. Modalitati Si Instrumente de Plata In Decontarile Internationale (xyz, Arad)

CAPITOLUL 1. PREZENTARE GENERALĂ

În tranzacțiile economice internaționale, stingerea efectivă a unei datorii sau creanțe externe reclamă o deplasare a mijloacelor de plată. Mărfurile livrate sau serviciile prestate pot fi plătite imediat sau “cash”, ori vânzătorul poate consimți să acorde un credit comercial partenerului său din străinătate.

Plata internațională reprezintă stingerea unor obligații bănești peste granițele unei țări, plătitorul și beneficiarul plății fiind rezidenți ai unor țări diferite. Ele sunt determinate de efectuarea unor operațiuni comerciale sau necomerciale.În funcție de modul de realizare, plățile internaționale pot fi:

-plăți efective;

-plăți realizate prin anumite modalitați de plată;

-plăți prin compensație.

Plățile efective se realizează fie prin înmânarea sumei de către plătitor beneficiarului, fie prin expedierea ei prin poștă, fie prin ordine de plată date băncilor, caz în care cumpărătorul își achită datoria dând dispoziție băncii sale să-i debiteze contul cu suma datorată. La rândul său, banca plătitoare dispune băncii corespondente din țara beneficiarului plata sumei în favoarea acestuia din urmă.

Majoritatea plăților efective(în numerar sau prin ordin de plată) se referă, în general, la tranzacții cu caracter necomercial (acoperirea cheltuielilor de transport, cazări, întreținere, plata salariilor, a drepturilor de autor, a donațiilor, succesiunilor etc.). În relațiile comerciale, plățile efective sunt extrem de rar folosite, și anume în cadrul unor tranzacții deja efectuate (de exemplu, cumpărarea unor mărfuri de la târguri și expoziții internaționale) și pentru achitarea unor operațiuni accesorii comerțului internațional.

Obligațiile bănești generate de relațiile comerciale internaționale se lichidează, de regulă, prin plăți fără numerar, realizate prin promovarea anumitor modalități de plată internaționale.

Spre deosebire de mijloacele și instrumentele de plată care cuprind posibilitățile prin care se poate stinge sau reglementa lichidarea unor obligații internaționale, modalitățile de plată reprezintă mecanismele și tehnicile bancare care pot fi utilizate pentru a se realiza transmiterea de la plătitor (importator) la beneficiar (exportator) a prețului mărfurilor livrate sau a tarifului serviciilor prestate.

Conținutul acestor modalități de plată constă în organizarea tehnică a circulației documentelor comerciale, care confirmă apariția relației de plată internaționale și a instrumentelor de plată implicate, precum și în organizarea raporturilor între partenerii relațiilor economice internaționale, prin intermediul organelor bancare care îi deservesc.

Dacă, pe plan intern, mecanismul plăților și decontărilor este strict reglementat și se realizează în condiții relativ sigure, prin virarea sumei din contul debitorului în cel al creditorului, cu totul altfel se pune problema în cazul plăților internaționale.

În cadrul plăților internaționale, mecanismul se complică, cel puțin, datorită următorilor trei factori:

-una din părți, creditor sau debitor, este străină;

-în toate cazurile intervine și o bancă străină, de regulă corespondentă;

-plata se face într-o valută liber convertibilă, ceea ce impune, pentru debitor, obligația de a-și procura din timp valuta necesară de pe piețele valutare, în condițiile cele mai avantajoase.

Pentru a putea înțelege modul în care se efectuează plățile externe, trebuie prezentată, mai întâi, practica privind conturile în valută.

Indiferent de tipul fluxului valutar (comercial, necomercial sau financiar), acesta se realizează prin bănci. Băncile din diferite țări stabilesc, între ele, relații de corespondent bancar, având deschise — pe bază de reciprocitate — conturi, pe de o parte pentru a ușura și a permite o cât mai rapidă mișcare a banilor, iar pe de altă parte, pentru a asigura securitatea transferurilor internaționale de fonduri.

Referitor la conturile pe care băncile și le deschid reciproc, în practică s-au impus termenii:

-“ nostro” — care înseamnă “al nostru”; din punctul de vedere al unei bănci comerciale românești, este contul în valută al acesteia, deschis în evidențele unei bănci din străinatate;

– “vostro” (sau “lorro”) — care înseamnă “al vostru”; definește contul băncii străine, deschis în evidențele aceleiași bănci comerciale românești.

Fiecare bancă trebuie să urmărească evoluția plăților și încasărilor efectuate prin contul “nostro”. Aceasta se realizează prin ținerea unui cont intern de către bancă, denumit “cont oglindă”.

CAPITOLUL II MODALITĂȚI DE PLATĂ

Modalitățile de plată folosite pe plan internațional cunosc o mare diversitate, iar în practica comercială și bancară internațională au intervenit, în timp, o serie de modificări menite să îmbunătățească activitatea desfășurată, în special în direcția creșterii operativității și siguranței operațiunilor și a valorilor transferate.

Folosirea uneia sau alteia dintre modalitățile de plată este condiționată de o serie de factori, cum ar fi:

-gradul de încredere existent între parteneri;

-gradul de solvabilitate și de lichiditate al firmei plătitoare;

-necesitatea recuperării integrale și în cel mai scurt timp a contravalorii mărfurilor livrate;

-mărimea cheltuielilor ocazionate de utilizarea uneia din modalități, în raport cu altele.

Acești factori determină alegerea acelor modalități de plată care prezintă un grad ridicat de garanție a încasării prețului și formularea unor clauze adecvate, cu un grad ridicat de siguranță.

PLATA DIRECTĂ

Plata directă în numerar

Este forma cea mai simplă, utilizată în cadrul tranzacțiilor de valori mici, accidentale. Beneficiarul de import îl plătește pe exportator la locul expediției și recepției, achitând pe loc în moneda națională a exportatorului sau în valută, valoarea mărfii primite sau a prestației de servicii de care a beneficiat. Este o modalitate incomodă pentru importator, acesta find obligat să poarte cu sine sumele de bani aferente.

Ca o variantă a plății directe în numerar, este plata .pe calea punerii la dispoziția exportatorului a unui cec semnat de importator, cu plata la vedere, la o bancă accesibilă.

Plata prin ordin de platĂ

Importatorul care dispune de numerar sau de credit la o bancă, îi dă acesteia un ordin de plată, indicând numele beneficiarului și suma ce urmează să fie plătită într-un anumit termen și în anumite condiții. Banca poate să dispună unei bănci corespondent din apropierea domiciliului exportatorului să plătească acestuia suma de bani ordonată de importator. Operațiunea aceasta se numește operațiune de transfer bancar.

Caracteristicile ordinului de plată sunt următoarele:

-plata se face pentru stingerea unei obligații asumate sau pentru stingerea unei datorii;

-operațiunea pornește din inițiativa ordonatorului (plătitorului);

-poate fi revocat:ordonatorul își poate retrage sau modifica instrucțiunile până în momentul executării lui. Este deci o promisiune de plată cu un mare grad de risc pentru beneficiar;

-se poate emite numai pe bază de depozit bancar. Ordonatorul trebuie să creeze sursa din care să fie plătit beneficiarul prin blocarea unei părți sau în întregime a depozitului sau, prin depuneri de numerar. Poate să fie folosit și creditul bancar ca sursă de plată.

Ordinul de plată poate fi:

• simplu, asemănător cu cecul, când beneficiarul este plătit prin simplă legitimare;

• documentar, când plata se poate face numai dacă beneficiarul prezintă băncii plătitoare setul de documente convenite contractual cu partenerul său și specificate în ordinul de plată. Este forma cea mai uzitată.

Sunt implicați:ordonatorul, beneficiarul, banca ordonator (emitentă a ordinului), banca plătitoare (banca corespondent). Conform anexa 1.

Plata prin mandat poȘtal

Se poate face sub trei forme:

– mandatul ordinar;

– mandatul de vărsare într-un cont poștal;

– mandatul telegrafic. Este puțin utilizată din cauza distanțelor geografice.

SCHIMBUL DE DOCUMENTE LA PLATĂ

O asemenea modalitate se utilizează frecvent în cazul operațiunilor de compensație, fără mișcare de bani. Exportatorul trimite unei bănci, din țara sa, documentele care să ateste expedierea mărfii. Banca le expediază corespondentului său din țara importatorului. Banca corespondent îl invită pe importator ca în loc de bani să-i prezinte documentele, din care să rezulte că a expediat la rândul său exportatorului devenit importator (fiecare din cele două părți contractante are dubla calitate de exportator și de importator) mărfurile convenite, de valoare egală. Banca respectivă face schimbul de documente și, prin rețeaua bancară respectivă, fiecare din cei doi parteneri intră în posesia documentelor celuilalt, putând să devină proprietar al mărfurilor importate. Mișcarea de numerar se rezumă numai la comisioanele plătite băncilor.

De multe ori schimbul de documente este însoțit și de o garanție bancară în favoarea celui care face primul expedierea partidei angajate în compensație, ordonată de cel care beneficiază de această primă expediere. Deși, teoretic, este posibil ca expedierile să aibă loc concomitent, practic acest deziderat este greu de realizat.

Este de remarcat faptul că schimbul de documente se poate face și fără participarea băncilor, dar numai pentru tranzacții minore și accidentale.

PLATA PRIN INCASSO DOCUMENTAR

Incasso-u1 este o modalitate de plată prin care documentele necesare dispunerii (efectuării) unei plăți circulă între bănci în scopul:

– acceptării și/sau efectuării plății, pe bază de documente;

– eliberării de documente, contra acceptării și/sau efectuarea plății;

– eliberării de documente, în alte condiții.

Documentele la care s-a făcut referire mai sus sunt atât de natură financiară, cât și comercială.

Incasso-ul, ca modalitate de plată, se utilizează în două variante:

1. Incasso-ul simplu (clean collection).

În această variantă documentul financiar (titlul) în baza căruia se va efectua plata, nu este însoțit de documente comerciale, ele circulând conform următoarei scheme:

ORDONATOR TRAS

1 6 4

5

BANCA BANCA

REMITENĂ PLĂTITOARE

1.Tragerea instrumentului de plată (titlului) de către ordonator.

2.Remiterea titlului la banca plătitoare spre acceptare.

3.Remiterea titlului pentru a fi acceptat la plată de către tras.

4.Acceptarea plății de către tras.

5.Efectuarea plății de către banca plătitoare.

6.Stingerea (încasarea) obligației de către ordonator.

2. Incasso-ul documentar

Este modalitatea de plată prin care exportatorul trimite importatorului spre încasare, prin intermediul bancar, documentele convenite contractual, care atestă îndeplinirea obligațiilor ce i-au revenit. Printre aceste documente sunt de menționat factura, documentul de transport, certificatul de origine, polița de asigurare (în cazuri specifice), certificatul de calitate, certificatul de control și recepție, certificatul sanitar veterinar (după caz), certificatul fitosanitar (după caz).

Tipuri și forme de incasso documentar

Documente contra plată

(documents against payment, DIP)

(cash against documents, c.a.d.)

Banca prezentatoare nu remite documentele trasului decât contra plății imediate, dacă acest lucru nu contravine legilor sau regulamentelor naționale, regionale sau locale ale unei țări, cărora părțile nu se pot sustrage. Se poate întâmpla, de exemplu, ca legea să prevadă faptul că documentele nu pot fi remise decât contra efectuării plății în moneda țării respective, contrar dispozițiilor art. 12 RUE (cererea autorizației de conversie în țările supuse controlului schimburilor).

În practică, cumpărătorul așteaptă adesea sosirea mărfii pentru a remite documentele și a efectua plata, în cazul în care părțile nu au convenit în contractul de vânzare că: “plata se va efectua la prima prezentare a documentelor”. Această clauză trebuie să figureze și în ordinul de încasare.

Documente contra acceptare

(documents against acceptance, D/A)

Be

(documents against acceptance, D/A)

Banca prezentatoare remite documentele contra acceptării unui efect de schimb care ajunge la scadență, de exemplu la 60-180 zile după prezentare (trata …. zile de la vedere) sau la o dată determinată (trata la termen).

Trasul intră deci în posesia mărfii înainte de data efectivă a plății, el putând chiar să revândă marfa imediat pentru a-și procura fonduri necesare plății efectului de schimb. Vânzătorul acordă deci cumpărătorului o amânare a plății și nu primește drept garanție decât acceptul trasului, pe care îl va valorifica la scadență. El se expune, în consecință, riscului de neefectuare a plății la scadența efectului de schimb.

Pentru mai multă siguranță, el poate cere ca banca prezentatoare sau o altă bancă de prim ordin să garanteze efectul de schimb. Garantarea constă în general într-o simplă semnătură pe scrisoarea de schimb; ea poate de asemenea să fie menționată în mod expres pe verso-ul tratei sau într-o anexă. Lângă semnătură trebuie să figureze neaparat mențiunea că garanția este stabilită pentru contul trasului.

Documente contra scrisoare de angajare

Banca însărcinată cu incasso-ul remite documentele cumpărătorului contra unei scrisori de angajare, al cărei conținut este stabilit de către banca remitentă sau de către emitentul ordinului.Prin această scrisoare de angajare, trasul se obligă să plătească valoarea incasso-ului la o anumită dată. Pentru că, din punct de vedere juridic, creanța să fie valabilă, este foarte important ca scrisoarea de angajare să fie redactată într-un mod clar și fără echivoc.

Acceptare cu remiterea documentelor contra plății la scadență

Această formă de incasso documentar nu se mai întrebuințează. În cadrul ei, remitentul cere ca trasul să accepte o scrisoare de schimb valabilă la vedere, de exemplu până la 60 zile de la data prezentării documentelor, însă acestea nu trebuie remise cumpărătorului decât după plata tratei. Conform anexa 2.

Exemplu de utilizare a unui incasso documentar

S-a văzut că există mai multe variante de incasso documentar. Pentru a evita eventualele dificultăți, principalele elemente ale formei alese trebuie să figureze în textul contractului.

Iată un exemplu de incasso documentar. Să considerăm cazul livrării de produse farmaceutice din Elveția cu destinația Australia. În derularea acestui incasso sunt implicate două bănci: I’Union de Banques Suisses (UBS) ca bancă a exportatorului și banca australiană a importatorului.

Un incasso documentar se realizează în trei etape principale:

– ordinul de încasare al vânzătorului (remitentului);

– transmiterea ordinului de încasare de către banca remitentă băncii prezentatoare;

– încasarea de către banca prezentatoare.

a.) Ordinul de încasare al vânzătorului (remitentutui). Vânzătorul a expediat marfa. El deține deci documentul de transport la care va adăuga factura și, eventual, certificatele de asigurare și de proveniență, lista de colisaj și de greutate, factura vamală, etc. Vânzătorul va remite toate aceste documente băncii UBS pentru realizarea incasso-ului față de cumpărător.

Pentru a facilita operațiunea, UBS a elaborat un model de incasso documentar pe care îl remite la cerere clienților săi; banca se asigură astfel că indicațiile necesare sunt clar exprimate și complete. Acest ultim punct este important, întrucât după primirea ordinului de încasare, banca remitentului și cea a trasului nu acționează decât în conformitate cu ordinul primit, fără a ține cont de instrucțiunile adiționale menționate eventual în documente.

b.) Transmiterea ordinului de încasare de către banca remitentă (UBS) băncii prezentatoare (corespondente). UBS va controla documentele bazându-se pe RUE, al căror art.2 precizează: “Băncile trebuie să verifice dacă documentele primite corespund celor enumerate în ordinul de încasare, și trebuie să informeze imediat partea care le-a adresat ordinul de încasare despre orice document lipsă. La aceasta se limitează obligațiile băncilor de verificare a documentelor.”

Dacă rezultatul verificării este pozitiv, UBS trimite documentele băncii însărcinate cu incasso-ul în țara trasului, cu toate instrucțiunile necesare.

c.) Încasarea de către, banca prezentatoare și transferul produsului. Dacă este vorba de incasso în forma documente contra plată, trasul va intra în posesia documentelor plătind suma datorată băncii prezentatoare, care va transfera această sumă băncii remitente.

Există o particularitate a țărilor a căror monedă nu este convertibilă decât în anumite condiții.

Chiar dacă documentele nu trebuie remise decât contra efectuării plății în moneda prescrisă, băncile din aceste țări le remit de obicei contra depunerii contravalorii sumei corespunzătoare în moneda locală, la cursul de schimb al zilei.

Dacă este vorba de incasso în forma documente contra acceptare, trasul va accepta un efect de schimb prin care se angajează să efectueze plata la scadență. Conform instrucțiunilor din ordinul de încasare, acceptul va rămâne la banca prezentatoare sau va fi înapoiat băncii remitente. În acest din urmă caz, remitentul va putea cere scontarea efectului de schimb la o bancă dispusă să facă acest lucru, sau îl va încasa la scadență.

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

Pharma SA Victoria Laboratories

Geneva (PSA) Melbourne(VLM)

PSA contract VLM

Vânzător Cumpărător

Condițiile contractului:

Marfa: produse farmaceutice

Val. Livrării: Sfr. 65000

Condiții de livrare: C+F Melbourne

Condiții de plată: documente contra plată

(incasso documentar)

ÎNCASAREA DOCUMENTELOR

Pharma SA Victoria Laboratories

Geneva (PSA) Melbourne (VLM)

(emitentul ordinului) (tras)

PSA Faza 1 VLM

livrare marfă

Faza 3 Faza 1 Faza 3 Faza 3

bonificare ordin de încasare încasarea plată

Faza 2

transmiterea

ordinului de încasare

UBS Faza 3 CMB

autorizare de plată

banca remitentă Comercial Bank

Ltd.Melbourne (CBM)

banca prezentatoare însărcinată cu încasarea

CREDITUL DOCUMENTAR

Este modalitatea de plată cea mai des utilizată atât în decontarea plăților intemaționale, cât și în decontarea plăților interne, întrucât oferă suficiente garanții atât vânzătorului, cât și cumpărătorului. Vânzătorul este sigur că va încasa prețul, imediat ce poate dovedi că a expediat marfa și a îndeplinit condițiile contractuale, iar cumpărătorul că marfa plătită îi este expediată. În mod similar se pune problema și în domeniul schimbului de serviciu. Niciodată marfa și contravaloarea ei nu vor fi concentrate într-o singură mână, a vânzătorului sau a cumpărătorului.

În practică plăților internaționale, creditul documentar apare sub două forme: acreditivul și scrisoarea de credit Stand By. În prezent, 70% din plățile internaționale se fac prin credit documentar.

Creditul documentar se poate prezenta sub mai multe forme, una dintre ele fiind acreditivul documentar.

Acreditivul documentar în import/export

Acreditivul documentar reprezintă angajamentul unei bănci de a plăti o sumă determinată furnizorului unei mărfi sau al unei prestații, contra remiterii, într-un termen fixat, a documentelor ce dovedesc că marfa a fost livrată sau prestația efectuată.

Acreditivul documentar este un instrument de plată de care comerțul internațional nu s-ar mai putea dispensa în zilele noastre. El permite punerea la dispoziție și apoi plata unei sume date atât timp cât sunt respectate condițiile stabilite în prealabil. El poate de asemenea servi finanțării exporturilor.

