MODALITĂȚI PAȘNICE D E REZOLVARE A CONFLI CTELOR [632059]

1

MODALITĂȚI PAȘNICE D E REZOLVARE A CONFLI CTELOR
DINTRE STATE
PRO ȘI CONS ALE VARI ANTELOR

Popa Yasmina Diana
An de studiu 2 ⎪Specializare R ISE⎪Grupa 2

Yasmina.popa98@e -uvt.ro

Comunitatea internațională încearcă și continuă să confrunte diferendele și situațiile ce apar pe scenă
internațională prin intermediul mijloacelor pașnice sau prin utilizarea forței având în vedere, în special
Carta Națiunilor Unite.
Prin convențiile de la Haga din 1899 și 1907 s -au făcut primii pași spre evoluția dreptului internațional
având în vedere libertatea pe care statele o aveau în alegerea felului în care vor soluționa diferendele,
fie prin mijloace pașnice dacă este posibilă, fie prin recurgerea la violente. Însă acest lucru a însemnat
pentru mulți, conce pția potrivit căreia războiul și diplomația urmăresc aceleași obiective dar prin
diferite mijloace mai mult sau mai puțin avantajoase pentru statele respective, astfel, cu timpul statele
terteau ajuns la concluzia că diplomația le permite să stabilească nu numai o pace ci și un respect
reciproc al suveranități fiecărui stat, prin urmare au recurs mai frecvent la a semna tratative decât
folosirea forței. Prin Pactul Ligii Națiunilor (1919), statele au fost obligate de a recurge mai întâi la
mijloacele pașnic e și mai apoi dacă este cazul la un conflict armat. Pe departe cel mai important pact
este cel de la Paris, Pactul Briand -Kellog (1928) care a fost mai întâi conceput doar pentru Statele
Unite ale Americii și Franța dar ulterior s -a extins și la scenă mai largă fiind bine primit de către
celalalte state care l -au semnat, în special pentru că tratatul condamna războiul și făcea referiri clare la
războaiele armate și nu cele defensive. Însă după câțiva ani, tratatul s -a dovedit a fi nul deoarece nu
avea speci ficat în niciunul din cele trei articole ce sancțiuni ar primi un stat în cazul în care ar încălca
tratatul. Pe data de 26 iunie 1945, un moment important în afirmarea principiului soluționării pașnice a
diferendelor internaționale și a altor principii fun damentale ale dreptului internațional are loc prin

2
semnarea și ratificarea Cartei Națiunilor Unite.1 Fiind încă un subiect de actualitate, de -a lungul anilor
s-a pus accentul pe soluționarea problemore prin mijloace pașnice prin diferite convenții. Un exem plu
ar fi Convenția europeană pentru soluționarea pașnică a diferendelor (1957 și nu numai).
Faptul că organizațiile internaționale au început din în ce în ce mai activ să se implice în dreptul
internațional privind mijloacele pașnice a atras asupra sa un mare progres și actualmente pe scenă
internațională joacă un rol important.
Motivul pentru care am ales să abordez această temă este tocmai importanța ei la nivel global și faptul
că încă reprezintă un punct important pe agenda tuturor statelor care își do resc să trăiască într -o lume
lipsită de războaie și prefera să recurgă la mijloacele pașnice oferite de către tratatele pe care aceștia le
semnează pentru un viitor mai prosper, lipsit de distrugeri în masă. Deasemenea mi -a stârnit curiozitate
de a afla și în ce măsură aceste instrumente de soluționare a diferendelor dau randament.
Pentru o înțelegere cât mai bună a importanței modalităților și mojloacelor de rezolvare pașnică a
diferendelor la nivel internațional trebuie definiți termenii prinicipali al re feratului.
Vom începe cu noțiunea de diferend care “în sens larg cuprinde contestațiile, litigiile, divergentele sau
conflictele dintre două sau mai multe subiecte de drept internațional, cu privire la un drept, pretenție
sau un interes.2
Diferendele inte rnațional pot să aibă fie o natură juridical fie una politică și mi se pare firească o
definire și a ceea ce aceste diferende reprezintă. Diferendele politice sunt diferendele în care prentetiile
contradictorii ale părților în cauză nu pot fi formulate jur idic, drept urmare are o oarecare relevanta cu
concepția Cartei Onu prin articolul 36, paragraful 23 în care se subliniază că părțile în conflict aleg
mijlocul de reglementare. De regulă diferendele juridice sunt supuse rezolvării de către Curtea
Internațională de Justiție iar cele politice fiind lăsate în seama celor politico -diplomatice. Diferendele
de ordin juridic.4
Sunt cele care se opun pretenții de drept între state și au ca obiect interpretarea unui tratat, o problemă
de drept internațional, stabilirea naturii sau întinderii unei reparații cauzate de anumite încălcări a unei
obligații internațion ale sau existența unui prestabilit fapt care ar însemna încălcarea unei obligații la
nivel internațional. Ramona Tatar considera că în realitate nu se poate stabili cu exactitate o distincție
între diferendele juridice și cele politice deoarece orice difer end adesea prezintă atât aspecte politice

