Modalitatile Actului Juridic Civil
=== l ===
CAPITOLUL I
Existența modalităților influențează clasificarea actelor juridice civile,
astfel după acest criteriu avem:
-acte pure și simple
-acte afectate de modalități
Actul juridic pur și simplu este acel act juridic care nu conține nici unul din cele trei tipuri de modalități: termen condiție ori sarcină. Sunt anumite tipuri de acte juridice civile incompatibile cu modalitățile. Exemple de astfel de acte sunt: actul de recunoaștere a filiației, oferta, acceptarea ofertei, acceptarea succesiunii.
Actul juridic afectat de modalități este acel act juridic civil care cuprinde o modalitate. Exemple de astfel de acte afectate de modalități sunt: contractul de asigurare, contractul de împrumut.
Contractul de asigurare este acel contract prin care o persoană fizică sau juridică, se obligă să plătească periodic asiguratorului o anumită sumă de bani în schimbul obligației pe care și-o asumă asiguratorul de a suporta riscurile care provin din producerea în viitor a unor evenimente prejudiciabile pentru asigurat în sensul de a-i plăti acestuia sau unei terțe persoane o anumită sumă de bani cu titlu de indemnizație sau asigurare.
Într-un asemenea de contract au calitatea de părți asiguratul (persoana care a încheiat contractul, dar și o altă persoană, în acest din urmă caz, cel care își aumă obligația de a achita primele de asigurare numindu-se contractant) și asiguratorul (cel care se obligă să plătească saiguratului o sumă de bani cu titlu de indemnizație de asigurare).
În ceea ce privește caracterul aleatoriu al contractului de asigurare îl dă existența riscului. În acest sens riscul reprezintă un evniment viitor și incert, la care sunt expuse viața și sănătatea unui om și bunurile acestuia. Nesiguranța venimentului viitor poate avea în vedere îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului ori data realizării evenimentului.
(Eugeniu Safta – Romano, Contracte civile, p. 124)
Riscul pe care și-l asumă asiguratorul trebuie să existe în momentul încheierii contractului; el trebuie precizat în contract, deoarece este de strictă interpretare. Este necesar ca riscul să nu depindă de voința asiguratului, deoarece în această situație, dispare caracterul aleatoriu al contractului.
Ca urmare a riscului pe care și-l asumă asiguratorul, asiguratul trebuie să plătească o anumită sumă de bani denumită primă, al cărei cuantum depinde de intensitatea și frecvența riscului. În momentul în care a survenit evenimentul, asiguratorul are obligația să plătească asiguratului o sumă de bani denumită indemnizație.
Se va vedea mai departe că acestea sunt și caracteristicile specifice modalităților.
Contractul de asigurare are mai multe variante:
1. ASIGURAREA DE PERSOANE. Asiguratorul se obligă ca, la producerea evenimentului asigurat, să platească o sumă asigurată. Doar în cazurile stabilite prin condițiile de asigurare, este permisă asigurarea în vedrea unui eveniment privind o altă personă decât aceea care a încheiat contractul.
2. ASIGURAREA DE BUNURI. În cazul asigurării de bunri, asiguratorul își ia obligația ca, la realizarea evenimentului asigurat, să plătească asiguratului sau beneficiarului o despăgubire. Ceea ce este esnțial este că asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial în ceea ce privește bunul asigurat. Această condiție va trebui îndeplinită chiar și atunci când va fi definit un beneficiar.
3. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ. În limita sumei de asigurare prevăzută în contract pentru bunuri și persoane, asigurarea de răspunder civilă repară despăgubirea pentru paguba de care este răspunzător asiguratul față de terța persoană, ca urmare a producerii unei fapte care atrage răspunderea asiguratului. Această asigurare are în vedere are în vedere doar răspunderea civilă delictuală a asiguratului și nu răspunderea contractuală.
4. ASIGURAREA PRIN EFECTUL LEGII. Unele bunuri ale persoanelor fizice și juridice sunt supuse asigurării de plin drept, fără a se mai încheia un contract de asigurare între asigurat și asigurator.
(Eugenia Safta-Romano, Contracte civile, p.124-126)
Contractul de împrumut se împarte la rândul său în contractul de comodat (împrumutul de folosință) și mutum (împrumutul de consum).
Comodatul nefiind translativ de proprietate , face ca riscul pieirii fortuite să fie suportat de comodant. Cu toate acestea, există câteva cazuri în care riscul cade în sarcina comodatorului. Una dintre ele este atunci când comodatarul folosește bunul contrar destinației dată de natura bunului sau de convenție și depășește perioada pentru care el a fost împrumutat. Rațiunea răspunderii rezidă în faptul că comodatarul se află în culpă în aceste situații, deoarece, în caz contrar, cunoscutfiind faptul că comodantul rămâne proprietarul bunului el suportă riscurile. Dacă lucrul a pierit prin simplul fapt al uzurii normale fără nici o culpă din partea comodatarului, acesta nu va răspunde. Tot astfel, nu este răspunzător pentru faptul bunului cât timp comodatarul se folosește normalde el.
Când s-a împlinit însă termenul pentru cât s-a împrumutat bunl, iar comodatarul se folosește în continuare de bun, iar acesta piere în caz fortuit, răspunderea va subzista. Dacă el nu s-a folosit de bun și nici n-a fost pus în întârziere, nu va mai răspunde. Doar din ziua punerii în întârziere, când există obligația de restituire, comodatarul va răspunde și pentru cazurile fortuite. Însă și în acest caz el se va putea apăra, făcând dovada că bunul ar fi pierit și la comodant. Deci, restituirea va trebui făcută la termenul stabilit de părți prin contract. De la caea dată comodatarul este de drept în întârziere și va răspunde pentru pieire fortuită a bunului. Chiar dacă până la împlinirea termenului nu s-a folosit de lucru, el nu poate prelungi unilateral termenul. Dar dacă bunul împrumutat a fost folosit de comodatar înainte de împlinirea termenului, va trebui să se aștepte împlinirea termenului? În această situație, comodatarul este obligat să restituie bunul împrumutat, deoarece contractul decomodat ar rămâne fără cauză. Când însă bunul este de folosință permanentă, iar părțile nu au stabilit un termen pentru restituire, va rămâne sarcina judecătorului să aprecieze termenul necesar comodatarului.
În mod just au fost criticate soluțiile acelor instanțe care au reținut că, în cazul în care nu s-a fixat un termen de restituire a bunului, atunci termenul de prescripție în care se poate promova acțiunea în restituire se va socoti de la data la care trebuie făcută restituirea și care este după imediata folosire a lucrului. În realitate, erau aplicabile prevederile art. 7 alin. 2 din decretulnr. 167/1958, conform căruia, prescripția obligațiilor care se execută la cerereacreditorului și nu s-a stabilit untermen de executare, termenul deprescripșie va curge din momentul nașterii raportului de drept.
Jurisprudența este constantă, însă a stabilit că, în cazul nestipulării exprese a termenului de restituire, condiția restituirii este subânțeleasă. Comodatarul n-ar putea reține bunul pe considerentul că nu a fost prevăzută în contract clauza restituirii.
Mutum. Potrivit art. 1584 c. civ., împrumutatul este dator să restituie bunurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate la termenul stabilit. Nerestituirea la termen a sumei de bani determină ca , în temeiul art. 1088 c. civ., să se datoreze dobânzi din ziua punerii în întârziere. În situațiile în care părțile nu au stabilit nici un termen pentru restituire făcând aplicația art. 1582 c. civ. judecătorul va putea acorda împrumutatului un termen, în funcție de împrejurări.
Când efectele actului juridic depind de indeplinirea unui eveniment viitor, părțile contractante se află într-o stare de așteptare care se desfășoară,fie sub semnul certitudinii că se va îndeplini, chiar dacă nu se știe când, și atunci ne aflăm în fața unui termen,fie sub semnul incertitudinii, adică nu se știe dacă.
(Tudor R. Popescu-Brăila – Drept Civil pag.109)
Modalitatea actului juridic civil constă, într-o împrejurare reflectată în:
-scurgerea timpului
-un element natural care poate fi un eveniment natural privit ca eveniment în sensul legii civile, fie o faptă omenească privită ca fapt
-o acțiune omenească privită numai ca fapt al omului
În ceea ce privește importanța modalităților, aceasta se manifestă în:
I. Modalitățile au efecte în planul valabilității și pe caela al producerii efectelor actelor juridice civile.
II. Stipularea modalităților se înfățișează a fi o expresie principiului libertății actului juridic civil.
III. În actele cu titlu gratuit, sarcina este mijlocul prin care dispunătorul impune gratificatului anumite obligații, potrivit intereselor urmărite.
IV. Grație condiției, simplele motive subiective și variabile pot dobândi valoare de cauză, de aici rezultând că ele se pot transforma într-o condiție esențială de, fond a actului juridic civil.
Modalitățile actului juridic sunt anumite împrejurări care afectează producerea efectelor sale.Ca o concluzie a celor expuse anterior aceasta poate reprezenta o definiție a modalităților actului juridic.
Modalitățile actului juridic sunt reglementate în codul civil între articolele: 1004-1025.
CAPITOLUL II
TERMENUL
Secțiunea I Definiție și reglementare
&. Definiție
Termenul – dies – este un eveniment, viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată fie începerea, fie încetarea exercițiului drepturilor subiective și executării obligațiilor civile.
Ca urmare termenul prezintă următoarele trăsături definitorii:
a) este un eveniment viitor, în sensul că se va produce în viitor; și
b) este un eveniment a cărui producere este sigură.
Termenul este definit și în doctina internațională, prezentând un interes deosebit definițiile din doctrina franceză ținând cont de puternica influență exercitată asupra dreptului român de cel francez.
Termenul este un eveniment viitor și sigur care întârzie exigibilitatea unui drept sau antrenează stingerea acestuia.
(Henri, Leon et Jean Mazeaud-Lecons de Droit Civil 273)
În general, este imposibil a se încheia un act juridic civil fără a se determina, într-un fel sau altul, momentul în care obligațiile asumate vor trebui să fie stinse (devin exigibile). De aceea, termenul este strâns legat de teoria obligațiilor. În mod obișnuit, termenul se indică printr-o dată calendaristică.
Regulile generale privind termenul, ca modalitate a actului juridic civil, se găsesc în Codul civil, art. 1022-1025.
Între termenul suspensiv și condiția suspensivă există următoarea deosebire. Termenul nu suspendă însăși existența, ci numai executarea obligațiunii, punând pe creditor în imposibilitate de a urmări pe debitor înaintea scadenței, pe când condiția suspendă însăși formațiunea obligațiunii. Cu alte cuvinte, obligația va avea ființă dacă condiția se va împlini, iar în caz contrar, ea nu va avea ființă; pe când obligația cu termen își are ființă de îndată, termenul întârziind numai executarea ei.
(D. Alexandresco – Dreptul civil român VI, pag.109)
Termenul se deosebește cu totul de condiție, deoarece condiția afectează însăși existența obligației, pe termenul afectează numai executarea obligației, întârziind-o sau făcând-o să devină obligatorie într-un termen determinat.
(Demolombe, XXV, no.586)
O altă deosebire între termenul suspensiv și condiția suspensivă este că condițiunea suspensivă are efect retroactiv din ziua contractării obligației, pe când îndeplinirea termenului suspensiv nu produce efect retroactiv.
Termenul poate excepțional să fie stabilit de lege sau de justiție; dar în general el e stabilit prin convențiune, și efectele lui diferă după cum el e stipulat în favoarea debitorului sau în favoarea ambelor părți sau în favoarea exclusivă a creditorului.
Caracterul esențial al termenului este acela de certitudine. Dacă totuși se vorbește se termen incert, această incertitudine nu se referă la evenimentul la care părțile s-au gândit și care este sigur că se va întâmpla.
(M.B. Cantacuzino – Dreptul Civil pag.513)
Termenul poate fi definit ca spațiul de timp în care nici debitorul nu poate fi constrâns la plată, nici creditorul la primirea plății.
(Alexandresco – Dreptul civil român -VI pp. 105)
În ceea ce privește doctrina și legislația franceză art. 1185 definește efectele termenului în opoziție cu acelea ale condiției suspensive.
Obligația afectată de termen există și ar fi eronat să acordăm o semnificație contrară adagiului care spune că: "cine are termen nu datorează nimic." Aceatsa semnifică că debitorul cu termen nu va putea fi boligat la realizarea obligației înainte de termen dar nu că datoria nu există deja.
Existența datoriei se manifestă esențial prin regula din finalul articolului 1186: dacă debitorul execută înainte de scadență face o plată valabilă și nu una nedatorată.
(Marty et Raynaud-Droit Civil)
Termenul are aplicare și în alte ramuri ale dreptului care acționează în legătură cu dreptul civil. Astfel, la instituția împăcării părților, aceasta trebuie să fie necondiționată pentru a conduce la înlăturarea răspunderii penale. În fața instanței împăcarea poate fi condiționată, iar dacă se impune repararea prejudiciului cauzat, instanța poate acorda un termen, în care infractorul să repare prejudiciul iar apoi împăcarea între părți să fie necondiționată. (Constantin Mitrache – Drept Penal-Partea generală)
&. Reglementare
Potrivit art. 1022: "Termenul se deosebește de condiție, pentru că el nu suspendă angajamentul ci numai amână executarea".Acest articol are ca echivalent articolul 1185 din C. civ. fr.
Art. 1023 prevede că: "Aceea ce se datorește cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plătește înainte nu se mai poate repeta". Potrivit art. 1022: "Termenul se deosebește de condiție, pentru că el nu suspendă angajamentul ci numai amână executarea". Acest articol are ca echivalent articolul 1185 din C. civ. fr. Potrivit dispozițiilor art.1186 c. civ. fr., debitorul poate plăti în mod voluntar înainte de termen, însă ceea ce a plătit înainte de termen nu se mai poate repeta, deoareca a renunțat tacit la beneficiul termenului.
Între termenul suspensiv și condiția suspensivă există următoarea deosebire. Termenul nu suspendă însăși existența, ci numai executarea obligațiunii, punând pe creditor în imposibilitate de a urmări pe debitor înaintea scadenței, pe când condiția suspendă însăși formațiunea obligațiunii. Cu alte cuvinte, obligația va vea ființă dacă condiția se va împlini, iar în caz ocntrar, ea nu va avea ființă; pe când obligația cu termen își are ființă de îndată, termenul întârziind numai executarea ei.
(D. Alexandresco – Dreptul civil român VI, pag.109)
Termenul poate excepțional să fie stabilit de lege sau de justiție; dar în general el e stabilit prin convențiune, și efectele lui diferă după cum el e stipulat în favoarea debitorului
În conformitate cu art. 1024: "Termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe că este primit în favoarea creditorului". Acest articol are ca echivalent articolul 1187 C. civ. fr.
Art. 1025 dispune că: "Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, când este căzut în deconfitură (adică este insolvabil – n.n.) sau când, cu fapta sa, a micșorat siguranțele ce prin contract dăduse creditorului său". Acest articol are ca echivalent articolul 1188 C. civ. fr.
Reguli speciale cu privire la termen se găsesc în Codul civil și în alte acte normative – izvoare de drept civil.
Secțiunea a II-a Clasificare și efecte
§.1. Clasificare
După criteriul efectului său, termenul este de două feluri: suspensiv și extinctiv.
Termenul se întâlnește adesea în practică, și îl găsim deseori stipulat în materie de obligații. Astfel îl găsim adesea sub formă de teremn susupensiv în contractele de vânzare, în care cumpărătorul se obligă a plăti prețul numai după un anumit termen. Sub formă extinctivă îl găsim în aproape toate contractele de închiriere, care se fac în general pe un anumit termen, împlinirea termenului stipulat are drept efect stingerea închirierii. În momentul în care testatorul alsă cuiva un uzufruct sau o rentă viageră, acestea se sting prin moartea beneficiarului, rezultă că moartea beneficiarului este un termen extinctiv.
