Modalitati DE Stimulare A Creativitatii Copiilor DIN Clasa Pregatitoare

MODALITĂȚI DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII COPIILOR DIN CLASA PREGĂTITOARE

Planul lucrării

Capitolul I Profilul psiho-fizic al școlarului din clasa pregătitoare

Clasa pregătitoare – o noutate în învățământul românesc

Dezvoltarea fizică a copilului din clasa pregătitoare

Dezvoltarea psihică a copilului din clasa pregătitoare

Capitolul II Creativitatea – spiritul timpului nostru

2.1. Repere conceptuale ale creativității

2.2 Fazele procesului de creator

2.3 Factorii creativității

2.4 Funcțiile creativității

2.5 Niveluri ale creativității

2.6.Blocaje ale creativității

Capitolul III Metode de stimulare a creativității pentru vârstă școlară mică

3.1 Metode de stimulare a creativității pentru clasa pregătitoare

3.2. Jocul didactic metodă fundamentală

Capitolul IV Modalități de dezvoltare a creativității copiilor din clasa pregătitoare

4.1. Modalități de dezvoltarea a creativității la disciplina Comunicare în limba română

4.2 Modalități de dezvoltarea a creativității la disciplina Matematică și Explorarea mediului

4.3 Modalități de dezvoltarea a creativității la disciplina Arte vizuale și abilități practice

Concluziile lucrării

Bibliografie

Introducere

Am ales această temă deoarece avem nevoie de copii care gândesc, copii care au capacitatea de a prelucra informația primită, nu doar de simpli receptori.

Este necesară stimularea creativității, a imaginației și a gândirii flexibile pentru o structurare temeinică, sistematică a informației, a aptitudinilor, a capacităților

Creativitatea este darul cel mai de preț al omului, care i-a permis să făurească primele unelte, să stăpânească o parte din natură prin știință și tehnică, să modifice mediul înconjurător, să pătrundă în spațiul cosmic. Imaginația implică interacțiuni cu toate componentele sistemului psihic uman cum ar fi: dorințele, aspirațiile, profunzimea înțelegerii, trăirile profunde ale evenimentelor, experiența proprie de viață, dinamica temperamentală, într-un cuvânt, întreaga personalitate. Pentru a asigura progresul uman și bunăstarea materială și spirituală a oamenilor, este nevoie de multă creativitate, de depistarea, stimularea și de finalizarea ei în inventivitate ideatică și practică, în toate domeniile.

Copiii de vârstă școlară mică ne fascinează prin sinceritate, inocență, perspicacitate și creativitate. Această vârstă este apreciată tot mai mult ca vârsta în care se produce cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane. Pe parcursul ei se dezvoltă cele mai importante aspect ale individualității umane și au loc unele din cele mai importante achiziții cu mari implicații în etapele ulterioare ale dezvoltării sale. De aceea, nu se pote face abstracție de una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalității – creativitatea.

La debutul în viața școlară, conceptul de creativitate are anumite particularități. Sensul creativității la copii nu se manifestă în produs creativ de mare originalitate ci pune accentual pe potențial, factori sau capacități aptitudinale predictive pentru performanțele de mai târziu, la capacitatea copilului de a acționa prin sine însuși, independent, atât pe plan mintal cât și pe plan practic. Creativitatea se poate manifesta în toate etapele de vârstă, pe tot parcursul vieții, însă vârsta cea mai productivă în creativitate este între 25-40 ani. Pe lângă coeficientul de inteligență, un rol important în creativitate îl au factorii: ereditatea, capacitățile intelectuale, aptitudinile, caracterul, mediul socio-cultural, efortul susținut de pregătire și investigație și altele.

Capitolul I

Profilul psihofizic al școlarului din clasa pregătitoare

Clasa pregătitoare – o noutate pentru învățământul românesc

"Începeți prin a vă studia, elevii pentru că

, cu sigurantă, nu-i cunoașteți câtuși de puțin "

J.J. Rousseau

Sistemului național de învățământ este organizat și reglementat de Legea nr. 84/1995, Legea învățământului, cu modificările și completările ulterioare. Apariția și aplicarea noii legi a învățământului, Legea Educației Naționale nr.1/2011, începând cu 1 septembrie 2012 constituie un eveniment de importanță națională pentru învățământul românesc, dar mai ales, pentru învățământul primar.

De aceea putem spune că anul școlar 2012-2013 a adus cea mai importantă schimbare în sistem după 1989, introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar. Așa cum reiese din însăși denumirea ei, clasa pregătitoare are rolul de a facilita trecerea de la grădiniță la școală, urmărind adaptarea și integrarea copilului în mediul școlar. Programele școlare pentru clasa pregătitoare, aprobate prin OMECTS nr. 3656/29.03.2012, pun accentul pe formarea de competențe specifice fiecărei discipline școlare, introducerea competențelor fiind una dintre noutățile apărute în ciclul primar. O altă noutate constă în apariția unor discipline de studiu noi, unele reunind domenii studiate distinct până acum.

Curriculum-ul Național din țara noastră cuprinde următoarele cicluri curriculare, care se reflectă în structura programelor școlare:

Ciclul curricular al achizițiilor fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I și clasa a-II-a), are ca obiectiv major acomodarea la cerințele sistemului școlar și alfabetizarea inițială.

Ciclul curricular de dezvoltare ( clasa a-III-a – clasa a-VI-a) are ca obiectiv major formarea capacităților de bază necesare pentru continuarea studiilor.

Ciclul curricular de observare și orientare ( clasa a-VIII-a – clasa a-IX-) vizează ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opțiunii școlare și profesionale ulterioare.

Ciclul curricular de aprofundare și specializare (clasa a-X-a –clasa a-XII-a) are ca obiectiv major adâncirea studiului în profilul și specializarea aleasă și pregătirea în vederea integrării eficiente în învățământul universitar de profil sau pe piața muncii

Ciclul achizițiilor fundamentale are ca obiectiv major acomodarea la cerințele sistemului școlar și alfabetizarea inițială:

asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenționale (scrisul, cititul, calculul aritmetic)

stimularea copilului în vederea perceperii, cunoașterii și stăpânirii mediului apropiat

stimularea potențialului creativ al copilului, a intuiției și imaginației sale

formarea motivației pentru învățare, înțeleasă ca o activitate socială. (Cucoș,C.,2009, p. )

Specifice clasei pregătitoare sunt următoarele aspecte:

lecție durează 45 de minute din care 30/35 de minute de curs, iar 10/15 minute de activități liber-alese, creative;

fiecare zi începe cu „Întâlnirea de dimineață”;

utilizăm strategii și metode de predare integrată bazate pe cooperare: învățarea prin cercetare, învățarea prin descoperire, învățarea prin rezolvarea de probleme, învățarea bazată pe probleme, învățarea prin dezbatere;

proiectăm unități tematice și proiecte tematice;

evaluarea nu va fi notată cu calificative sau note: evaluarea se va realiza prin aprecieri, încurajări, iar la sfârșitul anului școlar se va face evaluarea sub forma unui raport de evaluare, scris, întocmit de profesor pe baza observării sistematice a progresului elevului. Rolul raportului este să stabilească priorități pentru elev în clasa I și constituie componentă a prototipului educațional (Declarația MECTS din 22 ianuarie 2012).

O altă schimbare este noul curriculum centrat pe competențe cheie și denumiri ale unor discipline (Comunicare în limba română, Matematică și Explorarea mediului, Dezvoltare personală, Muzică și mișcare, Arte vizuale și abilități practice).

În clasa pregătitoare copilul va învăța să numere obiecte, să distingă forme, culori, dimensiuni, să se comporte civilizat, să-și dezvolte încrederea în sine, să folosească un calculator. Totul trebuie realizat într-o formă plăcută, atrăgătoare, aici intervenind măiestria cadrului didactic.

Abordarea conținuturilor este făcută integrat, totul subordonându-se formării competențelor specifice și generale prevăzute de programa școlară a fiecărei discipline, competențe care vizează dezvoltarea fizică, socio-emoțională, cognitivă a limbajului și comunicării, precum și dezvoltarea capacităților și a atitudinilor în învățare, în vederea asigurării bazelor formării și dezvoltării celor opt competențe cheie care determină profilul de formare a elevului.

Acomodarea cu mediul școlar se face într-un mod cât mai prietenos, principalul context de învățare fiind jocul, ca activitate predominantă pentru vârsta de șase ani. Trecerea clasei pregătitoare din cadrul învățământului preșcolar în cel al învățământului primar aduce cu sine o serie de reglementări de tip administrativ, curricular și evaluativ. Așa cum reiese din însăși denumirea sa, clasa pregătitoare are rolul de a pregăti elevul pentru învățarea specifică în primul rând clasei I, dar și pentru următorii ani de școală. Curriculum-ul pentru învățământul primar specific clasei pregătitoare reprezintă o noutate în învățământul romanesc, fiind conceput astfel încât să respecte principiul continuității între nivelurile sistemului de învățământ și în vederea atingerii nivelului de performață elementară în formarea competențelor cheie care determină profilul de formare al elevului (la sfârșitul clasei a II-a).

Competențele sunt definite ca ansambluri integrate de cunoștințe,capacități și abilități de aplicare,operare și transfer al achizițiilor,care permit desfășurarea cu succes a unei activități,rezolvarea eficientă a unei probleme sau a unei clase de probleme/situații (Ciolan, 2002; Cucoș, 2002).

Curriculum pentru învățământul primar pune accentul pe dezvoltarea competențelor la elevi, acestea fiind:

competențe de comunicare;

competențe de bază specifice matematicii, științelor și tehnologiilor;

competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere;

competențe sociale și civice;

competențe anteprenoriale;

competențe de sensibilizare și expresie culturală;

competența de a învăța să înveți (metacognitivă).

Activitatea didactică se bazează în mare parte pe baza experienței și a talentului fiecărui dascăl în parte. Accentul se pune pe participarea activă a elevilor în procesul de învățare, modalitatea de abordare fiind joaca .

Evaluarea la clasa pregătitoare se va face pe baza unui raport de evaluare. Raportul de evaluare este elaborat de MECTS, fiind un document tip numit „Raport de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare la finalul clasei pregătitoare”. Se completează pentru toți elevii din clasele pregătitoare având ca scop orientarea și optimizarea procesului educativ, în vederea pregătirii elevilor pentru a răspunde solicitărilor de tip școlar.

Raportul de evaluare este un document tip în care se consemnează nivelele de dezvoltare fizică, socio-emoțională, cognitivă, a limbajului și comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare ale elevilor aflați la finalul clasei pregătitoare.

Raportul de evaluare este valorificat în optimizarea procesului educativ în ansamblul său și fundamentarea deciziilor de orientare și consiliere educațională. Conținutul raportului de evaluare are caracter confidențial, este un sprijin pentru elev, cadru didactic, dar mai ales pentru părinți. Principalele aspecte vizate, asociate fiecărui domeniu de dezvoltare și desprinse din competențele specifice prevăzute în programele școlare în vigoare pentru clasa pregătitoare, în n document tip numit „Raport de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare la finalul clasei pregătitoare”. Se completează pentru toți elevii din clasele pregătitoare având ca scop orientarea și optimizarea procesului educativ, în vederea pregătirii elevilor pentru a răspunde solicitărilor de tip școlar.