1 Monitoruljuridic.ro ,“Carta Natiunilor Unite din 26 iunie 1945”
2 “Drept international public”, , Ramona Tatar, Universitatea europeana Dragan -Lugoj, pg 75
3 Carta ONU, pg 8
4 Vitalii Slonovschi, “Drept international public – note de curs, ciclul 1, pg 95

3
cât și juridice.

Există de asemenea și o clasificare a mijloacelor pașnice de soluționare a diferendelor și acestea sunte
împărțite în două categorii: diplomatice și jurisdicționale și una mai aparte, anume cele b azate pe
constrângere.
Din punctul nostru de vedere pe departe cele mai importante mijloace pașnice sunt cele cu caracter
diplomatic și tocmai de aceea vom începe prin a le enumera pe toate: Negocierile, bunele oficii,
mediațiunea, ancheta internațională ș i conciliera internațională, iar mai apoi le vom prezenta succinct
pe rând urmând ulterior de a stabili avantajele și dezavantajele pe care acestea le au.
După o cercetare atentă asupra acestor mijloace diplomatice am ajuns la concluzia că negocierile au o
importanță mult mai mare datorită succesului pe care îl au în privința diferendelor dintre anumite state.
Drept urmare, vom face o scurtă prezentare a acestui mijloc de soluționare a problemelor.
Negocierea directă , este un mijloc diplomatic prin care sta tele aflate într -un diferend lasa la o parte
neîncrederea și suspiciunile în schimbul spiritului de conciliere, inițiativa, receptivitate și chiar și
elasticitate dar și pentru o colaborare și cooperare. Negocierile (sau trativele) au reprezentat de -a
lungul timpului o adevărată sursa de soluționare a problemelor în mod pașnic deoarece de regulă,
statele stabilesc un contract, expun punctele lor de vedere și găsesc de comun acord o soluție
avantajoasă pentru ambele părți aflate în discuție. Negocierea este cunoscută ca fiind cea mai eficientă,
necostisitoare și utilizată metodă de soluționare a diferendelor internaționale prin încheierea unor
tratate și acorduri între state.
Negocierea poate diferi în fucntie de: actorii procesului de soluționare a diferendelor (bilaterale sau
multilaterale), nivelul și statutul părților participante (nivel înalt, la nivel de ministry externi sau
ambasadori), interesele părților, obiectul supu s negocierii adică dacă este de natură politică, economică
socială sau militară, mediul de negociere și modul de finalizare al negocierii (de regulă unul de
success). Negocierile deobieci sunt purtate de carte ministerele afacerilor de externe ale statelor , de
către șefii guvernelor sau în unele cazuri de carte șefii statelor. În cazul organizațiilor internațional,
negocierile se poartă direct de către cei aflați pe pozițiile cele mai înalte ale acestora precum directori,
președinți sau secretari generali. În primul rând, părțile trebuie să recunoască existența conflictului, se
transpune conflictul visual și se cauta soluții alături de specialist precum de exemplu, istorici, geografi,
militari și nu numai. Pe scurt, etapele sunt următoarele: iniț iativa de a rezolva diferendul, înțelegerea
propriu zisa privind negoicierea (fac referire la locul, nivelul, statutul delegaților și timpul alocat),
pregătirea negocierilor (procedura și princippiile, etc), negocierile propriu zise, elaborarea actului final
al aceste ia. În cazul României sunt destul de multe conflicte minore (scăpări de protocol), cei drept,