(C. Hamangiu, I. Rosseti Bălănescu, Al. Băicoianu-Tratat de drept civil român)
-termenul suspensiv este acel termen care amână începutul exercițiului dreptului subiectiv și executarea obligației corelative, până la împlinirea lui. Acest termen determină scadența unei obligații.
Între termenul suspensiv și condiția suspensivă există următoarea deosebire.Termenul nu suspendă însăși existența, ci numai executarea obligațiunii, punând pe creditor în imposibilitate de a urmări pe debitor înaintea scadenței, pe când condiția suspendă însăși formațiunea obligațiunii.Cu alte cuvinte, obligația va avea ființă dacă condiția se va împlini, iar în caz ocntrar, ea nu va avea ființă; pe când obligația cu termen își are ființă de îndată, termenul întârziind numai executarea ei.
(D. Alexandresco – Dreptul civil român VI, pag.109)
O altă deosebire între termenul suspensiv și condiția suspensivă este că condițiunea suspensivă are efect retroactiv din ziua contractării obligației, pe când îndeplinirea termenului suspensiv nu produce efect retroactiv.
Termenul poate excepțional să fie stabilit de lege sau de justiție; dar în general el e stabilit prin convențiune, și efectele lui diferă după cum el e stipulat în favoarea debitorului
(M.B. Cantacuzino -Dreptul Civil pag.513)
-termenul extinctiv este acel termen care amână stingerea exercițiului dreptului subiectiv și executării obligației corelative, până la împlinirea lui. În unele cazuri, acesta poate stinge total obligația contractată în mod absolut, atât pentru trecut cât și pentru viitor, în altele stinge dreptul sau obligația numai pentru viitor, cu subzistența efectelor acestora pentru trecut.
În ceea ce privește termenul extinctiv, acesta apre în materia uzufructului. Astfel,atât în dreptul nostru cât și în cel francez termenul extinctiv(ajungerea la termen reprezintă o cauză de încetare a uzufructului.
În acest sens Marty et Raynaud spun că: : "Codul oferă în articolul 617 și următoarele o enumerare a cauzelor de încetare a uzufructului într-o secțiune intitulată: "cum ia sfârșit uzufructul". Enumerarea legală nu este deloc completă. Pe lângă cele enumerate în articolele menționate apre și ajungerea la teremen.
Asta presupune că actul de constituire a uzufructului sau legea au fixat un termen. Această cauză de stingere ar trebui combinată cu cea a morții uzufructuarului în sensul că, înainte de termenul fixat, dacă titularul uzufructului moare sau dispare, această moarte sau dispariție duce la stingerea uzufructului înainte de termen.
Atunci când uzufructul a fost acordat până când o terță persoană ajunge la o anumită vârstă, art. 620 decide că uzufructul durează până la această epocă și chiar dacă, terțul moare înainte de ajungerea la termenul stabilit. Nu este vorbade fapt, de decesul beneficiarul uzufructului. regula avută în vedere are de altfel doar un caracter interpretativ și poate fi îndepărtată de o voință contrară.
Dar uzufructul poate fi sau nu afectat de un termen. De asemenea uzufructul poate fi afectat de o condiție. Dar când acest termen este acordat pentru un termen determinat nu poate depăși durata de 30 de ani pentru persoane juridice și dacă este vorba de persoane fizice limitele sale sunt stabilite de caracterul viager al uzufructului. Ca o urmare logică uzufructul se stinge dacă beneficiarul moare înainte de ajungerea la termenul extinctiv care a fost stipulat.
(Marty et Raynaud-Droit Civil)
În ceea ce privește denumirea veche a termenului suspensiv și extinctiv am găsit în doctrină următoarea clasificare:
-termen denumit primordial care este termenul cu începere de la care va trebui să fie excutată obligația și
-termen denumit final care este termenul cu începere de la care obligația va înceta sau datoria nu va ami fi exigibilă, termen care se mmai numește și rezolutoriu, cu toate că el este ami mult extinctiv decât rezolutoriu.
(C. Hamangiu-Codul Civil)
În funcție de titularul beneficiului termenului, se disting trei feluri de termene:
– termen în favoarea debitorului (care reprezintă regula, după cum rezultă din art. 1024 C. civ.);
De cele mai multe ori, termenul va fi stipulat în favoarea debitorului, și fiindcă legea presupune ceea ce se întîmplă de cele mai multe ori, dacă, din convenție, și din împrejurări sau din natura contractului nu rezultă contrariul.
În acest caz, debitorul poate plăti, de bună voie, mai înainte, dar nu poate fi silit de creditor la acestea.
(Ion Dogaru, Elementele dreptului civil, p. 195)
Creditorului incumbă deci, în toate cazurile, sarcina de a dărâma prezumția stabilităde art. 1024C.civ.
(D. Alexandresco – Dreptul Civil Român pp.118-119)
– termen în favoarea creditorului (cum este cazul depozitului, în care termenul este stabilit în favoarea deponentului, ca regulă);
Dacă termenul a fost stipulat în favoare creditorului, acesta nu poate fi silit a primi plata înainte de termen(art.316 c. com), având însă facultatea de a renunța la beneficiul lui și de a constrânge pe debitor să plătească înainte de termen.Astfel, deponmentul poate cere restituirea depozitului înainte de termen(art.1616), soluție aplicabilă la toate cazurile analoage.
În acest caz,creditorul poate cere excutarea obligației înainte de împlinirea termenului, fără ca debitorul să se poată opune.
(Ion Dogaru, Elementele dreptului civil, p. 195)
– termen în favoarea atât a debitorului, cât și a creditorului (cum este cazul termenului dintr-un contract de asigurare). În acest caz, nici creditorul, nici debitorul, nu pot renunța la beneficiul termenului unul fără consimțământul celuilat. Aceasta se întâmplă de obicei în împrumutul cu dobândă, mai cu seamă în împrumuturi cu termene lungi, în care, dacă debitorul are interes de a păstra capitalul împrumutat până la expirarea termenului, spre a se folosi de el, și creditorul poate să aibă interes a nu fi plătit înainte de termen, neputând să găsească în acel moment un mod avantajos și sigur de fructificare a capitalului său. O altă situație asemănătoare este aceea a cambiei.
Dacă termenul a fost stipulat în favoarea debitorului și a creditorului, fiecare putând să revendice beneficiul lui, consimțamântul lui mutual este neapărat pentru ca plata să potă fi în mod valabil fi făcută înainte de expirarea termenului.
Această clasificare prezintă importanță deoarece numai cel ce are de partea sa beneficiul termenului poate renunța la acest beneficiu.
În cazul termenului stabilit în favoarea atât a creditorului cât și a debitorului, executarea anticipată a obligațiilor este posibilă cu acordul ambelor părți.
(Ion Dogaru, Elementele dreptului civil, p. 195)
În funcție de izvorul său, termenul este de trei feluri:
– termenul voluntar sau convențional, adică acela stabilit prin act civil unilateral sau bilateral. Majoritatea termenelor intră în această categorie. Acest termen poate fi expres, când părțile îl stipulează în mod formal, sau tacit, când rezultă din însăși natura contractului, a cărei obligație nu poate fi executată imediat, ceea ce face să se prezume intenția părților, deși neexprimată, de a fixa un termen în conformitate cu posibilitățile, uzanțele sau circumstanțele;
Este clar că teremnul este după natura sa un drept sau o favoare.În acest sens termenul convențional este un termen consimțit de către creditor dbitorului, fie în contractul originar, fie într-o convenție posterioară, fie în mod expres, fie în mod tacit
– termenul legal; este acela stabilit prin lege și care face parte, de drept din actul juridic civil (în art. 399 C. civ., pentru plasarea excedentului din veniturile minorului); Asemenea termene se stabilesc prin procedeul moratoriului legal sau al prorogării unor legale a unor obligații.
Conform art. 210 și 278, femeia nu poate trece într-o nouă căsătorie decât după trecerea unui termen de zece luni de la desfacerea căsătoriei precedente, indiferent dacă desfacerea căsătoriei rezultă din decesul soțului, din anularea căsătoriei sau din divorț.
Această piedică temporară este motivată de grija legiuitorului de a nu se face loc la vreo nesiguranță în privnța paternității copilului ce l-ar naște femeia în primele luni ale noii căsătorii. Conflictul de paternitate era numit de romani turbatio sanguinus. Gestația cea mai lungă fiind calculată că durează cel mult zece luni, iar cea mai scurtă șase luni, poate apărea întrebarea dacă copilul năcscut în primele luni după contractarea noii căsătorii este fiul primului sau celui de al doilea bărbat. Cu sistemul legii această confuzie este înlăturată; după scurgerea intervalului de zece luni, este o certitudine că copilul născut este fiul celui de-al doilea bărbat.
Art. 278, modificat în 1906, prevede că termenul de zece luni curge în caz de divoră din ziua transcrierii sentinței, care a pronunțat divorțul, în registrele de căsătorii. Însă, dacă femeia adresat tribunalului, în cursul instanței de divorț, o cerere solicitând autorizarea de a părăsi domiciliulconjugal, termenul de zece luni va curge de la data înncheierii care i-a admis cererea. Legea presupune, că în această ipoteză, relațiile între soții care sunt în divorț au încetat ei fiind de fapt separați. În nici un caz femeia nu se va putea recăsători, până când nu va fi transcrisă hotărârea de divorț, chiar dacă termenul de 10 luni s-ar fi transcris înainte de transcriere.
Tot articolul 278 declară în partea sa finală că termenul pe care-l prevede poate fi prescurtat în cazul în care femeia ar fi născut în acest interval. Într-adevăr, confuzia paternității nu se ami poate concepe, căci copilul înainte de trece 10 luni de la desfacerea căsătoriei este fiul primului bărbat.
(C. Hamangiu, I. Rosseti-Bălănescu, Al. Băicoianu -Drept civil român)
Un alt tip de termen stabilit de lege este reprezentat de termenul de prescripție extinctivă. Cum rezultă și din denumire avem de-a face cu un termencare stinge n drept. În acest caz nu este stins dreptul propriu-zis, ci numai dreptul la acțiunea care are scopul de a proteja dreptul respectiv.
Tremenel de prescripție sunt fixate prin lege ceea ce înseamnă că în stadiul actual al legislației părțile nu pot să stabilească sau să modifice aceste termene prin acte juridice civile. Vom deosebi teremenle generale de termenele speciale și, de asemenea, teremenle fixate prin decretul nr. 167/1958 de termenele fixate prin alte acte normative.
Expirarea temenului de prescripție nu este luată în considerare, în orice procedură, decât dacă ea este invocată de către partea interesată. Dcaă debitorul își excută obligația după îndeplinirea termenului de prescripție el nu are dreptul să ceară restituirea, chiar dacă în momentul executării obligației sale ignoră că termenul de prescripție era expirat. Această prevedere a art. 26 relevă faptul, că prin prescripție nu se stinge însuși dreptul subiectiv, ci acesta este transformat dintr-un drept perfect, care poate fi apărat pirntr-o acțiune într-unul imperfect lipsit de acțiune.
În art. 27 al Convenției asupra prescripției în materie de vânzare internațională de mărfuri încheiată la New York la 14 iunie 1974 se arată că expirarea termenului de prescripție cu privire la partea principală a datoriei are același efect privitor la dobânzile acesteia.
(Paul Mircea Cosmovici, Drept Civil, p. 176)
– termenul judiciar (jurisdicțional); este termenul acordat de instanță debitorului (termen de grație), potrivit art. 1583 C. civ., (art.1244 c. civ. francez); prin acesta, un termen incert poate deveni cert din momentul în care instanța fixează o dată calendaristică. Trebuie subliniat că acordarea termenului de grație este lăsată la alegerea instanței, care nu produce un exces de putere de câte ori ea refuză acordarea unor astfel de termene.Putem spune că legea, ca urmare a unui eveniment, cum ar fi războiul sau o anumită criză, care pune debitorul în dificultate, poate pune contractelor termene de grație prin măsuri colective, acestea sunt moratoriile. (Carbonnier-Droit Civil)
După criteriul cunoașterii sau nu, a datei împlinirii sale, la momentul încheierii actului juridic civil, termenul este de două feluri:
– termenul cert (certus), care este termenul a cărui împlinire este cunoscută (spre exemplu, A împrumută pe B, cu 1.000.000 lei, până la data de 1 septembrie 1998);
– termenul incert (incertus); este termenul a cărui împlinire nu este cunoscută, ca dată calendaristică (este cazul datei morții creditorului într-un contract de rentă viageră ori într-un contract de vânzare cu clauză de întreținere). Expresia întrebuințată de debitor: "când voi voi", constituie un termen care va amâna exigibilitatea datoriei cel mai târziu la încetarea din viață a debitorului, când obligația trece la moștenitor. De asemenea această exprimare permite tribunalelor să fixeze epoca plății datoriei.
În cazul în care exigibilitatea unei obligațiuni este subordonată unui fapt a cărui executare depinde de voința creditorului, nu există propriu-zis o obligație condițională.
* În ceea ce privește termenele nedeterminate art. 1214 din Codul Calimach spune: "dacă vremea împlinirii tocmelii s-a lăsat la buna voință a îndatoratului, trebuie ori să se aștepte până la moartea lui, și atunci să se ceară ca să împlinească moștenitorii lui tocmeala, sau dacă tocmeala va fi doar personală, care nu trece la moștenitori trebuie ca judecătoria să hotărască termenul."
Termenul incert produce în convenții aceleași efecte ca și termenul incert este asimilat unei condiții.
În raport de cum rezultă din actul juridic, termenul poate să fie:
– termenul expres. Termenul este expres când rezultă formal direct din actul juridic
-termenul tacit. Termenul care rezultă indirect din actul juridic, care, este dedus din natura actului sau din împrejurarea în care actul se execută. Astfel , obligația înscrisă într-o convenție de a da un lucru într-o localitate îndepărtată, cuprinde în mod implicit stipulația timpului necesar pentru a ajunge în acea localitate.
Tribunalele vor putea fixa în mod suveran, interpretând voința părților contractante, termenul tacit rezultând din natura lucrurilor care fac obiectul obligației, unde trebuie să se facă plata după convenție, termen care nu a fost prevăzut în mod special în convenție.
§.2. Efecte ale termenului
Principiul dominant al efectelor termenului este acela conform căruia termenul afectează doar executarea actului și nu existența sa.
Înfățisarea efectelor termenului presupune să se țină seama de distincția între termenul suspensiv și cel extinctiv.
În caz de prorogare a unui termen, noul termen va începe la expirarea termenului precedent.
O instituție importantă care operează în domeniul termenului este reprezentată de scadență. Astfel, împlinirea termenului se numește scadență. Până la scadență se spune că termenul curge: în momentul scadenței termenul este expirat.
În ceea ce privește influența teremnului asupra dreptului asupra căruia acționează, știm că dreptul este actual; ca probă, debitorul poate cere dobânzi pentru timpul ce curge până la csadență; însă dreptul nu poate fi executat, creanța nu este exigibilă, adică creditorul nu poate cere plata înainte de ziua scadenței.
