Modalități DE Stimulare A Creativității LA Preșcolari

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Departamentul de Științe ale Educației

MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII LA PREȘCOLARI

Coordonator științific:

Prof. Univ. Dr. Gheorghe TOMȘA

Student:

Daniela BRATU

București

2016

INTRODUCTION (1 PAG)

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAP 1. DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ…………5

1.1 Particularități psihologice………………………………………………….

1.2 Dezvoltarea personalității…………………………………………………..

CAP 2 CREATIVITATEA CA VARIABILĂ A PERSONALITĂȚII……………………

2.1. Definiții ale creativității………………………………………………………..

2.2. Teorii ale creativității…………………………………………………………

2.3. Faze ale procesului creator…………………………………………………..

2.4. Factorii care influențează procesul creator………………………………….

2.5. Blocaje ale creativității…………………………………………………………..

2.6. Evaluarea procesului creator……………………………………………………

2.7. Stimularea creativității……………………………………………………………

CAP 3 INVESTIGAȚII CONCRETE ASUPRA CREATIVITĂȚII LA PREȘCOLARI…

3.1. Metodologia cercetării…………………………………………………………….

3.2. Analiza și interpretarea rezultatelor………………………………………..

CONCLUZII…………………………………………………………………………….

ANEXE…………………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………

INTRODUCERE ( 1-2 PAGINI)

DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Particularități psihologice

Vârsta preșcolară este caracterizată de dezvoltarea capacităților cognitive, a celor senzorio-motorii, de o adaptabilitate crescută în medii diferite, un mai bun control asupra emoțiilor, toate acestea ajutând la dezvoltarea copilului.

Perioada preșcolară este cuprinsă între 3 și 6/7 ani, putând fi împărțită în 3 subperioade, și anume: preșcolarul mic între 3 și 4 ani, preșcolarul mijlociu între 4 și 5 ani și preșcolarul mare între 5 și 6/7 ani.

Această perioadă este caracterizată de o dezvoltare continuă, cu un ritm crescut, alert, atât în plan fizic cât și psihic. Copilul începe să exploreze, să-și dezvolte capacitățile și abilitățile, procesele psihice se dezvoltă, percepția se transformă în observație, utilizează procedeele de memorare, atenția se dezvoltă, crește controlul asupra emoțiilor, începe să socializeze.

Fiind dată intrarea copilului din mediul familial în cel școlar, datorită schimbărilor apărute în viața acestuia, apar și contradicțiile. Acestea sunt fie la nivel de persoană, între a răspunde la solicitările externe și posibilitățile interne, fie la nivel de cerințe în ceea ce privește conduitele acestuia, sau în planul cunoașterii, când copilul datorită imaginației crede că poate fi orice, poate face orice.

Datorită dorinței de a explora și a cunoaște cât mai mult și curiozității preșcolarului, procesele senzoriale se dezvoltă, astfel că percepțiile se formează pe baza acțiunilor directe cu obiectele, pe baza activităților întreprinse de copil.

Preșcolarul începe să cunoască obiecte din jurul lui, fructele, meseriile, asociază oamenii cu ceea ce fac, cunosc fenomenele naturii. Încep să perceapă marimile, culorile, știu să deosebească în funcție de mărime, distanță spațială (lângă, pe, sub, aproape, departe) și temporală (azi, mâine).

El începe să cunoască formele geometrice principale, astfel că începe să le asocieze cu formele obiectelor din jur, încep să se formeze mecanismele constanței de adâncime, și raporturile spațiale.

Preșcolarii au dificultăți în ceea ce privește trecutul și viitorul verbelor, sau aprecierea duratei unor evenimente.

1.1. Percepțiile și gândirea

Percepțiile preșcolarilor sunt stimulate și susținute de curiozitatea lor, fiind totuși influențate foarte mult de emoții și de experiențele anterioare, ele putând fi dirijate de adult, astfel încât să-i arate copilului partea reală a lumii înconjurătoare.

În privirea gândirii, preșcolarul se crede centrul universului, crede că poate face orice, consideră ca obiectele au atribuții umane și în special crede că toate lucrurile sunt facute de oameni, iar membrii familiei au calități deosebite.

Aflându-se la nivel preoperațional, gândirea copilului este într-o continuă dezvoltare, acesta începe să se desprindă de acțiune, în plan afectiv se poate orienta să își satisfacă nevoile.

Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea, astfel copilul se leagă doar de acțiunile reale fiind influențate de percepție. (Crețu, 2009, pag. 143)

În acest stadiu poate ignora schimbările dramatice ale aparenței vizuale și poate să observe constanța. Astfel, datorită acestor limite în funcționalitatea gîndirii, persistă, mai ales, la preșcolarul mic toate caracteristicile de la antepreșcolar: animismul, egocentrismul, magismul.

Încep să se contureze și primele operații ale gândirii, astfel că poate analiza și compara dacă i se dă un criteriu, poate forma mulțimi, realizează adunări și scăderi.

Reprezentarea preșcolarului se realizează prin transformarea impresiilor senzoriale, de aceea trebuie întărită de către adult prin revenirea la obiectul de bază, astfel încât copilul să poată utiliza operațiile mintale pentru a reprezenta corect.

La această vârstă, copilul, nu poate desena elementele unui desen organizat, el deseneaza în plus față de ceea ce trebuie, nu respectă proporțiile, astfel că omul poate fi mai mare decât casa, iar copacul mai mic decât omul.

G. Luquet (1927) descrie mai multe stadii ale evoluției desenului pe vârste: stadiul mâzgălelii, până la 2 ani, stadiul realismului fortuit, de la 3 ani, stadiul realismului nereușit, de la 4 ani și stadiul realismului intelectual, între 4 și 8 ani, apoi stadiul realismului vizual, între 9 și 12 ani. (Sion, 2006, p. 105)

La vârsta de 3-5 ani, copilul merge la gradiniță, abilitățile perceptiv-motoare încep să se dezvolte, preșcolarul începând să deseneze însă fără a tine cont de perspectivă sau de proporționalitate. Spre 5 ani începe să prefere creioanele colorate, să organizeze desenul astfel încât să fie identificabil, începe să facă diferența între fete și baieți și în desen. Utilizeaza simturile în interacțiunea cu mediul pentru a-și orienta mișcările, imită animalele prin mișcare, onomatopee, demonstrează coordonare oculo-motorie în jocurile de construcții sau în realizarea puzzle-urilor, conștientizează simțurile în acțiuni, schimbă ritmul, direcția, viteza, participă la jocurile cu reguli, la jocurile de mișcare și contact social.

J. Piaget (Psihologia copilului, EDP, Bucuresti, 1976), conform teoriei lui, la sfârșitul perioadei senzorio-motorii apare funcția semiotică, care se referă la posibilitatea de a reprezenta un lucru cu ajutorul unui “semnificant” diferențiat care nu servește decât pentru această reprezentare, limbaj, imagine mentală, gest simbolic. Începând cu al doilea an de viață, apare evocarea unor obiecte în absența lor.

1.2. Dezvoltarea memoriei, atenției, limbajului la vârsta preșcolară

Memoria preșcolarului este mecanică, involuntară, copilul reținând ceea ce vede la adult sau la copiii din jur, imitația fiind foarte puternică. El reține în special ceea ce l-a emoționat puternic sau ceea ce vede direct, ori în imagini, memoria concretă fiind cea mai prezentă. Uită repede, fixarea fiind superficială, în timp ce recunoașterea este în plină dezvoltare fiind solicitată tot mai des. După 5 ani începe să își formeze amintiri, acele evenimente marcante pentru el, dar încă sunt goluri în ceea ce privește raporturile spațio-temporale.

Poate învăța o poezie, una nu foarte lungă, însă tot procesul este mecanic și trebuie întărit de adult. Prin repetiție și datorită faptului că îi place poezia, preșcolarul o poate memora și reproduce fără prea mari greutăți.

Imaginația apare încă din antepreșcolaritate, însă acum se dezvoltă, astfel că preșcolarul poate reconstitui ceea ce aude sau vede, fiind influențat în mare parte de trăirile afective.

“Fantezia îngăduită și cultivate la preșcolaritate va genera forțele creatoare de mai târziu.” (Crețu, 2009, pag. 161)

Atenția preșcolarului este întărită în primul rând de dorința acestuia de a cunoaște, aceasta fiind voluntară și necesară pentru ca el să poată duce la bun sfârșit activitățile.

Preșcolarul mic își poate concentra atenția timp de 5-7 minute, preșcolarul mijlociu timp de 12-14 minute, iar preșcolarul mare chiar și 45-50 de minute în activități solicitante precum jocul, teatrul sau vizionarea de film.

Începutul perioadei indică o expansiune a limbajului, vocabularul copilului va crește considerabil, acesta va putea formula propoziții și fraze.

Volumul vocabularului crește de la un vocabular mediu de 700-800 de cuvinte la 3 ani, la 1000 de cuvinte la 4 ani, până la 2500 de cuvinte la 6 ani (W. Stern) și crește preponderența vocabularului activ față de cel pasiv. (Sion, 2006, p. 109)

În această perioadă se dezvoltă latura fonetică a limbajului deși pronunția nu este încă perfectă. Limbajul preșcolarului se îmbogățește cu substantive, verbe, adjective și pronume, cu toate că la această vârstă, limbajul este unul situativ, abia spre sfârșitul perioadei făcându-și apariția limbajul contextual care îl ajută pe copil să poată comunica cu cei din jur.

Începând cu 3 ani, crește și posibilitatea copilului de a crea un discurs verbal, astfel că poate povesti sau repovesti o întâmplare care l-a marcat, iar spre 6 ani, preșcolarul mare își dă seama că poate folosi limbajul pentru a ascunde o faptă sau un gând.

“Comunicarea verbală în copilărie își pune amprenta asupra dezvoltării psihice a omului, influențând ansamblul capacităților sale sociale, influențează precizia și estetica exprimării gândirii și chiar însușirile personalității.” (Verza, 2000, pag. 58)

În această periodă, relația dintre gândire si limbaj este una direct proporțională, adultul trebuie să stimuleze gândirea prin activități educative asupra limbajului. Copilul înțelege în cea mai mare parte conținutul de bază al semnificației cuvintelor, însă nu înțeleg sensurile figurate.

Preșcolarul începe să utilizeze în convorbire și adjective, începe să se amplifice expresivitatea vorbirii, să apară intonația pentru a pune accent pe ceea ce vor să obțină, pe ceea ce nu le convine sau vor neapărat să schimbe.

Pentru această perioadă, indicii dezvoltării normale a limbajului sunt:

3 ani și 6 luni – copilul este capabil să redea până la 2 strofe;

4 ani – este uzuală folosirea pluralului în vorbirea curentă și a pronumelui (“eu”, “noi”, “voi”)

5 ani – sunt folosite cel puțin două adverbe de timp (“azi”, “mâine”)

5 ani și 6 luni – folosește 3 adverbe de timp (“ieri”, “azi”, “mâine”)

6 ani – 3 adverbe folosite corect, relatează despre 3 imagini, recunoaște corect 3,4 litere. (Sion, 2006, p.110)

Perioada prescolarității aduce trecerea de la emoții la sentimente, precum stări afective stabile și generalizate, fiind conturate sentimentele morale, rușinea, prietenia și multumirea. Copilul preșcolar este instabil din punct de vedere emoțional, trecând ușor de la o emoție la alta.