4
apărute din cauza neatenției guvernului României. Câteva exemple vital de important din punctul
nostru de vedere sunt: greșirea capitalei de către doamna prim -ministru Viorica Dancila în momentul
în care s -a aflat în vizită la Muntenegru pentru a susține o conferință de presă alături de premierul
muntenegrean Duško Marković, în care a spus că se bucură să fie la Pristina, capitala Kosovo, în loc să
spună Podgorica, translatorul a observant greșeală și a spus capitala corectă însă presa, guvernul și
poporul din Muntenegru au auzit varianta greșită și că o palmă adusă greșelii doamnei ministru aceștia
au cenzurat cuvântul Pristina. O altă gafa reprezintă episodul arbo rării greșite a steagului Estoniei,
situație corectată chiar de premierul Juri Râtaș, în timp ce Viorica Dancila a asistat indiferentă la
situația jenantă în care România a fost poziționată din cauza acestei greșeli. Alte posibile scenarii de
scăpări de pr otocol ar fi omiterea prezentării unui ministru al statului terț care este participant la o
manifestare public pe teritoriul statului țării gazda. Acest lucru ar însemna un affront adus acelui
ministru și trebuie rezolvat dacă se sesizează. Deobicei aceste scăpări de protocol se soluționează prin
invitarea acestuia de a susține o altă conferință sau să spună un discurs în fața unui eveniment
mediatizat. În ceea ce privesc negocierile la nivel global au fost anumite conflicte care s -au soluționat
prin interm ediul negocierilor încheiate prin tratate. Considerăm cele mai relevante a fi: situația” din
Laos (1961 -1962), criza din Vietnam (1953), criza din zona Caraibelor (1962), problema Ciprului,
dispută privind Iranul de Vest (1962), conflictul indo -pakistanez, situația din Orientul Mijlociu sau din
unele zone africane (Congo – Zimbabwe, Rodenzia)”.5 Așadar am putea spune că negoicierile au un
rol vital în rezolvarea diferendelor la nivel internațional și că celalate mijloace de solutioanre pașnică
sunt mai mult menite să sprijine negocierea deoarece orice mijloc la care s -ar recurge la un moment
dat în discuțiile celor două state aflate în conflict vor ajunge în punctul în care vor apela la tratative. De
menționat și faptul că negocierile se port de regulă direc t și de regulă, alt stat nu este implicat (decât
dacă este solicitat) iar acest lucru conferă o oarecare secretizare a discuțiilor celor două state, scanzand
șansele unor suspiciuni.
Bunele oficii, reprezintă situația în care pârtiile aflate într -un difere nd nu reușesc să stabilească o punte
de dialog, solictiand astfel unui terț (de regulă o persoană fizică recunoscută la nivel Mondial precum
secretarul general ONU sau un înalt demnitar recunoscut pentru capacitatiile sale de dialog). Dacă
statele aflate î n diferend nu pot trece cu vederea de anumite chestiuni dar totuși își doresc să rezolve
problema solicita prezența unui terț acceptat de ambele părți aflate în diferend care va avea rolul de a
ajuta la negocieri și chiar la evitarea unoi conflicte prin id entificarea unui teren neutru propice pentru
ambele părții aflate în conflict prin care să le ofere o stare de bine benefică unei discuții. De menționat
este faptul că terțul nu oferă soluții, acesta este prezent doar să asigure condițiile propice pentru
ambele părți că totul să decurgă cât mai pașnic și să se ajungă la încheierea conflictului. Tari care au

