapsă dar mai ales pentru susținerea și pregatirea pentru reintegrare pe perioada derulării pedepsei și după eliberare.

Statistica reprezinta stiinta colectarii datelor, a prezentarii lor intr-o forma sistematică, a analizarii acestora si a interpretării informațiilor numerice obținute.

Astfel, sistemul cibernetic, pe baza informatiilor legate de infracțiune si particularitățile acesteia și ale infractorului și riscului prezentat de acesta, precum și pe baza informațiilor existente despre cazuri similare și rata de recidivă din trecut poate să propună recomandari pentru detenție și post-detenție. Studiile de până acum au arătat anumite componente ce pot ajuta reintragrarea cu un grad mai mare de succes si reducerea gradului de recidivă și ele ar trebui propuse de sistem.

Ulterior, prin urmărirea celor eliberați si prin actualizarea continuă a datelor, propunerile informatice vor ajunge la un grad mai mare de finețe si acuitate, și un grad crescut de încredere în recomandari. Considerăm că sistemul poate ajuta în mai multe faze ale desfășurării actului justiției.

Modelul propus este urmatorul:

Figura 2: Model cibernetico-juridic

Recomandăm dezvoltarea sistemului în faze: să se înceapă cu un modul inițial care să modeleze, să analizeze și să propună recomandări pentru o singură categorie de infracțiuni – Infracțiuni contra patrimoniului – furtul, urmând apoi, dacă își dovedește utilitatea, să se dezvolte și pentru restul de infracțiuni.

În primul rând insă ne interesează dacă are sens un astfel de sistem și merită investit timp și bani în cercetarea și dezvoltarea lui. În consecință, lucrarea de față va dori să raspundă la următoarele întrebari:

Este fenomenul de recidivă un fenoment important in planul justiției sau impactul sau este minor?

Este fenomenul de recidivă un fenomen cu caracter aleator sau cu o evoluție liniară/neliniară, dependentă de alți factori?

Cine sunt persoanele/categoriile de infracțiuni cu un risc mai mare de recidivă?

Infracțiunea de furt are o pondere importantă în totalul infracțiunilor?

Evoluția în timp a infracțiunii de furt este previzibilă, corelabilă cu alte variabile?

Infractorii condamnați pentru furt au un risc mare de recidivă?

Ce model informatic se poate propune pentru implementare pentru a reduce riscul recidiviștilor în cazul celor eliberați?

Deci ca și obiective ale lucrării vom menționa: analiză evoluției si tendinței fenomenului de recidivă, analiza evoluției si tendinței infarcțiunii de furt, previzionarea creșterii sau scăderii numarului de recidiviști de acest tip în anii următori și propunerea unul model pentru a ajuta agentii juridici în susținerea celor eliberați pentru a nu recidiva.

4.2 IPOTEZELE STUDIULUI

După o scădere semnificativă între anii 1997-2008 (de la aproximativ 111.000 la 34.000), infracțiunile totale înregistrate au avut din nou o tendință crescătoare liniară din 2009 pănă în prezent, cel mai probabil ca și efect al crizei economice din 2008-2009.

Din studiile existente din 1993, din punct de vedere statistic 76% din cei eliberați for recidiva în primii 5 ani de la eliberare. Mai mult, furturile reprezintă o categorie de infarcțiuni cu o pondere importană din total; în consecință ne așteptam ca atăt rata de recidivă cât și infracțiunile de tip furt să aibă o corelație atât între ele cât și față de numărul total de infracțiuni.

Tot din studiile existente știm acum că există persoane cu un risc mai mare de recidivă, și știm de asemenea ce pare a da rezultate din punct de vedere statistic. Deci vom cauta propunerea ui model cibernetic, cu autoreglare prin feedback, care să ajute agenții juridici pentru a aborda cele mai bune tehnici cu foștii infractori pentru a scădea rata de recidivă.

4.3 PREZENTAREA EȘANTIONULUI ȘI A PROBELOR

4.3.1 Participanti

S-au analizat datele statistice referitoare la numărul de persoane aflate în închisoare, numarul de recidiviști, numărul de furturi, durata pedepselor și componența acestora din Romania în perioada 1990-2015. Datele au fost preluate de la Institutul Național de Statistică și de la Administrația Penitenciarelor, Eurostat și Bureau of Justice Statistics.

