Modalitati de Realizare a Educatiei Ecologice In Gradinita

LUCRARE DE LICENȚĂ

Modalități de realizare a educației ecologice în grădiniță

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A EDUCAȚIEI ECOLOGICE

I.1. Considerații generale privind învățământul preșcolar în contextul reformei educației

I.2. Provocările lumii contemporane în educație

I.3. Bazele teoretice ale educației ecologice

Capitolul iI. Educația ecologică în cadrul învățământului preșcolar

II.1. Specificul educației ecologice în cadrul învățământului preșcolar

II.2. Finalitățile și obiectivele educației ecologice în învățământul preșcolar

CAPITOLUL III. STRATEGII DIDACTICE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

III.1. Delimitări conceptuale – strategie, metodă, procedeu

III.1.1. Metode, procedee și modalități didactice utilizate în vederea realizării obiectivelor educației ecologice

III.1.2. Activități extracurriculare de educație ecologică

III.2. Proiect de activitate opțională de educație ecologică „Micii ecologiști”

CAPITOLUL IV. COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII PRIVIND MODALITĂȚILE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

IV.1. Scopul cercetării

IV.2. Ipoteza și obiectivele cercetării

IV.3. Variabilele cercetării

IV.4. Coordonatele majore ale cercetării

IV.4.1. Locul de desfășurare

IV.4.2. Perioada de desfășurare

IV.4.3. Eșantionul de subiecți

IV.4.4. Eșantionul de conținut

IV.5. Metodologia cercetării

IV.5.1. Sistemul metodelor de colectare a datelor cercetării

IV.5.2. Sitemul metodelor de măsurare a datelor cercetării

IV.6. Desfășurarea experimentului

IV.6.1. Etapa inițială/constatativă

IV.6.2. Etapa experimentului formativ

IV.6.3. Etapa postexperimentală

CAPITOLUL V. ÎNREGISTRAREA, PRELUCRAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII APLICATIVE

V.1. Rezultatele obținute la evaluarea inițială

V.2. Rezultatele obținute la evaluarea formativă

V.3. Rezultatele obținute la evaluarea finală

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Astăzi, în secolul XXI nu mai este secret pentru nimeni, că omenirea se luptă cu probleme sociale și de mediu la nivel mondial. Zilnic ne confruntăm cu schimbările ireversibile provocate în mediul înconjurător de stilul nostru de viață necorespunzătoare. Este suficient să ne gândim la schimbările climatice, problema deșeurilor, dispariția unor medii de viață sau a unor specii de animale.

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor tipuri noi de educație. Educația ecologică aparține acestor noi educații și are ca obiectiv principal promovarea unei culturi ecologice, bazată pe conservarea mediului înconjurător. La jumătatea secolului XX specialiștii din domeniile învecinate ecologiei (medici, meteorologi, hidrologi) au remarcat că societatea industrială se confruntă cu probleme ce se regăsesc în principiile ecologiei (Maxim, A., 2008). Problemele de mediu, dispariția unor specii, schimbări climatice globale, tăierea pădurilor, exploatarea resurselor naturale au dus la apariția necesității soluționării acestora.

Pornind de la aceste specificări am considerat că este timpul pentru o schimbare. Educația ecologică a copiilor este foarte importantă pentru dezvoltarea cognitivă a celor mici și pentru acumularea cunoștințelor despre mediul înconjurător încă de la vârsta preșcolară. Degeaba vrem să formăm la copii o conduită ecologică, dacă noi, adulții nu credem în schimbare și nu oferim exemplu bun de urmat. La copiii preșcolari, interesul și dragostea pentru natură sunt instinctive, acestea nu se învață. Rolul nostru ca dascăli și părinți este de a încuraja pe cei mici în ocrotirea naturii. Preșcolarul de astăzi este adultul de mâine, împreună cu ei trebuie să protejăm natura, mediul în care trăim și în care vor trăi urmașii noștri.

Am structurat lucrarea pe cinci capitole, precedate de introducere.

În capitolul I am abordat fundamentarea teoretică a educației ecologice. Am scris despre considerații generale privind învățământul preșcolar în contextul reformei educației, am abordat provocările lumii contemporane în educație și am scris despre bazele teoretice ale educației ecologice.

Capitolul al II-lea am structurat în două părți. În prima partea am vorbit despre specificul educației ecologice în cadrul învățământului preșcolar, iar în a doua parte am scris despre finalitățile și obiectivele educației ecologice.

În capitolul al III-lea am scris despre strategiile didactice utilizate în realizarea educației ecologice: metodele, procedeele și modalitățile didactice respectiv activitățile extracurriculare de educație ecologică. Am conceput și un proiect de activitate opțională de educație ecologică intitulată „Micii ecologiști”.

În capitolul IV am trecut la partea de cercetare, în care am scris despre scopul, ipoteza și obiectivele cercetării. În cercetarea interprinsă am pornit de la următoarea ipoteză: Dacă în educația ecologică a preșcolarilor vom utiliza strategii didactice bazate pe medode interactive, respectiv vom facilita acțiunile practice ale copiilor, grație modalităților de abordare a conținutului educației ecologice (observări, plimbări, vizite, experimente, activități practice și estetice, precum și obționalul „Micii ecologiști”), atunci vom contribui la asimilarea și utilizarea noțiunilor ecologice, precum și la formarea valorilor și atitudinilor pozitive de prevenire și înlăturare a efectelor negative ale poluării. Am scris despre coordonatele majore ale cercetării, despre metodologia cercetării și desfășurarea experimentului cu cele trei etape: etapa inițială, etapa experimentului formativ și etapa postexperimentală.

În ultimul capitor am prezentat rezultatele evaluării inițiale, rezultatele la etapa experimentului formativ și rezultatele evaluării finale, analiza comparativă ale rezultatelor și interpretarea acetora. La finalul lucrării am desprins concluziile.

Ca dascăli, ne revine nouă sarcina de a trezi, încă de la cea mai fragedă vârstă, interesul și curiozitatea pentru cunoaștere, în domeniul educației ecologice. Copilul mic trebuie stimulat în continuu, trebuie implicat în îngrijirea mediului cuprinzând, în primul rând acțiuni practice, în care adultul să-i dea expempe bune și trebuie educat pentru respectarea mediului înconjurător. Astfel educația ecologică este un pas mic pentru preșcolari, dar este un pas mare pentru lumea întreagă.

Capitolul i. Fundamentarea teoretică a educației ecologice

,,Eu sunt copilul. Tu ții în mâinile tale destinul meu.

Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață.

Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire.

Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume.”

(din „Child's Appeal”, Mamie Gene Cole)

I.1. Considerații generale privind învățământul preșcolar în contextul reformei educației

Conform dicționarului explicativ român educația este o „activitate socială cu caracter fundamental de transmitere a experienței de viață, a culturii către generații tinere, de influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice ale copiilor.” (http://www.dictionarroman.ro/?c=educatie).

„Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI arăta în 1996 că educația copiilor de vârstă preșcolară este încă extrem de puțin dezvoltată (Delors, J., coord., 2000, pag. 100), și că în cele mai multe țări de pe glob, chiar și în țările dezvoltate ea reclamă schimbări și inovații esențiale. Aceasta în condițiile în care documentele oficiale recunosc importanța pe care o reprezintă educația copiilor la vârstele timpurii pentru evoluția indivizilor pe parcursul întregii vieți: Învățământul elementar (3-12 ani) este un pașaport pentru viață esențial, întrucât permite ființelor umane să decidă ce vor să facă, ce rol să-și asume în construirea viitorului colectivității și, în același timp, să învețe în continuare” (Glava, A., p. 23)

Cercetările arată că pentru orice problemă apărută în dezvoltarea copilului, cu cât intervenția este timpurie, cu atât șansa de remediere este mai mare. Dar cu cât intervenția se produce mai târziu, șansa de remediere scade necesitând timp îndelungat și costuri mari.

Astfel a fost necesară introducerea unei educații timpurii, care asigură intrarea copiilor în sistemul obligatoriu, prin formarea capacității de a învăța. (MECT, Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2008)

Pentru cei mai mulți copii grădinița reprezintă prima experiență de viață în afara familiei, într-un spațiu social lărgit. Afirmând prioritatea educației în formarea personalității copilului, grădinița marchează etapa unor achiziții esențiale. Ea are sarcina de a propune copiilor o viață socială stabilă, de a asigura medierea între lumea copilăriei și cea a adulților, oferind în același timp copiilor mijloace pentru a-și dezvolta capacitățile de care dispun.

Grădinița de copii este parte integrantă a învățământului preprimar din țara noastră, având scopul principal de a oferi copiilor aflați la această vârstă, toate condițiile necesare pe toate planurile. Educația preșcolară, urmărește și permite fiecărui copil, prin toate activitățile desfășurate în grădiniță, să-și urmeze propriul drum de dezvoltare și creștere, drum care constituie suport pentru valorificarea potențialului psihic și fizic al fiecărui copil; îmbogățirea capacității acestuia de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulții; sprijinirea copilului de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exerciții; descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și formarea unei imagini pozitive despre sine și sprijinirea copilului în dobândirea deprinderii necesare pentru a putea desfășura cu succes activitatea de școlar.