5 “Negocierile diplomatice”, Veronica Sirbu, pg 8

5
oferit bunele sale oficii au fost de exemplu, Rusia și Austria6, care și -au acordat bunele oficii Angliei și
Americii de Nord în cazul semnării în 1783 al Acordului de la Versailles care a recunoscut
independenta Statele Unite Ale Americii. Un alt exemplu provine chiar din perioada comunistă, mai
exact în anul 1966, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a acordat bune oficii în cazul
diferendului indo -pakistanez cu privire la Kasmir. În cazul din 1966, s -a semnat un acord de pace între
India și Pakistan care a soluționat problema războiului Indo -Pakistanez din 1965, lucru de dorit de
celalalte state de frica unui nou conflict ce putea escalada spre un nou război Mondial. Declarația de la
Tașkent7, URSS (acum Uzbekistan) a fost reprezentată de premierul sovietic, Alexei Kosighin care a
moderat întâlnirea din 4 până în 10 Ianuarie, dintre președintele Pakistanului, Muhammad Ayub Khan
și premierul Indian, Lal Bahadur Shastri. Întâlnirea a fost organizată la presiunile statelor SUA, URSS
dar și a ONU care la rândul lor au făcut presiuni asupra Indiei și Pakistan de a respecta obligațiile
prevăzute în tratat șiș a accepte un Status Quo ante bellum pentru a da înapoi regiunile cucerite de
ambele părți și de a înceta focul în Kasmir. Observăm așadar că negocierea este totuși și aici prezenta
dar sub o altă formă. Considerăm bunele oficii un mod eficient de asigurare că se vor face primii pași
în începerea unor n egocieri benefice ambelor părți aflate într -un conflict de o natură care poate pun în
pericol siguranța și pacea mondială.
Medierea, presupune intervenția unui terț care poate fi, fie un stat fie o organizație internațională său
persoana fizică. Terțul are dreptul de a participa la negocieri și face propuneri referitoare la felul în
care se poate soluționa diferendul într -un mod cât mai pașnic. Însă propunerile acestuia nu sunt
obligatorii pentru părțile aflate în diferend. De regulă, se apelează la un alt stat terț care este neutru
pentru a evita favoritismele. Sunt diferite etapte în ceea ce privește medierea și anume: mediatorul
discuta cu statul A apoi cu statul B urmând ca mediatorul să caute soluții sau propuneri de soluții
pentru rezolvarea conflictul ui dintre acestea. Mediatorul trebuie să fie implicat și să fie active în proces
deoarece acesta poate propune variante/propuneri până când este agreeata de toate părțile. Există două
finalități în cazul medierii. Primul este cel mai dorit de către un medi ator și anume că diferendul este
rezolvat prin ajungerea la un compromise de ambele părți, fie când mediatorul ajunge la concluzia că
nu există voința necesară pentru rezolvarea conflictului din partea statelor, drept urmare procedura se
încheie. Poziția d e mediator presupune pentru statul terț o onoare și îi conferă un prestigiu și o imagine
prestanță, mai ales în zilele de azi când imaginea în relațiile internaționale este atât de importantă. De
regulă statele precum Elveția și Austria sunt văzute ca stat e neutre.
Ancheta internațională, se utilizează de regulă în momentul în care diferendele internațional sunt

6 “Negocierile internationale si solutionarea pasnica a diferendelor internationale” BURIAN Alexandru, GURIN Corina , pg
4
7 Declaratia de la Taskent