Odată termenul împlinit, actul devine executoriu, adică produce efecte ca și cum ar fi pru și simplu. Unul dintre caracterele esențiale ale teremnului care-l deosebesc de condiție în dreptul nostru, este faptul că împlinirea termenului nu are efecte decât pentru viitor lăsând trecutul neatins.(C. Hamangiu, I. Rosseti Bălănescu, A. Băicoianu)
Debitorul poate cere efectuarea imediat a obligației, dar ajungerea la scadență nu este sinonimă cu punerea în întârziere a debitorului: "dies non interpelat pro homine". Creditorul trebuie să facă un act de interpelare adebitorului fie înainte de scadență, cerând ca obligația să fie prestatăla termen, fie după expirarea termenului cerând debitorului să execute obiectul datoriei a cărei îndeplinire a întârziat-o. Numai dypă îndeplinirea acestei formalități, creditorul poate proceda la intentarea acțiunii împotriva debitorului în scopul constrângerii acestuia la executarea ei, și eventual la plata unor daune.
În ceea ce privește rațiunea eliminării din calculul termenului a zilei în care părțile au încheiat contractul se explică prin faptul că acordul de voință are loc în cursul zilei sau chiar seara, astfel că o parte din zi este consumată. Or, termenul se calculează pe zile pline, adică pe zile întregi zise și zile libere, iar nu pe zile din care lipsește o parte din cele 24 de ore care alcătuiesc ziua. În calculul termenului nu intră prima zi, care este ziua încheierii negotului juridic dar intră ultima zi a termenului.
1. Efectele termenului suspensiv
Un tip special de termen suspensiv este reprezentat de termenul achizitiv. Astfel uzucapiunea se realizează după împlinirea unui interval stabilit în mod expres de către lege. Până la împlinirea acestuia, posesorul se află sub efectul unui termen suspensiv și totodată sub amenințarea unei condiții care în funcție de situația practică, poate deveni condiție suspensivă sau condiție extinctivă.
Termenul suspensiv își produce efectele în două momente diferite:
cea anterioară scadenței
cea posterioară scadenței
Între termenul suspensiv și condiția suspensivă, după cum am mai spus, există următoarea deosebire: Termenul nu suspendă însăși existența, ci numai executarea obligației, punând pe creditor în imposibilitatea de a urmări pe debitor înaintea scadenței, pe când condiția suspendă însăși formarea obligației. Din această deosebire fundamentală rezultă următoarele consecințe:
# riscurile corpului cert și determinat datorat cu termen sunt în sarcina creditorului; pe când riscurile lucrului datorat sub o condiție rezolutorie, deși legea n-o spune formal, sunt în sarcina creditorului
# ceea ce a fost plătit înainte de îndeplinirea condiției din eroare poate să fie cerut înapoi prin condictio indebiti, pentru că, până la îndeplinirea condiției debitorul nedatorând încă nimic, acțiunea în repetiție există de câte ori cineva din eroare, crezându-se debitor a plătit o datorie inexistentă, pe când debitorul care plătește scadenței termenului nu poate să execute acțiunea în repetiție, pentru că, în realitate, el a plătit ceea ce datora încă înainte de termen renunțând la beneficiul termenului.
(D. Alexandresco-Drept Civil Român)
Termenul suspensiv întârzie, amână începutul exercitării dreptului subiectiv și îndeplinirii, executării obligației corelative.
Dreptul subiectiv și obligația corelativă, afectate de termenul suspensiv, au o existență certă, deci ele există; din aceste considerente rezultă următoarele consecințe:
– dacă debitorul execută obligația sa înainte de termen (scadență), el face o plată valabilă, echivalând cu renunțarea la beneficiul termenului (art. 1023 C. civ.);
În caz de plată înainte de termen, nu este loc la repetiție, indiferent dacă plata anticipată s-a făcut din eroare (adică în necunoștința termenului) și cazul când ea s-a făcut cu bună știință. Textul nu distinge și motivul este că în ambele cazuri nu există "in debitum" .
(M.B. Cantacuzino Dreptul Civil pag. 513)
Nu se admite acțiunea în repetiție a debitorului indiferent dacă acesta a făcut plata cunoscând sau nu termenul, soluția despre care am vorbit și mai devreme este identică cu acea pe care o dădeau și romanii acestei probleme. Acțiunea în repetiție poate fi admisă doar atunci când plata s-a făcut nedatorat. Ținându-se cont degeneralitatea textului și tradiția dreptului nu există dreptul la acțiunea în repetiție nici a scontului pe intervalul dintre plată și scadență; o asemenea repetiție ar putea fi neechitabilă și ar da loc la anumite dificultăți de probă, pentru că în multe cazuri s-ar putea întâmpla ca creditorul să nu tragă nici un folos din anticiparea plății. (M.B. Cantacuzino Dreptul Civil pag. 514)
Ceea ce se poate admite este că acela care ar fi plătit înaintea termenului , și în necunoștința lui, adică din eroare,va avea o acțiune în repetiție numai în privința procentelor sau scontului capitalului plătit, căci dacă capitalul este datorat, nu tot așa esteși în cazul procentelor, care nu sunt debite, și prin urmare, în privința lor există acțiune în repetiție, pentru că, în ce privește scontul sau procentele, debitorul a făcut o plată nedatorată.
Indiferent de soluția admisă în legătură cu problema formulată mai sus, sunt însă patru ipoteze în care debitorul ar fi plătit prin anticipație și din eroare, ar avea necontestat acțiunea în repetiție:
1)dacă plata ar fi fost făcută nu nuami tempore, dar încă re
2)când dobânzile ar fi fost cuprinse în capital, fără să se facă deducția lor
3)când eroarea în care se găsea debitorul ar fi fost rezultatul manoperelor dolosive întrebuințate de creditor
4)când debitorul ar fi fost incapabil de a face plata din cauza vârstei sale sau din alte împrejurări.
(D.Alexandresco-Dreptul Civil Român)
Termenul suspendă numai exigibilitatea creanței însă nu împiedică celelalte efecte ale obligațiunilor.Astfel, într-o obligație de a da, termenul fixat nu împiedică ca proprietatea să fie transferată imediat cumpărătorului, în sarcina căruia vor cădea și riscurile.
În ceea ce privește reglementarea acestei probleme, îmn legislația franceză o abordează în articolul 1186. Conform acestui articol creditorul nu poate acționa în justiție împotriva debitorului înainte de scadență și acțiunea sa ar trebui respinsă și atunci când creanța ar fi ajuns la termen înainte ca hotărârea judecătorească să fi rămas definitivă, în baza principiului procedural conform căruia pentru a aprecia drepturile respective ale pledanților ar trebui raportată la ziua introducerii în instanță. Asta deoarece creditorul la termen nu poate cere încă plata printr-o justă reciprocitate, prescripția extinctivă nu curge.
În caz de faliment devin exigibile atât creanțele cu termen cert cât și acelea cu termen incert.Nu se poate da o definiție legală a stării de deconfitură care presupune o stare reală și constantă de insolvabilitate, nefiind de ajuns încetarea plăților. În cazul în care după ce debitorul a devenit insolvabil, redevine solvabil, el va putea să se prevaleze din nou de beneficiul termenului, dacă însă după ce a devenit insolvabil creditorul a cerut urmărirea debitorului ca fiind decăzut din beneficiul termenului, dacă redevine solvabil, ci urmărirea începută va fi continuată.
(C.Hamangiu-Codul Civil)
– înainte de împlinirea termenului titularul dreptului poate lua măsuri de conservare a dreptului său.Un astfel de act de conservare este reprezentat de grevarea cu o ipotecă;
– în actele translative de drepturi reale asupra bunului individual determinat (res certa), termenul suspensiv nu amână transferul acestor drepturi, afară de cazul în care s-a prevăzut, expres, contrariul;
– până la împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la debitor (art. 1023 C. civ.)
Debitorul nu poate fi constrâns să-și execute imediat obligația cu termen, iar în cazul de urmărire tribunalul din oficiu va invoca excepția. Nu se poate face o compensație cu o datorie cu termen deoarece compensația constituie o plată dublă, ceea ce împiedică executarea ambelor obligații compensate. Creditorul cu termen nu poate face nici o urmărire de orice fel. Astfel, el nu poate acționa cu sechestru, cu urmărire de imobile sau cu urmărire de fructe prinse de rădăcină.
Între termenul suspensiv și condiția suspensivă există următoarea deosebire.Termenul nu suspendă însăși existența, ci numai executarea obligațiunii, punând pe creditor în imposibilitate de a urmări pe debitor înaintea scadenței, pe când condiția suspendă însăși formațiunea obligațiunii.Cu alte cuvinte, obligația va avea ființă dacă condiția se va împlini, iar în caz ocntrar, ea nu va avea ființă; pe când obligația cu termen își are ființă de îndată, termenul întârziind numai executarea ei.
(D. Alexandresco Dreptul civil român VI, pag.109)
Termenul poate excepțional să fie stabilit de lege sau de justiție; dar în general el e stabilit prin convențiune, și efectele lui diferă după cum el e stipulat în favoarea debitorului
– înainte de împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate opune debitorului compensația;
– înainte de termen, creditorul nu este în drept să intenteze acțiunea oblică (subrogatorie) ori cea pauliană (revocatorie); Ajungerea termenului la scadență permite creditorului de a cere executarea obligației și de a urmări pe debitor dacă el nu plătește de bună voie. Înaintea expirării termenului nsă creditorul nu poate formula cerere de plată în contra debitorului, chiar dacă termenul s-ar împlini pendente lite, înainte de pronunțarea sentinței.
Ca urmare a acestei reguli este foarte important să deteminăm momentul în care se consideră că termenul a ajuns la scadență. În această privință atârnă de voința părților. În lipsă de o convenție expresă, se aplică regulile tradiționale pe care atât doctrina cât și jurisprudența le aplică și astăzi. În acest sens Codul Camach în art.1212 spune; "dacă s-au pus la tocmeală o zi hotărâtă spre câștigarea unui drept, se câștigă dreptul acesta la acea zi, iar spre îndeplinirea îndatoririi,folosește pe îndatoritul întreaga zi hotărâtă". Acestui articol îi corespunde articolul 903 din Codul austriac.
Termenul se poate socoti pe ore și chiar pe fracțiuni mai mici. Ora, în asemenea caz, se socotește îndeplinită la prima lovitură care sună ora următoare. Ziua este un interval de 24 de ore socotit de la miezul nopții până la miezul nopții următoare.
Anul ca regulă generală are 365 de zile. Prin jumătate de an se înțelegeintervalul de 6 luni, printr-un sfert se înțeleg 3 luni .
Faptul că, creditorul n-a urmărit pe debitor pe când acesta se găsea încă solvabil, n-ar împiedica recursul său împotriva fidejusorului, atunci când debitorul ar fi devenit insolvabil. Este adevărat că în Codul comercial apar anumitecazuri în care creditorul nu poate întârzia urmărirea, însă aceste excepții, care se justifică prin necesitățile comerțului, confirmă tocmai regula generală: "exceptio firmat regulam in casibus non exceptis".
(Alexandresco VI -Drept Civil)
Termenul suspendă numai exigibilitatea creanței însă nu împiedică celelalte efecte ale obligațiilor. astfel, într-o obligație de a da, termenul fixat nu împiedică ca proprietatea să fie transferată imediat. De asemenea, într-o obligație cu termen, taxele de înregistrare sunt datorate din momentul încheierii contractului. Siguranțele pe care debitorul le dă creditorului prin contract și cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.1188 C.civ. fr.(art.1025) sunt în general o ipotecăspecială, o fidejusiune, un gaj.
(Baudry et Barde XXV no. 674)
Ca dovadă a insolvabilității debitorului, este aceea când se stabilește că pasivul debitorului întrece activul acestuia. Acestă dovadă a întreceri activului de către pasivul debitorului, se va putea constata prin fuga sau dispariția debitorului. Se va putea constata de asemenea prin urmărirea de mai mulți creditori a averii debitorului. O altă modalitate este și neplata datoriilor după acordarea mai multor termene de grație, aceeași este situația atunci când debitorul mărturisește că se află în imposibilitatea de plată.
Faptul debitorului de a primi o moștenire sub beneficiu de inventar nefiind o dovadă a stării de insolvabilitate, nu aduce neexigibilitatea creanțelor neajunse la scadență.
În general siguranțele sunt date de către debitor, prin însuși contractul care cuprinde obligația sa. Dacă siguranțele au fost date, posterior contractului, ca un fel de liberalitate, dispoziăiile art.1025 nu-și vor găsi aplicarea. În cazul în care debitorul a micșorat prin fapta sa siguranțele, ce le dăduse creditorului prin contract, el nu va putea să le înlocuiască prin altele.
Pentru a se aplica prevederile art. 1025 va trebui ca micșorarea siguranțelor să provină din fapta debitorului. Moartea debitorului nu atrage decăderea din beneficiul termenului a moștenitorilor săi, când debitorul nu dăduse garanțiile particulare, care au dispărut odată cu încetare sa din viață. Orice degradare ,orice schimbare, orice act de proastă administrare constituie ca regulă generală, o cauză de decădere di beneficiul termenului.
Legea nu a stabilit în mod expres faptele care pot constitui o micșorare a siguranțelor, aș încât tribunalele vor aprecia în mod suveran natura și garanția faptelor și deci dacă ele pot constitui o micșorare a garanțiilor date care să aducă decăderea debitorului din beneficiul termenului.
(C. Hamangiu-Codul Civil)
Faptul debitorului de a nu plăti dobânzile datorate la un capital împrumutat nu aduce decăderea din beneficiul termenului, decât atunci când această decădere a fost stipulată expres în contract.
Debitorul va putea fi declarat decăzut din beneficiul termenului, când a încetat, să-și exploateze imobilul ipotecat în modul în care îl exploata înainte de constituirea ipotecii. Diferența între cazul în care debitorul a micșorat garanșiile dateși cazul când debitorul nu a dat garanțiile promise deoarece, în primul rând, debitorul este decăzut din termen fără a avea dreptul să completeze sau să restabilească garanțiile iar în cel de al doilea caz, până ce termenul nu a expirat , și nu s-a pronunțat de către tribunale decăderea, debitorul poate da garanțiile ce le-a promis și pe care a întârziat să le dea.
În cazul decăderii din termen obligația trebuie executată deoarece contractul a devenit pur și simplu. În caz de decădere a debitorului din beneficiul termenului, creditorul nu trebuie să facă nici o scădere din creanță, pentru faptul că o încasează anticiapt, deorece debitorul trebuie să sufere consecințele culpei sale, din care cauză s-a produs decăderea.
În cazul unei datori solidare, decăderea unuia dintre debitori din beneficiul termenului nu dă dreptul creditorului să urmărească pe ceilalți codebitori, care nu sunt căzuți din beneficiul termenului.
După o a doua părere, în caz de decădere a debitorului principal din beneficiul termenului, cauțiunea va putea fi urmărită.
După o a treia părere în caz de faliment sau deconfitură a dreptului principal, cauțiunea nu poate fi decăzută din beneficiul termenului, însă în cazul în care debitorul principal a micșorat siguranțele ce le dăduse, cauțiunea va fi de asemenea decăzută din beneficiul termenului.
Decăderea debitorului din beneficiul termenului are influență asupra situației terțului debitor al imobilului ipotecat, deoarece el nu se pote folosi decât de termenul acordat debitorului originar.
(C.Hamangiu – Codul Civil)
– prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data împlinirii termenului suspensiv (art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958).Termenul împiedică curgerea prescripției atât în cazul în care creanța este cu termen cert cât și atunci când este cu termen incert.
