.modalitati Si Forme de Asigurare de Raspundere Aplicate In Practica Internationala Si Nationala

INTRODUCERE

Asigurarea ca sistem de protecție a intereselor patrimoniale ale cetățenilor, organizațiilor și statului constituie un element necesar al sistemului economico-social al societății.

Sistemul asigurărilor contribuie la dezvoltarea fiabilă și stabilă a economiei republicii, este o premisă suplimentară pentru ridicarea nivelului de protecție a populației, asigurării proprietății cetățenilor și a agenților economici. Ca componentă de mare importanță și actualitate a activității de asigurare sunt asigurările de răspundere.

Asigurarea de răspundere civilă acoperă prejudiciile care sunt urmarea producerii unui accident pentru care asiguratul datorează – conform legilor în vigoare -despăgubirea cuvenită terțelor persoane păgubite.

În ultimele decenii ale secolului XX a crescut importanța care se acordă asigurărilor de răspundere civilă în mai toate țările lumii, R. Moldova nefăcînd excepție. Acest lucru poate fi privit ca o consecință directă a sporirii vertiginoase a numărului de vehicule (terestre, avia, maritime) de diverse tipuri aflate în circulație, ceea ce a condus la o înmulțire a accidentelor pe drumurile publice, traseele navigabile, în trafic aerian, cît și la o creștere însemnată a numărului persoanelor care devin victime ale acestora.

Este bine știut faptul ca noțiunea de răspundere civilă este foarte cuprinzătoare, deoarece în toate împrejurările orice persoană răspunde pentru faptele sale ori de cîte ori acestea au drept urmare producerea prejudiciilor altor persoane. Drept urmare, asigurătorul a adaptat oferta la cererea pieței, elaborînd o gamă diversificată de acoperiri, în continuă extindere datorită creșterii gradului de diversificare a activităților umane și datorită răspunderilor din ce în ce mai mari pe care atît persoanele fizice, cît și cele juridice le au față de terți.

Dacă ar fi să grupăm asigurările de răspundere, cel mai frecvent ele se clasifică după modul de reglementare din punct de vedere juridic, în asigurări de răspundere civilă prin efectul legii și asigurări de răspundere civilă facultative.

Creșterea spectaculoasă a numărului autovehiculelor și, implicit, a accidentelor produse de acestea, fenomene manifestate îndeosebi după cel de-al doilea Război Mondial, a impus necesitatea introducerii în numeroase țări a asigurării prin efectul legii de răspundere civilă, considerîndu-se că prin aplicațiile sale deosebite o astfel de măsură nu poate fi lăsată la libera apreciere a fiecărui deținător de autovehicule. Astfel, în RM din clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă fac parte două produse, și anume cea a deținătorilor de autovehicule și vehicule electrice urbane, reglementată prin Hotărîrea Guvernului nr. 956 din 28.12.1994, modificată recent prin Hotărîrea Guvernului nr. 86 din 25.01.2006, și cea a transportatorilor față de călători, reglementată prin Legea RM nr.1553 din 25.02.1998.

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto este produsul cel mai reprezentativ al clasei de asigurări de răspundere.

Din categoria asigurărilor facultative de răspundere, țin să menționez principalele tipuri de polițe pe care le voi cerceta minuțios în cadrul prezentei teze, și anume: Cartea Verde, asigurarea de răspundere a cărăușului în baza CMR/TIR, asigurarea de răspundere a operatorilor avia, asigurarea de răspundere a constructorului ,asigurarea de răspundere a angajatorului, asigurarea de răspundere a producătorului, asigurarea de răspundere a unităților hoteliere și, în cele din urmă, și cea profesională. Deși produsele menționate mai sus există pe piața asigurărilor RM, unele dintre ele sunt solicitate în mod limitat.

Varietatea redusă a serviciilor de asigurare prestate, care și acelea nu sunt chiar atît de atractive pentru potențialii asigurați, este o disfunctionalitate a sistemului de asigurări care se cere de a fi lichidată, prin perfecționarea bazei legislative, prin sporirea gamei asigurărilor prestate , precum și prin atractivitatea lor.

În prezent ,în Republica Moldova activitatea de asigurare nu are o reglementare juridică adecvată, existînd necesitatea de a crea premise legale și social – economice ce ar servi la creșterea calității protecției prin asigurarea de răspundere, folosirea pe deplin a posibilităților acestei clase de asigurări și a resurselor sale investiționale. Astfel, un prim pas a fost deja întreprins în această direcție, prin elaborarea proiectului Legii cu privire la asigurări, cît și a proiectului Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. Urmează să fie atribuită la una din direcțiile prioritare racordarea asigurărilor la standardele internaționale și corelarea treptată a legislației naționale privind asigurările și a reglementării de către stat a activității de asigurare în corespundere cu principiile acceptate în țările dezvoltate.

Ca urmare a celor expuse, consider că la etapa prezentă, studierea tipurilor și a mecanismului asigurărilor de răspundere, cît și a modalităților de protejare a intereselor patrimoniale ale asiguraților este de o actualitate stringentă și de o importanță majoră.

Prin conținutul său, lucrarea abordează asigurările de răspundere în varietatea lor, punînd accentul în mod preponderent asupra studiului conținutului economic și a trăsăturilor acestei clase de asigurări, dar și istoricul apariției, evoluția acesteia în condițiile globalizării. In cel de-al II-lea capitol, sunt prezentate principalele tipuri de asigurări de răspundere practicate în RM, dar și în străinătate. În ultimul capitol sunt abordate căile și metodele de reglementare legală și structurală a asigurătorilor ce aplică asigurări de răspundere, cît și problemele reglementărilor prudențiale și financiare ale asigurărilor de răspundere.

Baza informațională a lucrării o constituie suportul teoretico-științific care este axat pe lucrări fundamentale ale specialiștilor autohtoni în materie de asigurări, așa ca: Fotescu Stanislav, Sârbu Victoria, Cobzari Ludmila ș.a. În cadrul cercetării temei lucrării s-au folosit articole din diferite reviste de specialitate, conferințe și simpozioane, publicate atît în RM, cît și în străinătate. Au fost consultate actele normative în vigoare, dar și proiectele de legi, cum ar fi: Legea cu privire la asigurări, Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători, Hotărîrea Guvernului RM cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deținătorilor de autovehicule și vehicule electrice urbane, Hotărîre cu privire la activitatea Biroului din Republica Moldova în Consiliul Birourilor al Sistemului "Carte Verde", Proiectul de Lege cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, Proiect de Lege cu privire la asigurări (în redacție nouă) ș.a.

Scopul lucrării constă în examinarea rolului asigurărilor de răspundere în economia națională, a modalităților de asigurare de răspundere cunoscute și aplicate în practica națională și internațională, cît și căile de eficientizare a acestora pe piața autohtonă a asigurărilor.

Scopul lucrării este concretizat de sarcinile cercetării:

• studierea istoricului apariției, dezvoltării și evoluției asigurărilor de răspundere civilă pe plan național, dar și internațional;

• analiza conținutului economic și a structurii asigurărilor de răspundere;

• influența procesului de globalizare asupra evoluției pieței asigurărilor de răspundere;

• examinarea gamei de asigurări de răspundere existente pe piața asigurărilor RM;

• analiza legislației RM în vigoare, cît și a proiectelor de legi cu privire la asigurările de răspundere, dar și detectare carențelor existente în acestea;

• determinarea posibilităților de eficientizare a activității asigurătorilor ce aplică asigurări de răspundere, prin asigurarea solvabilității și promovării unei politici investiționale adecvate. În cele din urmă, lucrarea analizează una dintre tematicele cele mai problematice la moment în domeniul asigurărilor, astfel, confirmîndu-și prisosința și actualitatea.

CAPITOLUL 1. IMPORTANȚA ȘI ROLUL ASIGURĂRILOR DE RĂSPUNDERE ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ

1.1Conținutul economic și structura asigurărilor de răspundere

Asigurările de răspundere civilă reprezintă o componentă de mare importanță și actualitate a activității de asigurare.

Prin asigurările de răspundere civilă se acoperă prejudiciul produs de asigurat – persoană fizică sau persoană juridică – unor terțe persoane. De menționat că în toate cazurile este vorba de prejudiciile ce pot fi produse în anumite împrejurări și pentru care o persoană fizică sau juridică răspunde în fața legii.

În asigurările de răspundere civilă, spre deosebire de asigurările de bunuri și de persoane, pe lîngă asigurător și asigurat, dacă se produce riscul acoperit prin asigurare, mai intervine și o a treia persoană, respectiv terțul păgubit.

Asigurarea de răspundere civilă este avantajoasă pentru toate părțile implicate în contractul de asigurare : permite persoanei păgubite să primească despăgubirea cuvenită, asigurătorului să încaseze primele de asigurare, iar asiguratului să-și protejeze patrimoniul, deoarece, prin cumpărarea unei astfel de asigurări, el nu mai poate fi urmărit pe cale juridică pentru prejudiciul produs. [2, p.296]

Spre deosebire de situația întîlnită la asigurările de bunuri și la cele de persoane, unde eventuala vinovăție a asiguraților în producerea riscului duce, de regulă, la decăderea din drepturi a acestora, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, culpa asiguratului este una din condițiile de bază care se cere a fi îndeplinită pentru ca asigurătorul să plătească despăgubirea cuvenită terților păgubiți. Însă este necesar ca între prejudiciul produs de asigurat terțelor persoane și fapta ilicită a acestuia să existe în toate cazurile un raport de cauzalitate.

La asigurările de răspundere civilă, spre deosebire de asigurările de persoane, în calitate de beneficiari pot apărea numai terțe persoane necunoscute în momentul încheierii asigurării. Aceste persoane, cu toate că de cele mai multe ori primesc despăgubirea sau suma asigurată direct de la societatea de asigurare, n-au dreptul de a acționa în justiție (fac excepție unele situații) decît pe asigurat. Prin urmare, din contractul de asigurare încheiat în cazul asigurării de răspundere civilă nu rezultă raporturi juridice între societatea de asigurare și terțele persoane păgubite.

Dacă la asigurările de bunuri, ca de altfel și la cele de persoane, suma asigurată nu se poate plăti în întregime o singură dată sau în mai multe etape, caz în care ea se diminuează de fiecare dată cu despăgubirile și sumele asigurate parțial achitate cu prilejul producerii unor riscuri, la asigurările de răspundere civilă situația se prezintă diferit. Astfel, la acestea din urmă, suma asigurată rămîne la același nivel pe toată durata asigurării. Cu alte cuvinte, la fiecare producere a riscului asigurat, despăgubirea de asigurare poate atinge nivelul maxim al sumei asigurate, indiferent de numărul cazurilor asigurate care au avut loc în perioada de valabilitate a asigurării. Rezultă că, practic, pot apărea și situații cînd asigurătorul plătește despăgubiri al căror total – pe întreaga durată a asigurării -întrece cuantumul sumei asigurate.

Specific pentru asigurările de răspundere civilă este, de asemenea, faptul că în unele cazuri, suma asigurată pe care asigurătorul o plătește terțelor persoane păgubite nu are o limită dinainte stabilită. Astfel, de exemplu, pentru prejudicii constînd în vătămarea corporală sau decesul unei persoane, cuantumul sumei plătite de asigurător nu este limitat (este vorba, de exemplu, de asigurarea de răspundere civilă prin efectul legii pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule).

Prin urmare, asigurarea de răspundere civilă acoperă prejudiciile care sînt urmarea producerii unui accident pentru care asiguratul datorează – conform legilor în vigoare – des persoane păgubite.

Dacă la asigurările de bunuri, ca de altfel și la cele de persoane, suma asigurată nu se poate plăti în întregime o singură dată sau în mai multe etape, caz în care ea se diminuează de fiecare dată cu despăgubirile și sumele asigurate parțial achitate cu prilejul producerii unor riscuri, la asigurările de răspundere civilă situația se prezintă diferit. Astfel, la acestea din urmă, suma asigurată rămîne la același nivel pe toată durata asigurării. Cu alte cuvinte, la fiecare producere a riscului asigurat, despăgubirea de asigurare poate atinge nivelul maxim al sumei asigurate, indiferent de numărul cazurilor asigurate care au avut loc în perioada de valabilitate a asigurării. Rezultă că, practic, pot apărea și situații cînd asigurătorul plătește despăgubiri al căror total – pe întreaga durată a asigurării -întrece cuantumul sumei asigurate.

Specific pentru asigurările de răspundere civilă este, de asemenea, faptul că în unele cazuri, suma asigurată pe care asigurătorul o plătește terțelor persoane păgubite nu are o limită dinainte stabilită. Astfel, de exemplu, pentru prejudicii constînd în vătămarea corporală sau decesul unei persoane, cuantumul sumei plătite de asigurător nu este limitat (este vorba, de exemplu, de asigurarea de răspundere civilă prin efectul legii pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule).

Prin urmare, asigurarea de răspundere civilă acoperă prejudiciile care sînt urmarea producerii unui accident pentru care asiguratul datorează – conform legilor în vigoare – despăgubirea cuvenită terțelor persoane păgubite. Baza juridică a achitării despăgubirilor este tocmai răspunderea pe care asiguratul o are în calitatea sa de deținător al unor bunuri a căror utilizare poate da naștere unor accidente. Dacă asiguratul însuși este victima accidentului (sau acesta afectează bunurile sale), el nu are are dreptul de a încasa ceva de la asigurător in cadrul asigurărilor de răspundere civilă, ci numai în cadrul asigurărilor de persoane sau a asigurărilor de bunuri.

Avînd în vedere faptul că prin plata primelor de asigurare, asiguratul este dinainte scutit de obligația achitării unor despăgubiri cuvenite terțelor persoane păgubite sau vătămate – al căror volum nu se cunoaște, ci se poate doar estima pe baza calculului probabilităților – asigurările de răspundere civilă sînt considerate de către mulți specialiști din acest domeniu drept cele mai importante dintre toate genurile de asigurări.

În general, se poate afirma că, mai ales în ultimele trei decenii ale secolului XX, a crescut importanța care se acordă asigurărilor de răspundere civilă în mai toate țările lumii. Acest lucru poate fi privit ca o consecință directă a sporirii vertiginoase a numărului autovehiculelor de diverse tipuri aflate în circulație, ceea ce a condus la o înmulțire a accidentelor pe drumurile publice și la o creștere însemnată a numărului persoanelor care devin victime ale acestora. Tot în acest sens a acționat și dezvoltarea fără precedent a transporturilor de persoane și bunuri pe cale aeriană, maritimă și terestră.

După cum se știe, noțiunea de răspundere civilă este foarte cuprinzătoare, deoarece în toate împrejurările orice persoană răspunde pentru faptele sale ori de cîte ori acestea au drept urmare producerea unor prejudicii altor persoane. Pentru o delimitare riguroasă, este necesar să subliniem că prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai pagubele produse de asigurat unor terțe persoane în anumite condiții, care se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ.

> În primul rînd, este necesară săvîrșirea de către asigurat a unei fapte ilicite (care contravine unor norme legale). De exemplu, producerea unui accident de către conducătorul unui autovehicul prin nerespectarea regulilor de circulație.

> În al doilea rînd, trebuie să se poată dovedi existența unui prejudiciu, deci a unei pagube produse de asigurat terței persoane accidentate.

> În al treilea rînd, se impune să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului, care a produs accidentul, și prejudiciul adus terței persoane păgubite.

> În al patrulea rînd, este necesar să se poată constata culpa (vinovăția) asiguratului care a săvîrșit fapta ilicită ce a condus la producerea accidentului.

Dacă una din condițiile mai sus arătate nu este îndeplinită, înseamnă că de fapt nu sînt întrunite toate elementele ce definesc răspunderea civilă, iar pagubele astfel rezultate nu pot fi acoperite prin asigurarea de răspundere civilă.

Noțiunea de prejudiciu e definită ca fiind totalitatea rezultatelor negative, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane.

Conform art. 998 din Codul Civil al României, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-1 repara". În completare, Codul Civil al RM prevede o expunere similară în art. 1398 : „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".

Cel mai important criteriu de clasificare a prejudiciilor e conținutul lor economic. Astfel, prejudiciile pot fi patrimoniale sau nepatrimoniale, dacă au un conținut economic, cum ar fi distrugerea unui bun aparținînd unei persoane prin săvîrșirea unei fapte de către o altă persoană, atunci prejudiciile sînt patrimoniale, iar dacă nu au un conținut economic, atunci ele se numesc prejudicii nepatrimoniale sau daune morale.

Răspunderea civilă poate fi delictuală (legală) sau contractuală. Ambele categorii de răspunderi sînt ramuri ale răspunderii civile în general, iau naștere ca urmare a încălcării unei obligații și sînt dominate de regula reparării integrale a prejudiciului suferit de partea afectată.

Între cele două ramuri ale răspunderii civile există diferențe în ceea ce privește natura obligației încălcate. în cazul răspunderii civile delictuale, obligația încălcată este o obligație legală, cu caracter general, ce revine tuturor. Obligația încălcată în cazul răspunderii contractuale este o obligație concretă, izvorît din contract și privește numai raporturile dintre cele doua parți, motiv pentru a angaja răspunderea contractuală, este nevoie de existența unui contract valabil între acele părți.[2, p.296-298]

Prin condițiile care stau la baza lor, asigurările de răspundere civilă prezintă anumite particularități, care vor fi prezentate în continuare.

Obiectul asigurărilor de răspundere civilă îl prezintă tocmai prejudiciul produs unor terțe persoane de către asigurat. Este vorba de prejudiciul care poate fi produs în folosirea anumitor bunuri, cum sînt : autovehicule, clădiri și diferite alte construcții, exercitarea unor anumite activități etc.

Primul element al unui eveniment de răspundere civilă asigurat este „activitatea acoperită". Acesta trebuie să implice o activitate acoperită. Anumite polițe de răspundere civilă acoperă doar un anumit tip de activitate, ca, de exemplu, serviciile medicale oferite de cadrele medicale. Alte polițe combină acoperirea pentru mai multe activități diferite. Exemple de activități acoperite sînt cele asociate următoarelor:

> posesia, întreținerea sau utilizarea autovehiculelor, aparatelor de zbor și a ambarcațiunilor;

> posesia, întreținerea și utilizarea clădirilor și terenurilor (care pot include o clădire, un tunel, o mină, un stadion sau o altă construcție), șoselele și aleele, terenurile învecinate și terenul vacant;

> realizarea sau vînzarea produselor finite sau a componentelor pentru uzul altor producători;

> construcția locuințelor, clădirilor sau a altor construcții, atît pe durata acestor operații, cît și după ce acestea au fost încheiate;

> producerea, vînzarea, distribuția sau servirea băuturilor alcoolice;

> serviciile de specialitate;

> activitățile prestate ca director al unei corporații sau organizații;

> servicii de custodie prestate în calitate de cărăuș;

> activitatea muncitorilor supusă reglementărilor privind asigurarea obligatorie a forței de muncă.

Exemplele sus menționate ilustrează tipurile generale de activitate pentru care este disponibilă asigurarea de răspundere civilă.

Pentru a fi considerat eveniment acoperit, în vederea asigurării de răspundere civilă, un incident trebuie să implice nu doar o activitate acoperită, ci și un risc acoperit. Un risc de răspundere civilă acoperit poate fi definit ca revendicarea unor despăgubiri de către o terță parte, cauzată de un prejudiciu sau de o pagubă pentru care asiguratul este responsabil. [2, p.299]

De regulă, prin asigurările de răspundere civilă sînt acoperite numai acele prejudicii produse de asigurat unor terțe persoane, care sînt urmarea unui accident. Aceasta înseamnă că, în cadrul asigurărilor de răspundere civilă, nu se acordă despăgubiri pentru pretențiile formulate de terțe persoane față de asigurat, ca urmare a neexecutării de către acesta a unor obligații preexistente, și nici în cazul în care prejudiciul a fost provocat cu intenție sau din neglijență gravă de către asigurat.

Alte excluderi din asigurare se referă la:

> amenzi și penalități de orice fel la plata cărora este obligat asiguratul;

> pretenții de despăgubire formulate de asigurat pentru prejudiciile suferite de el însuși;

> pretenții de despăgubire rezultînd din daune morale;

> prejudicii cauzate de asigurat în legitimă apărare sau stare de necesitate;

> pagube produse de război, explozie atomică, poluare etc. [2, p.83-84]

Într-o revendicare, reclamantul poate pretinde că a suferit o vătămare corporală, o pagubă materială, un prejudiciu personal sau că a fost victima unei erori sau omisiuni în prestarea unui serviciu de către un specialist.

