Modalitati de Prevenire Si Corectare a Agresivitatii Verbale In Clasa de Elevi

Pedagogie

Modalitati de Prevenire Si Corectare a Agresivitatii Verbale In Clasa de Elevi

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

INTRODUCERE

Agresivitatea verbală este un comportament care este întâlnit în toată lumea. Acest comportament îl întâlnim zilnic în societatea nostră, atât între copii cât și între adulți, atât în viața publică, cât și în viața privată, aceast comportament nelimitându-se doar la mediul școlar. Chiar dacă agresivitatea verbală nu apare doar la elevi, în această lucrare accentul va cădea pe agresivitatea verbală desfășurată la nivelul ciclului primar, în școala primară.

Anii pentrecuți în școală ne formează ca oameni, îi formează pe copii, pe adulții de mâine, le oferă direcții în viață, le dau aripi, sau le taie aripile, în funcție de calitatea educației, în funcție de performanțele elevilor. Agresivitatea verbală este un fenomen care se extinde din ce în ce mai mult, în special în domeniul școlar, deoarece la vârstele fragede, copiii disting mai greu binele de rău, realizează mai greu, sau nu realizează consecințele comportamentului lor, sunt influențați de foarte mulți factori externi care le alimentează agresivitatea din punct de vedere verbal.

Datorită faptului că agresivitatea verbală este tot mai des întâlnită, în special în școli, nu putem să nu ne gândim, nu putem să nu ne imaginăm cum va arăta societatea de mâine, cum vor fi relațiile între indivizi, dacă nivelul agresivității verbale este intr-o continuă creștere. Pentru a diminua creșterea nivelului agresivității verbale, este necesară găsirea și aplicarea unor măsuri de prevenire și combatere a acestui comportament.

Adesea agresivitatea este confundată cu violență, deși nu orice comportament agresivă presupune și violență.

COMPORTAMENTUL DISCIPLINAT ÎN CLASA DE ELEVI

Delimitări conceptuale

Comportamentul reprezintă modul de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații. Comportamentul se referă la conduită, purtare sau comportare. Un comportament disciplinat reprezintă acel tip de comportament care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină.

Viața unei școli poate fi asemănată – păstrând proporțiile desigur – cu cea a unei comunități compuse dintr-un număr de persoane între care se stabilesc relații de status și rol și care prezintă o gamă extrem de diversă de comportamente. O parte din aceste comportamente sunt acceptate și chiar încurajate de societate, altele fiind, dimpotrivă, indezirabile social. La fel se întâmplă și într-o școală, între agenții educaționali (manageri școlari, profesori, elevi, personal didactic auxiliar și nedidactic) stabilindu-se relații de cooperare atât pe verticală, cât și pe orizontală, în vederea îndeplinirii scopului comun: realizarea procesului instructiv-educativ. Însă, la fel ca în restul societății, o parte din comportamentele școlare ale elevului (căci aceasta ne interesează cu precădere) sunt dezirabile și primesc votul de încredere al celorlalți agenți educaționali, iar altele sunt respinse, considerate deviante de la normă (Blândul, 2012, p.112).

Disciplina în clasa de elevi este un factor esențial și vital pentru realizarea procesului instructiv-educativ. Comportamentul disciplinat este un concept greu de definit, deoarece acest comportament are o diferită însemnătate pentru fiecare persoană în parte. Chiar dacă disciplina este un termen înțeles diferit de oameni, totuși, normele după care se ghidează fiecare în ceea ce privește disciplina sunt relativ aceleași.

Astfel, comportamentul disciplinat poate consta în dreptul fiecărui elev de a se exprima liber, în condițiile respectării de către acesta a libertății de exprimare a celorlalte persoane din jur. În concluzie, disciplina școlară nu presupune numai drepturi sau numai responsabilități, ci o îmbinare optimă între acestea, în spiritul valorilor morale și sociale promovate într-o anumită cultură (Blândul, 2005a, p. 103-104).

Modul în care se manifestă elevii în sala de clasă și nu numai, reflectă gândirea acestora. Elevii acționează în conformitate cu ceea ce gândesc, iar disciplina în sala de clasă depinde de reprezentarea pe care o au elevii referitor la acest aspect. Pentru a putea înțelege un copil, învățătorul trebuie să cerceteze gândirea acestuia, să-l cunoască cu adevărat, dincolo de aparențe, nu doar ceea ce afișează elevul. Piaget (2005, p.8) afirma că orice cercetare asupra gândirii copilului trebuie să plece de la observație și să revină la ea pentru a controla experiențele pe care această observație le-a putu inspira. Observând copilul în primul rând, apoi discutând cu copilul, putem găsi cauzele comportamentului manifestat de acesta, urmând să căutăm mai apoi soluții în vederea corectării acestui comportament, dacă acesta este unul care iese din tiparele acceptate.

De ce este importantă menținerea unui comportament disciplinat în școală

Interacțiunea elevilor în cadrul grupului clasă nu determină numai schimbări în plan cognitiv. Copilul își însușește norme, valori și modele de comportament, învață să coopereze și să își asume responsabilități, să ia o decizie, îi cunoaște pe ceilalți și își formează o imagine de sine mai realistă. Clasa de elevi este deci un mediu semnificativ de socializare, de învățare socială. Toate aceste elemente care privesc grupul școlar, cu sistemul său de interacțiuni, cu influențele exercitate asupra individului, trebuie știute și utilizate de profesor în procesul de instruire. Numai în acest fel își va putea atinge mai lesne obiectivele educaționale stabilite (Sălăvăstră, 2004, p.123).

Crearea unui cadru disciplinat în sala de clasă, precum și menținerea acestuia este un aspect foarte important în ”sculptarea” personalitații elevului. Adoptarea unui comportament disciplinat din partea învățătorului, va genera în primă fază adoptarea unui comportament disciplinat și din partea elevilor. Învățătorul fiind un exemplu real pentru copii, le va transmite aceeași atitudine față de disciplină, și va putea avea pretenția ca și elevii să fie disciplinați la rândul lor. Adoptând un comportament disciplinat în clasă, acesta poate deveni un obicei, care mai apoi va fi manifestat și în afara clasei – acasă, în școală, în grupul de prieteni, etc.plinirea acestui obiectiv în cadrul școlii

Stan susținea că formarea comportamentului disciplinat la elevi este un proces deosebit de complex, care necesită implicarea tuturor factorilor cu rol educativ. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv în cadrul școlii, profesorului îi revine o misiune extrem de importantă, dependentă de personalitatea sa, dar și de tipul de autoritate pe care îl dezvoltă față de elevi (apud Blândul, 2012, p.119) .

Fiecare dintre noi aparținem unuia sau mai multor grupuri: familie, clasă de elevi, grup de prieteni, echipă sportivă (Sălăvăstră, 2004, p.125).

Neculau a argumentat că unul dintre grupurile cele mai semnificative din viața copilului este clasa de elevi. Ea satisface cel mai bine câteva dintre motivele fundamentale ale conduitei umane: nevoia de afiliere, nevoia de participare, nevoia de protecție, de securitate. Acest grup se perpetuează de-a lungul câtorva ani și are o imensă influență asupra membrilor săi, alcătuind ”creuzetul” în care se conturează personalitatea (apud Sălăvăstră, 2004, p. 127).

Zlate a afirmat principala caracteristică fundamentală a grupului primar, deci și clasei școlare este interacțiunea directă, nemijlocită, față în față a membrilor. Interacțiunea ia forma comunicării, a relațiilor ierarhice și a relațiilor preferențiale. Prin interacțiune se schimbă comportamentele persoanelor care intră în contact o perioadă mai lungă de timp. În cadrul clasei, interacțiunile se realizează la niveluri diferite (profesor- elev, elev-elev, grup-grup) și se diferențiază între ele prin gradul diferit de determinare, felul interacțiunii dintre membrii și mijloacele de realizare (apud Sălăvăstră, 2004, p.128).

Menținerea unui comportament disciplinat în clasă duce la menținerea relațiilor de prietenie și la buna colaborare a tuturor celor implicați în procesul educațional.

Atitudinea elevilor față de cadrele didactice

Atitudinea elevilor față de cadrele didactice este un act care se poate observa în raporturile dintre elevi și cadrele didactice, în mod concret, zilnic.