Caracteristicile fundamentale ale activității instructiv-formative din grădiniță pot fi deduse din documentele curriculare care ghidează activitățile în grădiniță și care descriu tendințele de evoluție și reformă în învățământul preșcolar:

Educația preșcolară este adaptată la nevoile fiecărui copil, centrat pe nevoile concrete ale acestora,

Educația preșcolară este multidimensională, vizează atât obiective ale instruirii, cât și finalități ale modelării personalității copiilor,

Programele de educație preșcolară sunt structurate flexibil, astfel permit abordări diferențiate, dinamice, ce pot fi adaptabile schimbărilor ce se produc în evoluția copiilor,

Grădinița realizează corespondența dintre educația formală și educația informală, formală ca structură instituțională, și informală ca stil, fiind personalizat, flexibil, spontan și familiar. (Glava, A.)

I.2. Provocările lumii contemporane în educație

Civilizația umană parcurge una dintre treptele cele mai agitate, determinând schimbări structurale profunde în toate domeniile vieții. Accelerația progresului nu este specifică secolului nostru, ea a existat în toate epocile. Ritmul rapid al schimbărilor a determinat constituirea unei problematici complexe a lumii contemporane, care a adus omenirea în fața unei alternative extreme.

Un document UNESCO din 1982 propunea, sub titlul Problemele mondiale în școală, introducerea în școală a unor teme precum: pacea și securitatea, dezarmarea, drepturile omului și libertățile fundamentale, populația, sărăcia și progresul economic, mediul, alimentația și subnutriția (foametea), protejarea copilăriei și a adolescenței.

Lumea contemporană se confruntă cu o serie de probleme principale. Acestea sunt:

degradarea mediului înconjurător și a resurselor naturale,

degradarea stării de sănătate a populației,

scăderea natalității și îmbătrânirea populației,

intensificarea terorismului, rasismului și intoleranței

Problematica lumii contemporane poate fi definită astfel: dezvoltarea nu există fără pace, pacea nu există fără respectarea drepturilor oamenilor. Problematica lumii contemporane are caracter universal, există în toate țările de pe glob, are caracter global, afectează toate sectoareale vieții sociale, are caracter pluridisciplinar, impă, vizează atât obiective ale instruirii, cât și finalități ale modelării personalității copiilor,

Programele de educație preșcolară sunt structurate flexibil, astfel permit abordări diferențiate, dinamice, ce pot fi adaptabile schimbărilor ce se produc în evoluția copiilor,

Grădinița realizează corespondența dintre educația formală și educația informală, formală ca structură instituțională, și informală ca stil, fiind personalizat, flexibil, spontan și familiar. (Glava, A.)

I.2. Provocările lumii contemporane în educație

Civilizația umană parcurge una dintre treptele cele mai agitate, determinând schimbări structurale profunde în toate domeniile vieții. Accelerația progresului nu este specifică secolului nostru, ea a existat în toate epocile. Ritmul rapid al schimbărilor a determinat constituirea unei problematici complexe a lumii contemporane, care a adus omenirea în fața unei alternative extreme.

Un document UNESCO din 1982 propunea, sub titlul Problemele mondiale în școală, introducerea în școală a unor teme precum: pacea și securitatea, dezarmarea, drepturile omului și libertățile fundamentale, populația, sărăcia și progresul economic, mediul, alimentația și subnutriția (foametea), protejarea copilăriei și a adolescenței.

Lumea contemporană se confruntă cu o serie de probleme principale. Acestea sunt:

degradarea mediului înconjurător și a resurselor naturale,

degradarea stării de sănătate a populației,

scăderea natalității și îmbătrânirea populației,

intensificarea terorismului, rasismului și intoleranței

Problematica lumii contemporane poate fi definită astfel: dezvoltarea nu există fără pace, pacea nu există fără respectarea drepturilor oamenilor. Problematica lumii contemporane are caracter universal, există în toate țările de pe glob, are caracter global, afectează toate sectoareale vieții sociale, are caracter pluridisciplinar, implică soluții care vizează domenii din mai mulre discipline, are o evoluție rapidă și greu de prevăzut, adică oamenii se văd puși în fața unor situații complexe pentru care nu sunt pregătiți și pentru care nu au metode sau soluții adecvate, iar nu în ultimul rând are un caracter prioritar, problemele au devenit priorități ce trebuie relaționate cu viitorul planetei și supraviețuirea speciei umane, impunând un răspuns care acționează repede și la timp.

Criza mondială a educației este provocată de trei factori. Criza învățământului contemporan este provocată în primul rând de explozia cunoștințelor, datorată dezvoltării științei și a tehnicii. Imensa cantitate de informații depășește posibilitățile de asimilare oferite de tehnicile de instruire din trecut. Un alt factor este explozia demografică, învățământul nu poate face față cererii de educație și ritmului de creștere a populației. Ultimul factor este explozia aspirațiilor, chiar și oamenii simpli aspiră la educație de nivel înalt, astfel apare egalitatea de șansă, indiferent de mediu social sau geografic de proveniență, nu numai egalitatea de acces.

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor tipuri noi de educație. Principalele noi educații sunt următoarele: educația pentru pace și cooperare, educația pentru participare și democrație, educația pentru comunicare și mass-media, educația pentru schimbare și dezvoltare, educația economică și casnică modernă, educația nutrițională, educația pentru timpul liber, educația ecologică.

Lista noilor educații însă nu se încheie aici. Reproducerea lor creează dificultăți în ceea ce privește includerea lor în planurile de învățământ. Conținuturile, finalitățile și obiectivele noilor educații propun un demers prin care educația încearcă să răspundă exigențelor lumii contemporane și să producă o schimbare a actului educativ în favoarea educației bazată pe învățarea inovatoare și adaptabilă.

Noile educații sunt definite la nivelul programelor și a recomandărilor UNESCO ca răspuns la problemele lumii contemporane. Procesul declanșat stimulează trecerea de la demersurile specifice la abordările globale, interdisciplinare și permite aprofundarea unor probleme sociale care cer soluții concrete: democrația, pacea, mediul, alimentația, sănătatea. Aceste educații trebuie să fie gândite în condițiile optimismului pedagogic, putând facilita descoperirea răspunsurilor la problemele cu care se confruntă fiecare generație.

I.3. Bazele teoretice ale educației ecologice

Ecologia a luat naștere ca o ramură a biologiei și a fost multă vreme ca o știință teoretică, până la jumătatea secolului XX. În acestă perioadă specialiștii din domeniile învecinate ecologiei (medici, hidrologi, meteorologi) au remarcat că societatea industrială se confruntă cu probleme ce se regăsesc în principiile ecologiei (Maxim, A., 2008). În perioada respectivă agricultura și ingineria s-au dezvoltat foarte repede atrăgând după sine apariția unor probleme majore legate de mediu: creșterea demografică a populației, exploatarea resurselor naturale, tăierea pădurilor în avantajul creșterii suprafețelor agricole, dispariția unor specii, schimbările climatice globale. Astfel a apărut necesitatea soluționării problemelor legate de mediu și a fost introdus protecția mediului, care constă în „ansamblul de reglementări, măsuri, acțiuni care au ca scop menținerea și protejarea condițiilor naturale împotriva degradării” (Maxim, A., 2008, p. 10).

„Termenul de ecologie a fost definit pentru prima dată în anul 1866 de către zoologul german Ernst Haeckel astfel: domeniul investigării și cunoașterii tuturor relațiilor animalelor cu mediul lor anorganic și organic de viață.” (Maniu, M., 2004, p. 3). În definiția sa, Ernst Haeckel a utilizat cuvintele grecești oikos, însemnând casă, loc de viață și logos, însemnând știință. Astfel, ecologia poate fi definită ca o știință a spațiului de locuit.

Astăzi, ecologia definește pe de o parte știința care studiază condițiile existenței ființelor vii și interacțiunile de orice natură care există între aceste ființe vii, iar pe de altă parte, interacțiunile acestor ființe vii și mediul lor de viață. (Dinu, V., 1979). Ecologia nu mai este un obiect de studiu, ci este un mod de gândireși de acțiune răspândit la nivelul întregii planete, pretutindeni existând oameni care înțeleg necesitatea protejării mediului. (Stoica, D., 2009)

Capitolul iI. Educația ecologică în cadrul învățământului preșcolar

„A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul,

iar a face ceva pentru salvarea naturii, atât

de amenințată azi, înseamnă a contribui

la fericirea omenirii.” (Eugen Pora)

II.1. Specificul educației ecologice în cadrul învățământului preșcolar

Educația ecologică a copiilor este foarte importantă pentru dezvoltarea cognitivă a celor mici și pentru acumularea cunoștințelor despre mediul înconjurător încă de la vârsta preșcolară. Primele noțiuni despre linia orizontului, elementele naturale ale Universului și relațiile strânse ale viețuitoarelor din ecosistem hrănesc setea de cunoaștere a copiilor și îi ajută să înțeleagă mai bine ce se petrece în jurul lor.

