Modalitatile DE Valorificare A Jocului Didactic In Cadrul Activitatilor DE Educare A Limbajului DIN Gradinita
ARGUMENT
CAPITOLUL I.-JOCUL DIDACTIC
I.1. Definiții, clasificare, structură, funcții.
I.2. Particularități ale jocului didactic la preșcolari.
CAPITOLUL II. –LIMBAJUL-PRINCIPALUL INSTRUMENT DE COMUNICARE INTERUMAN
II.1. Definirea, tipurile și funcțiile limbajului.
II.2. Metode și mijloace de educare a limbajului.
II.3. Implicații ale jocului didactic în îmbogățirea și activizarea vocabularului copiilor.
CAPITOLUL III. – STUDIU EXPERIMENTAL CU PRIVIRE LA MODALITĂȚILE DE VALORIFICARE A JOCULUI DIDACTIC ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI DIN GRĂDINIȚĂ.
III.1. Ipoteza și obiectivele
III.2. Metode de cercetare
III.2.1. Subiecți
III.2.2. Metode de colectare a datelor
III.2.3. Experimentul psiho-pedagogic
III.2.3.1. Etapa inițială
III.2.3.2. Etapa formală
III.2.3.3. Etapa finală
III.3. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute
III.4. Concluzii. Direcții de valorificare a rezultatelor
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI
Motto:
,,Cuvântul este sunet și culoare,
E mesagerul gândului uman”
Tudor Vianu
Prezenta lucrare de cercetare își propune ca scop aducerea unei contribuții la mai buna cunoaștere a unora dintre tehnologiile didactice folosite privind educarea limbajului prin jocul didactic, permanenta îmbunătățire a acestora prin introducerea de noi variante și materiale utile desfășurării cât mai atractive a acestora și de ce nu prin crearea de noi jocuri didactice.
Am ales ca temă a acestei lucrări, ,,modalități de valorificare a jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului din grădiniță”, datorită următoarelor considerente:
– jocul este o activitate fundamentală, formativă și dominantă în copilărie;
– jocul, ca formă de activitate specifică preșcolarilor, îndeplinește în viața lor funcții formative;
– prin joc se îmbunătățește viața afectivă și cognitivă a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele și totodată se extinde sfera relațiilor interpersonale;
– în cadrul jocului se dezvoltă toate laturile personalității copiilor: capacități intelectuale, capacități morale, spirit creativ;
– fără joc, toate eforturile copiilor sunt zadarnice, formale și deci, lipsite de o reală finalitate;
– jocul, ca procedeu metodic, cunoaște o mare aplicabilitate în activitatea de instruire și educare a limbajului copiilor preșcolari;
– elementul de joc este prezent în toate etapele activităților de învățare dar și de sine stătător;
– jocul, ca formă de activitate instructiv-educativă, trebuie înțeles ca un cadru organizatoric inedit de desfășurare a activității didactice, cadru care oferă cel mai bun climat psihologic și social în vederea manifestării și dezvoltării personalității preșcolarilor.
CAPITOLUL I. JOCUL DIDACTIC
I.1. Definiții, clasificare, structură, metodologie, funcții.
Definiții ale jocului didactic
La vârsta preșcolară, jocul este o activitate cu caracter dominant, fapt demonstrat de modul în care polarizează asupra celorlalte activități din viața copilului dar și de durata și ponderea sa. Este transpunerea pe plan imaginar a vieții reale pe baza transfigurării realității, prelucrării aspirațiilor, tendințelor, dorințelor copiilor.
,,Pentru copil, spune J. Chateau, aproape orice activitate este joc”. Claparede pe de altă parte, susține că jocul este ,,munca, este binele, este datoria, este idealul vieții,… este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, să acționeze. Așadar, ,,copilăria servește pentru joc și pentru imitare iar jocul este însăși viața” concluzionează același autor.
Semnalând rolul capital al jocului în viața copilului și chiar a adultului, Schiller scria că ,,omul nu este întreg decât atunci când se joacă”.
Activitate dominantă, fundamentală a copilului, jocul reprezintă o forță cu caracter propulsor în procesul de dezvoltare a copilului, permițându-i acestuia să pătrundă în realitatea pe care o cunoaște activ, sporindu-și totodată întregul potențial de care dispune.
Prin joc, copilul cunoaște lumea care îl înconjoară, exersează în plan imaginar viitoarele activități pe care le va desfășura, face ucenicia vârstei adulte.
După părerea lui Karl Gross, jocul ,,este un exercițiu pregătitor pentru viața de adult deoarece reprezintă un mijloc de exersare”. El identifică jocul copilului cu cel al animalelor și biologizează esența socială a jocului.
Completând teoria lui K. Gross, Carr consideră de asemenea că ,,jocul este un exercițiu dar funcțiile ludice nu se referă la perfecționarea instinctelor, nu sunt preexerciții ci slujesc mai degrabă întreținerii instinctelor existente, fiind un fel de postexerciții”.
Tot pe o poziție biologizantă se află și Staley Hall care consideră jocul ,,o repetare a instinctelor și formelor de viață primitive, în ordinea cronologică a apariției lor”.
În contradicție cu aceștia, A. N. Leontiev definește jocul ca fiind ,,o activitate fundamentală, cu rol hotărâtor în viața copilului care contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului, la modificări semnificative în psihicul copilulului”. Astfel prin joc se realizează:
dezvoltarea și fortificarea fizică;
dezvoltarea intelectuală prin dobândirea de noi informații și deversificarea acțiunilor mintale;
stimularea aptitudinilor imaginative;
socializarea copilului;
formarea unor însușiri morale;
inițierea copilului în tainele frumosului.
A.N. Leontiev adoptă în abordarea problematicii jocului, o perspectivă psihologică. În
concepția sa, ,,jocul este la vârsta preșcolară, forma principală de activitate prin care copilul își exprimă viața psihică și își dezvoltă personalitatea în ansamblu. Este o activitate conștientă, care la origine este legată de resorturi biologice, apărând din nevoia de cunoaștere și de satisfacere a unor trebuințe (mișcare, asimilare a realului la sine, valorificare a propriei persoane, identificare cu adultul)”.
Pentru că operațiile și acțiunile copilului sunt întotdeauna reale și sociale, acesta are posibilitatea ca prin intermediul lor să-și însușească realitatea, jocul devenind astfel o cale importantă spre cunoaștere.
O altă definiție a jocului îi aparține lui Piaget, în opinia lui jocul fiind ,,un anumit gen de activitate, un pol al exercițiilor funcționale, la celălat pol fiind exercițiul neludic”, el abordând și evoluția jocului și realizând și una dintre clasificările jocului. După părerea lui Jean Piaget, jocul este considerat azi în teoria pedagogică ca ,,modalitate de asimilare a realului la activitate proprie, asigurând copilului largi posibilități de activism intelectual. Jocul este practica dezvoltării și în consecință în perioada copilăriei el este adoptat pentru multiplele sale funcții formative. Jucându-se, copilul își îmbogățește viața afectivă și în același timp dobândește în mod progresiv capacitatea de a-și stăpâni emoțiile”.
Jocul didactic este una dintre cele mai accesibile forme de activitate datorită originalității sale specifice: împletirea strânsă a jocului cu activitatea, îmbinarea elementelor de joc cu sarcina didactică. Jocul didactic este un important mijloc de educație care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copilului preșcolar. Rolul și importanța jocului constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor. Eduard Claparede spunea că ,,principala trebuință a copilului este jocul, este activitatea ce-i permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimțite la munca serioasă”.
Potrivit definiției, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici de plăcere. Specific vârstelor copilăriei, jocul are importanță hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului.
În psihologie, jocul este folosit ca mijloc de investigație dar și ca procedeu terapeutic, atât pentru copii și adolescenți cât și pentru adulți. Jucându-se, copilul învață și se dezvoltă totodată. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realității, tot prin joc, el reproduce, reconstruiește secvențe din viață creând o nouă lume, o altă realitate.
Pentru copil, totul este joc. În primele luni din viață, se joacă cu corpul său, mai apoi copilului îi face plăcere să reproducă elemente din ambianța lui apropiată, într-o următoare etapă copilul începând să imite adultul (mama, medicul, educatoarea) și de aici se naște jocul de rol, atât de utilizat astăzi și în lucrul cu adulții, în care identificarea este obiectivul fundamental. Urmează apoi jocul cu reguli, în care copilul învață elemente fundamentale de socializare, convenționalitate, acordul, cooperarea dar și competiția.
Concluzionând, referitor la conceptul de joc, este important să subliniem că prin activitatea de joc copiii:
– își formează identitatea personală;
– învață acte, acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve anumite situații din mediul său;
– învață să fie mai flexibil în gândire, să creeze soluții diferite;
– învață să comunice (vorbire, ascultare, înțelegere);
– își dezvoltă atenția, motivația și abilitățile sociale.
Clasificarea jocurilor didactice
În literatura de specialitate sunt cunoscute multe clasificări și multe încercări de clasificare a jocurilor, și mai simple și mai complexe, după un criteriu sau după mai multe.
Clasificarea jocurilor didactice se poate realiza după mai multe criterii:
După scopul educațional urmărit, jocurile didactice se împart în:
Jocuri de mișcare (jocuri motrice) care urmăresc dezvoltarea calităților, priceperilor și deprinderilor motrice.
Jocuri ce vizează dezvoltarea psihică; acestea la rândul lor se pot clasifica în:
Jocuri senzoriale ce vizează în principal dezvoltarea sensibilității. Se pot organiza jocuri diferite pentru:
dezvoltarea sensibilității auditive;
dezvoltarea sensibilității tactile și chinestezice;
dezvoltarea sensibilității vizuale;
dezvoltarea sensibilității gustativ-olfactive.
Jocuri intelectuale, care, la rândul lor, se pot diferenția în:
jocuri vizând precizarea, îmbogățirea cunoștințelor (jocuri cognitive);
jocuri de dezvoltare a capacității de comunicare orală sau scrisă;
jocuri de exersare a pronunției corecte;
jocuri de atenție și orientare spațială;
jocuri de dezvoltare a memoriei;
jocuri de dezvoltare a gândirii (de analiză și sinteză mentală, de realizare a comparației, a abstractizării și generalizării);
jocuri pentru dezvoltarea perspicacității;
jocuri pentru dezvoltarea imaginației și creativității;
jocuri pentru stimularea inhibiției voluntare și a capacității de control;
jocuri de expresie afectivă.
După sarcina didactică urmărită cu prioritate, jocurile didactice se împart în:
Jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;
Jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;
Jocuri de transmitere și însușire de noi cunoștințe, care se folosesc însă numai în cazuri deosebite.
După conținut, jocurile didactice se pot grupa în:
Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului;
Jocuri didactice pentru educarea limbajului, care și ele se pot diferenția, în funcție de aspectele urmărite, în jocuri fonetice , lexical-semantice, gramaticale;
Jocuri didactice cu conținut matematic, jocuri logico-matematice;
Jocuri didactice pentru însușirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi și obișnuințe de conduită morală, de circulație rutieră.
După prezența sau absența materialului didactic, distingem :
Jocuri cu material didactic natural sau confecționat: jucării, jocuri de masă, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natură (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori) ș.a.
Jocuri fără material didactic
După locul pe care-l ocupă în lecție/activitate, jocurile didactice pot fi:
Jocuri organizate ca lecție/activitate, activitate de sine stătătoare;
Jocuri integrate în lecție/activitate, ca momente ale acesttru cunoașterea mediului;
Jocuri didactice pentru educarea limbajului, care și ele se pot diferenția, în funcție de aspectele urmărite, în jocuri fonetice , lexical-semantice, gramaticale;
Jocuri didactice cu conținut matematic, jocuri logico-matematice;
Jocuri didactice pentru însușirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi și obișnuințe de conduită morală, de circulație rutieră.
După prezența sau absența materialului didactic, distingem :
Jocuri cu material didactic natural sau confecționat: jucării, jocuri de masă, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natură (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori) ș.a.
Jocuri fără material didactic
După locul pe care-l ocupă în lecție/activitate, jocurile didactice pot fi:
Jocuri organizate ca lecție/activitate, activitate de sine stătătoare;
Jocuri integrate în lecție/activitate, ca momente ale acesteia sau în completarea ei.
(Antohe Georgeta, ,,Psihopedagogia jocului”, Editura Nitnelav Galați, 2002).
Structura jocului didactic
În programul instructiv-educativ al grădiniței, jocul didactic, ca una din activitățile principale ale preșcolarului, este sinonim cu lecția din cadrul programului școlii primare așa că el trebuie să cuprindă în structura sa componentele procesului instructiv-educativ de la nivelul învățământului preșcolar.
Structura jocului didactic este următoarea: scopul, conținutul, sarcina (sarcinile didactice), acțiunea, regulile (restricțiile jocului) cu elementele specifice de joc.
În programul instructiv-educativ al grădiniței, jocul didactic, ca una din activitățile principale ale preșcolarului, este sinonim cu lecția din cadrul programului școlii primare. Așa cum lecția trebuie să cuprindă toate componentele procesului de învățământ (obiective, conținuturi, metode, mijloace, procedee, tehnici, forme de organizare a activității, criterii de evaluare ș.a.) la fel și jocul didactic trebuie să cuprindă în structura sa componentele procesului instructiv-educativ de la nivelul învățământului preșcolar.
Elemente constitutive ale jocului didactic:
Conținutul jocului didactic este format din cunoștințele, priceperile și deprinderile care urmează a fi formate la activitatea respectivă. De exemplu, la activitățile matematice, programa prevede exerciții de formare a mulțimilor (după formă, după mărime, după culoare, după grosime) sau învățarea șirului numeric (în concentrul 0-10) ș.a. Pentru consolidarea și verificarea acestora, se organizează jocuri precum:
„Cum este și cum nu este această piesă?”;
„Formează perechi!”
„Cui aparțin jucăriile?”;
„Găsește vecinii”.
Sarcina didactică reprezintă sarcina pe care o primesc copiii spre rezolvare: a cunoaște, a denumi, a clasifica, a construi, a ordona, a înșirui ș.a. și care se referă la conținutul care trebuie îsușit. De exemplu, în jocul ,,Caută vecinii”, sarcina didactică este aceea de a găsi numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat. În jocul „Al câtelea fluturaș a zburat?”, sarcina didactică constă în găsirea numărului care lipsește din șirul numeric (numeralul ordinal). Așadar, sarcina didactică este una din componentele principale ale jocului didactic care concretizează scopul urmărit în activitatea matematică desfășurată.
Acțiunea jocului și elementele de joc reprezintă modul în care se desfășoară realizarea sarcinii didactice. O activitate didactică îmbracă caracter ludic doar în măsura în care cuprinde elemente de joc ca: mișcarea, competiția (întrecerea), cuvântul, ghicirea, așteptarea, mimarea, surpriza ș.a. O parte dintre ele se folosesc în majoritatea jocurilor didactice, ca mișcarea și cuvântul, altele introducându-se în funcție de conținutul jocului. Important este însă ca elementele de joc folosite să-și aducă aportul la realizarea sarcinii didactice și să creeze condiții optime pentru aceasta.
Elementele de joc se pot aplica în diferite moduri. Astfel, cel mai utilizat dintre ele îl reprezintă mișcarea, care se poate realiza prin mânuirea materialului didactic, ascunderea și găsirea acestuia, trecerea lui din mână în mână cu pornire și oprire la un anumit semnal, schimbarea imaginilor sau jucăriilor între copii ș.a.
De mare efect în cadrul jocurilor didactice cu copiii preșcolari este imitarea unor mișcări specifice animalelor precum: mersul urșilor, săritura iepurașilor, sau a unor mijloace de locomoție ca: autobuzul, trenul, mașina ș.a.
Competiția sau întrecerea este un alt element de joc, frecvent utilizat, în care accentul se pune pe ritm și calitate. Astfel, întrecerea poate să constea în alegerea rapidă a jetonului corespunzător (ex: jocul ,,Cine are același număr?”) în găsirea locului corespunzător numărului (ex: jocul ,,Așează-mă la căsuța mea!”).
Cuvântul, un alt element de joc, are și el o contribuție valoroasă la crearea unei atmosfere plăcute, relaxante, antrenante. El se poate utiliza sub forma semnalelor de pornire a unei acțiuni (,,Start!”), sub forma onomatopeelor imitând diferitelor animale sau sunetul produs de mijloace de locomoție, de fenomene ale naturii, punerea în scenă a unor acțiuni, interpretarea unor roluri, a unor dialoguri între membrii echipei de joc etc.
Ghicirea se utilizează îndeosebi în desfășurarea jocurilor didactice fără material, contribuind la activizarea copiilor la activitate. Este întâlnită în jocuri ca ,,Ghici, ghici!” sau ,,Ghici care obiect lipsește!” ori ,,Ce am ascuns în mâna cealaltă?”.
Așteptarea și surpriza adaugă un colorit emoțional jocului didactic, mai ales atunci când sunt în legătură cu prezentarea sau mânuirea materialului didactic, cu deplasarea copiilor în diferite direcții sau cu folosirea unor semnale verbale, vizuale, auditive, etc. Așteptarea și surpriza sunt utilizate în cele mai multe jocuri didactice, asociate cu mișcarea sau cu un alt element de joc.
Regulile jocului fac legătura între sarcina didactică și acțiunea acestuia. Fiind în strânsă legătură cu sarcinile, ele sunt cele care reglementează acțiunea jocului. Fiecare joc didactic conține cel puțin două reguli: prima regulă transpune sarcina didactică într-o acțiune concretă, atractivă, transformă practic exercițiul în joc, iar cea de-a doua precizează modul de organizare a jocului și momentele de încetare a acțiunii acestuia.
În afară de regulile care reglementează desfășurarea jocului, mai sunt și reguli care
vizează comportamentul copiilor sau ordinea în care ei trebuie să intre în joc. În unele jocuri, intrarea copiilor în acțiunea acestuia este condiționată de momentul în care primesc un anumit material (de exemplu un jeton cu un anumit număr de baloane), întrucât simpla numire a copiilor sau intrarea lor în joc într-o ordine rigidă poate duce la scăderea intensității jocului.
Jocurile didactice pot cuprinde de asemenea și reguli care precizează cine poate fi la un
moment dat conducătorul jocului sau cine poate deveni conducătorul jocului, pe bază de concurs. Ele cuprind însă și unele restricții, care uneori merg până la eliminarea din joc a copiilor care greșesc.
Structura unitară a jocului didactic depinde de măsura în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică și elementele de joc. Totodată, reușita jocului este condiționată în mare măsură, de desfășurarea lui metodică, de măiestria și tactul cu care este este condus de către educatoare.
Funcțiile jocului didactic
La vârsta preșcolară, jocul este o realitate permanentă. Copilul de 0-6 ani se joacă în cea mai mare parte a timpului și pe măsura creșterii și dezvoltării, joaca sa ia forme din ce în ce mai complexe și diverse, influențând și subordonând toate celelalte acțiuni de viață, interesele și preocupările. Jocul preșcolarilor obține astfel un caracter multiacțional (Glava, A., Glava, C, 2002, p. 195), activitatea practică, învățarea, hrănirea sau îmbrăcarea, luând forma unei conduite ludice. Manifestările de joc au acum un caracter dinamic, ele evoluând și obținând caracteristici noi și forme variate, chiar interesante.
Din perspectiva pedagogică, jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educație, o modalitate educațională și terapeutică, având astfel o varietate de semnificații de natură constructivă. Activitățile obligatorii ale preșcolarului întregesc funcția formativă a jocului, având o durată zilnică de 10-15 minute care poate crește pană la durata de 25 minute.
S-a constatat faptul că la copiii de 3 ani, cea mai mare parte a activităților obligatorii e deținută de jocul didactic, deoarece rezistența lor la efortul intelectual de durată e scăzută.
Jocul e folosit pentru recunoașterea, numirea, gruparea după criterii simple a diferitelor obiecte. La vârsta de 4-5 ani, copiii dau dovadă de interes pentru informațiile comunicate verbal, pun întrebări și solicită explicații. Copiii trebuie să descrie, să reconstituie, să compare sau să sorteze grupe de obiecte după criterii din ce în ce mai complexe. Activitatea de joc se va reduce progresiv și va crește odată cu timpul afectat activităților obligatorii.
Astfel, jocul subsumează o serie de funcții care sunt complementare fenomenului educațional în ansamblu său (Stan C., 2000) și anume:
Funcția adaptativă
Se manifestă prin asimilarea realității fizice și sociale și prin acomodarea eului la
realitate. În joc, preșcolarul transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic și social, reușind astfel să interiorizeze realitatea și să se adapteze la un nivel primar cerințelor acestuia. Pe parcursul copilăriei mijlocii se observă o creștere a capacității copilului de a transpune rapid și coerent în joc elemente ale realității: roluri, conduite, atitudini, și de a prelucra și reflecta cu o mai mare profunzime și în contexte ludice diverse aspecte mai ample ale mediului înconjurător.