Un subiect crucial privind riscurile acoperite este natura prejudiciului sau a pagubei revendicate. Este necesar ca natura prejudiciului sau a pagubei să aparțină categoriei acoperite prin polița avută în vedere. Tipurile de prejudicii sau pagube pentru care se aplică acoperirea variază în funcție de asigurare de răspundere civilă.

a.Prejudiciul corporal care semnifică vătămarea corporală, boala sau maladia suportată de o persoană, inclusiv decesul în urma acestora.

b.Prejudiciul personal se referă la o categorie de ofense oarecum asociate, incluzînd calomnia în scris și verbală, defăimarea, violarea proprietății sau evacuarea greșită, falsul arest, detenția greșită și acuzarea premeditată. Ar fi mai ușor să considerăm prejudiciul corporal ca o vătămare a corpului cuiva, iar prejudiciul personal ca un prejudiciu adus caracterului sau personalității acestuia. [2, p.83-84]

c.Prejudiciul adus sentimentelor reprezintă o categorie a prejudiciului

personal și se determină ca traumare mentală sau emoțională sau stres, suferite ca urmare

a unor traume corporale, a decesului unei persoane apropiate, a unei calomnii sau discreditări.

d.Șocul nervos este o altă categorie a prejudiciului personal și în legislația anglo-saxonă este stipulată ca o categorie aparte, sub care se subînțelege îmbolnăviri psihice sau traume emoționale, cauzate terților în rezultatul faptului că au fost martori sau participanți ai unui eveniment asigurat.[15, p.94]

e.Pagube materiale semnifică:

a)dauna fizică a unui bun tangibil, inclusiv pierderea rezultată din neutilizarea acestuia;

b)pierderea determinată de imposibilitatea utilizării unui bun tangibil ce nu a suferit o daună fizică.

f.Pierderile financiare reprezintă pierderile terțelor persoane ,care nu sînt direct legate de prejudiciul cauzat sau de deteriorarea patrimoniului. Ele se subdivizează în pierderi financiare (financial loss), care sunt legate de cazurile asigurate și pierderi financiare propriu-zise (pure financial loss), care nu sunt legate de cazuri asigurate.[15, p.95]

g. Erori și omisiuni care sunt rezultatul prestării neadecvate a sarcinilor profesionale, a unor erori de judecată.[2, p.84-85]

h. Prejudiciul ecologic (ecological loss) înseamnă prejudiciul adus mediului înconjurător ca rezultat al eliminării bruște și neprevăzute a substanțelor nocive – gaze, vapori, lichide, produse petroliere ș.a.[15, p.96]

Suma asigurată se stabilește la valoare solicitată de asigurat și agreată de societatea de asigurare, separat pentru deces, vătămări corporale sau pagube la bunuri.

În cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume se determină în funcție de cifra de afaceri anuală, estimată la încheierea contractului .în cazul persoanelor fizice, se poate aplica una dintre următoarele metode:

> metoda evaluării averii personale prezente și viitoare;

> metoda evaluării averii personale prezente;

> metoda determinării sentinței judecătorești maxime pentru vătămare corporală sau deces.

O caracteristică specifică asigurărilor de răspundere civilă constă în stabilirea unei sume asigurate pe eveniment. Indiferent de valoarea prejudiciului generat de asigurat, societatea de asigurări nu va plăti despăgubiri mai mari decît valoarea sumei asigurate pe eveniment. De asemenea, indiferent de numărul evenimentelor produse în perioada asigurată , asigurătorul nu va acorda despăgubiri mai mari decît suma asigurată pe perioadă.

Primele de asigurare se achită fie anticipat și integral pentru întreaga perioadă asigurată, fie în rate subanuale.

Despăgubirea. Polițele de asigurare de răspundere civilă acoperă ,de obicei , următoarele două tipuri de consecințe:

> daunele pentru care asiguratul este legal răspunzător;

> cheltuielile de apărare a asiguratului.[2, p.86]

În cazul producerii unei pagube, despăgubirea se plătește, de regulă, pe baza înțelegerii între asigurat, asigurător și terța persoană prejudiciată, sau, dacă nu se poate ajunge la o soluție pe cale amiabilă, se recurge la hotărîre judecătorească.

Multe societăți de asigurare, pentru a oferi produse mai atractive clienților lor, acordă despăgubiri și pentru pagubele produse în perioada de valabilitate a poliței, dar care sînt descoperite ulterior.

În Republica Moldova se practică mai multe tipuri de asigurări de răspundere civilă, printre care:

> asigurarea de răspundere civilă auto (prin efectul legii) si facultativa;

> asigurarea de răspundere civilă a transportatorului față de călători(prin efectul legii);

> asigurarea de răspundere civilă a producătorului;

> asigurarea de răspundere civilă profesională;

> asigurarea de răspundere civilă a constructorului ș.a.

Pe lîngă asigurarea de răspundere civilă obligatorie auto, în RM se practică și asigurarea facultativă de acest gen, sub forma asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu valabilitate numai în afara teritoriului RM (așa-numita Carte Verde). [2, p.300]

Astfel, asigurarea de răspundere civilă poate fi considerată una dintre cele mai importante forme de asigurare, deoarece pagubele produse unui terț nu pot fi anticipate, ci doar estimate pe baza frecvenței de apariție a riscului, pe baza „istoricului daunelor". [2, p.351]

1.2Necesitatea, apariția și evoluția asigurărilor de răspundere

Comunitatea de risc și mutualitatea au constituit premise esențiale pentru înțelegerea faptului că în fața unor pericole doar „unirea face putere", și că pentru a le face față este necesară constituirea unui fond comun al cărui utilizare să aibă loc pe baza principiului „toți pentru unul și unul pentru toți".

Prin urmare asigurările au apărut ca o necesitate impusă de realități și înțeleasă din ce în ce mai mult, în timp, de toți cei care apelează la această formă a protecției de risc.

Asigurarea este una dintre cele mai vechi invenții ale omenirii. Ideea ei se pierde în adîncimea secolelor. Primele forme de asigurare după părerea savanților, se întîlnesc cu două milenii înaintea erei noastre în legile lui Hammurabi, care prevedea încheierea unor înțelegeri între participanți la caravana comercială cu privire la aceea ca să suporte colaborînd pagubele pe care le-a suferit unul din ei în drum de pe urma atacurilor tîlhărești, jafurilor, furturilor etc.

Asigurarea de răspundere față de terți este o categorie de asigurări foarte importantă și extrem de reprezentativă pentru întregul domeniu al asigurărilor.

Primele polițe de asigurare de răspundere, în Marea Britanie, au fost legate de vehiculele conduse de cai, acoperind răspunderea proprietarului pentru decesul, vătămarea corporală sau pagubele materiale produse publicului. Ele au fost emise în jurul anului 1875. Ulterior, această formă de asigurare s-a dovedit a fi foarte utilă, principiul său a început să se aplice și asupra altor tipuri de asigurări; astfel, a început să se extindă și la acoperirea răspunderii constructorilor, proprietarilor de magazine și altora. [4, p.471-473]

Evoluția asigurărilor este strîns legată de dezvoltarea comerțului pe mare și a asigurărilor maritime, în mod deosebit. Asigurările maritime au influențat în mod decisiv toate celelalte tipuri de asigurări, dar în mod deosebit asigurările de transport. [4, p.6]

Asigurarea maritimă presupune, alături de asigurarea navei, mărfurilor, navlului, persoanelor aflate la bordul navei, și asigurarea răspunderii pe care nava o are față de cei cărora le poate provoca pierderi materiale sau suferințe. în mod tradițional, asigurătorii implicați în asigurarea maritimă oferă asigurări pe bază de contract (poliță) de asigurare pentru navă, marfă, avarie comună etc., în timp ce răspunderile se asigură printr-o formă specifică pe bază de reciprocitate.

La asigurarea navei, armatorul este conștient de cele două tipuri de pierderi pe care le poate suporta în legătura cu următoarele: pierderea materială, care se poate concretiza în avariile la navă și instalații (acoperire prin Hull and Machinery Policy) și răspunderile față de terți ce revin ca urmare a utilizării navei. Aceasta din urmă se practică sub forma unei asigurări mutuale (reciproce) la Cluburile de Protecție și Indemnizare, cunoscute sub denumirea de Protection and Indemnity Clubs(P&I Clubs).

Asigurarea maritimă reciprocă este mult mai „tînără" decît asigurarea contractuală. Ea a apărut în Anglia, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, din nevoia firească a armatorilor de a se proteja conform nevoilor lor; a reprezentat astfel, pe de o parte, o completare a asigurării maritime tradiționale pentru avariile la navă, iar, pe de altă parte, protecția armatorilor pentru răspunderile față de terți ce nu puteau fi acoperite prin polița de asigurare.

Asociațiile mutuale de asigurare pentru corpul navelor – Mutual Hull Underwriting Associations – au constituit modelul de la care s-a pornit pentru organizarea cluburilor actuale. Ulterior, aceste asociații au început să asigure, alături de proporția de 25% din daunele provocate altei nave prin coliziune, și alte riscuri privind răspunderea armatorului pentru pagubele provocate membrilor echipajului, lucrătorilor portuari, instalațiilor portuare și alte daune incluse în noțiunea generală „Protecting Risks" (protecția riscurilor); asociațiile care acopereau asemenea riscuri se numeau „Protecting Clubs" (asociații de protejare).

Datorită dezvoltării comerțului internațional pe mare, a crescut în mod corespunzător răspunderea armatorilor pentru mărfurile transportate și pentru exploatarea comercială a acestora. Pierderile au început să fie asigurate la „cluburi de indemnizare" (Indemnity Clubs). Aceste asociații au fuzionat cu cele de indemnizare și au constituit Cluburile de Protecție și Indemnizare.

Crearea acestor cluburi în Anglia a avut la bază nevoia de protecție totală a avariilor la nave și a răspunderilor față de terți neasigurate prin asigurarea contractuală. Limitarea răspunderii asigurătorilor englezi asumată prin contractul de asigurare maritimă era stabilită la 75% din dauna produsă de nava asigurată altei nave, prin coliziune; proporția de 25% din dauna neacoperită a dus la găsirea unei soluții de către armatorii interesați pentru a-și obține protecția completă a intereselor patrimoniale prin organizarea asociațiilor de asigurare mutuală. Astfel, pe bază de reciprocitate, pierderile suferite de unul dintre membrii clubului și neacoperite prin contractul de asigurare maritimă erau compensate din fondul comun creat de toți armatorii membri ai acestuia.

De mare importanță în evoluția Cluburilor a fost adoptarea în Anglia a Legii privind Răspunderea Angajatorului din anul 1880 (Employers" Liability Act 1880) care prevedea răspunderea armatorului pentru rănirile sau vătămările corporale suferite de membrii echipajului pe durata angajării. înainte de aceasta, proprietarul navei nu răspundea pentru pierderea vieții sau rănirea suferită de angajați pe perioada angajării, iar în cazul în care totuși se producea un astfel de eveniment, persoana rănită sau bolnavă era lăsată în cel mai apropiat port fără nici o răspundere din partea angajatorului. A apărut astfel firească nevoia de protecție a acestora pentru noile răspunderi la care erau obligați prin lege, iar acest lucru l-au obținut prin participarea la organizațiile mutuale. La sfirșitul secolului al XIX-lea, ca efect al diferitelor reglementări privind transportul mărfurilor și a unor noi decizii legislative, Cluburile și-au extins sfera de „protecție", incluzînd și riscurile de „indemnizare", făcînd posibilă acoperirea armatorului și pentru răspunderea legată de marfă. Nevoia unor reglementări internaționale în domeniu referitoare la transportul mărfurilor a determinat organizarea unei conferințe internaționale la Bruxelles la 24 august 1924 care s-a finalizat prin încheierea Convenției Internaționale referitoare la Conosament, cunoscută sub denumirea de Regulile de la Haga. Regulile au fost încorporate de legislația britanică prin adoptarea Legii privind transportul mărfurilor pe mare din a. 1924, „Carriage of Goods by Sea Act, 1924", care a schimbat în mod fundamental statutul armatorilor privind răspunderea față de mărfurile transportate pe care trebuiau să le predea în bună ordine, în aceeași cantitate și condiții la destinație. Reglementările privind răspunderea față de mărfurile transportate au fost completate cu convențiile ulterioare, respectiv Regulile Haga/Visby, care au reprezentat un protocol încheiat tot la Bruxelles , la 23 februarie 1968 și, mai tîrziu, cu Regulile de la Hamburg.[4, p.273-275]

Pe lîngă asigurările maritime, un mare avînt au luat și asigurările de transport rutier. Asigurările auto au apărut pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea, fiind incluse în categoria asigurărilor de accidente. în a doua jumătate a secolului, odată cu dezvoltarea transporturilor rutiere, cu creșterea vertiginoasă a numărului de mașini și cu diversitatea acestora, asigurările de autovehicule s-au desprins din grupa asigurărilor de accidente, devenind o categorie de asigurări de sine-stătătoare. Volumul primelor de asigurare ajunsese deja să fie mai mare decît totalul primelor de asigurare încasate de toate tipurile de asigurări de accidente la un loc.

După Primul Război Mondial s-a constatat o creștere fără precedent a transporturilor rutiere. Odată cu dezvoltarea acestei modalități de transport a crescut și numărul accidentelor, iar lipsa asigurării a făcut de multe ori imposibilă despăgubirea pentru pierderile materiale create terților, și mai ales compensarea pentru rănirea sau decesul celor accidentați. De aceea, asigurarea pentru protecția celor nevinovați, dar implicați în accidente de circulație, a devenit în mare măsură o necesitate socială.

Din aceleași considerente arătate pentru asigurarea de răspundere civilă auto pe teritoriul național, a apărut ca o necesitate protecția similară a persoanelor fizice și a bunurilor pe plan internațional. Alături de acestea, pentru înlăturarea inconvenientelor determinate de diversitatea reglementărilor referitoare la compensarea pagubelor produse unui terț de un posesor de autovehicul prin accident, Comisia Economică pentru Europa de pe lîngă Organizația Națiunilor Unite – CEE-ONU – a propus ca asigurarea încheiată în țara de origine a asigurătorului să fie recunoscută în țara în care s-a produs faptul cauzator de prejudicii. Primele preocupări în acest sens au început în 1947,cînd subcomisia transporturilor rutiere a CEE-ONU a inițiat un proiect conform căruia în țara vizitată este valabilă asigurarea încheiată la asigurătorii din țara de origine, asigurare valabilă în baza legii de asigurare obligatorie în țara vizitată.

Ca urmare, în fiecare țară participantă s-a înființat un birou al asigurătorilor de autovehicule, ca organism special desemnat al societăților de asigurare din țara respectivă, care are dreptul de a elibera asiguratului un certificat de asigurare, în mod direct sau printr-una dintre societățile de asigurări membre. Acest document, cunoscut sub denumirea de cartea internațională de asigurare auto sau „Cartea Verde" în forma propusă din iunie 1952, a fost ulterior adoptat de subcomitetul Transporturilor Rutiere al Comitetului Transporturilor din cadrul CEE-ONU. [4, p.322-323]

În anul 1949, birourile naționale ale asigurătorilor de autovehicule au creat o organizație internațională sub denumirea de Consiliul Birourilor Asigurătorilor de Autovehicule cu sediul la Londra. Principalele sale realizări au fost elaborarea unei convenții inter-birouri denumite „Uniform Agreement" și stabilirea formei unice a documentului de asigurare Cartea Verde. Convenția a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1953. [4, p.323]

Țările membre ale acestei Convenții internaționale sînt: Austria, Albania, Andorra, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Franța, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Grecia, Italia, Israel, Iran, Irak, Irlanda, Islanda, Luxemburg, Malta, Maroc, Moldova, Norvegia, Olanda, Portugalia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria, fosta Iugoslavie. în absența Cărții Verzi, pe durata vizitei este necesară încheierea unei asigurări cu un asigurător din țara vizitată. [4, p.324]

După expunerea succintă a istoricului apariției principalelor tipuri de asigurări de răspundere, voi prezenta unele date privind evoluția sectorului dat: -asigurările de răspundere civilă.

În Europa, volumul total al primelor de asigurare încasate în țările membre ale Uniunii Europene în 1996 a fost de 16,65 miliarde u.m., reprezentînd 3,35% din totalul de 496,5 miliarde u.m. prime totale de asigurare încasate. Față de anul 1995, creșterea primelor de asigurare pentru această categorie a fost de 18,8%.(„1" – European Insurance in Figures,CEA,1997,Paris)

Clasa de asigurări de răspundere civilă a înregistrat, pe totalul țărilor membre CEA, o creștere de 9,68% ajungînd la sfîrșitul anului 2001 la un volum al primelor de asigurări de 18.434 mil. euro. Piața cu volumul cel mai mare de prime încasate este cea a Germaniei, cu 6.097 mil. Euro (33,1% din totalul zonei) încasări în 2001, urmată de Marea Britanie (20%), Franța (16%), Italia, ș.a. La o distanță relativ mare urmează Elveția cu 4,4%, Spania cu 3,1%, Olanda cu 2,9%, Belgia cu 2,5%, Suedia cu 2,2%, Austria 2,1%, Irlanda 1,8%. Celelalte țări din UE au ponderi sub 1% fiecare. În RM, situația se prezintă astfel: cea mai semnificativă creștere pe parcursul ultimilor 5 ani a fost înregistrată la asigurările prin efectul legii și asigurările facultative ale răspunderii civile, acestea atrăgînd în anul 2004, respectiv, sumele de 77110,4 mii lei și 123783,7 mii lei.

Graficul1.2.1.Evoluția primelor încasate pe tipuri de asigurare, pentru perioada 2000-2006

Sursa: Fin Consultant nr.5/2006

Graficul 1.2.2. Repartizarea primelor încasate pe sectoare, pentru anii 2000-2006 (%)

Sursa: Fin Consultant nr.5/2006

După cum se observă din Graficul 1.1.2, ponderea fiecărui tip de asigurare în volum total al primelor de asigurare s-a modificat substanțial în ultimii cinci ani . In timp ce în anul 2000 cota principală în încasările de prime o dețineau asigurările facultative de bunuri (cu 39,6%), în anul 2001 acest indicator atingînd o valoare maximă de 40,3% în anul 2004 în structura primelor încasate pe sectoare, asigurările facultative de bunuri continuă să dețină o cotă substanțială de 29,8 %, însă ponderea majoritară o dețin asigurările facultative de răspundere civilă , înregistrînd 32,7%. De asemenea, a crescut ponderea asigurărilor prin efectul legii în totalul de încasări de prime, datorită creșterii primelor încasate pe asigurarea de răspundere civilă a deținătorilor de autovehicule și vehicule electrice urbane care în anul 2004 a constituit 73596, 1 mu lei – cu o pondere de 95,4% din totalul primelor de asigurare încasate pe asigurarea prin efectul legii.

Locul clasei de asigurări de răspundere civilă obligatorie și facultativă este bine conturat pe piața asigurărilor, ocupînd un segment tot mai mare ,fiind de 28,5% în 2001, și ajungînd la cel mai înalt nivel vreodată pe parcursul a primelor 3 trimestre ale anului 2005 , reprezentînd 68% din totalul asigurărilor. Ponderea cea mai mare din cadrul acestei clase de asigurări o deține AORCA, care a reprezentat ,în 2004, 44,35% din totalul încasărilor la capitolul asigurări de răspundere. A doua poziție după volumul încasărilor este ocupată de asigurarea de răspundere civilă facultativă auto, inclusiv Cartea Verde, căreia îi revine aproximativ 1/3 din sector. La început de cale sunt asigurările profesionale , dintre care cele mai solicitate sunt asigurările de răspundere a notarilor.( vezi calcule la anexe)

Pentru această clasă de afaceri, datele disponibile nu sunt nici complete, nici îndeajuns de exhaustive pentru a aprecia cum se cuvine importanța sectorului. Totuși se poate specifica faptul că evoluția sa este influențată atît de presiunea exercitată de competiție , cît și de creșterea experienței companiilor de asigurări în rezolvarea cerințelor clienților privind răspunderea civilă.

1.3 Globalizarea economică și extinderea domeniului de aplicare al asigurărilor de răspundere.

Asigurarea a evoluat în timp, ajungînd ca în prezent, în majoritatea țărilor dezvoltate, asigurările și reasigurările să reprezinte o importantă ramură a economiei.

Tabelul nr1.3.1

Evoluția principalilor indicatori macroeconomici pe parcursul perioadei 1955-2000

Creșterea între 1955-1975 între 1975-2000

Produsului intern brut mondial 5% 3,5%

Comerțului internațional 7% 5%

Asigurărilor 10% 5%

Sursa: „ Finanțe. Bănci. Asigurări" Nr. 1, 2002.

Asigurările participă la creșterea produsului intern brut, prin valoarea adăugată creată în acest sector important de activitate, prin oferta de locuri de muncă în cadrul economiilor naționale, de asemenea, asigurările participă cu oferta de capital de împrumut pe piața financiară, punînd la dispoziția băncilor, agenților economici sau a autorităților publice diverse resurse bănești. Prin asigurări se accelerează și procesul de producție, deoarece, prin indemnizația pe care o acordă asociaților, asigurările contribuie la refacerea bunurilor care au suferit daune.

Globalizarea reprezintă o generalizare a fenomenului de internaționalizare. Ultimul deceniu și jumătate privit astfel poate fi caracterizat prin existența fenomenului de globalizare ce se manifestă în evoluțiile sociale, politice, culturale și, în mod deosebit, a celor economice. Ca urmare, piața internațională a asigurărilor, comportă o dimensiune importantă, observată în special prin concentrarea actorilor acestei piețe din care fac parte societățile de asigurări, societățile de reasigurări, brokerii de asigurări și societățile ce oferă servicii în activitatea de asigurare.