6
generate de puncta d evedere diferite asupra unor situații de fapt.8 Statele aflate în conflict cad de
comun acord în a crea o comisie internaționa lă de Anchetă în baza acordului dintre acestea și se
precizează faptele pe care comisia trebuie să le elucideze și felul în care pârtiile aflate în diferend vor
răspunde ulterior. Concluzia și decizia Comisiei internațional de Anchetă se iau cu ușile închi se și
rămân confidențiale, ulterior incheiand printr -un raport asupra situației date însă este foarte important
de precizat că acestea nu au un rol obligatoriu ca al unei sentințe judecătorești. Un exemplu ar putea fi
un moment în care la nivel internațion al există suspiciuni cum că o anumită entitate etatica (un stat) are
un comportament care înfrânge normele dreptului internațional public. Atunci ne vom afla în prezența
unui conflict între respectivul stat și organismele care suspectează activitatea necon formă. Însă este
important de precizat că aceste suspiciuni trebuie să fie probate iar mai apoi acestea urmând a fi
prezentate statului suspectat. Un exemplu de acest gen constituie activarea unor instalații care ar putea
produce un tip de armament chimic care ar putea produce o distrugere în masă. Iar dacă statul
suspectat este parte la o convenție internațională prin care acesta s -a angajat să respecte ca nu va
produce astfel de instalații va putea fi sancționat după faptele comise. Exemplu destul de rece nt este,
conflictul SUA -Irak, în care Statele Unite ale Americii au avut ca și dovezi poze satelit cum că Irak a
redat drumul unor instalații chimice. Irakul a primit dreptul la replică și mai apoi s -a deschis o Anchetă
internațională cu specialiști indepe ndenți. Important de menționat faptul că statul suspectat trebuie să
fie de acord cu anchetarea să. Irak a fost de acord iar specialiștii din comisie plătiți de ONU (care sunt
tolerate de către statul suspecat) stabilesc obiectivele, le anunță dar numai în baza limitelor stabilite la
negocieri.
Concilierea internațională9, se realizează de către o comisie internațională de conciliere care este
alactuita de către ambele părți ale diferendului și constă în examinarea conflictului din toate punctele
de vedere. Concilierea presupune o investigație nu de către un terț ci de către un organ independent
care acționează ca mediator. Concilierea are ca scop cercetarea faptelor prin audierea ambelor părți dar
și ajuta în continare prin propunerea părților diferite solu ții pentru rezolvarea diferendului până când
acestea accepta. Comisia de conciliere păstrează lucrările secrete, publicitatea fiind interzisă până în
momentul în care problema s -a rezolvat De reținut este faptul că, recomandările asupra modului de
soluțion are a problemei nu sunt obligatorii pentru părțile aflate în diferend.
În concluzie, mijloacele pașnice cu caracter diplomatic joacă toate un rol important în dreptul
internațional public însă unele constituie mai multe avanataje decât altele. Spre exemplu negocierea
reprezintă un mijloc eficient, mult mai necostisitor și o procedură foarte bine pusă la punct, lucru care
se observă și prin frecventa utilizării sale pe diferendele internațional față de bunele oficii care din

8 “Drept international public”, Tamona Tatar, Unive rsitatea europeana Dragan -Lugoj,Pg 77
9 “Drept international”, Bucuresti 2010, Valentin Constantin, Universul juridic, pg 375

7
punctul nostru de vedere este mai costisitor și nu revine cu soluții exacte pentru a soluționa diferendul,
el doar asigurând o bunăstare a lucrurilor. De menționat și faptul că negocierea își face apariția în
fiecare mijloc diplomatic și nu numai deoarece se ajunge de multe la semnarea un ui tratat, acord, etc,
lucru ce conferă o validitate mult mai autentică față de celalalte mijloace. În ceea ce privește medierea
(mediațiunea) am putea spune că reduc semnificativ cheltuielile de judecată, pârtiile pot ajunge la
soluții care să fie în avan tajul tuturor și să răspundă la nevoile reale ale fiecărui stat, se economisește
timpul pe care ar fi putut fi pierdut în sălile de judecată deoarece se folosește un mediator pentru
rezolvarea problemelor prin negocieri satisfăcătoare pentru ambele părți i ar mediatorul este neutru,
imparțial. Ancheta internațională și concilierea internațională au în comun caracterul secret al
discuțiilor ceea ce de multe ori scutește de o imagine negativă pe plan Mondial dar și faptul că există o
comisie neutră care în lim itele negociate pot acționa. Dezavantajul însă este eventual ca sentințele nu
au un caracter obligatoriu iar riscul ca un alt conflict să izbunceasca sau să nu își respecte cuvântul dat
este ridicat. Iar cheltuielile suferite sunt de asemenea un dezavantaj deoarece nu ai garanția că
diferendul va fi soluționat sau va face pași spre o colaborare.
Mijloacele jurisdicționale de soluționare a diferendelor
Arbitrajul internațional, a fost pentru prima oară reglementat în 1907 în Convenția de la Haga având
în ved ere aplanarea conflictelor pașnice prin care părțile implicate în diferend sunt obligate să se
supună de bună voie unui arbitraj. Deoarece vorbim despre mijloace jurisdicționale, sentinele
judecătorești sunt în primul rând obligatorii pentru statele terțe aflate în conflict și acestea sunt limitate
la cauza în care aceasta a fost pronunțată. Sentința este pronunțată de către o instanță ad -hoc constituită
de părțile aflate în conflict. Având în vedere suveranitatea fiecărei țări, este normal că unele țări să nu
fie de acord cu acest mijloc de soluționare a problemor și tocmai de aceea arbitrajul are un caracter
facultativ, fiind condiționate de acordul statelor aflate în conflict.
Există două tipuri ale unui acord între cele două părți aflate în diferend, com promisul și clauza
compromisorie.
Compromisul, reprezintă un tratat internațional încheiat între cele două state aflate în diferend în care
acestea își dau acordul pentru a solutional conflictul cu ajutorul unei instante arbitrale constituită fie
dintr -un arbitru unic, unui organ collegial ad -hoc sau tribunal arbitral. Compromisul trebuie să conțină
acordul de a recurge la arbitraj, cauza diferendului, modul de constituire al tribunalului arbitral cât și
numărul arbitrilor, să conțină de altfel și dreptul a plicabil, regulile de procedura pe care să le aplice
tribunalul și angajamentul celor două părți de a aplica hotărârea instanței.10