Dacă la începutul vârstei preșcolare, trăirea realității prin joc este totală, în sensul în care
copilul nu distinge între situația reală și cea imaginară, pe măsură ce copilul devine conștient de propria lui persoană și de modelul pe care îl imită el, cele două planuri, al realității și al ficțiunii se delimitează, aceasta neînsemnând că implicarea în jocul care transpune impresii reale este mai superficială. Dimpotrivă, jucându-se, copilul experimentează roluri ce se suprapun cu propriul eu și se exersează pe el însuși ca agent activ și nu doar reactiv al mediului, fapt ce îi va asigura treptat adaptarea și înțelegerea lumii reale și premisele pentru trecerea naturală de la copilărie la adolescență și maturitate. Această funcție a jocului este larg recunoscută (Frewd, Erickson, Piaget).
b) Funcția formativă
Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-emoționale, psihomotorii și de modelare a personalității. Cunoașterea prin experiența nemijlocită pe care o asigură jocul, presupune implicarea capacităților perceptive, a abilităților de reacție, a capacităților de raționare și a posibilităților de comunicare, care sunt exersate și îmbogățite în plan cantitativ și calitativ, în fața problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii având ocazia de a-și exersa capacitatea de analiză a posibilităților de rezolvare și de a pune în practică soluțiile optime, astfel încât jocul să poată continua.
Reluarea sau continuarea unor jocuri, stăpânirea regulilor sau a convențiilor de joc și luarea de decizii privind cursul și finalitatea jocului, resursele necesare și posibilitățile de simbolizare a lor, necesită din partea copilului abilități de memorare și creativitate. Jocul stimulează fantezia, imaginația creatoare, este un mijloc de dezvoltare a flexibilității și spontaneității. Jocul presupune relaționarea copilului cu obiectele și cu partenerii de joc, uneori având caracter competitiv. Confruntarea cu sine și cu ceilalți stimulează și modelează procesele afectiv-motivaționale și atitudinale în sensul îmbogățirii gamei trăirilor copilului, a dobândirii capacității de stapânire a emoțiilor dar și a nuanțărilor.
c) Funcția informativă
Prin intermediul jocului, copilul achiziționează informații, concepte, noțiuni necesare înțelegerii și integrării lumii reale. Investigând realități fizice diverse, manipulează, alege, ordonează, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietățile diverselor lucruri dobândind cunoștințe despre greutate, duritate, înălțime, volum, textură, categorii, serii și familii de obiecte, legile lumii fizice etc. În reflectarea realității sociale, exersează statusuri, roluri, limbaje și reguli specifice, a căror învățare sistematică, necontextualizată ar fi aproape imposibilă la această vârstă.
d)Funcția de socializare
Este concretizată în exersarea prin joc și asimilarea în plan comportamental a exigențelor vieții sociale. Majoritatea tipurilor de joc și în special cele de cooperare, de competiție sau de rol, presupun relaționare, adaptare a acțiunilor proprii la cele ale unui partener de joc, asumare de responsabilități și respectare a convențiilor comportamentale pe care situația le impune. Aceste capacități ale copiilor evoluează în mod natural, mergând paralel și în sens invers proporțional cu implicarea adultului în joc.
Un aspect important al socializării prin activitatea ludică este dat de tendința copilului de a-și apăra și afirma individualitatea, alături de nevoia de a se integra. Obligat de contextul ludic să se dedubleze și să interpreteze roluri diverse, preșcolarul mare ajunge să-și formeze un sens al identității proprii și să acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile care se crează prin joc.
e) Funcția de relevare a psihicului
Copilul transpune în joc trăiri, intenții neîmplinite, impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice și inter-relaționale. Ele sunt astfel accesibile educatoarei și părinților care observă copilul în timpul jocului.
La vârsta preșcolară, caracterul și conținutul jocului sunt date de o serie de factori, precum:
– nivelul dezvoltării intelectuale și sociale;
– experiența de joc și de viață a copilului;
– modelul relațiilor interpersonale și sociale dintre adulți care se reflectă mai mult sau mai puțin in jocul copilului;
– mediul, echipamentele și contextul în care se desfășoară jocul.
Pentru aprecierea justă a valențelor formative ale jocului, trebuie conștientizat faptul că preșcolarii învață altfel decât adulții, ei învață pe baza experienței nemijlocite și prin contextualizare, totul fiind plin de acțiune, de mișcare, jocul oferind multiple prilejuri în acest sens.
Sesizată încă de la vârsta antepreșcolară, complexitatea fenomenului ludic permite, totuși, decelarea semnificațiilor majore ale jocurilor didactice, regăsite în calitate de categorie aparte și în taxonomia specifică preșcolarului (Glava, A., Glava, C, 2002).
Astfel, se precizează faptul că jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează o parte din sarcinile instructiv-educative și formative ale activităților obligatorii din grădiniță dar și a celor liber alese, într-o atmosferă distractivă, relaxantă, antrenantă și motivantă.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfășurării lui, copilul are ocazia să-și aplice cunoștințele dobândite în diverse tipuri de activități, să își exerseze priceperile și deprinderile în cadrul unei activități plăcute, în care sarcina și condițiile de învățare sunt stabilite de către cadrul didactic dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de surpriză, așteptare, încercare a capacităților personale și de întrecere între copii.
Particularități ale jocului didactic la preșcolari
În cadrul jocurilor didactice, cea mai mare pondere o dețin metodele de învățare prin acțiune efectivă (joacă), acțiunea, mișcarea fiind elementele specifice jocului.
În aplicarea metodologiei didactice, se au în vedere permanent atât factori obiectivi, care țin de natura finalității, de logica și specificul activității desfășurate, de legitățile actului învățării, cât și factori subiectivi: psihologia și nivelul grupei, particularitățile de vârstă și individuale ale preșcolarilor.
Raportul dintre principiile învățământului și metodologia didactică, dinamica acestor categorii pedagogice, atât în plan teoretic cât și practic, sunt condiționate de înțelegerea caracterului iterativ al predării și învățării.
Întrepătrunderea între principii, metode și forme de organizare este evidentă. Orice formă de activitate a cuplului educatoare-preșcolar este ,,o înmănunchiere de metode și procedee, reprezentând în același timp și câmp de acțiune a principiilor didactice”(Ionescu M.).
La însușirea temeinică a conoștințelor participă atât factori externi, cât și factori interni. Factorii externi, după R. Gagne, sunt încorporați în principiile sistematizării și continuității și însușirii temeinice a cunoștințelor, cei interni vizează stările interne care devin posibile pentru reactualizarea cunoștințelor, în memoria copilului, a materialului însușit anterior (cunoștințe, priceperi, deprinderi, atitudini).
Având în vedere aceste principii, am planificat jocurile didactice în așa fel încât o predare să fie urmată de un joc de fixare și apoi consolidare a cunoștințelor predate. Fixarea cunoștințelor însușite a fost desfășurată de fiecare dată sub altă formă, pentru evitarea monotoniei.
Trezind interesul copilului pentru joc, acesta este dornic de cunoaștere, de găsire a unor soluții de natură să-l satisfacă. Știind că ,,una din principalele trebuințe ale copilului este jocul”, trebuie găsit mijlocul de a-l face ca orice sarcină să o considere un joc, trebuie să stabilim o deplină concordanță între trebuință, dorință internă și exteriorizare.
Pentru copilul care se joacă, care cunoaște precis motivația și sarcinile jocului, nu există din punct de vedere subiectiv, impresia de oboseală sau acea stare de apatie. Oboseala cauzată de joc, îi apare ca o activitate plină de plăcere, pe care o depune bucuros. Este ceea ce numea Karl Buhler ,,plăcerea funcțională” care acționează în joc.
Jocul didactic antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort, deoarece jocul didactic are ca scop, pe de o parte instruirea copiilor iar pe de altă parte sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin utilizarea elementelor distractive caracteristice, facilitează atigerea scopului formativ-educativ urmărit și împreună cu celelalte activități frontale exercită o puternică influență asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru școală.
Pornind de la considerentul că activitatea predominantă în grădiniță este jocul, o mare parte din obiectivele propuse de ,,Programa activităților instructive-educative în grădinița de copii”, pot fi realizate prin intermediul jocului didactic. Pentru ca el să aibă finalitatea scontată, se impune respectarea unor condiții:
crearea unei atmosfere de lucru antrenante;
conceperea jocului astfel încât să corespundă particularităților de vârstă ale copiilor;
îmbinarea corectă a activităților concret-operatorii cu cele abstracte;
prezentarea cunoștințelor în succesiune gradată;
asigurarea unui conținut bogat, structurat în forme variate, vizând esențialul;
prezentarea sarcinii de rezolvat într-un mod accesibil copiilor;
stabilirea unor sarcini cu grad diferit de dificultate;
înglobarea în joc a unor cazuri, situații, probleme similare celor întâlnite în realitate;
stabilirea precisă a regulilor jocului;
stimularea copiilor în funcție de rezultatele obținute.
Fiecare joc didactic trebuie să îmbine unitar momentul instructiv și exercițiul cu cel
distractive. O caracteristică esențială constă în crearea unor condiții favorabile pentru aplicarea cunoștințelor și exersarea priceperilor și deprinderilor formate în contextul altor activități plăcute.
Fiecare joc didactic are laturi constitutive prin care se diferențiază de celelalte jocuri sau forme de activitate din grădiniță (prin conținut, sarcină didactică, reguli, acțiune de joc).
Jocurile didactice sunt concepute pentru a se plia pe fiecare categorie de vârstă, ele putând fi simplificate sau îmbogățite astfel încât să poată fi aplicate la oricare dintre grupe. Jocurile didactice au specific faptul că pun accent pe introducerea unoe procedee care să intensifice procesul de adaptare a copilului la viața de colectiv, la lărgirea relațiilor dintre copii prin munca în grupuri mici, în cadrul activității cu întreaga grupă, prin stimularea colaborării între copiii unei echipe în rezolvarea sarcinii didactice.
De asemenea, un fir conducător îl constituie problema conștientizării normelor de comportare în cele mai variate împrejurări, fapt care a determinat utilizarea în joc a cadrului de viață cotidian: viața de familie, viața de grădiniță, magazine, activitatea în instituțiile publice. În multe jocuri create de adult sunt prezente creațiile și experiența de joc a copiilor cu scopul de a-l face să nu simtă acea barieră încă destul de evident între jocul său liber și jocul programat de adult. Tot în același scop, s-au introdus elemente de simulare, jocuri cu caracter de reproducere a unor aspecet de viață sociale care nu trebuie confundate cu jocurile de creație ale copiilor dar care au comun cu ele conținutul, atmosfera și unele modalități de realizare.
Altă caracteristică a jocului didactic este contribuția acestuia la stimularea proceselor psihice complexe, cu precădere a gândirii. Fără a se exagera, s-a considerat că jocurile didactice care vizează în mod special antrenarea operațiilor gândirii pot constitui o categorie aparte. Dezvoltarea gândirii a fost urmărită însă cu aceeași grijă și în celelalte jocuri în care problema principală o constituie, fie cunoașterea mediului, fie dezvoltarea vorbirii.
CAPITOLUL II. – LIMBAJUL – PRINCIPALUL INSTRUMENT DE
COMUNICARE INTERUMAN
II.1. Definirea, tipurile și funcțiile limbajului.
Definiții ale limbajului
Limbajul a fost definit de psihologi ca fiind „o activitate de comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei. Comunicarea este un proces de transmitere a unor informații. Cea mai simplă schemă de comunicare cuprinde următoarele componente:
1. emițătorul;
2. cadrul;
3. canalul de comunicare;
4. mesajul;
5. receptorul sau destinatarul;
6. conexiunea inversă de la destinatar la emițător.
Într-un dialog, rolurile de emițător și de destinatar-receptor se schimbă alternativ.
Dialogul presupune un schimb de mesaje între două persoane și cooperarea în tratarea unei teme sau precizarea unor informații. În procesul comunicațional se recurge la coduri-sisteme de semne prin care se semnifică ceva. Limba reprezintă un vast și complicat sistem de coduri; produs al istoriei, obiect de studiu pentru lingvistică. Forma de bază a limbajului este vorbirea.
Mecanismele vorbirii:
componentele energetice;
aparatul fonator;
componentele dinamice de rezonanță.
Limbajul și gândirea sunt strâns legate. Între comunicațional și cognitiv se instituie un
raport de utilitate. Limbajul, este un ,,ax al sistemului psihic”, ce face posibil fenomenul de conștiință și percepțiile și reprezentările prin verbalizare primesc semnificație.
Condiția de bază a realizării limbajului o constituie existența unei situații semiotice, a unei relații comunicaționale orientate între emițător și destinatar, ce să dispună de un canal de comunicare. Pentru realizarea unei comunicări inteligibile, este necesar ca raportul dintre mesaj și zgomot (factor perturbator) să fie supraunitar.
Legătura dintre emitent și destinatar se poate realiza într-o formă deschisă, caz în care emițătorul nu ia cunoștință de modul în care destinatarul recepționează mesajul sau printr-o relație de comunicare inversă, situație în care există din partea emițătorului controlul decodificării mesajului de către destinatar și implicit al înțelegerii. Această a doua formă de comunicare este proprie limbajului uman, putând fi evaluată după trei indicatori (Paraschiv V., ,,Note și conspecte de curs, Editura Cantes, Iași 1999):
promptitudine;
fidelitate;
completitudine.
Viața omului nu este posibilă în afara comunicării pentru că omul comunică în mediul în
care trăiește iar dezvoltarea lui psihică este legată de comunicare. Comunicarea este un schimb de informații între două persoane, între o persoană și un grup. Este un liant, un factor de articulare și de coeziune a indivizilor în viața socială. Comunicarea este o relație, un proces iar relația se definește ca o legătură și interacțiune informațională între doi oameni: emițător și receptor sau destinatar.
În dialogul dintre două persoane rolurile de emițător și receptor se schimbă alternativ pentru că fiecare partener de dialog este și receptor și emițător. Comunicarea umană este o comunicare intelectivă sau semantică și se realizează cu ajutorul sistemului de coduri care este limba vorbită. Emițătorul generează și transmite semnale, prin varierea sau modularea unei stări și însușiri a lui. Receptorul sau destinatarul caăruia îi sunt adresate mesajele, este sistemul care captează, prelucrează adică decodează semnalele transmise de emițător, modificându-și sub acțiunea lor starea inițială. Ca proces, comunicarea este ansambul operațiilor de codare-recodare-decodare care se aplică asupra alfabetului de bază, la nivelul sursei, emițătorului și alfabetului-cod, la nivelul receptorului, adică destinatarului.
Limba este o entitate specifică, distinctă de limbaj, obiectivată prin intermediul unor sisteme de semne și al unor reguli logico-gramaticale de punere în corespondență cu cuvintele orale și de combinare în propoziții purtătoare de mesaj. Limba este produsul istoriei și are funcția de mijloc de comunicare între oameni. Limba este studiată de lingvistică care, urmărește inventarul lexical, normele gramaticale și legătura cu practica și cunoașterea umană. Lingvistica studiază limba vorbită în folosirea ei concretă și de aceea a trebuit să ia în considerare și fenomenele psihice de care limba este indisolubil legată. Așa a apărut o nouă disciplină științifică și anume psiholingvistica.
Din punct de vedere psihologic, limbajul este activitatea de comunicare dintre oameni, activitate realizată cu ajutorul limbii și al tuturor resurselor ei. Forma naturală, concretă a limbajului este vorbirea, adică limbajul oral.
Tipurile limbajului
Din punct de vedere al inițiativei de comunicare, limbajul este de două feluri:
– limbaj activ;
– limbaj pasiv.
Limbajul activ este limbajul în care este prezentă intenția de comunicare, este procesul de pronunțare a cuvintelor și de fixare a lor în scris. Limbajul pasiv, este limbajul în care nu este prezentă intenția de comunicare, ci de recepționare și înțelegere a limbajului celui care ne transmite un mesaj oral sau scris. Limbajul pasiv îl precede pe cel activ și este mai bogat decât acesta. Limbajul activ presupune exersare și cultivare semantică.
După forma de exprimare, limbajul este de două feluri: intern și extern.
Limbajul intern este limbajul care se desfășoară în sfera lăuntrică, mintală. Este vorbirea în gând, cu sine însuși și pentru sine. Este asonor, ascuns, centrat pe înțelesuri, pe idei și imagini, este economic pentru că uzează de prescurtări și condensări. Este foarte rapid, se desfășoară cu o viteză foarte mare, de sute de ori mai mare decât limbajul oral. Limbajul intern îndeplinește funcții de anticipare, de proiectare, de conducere dinlăuntru și de coordonare a limbajului oral și scris.
Limbajul extern este adresat unor destinatari din afară și se realizează în două forme: limbaj oral și limbaj scris. Limbajul oral este limbajul vorbit și rezultă din succesiunea selectivă, structurată după reguli logico-gramaticale ale sunetelor articulate. Este forma de bază a limbajului la om, pentru că de la limbajul oral pornesc toate celelalte forme de limbaj. După specificul comunicării, limbajul oral se realizează în trei variante:
solilocviu;
monolog;
dialog.
Solilocviul este vorbirea cu voce tare cu noi înșine. Această formă de comunicare se
întâlnește la copil pâna la vârsta de 5 ani și prin ea se exteriorizează intențiile și se consemnează desfășurarea secvențelor activității curente.
Monologul, presupune existența unui destinatar extern care să recepteze fluxul mesajelor fără a replica după fiecare secvență, ci doar la sfârșit. Monologul este concentrat pe o anumită temă și are ca obiectiv informarea, instruirea auditoriului într-un anumit domeniu, lămurirea sau convingerea acestuia.
Dialogul este comunicarea între două persoane, relație în care fiecare partener de dialog este emițător și receptor. Dialog înseamnă schimb reciproc de mesaje.
Indicatorii limbajului oral sunt:
volumul de cuvinte;
fluența;
diversitatea vocabularului;
rapiditatea;
tempoul care poate fi regulat sau sincopat;
tăria, adică forța pronunției;
claritatea dicției;
intonația;
gradul de melodicitate;
timbrul.
Limbajul scris constă în codarea mesajelor orale în formă gramaticală și apare mult mai
târziu decât limbajul oral.
Funcții ale limbajului
În activitatea de comunicare umană, limbajul are mai multe funcții:
Funcția cognitivă, de integrare, conceptualizare și elaborare a gândirii. Astfel, limbajul fixează și directivează rezultatele activității de cunoaștere, facilitează și mediază operațiile de generalizare și abstractizare, permite explorarea și investigarea realității precum și îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor;
Funcția simbolic-reprezentativă, de substituire a unor obiecte, fenomene sau relații prin formule verbale;
Funcția expresivă, de manifestare complexă a unor idei, nu numai prin cuvinte ci și prin intonație, mimică, gestică;
Funcția persuasivă sau de convingere, de inducție la o altă persoană a unor idei, stări emoționale;
Funcția reglatorie sau de determinare, conducere a conduitei altei persoane dar și a propriului comportament;
Funcția ludică, sau de joc, presupunând asociații verbale de efect, consonanțe, ritmică, ciocniri de sensuri, ajungând până la construcția artistică;
Funcția dialectică sau de formulare și rezolvare a conflictelor problematice.
Evoluția limbajului la copii este strâns legată de evoluția gândirii pentru că limbajul
impune gândirii exigențele sale culturale, contribuind, în felul acesta la restructurarea ei. De la limbajul situativ specific antepreșcolarității, se trece la limbajul contextual care cunoaște o dezvoltare coerentă, este un limbaj închegat și structurat. Limbajul preșcolarului ia forma monologului, el povestind ce a văzut, ce a auzit, fără ca ascultătorii să cunoască neapărat situația despre care se vorbește. Aceste două forme de limbaj, situativ și contextual, coexistă pe toată perioada preșcolarității însă importanța, locul și rolul lor se schimbă în funcție de sarcinile și condițiile în care are loc comunicarea. Ca o tendință generală, se manifestă diminuarea caracterului situativ al limbajului odată cu trecerea spre școlaritatea mare.