Modalitățile de acțiune pe care le au asigurările, în context internațional, din punct de vedere al principiilor folosite, sînt aceleași, însă există o mare diferență în aplicarea acestora, datorită legislațiilor naționale, condițiilor pe care le oferă diferitele piețe, inflația, sau modalităților de încheiere a contractelor. Aceste diferențe pot fi întîlnite în situația în care, de exemplu, în unele state nu se potîncheia contracte de asigurare pentru acoperirea mai multor riscuri cuprinse în aceeași poliță, sau în care perioada de asigurare este mai mare de un an fără posibilitatea renunțării la contract decît în anumite condiții. In anumite țări există obligativitatea încheierii contractelor de asigurări prin legislația țării respective, iar în altele această obligație nu intervine decît în măsura în care diferite riscuri trebuie acoperite prin organizațiile profesionale care solicită acoperirea răspunderii civile profesionale. în RM, cumpărarea unui program de asigurare internațional de la societate de asigurări sau prin intermediul unui broker de asigurări din altă țară este posibilă, prin legislația actuală, doar în situația în care nu există un asemenea program disponibil în una dintre societățile de asigurări din țara noastră. în concluzie, asigurarea în context internațional, se manifestă în special, prin completarea condițiilor de acoperire a unor riscuri ce nu sînt prevăzute în polițele locale sau prin polițele master.

Companiile multinaționale manifestă o creștere a prezenței lor pe cît mai multe piețe prin extinderea operațiunilor pe care le efectuează la nivel național sau internațional. Dezvoltarea pieței internaționale de asigurări a oferit noi oportunități pentru societățile de asigurări puternice, astfel că, după deschiderea oferită în urma schimbărilor politico-sociale din ultima perioadă s-au constituit tot mai multe societăți mixte sau au apărut noi filiale ale marilor societăți de asigurări prezente deja pe piață (de ex. QBE Asito, AFES-M, ARTAS, Exim-Asint ș.a.). Dinamica tot mai accentuată a afacerilor și caracterul tot mai complex al riscurilor potențiale la care acestea sînt expuse, au generat o tendință din ce în ce mai puternică de utilizare „încrucișată" a instrumentelor specifice fiecărui domeniu al serviciilor financiare. Astfel, dispersia riscurilor din asigurări se realizează într-o măsură din ce în ce mai mare prin operațiuni derulate pe piețele de capital. Riscurile financiare caracteristice piețelor bancare și de capital, accentuate de globalizare prin introducerea unor elemente de volatilitate legate de factorul politic și de diferențele culturale, sînt acum, acoperite prin programe complexe de asigurare.

Importanța stării generale a economiei mondiale pentru dezvoltarea și perspectivele fiecăruia dintre sectoarele componente este evidentă. Mediul economic internațional joacă un rol determinant și în segmentul economic al asigurărilor, care, în multe dintre componentele sale, a intrat întotdeauna sub incidența relațiilor internaționale, astfel, asigurările ca activitate economică, cu valențe naționale, dar și internaționale, se află sub incidența procesului de globalizare. Parțial acest proces se datorează interdependențelor care există între piețele de asigurări, dar desigur și interdependențelor dintre piețele de schimburi economice și dintre piețele financiare, în plan regional, zonal și mondial, așa cum se relevă în continuare.

Globalizarea constituie un proces complex, aflat în actualitate, care se intensifică și se impune în perspectivă. Are loc o amplificare a internaționalizării bunurilor și serviciilor prin operațiuni de import și export a mărfurilor și serviciilor. Acest fapt are implicații în asigurări, întrucît bunurile și serviciile aflate în proces de schimb (import/export) sînt expuse riscurilor și necesită protecția prin asigurare și, după caz, reasigurare. Mondializarea a constituit astfel cel mai puternic factor de accelerare a progresului tehnic și inovării în unele domenii de activitate (ca industria automobilelor, micro-informatica, instrumentele de credit etc.).

Globalizarea asigurărilor constituie un proces care comportă unele motivații specifice. Ne referim la faptul că protecția de risc prin asigurare are adesea dimensiune internațională, ca urmare a situării sau parcursului, obiectului asigurării. Apoi, cedarea/primirea în reasigurare implică, de regulă, societăți de asigurare-reasigurare străine, fapt care atestă caracterul obiectiv al internaționalizării asigurărilor.

Cooperarea internațională în domeniul asigurărilor se remarcă în mai multe arii. Țara noastră este membru al unor organisme de specialitate internaționale. Ea a devenit membru -fondator al Consiliului Serviciilor de Supraveghere a Asigurărilor al țărilor-membre ale CSI , care activează permanent din 1995. în cadrul Consiliului se elaborează și coordonează principii comune de reglementare a asigurărilor, urmărindu-se atingerea unui grad înalt de unificare. Totodată voi remarca ca latură negativă a procesului de interacțiune cu organismele internaționale tergiversarea aderării la Asociația Internațională a Serviciilor de Supraveghere a Asigurărilor. Prin aceasta se ratează mai multe posibilități: accesul la experiența mondială în organizarea și reglementarea asigurărilor, apelarea la experți internaționali pentru efectuarea evaluării tendințelor în domeniul asigurărilor și consultării specialiștilor locali, expertizarea legislației naționale a asigurărilor, acordarea de suport tehnic în elaborarea mecanismelor moderne de organizare și supraveghere a asigurărilor etc.

Republica Moldova este participant la acorduri internaționale de specialitate. De la 1.08.2001 Moldova a devenit membru al Convenției europene de asigurare a răspunderii civile „Cartea Verde". De rînd cu recunoașterea de comunitatea de asigurări internațională a faptului ca în R. Moldova a fost creat un sistem de asigurare modern, calitatea de membru al Convenției influențează benefic activitatea societăților de asigurare. Certificatul național al acestui gen de asigurare are recunoaștere în țările-membre ale Convenției, scutind asigurații de necesitatea unei asigurări noi pe teritoriul statelor respective.

În contextul obiectivului strategic al Moldovei de aderare la UE, se impune urmarea politicii de extindere a colaborării internaționale și de atragere a investițiilor străine în condițiile globalizării prin promovarea acțiunilor de următoarea natură:

• desăvîrșirea cadrului juridic cu implementarea standardelor legislative ale comunității în domeniul asigurărilor pînă la armonizarea lui definitivă;

• transparentizarea pieței de asigurări prin informarea amplă a publicului;

• cultivarea credibilității populației în activitatea societăților de asigurare;

• constituirea fondului de protejare a asiguraților contra riscului de faliment al asigurătorilor;

• ameliorarea climatului economic prin diminuarea graduală a presiunii fiscale și impozitelor sociale;

• stimularea reinvestirii în sistemul de asigurări național, etc.

În pofida instabilităților social-politice și economico-financiare prin care trece societatea în ultima perioadă, politica de deschidere și internaționalizare în domeniul asigurărilor necesită continuare și aprofundare.

În concluzie, globalizarea constituie o componentă a evoluției mondiale ale cărei pîrghii și fațete se amplifică, dar ale cărei efecte nu sînt întru totul cunoscute. Procesul globalizării este secvențial și sinuos. Acest proces se amplifică odată cu accelerarea creșterii economice în plan mondial, la care de altfel contribuie. Cert este faptul că între efectele acestui proces se înscriu: intensificarea cooperării internaționale; creșterea împrumuturilor internaționale; amplificarea turismului; creșterea migratiei; sporirea transferului de venituri către țările de origine; penetrarea asigurărilor pe piețele externe, cu deosebire de la țările cu piețe puternic dezvoltate către țările cu piețe de asigurare mai puțin dezvoltate etc.

Pe de altă parte, procesul de globalizare, implicit prin sistemul asigurărilor accentuează polarizarea economică și socială, pauperizarea și menținerea unor zone caracterizate prin standard economic redus și sărăcie, discriminare; fragmentarea lumii pe zone, țări și comunități, caracterizate prin dezvoltare inegală și stări conflictuale.

Cert este faptul că fiecare fenomen are aspecte atît pozitive, cît și negative, iar globalizarea nu este o excepție.

CAPITOLUL 2. MODALITĂȚI ȘI FORME DE ASIGURARE DE RĂSPUNDERE APLICATE ÎN PRACTICA INTERNAȚIONALĂ ȘI NAȚIONALĂ

Asigurările de răspundere cuprind o gama diversă de acoperiri, în continuă extindere datorită creșterii gradului de diversificare a activităților umane și datorită răspunderilor din ce în ce mai mari pe care atît persoanele juridice, cît și cele fizice le au față de terți. Printre cele mai frecvent/întîlnite tipuri de asigurări de răspundere sînt:

– răspunderea civilă auto;

– răspunderea bicicliștilor;

– răspunderea civilă față de terți în asigurarea de aviație;

– răspunderea pentru folosirea ambarcațiunilor;

– răspunderea producătorului;

– răspunderea profesională pentru contabili, avocați, arhitecți, constructori, medici, chirurgi, stomatologi etc.;

– răspunderea angajatorului;

– răspunderea contractanților;

– răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;

– răspunderea proprietarului;

– răspunderea chiriașului;

– răspunderea autorității publice;

– răspunderea unor categorii de sportivi (de exemplu, jucătorii de golf);

Asigurările de răspundere față de terți includ o gamă variată de acoperiri, concretizate în diferite tipuri de polițe. Este important de reținut că unele dintre ele pot fi secțiuni ale unor contracte de alt tip, fiind oferite de asigurător „în pachet" cu alte tipuri de asigurări sau ca asigurări de sine stătătoare. Practicarea într-o formă sau alta depinde de legislația și uzanțele fiecărei țări. [4, p.473-477]

În general, asigurările de răspundere civilă pot fi grupate după mai multe criterii. Astfel, după modul de reglementare din punct de vedere juridic, asigurările de răspundere civilă pot fi clasificate în asigurări de răspundere civilă prin efectul legii și asigurări de răspundere civilă facultative.

2.1. Asigurări de răspundere aplicate prin efectul legii

Creșterea spectaculoasă a numărului autovehiculelor și, implicit, a accidentelor produse de acestea, fenomene manifestate îndeosebi după cel de-al doilea Război Mondial, a impus necesitatea introducerii în numeroase țări a asigurării prin efectul legii de răspundere civilă, considerîndu-se că prin aplicațiile sale deosebite o astfel de măsură nu poate fi lăsată la libera apreciere a fiecărui deținător de autovehicule.

Astfel, s-a constituit o altă ramură importantă și de mare actualitate a asigurărilor – asigurările de răspundere civilă.

Asigurările de răspundere civilă sînt impuse de interesul economic și social al întregii colectivități pentru apărarea avuției naționale, menținerea continuității procesului de producție și protejarea victimelor accidentelor.

A. Asigurarea de răspundere civilă auto a deținătorilor de autovehicule.

În fiecare țară există reglementări specifice pentru asigurările auto, dar în mod deosebit pentru asigurările de răspundere față de terți. Acest lucru este determinat de puternica implicație socială , datorită pagubelor materiale și suferințelor cauzate de accidentele de circulație unor terți nevinovați.

În R.M., asigurarea de răspundere civilă auto este reglementată prin Hotărîrea Guvernului RM Nr.956 din 28.12.94 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deținătorilor de autovehicule și vehicule electrice urbane, care a fost modificată și completată prin Hotărîrea Guvernului nr. 86 din 25.01.2006.

Reglementările UE în domeniu au avut o evoluție permanentă, ducînd la extinderea treptată a acoperirilor obligatorii pentru conducătorii de autovehicule de pe întreg teritoriul UE.

Astfel, conform primei directive privind asigurarea auto, toți asigurătorii de autovehicule trebuiau să ofere cel puțin asigurarea de răspundere pentru vătămări corporale , cea de-a doua directivă impunea și asigurarea de răspundere pentru pagube materiale produse terților, în timp ce a treia directivă prevede, alături de cele de mai sus, și obligativitatea asigurării de răspundere pentru toți pasagerii.

În prezent, în aceste țări, datorită libertății de circulație, asigurarea de răspundere civilă auto este valabilă pe teritoriul tuturor țărilor membre UE. În același timp, în cele mai multe țări s-au creat fonduri centrale cu scop de protecție a victimelor accidentelor de circulație.

Prin această asigurare, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în fața legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Asigurarea de răspundere civilă auto se practică numai de asigurătorii autorizați de Inspectoratul de Stat de Supraveghere a Asigurărilor. [4, p.315-317]

Din punct de vedere juridic, asigurarea de răspundere civilă auto se referă la responsabilitatea legală pentru vătămarea corporală sau distrugerea proprietății ca rezultat al deținerii, întreținerii sau folosirii unui automobil.

Deținerea în proprietate. Atunci cînd proprietarul unui automobil îl împrumută unei alte persoane pentru folosință, iar proprietarul nu mai are nici un control asupra automobilului, în cazul unui accident, proprietarul nu are nici o răspundere directă. Cu toate acestea, legislația din unele state stabilește că o parte din vină în astfel de situații revine și proprietarului automobilului.

Întreținerea autovehiculului. întreținerea neglijentă a unui automobil poate constitui uneori cauza răspunderii civile. De exemplu, întreținerea neglijentă a sistemului de frînare, a cauciucurilor sau a sistemului de direcție poate constitui cauza directă a unui accident rutier.

Folosirea automobilului. O persoană care este vătămată sau ale cărei bunuri sînt avariate ca urmare a utilizării neglijente a automobilului poate acționa în justiție persoana care se afla la volan în timpul accidentului sau producerii daunei.

Pentru accidentul produs sau pentru pagubele rezultate, persoana care se afla la volan devine responsabilă în fața legii. împreună cu ea, pot fi făcute responsabile însă și alte persoane care au obligația de a verifica starea autovehiculului. De exemplu, dacă persoana care se afla la volan în timpul accidentului este angajată la o societate, iar automobilul este proprietatea firmei, atunci, în mod indirect și patronul poate fi făcut răspunzător.

Prejudicii produse de angajați. După cum am arătat anterior, un patron răspunde indirect în cazul în care unul dintre angajații lui a produs un accident sau o pagubă folosind mașina companiei în timpul programului de lucru. In astfel de circumstanțe, neglijența angajatului este imputată sau atribuită patronului. Dacă un angajat se abate de la atribuțiile sale în cadrul programului de lucru, patronul nu mai poate fi acuzat.

Dacă un patron consimte ca un angajat să folosească una dintre mașinile firmei pentru unele scopuri personale, atunci patronul nu are nici o răspundere pentru acțiunile angajatului.

În anumite situații, un angajat ar putea lua automobilul firmei pentru a realiza unele servicii pentru patron. De exemplu, patronul nu are spațiu suficient pentru parcare. De aceea, angajatul ia peste noapte automobilul acestuia la el acasă pentru a-1 parca. Dacă într-un astfel de drum se produce un accident, patronul este indirect responsabil pentru accident.

Prejudicii produse de voluntari. Muncitorii voluntari, respectiv cei care nu sînt plătiți pentru activitatea lor (activități caritabile sau culturale), nu sînt considerați angajați în sensul celor discutate mai sus. Cu toate acestea, neglijența lor în folosirea automobilelor se poate imputa societății de caritate care îi folosește și controlează, practic, această activitate.

Prejudicii determinate de furnizarea unor automobile defecte. O persoană care furnizează spre folosință un automobil cu defecțiuni unei alte persoane poartă răspunderea legală pentru această neglijență, în cazul unui accident produs cu automobilul respectiv. De exemplu, un dealer care vinde automobile de mîna a doua are inclusă în contractul de cumpărare următoarea prevedere: „automobilele se cumpără în starea în care se află". Aceasta înseamnă că posibilul cumpărător își asumă responsabilitatea stării automobilului pe care îl cumpără. Cu alte cuvinte, prin această clauză, dealerul se disculpă în momentul în care cumpărătorul semnează contractul de vînzare-cumpărare.

Prejudicii cauzate de o încredințare neglijentă. Proprietarul unui automobil este răspunzător legal pentru încredințarea automobilului spre folosință unei persoane despre care știe că nu are pregătirea necesară conducerii în siguranță a automobilului. în caz de accident, pentru a se dovedi încredințarea neglijentă, reclamantul trebuie să demonstreze că persoana care are în proprietate automobilul a avut cunoștință despre lipsa de experiență a persoanei căreia i-a încredințat automobilul.

În asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule sînt cuprinse, cu unele excepții, toate persoanele fizice și juridice deținătoare de autovehicule supuse înmatriculării în RM și folosite pe drumurile publice din țara noastră. De asemenea, sînt obligate să se asigure persoanele străine posesoare de autovehicule, pe care le folosesc pe teritoriul RM, dacă nu posedă documente internaționale de asigurare valabile și pe teritoriul RM sau ale căror asigurări expiră pe timpul aflării în țara noastră. Aceasta se face la punctele de control pentru trecerea frontierei, respectiv la societățile acreditate din RM.

Sunt obligate și misiunile diplomatice și oficiile consulare străine, membrii acestora, precum și alte organizații străine ce își desfășoară activitatea în RM și care dețin autovehicule înmatriculate în țara noastră, fără însă a poseda documente internaționale de asigurare de răspundere civilă valabile și pe teritoriul RM (este vorba de Carta verde).

Toți deținătorii de autovehicule trebuie să plătească primele de asigurare la datele prevăzute de lege. Pentru deținătorii de autovehicule înmatriculate în RM, asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie se încheie pe o perioadă de 1 an .(xerox, 144-145) Pentru deținătorii de autovehicule înmatriculate în străinătate, care intră pe teritoriul RM, primele de asigurare se stabilesc pe luni, corespunzător perioadei de la intrarea, respectiv expirarea valabilității asigurării, pînă la ieșirea autovehiculului din țară – pe termen de la 15 zile pînă la 11 luni.

Nivelul primelor de asigurare, conform vechii reglementări, este diferențiat pe categorii de autovehicule, pe categorii de asigurați, în funcție de frecvența și intensitatea producerii unor accidente și urmările lor.

Astfel, într-o primă categorie sînt incluse autoturismele, microbuzele, autocamionete, înadouacategorie – motocicletele și scuterele, în a treia – autocamioanele și autotractoarele, în a 4-acategorie- tractoarele rutiere și în ultima categorie -autobuzele și troleibuzele (vezi anexa ) .În noua eglementare, primele de asigurare sunt unice pentru toate organizațiile de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto și includ cheltuielile lor de gestiune care constituie 25 %( Hotar. Nr.86 din 25.01.2006), spre deosebire de vechea prevedere a legii, care stipula că primele de asigurare nu includcheltuielile de gestiune și se stabilesc independent de fiecare organizație de asigurare. Noua lege prevede și alte categorii de autovehicule în dependență de care se stabilește prima de asigurare.( anexa de la legea noua+tabel) Noile reguli favorizează companiile mari, iar micii asigurători vor fi eliminați, deoarece avantajul competitiv bazat pe reducerile semnificative la prime de asigurare dispare, iar proprietarii de autoturisme vor prefera companiile mari ce le asigură o credibilitate mai mare.

Asigurătorul plătește, din fondul constituit din primele de asigurare realizate în contul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, despăgubirile pe care asigurații le datorează, conform legii, terților păgubiți de pe urma accidentelor de autovehicule. De menționat că se plătesc despăgubiri tuturor persoanelor păgubite ca urmare a unui accident de autovehicul, iar acestea acordă și în cazul în care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decît asiguratul. In despăgubirile pe care le plătește asigurătorul se includ și cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.

Sistemul care a fost în vigoare pînă 2006 nu era convenabil proprietarilor de autoturisme, deoarece ei nu erau protejați în totalitate în cazul producerii unor accidente rutiere. Despăgubirea reprezenta, în medie, 30-40% din mărimea pagubei și era mai mică de 180.000 lei. Companiile de asigurări aplicau aleatoriu diferiți coeficienți de reducere a mărimii acesteia, argumentînd prin uzura avansată a autovehiculelor. Era o procedură fără acoperire legislativă, fiecare companie aplicînd instrucțiunile și normativele interne. In noua lege, limitele despăgubirii pentru unul și același caz asigurat reprezintă după caz 250.000 lei , în caz de avariere sau distrugere a bunurilor, indiferent de numărul persoanelor păgubite; și 100.000 lei pentru fiecare persoană păgubită , în cazul vătămării corporale sau deces, dar nu mai mult de 250.000 lei, indiferent de numărul de persoane păgubite.

Riscul asigurat, a cărui producere antrenează răspunderea asigurătorului, constă în accidentul cauzator de prejudicii terțelor persoane, pentru care se angajează răspunderea asiguratului sau a persoanei care conducea autovehiculul. Obligația asigurătorului apare și în cazul în care autovehiculul care a produs accidentul a fost identificat și era asigurat, chiar dacă nu există o persoană a cărei responsabilitate să fie angajată, deoarece autorul accidentului nu a fost descoperit. Iar dacă autovehiculul nu a fost identificat, păgubiților li se plătește din Fondul de ajutorare a victimelor accidentelor rutiere, fondat pe lîngă Agenția națională a asigurărilor de răspundere civilă „ARCA".