Raportul de evaluare este un document tip în care se consemnează nivelele de dezvoltare fizică, socio-emoțională, cognitivă, a limbajului și comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare ale elevilor aflați la finalul clasei pregătitoare.

Raportul de evaluare este valorificat în optimizarea procesului educativ în ansamblul său și fundamentarea deciziilor de orientare și consiliere educațională. Conținutul raportului de evaluare are caracter confidențial, este un sprijin pentru elev, cadru didactic, dar mai ales pentru părinți. Principalele aspecte vizate, asociate fiecărui domeniu de dezvoltare și desprinse din competențele specifice prevăzute în programele școlare în vigoare pentru clasa pregătitoare, în dreptul cărora cadrul didactic responsabil consemnează, în baza documentelor suport, nivelul achiziției ,,realizat sau ,, în curs de realizare”, după caz; aprecieri și recomandări. Procesul de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare se desfășoară pe tot parcursul anului școlar și se finalizează în luna mai prin completarea acestui raport.

Raportul de evaluare este completat de către învățătorul responsabil care predă la clasa pregătitoare și verificat de președintele comisiei. Este un sprijin pentru elev, dar și pentru cadrul didactic responsabil (anexa 1).

1.2. Dezvoltarea fizică a copilului de 6-7 ani

Copilăria este o perioadă intensă de dezvoltare fizică și psihică a ființei umane, de aceea, intrarea în școală, frecventarea și parcurgerea cu succes a sarcinilor impuse de obiectivele pedagogice ale cursului primar reprezintă momente hotărâtoare ale vieții

În faza școlarității mici se dezvoltă văzul, auzul precum și analizatorul verbo-kinestezic, solicitat cu deosebire în activitatea citit-scrisului.

Din punct de vedere fizic, dezvoltarea este evidentă în această perioadă, are loc o creștere aproximativă pânǎ la 116 cm. ca statură și o creștere până la 22 kg. ponderal (Verza,E.,Verza, F. ,2000, p. 93).

De-a lungul preșcolarității motricitatea evoluează de la imperfecțiunea și necoordonarea

mișcărilor (la 3 ani) la dezinvoltură, spontaneitate, armonia, grația lor și, apoi, la forța, precizia, rigoarea acestora. La baza dezvoltării motricității stau trebuințele de mișcare, de afecțiune, de independență ca și modificările din planul osteomuscular. Achizițiile din planul motricității determină modificări în planul cunoașterii (acțiunile mai fine, mai precise cu obiectele îi oferă copilului informații mai multe și mai exacte despre obiecte), ca și în planul autonomiei (se consolidează și perfecționează conduitele de îmbrăcare, alimentare, igienice) și al imaginii de sine. Adultul, prin modelul pe care îl oferă, prin orientarea actelor perceptive, îl stimulează pe copil nu doar să contemple de la distanță

obiectele, ci să acționeze cu ele. Mâna va fi pentru copil un instrument de cunoaștere și creație.

Între 6 și 7 ani se produce un salt copilul crește cu 8-9 cm în înălțime și sporește cu peste 4 kg în greutate. Datorită relațiilor specifice între procesele de creștere și dezvoltare a organismului, vîrsta școlară mică este considerată ca fiind a doua fază a rotunjirii.

Capacitatea pulmonară este redusă. Pentru a asigura oxigenarea sângelui, respirația copiilor de această vîrstă este mai deasă decât a adultului.

Mușchiul cardiac este dezvoltat intens și este bine irigat cu sânge, de aceea inima funcționează bine, făcând față nevoilor relativ mari de oxigen ale organismului. Cu condiția să aibă la dispoziție suficient aer curat. Datorită diametrului mare al arterelor carotide, creierul primește suficient sânge pentru a asigura o capacitate de lucru corespunzătoare.

Creierul se dezvoltă atât de mult încât atinge apropare 90% din greutatea creierului unui adult. La 7 ani el are circa 1200 grame, iar la 12 ani circa 1400 grame. Dezvoltarea privește nu numai volumul, ci și structura. Solicitările la care este supus copilul în procesul de învățământ contribuie la dezvoltarea activității analitico-sintetice a scoarței.

Dezvoltarea psihică a copilului de 6-7 ani

Cercetările psihologice și pedagogice au dovedit că dezvoltarea individuală nu are loc în același ritm în tot cursul vieții. Ea este mai accentuată până la vîrsta de 20 ani și mai lentă după această vârstă. Psihologii și pedagogii au mai stabilit că în aceleași perioade de vârstă dezvoltarea copiilor prezintă profituri asemănătoare. De exemplu, aproape toți copiii de la 3 pînă la 7 ani se caracterizează prin unele trăsături fizice și psihice comune. Aceste trăsături care caracterizează pe copii de aceeași vârstă se numesc particularități de vârstă.

Deși periodizarea copilăriei, pe care o adoptă numeroși autori, coincide, mai mult sau mai puțin, sub aspectul limitelor de vârstă, criteriile de periodizare sau denumirea fazelor respective nu este întotdeauna aceeași.

Adoptînd criteriul dezvoltării inteligenței, J.Piaget stabilește stadiile următoare:

de la 0 la 2 ani – stadiul senzorio-motor

de la 2 – 6 (7) ani – stadiul preoperatoriu (intuitiv)

de la 6 (7) – 11 (12) ani – stadiul operator concret

de la 11 (129 – 14 (16) ani – stadiul operator formal.

Prin procesul învățarii se grăbește maturizarea funcțiilor analitice, sintetice ale creierului și implicit dezvoltarea percepției, a memoriei și a limbajului, copilul își însușește cunoștinte, priceperi și deprinderi, modalitați de gândire și comportamente sociale.

Jocurile în activitățile de învățare dezvoltă capacitățile intelectuale, fac trecerea treptată de la concret la abstract și ajută la specializarea operațiilor gândirii (logice, creatoare), de analiză, sinteză, se consolidează cele patru operații pentru rezolvarea mai rapidă a exercițiilor și problemelor.

Gândirea devine mai productivă ca rezultat al creșterii gradului de flexibilitate și mobilitate, al utilizării diferitelor procedee de activitate mintală. Gândirea școlarului mic este egocentrică (copilul se crede încă, mai ales la începutul perioadei, centrul universului pentru că nu distinge suficient de bine realitatea obiectivă de cea personală), magică (consideră că poate interveni în ordinea universului), artificialistă (obiectele, inclusiv astrele, sunt construite de om, eventual de tatăl său, căruia îi atribuie calități deosebite), animistă (atribuie obiectelor însușiri umane). Datorită sincretismului gândirii, școlarul face, de obicei, confuzie între parte și întreg. La diminuarea acestei confuzii contribuie, cu timpul, activitățile matematice și cele decunoaștere a mediului.

Copilul de vârstă preșcolară poate realiza comparații simple după un criteriu dat (după formă, mărime, culoare). Absența sau insuficienta dezvoltare a limbajului intern îl împiedică să facă abstractizări și generalizări. Observă și formează mulțimi omogene, construiește scara numerică crescător și descrescător, sesizează sensul adunării și scăderii, realizează în plan concret adunări și scăderi cu o unitate și chiar două, operează și mintal, compară mulțimile.

La această vârstă copiii admit conservarea materiei, încep să recunoască conservarea greutății și mai târziu conservarea volumului. La vârsta de 11-12 ani ajung să surprindă fenomene inaccesibile simțurilor – permanența, invariația – gândirea ridicându-se în plan abstract, categorial. ( Verza,E.,Verza,F. 2000,p.106).

Acțiunea cu obiectele, verbalizarea acțiunilor, formularea problemelor, apelul permanent la experiența cognitivă acumulată contribuie la dezvoltarea și sistematizarea gândirii. Permanenta întrebare “de ce?” exprimă atitudinea sa interogativă față de realitatea obiectivă.

În dezvoltarea limbajului școlarului mic se produc importante schimbări. În interdependență cu celelalte achiziții psihice și sub influența mediului socio-cultural și a

acțiunilor educative, limbajul se dezvoltă sub aspect fonetic, semantic și gramatical. La această vârstă copilul reușește să pronunțe corect sunetele izolate și integrate în cuvinte, deși, datorită nematurizării aparatului verbomotor, apar unele dificultăți – omisiuni, substituiri, inversiuni. Delimitează cuvântul ca unitate fonică, lexicală, gramaticală.

Datorită dezvoltării auzului fonematic, identifică cu ușurință, în structura cuvântului, silabele și sunetul inițial, dar întâmpină greutăți în identificarea sunetelor din interiorul

La limba română jocurile ajută la corectarea deficiențelor de vorbire, pronunțarea corectă a sunetelor, silabelor, cuvintelor, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, aplicarea corectă a semnelor gramaticale. Ca sarcini se urmărește:

dezvoltarea auzului fonematic;

pronunțarea corectă a cuvintelor sub aspect morfologic;

exprimarea logică, coerentă ;

înțelegerea aspectului semantic a tuturor cuvintelor.

Și în dezvoltarea memoriei se produc transformări importante. Memorarea involuntară este încă foarte amplă; tot ceea ce le captează interesul și le face plăcere este repede întipărit. Școlarul mic reține în general mai ușor formele, culorile, întâmplările decât definițiile, demonstrațiile, explicațiile. Uneori el memorează mecanic, nu logic, memorează cuvinte, nu idei, pune pe același plan ideile principale cu cele secundare. Memoria preșcolarului este în mare parte o memorie verbală, pentru că preșcolarul verbalizează tot ceea ce face și vede.

În această perioadă se instalează treptat și mecanismele memoriei voluntare. E. Claparède și J. Piaget (Jude, I. 2002, p.168) au evidențiat dezvoltarea memoriei voluntare în cadrul jocului. Activitatea de joc – prin scopurile, conținutul și condițiile sale de desfășurare – facilitează înțelegerea de către copil a relației mijloc – scop și dezvoltă în mod voluntar memoria copilului .

Într-o foarte strânsă legatură cu gândirea și limbajul se află imaginația. Cu cât copilul este mai evoluat pe plan mintal, cu cât posedă mai multe noțiuni și un vocabular activ mai bogat, cu atât imaginația lui va avea mai multe elemente, mai mult material pentru a construi, pentru a crea. Este foarte mult solicitată imaginația reproductivă, copilul fiind pus adesea în situația de a reconstitui imaginea unor realități.

În strânsă legatură cu imaginația reproductivă se dezvoltă imaginația creatoare. Ascultând o poveste, școlarul mic este capabil să și-o reprezinte transformând-o, introducând modificări în desfășurarea subiectului. Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire și compunere, de activitățile practice și muzicale, de contactul cu natura și de activitățile cu munca.