Educația ecologică la vârsta preșcolară este parte integrată a educației moral-civice, alături de educația pentru muncă, educația pentru familie, educația pentru timpul liber, educația pentru pace, educația rutieră, educația pentru drepturile omului, educația patriotică și educația pentru dezvoltare.

Educația ecologică este structurată pe trei etape.

Prima etapă constituie instruirea ecologică în care copiii dobândesc anumite cunoștințe ecologice referitoare la raporturile omului cu natura. Acestea vizează dobândirea comportamentelor umane, care trebuie adoptate pentru utilizarea rațională a frumuseților și bogățiilor naturale și tehnicile de prevenire și de combatere a poluării.

A doua etapă este formarea convingerilor ecologice. Acesta are o structură complexă și se întemeiază pe cunoașterea drepturilor naturii, așa cum se vorbește despre drepturile omului, educarea responsabilității față de generația actuală și viitoare în protejarea mediului, necesitatea conservării și ameliorării mediului înconjurător, conștientizarea efectului negativ pe care îl poate avea deteriorarea mediului asupra omenirii și înțelegerea faptului că sursele naturale sunt limitate și trebuie utilizate spre îmbunătățirea vieții omului.

A treia etapă se referă la formarea comportamentelor ecologice care aduce în prim plan grija față de mediu, desfășurarea unor acțiuni de îmbogățire, înfrumusețare și păstrare a mediului și stoparea poluării (Ciobotaru, M., 2003).

Cea mai potrivită perioadă pentru a începe educația ecologică a copiilor este cea cuprinsă între 3 și 6 ani, perioada preșcolară. În această perioadă cei mici sunt capabili să proceseze în mod logic informațiile primite. Pe lângă acestea, educația ecologică este și un prilej perfect pentru a petrece timp în aer liber cu cei mici, pentru a-i ajuta să înțeleagă mediul înconjurător și să îl respecte.

Scopul esențial al educației ecologice în învățământul preșcolar este acela de a forma la copii bazele unei gândiri și atitudini centrate pe promovarea unui mediu natural adecvat vieții, de a le dezvolta spiritul de responsabilitate față de mediul înconjurător. Prin participarea grădiniței, a familiei și a comunității la realizarea acestor intenții, copilul înțelege mult mai bine efectele unui comportament necorespunzător asupra mediului.

Astfel, grădinița face primii pași în formarea conștiinței și a unei conduite ecologice adecvate îngrijirii și ocrotirii naturii. Pentru realizarea acestora, grădinița pune accent pe organizarea de activități, care să-i pună pe copii în contact direct cu natura, spre a-i cunoaște frumusețile și tainele ascunse în natură.

Educația ecologică din grădiniță se poate face începând cu satisfacerea intereselor copiilor de cunoaștere a plantelor și animalelor în condiții naturale și se poate continua cu educarea diferitelor deprinderi de protejare a naturii: deprinderea de a ocrotii spațiul verde, deprinderea de a organiza deșeurile de hârtie, metal, materiale sintetice și sticlă.

Copiii mici tind să dezvolte un atașament emoțional față de ce le este familiar. Ei trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acțiune negativă poate să afecteze în mod negativ natura. Activitățile de educație ecologică din grădiniță se desfășoară într-o atmosferă relaxantă, unde interesul și comunicarea încurajează inițiativele și opțiunile fiecăruia.

La nivelul vârstei preșcolare educația ecologică ține de formarea deprinderilor și trăirilor afective. De aceea, educatoarea trebuie să utilizeze strategii de organizare a conținuturilor științifice, ținând cont de nevoile și interesele copiilor și de ritmul de dezvoltare al fiecărui copil. Primul contact cu mediul și cu problemele sale trebuie să aibă aspect practic și trebuie să provoace trăiri emoționale. Trebuie să-i încurajăm pe cei mici să desfășoare activități în aer liber, ca de exemplu: îngrijirea spațiilor verzi și a parcurilor, grădinărit, excursii în natură. Aceste activități au funcții educative și recreative. Activitățile desfășurate în aer liber sunt importante atât pentru dezvoltarea copiilor în general cât și pentru promovarea atitudinilor și cunoștințelor față de mediul înconjurător (Neculai, D., 2013).

Orice activitate ce se desfășoară în afara sălii de grup înseamnă activitate în contact nemijlocit cu mediul înconjurător. Copiii acumulează multe cunoștințe și impresii prin contactul cu natura înconjurătoare pe care fie o protejează sau nu, în funcție de educația primită și de exemplele oferite de cei din anturajul lui. În acest sens, educația ecologică constituie o latură esențială a educației, cu implicații majore în formarea personalității preșcolarului, care să știe să ocrotească natura (Barbu, V., 2013).

La vârsta preșcolară pot fi formate cel mai ușor atitudini pozitive, precum: cunoașterea faptului că hârtie poate fi reciclată, oprirea apei în timpul spălării dinților, închiderea becului când nu se află nimeni în camera respectivă. Este esențial ca educația despre mediul înconjurător să se înceapă de la grădiniță.

II.2. Finalitățile și obiectivele educației ecologice în învățământul preșcolar

Educația reprezintă o componentă extrem de importantă a vieții, acest lucru fiind confirmată de evoluția activităților cu finalitate formativă. Educația ecologică este una dintre orientările noilor educații, ea a fost foarte bine structurată și a fost inclusă în planurile de învățământ din sistemul educativ atât în țările europene, cât și în celelalte țări din lume.

Finalitățile majore ale educației ecologice în învățământul preșcolar sunt următoarele:

dezvoltarea capacității copiilor de a lua decizii, de a identifica și a pune în practică soluții pentru prevenirea și rezolvarea problemelor concrete legate de relația sa cu mediul să înconjurător,

dezvoltarea conștiinței ecologice, a solidarității pentru păstrarea și ameliorarea mediului,

pregătirea copilului, viitor cetățean, pentru a influența pozitiv deciziile economice și sociale cu privire la mediu. (Momanu, M., 2002)

Obiectivele majore ale educației ecologice în învățământul preșcolar sunt următoarele:

stimularea copilului pentru a desfășura activități cu caracter experimental și demonstrativ prin care să contribuie la păstrarea sănătății mediului în care trăiește,

sprijinirea copilului pentru a manifesta interes și curiozitate pentru cunoștințele din domeniul ecologic,

să cunoască ființe și fenomene din mediul înconjurător și caracteristicile acestora,

cultivarea dragostei pentru Terra cu tot ce intră în componența acesteia: apa, aerul, plantele și animalele,

educarea capacității de respecta și de a ocroti natura,

educarea copiilor în sensul păstrării sănătății mediului natural în care trăiesc,

conștientizarea necesitpții de a economisi apa, energia electrică, lemnul,

antrenarea lor în activități menite să contribuie la îngrijirea unor arbori, spații verzi,

vizitarea unor rezervații naturale, a unor amenajări speciale, destinate creșterii unor plante și animale care sunt ocrotite prin lege,

formarea unui comportament etic, civic și a deprinderilor de păstrare și iubire a naturii. (Meraru, M., 2004)

Conținutul învățării

Mediul înconjurător:

Medii de viață

Diversitatea lumii vii

Intervenția omului

Poluarea mediului:

Tipuri de poluare

Factori de poluare

Aerul. Poluarea aerului

Apa. Poluarea apei

Solul și subsolul. Poluarea solului

Deșeurile, tipuri de deșeuri

Protejarea mediului:

Colectarea selectivă a deșeurilor. Depozitarea

Reciclarea

Măsuri de protecție la îndemâna tuturor

Ce putem face noi, copiii

Preluat din: Grigore, Ghe. (2010). Micul ecologist. Îndrumător pentru disciplina opțională.

CAPITOLUL III. STRATEGII DIDACTICE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

„Copilul trebuie lăsat să descopere el însuși adevărul

acționând în mod practic…” (Jean Piaget)

III.1. Delimitări conceptuale – strategie, metodă, procedeu

Copiii au o mare disponibilitate pentru a explora lucruri noi și necunoscute, pentru a cerceta și pentru a învăța. Descoperirea mediului înconjurător pentru ei, e o adevărată cercetare într-un „basm fără sfârșit”, în care ei sunt întotdeauna personajele principale. Atunci când dorim să transmitem informații de natură ecologică, trebuie să ne bazăm pe metode și mijloace didactice potrivite, astfel putem obține rezultate vizibile și eficiente cu copiii preșcolari.

Strategia didactică reprezintă un sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor obiective. Ocupă un loc central în cadrul activității didactice, deoarece proiectarea și organizarea lecției se realizează în funcțue de decizia strategică a educatoarei. Este concepută ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicați actorii predării-învățării, condițiile realizării, obiectivele și metodele vizate.