Rezultă că, pentru caracterizarea riscului asigurat, trebuie avute în vedere:

> accidentul produs de autovehicul unei terțe persoane;

> răspunderea civilă a asiguratului sau a celui care a produs accidentul;

> dacă persoana care a produs accidentul a rămas neidentificată, dovada existenței unei asigurări valabile a autovehiculului care a produs accidentul.

Numai prin îndeplinirea cumulativă a acestor condiții se naște obligația asigurătorului. Potrivit legii sînt cuprinse în asigurare accidentele de autovehicule produse pe teritoriul RM, indiferent de locul producerii lor (pe drumuri publice sau drumuri care nu sînt deschise circulației publice), atit in timpul mersului, cît și în timpul staționării.

Conform legii, asigurații sau reprezentanții acestora trebuie să înștiințeze asigurătorul despre producerea accidentului în termen de 24 ore, în caz de neîndeplinire a acestei obligații, asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii, numai dacă, din acest motiv, nu a putut determina cauza producem evenimentului asigurat și întinderea pagubei.

Despăgubirile se plătesc și în cazurile cînd persoanele păgubite nu au domiciliul, reședința sau sediul în RM în cazul în care se produce un accident de autovehicul, de a cărui producere se fac vinovate în aceeași măsură două persoane cuprinse în asigurarea prin efectul legii de răspundere civila auto, despăgubirea cuvenită fiecăruia din cei doi asigurați va reprezenta jumătate dm paguba înregistrară cu prilejul producerii accidentului respectiv.

Dacă are loc un accident, în urma căruia este avariat autovehiculul persoanei cuprinse in asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă auto, iar aceasta este vinovată de producerea sa, asigurătorul nu va plăti despăgubirea pentru această pagubă decît în cazul în care asiguratul are încheiată o asigurare facultativă de avarii (autocasco).

Există unele situații cînd nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule. Astfel, de exemplu, nu pot fi acordate despăgubiri în cazul în care accidentul a tost produs dintr-un caz de forță majoră (trăsnet, inundație etc.) sau din culpa exclusivă a persoanei păgubite ori din culpa exclusivă a unei terțe persoane.

În general, există posibilitatea ca despăgubirile să se stabilească pe baza înțelegerii între asigurat și terța persoană păgubită, cu precizarea că pentru aceasta este necesar să existe și acordul asigurătorului. În situațiile în care pretențiile de despăgubire ale persoanei păgubite nu pot fi soluționate pe această cale, se recurge la acționarea în judecată.

Există situații în care asigurătorii au dreptul să recupereze sumele plătite cu titlu de despăgubire de la persoanele răspunzătoare de producerea pagubei.

Aceste situații sînt:

> accidentul a fost produs cu intenție;

> accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte care sînt incriminate ca infracțiuni săvîrșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvîrșite cu intenție;

> accidentul a avut loc în timpul cînd autorul infracțiunii săvîrșite încearcă să se sustragă de la urmărire;

> persoana care răspunde de producerea accidentului a condus autovehiculul fără consimțămîntul asiguratului.

Asigurarea de răspundere civilă auto, care inițial a fost facultativă, concomitent cu creșterea numărului de autovehicule și corespunzător a numărului de accidente rutiere, a devenit obligatorie, fiind introdusă prin Hotărîrea Guvernului nr.956 din 28 decembrie 1994.

Spre regret, din cauza neoperării la timp a modificărilor și completărilor necesare la actele normative departamentale, implementarea acestui tip de asigurare a decurs mai lent. Abia în 2001 au fost aprobate modalitățile de aplicare a sancțiunilor administrative asupra persoanelor ce se eschivează de la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Aplicarea sancțiunilor a generat creșterea considerabilă a numărului de asigurați, iar ca rezultat a fost garantată achitarea daunelor cauzate tuturor păgubiților în urma accidentelor rutiere. Și numai prin modificările aduse legii în 2006, despăgubirea de asigurare, în caz de deteriorare sau distrugere completă a bunurilor în urma accidentului rutier, se acordă în cuantumul real al pagubelor, calculat la prețurile existente la data producerii evenimentului asigurat, neluîndu-se în considerație uzura. Trebuie de menționat că cuantumul despăgubirii este mult mai mic decît în țările Europei de Vest, dar totodată și primele de asigurare sînt mult mai mici. În conformitate cu datele ISSAFNP, în 2005 prețul mediu al unei polițe de asigurare a unui autovehicul a variat între 148 și 260 lei. Astfel de prețuri nu au fost practicate, și nu vor fi practicate chiar și la vecinii Moldovei, dar cu atît mai mult în UE, unde prețul unei astfel de polițe atinge suma de 500 euro.

AORCA este produsul cel mai reprezentativ al clasei de asigurări de răspundere, acestuia revenindu-i 44, 35 % din totalul încasărilor pe acest sector. In anul 2002 s-a remarcat o creștere bruscă și semnificativă la nivelul de 32338,7 mii lei de prime încasate, în comparație cu 17951,3 mii lei în 2001.în 2003, încasările continuă să crească , ajungînd la 45034 mii lei, iar numai pe parcursul a 3 trimestre ale 2005 atinge volumul maxim de încasări pe parcursul a ultimilor 5 ani – 122843,9 mii lei.(vezi anexe)

B. Cartea verde – asigurare de răspundere civilă cu valabilitate numai în afara teritoriului RM

Ca urmare a introducerii principiului OMC de liberă circulație, s-a impus necesitatea asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu valabilitatea numai în afara țării de origine. Aceasta este contractată doar de către persoanele care se deplasează în străinătate și este destinată să protejeze respectivele persoane de consecințele financiare ale prejudiciilor cauzate unor terțe părți prin accidente de autovehicule întîmplate pe teritoriul altor țări.

În scopul evitării deficiențelor ce decurgeau din reglementările referitoare la răspunderea civilă auto, care existau în țările continentului european și care îngreunau circulația mijloacelor de transport auto în afara granițelor țării de origine, au fost adoptate unele soluții la nivel internațional.

În 1947, subcomisia transporturilor rutiere a Comisiei Economice pentru Europa de pe lîngă ONU, a elaborat un sistem de asigurări, potrivit căruia țara vizitată acceptă asigurarea contractată la societatea de asigurare din țara de origine.

Potrivit acestui sistem de asigurări, în fiecare țară a fost constituit un Birou al asigurărilor de autovehicule, ca organ special al societăților de asigurări din țara respectivă, care dețin dreptul de a elibera asiguratului un certificat de asigurare, în mod direct sau printr-una din societățile de asigurări -membri ai Biroului, care este cunoscut sub denumirea de Cartea internațională de asigurare auto sau Cartea Verde.

Certificatul Cartea Verde se echivalează astfel cu certificatul de asigurare prin efectul legii de răspundere civilă auto a țării vizitate de către automobilistul străin. în această calitate, ea este acceptată fără rezerve sau costuri de către autoritățile statelor pentru care Cartea Verde este validă. Acest certificat confirmă faptul că automobilistul deține protecția minim necesară de asigurare de răspundere civilă conform legislației țărilor vizitate.

Convenția are în vedere și situația în care, în țara vizitată, asigurarea de răspundere civilă nu este obligatorie, prevăzînd pentru această ipoteză că biroul de asigurări din această țară, numit „birou de servire", după o consultare prealabilă cu biroul emitent, lichidează daunele produse terților de către asigurat prin accident, recuperîndu-le apoi de la asigurător. [4, p.323]

Procurarea certificatului de asigurare de răspundere civilă Cartea Verde poate fi efectuată numai de la asigurătorii din țară de origine a automobilistului, care de fapt și poartă răspunderea primară de asigurare. în acest sens este strict interzisă procurarea certificatelor Cartea Verde emise de către asigurătorii-membri ai altor Birouri Naționale, decît cel responsabil pentru țara în care sînt înmatriculate vehiculele vizate.

Însă, pentru automobiliștii a 23 din 43 de state-membre ale sistemului de asigurare a răspunderii civile auto, certificatul Cartea Verde nu este un document obligatoriu, deoarece asigurarea este recunoscută ca existentă în baza plăcuței numărului de înmatriculare a autovehiculului. în acest grup de țări, în afară de cele 15 state membre ale UE, mai sînt incluse și asemenea state ca: Croația, Cehia, Islanda, Ungaria, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Elveția.

Recuperarea daunelor cauzate de automobilistul străin este efectuată de către Biroul țării în care s-a produs accidentul, ele urmînd să fie acoperite, ulterior, de asigurătorul emitent al certificatului Cartea Verde sau de Biroul al cărui membru este asigurătorul emitent.

În calitatea sa de membru al Consiliului de Birouri, fiecare Birou Național Cartea Verde îndeplinește următoarele funcții:

• ca Birou Gestionar este responsabil de administrarea și soluționarea reclamațiilor de plată depuse de către persoanele vătămate în rezultatul accidentelor cauzate de automobiliștii străini, în conformitate cu prevederile legislației privind asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă auto din țara accidentului;

• ca Birou Plătitor garantează acordarea despăgubirilor în baza certificatelor de asigurare „Carte Verde", remise asiguraților de către asigurătorii membri ai acestui Birou.

R. Moldova a fost admisă în sistemul internațional de asigurare „Cartea Verde" în anul 1997, în baza unei hotărîri a Adunării Generale a Consiliului de Birouri, fără ca să obțină și calitatea de emitent al certificatelor Cartea Verde. Specificul membrului de tranzit constă în necesitatea îndeplini garanțiilor financiare, stabilite de Asambleea Generală: reasigurarea portofoliului național Carte Verde, în societate de reasigurare, coordonate cu Consiliul Interbirouri de la Londra și depunerea un garanții în suma de 1 mln. USD într-o bancă europeană, aprobată de Consiliu. în 2001 au fost realiza ambele prevederi: a fost încheiat un contract de reasigurare cu Societatea de reasigurări din German „General Cologne Re" și a fost depus 1 mln. USD la banca NatWestBank din Londra.

Astfel, în calitate de Birou Național Cartea Verde al R. Moldova , Agenția Națională Asigurărilor de Răspundere Civilă Auto „ARCA" a obținut , de la Consiliul de Birouri, autorizația – emitere a certificatelor Cartea Verde, cu începere de le 01.08.2001.

Conform criteriilor elaborate de Inspectoratul de Stat pentru supravegherea asigurărilor al R.M. au obținut licență pentru realizarea polițelor „Carte Verde" societățile de asigurări : QBE ASITO, Moldasig, Moldova-Astrovaz, Carat și Edikt. Dar realizarea contractului de reasigurare : efectuează centralizat prin intermediul Agenției Naționale a Asigurărilor ARCA, care reprezin interesele tuturor societăților de asigurare participante la sistemul de asigurare Cartea Verde.

În 2002, Biroul Cartea Verde al R. Moldova avea deficiențe semnificative la capitol respectării întocmai a cerințelor menționate anterior. Prin urmare, Comitetul de Direcție al Consiliul de Birouri a decis să fie efectuată retragerea temporară , de la Biroul Cartea Verde al R.M., autorizației de emitere a certificatelor de asigurare, cu începere de la 1 octombrie 2002.

Adoptarea acestei decizii a fost determinată de influența următorilor factori:

■ lipsa acoperirii nelimitate prin reasigurare a riscului de terorism;

■ comunicarea defectuoasă dintre asigurătorii naționali emitenți ai certificatului Cartea Verde a făcut imposibilă operarea într-o perioadă utilă de timp ale unor modificări minore 5 scrisoarea de garanție bancară în favoarea Consiliului de Birouri;

■ Biroul Național nu dispunea de un fond intern de rezervă necesar pentru acoperire pagubelor cauzate partenerilor din acest sistem și care nu erau recuperate în mod operativ de căti asigurătorii autohtoni;

■ Contribuțiile necesare pentru acoperirea cheltuielilor Biroului, erau achitate de căti emitenții certificatelor Cartea Verde cu întîrzieri de pînă la 2 ani, fapt ce a făcut imposibil participarea reprezentanților R.M. la întrunirile convocate de către Consiliul de Birouri, fiind astfel comise și tergiversări semnificative de achitare a contribuțiilor anuale Consiliului de Birouri.

Drept consecință a suspendării Biroului din R. Moldova de a emite certificate de asigurare, fost declarată nulitatea certificatelor moldovenești Cartea Verde, indiferent de data emiterii acestor; a fost sistată protecția prin reasigurare a Cărții Verzi pentru membrii Biroului, fapt ce a condiționat sistarea concomitentă a valabilității certificatelor Cartea Verde, care erau deținute de automobilist străini pe teritoriul R.M.

Suspendarea în drepturi a Biroului Național de Asigurare Cartea Verde a generat : următoarele efecte:

■ Atît automobiliștii moldoveni aflați peste hotare, cît și automobiliștii străini aflați pe teritorii RM au fost lipsiți de protecția prin asigurare, iar pagubele cauzate de accidente rutiere era acoperite din contul persoanelor culpabile ori de Birourile locale sau în genere rămînea neacoperite. De obicei, deținătorii de certificate nu erau informați că sunt lipsiți de protecți prin asigurare, în condițiile în care primele de asigurare erau achitate;

■ Suportarea de către emitenții naționali a certificatelor Cartea Verde, a poverii cauzate d restituirea primelor de asigurare încasate pentru certificatele de asigurare, care au fost declarat nevalabile, indiferent de data vînzării acestora;

■ Asigurații moldoveni, deținători ai certificatelor Cartea Verde care ulterior au fost declarat nule, au avut de suportat un spor de cheltuieli, ce a fost impus de necesitatea procurării asigurărilor de răspundere civilă pentru fiecare țară tranzitată în parte, ca și înregistrarea concomitentă ale unor pierderi cauzate atît de recuperarea sumelor achitate cu titlu de primă de asigurare, cît și de achitarea unor amenzi din cauza lipsei unor asigurări valabile în țările tranzitate;

■ În perioada de retragere a autorizației de emitere a certificatului Cartea Verde, statul a avut de suferit din cauza refluxului de capital sub formă de valută liber convertibilă necesară pentru procurarea certificatelor străine de asigurare de răspundere civilă auto;

■ Efectele suspendării autorizației de emitere a certificatelor date au fost resimțite și de Agenția ARCA împreună cu asigurații, chiar și după obținerea de către aceasta a autorizației de emitere a certificatelor Cartea Verde aceasta fiind o consecință a faptului că autoritățile de frontieră ale unor state, din cauza lipsei de informație, continuau să nu recunoască valabilitatea certificatelor naționale Cartea Verde, operînd astfel amendări ale deținătorilor acestora.

Factorii remarcați anterior au știrbit considerabil imaginea Moldovei în cadrul Sistemului Cartea Verde, funcționarea căruia este bazată pe o transparență sensibilă , o credibilitate și o lichiditate sporită , acestea fiind confirmate prin faptul realizării obligațiunilor de plată de către oricare Birou Național la prima reclamație a păgubiților, dosarul de daună urmînd să fie expediat ulterior la dispoziția plătitorilor.

Funcționarea Sistemului „Cartea Verde" este bazată pe principiul solidarității , fapt care puneautomat realizarea obligatorie a angajamentelor asumate de către operatorul insolvabil în sarcinacelorlalți asigurători – membri ai Biroului Național „Cartea Verde". Astfel, falimentul unei societăți deasigurare, cu un portofoliu considerabil de asigurări subscrise, poate cauza falimentul în lanț celorlalți emitenți de certificate Cartea Verde.

Remanierile operate în componența echipei managerilor Biroului Național „Cartea Verde"au contribuit la proiectarea unor măsuri privind obținerea autorizației de emitere a certificatelor de asigurare. Astfel, efortul echipei manageriale a dus la

obținerea autorizației de emitere a certificatelor „Cartea Verde", cu începere de la 01.02.2003.

Pentru menținerea autorizației de emitere de către Biroul Național a certificatelor de asigurare Cartea Verde, se impune continuitatea măsurilor întreprinse de către autoritățile și instituțiile abilitate. O nouă suspendare a Biroului Național în dreptul de a emite certificate de asigurare, echivalată cu excluderea acestuia din Sistem, ar putea genera efecte grave atît R. Moldova, cît și celorlalte state-membre ale Sistemului „Cartea Verde".

Primele de asigurări sunt stabilite pe grupe de țări .Nivelul primei de asigurare este diferențiat, de asemenea, pe feluri de autovehicule și pe categorii de asigurați (persoane juridice și alte categorii de asigurați).

Prima de asigurare anuală este stabilită ca o sumă forfetară în lei pentru fiecare autovehicul și se plătește pentru fiecare an calendaristic anticipat și integral. Pentru autovehicule intrate în asigurare în cursul anului calendaristic, prima de asigurare se calculează proporțional , de la începutul lunii în care autovehiculul este avizat în asigurare pînă la finele anului calendaristic și se plătește anticipat.

În asigurarea respectivă nu se stabilesc sume asigurate, iar în caz de pagube produse terților se acordă despăgubiri în conformitate cu legislația de răspundere civilă din țara în care s-a produs evenimentul asigurat.

Pentru atestarea existenței asigurării, asigurătorul va elibera în fiece an și pentru fiece autovehicul documentul internațional Cartea Verde, în care sunt înscriși corespondenții din străinătate ai companiei de asigurare care garantează în contul lor, plata eventualelor despăgubiri civile, ca urmare a accidentelor produse de autovehicule asigurate.

Răspunderea companiei de asigurări începe din momentul ieșirii autovehiculului de pe teritoriul țării respective și încetează în momentul reintrării pe teritoriul acelei țări. [4, p.324]

În baza certificatului de asigurare Cartea Verde, se acordă despăgubiri reprezentînd:

a) sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare și cheltuielile de judecată pentru prejudicii de care răspunde în baza legii civile din țara respectivă față de terțele persoane păgubite printr-un accident produs de autovehiculul asigurat, ca urmare a vătămării corporale sau decesului, precum și avarierii ori distrugerii unor bunuri;

b) cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare. în aceste cheltuieli sînt cuprinse: cheltuielile pentru onorariul de avocat, cheltuielile de expertiză și cheltuielile de transport ale asiguratului, dovedite cu acte. [4, p.324-325]

Constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor și plata despăgubirilor se fac de către compania moldovenească de asigurări prin corespondenții ei din străinătate, respectiv Biroul Asigurărilor de Autovehicule prevăzut în Cartea Verde, din țara în care s-a produs accidentul.

C. Asigurarea de răspundere civilă a transportatorilor față de călători

Asigurarea de răspundere civilă a transportatorilor în RM este obligatorie în temeiul Legii RM „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă transportatorilor față de călători" nr. 1553 din 25.02.98. Această lege reglementează raporturile în domeniul asigurării de răspundere civilă dintre organizațiile de asigurare (asigurători), transportatorii de călători cu mijloace de transport aerian, auto, feroviar și fluvial (asigurați) și călători.

Contractul de asigurare de răspundere civilă a transportatorilor față de călători se deosebește de contractul de asigurare de răspundere civilă auto prin faptul că în cazul primului contract terțele persoane în beneficiul cărora se încheie contractul de asigurare sînt pasagerii mijlocului de transport ce efectuează transportarea, iar în cazul contractului de asigurare de răspundere civilă auto terțe persoane sînt păgubiții în rezultatul accidentului în transport, care se găseau în afara mijlocului de transport auto.

Este necesar de menționat că durata apărării asigurate la asigurarea de răspundere civilă a transportatorului începe în momentul îmbarcării pasagerilor în mijlocul de transport la stația de plecare și se termină în momentul coborîrii din mijlocul de transport la stația terminus, inclusiv transbordările pe rută.

Transportatorii sînt obligați să încheie anual în scris cu asigurătorii contractele de asigurare obligatorie de răspundere civilă față de călători. Contractul de asigurare se încheie pînă la obținerea licenței de efectuare a transportărilor. Transportator (asigurat) este considerată orice persoană juridică, indiferent de tipul de proprietate și formă de organizare juridică, ori persoană fizică care, în baza licenței obținute în ordinea cuvenită, efectuează transportarea organizată a călătorilor cu transport aerian, auto, feroviar și fluvial.

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători nu se extinde asupra transportatorilor care efectuează transportarea călătorilor cu:

o transportul auto urban, inclusiv taximetrele, și transportul electric;

o transportul auto suburban, cu bacul, precum și cu transportul fluvial pe traseele pentru plimbări și excursii.

Conform acestui contract, călător se poate numi numai persoana care a încheiat contract de transportare și care efectuează călătorii în baza documentului de călătorie sau care efectuează călătorii fără achitare în baza legitimației sau a altor documente eliberate în conformitate cu legislația, care îi atestează dreptul la călătorie.

Asigurător este organizația de asigurare sub orice formă de organizare juridică, prevăzută de legislație, inclusiv cu participarea capitalului străin, care, în modul stabilit, a obținut licența de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor pentru prejudiciul cauzat călătorilor în urma accidentelor în transport. Licența de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor se eliberează asigurătorilor care dispun de un capital total de cel puțin 3 milioane lei.

În cazul vătămării corporale sau decesului călătorului în urma accidentului in transport, despăgubirea de asigurare se plătește în mărimea prejudiciului efectiv cauzat, confirmat de organe le competente și de documentele privind cheltuielile suportate de victimă sau de reprezentanții ei, limitata la un plafon egal cu echivalentul a 10000 USD (la data survenirii efective a cazului asigurat), indiferent de tipul mijlocului de transport.