4.3.2 Materiale

Rezumativ, se prezintă următoarele date:

La data de 31.05.2015 în unitățile din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor se găseau 29.305 persoane (27.786 bărbați și 1.519 femei). Din acestea, 28.593 (27.109 bărbați și 1.484 femei) se găseau în penitenciare, 484 (463 bărbați și 21 femei) se găseau în centre de detenție, iar 228 (214 băieți și 14 fete) se găseau în centre educative. Din totalul efectivului, 0,01% au săvârșit infracțiuni contra statului, 33,40% infracțiuni contra persoanei, 46,62% infracțiuni contra patrimoniului, 0,03% infracțiuni contra avutului public, 0,42% infracțiuni contra autorității, 2,91% infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, 0,26% infracțiuni de fals, 0,01% infracțiuni la regimul stabilit pentru anumite activități economice, 1,27% infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială și 15,07% infracțiuni prevăzute prin legi speciale. Față de 30.04.2015, efectivul de deținuți și minori existent în unitățile din sistemul penitenciar a scăzut/crescut cu 252 persoane. Din punct de vedere al situației juridice, 1.496 sunt arestate preventiv, 834 sunt condamnate prin hotărârea primei instanțe și 26.975 sunt condamnate definitiv. Din cei 26.975 condamnați definitiv, 0,01% au săvârșit infracțiuni contra statului, 33,59% infracțiuni contra persoanei, 46,37% infracțiuni contra patrimoniului, 0,02% infracțiuni contra avutului public, 0,33% infracțiuni contra autorității, 2,68% infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, 0,25% infracțiuni de fals, 0,01% infracțiuni la regimul stabilit pentru anumite activități economice, 1,36% infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială și 15,38% infracțiuni prevăzute prin legi speciale.

Tabel 3: Statistică condamnați după durata pedepsei

Referitor la elibărările condiționate se menționează următoarele informații:

În conformitate cu dispozițiile Legii nr.254/2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, comisiile pentru liberare condiționată (din penitenciare), comisiile de individualizare (din centrele de detenție) sau consiliile educative (din centrele educative), au funcționat, cu regularitate, săptămânal și au acționat pentru respectarea întocmai a reglementărilor legale în materie.

Analiza modului în care a fost pusă în aplicare instituția liberării condiționate a condamnaților ori liberării înainte de executarea în termen a măsurilor educative a celor cu vârsta mai mare de 18 ani, de către comisiile/consiliile educative mai sus-menționate, în semestrul II 2014, evidențiază următoarele concluzii :

I. Liberare condiționată

1. Din punct de vedere statistic, activitatea comisiilor pentru liberare condiționată,se prezintă astfel :

Total condamnați discutați = 10.825, din care:

– nerecidiviști = 5.030

– recidiviști = 5.795

a) propuși pentru liberare condiționată = 6.054 (55,93 %), din care:

– nerecidiviști = 3.186

– recidiviști = 2.868

b) amânați pentru o nouă rediscutare în vederea liberării condiționate

= 4.771 (44,07 %), din care:

– nerecidiviști = 1.844

– recidiviști = 2.927

Din totalul celor 6.054 propuneri pentru liberare condiționată a condamnaților, formulate de comisii, instanțele de judecată competente au admis 5.165 propuneri (2.743 nerecidiviști și 2.422 recidiviști), iar pentru 889 (443 nerecidiviști și 446 recidiviști) condamnați propuși au fixat noi termene de analiză, rezultând un procent de concordanță între propunerile comisiilor și hotărârile instanțelor de 85,32 %.

Comparativ cu semestrul II 2013, se observă menținerea exigenței comisiilor de propuneri din unitățile subordonate în aplicarea instituției liberării condiționate, cât și constanța instanțelor de judecată în acceptarea propunerilor de liberare. Astfel, din totalul celor discutați în semestrul II 2014 (10.825), comisiile au propus pentru liberare condiționată 6.054 condamnați (55,93%) față de 5.560 (54,39%) în semestrul II 2013 și a fixat noi termene de rediscutare pentru 4.771 (44,07%) condamnați față de 4.663 (45,61%) în semestrul II

2013. Procentul de concordanță între propunerile comisiilor și hotărârile instanțelor de judecată a fost de 85,32 % în semestrul II 2014, față de 83,62% în semestrul II 2013.