Motivația copilului pentru școală se constituie ca o sinteză de factori externi și interni, susținută de multiplele lui cunoștinte despre școală și despre ocupația de școlar.

Deoarece elevii întâmpină dificultați în învățare, jocul didactic vine în sprijinul lor, fiind împletit cu învățătura. Jocul didactic prin gradul înalt de angajare al elevului în activitatea de învățare, constituie una din formele de învățare cu cele mai bogate efecte educative, un bun mijloc de activizare și stimulare a școlarilor mici. Oricare lecție în care apare un joc didactic, reduce gradul de oboseală și stârnește interesul.

Afectivitatea școlarului mic este influențată atât de sarcinile de învățare propriu-zise, cât și de relațiile interpersonale din cadrul colectivității școlare. Se dezvoltă astfel, atât emoțiile și sentimentele intelectuale, precum și emoțiile morale și estetice. (Crețu, 2009, p. 175).

La începutul micii școlarităti, volumul atenției este încă redus, copiilor fiindu-le greu să prindă simultan în câmpul atenției explicațiile verbale și tablourile intuitive, acțiunile pe care le fac ei și cele inteprinse de colegii lor, desfășurarea propriu-zisă a acțiunii și rezultatul ei.

Școlarii mici întâmpină greutăți în a-și consolida voluntar atenția. Dintr-o atenție spontană, instabilă, atrasă mai mult de formă, mișcarea și culoarea obiectelor, se ajunge ca sub îndrumarea învățătorului, elevii să-și formeze o atenție voluntară, fiind astfel capabili să urmărească un timp mai îndelungat o explicație chiar dacă aceasta nu are suport concret. În ceea ce privește prelungirea perioadei de menținere optimă a atenției voluntare, învățătorul o poate realiza prin respectarea următoarelor condiții:

stabilirea clară și precisă a scopurilor activităților de instruire-învățare ;

reliefarea semnificațiilor și efectelor pozitive ale activității școlare;

programarea etapelor activității și precizarea momentelor mai dificile, de mare încărcătură și încordare voluntară, intelectuală, afectivă;

diminuarea sau anularea factorilor perturbatori ai actului de învățare proveniți din mediul extern ori intern.

Perioada cuprinsă între vârsta de 6 și 12 ani este considerată de Paul Osterrieth ca ”maturizarea copilului”, caracterizându-se prin dezvoltarea dimensiunii interioare, a unui început de autonomie și autodeterminare. “Departe de a fi numai faptură socială și excesiv gregară descrisă de unii, copilul este cineva care vrea să fie el însuși, să aibă originalitatea sa proprie.” (Osterrieth, P., p. 137).

Noile împrejurări de viață, datoriile și obigațiile de școlar influențează puternic procesul de formare a personalității.

Temperamentul, latura dinamico-energetică a personalității, derivă dintr-un anumit tip de sistem nervos. El “este o realitate psihologică grefată pe o realitate biologică, naturală și se modulează, căpătând anumite nuanțe emoționale, suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică. “ (Neveanu ,Popescu ,P.,p. 706)

În școlaritatea mică, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală. Întâlnim copii preponderent colerici sau flegmatici, preponderent sangvinici sau melancolici.

Personalitatea este după cum afirmă psihologul Alain Lieury “nu este doar o chestiune de temperament ci depinde de învățarea socială, de ajustări, prin întărire și observație în funcție de situații) “ (Lieury ,A., p. 195)

Inteligența este un “aliaj” de procese logice imaginative, verbale, un complex de acțiuni și scheme operaționale care permit elevului să facă față cu succes solicitărilor și situațiilor mai complexe. Cunoașterea acestor particularitați anatomo-fiziologice dar mai ales a celor psihice ale copiilor de vârstă școlară mică este de o mare importanță pentru învățător. Activitatea școlară se desfășoară în bune condiții numai dacă se pornește de la cunoașterea trăsăturilor individuale ale fiecarui copil.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Golu ,P., Zlate,M., Verza E. ,1993,Psihologia copilului, E.D.P. București ;

Nicola, I.,1994, Pedagogie , E.D.P.București ;

Neveanu, Popescu, P.,1978, Dicționar de psihologie, Ed.Albatros, București ;

Osterrieth,P.,1976, Introducere în psihologia copilului, (trad.) Ed.Științifică și Enciclopedică, București;

Jude, I.,2002, Psihologie școlară și optim educațional. ,Ed. Didactică și Pedagogică București:,

Neveanu, Popescu P.,1978 , Dicționar de psihologie, Ed.Albatros, București ;

Lieury, A., 1996, Manual de psihologie generală, (trad.), Ed.Antet, București ;

Șchiopu, U., Verza, E.,1981, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții. Ed. Didactică și Pedagogică,București;

Șchiopu, U. ,1967, Psihologia copilului. Ed. Didactică și Pedagogică, București; p.

Șchiopu, U. Dezvoltarea psihomotorie a copilului în perioada preșcolară. În: Revista Învățământul Preșcolar, nr.3 – 4, 1990.

Verza,E.,Verza, F. ,2000, Psihologia vîrstelor, Ed.Pro Humanitate, București

Capitolul II

“Creativitatea” – nevoie individuală și cerință socială

2.1. Repere conceptuale ale creativității

Etimologic, termenul “creativitate” își are originea în limba latină: ,,creare”

înseamnă ,,a zămisli”, ,,a făuri”, ,,a naște”.

Noțiunea de creativitate este introdusă în vocabularul psihologic de americanul

Gordon Allport (în 1937) pentru a desemna o formațiune de personalitate.

Termenul a pătruns în dicționarele de specialitate după 1950. Până atunci, manifestările de creativitate au fost desemnate prin intermediul altor termeni, precum inspirație, talent, supradotare, geniu, imaginație sau fantezie creatoare.

A. Stoica remarcă nenumărate denumiri metaforice ale creativității: ”inteligența fluidă” (R.B. Cattell), „gândire direcționată creatoare” (E. Hilgard), „gândire divergentă” (J.P. Guilford), „rezolvare de probleme” (A. Simon și I. Bruner), „imaginație creatoare” (T. Ribot și J. Piaget), „imaginație constructivă” (A. Osborn) (Stoica, A., 1983, p.5).

Prin creativitate înțelegem aptitudinea sau capacitatea de a realiza ceva original. Actul creator este însă un proces de elaborare prin invenție sau descoperire, cu ajutorul imaginației creatoare, a unei idei, teorii sau produse noi, originale, de mare valoare socială și aplicabile în diferite domenii de activitate.

În anul 1959, Harold D.Lasswell a dat următoarea definiție a creativității: ”Creativitatea este dispoziția (consensul, interesul, motivația) de a face (inovații) și de a recunoaște inovațiile apreciabile”. Această definiție accentuează două note caracteristice importante, aflate în aria creativității:

nota caracteristică a motivației în creativitate;

nota caracteristică a evaluării procesului și produsului realizat.

Fără aceste note caracteristice, creativitatea nu-și află înțelesul deplin și nu include capacitatea de a aprecia și crea valori.

Alexandru Roșca consideră creativitatea ca “ansamblu unitar al factorilor subiectivi si obiectivi care duc la realizarea de către indivizi sau grupuri a unui produs original și de valoare.”(Roșca, A., 1981.p.17)

După Bontaș I. și Nicola I., creativitatea este o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă și fundamentală a personalității, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu investigații și date noi, produce ceva nou, original, de valoare și eficiență științifică și social-utilă, ca rezultat al influențelor și relațiilor factorilor subiectivi și obiectivi – a posibilităților (și calităților) persoanei și a condițiilor ambientale ale mediului socio-cultural (Răfăilă ,E,2002, p. 17].

U. Șchiopu definește creativitatea drept "o dispoziție spontană de a crea și inventa, care există la fiecare persoană, la toate varstele".

Structura creativității :

Noțiunea de creativitate are în vedere mai multe accepțiuni:

creativitatea ca o caracteristică personală;

creativitatea ca produs;

creativitatea ca proces specific.

Produsul creator reprezintă, în esență, un element nou în raport cu experiența socială anterioară sau cu experiența de viață a unui individ.

2.2 Fazele procesului de creator

Procesul creator presupune parcurgerea următoarelor patru etape:

Pregătirea acțiunii complexă bazată pe următoarele operații: identificarea problemei în termeni optimi (natură, specific, timp, etc.). Analiza datei problemei în vederea formulării clare a acestora (premise, principii, resurse posibile și necesare,), acumularea și selecționarea informației necesare pentru abordarea corectă a problemei; prelucrarea și sistematizarea informației stocate, elaborarea strategiei de rezolvare a problemei la nivelul unui plan operativ . Deci creativitatea de la un loc gol, de la nimic, ea se bazează pe un fond ideatic și acțional aperceptiv, ea înseamnă și învățare nouă, prin documentare și experimentare (analize, sinteze, calcule), care se restructurează cu cele aperceptive. (Stoica,A, 1983, p.21).

Incubația este o acțiune complexă realizabilă intensiv sau și extensiv prin diferite operații de organizare și reorganizare a informației pregătite anterior prin procesări care valorifică experiența individuală și socială a subiectului la nivelul conștiinței acestuia dar și în planul verigilor sale profunde, dependente de zona inconștientului dar și a conștientului. Incubația presupune asocieri, bisocieri, combinări, recombinări, restructurări de date, structuri, modele. În mod inconștient, sub conștient, preconștient și conștient, care creează datele, ideile, structurile, modelele, soluțiile noi cu asigurarea condițiilor interne și externe. (Cosmovici,A. 1999 p. 154).

Iluminarea este acțiunea complexă de asociere și de combinare a informației care declanșează momentul inspirației, respectiv al descoperirii soluției optime de rezolvare a problemei. Inspirația este apariția bruscă a noului, a creației, a noilor ideii, modele, sistem, structuri, teorii, tehnologii, în mod inconștient, subconștient, preconștient și conștient

Verificarea este acțiunea complexă de evaluare finală a soluției adoptate anterior, realizabilă prin operații de apreciere, validare, aplicare, în condiții de amendare, finisare, ajustare, reorganizare, perfecționare permanentă. Verificarea constituie controlul creației rezultată din factorii obiectivi și subiectivi, autenticității valorii, aplicabilității și eficienței în plan teoretic și aplicativ.

2.3 Factorii creativității

Creativitatea este un proces complex la care participă întreaga personalitate pe baza acțiunii unitare a mai mulți factori. Stoica Ana (1983, p.8) subliniază rolul predominant al factorului intelectual „direct răspunzător de nivelul creativității”. (Stoica , A.,1983, p.8). Inteligența este un factor important al creativității, persoanele cu niveluri scăzute ale

inteligenței sunt și slab creative, cele cu nivel mediu au o creativitate corespunzătoare, iar

persoanele cu un coeficient de peste 120 au un nivel superior al creativității.

Imaginația creatoare este un factor fundamental al creativității, întrucât realizează contopirea informațiilor în structuri noi prin transformarea și unificarea imaginilor, ideilor, obiectelor acestea luând o nouă semnificație. Creativitatea nu poate fi însă limitată la factorii intelectuali, factori precum motivația, afectivitatea, aptitudinile și atitudinile creative sunt la fel de importante ca factorii intelectuali.