Cea mai importantă componentă din viața preșcolarului este cristalizarea sentimentelor, acum își face relații de lungă durată și emoțiile trăite la întâlnirea cu acestea sunt imense.

La preșcolari, activitatea instructiv-educativă se desfășoară pe baza programei și dispozițiilor oficiale privind învățământul preșcolar, și are ca scop: dezvoltarea intelectuală, fizică, moral-patriotică, estetică, a simțurilor, vorbirii corecte, exprimării, dezvoltarea deprinderilor de muncă fizică și intelectuală ordonate, formarea comportamentului civilizat, dezvoltarea inteligenței și a creativității și nu în ultimul rând însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare pentru a continua studiile. Fiind perioada fundamentală pentru organizarea structurii primare a personalității, acum se conturează tendințele și atitudinile caracteristice și modul propriu de conduită la cerințele mediului înconjurător.

Dezvoltarea personalității

Deoarece personalitatea este un concept de o maximă generalitate, o vom defini ca fiind un ansamblu de trăsături fizice, fiziologice și psihologice care îl ajută pe individ să se adapteze în mod unic în mediul său. De aici reiese că principalul rol al personalității este acela de adaptare, fiecare om având un mod diferit, unic de a se integra în mediul înconjurător. Personalitatea începe să se formeze în momentul în care copilul achiziționează limbajul, astfel apare o formă primară a conștiinței de sine. Tot acum apare forma cea mai simplă a eu-ului, care va avea rolul principal în dezvoltarea personalității. Părțile esențiale ale personalității se dezvoltă și se fixează în adolescență și tinerețe până la vârsta de 22-25 de ani. În formarea și dezvoltarea personalității, un rol foarte important îl are factorul social, urmând ca în urma relațiilor cu cei din mediul înconjurător să se formeze factorii modelatori ai personalității. Alți factori determinanți în dezvoltarea personalității sunt autoeducația, la început fiind influențată de cerințele mediului, mai apoi din propria dorință, existând un echilibru în fiecare dintre noi.

La preșcolari putem vorbi de aceea personalitate de bază, care se formează conform raportării la lumea înconjurătoare, fiind influențată în mare parte de ereditatea socială, de mediul în care se află, de familie. La ei există o dezvoltare a trebuinței de expresie creativă, care este legată în principal de constituirea sinelui in jurul vârstei de 4-5 ani. Astfel grădinița trebuie să aibe ca scop educativ educarea creativității la toți copiii, deoarece la fiecare persoană aceasta poate fi dezvoltată.

Dupa varsta de 19 luni, copilul incepe sa fie capabil sa se perceapa in mod pozitiv, ca persoana unica, isi spune numele si varsta, genul, isi recunoaste obiectele si se vede in poze sau oglinda, foloseste prenumele corect in jurul varstei de 37-60 luni si numeste membrii familiei, iar intre 61 si 84 de luni deja stie ziua, luna, orasul, tara unde s-a nascut, solicia liniste si spatiu, are incredere in abilitatile saledeformare si o imagine pozitiva despresine.

Știm că personalitatea are o multitudine de dimensiuni, însă cele pe care le urmărim și le catalogăm ca fiind dimensiunile personalității, sunt: temperamentul, caracterul, aptitudinile și creativitatea.

În perioada preșcolară se constituie viitoarea personalitate a copilului. Conform lui H. Wallon, dezvoltarea personalității copilului în perioada 3-6 ani corespunde stadiului personalismului, astfel că între 3 și 4 ani se află în perioada de opoziție, între 4 și 5 ani în perioada de grație, iar între 5 și 6 ani perioada de imitație.Caracteristica principală rămâne cea centripetă, copilul este centrat pe sine în continuare. Copilul caută să se identifice, să adopte atitudinile, convingerile, comportamentele persoanelor semnificative din viața lor.

În toată dezvoltarea sa, copilul încearcă să se integreze în societate, să respecte regulile societății, astfel se dezvoltă trăsăturile caracteriale precum: inițiativa, independența, hotărârea, stăpânirea de sine, perseverența. Copilul încearcă să socializeze fie prin imitație, fie este învățat direct de către adult prin pedepse și recompense, sau prin transmitere a expectanțelor sociale. Principala cale este imitația, copilul repetând ceea ce vede în jurul lui, aici intervenind rolul adultului de a-l ajuta prin întărire pozitivă, astfel încât copilul să știe ce e bine și să repete acest comportament.

Această perioadă este culminată de interesul preșcolarului pentru ceea ce îl înconjoară, pentru joc, dar si pentru artă și învățare. Tot acum se dezvoltă și eul preșcolarului, cunoașterea de sine și conștientizarea raportului dintre el și ce îl înconjoară.

Principala activitate a copilului în această perioada este jocul, acesta ajutându-l să se dezvolte atât fizic cât și psihic. Prin joc se dezvoltă capacitățile de vorbire, gândirea, curiozitatea, nevoia de a cunoște, de a cerceta, de a-și exprima trăirile. În același timp, solicită și antrenează forța fizică, suplețea, rapiditatea, coordonarea, echilibrul, dar și menținerea atenției la ceea ce se întâmplă în jur, la indicațiile copiilor sau a adultului.

Activitatea de joc rămâne cea mai contribuantă în formarea personalității copilului. Jocul “de-a familia” are o mare importanță, deoarece reflactă trăirile copilului, atmosfera din cadrul familiei, stilul de comunicare dar și evenimentele petrecute acasă. La 3 ani, jocul este izolat, principalele instrumente fiind obiectele, jucăriile, copilul atribuie unei păpuși rolul de elev, iar rolul lui este din ce în ce mai conturat, el fiind adultul în poveste, începe să apară și jocul cu ceilalți copii,. La 4 ani, copilul caută un partener de joacă de obicei mai mare sau mai mic, ca și instrumente folosește jucăriile dar nu sunt neapărat necesare. La 5 ani, are nevoie de un partener care poate fi și adult, tocmai pentru a simula relațiile din jurul său, pentru a creea relații interpersonale.

Jocul răspunde trebuinței de creație a personalității, dar și a sinelui în raport cu viața și ipostazele ei felurite. (Verza,1997, pag. 146)

În perioada preșcolară predomină jocul simbolic care coincide cu stadiul preoperațional, astfel copilul utilizează fantezia pentru a da viață unor obiecte cu care poartă discuții sau le folosesc pentru un alt rol în joacă, imitând situații din mediul înconjurător.

Jocul are și roluri psihologice, pregătind copilul pentru cerințele societății, pregătindu-l pentru societate. Este privit ca instrument și mijloc al educației sociale dar și morale, sub influența acestuia dezvoltându-se întreaga activitate psihica a copilului.

Pentru J. Chateau, caracteristic primului an de viață este jocul funcțional care continuă și în perioada preșcolară, ajutând la consolidarea abilităților, mai apoi apare jocul de imitație care devine mijloc de autoexersare în vederea cunoașterii și înțelegerii, ca mai apoi jocul cu reguli să formeze afirmarea în societate. (Rafailă, 2007, pag. 40)

Prin joc, imaginația reproductivă își îmbogățește conținutul și procedeele iar cea creatoare își creionează premisele. Astfel se dezvoltă potențialul creativ, în special prin jocurile simbolice.

În viața omului, jocul joacă un rol foarte important, el îndeplinind mai multe funcții, cum ar fi: funcția formativă, funcția de cunoaștere,funcția de socializare, funcția de realizare a echilibrului emoțional, funcția distractivă, funcția terapeutica, funcția de autoexprimare. (Rafailă, 2007, pag. 42)

II. CREATIVITATEA CA VARIABILĂ A PERSONALITĂȚII

Definiții ale creativității

În 1937, este introdus termenul de creativitate de către G. Allport ca fomatiune a personalitatii, care considera că potențialul creativ există la toți oamenii și poate fi dezvoltat.

Încă din anii 1950 începe să se vorbească despre creativitate și toți încep să se preocupe de acest concept, devenind un subiect de interes general pentru toți, pentru întreaga societate. Abordarile din acea perioada nu foloseau termenul de reativitate, ci foloseau denumiri precum: inspiratie, talent, geniu, supradotare, imaginatie sau chiar fantezie creatoare. De la aceste preocupari s-a ajuns la definirea coneputului de creativitate. Astfel inspiratia care e definite ca stare psihica de tensiune puternica cu o durata variabila avand ca attribute spontaneitatea si vibratia afectiva s-a dovedit mai tarziu a fi o etapa a procesului de creatie.

In anii ’60-’70 are loc o explozie a studiilor asupra creativitatii, J. Hlavsa in anul 1970 publica despre creativitate intr-o lucrare bibliografica unde sunt incluse 2419 titluri din surse numeroase aparute in 1950, 1960, insa marea majoritate, 72,5% intre 1960-1970.

In Romania se incep studiile intense asupra creativitatii inca din anii ’70, acoperind toate diectiile consemnate in literature mondiala e specialitate. Studiile de la ineput se axau pe factorii motivationali, emotional-afectivi sau de personalitate, ca mai apoi pe vocatie, motivatie.

Conceptul de creativitate își are originea în cuvântul latin “creare” care înseamnă zămislire, făurire, naștere. (Popescu, 2007, pag 6)

Pentru psihologi a fi creativ este asociat cu “a creea ceva nou, original si adecvat realitatii”, a face sa existe, a genera, a produce, a fi inovativ, inventiv, generativ.

J. G. Young defineste creativitatea ca fiind actualizare a potentialului nostru, gandire divergenta si convergenta astfel generand posibilitati multiple, schimbare.

În dicționarul de psihologie al lui Larousse, creativitatea este definită ca dispoziție de a crea existentă în toți indivizii și la toate vârstele, fiind dependentă de mediul socio-cultural.

Fenomenul creativității este împărțit în două planuri: unul orizontal care cuprinde aspectele majore și anume personalitatea creatoare, procesul creator și produsul creat și unul vertical în care este împărțit pe niveluri. Conform abordării pe vertical a lui A. Munteanu, sunt distinse următoarele niveluri: la vârstele mici este prezentă creativitatea expresivă care se manifestă spontan, fiind important comportamentul și nu abilitatea sau calitatea produsului; creativitatea inventivă specifică oamenilor care au înclinații spre utilaje sau mașinării, fiind capacitatea de a face legături noi între elemente deja existente; creativitatea productivă unde se utilizează tehnici deja cunoscute, astfel că se dobândesc abilități utile anumitor domenii; creativitatea inovativă, specifică talentelor prin găsirea unor noi soluții cu mare importanță; creativitatea emergentivă, accesibilă doar geniilor care duce la idei revoluționare în diferite domenii.

Conform literaturii de specialitate, creativitatea are patru dimensiuni principale, și anume: procesul de creație, produsul creat, personalitatea creatoare și nu în cele din urmă, mediul din care provine creatorul.

Conform definitiei creativitatea este un proces care include mai multe etape incepand cu etapa pregatirii, etapa de incubare, denerarea de solutii, de criterii pentru evaluare si nu in ultimul rand de selectie si gasirea solutiei potrivite si aplicarea acesteia.