Datele care au stat la baza analizei și interpretării sunt prezentate în continuare sub formă tabelară:

Tabel 4: Total infracțiuni și cele comise de recidiviști în Romania, în perioada 1990-2013

Studiile au indicat urmatoarele statistici de recidivă în funcție de timpul trecut de la eliberare:

Tabel 5: Evoluția arestărilor după momentul eliberării

Grafic 1: Evoluția arestărilor după momentul eliberării

Statistica ne arată de asemenea ca cei care au stat în închisoare mai putin de 1 an au rata de recidivă cea mai ridicată. Statistica cazurilor de condamnări cu pedeapsa sub un an este următoarea:

Tabel 6: Evoluția infracțiunilor primite de recidiviști și a pedepselor de scurtă durată

Distribuția procentelor de recidivă în funcție de tipul infracțiunii este următoarea:

Tabel 7: Distribuția procentelor de recidivă în funcție de tipul infracțiunii

In România avem următoarea distribuție pe tipuri de infracțiuni împotriva patrimoniului:

Tabel 8: Distribuția pe tipuri de infracțiuni împotriva patrimoniului

Sau analiza și evoluția în timp:

Grafic 2: Distribuția pe tipuri de infracțiuni împotriva patrimoniului

Din primele date primare putem spune ca furturile reprezintă un procent semnificativ din totalul infracțiunilor din Romania. Cum și timpul de pedeapsă pentru acestea este destul de redus (Noul Cod penal pedepsește furtul cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă), ne așteptăm ca riscul de recidivă din această categorie să fie cel mai mare, deci primele măsuri de combatere ar trebui luate în acest domeniu.

4.3.3 Echipament

Pentru analiza și interpretarea datelor s-a folosit Microsoft Excel 2013 și IBM SPSS Statistics 20.

4.4 METODOLOGIA STUDIULUI

Se vor analiza 2 indicatori principali:

Coefiecientul de corelație între cele 2 elemente – pentru a vedea daca creșterea unuia este corelată cu creșterea celuilalt

Regresia liniară – pentru a putea face estimări pentru anii viitori.

În funcție de aceste rezultate vom putea trage concluzii referitoare la pertinența unui astfel de sistem cibernetic.

4.4.1 Coeficientul de corelație al lui Pearson

Reprezintă o corelație liniară între 2 variabile (X și Y) și arată forța asociației dintre ele, fără a insemna neaparat o relație cauză efect. Se utilizeazaă pentru valori normal distribuite (uniforme).

Mai există coeficientul de covarianță, definit ca sumă a produselor dintre valorile celor două seturi de date, dar unitățile de măsură trebuie sa fie aceeleasi, pentru că nu are sens un produs între o variabilă ce exprima vârsta, exprimată în ani, și greutatea, exprimată în kilograme, de exemplu.

Soluția constă în transformarea valorilor celor două variabile în valori standardizate, ceea ce produce un rezultat care nu mai are legătură cu unitatea de măsură a acestora. Intensitatea legăturii dintre valorile a două variabile se exprimă prin coeficientul de corelație liniară, notat cu simbolul r, introdus de Karl Pearson, de aceea mai este cunoscut și sub numele de coeficientul de corelație Pearson. Pentru seturile de date neuniforme se utilizează coeficientul de corelație Spearman, notat rs.

Caracteristici

1. Direcția:

• Pozitivă (+)

• Negativă (-)

2. Gradul de asociere:

• Între –1 și 1

• Valoarea absolută semnifică puterea asocierii

3. Forma

• Lineară

• Nelineară

Figura 3: Caracteristici coeficient de corelație

Corelația Pearson o vom defini ca și o tehnică statistică care măsoară și descrie gradul de asociere lineară dintre două variabile cantitative continue normal distribuite.