(Dalloz Rep., Obligations no 1273, 688, 1134, 1273, 1275)
– scadența, adică împlinirea termenului, face ca obligația să fie exigibilă în ziua următoare celeia în care s-a împlinit termenul.Din acest moment creditorul poate pretinde plata și poate proceda la executarea silită;
"Termenul suspensiv își începe cursul nu în ziua când a luat ființă obligația ci a doua zi. Rațiunea eliminării din calculul termenului a zilei în care părțile au încheiat contractul se explică prin faptul că acordul de voință are loc în cursul zilei sau chiar seara, astfel că o parte este consumată. or termenul se calculează pe zile pline, adică pe zile întregi zise și libere, iar nu pe zile din care lipsește o parte din cele 24 de ore care alcătuiesc ziua"
( P.S. Vlachide-Repetiția Principiilor De Drept Civil, pag 238)
Creditorul nu poate urmări pe debitor decât la expirarea termenului.Totul, în această privință, atârnă de voința părților.În lipsă de convenție se aplică acele erguli adoptate atât de doctrină cât și de jurisprudență.În cazul în care într-o convenție termenul este fixat în mod precis, cum ar fi de exemplu cazul în care se pervede că plata datoriei se va face într-o lună sau într-un an se va exclude din calcularea termenului dies a quo;
-renunțarea la termen, precum și decăderea din beneficiul termenului, ca o sancțiune civilă prevăzută numai împotriva debitorului, produc același efect ca și împlinirea termenului, în sensul că obligația devine, de îndată, exigibilă, ca orice obligație pură și simplă;
"Există trei împrjurări determinante de decădere din beneficiul termenului:
a)Falimentul debitorului. Falimentul este o proceudră proprie comercianților, care atrage exigibilitatea tuturor obligațiilor aflată în deconfitură debitorului, însoțită de decăderea din beneficiul termenului pentru toate datoriile sale.
b)Deconfitura debitorului.În materie civilă, nu funcționează o procedură organizată pentru declararea debitorului în stare de încetare de plăți urmată de consecințe cum este aceea a falimentului în dreptul comercial. În dreptul civil operează deconfitura, care este o stare de fapt, iar nu una de drept cum este falimentul în dreptul comercial.
c)Micșorarea siguranțelor.Situația privește numai diminuarea garanțiilor reale-gajuri, ipoteci, privilegii speciale cuvenite de debitor să fie afectate la asigurarea creditorilor."
(P.C. Vlachide-Repetiția Principiilor De Drept Civil)
2. Efectele termenului extinctiv
Termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv și a obligației corelative. Bunăoară, moartea credirentierului marchează sfârșitul dreptului de a pretinde renta viageră și a obligației de a o plăti. Tot așa, împlinirea termenului închirierii marchează încetarea dreptului de a folosi bunul ce-i formează obiectul șu obligației de a asigura liniștita folosință.
Împlinirea termenului extinctiv are ca urmare încetarea sau stingerea raportului obligațional pentru viitor. Până la împlinirea termenului extinctiv, obligația există și părțile o execută definitiv și ireversibil. Așadar, termenul extinctiv nu afectează existența obligației pentru trecut. De aceea, drepturile neexercitate și prestațiile neexecutată înainte de împlinirea termenului continuă să existe. Astfel, locatarul are posibilitatea să ceară locatarului plata chiriilor restante datorate de acesta pentru bunul închiriat pe perioada cât a durat contractul de locațiune. Modificarea termenului poate avea loc prin acordul de voință al părților și prin mijlocul juridic al prorogării legale.
(Liviu Pop -Drept civil român – T.G.O.)
Prescripția extinctivă reprezintă după cum am arătat un termen extinctiv la care încetează dreptul persoanei de a acționa în vederea apărării dreptului său. În acest sens prescripția extinctivă poate fi suspendată sau întreruptă. Aceste două situații apar numai în cazuri expres prevăzute de lege, care sunt deci limitate. Astfel pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
În caz de suspendare, termenul scurs înainte de a apărea cauza care a determinat suspendarea, va fi luat și el în calculul termenului scurs de la începutul scurgerii prescripției.
Cursul prescripției extinctive poate fi întrerupt nu nuami prin suspendare dar și prin întrerupere care constă în înlăturarea prescripției scurse înainte de unei cauze de întrerupere.
În înțelegereafundamentului întreruperii prescripției extinctive trebuie pornit de la două premise: pe de o parte lipsa de convingere a titularului dreptului , în ceea ce privește lipsa temeiniciei pretenției sale, dedusă din starea sa de pasivitate și, pe de altă parte, considerrarea poziției în fapt a debitorului, ca fiind confomă dreptului, bazată pe împotrivirea debitorului.
(Gheorghe Beleiu, Drept Civil, Introducere, p. 232, 237)
3. Efectele termenului de grație
După cum am menționat mai sus, termenul de grație (judiciar) este termenul acordat de instanță debitorului, în conformitate cu art. 1583 C. civ.În principal, efectele sale sunt următoarele:
– împiedică executarea silită; este și justă această consecință deoarece executarea silită și acordarea unui termen de grație sunt două soluții complementare;
– se acordă fără consultarea creditorului;
-nu împiedică compensația; această consecință este urmare a dispozițiilor art. 1146 C. civ.;
-se acordă chiar fără a se ține seama de stipulațiile contractului.
-termenul de grație produce aceleași efecte ca și cel convențonal sau cel legal, dar se deosebește de acestea, între altele, prin faptul că el se acordă numai în favoarea debitorului, în considerarea situației patrimoniale a acestuia, fără consimțământulcreditorului și fără să se țină seama de stipulațiile contractului, ori de regimul legal de drept comun al obligației;
-termenul de grație are ca efect împiedicarea oricărei forme de executare silită dar el nu împiedică funcționarea compensației;
(Tudor R. Popescu-Brăila – Drept Civil pp.112-113)
§. Condiția ca modalitate a actului juridic civil
1. Definiție și reglementare
1.&. Definiție
În materie de donațiuni și testamente, prin condiție se înțeleg sarcinile, impuse donatarului sau legatarului.
Dacă evenimentul este viitor, fără însă a fi cert, obligația n-ar mai fi condițională, ci un termen după cum vom explica mai jos. Astfel pretinsa condiție: dacă o cutare persoană va muri este un termen necert, iar nu o condiție, pentru că nu există în acest caz nici o incertitudine asupra realizării evenimentului, ci numai asupra momentului realizării. Cu alte cuvinte, ceea ce este necert în specie nu este faptul, ci momentul morții, deoarece cu toții suntem muritori.
O observație de natură gramaticală este aceea că, condiția se exprimă în general prin conjuncția: dacă; de exmplu: dacă copila mea se va mărita, etc. Prezența acestei conjuncții nu indică neapărat existența unei condiții.
Condiția – ca modalitate a actului juridic civil – este un eveniment, viitor și nesigur, de care depinde existența (nașterea ori desființarea) actului juridic civil.În materie de donațiuni și testamente, prin condiție se înțeleg sarcinile impuse donatarului sau legatarului.Dacă evenimentul nu este viitor și necert de care părțile fac să atârne existența sau rezoluțiunea unui drept unei obligații.
(D. Alexandresco-Dreptul Civil Român pag. 23 )
{i aici este foarte importantă definiția dată în doctrina franceză:
Condiția este un eveniment viitor dar nesigur care determină nașterea sau dispariția dreptului afectat de condiție.
(Henri, Leon et Jean Mazeaud-Lecons de Droit Civil pag. 273)
Articolul 1004 C.civ care caracterizează obligația afectată de condiție este inspirat din articolul 1157 C. civ italian
Ca și termenul, condiția este, întâi, un eveniment viitor. Dar, spre deosebire de termen, evenimentul este nesigur ca realizare.
Subscrierea la o operă literară constituie, întrucâtva o obligație condițională, deoarece subscritorii se obligă să ia lucrarea tipărită, iar dacă lucrarea nu apare, subscripția se consideră ca neavenită și subscriitorul nu poate constrânge pe autor sau pe editor să-i predea lucrarea promisă. În cazul când subscriitorul a plătit mai dinainte prețul lucrării, dacă ea nu mai apare, subscriitorul va avea dreptul să ceară restituirea prețului lucrării și dobânzi, din momentul când trebuia să i se facă predarea lucrării.
Dacă însă, autorul sau editorul a fost de rea credință în momentul subscripției, știind că lucrarea nu va mai apare, el este obligat să restituie prețul primit și dobânzi din momentul primirii acestui preț.
(Dalloz – Rep. Subscription Litteraire, no. 9)
Condiția , ca modalitate a unei obligații se caracterizează prin următoarele:
a) este un eveniment viitor, un eveniment care s-a produs nu constituie o condiție,chiar dacă în momentul încheierii contractului realizarea lui nu era cunoscută de părți.O atare împrejurare ar putea fi analizată ca o eroare-viciu de consimțământ, sau ar putea face ca obligația să apară ca fiind pură, și simplă.
b)Realizarea evenimentului viitor ar trebui să fie incertă.
c)condiția este un eveniment de care depinde însăși existența obligației.Condiția suspendă, fie nașterea, fie desființarea ei.
(Tudor R. Popescu-Brăila – Drept Civil pp.113-114)
&. Reglementare
Acestor articole le corespund articolele 1169-1184
Regulile generale privind condiția sunt stabilite în Codul civil, sub denumirea "Despre obligațiile condiționale" (Secțiunea I a Capitolului IVdin titlul III – "Despre contracte sau convenții").
Sub titlul "Despre condiția în genere și despre deosebitele sale specii", sunt cuprinse art. 1004 – 1016.
Art. 1004 prevede: "Obligația este condițională când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor și necert". Articolul 1168 din Codul civil francez corespunzător, prezintă evenimentul viitor și necert ca putând să constituie două specii de condiții: condiția suspensivă, care suspendă un drept care nu există încă și condiția rezolutorie, care desființează un drept existent. Se poate vedea că art.1004 care este reprodus după art.1157 din Codul civil italian se ocupă numai de condiție în sine fără a aborda condiția suspensivă și rezolutorie de care se ocupă art. 1017-1021.
Potrivit art. 1005: "Condiția cauzală este aceea ce depinde de hazard și care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului".
Conform art 1006: "Condiția potestativă este aceea care face să depindă perfectarea convenției de un eveniment, pe care și una și alta din părțile contractante poate să-l facă a se întâmpla sau poate să-l împiedice".
Cum am văzut articolul 1006 se ocupă de condiția potestativă. O astfel de condiție este aceea care ar suna astfel: "dacă voi ridica mâna; dacă voi crede de cuviință. În ceea ce privește folosirea termenului "când" se pune problema de a ști când părțile au înțles a prevedea o condiție sau un termen, lucru foarte important pentru regimulactului. Problema va fi rezolvată prin interpretarea voinței părților contractante.
(Alexandresco – Dreptul civil român, VII)
Art. 1007 prevede: "Condiția mixtă este aceea care depinde totdeauna de voința uneia dintre părțile contractante și de aceea a unei altei persoane".
Astfel, , condiția de a se căsători cu o anumită persoană constituie o condiție mixtă care nu va putea fi executată decât atunci când persoana desemnată a consimțit la căsătoria care s-a efectuat. Condiția care este subordonată voinței uneia dintre părțile contractante și unui eveniment fortuit, nu este o condiție mixtă, ci o condiție potestativă. Astfel, deexemplu nu constituie condiție mixtă condiția: "dacă mă duc în cutare oraș" sau "dacă obțin o anumită recompensă" Condiția subordonată voinței unei terțe persoane, nu poate constitui o condiție mixtă, decât atunci când această terță persoană este determinată.
(Demolombe, XXV)
În ceea ce privește împărțirea făcută de aceste articole, ea nu prezintă uninteres deosebit în ceea ce privește în ceea ce privește obligațiile convenționale ci numai în materie de donații și legate. Voința unei terțe persoane constituie o condiție acuzală, în cazul în care terța persoană nu dorește sau nu poate să declare voința sa convenția rămâne fără efect.
Sunt condiții cauzale expresiile: " Dacă voi avea sau nu voi avea copii". în ceea ce privește condiția suspensivă, urnitoare, dupăcum o numește Codul Calimach este aceea care face să atârne obligația de un eveniment viitor și necert. "Condiția urnitoare, este atunci când cel îngrădit de către cineva nu va câștiga într-alt chip putere fără de cât prin îndeplinirea condiției". Condiția suspensivă afectează însăși existența obligației și numai îndeplinarea ei o poate face să ia naștere, neexistând până atunci nici debitor nici creditor . În cazul în care condiția nu se împlinește, contractul n-a avut niciodată ființă.
(C. Hamangiu – Codul civil VII)
Condiția potestativă este aceea care face să atârne convenția de un eveniment pe care părțile pot să-l facă să se întâmple sau să-l împiedice.
Art. 1008 dispune: "Condiția imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege, este nulă și desființează convenția ce depinde de dânsa".
Potrivit art. 1009: "Condiția de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligația contractată sub această condiție să fie nulă".
Art. 1010 prevede: "Obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativă din partea acelui care se obligă". Executarea contractului poate fi supusă unei condiții potestative din partea aceluia către care s-a contractat obligația, adică din partea creditorului deoarece art. 1174 c. civ. fr. declară nulă numai obligația care a fost contractată sub o condiție potestativă din partea celui care se obligă. Astfel, vânzarea unei cantită ți de vin cu condiția ca să placă cumpărătorului este valabilă, deoarece îndeplinirea condiției atârnă de voința cumpărătorului, adică a creditorului.
(D. Alexandresco – Dreptul civil român p.32)
Dispozițiile articolului 1010 c. civ. român își găsesc aplicarea numai când condiția este pur potestativă, adică atunci când evenimentulprevăzut este simpla manifestare a voinței aceluia care se obligă. Obligația este nulă atunci când este subordonată numai voinței persoanei care se obligă, deoarece în caest caz, nu se poate forma o legătură juridică.
(Demolombe, XXV, p. 314-315)
Promisiunea făcută sub condiția: "dacă îmi place" este nulă deorece se încadrează în prevederile articolului 1010, deci reprezintă o condiție potestativă asumată de cel ce se obligă. Alte exemple de satfel de formulări sunt: "dacă voi crede rezonabil sau dacă voi crede de cuviință", "dacă sunt mulțumit". În schimb va fi valabilă condiția care va fi formulată în felul următor: "dacă aceasta este rezonabil" deoarece condiția n este potestativă, ci aparține tribunalelor să aprecieze dacă, lucrul este drept și rezonabil" Alte exemple de condiții valabile sunt:
" -când voi voi", deoarece aici avem un termen după cum am arătat la analiza materiei termenului
-când voi putea sau când voi avea mijloace"
(C. Hamangiu – Codul Civil VII, 629)
Obligația poate fi contractată sub o condiție potestativă din partea unei terțe persoane, cum ar fi în cazul unei vânzări făcute sub condiție ca prețul să fie fixat de o terță persoană, caz în care vânzarea nu are loc dacă terța persoană nu fixează prețul.(Alexandresco VI, p. 33)
Împlinirea condiției este reglementată de art. 1011 – 1014, astfel:
– art. 1011: "Împlinirea condiției trebuie să se facă astfel cum au înțeles părțile să fie făcută"; Îndeplinirea unei condiții este indivizibilă , atât în cazul în care condiția este pur cauzală cât și în cazul în care când ea este potestativă. Această soluție are loc chiar când obiectul condiției este divizibil. Astfel, condiția de a plăti o sumă de bani, nu se va considera îndeplinită decât atunci când se va plăti întreaga sumă, cu toate că o sumă de bani este divizibilă.
(Hamangiu – Codul Civil, VII, p.632)
Interpretarea condiției însearte într-un contract va trebui să se facă după intenția comună a părților contractante. Astfel, dacă convenția a fost realizată de a se da un lucru copilului minor, acest lucru se va transmite tutorelui care reprezintă pe minor, iar nu minorului însuși. Un alt exemplu interesant este acela când se inserează condiția: "dacă moare fără copii", condiția nu se cosideră ca împlinit dacă persoana căreia i s-a impus această condiție, moare și nu lasă decât un singur moștenitor. Tot astfel, condiția înserată într-un contract: "dacă se căsătorește ", nu se va cosidera îndeplinită decât atunci când are loc o căsătorie valabil încheiată. Dcă însă persoana căreia i se impune această condiție contractează o căsătorie putativă , condiția se va considera împlinită.