J.P. Guilford a identificat șase factori ai creativității:

fluiditatea gândirii,

flexibilitatea acesteia,

originalitatea,

elaborarea,

sensibilitatea fața de probleme

și redefinirea.

Acestui model al aptitudinilor creative i se aduce obiecția că e lipsit de dinamism, întrucât nu cuprinde și modul de constituire a raporturilor dintre informații ,procesul creației fiind determinat de motivații sau influente externe.

Mai complet este modelul elaborat de Gaugh (1957) care cuprinde cinci factori incluzând și aspecte comportamentale:

aptitudini intelectuale,

aptitudinea interogativă (de căutare),

flexibilitatea cognitivă,

sensibilitatea estetică

și posibilitatea de sesizare a destinului, a încrederii creatorului în viitorul său .

Creația este însă un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acțiunii unitare a factorilor cognitivi, de personalitate și sociali.

Dintre factorii care pot influența creativitatea școlarului enumerăm:

Factorii cognitivi operaționali (intelectuali);

Dintre acești factori cei mai importanți sunt imaginația și inteligența. Inteligența este forma superioară de organizare a comportamentului creativ, care presupune sensibilitatea față de probleme apoi fluența, flexibilitatea și capacitatea de redefinire. Imaginația e un factor fundamental, întrucât realizează fuziunea informațiilor în structuri noi prin transformarea și unificarea imaginilor, a ideilor, a obiectelor și fenomenelor într-o nouă semnificație. Un factor deosebit de important e intuiția. O forma superioară a imaginației creatoare e ingeniozitatea, finalizată în găsirea unor soluții simple, surprinzătoare și originale.

Factorii caracteriali și cei afectiv-motivaționali

Alături de ceilalți factori implicați în procesul creativ, nu trebuie neglijată atitudinea interogativă, încrederea în forțele proprii, răbdarea, perseverența, entuziasmul, autoexigența, angajarea socială, spiritul de grup, abilitatea de a te concentra, capacitatea de a accepta conflictele, perseverența toate acestea pun în valoare capacitățile creative (Cosmovici,A.;Iacob,L., 1999, p. 149)

Factorii sociali

Activitatea creatoare este stimulată de exigența unui mediu social–economic și cultural-științific care asigura formarea unei personalități creative, care permite libertatea creației, recunoaște și aplică valorile create (Gherguț,A, 2005, Iași, p. 217).

Factorii dezvoltării psihice pot fi externi și interni.

Factorii interni sunt de natură biologică, ereditară și psihosocială.

Factorii externi: mediul și educația.

Numeroși psihologi și pedagogi (Bontaș I., Nicola I., Piajet J.) au demonstrat că în procesul dezvoltării psihice sunt implicați atât factorii interni cât și factorii externi fapt care sporește potențialul existent al individului, determinând o permanentă restructurare a a vieții psihice a individului. Elementele esențiale prin care se poate constata existența creativității sunt: flexibilitatea, noutatea și originalitatea, fluența, senzitivitatea (sensibilitatea senzorială), ingeniozitatea, expresivitatea.

2.4 Funcțiile creativității

Funcțiile creativității se regăsesc în structura tridimensională a creativității și anume la nivel de produs, proces, personalitate creatoare .

Funcția socială a creativității se reflectă în calitatea produsului creator, efectele produse în societate sfera de acțiune a produsului creator. Fiecare societate stimulează și reflectă un tip aparte de creativitate în funcție de de idealurile educaționale, scopurile și obiectivele urmărite.(Popescu,Niveanu P., 1991, p. 134).

Funcția psihologică a creativității este determinată de modul de realizare a procesului creator, de resursele existente la nivelul sistemului psihic uman, cu unele accente evidente care vizează:

inteligența care asigură sesizarea, rezolvarea de probleme;

gândirea divergentă cu calitățile sale: fluență, flexibilitate, originalitate;

imaginația creatoare ca un factor fundamental al creativității.

Privite din punctul de vedere al funcționalității creative, toate elementele sistemului psihic uman pot fi considerate însușiri generale ale personalității creatoare implicate în procesul creator (Cosmovici A. Iacob L., 1999, p. 152).

Funcția pedagogică a creativității este determinată de modul de angajare a personalității creatoare în acțiuni educaționale. Produsul creator este cea mai cunoscută formă de evaluare a creativității elevilor, de aceea trebuie să fie un produs nou, original, de valoare pentru societate, putand avea diferite forme. El poate fi exprimat fie într-un produs material cum ar fi : un proiect, o invenție, un desen, o compunere, o povestire, rezolvarea unei probleme sau poate fi un produs spiritual : o idee, o formulă, un principiu.

Structura creativității pedagogice este pusă în evidență de anumite caracteristici specifice, dezvoltate la nivelul produsului creator, procesului creator, personalității creatoare (Cosmovici A. Iacob L., 1999 ,p. 153).

Fluiditatea – este posibilitatea de a-ți imagina în timp scurt numeroase imagini sau idei, unele fără utilitate, dar printre ele găsindu-se și cele adecvate soluții căutate;

Plasticitatea – este ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, când un procedeu se dovedește inoperant;

Originalitatea – este expresia noutății, a inovației; când vrem să testăm această calitate la cineva, ea poate determina prin rapiditatea statistică a unui răspuns. Anume ”originalitatea garantează valoarea rezultatului muncii creatoare” (Vîgotski L. S., Psihologia artei).

Disocierea – este capacitatea combinatorie a două sau mai multe lucruri și fenomene pe care alții nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le asocia.

Creativitatea ca trăsătură general umană se manifestă pe parcursul vieții în mod spontan, întâmplător. Aceasta este o capacitate, aptitudine a personalității, a intelectului, este în același timp, un produs și un proces. Există anumite înzestrări psihice a unei persoane, care favorizează imaginația, creând astfel predispoziția pentru manifestarea acestei trăsături a ființei umane. Aceasta este favorizată și de acțiunea mediului, a experienței pentru ca să ia naștere ceea ce numim talent (Cosmovici, A.; Iacob, L. ,1999, p. 153).

Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoașterii și a vieții sociale: științifică, tehnică, economică, artistică, pedagogică.

2.5 Niveluri ale creativității

Analizând actul creator de la formele cele mai simple și până la creația superioară, A. L. Taylor (1959) distinge 5 niveluri ale creativitații:

1. Creativitate expresivă, atunci când are loc o liberă și spontană exprimare a persoanei, fără preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici.

2. Creativitate productivă, când persoana și-a însușit priceperi și deprinderi care permit să producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat.

3. Creativitatea inventivă face posibile invențiile îmbunătățirile aduse produselor, aparatelor, suficient de importante pentru a fi brevetate și difuzate în producție.

4. Creativitatea inovatoare duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalități de exprimare specifice talentelor.

5. Creativitatea emergentă se manifestă la omul de geniu care revoluționează un domeniu științific, ori la creația artistică, deschizând căi noi de abordare .

2.6 Blocaje ale creativității

Anumiți factori pot bloca procesul de creație și anume prezența unor persoane sau stări psihice care acționează ca blocaje ce pot minimiza sau chiar anihila manifestarea persoanalității creative.

Blocaje culturale.

Un astfel de impediment ce stă în calea manifestării creativității este conformismul, atunci când dorim ca toți să gândească și să se poarte la fel cu alții. Acele persoane cu idei sau comportări neconforme cu cei din jur sunt privite cu suspiciune, ceea ce reprezintă o descurajare. În general, există o neîncredere în fantezie și imaginație și o apreciere accentuată a gândirii logice și a raționamentelor. Uneori raționamentele prea riguroase nu permit un progres real decât dacă se bazează pe rezultatele unor construcții sau ale unor operații imaginare. Nici matematica nu poate progresa fără fantezie și inventivitate.(Cosmovici,A.;Iacob,L. 1999, p.165 ).

Blocaje metodologice

Aceste blocaje rezultă din procedeele de gândire, al rigidității algoritmilor anteriori, a succesiunii de operații ce permit rezolvarea unui anumit tip de probleme. Obișnuița de a aplica într-o anumită situație un algoritm chiar dacă am putea să încercăm altceva.

Blocaje emotionale

Factorii afectivi sunt foarte importanți, teama de a nu greși, de a nu se face de râs, poate împiedica pe cineva să exprime și să dezvolte un punct de vedere neobișnuit. Graba de a accepta prima idee este greșită, fiindcă rareori soluția apare de la început. Unii se descurajează rapid, dat fiind că munca de creație, de inovație este dificilă și solicită eforturi de lungă durată. Și tendința exagerată de a-i întrece pe alții implica evitarea ideilor ce par a fi mai deosebite dăunează procesul de creație (Cosmovici,A. 1999, p. 153).

Referințe bibliografice:

Cosmovici,A.;Iacob,L.,1999, Psihologie școlară, Polirom, Iași;

Claparedé E, 1975, Psihologia copilului și pedagogia experimentală , E.D.P., București;

Gherguț,A.,2005, Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice, Ed.Polirom, Iași;

Stoica,A.,1983, Creativitatea elevilor. Posibilități de cunoaștere și educare. București: Ed. Didactică și Pedagogică;

Stoica, A.,1983, Creativitatea elevilor. Posibilități de cunoaștere și educare, Ed. Didactică și Pedagogică;

Stoica,A.,1992, Dezvoltarea creativității în clasa de elevi. Revista de Pedagogie, nr.10;

Stoica, A.,1989, Ghid practic de evaluare a creativității, Ed. Al. I. Cuza Iași;

Popescu,Niveanu, P.,1991, Psihologie, Editura Didactică și pedagogică București,

Răfăilă,E., 2002, Educarea creativității la vârsta preșcolară, Editura Aramis, București.

Capitolul III

Metode de stimulare a creativității

3.1 Metode didactice de stimulare a creativității elevilor din clasa pregătitoare

Etimologic, termenul metodă provine din grecescul „methodos”, care înseamnă „drum spre”. Metodele de învățământ pot fi definite ca „modalități de acțiune cu ajutorul cărora,elevii, în mod independent sau sub îndrumarea profesorului, își însușesc cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi, aptitudini, atitudini, concepția despre lume și viață”.( M.Ionescu, V.Chiș, p.126)

Specific metodelor de stimulare, a creativității este faptul că ele promovează interacțiunea dintre școlari, schimbul de idei, de cunoștințe, asigurând un demers interactiv al procesului educativ. Astfel școlarii depun un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare prinacțiuni de cunoștere a mediului și prin corelațiile elaborate interactiv, în care își asumă responsabilități, formulează și verifică soluții.

Aceste metode activează toți copiii și le dezvoltă comunicarea, creativitatea, independența în gândire și acțiune, îi ajută să ia decizii corecte și să argumenteze deciziile luate.