Ipoteze:

1.Erorile din date sunt independente

2.Există o relație de linearitate între cele două variabile de interes

3.Variabilele urmează o distribuție normală bivariată

Formula de calcul a coeficientului de corelație:

Media artimetică se calculeaza cu formula:

Abaterea standard se calculeaza cu formula:

Interpretarea coeficientului de corelație

r = coeficientul de corelație al lui Pearson (r є [-1,1]); dacă r = 0 → nu există nici o corelație; dacă r = +/- 1 → corelatia este perfectă; în general, r > 0.4 → corelație bună

• |r| є [0; 0.2] → corelație foarte slabă

• |r| є [0.2; 0.4] → corelație slabă

• |r| є [0.4; 0.6] → corelație rezonabila

• |r| є [0.6; 0.8] → corelație înaltă

• |r| є [0.8; 1] → corelație foarte înaltă → relație foarte strinsa între variabile sau eroare de calcul

Cu ajutorul lui SPSS vom determina și valoarea p – este probabilitatea ca valoarea coeficientului de corelație să fie egală cu zero (ipoteza nulă). Dacă probabilitatea este mai mică decât nivelul de semnificație (ex. p < 0.05) → coeficientul de corelație este semnificativ statistic.

4.4.2 Regresia liniara

O parte importantă în statistică o reprezintă abilitatea de a face predicții pe baza unor date existente. Pentru a putea face o estimare a valorii unei variabile în funcție de valorile alteia, cu care aceasta este corelată, se foloeste regresia liniară.

Vom prezenta mai jos regresia simplă (o variabilă dependentă și una independentă și liniare – relatia dintre cele două variabile poate fi descrisă printr-o dreaptă în cadrul graficului de tip scatter-plot).

Regresia se bazează foarte mult pe corelație. O legatură puternică între două variabile înseamnă creșterea preciziei estimării unei valori pe seama alteia. În cazul unei corelații ideale (+1 sau –1) prognoza este extrem de precisă.

Procesul de regresie se face în 2 pași. Întai se determină ecuația de regresie, iar apoi se va folosi formula rezultată pentru a calcula valorile variabilei dependente.

Forma ecuatiei de regresie:

Y=a + bX

Unde: Y = variabila estimată;

a = interceptul

b = panta de regresie (ne arata cu cât se modifica Y atunci când X creste (scade) cu o unitate;

X = variabila cunoscută

Pentru calculul coeficientilor de regresie a si b conduce putem aplica urmatoarele formule:

Unde: r este coeficientul de corelație Pearson;

Sy = abaterea standard pentru Y;

Sx = abaterea standard pentru X.

Coeficientul b (panta de regresie) ne arata cu cât este influentat Y atunci când X creste cu o unitate.

Unde: My = media aritmetica pentru Y;

Mx = aritmetica pentru X.

Coeficientul a ne arata care este valoarea lui Y când X este zero.

După calcul, se poate folosi formula pentru a putea prognoza valoarea lui Y în funcție de valori cunoscute sau estimate ale lui X.

4.5 INTERPRETAREA CANTITATIVĂ ȘI CALITATIVĂ A REZULTATELOR

Analiza infracțiunilor totale față de cele comise de recidiviști:

Tabel 9: Analiza infracțiunilor totale față de cele comise de recidiviști

Grafic 3: Analiza infracțiunilor totale față de cele comise de recidiviști

Total condamnați 1990-2013: 1,669,230.00

Din care recidiviști: 184,694.00

Deci un procent de aproximativ 11% din totalul crimelor sunt comise de recidiviști.

Calculând cu ajutorul SPSS coaficientul de corelație:

Tabel 9b: Corelații infracțiuni totale – infracțiuni comise de recidiviști

Ajungem la concluzia ca există o corelație înaltă între cele două variabile, cum |r| є [0.6; 0.8].

Tabel 10: Analiza infracțiunilor comise de recidiviști și a pedepselor de scurtă durată

Grafic 4: Analiza infracțiunilor comise de recidiviști și a pedepselor de scurtă durată

Total infracțiuni comise de recidiviști: 1990-2013: 184,694.00

Total condamnari cu pedeapsa maxim 1 an: 33,025.00

Deci un procent de aproximativ 18% din totalul recidiviștilor vor fi eliberați în maxim 1 an.

