Modalitati de Recuperare In Ligamentu Incrucisat Anterior Postraumatic

INTRODUCERE

Lucrarea MODALITĂȚI DE RECUPERARE ÎN LIGAMENTU ÎNCRUCIȘAT ANTERIOR POSTRAUMATIC tratrează o temă de actualitate , ținând cont de faptul că genunchiul reprezintă o articulație având o organizare și funcționalitate deosebit de complexă .Din aceste motive și patologia ligamentelor este foarte variată și sensibilă la politraumatisme.

Leziunile ligamentelor pot produce sechele funcționale importante , incompatibile uneori cu activitatea sportivilor indiferent dacă optează sau nu pentru sporturile de performanță .

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale ,bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate,în vederea precizării unor aspecte particulare ale modalităților de recuperare în ligamentu încrucișat anterior postraumatic indiferent dacă etiologia lor este sau nu cunoscută

Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul abordării inedite în ceea ce privesc modalitățile de recuperare în ligamentul încrucișat anterior postraumatic fiind structurată în cinci capitole :

CAPITOLIL I- se implică în studierea anatomiei genunchiului

CAPITOLUL II- aprofundează pe larg fundamentarea teoretică în ceea ce privește modalitățile de recuperare în ligamentu încrucișat anterior postraumatic

CAPITOLUL III -în acest capitol sunt prezentate metodele și tehnicile de kinetoterapie în ceea ce privește modalitățile de recuperare în ligamentu încrucișat anterior postraumatic

Capitolul IV- urmărește evoluția individuală a unui pacient în urma aplicării programului special conceput pentru recuperarea în ligamentul încrucișat anterior postraumatic.

Capitolul V -constituie partea finală, complexă prin analiza recuperării pacientului prezentat și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii susceptibile de a oferi o analiză pertinetă asupra modalității de recuperare în ligamentu încrucișat anterior postraumaticși a tratamentelor kinetice care pot fi aplicate în astfel de situații.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în sesiunea din anul 2015.

I.2.Motivarea alegerii temei

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului medical angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților și masteranzilor secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate. Motivul acestei lucrări este :

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților de diagnostic și tratament ;

●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în recuperarea pacienților la care s-a constat că aveau ligament încrucișat anterior în urma unui postraumatism;

cu boli reumatice ;

●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare și evaluare finală;

●Prelucrarea statistică a rezultatelor obținute

●Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor

CAPITOLUL I

ANATOMIA GENUNCHIULUI

I.1.Generalități

Genunchiul este cea mai mare articulație a corpului omenesc .Partea cea mai importanta i se acorda pe câteva observații de ordin general medical,cum ar fi :

●Comparand-o cu alte articulați mari cum ar fi articulatia șoldului sau articulatia scapuloumerală, aceasta este mai puțin protejată de părți moi , ceea ce duce la expuneri mai frecvente la traumatisme;

●articulația genunchiului prezinta numeroase implicații în patologie , și de aceea gazdueste numeroase traumatisme și a unor procese inflamatorii tumorale;

●este solicitată în statică și mers, fapt ce grăbește uzura mai rapidă a articulatiei.

Articulația femuro-tibială Structura funcțională a articulației femuro tibiale

Această articulație este cea mai voluminoasă articulație a corpului și cea mai puternică. Structural, ea este o trohleartroză imperfectă și de aceea are în constituția ei două meniscur

a. Extremitatea inferioară a femurului are cei doi condili, separați de scobitura intercondiliană și de trohlee și acoperiți la suprafață de un cartilaj hialin;

b.Extremitatea superioară a tibiei prezintă două cavități glenoide acoperitede cartilaj hialin, separate între ele de doi tuberculi (internși extern) ai masivului osos ce aparțin spinei tibiale. Pe spina tibială se inseră capetele distale aleligamentelor încrucișate;

c.Fața posterioară a rotulei este divizată în două fațete laterale de către o creastă teșită și este acoperită de cartilaj hialin;

d. Deoarece între suprafețele osoase articulare ale femurului și tibiei nu există congruență perfectă , intre ele s-a dezvoltat,pe fiecare cavitate glenoidă câte unmenisc.Meniscul extern are o formă circulară , iar cel intern forma literei C;

e. Segmentele osoase din articulație sunt menținute între ele de o capsulă articulară întărită de șase ligamente.

