Modalitati de Stimulare a Creativitatii Copiilor Prescolari

Pedagogie

Modalitati de Stimulare a Creativitatii Copiilor Prescolari

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Lista tabelelor și figurilo

Argument pentru alegerea temei

Capitolul I. Abordarea teoretică și psihologică a procesului de creativității.

Conceptul de creativitate

Factori ai creativității

Teorii ale creativitații

Personalitatea preșcolarului

Profilul psihologic al copilului preșcolar.

Imaginația copilului preșcolar

Capitolul II. Dezvoltarea creativității în perioada preșcolară

2.1 Considerații generale asupra dezvoltării psihice a copilului preșcolar

2.2. Modalități de stimulare a creativității preșcolarului

2.3. Rolul activitățiilor artistico- plastice în dezvoltarea creativității preșcolarilor

Capitolul III. Metodologia cercetării

3.1. Scop, obiective și ipoteze de cercetare

3.2. Eșantionul investigației și variabile de cercetare

3.3. Metode și instrumente utilizate

3.4. Rezultate, interpretări, comentarii, limite ale cercetării

3.5. Studiu de caz

3.6. Concluzii și perspective

Bibliografie

Anexe

Argument pentru alegerea temei

“Mai artist decît copilul

cred că nu e nici un artist în lume.

Să ai inimă să-l simți și minte să-l pricepi”

(I.Nisipeanu)

Începutul de drum pentru preșcolarii de azi înseamnă și începutul de drum al viitoarei societăți care se dezvoltă odată cu ei. De aceea educația preșcolarilor reclamă o preocupare deosebită din partea tuturor factorilor implicați în această fundamentală misiune pentru concentrarea și colerarea resurselor materiale și umane în direcția elaborării cadrului pedagogic optim, astfel încât formarea preșcolarilor de azi să prefigureze cerințele viitoarelor decenii.

Preșcolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane, vârstă la care este imperios necesară stimularea potențialului creativ al copilului, neevidențiat sau neexprimat încă, prin cunoașterea și stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente și prin susținerea manifestelor printr-o moltivație intriseca; de la această vârstă trebuie cultivate unele valori, precum originalitatea, perseverență, interesele cognitive și artistice.

Fiind educatoare de mai mulți ani, problema creativității m-a preocupat foate mult, mai ales prin experiența dobândită predând în localități urban și rural, diferențele dintre grupele de copii provenind din mediul rural, față de cele din urban fiind evidente.

Copiii din mediul rural, păstrează obiceiurile tradiționale, gândirea lor este mai conservatoare legată de datinile preluate de la strămoși, natura care le înconjoară este mai bogată și mai reală, care se evidențează și prin creativitatea acestora în diferite activități desfăsurate.

Copiii din mediul urban, mai mult își focalizează interesul în jurul televizorului, calculatoarelor personale și a jocurilor electronice, care de fapt le limiteză gândirea creativă.

Unicul creator al lumii de astăzi este omul, societatea de zilele noastre solicită mai mult ca oricând inteligența și capacitatea creatoare a omului. ,,Întregul climat al viitorului va situa capacitățiile intelectuale în condiții deplinei afirmări și va da un larg avânt dorinței de cunoaștere” (Bogdan Suchodolscki). Psihologii susțin în general, că a fi creativ înseamnă a zămisli, a făuri, a crea, a naște ceva nou, original și adecvat realității. A crea înseamnă a face să existe, a aduce la viață, a genera, a produce. Creativ este cel care se caracterizează prin origonalitate, expresivitate și este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ. După P. Popescu Neveanu, ”creativitatea presupune predispoziția generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.” (Roco M., 2004). În sistemul de învățământ creativitatea se impune atenției cadrelor didactice ca una dintre valorile formative esențiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor formative esențiale în sistemul valorilor definitorii pentru însuși idealul educațional.Creativitatea este o valoare socio-umană și educațională.

Mai mult ca oricând , educația are ca deziderat fundamental pregătirea copilului pentru viață, pentru cerințele concrete, reale, existente și viitoare legate de activitate profesională, de viață socială și culturală.

Problema creativității a preocupat numeroși cercetori, psihologi, pedagogi și practicieni ăn domeniul educației, impresionați de valoarea capacității care învăluie persoana și comportamentul unor indivizi creatori. Creativitatea continuă să preocupe, nu pentru că eforturile de până acum sunt sterile, ci pentru că potențialul creativ reprezintă una dintre avuțiile cele mai complexe și mai misterioase, iar educarea lui în vederea manifestării prin comportamente creatoare, unul dintre cele mai îndrăznețe și mai înalte obiective. Problema creativității se impune să fie examinată, în prealabil, în contextul revoluției tehnico-științifice și al exploziei de informații ce se produc în societatea de azi și vor spori considerabil în lumea viitorului. Datorită ,,mortalității” rapide a cunoștințelor, a perisabilității și a uzurii morale acestora, este clar că idealul educațional al școlii românești vizează formarea personalității autonome și creative a acelei personalități care să anticipeze viitorul, să transforme prezentul în direcția anticipărilor sale, să descopere și să rezolve situații împreună cu ceilalți. Niciodată nu este târziu pentru cunoașterea, stimularea, educarea și dezvoltarea creativității. Dar cu cât această acțiune începe la o vârstă mai mică (conform principiului „intervenției precoce”, prin modalități concrete adaptate particularitățiilor de vârstă și individuale ale subiecților) și continuă dealungul anilor cu at ât va fi mai productivă, conducând la obținerea unor realizări creative mai valoroase.

Stimularea creativității este un demers socio- educațional complex ce cuprinde simultan fenomenele de activizare, antrenare, cultivare și dezvoltarea a potențialului de autoexpresie și împlinire creatoare. În acest scop, este necesar să avem în vedere întregul sistem al condițiilor sau factorilor favorizanți afirmării și dezvoltării creativității, adică:

factori structurali, intriseci creativității

factori de ambianță psihosocială

factori de climat psihoeducațional-stimulativi pentru afirmarea și evoluția creatoare

În același timp este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode și procedee specifice de stimulare și antrenare a creativității, modalități de evaluare a creaților plastice a copiilor.

În vederea valorificării la nivel cât mai înalt a potențialităților creative ale copiilor este necesar ca fiecare cadru didactic să realizeze două acțiuni complementare:

1.evaluarea nivelului pe care îl ating diferiții factori ai creativității la fiecare copil preșcolar

2.găsirea celor mai eficiente modalități de activare, stimulare, educare , formare și dezvoltare a creativității

Potențialul de creativ reprezintă sistemul disponibilităților osihice care îi permit individului să depășească propria experiență și să construiască noul pe planul modalităților de expresie, al acțiunii și al cunoașterii.

Componențele acestui potențial sunt:

trebuințele de progres întâlnite la această vârstă- trebuința de cunoaștere, de independență, autoexprimare

imaginația liberă

spontaneitatea

animismul gândirii, care mijlocește interferența firească a lumii umane cu lumea animalelor și cu lumea lucrărilor Potențialul creativ al preșcolarului se manifestă în activitățile sale cotidiene: în joc, în desen și pictură, ăn limbaj, matamatică și muzică.

Educatorii care respectă ideile copiilor îi ajută să gândească și să-și rezolve problemele singuri. Copiii sunt imaginativi și au un potențial creativ fantastic, este felul lor natural de a fi. Manifestând creativitatea, cadrul didactic, va determina avântul libertății și creativității copiilor, va realiza echilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raționale, flexibile,fluide, creatoare, depăsind înțelegerea îngustă, eronat, din privința căreia lebertatea de manifestare și creație a copilului se dezvoltă spontan. Copiii care sunt liberi să greșească, să exploreze, să experimenteze se vor simții liberi să inventeze, să creeze și să găsească multiple modalități de a rezolva situațiile intâlnite.

Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Ele cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiționale la realizarea transferului între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de cunoștințe. Jocurile didactice angajează înteaga personalitate a preșcolarului constituind adevărate mijloace de evidențiere a capacotăților creatoare, dar și de metode de stimulare a potențialului creativ al copilului, referindu-se decreativitate tip preșcolar, manifestată de copil în procesul de învățământ, dar care se pregătește și anticipează creațiile pe diferite coordonare.

Prin joc copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea de a fi creativ pentru că strategiile de joc sunt strategii euristice, în care se manifestă istețimea, spontaneitatea, inventivitatea, îndrăzneala. „Copilul să nu stie nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a înțeles el însuși; să nu învețe știința, ci s-o descopere”

Capitolul I. Abordarea teoretică și psihologică a procesului de creativitate.

În perioada preșcolară, informația științifică este permanent subordonată dezvoltării, iar copilul nu este supus unei predari a cunoștințelor, ci se acomodează cu diferite domenii ale acesteia.

Preșcolaritatea este vârsta care cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane. Dimensiunea esențială pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității este creativitatea. După Popescu-Neveanu, creativitatea presupune predispoziția generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.

Vârsta preșcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potențial creativ care trebuie fructificat în forma sa maximă. Pentru a stimula creativitatea e nevoie de un întreg sistem de activizare, susținere, antrenare, cultivare și dezvoltare prin actualizarea virtualitătilor creative.Întregul sistem de factori care au fost enumerați mai sus trebuie utilizați, diferite metode și procedee specifice stimulaării creativității trebuie folosite. Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăția imaginației, tendința sa cître nou, pasiune pentru fabulație, dorința lui de a realiza ceva constructiv sunt puse în valoare prin multiple elemente pozitive în stimularea creativității la vârsta preșcolară.

Specific vârstei preșcolare este și climatul prosocial în care copilul își desfășoară activitatea; stilul relaxat de creație, asigurarea libertății de exprimare, recunoașterea și aprecierea pozitivă, încurajarea și promovarea efortului creativ au rol important în dezvoltarea creativității

În grădiniță sunt activități specific creative, activități practice, de educare a limbajului, educație plastică, etc. Viața copiilor în grădiniță are un conținut bogat tocmai pentru a contribui la dezvoltarea unor interese cât mai diverse; preșcolarii sunt interesați de concret, iar activitatea trebuie să fie întotdeauna vie, interesantă, atrăgătoare. Propriul potențial creativ este conștientizat de copil, încrederea în forțele proprii, exprimarea dorinței de a lucra cât mai mult pentru a se evidenția prin produse noi, tbogăția imaginației, tendința sa cître nou, pasiune pentru fabulație, dorința lui de a realiza ceva constructiv sunt puse în valoare prin multiple elemente pozitive în stimularea creativității la vârsta preșcolară.

Specific vârstei preșcolare este și climatul prosocial în care copilul își desfășoară activitatea; stilul relaxat de creație, asigurarea libertății de exprimare, recunoașterea și aprecierea pozitivă, încurajarea și promovarea efortului creativ au rol important în dezvoltarea creativității

În grădiniță sunt activități specific creative, activități practice, de educare a limbajului, educație plastică, etc. Viața copiilor în grădiniță are un conținut bogat tocmai pentru a contribui la dezvoltarea unor interese cât mai diverse; preșcolarii sunt interesați de concret, iar activitatea trebuie să fie întotdeauna vie, interesantă, atrăgătoare. Propriul potențial creativ este conștientizat de copil, încrederea în forțele proprii, exprimarea dorinței de a lucra cât mai mult pentru a se evidenția prin produse noi, toate astea sunt specifice creativității preșcolarului.

Antrenarea capacității de elaborare verbal-expresivă a unor povești libere, interpretarea independentă a unor imagini prin solicitarea de a le conferi cât mai multe titluri posibile, elaborarea unor istorioare, desene libere, desfășurarea diferitelor jocuri didactice sau a unor jocuri de rol, analiza unor erori, enumerarea unor răspunsuri multiple la posibilele întrebări formulate de copii sunt activități specifice creativității la preșcolari.

1.1.Conceptul de creativitate.

Din cele mai vechi timpuri omul a simțit nevoia de comunicare și d etransmitere celorlalți gânduri, planuri, întâmplări. Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi. Se poate manifestat în multiple domenii. Odată definite, descoperită, recunoscută, creativitatea are nevoie și de instrumente de stimulare. Acestea nu sunt altceva decât metode aplicate în plin proces creativ, având ca rezultat creații mai interesante. Cercetările au arătat că trei factori pot determina creativitatea individuală în orice situație:

expertiza – cunoștințele tehnice, procedural și intelectuale ale unei persoane.

competențele de gândire creative – modul imaginativ, inventiv și flexibil în care persoana abordează problemele. Gândirea creativă se caracterizează prin abilitatea puternică de a genera idei noi.

motivația – auto-motivația și obiectul creației, altfel spus persoanele creative sunt la discreția propriilor valori și motivații.

„Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G.W.Allport, pentru a desemna o formațiune de personalitate”.

Conceptul de creativitate este definit în mod diferit de fiecare pedagog care a realizat o definie a creativității. Termenul creativitate își are originea în cuvântul latin creare = a zămisli, a crea, a făuri, a naște. Introdus în vocabularul psihologic în 1937 de Gordon Allport, înlocuiește termenii de: spirit inovator, inventivitate, talent.

Creativitatea a fost definită ca:

“Creativitatea este un fenomen foarte complex, cu multiple aspecte, fațete, laturi sau dimensiuni”;

„Creativitatea este o aptitudine complexă, distinctă de inteligență și de funcționarea cognitivă și existentă în funcție de fluiditatea ideilor, de raționamentul inductiv, de anumite calități perceptive și de personalitate…….. Indivizii creativi dau dovadă de imagințtie, de spirit inventiv și de originalitate……Procesul creativ este favorizat de o atitudine pozitivă față de ideile noi și neașteptate și de dispersarea atenției, mai degrabă, decât de concentrarea ei asupra problemelor puse…….”

Toate aceste definiții au fost date de Alexandru Roșca, Ursula Schiopu, Levy Leboyer, prsihologi care au găsit fiecare o definiție a creativității ca urmare a cerecetării făcute.