Documentele prescrise într-un acreditiv documentar sunt supuse unor condiții foarte stricte. Beneficiarul trebuie să știe că nu va putea fi plătit decât contra remiterii unor documente absolut conforme și că bancă trebuie să decidă — numai pe baza documentelor — dacă plata poate fi efectuată sau un efect acceptat. Conformitatea documentelor se verifică pe baza “Regulilor și uzanțelor uniforme privind acreditivele documentare” emise de Camera Internațională de Comerț din Paris. Articolul 4 al acestor Reguli stipulează faptul că “în operațiunile cu acreditive, toate părțilele interesate trebuie să ia în considerație documentele, și nu mărfurile, serviciile și/sau alte prestații la care se referă aceste documente”.

Acreditivul documentar nu se folosețte numai în livrările de mărfuri.Printr-un asemenea acreditiv se poate asigura de exemplu livrarea unei uzine la cheie. În același mod, prestațiile, plățile periodice și angajamentele cu caracter de garanție pot fi legate de un acreditiv documentar, cu condiția ca termenul de plată să poată fi fixat pe baza documentelor cerute. Acreditivul poate fi de asemenea folosit ca mijloc de creditare dacă este utilizat ca instrument de bază în comerțul de tranzit(vezi schema nr. 3).

Tipuri de acreditiv documentar

A.) După criterii de securitate a plății

Acreditivul documentar revocabil

Banca eimtentă are dreptul de a modifica sau de a anula în orice moment un acreditiv revocabil. Având în vedere faptul că ea acționează în cele mai multe cazuri din ordinul cumpărătorului, este evident faptul că vânzătorul depinde de buna credință a importatorului.

Banca emitentă se angajează să efectueze plata la prezentarea documentelor convenite. Dacă este vorba de un acreditiv la vedere, banca nu mai poate reveni asupra plății, să o anuleze sau să o modifice după ce plata a fost executată. Deci, criteriul de bază în acreditivul documentar revocabil, îl constituie momentul efectuării plății și nu momentul prezentării documentelor. În cazul amânării plății după acceptarea documentelor și verificarea conformității lor, banca nu va mai putea reveni asupra angajamentului de a efectua plata la termen.

Acreditivul revocabil este cu siguranță mai puțin angajant decât celelalte forme de acreditiv. Principalul său avantaj — față de incasso-ul documentar — constă în efectuarea mai rapidă a plății. Plata se poate efectua la sediul băncii vânzătorului, dacă acreditivul prevede această posibilitate.

Ntt este nevoie să mai insistăm asupra faptului că această modalitate de plată nu este recomandată decât în cazul expres în care cei doi parteneri contractuali se cunosc foarte bine și vânzătorul are încredere în cumpărător. În toate celelalte cazuri este recomandabil să se recurgă la un acreditiv irevocabil și chiar confirmat. Un acreditiv care nu este specificat în mod expres ca irevocabil se consideră automat revocabil. Din această cauză textul acreditivului trebuie citit întotdeauna cu mare atenție, astfel încât să nu rămână nici un dubiu asupra acestui punct extrem de important.

Acreditivui documentar irevocabil neconfirmat de banca notificatoare

Acreditivul irevocabil este forma cel mai des utilizată în zilele noastre. Banca emitentă se angajează să efectueze plata, să accepte tratele sau să își asume responsabilitatea de a le plăti la scadență, conform prevederilor acreditivului. Din momentul asumării acestui angajament nu se mai poate reveni asupra lui fără acordul beneficiarului. Modificarea sau anularea unilaterală a unui acreditiv irevocabil este imposibilă.

Relația de obligativitate se stabilește numai între beneficiar și banca emitentă. Este important de aceea ca beneficiarul să examineze cu foarte mare atenție riscul insolvabilității și mai ales riscurile țării.

Dacă acreditivul este neconfirmat, este esențial ca beneficiarul să cunoască locul de utilizare și de plată al acestuia. Dacă locul de utilizare este sediul băncii emitente, beneficiarul va trebui să își asume și riscul trimiterii documentelor prin poștă. El trebuie să țină cont de faptul că documentele trebuie remise băncii emitente (în lipsă de dispoziții contrare) în termenul de valabilitate stabilit. Beneficiarul va proceda în alt mod în cazul în care banca emitentă însărcinează o bancă corespondentă (negociatoare) să ridice și să onoreze documentele în contul său În acest caz, banca negociatoare desemnată (banca beneficiarului) poate să examineze documentele și să efectueze plata la vedere sau să planifice o plată amânată. Cu toate acestea, banca beneficiarului (negociatoare) nu este angajată în nici un fel, iar examinarea documentelor nu îi crează nici o obligație de plată. Este important de știut, mai ales în cazul plății amânate, că banca negociatoare va putea refuza să efectueze plata la scadență, chiar după verificarea documentelor și transmiterea lor băncii emitente. Cea mai mare parte a plăților efectuate de banca negociatoare se face sub rezerva primirii necondiționate a acoperirii (sauf bonne fin = s.b.f.) de la banca emitentă a acreditivului.

Locul de utilizare a acreditivului poate fi diferit de cel de plată. Un acreditiv poate să fie valabil în țara vânzătorului până la o anumită dată pentru prezentarea documentelor, dar plata nu se va efectua decât după ce acestea au intrat în posesia băncii emitente. Aceste nuanțe nu sunt lipsite de importanță și trebuie examinate cu atenție.

Acreditivul documentar irevocabil confirmat de banca notificatoare

Prin acreditivul irevocabil confirmat, beneficiarul primește două angajamente de plată independente – cel al băncii emitente și cel al băncii confirmatoare. Pentru ca aceasta din urmă să accepte să își asume un asemenea angajament trebuie îndeplinite anumite condiții:

a.) Acreditivul trebuie să fie irevocabil, cu alte cuvinte să implice un prim angajament din partea băncii cumpărătorului. Din punct de vedere juridic se poate confirma și un acreditiv revocabil, dar practic nici o bancă nu și-ar asuma un angajament ferm de plată pe această bază.

b) Acreditivul trebuie să formuleze în mod clar ordinul sau autorizarea băncii emitente către banca corespondentă pentru acordarea confirmării (formula “Deschidem acreditiv irevocabil confirmat” nu este suficientă).

c.) Acreditivul trebuie să fie utilizabil și plătibil la ghișeele băncii confirmatoare.

d.) Textul trebuie să fie fără echivoc și mai ales să nu conțină nici o clauză care de fapt să permită cumpărătorului să împiedice utilizarea acreditivului de către vânzător.

Acestor cerințe pur tehnice li se adaugă o serie de exigențe specifice politicii acreditivului. Astfel, fiecare bancă va examina cu atenție riscurile de insolvabilitate și riscurile țării înainte de a confirma un acreditiv. Dacă banca decide să nu confirme acreditivul, ea îi va notifica beneficiarului fără nici un angajament din partea sa, însă va trebui să informeze despre acest lucru banca emitentă.

Beneficiarul unui acreditiv confirmat, poate (însă nu este obligat) să discute numai cu banca confirmatoare. Dacă aceasta este o instituție de prim ordin din țara sa, beneficiarul va fi scutit de eventualele riscuri ale țării (riscuri politice și de transfer) și de riscul trimiterii documentelor prin poștă.

Acreditivul irevocabil confirmat oferă deci o mare securitate. El prezintă și alte avantaje pentru exportator și poate fi utilizat ca instrument de creditare fie în operațiunile de transfer, fie în prefinanțare. Dacă este vorba de un acreditiv la termen confirmat, banca va examina în plus și posibilitatea de scontare a creanței sau de acordare a unui avans.

Exemplu de acreditiv documentar irevocabil și confirmat

Acreditivul poate îmbrăca diferite forme. Forma acreditivului se stabilește în timpul negocierii contractului între cumpărător și vânzător. Amănuntele referitoare la dispozițiile acreditivului se fixează atunci când cumpărătorul dă băncii sale ordinul de deschidere a acreditivului. În aceasta etapă, vânzătorul — care este informat de către bancă cu privire la condițiile acreditivului — poate cere, dacă este cazul, precizări sau modificări. Este în interesul ambilor parteneri contractuali ca fiecare condiție a acreditivului în parte să fie exprimată clar și corect, ceea ce facilitează controlul documentelor.

În scopul de a ilustra cele enunțate va fi descrisă în continuare utilizarea unui acreditiv irevocabil confirmat în cazul particular al livrării de generatoare elvețiene în Japonia. La această operațiune participă două bănci: banca japoneză a importatorului și banca elvețiană a exportatorului. Operațiunea se derulează în mai multe faze, după cum indică schema următoare.

Desfășurarea unui acreditiv se împarte în două etape:deschiderea acreditivului și utilizarea sa.

NEGOCIEREA ȘI INCHEIEREA UNUI CONTRACT

Electricity Supply Ltd. Generator SA

Osaka (ESL) Geneva (GSA)

contract

ESL GSA

ESL remite următoarea comandă către Marfa: generator complet

Generator SA Geneva (GSA) Data livrării: 19 mai…

Condiții de livrare: C+F Osaka

Transport: terestru+maritim

Preț: Sfr. 378000

Condiții de plată: Plata la vedere contra a.d.i. deschis de IBA și confirmat de UBS.

DESCHIDEREA ȘI CONFIRMAREA ACRIEDITIVULU DOCUMENTAR

ESL GSA

Emitentul ordinului (cumpărător) beneficiar (vânzător)

IBA UBS

Banca emitentă banca notificatoare și

confirmatore

ESL însărcinează IBA (Industril Bank of Asia) să deschidă un acreditiv documentar irevocabil (a.d.i.), să informeze UBS despre acest lucru și să o determine să confirme acreditivul.

UTILIZAREA ACREDITLVULUI PRIN PREZENTAREA ȘI

TRANSMITEREA DOCUMENTELOR

ESL Livrarea mărfii GSA

debit documente documente plată

acoperire

IBA (provizion) UBS

După expedierea mărfii. GSA procură toate documentele necesare pentru le prezenta băncii confirmatoare (UBS), care o creditează cu suma convenită după controlul documentelor. UBS transmite documentele și își procură acoperirea prin debitarea băncii emitente (IBA). IBA transmite documentele cumpărătorului(ESL) și debitează la rândul său contul acestuia. Conform anexa 3.

Deschiderea acreditivului

În exemplul de mai sus, acreditivul este deschis de către Industrial Bank of Asia, Tokyo, (IBA) la cererea companiei Electricity Supply Ltd. Osaka (ESL), după ce vânzătorul și cumpărătorul s-au pus de acord asupra condițiilor de livrare și plată. La primirea ordinului cumpărătorului, IBA verifică dacă clientul său dispune de acoperirea necesară sub formă de active sau linii de credit. IBA verifică de asemenea ordinul de deschidere a acreditivului cu scopul de a elimina, de comun acord cu clientul, eventualele puncte neclare. După aceasta, banca emitentă trimite prin curier, telex sau telegramă avizul de deschidere băncii vânzătorului (I’Union des Banques Suisses) cu cererea sau autorizația de a confirma acreditivul. În același timp cumpărătorul primește un aviz de execuție.

Banca vânzătorului (UBS) verifică autenticitatea și conținutul acreditivului, ca și solvabilitatea și reputația băncii emitente și riscurile țării importatorului. Dacă rezultatul verificării este satisfăcător, banca va confirma acreditivul. Dacă banca refuză să acorde confirmarea, ea va putea notifica acreditivul beneficiarului fără propriul său angajament, însă va trebui să comunice decizia sa băncii emitente (IBA).

La primirea acreditivului, furnizorul trebuie să verifice conținutul acestuia. Dacă acesta diferă de contract sau conține condiții pe care vânzătorul nu le poate îndeplini, acesta trebuie să îi ceară cumpărătorului prin intermediul băncii să opereze cât mai rapid modificările necesare.

Utilizarea acreditivului

După primirea notificării privind deschiderea acreitivului, vânzătorul (Generator SA Geneva) va obține și expedia, în termenul stabilit, documentele necesare pentru utilizarea acreditivului. Prezentarea documentelor (printre care în mod normal se numără și cele de transport) nu va avea loc totuși, decât după axpedierea mărfii. Cumpărătorul va primi de asemenea un set de documente privind expedierea mărfii de către vânzător în condițiile convenite, la adresa prevăzută.

Plata nu se efectuează decât cu condiția ca vânzătorul să fi prezentat în termenul stablit documentele conforme în set complet băncii confirmatoare (UPS). Banca confirmatoare verifică documentele, după care creditează contul beneficiarului (vânzătorului).

La rândul său, banca confirmatoare transmite documentele băncii emitente (IRA). În paralel se debitează contul băncii emitente sau se efectuează rambursarea prin intermediul unei instituții alese în prealabil (banca de rambursare). Aceasta înseamnă că banca confirmatoare cere băncii de rambursare să îi plătească sau să crediteze contravaloarea documentelor. Banca de rambursare este, în general, o bancă corespondentă a băncii emitente și a băncii confirmatoare.

Dacă, spre deosehire de banca confirmatoare (UBS), banca emitentă (IBA), în urma examinării documentelor ajunge la concluzia că documentele nu corespund condițiilor acreditivului, ea trebuie să informeze imediat despre aceasta UBS prin telegrama, telex sau orice alt mijloc rapid de comunicare. Ea trebuie în același timp să specifice dacă înapoiază documeritele sau le pune la dispoziția UBS. În general, banca emitentă va lua legătura în acest timp cu cumpărătorul pentru a-l întreba dacă este dispus să accepte documentele, în ciuda neregulilor constatate. Banca dispune de timp suficient pentru verificarea documentelor.

B.) După modalitățile de plată

Acreditivul documentar la vedere

Beneficiarul primește plata pe baza remiterii documentelor, după verificarea acestora. Operațiunea se realizează pe bază de schimb (plata contra documente); banca va dispune de timp suficient pentru operațiunile de verificare. Se poate totuși întâmpla — chiar și în cazul acreditivului la vedere —ca termenul de valabilitate pentru efectuarea plății să se decaleze cu câteva zile. Aceasta se întâmplă în cazul în care banca autorizată să efectueze plata trebuie să își procure acoperirea de la terțe bănci în una sau mai multe etape.

Acreditivul documentar contra acceptare(cu trata la termen)

Exportatorul trage o trată la termen, conform dispozițiilor prescrise, asupra băncii emitente, a celei care confirmă, asupra cumpărătorului sau a unei bănci terțe. Trata poate avea scadența, de exemplu, 90 de zile de la data facturii sau a documentului de expediție.În momentul prezentării documentelor nu are loc plata, ci acceptarea efectului de schimb. Dacă efectul trebuie acceptat de o terță persoană (de ex. cumpărătorul), banca emitentă și banca confirmatoare garantează acceptarea și plata la scadență a tratei trase în virtutea acreditivului irevocabil.

Dacă acreditivul prevede efectuarea negocierii de către oricare bancă sau limitarea la una sau mai multe bănci, banca emitentă și banca confirmatoare își asumă, în cadrul acreditivului, responsabilitatea de a efectua plata sau de a determina plata tuturor tratelor la termen, fără recurs contra trăgătorilor și/sau a deținătorilor de bună credință.

Acreditivul cu plata decalată

Această formă de acreditiv nu este, din punctul de vedere al beneficiarului, diferită de precedenta decât prin faptul că nu se cere nici o trată.În momentul prezentării documentelor conforme, banca autorizată (banca emitentă sau confirmatoare) se angajează în scris să efectueze plata la scadență. Data scadenței trebuie să fie clar stipulată în acreditiv. Decalarea plății este posibilă atât în cazul acreditivului confirmat, cât și a celui neconfirmat.

Din punct de vedere al comisioanelor, acreditivul cu plata decalată poate fi mai avantajos decât acreditivul cu trata la terrnen. El are totuși inconvenientul de a nu autoriza, în general, acordarea unui avans din valoarea acreditivului decât de către banca emitentă sau confirmatoare, în timp ce scontarea efectului de schimb oferă alte posibilități.

Acreditivele documentare la termen (acreditivele contra acceptare și cele cu plata decalată) sunt modalități de finanțare a cumpărătorului. Acesta poate să revândă marfa înainte de scadență iar cu banii obținuți să achite valoarea acreditivului.

Acreditivul documentar cu avansuri

Vărsarea avansurilor în cadrul unui acreditiv se poate efectua în diferite moduri. Dar în toate cazurile se va face distincție între avansuri garantate și avansuri negarantate.

În cazul avansurilor garantate, banca beneficiarului trebuie să furnizeze o garanție, care de obicei scade proporțional cu livrările efectuate.

Avansurile negarantate nu protejează importatorul în caz de utilizare abuzivă.

“Clauza roșie” (red clause) reprezintă o forma particulară de avans. Este vorba de o facilitate specială acordată vânzătorului în limita unui acreditiv. Clauza îi permite băncii notificatoare să verse un avans beneficiarului pentru ca acesta să poată începe expedierea mărfurilor. Acest procedeu se folosește, de exemplu, în comerțul cu lâna între Elveția și Australia. Această clauză era scrisă la început cu cerneală roșie (de unde și denumirea sa). Ea poate fi formulată astfel: “clauza roșie 50000 $A-admis”, ceea ce înseamnă că banca australiană (în exemplul de mai sus) poate plăti un avans de 50000 $A înainte de remiterea documentelor. Vărsământul se face contra unei chitanțe, beneficiarul angajându-se să remită documentele cerute în perioada de valabilitate a acreditivului. Cumpărătorul își asumă riscul inerent unui astfel de avans.

Acreditivul documentar reînnoibil(“renouvable”;”revolving”)

Pentru a obține prețuri avantajoase, cumpărătorul, de comun acord cu vânzătorul, poate face comenzi de mărfuri care depășesc necesitățile sale de moment. Livrările vor fi eșalonate în acest caz pe o perioadă determinată. Cumpărătorul poate deschide un acreditiv reînnoibil pentru o sumă care să acopere contravaloarea unei livrări parțiale. În acreditiv se poate stipula, de exemplu: ‘tvaloarea acreditivului: 10000 EUR. -reînnoibil de 5 ori până la concurența sumei maxime 60000 EUR.”. În momentu1 în care este utilizată prima tranșă de 10000 EUR, acreditivul intră automat în vigoare pentru a doua tranșă de 10000 EUR, și astfel până la epuizarea sumei de 60000 EUR” Clauza de reînnoire” poate fi formulată în diferite moduri, în funcție de necesități. Se pot de asemenea fixa tranșe astfel: “valoarea acreditivului: 10000 EUR-reînnoibil lunar pentru aceeași sumș, prima dată în ianuarie, ultima dată în mai 20, valoarea maximă 60000 EUR”. Mențiunea “cumulativ” sau “necumulativ” în acreditiv indică dacă tranșele neutilizate sau soldurile celor parțial utilizate pot fi adăugate tranșelor următoare sau nu.

Acreditivul reînnoibil nu poate fi utilizat în cazul în care cantități date de marfă trebuie expediate în perioade determinate. În acest caz art.45 RUU exclude posibilitatea de a continua utilizarea acreditivului dacă o expediție parțială nu a avut loc.

Autorizația de cumpărare(“Authority to purchase”)

Autorizația de cumpărare nu se folosește decât în sistemul de plăți cu Extremul Orient. La origine nu era vorba de un acreditiv în adevăratul înteles al cuvântului, ci de o autorizație de cumpărare de efecte documentare cu drept de recurs împotriva trăgătorului. Banca din țara importatorului autorizează banca corespondentă din țara exportatorului să cumpere efectele de schimb trase de vânzător asupra cumpărătorului, însoțite de anumite documente, cu drept de recurs integral împotriva trăgătorului. Cu timpul, această modalitate de plată a luat o formă asimilabilă acreditivului, păstrându-și în același timp destinația inițială.