Brainstorming-ul este o metodă de stimulare a creativității în condițiile activității în

grup. Ideea de bază aparține lui Alex Osborn care elaborează această tehnică încă la 1938. El scoate în evidență importanța imaginației în toate domeniile vieții și a aplicării creativității în toate fazele de rezolvare a problemelor, începând cu orientarea și terminând cu evaluarea. Se discută cu această ocazie blocajele perceptuale, emoționale și culturale ale gîndirii.

Brainstorming-ul prezintă o metodă de căutări și creații individuale precum și de confruntare și omologare a ideilor, soluțiilor descoperite în grup.

Scopul major al brainstorming-ului este enunțarea a cât mai multe puncte de vedere, fiind acceptate toate ideile, chiar și cele bizare. Chiar și Alfred North Whitehead susținea că „aproape toate ideile noi au un oarecare aspect de prostie când apar prima dată.” (Cucoș, C. ,2001 p. 173).

Etapele de desfășurare a ședinței de brainstorming :

etapa de pregătire presupune selecția membrilor grupului creativ;

etapa productivă în care se anunță tema și problemele ce trebuie dezbătute;

etapa selecției ideilor emise în care se analizează ideile;

stabilirea concluziilor de rezolvare a problemei.

Avantajele utilizări metodei brainstorming-ului :

obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor de rezolvare;

aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;

stimulează participarea activă a membrilor;

dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine;

dezvoltă abilitatea de lucru în echipă .

Într-o convorbire cu tema ,,Primăvara în livadă?” la începutul activității copiii au stabilit împreună caracteristicile anotimpului pornind de la întrebarea ,,Ce știți despre anotimpul de primăvară?”. Fiecare copil va răspunde printr-un enunț scurt, fără a repeta ideile colegilor. După enunțarea ideilor, copiii au fost rugați să reflecteze asupra lor și să se pronunțe care sunt cele mai aproape de adevăr. Au fost subliniate ideile care se încadrau în sarcina didactică și care conturau ideea finală. Aceste caracteristici sunt împărțite în 3 categorii:

Caracteristici care țin de evoluția naturii;

Caracteristici care țin de relația omului cu mediul în anotimpulde primăvară;

Caracteristici care nu se încadrează în nici o categorie și care vor fi eliminate.

Explozia stelară este o metodă de stimulare a creativității, o modalitatea de relaxare a copiilor și se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme și noi descoperiri. Este o metodă eficientă în lectura după imagini deoarece corespunde cerințelor și etapelor impuse de metodologia acesteia : enumerare, descriere, interpretare.

Formularea de întrebări și realizarea de conexiuni între idele descoperite de copii în grup prin interacțiune și individual pentru rezolvarea unei probleme.Se folosesc o stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, cinci săgeți roșii, jetoane.

Descrierea metodei:

Copiii așezați în semicerc primesc o problemă de rezolvat;

pe steaua mare se scrie sau desenează ideea centrală;

Pe cinci steluțe sunt scrise întrebările: Ce?; Cine?; Unde ? ;De Ce?; Când?

Cinci copii din clasă extrag câte o întrebare. Fiecare copil din cei cinci își alege câte 3-4 colegi, organizându-se astfel în cinci grupuri. Copiii din grupe cooperează în elaborarea întrebărilor. La expirarea timpului, copiii revin în semicerc în jurul steluței mari și comunică întrebările elaborate. Copiii celorlalte grupuri răspund la întrebări sau formulează întrebări la întrebări. Se apreciază întrebările copiilor, efortul acestora de a elabora întrebări corecte precum și modul de cooperare și interacțiune.

Ciorchinele

Este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează gândirea critică, conexiunile dintre idei, crearea unei structuri grafice, a unor clasificări și corelări de cunoștințe, utilizând informații dintr-o sursă analizată. Este o metodă grafică antrenantă ce poate fi utilizată pentru reținerea informației dintr-un text, dar și pentru observarea și comentarea unei imagini sau film. Se poate folosi în activitățile de învățare, de fixare a cunoștințelor și la evaluarea sumativă a uneia sau a mai multor unități de învățare. Într-un cerc, în mijlocul unei foi/planșe/tablă se scrie un cuvânt, o sintagmă care să reprezinte subiectul. Pe măsură ce vin ideile, se formează „ramuri” care se trec în cercuri mai mici pe lateral, legate de subiectul principal prin linii.

Etapele de realizare ale metodei:

stabilirea modalității de lucru: individual, pe grupe de 4-5-6 elevi sau cu întreaga clasă;

se scrie un cuvânt/temă/sintagmă ce urmează a fi cercetată în mijlocul foii, planșei sau tablei;

se poate utiliza metoda brainstorming-ului timp de 5 minute;

se citește textul/documentul, se observă imaginea într-un timp propus (15 – 20 minute);

se notează individual ideile, sintagmele, cunoștințele care le vin în minte elevilor în legătură cu tema propusă în jurul cuvântului central, trăgându-se linii între acesta și informațiile notate;

se schimbă idei cu colegul de bancă, apoi în grup, elevul discută și completează ciorchinele individual;

se realizează un produs al grupei sau al clasei, un „afiș” pe coală mare, fiecare grupă folosește altă culoare de scris stabilită la început și se fixează timpul de lucru (10 minute);

produsele finale se afișează și se realizează „turul galeriei”;

reprezentantul grupei prezintă produsul și răspunde întrebărilor;

se face autoevaluarea și evaluarea pentru fiecare produs în parte, după criterii dinainte stabilite și cunoscute de elevi.

Dacă metoda nu se utilizează pe grupe, ci este implicată întreaga clasă, atunci ciorchinele se va realiza pe tablă sau flipchart, și în această situație:

se urmează pașii 1-5, activitatea oprindu-se când s-au epuizat toate ideile, în limita de timp anunțată;

în final, ciorchinele se va reorganiza, utilizându-se conceptele, ideile, elevii notându-și în caiete forma definitivă a ciorchinelui.

Conversația euristică își sporește valențele formative dacă este mai suplă, mai puțin dirijată, bazată pe faptele de viață trăite de copil. Profesorul, Ion Cerghit ( 1997) subliniază faptul că întrebările cuprinzătoare, deschise, solicită gândirea productivă, favorizează spontaneitatea și inițiativa. Prin formularea și structurarea întrebărilor, profesorul sugerează și generează modul de operare mintală. În acest sens se impune armonizarea întrebărilor convergente (care îi călăuzesc pe copii în analiză, comparație, sinteză) cu întrebările divergente ( solicită să găsească alternative de modalități rezolutive și soluții), întrebările evaluative ( solicită capacitatea de analiză și elaborare a judecăților de valoare), întrebările predictive. Ascultarea activă, încurajarea, întărirea pozitivă a răspunsurilor corecte, spontane, originale stimulează conduita interogativă a copilului.

Problematizarea constituie mecanismul și cadrul optim pentru stimularea potențialului creativ. Această metodă determină școlarii să identifice și să formuleze probleme, să analizeze date, să deosebească cea ce este important de cea ce este redudant, să identifice relațiile dintre date, să descopere calea rezolutivă, să anticipeze soluții, să-și valorifice experiența cognitive. Organizarea problemei, prezentarea ei pentru a fi sesizată de copil, mobilizarea acestuia în anticiparea soluției precum și în verificarea ei sunt mijloace prin care copilul este pregătit pentru viitoarea descoperire de probleme care, prin gândire creativă, depășește simpla rezolvare.

Observarea cu formele ei dezvoltă spiritul de observație, capacitatea de descoperire și definire a problemelor, capacitatea apreciativă și predictivă. Cunoștințele la care ajunge copilul prin observare sunt încărcate acțional și afectiv cea ce le face mult mai stabile. Pentru educarea creativității este important experimentul de aplicare în cadrul căruia copilul valorifică în practică cunoștințele însușite și sesizează, prin propriile acțiuni, noi cunoștințe. Experimentul aplicativ „declanșează o serie de tensiuni intelectuale și afective specifice actului de decsoperire al adevărului și pune în valoare o gamă de calități morale care definesc spiritul științific: răbdare și perseverență, obiectivitate și seriozitate intelectuală, spirit de răspundere și onestitate, ordine și disciplină, deprinderi de a lucra în echipă”. ( I. Cerghit, 1997) Sunt trăsături specifice pentru o personalitate creativă.

Cubul este o metodă care facilitează analiza unui subiect din diferite puncte de vedere. Poate fi folosită în orice moment al lecției.Această metodă oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe. Inițial, pe cele șase fețe ale cubului este scris: descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentază . Elevii clasei sunt impărțiți în șase grupe, fiecare grupă va rezolva câte o sarcină de pe cub. Pentru povestea „Fata babei și fata moșneagului”, fețele cubului pot cuprinde următoarele sarcini:

Descrie fata babei și fata moșneagului;

Compară cele două fete;

Descrie baba și moșul;

Compară cei doi părinți;

Găsește alte perechi de personaje : bun- rău;

Argumentează de partea cui ești și de ce.

3.2 Jocul didactic principala metodă de stimulare a creativității din clasa pregătitoare

În literatura de specialitate, jocul didactic este desemnat ca cel mai eficient mijloc de instruire și educare, fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi, deprinderi .

Jocul didactic – „ specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv – educativ cu cel distractiv”. (Manolache, A. și colaboratorii (1979) – „Dicționar de pedagogie”, EDP, București).

Jocul didactic – „ un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare”. (Bache, H.; Mateiaș, A.; Popescu, E. (1994) – „ Pedagogie preșcolară. Manual pentru școlile normale”, EDP, București.)

Prin urmare, jocul didactic are drept scop, pe de o parte instruirea copiilor într-un domeniu al cunoașterii, iar pe de altă parte sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin utilizarea unor elemente distractive, caracteristice jocului, facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit și împreună cu celelalte activități frontale, exercită o puternică influență asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru școală .

În procesul de învățământ, jocul e conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților psihofizice. Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este aceea că el îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini specifice jocului, cât și sarcini și funcții specifice învățării.

Jocul didactic, conform clasificării propuse de I. Cerghit, este o metodă de acțiune, dar nu o metodă de acțiune reală, precum exercițiul, ci o metodă de acțiune fictivă, bazată pe simulare. Intenția de joc trebuie să se transforme în acțiune de învățare prin elementele sale specifice : surpriza, așteptarea, manipularea, competiția.

Pornind de le considerentul că activitatea predominantă la această vârstă este jocul o mare parte din obiectivele propuse în programă pot fi realizate prin intermediul jocului didactic. Pentru ca el să aibă finalitatea scontată, se impune respectarea câtorva condiții dintre care amintim:

crearea unei atmosfere de lucru antrenante ;

conceperea jocului astfel încât să corespundă particularităților de vârstă ale copiilor ;

îmbinarea corectă a activităților concret-operatorii cu cele abstracte;

prezentarea cunoștințelor în succesiune gradată;

asigurarea unui conținut bogat, structurat în forme variate, vizând esențialul;

prezentarea sarcinii de rezolvat într-un mod accesibil copiilor;

stabilirea unor sarcini cu grad diferit de dificultate ;

înglobarea în joc a unor cazuri, situații, probleme similare celor întâlnite în viața practică;

stabilirea precisă a regulilor jocului;

utilizarea unui material didactic adecvat;

stimularea copiilor în funcție de rezultatele obținute.