Despăgubirea de asigurare pentru prejudiciul cauzat de vătămarea corporala sau

decesul victimei include:

– cîștigul ratat în timpul perioadei de incapacitate temporara de munca, dar nu mai mult decit echivalentul a 20 USD pentru fiecare zi de incapacitate de muncă;

– cheltuielile pentru tratament, procurarea de medicamente necesare, protezare și îngrijire, confirmate de avizul instituției medicale, precum și cheltuielile de transport ale victimei, și după caz, ale persoanei care o însoțește;

– în cazul invalidității, în afară de plățile prevăzute mai sus, cîștigul ratat în toata perioada invalidității calculat după metodica aplicată de organele de asigurare socială;

– cheltuielile de funeralii (rechizite de funeralii, transport și servicii acordate de cimitir), cu excepția cheltuielilor ce țin de rituri și tradiții locale;

– partea cîștigului de care, în cazul decesului victimei, au fost lipsite persoanele inapte de muncă întreținute de ea sau avînd dreptul la întreținerea ei.

În cazul deteriorării sau nimicirii totale a bunurilor în urma accidentului în transportase compensează valoarea efectivă a bunurilor (bagaj elor)deteriorate sau nimicite, cu condiția declarării lor, echivalentă cu 20 USD pentru 1 kg de greutate a bagajului, dar nu mai mult decit echivalentul a1000 USD.

Asigurătorul are drept de regres față de persoanele vinovate în următoarele cazuri:

o dacă prejudiciul a fost cauzat premeditat, inclusiv prin încălcarea premeditată a legilor și a altor acte normative, a indicațiilor obligatorii privind exploatarea mijloacelor de transport la transportarea călătorilor ;

o dacă accidentul în transport s-a produs din vina persoanei care a comis o crimă premeditata în încercarea de a se ascunde de urmărire;

o dacă persoana responsabilă pentru cauzarea prejudiciului conducea mijlocul de transport fără permisiunea asiguratului sau nu avea drept de conducere a mijlocului de transport;

o dacă prejudiciul a fost cauzat de terți – proprietari ai mijloacelor de transport auto, care nu aveau poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă.

În astfel de cazuri răspunderea totală pentru despăgubirea prejudiciului adus calatorilor la survenirea cazului asigurat este pusă în seama transportatorului.

în cadrul asigurării de răspundere civilă a transportatorului fața de pasageri evidențiem asigurarea de răspundere civilă pentru vătămări corporale suferite de pasageri și bagajele lor in cadrul transportului aerian. Acest tip de asigurare este similar cu cel descris mai înainte, doar ca se aplica pentru prejudiciile aduse pasagerilor în caz de accident la bordul aeronavei. Pasagerii se pot afla într¬una din următoarele situații: a) se află la bordul avionului în momentul accidentului; b) se urca in avion în vederea decolării acestuia sau c) coboară din avion după aterizarea acestuia (Mărimea, 125) Răspunderea transportatorilor aerieni pentru pasageri și bagajele acestora a fost reglementata prin Convenția pentru unificarea unor reguli cu privire la transportul aerian internațional, cunoscuta sub denumirea de Convenția de la Varșovia, semnată la 12 octombrie 1929; in prezent, exista 115 țari semnatare ale acesteia. Ulterior, amendamentele aduse acestei Convenții au fost incluse m Protocolul de la Haga la 28 septembrie 1955. Limita despăgubirii pentru pasageri este stabilita in biletul de călătorie conform Convenției de la Varșovia, amendată prin protocoalele de la Haga și MontreaLIn RM legea nr 1553 din 25.02.98, art.8(l) indică plafonarea limitei răspundem asigurătorului la 10000 USD.

În încercarea de creștere a limitei răspunderii, în 1966, SUA a impus în mod unilateral tuturor liniilor aeriene spre/dinspre sau cu escală pe teritoriul acestora ca, pentru pasageri, limita răspunderii transportatorilor în cazul decesului sau al rănirii să fie limitată la 75.000 USD/pasager (incluzînd cheltuielile de judecată) cu condiția să nu fie produse din neglijența transportatorului. în cazul în care cheltuielile de judecată sînt atribuite separat, limita va fi de 58.000 USD, la care se vor adăuga aceste cheltuieli. Pentru pasagerii care călătoresc cu companii aeriene ce nu participă la astfel de contracte speciale sau a căror călătorie nu este legată în nici un fel de SUA, obligațiile transportatorului în aceste cazuri este limitată la suma de 10.000 sau 20.000 USD.

Responsabilitatea pentru pierderea, întîrzierea sau deteriorarea bagajelor este limitată la suma de 20 USD/kg pentru bagajele înregistrate și la 400 USD/pasager pentru bagajele neînregistrate. Pentru pasagerii care călătoresc numai în interiorul SUA, legile federale prevăd ca suma să fie de cel puțin 1250 USD/pasager. în RM, însă, există o dublă plafonare a răspunderii asigurătorului: 20 USD/kg de greutate a bagajului, dar nu mai mult decît echivalentul a 1000 USD.

În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubiri și cheltuieli de judecată pentru:

> vătămarea corporală și decesul pasagerilor ca urmare a accidentării acestora la bordul aeronavei sau în cursul oricărei operațiuni de îmbarcare ori debarcare;

> pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor înregistrate sau neînregistrate precum și a bunurilor aflate asupra pasagerilor;

> pierderea, avarierea sau distrugerea mărfurilor transportate;

> vătămarea corporală sau decesul persoanelor ori avarierea sau distrugerea bunurilor din afara aeronavei, cu condiția că acestea să fi fost cauzate în mod direct de aeronavă sau de obiecte desprinse ori căzute din aceasta;

> cheltuieli necesare pentru procurarea obiectelor de strictă necesitate, în cazul sosirii cu întîrziere a bagajelor;

> cheltuieli necesare și economicoase făcute pentru salvarea pasagerilor, bagajelor și a mărfurilor transportate, precum și a persoanelor și a bunurilor din afara aeronavei sau pentru micșorarea, prevenirea extinderii ori stabilirea cauzelor și cuantumului pagubelor produse;

> cheltuieli de judecată, arbitraj și altele asemănătoare făcute de asigurat cu acordul asigurătorului, în scopul respingerii sau reducerii pretențiilor la despăgubire ale terților sau pentru formularea pretențiilor față de aceștia.[4, p.349-351]

2.2 Asigurări de răspundere facultative

A. Raspundere civilă generală

Obiectul asigurării în cadrul asigurării de răspundere civilă generală este interesul patrimonial al asiguratului, legat de obligația celui din urmă, în ordinea stabilită de Codul Civil, de a despăgubi prejudiciul cauzat terțelor persoane și care constă în :

a) decesul sau vătămarea sănătății (prejudiciul corporal);

b) deteriorarea sau distrugerea patrimoniului (prejudiciu patrimonial).

Acoperirea de asigurare se extinde asupra răspunderii civile legale, legate atît de viața personală a asiguratului (dacă acesta e persoană fizică), cît și de activitatea antreprenorială (activitate asigurată), indicată în contractul de asigurare.

Spre deosebire de asigurarea de bunuri, unde suma asigurată se stabilește ori în mărimea valorii reale, ori a unei fracțiuni, la asigurarea răspunderii, părțile, în baza unui consimțămînt reciproc, stabilesc în contractul de asigurare suma-limită a plăților de asigurare terțelor persoane, așa-numita limita de răspundere.

Merită subliniat faptul că în urma evenimentelor legate de plata unor despăgubiri enorme de către asigurători pentru prejudiciul adus sănătății, cauzat de asbest, în prezent asigurătorii refuză încheierea contractelor de asigurare cu „răspundere nelimitată" (unlimited liability), insistînd, în scopul propriei stabilități financiare, asupra stabilirii limitei superioare ale răspunderii sale în baza contractului de asigurare.

În contractul de asigurare mai pot fi indicate și cîteva sublimite de răspundere (sub-limits) pe subcategorii de asigurări aparte.

Asigurătorul efectuează plata despăgubirii de asigurare în cazul survenirii următoarelor cazuri asigurate:

1) intrarea în vigoare a hotărîrii judecătorești, care obligă asigurătorul să despăgubească dauna, cauzată de către asigurat terțelor persoane;

2) satisfacerea de către asigurat a reclamației de despăgubire a daunei cauzate terților, în mod benevol cu consimțămîntul prealabil al asigurătorului.

Asigurarea de răspundere civilă generală se extinde asupra încăperilor (premises) și activității asiguratului (operations and activity), iar în unele țări vest-europene, ca Austria, Germania, Danemarca, Finlanda și Elveția în acoperirea de asigurare se mai include și asigurarea de răspundere a producătorului (product or completed operations liability).

În conformitate cu condițiile poliței de asigurare standard „sînt supuse despăgubirii toate sumele, pe care asiguratul e obligat conform legii să plătească în calitate de compensație (indemnizație) pentru vătămări corporale sau prejudiciu material adus terților în rezultatul posedării sau exploatării unor încăperi de către asigurat; sau a însăși caracterului activității asiguratului".

В. Asigurarea de răspundere civilă a transportatorilor în calitate de cărăuș.

O altă categorie de asigurare facultativă este asigurarea de răspundere civilă a transportatorului în calitate de cărăuș.

În cursul activității de transport, transportatorul este implicat în unele activități care îi antrenează răspunderea față de proprietarul mărfii ce face obiectul contractului de transport. în aceste condiții, pentru a evita plata unor despăgubiri ca urmare a apariției unor pagube privind marfa, transportatorul poate încheia o asigurare de răspundere.

Prin această formă de asigurare, asigurătorul acoperă răspunderea transportatorului (persoană fizică sau juridică) care efectuează transporturi de mărfuri cu autovehicule aflate în proprietatea sa sau închiriate, pentru pagubele la mărfurile transportate, potrivit Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe cale rutieră ( CMR).[4, p.305]

Contractul de asigurare de răspundere civilă a transportatorului , în calitate de cărăuș, care transportă mărfuri în trafic internațional în baza CMR, este acel contract , prin care, o parte denumită Asigurător, se angajează să suporte riscul și să indemnizeze cealaltă parte denumită Asigurat, pentru daunele pe care acesta le va avea ca urmare a angajării răspunderii sale civile față de cei îndreptățiți , pentru pierderea sau avarierea mărfii transportate în trafic internațional , în schimbul unei prime de asigurare.(FBA 6/200l,p.59)Riscurile sunt acoperite atît în trafic internațional cît și pe teritoriul țării noastre, cu condiția ca destinația transportului să fie în altă țară (beneficiar extern sau vînzător extern). [2, p.358]

Pentru a ne afla în fața unui contract de asigurare valid este necesar să fie îndeplinite și alte condiții și anume:

1.Asiguratul trebuie să aibă calitatea de transportator potrivit legislației naționale inclusiv să posede autorizarea de efectuare a transportului în trafic internațional rutier;

2.Asiguratul să aibă și calitatea de cărăuș în voiajul rutier efectuat pentru transportul de mărfuri. In asigurarea de răspundere civilă se acoperă actele și faptele asiguratului și nu mașina sau camionul sau alt obiect pe care 1-a folosit în aducerea la îndeplinire a unei obligații la un moment dat.

3.Contractul de asigurare la care ne referim este un contract care acoperă răspunderea civilă a asiguratului față de terțul proprietar al mărfii, păgubit de pierderea sau avarierea mărfii transportate în trafic internațional, în condițiile CMR, care constituie de altfel și baza legală a răspunderii. în contractul dat ,riscul asigurat este cauzat de o reclamație pentru pierderea sau avarierea mărfii venită prima oară din partea proprietarului mărfii și adresată cărăușului.

Baza legală a răspunderii cărăușului pentru marfa transportată rezidă în contractul de transport al mărfii încheiat în baza CMR. Potrivit art. 17 din Convenția sus-numită , transportatorul-cărăuș este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială a mărfii sau pentru avarierea acesteia, produse din momentul primirii mărfurilor la bordul camionului și pînă la eliberarea acestora către destinatarul sau proprietarul mărfii. Cărăușul mai poate răspunde pentru daunele cauzate destinatarului sau proprietarului mărfii pentru întîrzierea în livrarea acesteia.

Transportatorul se eliberează de răspundere dacă pierderea s-a datorat culpei persoanei care avea dreptul să dispună de marfă , un ordin al acestora fără culpa cărăușului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanțe pe care transportatorul nu avea cum să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni. Cărăușul nu se eliberează de răspundere dacă avarierea sau pierderea de marfă ar fi putut fi cauzată de starea tehnică a autovehiculului sau a culpei aceluia care i-a închiriat eventual un astfel de vehicul cu defecțiuni.

Transportatorul este scutit de răspundere atunci cînd pierderea sau vătămarea mărfii apare ca o consecință a unui risc special, indisolubil legat de una sau mai multe din următoarele situații:

a) utilizarea autovehiculelor descoperite și fără prelată , dacă acest mod de utilizare a fos convenit în mod expres în contract și menționat în scrisoarea de trăsură;

b) lipsa sau defecțiunea ambalajului, pentru mărfurile expuse prin natura lor la stricăciun sau vătămări, atunci cînd nu sunt ambalate sau sunt prost ambalate;

c) deplasarea, încărcarea, amplasarea sau descărcarea mărfii de către expeditor sai destinatar, ori de persoane care au activat în numele expeditorului sau al destinatarului;

d) natura unor mărfuri expuse unor cauze inerente chiar acestei naturi, fie perimări complete sau parțiale, vătămări din cauza ruperii, ruginirii, descompunerii spontane, uscării, scurgeri normale, sau acțiunii paraziților și rozătoarelor;

e) încărcarea necorespunzătoare, numerotarea insuficientă sau nesatisfăcătoare a coletelor;

f) transportul animalelor vii.[4, p.306]

Sarcina probei pentru situațiile amintite mai sus revine transportatorului-cărăuș, asigurat.

Cărăușul răspunde pentru actele prepușilor săi, ca de propriile acte, dacă aceștia se află îi exercițiul activităților lor, respectiv cei care derulează efectiv transportul, adică șoferul și/sau însoțitorul transportului dacă acesta mai există în organizarea unui transportator.

Obiectul contractului îl constituie asumarea de către asigurător a răspunderii de a indemniza pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar avea din atragerea răspunderii sale civile față de destinatarul mărfii pentru marfa transportată.

Prin această formă de asigurare nu sunt acoperite:

> pagubele indirecte, ca exemplu : scăderea prețurilor mărfurilor sau altele asemănătoare;

> pagubele produse de operațiuni militare în timp de război ,greve, tulburări civile, acțiuni de forță majoră;

> cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea bunurilor în comparație cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare și nici cele pentru reparații, recondiționări sau restaurării nereușite.[4, p.307]

Durata acestui contract de asigurare poate fi în principiu de un an pentru fiecare mijloc de transport în proprietatea sau în chiria asiguratului, care efectuează o cursă de transport de marfă în baza CMR sau pentru un singur voiaj al unui anume mijloc de transport, aceasta depinzînd de interest! asiguratului respectiv.

Răspunderea asigurătorului pentru consecințele producerii vreunuia din riscurile prevăzute în contractul de asigurare începe după finalizarea încărcării camionului și încetează la terminarea descărcării, dacă părțile nu au convenit alt termen ulterior terminării descărcării.

Riscurile asigurate în contractele de asigurare la care mă refer sunt de regulă, lipsuri și avarii la mărfuri, întîrziere în livrare, lipsuri de marfă cauzate de furt.

Suma asigurată este declarată de asigurat și reprezintă nivelul maxim anticipat de acesta ce ar suporta sub forma răspunderii pentru marfa în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, din voiajele efectuate cu unul sau mai multe mijloace de transport cuprinse în asigurare. Această sumă poate fi sau nu poate fi atinsă în perioada de valabilitate a contractului de asigurare. In situația în care transportatorul a efectuat atît de multe transporturi în această perioadă, iar totalitatea sumelor plătite cu titlu de lipsuri sau avarii, precum și întîrziere în predarea mărfurilor, atinge valoarea declarată a sumei asigurate, cărăușul nu mai poate primi alte indemnizații de asigurare, deoarece asigurătorul nu este răspunzător pentru valori dincolo de suma asigurată, chiar dacă contractul de asigurare mai este încă în vigoare.

Cererea de indemnizare a asiguratului se bazează în principiu pe următoarele documente:

1) prima declarație a destinatarului făcută la descărcarea mărfii;

2) documentul încheiat la constatare;

3) factura care a însoțit transportul care atestă prețul mărfii pe unitate și total, cunoscută și sub denumirea de factură externă;

4) scrisoarea de trăsură tip CMR care indică drept cărăuș pe asigurat pentru a dovedi că el a efectuat transportul și existența mențiunilor asupra stării mărfii;

5) documentele tehnice ale mijlocului de transport cum ar fi cele cu privire la dotarea frigorifică, măsurarea vitezei, mijloacele de protecție antifurt;

6) documente provenind de la organe abilitate vizînd producerea sau favorizarea producerii riscului asigurat: procese verbale de la poliție pentru evenimente rutiere, constatarea primară privind producerea furtului de marfă;

7) alte documente, la cererea asigurătorului.

Pe baza documentelor prezentate de asigurat, asigurătorul analizează cererea și dispune plata sumei cerute, a unei sume mai mici sau refuză plata.

Refuzul indemnizării are loc în următoarele circumstanțe:

1) dauna s-a produs cu intenție sau datorită culpei grave a cărăușului sau a prepușilor săi;

2) cererea depășește suma asigurată;

3) asiguratul nu și-a îndeplinit una sau mai multe din obligațiile contractuale stabilite;

4) riscul asigurat s-a produs datorită unei situații pentru care există excluderea expresă de răspundere din partea asigurătorului, prevăzută în contract;

5) dauna s-a produs în afara termenului de valabilitate contractului de asigurare.

Asigurările de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș , efectuat în baza CMR și TIR, sunt în continuă descreștere, coborînd de la 15,1% în 2001 la doar 5,8% în 2005 în cadrai sectorului de asigurări de răspundere. Ele au înregistrat în 2001 încasări de 6231,6 mii lei, în baza TIR, și 452,3 mii lei în baza CMR, astfel ca la finele anului 2005 să atingă nivelul de 20600,6 mii lei încasări, și respectiv de 3719,1 mii lei.

C. Asigurare de răspundere profesională

Asigurarea de răspundere profesională are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse păgubi (materiale, financiare etc.) din vina anumitor profesioniști. Această formă de asigurare a apărut ca < necesitate impusă de implicațiile practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube create dii neglijență în exercitarea profesiei. [4, p.482]

Neglijența este caracterizată prin aceea că autorul faptei păgubitoare nu prevede rezultatu conduitei sale, deși trebuia și putea să prevadă.

Împrudența este definită prin faptul că autorul prevede posibilitatea producerii rezultarulu păgubitor al faptei ilicite, dar nu îl acceptă, considerînd în mod nejustificat că acel rezultat nu se va produce.

Ca un caz particular, contractul de asigurare de răspundere profesională este acel contract prii care o parte, denumită asigurător se angajează, în schimbul încasării primei de asigurare aferent riscului asumat, să despăgubească o altă parte denumită asigurat, pentru dauna suferită ca urmare a une cereri de despăgubire formulată de beneficiarul serviciului profesional împotriva asiguratului pentn neglijență în serviciul oferit acestuia (terț păgubit).

Conform lui C. Bennet – "Dicționar de asigurări": "Această asigurare are ca scop protecția une persoane specializate (doctor, avocat, notar, contabil etc.) împotriva răspunderii legale de plată a uno despăgubiri și costuri unor persoane care suportă o daună ca urmare a încălcării îndatoriri profesionale".

Aici se încadrează profesiile care oferă consultanță sau prestează un serviciu specializat, cum a fi: arhitecții, constructorii, medicii, avocații, notarii, contabilii, consultanții și, în general, toate profesiile sau meseriile care presupun o activitate de mare răspundere. [4, p.482]

În multe țări în care asigurările au tradiție și un nivel de dezvoltare remarcabil, acest tip de asigurare este obligatoriu, conform legii și practicilor locale, ca o condiție pentru a practica meseria sau profesia respectivă.

În RM, aceste tipuri de asigurare sunt practicate încă limitat pe categorii de profesii, neexistînd, pe de o parte, o legislație și o practică prin care să se impună acest lucru și, pe de altă parte, o cerere adecvată în acest sens. La toate acestea se adaugă faptul că mulți dintre potențialii clienți nu au cunoștință despre această formă de protecție.