I. A. Taylor vorbește despre mai multe niveluri ale creativității, în ceea ce privește copii fiind adusă în fața noastră creativitatea expresivă, ceea ce reprezintă copiii în desene, fiind caracterizată de spontaneitate și libertate.

Pentru P. Popescu-Neveanu, creativitatea este dispozitia generala a personalitatii indreptata spre nou, avand o anumita organizare a proceselor psihice in sistemul de personalitate. In timp ce penru Al. Rosca este capacitatea sau aptitudinea de a produce ceva nou sau de valoare, pentru altii rezumandu-se doar la realizarea de produse.

Creativitatea este o meta-competenta ce are ca scop obtinerea de solutii inovatoare pentru diferite domenii, fiind caracterizata prin doua componente importnate, si anume: motivatia si nevoile. Astfel prin intermediul creativitatii, oameniii au inceput sa dezvolte idei inovatoare, sa gaseasca soutii pentru probleme care credeau ca nu se pot rezolva. Modul de gandire este un proces prin care se colecteaza informatii, se selecteaza cele importnate si se recompun prin identificarea conexiunilor pentru a ajunge la solutia cea mai potrivita.

Creativitatea reflectă modul de a fi, modul de a gândi, fiind o aptitudine individuală care trebuie antrenată pentru a ajunge la maximiul potențial. Astfel, este prezentă la orice om doar trebuie dezvoltată. Capacitatea de a concepe noul depinde de fondul de experiențe senzoriale și intelectuale, astfel creativitatea corespunde unei transformări, prin îmbinarea celor deja știute.

E. P. Torrance a considerat-o ca „un proces prin care individul devine sensibil la probleme, la lipsuri, la lacunele de cunoștinte, la absenta anumitor elemente, la dizarmonie etc; prin care se identifica dificultatea; prin care se cauta solutii, se fac conjuncturi, sau se formuleaza ipoteze apropo de deficite; prin care se testeaza și se retesteaza aceste ipoteze și eventual le modifica și se retesteaza aceste modificari; și în fine prin care se comunica rezultatele”.

Teorii ale creativității

Din punct de vedere al psihanaliștilor se pleacă de la teoria sublimării conform teoriei lui Freud conform căreia creativitatea poate fi determinate de tensiune sau impulsuri ale subconștientului. Din punctul de vedere a lui S. L. Kubie, se pune pe primul plan preconștientul, astfel că procesul creative este definit ca rezultat al activității preconștiente.

Conform lui Adler, creativitatea este o formă de adaptare superioară prin care se formează cei mai buni oameni ai societății.

Conform teoriei psihanalitică, fenomenul creativității este explicat prin două concepte cheie: regresia adaptativă prin care se stimulează creativitatea în timpul somnului și elaborarea pentru a transforma cele din somn în gândire realistă. (Popescu, 2007, pag. 14)

În accepțiunea asociaționiștilor, având ca și reprezentanți pe J. Maltzman, S.A. Mednick, creativitatea este un proces de combinare a anumitor element în vederea obținerii de produse noi. Astfel o idee era creativă în funcție de elementele noi introduse în definirea ei, cat mai unice față de ceea ce exista până în momentul de față. În acest sens, Mednick, a elaborat “Testul de asociație îndepărtată” unde se evalua originalitatea și unicitatea asociațiilor.

Privind teoria gestaltistă, observăm că se pune accent pe intuitive și nu pe rațiune; se raportează tot timpul la întreg. Pentru Moonez procesul creative presupune interacțiunea între patru dimensiuni: persoană, process, produs și mediu.

Din punctul de vedere al behavioriștilor, reprezentanți A. J. Croplez, C. F. Osgood, procesul creativ depinde de metodele de stimulare, de recompensare și pedeapsă, fiind vorba de o condiționare. Aceasta influențează modul în care produsul va apărea, astfel la un copil depinde foarte mult cum este recompensat pentru a apărea produsul creat. Putem spune că din punctul behavioriștilor de vedere, rolul părinților în dezvoltarea creativității la copii este unul foarte important, lipsa acestora ducând la nivelul scazut al creativității micuților.

Umaniștii consideră că pentru a definea creativitatea, trebuie să ne referim la persoană ca fiind unică, ei arătând că este influențată în primul rând de factorii interni, precum: deschiderea față de experiențe noi, aranjarea spontana a obiectelor și ideilor, relațiile interpersonale, comunicarea, afecțiunea, continua dezvoltare. Această teorie are ca și concept de bază autoactualizarea fiind impulsul motivational spre creativitate. Contrar acestei teorii, vine teoria culturală care condiționează creația de factorii externi, de societate și mediu. Pentru teoria umanistă avem ca și reprezentanți pe: A. Maslow, E. Fromm, C. Moustakes, C. Rogers, R. Maz, E.G. Schachtel, în timp ce pentru teoria culturală în avem pe: M.J. Stein, G. Murphz, S. Arieti, H.H. Anderson, M. Mead, M. Tumin, P. Matusseck.

Creativitatea este abordată, de asemenea, și din perspectivă factorială conform căreia se pune accent pe structura internă a acesteia, Guilford menționând că factorii intelectuali sunt implicați în actul creator, dar și din perspectivă cognitivă, unde se face diferența între persoanele înalt creative și cele la care predomină gândirea convergentă fiind influențate de mediu. Guilford definește trăsăturile aptitudinale ale creativității prin analiză factorială, acestea fiind: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, sensibilitatea față de probleme, redefinirea și elaborarea.

Cele mai recente contribuții pe tema creativității sunt date de Teresa Amabile, Robert W. Weisberg, H. Garner, M. Csiksentmiholy și de abordările insight și dezorganizarea creativă.

Pentru Teresa Amabile creativitatea este capacitatea de a elabora un obiect având două caracteristici esențiale: valabilitatea și inovația. Pentru a avea această capacitate este nevoie de câteva abilități esențiale: două seturi- unul perceptiv și unul cognitiv favorabile rezolvării unei probleme cu noi perspective, existent euristicilor pentru găsirea acestor idei și un stil de muncă perseverant și multă energie. În viziunea Teresei, abilitățile creative depind de trăsăturile de personalitate pecum independența, autodisciplina, orientarea spre risc, dar și de motivație. Teresa prezinta modelul structural al creativitatii ca fiind compus din: calificare, abilitati creative si motivatia intriseca. In componenta calificarii sunt incluse cunostintele obiective de specialitate, abilitatile tehnice, talentul special in acel domeniu., care sunt considerate material individuale brute pentru procesul creativ, ele fiind dependente de capacitatile creative, perceptive si motorii innascute dar si educatia formala si informal din domeniu. Abilitatile creative sunt reprezentate de: un set cognitive si unul perceptive pentru a rezolva noi probleme, euristicile pentru generarea ideilor noi si stilul de munca perseverant si plin de energie. Acestea depend de independena, autodisciplina, toleranta la frustrare, orientare spre risc. Ultima categorie inclusa in modelul structural este motivatia intrinseca pentru sarcina care prsupune interesul pentru o activitate placuta, caresa genereze bucurie sis a aduca satisfactie.

Robert W. Weisberg o privește ca o pe o rezolvare de probleme progresivă, treptat, având trei etape: soluționarea problemei, modificarea schemei de rezolvare pentru noile cerințe și intervenția gândirii creatoare. Acesta sustine ca produsele creatoare isi au originea in experientele trecute ale indiviului si apar treptat dupa un efort depus, fiind definti prin spontaneitate, combinari, recombinari.

Din punctul de vedere al lui H. Gardner, creativitatea trebuie privită holistic, cuprizând patru paliere, și anume: nivelul subpersonal sau substratul biologic care are in vedere substratul biologic al creativitatii, se are in vedere inzestrarea genetica, structura si functionarea sistemului nervos, factorii hormonali si metabolismul; nivelul personal cu factorii individuali cognitivi, precum motivația și personalitatea; nivelul intrepersonal analizând mediul în care își desfășară activitatea individuala care presupune trei tipuri de analiza: istorico-biografica,analiza din punct de vedere cognitive, o modelare sau testare pe calculator a proceselor cognitive de creare a noilor cunostinte; si nivelul multipersonal ținând cont de influența vieții asupra actului creative, cum influenteaza cercul personal si professional viata creatoare.

Conform modelului M. Csiksentmiholz, creativitatea est un fenomen complex, ca rezultat al interacțiunii între trei sisteme: ansamblul instituțiilor sociale care selectează creațiile individuale pe cele mai reprezentative, domeniul cultural stabil care conservă și transformă noile idei și individual care vine cu schimbările în domeniu.

Michel și Bernardette Fustier, 1988, consideră că teoriile din present își au originile în cinci curente istorice, și anume: curentul clasificator sau logic, curentul experimental, curentul functional, cel combinatoric și cel intuitiv și descoperirea rolului inconștientului.

Teoria insight-ului, având ca și reprezentanți pe P. Stenberg și J. Davidson, presupune îmbinarea celor trei niveluri ale sistemului psihic uman: conștientul, inconștientul și subconștientul. R. Finke explică două forme ale insight-ului și anume: cel convergent prin descoperirea unei structuri creative sau a unei soluție prin conexiuni între elementele existente, și cel divergent pentru a găsi noi posibilități.

G. T. Land aduce teoria dezorganizării creative care presupune o restructurare a problemei, regândind etapele și soluțiile. Procesul de creștere și dezvoltare are în vederea acestei teorii patru stadii: stadiul formativ, cel de creștere aditivă; stadiul normative, cel de creștere replicativă; stadiul integrative, de cunoaștere acomodativă; și stadiul transformational, de creștere creativă.

Faze ale procesului creator

Datorită complexității procesului, a fost necesară abordarea creativității din punct de vedere al etapelor acesteia, astfel că psihologi cunoscuți au arătat și au ajuns la concluzia că procesul creator poate fi împărțit în cel puțin patru faze. Procesul creator este un demers voluntar care necesită timp și efort. Efortul necesar creativității poate fi apreciat atât din punct de vedere material prin timp, mijloace, cât și psihologic prin motivație, implicare și perseverență.

Enumerând câteva modele, ne vom da seama de complexitatea procesului și de necesitatea privirii acestuia împărțit în faze:

G. Wallas: prepararea, incubația, iluminarea, verificarea;

F. Barron: conceperea, incubația, parturația, dezvoltarea ideii creatoare;

Rossman: constatarea unei nevoi, analiza acesteia, analiza tuturor informațiilor, formularea unor soluții, analiza acestora, apariția noii idei, experimentarea și perfecționarea soluției găsite;

Al. Osborn: relevarea problemei, prepararea, analiza, ideația, sinteza, evaluarea;

Koberg și Bagnall: acceptarea situației ca o provocare, analiza, defnirea, ideația, selecția alternativelor, implementarea, evaluarea;

Bandrowski: analiza, cretivitatea, judecata, planificarea, acțiunea;

A. Fritz: conceptualizarea, vizualizarea, raportarea la realitatea concretă, trecerea la acțiune, evaluarea, elaborarea, completarea, conviețuirea cu propria creație;

G. Constantinescu: etapa pregătitoare, metoda elaborării teoretice, metoda analizei critice, metoda analogiilor, etapa experimentală, etapa aplicațiilor multiple;

Tudor Vianu: pregătirea, inspirația, invenția, execuția;

Șt. Odobleja: descoperirea întrebării, analiza-sinteza-clasificarea-definirea-divizarea, verificarea, obiectivarea, retorica, critica, scrierea operei;

M. Roco: primele două etape- formativă și normativă, ultimele două etape- integrativă și transformațională;

I. Taylor: pregătirea, incubația, iluminarea, verificarea;

I. A. Ponomariov: analiza logică, rezolvarea intuitivă, verbalizarea rezolvării, formalizarea rezolvării.

Prima etapă a procesului creator, prepararea este dedicată colectării informațiilor, vederii materialelor care există și sunt necesare procesului, având o lungă durată și fiind foarte solicitantă. Pentru a putea realiza această etapă este nevoie de pregătire din trei puncte de vedere: atât din punctul de vedere al culturii generale, cât și cel al pregătirii generale sau de specialitate și cea specifică pentru o anumită situație. Important pentru această etapă este climatul în care se lucrează, ambientul și condițiile de mediu. Se poate porni în acest act atât din experiența proprie pe care o avem, din amintiri sau preferințe cât și pornind de la operele anterioare, astfel câ putem prelua informații modelându-le după propriul stil, gust astfel încât să rezulte ceva inedit, unic.