Această articulație se încadrează în grupul articulațiilor condiliene.În literatura de specialitate este menționat faptul că prin poziția sa , prin rolul său în biomecanica statică și dinamică a membrului inferior, ca și prin slaba sa acoperire cu țesuturi moi , genunchiul este predispus atât la traumatisme directe cât și traumatisme indirecte .Partea bună a recuperării constă în strânsa independență dintre funcția articulară și valoarea anatomo- funcțională a musculaturii sale . Victor Papilian ,Anatomia și fiziologia omului ,Vol.II, ed.Medicală, București ,1988 )

Fig.1.Articultatia genunchiului anterior si posterior

Articulația genunchiului face legătura între trei oase principale : femurul , tibia și patela .Femurul se articulează cu patela ( articulația femuropatelară ) și cu tibia ( articulația tibiofemurală) . Corpul femural este triunghiular pe secțiune iar în partea inferioară marginea posterioară se bifurcă, secțiunea devenind patrulatera pentru că la nivelul bazei femurului să apară ca un trunchi de piramidă .

Fig.Articultatia genunchiului ( suprafete articulare si sectiune sagitala )

Astfel va trebui să observăm că :

● articulatia epifizei distală femurală, este reprezentată prin cei doi condili ,aceasta este indoită înapoi și partea sa cea mai mare este situată înapoia axului osului ;

● condilii sunt orientați oblici ,și axul său de învârtire este oblic de sus în jos și din spațiul intercondilian înspre fața cutanată ;

● condilul medial este mai proeminent și se află pe un plan inferior celui lateral;

●din lateral se observă cum raza de curbură a celor doi condili descrește dinainte înapoi ( în partea anterioară ea are cam 45 mm , iar în cea posterioară cam 16 mm ) , ceea ce face ca suprafața articulară a condililor să apară ca o curbă spirală .Condilii femurali sunt acoperiți de un cartilaj hialin , gros de 2-3 mm

Aceasta explică în egală măsură rotațiile automate ale genunchiului în timpul mișcărilor de flexie și extensie . Victor Papilian ,Anatomia și fiziologia omului ,Vol.II, ed.Medicală, București ,1988 )

Peroneul, deși nu este un os de susținere a greuății, este locul de atașare sau inserție al ligamentului colateral extern și al tendonului mușchiului biceps femural .Articulația dintre tibie si peroneu permite, de asemenea, un mic grad de mișcare, asigurând flexibilitate în cazul mișcărilor realizate de mușchii atașați pe peroneu.La nivelul tibiei epifiza superioară prezintă o față superioară articulară, așa numitul platou tibial unde se găsesc două cavități glenoide articulare separate prin eminența intercondiliană sau spina tibiei.

Aceste suprafețe sunt acoperite de cartilaj și se articulează cu condili femurali .Cartilajul este mai gros în partea centrală și foarte elastic ; are rolul de a atenua presiunile și traumatismele produse de mișcările ce se efectuează în mers , în fugă și în sărituri . ( Victor Papilian ,Anatomia și fiziologia omului ,Vol.II, ed.Medicală, București ,1988)

Pe fața anterioară se găsește tuberozitatea anterioară a tibiei care se palpează în poziția stând în genunchi unde se inseră tendonul cvadricepsului .

Pe fața externă a platoului tibial se găsește tuberculul lui Gerdy pentru inserția mușchiului fadscia lată .

Pe fața medială se găsește o zonă unde se inseră mai mulți mușchi : croitor , semitendinos, drept anterior femural , ligamentul lateral al genunchiului .Mișcările genunchiului de extensie –flexie se asociează cu două mecanisme de rulare și alunecare

Epifiza superioară a tibiei prezintă fața superioară articulară cu cele două fose articulare ( cavități glenoide) separate prin eminența intercondiliană sau spina tibiei .

Cartilajul care acoperă fosele articulare este mai subțire în partea periferică a acestora și mai gros în partea centrală ( 6-7 mm ) .El este foarte elastic și are rolul de a atenua presiunile și traumatismele produse de mișcările ce se efectuează în mers , sau sărituri .

Corespunderea suprafețelor se face astfel :

●fața patelară a femurului răspunde feței posterioare a patelei ( creasta și fețișoarele sale ) ;

●fețele articulare ale condililor răspund foselor articulare ale platoului tibiei ;

●eminența intercondiliană continuă creasta patelei .

În această articulație nu există o concordanță perfectă între suprafețele oaselor .Pentru atenuarea acestei nepotriviri se dezvoltă fibrocartilajele semilunare .Aici ligamentele și mușchii contribuie ,în special ,la soliditatea articulației .