10 “Drept international public, sinteze”, Adrian Nastase, Bogdan Aurescu, ed. C.H.Beck, 2015,Bucuresti, pg 318

8
Clauza compromisorie, este o clauză inclusă într -un tratat încheiat între părțile care au ajuns la
înțelegerea lor să supună eventualele viitoare diferende dintre ele unei instante arbitrale11. Aici de
această dată, tribunalul arbitral decide asupra competenței sale bazat pe compromisul arbitral și a altor
tratate relevante cauzei cât și aplicare unor principii de drept. Precum ș i compromisul, sentința clauzei
compromisorie are caracter motivat, obligatoriu și definitivă însă se admit în mod excepțional anumite
căi de recurs precum, recursul în interpretare, corectare și revizuire.
Recursul în interpretare, când între părțile dife rendului a apărut un dezacord asupra hotărârii.
Recursul în corectare, când tribunalul a săvârșit o eroare de drept sau fapt ori a făcut exces de putere.
Recursul în revizuire, când se descoperă un fapt nou essential care nu a fost adus la cunostiinta curț ii
până la pronunțarea sentinței.
Dacă este un dezavantaj la sentința arbitrală este faptul că deși este obligatory pentru ambele părți și
definitive aceasta nu are caracter executoriu deoarece nu există un organ care să monotorizeze
îndeaproape executarea hotărârii tribunalului, așadar nu se vor putea sancționa părțile care nu își
respectă hotărârea așa cum este în cazul unor curți jurisdicționale propriu zise (Curtea internațională de
justiție, Curtea permanentă de justiție, etc).
Diferendul Romania -Ucrai na în legautra cu Insula Șerpilor (interes major pentru a fi exploatată din
punct de vedere petrolier și nu numai) a reprezentat un mijloc pașnic de soluționare a problemelor cu
ajutorul arbitrajului internațional. Cele două state au semnat clauzele compri misorii pentru că și -au
dorit rezolvarea conflictului și au semnat un tratat bilateral în care au oferit Curții Internaționale de
Justiție competenta de a rezolva conflictul. Cele două state în urma semnării clauzei compromisorie au
investit curtea și se s upun acesteia venind cu argumente pentru a dovedi că ei sunt deținătorii Insulei.
În etapa orală statele își prezintă ultimele concluzii considerate necesare pentru a avea câștig de cauză,
odată emisă hotărârea curții internaționale justiție aceasta devine obligatorie și nu există posibilitatea
unei forme de atac asupra acesteia. În cazul insulei șerpilor (platoul continental nu insulă în sine),
România a avut cel mai mare câștig de cauză deoarece a câștigat 79,36% din suprafața insulei în timp
ce Ucraina d oar 20,64% din suprafață.12
Mijloace pașnice bazate pe constrângere
Constrângerea are loc în momentul în care un stat comite anumite acte care lezează un alt stat prin
încălcarea drepturilor sau intereselor acestuia fie încalca normele dreptului internațion al devenind un
pericol pentru siguranță și pacea mondială. Se recurge la constrângere doar în momentul în care fiecare