Cea de-a doua etapa, incubația, este destinată elaborării interioare, este o fază de așteptare în care se stabilesc relațiile dintre cele cunoscute în prima fază. Conform lui C. Rogers, incubația presupune orientarea spre experiența interioară, iar R. Woodworth vorbește de eliminarea pistelor greșite din prima etapă.

Iluminarea, cea de-a treia etapă, este descrisă ca fiind apariția bruscă a soluției problemei pe care o căutam, fiind solicitantă pentru personalitatea individului. Acum se ajunge la punctul culminant, se conturează informațiile adunate, se găsește rezolvare. Fenomenul serendipității, este de altfel foarte întâlnit, astfel că R. K. Merton îl descrie ca pe un fenomen al apariției întâmplătoare a soluției atunci când te așteptai cel mai putin, sau chiar deloc. Ca și caracteristici principale ale acestei etape conform lui N. Pârvu, avem: spontaneitatea, necesitatea, vibrația afectivă.

Ultima etapă, și anume verificarea este obiectivă, creatorul având o privire de ansamblu asupra a ceea ce a creat, explicit, materialul din etapele anterioare fiind acum verificat, ajustat astfel încât să se găsească forma finală. Presupune o analiză a ceea ce numim modelul mental și ceea ce a rezultat, iar verificarea oferă posibilitatea de a retușa, de a îmbunătății cele două părți care se vor influența una pe cealaltă.

Factorii care influențează procesul creator

Începând încă din perioada copilăriei, un factor foarte important în dezvoltarea creativității este influența părinților, astfel la început ei sunt îndatorați să îi ajute pe copii să-și dezvolte potențialul creator. În primă fază prin oferirea afecțiunii, mai apoi prin încurajarea independenței copilului și prin crearea ocaziilor pentru a-și dezvolta potențialul. Trebuie oferită posibilitatea copilului de a pune întrebări și de a îl ajuta să caute singur răspunsuri, sa-l lăsăm să-și asume un risc, astfel învățând din propriile greșeli, toate acestea ajutându-l mai departe în a-și dezvolta atât personalitatea și aptitudinile cât și creativitatea.

Conteaza enorm stilul parental in dezvoltarea creativitaii, astfel ca acestia trebuie s aii ajute sa inteleaga, sa fie capabili sa isi atinga obiectivele. Cele doua tipuri de parinti autoritari si permisiv nu ii ajuta pe copiii in nici-un fel. Pentru a se dezvolta correct copiii au nevoie de un climat calm si sprijin din partea parintilor.

Ca principali factori care influenteaza creativitatea sunt inteligenta, cunostintele, stilul de gandire si motivatia, fiind asociati cu individual si posibilitatile acestuia. In acelasi timp trebuie sa se tina cont si de sex, varsta dar si educatie care pot influenta in aceeasi masura dezvoltarea personalitatii implicit a creativitatii. Conform studiilor effectuate se vad diferente atat din punct de vedere al sexului, dovedindu-se ca barbatii sunt foarte creative, in timp ce din punct de vedere al varstei apogeul este atins undeva in jurul varstei de 30 de ani urmand ca dupa varsta de 40 de ani sa intre in regres. Educatia ramane un factor determinant in dezvoltarea creativitatii.

Emotiile si afectivitatea sunt factori la fel de importanti in dezvoltarea creativitatii, astfel ca emotiile pot schimba modul de gandire inteligenta emotionala facilitand procesul creator. O emotie pozitiva duce la realizarea obiectivelor intr-un timp redus si cu putine resurse consummate. In acelasi timp emotiile negative devin bariere in procesul creator, fiind indicat sa se evite aparitia lor.

Motivatia si creativitatea sunt intr-o relatie foarte stransa, astfel ca procesul creator implica un consum de energie, atentie, implicare, motivatie intrinseca dar si o motivatie extrinseca. Auto-eficacitatea duce la performante in procesul creator, pentru a ajunge la indeplinirea obiectivelor.

M. Zlate descrie patru categorii principale de factori: cei interior-structurali care cuprind factorii intelectuali, afectiv-emotionali și de personalitate; factorii exterior-conjucturali sau socio-culturali; factorii psiho-sociali și cei socio-educaționali.

În categoria factorilor psihologici se includ cei intelectuali și nonintelectuali, aptitudinile special și factorii abisali. În prima categorie, a factorilor intelectuali se înscriu cele trei dimensiuni: gândirea divergentă, gândirea convergentă și stilul perceptiv. Gândirea divergentă, introdusă de J. P. Guilford, este descrisă de șase aptitudini, și anume: fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitate și redefinire. În ceea ce privește gândirea convergentă, aceasta reprezintă principalul mijloc de asimilare a informațiilor, iar aprehensiunea arată modul de reacție a proceselor cognitive la probleme. Tot aici intra si curiozitatea, memoria, spiritual de observatie, imaginatia creatoare.

Cea de-a doua categorie, cea a factorilor nonintelectuali, include motivația, caracterul, afectivitatea, temperamentul, rezonanța intima. Motivația intrinsecă are rolul primordial în procesul creative, neputând fi înlocuită, fiind supusă și influențelor din exterior. Afectivitatea înglobează mai multe stări, printre care: emoțiile, dispozițiile, pasiunile, sentimentele, anxietatea, angoasa și are un rol semnificativ în procesul creator fiind foarte important ca trăirile affective positive să fie prezente în viața creatorului. Rezonanța intima este definită de N. Sillamz ca fiind modul unui eveniment de a avea râsunet asupra psihismului unei persoane. Testul lui Rorschach ne ajută să găsim tipul de rezonanță intima a fiecăruia prin raportarea la răspunsurile determinate de mișcare și cele determinate de culoare, rezultând patru tipuri, după cum urmează: extratensiv unde predomină răspunsurile culorii, introversive unde predomină răspunsurile de mișcare, ambiegal unde cele două tipuri de răspunsuri sunt egale și ultimul tip, coarctat unde nici cele de mișcare, nici cele de culoare, sau foarte puțin din ele, în cantități egale. (Anucuța, 2005, pag.19)

Trebuie sa avem in vedere importanta factorilor de personalitate in determinarea creativitatii dar si a activitatii de creatie, astfel sa fie luata in considerare dinamica fenomenului creator care genereaza reactii diferite in functie de relatia dintre cele doua component factori- natura activitatii.

În cadrul celei de-a treia categorie, cea a aptitudinilor speciale, acestea rezultă din combinarea următoarelor component: senzoriale, psihomotrice, intelectuale și fizice, și exprimă potențialul adaptive al subiectului. O aptitudine cuprinde următoarele component: cea informațională , procesual-operatorie, executive, dinamogena și de autoîntărire și reglatorie. Aptitudinile speciale se clasifică după genul de activități în cadrul căreia se manifest ă, rezultând: aptitudini artistice, aptitudini științifice, aptitudini tehnice, aptitudini tehnice, aptitudini sportive, aptitudini manageriale, aptitudini pedagogice, aptitudini școlare.

A patra categorie, cea a factorilor abisali, este introdusă de S. Freud astfel că soluția poate apărea în somn sau chiar misterios.

Categoria factorilor biologici include: ereditatea, vârsta, sexul și sănătatea mentală, iar categoria factorilor sociali condițiile socio-economice și culturale și cele educative. Având în vedere rolul eredității asupra dezvoltării procesului creativ, putem aduce în discuție existența acelor copii care erau înzestrați cu aptitudini speciale, din care amintim pe Mozart, Enerscu, Eminescu, Newton, Edison, sau copiii născuți în familii cu talente precum Bach, Dumas, Strauss. Dacă vorbim de factorul vârsta, creativitatea apare în jur vârstei de 15 ani și continuă până la 90 de ani și după, depinde însă de domeniul de creație la ce vârsta începe. Cu privire la sex, nu se constată diferențieri, se poate observa chiar o colaborare între reprezentanții celor două sexe.

Privind factorii sociali este nevoie de întreținerea unei atmosfere favorabile procesului de creație, astfel încât toate persoanele să fie încurajate să vină cu idei noi, să fie active în societate, să prezinte interes, întrucât fiecareidee este valoroasă, precum am spus anterior cantitatea contează pentru a avea calitate.

P. Muresan numeste ca fiind cei mai importanti factori aptitudinile, predispozitia nativa, talentul, inteligena, imaginatia, ingeniozitatea si nu in ultimul rand geniul. El ii grupeaza in trei mari categorii: factorii cognitivi sau operationali, factorii negativi sau vectoriali si factorii sociali. In categoria factorilor cognitivi se include: gandirea inventiva, flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea, receptivitatea noului, fantezia creatoare, intuitia si abilitatea evaluativa. In cea a factorilor nocognitivi se egasesc: motivatia, atitudinea fata de actul creator, relatiile interpersonale. In categoria factorilor interpersonali, consierati si cei mai importanti se desting: capacitatea de cooperare creativa, climatul de emulatie creativa grupului, aprecierea corecta a rezulatelor in colectiv, stilul democratic si participativ de conducere, luarea de initiative, climat de libertate, respectul fata de valoare, relatii de incredere, nivelul de cultura si calitatea morala.

Blocaje ale creativității

Pentru că am vorbit despre factorii care influențează procesul creator, trebuie să spunem că nu sunt doar părți pozitive, ci apar și blocaje ale acesteia. Acestia sunt clasificati in trei grupe: factori cognitiv-operationali precum sensibilitatea la nou, fixitate functionala sau conformism intelectual, factori volitiv-afectivi precum teama de esec, neincrederea in sine, orientarea exclsiva pe success, neacceparea esecului, neasumarea riscului si factori caracteriali precum conformism comportamnal, nevoia de feedback pozitiv, comoditate, superficialiate sau lipsa de perseverenta.