Specific preșcolarității este coexistența limbajului situativ cu limbajul contextual și predominanța când a unuia când a altuia dar și apariția unei noi forme de limbaj din limbajul monologat și anume a limbajului interior. Procesul de formare a limbajului interior are loc la preșcolar între 3 ani și jumătate și 5 ani și jumătate. Apariția limbajului interior sporește enorm posibilitățile copilului de a-și planifica mintal activitatea , de a și-o regla permanent. Copilul vorbește cu sine și pentru sine, mai ales atunci când se află în situații dificile, problematice. Vorbind cu sine, copilul găsește soluții, își ordonează acțiunile. Limbajul interior are o mare importanță în dezvoltarea intelectuală a copilului, pentru că limbajul interior este mecanismul de bază al gândirii.
Tot la preșcolar se dezvoltă foarte mult latura fonetică a limbajului, cu toate că pronunția cuvintelor nu este concretă din cauza unor particularități ale aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor și ale analizatorului auditiv. Sunt posibile omisiuni, substituiri și inversiuni de sunete, dar, spre sfârșitul preșcolarității, scad greșelile de pronunție. Copiii își însușesc fondul lexical dar și semnificația cuvintelor (noțiunile) (Dumitru Gherghina, ,, Metodica activităților instructive-educative în învățământul preprimar , Editura Didactica Nova, Craiova, 2007).
II.2. Mijloace si metode de educare a limbajului
Mijloacele didactice redimensionează raportul dintre latura verbală și cea acțional-practică a activității didactice, punând copiii în contact cu obiecte, fenomene, evenimente, procese greu accesibile percepției directe. Mijloacele didactice au o contribuție efectivă la transmiterea informației noi cât și aport la formarea unor aptitudini și deprinderi intelectuale.
Metodele didactice folosite în educarea limbajului preșcolarilor sunt:
A. POVESTIREA
B. MEMORIZAREA
C .CONVORBIREA
D. JOCUL DIDACTIC
POVESTIREA este unul din mijloacele de realizare a educației limbajului printre cele mai plăcute copiilor, deoarece le creeează mediul propice cunoașterii și afectivității, le stimulează imaginația și se constituie într-un cadru optim exersării capacității de comunicare. Ca activitate specifică procesului instructiv-educativ din învățământului preșcolar, povestirea dezvoltă copiilor următoarele procese psihice:
gândirea logică, copiii fiind puși în situația de a reține firul logic evenimentelor și de a le expune pe baza unor procedee și mijloace specifice acestui gen de activitate (ex: pe baza întrebărilor adresate de educatoare, pe baza unor planșe, a unor versuri, ghicitori ș.a.);
imaginația, proces cognitiv complex de exersare, prin crearea de imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și a experienței cognitive anterior formate;
limbajul, ca mijloc fundamental de comunicare, acesta intercondiționându-se cu
gândirea și constituind o unitate între comunicațional (transmitere de informație) și cognitiv.
atenția, grație căreia copiii rețin numele personajelor, fragmente din basme și povești, firul logic al întâmplărilor, trăsături, caracteristici și comportamente ale personajelor etc.
În învățământul preșcolar se desfășoară două tipuri de povestiri:
Povestirile educatoarei;
Povestirile copiilor.
Povestirile educatoarei sunt expuneri orale, de către educatoare ale unor opere literare pentru copii ( povești, basme, povestiri). Aceste activități se organizează cu întreaga grupă, ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor și activităților alese cu toată grupa sau pe grupe mici de copii. Acest tip de activitate lărgește sfera de cunoștințe ale copiilor prin însuși conținutul ei. Preșcolarii urmăresc captivați întâmplările basmului sau ale povestirii, memorează, descoperă trăsături și comportamente ale personajelor, analizează și compară, stabilesc anumite relații între fapte și personaje, realizează generalizări.
Urmărirea atentă a povestirilor contribuie la familliarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea limbajului. În acest fel, ei își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte cu sensuri proprii și figurate, expresii poetice, formule specifice poveștilor, construcții ritmate și rimate, proverbe, zicători, structuri gramaticale.
Poveștile au atât valoare formativă cât și etică, ele contribuind la formarea conștiinței morale a preșcolarilor. Prin intermediul lor, copiii descoperă trăsături de caracter, își aleg modele de urmat și găsesc întruchipări și manifestări ale binelui și ale răului (de exemplu, în ,,Scufița Roșie” de Charles Perrault, ,,Punguța cu doi bani”, „Capra cu trei iezi” și ,,”Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă, „Povești” de Hans Christian Andersen ș.a) .
Preșcolarilor de grupă mică, le sunt accesibile atât povestirile realiste cât și cele fantastice, ambele categorii corespunzând nevoii lor de cunoaștere și de afectivitate și putând să le influențeze comportamentul. Poveștile și povestirile abordate în activitățile cu preșcolarii au teme variate:
lumea copilăriei si cea a adulților;
povestiri despre animale, plante ;
povești în care elementele realiste se îmbină cu cele fantastice.
Mare parte dintre povești au ca temă relația dintre copii și părinți (ex: mama vitregă, împărăteasa rea din ,,Alba-ca-Zăpada și cei șapte pitici” de Frații Grimm, baba din ,,Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă etc).
Paleta de opere literare expuse în activitatea de povestire se diferențiază de la o grupă de vârstă la alta. La grupa mică este indicat ca povestirile să fie scurte, accesibile, atractive, să dezvolte sentimente și stări afective pozitive. În cazul grupei mijlocii se pot folosi opere literare care să-i familiarizeze pe copii cu diverse aspecte ale vieții și să le influențeze în bine comportamentul. În ce privește grupa mare, povestirile devin mai complexe, ele având drept scop sesizarea planului real și al celui ireal, stimularea creativității preșcolarilor și exersarea capacității lor de comunicare.
Structura activității de povestire
Aceste activități trebuie proiectate conform finalităților procesului instructiv-educativ din învățământul preșcolar. Educatoarea trebuie să planifice povestirile eșalonat, de-a lungul întregului an de învățământ, în strânsă relație cu celelalte activități de educare a limbajului. Trebuie selectate judicios conținuturile în funcție de obiectivele cadru și cele de referință. Pregătirea activității, în afară de planificarea calendaristică, cuprinde:
stabilirea obiectivelor;
selectarea conținuturilor;
studierea atentă a textelor literare și adaptarea acestora la particularitățile de vârstă ale copiilor;
alcătuirea planului povestirii: succesiunea episoadelor, identificarea trăsăturilor
personajelor, stabilirea pasajelor și a expresiilor literare de memorat;
pregătirea materialului didactic.
Etapele activității de povestire:
1. Organizarea activității, care cuprinde:
– asigurarea cadrului adecvat desfășurării activității;
– pregătirea și expunerea materialului didactic și a mijloacelor audio-video etc.
2. Desfășurarea activității, care presupune mai multe secvențe:
• Introducerea în activitate :
Este o parte a activității foarte importantă pentru succesul acesteia. De modul în care este captat interesul copiilor pentru subiectul abordat depinde în mare parte realizarea obiectivelor propuse. Metodele și procedeele alese de educatoare pot fi diverse, în funcție de vârsta copiilor sau subiectul poveștii. Astfel, se pot utiliza jucării, siluete de personaje, marionete de la teatrul de păpuși, un cadru din poveste sau se poate utiliza conversația liberă ori pe bază de ilustrații, mai ales atunci când este nevoie să pregătim copiii pentru înțelegerea conținutului.
Spre exemplu, la grupa mică, în introducerea activității de povestire cu tema „Căsuța din oală”(basm popular), educatoarea poate realiza momentul de captare a atenției copiilor cu ajutorul personajului „Bogdănel” care anunță câteva surprize pentru copii, dar le dă și o sarcină: copiii trebuie să fie atenți și să spună la sfârșit de ce s-a numit așa povestea si ce personaje au întâlnit în ea.
La grupa mijlocie și chiar mare se poate utiliza spre exemplu în activitatea de povestire ,,Legenda ghiocelului” de Eugen Jianu, introducerea în activitate printr-un personaj simbolic, „Primăvara”, sau cu ajutorul unei planșe ce ilustrează primăvara sau se poate apela și la versuri.
Acestea constituie punctul de plecare într-o scurtă discuție pentru prezentarea conținutului poveștii.
• Expunerea poveștii/povestirii de către educatoare:
– educatoarea anunță titlul și autorul poveștii/povestirii sau basmului;
– expunerea va fi clară, accesibilă și expresivă pentru a capta atenția, pentru a trezi emoții și pentru a asigura motivația învățării. Expresivitatea expunerii se realizează prin:
– modularea vocii;
– schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii;
– accentuări și scăderi ale intensității vocii;
– repetiții;
– mimică și gesticulație;
– mijloace imitative și intuitive: diafilm, mijloace audio-video, siluet, machete etc.
Expunerea poate alterna cu dialogul succint cu copiii sau cu întrebări retorice, menite să
le întrețină atenția, să creeze tensiune emoțională și dinamism. Educatoarea trebuie să verifice pe parcursul activității menținerea interesului copiilor pentru poveste/povestire dar și să sublinieze înțelesul cuvintelor, propozițiilor și al frazelor. Educatoarea trebuie să se transpună în rolul personajelor, să încerce să le transmită permanent emoții copiilor. Pe măsură ce se derulează expunerea, li se prezintă copiilor și imagini ce sugerează conținutul sau se derulează un diafilm, o prezentare ppt, se mânuiesc siluete, păpuși, marionete sau se folosește un alt procedeu modern.
Expunerea trebuie adaptată nivelului de înțelegere al copiilor, păstrându-se însă stilul
autorului, chiar unele cuvinte mai vechi, mai puțin utilizate în zilele noastre, dar care dau farmec basmelor. Nu se recomandă atenționarea copiilor prin formule de genul: „Fiți atenți!”, „Ascultați!”, „Nu mai vorbiți!” ci trebuie folosite metodele și procedeele care să le capteze interesul acestora pentru poveste/povestire: ton, mimică, intonație, întrebări retorice, material didactic adecvat, formule de genul: „Să vedem ce s-a mai întâmplat!” sau : „Oare cine îl va ajuta?” etc.
3. Încheierea activității care se axează pe:
– Fixarea conținutului poveștii și se poate realiza prin reținerea momentelor principale (pe bază de imagini și întrebări). Există pericolul ca unele educatoare să prelungească prea mult această parte, punând prea multe întrebări și astfel să transforme încheierea într-o repovestire, ceea ce va conduce la plictisirea copiilor, la scăderea interesului pentru activitate și poate chiar anula efectul mesajului transmis. Astfel, pentru povestea „Legenda ghiocelului”, întrebările pot fi de genul: ,,Cine s-a supărat pe ghiocel și a vrut să-l pedepsească?’’, ,,Ce reprezintă ghiocelul și de ce îl numim astfel?’’.
– Precizarea personajelor principale cu trăsăturile lor reprezentative. Educatoarea poate pune câteva întrebări cum ar fi: „Ce personaje v-au plăcut și de ce?”, „Ce personaje nu v-au plăcut și de ce?’’, „Care sunt personajele pozitive?” ( întruchipări ale binelui ), ,,Care sunt personajele negative?’’ (întruchipări ale răului), „Cu ce personaj ați dori să semănați și de ce?”, „Cu ce personaj nu ați dori să semănați și de ce?” etc.
– Integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior și asigurarea retenției și a transferului. Educatoarea poate face permanent referire la poveștile cunoscute care au același mesaj, personaje sau întâmplări asemănătoare. Exemplu: ,,În ce altă poveste ați întâlnit personajul mama vitregă?’’ sau ,,Spuneți titlul unei alte povești/povestiri în care este pedepsită neascultarea (sau lenea, îngâmfarea, etc. )”. Retenția și transferul se pot realiza în cadrul povestirii ,,Legenda ghiocelului” prin solicitarea copiilor de a găsi modalități de a apăra ghiocelul de frigul iernii.
– Mimarea unor acțiuni ce definesc anumite personaje alese de copii. Aceasta este o modalitate des întâlnită la grupele mici. De exemplu: ,,Cum cânta lupul la ușa iezilor?’’, ,,Arătați cum mergea cocosul mândru când se întorcea de la curtea boierului cu alaiul de păsări și animale după el’’.
– Redarea prin desen, la alegere, a unor secvențe din poveste/povestire, care i-au impresionat.
Povestirile copiilor se desfășoară sub formă de :
A. repovestiri;
B. povestiri create de copii.
Toate activitățile de educare a limbajului desfășurate cu preșcolarii, urmăresc formarea capacității de exprimare corectă, inteligibilă, cursivă. Aceștia trebuie să fie capabili să-și exprime trebuințele, gândurile și sentimentele, să fie capabili să comunice atât între ei cât și cu adulții.
A. Repovestirea
În cadrul activităților de repovestire a poveștii/povestirii expuse de către educatoare, se dezvoltă gândirea logică și memoria copiilor, se exersează vorbirea. Preșcolarii sunt puși în următoarele situații:
• de a reda întâmplări reale sau imaginare în succesiunea lor firească;
• de a desprinde trăsături ale personajelor întâlnite pe parcursul poveștii (povestirii, basmului);
• de a aprecia fapte ale acestora;
• de a comunica gânduri și impresii despre întâmplările și personajele respective;
• de a alege personajul preferat sau pe care-l consideră model, motivându-și preferința.
Activitatea de repovestire solicită o contribuție a copiilor restrânsă. După categoria de vârstă, ei redau mai simplu sau mai dezvoltat conținutul literar prezentat, reproducerea trebuind să fie exactă, cu mijloace lingvistice proprii, corecte sub toate aspectele (fonetic, lexical și gramatical). Activitatea de repovestire se poate planifica și organiza începând cu copiii din grupa mică dar la această vârstă, poveștile și povestirile trebuie să fie simple, atractive, accesibile copiilor. Succesul activității de repovestire depinde de însușirea conștientă și temeinică a povestirii.
Repovestirile dispun de mai multe forme de organizare după cum urmează:
repovestiri pe baza unor imagini care redau succesiunea evenimentelor din poveste;
repovestiri pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor povestirii;
repovestiri pe baza unui text lecturat;
repovestiri libere.
Dintre acestea, primele două asigură copiilor un puct de sprijin în povestirea lor.
Repovestirile pe baza unor imagini care redau succesiunea evenimentelor din poveste cuprind următoarele momente:
– introducerea în activitate care se face prin comunicarea titlului și a autorului povestirii;
– expunerea pe scurt a conținutului acesteia;
– repovestirea, în cadrul căreia copiii repovestesc textul având ca suport imagini (planșe) reprezentând principalele momente ale povestirii.
– repovestirea integrală, activitate în cadrul căreia câțiva copii realizează repovestirea integrală. Utilizarea unui număr cât mai mare de imagini duce la o repovestire mai liberă.
Repovestiri pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor povestirii;
Sunt acele repovestiri care care fac trecerea la povestirile libere. Pentru buna desfășurare
a unei astfel de activități ,educatoarea întocmește în prealabil un plan succint și accesibil care delimitează episoadele povestirii. Complexitatea planului variază în funcție de nivelul și particularitățile grupei la care se aplică. Planul ia forma unei succesiuni de întrebări, este prezentat copiilor și pe baza lui, copiii repovestesc. La grupele mari, educatoarea poate cere copiilor anumite detalii specifice, poate solicita explicații, aprecieri și motivări ale acționilor personajelor. Povestirile scurte pot fi relatate de către un singur copil, în funcție de lungimea textului ajungându-se la solicitarea a doi-trei copii.
Activitatea de repovestire cuprinde următoarele etape:
1. Organizarea activității, care presupune crearea cadrului optim necesar și pregătirea materialului didactic.
2. Desfășurarea activității cu binecunoscutele etape ale oricărei activități:
Introducerea în activitate care constă în prezentarea imaginilor selectate din textul ce urmează a fi repovestit, recunoașterea acestora de către copii, numirea titlului și autorului poveștii, prezentarea unui personaj al poveștii, audierea unui fragment din aceasta și crearea unui decor sau a unei machete ce reprezintă locul de desfășurare al acțiunii.
Repovestirea conținutului se face pe fragmente logice, în baza planului verbal elaborat anterior de către educatoare.
Repovestire pe baza unui text lecturat.
Citirea expresivă a unui text dintr-o poveste, expresiv, cu intonație, cu mimică și gestică adecvate, descoperă copiilor estetica limbii literare și totodată le dezvoltă interesul pentru lectură. Educatoarea trebuie să aleagă cu grijă textul, să fie scurt și atractiv, să le mențină viu interesul deoarece copiilor de vârstă preșcolară le este dificil să se concentreze pe o perioadă lungă de timp. Odată lecturarea efectuată, educatoarea prezintă materiale care să le permită copiilor înțelegerea textului și adresează întrebări astfel formulate încât să nu necesite din partea copiilor răspunsuri monosilabice, gen: ,,da” sau ,,nu”. Prin strategia întrebare-răspuns, se stabilesc momentele principale ale acțiunii, se descoperă personajele și caracteristicile lor. Odată cu prezentarea textului se explică copiilor sensul cuvintelor necunoscute de copii. Familiarizarea cu textul literar este urmată de recitirea integrală sau parțială a acestuia, după care se extrage mesajul poveștii. Încheierea activității se realizează prin analogia cu alte povești asemănătoare cunoscute, cu personaje asemănătoare sau prin simpla reamintire a titlului și autorului acestora.
Repovestirile libere, necesită din partea copiilor o imaginație bogată și o mare capacitate de comunicare. Preșcolarii povestesc de cele mai multe ori în funcție de preferințele lor și modul în care i-a afectat din punct de vedere emoțional o poveste sau personajele acesteia de aceea educatoarea trebuie să se asigure de respectarea succesiunii logice a evenimentelor dar și de exprimarea clară și corectă din punct de vedere logic și gramatical.
B. Povestirile create de copii, care, contribuind la dezvoltarea gândirii logice și creative, a imaginației, a exprimării corecte și fluente, au o mare valoare formativă. Ele se pot realiza sub diferite forme:
1. povestire creată în baza unui șir de ilustrații;
2. povestire cu început dat;
3. povestire pe baza unui plan dat;
4. povestire după modelul educatoarei.
Dintre povestirile create de copii, cel mai frecvent utilizate sunt cele realizate în baza
unui șir de ilustrații și cele cu început dat.
Povestirea creată în baza unui șir de ilustrații.
Succesul acestei povestiri depinde de numărul de ilustrații folosit, care, trebuie să fie în
număr de trei până la cinci, să fie la primă vedere pentru copii, să prezinte personajul principal al povestirii și momentele principale ale acesteia în ordinea lor firească. De asemenea, ilustrațiile trebuie să îndeplinească anumite condiții:
– să fie simple și accesibile copiilor;
– să redea aspecte cât mai apropiate de experiența acestora;
– să aibă valențe educative dar și estetice;
– să fie vizibile pentru întrega grupă de copii.
Povestirea trebuie să valorifice în alcătuirea ei, toate elementele componente ale ilustrației: cadrul în care se desfășoară acțiunea, personajele acesteia cu faptele și trăsăturile lor caracteristice, toate acestea în ordinea desfășurării lor logice.
Etapele acestei activități sunt:
a). Organizarea activității care constă în asigurarea condițiilor optime de desfășurare și pregătirea materialului didactic.
b). Desfășurarea activității, cu următoarele secvențe:
Introducerea în activitate, moment care trebuie să asigure captarea atenției copiilor în vederea participării active a acestora la activitate. Acest lucru se poate face prin folosirea unei jucării, apariția unui personaj din poveste, printr-o scurtă dramatizare sau pur și simplu printr-o discuție liberă.
Expunerea ilustrațiilor ce urmează a fi utilizate în desfășurarea acivității.
Dirijarea observației copiilor. Se face prin intermediul întrebărilor, educatoarea îndreptând atenția copiilor spre ilustrații, cerându-le acestora să rețină firul logic al evenimentelor, personajele prezentate și principalele lor acțiuni. Prin intermediul personajelor și faptelor acestora, copiii participă afectiv, formându-și și dezvoltându-și astfel trăsături de caracter. Se trece apoi la crearea povestirii pe fragmente, în funcție de ordinea ilustrațiilor, antrenând mai mulți copii, povestirea integrală făcută de către un singur copil și repetată pentru o mai bună fixare, de un altul. Ultima secvență constă în apelul educatoarei către copii de a da povestirii create un titlu.
Încheierea activității, se face prin amintirea unei povestiri asemănătoare ca tematică cu cea creată de copii și extragerea mesajului povestirii.
2. Povestirea cu început dat, solicită copiii să realizeze ei înșiși o povestire al cărei început este dat de educatoare. Caracteristic acestei activități este faptul că preșcolarii devin din ascultători, creatori ai povestirii. Pentru succesul acestui tip de activitate copiii trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
– să audieze cu atenție expunerea educatoarei;
– să identifice și să rețină totodată momentele principale ale povestirii educatoarei;
– să apeleze la imaginație în scopul găsirii unor personaje și întâmplări care să se plieze pe începutul dat;
– să redea într-o înșiruire logică evenimentele imaginate.