Elevii doresc un stil al disciplinei școlare bazat pe negociere, care să țină cont de capacitatea lor de autodirijare, în timp ce profesorii preferă stilul bazat pe supraveghere și control excesiv. Elevii valorizează aspectul practic al unei profesii și utilitatea imediată a cunoștințelor; ei cred că trebuie să-și asume o poziție activă pe piața muncii și valorizează puternic profesia; profesorii valorizează instrucția școlară, cultura și moralitatea. Elevii își doresc profesori înțelegători, apropiați, deschiși la dialog, empatici, capabili să personalizeze relația pedagogică; profesorii își doresc elevi liniștiți și conformiști etc (Șoitu, Hăvârneanu, 2001, p.38).

Deseori nemulțumirea elevilor are ca și punct de plecare comportamentul neadecvat al unor cadre didactice sau imaginea deformată pe care unii elevi o au despre profesori și invers. Deseori cadrele didactice nu se bucură atunci când un elev mai slab reușește să dea răspunsuri corecte, se miră că aceștia au răspuns bine, îi ironizează etc.

Cadrul didactic care dojenește mai mult decât laudă sau care nu spune nimic atunci când ar trebui să spună, nu folosește suficient criteriile aprecierii pozitive pentru formarea și schimbarea comportamentului elevului. (6)

Elevii își doresc din partea profesorilor să aplice egalitate de tratament în raport cu ceilalți colegi; când în aplicarea sancțiunilor nu se respectă echitatea de tratament, avem de-a face cu o formă de violență psihologică din partea profesorului îndreptată împortiva elevilor.(Șoitu, Hăvârneanu, 2001, p.39)

Atitudinea cadrelor didactice față de elevi

Relațiile dintre dintre cadrul didactic și clasă se polarizează, în general în sentimente de simpatie, încredere reciprocă sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere sau chiar ostilitate. Sunt și cazuri când contactul spiritual dintre profesor și elev nu trece de zona indiferenței: clasa nu există pentru cadrul didacticși nici acesta pentru clasă. Inițiativa trebuie să aparțină însă cadrului didactic, care ținând seama de legea esențială a relațiilor afective interumane potrivit căreia simpatia și bunavoință naște simpatie și bunăvoință, antipatia și ostilitatea trezesc sentimente de aceeași calitate, trebuie să conducă, să dirijeze aceste relații și să le structureze pe colaborare. (7)

Șoitu și Hăvârneanu (2001, p.37) susțin că pe de-o parte, elevii vor să fie tratați ca ființe mature, responsabile, pe de altă parte, profesorii își percep elevii ca fiind dependenți de știința lor. În timp ce elevii așteaptă să fie apreciați, tratați și recunoscuți în funcție de aspirațiile, interesele și caracteristicile lor de personalitate, profesorii preferă să-și structureze atitudinea față de elevi valorizând o singură variabilă: succesul școlar. Astfel, de exemplu, dacă un elev submediocru întreabă profesorul la începutul studierii unui nou capitol/disciplină ”de ce trebuie să învățăm aceasta?”, profesorul va interpreta întrebarea fie ca lipsă de motivație pentru studiu, fie ca încercare de a sabota desfășurarea lecției, fie ca sfidare a autorității sale, toate acestea având în comun faptul că sunt interpretări în cheie negativă ale conduitei; dacă, însă, aceeași întrebare ar fi pusă de un ”elev de nota 10”, profesorul o va trata cu respect, ca pe o probă de maturitate, inteligență și pragmatism.

Relatia sociala dintre elevi si cadrele didactice este una cu o importanta deosebita deoarece influenteaza in mod direct si vizibil performantele elevului. Ca sa fie posibila existenta respectului in aceasta relatie atat elevul dar mai ales profesorul trebuie sa fie constienti si sa actioneze dupa o serie de conventii sociale. Este absolut necesar ca profesorul sa ofere respectul cuvenit clasei, sa stie sa tolereze micile scapari ale elevilor dar totusi sa poata sa se impuna atunci cand este nevoie. (8)

Modalități de menținere a comportamentului disciplinat în clasa de elevi

Menținerea unui comportament disciplinat în clasa de elevi poate preveni multe probleme care pot apărea în clasă cu privire la un comportament neadecvat/indisciplinat pe parcursul procesului educativ și nu numai. Unul dintre principiile fundamentale ale educației ar fi cel potrivit căruia este mai ușor să previi o problemă de comportament decât să o corectezi. Astfel, cadrul didactic se va concentra pe menținerea unui comportament disciplinat în clasa de elevi, aceasta fiind o metodă de a preveni comportamentul indisciplinat și implicit agresiv.

COMPORTAMENTUL AGRESIV VERBAL ÎN CLASA DE ELEVI

Noțiuni introductive privind agresivitatea verbală

Violența este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presa, scrisă sau audiovizuală, informează în permanență cu privire la diverse manifestări ale acestui fenomen. De la formele cele mai agesive, precum războaiele ori crimele terifiante, bătăile, violurile, furturile, distrugerile de bunuri, și până la cele mai puțin șocante (dar nu mai puțin vinovate), cum ar fi violențele verbale, toate acestea, susținute de o abundență de imagini violente, se perindă zilnic prin fața ochilor noștri. În acest context, apariția diferitelor forme de violență în mediul școlar, pare aproape o fatalitate și devine adesea un lucru obișnuit, cu care oamenii coexistă fără măcar a mai sesiza pericolul. Chiar dacă reprezintă o problemă delicată, luarea în stăpânire a fenomenului violenței nu se poate face decât dacă îi sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare și posibilitățile de prevenire. Problema violenței în școală poate și trebuie să devină o temă de reflecție pentru toți cei implicați in actul educațional. Cu atât mai mult cu cât școala dispune, credem, de importante resurse pentru a concepe programe de prevenire a violenței și pentru a rupe cercul viciios al violenței în mediul școlar (Sălăvăstru, 2004, p.257).

Denumim agresivitate toate acele acțiuni voluntare orientate asupra unei persoane sau a unui obiect care au drept motiv producerea – într-o formă deschisă sau simbolică – a unei pagube, jigniri sau dureri…..cea mai importantă problemă care apare este aceea a caracterului voluntar al actului agresiv. (Ranschburg, 1979, p.118)

În general psihologii înțeleg prin comportament agresiv acel comportament care conduce la ”vătămarea” celui atacat, fie că este vorba de rănire sau distrugere, fie că este vorba de enervare, ironizare sau jignire. Vătămarea neintenționată nu trebuie interpretată ca gresivitate, așa cum durerea pe care ne-o provoacă stomatologul nu este calificată drept agresivitate. (Eibl – Eibesfeldt, 2009, p.53 )

Limbajul agresiv, mijloc de agresiune instrumentală și reactivă, directă sau relațională dispune de un repertoriu foarte extins de manifestare. În analiza sa, codurile agresive, sunt foarte diverse. Unele dintre ele, sunt tradiționale – cuvinte, gesturi, intonații care sugerează, accente care punctează o semnificație ascunsă și apoi sunt completate de variante foarte moderne ale tehnicii, auditive sau vizuale, unele dintre ele care abia acum își fac loc în registrul agresiv și adeseori sunt utilizate doar de un grup redus de inițiați, fiind inaccesibile celorlalți . (Marian, 2011, p.170)

Jacques Pain a reperat două tipuri de violență în mediul școlar:

a) violențe ”obiective”, care sunt de ordinul penalului (crime și delicte) și asupra cărora se poate interveni frontal

b) violențe subiective, care sunt mai subtile, țin de atitudine și afectazăclimatul școlar; sunt incluse aici atitudinile ostile, disprețul, umilirea, jignirea, sfidarea, lipsa de polite, absențele de la ore, refuzul de a răspunde la ore și de a participa activ activități. (apud Eibl – Eibesfeldt, 2009, p.263)

Cauzele agresivității verbale

Agresivitatea o întâlnim la orice pas, în orice mediu sau familie. Atunci când vorbim de agresivitatea verbală, când întâlnim persoane care au un comportament agresiv din punct de vedere verbal, automat ne gândim la diferite surse sau factori care au favorizat acest tip de comportament: mediul familial, mediul școlar, anturajul, televiziunea și filmele cu limaj violent, dorința de a fi în centrul atenției, invidia, singurătatea sau pur și simplu personalitatea persoanei. Mulți elevi care au un comportament agresiv verbal provin din familii dezorganizate, în care părinții nu au un loc de muncă și sunt frustrați că nu au cu ce să își susțină familia, au dificultăți materiale, părinți care au probleme cu băutura, sunt violenți, abuzivi, neglijenți, sau părinți care sunt prea permisivi, copilul având voie să facă orice dorește. Astfel de comportamente pot cauza agresivitate verbală crescută în rîndul copiilor.