11 Idem, pg 319
12 Insula serpilor un conflict incheiat, Historia

9
mijloc diplomatic eșuează. Mijloacele bazate pe constrângere nu implică absolut deloc forță sau
amenințarea cu violență deoarece asta ar reprezenta o încălcare a principiului fundamental al dreptului
internațional și anume cel al neagresiunii. Există trei tipuri de recurgere la constrângere și anume prin
următoarele: retorsiunea, represaliile și ruperea oricărei relații diplomatice.
Pentru o mai bună înțelegere a acestora le vom explica succinct pe fiecare în parte. Primul mod de
constrângere este retorsiunea , care constă în răspunsul unui stat față de actele inamicale ale altuia și
de asemenea măsurile pe care statul lezat le va lua. Actele inamicale care pot determina retorsiunea pot
fi acte administrative, legislative sau judecătorești.13
Al doilea mod de constrângere este ruperea relațiilor diplomatice, care reprezintă un act unilateral al
unui stat prin care își retrage diplomații din țara respectivă și cere celuilalt stat să părăsească teriotoriul
statului diplomații acestuia. Prin acest act se pune punct oricărei relații oficiale cu statui vizat din
pricina acțiunii sale.14
Ultimul mod de constrângere sunt represaliile, acestea con stau “într -un act sau mai multe acte ale unui
stat, contrare dreptului internațional, prin care acesta răspunde la actele ilegale ale altui stat îndreptate
împotriva lui.”15 De regulă prin utilizarea acestora se urmărește oprirea statului vinovat de a încet a
actele ilegale și să repare daunele provocate în urma acestora. Represaliile pot fi applicate doar ca și
răspuns la acțiunile ilegale comise față ale unui stat față de altul și cu condiția ca înainte, statul păgubit
să ceară statului să preia responsabil itatea pentru daunele provocate, dacă statul nu obține niciun
rezultat prin această cerere acesta poate aplica represaliile.
Represaliile sunt de două forme, boicotul și embargoul.16
Boicotul, reprezintă un mijloc de constrângere de către un stat împotriva altuia care încalcă dreptul
internațional, drept consecință se vor întrerupe orice relație economică, stiintifca, culturală, sportive,
etc până în momentul în care statul vinovat va răspunde pentru faptele sale.
Embargoul, este mai degrabă o măsură prevent iva prin care statul interzice importurile, exporturile sau
ieșirile din port a navelor sale sau altora străine și reține bunurile de orice fel ce aparțin a statului
celuilalt.17
Din punctul nostru de vedere cea mai utilă varianta în cazul de față ar fi rep resaliile prin intermediul
boicotului, pentru că în așa fel ar afecta statul terț vinovat pentru faptele comise și eventual, motiva

13 “Reglementarea pasnica a diferendelor internationale”, Angelica Stanciu
14 “ Drept international public”, Vitalii Slonovschi,2013,Cahul, Pg 102
15 Idem,pg 101
16 “Drept international public, n ote de curs”, Ramona Tatar, pg 84
17 “Reglementarea pasnica a diferendelor internationale”, Angelica Stanciu

10
pentru a repara daunele provocate celorlalte state.