Meniscurile intraarticulare ( meniscus lateralis et medialis ) sunt două fibrocartilaje ce s-au dezvoltat la periferia fiecăreia din fosele articulare tibiale .Rolul lor este de a contribui la o mai bună concordanță între suprafețele condiliene fmurale și fosele articulare ale tibiei , insuficint excavate .

Fig.3.Meniscul

Pe secțiune verticală fiecare menisc prezintă :

●două fețe dintre care una superioară concavă care răspunde condilului femural și alta inferioară plană, aplicată pe fosa articulară corespunzătoare a tibiei ;

●o bază sau circumferință laterală ce răspunde capsulei articulare de care aderă

● o creastă sau circumferință medială cu mult mai subțire și întinsă înspre centrul articulației , de care rămâne separată printr-o distanță de 6-8 mm

●câte două extremități : una anterioară și alta posterioară ,numite coarne .

Meniscurile se inseră pe platoul tibiei exclusiv prin intermediul coarnelor .Ele sunt mobile sau alunecă pe platoul tibial în timpul mișcărilor .

Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet ; el este întrerupt doar pe o mică întindere la nivelul eminenței intercondiliene .Se inseră prin cornul anterior și cel posterior la nivelul eminenței intercondiliene.

Meniscul medial are forma unei semilune, deci cu întrerupere medială mult mai mare.El prezintă inserții mai îndepărtate , și anume :

●prin cornul anterior ,pe marginea anterioară a platoului tibial iar prin cel posterior ,pe aria intercondiliană .Cele două meniscuri sunt unite în partea anterioară printr-o bandletă transversală numită ligamentul transvers al genunchiului ( ligamentul transversum genus

În extensie meniscurile sunt proiectate anterior .Motivele principale ale acestei avansări sunt :

●împingerea spre anterior de către condilii femurali

●tracționarea de către ligamentele meniscorotuliene ,ele însele ămpinse anterior prin proiecția anterioară a paletei .

În flexie meniscurile sunt proiectate posterior ,având ca motive principale :

●împingerea spre posterior de către condilii femurali

●tracționarea de cătr atașamentele fibroase ale semimembranosului și popliteului care sunt flexori ai genunchiului

●meniscul intern este tracționat de ligamentul lateral intern

Capsula se prezintă ca un manșon care unește cele trei oase : femurul ,tibia și patela .În partea anterioară capsula este perforată de patelă pe marginile căreia se și inseră .Inserția femurală a capsulei are următorul traiect : pleacă din depresiunea de deasupra feței patelare la circa 10-20 mm de suprafața articulară și descinde pe laturile condililor până sub epicondili .Aceștia rămân extracapsulari .De acolo , capsula se afundă în fosa intercondiliană , unde se confundă cu ligamentele încrucișate.

Deci ligamentele încrucișate reprezintă porțiunea profundă intercondiliană a capsulei .Inserția tibială urmărește conturul condililor tibiali începând de la aria intercondiliană anterioară și terminându-se în aria intercondiliană posterioară ,pe ligamentele încrucișate

Linia de inserție capsulară se află la o distanță d aproximativ 2-5 mm sub cartilajul articular .Ea nu cuprinde articulația tibiofibulară . Capsula genunchiului se atașează mai jos de suprafțele articulare ,este dublată de sinovială și formează un manșon ce uneșt cele trei oase : femurul , tibia și patela

Capsula are o axă în interior pentru a permite o amplitudine maximă mișcării de flexie și de aceea în extensie formează repliuri în fund de sac intern de patelă și ușor pe părțile laterale .Stratul fibros al capsulei genunchiului prezintă două orificii mari :

●unul anterior,pentru patelă pe ale cărei margini se și inseră

●posterior ,la nivelul scobiturii intercondiliene,unde se află acea porțiune a capsulei ce se contopește cu ligamentele încrucișate

Există și alte orificii mai mici care dau trecere unor prelungiri ale stratului sinovial al capsulei .Capsula articulară mai prezintă o particularitate importantă : ea aderăde baza ( circumferință externă ) meniscurilor și astfel este împărțită în două porțiuni : una suprameniscală și alta submeniscală .

Structura capsulei . Este constituită din fibre longitudinale ,mai evidente de părțile marginaleCa și consecințe practice dacă aceste repliuri aderă unele de altele în caz de imobilizări prelungite ,flexia genunchiului este limitată deoarece genunchiul nu este o articulație extrem de stabilă din punct de vedere al osului .Pentru stabilirea sa un rol important îl au ligamentele .