Putem continua cu următoarele concepte:

„Creativitatea este procesul modelării unor idei ipoteze, al testării acestor idei și al comunicării rezultatelor”. (E. P. Torrance, 1962, după A. Munteanu, 1994, pag. 310);“

„Poten țialul creativ reprezintă orice abilitate intelectuală care poate contribui la succesul producției creatoare”. (Guilford, 1966 după A. Munteanu, 1994, pag. 310);

„Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice in sistem de personalitate”. (Popescu – Neveanu, 1987 după A. Munteanu, 1994, pag. 311);

„Creativitatea este procesul prin care se focalizează, dintr-o sinergie de factori (biologici, psihologici, sociali), intreaga personalitate a individului și care are drep rezultat o idee sau un produs nou, orginal, cu sau fără utilitate și valoare socială” (Anca Munteanu, 1994, pag. 44);

“Conceptul de creativitate iși are originea in cuvantul latin „creare” care inseamnă zămislire, făurire, naștere” (M. Zlate, 2000, pag. 278);

“Creativitatea este proces care constă in utilizarea potențialului personal, cu scopul de a genera noi idei originale și utile” (B. Bouillerce, E. Carre, 2002, pag. 14);

“Creativitatea e aptitudinea de a crea ceva nou, capacitatea de a produce o noutate” (Alex Muchielli, 2002, pag. 87);

Creativitatea este până la urmă procesul interpersonal sau intrapersonal al cărui rezultat sunt produse originale și de o calitate înaltă. Ea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale și se constituie într-un progres în plan social. Componenta principală a creativității o constituie imaginația. Alături de imaginație, motivația și perseverența duc la ceea ce numim creativitate. Așa cum spuneam, fiecare pedagog a găsit o definiție a creativității și astfel s-au definit și nivelurile creativității și factorii care stau la baza acesteia

1.2.Teorii ale creativității.

Freud, Adhler și alți psihanaliști au vazut creativitatea ca un mijloc de anihilare a complexului de inferioritate, dar alții au dezvoltata alte teorii. Astfel avem mai multe teorii:

1. Teoria psihanalitică

2. Teoria asocianistă a creativității

3. Teoria gestaltistă

4. Teoria behavioristă

5. Teoria umanistă

6. Teoria culturală

7. Teoria factorială

8. Teoria cognitivă

1.Teoria psihanalitică privește creativitatea ca o formă de adaptare superioară prin care individual se autorealizează, devenind util societății, iar prin scopurile atinse acesștia formează un grup de elită. Diferiți autori – Freud, Kris, Hartman, Bellock, Kubie, Rugg, Moore – au găsit că sediul creației în psihicul uman este inconștient, preconștient, intervine eul sau chiar cooperează conștientul cu inconștientul..Tot ei au găsit concepte noi ca regresia adaptivă sau elaborarea.

Regresia adaptivă este un proce s primar care stimulează creativitatea în timpul somnului.

Elaborarea este procesul secundar care transformă ce s-a obținut în timpul somnului prin gândirea realistă și conștientă.

2.Teoria asociaționistă a creativătății – un proces de asociație între anumite elemente din care rezultă combinații noi. Mednick distinge diferite asociații de tip creativ:

– serendipitatea: descoperiri de la asociații întâmplătoarea;

– asemănarea: întâlnită ân artă.

– medierea prin simboluri, specifică matematicii sau chimiei.

3.Teoria gestaltistă. Este reprezentată de Kohler,Wertheimer, Arheim,Mooney și vorbește de demersul creative raportat la un întreg. Creativitatea presupune astfel interacțiunea dintre mai multe dimensiuni: persoana, procesul, produsul, mediul.

4.Teoria behavioristă. O persoană creativă se caracterizează de capacitatea de discriminare a cunoștințelor, de abilitatea de redefinire a acestora, de utilizarea lor în situații cât mai diferite, de sesizarea cu promptitudine a modificărilor apărute.

5.Teoria umanistă. Conform lui Maslow creativitatea ar trebui să permită unui om să-și satisfacă trebuința de autorealizare, prin confruntarea cu mediul înconjurător. Pentru May în creație nu e importantă rațiunea ci angajarea autentică în acest proces. Schachtel spune despre creativitate că este o consecință evidentă a trebuinței de comunicare a omului cu mediul înconjurător.

6.Teoria culturală.

M.J. Stein – ”este condiționată major de influența societății, de experiențele de viață.”

M. Med –”Societațile care încurajează gândirea divergentă și apreciază mai mult procesul și mai puțin produsul creativ au rol stimulativ pentru creativitate.”

H.H. Matusseck – ”Factorii importanți în creație sunt: ambianța, motivele interioare, cauzele sociale”

M. Tumin –” Dacă accesntul ar cădea mai degrabă pe procesul creator, și mai puțin pe produs, ar putea fi diminuat conformismul”.

7.Teoria factorială operează cu produse, conținuturi și operații formând un model tridimensional:

Operatii:

– cunoasterea (descoperirea, recunoasterea, întelegerea informatiei);

– memoria (stocarea);

– productia divergenta (generarea de informatii alternative, pornind de la o informatie data sau cunoscuta);

– productia convergenta (generarea unor concluzii logice, a unui raspuns, pornind de la o informatie data);

– evaluarea (prin care se stabileste daca o informatie este buna sau nu).

Continuturile:

– figural (concret sau amintit ca imagine perceptiva);

– simbolic (alcatuit din semne);

– semantic (întelesurile);

– comportamental (propriu sau al celorlalti).

Produsele (formele pe care informatia le poate lua prin prelucrarea cu ajutorul operatiilor):

– unitati (componente ale informatiei);

– clase (ansambluri de unitati cu proprietati comune);

– relatii (care se stabilesc între unitati);

– sisteme (structuri organizate);

– transformari (redefiniri, modificari, tranzactii);

– implicatii (extrapolări, conectări, circumstantieri).

În psihologia românească Popescu – Neveanu este cel care arată că actul creativ este rezultatul interacțiunii dintre aptitudini și atitudini.

8. Teoria cognitivă este preocupată de diferențele existente între persoana: una poate fi foarte creative iar alta poate avea o gândire convergentă. Personalitățile cu nivel ridicat al creativității sunt caracterizate prin capacitatea de a-și asuma riscuri, sunt deschise la informațiile din mediu înconjurător, își schimbă perspectiva de abordare de câte ori e necesar. Creativitatea, conform teoriei cognitiviste este constituită din diferite stiluri de abordare a informației. Flexibilitatea în funcționarea intelectuală este specifică creativității, iar etapele prin care trece sunt: etapa componențială, etapa metacomponențialaă și etapa epistemică. Weisberg, Gardner, Teresa Amabile sunt psihanalisti care și-au pus și ei amprenta pe conceptual de creativitate. Toți au concluzionat că în luarea deciziilor, în rezolvarea problemelor, creativitatea are capacitatea de a elabora un obiect viabil.

1.3. Factori ai creativității.

Pornind de la idea lui Taylor că fiecare individ are un potențial creator, A. Munteanu clasifică creativitatea în cinci niveluri:

creativitatea expresivă.

creativitatea productivă.

creativitatea inventivă.

creativitatea inovativă

creativitatea emergentivă.

Toate aceste niveluri nu fac decât să îmbine și să implice punerea în funcțiune a talentelor, să surprindă relații noi și să folosească experiența dobândită până într-un moment, iar spontaneitatea și libertatea copiilor au ca rezultat expresivitatea creativității. Explicate pe larg, cele cinci niveluri ar fi foarte usor de regăsit în realitate:

creativitatea expresivă este caracteristică vârstelor mici, important fiind comportamentul și nu abilitatea sau calitatea produsului.

creativitatea productivă sau dobândirea unor abilități utile pentru anumite domenii, pentru crearea de obiecte, material sau spiritual, în anumite domenii.

creativitatea inventivă – este capacitatea de a realiza legaturi noi intre elemente deja existente.

creativitatea inovativă există doar la un număr restrâns de persoane și implică găsirea unor soluții noi.

creativitatea emergentivă este specifică geniilor care duc la revoluționarea tuturor domeniilor.

Gardner este cel care se declară în favoarea abordării creativității dintr-o perspectivă holistă, care va permite întrega complexitate a fenomenului creativ. Astfel face și el o clasificare pe niveluri a creativității:

Nivelul subpersonal – stratul biologic al creativității (înzestrarea genetică, factorii hormonali și metabolismul)

Nivelul personal – factorii individuali ai personalității creatoare (factori cognitivi și factori care țin de personalitate și motivație).

Nivelul intrapersonal – domeniul în care lucrează și creează un individ, caracteristicile sale.

Nivelul multipersonal – contextul social în care trăieste un individ creativ.

Pentru a face această clasificare pe niveluri a creativității, Gardner s-a oprit asupra stadiului vieții și activității unor personalități ca: Freud, Einstein, Eliot, Ghandi. Ca și încercarea de a stabili niveluri clare ale creativității, și stabilirea factorilor creativității trece prin mai multe încercări. M. Zlate vorbeste de patru categorii:

Factori interiori – structurali, care includ și ei alte trei categorii: intelectuali, afectiv – emoționali, de personalitate.

Factori exterior – conjucturali: particularități sociale, istorice, clasa socială.

Factori socio – educaționali: nivelul educațional, influențe din familie, din școală, de la locul de muncă.

Factori psiho-sociali: ambianța relațională.

Aceasta clasificare poate fi reformulată. Un alt psiholog, Maria Moldoveanu, oferă o altă clasificare în doar două categorii principale:

Factori interni: intelectuali, aptitudinali, motivaționali;

Factori externi: de grup, de societate.

“Al. Roșca realizează o clasificare generală a factorilor de creativitate în factori subiectivi sau însușiri ale personalității creatoare (intelectuali, aptitudini speciale, motivație, temperament, caracter) și factori obiectivi reprezentați de condițiile socio-educative”.Astfel se pare ca cea mai completă și care vorbește de cele două categorii de factori este cea stabilită de A. Munteanu in 1994:

factori psihologici – intelectuali (gândirea divergentă fluidă, originală, flexibilă), nonintelectuali (motivația, caracterul, temperamentul), aptitudinile speciale (acuitatea vizuală, dexteritatea manuală, inteligența, forța fizică).

factori biologici – ereditatea, vârsta, sexul, sănatatea mentală. factori sociali – condițiile socio-economice și culturale, conditiile educative (familia, scoala).

1.4.Personalitatea preșcolarului.

Definiția personalității conform Dicționarului de Psihologie: ”…………element stabil al unei persoane; ceea ce o caracterizaează și o diferențiază de o altă persoană”.

Allport dă și el în 1931 o definiție proprie: ”Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic”.

După autorii români Zlate, Golu, Verza, Șchiopu cele mai importante achiziții la nivelul preșcolar sunt: existența eului, formarea conștiinței morale, socializarea conduitei, interesele, aptitudinile, capacitățile, talentul, temperamentul, caracterul.

Cei mai mulți autori au legat aparitia identității de momentul recunoașterii în oglindă, moment care după diferiți autori apare la vârste diferite: Darwin crede ca apare pe la 17 luni, Gesell la 2 ani, iar Zazzo la 3 ani. Identificarea, ca proces al personalității se referă la imitarea comportamentelor adulților.

Astfel identitatea de sine are două etape:

identificarea primară

identificarea autentică.

Pe acest fond se conturează primele trasături de personalitate, astfel că acei copii alintați,dependenți de adulți devin geloși, capricioși, iar cei care trăuesc într+un regim restrictiv devin timizi, inhibați. Concluzia este că părinții sunt cei care contureayă primele trăsături ale personalității.

La vârsta preșcolară jocul și joaca sunt prezente în permanență, iar asta oferă copiilor multă flexinbilitate în gândire și dezvoltă mai ales imaginația și creativitatea.

Copilul tinde să participe la jocurile celor mari și astfel cei care au o personalitate puternică depune efortul de a face față unor provocări, iar cei cu personalitate slabă renunță. Sunt copii care nu au posibilitatea de a se juca cu alți copii, dar efctul este nedezvoltarea personalități, jocul devenind o activitate care crează bucurie și satisfacție, dar și dezvoltă personalitatea.

Tot ce se acumulează la vârsta preșcolară – cunoștințe, deprinderi, obișnuințe, trăsăturile de caracter în formare – se dovedesc a fi trainice și a fi la baza dezvoltării viitoare. Makarenko spunea: „Fundamentul educației se pune până la 5 ani, și ceea ce s-a făcut pănă la această vârstă constituie aproape 90% din întregul proces educativ, iar mai apoi educația omului doar continuă.”

Activitatea educatorului trebuie sa fie concentrată pe cunoașterea acestor trăsături ale personalității dar și a factorilor de mediu care intervin.Dintre fenomenele care trebuie sa fie cunoscute amintim următoarele:

Cunoașterea comportamentului predominant motor și dezvoltarea fizică.

Cunoașterea paleativului cognitiv.

Integrarea socio – afectivă.

Comportament și personalitate.

Astfel volumul mișcărilor, finețea și independența în realizarea acestora, controlul și autocontrolul acestora sunt parte integrantă a dezvoltării personalității copilului preșcolar. Un copil receptiv la cerințe și cu manifestări voliționale își structurează și dezvoltă personalitatea într-un mod diferit față de cei care nu au aceste manifestări.

1.5. Profilul psihologic al copilului preșcolar.

Din punct de vedere psihologic copilul este un unicat, iar coordonatele care trebuie să acționezeasupra acestuia au scop imediat și finalitate amplă.După unii psihologi, actualizarea potențialului intellectual și dezvoltarea generală a aptitudinilor intelectuale se realizează de la naștere și până la 6/7 ani.

Perioada de preșcolaritate este etapa care se caracterizează printr-o mare curiozitate, printr-o foame a cunoașterii. Acum copilul dorește să știe totul despre tot ce îl înconjoară. Învață să examineze obiectele operand cu diferite criteria: formă, culoare, suprafață, volum. Capacitatea de memorie devine deosebit de activă, limbajul intern se dezvoltă și conduce spre limbajul contextual. Acum poate realiza operații în plan mintal, verbalizează acțiunile, socilaizează sub toate aspectele: fonetic, lexical, grammatical. Emoțiile și sentimentele devin mai bogate, se organizează în jurul unor obiecte, evenimente, personae, locuri. Datortă reglării verbale acțiunile copilului sunt mai bine planificate, apare efortul voluntar în realizarea scopului și în depășirea obstacolelor. Este vârsta la care se formează interese morale, intelectuale, estetice, iar cunoștințele deja însușite se îmbogățesc. Modul în care copii operează cu aceste cunoștințe este pus în valoare de cître educatoare.Copilul dorește să știe tot, exersează acum cunoștințele prin acșiuni practice, iar toate activitățile impulsionează trecera copilului de la o gîndire situativ-intutivă-preoperatorie, la o gândire concret-operatorie care este însoțitată de urmatoarele calități: suplețe, sensibilitate, organizare, obiectivitate, independență.