În ceea ce privește furturile, evoluția în timp este următoarea:

Tabel 11: Evoluția în timp a totalului de infracțiuni și a furturilor

Reprezentarea grafică a evoluției în timp a celor 2 tipuri de infracțiuni:

Grafic 4: Evoluția în timp a totalului de infracțiuni și a furturilor

În continuare, pentru simplificare, vom folosi pentru analiză un set restrans de date, și anume numai perioada 2007-2013, și ne vom uita la numarul total de condamnări și la cele pentru furt. Cum pedeapsa pentru furt este de scrută durată, cei condamnați vor fi ăn curând eliberați și au riscul cel mai mare de a deveni recidiviști:

Tabel 12: Evoluția condamnării în timp a totalului de infracțiuni și a furturilor

A carei evoluție grafică o vedem mai jos:

Grafic 5: Evoluția condamnării în timp a totalului de infracțiuni și a furturilor

Dacă intre cele 2 variabile exista o corelație, putem estima cu cât va creste numărul total de infracțiuni ținand cont ca aproximativ 41% din cei condamnați și eliberați pentru furt vor recidiva în primul an. Evolutia pare a fi liniară, ceea ce înseamnă ca pentru calculul corelției vom stabili coeficientul Pearson și pentru prognoză putem folosi metoda regresiei liniare.

Datele vor fi introduse in SPSS pentru calculul mediei artimeticie, a deviației șia coeficientului de corelație:

Figura 4: Date încărcate în SPSS

Rezultatele mediei artimetice și a deviației standard din SPSS:

Tabel 13: Statistici Descriptive

Coeficientul Pearson:

Rezultatele de mai sus pot fi calculate și in Excel, aplicând formula:

Sau

,

ROMANIA

Tabel 15: Prelucrarea statistică în Excel

Calculul regresiei liniare folosind formulele:

Prognoze 2014, 2015, 2016

SUMAR

Tabel 16: Regresia liniară

Grafic 5: Regresia liniară

4.6 ANALIZA REZULTATELOR

După analiza rezultatelor prezentate mai sus putem trage următoarele concluzii:

Există un grad mare de corelație intre evoluția în timp a infractiunilor comise de recidiviști și totalul de infractiuni

Coeficientul de corelație a lui Pearson a fost de 0,93, ceea ce înseamnă variabilele independente (numărul total de infracțiuni) explică 86% din variabilitatea variabilei dependente (furturile)

Evoluția în timp este aproape liniară, si putem estima si pe viitor o creștere cu un coeficient ce va impune o tendință liniara, în caz că nu apar iar modificări majore sau crize economice

Folosing metoda regresiei liniare putem estima nivelul infractiunilor de tip furt ce vor fi comise în perioada următoare

Cum pedeapsa pentru furt s-a redus la 1 an, înseamna ca din numărul previzionat de condamnări pentru infracțiuni de tip furt, 41% din cei care vor fi eliberați for comite o nouă infracțiune

Se justifică deci existenta unui program informatic menit să asiste agentii juridici cu statistici si propuneri de reintegrare pentru cei nou eliberați din închisori.

Raspunsurile la întrebările de la începutul studiului de caz se prezintă astfel:

Este fenomenul de recidivă un fenoment important in planul justiției sau impactul sau este minor? – Fenomenul este într-adevar important, cum peste 75% din cei eliberați comit o nouă infracțiune în primii 5 ani de la eliberare. Perioada de început este cea mai critică, cum aproximativ 50% recidivează în primul an de după eliberare

Este fenomenul de recidivă un fenomen cu caracter aleator sau cu o evoluție liniară/neliniară, dependentă de alți factori? – Există o corelație strânsă între evoluția infracținilor totale și cele comise de recidiviști

Cine sunt persoanele/categoriile de infracțiuni cu un risc mai mare de recidivă? – Vârsta în momentul eliberării – cu cât este mai tânar, cu atât riscul mai mare de recidivă, etnia și mediul. Timpul petrecut în închisoare este de asemenea critic – cu cât este mai mic, cu atât crește gradul de recidivă

Infracțiunea de furt are o pondere importantă în totalul infracțiunilor? – Da, cam 28% din totalul infracțiunilor

Evoluția în timp a infracțiunii de furt este previzibilă, corelabilă cu alte variabile? – . Există corelație între nivelul total si nivelul acestui tip particular de infracțiune

Infractorii condamnați pentru furt au un risc mare de recidivă? – cel mai mare risc, de peste 41% în primul an de la eliberare

Ce model informatic se poate propune pentru a reduce riscul recidiviștilor în cazul celor condamnați pentru furt și eliberați?