Principalele componente ale strategiei didactice sunt:

sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității educaționale,

sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor și procedeelor didactice,

sistemul mijloacelor de învățământ, respectiv a resurselor utilizate și

sistemul obiectivelor operaționale.

Construirea unei strategii adecvate intereselor elevilor și nivelului lor de pregătire, reprezintă din acest punct de vedere o provocare continuă și un efort permanent de creativitate didactică din partea educatoarei.

Metoda didactică este un plan de acțiune, o succesiune de operații realizate în vedera atingerii unui scop. Este un instrument de lucru în activitatea de cunoaștere și de formare a abilităților. Etimologic cuvântul metodă provine din grecescul „methodos”, în care „metha” înseamnă spre sau către și „odos” drum sau cale. Astfel metoda didactică se referă la drumul sau calea de urmat în activitatea comună a educatorului și a copiilor, în vederea realizării obiectivelor instruirii.

Metodele didactice dețin mai multe funcții specifice din perspectiva unor specialiști în metodologia didactică:

funcția cognitivă, de dirijare a cunoașterii în scopul însușirii unor cunoștințe – pentru copii, metoda devine un mod de a cerceta, de a afla, de a descoperi;

funcția motivațională – metoda stimulează interesul cognitiv și susține procesul de învățare;

funcția formativ-educativă – ajută la antrenarea și dezvoltarea proceselor psihice;

funcția normativă – metoda arată cum trebuie să se procedeze, cum să predea educatorul și cum să învețe copilul astfel încât să obțină un rezultat bun.

Procedeul didactic este o componentă a metodei, o tehnică mai limitată de acțiune, un element de sprijin sau un mod concret de valorificare a metodei. Procedeul didactic reprezintă un mod de a manifesta, de a proceda, având ca scop punerea copilului într-o situație de învățare, cu sau fără educator, în calitate de dirijor. Procedeul didactic reprezintă soluții didactice, utilizate în viața prectică. În ajutorul procedeelor didactice vin tehnicile și mijloacele didactice. Relația dintre metoda didactică și procedeul didactic este flexibilă și dinamică: o metodă poate deveni procedeu al unei metode considerată principală în activitatea instructiv-educativă, iar un procedeu poate dobândi statutul de metodă în situațiile de instruire în care este folosit, cu precădere în activitatea didactică.

III.1.1. Metode, procedee și modalități didactice utilizate în vederea realizării obiectivelor educației ecologice

În vederea atingerii obiectivelor, educația ecologică în grădiniță se poate realiza prin activități școlare și extrașcolare, activități artistice, plastice, literare, științifice sau sportive. Sunt foarte multe forme de realizare a educației ecologice, printre aceste modalități putem menționa observația, experimentul, povestirea, explicația, conversația, problematizarea, desenul, jocul didactic, concursuri, exercițiul, dramatizarea – scenete ecologice.

Legat de aceste modalități de realizare a educației ecologice, putem folosi atât metode activ-participative clasice, precum modelarea, conversația euristică, învățarea prin descoperire, cât și cele moderne, cum ar fi ciorchinele, piramida, metoda R.A.I. răspunde-aruncă-înreabă, brainstormingul (Neculai, D., 2013).

Putem grupa metodele utilizate pentru atingerea obiectivelor educației ecologice în trei grupe: metode de comunicare, metode de explorare a realității și metode bazate oe acțiune.

Metodele de comunicare sunt următoarele: povestirea, explicația, conversația și problematizarea.

Povestirea este o metodă ce poate fi folosită cu succes în învățământul preșcolar și care constă în expunerea vie, orală, sub formă de narațiune sau descriere prin intermediul căreia sunt înfățișate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în spațiu și timp, fenomene ale naturii, pe care copiii nu le pot cunoaște altfel. Scopul principal al povestirii este de a trezi interesul copiilor pentru ceea ce va urma. Povestirea trebuie să fie expresivă, să fie la obiect, să emoționeze copiii și să nu fie încărcat cu amănunte. Povestirea contribuie la dezvoltarea imaginației, la exprimarea trăirilor și a sentimentelor copiilor și la îmbogățirea vocabularului.

Exemplu:

A fost odată un împărat, care avea un fiu pe nume Pământ. Toți erau foarte supărați deoarece Pământul fusese blestemat de o vrăjitoare rea numită Poluare, care i-a făcut vrăji și i-a afectat sănătatea.

Împăratul nu mai știa ce să facă și de aceea a cerut ajutorul supușilor săi. La împărat a început să se prezinte o mulțime de oameni cu idei care mai de care mai ciudate, dar totul era în zadar. Într-o noapte în vis i-a apărut o zână bună care i-a spus:

Împărate, ai uitat să ceri ajutorul copiilor! Ei sunt viitorul Pământului, numai ei îl pot salva de blestem. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca ei să descopere vrăjile făcute de Poluare și să le desfacă.

Atunci, împăratul a cerut ajutorul copiilor ca să-i salveze băiatul de blestem și astfel Pământul să se însănătoșească și să fie vesel.

Explicația este o metodă de comunicare orală, care constă în dezvăluirea pe baza unei argumentări a unor date noi, care își găsește larga sferă de aplicație în grădiniță , deoarece însoțește întreg procesul instructiv-educativ, completând cu succes celelalte metode de lucru. Explicația este o cale ușoară, rapidă și eficientă de transmitele a unor noi cunoștințe. Educatoarea enunță mai întâi cu claritate o expresie, o definiție, o situație și după aceea analizează argumentele și exemplele, adică relațiile, interpretările și aplicațiile posibile.

Exemplu:

La ora de educație ecologică vorbim cu copiii despre ecosistem. Eu le explic ce înțelegem prin ecosistem. Ecosistemul este totalitatea elementelor de mediu și al viețuitoarelor dintr-un spațiu dat (sistem ecologic).

Conversația este o metodă verbală, de instruire și educare a copiilor cu ajutorul întrebărilor și răspunsurilor. Conversația euristică prezintă un dialog între educator și copiii, trezind interesul acestora printr-un set de întprebări, care în final duc la obținerea unui răspuns la o problemă dată. Prin această metodă copiii au posibilitatea, sub îndrumarea educatoarei, să facă asociații între cunoștințele anterioare, să-și spună părerea și să facă comparații, trăgând anumite concluzii sau să argumenteze cu exemple proprii subiectul abordat.

Exemplu:

Prin inermediul întrebările și răspunsurile date la întrebări în cadrul convorbirilor Cum sunt poluate apa, aerul și solul? și Ce s-ar întâmpla cu noi dacă nu ar exista apă, aer și lumină?, copiii au înțeles că ei trebuie să protejeze mediul înconjurător, trebuie să păstreze mediul curat și sănătos.

Problematizarea presupune crearea unor situații problematice, care antrenează și oferă copiilor posibilitatea de a surprinde diferențe, relații dintre obiectele și fenomenele realității, între cunoștințele anterioare și noile cunoștințe, prin soluții pe care ei înșiși le elaborează sub îndrumarea educatoarei. Ceea ce caracterizează problematizarea este crearea unor situații conflictuale, problematice în gândirea copilului. Copilul fiind curios, are dorința de a ieși din încurcătura, ceea ce îl îndeamnă la căutări, la investigații, la enunțarea unor ipoteze, soluții sau răspunderi posibile.

Exemplu:

Le prezentăm copiilor o planșă cu imaginea Pământului trist care plânge și cere ajutorul copiilor. Propunem copiilor să vedem din ce cauză este Pământul trist și le prezentăm pe scurt o povestire, care evidențiază cauzele ce l-au adus în această stare (vezi la metoda Povestirea).

După ce copiii au ascultat povestea vor încerca să descopere și să dezlege vrăjile făcute de Poluare, astfel încât la sfârșitul activității să știe ce trebuie să facă pentru ca Pământul să fie mereu vesel. Prezentăm copiilor un panou și îi rugăm să descopere ”vrăjile” ascunse în imaginile aflate pe panou. Pe rând, copiii vin și aleg un element aflat pe panou, iar în interior descoperă o vrajă – o ilustrație care prezintă o formă de poluare. Astfel vor descoperi pe rând imagini cu poluarea aerului, apei, solului. Pentru fiecare vrajă – imagine descoperită, vor preciza ce anume este poluat în imagine, indicând sursa de poluare și măsurile ce se pot lua în acest sens. Ultimul jeton va fi cu imaginea Pământului fericit pentru că nu mai este poluat.

Metodele de explorare a realității sunt: observarea, experimentul.

Observarea reprezintă o metodă de bază, o modalitate de studiu, care stă la baza oricărui tip de experiment. A observa înseamnă a cunoaște, a examina un proces, a examina un obiect, a face constatări în legătură cu ce privim. Observarea presupune urmărirea atentă a unor obiecte și fenomene de către copii, fie sub îndrumarea educatorului, fie în mod autonom, în scopul surprinderii unor însușiri semnificative. Observarea conduce la formarea calității cum ar fi perseverența, imaginația sau răbdarea (Margaritoiu, A., Brezoi, A.).