Marian (2011, p.14) a elaborat următoarele teorii ale agresivității:

Agresivitatea înnăscută

Premisele biologice ale agresiunii – agresiunea, în complexitatea sa, nu poate fi pusă pe seama unei singure structuri nervoase, a unui chimism rigid, sau a unui set particular genetic. Toate aceste nivele își au ponderea lor determinativă, sunt intercondiționate funcțional și subordonate planului psihic (cognitiv, afectiv, motivațional) și celui social, cultural.(p.29)

Perspectiva etologică asupra agresivității – fiind un instinct înnăscut, element structural, manifestarea agresivă poate fi independentă inițial de stimulii din mediu – este spontană și are propria energie.(p.30)

Perspectiva psihanalitică asupra agresivității – pulsiunile agresive se manifestă încă de la naștere, dar forma sub care apar și zonele corporale de care sunt legate, diferă de la un stadiu la altul (Munteanu, 1997)

Agresivitatea dobândită – actul agresiv, agresivitatea, ca și orice altă conduită, dincolo de premisele sale înnăscute, poate fi dobândită ulterior prin intermediul exercițiului, al repetiției. (39)

Condiționarea clasică a agresivității – în cazul omului, spre deosebire de animale, condiționarea clasică a agresivității este întâlnită în cazuri extrem de rare, pentru forme rigide, limitate, ce seamănă mai degrabă cu dresajul decât cu învățarea.(40)

Condiționarea instrumentală a agresivității – pedepsirea agresiunii prin agresiune dobândește, prin specificul său frustrant, un caracter de mesaj ambiguu și contradictoriu, pentru că ea este percepută adeseori de către cel pedepsit ca fiind o reacție de agresivitate ostilă.(41)

Învățarea observațională a agresivității – un comportament, fie el și agresiv, poate fi asimilat prin imitație.

Înnăscut și dobândit în agresivitate.

Eibl – Eibesfeldt (2009, p. 136) afirmă că agresivitatea (implicit și agresivitatea verbală) poate fi cauzată de:

Ocuparea și apărarea unor părți ale spațiului

Disputarea obiectelor – adesea copiii se ceartă datorită unor obiecte dorite de toți

Concurența, fie că urmărește recompensa, fie că urmărește alte scopuri

Rivalitatea

Năzuința ierarhică – oamenii tind spre recunoaștere.

Încălcarea regulilor conviețuirii – în grupurile de copii, cei mai în vârstă îi pun la punct pe cei care încalcă regulile jocului: vinovații sunt ironizați și adesea pedepsiți fizic..

Reacția de respingere a anormalului – membrii uni grup care se abat în înfățișare și comportament de la normă devin adesea ținta agresiunii. Aceasta îi constrânge pe cei anormali să se realinieze la norma grupului, în caz contrat trebuind să părăsească grupul. Chiar atunci când deviantul este atins de boală sau accident, devenind infirm, când este prea gras sau se bâlbâie și nu este în stare să corecteze această ”greșeală”, el devine totuși ținta ironiilor. Această reacție se manifestă într-o formă nedeghizată în școală, grupurile de copii putând să se manifeste foarte crud.

266. Dardel Jaouadi (2000, p. 131) afirmă că violența în școală pleacă, în primul rând de la un deficit de comunicare. A lupta împotriva violențelor școlare înseamnă a ameliora calitatea relațiilor și a comunicării între toate persoanele angrenate în actul educațional.

Măsuri nespecifice a comportamentului agresiv verbal

Anumite metode ale batjocoririi sunt principial identice în diferite culturi. Ea merge de la degradare până la dezumanizare, implicând în același timp amenințarea excluderii. Celui batjocorit i se dau nume de animale (în Europa: porc, câine, maimuță) sau i se atribuie defecte sociale sau corporale (infirm, laș, jegos, ticălos). Adesea atacul verbal atribuie țintei sale încălcarea tabuurilor incestului. (Eibl – Eibesfeldt, 2009, p.149)

Potrivit aceluiași autor (2009, p.15), omul poate să creeze prin cuvinte situații declanșatoare ale agresivității, ca de exemplu atunci când spune: ”De acum înainte nu mai vorbesc cu tine!” sau atunci când utilizează clișee verbale. Astfel de stimuli verbali determină în cele din urmă reacția de răspuns, ceea ce se întâmplă atât în cazul invectivei grosolane, cât și în cazut tachinării glumețe a partenerului. Clișeele verbale înlocuiesc acțiunea sau situațiile declanșatoare. (Eibl – Eibesfeldt, 2009, p.150)

Măsuri specifice de prevenire a agresivității verbale

(Agabrian, 2000, p.14) Studiul comunicării se referă la aspectele următoare:

Cunoaștere – ce se întâmplă când oamenii comunică cu ei înșiși și cu alții;

Înțelegere – cum cunoștințele obținute prin studiu pot fi folosite să explicăm și să interpretăm procesele comunicării din viața de zi cu zi;

Abilitate – folosirea cunoașterii și înțelegerii dobândite ca să comunicăm eficient.

Orice acțiune umană este determinată, printre altele, de nevoi și scopuri. O nevoie este simțită ca ceva interior; scopul, la rândul lui, recunoaște rezultatul pe care îl dorim realizat raportat la nevoia respectivă. Oamenii trebuie să aibă un motiv care îi determină să comunice, relație dintre nevoi și scopuri asigură acest lucru. (Agabrian, 2000, p.24)

(Agabrian, 2000, p.275) Cu elevii care manifestă comportamente violente este necesară o relație individualizată. Ori de câte ori un elev manifestă un comportament de opoziție, de refuz al lucrului în clasă, are o atitudine provocatoare și insolentă, profesorul trebuie să îi propună un dialog, o discuție în afara orelor de curs. Această discuție între patru ochi cu elevul înseamnă și o schimbare de climat, de situație, ce îl poate determina pe elev să reflecteze și să-și reconsidere unele atitudini și comportamente. Atunci când inițiază o astfel de discuție cu elevul, profesorul nu trebuie să uite faptul că un dialog implică un schimb, o reciprocitate în care fiecare trebuie să se exprime și să asculte pe celălalt. Foarte importante sunt atitudinile profesorului în cursul discuției cu elevul.

Psihologul american G.H. Porter identifică șase atitudini posibile în cadrul unui dialog. Unele favorizează dialogul și clarificarea problemei, în timp ce altele blochează dialogul și nu permit un ajutor real pentru elev (apud Agabrian, 2000, p. 276):

1) atitudinea de evaluare, care implică o judecată a faptelor și gesturilor elevului prin raportare la norme și valori. Exemplu ”Tu nu le vorbești frumos colegilor”; acestă atitudine poate determina elevul să se simtă vinovat, să se supună judecății profesorului sau să se revolte;

2) atitudinea de interpretare, ce apare atunci când profesorul propune o explicație la ceea ce spune elevul; uneori această interpretare poate fi deformată sau tendențioasă.

3) atitudinea de decizie, ce apare atunci când profesorul propune soluții imediate și decide în locul elevului; această atitudine poate antrena din partea elevului un acord de principiu, fără a obține adeziunea sa și fără a-i oferi ocazia de a găsi singur soluții;

4) atitudinea de anchetă, care se manifestă atunci când profesorul bombardează elevul cu o serie de întrebări pentru a obține informații detaliate asupra problemei în discuție; această atitudine este percepută ca un interogatoriu care nu îi dă elevului posibilitatea să răspundă;

5) atitudinea de suport, de susținere, ce urmărește încurajarea elevului pentru a depăși situația dificilă pe care o traversează;

6) atitudinea de comprehesiune, ce reflectă eforul profesorului de a asculta elevul și de a-i înțelege problema fără a-l judeca; pentru aceasta, profesorul trebuie să fie atent nu numai la cuvinte, la fapte expuse, ci, mai ales, la atitudini, la sentimente exprimate, la personalitatea elevului în integritatea sa; o astfel de atitudine corespunde ”empatiei rogeriene”, care constă în a percepe cadrul de referință internă al altuia; ea vizează o înțelegere mai profundă, autentică a persoanei în cauză.