După cel de-al doilea război mondial, vânzătorii nu s-au mai mulțumit cu un simplu aviz, fără angajamentul băncilor participante. În calitate de trăgători de efecte de schimb cu recurs în caz de neefectuare a plății de către cumpărător, vânzătorii se supuneau unui risc pe care nu mai doreau să și-l asume. Cu timpul s-a renunțat la dreptul de recurs împotriva vânzătorului. Adesea “autorizația de cumpărare” irevocabilă este confirmată de banca intermediară la cererea băncii emitente; vânzătorul dispune deci de un mijloc de recuperare a banilor ce oferă practic aceeași securitate ca și acreditivul irevocabil confirmat. “Autorizația de plată” îndeplinește o funcție asemănătoare celei a “autorizației de cumpărare”, însă este rar întrebuințată.

Acreditivul documentar în comerțul de tranzit

Datele problemei pentru un intermediar:

Spre deosebire de producător, o firmă de comerț de tranzit sau o antrepriză specializată în comerțul internațional cu materii prime joacă și rolul de intermediar. Ea activează pe cont propriu sau pe bază de comision (în calitate de curtier) și achiziționează marfa producătorului. Acesta din urmă poate cere, pe bună dreptate, ca intermediarul să îi fumizeze un angajament bancar corespunzator înainte de începerea etapei de producție, sau cel târziu la livrare.

Datele problemei pentru o antrepriză generală:

Aceeași problemă se pune și pentru o antrepriză generală care livrează instalații la cheie. Chiar dacă antrepriza produce o parte a instalației ea însăși, ea trebuie totuși să apeleze la diverși alți subantreprenori pentru a obține produse de bază sau intermediare. Subantreprenorii (subcontractanții) trebuie să beneficieze în mod egal de siguranța dată de acreditivul deschis de cumpărătorul final.

În ambele cazuri problema care se pune este de a ști în ce mod drepturile conferite de un acreditiv original (acreditivul deschis de banca cumpărătorului în favoarea intermediarului sau a antreprizei generale), reprezentând un capital viitor, pot ft transformate în capital prezent, disponibil imediat. Această problemă este cu atât mai importantă cu cât, de cele mai multe ori, nici intermediarul, nici antrepriza generală nu dispun de fonduri suficiente pentru a plăti producătorii și antreprenorii, sau nu vor să își folosească disponibilitățile bancare în acest scop.

Acreditivul documentar în operațiunile de troc, compensație și “switch”

OperațiuniIe de troc, compensație și “switch” nu reprezintă o invenție recentă; ele au trecut însă în planul doi după reintroducerea convertibilității celor mai multe monede principale în 1958. Expansiunea comerțului internațional care a urmat acestei măsuri, provocată de libera circulație a mărfurilor, a generat o multitudine de noi posibilități de finanțare.

În ultimii ani situația a evoluat în sens contrar. Explozia prețurilor energiei electrice și materiilor prime, creșterea dobânzilor și recesiunea au afectat în mod serios balanța de plăți a multor state după 1981. Pentru tot mai multe țări, principalul obiectiv al politicii economice constă în ameliorarea pe orice căi a balanței comerciale. Pe termen mediu, aceste state au recurs la măsuri vizând reducerea importurilor, iar pe termen lung ele încurajează cu prioritate exporturile.

Problema exporturilor a inceput să se pună și pentru unele țări producătoare de petrol. Creșterea accentuată a ofertei de aur negru și scăderea cererii, determinată de recesiunea mondială, au transformat o piață de vânzare (“marche vendeur”) într-o piață de cumpărare (“marche acheteur”). Vânzarea petrolului brut și a produselor derivate necesită în ultimul timp eforturi deosebite.

În aceste condiții, au căpătat importanță încercările de a lega direct exporturile de importuri,. dând un nou avânt schimburilor reciproce și afacerilor în compensație.

Schimbări au intervenit atât în ceea ce privește mărfurile tratete în compensație, cât și diversele modalități de compensație. După cel de-al doilea război mondial, problema care se punea era aceea de a schimba produse finite, provenite din țările estice, contra echipamente din țările occidentale industrializate. În prezent, tranzacțiile se axează în principal pe materii prime, produse minerale și agricole provenite din țările în curs de dezvoltare sau industrializate, și petrol sau produse derivate livrate de țările producătoare de petrol.

Noțiunea de “afaceri pe bază de reciprocitate” sau “countertrade” cuprinde toate tipurile de tranzacții bilaterale sau multilaterale de mărfuri, prin care importul unui produs este legat de exportul unui alt produs. Terminologia fiind neuniformă, se produc adesea confuzii. În continuare vor fi indicate principalele caracteristici ale fiecărui tip de tranzacție.

Trocul

În sensul propriu al cuvântului, trocul reprezintă un schimb de mărfuri, care nu implică nici o tranzacție financiară. De regulă se efectuează între două țări. Dacă sunt implicate trei țări, vorbim de “troc tniunghiular”.

Compensația

“Vorbim de afaceri în compensație în cadrul schimburilor de mărfuri atunci când contravaloarea unuii import (…) se reglează prîntr-un export. Acest lucru permite evitarea situației în care o țară devine debitoarea alteia. Afacerile în compensație se utilizează atunci când schimburile comerciale și transferurile de devize sunt perturbate, cum a fost cazul în timpul și după ultima conflagrație mondială.” (Handbuch des Geld, Bank und Borsenwesens der Schweiz).

Există diferite forme de compensație, care se vor adapta condițiilor țării, partenerilor contractuali și motivelor pentru care a fost cerută compesația.

Cornpensația integrală

Compensația integrală, ca și trocul, implică un schimb de mărfuri de 100%. Cele două livrări sunt plătite, însă nu printr-un transfer de fonduri. Plata este compensată, ceea ce înseamnă că un importator, în calitate de terț, plătește exportatorul în propria sa țară, oprindu-și de regulă un procent.

Compensația parțială

Compensațiile parțiale se realizează în același mod. De regulă, exportatorul primește o parte în numerar, iar restul în marfă, pentru care trebuie să găsească cumpărători. Se poate de asemenea întâmpla ca exportatorul să trebuiască să cumpere și mărfuri pe care nu le livrează el însuși.

Afaceri legate sau contra-afaceri (counterpurchase)

Este vorba de operațiuni în care importul unei mărfi este legat de exportul alteia. Spre deosebire de afacerile obișnuite de compensație, exportatorul este plătit prin virament de către cumpărător și are deci timpul necesar pentru a-și îndeplini angajamentul de contra-cumpărare. Contracumpărările vor fi plătite separat în timp util. Dacă exportatorul nu este în măsură să își îndeplinească angajamentul de compensație, el va trebui, dacă este cazul, să plătească o penalizare.

Compensația trilaterală sau “switch “-ul de mărfuri

Afacerile în compensație nu sunt numai bilaterale. În fiincție de situația pieții și de dispozițiile privind devizele, una sau mai multe țări pot realiza acest tip de tranzacție cu mai multe țări sau parteneri. Vorbim atunci de compensație trilaterală, patrulaterală, etc., sau de “switch” de mărfuri.

Exemplu de afacere în compensație

Pentru a ilustra realizarea unei compensații, să presupunem că Production SA, Geneva, livrează echipamente companiei National Import Corp., Kuala Lumpur, și trebuie să cumpere în contrapartidă materii prime de la National Export Corp., Kuala Lumpur. Dacă Production SA nu vrea să se ocupe de vânzarea materiilor prime, ea poate găsi un partener, de exemplu Transit SA, Geneva, care să se ocupe de mărfurile de compensație, respectiv de materiile prime, contra unui comision plătit de Production SA.

Transit SA, Geneva, dă ordin băncii elvețiene (UBS) să deschidă un acreditiv irevocabil – și îl numim acreditiv de import — în favoarea companiei National Export Corp., Kuala Lumpur, pentru cumpărarea materiilor prime.

În paralel, National Import Corp., Kuala Lumpur, deschide un acreditiv (acreditiv de export) în favoarea companiei Production SA, Geneva, via Banca Comercială Kuala Lumpur (BCK), prin intermediul UBS.

Spre deosebire de modul clasic de realizare a unui acreditiv documentar, produsul livrării materiilor prime în virtutea acreditivului de import nu este vărsat în contul companiei National Export Corp., Kuala Lumpur, ci este transferat în creditul unui cont special de compensare, care permite să se regleze plata către compania Production SA a contravalorii echipamentelor fumizate pentru National Import Corp., Kuala Lumpur.

Banca exercită în acest caz o funcție fiduciară între parteneri. Ea poate juca un rol și mai important, în funcție de tipul și modalitatea de realizare a contractului de compensație. Ea poate, de exemplu, să răspundă unei nevoi de credit a uneia sau alteia dintre părțile contractante pentru rezolvarea unor dificultăți financiare determinate de întârzierea livrărilor. În limbaj bancar, vorbim de operațiuni de “swing”. Acestea constau în abordarea unei marje reciproce de credit în cadrul unei afaceri în compensație.

ACREDITIVUL DOCUMENTAR ÎN AFACERILE ÎN COMPENSAȚIE

National Import Corp. Commercial Bank National Export Comp.

Kuala Lumpur Kuala Lumpur Kuala Lumpur

NIC CBK NEC

Livrarea mărfii acreditiv acreditiv livrarea mărfii

PSA UBS TSA

plata plata

Production SA Transit SA

Geneva cont de compensație Geneva

Operațiuni de “switch”

Operațiunile de “switch” nu sunt tranzacții de mărfuri, ci de devize, având ca scop să permită efectuarea plăților în comerțul internațional. Termenul “switch” se referă de fapt la transformarea în valută liber convertibilă, de exemplu în dolari SUA, a monezii de compensație sau de clearing fixate prin acordurile bilaterale de plată. În acest scop se apelează de obicei la un arbitru (“switch dealer”), care se ocupă de transformarea monezii de clearing în moneda liber convertibilă, sau vice-versa, contra unui comision.

Se recurge la operațiuni de switch atunci când, dîntr-un motiv oarecare, nu există devize disponibile (de exemplu, lipsa în țara cumpărătorului).

Cooperarea (buy-back)

Prin cooperare se înțelege un acord între doi parteneri, prin care primul livrează mașini sau instalații celui de-al doilea și, în contrapartidă, cumpără de la acesta produsele fabricate sau transportate. Exemple: mașini textile contra produselor fabricate cu acestea, conducte de gaze contra livrării de gaze naturale.

Scrisoarea de credit

Este o modalitate tehnică de plată și o garanție de plată, emisă de o bancă, din dispoziția și pe contul ordonatorului (în multe cazuri acesta fiind cumpărătorul). Plata se face numai contra documentelor stipulate în scrisoare.

Se redă în cele ce urmează procedura emiterii și realizării creditului documentar pe baza de scrisoare de garanție.

Ordonatorul (cumpărătorul) dă instrucțiuni băncii sale (banca cu care întreține relații de cont) să deschidă (emită) o scrisoare de credit comercial în favoarea beneficiarului (vânzătorului), în scopul de a-i plăti marfa expediată, contra prezentării documentelor comerciale nominalizate(documentul de transport, factura etc.).

Banca emite scrisoarea și o trimite direct beneficiarului, prin care îi cere să tragă asupra ei o cambie plătibilă la vedere sau la termen, după caz.În scrisoare sunt menționate documentele pe care beneficiarul trebuie să le prezinte pentru încasarea prețului și modul de realizare a creditului: prin plata imediată sau diferită, prin acceptare sau prin negociere.

Beneficiarul expediază marfa unui cărăuș care îi eliberează documentul ce atestă că marfa a fost încărcată în mijlocul de transport convenit, pentru expediere.

Beneficiarul emite cambia pe care o trimite însoțită de documentul de transport și de alte documente comerciale, contractual convenite între ordonator și beneficiar, la o banca corespondentă a băncii emitente, din țara sa sau dintr-o țară terță accesibilă, sau chiar direct băncii emitente. În setul de documente se introduce, deci, și cambia trasă asupra băncii emitente

Banca primitoare a scrisorii de credit comercial îl plătește pe beneficiar contra prezentării tratei plătibile la vedere și a documentelor specificate în scrisoare.În a doua ipostază, trata acceptată este restituită beneficiarului, acesta urmând să o încaseze la scadență de la banca respectivă. În a treia ipostază, trata acceptată de bancă este negociată, adică este vândută acestei bănci la o valoare convenită.

Banca plătitoare remite docnmentele băncii emitente, care la rândul ei le remite cumpărătorului contra ramburs. În cazul plății la termen pe bază de trată acceptată sau negociată, cumpărătorul va plăti trata la termenul respectiv prin aceeași rețea bancară.

Scrisoarea de credit poate să fie la ordin sau la purtător, ceea ce îi dă dreptul beneficiarului să o transfere unui terț.

În practica plăților internaționale se întâlnește, în afară de scrisoarea de credit comercial, și scrisoarea de credit necomercial. Aceasta este emisă de o bancă și adresată unei alte bănci, când se prezintă sub forma simplă, sau mai multor bănci, când se prezintă sub forma de circulară, cu mențiunea că prezentatorul scrisorii poate încasa, în calitate de beneficiar, în întregime sau în tranșe, suma specificată în schimbul unei chitanțe. Prezentatorul poate trage un cec sau o cambie asupra băncii respective.

Față de acreditiv, scrisoarea de credit prezintă următoarele particularități:

– scrisoarea de credit nu cade integral sub incidența regulilor și uzanțelor instituite de CIC din Paris;

– este trimisă direct de banca emitentă beneficiarului;

– dacă beneficiarul dorește să fie convins de notorietatea băncii emitente și de autenticitatea sernnăturilor se va adresa unei bănci cunoscute;

– beneficiarul se poate adresa oricărei bănci din țara sa, dacă banca emitentă este o banca de prim rang.

În cazul în care beneficiarul dorește să obțină o confirmare, el va trebui să realizeze scrisoarea la banca confirmatoare respectivă.

După cum se vede, plata prin scrisoarea de credit are la bază o tehnică mai suplă decât tebnica de realizare a acreditivului. Totuși, dacă beneficiarul dorește să obțină garanții cu privire la autenticitatea semnăturilor și notorietatea băncii emitente, suplețea dispare și tehnica scrisorii de credit se apropie de tehnica acreditivului.

PLATA ÎN CONT DESCHIS (OPEN ACCOUNT)

Concept

Vânzătorul tritmte mărfurile cumpărătorului împreună cu factura de plată. Dacă există documente de proprietate asupra mărfii, aceste documente sunt și ele trimise direct importatorului. Vânzătorul lucrează pe baza de încredere, el pierzând controlul asupra încasării prețului, imediat ce face expedierea mărfurilor. Mărfurile intră în posesia cumpărătorului și plata lor devine incertă.

Cu tot acest mare risc, condiția “cont deschis” se utilizează pe scară largă în comerțul dintre firmele cu relații tradiționale și dintre firmele de reputație internațională. Se folosește pe scară largă în comerțul din cadrul UE.

Este sistemul cel mai puțin costisitor. Documentele sunt transnuise direct de la exportator la importator, fără a se mai folosi serviciile bancare.

Se mai folosesc ca termeni sinonimi cu “cont deschis” (open account) și cont descoperit” sau “bani gheață la primirea mărfii” (cash net on receipt of goods).

Procedura

Să presupunem că un exportator german Motor GmbH, vinde unui importator chinez Shanghai Impex Co., motoare electrice, toate costurile și riscurile fiind suportate de exportator. Conditia de plată convenită contractual este în cont deschis.

Exportatorul ambalează marfa în lăzi și încbeie un contract de livrare a mărfii cu un expeditor internațional, Spedition GmbH, din Hamburg.

Exportatorul remite marfa expeditorului, care va emite 2 conosamente originale semnate, în schimbul mărfii. Conosamentele sunt înmânate exportatorului.

Exportatorul trimite prin poștă aeriană unul din conosamentele originale importatorului chinez, împreună cu alte documente necesare (factura, certificat de origine etc.). Celălalt conosament original va fi trimis mai târziu tot prin poștă, în cazul pierderii primului.

Când marfa ajunge la Shanghai, expeditorul Spedition GmbH notifică pe importatorul chinez și asigură îndeplinirea tuturor formalităților și transportul mărfii la sediul importatorului.

Expeditorul Spedition GmbH eliberează marfa importatorului chinez în schimbul conosamentului original.

Importatorul chinez plătește pe exportatorul german conform înțelegerii contractuale.

Riscurlle exportatorului în cont deschis

a)Riscul la cumpărător

Se mai numește și riscul creditului și este generat de insolvabilitatea sau reaua voință a cumpărătorului.

b.) Riscul țării

Guvemul țării importatorului poate introduce legi care să împiedice efectuarea plăților în valută. Aceste Legi se referă la “controlul schimburilor valutare (exchange controls), din motive politice sau fmanciare, ca de exemplu datoriile în valută din țările lumii a treia.

c.) Riscul de tranzit

Este posibil ca mărfurile să se deterioreze pe parcursul de tranzit internațional când acesta se referă la distanțe mari.

Riscurile în condiția “cont deschis” pot fi reduse în felul următor:

a.) Reducerea riscului la cumpărător

– Primirea de rapoarte asupra bonității cumpărătorului, de la organizații competente în comețul internațional (de exemplu, în Anglia, “British Overseas Trade Board” — Comitetul Britanic de Comerț Exterior). Astfel de organizații elaborează periodic rapoarte despre cumpărătorii potențiali.

– Asigurarea vânzătorului împotriva riscului de neplată de către cumpărător. În cazul exportului, în diferite țări sunt specializate companii de asigurare care să sprijine promovarea exportului pe calea asigurării împotriva riscului de neplată de către cumpărător (este de menționat în Anglia, ECGD —Credit Guarantee Department , care este o organizație guvernamentală).

b.) Reducerea riscului de țară

Se poate face tot pe baza de rapoarte din partea băncilor sau altor organizații specializate , cu privire la starea economico-financiară a țării în cauză și la solvabilitatea firmelor cumpărătoare potențiale.

Calea cea mai sigură o constituie asigurarea împotriva riscului determinat de restricții valutare la companii guvernamentale instituite special sau la companii particulare.

c.) Reducerea riscului de tranzit

Reducerea riscurilor de tranzit se poate realiza pe calea contractului de asigurări (polița de asigurare) La companiile specializate, atunci când condiția de livrare îl obligă pe exportator să suporte riscul de transport până la punctul la care riscul trece asupra importatorului (DDU, DDP, DES, DEQ, etc.)

Polița de asigurare emisă de o organizație guvernamentală nu este niciodată calculată 100% din valoarea contractului, ci numai 90%-95%. În acest fel exportatorul este obligat să veriftce bonitatea importatorului, știind că asigurarea nu este integral acoperitoare.

Exportatorul nu-și poate încasa polița de asigurare dacă:

– nu-și îndeplineste obligațiile de livrare;

– nu a achitat prima de asigurare.

Exportatorul poate recurge și la asigurarea privată în diverse situații:

– nu dorește să-și asigure întreg exportul ci numai livrările către anumiți

debitori;

– are relații consolidate de asigurare la companiile private, pe care le

folosește și pentru asigurarea exportului.

ALTE MODALITĂȚI DE PLATĂ

Plata contra ramburs cu bani cash la livrare

Plata contra ramburs permite vânzătorului (beneficiarului) să aibă certitudinea de a obține contrapartida livrării sale. Aceasta tehnică de plată dă cărăușului final un mandat de intermediar financiar. El este acela care asigură încasarea prețului mărfii și repatrierea lui. Procedura acestei modalități este redată în continuare.

i) Vânzătorul trimite mărfurile cărăușului precum și o cerere de plată contra ramburs.

ii) Cărăușul trimite mărfurile cumpărătorului contra plată.

iii) Cărăușul remite plata vânzătorului.

