Modalitati de Valorificare a Judetului Maramures Prin Prisma Turismului Rural Si a Agroturismului
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1: ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL, TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL……………………………………………………………… 9
1.1 Definiții uzuale……………………………………………………………………………………………………… 9
1.2 Avantajele și dezavantajele practicǎrii turismului rural în plan economic,
social și ecologic …………………………………………………………………………………………………… 11 1.3 Motivațiile ce stau la baza practicǎrii agroturismului…………………………………………………… 15
1.4 Tipologia satelor turistice………………………………………………………………………………………… 16
1.5 Modalitǎți de cazare și alimentație publicǎ specifice satelor turistice.
Criterii economico-sociale de clasificare a fermelor și pensiunilor agroturistice…………….. 18
CAPITOLUL 2: CARACTERIZAREA GENERALĂ A JUDEȚULUI MARAMUREȘ………………………………………………………………………………………………………….. 22
2.1 Maramureșul între nou și vechi……………………………………………………………………………….. 22
2.2 Istorie și culturǎ în contextul actual………………………………………………………………………….. 24
2.3 Așezare geograficǎ și cǎi de acces…………………………………………………………………………….. 25
2.4 Nivelul de dezvoltare economico-socialǎ………………………………………………………………….. 28
2.4.1 Economia……………………………………………………………………………………………………… 28
2.4.2 Industria……………………………………………………………………………………………………….. 29
2.4.3 Agricultura……………………………………………………………………………………………………. 31
2.4.4 Învǎțǎmântul…………………………………………………………………………………………………. 31
2.4.5 Populația………………………………………………………………………………………………………. 33
CAPITOLUL 3: ANALIZA OFERTEI TURISTICE DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ………………………………………………………………………………………………………….. 34
3.1 Conținutul potențialului turistic……………………………………………………………………………….. 34
3.1.1 Resurse naturale…………………………………………………………………………………………….. 36
3.1.1.1 Relieful…………………………………………………………………………………………….. 39
3.1.1.2 Clima………………………………………………………………………………………………… 42
3.1.1.3 Rețeaua hidrograficǎ…………………………………………………………………………… 43
3.1.1.4 Solurile, flora și fauna…………………………………………………………………………. 44
3.1.1.5 Rezervațiile naturale…………………………………………………………………………… 45
3.1.2. Resurse antropice………………………………………………………………………………………… 47
3.2 Baza tehnico-materialǎ a județului: dinamici și structuri în perioada 2000-2004…………… 58
3.2.1 Unitǎți de cazare…………………………………………………………………………………………… 59
3.2.2 Unitǎți de alimentație…………………………………………………………………………………….. 67
3.2.3 Instalații de agrement…………………………………………………………………………………….. 68
3.2.4 Instalații de tratament…………………………………………………………………………………….. 69
3.3 Principalele forme de turism practicate în județul Maramureș……………………………………… 69
CAPITOLUL 4: CADRUL ETNOGRAFIC AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ…………….. 82
4.1 Așezǎrile ……………………………………………………………………………………………………………… 82
4.2 Meșteșugurile țǎrǎnești…………………………………………………………………………………………… 83
4.3 Casa și gospodǎria țǎrǎneascǎ…………………………………………………………………………………. 84
4.4 Portul popular și obiceiurile…………………………………………………………………………………… 85
4.5 Monumentele de arhitecturǎ, bisericile și porțile maramureșene…………………………………. 87
4.6 Decorul și simbolistica lui……………………………………………………………………………………… 88
CAPITOLUL 5: CALCULUL ȘI INTERPRETAREA PRINCIPALILOR INDICATORI CE CARACTERIZEAZĂ CIRCULAȚIA TURISTICĂ A JUDEȚULUI MARAMUREȘ, ÎN PERIOADA 2001-2005…………………………………………………………………………………………. 90
5.1 Numǎrului mediu zilnic de turiști……………………………………………………………………………. 90
5.2.Numărul de înnoptări…………………………………………………………………………………………….. 92
5.3 Durata medie a sejurului………………………………………………………………………………………… 94
5.4 Densitatea circulației turistice…………………………………………………………………………………. 94
5.5 Coeficientul de utilizare a capacitǎții de cazare…………………………………………………………. 96
CAPITOLUL 6: STRATEGII DE DEZVOLTARE ȘI PROMOVARE A POTENȚIALULUI TURISTIC RURAL DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ……………………. 97
6.1 Activitǎți de management și marketing în domeniul turismului și
agroturismului în România………………………………………………………………………………………. 97
6.2 Modalități de dezvoltare și promovare a turismului rural în județul Maramureș……………..103
6.3 Determinarea indicelui de atractivitate al zonei Maramureșului …………………………………..109
6.4 Propuneri privind noi trasee turistice în județ……………………………………………………………..112
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
İNTRODUCERE
Activitatea turisticǎ reprezintǎ cǎlǎtoria de plǎcere, pentru recreere. Aceastǎ noțiune a fost extinsǎ în ultimii ani pentru a include orice cǎlǎtorie în afara zonei în care cineva trǎiește sau muncește, de la cǎlǎtorii de o zi pânǎ la vacanțe în strǎinǎtate. Turismul se numarǎ printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporanǎ, dezvoltarea sa spectaculoasǎ constituind o trǎsǎturǎ caracteristicǎ secolelor XX și XXI.
Termenul de turism are un conținut cât se poate de complex, specialiștii atribuindu-i sensuri diferite. Plecând de la originea sa (de la cuvintele latinești turnare – a se întoarce și turnus – mișcare circularǎ), termenul desemneazǎ o cǎlǎtorie (deplasare circularǎ a oamenilor) cu întoarcere în punctul de plecare (de rezidențǎ), acesta regǎsindu-se (cu același sens) în majoritatea limbilor de largǎ circulație (în francezǎ – tourisme, în englezǎ – tourism, în italianǎ – tourismo, în germanǎ – tourismus, în rusǎ – turizm etc.)
În prezent, activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa permanentǎ constituind una dintre principalele tendințe ale secolului nostru și, în special, a celei de-a doua jumătăți a acestuia, când se poate vorbi cu adevărat de o „explozie turistică”[1]. Ca mijloc de utilizare în mod plăcut și în condiții de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală și economică de mare importanță, fiind un element esențial care contribuie la echilibrarea balanței de plăți a unei țări.
Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent printre altele de condițiile meteo, dar mai ales de starea mediului înconjurător. Astfel întreg materialul turistic, materie primă a “industriei călătoriei și ospitalității”, este parte integrantă a mediului înconjurător, și drept urmare, depinde în mod direct și obiectiv de calitatea și ospitalitatea zonelor turistice.
Așadar, prin turism se înțelege, în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ, și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurǎtor în general[2].
România dispune de un important potențial turistic, atât natural cât și cultural-istoric. Potențialul natural este dat de marea varietate a peisajului (de la peisajul marin și deltaic la cel montan – împădurit, cu pajiști întinse sau, din contră, cu creste ascuțite și stânci golașe) și, deasemenea de marea bogăție a izvoarelor minerale și termale ce o plasează pe unul din primele locuri în Europa. Potențialul cultural este dat de varietatea vestigiilor (ale culturilor neolitice, grecești, romane, dacice), monumentelor istorice, arhitectonice, de artă și de foarte bună conservare a civilizației populare (folclor, etnografie, arta populară). Turismul românesc dispune în prezent de cca. 300 000 locuri de cazare, din care 43% se află în stațiunile balneo-climaterice de pe litoralul Mării Negre, 16% în stațiunile balneare din restul țării, 6% în stațiunile montane etc. Unitățile de cazare cuprind hoteluri (56% din totalul locurilor de cazare), vile, hanuri turistice, moteluri, campinguri, cabane, pensiuni. Din totalul locurilor de cazare cea mai mare pondere o dețin unitățile de 1-2 stele (46% din total), dar există și unități de 3-4 stele (6% din total). Stațiunile mon 10310d322k tane, marine sau balneoclimaterice, precum și cabanele, motelurile și alte forme de cazare, oferă posibilități variate de formule de vacanță: alpinism, excursii, sporturi de iarnǎ sau nautice, vânătoare, pescuit[3].
Pentru a-și satisface nevoia de mișcare fizică, oamenii doresc să-și petreacă mai mult timp liber în mijlocul naturii, în zone cu un cadru natural cât mai pitoresc și cât mai puțin poluate. Aceste zone se găsesc cu precădere în spațiul rural, agroturismul afirmându-se ca o soluție de evadare a orășenilor din mediul urban deosebit de stresant.
De la bisericile din lemn din Maramureș, mănăstirile din Moldova, artizanatul și horele satelor și până la ospitalitatea specifică românilor, toate acestea sunt valori universale și argumente pentru atracția turiștilor.
Din 1990, în România a început să se dezvolte turismul rural (agroturismul). Nucleul l-a constituit zona Moeciu – Bran. Apoi, încetul cu încetul fenomenul s-a extins în toată țara. Pe de o parte turiștii au început să prefere liniștea și aerul nepoluat din mediul rural în locul hotelurilor. Pe de a………………………….. 83
4.3 Casa și gospodǎria țǎrǎneascǎ…………………………………………………………………………………. 84
4.4 Portul popular și obiceiurile…………………………………………………………………………………… 85
4.5 Monumentele de arhitecturǎ, bisericile și porțile maramureșene…………………………………. 87
4.6 Decorul și simbolistica lui……………………………………………………………………………………… 88
CAPITOLUL 5: CALCULUL ȘI INTERPRETAREA PRINCIPALILOR INDICATORI CE CARACTERIZEAZĂ CIRCULAȚIA TURISTICĂ A JUDEȚULUI MARAMUREȘ, ÎN PERIOADA 2001-2005…………………………………………………………………………………………. 90
5.1 Numǎrului mediu zilnic de turiști……………………………………………………………………………. 90
5.2.Numărul de înnoptări…………………………………………………………………………………………….. 92
5.3 Durata medie a sejurului………………………………………………………………………………………… 94
5.4 Densitatea circulației turistice…………………………………………………………………………………. 94
5.5 Coeficientul de utilizare a capacitǎții de cazare…………………………………………………………. 96
CAPITOLUL 6: STRATEGII DE DEZVOLTARE ȘI PROMOVARE A POTENȚIALULUI TURISTIC RURAL DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ……………………. 97
6.1 Activitǎți de management și marketing în domeniul turismului și
agroturismului în România………………………………………………………………………………………. 97
6.2 Modalități de dezvoltare și promovare a turismului rural în județul Maramureș……………..103
6.3 Determinarea indicelui de atractivitate al zonei Maramureșului …………………………………..109
6.4 Propuneri privind noi trasee turistice în județ……………………………………………………………..112
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
İNTRODUCERE
Activitatea turisticǎ reprezintǎ cǎlǎtoria de plǎcere, pentru recreere. Aceastǎ noțiune a fost extinsǎ în ultimii ani pentru a include orice cǎlǎtorie în afara zonei în care cineva trǎiește sau muncește, de la cǎlǎtorii de o zi pânǎ la vacanțe în strǎinǎtate. Turismul se numarǎ printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporanǎ, dezvoltarea sa spectaculoasǎ constituind o trǎsǎturǎ caracteristicǎ secolelor XX și XXI.
Termenul de turism are un conținut cât se poate de complex, specialiștii atribuindu-i sensuri diferite. Plecând de la originea sa (de la cuvintele latinești turnare – a se întoarce și turnus – mișcare circularǎ), termenul desemneazǎ o cǎlǎtorie (deplasare circularǎ a oamenilor) cu întoarcere în punctul de plecare (de rezidențǎ), acesta regǎsindu-se (cu același sens) în majoritatea limbilor de largǎ circulație (în francezǎ – tourisme, în englezǎ – tourism, în italianǎ – tourismo, în germanǎ – tourismus, în rusǎ – turizm etc.)
În prezent, activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa permanentǎ constituind una dintre principalele tendințe ale secolului nostru și, în special, a celei de-a doua jumătăți a acestuia, când se poate vorbi cu adevărat de o „explozie turistică”[1]. Ca mijloc de utilizare în mod plăcut și în condiții de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală și economică de mare importanță, fiind un element esențial care contribuie la echilibrarea balanței de plăți a unei țări.
Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent printre altele de condițiile meteo, dar mai ales de starea mediului înconjurător. Astfel întreg materialul turistic, materie primă a “industriei călătoriei și ospitalității”, este parte integrantă a mediului înconjurător, și drept urmare, depinde în mod direct și obiectiv de calitatea și ospitalitatea zonelor turistice.
Așadar, prin turism se înțelege, în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ, și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurǎtor în general[2].
România dispune de un important potențial turistic, atât natural cât și cultural-istoric. Potențialul natural este dat de marea varietate a peisajului (de la peisajul marin și deltaic la cel montan – împădurit, cu pajiști întinse sau, din contră, cu creste ascuțite și stânci golașe) și, deasemenea de marea bogăție a izvoarelor minerale și termale ce o plasează pe unul din primele locuri în Europa. Potențialul cultural este dat de varietatea vestigiilor (ale culturilor neolitice, grecești, romane, dacice), monumentelor istorice, arhitectonice, de artă și de foarte bună conservare a civilizației populare (folclor, etnografie, arta populară). Turismul românesc dispune în prezent de cca. 300 000 locuri de cazare, din care 43% se află în stațiunile balneo-climaterice de pe litoralul Mării Negre, 16% în stațiunile balneare din restul țării, 6% în stațiunile montane etc. Unitățile de cazare cuprind hoteluri (56% din totalul locurilor de cazare), vile, hanuri turistice, moteluri, campinguri, cabane, pensiuni. Din totalul locurilor de cazare cea mai mare pondere o dețin unitățile de 1-2 stele (46% din total), dar există și unități de 3-4 stele (6% din total). Stațiunile mon 10310d322k tane, marine sau balneoclimaterice, precum și cabanele, motelurile și alte forme de cazare, oferă posibilități variate de formule de vacanță: alpinism, excursii, sporturi de iarnǎ sau nautice, vânătoare, pescuit[3].
Pentru a-și satisface nevoia de mișcare fizică, oamenii doresc să-și petreacă mai mult timp liber în mijlocul naturii, în zone cu un cadru natural cât mai pitoresc și cât mai puțin poluate. Aceste zone se găsesc cu precădere în spațiul rural, agroturismul afirmându-se ca o soluție de evadare a orășenilor din mediul urban deosebit de stresant.
De la bisericile din lemn din Maramureș, mănăstirile din Moldova, artizanatul și horele satelor și până la ospitalitatea specifică românilor, toate acestea sunt valori universale și argumente pentru atracția turiștilor.
Din 1990, în România a început să se dezvolte turismul rural (agroturismul). Nucleul l-a constituit zona Moeciu – Bran. Apoi, încetul cu încetul fenomenul s-a extins în toată țara. Pe de o parte turiștii au început să prefere liniștea și aerul nepoluat din mediul rural în locul hotelurilor. Pe de altă parte, țăranii sunt din ce în ce mai interesați de această nouă îndeletnicire – turismul rural. Turismul rural oferă turiștilor străini posibilitatea de a cunoaște direct tradițiile poporului român, ospitalitatea acestuia și bucătăria autentică din fiecare zonă. Frumusețea cadrului natural și monumentele istorice de valoare națională și internațională, creează premisele obținerii unui important aport economic din sfera turismului rural.
Dezvoltarea și promovarea turismului rural românesc este realizată de Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), organizație non-guvernamentală înființată în 1994, membră a Federației Europene de Turism Rural – EUROGITES. ANTREC are 31 de filiale județene, un număr de 2500 de membrii și pensiuni turistice și agroturistice în 770 de sate românești[4].
Satul românesc – prin specificul etnocultural și etnografic, prin originalitate și bogăția resurselor proprii spațiului geografic aferent – reprezintă un produs turistic inedit pentru piața națională, dar mai ales pentru cea mondială. Pe de altă parte, satul turistic românesc poate contribui la descoperirea țării noastre, ca posibilă destinație turistică, creând interesul față de România ca loc ce oferă o gamă largă de experiențe, de vacanțe de calitate și chiar oportunități de afaceri.
Dacă în țări ca Franța, Germania sau Austria, turismul rural are deja o vechime de câteva decenii, în România, această formulă de vacanță cu sejur în gospodăriile țăranilor se practică de puțin timp într-un cadru organizat.
O terapie anti-stress în mijlocul naturii nu poate fi decât beneficǎ pentru sănătate și chiar pentru prosperitatea afacerilor.
Turismul rural se desfașoarǎ în ariile extraurbane, utilizează pensiunile și fermele agroturistice pentru cazare și servirea mesei, beneficiază de un mediu nepoluat și de atracțiile turistice naturale sau create de om. Ca formă de „loisir” el se practicǎ pentru odihnă și recreere, cură de aer, sporturi, instrucție și educație, tratament balnear etc.
Date fiind varietatea și valoarea peisagistică a cadrului natural, diversitatea și dispersia în teritoriu și cu precădere în spațiul rural a patrimoniului cultural-istoric, această formă de turism cuprinde peste 60% din teritoriul țării, conducând la deconcentrarea marilor aglomerări turistice și la evitarea degradării mediului înconjurător și a resurselor turistice. De aceea, contribuie la introducerea în circuitul turistic intern și internațional a unor variate condiții naturale și la valorificarea tezaurului de cultură tradițională sau contemporană, a întregului potențial cultural-istoric din spațiul rural.
Pe de altă parte, oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber în vacanță sau în week-end, în peisajul pitoresc al mediului rural, de la munte până la litoralul Mării Negre sau în mirifica Deltă a Dunǎrii.
Turismul rural se practică în România din anii `20-`30, dar abia între 1973-1974 s-a încercat revitalizarea acestuia prin identificarea a 33 de „sate turistice” din toate zonele etnografice și omologarea gospodăriilor țărănești, însă, acțiunea a fost stopată din rațiuni politice. Ulterior, au fost omologate 13 sate, dar au funcționat numai două: Lerești (Argeș) și Sibiel (Sibiu).[5]
După 1990, s-au inițiat acțiuni de promovare a turismului rural, la nivel organizatoric, legislativ, formativ, de cercetare și cooperare internațională. Astfel, s-a înființat Comisia Zonei Montane, care avea și sarcini de organizare și promovare a turismului în mediul rural, apoi au apărut agenți economici specializați. Apoi, constituirea ANTREC, a dat un nou impuls acestei forme de turism.
România are mari posibilitați de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar și necesară în etapa actuală. Veniturile bănești realizate vor duce la ridicarea nivelului de civilizație a satului românesc, iar locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, ar putea schimba radical imaginea României în lume.
Una din zonele cu un bogat potențial turistic rural o reprezintǎ Maramureșul, adevǎrat tezaur etnografic al României, oglindit în arhitectura popularǎ originalǎ, datinile autentice, coloritul portului popular și frumusețea graiului locuitorilor sǎi. Județul Maramureș pǎstreazǎ nesecate comori de frumusețe, într-un univers cu totul aparte:
peisaje de un neasemuit pitoresc, zeci de izvoare minerale, pajiști alpine întinse, ape nǎvalnice, pǎduri compacte cu o faunǎ ce i-a adus faimǎ printre vânǎtori[6].
Maramureșul este o arie culturalǎ cu caracteristici specifice bine conturate care, în structurǎ, se regǎsesc în ceea ce înseamnǎ „spiritualitate româneascǎ”, conținând însǎ și multe elemente de originalitate, de identitate zonalǎ foarte precise. Îndeosebi în preajma sǎrbǎtorilor, în Ajunul Crǎciunului sau de Boboteazǎ, în Maramureșul istoric, pe locurile de leagǎn ale neamului românesc, basmele devin relitate, țǎranii devin haiduci sau cavaleri și poveștile auzite la gura sobei devin reale. Aici, ca și în tot nordul țǎrii, respectiv Bucovina și Oaș, costumele tradiționale, datinile și ritualurile sǎrbǎtorilor se aflǎ la mare preț, multe dintre acestea rǎmânând neschimbate de sute de ani.
Într-un cadru natural de o frumusețe copleșitoare, aceastǎ noblețe a tradiției care izbucnește cu bucurie la fiecare sǎrbǎtoare este ca un ritual strǎvechi, fiecare gest, fiecare întâmplare avându-și rostul ei. Toate acestea, alǎturi de arhitectura tradiționalǎ, au fost create de-a lungul sutelor de ani, poate chiar a mileniilor, și constituie azi o emanație unicǎ de frumusețe care dezvaluie spiritul oamenilor de aici și al românilor de pretutindeni[7]. Copleșit de frumusețea și valoarea acestor meleaguri, marele scriitor român Geo Bogza spunea despre Maramureș: „Prin potențialul sǎu monumental și folcloric, Maramureșul reprezintǎ în istoria noastrǎ ceea ce Egiptul reprezintǎ în istoria lumii.”
În acest context, lucrarea își propune să evidențieze patrimoniul turistic fǎrǎ pereche al județului Maramureș, sǎ analizeze principalele forme de turism ce pot fi practicate în acest județ, cu accent pe cele specifice zonelor rurale, să studieze stadiul actual de valorificare a potențialului turistic, inclusiv prin determinarea indicatorilor ce caracterizează circulația turistică, și să propună câteva strategii de promovare a acestui areal la nivel național.
CAPITOLUL 1
ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL, TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL
Deși este considerat de cei mai mulți dintre specialiști ca un fenomen propriu perioadei contemporane, prin care se valorifică potențialul turistic al unui spațiu, turismul s-a cristalizat la sfârșitul sec. XIX și, ca atare, primele încercări de definire și caracterizare a acestuia datează din acea perioadă.
În prima jumǎtate a sec. al XIX-lea turismul era considerat ca fiind sinonim cu cǎlǎtoria. Cǎlǎtoria sau sejurul de agrement devin inseparabile de noțiunea de turism odatǎ cu înmulțirea stațiunilor termale și balneare.
1.1 Definiții uzuale
Prin natura lui turismul se prezintǎ ca o activitate economicǎ situatǎ la interferența
altor ramuri, ceea ce determinǎ o serie de dificultǎți în definirea lui. Pornind de la premisa cǎ fiecare ramurǎ economicǎ reprezintǎ locul unei producții de bunuri sau servicii care sunt consumate într-un mod specific, turismul are ca obiect „o producție si un consum de bunuri eterogene care concurǎ la satisfacerea nevoilor turiștilor, a nonrezidenților”.
O primǎ încercare de definire a turismului ca fenomen social și economic aparține lui E. Guy Freuler și dateazǎ din 1880. Potrivit pǎrerii lui turismul este „un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creșterea necesitǎții de refacere a sǎnǎtǎții și schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate fațǎ de frumusețile naturii… rezultat al dezvoltǎrii comerțului, industriei și perfecționǎrii mijloacelor de transport”.
O definiție mai expresivǎ este formulatǎ în 1938, de Leville-Nizerolle, potrivit cǎruia „turismul este ansamblul activitǎților nonlucrative ale omului, în afara ariei de reședințǎ”[8].
Mai târziu, in anul 1975, Kaspar definește turismul ca ansamblul raporturilor și fenomenelor rezultate din cǎlǎtoria și sejurul persoanelor, pentru care locul sejurului nu este nici rezidența principalǎ și durabilǎ, nici locul obișnuit de muncǎ.
În anul 1983, Șeful Consiliului Superior al Turismului Francez, Michaud, aratǎ ca turismul grupeazǎ ansamblul activ de producție și consum, generate de deplasǎrile de o noapte sau mai multe, de la domiciliul obișnuit, motivul cǎlǎtoriei fiind plǎcerea, afacerile, sǎnǎtatea sau participarea la o reuniune profesionalǎ, sportivǎ sau religioasǎ.[9]
În 1991 Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.), organism major care crează cadrul general de desfășurare a activității turistice în lume, a adoptat un set de rezoluții și recomandări cu privire la conceptele utilizate în turism, printre care și definiții ale turismului, călătorului și turistului[10]:
Călătorul este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între două sau mai multe locații în orice scop.
Turismul reprezintă activitatea persoanelor care călătoresc către și rămân în locurile aflate în afara mediului lor obișnuit pe o perioadă de timp de cel mult un an pentru relaxare, afaceri sau alte scopuri.
Vizitatorul reprezintă orice persoană care călătorește într-un loc, altul decât cel obișnuit, pentru mai puțin de 12 luni consecutive și al cărei scop principal nu este acela de prestare a unei activități lucrative la locul vizitat.
Turistul este vizitatorul care rămâne cel puțin o noapte în mijloacele de cazare colective sau private la locul vizitat.
Excursionistul este vizitatorul care nu-și petrece noaptea în mijloace de cazare colective sau private la locul vizitat.
Dupǎ definitivarea relativǎ a noțiunilor de turism și consemnarea lor în literatura de specialitate, se evidențiazǎ faptul cǎ acesta este un fenomen dinamic, care își lǎrgește continuu sfera de activitate. Noțiunea de turism trebuie adaptatǎ permanent schimbǎrilor din viața economicǎ și socialǎ, confruntatǎ și corelatǎ cu activitatea practicǎ, cu celelalte domenii ale economiei.
Turismul rural și agroturismul sunt noțiuni ce pentru mulți înseamnǎ același lucru, însǎ turismul rural are o sferǎ de cuprindere mai larga astfel: turismul rural este un concept care acoperă activitatea turisticǎ desfășurată și condusă de populația locală și bazată pe potențialul natural și antropic local, în timp ce agroturismul este o formă particulară a turismului rural, cuprinzând activitatea turistică propriu-zisă: cazare, pensiune, circulație turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază suplimentare, cât și activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiștilor (activități productive de obținere și prelucrare a produselor agricole în gospodărie și comercializarea acestora către turiști, sau prin rețele comerciale, precum și modul de petrecere a timpului liber).[11] Ambele forme de turism se încadreazǎ în noțiunea mai generalǎ de turism „moale”, cel ce se practicǎ fǎrǎ a deranja echilibrul natural dintr-un areal.
Componentǎ de bazǎ a desfǎșurǎrii turismului rural, satele turistice sunt așezări rurale situate într-un cadru pitoresc și nepoluat, care prezintă urmatoarele avantaje: tradiții etnofolclorice nealterate și case cu arhitectura specifică unei zone etnografice; gospodării țărănești (cu un anumit grad de confort) ce se închiriază turiștilor; monumente cultural-istorice, muzee și atracții naturale și culturale, ce pot fi utilizate în dezvoltarea agrementului; dotări de infrastructură generala (alimentare cu energie electrică în întreaga localitate) apă și canalizare; dotări comerciale, sanitare și de telecomunicație; accesibilitate ușoară la drumurile naționale și căile ferate; rețea rutieră, parțial modernizată.[12]
Toate aceste concepte, noțiuni și definiții elaborate de OMT sau de mari profesori în domeniu, au drept scop stabilizarea turismului ca activitate și evidențierea particularitǎților acestuia.
1.2 Avantajele și dezavantajele practicării turismului rural în plan economic, social și ecologic
În timp, activitățile turistice derulate în spațiul rural „verde” generează efecte pozitive, dar și efecte nedorite mai ales când nu se respectă capacitatea de încărcare ecologică și particularitățile ecologice ale mediului rural. Avantajele practicǎrii turismului rural pot fi prezentate din mai multe puncte de vedere:
Din punct de vedere al turistului:
Odihna la țarǎ este o alternativǎ din ce în ce mai atractivǎ pentru orǎșeni.
Sǎ colinzi ziua întreagǎ pǎdurile și fânețele, sǎ te abați pe la o stânǎ, iar seara sǎ dormi într-o camerǎ mirosind a mere coapte … acestea sunt imaginile pe care le derulǎm în minte atunci când, copleșiți de griji și stresați de aglomerația strǎzii, începem sǎ visǎm cu ochii deschiși la o vacanțǎ idealǎ.
Într-adevǎr, turismul rural este preferat de tot mai mulți turiști români și strǎini „saturați” de modernitate, de orașele poluate, de aglomerația marilor hoteluri.
Refugiul în naturǎ este practicat nu numai de elevi și studenți cu posibilitǎți materiale modeste și nepretențioși în privința condițiilor de locuit, ci și de oameni din România și din strǎinǎtate cu un anume standard de viațǎ, oameni de afaceri, intelectuali, diplomați, ceea ce face ca turismul rural sǎ devinǎ un culoar deosebit de important, care sǎ facǎ legatura între țara noastra și restul lumii. În afara odihnei propriu-zise, turiștii sunt invitați sǎ participe la sǎrbǎtorile tradiționale locale, precum: mǎsurarea laptelui, rǎvǎșitul oilor, parade ale portului popular, târguri de artizanat ori vite, vizita unor castele medievale etc.
Din punct de vedere socio-economic:
Crearea și dezvoltarea turismului este consecința mutațiilor social-economice din epoca contemporanǎ. Aceastǎ ramurǎ a economiei stimuleazǎ dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale cum ar fi: industria, agricultura, construcțiile, transporturile, comerțul. Prin aceasta se poate spune cǎ turismul stimuleazǎ activitǎți naționale rentabile ca: hotelǎria, alimentația, suveniruri, artizanat etc. Activitatea turisticǎ este beneficǎ și pentru diversificarea economiei locale acolo unde dezvoltarea agriculturii este insuficientǎ sau neregulatǎ.
Turismul creeazǎ noi locuri de muncǎ în structurile turistice dar și în sectoarele economice adiacente (agricultura, artizanat, pescuit, comerț) prin dezvoltarea de întreprinderi turistice locale sau de unitǎți de prestǎri servicii conexe. Acestea duc la creșterea veniturilor, ameliorând calitatea vieții locuitorilor. Totodatǎ cresc impozitele și taxele locale permițând dezvoltarea infrastructurii, instalațiilor, echipamentelor și serviciilor în folosul comunitǎții locale – spații verzi, spații recreative, parcuri, dotǎri tehnico-edilitare, alimentare cu apǎ, energie electricǎ, școli, dispensare etc. De toate acestea profitǎ atât populația localǎ cât și turistul.
Prin turism sunt finanțate adesea și activitǎți culturale ca spectacole de teatru, muzicale, festivaluri, reuniuni, expoziții, competiții sportive care antreneazǎ și populația localǎ. Aceasta duce la creșterea nivelului de culturǎ și civilizație al locuitorilor din zona turisticǎ respectivǎ, largirea orizontului de cunoaștere al acestora, schimb de cunoștințe și experiențe între sat și oraș.
Activitatea agroturisticǎ, datoritǎ complexitǎții ei, contribuie la dezvoltarea în ansamblu a zonelor rurale, iar aceastǎ dezvoltare la rândul ei va determina o creștere a circulației turistice. Agroturismul reprezintǎ o realǎ șansǎ pentru economia localǎ, acesta creând principalele motivații în antrenarea și dezvoltarea unor inițiative, a unor activitǎți tradiționale care au fost neglijate multǎ vreme, a unor meșteșuguri, creații artistice locale pentru satisfacerea turiștilor. Toate aceste activitǎți dinamizeazǎ viața economicǎ localǎ.
Activitatea turisticǎ oferǎ gospodarului posibilitatea de a pune în valoare oferta de cazare, de a valorifica în stare proaspatǎ sau prelucratǎ produsele proprii din gospodǎrie, de a presta servicii. Turismul creeazǎ cererea localǎ de produse alimentare proaspete, produse de micǎ industrie, artizanat; el este amator de trasee, de recreere, solicitǎ servicii și stimuleazǎ inventivitatea gospodarului.[13]
Dupǎ cum se observǎ, agroturismul, componentǎ a turismului rural, are cele mai mari implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viațǎ al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economicǎ a localitǎții rurale și comunitǎții în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activitǎți economice pe principii ecologice (turismul incitǎ la protejarea mediului). De aceea, interesul comunitǎții și autoritǎții locale este acela de a elabora o strategie de organizare și dezvoltare durabilǎ și de promovare a turismului rural, cu precǎdere a agroturismului, la nivel local, cu concursul tuturor agenților economici implicați în desfǎșurarea acestei activitǎți.[14]
Un alt efect pozitiv determinat de activitatea turisticǎ este efectul multiplicator al acestuia. Astfel banii primiți de la vizitatori sunt repartizați în diferitele sectoare ale economiei naționale, pentru achiziționarea de echipamente moderne, achiziționarea de mǎrfuri, plata personalului, provocând de fiecare datǎ noi venituri și realizând investiții de care vor beneficia viitorii vizitatori
Din punct de vedere socio-cultural:
Activitǎțile și serviciile din domeniul turismului rural sunt într-o strânsǎ interacțiune creând astfel o serie de avantaje sociale, avantaje de care beneficiazǎ atât entitatea agroturisticǎ, cât și mediul din care aceasta face parte. Se activeazǎ astfel tradițiile social culturale, meștesugǎrești, folclorice.
Deasemenea, turismul contribuie la conștientizarea populației și autoritǎților locale fațǎ de valoarea turisticǎ și identitatea culturalǎ a localitǎții, prezența turiștilor în zonele respective fiind consideratǎ ca o apreciere a calitǎții mediului natural și a patrimoniului lor istoric și cultural ce favorizeazǎ înțelegerea interculturalǎ și comunicarea liberǎ între locuitori și turiști.
Astfel turismul se înscrie ca sprijin pentru justificarea și finanțarea protecției zonelor naturale, sprijin în conservarea siturilor arheologice și istorice pentru a atrage vizitatori, și duce la sensibilizarea locuitorilor în problemele de mediu și patrimoniu cultural istoric. Acestea se concretizeazǎ în: menținerea și dezvoltarea manifestǎrilor culturale tradiționale, susținerea muzeelor, teatrelor și a altor echipamente de culturǎ, conservarea și protejarea patrimoniului cultural-istoric.
Din punct de vedere social-politic:
Turismul ajutǎ la creșterea fenomenului de stabilitate, dar și de restrângere a procesului de emigrare a populației rurale, deci de întreținere a acesteia la diversificarea ocupaționalǎ a populației rurale, îndeosebi cea tânǎrǎ, pǎstreazǎ modelele socio-culturale existente, a tradițiilor populare și a arhitecturii locale, contribuie la educația și instrucția populației turistice tinere în vederea lǎrgirii orizontului de cunoaștere a mediului rural din țara noastrǎ, ajutǎ la creșterea calitǎții vieții populației locale, strângerea de relații prietenești între localnici și turiști, creeazǎ o imagine externǎ favorabilǎ României, prin contactul turiștilor strǎini cu etnocultura și ambianța naturalǎ și ospitalierǎ a satului românesc.
Se pot menționa, deasemenea, și o serie de dezavantaje sau efecte negative generate de intensificarea turismului rural, efecte ce se resimt mai ales la nivelul peisajelor naturale, rezervațiilor și parcurilor naturale din vecinǎtatea satelor turistice datorate printre altele acordǎrii unor facilitǎți prea largi, lipsei cadrului legislativ și a reglementǎrilor de funcționare ce pot permite dezvoltarea unui turism „greu” și cu caracter de masǎ în multe rezervații sau parcuri naturale din apropierea satelor, numǎrului mare de turiști care, prin circulație și zgomot, pot perturba viața ruralǎ și viața florei și faunei naturale.
Deasemenea existența unui numǎr mare de trasee și poteci, drumuri de circulație și acces, vizitate în grupuri de peste 25-30 de persoane, în areale sensibile, produce perturbǎri ale echilibrului ecologic. Practicarea, pe arealele existente, a sporturilor de varǎ și iarnǎ, și o prea mare diversificare a activitǎților sportive pot conduce la distrugerea solurilor, florei, faunei etc. Turismul rural intensiv practicat într-o anumitǎ zonǎ poate aduce schimbari în modul de viațǎ al localnicilor și poate favoriza poluarea.[15]
Dupǎ cum se poate observa , toate aceste activitǎți turistice au impact atât asupra mediului înconjurǎtor cât și asupra mediului economic și a celui social.
1.3 Motivațiile ce stau la baza practicǎrii agroturismului
Pornind de la caracteristicile mediului citadin, alǎturate convențiilor sociale specifice, poate fi depistatǎ o serie de necesitǎți pe care orǎșeanul le emite din ce în ce mai constant și tinde sǎ le transforme în acțiuni[16]:
Reîntoarcerea la naturǎ, motivație valabilǎ pentru toate categoriile de varstǎ, sex, profesie, statut social. Este rezultatul necesitǎții de relaxare, sǎnǎtate, confort fizic și spiritual;
Cunoașterea și adeziunea temporarǎ la grupurile de apartenențǎ specificǎ zonelor rurale, dintre care pot fi amintite: familia de tip patriarhal, comunitatea locativǎ, grupul de muncǎ, grupul folcloric etc.;
Cunoașterea, înțelegerea și creativitatea sunt, de asemenea, motivații care se pot realiza cu succes în ambianța satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale
tezaurului istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare, transformǎ vacanțele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi și numeroase cunoștințe;
Motivațiile estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, armonie, naturalețe, determinǎ majoritatea turiștilor, care viziteazǎ satele respective, sǎ se considere privilegiați pentru posibilitatea de a cunoaște locuri atât de frumoase și de pitorești;
Curiozitatea ce decurge din informații asupra ospitalitǎții populare, obiceiurilor gastronomice, artizanatului și ritualurilor sǎtești, determinǎ dorința multor turiști de a cunoaște la fața locului toate acestea;
Odihna, cura de aer și fructe, consumul de alimente proaspete de care doresc sǎ beneficieze cei care își îngrijesc sǎnǎtatea în vacanțǎ;
Sportul, vânǎtoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile sunt motivații care capǎtǎ o notǎ autenticǎ, lǎsând loc suficient inițiativei, imaginației și înclinațiilor individuale.