Este important ca în discuția cu elevul să creen cadrul și să adoptăm acele atitudini care să-i permită să-și clarifice problema, să se distanțeze de ea și să-și modifice comportamentul. Profesorul trebuie să cunoască foarte bine situația familială a elevului, relațiile lui cu părinții, pentru a putea să compenseze prin atitudinea sa anumite carențe ale educației familiale. Este o chestiune de tact, de nuanță, ce presupune o deosebită abilitate psihologică din partea profesorului.

Uneori, clasa școlară se prezintă ca un spațiu de confruntare și de conflict profesor-elevi și elevi-elevi. Dacă admitem faptul că orice relație umană antrenează conflicte pentru că fiecare individ are puncte de vedere, cadre de referință și nevoi diferite de ale celorlalți, înseamnă că eliminarea conflictelor dintr-un grup este o utopie. Ceea ce se impune însă este puterea de a regla, de a ameliora conflictele și de a detensiona situația.

Pentru a face față uneo situații de conflict (de exemplu, marea majoritate a elevilor dintr-o dată sunt gălăgioși și refuză să lucreze), se recomandă următoarele strategii (Saunders, 1979; Auger, Boucharlat, 1999):

Strategii de evitare, prin care profesorul ignoră momentan criza creată în sala de clasă și continuă cursul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat; dacă problema este minoră, strategia poate fi eficientă; Saunders subliniază însă precaritatea acestei strategii, deoarece conflictul nu este rezolvat; el riscă să reapară, chiar cu o amploare mai mare, atunci când vor fi create condiții;

Strategii de diminuare (moderare), care se folosesc atunci când profesorul, din dorința de a evita confruntarea, minimalizează dezacordul cu elevii; este vorba de o privilegiere a relațiilor în raport cu sarcina și obiectivele învățării; profesorul amână luarea unor decizii, abordează probleme colaterale, evită să adopte o poziție fermă; și acest tip de strategie este nesatisfăcător, pentru că nu rezolvă conflictul, iar profesorul riscă să se simtă perdant sau victimă în fața elevilor;

Strategii de putere (de coerciție), ce apar atunci când profesorul recurge la puterea sa și la diferite mijloace de constrângere (amenințarea, scăderea notei, pedeapsă) pentru a regla conflictul; în acest caz, profesorul dă prioritate propriilor interese, în detrimentul relațiilor cu elevii; o astfel de strategie poate fi eficientă doar pe termen scurt, pentru că ea atacă simptomele, și nu cauzele problemei; problema riscă să reapară sub o altă formă; elevii pot să se considere victime și să se revolte;

Strategii de compromis, ce se folosesc atunci când profesorul recurge la concesii, la promisiuni pentru a face față situației; cauzele conflictului nu sunt abordate, iar modalitatea aceasta poate constitui un precedent la care elevii pot recurge în repetate rânduri;

Strategii de rezolvare negociată a problemei; H.Tonzard spune că negocierea este un procedeu de rezolvare a conflictelor prin intermediul discuției între părți adverse; aceasta presupune respectul mutual și dorința de cooperare; avantajele negocierii sunt: atacă prin excelență cauzele problemei; ține cont de interesele și nevoile fiecăruia: favorizează participarea și angajarea reciprocă pentru a ajunge la soluții acceptabile pentru ambele părți; dificultatea de a negocia vine, cel puțin pentru profesor, din faptul că ea implică o discuție de la egal la egal, în care fiecare parte își aduce argumentele sale; or, pentru unii profesori, este greu de acceptat un astfel de raport de egalitate cu elevul.

Prevenirea și combaterea comportamerntrului agresiv verbal în școli

Climatul pozitiv din școală nu influențează doar formarea capacităților intelectuale, ci formarea unor conduite afective a comportamentului psiho-moral, al imaginii de sine. Competența didactică presupune cu necesitate, în acest caz, pe lângă competențe de specialitate și psihopedagogice, calități empatice și psiho-sociale. Capacitatea de a pătrunde în viața interioară a grupului și nu doar în viața elevului individual. (Șoitu, Hăvârneanu, 2001, p.55)

Aptitudini educator

Programe în vederea diminuării agresivității verbale

Legat de comportament și disciplină- codul de reguli de conduită în clasă și în școală, relațiile elevi-profesori și elevi-elevi, înregistrarea și evaluarea incidentelor de violență

Dezvoltare socială, morală, culturală – oportunități și implicare în activități extracurriculare etc.

Egalitatea șanselor pentru toți la exprimare și succes – raport cooperare-competiție regândit

Strategii de combatere

Promovarea unui cod normativ coerent și clar în privința conduitelor de violența

O importanță mai mare acordată educării părinților, profesorilor și elevilor

Crearea unor facilități pentru descărcarea sentimentelor de frustrare sau mânie, astfel încât să se evite exprimarea lor prin agresiuni asupra colegilor și a profesorilor.

(Eibl – Eibesfeldt, 2009, p.269) Fenomenul violenței școlare trebuie analizat în contextul apariției lui. A gândi strategii, proiecte de prevenire a violenței școlare înseamnă a lua în considerație toți factorii (sociali, familiali, școlari, de personalitate) ce pot determina comportamentul violent al elevilor. Școala poate juca un rol important în prevenirea violenței școlare. Și asta nu numai în condițiile în care sursele violențelor se găsesc în mediul școlar, ci și în situația în care sursele se află în exteriorul școlii. Pierre-Andre Doudin și Miriam Erkohen-markus (2000, pp.11-12) vorbesc de trei tipuri de prevenție pe care le poate asigira școala și care se completează reciproc:

a) o prevenție primară, care se poate realiza foarte ușor de către fiecare profesor și se referă la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de fiecare elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuși, valorizare efortului elevului; toate aceste atitudini pot reduce riscurile apariției violenței;

b) o prevenție secundară, ce pleacă de la faptul că școala reprezintă un post de observație privilegiat al dezvoltării intelectuale și afective a elevului, iar profesorul, profesorul, printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unei violențe la care elevul a fost supus în afara mediului școlar; semnalând profesioniștilor (psihologului școlar, asistentului social) cazul respectivilor elevi, dar și autorităților competente, pot fi luate măsuri de ajutor și de protecție care să vizeze înlăturarea cauzelor abuzurilor și reducerea tulburărilor somatice, psihice și comportamentale induse prin violență;

c) o prevenție terțiară, ce are în vedere sprijinul direct adus elevilor care manifestă comportamente violente; aceasta urmărește prevenirea recidivei și presupune adoptarea unnor măsuri după producerea comportamentului violent; și în cazul acestor elevi, menționarea unor așteptări pozitive față de ei, dezvoltarea sentimentului de apartenență comunitară, exprimarea preocupării față de situația lor și integrarea lor în activitățile grupului sunt factori de protecție ce pot fi exercitați în cadrul instituției școlare; prin aceste măsuri se poate impiedica cronicizarea tuburărilor provocate de violență și eventuala transmitere a lor de la generație la alta.

Pentru ca școala șă își asume acest rol de prevenire și de stăpânire a fenomenului violenței, prima investiție trebuie făcută în domeniul formării profesorilor. Trebuie să recunoaștem că, atât în cadrum formării inițiale, cât și în cel al formării continue, atenția este concentrată asupra lucrului cu clasele de elevi ”fără probleme”. Se discută mult prea puțin despre modalitățile de abordare a claselor dificile. Este nevoie de formare specifică, în măsură să permită satisfacerea cerințelor elevilor ”cu probleme”. Nu putem aștepta pasivi ca problemele să se rezolve de la sine. De exemplu, în condițiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, școala poate reprezenta pentru elev o a doua șansă.

Oraganizarea unor cursuri de formare a profesorilor pentru a face față lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie să pornească de la următoarele obiective:

Observarea atentă a comportamentului elevilor, pentru o mai bună înțelegere a cauzelor actelor de violență;

Ameliorarea comunicării cu elevii ce manifestă comportamente violente și stabilirea unor relații de încredere;

Detensionarea conflictelor cu ajutorul formatorilor de opinie;

Dezvoltarea parteneriatului școală-familie;

Colaborarea cu specialiștii în cadrul lucrului în rețea.