Amintim blocajele culturale precum:

conformismul și neîncrederea în imaginatie,

dorinta de apartenenta

felul de a reactiona conform principiului “totul sau nimic”

axarea pe statistici si experienta trecuta

capacitatea scazuta de a modifica idei

sentimental de inconvenient social

exaltarea excesiva fata de spiritul grupului

conflictul de valori si lipsa cadrelor de referinta

conditionarea si manipularea prin mass-media

prejudecatile

diferentele culturale

nonintegrarea frustratilor precum retragerea, agresivitatea, transferul, compensarea, resemnarea si integrarea frustrarilor

Blocajele emoționale:

teama de a nu greși,

lipsa increderii in sine

necunoasterea propriei personae

sentimental de incompetena sau ineficienta

descurajarea rapidă,

teama de a nu fi in minoritate

neincrederea in colegi, superiori

capacitatea slaba de a se destined, de a se exprima

dificultatea de a schima modul de gandire

dependenta de opiniile celorlalti

lipsa competentei de a duce la bun sfarsit o sarcina

Blocaje metodologice:

rigiditate,

critică permanent,

rezistena la schimbare

Blocaje perceptive:

dificultăți în definirea problemei sau incapacitatea de a interoga,

dificulati de a destinge intre cauza si effect

dificultati e a define o problema

dificultati de a imparti o problema in subprobleme mai usor manevrabile

dificultati de a face diferenta intre fapte si problem

prezentarea inainte a unor solutii la problema care nu era inca definite

incapacitatea de a utilize toate sensurile care ne pun in contact cu mediul

diicultati in a define lucrurile

ingustarea punctului de vedere

Blocaje legate de relația individ-grup:

lipsa de comunicare,

marginalizarea,

izolarea

lipsa de autenticiate

dependenta

lipsa de obiectivitate si realism

Se poate vorbi de inerția menținerii unei idei, de frica de critică atunci când se menține o anume mentalitate și orice idee venită, nu este luată în calcul, fiind categorisită ca fiind greșită, astfel poate apărea sentimentul inutilității, fiind pus să îți exprimi ideile iar mai apoi să ți se reclame că nu sunt bune. Poți fi ignorat, fie din motive mai sus menționate- mentalitate, fie din motivul atenției la timp pentru a asculta ideea și a ști unde poate fi folosită, fie că deja cineva s-a gândit la asta sau că nu poate fi pusă în practică.

Nu trebuie să trecem cu vederea nici barierele ce țin de condiționarea noastră socială și culturală, de obișnuințele, de teama de a nu ne înșela, confortul conferit de algoritmurile pregătite pentru utilizare, înclinația spre nou și o întreagă serie de variabile psihologice cu conotații negative care ne influențează preferințele în direcția unor scheme stabile și stabilite, și nu în cea a unor soluții originale și neașteptate.

Ca si factori responabili de aparitia blocajelor in procesul creative amintim: nelimitarea constranerilor, multitudinea factorilocare produc frustrare, descurajarea comunicarii, lipsa entuziasmului, descurajarea ideilor valoroase, hipercriticismul, dogmatism si rigiditate in ganire si exprimare, folosirea resia a proesului evaluative, a recompense, a competitiei, esecul, presiunea conformismului sau chiar lipsa de comunicare.

Evaluare procesului creator

Pentru a putea vedea nivelul creativității la copiii, trebuie văzut mai întâi potențialul creator, astfel că se pot utiliza metode precum: observația pentru a urmări intenționat evoluția copilului în vederea aflării nivelului la care se află prin axarea pe niște obiective bine definite de la început; experimentul prin care cercetătorul declanșează acțiunea și urmărește intervențiile copilului,astfel că se controlează variabilele și momentul observării; convorbirea poate folosi diferițe obiective propuse de A. Munteanu și de E. P. Torrance în vederea investigării procesului creative al copilului; ancheta pe bază de chestionar; analiza produselor activității apelează la instrumente precum: chestionarul Minnesota, scalele de evaluare ale lui J. L. Holland; studiul de caz utilizat pentru a observa care sunt factorii creativității și stadiile procesului; metoda aprecierii pentru a observa în ce stadiu se află procesul creator, care este potențialul copilului și cum paote fi ajutat; sau metodele psihometrice utilizând metoda testelor psihologice.

Deoarce procesul creative este unui calitativ, fiecare experiență este unică. În cazul copiilor se poate vorbi de o multitudine de metode prin care să evaluăm procesul creator. În ceea ce urmează voi exemplifica o parte din ele. În primul rând prin analiza produselor activităților elevilor, astfel putem folosi urmatoarele instrumente:

Chestionarul Minnesota dacă activitatea a fost desfășurată din proprie initiative, cuprinde trei categorii de teste: neverbale, verbale cu stimuli non-verbali și verbale cu stimuli verbali

Scalele de evaluare ale lui J. L. Holland folosite pentru investigarea creativității artistice și a celei științifice

Studiu de caz pentru a evalua nivelul creativității dar și pentru a vedea cum să stimulăm creativitatea

Metoda aprecierii si autoaprecierii

Bateria Guilford fiind alcătuită din probe orale cu timp limitat

Testele de fluiditate care cuprind patru serii, și anume: fluiditatea verbal, fluiditatea ideațională, fluiditatea asociativă, fluiditatea expresivă

Teste de utilizări schimbate

Teste de consecințe

Teste de embleme

Teste de producere de figuri

Teste de distribuție

Teste de decorări

Teste de găsire de titluri

Teste de producere de simboluri

Teste de forme ascunse

Teste de figuri

Bateria Minnesota utilizează 2 baterii de teste verbale fiecare cu câte 7 teste și 2 baterii de teste neverbale, figurative cu câte 3 testefiecare.

Bateria lui M.A. Wallach si N. Kogan cuprinde probe verbale și nonverbal, fiind administrate individual, cu timp liber, răspunsuri orale, într-o ambianță relaxată

Bateria lui W.J. Getzels și W. Jackson aplicată la vârsta adolescenței.

Printre probele utilizate pentru a evalua creativitatea putem enumera: compunerea unei povești, tesul proiectiv Wartegg, testul utilizărilor.

Proba compunerii unei povești se poate utiliza la ciclul primar, gimnazial și liceal, constă în elaborarea unei povești utilizând 16 cuvinte stimuli oferiți de evaluator, la final evaluarea se face urmărind în primul rând originalitatea acesteia.

Testul proiectiv Wartegg antrenează elevii să își folosească imaginația și creativitatea pentru a încadra diferite figuri geometrice precum: un punct, 3 linii paralele cu lungimi crescătoare, un pătrat colorat, un semicerc, două linii paralele egale, un H, un Z, dar și altele, într-un desen ca mai apoi să îi dea și un nume.

Iar testul utilizărilor este folosit tocmai pentru a vedea potențialul creative al elevilor, prin denumirea cât mai multor utilizări pentru unele obiecte, precum: cui,cutie de conservă, apă, bicicletă.

Mednick, datorita diferentelor individuale exprimate prin numarul diferit de asociatii indepartate, a creat ca instrument de evaluare si prognoza a creativitatii testul “Remonte Association Test”, avand ca si criteriu originalitatea.

Guilford a elaborate modelul tridimensional al intelectului, astfel identificandu-se aptitudinile specific creativitatii, si anume: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea fata de problem si redefinirea care au pus bazele elaborarii testului lui Torrance.

Intre 19 si 84 de luni, copilul ar trebui sa fie capabil sa manieste creativitate in activitatile zilnice. In tabelul care urmeaza a fi prezentat sunt aratati indicatorii creativitatii in functie de varsta dar si practice de sprijin din partea adultului pentru o dezvoltare armonioasa si corecta.

( Viorica Preda, 2011)

Stimularea creativității

După cum am văzut în capitolele anterioare, fiecare individ are potențial creator, trebuie doar să vrea și să știe metodele prin care să îl dezvolte, astfel în continuare voi enumera și voi încerca să explic unele metode destinate stimulării creativității.

Conform domnului profesor Gheorghe Tomșa, creativitatea poate fi stimulată la elevi în primul rând prin conduita creativă a profesorului, având un model demn de urmat, prin atitudinea pozitivă, prin încurajare, prin utilizarea unor tehnici specifice de stimulare a creativității, pe care le voi enumara și explica în ceea ce urmează, cum ar fi: brainstorming-ul, sinectica, metoda morfologică, matricea descoperirilor și multe altele, dar nu în ultimul rând prin încercarea de a înlatura toți factorii care blochează aparitția și dezvoltarea acestui proces.

Educatoarea trebuie să pună accent pe metode precum problematizarea, învățarea prin descoperire, convorbirea euistică, jocurile didactice, astfel dezvoltând creativitatea copiilor prin joc, într-un mod plăcut dar foarte util. Din categoria jocurilor didactice sunt de preferat cele de imaginare a diferitelor variante de souționare a sarcinilor primite, copiii o aleg pe cea mai potrivită, îți sun părerea, inventarea unor noi variante a jocurilor. În grădiniță copiii trebuie să învețe deprinderile creatoare, precum cele: de a găsi cât mai multe și inedite utilizări pentru un obiect, de a crea povești în cât mai variate moduri, de a realiza desene, cântelece sau poezii originale.

În grădiniță se pot utiliza următoarele sarcini didactice pentru activități creative: recunoașterea obiectului câ nd sunt enumerate însușirile sale, enumerarea însușirilor unui obiect, gruparea în cât mai multe feluri după variate criterii, găsirea unor utilizări multiple și inedite pentru un obiect, găsirea a cât mai multe materiale și soluții pentru o situație dată, enumerarea a cât mai multe cuvinte care se potrivesc cu un anumit cuvânt, realizarea unor povești plecând de la un cuvânt, găsirea unor sinonime sau definiții, desenarea cât mai multor obiecte dintr-o anumită clasă, enumerarea cât mai multor cuvinte după un anumit criteriu, actualizarea unor povești, joc de mimă, utilizarea ghicitorilor.

Educatoarea trebuie să cunoască potențialul creativ al fiecărui elev, să observe manifestările creative, să pună accent pe disciplinele legate de creativitate precum desen, muzică, să folosească metode de creativitate în grup, teste de psihodiagnoză a creativității, să pună accent pe cunoașterea prin experiențe directe, să organizeze excursii.

Cea mai întâlnită metodă, este brainstormingul introdusă de A. F. Osborn inîn anul 1938. Este folosită în special pentru stimulara creativității în grup, dar poate fi folosită și individual. Această metodă are două principii: amânarea judecății pentru a putea emite cât mai multe soluții pentru rezolvarea problemei dezbătute, și cantitatea crește calitatea, astfel că cu cât sunt mai multe soluții se poate ajunge la cea mai bună rezolvare. Metoda are trei mari etape, în primă fază se stabilește problema, urmând ca aceasta să fie descompusă în subprobleme pentru a fi mai ușor de găsit rezolvări, în cea de-a doua etapă se stabilesc regulile, din care amintim: fiecare idee este binevenită, nu criticăm, nu respingem ideile, urmărim să combinâm ceea ce se repeat astfel rezultând noi idei. Ultima etapă, cea de evaluare, trebuie să fie făcută într-o atmosferă calmă, unde se ia în calcul toate răspunsurile primate anterior și se selecționează astfel încât să se găsească rezolvarea problemei anunțată la începutul sesiunii.

Derivata din metoda brainstorming-ului, tehnica 6/3/5 este o metoda de stimulare a creativitatii bazata pe constructia de idei pe idei, denumita dupa componentele titlului deoarece se realizaeza in 6 membrii, care ofera 3 solutii pentru problema data in 5 minute. Aplicarea in gradinita este posibila daca se ia in considereare varta copiilor si caracteristicile acestora, adaptarea fiind cheia succesului acestei metode.