Debesse afirma: "Cresterea copilului, de la nastere la maturitate, se realizeaza în etape succesive si coerente, care seamana cu capitolele distincte ale unei aceleasi povestiri. Ea nu reprezinta un simplu progres neîntrerupt, ea se accelereaza sau se încetineste, cunoaste perioade agitate si perioade mai calme. Aparent, schimbarile sunt neîntrerupte si continue; în realitate, însa, fiinta care creste traverseaza un numar anumit de faze diferite, fiecare având o structura psihica particulara, ce se reflecta într-un anumit comportament caracteristic".

Creșterea fizică și dezvoltarea psihică în primii 6-7 ani de viață nu constituie procese uniforme și omogene. Pâna la vârsta școlara se disting urmatoarele 3 perioade ale copilariei:

a. perioada infantilă (vârsta de sugar) de la naștere pâna la vârsta de 12- 14 luni;

b. perioada anteprescolară (prima copilarie) de la un an pâna la vârsta de 3 ani;

c. perioada prescolară (a doua copilarie) de la 3 ani pâna la 6-7 ani (cu cele 3 subfaze: mica, mijlocie si mare).

Particularități psiho-fizice.

În cele ce urmează voi descrie în linii mari aspectele psiho-fizice ale preșcolarilor este perioada de vârstă cuprinsă intre 3- 6/7 ani, care se caracterizează prin faptul că la această vârstă copilul trece treptat de la jocul individual la cel de grup, își face prietenii, se integrează în grupuri , devine mai sociabil. Fizic,dezvoltarea este evidentă în perioada preșcolară, are loc creșterea de la 92 cm la 116 cm, ca statură, iar ponderal de la 14 kg la 22 kg. Tot în această perioadă apar o serie de diferențe între fete și băieți, dar sunt mai evidente spre sfârșitul perioadei preșcolare.Tot în această perioadă, preșcolară, dezvoltări mai semnificative sunt în comportamentele alimentare, de îmbrăcare și igienice. În ceea ce privește comportamentul alimentar, ne intereseză și așezarea și ținuta la masă, utilizarea tacâmurilor, corelarea cu cei din jur , dar și respectarea regulilor de igienă. Între 4- 5 ani copilului i se diminuează pofta de mancare, adesea din lipsa varietății regimului alimentar sau tensiunii afective. De asemenea observăm modificări și în domeniul îmbrăcăminții., aceasta constă în capacitatea copilului de a decide în alegerea hainelor, de a o păstra curată și ingrijită. Igiena alimentară, de spălare pe mâini înainte de masă și la folosirea toaletei, baia, spălarea pe dinți, toate aceste oglindesc gradul de dezvoltare și formarea imaginii de sine.

Adler remarcă cateva caracteristici ale perioadei preșcolare a copilului:

complexul Oedip/ complexul Electra;

enkoprezisul- defecția in lenjerie după varsta de 4 ani, este de 3 ori mai mare la băieți decat la fete; determină trăsături de personalitate;

enurezisul- micțiune incoștientă după 5 ani

depresie infantilă mascată/ acută/ cronică (20 % dintre copiii pre-puberali)..

Forța și agilitatea fizică este tot mai evidentă, iar acesta ii permite o integrare mai activă și o creșterea receptivității copilului față de familie și mai apoi de grădiniță. Concomitent se dezvoltă și personalitatea copilului și capacitățile de cunoaștere, comunicare, expresia și emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate comparativ cu varsta și dezvoltarea psiho- fizică.

Particularități psihologice.

După cum știm perioada preșcolară este una din etapele cu cea mai intensă dezvoltare psihică, copilul ia contact cu mediul extern, grădinița, începe să se socializeze, apar și dezvoltări la nivel de personalitate, se descoperă pe sine, dezvoltă imaginația, poate să transpună orice situație, și fantastică, in realitate, de aici apare și dorința de a crea, schimba și transforma viața cotidiană. Perioada preșcolară se împarte în trei subperioade: preșcolarul mic, mijlociu și mare, voi încerca să descriu în continuare caracteristicile psihice fiecărei etape. Prima etapă a preșcolarului este introdus într-un nou mediu de viață, grădinița, in jurul varstei de 3 ani, deoarece copilul este dependent de adult, în general de mamă, iar mersul la grădiniță este un șoc pentru preșcolarul mic. În general adaptarea, la această trecere, este destul de dificil de realizat, dar nu imposibilă, și pentru că, copilul prezintă o instabilitate psihomotrică și greutăți în exprimare ori în a ințelege ceea ce i se comunică. J. Piaget vorbește de un fenomen ce apare la copil în această perioadă numit „egocentrism”- existența unor limite clare între realitate personală și realitatea obiectică, favorizand-o pecea din urmă. Preșcolarul mic trece ușor de la o stare la alta, este ușor impresionabil, instabil, plânge – râzând, dar totuși acceptă schimbarea și devine mai maleabil. Au loc modificări evidente în partea motricității, mișcările devin mai rapide și mai stabile, mersul este mai sigur; a funcțiilor cognitive, extinderea limbajului, și a însușirilor de personalitate, este capabil să facă aprecieri corecte, este mai sensibil la ceea ce se petrece în jurul său; cu alte cuvinte copilul încercă să fie mai de folos adultului, parinților în primul rand.

Preșcolarul mare prezintă o mai bună adaptare la mediu, este mai vigilent, și percepe altfel situațiile penibile, care ar putea fi cauza unui eveniment. Tipic pentru acestă perioadă este și adaptarea lor la diferite persoane, atat din mediul familial, cat și din grădiniță. Preșcolarul mare este creator în activitățile care il interesează; desen, muzică, construcția, colajele, etc. Devine interesat de serbări, teatru, poezie, și in general de activități și acțiuni similare cu cele ale adulților. Crește dorința de a fi de folos adultului, este mai atent și reticent, imită discret comportamentul, activitățile adultului. Crește și capacitate de invățare, devine mai curios să cunoscă cat mai multe lucruri posible, iar pentru acesta grădinița are un rol important, prin programele și activitățile prin care le stimulează intelectul.

Identificarea copilului cu părinții începe încă din perioada antepreșcolară, mai ales pe calea trei și patru, iar în perioada preșcolară sunt mai active căile unu și doi; dacă ambii părinți sunt lăudați copilul tinde să se identifice cu cei doi; dacă personalitatea unuia dintre părinti este mai puternică, tendința de identificare a acestuia cu părintele este accentuată. Contextul identificării prezintă o importanță deosebită triunghiului afectiv mamă – tată – copil.

În concluzie principalele cordonate ale dezvoltării psihice la copilul preșcolar sunt reprezentate de:

dezvoltarea proceselor de cunoaștere;

dezvoltarea limbajului;

modificarea afectivității;

dezvoltarea activității voluntare;

dezvolatrea motricității;

educarea și formarea personalității;

dezvolatarea memoriei și atenției;

Dacă perioada antepreșcolară a fost perioada expansiunii subiective, preșcolaritatea este perioada descoperirii realității fizice. Nici una dintre perioadele dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase ca perioada preșcolară. În această perioadă au loc nuanțari ale relațiilor familiale și extrafamiliale.

1.6. Imaginația copilului preșcolar.

Preșcolarii au o deschidere perceptivă proprie asupra lumii sunt avizi de cunoaștere, iar asta stimulează dezvoltarea tuturor capacităților senzoriale.Memoria este concretă, iar după 5 ani amintirile sunt prezente, dar fără raportări temporale exacte.

Imaginația este fenomenul stimulat de trăirile afective ale copilului. Specific este faptul că imaginația interrelaționează cu gândirea. Dar gândirea este încă inaptă să controleze trecerile de la un plan la altul și de aici apar evoluțiile fanteziste. Imaginația interacționează cu gândirea, dar și cu memoria și cu limbajul.Pentru a dezvolta imaginația nivelul limbajului trebuie să fie în mare măsură dezvoltat.

Imaginația creatoare apare când copilul se joacă. În timpului jocului preșcolarului nu există situații mai serioase decât ceea ce se întâmplă în joc.Copilul ascultă povești, crează povești, amplifică sau diminuează structurile inițiale, inventează. Cu ajutorul jocului copilul integreayă psihicul în real, proiectează și anticipează acțiunile și toate acestea cu ajutorul imaginației. Convorbirile, povestirile, memorizările, jocurile didactice contribuie la combinarea imaginilor cu ideile.

Imaginația este cea care valorifică acțiunile conștientului cu subconștientul, se regăsește în toate activitățle copilului. Pentru a putea sa dezvoltăm imaginația trebuie mai întâi să o educăm, să formăm un fond bogat de reprezentări și cunoștințe. Imginația nu se realizează din nimic, este o prelucrare și o transformare a reprezentărilor existente. Dacă imaginația reproductivă se dezvoltă sub influența cititului, lecturii,, imaginația creatoare se dezvoltă sub influența mai multor activități creatoare: jocul, modelajul, desenul, pictura, abilitățile practice.

Nu doar imaginația reproductivă sau creatoare sunt prezente în întregul proces creativ, ci și reprezentarea diferitelor situații imaginare în care se satisfac dorințele noastre, imaginația denumită visare.

Visarea nu este o pierdere de timp, este un joc al imaginației, un joc care nu costă nimic, care nu împiedică pe nimeni să își exerseze imaginația. Pentru ca visarea să nu devină doar un vis irealizabil, trebuie care toate aceste tipuri ale imaginației să fie educate pentru a se transforma în creativitate.

Produsele imaginației și procesele de cunoaștere au rădăcinile în activitatea practică. Imaginația nu se separă de alte procese psihice, precum gândirea. Imaginația operează cu reprezentările, cu imaginile intuitive, gândirea operează cu idei, noțiuni. Aceste procese psihice sunt procese constructive, creatoare. Orice construcție a imaginației este o construcție rațională, realizată sub control gândirii.

Capitolul II. Dezvoltarea creativității în perioada preșcolară

Debesse afirma: "Cresterea copilului, de la nastere la maturitate, se realizeaza în etape succesive si coerente, care seamana cu capitolele distincte ale unei aceleasi povestiri. Ea nu reprezinta un simplu progres neîntrerupt, ea se accelereaza sau se încetineste, cunoaste perioade agitate si perioade mai calme. Aparent, schimbarile sunt neîntrerupte si continue; în realitate, însa, fiinta care creste traverseaza un numar anumit de faze diferite, fiecare având o structura psihica particulara, ce se reflecta într-un anumit comportament caracteristic".

Creșterea fizică și dezvoltarea psihică în primii 6-7 ani de viață nu constituie procese uniforme și omogene. Pâna la vârsta școlara se disting urmatoarele 3 perioade ale copilariei:

a. perioada infantilă (vârsta de sugar) de la naștere pâna la vârsta de 12- 14 luni;

b. perioada anteprescolară (prima copilarie) de la un an pâna la vârsta de 3 ani;

c. perioada prescolară (a doua copilarie) de la 3 ani pâna la 6-7 ani (cu cele 3 subfaze: mica, mijlocie si mare).

Particularități psiho-fizice.

În cele ce urmează voi descrie în linii mari aspectele psiho-fizice ale preșcolarilor este perioada de vârstă cuprinsă intre 3- 6/7 ani, care se caracterizează prin faptul că la această vârstă copilul trece treptat de la jocul individual la cel de grup, își face prietenii, se integrează în grupuri , devine mai sociabil. Fizic,dezvoltarea este evidentă în perioada preșcolară, are loc creșterea de la 92 cm la 116 cm, ca statură, iar ponderal de la 14 kg la 22 kg. Tot în această perioadă apar o serie de diferențe între fete și băieți, dar sunt mai evidente spre sfârșitul perioadei preșcolare.

Tot în această perioadă, preșcolară, dezvoltări mai semnificative sunt în comportamentele alimentare, de îmbrăcare și igienice. În ceea ce privește comportamentul alimentar, ne intereseză și așezarea și ținuta la masă, utilizarea tacâmurilor, corelarea cu cei din jur , dar și respectarea regulilor de igienă. Între 4- 5 ani copilului i se diminuează pofta de mancare, adesea din lipsa varietății regimului alimentar sau tensiunii afective. De asemenea observăm modificări și în domeniul îmbrăcăminții., aceasta constă în capacitatea copilului de a decide în alegerea hainelor, de a o păstra curată și ingrijită. Igiena alimentară, de spălare pe mâini înainte de masă și la folosirea toaletei, baia, spălarea pe dinți, toate aceste oglindesc gradul de dezvoltare și formarea imaginii de sine.

Acumularea de energie, creșterea indemanării, mișcările devin mai supleși sigure, dar în schimb sensibiliatea pentru bolile copilăriei răman. Copilul prin joc reproduce tot mai multe , trăiri, dorințe , crează o adevărată lume virtuală, a sa, iși imbogățește imaginația și creația, ceea ce ii conferă preșcolarului o siguranță de sine, iar astfel putem spune că ia naștere personalitatea lui prin interacționarea cu cei din jurul său. Interesante sunt in acestă perioadă și colecțiile copiilor, dacă pană la 3- 4 ani avea buzunarele goale, pe la 5 ani găsim dulciuri, folii de la diferite bomboane, iar de la 6 ani mici obiecte, cum ar fi: dopuri, pietricele colorate, mașinuțe, etc. În această perioadă o etapă interesantă este aceea legată de somn; se opune mersului la culcare deorece este interesat să relaționeze cu adulții, devine mai receptiv la ceea ce fac ei. Modul in care poate protesta mersul la culcare poate fi verbal, evaziv și necesită prezența unei persoane (deseori acea persoană fiind mama), a unei lumini aprinse, liniște sau muzică, etc. Încă și la varsta de 6 ani preșcolarul are astfel de probleme, dar aceste aspecte se datorează temperamentului, care este evidențiat atat prin felul cum a adormit cat și modul de dormit, trezirea, dispoziția și cât s-a refăcut după somn.

Adler remarcă cateva caracteristici ale perioadei preșcolare a copilului:

complexul Oedip/ complexul Electra;

enkoprezisul- defecția in lenjerie după varsta de 4 ani, este de 3 ori mai mare la băieți decat la fete;

determină trăsături de personalitate;

enurezisul- micțiune incoștientă după 5 ani

depresie infantilă mascată/ acută/ cronică (20 % dintre copiii pre-puberali).