Fiecare joc didactic trebuie să îmbine unitar momentul instructiv și exercițiul cu cel distractiv. O caracteristică esențială constă în crearea unor condiții favorabile pentru aplicarea cunoștințelor și exersarea priceperilor și deprinderilor formate în contextul altor activități sub forma unei activități plăcute.

Fiecare joc didactic are laturi constitutive prin care sa diferențiază de celelalte jocuri sau forme de activitate din grădiniță prin conținut, sarcină didactică, reguli, acțiune de joc.

Conținutul jocului îl formează cunoștințele pe care copiii și le-au însușit în activitățile comune.

Sarcina didactică apare sub forma unei probleme de gândire, recunoaștere, numire, scriere, comparare.

Regulile jocului ordonează acțiunile de joc. Ele au o funcție reglatoare asupra relațiilor reciproce între copii și sunt condiționate de conținutul obiectivele jocului. Ele vizează:

reglementarea repartizării rolurilor ;

rezolvarea problemelor intelectuale implicate în joc;

succesiunea acțiunilor jocului;

comportarea copiilor în timpul jocului(ceea ce este permis și ce nu este).

Acțiunea de joc este latura care face ca rezolvarea scopului didactic să fie plăcută pentru copii (momente de așteptare, surpriză, întrecere).

Referințe bibliografice:

Cucoș,C.,2001, Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale Ed.Polirom, Iași;

Cerghit, I., 1997, Metode de învățământ, ed. a III-a, București, Editura Didactică și Pedagogică;

Ionescu,M.; Chiș,V., 1992, Strategii de predare-învățare, București;

Ionescu, M., Radu I., 2001, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) Metode interactive de grup. Ghid metodic pentru învățământul preșcolar, Editura Arves, Craiova.

Capitolul IV

Modalități de organizare a activității didactice în direcția stimulării creativității elevilor din clasa pregătitoare

4.1 Modalități de dezvoltarea a creativității la disciplina Comunicare în limba română

Pentru aplicarea strategiilor didactice de stimulare a creativității elevilor din clasa pregătitoare prin orele de limba și literatura română , am ales unitatea de învățare

,, În lumea celor care nu cuvântă”căreia îi sunt alocate 22 de ore. Am realizat proiectarea acestei unități de învățare ținând seama de obiectivele urmărite la clasa pregătitoare prin predarea la disciplina Comunicare în limba română pentru a obține din partea elevilor performanțe observabile și măsurabile.

Manualul utilizat ,,Abecedar”, Marcela Peneș, Editura Marcela Peneș

SCHEMA DESFĂȘURĂRII LECȚIEI

Se urmărește parcurgerea etapelor fazei de creație:

1). Etapa de pregătire;

2). Etapa de incubație – de încercare (îl conducem și-l determinăm pe copil să-și pună întrebări, să caute lucrând);

3). Etapa de iluminare (se oprește la o idee) – actul de decizie;

4). Materializarea ideii;

5). Verificarea, aflarea unor date – pe baza unor elemente cunoscute (cu sprijinul învățătoarei).

Activitatea nr.1 „Ghici cine ?” –joc pentru precizarea subiectului.

Se spun copiilor propoziții în care lipsește subiectul și li se cere să-l completeze. Se poate cere copiilor să găsească pe rând 2-3 subiecte potrivite predicatului respectiv cu care să completeze propoziția enunțiativă.

1. . . . . . . . . .. . … are culoare roșie. (mărul, mingea, haina)

2………………………are forma rotundă. (mărul, cercul, mingea)

3. . ……………….are culoarea verde. (frunza, iarba, bradul)
4………………… merge la grădiniță? (băiatul, fetița, copilul)

5…………………………merge la piață. (mama, bunica)

6…………………….. . .zboară pe sus. (pasărea, avionul, racheta)

7…………………………se joacă cu ghemul de lână. (pisica)

8…………………………este de lemn. (scaunul, masa, banca, patul)

9…………………………curge. (apa, nisipul, uleiul)

10…………………………trăiește în pădure. (ursul, căprioara)

Activitatea nr.2 "Completează cuvântul care lipsește" în care copilului i se cere să enunțe acțiunea săvârșită de către subiect.

1). Copilul……………frumos la masă. (stă, scrie, mănâncă)

2). Iarba………………din pământ. (crește, răsare)

3). Floarea……………frumoasă. (este)

4). Copilul… … … . pe mama. (o iubește, o ajută)

5). Fetița……………..florile. (stropește, îngrijește, culege)
6). Mama……………mâncare. (gătește, pune)

7). Maria… … … ….o rochiță nouă. (coase, are)

8). Băiatul… .. .. .. .o carte. (colorează, citește, cumpără)

9). Fratele meu își……. o jucărie. (repară, dă, strică)

10). Tata………….. ..acasă. (vine, stă)

În acest joc se pot folosi ilustrații care să arate acțiunea sau un obiect reprezentativ.
În aceste două jocuri pe lângă ghicire se mai poate adăuga și întrecerea. (Să vedem care completează mai multe propoziții!)
Activitatea nr.3 "Eu spun una, tu spui mai multe" este jocul unde se dă copilului predicatul iar el urmează să pună subiectul.

1.Mingea are culoarea roșie.

2… …… … au culoarea roșie.

3. Copilul merge la grădiniță.

4. . . . . . . . . . . . merg la grădiniță.

5.Avionul zboară pe sus.

6… .. . …. ..zboară pe sus.

7.Fetița pleacă acasă.

8. . . . . . . . . pleacă acasă.

9.Băiatul este cuminte.

10… … .. ..sunt cuminți.

Activitatea nr. 4

Pentru flexibilitatea și fluiditatea gândirii se recomandă activitățile:

Cine spune mai multe cuvinte care încep cu sunetele a, b. c etc.

Cine spune mai multe cuvinte care se termină cu sunetul a, ă,e, etc.

Cine spune mai multe cuvinte care încep cu silabele me, te, sa, etc.

În toate aceste variante se urmărește îmbogățirea vocabularului , semnificația și sensul cuvintelor, folosirea lor în construcția propozițiilor. Aceste categorii de exerciții urmăresc fluența vorbirii – după cum afirma J.P. Guilford – dar fluența vorbirii influențează favorabil dezvoltarea capacității analitico- sintetice a scoarței cerebrale fără de care nu este posibilă învățarea , nu este posibilă dezvoltarea factorilor operaționali ai intelectului care fundamentează creația . Aceste exerciții se finalizează cu un act de creație , care la această vârstă , prin legătura cuvintelor create cu sensul și semnificația lor favorizează flexibilitatea spontană și adaptativă.

Povestirea unei întâmplări

Se acordă zilnic o oră pentru această activitate timp de o săptămână sau atât cât este necesar pentru a trece sub observație toți elevii. Învățătorul povestește ceva interesant , folosind unde este posibil mânuirea păpușilor sau a imaginilor secvențiale sau a imaginilor în mișcare. Apoi le cere elevilor să povestească ei o întâmplare din viața lor , specificând ”întâmplare plăcută ” sau ” neplăcută ”.

SCHEMA DESFĂȘURĂRII LECȚIEI

Faza de pregătire – cuprinde următoarele acțiuni:

În demersal făcut la clasa la care predau , clasa pregătitoare, am întâlnit patru categorii de copii:

Copii care nu spun nimic oricât am insista ( 10%);

Copii care afirmă ” nu știu ce să spun”, dar ajutați pot dezvolta o idee în 2-3 propoziții afirmative ( din această categorie fac parte cam 15% din cazuri );

Astfel dacă sun îndemnați de-a spune ”ceva” despre bunica sau despre mama și tata un copil mi-a povestit:”Bunica este bună, Ea îmi spune povești frumoase .”, alt copil, o fetiță ,spune :” Tata se ceartă cu mama și eu plâng”.

O altă categorie de copii au posibilitatea de a spune o întâmplare cu început și o finalitate , dar în maximum 6-7 propoziții.( din această categorie fac parte cam 50-60% dintre elevi )

O a patra categorie prezintă calități evidente de povestitor .Ei se referă la întâmplări recente din viața lor, fie de povestiri învățate în grădiniță chiar imitând expresiile și mimica educatoarei de la care au învățat povestirea . Unii chiar aduc modificări conținutului povestirii în direcția trăirilor lor afective față de eroii preferați ai povestirii. (din această categorie fac parte cam 20-25% din cazuri).

Povestirea create de copii

Consider interesant modul în care un copil de 6 ani nu numai că poate expune coerent o povestire învățată la grădiniță dar modifică povestirea ”Ursul păcălit de vulpe” creînd o altă povestire tot cu vulpea și ursul , în care vulpea este pedepsită ca urmare a participării afective

la acțiune.

„ Vulpea pedepsită”

Odată vulpea atrecut pe la casa ursului . Și ursul avea multe borcane cu miere . Pe atunci vulpea mânca și miere.

Ursule, de unde ai așa multă miere ? întreabă vulpea.

Ei , am trecut pe la casa albinelor și mi-a dat multe borcane cu miere.

Nu-mi dai și mie un borcan cu miere?

Nu, du-te și tu la casa albinelor și o să-ți de-a și ție multă miere .

Dar albinele nu i-au dat decât un borcan cu miere.Vulpea lacomă cum era nu s-a mulțumit cu ce i-au dat albinele și a vrut să fure.

Atunci, toate albinele au ieșit , au înconjurat-o și au înțepat-o peste tot , de i-au umflat ochii și botul ei lacom. Așa că i-a trecut pofta de miere și de atunci vulpea nu mai mănâncă miere.

Modificarea conținutului povestirii sau numai a sfârșitului lecturii sau povestirilor este o formă importantă de folosire a flexibilității mintale și de a pune în valoare de timpuriu imaginația creatoare .

Povestirea ”Puiul ” de AL. Brătescu- Voinești în care schimbarea sfârșitului tragic al povestiri este schimbat de imaginația creatoare a copiilor de 6 ani ca urmare a participării afective și a trăirilor sufletești pa care le inspiră aceasta.

După lectură , copii sunt îndemnați să găsească un alt sfârsit povestirii.Copiii recurg la contrast nu printr-o direcționare ci prin propria lor modalitate de gândire.

Unii copii au formulat idei ca:

Puiul a fost găsit de un copil care alerga pe camp să-și găsească cățelul care a fugit de acasă , a luat puiul l-a învelit , l-a hrănit toată iarna ,iar primăvara când familia lui s-a întors , s-a reîntâlnit cu mama și cu frații lui.

Se insistă mai mult asupra copiilor care prezintă fenomene de inhibiție verbală cerându-se enumerarea de obiecte și întrebuințarea lor pentru a-i obișnui să se exprime în propoziții.

Jocul cuvintelor

Pentru lărgirea ariei limbajului vorbit :

”Cine spune mai multe cuvinte despre……….”