O altă metodă este sinectica, elaborată de W. J. J. Gordon în 1944, se aplică doar în grup și pe lângă brainstorming, aceasta dorește să aducă continuitate, faze suplimentare, fiind o metodă calitativă. Aceasta are ca și principii: transformarea straniului în familiar și transformarea familiarului în straniu. Astfel, pentru a face posibilă aceste transformări, se folosesc patru tipuri de analogii, precum: personală, direct, simbolică și fantastică. Cu ajutorul acestora, subiecții se pot pune în locul componentelor problemei, astfel că vor găsi cele mai bune rezolvări pentru aceasta, simțind că ei sunt problema. Metoda are ca și etape, în primul rând prezentarea problemei, transformarea din straniu în familiar și înțelegerea aesteia, urmând utilizarea analogiilor, iar în ultima parte familiarul este transformat în straniu și sunt prezentate soluțiile fiind aleasă cea mai potrivită în urma aplicării unor criteria stabilite la început.

Având în vedere că cele două metode mai sus menționate și descrise au limitele lor, se vorbește de metoda discuției și dezbaterii. Această metodă este foarte des utilizată, în cadrul acesteia fiind nevoie de câteva reguli pentru a funcționa, și anume: să se arate un real interes, să fie deschidere către noi discuții, noi soluții, să fie prezentă o atitudine pozitivă, de căutare, de cooperare, să nu se țină cont de persoană ci de idee, să se pună accent pe problemă și pe rezolvarea ei să nu se abată de la tema data, totul să fie concis. Astfel se pot genera idei prețioase într-un timp nu foarte lung, printr-o modalitate plăcută, într-un ambient calm și succesul garantat.

Metoda Philips 6-6, introdusă de J. D. Philips, se poate aplica pe grupuri de peste 50 de personae și este destul de rapidă, având nevoie de 12 minute pentru finalizarea ei. Aceasta consta in rezolvarea unei sarcini de catre 6 participanti timp de 6 minute. Se poate utiliza foarte usor si in gradinita, dupa adaptarea la caracteristicile varstei si a nivelului grupei, fiind benefica pentru stimularea creativitatii prescolarilor si antrenarea pentru ceea ce urmeaza in scoala.

Discuția Panel este utilizată pentru creșterea nivelului creativității, prin utilizarea unei ședințe și a unor cartonașe pentru împărtășirea informațiilor (verde pentru întrebări, albastru pentru sentimente, maro pentru informații).

O altă metodă folosită este metoda 6-3-5 în care se împart participanții în echipe de câte 6 persoane, fiecare grup găsește 3 soluții pentru problema în temă, apoi foaia cu soluțiile trece la următoarea grupa și se repeat operația de 5 ori.

În categoria metodelor raționale se înscriu metoda listelor expusă de R. Crawford ca lista atributelor. A. Osborn crează lista interogativă compusă din 9 categorii: ale utilizării, adaptare, modificare, mărire, combinare , micșorare, înlocuire, reorganizare și inversare.

O metoda foarte importanta in stimularea creativitatii este PAPSA. Aceasta este menita sa elibereze imaginatia creatoare din blocajul de a evalua o idee in acelas timp cu emiterea ei. Metoda presupune cinci etape, si anume perceptie, analiza, productie, selectie si aplicatie. Prima etapa, perceptia, defineste atentia acordata intelegerii problemei in totalitate, din toate perspectivele, astfel fiind filtrate prin experientele si cunostinele fiecaruia. Ea este facilitata de deblocarea canalelor senzoriale, inlaturarea capcanelor intinse de cuvinte, cunoasterea noului tip de comunicare, sa ai placerea de a-I asculta pe ceilalti, sa ajuti efficient, sa depasesti fricile, sa fii curios. Analiza trebuie sa fie profunda, sa ai structurate subproblemele, directiile prioritare de cercetare, criteria specific pregatite pentru etapa de selectie. Productia se considera cea mai importanta etapa, aaceasta este privita din cele doua faze divergenta cu cantitatea asupra calitatii si faza convergenta unde se cauta nota originala. Selectia vizeaza alegerea celei mai bune idei in conformitate cu obiectivele impuse la inceputul procesului. Ultima etapa, aplicarea, presupune modul in care iti vinzi produsul, astfel incat sa se ajunga la relatia de tipul castig-castig. (Roco, 2004, pag 226-231)

Jocuri si metode de stimulare a creativitatii

Covorasul papusii- avem nevoie de coli de hartie alba sau colorata, pasta de lipit, hartie de diverse culori si cu diferite modele. Copilul este incurajat sa rupa bucati de diferite marimi din hartia pregatita sis a lipeasca cum vrea el pe coala alba, astfel rezultand un covor multicolor pentru casuta papusii.

Degetele si vopsele- adultul trebuie s ainmoaie degetele copiilor in culoare ca mai apoi acestia sa le pun ape foaie astfel sa dea o forma picturii sale.

Cu masina la plimbare- este nevoie de patru scaunele asezate doua in fata doua in spate, copiii se asea za pe fiecare scaunel si preia rolurile soferului si al pasagerilor astfel incepe calatoria, poveste o creaza pe parcurs.

Figurine din cartofi sau din alte legume si fructe- avem nevoie de cart ofi sau alte legume si fructe, plastelina si scobitori. Copiii trebuie sa adauge legumelor sau fructelor nas, ochi, urechi, par sau orice vor sa realizeze cat mai multe si mai variate figurine.

Cartonasul calator- este nevoie de cartonase cu imagini, care vor circula la copiii, unde ajunge trebuie sa spuna ceva legat de imagine (o ghicitoare, o poveste create, o propozitie).

Cine face mai multe desene?- pe coli de hartie sunt desenate siruri de figure geometrice, copiiilor li se cere sa deseneze cat mai multe obiecte sau figuri.

Papusi pe bat- papusile sunt realizate din figure decupate prinse pe un betisor. Copiii sunt incurajati sa le manuiasca sis a spuna povesti create de ei.

Povesti pe dos sau povesti rasturnate- copiilor li se cere sa porneasca de la titlul unei povesti cunoscute sis a creeze un altul pe dos, apoi sa creeze o noua poveste, hazlie, dupa noul titlu.

Desene fara sfarsit- se poate desfasura cu 1-2 copiii. Se incepe de la o figura oarecare, o linie apoi se continua trasarea de linii sau desenarea obiectelor, spunandu-se in acelas timp si ce reprezinta pentru el desenul respective.

Lotusul individual este o metoda de stimulare a creativitatii utilizata in gradinite, si nu numai, prin care educatoarea pune la dispozitia copilului cat mai multe materiale care sa ii atraga atentia si sa il stimuleze sa cerceteze. Apoi dupa cateva minute in care copilul se documenteaza singur, impreuna cu educatoarea completeaza opt idei secundare aflate din ceea ce a analizat.

Ghicitorile sunt procedee didactice utilizate pentru stimularea creativitatii, prin formarea si exersarea capacitatii de a formula descrieri sintetice ale aspectelor importante ale obiectelor, fiintelor, fenomenelor. (Breben, 2007, pag 196) In gradinita se utilizeaza ca si tipuri de ghicitori, urmatoarele: ghicitori-descriere folosite in povestiri, jocuri, descrieri; ghicitori-analiza pentru observari; ghicitori- de comparative in jocurile didactice sau in povestire; ghicitori de generalizare; ghicitori literare; ghicitori musicale; ghicitori eliptice; sau ghicitori cu rima. Plusurile folosirii acestora in activitatea didactica sunt in primul rand stimularea si exersarea capacitatilor de analiza, sinteza, comparatie, generalizare, descriere si evaluare, astfel stimuland inteligentele multiple, spiritul de observatie, totul intr-un mod recreativ, de relaxare, foarte util pentru copiii.

Benzile desenate sunt utilizate pentru stimularea procesului creativ, prin succesiunea de desene, schite ilustrate, ajutand copilul sa isi dezvolte atat creativitatea cat si intelegentele multiple, atentia, inteligenta, capacitatea de analiza si de a-si exprima sentimentele prin desen, astfel avand parte de o invatare intr-un stil diferit, special, benefic.

Metoda palariutelor ganditoare este des utilizata in gradinite ca metoda de stimulare a creativitatii prin interpretarea de roluri prin care copiii sa isi exprime liber gandurile in concordanta cu rolul palariei purtate. Este nevoie de 6 palarii, dintre care: una alba care detine informatiile despre tema dezbatuta, una rosie care are imaginatia si empatia fata de problem, palaria neagra care gandeste critic, logic si negative, palaria galbena care este cea optimista, logica, palaria verde inovatoare, creative, si ultima palarie albastra care are rolul de conducator dirijand intreaga activitate si ii revine sarcina de a alege solutia finala.

O alta metoda de stimulare a creativitatii este studiul de caz, folosit in gradinitte pentru a-I determina pe copiii sa a sculte, sa analizeze sis a compare situatii pentru a gasi solutii pentru problemele cu care se confront a insa intr-un mod placut. Prin aceasta metoda copiii isi antreneaya spiritual observatiei, spiritual critic, invata sa isi assume responsabilitati si sa isi exprime parerea.

Explozia stelara, unde este nevoie de o stea mare si cinci stele mici pe care sunt trecute intrebarile ce, cine, unde, de ce sic and. Aceasta metoda se bazeaza pe formularea de intrebari pentru a gasi rezolvari la probleme, fiind o metoda de stimulare a creativitatii intr-un mod placut, relaxant.

III. INVESTIGAȚII CONCRETE ASUPRA CREATIVITĂȚII LA PREȘCOLARI

1. Metodologia cercetării

Datorita importantei acordate acestei teme, am hotarat sa ma axez pe o cercetare de tip cantitativ, reprezentata de un chestionar, pentru a reprezenta frecventa in care se utilizeaza metode de stimulare a creativitatii de catre educatoare, iar pentru ca am vrut sa observ si ce efect are aplicarea acestor metode asupra nivelului creativitatii am ales si cercetarea de tip calitativ , prin aplicarea testului Torrance, pentru a arata efectul propriu-zis asupra nivelului creativitatii.

Obiectivele cercetarii:

Identificarea masurii utilizarii metodelor de stimulare a creativitatii in gradinite

Identificarea influentei aplicarii metodelor asupra dezvoltarii personalitatii prescolarilor

Identificarea diferentelor de gen sau mediu in ceea ce priveste aplicarea metodelor de stimulare a creativitatii

Identificarea celor mai importante metode de stimulare a creativitatii, spre a fi utilizate in randul tuturor copiilor

1.1 Ipoteza cercetarii. Obiective. Metode de cercetare

Prezenta cercetare isi propune să investigheze în ce măsură educatorii utilizează metode de stimulare a creativității la preșcolari și ce influență au aceste metode asupra creșterii nivelului creativității acestora.

Ipotezele cercetarii:

Preșcolarii care beneficiază de activități în care se utilizează metode de stimulare a creativității, au un nivel al creativității mai mare spre deosebire de acei preșcolari care nu beneficiază de predare cu ajutorul acestor metode.

Există o diferență semnificativă în ceea ce privește nivelul creativității între preșcolarilor din mediul rural și cei din mediul urban.