Aportul la reușita acestei activități este de ambele părți: educatoarea prin calitatea începutului dat și copiii prin deprinderile formate în activitățile anterioare.
Începutul dat de educatoare trebuie să stârnească interesul copiilor, să le trezească imaginația dar și să sugereze subiectul pe care copiii trebuie să-l dezvolte mai apoi în continuarea povestirii.
Începutul povestirii trebuie întrerupt într-un moment care poate trezi curiozitatea și interesul pentru aceasta, care solicită imaginația creativă și starea emoțională a copiilor. De exemplu: ,,La marginea Pădurii de Aramă strălucește se află căsuța celor trei iepurași. Ca în fiecare dimineață, mama-iepuroaică își cheamă iepurașii de la joacă si le spune să nu se îndepărteze de casă în lipsa ei. Dar iepurașul cel mare, pe nume Codiță, vrea să caute de mâncare prin pădure…’’
Educatoarea orientează imaginația preșcolarilor prin întrebări ajutătoare: „Ce credeți că a făcut Codiță?”, „Ce au făcut ceilalți doi iepurași?”, „Prin ce peripeții au trecut?”, „Cum vreți să se încheie povestirea?” Educatoarea va îndruma povestirea fiecărui copil. Pot fi valorificate în structura aceleiași povestiri intervențiile mai multor copii, astfel povestirea devenind mai complexă.
Încheierea activității
Constă în aprecierea creației fiecărui copil, evidențiindu-se bogăția și originalitatea conținutului, coerența și corectitudinea expunerii. Se pot selecta povestirile care ar putea alcătui o cărticică ilustrată (cu desene ale copiilor sau cu imagini decupate) cu un titlu propus de copii.
3. Povestire pe baza unui plan dat
Ca structură, activitatea reia cele trei etape principale (organizarea, desfășurarea și încheierea activității). Specific este faptul că povestirea copiilor se realizează pe baza unui plan dat, care îi orientează pe aceștia spre aspectele caracteristice ale temei alese, asigură succesiunea logică a întâmplărilor și reliefarea trăsăturilor personajelor povestirii. Planul poate fi mai dezvoltat ori mai succint, în funcție de nivelul copiilor. Temele alese vizează experiențele lor de viață. De exemplu: „La bunici” , „Duminica în familie“ , „Jocurile copilului” etc. Planul de idei poate fi construit sub formă de propoziții enunțiative, interogative sau sub formă de titluri.
Exemplu de plan de idei sub formă de propoziții interogative pentru tema ,,La bunici” .
a) unde trăiesc bunicii tăi?
b) cum sunt bunicii tăi?
c) ce întâmplări ai trăit în casa lor?
d) ce sentimente ai față de bunici?
Plan de idei sub formă de titluri pentru tema ,,Jocurile copilului” .
a) jocuri îndrăgite;
b) jocul preferat;
c) copii participanți la joc;
d) rolul jocului în viața copilului.
4. Povestirea după modelul educatoarei.
O astfel de activitate se organizează cu copiii de cinci-șapte ani. Structura acestei activități conține și secvențe comune cu alte tipuri de povestire:
1. organizarea activității;
2. desfășurarea activității.
• Introducerea în activitate:
– anunțarea temei și a unor obiective;
• expunerea povestirii-model de către educatoare. Povestirea trebuie să aibă un subiect simplu, apropiat de experiența de viață a copiilor, să aibă valoare educativă.
• expunerea povestirii create de copii, de obicei un eveniment trăit de ei.
• eprecierea povestirii.
Tematica povestirilor create de copii după modelul educatoarei poate fi legată de:
• fapte cotidiene, întâmplări, momente trăite de copii, de familia acestora sau chiar de prieteni;
• întâmplări din viața animalelor.
Copiii trebuie să-și imagineze locuri, întâmplări, fapte care s-au petrecut sau se pot petrece în viitor, ca în lumea reală sau ca în vis. Educatoarea are sarcina de a stimula imaginația și de a încuraja originalitatea copiilor. Va urmări totodată, educarea moral-civică prin mesajul pe care copiii trebuie să-l transmită prin povestirile lor.
3. Încheierea activității.
Acest moment presupune creativitate din partea educatoarei, disponibilitatea pentru nou și atractivitate.
MEMORIZAREA, o altă categorie de activitate de educare a limbajului este axată pe obiectivele învățământului preșcolar și pe particularitățile de vârstă ale copiilor. Valoarea formativă a acestei activități rezidă în dezvoltarea memoriei logice voluntare a copiilor preșcolari, având ca premisă specificul proceselor psihice ale acestei vârste. Memoria este un proces psihic care se constituie din trei faze succesive:
– faza de achiziție (memorare);
– faza de reținere (păstrare);
– faza de reactivare (actualizare) cu cele două momente caracteristice: recunoașterea și reproducerea.
Alături de gândire, memoria stă la baza activității de învățare. ( Dicționar de pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1979 ).
Memoria copiilor de vârstă preșcolară are anumite caracteristici specifice:
• caracterul concret-intuitiv;
• plasticitate mare ;
• ușurința cu care copilul memorează, păstrează și mai apoi reproduce ceea ce are rezonanță afectivă pentru el (memoria este activă);
• tendința memorării pasive, involuntare;
• nestăpânirea proceselor de memorare.
Memorarea este un proces psihic ce constă în înregistrarea și reținerea în memorie a informațiilor din lumea înconjurătoare. Ea poate fi mecanică și logică, involuntară și voluntară. Cea mecanică este o formă a memorării care duce la fixarea, conservarea și reproducerea cunoștințelor, informațiilor, fără a le prelucra, înțelege și integra într-un sistem. Cea logică în schimb, este o formă a memorării susținută de înțelegerea relațiilor raționale, a cauzalității, a legilor care privesc informațiile ce urmează să fie păstrate în memorie. În cadrul memoriei logice, gândirea este foarte activă, ea realizând asociații între date și integrându-le în sisteme de cunoștințe, priceperi și deprinderi, opunându-se memorării mecanice.
Memorarea involuntară sau memoria neintenționată, ca formă a memorării (prin care elementele perceptive sunt însușite fără să existe o intenție expresă în acest sens), este facilitată de proprietățile sensibile și de conținutul materialului („forța lui de impresionare”), de prelucrarea lui activă, de însemnătatea materialului și de scopul principal al activității, de factori motivaționali, de interes, ș.a.
În opoziție cu memorarea involuntară, activă, este memorarea voluntară sau intenționată, caracterizată prin prezența intenției de a memora. Aceasta este o activitate orientată conștient spre scop, cu un efort acceptat. Acest tip de memorare este determinat de organizarea rațională a repetițiilor și de scheme mnemotehnice (ansamblu de repere ale acțiunii mintale).
Memoria se află în interacțiune și interdependență cu toate procesele psihice, însușiri și capacități psihice și are funcție reflectorie. În comparație cu alte procese psihice, memoria are caracteristici specifice, ea fiind:
• activă/pasivă;
• selectivă-se reactualizează ceea ce concordă cu preocupările, dorințele, interesele subiectului;
• situațională-în concordanță cu particularitățile situațiilor și cu starea subiectului;
• relativ fidelă și nu o copie a realității (cauzele fiind personalitatea subiectului dar și uitarea);
•mijlocită-pentru a fi temeinică și pentru a facilita reproducerea, trebuie folosite anumite instrumente „stimuli-mijloc”: obiecte concrete, cuvânte, gânduri, asociații de gânduri;
•inteligibilă-ceea ce înseamnă înțelegerea celor memorate și reactualizate. Această caracteristică relevă interacțiunea memoriei cu gândirea, relevă caracterul ei logic, rațional, conștient.
Pentru memorare, se folosesc scheme raționale, scheme mnezice, de exemplu: împărțirea textului în unități logice, înțelegerea acestora, asocierea acestor unități logice cu altele deja memorate, asocierea cu materialul intuitiv ș.a.
Scopul memorizării este:
• să dezvolte gândirea logică a preșcolarului, pe baza succesiunii sentimentelor și ideilor poetice, ale poeziilor;
• să dezvolte atenția și puterea de concentrare;
• să dezvolte memoria voluntară prin comunicarea obiectivelor urmărite pe parcursul activității, prin conștientizarea efortului solicitat, prin însușirea gradată, de către copii, a schemelor mnezice (asociații dirijate);
• să dezvolte auzul fonematic al preșcolarilor;
• să dezvolte capacitatea de a păstra și de a reproduce cunoștințele însușite;
• să formeze deprinderea de a recita corect si expresiv;
• să sensibilizeze copiii în fața expresivității limbajului prin însușirea unor cuvinte și expresii cu valoare emotivă.
Tipurile de activități de memorizare sunt date de sarcinile didactice pe care le impun și anume:
• activități de predare-învățare;
• activități de fixare (repetare), direcționate către însușirea temeinică a poeziilor memorate în activități de predare-învățare și către consolidarea deprinderilor de a reproduce conștient și expresiv;
• activități de verificare a gradului de însușire a poeziei, a exactității reproducerii și a temeiniciei memorării.
În activitatea cu preșcolarii, aceste trei tipuri de activități de memorizare nu sunt distincte ci sunt activități mixte: într-o activitate de predare-învățare a unei poezii trebuie să se realizeze și o secvență de fixare și de consolidare a unor memorizări anterioare, din cadrul aceleiași tematici sau în alte activități de educare a limbajului se poate desfășura o secvență de verificare și consolidare a unei memorizări.
Etapele activității de memorizare sunt:
Organizarea activității.
Acest moment constă în asigurarea cadrului adecvat de desfășurare: curățenie, aerisirea sălii de clasă, aranjarea mobilierului în semicerc sau în careu, pregătirea materialului didactic și organizarea copiilor.
Desfășurarea activității de memorizare, care cuprinde două secvențe:
• Secvența I, în care li se comunică copiilor că vor avea de învățat o poezie, li se anunță titlul și autorul, li se enumeră anumite obiective operaționale, menite să creeze motivația învățării, să stimuleze memorarea și să întrețină atenția voluntară;
• Secvența a II a este predarea-învățarea propriu-zisă a poeziei, veriga principală a activității de memorizare, desfășurată într-un cadru emoțional favorabil audierii, învățării și reproducerii poeziei.
Secvența I cuprinde următoarele momente:
• Introducerea copiilor în activitate prin reactualizarea și precizarea reprezentărilor și a cunoștințelor implicate în textul poeziei. Prin variate metode (povestire, conversație, explicație, exercițiu ș. a.) copiii sunt pregătiți pentru familiarizarea cu conținutul de idei și de sentimente al poeziei. Metodele și mijloacele de realizare a acestei secvențe depind de grupa de vârstă și de specificul și complexitatea textului literar. Pentru facilitarea înțelegerii poeziei se pot folosi ilustrații, diapozitive, jucării, casete audio și video care concretizează momente ale poeziei.
• Familiarizarea copiilor cu textul poeziei se realizează în funcție de specificul, accesibilitatea și complexitatea textului literar. În cazul poeziilor simple, accesibile, se poate renunța la introducerea pregătitoare. Receptarea poeziilor descriptive se poate asigura printr-o convorbire bazată pe ilustrații, tablouri adecvate sau printr-o scurtă povestire, în care se folosesc cuvinte și expresii din textul literar, astfel pregătindu-se înțelegerea și însușirea acestora.
În familiarizarea cu textul și memorarea poeziei un rol deosebit îl are și materialul didactic, alături de recitarea-model de către educatoare. Prima recitare-model creează emoția care contribuie la realizarea învățării. A doua recitare-model, urmată de analiza textului prin care preșcolarii descoperă trăirile afective, sentimentele și muzicalitatea versurilor, îi pregătește pe aceștia pentru memorarea poeziei. Recitarea-model trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
• să fie clară;
• să fie expresivă;
• să fie însoțită de mimică și gestică adecvate;
•să creeze emoție copiilor, motivându-i pentru învățare.
Expresivitatea recitării se realizează prin:
• schimbarea tonului vocii;
• accente și pauze logice, psihologice și gramaticale;
• respectarea ritmului și a rimelor poeziei;
• mimică și gestică.
Secvența a II a constă în predarea-învățarea poeziei
În funcție de conținutul și gradul de dificultate al poeziei, învățarea acesteia se face în întregime (învățare globală) sau pe unități logice. Poeziile simple, atractive, se învață global, cele mai dificile se memorează pe unități logice, care nu întotdeauna concordă cu versul sau cu strofa . Fiecare unitate logică de memorat se reproduce numai după ce au fost recitate unitățile logice anterioare. Această repetare a unităților precedente contribuie la înțelegerea unității de conținut a poeziei și fixează în memorie fragmentele logice în succesiunea lor firească-dezvoltă memoria logică.
În activitățile cu preșcolarii trebuie exersată numai recitarea individuală, prin care educatoarea urmărește corectitudinea pronunțării, fidelitatea reproducerii, expresivitatea, gradul de înțelegere a textului de către fiecare copil. Recitarea colectivă nu permite acest control individual, în cazul unor copii această recitare reducându-se la reproducerea unui cuvânt sau chiar a silabei finale a unității reproduse. Recitarea colectivă se poate folosi doar în încheierea activității, dacă poezia n-are versuri-refren sau versuri care pot sugera ecouri, onomatopee ș. a. (de exemplu: în poezia „Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu, ultimul vers al fiecărei strofe fiind o urare, aceste versuri pot fi reproduse în cor, cu intensitatea vocii din ce în ce mai scazută).
În recitarea individuală, copilul solicitat trebuie să spună titlul și autorul poeziei, să reproducă versurile cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv. Copiii trebuie stimulați prin aprecieri individuale, prin aplauze, stimulente sau alte procedee de motivare a învățării: înregistrarea pe c.d., selecționarea pentru programul serbării.
În vederea consolidării memorării se pot realiza:
• recitări pe roluri;
• recitarea selectivă.
Pentru dezvoltarea dicției și pentru sesizarea muzicalității și frumuseții limbajului, se pot utiliza următoarele procedee:
• analiza, împreună cu copiii, a unor versuri;
• folosirea unor elemente de joc prin care se relevă ritmul și rima poeziei;
• mimarea unor stări sufletești;
• reproducerea unor onomatopee sau a unor mișcări specifice unor vietăți, unor fenomene ale naturii ș.a.
Încheierea activității are ca obiectiv prioritar fixarea celor învățate. Trebuie utilizate acele procedee care trezesc și întrețin interesul copiilor pentru poezie:
• intonarea unui cântec cu temă asemănătoare;
• redarea prin desen a unor aspecte ale conținutului poeziei;
• executarea unor mișcări imitative;
• aprecieri colective și mai ales individuale ș.a.
CONVORBIREA este un tip de activitate care solicită copiii să se exprime independent, utilizând cuvinte intrate deja în vocabularul lor activ, în urma desfășurării unor activități de observare, povestire, jocuri didactice, lecturi pe bază de imagini sau în urma contactului direct cu obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare. În cadrul acestei activități, ei au posibilitatea de a-și exprima și de a-și susține părerile în fața colectivului de copiii, dezvoltându-și astfel curajul opiniei.
Caracteristici:
• constituie o activitate complexă de evaluare a limbajului;
• este bazată pe cunoștințe însușite anterior în alte tipuri de activități;
• succesul acestei activități este condiționat de volumul de cunoștințe acumulate și de temeinicia cu care au fost însușite;
• cochetează cu precădere cu metoda conversației, pe o durată mai lungă, fără suport intuitiv;
• este organizată într-un număr relativ redus, la grupele de cinci-șapte ani;
• solicită actualizarea și sistematizarea cunoștințelor, dezvoltând la copii capacitatea de a-și ordona și sistematiza reprezentările despre lumea reală;
• își aduce aportul la exersarea exprimării copiilor întrucât pentru a răspunde întrebărilor, copiii trebuie să-și selecteze lexicul adecvat, să utilizeze anumite structuri gramaticale, concomitent cu urmărirea desfășurării discuției, în vederea completării răspunsurilor colegilor și continuării logice a dialogului;
• prin participarea copiilor la convorbire necesită se depune efort intelectual intens, fiind nevoie:
– să-și concentreze atenția pentru a recepta mesajul (pentru a înțelege întrebarea);
– să selecteze cunoștințele în vederea formulării răspunsului potrivit;
– să selecționeze mijloacele lingvistice pentru formularea corectă, logică a răspunsului;
– să efectueze generalizărie necesare pe baza analizei, sintezei, comparației și a abstractizării dezvoltându-se astfel gândirea prin exersarea operațiilor și prin antrenarea calităților acesteia;
• tematica și conținutul convorbirilor duc la formarea și consolidarea reprezentărilor științifice și morale, la formarea sentimentelor și atitudinilor morale (ex.:”Cum ne comportăm în grădiniță și acasă?”, „Cum îi ajutăm pe bătrâni?”).
• modul de desfășurare a convorbirii creează condițiile exersării unor deprinderi de comportare civilizată, duce la formarea unor calități morale precum politețea, , curajul, spiritul de cooperare și prietenie etc.;
• în cadrul convorbirii copiiilor li se oferă prilejul de a-și afirma opiniile ceea ce contribuie la dezvoltarea capacității de exprimare și de susținere a părerilor personale în cadrul colectivului, la dezvoltarea limbajului contextual și la educarea atenției voluntare.
Eficientizarea convorbirii se poate face astfel:
• planificând activitatea din timp;
• alegând cu atenție tema, care să fie accesibilă și atractivă, să vină în întâmpinarea intereselor și preferințelor copiilor;
• creând situații diverse de viață;
• accentuând caracterul formativ;
• elaborând un plan de întrebări adecvat temei, care să permită concluzii parțiale și finale.
Convorbirile se pot clasifica astfel:
1. După scopul didactic :
a. convorbiri pentru fixarea cunoștințelor, realizate după anumite activități: o observare, o plimbare în parc ș.a.;
b. convorbiri pentru sistematizarea cunoștințelor, când tema permite sistematizări și generalizări: ,,Natura”, „Familia mea”;
c. convorbiri pentru verificarea cunoștințelor: ,,Anotimpurile”.
2. După tematică:
a. tematică referitoare la natură: anotimpuri, animale, plante etc.;
b. teme din viața cotidiană: comportarea copilului la grădiniță, în familie, în societate etc.;
c. teme referitoare la evenimente sociale, ce pot fi interesante și educative pentru copii;
d. teme abordate în unele opere literare ( povești, povestiri despre copilărie și despre viețuitoare ș.a.).
Structura activității de convorbire
Organizarea și desfășurarea activității de convorbire impune pregătirea temeinică a educatoarei, planificarea convorbirii la intervale optime și în număr restrâns, corespunzător nivelului grupei de vârstă, elaborarea planului de discuție sub formă de întrebări care să actualizeze cunoștințe ale copiilor și alegerea procedeelor care să asigure participarea acestora pe tot parcursul activității. Activitatea de convorbire cuprinde aceleași etape ca și alte activități de educare a limbajului, intervin însă elemente specifice, care țin de obiectivele, de conținutul, de metodele și procedeele caracteristice acestei activități cu preșcolarii.
1.Organizarea activității de convorbire constă în asigurarea unui cadru propice desfășurării.
2.Desfășurarea convorbirii .
•Introducerea în activitate.
Partea introductivă se axează pe evocarea unor impresii, a unor trăiri afective puternice care să inducă motivația participării la activitate. Se recomandă utilizarea unor materiale cu efect asupra emoționalului: ghicitori, poezii, povestiri succinte, urmate de comentarii, menite să facă introducerea în subiectul convorbirii. Putem folosi proiecții de filme care să le creeze copiilor disponibilitate afectivă. Proiecțiile însă, nu trebuie să conțină detalii care pot distrage atenția copiilor de la tema centrală, identică cu tema activității de convorbire. În cadrul aceastei secvențe se pot purta de asemenea scurte discuții, se poate audia un fragment muzical, o înregistrare pe c.d. ș.a. Se mai poate alterna discuția introductivă cu un joc de rol.
Spre exemplificare, o convorbire cu tema ,,La magazinul de jucării” poate alterna conversația cu jocul de rol, un copil fiind vânzătorul, alții fiind cumpărătorii care cer explicații vânzătorului și își împărtășesc impresii. Acest procedeu se poate folosi și la o convorbire cu tema ,,Cu ce călătorim?”
• Convorbirea propriu-zisă
Aceasta este secvența principală a activității și se realizează pe baza succesiunii întrebărilor educatoarei și a răspunsurilor copiilor. Planul de întrebări poate fi comunicat copiilor încă de la începutul discuției sau pe parcursul desfășurării ei, în funcție de particularitățile grupei cu care se desfășoară această activitate. Ținând cont de de nivelul grupei, educatoarea poate coopta copiii în întocmirea planului de întrebări.