Ligamentul patelei sau ligamentul rotulian ( lig. patellae ) se prezintă ca o formațiune fibroasă , puternică ,lungă de 5-6 cm și lată de 2-3 cm, situată înaintea artiuculației .Are forma unui triunghi și se inseră prin baza sa pe vârful patelei ,iar prin vârf ,pe partea inferioară a tuberozității tibiei .Deoarece este considerat ca un tendon terminal al mușchiului cvadriceps ,patela ar fi în acest caz un os sesamoid .Ligamentul patelei prezintă două fețe și două margini .

Ligamentele posterioare .Pe parteaposterioară a articulației se găsește un plan fibros, având diferite proveniențe .El este așezat asemenea unei punți peste scobitura intercondiliană și este format din trei părți : una în mijloc și două pe laturi .În afară de ele mai găsim două formațiuni numite : ligamentul popliteu oblic și ligamentul popliteu articulat .

Ligamentul colateral fibular ( lig.collaterale fibulare ) ,se inseră în partea superioară pe epicondilul lateral al femurului,iar în cea inferioară pe partea anterolaterală a capului fibulei ,înaintea vâfului capului .În extensie acest ligament este întins ; în flexie este relaxat.Ligamentul nu aderă de capsulă .Prin fața sa profundă vine în raport cu tendonul mușchiului popliteu și artera articulară superoexternă, iar prin cea superficială, cu fascia femurală.

Ligamentul colateral tibial (lig.collaterale tibiale).Comparativ cu precedentul acesta se prezintă ca o formațiune fibroasă mai aplatizată care în mare măsură se confundă cu capsula .El se inseră în partea superioară pe epicondilul medial al femurului ,iar în cea inferioară pe fața medială a tibiei .Fața superficială este acoperită de fascia femurală și de tendoanele ce participă la formarea complexului aponevrotic numit piciorul gâștei ligamentele laterale fibular și tibial au rolul de a asigura stabilirea articulară în extensia genunchiului .

Ligamentele încrucișate ( ligg. Cruciata genus ), sunt în număr de două și se găsesc posterior la fosa intercondiliană.Seinseră,pe de-o parte, pe fețele intercondiliene ale femurului ,iar pe de altă parte pe aripile intercondiliene ale tibiei.

Deși profund situate ,aceste ligamnte se găsesc în afara articulației,deoarece sunt în afara membranei sinoviale .După situația lor, dar mai ales după inserția lor tibială,au fost denumite unul anterior și altul posterior .Deci ligamentele încrucișate reprezintă porțiunea profundă intercondiliană a capsulei .Sunt în număr de două și se găsesc posterior în fosa intercondilliană.

Inserția tibială urmărește conturul condililor tibiali începând de la aria intercondiliană anterioară și terminându-se în aria intercondiliană posterioară ,pe ligamentele încrucișate .Linia de inserție capsulară se află la o distanță d aproximativ 2-5 mm sub cartilajul articular .Ea nu cuprinde articulația tibiofibulară .

Ligamentul încrucișat antero-lateral se atașează inferior pe suprafața prespinoasă și superior pe condilul extern ; împiedică tibia să alunece anterior .

Ligamentul încrucișat posterior (lig.cruciatum posterius).Se inseră pe aria intercondiliană posterioară ( înapoia inserțiilor meniscurilor).De aici se îndreaptă în sus,înainte și înăzntru,pentru a se fixa pe fața intercondiliană a condilului medial ( partea ei interioară).Pe partea anterioară și posterioară a acestui ligament menisco- femural anterior,respectiv posterior.Ambele se desprind de pe cornul posterior al meniscului lateral,se alătură ligamentului posterior și după un traiect variabil se confundă cu el.

Ligamentul încrucișat postero-medial se inseră inferior pe retrospinoasă și superior pe retrocondilul intern ( pe fața medială a fiecărui condil cea care se găsește spre fosa intercondiliană ) ; impiedică tibia să alunece posterior ..Rolul lor principal este de a evita mișcarea antero-posterioară numită în sertar . Aceasta poate fi realizată și de către ligamentul anterior și posterior dar în aceste condiții flexia ar deveni imposibilă .

Stabilitatea ligamentară a genunchiului.Conformația anatomică complexă a genunchiului participă nu numai la realizarea unei ample imobilități ,ci dă și posibilitatea obținerii unei importante stabilități articulare .Din acest punct de vedere se poate considera că genunchiul este alcătuit dintr-un pivot central- ligamente încrucișate- și formațiuni capsulo –ligamentare .