În general, vânzătorul se folosește de aceasta modalitate de plată când:

– este sigur că cumpărătorul va accepta marfa; expedițiile sunt colete de mică valoare.

Factoring (facturajul)

Concept

Factoringul este un transfer de creanțe comerciale ale unui titular către un factor care se obligă să garanteze și să efectueze plata creanțelor chiar în caz de dificultăți de plată temporare sau permanente ale debitorului. Mai mult, factorul poate să efectueze plata creanțelor transferate, cu anticipație, total sau parțial. Factoringul se utilizează când întreprinderea furnizoare se dezinteresează de gestiunea creanțelor asupra clientelei. Eactoringul oferă trei servicii:

Supravegherea conturilor și eliberarea întreprinderii aderente de sarcinile contabile și administrative legate de vânzare.

Acoperirea creanțelor comerciale. În caz de refuz de plată din partea clientelei, factorul declanșează proceduri care pot să ajungă până la contencios.

Finanțarea totală sau parțială a întreprinderii.

Pentru îndeplinirea obligațiilor asumate, factorul îl obligă pe furnizor să-i ceară avizul cu privire la bonitatea clientelei, înainte de a încheia cu aceasta contractele de vânzare-cumpărare.

De regulă, retribuția factorului este de 0,8-2% din volumul creanțelor primite spre încasare, la care se adaugă dobânzile cuvenite finanțării în devans.

Forme

Factoringul, în principal, se poate realiza sub două forme:

a.) Factoring de export propriu-zis (Export Factoring);

b.) Scontarea facturii (Invoice Discounting).

În tabelul care urmează se prezintă comparativ cele două forme de factoring:

Condiții aplicabile

Factoringul se practică în cazul existenței de debitori de bună calitate.

Condițiile comerțului trebuie să fie complicate. Deși incasso-ul documentar este potrivit pentru scontarea facturilor, factoringul se aplică, de regulă, numai când condiția este “cont deschis .

Factorul trebuie să aprobe debitorii.

Avantajele factoringului pentru exportator

a.) Administrarea registrului de vânzări de către factor. Cu debitorii externi, factorul are de obicei competența să practice corespondența în limba acestora, evitându-se once pretinse neînțelegeri de limbaj.

b) Protecția împotriva riscurilor de neplată a datoriilor reale se poate realiza printr-o taxă suplimentară

c.) Exportatorul beneficiază de sistemul de referință de creditare computerizat al factorului.

d.) Exportatorul beneficiază de încasările bănești certe pentru 80% din valoarea totală, ca avans la facturi.

e) Factorul este mai eficient în colectarea datoriilor.

f.) Economisirea de timp pentru managerii exportatorului.

g.) Exportatorul primește sfaturi privind condițiile comerciale pe piețele externe.

h) Exportatorul beneficiază de protecție împotriva riscului valutar Ia facturarea în valută.

i) Exportatorul beneficiază de facilități financiare disponibile în moneda locală și în valută.

Avantajele scontării pentru exportator

a.)Aceleași ca și la factoring cu excepția faptului că exportatorul trebuie să-și administreze singur registrul de vânzări.

b.)Scontarea facturilor nu este dezvăluită debitorilor străini.

c.)Este un sistem cu o creștere extrem de rapidă în ultima perioadă de timp.

Exernplu

Firma “De Lage Landen”, specializată în operațiuni de factoring și leasing este un subsidiar al marii bănci olandeze Rabobank.

Firma oferă în serviciu de acoperire completă a riscului de neplată din partea creditorilor (Factoring Risc Coverage).

Să presupunem că o societate engleză ipotetică, Big Ltd, apelează Ia serviciile lui De Lage Landen (factorul).

Înainte ca Big Ltd să vândă marfa unui client, ea informează factorul, care efectuează o verificare a siguranței financiare și de plată a clientului firmei Big Ltd. Pe baza acestor informații, care sunt puse la dispoziția lui Big Ltd, factorul stabilește o limită până la care Big Ltd poate să-și crediteze clientul. Dacă Big Ltd dorește, poate să-și gestioneze singur creanțele acestui client. În mod obișnuit, pentru facturile autohtone, factorul preia automat administrarea creanței la 45 de zile după expirarea scadenței, iar pentru facturile de export, imediat după expirarea scadenței. Factorul inițiază toate procedurile necesare pentru recuperarea creanței (inclusiv cele legale). Chiar dacă clientul firmei Big Ltd totuși nu plătește, factorul plătește automat valoarea facturii, în mod tipic, la 100-120 de zile după expirarea scadenței.

În afară de comisionul uzual de 0,75% la cifra vânzărilor, factorul nu percepe nici un fel de comisioane suplimentare pentru furnizarea de informații comerciale despre client sau pentru cheltuieli de recuperare a creanței (inclusiv de judecată, dacă este cazul).În acest mod, factorul oferă, practic, o modalitate de asigurare a creditului, superioară celei tradiționale.

Iată un calcul tipic al economiilor oferite firmei Big Ltd de către factor:

Vânzările anuale ale firmei Big Ltd sunt de l2 milioane $, iar creanțele restante, în jur de 60.000 $ anual. Factorul percepe un comision de 0,75% la cifra de vânzări, adică 90.000$. La prima vedere, Big Ltd a făcut o afacere proastă. În realitate, trebuie să luăm în considerare următoarele economii făcute de Big Ltd:

-Obținerea de informații financiar-contabile despre partener: 12.000 $;

-Economii din dobânda generată de scurtarea perioadei medii de încasare a creanțelor: 4.800 $;

-Economii cu plata personalului de administrare a debitorilor: 24,000$;

-Economii cu cbeltuielile (inclusiv de judecată) de recuperare a creanțelor: 10.000 $;

-Economii cu poșta, telefon etc.: 4000 $;

-Recuperarea datoriilor: 60.000 $.

Totalul economiilor va fi de:

12.000+4.800+24.000+10.000+4.000+60.000=114.800 $

rezultând o economie netă de:

114.800 – 90.000=24.800 $ pe an, pentru un singur client.

Cartea de credit (card)

Functie. Conținut

Cartea de credit, denumită și cartea bancară, este un instrument de plată folosit pe scară largă în țările dezvoltate pentru plățile interne. Se utilizează în situații specifice și în efectuarea plăților externe.

Cartea, de forma unui dreptunghi standardizat, din material plastic, are de obicei imprimate în relief (gravate):

-numele deținătorului cărții;

-numărul sau de cont;

-perioada de valabilitate (data de expirare);

-sernnătura titularului.

În forma modernă, pe verso este imprimată o pistă magnetică care permite citirea electronică a datelor de mai sus (mai puțin semnătura) precum și a unor date suplimentare ca cele de mai jos:

-fondurile disponibile;

-unitatea titulară;

-numărul de cod (cifrat);

-parola (cifrată).

Ultima generație de cărți de credit încorporează un microprocesor și o memorie electronică, extinzând considerabil potențialul de folosire a cărții. Cartea de credit devine astfel o mică bancă de date personală și portabilă a clientului.

Cartea de credit oferă posibilitatea de a obține mărfuri și servicii cu plata amânată.

Plata pentru bunuri și servicii prin această metodă poate fi făcută numai în punctele de vânzare care au mașini speciale pentru pregătirea certificatelor de vânzare (sales voucher) pe care se înregistrează tranzacția. Astfel de puncte de vânzare au afișate mărcile de cărți de credit pe care le acceptă.

Procedura

Pentru plata bunurilor, vânzătorul emite un certificat de vânzare cu ajutorul unei imprimante (tranzacții pe baza de hârtie) sau cu ajutorul unui cititor magnetic legat la un terminal de calculator (tranzacții electronice).

a.) Tranzacțiile pe baza de hârtie (paper-based transactions)

Cartea de credit este introdusă într-o imprimantă specială, împreună cu certificatul de vânzare. Când mașina pornește, caracterele în relief de pe cartea de credit, care detaliază numele și numărul de cont, sunt înregistrate pe certificatul de vânzare, împreună cu numele și adresa vânzătorului.

Tranzacțiile de valoare mai mare decât cele practicate în mod normal de către vânzător au nevoie de autorizarea telefonică a companiei cărții de credit, prin intermediul unei bănci, pentru a permite vânzătorului să verifice dacă poate accepta cartea prezentată.

Detaliile și valoarea vânzării sunt trecute pe certificat și acesta este semnat de către cunipărător. După ce compară această semnătură cu cea de pe cartea de credit și constată autenticitatea ei, vânzătorul îi dă o copie a certificatului cumpărătorului, împreună cu cartea de credit. Vânzătorul trimite exemplarul său din certificatul de vânzare companiei cărții de credit prin intermediul oficiului local al băncii, și primește plata corespunzătoare.

b.) Tranzacțiile electronice (electronic transactions)

Vânzătorul trece cartea de credit printr-un “cititor de cărți magnetice” (magnetic card reader), legat la un terminal de calculator. (sau, de multe ori, la un microcalculator local). Suma de plătit este introdusă automat în terminalul de calculator la care este legat cititorul, și terminalul tipărește (cu ajutorul unei imprimante obisnuite) un fluturaș de vânzare (sales slip).

Deținătorul cărții de credit autentifică tranzacția, fie introducând de la o tastatură “numărul personal de identificare” (PIN=Personal Identification Number), fie semnând fluturașul de vânzare. Contul de carte de credit al cumpărătorului este debitat automat și fondurile sunt transferate în contul vânzătorului.

c.)Cine emite cărți de credit?

Cărțile de credit sunt emise de către o societate financiară putemică, numită companie de carte de credit (credit card company), care are de obicei în spatele ei, ca acționari: bănci, societăți de construcții, grupuri de magazine, grupuri industriale multinationale.

Există două mari companii intemaționale de Cărți de Credit: Visa și MasterCard, și, în fiecare țară, o serie de companii locale, asociate de multe ori cu una din cele două “mari’, menționate mai sus.

În Marea Britanie, de exemplu, sunt oferite de către bănci două cărți de credit importante: “Access” și “Barclaycard”.

Cartea “Access” este produsă de societatea Signet Ltd. (membră a grupului MasterCard), care are ca acționari majoritari băncile Lloyds, Midland, National Westminster, The Royal Bank of Scotland și Clydesdale (printre cele mai mari bănci britanice).

“Barclaycard” (membră a grupului Visa) este produsă de Barclays(o mare bancă britanică).

d.)Ce servicii oferă cartea de credit?

Cartea poate fi folosită pentru a cumpăra bunuri și pentru a obține numerar în avans de la orice bancă ce afișează simbolul cărții respective. Numerar poate fi de asemenea obținut în străinătate de la filialele băncilor participante la respectiva schemă de carte de credit (credit card scheme).

Cele mai multe cărți de credit pot fi folosite pentru a scoate bani din ATM-uri(Automated Teller Machines=Caserie automată)

Un alt serviciu oferit de către majoritatea cormpaniilor de carte de credit este acela de asigurare gratuită în caz de accident de călătorie: când costul călătoriei a fost plătit cu o carte de credit, acoperirea împotriva rănirii sau decesului titularului cărții, soției și copiilor dependenți este garantată.

În cazul în care utilizatorul cărții de credit cumpără bunuri sau servicii și acestea sunt necorespunzătoare, cumpărătorul poate cere despăgubiri de la împrumutător, adică de la compania de carte de credit. Aceasta acționează astfel ca o companie de asigurare a calității unor bunuri și servicii.

Cartea bancară substituie numai parțial cecul. În viziunea actuală, cele două instrumente de plată vor coexista, având unele funcții diferite. De exemplu, cecul circulator este și un titlu de credit care poate circula pe calea girului pe o arie extinsă. Ce! puțin în relații internaționale aria de utilizare a cecului este mult extinsă față de aria de utilizare a cărților bancare.

e)Cine poate deține o carte de credit?

Cărțile sunt emise unor persoane care au implinit vârsta de 18 ani. Nu se cere ca deținătorul cărții să aibă un cont curent. Astfel, acest serviciu poate fi folosit și de deținătorii unui cont de depozit sau de economii (deposit of savings account holder). Înainte de a emite cartea, compania va cere solicitantului să completeze un formular care cere detalii personale și financiare, inclusiv detalii ale precedentelor tranzacții pe credit. Solicitantul primește în consecință un punctaj de credit (un “scor”), și dacă acest punctaj este satisfacător, i se emite o carte de credit și i se atribuie o limită de credit. Conform multor legislații naționale, anumite informații trebuie transmise în mod obligatoriu de către împrumutat împrumutătorului, în scris; în plus, împrumutătorul dobândește anumite drepturi egale (pentru cazuri de neplată, de exemplu).

Criticii cărților de credit afirmă că ele încurajează lumea să cheltuiască peste posibilitățile reale. Cu toate acestea, folosită în mod rezonabil, cartea poate fi extrem de benefică ca o modalitate flexibilă de împrăștiere a costului cumpărărilor pe o perioada de timp.

f)Cum se reglează contul bancar at clientului?

Fiecărui deținător de carte i se dă o limită de credit în contul său de carte de credit (credit card account). Acest cont este complet separat de contul său normal din bancă și este gestionat de către departamentul de cărți de credit al băncii.

În fiecare lună, deținătorul cărții de credit, care și-a folosit cartea, primește un extras bancar (statement) care detaliază cumpărările și avansurile în numerar. Dacă dorește, poate plăti numai o parte din totalul datorat, restul fiind amânat pe o perioada determinată, pe bază de credit purtător de dobândă conventională.

Compania de carte de credit nu percepe nici o dobândă pentru cumpărarea de bunuri, dacă suma completă, datorată, este reglată în 25 de zile de la data primului extras pe care apare suma (dând astfel un credit liber de dobândî, cu durata de maxim 56 de zile).

Unele companii percep și o taxă de manipulare.

g.)Cum realizează compania de credit profit?

Compania de credit percepe o dobândă notabilă (de 30% pe an, sau chiar mai mare) la soldurile debitoare ale contului de carte de credit, după expirarea duratei de creditare (de maximum 56 de zile). De remarcat este faptul că aproape 2/3 din deținătorii de cărți de credit nu își achită complet datoria lunară, până la sfârșitul perioadei de dobândă nulă, astfel că dobânzile amintite ating valori mari.

Companiile de carte de credit primesc venit de la detailiști și alte puncte de vânzare care acceptă cărți de credit: aceștia sunt obligați să ofere companiei un discount la vânzări, care în medie este în jur de 2%.

Unele companii de carte de credit au introdus o taxă anuală (în jur de 20-25 $), pentru dreptul de a folosi cartea.

Alte tipuri de carduri

a.)Cartea de calatorie

Aceste cărți sunt, în multe privințe, similare cărților de credit. Principala diferență față de cărțile de credit este că nu există o limită de cheltuială prefixată. De asemenea, titularul cărții trebuie să-și regleze contul (să achite soldul debitor) prompt, la primirea la sfârșitul fiecărei luni a extrasului lunar, și în caz că fac asta, nu îi se percep dobănzi. Principalul avantaj oferit de acest tip de carte este posibilitatea oferită de a putea plăti bunuri și servicii fără transportarea unor mari sume cash.

Printre cele mai cunoscute cărți din această categorie se numără American Express și Diners Club.

b.)Cartea executivului

O extensie a cărților de credit și de călătorie este “cartea executivului” (executive card). Aceasta este oferită numai persoanelor care câștigă salarii mari și poartă pe ea o limită de credit mult peste cea oferită de o carte de credit “comună”. De asemenea, ea oferă în mod automat posibilitatea de overdraft, în anumite limite, și facilități sporite de încasare a banilor gheață. Astfel de cărți sunt denumite generic de diferite bănci, cu nume spectaculoase, cum ar fi: “Goldcard”, “Premium Card”etc.

c)cartea pentru obținerea de numerar de la un ATM

Introducerea cărții într-un ATM permite posesorului cărții să extragă bani în numerar până Ia suma înscrisă pe carte. Există peste 300.000 ATM-un în lume, dintre care în jur de 90.000 în Europa. Pentru a putea extrage banii, posesorul cărții trebuie să introducă atât o parolă cât și un cod secret, imprimate (cifrat) pe cartea magnetică.

De multe ori pentru ATM nu este necesară o carte specială, ci se poate folosi o carte de credit, de călătorie etc.

d.)Carte de garantare a cecului

Sub această formă, cartea de credit este folosită exclusiv în Europa. La majoritatea magazinelor vânzătorul va accepta un cec, până la o anumită sumă, în cazul în care cumpărătorul îl însoțește de prezentarea unei cărți de credit acceptate de respectivul magazin. Cartea este o garanție pentru vânzător că va fi despăgubit de banca în cazul în care cecul se dovedește fals.

e.)Cartea de debit

Această carte este emisă de mari magazine și permite efectuarea comodă (fără bani lichizi) de cumpărături, dar numai din rețeaua respectivă de magazine.

Este de remarcat că și cărțile de credit, îndeosebi în forma lor mai simplă, pot fi falsificate și folosite fraudulos. Pentru a combate acest fenomen s-au dezvoltat tehnici sofisticate legate de cifrarea codului înscris pe cartelă, verificarea on-line a datelor de pe cartelă de către ordinatorul central etc. Conform anexa 4.

Schema fluxului operațional al cumpărării pe bază de carduri

a)Fluxul tranzacțional:

• Clientul cere în scris băncii un card;

• Banca evaluează cererea și emite cardul;

• Deținătorul utilizează cardul pentru cumpărarea de bunuri în magazin;

• Comerciantul cere autorizarea băncii sale privind acceptarea sumei solicitate de deținătorul de card;

• Banca, prin asociația cardurilor și banca emitentă verifică;

• Comerciantul este autorizat în baza mesajului primit prin banca comerciantului.

b.)Fluxul decontării:

• Comerciantul trimite actul justificativ la banca sa, cerând plata;

• Banca plătește, de regulă prin decontare în cont;

• Banca comerciantului trimite soldul debitor la banca emitentă prin asociația cardurilor;

• Banca emitentă îl taxează pe deținătorul cardului;

• Deținătorul cardului trimite plata la banca emitentă, direct sau indirect, prin conturile sale din sistemul bancar.

În toate facturile sunt incluse comisioanele.

Controlul funcționării cardului

• Cardul se face din material special, greu de falsificat;

• Livrarea cardurilor se face direct posesorilor;

• Se utilizează carduri personale cunoscute numai de clienți;

• Se face blocarea cardurilor în caz de furturi sau când apar solduri restante la plată.

CAPITOLUL III INSTRUMENTE DE PLATĂ

NUMERARUL

Deși băncile oferă diferite modalități de plată, în țara noastră, plata direct în numerar încă este cea mai utilizată metoda de transfer al fondurilor, mai ales, în cazul în care sunt implicate persoane fizice.

Numerarul este foarte ușor de folosit și reprezintă o modalitate foarte obișnuită de transfer al valorii, mai ales în tranzacțiile de valori mici. Acceptarea plăților în numerar își are originea în posibilitatea pe care o oferă de a cumpăra imediat o marfă sau un serviciu.

Operațiunile cu numerar efectuate de bănci implică costuri importante legate de emiterea, colectarea, depozitarea, distribuția și asigurarea securității. Prin urmare, este în interesul băncilor să procedeze la o reducere importantă a tranzacțiilor în numerar.