Planul de întrebări al activității trebuie să conțină întrebări principale, cărora li se pot adăuga pe parcurs întrebări ajutătoare. Întrebările la rândul lor trebuie să vizeze următoarele aspecte: scopul activității, conținutul convorbirilor, complexitatea tematică și volumul de cunoștințe actualizat.
Întrebările diferă în funcție de scopul activității:
a. Dacă este convorbire de verificare, solicită în primul rând memoria și presupune:
– enumerare: „Ce fenomene se petrec toamna?”, „Ce mijloace de transport care circulă pe apă cunoașteți?”, „Ce își pune un elev în penar?”;
– reproducere de evenimente sau acțiuni: ,,Cum v-ați petrecut ziua de 1 Iunie?’’, ,,Cum își ajută copiii bunicii în gospodărie?’’, ,,Ce activități desfășoară copiii în grădiniță?’’.
b. Dacă este convorbire de sistematizare, solicită în principal operațiile gândirii: „De ce se topește zăpada primăvara?”, „De ce înmuguresc pomii primăvara?”, „Cum este temperatura vara?”, „Cum este temperatura iarna?’’(comparație), ,,Cum putem denumi cu un singur cuvânt ceapa, morcovul, ardeiul?”, „Cum se numesc animalele care trăiesc în pădure ?” (generalizare).
Întrebările trebuie să îndeplinească anumite condiții:
– accesibilitate, ținând seama de nivelul grupei de preșcolari;
– vizarea experienței de viață a copiilor;
– formulare simplă, corectă, succintă și clară.
În timpul succesiunii întrebărilor și a răspunsurilor se alternează sublinieri, repetări ale aspectelor principale, sistematizări ale răspunsurilor, sub forma concluziilor parțiale și finale. Acestea se realizează oral, cu copiii, cel mai adesea însă de către educatoare, sub altă formă decât s-a derulat discuția, de aceea se pot folosi și elemente de joc, se pot reasambla tablouri sau machete, se pot comenta unele proverbe, zicători ș.a.
3.Incheierea activității
Acest moment al activității este adesea inclus în concluzii. În scopul diversificării și antrenării tuturor copiilor, se poate apela la intonarea unui cântec, la desfășurarea unui joc, la recompensarea răspunsurilor foarte bune și încurajarea tuturor celorlalți copii.
JOCUL DIDACTIC
METODICA DESFĂȘURĂRII JOCULUI DIDACTIC
Metodologia jocului didactic
Jocul didactic, ca activitate instructiv-educativă din programul grădiniței, trebuie să îndeplinească o serie de cerințe care vizează organizarea, conducerea și evaluarea acestei activități.
În vederea stimulării copiilor pentru a participa activ la joc și pentru asigurarea unei atmosfere propice jocului, este necesară o pregătire minuțioasă a condițiilor de desfășurare a acestuia și de o organizare judicioasă a lui. Astfel, se impune amenajarea sălii, pregătirea materialelor și a copiilor în funcție de acțiunea jocului, distribuirea materialelor necesare desfășurării jocului, intuirea materialului didactic etc.
Eficiența jocului didactic este condiționată de buna proiectare, organizare și desfășurare a acestuia, condiții îndeplinite în măsura în care se respectă următoarele:
Proiectarea jocurilor didactice se integrează proiectării de ansamblu a
activității instructiv-educative, urmărindu-se corelarea lor cu celelalte activități organizate în grădiniță, precizarea scopului și obiectivelor urmărite, asigurarea condițiilor pentru realizarea acestora, stabilirea elementelor de conținut cu care se va opera în desfășurarea lor precum și conturarea tuturor celorlalte elemente componente. Activitatea de proiectare se finalizează în elaborarea proiectului didactic.
Asigurarea condițiilor necesare bunei desfășurări a jocului presupune
amenajarea locului unde acesta va avea loc, pregătirea și distribuirea materialului didactic, organizarea colectivului de copii.
Introducerea în joc vizează motivarea copiilor față de activitatea ce urmează a
fi desfășurată, crearea unei atmosfere favorabile, trezirea interesului și curiozității copilului pentru joc. Se realizează în modalități variate, diferite în funcție de vârsta copiilor. La grupele mici se poate recurge la elemente de surpriză, la prezența unor personaje cunoscute de copii, ghicitori, versuri. La grupele mari, introducerea în joc se poate realiza prin metoda conversației sau prin prezentarea materialului. Important este ca în această etapă, să se creeze un climat deosebit de cele în care se desfășoară activitățile obișnuite, să se genereze o stare de așteptare a ceea ce urmează să se întâmple.
Prezentarea și familiarizarea copiilor cu materialul didactic folosit în
desfășurarea jocului. La grupa mică, materialele sunt prezentate de educatoare, care le evidențiază principalele caracteristici, le amintește copiilor eventual în ce alte jocuri le-au mai folosit. Începând cu grupa mare, intuirea se face de către copii, prilej cu care se poate realiza și o reactualizare a cunoștințelor.
Anunțarea titlului jocului și a obiectivelor urmărite prin joc. Pentru a nu se
consuma un timp important și pentru a orienta atenția copiilor, această etapă trebuie să se realizeze în termeni foarte clari, preciși, cât se poate de sugestiv. Mare atenție trebuie să se acorde de către educatoare denumirii jocului, care se recomandă să fie exprimată în cuvinte puține, să sintetizeze esența jocului, să prezinte prin ea însăși interes pentru copii, să coreleze logic sarcina și regulile jocului.
Explicarea și demonstrarea jocului are un rol hotărâtor pentru desfășurarea
ulterioară a activității, cadrul didactic trebuind să rezolve acum următoarele probleme care condiționează reușita jocului:
să explice sarcina didactică a jocului;
să precizeze acțiunile pe care trebuie să le efectueze copiii pentru realizarea
sarcinii didactice;
să actualizeze cunoștințele, priceperile, deprinderile ce constituie conținutul
jocului;
să precizeze regulile ce trebuie respectate în joc;
să dea indicațiile necesare cu privire la folosirea materialului didactic de către
copii;
să precizeze sarcinile conducătorului de joc;
dacă jocul presupune competiție, să indice cerințele ce trebuie îndeplinite pentru a fi desemnat câștigătorul jocului;
să constituie echipele (în cazul jocurilor pe echipe).
Executarea jocului de probă se realizează sub directa îndrumare a
educatoarei,care urmărește astfel să-i familiarizeze pe copii cu jocul, să-i pregătească pentru desfășurarea corectă a acestuia. Acum se pun la punct problemele de ordin organizatoric, se exersează acțiunea de joc, se insistă pe succesiunea etapelor jocului, se fixează regulile ce trebuie respectate insistându-se pentru înlăturarea eventualelor greșeli.
Executarea propriu-zisă a jocului urmează imediat după jocul de probă.
Poate fi condusă de educatoarea sau de către un copil. În condițiile în care cadrul didactic nu participă direct la joc, el are sarcina:
să urmărească rezolvarea corectă a sarcinii didactice de către toți copiii, indiferent dacă aceasta se realizează individual sau în grup;
să insiste pentru respectarea regulilor;
să mențină atmosfera de joc prin valorificarea elementelor gândite în acest sens;
să imprime jocului un ritm alert, evitând momentele de monotonie și dezinteres ce pot apărea;
să antreneze copiii toți în acțiune, mai ales pe cei timizi sau mai slab pregătiți.
Încheierea jocului prilejuiește formularea concluziilor și aprecierilor asupra
modului în care acesta s-a desfășurat, evidențierea contribuției colective sau individuale la reușita jocului, desemnarea câștigătorului. Se vor repeta titlul jocului și achizițiile individuale ce s-au realizat.
II. 3. Implicații ale jocului didactic în îmbogățirea și activizarea vocabularului copiilor.
Majoritatea jocurilor didactice sunt utilizate în scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte și fenomene din mediul apropiat lor și din viața socială, nume de obiecte necesare în viața și în activitatea lor zilnică, principalele camere ale grădiniței și casei lor cu obiectele aferente, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, obiecte de vestimentație, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele lor specifice, unele aspecte ale muncii, ale vieții sociale din viața părințiilor lor.
Cu preșcolarii grupei mici se pot organiza și desfășura jocuri didactice diverse prin care se urmărește:
– să identifice și să denumească obiectului de îmbrăcăminte corespunzător acțiunii efectuate de către educatoare ( ,,Cu ce îmbrac păpușa?’’);
– să recunoască și să denumească corect părțile componente ale corpului omenesc cu executarea unor acțiuni specifice ( ,,Spune ce face păpușa?’’);
– să recunoască și să denumească obiecte de veselă și să le selecteze în raport de utilitate (,,Să servim musafirii!’’);
– să recunoască și să denumească jucării ( ,,Sacul lui Moș Crăciun’’);
– să denumirea profesii, materiale, unelte și produse ale muncii ( ,,Stop!’’);
– să denumească unele mijloace de transport și mediul lor de deplasare (,,Cu ce plecăm în vacanță?’’);
– să denumească fructe, legume, alimente (,,Caută-ți hrana!’’).
Toate cunoștințele de limbă sunt predate gradat, pe niveluri de vârstă, componente ale aceleeași probleme asunt bordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor.
Jocul didactic contribuie și la îmbogățirea vocabularului copiilor preșcolari cu diferite adjective. Astfel, la grupa mică se pretează însușiri privind culoarea (roșu, galben, albastru, alb , negru), raporturi dimensionale (mic, mare), însușiri gustative, (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calități morale (leneș, harnic).
La grupa mijlocie se lărgește sfera îmbogățirii vocabularului cu adjective și adverbe care se referă la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi cantitative, trăsături de caracter, însușiri gustative, olfactive, termice.
Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari, au sarcini didactice mai complexe:
– recunoașterea și denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiecte cunoscute (,,Ce culoare se potrivește?’’);
– descoperirea numelui colegului după descrierea unor însușiri fizice și morale (,,Recunoaște colegul de grupă!’’);
– recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsături fizice și morale ale acestora (,,Recunoaște personajul!’’).
Jocurile didactice au o mare contribuție la îmbogățirea lexicului copiilor sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor. Se pot organiza diferite jocuri care operează cu antonime, știut fiind faptul că preșcolarul își precizează mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast (ex: ,,Răspunde repede și bine!’’), precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte-adjective-substantive-cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea de propoziții cu acestea.
În scopul precizării sensului unor cuvinte-omonime, se pot desfășura jocuri ca: ,,La televizor’’, în cadrul căruia se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: toc-broască, cocoș, cațel, ochi etc. Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realiza eficient prin intermediul jocului didactic: ,,Cum este?’’ Numărul sinonomelor ca și al cuvintelor polisemantice în limba română fiind foarte mare și fiind mai greu sesizabile la vârsta preșcolară este necesar un bogat material concret, intuitiv, în desfășurarea unor astfel de jocuri didactice.
Pentru însușirea deprinderii de a folosi correct pronumele, la grupa mică sunt recomandate jocurile-exercițiu destinate pronumelui personal și celui de politețe: ex: ,,Cine a primit mingea?’’ copiii trebuind să înlocuiască numele colegului de grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe.
La grupa mijlocie se adaugă însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. În acest sens, jocul didactic ,,Cine ți-a dat jucăria?’’contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect pronumele, diferitele pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceștia neavând voie să folosească numele copilului care oferă jucării ci adresându-se cu pronumele personal sau demonstrativ corespunzător.
La grupa mare se adaugă pronumele demonstrative: ,,celălalt’’, ,,cealaltă’’ și se recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative: ,,care”, ,,cine”, ,,ce” și nehotărâte : ,,cineva”, ,,ceva”, ,,unul” , ,,altul”, ,,fiecare”, ,,oricine”. Acestea se pot însuși prin exerciții în cadrul jocurilor didactice ca ,,Cine este?’’, ,,Cine sunt?’’.
Prin anumite jocuri didactice se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale. La grupa mică se însușesc numeralele cardinale: unu, doi , trei și ordinalele corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.
La grupele mari copiii se familiarizează și cu numeralele distributive : câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se și versuri care au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umor, ritmicitate și muzicalitate.
Jocul didactic contribuie de asemenea la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în familie, pe stradă, pe acțiunile adultului , ale animalelor cunoscute. Astfel prin jocul didactic ,,Cine este și ce face?’’ se activizează vocabularul cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora (,,câinele latră, câinele roade un os”).
La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei, ale altor adulți, la grupa mare, elementul de noutate fiind legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii (ex: ,,Găsește cuvântul potrivit!’’).
Alte jocuri didactice contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte-adverbe, referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară și la modul cum se realizează aceasta .
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui dar și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.
Deci, prin jocul didactic se asigură înțelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care participă la el să scadă. Jocul se constituie ca activitatea fundamentală la vârsta preșcolară, fiind numit de J. Piaget ,,un anumit tip de activitate, înțeleasă ca un exercițiu funcțional”.
În procesul de îndrumare a dezvoltării limbajului la preșcolari se derulează mai multe etape care se întrepătrund: ascultarea vorbirii celorlalți, reproducerea ei pe baza imitației, construirea unui sistem verbal propriu, consolidarea lui prin exersare zilnică, prevenirea unor deficiențe și mijloace la care poate apela educatoarea. Oricare ar fi metodele și mijloacele abordate, rolul jocului didactic este acela de a forma capacitatea de comunicare a copiilor preșcolari folosind un limbaj corect, coerent, într-o societate a comunicării.
CAPITOLUL III – STUDIU EXPERIMENTAL CU PRIVIRE LA MODALITĂȚILE DE VALORIFICARE A JOCULUI DIDACTIC ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI DIN GRĂDINIȚĂ.
III. 1. Ipoteza și obiectivele cercetării
Ipoteza cercetării
Însușirea limbajului este un proces care începe din primul an de viață al copilului și se realizează prin comunicarea verbală a acestuia cu adulții și cu copiii, sub imperiul împrejurărilor concrete de viață, a relațiilor ce se stabilesc între copil și lumea înconjurătoare.
În urma practicii la clasă am făcut următoarele constatări:
1. Este o certitudine faptul că dezvoltarea limbajului trebuie începută foarte de timpuriu de către părinți și de către instituțiile educaționale;
2. Este necesar să reflectăm, să găsim și să adoptăm măsuri ameliorative privitoare la dezvoltarea limbajului sub toate aspectele;
3. Nu e de neglijat influența factorilor purtători ai mijloacelor de comunicare care devin modele pentru copii: părinții, psihologii, prezentatorii de radio și televiziune, redactorii de articole de presă, autorii de publicații pentru copii și nu în ultimul rând, educatoarele , învățătorii și profesorii.
Astfel , ipoteza de la care am pornit este următoarea:
Dacă se integrează într-o mai mare măsură în cadrul activităților instructiv-educative jocul didactic, îmbinând armonios variantele de jocuri, adăugând variante noi sau chiar creând jocuri care se pliază pe nevoile grupului, atunci se va constata o îmbunătățire a limbajului la preșcolari.
Obiectivele cercetării
Odata fixată ipoteza, a urmat stabilirea unor obiective avute în vedere pe parcursul acestei cercetări:
– utilizarea unor metode și tehnici adecvate în vederea determinării gradului de dezvoltare a limbajului preșcolarilor implicați în cercetare (observația, studiul documentelor personale, comunicări libere și dirijate, test de stabilire a vârstei psihologice a limbajului);
– evidențierea valențelor formativ-educative ale jocului didactic în procesul de comunicare;
– sublinierea aportului jocului didactic în stimularea și dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari;
– înregistrarea progreselor realizate de copii prin intermediul jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului.
III. 2. Metode de cercetare
Metode de colectare a datelor:
observația sistematică;
analiza produselor activității;
ancheta pe bază de chestionar.
Metode acționale sau de intervenție:
experimentul psihopedagogic.
Metode de prelucrare, interpretare, prezentare a datelor cercetării:
tabele de rezultate;
reprezentări grafice;
histograme.
III. 2. 1. Subiecți
Locul de desfășurare a cercetării: grădinița cu p.p.,,Tedi’’, Galați;
Perioada de cercetare: un an școlar;
Disciplina de studiu: educarea limbajului și a comunicării.
Pentru verificarea ipotezei de lucru adoptate în cercetare și atingerea obiectivelor, voi iniția o cercetare experimentală în cadrul căreia eșantionul experimental va fi reprezentat de Grupa Mică de copii din cadrul Grădiniței cu p.p. ,,Tedi,, Galați.
Deoarece în grădiniță există o singură clasă de grupă mică, în cercetare am folosit un singur eșantion. Grupa asupra căreia am desfășurat cercetarea are în componență 20 de preșcolari dintre care 10 băieți și 10 fete. Familiile din care provin copiii au o stare economică bună și foarte bună, fiind interesate de evoluția copiilor, colaborând strâns cu educatoarele grupei.
În ceea ce privește socializarea la nivelul grupei, excluzând faptul că preșcolarii de grupă mică sunt egocentrici și doresc tot timpul să fie în centrul atenției făcând aproape orice pentru a atinge acest scop, majoritatea și-au însușit normele necesare integrării în viața socială precum și reguli de conduită civică și morală adaptându-și comportamentul propriu la cerințele grupului clasei. În situații de criză însă, copiii acționează instinctiv și uită de reguli dar dată fiind vârsta și slabul autocontrol precum și incapacitatea discernerii valorilor umane, astfel de ,,evenimente” apar ca normale.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada 15 .09.2014-19.06 2015. Această cercetare are pe de o parte un caracter constatativ, de înregistrare a rezultatelor obținute, prin abordarea unor practici pedagogice tradiționale și pe de altă parte un caracter experimental, caracter imprimat de diversitatea modalităților folosite în scopul valorificării jocului în dezvoltarea limbajului la preșcolari.
În prima etapă a cercetării am întocmit un set de probe pe care le-am administrat preșcolarilor în scopul cunoașterii nivelului inițial raportat la limbaj, adică gradul de corectitudine a pronunției sunetelor limbii române, volumul vocabularului, raportul dintre cuvântul, obiectul și acțiunea desemnată, nivelul posibilităților de a lectura diferite imagini prin enumerare, descriere, creativitatea în vorbire la acel moment.
Variabila independentă–este reprezentată de varietatea jocurilor didactice utilizate pentru dezvoltarea limbajului. S-au îmbinat toate formele de desfășurare a jocurilor: frontal, individual și pe grupe.
Variabila dependentă–înregistrează evoluția copiilor în urma folosirii jocurilor didactice pe parcursul desfășurării cercetării.
Se va stabili un program de lucru bazat pe integrarea jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului în vederea dezvoltării, fixării și nuanțării vocabularului preșcolarilor din grupa experimentală.
Exemple de jocuri care se pot folosi în cadrul activității de cercetare:
,, Trenul și vântul” , ,,Cocosul și gâsca” , ,,Șarpele și albinuța” , ,,Spune cum face?” , ,,Unde s-a oprit roata?” , ,,Cu ce ne jucăm?” , ,,Ne jucăm cu baloane colorate” , ,,Când facem așa?” , ,,Cine a primit mingea?” , ,,Spune ce fac?” , ,,Ghicește cum este?” , ,,Focul și vântul”.
Ca material didactic voi folosi ilustrații, jetoane, jucării, siluete, planșe, calculator, flanelograf, flipchart, măști, etc.
Pentru a forma la copii deprinderi de exprimare orală corectă, voi alege cele mai potrivite
metode și mijloace, voi activiza copiii în procesul cunoașterii, voi cultiva dialogul viu: educatoare-copil, copil-educatoare, copil-copil, căutând să cunosc individualitatea fiecăruia.
Dorind să asigur o particularitate activă, creativă a copiilor în activitate, să le captez și să
le mențin interesul, voi utiliza procedee prin care să fie solicitați emoțional. În cadrul jocurilor didactice voi căuta să asigur prezentarea sarcinii într-o formă cât mai atractivă, saturată de elemente de joc, pentru a facilita rezolvarea optimă a acesteia, pentru a stimula vorbirea copiilor, trezind la aceștia dorința de a-și comunica gândurile și impresiile, de a se juca.
III. 2. 2. Metode de colectare a datelor
Metoda chestionarului
A fost folosită în momentul inițierii cercetării și a fost aplicată părinților preșcolarilor vizând următoarele aspecte:
* implicarea părinților în jocurile copiilor;
* procedee utilizate pentru dezvoltarea limbajului;
* preocuparea părinților în dezvoltarea limbajului copilului;
* interesul acordat dialogului părinte-copil.
Chestionarul, cuprinzând întrebari închise (cu trei posibilități) dar lăsând libertatea altor opinii pentru fiecare întrebare, a fost distribuit părinților celor 20 de preșcolari, identificarea prin semnătură fiind facultativă.