Stabilitatea pasivă a genunchiului în toate direcțiile este asigurată de mai multe formațiuni capsulo-ligamentare și de altele de ajutor și întărite care intră în acțiune când elementul preferențial este insuficient .Rolul de stabilizator al ligamentelor încrucișate este legat de variațiile lor de direcție și tensiune .

În hiperextensie ambele ligamente încrucișate sunt în tensiune ,cel anterior apropiindu-se în scobitura intercondiliană . În cursul flexiei ligamentele încrucișate anterior tinde să devină orizontal atingând această direcțție la 90º iar cel postero –intern se verticalizează .În flexia completăligamentul încrucișat postero-intern este vertical ,iar cel antero-extern este relaxat .

Fiecare ligament care este element de stabilit ate pasivă este întărită de un grup muscular ,element de stabilitate colectivă .Ligamentul colateral peronier face parte împreună cu tendonul popliteului ,tractul ilio-tibial și tendonul bicepsului din aparatul stabilizator lateral .

În stabilitatea genunchiului în extensie toate ligamentele sunt tensionate,genunchiul este stabilizat în mod pasiv prin tensionarea ligamentelor .Articulația este echilibrată fără acțiune musculară . Stabilitatea genunchiului în extensie este o problemă simplă ca urmare a absenței rotației axiale .

În hiperextensie verticală centrului de greutate, trecând înaintea axului de flexie –extensie a genunchiului,stabilitatea articulației se realizează pasiv prin tensionarea importantelor elemente capsulo-ligamentare posterioare

Stabilitatea genunchiului în flexie genunchiul permite mișcări de rotație pentru că aproape toate ligamentele sunt destinse ; ligamentele laterale permit rotația externă . Stabilitatea genunchiului în flexie mai ales în timpul sprijinului biped devine mult mai complexă ,deoarece necesită controlul concomitent al gradului de rotație axială și de deviere laterală în varum sau valgum .

Formațiuni aponevrotice de întărire ale capsulei .În partea anterioară ,capsula anterioară este întărită de trei formațiuni aponevrotice care se succed dinainte înapoi astfel :

Fascia genunchiului acoperă articulația ca un manșon , se continuă în sus cu fascia femurală,iar în jos cu cea crurală .Pe partea sa laterală această fascie este întărită de tractul iliotibial .

Expansiunea cvadricipitală este o lamă fibroasă ce s desprinde din tendoanele terminale ale mușchiului cvadriceps ,mai ales ale vaștilor ,trece ca o perdea înaintea articulației genunchiului , spre a se fixa pe circumferința epifizei proximale tibiale .

Aripioarele patelei , sunt două bandelete fibroase întinse în plan orizontal și acoperite de expansiunea cvadriciptală .Ele se inseră ,pe deo parte , pe marginile paletei , iar pe de alta ,pe condilul femural respectiv , pe fața cutanată ,

Sinoviala . Articulația genunchiului prezintă o sinovială vastă și complicată .Prin marea ei întindere ea oferăo suprafață apreciabilă pentru resorbția de toxine în infecții .În mod schematic , se admite că are aceeași dispoziție ca pretutindeni ; adică , după ce acoperă fața profundă a capsulei , se inseră la nivelul cartilajelor articulare de pe femur, patelă și tibie.Sinoviala este întreruptă la nivelul meniscurilor articulare, cu alte cuvinte ea se inseră pe fața superioară și inferioară a acestor fibrocartilaje

Raporturile articulației .Înainte și pe lături , articulația este acoperită de planurile fibroase de țesut celular și de piele .Raporturile dintre sinovială și cartilajele de conjugare ale extremităților osoase .Cartilajul de conjugare al femurului reprezintă raporturi intime cu sinoviala înainte și înapoi ; pe laturi ,raporturile acestuia cu sinoviala sunt mai îndepărtate .De aceea propagarea osteomielitei la articulație este posibilă prin partea anterioară și posterioară ,mai puțin pe laturi .Cartilajul de conjugare al extremității superioare a tibiei nu are nici un raport cu sinoviala .

I.2.Elemente de biomecanică a genunchiului

Complexul anatomic al genunchiului realizează o pârghie de gradul III cu forța între punctul de sprijin și punctul de rezistență .Alcătuirea sa îi conferă o singură direcție de mișcare și anume în plan sagital în sensul flexie-extensie . Secundar.există și o a doua direcție, care permite rotația axială limitată.