CAMBIA

Noțiuni generale; funcționarea cambiei

Cambia este un inscris de valoare prin care o persoan a numita tragator da un ordin neconditionat altei persoane numita tras, de a plăți o suma deterniinata unei alte persoane numita beneflciar, layedere sau La scadența.

Din definiția dată cambiei rezultă că persoanele implicate în acest titlu sunt:

-Trăgătorul — persoana emitentă a titlului. În mod practic, acesta poate fi: producătorul de marfă sau prestatorul de servicii, un comerciant care vinde mărfuri în nume propriu sau ca reprezentant al unui producător, fiind specializat în derularea contractelor externe de import-export.

-Trasul — persoana plătitoare a cambiei. Aceasta, în mod practic poate fi o firmă importatoare de mărfuri sau beneficiara de servicii, sau oricare persona cumpărătoare și care are o obligație de plată către furnizor (la vedere sau la scadență).

-Beneficiarul — orice persoană care intră în posesia cambiei, direct sau indirect, prin nominalizarea acesteia după cuvintele “la ordinul..” sau prin operațiunea de girare a cambiei. În aceste cazuri pot obține calitatea de beneficiar al cambiei, fie trăgătorul (emitentul), fie banca trăgătorului sau în final orice persoană care intră în posesia cambiei ‘la ordin” sau prin gir.

Orice cambie, indiferent de locul în care a fost emisă, are următoarele elemente obligatorii:

-data și locul emiterii;

-denumirea de cambie;

-scadența;

-ordinul necondiționat de plată;

-suma determinată în cifre și litere;

-numele beneficiarului;

-locul plății;

-numele și sediul trasului;

-semnătura trăgătorului.

În legatură cu aceste elemente se impune să analizăm următoarele aspecte:

-data și locul emiterii: o cambie careia din emisiune îi lipsește data emiterii, poate cădea din dreptul de a fi plătită de tras pentru motivul de “nedatare”.

-denumirea de cambie: conform legislației românești dar și a tuturor țărilor care au ratificat Convențiile de la Geneva, titlul înscrisului este obligatoriu. Nici un trăgător și nici un beneficiar al titlului nu se poate prevala invocând scuza de “omisiune” sau oricare alta.

Trasul are dreptul prin Legea nr.58/1934 ca și prin legile celorlalte țări care au ratificat Convențiile de la Geneva, de a respinge plata unui astfel de înscris, considerând documentuî fără titlu, deci neplătibil.

-scadența: termenul de plată al unei cambii conform Legii nr.58/1934 poate fi la vedere sau la un număr de zile de la emitere. Aceste cambii au ca scadență finală 365 zile de la emitere.

Într-o cambie platibilă la vedere trăgătorul poate stipula că suma este producătoare de dobândă.

Scadența caiendaristă dă dreptul posesorului titlului de a-l încasa la o dată indicată în mod expres în acel titlu, cum ar fi:

a.) scadența la un număr de zile de la emitere: în acest caz, atât trasul cât și beneficiarul trebuie să calculeze numărul de zile de la data la care a fost emisă cambia și până la ultima zi a valabilității acesteia.

b) ultima zi se consideră ca zi de plată a cambiei: în cazul în care ultima zi a cambiei cade într-o zi de odilhnă sau sărbătoare legală, ziua plății (scadența) este considerată prima zi de lucru a băncii plătitoare (banca trasului), ce urmează calendaristic.

În cazul cambiilor cu scadența la un număr de zile de la emitere, trăgătorul urmează să negocieze cu trasul, fie în contract, fie separat într-un document tip “Aide memoire” și dobânda care urmează să fie încasată pentru creditul acordat printr-un astfel de titlu.

În acest caz se poate proceda astfel:

dacă titlul urmează să fie încasat de trăgător, valoarea cambiei poate fi compusă din suma datorată de tras plus valoarea dobânzii aferente. Aceasta se calculează în baza ratei dobânzii stabilite între părți, la nivelul uzual pe piața creditelor, pentru moneda în care s-a calculat suma din titlu.

în cazul în care beneficiarii sumei cambiei sunt fie banca trăgătorului, fie un terț, este recomandabil să se tragă două cambii din care: prima, pentru suma datorată la plată, la scadența respectivă, pentru a fi încasată de beneficiar, iar a doua cambie pentru dobânda ce urmează a fi încasată de trăgător.

Dacă s-a convenit ca suma la scadență este datorată altor persoane, decât trăgătorul, (deci cambia este la ordinul altor beneficiari care pretind și dobânda pentru termenul de piațî acordat) atunci cambia, fie că va prevedea suma plus dobănda, fie pentru evidențierea achitării costului credituiui va prevedea transmiterea a două cambii separate, una “la ordin” pentru suma datorată, iar a doua pentru dobândă.

În cazul unor scadențe calendaristice sau la un număr de zile de la emitere (30, 60, 90, 180 de zile), dacă la rubrica respectivă trăgătorul a trecut mai multe scadențe, legea prevede în mod expres că nu poate fi luată în considerație decât prima, restul fiind considerate ca nescrise.

-ordinul necondiționat de plată: aceasta este o formă scrisă imperativă care în titlu se poate exprima astfel: “plătiți acest singur exemplar original al cambiei…”.

Exprimarea oricărei alte forme trebuie să fie considerată ca și prima, lipsită de echivoc.

Orice altă formulare, protocolară sau sub forma unei rugăminți poate duce la plata cambiei, în mod condiționat, adică în funcție de dorința trasului.

-suma determinată: dacă într-o cambie suma de plată este scrisă în litere și cifre, suma de plată va fi cea scrisă în litere.

Dacă suma de plată este scrisă de mai multe ori, fie în litere, fie în cifre dar deosebindu-se între ele, suma de plată luată în considerare va fi cea mai mică.

-numele beneficiarului: în conformitate cu reglementările legale amintite, o cambie poate avea sau nu un beneficiar înscris în titlu.

Carnbiile care sunt emise la ordinul unui beneficiar, se numesc titluri nominale.

Cambiile care nu indică un beneficiar anume sunt titluri la purtător.

-locul plății: acesta de regulă este fie banca posesorului titlului, fie, dacă s-a convenit altfel, o bancă stabilită de părți.

-numele și sediul trasului: atât numele cât și adresa trasului trebuie indicate cu exactitate de către trăgător, omisiunea unuia din elemente, fie numele, fie adresa. fie ambele elemente, duc la considerarea cambiei ca find nulă și deci neplătibilă.

-semnătura trăgătorului: un titlu poate fi semnat numai de persoane abilitate, care au “semnătura specimen” în bancă.

Asupra dreptului de semnare (a emiterii) cambiei, se va reveni cu ocazia interpretării unor aspecte din Legea nr.58/1934, cu modificările aduse de Ordonanța Guvernului nr. 11 din 1993 și Legea nr.83/ 1994.

Forma de exprimare a unei cambii este data prin exemplul de mai jos:

CAMBIE

Acest exemplu ne dă posibilitatea să trasăm cu exactitate circuitul (funcționarea) cambiei, așa cum rezultă din schema de mai jos:

1

TRĂGĂTOR TRAS

8

2 7 9 14 4 5 11 12

3

BANCA 6 BANCA

TRĂGĂTORULUI 10 TRASULUI

13

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare între societatea producătoare (vânzătoare) și societatea cumpărătoare.

Trăgătorul (societatea vânzătoare) emite cambia și o transmite sale.

Banca trăgătorului transmite cambia la banca trasului pentru acceptare de către tras și avalizare de către banca trasului.

Banca trasului transmite cambia spre acceptare societății cumpărătoare (trasului).

Cambia este acceptată de tras și restituită băncii sale, căreia îi cere să facă avalizarea.

Cambia este avalizată de bancă și (acceptată și avalizată) este remisă băncii trăgătorului.

Banca trăgătorului comunică clientului sau (trăgătorul) că este în posesia cambiei acceptate și avalizate.

Executarea obligațiilor contractuale de către societatea vânzătoare.

Societatea vânzătoare (beneficiara cambiei) cere băncii sale să depună cambia pentru plată la banca trasului.

Banca trăgătorului depune cambia la scadență la banca trasului.

Banca trasului .cere societății cumpărătoare (trasului) acceptul de plată al cambiei.

Societatea cumpărătoare (trasul) acceptă plata cambiei.

Banca trasului efectuează plata cambiei transmițând suma la banca trăgătorului.

Banca trăgătorului efectuează plata cambiei în contul beneficiarului acesteia.

Andosarea (girul), acceptarea, avalul și plata cambiei

În definiția dată titlurilor financiare, în general, ca înscrisuri de valoare. se spune că acestea circulă pe piața financiar-valutară ca instrumente de plată.

Cambia ca și celelalte titluri financiare are această caracteristică fundamentală, aceea că în cadrul scadenței ori prin prelungirea scadenței sau dacă este cu plata la vedere, să circule ca instrument de plată.

Cambia, ca instrument de plată, poate fi transmisă ca atare prin operațiunea de girare (andosare).

Girul este un ordin de plată adresat de posesorul unei cambii (sau alt titlu financiar), fie trasului în calitate de plătitor, fie trăgătorului în calitate de emitent, de a plăti suma înscrisă în titlu unei persoane pe care o desemnează.

Posesorul cambiei se numește girant sau andosant, iar persoana care urmează să intre în posesia ei se numește girantar sau andosatar.

Prin gir se transmit toate drepturile de la vechiul posesor (girant) către noul posesor al cambiei (girantar), care atât timp cât este posesor de drept, își poate exercita toate drepturile pe care le conferă Legea nr.58/1934, sau indiferent unde s-ar afla, legea aplicabilă acelui loc.

Transmiterea girului se poate efectua de la girant Ia girantar fără nici o piedică, în cadrul scadenței la plată a cambiei sau în temeiul legii, în 365 zile, pentru cambiile plătibile la vedere.

Din punct de vedere al formei sale, girul poate fi:

– plin, în sensul că cel care urmează să predea cambia unei alte persoane trebuie să indice numele noului beneficiar sub care va semna și va pune data;

– alb, în care girantul (vechiul beneficiar al cambiei) pune semnătura sa pe cambie și data, fără a trece numele noului beneficiar.

Indiferent de forma scrisă utilizată de girant, noul beneficiar (girantanil) are aceleași drepturi cambiale pe care le-a avut girantul și le poate exersa pe deplin atâta timp cât va fi posesorul titlului respectiv.

Girul, de regulă, se înscrie pe dosul cambiei.

În cazul în care suprafața cambiei nu mai poate cuprinde și alți benefxciari, ca urmare a unor giruri anterioare, se poate adăuga o alonjă pe care să fie trecuți noii și viitorii giranți și girantari.

Cu privire la gir, toți participanții la circuitul unei cambii sunt “obligați solidar” față de beneficiar, trebuind totodată să țină searna și să respecte următoarele prevederi legale:

Trăgătorul cambiei poate interzice circulația acesteia prin gir, menționând pe titlu “nu la ordin’, clauza care are ca efect transformarea înscrisului într-un titlu obișnuit, care poate circula prin cesiune.

Girul poate fi făcut în folosul trasului, chiar dacă a acceptat sau nu cambia, al trăgătorului sau al oricărui obligat.

Girul este intotdeauna necondiționat, deci dat girantarului de bună voie de către girant.

Girul parțial este nul.Iar fără semnătura “specimen” a girantului, girul se consideră nescris.

Girul “la purtător” se consideră un gir alb. Deci orice gir care nu indică girantarul (viitorul beneficiar) este același cu girul dat doar prin semnătura girantului (vechiul beneficiar).

Prin moartea girantului sau prin incapacitatea ori restrăngerea capacității acestuia, girul odată dat “nu încetează”, perpetuându-se mai departe până Ia scadența cambiei.

Orice gir care este dat după scadența cambiei, dacă s-a făcut protestul pentru neplata titlului, are același efect, transmițând toate drepturile din cambie noului posesor, ca și girul anterior ce a precedat scadența la plată.

Girul fără dată este considerat, până la dovada contrarie, ca find făcut înaintea termenului stabilit pentru protestul de neplată.

Cesiunea cambiei făcută după scadența și care rezultă dîntr-un gir efectuat după protestul de neplată sau după expirarea ternenului pentru efectuarea protestului, ori ca rezultat al unui act separat (chiar anterior scadenței) transmite noului posesor al titlului drepturile cambiale pe care le-a avut precedentul posesor (cedentul).

Acceptarea cambiei

Acceptarea este operațiunea prin care trasul se angajează sa plătească cambia la scadență.

Acceptarea se dă de către tras, inclusiv pe “allonge”, în favoarea posesorului cambiei.

Acceptarea, deși în mod relativ, ferește de neplată atât pe posesorul cambiei, cât și pe toți giranții și girantarii, posesorul cambiei având dreptul să o prezinte trasului spre acceptare, adică pentru plata, în toată perioada scadenței.

În mod practic, pentru operațiunile comerciale care au la bază un contract de vânzare-cumpărare, la condiția de plată a contractului, posesorul cambiei trebuie să cadă de acord cu cumpărătorul mărfii sau a serviciilor cu privire la data la care titlul urmează să fie acceptat de către acesta.

În nici un caz marfa sau serviciile nu vor fi livrate cumpărătorului (trasului), până când cambia nu va fi acceptată de acesta din urmă.

O trată (cambie) neacceptată este un titlu care prezintă anumite riscuri de neplată, mai ales din partea partenerilor cu care vânzătorul nu a mai avut relații de lucru.

Cu privire la scadență, oamenii de afaceri și bancherii trebuie să cunoască următoarele aspecte cu privire la acceptarea cambiilor:

Titlurile cu plata la vedere sau la un număr de zile de la vedere, se pot prezenta trasului spre acceptare în termen de 365 zile de la data emiterii br. Posesorul cambiei o poate prezenta spre acceptare trasului fie la domiciliul acestuia, fie la sediul societății trasului. În acest scop posesorul poate negocia cu trasul locul și data unde cambia va fi transrnisă spre acceptare. De regulă , acest loc se stabilește în scris în contractul de vânzare-cumpărare.

În cazul în care trăgătorul (emitentul) are anumite interese, el poate interzice ca titlul respectiv să fie acceptat înaintea unei anumite date, în cadrul scadenței (sau 365 zile pentru cambiile la vedere), mai ales dacă acest titlu urmează să fie emis la ordinul unui terț.

Pentru cambiile plătibile la un anumit termen de la vedere, trăgătorul poate prelungi sau reduce acest termen. Reducerea termenului de plată se face îndeosebi de giranți.

Acceptarea cambiei se consideră că este efectuată de tras atunci când acesta va înscrie pe titlul sau pe prelungire (allonge) “acceptat pentru suma” (în cifre și litere) sau va înscrie numai “acceptat”, punând sub aceste mențiuni semnătura sa și data.

Orice cambie care conține formule de acceptare dar care nu este semnată de tras. se consideră ca fiind nescrisă.

Simpla semnătură a trasului pe fața cambiei, se consideră ca angajament de plată.

În cazul în care acceptarea nu a fost datată, posesorul cambiei, pentru a-și păstra dreptul de regres împotriva trasului, giranților și trăgătorului, are dreptul să ceară să se facă această constatare de către un notariat și să ceară emiterea unui protest scris în acest sens împotriva trasului.

Dacă trăgătorul arată în cambie un alt loc de plată decât cel al trasului, fără însă să indice persoana pentru care urmează să se facă plata, trasul are dreptul să o indice în acceptare. Dacă nu face această indicație , atunci se consideră că acceptarea plății a fost dată de tras, la locul plății indicat de trăgător.

În cazul în care trasul a șters acceptarea pe care a scris-o înainte de a transmite cambia posesorului ei, atunci se consideră că aceasta a fost pur și simplu refuzată și deci există riscul de neplată la scadență.

Pentru o cambie neacceptată, posesorul sau trăgătorul are dreptul să introducă o acțiune cambială în justiție, în temeiul art.53 și 54 din Legea nr.58/ 1934.

În cazul în care trăgătorul a dat faliment în cadrul scadenței cambiei, trasul rămâne obligat la plată, dacă a acceptat titlul respectiv.

Avalul cambiei

Avalul este operațiunea prin care o bancă își crează o obligație cambială, alături de tras în favoarea posesorului cambiei.

Persoana (banca) ce se obligă solidar cu trasul pentru plata cambiei se numește avalist.

Persoana în favoarea căreia se dă avalul (obligatul garantat) se numește avalizat.

Avalul se dă de avalist pe prelungirea (allonja) cambiei, de regulă sub acceptarea trasului.

Banca avalistă nu intervine în relațiile dintre tras și posesorul cambiei prin nici un fel de act. Prin semnătura pe care și-a dat-o în favoarea obligatului la plata (avalizatului) mărește însă încrederea posesorului titlului în angajamentul de plată al trasului.

AvaIuI poate să fie dat, după caz, fie de un terț (o bancă), fie de un semnatar al cambiei. În America Latina, persoanele fizice care dispun de o anumită situație materială pot garanta titlurile de credit, inclusiv cambia, prîntr-un angajament scris, solidar cu obligatul, numit “Fianta”. Acest angajament are același rol ca și avalul.

Dacă trasul nu are și alte obligații de plată, are dreptul de a avaliza și el cambii în favoarea altor debitori cambiali.

Un alt aspect important este acela că nici o persoană, care se poate erija în situația de avalist, nu va avaliza o cambie dacă nu a fost mai întâi acceptată de către tras.

Avalul poate fi formulat de avalist în următoarele formule: “pentru aval”, “obligație solidară cu trasul pentru suma de “, “pentru garanție”, sau oricare altă formulă care determină cu exactitate obligația avalistului alături de acceptul obligației de plată.

Câteva aspecte trebuie avute în vedere de cei implicați în operațiuni cambiale, și anume:

avalul se consideră dat și sub forma unei simple semnături dată pe cambie de către avalist;

dacă avalul nu se arată pentru cine a fost dat, atunci se consideră că a fost dat pentru trăgător;

avalistul este ținut obligat solidar cu cel pentru care a dat avalul;

obligația de plată a avalistului este valabilă chiar dacă obligația de plată pe care a garantat-o are vicii de formă sau este nulă;

avalistul care plătește o cambie dobândește toate drepturile rezultate din cambie asupra obligatului cambial (trasului sau trăgătorului — după caz).

Plata cambiei

Plata unei cambii se poate face, după caz, la banca din localitatea posesorului titlului sau dacă nu este prevăzut așa, la banca din localitatea trasului sau la banca cea mai apropiată de localitatea trasului.

Ca regulă generală Legea nr. 58/1934 indică, ca loc de plată, locul indicat pe cambie. Totuși, în cazul în care nu se prevede nici un loc de plată în cambie, titlul va putea fi prezentat la plată:

la domiciliul trasului sau eventual al persoanei desemnate în cambie să plătească pentru el;

la domiciliul acceptului prin intervențiune sau al persoanei desemnate în cambie să plătească pentru acesta.

Plata cambiei se face la scadență, respectiv la termenul prevăzut în titlu.

În cazul în care cambia nu se prezintă de posesorul său la scadența înscrisă sau la un an de la emitere, dreptul de regres se prescrie.

Dacă titlul a fost prezentat la plată trasului și acesta refuză onorarea obli gației de plată, refuzul se dovedește prin emiterea unui act de protest de către o instituție notarială la solicitarea posesorului.

Dacă scadența cade într-o zi de odihnă sau de sărbătoare legală, cambia va fi prezentată la plată băncii în prima zi de lucru care urmează după ziua nelucrătoare, fără a decade din termen.