Astfel, am făcut următoarele constatări de care am ținut cont ulterior: pe toți părinții îi preocupă limbajul copilului dar numai 80% din părinți se joacă cu copilul frecvent, 10% dintre părinți se joacă foarte puțin, mai mult supraveghindu-i iar alți 10% dintre părinți nu se implică în nici un fel în jocurile copiilor. Pentru îmbogățirea vocabularului, cei mai mulți (80%) îi lasă pe copii să sesizeze cuvintele noi și să ceară explicații, unii ( 10%) le explică cuvinte cu ajutorul dicționarului iar alții (2%) nu au răspuns.
Interesul acordat dialogului părinte-copil este însă ridicat. Astfel, 90% dintre părinți sunt foarte interesați de discuțiile cu copiii lor iar ceilalți 10%, consideră că aceste dialoguri sunt nesemnificative (și pe fondul lipsei de timp).
O parte relativ mare, (60%) solicită copiii să povestescă din activitatea lor de la grădiniță. Toți însă, consideră că educatoarele sunt cele care trebuie să se preocupe de dezvoltarea limbajului și doar 25% consideră că și familia trebuie să se implice în această activitate.
III. 2. 3. Experimentul psiho-pedagogic
Ca metodă de investigație științifică, experimentul pedagogic l-am utilizat în vederea depistării nivelului și particularităților preșcolarilor din grupa de lucru. Din această perspectivă, intervenția stimulativă pe care am organizat-o la nivelul grupei și-a fixat ca obiectiv principal, depistarea nivelului de dezvoltare a limbajului.
Pentru realizarea optimă a tuturor dezideratelor subliniate, am ținut seama de particularitățile de vârstă și individuale precum și de unele dificultăți întâmpinate de anumiți copii, organizând în etapa inițială a experimentului câteva activități.
În finalul activităților organizate au fost testați toți copiii din grupă, tocmai pentru a surprinde nivelul general al dezvoltării limbajului precum și anumite particularități ale creativității specifice vârstei preșcolare.
Observația
Este o metodă de sine stătătoare dar poate fi și un element constitutiv al altor metode și este indispensabilă oricărui demers întreprins pentru a descifra dominantele personalității. Se poate vorbi despre o observație spontană, atunci când educatoarea urmărește mai mult sau mai puțin intenționat manifestările copiilor concomitent cu activitatea instructivă, observația sistematică presupunând însă urmărirea și consemnarea fidelă, metodică și intenționată a diferitelor manifestări de comportament individual sau colectiv așa cum se prezintă ele în mediul lor natural de manifestare.
Observația copiilor în timpul activităților, în activitățile alese, afară, la joacă sau în mediul familial mi-au adus informații prețioase despre personalitatea lor în formare, despre nivelul cunoașterii, despre aptitudini, temperament, motivație, trăsături de caracter, afectivitate, voință, creativitate ș.a. Rezultatele au fost consemnate fără a le trezi curiozitatea.
Am organizat și desfășurat activități de asemenea manieră încât acestea să-mi furnizeze o serie de date despre comportamentul copiilor, modul lor de a gândi și de a rezolva unele situații, modul de relaționare cu mine, cu ceilalți colegi și nu în ultimul rând date despre modul lor de a învăța și de a participa la activități.
Am întocmit și folosit o fișă de observație, drept instrument de evaluare. Au fost consemnate evenimentele cele mai importante ale comportamentului copiilor. Analizând consemnările din tabel, reiese faptul că jocul didactic este o activitate desfășurată cu toți copiii.
Analiza produselor activității. Portofoliul preșcolarilor.
Acesta cuprinde toate lucrările realizate de aceștia în clasă, sub îndrumarea educatoarei. Lucrările sunt efectuate individual și pe grupe și sunt păstrate în mapa personală pentru a putea fi studiate de către părinți și văzute de oricine vizitează grădinița. Este esențial ca portofoliile copiilor să aibă în vedere ambele dimensiuni ale produselor activității acestora adică, atât procesul de elaborare a produsului cât și produsul final.
Analiza activității și a produselor obținute de preșcolari, mi-a permis constatarea nivelul normal de activitate sau priceperile și deprinderile și competențele formate dar mi- a permis și identificarea unor caracteristici specifice fiecărui preșcolar în parte. Preșcolarul își proiectează fără rezervă, în toate activitățile pe care le desfășoară și în produsele acestor activități, bogăția de gânduri, trăiri, înclinații, capacități, atitudini dar și nevoi, frustrări, tensiuni sau conflicte.
Portofoliile copiilor sunt așezate la vedere și sunt semnate, la grupa mică aceasta însemnând personalizate, fiecare copil având un semn distinctiv: un fluture, o ciupercuță, etc.
Pentru a stabili nivelul dezvoltării copiilor (normală, superioară sau deficitară) în funcție de raporturile dintre vârsta cronologică și cea psihologică a limbajului, am aplicat ca instrument de lucru ,,Testul de stabilire a vârstei psihologice a limbajului” (adaptare după Alice Descoeudres) .
Test de stabilire a vârstei psihologice a limbajului.
Subproba nr. 1:
Stabilirea asemănărilor (deosebirilor) dintre diferite obiecte sau imagini ale unor obiecte.
Material:
– desenul unei case mari și al unei case mici;
– o minge tare și o minge moale;
– desenul unui pom înalt și al unui pom scund;
– imaginea unui copil trist și a unuia fericit.
Desfășurare:
Pe flanelograf se vor pune pe rând imaginile. Pentru început se afișează imaginea cu o casă mare și se adresează întrebarea: ,,Cum este această casă?” la care copiii vor răspunde: ,,Această casă este mare”.
se continuă astfel cu toate celelalte grupe de contrarii;
se notează răspunsurile copilului;
se calculează numărul de răspunsuri corecte.
Subproba nr. 2:
Completarea unor propoziții cu cuvinte potrivite.
Le voi spune fragmente din povești:
Scufița Roșie era (…………..). Capra avea (……………). Alba ca Zăpada era (………….).Ursul a fost păcălit de către (………….).
Desfășurare:
I se va spune copilului: „Îți voi spune o povestire, te rog să fii atent, când eu mă opresc și n-am să știu ce să spun, tu va trebui să spui ce trebuie completat.
se va povesti rar și cu accentul necesar;
se notează răspunsurile copilului;
se calculează numărul de răspunsuri corecte.
Subproba nr. 3:
Memorare de cifre și reproducerea lor
Material: am folosit următoarele serii de cifre:
1) 2 – 4;
2) 5 – 6 – 3;
3) 4 – 7 – 3 – 2.
Desfășurare:
Se spune copilului: „Fii atent! Îți voi spune niște cifre, iar tu le vei repeta imediat ce eu le-am spus”.
se prezintă fiecare serie în ritm de comandă de gimnastică;
se oprește proba la seria pe care copilul nu reușeste să o reproducă deși i s-a citit de trei ori.
Performanța subiectului este egală cu ultima serie realizată corect. Pentru prima serie primește coeficientul 2, pentru seria a II a primește coeficientul 3 iar pentru seria a III a primește coeficientul 4.
Subproba nr. 4:
Denumirea a 5 culori.
Material și desfășurare:
Se prezintă cartonașe cu următoarele culori:
1. Roșu;
2. Verde;
3. Maro;
4. Albastru;
5. Galben;
Se cere copilului să le denumească și să dea exemple de obiecte care au aceste culori și se notează de la 0 la 5, după numărul de răspunsuri corecte.
Subproba nr. 5:
Cunoașterea sensului unor verbe.
Desfășurare :
a) Se mimează următoarele acțiuni și se cere copilului să le denumească:
1. A tuși; 3. A plânge;
2. A cânta; 4. A arunca.
b) Se mimeaza urmatoarele 6 acțiuni, cerându-le copilului să le imite și să le denumească:
1. A dormi; 4. A desena;
2. A alerga; 5. A sări;
3. A mânca; 6. A conduce.
Se consemnează rezultatele care se notează de la 0 la 10 în funcție de numărul de răspunsuri corecte.
Prelucrare finală
Punctajul obținut la fiecare probă corespunde unei anumite vârste a limbajului (vezi tabelul ); se face media acestor vârste și se obține vârsta psihologică a limbajului copilului care poate corespunde sau nu vârstei cronologice.
Prin raportarea vârstei de dezvoltare a limbajului la vârsta cronologică se poate constata că:
dacă vârsta psihologică a limbajului este egală cu vârsta cronologică (V. L. = V. C.) putem vorbi de o dezvoltare normală a copilului;
dacă vârsta psihologică a limbajului este mai mare decât vârsta cronologică (V. L. > V. C.) putem vorbi de o dezvoltare superioară a copilului;
dacă vârsta psihologică a limbajului este mai mică decât vârsta cronologică (V. L. > V. C.) putem vorbi de o dezvoltare deficitară a copilului.
TABEL NR. 1
Observând rezultatele obținute și anume faptul că vârsta psihologică a limbajului este egală cu vârsta cronologică ( V. L. = V. C.), putem vorbi de o dezvoltare normală a copiilor din grupă.
III. 2. 3. 1. Etapa inițială
Etapa inițială este faza prealabilă intervenției factorului de progres. Am aplicat aceste testări care mi-au permis să cunosc nivelul grupei raportat la limbaj, adică gradul de corectitudine a pronunției sunetelor limbii române, volumul vocabularului, raportul dintre cuvântul, obiectul și acțiunea desemnată, nivelul posibilităților copiilor de a lectura diferite imagini prin enumerare, descriere, creativitate în vorbire la acel moment.
Testarea inițială
Pentru determinarea limbajului și comunicării copiilor cuprinși în studiu, am aplicat câte o probă corespunzătoare fiecăruia dintre obiectivele următoare:
– dezvoltarea capacității de diferențiere perceptivă a cuvintelor ca unități lexicale;
– verificarea volumului și gradului de înțelegere a noțiunilor.
Am aplicat următoarele probe:
1. Proba pentru determinarea limbajului;
2. Proba pentru determinarea volumului vocabularului;
3. Proba pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.
Proba nr.1
Proba pentru determinarea limbajului.
Obiectiv: verificarea capacității de a diferenția perceptiv-fonematic sunetele și grupurile de sunete separate și situate în poziții diferite în structura cuvântului.
Item 1: pronunță corect și clar cuvinte conținând consoane (m, r, s, t, ț , z) și grupuri de consoane (în cuvintele : berbec, broască, cocoș, rață, veveriță);
Item 2: alcătuiesc propoziții simple și dezvoltate cu cuvintele respective;
Item 3: reproduc onomatopee specifice unor animale și recunosc elemente ale mediului de viață al acestora.
Descriptori de performanță :
Foarte bine: pronunță corect cuvintele date-1 punct
alcătuiește propoziții-2 puncte
redă onomatopee-1 punct
recunoaște mediul de viață al animalelor-1 punct
TOTAL: 5 PUNCTE
Bine: pronunță corect cuvintele date -1 punct
alcătuiește propoziții-2 puncte
TOTAL: 3 PUNCTE
Suficient : pronunță corect cuvintele date-1 punct
recunoaște mediul de viață al animalelor-1 punct
TOTAL : 2 PUNCTE
Insuficient: redă onomatopee-1 punct
TOTAL : 1 PUNCT
Rezultatele probei nr.1 se regăsesc în tabelul de mai jos și sunt reprezentate grafic prin histogramă.
Analizând rezultatele obținute în urma aplicării primei probe, am constatat că 2% din efectivul de preșcolari au probleme de pronunție.
Proba nr. 2
Proba pentru determinarea volumului vocabularului cu:
Substantive comune
Obiective: – verificarea vocabularului copiilor referitor la substantive comune;
– verificarea deprinderilor dea se exprima corect în propoziții.
Item 1: denumește fiecare imagine aflată pe flanelograf;
Item 2: alcătuiește câte o propoziție cu fiecare imagine.
Adjective
Obiective: – verificarea capacității de utilizare a adjectivelor;
– verificarea deprinderii de exprimare orală corectă în propoziții.
Material: siluete din povești și emoticoane.
Item 1: alege o siluetă și spune ce însușiri are aceasta;
Item 2: găsește emoticonul potrivit siluetei alese.
Descriptori de performanță:
Foarte bine: denumește imaginea afișată la flanelograf-1 punct
alcătuiește propoziții simple cu imaginea de pe flanelograf-2 puncte
alege și denumește o siluetă din poveste-1 punct
spune ce însușiri are silueta alegând emoticonul potrivit-1 punct
TOTAL: 5 PUNCTE
Bine: denumește imaginea afișată la flanelograf-1 punct
alcătuiește propoziții simple cu imaginea de pe flanelograf-2 puncte
spune ce însușiri are silueta alegând emoticonul potrivit-1 punct
TOTAL: 4 PUNCTE
Suficient: denumește imaginea afișată la flanelograf-1 punct
alcătuiește propoziții simple cu imaginea de pe flanelograf-2 puncte
TOTAL: 3 PUNCTE
Insuficient: denumește imaginea afișată la flanelograf-1 punct
TOTAL:1 PUNCT
Rezultatele probei nr 2 se regăsesc în tabelul de mai jos și sunt reprezentate grafic prin histogramă.
Analizând rezultatele celei de-a doua probe, am observat că 80% dintre copii denumesc imaginile afișate, alcătuiesc propoziții simple cu cuvântul care denumește imaginea, atribuindu-i cel puțin o însușire și 20% dintre ei denumesc obiectele fără să spună cel puțin o însușire și alcătuiesc propoziții doar cu ajutorul educatoarei.
Proba nr. 3
Proba pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.
Li se prezintă copiilor personaje din povești. Ei vor trebui să recunoască din ce poveste fac parte personajele și să redea un fragment din povestea respectivă, respectând succesiunea logică a ideilor fără să se abatăde la subiect.
Material: fișe pe care sunt desenate personaje din poveștile: ,,Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, ,,Scufița Roșie” de Frații Grimm, ,,Punguța cu doi bani” de Ion Creangă.
Aplicare: se va cere copiilor să recunoască personajele, povestea din care fac parte și să povestească un fragment din povestea preferată.
,,Recunoaște personajul!”
Obiective : să recunoască personajul prezentat;
să denumească povestea din care face parte;
să-i găsească acestuia o însușire.
Item 1: cine este personajul?
Item 2: din ce poveste face parte?
Item 3: spune cum este acest personaj .
Item 4: povestește un fragment din povestea preferată.
Descriptori de performanță:
Foarte bine – recunoaște personajul-1 punct
– denumește povestea-1 punct
– descrie personajul-1 punct
– povestește un fragment din povestea preferată-1 punct
TOTAL: 4 PUNCTE
Bine – recunoaște personajul-1 punct
– descrie personajul-1 punct
– povestește un fragment din povestea preferat.-1 punct
TOTAL: 3 PUNCTE
Suficient – recunoaște personajul-1 punct
– denumește povestea-1 punct
TOTAL: 2 PUNCTE
Insuficient – recunoaște cu ajutor unele personaje și povești din care fac parte-1 punct
TOTAL:1 PUNCT
Rezultatele probei nr. 3 se regăsesc în tabelul de mai jos și sunt reprezentate grafic și prin histogramă.
În urma desfășurării acestei probe, am constatat că 70% din numărul de preșcolari recunosc cu greu personajul și povestea din care face parte și povestesc cu ajutor un fragment din povestea preferată.
Tabel sintetic cu rezutatele obținute de grupul experimental la evaluarea inițială:
REZULTATUL EVALUĂRII INIȚIALE
În urma aplicării evaluării inițiale, grupul experimental a obținut următoarele rezultate: 11calificative de Foarte Bine, 28 calificative de Bine , 20 calificative de Suficient și 1 calificativ de Insuficient.
În urma celor trei probe ale evaluării inițiale am ajuns la concluzia că 70% din numărul de preșcolari din grupa experimentală au demonstrat că nu sunt capabili să formuleze corect o propoziție și nu dețin un limbaj dezvoltat.
III. 2. 3. 2. Etapa formală
Fiind o cercetare de tip experimental, experimentul reprezintă metoda fundamentală de investigație. În experiment sunt două tipuri de variabile:
Obiectivele propuse de Curriculum pentru învățământul preșcolar și care m-au ghidat în activitatea la grupă sunt următoarele:
Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;
Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;
Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;
Dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații, mijlocite de limbajul scris.
La această vârstă, limbajul copiilor înregistrează modificări cantitative și calitative însemnate. Limbajul se perfecționează sub aspect fonetic, volumul de cunoștințe este relativ bogat, copiii folosesc în exprimarea orală forme corecte din punct de vedere gramatical, stăpânesc semnificația mai multor cuvinte, crește gradul de generalizare, copiii dispunând de unele posibilități pentru nuanțarea exprimării.
Pregătirea copilului din grădiniță necesită o muncă stăruitoare și permanentă din partea educatoarelor pentru a-l învăța pe copil să vorbească corect. Cunoscând faptul că limbajul se dezvoltă în strânsă legătură cu gândirea, că preșcolarului îi este caracteristică gândirea orientată spre activitatea concretă, am folosit o serie de modalități prin care am stimulat comunicarea orală. Printre aceste modalități, jocul didactic a constituit o formă deosebit de valoroasă de modelare a viitoarei personalități, oferindu-mi posibilitatea de a cunoaște copilul, de a-l forma în direcția dorită de mine și totodată de a crea condiții optime de manifestare a copilului în mod spontan, sincer, ajutând la formarea, dezvoltarea și îmbogățirea limbajului lui.
Pornind de la aceste considerente și ghidându-mă după obiectivele din Curriculum și dorind verificarea ipotezei, am realizat o structurare a activităților de educare a limbajului prin proiectarea anuală. Chiar dacă pe parcurs mai intervenit schimbări, datorate abordării tematice, cu activități pe domenii experiențiale (integrate sau pe discipline), am urmărit atingerea obiectivelor și competențelor cerute de Curriculum, eliminând astfel repetările și suprapunerile.
Proiectare anuală a activităților de educare a limbajului:
În cele ce urmează, voi reda în tabelul următor exemple de jocuri didactice de educare a limbajului, propuse pentru grupa mică în ,,Orientări metodice privind aplicarea Programei instructiv-educative în grădinița de copii”.
Ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale grupei pe care o conduc,
am adaptat unele jocuri adăugând variante noi și am conceput jocuri care se pliază pe nevoile și caracteristicile acesteia. Astfel, cu grupul experimental am desfășurat următoarele jocuri didactice:
În continuare, voi detalia jocurile didactice desfășurate cu copiii din grupa experimentală:
JOC DIDACTIC: ,,COCOȘUL ȘI GÂSCA”
Sarcina didactică: distingerea sunetelor ce compun cuvintele și pronunțarea corectă a acestora, imitarea sunetelor emise, construirea unei propoziții simple care să se refere la acțiunea percepută.
Regulile jocului: copiii vor imita sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuși. Copilul numit enunță acțiunea și o execută împreună cu întreaga grupă.
Material didactic: marionete (cocoș și gâscă), decor teatru de păpuși .
Material didactic varianta a II a : măști de cocoș, gâscă, șarpe și albină.
Elemente de joc: mânuirea marionetelor, imitarea unor onomatopee, utilizarea măștilor, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Așezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toți să aibă scena în fața ochilor. Jocul se desfășoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuși. Educatoarea poate motiva cumva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează și denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puțin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciții de pronunțare corectă a sunetelor prevăzute c și g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavității bucale. În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acțiuni menționate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care întreaga grupă va imita mișcarea și va pronunța onomatopeea corespunzătoare.
Varianta a II a (creație proprie)
Fiecare copil va primi câte o mască: cocoș, gâscă și pentru că s-au jucat frumos li s-au alăturat șarpele și albinuța. Copiii au măștile așezate pe cap. Cel căruia educatoarea îi coboară masca pe față, spune ce este și cum face, imitând vietatea a cărei mască o poartă și apoi o imită cu toții. Jocul se termină când toți copiii au măștile pe față.
JOC DIDACTIC: ,,SPUNE CUM FACE”
Sarcina didactică: distingerea sunetelor ce compun cuvintele și pronunțarea corectă a acestora, recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora, formularea unor propoziții simple și dezvoltate.
Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii, copilul imită glasul animalului respectiv iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcările corespunzătoare acestuia.
Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina etc.
Material didactic varianta a III a: ecusoane cu baloane roșii și albastre, medalioane cu animale.
Elemente de joc: mișcarea, surpriza, mânuirea materialelor, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeț (coșuleț) pentru a crea surpriza la prezentare și a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas trebuie imitat. Copiii vor fi așezați pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc. În desfășurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai ușor de pronunțat (pisica) și terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se urmărește sistematic ca reproducerea să se facă la început în grup, apoi se va trece la pronunțarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete.