Mișcarea de flexie-extensie se face, teoretic, în jurul unui ax transversal orizontal, care trece prin cele două tuberozități condiliene ale femurului și care, din cauza valgus-ului fiziologic, formează un unghi de 81° cu axul diafizei femurale și de 93° cu cel al diafizei tibiale .

În realitate, datorită volutei condiliene, fexia-extensia se desfășoară în jurul unui ax care se deplasează în sus și înapoi în flexie,și în sens invers în extensie. Complexul anatomic algenunchiului realizeaza o pirghie de gradul III. Pornind de la o extensie de 180°, flexia activă, atinge o amplitudine de 120°(când șoldul este extins) până la 140° (când șoldul este flectat), iar cea pasivă de 160 º .

La mișcările de flexie-extensie se asociază o rotație automată (mișcarea de șurub ). Începutul flexiei este însoțită de o relaxare a ligamentului colateral lateral și de o relaxare parțială a ligamentului încrucisat antero-extern.

Condilul lateral rulează spre înapoi pe platoul tibial, pe o distanță de 1 cm în cursul primelor 15° de flexie.Condilul medial, reținut de ligamentul colateral medial nerelaxat, are o rulare limitată la câțiva milimetri. . Aceasta face ca în primele 20° de flexie să apară o mișcare de rotație internă a tibiei sub femur. De la flexie spre extensie- până la 160°, condilii alunecă pe platoul tibial ; de la acest punct începe rularea.

Condilul lateral mai scurt își termină mai repede cursa decât cel medial, sprijinindu-se pe calota condiliană,care intră în tensine. Extensia completă nu devine posibilă decât dacă tibia serotează în jurul axului sau vertical cu 2 până la 5° extern, pentru a da posibilitatea și condilului medial să pună în tensiune calota condiliana medială, la capătul cursei sale. Aceasta este rotația terminală de închidere care blocheaza genunchiul înextensie . Victor Papilian , Vol.II, ed.Medicală, București ,1988)

Pentru o nouă flexie articulația trebuie deschiăa, acțiune ce revine mușchiului popliteu care inițiază mișcarea; prin contracție să determine o nouă rotație internă a tibiei: ligamentul încrucișat antero-extern și cel colateral-lateral se relaxează ușor și flexia poate începe.Dispoziția anatomică a ligamentelor face ca axul mișcării de rotație să treacă prin glena tibială medială, în vecinatatea spinei tibiale .

Spre deosebire de ligamentele colateral și încrucișat antero-extern care se relaxează parțial,ligamentele colateral-medial și încrucișat postero-intern rămân în tensiune în cursul flexiei.Condilul medial va fi mai strâns atașat de platoul medial, pe când condilul lateral estefixat slab. Din cauza acestor tensiuni ligamentare inegale, jumătatea externă a articulației este mai mobilă decât cea internă.

În cursul mișcării de rotație, platoul tibial lateral descrie sub femur un arc de circumferință, în timp ce platoul medial se rotește pe loc, datorită micii libertăți pe care i-o lasă ligamentul colateral-medial;ligamentul încrucișat postero-intern, cel mai întins, este cel mai apropiat de axul derotație.Rotația automată se datorează :

●lungimii mai mari a condilului femural medial;

●concavitătii glenei tibiale mediale față de convexitatea glenei laterale,care permite o alunecare mai mare spre posterior a condilului femural lateral ;

●orientării ligamentelor colaterale, oblicitatea celui lateral permițând o mai mare mobilitate condilului femural lateral

●tensiunii ligamentului încrucișat antero-extern la sfârșitul extensiei;

●rotația externă a tibiei îl relaxează oferind posibilitatea unui grad de extensie în plus.

Flexia este astfel o mișcare complexă, care combină cele două grade de libertate și o variație în plan frontal a unghiului format de axele anatomice ale femurului și tibiei. 

În afara mișcării automate, există și o rotație axială, pasivă și activă, posibilă numai în flexie și atingând, la un unghi femuro-tibial de 90°, amplitudinea sa maximăde 30 % pentru rotația internă, și de 40°, pentru cea externă . (Victor Papilian ,Anatomia și fiziologia omului ,Vol.II, ed.Medicală, București ,1988)

La 90° flexie, rotațiainternă realizează, alinierea sistemului extensor, punând pe aceeași linie tuberozitatea tibilă anterioară, central rotulei și axul femurului.

Mușchii motori pentru flexiesunt: bicepsul femural și semimembranosul, ca mușchi principali, iar în mod accesoriu intervin și semitendinosul, gemenii, popliteul, plantarul subțire, dreptul intern și croitorul.