Lucrurile școlarului;

Îmbrăcăminte;

Lucruri din clasă;

Fructe;

Flori;

Se urmărește spontaneitatea costrucțiilor verbale ,a imaginației creatoare, a fluidității și flexibilității gândirii.

Pentru dezvoltarea capacității de percepe o imagine sau o succesiune de imagini în mișcare , de a înțelege semnificația lor și a expune propozițional , ceea ce au înțeles ,de a stabili relații între secvențele imaginilor în succesiunea lor și a le transforma în idei și judecăți de relație.

Pornind de la cuvântul floare și “ alintându-l”, găsiți cât mai multe diminutive:floricică ,floricea, florișoară etc.;

Găsiți cât mai multe cuvinte care să ne arate însușirile unui obiect.

Exemplu: floare: albă, mică, parfumată, gingașă, minunată etc.

Este stimulată fluiditatea și flexibilitatea verbală.

Pornind de la un cuvânt dat de mine, cer copiilor să găsească cuvinte care exprimă acțiuni ale obiectului desemnat. Apreciez răspunsurile care nu repetă soluțiile colegilor. În variantă, cuvântul nucleu este dat de unul din copii. Exercițiul cultivă fluiditatea și originalitatea.

Lanțul propozițiilor: pornind de la o propoziție prezentată de mine, fiecare copil formulează o altă propoziție, legată prin înțeles de cea dată. Fiecare copil poate să intervină ori de câte ori dorește, fără a împiedica însă, participarea celorlalți. Sunt acceptate și propozițiile care se bazează( dar nu le reproduc) pe cele exprimate anterior. În exericițiile următoare se pornește de la o propoziție formulată de un copil. Exercițiul cultivă fluiditatea și originalitatea gândirii.

Se cere copiilor să spună două cuvinte care le vin în minte. Cele două cuvinte sunt asociate, în relații diferite.Exemplu: păpușă, grădină;

– păpușă în grădină;

– grădina păpușii;

– grădină cu păpușă;

– păpușă cu grădină;

Se formulează propoziții care pot fi punctul de plecare pentru scurte povestiri. Exercițiul dezvoltă capacitatea de a face asocieri și dezvoltă imaginația.

Continuarea poveștii dincolo de finalul ei: mobilizez copiii să continue povestea “ce se întâmplă după?”; (ce fac capra și iedul cel mic,după ce moare lupul?; Ce face Scufița Roșie după ce vânătorul îi vine de hac lupului?Ce fac frații Elizei după ce sunt transformați din nou în oameni? etc.

Spuneți cât mai multe nume(prenume), care să înceapă cu litera A(un sunet dat);

Găsiți cuvinte noi, prin schimbarea sunetului inițial, în cuvinte date: nas, pas, vas, ras; sac, mac, rac, lac.Se cultivă flexibilitatea și fluiditatea gândirii.

4.2 Modalități de dezvoltarea a creativității la disciplina Matematică și Explorarea mediului

Învățământul primar asigură asigură elementele fundamentale ale cunoașterii, îndeplinind un rol decisiv în asimilarea cunoștințelor de bază , în egalizarea șanselor la instruire a tuturor copiilor. Ritmul crescut al competiției în toate domeniile vieții social-economice și culturale ne obligă să gândim cât mai rapid și, mai ales să gândim corect.” A-i pune elevului probleme de gândire” – spune Eugen Rusu – ”dar mai ales a-l pregăti să-și pună singur întrebări este mult mai important decât a-l conduce spre rezolvarea acestora prin modalități specifice învățate”.( Eugen, Rusu ,( 1969) , Psihologia activității matematice ,Ed. Științifică ( pag. 192) , București).

În orice domeniu ar activa, omul societății contemporane trebuie să posede cunoștințe solide de matematică, să fie înarmat cu algoritmi și scheme logico- matematice , menite să-i permită orientarea adecvată în lumea valorilor științifice și tehnologice , în stăpânirea limbajului științelor care, după majoritatea estimărilor actuale va fi matematizat și informatizat.

Activitățile matematice au un rol deosebit în cadrul învățământului preșcolar, care are scop de a contribui la formarea personalității copiilor de 6-7 ani. Ele vizează stimularea dezvoltării intelectuale a preșcolarilor, contribuie la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea abstractă, pregătind copii pentru înțelegerea și însușirea matematicii în clasa I.

Mulțimea, numărul

Jocul „Cât mai adăugăm ?”

Obiectivele :

consolidarea cunoștințelor de numărare în limita 10;

dezvoltarea competențelor de rezolvare a unor situații problematice; a priceperii de a aprecia vizual numărul obiectelor. Formarea capacității de a se concentra la conținutul propus pentru rezolvare.

Desfășurare : Copiii formează numărul 10 din unități mai mici. Pe casetă se plasează 8 pătrate, copiii le numără și determină de câte pătrate e nevoie pentru a forma numărul 10. Copiii numără figurile și pun cifra corespunzătoare lor .

Jocul „Floricica magică”

Obiectivele :

Alcătuirea și descompunerea mulțimilor după anumiți indici : culoare, formă, mărime;

Stabilirea egalității și inegalității numărului de elemente;

Determinarea componenței numărului.

Materiale : Set de floricele de diferite culori.

Desfășurare: Copiii determină numărul de floricele de aceiași culoare, formă, mărime și indică numărul corespunzător. Apoi stabilesc egalitatea și inegalitatea numărului de elemente folosind semnele convenționale : <; >; =.

Dimensiunea

Jocul „Cine va reuși mai repede ?”

Obiectivele :

exersarea în aprecieri vizuale a dimensiunilor, în utilizarea riglei sau a centimetrului ca unitate de măsură;

să poată folosi măsura convențională în diverse situații;

Materiale : Rigle, panglici centimetrice și fâșii de hârtie.

Desfășurare : Copiii cu ajutorul riglei și panglicii centimetrice vor măsura fâșiile de hârtie determinând lungimea lor. Ei pot să măsoare la dorință proprie orice obiect

Figuri geometrice

Jocul „Chibzuiește și construiește”

Obiectivele :

evidențierea componențelor de a uni corect figurile geometrice, înălțimea, lățimea;

dezvoltarea gândirii logice, a imaginației, atenției voluntare, a priceperilor de orientare pe suprafața plată;

Materiale : Set de figuri geometrice.

Desfășurare : Copiilor li se propune seturi de figuri geometrice din care vor construi diverse imagini, apoi conștientizând unde pot fi ele folosite [50 pag. 102].

Orientarea în spațiu

Jocul „Cu ce se aseamănă ?”

Obiectivele :

dezvoltarea gândirii logice, a imaginației, a fanteziei;

evaluarea capacității de orientare pe foaie de hârtie;

utilizarea corectă a semnelor, adecvat siluetei : la stânga, la dreapta, sus, jos.

Desfășurare : Se demonstrează o imagine pe care sunt redate diferite figuri geometrice însă ne finisate. Copilul este solicitat să termine de desenat figurile geometrice alcătuind o imagine .

În urma investigațiilor realizate am concluzionat că influența jocului logic asupra comportării copilului în colectiv, asupra disciplinei, asupra caracterului și a voinței este permanentă, directă și de o mare intensitate, ceea ce îi mărește considerabil valoarea educativă.

Deci, jocul logic exercită o influență multilaterală asupra dezvoltării psihice a copilului, aducând un spor de eficiență în pregătirea acestuia pentru școală.

4.3 Modalități de dezvoltarea a creativității la disciplina Arte vizuale și abilități practice

În cadrul activităților artistico-plastice este necesar ca școlarii să aibă posibilitatea să se manifeste liber, fără teama de a greși, de a li se face imediat aprecierea critică.

Se recomandă "amânarea evaluării" până la finalizarea lucrărilor, iar când se fac aprecieri, să se facă în contextul unui climat stimulativ, fiindcă observațiile critice făcute în alte momente stânjenesc spontaneitatea creatoare a copiilor. În felul acesta se poate cultiva îndrăzneala, independența, originalitatea.

SCHEMA DESFĂȘURĂRII LECȚIE

Faza de pregătire – cuprinde următoarele acțiuni:

se prezintă tema plastică și se antrenează elevii, pe măsura posibilităților lor;

analiza temei plastice , împărțirea ei în părți componente;

structurarea ei ținând seama de elementele principale;

culegerea unor informații de către elevi, cu ajutorul învățătorului, privind diferite

soluții ale temei pe baza cercetării și observării unor exemple : reproduceri reușite

ale unor opere de artă, diapozitive, albume de artă , desene ale elevilor, creații ale

artei populare românești;

instructajul ( demonstrația) făcut de învățător privind tehnica de lucru și precizarea exercițiului aplicativ ce trebuie executat de elevi.

crearea unei ambianțe estetice adecvate care să stimuleze activitatea creatoare a

elevilor. Se pot folosi elemente de corelare interdisciplinară ( suport muzical pe

fundal, recitarea unor versuri potrivite temei abordate, lectura expresivă a unor

texte literare – povestiri, legende, ghicitori).

Faza incubației – Se pot realiza de către elevi diferite exerciții aplicative cu asocieri și

combinații libere ale unor elemente de limbaj plastic (puncte, linii, forme plane, volume, valori,culori). Ele sunt legate de subiectul ales de elevi sau propus de învățător. De asemenea, se pot face asocieri cu unele cunoștințe de la alte discipline școlare înrudite ( cu muzica, cu literatura,geografia privind ritmul, armonia cromatică sau diferite forme ale metaforei , orientarea în spațiu).

Faza de iluminare – Elevii, în munca lor de căutare, pot găsi mai multe soluții (scheme, structuri, schițe plastice) la care ajung în urma diferitelor încercări aplicative. Ele pot fi desenate mai întâi pe aceeași hârtie, sau pe hârtii diferite. Apoi, ei decid pentru desenarea uneia dintre ele sau pentru o anume combinație a lor.

Faza de verificare – se face prin analiza lucrărilor realizate de elevi și a soluțiilor găsite, structura lor unitară și motivarea soluțiilor ca fiind cele mai expresive și economice , ținând seama de tema plastică a problemei .După această analiză urmează analiza rezultatelor nereușite și aplicarea soluțiilor optime în scopuri utile prin transferuri de cunoștințe și deprinderi . Această fază se poate realiza atât în cadrul uneia sau mai multor lecții , cât și în afara lor.