Forța și agilitatea fizică este tot mai evidentă, iar acesta ii permite o integrare mai activă și o creșterea receptivității copilului față de familie și mai apoi de grădiniță. Concomitent se dezvoltă și personalitatea copilului și capacitățile de cunoaștere, comunicare, expresia și emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate comparativ cu varsta și dezvoltarea psiho- fizică.

Particularități psihologice.

După cum știm perioada preșcolară este una din etapele cu cea mai intensă dezvoltare psihică, copilul ia contact cu mediul extern, grădinița, începe să se socializeze, apar și dezvoltări la nivel de personalitate, se descoperă pe sine, dezvoltă imaginația, poate să transpună orice situație, și fantastică, in realitate, de aici apare și dorința de a crea, schimba și transforma viața cotidiană. Perioada preșcolară se împarte în trei subperioade: preșcolarul mic, mijlociu și mare, voi încerca să descriu în continuare caracteristicile psihice fiecărei etape. Prima etapă a preșcolarului este introdus într-un nou mediu de viață, grădinița, in jurul varstei de 3 ani, deoarece copilul este dependent de adult, în general de mamă, iar mersul la grădiniță este un șoc pentru preșcolarul mic. În general adaptarea, la această trecere, este destul de dificil de realizat, dar nu imposibilă, și pentru că, copilul prezintă o instabilitate psihomotrică și greutăți în exprimare ori în a ințelege ceea ce i se comunică.

Piaget vorbește de un fenomen ce apare la copil în această perioadă numit „egocentrism”- existența unor limite clare între realitate personală și realitatea obiectică, favorizand-o pecea din urmă. Preșcolarul mic trece ușor de la o stare la alta, este ușor impresionabil, instabil, plânge – râzând, dar totuși acceptă schimbarea și devine mai maleabil. Au loc modificări evidente în partea motricității, mișcările devin mai rapide și mai stabile, mersul este mai sigur; a funcțiilor cognitive, extinderea limbajului, și a însușirilor de personalitate, este capabil să facă aprecieri corecte, este mai sensibil la ceea ce se petrece în jurul său; cu alte cuvinte copilul încercă să fie mai de folos adultului, parinților în primul rand. Preșcolarul mare prezintă o mai bună adaptare la mediu, este mai vigilent, și percepe altfel situațiile penibile, care ar putea fi cauza unui eveniment. Tipic pentru acestă perioadă este și adaptarea lor la diferite persoane, atat din mediul familial, cat și din grădiniță. Preșcolarul mare este creator în activitățile care il interesează; desen, muzică, construcția, colajele, etc. Devine interesat de serbări, teatru, poezie, și in general de activități și acțiuni similare cu cele ale adulților. Crește dorința de a fi de folos adultului, este mai atent și reticent, imită discret comportamentul, activitățile adultului. Crește și capacitate de invățare, devine mai curios să cunoscă cat mai multe lucruri posible, iar pentru acesta grădinița are un rol important, prin programele și activitățile prin care le stimulează intelectul.

Copilul este tot mai interesat de ceea ce este in jurul său, este atent la detalii și denumiri și în special la caracteristicile membrilor de familie. Este interesat de natură și animale, de mărime (mare, mic), cantitate (mult, puțin), de locații (sub, langă). Se dezvoltă memoria (capacitatea de memorare) și imaginația. Trebuie menționat că în perioada preșcolară copilul uită repede, deoarece fixarea este deseori fluctuantă și superficială, dar în schimb recunoașterea este în plină dezvoltare, fiind utilizată frecvent. Concentrarea atenției crește treptat și de la 5- 7 minute, la preșcolarul mic, până la 20- 25 minute, la cel mare, ajungând pană la 40- 45 minute în timpul jocului, teatru sau vizionarea unui film, ceea ce pune în evidență dezvoltarea inteligenței. De asemenea gândirea înregistrează progrese semnificative în perioada preșcolară, operează cu ajutorul reprezentărilor și a percepțiilor.

Dezvoltarea afectivității preșcolarului se raportează la identificare care trece prin următoarele faze:

la 3 ani, identificarea se manifestă prin creșterea stărilor afective (plânge cu lacrimi sau râde în hohote);

la 4- 5 ani identificarea devine mai avansată.

Condiția de identificare parcurge patru căi:

prima se realizează pe seama perceperii unor similitudini de înfățișare (părul, ochii);

a doua pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este la fel de inteligent ca tata);

a treia se realizează prin adoptarea de conduite, atribute și gesturi ale modelelor

a patra prin insușirea de conduite, gesturi și atribute din ceea ce spun alții că seamănă copilul cu modelul.

Identificarea copilului cu părinții începe încă din perioada antepreșcolară, mai ales pe calea trei și patru, iar în perioada preșcolară sunt mai active căile unu și doi; dacă ambii părinți sunt lăudați copilul tinde să se identifice cu cei doi; dacă personalitatea unuia dintre părinti este mai puternică, tendința de identificare a acestuia cu părintele este accentuată. Contextul identificării prezintă o importanță deosebită triunghiului afectiv mamă – tată – copil.

În concluzie principalele cordonate ale dezvoltării psihice la copilul preșcolar sunt reprezentate de:

dezvoltarea proceselor de cunoaștere;

dezvoltarea limbajului;

modificarea afectivității;

dezvoltarea activității voluntare;

dezvolatrea motricității;

educarea și formarea personalității;

dezvolatarea memoriei și atenției;

Dacă perioada antepreșcolară a fost perioada expansiunii subiective, preșcolaritatea este perioada descoperirii realității fizice. Nici una dintre perioadele dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase ca perioada preșcolară. În această perioadă au loc nuanțari ale relațiilor familiale și extrafamiliale.

2.1. Considerații generale asupra dezvoltării psihice a copilului preșcolar.

“Profilul psihologic este o expresie cantitativ-calitativă a totalității componentelor, proceselor și însușirilor psihice, precum și a relațiilor interfuncționale dintre acestea, caracteristice unei anumite etape din dezvoltarea ontogenetică a copiilor și diferențiate de la un individ la altul. Profilul psihologic relevă gradul dezvoltării mintale și comportamentale pentru o anumită vârstă și pentru fiecare individ.“ Prin urmare, putem vorbi despre profilul psihologic al vârstei și de profilul psihologic al individului.

Preșcolaritatea aduce schimbări importante în viața copilului, atat în planul dezvoltării somatice, cat și a celei psihice, dar și în ceea ce privește planul relațional. Marea majoritate a copiilor sunt cuprinși în învățămantul preșcolar, în cadrul grădiniței depășind orizontul restrâns al familiei și punând în fața copiilor cerințe noi, mult diferite față de cele din familie și mai ales, față de cele din etapa anterioară. Aceste diferențe de solicitări antrenează după ele, pe de o parte surescitarea tuturor posibilităților de adaptare ale copiilor, pe de altă parte, diversificarea conduitelor lor. Motorul dezvoltării psihice îl va constitui însă adâncirea contradicțiilor dintre solicitările externe și posibilitățile interne ale copilului, dintre dorințele, aspirațiile, interesele copilului și posibilitățile lui de a și le satisface, dintre modul oarecum primitiv de satisfacere a trebuințelor și modul civilizat de satisfacere a lor în concordanță cu anumite norme comportamentale și socio – culturale. Toate aceste contradicții sunt nu numai punct de plecare, dar și factori acceleratori ai dezvoltării explozive a comportamentelor copilului, a diferențierii și individualizării acestora, a socializării treptate, dar sigur, a copilului.

Deși jocul rămane activitate dominantă a acestei etape, el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin instructiv-educativ. Ca urmare vom asista la complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii fată de mediul înconjurător și la perfecționarea formelor de activitate ale copilului. Preșcolaritatea este perioada descoperirii realității fizice, a realității umane și, mai ales, perioada autodescoperirii. Este vorba de o nouă lume care presupune prezența și respectarea unor reguli, conformarea la ceea ce este nercesar să fie făcut. El descoperă noua realitate în relațilie cu obiectele și cu persoanele, în activitățile sale concrete. Obiectele „îl constrâng” pe copil să le mânuiască într-un anume fel, adulții îi „impun” un anumit mod de a se comporta, „îl obligă” să respecte diverse reguli de manipulare a obiectelor. Ca atare, realitatea externă se va contura tot mai pregnant, astfel atitudinile subiective și imaginative vor fi înlocuite cu atitudini realiste și obiective, mimarea unei acțiuni va fi înlocuită cu învățarea și efectuarea reală a acțiunii respective.

Dacă pană acum copilul se confundă cu alte persoane, mai ales cu mama sa, acum va începe să –i acorde acesteia o individualitate proprie, ceea ce va duce la o experiență tulburătoare: va începe sa iubească și pe alții, nu numai pe sine. Adulții își diversifică mult rolurile față de copil: ei informează, îndrumă, pretind, dirijează, controlează, creează momente tensionale, dar și momente de destindere, gratificante, fapt care îi dă posibilitatea copilului să învețe din experiența adultului economisindu-și astfel timpul și efortul.

Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a ființei umane, de aceea în cadrul vârstei preșcolare se disting trei etape in dezvoltarea multilaterală a copilului.

Vârsta preșcolară mică (3-4 ani) e foate puțin deosebită față de cea antepreșcolară. Acum copilul are dificultăți de adaptare la mediul grădiniței, deoarece el este dependent de mamă, dar și datorită faptului că nu înțelege prea bine ce i se spune și nu știe să se exprime clar. Principala lui formă de activitate este jocul, presărată cu câteva activități sistematice, scurte ca durată și relativ simple în conținut, care iau însă tot forma jocului. Manifestă preferințe pentru jocurile de manipulare a jucăriilor sau a altor obiecte. Copilul se joacă mai mult singur, iar jocul practicat este sărac, mai degrabă o repetare stereotipă a unor acțiuni. Procesele cognitive sunt impregnate de acțiune.

Preșcolarul mic este curios, atras de obiectele din jur, investigativ chiar; memorează relativ ușor, dar nu-și propune deliberat acest lucru; gândirea sa este subordonată acțiunii cu obiectele, procesele de gândire fiind operații ajutătoare cuprinse nemijlocit în activitatea practică;limbajul său păstrează un pronunțat caracter situativ, comunicările din timpul jocului sunt reduse și nu înțelege încă prea bine indicațiile verbale care i se dau.

Preșcolarul mijlociu se adaptează mult mai ușor mediului grădiniței. Acum preocupările copilului devin mai variate, jocul devine mai bogat în conținut, iar activitățile comune mai solicitante. Cunoștințele despre lumea înconjurătoare se îmbogățesc simțitor , astfel încât, realitatea externă îl preocupă din ce în ce mai mult, ceea ce duce la dezvoltare psihică a copilului într-un ritm alert. Maxima receptivitate a preșcolarului mijlociu față de lume , îi dezvoltă percepția, care devine un preoces orientat, cu sarcini și modalități proprii de realizare. Se dezvoltă mult limbajul și se amplifică puterile imaginative și creatoare ale copilului. Totodată se conturează caracterul voluntar al celor mai multe dintre procesele psihice (memorare, imaginație etc.). Acum se formează și limbajul interior( spre vârsta de 5 ani) care va constitui o cotitură esențială pentru dezvoltarea psihică a copilului.

Preșcolarul mare se adaptează rapid nu numai mediului grădiniței, ci și în contact cu orice tip de situație nouă. La această vârsta, alături de joc, care continuă să rămână activitatea dominantă, își fac loc din ce în ce mai mult activitățile de învățare sistematică. La grădiniță, programul formativ este mai dens, activitățile obligatorii mai numeroase, cerințele mai susținute. De pe acum, începe pregătirea pentru școală, pentru noile responsabilitați care-i vor reveni și mai ales pentru competiția școlară căreia va trebui să-i facă față. Aceste shimbări duc la modificarea atitudinii copilului față de realitatea înconjurătoare. El își va organiza mai bine propriile activitați, va manifesta o atitudine critică față de ele. În aceste condiții, capacitățile sale psihice suferă modificări importante. De exemplu: percepția transformată de mult in observație, se exersează, devine pricepere; limbajul capătă o structură mult mai închegată decât în etapele anterioare, fiind constituit după regulile gramaticale; apar primele forme ale gândirii logice orientate spre sistematizarea și observarea faptelor particulare; sunt utilizate unele procedee de memorare; atenția voluntară își prelungește durata. Preșcolarul mare dispune de mai multă forță si agilitate, chiar si de capacitatea de a se inhiba. Se adapteză ușor, se adaptează repede, iar opoziția față de adult oscilează cu tendința de reconciliere cu acesta.

La vârsta preșcolară asistăm la o mare extensie a spațiului în care se „mișcă” copilul. Interiorul locuinței va fi completat în curând cu exteriorul ei, la aceasta se vor adăuga interiorul și exteriorul grădiniței; strada pe care merge la grădiniță, pe care se duce la magazin, etc. Cum noile spații de viață conțin multe spații incitante, încep să fie vitalizate o serie de trebuințe psihologice ale copilului. Dintre acestea, trebuința de cunoaștere, de investigare sunt extrem de importante. Copilul vrea să afle, să știe cât mai multe lucruri, curiozitatea lui este vie și permanentă. Dar pentru satisfacerea trebuinței de cunoaștere, copilul trebuie sa fie instrumentat din punct de vedere psihic, adica sa dispună de procese, funcții, însușiri și capacități psihice care să-i permită a lua în „stăpânire” noile obiecte și fenomene. Astfel, procesele senzorial-perceptive sunt „obligate” să suporte o serie de transformări, să se cizeleze și modeleze, să se perfecționeze în conformitate cu noile schimbări.

Sensibilitatea copilului se adâncește și se restructurează. Astfel, sensibilitatea vizuală și auditivă trec pe prim plan, ele fiind cele care captează prioritar informațiile. La vârsta mică a preșcoșcolarității se diferențiază și se definesc culorile fundamentale ale spectrului, dar nu și cele intermediare. Sensibilitatea auditivă devine de doua ori mai fină in această perioadă. Fară a-și pierde semnificația, sensibilitatea tactilă se subordonează văzului și auzului, ca instrument de control și susținere a acestuia. Dacă pînă acum tactul era utilizat pentru descoperirea însușirilor obiectivelor, în noul stadiu al dezvoltării psihice, el va fi folosit mai ales pentru stabilirea semnificațiilor acestuia.