Există o diferență semnificativă în ceea ce privește nivelul creativității preșcolarii din cadrul grădinițelor de stat și cei din cadrul grădinițelor private.

Exista o diferenta semnificativa in ceea ce priveste nivelul creativiitatii in funcite de gen.

Variabile:

Variabila dependenta este, in cadrul acestei cercetari, nivelul creativitatii, in timp ce variabila independenta este utilizarea metodelor de stimulare a creativitatii. In timp ce utilizarea metodelor creste nivelul creativitatii astfel ajutandu-l pe copil sa se dezvolte in parametrii normali, lipsa acestor metode in predarea- invatarea copiilor duce la stagnarea sau chiar regresul dezvoltarii personalitatii copilului.

Descrierea informatiilor, a datelor analizate:

Esantionul ales pentru cercetare este reprezentat din 80 de educatoare din cadrul gradinitelor de stat dar si private, din mediul urban dar si rural, din toata tara. Chestionarul formulat a vrut sa arate daca metodele de stimulare a creativitatii sunt utilizate in gradinita, cat de des si care anume sunt acele metode. Acesta a fost aplicat prin intermediul internetului, fiind distribuit cu ajutorul cunostintelor si a mail-ului dar si a grupurilor dedicate educatoarelor.

Pentru realizarea celei de a doua metoda utilizate, testul Torrance, esantionul a fost format din 70 de subiecti, prescolari de grupa mijlocie si grupa mare din gradinita de stat din judetul Giurgiu.

Metode de cercetare:

1. Testul Torrance de gândire creativa- probă pentru determinarea factorilor intelectuali ai creativității

Testul Torrance de gândire creative, prescurtat TTCT , a fost elaborate in anii ’60 , pentru a evalua două forme de creativitate, si anume: figurală și verbală. Testul verbal este alcătuit din șapte activități-stimul iar testul figural din trei seturi de activități-stimul care pot fi interpretate de copiii, adolescenți și adulți. Acesta permite măsurarea nivelului performanței creative cu ajutorul a șase variabile: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, rezistența la închidere premature, capacitatea de abstractizare semantică. Primele patru sunt variabile care defines sfera gândirii denumite “factori intelectuali”, rezinstența este definibilă la nivelul percepției, iar abstractizarea la nivelul originalității verbale.

Fluiditatea este exprimată prin rapiditatea, usurinta de asociere in planul gandirii, indicile fiind numarul total de raspunsuri. Flexibilitatea reprezinta capacitatea de restructurare a gandirii in raport cu noile situatii, indicile fiind numarul total de categorii diferite in care se pot incadra raspunsurile. Ea este un atribut al adaptabilitatiii, apartinand trasaturilor de personalitate.

Originalitatea arata independent de rationament, capacitatea de integrare a unor elemenete divers in acelasi camp perceptive, indicile fiind raritatea raspunsului prin raportare la o repartitie precontuala. Elaborarea este capacitatea de transformare si combinare de idei in procesul constructiei mintale, indicile fiind numarul de detalii care completeaza si nuanteaza raspunsul. Aceasta este necesara in completarea si transformarea “insight”-ului in creatie, in planificarea activitatilor pentru realizarea creatiei, in impunerea propriei creatii originale si depasirea rezistentelor sociale la nou.

Rezistenta la inchiderea premature arata capacitatea de rezistenta preceptiva la figura indusa, indicile fiind masura in care subiectul este independent de invaatarea perceptive, specific creatiei figurale. Aceasta este intalnita la nivelul etapei de incubatie a procesului creative.

Capacitatea de abstractizare semantica reprezinta capacitatea de interpretare abstract-vizuala a figuralului, masurata prin titlul acordat, indicile fiind nivelul de abstractizare al continutului titlului.

Lista de trasaturi creative este o evaluare calitativa a performantelor, fiind formata din 13 trasaturi: expresivitatea emotionala care reprezinta nivelul implicarii emotionale in desen; gradul de complexitate al desenului fiind un indice al combinatoricii mintale; miscarea si actiunea in desen; expresivitatea titlului este un indice al trairilor affective implicate in procesul creative, fiind evaluat la nivelul titlului; combinarea mai multor figure incomplete reprezinta un indice a rezistentei la inchidere; combinarea a doua sau mai multe seturi de linii; prespectiva vizuala neuzuala data de obiectele sau personajele desenate intr-un mod care nu pot fi percepute; perspectiva vizuala interna; capacitatea de a depasi limitele induse de stimul; umor in titluri si desen; bogatia imageriei care arata nivelul de realism; bogotia coloristicii; viteza de angajare creative in proba.

Testul este alcatuit din trei activitati: activitatea 1. Constructia unui tablou, activitatea 2 consta in completarea de desene si activitatea 3 consta in liniile paralele. Fiecare activitate are cat imp de lucru 10 minute.

Examinatorul trebuie sa fie familarizat cu unele notiuni de baza, precum:

Originalitate: independent de rationament, integrarea de elemente diverse in acelasi camp perceptive, abilitatea de a produce idei independente de sensul visual stability

Fluiditatea: indica rapiditatea si usurinta de asociere intre imagi I, abilitatea de a produce un numare mare de idei, cuvinte

Flexibilitatea: evalueaza capacitatea de restructurare a gandirii in raport cu noile situatii, usurinta transferului, abilitatea de a produce diferite categorii de idei, de a schimba o categorie cu alta utilizand imagini sau cuvinte

Elaborarea: evalueaza capacitatea de combinare si transformare de date, abilitatea de realizare concreta a unor idei originale, noi

Pentru aplicarea testului se recomanda o atmosfera cat mai rlaxata, unde sa se evite cuvantul “test”, mai degraba sa se foloseasca “exercitii” sau “caiet cu desene de completat”, si lucrul cu cel mult 15 respondenti. Timpul total al testarii este de 45 de minute, 30 pentru cele 3 activitati, 15 minute pentru explicatii si lamuri.

Pentru administrarea testului se impart probleme si se precizeaza sa nu se inceapa, se are in vedere diferentele de varste pentru a se adapta instructajul.

Instructajul pentru activitatea folosita pentru cercetarea de fata a fost urmatorul: “Aveti in fata o forma geometrica, fie un cerc, un patrat sau un triunghi. Pornind de la aceasta, ganditi-va la un tablou sau un obiect pe care il desenati incluzand si forma in el. Ganditi-va la ceva la care nu s-a mai gandit nimeni. Aveti la dispozitie 10 minute. ”

2. Chestionarul este instrumentul de colectare a datelor constituit dintr-un ansamblu de intrebari scrise sau imagini grafice, ordonate logic si psihologic, care urmeaza sa fie inregistrate de catre cercetator. Chestionarul aplicat pentru realizarea prezentei micro-cercetarii a fost aplicat in mediul online prin intermediul platformei google drive, respondentii fiind alesi in urma unor criteria clare, impuse de la inceput. Acesta a fost compus din 9 intrebari atat de forma inchise de forma “Vă considerați o persoană creativă? Da Nu”, deschise de forma “În cadrul activității, un copil spune ceea ce gândește în legătura cu tema, însă nu este răspunsul așteptat de dumneavoastră. Cum reacționați? Descrieți în maximum 4 rânduri.”cat si semi-inchise.

Avantajele utilizarii ca instrument a chestionarul sunt costurile reduse, administrarea rapida, intr-un interval de timp relativ scurt, usurinta de a raspunde pentru respondenti. In acelasi timp, dezavantajele sunt multe. In primul rand, ca si cercetator , nu sunt sigura de validitatea si promptitudinea raspunsurilor, fiind aplicat in mediul online nu stiu cine l-a completat si ce dispozitie avea in momentul completarii. O alta limita a aplicarii acestei metode este superficialitatea raspunsurilor, fiind fata in fata se pot pune intrebari lamuritoare sau chiar ajutatoare, pe cand in mediul online totul este strict, astfel respondentii spun ceea ce inteleg.

Avantajele utilizarii testului Torrance sunt: in primul rand usurinta de a fi adaptat pentru varsta prescolara, simplitatea testului, astfel ca poate fi inteles usor, timpul redus astfel fiind adaptat pentru particularitatile de varsta ale copiilor. Limite am intampinat in primul rand din cazua accesului in gradinite, care este destul de restrictiv, permisiunea parintilor si a directorilor fiind destul de greu de obtinut. O alta limita pentru cercetarea prezenta este esantionul destul de rastrans, administrarea fiind realizata doar intr-o singura gradinita, in judetul Giurgiu.

2.1. Analiza si interpretarea rezultatelor chestionarului

In urma aplicarii chestionarului pe un esantion de 80 de persoane, in ceea ce urmeaza voi prezenta interpretarea datelor, astfel incat sa se cunoasca situatia actuala din gradinite, pentru a putea imbunatatii de altfel sistemul educational.

Pentru a putea folosi metode de stimulare a creativitatii trebuie in primul rand cat tu, ca si educatoare, sa ai potential creative, sa poti face fata cerintelor copiilor, sa poti sa ii inveti, sa ii ajuti sa se dezvolte. Astfel ca prima intrebare a chestionarului am vrut sa aflu daca educatoarele se considera ca fiind o persoana creative. In urma rezultatelor, in mare parte, mai précis un procentaj de 97,5% au avut un raspuns pozitiv, ceea ce inseamna ca potential este, se poate, insa trebuie stiut cum sa fie folosit pentru a fi folosit la maximum in favoarea copiilor.

Daca din partea educatoarelor am vazut ca exista potential creative, trebuie vazut daca din partea copiilor putem spune acelasi lucru. Stim ca dupa 4 ani incepe sa perceapa lumea sis a fie curios, astfel acum incepe sa se dezvolte personalitatea, implicit creativitatea. Prin intrebarea educatoarelor daca grupa cu care lucreaza este creative, 95% dintre acestea au avut un raspuns pozitiv, in timp ce doar 5% au raspuns ca grupa nu prezinta potential creative. Aceasta reprezentare ne arata ca si din partea copiilor baza este pusa, trebuie doar sa se puna informatii in continuare, sa fie ajutati astfel incat sa perceapa nevoile societatii, nevoile lor.

In urma intrebarii au trebuit sa argumenteze de ce considera ca grupa este creative, astfel incat sa aflu daca este ceva subiectiv sau sunt cunostinte si totul este fundamentat. Respondentii au avut ca si raspunsuri predominante imaginatia bogata observata atat in cadrul jocurilor de rol cat si in jocurile inventate si rezolvarea de probleme. Alte raspunsuri s-au referit la curiozitatea si dorinta copiilor de a afla lucruri noi si cat mai multe informatii fiind colectate prin descoperire si prin libera exprimare.

Cat de creative sunt? In scala ce urmeaza putem observa exact pragul pe care educatoarele considera ca il ating copii in ceea ce priveste potentialul creative. Astfel dupa o mica analiza constatam ca majoritatea se situeaza undeva la nivelul 4, ceea ce inseamna un nivel mare de creativitate, aproximativ 19% situeaza grupa ca fiind foarte creative, si o medie in jurul a 15% dintre respondeti care considera ca copiii sunt la un nivel mediu. Raspunsurile au fost in concordanta cu intrebarea anterioasa, astfel ca se vede realitatea, copiii au potential trebuie doar indrumati.