Teritoriul României prezintǎ o mare bogǎție de valori cultural-istorice și naturale, care rǎspund unor variate motivații ale cǎlǎtoriilor turistice, între care comorile de artǎ popularǎ, etnografie și folclor reprezintǎ o imagine de marcǎ a poporului nostru.
1.4 Tipologia satelor turistice
Aplicarea principiului specializǎrii în domeniul organizǎrii și funcționǎrii satului turistic este necesarǎ deoarece fiecare localitate ruralǎ constituie o entitate cu particularitǎți proprii și activitǎți specifice, ce nu trebuie decât sǎ fie identificate și valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mod de selecționare a turiștilor, aceștia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcție de principalele lor motivații și opțiuni turistice.
Așezǎrile rurale de interes turistic sunt prezente, și s-au dezvoltat, pe cele mai variate forme de relief, de pe litoralul Mǎrii Negre și Delta Dunǎrii, pânǎ în zona montanǎ, fiind grupate pe baza specificului în câteva tipuri majore[17]:
Satele peisagistice și climaterice se caracterizeazǎ prin prezența unui cadru natural atractiv, cu elemente de potențial turistic numeroase și variate, care favorizeazǎ petrecerea timpului liber. Așezǎrile turistice de acest tip, situate în zone de deal și de munte, cu casele raspândite la o oarecare distanțǎ unele fațǎ de altele, dar și în zona litoralǎ – sunt adecvate turismului de sejur, oferind posibilitǎți de plimbare în aer liber, bǎi de aer, helioterapie, drumeție: Tismana (Gorj), Brǎdet (Argeș), Botiza (Maramureș), Vama Veche (Constanța).
Satele balneare susțin turismul balnear de importanțǎ localǎ și mai rar regionalǎ, bazându-se pe o serie de „resurse turistice” exploatate și valorificate: ape minerale carbogazoase, mofete, izvoare sau lacuri sǎrate, nǎmol: Zizin (Covasna), Coștiui (Maramureș), Sǎcelu (Gorj).
Satele turistice pentru practicarea sporturilor sunt specifice zonelor montane cu strat de zǎpadǎ persistent, condiții de pantǎ deosebite ce favorizeazǎ practicarea sporturilor de iarnǎ (Fundata, Gǎrina – Jud. Caraș), dar și zonelor joase, cu oglinzi de apǎ, care susțin sporturile nautice (Murighiol) etc.
Satele turistice pastorale (Vaideeni, Prislop, Jina). În aceastǎ grupǎ pot fi incluse satele de munte în care preocuparea de bazǎ a localnicilor este creșterea oilor și vitelor, și care pot sǎ atragǎ turiști, prin meniuri bazate pe produse lactate.
Satele pescǎrești și de interes vânǎtoresc oferǎ și organizeazǎ diferite forme de agrement speciale pentru turiști – vânǎtoare, pecuit, safari – asigurând în același timp, posibilitǎți de cazare, servicii culinar-gastronomice pescǎrești sau vânǎtorești: Sfântu Gheorghe (Deltǎ), Ciocânești (Suceava), Gurghiu (Mureș).
Satele turistice de creație artisticǎ și artizanalǎ (Tismana, Margina, Cordun, Sǎpânța) atrag turiștii interesați de creația artisticǎ și artizanalǎ, prin posibilitatea achiziționǎrii unor astfel de creații direct de la sursǎ, de la producatorul însuși, precum și posibilitatea de a asista la modul de confecționare al acestora.
Satele turistice etnofolclorice grupeazǎ așezǎrile rurale care dețin un fond etnografic, de valoare inestimabilǎ, reprezentat prin muzee etnografice, arhitecturǎ popularǎ de excepție, port tradițional și folclor: Curtișoara (Gorj), Rǎșinari (Sibiu), Vama (Suceava) etc. Aceste sate pot oferi turiștilor servicii de cazare și masǎ în condiții autentice (mobilier, decor și lenjerie în stil popular, meniuri tradiționale servite în veselǎ și cu tacâmuri specifice, farfurii și strǎchini de ceramicǎ, linguri de lemn etc.).
Satele cu obiective de interes științific dispun de diferite tipuri de rezervații naturale care prin inedit, unicitate și frumusețe, atrag spre vizitare numeroși turiști strǎini și autohtoni: Andrieșeni (Vrancea), Sadova (Suceava), Chiuzbaia (Maramureș) etc.
Sate cu monumente istorice, de artǎ și arhitecturǎ cu valoare de excepție, renumite pe plan național și internațional, sunt specifice Moldovei, cu o salbǎ impresionantǎ de mǎnǎstiri: Sucevița, Putna, Agapia, Vǎratec etc.; Subcarpaților Getici – Aninoasa, Cozia, Horezu, Tismana; sudului Transilvaniei – Hǎrman, Biertan, Feldioara etc.
Sate turistice pomiviticole unde principala activitate este cultivarea pomilor fructiferi și a viței-de-vie iar turismul se poate practica pe toatǎ durata anului, atât în perioada recoltǎrii cât și dupǎ aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor și a preparatelor pe baza lor: Recaș, Șiria, Agapia etc.
Satul românesc – prin specificul etnocultural și etnografic, prin originalitate și
bogǎția resurselor proprii spațiului geografic aferent – poate sǎ se constituie ca un produs turistic inedit, care sǎ satisfacǎ o gamǎ largǎ de motivații în turismul organizat și pe cont propriu, intern și internațional. Un numǎr mare de sate, recunoscute ca sate turistice, constituie destinații pentru turismul de sejur, turismul de cunoaștere, balneoturismul etc.
1.5 Modalitǎți de cazare și alimentație publicǎ specifice satelor turistice. Criterii economico-sociale de clasificare a fermelor și pensiunilor agroturistice
Cazarea în satele turistice se poate organiza și amenaja pe mai multe tipuri și anume:
– camere mobilate, de categorii diferite, în locuințele gospodarilor, aceștia locuind în aceeași casǎ sau în apropiere;
– casǎ de vacanțǎ, alta decât cea locuitǎ de gospodar, construitǎ ad-hoc sau eliberatǎ în sezonul turistic;
– spațiu pentru amenajarea unui loc de campare (cu cort sau rulotǎ) în grǎdinǎ sau livadǎ, gospodarul locuind în apropiere, spre a asigura securitatea turiștilor;
– spații secundare în gospodǎria sǎteascǎ;
– spații cu destinație specialǎ pentru turiști, construite de cǎtre grupuri de locuitori sau asociația turisticǎ sǎteascǎ.
Toate aceste spații de cazare (mai puțin cele secundare) vor fi mobilate ca sǎ corespundǎ normelor de clasificare elaborate de Ministerul Turismului, care le va omologa, iar tarifele percepute vor fi în conformitate cu legislația în vigoare.
Alimentația publicǎ. În satele turistice, servirea mesei pentru turiști se poate realiza în mai multe modalitǎți:
– pensiune completǎ la gospodarul-gazdǎ;
– demipensiune;
– mic dejun inclus în tariful de închiriere a camerei (casei);
– pensiune completǎ sau demipensiune acordatǎ de o familie unui grup mai mare de turiști, care locuiesc în gospodǎrii diferite;
– pensiune completǎ sau demipensiune la o unitate de alimentație publicǎ din localitate (restaurant, pensiune);
– pregǎtirea mesei de catre turiști cu produsele lor sau ale gospodarului și cu utilajele acestuia.
Toate spațiile de alimentație publicǎ vor fi omologate conform normelor Ministerului Turismului, iar tarifele vor fi stabilite și aplicate în baza normelor în vigoare. Omologǎrile și clasificǎrile pentru structurile de cazare (pensiuni și ferme
agroturistice) se fac de cǎtre Comisia Tehnicǎ de Verificare formatǎ din specialiști ai
Ministerului Turismului și Asociația Naționalǎ de Turism Rural Ecologic și Cultural
(ANTREC) și au la bazǎ "criteriile minime privind clasificarea pe stele (margarete) a
pensiunilor și fermelor agroturistice" stabilite prin lege.
Criteriile minime pentru intrarea unei gospodǎrii în circuitul turistic se referǎ la:
– accesul în camerele de dormit și la grupurile sanitare sǎ fie direct, fǎrǎ a se trece prin
alte camere;
– racord obligatoriu la rețeaua publicǎ de canalizare și existența apei curente
menajere;
– racord obligatoriu la rețeaua electricǎ publicǎ.
Prețurile și tarifele practicate sunt diferențiate în funcție de clasificarea gospodǎriilor, zona în care se aflǎ acestea, perioada de sejur (sezon sau extrasezon).
Criteriile de clasificare a gospodǎriilor țǎrǎnești din zona montanǎ :
A. Clasa de confort agroturistic montan – spații de cazare:
Clasa I – camerǎ cu 1-2 paturi, 10-16 mp, grup sanitar propriu fiecǎrei camere, cu WC, lavoar, duș, (cadǎ), cu apǎ rece și apǎ caldǎ.
Clasa II – camerǎ cu 1-2 paturi, 10-16 mp, cu posibilitǎți de încǎlzire asigurate și grup
sanitar comun cu alți turiști, cu WC, lavoar, duș, cu apǎ rece și apǎ caldǎ.
Clasa III – camerǎ cu 1-3 paturi, 10-20 mp, cu posibilitǎți de încǎlzire asigurate și
grup sanitar comun cu alți turiști și cu proprietarul, cu WC, lavoar, duș, cu apǎ rece, eventual și apǎ caldǎ.
Clasa IV – camerǎ cu 1-3 paturi, 10-20 mp, latrinǎ separatǎ de locuințǎ, comunǎ cu
proprietarul și o încǎpere pentru spǎlat, cu lavoar, cu apǎ rece, comunǎ cu alți turiști.
B. Clasa de confort agroturistic montan – spații pentru prepararea și servirea meselor:
Clasa I – camerǎ de servit masa și de recreere, dotatǎ cu un loc pentru prepararea hranei,
în folosința exclusivǎ a turiștilor.
Clasa II – camerǎ de servit masa și de recreere, în folosința turiștilor cu propietarul, cu
acces la bucǎtǎria propietarului.
Clasa III – fǎrǎ camerǎ de servit masa și de recreere, dar cu acces la bucǎtǎria proprietarului.
Criteriile minime privind clasificarea pensiunilor turistice și a caselor de oaspeți (ANEXA 1)
1. Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de
la 3 la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural, și zona periurbană și
până la 20 de camere în mediul urban, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri
independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și servirea mesei.
2. Casele de oaspeți sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de la 3 la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural, și zona periurbană și până la 20 de camere în mediul urban, funcționând în clădiri independente , caracterizate prin existența unor spații de cazare și condiții de pregătire a mesei.
3. Amplasarea pensiunilor turistice rurale și a caselor de oaspeți trebuie realizată în locuri
ferite de surse de poluare și de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau
viața turiștilor.
4. Dotările din camerele și din grupurile sanitare destinate turiștilor vor fi puse în
exclusivitate la dispoziție acestora. În interiorul acestora nu se admit lucrurile personale
ale locatorului (articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, bibelouri sau alte obiecte care ar
putea stânjeni turiștii).
5. Spațiile pentru prepararea și servirea mesei trebuie să fie destinate în exclusivitate
turiștilor.
6. Pensiunile turistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare vor
respecta pentru montarea corturilor și rulotelor criteriile privind echiparea sanitară și
dimensiunea parcelelor[18].
Aceste criterii sunt obligatorii pentru desfǎșurarea activitǎții de cazare în pensiuni.
Cazarea turisticǎ în mediul rural cuprinde toate formele de primire, de la ferme la hoteluri rurale sau camere de oaspeți, gestionate direct și personal de proprietari persoane fizice, asociații sau comunitǎți locale. Aceste spații de cazare trebuie sǎ fie clasificate și înregistrate la Registrul de Comerț Județean sau Orǎșenesc în funcție de situație[19].
Agroturismul, ca formǎ a turismului rural, utilizeazǎ ca spații de cazare și de servire a mesei, fermele și pensiunile turistice rurale.
Principalele structuri de primire care se întâlnesc în zonele rurale din România sunt urmǎtoarele:
Satul de vacanțǎ este un centru turistic compus din vile sau bungalouri destinate cazǎrii individuale sau familiale și grupate în jurul unor spații comune pentru masǎ, distracții și sport. Prețurile de sejur cuprind atât pensiunea cât și distracțiile oferite. Primele sate de vacanțǎ au fost create în anul 1947 de cǎtre Touring Club de France și au intrat în circuitul turistic începând cu anul 1965.
Popasul turistic este un tip de hotel destinat în special turiștilor în trecere și amenajat de-a lungul unui mare traseu turistic sau în apropierea lui; are mai puțin de 10 camere și un restaurant cu specific gastronomic regional.
Motelul. La origine termenul desemna un ansamblu de apartamente grupate în bungalouri, izolate unele de altele sau aflate în același corp de clǎdire, compuse dintr-o camerǎ cu baie și un amplasament pentru mașinǎ. Situate de-a lungul cǎilor rutiere, motelurile permit automobiliștilor sǎ aibǎ în permanențǎ mașina la dispoziție. Motelurile diferǎ de hoteluri prin aceea cǎ, în principiu, nu au personal la dispoziția clientului – autoservire – acesta închiriând apartamentul sau camera a carui cheie îi este data la recepție imediat ce a sosit și a plǎtit suma cerutǎ. Concepția despre moteluri a evoluat rapid, în prezent fiind definit astfel: construcție cu funcție hotelierǎ – cazare, masǎ – de capacitate micǎ sau mijlocie, amplasatǎ în general in afara localitǎților și în imediata apropiere a rețelei rutiere și a dotǎrilor acesteia și destinatǎ sǎ ofere serviciile necesare, la diferite grade de confort, îndeosebi pentru turistul automobilist.
Hotelul rustic pavilionar este un tip de hotel turistic, situat în mediul rural, grupând o serie de pavilioane rustice.
Campingul este forma de turism care presupune cazarea în corturi sau rulote, utilizând, pentru un sejur mai mult sau mai puțin prelungit, un echipament adecvat. Dezvoltarea crescândǎ a acestei forme de turism a impus introducerea unor reglementǎri privind amenajarea terenurilor și compartimentul turiștilor.
Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice având capacitate de cazare de pânǎ la 10 camere, totalizând maxim 30 de locuri în mediul rural, și pânǎ la 20 de camere în mediul urban, funcționând în locuințele cetǎțenilor sau în clǎdiri independente, care asigurǎ în spații special amenajate cazarea turiștilor în condiții de pregǎtire și servire a mesei.
Ferma agroturisticǎ este o structurǎ de primire pentru gǎzduire și servire a mesei, cu capacitate cuprinsǎ între 3 și 20 de camere, funcționând în cadrul gospodǎriilor țǎrǎnești care asigurǎ alimentația turiștilor cu produse proaspete din surse proprii și locale.
Activitatea de turism în cadrul pensiunilor și fermelor agroturistice cuprinde servicii de cazare și masǎ, de agrement precum și alte servicii asigurate turiștilor pe perioada sejurului.
CAPITOLUL 2
CARACTERIZAREA GENERALĂ A JUDEȚULUI MARAMUREȘ
În nord-vestul patriei noastre în cadrul Munților Carpații Orientali se deschide o
depresiune de mare frumusețe, cunoscută sub denumirea de Țara Maramureșului. Strǎveche vatrǎ româneascǎ, cu o naturǎ încântǎtoare, de o rarǎ frumusețe, județul Maramureș este situat în nordul României și are ca vecini Ucraina, județele Suceava, Bistrița-Nǎsǎud, Cluj, Sǎlaj și Satu Mare. De o frumusețe aparte sunt depresiunile Maramureșului, Lǎpușului și Bǎii Mari, cu dealuri, terase și lunci, care au favorizat, prin bogǎțiile naturale și geo-climatice, prezența și permanența omului din cele mai vechi timpuri în aceastǎ zonǎ. Maramureșul este o oazǎ de viațǎ arhaicǎ plinǎ de farmec, în mijlocul unei civilizații egalizatoare. Este cu certitudine cel mai mare muzeu etnografic în aer liber din Europa și valorile pe care le deține îl recomandǎ sǎ ocupe un loc pe lista UNESCO a valorilor culturale ale umanitǎții. Prin valorile și frumusețile sale spirituale, morale și peisagistice, județul Maramureș constituie un punct de atracție pentru mii de turiști din țarǎ și strǎinǎtate[20].
2.1 Maramureșul între nou și vechi
Prin poziția sa geograficǎ specificǎ, în extremitatea de nord-vest a României,
Maramureșul a avut o istorie mai agitatǎ decât alte zone aflate înspre interiorul
Transilvaniei, provincie de care ești legat în mod natural prin unitatea de limbǎ și culturǎ
a populației sale, în majoritate româneascǎ. La acest destin aparte a contribuit și poziția sa strategicǎ de primǎ importanțǎ. De aceea, în decursul timpului apartenența Maramureșului la un stat sau altul a suferit dese schimbǎri.
Județul actual Maramureș cuprinde Țara Maramureșului, Lǎpușului, Chioarului,
Bazinul Baia Mare și o parte a Zonei Codrului.
O incursiune succintǎ în preistoria locului ne aratǎ cǎ Maramureșul este un pamânt strǎvechi care a fost locuit încǎ din timpuri imemorabile.
În sec. al X-lea și al XI-lea, condițiile specifice de dezvoltare ale Maramureșului au facut ca în aceastǎ zonǎ sǎ se organizeze mici entitǎți teritoriale numite voievodate.
Acestea erau formate din mai multe așezǎri românești stabile, cu vetre de sat, pǎșuni și
munți cu pǎduri, cu hotare între ele, constituite în cnezate și conduse de câte un cneaz.
Ele se gaseau înșirate pe Vǎile Marei, Cosǎului, pe Taraș și Tisa, pe Talabor și Vișeu
precum și pe cursul superior și inferior al Izei.
Secolul al XIV-lea și începutul secolului urmǎtor se caracterizeazǎ în toatǎ Transilvania prin înǎsprirea relațiilor dintre iobagi și nobili. În urma unor rǎscoale de proporții (Bobâlna-1437), deținǎtorii puterii – nobilii maghiari în majoritate, dar și nobilii români care se maghiarizeazǎ – semneazǎ o convenție cu sașii și secuii, o uniune frǎțeascǎ de întrajutorare, în cazul când una din pǎrți este atacatǎ. Pentru cǎ erau trei pǎrți de trei
neamuri diferite, înțelegerii i s-a mai spus Univ Trium Natium. Sub raport politic, actul a
avut o deosebitǎ importanțǎ: el a servit tezei de mai târziu care prezenta ca națiuni
politice ale Transilvaniei numai pe unguri, sași și secui; românii erau doar tolerați.
Dupǎ cel de-al doilea rǎzboi mondial, situația s-a schimbat radical. Teritoriul
maramureșean din nordul Tisei a trecut la Ucraina, respectiv la Uniunea Sovieticǎ,
legǎturile dintre românii de pe cele douǎ maluri au fost puternic întrerupte și a urmat o
intensǎ politicǎ de deznaționalizare a populației românești de cǎtre puterea sovieticǎ.
Pânǎ și denumirea româneascǎ a satelor a devenit slavǎ: Slatina s-a schimbat în
Solotvina, Teceu în Tiacev, Biserica Albǎ – Belaia Terkov, iar Apșa de Jos – Dabrova.
Dupǎ evenimentele din Decembrie 1989 și dupǎ dislocarea Imperiului Sovietic,
legǎturile s-au reluat; spre surprinderea celor din stânga Tisei, ei au constatat cǎ frații lor
din dreapta apei, atâți câți sunt, nu și-au uitat limba, portul și nici tradițiile. Ei sǎrbǎtoresc
încǎ evenimentele arhaice rǎmase de la romani, cum ar fi ,,serbarea mǎrțișorului" și existǎ
o asociație culturalǎ numitǎ "George Coșbuc", care cautǎ sǎ ținǎ aprinsǎ flacara culturii
românești printre conaționali[21].
Este impresionantǎ tenacitatea cu care românii maramureșeni din dreapta Tisei au luptat pentru a se pǎstra ca atare: "Suntem neam de piatrǎ!" sau "Deși nu am fǎcut niciodatǎ parte din România, nu am încetat niciodatǎ sǎ ne simțim români!"- spun ei.
Dǎinuirea româneascǎ la nord de Tisa este însǎ fragilǎ și depinde de sprijinul celor din țarǎ. În privința împǎrțirii administrativ teritoriale a țǎrii, s-a procedat la desființarea județelor și s-a preluat modelul sovietic, al regiunilor și raioanelor. În acest context, în 1948 s-a desființat și județul Maramureș cu reședința la Sighet și s-a creat regiunea Baia Mare, care încorpora teritoriul Maramureșului, Satmar, Oaș, Lǎpuș, Chioaru, Zona Codrului – deci și actualul județ, și se înființeazǎ raioanele ca unitǎți teritoriale restrânse, subordonate regiunii.
În anul 1964 are loc o nouǎ împǎrțire administrativ-teritorialǎ a țǎrii, revenindu-se la forma și denumirea de județ ca unitate specificǎ, dar Maramureșul rǎmâne în continuare afiliat la Baia Mare, care va deveni reședința județului. Pierzându-și – dupǎ mai bine de 600 de ani – locul privilegiat de reședințǎ de județ, Sighetul Marmației s-a dezvoltat și s-a modernizat într-un ritm mai lent decât alte centre urbane similare. Cǎderea dictaturii ceaușiste în Decembrie 1989 a adus speranța unui reviriment rapid pentru întreaga zonǎ și repararea unor greșeli fǎcute de regimul trecut.
În Maramureș unde meșterii populari au cultivat de veacuri cu deosebitǎ artǎ și pe scarǎ întinsǎ arhitectura de lemn, obiceiurile și tradițiile, noul, prin modernitatea sa, nu agreseazǎ “vechiul” ci încearcǎ sǎ-l completeze, sǎ îl ducǎ mai departe, sǎ-l punǎ în valoare. Natura, de-a lungul timpului, a fost privitǎ ca aliat în realizarea operelor cu caracterul lor specific – original și pitoresc. Prin adaptarea la materialul din care este construit, opera meșterilor maramureșeni a dus la închegarea unor forme de mare prospețime și usurințǎ .
Frumoasǎ, pitoreascǎ, elegantǎ – arta, tradiția maramureșeanǎ se distinge de-a lungul timpului nu atât prin forma discretǎ și odihnitoare apropiatǎ de scara și ochiul omului, cât prin înfǎțișarea mândrǎ și formele meșteșugite monumentalizate.
Vizitatorii Țǎrii Maramureșului sunt atrași, în primul rând, de creația popularǎ din Oaș, pǎstratǎ și azi în formele sale originale. În ritualul sǎrbǎtorilor oșenilor, transmise din generație în generație, se rǎsfrâng obiceiuri legate de preocupǎrile milenare (pǎstoritul). Se remarcǎ porțile sculptate (Halmeu), originalitatea gospodǎriilor, cioplitul lemnului (Camarzana, Certeze), pictura pe sticlǎ și olǎritul (Tur), toate de o inegalabilǎ frumusețe. De asemenea, Vama este o cunoscutǎ localitate prin produsele sale ceramice, care perpetueazǎ vechiul obicei dacic al olǎritului. Culorile cu care se orneazǎ vasele sunt naturale, aidoma celor de acum 2000 de ani.
2.2 Istorie și cultură în contextul actual
Maramureșul, vatrǎ de culturǎ și civilizație care și-a dǎltuit în lemn istoria, este locul unde tradițiile, portul și arta popularǎ se pǎstreazǎ ca nicǎieri altundeva în România. Maramureșul este un imens muzeu în aer liber, iar viața de zi cu zi a satului maramureșean este o adevaratǎ întoarcere în timp.
Muzeul Țǎrii Oașului – Negrești Oaș, posedǎ o frumoasǎ colecție de port oșenesc, artǎ popularǎ (țesǎturi și cusǎturi caracteristice), ceramicǎ; Muzeul ceramicii – Vama, expune peste 500 de piese, unele cu o vechime de peste 300 de ani; Muzeul etografic șvǎbesc-Petrești. Bisericile de lemn – bijuterii de artǎ popularǎ – se întâlnesc aproape în fiecare sat. Opt dintre acestea aparțin patrimoniului UNESCO, iar unele dețin recorduri absolute: cea mai înaltǎ construcție din lemn – biserica mǎnǎstirii Bârsana 62 m, cea mai veche bisericǎ din lemn – biserica de la Ieud 1364. Poarta maramureșeanǎ veritabil "arc de triumf" rustic, era în trecut apanajul familiilor nobile. Conform tradiției, poarta este bariera împotriva rǎului, elementul care delimitezǎ universul sacru al casei și gospodǎriei. Elementele decorative nu au doar o funcție esteticǎ, ci sunt simboluri cu rǎdǎcini puternice în cultura creștina și precreștinǎ. Coarda – spirala simbolizând aspirația spre înalt, rozeta – simbol al soarelui ca element esențial al vieții, arborele vieții – simbolizând viața veșnicǎ, șarpele cu binecunoscutul lui rol protector, sunt doar câteva dintre elementele cel mai des întâlnite în sculptura porților maramureșene. Maramureșul este o regiune care a pǎstrat de-a lungul timpului obiceiurile legate de muncǎ, de viațǎ și de sǎrbǎtoare. Obiecte din lemn decorate artistic însoțesc toate momentele importante ale vieții, dar cele mai fascinante sunt crucile, element de comunicare între lumea celor vii și a celor morți. Cimitirul vesel de la Sǎpânța, opera artistului popular Ioan Patraș, reunește cruci "vorbitoare". Prin intermediul unui text în care autoironia se împletește cu dramatismul, acestea povestesc viața ce lui dispǎrut. Meseriile tradiționale cum ar fi țesutul, sculptura lemnului, pictura pe lemn și sticlǎ se practicǎ cu succes și se transmit din tatǎ în fiu. Muzica maramureșeanǎ care însoțește toate momentele fericite ale vieții se remarcǎ prin ritm și vitalitate. Portul popular este purtat zi de zi nu doar de sǎrbǎtori ca în alte zone. Sǎrbǎtorile sunt momente în care satul maramureșean "explodeazǎ" de muzicǎ și voie bunǎ, și ele nu sunt puține de-a lungul anului: Sǎrbǎtorile de Iarnǎ, Paștele, Tânjaua, Stâna maramureșeanǎ, la care se adaugǎ nunțile și botezurile. Aici, mai iute ca oriunde, se-ncinge muzica și jocul. În câteva clipe, toatǎ sala este în picioare, iar perechile încep sǎ se roteascǎ, pe ritmul din ce în ce mai rapid, impus de ceterași, acești violonoști locali de excepție, nelipsiți de la orice petrecere[22].
2.3 Așezare geografică și cǎi de acces
Județul Maramureș este situat în extremitatea de N-NV a României, la granița cu Ucraina, între 47020’00” și 48000’15” latitudine N și 22052’30” și 25007’30” longitudine E. Maramureșul are o suprafațǎ de 6 304 km2 adicǎ 2,37% din suprafața țǎrii și o populație de 535 000 locuitori (2005) și se întinde în partea de nord a Carpaților Orientali, acolo unde aceștia se desfac în douǎ ramuri: Rodna și Munții Maramureșului, închizând depresiunea cu același nume.
Maramureșul – situat în cursul superior al râului Tisa – formează în privința
topohidrografică un teritoriu închis din toate laturile, de dealuri mari și munți înalți, ca o
cetate, având ca poartă locul îngust lângă Hust, unde Tisa părăsește locul său natal. Râuri
curg din toate marginile până la mijlocul ținutului, unde Tisa le adună, primind din stânga râurile Mara, Iza și Vișeul iar din dreapta Apșa, Tarașul, Talaborul și râul
Neagova. Toate aceste râuri se ramifică în văi și vâlcele de o rară frumusețe naturală.
Descrierea cuprinde întreg spațiul Maramureșului istoric, adicǎ a Țǎrii Maramureșului, din care astǎzi mai mult de douǎ treimi se aflǎ în dreapta Tisei, în țara vecinǎ, Ucraina.
Din suprafața totalǎ de 10 354 km cât avea fostul comitat Maramureș înainte de primul rǎzboi mondial, la sud de Tisa a mai rǎmas o suprafațǎ de 3 381 km, cât reprezintǎ
actualul Maramureș. Aceastǎ zonǎ este situatǎ în partea de nord a Carpaților Orientali,
care sunt marcați de masivul Rodna, Carpații Vulcanici de Nord și respectiv Munții
Maramureșului. Limita de nord a zonei se suprapune pe granița cu Ucraina, granița
marcatǎ de râul Tisa începând de la satul Piatra pânǎ la vǎrsarea Vișeului în Tisa. Granița
se continuǎ pe cumpǎna apelor din Munții Maramureșului pânǎ dincolo de Izvorul Cǎțelei
(izvor al Ceremușului). Spre est Maramureșul se învecineazǎ cu Bucovina (actualul județ
Suceava) pânǎ la Bistrița Aurie. La sud, Maramureșul se învecineazǎ cu județul Bistrița-
Nǎsǎud pe Bistrița Aurie, urcǎ în Pasul Prislop și în continuare pe cumpǎna apelor, peste
Rodna urmeazǎ lanțul munților Țibleșului, Lǎpușului, Gutâiului, Ignișului și Oașului. La
sud-vest se învecineazǎ cu Depresiunea Baia Mare[23].
Cǎile de comunicație și transporturile
Țara Maramureșului, aceastǎ zonǎ atât de frumoasǎ peisagistic, atât de bogatǎ în tradiții etnografice și folclorice, pǎmântul care a dat primii domni ai Moldovei și bisericuțele de lemn, a trebuit de-a lungul secolelor sǎ traiascǎ în sǎrǎcie și izolare. Totuși, condițiile geografice, istorice și poate mai mult ca orice constiința apartenenței la același neam, au impus o legaturǎ a maramureșenilor cu frații lor din celelalte ținuturi locuite de români. Toponimia și tradițiile, precum și atestǎrile documentare din perioada medievalǎ, confirmǎ legǎtura permanentǎ cu frații lor de dincolo de munți.
Rețeaua rutierǎ de astǎzi este modernizatǎ, drumurile spre Maramureș sunt asfaltate, fiind accesibile pentru mașini. Drumurile urmeazǎ în general firul vǎilor principale și secundare pe care sunt dispuse așezǎrile omenești cu toatǎ frumusețea și pitorescul lor.
Cǎile rutiere ale județului sunt reprezentate de drumul european E60 care strǎbate traseul București – Cluj Napoca, E571 spre Dej și DJ1C spre Baia Mare.
Centrul de convergențǎ al tuturor drumurilor rutiere este municipiul Sighetu Marmației, fostǎ resedințǎ de voievodat, comitat, și mai târziu de județ, timp de peste 600 de ani. Accesul în Maramureș dinspre Baia Mare se face pe șoseaua nationalǎ nr. 18, care trece prin pasul Gutâi (989 m), una din ,,porțile" de intrare în zonǎ – coboarǎ muntele în
serpentine, prinde firul râului Mara și-l urmeazǎ pânǎ la Sighetu Marmației. O altǎ
,,poartǎ" a Maramureșului este pasul Prislop, care leagǎ între ele așezǎrile de pe Valea
Marei, o parte din așezǎrile de pe Valea Tisei și Ronei cu cele de pe Valea Vișeului și
Borșei, precum și orașele zonei: Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. Drumul care
se constituie și într-o axǎ etnograficǎ a Maramureșului este cel care pornește de la Sighet
și urmeazǎ firul Vǎii Izei, cuprinzând toate așezǎrile de pe aceastǎ vale, precum și cele de
pe vǎile laterale. Tot de la Sighet un alt drum urmeazǎ firul Vǎii Tisei, iar prin pasul Huța
deschide poarta spre Țara Oașului – o altǎ zonǎ etnograficǎ de mare rezonanțǎ în nord-
vestul României. Drumuri laterale, drumuri forestiere și de cǎruțe, poteci, înlesnesc
accesul omului în toate locurile tainice ale Maramureșului, dând posibilitatea iubitorilor
de naturǎ și de culturǎ popularǎ sǎ-și umple sufletul, sǎ se bucure de creațiile omului și
ale lui Dumnezeu.
Cǎile ferate oferǎ o altǎ posibilitate de acces spre Maramureș. Prima rețea de cale feratǎ s-a dat în folosințǎ în anul 1875, când a devenit funcționalǎ și gara Sighet. Începând din 6 decembrie 1996 s-au dat în folosințǎ noi trasee, pe calea feratǎ, înspre Ucraina.
Calea feratǎ însuma 232 km lungime la sfârșitul anului 2000, cu o densitate de 40 km/1000 km, structuratǎ pe douǎ direcții:
1) Satu Mare – Baia Mare – București, cu mai multe ramificații;
2) Sighetu Marmației – Vișeul de Jos – Salva – Beclean, cu ramificație spre Vișeul de Sus – Borșa.
Transportul aerian, atat de marfuri cat si de persoane se face prin aeroportul din comuna Tǎuții – Mǎgherǎuși situat la 10 km de Baia Mare[24].
2.4 Nivelul de dezvoltare economico-socialǎ
Din punct de vedere economic și social dezvoltarea turismului în județul Maramureș exercitǎ o influențǎ pozitivǎ mai ales asupra utilizǎrii forței de muncǎ prin crearea de noi locuri de muncǎ, turismul având efecte benefice asupra nivelului de calificare și instruire a oamenilor cât și asupra dezvoltǎrii economice a județului.
2.4.1 Economia
Economia actualǎ a județului Maramureș este de tip industrial-agrarǎ, aflatǎ în tranziție la economia de piațǎ. Numarul total de salariați la sfârșitul anului 2003 este de 96,7 mii persoane, a cǎror distribuție procentualǎ pe principalele ramuri de activitate se prezintǎ astfel:
– agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ 5,8%
– industrie și construcții 46,2%
– servicii și alte activitǎți 48,0%
Total: 100%
Repartizarea salariaților pe principalele ramuri de activitate în anul 2003, în județul Maramureș
Tabel nr. 2.1
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș, 2003, INSSE, București
Efectivul de salariați la sfârșitul lunii iunie 2003 a fost de 96 722 persoane, în creștere cu 557 persoane fațǎ de sfârșitul lunii aprilie a aceluiași an.
Distribuția salariaților pe sectoare de activitate evidențiazǎ cǎ cea mai mare pondere o dețin serviciile (49,6% din totalul salariaților), urmatǎ de industrie și construcții (47,8%), agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ (2,6%).
Comparativ cu sfârșitul lunii aprilie 2003, efectivul de salariați a înregistrat creșteri mai mari la servicii (276 persoane), industrie și construcții (266 persoane), agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ (15 persoane).
Creșterea efectivului de salariați s-a datorat în principal înființǎrii de noi locuri de muncǎ în sectorul privat, reducerea muncii la negru și recalificarea șomerilor în concordanțǎ cu nevoile curente ale economiei.
2.4.2 Industria
Industria în județul Maramureș este reprezentatǎ prin sectoarele de exploatare și prelucrare a materiilor prime. Ramurile prelucrǎtoare s-au dezvoltat datoritǎ prezenței zǎcǎmintelor de minereuri polimetalice neferoase și a resurselor de masǎ lemnoasǎ. Astfel, metalurgia neferoasǎ ocupǎ primul loc ca pondere atât în producția industrialǎ a județului cât și a țǎrii, Maramureșul ocupând locul întâi pe țarǎ în producția de plumb și cupru electrolitic. Baia Mare, Borșa, Baiul, Cavnic reprezintǎ principalele centre ale metalurgiei neferoase.
Pe teritoriul județului Maramureș își mai desfasoarǎ activitatea întreprinderi textile, de articole de blǎnǎrie, materiale de construcții, încǎlțǎminte, produse alimentare etc.
Populația activǎ ocupatǎ, pe ramuri ale economiei (%), în județul Maramureș, în perioada 1998-2002
Tabel nr. 2.2
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș, 2003, INSSE, București
Agricultura a avut cea mai mare pondere în anul 2000 cu 50,0%, iar în anii urmǎtori ponderea a început sǎ scadǎ la 49,9% în 2001 și 44,7% în 2002. Silvicultura, exploatarea forestierǎ și economia vânatului au variații foarte mici. Industria extractivǎ scade de la un an la altul (1999 – 3,9%, 2000 – 3,7%, 2001, 2002 – 3,5%), iar industria prelucrǎtoare are o pondere în creștere din an în an (2000 – 15,3%, 2001 – 16,1%, 2002 – 19,5%). Activitǎțile care au o creștere semnificativǎ sunt: construcții, comerț, repararea și întreținerea autovehiculelor, a bunurilor personale și casnice, transporturile (2000 – 2,8%, 2002 – 3,3%) învǎțǎmântul și sǎnǎtatea.
Industria feroasǎ este reprezentatǎ printr-o turnǎtorie de oțel aflatǎ la Baia Mare, iar industria construcțiilor de mașini are centre la Sighetu Marmației și Baia Mare. Producția acestor centre se bazeazǎ în general pe utilaj minier, mașini și utilaje agricole și forestiere, piese de schimb auto etc.
Industria de prelucrare a lemnului a beneficiat de centre la Sighetu Marmației, Baia Mare, Baia Sprie, Borșa, unde se realizeazǎ mobilǎ, placaj, cherestea etc.
O îndelungatǎ tradiție în județul Maramureș o are producția meșteșugǎreasca din care se remarcǎ olǎritul la Sǎcel, Tg. Lǎpuș și prelucrarea artisticǎ a lemnului cu vestitele porți maramureșene, mobilier țǎrǎnesc, cruci pictate, la Vadul Izei, Sǎpânța, Desești și prelucrarea lânii la Sǎpânța, Vișeu de Sus[25].
2.4.3 Agricultura
Fondul funciar al județului Maramureș la sfârșitul anului 1996 era format din 311 226 ha de terenuri agricole acoperite cu fânețe naturale, pepiniere pomicole și viticole, terenurile arabile însumând 3 604 ha cultivate cu: porumb, cartofi, grâu, orz etc.
Creșterea animalelor este și ea prezentǎ, principalele animale fiind bovinele, porcinele, ovinele. În sectorul creșterii animalelor s-au desfǎșurat acțiuni menite sǎ conducǎ la stoparea scǎderii numǎrului de animale la toate speciile și relansarea zootehniei conform Programului de guvernare.
A fost elaborat și pus în aplicare Programul strategic privind exploatarea și îmbunǎtǎțirea pajiștilor, care în județ ocupǎ 71% din totalul suprafețelor agricole.
S-a constituit cadrul favorabil pentru îmbunǎtǎțirea și asigurarea stǎrii de sǎnǎtate a animalelor, realizându-se programul de supraveghere și combatere a bolilor la animale, de prevenire și transmitere a acestora la om.
2.4.4 Învǎțǎmântul
În anul școlar 2002 – 2003, rețeaua unitǎților de învǎțǎmânt a județului Maramureș cuprindea 56 de grǎdinițe, 271 școli generale, 32 licee, 1 școalǎ profesionalǎ, o școalǎ de maiștri și 14 instituții de învǎțǎmânt superior.
Evoluția învǎțǎmântului de toate gradele în județul Maramureș
Tabel nr. 2.3
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș, 2003, INSSE, București
Efectivul școlar scade de la un an la altul (de la 111 903 în 1999/2000 la 105 573 în 2002/2003). O scǎdere spectaculoasǎ au avut-o grǎdinițele (de la 296 în 1999/2000 la 56 în 2002/2003). Școlile profesionale au scǎzut de la un numar de 3 în 1999/2000 la o școala în 2002/2003. Învǎțǎmântul superior a suferit și el o transformare dintr-un numǎr de 31 de instituții în 1999/2000 la 14 în 2002/2003.
O primǎ cauzǎ a acestor scǎderi în învǎțǎmânt o reprezintǎ situația economicǎ și slaba dotare a școlilor cu tot ceea ce este necesar copiilor, de la grǎdinițe pânǎ la instituțiile de învǎțǎmânt superior.
2.4.5 Populația
Conform ultimului recensǎmânt din 18 martie 2005, Maramureșul avea 535 000 locuitori, adicǎ 2,37% din populația țǎrii, din care populația masculinǎ 249 350, iar cea femininǎ 285 650[26]. Populația urbanǎ reprezintǎ 52,9%, cea ruralǎ 47,1% iar densitatea populației este de 82,6 locuitori/km2.
Populația, pe sexe și medii, la 1 iulie în județul Maramureș
Tabel nr. 2.4
Sursa:www.maramures.insse.ro
Populația urbană a județului era alcătuită din 38,6% evrei, 35,4% români, 19,9% maghiari, 4,5% ruteni (ucrainieni) ș.a. Ca limbă maternă în mediul urban predomina limba idiș (36,6%), urmată de limba română (33,7%), maghiară (25,7%), ucraineană (2,3%) ș.a. Din punct de vedere confesional, locuitorii s-au declarat în majoritatea lor de religie mozaică (38,9%), urmați de greco-catolici (38,0%), romano-catolici (12,8%), reformați (5,7%), ortodocși (3,5%) ș.a.[27]
Turismul reprezintǎ un factor ce poate duce la o creștere considerabilǎ a economiei județului Maramureș, în mǎsura în care potențialul turistic al acestei zone este bine valorificat prin crearea de condiții optime în vederea practicǎrii formelor de turism specifice acestui areal și atragerea prin diferite mijloace de promovare atât a turiștilor români cât și a celor de peste hotare.
CAPITOLUL 3
ANALIZA – DIAGNOSTIC A OFERTEI TURISTICE DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ
Județul Maramureș reprezintǎ o zonǎ turisticǎ aparte, cu caracteristici și personalitate distinctǎ, acesta s-a fǎcut remarcat prin frumusețile și bogǎțiile sale și prin stațiunile climaterice și balneo-climaterice. Denumit și Țara Lemnului, județul este renumit pentru zonele etnografice și folclorice care și-au pǎstrat aproape nealterate porturile, tradițiile, obiceiurile și arta popularǎ.
3.1 Conținutul potențialului turistic
De la Baia Mare se poate realiza o interesantǎ cǎlǎtorie în depresiunea numitǎ "Țara Maramureșului" de care ne despart culmile teșite ale munților vulcanici Gutâi și
Țibleș. Pornim, mai întâi, spre Sighetu Marmației pe drumul prin Baia Sprie, vechi
centru minier, pe la Poiana Șuiorului, loc pitoresc de popas cu o cabanǎ, teren de camping
și parching, prin sate cu remarcabile biserici din lemn ca Desești, Giulești și Vad. Mai
apoi ajungem la Sighetu Marmației, unde putem vizita un muzeu cu profil etnografic. De
la Sighet putem coborî spre complexul turistic de la Borșa fie pe Valea Vișeului, fie pe
Valea Izei. Este de preferat acest din urmǎ drum care oferǎ un numǎr mai mare de atracții
turistice cum ar fi: Oncești, Nǎnești, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Șieu. Dupǎ Șieu se
aflǎ satul Ieud cu cea mai veche biserica maramureșeanǎ. În continuare se trece prin
Bogdan Vodǎ, fosta reședințǎ voievodalǎ în sec. al XIV-lea, Dragomirești, Moisei, unde
se înalțǎ impresionantul monument al sculptorului Vida Gheza, dedicat celor 29 țǎrani
uciși aici în 1944. Se trece mai apoi prin Borșa, peste pasul Prislop și se intrǎ în
depresiunea Țara Dornelor, din nordul Moldovei. În drum sunt întâlnite localitǎțile
Cârlibaba, Ciocǎnești și Iacobeni, vechi centru minier.
Revenind la Sighetu Marmației trebuie sǎ arǎtǎm cǎ de aici se poate vizita și o altǎ zonǎ etnograficǎ foarte interesantǎ "Țara Oașului". Vom porni pe șoseaua ce duce la
Seini, trecând prin inima Oașului, pe la Negrești. Traseul este pitoresc și dinamic în
obiective turistice: Sǎpânța, sat cu un cimitir original, adevarat muzeu de artǎ popularǎ,
pasul Huța dincolo de satul Teceu unde se aflǎ hanul turistic "Sâmbra Oilor", Certeze, cu
un interesant port popular, Negrești, principala localitate din Țara Oașului; Varna,
important centru de ceramicǎ.
Seini este o comunǎ mare unde întâlnim podgorii, o fermǎ horticolǎ unde s-au
aclimatizat migdali și lǎmâi, o carierǎ de piatrǎ pentru pavaj și chiar douǎ mici fabrici,
una de drojdie de bere și una de abrazive. În apropierea comunei, pe dealul Bradului,
localnicii au folosit un întins luminiș (4000mp) pentru a scrie cu litere formate din brazi
numele marelui poet Mihail Eminescu.
Mergând spre vest, vom întâlni marea comunǎ Medieșul Aurit, unde se înalțǎ o cetate din sec. al XII-lea. Între zidurile ei, iobagii rǎsculați în 1848 au închis mai mulți
latifundiari din regiune. Pentru eliberarea lor a trebuit sǎ intervinǎ armata, care a trecut
apoi la sângeroase represalii.
Maramureșul înseamnǎ un univers în care se îngemǎneazǎ, cu atâta firesc, arhaismul satelor și al oamenilor cu puritatea naturii, ca într-un nesfârșit și magic ceremonial. Un ținut al misterelor, cu legende despre femei de pe celǎlalt tǎrâm, care se aratǎ ziua prin luminișuri de pǎdure, cu colinde care urcǎ pǎmântul pânǎ la cer, cu oameni în costume viu colorate, care exerseazǎ de multǎ vreme arta ospeției și a mitologiei.
Atracția ținutului este fǎrǎ egal și resorturile ei tainice rezidǎ din oamenii locului. Ești primit în lumea lor cu respect, dar și cu demnitate. Sunt curioși sǎ afle ce se mai petrece prin universul mare și sunt gata sǎ povesteascǎ și sǎ arate ce-i cu viața lor de țǎrani, care trǎiesc într-un fel de paradis dat de Dumnezeu, dar înfrumusețat apoi de mâna și gândul omului. Splendoarea ținutului este datǎ de lumea satelor, în care fiecare așezare apare ca un mic miracol, greu de definit pentru strǎini. La început de nou mileniu, când ultima tehnologie a robotizat existența, iatǎ cǎ este posibil sǎ amesteci toate astea într-un basm cu oi și cai, cu locomotive cu aburi și meșteri cioplitori în lemn, cu ritualuri ce-ți taie respirația și teribile ritmuri de dans, ori cu atâtea și atâtea chipuri, priveliști și trǎiri. Dacǎ ești venit din alte colțuri de lume, vrei sǎ te convingi ca ceea ce vezi este aievea și nu un vis din alte vremi…
Starea de uimire nu te pǎrǎsește aproape nici o clipa. Cu atât mai puțin când este vorba de fabuloasele chipuri pe care le capatǎ lemnul. Ținutului i s-a spus pânǎ nu demult, "Țara Lemnului", pǎdurile reprezentând, la începutul secolului trecut, 90 la sutǎ din suprafața Maramureșului. De la cruce și capcane pentru animalele codrului și pânǎ la linguri, mobilier, poartǎ ori casǎ, arta cioplitorilor dǎinuie ca una dintre virtuozitǎțile meleagului. Toate sunt inconfundabile prin monumentalitatea și bogǎția motivelor decorative, predominate de semnul soarelui și al funiei, simboluri ce semnificǎ firul vieții. Bisericile din lemn din Maramureș – unele vechi de peste jumatate de mileniu – alcǎtuiesc un spectacol unic european, încântând prin tehnica ineditǎ a construcției, prin înǎlțimea turlelor, prin armonia proporțiilor.
O cǎlǎtorie în ținutul Maramureșului înseamnǎ o superbǎ aventurǎ în Împǎrǎția
Pitorescului. Spectacolul este de-a dreptul fascinant.
3.1.1 Resurse naturale
Diversitatea formelor de relief, întinderea pǎdurii cu bogatul fond cinegetic, specificul etnografic și folcloric, prezența unor monumente istorice și de arhitecturǎ, mulțimea izvoarelor minerale și prezența stațiunilor climaterice conferǎ județului Maramureș un valoros potențial turistic. Resursele turistice naturale sunt alcǎtuite dintr-o serie de elemente caracteristice, nemodificate prin activitatea umanǎ.
Țara Maramureșului reprezintǎ una dintre regiunile cele mai bogate în elemente de interes turistic în care obiectivele naturale se îmbinǎ armonios cu cele social-istorice.
Munții Rodnei din care face parte Țara Maramureșului, reprezintǎ cel mai înalt masiv din
Carpații Orientali, jalonați de o serie de vǎi, cu un pitoresc aparte: Iza-Vișeu, Bistrița
Aurie, Someșul Mare, Sǎpânța.
Glaciațiunea cuaternarǎ a lǎsat urme mai ales asupra crestei și a versantului nordic, maramureșean, foarte abrupt, cu numeroase zǎnoage, praguri în spatele cǎrora
s-au format lacurile glaciare din partea superioarǎ a crestei principale dintre Vârfurile
Pietrosu. La picioarele pârâului Pietrosu, care coboarǎ în cascade, este situat unul din cele mai pitorești lacuri glaciare din masiv – lacul Iezer, la 1786 m altitudine.
Majoritatea lacurilor sunt de origine glaciarǎ, ele fiind acumulate din izvoarele care apar la baza depozitelor de grohotișuri, cu apǎ limpede, bunǎ de bǎut. Cele 23 de lacuri situate la altitudini de 1800 – 1950 m, în spatele unor depozite morenice (Buhǎescu II, Iezer, Izvorul Pietrosului, Izvorul Bistriței).
Pe lângǎ marea diversitate a peisajului, Munții Rodnei au devenit cunoscuți și printr-o serie de forme carstice dezvoltate în calcare eocene, rǎspândite mai ales pe versantul sudic. Dintre ele se evidențiazǎ Peștera Izvorul Tǎușoarelor, descoperitǎ în 1955, la o altitudine de 550 m, cu galerii în lungime de 9530 m. Ea face parte din complexul carstic Tǎușoare – Zalion și a fost declaratǎ monument al naturii. Alte peșteri din zonǎ sunt: Peștera lui Maglei, peștera Jgheabul lui Zalion, Peștera Zânelor, Peștera de sub Paltin de la Izvorul Izei, Peștera de la Piatra Busuiocului, Peștera din Dealul Popii.
În afara peșterilor amintite mai sunt și alte fenomene carstice: Poarta lui Beneș are forma unei arcade prin care trece ușor un om; apoi izbucul numit Izvorul Albastru al Izei. O importantǎ rezervație naturalǎ se aflǎ la 10 km de orașul Borșa – Rezervația Pietrosul Mare, zona limitrofǎ a vârfului gǎzduiește cea mai mare parte a rezervației naturale din nordul țǎrii. Flora, fauna, geologia, urmele glaciare creeazǎ o rezervație cu o suprafațǎ inițialǎ de 183 ha, care cuprinde golul de munte din jurul Vârfului Pietrosu.
Culmea principalǎ adǎpostește pe versantul nordic trei cǎrǎri glaciare care, prin peisajul lor sǎlbatic, sunt unice în Carpații Orientali. Prima este Zǎnoaga Micǎ, cea mai extinsǎ și a doua, cea mai adâncǎ, cu pereți prǎpǎstioși, este Zǎnoaga Iezeru, care adǎpostește lacul Iezeru și obârșia pârâului Pietrosu; versantul sudic al Vârfului Pietrosu, adǎpostește cǎldarea Buhǎescu, în care sunt cantonate Râurile Buhǎescului populate cu pǎstrǎv.
Vǎrful Pietrosu este acoperit cu vegetație tipic alpinǎ și subalpinǎ, cu specii rare printre care și floarea de colț. O bunǎ parte din golul alpin este acoperit cu jnepenișuri, iar la limita superioarǎ a pǎdurii de molid apar exemplare de tișǎ. În cadrul rezervației apar și specii de animale ca: ursul brun, cerbul, râsul, acvila de munte, capra neagrǎ, marmota.
O importanțǎ economicǎ și peisagisticǎ o reprezintǎ rezervația de castan comestibil sau dulce din jurul municipiului Baia Mare. Rezervația se întinde pe o suprafațǎ de aproximativ 450 km. Specia de castan comestibil se dezvoltǎ între 240 și 700 metri altitudine, pe terasa de pe dreapta râului Sasǎr și pe prima treaptǎ a munților care sunt formați din roci vulcanice. Rezervația de castani comestibili a fost creatǎ în anul 1962 și este o specie de climat mediteranean, originarǎ din Asia Micǎ.
Rezervații de mlaștinǎ s-au format destul de târziu în timp, la începutul secolului XX, când s-a ajuns la concluzia cǎ mlaștina este un complex biologic unitar și în același timp un veritabil depozit de relicve. Pe baza ultimelor cercetǎri, trei dintre mlaștinile aflate în județul Maramureș au fost puse sub ocrotire. Mlaștina oligotrofǎ Vlǎschinescu se aflǎ pe platoul izvoarelor, sub liziera pǎdurii, la numai 500 metri de cabana cu același nume. Ea s-a format într-un rest de crater vulcanic, la o altitudine de 800 metri în Munții Gutâi, unde ocupǎ o suprafațǎ de 3 ha. Speciile care vegeteazǎ pe cuprinsul mlaștinii sunt: mușchiul de turbǎ, rogozul, trifoiul de baltǎ, roua cerului – plantǎ carnivorǎ.
Mlaștina Poiana Brazilor, situatǎ în raza localitǎții Sǎpânța, este consideratǎ unicǎ în țarǎ prin existența jepurilor care aici vegeteazǎ la cea mai joasǎ altitudine din Carpații
Românești (970 m).
Lacul Morenilor din hotarul satului Breb, s-a format în urma unei alunecǎri de teren, având o formǎ circularǎ, cu un luciu de apǎ de 4300 mp și o adâncime de 20 m. Este alimentat de un pârâu în Valea Mare, afluent al râului Mara. Mai mult de jumǎtate din suprafața lacului este ocupatǎ de trifoiul de baltǎ. În jurul lacului, pe o suprafațǎ de 20 ha se întâlnește o interesantǎ asociație vegetalǎ, care include specii de crin, alun, plop, specii de alge de origine nordicǎ. Aceastǎ rezervație naturalǎ rǎmâne un obiectiv turistic pentru cel ce își propune o ascensiune pe Creasta Cocoșului (Munții Gutâi), având ca punct de plecare Ocna Șugatag, Breb.
Potențialul turistic al zonei Maramureșului este cunoscut sub valoarea pe care o are datoritǎ mai multor cauze printre care dotǎrile și drumurile modernizate, care sunt foarte puține. Țara Maramureșului pǎstreazǎ numeroase locuri în zona montanǎ. Un peisaj de neuitat oferǎ turiștilor Masivul Rodnei, cu o serie de piscuri ce depǎșesc 2000 m. Sunt prezente aici și urme ale glaciației, precum și formațiuni cu aspecte stranii cum este "vâju" din Pietrosu, o cǎdere de apǎ. Calcarele din Masivul Rodnei ascund un fenomen natural curios. Ponorul afluent al izvorului lui Dragoș, strǎbate un peisaj calcaros subteran de câțiva km pentru a reapare printr-un izbuc puternic sub numele de Izvorul Albastru al Izei. Minunata creație a naturii, Cascada Izvorul Cailor, de pe râul cu același nume din Muntele Piatra Rea, se aflǎ la altitudinea de 1800 m, la o distanțǎ de 4.5 km de Borșa. Apele se prǎvǎlesc zgomotos, în trepte, de la o înǎlțime de circa 60 m.
Munții Maramureșului cu vârfurile Pop Ivan, Farcǎu și Mihailec ascund comori
floristice și faunistice deosebite.
Natura a format în Maramureș câteva peșteri: Casa Pintii pe pârâul Mihai Viteazu, Peștera cu oase de la Poiana Botizii, ambele aflate în apropiere de Bǎiuț; Peștera de la Vǎlenii Șonicuței de pe Valea Repedea. Peștera cu oase conține resturi de fosile ale ursului de peșterǎ. Cadrul natural maramureșean conferǎ multe așezǎri, aspecte de stațiuni balneare sau climaterice.
Borșa, situatǎ în plinǎ zonǎ a molidului, la 800 m altitudine, la poalele Pietrosului, are calitǎți terapeutice de odihnǎ și recreere. Izvoarele cu ape minerale carbogazoase,
magneziene, calcice, din împrejurimi sunt utilizate în tratarea unor afecțiuni ale
rinichiului. Pârtiile ușor accesibile fac din stațiune un centru al sporturilor de iarnǎ.
Stațiunea climatericǎ Izvoarele se aflǎ la 916 m altitudine (32 km de Baia Mare) pe un platou vulcanic înconjurat de brazi, sub Vârful Igniș (Gutâi). În S-V Munților Gutâi se aflǎ Creasta Cocoșului și Cheile Tǎtarului, cu patru cabane pentru cazare. În apropiere de Cheile Tǎtarului se aflǎ stațiunea Runcu – Pleșa (100 locuri de cazare).
Maramureșul este cunoscut și pentru cele 100 de izvoare cu ape minerale, numite de
localnici "borcuturi", aflate la Sǎpânța, Borșa (30), Vișeul de Sus (20), Valea Virului
(14), Stoiceni, Strâmbu – Bǎiuț, Borcut – Breb, Ieud, Sǎliștea de Sus și altele[28].
3.1.1.1 Relieful
Zona se caracterizeazǎ printr-un relief destul de variat, care presupune creșteri și
descreșteri – între douǎ limite extreme, de la luncile râurilor la crestele munților, punctul
cel mai jos care se aflǎ în Depresiunea Sighetului, pe malul Tisei, este situat la 204 metri,
iar înǎlțimea cea mai mare o constituie vârful Pietrosul Rodnei de 2303 metri. Ca
suprafațǎ, ponderea principalǎ o ocupǎ zonele cuprinse în Carpații Orientali: Munții
Rodnei, Munții Maramureșului, Carpații Vulcanici de Nord și Depresiunea Maramureș. În Maramureș se aflǎ doar partea nordicǎ a Munților Rodnei cu Vârful Pietrosul (2303m).
Între Pasurile Prislop (1416m) și Șetref (817m) culmea este marcatǎ de mai multe vârfuri:
Garagalǎu (2158m), Piatra Rea (1825m), Negoiasa (2041m), Cormaia (2033m),
Buhǎescu Mare (2188m) și Bǎtrâna (1710m). Caracteristica generalǎ a Munților Rodnei
sunt șisturile cristaline, dominate de urme glaciare: morene, circuri și vǎi glaciare
(Fântâna cu Cimpoiașǎ, Negoiescu, Repedea, Pietroasa și Dragoș). Sub vârful Pietrosu
este lacul Iezer (la 1825 m)[29].
În partea de sud, sud-vest se desfǎșoarǎ grupa nordicǎ a lanțului muntos de origine
vulcanicǎ, care închide Depresiunea Maramureșului pe aceastǎ laturǎ.
Munții vulcanici ai Maramureșului, dintre valea Tisei și valea Sǎlǎuței, cu altitudine redusǎ (în medie 600-l000m), se prezintǎ sub formǎ de platouri cu conuri vulcanice deasupra. Construcția petrograficǎ și formele de relief dominante justificǎ împǎrțirea acestor munți în douǎ grupe: Munții Oaș-Gutâi sunt formați din lave și din piroclastite, pe substrat sedimentar (marne, argile și gresii cutate) cu relief de platouri vulcanice, deasupra cǎrora saltǎ vârfuri conice. Acest relief caracteristic se menține la altitudini relativ coborâte în Munții Oaș, unde punctul culminant (vf. Frasin) atinge abia 827 m și la înǎlțimi mai mari în Munții Gutâi, unde unele vârfuri depǎșesc 1300 și chiar 1400 m (Igniș – 1307 m, Gutâi – 1442 m). Acești munți, care se întind pânǎ la valea Botizei, au pe alocuri curmǎturi relativ joase, folosite ca pǎșuni de culme, între care mai circulate sunt Negrești-Oaș, Sighetu Marmației și Gutâi (987 m). Pǎdurile de foioase cuprind spre sud un brâu de castani comestibili. Caracteristice sunt de asemenea, micile depresiuni de pe latura sudicǎ a Gutâiului (Bǎița, Firiza, Chiuzbaia) și o depresiune de mai mari dimensiuni, în Munții Oașului. Țara Oașului, o cuvetǎ cu relief colinar și piemontan, închisǎ spre vest de câteva maluri vulcanice, este de origine tectonicǎ și erozivǎ.
Populația acestei mici depresiuni pǎstreazǎ și astǎzi un frumos port popular și un folclor care stârnesc admirația vizitatorilor.
A doua grupǎ, a Munților Țibleș, este constituitǎ, în cea mai mare parte, din
rocile flisului paleogen (îndeosebi marne și gresii), care dau culmi teșite sau larg ondulate
la circa 1000 m altitudine, la care se adaugǎ restrânse iviri de andezite și prioclastite, care
alcǎtuiesc proeminențe de relief, adevǎrate mǎguri conice, între care cel mai înalt este
vârful Țibleș de 1839 m altitudine.
Munții Maramureșului. Se înșiruie de la nord spre sud-est de la vǎile Carlibaba și Bistrița Aurie pânǎ la frontierǎ, pe partea dreaptǎ a Vișeului. În general sunt constituiți
din șisturi cristaline, strǎpunse de andezite. În cadrul Munților Maramureșului se
detașeazǎ Culmea Pop Ivan, cu vârful Mica Mare (1815 m), Muntele Muncel (1318 m),
Muntele Pop Ivan (1937 m).
Masivul Farcǎu este așezat între vǎile Ruscova, Repedea și Rica; vârful care dominǎ masivul se numește Mihǎilescu (1918 m), unde se aflǎ și lacul periglaciar Venderelu. Tot în cadrul acestui lanț muntos se aflǎ și Culmea Copilașu (1611 m) și Muntele Bârsǎnescu (1542 m). În toți acești munți se practicǎ pǎșunatul, de primavara pânǎ toamna, fiind împânziți de stâne de oi, stavre de cai, cirezi de vite, care nu și-au schimbat „locurile de vǎrat" iar ,,drumurile oilor" se pǎstreazǎ încǎ din secolul al XIV-lea, când aceste locuri apar menționate pentru prima datǎ în documente.
Culmea Pietrosu Maramureșului sau Bârdǎului se situeazǎ între Ruscova și râul Vaser; vârful are 1850 m altitudine. Se detașeaz ǎ din aceastǎ culme și Prislopasu (1201 m), Grebeni, Novicioru, Muntele Suligu cu vârfurile Budescu Mare (1679 m) și Ludescu(1580 m), Culmea Rosușnei, prelungitǎ spre sud de Poienile de sub Munte cu dealul Muncelul Maxim (1220 m). Mai la sud, spre Borșa se gasește Culmea Toroiaga-Jupania, care merge de la Vaser pânǎ la izvorul Țibǎului, pe Valea Tasla. La est de Borșa se dezvoltǎ masivul Cearcǎnu Prislop, care cuprinde Muntele Cearcǎnu (1847 m) și culmea Prislop.
Munții Zimbroslaviile se situeazǎ între vǎile Țibǎului și Bistrița Aurie pânǎ la Valea Ursului. Tot din Munții Maramureșului face parte și Obcina Țapului, care este între
Carlibaba și Țibǎu[30].
Principalele altitudini muntoase ale județului Maramureș
Tabel nr. 3.1
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș, 2002, INSSE, București
Munții Rodnei. Masivul cel mai înalt din Carpații Rǎsǎriteni (alt. max. vf. Pietrosul, 2303m). Creasta principalǎ mǎsoarǎ peste 50 km lungime, pe o lǎțime de
30-40 km și prezintǎ o asimetrie asemǎnatoare celei fǎgǎrașene: abruptǎ
spre nord, domoalǎ spre sud cu excepția zonei Pusdrele, în apropierea
cǎreia se aflǎ o cabanǎ și un refugiu Salvamont. Lipsit în zona alpinǎ
de popasuri amenajate, masivul este indicat pentru drumeția cu cortul[31].
Depresiunea Maramureș este cea mai mare formațiune de acest gen din Carpații
Orientali. Porțile de intrare în depresiune sunt marcate de pasurile de peste munții care o
înconjoarǎ, pasuri care din vremuri strǎvechi o leagǎ de celelalte ținuturi românești.
Astfel, intrarea în Maramureș, dinspre Depresiunea Baia Mare, se face prin pasul Gutâi,
dinspre Moldova de Nord-Bucovina, intrarea și legǎtura se fac prin pasul Prislop, dinspre
zona Bistrița-Nǎsǎud, legǎtura cu depresiunea și Țara Maramureșului se face prin pasul Șetref, iar legǎtura cu depresiunea și Țara Maramureșului se face prin pasul Huța.
Locurile acestea de trecere sunt de mare frumusețe naturalǎ și beneficiazǎ de amenajǎri turistice adecvate (hanuri, cabane, hoteluri) – toate cu specific zonal.
Depresiunea Maramureș este dominatǎ de douǎ categorii de relief, una ar fi cea care cuprinde dealurile și piemonturile și alta în care intra vǎile, bazinetele și micile
depresiuni. Între piemonturile Maramureșului amintim Piemontul Mara-Sǎpânța,
Piemontul Gutâiului, Piemontul Vǎratecului și Piemontul Botizei, Valea Vișeului cu
afluenții sǎi a permis în timp dezvoltarea unor mici depresiuni ca cele ale Borșei,
Vieșului, Ruscovei și bazinetele Bistrei și Valea Vișeului. Culoarul Izei cuprinde, de
asemenea, o serie de bazinete și mici depresiuni favorabile așezǎrilor, amintind în acest
sens bazinetele Sǎcel, Sǎliștea de Sus, Dragomirești, culoarul Rozavlea, micile depresiuni
Bârsana și Vadul Izei. Râurile și afluenții au dat naștere la mici depresiuni care le poartǎ
numele: Mara, Cosǎu, Rona și desigur Sighet, depresiune situatǎ la confluența Izei cu
Tisa caracterizatǎ de terase joase și lunci; râulețul Sǎpânța a creat Depresiunea Sǎpânța,
în care s-a dezvoltat așezarea cu același nume, de mare faimǎ în țarǎ și în lume.
3.1.1.2 Clima
Clima zonei Maramureș este moderatǎ de tip temperat continental. lernile sunt destul de geroase, cu zǎpadǎ abundentǎ, lapovițǎ și ploi reci și se întind pe o perioadǎ lungǎ. În munți, precipitațiile sunt mult mai abundente, iar stratul de zǎpadǎ atinge grosimi de peste 80-100 cm și se pastreazǎ pânǎ la 200 de zile din an. În covata din versantul nordic al Pietrosului Rodnei, vara se vede stratul gros de zǎpadǎ.
Temperaturile medii ale aerului variaza între 00 C în regiunile montane înalte și 9,40 C în depresiuni. Temperatura maximǎ absolutǎ 39,40 C a fost înregistratǎ la 16 august 1952 în localitatea Seieni, iar temperatura minimǎ absolutǎ -31,60 C la 26 ianuarie 1954 la Vișeul de Sus. În peroiada de iarnǎ sunt frecvente inversiunile de temperaturǎ în ariile depresionare, precum și invaziile de aer rece[32].
Regimul precipitațiilor, în zonele depresionare și deluroase, atinge 700 m anual iar pe crestele montane înalte ajunge pânǎ la 1 400 m anual. Vânturile sunt moderate și bat în general din nord și vest (dinspre munți); nu sunt vifornițe și vijelii.
Clima regiunii este beneficǎ pentru practicarea turismului, ea favorizând drumeția și turismul sportiv în principalele forme de relief atât vara cât și iarna pe trasee marcate și în zone cu altitudine scazutǎ. Deasemenea clima este favorabilǎ turismului de agrement, de recreere sau tratament.
3.1.1.3 Rețeaua hidrograficǎ
Hidrografia zonei Maramureș, apele principale ale Maramureșului sunt colectate de râul Tisa (Vișeul, Iza și Sǎpânța cu afluenții lor), iar o micǎ parte cum este Țibǎul și Bistrița Aurie sunt colectate de râul Bistrița, iar Izvorul Cǎțelei merge spre Ceremuș (Ucraina).
Râul Vișeu izvorǎște de sub pasul Prislop (1416 m altitudine) și se varsǎ în Tisa în localitatea Valea Vișeului. De la izvoare și pânǎ la Borsa-Moisei se numește Borșa sau
Vișeul. Pe partea stângǎ, Vișeul are ca afluenți pe cei din Munții Rodnei – Valea
Fântânelor, Podul Izvorului, Cimpoieșu, Negoiescu, Pietroasa, Vremușu, Pârâul
Hotarului, Valea lui Dragoș, Izvorul Negru. Din partea dreaptǎ Vișeul primește ca
afluenți Vașerul și Ruscova.
Râul Iza izvorǎște de sub vârful Bǎtrâna din Munții Rodnei (1380 m altitudine) și se varsǎ în Tisa, strǎbǎtând peste 83 km. Afluenții Izei pe partea stângǎ sunt: Bǎleasa, Baicu, Slatina, ledișorul, Botiza, Slǎtioara, Mara, pârâul Sugǎului. Pe partea dreaptǎ, cel mai important afluent este pârâul Ronișoara, lung de 22 km. Râul Mara are izvorul sub vârful Iezurile din Munții Igniș (1040 m altitudine).
Râul Sǎpânța iși are izvorul sub vârful Rotundu (1150 m altitudine) în Munții Igniș. Caracteristica râului este debitul mare și constant, datorat pǎdurilor numeroase care atrag și mențin umiditatea în sol.
O mare bogǎție a zonei atât din punct de vedere peisagistic cât și al rezervei de apǎ sunt lacurile. Mai numeroase, dar mici, sunt cele glaciare din Munții Rodnei și cele de tip periglaciar din Munții Maramureșului (Venderelu din Muntele Mihǎilescu), lacurile de sub abrupturile Gutâiului (lezerul Mare, lezerul Mic, Tǎul lui Dumitru). Dintre lacurile glaciare amintim Buhǎescu Mare, lezerul Pietrosului (18 lacuri). În minele de sare de la Ocna Șugatag s-au format opt lacuri, cel mai întins lac de minǎ din România fiind lacul Gavrila, iar restul Tǎul fǎrǎ Fund, Lacul Bǎtrâna, Lacul Roșu și încǎ peste 30 de lacuri mici în coline. Apele sǎrate și lacurile care s-au format la Ocna Șugatag și Costiui au permis în timp dezvoltarea în cele douǎ localitǎți a unor stațiuni de agrement și balneare, cu largi posibilitǎți de tratament al bolilor reumatismale.
Principalele cursuri de apǎ ale județului Maramureș
Tabel nr. 3.2
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș, 1999 – 2003, INSSE, București
3.1.1.4 Solurile, flora și fauna
Solurile zonei cuprind grupa celor specifice zonelor montane și depresionare, care determinǎ vegetația și fauna caracteristicǎ acestora. În general vegetația Munților Rodnei și a Munților Maramureșului este caracterizatǎ de pǎduri de conifere și pajiști alpine.
Etajul alpin (la peste 2000 m) cuprinde o florǎ bogatǎ și cu multe raritǎți, rogozul,
urechelnița, azaleea piticǎ etc. Ierburile bogate sunt favorabile pǎstoritului. Etajul subalpin se încadreazǎ în general între 1900 m și 1700 m altitudine,
coborând uneori pânǎ la 1400 m. Coniferele, cu preponderențǎ molidul, ocupǎ zone
întinse în Munții Maramureșului, Gutâi și Țibleș. Pentru foioase distingem rǎșinoase, fag,
gorun, stejar. Vegetația variatǎ și bogatǎ a Maramureșului a determinat și prezența unei
faune adecvate. Pentru zonele alpine, capra neagrǎ a fost una din bogǎțiile și mândriile
Maramureșului, cu mare grijǎ a fost repopulatǎ începând cu anul 1964. Se mai gǎsește
marmota, apreciatǎ pentru blana și pentru grǎsimea folositǎ în medicina popularǎ. Pǎsǎrile alpine și subalpine sunt prezente într-un mare numǎr, peste 30 de specii. Amintim acvila de stâncǎ, brumǎrița, rața, cocoșul de munte, vânturețul roșu. În pǎdurile de rǎșinoase gǎsim specii de animale și pǎsǎri într-un mare numǎr, urși, lupi, ciocǎnitoarea cu trei degete, forfecuța galbenǎ, pițigoiul de brǎdet. Pǎdurile de foioase adǎpostesc o mare varietate de animale: cerbul carpatin, ursul brun, râsul, cǎpriorul, mistrețul, lupul, vulpea, iepurele, jderul de pǎdure, jderul de piatrǎ, veverița, bursucul. Lumea pǎsǎrilor în pǎdurile mixte este mai variatǎ, peste 60 de specii cuibǎresc aici. Apele de munte (Tisa, Vișeu, Ruscova și Vașer) sunt bogate în pești ca: lostrița, pǎstrǎvul curcubeul, țiparul, știuca, cleanul, mrana, scobarul etc. care însumeazǎ peste 23 de specii[33].
3.1.1.5 Rezervațiile naturale
Frumusețile naturii Maramureșului, caracterul de unicitate al unor formațiuni geologice, dar și a unor specii de florǎ și faunǎ, au determinat autoritǎțile administrative
sǎ le protejeze prin lege, constituind unele rezervații naturale și declarând anumite specii
monumente ale naturii.
Cea mai reprezentativǎ zonǎ protejatǎ prin lege este Rezervația Pietrosul Mare, care cuprinde peste 3000 ha, din care 1200 ha gol de munte, iar peste 1500 ha sunt pǎduri. Este situatǎ în limitele localitǎților Borșa și Moisei. Dintre speciile de florǎ de tip alpin sau subalpin considerate ca rare și protejate amintim: Gușa porumbelului sau Garofița (Lychnis nivalis), Clopoțelul (Campanula carpatica), Ghintura (Gentiana punctata), Floarea de colț sau Floarea Reginei (Lentopodium alpinum), Crucea pǎmântului (Heracleum carpaticum) etc.
Specii de mușchi pe care le gǎsim numai aici, ca: Pleuroclada albescens, Mnium blyti, Cirripshyllum cirrosum, precum și rogozul alpin (Cbresia simpliciuscula) sunt
considerate ca relicte arctice. În golurile de munte florile de smârdar (Rhododendron
kotschyi), iar lângǎ pǎdurile de molid – zâmbrul (Pirus cerba) sunt specii rare și ocrotite de lege. Zona este bogatǎ și în faunǎ dintre care amintim capra negrǎ (Rupicapra rupicapra}, recolonizatǎ în anul 1964, marmota (Marmota marmota), recolonizatǎ în anul 1973, râsul (Lynx lynx}, cerbul carpatin (Cervus elaphus), ursul brun (Ursus arctos}, acvila de stâncǎ (Aquila chrysaetos), cocoșul de munte (Ttrao urogallus), vipera (Vipera berus) etc. Toate sunt puse sub protecția legii.
Pentru iubitorii de excursii cantonați în Borșa sunt câteva trasee turistice care le vor oferi bucurii de neuitat, astfel[34]:
• Borșa (Gura Pietroasa) – Stația metorologicǎ – Lacul Iezer – Pietrosu Rodnei – Vârful Buhǎescu – Tǎmița la Cruce;
• Poiana Borșa (Gura Negoiescu) – Valea Negoiescu – Cabana Puzdrele – Curmǎtura Gǎlǎțiului;
• Stațiunea de odihnǎ Borșa – pârtia olimpicǎ de schi – Buza Muntelui – Cabana Puzdrele;
• Stațiunea de odihnǎ Borșa – Cascada Izvorul Cailor – Șaua Știol – Hanul Prislop;
• Stațiunea de odihnǎ Borșa – Podul Izvorului – Poiana Runca – Poiana Știol – Șaua Gargalǎu;
• Șaua Gargalǎu – Șaua Gǎlǎțiului – Târnița Negoieselor – Șaua Buhǎescu Mare
(Târnița "La Cruce") – Vârful Bǎtrâna – Dealul Ștefǎniței.
Rezevația Cornu Nedeii – Ciungii Bǎlǎsinii este situatǎ în Munții Maramureșului, cuprinde golurile de munte și s-a creat special pentru ocrotirea cocoșului de mesteacǎn. Mai sunt declarate rezervații ale naturii, și puse sub ocrotire prin lege, Mlaștinile Vlǎsinescu, Tǎul lui Dumitru de pe platoul Izvoarelor, Poiana Brazilor și Lacul Morǎrenilor la hotarul satului Breb. Cheile Tǎtǎrului de pe pârâul Brazilor sunt formate din andezite bazaltice.
Rezervațiile floristice sunt în mai multe locuri pentru diferite specii protejate: arborețul de gorun și larice de la Ocna Șugatag; laricele de la Costiui; rezervația de goruneț de pe Ronișoara, cu arbori seculari de o rarǎ frumusețe. Alte specii de faunǎ și florǎ ocrotite în zonǎ sunt bujorul de munte, laleaua pestrițǎ, precum și o serie de arbori seculari. Dintre animale sunt ocrotite prin lege râsul, corbul, acvila țipǎtoare micǎ, bufnița, huhurezul, ciuful, cocoșul de munte, iar dintre pești, lostrița.
Aceste rezervații ale Maramureșului ce dețin suprafețe diferite și elemente deosebite precum plante, animale, peșteri, ape, sporesc interesul turiștilor de a vizita județul.
Rezervațiile naturale ale județului Maramureș
Tabel nr. 3.3
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș 2003, INSSE, București
Parcul National Munții Rodnei este desemnat parc internațional de cǎtre Comitetul MAB UNESCO, reprezentând o Rezervație a Biosferei cu o suprafațǎ de cca 3300 ha. Aceastǎ zonǎ este destinatǎ conservǎrii diversitǎții și integritǎții comunitǎților biotice vegetale în ecosistemele naturale și protejǎrii diversitǎții genetice a speciilor.
Masivul Pietrosul Mare este acoperit cu o vegetație de tip alpin și subalpin ce cuprinde numeroase specii rare, dintre care putem enumera: gușa porumbelului, șopârlița, pǎiușul, mierea ursului, floarea de colț etc. Datoritǎ unui complex de condiții favorabile, în Pietrosul Mare întâlnim numeroase specii de animale și pǎsǎri cum ar fi: ursul brun, cerbul, râsul, capra neagrǎ, acvila de munte, cocoș de munte etc.
3.1.2 Resursele antropice
Resursele turistice antropice sunt reprezentate de acele obiective create de-a lungul timpului de activitatea umanǎ. Maramureșul istoric posedǎ un potențial turistic antropic, complex și unitar, reprezentând o zonǎ renumitǎ prin elemente de etnografie și folclor, în care s-au pǎstrat aproape nealterate arta popualarǎ de o pregnantǎ originalitate: case, porți, unelte, țesǎturi, ceramicǎ, biserici, datini și folclor, unice prin frumusețe, semnificație, vechime și desfǎșurare. Toate acestea sunt întâlnite mai cu seamǎ în așezǎrile de pe vǎile Marei, Cosǎului și Izei, dar prezente și pe vǎile Tisei și Vișeului; multe dintre ele sunt adevǎrate muzee în aer liber.
Ținând seama de ansamblul elementelor naturale, istorice, arhitecturale și etnografic – folclorice, ce compun potențialul turistic, se disting urmǎtoarele zone: zona etnografic – folcloricǎ a Țǎrii Maramureșului, zona turisticǎ montanǎ, zona municipiului Baia Mare și împrejurimile și zona Chioar – Lǎpuș. Traseele cele mai frecventate pentru valorile etnografice și folclorice sunt: vǎile Marei și Izei, Sighetu Marmației și Sǎpânța, ce poate fi continuat, peste pasul Huța, în pitoreasca și nu mai puțin importanta Țara Oașului[35]. În continuare vom prezenta principalele zone și obiective turistice maramureșene, împreunǎ cu resursele antropice prezente în fiecare zonǎ.
Municipiul Baia Mare este situat în partea vesticǎ a județului Maramureș, în
depresiunea cu același nume, pe cursul mijlociu al râului Sasǎr, la o altitudine medie de
228 m fațǎ de nivelul mǎrii. Obiectivele turistice ce pot fi vizitate aici sunt: Biserica din Lemn, Biserica Sfânta Treime, casa Iancu de Hunedoara, Turnul lui Ștefan – ridicat în secolul al XV-lea, este o construcție din piatrǎ, în stil gotic, înalt de aproape 50 m; din foișorul sǎu se poate vedea o frumoasǎ panoramǎ asupra orașului; o replicǎ a turnului se aflǎ ridicatǎ lângǎ prefecturǎ; Turnul Mǎcelarilor, Vechiul Han al orașului, Muzeul județean – are mai multe secții: istorie și arheologie, artǎ, etnografie, mineralogie[36].
Orașul Sighetu Marmației, așezat la confluența râurilor Iza cu Tisa, pe frontiera de nord-vest a țǎrii, este vechea capitalǎ a Țǎrii Maramureșului . Orașul s-a dezvoltat în timp, cu viața sa economicǎ și culturalǎ specificǎ burgurilor transilvane. Spre Sighet au gravitat de secole oamenii Maramureșului de pe toate vǎile, așezarea dezvoltându-se ca o micǎ capitalǎ de județ. Instituții de prestigiu din clǎdirile trainice, vechi, dau o notǎ specificǎ orașului; centrul vechi s-a pǎstrat în întregime. Clǎdirea actualei biserici reformate se pare cǎ este cea mai veche construcție din oraș, secolul al XI-lea. Vis-a-vis de bisericǎ este clǎdirea monumentalǎ a fostei prefecturi a județului Maramureș, care, pe fronton, deasupra ușii de la intrare pǎstreazǎ în original sterna veche a Maramureșului. Din pǎcate, în ultimii 50 de ani, orașului nu i s-a acordat atenția meritatǎ pe mǎsura prestigiului de veche capitalǎ a unei provincii istorice românești de mare rezonanțǎ, oraș spre care au gravitat de-a lungul secolelor, și o fac și astǎzi, oamenii Maramureșului de pe toate vǎile zonei.
În zona turisticǎ Valea Cosǎului, de la crucea drumului din Ferești, D.J. 109 F, la 5 km, urcând panta dealului, pe un drum asfaltat ajungem în stațiunea balneoclimatericǎ Ocna Șugatag. De la Sighetul Marmației sunt 20 de km, iar de la Baia Mare, 58 km.
Așezarea este situatǎ într-un spațiu pitoresc, dominat de dealuri și coline, pe cumpǎna apelor, între râurile Mara și Cosǎu. Casele sunt situate de-a dreapta și de-a stânga drumului principal, din care se desprind strǎzi drepte, perpendiculare pe șosea. În general, așezarea este de forma celor specifice populațiilor alogene. De altfel, populația comunei este mixtǎ: o bunǎ parte sunt maghiari și vorbitori de limba maghiarǎ (șvabi și polonezi maghiarizați) și o parte români.
Localitatea apare în documente la 20 martie 1360, sub denumirea de Zalatina (Slatina). Apoi s-a mai numit și "La sare", în apropierea ei aflându-se și localitatea Doraslǎu, azi disparutǎ. De altfel, localitatea este situatǎ pe Valea Sǎratǎ, afluent al Marei, la Giulești. În general, în perioada secolelor al XIV-lea și al XV-lea, Ocna Șugatag apare în documente în stǎpânirea familiilor nobile din Giulești, din neamul Rednicenilor, urmași ai lui Dragoș[37].
Ocna Șugatag, sau denumirile mai vechi Slatina sau "La Sare", ne sugereazǎ
exploatarea sǎrii aici din timpuri vechi. Prin tradiție se mai știe cǎ aici erau bǎi
balneoclimaterice din vechime. Stațiunea de astǎzi are deja un renume pentru diverse tratamente medicale. Existau aici patru hoteluri amenajate cu peste 300 de locuri de cazare, restaurante, cantine, terase, baruri, cafenele. Vin aici oameni la odihnǎ și tratament din toatǎ țara, dar și țǎranii din satele Maramureșului. Bolnavii beneficiazǎ de cabine individuale, instalații de hidroterapie, fizioterapie (inhalații, împachetǎri cu parafinǎ, masaje, sǎli de gimnasticǎ medicalǎ). Complexul modern este situat în apropierea pǎdurii Crǎiasa, cu arbori de stejar de sute de ani, pǎdurea fiind ocrotitǎ ca monument al naturii.
Tot aici, în imediata apropiere a Complexului, în deceniul trecut pǎrintele Mircea Antal din Breb s-a îngrijit de construirea unei biserici de lemn în stil maramureșean, o
adevǎratǎ capodoperǎ a arhitecturii în lemn.
.De la Ocna Șugatag se pot face excursii cu caracter etnografic în satele de pe Valea Cosǎului sau Marei, dar și la "borcutul" de la Breb, la "Creasta Cocoșului", Stâncǎria de pe Munții Gutâiului.
Dupǎ decembrie 1989 comuna a oferit posibilitatea și pentru cei din afara ei (Sighet, Baia Mare, satele din jur) de a-și construi case de vacanțǎ proprii, care vor da satisfacție multor persoane și vor îmbogǎți peisajul locului.
Satul Breb este așezat pe versantul nordic al Muntelui Gutâi, imediat la poalele acestuia, în partea superioarǎ a bazinului Mara. Oarecum izolat, nefiind pe nici una din arterele principale, Brebul se învecineazǎ cu localitǎțile Budești și Sârbi de pe Valea Cosǎului, Hoteni și Mara de pe Valea Marei și peste deal cu satul Surdești, din zona
Lǎpușului. Accesul în sat se face pe drumul care leagǎ Sighetul de Ocna Șugatag spre
Budești, satul fiind pe dreapta, între aceste douǎ localitǎți. Este strǎbǎtut de pâraiele
Breboaia și Valea Mare ce izvorǎsc din Muntele Gutâi și se varsǎ în râul Mara. În hotarul Brebului se aflǎ mlaștinile cu turbǎ, groase de opt metri, numite Tǎul
Chendroaiei sau Lacul Morǎrenilor.
Satul Breb de astǎzi cuprinde teritorii care în perioada medievalǎ fǎceau parte din
așezǎrile ce apar în documente sub denumirile de Valea Mare, Copacis și Breb, aici
descoperindu-se și vestigii din epoca bronzului.
Prima atestare documentarǎ este o diplomǎ a regelui Ludovic I de Anjou, fiul lui Carol Robert, din 20 martie 1360, prin care îl întǎrește pe romanul Dragoș, fiul lui Giula, în moșiile Breb, Copacis, Slatina (Ocna Șugatag), Desești, Hǎrnicești și Sat Șugatag,
diplomǎ care recunoaște drepturile acestei familii cneziale asupra acestei moșii din
vechime.
Biserica satului, așezatǎ în apropierea întâlnirii pârâului Buboaia cu Valea Caselor, a fost construitǎ înainte de 1531, lǎrgitǎ în 1643 și reparatǎ în 1715. Arhitectura bisericii este specific maramureșeanǎ pentru acest gen de construcții. De remarcat faptul cǎ acoperișul, cu o pantǎ abruptǎ, are o singurǎ streașinǎ. Intrarea în bisericǎ se face pe o
poartǎ aflatǎ pe peretele sudic. În cimitir se pot vedea câteva troițe cu coroane circulare, neobișnuite în regiune.
Brebul pǎstreazǎ bine încǎ arhitectura tradiționalǎ, portul, obiceiurile, folclorul. A atras cercetǎtori români și strǎini care au studiat satul cu oamenii sǎi (cercetǎrile
interdisciplinare conduse de prof. dr. doc. Mihai Pop, 1970-1974, dr. Danielle Mason,
Franța, dr. Claude Karnoouh, Franța)[38].
În zona turisticǎ Valea Izei întâlnim satul Ieud. Un sat nu este numai o așezare în spațiu, ci un loc în umanitate și în univers. Un sat este un loc anume, orânduit dupǎ legile omenești, un sat poate fi și o cale cǎtre țarǎ, o deschidere a rosturilor ei cele mai îndepǎrtate. Ieudul este aceastǎ "cale" și o deschidere cǎtre țarǎ, acolo în miazǎnoaptea pǎmântului românesc, în Maramureșul istoric, la margine de hotar voievodal strǎbun. Prin tot ce a dǎinuit din începuturile lumii și pânǎ azi, Ieudul mǎrturisește despre obârșiile strǎmoșești, crescute din pǎmânt și deodatǎ cu pǎmântul, zǎmislite dupǎ legile lui.
Comuna Ieud este așezatǎ la sud de șoseaua care urmeazǎ firul vǎii Izei, în care se varsǎ perpendicular Ieudișorul, pârâul Ieudului, de-a lungul cǎreia pe parcursul mileniilor s-au statornicit casele oamenilor locului care au format satul, la nord așezarea este dominatǎ de Munții Țibleș. Specific Ieudului este sistemul de amplasare al gospodǎriilor care sunt dispuse pe aceeași linie, perpendicular pe axa drumului.
Ieudul a pǎstrat tradiții și legende care amintesc de eroii întemeietori, de ctitori de mǎnǎstiri și biserici, de dascǎli și preoți, de martiri, sacrificii, de bucurii și necazuri. În Ieud se aflǎ o bisericǎ veche datând din anul 1364, Biserica din Deal sau Biserica Balculu; în bisericǎ se pǎstreazǎ icoane vechi pictate pe lemn, o valoroasǎ colecție de icoane pictate pe sticlǎ de Nicula, covoare și ștergare cu motive geometrice, vopsite în coloranți vegetali și minerali, mobilier specific și câteva cǎrți de mare valoare, printre care se numǎrǎ și Tipǎriturile lui Coresi "Întrebare Creștineascǎ" (Brașov 1560) și "Apostolul" (Brașov 1563).
Un alt monument de arhitecturǎ în lemn, de mare frumusețe și care pe drept cuvânt este considerat "catedrala în lemn a Maramureșului", este Biserica din Șes din Ieud, greco-catolicǎ. Biserica este edificatǎ în anul 1718; în bisericǎ se pǎstreazǎ o colecție de icoane pe sticlǎ, covoare maramureșene, mobilier specific și desigur carte veche româneascǎ de mare valoare din principalele centre (Râmnic, Blaj, Buzǎu, Iași).
Ieudul a pǎstrat și o serie de monumente de arhitecturǎ țǎrǎneascǎ laicǎ: case și anexe gospodǎrești, instalații tehnice acționate de apǎ (mori, vâltori) etc. din secolele XVII-XVIII. Unele dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeelor (Muzeul Satului din
București, Muzeul Maramureșului din Sighetul Marmației).
Astǎzi, trecǎtorul prin Ieud poate vedea încǎ în zilele de sǎrbǎtoare portul popular,
specific locului, iar printre casele noi, ici-colo se mai zǎresc și casele vechi, deja
devenite monument. Situat la 97 km. distanțǎ de Baia Mare și la 43 km. de Sighetul Marmației, pe Valea Izei, Ieudul atrage prin frumusețea și varietatea peisajului, a arhitecturii construcțiilor țǎrǎnești, prin pitoresc și originalitate.
Ieudul se mândrește cu cea mai veche bisericǎ din lemn din Maramureș, ridicatǎ în 1364, numitǎ "Biserica din deal", precum și cea mai veche pravilǎ în limba românǎ
scrisǎ de mânǎ cu litere chirilice cunoscutǎ sub denumirea de "Codicele de la Ieud".
Tradiția popularǎ pomenește de o mǎnǎstire veche, la începutul secolului al XIV-lea, numitǎ Botiza. Se ajunge aici pe un drum lateral de 11 km, care se desprinde din șoseaua principalǎ Sighet-Borșa, în dreptul comunei Șieu (37 km sud-est de Sighet).
Centrul comunei este dominat de biserica din lemn aflatǎ într-o poziție privilegiatǎ, pe un promontoriu; puțin mai jos este biserica nouǎ, masivǎ, de zid; în partea opusǎ sunt clǎdirile administrative și cooperativa.
Populația actualǎ este de aproximativ 4000 de persoane; locuitorii se ocupǎ în principal cu creșterea vitelor, tǎierea și industrializarea lemnului sau lucreazǎ la mina de cǎrbuni din apropiere. Un loc important în viața femeilor din Botiza îl ocupǎ prelucrarea lânii. Meșteșugul de a vopsi lâna cu coloranți vegetali, extrași din flori și plante, abandonat pe parcursul anilor, a cunoscut în comunǎ o puternicǎ revitalizare, datoritǎ unor inițiative individuale apreciabile, care, pe lângǎ satisfacții de ordin moral – notorietate pe plan național și internațional, expoziții de covoare și obiecte de lânǎ, etc. creeazǎ o sursǎ de venituri deloc neglijabilǎ.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, vechea bisericǎ din lemn care exista atunci devenise neîncǎpǎtoare și a fost înlocuitǎ cu o bisericǎ din lemn mai mare, daruitǎ de comunitatea credincioșilor din Vișeul de Jos, care tocmai își ridicaserǎ un alt lǎcaș, din piatrǎ, mai spațios. Arhitectura monumentului este caracteristicǎ bisericilor din lemn maramureșene. Ca element sculptural în exterior este de remarcat, în primul rând, tocul ușii de la intrare, unde se regǎsesc aceleași decorații ca și pe porțile gospodǎriilor țǎrǎnești, cu simbolistica precreștinǎ în majoritatea cazurilor. Biserica a fost restauratǎ în anul 1962.
Creșterea populației din comunǎ a impus ridicarea, între 1975-1976, a unui nou lǎcaș de închinǎciune, de asta data din cǎrǎmidǎ, cu șapte turle. În 1992, lângǎ așezarea lor, aproape de un izvor de apǎ mineralǎ, la locul numit "Valea Sasului", locuitorii au mai
construit o bisericǎ de lemn, în stilul arhitecturii tradițioanale maramureșene, cu intenția
de a creea aici o mǎnǎstire de maici. Este unul dintre cele mai pitorești sate maramureșene situat la 99 km. de Baia Mare și vestit prin atelierele meșteșugǎrești de țesut covoare din lânǎ vopsitǎ în culori vegetale[39].
Bârsana este una din comunele mari ale Maramureșului. Așezatǎ pe malul drept al râului Iza, la o distanțǎ de 20 km de municipiul Sighetul Marmației, este strǎbǎtutǎ de drumul județean 186. Prima atestare scrisǎ despre comunǎ este din 22 septembrie 1326 când, printr-o diplomǎ, regele Carol Albert I de Anjou recunoaște și întǎrește în aceste locuri pe cneazul Stanislau, fiul lui Stan. Astǎzi satul îți dǎ, de la primul contact, sentimentul bogǎției (materiale și spirituale).
Comuna Bârsana conservǎ câteva monumente de arhitecturǎ de excepție. Astfel,
"Bisericuța de pe Jbar", dupǎ numele locului unde este amplasatǎ, a fost adusǎ aici în
1802 din locul numit "Podurile Mǎnǎstirii".
În anul 1881 este edificatǎ în centrul satului o nouǎ bisericǎ greco-catolicǎ (azi
ortodoxǎ), din piatrǎ. Aceasta este pictatǎ în frescǎ în stil neobizantin. Atât biserica veche
din lemn, cât și cea din piatrǎ, conservǎ în interior icoane din secolul al XVIII-lea pictate
în Maramureș în tehnica "tempera pe lemn". Se pǎstreazǎ și tablouri pe pânzǎ de mare
valoare, precum și multǎ carte veche din tiparnițele de la Iași, București, Blaj, Râmnic.
În ultimii ani, 1993-1994, s-a construit în centrul satului o bisericuțǎ din lemn de stejar pentru cultul greco-catolic și este în curs de finalizare o bisericǎ tot din lemn, pentru un viitor centru mǎnǎstiresc ortodox. Ambele sunt creații arhitectonice deosebite, inspirate din tradiția vechilor biserici maramureșene din lemn.
De la intrarea în sat, de-a lungul șoselei, dar și pe strǎzile laterale, pe dreapta și pe
stânga, aproape la fiecare casǎ s-au ridicat porți noi, construcții monumentale din lemn de
stejar, sculptate cu mǎiestrie în spiritul tradiției. Porțile, adevǎrate arcuri de triumf, sunt
mândria bârsǎneștilor, constituind o marcǎ de identitate culturalǎ inconfundabilǎ.
În centrul comunei, în curtea școlii generale centrale s-a restaurat și conservat o veche școala confesionala (greco-catolicǎ), singura construcție de acest gen pǎstratǎ în
Maramureș, care astǎzi adǎpostește muzeul sǎtesc ce cuprinde o bogatǎ colecție de
obiecte etnografice și o serie de documente legate de istoria satului.
Satul, în zilele de sǎrbǎtoare devine atractiv prin prezența oamenilor costumați în portul tradițional, grupați în centrul civic pe grupuri de vârstǎ, vecinǎtǎți și neamuri, în fața porților unde stau la sfat. Tot acum se organizeazǎ și "Jocul" (hora satului).
Comunǎ autenticǎ a Maramureșului Istoric, Bârsana atrage prin frumusețea și varietatea peisajului, a arhitecturii construcțiilor țǎrǎnești, prin pitoresc și originalitate.
În Bârsana se aflǎ una dintre cele mai frumoase mǎnǎstiri din Maramureș. De asemenea se poate vizita casa meșterului popular Toader Bârsan, acesta fiind considerat unul dintre cei mai vestiți meșteri populari în lemn din țarǎ.
Comuna Oncești situatǎ la 65 km. de Baia Mare și 8 km. de Sighetul Marmației pe cursul superior al râului Iza, se aliniazǎ satelor maramureșene pǎstrǎtoare de tradiții populare. Comuna Șieu este situatǎ la 89 km. de Baia Mare, pe Valea Izei. Obiectivele turistice cele mai importante sunt: biserica din lemn atestatǎ documentar din anul 1400 având pictura executatǎ pe pânzǎ lipitǎ pe lemn, iconostasul vechi ortodox manufacturat dupǎ anul 1800.
În zona turisticǎ Valea Marei întâlnim localitatea Desești. Centru de comunǎ de care aparțin administrativ satele Mara și Hǎrnicești, localitatea apare în documente încǎ din 20 martie 1360, alǎturi de celelalte sate de pe Valea Marei, care faceau parte din cnezatul de vale al Drǎgoșeștilor. Așezarea se aflǎ la 41 km de Baia Mare și 26 km de Sighetul Marmației. Situatǎ pe dealurile și colinele de la poalele munților vulcanici Gutâi, Deseștiul este un sat de tip agro-pastoral dominat de grǎdini și livezi cu pomi fructiferi. Satul pǎstreazǎ încǎ o bunǎ parte din arhitectura tradiționalǎ în lemn: case și acareturi, porți monumentale, șopronuri pentru fân și biserica din lemn, ca o chintesențǎ a geniului creator țǎrǎnesc. Construcțiile contemporane (majoritatea din cǎrǎmida pe fundații masive din beton) preiau anumite elemente tradiționale în arhitectura exterioarǎ (pridvoare de lemn cu stâlpi și arcade sculptate în spiritul tradiției locale). Interiorul, în mod frecvent, are o încǎpere aranjatǎ cu mobilier tradițional și împodobitǎ cu textile (covoare, cergi, ștergare) adecvate.
Multe din porțile din lemn, lucrate dupa rǎzboi, sunt creațiile meșterului Pop Taina, al cǎrui urmaș a întemeiat în zilele noastre firma Taina Lemnului, specializatǎ în restaurǎri de monumente în lemn (în special biserici) și în construcții noi în lemn specifice zonei și adaptate la nevoile contemporane.
Biserica actualǎ, cu hramul "Cuvioasa Paraschiva", s-a ridicat în anul 1770 de cǎtre localnici. Nava are un plan rectangular, iar absida este decroșatǎ, de formǎ poligonalǎ. Nu are pridvor. În sat se pot vedea încǎ în funcțiune mori cu roatǎ verticalǎ, pive, vâltori, instalații tehnice țǎrǎnești, acționate de apǎ, de o deosebitǎ ingeniozitate tehnicǎ, aducând de peste secole o culturǎ și civilizație țǎrǎneascǎ de excepție.
Satul Brebești aparține de comuna Giulești și apare prima datǎ în documentele medievale la 7 aprilie 1402, în legaturǎ cu proprietǎțile voievozilor Bale, Drag și Ioan Românul din Maramureș. Satul este legat de tradiția cnezatului de vale al Cosǎului, alaturi de Ferești, Cǎlinești, Balotești, Budești, Vintești si Vǎleni. Și astǎzi satul menține frumoasele tradiții locale cu specificul lor inconfundabil.
Casele vechi din lemn sunt pe cale de dispariție, dar noile construcții au preluat, în
special la etaj, elemente din arhitectura veche din lemn. De asemenea, s-au pǎstrat și
porțile (mult îmbogǎțite în pǎrțile sculptate). În zilele de sǎrbǎtori oamenii se îmbracǎ în
portul tradițional.
În partea de jos a satului, se pǎstreazǎ cea mai veche troițǎ de hotar, cunoscutǎ sub
numele de "Troița Rednicenilor" și datatǎ în a doua parte a secolului al XVIII-lea. În sat se pǎstreazǎ foarte bine portul, dansurile, obiceiurile. Copiii și tinerii pe categorii de vârstǎ sunt constituiți în grupuri folclorice. Biserica satului este construitǎ la începutul secolului al XIX-lea prin grija preotului Petru Barlea, participant la Marea Unire.
În sat s-au pǎstrat pânǎ nu demult case foarte vechi din secolele XVII si XVIII. Demn de relevat este grupajul de case care a aparținut familiei Pop Tomanu. Dintre acestea, una a fost transferatǎ la Muzeul satului din București, una la Muzeul Transilvaniei din Cluj-Napoca și una la Muzeul din Baia Mare. Toate poartǎ inscripții și datǎri certe pe parcursul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Casele sunt din lemn de stejar (pereții din bârne impresionante) pe modelul clasic, foarte bine conservate. În zilele de duminicǎ și sǎrbǎtori, oamenii ies la plimbare prin centrul satului,
într-o adevǎratǎ defilare a portului tradițional.
În zona turisticǎ Valea Ronișoarei întâlnim localitatea Coștiui. Localitatea este așezatǎ pe D.N.18 pe ruta Sighetul Marmației – Rona de Sus. Coștiui este o veche așezare minereascǎ, astǎzi o micǎ stațiune balneoclimatericǎ de interes local. Numele satului vine de la Castelul cǎmǎrii regale a sǎrii, care domina așezarea și despre care se știe prea puțin. Descoperirile care s-au fǎcut indicǎ existența satului în sec. XIII-XIV, castelul aparținând la un moment dat familiei Apaffy. Minele de la Coștiui au fost exploatate încǎ din preistorie, iar mai târziu sunt puse în legaturǎ cu prezența romanǎ. S-au descoperit monede de argint și de aur , de pe vremea împǎraților romani și bizantini (Comodus, Traianus Consule, Marcian, Vitellius, Vespasianus, Septimius Severus).
La Coștiui, pe lângǎ Castel (astǎzi școalǎ), se mai poate vizita "Calvaria St. Ioan",
construitǎ în 1742, și biserica romano-catolicǎ, construitǎ din piatrǎ în stil baroc în
perioada 1807-1814. În bisericǎ, pictura din altar aparține pictorului Simion Hollosy
Corbul; tot aici existǎ și o orgǎ, datatǎ în 1888. În sat a existat și o bisericǎ veche din
lemn (1730), care a ars.
În zona turisticǎ Valea Tisei întâlnim localitatea Remeți situatǎ pe D.N.19, pe cursul râului Tisa pe ruta Sighetul Marmației – Negrești. Pe șoseaua spre Negrești, înainte de a urca dealul ne întâmpinǎ Popasul Huța, loc de odihnǎ într-un peisaj splendid. Huța este un cǎtun care alǎturi de Teceul Mic aparține de Remeți, aici funcționeazǎ o micǎ fabricǎ (fostǎ manufacturǎ) de sticlǎ – astǎzi pentru cristalul rubiniu. Populația este mixtǎ: maghiari, ruteni, slovaci. În sat existǎ o bisericǎ catolicǎ, douǎ școli cu clasele I-IV, cǎmin cultural. Teceu sau Teceul Mic – sat aparținǎtor de comuna Remeți, exceleazǎ prin frumusețea peisajului colinar propice livezilor. Populația este mixtǎ: maghiari, ruteni, români, slovaci, germani. În sat existǎ o bisericǎ greco-catolicǎ și o școalǎ cu clasele I-VIII. Șoseaua ne conduce prin serpentine acoperite de coroanele pǎdurii de fag spre pasul Huța, unde în vârf se aflǎ Hanul "Sâmbra Oilor", care marcheazǎ și locul unde vara vin oșenii la sǎrbǎtoarea „mulsul mǎsurii”. De aici se deschide o panoramǎ splendidǎ spre Depresiunea Țǎrii Oașului, o altǎ zonǎ turisticǎ și etnofolcloricǎ de renume național și european.
Comuna Sǎpânța este așezatǎ pe malul de sud al Tisei în dreptul Vǎii Tarașului, pe D.N., la 18 km distanțǎ de municipiul Sighetul Marmației. Sǎpânța este una din comunele mari ale Maramureșului; hotarul comunei atinge hotarul municipiului Baia Mare, așezarea este dominatǎ de Piatra Sǎpânței, un abrupt vulcanic de mare frumusețe și atractivitate turisticǎ și desigur de râul Sǎpânța care izvorǎște de sub Vârful Rotundu 1500 m altitudine și se varsǎ în Tisa 228 m altitudine.
În Sǎpânța s-au pǎstrat pânǎ în zilele noastre mai multe case monumentale din sec. XVII-XVIII construite din lemn; una dintre acestea este casa Stan, restauratǎ în
Muzeul Satului Maramureșean .
Ceea ce a dus faima Sǎpânței este așa-zisul "Cimitir Vesel", creație a renumitului
sculptor de cruci Stan Ioan Patraș. Maniera proprie de realizare a acestor semne de
mormânt, cruci, a fǎcut din cimitirul de la Sǎpânța un adevarat mit. Arta lui Stan Ioan
Patraș constǎ în faptul ca a reușit sǎ sintetizeze viața celui dispǎrut într-o imagine
plasticǎ sculptatǎ în tehnica basoreliefului, adǎugând de cele mai multe ori și câteva
versuri care redau preocupǎrile celui dispǎrut. Maniera naivǎ de tratare plasticǎ și
versurile însoțitoare trǎdeazǎ un optimism robust și o anumitǎ veselie care au determinat
pe unii cercetǎtori sǎ denumeascǎ cimitirul din Sǎpânța "Cimitirul Vesel". Stan Ioan
Patraș, colora lemnul sculptat pentru cruce, folosind ca fond albastrul, iar pentru
sublinieri, galben, albastru și roșu. Stan Patraș a sculptat și mobilier țǎrǎnesc, impunând
un stil specific, anume, prelucrarea artisticǎ a lemnului, prin vopsirea lui. Nicǎieri în
Maramureș lemnul nu se vopsește, numai la Sǎpânța se folosește acest procedeu.
Meșterul a avut mai mulți ucenici care îi urmeazǎ îndeletnicirile.
Sǎpânța are mai multe locuri frumoase de vizitat: Cimitirul, Casa-muzeu Stan Ioan Patraș, popasul de la Borcut cu renumita apǎ mineralǎ de Sǎpânța, Pǎstrǎvia, Cascada, Piatra Sǎpânței, vâltorile și horincile, dar mai ales casele frumos amenajate, curate și deschise întotdeauna[40].
În zona turisticǎ Valea Vișeului întâlnim localitatea Borșa, situatǎ la 81 km de Sighetul Marmației pe D.N.18. Așezarea este caracteristicǎ pentru tipul "adunat de-a lungul vǎii", cu cǎtune pe vǎile laterale și case izolate la mare distanțǎ de vatrǎ, dând nota caracteristicǎ așezǎrilor de tip "rǎsfirat și risipit". Pânǎ dupǎ rǎzboi, când Borșa a cǎpǎtat statut urban, a fost consideratǎ cea mai mare comunǎ ruralǎ din România (atât ca numǎr de locuitori cât și ca întindere).
Borșa este una din vechile și statornicele așezǎri maramureșene. Urme de locuire exista încǎ din epoca bronzului, descoperiri întamplatoare au dat la ivealǎ piese și fragmente ceramice edificatoare. Pǎcat cǎ încǎ nu s-au fǎcut cercetari sistematice. Interesante sunt urmele de așezare din epoca bronzului remarcate la circa 750-800 m altitudine.
Atestǎri scrise apar târziu, la 2 februarie 1365, cu statut de villae, când regele Ludovic, supǎrat pe voievodul Bogdan I pentru nesupunerea sa și plecarea în Moldova, va confisca moșiile acestuia dǎruindu-le voievodului Balc Vodǎ și fraților sai Drag, Dragomir și Ștefan, care au manifestat supunere. În istoria comunitǎții, evenimentul marcat cu litere de aur este lupta care s-a dat cu hoardele tǎtǎrǎști în ultima lor invazie în Europa, când la 4 septembrie 1717 tǎtarii au fost nimiciți de sǎteni într-o bǎtǎlie eroicǎ.
În Borșa au fost douǎ biserici de lemn, una în parohia de Sus și celaltǎ în parohia de Jos. Se pare cǎ cele doua biserici au ars în 1717. Biserica din lemn, monument, existentǎ astǎzi este din secolul al XVIII-lea, reconstruitǎ probabil imediat dupa 1717.
Monumentul are o absidǎ poligonalǎ, naos drepunghiular, turn, clopotnițǎ și pridvor deschis. În Borșa s-a pǎstrat una din puținele case parohiale: o construcție monumentalǎ din bârne rotunde din lemn din brad, cu un plan generos pentru perioada respectivǎ: tindǎ,
douǎ încǎperi mari, care o flancheazǎ și încǎ douǎ încǎperi în spatele lor.
Borșa de azi este un oraș de munte cu câteva dotǎri urbane, o concentrare de blocuri de locuințe nefericit inspirate ca arhitecturǎ, implantate în acest peisaj mirific. Populația orașului cu cǎtunele componente, la recensǎmântul din 7 ianuarie 1994, era de 27.294 locuitori, români 26.310, restul alte naționalitǎți (germani, maghiari, ucrainieni).
Dacǎ orașul de astǎzi încǎ suferǎ în privința urbanizǎrii, amintim câteva dotǎri de
excepție. Printre acestea se evidențiazǎ Spitalul, construit într-o arhitecturǎ modernǎ și
destul de bine dotat, Hotelul Iezer, Grupul Școlar Minier, Clubul Muncitorilor Minieri de
la Baia Borșa. Orașul dispune și de o Bibliotecǎ și o Casǎ de culturǎ cu cinematograf.
De la Complexul turistic se poate accede pânǎ la Poiana Runcu (3.5 km) cu o linie de telescaun. De aici se pot face excursii în împrejurimi, iar iarna se face schi. Aici sunt
amenajate pârtii de schi pentru coborâri, iar una din ele are cea mai mare trambulinǎ
naturalǎ din Europa (90 m) cu un record stabilit înainte de rǎzboi și neegalat.
Munții Rodnei, care se ridicǎ ca un zid deasupra Borșei, oferǎ un peisaj unic, cu bogǎții ale faunei și florei de neegalat. În Masivul Rodnei pentru varietatea și bogǎția vegetației și animalelor, în 1932 s-a creat Rezervația Pietrosu Rodnei (3300 ha), care astǎzi a devenit Rezervație a biosferei. Cel care se va încumeta în Munții Rodnei și Munții Maramureșului, pe lângǎ frumusețile naturii va gǎsi și oameni la stâne, la exploatǎrile forestiere, la culesul fructelor de pǎdure. De pe Vârful Prislopului, unde în luna august a fiecarui an se face marele festival folcloric "Hora la Prislop", avem perspectiva spre Valea Bistrița Aurie, care ne va conduce spre Bucovina.
Localitatea Baia Borșa aparține de orașul Borșa. Din centrul Borșei, pe un drum modernizat ce merge în paralel cu râul Tasia se ajunge în Baia Borșa. Orașul a fost dintotdeauna localitate minierǎ, fiind atestat ca atare încǎ din anul 1554.
Chiar în centrul localitǎții un perete de stâncǎ cu o verticalitate impresionantǎ ne
introduce în atmosfera locului. Centrul este dominat de casele vechi ale coloniștilor, biserica, noul cartier de blocuri cu sediul administrativ al exploatǎrilor miniere din Baia Borșa. Zona este interesantǎ pentru turism: Vârful Toroiaga (1930 m), Valea Tâslei, Valea Vinișorul cu 23 de izvoare minerale. Din pǎcate încǎ nu sunt valorificate în condiții
optime nici apele minerale, nici nenumǎratele posibilitǎți de practicare a turismului
montan[41].
Multitudinea de resurse naturale și antropice ale acestu județ constituie elementele de atractivitate ale ofertei turistice maramureșene, premisele de bazǎ ale desfǎșurǎrii unei activitǎți turistice intense care sǎ permitǎ desfǎșurarea a numeroase forme de turism: turism rural, turism montan, turism balnear, turism de vânatoare, turism cultural etc.
3.2 Baza tehnico-materialǎ a județului: dinamici și structuri în perioada 2000-2004
Pentru realizarea unei activitǎți turistice cât mai bune este necesar ca pe lângǎ resursele naturale și antropice sǎ existe și resurse materiale adecvate, capabile sǎ asigure satisfacerea cerințelor turiștilor. Aceste resurse materiale sunt cunoscute sub denumirea de „bazǎ tehnico-materialǎ”[42]. Aceasta este reprezentatǎ prin: unitǎți de cazare și alimentație, mijloace de transport, instalații de tratament sau agrement și este condiționatǎ în primul rând de dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale existente. Astfel, o zonă turistică de mare atractivitate nu se poate constitui în ofertă înainte de a beneficia de dotările necesare primirii și reținerii călătorilor.
Volumul fluxurilor turistice este determinată atât de cerere cât și factorii acesteia, dar și de gradul de dotare tehnică a teritoriilor. Deoarece, pe măsură ce cresc exigențele turiștilor față de calitatea serviciilor și nivelul de confort, apar mutații în criteriile de selecție a destinațiilor de vacanță, are loc o sporire a importanței bazei tehnico-materiale. Aceasta explică, în mare măsură, atracția diferită a unor zone, beneficiind de potențial sensibil apropiat, dar diferențiat dotate din punct de vedere tehnic.
Unitățile de cazare sunt alcătuite din obiective de diverse tipuri, clasificate după conținut, funcția îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcționare, forma de propietate, etc.
3.2.1 Unitățile de cazare
Aceste unități de cazare, indiferent de apartenența la sectorul comercial sau non-comercial, sunt divizate, după modul de obținere/oferire a serviciilor în unități cu servicii prestate{ hoteluri, hanuri, ferme, case de oaspeți) și unități cu autoservire – în care se asigură doar găzduirea propriu-zisă, serviciile de curățenie, prepararea hranei fiind procurate independent sau reliazate de turiști (camping-caravaning, vile – apartamente închiriate,etc).
Capacitatea de cazare turisticǎ în funcțiune (număr de locuri) din România și din județul Maramureș
Tabel nr. 5.10
Sursa: Anuarul statistic al României, 2001-2005, INSSE, București
Capacitatea de cazare turisticǎ a cunoscut mici oscilații prezentându-se astfel:
– în România, anul cu cea mai mare capacitate de cazare este 2005 cu 277 384 locuri fațǎ de anul 2001 cu 277 047 locuri, iar în Maramureș tot anul 2005 prezintǎ cea mai mare capacitate 3 257 fațǎ de anul 2001 cu 3 077 locuri de cazare.
Din rezultatele obținute reiese faptul cǎ județul Maramureș nu prezintǎ o importanțǎ semnificativǎ la nivel național din punct de vedere al locurilor de cazare. Ponderea cea mai mare a județului a fost înregistratǎ în anul 2005 – 1,15%.
Una din cea mai utilizată clasificare, este cea care separă mijloacele de cazare în:[43]
unități hoteliere propriu-zise și asimilate lor (moteluri, pensiuni, hanuri, hoteluri-apartamente, bungalow-uri, etc.)
unități complementare sau cazare extrahotelieră, reprezentantă de terenuri de camping și caravaning, căsuțe, sate de vacanță, cămine și hanuri pentru tineri, cabane și refugii montane camere, case și apartamente de închiriat, sanatorii și stabilimente de sănătate, tabere și colonii de vacanță.
Numărul unităților de cazare din județul Maramureș în perioada 2004 – 2005
Tabel nr. 3.4
Sursa: Anuarul statistic al Județului Maramureș 2005, INSSE, București
Din datele obținute din 2004-2005 din tabelul 3.4 se poate observa că numărul hotelurilor a crescut , iar numǎrul motelurilor a rǎmas același, la fel ca și numǎrul vilelor turistice și al cabanelor turistice. Unitățile cu cea mai bună evoluție sunt pensiunile urbane și rurale, aceste având o creștere de 2 și respectiv 7 pensiuni.
Figura nr. 3.1 Numărul unităților de cazare din anul 2004 în Maramureș.
Unitățile de cazare și alimentație, mijloacele de transport, instalațiile de agrement sau tratament sunt adaptate specificului nevoilor turiștilor, în funcție de categoria socială și venit. Atfel, unitățile de cazare și alimentație sunt definite după cum urmează:
Hotelul: reprezintă unitatea de cazare destinată în principal turismului automobilistic. Categoriile sale de clasificare se încadrează între 1 și 5 stele și poate fi de capacitate mare, mică și mijlocie. În județul Maramureș sunt întâlnite hoteluri ce se încadrează din punct de vedere al clasificării între 1 și 4 stele.
În privința structurii, aceaste unității de cazare pot fi abordate din mai multe unghiuri, folosind criterii diferite de segmentare ca: tipul unității, categoria de de confort, forma de propietate, perioada de funcționare, amplasarea în spațiu, importanța, etc.
Numărul locurilor de cazare din hoteluri existente în județul Maramureș în perioada 2000-2004
Tabel nr 3.5
Sursa : Anuarul statistic al județului Maramureș 2004, INSSE, București
Cel mai mare număr de locuri de cazare în hoteluri se înregistreazǎ în anul 2004 cu 1544 locuri, în restul anilor, până în 2004 înregistrându-se creșteri succesive ale locurilor de cazare, anul 2002 deținând cele mai puține locuri de cazare în hoteluri dintre toți anii analizați. O cauză a acestor variații poate fi modernizarea treptatǎ a acestor unități cu echipamente necesare atragerii turiștilor. O unitate dotată cu un echipament modern și cu un personal bine pregătit, atrage turiștii și astfel îi face să se întroarcă la aceea unitate.
Figura nr. 3.2 Ponderea capacitǎții de cazare din hoteluri 2000 – 2004
Motelul: este o unitate de tip hotelier de dimensiuni mici, amplasată deobicei de-a lungul șoselelor și care oferă posibilități speciale de parcare, cazare, hrană, servicii, carburanții.
Se observă că în județul Maramureș, motelurile sunt construite lângă resursele antropice sau naturale deoarece turiști să beneficieze de cât mai mult de ele.
Numărul locurilor de cazare din moteluri existente în județul Maramureș în perioada 2000-2004
Tabel nr. 3.6
Sursa : Anuarul statistic al județului Maramureș 2004, INSSE, București
Numărul locurilor de cazare în moteluri între anii centralizați 2000-2004, crește din doi în doi ani. În anii 2000-2001 se înregistreazǎ același numǎr de locuri de cazare (60), pentru ca apoi acesta sǎ creascǎ și sǎ se menținǎ între anii 2003-2004 la 99 locuri. Anul 2004 este anul cu cele mai multe locuri de cazare înregistrate (136). Aceste creșteri sunt rezultatul proiectelor de modernizare a unităților de cazare din moteluri cu un echipament dezvoltat și adecvat cererii turistice.
Figura nr. 3.3 Ponderea capacității de cazare din moteluri între 2000-2004
Complexul turistic: sunt unități de mari dimensiuni și specific lor este faptul că oferă toată gama de servicii sub aceleși adăpost: servicii de cazare, de alimentație, de tratament și de agrement.
Cel mai important compex turistic din județul Maramureș este Compexul turistic Șuior (Baia Sprie), acesta având categoria de 3 stele.
Acesta este amplasat într-un peisaj de o rară frumusețe, la altitudinea de 688m și la 16 km de Baia Mare la poalele Munților Gutâi. El se definește ca o oază de liniște și confort pentru petrecerea vacanțelor și a timpului liber. Dispunând de multiple atracții turistice, sportive și de agrement, complexul oferă posibilități unice de relaxare și evadare din cotodian.
El este compus din trei unități hoteliere:
♦ Iza cu două camere single, opt camere duble și patru cu pat matrimonial;
♦ Mara cu două camere single, opt camere duble și patru pat matrimonial;
♦ Igniș cu 6 camere cu pat matrimonial caredispun și de saună.
Facilitățile oferite de Complexul Turistic Șuior sunt: resturant, sală de conferințe, room service, telefon, fitness, salon pentru servirea micului dejun, organizarea de petreceri, fax, saună, televizor, minibar, internet, terenuri de sport (tenis de câmp, handbal, fotbal, baschet), și cu o pârtie de schi cu o lungime de 1200m și o diferență de nivel de 550 m, spălătorie, etc.
Cabanele turistice : unități de primire turistică de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, care asigură cazarea, alimentația și alte servicii specifice, necesare turiștilor aflați în drumeție sau la odihnă, în zonă montană, rezervații naturale, în apropierea stațiunilor balneare sau a altor obiective de interes turistic.
Ele sunt specifice turismului de drumeție, sunt amplasate în zone alpine și au un caracter sezonier sau permanent. În fiecare oraș se poate întâlni câte o cabană, dotată cu echipamentul necesar satisfacerii nevoilor turiștilor.
Numărul locurilor de cazare în cabanele amplasate pe teritoriul județului Maramureș în perioada 2000-2004
Tabel nr. 3.7
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș, anul 2004.
Situația locurilor de cazare în cabanele din județul Maramureș este bună, numǎrul acestora crește treptat de la 40 de locuri în anul 2000 la 84 de locuri în anul 2004. Totuși numǎrul locurilor de cazare din cabane este mic comparativ cu numǎrul locurilor din celelalte unitǎți de cazare. Această situație se datorează slabei importanțe față de acestă categorie de cazare, și modernizarea altor categori de cazare precum: moteluri, pensiuni urbane și rurale și a pensiunilor agroturistice, care își măresc numărul de la un an la altul.
Figura nr. 3.4 Ponderea locurilor de cazare în cabanele din județul Maramureș între 2000-2004
Pensiunile turistice: este "structura de primire turistică cu o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural și până la 20 de camere în mediul urban, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură, în spații special amenajate, cazarea turiștilor și condițiile de pregătire și servire a mesei[44]".
Datorită numeroaselor atracții turistice, a celor peste 100 de izvoare minerale, peste 60 de terenuri de vânătoare, multitudinea de lacuri naturale și artificiale, cultura și tradițiile fac din Maramureș un căutat centru turistic. Din acest motiv, aici s-au înființat foarte multe pensiuni urbane și rurale.
Numărul de pensiuni din județul Maramureș în perioada 2000-2004
Tabel nr. 3.8
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș, 2004, INSSE, București
Figura nr. 3.5 Ponderea pensiunilor in județul Maramureș în 2000-2004
Această categorie de cazare are o evoluție foarte favorabilă, numărul pensiunilor crește de la un an la altul, în anul 2003 s-a produs cea mai mare modificarea numărului pensiunilor crescând de la 70 la 76.O altă modificare importantă s-a produs în anul 2001de la 65 la 69 de pensiuni. Această dezvoltare a turismului în pensiuni s-a produs datorită numărului mare de cereri ale turiștilor de a-și petrece vacanța în aer liber, în natură.
Pensiunile agroturistice sunt pensiuni turistice ce pot asigura, cazare și alimentație,dar însă, o parte din alimentația turiștilor este realizată cu produse din producția proprie a gospodarilor. Amplasarea lor trebuie să fie în locuri ferite de poluare și de orice elemente care ar pune viața sau sănătatea turiștilor în pericol.
Pe teritoriul județului Maramureș sunt întâlnite peste 120 de pensiuni
agroturistice. Numărul foarte mare de pensiuni agroturistice se datoreză faptului că în satele maramureșene se păstreză, încă nealterate tradițional și spirituale, cu precădere cele etnofolclorice, viața socio- economică și mediul înconjurător.
Pensiunile agroturistice sunt cele mai numeroase unități de cazare din județ, iar evoluția numărului lor este într-o continuă creștere.
Agroturismul dă posibilitatea cunoașterii mai bine a spațiului rural cu toate valorile sale naturale, spirituale, și ocupaționale, de către populația din mediul urban.
Numărul pensiunilor agroturistice amplasate pe teritoriul județului Maramureș în perioada 2000-2004
Tabel nr.3.9
Sursa : Anuarul statistic al județului Maramureș 2004, INSSE, București
Numărul pensiunilor agroturistice din județ este în creștere de la un an la altul, anul 2000 deținea 49 de pensiuni iar 2004 – 59, cu 10 mai multe pensiuni agroturistice. Creșterea și dezvoltarea acestei categori de cazare se datorează numărului tot mai mare de cereri ale turiștilor de a-și petrece vacanța la țară, în aer liber și de a lua parte la activitățile care se desfășoară în cadrul pensiunilor, dar și datoritǎ punerii în aplicare a proiectelor EUROGITES, care au drept scop dezvoltarea agroturismului în România.
3.2.2 Unitǎțile de alimentație
Unitatea de alimentație publică este localul care îmbină activitatea de producție cu cea de servire, punând la dispoziția clienților o gamă diversificată de preparate culinare, produse de cofetărie- patisserie, băuturi și unele produse pentru fumători[45].
Unitățile de alimentație publică din județul Maramureș nu reprezintă un punct de atracție turistică, deși sunt foarte variate, însă pentru gastronomie sunt mai căutate pensiunile agroturistice.
Restaurantul cu specific național este unitatea de alimentație publică ce pune în valoare tradițiile culinare ale unor națiuni ( franțuzesc, Italian, chinezesc, etc.), servind o gamă diversificată de preparate culinare, băuturi alcoolice și nealcoolice de servire sunt specifice țării respective. Dintre restaurantele cu specific internațional existente în județul Maramureș menționăm:
Crama Veche- Baia Mare;
Hexalit – Târgul Lăpuș;
Casa Veche- Vișeu de Sus.
Alte unități de alimentație ce merită amintite sunt:
– Restaurant Doi Păuni;
– Restaurant Union;
– Restaurant Plazza Rebel.
Pe lângă unitățile amintite mai există și fast-food-uri, pizzeria, unități de tip expres, braserii, cofetării, patiserii, etc.
3.2.3 Instalațiile și modalitățile de agrement
Cea mai importantă zonă de agrement a județului Maramureș o reprezintă stațiunea Borșa. Situat la 12 km nord-est de centrul orașului Borșa, el este amplasat la poalele Munților Rodna și Maramureș, la 700-850 de metri altitudine, pe valea superioară a Vișeului, în apropiere de Pasul Prislop.
Aici există variate posibilități de practicare a turismului montan și a sporturilor de iarnă: numeroase trasee marcate, pârtii de schi cu diferite grade de dificultate, trambulină olimpică naturală (113 metri) amenajată pentru sărituri cu schiurile, linia de teleferic ( de 1900 lungime și 500 metri diferența de nivel) și teleschi (790 metri) care leagă Complexul Borșa cu vîrful Runcu Știorului (1611 metri).
În apropierea orașului Baia Sprie se află cabana Mogoșa (731 metri altitudine) unde există un telescaun ce urcă până la vârful Mogoșa (1346 metri altitudine). De aici coboară o pârtie de schi de 2100 metri lungime, cu o diferență de nivel de 500 metri, una din cele mai bune din țară pentru probele de slalom.
Alte unități de agreement sunt reprezentate de numeroasele cluburi, terenuri de sport (tennis de câmp, fotbal, handball, baschet, etc), discoteci, baruri, existente în marile orașe ale județului[46].
3.2.4 Instalațiile și modalitățile de tratament
În acest caz, cel mai important loc îl ocupă stațiunea Borșa. Ea dispune de numeroase izvoare cu apă minerale carbogazoase, magneziene, bicarbonate și calcice recomandate în tratarea afecțiunilor rinichilor și căilor urinare, ale bolilor cronice, ale tubului digestive, etc.
Stațiunea climaterică Izvoarele (916 metri) beneficiază de un climat tonic, puternic ionizat, utilizat în tratarea afecțiunilor respiratorii, neurologice, endocrine, etc.
Deși reprezintă interes pe plan local, stațiunea Băile Cărbunari merită amintită apelor sulfuroase și clorurate-sodice indicate în afecțiuni reumatismale, intoxicații profesionale cu agenți chimici.
Localitatea Săpânța există un centru de îmbuteliere a apelor minerale , ele fiind folosite doar pe plan local pentru tratarea gastritelor cronice hiperacide, a bolilor ulceroase, gastro- duodenale, a colecistelor și colitelor cronice și a fomelor simple de diabet zaharat, etc.
3.3 Principalele forme de turism practicate în județul Maramureș
Prin relieful variat pe care îl deține județul Maramureș, turismul poate fi întâlnit aici în diferite forme și anume turismul montan în munții Rodnei, Maramureșului, Gutâi, Țibleș, etc; turismul balnear întâlnit datorită prezenței apelor minerale; turismul rural și agroturismul practicat în gospodăriile țăranilor; turismul cultural si științific stimulat prin curiozitatea oamenilor de cunoaștere și vizitare, datorită prezenței a numeroase obiective culturale, bisericii și obiceiuri străvechi., precum si rezeravații naturale ale Biosferei.
Turismul montan. Această formă de turism s-a cristalizat printr-o formă organizată la sfârșitul secolului XIX . Turismul montan s-a dezvoltat și a fost susținut de numărul de cabane și stațiuni care crește de la un an la altul. Întâlnim forme ale turismului montan care necesită un grad de echipare tehnică ridicat (cazare, pârtii de ski, mijloace de transport pe cablu, poteci marcate cât mai corespunzător, accesibilitate). Turismul montan este practicat de gamă largă de persoane cu vârste cuprinse : de la 6 la 70 ani. În România a putut fi practicat la o scară largă, deoarece pe teritoriul țării se găsește un renumit laț muntos , și anume :"Lanțul muntos al Carpațiilor".
Județul Maramureș deține 43% o suprafață muntoasă, care este reprezentat de cele două lanțuri: – lanțul vulcanic al munților Gutâi-Țibleș- Lăpuș ce au altitudini cuprinse între 1300m și 1839m; și lanțul cristalin al munților Rodna și Maramureș.
Dintre cele mai importante masive ale județului pe care se practică turismul montan, enumerăm : munții Rodnei (Pietrosu 2302m altit. max.),munții Căliman, munții Țibleș, munții Maramureșului, munții Gutâi.
În traseele montane sunt întâlnite diferite marcaje turistice care apar în patru forme (triunghi, cerc, punct, banda verticală și cruce) și trei culori (roșu, albastru și galben ), pentru a fi deosebite de alte tipuri de marcaje (explu : cele silvice), toate marcajele turistice au un contur exterior alb.
Durata unor trasee montane în județ oscilează între 2-10 ore, în funcție de zonă și masiv. Dintre toate traseele ale județului cele mai periculoase se află în munții Rodnei, de care trebuie să se țină cont foarte mult de marcaje pentru a nu apărea incidente majore precum: rătăcire, accidentare, etc[47] .
O excursie în Maramureș este o încântare pentru turistul dornic de cunoașterea valorilor morale și spirituale ale locurilor, specifice poporului român dar uitate în alte zone. Maramureșul este, prin excelență, unul dintre județele în care simplitatea se îmbină armonios cu omenia, conferindu-le locuitorilor, acea noblețe dătătoare de har. Orice ce persoană care trece prin Maramureș cu siguranță va avea revelația împlinirii personale, pentru că aici sufletul se regăsește și trupul se împrospătează.
Vizitarea Maramureșului este ca o lecție de istorie, cultură și geografie fără profesor. Nu trebuie decât să privești și să asculți cu mare atenție spectacolul ce te înconjoară. Natura se desfășoară măiestoasă de jur împrejur iar viața localnicilor , atât de liniștită dar și atât de bogată, nu te va lăsa indiferent. Vei dori să faceți parte, să afli, să încerci. Gazdele dumneavoastră vă vor încânta și minuna iar tu nu vei rămâne decât cu regretul pentru un concediu atât de scurt.
Turismul montan este practicat în urmǎtoarele zone:
Munții Rodnei, este o zonă de creastă cuprinsă între vârful Pietrosul Rodnei și
vârful Ineu, lacurile din zona crestei Taul Pietrosu, Buhăescu, Lacurile Lala
Mare și Lala Mică), pentru practicarea acestui trase sunt importante
marcajele pe timp nefavorabil, în zona de crestă lipsesc adăposturi.
Munții Călimării, zona Pietrosul și Iezerul Călimanului, regiunea 12 Apostoli
cu martori de eroziune, pe timp nefavorabil se acordă mare importanță
marcajelor, în zona de creastă nu există adăposturi.
Pentru parcurgerea traseelor montane se pot folosi ca punct de plecare și stațiunile turistice sau localitățile amplasate în apropierea zonelor montane. Dintre cele mai renumite stațiuni ale zonei, sunt:
Borșa. Aflată în nordul României, în județul Maramureș, stațiunea montană și balneoclimaterică Borșa este situată la o altitudine de 850 de metri în Munții Rodnei, pe valea râului Vișeu și la numai câțiva km de orașul Borșa. Fiind la o altitudine înaltă și înconjurată de munți înalți (peste 2000 de metri) Borșa beneficiază de un aer curat, intens ozonizat dar și de izvoare cu ape minerale carbogazoase recomandate în afecțiuni digestive și renale. Stațiunea oferă condiții excelente pentru practicarea alpinismului și a sporturilor de iarnă, pârtiile de schi fiind amenajate atât pentru începători cât și pentru avansați, având lungimi cuprinse între 200 și 3000 de metri și zăpada din decembrie și până în aprilie. Pentru turiștii pasionați de drumeții montane zona oferă numeroase oportunități: Cabana Puzdrea (1540 m), Valea Izei, Valea Vaserului, Rezervația Pietrosul Rodnei, etc.
Alte obiective turistice în zonă care pot fi vizitate sunt mănăstirile. De asemenea nu trebuie uitat festivalul folcloric tradițional "Hora la Prislop" care are loc de obicei în august. În stațiunea Borșa se poate ajunge atât pe calea ferată cât și pe șosea pe drumurile DN17C și DN18 care se intersectează cu șoseaua europeana E576 Cluj Napoca-Bistrița-Câmpulung Moldovenesc-Suceava. Dinspre Satu Mare, Baia Mare și Sighetu Marmației nu există decât drumuri naționale (DN1C sau DN18 care trece chiar prin orașul Borșa)[48].
Mogoșa se află situată pe malul lacului Mogoșa, în județul Maramureș, în Munții Gutâi și beneficiază de zăpada abundentă din decembrie și până, deseori, în aprilie ceea o face atractivă pentru iubitorii sporturilor de iarnă mai ales că în zonă se mai poate schia și pe pârtiile din Borșa, Cavnic, Ocna Șugatag și Izvoare.
Dacă nu vă atrag sporturile de iarna și ajungeți în zona Maramureșlui în timpul verii, drumețiile montane pe care le puteți face vor fi de neuitat (valea Izei, valea Viseului etc). La Mogoșa se poate ajunge pe șosea (18-20 km) mergând dinspre Baia Mare, pe drumul Național DN18 (Baia Mare-Baia Sprie-Sighetul Marmației-Borșa-Vatra Dornei).
Rozavlea – Botiza – leud – Poienile Izei
Ca și alte zone ale țării, Maramureșul încântă prin frumusețea peisajelor, prin tradițiile culturale și etnografice aparte menținute încă vii de locuitorii acestor locuri, prin ospitalitatea și farmecul maramureșenilor cu totul deosebite.
În acest spațiu etnografic, localitatea Rozavlea aflată la o distanță de 35 km de Sighetu Marmației și 90 km de Baia Mare, se numără printre cele mai vechi așezări maramureșene fiind menționată încă de la jumătatea anilor 1300. Unul din punctele de atracție ale localității îl constituie biserica declarată monument istoric și care datează din anul 1717.
În apropiere de Rozavlea, pe aceeași vale a Izei se află și localitățile Botiza și leud care se înscriu în aceeși notă de tradiționalism și istorie maramureșeană și sunt situate la poalele Munților Țiblesului. Din Rozavlea și până în aceste două localități sunt circa 15 și respectiv 6 km. De asemenea, din Botiza se poate urca până în Poienile Izei cale de câțiva kilometri. În zonă se pot vizita, mai ales dacă ajungeți aici vara, multe obiective turistice printre care:
– Cimitirul Vesel din Săpânța și Mănăstirea Peri;
– Mănăstirea Bârsana din localitatea Bârsana;
– Muzeul Țărăncii și Mănăstirea din Dragomirești;
– Alte biserici de lemn aflate pe valea Izei;
– Muzeul Satului și Muzeul Memorial din Sighetul Marmației;
– Cascada Cailor din Munții Pietrosu;
– Biserica Cuvioasa Paraschiva din Botiza;
– Stațiunile Ocna Șugatag și Mogoșa.
În zona Rozavlea – Botiza – Ieud se poate ajunge pe calea ferată, venind dinspre Năsăud sau Sighetul Marmației până în Vișeul de Sus sau Vișeul de Jos de unde se poate continua drumul cu mijloace auto. Pe șosea se poate ajunge mergând pe drumurile naționale DN17C dinspre Bistrița prin Năsăud sau pe DN18 dinspre Suceava prin Câmpulung Moldovenesc[49].
Cavnic localitate situată în munții Gutâi, la jumătatea distanței dintre Baia Mare și Sighetu Marmației, aici zăpada ține din decembrie până în aprilie. Această localitate dispune de o pârtie de schi foarte bine întreținută.
În vederea modernizării și dezvoltării localității, primăria a achiziționat utilaje de bătătorit zăpada și o instalație de iluminat nocturn și a amenajat zone pentru iubitorii de snowboard. În turismul montan zonele sunt practicate și de alte forme specifice numite sporturi extreme și anume: mountainbike, drumeția, snowboard, parapantǎ, alpinism,etc.
Mountainbike. Activitatea de mountainbike se desfășoară la coborâre sau urcare pe trasee montane amenajate pe drumuri forestiere sau plaiuri alpine.
Astfel, mountainbike-ul este practicat în județ pe traseele:
*Băile Borșa-Borșa oraș- Vișeul de Sus
*Remeți- Săpânța-Sighetul Marmației
*Rona de Sus- Giulești- Desești-Ocna Șugatag
*Poienile de sub Munte-Repedea-Ruscova-Rozavlea-Vișeul de Jos
*Botiza-Rozavlea-Strîmtura- Bârsana- Călinești- Ocna Șugatag
Activitatea se poate introduce și în completarea altor activiățti, de exemplu: întoarcerea de la peșteră sau de la cascade.
Grupul de bicicliști este urmat întotdeauna de către o mașină cu remorcă pentru biciclete și în situația în care un participant renunță la deplasarea pe bicicletă acesta poate continua drumul cu mașina. O zi de adrenalină pe sub cascade și în galeriile subterane din adâncul pământului include off-road cu mașini de teren până la cascade, coborârea unor cascade a căror înălțime ajunge și Ia 30-35 de metri. Cascadele întâlnite pe teritoriul județului Maramureș sunt: Cascada Cailor, Cascada Puzdrele[50].
Escalada – Rapel. Activitățile de alpinism și escaladă se desfășoară pentru neinițiați cel mai bine în prezența unui profesionist de obicei, pentru cei antenați, se alege un traseu mai dificil, în funcție de nivelul de pregătire al participanților. Coborârile în rapel se pot face pe lungimi între 10 – 200 de metri pe stânca sau în gol, de pe pod.
Coborârea în rapel se efectuează cu corpul vertical, picioarele orizontale și depărtate. În cazul unei surplombe, puteți să vă sprijiniți pe genunchi. Coborârea în rapel trebuie să se efectueze fără întrerupere și este recomandabil să se evite suprasolicitările asupra punctului de ancorare (de asigurare).
Rapel este coborârea prin alunecare pe o coarda, cu ajutorul unui sistem de frânare, numit opt de rapel. Acest dispozitiv permite recuperarea coardei după terminarea coborârii. O zonă în care se desfășoară acest fel de sport este în stațiunea Borșa, aceasta fiind amplasată chiar în apropierea munții Rodnei.
Parapanta. Depresiunea Maramureșului este locul cel mai indicat pentru zbor cu parapanta. Aici se întâlnesc cei mai puternici curenți de aer din județ și, dacă ai învățat lecția bine și ți-a reușit ridicarea de pe pământ, cu puțin talent în mânuirea parapantei, poți să zbori ore întregi, folosindu-te de curenți.
Zborul se desfășoară cu un pilot instructor autorizat și experimentat, în condiții de siguranță maxima, si oferă o experiență fatastică de 15-20 minute de zbor deasupra unui peisaj încântător. Zborul în tandem este o alternativă sigură și plăcută pentru ca toți cei ce doresc să experimenteze emoțiile și senzațiile zborului liber fără a parcurge un proces lung de învățare și antrenamente.
Canioning – Bodyrafting. O zi de adrenalină înconjurați de ape înseamnă off-road cu mașini de teren până în buza malului râului, punctul de plecare în rafting, coborârea pe prin defileu Someșului[51].
Bodyrafting înseamnă coborârea pe firul apei a unui canion, echipat cu neopren, care permite participantului să plutească și să facă mișcări libere în apă. Pentru prima data în România se organizează coborâri de rafting și pe timp de noapte. Aventura este însoțită de echipament corespunzător, dotat cu elemente reflectorizante, casca cu sistem de iluminare propriu pentru fiecare participant, proiector montat pe barca.
Canioning – Aven – Cascade. Zona lanțului vulcanic al munților Gutâi- Lăpuș- Țibleș și lanțul cristalin al munților Maramureș și Rodna oferă cele mai spectaculoase locuri pentru aceasta aventură: canioane uscate sau cu apa, avene și galerii orizontale, lungi de zeci de metri, cascade, peșteri, chei, toate aflate la distanțe mici unele de altele.
Traseul cuprinde parcurgerea sectoarelor de văi înguste și adânci săpate de apǎ de-a lungul timpului, văi active prin care mai curge apa, sau fosile prin care cursul de apa a dispărut sau este sezonier.
Activitatea este deosebit de atractivă, atât prin ineditul peisajului, cât, mai ales, prin diversitatea procedeelor necesare parcurgerii: cățărare, coborâre, curgere prin tobogane naturale, traversări de marmite etc.
Aceste forme de turism și anume sporturile extreme sunt practicate în general de profesioniști care au pe lângă ehipamentul necesar adecvat și o condiție fizică bună, ei trebuie să țină seama și de marcajele taseelor parcurse, pentru evitarea accidentelor.
În județul Maramureș există o asociație montană care are următoarele obiective:
• Atragerea și angrenarea tinerilor în practicarea activităților cu caracter turistic precum și a sporturilor cu specific montan.
• Dezvoltarea rețelei turistice prin acțiuni de remarcare a traseelor turistice
existente precum și de marcare a noi trasee.
• Organizarea de excursii în toate zonele țării, practicarea de activități cu caracter
speologic, a cicloturismului și alpinismului.
• Educarea tineretului, printr-o serie de acțiuni la nivel de școli, în vederea
ocrotirii naturii, a conștientizării importanței acestui fapt și a implicațiilor sale în
dezvoltarea societății moderne.
• Participarea pe bază de proiecte la acțiuni de ecologizare, precum și inițierea
unor acțiuni de educare a populației în acest sens.
• Inițierea unor acțiuni menite să ducă la protejarea rezervațiilor naturale,
monumentelor ale naturii și a zonelor cu regim special de protecție, precum și a
elementelor de floră și faună ocrotite[52].
Peste o treime din apele minerale ale Europei se găsesc în România. Unele dintre ele sunt simple, altele fierbinți, multe radioactive. Încă din antichitate, unele lacuri acumulate în craterele vechilor mine de sare sau rezultate din eroziunea ori prăbușirea unor părții de munte, erau cunoscute ca având efecte terapeutice.
România poate fi considerată pe bune dreptate, o țară fondatoare a turismului balnear. Prin complexitatea factorilor de cură pe care îi dețin aceste "uzine ale sănătății", pot trata aproape toate maladiile umane. Ocna Șugatag -Mogoșa – Vadu Izei.
Ocna Șugatag este situată în Depresiunea Maramureșului la poalele Munților Țibleș și Gutâi, la o altitudine de 490 de metri. Frumusețea locurilor, ospitatalitatea oamenilor, aerul ozonizat, bogăția de obiective turistice și sărbători folclorice vă vor face să vă aduceți aminte cu drag și nostalgie de această stațiune.
Pe lângă toate acestea mai există și izvoarele de ape minerale care sunt recomadate în tratarea unor afecțiuni reumatismale, ale sistemului nervos periferic, ginecologice sau ale aparatului locomotor. În sprijinul acestora stau facilitățile de tratament prezente: bazine cu apa minerală caldă sau rece, fizioterapie, electroterapie , aerosoli, gimnastică medicală.
În zona stațiunii Ocna Șugatag se mai pot vizita:
– Orașul Baia Mare: Muzeul de Etnografie si Artă Populară, Centrul Vechi
(arhitectura din sec. XV) etc.
– Săpânța – "Cimitirul Vesel".
– Mănăstirea Bârsana – aflată în localitatea Bârsana și atestată documentar în
anul 1761.
– Mănăstirea Rona de Sus – aflată în localitatea Rona de Sus
– Baia Sprie – Biserica Romano – Catolică (sec. XIV)[53].
În Ocna Șugatag se poate ajunge pe șosea urmând drumul național DN18 care leagă Baia Mare de Sighetu Marmației sau pe calea ferată până în gară din orașul Sighetu Marmației de unde se pot lua mijloace auto până în stațiune.
Din Ocna Șugatag până în Vadu Izei mai sunt circa 12-13 km mergând spre Sighetu Marmației.
În județul Maramureș găsim următoarele stațiunii balneare :
Ocna Șugatag situată în depresiunea Maramureșului la poalele munților de origine vulcanice Țibleș-Gutâi, la 58km de Baia Mare și la 20km de Sighetul Marmației, stațiunea Ocna Șugatag are un relief deluros, brăzdat de apele râului Mara, altitutdinea medie a acestui loc este de 490m.
Datorită prezenței pădurilor, livezilor, precum și a lacurilor saline din preajma stațiunii, atmosfera este încărcată cu ioni negativi benefici.
Lângă stațiunea "Ocna Șugatag", în împrejurimi se pot vizita bisericile din lemn de la Breb, Sârbi, Budești, Călinești și Giulești; mănăstirea Bârsana; lacul Firiza unde se fac canotaj, plimbări cu vaporașul sau se poate pescui.
De la stațiune se pot face drumeții pe Valea Iehudului spre Vârful Țibleș.
Profil terapeutic: reumatismal, respirator
Factori terapeutici naturali: ape minerale clorurosodice sulfuroase, ape clorurosodice iodurate, bromurate, izvoare crenoterapie.
Indicațiile tratamentului balnear:
1. Afecțiuni O.R.L.: rinosinuzite cronice,catarale, alergice, hipertrofice,
ozenoase, sinuzite operate, rinofaringite cronice hipertrofice, laringite, micoze
ocofaringiene.
2. Afecțiuni respiratorii: bronșită cronică, traheobronșite, B.P.O.C.N.,
emfizen pulmonar, status post ionfecții respiratorii repetate, bronșiiectazii fără
episoade hemoptoice, astmul bronșic alergic, infecțîos, infecțioalergice, sechele
postpneumectorii.
3. Afecțiuni ale aparatului locomotor: reumatism degenerativ: spondiloze, gonartroze, coxartroze, artroze periferice, reumatism secundar infecțios, reumatism abarticular, disfuncții postraumatice: afecțiuni neurologice, periferice, centrale.
4. Boli asociate: afecțiuni ginecologice, endocrine, boli profesionale, boli
cardiovasculare[54].
Aerosoloterapia = pulverizarea prin diferite tehnici a apelor sulfuroase și iodurate, conferă aerosolului temperatură deosebită, mărirea particulei, viteza de deplasare.
Efectele apelor sulfuroase: umiditatea mucoasei bronșice, revitalizarea epitelului vibratil, vasodilatație cu refacerea troficității mucoasei, favorizarea mukokineziei în sputele vâscoase permanente, efect bacteriostatic prin interferarea metabolismului microbian, efect histominopaxic și spasmilitic, efect antiinflamator, ameliorează deficitul creat prin eliminarea procluziilor de secreție patologică, crește rezistența la frig a mucoasei căilor respiratorii.
Efectele apelor iodurate sunt similare cu ale apelor sulfuroase exclusiv efectul antialergic, au mai mult rol trofic asupra mucoasei (eficiente în ozenă), au efect mai intens în micoze și în fluidifierea sputelor vâscoase.
Efectele apelor sulfuroase în cura externă: vasodilatație în rețeaua arterială și cutanată, îmbunătățirea circulației arteriale periferice, sulful se reabsoarbe prin tegument și intervine în metabolismul, general, scade glicemia, sulful intervine în cartilagiul articular în componența acidului, condroetin sulfric, datorită temperaturii băii și în asociere cu parafină, electroterapia diminua durerea în procesul de dinamizare a stazelor, decontracturant, fluidifiant la nivelul lichidului articular, crește mobilitatea articulară; împreună cu kinetoterapia reface dinamica articulară.
Indicațiile sunt comune pentru apele sufuroase și iodurate , exceptând faptul că apele sufuroase sunt indicate in reumatismul secundar infecțios și reumatismul cronic degenerativ asociat cu HTA arterosclerică, în afecțiuni ginecologice inflamatorii, micoze, afecțiuni neurologice, periferice li se pare că și la persoanele cu spasmofilie asociată.
O altă stațiune aflată în județul Maramureș este Stațiunea Izvoare, aflată la 30 km de Baia Mare, aceasta este o stațiune climaterică și de schi, este situată la altitudinea de 1003 m, pe un platou vulcanic sub vârful Igniș, într-un cadru natural deosebit de pitoresc. În această stațiune se folosesc cu precădere sursele cu ape minerale și nămol, câteva dintre reperele terapeutice sunt: afecțiuni reumatismale, ginecologice, ortopedice, afecțiuni vasculare periferice și afecțiuni neurologice periferice. Elementul principal de cură este apa minerală în concentrație mare, clorurată, sodică, hipertonă, iodică, având un rol important de interferare a mecanismelor biologice și fiziologice[55].
În Maramureș, infuzia de capital din ultimii ani începe să sporească oferta de cazare a turiștilor, care vor să înnopteze în pensiuni, la vreun motel, hotel, la căsuțe de vacanță sau în țarcuri special amenajate pentru instalarea corturilor. Stațiunea Borșa a fost năpădită în ultimii ani de veritabile palate, case cu 3-4 etaje, plus mansardă și demisol. Din Borșa pe Valea Izei, două rețele de pensiuni își cheamă din șosea drumeții, în localitățile Vadu Izei și Onceni. Cei care preferă să se cazeze la oraș au oferta variata de hoteluri, moteluri și pensiuni în Sighetu Marmației. La circa 20 km, în Săpânța, doar două pensiuni autorizate sunt la dispoziția Asociației de Turism.
Din anul 1995 a fost aprobată Legea nr. 154/31. 12 . 1994 care prevede stabilirea unor facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona muntoasă, astfel fiind promovată inițiativa privată în sensul că gospodăriile țărănești pot fi autorizate să presteze servicii turistice în calitate de pensiuni sau ferme agroturistice.
Dezvoltarea și promovarea turismului rural românesc este realizată de Asociația Națională pentru Turismul Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), organizație non-guvernamentală înființată în 1994, membră a Federației Europene de turism rural EUROGITES. Antrec are 31 de filiale judeșene, printre care și în județul Maramureș.
Această formă de turism a fost dezvoltat cu ajutorul satului și naturii. SATUL înseamnă civilizația tradițională cu obiceiuri cunoscute de generații întregi, cu sărbători strămoșești, înseamnă atragerea turistului prin ineditul spectacol, în care vechiul se îmbină cu noul sau, astfel spus, tradiționalul și modernul stau în aceeași casă.
Se poate vorbi mult de turismul rural din toată România, dar câteva sunt zonele care se detașează față de celelalte prin oferta lor mai mult decât generoasă, una dintre aceste zone fiind și județul Maramureș. Prin promovarea unor așezări rurale cu valori etnografice, culturale și cadrul natural pitoresc, ca sate turistice, a fost înființat oficial agroturismul.
Astfel, agroturismul se definește prin: satele turistice drept așezări rurale pitorești bine constituite, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric, care în afara funcțiilor politico-administrative, sociale, economice și culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului și funcția de primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedeterminată[56].
Specialiștii apreciază că întreaga politică de dezvoltare a turismului rural
din România trebuie să se facă printr-o cât mai strânsă colaborare cu
EUROGITES.
Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului localităților și gruparea lor în câteva tipuri fundamentale , în vederea promovării în fiecare localitate:
– sate turistice etnografice-folclorice
– sate turistice de creație artistică și artizanală
– sate turistice climaterice și peisagistice.
Dintre aceste categorii de sate se enumerǎ și cele întâlnite pe teritoriul Maramureșului.
Bogdan -Vodă este unul dintre satele declarate sate etnografice-folclorice. Această comună fostă Cuhea, este un important centru de artizanat: covoare, împletituri din nuiele, prelucrarea artistică a lemnului. Nu departe de actuala intrare în satul Bogdan – Vodă se găsesc vestigiile fostei rezidenței princiare a celui care a trecut Pasul Prislop pentru a întemeia Moldova și al cărui nume îl poartă comuna cu mare fală;
Săcele – muzeu sătesc ce deține vestigii geto-dacice, ceramică veche, unelte
tradiționale locale;
Satul Șugatag are arhitectură de lemn tradițională, costum popular cu specific
local; atelier renumit de cojocărie- pieptare de o mare varietate cromatică ,
ornamentate cu oglinzi și ciucuri și brodate cu negru;
Satul Sârbi prin porțile de lemn, sculptate cu motivul soarelui, arborele
vieții, floarea soarelui, păsări, flori, funia;
Satul Botiza renumit centru de artizanat în țesutul scoarțelor și confecționarea
jugurilor pentru boi;
Săpânța renumit centru de artizanat – țesături, staițe, cergi maramureșene cu
motive tradiționale original; port specific popular local: cămașa femeiască de
Săpânța cu încrețituri, colțișori și broderie rafinată albă sau galbenă după
vârstă; cămașa bărbătescă brodată foarte scurtă. Porțile maramureșene
deosebite care imaginând în relief și culoare , aspecte din viața și preocupările
oamenilor din zonă; Cimitirul Vesel unic în România prin concepție și originalitate
Stoiceni, comună cu izvor cu apă minerală indicat în tratarea afecțiunilor
hepatobiliare, gastro- intestinale;
Satul Rogoz, sat ce deține un port popular lăpușnean autentic.
Vadu Izei cele mai frumoase porți de lemn din maramureș sculptate, ce
reprezintă adevărate arcuri de triumf ale hărniciei și omeniei acestui colț de
țară, făurite de meșteri cioplitori locali cu mult simț artistic, cu motive ornamentale tradiționale: funia, rozeta solară, margini în dinți de lup, semnul soarelui-simbolul vieții.
Astfel, turismul rural este reprezentat în județul Maramureș prin diferite sate și activitǎții desfășurate acolo care atrag turiști, fiecare fiind unic și deosebit prin creațiile pe care le deține.
Această formă de turism are două obiective :
1) de instruire prin îmbogățirea cunoașterii;
2) recreerea resimțită pe plan spiritual prin aflarea unor adevăruri și
cunoașterea unor forme noi. Primordială rămâne însă în sfera condiționări nevoia de cunoaștere și nu numai ca derivat al ei, recreerea.
Turismul cultural vizează, în principal obiective turistice de proveniență antropică, spre deosebire de turismul recreere sau curativ, pentru care cadrul natural oferă majoritatea motivațiilor. Dezvoltarea turismului cultural este stimulatǎ de curiozitatea oamenilor, de nivelului de instruire al acestora, de civilizație.
Turismul cultural se concretizează în:
– Vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric al regiunii: vestigii arheologice, istorice, monumente, castele, edificii religioase, ansambluri urbane sau rurale,
parcuri și grădinii;
– Vizitarea muzeelor: de arheologie, istorice, ștințe naturale, naționale sau
regionale, grădina botanică, parcuri zoo;
– Participarea la evenimente culturale: spectacole de operă, balet, teatru, coverturi, festivaluri de muzică, dans, sărbătători tradiționale, expoziții și târguri.
În acest județ există foarte multe resurse antropice iar turismul cultural este foarte practicat. Ținutul Maramureșului deține un patrimoniu cultural-istoric și etno-folcloric de mare valoare și atractivitate turistică. Există valori de patrimoniu cultural de interes național și internațional, între care se remarcă: biserici și ansambluri mănăstirești, monumente și ansambluri de arhitectură și de artă, din care o parte s-au constituit ca valori ale Patrimoniului Universal sub egida UNESCO.
Printre principalele obiective turstice vizitate în Maramureș prin prisma turismului cultural sunt: în Târgul Lăpuș: Centru de artizanat și ceramică, Muzeul Etnografic al Țării Lăpușului, Monumentul eroilor (1935); în Sighetu – Marmației: Muzeul Maramureșului (1926), Muzeul Satului Maramureșean, Catedrala Ortodoxă Română, Casa de lemn (secXVIII), Palatul culturii; în Ieud: Centru Etnografic, Biserica din Deal (1364), Biserica din Vale (1699); în Moisei: Ansablul Monumental dedicat patrioților maramureșeni (1972), Mănăstirea Moisei (sec XIV – UNESCO ), Biserica din lemn (1699), Muzeul sătesc- comuna Săcele: în Săpânța: Centrul de artizanat, Cimitirul Vesel; În Rozavlea : Biserica din lemn (1717- UNESCO); în Șieu : Biserica de lemn (1599 – UNESCO). Aspectele problematice cu care se confruntă acest tip de turism sunt legate de infrastructura de acess la siturile arheologice și monumentele de arhitectură care este învechită și insuficientă, lipsa spațiilor de parcare dotate cu puncte de informare și promovarea obiectivului cultural, lipsa punctelor de belvedere pentru fortificați, lipsa spațiilor de cazare pentru turismul de pelerinaj.
Turismul științific reprezintă o formă de turism cu potențial deosebit de dezvoltare datorat, în special, biodiversității deosebite existente în Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei. Aspectul reliefului modelat în cea mai mare parte în roci cristaline reflectă puternic structura geologică. Supranumiți și „Făgărașul nordului”, Munții Rodnei prezintă o configurație asimetrică cu văi abrupte și scurte spre nord, lungi și sălbatice spre sud, o creastă principală lungă și continuă orientată nord-vest, numeroase circuri glaciare, custuri și vârfuri abrupte, semețe. Toate aceste caracteristici conferă frumusețe și originalitate acestui masiv montan deosebit de apreciat de către iubitorii de alpinism și drumeții montane, precum și de cǎtre cercetǎtori[57]. Acest județ deține un potențial turistic de excepție: unic și vestit atât prin resursele naturale cât și prin etnografie și folclor care a fost păstrat de-a lungul anilor nealterat. Toate acestea îndeamnă practicare formelor de turism amintite cu o intesitate ridicată și în condiții calitative accesibile.
E adevarat cǎ Maramureșul este cunoscut pentru aceastǎ civilizație a lemnului, pentru tradițiile pe care știe sǎ le respecte, însǎ mai presus de toate stǎ maramureșeanul, fire sǎnǎtoasǎ și robustǎ, care și-a pǎstrat judecata limpede și neîntinatǎ. În felul lor de a grǎi și de a privi lucrurile, în felul lor de a "hori" și de a fi ca oameni, stǎ farmecul Maramureșului. Doar reușind sǎ simți puterea magicǎ a maramureșeanului, râsul sǎnǎtos al maramureșencelor, gustul înșelǎtor al hornicii, ascultând înțelepciunea bǎtrânilor, graiul fermecat, arhaic al țǎranilor și cântecul ceterașilor poți înțelege chemarea Maramureșului. Și atunci, nu vei simți decât un dor continuu și o dorințǎ puternicǎ de a te întoarce și a nu mai pleca.
CAPITOLUL 4
CADRUL ETNOGRAFIC AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ
Diversitatea formelor de relief, întinderea pǎdurii cu bogatul fond cinegetic, specificul etnografic și folcloric, prezența unor monumente istorice și de arhitecturǎ, mulțimea izvoarelor minerale și prezența stațiunuilor climaterice conferǎ județului Maramureș un valoros potențial turistic. Dintre toate acestea, cadrul etnografic este cel care atrage în mod deosebit turiștii prin frumusețea și diversitatea caselor, porților tradiționale, uneltelor, țesǎturilor, ceramicii, bisericilor, datinilor și folclorului, unice prin semnificație, vechime și desfǎșurare.
4.1 Așezǎrile
La întrebarea de ce este frumos Maramureșul, vom gǎsi o mulțime de rǎspunsuri
pornite din impresii de moment, din impactul pe care-1 are vizitatorul cu natura, cu
oamenii și creațiile acestora. Credem cǎ armonia care s-a creat între om și operele sale
integrate în peisajul maramureșean dǎ naștere specificului care individualizeazǎ zona,
care-i conferǎ acesteia unicitate.
Privitǎ în ansamblu, așezarea maramureșeanǎ are ca dominantǎ biserica, care în general este amplasatǎ în mijlocul satului sau în mijlocul celor douǎ pǎrți ,,susani" și „josani". Biserica, în general este amplasatǎ pe un patrimoniu, de unde dominǎ satul. În jurul bisericii este cimitirul satului, unde de secole sunt îngropați cei care pleacǎ în lumea de dincolo.
Având în vedere criterii etnografice, istorice și geografice, se constatǎ elemente de
identitate culturalǎ localǎ care indicǎ mai multe subzone. Pentru aceste subzone pledeazǎ
și tipul de așezare și structura gospodǎriei țǎrǎnești, ocupațiile specifice portul popular și
arta popularǎ în general, obiceiurile și folclorul, particularitǎțile lingvistice, și nu în
ultimul rând, arhitectura.
1) Subzona plasatǎ în vestul Maramureșului, definitǎ geografic de bazinul Marei și
Cosǎului și cursul inferior al Izei pânǎ la Bârsana, în care folosirea lemnului de
stejar a imprimat construcțiilor anumite caractere.
2) Subzona centralǎ, cuprinzând cursul mijlociu al Izei (între Strâmtura în nord și
Sǎliștea de Sus, în sud) și apa Vișeului (de la vǎrsare în nord și pânǎ la Vișeu de
Sus, în sud), în care s-a dezvoltat arhitectura cunoscutǎ îndeobște maramureșeanǎ,
incluzând cele mai reprezentative biserici de lemn (Ieud, Rozvlea, Bogdan Vodǎ,
Șieu, Botiza, Poienile Izei).
3) Subzona esticǎ a bazinului Ruscova, grupând și cǎtunele populației de ruteni, în
care arhitectura prezintǎ unele note diferite fațǎ de restul zonei, în ceea ce privește
planul și sistemul de decorație.
4) Subzona nordicǎ, de-a lungul Tisei, în care se simte mai puternic influența
arhitecturii orașului Sighet, precum și a localitǎților urbane de dincolo de Tisa,
ducând la anumite fenomene de hibridizare.
5) Subzona sudicǎ cuprinde cursurile superioare ale Izei și Vișeului (satele Sǎcel,
Borșa, Moisei), mai complexǎ ca structurǎ, în care se resimt legǎturile cu Nǎsǎudul
și cu Bucovina.
Deși s-a fǎcut mult pentru dezvoltarea unui turism modern, amenajǎrile actuale sunt încǎ departe de a pune în valoare potențialul turistic al județului[58].
4.2 Meșteșugurile țǎrǎnești
Acestea au apǎrut pentru a satisface nevoile omului, în special în perioada când satele erau ,,închise", guvernate de un sistem autarhic. Odatǎ create, ele s-au perfecționat,
pǎstrându-se vii pânǎ în zilele noastre.
Torsul, țesutul și cusutul. Ambianța interiorului casei din Maramureș este armonizatǎ de prezența textilelor care, prin varietatea lor, bogǎția formelor, motivelor decorative, a cromaticii și nu în ultimul rând a felului cum sunt aranjate, dau o notǎ specificǎ zonei. Dupǎ funcția țesǎturilor în cadrul casei se disting: țesǎturi de uz curent (cerga, țolul, țolinca, lepedeul, fața de perinǎ, ștergarele, fața de masǎ); țesǎturi cu caracter decorativ (țolurile și cergile de rudǎ, cǎpǎtâie de pernǎ, țesǎturile de desagi, ștergarele de rudǎ, ștergarele de icoanǎ, ștergarele de blid, fețele de masǎ și lepedeele care se pun pe rudǎ); țesǎturile de ritual (covorul pe care îngenuche mirii când depun juramântul, dar și covorul de pe masa pe care este așezat mortul în coșciug în timpul priveghiului și al prohodului, ștergarele și materialele de traistǎ care se dau de pomanǎ la înmormântare, crijma de botez).
Prelucrarea lemnului. Meșteșugul prelucrǎrii lemnului se justificǎ prin bogǎția
pǎdurilor de foioase și rǎșinoase, pǎduri care și astǎzi acoperǎ o mare parte a teritoriului.
Viața de azi a impus în Maramureș noi tehnici și materiale de construcție. Meșteșugarii de case și porți, prezenți în toate satele zonei, folosesc și astǎzi vechile tehnici
tradiționale: cioplitul lemnului cu securea, fǎtuitul cu barda, tǎiatul și crǎpatul lemnului
gros cu fierǎstrǎul și joagǎrul, securirea pentru drǎnitit, rindele, dǎlți, sfredele. În cadrul
Maramureșului, comuna Sǎpânța face o notǎ aparte în privința artei lemnului. Meșterul
Stan Ion Patraș a colorat lemnul sculptat tot de el, în albastru ca fond, iar pentru sublinieri
a folosit galbenul, roșul, albul. Stan Patraș a mai lucrat și mobilier țǎrǎnesc, miniaturi,
picturi pe lemn.
Olǎritul. Încǎ se mai pǎstreazǎ în casele maramureșenilor piese vechi de ceramicǎ
provenite din zona Sǎcel, Sighet, Ieud. Astǎzi funcționeazǎ centrul de ceramicǎ de la
Sǎcel și cel de la Sighet. Centrul de ceramicǎ de la Sǎcel are un specific propriu, absolut
inconfundabil, ceramica de Sǎcel este cunoscutǎ ca ceramicǎ de facturǎ dacicǎ, deoarece
prin tehnicile de lucru, dar și prin forma vaselor și prin elementele decorative este foarte
asemǎnǎtoare cu ceramica arheologicǎ din La Tene-ul dacic. Efectul deosebit al ceramicii
de la Sǎcel îl constituie forma și culoarea roșie nesmǎlțuitǎ. Armonia între forma vaselor
și simplitatea motivelor decorative, într-o cromaticǎ caldǎ, dǎ notǎ de vechime și
autenticitate pentru aceste obiecte. Ceramica de Sǎcel a avut o largǎ rǎspândire, piese de
mare rafinament artistic pǎtrunzând în colecțiile muzeelor zonale, naționale și în multe
colecții particulare. Și astǎzi vasele ceramice își gǎsesc rolul lor funcțional (pentru apǎ,
lapte, preparatul hranei), iar pentru calitǎțile lor estetice se folosesc și în decorarea
interiorului.
4.3 Casa și gospodǎria țǎrǎneascǎ
Privitǎ în ansamblu, gospodǎria țǎrǎneascǎ tradiționalǎ se încadreazǎ în tipul
gospodǎriilor cu curte dublǎ. Fiecare spațiu din gospodǎrie este ocupat de o construcție cu
destinație specialǎ. Gospodǎria maramureșeanului cuprinde douǎ componente: statutul,
respectiv gospodǎria propriu-zisǎ (grǎdina, livada, grǎdinița, curtea cu casa și ocolul
vitelor) și terenurile din afara gospodǎriei (fânețe, pǎmânt arabil, pǎdure). Astǎzi
gospodǎriile s-au modernizat, fenomen firesc și necesar, s-au îndesit de-a lungul
drumului principal, dar în general, au pǎstrat structura modelului tradițional.
Casa – Locuința. Este un semn, o marcǎ culturalǎ și de civilizație a unui popor. În ea este încorporat un sistem existențial, filosofic, de aceea se constituie într-un element
de identitate culturalǎ și naționalǎ.
Casa țǎranului din Maramureș poartǎ amprenta timpului peste care a trecut și la care a rezistat, rǎmânând un simbol al startoniciei. Casa este dovada importanței de care s-a bucurat întotdeauna din partea celor care o locuiau și de aceea, pe lângǎ funcționalitate, s-a avut în vedere și aspectul ei estetic, pe mǎsura oamenilor locului, a frumuseții lor sufletești și a mediului natural care o înconjoarǎ. În Maramureș, arhitectura construcțiilor este într-o armonie perfectǎ cu peisajul, formând o simbioza între om, creațiile sale și mediu.
Astǎzi gospodǎriile s-au modernizat, fenomen firesc și necesar, s-au îndesit de-a lungul drumului principal, dar, în general, au pǎstrat structura modelului tradițional.
Satul maramureșean, pânǎ în primele decenii ale secolului nostru era pus sub semnul "civilizației lemnului". Toate componentele, de la poarta de intrare pânǎ la casǎ, erau confecționate din lemn, la fel ca și morile, pivele, vâltorile și uleinițele, dar și
construcțiile administrative. Din lemn erau și semnele de mormânt – crucile – și troițele
de hotar și ca o sintezǎ a geniului creator țǎrǎnesc tot din lemn erau construite și bisericile
maramureșene. Intrând astǎzi într-o casǎ țǎrǎneascǎ vei fi uimit de abundența produselor textile de tot felul, care mai de care mai colorate, mobilier modern în amestec cu piese tradiționale, vase emailate cu motive strident colorate așezate în stive pe dulapuri, în esențǎ, un amalgam între vechi și nou. Interiorul țǎrǎnesc tradițional condiționat de factori social-economici, etnopsihologici, geoclimatici a fost și este supus nevoii de înnoire. Trebuie sǎ remarcǎm cǎ semnul categoriei sociale nu era dat de mǎrimea încǎperilor casei, ci de mǎrimea și numǎrul construcțiilor anexe din gospodǎrie, care erau relevante pentru bogǎția în animale, pǎmânt.
4.4 Portul popular și obiceiurile
Maramureșul, sub aspectul creației populare, este o zona unitarǎ cu caracteristici
specifice de necontestat. Un loc important în domeniul acestei creații îl deține portul
popular[59]. În timp, portul popular, ca de altfel majoritatea categoriilor culturii populare materiale și spirituale, suferǎ în continuare modificari, care, în ultimii ani, au devenit din ce în ce mai pregnante. Se renunțǎ cu mare ușurințǎ și rapiditate la piesele tradiționale, preluându-se îmbrǎcǎminte din comerț.
Costumul femeiesc din Maramureș, cu multe elemente specifice locale, pe ansamblu, se integreazǎ în structura generalǎ a portului popular românesc. O mare valoare artisticǎ o au cǎmǎșile femeiești, confecționate din pânzǎ albǎ țesutǎ în casǎ. La femeile tinere și fete, decolteul și mânecile sunt accentuate de ornamente realizate prin cusǎturi de mare migalǎ și cu fire divers colorate. O cǎmașǎ bogat ornamentatǎ, care astǎzi a devenit frecventǎ în Maramureș, este cǎmașa de Sǎpânța. Croiul acesteia este cel tradițional specific zonei, cu mâneca încrețitǎ prinsǎ din umǎr și decolteul pǎtrat. Pieptarul femeiesc are în general douǎ variante: cel din pǎnurǎ de lânǎ și cojocul din blanǎ de miel, brodat cu lânǎ finǎ, divers coloratǎ. Podoabele femeilor din Maramureș sunt puține și sobre. La gât poartǎ și azi "zgǎrdane" din mǎrgele colorate, înșirate și împletite sau "țesute" în motive geometrice.
Costumul bǎrbǎtesc se înscrie în aria portului transilvǎnean, cu elemente comune și pentru celelalte provincii românești. Cǎmașa tradiționalǎ bǎrbǎteascǎ, confecționatǎ din cânepǎ și in, astǎzi din bumbac sau în amestec cu in, este țesutǎ în casǎ. Pieptarul, o altǎ piesǎ a costumului popular bǎrbǎtesc, este confecționat din pǎnurǎ și tivit pe margini cu catifea neagrǎ dar și albastrǎ, la Sǎpânța, Sarasǎu și Iapa. Încǎlțǎmintea tradiționalǎ era formatǎ din opinci cu obicele de lânǎ legate cu curele. Astǎzi se poartǎ cizme sau bocanci. O categorie aparte a costumului popular o constituie portul pǎcurarilor, piesele sunt tratate cu sânge de ied în amestec cu unt, cearǎ de albine și rǎșinǎ de brad, în felul acesta devenind impermeabile și imune la insecte. Se fierb cu scoarțǎ de arin și capǎtǎ o culoare neagrǎ. Hainele pǎcurarilor se numesc smolenci și sunt o marcǎ personalǎ și semn de distincție. Portul popular este încǎ viu în zonǎ, iar zilele de sǎrbǎtoare devin pentru strǎini o revelație esteticǎ[60].
Obiceiurile sunt o componentǎ a modului existențial al oamenilor și constituie un
sistem de viațǎ care s-a statornicit în timp, în cadrul cǎruia s-au produs și se produc
schimbǎri, de sens și funcționale, dar care se mențin și în zilele noastre, pǎstrându-și
funcțiile esențiale. Momentele importante, hotǎrâtoare din viața omului, ca nașterea,
cǎsǎtoria, moartea, dar și zilele de trecere de la un anotimp la altul, care presupun munci
specifice, au determinat apariția unor ceremonii și ritualuri de o frumusețe și originalitate deosebitǎ.
De-a lungul timpului, obiceiurile au pierdut tot mai mult caracterul lor magic
și ritual, au trecut în cel ceremonial, evoluând înspre cel artistic, pǎstrând totuși
secvențele esențiale inițiale. Toate obiceiurile statornicite în viața comunitǎților
maramureșene, cele din ciclul vieții, dar și cele de peste an, sunt marcate și de
componente sacrale creștine, cu note proprii, care au contribuit la pǎstrarea și transmiterea lor peste timp.
4.5 Monumentele de arhitecturǎ. Bisericile și porțile maramureșene
Monumentele Maramureșului sunt fǎrǎ îndoialǎ monumentele neamului românesc. Maramureșul și-a lǎsat amprenta pe pǎmântul milenar prin construcțiile de lemn, case și biserici, mori și semne de mormânt, acareturi gospodǎrești și unelte. Prezența, în toate satele Maramureșului, a bisericilor de lemn, este expresia rolului pe care l-au avut acestea de-a lungul veacurilor în viața și spiritualitatea româneascǎ de pe acele meleaguri[61].
Din punct de vedere al planimetriei, la bisericile maramureșene se constatǎ unitatea de concepție, edificiile fiind ridicate pe sistemul de plan folosit de întreaga arhitecturǎ medievalǎ româneascǎ și caracteristicǎ cultului ortodox. Caracteristic arhitecturii bisericilor maramureșene este supraînǎlțarea bolții naosului, ce se sprijinǎ nu pe pereții clǎdirii, ci pe un sistem de grinzi și console. Elemente de decor vin sǎ susținǎ arhitectura maiestuoasǎ a construcției. Încadramentele ușilor masive de la intrare, precum și ale ferestrelor, poartǎ însemne decorative pe care le gǎsim frecvent și la casele tradiționale și care, sunt expresia unui limbaj ce se lasǎ greu de descifrat, având o încǎrcǎturǎ simbolisticǎ milenarǎ, astǎzi trecutǎ în planul artisticului.
Între monumentele Maramureșului, un loc aparte îl au troițele de hotar, atât de specifice satelor românești. În Muzeul Etnografic al Maramureșului din Sighetul Marmației se mai pǎstreazǎ elemente componente – sculpturi ca "Sf. Ioan", mai multe rǎstigniri "Iisus Hristos", "Sf Maria cu Pruncul" recuperare de la troițele din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea[62]. Semnele de mormânt sau crucile, cum sunt denumite de sǎteni, atunci când s-au pǎstrat, devin monumente, deoarece ele aduc de peste secole forme sculpturale și motive
decorative deosebite și de cele mai multe ori, texte care ele însele sunt monumente de
limbǎ. Maramureșul are puține monumente vechi din zid (de piatrǎ, pǎmânt, cǎrǎmidǎ).
Printre acestea, cetǎțuia dacicǎ cu suprapunere medievalǎ de la Oncești, așezarea
fortificatǎ de pe Dealul Cetǎții din muncipiul Sighetul Marmației, datatǎ la sfârșitul
epocii bronzului și începutul epocii fierului.
Un element important al gospodǎriei maramureșene îl constituie porțile, adesea cu o înfǎțișare monumentalǎ, care și-au cucerit o faimǎ binemeritatǎ prin armonia proporțiilor, prin echilibrul construcției și prin metafora densǎ a ornamentației. Adevǎrate opere de artǎ, frumusețea porților uimește cu atât mai mult cu cât creatorii au fost țǎrani simpli, fǎrǎ pregǎtire specialǎ, dar cu un simț al esteticului deosebit. O poartǎ maramureșeanǎ este un ansamblu format din pǎrți fixe și mobile . Poarta maramureșeanǎ "clasicǎ" și cea mai des întâlnitǎ este alcatuitǎ din trei stâlpi de bazǎ, confecționați din lemn de stejar, dispuși paralel și în același plan. Poarta
maramureșeanǎ este, în afarǎ de atributele deja descrise, și o marcǎ de identitate culturalǎ,
zonalǎ și localǎ. Dacǎ în privința arhitecturii locuinței și a celorlalte componente ale
gospodǎriei tradiționale s-au produs astǎzi mutații nu întotdeauna fericite, pierzându-se
mult din specificul zonal, poarta rǎmâne ca un simbol al Maramureșului, reînnoindu-se an
de an pe aceeași structurǎ, pe același model. Porțile maramureșene alcǎtuiesc un capitol
important al civilizației lemnului și vǎzute într-un context european, ele reprezintǎ o
contribuție de seamǎ la îmbogǎțirea tezaurului cultural al vechiului nostru continent.
4.6 Decorul și simbolistica lui
Cel care va zǎbovi puțin pe pridvorul unei biserici maramureșene va constata, nu fǎrǎ surprindere, cǎ decorația în lemn a stâlpilor de la intrare este identicǎ cu a porților de la gospodǎriile țǎrǎnești din satele regiunii. Printre cele mai frecvente motive care apar încrustate pe cadrul ușilor exterioare la intrarea în biserici este în primul rând funia rǎsucitǎ. Acest motiv îl gǎsim și în sculptura brâului masiv care încinge mai întotdeauna biserica de jur-împrejur. Element decorativ astǎzi, la vechile culturi din care a fost preluat, el avea un rol simbolic, brâul acesta mai ilustreazǎ și planul de legǎturǎ dintre Cer și Pǎmânt. În afarǎ de funia rǎsucitǎ, Soarele, arborele vieții, roata și coroana sunt cele mai frecvente elemente decorative.
Soarele apare nu numai pe porți, ci pânǎ și pe obiecte de uz casnic, pe țesǎturi brodate și pe cruci în cimitire. El era prezent încǎ din preistorie în simbolistica celor mai multe popoare. Soarele era considerat simbolul vieții, al cunoașterii și al înțelepciunii. Soarele era mǎsura timpului și simbolul vieții, astfel el a fost cunoscut în Maramureș reprezentat sub formǎ de disc, cu raze multe și dese, dar cel mai frecvent se poate vedea sub formǎ de rozacee cu petale, reprezentare care vine de fapt cu aceeași semnificație. Luna – ca simbol, înseamnǎ cel mai adesea puterea femeii, divinitatea mamǎ, regina cerului, combinatǎ cu Soarele ca parte masculinǎ; Luna simbolizeazǎ ritmul ciclic al timpului, devenirea universalǎ; apariția, dispariția și reapariția ei înseamnǎ deasemenea nemurirea și veșnicia, reînnoirea eternǎ. Luna are și aspecte mai puțin pozitive, reprezentând iraționalul, intuitivul, subiectivismul. Luna este în general asociatǎ cu Soarele, și reprezintǎ astfel cǎsǎtoria sfântǎ dintre Cer și Pǎmânt. Luna plinǎ înseamnǎ
întregul, împlinirea, forța și puterea sufleteascǎ, Soarele – puterea trupeascǎ. Luna
jumǎtate este un simbol de îngropǎciune; în descreștere ea îmbracǎ un aspect demonic,
înseamnǎ nenorocire. Luna nouǎ, în creștere, aratǎ luminǎ, este "nava luminii care
plutește pe marea nopții". Arborele sau pomul vieții este reprezentat în Maramureș fie cioplit în lemn, fie pictat, fiind aproape peste tot alǎturi de Soare, motivul cel mai frecvent întâlnit în regiune. Motivul semnificǎ viața veșnicǎ, "tinerețe fǎrǎ bǎtrânețe"; el este o moștenire a dendrolatriei, cultul arborilor, cult de circulație universalǎ.
Coroana. Sculptatǎ în lemn sau confecționatǎ din diverse frunze sau flori, de
dimensiuni mai mari sau redusǎ la dimensiuni de amuletǎ, coroana a avut din cele mai
vechi timpuri o gamǎ de semnificații dintre cele mai diverse, care merg pînǎ la
contradictoriu: simbol funerar, semn de distincție, recompensǎ, veselie, pavǎzǎ împotriva
bolilor. Florile erau utilizate în scop profilactic, contra anumitor boli, prin însușirile speciale pe care unele dintre ele le aveau. Ca talismane profilactice care se puneau în anumite puncte ale corpului, florile au avut una din cele mai vechi întrebuințǎri. În mormintele antice se puneau flori ca: rosmarin, albǎstrele, busuioc, pentru a întârzia putrefacția corpului. Roata, un alt ornament des întâlnit în Maramureș, simbolizeazǎ fie schimbarea și curgerea fǎrǎ întrerupere a timpului, fie ciclurile anului. Crucea însǎși este unul dintre cele mai vechi semne fǎcute de mâna omului. Are semnificații magice, previne și chiar respinge rǎul; ea a fost și un instrument de torturǎ și
pedeapsǎ. În accepțiunea ulterioarǎ a Bisericii creștine, prin rǎstignirea și moartea lui
Iisus pe cruce, a fost transformatǎ dintr-un obiect de torturǎ într-un lucru sfânt,
devenind simbol al creștinismului. Șarpele este unul dintre cele mai complexe simboluri; îl gǎsim gravat și sculptat în lemn pe stâlpii porților în mai multe regiuni din România, în special în Maramureș. Poate reprezenta uneori spiritul binelui, alteori al rǎului. În Maramureș este încrustrat pe stâlpii porților pǎzind gospodǎria. Șarpele, ca simbol, este soarta omului însuși: "repede ca nenorocirea, ascuns și chibzuit ca rǎzbunarea, de nepǎtruns ca destinul". Coarnele de berbec sau de bovideu care împodobesc sub formǎ de gravurǎ sau ciopliturǎ în lemn porțile maramureșene, erau considerate ca simboluri pentru putere, fecunditate și forțǎ regeneratoare[63].
Arta și civilizația popularǎ maramureșeanǎ reprezintǎ una din componentele de bazǎ ale culturii și civilizației naționale, capabilǎ sǎ oglindeascǎ într-o modalitate specificǎ realitatea lumii prin crearea de ansambluri, grupuri artistice, generate de un evantai larg de emoții și talente cu adânci rǎdǎcini în spațiul carpato-danubiano-pontic cu îndelungate evoluții istorice și care au început sǎ fie apreciate și mai bine cunoscute abia la începutul secolului XIX.
CAPITOLUL 5
CALCULUL ȘI INTERPRETAREA PRINCIPALILOR INDICATORI CE CARACTERIZEAZĂ CIRCULAȚIA TURISTICĂ A JUDEȚULUI MARAMUREȘ ÎN PERIOADA 2001-2005
Indicatorii cei mai reprezentativi și frecvent utilizați pentru exprimarea circulației turistice și a principalelor ei caracteristici sunt: numǎrul turiștilor, numǎrul mediu zilnic de turiști, numǎr zile/turist, durata medie a sejurului, încasǎrile din turism, densitatea circulației turistice și preferința relativǎ a turiștilor[64].
Analiza circulației turistice a județului Maramureș se va realiza în urma calculǎrii urmǎtorilor indicatori:
5.1 Numǎrul mediu zilnic de turiști
Aratǎ intensitatea circulației turistice într-un anumit interval.
NT mediu = Σ T / n, unde: ΣT – suma turiștilor înregistrați într-o perioadǎ
n – numǎrul zilelor din perioada respectivǎ
Numǎrul de turiști sosiți în județul Maramureș, între anii 2001-2005
Tabel nr. 5.1
Sursa: Anuarul Statistic al României 2001-2005, INSSE, București
Numǎrul turiștilor sosiți între anii 2001-2005 în județul Maramureș este oscilant. Atât numǎrul turiștilor strǎini cât și al celor din țarǎ este în descreștere din anul 2001 pânǎ
în 2004; în anul 2005 se poate observa o ușoarǎ creștere de la 61 522 în anul 2004 la 62 384 în 2005 (români), și de la 17 315 în 2004 la 17 688 în 2005 (strǎini).
Calculul numǎrului mediu zilnic de turiști sosiți în județul Maramureș între anii 2001-2005
Tabel 5.2
(turiști/zi)
Sursa: date rezultate din prelucrare
Se observǎ o scǎdere a intensitǎții circulației turistice în primii 4 ani iar apoi o ușoarǎ creștere în anul 2005. O primǎ cauzǎ a acestei scǎderi dintre anii 2001-2004 este lipsa investițiilor din unitǎțile de cazare și slaba promovare a zonei.
Figura nr. 5.1 Numǎrul mediu zilnic de turiști sosiți în județul Maramureș între anii
2001-2005
Astfel, turiștii au cǎutat zone cu bogate resurse turistice atât naturale cât și antropice, zone care pe lângǎ liniște, odihnǎ și recreere, le oferǎ și programe turistice de agrement și tratament, cu ajutorul noilor aparate din tehnologia modernǎ.
Ritmurile de evoluție privind numǎrul turiștilor sosiți în unitǎțile de cazare turistica în județul Maramureș
Tabel nr. 5.3
Sursa: date rezultate din prelucrare
Din acest tabel putem observa ritmul evoluției privind numǎrul turiștilor sosiți în unitǎțile de cazare în județul Maramureș pe perioada anilor 2001-2005.
Ritmul evoluției privind numǎrul turiștilor români este oscilant, acesta crește și scade de la un an la altul; aceeași situație o prezintǎ și numǎrul turiștilor strǎini, care negǎsind ceva nou în aceastǎ zonǎ au început sǎ caute alte destinații.
5.2 Numǎrul de înnoptǎri
Numǎrul de înnoptǎri sau numǎr zile/turist reprezintǎ fluxul de turiști ce au cǎlǎtorit și s-au cazat în diferite unitǎți turistice dintr-o anumitǎ zonǎ intr-o perioadǎ de timp. Numǎrul de înnoptǎri sau zile/turist din județul Maramureș se prezintǎ astfel:
Numǎrul de înnoptǎri înregistrate în unitǎțile de cazare turisticǎ din județul Maramureș între anii 2001-2005
Tabel nr. 5.4
Sursa: Anuarul statistic al județului Maramureș, anul 2005, INSSE, București
Numǎrul înnoptǎrilor înregistrate în unitǎțile de cazare turisticǎ ale județului în perioada 2001 – 2005 se prezintǎ astfel:
– numǎrul de înnoptǎri in județ scade treptat de la 216 283 în anul 2001 la 168 264 în anul 2005
– numǎrul înnoptǎrilor efectuate de români este în scǎdere continuǎ de la 189 723 în 2001 la 137 432 în 2005.
Figura nr. 5.2 Numǎrul de înnoptǎri înregistrate în unitǎțile de cazare turisticǎ din județul Maramureș între anii 2001-2005
– numǎrul înnoptǎrilor efectuate de strǎini este oscilant; în 2001 situația era de 26 560, iar în 2002 de 31 733, dar din 2003 se observǎ o ușoarǎ scǎdere pânǎ în 2004 când numǎrul turiștilor crește cu câteva unitǎți.
Ritmul de evoluție privind numǎrul de înnoptǎri înregistrate de unitǎțile de cazare turisticǎ din județul Maramureș
Tabel 5.6
Sursa: date rezultate din prelucrare
Ritmul evoluției privind numǎrul de înnoptǎri din unitǎțile de cazare turisticǎ este urmǎtorul: – în cazul turiștilor români ritmul este oscilant; acesta crește în anii 2003/2002 și 2004/2003 la 0,98 respectiv 0,97 de la 0,84 în anii 2002/2001, iar apoi scade în anii 2005/2004 la 0,88.
– turiștii strǎini au un ritm descrescǎtor de la 1,19 în anii 2002/2001 la 0,98 în anii 2003/2002 și 2004/2003, crescând apoi la 1,00 în anii 2005/2004.
5.3 Durata medie a sejurului
Reflectǎ posibilitatea ofertei turistice de a reține turistul într-o anumitǎ zonǎ.
Dsmediu = Σ nzt / T, unde: nzt – numǎr zile/turist (înnoptǎri)
T – numǎr turiști
Calcului duratei medii a sejurului în județul Maramureș între anii 2001-2005
Tabel nr. 5.5
(zile)
Sursa: date rezultate din prelucrare
Se observǎ o scǎdere a duratei medii a sejurului pe total în perioada 2001 – 2005, o primǎ cauzǎ a acestei scǎderi fiind lipsa investițiilor moderne din unitǎțile de cazare și a personalului pregǎtit și specializat în domeniul turismului. În privința turiștilor români, durata medie a sejurului oscileazǎ de la an la an, iar în cazul turiștilor strǎini se aflǎ în continuǎ scǎdere, printre cauze numǎrându-se și lipsa promovării adecvate a potențialului turistic al zonei.
5.4 Densitatea circulației turistice
În raport cu populația
Pune în legǎturǎ directǎ circulația turisticǎ cu populația rezidentǎ a zonei receptoare.
D = Σ T / P, unde: T – numǎrul turiștilor
P – numǎrul populației
Calculul densitǎții circulației turistice în raport cu populația în județul Maramureș
Tabel nr. 5.7
(turiști/locuitor)
Sursa: date rezultate din prelucrare
Se observǎ o scǎdere a populației pe parcursul anilor 2002 – 2004 iar apoi o creștere a acesteia în anul 2005 la 535 000 persoane, o primǎ cauzǎ fiind creșterea ratei natalitǎții în aceastǎ perioadǎ.
Densitatea circulației turistice scade de la 0,18 în anul 2001 la 0,17 în anii 2002 și 2003 și la 0,15 în anii 2004 și 2005 fapt ce diminueazǎ riscul producerii unor conflicte sociale între populația gazdǎ și turiști, reduce aglomerarea și poluarea fonicǎ precum și posibilitatea furturilor și a imitǎrii comportamentului turistului.
În raport cu suprafața
Suprafața județului Maramureș este de 6 304 km2.
D = Σ T / S, unde: T – numǎrul turiștilor
S – suprafața
Calculul densitǎții circulației turistice în raport cu suprafața în județul Maramureș
Tabel nr. 5.9
(turiști/km2)
Sursa: date rezultate din prelucrare
În cazul densitǎții turistice în raport cu suprafața situația este bunǎ, se aflǎ într-o ușoarǎ scǎdere, neproducându-se supraaglomerǎri sau degradarea suprafeței de teren.
5.5 Coeficientul de utilizare a capacitǎții de cazare (Cuc)
Este un indicator sugestiv de apreciere a eficienței cazǎrii, calculat ca raport între capacitatea de cazare efectiv utilizatǎ la un moment dat sau într-o perioadǎ de timp și capacitatea de cazare maxim posibilǎ[65].
Cuc = nr. înnoptǎri (nr. zile turist) / nr. locuri de cazare * nr. zile funcționare * 100
Calculul coeficientului de utilizare a capacitǎții de cazare în județul Maramureș
Tabel nr. 5.11
(%)
Sursa: date rezultate din prelucrare
Coeficientul de utilizare a capacitǎții de cazare este în continuǎ scǎdere, anul cu cel mai bun coeficient fiind 2001 cu 19%. Aceastǎ scǎdere se datoreazǎ activitǎții reduse de promovare a județului, lipsei noilor tehnologii din baza tehnico-materialǎ a județului, slaba pregǎtire a angajaților din domeniul turismului și calitatea redusǎ a serviciilor oferite.
Analiza acestor indicatori oferǎ o viziune globalǎ asupra activitǎții turistice în județul Maramureș.
CAPITOLUL 6
SRATEGII DE DEZVOLTARE ȘI PROMOVARE A POTENȚIALULUI TURISTIC RURAL DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ
Teritoriul României prezintǎ o mare varietate de valori, culturǎ, istorie, artǎ popularǎ, etnografie, folclor, tradiții, vestigii istorice, un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat și pitoresc.
Turismul rural în țara noastrǎ se practicǎ dintotdeauna, dar spontan, sporadic,
întâmplator și mai ales neorganizat. Începând cu anul 1990, interesul pentru turism rural renaște. Iau naștere diverse asociații și organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea și dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una dintre acestea este Federația Românǎ pentru Dezvoltare Montanǎ (1990) care își propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montanǎ, inclusiv prin promovarea, organizarea și dezvoltarea agroturismului.Urmeazǎ Agenția Românǎ pentru Agroturism (1995) ce își propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internațional de turism.
6.1 Activitǎți de management și marketing în domeniul turismului și agroturismului din România
Agroturismul și turismul rural sunt activitǎți economice complexe, cu o largǎ scarǎ de cuprindere care pun în evidențǎ, printr-un mecanism propriu, circulația turisticǎ din
mediul rural. Agroturismul și turismul rural trebuie abordate, din punct de vedere conceptual, ca "pachete" de servicii economice, socio-culturale, sportive, de agrement puse la dispoziția turiștilor, urmând ca acestea sǎ se desfǎșoare în cadrul natural rural, cu investiții minime și condiții de protejare și conservare a mediului ambiant.
Satul românesc, în general, și cel cu vocație turisticǎ, în special, reprezintǎ un produs turistic inedit pentru piața naționalǎ, dar mai ales pentru cea mondialǎ. Pe de altǎ parte, satul turistic românesc poate contribui la descoperirea țǎrii noastre ca o posibilǎ destinație turisticǎ, creând interesul fațǎ de România ca loc ce oferǎ o gamǎ largǎ de experiențe, de vacanțe de calitate și chiar oportunitǎți de afaceri.
Soluția lansǎrii satului românesc ca produs turistic pe piața naționalǎ și internaționalǎ o constituie un demers de management și marketing care sǎ situeze în centrul sǎu produsul, pe de o parte și omul (turistul), pe de altǎ parte. Acestea trebuie sǎ sprijine interesele prestatorilor de servicii turistice și agroturistice din lumea satului românesc care au posibilitatea, în cadrul unei afaceri 100% private, sǎ-și punǎ în valoare dotǎrile realizate, produsele și preparatele locale[66].
La nivelul regiunilor rurale se are în vedere modul de identificare și potențialul
agroturistic, sub toate aspectele sale. Pentru facilitarea intrǎrii în corespondențǎ cu partenerii interni și externi, la toate nivelurile, pe orizontalǎ și pe verticalǎ, este nevoie de adoptarea unor standarde de evaluare, modul de realizare al reclamei și publicitǎții.
Rolul managementului global este acela de a reuni toate inițiativele individuale, în
vederea racordǎrii acestora la o rețea naționalǎ și internaționalǎ, de a asigura transpunerea
acestora în standarde care sǎ fie ușor accesibile atât pentru coducere, cât și pentru oferta
agroturisticǎ.
Pentru a crea o rețea naționalǎ, managementului global îi revine sarcina standardizǎrii urmǎtoarelor activitǎți:
a) – managementul global;
b) – procedura de identificare a potențialului zonal și global;
c) – procedura de formare a agenților locali;
d) -procedura de existențǎ și consultanțǎ în vederea pregǎtirii ofertei de cazare și
programe agroturistice;
e) – procedura de catalogare a potențialului agroturistic;
f) – realizarea programelor de marketing.
O clasificare foarte sumarǎ a tipurilor de turism ar fi:
– turismul hotelier, cu sectoarele adiacente acestuia,
– agroturismul și turismul rural
Agroturismul este o formǎ complexǎ de turism ce oferǎ oamenilor care vor sǎ se
relaxeze, iubesc natura, cultura și arta popularǎ, posibilitatea de a-și petrece timpul liber
în gospodǎriile țǎrǎnești.
Agroturismul cuprinde douǎ mari laturi[67]:
– pe de o parte activitatea turisticǎ propriu-zisǎ, concretizata în cazare, servicii de
alimentație – pensiune, circulație turisticǎ, prestarea serviciilor de bazǎ și suplimentare;
– pe de altǎ parte, activitatea economicǎ agricolǎ practicatǎ de prestatorii de servicii
agroturistice, concretizatǎ în prelucrarea primarǎ a produselor agroalimentare în
gospodǎrie, comercializarea acestora direct cǎtre turiști sau prin diferite rețele comerciale.
Figura nr. 6.1 Comoponentele managementului agroturistic
Sursa: Simion Cristian Ovidiu, Rodica Tǎnǎsescu, Vergina Buianu, op. cit. p. 175
Funcțiile și obiectivele strategice ale agroturismului ar putea fi sintetizate astfel:
a) – reducerea și chiar stoparea migrației populației rurale spre mediul urban și
stimularea unei pǎrți a populației urbane în mediul rural;
b) – asigurarea unui nivel de trai și civilizație în mediul rural comparabil cu cel din
zonele orǎșenești, contribuind astfel la stimularea stabilirii populației active în zona
ruralǎ,
c) – valorificarea complexǎ a resurselor naturale existente în zonele rurale, prin
producerea de bunuri nealimentare, artizanale, de înaltǎ calitate și importanțǎ pe
piața turisticǎ;
d) – valorificarea resurselor hidrologice existente în aceste zone în scopuri energetice și
piscicole, urmǎrind realizarea, pe cât posibil, a unei autonomii energetice a
gospodǎriilor și localitǎților rurale;
e) – folosirea și diversificarea microindustriilor pentru prelucrarea parțialǎ sau chiar totalǎ a produselor agricole, sau a altor numeroase industrii și meșteșuguri specifice tradiționale;
f) – armonizarea dezvoltǎrii sectoarelor agricol, zootehnic și silvic în zonele
agroturistice;
g) – protecția mediului, combaterea tuturor surselor și factorilor de poluare de orice
naturǎ, pentru conservarea unor condiții de viațǎ cât mai sǎnǎtoasǎ în zonele
agroturistice.
ANTREC, Asociația Naționalǎ de Turism Rural, Ecologic și Cultural (1994), este o organizație nonguvernamentalǎ, apoliticǎ și nonprofit, membrǎ a Federației Europene de Turism Rural, Eurogites. Activitatea ANTREC-ului, ca organizație nonguvernamentalǎ, vizeazǎ, pe de o parte, sprijinirea membrilor sǎi (proprietari de pensiuni), iar pe de altǎ parte promovarea conceptului de turism rural, a satului românesc ca destinație turisticǎ.
ANTREC vǎ propune o alternativǎ, un alt stil de vacanțǎ, o terapie antistres în naturǎ. Oaspeții vor fi gǎzduiți în case țǎrǎnești, dar dotate la nivelul condițiilor confortului citadin: camere confortabile, bǎi moderne, sisteme de încǎlzire diverse, cu servicii de cazare și masǎ.
ANTREC este organizația cea mai reprezentativǎ, viabilǎ, realizând în mare parte ceea ce își propunea la fondare:
– identificarea și popularizarea potențialului turistic din spațiul sǎtesc;
– formarea profesionalǎ prin colocvii, seminarii, cursuri de scurtǎ duratǎ si lungǎ duratǎ;
– burse de specializare;
– schimbǎri de experiențǎ în țarǎ și în strǎinatate;
– editare de buletine informative și reviste;
– înființarea unei banci de date;
– cooperarea cu organizații guvernamentale și neguvernamentale de specialitate din țarǎ și
strǎinatate;
– companii de publicitate a pensiunilor și fermelor agroturistice prin mediatizare;
– participarea la târguri și expoziții naționale si internaționale;
– realizarea unui sistem de rezervǎri în turismul rural românesc.
Preocupǎri din ce în ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu: Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului și Sporturilor, Ministerul Educației Naționale și însuși Guvernul României.
Urmarea fireascǎ a interesului general a fost Legea nr. 145/1994 privind stabilirea unor facilitǎți pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montanǎ. Delta Dunǎrii și litoralul Mǎrii Negre și Ordonanța Guvernului nr. 62/24 august 1994 și Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995, referitor la normele și criteriile de clasificare a pensiunilor și fermelor agroturistice.
ANTREC reunește la sfârșitul anului 1995 peste 2000 de membrii, în 15 filiale.
Activitatea turisticǎ s-a desfǎșurat în cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiuni sau
gospodǎrii țǎrǎnești), care au atras 18 500 de turiști – din care 3 500 de turiști strǎini – un
sejur mediu de 4 zile/turist. Urmare a dinamismului activitǎții desfǎșurate de cǎtre
ANTREC, sǎptamânalul economico-financiar "Capital" a acordat asociației premiul
"Oscar – Capital" pentru anul 1995, recunoscând și confirmând prin aceasta ,,invitația cu
cel mai mare impact social"[68].
Anul 1996 a marcat creșterea dimensiunilor ANTREC la 25 de filiale și ridicarea
nivelului calitativ, asociația s-a preocupat de ridicarea nivelului pregǎtirii profesionale a
prestatorilor de servicii turistice rurale, prin organizarea de seminarii, colocvii și cursuri
de tehnicǎ turisticǎ însemnatǎ (Brașov, Maramureș, Bucovina).
Pe de altǎ parte anul 1996 este punctul de pornire a primului Program Phare pentru turism rural din țara noastrǎ. Cu acest prilej a fost demaratǎ o puternicǎ activitate de promovare a resurselor turismului rural românesc și au început demersurile pentru
realizarea unei centrale de rezervǎri.
În anul 1997 membrii ANTREC au ajuns la aproape 3 000, iar cei al filialelor la
28. Asociația a reușit editarea primului CD-rom, a primului catalog al pensiunilor și
fermelor turistice, a participat la numeroase evenimente promoționale (târguri și
expoziții, reuniuni și congrese) a fost preocupatǎ de realizarea unui climat de
descentralizare a acțiunilor sale[69].
Anul 1998 concretizeazǎ imaginea ANTREC în :
– cei peste 2 500 de membrii, organizați în 28 de filiale județene;
– mai mult de 1 000 de pensiuni turistice și agroturistice – omologate și clasificate;
-aproximativ 150.000 de turiști români, cu un sejur mediu de 4 zile/turist
Preocupǎrile actuale vizeazǎ finalizarea sistemului național informatizat de rezervare și
racordarea sa la sisteme similare din țǎrile membre EUROGITES, prezența sa în paginile
Internetului. O problemǎ vitalǎ ce se dorește realizatǎ în cel mai scurt timp este cea a
implementǎrii unui sistem viabil de asigurǎri pentru turiștii ce practicǎ turismul rural,
pentru pensiunile și fermele turistice, pentru gazde și pentru gospodǎriile acestora.
Legat de strategia dezvoltǎrii turismului rural în țara noastrǎ ANTREC și Autoritatea Naționalǎ pentru Turism au optat mai mult pentru calitate și nu atât pentru cantitate. Pentru soluționarea cu operativitate a problemelor privind organizarea, dezvoltarea și promovarea turismului rural în România a fost constituitǎ, prin ordinul Ministerului Turismului 59/iulie 1995, Comisia Tehnicǎ pentru Dezvoltarea Turismului Rural. Din aceastǎ comisie fac parte specialiști de la ministerele și instituțiile care-și pot aduce o contribuție în acest domeniu: Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Tineretului și Sportului, Institutul de Cercetare pentru turism, Institutul Național de Formare Managerialǎ în Turism, Ministerul Apelor, Podurilor și Protecției Mediului.
Pe langǎ acestea, nu lipsitǎ de importantǎ este existența, în momentul de fațǎ a unui numǎr important de firme ce desfașoarǎ activitate de turoperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim: " Branimex" și "Ovidiu Tur" Bran (Brașov); "Trans Tour" Praid (Harghita); "Dublion" Campulung (Arges); "Daragus" Blavanyos (Covasna); "Montana Service" Vidra (Vrancea), total aproape 25 de turoperatori. Un model este activitatea firmei "Branimpex" SRL din Bran, județul Brașov, care închiriazǎ circa 150 de case în satele Bran, Moeciu, Sirnea și Fundata.
De asemenea, în ultimii ani în România au fost create:
– Organizația Patronalǎ a Turismului Balnear din România;
– Asociația Naționalǎ Maitres d'Hotel, Barmani și Somelieri din Turism (precursoarea sa,
Societatea Internaționalǎ a Chelnerilor din București a fost fondatǎ în 1881);
– Fundația Europeanǎ pentru Învǎțǎmântul Hotelier- Turistic din România;
– Asociația Naționalǎ a Ghizilor de Turism din România;
– Federația Românǎ pentru Dezvoltare Montanǎ (precursoare a ANTREC);
– Asociația Naționalǎ a deținǎtorilor de Campinguri, Moteluri, Popasuri Turistice și Sate
de Vacanțǎ (Romcamping);
– Asociația Naționalǎ a Organizatorilor Profesioniști de Conferințe și Expediții;
Se cuvine menționat numele președinților fondatori ai câtorva organizații profesionale din domenii: Ion C. Rogojanu – pentru A.H.R. (Asociația Hotelierilor din România), George Opris – pentru "Cheile de aur", Ovidiu Stoian – pentru ACROM (Asociația Cabanierilor din România), Maria Stoian – pentru ANTREC (Asociația Națională a Turismului Rural Ecologic și Cultural), Paul Mărășoiu – pentru F.P.T. (Federația Patronală din Turism)[70].
Odată cu constituirea Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural
(ANTREC) al cărei obiectiv principal este dezvoltarea și promovarea produsului turistic
rural, primele gospodării agricole destinate cazării turiștilor au fost cele din Culoarul
Rucar – Bran. Ulterior, ANTREC au aderat 23 de filiale județene, cu peste 2000 de spații
de cazare situate în zone nepopulate, care se evidențiază prin perpetuarea nealterată a
tradițiilor etnofolclorice si prin peisaje de excepție.
În mod succint iată câteva din principalele zone cu potențial agroturistic din țara
noastră, menționând ca practic întreaga suprafață a României poate fi cuprinsă în
activitatea de agroturism: județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Tulcea, Vrancea, Maramureș.
Județul Maramureș – este renumit prin elementele de etnografie și folclor, se poate
vizita următoarele obiective: muzeele din Baia Mare și Sighetul Marmației, peste 200 de
monumente de arhitectură populară. Pline de frumusețe și farmec sunt satele de pe Văile
Izei, Marei, Vișeului și Tisei. Remarcabil este "Cimitirul Vesel" din Săpânța. Căi de
acces aeriene, rutiere, feroviare.
6.2 Modalitǎți de dezvoltare și promovare a turismului rural în județul Maramureș
Ca produse dominant intangibile, serviciile din spațiul rural nu sunt ușor de promovat. Intangibilitatea e cel puțin dificilă de descris în publicitate, indiferent dacă mediul este tipărit, TV sau radio. Publicitatea produselor turistice trebuie să sublinieze punctele tangibile care vor ajuta turiștii să înțeleagă și să evalueze serviciile prestate. Punctele pot fi reprezentate de caracteristicile fizice ale prestării serviciului sau unele obiecte relevante care simbolizează serviciul însuși, ca de exemplu ANTREC – prin imaginea logo-ului sau sugerează căldura și protecția formelor sau pensiunilor turistice rurale împletite cu tradiția și spiritul ecologic al ecosistemelor ce găzduiesc echipamentele și turiștii.
Aspecte concrete ale activității promoționale în turismul rural românesc; programul de promovare.
Turismul rural în țara noastră se află într-o perioadă de reafirmare și lansare a
produselor sale atât pe piața românească, cât și pe cea internațională.
Sarcina ANTREC în marketing și promovare este considerabilă nefiind legată de
promovarea unui produs stabilit către o piață care este conștientă de aceasta. Mult mai
important și fundamental este faptul că trebuie popularizat conceptul atât pe piața internă
cât și pe piața externă. Prin natura lor unitățile implicate în turismul rural sunt foarte mici.
Apare necesar un program de marketing care să promoveze la scară largă întregul sector,
o companie de marketing de cooperare, sub aceeași umbrelă, în care vor concura toți
operatorii. Planul strategic de marketing ANTREC urmează în mod fundamental o astfel de abordare prin care toți participanții vor avea posibilitatea de a beneficia în mod egal.
Caracteristicile cele mai importante ale programului sunt:
– marcarea turismului rural prin imaginea acestuia îmbunătățită începe să se identifice cu o formă alternativă atractivă;
– recunoașterea, identificarea proprietăților, folosirea unor însemne uzuale pe plăci de
identificare;
– promovarea directă de către public folosind publicitatea uzuală, postere și broșuri cu
imagini, cu destinație;
– material colateral de ajutor sub forma unui catalog succint care listează toate casele
participante;
– servicii de rezervare locală și centrală care să faciliteze realizarea rezervărilor;
– cercetarea pieței pentru a determina ce îmbunătățiri trebuie făcute în produs și în
marketing;
– un program educațional de formare pentru operatori;
– târguri reprezentative comerciale și pentru consumatori;
– legături și cooperari cu organizații internaționale angajate în promovarea și dezvoltarea
turismului rural;
– alegerea logo-ului și a sloganului reprezintă un aspect de marcare a produsului.
Promovarea turismului rural și agroturismului românesc va fi făcută prin intermediul mai multor materiale publicitare, din rândul acestora se remarcă tipăriturile, constituite din:
– un ghid al echipamentelor de cazare;
– piese individuale promoționale pentru fiecare regiune;
– postere.
Toate aceste elemente ale activității promoționale sunt canalizate și spre evenimente promoționale, târguri, expoziții și conferințe.
ANTREC participă la târgurile de la Londra, Berlin, Milano, Paris, Silleda (Spania), la Bursa Internațională de Turism București, la târgurile regionale de la Budapesta și Praga. Produsul turistic rural se presupune a fi perceput mai ales de cei cu un anumit grad de cultură, promovarea în acest caz va fi direcționată în atragerea turiștilor pe termen lung și scurt în cadrul unor sejururi de tratament în zona ruralului, circuite tematice sau culturale.
Pe piața externă avem categoriile de turiști străini care se consideră a fi deschise către promovarea turismului rural, după cum urmează: turiștii de tranzit, turiștii în circuit prin țările vecine în special în Ungaria și tour-operatorii din țări aflate la distanțe rezonabile față de România pe cale rutieră, în special Germania, Austria, Italia.
Activitatea inițială pe piața externă va fi limitată la:
– promovarea turismului rural și agroturismului în aeroporturi și la punctele de trecere a
frontierei, folosind expunerea de broșuri și postere;
– participarea împreună cu Ministerul Turismului la târgurile de la Londra, Berlin, București.
O excursie în Maramureș este o încântare pentru turistul dornic de cunoașterea valorilor morale și spirituale ale locurilor, specifice poporului român dar uitate în alte zone. Maramureșul este prin excelență izvorul cel mai bine păstrat al tradițiilor strămoșești. Este locul în care simplitatea se îmbină armonios cu omenia, conferindu-le acea noblețe plină de har. Dacă sunteți excursioniști prin Maramureș cu siguranță veți avea revelația împlinirii personale, pentru că aici sufletul se regăseste, trupul se împrospătează. Vizitarea Maramureșului este ca o lecție de istorie, cultură și geografie fără profesor. Nu trebuie decât să priviți și să ascultați cu mare atenție spectacolul ce vă înconjoară. Natura se desfășoară măiestoasă de jur împrejur iar viața localnicilor , atât de liniștită dar atât de bogată, nu vă va lăsa indiferenți. Veți dori să faceti parte, să aflați, să încercați. Gazdele vă vor încânta și minuna și nu vă va rămâne decât regretul pentru un concediu atât de scurt .
Țara Maramureșului este o țară cu mare disponibilitate pentru turism, conferită de resursele variate, naturale și antropice cu care este înzestrată. Prin diversele forme de relief, prin clima sa propice practicării turismului în tot timpul anului, prin flora, fauna și prin monumentele sale istorice și arhitectonice, poate să satisfacă pretențiile celui mai exigent turist, român sau străin.
După decembrie 1989, turismul românesc a intrat într-o nouă etapă, și anume aceea a reformei economice, a așezării sale pe principiile economiei de piață. Reforma este un proces profund, de durată și supus acțiunii unor factori mai mult sau mai puțin cunoscuți. Ca urmare, în momentul actual,turismul românesc se află într-o situație de criză. Inflația a făcut ca tarifele și prețurile practicate de hotelurile și restaurantele din stațiunile tradiționale de turism să fie inaccesibile pentru majoritatea consumatorilor. Pe de altă parte, veniturile populației sunt destinate în întregime cheltuielilor alimentare; rezultă deci că resursele pentru satisfacerea altor nevoi, implicit pentru petrecerea timpului liber, sunt practic inexistente.
Dar pe măsura ieșirii din criza economică actuală și a creșterii veniturilor reale ale populației, cererea turistică se va ameliora și având în vedere faptul că turismul clasic va rămâne în continuare destul de scump, se va orienta mai mult decât până în prezent către alte forme de turism. Una dintre acestea o reprezintă tocmai agroturismul.
Principalii factori ai apariției și dezvoltării agroturismului sunt reprezentați de: societatea industrializată, poluarea excesivă a zonelor urbane, necesitatea petrecerii plăcute a timpului liber, asigurarea unor venituri suplimentare pentru gospodăriile țărănești, valorificarea eficientă a resurselor naturale și antropice existente în zonele rurale, stoparea migrației populației de la sate la orașe, pitorescul așezărilor rurale și ospitalitatea locuitorilor din satele românești, excendentul de cazare existent în gospodăriile țărănești.
Din cele prezentate rezultă că analiza conceptului de agroturism necesită tratarea acestuia ca un domeniu deosebit de complex, putând fi privit ca un subsistem cibernetic în cadrul sistemului economiei locale.
În cadrul sistemului economiei locale și a relațiilor acestuia cu mediul extern, agroturismul are un rol de regulator, de feed-back. Prin agroturism se realizează valorificarea superioară a cadrului natural, a ofertei de cazare și a diverselor servicii agroturistice puse la dispoziția turiștilor de către fermele și pensiunile agroturistice.
Agroturismul trebuie abordat din punct de vedere conceptual ca un “pachet” de servicii economice, socio-culturale, sportive, de agrement etc. puse la dispoziția turiștilor, urmând ca acestea să se desfășoare în cadrul natural rural cu investiții minime și în condiții de protejare și conservare a mediului ambiant.
Agroturismul conduce la dezvoltarea zonelor rurale prin: reducerea somajului prin crearea de noi locuri de muncă; oprirea exodului tineretului din sate spre orașe; creșterea calității vieții, prin creșterea nivelului de trai al populației rurale; dezvoltarea infrastructurii locale (căi de acces, mijloace de comunicație, instituții de interes public,etc.); modernizarea localităților rurale; creșterea nivelului cultural și educațional al populației rurale; obținerea de venituri suplimentare de către exploatațiile agricole devenite agroturistice[71].
Prin agroturism se vor realiza efecte pozitive și asupra conservării valorilor satului și colectivității rurale, transmiterii și perpetuării tezaurului folcloric, reluării tradiției caselor memoriale și muzeelor, punerii în valoare a monumentelor istorice, a vestigiilor arheologice și a celorlalte valori spirituale existente în satul românesc.
În satele turistice etnografice și folclorice din zona Maramureșului (ex. Bogdan-Vodă) pot fi oferite turiștilor servicii de cazare și masă în condiții autentice (mobilier, décor, echipament de pat în stil popular, meniuri tradiționale servite în veselă și cu tacâmuri specifice –farfurii și străchini de ceramică, linguri de lemn etc., ceea ce nu exclude desigur posibilitatea utilizării, la cerere, a tacâmurilor moderne). În aceste sate se pot organiza expoziții artizanale permanente (cu vânzare), iar pentru turiștii care nu rămân în localitate, ci numai vizitează, se pot amenaja una sau mai multe gospodării, cu muzeu etnografic în aer liber.
Păstrarea și perpetuarea folclorului și îndeosebi a etnografiei (portul, tehnicile de lucru, arhitectura, mobilarea și decorarea interioarelor etc.) în formele lor originale tradiționale, se află într-un declin, devenind tot mai izolate pe harta etno-folclorică a țării. Formele și conținutul de viață citadin au pătruns și continuă să pătrundă impetuos și ireversabil și în mediul rural.
Abordând viitorul unei localități rurale din perspectivă turistică și adaptându-le acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate și trebuie să fie conservat și perpetuat. În caz contrar, interesul actual al turiștilor pentru satul românesc, pentru mediul rustic, în general, va scădea treptat. Cu mai multă receptivitate și cu puțin interes din partea organelor administrative și de specialitate, se poate perpetua, chiar și în condițiile civilizației contemporane, specificul etnografic și spiritual al unor sate românești. Acest deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult, cu cât numeroși săteni din unele localități manifestă vădit interes pentru menținerea stilului de viață, aceste localități având șanse să devină baze turistice permanente, de popularitate internațională, deosebit de rentabile.
În concluzie se poate afirma faptul că agroturismul contribuie la recreere, refacere și reconfortare, îmbogățind cunoștințele și înflorind personalitatea umană. Însă agroturismul de calitate nu poate fi realizat fără ca pensiunile și fermele agroturistice, să dispună de echipare sanitară modernă. Trebuie ținut seama că, spre deosebire de structurile de primire din alte țări, cele din România sunt oferite de turismul internațional prin intermediul unor agenții de turism, specializate fapt ce obligă la o exigență maximă. Pentru aceasta, în etapa actuală, gospodăriile țărănești trebuie să fie sprijinite printr-o serie de facilități pentru aceste activități.
Specialiștii apreciază că întreaga politică de dezvoltare a turismului rural din România trebuie să se facă printr-o conlucrare cât mai strânsă cu EUROGITES, precum și prin colaborarea pe bază de parteneriat cu asociații regionale sau naționale.
În acest sens, Asociația Natională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural din România s-a afiliat la EUROGITES.. A fost adoptată legea privind scutirea de impozite pentru o perioadă de zece ani pentru cei ce practică turismul rural. S-au aprobat norme de clasificare a pensiunilor, fermelor agroturistice. Adevărat, sunt multe de făcut, atât în legislație cât mai ales în asigurarea infrastructurii. Multe regiuni din România, unicate poate în lume, din punct de vedere al peisajelor, nu pot fi integrate în rețeaua de turism. Lipsa căilor de acces, a telecomunicațiilor, a curentului electric sunt impedimente pentru practicarea turismului rural.
Ministerul Turismului, Comisia Zonei Montane și ANTREC trebuie să se ocupe de editarea unui îndrumator (ghid) cu variante de organizare interioară a structurilor de primire turistice nou construite sau posibilitățile de adaptare a clădirilor existente.
Centrele teritoriale se vor ocupa de următoarele probleme: atragerea de noi membrii și crearea în zonă a unui curent de opinii specifice de marketing; asigurarea cuprinderii în catalogul național a tuturor structurilor turistice rurale clasificate, organizarea cu sprijinul corpului de experți de la Asociația Națională de cursuri de pregătire profesională pentru deținătorii de structuri turistice rurale; acordarea de asistență tehnică la întocmirea documentațiilor pentru clasificarea și participarea la activitatea comisiilor tehnice de clasificare a structurilor turistice din zonă; organizarea, cel puțin o dată pe an, la nivelul fiecărui centru teritorial a unor acțiuni promoționale de genul "Zilele porților deschise pentru vacanțe la țară."
6.3 Determinarea indicelui de atractivitate al zonei Maramureșului
Indicele de atractivitate al unei zone se folosește în scopul amenajării turistice a acesteia și arată gradul în care această zonă beneficiază de resurse turistice naturale sau antropice capabile să atragă un flux mare de turiști în cazul amenajării unor structuri materiale în această zonă.
Pentru a determina gradul de aractivitate al zonei Maramureșului vom utiliza un tabel după cum urmează[72]:
În prima coloană sunt evidențiate principalele elemente de atracție a zonei;
La baza urmatoarelor trei coloane stă coeficientul (indicele) de atractivitate (I) care are următoarea formulă de calcul:
I = Σ qi * ci unde: q – ponderea fiecărui element (resursă) în total
c – nivelul calitativ al acestor elemente (notă)
i = 1,2, ……. ,n – numărul elementelor
Σ qi = 1
Nivelul calitativ al elementelor (c) este reprezentat de o notă cuprinsă în intervalul [1-4], fiecare dintre ele având următoarea semnificație privind atractivitatea lor:
1 – insuficient 3 – bine
2 – suficient 4 – foarte bine
Nota se acordă doar elementelor componente ale capitolelor I, II, III, IV, V, VI. În consecință, indicele de atractivitate total va trebui să fie cuprins în intervalul [1-4].
În aceste condiții tabelul va arăta astfel:
Determinarea indicelui de atractivitate al zonei Maramureșului
Tabel nr. 6.1
Sursa: prelucrare după Băltărețu Andreea, op. cit. p. 51
Indicele de atractivitate de 3,25 este cuprins între intervalul [1-4] și depășește jumătatea intervalului de unde rezultă că în zona aleasă se poate realiza o amenajare turistică în condiții optime. Resursele antropice dețin o pondere puțin mai mare decât cea a resurselor naturale ceea ce indică faptul că turiștii se vor deplasa în zonă atât pentru unele cât și pentru celelalte.
Aceastǎ metodǎ a fost folositǎ pentru a demonstra faptul cǎ se pot face amenajǎri turistice în județ datoritǎ potențialului turistic bogat pe care îl prezintǎ zona și capacitǎții acesteia de a atrage turiști din toate colțurile țǎrii cât și din strǎinǎtate.
6.4 Propuneri privind noi trasee turistice în județ. Prezentarea unui circuit turistic în județul Maramureș
Regiunea Maramureșului dispune de o gamă mare de resurse turistice naturale și antropice dintre care putem enumera cele mai importante localități, care sunt principalele obiective ale județului în decursul a câteva circuite:
1) Baia Mare (o km)-Baia Sprie (10 km) aici găsim Rezervația naturală Chiuzbaia- Mara (39 km) Cheile Tătarului- Desești (42 km)-Hărnicești (45 km )- Giulești (51 km )- Vadu Izei (59 km ) Centrul etnografic și Biserica din lemn Sf. Nicolae- Sighetul Marmației (65 km ) Grădina Morii și Muzeul arhitecturii populare maramureșene-Câmpulung la Tisa (78 km ) – Săpânța (84 km) Cimitirul Vesel și Centrul etnografic – Câmpulung la Tisa (90 km) -Sighetul Marmației (103 km) – Vadu Izei (109 km) – Giulești (117 km ) -Hărnicești (123 km ) – Desești (126 km ) – Mara (129 km ) – B. Sprie (158 km) Rezervația naturală Chiuzbaia – Baia Mare (168 ).
2) Târgul Lăpuș (o km ) Cheile Lăpușului – Cernești (15 km ) – Copalnic (22
km) – Surdești ( 37 km ) – Dănești (40 km ) – Sisești ( 42 km ) – Baia Sprie
(46 )Rezervația naturală Chiuzbaia – Baia Mare (56 km).
3) Baia Mare (0 km )-Baia Sprie (10 km ) Rezervația naturală Chiuzbaia-
Mogoșa (19 km )Stațiunea Mogoșa – Baia Mare (28 km ) -Baia Sprie (38 km )
4)Baia Mare (o km ) – Baia Sprie (10 km ) Rezervația naturală Chiutbaia-
Mogoșa ( 19 km ) Stațiunea Mogoșa – Cavnic ( 25 km ) – Budești (37 km )
Biserica din lemn Cuvioasa Prascheva și Centru etnografic (UNESCO) –
Călinești ( 44 km ) – Bârsana (55 km )Biserica din lemn Adormirea Maicii
Domnului, Mănăstirea Bârsana și Centru etnografic – Strâmtura (61 km ) –
Rozavela (69 km ) Biserica din lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavril – Șieu
(71 km ) – Rozavlea ( 103 km ) – Strâmtura (11 km ) – Bârsana ( 117 km )
– Călinești (128 km ) – Budești (135 km ) – Cavnic (147 km ) Mogoșa ( 153
km) Stațiunea Mogașa -Baia Sprie (162 km) Rezervația naturală Chiuzbaia –
Baia Mare (172 km).
5)BaiaMare (o km) – Baia Sprie (10 km) Rezervația naturală Chiuzbaia –
Mogoșa (19 km ) Stațiunea Mogașa – Cavnic (25 km ) – Budești (37 km )
Poiana cu narcise de 100 ha și Biserica din lemn Cuvioasa Parascheva-
Călinești ( 44 km ) – Bârsana (55 km )Biserica din lemn Intrarea în
Biserica Maicii Domnului și Mănăstirea Bârsana – Petrova (65 km )
Pădurea Ronișoara- Ruscova (74 km )Poiana cu narcise-Repedea- Vișeu de
Jos (84 km) – Vișeu de Sus (90 km )Biserica Ortodoxă și Defileul Vaserului –
Vișeu de Jos ( 96 km ) – Ruscova (106 km ) – Petrova ( 115 km ) -Bârsana (125 km ) – Călinești (136 km ) – Budești (143 km ) – Cavnic (155 km ) –
Mogoșa (161 km) – Baia Sprie ( 170 km ) – Baia Mare (180 km).
Toate aceste trasee se pot parcurge cu mașina, făcându-se popasuri de câteva ore sau cazări la pensiunile agroturistice din localități pentru a putea vizita toată regiunea Maramureșului.
Aceste trasee se mai pot face cu bicicleta atunci când drumul este inaccesibil pentru mașină iar turiști sunt cazați în apropiere sau se încearcă păstrarea mediului prin interzicerea accesului cu autovehicule, și astfel pe parcurge traseul pe jos sau cu bicicleta.
Prezentarea unui circuit turistic în judetul Maramureș
Circuitul ales reprezintă un traseu ce străbate cea mai mare parte a județului Maramureș, având ca principal punct de atracție Cimitirul Vesel de la Săpânța. Alegerea acestui traseu se datorează bogăției de atracții turistice naturale și antropice prezente în acest județ. Noutatea acestui traseu constă în redescoperirea și cunoașterea într-o lumină nouă și mult mai atrăgătoare a punctelor turistice deosebit de atractive presărate de-a lungul unui cadru natural pitoresc.
Coordonatele principale ale programului se disting după cum urmează:
Traseul programului este următorul: București – Baia Mare – Baia Sprie – Mara – Desești – Hǎrnicești – Giulești – Vadu Izei – Sighetu Marmației – Câmpulung la Tisa – Sǎpânța – Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmației – Vadu Izei – Giulești – Hǎrnicești – Desești – Mara – Baia Sprie – Baia Mare – București.
Număr de turiști: 20
Număr de ghizi: 1 ghid specializat în arta și folclorul românesc și vorbitor de limbi străine
Număr de șoferi: 1
Mijloc de transport: Minivan
Număr de zile: 8 zile (7 nopți)
Perioada desfașurării: 1-8 august 2006
Număr de km parcurși:
1.08.2006 – București – Baia Mare: 550 km
2.08.2006 – Baia Mare – Baia Sprie: 10 km
3.08.2006 – Baia Sprie – Mara – Desești – Hǎrnicești: 35 km
4.08.2006 – Hǎrnicești – Giulești – Vadu Izei: 14 km
5.08.2006 – Vadu Izei – Sighetu Marmației – Câmpulung la Tisa: 19 km
6.08.2006 – Câmpulung la Tisa – Sǎpânța: 12 km
7.08.2006 – Sǎpânța – Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmației – Vadu Izei – Giulești
Hǎrnicești – Desești – Mara – Baia Sprie – Baia Mare: 90 km
8.08.2006 – Baia Mare – București: 550 km
Total: 1 280 km
Prezentarea traseului pe zile
Circuitul turistic va urmări în principal vizitarea următoarelor puncte turistice:
Baia Mare – Baia Sprie – Vadu Izei – Sighetu Marmației – Sǎpânța
ZIUA 1: 1.08.2006
Ora 7.30: Întâlnire în Piața Unirii, București. Plecare cu Minivan-ul către Baia Mare pe traseul Brașov, Tg. Mureș, Bistrița cu scurte opriri.
Ora 16.30: Sosire Baia Mare, vizitare Biserica din Lemn, Biserica Sfânta Treime, casa Iancu de Hunedoara, Turnul lui Ștefan, Turnul Mǎcelarilor, Vechiul Han al orașului, Muzeul județean.
Ora 20.00: Cazare și cina la hotel Mara (3*).
ZIUA 2: 2.08.2006
Ora 8.30: Mic dejun la hotel Mara (3*).
Ora 9.30: Plecare către Baia Sprie unde se vor vizita rezervația naturală Chiuzbaia, Creasta Cocoșului, Lacul Albastru, Muzeul de Mineralogie și biserici de lemn.
Ora 19.00: Cazare și cina tradițională în ambianța unui taraf de muzică populară la pensiunea Vlad (3 margarete).
ZIUA 3: 3.08.2006
Ora 8.30: Mic dejun la pensiunea Vlad (3 margarete).
Ora 9.30: Plecare către Mara – Desești – Hǎrnicești unde se vizitează Cheile Tǎtarului, Biserica cu hramul "Cuvioasa Paraschiva" din Desești ridicată în anul 1770, case, porți monumentale, șopronuri pentru fân și alte biserici din lemn.
Ora 19.00: Cazare și cina la pensiunea Ioana (2 margarete) în satul Hǎrnicești
ZIUA 4: 4.08.2006
Ora 8.30: Mic dejun la pensiunea Ioana (2 margarete).
Ora 9.30: Plecare către Giulești – Vadu Izei, traseu care oferă pe lângă peisaje de un mare pitoresc și satisfacția vizitării unora dintre cele mai vechi biserici din lemn, precum și a unui șir întreg de porți maramureșene, adevărate arcuri de triumf rustice. Aici se vor vizita Centrul etnografic și Biserica din lemn Sf. Nicolae.
Ora 19.30: Cazare și cina la Vila Doina în Vadul Izei
ZIUA 5: 5.08.2006
Ora 8.30: Mic dejun la Vila Doina
Ora 9.30: Plecare către Sighetu Marmației – Câmpulung la Tisa. Aici se vizitează clǎdirea actualei biserici reformate cea mai veche construcție din orașul Sighetu Marmației ce datează din secolul al XI-lea, clǎdirea monumentalǎ a fostei prefecturi a județului Maramureș care, pe fronton, deasupra ușii de la intrare, pǎstreazǎ în original sterna veche a Maramureșului, Grădina Morii și Muzeul arhitecturii populare Maramureșene.
Ora 19.30: Cazare și cina la pensiunea Casa Iurca
ZIUA 6: 6.0.2006
Ora 8.30: Mic dejun la pensiunea Casa Iurca
Ora 9.30: Plecare către Sǎpânța unde se vor vizita Cimitirul Vesel și Centrul etnografic.
Cimitirul Vesel de la Săpânța (la 18 km de Sighetu Marmatiei), unic în lume, uluiește prin originalitatea sa. Crucile de lemn sculptate și pictate de meșterul popular Stan Patraș, l-au transformat într-un adevărat muzeu. Coloritul crucilor și textele pline de umor eternizează ipostazele esențiale ale vieții și evidențiază vigoarea spiritului românesc care nu se teme de moarte. Se poate spune că satele maramureșene reprezintă o imensă Galerie de artă populară. În zilele de sărbătoare decorul lor este completat de costumele localnicilor, puternic colorate, cusute cu migală și fantezie; obiceiurile reprezintă originale demonstrații de artă populară. Vestitele porți maramureșene sunt adevărate „cărți de vizită” ale sculpturii în lemn. Măiestrit lucrate, ele au ca ornament elementul tradițional pentru Țara Maramureșului: semnul soarelui, simbolul vieții.
Ora 19.30: Cazare și cina la pensiunea Adriana (3 margarete).
ZIUA 7. 7.08.2006
Ora 8.30: Mic dejun la pensiunea Adriana (3 margarete).
Ora 9.30: Întoarcere pe traseul Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmației – Vadu Izei – Giulești – Hǎrnicești – Desești – Mara – Baia Sprie – Baia Mare
Ora 19.30: Cazare și cina la hotel Mara (3*) în Baia Mare
ZIUA 8: 8.08.2006
Ora 8.30: Mic dejun la hotel Mara (3*)
Ora 9.30: Plecare către București pe traseul Bistrița, Tg. Mureș, Brașov
Ora 17.30: Sosire în București, Piața Unirii
Analiza de preț a circuitului turistic
Circuitul turistic maramureșean se desfășoară în perioada 1-8 august 2006, și prezintă în programul turistic următoarele obiective: în Baia Mare – Biserica din Lemn, Biserica Sfânta Treime, casa Iancu de Hunedoara, Turnul lui Ștefan, Turnul Mǎcelarilor, Vechiul Han al orașului, Muzeul județean; în Baia Sprie – rezervația naturală Chiuzbaia, Creasta Cocoșului, Lacul Albastru, Muzeul de Mineralogie și biserici de lemn; Biserica cu hramul "Cuvioasa Paraschiva" din Desești; Centrul etnografic și Biserica din lemn Sf. Nicolae în Vadu Izei; Grădina Morii și Muzeul arhitecturii populare Maramureșene în Sighetu Marmației; Cimitirul Vesel și Centrul etnografic din Sǎpânța.
Beneficiarii acestui program turistic pot fi: – grup de turiști români sau străini
– grup de familii
Organizatorul grupului și al circuitului turistic este ANTREC, unul din scopurile sale fiind acela de a promova imaginea județului Maramureș și de a îl aduce în același timp în atenția turiștilor de pretutindeni.
Calculația prețului de vânzare este înfățișată în următorul tabel, observându-se prezentarea tipurilor de cheltuieli, alături de comision și asigurare, pentru că în final să rezulte prețul total de vânzare pe persoană, apoi totalul prețului de vânzare pentru întreaga acțiune, respectiv pentru cele 20 de persoane.
Calculația prețului de vânzare
Tabel nr. 6.2
Sursa: Neacșu Nicolae, Cernescu Andreea – Economia turismului. Studii de caz. Reglementări, Editura Uranus, București, 2003
Concluziile ce se desprind în urma realizării tabelului nr. 6.2 reflectă faptul că prețul total de vânzare/persoană este de 771 RON echivalent a 220 euro.
Acest preț este accesibil nu numai pentru familiile cu venituri medii ci și foarte atrăgător în același timp pentru străini.
Prețul vânzare – persoană cuprinde următoarele servicii:
– cazare la hotelul Mara din Baia Mare, pensiunile Vlad, Ioana, Casa Iurca, Adriana și Vila Doina
– masa în stil tradițional
– transport București – Baia Mare – Baia Sprie – Vadu Izei – Sighetu Marmației – Sǎpânța – Baia Mare – București
– servicii de ghid specializat în arta folclorului românesc și vorbitor de limbi străine
Se acordă facilități : tarifele pentru copii 0 – 6 ani: gratuit
tarifele pentru copii 6 -14 ani: reducere 50%
Prețul nu include costurile intrărilor la obiectivele turistice.
Circuitul turistic în zona Maramureșului va fi promovat prin intermediul agențiilor de turism, internetului și televiziunii. (ANEXA 2).
CONCLUZII
Înzestrat cu un potențial turistic deosebit de variat, diversificat și concentrat prin existența unor forme de relief îmbinate pe tot teritoriul, a unei clime favorabile practicǎrii turismului pe aproape tot parcursul anului, a unui potențial faunistic și floristic bogat în specii și ecosisteme singulare în Europa, cu factori naturali de curǎ balnearǎ, cu un patrimoniu cultural – istoric și arhitectural de referințǎ mondialǎ, județul Maramureș se poate încadra în rândul destinațiilor turistice atractive din România și chiar din Europa.
Tursmul se practicǎ din vremuri strǎvechi, însa a cunoscut o dezvoltare majorǎ în ultimele doua secole; mai cu seamǎ, primele definiții ale turismului au fost realizate în secolul al-XIX-lea de mari profesori ai domeniului precum: Guy Freuler, Edmound Picard, W. Hunziker, care au încercat sǎ formuleze și sǎ delimiteze urmǎtoarele noțiuni: turist, excursionist, cǎlǎtor, vizitator.
Importantǎ zonǎ turisticǎ a țǎrii noastre, județul Maramureș este situat în extremitatea de N-NV a României, la granița cu Ucraina, între 47020’00” și 48000’15” latitudine N și 22052’30” și 25007’30” longitudine E. Maramureșul are o suprafațǎ de 6 304 km2 adicǎ 2,37% din suprafața țǎrii și o populație de 535 000 locuitori (2005) și se întinde în partea de nord a Carpaților Orientali, acolo unde aceștia se desfac în douǎ ramuri: Rodna și Munții Maramureșului, închizând depresiunea cu același nume. În cadrul județului întâlnim numeroarse orașe, însǎ cele mai importante dintre ele sunt municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației.
Cǎile de acces ale județului sunt cele clasice: șosele, cǎi ferate, cǎi aeriene (aeroportul Tǎuții Mǎgherǎuși – situat la 10 km de Baia Mare).
Județul Maramureș are o economie de tip industrial-agrarǎ, principalele ramuri de activitate fiind agricultura, industria și construcțiile.
Relieful județului este predominant muntos, acoperind 43 % din suprafața acestuia. Clima este temperat continentalǎ, cu ierni aspre și veri rǎcoroase. Rețeaua hidrograficǎ este bogatǎ datoritǎ regimului abundent al precipitațiilor în zonele montane, unde își au izvorul majoritatea râurilor, și are o lungime de peste 3000 km. Principalele râuri ale județului sunt: Someș, Lǎpuș, Iza, Vișeu, Vaser și Mara. În munții Rodnei se gǎsesc și câteva lacuri naturale: Iezerele, Buhǎescu, însǎ cel mai important lac al județului este Firiza (10 ha).
Întinderea mare a pǎdurilor a constituit un mediu prielnic pentru dezvoltarea unei faune bogate: capra neagrǎ, marmota de munte, cerbul carpatin, vulpea, iepurele etc. Tot aici întâlnim mai multe rezervații naturale, cea mai importantǎ fiind Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei, cu o suprafațǎ de 3 300 ha.
Una din atracțiile principale ale județului sunt bisericile din lemn ce s-au menținut de-a lungul timpului aproape nealterate și care dețin adevǎrate recorduri: Biserica din Deal de la Ieud este cea mai veche bisericǎ din lemn din Europa (1364) și Biserica din lemn din Surdești este cea mai înaltǎ bisericǎ din lemn din Europa (1721).
Sǎpânța uluiește lumea cu frumusețea unicǎ a „Cimitirului Vesel”, creația lui Ion Stan Patraș, în care coloritul crucilor evidențiazǎ vigoarea spiritului românesc care nu se teme de moarte, nu îngenuncheazǎ în fața ei, ci o considerǎ o simplǎ trecere, necesarǎ în rotirea ireversibilǎ a ciclului vieții. Maramureșul este „țara” oamenilor tari și colțuroși la chip ca piatra, „țara” oamenilor harnici și buni la suflet ca pâinea caldǎ.
Motivele ornamentale ale porților maramureșene, cergile înflorate, covoarele, portul, ciopliturile mǎrunte, icoanele pe sticlǎ și multe alte comori tradiționale prezente în acest județ îți vor dezvǎlui înclinația spre frumos a maramureșenilor, transformatǎ în mǎiestrie, în vocație atunci când urmǎrești arhitectonica armonioasǎ a bisericilor și caselor din lemn.
Pentru a deveni o destinație turisticǎ din ce în ce mai cautatǎ județul Maramureș are nevoie de o bazǎ tehnico-materialǎ mult mai dezvoltatǎ, mai ales din punct de vedere al agrementului care, în ultimii ani, a devenit o motivație foarte importantǎ în paracticarea turismului. Județul este renumit pentru pensiunile agroturistice unde turiștii pot reveni la o viațǎ simplǎ, departe de banalul cotidian și de toate problemele legate de aglomerația urbanǎ. În cadrul acestor pensiuni, turiștii nu numai cǎ se odihnesc dar pot lua parte și la activitǎțile specifice ținutului: olǎrit, cioplitul lemnului, cusut, brodat etc.
Datoritǎ potențialului natural și antropic foarte variat formele de turism ce se pot practica în județ sunt diverse: turism montan, balnear, cultural, stiințific, rural, agroturism.
Numǎrul turiștilor sosiți în ultimii ani s-a mǎrit, ceea ce înseamnǎ cǎ atracția cǎtre acest județ este în creștere, însǎ aceștia nu au înnoptat mai mult de 2,3 zile, cu toate cǎ unitǎțile de cazare sunt variate și numeroase. Coeficientul de utilizare a capacitǎții de cazare era de doar 14 % în anul 2005 deoarece județul deține unitǎți de cazare ce funcționeazǎ la capacitate maximǎ doar 3-4 luni pe an, mai ales în sezonul de varǎ.
Principalele mǎsuri ce ar trebui aplicate pentru realizarea unei activitǎți turistice dezvoltate în zona Maramureșului sunt: crearea de programe și fonduri pentru co-finanțarea de proiecte de dezvoltare regionalǎ, corelarea programelor naționale cu cele de interes local și regional, extinderea comunicațiilor în zonele de interes turistic, a transporturilor eficiente și moderne, promovarea potențialului turistic zonal prin participari la târguri de turism, prin realizarea de campanii publicitare, întocmirea de broșuri cu informații despre potențialul turistic al zonei și cu imagini sugestive în acest sens, mediatizarea pensiunilor și fermelor agroturistice.
Vizitarea Maramureșului este ca o lecție de istorie, culturǎ și geografie fǎrǎ profesor. Nu trebuie decât sǎ priviți și sǎ ascultați cu mare atenție spectacolul ce va înconjoarǎ. Natura se desfǎșoarǎ mǎiestoasǎ de jur împrejur iar viața localnicilor , atât de liniștitǎ dar atât de bogatǎ, nu vǎ va lǎsa indiferenți. Veți dori sǎ faceți parte, sǎ aflați, sǎ încercați.
Deși suntem la început de drum, avem totuși succese în turismul rural din România. De la lună, la lună tot mai mulți turiști români sau străini ne solicită pentru petrecerea vacanțelor. Ce poate fi mai minunat decât un mic dejun cu lapte prospăt, o plimbare pe cărările munților, ulița satului, câteva clipe în fața unei expoziții artizanale, o plimbare cu sania trasă de cai, câteva ore visând în fața sobei? Cum să nu alegi această lume minunată a satului în locul hotelurilor zgomotoase?
BIBLIOGRAFIE
BĂLTĂREȚU ANDREEA – “Amenajarea durabilă a teritoriului”, Editura Sylvi, București, 2003
BĂLTĂREȚU ANDREEA – “Turism internațional. De la teorie la practică”, Editura Sylvi, București, 2004
BRAN FLORINA, MARIN DINU, ȘIMON TAMARA – “Turismul rural. Modelul european”, Editura Economică, București, 1997
CÂNDEA MELINDA, ERDELI GEORGE, PEPTENATU DANIEL, ȘIMON TAMARA – “Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului”, Editura Universitară, București, 2003
CÂNDEA MELINDA, BRAN FLORINA – “Spațiul geografic Românesc”, Editura Economică, București, 2001
CIOCULESCU ȘERBOV, BONIFACIU SEBASTIAN, GRIGORESCU MIRCEA – “România. Ghid turistic”, Editura Meridiane, București, 1969
COCEAN P., VLĂSCEANU GH., NEGOESCU B. – “Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, București, 2003
CRISTEA A. – “Gestiunea activităților de turism”, Editura Universității Creștine Dimitrie Cantemir, București, 2003
DĂNCUȘ MIHAI – “Zona etnografică Maramureș”, Editura Sport-Turism, București, 1986
FIRUȚĂ CORINA, CORI SIMIONA ION – “România. Obiective turistice”, Editura Alcor, București, 2002
GHINEA DAN – “Enciclopedia geografică a României”, Editura Enciclopedică, București, 2002
GLĂVAN VASILE – “Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism”, Editura Economică, București, 2003
MIHALACHE ST., STOIAN M., ISTRATE I., MANOLE V., BRAN FLORINA – “Agroturism, turism rural”, Editura Fax Press, București, 1996
MINCIU RODICA – “Economia turismului”, Editura Uranus, București, 2000
MINCIU RODICA, BARON PETRE, NEACȘU NICOLAE – “Economia turismului”, Editura Universității Independente Dimitrie Cantemir, București, 1993
MIRCEA BOGDAN – “Prestări servicii agroturistice. Marketingul serviciilor turistice”, Editura Bioterra, București, 2003
MITRACHE S., MANOLE V., BRAN F., STOIAN M., ISTRATE I. – “Agroturism și turism rural”, Editura Fax Press, București, 2003
NEACȘU NICOLAE, CERNESCU ANDREEA, “Economia turismului. Studii de caz. Reglementări”, Editura Uranus, București, 2003
NEGUȚ SILVIU, SUDITU BOGDAN – “Geografie economică mondială”, Editura Sylvi, București, 2001
NISTOREANU PUIU – “Ecoturism și turism rural”, Editura ASE, București, 2003
POP MIHAI – “Arta lemnului în Maramureș”, Editura Meridiane, București, 1968
POSEA GR., MOLDOVAN C., POSEA A. – “Județele patriei. Județul Maramureș”, Editura Institutului de Geografie, București, 1980
SIMION CRISTIAN OVIDIU, TĂNĂSESCU RODICA, BUIANU VERGINA – “Management agricol și agroturistic”, Editura Bioterra, București, 2003
SNAK OSCAR, BARON P., NEACȘU N. – “Economia turismului”, Editura Expert, București, 2003
ȘTEFĂNESCU I. D. – “Arta veche a Maramureșului”, Editura Meridiane, București, 1968
TUFESCU VICTOR – “România: natură, om, economie”, Editura Științifică, București, 1974
Anuarul statistic al județului Maramureș, INSSE, București
Revista Vacanțe și Călătorii, nr. 25/ian. 2002
Revista Vacanțe și Călătorii, nr. 35/nov.2002
www.agroturism.com
www.alpinet.org
www.antrec.ro
www.apmbm.ro
www.borsa.ro
www.carpati.org
www.emaramures.ro
www.fonduriue.mfinante.ro
www.hoinari.ro
www.incdt.ro
www.infotravelromania.ro
www.infoturism.ro
www.maramures.insse.ro
www.mturism.ro
www.romanianmuseum.com
www.romaniatravel.ro
www.romaniatourism.ro
www.ropedia.ro
www.turism-catalog.ro
www.vacantesicalatorii.ro
www.wikipedia.org
Baia Mare – Baia Sprie – Vadu Izei – Sighetu Marmației – Sǎpânța
PENTRU NUMAI 220 €
Prețul vânzare – persoană cuprinde următoarele servicii:
– cazare la hotelul Mara din Baia Mare, pensiunile Vlad, Ioana, Casa Iurca, Adriana și Vila Doina
– masǎ în stil tradițional
– transport București – Baia Mare – Baia Sprie – Vadu Izei – Sighetu Marmației – Sǎpânța – Baia Mare – București
– servicii de ghid specializat în arta folclorului românesc și vorbitor de limbi străine
Se acordă facilități : tarifele pentru copii 0 – 6 ani: gratuit
tarifele pentru copii 6 -14 ani: reducere 50%
Ne puteți contacta la adresa noastrǎ Str. Nuferilor, nr. 5, sect. 3, București, tel. 3 22 22 22, e-mail: [anonimizat]
NU EZITAȚI SĂ NE CONTACTAȚI!
ANEXA NR. 5
Pensiuni din Maramureș
Pensiunea Petreuș Irina – pensiune cu 2 margarete
O pensiune frumoasǎ, retrasǎ, așezatǎ la 5 m de râul Botiza. Pensiunea dispune de o curte mare, plinǎ cu flori, și de un foișor în care o sǎ vǎ puteți relaxa sau servi masa. Stǎpâna casei este amabilǎ și vǎ va delacta cu o mulțime de bucate tradiționale.
Acces auto: la 700 m dupǎ intrarea în Botiza o luați la stânga. Pensiunea este prima casǎ pe dreapta și are o poartǎ tradiționalǎ.
Limbi strǎine vorbite: franceza, italiana, spaniola, engleza
Structura pensiunii :
Parter: • 3 camere cu paturi duble
• 1 baie tradiționalǎ, sufragerie
Casa: Parter: • 2 camere cu 2 paturi simple
• 1 baie modernǎ
• sufragerie
Casa tradiționalǎ:
Parter: • 1 camerǎ cu pat dublu
• 1 baie modernǎ
• sala de mese
Etaj: • 1 camerǎ cu pat dublu
• 1 camerǎ cu 2 paturi simple
• 1 baie modernǎ
Camere: 5
Capacitate de cazare: 10 locuri
Facilitǎți : • camerǎ cu obiecte tradiționale
• transfer auto de la gara Iza
• încǎlzire cu sobe de teracotǎ
• animale acceptate în curte
• curte mare pentru parcare
• gara: 22 km; stație autobuz: 300 m; aeroport: 100 km
Activitǎți : • plimbare pe jos la Ieud sau Poienile Izei
• vizite la bisericile din lemn din Maramureș, Muzeul Satului din Sighet, Cimitirul Vesel din Sǎpânța.
• plimbare cu cǎruța sau sania
• searǎ muzicalǎ cu ceterași
• vizitǎ la meșteri artizani locali
• grǎtar la iarbǎ verde
Prețuri : Cazare: 5 EUR/persoana
Masǎ: 3 EUR/pers. mic dejun
4 EUR/pers. prânz
4 EUR/pers. cinǎ
Contact :PETREUȘ IRINA și ROXANA
nr. 771, ȘIEU
Jud. MARAMUREȘ
Telefon: 004 0262 334 129
Mobil: 004 0727 724 895; 004 0742 994 215
Personal web: www.ruraltourism.ro/petreus
2. Pensiunea Berbecaru Victoria – pensiune cu 2 margarete.
O pensiune frumoasǎ, formatǎ din douǎ case: una tradiționalǎ și una modernǎ, la distanțǎ de 50 m una de alta. Casa este bogat decoratǎ cu multe covoare tradiționale. Stǎpâna casei este meșter artizan și vǎ va ajuta sǎ învǎțați cum se fac covoarele tradiționale. Casa tradiționalǎ este un loc unde puteți regǎsi trecutul Maramureșului (rǎzboi, car de lemn, etc.)
Acces auto: pensiunea este a doua casǎ în dreapta bisericii vechi de lemn din centru Botiza, și are o poartǎ tradiționalǎ din lemn.
Limbi strǎine vorbite: : franceza, engleza, germana, spaniola, japoneza
Structura pensiunii :
Casa: Parter: • salǎ de mese
• 1 camerǎ cu pat dublu
• 1 camerǎ cu pat extensibil
• 1 baie modernǎ
Etaj: • 2 camere cu 2 paturi simple
• 2 camere cu pat dublu
• 1 baie modernǎ, hol mare
Camere: 6
Capacitate de cazare: 12 locuri
Casa tradiționalǎ: Parter: • atelier
• camerǎ muzeu
• 1 baie modernǎ
Etaj: • 4 camere cu 2 paturi simple
• 2 sǎli de baie moderne, terasǎ
Camere: 4
Capacitate de cazare: 8 locuri
Facilitǎți : • transfer auto de la gara Iza
• încǎlzire centralǎ cu lemne
• animale acceptate în curte
• curte mare pentru parcare
• gara: 22 km; stație autobuz: 50 m; aeroport: 100 km
Activitǎți : • puteți învǎța sǎ țeseți covoare și sǎ le vopsiți cu colori vegetale
• vizite la bisericile din lemn din Maramureș, Muzeul Satului din Sighet, Cimitirul Vesel din Sǎpânța.
• plimbare cu cǎruța sau sania
• searǎ muzicalǎ cu ceterași
• grǎtar la iarbǎ verde
• plimbare pe jos ghidatǎ la Ieud sau Poienile Izei
Contact :
BERBECARU VICTORIA
nr. 743, BOTIZA
Jud. MARAMUREȘ
Telefon: 004 0262 334 107; 004 0262 334 207
Mobil: 0723 775 848
Fax: 004 0262 334 107
Pensiunea Chindriș Dumitru — pensiune cu 2 margarete.
Pensiunea se aflǎ în centrul comunei Ieud, dupa Primǎrie cca 30m pe un drum imediat la dreapta. Direcția spre pensiune este semnalizatǎ. Pensiunea oferǎ o camerǎ cu pat dublu, iar la cerere se poate asigura pensiune completǎ.
Limbi vorbite: franceza, engleza.
Facilitǎți :
• Acces cu automobilul
• Monumente istorice
• Informare
• Grup sanitar
• Baie cu cadǎ
• Telefon
• Televizor color în pensiune
• Animale acceptate
• Pensiune completǎ
Posibilitǎți de recreere oferite: echitație, plimbǎri, drumeții, pescuit.
[1] Neguț Silviu, Suditu Bogdan – Geografie economicǎ mondialǎ, Editura Sylvi, București, 2001, p. 190
[2] www.wikipedia.org
[3] Neguț Silviu, Suditu Bogdan, op. cit., p. 204
[4] www.fonduriue.mfinanțe.ro
[5] Bran Florina, Marin Dinu, Șimon Tamara – Turismul rural. Modelul european, Editura Economicǎ, București, 1997, p. 130
[6] *** Revista Vacanțe și cǎlǎtorii, nr. 35/noiembrie 2002, p. 16
[7] *** Revista Vacanțe și cǎlǎtorii, nr. 25/ianuarie 2002, p. 20
[8] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Șimon Tamara – Potențialul turistic al României și amenajarea turisticǎ a spațiului, Editura Universitarǎ, București, 2003, p. 13
[9] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Șimon Tamara, op. cit., p. 14
[10] Bǎltǎrețu Andreea – Turism internațional. De la teorie la practicǎ, Editura Sylvi, București, 2004, p.13
[11] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Șimon Tamara, op. cit., p. 17-19
[12] Bran Florina, Marin Dinu, Șimon Tamara, op. cit., p. 130
[13] Mihalache St., Stoian M., Istrate Ion, Manole V., Bran Florina – Agroturism, turism rural, Editura Fax Press, București, 1996, p. 29
[14] Vasile Glǎvan – Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Editura Economicǎ, București, 2003, p. 147
[15] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Șimon Tamara, op. cit., p. 282
[16] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Șimon Tamara, op. cit., p. 275
[17] Cândea Melinda, Bran Florina – Spațiul geografic românesc, Editura Economicǎ, București, 2001, p. 291
[18] www.mturism.ro
[19] Cocean P., Vlǎsceanu Gh., Negoescu B. – Geografia generalǎ a turismului, Editura Meteor Press, București, 2003, p.278
[20] www.vacantesicalatorii.ro
[21] www.wikipedia.org
[22] www.romaniatravel.ro
[23] Șerbov Cioculescu, Sebastian Bonifaciu, Mircea Grigorescu – România. Ghid turistic, Editura Meridiane, București, 1969, p. 325
[24] Dan Ghinea – Enciclopedia geograficǎ a României, Editura Enciclopedicǎ, București, 2002, p. 782
[25] www.maramures.insse.ro
[26] www.maramures.insse.ro
[27] www.wikipedia.org
[28] Tufescu Victor – România: naturǎ, om, economie, Editura Stiințificǎ, București, 1974, p. 89
[29] www.infoturism.ro
[30] Ghinea Dan, op. cit. p. 777
[31] www.carpati.org
[32] Ghinea Dan, op. cit. p. 780
[33] Ghinea Dan, op. cit. p. 781
[34] www.apmbm.ro
[35] Gr. Posea, C. Moldovan, Aurora Posea – Județele patriei – Județul Maramureș, Institutul de Geografie, București, 1980, p. 158
[36] www.hoinari.ro
[37] www.romaniatourism.ro
[38] www.wikipedia.org
[39] www.agroturism.com
[40] Firuțǎ Corina, Ion Cori Simiona – România. Obiective turistice, Editura Alcor, București, 2002, p. 125
[41] www.ropedia.ro
[42] Minciu R. – Economia turismului, Editura Uranus, București, 2000, p. 175
[43] Minciu R.,, Op. Cit. pag 179
[44] Cristea A. – Gestiunea activitǎților de turism, Editura Universitatea Creștinǎ Dimitrie Cantemir, București, 2003, p. 90
[45] Cristea A., op.cit. p. 223
[46] www.hoinari.ro
[47] www.alpinet.org
[48] www.borsa.ro
[49] www.emaramures.ro
[50] www.hoinari.ro
[51] www.hoinari.ro
[52] www.infotravelromania.ro
[53] Dǎncuș Mihai – Zona etnograficǎ Maramureș, Editura Sport-Turism, București, 1986, p. 87
[54] www.turism-catalog.ro
[55] www.infoturism.ro
[56] Mitrache S., Manole V., Bran F., Stoian M., Istrate I. – Agroturismul și turismul rural, Editura Fax Press, București, 2003, p. 11
[57] www.incdt.ro
[58] Gr. Posea, C. Moldovan, Aurora Posea, op. cit. p. 175
[59] www.romanianmuseum.com
[60] Gr. Posea, C. Moldovan, Aurora Posea, op. cit. p. 163
[61] I.D. Ștefǎnescu – Arta veche a Maramureșului, Editura Meridiane, București, 1968, p. 73
[62] Pop Mihai – Arta lemnului în Maramureș, Editura Meridiane, București, 1968, p. 56
[63] Dǎncuș Mihai, op. cit p. 78
[64] Minciu Rodica, Baron Petre, Neacsu Nicolae – Economia turismului, Editura Universitatii Independente Dimitrie Cantemir, Bucuresti, 1993, p.34
[65] Snak Oscar, Baron Petre, Neacsu Nicolae – Economia Turismului, Editura Expert, Bucuresti, 2003, p. 491
[66] Nistoreanu Puiu – Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2003, p. 145
[67] Simion Cristian Ovidiu, Rodica Tǎnǎsescu, Vergina Buianu – Management agricol și agroturistic, Editura Bioterra, București 2003, p. 175
[68] www.antrec.ro
[69] www.antrec.ro
[70] www.infoturism.ro
[71] Mircea Bogdan – Prestǎri servicii agroturistice – Marketingul serviciilor turistice, Editura Bioterra, București, 2003, p. 127
[72] Bǎltǎrețu Andreea – Amenajarea turisticǎ durabilǎ a teritoriului, Editura Sylvi, București, 2003, p. 53
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitati de Valorificare a Judetului Maramures Prin Prisma Turismului Rural Si a Agroturismului (ID: 168192)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.