Este recomandabil ca aceste cursuri de formare să se centreze îndeosebi pe exerciții practice care pleacă de la experiența concretă a profesorilor, de la studii de caz, puneri în situație prin care profesorii au ocazia de a schimba opinii, de a găsi soluții din perspectiva rolului pe care îl joacă.

Climatul școlar, ambianța clasei reprezintă factori foarte importanți pentru integrarea elevului și pentru stabiilirea relațiilor profesor-elev. După cum spunea G. Weil, clasa școlară este un loc de recunoaștere mutuală, de solidaritate și de schimburi. Pentru ca o clasă să funcționeze ca un grup, profesorul trebuie să creeze suficiente ocazii prin care elevii să se cunoască mai bine, să se descopere, să vorbească despre aspirațiile lor. De asemenea, profesorul trebuie să favorizeze comunicarea între elevi, organizând pentru ei activități în grupuri mici, ajutorarea elevilor mai slabi de către cei buni și chiar exerviții speciale de comunicare care să vizeze dezvoltarea aptitudinii de a comunica. Acesta din urmă poate fi obiectiv prioritar al lucrului cu clasele dificile și se poate realiza prin exerciții care să favorizeze exprimarea orală, ascultarea mutuală și comunicarea. De exemplu, prin exerciții de ascultare, de reformulare, de comunicare în doi, de comunicare în grup, prin exerciții de improvizație, de dezbateri contradictorii, de asociere a ideilor plecând de la un cuvânt, de construcție a istoriilor colective, de creativitate etc. (Eibl – Eibesfeldt, 2009, p.273)

AGRESIVITATEA UMANĂ ( Irenaus Eibl – Eibesfeldt, Ed. Trei, București, 2009)

Definirea violenței s-a dovedit a fi o încercare extrem de dificilă. Acest fapt se explică prin complexitatea fenomenului, dar și prin marea diversitate a formelor sale de manifestare. Nu în ultimul rând, dificultatea a apărut din cauza asocierii și uneori, chiar a confundării violenței cu agresivitatea. Specialiștii domeniului au făcut însă o serie de delimitări între cele două concepte.

a)Termenul agresivitate vine din latinescul adgradior, care înseamnă ”a merge către…”, și a evoluat în agrediere, ce semnifică ”a merge către…cu un spirit belicos, cu tendința de a ataca”. Etimologic, noțiunea de agresivitate trimite la o potențialitate individuală, la capacitatea de a înfrunta un obstacol, de a se confrunta cu altul și a nu da înapoi în caz de dificultate. În acest sens, agresivitatea este deci necesară, uneori chiar utilă pentru desfășurarea și finalizarea unei activități. Ea reprezintă o instanță profundă care îi permite individului să se afirme, să nu dea înapoi în fața greutăților și să nu ocolească lupta ca o fază de confruntare cu ceilalți în succesul unei întreprinderi.

Treptat, termenul a dobândit un nou înțeles, acela de ”comportament distructiv și v

iolent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine”(Popescu-Neveanu, 1978).

VOCABULARUL PSIHANALIZEI

Jean Laplanche/J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

În dicționarul de psihanaliză, Laplanche și Pontalis (1994, p.34) definesc agresivitatea drept ”tendința sau ansamblu de tendințe ce se actualizează în conduie reale sau fantasmatice care țintesc să facă rău altuia, să-l distrugă, să-l constrângă, să-l umilească etc. Agresiunea dispune și de alte modalități decât de acțiunea motorie violentă și distructivă; nu există conduită, fie ea negativă (refuzul ajutorului, de pildă), pozitivă, simbolică (ironia, de exemplu) sau efectiv realizată, care să nu poată funcționa ca agresiune.”

Este destul de dificil a da o definiție clară a agresivității. Unii autori francezi au propus chiar înlocuirea cuvântului agresivitate, considerat prea vad, cu sintagma comportamente agresive sau conduie agresive. Se pune deci problema de a opta între tendință și comportament, între intenție și actul agresiv în sine. Cei mai mulți autori pun accentul pe intenție atunci când definesc agresivitatea.

O problemă viu discutată este dacă agresivitatea constituie o trăsătură innăscută sau una dobândită. Altfel spus, un individ este agresiv din naștere sau devine astfel prin forța împrejurărilor. Partizanii teoriei caracterului innăscut al agresivității vorbesc de un ”instinct al agresiunii”. Această poziție este susținută de psihanaliști și de etologi. Pentru Sigmund Freud, agresivitatea este o forță endogenă, pulsională, înnăscută. Agresivitatea este deci un instinct. Făcând distincție între doua categorii de instincte, instinctul vieții (Eros) și instinctul morții (Thanatos), Freud include agresivitate în instinctul morții, care este responsabil de conduitele distructive ale individului. Pentru ca acestă ”presiune” ereditară să nu aibă consecințe nefaste asupra individului și a celorlalți, trebuie găsite soluții, modalități nedistructive care să canalizeze tendințele agresive. O modalitate o reprezintă ceea ce Freud a numit mecanismul sublimării, prin care impulsurile agresive sunt satisfăcute în activităși sportive.

259.Partizanii caracterului dobândit al agresivității susțin că aceasta survine în funcție de context și este un răspuns al individului la condițiile de mediu. În acest sens, cea mai cunoscută teorie este cea formulată de cercetătorul american John Dollard, de la Universitatea Yale, și de colaboratorii săi, care explică natura comportamentelor agresive prin ipoteza frustrare-agresiune. Pentru ei, agresivitatea este întotdeauna o consecință a frustrării, și orice frustrare antrenează o formă de agresivitate. Intensitatea răspunsului agresiv este proporțională cu cea a frustrării. Dacă răspunsul direct nu este posibil, reacția poate îmbrăca trei forme: inhibiția, redirecționarea (deplasarea) către o altă țintă, catharsisul. Chiar dacă teoria lui Dollard a fost supusă unor critici serioase, insistându-se pe faptul că exagerează legătura frustrare-agresivitate, frustrarea rămâne una dintre cele mai importante surse ale agresivității.

Dintr-o altă perspectivă, teoreticienii învățării sociale susțin că agresivitatea este dobândită fie prin învățare directă (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente), fie prin observarea și imitarea unor modele de conduită ale altora. Agresivitatea face deci parte dintre diferitele comportamente sociale pe care individul le achiziționează și care sunt menținute și actualizate atunci când condițiile o impun. Experimentele psihologului american Albert Bandura au demonstrat rolul adultului ca model în însușirea comportamentului agresiv la copii.

Putem disocia două aspecte în analiza asupra agresivității. Pe de o parte, agresivitatea este considerată o trăsătură internă, inaccesibilă, care ține mai mult de instinct, o potențialitate de a înfrunta dificultățile, care este parte integrantă a individului și asupra căreia nu putem acționa. Pe de altă parte, există o dimensiune externă a agresivității, ce ține de învățare, se construiește, se elaborează și poate fi controlată.

267. Școala ca sursă a violenței

Școala însăși poate reprezenta o sursă a unor forme de violență și acest lucru trebuie luat în considerație în conceperea diferitelor programe de prevenire și stăpânire a violenței.

Școala este un loc unde elevii se instruiesc, învață, dar este și un loc unde se stabilesc relații, se promovează modele, valori, se creează condiții pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă și morală a copilului. Clasa școlară constituie un grup ai cărui membri depind unii de alții, fiind supuși unei mișcări de influențare reciprocă ce determină echilibrul funcțional al câmpului educațional. Fiecare grup cere de la membrii săi diferite forme de comportament. Însuși actul predării-învățării este un proces relațional, iar gestiunea acestor relații se înscrie în ceea ce se numește managementul clasei școlare. Comportamentele violente ale elevului își pot avea originea și într-un management defectuos al clasei școlare, mai exact într-o lipsă de adaptare a practicilor educaționale la o populație școlară considerabil schimbată. Potrivit unnor autori (Kaes, Anzieu, Thomas, 1980), prima dorință a formatorului este aceea de a-și exercita puterea. Dând curs acestei dorințe inconștiente, profesorul poate influența negativ relația cu elevul, deoarece va încerca să-l mențină într-o situație de dependență, de subordonare necondiționată. Pentru aceasta, profesorul poate recurge la diferite modalități de coerciție, descurajând astfel formarea unor personalități autonome, independente. Or, numeroase cercetări au arătat că o persoană asupra căreia se exercită o constrângere (fizică, psihologică) de către o putere exterioară va căuta modalități de compensare pentru exercitarea propriei puteri. Studiile efectuate de Lippitt, White și Lewin cu privire la stilurile de conducere a grupului au arătat că, în grupurile conduse autoritar, se acumulează tensiuni, frustrări ce determină comportamente agresive, ostilități între membrii grupului, în timp ce față de lider se manifestă o atitudine de supunere.