(Dalloz – Rep Obligations, no.1236)
În cazul în care convenția este încheiată sub două condiții disjunctive dintre care una este ilicită, convenția va fi nulă în întregime, debitorul neavând dreptul să se ofere a indeplini condițiunea licită.
– art. 1012: "Când obligația este contractată sub condiția că un eveniment oarecare se va întâmpla într-un timp fixat, condiția este considerată ca neîndeplinită, dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se întâmple.
Când timpul nu este fixat, condiția nu este considerată ca căzută, decât când este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla";
– art. 1013: "Când obligația este contractată sub condiția că un eveniment n-are să se întâmple, într-un timp defipt, această condiție este îndeplinită, dacă timpul a expirat, fără ca evenimentul să se fi întâmplat; este asemenea îndeplinită, dacă înaintea termenului este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla; dacă nu este timp determinat, condiția este îndeplinită numai când va fi sigur că evenimentul n-are să se mai întâmple";
Articolele 1176 și 1177 c. civ. fr. prevăd cazurile când condiția se consideră ca îndeplinită și când se consideră ca neîndeplinită. De altfel chiar dacă aceste articole nu ar fi existat în codul civil francez și român, soluția ar fi fost aceeași, deoarece ele sunt consecințele logice ale naturii condiției și intenției părților(Alexandresco – VI, p. 44)
Odată condiția îndeplinită, ea își produce efctul chiar dacă urmările îndeplinirii sale ar înceta ulterior. Astfel, condiția de a se căsători este îndeplinitț prin efectuarea căsătoriei, chiar dacă ulterior căsătoria s-ar desface prin divorț sau moarte. După cum am arătat dacă căsătoria a fost anulată condiția nu va fi considerată îndeplinită. Există anumite condiții care nu se pot îndeplini decât printr-un fapt permanent. În acest sens, condiția de a rămâne văduv, de a purta numele dispunătorului.
În cazul când nu a fost stipulat nici un termen , condițiile pozitive vor putea fi executate oricând. Condițiile pozitive vor putea fi executate, chiar după moartea obligatului, de către moștenitorii acestuia, dacă ele nu sunt personale și pot fi executate în mod valabil de către moștenitori. cel care s-a obligat sub o condiție potestativă fie pozitivă, fie negativă, nu poate fi obligat să îndeplinească condiția, deoarece aceste feluri de condiție pot fi îndeplinite până la încetarea din viață a celui căruia îi sunt impuse. După o altă părere dispozițiile articolelor 1012 și1013 nefăcând nici o distincție, vor trebui să se aplkice în mod riguros, în toate cazurile fie că este vorba de o condiție cauzală, fie că este vorba de o condiție potestative.
(C. Hamangiu – Codul Civil, p. 633-634)
– art. 1014: "Condiția este reputată ca îndeplinită, când debitorul obligat, sub această condiție, a împiedicat îndeplinirea ei". Pentru ca dispozițiile prezentului articol să-și găsească aplicare trebuie să existe din partea debitorului o greșeală sau neglijență, deoarece numai în acest caz, neîndeplinirea condiției din faptul său poate să-i fie imputabilă. În aplicarea articolului creditorul nu este obligat să dovedească că fără împiedicarea debitorului, condiția s-ar fi îndeplinit. debitorul poate dovedi că chiar dacă nu ar fi existat piedica pusăde el, condiția nu s-ar fi îndeplinit, caz în care el nu poate fi făcut responsabil, deoarece creditorul nu a încercat nici un prejudiciu. Atunci când obligația se execută prin mai multe acte succesive, condiția va fi considerată ca îndeplinită față de fiecare dintre actele particulare pe care debitorul le-a împiedicat. Creditorul nu are dreptul să se prevaleze, când prin faptul său a împiedicat îndeplinirea condiției sau a provocat realizarea ei. În caz de forță majoră, care împiedică îndeplinirea condiției, aceasta nu trebuie considerată ca îndeplinită. Există anumite cazuri în care condiția este considerată ca executată, deși nu s-a îndeplinit fără greșala celui care trebuia să o îndeplinească. Astfel, condiția va fi considerată ca îndeplinită, în cazul în care un propreietar vinde casa sa cu condiția ca cumpărătorul să plătească o sumă de bani unei terțe persoane și această terță persoană refuză a primi suma stipulată.
(C. Hamangiu – Codul Civil, p. 634-635)
Potrivit art. 1015: "Condiția îndeplinită are efect din ziua în care angajamentul s-a contractat. Dacă creditorul a murit înaintea îndeplinirii condiției, drepturile sale trec asupra erezilor săi", iar în conformitate cu art. 1016: "Creditorul poate, înaintea îndeplinirii condiției, să exercite toate actele conservatoare dreptului său".
Potrivit prevederilor acestor articole, condiția are efect din ziua în care s-a contractat obligația, astfel încât obligația este asimilată unei obligații pure și simple ca și cum la origini ea ar fi fost contractată fără nici o condiție.
Orice condiție suspensivă cuprinde o condiție rezolutorie corelativă și invers, astfel încât, retroactivitatea uneia atrage retroactivitatea celeilalte. La îndeplinirea condiției, debitorlul trebuie să predea creditorului, lucrul cu toate accesoriile cum sunt aluviunile și chiar o comoară ce ar fi găsit-o în imobilul care ar fi făcut obiectul convenției condiționale. Dacă însă comoara a fost găsită de debitorul condițional, el va avea drept la o parte din comoara ce a găsit în calitatea sa de găsitor. Această problemă care a fost tratată de mai mulți autori din doctrina veche printre care se numără: Duranton, Laromibiere, Alexandresco nu mai are o importanță prea mare în condițiile Codului civil actual se știe că orice comoară găsită va intra în proprietatea statului. În cazul când între intervalul dintre facerea condiției intervine o lege nouă, convenția va fi supusă legii vechi. Efectul retroactiv al condiției are ca efect că, în timpul perioadei de nesiguranță, să aibă doi stăpâni care să poată face asupra lui acte a căror valabilitate este subordonată evenimentului condiției.
În cazul unei condiții rezolutorii dobânditorul este proprietarul actual și provizoriu, deoarece dreptul său este amenințat de condiția rezolutorie, iar transmițătorul are posibilitatea de a deveni proprietarul aceluiași lucru dacă se realizează condiția rezolutorie. Astfel, la donația sub condiție rezolutorie, proprietarul actual și provizoriu este donatarul, iar proprietar sub condiție suspensivă este donatorul.
(Ion Filipescu – Drept civil – Drepturi reale)
În timpul perioadei de nesiguranță, creditorul condițional poate dispune de dreptul său ipotecându-l sau înstrăinându-l însă aceste drepturi pe care le conferă nu vor fi consolidate decât prin evenimentul condiției. Dcaă condiția s-a îndeplinit, ipoteca creditorului condițional, care a luat incsripțiunea, va avea rang din ziua inscripției, iar nu din ziua îndeplinirii condiției. O condiție a efectului retroactiv al condiției cauzale este rezilierea înstrăinărilor, ipotecilor și altor drepturi conferite de debitorul condițional, în timpul în care convenția era în suspensie.
(Alexandresco, VI, p. 52, 55)
În ceea ce privește fructele percepute de debitorul condițional, în intervalul dintre facerea convenției și rezilierea condiției, după o părere, el va trebui să le restituie creditorului, în natură sau echivalent în bani, dacă părțile contractante nu au manifestat o intenție contrară, fie expres, fie tacit deoarece potrivit principiului de drept, prin efectul retroactiv al condiției, creditorul condițional este propreitar și deci fructele îi aparțin ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 483 c. civ. rom.
După o a doua părere, debitorul condițional nu trebuie să restituie creditorului condițional, fructele percepute în intervalul dintre încheierea convenției și îndeplinirea condiției, ca urmare a bunei sale credințe.
După a treia viziune debitorul condițional nu trebuie să restituie fructele, percepute în intervalul dintre încheierea convenției și îndeplinirea condiției, creditorului condițional, deoarece ele reprezintă o compensație a sarcini deteriorărilor care-i sunt impuse de disozițiile art. 1028 c. civ. rom.
După a patra părere, debitorul condițional va încasa fructele între intervalul dintre încheierea convenției și îndeplinirea condiției, deoarece aceasta rezultă din intenția părților și apoi retroactivitatea nu șterge faptul posesiunii și a folosinței debitorului, ea operând numai în drept , nu și în fapt.(C. Hamangiu – Codul civil. p. 637)
În ceea ce privește cheltuielile utile făcute de debitor în acest interval, ele nu-i vor fi restituite de creditor decât numai în măsura în care ele au mărit valoarea lucrului, deoarece numai într-atât au fost ele folositoare. aprecierea sporirii valorii se va face în momentul predării lucrului iar nu din momentul introducerii acțiunii.(Larombiere, Obligations, no. 13, no. 57)
Debitorul va fi obligat să despăgubească pe creditor de stricăciunile aduse prin culpa sau neglijența sa lucrului datorat sub condiție în intervalul dintre încheierea convenției și îndeplinirea condiției. De asemenea, dacă debitorul încetează din viață înaintea îndeplinirii condiției, obligațile sale trec la moștenitorii săi.
Dacă contractul este făcut sub condiție de societate, decesul uneia dintre părțile cotractante împiedică formarea societății, deoarece natura convenției se opune la transmiterea dreptului la moștenitori.
(Alexandresco, VI, p.51)
În §.2. – "Despre condiția suspensivă" – sunt cuprinse art. 1017 și 1018.
Potrivit art. 1017: "Obligația sub condiție suspensivă este acea care depinde de un eveniment viitor și necert. Obligația condițională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului". Textul francez corespunzător (art. 1181 c. civ. fr.) cuprinde o inexactitatecriticată de toți autorii când prevede că obligația nu poate fi executată decât după îndepinireacondiăiei ; textul nostru (art. 1017 c. civ. rom.), este mai exact când prevede că obligația nu se perfectează decât prin îndeplinirea evenimentului. O altă inexactitate a textului francez a fost înlăturată, când prevede că un eveniment întâmplat însă necunoscut încă de părți, poatre fi considerat ca condiția unei obligații, deoarece în acest caz obligația este pură și simplă.
(Alexandresco, VI, p.23, 62)
În acest sens articolul 1181 c. civ. fr., nu prezintă nici o utilitate și putea fi suprimat, după cum s-a făcut în codul civil italian, deoarece prin el se repetă dispozițiile cuprinse în articolul 1168 c. civ. fr. Creditorul până la îndeplinirea condiției poate renunța la dreptul său, deoarece acest drept face parte din patrimoniul său
Art. 1018 prevede: "Când obligația este contractată sub o condiție suspensivă, obiectul convenției rămâne în rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire a condiției.
Dacă obiectul a pierit, în întregul său, fără greșeala debitorului, obligația este stinsă.
Dacă obiectul s-a deteriorat, fără greșeala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea în care se găsește, fără scădere de preț.
Dacă obiectul s-a deteriorat, prin greșeala debitorului, creditorul are dreptul sau să ceară desființarea obligației, sau să ia lucrul în starea în care se găsește, cu daune-interese". Această regulă își găsește aplicarea numai în cazul când obligația are drept boiect un corp cert și determinat. De asemenea acestă regulă își găsește aplicarea doar la contractele sinalagmatice iar nu și la cele unilaterale, mai ales la cele cu titlu gratuit, în care, până la îndeplinirea condiției suspensive lucrul datorat sub condiție rămâne în riscul creditorului. Dispozițiunile art. 1018 deși legea nu o spune fomal își găsesc aplicarea atât la o boligație privitoare la un bun determinat, sub condiția suspensivă cât și în cazul unei obligații sub condiție rezolutorii. Rațiunea dispozițiilor art. 1182 c. civ. fr. potrivit cărora , până la indeplinirea condiției, lucrul datorat sub condiție, este în sarcina debitorului, este că în ziua îndeplinirii condiției trebuie să existe elementele necesare pentru validarea contractului, și cum în această zi lusrul nu mai există, obligațiunea debitorului este lipsită de obiect, iar obligațiunea corelativă a creditorului este lipsită de cauză.
(C. Hamangiu – Codul civil, VII, p. 645)
De asemena, rațiunea acestei dispoziții este și în intenția prezumată a părților contractante care au stipulat condiția, dorind a subordona efectul convenției existenței obiectului în ziua îndeplinirii condiției. Părție contractante pot stipula, ca până la îndeplinirea condiției pierderea lucrului să fie suportată de creditor; în acest caz însă pentru a exista obligațiune, trebuie să se îndeplineacsă condiția căci în caz contrar nu există obligație și dacă creditorul a plătit prețul de mai înainte va avea dreptul să-l repete. În cazul în care, până la îndeplinirea condiției lucrul datorat sub condiție suspensivă, a pierit prin greșeala debitorului, el este obligat să plătească creditorului valoarea lucrului și eventual daune-interese. Valoarea lucrului se va aprecia după momentul îndeplinirii condiției. Pentru ca dispozițiile acestui articol să-și găseacscă aplicarea trebuie ca deteriorarea să fie de o importanță apreciabilă în raport cu valoarea obiectului contractului.
(C. Hamangiu, Codul civil, p. 646)
Potrivit dispozițiilor art. 1018 alin. 3 din codul civil român, care este reprodus după alineatul 4 al art. 1163 din codul civil italian, dacă obiectul s-a deteriorat fără greșala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea în care se găsește, fără scădere de preț; prin urmare, după textul român se aplică principiul retroactivității, riscurile pirderii parțiale privind pe creditor.(Alexandresco, VI, p. 68, 69)
În cazul unei vânzări suspuse unei condiții suspensive, vânzătorul este garant de viciile lucrului întâmplate în intervalul dintre încheierea convenției și realizarea condiției. Atunci când lucrul a suferit în intervalul acesta o modificare care a dus la sporirea valorii lucrului respectiv, acel lucru va fi datorat de către debitor în întregime creditorului la îndeplinirea condiției. Creditorul poate cer daune interese atât în cazul în care cere desființarea obligației, cât și atunci când cere executarea ei.
(C. Hamangiu, Codul civil, p.647)
În continuare, §.3. – "Despre condiția rezolutorie – cuprinde art. 1019 – 1021.
Art. 1019 dispune: "Condiția rezolutorie este acea care supune desființarea obligației la un eveniment viitor și necert.
Ea nu suspendare executarea obligației, ci numai obligă pe creditor a restitui acea ce a primit, în caz de îndeplinire a evenimentului prevăzut prin condiție".
Potrivit art. 1020: "Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeaunaîn contractele sinalagmaticeîn caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său".
Nu trebuie să se confunde condiția rezolutorie propriu-zisă, expresă cu condiția tacită sau pactul comisoriu prevăzut de art. 1020, care este tot o condiție rezolutorie dar de o natură specială. "Pactul comisoriu este clauza prin care părțile convin că contractul va fi desființat dacă una dintre ele nu-și va îndeplini obligația sa.
În ceea ce privește clauza de rezoluțiune sau pactul comisoriu, poate fi tacită sau expresă.
(C. Hamangiu, Codul civil, p. 656)
În sfârșit, art. 1021 dispune : "Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate".