În caz de neplată a cambiei, actul de protest va trebui emis de posesorul titlului în termen de 4 zile de la data refuzului de plată către trăgător sau giranții săi, iar ceilalți giranți (dacă sunt) se vor putea regresa cu protest către alți giranți în termen de două zile de la primirea înștiințării.

Odată cambia plătită, trasul are dreptul de a o reține, după ce posesorul titlului a menționat pe ea că suma i-a fost achitată de către debitor (tras).

O altă regulă în legătură cu plata cambiei, este aceea că, posesorul nu poate cere plata titlului său de către tras înainte de scadență. Dacă totuși trasul va plăti titlul înainte de scadență, acesta o va face pe riscul său.

Singura plată înainte de scadență, se poate realiza de posesorul titlului printr-o operațiune de scontare, însă va trebui să plătească instituției respective, taxa de scont stabilită de aceasta.

Dacă o cambie este exprimată într-o moneda în care nu poate fi plătită, atunci posesorul poate stabili îrnpreună cu trasul ca plata acesteia să se facă într-o altă monedă și la cursul de schimb din ziua plății.

Dacă însă trăgătorul a stipulat o monedă anume de plată, (clauza de plată efectivă într-o anumită valută), atunci plata se va efectua, la depunerea cambiei la ghișeul băncii, obligatoriu în moneda înscrisă în titlu.

Dacă suma indicată în cambie este precizată într-o monedă având aceeași denumire, dar cu valori diferite în țara de plată față de țara de emisie. se presupune că precizarea se referă la moneda locului de plată.

În sfârșit, dacă o cambie nu este prezentată la scadență, debitorul are dreptul de a depune suma la Casa de Economii și Consemnatiuni pe cheltuiala și riscul posesorului titlului, transmițând recipisa depunerii sumei, la organul judecătoresc, al locului de plată.

Regresul și protestul cambial

În situația în care o cambie a fost refuzată la acceptare de către tras. posesorul își poate pierde încrederea că va fi achitată la scadență.

În acest caz, legea îi dă dreptul posesorului cambiei, în scop de reabilitare, la o acțiune de regres împotriva emitentului cambiei, giranților și avaliștilor care, așa cum s-a arătat, sunt cu toții solidari la plată față de beneficiarul titlului.

Regresul cambial este o operațiune prin care ultimul posesor al cambiei se poate întoarce împotriva giranților anteriori până la trăgător (emitent). pentru cambia neplătită (sau presupusă că nu va fi plătită) de către tras.

Punerea sub sechestru se face în momentul în care trasul nu mai are nici o posibilitate de a onora plățile.

Nu este recomandabil totuși ca regresul să fie pornit dacă trasul este pus numai sub supraveghere financiară.

În cazul în care totuși regresul cambial este inevitabil, posesorul cambiei trebuie să întocmească prin notariatul din localitatea sa, protestul către ultimul girant pentru neacceptare sau refuz de plată din partea trasului.

Protestul care se înaintează de posesorul titlului către giranții anteriori, este un act notarial care trebuie să cuprindă următoarele date:

anul, luna, ziua și ora la care a fost redactat;

numele și prenumele persoanei împotriva căreia a fost redactat;

arătarea locului unde a fost întocmit;

transcrierea exactă a cambiei dacă protestul nu s-a făcut pe dosul cambiei;

soluția de plată, răspunsurile primite și motivele pentru care nu s-a obținut nici un răspuns.

Posesorul cambiei care face protestul este dator să-l înregistreze în “registrul de proteste”, anume deschis pentru astfel de cazuri, în care are obligația să le treacă în întregime zi de zi, după ordinea datei.

AcȚiunea cambialĂ

Pentru neplata cambiei la scadență, beneficiarul acesteia are posibilitatea de a-și valorifica drepturile asupra titlului pe cale juridică, printro operațiune numită acțiune cambială.

Această acțiune se exercită prin acțiunea judecătorească a posesorului și apoi prin hotărârea judecătorească investită cu formula executorie. Investirea cambiei cu titlu executor se face prin Notariat sau alt organ judecătoresc abilitat în acest sens.

Executarea cambiei începe odată cu emiterea somației și expedierea acesteia trasului.

Expedierea somației se realizează prin executorul judecătoresc al organului judiciar din raza unde domiciliază trasul. Prin domiciliul trasului se consideră locuința (habitatul) acestuia sau reședința sa (adresa juridică).

Somația care se transmite trasului are atributele unui protest, și contine:

data, ora, locul emiterii somației;

numele și adresa posesorului titlului;

numele și adresa trasului;

valoarea titlului;

transcrierea în întregime a cambiei;

transcrierea în întregime a protestului;

transcrierea altor documente (dacă există) din care să rezulte suma de plată (ex: contractul.dintre părți sau alte acte doveditoare, prin care trasul este pus în situația de a cunoaște actele în baza cărora posesorul a început urmărirea debitorului).

Trasul are dreptul de a depune o contestație împotriva somației posesorului cambiei, la organul judecătoresc competent, respectiv acolo unde cambia a fost investită cu titlu executoriu.

Contestația trebuie redactată și expediată – organului judecătoresc competent în 5 zile de la data ștampilei poștei (din localitatea trasulul).

Prin contestația făcută, în fapt, trasul (debitorul) poate aduce în fața instanței judecătorești o serie de noi argumente, precum valabilitatea titlului și o apărare prin care să ceară să fie exonerat de obligația de a plăti acel titlu posesorului său.

Procesul nu întrerupe titlul executoriu al cambiei, iar posesorul are drept de recurs la contestația trasului în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești.

Posesorul cambiei va trebui să opteze fie pentru acțiunea cambială, fie pentru acțiunea derivând din raportul fundamental. Posesorul nu poate exercita și regresul și acțiunea cambiala, el trebuind să aleagă între aceste două posibilități.

În cazul în care renunță la acțiunea cambială (care este abstractă) și va exercita acțiunea care derivă din raportul cauzal, se cere îndeplinirea următoarelor formalități: prezentarea cambiei la plată la scadență și în caz de refuz, adresarea protestului de neplată. Urmează apoi depunerea cambiei în original la grefa instanței judecătorești, unde s-a adresat protestul, cu justificarea îndeplinirii formalităților necesare conservării acțiunii de regres, față de debitor.

Prescripția

Toate acțiunile rezultând dintr-o cambie împotriva neacceptului acesteia, se prescriu în termen de 3 ani de la data scadenței.

Acțiunile posesorului împotriva giranților și trăgătorului se prescriu la un an începând de la data protestului adresat în timp util sau la data scadentței tratei, fără a se regresa cu cheltuieli asupra obligaților.

Acțiunile giranților, unul împotriva altora și contra trăgătorului se prescriu în termen de 6 luni începând din ziua în care girantul a achitat cambia sau din ziua în care a fost chiar el acționat.

BILETUL LA ORDIN

Biletul la ordin face parte din aceeași categorie a înscrisurilor de valoare care circulă pe piața financiar-valutară împreună cu cambiile și cecurile, ca mijloace de plată și în același timp ca instrumente de asigurare a plăților la vedere. Spre deosebire de cambii și cecuri, biletele la ordin cunosc o anumită audiență mai frecventă numai pe anumite segmente ale pieței financiare internaționale datorită necunoașterii lor suficiente.

Noțiuni generale; elementele componente ale biletului la ordin

Biletul la ordin este un titlu financiar prin care o persoană numită emitent (trăgător) se angajează de a plăti o suma determinată unei alte persoane numită beneficiar.

În cazul de față, avem de-a face cu un creditor care pentru suma ce o are de primit, cere debitorului său să-i dea o garanție asupra obligației de plată sau la scadență.

Emitentul biletului la ordin este în acest titlu persoana subscriitoare, în timp ce primitorul sumei se numește beneficiar. Odată primit titlul din partea subscriitorului, beneficiarul sumei devine și posesorül acestuia, la vedere sau la scadență.

Elementele componente ale biletului la ordin.

Biletul la ordin are următoarele componente:

Data și locul emisiunii;

Denumirea obligatorie de bilet la ordin;

Angajamentul de plată al emitentului (subscriitorului);

Suma determinată în cifre și litere;

Beneficiarul titlului;

Scadența poate fi:

-la vedere sau la un timp de la vedere;

-calendaristică;

-la un număr de zile de la emitere;

Locul de plată;

Semnătura emitentului.

Normele juridice specifice biletului la ordin

Biletul la ordin, ca și cambia, se supune reglementărilor Legii 58/1934, Convenției asupra Legii cambiei, încheiată la Geneva în anul 1930, precum și reglementărilor juridice britanice din “Bill of Exchange Act” și respectiv celor din SUA, înscrise în “Uniform Negotiable Instruments Act”.

Ca și cambiile, biletul la ordin trebuie acceptat la plată, iar în caz de neplată poate fi avalizat și protestat. De asemenea, este supus tuturor celorlalte îndatoriri față de posesor, în sensul că toți semnatarii (emitentul, avalistul și giranții) sunt obligați solidar față de posesor.

Funcționarea biletului la ordin

Schema de funcționare, respectiv circuitul biletului la ordin cu plată la un timp de la vedere sau la un timp de la emitere, este următoarea:

1

EMITENT BENEFICIAR

2 5

BANCA 4 BANCA

EMITENTULUI BENEFICIARULUI

3

1 – Subscriitorul emite biletul la ordin și-l transmite beneficiarului prin poștă.

2.- Beneficiarul, în cadrul termenului de încasare, îi va transmite băncii sale pentru a înscrie acceptul plății.

3.- Banca beneficiarului va depune biletul la ordin la banca trasului.

4.- Banca plătitoare (a trasului) va efectua transferul sumei înscrise în bilet, numărând timpul în zile pentru plata la vedere (de la data acceptuiui dat de emitent) sau după caz, la scadența rezultată din numărul de ziIe calculat de la emiterea titlului, dacă astfel este înscris.

5.- Banca beneficiarului comunică clientului său intrarea contravalorii biletului la ordin în cont.

Obligațiile ce revin agenților economici și băncilor în

utilizarea cambiilor și biletelor la ordin

Agenților economici și funcționarilor bancari le revin o serie de obligații pentru a preîntâmpina și înlătura unele greutăți care ar putea apărea la efectuarea operațiunilor cu titluri financiare. În acest sens, pentru început, trebuie precizat că prima obligație constă în studierea și cunoașterea prevederilor esențiale ale legilor amintite cât și a unor reguli de organizare.

Obligațiile agenților economici

Completarea cambiilor și biletelor la ordin trebuie făcută cu multă atenție, cu toate datele necesare (în conformitate cu Legea nr.58/1934) once emisiune putând duce Ia neîncasarea titlului.

Organizarea unei evidențe stricte la agentul economic, atât a titlurilor emise cât și a celor primite din partea partenerilor, în special cu privire la scadența acestora.

Înscrierea în contractele încheiate la export, cu precizie, a aspectelor legate de acceptare și de aval în scopul asigurării încasării titlurilor fără grijă.

Analizarea cu multă atenție a monedei de contract negociată pentru a fi o monedă acceptată ușor la plată sau care să fie ușor acceptată la schimb. În acest sens, pentru titlurile exprimate într-o monedă mai rar întâlnită în plăți, chiar dacă este convertibilă, va trebui să se accepte ca plata acestora să fie efectuată în altă monedă, la cursul zilei de plată.

Evitarea prezentării către parteneri sau la bănci de titluri cu modificări sau ștersături, aceasta putând compromite încasarea titlurilor la prezentarea lor la bancă, chiar dacă au fost acceptate la plată de tras.

La primirea unor titluri financiare din partea debitorilor, trebuie avut grijă ca andosarea (girarea) să fie facută corect.

Titlurile acceptate la plată de tras, trebuie controlate atent pentru a vedea dacă s-a înscris corect pe allonge suma din titlu în cifre și litere. Dacă a fost înscris doar cuvântul “acceptat”, înseamnă că trasul a fost de acord cu plata sumei înscrisă în titlu.

Controlarea cu atenție a avalului. Dacă a fost înscrisă suma în allonge, înseamnă ca avalul a fost dat în favoarea trasului, iar dacă se menționează doar “pentru aval”, aceasta înseamnă că a fost dat în favoarea trăgătorului.

Dacă trasul refuză plata la scadență a titlului respectiv, trebuie avut grijă să se facă protestul la Notariat în ceie 4 zile scurse de la data refuzului de plată pentru a nu se cădea din dreptul de regres.

Când se depun titlurile la bancă spre încasare, beneficiarul are dreptul să ceară și să primească o chitanță până la efectuarea plății.

Obligațiile funcționarilor bancari

a.) În momentul primirii la ghișeu a unui titlu financiar, acesta trebuie verificat să aibă înscrise toate elementele în conformitate cu Legea nr.58/ 1934.

În acest sens, verificarea va urmări:

dacă titlul este datat și are înscris locul unde a fost emis;

dacă semnătura trăgătorului este conformă cu specimenul din bancă. Dacă există dubii, persoana care-l prezintă, trebuie legitimată. Dacă aceasta nu este chiar trăgătorul, el va trebui invitat să vină la ghișeu (telefonic sau prin persoana care a prezentat titlul). Odată ce s-a prezentat, va fi rugat să mai dea specimenul încă o dată pe verso, pentru a fi comparat cu prima semnătură.

dacă titlul are denumirea incorectă sau a fost omisă, în astfel de cazuri el trebuie înapoiat ca fiind nul;

dacă suma în cifre înscrisă în titlu este aceeași cu cea înscrisă în litere. În cazul în care sumele diferă (cea în litere de cea în cifre), trăgătorul va trebui să completeze alt titlu, anulându-l pe cel incorect din punct de vedere al sumei înscrise. În caz contrar, suma ce se va plăti beneficiarului la scadență, va fi cea înscrisă în litere.

b.) În cazul în care trasul a dat acceptarea și posesorul s-a prezentat cu titlul pentru plată la scadență, banca are obligația să achite suma trecută în allonge (ca acceptată) și nu cea înscrisî în titlu.

Dacă trasul a scris doar cuvintele “acceptat”, “vizat”, “obligat la plată”, fără menționarea sumei, atunci se va achita numai suma înscrisă în litere, în titlu.

c.) Dacă în condițiile legii, banca va trebui să dea “avalul” la cererea trasului, se va înscrie pe tittu suma acceptată. Dacă însă trasul nu a menționat suma, atunci se va înscrie suma înscrisă în titlu. În cazul în care trasul menționează o altă sumă în acceptare (alta decât cea înscrisă în titlu), iar funcționarul bancar a omis să treacă această sumă în aval, înscriind doar “pentru aval”, atunci banca va plăti suma înscrisă în titlu, deoarece în acest mod l-a avalizat practic pe trăgător.

CECUL

Noțiuni generale; elementele și funcționarea cecului

Cecul, ca și cambia și biletul la ordin, face parte din aceeași categorie de documente care în termeni bancari pot fi denumite instrumente de plată, titluri financiare sau efecte de comerț.

Cecul este un înscris de valoare prin care o persoană numită trăgător, dă un ordin necondiționat unei bănci numite tras, să efectueze o plată pentru o sumă determinată, la vedere, către o altă persoană, numită beneficiar.

O altă definiție, mai plastică a cecului, este aceea că ‘cecul este cambie trasă asupra unei bănci”.

Persoanele implicate în relațiile care se nasc odată cu emiterea unui cec, sunt:

trăgătorul (emitentul), respectiv persoana fizică sau juridică, care dispune de un depozit bănesc într-un cont bancar creat pentru efectuarea de plăți prin acest instrument de plată. Trăgătorul (emitentul), în baza depozitului bancar creat, primește din partea băncii respective un carnet de cecuri pe care le poate utiliza (ca timp și ca număr de file emise), în funcție de suma depusă în depozit.

trasul este banca plătitoare, careia emitentul de cecuri îi ordonă să facă plăți până la acoperirea întregii sume din depozit.

Trasul, în baza ordinelor primite, nu se poate opune efectuării plăților atâta timp cât:

în depozit există o sumă care acoperă plățile ordonate;

cecurile sunt completate de emitent în condițiile legii, adică fără a da naștere la suspiciuni sau echivocun.

beneficiarul cecului poate fi chiar emitentul acestuia sau once terț către care emitentul are obligații de plată sau căruia dorește să-i acorde la libera sa dorință, o sumă de bani.

Depozitul bancar poate fi creat de trăgător potnivit legilor și reglementărilor în vigoare din:

surse propni;

surse proprii și vremelnic atrase sub forma de credite rambursabile;

sub forma de surse atrase din creditul obținut de la o bancă, care urmează să fie restituit de trăgător într-o perioadă de timp negociată;

din donații realizate din partea unor persoane fizice sub forma testamentară sau prin donație directă.

Unele aspecte juridice privitoare la cec

Aspectele juridice care trebuie respectate atât de organizațiile bancare, cât și de persoanele fizice sau agenții economici se referă la: elementele conținute de acest instrument de plată, modul de transmitere, avalul, plata cecului, problema regresului în caz de neplată, protestul, alterarea, anularea și înlocuirea cecului, categorii de cecuri ce pot fi utilizate.

Elementele cecului

Conform “Legii uniforme a cecului” cuprinsă în Convenția de la Geneva și în “Legea asupra cecului” nr.59/1934, o. filă de cec trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:

denumirea de cec trecută în textul titlului;

ordinul necondiționat de plată transmis băncii (trasului) și suma determinată în cifre și litere;

numele celui care trebuie să plătească (trasul);

indicarea locului plății;

numele beneficiarului;

semnătura emitentului filei de cec;

data emiterii.

Aplicarea Legii nr.59/1934 face următoarele precizări care trebuie respectate de toți participanții la acest instrument de plată:

în cazul în care lipsește unul din elementele componente descrise mai sus, titlul decade din calitatea sa și nu poate fi plătit de tras;

lipsa beneficiarului din titlu înseamnă că cecul respectiv este la purtător și deci poate fi plătit oricărei persoane deținătoare;

în lipsa locului de plată al cecului, trasul va interpreta că acesta se va achita beneficiarului la sediul său;

în cazul în care nu se arată locul de unde a fost emis, cecul se consideră semnat la locul indicat lângă semnătura emitentului.

În legatură cu aspectele generale ale cecului, în conformitate cu legea, dar și cu alte interpretări, trebuie avute în vedere de participanți și următoarele:

cecul nu poate fi emis de trăgător decât dacă are disponibil bănesc la tras;

cecul nu poate fi acceptat ca trată decât în cazul în care pe cec este trecută aceasta mențiune;

orice mențiune de certificare, la vedere sau altele echivalente înscrise pe cec și semnate de tras, au efectul unei confirmări privind existența de disponibil bănesc în banca;

cecul poate fi plătit unei persoane nominalizate, cu sau fără clauza expresă “la ordin” sau pur și simplu, fără indicarea unei persoane, indicându-se “la purtător”. În ultimul caz, cecul se consideră că aparține oricărui beneficiar care îl deține;

cecurile nu pot fi purtătoare de dobândă, orice înscriere în acest sens se consideră ca nescrisă (nevalabilă);

cecurile semnate de persoane incapabile să suporte obligații financiare adecvate, sau de persoane care nu pot avea calitatea de emitent (semnături false sau aparținând unor persoane imaginare) nu sunt luate în considerație de tras (bancă);

orice semnătură a unui cec trebuie să cuprindă: numele și prenumele emitentului și firma care se obligă la plată. Semnăturile prescurtate obligă de asemenea la plată;

cine își angajează semnătura pe un cec ca reprezentant al unei persoane, dar nu este împuternicit, este ținut răspunzător în temeiul cecului și dacă a plătit, are aceleași drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentant. Regula se aplică și reprezentantului care a depășit împuternicirea sa;

trăgătorul (emitentul cecului) răspunde de plată chiar dacă se descarcă de această răspundere prin înscris.