Exemplu:

Copiii primesc câte o imagine despre alți copii care se află în parc. Preșcolarii au sarcina de a observa imaginea, după care trebuie să coloreze cu roșu tricourile copiilor care procedează greșit! (Anexa nr. 1)

Experimentul ocupă un loc în cadrul activităților de educație pentru știință. Îi determină pe copii să pună întrebări despre diferite transformări ce au loc în natură. „Principalul mijloc prin care se poate asigura accesibilitatea cunoștințelor despre natură este contactul direct, nemijlocit și organizat cu obiecte și fenomene din mediul apropiat de viață pentru ca pe această bază să se realizeze progresiv cunoașterea mediului mai îndepărtat și a fenomenelor generale. Satisfăcând dorința de cunoaștere, experimentarea conduce la căutarea și explicarea mecanismelor acestor lucruri” (Neculai, D., 2013, p.37).

Exemplu:

Influența luminii asupra dezvoltării plantelor

Ia două ghivece cu flori.

Pe primul udă-l și ține-l la lumină.

Pe al doilea udă-l dar ține-l într-un dupal închis la întuneric.

Ce se întâmplă cu florile din cele două ghivece? (Meraru, M., 2004, p.46)

Metodele bazate pe acțiune sunt exercițiul, dramatizarea și jocul didactic.

Exercițiul constă în executarea repetată și conștientă a unei acțiuni în vederea însușirii practice a unui model de acțiune. Contribuie la dezvoltarea noțiunilor, regulilor dobândite anterior, asigură formarea și dezvoltarea aptitudinilor și abilităților creatoare. Exercițiile trebuie să fie efectuate întotdeauna în mod conștient. Prin aplicarea exercițiului la preșcolari se formează deprinderea de muncă independentă.

Exemplu:

Stabilește cu ajutorul săgeților drumul parcurs de o carte până ajunge pe raftul din biblioteca ta! (Anexa nr. 2) (Pistol, M., p. 19).

Dramatizarea este folosită pentru interpretarea unor roluri ce reprezintă personaje din povești, fragmente literare sau animale. Astfel copii trăiesc mai intens ceea ce învață și rețin mult mai bine unele cunoștințe. La nivel preșcolar dramatizarea este o variantă a jocului de rol. Dramatizarea constă în transpunerea în acțiune a faptelor, aspectelor, evenimentelor studiate la educația ecologică prin memorarizări, lecturi ale educatoarei, scenete ecologice.

Exemplu:

Copilul și floarea (scenetă ecologică)

FLUTURAȘUL:

O! Ce mândră floare!

Dar ieri mi se pare

Că nu te-am zădit!

FLOARE:

Azi m-au sădit,

Aici, lângă bloc.

FLUTURAȘUL:

Am avut noroc

Să te întâlnesc,

(Mângâie floarea)

De azi înainte

Aici poposesc.

(Apar patru copii. O fată și trei băieți. Unul din băieți e mai mic. Fluturașul fuge de lângă floare, dar continuă să „zboare” în apropiere. Lângă floare, copii fac un semicerc, cu fața spre public.)

PRIMUL BĂIAT:

Ce frumoasă floare!

FATA:

Și ce miros are!

AL DOILEA BĂIAT:

Da! și ce petale,

Roșii, roșioare…

BĂIATUL MIC (timid):

Și ce…

FATA:

Tu taci, că ești mic

Și nu știi nimic!

PRIMUL BĂIAT:

Vreau să afle fiecare:

Eu o să-ngrijesc de floare!

FATA:

Ba eu am s-o-ngrijesc mai tare!

Și cum s-o ud și… tot ce se cuvine!

AL DOILEA BĂIAT:

Și eu am stropitoare…Și găleată!

FATA:

Parcă eu n-am?! Ba am și o lopată!

BĂIATUL MIC:

Am și eu o stropitoare…

FATA:

Ia fugi de-aici,

Tu ești prea mic,

Nu știi nimic!

AL DOILEA BĂIAT:

Ba eu!

FLOAREA:

Să vă-nțelegeți certându-vă e greu!

Să mă-ngrijiți toți trei!

CEI TREI COPII MAI MARI:

Așa! Așa!

BĂIATUL MIC:

Și eu…

FATA:

Tu taci! Ești mic,

Nu poți nimic!

FLUTURAȘUL (către public):

De-acum mândră floare ca-n basme o să crească,

Doar trei copii odată vor să o îngrijească!

(Fluturașul pleacă. Floarea începe să de legene).

POVESTITORUL:

Dar veți vedea că n-a fost chiar așa!

După cinci zile, biata floare

Striga în gura mare… (iese)

FLOAREA:

Mi-e sete! Mi-e sete tare!

(Apare fluturașul)

FLUTURAȘUL:

Dar ce-i cu tine? Ce-ai pățit?

Unde sunt copiii?

FLOAREA:

Vai, de mult ei nu m-au mai stropit.

Știi,

Cei trei copii…

Dar m-au uitat!

Pe lângă mine trec,

Dar nici nu mă privesc!

și nu mai pot, de sete mă sfârșesc!

(Cei trei copii mari trec în fugă pe lângă floare. Fluturașul îi oprește

FLUTURAȘUL:

Copii! Ați spus că vreți să îngrijiți de floare, și uite, Biata, azi de sete moare!

Nu vi-e rușine?

PRIMUL BĂIAT:

Ce-i cu mine?!

(Arată spre celălalt băiat):

Eu am crezut că el o s-o stropească!

AL DOILEA BĂIAT: (arătând spre fată)

Eu am crezut că ea o s-o îngrijească!

FATA:

Iar eu mi-am zis că o udați voi doi!

FLUTURAȘUL:

Ce tărăboi!

Mai bine-ați pune mâna pe stropitoare

Și ați uda îndată biata floare.

FATA:

Iar eu mă duc cu mama într-un loc…

AL DOILEA BĂIAT:

Nici eu n-am timp de fel!

(arată spre celălalt băiat.)

Vreu să mă joc cu el!

(Fug toți trei.)

FLUTURAȘUL:

(strigă în urma lor): Să vă fie rușine!

(Se apropie de floare): Ce milă mi-e de tine! Ți-s prieten și tu știi cât te iubesc!

FLOAREA (se aplecă tot mai mult):

Un pic de apă! Altfel mor!

Vai! Cine-mi sare-n ajutor?!

(Apare băiatul cel mic cu o stropitoare. Udă floarea fără să spună un cuvânt. Udând-o, floarea se înviorează, se ridică. Băiețelul pleacă. Floarea strigă după el):

FLOAREA:

Îți mulțumesc micuțule băiat,

Tu, tu mă îndrțgești cu-adevărat!

(Panoul se trage la loc.)

POVESTITORUL:

Ce ziceți de cei trei copii mai mari?

GRUPUL DIN SALĂ:

Că sunt niște fleacuri!

În vorbă, harnici foc,

Dar la treabă, deloc!

POVESTITORUL:

Iar cel mic cum s-a purtat?

GRUPUL:

Ca un om harnic cu adevărat!

SFÂRȘIT

(Petre, D., 2007, p. 40-44)

Jocul didactic este o activitate accesibilă și atrăgătoare prin care copiii își însușesc în mod firesc diferite cunoștințe despre mediu (Geamănă A. N., 2003). Cel mai eficient mijloc prin care copiii înțeleg mai bine întâmplările din jurul lor și învață din ele, este jocul. Jocul didactic oferă copiilor răspunsurile la întrebările lor. Jocurile care se folosesc preponderent în educația ecologică sunt jocurile care dezvoltă la copiii dorința de a munci, de a participa la îmbunătățirea vieții lui și a celor din jurul lui, de a găsi soluții la diferite probleme. Jocul didactic trebuie să îndeplinească diferite condiții pentru o desfășurare eficientă și corectă. Aceste condiții sunt următoarele: implicarea educatoarei prin inițiere de invenții și participare, reguli care să ofere securitate copilului, spațiu adecvat pentru joacă, existența meterialelor potrivite în funcție de subiectul jocului, timp suficient pentru desfășurarea jocului (Prietenii naturii – simpozion, 2011).

Exemplu: jocul „Caută comoara”

Obiective: – să descopere și să descrie detalii din natură

Material didactic: un cerc zburător sau o farfurie din plastic

Desfășurarea jocului: Jocul se desfășoară în aer liber. Educatoarea aruncă cercul zburător. Copilul indicat caută „comoara” acolo unde cercul zburător a lovit pământul. Copiii descoperă: pene, frunze, fire de iarbă, etc. Copiii sunt îndrumați sp descopere obiecte cât mai mici, să nu distrugă natura.