Chiar în contractele sinalagmatice orice neexecutare a obligațiilor, de către una din părți nu aduce în mod necesar și absolutrezilierea convențiilor. Astfel, după o părere pentru ca neexecutarea obligațiilor să aducă rezilierea convenției, trebuie ca neexecutarea să fie completă sau cel puțin să fie privitoare la o parte esențială a convenției. Când una din părți nu execută obligațiile accesorii, tribunalele vor aprecia dacă această neexecutare trebuie să aducă rezilierea contractului sau numai condamnarea la daune-interese. În cazul în care obligația nu a putut fi executată sau a fost întârziată printr-o cauză de forță majoră, tribunalele au o forță discreționară, având dreptul ca luând în considerarea situației debitorului să-i acorde un termen pentru a-și executa obligația, fără să-l condamne la daune-interese.
(C. Hamangiu, Codul civil, p. 657)
Temiul acestei imposibilități, de a fi obligat la plata de daune-interese cel care a întârziat să-și realizeze obligația datorită unui caz de forță majoră este că acestuia nu i se poate imputa nici o culpă.
De asemenea, când obligația nu a fost executată din cauza creditorului, care nu a voit să primească executarea ei, contractul nu va fi supus rezilierii. Când ambele părți contractante sunt în culpă, tribunalul va apreciagradul de greșeală a fiecăreia dintre ele. În cazul unei condiții rezolutorii tacite, rezilierea contractului nu are loc de plin drept, ca în cazul unei condiții exprese, ci rezilierea trebuie cerută și proniunțată de tribunal.
(C. Hamangiu, Codul civil, p. 658)
Tot pe aeleași considerațiuni s-a decis că atunci când se stabilește că locatarul a schimbat destinația imobilului, contravenind astfel obligației prescrisă de art. 1429 c. civ. în această situație și în lipsa unei clauze rezolutorii exprese, instanțele de fond au dreptul să aprecieze dacă acțiunea în reziliere trebuie admisă sau dacă urmează a se acorda un termen pentru a-și îndeplini obligația. Bineînțeles, acordarea termenului de grație este absolut facultativă iar nu obligatorie pentru instanțele de judecată.
(N. Georgean, Studii Juriidce, I, p. 93)
Pactul comisor expres prevăzut într-un contract de locațiune, operând de plin drept rezilierea contractului prin nerespectarea la termen a obligației, rezultă că dacă proprietarul îngăduie pe chiriașul său a continua să rămână în imobil, prin aceasta, părțile, în mod tacit, au convenit ca vechiul contaract să înceteze și un nou contract de închiriere să înceapă, cu totul diferit de cel vechi, deoarece părțile păstrând tăcerea asupra pactului comisor expres, raporturile dintre ei urmează a fi reglate după dispozițiile codului civil în mateire de locațiuni.
(D. Hozoc, Pactul comisor, ed. 2-a)
Reguli speciale privind condiția se găsesc în alte izvoare de drept civil, cum ar fi reglementarea contractului de asigurare.
Clasificarea și efecte
O problemă foarte interesantă este aceea a prescripției achizitive, care se mai numește și uzucapiune. Realizarea acesteia este influențată, deci se află sub acțiunea mai multor condiții care pot duce la stingerea dreptului persoanei care este posesor al bunului.
Astfel, pentru a opera uzucapiunea de la 10 până la 20 ani, treuie îndeplinite următoarele condiții:
1) să existe o posesie utilă asupra lucrului;
2) posesia utilă să se întemeieze pe just titlu;
3) posesia să dureze de la 10 la 20 ani;
4)posesia să fie de bună credință.
(Gheorghe Beleiu, Drept Civil, p. 254)
Acest mod de dobândire a proprietății implică posesia lucrului altuia, și deci o altă condiție este aceea ca cel căruia bunul aprține să nu-l revendice în intervalul respectiv.
Uzucapiunea mai poate fi și de 30 ani. Pentru a opera această uzucapiune trebuie îndeplinite condițiile:
1) să existe o posesie de treizeci de ani;
2) posesia să fie utilă, adică neviciată.
(Gheorghe Beleiu, Drept Civil, p. 253)
1&. Clasificare
# După criteriul efectului, condiția este de două feluri: suspensivă și rezolutorie.Orice condiție suspensivă cuprinde o condiție rezolutorie corelaitvă și orice condiție rezolutorie cuprinde o condiție suspensivă, așa încât retroactivitatea uneia atrage retroactivitatea celeilalte.
Art.1168 din codul civil francez, prezintă evenimentul viitor și necert ca putând să constituiască două specii de condițiuni:condiția suspensivă și condiția rezolutorie.
Este suspensivă acea condiție de a cărei îndeplinire depinde nașterea actului juridic (sau, cum prevede art. 1017 C. civ., de care depinde perfectarea actului).Condițiunea suspensivă poate avea de obiect un fapt negativ sau un fapt afirmativ.Este în sarcina tribunalelor să aprecieze în mod suveran, după împrejurările de fapt, dacă o condiție este suspensivă sau rezolutorie.
Spre exemplu, este o asemenea condiție, cea în care părțile ar conveni să vândă-cumpere "dacă vânzătorul se va muta în altă localitate, cu serviciul și domiciliul, până la începutul anului viitor".
Este rezolutorie acea condiție de a cărei îndeplinire depinde desființarea actului juridic civil(art.1019). O astfel de condiție poate fi formulată astfel: "Prezentul contract de vânzare-cumpărare se desființează dacă vânzătorului i se naște un copil în doi ani de la încheierea contractului". Condiția rezolutorie nu trebuie confundată cu termenul rezolutoriu deoarece în cazul unei condițiuni rezolutorii, îndeplinirea ei are efect retroactiv iar în cazul unui termen rezolutoriu îndeplinirea lui aduce stingerea obligației pentru viitor iar nu și pentru trecut.
În cazul în care rezoluțiunea unui contract se produce de plin drept renunțarea la rezoluție constituie mai mult un nou contract decât o ratificare, așa încât ea nu poate produce efecte retroactiv, aducând vătămare terțelor persoane, afară de cazul când ele au convenit. În cazul când părțile stipulează clauza rezolutorie, această clauză constituie o nouă convenție, care nu poate prejudicia terților care au dobândit drepturi asupra imobilului înainte de stipularea acestei clauze.
Art.1020. "Condițiunea rezolutorie este subânțeleasă totdeauna, în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său."
Condiția rezolutorie este subânțeleasă în orice contract sinalagmatic, conform art.1020, de natura cărora este și contracul de locațiune, conform art.1411 combinat cu art.943. și prin chemarea în judecată a arendașului acesta este pus în întârziere.
(Cas. I, 267,Oct. 2/70, B. 284)
Nu se poate câștiga drept ipotecar asupra substratului imobilului atunci, dacă referitor la aceasta dreptul de proprietate a persoanei este înscris – întabulat sau prenotat – sub condiție rezolutorie, sau pe untimp final determinat; și anume: din motivul că un astfel de imobil la împlinirea condiției rezolutorii sau a timpului final determinat, are a reveni la proprietarul de mai înainte, va să zică: sa restituie starea din timpul transmisiunei; deci un astfel de imobil nu se poate înstrțina cu scopul, că din acela să se achite preyensiunea asigurată cu drept ipotecar, – prin urmare asupra acelui imobil nici drept ipotecar nu se poate câștiga, – se poate însă câștiga drept ipotecar asupra uzufructului unui astfel de imobil, pentru că din veniturile uzufructului se poate escontenta pretensiunea ipotecară fără a fi necesar a vinde cu licitație imobilul.
(Georgiu Plopu, Părți alese din dreptul privat ungar, p. 842)
Există în drept mai multe contracte și convenții care, prin, natura lor, sunt supuse unor condiții rezolutorii tacite. Astfel, darurile făcute de un ascendent descendentului său succesibil, sunt desființate prin efectul raportului, dacă donatarul descendent vine la moștenirea ascendentului dăruitor.
Legiuitorul nu se ocupă aici însă despre aceste condiții rezolutorii, ci despre o altă specie de condiție rezolutorie tacită, proprie contractelor sinalagmatice sau bilaterale.
(D. Alexandresco-Dreptul Civil Român, pag.82)
În ceea ce privește publicitatea, dacă avem un contract supus transcripției, contractul sub condiție rezolutorie acesta va trebui supus transcripției.
Condițiunile care rezultă din dispozițiile legii sunt tacite, deoarece nu trebuiesc exprimate în contract.Astfel, sunt supuse condiției rezolutorii tacite în virtutea legii, donațiunile pentru cauza de atingere a rezervei succesorale, precum și pentru cauza de neexecutare a condițiilor, de ingratitudine, de naștere de copii donatorului.
( Dalloz, Rep., obligations, no. 1102; huc, VII, no. 242)
În cazul unei vânzări sub condiție rezolutorie a unei părți indivize din lucru, cumpărătorul are dreptul să introducăacțiune de împărțeală sau să stea într-o acțiune de împărțeală introdusă de un alt copărtaș, iar dacă după facerea împărțelii, condiția rezolutorie se îndeplinește, împărțeala este opozabilă fostului vânzător.
# După criteriul legăturii cu voința părților a realizării ori nerealizării evenimentului, condiția este de trei feluri: cauzală, mixtă și potestativă.
Este cauzală acea condiție a cărei realizare depinde de hazard, de întânplare, fiind independentă de voința părților.Un exemplu de formulare de condiție cauzală este: "Dacă voi avea sau dacă nu voi avea copii"
Voința unei terțe persoane, străină de părțile contractante, constituie o condiție cauzală;în cazul când terța persoană nu voiește sau nu poate să declare voința sa convenția va rămâne fără efect.
(Demolombe, XXV, no.286)
Este mixtă condiția a cărei realizare depinde de voința unei dintre părți și de voința unei alte persoane, determinată.Astfel este potestativă expresia: "Îți dau o sumă de bani dacă te vei căsători cu X".
Condiția potestativă este de două feluri: potestativă pură potestativă simplă.
Este pur potestativă acea condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința unei părți.
Este potestativă simplă acea condiție a cărei realizare depinde de voința unei părți și de un fapt exterior sau de voința unei persoane nedeterminate.
Între condiția pur potestativă și condiția potestativă simplă există diferență de regim juridic: dacă condiția pur potestativă din partea debitorului ste nulă, deoarece echivalează cu lipsa intenției de a se obliga juridicește (art. 1010 C. civ.), condiția pur potestativă din partea creditorului este valabilă. Condiția potestativă simplă este valabilă atât în privința debitorului, cât și a creditorului (cu excepția donației – art. 822 C. civ.).
Executarea contractului poate fi supusă unei condiții potestative din partea aceluia către care s-a contractat obligația adică din partea creditorului, deoarece art. 1174 C.civ declară nulă numai obligația care a fost contractată sub o condițiune potestativă din partea aceluia care se obligă.
*vezi Demolombe, XXV no. 235,313
# După modul ei de formulare, condiția este pozitivă sau negativă. Această clasificare prezintă utilitate în ceea ce privește modul de îndeplinire a evenimentului – condiție (art. 1011 – 1014 C. civ.).
#Pe baza prevederilor art. 1008 și 1009 C. civ., se mai pot distimge următoarele categorii de condiții: condiție posibilă – condiție imposibilă; condiție licită și morală – condiție ilicită ori imorală.
Sunt considerate condiții imposibile:
-acelea care nu se pot îndeplini
-acelea absurde sau derizorii sunt asimilate condițiilor imposibile
-acelea care implică o contradicție între ele, sunt asimilate condițiilor imposibile
Imposibilitatea poate fi de mai multe feluri:naturală sau fizică, imposibilitate juridică sau legală și imposibilitate morală.
În legătură cu constatarea inexistenței intenției serioase a părților de a se obliga, dacă ele au formulat un conținut prostesc sau derizoriu acest lucru se realizează condițiile nu ar da nici un indiciu de demență a uneia din părți.
(Larombiere, obligations, Art.1172-1173, no.7)
În ceea ce privește legea franceză avem analiză în doctrina franceză.
În teorie , adăugarea la un act juridic unei condiții afirmative imposibile, sau a unei condiții contrară legii sau bunelor moravuri, ar trebui să aibă consecinșa de a duce la nulitatea actului din care face parte. Dar legea nuadmite acest efect decât în ceea ce privește contractele cu titlu oneros.În materie de dispoziții testamentare testamente și chiar de donații între vii se va face abstracție de aceste condiții.
(Aubry Rau-Cours De Droit Civil, pag.63)
Condițiile înserate într-un cotract pot fi de două feluri:
-Condiția este expresă când rezultă dintr-o clauză formală a convenției sau a dispoziției
-Condiția este tacită când rezultă din voința presupusă a părților sau a dispunătorului
(Demolombe – XXV)
condițiile care rezultă din dispozițiile legii sunt tacite, deoarece nu trebuie exprimate în contract. Astfel, sunt supuse condiției rezolutorii tacite în virtutea dispozițiilor legii, donațiile pentru cauza de atingere a rezervei succesorale, precum și pentru cauza de neexercitare a condițiilor, de ingratitudine, de națterea de copii donatorului. sunt supuse condiției rezolutorii tacite în virtutea legii, contractele sinalagmatice pentru neexecutarea convențiilor de una din părțile contractante. Sunt supuse condiției suspensive tacite, în virtutea dispozițiilor legii, vânzarea făcută pe încercate, donațiile făcute în favoarea căsătoriei.
Prin condiție tacită se înțelege însă câte o dată în mod impropriu și abuziv, ceea ce este un element constitutiv și esențial al însăși convenției; de exemplu: îți vând cutare lucru sub condiția de a-mi plăti prețul. Aceasta nu este propriu-zis o condiție, și vânzarea în specie este pură și simplă, pentru că, condiția este mereu un lucru accidental, și prețul ca și lucrul este de esnța unei vânzări.
2&. Efecte
Dreptul eventual sau actul care rezultă dintr-o obligație condițională poate fi afectat de garanție. Astfel, acest drept poate fi garantat printr-un amanet sau printr-o ipotecă. De asemenea acest drept poate fi cedat și se transmite moștenitorilor. regula este că orice contracte pot fi modificate sau restrânse, prin înserarea unei condiții, voința părților fiind în această privință suverană de a subordona existența sau rezoluția la un eveniment viitor ți necert.
(Dalloz – Rep Obligations)
Art.1012-"Când obligațiunea este contractată sub condițiunea că un eveniment oarecare se va întîmpla într-un timp fixat, condițiunea este considerată ca neândeplinită, dacă timpul a expirat fără ca timpul să se întâmple.
Când timpul nu este fixat, condițiunea nu este considerată ca căzută, decât când este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla."
Articolul stabilește cazurile în care condiția îsi pierde efectele pe care le exercită asupra actului din care face parte.
*vezi Trib Ilfov S. IV,c. c., 487 din 12 martie1925, Dreptul 24/1925
Două principii guvernează efectele condiției, și anume:
-1. condiția afectează însăși existența actului juridic civil – adică nașterea ori desființarea lui – (spre deosebire de termen care afectează doar executarea actului), ceea ce rezultă din art. 1004 și 1022 C. civ.;
-2. condiția își produce efectele retroactiv – ex tunc (art. 1015, prima parte).Principiul retroactivității își găsește aplicația la condițiile rezolutorii dar și la condițiile suspensive și la orice drept fie personal, fie real, deoarece termenii acestui articol sunt generali.Regula retroactivității a fost și este un subiect de controversă.Unii consideră că fiind multe excepții nu se poate vorbi de un principiu. Deși articolul1015 pare a se referi numai la condiția suspensivă deoarece este împrumutat de la Pothier care avea în vedere mai ales această condiție, însă regula este aceeași pentru toate condițiile.
În acest context în unele state europene s-a renunțet la efectul retroactiv al realizăriicondiției suspensive, de pildă în Germania și Elveția.
Creditorul nu are dreptul să se prevaleze, când prin faptul său a împiedicat îndeplinirea condiției sau a provocat realizarea ei.
Condiția nu trebuie considerată ca îndeplinită, când impiedicarea îndeplinirii ei provine dintr-un caz de forță majoră sau din voința unei terțe persoane și când nu a depins de creditor ca condițiunea să se îndeplinească.