Transmiterea, avalul și plata cecului

Transmiterea

Orice cec, cu sau fără clauza expresă de plată “la ordin”, este transmisibil prin gir.

Girul este un act prin care posesorul cecului numit girant transferă altei persoane numită giratar, prîntr-o declarație înscrisă și subscrisă pe instrumentul de plată, odată cu predarea acestuia, toate drepturile decurgând din cecul astfel redactat și completat.

Girarea se poate face chiar și în folosul emitentului cecului sau onicărui obligat la plată.

Girarea (andosarea) cecului se face pe verso sau pe allonge.

Girul se socotește a fi valabil dacă conține cel puțin semnătura beneficiarului precedent al cecului.

În cazul în care semnătura beneficiarului care înmânează cecul altui beneficiar nu există, ci numai numele noului beneficiar, girul se consideră nul.

În cazul în care girul este format din numele noului beneficiar cii mențiunea “la ordinul” și cu semnătura vechiuliii beneficiar, acesta se consideră a fi un gir plin.

Dacă pe cec se pune numai semnătura vechiului beneficiar, după care este trecut în proprietatea noului beneficiar, acesta este considerat a fi un gir alb.

Dacă un gir alb este urmat de un alt gir, beneficiarul acestuia este socotit că a dobândit cecul tot prin gir alb.

Când un cec la purtător este pierdut și ajunge în mâinile altei persoane, aceasta nu are nici o obligație să-l predea vechiului beneficiar decât dacă se dovedește că și l-a însușit prin rea credință sau prin furt.

Avalul

Avalul reprezintă o garanție dată beneficiarului cecului de un terț, altul decât trasul (banca plătitoare).

Avalul se dă pe allonge, înscriindu-se de către avalist mențiunea “pentru aval”, după care urmează semnătura avalistului.

Avalul trebuie să arate pentru care persoană a fost dat.

Din practica bancară, avalul este dat pentru beneficiarul cecului ca o garanție că va încasa suma dacă trasul nu poate plăti.

Când nu se stipulează persoana căreia i s-a acordat avalul, atunci se înțelege că acesta s-a acordat trăgătorului (emitentului cecului).

Avalistul este răspunzător pentru plata față de beneficiarul cecului, în aceeași măsură ca și trasul sau trăgătorul.

În cazul în care avalistul este obligat să facă plata cecului, când trasul a fost în imposibilitate de plată sau este rău platnic, atunci avalistul, după plată, dobândește toate drepturile rezultate din cec împotriva persoanei pentru care a garantat prin aval.

Plata cecului

Cecul este plătit întotdeauna Ia vedere. Legea nr.5911934 consemnează ca în funcție de locul în care se află beneficiarul și emitentul cecului, acesta este plătibil sub sancțiunea prevederii dreptului de regres împotriva garanților si giranților astfel:

cecul emis și plătibil pe teritoriul României (sau emis și plătibil în aceeași țarî) trebuie să fie prezentat la plată în termen de 8 zile, dacă a fost emis și este plătibil în aceeași localitate, și în terrnen de 15 zile dacă a fost emis și este plătibil în localități diferite;

cecul emis într-o țară europeană și plătibil într-o altă țară europeană, trebuie să fie prezentat la plată în termen de 20 de zile calendaristice de la emitere. În acest sens, băncile europene au asimilat ca țări europene o serie de țări limitrofe Mării Mediterane, respectiv: Maroc, Tunisia, Algeria, Libia, Egipt, Liban, Siria, Israel, Malta, Cipru.

cecul emis pe un continent și plătibil pe un alt continent trebuie prezentat la plată în termen de 70 de zile calendaristice.

O serie de bănci europene corespondente ale unor bănci extraeuropene sau de prim rang, au semnat convenții prin care prezentarea cecurilor la plată poate fi amânată în cazuri deosebite și cu deplina justificare până la 180 de zile calendaristice.

Ordinul dat de emitent trasului (băncii) de a nu plăti un cec, nu are efect decât după expirarea termenului de prezentare. În lipsa unui ordin expres, trasul poate plăti cecul prezentat la plată și după expirarea termenului de prezentare.

Legea nr.59/1934 stipulează că efectele cecului sunt stinse prin moartea trăgătorului (emitentul cecului) sau de incapacitatea ori restrângerea capacității acestuia, intervenite după emiterea acestui titlu.

Regresul în caz de neplată

Posesorul cecului în cazul în care constată neplata acestuia, își poate exercita dreptul de regres asupra trăgătorului, trasului, giranților anteriori și alți obligați, în condiția în care titlul a fost prezentat la platș în termen util.

Refuzul la plată poate fi constatat din punct de vedere juridic după cum urmează:

fie prîntr-un act autentic, cum este protestul emis de notariatul din localitatea posesorului;

fie într-o declarație scrisă pe cec, sub forma unui refuz de plată din partea trasului (băncii plătitoare);

fie într-o declarație dată de un oficiu de compensație (acolo unde există) că cecul a fost prezentat la plată în termen conform legii și că nu a fost plătit.

Posesorul cecului păstrează drepturile sale de încasare a titlului, contra emitentului cecului, chiar dacă cecul nu a fost prezentat în timp util la bancă sau nu s-a făcut protestul sau constatarea echivalentă protestului.

Dacă după trecerea termenului de prezentare a cecului la bancă, disponibilul din cont a fost epuizat, indiferent de motiv, posesorul ceculut pierde dreptul de a-și încasa suma, total sau numai parțial, în raport cu disponibilul sumei rămase în contul emitentului cecului.

În mod obligatoriu protestul sau constatarea echivalentă urmează să fie făcută de posesorul cecului înlăuntrul termenului de prezentare a cecului spre încasare.

Un aspect important este și faptul că trăgătorul, girantul și avalistul pot stipula pe cec mențiuni ca: “fără cheltuieli”, “fără protest”, “fără regres” și alte mențiuni echivalente care să nu împiedice însă posesorul cecului să-și încaseze suma, cu condiția prezentării în termen a cecului la ghișeul băncii spre încasare, spre a evita astfel regresul.

Dacă această mențiune, oricare ar fi ea, este făcută de trăgător (emitent), ea va produce efectele sale față de toți semnatarii ulteriori (giranți).

Dacă mențiunea este făcută de un girant sau de avalist, ea va produce efecte numai față de aceștia din urmă.

Toți cei care s-au obligat în cadrul unui cec sunt ținuți solidari față de posesorul cecului, care are dreptul de urmărire împotriva tuturor, individual sau colectiv, fără să ținaâă seama de ordinea în care s-au obligat.

Pe cale de regres, posesorul unui cec poate cere:

a.) suma arătată în cecul neplătit;

b.) dobânda legală, socotită de la prezentare;

c.) cheltuielile legate de întocmirea protestului sau ale constatării ecbivalente;

d.)cheltuielile legate de înștiințările adecvate giranților, trăgătorului, inclusiv alte cheltuieli care decurg din operațiunea de regres.

După achitarea cecului, once girant poate șterge girul său de pe cec, inclusiv pe cel al giranților anteriori.

Protestul trebuie să cuprindă următoarele elemente:

anul, luna, ziua, ora și locul unde a fost emis;

numele și prenumele. inclusiv adresa, persoanei împotriva căreia s-a emis protestul;

arătarea precisă a cercetărilor și intervențiilor care au fost întreprinse de posesor;

somația de plată cu răspunsurile primite sau eventual cu motivele pentru care nu s-au primit răspunsurile.

Legea nr.59/1934 spune că protestul poate fi înlocuit, dacă posesorul acceptă, și cu o declarație de refuz de plată semnată de tras (bancă) înscnisă pe cec, pe allonge. Această declarație poate înlocui efectele protestului.

Alterarea, anularea și înlocuirea cecului

În cazul alterării textului unui cec, semnatarii posteriori alterării (giranții), sunt ținuți răspunzători în cadrul acestui text alterat, spre deosebire de semnatarii anteriori, inclusiv trăgătorul și avalistul, trecuți în textul original nealterat.

Pentru toate cazurile de pierderi, sustrageri sau distrugeri ale cecurilor, posesorii vor înștiința despre aceasta în scris pe tras, și pot, printr-o cerere adresată tribunalului comercial sau, după caz, unor instanțe judecătorești competente, să ceară anularea acestor cecuri. Cererea se adresează președintelui tribunalului din raza locului de plată al cecului.

Președintele tribunalului, prin ordonanță, va declara nul cecul respectiv, în mâinile oricăror persoane s-ar găsi și va autoriza că plata să se facă după 15 zile de la data publicării ordonanței în Monitorul Oficial.

Ordonanța va fi notificată trăgătorului și trasului, iar cheltuielile de publicare în Monitorul Oficial vor cădea în seama posesorului cecului.

O altă dispoziție. a Legii nr.59/1934 prevede ca în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii unui cec cii clauza “netransmisibil” nu se poate cere anularea acestuia, cel în drept (posesonul) urmând să solicite atât emitentuhui cât și trasuhui (băncii) înlocuirea cecului original cu un duplicat.

Funcționarea cecului

Persoanele implicate în circulația acestui titlu: trăgătorul (emitentul cecului), trasul (banca plătitoare) și beneficiarul cecului, acționează după o schemă simplă, astfel:

trăgătorul, presupunând că a achiziționat o marfă sau că a beneficiat de o prestație de serviciu, va emite un cec pentru acoperirea contravalorti mărfii cumpărate sau a serviciului primit;

beneficiarul, adică vânzătorul sau prestatorul de servicii, va depune cecul primit, în termenul de încasare, la banca sa;

banca vânzătorului sau a prestatorului de servicii va transmite cecul în termen util, la banca unde cumpărătorul are depozitul bănesc și contul corespunzător acestuia;

banca cumpărătorului va transfera contravaloarea cecu lui la banca vânzătorului, diminuând cu suma respectivă depozitul bancar al cumpărătorului;

banca vânzătorului sau a prestatorului de servicii va introduce apoi suma în contul curent al clientului său, mărindu-i, corespunzător, depozitul bancar.

În acest fel, operația economico-financiară se încheie.

Pentru clarificare, în continuare, este prezentat un.caz concret:

1.) Societatea “Galaxy” SRL achită mobila achiziționată conform celor convenite cu vânzătorul, cu un cec în valoare de 30.000.000 lei emis pentru plată către Banca Comercială “I.Țiriac” S.A.;

2.) Societatea “Mobirom” S.A. (vânzătorul) va depune cecul primit la banca sa, Banca Română pentru Dezvoltare (B.R.D.) S.A.;

3.) B.R.D. se va îngriji să transmită cecul în termenul de încasare la Banca Comercială “I..Țiriac”;

4.) Banca Comercială “I. Țiriac” va plăti la acest termen de încasare contravaloarea cecului la B.R.D. și va diminua (debita) contul bancar al firmei “Galaxy” S.R.L. cu 30.000.000 lei;

5.) B.R.D. va trece suma încasată de 30.000.000 lei în contul “Mobirom” S.A. (creditându-1).

Schematic, situația se prezintă astfel:

GALAXY 1 MOBIROM

Emitent cec beneficiar cec

5 2

Banca Comercială 3 Banca Română

ION ȚIRIAC 4 pentru Dezvoltare

Categorii de cecuri

Din practica bancară, se disting mai multe categorii de cecuri, anume:

A.) Cecuri la ordin. Ca regulă, aceste cecuri poartă mențiunea “plătiți la ordinul…”, după care se înscrie numele beneficiarului plății respective. Dacă cecul este la purtător sau beneficiarul nu dorește să fie nominalizat, mențiunile de pe cec vor fi: “plătiți la ordinul… la purtător” sau pur și simplu numai mențiunea “plătiti la ordinul”. În aceste din urmă cazuri plata va fi efectuată prezentatorului cecului respectiv.

B.) Cecuri nominative. Pe aceste cecuri, trăgătorul poate înscrie diferite mențiuni. Din această categorie fac parte:

cecul nominativ;

cecul netransmisibil;

cecul plătibil numai primului beneficiar.

Aceste cecuri, ca regulă, nu pot fi trase decât asupra unei bănci (bancher) și numai dacă emitentul are suma respectivă, disponibilă în mod cert, în contul său.

Existența disponibilității în cont a sumei înscrise în cec, poate fi confirmată printr-o “viză bancară”, care nu are însă alt efect decât acela de constatare, în folosul beneficiarului, a existenței unor disponibilități corespunzătoare.

C.) Cecuri certificate. Sunt cecuri obișnuite (ordinare), pe care banca (trasul), cu ocazia prezentării titlului la ghișeu, certifică existența în cont a disponibilității necesare pentru efectuarea plății la termenul de prezentare. În acest caz, banca va bloca fondurile corespunzătoare, în folosul beneficiarului, asumându-și astfel responsabilitatea privind efectuarea plății titlului respectiv la termenul de prezentare.

D.) Cecuri nebarate. Sunt titluri financiare ce se plătesc în numerar, fără nici un fel de restricții, ca urmare a depunerii la ghișeul băncii trasului a cecului respectiv, la termenul de prezentare, și dacă este cazul, după identificarea beneficiarului.

E.) Cecuri barate. Sunt cecuri care diferă de cele nebarate prin faptul că suma cuvenită nu se achită beneficiarului cash, ci numai prin transfer în contul acestuia. În acest scop, peste fila de cec sunt trasate în diagonală două bare (eventual numai peste un colț al filei de cec).

Operațiunea de barare îmbracă două forme:

când între cele două bare se menționează cuvintele: “bancă” sau “bancher”, sau este trasă o linie, avem de-a face cu un cec cu “barare generală”. În aceste cazuri trasul nu poate plăti (transfera suma) decât unei bănci corespondente sau unui bancher care este clientul său;

când între cele două bare este înscris numele unei bănci oarecare avem de-a face cu un cec cu “barare specială”. În acest caz cecul va fi onorat de către tras numai prin transfer către banca înscrisă între cele două bare, iar dacă banca înscrisă este însuși trasul, acesta va putea transfera suma numai în contul unui client al său.

F.) Cecuri de călătorie. Sunt cecuri cu o valoare fixă, imprimată pe fila de cec (sistem bancnotă).

Aceste cecuri sunt emise de bănci, care le vând clienților la valoarea nominală a acestora.

Pe aceste cecuri, spre deosebire de celelalte categorii, se precizează scopul emiterii lor, adică se înscrie în titlu, după caz, denumirea:

Travelers cheque;

Cheque de voyage;

Reisescheck.

Prin utilizarea cecurilor de călătorie, beneficiarul acestora este protej at împotriva furturilor (pierderii) banilor lichizi, pe timpul călătoriilor, deoarece aceste cecuri nu pot fi valorificate decât de persoana care le-a achiziționat (titularul), pe baza depunerii specimenului de semnătură pe cec în fața funcționarului de la ghișeu, atât la achiziționare (cumpșrare), cât și la încasarea va!orii înscrise (prin depunerea cecului).

G.) Eurocecuri. Sunt o variantă a cecurilor de călătorie, care beneficiază de un grad sporit de securitate. Acest fapt a determinat aderarea la utilizarea acestui tip de cecuri a tuturor țărilor europene.

Eurocecurile sunt cecuri cu limită de sumă, fără însă ca aceste limite să fie tipărite pe formularul respectiv.

EIe sunt formate dîntr-o filă obișnuită de cec, pe care sunt imprimate cu majuscule literele EC, plus o carte de identitate ce conține următoarele elemente:

numele băncii emitente;

numele posesorului (beneficiarul) cecului;

numărul de înscriere;

numărul contului bancar.

La sistemul de plată “Euro-cheque”, care a fost inițial introdus în 1948 de către unele țări din Europa de vest, în prezent au aderat peste 40 de țări europene și din bazinul mediteranian (membre și asociate la CE), precum și țări de pe alte continente.

H.) Cecul personal. Este un cec tras de o persoană fizică sau juridică. asupra unei bănci, în favoarea altei persoane fizice sau juridice.

I.) Cecul bancar. Este un cec tras de o bancă, din ordinul unui terț. asupra altei bănci, în favoarea unei persoane fizice sau juridice indicate de ordonator.

În relațiile băncilor românești cu băncile intemationale, cecurile bancare ocupă o pondere însemnată.

Cecurile bancare, în cazul în care beneficiarul se află într-o altă țară decât cea emitentă, pot fi trase de bănci străine asupra băncilor inteme din țara emitentă sau asupra altor bănci străine, dar prezentarea lor la încasare se face întotdeauna la ghișeul băncii beneficiarului.

Cecurile bancare trase de bănci străine sunt exprimate în valute convertibile, valute de cliring sau chiar în moneda națională a țării beneficiarului. Calitatea de beneficiar a acestor cecuri o pot avea atât cetățenii din țara de plată, cât și persoane străine.

Pentru siguranța operațiunii, cecul nu este plătit de banca beneficiarului decât după primirea confirmării că suma înscrisă în titlu a intrat în contul băncii plătitoare.

O altă operațiune de siguranță constă în aceea că beneficiarul cecului, la prezentarea titlului la bancă, este obligat să-1 anuleze în favoarea sa. primind în schimb, o chitanță emisă de bancă, pentru suma din document.

J.) Cecul circular. Este un titlu de credit, la ordin, emis de o bancă sau o societate de credit, anume autorizate, pentru sume ce le-au fost disponibilizate în momentul emisiunii, fiind plătibile la vedere în oricare din locurile arătate de emitent.

Societatea bancară sau societatea de credit autorizată să emită cecurii circulare, trebuie să depună la Banca Națională a României, cel târziu a doua zi de la emitere, o cauțiune în titluri de stat, garantate de stat sau lombardabile la Banca Națională a României, socotite la cursul zilei, reprezentând 40% din valoarea cecurilor circulare emise zilnic. Asupra acestei cauțiuni, posesorii unor astfel de cecuri au un privilegiu special.

Cauțiunea nu va fi restituită de B.N.R. decât contra prezentării cecului respectiv, cu mențiunea “achitat”.

Legea nr.83/1994 mai precizează că societatea bancară sau de credit poate încredința emiterea de cecuri circulare unor corespondenți ai lor, cu condiția ca cecul emis să poarte viza societății bancare sau a societății de credit autorizate, iar corespondentul să semneze ca reprezentant al băncii sau societății de credit autorizate.

ALTE INSTRUMENTE ȘI SERVICII DE TRANSFER MONETAR

Polița bancherului (Bankers’ draft)

Polița bancherului este un document însoțitor al cecului, în cazul în care beneficiarul sumei înscrise pe cec dorește să aibă siguranța că, la prezentare, acesta va fi, în mod sigur, onorat.

În mod obișnuit, în Marea Britanie, polița bancherului se folosește pentru plățile de valori foarte mari efectuate prin cec sau pentru plăți externe, în special de către persoane particulare.

Plata printr-un cec însoțit de polița bancherului este garantată, cu excepția cazului în care această poliță a fost furată, pierdută sau distrusă.

În țara noastră, cecul certificat reprezintă un instrument similar poliței bancherului, întrebuințată în Marea Bnitanie.

Prin expresia “cec certificat”, se înțelege cecul prin care o societate bancară, aflată în poziție de tras, confirmă, înaintea remiterii cecului către beneficiar, existența fondurilor necesare efectuării plății ordonate prin respectivul instrument de plată.