La copil nu întâlnim senzații în stare pură decât în primele zile ale vieții. În preșcolaritate senzațiile sunt subordonate și integrate percepțiilor pe care le individualizează în raport cu cele ale preșcolarului. Astfel, deși încărcate afectiv si situațional, ele se vor desprinde treptat de particularitățile concrete ale situațiilor, ca și de conotațiile afective, centrarea pe obiect, pe caracteristicile lui reale, obiective, fiind mult mai evidentă. Apoi, ele sunt mai direct subordonate gândirii, intenționalității, ceea ce face să apară forme noi de percepție, cum ar fi de exemplu, observația care este o percepție cu scop, planificată si organizată. În sfârșit, unele forme specifice ale lor (percepția spațiului, timpului, mișcării) se organizează și încep să functioneze aproape normal și plenar. Percepția unor însușiri spațiale (forma, mărime, relieful, adâncimea) se realizează mai ușor dacă sunt puși în funcțiune mai mulți analizatori.

Desprinderea unor însușiri mai importante ale obiectelor, fixarea lor în cuvinte, constitue premisa formării reprezentărilor. Cu cât descrierea unui obiect este mai bogată, cu cât ea se bazeză pe un suport intuitiv sugestiv, cu atât reprezentările preșcolarului vor fi mai clare și mai stabile. Este necesar totodată să se utilizeze cuvântul pentru a facilita desprinderea unui obiect din fond și ale unor însușiri ale obiectelor din masa tuturor celorlalte. La această vârstă reprezentările au un caracter intuitiv, situativ, fiind încărcate de însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor. Caracterul lor schematizat și generalizat se prefigurează însă pe la sfârșitul preșcolaritații. Rolul lor în viața psihică a copilului este extrem de important. Ele lărgesc sfera și măresc coerența vieții psihice, dând posibilitatea copilului, pe de o parte, să poată cunoaște obiectele și în absența lor, pe de altă parte, să-si reactualizeze experiența trecută și s-o integreze ca prezență sau chiar în cea viitoare. La această vârstă se dezvoltă nu doar reprezentările memoriei , ci și reprezentările imaginației. Ca formațiune psihică deosebit de complexă, intelectul cuprinde procese și activități psihice variate (gândire, limbaj, memorie, imaginație, atenție), care oferă posibilitatea desprinderii de stimulul concret ce acționează asupra organelor de simț, permițând astfel depășirea experienței senzoriale. Intelectul preșcolarului, deși insuficient format, înregistrează o serie de restructurări importante.

Gândirea constituie un fel de “stat major” al intelectului ,orientând, conducând și valorificântd toate celelalte procese si funcții psihice. Gândirea preșcolarului este preconceptuală, ceea ce înseamnă că ea operează cu o serie de constructe care nu sunt nici noțiuni individualizate, dar nici noțiuni generale. Treptat, preconceptele vor cîstiga în generalitate, în precizie, conducând astfel la constituirea claselor logice. Cu toate acestea, gândirea preșcolarului are un caracter intuitiv, ea rămâne legată de imagine și de demersurire individuale, de aceea, uneori, este incomunicabilă. Totuși, preșcolarul este capabil de a sesiza configurația ansamblului, fapt care-l conduce spre un demers al logicii.

Gândirea preconceptuală și intuitivă a preșcolarului este o gândire egocentrică și magică. Mentalitatea sa egocentrică derivă din incapacitatea de a distinge suficient de bine realitatea obiectivă de cea personală, copilul crezăndu-se a fi centrul univesului și atribuindu-și o mare forță. Din egocentrismul gândirii derivă o altă particularitate a sa, artificialismul, credința că toate lucrurile inclusiv astrele sunt fabricate de om. Copilul este frapat de putera adultului, pe care îl vede ca un fel de magician ce jonglează cu focul, lumina, întunericul . Este firesc, de aceea, ca preșcolarul să se abandoneze puterii adultului. O asemenea particularitate a gândirii evidențiază slabiciunea psihicului preșcolarului. Pentu a progresa, gândirea trebuie să iasă din egocentrismul în care s-a închis și să se măsoare cu cea a altuia. Treptat preșcolarul va conștientiza că gândirea altuia este diferită de a sa. Astfel, el începe să distingă diferența a două puncte de vedere diferite. Acest lucru va îl va face să renunțe treptat la propria sa subiectivitate.

Definitoriu pentru pregătirea preșcolarului este o altă caracteristică și anume organizarea structurilor operative ale gîndirii, apariția noțiunilor empirice, care, deși sunt dupa cum se expima Wallon “insule” în gândirea copilului, necoordonate și neorganizate în sisteme cooerente, are mare impotanță pentru cunoașterea realitații. Alături de noțiunile empirice încep să se contureze primele operații ale gândirii. Piaget, este convins ca la vârsta preșcolarității putem vorbi de existența unei perioade preoperatorii a dezvoltării gândirii. Dovada existenței este absența noțiunilor de conservare, greutate, volum.

Strâns legat de evoluția gândirii este și evoluția limbajului. Limbajul impune gândirii exigențele sale culturale contribuind la restructurarea ei. Extinderea si complicarea raporturilor dintre copil și realitatea înconjurătoare, caracterul ceva mai organizat al activității sale, se răsfrâng direct asupra limbajului său. Acesta se înbogățește sub raport cantitativ (dacă la un an copilul pronunță cinci- zece cuvinte, la șase ani ajunge să pronunțe trei mii cinci sute de cuvinte. Totodată se dezvoltă coerența limbajului, caracterul său închegat, sructurat. De la limbajul situativ specific preșcolarității se face trecerea la limbajul contextual. Dacă prima formă lua înfățișarea dialogului și avea un caracter extrem de concret, cea de a doua forma ia înfățișarea monologului, copilul povestind ce a văzut, ce a auzit. Deși aceste două forme de limbaj coexistă pe toată perioada preșcolarității, locul și rolul lor se schimbă în funcție de sarcinile și condițiile în care are loc comunicarea. Specific preșcolarului este și apariția treptată din limbajul monologat a unei noi forme și anume a limbajului interior. Acesta sporește enorm de mult posibilitățile copilului de a-și planifica mintal activitatea; își poatea ordona acțiunile, găsește soluții, modalități. Prin toate acestea, limbajul interior are o mare importanță în dezvoltarea intelectuală a copilului, el reprezentănd, de fapt, mecanismul fundamental al gîndirii.

Materialul necesar desfășurării normale a gândirii și limbajului este furnizat de realitate, de povestirile adulților, dar și de propria memorie a copiilor. În preșcolaritate, datorită dezvoltării gândirii și mai ales a limbajului interior, alături de memorarea mecanică apare și cea logică, alături de cea involuntară, se dezvoltă și cea voluntară. De asemenea, în preșcolaritate crește intervalul de timp în care este posibilă recunoașterea unui material după o singură percepție. Deși memoria preșcolarului este capabilă de asemenea performanțe, nu-i mai puțin adevărat că ea este totuși nediferențiată, difuză, are un caracter incoerent nesistematizat, haotic.

Dezvoltarea unor elemente componente ale intelectului copiilor n-ar fi posibilă fară prezența atenției, care este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. Până la începutul preșcolarității, copilul a achiziționat ambele forme de atenție, involuntară și voluntară, iar pe perioada preșcolarității, sub influența gândirii și limbajului, începe procesul organizării atenției voluntare. Totuși, cea care predomină la această vârstă este atenția involuntară, fapt care facilitează distragerea preșcolarilor mici de la sarcinile pe care le au de îndeplinit.

Preșcolaritatea este perioada formării inițiale a personalității, perioada apariției primelor relații și atitudini ce constitue un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului. În preșcolaritate întâlnim desprinderea copilului de câmpul perceptiv. De asemenea, descoperim o mai mare organizare și stabilizare a comportamentelor copiilor. Lucrul acesta este posibil datorită modificărilor esențiale care se produc în structura activității psihice a copiilor. Elementele cele mai semnificative, care suferă mofificări importante la această vârstă sunt motivele. La vârsta preșcolarității, locul motivelor biologice este luat treptat de motivele și trebuințele sociale ale acestuia. Legăturile dintre motive sunt generate nu de intervenția din afară a adultului, ci de propria interioritate a copilului. Motivele se supun unui proces treptat de ierahizare, subordonându-se uele altora. Ca urmare, comportamentele copilului încep să devină unitare, coerente. Datorită faptului că activitatea copilului este stimulată nu de motive izolate, care se înlocuiesc unele pe altele sau chiar se contrazic reciproc, ci de motive corelate stabile, care se întăresc reciproc, se pun bazele formării personalitații ca structură psihică relativ stabilă invariabilă. Asadar, ierahizarea și stabilirea motivelor constituie condiția esențială a stimulării personalității preșcolarului, în lipsa lor,copilul regresând spre comportamente reactive. De un real folos în formarea personalității este jocul, mai ales cel bazat pe roluri, în care copilul asimilându-și rolul își asimileaza implicit și relațiile interioare de comportament incluse în rolul respectiv.

2.2. Modalități de stimulare a creativității preșcolarului

“Creativitatea este un fenomen foarte complex, cu multiple aspecte, fațete, laturi sau dimensiuni”. Definită în acest mod de Al. Roșca, creativitatea are două sensuri: sensul restrâns unde este activitatea sau procesul care conduce la un procedeu caracterizat prin noutate sau originalitate, iar în sens larg, creativitatea se referă la găsirea de soluții, idei, probleme, metode, procedee care sunt noi pentru societate, dar la care se ajunge prin căi independente.

“Creativitatea este o dispoziție spontană de a crea și inventa, care există la toate persoanele, la toate vârstele”.

“Creativitatea este o aptitudine complexă, distinctă de inteligență și de funcționarea cognitivă și existentă în funcție de fluiditatea ideilor, de raționamentul inductiv, de anumite calități perceptive și de personalitate…….. Indivizii creativi dau dovadă de imaginație, de spirit inventiv și de originalitate……Procesul creativ este favorizat de o atitudine pozitivă față de ideile noi și neașteptate și de dispersarea atenției, mai degrabă, decât de concentrarea ei asupra problemelor puse…….”.

Conceptul de creativitate admite contribuția majoră a influențelor de mediu și a educației în formarea ceativă a fiecărui individ. Pentru psihologi, fiecare dintre activitățile desfășurate de un individ se pot realiza la un nivel înalt de creativitate. Strict în domeniul psihologic, conceptul de creativitate are trei accepțiuni:

de comportament si activitate psihica creativă.

de structură a personalității

de creativitate de grup, unde interacțiunea și comunicarea au ca rezultat generarea de idei noi, de efecte creative.

Orice om poate fi creativ, dar sunt necesare o serie de condiții pentru acest lucru. Ca și termen, a fost introdus în psihologie de G.W.Allport, atunci când acesta se pare că avea nevoie de un termen pentru a desemna o formațiune de personalitate, dar nu apare până în 1950 în dicționarele de specialitate. Până în acest an, noțiunea este consemnată sub alte denumiri: inspirație, geniu, talent, imaginație.

Din cele mai vechi timpuri omul a simțit nevoia de comunicare și d etransmitere celorlalți gânduri, planuri, întâmplări. Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi. Se poate manifestat în multiple domenii. Odată definite, descoperită, recunoscută, creativitatea are nevoie și de instrumente de stimulare. Acestea nu sunt altceva decât metode aplicate în plin proces creativ, având ca rezultat creații mai interesante. Cercetările au arătat că trei factori pot determina creativitatea individuală în orice situație:

expertiza – cunoștințele tehnice, procedural și intelectuale ale unei persoane.

competențele de gândire creative – modul imaginativ, inventiv și flexibil în care persoana abordează problemele. Gândirea creativă se caracterizează prin abilitatea puternică de a genera idei noi.

motivația – auto-motivația și obiectul creației, altfel spus persoanele creative sunt la discreția propriilor valori și motivații.

„Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G.W.Allport, pentru a desemna o formațiune de personalitate”.

Conceptul de creativitate este definit în mod diferit de fiecare pedagog care a realizat o definie a creativității. Termenul creativitate își are originea în cuvântul latin creare= a zămisli, a crea, a făuri, a naște. Introdus în vocabularul psihologic în 1937 de Gordon Allport, înlocuiește termenii de: spirit inovator, inventivitate, talent.

Creativitatea a fost definită ca:

“Creativitatea este un fenomen foarte complex, cu multiple aspecte, fațete, laturi sau dimensiuni”;

„Creativitatea este o aptitudine complexă, distinctă de inteligență și de funcționarea cognitivă și existentă în funcție de fluiditatea ideilor, de raționamentul inductiv, de anumite calități perceptive și de personalitate…….. Indivizii creativi dau dovadă de imagințtie, de spirit inventiv și de originalitate……Procesul creativ este favorizat de o atitudine pozitivă față de ideile noi și neașteptate și de dispersarea atenției, mai degrabă, decât de concentrarea ei asupra problemelor puse…….”

Toate aceste definiții au fost date de Alexandru Roșca, Ursula Schiopu, Levy Leboyer, prsihologi care au găsit fiecare o definiție a creativității ca urmare a cerecetării făcute. Putem continua cu următoarele concepte:

„Creativitatea este procesul modelării unor idei ipoteze, al testării acestor idei și al comunicării rezultatelor”.

„Poten țialul creativ reprezintă orice abilitate intelectuală care poate contribui la succesul producției creatoare”.

„Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice in sistem de personalitate”.

„Creativitatea este procesul prin care se focalizează, dintr-o sinergie de factori (biologici, psihologici, sociali), intreaga personalitate a individului și care are drep rezultat o idee sau un produs nou, orginal, cu sau fără utilitate și valoare socială”

“Conceptul de creativitate iși are originea in cuvantul latin „creare” care inseamnă zămislire, făurire, naștere”

“Creativitatea este proces care constă in utilizarea potențialului personal, cu scopul de a genera noi idei originale și utile”

“Creativitatea e aptitudinea de a crea ceva nou, capacitatea de a produce o noutate”

Creativitatea este până la urmă procesul interpersonal sau intrapersonal al cărui rezultat sunt produse originale și de o calitate înaltă. Ea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale și se constituie într-un progres în plan social. Componenta principală a creativității o constituie imaginația. Alături de imaginație, motivația și perseverența duc la ceea ce numim creativitate. Așa cum spuneam, fiecare pedagog a găsit o definiție a creativității și astfel s-au definit și nivelurile creativității și factorii care stau la baza acesteia.

Specificul creativitatii la prescolari. Preșcolaritatea este vârsta care cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane. Dimensiunea esențială pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității este creativitatea. După Popescu-Neveanu, creativitatea presupune predispoziția generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.