TEMA : Punctul. Rolul constructiv al punctului

SUBIECT : ,,Natură moartă cu flori”

SCOPUL: formarea deprinderilor de exprimare cu ajutorul mijloacelor specifice artelor plastice

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :

1. Să observe pete picturale obținute prin adaos de linii și puncte peste pete plate;

2. Să aplice tehnica tratării picturale cu linii și puncte în culori semene sau

complementare cu pata inițială;

3. Să creeze și să trateze pictural pete în tehnica amintită;

4. Să realizeze din pete picturale un personaj sau o figură fantastică, conform subiectului.

METODE ȘI PROCEDEE : observația, dialogul dirijat, brainstorming, munca independentă;

MATERIALE : acuarele, pensoane, cartonașe colorate cu suprafețe vibrate cu linii și puncte;

DESFĂȘURARE :

În etapa de comunicare a noțiunilor se intuiesc cartonașele care conțin pete vibrate cu linii și puncte suprapuse peste pete plate, stabilindu-se tehnica de realizare a tratării picturale ( a vibrării). Se explică elevilor că liniile și punctele pot fi în nuanțele culorii pe care sunt suprapuse sau în culori complementare. Vibrarea se poate realiza numai cu linii, numai cu puncte sau prin îmbinarea acestora.

Se observă forma și mărimea punctelor și liniilor , modul de grupare a lor, direcțiile spre care se îndreaptă.

În etapa de creație și de formare a priceperilor și deprinderilor , elevii vor crea din pete plate figuri și personaje cu forme fantastice, după un moment de brainstorming.

CONSTATĂRI: Făcând apel și la lecturile lor literare sau la textele studiate în orele de limba română, elevii au realizat planșe deosebite, imaginându-și personaje fantastice : dragonul albastru, pasărea fantastică, peștișorul minunat, zmeul zmeului.

I. Faza pregătitoare

a) . Moment organizatoric

Organizez momentul de ,,Spargerea gheții” , cer să noteze cuvântul care să răspundă la întrebarea ,,Ce doresc astăzi de la ora de desen?”

b) Verificarea cunoștințelor

Ce semnificații au liniile orizontale ? Dar verticale ? Dar înclinate?

c) Discuții pregătitoare .

d) Anunțarea obiectivelor și a temei plastice .

Dacă ora trecută ați reușit să redați cu ajutorul liniei și punctului stări sufletești astăzi veți realiza o compoziție echilibrată a suprafeței decorative

II. Faza incubației .

Dirijarea învățării

Prezint mai multe planșe în care punctul și linia sunt elemente decorative în chenare , freză , joc de fond.

Cer elevilor să intuiască organizarea elementelor într-o compoziție decorativă ( după principiile simetrie , alternanță, repetiție).În compoziția decorativă se folosesc petele cromatice late , unitare ca ton și nuanță .Creatorii populari au folosit punctul și linia pentru a înfrumuseța obiecte-le făcute de ei . Au combinat linii drepte, frânte , curbe între ele sau cu puncte și au creat motive populare .

– Prezint șervețelul popular , o ie , o ulcică.

III. Faza de iluminare .

Obținerea performanțelor

– Iepurașul v-a adus în coșul lui ouă pentru a le încondeia, acum când știți ce reguli au avut creatorii populari când au realizat crearea diferite-lor obiecte făcute de ei sau când au încondeiat ouă .Cer construirea cu ajutorul creionului a unui model decorativ pe ou ,folosind punctul și linia . Amintesc că pentru a obține efecte deosebite, linia trebuie supusă diferitelor procedee de grupare , multiplicare, armonizare .Succesiunea este mai ușor de realizat îmbinând două sau trei elemente .

IV. Faza de verificare

Evaluarea perfomanțelor

Asigurarea retenției și a transferului

Criterii de evaluare :

●s-a obținut o compoziție echilibrată a elementelor de limbaj plastic pe suprafața ouălor ;

●s-au obținut modele decorative originale ;

●lucrarea este frumoasă ;

●s-a aplicat unul din principiile artei decorative ( repetiția ) .

Fac aprecieri generale și notez .

Bibliografie:

Cerghit, I.(1998) – Metode de învățare, ediția a III a – Editura Didactică și Pedagogică, București;

Cucoș, Constantin(2008)- Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale, Ed. Polirom, Iași;

Cucoș, Constantin(2008) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Polirom, Iași;

Cosmovici, A. ;Iacob ,L.(1999) Psihologie școlară, Polirom, Iași;

Cristea,Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Cucoș Constantin – Pedagogie, (Ediția a II-a, revăzută și adăugită), Ed. Polirom, Iași;

Cosmovici, A; Iacob, L.(1998) – Psihologie școlară, Ed. Polirom , Iași;

Dascălu, A.(1997) – Educația plastică în ciclul primar , Ed. Polirom , Iași ;

Diaconu, M.(2000) – Îndrumător pentru lecțiile de abilități practice, Ed. Petrion,

București;

Dima, V.(2000) – Educație plastică, manual pentru clasa a IV a , Ed. Teora;

Dima, V.(1999) – Educație plastică, manual pentru clasa a V a , Ed. Teora;

Nicola , I(1996) – Tratat de pedagogie școlară , EDP, București;

Matei, N.(1983) – Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Roco, M.(2001) – Creativitate și inteligență emoțională, Polirom, Iași ;

Stoica , A (1983) – Creativitatea elevilor – Posibilități de cunoaștere și educare , Editura Didactică și Pedagogică, București;

Verza, E(2000) – Psihologia vârstelor, Ed. Prohumanitas, București ;

„Instruirea diferențiată – aplicații ale teoriei inteligențelor multiple” – ghid

MEC, București, 2001;

16. Învățământul primar – revistă dedicată cadrelor didactice , Ed. Discipol, 2002.

Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil –Psihologia copilului, E.D.P. București 1993

Nicola Ioan – Pedagogie , E.D.P.București 1994

Dumitriu Gheorghe și Constanța –Psihologia procesului de învățământ- E.D.P.București 1997

Osterrieth P.-Introducere în psihologia copilului, (trad.) Ed.Științifică și Enciclopedică, București 1976

Neveanu Popescu Paul –Dicționar de psihologie, Ed.Albatros, București 1978

Lieury A.-Manual de psihologie generală, (trad.), Ed.Antet, București 1996

Bunescu V. –Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură “ (vol.V.), București 1973

Andre de Peretti. Educația în schimbare. S.H. Iași. 1986

Ghid practic pentru clasa pregătitoare – Ed. Delta Cart Educațional – Pitești 2012;

Roco Mihaela, „Creativitate și inteligență emoțională”. Polirom, Iași, 2004

Bunescu V. –Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură “ (vol.V.), București 1973

Bădica Tatiana, Marinescu Eugenia, Duțu Olga –Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii, E.D.P., București 1976

Claparedé E, Psihologia copilului și pedagogia experimentală , E.D.P.,1975.

Cojocaru C., Creativitate și inovație, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975

Constantinescu, Stoleru P.(1974) – Creativitatea – Cunoașterea și stimularea potențialului creativ (implicații practice, psihologice, psihoeducaționale), Tipografia Universității, București;

Cosmovici A. Iacob L. Psihologie școlară, Polirom, Iași, 1999,

Cristea Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Cucoș Constantin – Pedagogie, (Ediția a II-a, revăzută și adăugită), Ed. Polirom, Iași, număr pagini: 464

Dima, V. – Educație plastică, manual pentru clasa a IV a , Ed. Teora, 2000.

Dima, V. – Educație plastică, manual pentru clasa a V a , Ed. Teora, 1999.

Nicola , I – Tratat de pedagogie școlară , EDP, București,1996.

Matei,N.– Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, EDP, București , 1983

Stoica , A – Creativitatea elevilor – Posibilități de cunoaștere și educare, EDP, București,1983.

Perioada (3 saptamani) : 10 – 28 februarie

Auxiliar: Delta Cart

Bibliografie:

Cerghit, I.(1998) – Metode de învățare, ediția a III a – Editura Didactică și Pedagogică, București;

Cucoș, Constantin(2008)- Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale, Ed. Polirom, Iași;

Cucoș, Constantin(2008) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Polirom, Iași;

Cosmovici, A. ;Iacob ,L.(1999) Psihologie școlară, Polirom, Iași;

Cristea,Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Cucoș Constantin – Pedagogie, (Ediția a II-a, revăzută și adăugită), Ed. Polirom, Iași;

Cosmovici, A; Iacob, L.(1998) – Psihologie școlară, Ed. Polirom , Iași;

Dascălu, A.(1997) – Educația plastică în ciclul primar , Ed. Polirom , Iași ;

Diaconu, M.(2000) – Îndrumător pentru lecțiile de abilități practice, Ed. Petrion,

București;

Dima, V.(2000) – Educație plastică, manual pentru clasa a IV a , Ed. Teora;

Dima, V.(1999) – Educație plastică, manual pentru clasa a V a , Ed. Teora;

Nicola , I(1996) – Tratat de pedagogie școlară , EDP, București;

Matei, N.(1983) – Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Roco, M.(2001) – Creativitate și inteligență emoțională, Polirom, Iași ;

Stoica , A (1983) – Creativitatea elevilor – Posibilități de cunoaștere și educare , Editura Didactică și Pedagogică, București;

Verza, E(2000) – Psihologia vârstelor, Ed. Prohumanitas, București ;

„Instruirea diferențiată – aplicații ale teoriei inteligențelor multiple” – ghid

MEC, București, 2001;

16. Învățământul primar – revistă dedicată cadrelor didactice , Ed. Discipol, 2002.

Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil –Psihologia copilului, E.D.P. București 1993

Nicola Ioan – Pedagogie , E.D.P.București 1994

Dumitriu Gheorghe și Constanța –Psihologia procesului de învățământ- E.D.P.București 1997

Osterrieth P.-Introducere în psihologia copilului, (trad.) Ed.Științifică și Enciclopedică, București 1976

Neveanu Popescu Paul –Dicționar de psihologie, Ed.Albatros, București 1978

Lieury A.-Manual de psihologie generală, (trad.), Ed.Antet, București 1996

Bunescu V. –Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură “ (vol.V.), București 1973

Andre de Peretti. Educația în schimbare. S.H. Iași. 1986

Ghid practic pentru clasa pregătitoare – Ed. Delta Cart Educațional – Pitești 2012;

Roco Mihaela, „Creativitate și inteligență emoțională”. Polirom, Iași, 2004

Bunescu V. –Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură “ (vol.V.), București 1973

Bădica Tatiana, Marinescu Eugenia, Duțu Olga –Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii, E.D.P., București 1976

Claparedé E, Psihologia copilului și pedagogia experimentală , E.D.P.,1975.

Cojocaru C., Creativitate și inovație, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975

Constantinescu, Stoleru P.(1974) – Creativitatea – Cunoașterea și stimularea potențialului creativ (implicații practice, psihologice, psihoeducaționale), Tipografia Universității, București;

Cosmovici A. Iacob L. Psihologie școlară, Polirom, Iași, 1999,

Cristea Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Cucoș Constantin – Pedagogie, (Ediția a II-a, revăzută și adăugită), Ed. Polirom, Iași, număr pagini: 464

Dima, V. – Educație plastică, manual pentru clasa a IV a , Ed. Teora, 2000.

Dima, V. – Educație plastică, manual pentru clasa a V a , Ed. Teora, 1999.

Nicola , I – Tratat de pedagogie școlară , EDP, București,1996.

Matei,N.– Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, EDP, București , 1983

Stoica , A – Creativitatea elevilor – Posibilități de cunoaștere și educare, EDP, București,1983.