Modalitati Tehnicotactice de Organizare a Flagrantului In Cazuri de Coruptie

În Lucrarea ,,Modalități tehnico – tactice de organizare a flagrantului în cazuri de corupție am abordat problematica privitoare la modalitățile de investigare și de sancționare a infracțiunilor de corupție, infracțiunilor cu privire la corupție sau infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție prevăzute în Noul Cod penal sau în legi speciale.

În primul capitol am prezentat principalele instituții din România care au în competență combaterea și sancționarea infracțiunilor de corupție. Astfel:

Funcționarea Agenției Naționale de Integritate se bazează, pe aria de competență exclusivă în constatarea cazurilor de incompatibilitate și a conflictelor de interese, sancționarea nedepunerii în termen a declarațiilor de avere și de interese, identificarea diferențelor semnificative între modificările intervenite în avere și veniturile realizate în aceeași perioadă, realizarea prevenției și conștientizării, și pe atributul instituției de a sesiza alte autorități sau instituții publice în cazul în care se constată elemente de încălcare a legislației fiscale, penale etc. Agenția Națională de Integritate reprezintă doar o parte a unui ansamblu de punere în aplicare a prevederilor legislative referitoare la depunerea și controlul declarațiilor de avere și de interese (conform Legii nr. 176/2010).

Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.) a fost înfințată prin Ordonanța De Urgență nr. 43/2002, funcționând ca și un parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, în lupta contra corupției la nivel înalt și nivel mediu. DNA desfășoară cercetarea penală pentru infracțiunile de corupție, infracțiunile assimilate corupției și infracțiunile în legătură cu corupția. Schimbările successive ale prevederilor legale au avut în vedere ca această entitate specializată se aibă ca și atribuții doar combaterea faptelor de corupție de nivel ridicat și mediu. Totodată, DNA cercetează infracțiuni contra intereselor financiare ale CE dar și anumite tipuri de fapte grave de criminalitate economic – financiară.

Direcția Generală Anticorupție (DGA), a fost înființată prin prevederile Legii nr. 161/2005 cu privire la stabilirea unor măsuri pentru prevenirea si combaterea corupției în cadrul MAI (Ministerul Afacerilor Interne).DGA își desfășoară activitatea potrivit prevederilor art. 10 din OUG nr. 30/2007 cu privire la organizarea și funcționarea MAI.DGA reprezintă strucutura MAI, cu personalitate juridică, fiind specializată în lupta privind combaterea corupției în rândul personalului MAI, având centre la nivel central cât și teritorial

În capitolul doi am analizat principalele infracțiuni de corupție prevăzute în Noul Cod penal si în legea 78/2000.

Infracțiunile de corupție prevăzute de Noul Cod penal sunt: luarea de mită (art. 289 NCP), darea de mită (art. 290 NCP), traficul de influență (art. 291 NCP), cumpărarea de influență (art. 292 NCP).

Luarea de mită este infracțiunea ce constă în fapta funcționarului public care direct/ indirect, pentru el/altul, pretinde /primește sume de bani/alte foloase ce nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor foloase care nu i se cuvin, în legătură cu neîndeplinirea, îndeplinirea, urgentarea/întârzierea îndeplinirii unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Fapta unei persoane fizice sau juridice de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau indirect,bani /alte foloase unui funcționar public în legătură cu neîndeplinirea, îndeplinirea, urgentarea/ întârzierera îndeplinirii unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestora constituie infracțiunea de dare de mită.

Potrivit art. 292 fapta unei persoane fizice sau juridice de a oferi, promite sau a da, indirect sau direct, foloase/sume de bani unei persoane ce prezintă influență ori lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a îl determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie/să urgenteze îndeplinirea unui act care intră în atribuțiunile sale de serviciu/ să îndeplinească un act contrar acestor atribuțiuni constituie infracțiunea de cumpărare de influență.

Conform art. 291 fapta care constă în primire, pretinderea/acceptarea promisiunii de bani/alte foloase, indirect/direct, pentru sine/pentru altul, săvârșită de o persoană ce prezintă influență ori lasă să se creadă că prezintă influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească/să nu îndeplinească, să întârzie/să urgenteze îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestora constituie infracțiunea de trafic de influență.

Prin Legea nr.78/2000, au fost instituite măsuri de prevenire și de sancționare a faptelor de corupție. Legea impune, pentru anumite categorii de persoane, o serie de reguli speciale de comportament, în scopul prevenirii faptelor de corupție, astfel: îndeplinirea îndatoririlor ce le revin pentru exercitarea funcțiilor,atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, fără a se folosi de acestea pentru dobândirea, pentru ele, sau pentru alte persoane, de bani,bunuri sau alte foloase necuvenite; persoanele care exercită o funcție publică, atribuții de control, care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, precum și alte persoane fizice, au obligația să își declare averea.

În capitolele trei și patru am dezbătut elementele metodologice de investigare și modalitățile tehnico – tactice de investigare a infracțiunilor de corupție și asimilate corupției. Astfel că:

Organele de urmărire penală sesizate despre săvârșirea unei infracțiuni de corupție trebuie să lămurească în principal probleme precum: calitatea făptuitorului; activitatea ilicită, desfășurată de făptuitor, de alți participanți, modul de operare, legături cu diverse instituții sau/și scopul activității infracționale și anume organele de urmărire penală trebuie să clarifice dacă făptuitorul a acționat cu intenție (stabilirea scopului este importantă pentru încadrarea juridică corectă a faptei).

Dintre activitățile întreprinse de către organele de urmărire penală amintim: constatarea infracțiunii flagrante , ascultarea făptuitorului, identificarea și ascultarea martorilor, efectuarea perchezițiilor și ridicarea de obiecte și înscrisuri și dispunerea constatărilor și a expertizelor tehnico-științifice. Ceea mai important activitate întreprinsă de organele de cercetare sesizate de săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau asimilată corupției este constatarea infracțiunii flagrante. Echipa de prindere în flagrant este coordonată de către procuror și este alcătuită din polițiști și criminaliști specialiști în domeniul înregistrărilor și interceptării comunicațiilor. În cazul în care informațiile provin de la servicii speciale, în măsura în care specialiștii acestora au calitatea de organ de cercetare penală, vor fi cooptați în echipe și cadre ale acestor organisme. Se vor stabili atribuții precise și clare pentru fiecare membru al echipei, în funcție de competența materială a fiecăruia. Aceștia vor transmite conducătorului echipei în permanență datele pe care le dețin. O măsură importantă este stabilirea modului de acțiune al echipei ce realizează flagrantul. Evident că fiecare caz presupune modalități tehnico – tactice particulare de pregătire a constatării infracțiunii flagrante ca de exemplu atenta supraveghere a locului unde urmează se aibă loc acțiunea.Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în acest moment sunt următoarele: intrarea cu rapiditate în spațiul infracțional, în așa fel încât făptuitorul să nu poată să fugă (dacă spațiul este deschis, se vor bloca toate direcțiile, iar dacă spațiul este închis se vor bloca toate căile de acces spre uși sau geamuri); conducătorul echipei, ceilalți membri, trebuie să-și decline identitatea,prezentând legitimația, astfel încât toate persoanele prezente să audă; identificarea funcționarului, subiect activ al infracțiunii pe baza documentelor de identitate pe care le are asupra sa; identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc și care ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activitățile desfășurate de făptuitor, despre bunuri și bani, în calitate de martori oculari; efectuarea percheziției corporale a autorului; percheziția întregului spațiu în care a fost surprins făptuitorul (se vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de probă); înștiințarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător.