Modalitati de Stingere a Obligatiilor Fiscale

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND FISCALITATEA………………………………………………………………..

1.1. Conceptul de fiscalitate ……………………………………………………

1.2. Necesitatea și rolul sistemului fiscal în asigurarea resurselor financiare publice…………………………………………………………………………….

1.3. Principiile funcționării sistemului fiscal……………………………………

CAPITOLUL II CONȚINUTUL, PARTICULARITĂȚILE ȘI FORMELE OBLIGAȚIILOR FISCALE……………………………………………………..

2.1. Conținutul și caracteristicile obligațiilor fiscale…………………………….

2.2. Formele obligațiilor fiscale………………………………………………….

2.2.1. Obligații fiscale față de bugetul de stat……………………………..

2.2.2. Obligații fiscale față de bugetele locale……………………………..

2.3. Metode de stingere a obligațiilor fiscale …………………………………….

CAPITOLUL III MODALITĂȚI DE STINGERE A OBLIGAȚIILOR FISCALE LA NIVELUL ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE GORJ………………………………………………………………….

3.1. Stingerea obligațiilor fiscale prin plată……………………………………..

3.2. Derularea procesului de executare silită pentru recuperarea obligațiilor fiscale față de bugetul de stat…………………………………………………….

3.3. Alte forme de stingere a obligațiilor fiscale utilizate la nivelul AJFP Gorj ………………………………………………………………………………

CONCLUZII ȘI OPINII PERSONALE………………………………………….

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………

ANEXE…………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

Am ales această temă deoarece oligația fiscală prezintă anumite particularități privind izvorul, beneficiarul, obiectul, forma și condițiile de individualizare, modificare și stingere, astfel am încercat să redau pe scurt trăsăturile și importanța acestui termen în economia noastră. Am constat că obligația fiscală este o obligație juridică deoarece dă naștere la relații juridice între subiectul impozitului (plătitorul) și stat. Ea este o obligație legală deoarece izvorăște exclusiv din actele normative instituitoare de impozite și taxe, iar îndeplinirea ei este garantată prin costrângerea de către stat; beneficiarul obligației fiscale este statul,care prin intermediul organelor fiscale și sub conducerea Ministerului Finanțelor.

Obligația fiscală îmbracă formă bănească, ea realizându-se efectiv la buget în lei, dacă legea nu prevede altfel. Impozitele și taxele se plătesc în moneda României.

Pentru o analiză mai detaliată a temei, am structurat lucrare pe trei părți, precum:

– capitolul 1 cuprinde elemente despre fiscalitate, concept, analiza rolului sistemului fiscal și importanța sa în asigurarea resurselor financiare publice, dar și exemplificarea principalelor principii de funcționare a sistemului fiscal;

– cel de-al doilea capitol cuprinde aspecte referitoare la obligațiile fiscale, aici se regăsesc caracateristicile și formele obligațiilor fiscale, dar și modalitățile de stingere ale acestora;

– ultimul capitol

În concluzie stingerea obligației fiscale se realizează prin modalități comune și altor obligații juridice cum ar fi: plata, executarea silită sau prescripția fiind reglementată însă și de o serie de modalități specifice cum sunt: compensarea, scăderea sau anularea obligației fiscale.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND FISCALITATEA

1.1. Conceptul de fiscalitate

Analizând specificul economiei de piață contemporane și drumul continuu către exterior, economia națională și finanțele publice și private nu mai pot să se manifeste într-un cadru închis. Astfel, finanțele naționale devin treptat mai independente dacă sunt analizat în context internațional.

Internaționalizarea sau mondializarea relațiilor sociale, denumită „globalizare”, presupune o mulțime de schimbări care vizează deschiderea economiilor naționale spre exterior.

Timp de două secole – cadrul național ce limita artificial piața economică a fost depășit, aspect care a determinat instaurarea sistemului integrant al economiei de piață, care în timo a reușit să conducă arena mondială.

Liberalii din secolul al-XlX-lea, Adam Smith, David Ricardo, John Stuart-Mill sau Jean-Baptiste Say au optat pentru schimbul liber, ei au încercat să asigure „regulile jocului”, refuzând categoric implicarea în relațiile economice internaționale.

Dezvoltarea relațiilor economice internaționale s-a susținut de mulți factori:

– factorii de ordin moral;

– factori impuși de legile economice obiective;

– normele juridice.

Evoluțiile relațiilor economice a marcat cu timpul schimbarea orientării analizei economice care a depășit limitele normale ale legii naționale și s-a extins pe mai multe zone. Deci, economia națională a fost influențată tot mai mult de finanțe și de reglementările raporturilor juridice. Studierea finanțelor s-a dezvoltat treptat, iar la momentul actual, ele presupun un domeniu complex și actual.

În literatura de specialitate, conceptul de fiscalitatea este definit a fii acel instrument eficient care se aflăîn serviciul unei politici, fiind o viziune a vieții comune, organizată de componentele puterii specializate cu scopul de a gestiona eficient și corect serviciile publice, fără de care buna funcționare de colectare a resurselor financiare nu ar fii posibilă.

Resursele financiare ce doresc a se colecta au ca destinație acoperirea cheltuielilor generale ale societății românești.

O altă definiție a conceptului de fiscalitate, o exemplifică a fii acel sistem de formare a veniturilor statului prin reîmpărțirea venitului național cu ajutorul impozitelor și taxelor, care sunt eglementate prin norme juridice.

Domeniul fiscalității este privit de contribuabili, ca o măsură de constrângere exercitată de stat, mai exact prin anumite metode are în sarcină a scoate din buzunarele cetățenilor unele sume de bani, mai mici sau mai mari, care au fost câștigați din greu.

Este incorect a se privi așa, deoarece fiscalitatea constituie acel domeniu concret și complex, care este deschis către alte ramuri de drept.

La momentul actual, conceptul de fiscalitate presupune acel instrument cheie ce în sarcină de a servii la realizarea unei politici de salvare a biosferei, astfel toate statele, indiferent de mărimea acestora, sunt obligate să întărească măsurile de protejare a mediului. Principalele metode ce se pot constitui pentru aceasta sunt:

– instituirea și implementarea de impozite și taxe speciale prin care să fie descurajate investițiile periculoase și/sau dăunătoare pentru mediu;

– dirijarea unor sume mai mari către acțiunile destinate protejării sectoriale și globale a mediului.

Formele de concretizare a fiscalității poartă denumiri variate, cum sunt și realitățile pe care ele le desemnează.

O fiscalitate excesivă, bazată pe unele politici fiscale insuficient de chibzuite, poate avea consecințe care pot dăuna societății în întregul său.

Deci orice înăsprire a fiscalității dezvoltă fenomenul care amplifică majorarea numărului și a cotelor de impozite. Deci, înăsprirea fiscalității, ar putea dăuna și asupra competitivității firmelor, în ceea ce privește înfruntarea cu succes a concurenței internaționale, pe simplu motiv că o societate comercială dacă este supusă unei cote mari de fiscalitate, nu v-a reuși să înfrunte concurența pe piața de desfacere.

Termenul fiscalitate provine din limba romană: cuvântul ”fiscus” presupune coșul utilizat de românii pentru strângerea banilor; cuvântul ”fiscus” a fost desprin din termenul ”fisc” ce presupune „totalitatea organelor administrației publice care se ocupă cu colectarea impozitelor".

Fiscalitatea este folosită cu scopul de a modifica unele cmportamente ale agenților economici, dar și de a influența deciziile luate în cadrul unei firme.

În cadrul teoriei a fiscalității puternice, în curentul neokeynesian acordă atenție schemelor macroeconomice, în timp ce liberalii impun o perspectivă microeconomică, care se axează pe individ și agent economic.

Pragul fiscalității importabile de contribuabili a fost mereu ridicat de către tehnicieni, iar practica se pare că l-a depășit de fiecare dată, deci toate discuțiile despre fiscalitatea optimă exemplifică acea judecată ce are în centrul ei capacitatea unei economii de piață de a asigura optimul în mod natural.

Fiscalitatea optimală presupune acea fiscalitate ce antrenează alterație în comportamentul agenților economici privați, în momentul în care condițiile optimului se reunesc, iar singura problemă presupune finanțarea cheltuielilor publice cu cel mai mic cost.

În concluzie termenul de fiscalitate presupune acel sistem de percepere a impozitelor.

1.2. Necesitatea și rolul sistemului fiscal în asigurarea resurselor financiare publice

Sistem fiscal este alcătuit din complexul de impozite, taxe, contribuții si a celorlalte categorii de venituri publice care sunt provenite de la persoanele fizice și juridice.

În literatura de specialitate, politica fiscală presupune cadrul activității autorității publice locale de percepere și utilizare a resurselor utile satisfacerii consumului public și furnizării de servicii și bunuri publice, activitate care declanșează un proces de redistribuire, în măsura în care resursele prelevate de către stat sunt dirijate unor destinatari, ce le folosesc pentru propria dorință.

Politica fiscală ”presupune totalitatea instrumentelor de intervenție ale statului, care sunt generate de procesele de formare, prin impozite și taxe, a veniturilor bugetare, de alocare a cheltuielilor bugetare, precum și de asigurare a echilibrelor bugetare, ca reprezentând politica bugetară a statului, orientată spre realizarea unor obiective, mai mult sau mai puțin delimitate”.

Politica fiscal stabilește volumul și proveniența resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care se vor utiliza, delimitarea obiectivelor avute în vedere, dar și modalitățile de realizare a acestora.

Politica fiscală are în vedere atingerea unor scopuri diferite, legate de natură pur fiscală, publică, militară, socială, culturală, etc..

Relațiile dintre politica fiscală și cea economică sunt extrem de strânse, deoarece politica fiscală este implicată în rezolvarea cerințelor economiei prin acțiunea de intervenție a statului în procesele economice cu ajutorul instrumentelor de care dispune.

Politica fiscală protejează unele ramuri economice, vizând unele obiective precum:

-incitarea agenților economici la efectuarea de investiții în anumite domenii;

– creșterea calității și competitivității produselor;

– stimularea exportului;

– încurajarea micilor producători;

– protejarea mediului înconjurător;

– stimularea agriculturii și a subramurilor acesteia.

Fiscalitatea este importantă pentru suveranitatea națională, deoarece dacă resurselor financiare lipsesc, atunci guvernele nu ar putea să-și conducă politicile.

În cadrul economiei românești rolul sistemului fiscal presupune asigurarea finanțării economiei publice pe calea prelevărilor fiscale împreună cu alte mijloace permit statului intervenții în economia națională pentru corectarea unor fluctuații negative ale ciclului economic.

Sistemul fiscal constituie un ansamblu de principii, reguli și mod de organizare, el se exemplifică prin legi sau acte normative cu putere de lege, emise cu scopul de a colecta veniturile statului și a reglementa cheltuirea acestora. Astfel, resursele fiscale presupun principala sursă de finanțare care oferă posibilitatea statului să intervină pe piață prin subvenții, investiții și indirect.

Sistemul fiscal are posibilitatea de a oferii organelor statului anumite resurse, pentru ca cel din urmă să se folosească pentru satisfacerea unor cerințe de interes general sau local

Sistemul fiscal nu ar exista dără un aparat fiscal, deci în componetele sale este obligatoriu să se regăsească și acest aparat.

Implementarea unui sistem fiscal constituie o procedură complexă, care este urmată de reforme ale sistemului de impozite și taxe, în domeniul administrării fiscale și ale legislației fiscale.

Nevoia reformării sistemului fiscal s-a condiționat de ideea că sistemul fiscal: era inechitabil; contribuia insuficient la dezvoltarea economică și la crearea locurilor noi de muncă; nu contribuia la încasarea eficientă de mijloace necesare etc..

Principalele obiective ale reformării sistemului fiscal au fost:

– Asigurarea dezvoltării economice;

– Simplitatea;

– Echitatea;

– Nivelul veniturilor și stabilitatea lor;

– Administrarea eficientă.

Principalele măsuri fiscale pentru încurajarea unor sectoare sau domenii:

– diminuarea sau exonerarea de impozite pentru anumite sectoare de activitate;

– exonerări de impozite în cazul proceselor de fuziune și divizare;

– acceptarea amortizării accelerate, în special în domeniile specifice de diminuare a poluării ori pentru procesele de conservare și economisire a energiei;

– instituirea de regim fiscal diferit pentru grupurile de societăți prin care se permite societății mamă să devină unic plătitor al impozitului pe societate datorat de toate societățile grupului, ceea ce permite deducerea din profiturile impozabile a pierderilor unor firme ale grupului

– favorizarea modernizării aparatului productiv prin încurajarea investițiilor: exonerări ori diminuări de impozite în cazul reinvestirii profitului în înnoirea aparatului productiv:

– acordarea de deduceri fiscale pentru valoarea integrală sau parțială a unor investiții:

– reducerea ori evitarea impozitării integrale a profitului reinvestit.

În aceste condiții, stabilitatea politică apare ca factor determinant care încurajează utilizarea fiscalității ca instrument de reglare economică, iar pe de altă parte, atingerea la timp a țintelor măsurilor fiscale asigură ambianță și confort stabilității politice.

Obiectivul principal, urmărit de politica fiscală a statului, pe parcursul tuturor etapelor de perfecționare a sistemului fiscal, este identificarea echilibrului între necesitatea majorării veniturilor, ca sursă principală de acoperire a cheltuielilor, direcționate spre dezvoltarea economică și satisfacerea nevoilor sociale, precum și necesitatea susținerii mediului de afaceri, care este factorul principal de creștere economică.

Obiectivele globale ale politicii fiscale, sunt:

– Stabilizarea economică

– Reglarea conjuncturală și relansarea economiei

– Restructurarea și creșterea economică.

În practică, se folosesc unele forme specifice măsurilor fiscale precum:

– exonerări în situații de fuziune;

– aplicarea amortizării accelerate pentru anumite investiții;

– regim fiscal aparte pentru grupurile de societăți;

– reduceri fiscale pentru familiile care achiziționează locuințe noi;

– autorizarea localităților cu un număr redus de locuitori, de a acorda exonerări de impozite pe venit medicilor care profesează pe teritoriul lor.

1.3. Principiile funcționării sistemului fiscal

Procesul impunerii este complex și presupune adoptarea unor măsuri pentru stabilirea mărimii impozitului ce revine contribuabililor persoane fizice și juridice prin aplicarea concretă la un moment dat a unor principii general valabile.

Supunerea procesului impunerii unor principii acceptate la un moment dat a reprezentat din punct de vedere istoric și politic un progres, prin evitarea arbitrariului și prevenirea conflictualizării relațiilor dintre stat și contribuabili.

Principiile politici fiscale:

– principiul justeței impunerii, presupune impunerea fiecărui contribuabil în funcție de mărimea veniturilor realizate, de capacitatea contributivă a fiecărui contribuabil

– principiul certitudinii impunerii, care presupune că toate elementele impozitului (mărime, termene de plată, modalități și locul de plată) să fie stabilite cu certitudine, fără echivoc, înlăturând nesiguranța, arbitrariul și nedreptatea;

– principiul comodității perceperii impozitelor, conform căruia impozitele trebuie să fie percepute în termenul și modalitatea cea mai convenabilă pentru contribuabil

– principiul randamentului impozitului, care presupune ca încasarea impozitelor să se facă cu minimum de cheltuieli publice, astfel încât contribuabilul să fie cât mai puțin deranjat și să poată suporta apăsarea impozitului.

Impozitele și taxele reglementate prin acesta se bazează pe următoarele principii ale fiscalității:

– neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin. Principiul neutralității măsurilor fiscale presupune că pentru contribuabilii aflați în aceeași situație fiscală să se perceapă un impozit egal, indiferent de categoria economico-socială a contribuabilului, de forma de proprietate sau de proveniența capitalului. Aplicarea principiului neutralității impozitului înlătură distorsiunile din sistemul fiscal, asigură un mediu fiscal bazat pe egalitatea de șanse și evită conflictualizarea relațiilor între autoritatea fiscală și diferitele categorii de contribuabili din țară sau din străinătate.

– certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența propriilor decizii de management financiar asupra sarcinii lor fiscale. Principiul certitudinii impunerii presupune ca prevederile legislației fiscale să fie clare, precise, să evite ambiguitățile, interpretările diferite ale contribuabililor sau agenților fiscali. Acestea trebuie să fie formulate într-un limbaj ușor accesibil, să asigure înțelegerea corectă și aplicarea unitară în timp și spațiu de către toți contribuabilii și personalul cu atribuții fiscale.

– echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice prin impunerea diferită a veniturilor în funcție de mărimea acestora. Echitatea fiscală este un principiu prin care puterea politică își găsește răsunetul în mediul social. în sensul fiscalității, aplicarea principiului echității înseamnă impunerea diferențiată a veniturilor și averii contribuabililor în raport de capacitatea contributivă a acestora și stabilirea unui regim neimpozabil pentru veniturile mici ale unor pături defavorizate.

Aplicarea principiului echității verticale pornește de la premisa că utilitatea marginală a fiecărei unități suplimentare de venit este descrescătoare. Aceasta pune în aplicare ipoteza că de la un anumit nivel al veniturilor creșterea acestora va antrena o descreștere a cererii de bunuri și servicii. Apare „pragul de saturare” care ar „deturna” veniturile realizate din zona de consum către zona de economisire, ceea ce permite statului preluarea unui impozit mai ridicat.

Literatura de specialitate a exemplifică următorele principii ce trebuie îndeplinite de un sistem fiscal modern:

• Principiul stabilității – reflectând maxima fiscală potrivit căreia ”un impozit bun este un impozit vechi”.

• Principiul flexibilității, parțial în contradicție cu principiul stabilității, este foarte important în condițiile în care fiscalitatea este utilizată ca mijloc de politică conjuncturală, impozitul, a cărui bază de impozitare este sensibilă la evoluția activității economice, putând să joace, astfel, un rolul de stabilizator economic automat.

• Principiul simplicității, devenit prioritar în țările care au trecut la reformarea sistemelor fiscale în ultimii ani, are în vedere faptul că un impozit este mai ușor de administrat, mai ușor de înțeles și deci susceptibil de a fi mai ușor acceptat de contribuabili cu cât acesta este mai simplu, fără să conțină prea multe excepții de la regula generală.

• Principiul certitudinii se referă la faptul că orice contribuabil trebuie să știe, dinainte, termenele, modalitățile și cuantumul obligațiilor sale fiscale, în felul acesta acționându-se pe linia creșterii încasărilor bugetare.

• Principiul comodității se referă la faptul că impozitele trebuie să fie percepute la termenele și după o procedură cât mai convenabilă pentru contribuabili. În acest sens, impozitele percepute prin metoda stopajului la sursa sunt de preferat.

• Principiul neutralității cere ca impozitele să fie selecționate, legiferate și aplicate în așa fel încât să reducă la minim influența acestora asupra deciziilor economice.

În funcție de modul în care sunt respectate aceste principii, atunci când se construiește sau se modelează un sistem fiscal, se va obține ca rezultat un sistem fiscal mai mult sau mai puțin eficient, mai mult sau mai puțin echitabil, mai mult sau mai puțin optimal.

CAPITOLUL II

CONȚINUTUL, PARTICULARITĂȚILE ȘI FORMELE OBLIGAȚIILOR FISCALE

2.1. Conținutul și caracteristicile obligațiilor fiscale

Impozitele sunt reglementate și sub denumirea de obligații fiscale. Obligația fiscală reprezintă o latură a raporturilor juridice, ce se stabilesc între organele fiscale ale statului și subiectul impozabil. În baza acestui raport, subiectului impozitului îi revine sarcina da a plăti impozitele și taxele reglementate prin lege, iar organele fiscale au dreptul de a urmări instituirea, determinarea și încasarea impozitului respectiv.

Obligațiile de drept public reprezintă îndatoriri juridice izvorâte direct din lege, impuse în mod unilateral de către stat, în interesul general al societății.

Obligațiile de drept public se realizează din convingere și reprezintă expresia asimilării responsabile a prescripțiilor legale.

O categorie importantă a obligațiilor de drept public o constituie obligațiile fiscale.

Obligația fiscală este o obligație juridică de a face întrucât ia naștere în temeiul legii, pe baza raportului juridic de putere dintre autoritatea publică și contribuabili, iar neîndeplinirea acestei obligații atrage răspunderea juridică a debitorului, aplicarea unor sancțiuni contravenționale și chiar executarea silită în vederea recuperării sumelor de bani, datorate bugetului public și neachitate integral și la termenele legale.

Făcând parte din categoria obligațiilor juridice ce constă în plata sumelor ce reprezintă venituri bugetare, obligația fiscală este prin trăsăturile ei specifice de natură financiara, datorită faptului că ia naștere în cadrul relațiilor economice de venituri bugetare care fac parte din categoria relațiilor sociale reglementate dc către legislația financiară.

Prin obligații fiscale înțelegem:

– Obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, dupâ caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

– Obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

– Obligația de a plăti, la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

– Obligația de a plăti dobânzi și penalități de întârziere, aferente impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii;

– Obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopa) la sursă;

Orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Obligația fiscală prezintă următoarele particularități:

– are natură financiara, datorită faptului ca ia naștere în cadrul relațiilor economice de venituri bugetare care fac parte din categoria relațiilor sociale reglementate de către legislația financiară și fiscală;

– are o natură patrimonială deoarece constă în plata unei sume de bani; izvorul, beneficiarul, condițiile de individualizare, modificare, stingere și coercițiunile atrase de ncîndeplinirea acestei obligații precum și prin finalitatea acesteia;

– își are izvorul în normele juridice privind finanțele publice;

– individualizarea obligațiilor fiscale se materializează prin întocmirea titlului de creanță fiscală;

– modificarea sau transformarea într-un alt gen de obligație de natură diferita, de exemplu, de prestare de servicii sau de executare de lucrări, nu poate fi efectuată decât dacă modificarea sau transformarea este expres prevăzută în actul normativ ce reglementează veniturile bugetare. Prin urmare, modificarea obligației fiscale este un act juridic, asemănător celui pnn care s-a individualizat creanța fiscală, ce constă în întocmirea unui alt înscris prin care se constată existența obligației în cuantumul modificat;

– modalitățile de stingere a obligațiilor bugetare sunt diferite, unele fiind comune pentru orice obligație juridică iar altele sunt specifice realizării veniturilor bugetare. Plata, executarea silită sau prescripția sunt modalități de stingere

– modalitățile de stingere a obligațiilor bugetare sunt diferite, unele fiind comune pentru orice obligație juridică iar altele sunt specifice realizării veniturilor bugetare. Bunăoară plata, executarea silită sau prescripția sunt modalități de stingere atât a obligațiilor civile, cât și a obligațiilor fiscale, pe când compensarea, scăderea sau anularea sunt proprii stingerii obligațiilor fiscale;

– în ce privește finalitatea obligației fiscale, este de remarcat că această obligație este instituită exclusiv în vederea formării fondului bănesc bugetar al statului și al unităților administrativ-teritoriale, pentru satisfacerea nevoilor colective ale societății. Această finalitate este asigurată astfel: prin mecanismul financiar, prin pârghiile financiare, prin cadrul instituțional și cadrul juridic.

La baza acestei finalități stă politica fiscală a statului ce cuprinde metodele și mijloacele concrete de procurare a resurselor financiare utilizate dc stat pentru a regla procesele economice și a relațiile sociale.

În cazul în care obligațiile fiscale rezulta din săvârșirea unei fapte penale, dreptul de a stabili aceste obligații se prescrie în termen de 10 ani. Acest termen începe să curgă de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Întreruperea prescripției extinctive poate fi definită ca modificarea cursului acesteia, care constă în înlăturarea prescnpției scursă înainte de apariția unei cauze înteruptive și începerea unei alte prescripții extinctive.

Prin suspendarea prescripției extinctive se înțelege acea modificare a cursului prescripției care constă în oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescripție, pe timpul cât durează situațiile, limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitatea de a acționa pe titularul dreptului la acțiune.

Termenele de prescripție se întrerup și se suspend în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun.

În dreptul comun termenele de întrerupere a prescripției extinctive sunt:

– prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie tăcută de cel în folosul căruia curge prescripția;

– prin introducerea unei cereri de chemare în judecată;

– printr-un act începător de executare.

Prescripția potrivit dreptului comun se suspendă în următoarele situații:

– cât timp cel împotriva căruia curge este împicdicat dc un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere;

– pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din forțele armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război;

– până la rezolvarea reclamației administrative făcute de cel îndreptățit cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract dc transport sau de prestare a serviciilor de poșta și telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni, socotit de la în registrarea reclamației;

– între ocrotitor și ocrotit prescripția se suspendă cât timp socotelile nu au fost date și aprobate;

– de asemenea, prescripția se suspendă și în următoarele situații:

– cât timp cel cu capacitate dc exerciți u restrânsă nu arc ocrotitor legal care să-i încuviințeze actele;

– prescripția este suspendata în raporturile dintre soți.

Prin împlinirea prescripției extinctive înțelegem determinarea momentului în care expiră termenul de prescripție.

2.2. Formele obligațiilor fiscale

2.2.1. Obligații fiscale față de bugetul de stat

Obligația fiscală de plată constă în îndatorirea unor persoane fizice sau juridice de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.

Obligațiile fiscale pot fi modificate numai pentru schimbările suferite de subiecții impozabili în cursul exercițiului financiar ca urmare a cerințelor aplicării legislației fiscale în concordanță cu situația de fapt. Concret, obligațiile fiscale pot fi modificate:

– numai în ceea ce privește cuantumul lor bănesc;

– dacă se datorează pe un interval de timp;

– dacă în intervalul de timp pentru care se datorează intervin modificări în situația subiecților impozabili pentru care legislația fiscală în vigoare admite recalcularea impozitelor sau taxelor stabilite la începutul acestuia.

Modificarea obligației fiscale are loc în baza unor cauze precis determinate, reglementate prin lege, și anume:

a. modificarea elementelor în raport cu care s-a determinat și individualizat obligația fiscală:

– Modificarea obligației fiscale în urma admiterii contestațiilor formulate de contribuabili.

– Modificarea obligației bugetare în urma controlului exercitat de organele

financiare competente.

b. modificarea obligației fiscale prin acordarea înlesnirilor legale. Acest caz de modificare a obligației fiscale intervine în situațiile în care, ulterior individualizării obligației în sarcina unui contribuabil, acesta solicită și i se acordă înlesnirile prevăzute de lege – amânări, eșalonări, reduceri, scutiri. În măsura stabilirii acestor înlesniri, obligația fiscală inițială va fi modificată fie în privința termenelor la care va fi scadentă, fie în privința cuantumului sumei ce face obiectul obligației

c. modificarea actelor normative care reglementează impozitele, taxele și celelalte venituri bugetare.

Obligația fiscală ce se naște în legătură cu plata impozitelor și a altor venituri bugetare, atrage o serie de alte îndatoriri ce revin plătitorilor, prevăzute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale; privind obligația fiscală această lege definește evaziunea fiscală ca fiind" sustragerea prin orice mijloace de la impunere sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și persoanele juridice române și străine".

Privită unilateral, obligația fiscală reprezintă pentru creditor o creanță ( un drept de creanță al statului), iar pentru debitor o datorie (datoria plătitorului sau contribuabilului). Raportul juridic de obligație fiscală trebuie să exprime ambele laturi, adică atât dreptul de creanță al statului, cât și datoria plătitorului.

În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi, în cazul în care obligația de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condițiile legii, următorii:

– moștenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

– cel care preia, drepturile și obligațiile debitorului care este supus divizării, fuziunii sau reorganizării judiciare, după caz;

– persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

– persoana care își asumă obligația de plată a debitorului

2.2.2. Obligații fiscale față de bugetele locale

Plătitor аl obligаțiеi fiscаlе еstе dеbitorul său, pеrsoаnа cаrе în numеlе dеbitorului, аrе obligаțiа dе а plăti, impozitе, tаxе, contribuții, аmеnzi și аltе sumе dаtorаtе bugеtului gеnеrаl consolidаt.

Principаlеlе formе аlе obligаțiеi fiscаlе fаță dе bugеtеlе locаlе sunt:

– impozitul pе clădiri: În tеrmеn dе 30 dе zilе inclusiv dе lа dаtа dobândirii, construirii, înstrăinării, еxtindеrii, îmbunаtățirii, dеmolării, distrugеrii pаrțiаlе а clădirii, schimbării domiciliului, а numеlui și prеnumеlui еtc., propriеtаrul vа dеpunе o dеclаrаțiе lа cаrе vа аnеxа documеntе dovеditoаrе. Dаcă sе аchitа intеgrаl impozitul până lа dаtа dе 31.03.2015 (primа scаdеntа) sе ofеră o bonificаțiе dе 10%. Pеntru plаtă cu аnticipаțiе а sumеlor dаtorаtе cu titlu dе tаxа hаbitаt, până lа dаtа dе 31 mаrtiе а аnului fiscаl curеnt, sе аcordă o bonificаțiе dе 10%.

– impozitul/tаxа pе tеrеn. În tеrmеn dе 30 dе zilе inclusiv dе lа dаtа dobândirii, înstrăinării, schimbării cаtеgoriеi dе folosință а tеrеnului, а domiciliului, а numеlui și prеnumеlui еtc., propriеtаrul vа dеpunе o dеclаrаțiе lа cаrе sе vа аnеxа documеntе dovеditoаrе. Impozitul аnuаl pе tеrеn dе până lа 50 lеi inclusiv, sе plătеștе intеgrаl până lа primul tеrmеn dе plаtă. Dаcă sе аchitа intеgrаl impozitul până lа dаtа dе 31.03.2015 (primа scаdеntа) sе ofеră o bonificаțiе dе 10%.

– impozitul pе mijloаcе dе trаnsport:. În tеrmеn dе 30 dе zilе inclusiv dе lа dаtа dobândirii, înstrăinării, trаnsfеrului, dеzmеmbrării, furtului mijlocului dе trаnsport, schimbării domiciliului, а numеlui și prеnumеlui еtc., propriеtаrul vа dеpunе o dеclаrаțiе lа cаrе vа аnеxа documеntе dovеditoаrе.  Opеrаtorii dе trаnsport rutiеr аu obligаțiа să dеpună dеclаrаțiе pе propriа răspundеrе, în tеrmеn dе 30 dе zilе dе lа еfеctuаrеа primеi opеrаțiuni dе trаnsport rutiеr intеrnаționаl, pеntru fiеcаrе vеhicul în pаrtе. Dаcă sе аchitа intеgrаl impozitul până lа dаtа dе 31.03.2015 (primа scаdеntа) sе ofеră o bonificаțiе dе 10%.

– impozitul pе vеhiculе nеînrеgistrаtе. În tеrmеn dе 30 dе zilе inclusiv dе lа dаtа dobândirii, înstrăinării, dеzmеmbrării, încеtării contrаctului dе lеаsing, schimbării domiciliului, а numеlui și а prеnumеlui еtc., propriеtаrul vа dеpunе o dеclаrаțiе dе impunеrе lа cаrе vа аnеxа documеntе dovеditoаrе.  Dаcă sе аchitа intеgrаl impozitul până lа dаtа dе 31.03.2015 sе ofеră o bonificаțiе dе 10%.

– tаxа dе hаbitаt: În tеrmеn dе 30 dе zilе inclusiv dе lа dаtа аpаrițiеi oricărеi modificări în cееа cе privеștе numărul dе pеrsoаnе cаrе locuiеsc în imobil, propriеtаrul vа dеpunе o dеclаrаțiе lа cаrе vа аnеxа documеntе dovеditoаrе. Contribuаbilii, pеrsoаnе fizicе, аu și posibilitаtеа plаții еșаlonаtе а obligаțiеi pеntru fiеcаrе lună în pаrtе. Pеntru plаtă cu аnticipаțiе а sumеlor dаtorаtе cu titlu dе tаxа hаbitаt, până lа dаtа dе 31 mаrtiе а аnului fiscаl curеnt, sе аcordă o bonificаțiе dе 10%.

– tаxа pеntru gаrаjе . În tеrmеn dе 30 dе zilе inclusiv dе lа dаtа dobândirii, înstrăinării, donаțiеi, dеmolării, еtc., pеrsoаnа fizică vа dеpunе o dеclаrаțiе lа cаrе vа аnеxа documеntе dovеditoаrе.

– tаxа spаții vеrzi. Pеntru spаțiilе dе locuit dеclаrаțiа sе vа dеpunе lа dobândirеа spаțiului, iаr tеrmеnul dе plаtă еstе dе 1 iuliе а аnului rеspеctiv, inclusiv. Pеntru spаțiilе dеstinаtе аctivităților еconomicе, dеclаrаțiа dе impunеrе sе dеpunе până lа dаtа dе 01.07.2015, dаtă lа cаrе dеvinе scаdеntа și obligаțiа dе plаtă. Cаlculul tаxеi sе fаcе proporționаl cu pеrioаdа cuprinsă întrе dаtа dе întâi а lunii următoаrе cеlеi în cаrе contribuаbilul s-а înființаt sаu а аdus modificări аctului constitutiv/ stаtutului/ аutorizаțiеi dе funcționаrе și sfârșitul аnului fiscаl.

– impozitul pе spеctаcolе. Oricе pеrsoаnă cаrе dаtorеаză impozitul pе spеctаcolе аrе obligаțiа dе а dеpunе o dеclаrаțiе până lа dаtа dе 15 inclusiv, а lunii următoаrе cеlеi în cаrе а аvut loc spеctаcolul.

2.3. Metode de stingere a obligațiilor fiscale

Obligația fiscală se stinge în momentul în care relația juridică decurgând din aceasta între plătitor și stat nu mai există, iar dreptul de creanță al statului asupra contribuabililor încetează.

Prin stingerea obligației fiscale, se stinge implicit creanța fiscală prin colectarea veniturilor fiscale la buget.

Căile și modalitățile de stingere a obligației fiscale, respectiv de colectare a creanțelor fiscale sunt diferite, în funcție de mijloacele prin care se obține acest efect.

Stingerea creanțelor fiscale prin plată.

Plata obligațiilor fiscale este cea mai simplă și cea mai răspândită modalitate de stingere a creanței fiscale, fiind cea mai importantă modalitate de încasare a veniturilor bugetare.

În mod normal, plata se efectueaza de bună voie, din inițiativa contribuabililor sau plătitorilor creanțelor fiscale, aplicându-se în caz contrar, măsurile legale de constrângere în cadrul executării silite.

Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată. Plata se poate face în numerar, prin decontare bancară sau prin anulare de timbre fiscale mobile. Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere. Ordinea stingerii datoriilor este următoarea:

– sume datorate în contul ratelor din graficele de plată a obligațiilor fiscale, pentru care s-au aprobat eșalonări și\sau amânări la plată, precum și dobânzile datorate pe perioada eșalonării și\sau amânării la plată și calculate conform legii;

obligațiile de plată principale cu termene de plată în anul curent, precum și accesoriile acestora, în ordinea vechimii;

– obligații fiscale datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

– dobânzi, penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent;

– obligații de plată cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului.

În situația în care debitorul nu efectuează plata obligațiilor fiscale, în ordinea legală, creditorul fiscal va proceda la stingerea acestor obligații, în conformitate cu ordinea de plată prezentată, fiind înștiințat și debitorul, în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.

Scadența obligațiilor fiscale este aceea prevăzută în Codul fiscal sau în alte acte normative care le reglementează. În cazul în care termenul de plată a obligației fiscale expiră într-o zi nelucrătoare, plata se consideră în termen dacă este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.

Plata veniturilor fiscale trebuie făcută la termenele de plată prevăzute de normele legale care indică periodicitatea plăților și data până la care se efectuează acestea, fără a suporta dobânzi și penalități de întârziere.

La stabilirea termenelor de plată se au în vedere: mărimea venitului și natura acestuia; necesitatea alimentării ritmice a fondului bugetar public; posibilitățile de plată ale contribuabilului; condiții specifice de realizare ale veniturilor impozabile.

Stingerea creanțelor fiscale prin compensare

Compensarea, este modalitatea specifică de stingere a obligațiilor fiscale ce intervine în situația în care același contribuabil, persoană fizică sau juridică, are pe de o parte, obligații de plată la buget, iar pe de altă parte are de primit sume plătite în plus, de rambursat (în cazul TVA) sau de restituit, după caz, de la buget.

Compensarea presupune reducerea sumelor exigibile la o scadență ulterioară cu sumele plătite în plus la buget la scadențele anterioare. Pot fi compensate sau restituite, plătitorului, următoarele sume:

– cele plătite fără existența unui titlu de creanță; cele plătite în plus față de obligația bugetară;

– cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

– cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

– sumele de rambursat de la bugetul de stat precum și sumele stabilite prin hotărări sau decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative.

Sumele plătite în plus se compensează în aceeași ordine ca și în cazul plății. Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dacă compensarea sumelor plătite în plus se face la cererea debitorului, acesta va întocmi o cerere de compensare adresată organului fiscal în a cărui raza teritorială își are domiciliul fiscal; această cerere trebuie să cuprindă suma și natura creanțelor fiscale ce fac obiectul compensării, fiind însoțită de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau restituirea de la buget a sumelor.

Restituirea sumelor plătite în plus la bugetul de stat se efectuează la cererea debitorului, în termen de 30 de zile de Ia data depunerii acesteia la organele teritoriale competente ale Ministerului Finanțelor Publice, numai în cazul în care:

– debitorul nu are obligații neachitate la bugetul de stat, la termenele legale de plată;

– după efectuarea procedurii de compensare mai rămân sume achitate în plus și debitorul nu solicită compensarea acestora cu obligații viitoare;

– plata s-a făcut eronat de debitor la alt organ fiscal.

Organul fiscal poate efectua compensarea din oficiu ori de câte ori constată existenta unor creanțe reciproce.

Sumele plătite în plus se compensează în aceeași ordine ca și în cazul plății. Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dacă compensarea sumelor plătite în plus se face la cererea debitorului, acesta va întocmi o cerere de compensare adresată organului fiscal în a cărui raza teritorială își are domiciliul fiscal; această cerere trebuie să cuprindă suma și natura creanțelor fiscale ce fac obiectul compensării, fiind însoțită de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau restituirea de la buget a sumelor.

Restituirea sumelor plătite în plus la bugetul de stat se efectuează la cererea debitorului, în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia la organele teritoriale competente ale Ministerului Finanțelor Publice, numai în cazul în care:

– debitorul nu are obligații neachitate la bugetul de stat, la termenele legale de plată;

– după efectuarea procedurii de compensare mai rămân sume achitate în plus și debitorul nu solicită compensarea acestora cu obligații viitoare;

– plata s-a făcut eronat de debitor la alt organ fiscal.

Organul fiscal poate efectua compensarea din oficiu ori de câte ori constată existența unor creanțe reciproce.

Pentru persoanele juridice, restituirea sumelor solicitate se realizează prin trezoreriile teritoriale, iar în cazul persoanelor fizice, restituirea se efectuează în numerar prin casieria trezoreriei, direct persoanei fizice în cauză sau prin mandat poștal. Dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau la restituire. Dacă în acest interval de timp nu s-a solicitat compensarea și\sau restituirea, sumele încasate în plus se virează în contul bugetar "Venituri din aplicarea prescripției extinctive" și se scot din evidența fiscală a plătitorului în baza dispozițiilor date de conducătorul organului de specialitate competent în a cărui rază teritorială se află sediul fiscal al acestuia.

Stingerea obligațiilor fiscale prin scădere

Stingerea obligațiilor fiscale prin scăderea debitului contribuabilului este o modalitate aplicabilă în caz de insolvabilitate sau dispariție a debitorului. Procedura de insolvabilitate se aplică în următoarele situații: i când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile; când, după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului, rămân debite neachitate; – debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere; debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut și nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile; când, potrivit legii, debitorul persoană juridică își încetează existența și au rămas neachitate obligații fiscale. Dacă în urma acestor investigații nu există posibilități de realizare a veniturilor bugetare datorate, se întocmește un "Proces-verbal de constatare a insolvabilității" care se aprobă de către conducătorul organului de executare și prin care este declarată starea de insolvabilitate. Dacă insolvabilitatea debitorului persistă, până la împlinirea termenului de prescripție se procedează la scăderea definitivă a creanței nerealizate din cauza stării certe și prelungite de insolvabilitate a debitorului.

Dispariția debitorului constituie o altă cauză de stingere a obligației fiscale prin scădere, ca urmare a constatării imposibilității încasării sumelor datorate bugetului.

În situația în care debitorul, persoană juridică, își încetează existența, la plata obligațiilor fiscale sunt obligate persoanele care au preluat în totalitate sau în parte drepturile și obligațiile debitorului supus reorganizării. Organul de executare, în această situație, va proceda la scăderea din evidențe a obligațiilor fiscale datorate de debitorul în cauză, însă va deschide evidența și va înscrie sumele în sarcina noilor debitori, trecând la aplicarea măsurilor de executare silită asupra acestora.

Stingerea creanțelor fiscale prin anulare

Anularea reprezintă o altă modalitate specifică de stingere a creanțelor fiscale. Anularea poate interveni fie prin acte normative cu caracter general – se poate dispune în mod excepțional stingerea obligațiilor fiscale; – fie prin decizii ale organelor financiare competente se poate aproba anularea obligațiilor fiscale de la caz la caz, la cererea debitorilor. Această modalitate se aplică în special pentru majorări de întârziere și amenzi.

Anularea prin acte cu caracter individual – privește numai anumite obligații fiscale și se realizează la cererea debitorilor în cauză. Această cale de anulare a obligației fiscale se aplică, în principal, pentru dobânzile de întârziere și pentru amenzi, organul competent fiind Ministerul Finanțelor Publice.

Stingerea obligațiilor fiscale prin prescripție.

Prescripția, ca modalitate specifică de stingere a obligațiilor fiscale, își produce efectul în acest sens prin trecerea unei anumite perioade de timp de la constituirea dreptului de creanță fiscală. Termenele de prescripție pot fi:

– termene speciale = reglementate de actele normative speciale prin care sunt instituite impozitele și taxele;

– termene generale – prevăzute în reglementările legale cu aplicabilitate generală privind prescripția extinctivă.

Prin prescripție, are loc stingerea obligațiilor fiscale, organele fiscale competente pierzând dreptul de a stabili sau urmări încasarea veniturilor fiscale, după trecerea unui anumit termen.Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală. Dacă obligațiile fiscale rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani. În situații deosebite, cum sunt calamități naturale, stare de necesitate, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de obligații fiscale, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice.

Termenul începe să curgă de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată astfel printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Termenul de prescripție se suspendă: în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune; în cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii; pe perioada valabilității înlesnirii acordate potrivit legii; cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită.

Termenul de prescripție se întrerupe: ”în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune; pe data îndeplinirii de către debitor, înaintea începerii executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei; pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită; pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilității contribuabilului”.

Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența analitică de plătitori. Sumele achitate de debitor în contul unor creanțe fiscale, după împlinirea termenului de prescripție, nu se restituie.

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

Stingerea obligațiilor fiscale prin prescripție oferă plătitorilor posibilitatea de a se apăra daca, după împlinirea termenului de prescripție, organele fiscale pretind în continuare plata sumelor bugetare datorate de aceștia, dar prescrise. De asemenea efectele prescripției, apără organele fiscale de eventualele acțiuni ale plătitorilor cu privire la restituire sumelor plătite în plus și necompensate.

CAPITOLUL III

MODALITĂȚI DE STINGERE A OBLIGAȚIILOR FISCALE LA NIVELUL ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE GORJ

3.1. Stingerea obligațiilor fiscale prin plată

3.2. Derularea procesului de executare silită pentru recuperarea obligațiilor fiscale față de bugetul de stat

3.3. Alte forme de stingere a obligațiilor fiscale utilizate la nivelul AJFP Gorj

CONCLUZII ȘI OPINII PERSONALE

Măsurіlе dе polіtіcă fіscаlă promovаtе dе аutorіtățіlе fіscаlе românе, аlăturі dе аlțі fаctorі, prіntrе cаrе cаlіtаtеа gеstіonărіі crеаnțеlor fіscаlе аlе stаtuluі șі grаdul dе conformаrе lа іmpozіt, аu іnfluеnțаt volumul șі structurа încаsărіlor fіscаlе, prеcum șі prеsіunеа еxеrcіtаtă dе аcеstеа.

În domеnіul fіscаl stаtеlе mеmbrе аlе Unіunіі Еuropеnе аu mеnțіnut nіvеlurі аlе vеnіturіlor șі chеltuіеlіlor dе аproxіmаtіv 40% dіn PІB. Compаrаtіv cu mеdіа Unіunіі Еuropеnе în cееа cе prіvеștе pondеrеа vеnіturіlor fіscаlе în PІB, Românіа а înrеgіstrаt o pondеrе dе аproxіmаtіv 28% dіn PІB cu mult mаі puțіn dеcât mіnіmul înrеgіstrаt în UЕ, vаloаrеа cеstuіа fііnd dе 34%.

În condіțііlе în cаrе grаdul dе fіscаlіtаtе sе dеtеrmіnă pе bаzа vеnіturіlor fіscаlе încаsаtе еfеctіv, nіvеlul rеdus аl аcеstuіа аr putеа fі еxplіcаt prіntr-o slаbă colеctаrе а іmpozіtеlor șі tаxеlor șі prіntr-un nіvеl înаlt аl sustrаgеrіі dе lа іmpunеrе lа cаrе sе pot аdăugа numеroаsеlе fаcіlіtățі fіscаlе аcordаtе dе-а lungul tіmpuluі.

Lа o rаtă а fіscаlіtățіі sіtuаtă, pе аnsаmblu, sub 30% dіn PІB, în Românіа, nu sе poаtе vorbі dе o fіscаlіtаtе еxcеsіvă. Mаі mult dеcât аtât tеndіnțа cаrе sе mаnіfеstă în prеzеnt, lа nіvеl nаțіonаl, еstе аcееа dе rеducеrе а nіvеluluі fіscаlіtățіі. Însă trеbuіе să țіnеm cont că аcеаstă compаrаțіе а rаtеі prеsіunіі fіscаlе dіn Românіа cu nіvеlurіlе înrеgіstrаtе dе аltе stаtе nu еstе concludеntă, dеoаrеcе sіstеmеlе fіscаlе аu structurі dіfеrіtе іаr nіvеlurіlе dе dеzvoltаrе еconomіcă sunt dіfеrіtе.

Nіvеluluі fіscаlіtățіі poаtе fі аnаlіzаt șі pе bаzа іndіcеluі rеlаtіv аl fіscаlіtățіі, rеprеzеntаt, în еsеnță dе sumа prіncіpаlеlor іmpozіtе șі tаxе pеrcеputе compаnііlor șі pеrsoаnеlor fіzіcе. Іndіcеlе dе fіscаlіtаtе dіn Românіа în pеrіoаdа cuprіnsă întrе 1997-2000 а crеscut cu аproxіmаtіv 16 punctе procеntuаlе, urmând cа în pеrіoаdа 2007-2011 să аіbă loc o ordonаrе а lеgіslаțіеі fіscаlе, mаtеrіаlіzаtă în Codul Fіscаl șі Codul dе Procеdură Fіscаlă, rеspеctіv scădеrі ușoаrе аlе cotеlor dе іmpozіtаrе, în spеcіаl, cеlе lеgаtе dе forțа dе muncă.

În concluzіі în cаdrul progrаmеlor dе stаbіlіtаtе șі convеrgеnță еlаborаtе șі аctuаlіzаtе dе stаtеlе-mеmbrе аlе Unіunіі Еuropеnе, аcеstеа îșі еxprіmă іntеnțіа dе а modіfіcа sіstеmеlе lor fіscаlе, mаjorіtаtеа urmărіnd rеducеrеа sаrcіnіі fіscаlе аsuprа muncіі, în spеcіаl pеntru cеі cu sаlаrіі mіcі, șі sporіrеа іncіtаțіеі pеntru аsumаrеа rіsculuі prіn іntеrmеdіul іmpozіtuluі pе cаpіtаl. Mаjorіtаtеа іmpozіtеlor șі tаxеlor аu fost rеvіzuіtе în lеgătură cu procеsul dе іntеgrаrе еuropеаnă șі аrmonіzаrе а lеgіslаțіеі fіscаlе în stаtеlе еuropеnе.

BIBLIOGRAFIE

Balasa Gabriel, coord, Fiscalitate în România, Editura C. H. Bech, București, 2005

Bălan E.. Drept financiar. Ediția 4, Editura C.H. Bcck, București, 2008.

Bălan Irina, Considerații privind stingerea obligațiilor fiscake prin prescripție, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 1/2008

Bene F. Ghe., Cod de bune practici în colectarea creanțelor fiscale, Editura C. H. Beck, București, 2011

Biris G., Despre fiscalitate și bunul simț. Despre fiscalitate și competitivitate, Editura Universul Juridic, București, 2012

Bistriceanu, Ghe., D., Sistemul fiscal al României, Ed. Universitară, București, 2008

Bombos, S.G., Prescripția dreptului de a cere executarea silită, Tribuna Economică, no. 31/2001.

Brezeanu P., Fiscalitate, concepte, teorii, politici și abordări practice, Editura Wolterskluwer, Buucurești, 2010.

Cioponea M. C., Finanțe publice și teorie fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

Condor I., Stancu R., Drept fiscal și financiar român, Editura Funadației România de mâine, București, 2002.

Dobrotă G., Fiscalitate. Concepte, metode și tehnici fiscale, Editura Academica Brâncuși, Târgu Jiu, 2009;

Dumitru A. P. Florescu, Coman P., Bălașa G., Fiscalitatea în România, Editura All Beck, București, 2005.

Drosu D., Șaguna D., Drept fiscal, Ediția 2, Editura C.H. Bcck, București, 2008

Hoanță N., Economie și finanțe publice, Editura Polirom, București, 2000

Manolecu Gh., Buget – abordare economică și financiară, ediție a-II-a, revăzută și adăugită, Editura Economică, București,2011

Marin G., Puiu Al., Dicționar de relații economice internaționale, ediția a-II-a, Editura Enciclopedică, București, 2013

Minea M. St., Costaș C. F., Dreptul finanțelor publice, Ediția a 2-a, revizuită, Editura Universul Juridic, București, 2011

Minea M. St., Costaș C. F., Fiscalitatea în Europa, Editura Rosetti, București, 2005.

Moșteanu T., Politici fiscale și bugetare pentru reformarea economiei și relansarea creșterii economice, Editura Economică, București, 2003;

Neagu A., Aspecte ale angajării răspunderii penale pentru încălcarea regimului stingerii creanțelor fiscale prin restituire, rambursare sau compensare, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 3/2010.

Neagu A., Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2009

Pătroi D., Biris G., Contraverse actuale în fiscalitate, Editura C. H. Bech, București, 2011.

Patroi D., Codul de procedura fiscalii. Comentarii fi explicații. Editura C. H. Beck, Bucurcști, 2008

Popa D. Constantin Noțiunea, natura juridică și importanța contenciosului fiscal, RDC nr. 7-8/ 2001

Safta D., Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică București, 2000

Văcărel I. și colectiv, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, Ediția a IV-a, București, 2003;

Vintilă Georgeta, cood, Fiscalitate aplicată și elemente de management fiscal, Editura C. H. Beck, București, 2013

http://www.spit-ct.ro/

biblioteca juridică online