În concluzie, considerăm că cele mai utile mijloace pașnice de soluțion are a diferendelor dintre state
sunt cele diplomatice deoarece trăim într -o eră în care diplomația reprezintă cea mai de success
varianta de rezolvare a problemor iar procentul de reușită al mijloacelor pașnice diplomatice precum
negocierea, medierea, bune le oficii, Ancheta internațională și concilierea este promițător pentru dreptul
internațional public. Însă dacă ne axăm pe avantaje și dezavantaje ale acestor mijloace și le comparăm
între ele, ajungem din nou la concluzia că într -adevăr cele diplomatice s unt și cele mai necostisitoare și
agreabile de țările care la un moment dat s -au aflat într -un diferend.
Iar acest lucru este și datorat din cauza faptului că cele jurisdicționale de regulă, presupun cheltuieli
destul de ridicate pentru rezolvare unui diferend și timpul alocat este într -adevăr lung în funcție de
gravitatea conflictului prezentat la Curtiile competente în soluționarea cazului respectiv. Iar în ceea ce
privește mijloacele de constrângere, acestea sunt mai mult în cazurile în care diplomația da greș lucru
care nu se întâmplă de regulă, tocmai pentru că statele terțe din ziua de azi nu își permit să fie în
permanență în conflict cu altele și prefera să rezolve pe cale amiabilă diferendul dintre acestea. Oricum
ar însemna un efort suficient de mare din partea statului lezat pentru a recurge la constrângere și nu ar
avea nicio garanție că modul de c onstrângere va avea un effect asupra țării care l -a păgubit și dacă țara
respectivă își va asuma responsabilitatea și va repara pagubele create, dacă, evident acestea se pot
repara.
Așadar, deși mijloace pașnice diplomatice de soluționare a diferendelor au de asemenea defectele lor,
suntem de părere că acestea încă reprezintă cea mai utilă, eficace, eficientă și nu atât de costisitoare
varianta pentru statele care își exprimă dorința de a rezolva un conflict apărut.

11

Bibliografie

1. Monitoru ljuridic.ro, “Carta Națiunilor Unite din 26 iunie 1945” – accesat pe linkul:
http://www.monitoruljuridic.ro/act/carta -natiunilor -unite -din-26-iunie -1945 -emitent -organizatia –
natiunilor -unite -publicat -n-monitorul -oficial -din-26-19362.html
2. “Drept internațional public”, Ramona Tatar, Universitatea europeană Dragan -Lugoj, pg 75, accesat la
linkul:
http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/cursuri_biblioteca_virtuala/drept/
note_de_curs_drept_international_public.pdf
3. Carta ON U, pg 8, accesat pe linkul:
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf
4. Vitalii Slonovschi, “Drept internațional public – note de curs, ciclul 1, pg 95, accesat la linkul:
http://www.usem.md/uploads/fil es/Note_de_curs_drept_ciclul_1/017_ –
_Drept_international_public.pdf
5. “Negocierile diplomatice”, Veronica Sârbu, pg 8, accesat pe linkul:
https://www.scribd.com/document/201870 345/Negocierile -diplomatice
6. “Negocierile internațional și soluționarea pașnică a diferendelor internațional”, BURIAN Alexandru,
GURIN Corina, pg 4, accesat pe linkul:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/3.Negocierele%20diplomatice%20si%20solutionarea%
20pasnica%20a%20diferendelor%20internationale.pdf
7. “Declarația de la Tașkent” acces at pe linkul:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Declară%C8%9Bia_de_la_Ta%C8%99kent
8. “Drept internațional public”, Ramona Tatar, Universitatea europeană Dragan -Lugoj, Pg 77, accesat pe
linkul:
http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/cursuri_biblioteca_virtuala/drept/
note_de_curs_drept_international_public.pdf
9. “Drept internațional”, Valentin Constantin, București 2010, Universul Juridic, pg 375
10. Drept internațional, sinteze”, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, ed. C.H.Beck, 2015, București, pg 318
11. Idem, pg 319
12. “Insula șe rpilor un conflict încheiat", Historia, accesat pe linkul:
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/insula -serpilor -un-conflict -incheiat
13. “Regleme ntarea pașnică a diferendelor internațional”, Angelica Stanciu, accesat pe linkul:
http://www.arduph.ro/domenii/conducerea -ostilitati lor/reglementarea -pasnica -a-diferendelor –
internationale/
14. “Drept internațional public”, Vitalii Slonovschi, 2013, Cahul, Pg 102, accesat pe linkul:
http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/017_ –
_Drept_international_public.pdf
15. Idem, pg 101
16. “Drept internațional public”, Ramona Tatar, Universitatea europeană Dragan -Lugoj, pg 84, accesat la
linkul:
http://www.universitateaeurope anadragan.ro/images/imguploads/cursuri_biblioteca_virtuala/drept/
note_de_curs_drept_international_public.pdf
17. “Reglementarea pașnică a diferendelor internaționale”, Angelica Stanciu, accesat pe linkul:
http://www.arduph.ro/domenii/conducerea -ostilitatilor/reglementarea -pasnica -a-diferendelor –
internationale/