Certificarea unui cec de către tras, atrage după sine faptul că trăgătorul nu mai poate retrage din contul său suma destinată plății cecului respectiv, înainte de expirarea termenului de prezentare la plată. Suma înscrisă pe cec este blocată de bancă în momentul certificării, cu scopul de a onora necondiționat plata la prezentarea cecului.

Ordinul permanent(Standing order)

Plățile care au un caracter de regularitate (periodicitate), pot fi realizate prin utilizarea ordinului permanent sau cu plata programată (standing order) sau prin debitare directă.

Un ordin permanent sau cu plata programată este o împuternicire dată de un client băncii sale, de a plăti, cu regularitate, o sumă determinată din contul său unui beneficiar specificat, la anumite date, pe o perioadă determinată.

Ordinele permanente sunt folosite în cazul plăților cu caracter de regularitate, pentru sume fixe (cum ar fi primele de asigurare sau ratele de împrumuturi).

Aceste plăți sunt o modalitate sigură și convenabilă de transfer de fonduri și elimină necesitatea reamintirii periodice a efectuării plăților, trimiterii cecurilor sau numerarului la poștă.

Clientul plătitor va semna un ordin permanent, prin care va autoriza banca sa să-i debiteze contul și să transfere suma la care se face referire, în contul unei terțe părți. Nu este necesară nici o altă acțiune din partea clientului; contul său bancar va fi debitat la data stabilită a fiecărei săptămâni, luni sau trimestru, după caz.

Modalitatea de plată prin ordinul permanent are în practică utilitate maximă în cazul în care:

data plății este fixă;

suma de plată este fixă;

inițiativa în plățile prin ordin permanent aparține plătitorului, care este scutit de a-și reaminti periodic plata creanțelor sale către terți;

plătitorul are control permanent asupra soldului contului său curent prin consultarea periodică a extrasului de cont.

Debitare directă (Direct debit)

Debitarea directă se aseamănă, din anumite puncte de vedere, cu ordinul permanent, dar există și anumite diferențe.

Debitarea directă este folosită pentru efectuarea de plăți cu caracter de regularitate. Transferurile interbancare sunt realizate în Marea Britanie electronic, prin intermediul Bankers’ Automated Clearing Services — BACS. Ele presupun o împuternicire scrisă din partea clientului. Diferența fundamentală este aceea că prin intermediul BACS, banca plătitorului nu are inițiativa plății, ci beneficiarul urmărește datoria scadentă și informează banca asupra sumei ce trebuie plătită.

Debitarea directă este indicată pentru plățile cu caracter de regularitate a căror sumă nu este cunoscută dinainte. De exèmplu, plata facturilor pentru consumul de gaz și curent electric, a facturilor telefonice, sau în cazul altor plăți anuale, a căror valoare se poate schimba de la un an la altul.

Jntroducerea modalităților de plată prin ordin permanent (cu plata programată) și debitare directă pe piața bancară romînească este necesară din perspectiva asigurării performanței în disciplina și acuratețea decontărilor pe bază de ordin de plată.

Totodată, oferă posibilitatea ordonării și fluidizării plăților către:

• administrațiile financiare (de exemplu, plata impozitelor pe clădiri și mașini);

• societățiile de asigurări (primele de asigurări);

• Ministerul Finanțelor (contribuțiile la fondul de pensii, plata asigurărilor sociale);

• regiile autonome (ROMGAZ, RENEL, Romtelecom) pentrtx încasarea contravalorii serviciilor prestate la utilizatori;

• plata chiriilor și a ratelor la locuințe;

• furnizorii de produse comercializate cu plata în rate.

Giro-creditul băncii (Bank giro credit)

Giro-creditul băncii este o instrucțiune scrisă, dată de către clientul plătitor băncii sale, pentru a se debita contul cu o anumită sumă de bani, în favoarea unui partener. La rândul său, banca plătitorului remite instrucțiunea băncii beneficiarului, cerând ca respectivul cont al beneficiarului să fie creditat cu suma înscrisă pe instrument.

Giro-creditele băncii sunt folosite de către oamenii de afaceri pentru efectuarea plăților către anumite persoane (de exemplu, plata salariilor personalului), fiind, de asemenea, folosite și de către persoanele particulare pentru achitarea unor obligații (plata consumului de electricitate, de gaze, de apă etc.).

SISTEME DL PLATA ELECTRONICE

Cu excepția debitării directe, instrumentele de transfer monetar prezentate, au ca suport a! mesajului — hârtia. Inovațiile tebnologice au permis ca realizarea transferului banilor să se efectueze electronic, utilizând diferite metode.

Distribuitoarele automate de numerar

Cel mai simplu mod de a descrie un distribuitor automat de numerar, este de a-l prezenta ca fiind un terminal de computer în funcțiune, la care clientul are acces și la care poate opera.

Pentru a avea acces la facilitățile oferite de distribuitorul de numerar, clientul trebuie să introducă debit cardul său într-o fantă a aparatului și să tasteze numărul personal de identificare (PIN) și suma pe care dorește să o retragă.

Este foarte importantă menținerea secretului asupra numărului personal de identificare, pentru a face imposibilă folosirea cardului de către o altă persoană.

Transferul electronic al fondurilor la locul vânzării

(Electronic Funds Transfer at Point of Sale — EFTPOS)

EFTPOS semnifică transferul electronic al fondurilor la locul vânzării și, așa cum sugerează însuși numele, implică transferul fondurilor din contul unui client direct în contul vânzătorului, simultan cu realizarea operațiunii de vânzare. În acest caz, nu mai este necesară emiterea unui cec de către client și nici vânzătorul nu trebuie să mai aștepte primirea banilor în cont; operațiunea se realizează prin utilizarea cardurilor.

Debitarea va fi înregistrată în extrasul de cont al deținătorului cardului, la 2-5 zile după efectuarea tranzacției.

Banca la domiciliu (Telephone banking)

Banca la domiciliu semnifică, în fapt, realizarea tranzacțiilor bancare prin telefon, modalitate ce a devenit posibilă odată cu dezvoltarea sistemelor informatice moderne.

Această modalitate folosește tehnici electronice ce permit clienților accesul la conturile lor bancare, fără a fi nevoie să se deplaseze la bancă. În general, serviciile ce pot.fi oferite sunt:

informații asupra soldului;

solicitări de carnete de cecuri;

transferuri între conturi;

plata facturilor.

În prezent, din ce în ce mai multe bănci oferă aceste servicii clienților lor.

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ

S.C. TEROM IMPEX S.R.L. având ca obiect de activitate producerea de cărămizi ceramice și-a propus achiziționarea de material refractar de la firma Veitscher Vertribsgeselschaft din Austria. Pentru ca livrarea să aibăloc în condiții de siguranță pentru ambii parteneri între care nu existau relații tradiționale de comerț s-a căzut de acord prin contractul de vânzare-cumpărare ca modalitatea de plată să o constituie acreditivul irevocabil.

S-a stabilit ca acreditivul să se deschidă în baza următoarelor documente:

factură comercială originală

poliță de asigurare- originalul care să prevadă condiția de acoperire a mărfii în proporție de 110 % din valoarea contractului

1 certificat de origine în copie

1 certificat de calitate și conformitate în copie

documentul de trasnport CMB

1 certificat EUR 1 în copie

Factura comercială

Este documentul contabil prin care vânzătorul fixează prețul datorat de cumpărător. O factură comercială furnizează obișnuit următoarele informații:

data;

munele și adresa cumpărătorului și a vânzătorului;

numărul comenzii sau al contractului, calitatea și descrierea mărfurilor, prețurile unitare și precizarea oricăror alte cheltuieli autorizate care nu sunt incluse în prețul unitar (prețurile globale);

greutatea mărfurilor, numărul de colete, numerele și marcajele de expediere;

cheltuielile de livrare și de plată;

modalități de expediere.

Este foarte important să se verifice factura în comparație cu condițiile stabilite în acreditivul deschis pentru a verifica următoarele elemente:

factura a fost întocmită de către beneficiar (vânzător);

factura este adresată ordonatorulșui (cumpărătorului) sau oricărei alte părți specificată în acreditiv;

Descrierea mărfii corespunde exact celei care figurează în acreditiv;

cantitatea corespunde cu cea menționată în L/C;

prețul total și prețul unitar sunt cele specificate;

factura este semnată, dacă în L/C este menționat acest amănunt;

mărcile de identificare, greutatea netă și brută, tone, număr de colete și toate celelalte elemente corespund celor menționate în alte documente;

cheltuieli speciale pentru telefoane, depozitare, comisioane dacă nu sunt autorizate prin L/C (acreditiv);

indicațiile din factură nu sunt incompatibile cu cele care figurează în alte documente;

factura să fie certificată, dacă se cere în L/C.

Certificatul de origine

Un certificat de origine este o declarație semnată care face dovada originii mărfurilor.

În numeroase țări, certificatul de origine trebuie emis sub o formă standard convenită și chiar dacă este completată de către exportator sau de către agentul său trebuie să fie confirmat de către un organism oficial independent (de exemplu, o cameră de comenț).

Un astfel de document trebuie să conțină elementele caracteristice de expediere la care se referă, indicând originea mărfurilor și să poarte semnătura și sigiliul său, ștampila organismului care certifică.

Atunci când acreditivul solicită un certificat de origine, fără alte elemente particulare, cum este cazul L/C analizat, banca va accepta documentul în forma prezentată, chiar dacă este scris de beneficiar (vânzător) cu condiția să nu contrazică celelalte documente de L/C.

Certificatul de asigurare

Documentul de asigurare are rolul (trebuie):

să acopere riscurile specificate în L/C;

să fie compatibil cu celelalte documente în ceea ce privește identificarea transportului și descrierea mărfurilor;

în afara stipulării în acreditiv:

săfie emis sau semnat de o companie de asigurări sau de agentul său sau de asigurători;

să fie datat cel mai târziu cu data de expediție așa cum este menționată de documentele de expediție sau de cele rezultate din text că acoperirea este efectivă de la data de expediție;

să se asigure cel puțin valoarea CIF sau CIP plus 10% din valoarea mărfurilor și valoarea sa să fie exprimată în moneda acreditivului.

Pe baza contractului de vânzare-cumpărare anexa nr.5 și a facturii proforme, anexa nr. 6 societatea s-a prezentat la BCR Arad pentru deschiderea unui L/C în termenii și căndițiile menționate și stabilite de comun acord de ambii parteneri din contract.

Deschiderea L/C s-a făcut pe baza completării de către agentul economic a formularului tipizat CDA, prevăzut de Normele Regulamentului Valutar nr. 4 din regulamentul valutar nr. 3/1997 al Băncii Naționale.

Importatorul este obligat să asigure disponibilul necesar acoperirii sumei stabilite în cererea de deschidere a acreditivului, inclusiv comisioanele și spezele, sumă ce vafi blocată într-un cont cu destinație specială din care banca va face plata acreditivului conform condițiilor stabilite prin L/C.

După primirea cererii de deschidere a acreditivului, banca importatorului devine bancă emitentă și va transm,ite corespondentului său accesibil, exportatorului, cererea de deschidere a L/C sau pe baza acesteia va întocmi scisoare de acreditv ( care va fi transmisă exportatorului sub formă de scrisoare de credit în cazul în care se folosește forma L/C stand by.

Banca corespondentă în calitate de notificatoare de regulă, confirmă L/C și devine bancă confirmatoare. În studiul de caz prezentat L/C analizat nu este confirmat. Banca îl anunță pe exportator că i s-a deschis acreditivul și îi trimite o copie. Exportatorul studiază scrisoarea de acreditiv și dacă constată neconcordanțe în raport cu înțelegerea avută cu ordonatorul, îl contactează și convin trimiterea unui document rectificator.

Acreditivul a fost deschis în data de 11 octombrie 2001 și presupunea ca marfa să fie livrată cel târziu în data de 1 noiembrie 2001. Termenul de valabilitate al L/C era de 21 zile de la data emiterii documentului de transport.

Condiția de livrare a mărfii este CIP, adică transport și asigurare plătită până în țara importatorului. În acest caz, vânzătorul are obligația să:

obțină pe cheltuiala proprie asigurarea mărfii pe timpul transportului și să pună la dispoziția cumpărătorului polița de asigurare;

încheie pe cheltuiala sa, în condițiile uzuale, un contract de transport al mărfii pe o rută obijnuită, până în punctul convenit la locul de destinație. Dacă nici un punct nu a fost convenit sau determinat conform uzanței, vânzătorul poate stabili un punct în locul de destinație nominat care să servească cel mai bine scopului său. În cazul nostru, locul nominat este orașul Arad, unde se află sediul importatorului;

suporte cheltuielile de încărcare și descărcare a mărfii;

livreze marfa cărăușului sau primului cărăuș dacă sunt stabiliți și alți cărăuși succesivi, la data sau în perioada convenită.

În ceea ce privește cumpărătorul, acesta are următoarele obligații:

să accepte polița de asigurare primită de la vânzător prin andosare;

să determine timpul de expediere și destinația mărfii, notificând acestea vânzătorului în timp util, atunci când este îndreptățit spă facă acest lucru.

La data prezentării documentelor de către exportator băncii sale în condițiile și termenii L/C, banca importatorului (BCR) primeste mesaj că documentele sun corecte și efectuează plata L/C. Circiutul documentelor care stă la baza plății L/C ajung la banca importatorului cu DHL-ul și sunt restituite clientului sub forma și numărul ăn care au fost solicitate prin L/C, banca păstreză copii ale acestor documente care stă să facă dovada că marfa a fost expediată, L/C plătit și deci tranzacția a fost închisă.

Pentru deschiderea L/C ca și pentru plata acestuia, ordonatorul plătește vămii comerciale comisionul de deschidere, respectiv plata a L/C precum și spezele bancare de transmitere a mesajelor tip MT 700, astfel că deși este un instrument de plată cu grad ridicat de siguranță pentru ambii parteneri, implică costuri ridicate pentru cel care-l folosește ca modalitate de plată. Conform anexei nr. 5.

CONCLUZII

În tranzacțiile economice internaționale, stingerea efectivă a unei datorii sau creanțe externe reclamă o deplasare a mijolacelor de plată.Mărfurile livrate sau serviciile prestate pot fi platite imediat sau „cash”, ori vânzătorul poate consimți să acorde un credit comercial partenerului său din stainătate.

Plata internațională reprezintă stingerea unor obligații bănești peste granițele unei țări .Plătitorul și beneficiarul plații , fiind rezidenți ai unor țări diferite .Ele sunt determinate de efectuarea unor operațini comerciale sau necomerciale .La baza acestor relații se află fie acorduri statale , fie contractul de vănzare -cumpărare de mărfuri sau servicii.Indiferent de obiectul lor, acordurile economice reprezintă înțelegeri internaționale ce consemnează acordul de voință a două sau mai multe state , care își asumă maianumite drepturi și obligații în domeniu economic ,financiar , de plați.Dintre toate tipurile de acorduri, acordul comercial și de plați încheiat între două state constituie documentul cel mai important din punct de vedere al reglementării relațiilor de comerț dintre acestea.

Acordul comercial și de plați conține mai multe elemente și clauze , dintre care cele mai importante sunt: preambulul cu plațile contractante și principiile care guvenează relațiile economico- comerciale; listele de mărfuri ( care se dau de regulă în anexele acord, dar care fac parte din acestea);clauza națiunii celei mai favorizate sau sistemul taxelor vamale convenit; încheierea de contracte pe termen lung între întreprinderile și firmele autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior; principiul de stabilire al prețurilor; modul de decontare al plaților ; constituirea comisiei mixte ; modul de soluționare al eventualelor litigii ; termenul de valabilitate și posibilitatea de modificare și prelungire a acordului, etc.

Pentru desfășurarea operațiunilor valutar –financiare și a plaților internaționale pe baza unor norme tehnice reciproc convenite, băncile încheie aranjamente interbancare .Aramjamentul interbancar poate îmbrăca forma unui schimb de scrisori între două bănci , sau a unui document convențional bilateral , încheiat între ele( cu plan sau nu , articole , etc).

Acordurile și convențiile economice încheiate între state crează cadrul general de desfășurare a plăților internaționale , derularea efectivă a schimburilor și plaților.Ele se realizează pe baza contractului comercial internațional. Contractul internațional are ca efect crearea unor obligații în sarcina ambelor plați.Vânzătorul are ca principale obligații: predarea mărfii , remiterea documentelor referitoare la marfă , conformitatea mărfii cu stipulațiile contractuale, iar cumpărătorul plata prețului și preluarea mărfii.

În ansamblul clauzelor unui contract , un loc deosebit de important îl ocupă componenta valutar –financiară . În principal se referă la mijlocul de plată utilizat , modul de evitare sau atenuare a riscurilor valutare , modalitatea de plată ( de decontare, schema de plată , garantarea îndeplinirii întocmai a obligațiilor consumate de partener, etc).

Fiecare dintre aceste elemente comportă o multitudine de aspecte tehnice, legislative, de conjunctură valutar- financiară , pe care orice firmă care desfășoară activități în domeniul comerțului exterior trebuie să le aibă în vedere.

Fiecare țară , în cadrul sistemului său monetar, reglementează expres relațiile cu alte sisteme monetare. Aceste reglementări sunt obligatorii și aplicabile tuturor operațiunilor valutar –financiare derulate pe teritoriul său, fiind delimitată , totodată sfera operațiunilor cu străinătatea pe care le pot dezvolta persoanele fizice sau juridice rezidente sau nerezidente.

În acest ansamblu de reglementări internaționale , un loc important îl ocupă bugetul bancar.Prin diferite norme , ficare țară , reglementează activitatea instituțiilor bancare, exercitarea profesiilor în aceste instituții , precum și reguli privind operațiunile bancare, exercitarea profesiilor în aceste instituții , precum și reguli privind operațiunile bancare , impunând o anumită conduită legată de partenerii străini.

Modalitatea de decontare externă se stabilește de regulă încă din faza de contractare.La încheierea contractelor comerciale, agenții economici vor prefera acele forme de decontare care asigură încasarea cât mai rapidă a contravalorii mărfurilor exportate sau serviciilor prestate, iar în cazul importului să asigure riscul minim.

Modalitățile de plată utilizate în comerțul internațional s-au diversificat continuu , odată cu mutațiile ce au avut loc în cadrul economiilor mandiale și a perfecționării tehnicilor și tehnologiilor de transmitere a mesajelor.

O economie de piață modernă depinde de un sistem de plăți eficient ,materializat prin modalitîțile și instrumentele de plată puse la dispoziție de către bancherii săi.Eficiența tranzacțiilor într-o asemenea economie este nemijlocit legată de eficiența sistemului de plăți.Elementele cheie ale sistemului de plăți sunt reprezentate de serviciile furnizate de bănci și de infrastructurile sistemului bancar ( băncile comerciale și banca centrală ) existente într-o anumită țară.

Un aspect important de care trebuie să țină cont băncile este că preferința pentru utilizarea unui instrument de plată depinde într-o mare măsură de costul utilizării acestora ( comisioanele practicate în raport cu celelalte bănci de eficiența în prelucrare, de tehnologia sistemului de plăți, de rațiunile de politică monetară și nu în ultmul rând ,de tradiție).

Băncile trebuie să facă cunoscut atât clienților săi , cât și posibililor clienți, calitatea și avantajele serviciilor oferite prin orice mijloace de publicitate audio- vizuală , să manifeste înțelegere față de problemele și solicitările clienților oferind consultanță de specialitate și găsind soluții avantajoase pentru clienți.