Vârsta preșcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potențial creativ care trebuie fructificat în forma sa maximă. Pentru a stimula creativitatea e nevoie de un întreg sistem de activizare, susținere, antrenare, cultivare și dezvoltare prin actualizarea virtualitătilor creative.

Întregul sistem de factori care au fost enumerați mai sus trebuie utilizați, diferite metode și procedee specifice stimulaării creativității trebuie folosite. Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăția imaginației, tendința sa cître nou, pasiune pentru fabulație, dorința lui de a realiza ceva constructiv sunt puse în valoare prin multiple elemente pozitive în stimularea creativității la vârsta preșcolară. Specific vârstei preșcolare este și climatul prosocial în care copilul își desfășoară activitatea; stilul relaxat de creație, asigurarea libertății de exprimare, recunoașterea și aprecierea pozitivă, încurajarea și promovarea efortului creativ au rol important în dezvoltarea creativității.

În grădiniță sunt activități specific creative, activități practice, de educare a limbajului, educație plastică, etc. Viața copiilor în grădiniță are un conținut bogat tocmai pentru a contribui la dezvoltarea unor interese cât mai diverse; preșcolarii sunt interesați de concret, iar activitatea trebuie să fie întotdeauna vie, interesantă, atrăgătoare. Propriul potențial creativ este conștientizat de copil, încrederea în forțele proprii, exprimarea dorinței de a lucra cât mai mult pentru a se evidenția prin produse noi, toate astea sunt specifice creativității preșcolarului.

Antrenarea capacității de elaborare verbal-expresivă a unor povești libere, interpretarea independentă a unor imagini prin solicitarea de a le conferi cât mai multe titluri posibile, elaborarea unor istorioare, desene libere, desfășurarea diferitelor jocuri didactice sau a unor jocuri de rol, analiza unor erori, enumerarea unor răspunsuri multiple la posibilele întrebări formulate de copii sunt activități specifice creativității la preșcolari.

Curiozitatea, dezvoltarea competențelor lingvistice, câștigarea abilităților, apariția competiției sunt disponibilitățile psihice ți cognitive ale copilului preșcolar. Posibilitățile de formare ale personalității creative sunt multiple, iar cele mai eficiente sunt activitățile de educarea limbajului si cele artistico – plastice.

Creativitatea are anumite elemente de bază:

originalitatea, capacitatea de a adopta atitudini personale, fărăr a copia sau reproduce.

flexibilitatea, adaptarea gândirii la situații noi și găsirea de soluții potrivite.

senzitivitatea

fluența, cursivitatea și fluiditatea în exprimare.

ingeniozitatea, spiritul inventiv și de inițiativă.

expresivitatea, culoarea, forma, mărimea, ritmul, simetria, asimetria, dinamica, adică acele mijloace care dau expresivitate unei lucrări plastice.

2.3. Rolul activitățiilor artistico- plastice în dezvoltarea creativității preșcolarilor

Primul mod de a se exprima grafic al unui copil este mâzgălitura, care pentru adult nu are niciun înțeles. Desenul este doar modalitatea de autocunoaștere și autodezvoltare, modalitatea de comunicare ți intrare în relație cu alte persoane. Desenul ajută oamenii să comunice, să accepte, să colaboreze. Prin desen sau pictură un copil își exprimă sentimentele, trăirile, nevoile descoperindu.și astfel identitatea.

Desenul poate fi utilizat astfel:

test al nivelului mental și al inteligenței

mijloc de comunicare, verificând astfel nivelul de dezvoltare al limbajului și comunicării.

mijloc de explorare a afectivității copilului.

mijloc de cunoaștere al propriului corp și orientării în spațiu.

Primele activități de desen sau pictură sunt axate pe modul de a ține creionul în mână, creion cu care să depună un efort pe hârtie. Punctele desenate de copii sub forma unor grăuncioare, apoi ca ploița liniilor verticale, a baloanelor sau a panglicilor sunt primele semne grafice pe care le face copilul preșcolar.

Activitatea de pictură este puțin diferită de cea de desen prin intnstrumentele cu care se lucrează – pensula în locul creionului, acuarelele în locul creioanelor colorate. Prima formă de pictură este dactilopictura (pictura cu degetul) pentru că este vârsta la care mușchii mâinii abia se dezvoltă, deci copiii nu pot folosi prea bine pensula. Apoi începe cunoașterea culorilor, amestecare lor, obținerea de nuanțe. Desenul, pictura unui copil ne spune despre agresivitate saudespre starea psihologică prin care trece un copil.

Descoperirile copilului vizează:

acoperirea spațiului plastic, încercări compoziționale;

centrul de interes, gruparea egală/inegală a semnelor;

încercarea de trecere de la „povestea haotică” la grafierea semnelor relevante, ce pot fi recunoscute (soare, copac, casă, iarbă, nor, pasăre …);

legarea semnelor, trecerea de la „intuiția involuntară” la luarea în stăpânire conștientă a spațiului plastic (floarea în grădină, lângă casă; copacul are simțiri; soarele e sus; iarba e pe pajiște; pasărea e pe cer …);

La nivelul culorii:

descoperă calitățile constructive și spațiale ale culorii sau ale petei;

lucrează voluntar/involuntar cu tonuri închise/deschise, culori calde/reci

este prețuită, deopotrivă, pata plată și cea vibrată (în mod simplist);

operează în monocromie simplă și dezvoltată;

descoperă în lucrări game: simplă, compusă, caldă-rece, (uneori) dominanta de culoare și accent.

Desenul are întrebuințări și în psihologie, fie ca test de inteligență, fie ca test de personalitate.

Testul de inteligență – testul omului – folosește detaliile anatomice și vestimentare pentru a calcula vârsta copilului, vârsta mentală. Ca test de personalitate, folosește detaliile, diferențele semnificative în repreyentarea omului pentru a indica tendințele regresive sau progresive ale copilului.

Pictura, desenul, modelajul formează deprinderi de lucru, capacități de exprimare, realizează corepondențe între elemente de limbaj plastic și natură, iar creativitatea se dezvoltă armonios.

O altă formă de pregătire pentru învățarea conștientă este activitatea verbal-artistică:

ajută la însușirea limbii literare și la perceperea mediului ambiant;

dezvoltă sensibilitatea;

servește drept sursă principală de transmitere a experienței sociale, și a cunoștințelor;

contribuie la formarea competențelor și atitudinilor, la realizarea obiectivelor educației estetice, intelectuale și morale;

include elemente spirituale și comportamentale în personalitatea copilului;

servește drept suport pentru achiziționarea valorilor sociale, naționale și general umane, morale, stimulând acțiunile creative ale preșcolarilor și elevilor mici.

În timpul petrecut la grădiniță, activitățile artistico-plastice oferă copilului posibilitatea de exprimare personală prin desen, pictură, modelaj, dar și perceperea realității sub diferite forme.Pentru a da activităților artistico-plastice forme cît mai eficiente, trebuie realizate obiectivele care vizează stimularea creativității, iar acest lucru se face pe trei axe principale:

1.dezvoltarea gândirii artistico-plastice.

2.dezvoltarea mâinii prin scris.

3.dezvoltarea sensibilității și gustului estetic.

Posibilitatea care se oferă copiilor să înțeleagă și să simtă frumosul din artă, din mediul înconjurător, din viața socială, din creațiile altor copii sau personale este dată tocmai de stimularea creativității la vârste mici. Preșcolarii desenează pentru început din dorința de a acționa cu creionul, de a trasa linii orizontale sau verticale fără a respecta o anumită temă. Atunci când spun că acea mâzgăleală este o monge sau o carte sau o floare, este ceea ce ei de fapt vor să deseneze. Pornind de la mâzgăleala aceasta, pe foi mari de desen vor desena obiecte pe care le numește educatoarea. După aceste exerciții se poate trece la amestecul de culori și abia apoi la pictura propriu zisă. Toate aceste exerciții au rolul de a mări interesul copiilor pentru pictură, pentru desen, pentru creație. Plimbările în jurul grădiniței, excursiile în aer liber, la muzeu sau doar la teatru pentru copii au un efect important asupra copiilor: dezvoltă creativitatea la toate nivelurile.

Pentru a demonstra rolul activităților artistico-plastice în dezvoltarea creativității preșcolarilor am aplicat cateva teste unui grup de preșcolari, teste care au avut anumite cerințe, anumite obiective.Câteva dintre imaginile obținute sunt concludente demonstrând rolul activităților plastice asupra dezvoltării creativității. Obiectvele urmărite sunt cele urmărite de orice cadru didactic care urmărește să dezvolte capacitățile creatoare ale unui copil:

să creeze un un desen cu ajutorul liniilor pentru a obține diferite obiecte, personaje.

să combine anumite părți ale animalelor cunoscute pentru a obține un animal imaginat de el.

să compună figuri umane, animale sau plante folosind forme geometrice cunoscute.

să ilustreze prin desen conținutul unor povești.

Concluziile acestei mici testări au arătat că disponibilitatea creativă a preșcolarilor este mare, iar antrenamentul creativ este premisă a dezvoltării creativității.

Capitolul. III – Metodologia cercetării

3.1 Scop, obiective și ipoteze de cercetare

Obiectivele propuse sunt de fundamentare psihopedagogică, științifică și metodologică:

Dezvoltarea imaginației creatoare a copiilor.

Dezvoltarea capacităților de exprimare plastică a trăirilor sufletești utilizând valențele imaginației și creativității.

Demonstrarea inițiativei în abordarea practică și descoperirea soluțiilor de valorificare a materialelor.

Cercetarea pornește de la ipoteza conform căreia: aplicând asupra unui grup experimental anumite modalități de stimulare, creativitatea copiilor crește. Dacă copiii sunt din mediul rural, trăiesc în condiții modeste, iar părinții sunt fără educație superioară, au potențial mai scăzut față de copiii care trăiesc în mediul urban, au părinți care le acordă o grijă deosebită și le asigură condițții foarte bune de dezvoltare personală.

3.2. Eșantionul investigației și variabile de cercetare

Cercetarea este făcută pe două grupe de preșcolari, care vor fi denumite în continuare grupa experimentală și grupa de control. Grupa experimentală este grupa mea actuală din mediu rural, de la Gradinita ,,Fonócska’’ Valea-Rece, sunt 16 copii, din care 4 baieti si 12 fete.

Grupa de control este din mediu urban,16 de copii, 7 baieti si 9 fete, Gradinita,, Kis Herceg’’ Miercurea- Ciuc.

Copiii din grupa experimentală trăiesc aproape de natură în condiții modeste, se joacă mult în aer liber, dar fără supraveghere părintească, majoritatea lor provenind din familii cu studii între 1-8 clase și cu câte 3-4 copii.

Copiii din grupa de control trăiesc în mediu urban, provin din familii mai bine organizate, cu condiții materiale mai bune, majoritatea părinților având studii superioare. La acești copii principalul mod de joacă se desfășoară în spații închise (bloc), în fața televizorului și a calculatoarelor.

Copiii ambelor grupe provin din familii organizate,chiar dacă mediile din care provin sunt diferite.

3.3. Metode și instrumente utilizate

Cercetarea este de tip experimental, dar și practic-aplicativă. Metodele de crecetare folosite sunt următoarele:

Eșantionarea. Cercetarea este făcută pe două eșantioane – cele două grupe de grădiniță aflate în medii diferite (urban, rural) – cea din mediul rural fiind cea asupra căreia voi interveni pentru dezvoltarea creativității.

Cercetarea propriu zisă are trei faze esențiale:

faza prealabilă sau aplicare a testului inițial de cunoștințe al copiilor.

faza administrării învățării creative a elementelor de limbaj plastic și a conținutului disciplinei.

faza de înregistrare a rezultatelor sau testarea finală a creativității (flexibilitate, originalitate, fluență).

Observația este metoda care a ajutat la culegerea datelor suplimentare în legătură cu diverese aspecte ale celor investigate. Acestea au fost inregistrate cât mai exact, fără interpretări și am folosit ''Lista de control'' pentru notare.

LISTA DE CONTROL

Convorbirea – interviul. Am folosit metoda în discuțiile intenționate cu copii despre opinii, dorințe, interese, aspirații am folosit+o mai ales în momentul organizării expoziției cu desenele realizate de ei.

Analiza produselor activității elevilor este metoda prin care am pus în evidență relevarea unor trăsături ale personalității copiilor prin prisma muncii lor: desenele, picturile.

Tehnici statistice. Am înregistrat testele aplicate în tabele de măsurare și comparare, am realizat un grafic din care reiese progresul grupei experimentale.

Testul – Testul E.P.Torrance(diagnostichează potențialul creativ și diferențiat), proba brainstorming, testul forme geometrice.

Aspecte concrete ale aplicării cercetării la grupa experimentală.

Pentru a desfășura cercetarea în condiții am proiectat planuri de lecție pentru fiecare activitate în parte. O să exemplific cu câteva schițe de proiect didactic și cu constatările făcute în urma desfășurării lecției. Desfășurarea lecției am făcut-o după o schemă care cuprinde anumite faze și acțiuni:

Faza de pregătire:

prezentarea temei plastice și antrenarea elevilor.

analiza temei plastice și împărțirea ei pe părți.

structurarea temei ținând seama de elementele principale.

instructajul făcut de educatoare privind tehnica de lucru și exercițiul aplicativ.

crearea unei ambianțe estetice adecvate, stimulatoare.

Faza incubației – realizarea unor exerciții aplicative – puncte, linii, forme plane, volume, culori. Sunt făcute asocieri cu unele cunoștințe de la alte discipline înrudite: muzica, literatura, geografia, etc.

Faza de iluminare – copii pot găsi și alte soluții, alte forme ale desenelor.

Faza de verificare – analizarea lucrărilor făcute de copii.

Faza prealabilă sau aplicare a testului inițial de cunoștințe al copiilor.

Proba nr.1.Este o probă de tip imaginativ și urmărește nivelul de dezvoltare a componentelor crativității și are temă construirea de imagini pornind de la două linii drepte, frânte, curbe, paralele astfel încât să rezulte figuri semnificative, diferite și originale. Este cerut și un titlu pentru original pentru aceste lucrări.

Obiective urmărite:

să construiască imagini pornind de la două linii paralele.

nivelul de dezvoltare al creativității.

Materiale folosite: foi, creioane, carioca.

Desfășurare: copii primesc o foaie de hârtie împărțită în 4 cadrane, în care sunt desenate două linii paralele, cât mai diferite, cât mai originale.