Varianta a II a
În complicarea jocului se modifică ordinea acțiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare sau înregistrată), apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit și-l reproduc individual sau în colectiv, după cerință.
Varianta a III a (creație proprie)
Copiii vor fi împărțiți în două echipe: echipa baloanelor roșii cea a baloanelor albastre, fiecare copil primind în piept un ecuson cu balon roșu respectiv albastru. Pe rând, câte un copil din fiecare echipă imită câte un animal și un copil din echipa cealaltă trebuie să recunoască, să denumească și să imite animalul respectiv. Copilul care recunoaște, denumește și imită corect animalul, primește un medalion cu imaginea animalului respectiv, câștigătoare fiind echipa care a acumulat cele mai multe medalioane.
JOC DIDACTIC: ,,UNDE S-A OPRIT ROATA?”
Sarcina didactică: diferențierea și enunțarea corectă a substantivelor la singular și la plural costituind corect propoziția.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este imaginea unui obiect sau a mai multor obiecte.
Material didactic : un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând câte o singură imagine.
Material varianta a II a : un cufăr mare și unul mic, săculeți cu jetoane , clopoțel.
Elemente de joc: mișcarea, surpriza, clopoțel, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului: Copiii vor fi așezați pe scăunele în semicerc. În timpul jocului se va acorda o deosebită atenție formulării corecte de către copii a propozițiilor: ,,Roata s-a oprit la……măr”. În funcție de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoțească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu: ,,Roata s-a oprit la creionul albastru”.
Varianta a II a (creație proprie)
Se prezintă copiilor sub formă de surpriză un cufăr mare și unul mic, în care vor sorta comorile. Pe cufărul mic se află o imagine cu un singur obiect iar pe cufărul mare, o imagine cu mai multe obiecte. Fiecare copil primește un săculeț cu câte un obiect sau un grup de obiecte de același fel. Pe rând, copilul solicitat, la auzul clopoțelului scoate din săculeț jetonul și îl așează după cerință: jetonul cu un obiect în cufărul mic și jetonul cu mai multe obiecte în cufărul mare.
Ex: ,,Eu am așezat în cufărul mic un colier”.
,,Eu am așezat în cufărul mare doi cercei”.
Toate răspunsurile corecte sunt aplaudate și recompensate.
JOC DIDACTIC: ,,ALEGE-ȚI FLOAREA!” (creație proprie)
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propoziției respectând acordul substantivului cu adjectivul.
Regulile jocului: copiii care au pe mână ștampilă de culoarea florii educatoarei, ridică mâna și precizează culoarea florii alese. Copiii cu petale de culoarea indicată de versurile rostite de educatoare, merg la flanelograf și formează o floare.
Material didactic : flori colorate, ștampile cu flori de diferite culori, petale de flori de diferite culori, flanelograf, patafix.
Elemente de joc: ștampilarea, mișcarea, surpriza, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului. Copiii vor fi așezați în semicerc. În prima parte a jocului se urmărește ridicarea corectă de către copii a mâinii cu ștampila de culoarea florii educatoarei. Copiii denumesc culoarea florii respective. Educatoarea zice: ,,Alege-ți floarea” iar copiii carea au ștampilă cu floare de aceeași culoare ridică mâna. La întrebarea educatoarei ,,Ce floare ați ales?” copiii răspund : ,,Am ales floarea….. (specifică culoarea). Se adresează și întrebări individuale: ,, Ce floare ai ales?” pentru utilizarea singularului.
Varianta a II a
Pe flanelograf sunt desenate flori de diferite culori iar copiii primesc petale de flori divers colorate. Educatoarea rostește versurile:
,,Hai copii veniți îndată,
Să facem o floare minunată!” de culoare…..
Copiii care au petale de culoarea cerută de versurile recitate de educatoare, vin și le lipesc pe floarea de pe flanelograf de aceeași culoare și formulează propoziții care să cuprindă atât substantivul cât și adjectivul corespunzător. Se va insista asupra acordului dintre substantiv și adjectivul care-l însoțește: ,,Floare roșie” , ,,Petale galbene” .
Jocul se termină cand sunt complete toate florile, în aplauzele tuturor copiilor.
JOC DIDACTIC: ,,CÂND FACEM AȘA ?”
Sarcina didactică: îmbogățirea vocabularului cu adverbe de timp (determinarea momentului din zi în care se efectuează o acțiune).
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acțiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului și momentul în care aceasta se petrece . La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalți copii imită acțiunile caracteristice în succesiunea lor.
Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărțit în două – una din părți fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia) iar cealaltă parte fiind de culoare închisă. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acțiuni efectuate de către copii: pentru dimineață: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; servește micul dejun; pleacă spre grădiniță; se joacă etc. Pentru seară: copilul se dezbracă; copilul face duș; se urcă în pat; doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini.
Material didactic varianta a II a: două căsuțe confecționate din carton, soare și lună de pluș.
Elemente de joc: mimarea acțiunilor, mișcarea, surpriza, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Pentru a asigura reușita jocului, se va preciza în introducere semnificația cuvintelor utilizate mai frecvent, respectiv dimineața și seara. La grupe avansate se pot folosi și alte adverbe de timp, de exemplu: la prânz. În desfășurarea jocului, prin mișcarea acului se vor alterna acțiunile de dimineață cu cele de seară.
Varianta a II a ( creație proprie)
Educatoarea prezintă copiilor sub formă de surpriză două căsuțe : ,,Căsuța Soarelui” și ,,Căsuța Lunii”. Una din ele are pe acoperiș un soare, cealaltă are o lună. Educatoarea mimează o acțiune și întreabă copiii : ,,Când facem așa?”. Copilul solicitat răspunde și în funcție de momentul când se desfășoară acțiunea respectivă, trece în căsuța cu soare sau în cea cu lună. Deoarece grupa permite, sarcina de a mima o acțiune este preluată de către copii. Jocul se încheie când toți copiii sunt împărțiți în cele două căsuțe: a Soarelui (dimineață) și a Lunii (seară).
JOC DIDACTIC: ,,CINE A OPRIT BAGHETA?” (creație proprie)
Sarcina didactică: îmbogățirea vocabularului cu substantive proprii; memorarea numelor colegilor din grupă.
Regulile jocului: educatoarea atinge pe rând copiii cu o baghetă. Copilul de lângă cel la care s-a oprit bagheta trebuie să rostească numele acestuia și apoi îl repetă cu toții.
Material didactic : baghetă ,,fermecată” .
Elemente de joc: versuri, magie, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Educatoarea atinge pe rând copiii cu o baghetă ,,fermecată”, recitând versurile:
,,Am o baghetă fermecată.
Ea se va opri îndată.
Cine poate s-o oprească,
Un nume să rostească!” .
Educatoarea întreabă: ,,Cine a oprit bagheta?” Copilul de lângă cel la care s-a oprit bagheta, trebuie să-i rostească numele și apoi alcătuiește o propoziție.
Ex: ,,Andra a oprit bagheta” . Toți copiii repetă numele Andra și aplaudă.
Varianta a II a
Educatoarea rostește versurile : ,,Cine a-nvățat și știe,
Să ne facă o magie” .
Copilul denumit va spune: ,, Cristi, Cristi știe,
Să facă o magie” .
Toți copiii rostesc numele iar copilul ales ia bagheta ,,fermecată’’ și face o magie rostind cuvântul magic ,, abracadabra” .
În finalul jocului toți copiii interpretează cântecul ,,Abracadabra”.
JOC DIDACTIC: ,,SPUNE CE FACE”
Sarcina didactică: îmbogățirea vocabularului cu verbe (indicarea acțiunii executate).
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mișcarea indicată. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr trebuie să exprime verbal acțiunea.
Material didactic: creion, pensulă, măturică, prosop, pieptăn, perie, pahar, lingură, cuburi, păpușă, minge ș.a.
Material didactic varianta a II a: jetoane ce arată diferite acțiuni, palete roșii, stimulente.
Elemente de joc : mișcarea, vorbitul în șoaptă, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului: Organizarea grupei de copii se face în semicerc pe scăunele. Ținând seama de cunoștințele copiilor intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acțiunilor necesare desfășurării poate fi invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toți copiii din grupă. Acțiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfășurare:
– chemarea unui copil lângă educatoare;
– indicarea unei acțiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalți copii;
– alegerea de către copil a obiectului necesar acțiunii;
– executarea acțiunii de către copil;
– exprimarea în propoziții scurte a acțiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.
Varianta a II a (creație proprie)
Copiii sunt așezați pe două rânduri, față în față. Copiii de pe un rând au în mână jetoane cu imagini exprimând diferite acțiuni (copil care se spală, câine care aleargă etc) iar copiii de pe celălalt rând au palete roșii. La semnalul educatoarei, un copil arată celeilalte echipe jetonul și acel copil care știe ce acțiune reprezintă, ridică paleta și răspunde.
Răspunsurile sunt monitorizate câștigând echipa care dă cele mai multe răspunsuri corecte.
Echipa câștigătoare primește aplauze și stimulente.
JOC DIDACTIC : ,,OBLADI-OBLADA, OARE CUM ERA?” (creație proprie)
Sarcina didactică: îmbogățirea vocabularului cu adverbe.
Regulile jocului: copilul ales de Încurcărici recunoaște și denumește personajul și la întrebarea acestuia ,,Obladi-oblada oare cum era?” îl caracterizează (bun, rău, harnic etc). Copilul care-și aude numele strigat la microfon rostogolește ,,cubul magic” care are aplicat pe fiecare latură câte un personaj din poveștile cunoscute, desprinde imaginea personajului și o lipește pe flipchart în funcție de comportamentul acestuia: personajele pozitive la emoticonul vesel și personajele negative la emoticonul trist. Fiecare răspuns corect este recompensat de Încurcărici.
Material didactic: ,,Tolba fermecată”, siluete personaje din povești, microfon, ,,cub magic”, flipchart , emoticoane vesele și triste.
Elemente de joc : dramatizarea, mișcarea, versuri, cântece, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului: Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. Materialul necesar jocului va fi adus de către un personaj din poveste, Încurcărici, (un copil costumat). Acesta are în tolba fermecată mulți prieteni de-ai lui pe care i-a cam încurcat și are nevoie de ajutorul copiilor. Copilul solicitat recunoaște, denumește personajul și-l caracterizează pe scurt.
Varianta a II a
Încurcărici rostogolește cubul magic recitând versurile:
,,Cubul magic se rotește
Și la …… se oprește”.
Copilul care își aude numele la microfon, recunoaște și denumește personajul, spune din ce poveste face parte și caracterizându-l îl așează pe flipchart în dreptul emoticonului aferent.
Organizând jocuri didactice cu copiii am verificat gradul în care aceștia și-au însușit unitatea de conținut predată, modul cum au înțeles cuvintele și expresiile noi, modul cum le folosesc în vorbire, gradul de înțelegere a unor noțiuni etc. Cu acei copii din eșantionul experimental care nu au realizat sarcinile itemilor din cadrul evaluării inițiale am organizat activități compensatorii pentru fixarea și consolidarea cunoștințelor predate.
Prin jocurile didactice desfășurate pe parcursul cercetării am urmărit precizarea sensului cuvintelor, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului preșcolarilor. Sarcina esențială pe care mi-am propus s-o realizez a fost aceea de a da copiilor posibilitatea înțelegerii cuvântului, de a merge de la cuvânt la idee.
Pornind de la definiția cuvântului: asocierea unuia sau mai multor sensuri cu un complex înveliș sonor, susceptibil de o întrebuințare gramaticală în procesul comunicării, le-am făcut cunoscut copiilor faptul că un cuvânt poate avea un singur sens (înțeles) sau mai multe sensuri, deci i-am familiarizat pe copii prin intermediul jocurilor didactice cu principalele categorii semantice accesibile lor. Fără introducerea în vocabularul copiilor a noțiunilor de polisemie, omonimie, antonimie, sinonimie, aceștia au avut posibilitatea prin intermediul jocului, să cunoască semnificația fiecărei categorii, ilustrând-o în permanență cu exemple.
Odată cu învățarea, am oferit copiilor posibilitatea să creeze prin intermediul jocului didactic, climatul de lucru caracterizându-se printr-o atmosferă permisivă, relaxată, neautoritară, în care copiii să-și poată manifesta curiozitatea, spontaneitatea, inițiativa, să-și educe sensibilitatea la ideile și sentimentele celorlalți.
Desfășurând jocuri didactice destinate formării și exersării unei pronunții corecte, am urmărit ca toți copiii grupei experimentale să pronunțe corect sunetele limbii române și am încercat să-i familiarizez cu aspectul fonetic al limbii care se referă la pronunțarea, discriminarea și recunoașterea sunetelor.
În astfel de jocuri didactice am urmărit antrenarea creativă a copilului, motivată de plăcerea acestuia de a vorbi despre obiecte și situații familiare lui: jucării, prieteni, aspecte din natura înconjurătoare, familie, personaje îndrăgite din povești, jocuri cu teme, precum: ,,Cocoșul și gâsca”, ,,Spune cum face”. Aceste jocuri didactice au solicitat copiilor o memorie reproductivă dar și un vocabular bogat. Totodată au permis folosirea unor cuvinte și expresii din povești dar și dezvoltarea creativității în relatarea unor întâmplări, secvențe din povești dar și în caracterizarea unor personaje, în efectuarea unor operații de analiză și comparație (,,Obladi-oblada, oare cum era?”).
În ce privește îmbogățirea vocabularului cu substantive comune, proprii, adjective și adverbe, pronume personale, numerale, verbe și adverbe, rezultate deosebite a avut desfășurarea unor jocuri didactice ca: ,,Alege-ți floarea” , ,,Cand facem așa?” , ,,Spune ce face” , ,,Cine a oprit bagheta?”.
III. 2. 3. 3. Etapa finală
Atât în etapa inițială cât și în etapa finală am administrat probe pentru a identifica nivelul raportat la limbajul copiilor implicați în cercetare.
Testarea finală
La sfârșitul experimentului, după ce copiii din grupa experimentală au fost supuși unui program de lucru în care am integrat corespunzător jocurile didactice prezentate anterior, am aplicat o serie de testări sumative pentru verificarea vocabularului.
Proba nr. 1. Proba pentru verificarea limbajului.
Obiective:
– verificarea deprinderilor de exprimare corectă din punct de vedere gramatical;
– verificarea deprinderii de a acorda adjectivele cu substantivele determinate.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:
– recunoaște personaje din poveștile cunoscute-1punct
– precizează trăsături (însușiri) ale acestor personaje pe baza cunoștințelor acumulate anterior-1 punct
– formulează răspunsuri sub formă de propoziții dezvoltate și corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical-2 puncte
TOTAL: 4 puncte
Bine:
– recunoaște personaje din povești cunoscute-1punct
– precizează însușiri (trăsături) ale acestor personaje pe baza cunoștințelor acumulate anterior-1 punct
– formulează cu puțin ajutor răspunsuri sub formă de propoziții dezvoltate corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical-1punct
TOTAL: 3 PUNCTE
Suficient:
– recunoaște personaje din povești cunoscute-1punct
– precizează cu ajutor însușiri (trăsături) ale acestor personaje pe baza cunoștințelor acumulate anterior-0.50 puncte
– formulează cu puțin ajutor răspunsuri sub formă de propoziții dezvoltate corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical-0.50 puncte
TOTAL: 2 PUNCTE
Insuficient:
– recunoaște personaje din povești cunoscute-0.50 puncte
– precizează cu greutate însușiri (trăsături) ale acestor personaje pe baza cunoștințelor acumulate anterior-0.50 puncte
– formulează cu greutate răspunsuri sub formă de propoziții dezvoltate corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical-0 puncte
TOTAL:1 PUNCT
Tabel sintetic cu rezultatele obținute la evaluarea finală, Proba nr.1:
Interpretând rezultatele din tabelul sintetic și analizând histograma deducem că 90% din numărul de preșcolari au deprinderi de exprimare corectă din punct de vedere gramatical.
Proba nr.2. Proba pentru verificarea volumului vocabularului cu:
a). Substantive commune
Obiective:
– verificarea vocabularului copiilor referitor la substantive comune (cunoașterea cuvintelor care denumesc acțiuni profesionale-meserii);
– verificarea deprinderilor de exprimare corectă în propoziții simple și dezvoltate (acțiuni specifice unor meserii).
Item 1: denumește numele meseriilor ilustrate în imagini.
Item 2: alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite.
Material didactic: imagini cu persoane care practică anumite meserii (doctor, polițist, bucătar, pompier, croitor, șofer etc).
b).Adjective
Obiective:
– verificarea capacității de a utiliza adjective;
– verificarea deprinderii de exprimare orală corectă în propoziții.
Item 1: denumește imaginile și/sau obiectele prezentate și spune cum sunt acestea.
Item 2 : găsește cuvintele care descriu obiectele și/sau imaginile denumite și alcătuiește cu ele propoziții.
Material didactic:
– desenul unui fluture mare și al unuia mic;
– o bucată de lemn și o bucată de burete;
– desenul unui creion scurt și al unuia lung;
– desenul unui copil și al unui bătrân;
– un caiet gros și unul subțire;
– o bentiță subțire și una groasă.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:
– denumește toate cele șase meserii din imaginile expuse-2 puncte
– alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite-3 puncte
– denumește obiectele și imaginile prezentate-2 puncte
– găsește cuvinte care descriu imaginile și obiectele alcătuind cu acestea propoziții-3 puncte
TOTAL: 10 puncte
Bine:
– denumește 4 meserii din imaginile expuse-1 punct
– alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite-2 puncte
– denumește 4 dintre obiectele și imaginile prezentate-1 punct
– găsește cuvinte care descriu imaginile și obiectele alcătuind cu acestea propoziții-3 puncte
TOTAL : 7 puncte
Suficient:
– denumește 4 meserii din imaginile expuse-1 punct
– alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite-1.5 puncte
– denumește 4 dintre obiectele și imaginile prezentate-1 punct
– găsește cuvinte care descriu imaginile și obiectele alcătuind cu acestea propoziții-1.5 puncte
TOTAL: 5 puncte
Insuficient:
– denumește 2-3 meserii din imaginile expuse-0.5 puncte
– alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite-0.5 puncte
– denumește 2-3 dintre obiectele și imaginile prezentate-0.5 puncte
– găsește cu ajutor cuvinte care descriu imaginile și obiectele alcătuind cu acestea propoziții-0.5 puncte.
TOTAL: 2 puncte
Tabel sintetic cu rezultatele obținute de grupa experimentală în cadrul evaluarii finale, Proba nr. 2:
După cum se poate observa din interpretarea tebelului sintetic și analizarea histogramei, 90% din numărul de preșcolari denumesc numele meseriilor ilustrate în imagini, alcătuiesc propoziții cu numele meseriilor date, găsesc cuvintele care exprimă însușiri ale persoanelor care le practică și alcătuiesc cu ele propoziții.
Proba nr.3 .Proba pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.
Obiective:
– utilizarea în propoziții simple și dezvoltate a verbelor exprimând acțiuni;
– caracterizarea personajelor și descrirea acțiunilor efectuate de acestea.
Item 1 : denumește personajele întâlnite în basme .
Item 2 : numește basmul din care fac parte.
Item 3 : descrie acțiunea efectuată de personajul indicat.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:
– denumește toate personajele (10 personaje) din basmele prezentate-1 punct
– numește toate basmele prezentate (8 basme)-2 puncte
– descrie acțiunea efectuată de personaj și realizează acordul predicatului cu subiectul-3 puncte
TOTAL : 6 puncte
Bine:
– denumește 8 personaje din basmele prezentate-1 punct
– numește 6 din basmele prezentate-1 punct
– descrie acțiunea efectuată de personaj și realizează acordul subiectului cu predicatul-2 puncte
TOTAL : 4 puncte
Suficient:
– denumește 5 personaje din basmele prezentate-0.5 puncte
– numește 5 din basmele prezentate-0.5 puncte
– descrie acțiunea efectuată de personaj și realizează acordul subiectului cu predicatul-1 punct
TOTAL: 2 puncte
Insuficient:
– denumește 2-3 personaje din 2-3 dintre basmele prezentate-1 punct
TOTAL :1 punct
Tabel sintetic cu rezultatele obținute de grupa experimentală la evaluarea finală, Proba nr.3
Așa cum se poate vedea tabelul sintetic și interpretând histograma, în cadrul celei de-a treia probe, toți preșcolarii din grupa experimentală știu să formuleze propoziții simple și dezvoltate, știu să caracterizeze personajele și să le descrie acțiunile, realizând în exprimare acordul predicatului cu subiectul.