Modulul cibernetic trebuie să realizeze 2 obiective:

Sa evalueze riscul unei persoane

Să propuna tehnici de reducere a ratei de recidivism

Ca și date de intrare vom avea:

Caracteristici pentru evaluarea riscului –

Sexul

Vârsta la eliberare

Etnicitatea

Șomajul

Nivelul de educație

Statusul familiar

Utilizarea drogurilor

Tipul de infracțiune

Tipul de pedeapsă

Lungimea pedepsei

Dependența de alcool sau droguri

Elemente statistice pentru reducerea riscului –

Modelul de terapie potrivit

Modelul și frecvența feedback-ului pozitiv

Modelul de suport

Elemente de control/feedback –

Introducerea rezultatelor post-eliberare

Structura propusă este SQL cu o aplicație .net/web-based ce va permite atât colectarea de date noi cât și vizualizarea de status/risc/progres/sugestii.

Modul de funcționare: pe baza informațiilor statistice existente, pentru o persoană se poate evalua in primă fază riscul, apoi vizualiza sugestii personalizate de terapie și suport pentru reducerea lui.

De exemplu, evaluarea riscului ar trebui completată o formă de genul:

Figura 5: Model cibernetico-juridic pentru introducere date

Pe baza acestor date se va elibera un raport care arată riscul și sugestiile de diminuare a acestuia, de genul:

Figura 6: Model cibernetico-juridic pentru generare rezultate

Ulterior, pentru fiecare eliberat în parte ar trebui completate date, în forme similare, referitoare la ce s-a întamplat în realitate – ce programe a urmat, câand și dacă a recidivat etc. Aceste informații vor actualiza de fapt bazele de date și vor duce la rapoarte mai fine și cu un grad mai mare de certitudine.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII

Noua școală de „Drept și Tehnologie” promovează metodele cantitative, empirice sau computerizate în drept. Într-o lume globală inovația este esențială pentru toate organizațiile iar cele juridice nu fac excepție;

Rolul managementului cunoștințelor va crește în etapa următoare în toate domeniile dreptului fundamental nu doar în cele de sprijîn care sunt prin excelență tehnice: criminalistica, psihologia judiciară, medicina judiciară, cibernetica juridică, informatica juridică, etc;

Dreptul este definit ca știința ce gestionează informații juridice, de aceea organizațiile juridice trebuie să-și perfecționeze modul de administrare a acestei resurse sub cele trei aspecte: sintactic, semantic, pragmatic;

Tendința, pe plan mondial, este ca dreptul precedentelor să fie disponibil în formă digitală. Ea reprezintă experiență înmagazinată de aceea accesul la o formă organizată a acestei experiențe este necesar;

Predicția de caz asistată de calculator va deveni o realitate pentru ca Tribunalul electronic să fie acceptat;

La nivel statal analiza jurimetrică este un instrument indispensabil în realizarea transparenței actului juridic;

Jurimetria este o știință juridică, parte a ciberneticii juridice, care va furniza pregătirea practică și teoretică a juriștilor, necesară actului dezvoltării tehnologice a juriștilor. Ea reprezintă un studiu empiric și matematic al dreptului, bazându-și descrierea și explicarea comportamentului uman în tehnici de modelare și simulare.

Cibernetica poateajuta cu modele simulate, adaptive, ce vor prezice evoluția unui caz analizat

Aplicabilitatea directă este prentru controlul ratei de recidivism, cum pe baza informațiilor statistice se pot genera rapoarte și recomandări ce vor ajuta actul juridic

Sistemele se vor baza pe feedback, învatând și adaptând informațiile generate la noile date statistice aduse ca și intrari.