Notare:

3 puncte pentru compoziții singulare.

2 puncte pentru variante întâlnite de 2-3 ori.

1 punct pentru cele care se întâlnesc foarte des.

Constatările au arătat că: au fost desenați fluturi, șosea marcată, copaci, tablouri, indicatoare rutiere, străzi, etc.

Proba nr.2. După ce este citită o poveste foarte bine cunoscută de copii se cere copiilor să facă un desen folosind culoarea, forma, liniile, punctele.

Obiective urmărite:

ilustrarea prin desen a unor texte literare, fragmente din texte literare.

dezvoltarea imaginației.

Material folosit: foi de desen, acuarele, volume diferite de povești și povestiri.

Desfășurare: Se recitesc fragmente de povești și povestiri, iar tema zilei va fi: redarea prin desen a conținutului acestora.

Descriptori de performanță.

Proba nr.3. Brainstorming, dezvoltă creativitatea de grup prin amânarea evaluării și separarea actului imaginativ de faza gândirii critice.

Obiectiv general: stimularea creativității de grup;

Materiale folosite: foi de desen, carioca.

Forme de organizare: pe grupe

Desfășurare: în grupe, fiecare copil primește o foaie de desen și începe lucrarea cu un element la alegere. După două minute de lucru foaia trece la următorul coleg care va continua ideea acestuia cu o altă culoare.

Constatare:

S-au obținut:

grupa experimentală – 3 calificative Foarte Bine, 6 calificative Bine și 7 calificative Suficient

grupa de control – 7 calificative Foarte Bine, 6calificative Bine, 3 calificative Suficient

Astfel, la cele trei probe inițiale copiii de la grupa experimentală care au obținut calificative de Suficient, deci au un nivel scăzut al creativității sunt în număr de 25. Cei care au obținut calificativul Bine, deci un nivel mediu sunt în număr de 17. Calificativul Foarte Bine a fost obținut de 12 copii.

La grupa de control rezultatele au fost fost următoarele:

foarte bine: 25 de copii

bine: 17 copii

suficient: 12 copii.

Diagrama nr.1: Rezultate grupa experimentală.

Diagrama nr.2: Rezultate grupa de control.

Faza administrării învățării creative a elementelor de limbaj plastic și a conținutului disciplinei.

Pentru că se știe că un copil are nevoie de prilejul de a se exprima, în faza de administrare a învățării creative am dat șansa de a învăța copiilor, prin jocurile de creație.

1. Categoria de activitate: Jocuri și activități liber-creative pe arii de stimulare

Tema activității: Bogățiile toamnei

Tipul activității: – mixt

Forma de organizare: individual, pe echipe, 絜 grupuri

Durata: 30-40 min

Scopul activității:

– Stimularea imaginației creatoare a copiilor 絜 inițierea și desfășurarea jocurilor, precum și

a originalității, 絜 scopul realizării sarcinilor propuse ;

– Dezvoltarea exprimării orale, 絜țelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor

verbale orale ;

– Stimularea expresivității și creativității prin pictură

Sectorul “Bibliotecă” – joc de rol

Tema:,, La piață”

Obiective operaționale:

– să transmită un mesaj simplu 絜 cadrul jocului;

– să recepteze mesaje 絜deplinid-le instrucțiunile ;

– să descrie caracteristici ale fructelor și legumelor de toamnă ;

– să utilizeze,絜 joc, formule de politețe;

– să utilizeze bani de jucarie 絜 timpul jocului;

Strategii didactice: conversația, explicația , jocul.

Material didactic: casuță, șorțulețe, fructe si legume naturale, bani de jucărie, coșuri

din nuiele.

Sectorul “Artă”

Tema: ,, Fructe de toamnă”- completarea tabloului prin pictură;

– ștampilare cu burete;

Obiective operaționale:

– să recepteze modalitățile de execuție/ de realizare a lucrărilor;

– să realizeze compoziții originale prin aplicarea tehnicilor de lucru 絜vățate;

– să modifice modelul dat prin adăugare;

– să aplice culoarea pe suprafețe date cu pensula și buretele;

Metode și procedee: – conversația, demonstrația, explicația, exercițiul, evaluarea, jocul;

Materiale didactice: – colaje realizate din frunze presate, foi colorate pe care sunt desenate contururile fructelor de toamna: măr, pară, prună, acuarele, pensule, burete 絜 formă de fructe;

Expoziție cu lucrările copiilor.

2. Tema: "Prăjituri năzdrăvane" – modelaj 絜 aluat și pictură.

Materiale: aluat preparat special pentru modelaj; acuarele (tempera); pensoane; apă; șervețele.

Sugestii de realizare: din aluat se pot modela "prăjituri" de diferite forme (hazlii) 絜 funcție de preferințele și imaginația fiecăruia, apoi se pun la uscat. C穗d prăjiturile sunt uscate, copiii le pictează, d穗du-Ie 絜fățișări dorite de ei.

3. Tema: "Eroii poveștilor mele" – păpuși din linguri de lemn.

Materiale: linguri de lemn; fire de ață, l穗ă, melană de culori diferite; carton colorat, h穩tie decupată, resturi de p穗ză, stofă (pentru 絈brăcăminte); carioca sau acuarele; aracet; foarfece.

Sugestii de realizare: Se realizează chipul păpușii pe partea nescobită a lingurii prin desenarea elementelor feței;

– părul – din fire lipite cu aracet;

– 絈brăcămintea se prinde pe lingură tot prin lipire sau cu acul, aceasta 絜 funcție de personajul pe care-l reprezintă: Albă ca zăpada, PăcaIă, Scufița Roșie.

Eventuala pălărie sau căciulă se realizează din carton sau resturi de materiale textile.

4. Artă – Desen: „În vacanță”

Obiectiv: Stimularea creativității de grup a copiilor. Copiii sunt 絈părțiți 絜 grupe de c穰e 6.

Material folosit: Coli de h穩tie, creioane colorate.

Sarcina jocului: Reprezentarea prin desen a unor elemente care să ilustreze o tema, continu穗d și complt穗d totodată desenul copiilor.

Desfășurarea jocului: Copiii sunt 絈părțiți 絜 grupuri de c穰e 6. Fiecare copil al grupului ș靖 alege c穰e o culoare cu care va lucra, diferită de a celorlalți 5 colrgi de grup. Educatoarea prezintă jocul: Astăzi, la Centrul Artă vom desena tema „ﾎn vacanță”. Fiecare copil să se g穗dească care vor fi primele 3 elemente care vor alcătui desenul lui. După ce veți desena cele trei elemente, dați foaia colegului din dreapta pentru „ a citi „ desenele și pentru a continua desenul vostru. Astfel se alternează activitatea individuală cu cea de grup. Foile se deplasează apoi de la st穗ga la dreapta p穗ă ajung 絜 poziție inițială. Fiecare copil, c穗d primește coala colegului din st穗ga sa , privește desenul, identifică elementele desenate și 絜cearcă să adauge altele, să le completeze ori să le modifice creativfără a se depărta de tema redată de colegul său. Se urmărește ca schimbul de fișe să se facă 絜 ordinea stabilită, respect穗du-se regula. Notează implicarea fiecărui copil 絜 realizarea temei. Fiecare lucrare realizată va reprezenta o subtemă a temei prezentate la 絜ceputul activității. Copiilor li se solicită să găsească un titlu care să definească conținutul desenului. Exemplu: „ﾎn vacanță, la bunici”, „La mare”, „ﾎn tabără”. Deoarece fiecare copil desenează cu o singură culoare, educatoare are o evidență clară a contribuției fiecăruia 絜 realizarea temei.

5. Prin metoda brainstorming (asalt de idei, furtună 絜 creier) se stimulează creativitatea 絜 grup, se constituie o tehnică de descoperire a noului, 絜 scopul dezvoltării creativității preșcolarilor. Brainstorming-ul oferă posibilitatea manifestării libere, spontane a imaginației membrilor grupului, crește productivitatea creativității individuale ca urmare a interacțiunii membrilor și a acționării lor 絜tr-o soluție de grup. Am folosit metoda brainstorming pentru tehnicile de mai jos, tehnici care au ajutat la introducerea învățării elementelor de limbaj plastic. În aplicarea metodei trebuie parcurse mai multe etape.

Etapa pregătitoare cu cele 4 faze:

a. faza de investigare a membrilor grupurilor și de selecționare a acestora 絜 vederea constituirii grupului creativ;

b. faza de antrenament creativ care constă 絜 organizarea și familiarizarea cu tehnicile;

c. faza de pregătire a ședințelor de lucru 絜 care se aranjează sala de grupă, se allege momentul zilei, se verifică materialele necesare, se anunță copiii regulile, fazele, durata intervenției fiecărui copil, preciz穗du-se faptul că fiecare spune o singură idee chiar dacă 絜 minte are mai multe, lu穗du-se cuv穗tul pe r穗d. Se admite intervenția numai celor care preiau ideea și o continuă.

d. faza productivă a grupului de creativitate, 絜 care se manifestă asaltul, furtuna creierului; copiii nu critică, nu lungesc durata exprimării, 絜cearcă să emită c穰 mai multe idei proprii noi, să dezvolte ideile colegilor, să analizeze, să-și imagineze.

Cadru didactic nu are voie să emită idei, să comenteze. El intervine numai c穗d nu se respectă regula, reformulează sau repetă sub formă de clarificare sinteză. Are rol de a 絜curaja, stimula, coordona, dirija activitatea creatoare a grupului. Brainstormingul stimulează creativitatea 絜 grup, spiritul competitiv și are efecte psihologice incontestabile: crește 絜crederea 絜 sine și 絜 alții, produce plăcere personală, crește spiritul de inițiativă.

a) Tehnica picturii cu pastă de dinți. Tehnica este asemănătoare cu cea a dactilopicturii,iar copiii primesc aceleași indicații privind modul de execuție și păstrarea acurateței foii. Copiii pot lucra și folosi pensoane cu părul mai aspru și scurt. Urma lăsată de pasta de dinți este frumos conturată. Dar cu pastă de dinți copiii pot lucra și pe foi negre diferite teme: ,,Ninge cu fulgi mari”, ,,Orasul iarna’’

b) Tehnica desenului decorativ cu ajutorul pieptenului . Se pregătește pe o plăcuță de faianță, tempera sau guașă nedizolvată, adică concentrată. Cu ajutorul unei periuțe de dinți se ung dinții pieptenului care se trag pe suprafața de decorat realiz穗d astfel dungi (orizontale, verticale, oblice, valuri), după inspirația fiecăruia și după felul cum este m穗uit pieptenele. “Covorul”, “Copacul”

c) Tehnica desenului cu lumânarea – ﾎn acest scop se folosesc lum穗ările pentru pomul de iarnă sau chiar lum穗ările obișnuite. Cu ele se poate desena pe foaia de bloc. Dacă lum穗area este colorată – de exemplu roșie sau albastră – se vede urma ei pe h穩tie; dacă este albă, urma ei este văzută atunci c穗d h穩tia este așezată 絜 lumină. După terminarea desenului se pictează toată suprafața h穩tiei cu acuarelă 絜 culori tari (roșu, maro sau albastru 絜chis). Pe conturul desenat cu lum穗area, culoarea nu se prinde și astfel desenul apare alb sau colorat mai deschis pe fondul colorat 絜chis. Teme: „ Peisaj de iarnă”, „ Plecarea berzelor”

d) Pictura cu sfoara. După ce s-a pus o cantitate mică de vopsea 絜 mijlocul unei foi, copilul se folosește de o sfoară pentru a elimina vopseaua și a realiza un desen; se trage sfoara de la un capăt, după ce a fost așezată 絜tr-o anumită formă peste pata de culoare fluidă 絜tre două foi. . Exemple de activități: „Forme fel de fel”, „V穩tejuri”

e) Tehnica scurgerii și suflării culorii dezvoltă sensibilitate pentru armonia cromatică. Ex. “C穃p cu iarbă și cu flori”, “Albumul”.

f) Tehnica plierii hârtiei : Se realizează astfel: peste petele de culoare puse cu pensule groase pe jumătate din suprafața h穩tiei se pliază h穩tia pe jumătate și se netezește cu m穗a pentru a presa culorile aflate 絜tre foi. Astfel, se obțin două forme spontane identice, aflate față 絜 față. . Exemple de activități: „ Abracadabra, vrăjitorie de culori”, „Floarea”, „Fluturașul”.

g) Pictura cu palma – Se unge palma cu un strat de vopsea mai concentrată și aplic穗d-o apoi pe suprafața de decorat, se obține o pată care sugerează un model oarecare, ce poate fi completat cu ajutorul dactilopicturii sau chiar cu pensula, obțin穗du-se astfel diferite imagini ca, de exemplu, un cocoș. Aplic穗d palma de mai multe ori 絜 același loc și 絜v穩tindu-se 絜 același timp foaia de h穩tie se obțin efecte sub formă de floare, de soare sau alte imagini.

Expoziție cu lucrările copiilor după aplicarea unor tehnici.

Lucrări ale copiilor în urma aplicării acestor tehnici.

6. Pornind de la cuv穗tul floare și “ alint穗du-l”, găsiți c穰 mai multe diminutive:floricică ,floricea, florișoară etc.;

7. Se cere copiilor să spună două cuvinte care le vin 絜 minte. Cele două cuvinte sunt asociate, 絜 relații diferite.Exemplu: păpușă, grădină;

– păpușă 絜 grădină;

– grădina păpușii;

– grădină cu păpușă;

– păpușă cu grădină;

Se formulează propoziții care pot fi punctul de plecare pentru scurte povestiri. Exercițiul dezvoltă capacitatea de a face asocieri și dezvoltă imaginația.

8. Spuneți c穰 mai multe nume(prenume), care să 絜ceapă cu litera A(un sunet dat);

9. Găsiți cuvinte noi, prin schimbarea sunetului inițial, 絜 cuvinte date: nas, pas, vas, ras; sac, mac, rac, lac.Se cultivă flexibilitatea și fluiditatea g穗dirii.

10. "Completează cuv穗tul care lipsește" 絜 care copilului i se cere să enunțe acțiunea săv穩șită de către subiect.