Câștigător este copilul care adună cele mai multe și mai mărunte obiecte și le prezintă celorlalți copii. Materialul adunat va di folosit pentru realizarea unor lucrări practice. (Balázs, G., 2005, p. 63)

III.1.2. Activități extracurriculare de educație ecologică

Activitatea extracurriculară este o componentă educațională valoroasă și eficientă. Cadrul didactic trebuie să-i acorde atenție mare activităților extracurriculare, care adoptând, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activității, cât și în relațiile cu copii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a acestora. Activitățile extracurriculare ajută la stimularea și descoperirea talentelor ascunse ale copiilor, ajută totodată la cultivarea interesului față de lumea din jur și la dezvoltarea deprinderilor de a elabora creații originale. În activitățile extracurriculare copiii sunt cei care, prin eforturi proprii, explorează lumea din jurul lor, ajungând la generalizarea și asimilarea adevărurilor.

Activitățile extracurriculare eficiente în realizarea educației ecologice sunt următoarele: plimbări, vizite, excursii, colectarea deșeurilor.

În mijlocul naturii, copiii se deprind cu munca intelectuală, le orientăm curiozitatea de a cunoaște cât mai multe, îi învățăm să caute explicația fiecărui fenomen, le dezvoltăm interesele cognitive, încrederea în forțele proprii, bucuria și satisfacția descoperirii adevărurilor. Natura oferă un cadru deosebit de valoros pentru exercitarea de influențe educative, pentru cultivarea spiritului de cercetare, pentru descoperirea de noi cunoștințe.

Plimbările realizate de educatoare se deosebesc de plimbările pe care copiii le fac cu părinții prin aceea că educatoarea propune obiective bine stabilite, cum ar fi:

să observe schimbările petrecute în natură în anotimpul toamna/ iarna/ primăvara,

să colecteze materiale necesare pentru desfășurarea unor activități practice,

să protejeze mediul înconjurător,

să ocrotească și să iubească pădurea,

să iubească și să ocrotească animalele.

Plimbările în aer liber îi îndeamnă pe copiii la observare, la efectuarea și experimentarea unor lucrări practice care îi determină să realizeze o muncă creatoare, astfel formând și dezvoltând diferite tehnici de investigare a mediului înconjurător. Prin frumusețea sa, natura îi atrage pe cei mici, prin varietatea de forme, de culori, de mirosuri provenite de la iarbă, frunze, flori. Copiii sunt atrași de viața plantelor și a animalelor, vor să afle cât mai multe despre acestea, dar vor să dezvolte și un comportament adecvat față de natură, de protejarea acesteia. În urma acestor plimbări, în cadrul activităților artistico-plastice copiii redau cu multă sensibilitate și fantezie imaginea văzută în natură. Plimbările în natură permit formarea de respect și dragoste pentru natură, îi îndeamnă pe copiii să învețe cum să protejeze natura înconjurătoare.

În cadrul activităților extracurriculare se pot organiza vizite la muzee, la expoziții cu caracter ecologic sau la grădina zoologică. Aceste vizite constituie un mijloc de a prețui valori culturale. Vizitele oferă copiilor posibilitatea de a observa fenomenele și obiectele în starea lor naturală, relațiile dintre oameni și rezultatele concrete ale muncii lor, observarea modului de viață ale animalelor din grădina zoologică. La fel ca plimbările, și vizitele permit formarea de dragoste și respect față de mediul înconjurător și îi îndeamnă pe cei mici să învețe cum să protejeze natura.

Excursia didactică este o altă activitate extracurriculară organizată în cadrul educației ecologice. „Excursia reprezintă un mijloc didactic de mare importanță în raport cu dezvoltarea cognitivă și afectivă a copilului, oferă copiilor posibilitatea să observe, să cerceteze, să cunoască în mod direct o mare varietate de aspecte din natură, de ordin biologic despre mediul natural și factorii de mediu, contribuie la educarea și dezvoltarea simțului estetic, trezește dragostea pentru natură și respectul pentru frumusețile ei, stimulează curiozitatea și spiritul de echipă al copiilor, aceștia întipărându-și în memorie unele aspecte care poate vor fi de neuitat pentru ei pentru tot restul vieții” (Prietenii naturii – simpozion, 2011, p. 46).

Excursiile reprezintă fome de organizare a procesului instructiv-educativ în predatea cunoștințelor despre mediu, natură. Excursia oferă copiilor prilej de a se bucura de aer curat și de soare, sau de puritatea zăpezii, de frumusețea peisajelor, de liniște și de un orizont mai larg de cunoaștere. Totodată oferă prilejul de îmbogățire a cunoștințelor despre natură și despre viețuitoarele acesteia. Ca activitate ce se desfășoară în afara sălii de grup, excursia poate fi de scurtă sau de lungă durată. Organizarea unei excursii presupune mai multe etape:

Pregătirea excursiei este etapa în care copiii sunt familiarizați cu scopul, conținutul și modalitățile de desfășurare a excursiei. Pentru o bună pregătire a excursiei, educatoarea trebuie să cunoască locul unde se va face excursia și prognoza meteo pe perioada când se va desfășura excursia. Totodată trebuie să se documenteze despre locul respectiv unde se va face excursia, deoarece ea este ghidul grupului său și trebuie să ofere răspunsuri la întrebările celor mici.

În cadrul desfășurării propriu-zise a excursiei copiii împreună cu cadrul didactic cercetează fața locului și culeg date. În cadrul acestei etape se realizează activitățile, sarcinile excursiei cu privire la observarea fenomenelor, consemnarea rezultatelor și colectarea materialului biologic din natură.

Ultima etapă constă în prelucrarea datelor, observațiilor și a materialului biologic colectat. Materialul cules poate fi folosit în realizarea unor panouri informative despre natură sau poate fi folosit la activitățile artistico-plastice (Prietenii naturii – simpozion, 2011).

Pentru ca excursia să fie reușită, trebuie să avem în vedere de următoarele lucruri:

Documentarea, privind organizarea activității, a excursiei,

Familiarizarea copiilor cu privire la cerințele excursiei și la anumite obstacole ce ar putea împiedica desfășurarea excursiei,

Evaluarea planului pe baza căruia vor fi evaluați copii. (Neculai, D., 2013)

Educarea deprinderilor de educație ecologică se poate realiza și prin includerea copiilor în divese activități de protejare și igienizare a mediului, păstrarea curățeniei în sala de grupă, în grădiniță, în curtea grădiniței, în păduri, pe străzile orașului, menținerea integrității florilor, a arborilor, plantarea de flori și de puieți.

III.2. Proiect de activitate opțională de educație ecologică „Micii ecologiști”

ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR

GRUPA MARE

DURATA: 1 AN

PROPUNĂTOR: GALACZI MONIKA EDIT

Motto: „Natura este OMUL, iar omul este NATURA.”

ARGUMENT

Învățământul preșcolar este parte integrată a ciclului achizițiilor fundamentale, având scopul principal de a oferi copiilor aflați la această vârstă, toate condițiile necesare pe toate planurile. Educația preșcolară, urmărește și permite fiecărui copil, prin toate activitățile desfășurate în grădiniță, să-și urmeze propriul drum de dezvoltare și creștere, drum care constituie suport pentru valorificarea potențialului psihic și fizic al fiecărui copil; îmbogățirea capacității acestuia de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulții; sprijinirea copilului de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște și de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exerciții; descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și formarea unei imagini pozitive despre sine. Învățământul preșcolar stabilește legătura cu școala și prin educația ecologică, cu condiția să fie respectate particularitățile individuale și de vârstă ale preșcolarilor.

Educația ecologică a copiilor este foarte importantă pentru dezvoltarea cognitivă a celor mici și pentru acumularea cunoștințelor despre mediul înconjurător încă de la vârsta preșcolară. În această perioadă cei mici sunt capabili să proceseze în mod logic informațiile primite. Pe lângă acestea, educația ecologică este și un prilej perfect pentru a petrece timp în aer liber cu cei mici, pentru a-i ajuta să înțeleagă mediul înconjurător și să îl respecte. Prin organizarea acestor activități opționale de educație ecologică copilul își formează deprinderile capacităților intelectuale de investigare, de aplicații practice, de cercetare, dezvoltând sensibilitatea față de mediul înconjurător.

Protejarea planetei Pământ este o problemă care trebuie să intereseze nu doar ecologiștii, ci și pe noi toți, locuitori ai Pământului: copii și adulți. Astfel noi, dascălii, avem un rol important în dirijarea educației copiilor pentru protejarea mediului. Trebuie să punem accent pe educația ecologică a celor mici, pentru a ne bucura împreună, pe timp îndelungat de limpezimea apelor, de florile colorate ale câmpiilor, de cerul albastru și de frunzele verzi.