Relația de autoritate influențează și tipul de comunicare. De cele mai multe ori, comunicarea este unilaterală, adică profesorul este cel care emite și monopolizează comunicarea, iar elevul rămâne doar un receptor pasiv. Comunicarea între elevi în cadrul unor grupuri de lucru este destul de restrânsă, opiniile elevilor cu privire la viața clasei sunt prea puțin luate în seamă. Nevoia de expresie și de comunicare e o nevoie fundamentală a oricărui individ, iar grupul școlar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antrenează inevitabil o frustrare, ce se va traduce prin comportamente agresive.

„Agresivitatea este un fenomen extrem de frecvent în situațiile de viață ale copiilor sau adulților, fie în calitate de victime, fie de martori. Există agresiuni permanente sau periodice, care iau atât forma unor certuri sau vandalisme, cât și a imaginilor din mass-media. Reportajele și informațiile vehiculate de televiyiune, ziare, reviste ( crimele, violurile, abuzurile de orice fel, atacurile, jafurile, războaiele izbucnite sau perpetuate, chiar jocurile practicate ori simulate pe calculator), toate acestea incită la un comportament agresiv. (Șoitu, 2001, p.17)

”Violența școlară este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventă conduită de devianță școlară. Mass-media, cercetările și statisticile oficiale raportează o creștere spectaculoasă a fenomenului în ultimele trei decenii în mai multe țări ale lumii, astfel încât escaladarea violenței în școală a devenit ce mai vizibilă evoluție din câmpul educației formale; performanțele școlare sau progresul în democratizarea sistemelor educative sunt în prezent realități mai puțin vizibile, comparativ cu înmulțirea actelor de violență din școală. (Neamțu – Șoitu, 2001, p.30)

Violența în școală este un fenomen extrem de comlex, cu o diversitate de forme de manifestare care justifică folosirea terminologiei specializate; astfel, școala este spațiul de manifestare a conflictelor între copii și între adulți-copii, iar raporturile de forță sau planul în care se consumă conduitele ofensive (verbal, acțional, simbolic) sunt variabile importante în înțelegerea fnomenului. (Neamțu – Șoitu, 2001, p.33)

Astfel, în funcție de planul de manifestare al atacului, corelat cu tipul de prejudiciu adus victimei, se poate discerne între violența fizică și violența psihologică, verbală.

Violențele verbale, psihologice, afectează în principal stima de sine: victimele se simt devalorizate, își pierd încrederea în posibilitățile proprii, devin anxioase

J.Hebert (1991, 49) La violénce à l école, Guide de prévention et tehniues dintervention, Montréal, édition Logiques :

– Agresiuni active verbale directe: injuria, amenințarea;

– agresiuni verbale indirecte: calomnia

– agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi

– agresiuni pasive verbale indirecte: negativism

Marian. Pag.170

Limbajul agresiv, mijloc de agresiune instrumentală reactivă, directă sau relațională dispune de un repertoriu foarte extins de manifestare. În analiza sa, codurile agresive sunt foarte diverse. Unele dintre ele, sunt tradiționale – cuvinte, gesturi, intonații care sugerează, accente care punctează o semnificație ascunsă și apoi sunt completate de variante foarte moderne ale tehnicii, auditive sau vizuale, unele dintre ele care abia acum își fac loc în registrul agresiv și adeseori sunt utilizate doar de un grup redus de inițiați.

Marian, pag 223

Obstacolele întocmirii unui pln preventiv în cazul agr.

Violența în rândul copiilor și adolescenților devine din ce în ce mai mult o problemă de sănătate publică. Găsirea mijloacelor adecvate pentru soluționarea ei se ciocnește de câteva obstacole majore. În primul rând, agresivitatea este un instinct natural, care în anumite doze, homeopatice, e utilă, adaptativă. Anularea instinctului (imposibilă de altfel) sau diminuarea lui exageratăor prejudiciază buna adaptare la mediu, încurajează atitudinea de obediență, refulări excesive ce se vor manifesta sub forme aparent pacifiste dar în esența lor nevrotice, vor genera culpabilități, pierderea interesului pentru competiția socială, etc. Problema care se ridcă atunci e deci aceea a dozajului optim și a găsirii modalităților adecvate, nondistructive, social acceptabile de manifestare instinctuală.

-nu are o singură cauză, poate fi ereditar sau cauzat de mediu

Marian .pag 224

Ceea ce un program preventiv poate oferi e doar modelarea educativă a potențialității native. După cum majoritatea teoriilor o arată, agresivitatea umană poate fi influențată în mare măsură prin învățare. Orice învăț își are dezvățul său, deci, învățarea poate deveni modalitatea predilectă a oricărui demers preventiv – situație în care anticipăm posibile manifestări disruptive, fără ca acestea să fi avut loc – sau de intervenție în cazul în care s-a ajuns deja la doza normativității sau chiar la depășirea ei.

OPSIHOSOCIOLOGIA REZOLVĂRII CONFLICTULUI

Coord: Ana Stoica- Constantin, Adrian Neculau, Ed. Polirom, 1998

P35

Să recunoștem că un conflict ne poate produce multe anxietăți și de aceea am putea încerca să-l evităm. Mijloacele defensive tipice folosite pentru a evita conflictul sunt: negarea, suprimarea, amabilitatea exagerată, relaționalizarea, amânarea, soluționarea prematură a conflictului. Trebuie să devii conștient de consecințele negative ale evitării unui conflict – iritabilitate, tensiune, persistența problemei, etc.

Educația omului de azi pentru lumea de mâine, coord. Vasile Marcu, Mariana Marinescu, ed. Univ din Oradea, 2007

-pag 43Studiile au arătat că formarea inițială sub aspect științific, metodic, managerial și de consiliere pune unele ”probleme”. Sub aspect științific – deși calitatea învățământului este recunoscută, e necesar să se insiste pe formarea abilităților de a căuta noutatea în domeniu, deschidere și formare continuă; sub aspect metodic – lipsesc intervențiile în sensul formării și dezvoltării abilităților de comunicare, relaționare, nu se insistă asupra naturii și implicațiilor relației profesor-elev etc; sub aspect managerial – este necesar ca profesorul să aibă abilități manageriale pentru a organiza activitatea clasei, pentru a putea colabora cu profesorii clasei, cu conducerea școlii, comunitatea, familia elevului.

4.1. Scopul cercetării

Nu de puține ori am întâlnit situații în care școlarii își adresează cuvinte jignitoare, atât în școală cât și în afara ei, atât cu scopul de a jigni pe cineva cât și ca o formă de ”maturitate” cred unii dintre ei. De multe ori, fără să vrem suntem martori la schimbul de replici între elevi, un schimb de cuvinte dure, pe care mulți dintre ei probabil că nici măcar nu le pătrund sensul. Pe lângă părinți, depinde foarte mult de cadrul didactic dacă acești copii vor ajunge să înțeleagă ce înseamnă agresivitatea verbală, dar și consecințele acestui comportament asupra celor cu care intră în contact.

Cercetarea de față își propune să cunoască și să înțeleagă modul în care elevii percep agresivitatea verbală, formele în care aceasta se manifestă, cauzele acestui comportament, precum și întreprinderea unor acțiuni specifice de ameliorare a acestui fenomen.

4.2. Obiectivele cercetării

Acestă cercetare vizează în prima parte culegerea informațiilor referitoare la fenomenul agresivității verbale de la o masă de elevi, în scopul cunoașterii cât mai profunde a acestui fenomen din perspectiva micilor școlari cu scopul de a găsi modalități eficiente de prevenire și corectare a acestui fenomen.

Obiectiv general :

Acest studiu urmărește identificarea situațiilor de violență verbală întâlnite în unitățile de învățământ primar din județul Bihor, din perspectiva elevilor.