Limitarea mișcării de flexieeste realizată de întâlnirea feței posterioare a gambei cu fața posterioar ă a coapsei.Mișcarea de extensie este aceea prin care fața posterioară a gambei se depărtează de fața posterioară a coapsei. La începutul mișcării are loc rotare a extremității femurului, apoi rostogolirea lui pe platoul tibial, până când axa lungă gambei ajunge să continue axa lungă a coapsei (văzute din profil). Mișcării de extensi ei se asociază și o mișcare de rotație în afară a gambei pe coapsă

Mușchii motori ai extensiei sunt, în primul rând, cvadricepsul și tensorul fascieilata. Ei realizează, împreună cu tendonul cvadricipital, rotula, aripioarele rotuliene și tendonul rotulian, un aparat complex de extensie a genunchiului. Extensorii acționează cu toată forța lor atunci când se face extensia forțată a genunchiului flectat sau când se execută o mișcare forțată de blocare a genunchiului în ușoară flexie, ca înactivitatea fizică .Astfel, în aceste situații se poate rupe aparatul extensor al genunchiului la diferite nivele, ajungându-se la ruptură de tendon cvadricipital (mai ales la fotbaliști și rugbiști), la o fractură de rotulă, la o ruptură de ligament rotulian(la alpiniști) sau la o smulgere de apofiză tibială anterioară.

Mișcarea de extensie este limitată de ligamentul posterior al articulației, de ligamentul încrucișat anterior, iar în mod accesoriu de ligamentul încrucișat posterior, de mușchii ischio-gambieri și de ligamentele anterioare care se extind înmomentul extensiei.

Mișcările de rotație înăuntru și în afară aceste mișcări se asociază mișcărilor de flexie și extensie. Mai intervin și ligamentele încrucișate, care rotează gamba în afară în poziția finală de flexie și înăuntru în poziția finală de extensie. Amplitudinea mișcării de rotație activă este de 150– 200 , iar de rotație pasivă de 350– 400. (Victor Papilian ,Anatomia și fiziologia omului ,Vol.II, ed.Medicală, București ,1988

Rotația în afară se face de bicepsul femural, iar rotația înă untru se face de:semimembranos, semitendinos, popliteu, drept intern și croitor.În rotația externă ligamentele laterale se extind, iar ligamentele încrucișate se relaxează , în timp ce în rotația internă se întind ligamentele încrucișate și se destind ligamentele laterale.

Mișcările de lateralitate sunt limitate de ligamentele laterale în special înmers, când sunt puse sub tensiune maximă o dată cu extensia genunchiului. Înflexia completă, ligamentul lateral extern se relaxează, dar cel intern se menține ușor destins. În semiflexie, însă, se obține o relaxare maximă a ligamentelor. [Voinea, A., 1987]

Ligamentele încrucișate limitează deplasarea înainte și înapoi a platouluitibial pe condilii femurali, când genunchiul este extins.

Ligamentul încrucișat anterior limitează deplasarea înainte, iar cel posterior – deplasarea înapoi.Ligamentul încrucișat anterior se întinde în extensie, se relaxează în flexia ușoară și se întinde din nou în hiperextensie. El se poate rupe în extensiagenunchiului, în flexia de 900 a genunchiului, sau prin trecerea forțată de la flexiela extensie cu genunchiul rotat extern .

Ligamentul încrucișat posterior se întinde în flexie completă, se relaxează în semiflexie și se întinde din nou ușor în extensie. El se rupe foarte rar, când lovitura pe gambăsurprinde genunchiul în flexie.

Meniscurile: biomecanica și rolul lor .Deși solitare pe tibie, meniscurile se deplasează în flexie, dinainte înapoi pe platoul tibial, dar se apropie ușor și între ele, prin extremitățile posterioare. Înextensie, meniscurile se deplasează în sens invers, adică dinapoi înainte, atingmarginile anterioare ale platoului tibial și se depărtează ușor unul de altul. Tot elese mai deplasează și o dată cu platoul tibial față de condilii femurali, ele situându-se mereu pe acea parte a platoului care suportă presiunea condililor. (Rinderiu T. et al. – Anatomia omului etc..2009)

Astfel, înextensie, condilii alunecă înainte, împingând meniscurile înaintea lor, iar în flexie,condilii alunecă înapoi, împingând meniscurile înapoia lor.În rotația gambei în afară, partea anterioară a meniscului intern urmează capsula la care aderă și se deplasează dinapoi înainte și dinăuntru în afar ă, în timpce partea sa posterioară este împinsă înapoi de condilul femural, ceea ce are dreptrezultat o puternică distensie a meniscului. Meniscul extern poate suferi o deplasare asemănătoare, dar de sens invers, în timpul mișcării de rotație externă. El este mai rezistent și mai mobil. (Anghel Diaconu , 2009)