OBIECTIVE CADRU

OBIECTIVE CADRU, OBIECTIVE DE REFERINȚĂ, EXEMPLE DE COMPORTAMENT

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

Observarea unor fenomene din natură

Povestirea unor întâmplări trăite în mijlocul naturii

Efectuarea unor experimente simple: transplantarea răsadurilor, încolțirea semințelor, plantarea florilor

Efectuarea unor experimente simple pentru evidențierea caracteristicilor apei, aerului și a solului: condensare, evaporare, fierbere, înghețare, topire, omogenizare, poluare, solidificare)

Excursii și expediții în mediul natural

Vizionarea unor prezentări Power Point, a unor filme despre natură, a unor emisiuni

Studierea unor materiale de specialitate: atlase, enciclopedii și reviste – lecturi după imagini

Activități practice de îngrijire a mediului înconjurător, a plantelor, a animalelor, a apei, a aerului și a solului

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR

SEMESTRUL I

SEMESTRUL AL II-LEA

CAPITOLUL IV.

COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII PRIVIND MODALITĂȚILE DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ECOLOGICE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

„Învățându-i pe copii să apere natura,

îi învățăm să apere viața.”

IV.1. Scopul cercetării

Scopul cercetării noastre este acela de a forma la copii bazele unei gândiri și atitudini centrate pe promovarea unui mediu natural adecvat vieții și de a le dezvolta spiritul de responsabilitate față de mediul înconjurător, evidențiind influența modalităților moderne, variate asupra instruirii preșcolarilor, în cadrul activității opționale de educație ecologică.

IV.2. Ipoteza și obiectivele cercetării

A educa în spiritul educației ecologice înseamnă a forma la copii conștiința și conduita ecologică. Acesta începe încă din familie, se continuă în grădiniță, în școală și apoi pe tot parcursul vieții.

Copiii preșcolari tind să dezvolte un atașament emoțional față de tot ce le este familiar. Ei trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi.

La nivelul vârstei preșcolare educația ecologică ține de formarea deprinderilor și trăirilor afective. De aceea, trebuie să utilizăm strategii de organizare a conținuturilor științifice, ținând cont de nevoile și interesele copiilor și de ritmul de dezvoltare al fiecărui copil.

În cercetarea interprinsă am pornit de la următoarea ipoteză: Dacă în educația ecologică a preșcolarilor vom utiliza strategii didactice bazate pe medode interactive, respectiv vom facilita acțiunile practice ale copiilor, grație modalităților de abordare a conținutului educației ecologice (observări, plimbări, vizite, experimente, activități practice și estetice, precum și obționalul „Micii ecologiști”), atunci vom contribui la asimilarea și utilizarea noțiunilor ecologice, precum și la formarea valorilor și atitudinilor pozitive de prevenire și înlăturare a efectelor negative ale poluării.

Obiectivele cercetării:

Dezvoltarea capacității de investigare, explorare și rezolvare a problemelor cu caracter ecologic;

Formarea conduitei ecologice la copiii prin inițierea unor acțiuni de îngrijire a mediului înconjurător;

Proiectarea unor sisteme de activități care să implice copiii în situații de învățare bazate pe metode interactive;

Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de copiii grupului unic de control, în diferite etape ale cercetării – la testul inițial, la testele formative și la testul final;

Elaborarea concluziilor asupra experimentului realizat.

Pe baza ipotezei formulate mi-am propus și câteva obiective didactice:

Însușirea unui bagaj minim de cunoștințe ecologice, privind înțelegerea problematicii mediului.

Formarea gândirii și atitudinii ecologice a copiilor în urma utilizării preponderente a diferitelor strategii interactive.

Identificarea comportamentelor negative la copii față de mediul înconjurător și eliminarea acestora.

Evaluarea și înregistrarea progreselor la copii în cadrul activităților de ecologie.

IV.3. Variabilele cercetării

Experimentul pedagogic constă în verificarea ipotezei formulate. Acesta constă în modificarea sistematică a unui factor sau a unui grup de factori și înregistrarea efectelor obținute. Într-un experiment didactic intervin două categorii de variabile: variabila independentă și variabila dependentă (Bocoș, M., Metodologia cercetării pedagogice, curs).

Variabila independentă constă în aplicarea sistematică a strategiilor didactice bazate pe metode interactive în experimentul pedagogic.

Variabilele dependente sunt cele care suferă modificări în funcție de variabila independentă, date de implicarea activă a copiilor în procesul de învățare, determinând modificarea performanțelor școlare și comportamentale a copiilor.

IV.3. Coordonatele majore ale cercetării

IV.3.1. Locul de desfășurare a cercetării

Locul în care mi-am desfășurat cercetarea propriu-zisă este „Liceul Teoretic Omega – Grădinița Omega” din Târgu Mureș, o grădiniță româno-americană.

IV.3.2. Perioada de desfășurare

Perioada desfășurării cercetării a fost un an, anul școlar 2013-2014, din septembrie 2013 până în iunie 2014.

IV.3.3. Eșantionul de subiecți

Eșantionul de subiecți a fost alcătuit din 20 de preșcolari din 2 grupe mijlocii de la Grădinița Omega din Târgu Mureș. Din fiecare grupă am ales 10 copii, 6 fetițe și 4 băieți dintr-o grupă, iar din cealaltă grupa 5 fetițe și 5 băieți. În total au fost 11 fetițe și 9 băieți, cu vârste cuprinse între 4 și 5 ani, copiii dezvoltați normal atât fizic cât și intelectual. Sunt disciplinați, comunicativi, sociabili și nu creează probleme majore. Majoritatea acestor copii frecventează grădinița încă de la vârsta de 3 ani.

Am utilizat două grupe, tehnica eșantioanelor paralele urmărind variația variabilei dependente în funcție de variabila independentă la eșantionul experimental și variația variabilei dependente în condițiile în care nu intervine variabila independentă la eșantionul de control.

IV.3.4. Eșantionul de conținut

Eșantionul de conținut a cuprins activitățile cursului-opțional de educație ecologică „Micii ecologiști”.

IV.5. Metodologia cercetării

„Metodologia cercetării pedagogice reprezintă teoria și practica metodelor și procedeelor de cercetare pedagogică, știință care studiază esența, natura, definirea, statutul, clasificarea și cerințele de valorificare a acestora și de construire a unor modele explicative. Cunoașterea acestei metodologii este absolut necesară pentru a se putea aplica în diferitele cazuri particulare de cercetări pedagogice, metodele și procedeele cele mai eficiente și pentru a se găsi modalitățile metodice optime de personalizare și combinare a lor.” (Bocoș, M., Metodologia cercetării pedagogice, curs)

Componentele metodologiei cercetării pedagogice sunt următoarele: sistemul metodelor de colectare a datelor și sistemul metodelor de măsurare a datelor.

Sistemul metodelor de colectare a datelor conține metodele și procedeele utilizate în cercetarea științifică.

Metodele de colectare a datelor cercetării utilizate a inclus metoda observației, metoda testelor (testul inițial, testul final) și analiza produselor activității.

Metodele de măsurare a datelor cercetării au fost numărarea și compararea/ raportarea.

IV.5.1. Sistemul metodelor de colectare a datelor cercetării

Metoda de bază utilizată în colectarea datelor a fost experimentul psihopedagogic, iar tehnica utilizată a fost tehnica eșantionului/grupului unic. Această tehnică se bazează pe utilizarea unui singur grup, căruia se aplică variabilele independente.

Termenul „experiment” provine din latinescul experimentum, și conform dicționarului român explicativ înseamnă un „procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează” (http://dexonline.ro/definitie/experiment).

Experimentul psihopedagogic constă de fapt în testarea, verificarea ipotezei formulate la începutul cercetării. „Deci, scopul experimentului este acela de a confirma sau infirma ipoteza cercetării și, eventual, de a sugera alte întrebări sau ipoteze” (Bocoș, M., Metodologia cercetării pedagogice, curs).

IV.5.2. Sistemul metodelor de măsurare a datelor cercetării

Măsurarea este operația premergătoare etapei de prelucrare și interpretare a datelor. Ca metode de măsurare a datelor cercetării am utilizat numărarea și compararea.

Numărarea constă în notarea prezenței sau absenței unei particularități ale subiecților. De exemplu numărarea răspunsurilor corecte și greșite sau numărarea subiecților care au anumite rezultate.

Compararea/ raportarea presupune raportarea mărimii care urmează să fie măsurată la mărimea totală posibilă/ mărimea teoretică. De obicei datele cercetării sunt condensate într-un tabel comparativ, cum este cel de mai jos.

Tabel 1. Tabel comparativ pentru condensarea rezultatelor unui eșantion experimental și al unui eșantion de control

IV.6. Desfășurarea experimentului

IV.6.1. Etapa inițială/constatativă

Etapa constatativă s-a desfășurat la începutul semestrului, în perioada 16.09.2013-4.10.2013. În această perioadă am aplicat un test de evaluare, un test inițial la ambele grupe. Împreună cu cele două educatoare am constatat potențialul preșcolarilor și atitudinea lor față de învățare. Prin acest test am urmărit atitudinea preșcolarilor față de mediul înconjurător.