Obiective specifice:

Identificarea principalelor forme de violență verbală observate de elevi în școală precum și a frecvenței cu care apar acestea;

Depistarea modului în care se semanifestă violența verbală între colegi precum și frecvența cu care acestea se manifestă, dar și identificarea situațiilor de agresivitate verbală cu care elevul s-a confruntat direct și modul în care acesta a reacționat în momentul respectiv;

Identificarea cauzelor care au determinat comportamentul agresiv verbal și a măsurilor eficiente pentru diminuarea comportamenutul agresiv verbal în școală;

Implementarea unui program de intervenție psihopedagogică pentru reducerea agresivității în clasa de elevi.

4.3. Participanți

Eșantionarea este o tehnică statistico-metodologică aplicabilă în cercetarea socială în vederea selectării dintr-o populație de entități (persoane, organizații etc.) a unei părți (eșantion) ce va fi analizată pentru a facilita elaborarea de inferențe despre întreaga populație (Zamfir, Vlăsceanu, 1993, p.215).

Eșantionarea în realizarea acestui studiu a fost aleatoare și stratificată. Au fost aleși subiecți ce învață în cadrul a două școli din județul Bihor și anume: Școala cu clasele I-VIII ”Dimitrie Cantemir”, Oradea și Școala ………… Participanții cercetării studiază la școli din zone diferite – din mediul urban, Oradea, respective mediul rural,……..

La cele șaizeci chestionare, au răspuns treizeci și două persoane de gen masculin (53% din numărul de repondenți) și douăzeci și opt persoane de gen feminin (47% din numărul de repondenți).

Grafic nr.1 Frecvența răspunsurilor pe gen

Din cei șaizeci de elevi chestionați, doi elevi au vârsta de 8 ani (3% din numărul repondenților), douăzeci și doi elevi au vârsta de 9 ani (37% din numărul repondenților), treizeci și doi elevi au vârsta de 10 ani (53% din cei care au răspuns) și patru elevi au vârsta de 11 ani (7% din numărul repondenților).

Grafic nr. 2 Frecvența răspunsurilor pe ani

În ceea ce privește frecvența răspunsurilor în funcție de mediul de proveniență, douăzeci și nouă elevi învață în mediul urban (48% din cei chestionați) și treizeci și unu elevi învață în mediul rural (52% din numărul chestionaților).

Grafic nr.3 Frecvența răspunsurilor în funcție de mediu

4.4. Instrumente

Lucrarea prezintă cercetarea practică care a fost realizată în domeniul educației cu privire la comportamentul agresiv din punct de vedere verbal prin intermediul unei metode cantitative de culegere a informațiilor. Metoda folosită a fost chestionarul.

Chestionarul utilizat a fost elaborat de Institutul de Științe ale Educației București, publicat în lucrarea Prevenirea și combaterea violenței în școală – Ghid practic pentru directori și cadre didactice, 2006 și adaptat fenomenului propus spre cercetare, precum și particularităților de vârstă ale copiilor. Chestionarul a fost conceput pentru atingerea obiectivelor lucrării și este alcătuit din 10 întrebări care surprind modul în care elevii percep agresivitatea verbală, formele de agresivitate verbală cu care se confruntă, cauzele care pot provoca acest comportament, precum și aprecierea măsurilor necesare în vederea combaterii fenomenului.(ANEXA 1 – chestionar)

Șaizeci chestionare au fost aplicate elevilor din clasele a III-a și a IV-a (douăzeci și nouă elevi din clasa a III-a, respectiv treizeci și unu elevi din clasa a IV-a), din județul Bihor. Adunarea datelor s-a desfășurat în perioada anului universitar 2013-2014 pe parcursul a trei luni. În urma colectării datelor, acestea au fost introduse în programul SPSS, analizate și prelucrate apoi cu ajutorul programului Excel.

4.5. Procedura

Chestionarul a fost aplicat în clasa de elevi în cadrul lecției de educație civică (ANEXA 2 – proiect de lecție), după ce elevii au fost informați cu privire la agresivitatea verbală. Cu ajutorul metodei ciorchinelui, am descoperit împreună cu elevii formele agresivității verbale, apoi pe baza unui text am observat particularitățile noastre, ca și oameni, faptul că suntem diferiți, dar chiar dacă există diferențe între noi (materiale, de rasă, de limbă), toți suntem egali și speciali, urmând apoi ca fiecare dintre elevi să își exprime, în scris, propriile gânduri cu privire la acest fenomen, prin intermediul chestionarului.

4.6. Ipoteze

Începutul oricărei cercetări științifice este reprezentat de elaborarea unor ipoteze științifice și testarea lor. Ipoteza științifică reprezintă o afirmație care poate fi testate în legătură cu un domeniu de interes (Drugaș, Roșeanu, 2010, p.80).

Ipoteza studiului:

Cu cât elevii sunt mai neinformați în ceea ce privește agresivitatea verbală și consecințele acesteia, cu atât există șanse mai mari ca agresivitatea verbală să fie percepută ca ceva inofensiv și obișnuit.

Rezultatele cercetării

Pentru a putea observa care sunt formele de violență verbală cu care se confruntă elevii în școală, în urma analizei datelor am constatat că, un procentaj de 40% din elevii chestionați au afirmat că agresivitatea verbală între elevi este întâlnită rar, 37% dintre elevi au afirmat că agresivitatea între elevi este întâlnită des, 20% din cei chestionați afirmând că acastă formă de agresivitate este întânită foarte des și doar 3% din subiecți au afirmat că nu au observat manifestarea agresivității verbală între elevi. În ceea ce privește agresivitatea elevilor față de profesori, un procentaj destul de semnificativ și mai exact 49% din cei chestionați au afirmat cu nu au observat o agresivitate verbală din partea elevilor față de profesori, 22% din elevii chestionați au răspuns că acest fenomen este întâlnit rar, 8% au sesizat că această formă de violență se manifestă des, 6% au observat că acest tip de agresivitate se manifestă foarte des, iar 15% din subiecți nu știu sau nu au observat acest aspect în școală. Cât despre violența profesorilor față de elevi, cel mai semnificativ procentaj și anume 55% arată că acest tip de violență nu se manifestă deloc în școală, 28% din elevii chestionați au afirmat că această manifestare are loc rar, 5% au afirmat că acest fenomen are loc des, 2% au observat acest fapt foarte des, iar 10% nu știu despre această manifestare.

Grafic nr.4 Frecvența privind violența verbală între elevi

Grafic nr.5 Frecvența manifestării agresivității verbale a elevilor față de profesori

Grafic nr.6 Frecvența manifestării agresivității verbale a profesorilor față de elevi

Astfel, elevii au declarat, conform rezultatelor obținute și prezentate în graficele 4,5 și 6 că forma cea mai frecventă de violență verbală întâlnită în școală este violența între elevi, aceasta manifestându-se des sau foarte des în proporție de 57%, pe când violența verbală între elevi- profesori, respectiv profesori-elevi se manifestă deloc sau rar în proporție de 71%, respectiv 83%.

Douăzeci și doi subiecți din cei chestionați și anume 37%, au declarat că au primit observații din partea profesorilor sau colegilor din cauza limbajului neadecvat pe care l-au folosit, acesta constând în folosirea unor cuvinte jignitoare la adresa colegilor (prost, țăran, idiot etc.), iar treizeci și opt elevi, respectiv 63% din elevii chestionați au afirmat că nu au primit observații în ceea ce privește limbajul.

Grafic nr.7 Frecvența privind observațiile primite de către elevi din partea profesorilor sau a colegilor cu privile la limbajul neadecvat pe care l-au folosit

Aproape o jumătate din elevii chestionați au fost agresați cel puțin o dată în școală (40% din numărul repondenților) și de asemenea aproape o jumătate din repondenți, respectiv 42%, au fost agresați verbal de un coleg de clasă.

Grafic nr. 8 Frecvența elevilor agresați verbal în școală (stânga), respectiv în clasă(dreapa)

Manifestări tolerate în mediul școlar sunt injuriile, jignirile referitoare la diferite trăsături fizice sau psihice, certuri, conflicte, conform datelor obținute în urma aplicării chestionarului. Datorită faptului că aceste manifestări sunt tolerate, elevii cu astfel de comportamente nu conștientizează modul în care se poartă și vorbesc și nici consecințele atitudinii lor asupra altor elevi. Cele mai frecvente manifetări de agresivitate verbală se manifestă cu privire la trăsăturile fizice sau psihice (o proporție de 41%), dar și injuriile și cuvintele urâte sunt folosite foarte des între elevi (o proporție de 39%). În ceea ce privește situația materială/financiară, 14% din elevii chestionați observă agresivitate verbală cu privire la acest aspect, iar agresivitatea verbală care face referire la apartenența etnică este întâlnită în procent de 6% în rândul celor chestionați.