(Paul Mircea Cosmovici-Drept Civil pag.126)
Înfățișarea efectelor condiției presupune o dublă distincție: pe de o parte trebuie să distingem între condiția suspensivă și cea rezolutorie și, pe de altă parte, trebuie deosebită perioada anterioară împlinirii condiției (pendente conditione) de cea ulterioară acestui moment (eveniente conditione).
Condiția suspensivă.
1.Pendente conditione, condiția suspensivă are următoarele efecte:
Tribunalele vor aprecia în mod suveran, după împrejurările de fapt dacă o condiție este suspensivă sau este rezolutorie. Obligația condițională nu are erxistență decât după îndeplinirea condiției.
– actul juridic nu-și produce efectele, acestea fiind sub semnul întrebării; de aici decurg următoarele consecințe:
1). creditorul nu poate cere executarea obligației; În acest sens, creditorii nu au dreptul înainte de îndeplinirea condiției să exrcite acțiunea pauliană, deoarece această acțiune prezintă caracterul unui act de executare. Până la îndeplinirea condiției dacă este vorba de un simplu act de creanță, creditorul nu poate face urmăriri, nici cate de excutare, iar în cazul când a primit plata înainte de împlinirea condiției, debitorul are dreptul să exercite acțiunea în repetiție atât pentru capital cât și pentru fructele lui. Dacă însă debitorul a plătit fructele cu știință iar nu din eroare, el nu mai are dreptul la acțiunea în repetiție. Dacă imobilul care face unei obligații sub condiție este urmărit de creditori, înainte de îndeplinirea condiției, creditorul condițional nu are dreptul să ceară scoaterea de sub urmărire a acestui imobil
2). debitorul nu datorează nimic (dacă, totuși, ar plăti, el poate cere restituirea); Se pune problema de a ști cui aparțin fructele până la îndeplinirea condiției. Se știe că din momentul îndeplinirii condiției fructele sunt percepute de către creditor. Până în momentul îndeplinirii condiției, după o părere, fructele aparțin debitorului, deoarece este posesor de bună-credință și el suportă riscurile lucrului. Creditorul nu este obligat să plătească cheltuielile de muncă făcute pentru fructele culese după realizarea condiției.
3). nu poate opera compensația;
4). prescripția dreptului la acțiune nu începe să curgă; Astfel autorul francez Demolombe în XXV, no. 358 spune că până la îndeplinirea condiției prescripția nu curge în contra sau în favoarea creditorului în raporturile sale cu debitorul. Dar creditorul va putea uni posesia sa cu aceea a debitorului, pentru a completa prescripția achizitivă. În cazul în care prescripția a curs succesiv contra debitorului și contra creditorului condițional, în timpul când condiția era în suspensie, după o părere, creditorul, care ar fi minor, este considerat în virtutea retroactivității prevăzute de art. 1179 c. civ. fr., propritar din ziua contractării și se va putea prevala de suspendarea prescripției rezultând din starea sa de minoritate.
5). în actele translative, nu se produce efectul translativ (art. 1018 C. civ.);
6). creditorul este, totuși, în drept să ,ia măsuri de conservare a dreptului său (art. 1016 C. civ.); Astfel de acte de conservare sunt considerate a fi: întreruperea prescripției, să ceară recunoașterea unei semnături. Creditorul condițional nu poate face acte de executare sau urmărire asupra bunurilor celui obligat.(C. Hamangiu – CODUL CIVIL, VII, 638) În caz de moarte sau de faliment a debitorului său, creditorul poate cere facerea inventarului, punerea și ridicarea sigiliilor, el are dreptul de a cere separația de patrimonii. Dacă debitorul deteriorează lucrul dăruit, creditorul poate cere evaluarea pagubei, luarea unui supliment de ipotecă și chiar punerea lucrului sub sechestru. De asemenea, creditorul va avea dreptulsă se opună la facerea unui raport sau unei împărțeli în frauda drepturilor sale. Creditorul are dreptul să ceară declararea în stare de faliment a bebitorului său.
(Alexandresco – Dreptul civil român)
Până la îndeplinirea condiției creditorul poate să înstrăineze lucrul în total sau în parte, să-l greveze cu sarcini reale, ipoteci, servituți, însă aceste înstrăinări sau constituiri de drepturi reale, vor rămâne valabile sau vor cădea, după cum condițiuea se va îndeplini sau nu. Până la îndeplinirea condiției numai debitorul are dreptul de a exercita activ și pasiv, acțiunile petitorii și posesorii referitoare la lucrul datorat sub condiție. În acest caz creditorul are dreptul să intervină în instanță pentru a împiedica frauda sau neglijența și poate respinge hotărârea pronunțată numai față de debitor, în urma îndepliniriicondiției, dacă acea hotărâre nu-i folosește.
(C. Hamangiu – Codul civil, VII, p. 643)
Actele de administrare făcute de către debitor în intervalul dintre încheierea convenției și îndeplinirea condiției, după o părere, vor fi rezolvate prin efectul retroactivitățiicondiției, deoarece debitorul care le-a făcut era un simplu debitor care poseda lucrul, datorat sub condiție, în numele creditorului condițional. După altă părere dominantă, care a fost adoptată și de către jurisprudență, actele de administrație făcute de către debitor, în intervalul dintre încheierea convenției și îndeplinirea condiției, vor fi valabile dacă au fost făcute cu bună-credință, deoarece debitorul a fost posesor în acest interval și retroactivitatea condiției prevăzută de art.1179. c. civ. fr. nu a avut ca scop să reglementeze actele de administrație.
(Aubry et Rau – , ed. -4, IV, 302 și 72)
Actele de dispoziție, constituirile de ipoteci și alte drepturi reale, făcute de debitor în intervalul dintre încheierea convenției și îndeplinirea condiției, vor fi supuse efectului retroactivității condiției. Această soluție îiș găsește aplicația în domeniul imobilelor numai din momentul când creditorul condițional a făcut dreptul său opozabil terților prin transcriere.
În ceea ce privește bunurile mobile, principiul retroactivității se va aplica numai sub rezerva dispozițiilor art.1909.
(C. Hamangiu – Codul civil, VII, p. 643)
Principiul retroactivității ridică numeroase probleme în practică deorece aplicarea lui duce la privarea de un drept obținut cu bună credință de cel care dobândește de la debitor în timpul cât obligația sau dreptul sunt afectate de condiție care nu este îndeplinită.
– creditorul, poate ceda dreptul său (dar ca drept condițional, căci nemo plus juris ad alium transsfere potest, quam ipse habet).
Eveniente conditione, dacă condiția suspensivă s-a realizat, se consideră, retroactiv, că actul a fost pur și simplu; de aici decurg consecințele:
1). plata făcută de debitor rămâne valabilă;
2). transmisiunile de drepturi reale făcute de titularul dreptului condițional (adică dobânditorul inițial) se consolidează.
De la retroactivitatea efectelor condiției suspensive, eveniente conditione, există și excepții:
a) prescripția extinctivă curge numai de la îndeplinirea condiției;
b) fructele culese de înstrăinător rămân ale sale;
c) actele de administrare rămân neatinse;
d) riscurile sunt în sarcina înstrăinătorului (potrivit art. 1018 alin . 1 C. civ.).
Efectul retroactiv al condiției rezolutorii încetează de a-și găsi aplicația sau cel puțin se aplică numai în parte, când este vorba de contracte succesive, adică de contracte în care obligațiile pe care le cuprinde se înoiescmereu în tot timpul duratei convenției, deoarece în acest caz, este mai mult un termen rezolutoriu, decât condiție și mai mult o încetare sau disoluțiune a contractului, care continuă a guverna faptele împlinite anterior, decât o revocare. Când s-a îndeplinit condiția rezolutorie, adjudecarea imobilului vândut, pronunțată în urma unei excutări silite contra cumpărătorului sub condiție rezolutorie, nu este opozabilă, în principiu vânzătorului. După îndeplinirea condiției rezolutorii, drepturile reale recunoscute terților prin hotărâri judecătorești pronunțate contra cumpărătorului, asupra lucrului vândut, vor fi rezolvate de plin drept.
(C. Hamangiu, Codul civil, p. 651)
După rezoluțiunea unei vânzări, vânzătorul care reia posesia bunului vândut, se poate prevala de actele prin care cumpărătorul a degrevat imobilul, în timpul posesiei de drepturile reale de care era grevat înainte de vânzare deoarece aceste acte făcute de cumpărător sub condiție rezolutorie au cel puțin valoarea unor sttipulații pentru altul.
(Larombiere, Obligations, art. 1183, no. 19)
Dacă condiția suspensivă nu se îndeplinește, efectul care se produce este următorul: părțile se găsesc în situația în care ar fi fost dacă n-ar fi încheiat actul . adciă actul nu se naște, cu caracter definitiv; de aici consecințele:
1). prestațiile executate trebuie restituite;
2). garanțiile constituite se desființează;
3). drepturile constituite de debitor se consolidează.
Dovada îndeplinbirii condiției vatrebui să fie făcută de creditorul sub condiție suspensivă. De asemenea acela care susține că o condiție rezolutorie a acționat în favoarea sa, va trebui să o dovedească.
Condiția rezolutorie
1.Pendente conditione, condiția rezolutorie nu-și produce efectele, actul comportându-se ca pur și simplu; de aici consecințele:
1). creditorul poate cere debitorului să-și execute obligația, debitorul fiind obligat la aceasta;
2). debitorul sub condiție rezolutorie suportă riscul pieirii bunului, întrucât a dobândit proprietatea asupra lui (res perit domino);
3). dreptul dobândit sub condiția rezolutorie se poate transmite. Se poate observa că: cine datorează sub condiție rezolutorie, datorează pur și simplu: pura est sed sub conditione resolvitur.
2.Eveniente conditione, dacă condiția rezolutorie s-a realizat, efectul care se produce constă în desființarea – retroactivă – a actului juridic civil; în consecință:
1). înstrăinătorul va restitui prețul, iar dobânditorul bunul;
2). drepturile constituite de dobânditor se desființează.
De la retroactivitate există, și aici, excepții:
a) riscul realizat pendente conditione este suportat de dobânditor, ca proprietar sub condiție rezolutorie, definitiv;
b) actele de administrare se păstrează;
c) fructele rămân ale dobânditorului;
d) în actul de executare succesivă, efectele se produc numai ex nunc (pentru viitor).
Regula retroactivității a fost și este un subiect de controversă.Unii consideră că fiind multe excepții nu se poate vorbi de un principiu.
În acest context în unele state europene s-a renunțet la efectul retroactiv al realizăriicondiției suspensive, de pildă în Germania și Elveția.
Există formulate în doctrină anumite reguli cu privire la îndeplinirea sau neîdeplinirea condiției:
a) dacă este vorba de îndeplinirea condiției, aceasta trebuie să se facă așa cum au înțels părțile, așa cum au dorit părțile să fie făcută;
b) dacă în actul juridic s-a stipulat un termen până la care evenimentul să aibă loc, iar termenul a expirat fără ca evenimentul săse fi produs, condiția se socotește îndeplinită;
c) dacă nu s-a prevăzut un termen, condiția se socotește îndeplinită numai dacă este sigur că evenimentul nu se va mai întâmpla;
d) dacă înainte de expirarea termenului prevăzut, este sigur că evenimentul-condiție nu se va mai produce, condiția se socotește îndeplinită; și
e) dacă debitorul obligat sub condiție împiedică îndeplinirea ei, condiția se consideră îndeplinită.
(Ion Dogaru, Elementele dreptului civil, p. 198)
Sarcina ca modalitate a actului juridic civil
§.1. Definiție și reglementare
1. Definiție
Sarcina – ca modalitate a actului juridic civil – este o boligație, de a da, a face sau a nu face ceva, impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit – liberalități.
Liberalitățile cu sarcini, sunt acelea pe care romanii le numeau sub moda, însărcinătoare după Codul Calimach(art. 1260) și care impun gratificatului o obligație, adică o prestație care poate consta în a da, a face, dau a nu face ceva. Sarcinile apar în articolele 829-830 sub denumirea generică de condiții, dar pentru a determina caracterul lor trebuie să distingem între cazul când sarcina este impusă chiar în interesul gratificatului, atunci ea este o condiție suspensivă potestativă, nealterând natura pur liberală a acestei operații și cazul în care prestația impusă gratificatului este în favoarea sau a dispunătorului sau a unui terț și atunci ea reprezintă o condiție suspensivă potestativă, când operația încetează a mai fi o liberalitate.
Dacă sarcina absoarbe valoarea liberalității atunci avem două posibilități:
-dacă sarcina este impusă în favoarea dispunătorului, operațiunea este pe deplin oneroasă în ciuda denumirii de liberalitate.
-dacă sarcina este impusă în favoarea unui terț, ea reprezintă o liberalitate indirectă, prin intermediar sau interpus.
(M. Cantacuzino – Dreptul Civil pp. 340)
Atunci când sarcina, în folosul unui terț este impusă unui donatar, atunci operațiunea constituie o stipulație pentru altul, adică un contract în care prin acordul de voință între părțile contractante se impune uneia dintre ele o prestație către o altă persoană care nu partcipă la contract.
Neexecutarea sarcinii este motiv de revocare alături de ingratitudine și de nașterea de copii creditorului.
În cazul în care donația a fost făcută cu sarcina unei rente viagere, ar trebui ca simpla imposibilitate de plată a ratelor rentei să îl autorizeze pe donator să ceară revocarea donației.
(Aubry et Rau – VII)
Srcina nu trebuie confundată cu condiția, deși amândouă se rezumă într-un eveniment viitor și nesigur. Deosebirea este ușor de sesizat, dacă asemuim sarcina cu o condiție suspensivă. Aceasta din urmă suspendă nașterea dreptului cuvenit donatarului sau legatarului.
Dreptul gratificatului nu este desăvârșit decât dacă condiția se îndeplinește. Sarcina nu suspendă nici nașterea, nici executarea dreptului celui gratificat. Legatarul dobândește un legat cu sarcini de la deschiderea succesiunii, dată de la care dreptul său se poate transmite moștenitorilor. În schimb sarcina produce încă efecte asemănătoare cu acelea ale condiției rezolutorii. Astfel, atât în cazul neexecutării sarcinii, cât și în acela al îndeplinirii condiției rezolutorii, dreptul gratificatului, care s-a născut ca și când liberalitatea ar fi fost pură și simplă, este retroactiv nimicit.
Hotarul între sarcinăși condiția rezolutorie este neted în cazul când aceasta din urmă este cauzală, căci în acest caz condiția se împlinește fără concursul voinței gratificatului, pe când sarcina presupune întotdeauna un act de comisiune sau omisiune a legatarului sau a donatarului. Dacă condiția este potestativă, ea poate fi mult mai greu deosebită de sarcină, căci atât condiția potestativă rezolutorie cât și sarcina presupun o activitate acelui gratificat.
Necesitatea de a distinge sarcina de condiția rezolutorie vine de acolo că îndeplinirea unei asemenea condiții desființează de drept liberalitatea condițională, pe când neexecutarea sarcinii nu dă naștere decât unei acșiuni în revocarea donașiei sau legatului. Doctrina nu izbutit să găsească un criteriu de distincție, care să fie la adăpostul criticii. Cel mai recomandabil pare a fi criteriul propus de Capitant și adoptat de unii autori și anume sarcina ar constitui o afectare economică a obiectului liberalității, pe când condiția ar interesa statutul personal al gratificatului.
În acest sens clauza de inalienabilitate ar consitui o sarcină, pe când cea de viduitate ar fi o condiție.