Ca regulă, despăgubirile se acordă pentru:

a) daunele materiale din culpa proprie – persoană fizică sau juridică – și din culpa altor persoane pentru care acesta este obligat să răspundă conform legii, vătămări corporale sau deces, avarieri sau distrugeri de bunuri;

b) cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil;

c) cheltuielile de judecată făcute de vătămat (terț) pentru îndeplinirea formalităților legale în vederea obligării asiguratului la plata despăgubirilor, dacă asiguratul a fost obligat prin hotărîre judecătorească la plata acestora;

d) despăgubirile și daunele apărate ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării unor documente, furt prin efracție sau calamități etc.;

e) pretențiile emise împotriva asiguratului pentru daunele care au loc în timpul perioadei de asigurare privind orice răspundere civilă în directă legătură cu activitatea desfășurată, așa, activitate executată de către și în numele asigurătorului sau de către persoanele pentru care asiguratul răspunde potrivit legii;

f) orice pierdere cauzată de vreo eroare, greșeală, neglijență sau omitere a unui partener, director sau angajat al asiguratului, în directă legătură cu activitatea de expertiză contabilă și contabilitate și care este descoperită și avizată asigurătorului în perioada de asigurare;

g) orice daună ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor și/sau suporturilor magnetice necesare înregistrării și prelucrării datelor contabile, financiare sau manageriale ca urmare a furtului prin efracție sau a calamităților independente de asigurat (incendiu, inundații, cutremur, alunecări de teren, căderi de corpuri etc.).

Pe întreaga perioadă de asigurare, răspunderea asigurătorului nu va depăși limita răspunderii civile conform contractului.

Asigurătorul va despăgubi și toate celelalte cheltuieli efectuate de către asigurat cu consimțămîntul scris al asigurătorului, cheltuieli legate de orice daună avizată și aprobată de către asigurător, cu condiția ca în cazul în care costurile totale depășesc limita răspunderii civile să se despăgubească o anumită proporție a acestora.

Ca orice contract de asigurare, și în cazul acestuia se enumera în mod expres situațiile și/sau cazurile pentru care asigurătorul nu este răspunzător față de asigurat, cum ar fi:

a) activități desfășurate de asigurat în afara unui contract încheiat cu clientul său;

b) pretenții de despăgubire pentru pierderea sau distrugerea unor proprietăți, pierderi comerciale sau datorii ale asiguratului, ca urmare a unei vînzări, cumpărări, subscrieri sau efectuării unor investiții în calitatea de mandatar, agent sau principal, pierdere, distrugere sau daună a unei proprietăți sau orice cheltuială de orice natură sau cu orice consecință;

c) pagubele care au fost produse cu intenție de către asigurat, beneficiarul asigurării, un membru din conducerea asiguratului;

d)pretențiile referitoare la răspunderea asiguratului angajată pentru pagube produse hîrtiilor devaloare, documentelor, registrelor sau titlurilor, actelor, manuscriselor, pietrelor scumpe, obiectelor cuvaloare artistică, științifică sau istorică, mărcilor poștale, precum și pentru dispariția sau distrugereabanilor;

e)pretențiile referitoare la pagube provocate de război, invazie, acțiunea unui dușman extern,război civil, rebeliune, dictatură militară, confiscare, expropriere, naționalizare, rechiziționare,sechestrare, distrugere sau avariere din ordinul oricărui guvern sau autorități publice;

f)răspundere civilă legală directă sau indirectă cauzată sau apărată ca urmare a: radiațiiloi ionizante, contaminării radioactive, poluare, unde propagate de aeronave și altele, după caz;

g)orice cerere de despăgubire ca urmare a desfășurării unei activități de expertiză contabilă, contabilitate sau audit care nu are la bază un contract de orice natură între asigurat și clienții acestuia;

h) orice cerere de despăgubire ca urmare a unui deces sau a unei vătămări corporale.

Este important de menționat că atît acoperirea prin asigurare, cît și excluderile nu se regăsesc îr mod identic la toate societățile de asigurare, fiecare dintre ele avînd libertatea de a include și respectiv, exclude acele riscuri și răspunderi pe care le consideră utile, în funcție de nevoile ș: interesele asiguratului, dar și ale sale. în afara unor condiții generale, fiecare tip de poliță de răspundere profesională pentru oricare dintre profesiile amintite mai sus cuprinde condițiile specifice legate de fiecare activitate în parte (erori de proiectare în cazul arhitecților, erori de execuție în căzu constructorilor, tratamente inadecvate prescrise pacienților în cazul medicilor).

Ca în orice contract de asigurare, sunt incluse și limitele răspunderii și primele aferente ce vor f plătite de asigurat. Acoperirea oferită va fi limitată la o sumă totală în orice perioadă a asigurării ș primele tind să fie foarte mari pentru această asigurare. Este o piață restrictivă, deși există scheme de acoperire pentru majoritatea profesiilor.

Spre deosebire de excluderile generale, asigurătorii nu acordă despăgubiri pentru:

a)Prejudicii datorate invalidității provocate intenționat de pacient prin autorănire, sinucidere, intenții de sinucidere.

b)Prejudicii produse ca urmare a efectuării de acte medicale interzise de lege.

c)Prejudicii produse de efectuarea de acte medicale în condiții necorespunzătoare.

d)Prejudicii cauzate din conduita necivilizată a pacientului în relațiile cu personalul medical.

e)Prejudicii produse ca urmare a efectuării operațiilor de chirurgie plastică în scop exclusiv estic; provocării sterilității; operațiilor de schimbare a sexului; tratamentelor de slăbire și a celor care vizează modificări genetice.

f)Prejudicii datorate nerespectării cu strictețe de către pacient a tratamentului și indicațiilor medicului ;

g)Prejudicii pentru vătămările cauzate direct sau indirect de aparatura medicală prin contaminări radiații ionizante;

h) Acte medicale prestate de personal necalificat sau cu calificări inferioare;

j) Prejudicii produse de intervenții de transplant de organe.

Prima de asigurare pe care un asigurător este îndreptățit să o primească pentru preluarea riscurilor unui client se determină ca produs între cota de primă tarifară sau brută și suma asigurată. Asigurătorii recurg pentru stabilirea cotei de primă de asigurare la o segmentare a potențial clienți, în funcție de pregătirea lor profesională: – medici, – cadre medii, respectiv specialitatea medicală pe grade de risc;

Cotele de primă practicate de asigurător vor fi cu atît mai mari cu cît cadrul medical ai pregătire superioară și prestează o muncă încadrată într-o grupă superioară de risc.

Practic, este important de subliniat faptul că asigurătorii pot stabili o răspundere a lor pe unul mai multe evenimente, funcție de aceasta diferind și cota de primă tarifară practicată. Dacă se dor asigurarea mai multor evenimente în cadrul aceleiași sume asigurate, cota de primă tarifară va fi mică.

O altă subcategorie de răspundere civilă profesională este cea a avocaților. în cadrul acestu de asigurare, asiguratul poate fi orice persoană fizică care a dobîndit calitatea de avocat în condi legii, membru al unui barou, care își desfășoară activitatea conform legislației în vigoare. Pot avea calitatea de asigurat:

■ Cabinetul individual, în care își exercită profesia un avocat definitiv titular, singur sau împreună cu alți avocați (definitivi, stagiari), aceștia avînd calitatea de avocați colaboratori sau avocați salarizați în interiorul profesiei și care își desfășoară activitatea în numele societății, pe fiecare persoană încadrată într-una din variantele prezentate mai sus, pe bază de tabel anexat la contractul de asigurare dacă este cazul;

■ Cabinetul asociat, format prin asocierea cabinetelor individuale, pentru fiecare perse încadrată într-una din variantele prezentate mai sus pe bază de tabel anexat la contractu asigurare;

Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților acoperă prejudiciile patrimor cauzate de asigurat clienților săi ca urmare a unor fapte sau acte culpabile pentru care devine răspunzător în baza unui contract de asistență juridică, a legii speciale sau a statutului profesiei, prejudicii cauzate și constatate în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.

Riscurile acoperite sînt cele de producere a evenimentelor asigurate, sub forma prejudiciilor produse clienților ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor originale și/sau suporturilor magnetice predate de aceștia la solicitarea asiguratului în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate de acesta prin contractul de asistență juridică.

De asemenea, asigurătorul este răspunzător la plata prejudiciilor ce decurg din nerespectarea obligației de păstrare a secretului profesional de către asigurat.

O serie de cheltuieli revin totodată în sarcina asigurătorului, și dintre acestea merită menționate:

– sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească, conform legii, cu titlu de desdăunare către clientul său, persoană fizică sau juridică, cu care a încheiat un contract de asistență juridică;

– sumele cheltuite de asigurat în vederea reconstituirii, refacerii sau înlocuirii documentelor prezentate mai sus, cu condiția obținerii acordului scris al asigurătorului cu privire la cuantumul acestora.

Asigurătorii cunosc foarte bine riscul la care se supun în momentul încheierii contractelor de răspundere civilă profesională a avocaților, pe baza datelor pe care potențialii clienți le furnizează prin completarea cererii de asigurare:

■ poziția deținută în cadrul formei de organizare în care asiguratul își exercită profesia (avocat definitiv titular, avocat definitiv asociat, avocat stagiar, avocat colaborator, avocat salarizat în cadrul profesiei);

■ forma de organizare a societății în care asiguratul își exercită profesia (cabinet individual, cabinet asociat);

■ experiența în domeniul pentru care solicită preluarea în asigurare;

■ numărul de contracte încheiate cu clienții;

■ existența unor lucrări pentru firme străine;

■ existența unor reclamații sau cereri de despăgubire în ultimii 3 ani etc.

Asigurătorul nu acordă despăgubiri dacă apar pretenții formulate în legătură cu:

 prejudicii provenind din depășirea mandatului acordat de client;

 prejudicii provocate prin acte sau fapte ale asiguratului care nu au legătură cu executarea unui contract de asistență juridică;

• prejudicii provocate de neîndeplinirea promisiunii de cîștigare a cauzei;

• prejudicii datorate faptelor sau actelor personalului auxiliar al cabinetelor individuale, cabinetelor asociate ori grupate sau societăților civile profesionale specifice exercitării profesiunii de avocat.

În cazul asigurării de răspundere profesională a contabililor, experților contabili sau controlorilor financiari, ei pot fi asigurați pentru prestarea următoarelor tipuri de activități:

 întocmirea, supravegherea, certificarea sau controlul contabilității sau a bilanțului contabil;

 efectuarea de analize economico-fmanciare, de control financiar-contabil;

 realizarea de evaluări patrimoniale;

 efectuarea de expertize contabile;

 executarea de lucrări cu caracter fiscal;

 consultanță economico-financiară și/sau contabilă;

 prestarea unor activități de cenzorat la societăți comerciale. [4, p.484]

Riscurile asigurate sunt actele de neglijență, erorile, omisiunile săvîrșite în mod involuntar, prin care devin răspunzătoare asociațiile profesionale în virtutea răspunderii lor profesionale în conformitate cu legislația în vigoare, codul de etică și deontologie profesională, actele de neglijență care au fost descoperite într-un interval de pînă la 12 luni după expirarea asigurării, dacă se dovedește că aceste acte au fost comise în perioada de valabilitate a asigurării. [2, p.364]

Se consideră directori și personal de gestiune, persoanele fizice care în timpul termeni acțiunii contractului de asigurare ocupă postul de conducător al companiei (membru al consilii director, director, director general sau membru al organului executiv colegial, ș.a.) și cărora, conform legislației în vigoare li se pot angaja răspunderea pentru prejudiciile aduse către ei companiei în exercițiul funcțiilor de gestionare.

Sub prejudiciu se subînțeleg toate cheltuielile suportate în instanța de judecată în cad acțiunilor intentate din cauza activității greșite (inactivității) a directorilor și personalului de gestiune exercițiul funcțiilor sale de gestionare.

Acțiuni greșite sunt considerate orice încălcare a atribuțiilor de serviciu, a condiții contractului de muncă , neglijența, eroarea și alte acțiuni (inacțiuni) ale directorilor companiei : personalului de gestiune în limitele împuternicirilor acordate lor .

Caz asigurat se consideră :

o sau răspunderea patrimonială survenită a directorilor și personalului de gestiune pentru prejudiciile aduse companiei prin activitatea sa în termenul de asigurare în timpul exercitării funcțiilor de gestiune cu condiția că această răspundere este stabilită de organele judecătorești sau este recunoscută benevol de directori cu permisiunea scris asiguratului.

o sau înaintarea reclamației împotriva directorului referitor la despăgubirea prejudiciului companiei, dacă aceasta atrage după sine necesitatea cheltuielilor pentru apărarea persoanelor indicate în instanță.

Excluderi speciale pentru tipul dat de asigurări:

> survenirea cazului asigurat în urma acțiunii cu interes/inacțiunii asiguratului (persoa asigurate, beneficiarului) sau acțiunii lui legale;

> răspunderea directorilor care execută rolul de organizatori, tutore sau curatori ai orică program de pensii, premii sau scheme de repartizare a beneficiului;

> răspunderea directorilor și personalului gestionar a companiilor-fiice;

> acțiunile directorilor și personalului gestionar unul împotriva altuia.[10, p.312-315]

Primele de asigurare sînt foarte mari, iar determinarea lor nu se bazează pe date statististice, întrucît nu sînt relevante; în acest tip de asigurare, experiența trecută nu poate reprezenta un ghid реntru viitor.

Asigurătorii elaborează condiții specifice fiecărui client, croite pe nevoile acestuia, pe criterii activitate, nivel de răspundere, teritorialitatea răspunderii și altele. într-un singur program de asigur se integrează două elemente:

a.asigurarea personală de răspundere a directorilor și funcționarilor;

b.asigurarea companiei pentru răspunderea directorilor și funcționarilor.

Deși la început putea fi considerată ca o asigurare necesară a directorilor pentru a avea "soi ușor", începînd cu anii '90, datorită creșterii responsabilității acestora și a complexității activită absența acestei asigurări de răspundere poate genera "insomnie".

Așa cum spunea Brian Poutney, "lumea asigurărilor de răspundere a directorilor și funcționarilor, precum și a asigurărilor complementare poate fi comparată cu un cîmp minat; este o zonă sensibilă și aproape de inimile celor mai mulți directori generali cu experiență". [4, p.482]

CAPITOLUL III. Direcții și modalități de eficientizare a asigurărilor

de răspundere aplicate în RM

3.1. Căi și metode de reglementare structurală și legală a asigurătorilor ce aplică asigurarea de răspundere

Procedura de reglementare a asigurărilor diferă considerabil în statele-membre ale Asociației, nefiind astfel utilizate formele și metodele necesare de reglementare, ce ar asigura un control aprofundat al activității desfășurate de către societățile de asigurare, a fost adoptată decizia ca standardele elaborate să aibă un caracter recomandativ pentru o perioadă îndelungată de timp. Aceste standarde sînt niște cerințe minimale unice care trebuie să fie respectate de către toate societățile de asigurare, ele fiind orientate spre garantarea stabilității financiare a asigurătorilor, precum și a protejării adecvate a intereselor asiguraților. Aceste standarde includ, de asemenea, licențierea serviciilor de asigurare ce urmează să fie puse în aplicare, metodele de efectuare a controlului vizînd determinarea nivelului de solvabilitate a societăților de asigurare, regulamentele în baza cărora se constituie rezervele tehnice și se efectuează plasamentele de capital, ce sînt utilizate atît pe piețele de asigurare dezvoltate ale SUA, cît și în spațiul de asigurare unic al UE.

Punerea în aplicare a standardelor unice în baza cărora urmează să fie reglementată activitatea de asigurare, necesită ca probabil să fie sistematizate, studiate și elaborate formele și metodele adecvate de reglementare a activității de asigurare, ele urmînd să fie puse în aplicare ulterior în diverse sisteme legislative.

Este foarte important ca statele cu o economie de tranziție, ale căror sisteme legislative se află în stadiul de constituire, să conștientizeze faptul că actualmente se constituie o piață globală și multinațională, luînd astfel în considerație aceste realități la elaborarea legislației naționale, în baza căreia se va reglementa activitatea de asigurare. Aceste imperative ale timpului urmează să fie incluse în procesele de reglementare și pronosticare a nivelului de extindere a fiecărei piețe.

Lipsa fondului de protejare a asiguraților, prevederea legii despre asigurări ce stipulează constituirea așa-numitului fond al cheltuielilor de gestiune a asigurătorilor, lipsa unor clauze în actul normativ, în baza cărora sînt aplicate sancțiunile pentru accidente rutiere, precum și persistarea altor grave carențe în legislația națională, în baza căreia este reglementată activitatea de asigurare, denotă faptul că în Moldova nu sînt luate în considerație procesele globalizării pieței asigurărilor, fapt ce poate avea un impact negativ asupra dezvoltării economiei naționale a țării.

Un scop important al cooperării economice internaționale este și libera intrare pe piețele naționale a operatorilor străini. Referitor la asigurări, care sînt reglementate de legislațiile naționale, condiția de liberalizare a pieței se manifestă prin faptul că atît pentru societățile de asigurare naționale, cît și pentru cele străine, sînt stabilite condiții egale de desfășurare a activității de asigurare, aplicîndu-se astfel standarde unice în raport cu exigențele stabilite față de asigurați, față de regulamentele lor de asigurare, precum și față de relațiile stabilite dintre asigurător și clienți.

Moldova manifestă interesul, să nu fie marginalizată de procesele care se desfășoară actualmente pe mapamond, devenind astfel un participant activ al tranzacțiilor de asigurare desfășurate la nivel internațional.

Pentru o participare mai eficientă a țării noastre la procesul de contractare a asigurărilor la nivel internațional este necesară racordarea asigurărilor naționale la standardele internaționale, fapt ce necesită existența unui cadru legal adecvat exigențelor economice liberale – corelarea lui cu actele legislative ce funcționează în alte țări, constituirea unui regim necesar pentru desfășurarea activității asigurătorilor și altor subiecte ale pieței asigurărilor, care nu s-ar deosebi esențial de cel acceptat pe mapamond – sporirea autorității asigurătorilor naționali, a stabilității lor financiare și a calității serviciilor prestate de către acestea, formarea culturii de asigurare în societate, constituirea unui sistem corespunzător de instruire a cadrelor în sfera asigurărilor.

Pe de altă parte, racordarea nu înseamnă o reproducere servilă a practicii internaționale de aplicare a asigurărilor. Este necesar să fie luate în considerație tradițiile de aplicare a asigurărilor existente în țara noastră, nivelul de dezvoltare a economiei naționale în general și a pieței asigurărilor în particular, -mentalitatea populației etc. Este concludentă oportunitatea, ca modificările operate în cadrul legal ce servește ca bază de reglementare a asigurărilor, să poarte un caracter evolutiv, ele fiind astfel realizate în baza stării actuale de lucruri constituită în sfera asigurărilor din țara noastră, fapt ce ar facilita activitatea eficientă a asigurătorilor naționali în condițiile de existență a unor inovații importante pentru aceștia.*

În această ordine de idei este necesar ca acest proces să se afle în atenția permanentă a organului public de reglementare a asigurărilor și necesită o reglementare juridică riguroasă.

În Republica Moldova activitatea de asigurare nu are o reglementare juridică adecvată, fapt confirmat de efectuarea operațiunilor de reasigurare nu în valuta în care și-a asumat răspunderea asigurătorul, de limitarea tipurilor de rezerve ce pot fi constituite de către asigurători în legislația cu privire la asigurări, de lipsa unei informații veridice vizînd rezultatele financiare obținute de către asigurători, de majorarea ilegală a taxelor tarifare în baza cărora se prestează serviciile de asigurare a răspunderii civile prin efectul legii, de reflectarea inadecvată a veniturilor și cheltuielilor activității de asigurare ale unor operațiuni economice, de modificările efectuate în mod unilateral de către asigurători a prevederilor esențiale din contractele de asigurare, precum și de către alte carențe și deficiențe comise de către asigurători care prejudiciază grav interesele asigurătorilor, fără ca ele să fie contractate"de organul public de reglementare a activității de asigurare.

Soluționarea acestor probleme este în dependență directă atît de factorii subiectivi, cît și de cei obiectivi. Societățile de asigurare sînt obligate să asigure realizarea indiscutabilă a angajamentelor asumate. Contractarea asigurărilor urmează să fie efectuată în baza unor condiții ce n-ar leza interesele acestora în procesul de

soluționare a problemelor privind operarea plăților de asigurare precum și de stabilire a cuantumului acestora în caz de contestare. Urmează de asemenea să fie simplificată

procedura de examinare și documentare a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul asigurat – accidentul, în cazul asigurării de răspundere. Ar putea fi efectuată o reducere considerabilă a cuantumului taxelor tarifare a mai multor tipuri de asigurare. Numai astfel ar putea fi cultivată credibilitatea față de activitatea societăților de asigurare, care a fost deteriorată de faptul că asigurătorii operează plăți pe angajamentele sale fără o mare

* Sîrbu Victoria, Tendințele dezvoltării pieței de asigurări pe paln național și internațional în condițiileconcurențiale,Sibiu,2004, p. 146-1472 internațional în condițiileconcurențiale,Sibiu,2004, p. 146-147 2

dorință, fiind dificil de a încasa sumele corespunzătoare de bani, fapt ce necesită irosiri considerabile de timp și de eforturi, iar cuantumul plăților de asigurare adesea este sub nivelul cuvenit. Este relevant exemplul plății despăgubirilor pe Carte Verde care erau atît de tergiversate, victimele reușind să primească despăgubiri peste 2 ani și chiar mai tîrziu din ziua accidentului , ceea ce a și constituit unul din multiplele motive de suspendare a autorizației de emitere a Cărții Verzi de către Biroul National al RM.