Testul inițial conținea trei exerciții. La primul exercițiu copiii au trebuit să spună ce știu despre animale și despre plante. La exercițiul 2 au avut sarcina de a încercui plantele și de a colora animalele. La ultimul exercițiu au avut sarcina de a desena un animal pe cale de dispariție. Am notat cu câte 3 puncte fiecare sarcină. (Anexa nr. 1)

În cadrul evaluării inițiale, verificarea cunoștințelor copiilor s-a desfășurat nu doar sub forma testului ci și oral. Proba orală a vizat prezența sau absența unor deprinderi, comportamente sau conoștințe despre protecția și îngrijirea mediului înconjurător.

Proba nr. 1: „Răspunde la întrebare!”

Scop: Cunoașterea caracteristicilor unor animale și a mediului lor de viață.

Sarcini:

Ce știi despre animalele sălbatice?

Care este animalul tău preferat? Găsește trei caracteristici ale animalului ales.

De ce îți place acest animal? Motivează răspunsul!

Punctaj: Am notat cu câte 3 puncte fiecare sarcină.

Proba nr. 2: „Animale și plante protejate”

Scop: Conoașterea animalelor și plantelor ocrotite de lege atât în țara noastră cât și în lumea întreagă.

Sarcini:

Enumeră 3 animale din lume, pe cale de dispariție!

Enumeră 3 flori protejate din țara noastră!

Punctaj: Am notat cu câte 3 puncte fiecare sarcină.

IV.6.2. Etapa experimentului formativ

Etapa experimentului formativ s-a desfășurat în perioada 7.10.2013-6.06.2014. În cadrul activităților de opțional am început să introducem metodele activ-participative în activitatea preșcolarilor din grupul experimental. În grupul de control educatoarea a folosit în continuare metodele tradiționale.

Pentru formarea unor noțiuni clare și corecte despre lumea din jur am organizat vizite și drumeții, prin care cei mici au luat contact direct cu natura.

Împreună cu preșcolarii am vizitat grădina zoologică din Târgu Mureș. Principalul obiectiv al acestei vizite a fost identificarea de către copii a cât mai multe elemente ale mediului apropiat: animale, plante. Prin observare directă copiii au identificat animalele sălbatice și cele domestice, urmărind aspectul fizic, statura, culoarea, blana, mediul de viață și modul de deplasare al fiecărui animal în parte.

Întorcându-ne în grădiniță, am evaluat pe baza unei fișe cunoștințele dobândite în cadrul vizitei. Fișa conținea mai multe imagini cu animale sălbatice atât din grădina zoologică, cât și animale din alte țări. Sarcina copiilor a fost de a încercui animalele văzute în timpul plimbării. O altă sarcină a fost să denumească animalele pe cale de dispariție și să pună un „X” sub fiecare animal denumit. (Anexa nr. 2)

Am organizat și desfășurat în cadrul proiectului „Micii ecologiști” o activitate practică în care am încurajat copii să creeze și să mențină condiții optime pentru dezvoltarea plantelor. Astfel, fiecare copil a pus într-un ghiveci cu pământ diferite boabe: de fasole, de grâu, de porumb și de soia. (Anexa nr. 3) Am pus ghivecele lângă ferestră pentru a putea observa în fiecare zi dezvoltarea boabelor. Am pus și câteva ghivece în dulap pentru a observa dacă acestea vor încolți. Din două în două zile copilașii au udat propriile boabe. După o săptămâna am observat că boabele udate s-au umflat și au scos firișoare verzi, iar boabele fără apă erau tot acolo unde le-am pus. Copiii au observat că boabele care erau lângă fereastră au încolțit și treptat au devenit plante, însă boabele care erau puse în dulap nu au încolțit. Astfel ei au înțeles că pentru a crește, boabele necesită apă, căldură și lumină.

În cadrul proiectului „A sosit primăvara!” am organizat o scurtă plimbare prin anturajul grădiniței. Copiii au avut ocazia de a observa florile, arborii și copacii care înfloresc. Preșcolarii au recunoscut florile de primăvară, vestitorul primăverii, ghioceii, și alte flori de primăvară panseluțe, lalelele, zambilele, narcisele, al căror parfum a rămas mult timp în memoria olfactivă a copilașilor.

În cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”, de Ziua Pământului am organizat cu copiii o activitate practică de colectare a deșeurilor. Prin acestă activitate am dorit ca preșcolarii să dobândească o atitudine ecologică responsabilă față de mediul înconjurător. Am vrut ca cei mici să manifeste o conduită adecvată în relație cu mediul, prin acestă acțiune de colectare a deșeurilor. Astfel, ne-am îmbrăcat și am ieșit la marginea pădurii din cartierul Tudor. Copiii au fost foarte bucuroși când au auzit că mergem să colectăm deșeuri. Fiecare copil și-a adus mănuși de unică folosință pentru a nu se murdări mâinile. Am colectat gunoaie, resturi de mâncare, sticle de plastic, pungi și hârtii aruncate. Într-e timp i-am spus copiilor că nu este frumos să aruncăm gunoaie pe unde apucăm, ci trebuie duse la un coș de gunoi. Totodată am învățat cum să colectăm selectiv deșeurile. Am explicat copiilor modul în care trebuie selecționat gunoiul. La întoarcere în grupă am confecționat 3 coșuri de gunoi din carton, cel galben pentru plastic și metal, verde pentru sticlă și albastru pentru hârtie. (Anexa nr. 4) În a doua zi am completat o fișă, atât grupul experimental cât și grupul de control. Știind că în containerul galben se pun obiecte din plastic și metal, în cel albastru se pun hârtie și în cel verde se pun sticle, sarcina copiilor a fost să sorteze gunoaiele. (Anexa nr. 5)

Din aprilie am inițiat un proiect de colectare a hârtiei pentru reciclare. Am explicat celor mici, că hârtia de ambalaje, cutiile de carton, ziarele vechi și cărțile deteriorate se colectează separat în containerul pentru deșeuri de hârtie sau la centrele de colectare a hârtiei. Acestea se reciclează. I-am explicat ce înseamnă reciclarea. Reciclarea înseamnă că din hârtia colectată, fabrica poate să producă alte obiecte noi, astfel se economisește lemnul. Reciclarea hârtiei contribuie la supraviețuirea copacilor. Cu cât vom avea mai mulți copaci, cu atât vom preveni dezastrele naturale: inundații, alunecări de teren, secete. Copiii preșcolari au conștientizat acest lucru și aproape în fiecare zi au adus hârtie. Când am stâns mai multe kilograme de hârtie, am dus la un centru de colectare a hârtiei. Copiii au fost încântați că au putut contribui la salvarea copacilor.

IV.6.3. Etapa postexperimentală

Etapa postexperimentală s-a desfășurat la sfârșitul lunii mai, în perioada 19-30.05.2014.

Am aplicat un test final și probe de evaluare finală la ambele grupe în vederea înregistrării progresului și evoluției pe parcursul întregului an școlar. Probele aplicate au fost similare cu cele de la testarea inițială, cu mici schimbări.

Proba nr. 1: „Răspunde la întrebare!”

Scop: Cunoașterea caracteristicilor unor animale și a mediului lor de viață.

Sarcini:

Din ce elemente este alcătuit mediul?

Dă-mi exemple de animale și păsări pe cale de dispariție!

Care sunt locurile special amenajate pentru animale și plante pe cale de dispariție?

Punctaj: Am notat cu câte 3 puncte fiecare sarcină.

Proba nr. 2: „Ce s-ar întâmpla dacă…?”

Scop: Dezvoltarea gândirii la copil, identificarea unor resurse naturale și modul de folosire ale acestora.

Sarcini:

Ce s-ar întâmpla dacă am arunca gunoaiele la întâmplare, peste tot?

Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista apă și alte resurse de energie?

Ce s-ar întâmpla dacă florile și iarba s-ar ofili?

Punctaj: Am notat cu câte 3 puncte fiecare sarcină.

Testul final conținea două exerciții. La primul exercițiu copiii au avut sarcina de a identifica obiectele din imagine care provoacă poluarea aerului. La exercițiul doi au avut sarcina de a încercui plantele protejate de lege. Am notat cu 3 puncte fiecare răspuns.

CAPITOLUL V. ÎNREGISTRAREA, PRELUCRAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII APLICATIVE

V.1. Rezultatele obținute la evaluarea inițială

Fișă de evaluare inițială (Test inițial)

1. Ce știi despre animale și despre plante?

2. Încercuiește plantele și colorează animalele!

3. Desenează în spațiul de jos un animal pe cale de dispariție!

Fișă

1. Încercuiește animalele văzute în grădina zoologică!

2. Denumește animalele de mai jos și pune un „X” sub cele care sunt pe cale de dispariție.

Fișă de dezvoltare (Test formativ)

Știind că în containerul galben se pun obiecte din plastic și metal, în cel albastru se pun hârtie și în cel verde se pun sticle, sortează și tu gunoaiele.

Fișă de evaluare finală (Test final)

1. Identifică obiectele din imagine care poluează aerului!

2. Încercuiește plantele protejate de lege!