1. Copilul……………frumos la masă. (stă, scrie, măn穗că)

2. Iarba………………din păm穗t. (crește, răsare)

3. Floarea……………frumoasă. (este)

4. Copilul… … … . pe mama. (o iubește, o ajută)

5. Fetița……………..florile. (stropește, 絜grijește, culege)

6. Mama……………m穗care. (gătește, pune)

7. Maria… … … ….o rochiță nouă. (coase, are)

8. Băiatul… .. .. .. .o carte. (colorează, citește, cumpără)

9. Fratele meu ș靖……. o jucărie. (repară, dă, strică)

10. Tata………….. ..acasă. (vine, stă)

ﾎn acest joc se pot folosi ilustrații care să arate acțiunea sau un obiect reprezentativ. ﾎn aceste două jocuri pe l穗gă ghicire se mai poate adăuga și 絜trecerea. (Să vedem care completează mai multe propoziții!)

Etapa finală

În etapa finală am aplicat testul de evaluare finală, test care a avut ca scop demonstrarea dezvoltării creativității preșcolarilor prin activitățile artistico – plastice. După faza de implementare la grupa experimentală a metodelor și tehnicilor specifice, evaluarea inițială vine să confirme faptul că acționând cu instrumentele potrivite asupra unui grup de copii, indiferent de mediul din care provin – se vor obține rezultate mult mai bune ca la evaluarea inițială.

Test evaluare finală

1. Găsește cât mai multe interpretări pentru fiecare din desenele schematice prezentate

2. Completează cît mai multe chipuri cu ajutorul cifrelor:

3. Găsește un final pentru poveste, continuă prin desen și apoi spune-o!

4. Desenează cît mai multe obiecte folosind formele geometrice pătrat și cerc.

3.4. Rezultate, interpretări, comentarii, limite ale cercetării

3.5. STUDIU DE CAZ

I. Date de identitate

Numele și prenumele : Robert Barna

Vârsta: 6 ani

Sex: masculin

Grupa: mare

II. Definirea problemei

Gradul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană: Robert este un copil agitat, atât în timpul activităților alese cât și în timpul activităților commune (deranjează colegii în timpul lucrului, nu termină nici o lucrare începută, vorbește neîntrebat mai tot timpul, își întrerupe colegii, răspunsurile sale sunt pripite, întrerupând și educatoarea).

Date familiale:

Numele și prenumele părinților:

Tata: Imre

Mama: Sylvia

Ocupația părinților:

Tata: muncitor

Mama: casnică

Bugetul familiei: mic

Structura familiei : o familie cu probleme cauzate de consumul de alcool de către ambii părinți

Componența familiei: o soră și un frate, mai mici

Relații familiale : încordate, datorate consumului de alcool de către ambii părinți

Date despre starea sănătății:

Naștere : normală

Sarcina : fără probleme deosebite

Dezvoltare fizică : bună

Date privind dezvoltarea personalității:

Percepție : lacunară

Atentie : instabilă.

Memorie: predominant mecanică și de scurtă durată; viteza de memorare lentă; întipărirea slabă, durata păstrării scurtă.

Gândirea : concret – intuitivă, nu face abstractizări.

Limbaj si comunicare : vocabular sărac.

Tip de comunicare : verbala, mimico-gesticulara

Semantica : întelege informatia verbala în ritm lent dupa multe repetari

Structura gramaticală : construiește propoziții scurte, acordul gramatical nu este bine format

Imaginație: săracă, îndreptată spre lumea desenelor animate pentru că urmărește aceste programe la televizor

Afectivitate: emotivitate – instabil, imatur emoțional; reacții emotive cu caracter exploziv (țipete, plâns, aruncarea jucăriilor)

Psihomotricitate : coordonare motrică generală – bună

Temperament : preponderent coleric

Mobilitate: lentă

Stabilitatea conduitei, echilibru: instabil

Intensitatea reacției: intensă, rapidă

Rezistența la dificultăți: obosește ușor, se plictisește repede

Trăsături de caracter în devenire: neâncredere în sine, timiditate, nehotarâre, nesiguranta, egoism

Aptitudini: aptitudini pentru activitatile practice, educație fizică

Creativitate: în activitățile practice

Relațiile în grupul de elevi / preșcolari: în colectiv este sociabil, are o fire deschisă dar de cele mai multe ori el este cel care provoacă neânțelegeri și conflicte. Este impulsiv atunci când copiii nu-i dau dreptate sau nu-l ascultă.

Stilul de învațare: greoi, datorită faptului că nu se poate concentra mult timp și se plictisește repede. Preferă activitățile practice și educația fizică. Este dezinteresat de celelalte activități are un stil de muncă încet, se plictiseste ușor, nu rezistă la efort intelectual susținut și nici la efort fizic.

Stil de muncă : sub supravegherea educatoarei se mobilizează greu în activitate.

III. Nevoi specifice:

În cadrul familiei: Detensionarea relației din familie, mama sa se preocupă de educația copilului, să-I asculte nevoile, să-l îndrume.

În cadrul gradinitei:

dezvoltarea în continuare a aptitudinilor pentru activitățile practice;

mobilizarea atenției și a voinței pentru a termina activitatea începută;

antrenarea în orice tip de activitate din grădiniță.

În cadrul grupului de prieteni

realizarea unor sarcini în echipă;

acceptarea din partea grupului.

IV. Obiective:

conștientizarea de către părinți a responsabilităților care le revin în educarea copilului;

modificarea atitudinilor părinților în raport cu copilul, folosirea de metode nonagresive în educația lui;

dezvoltarea încrederii în forțele proprii;

realizarea unui program adecvat posibilităților lui, fără solicitări sau eforturi în salt, cu sarcini precise și bine definite;

favorizarea integrării în grup;

orientarea către ședințe de psihoterapie;

V. Plan de acțiune:

vizite la domiciliul copilului;

participarea părinților la activiățile din grădiniță cu scopul de a observa copilul în mediul educațional;

consilierea părinților în urma observării comportamentului copilului (în timpul activităților alese, copilul se joacă frecvent " de-a barul");

oferirea unor exemple de bună practică (familii în care părinții se ocupă de copii);

desfășurarea unor activități în echipă, în care copilul să știe precis ce are de realizat;

realizarea de proiecte tematice în care să fie cooptați ambii părinți;

aprecieri din partea educatoarei în cadrul colectivului atunci când realizează sarcinile;

acordarea de roluri în jocurile și activitățile alese prin care să capete încredere în forțele proprii, precum și încrederea colegilor.

Concluzii și perspective

Pentru a reuși în creație e nevoie de multă muncă pentru a pune în valoare potențialul creativ al individului. Ca să dezvolți un comportament creativ nu o poți face prin acțiunea unui anumit factor, ci prin racordarea la un întreg circuit la care participă finnța umană.

Forțele creative ale școlarului se formează doar îm climat ludic. În grădiniță se dezvoltă personalitatea și pregătirea copilului pentru școală.

Pentru copii orice activitate este un joc. Jocul este cel care îi ghidează pe copii prin culmile necunoașterii, prin deșertul neștiinței, prin arșița îndoielilor, dar rezultatul este unul extraordinar: copilul devine om.

Încrederea în forțele proprii, orice acțiune care antrenează exersarea vieții psihice în ansamblu, care antrenează forțele creative existente este o acțiune de modelare a personalității copilului.

Obiectivele microcercetării mele au fost îndeplinite în totalitate datorită implementării activităților creatoare la grupa experimentală. Am demonstrat că atunci cînd asupra unui grup de copii se intervine cu activități creatoare, cînd modalitățile de dezvoltare ale creativității sunt aplicate în proporție mare, eșantionul de subiecți răspunde la stimuli. Am demonstrat că nu contează în foarte mare măsură mediul din care provin copii: ei pot fi educați dacă asupra lor se intervine cu modalitățile potrivite.

Bibliografie

Anexe

Anexa nr.1

Chestionar aplicat părinților

Vă rugăm respectuos să răspundeți la următoarele întrebări. Vă asigurăm că la acest chestionar, adresat unui număr mare de persoane, nu există răspunsuri bune sau rele. Răspunsurile vor fi utilizate într-un studiu despre rolul familiei în educație și sunt confidențiale. Pentru o mai bună și relevantă prelucrare statistică a datelor, vă rugăm să completați și rubricile incluse în acest preambul.

Vă mulțumim pentru colaborarea dumneavoastră!

Instrucțiuni de completare a chestionarului:

La întrebările 5, 6(e), 7(c), 18(c), 19, 21, 24(d), 26(e) se completează informația cerută, în spațiile libere, în cuvinte.

Întrebările 8, 10, 27, 28, 29 se completează prin bifarea variantei de răspuns corespunzătoare.

Întrebările de la 1 la 4, 6, 7, 9, de la 11 la 20, de la 22 la 26 și 30 se completează prin încercuirea variantei de răspuns corecte.

Vârsta: ________ ani ________ luni

Sex: a) feminin

b) masculin

Starea civilă: a) necăsătorit(ă)

b) căsătorit(ă)

c) divorțat(ă)

d) uniune consensuală

e) văduv(ă)

Mediul de proveniență: a) rural

b) urban, cu părinți născuți și crescuți în rural

c) urban, cu părinți născuți și crescuți în urban

Profesia dvs.:______________________

Profesia soțului[soției]:_____________________

Studii: a) submedii

b) medii

c) superioare

Vă cunoașteți copilul?

a) foarte bine

b) bine

c) suficient

d) insuficient

e) deloc

Cât timp stați cu copilul dvs. pe zi?

a) foarte mult

mult

suficient

puțin

foarte puțin

Cât timp îi alocați efectiv lui?

a) foarte mult

mult

suficient

puțin

foarte puțin

În ce constă timpul alocat copilului?

mă joc cu el

îi citesc povești

vizionăm programe TV

ne plimbăm

îl antrenez în sarcini gospodărești

Cât timp alocă copilul:

TV-ului……………………………….

calculatorului…………………….

jocurilor……………………………

prietenilor…………………………

Cine se ocupă mai mult de educația copilului?

a) mama

b) tata

c) amândoi

d) frații

e) alte persoane. Care?…………………………

Sunt și alte persoane care se ocupă de educația copilului?

a) bunica/bunicul

b) bona

c) altcineva. Cine?……………………………..

Când considerați că ar trebui să înceapă educația în familie?

a) La 3 ani

b) La 1 an

c) De când se naște

De care dintre părinți este atașat copilul?

a) mama

b) tata

c) ambii părinți

Care-i motivul pentru care ați adus copilul la grădiniță?

Din dorința disciplinării copilului.

Ca pe o ultimă soluție pentru rezolvarea problemei supravegherii copilului.

Din imitație (pentru că și alți părinți fac la fel).

Recunoașteți importanța grădiniței în educația copilului pentru școală și societate.

Dacă ați avea destul de mult timp liber v-ați ține copilul acasă? a) da

b) nu

Întrebați zilnic copilul de activitățile susținute în grădiniță?

a) da

b) nu

c) câteodată

Copilul relatează – fără să fie întrebat – tot ce se întâmplă la grădiniță în fiecare zi?

a) da

b) nu

c) câteodată

Cât de bine îi cunoașteți interesele copilului dvs. legate de grădiniță?

foarte bine

bine

suficient

insuficient

deloc

Ce activitate desfășurată în cadrul grădiniței credeți că-i place cel mai mult copilului dvs.?

activități artistico-plastice: pictură, desen, modelaj

activități din domeniul știință: matematică, cunoașterea mediului

activități din domeniul limbă și comunicare: povești, poezii, lecturi, cântece

activități din domeniul om și societate: educație moral-civică, abilități practice

activități psiho-motrice: sport, jocuri de mișcare

Educatoarea afișează la vedere lucrări practice, picturi, desene, fișe, probe de evaluare ale copilului?

tot timpul

adesea

ocazional

rar

niciodată

Îi cunoașteți grupul de prieteni?

da

nu

puțin

Unde are prieteni copilul dvs.?

la grădiniță

acasă

altundeva. Unde?……………………….

Cum îl afectează prietenii?

în bine

în rău

nu-l afectează

nu cunosc

Dacă ați bifat a sau b, motivați răspunsul……………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………….

Cunoașteți comportamentul copilului dvs. la grădiniță?

da

nu

nu mă interesează

Ce vă place în comportamentul lui? ……………………………………………………………………………………………………………………………….

Ce vă displace? ……………………………………………………………………………………………………………………………….

Credeți că activitățile desfășurate în grădiniță sunt importante pentru educația copilului d-voastră ?

da

nu

nu știu

Care credeți că ar trebui să fie obiectivul prioritar al programului din grădiniță?

Jocul

pregătirea pentru școală

dezvoltarea intelectuală d) pregătirea pentru viață e) educația pentru mediu/sănătate/fizică

În ce activități ați dori să fiți antrenați în grădiniță ?

serbări, expoziții, excursii

lecții deschise

activități gospodărești

altele. Care?…………………………………..

niciuna

Ce așteptați de la doamna educatoare?

să nu-mi spună nimic

să nu mă deranjeze mereu

să coopereze

să-mi spuna tot timpul cum evoluează copilul

nu știu

Ce atitudine v-ați propus să aveți față de doamna educatoare? (grădiniță?)

deschisă

retrasa

neutră

mă implic/activă

alta…………………

Ați dori să primiți informații cu privire la formarea și dezvoltarea personalității copilului preșcolar?

Da

Nu

Dacă da, bifați din următoarele teme:

“Caracteristicile psihice ale copilului preșcolar”

“Rolul familiei în structurarea personalității copilului”

“Modalități moderne de informare a părinților privind progresele individuale ale copiilor”

Sunteți mulțumit de interesul pentru grădiniță și de rezultatele copilului?

foarte mulțumit

mulțumit

nemulțumit

Ați stabilit noi relații de colaborare între d-voastră, părinții și educatoare (grădiniță)?

da

încă nu

nu

Anexa nr.2

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Modalitati de Stimulare a Creativitatii Copiilor Prescolari (ID: 160071)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Modalitati de Stimulare a Creativitatii Copiilor Prescolari

Copyright Notice

Gandirea Critica Si Reflexiva In Procesul Instructiv Educativ

Discurs Feminist Si Lupta Malalei Yousafzai Pentru Libertatea Si Educatia Femeilor DIN Lumea Islamica

Specificul Utilizarii Mijloacelor Didactice Moderne In Activitatile Didactice cu Prescolarii

Competente de Comunicare la Varsta Prescolara

Saracia Elevilor Rromi de la Scoala Gimnaziala Nr.1 Borumlaca

Interdisciplinaritatea Necesitate Obiectiva a Invatamantului Primar

Copyright Notice

Similar Posts