Infrastructura pieței asigurărilor din țările cu o economie dezvoltată include în sine intermediarii de asigurare, firmele ce efectuează examinarea obiectelor ce urmează să fie asigurate sau ale celor care au fost afectate de producerea evenimentelor asigurate, firmele de ajustare, firmele de consulting și cele de rating, ce deservesc tranzacțiile de asigurare efectuate. In procesul de racordare a asigurărilor naționale la standardele internaționale este importantă constituirea unei infrastructuri similare și în țara noastră.

Sînt de o deosebită importanță, ca o componentă a pieței asigurărilor din țările cu o economie avansată, și diversele asociații ale asigurătorilor, ele fiind o consecință a evoluției serviciilor de asigurare prestate. Practic în majoritatea țărilor dezvoltate există asociații naționale ale asigurătorilor, care unesc societățile de asigurare din țara dată. Constituirea și consolidarea unei infrastructuri adecvate a pieței asigurărilor, concomitent cu extinderea sferelor de activitate ale operatorilor pieței asigurărilor, și cu sporirea autorității acestora este o problemă de o actualitate stringentă pentru piața națională a asigurărilor.

Urmează să fie atribuită la una din direcțiile prioritare de racordare a asigurărilor la standardele internaționale și corelarea treptată a legislației naționale privind asigurările și a reglementării de către stat a activității de asigurare în corespundere cu principiile acceptate în țările dezvoltate. Pentru a efectua corelarea legislației naționale cu standardele internaționale, mai întîi de toate este necesară operarea de modificări în legea privind asigurările, elaborarea și adoptarea legislației în baza căreia ar putea fi aplicate asigurările obligatorii, precum și reglementarea de către stat a activității de asigurare .

Emiterea unor norme de prudență în domeniul asigurărilor conform prevederilor legislațiilor se impune mai mult ca oricînd în atmosfera de neîncredere creată de dificultățile prin care trece sistemul bancar și de nereușitele fondurilor financiare. Aceste norme ar obliga companiile de asigurări să subscrie riscuri în limita capacității financiare proprii cu extinderile create prin contractele de reasigurare, iar pe de altă parte ar fixa primele de asigurare pe acel palier care să permită onorarea obligațiilor asumate. Pe fonul unui profesionalism modest al subscriitorilor moldoveni și a unei gîndiri economice pe termen scurt care în multe cazuri alunecă spre o filozofie „pragmatică" de genul „după noi și potopul", în absența unei reglementări ferme a activității de asigurare și a unui control adecvat, sectorul asigurărilor riscă să se confrunte cu scandaluri financiare asemănătoare cu cele care afectează sectorul bancar aducîndu-și la rîndul său contribuția la destabilizarea sistemului monetar național .

O semnificație deosebită în procesul de efectuare a supravegherii de către stat a asigurărilor este atribuită reglementării activității desfășurate de către asigurători pe piața asigurărilor.

În sfîrșit, proiectul legii cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule prevede constituirea unui Fond al Victimelor Străzii,

în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente rutiere produse de autovehicule care nu și-au respectat obligația de asigurare obligatorie de răspundere civilă, cît și dacă autovehiculul a rămas neidentificat sau a fost obținut pe cale ilicită. Asigurătorii autorizați să subscrie această asigurare sunt obligați să contribuie la constituirea Fondului dat, proporțional cu volumul primelor de asigurare încasate pentru această asigurare. Cuantumul contribuției minime a asigurătorilor la acest Fond va fi stabilit prin acte normative ale Inspectoratului de Supraveghere a Asigurărilor și Fondurilor Nestatale de Pensii.

Pe lîngă aceasta, conform proiectului de lege sus menționat, Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule din RM administrează și utilizează Fondul de compensare, constituit în scopul garantării: a) rambursării către birourile naționale din străinătate a sumelor plătite de acestea cu titlu de despăgubiri pentru pagube produse de deținătorii de polițe de asigurare Carte Verde; b) rambursării pagubelor produse în baza polițelor de asigurare Carte Verde false, neautorizate sau modificate; c) achitării sumelor datorate către terțe persoane păgubite în Republica Moldova de deținătorii polițelor de asigurare Carte Verde emise de organizații de asigurare din străinătate. Fondul de compensare are ca resurse financiare contribuțiile inițiale, contribuțiile lunare și speciale ale asigurătorilor autorizați să subscrie asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă.

În acest sens, ar părea oportună aplicarea experienței unui șir întreg de țări dezvoltate, privind constituirea unui fond de protejare a asiguraților din contul decontării de către asigurători a unei cote din primele de asigurare. Din sumele acumulate în aceste fonduri ar putea să fie operate plăți asiguraților în cazul cînd asigurătorul nu este în stare să-și realizeze angajamentele asumate prin contractele de asigurare. Ieșirea de pe piață, chiar și a unui asigurător care nu și-a realizat integral obligațiile asumate, discreditează toată piața. Din această cauză, în scopul protejării mai adecvate a intereselor asiguraților și a atragerii noilor clienți la societățile de asigurare, necesitatea constituirii în țara noastră a unui fond de protejare a asiguraților este de o actualitate stringentă.

Acestea sînt doar o parte din problemele ce țin de reglementarea legală și

structurală a pieței asigurărilor de răspundere civilă în RM. Conștientizarea și soluționarea acestor probleme de către societate va contribui la funcționarea mai eficientă a pieței naționale a asigurărilor, în contextul proceselor integrationiste ce decurg atît la nivel regional, cît și la cel mondial.

3.2. Problemele reglementărilor prudențiale și financiare ale asigurărilor de răspundere

Piața de asigurări prezintă o totalitate a relațiilor economice pentru cumpărare-vînzare a serviciului de asigurare ce se exprimă în apărarea intereselor atît a persoanelor fizice, cît și celor juridice. In condițiile funcționării pieței de asigurări intră în vigoare legile economice precum legea valorii și cererii și ofertei.

Necesitatea dezvoltării pieței financiare din RM, în cadrul căreia, prin mecanismele specifice economiei de piață, capitalurile disponibile să fie alocate sectoarelor economice performante, implică creșterea rapidă și pe baze solide a sectorului asigurărilor care, pe lîngă faptul că permite absorbția șocurilor accidentale în viața economică și socială, colectează și redistribuie importante fonduri temporar disponibile.

Din motive de ordin obiectiv, dar și subiectiv, RM este mult rămasă în urmă din toate punctele de vedere în raport cu fostele țări socialiste din Europa Centrală cu care se află în concurență pentru investiții străine directe, accesul la finanțări internaționale pentru dezvoltarea infrastructurii și, nu în ultimul rînd, pentru a accede la organizațiile de integrare europeană.

Piața de asigurări din RM a apărut în 1991 în baza cîrmuirii Asigurării de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor formînd apoi compania comercială QBE ASITO. La începutul anului 1997 pe piața de asigurări activau mai mult de 50 de companii. Apoi, după reînregistrarea companiilor au rămas să activeze 33 de companii de asigurări care îndeplinesc mai mult de 80 genuri de servicii de asigurări.

Dat fiind că, prin operațiunile financiare, societățile de asigurare își asumă riscuri considerabile, este necesară o diviziune a operațiunilor efectuate căutînd căi și metode de consolidare a stabilității financiare a societății de asigurare. Asigurarea unei activități profitabile și a lichidității bilanțului societății de asigurare poate fi realizată doar prin promovarea unei politici de gestionare a activelor, adecvate exigențelor economiei de piață, estimînd efectul riscului pieței de asigurări.

Importanța responsabilității asigurătorului pentru consecințele economice, financiare și sociale rezultate din activitatea desfășurată solicită o anumită reglementare din partea statului. Astfel, această reglementare se manifestă prin studierea situației financiare și a solvabilității asigurătorului, precum și a angajamentelor contractuale asumate față de asigurați.

Una din prioritățile reglementării activității de asigurare o constituie reglementarea solvabilității. Capacitatea financiară a asigurătorilor trebuie supravegheată cu multă atenție, pentru a asigura posibilitatea de acoperire a pierderilor apărute.

Solvabilitatea companiilor de asigurare reprezintă capacitatea asigurătorului privind îndeplinirea la termen a obligațiunilor bănești pentru plata despăgubirii de asigurare, a altor sume asiguraților pe contractele de asigurare, coasigurare și reasigurare.

Garanțiile stabilității financiare și a solvabilității asigurătorului se constituie prin:

• disponibilitatea capitalului statutar achitat nu mai jos decît mărimea aprobată de legislație.

• Rezervele de asigurare, ce garantează plata viitoare a sumelor și despăgubirilor de asigurare.

• Respectarea normativului maximal al răspunderii asumate pe un contract de asigurare aparte, care nu poate depăși 15% din mărimea mijloacelor proprii a societății de asigurare.

• depășirea rezervei reale a solvabilității organizației de asigurare peste rezerva normativă calculată a solvabilității:

• disponibilitatea fondului de garanție a organizației de asigurare, la care se referă capitalul suplimentar și de rezervă, suma profitului nerepartizat, alte fonduri și rezerve.

La evaluarea solvabilității e necesar de ținut cont, că compania de asigurare are obligațiuni externe, cît și interne. Cele externe constituie obligațiunile față de parteneri, buget, asigurați și reasiguratori, iar interne reprezintă onorările către fondatori sau acționari, subdiviziuni și față de personalul angajat. Volumul obligațiunilor externe constituie cheia în aprecierea solvabilității, deoarece pentru evaluarea situației financiare a companiei un indicator decisiv constituie sursa de finanțare a activelor sale, adică capitalul propriu sau împrumutat.

Conform Regulamentului cu privire la garantarea solvabilității organizațiilor de asigurare, aprobat prin Hotărîrea Nr. 91 din 23 noiembrie 2002 de ISSA, companiile de asigurare determină solvabilitatea trimestrial odată cu repartizarea primelor de asigurare încasate și calcularea rezultatelor financiare.

La calcularea rezervei normative a solvabilității companiilor de asigurări se determină corelația dintre mărimea surselor proprii și totalitatea sumelor de asigurare, majorate (micșorate) cu suma obligațiunilor primite (predate) în reasigurare.

Prin surse proprii se înțelege suma alcătuită din:

• capitalul statutar achitat în formă bănească și naturală;

• capitalul suplimentar;

• capitalul de rezervă;

• profitul nerepartizat al anilor precedenți;

• profitul net al anului de gestiune diminuat cu mărimea activelor nemateriale și cheltuielile anticipate curente ;

• pierderi ale anului de gestiune ;

• diferența din reevaluarea activelor pe termen lung ;

• subvenții și alte mijloace considerate egal cu cele proprii.

La determinarea solvabilității societății de asigurare la mijloacele proprii se adaugă rezerva de prime a asigurărilor de viață și fondurile de rezervă (rezervele) pe tipurile de asigurare, altele, decît cele de viață. Pentru garantarea solvabilității, asigurătorul este obligat să respecte corelația normativă dintre valoarea activelor proprii, care includ capitalul social, rezervele și fondurile de asigurare, și suma asigurată.

К social + total rezerve

Marja de solvabilitate = x 100

Suma asigurată

Rezerva normativă de solvabilitate a organizației de asigurare care realizează asigurări de răspundere este egală cu nu mai puțin de 1% din sumele de asigurare respective, majorate(micșorate) cu suma obligațiunilor primite în reasigurare.

Tabelul 3.2.1.

Calculul respectării rezervelor normative de solvabilitate a SAR „Donaris Group”

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor din rapoartele financiare

Conform datelor din tabel observăm că la SAR "Donaris Group" abaterea mărimii reale a nivelului de solvabilitate față de cel normativ este pozitivă și constituie pentru anul 2005 – 863 mii lei și pentru anul 2006- 559 mii lei, ceea ce corespunde normativelor în vigoare.

În corespundere cu regulamentul cu privire la calcularea activelor nete ale organizațiilor de asigurări aprobat prin ordinul Ministerului de Finanțe al Republicii Moldova nr.79 din 18 iunie 1999, activele nete ale companiilor de asigurări nu trebuie să fie mai mici ca capitalul său statutar. Dacă la finele anului doi sau al oricărui an financiar posterior, valoarea activelor nete conform datelor bilanțului anual al organizației de asigurări este mai joasă decît mărime capitalului statutar, adunarea generală anuală a fondatorilor este obligată să ia decizia privind micșorarea capitalului statutar și/sau privind majorarea valorii activelor nete prin introducerea depunerilor suplimentare de către fondatorii organizației de asigurări în ordinea prevăzută de statut, sau privind lichidarea organizației de asigurări.

Activele nete reprezintă valoarea reală a tuturor activelor, fondate din sursele proprii și scutite de obligații (datorii).

Reieșind din această definiție, activele nete ale organizațiilor de asigurări se calculează conform formulei generale:

Activele Valoarea reală Mijloacele

nete = a tuturor activelor – împrumutate

Mărimea activelor nete ale organizației de asigurări este egală cu capitalul propriu al organizației respective, care constituie sursa lor.

Este foarte important ca asigurătorul să fie credibil. O parte din credibilitatea sa apare din capacitatea de a-și evalua corespunzător și a-și controla riscurile pe care și le asumă.

Utilizînd datele din tabelull(vezi anexa xx) calculăm AN:

AN (2005) = 11593 – 2138 – 1195 = 8260 mii lei

AN (2006) = 13520 – 2683 – 2827 = 8011 mii lei.

Pentru ambele perioade activele nete sunt mai mari decît capitalul statutar ceea ce corespunde regulamentului cu privire la calcularea activelor nete ale organizațiilor de asigurări.

Se utilizează patru metode principale de asigurare a solvabilității și de măsurare a capacității financiare a asigurătorilor:

■ controlul financiar;

■ analiza rapoartelor financiare;

■ sistemul informatic privind reglementările din asigurări;

■ inspecții pe teren.

Pentru a-și menține solvabilitatea, asigurătorii trebuie să îndeplinească anumite cerințe financiare minime privind capitalul și rezervele, restricțiile asupra investițiilor și constituirea rezervelor de daună. Fiecare asigurător trebuie să întrunească asemenea cerințe pentru a-și obține și păstra autorizația de asigurător.

Principalele cauze ale insolvabilității sînt caracterizate după cum urmează:

1.Cote de primă inadecvate. Unii asigurători falimentari au scăzut nivelul ratelor pentru a crește cota de piață deținută. Astfel, au rezultat pierderi substanțiale din asigurările subevaluate și venituri mici din investiții.

2.Delegarea excesivă a autorității manageriale. Managerii companiilor falimentare se sprijineau exclusiv pe raționamentul agenților generali, brokerilor sau altor asigurători, generînd de multe ori conflicte de interese. De exemplu, acordau o autoritate excesivă unor agenți care, pentru a cîștiga un comision cît mai mare, încheiau afaceri proaste, din care rezultau mai tîrziu pierderi de proporții pentru societate.

3.Refuzul reasiguratorilor de a plăti despăgubiri. Unii asigurători au încercat să transfere o parte din riscul unor afaceri neprofitabile către reasiguratori din toată lumea. Ulterior, reasiguratorii au refuzat să plătească partea lor de pierdere datorită fraudei și denaturării adevărului de către asigurătorii cedenți.

4.Informații false cu privire la solvabilitate. O altă critică adusă reglementării solvabilității este că o mare parte a informațiilor utilizate în evaluarea solvabilității nu este credibilă. Informațiile financiare puse la dispoziție de asigurători nu au fost verificate de auditori sau actuari, iar cele privind rezervele pentru daune pot fi prezentate denaturat în mod intenționat.

5.Reglementare necorespunzătoare. Activitatea de reglementare suferă datorită resurselor financiare insuficiente, lipsei de coordonare, inspecțiilor neregulate, insuficienței informațiilor și mijloacelor de comunicații.

Reglementarea cotelor de primă care se realizează în scopul menținerii solvabilității

asigurătorului și protejării deținătorilor de polițe. Principalele obiective u constau în asigurarea faptului că acestea sînt corespunzătoare, și nu excesi discriminatorii.

1.Cote de primă adecvate. Primele încasate pentru un anumit prod

asigurare trebuie să fie suficient de mari pentru a putea plăti toate despăgubi]

cheltuielile legate de acele prime. Scopul fixării unor cote adecvate este de a mt

solvabilitatea asigurătorului. Dacă nu sînt calculate cu exactitate, asigurătorul poa

faliment, iar deținătorii de polițe și cei care au înregistrat daune ar fi prejud

financiar dacă nu ar fi plătite despăgubirile. Primele se plătesc în avans, dar ele pi

nu fie suficiente pentru a achita toate despăgubirile și cheltuielile ulterioare. O cre^

neașteptată a numărului de despăgubiri sau a sumelor plătite poate face ca prin

încasate să fie necorespunzătoare.

Printre factorii care pot afecta reglementarea obiectivă a cotelor de pri adecvate se află:

♦ modificarea prețurilor, dacă o astfel de măsură ar conduce la pierderea ur cote de piață deținută anterior;

♦ nerespectarea de către autoritatea de reglementare a cerințelor privind cote de primă solicitate de asigurători, din motive politice sau datorii neînțelegerilor;

♦ evenimentele neprevăzute, care pot ocaziona pierderi mai mari decît cel< proiectate atunci cînd s-ai fixat cotele de primă.

2.Cote de primă neexcesivă. Un obiectiv secundar este ca nivelul de primă să

nu fie foarte mare, pentru ca asigurătorii să nu înregistreze un profit excesiv.

Pentru a stabili dacă ratele sînt excesive sau nu pentru asigurarea de răspundere, autoritatea de reglementare ia în considerare numeroși factori:

o numărul asigurătorilor care vînd asigurarea de răspundere civilă; o cota de piață deținută de asigurătorii concurenți; o gradul de diferențiere a prețului între concurenți;

o experiența de daune trecută și anticipată, pentru un anumit tip de asigi răspundere;

o limita impusă profitului și riscului;

o cheltuieli de marketing pentru un anumit asigurarea de răspundere civilă

3. Cote de primă nediscriminatorii. La expunerile la risc ce prezintă pierderi și cheltuieli previzionate asemănătoare ni trebui aplicate cote de prime de asigurare diferite.

Ca societăți comerciale asigurătorii au ca obiectiv firesc maximizarea rezultate pentru acționari și abia apoi protecția asiguraților, care se prezintă mai mult sub for unei obligații (contractuale), decît sub forma unui obiectiv. Într-o asemenea viziune pot fi excluse derapajele și excesele din partea asigurătorilor pentru a-și ațin obiectivele.

Această remarcă nu este una nouă. Chiar și azi practica asigurărilor comercia prezintă anumite restricții care limitează eficiența funcției de protecție a asigurărilor î beneficiul profitabilității companiei.

Profitul societăților de asigurări este obținut cu preponderență prin două categorii de surse:

rezultatele activității de subscriere;

rezultatele activității de investiții;

Rezultatele activității de subscriere au ca principali factori: despăgubirile și indemnizațiile plătite, politica de prețuri a companiei, selecția riscurilor, nivelul

cererilor de despăgubire și indemnizare, managementul cheltuielilor de indemnizare.

Rezultatele activității de investiții sînt determinate de modul de alocare și gestionare a resurselor. Componenta principală a resurselor societăților de asigurare nu este, în general, generată de resursele asigurate de acționari, ci de activitatea de subscriere de asigurări, și aceasta deoarece primele sînt încasate înainte de plata despăgubirilor sau indemnizațiilor, ceea ce oferă societății de asigurare o perioadă de timp în care dispun de resurse fructificabile în diverse plasamente. Mărimea acestui interval variază între diverse tipuri de asigurări, putîndu-se extinde chiar pe perioade mari de timp. Reflectarea contabilă a acestor fonduri se face pe baza rezervelor tehnice (rezerve de prime, rezerve de daune etc.) care oferă societăților de asigurare posibilități suplimentare de manevrare a profitabilității, pe baza unor politici contabile și fiscale creative.

Constituirea pieței de asigurări ridică în perioada de tranziție numeroase probleme cu implicații asupra comportamentului societăților comerciale: veniturilor de la investirea fondurilor și rezervelor de asigurare, despăgubirile de asigurare și sumele asigurate achitate, inclusiv pe riscurile primite în reasigurare.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 908 din 03.09.2001 „Cu privire la unele măsuri de reglementare a activității de asigurări" este îndreptată spre garantarea solvabilității asigurătorului, termenilor de plasare a rezervelor de asigurare care trebuie să fie apropiați de termenii executării obligațiunilor de către asigurător pentru contractele de asigurare.

Asigurătorii pot plasa rezervele de asigurare și în alt mod, adică cu acordul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor cu condiția prezentării argumentării structurii plasării rezervelor.

În procesul reformării sistemului de asigurare au fost adoptate noi acte normative necesare constituirii și funcționării societăților de asigurare, asigurării persoanelor fizice, a bunurilor materiale, acte privind răspunderea civilă, supravegherea asigurărilor de către organele respective de stat.