(M Eliescu – curs de succesiuni)
Ca o concluzie putem spune că sarcina acționează în domeniul liberalităților: a legatelor și a donațiilor.
Sarcinile reale în dreptul roman nu au fost cunoscute; dezvoltarea lor s-a făcut în evul mediu în legătură cu instituția feudalismului; astfel orice sarcină reală are la bază relația reală de drept, din care rezultă, că persoana autorizată poate pretinde prestația de la proprietarul de totdeauna a imobilului grevat. Persoana obligată la prestarea sarcinii reale este determinată prin desemnarea imobilului la constituirea sarcinii reale. În cazul în care persoana autorizată este determinată prin intermediul proprietății uni alt imobil, și proprietatea acestui imobil trece la altul: prestațiunile scadente încă înainte de transmisiune cad în sarcina transmitentului.
(Georgiu Plopu, Părți alese din dreptul privat ungar, p. 1068)
2. Reglementare
Codul civil nu conține o reglementare generală a sarcinii, așa cum există pentru termen și condiție. În Cod există însă aplicații ale acestei modalități, în materia donației și în cea a legatului.
Astfel, potrivit art. 828 C. civ.: "Donatorul nu este responsabil de evicțiune către donatar pentru lucrurile dăruite.
Donatorul este responsabil de evicțiune când el a promis expres garanția.
Este asemenea responsabil când evicțiunea provine din fapul său, când este în chestiune o donație care impune sarcini donatarului; într-acest caz însă, garanția este obligatorie numai până la suma sarcinilor". Acestui articol îi corespunde articolul 1077 C. civ. fr.*
În art. 829 C. civ. se dispune: "Donațiunea între vii se revocă, pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine și oentru naștere de copii în urma donațiunii".Acestui articol îi corespunde articolul 953 C. civ. fr.*
Potrivit art. 830 C. civ.: "Când donațiunea este revocată pentru neîndeplinirea condițiilor, bunurile reintră în mâna donatorului, libere de orice sarcină și ipotecă". Acestui articol îi corespunde articolul 954 C. civ. fr.* Acest articol nu reprezintă altceva decât o aplicare a articolelor 1020, 1021, vom aplica revocării donației, pentru neexecutare de sarcini, principiile care cârmuiesc condiția rezlutorie tacită. De aceea art. 832 dispune că revocarea nu se îndeplinește niciodată de drept ci numai prin justiție.
Art. 954 C. civ. fr. cuprinde următoarea frază eliminată de legiuitorul român ca neexactă: "dăruitorul va avea contra terților detentori ai imobilelor dăruitoare toate drepturile ce el ar fi avut contra însuși donatorului". Eliminarea acestei părți de către legiuitorul român s-a făcut deoarece se poate ca uneori donatorul să aibă contra donaatrului drepturi pe care nu le are contra terților și invers, donatorul poate să aibă contra terților drepturi pe care nu la are contra donatarului.
(C. Hamangiu VII -Codul Civil)
În fine, potrivit art. 930 C. civ.: "Aceleași cauze care, după art. 830… autoriză cererea de revocare a donațiunilor între vii, vor fi primite și la cererea revocării dispozițiilor testamentare". Acestui articol îi corespunde articolul 1046 C. civ. fr.* Prin trimiterea ce art. 930 face la art.830, legea a pus pe aceeași legatele și donațiile oneroase, subînțelegând în ambele liberalități condiția rezolutorie tacită; căci după cum se exprimă Codul Calimach (art.897) însărcinarea se socotește ca o condiție dezlegătoare.
În materie de legate, ca și în materie dedonație, udecătorii pot acorda legatarului untermen de grație pentru a executa sarcina impusă prin testament. Din similitudinea ce există între donație și legat rezultă o consecință admisă de către toți autorii, și anume: că judecătorii fondului sunt în drept să cerceteze și precizeze sarcinile impuse legatarului, aprecierea lor ieșind de sub orice control al Curții de Casație. Excepție face cazul când s-ar denatura voința testatorului.
(D. Alexandresco – Drept civil român IV-II pp.446)
§.2. Clasificare și efecte
1. Clasificare
Deși dispozițiile de mai sus nu conțin criterii de clasificare, totuși, în doctrină se face clasificarea sarcinii în funcție de persoana beneficiarului, în:
– sarcina în favoarea dispunătorului;
Un exemplu îl reprezintă legatul ce va fi făcut cu sarcina pentru legatar de a face parastase și pomeni defunctului, sau de a plăti anumite datorii ale dispunătorului. În aceste cazuri, acesta din urmă și moștenitorii săi sunt creditorii defunctului.
(Mihail Eliescu -Curs de succesiuni pp.231)
– sarcina în favoarea gratificatului;
Aici poate fi dat exemplul în care, o sumă de bani este dată cu titlu de legat, pentru a înlesni gratificatului anumite cercetări științifice. În acest caz sarcina nu alcătuiește o liberalitate indirectă, ci donația sau legatul se face într-un scop determinat.
(Mihail Eliescu -Curs de succesiuni pp.231)
– sarcina în favoarea unei terțe persoane.
Sarcina stipulată în favoarea terțului se deosebește de donație sau legat, prin aceea că terțul beneficiar nu are calitatea de donatar sau legatar al gratificatului. El nu se află direct în raport de drept cu dispunătorul, ci cu gratificatul debitor. De aici rezultă că incapacitățile de a dispune sau de a primi, fiind absolute, nu se aplică între dispunător și terțul beneficiar. Un exemplu este acela că persoanele neconcepute, incapabile de a dobândi prin legat sau donație, pot fi beneficiarii unei sarcini.
(Mihail Eliescu -Curs de succesiuni pp.231)
Tot în dontrină se mai distinge între: sarcina posibilă, licită și morală și cea imposibilă, ilicită și imorală.
În ciuda deosebirilor care separă sarcina de condiție, se admite totuși că în cazul în care modalitatea este imposibilă, ilicită sau imorală, normele prevăzute pentru condiții se aplică deopotrivă și sarcinilor. La fel ca la condiție și la sarcină este considerată ca imposibilă aceea care material și în chip absolut este cu neputință să se îndeplinească. Dar în cazul în care imposibilitatea este numai relativă, adică dacă ea nu există decât față de gratificat, însă obiectiv ar putea fi învinsă, validitatea condiției nu este atinsă.
Modalitatea ilicită este aceea care materialmente se poate realiza, dar care violează o dispoziție imperativă sau prohibită a legii, venind astfel în conflict cu ordinea publică.
Ca și la condiții sarcina imorală este aceea care este contrară bunelor moravuri, cum ar fi aceea de a exercita prostituția, a comite o crimă și altale asemenea. Condiția sau sarcina imposibilă, imorală sau ilicită atrage după sine sancțiunea nulității absolute. Trebuie avut în vedere dacă nulitatea va fi absolută sau doar parțială. În ceea ce privește textele trebuie făcută deosebirea între Codul Napoleon și sistemul legii noastre civile.
În Franța, cât privește efectele nimicitoare ale condițiilor imposibile , imorale sau ilicite, Codul opune actul cu titlu oneroscelui cu titlu gratuit. Liberalitatea va rămâne valabilă, iar nulitatea va nimici numai clauza care nu se poate realiza, sau care înfrânge poruncile legii sau moralei. Această lege își găsește originile cu mult imp în urmă. În dreptul roman, condiția imorală, imposibilă sau ilicită, avea ca efect nulitatea întregii donații. Mai târziu, după o celebră controversă între Proculieni și Sabinieni, a fost extinsă și asupra legatului.
Legiuitorul nostru nu a reprodus art. 900. În această situație se pune întrebarea care este situația în dreptul nostru civil? Conform jurisprudenței vom putea constata că Înalta Curte pe de o parte și pe de alta instanțele de fond pe de alta ne dau răspunsuri diferite.
În dreptul actual, prin urmare, fără distincție între actele cutitlu gratuit și cele cu titlu oneros, sau între sistemul francez și cel român, actul juridic sub condiție imposibilă , imorală sau ilicită este în întrgime nul dacă modalitatea a fost cauză impulsivă și determinantă și numai parțial nul în cazul contrar,când condiția se va socoti necesară.
(Mihail Eliescu -Curs de succesiuni)
2. Efecte
De reținut este faptul că sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil care o conține. Ea afectează eficacitatea actului, în sensul că, în caz de neîndeplinire a ei, constituie motiv d revocare a actului sau rezoluțiune.
Deoarece sarcina conferă actului gratuit caracter sinalagmatic – pro parte – neexecutartea ei dă dreptul la opțiune între a cere "rezoluțiunea pentru neexecutare" ori "obligarea debitorului la executarea îndatoririi ce-i revine".
În ceea ce privește art. 829 se observă că legiuitorul nu vorbește despre desființarea donației, ci numai de revocarea ei,deoarece, în unele cazuri există o mare deosebire între revocarea și desființarea sarcinilor impuse donatarului, nefiind decât aplicarea principiului condiții rezolutorii tacite, îndeplinirea ei are efect retroactiv și atrage desființarea tuturor drepturilor constituite de donatar, astfel încât contractul este presupus anu fi avut niciodată ființă.
(D. Alexandresco -Drept civil român pp.419)
În dreptul actual, neândeplinirea sarcinilor, care pot fi impuse donatarlui, fie în folosul donatorului, fie în folosul dăruitorului, fie în folosul unui terț, nu mai este privită ca un act de ingratitudine, după cum eraaltădată atât la romani cât și în vechiul drept francez; căci revocarea, are loc în specie, ca în toate contractele sinalagmatice, în baza condiției rezolutorii tacite.
(D.Alexandresco -Drept Civil, p. 421-422)
În caz de nerealizare a sarcinii, înstrăinările totale sau parțiale ale imobilului dăruit, precum și sarcinile reale, constituite asupra lui de către donatar, în urma donației, sunt desființate, iar imobilul se întoarce la dăruitor liber de orice sarcini. Terții detentori ai imobilului dăruit vor putea să opună dăruitorului prescripția de 30 de ani și chiar pe aceea de10 sau 20 de ani, dacă a existat din partea lor bună credință, iar detentorii de mobile corporale vor putea să opună prescripția instantanee.
(D.Alexandresco -Drept Civil, p. 423)
Ca urmare a revocării, donatarul va trebui să restituie nu numai lcrul dăruit, dar și fructele percepute atât în urma cât și înaintea cererii de revocare, deoarece, el nu se poate folosi de un contract pe care nu a vrut să-l execute. În schimb, revocarea donațieipentru neexecutarea sarcinilor nu are însă ca efect în mod obligatoriu supunerea donatarului la daune decât când se constată existența unei culpe din partea lui. În acest sens, existența sau nu a culpei este hotărâtă de judecători în mod suveran, același lucru se întâmplă și cu coantumul daunelor ce le are de plătit donatarul. În mod normal dispunătorul va trebui să despăgubească pe donatar pentru cheltuielile necesare făcute pentru conservarea lucrului dăruit, precum și pentru alte cheltuieli care au dus la sporirea valorii lucrului. Donatorul va restitui, și el, tot ce a primit de la donatar în executarea sarcinei, deorece revocarea donației are efect retroactiv și lucrurile trebuie puse în situația anterioară.
În caz de pierdere a lucrului donat în situația unui caz fortuit, datorită faptului că donatarul este obligat "in personam" și nu "in rem" el este în continuare obligat a excuta sarcina cu propria avere.
Dreptul de a se adresa justiției pentru revocarea legatului aparține tuturorcelor cărora legatul poate să le folosească. Aceștia sunt moștenitorii de sânge, când sarcina a fost impusă unui legatar universal, în interesul unui terț sau în însuși testatorului; acei boligați la plata legatului însărcinător; acei chemați a lua legatul pentru cazul când legatarul nu el-ar putea primi.
(Vezi Demolombe, XXII, p.267) și (Aubry et Rau, Droit civil, VII, 413)
În cazul în care legatarul, dorind să evite executarea sarcinii, nu cere predarea legatului, se admite că terțul beneficiar o va putea face, în măsura necesarăpentru a se aduce la îndeplinire obligația impusă celui gratificat. Când sarcina s-a prevăzut în interesul gratificatului, dreptul de a cer aducerea ei la îndeplinire nu poate aparține decât dispunătorului sau moștenitorilor săi.
În conformitate cu art.829, sunt revocate pentru neândeplinirea sarcinilor, atât donațiunile importante cât donațiunile debunuri de mai mică importanță. Dispozițiile acestui articol nu-și găsesc aplicarea în cazul unei donațiuni care poate fi considerată ca un cadou obișnuit.
(Vezi Duranton VIII și Demolombe XX)
Astfel sunt sunt revocate pentru ne(D.Alexandresco -Drept Civil, p. 421-422)linirea sarcinilor: donațiunile deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros, donațiile indirecte, donațiile remuneratorii, darurile manuale și darurile mutuale. (Vezi Baudry et Colin). Donațiunile prin contractul de căsă torie sunt de asemenea revocabile pentru neîndeplinirea sarcinilor.
Revocarea donației pentru neîndeplinirea de sarcini face să subziste actele de administrație făcute de donatar cum ar fi un contract de locațiune mai mic de nouă ani. Donatarul în loc de a cere revocarea unei donațiuni are posibilitatea de a cere pe toate căile de drept , ca donatarul să executesarcinile dacă această executare este posibilă.
În cazl în care revocarea donației pentru neîndeplinirea desarcini este îndreptată contra donatarului, acesta va trebui, după părerea generală să restituie fructele din ziua când este în culpă.
(C. Hamangiu – Codul civil, VII)
Donatarul care a acceptat o donație, după o părere, poate renunța la ea, în cazul unei donații pur și simple, fără consimțământul donatarului. Prin această renunțare, donatarul nu poate aduce prejudiciu drepturilor terțelor persoane cu care ar fi contractat ulterior acceptării donației. După altă părere donatarul care a acceptat o donație, nu poate renunța la ea, fără consimțământul donatorului chiar în cazul unei donații pur și simple, deoarece donația fiind un contract , nu se poate desființa prin voința numai a unei părți contractante.
În ceea ce privește art.829, enumerarea cuprinsă aici are un caracter limitativ și ca urmare orice cerere de revocare întemeiată pe un motiv care nu este cuprins în acest articol, trebuie respinsă fără nici o discuție, afară de cazul când părțile au stipulat o anumită clauză în donație.
Legatarul cu sarcină, pentru a obține predarea legatului, trebuie, ca regulă generală, să dea cauțiune sarcinile impuse. testatorul poate scuti pe legatarul cu sarcină de a da cauțiune; această dispensă poate rezulta din termenii testamentului și din împrejurări. În cazul când testatorul a prevăzut un mod de întrebuințare sau destinația lucrului legat, legatarul este obligat să se conformeze, dacă modul de întrebuințare desemnat de testator, nu privește decât interesul său propriu.
Dacă întrebuințarea prevăzută de testator este în interesul său propriu, legatarul nu trebuie să dea cauțiune, dacă însă întrebuințarea desemnată privește interesul unui terț, legatarul va trebui să dea cauțiune.
(C. Hamangiu – Codul civil, VII)
Revocarea va avea loc "ut ex tunc", adică din ziua cererii, iar nu "ut ex nunc", aș că între că între moștenitor sau orice alt debitor al legatului și legatar, fructele nu vor fi datorite decât din ziua cererii de în judecată.
În privința terților, efectul revocării nu afectează cu nimic înstrăințrile, ipotecile și alte drepturi reale constituite până atunci de legatar asupra lucrului legat. Soluția este aceeași, fie că ar fi vorba de legate particulare, cu titlu universal sau chiar universale, căci orice fel de distincție între diferitelespecii de legate este contrară art.930.
(D. Alexandresco – Dreptul civil român, VI)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitatile Actului Juridic Civil (ID: 125286)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.