Grafic nr.9 Frecvența formelor de violență verbală între elevi

Aceste manifestări au loc în ore, în pauze, în incinta școlii după program sau în afara școlii, în imediata vecinătate a ei. Dintre cele patru contexte specificate, conform răspunsurilor elevilor, agresivitatea verbală se desfășoară cel mai des în pauze (o proporție de 40%), apoi în școală după program (o proporție de 27%), respectiv lângă școală, după prgram (o proporție de 25%), iar în ore aceste manifetări au loc rar ( 8% din numărul repondenților au afirmat că aceste manifestări au loc și în timpul orelor).

Grafic nr.10 Frecvența momentelor în care se manifestă agresivitatea verbală

Elevii chestionați consideră că agresivitatea verbală se manifestă cel mai des în pauze. Pauzele le oferă elevilor libertate în ceea ce privește timpul și acțiunile pe care aceștia le desfășoară, pauzele le oferă copiilor posibilitatea să își facă prieteni noi, din alte clase, să socializeze sau favorizează apariția unor momente de agresivitate a elevilor mai mari față de cei mai mici sau a elevilor de acceași vârstă. Elevii nu se află sub stricta supraveghere a unui adult, iar acest fapt le permite să se exprime fără retenții.

Atunci când elevii sunt victime ale agresivității verbale a celor din jur, aceștia reacționează diferit la ceea ce se întâmplă. În cazut acestei cercetări, cincizeci și șapte elevi din cei șaizeci chestionați (95%) au spus că nu răspund agresiv la agresivitate, treizeci și șapte dintre elevi, respectiv 62% au susținut că anunță profesorul dacă sunt victima unei agresivități verbale, 50% din subiecți au afirmat că își anunță părinții, 50% din repondenți au spus că ignoră un astfel de comportament și doar nouă elevi din șaizeci (15%) au susținut că cer ajutor atunci când sunt agresați verbal .

Grafic nr. 11 Frecvența modului în care reacționează elevii în cazul în care sunt agresați verbal în școală

Când vorbim de diferite comportamete,cu siguranță ne vom gândi la cauzele care au generat acele comportamente. În ceea ce privește agresivitatea verbală, treizeci și doi elevi (53%) au susținut că invidia este o cauză a acestui comportament în rândul elevilor, 53% din numărul repondenților au susținut că televizunea și filmele cu limbaj violent sunt de asemenea o cauză a acestui comportament, 33% din elevi au susținut că lipsa dragostei părintești duce la comportamente agresive, 48% din elevi au spus că o cauză a acestei violențe este dorința de a fi în centrul atenției iar 33% din cei chestionați au afirmat că și singurătatea, lipsa de prieteni, lipsurile materiale pot cauza agresivitatea verbală.

Grafic nr. 12 Frecvența cauzelor care generează comportamentul agresiv verbal

În vederea diminuării agresivității verbale în școli, este necesară intervenția cadrelor didactice și a părinților. Subiecții chestionați au fost rugați să-și exprime părerea și în legătură cu măsurile eficiente care pot fi impune pentru reducerea comportamentelor agresive din punct de vedere verbal în școală. După părerea celor chestionați, scăderea notei la purtare ar fi cea mai eficientă metodă pentru reducerea acestor comportamente. Patruzeci și opt de elevi din cei șaizeci chestionați (respectiv 80%) au afirmat că scăderea notei la purtare este o măsură eficientă pentru reducerea acestui comportament, 55% din repondenți au susținut că este necesară discutarea cu elevii a problemei apărute, 41% din elevii chestionați susțin că activitățile de reeducare (munca în folosul comunității, a școlii) ar fi măsuri eficiente pentru această problemă, 35% sunt de părere că activitățile educative suplimentare, pentru explicarea cauzelor și a consecințelor agresivității verbale ar folosi diminuării fenomenului, 50% susțin cu este necesară mai multă supraveghere din partea părinților, iar 42% din repondenți sunt de părere că marginalizarea ar fi o soluție în vederea reducerii comportamentelor agresive din punt de vedere verbal.

Grafic nr. 13 Frecvența măsurilor considerate eficiente în vederea reducerii comportamentelor agresive din punct de vedere verbal

6. Concluzii

Cercetarea surprinde doar o evaluare globală, cu un caracter explorator, deoarece chestionarul a fost aplicat unui număr mic de elevi.

Deoarece aplicarea chestionarului s-a efectuat doar la nivelul anumitor unități școlare, generalizarea rezultatelor este improbabilă. Datorită faptului că poate unii elevi s-au temut să răspundă sincer la unele întrebări, din diverse cauze, sau au răspuns din imaginație și nu din întâmpinarea concretă a acestor situații, răspunsurile oferite de acești subiecți pot deforma realitatea.

Măsuri sau recoandări necesare în vederea combaterii comportamentelor agresive în școală ar putea fi:

– identificarea din timp a elevilor cu tendințe agresive verbal și implicarea acestora în diferite activități care să îi ajute să conștientizeze consecințele acestui tip de comportament;

– evitarea sancționării continue a acestor elevi prn valorificarea capacităților și abilităților care îi reprezintă – descoperirea punctelor tari și valorificare lor;

– conceperea unor activități cu caracter moral la care să participe și familia ;

– organizarea unor programe practice privind modalitățile de confruntare directă a unor situații de agresivitate verbală, precum și a modului în care ne raportăm la acestea (scenete, jocuri de rol, teatru etc.) ;

– Monitorizarea permanentă a fenomenelor de agresivitate verbală în școală.

Bibliografie:

Blândul, V., (2012) – ”Psihopedagogia comportamentului deviant”, Ed. Aramis Print, București

Blândul, V., (2005) – „Probleme contemporane ale educației” – Editura Universității din Oradea

Piaget, J., (2005) – ”Reprezentarea lumii la copil” – Ed Cartier, Chișinău

Sălăvăstră, D., (2004) – ”Psihlogia educației” – Ed. Polirom, Iași

Agresivitatea în școală, coordonatori: Laurențiu Șoitu, Cornel Hăvârneanu, Seria psihopedagogie, Institutul European, 2001, Colecția Universitaria

(http://www.referat.ro/referate/Relatia_profesor-elev_4937.html).

(http://www.referat.ro/referate/Relatia_profesor-elev_4937.html)

(http://m.ghidul-parintilor.ro/scolarul/educatie/respectul-copiilor-pentru-cadrele-didactice.html)

FRICĂ, SUPĂRARE, AGRESIVITATE (Dr. Ranschburg Jeno, Ed.didactică și pedagogică, București, 1979)

AGRESIVITATEA UMANĂ ( Irenaus Eibl – Eibesfeldt, Ed. Trei, București, 2009)

AGRESIVITATEA ÎN ȘCOALĂ –Determinări, mecanisme și traiectorii (Claudia Marian, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011)

Histoire de la violence, Laffont, Paris, 1981. Dardel Jaouadi, E, „Analyser et gerer Ies violences', in Doudin, P.A., Erkohen-Markus, M.,

COMUNICAREA – O ABORDARE PRACTICĂ (Mircea Agabrian, Ed.Napoca Star, Cluj,2000)

(http://www.referat.ro/referate/Relatia_profesor-elev_4937.html ) – Marian Galoiu, Dumitrești, Martie, 2004

http://m.ghidul-parintilor.ro/scolarul/educatie/respectul-copiilor-pentru-cadrele-didactice.html, 2009-2014

Marius Drugaș și Gabriel Roșeanu, Analiza statistic pas cu pas, (Oradea: Editura Universității din Oradea, 2010), pag. 80.

Cătălin Zamfir și L. Vlăsceanu, Dicționarul de sociologie, (București: Editura Babel, 1993), 215.

https://www.moodle.ro/preparandia/index.php/inv-primar/item/378-cercetarea-pedagogica-privind-eficienta-metodelor-si-tehnicilor-interactive-in-stimularea-creativitatii-elevilor