Așadar, piața asigurărilor este cuprinsă de euforia majorărilor de capital, modificările la Legea cu privire la asigurări. Amendamentele au impus majorarea capitalului social minim necesar pentru înregistrarea unei companii de asigurări de la 300 mii lei pînă la 2 mln lei. Experții nu exclud intrarea masivă pe piață a investițiilor străine, precum și faptul că companiile care nu vor găsi resurse în interior pentru a-și majora capitalul le vor căuta în exterior, pe piața internațională. Investițiile vor fi favorizate și de propunerea de a exclude restricțiile potrivit cărora o companie străină poate să dețină 49% din acțiunile unei societăți.

Totodată în scopul asigurării stabilității financiare și a garantării achitării sumelor și despăgubirilor de asigurare, organizațiile de asigurare investesc rezervele și fondurile de asigurare pe principiile diversificării, rambursării, rentabilității și lichidității. În acest scop, ISSAFNP ar trebui să elaboreze lista cu un număr optim de cerințe privind investirea activelor companiilor de asigurare în instrumente financiare sigure, luînd în considerare tipurile de asigurare și termenele contractelor de asigurare, să stimuleze investițiile pe termen lung. Plasarea mijloacelor obținute în urma realizării tipurilor obligatorii de asigurare de răspundere trebuie să implice un risc minim legat de investirea acestora.

Nu este clar cum se va răsfrînge asupra asigurătorilor situația plasamentelor făcute de ei în depozite bancare ale unor bănci comerciale ce au intrat în incapacitate de plată. De rînd cu aceasta, pot fi induse situații de criză în rîndul operatorilor din domeniul asigurărilor, atît timp cît băncile solicită polițe de asigurare a clienților pentru acoperirea riscului de nerambursare la termen a ratelor scadente la creditele acordate. Iată de ce supravegherea trebuie să monitorizeze permanent și să evalueze potențialele efecte ale producerii acestor riscuri.

La rîndul său societațile de asigurare la investirea mijloacelor rezervelor de asigurare sînt obligate să respecte următoarele corelații în procente față de suma totală a rezervelor:

o valori mobiliare de stat – nelimitat;

o hîrtii de valoare care sînt înregistrate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și sînt cotate la bursa de valori – nu mai mult de 30%;

o cota de participare în capitalul statutar al societății cu răspundere limitată – nu mai mult de 10%;

o depuneri bancare (depozite) – nu mai mult de 50%;

o mijloace bănești la conturile bancare – nelimitat;

o rezerva de prime pe riscurile primite în reasigurare – nu mai mult de 20%;

o alte domenii de plasare (investire) prevăzute de actele ISSSAFNP – pînă la 30%.!

Un obstacol în dezvoltarea pieței autohtone a asigurărilor îl constituie faptul că asigurătorii moldoveni nu acordă atenția cuvenită politicii investiționale, neconsiderînd investițiile ca sursă importantă de venituri, ca garanție a solvabilității afacerii (asigurărilor). Operațiunile cu activele sînt direcționate la formarea portofoliului clientelei, la acoperirea (legitimarea) diferitor „scheme", la deservirea unor structuri-holding oriunde, numai nu pentru obținerea profitului suplimentar. Dar numai acea companie de asigurări care capătă un venit investițional considerabil și stabil, poate să-și revadă politica tarifară în direcția diminuării ei, astfel învingînd în lupta de concurență pe piață. Deși există toate argumentele „pro", asigurătorii autohtoni nu se prea grăbesc să obțină venituri solide din activitatea investițională, astfel omițînd șansa de a-și garanta suplimentar careva priorități concrete.

Problemele majore în materia asigurărilor pentru viitorul apropiat, care vor necesita eforturi susținute atît pe plan local din partea asociațiilor naționale a asigurărilor, cît și pe plan internațional din partea CEA sînt:

o asigurările de răspundere civilă, în special clarificarea reglementărilor Comisiei Europene privind despăgubirile pentru deteriorarea mediului ambiant;

o obținerea acordului diferitelor organisme comunitare pentru introducerea liberei competiții în domeniul pieselor de schimb pentru autovehicule, în scopul unui control mai bun al costurilor de despăgubire la asigurările auto;

o crearea unei rețele europene „antifraudă", prima etapă constituind-o publicarea unui îndreptar „antifraudă" sub egida CEA.

Adaptarea regulilor de prudențialitate la noile dimensiuni ale serviciilor financiare în Europa implică analiza complexă a solvabilității companiilor, a propunerilor Comisiei Economice Europene în domeniul supravegherii respectării regulilor de prudențialitate și respectiv analiza competiției între bănci și companiile de asigurări la nivelul produselor de asigurare și distribuției acestora.

Pentru atingerea obiectivelor enumerate, legislația națională cu privire la asigurări va fi armonizată cu directivele europene din domeniu, cu principiile și standardele de bază ale supravegherii asigurărilor, instituite de Asociația Internațională a Supravegherii Asigurărilor, garantîndu-se conformitatea maximă a cerințelor legislației asigurărilor în RM cu standardele europene, orientate spre dezvoltarea unei piețe eficiente, stabile și corecte.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Asigurările, ca parte componentă a economiei naționale, apărute ca efect al nevoii firești de protecție împotriva diferitelor pericole ce amenință existența socială, constituie o necesitate obiectivă a trecutului, prezentului și viitorului prin efectul său de pîrghie de protecție .

Drept urmare a expunerii frecvente la numeroase riscuri de natură diferită, au și apărut diverse tipuri de asigurări, adaptate fiecărei nevoi în parte, dintre care asigurările de răspundere și-au fundamentat bine poziția în portofoliul asigurărilor. Prin asigurarea de răspundere sînt protejate afacerile, proprietățile persoanelor juridice sau fizice și sînt oferite sumele necesare compensării financiare pentru vătămări corporale, îmbolnăviri sau decese suferite de persoane fizice. Astfel, asigurările de răspundere față de terți reprezintă o categorie extrem de importantă și reprezentativă pentru întregul domeniu al asigurărilor.

Cele mai vechi polițe de asigurare de răspundere erau cele pentru protecția armatorilor, instituite de către Cluburile P&I. Mai tîrziu, odată cu creșterea spectaculoasă a autovehiculelor, și implicit, a accidentelor produse de acestea, s-a impus necesitatea introducerii în numeroase țări a asigurării prin efectul legii de răspundere civilă auto cu valabilitate pe teritoriul țării, iar mai tîrziu, ca urmare a extinderii relațiilor economice și a internaționalizării comerțului, s-a instituit Cartea Verde, cu valabilitatea numai în afara țării de origine. Astfel, efectele globalizării nu au trecut nevăzute nici în domeniul asigurărilor, căci protecția de risc prin asigurare are adesea dimensiune internațională, ca urmare a situării sau parcursului obiectului asigurării dincolo de hotarele emitentului de poliță de asigurare.

Asigurarea de răspundere civilă auto este una dintre cele mai cunoscute și mai utilizate tipuri de asigurare de răspundere. Milioane de persoane suferă anual vătămări corporale în accidente auto și alte mii decedează în astfel de accidente. Decesul

neașteptat al unui membru al familiei, avarierea automobilului pot avea efecte financiare semnificative asupra unui individ sau asupra unei familii, fapt care poate fi anihilat prin intermediul asigurărilor de răspundere civilă.

Gama variată a asigurărilor de răspundere civilă existentă actualmente pe piața mondială a asigurărilor reprezintă rezultatul unui proces îndelungat de adaptare a ofertei asigurătorilor nevoilor de protecție a asiguraților. Ca urmare, odată cu dezvoltarea comerțului, a tehnologiilor, au apărut noi riscuri, care s-au impus a fi protejate. Astfel, au fost elaborate produse noi referitor la acoperirea răspunderii producătorilor, constructorilor, angajatorilor, profesioniștilor, managerilor, a unităților hoteliere și alimentare, etc., însă care încă nu au căpătat o răspîndire largă pe piața autohtonă a asigurărilor.

Astfel, în RM piața asigurărilor este relativ tînără, numărînd doar 15 ani de la momentul separării instituționale și financiare de la fosta structură de stat unională (Gosstrah) și prin dezetatizarea și demonopolizarea activității de asigurare. Trecînd printr-o perioadă de instabilitate macroeconomică și hiperinflație, dramatică pentru întreg sectorul financiar, dar mai cu seamă pentru asigurări, piața asigurărilor a reușit totuși să înregistreze creșteri și să se dezvolte continuu.

Crearea unui sistem național de asigurare necesită elaborarea și realizarea pe etape a unor măsuri în vederea ridicării pieței serviciilor de asigurare la un nivel mai înalt și mai calitativ, care presupune organizarea corectă a sistemului național de asigurare și dezvoltarea activă a unor tipuri de asigurare social importante, precum cele de răspundere civilă.

Dezvoltarea asigurărilor în mare măsură depinde de gradul de perfecțiune a legislației, a eficienței politicilor bugetare, fiscale, creditare și monetare ale statului, de calitatea supravegherii activității de asigurare și activitatea stabilă a organizațiilor de asigurare. În prezent există necesitatea de a crea premise legale și social – economice ce ar servi la creșterea calității protecției prin asigurare, folosirea pe deplin a posibilităților asigurării și resurselor sale investiționale.

Cu toate că s-a produs deja constituirea cadrului legal, în baza căruia sunt reglementate operațiunile de asigurare și reasigurare în conformitate cu imperativele liberalismului economic, în activitatea desfășurată de către asigurători mai persistă încă o multitudine de inconveniente care se cer a fi înlăturate prin extinderea și modificarea esențială a bazei legislative a asigurărilor.

Lipsa fondului de protejare a asiguraților, prevederea legii despre asigurări ce stipulează constituirea așa-numitului fond al cheltuielilor de gestiune a asigurătorilor, lipsa unor clauze în actul normativ, în baza cărora sînt aplicate sancțiunile pentru accidejnte_iutiere, precum și persistarea altor grave carențe în legislația națională, în baza căreia este reglementată activitatea de asigurare, denotă faptul că în Moldova nu sînt luate în considerație procesele globalizării pieței asigurărilor, fapt ce poate avea un impact negativ asupra dezvoltării economiei naționale a țării.

Soluționarea acestor probleme este în dependență directă atît de factorii subiectivi, cît și de cei obiectivi. Societățile de asigurare sînt obligate să asigure realizarea indiscutabilă a angajamentelor asumate. Contractarea asigurărilor urmează să fie efectuată în baza unor condiții ce n-ar leza interesele acestora în procesul de soluționare a problemelor privind operarea plăților de asigurare precum și de stabilire a cuantumului acestora în caz de contestare. Urmează de asemenea să fie simplificată procedura de examinare și documentare a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul asigurat – accidentul, în cazul asigurării de răspundere. Ar putea fi efectuată o reducere considerabilă a cuantumului taxelor tarifare a mai multor tipuri de asigurare. Numai astfel ar putea fi cultivată credibilitatea față de activitatea societăților de asigurare, care a fost deteriorată de faptul că asigurătorii operează plăți pe angajamentele sale fără o mare dorință, fiind dificil de a încasa sumele corespunzătoare de bani, fapt ce necesită irosiri considerabile de timp și de eforturi, iar cuantumul plăților de asigurare adesea este sub nivelul cuvenit. Este relevant exemplul plății despăgubirilor pe Carte Verde care erau atît de tergiversate, victimele reușind să primească despăgubiri peste 2 ani și chiar mai tîrziu din ziua accidentului, ceea ce a și constituit unul din multiplele motive de suspendare a autorizației de emitere a Cărții Verzi de către Biroul National al RM.

Drept acțiune importantă ce ar contribui la o funcționare mai eficientă a sistemului național de asigurări ar putea fi modificarea mecanismelor de reglementare a asigurărilor, care ar interzice acoperirea cheltuielilor generale și administrative din contul adaosului la taxa tarifară și acoperirea lor urmînd ca să fie efectuată integral din contul veniturilor investiționale, după cum demonstrează experiența mondială, fapt ce ar influența o sporire considerabilă a nivelului de protejare prin asigurare.

În ultimul timp, în țară, capătă amploare practica decontării unei părți din primele de asigurare în scopuri care n-au legături nemijlocite cu plățile de asigurare. Cel mai strident exemplu poate servi asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă a deținătorilor de autovehicule, a cărei parte considerabilă din primele de asigurare sub pretextul finanțării măsurilor preventive nimerește la dispoziția poliției rutiere. Este clar că astfel de decontări generează o scumpire a serviciilor de asigurare prestate.

Extinderea gamei serviciilor de asigurare prestate tot mai mult se impune mai ales în domeniul asigurărilor de răspundere a constructorilor, ținînd cont de boom-ul actual în industria edificării, cît și a asigurărilor de răspundere profesională, și mai cu seamă în domeniul medical, unde consecințele unor erori medicale pot fi extrem de grave. Prin urmare, este necesară promovarea mai pe larg a acestor produse în cadrul cercurilor de profesioniști.

Infrastructura pieței asigurărilor din țările cu o economie dezvoltată include în sine intermediarii de asigurare, firmele ce efectuează examinarea obiectelor ce urmează să fie asigurate sau ale celor care au fost afectate de producerea evenimentelor

asigurate, firmele de ajustare, firmele de consulting și cele de rating, ce deservesc tranzacțiile de asigurare efectuate. In procesul de racordare a asigurărilor naționale la standardele internaționale este importantă constituirea unei infrastructuri similare și în tara noastră.

Astfel, actualmente legiuitorul încearcă sa umple carențele și lacunele detectate în cadrul reglementării legale și structurale a asigurărilor de răspundere. Drept dovadă servesc proiectele de lege cu privire la asigurări, cît și amendările operate în Hotărîrea cu privire la AORCA. Proiectul legii cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule prevede constituirea unui Fond al Victimelor Străzii, în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente rutiere produse de autovehicule care nu și-au respectat obligația de asigurare obligatorie de răspundere civilă, cît și dacă autovehiculul a rămas neidentificat sau a fost obținut pe cale ilicită. Pe lîngă aceasta, conform proiectului de lege sus menționat, Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule din RM administrează și utilizează Fondul de compensare, constituit în scopul garantării funcționării corecte a mecanismului Carte Verde.

Emiterea unor norme de prudență în domeniul asigurărilor conform prevederilor legislațiilor se impune mai mult ca oricînd în atmosfera de neîncredere creată de dificultățile prin care trece sistemul bancar și de nereușitele fondurilor financiare. Aceste norme ar obliga companiile de asigurări să subscrie riscuri în limita capacității financiare proprii cu extinderile create prin contractele de reasigurare, iar pe de altă parte ar fixa primele de asigurare pe acel palier care să permită onorarea obligațiilor asumate.

Importanța responsabilității asigurătorului pentru consecințele economice, financiare și sociale rezultate din activitatea desfășurată solicită o anumită reglementare din partea statului. Astfel, această reglementare se manifestă prin studierea situației financiare și a solvabilității asigurătorului, precum și a angajamentelor contractuale asumate față de asigurați.

Este important să se păstreze un grad înalt de solvabilitate în industria asigurărilor în ansamblu, în special în interesul consumatorilor individuali și a întreprinderilor mici, care nu dispun de mijloace de analiză a capacității de plată a unei societăți de asigurare. Reglementările de stat, oficiile de evaluare și determinare a cotelor de primă și fondurile de garanție din asigurări, subvenționate de stat, toate acestea contribuie la protejarea interesului consumatorilor.

Un obstacol în dezvoltarea pieței autohtone a asigurărilor îl constituie faptul că asigurătorii moldoveni nu acordă atenția cuvenită politicii investiționale, neconsiderînd investițiile ca sursă importantă de venituri, ca garanție a solvabilității afacerii (asigurărilor). Deși există toate argumentele „pro", asigurătorii autohtoni nu se prea grăbesc să obțină venituri solide din activitatea investițională, astfel omițînd șansa de a-și garanta suplimentar careva priorități concrete.

Acestea sînt doar o parte din problemele ce țin de reglementarea legală și structurală, prudențială și financiară a pieței asigurărilor de răspundere civilă în RM. Conștientizarea și soluționarea acestor probleme de către societate va contribui la funcționarea mai eficientă a pieței naționale a asigurărilor, în contextul proceselor integraționiste ce decurg atît la nivel regional, cît și la cel mondial.

Bibliografie

I. Acte legislative

1. Codul Civil al RM, Chișinău, 2002, art. 1301- 1330.

2. Legea Republicii Moldova cu privire la protecția muncii nr. 625-XII din 02.07.91.

3. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări пг.1508-ХП с

15.06.93//Monitorul Oficial alR.Moldova nr.5/53 din 15.09.1994.

4. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă transportatorilor față de călători ПГ.1553-ХШ din 25.02..98//'Monitorul Oficial al R. nr. 38-39/2 70 din 30.04.1998.

5. Convenția pentru unificarea unor reguli cu privire la transportul aerian internaționa Varșovia, 12.10.1929.

II. Hotărîri

1. Hotărîrea Guvernului RM cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă deținătorilor de autovehicule și vehicule electrice urbane nr.956 dii 2%.\2.94l/Monitorul Oficial alR.Moldova nr.6/26 din 26.01.1995.

2. Hotărîre cu privire la activitatea Biroului din Republica Moldova în Consiliu Birourilor al Sistemului "Carte Verde" nr.1373 din 24.10.2002 //Monitorul Oficial at RMnr. 146-148/1509 din 31.10.2002.

3. Hotărîre cu privire la măsurile de restabilire a dreptului de activitate a Biroului din Republica Moldova în Consiliul Biroului Sistemului internațional "Cartea Verde nr. 1541 din 29.11.2002// Monitorul Oficial al RMnr. 162-165/1678 din 0612.2002.

4. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Concepției și obiectivelor dezvoltării și consolidării pieței asigurărilor în Moldova pe termen mediu (2004-2007) nr.1012 din 13.09.2004//Monitorul Oficial al RM nr.175-177/1201 din 24.09.2004.

5. Hotărîrea Guvernului nr. 86 din 25.01.2006 cu privire la aprobarea modificărilor și completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.956 din 28.12.1994.

III. Literatura de specialitate

1. Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări în comerțul internațional, București, 1992.

2. Constantin Dan Anghel, Tratat de asigurări, vol.I, II, București, 2004.

3. Bercea Florin, Văcărel Iulian, Asigurări și reasigurări, București, 1993.

3. Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Tîrgu Mureș, 1997.

4. Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări, București, 2000.

5. Dobrin Marinică, Asigurări și reasigurări, București, 2000.

6. Enache Sorin, Ștefan Camelia, Morozan Cristian ș.a., Transporturi și asigurări, Pitești, 2003.

7. Fotescu Stanislav, Eficiența asigurărilor în Republica Moldova, Chișinău, 2001.

8. Galiceanu Ion, Asigurări, Partea I, Craiova, 1994.

9. Galiceanu Ion, Asigurări și reasigurări, Craiova, 1997.

lO. Шинкаренко И.Э., Страхоиание ответственности, Москва, 1999.

IV. Articole

1. Ciobanu Octavian, Conceptul și importanța asigurărilor // Revista Națională de Drept, Chișinău, 2001, nr.4, p.46-48.

2. Cistelecan Lazăr, Implicații ale globalizării în asigurări II în Finanțe, bănci, asigurări, București, 2002, nr.l, p.57-60.

3. Fotescu Stanislav, Problemele racordării asigurărilor la standardele internaționale II Aspectele regionale ale integrării economice în procesul de evoluție a globalizării, Chișinău, 2002, p. 146-149.

4. Fotescu Stanislav, Metode și mecanisme de reglementare de către stat a activității de asigurare în condițiile globalizării II Economie și Finanțe, Chișinău, 2004, p.105-112.

5. Fotescu Stanislav, Cernica Veaceslav, Teacă Aliona, Ascensiunea și recesiunea asigurărilor internaționale de răspundere civilă din Republica Moldova II Analele ASEM, vol.II, Chișinău, 2004, p.267-272.

6. Galiceanu Mihaela, Investițiile societăților de asigurări pe piețe de capital Finanțe, bănci, asigurări, București, 2003, nr.3, p.54-56.

7. Manager, Edit. QBE QSITO, Chișinău, 2004.

8. Mărgineanu Claudiu, Apariția noilor piețe de asigurări II Finanțe, bănci, asigurări, București, 2001, nr. 7-8, p. 120-123.

9. Mihăila Svetlana, Apariția asigurărilor II Economia, Chișinău, 2005, nr.2, p.90-93.

10. Mitev Ivan, Baicu Valentin, Fotescu Stanislav, Asigurări AUTO: realizări și perspective II Economie și Finanțe, Chișinău, 2001, p. 100-103.

V. Surse Internet

1. http://www.issa.md/rapoarte.htm

2. http://www.issa.md/registrul/registrul.htm

3. http://www.issa.md/legislatie.htm

4.http://logos.press.md/Weeklv/Mam.asp?IssueNum=642&lssueDate=20.01.2006&Yea rNum=2&Theme=3&Topic=l 7651

5. http://viitorul.moldova.org/articole/rom/870/

6.http://www.osc.ro/stiri_show.php?g_sectiunea=2&g_parent id 2=35&g_id=l094 7.http://www.osc.ro/stiri_show.php?g_sectiunea=2&g parent id 2=35&g_id=