Pentru ca intreaga cercetare s-a axat pe influenta folosirii metodelor in gradinite, am urmarit sa vad daca educatoarele utilizeaza astfel de metode in cadrul activitatilor. Si cum ma asteptam 91,3% le utilizeaza ceea ce inseamna ca au observat progrese in randul copiilor si acestia au fost incantati de modul de invatare.

Pentru ca este foarte important sa se utilizeze astfel de metode si sa se cunoasca modul de aplicare am aflat si ce metode folosesc in grupa. Cea mai des utilizata metoda este brainstormingul adaptat particularitatilor de varsta, fiind urmata de metoda palariilor ganditoare, jocurile de rol, material stimul, metoda ciorchinului, explozia stelara, observatia, dramatizarea, metoda R.A.I. O alta metoda des utilizata este aceea a povestilor cu final schimbat, sau chiar schimbarea firului povestilor cunoscute de copiii.

O intrebare a fost dedicate descrierii metodelor utilizate, astfel incat sa validez utilizarea lor prin modul in care sunt folosite. Cei 80 de respondent au descries metodele utilizate in cateva randuri, aratand ca se lucreaza cu copiii pentru a le dezvolta potentialul inca din cea mai favorabila perioada pentru dezvoltare. Unele dintre raspunsuri sunt: “Cea mai îndrăgită activitate atât de mine cât si de copii este cea de educarea limbajului, și anume povestirile cu început dat, sau schimbarea sfârsitului unei povestiri și activitatea încheindu-se cu un desen din poveste… sunt extrem de creativi, nici un desen nu seamănă cu celălalt. Copiii au și creativitate și imaginative”, “Am un set de șase cuburi care au, pe fiecare față, câte o imagine. Un copil dintr-o echipă aruncă aceste cuburi și copiii din cealaltă echipă creează o poveste. Poveștile create astfel sunt minunate!”, “În cadrul jocurilor de rol.Copii sunt încurajați să găsească singuri interpretări folosindu-se de întâmplări din viața reală trăite de ei însuși sau imaginate.”. Cele mai multe raspunsuri au exemplificat jocurile de rol ca principale activitati utilizate pentru stimularea creativitatii, jocul liber sau desenul si pictura.

Deoarece copiii au nevoie de sprijin, trebuie sa se faca activitati accesibile lor, principiul accesibilitatii trebuie cunoscut in randul educatoarelor, institutia trebuie sa ia in vedere toate elementele astfel incat sa fie o functionare buna si educatia sa fie de calitate. Astfel am incercat sa aflu daca creativitatea este incurajata in gradinita in care profeseaza respondentii si in mare masura, mai précis 93,8% mi-au confirmat acest lucru. Printre respondenti au fost si din gradinite Montessori, acest lucru evidentiind ca incearca sa se faca lucruri pentru copiii, se incearca ajutarea si sprijinul pentru o dezvoltare optima.

Dupa ce am vazut ca sunt folosite metode in gradinite sic a institutia incurajeaza stimularea creativitatii inca din varsta prescolara, am aflat ca in gradinite se pune accentual in special pe joc, mai mult de jumatate de respondent fiind de parere ca prin joc se dezvolta cel mai repede sic el mai bine personalitatea, fiind urmat de libertatea de alegere a copiilor astfel incat sa isi dezvolte libertatea de exprimare si creativitatea intr-un mod relaxant, placut sic el mai important util. O mica parte utilizeaza in special metodele, axandu-se pe obiective clar stabilite pentru a fi indeplinite, iar 5% sunt de parere ca imbinarea celor trei activitati este cea mai benefica pentru copiii. Mai jos putem observa diagrama si procentajele rezultate.

Pentru ca es te important sa se tina cont de progresul copiilor, trebuie avuta in vedere si evaluarea procesului creator. Astfel fiind intrebati daca creativitatea poate fi evaluate, 75% dintre respondenti au fost de parere da ca poate fi, in timp ce doar 25% dintre acestia au fost de parer e ca nu poate fi evaluate fiind de parere ca ori copiii sunt pre amici, ori nu este un etalon clar prin care sa se poate face aceasta evaluare.

Marea parte a raspunsurilor la intrebarea “Cum poate fi evaluata?” s-au axat pe analiza produselor copiilor si libertatea lor de exprimare, prin progresul acestora stability dupa criterii clar impuse de la inceput si pe metode precum turul galariei, observatia. Printre raspunsuri am intalnit si “atat timp cat copilul, atunci cand este in natura(de ex.) stie ca "acela" este un copac (verde coroana si maro trunchiul) e clar ca stie realitatea, chiar daca pe hartie face un copac roz, asta este creativitatea lui si nu trebuie oprita, putem evalua verbal si putem vedea ca de fapt, copilul stie cum este acel copac…dar vrea sa ii dea o alta nunata!”, “Creativitatea se poate evalua prin nivelul in care copilul se raporteaza la lucruri reale sau imaginare si capacitatea de a le asocia in modalități originale”.

Ultima intrebare a chestionarului a fost una de parere, educatoarele trebui sa isi exprime reactia la o situatie foarte des intalnita la aceasta varsta si anume abaterea de la subiect, povestirea situatiilor intalnite de copil acasa sau in mediul inconjurator. Astfel au fost rugate sa spuna cum ar reactiona daca in cadrul activitatii copilul spune ceea ce gandeste in legatura cu tema insa nu es te raspunsul asteptat. Nu a fost de mirare ca majoritatea au adus in vedere ca asculta raspunsul, il incurajeaza insa ii aduc prin intermediul intrebarilor ajutatoare tot la raspunsul pe care il asteapta. Aceasta metoda consider ca este benefica pentru dezvoltatea limbajului si a liberei exprimari, insa trebuie avut in vedere nivelul de dezvoltare al gandirii copiior la aceasta varsta sic a au pareri diferite fata de parerea noastra, a adultilor. Astfel trebuie luat in considerare orice raspuns din parte lui, astfel incurajandu-l va avea incredere in el si odata cu asta se va dezvolta in parametrii normali. Printre raspunsurile obtinute, am intalnit si educatoare care se axau pe aflarea detaliilor a ceea ce a vrut sa spuna copilul, ceea ce arata ca unde este potential se poate face usor ceea ce terebuie. Astfel de raspunsuri sunt: “nu cred ca trebuie sa asteptam un raspuns anume, specificul educatiei prescolare este formativ asa ca este necesar sa dam posibilitatea copiilor sa creeze , sa le stimulam imaginatia creativa si incederea in ei”, “orice răspuns al copiilor poate fi folosit în beneficiul dezvoltării. Depinde foarte mult de cât de creativă este educatoarea pentru a putea exploata răspunsul. Tiparele nu au ce căuta în meseria noastră. Ar fi groaznic ca, de fiecare dată, să primim răspunsul așteptat”, “ii dau posibilitatea de a explica la ce s-a gandit; chiar daca raspunsul aparent nu are legatura cu tema in discutie; oricum sunt pregatita provocarilor, nu astept raspunsuri standard ci incurajez manifestarea copiilor de a-si exprima gandurile, impresiile, framantarile”.

Dupa cum se poate observa in diagramele ce urmeaza esantionul a fost format din 80 de respondenti, toti au fost de gen feminin ceea ce ne pune un mic semn de intrebare de ce nu sunt si educatori, insa nu am incercat sa aflu acest raspuns, s-a avut in vedere impartirea aproximativ egala intre mediul urban si rural pentru a se face o imagine clara asupra diferentelor in functie de mediu in care se afla gradinita, dar si statutul gradinitei daca este de stat sau private ceea ce a condus la confirmarea ipotezelor.

Concluzii chestionar:

Utilizarea metodelor de stimulare ale creativitatii sunt necesare inc a din perioada prescolara astfel incat copilul sa inceapa sa constientizeze nevoie de a invata sa invete, sa isi resolve singur problemele, sa fie demn de incredere, sa coopereze cu cei din jur, sa poata lua singur decizii sis a isi exprime punctul de vedere. Creativitatea joaca un rol foarte important inca din primii ani de viata ai scolarului, asa ca trebuie avuta in vedere dezvoltarea ei timpuriu, astfel incat copilul sa poate avea la indemana toate resursele pentru a se dezvolta.

1.2 Analiza si interpretarea rezultatelor testului Torrance

CONCLUZII SI CONSIDERATII FINALE (8 PAGI NI)

Bibliografie:

Emil Verza, Florin Emil Verza, Psihologia vârstelor,Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 2000

Emil Verza, Ursula Șchiopu, Psihologia vârstelor- ciclurile vietii, EDP, Bucuresti, 1997

Elena Rafailă, Pedagogie preșcolară, Ed. Printech, 2007

Grațiela Sion, Psihologia vârstelor, Ed. Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2006

Crețu Tinca, Psihologia vîrstelor, Ed. POLIROM, Iași, 2009

Ann Birth, Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, București, 2000

Popescu, M. I., Moraru, A., Sava, N. I. (2015). Familial barriers in the development of creativity in preschoolers. In Procedia – Social and Behavioral Sciences 187, 601 – 606

Ana Muntean, Psihologia Dezvoltării Umane- editia aIIa revăzută și adăugită, Polirom, Iasi , 2006

Mihaela Roco, Creativitate si inteligenta emotionala, Polirom,Iasi, 2004

Gabriela Popescu, Psihologia creativitatii,-editia aIIIa, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2007

Dicționar de psihologie, Larousse,tradus de Leonard Gavriliu, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998

Costaa,S., Páeza,D., Sánchezb,F., Garaigordobila,M., Gondim, S. (2015). Personal factors of creativity: A second order meta-analysis. In Journal of Work and Organizational Psychology 31, 165-173

Alexandru Roșca, Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei Republicii socialiste România, București, 1981

Dumitru Ozunu, Dicționar de consiliere și orientare, Universitate a din Bucuresti, Editura Credis, 2003

Anucuța Lucia, Partenie Anucuța, Cunoașterea și educarea creativității la elevi, Editura Excelsior Art, 2005, Timișoara

Bouillerce Brigitte, Carre Emmanuel, Cum sa ne dezvoltăm creativitatea, Editura Polirom, Iași, 2002

Dinca Margareta, Teste de creativitate, Editura Paideia, 2001, Bucuresti

Tihan Eusebiu, Tihan Laura, Catalog de teste psihologice: scurte instructiuni de lucru, Editura Institutului de Ecologie Sociala si Protectie Umana- FOCUS, 2007, Bucuresti

Viorica Preda, Mioara Pletea, Filofteia Grama,450 de jocuri educationale- repere fundamentale in invatarea si dezvoltarea timpurie a copilului, Editura Didactica Publishing House, Bucuresti, 2011

Emanuel Adrian Sarbu, Ioan Strainescu, Metode de cercetare sociologica, Editura Universitatii din Bucuresti, 2012, Bucuresti

Valeriu Dulgheru, Lorin Cantemir, Maria Carcea, Manual de creativitate, Editura „Tehnica-info”, Chisinau , 2000

Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga, Metode interactive de grup- ghid metodic, editura Arves, Timisoara, 2007

Saliceti, F. (2015). Educate For Creativity: New Educational Strategies. In Procedia – Social and Behavioral Sciences 197, 1174 – 1178

ANEXE