Ca și direcție posibilă de dezvoltare a prezentei lucrări considerăm ca analiza acestui model și mai ales a interactiunii dintre agenți poate fi făcută folosind teoria jocurilor.

BIBLIOGRAFIE

Bakhtin, M. M. (1984) Problems of Dostoevsky's poetics. (Emerson, C., ed. and translator) Manchester University Press, Manchester

Buber, M. (1970) I and Thou. (Kaufmann, W., translator), Scribner, New York.

Buber, M. (1958). I and Thou. (Smith, R. G., translator), Macmillan, New York

Craig, R. T. (ed.). (1993) Specifying the ELM. Communication Theory, 3, 50-82 and 336-362

von Foerster, H. (1995) From a public lecture, con -firmed în personal comm

von Foerster, H. (1991). Through the eyes of the other. În Steier, F. (ed.). Research and Reflectivity, London: Sage, London, pp. 63-75.

von Foerster, H. (1984). Principles of self-organization în a socio-managerial context. În Ulrich, H., and Probst, G. J. B. (eds.), Self-organization and Managernent of Social Systems, Springer, Berlin, pp. 2-24.

von Foerster, H. (1981). On constructing a reality. În Observing Systems, Intersystems Seaside, CA, pp. 288-309.

von Foerster, H. (1979). Cybernetics of Cybernetics. În Krippendorff, K. (ed.), Communication and Control în Society, Gordon and Breach, New York, pp. 5-8.

von Foerster, H. (1974). Cybernetics of Cybernetics or the Control of Control and the Communication of Cornmunication, University of Illinois, Urban, IL.

Gadamer, H. G. (1975). Truth and Method, Crossroad, New York.

Gandy, O. (1993). The Panoptic Sort: A Political Economy of Personal Information. Westview,Boulder, CO.

Gardiner, M. (1992). The Dialogics of Critique; M. M. Bakhtîn and the Theory of Ideology, Routledge, New York.

Gergen, K. J. (1994). Realities and Relationships: Soundings în Social Construction, Harvard University Press, Cambridge, MA.

Gergen, K. J. (1985). The social constructionist movement în modern  psychology, American Psvchologist, 49, 266-275.

Goffman, E. (1959). The Presentation of Self în Everyday Life, Doubleday-Anchor, Garden City, NY.

Gramsci, A. (1987). Selections from the Prison Notebooks (Hoare, Q., and Smith, G. N., eds. and translators), International, New York.

Habermas, J. (1970). Towards a theory of communicative competence, Inquiry, 13, 360-375.

Horwitz, R. (1978). Buber's Way to 'I and Thou'.  Lambert Schneider, Heidelberg.

Jones, E. E., and Nisbett, R. E. (1972). The actor and the observer: divergent perceptions of the causes of behavior. În Jones, E. E., Kanouse, D. E., KeUv, H. H., Nisbett, R. E., Valins, S., and Weiner, B. (eds.), Attribution: Perceiving the Causes of Behavior, General Learning Press, Morristown, NJ,  pp. 79-94

Krippendorff, K. (1997). Seeing oneself through others' eyes–în social inquiry. În Huspek. M., and Radford, G. P., (eds.), Transgressing Discourses: Communication and the Voice of other, SUNY Press, Albany, NY.

Krippendorff, K (1995). Undoing power. Critical Issues în Mass Communication, 12(2), 101-132.

Krippendorff, K (1989). On the ethics of constructing communication. Presidential address delivered to the International Communication Association Conference, May 26, 1985 în Honolulu, Hawaii. În Dervin, B., Grossberg, L., O'Keefe, B. J., and Vartella, E., (eds.). Rethinking Communication: Paradigm Issues, Sage, Newbury Park, CA, Vol. 1, pp. 66-96.

Laing, R. D. (1967). The Politics of Experience. Pantheon Books, New York.

Maturana, H. (1970). Neurophysiology of cognition. În Garvin, P. (ed.). Cognition, a Multiple View, Spartan Books, New York, pp. 3-23.