Coeficientul global funcțional de mobilitate,stabilit de Ch. Rocher este utilizat în mod curent în evaluarea amplitudinii articulare. Calcularea lui presupune:

●descompunerea fiecărei mișcări, posibile în articulația respectivă în mai multe sectoare;

●efectuarea produsului între primul sector de mobilitate, pentru mișcarea respectivă, și coeficientul standard pentru acel sector (se exprimă în procente);

●efectuarea diferenței între valoarea maximă și cea minimă a sectorului următor de mobilitate;

●calcularea produsului dintre valoarea obținută și coeficientul standard pentru acest sector de mobilitate;

●repetarea operațiunilor și pentru următoarele sectoare de mobilitate, atunci când mișcarea este descompusă în trei sau patru sectoare;

●calcularea sumelor produselor tuturor sectoarelor de mobilitate pentru mișcarea respectivă, sumă care reprezintă coeficientul funcțional elementar,

●repetarea operațiunilor amintite, pentru fiecare mișcare posibilă în articulația respectivă, finalizată cu obținerea tuturor coeficienților funcționali elementari;

●calcularea sumei tuturor coeficienților funcționali elementari, sumă care reprezintă coeficientul global funcțional și are, pentru articulațiile cu mobilitate normală, valoarea 100%.

Statica genunchiului în plan frontal .Pentru realizarea unui echilibru stabil, în cazul unui corp solid, legile staticii reclamă că verticala coborâtă din centrulde greutate să cadă în interiorul bazei de susținere. Același imperativ seimpune și pentru echilibrul corpului omenesc.În statiunea bipedă, baza de susținere apare ca un patrulater de formă trapezoidală, determinat de marginea externă a picioarelor aflate în rotație de 10 – 15°, cu călcâiele depărtate la 12 cm.

În poziția de drepți călcâiele sunt alipite. Verticala coboritădin centrul de greutate (notat cu G) trece la egală distanță de cele două capete femurale, de centrul celor doi genunchi și cade în mijlocul poligonului desusținere. De fapt, deasupra acestui poligon centrul de greutate poate oscila în funcție de poziția subiectului și de contracțiile musculare. În sprijinul biped simetric, poziție ideală de echilibru, greutatea corpului se repartizează în mod egal pe ambii genunchi.( Anghel Diaconu , 2009

Statica genunchiului în plan sagital.În plan sagital, echilibrul corpului se realizează printr-o serie de oscilații înaintea și înapoia poziției ideale a verticalei centrului de greutate. Oscilația anterioară este mai importantă, grație lungului levier podal anterior; cea posterioară este mai mică, din cauza scurtului levier calcanean. În oscilația anterioară, mușchii posteriori (tricepsul, ischiogambierii, popliteul, mariifesieri, paravertebralii) împiedică căderea, iar în oscilația posterioară, cei anteriori (extensorii, gambierii anteriori, cvadricepsul, abdominalii) vor echilibra corpul.

Echilibrul nostru este activ și face apel în permanență la forțele musculare care neutralizează efectele rotatorii ale forței gravitaționale.Mișcările de rotație înăuntru și în afară aceste mișcări se asociază mișcărilor de flexie și extensie. Mai intervin și ligamentele încrucișate, care rotează gamba în afară în poziția finală de flexie și înăuntru în poziția finală de extensie. Amplitudinea mișcării de rotație activă este de 150– 200 , iar de rotație pasivă de 350– 400.

Rotația în afară se face de bicepsul femural, iar rotația înă untru se face de:semimembranos, semitendinos, popliteu, drept intern și croitor.În rotația externă ligamentele laterale se extind, iar ligamentele încrucișate se relaxează , în timp ce în rotația internă se întind ligamentele încrucișate și se destind ligamentele laterale. (Victor Papilian ,Anatomia și fiziologia omului ,Vol.II, ed.Medicală, București ,1988)

Mișcările de lateralitate sunt limitate de ligamentele laterale în special înmers, când sunt puse sub tensiune maximă o dată cu extensia genunchiului. Înflexia completă, ligamentul lateral extern se relaxează, dar cel intern se menține ușor destins. În semiflexie, însă, se obține o relaxare maximă a ligamentelor.