Tabel sintetic cu rezultatele obținute de grupul experimental la evaluarea finală.
III. 3. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute
În urma probelor de evaluare aplicate, am constatat că procentul de realizare a fost de peste 90%, ceea ce înseamnă că majoritatea copiilor și-au însușit cunoștințele transmise.
Cei 20 de copii din grupul experimental care au participat la testare au realizat itemii probelor în procent de 90%, demonstrând că și-au îmbogățit și activizat vocabularul, acesta cuprinzând multe substantive comune și proprii, adjective, verbe și adverbe. Copiii folosesc corect formele de singular și plural, formulează propoziții simple și dezvoltate realizând corect acordul dintre subiect-atribut, predicat-complement.
Un procent de 15% dintre preșcolarii din grupul experimental, a întâmpinat dificultăți în găsirea adjectivelor. Majoritatea însă au dovedit rapiditate în gândire, viteză de reacție la răspuns, antrenând operațiile gândirii în rezolvarea probelor.
Un procent de 10% dintre ei se exprimă mai greu în propoziții, aceștia fiind mai emotivi dar prezentând și superficialitate în rezolvarea itemilor. În consecință, se impune o solicitare intensă a acestora în activități compensatorii, o antrenare a lor în muncă individuală fie în familie, fie la grădiniță.
La 75% dintre copii adaptarea la cerințele grupei următoare se va face cu ușurință, aceasta fiind facilitată de comunicarea verbală sub toate aspectele ei.
Carențele copiilor cu procentajele aferente, sunt redate în tabelul de mai jos:
În urma evaluării finale s-a observat o creștere a rezultatelor grupei experimentale la toți parametrii de evaluare, ceea ce scoate în evidență faptul că ceea ce mi-am propus s-a și realizat, adică ipoteza conform căreia dacă obiectivele dezvoltării limbajului și comunicării orale se realizază la un nivel optim și se intervine organizat prin variante de jocuri didactice adaptate sau chiar concepute, atunci se obțin rezultate favorabile privind dezvoltarea, fixarea și nuanțarea limbajului la preșcolari.
III. 4. Concluzii. Direcții de valorificare a rezultatelor
Concluzii
Prin jocurile didactice folosite în perioada de cercetare, am reușit să conduc copiii din grupa experimentală spre realizarea obiectivelor propuse de curiculum precum și a obiectivelor cercetării de față și anume: activizarea și optimizarea achiziționării unui vocabular adecvat vârstei, particularităților și nevoilor individuale ale copiilor și determinarea gradului de influență a mediului educativ asupra dezvoltării, fixării și nuanțării vocabularului la copilul de vârstă preșcolară. Stimularea limbajului se realizază prin toate activitățile din grădiniță dar nu prin toate reușim să facem conexiuni interdisciplinare. În mod concret, în cadrul activităților de educare a limbajului prin metoda conexiunilor interdisciplinare în cadrul jocurilor didactice se aduce un aport esențial la precizarea, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului copiilor printr-o serie de cuvinte și expresii noi.
Lucrarea de față cuprinde experiența subsemnatei fundamentată pe baze științifice, psihopedagogice, în vederea realizării acestui obiectiv fundamental al activității instructiv-educative. Un prim aspect care s-a desprins pe parcursul cercetării a fost existența unei triade indisolubile ce alcătuiește cunoașterea: a observa, a înțelege, a exprima.
Așadar, formarea unui vocabular bogat pentru a facilita exprimarea, constituie unul din aspectele triadei, adică acel moment al procesului cognitiv în care observațiile prelucrate în gândire capătă expresie inteligibilă în cuvânt. Spiritul de observație, gândirea, exprimarea, se formează și se dezvoltă în cadrul unui proces instructiv-educativ de lungă durată, din care fac parte implicit și activitățile privind îmbogățirea și activizarea vocabularului. Aceasta este motivația implicării dezvoltării vocabularului în practica însușirii tuturor disciplinelor prevăzute în planul de învățământ. Am reușit să-i deprind pe copii să observe, să gândească, să argumenteze și să se exprime corect, logic.
În realizarea acestei cercetări am procedat la aplicarea unui sistem coerent de măsuri:
studiu aprofundat al programei și metodicilor din învățământul preșcolar.
documentarea științifică cu privire la contribuția activităților din grădiniță, la îmbogățirea
și activizarea limbajului preșcolarilor.
receptarea creatoare a bibliografiei parcurse.
motivarea problematicii lucrării.
alegerea unui cumul de metode și procedee eficiente pentru verificarea ipotezei.
consemnarea sistematică și obiectivă a observațiilor efectuate.
abordarea unui stil permisiv, receptiv la dorințele și solicitările copiilor.
găsirea unui plan optim de sistematizare și prezentare a observațiilor și constatărilor
efectuate, conform metodologiei cercetării în educație și învățământ.
Abordarea creatoare a acestui sistem de măsuri s-a concretizat în lucrarea de față, problemele de principiu și soluțiile reprezentând poziția mea personală față de tema propusă. De menționat este faptul că la reușita activităților ce vizează îmbogățirea și activizarea limbajului concură următorii factori:
– nivelul dezvoltării fizice;
– nivelul dezvoltării intelectuale;
– dezvoltarea socio-afectivă;
– nivelul dezvoltării psihologice;
– nivelul dezvoltării limbajului;
– disponibilitatea ludică.
Așadar, am ajuns la următoarele concluzii:
Utilizarea unei game variate de jocuri alese cu discernământ, în funcție de condițiile concrete ale fiecărei grupe de preșcolari, în funcție de scopul și sarcina didactică propusă, duce cu certitudine la formarea unor deprinderi trainice, proprii învățării și implicit la un progres evident al proceselor psihice, al nivelului intelectual al copiilor. Organizând jocuri și activități cât mai interesante, mereu noi, variate și situații a căror soluționare solicită o minte ageră, am încercat să trezesc și să mențin un climat care generează curiozitate, dragoste pentru investigație, favorizând totodată descătușarea forțelor intelectuale și a motivației intrinseci.
Prin joc se asigură premisele afectiv-motivaționale pentru suprimarea stărilor de încordare și neîncredere resimțite de unii copii față de cerința de a lucra independent și de a ,,crea”. Jocurile didactice desfășurate în perioada preșcolară constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, a fanteziei și imaginației, a energiei, toate acestea datorându-se valorilor instructiv-educative, posibilității de a întredeschide prin intermediul lor, noi porți spre viitoarea treaptă.
Jocul didactic este este un mijloc de educare și instruire a copiilor, specific vârstei preșcolare, care contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării, fixării și nuanțării acestuia dar și la însușirea unei exprimări clare, corecte din punct de vedere gramatical, condiție a însușirii tuturor cunoștințelor care fac din individ un membru folositor societății, însușire a culturii generale.
În activitatea la grupă m-am ghidat după convingerea că numai un joc didactic bine pregătit poate avea o mare valoare educativă, încercând să asigur o concordanță între scopul jocului și materialul didactic folosit, fără a uita însă că ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este faptul că îmbracă învățarea în haina ludicului și asigură un pronunțat caracter formativ.
Odată cu însușirea cuvintelor, copiii asimilează și sensul acestora. Pe măsură ce orizontul de cunoaștere al copilului se lărgește, se îmbogățește și vocabularul acestuia cu noi cuvinte necesare exprimării noilor cunoștințe, ajungând ca la sfârșitul perioadei preșcolare, copilul să stăpânească formele gramaticale de bază ale limbii și să le folosească corect în vorbirea sa. Este de datoria noastră, în calitate de educatori să corectăm cu calm dar sistematic ,,greșelile” săvârșite de copii pentru a se evita fixarea unei vorbiri incorecte, defectuoase.
Subliniind valoarea cognitivă a jocului didactic, Ioan Cerghit relevă că prin acesta, ,,copilul imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi”.
Eficiența jocurilor didactice desfășurate în perioada de cercetare, a depins în mare măsură de de modul în care am reușit să le selecționez în raport cu particularitățile concrete ale grupei pe care o conduc. De mare ajutor mi-au fost informațiile pe care le-am aflat despre copii în perioada de culegere a datelor, în care am stabilit nivelul atins de dezvoltare a limbajului copiilor precum și anumite defecte de vorbire.
În funcție de aceste realități am acționat în vederea prevenirii și corectării lor cu mai multă ușurință deoarece în cadrul jocului copiii se manifestă liberi, nestingheriți, fără rezervele determinate de intervenția directă a educatoarei. Am constatat că din și prin imitație, copiii își pot transmite unul altuia greșeli de vorbire. Contaminarea devine firește nocivă, ea influențând procesul de dezvoltare normală a vorbirii unui grup numeros de copii. Îndreptarea greșelilor copiilor nu s-a făcut în mod rigid ci prin includerea unor exerciții de corectare în cadrul unor jocuri antrenante .
Din gama variată de mijloace de realizare a activităților de educare a limbajului, jocurile didactice constituie una dintre cele mai plăcute forme de ,,muncă” cu preșcolarii, întrucât asigură totodată o participare activă, atractivă și deconectantă.
Asupra necesității și importanței jocului în viața copilului au stăruit toți marii pedagogi în frunte cu întemeietorul grădinițelor de copii, Fr. Froebel. ,,Să trăim pentru copiii noștri”, ne îndemna el în revista sa care poartă același titlu.
Direcții de valorificare
Pentru atingerea obiectivelor propuse într-o activitate în care predomină jocul didactic, am avut grijă să folosesc metode atât tradiționale cât și moderne. Ele mi-au permis să conturez bazele jocului didactic în dezvoltarea limbajului la copiii preșcolari.
În cadrul jocurilor desfășurate, copiii și-au exersat vorbirea, și-au însușit expresii literare, folosindu-le în dialogurile și replicile cerute. În joc aceștia s-au corectat uneori în ceea ce privește exprimarea, au creat îmbinări lexicale, și-au dezvoltat gândirea și și-au îmbogățit mijloacele de exprimare.
Jocul a stimulat imaginația și a contribuit la îmbogățirea cunoștințelor copiiilor. Urmărind cu atenție copilul în timpul jocului, am constatat unele lacune din experiența individuală și astfel am putut lua măsurile cele mai potrivite pentru a completa golurile semnalate.
Astfel, concluzionez că folosirea jocului didactic în procesul de învățare ne demonstrează că:
– randamentul activității este mai mare, verificarea cunoștințelor făcându-se într-un mod mai plăcut, mai relaxant, mai atractiv;
– gândirea copiilor este mereu solicitată și astfel în continuă formare;
– independența, creativitatea se formează de timpuriu;
– inițiativa copiilor crește, în joc devin mai curajoși, mai relaxați;
Ținând cont că vârsta preșcolarului este vârsta jocului, ar trebui ca în procesul instructiv-educativ să folosim cât mai multe jocuri didactice, îmbogățindu-le permanent cu noi variante și noi mijloace de învățământ, adaptându-le nivelului și caracteristicilor grupei pe care o conducem, pentru un succes garantat.
BIBLIOGRAFIE
– Antonovici Ștefania, ,,Educarea limbajului extindere”,Aramis 2005
-Antonovici, Șt.; Nicu,G. (2003), ,,Jocuri interdisciplinare, material auxiliar pentru educatoare”, Aramis Print, București;
– Bîrsan, N. (1995), ,,Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale la preșcolarii mari”, EDP, București;
– Bocoș, Mușata, ,,Teoria și practica cercetării pedagogice”, Casa Cărții de Știinta, Cluj-Napoca, 2003.
– Chateau, Jean. ,,Copilul și jocul”. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
– Cojocaru Ioana , ,,Influențele jocului didactic în procesul instructiv-educativ” , 1994
– Cazacu, S., „Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în grădiniță și în primele clase elementare”, în vol., „Educația intelectuală a copilului preșcolar”, Editura Didactică și Pedagogică., București, 1987
– ,,Curriculum pentru învățământul preșcolar”, București 2009
– Drăgan, I., Nicola, I., ,,Cercetarea psihopedagogică”, Editura Tipomures, Târgu Mures, 1993.
– Dumitrana, Magdalena, „Educarea limbajului în învățământul preșcolar” Vol. I, Comunicarea orală, București, Editura Compania, 1999
– Ezechil Liliana, Mihaela Păiși Lăzărescu, ,,Laborator preșcolar”, ghid metodologic, București 2009
– Gheorghe Tomșa, ,,Psihopedagogie preșcolară și școlară”, București 2005
– Mitu Florica, Ștefania Antonovici, ,,Jocuri didactice integrate pentru învățământul preșcolar” Humanitas Educațional 2005
– Neveanu, E., ,,Metodologia cercetării experimentale. Curs introductiv”, Universitatea din Bucuresti,1995
– ,,Orientări metodice privind aplicarea programei activităților instructive-educative în grădinița de copii”, Editura Școala Gălățeană
– Șchiopu U. „Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București , 1965
PROIECT DIDACTIC
GRUPA: Mică
DOMENIUL – Limbă și comunicare
ACTIVITATE PE DOMENIU EXPERIENȚIAL: Educarea limbajului
TEMA: ,,Spune cum face?”
FORMA DE REALIZARE: Joc didactic
TIPUL DE ACTIVITATE: Consolidarea cunoștințelor
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Consolidarea deprinderii de a pronunța corect sunetele în cuvinte și cuvintele în propoziții; dezvoltarea auzului fonematic și a capacității de analiza fonetică; dezvoltarea capacității de a cunoaște sunetul emis;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – Să denumească jucăriile prezentate;
O2 – Să pronunțe corect sunetele (onomatopeele);
O3 – Să execute mișcările aferente;
O4 – Să recunoască onomatopeele diferitelor animale;
O5 – Să alcătuiască propoziții simple corecte;
O6 – Să mânuiască corect materialele puse la dispoziție;
O7 – Să respecte regulile jocului;
O8 – Să participe cu interes la activitate.
SARCINA DIDACTICĂ Distingerea sunetelor ce compun cuvintele și pronunțarea corectă a acestora, recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora, formularea unor propoziții simple și dezvoltate.
ELEMENTE DE JOC: Surpriza, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor, mânuirea materialelor, întrecerea;
REGULILE JOCULUI: La privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.
METODE ȘI PROCEDEE: Conversația, explicația, exercițiul, descoperirea;
MIJLOACE DIDACTICE: Animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina , ecusoane, medalioane , etc.
LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de grupă;
DURATA: 15-20 minute:
BIBLIOGRAFIE:
Programa activităților instructiv- educative în grădinița de copii, București, 2000 ;
Noul curriculum, București, 2008 ;
Jocuri didactice pentru educarea limbajului, Ed. Aramis, București
SCENARIU DIDACTIC
PROIECT DIDACTIC
GRUPA: Mică
DOMENIUL – Limbă și comunicare
ACTIVITATE PE DOMENIU EXPERIENȚIAL: Educarea limbajului
TEMA: ,,Unde s-a oprit roata?”
FORMA DE REALIZARE: Joc didactic
TIPUL DE ACTIVITATE: Consolidarea cunoștințelor
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Consolidarea deprinderii de a enunța corect substantivele la singular și plural constituind corect propoziția.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – Să denumească materialele prezentate;
O2 – Să denumească corect imaginile;
O3 – Să folosească corect formele de singular și plural;
O4 – Să realizeze corect acordul substantiv – adjectiv;
O5 – Să alcătuiască propoziții corecte;
O6 – Să mânuiască corect materialele puse la dispoziție;
O7 – Să respecte regulile jocului;
SARCINA DIDACTICĂ : Diferențierea și enunțarea corectă a singularului și pluralului substantivelor.
ELEMENTE DE JOC: Surpriza, aplauzele, mânuirea materialelor, întrecerea;
REGULILE JOCULUI: Copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.
METODE ȘI PROCEDEE: Conversația, explicația, exercițiul, demonstrația, problematizarea;
MIJLOACE DIDACTICE: Un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar, cutie mică și cutie mare, săculeți cu jetoane, etc.
LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de grupă;
DURATA: 15-20 minute:
BIBLIOGRAFIE:
Jocuri didactice pentru educarea limbajului, Ed. Aramis, București, 2005 ;
Mitu., F., Antonovici, Șt., Metodica educării limbajului în învățămâtul preșcolar, Ed. Humanitas Educațional, 2005, ediție revizuită, București.
SCENARIU DIDACTIC
PROIECT DE ACTIVITATE
Domeniul : Limbă și comunicare
Activitate pe domeniu experiențial: Educarea limbajului
Tema: „Obladi-oblada, oare cum era?”
Mijloc de realizare: Joc didactic
Scopul activității: Îmbogățirea vocabularului cu adverbe.
Obiective operaționale:
O1 – Să identifice personajele prezentate, specificând numele acestora.
O2 – Să identifice povestea din care fac parte;
O3 – Să caracterizeze pe scurt personajele utilizând corect adverbele;
O4 – Să clasifice pe baza comportamentului personajele din poveste;
O5 – Să respecte regulile jocului;
O6 – Să mânuiască corect materialele puse la dispoziție.
Strategii didactice:
a) Resurse procedurale: Expunerea, explicația, conversația, exercițiul, problematizarea, observația, mâna oarbă, aprecierea verbală.
Elemente de joc: Surpriza, mișcarea și mânuirea materialelor, aplauzele, transpunerea, formulă ritmată.
c) Resurse materiale: Tolba fermecată, siluete personaje din poveștile cunoscute, microfon, cub magic,flipchart, emoticoane vesele și triste.
Sarcina didactică:
Identificarea personajelor și a poveștilor prezentate;
Încadrarea personajului prezentat în povestea din care face parte;
Caracterizarea personajelor și categorisirea acestora în funcție de comportament.
Reguli de joc:
Copilul ales de Încurcărici recunoaște și denumește personajul și la întrebarea acestuia ,,Obladi-oblada oare cum era?” îl caracterizează ( bun, rău, harnic etc). Copilul care-și aude numele strigat la microfon învârte cubul magic(care are aplicat pe fiecare latură câte un personaj din poveștile cunoscute), desprinde imaginea personajului și o lipește pe flipchart în funcție de comportamentul acestuia: personajele pozitive la emoticonul vesel și personajele negative la emoticonul trist. Fiecare răspuns corect este recompensat de Încurcărici.
Forme de organizare: Frontal, individual.
Material bibliografic:
– Dumitrana, Magdalena – „Educarea limbajului în învãțãmântul preșcolar”, Editura Compania, București, 1999.
– G. Berceanu, E. Ilie, C. Lazăr, L. Lazăr, C. Moț – ,,Ghid orientativ pentru aplicarea curriculumului în învățământul preșcolar, 3 – 6/7 ani, 2008”.
SCENARIU DIDACTIC
BIBLIOGRAFIE
– Antonovici Ștefania, ,,Educarea limbajului extindere”,Aramis 2005
-Antonovici, Șt.; Nicu,G. (2003), ,,Jocuri interdisciplinare, material auxiliar pentru educatoare”, Aramis Print, București;
– Bîrsan, N. (1995), ,,Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale la preșcolarii mari”, EDP, București;
– Bocoș, Mușata, ,,Teoria și practica cercetării pedagogice”, Casa Cărții de Știinta, Cluj-Napoca, 2003.
– Chateau, Jean. ,,Copilul și jocul”. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
– Cojocaru Ioana , ,,Influențele jocului didactic în procesul instructiv-educativ” , 1994
– Cazacu, S., „Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în grădiniță și în primele clase elementare”, în vol., „Educația intelectuală a copilului preșcolar”, Editura Didactică și Pedagogică., București, 1987
– ,,Curriculum pentru învățământul preșcolar”, București 2009
– Drăgan, I., Nicola, I., ,,Cercetarea psihopedagogică”, Editura Tipomures, Târgu Mures, 1993.
– Dumitrana, Magdalena, „Educarea limbajului în învățământul preșcolar” Vol. I, Comunicarea orală, București, Editura Compania, 1999
– Ezechil Liliana, Mihaela Păiși Lăzărescu, ,,Laborator preșcolar”, ghid metodologic, București 2009
– Gheorghe Tomșa, ,,Psihopedagogie preșcolară și școlară”, București 2005
– Mitu Florica, Ștefania Antonovici, ,,Jocuri didactice integrate pentru învățământul preșcolar” Humanitas Educațional 2005
– Neveanu, E., ,,Metodologia cercetării experimentale. Curs introductiv”, Universitatea din Bucuresti,1995
– ,,Orientări metodice privind aplicarea programei activităților instructive-educative în grădinița de copii”, Editura Școala Gălățeană
– Șchiopu U. „Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București , 1965
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitatile DE Valorificare A Jocului Didactic In Cadrul Activitatilor DE Educare A Limbajului DIN Gradinita (ID: 160095)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.