Mead, M. (1968). Cybernetics of Cybernetics. În von Foerster, H. et al. (eds.). Purposive Systems, Spartan Books, New York, pp. 1-11.

Merton, R. K (1963). The self-fulfilling prophesy. În Social Theory and Social Structure, 4th edn., Free Press, New York, pp. 421-436.

Miell, D.K., and Miell, D.E. (1986). Recursion în interpersonal cognition. În Antaki, C., and Lewis, A. (eds), Mental Mirrors: Meta-cognition în Social Knowledge and Cognition. Sage, London, pp. 27-40.

Roberts, G. L., and Bavelas, J. B. (în press). The communicative dictionary: a collaborative theory of meaning. În Stewart, J. (ed.). Beyond the Symbol Model: Reflections on the Representational Nature of Language, SUNY, Albany, NY, Chap. 4.

Roberts, M.K. (1985). I and Thou: a study of personal relationships.  Advances în Descriptive Psychology, 4, 231-258.

Rorty, R. (1989). Contingency, Irony, and Solidarity, Cambridge University Press, Cambridge, MA.

Rosenthal, R., and Jacobson, L. (1968). Pygmalion în the Classroom: Teacher Expectation and Pupils' Intellectual Development, Holt, Rinehart, and Winston, New York.

Sampson, E. E. (1993). Celebrating the Other: A Dialogical Account of Human Nature, Westview, Boulder, CO.

Shannon, C. E. (1949). The Mathematical Theory of Communication, University of Illinois Press, Urbana, IL.

Shotter, J. (1984). Social Accountability and Selfhood, Blackwell, Oxford.

Solomon, R. C. (1990). Love, Emotion, Myth, and Metaphor, Prometheus, Buffalo, NY.

Watzlawick, P. (1984). Self-fulfilling Prophesies. În The Invented Reality, Norton, New York, pp. 95-116.

ADLER, A.(1991). – “Cunoașterea omului”, Editura Științifică, București.

ALLPORT, G.W.(1937) – “Personality. Psychological Interpretation”, Henry Holt, New York.

AJURIAGUERRA, J.( 1974) – “Manual de psihiatrie infantilă”, Masson, Paris.

BERGER, A.(1978) – “Copilul dificil”, Editura Didactică și Pedagogică, București.

BOTEZ, M. I.(1996) – “Neurologie clinică și neurologia comportamentului”, Editura Medicală, București.

BOVET, P.(1928) – “L instinct combatif”, Flammarion, Paris

CLAPAREDE, E.(1933) – “Sentimentul de inferioritate la copil”, Institutul Albania, Constanța

COASAN, A., VASILESCU, A.(1988) – “Adaptarea școlară”, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

COSMOVICI, A., IACOB, L.(1997) – “Psihologie școlară”, Editura Didactică și Pedagogică, București.

COSMOVICI, A.(1996) – “Psihologie generală”, Polirom, Iași.

DOLLARD, P.A.(1939) – “Frustration and aggression”, Yale Univ. Press, New Haven,.

DURCKHEIM, E.(1993) – “Despre sinucidere”, Institutl Cultural European, Iași.

DEBESSE, M.(1956) – “Psichologie de l enfant – de la naissance a l adolescence”, Editions Bourrelier.

ENĂCHESCU, C.(1996) – “Tratat de igienă mintală”, Editura Didactică și Pedagogică, București.

ENĂCHESCU, C. (1979) – “Igiena mintală și recuperarea bolnavilor psihici”, Editura Medicală, București.

ENĂCHESCU, C. (1998) – “Tratat de psihanaliză și psihoterapie”, Editura Didactică și Pedagogică, București.

EIBEL-EIBESFELDT, I. (1995) – “Agresivitatea umană: studiu etologic”, Editura Trei, București,.

http://databank.worldbank.org/data/views/reports/tableview.aspx

http://statisticasociala.tripod.com/regresie.htm

http://statistici.insse.ro/shop/?lang=ro

http://www.correctionsone.com/re-entry-and-recidivism/articles/2030030-6-evidence-based-practices-proven-to-lower-recidivism/

Prof. univ. dr. ing. Paraschiv, Titi (2015), Curs Statistica/SPSS Siemens, Curs 2,3,6-7