Modalitati de Pregatire a Echipelor Reprezentative Scolare la Handbal

LUCRARE DE LICENȚĂ

MODALITĂȚI DE PREGĂTIRE A ECHIPELOR

REPREZENTATIVE ȘCOLARE LA HANDBAL

CUPRINS

I PARTEA INTRODUCTIVĂ

1.1 Importanță și actualitatea temei

1.2 Motivația și scopul alegerii temei

1.3 Ipoteza temei

II TEMA ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE 5

2.1 Importanța educației fizice în sistemul de învățământ

2.1.1 Aspecte generale privind programa școlară – ciclu gimnazial

2.2 Rolul jocului de handbal în educație fizică

2.2.1 Handbalul în școală

2.3. Selecționarea elevilor pentru formarea echipei reprezentative de handbal a școlii.

2.3.1 Lecția de antrenament a echipei reprezentative școlare de handbal.

2.4 Metode și mijloace folosite în predarea jocului de handbal .

2.5 Particularități somato-motrice și funcționale al elevilor de gimnaziu.

III. PARTEA PRACTICĂ

3.1 Etapele și subiecții cercetării

3.2 Metodele de cercetare folosite.

3.2.1 Metoda analitică și metoda pregătirii globale

3.2.2 Metoda studiului bibliografic

3.2.3 Metoda observației

3.2.4 Metoda testelor

3.2.5 Metoda statistico matematică

3.3 Testarea și evaluarea subiecților

IV PARTEA FINALĂ: INTERPRETARE ȘI CONCLUZII

4.1 Interpretare, concluzii și propuneri .

4.2 Reprezentarea grafică a datelor

4.3. Concluzii

BIBLIOGRAFIE

I PARTEA INTRODUCTIVĂ

1.1 Importanță și actualitatea temei

Handbalul este un mijloc al educației fizice, în toate împrejurările sale – disciplină școlară, universitară, ramură sportivă de performanță și de masă, centru al educației fizice sau de pregătire pentru alte ramuri sau probe sportive. Totodată, handbalul este un joc dinamic, un joc în continuă schimbare, o întrecere între două echipe de diferite vârste și sexe, un joc sportiv cu un bogat și variat conținut motric.

În ceea ce privește structura generală a handbalului (elemente, procedee, faze, scheme logice etc.), ea este asemănătoare cu a oricărui alt joc în care totul se hotărăște în fața porții, fileului, coșului, prin tehnică și tactică în atac și apărare.

Există un mare adevăr. Practic vorbind, nevoia de mișcare și nevoia de joc sunt resimțite de la o vârstă fragedă. Exercițiul fizic are un caracter predominant formativ (în sensul că face pregătirea pentru ''viață'') fiind recomandat din ce în ce mai mult având și un caracter competitiv. Jocul de handbal aderă la cele mai importante mijloace ale educației fizice școlare.

Prin conținutul său multilateral, în care sunt transmise numeroase forme de alergare, aruncare și sărituri, executate în situații diferite, handbalul are o contribuție însemnată la realizarea sarcinilor educației fizice cum ar fi:

întărirea sănătății;

formarea unui fond de cunoștințe, deprinderi și priceperi motrice care să fie aplicate în condiții cât mai bune;

creșterea indicilor de putere a calităților motrice, de bază și specifice;

dezvoltarea proceselor de cunoaștere: analiza, viteza de reacție, imaginația și creativitatea;

dezvoltarea calităților morale și de voință: spirit de echipă, responsabilitate pentru activitatea individuală, dăruire;

practicarea sportului în scop recreativ.

1.2 Motivația și scopul alegerii temei

În opinia noastră, instituția școlară ilustrează, în orice țară, principala condiție de cultură și civilizație a adolescenților și este angrenată într-un bogat proces de formare și instruire.

Pornind de la tematica lucrării, am fixat că scopul și motivarea alegerii acestui studiu de 6 luni cu elevii de gimnaziu să ne ajute să găsim metode și mijloace noi, moderne, de pregătire a echipelor reprezentative școlare astfel încât elevii să fie mult mai motivați în practicarea acestui sport.

1.3 Ipoteza temei

Profesorul de educație fizică trebuie să își formeze o echipă școlară reprezentativă de handbal pentru a încerca să intre în activitatea de performanță. Profesorul trebuie să dirijeze în mare măsură preocuparea pentru ca echipa care o instruiește să aibă o bună comportare în competiții.

La nivel gimnazial competițiile au crescut mult în ultima perioadă, ceea ce determină acordarea unei atenții mai mari acestei tematici. Profesorii de educație fizică trebuie să le acorde o importanță mai mare pentru formarea unei echipe școlare puternice. Echipele reprezentative trebuie pregătite prin urmare la un nivel cât mai înalt deoarece trebuie să practice un joc cât mai apropiat jocului de performanță.

Pregătirea unei echipe reprezentative școlare de handbal se face după o programă și o planificare reală, care să țină cont de perioadele care le traversează echipa: de pregătire generală, precompetițională sau competițională; astfel încât activitatea să se desfășoare la un nivel mai bun, aceasta observându-se prin rezultatele obținute în competiții.

Pornind de la enunțurile de mai sus, prin prezenta lucrare ne propunem ca și obiectiv general utilizarea metodelor și mijloacelor atractive care ar putea avea efect în ridicarea calitativă a pregătirii și rezultate mai bune în competiții.

Pornind de la obiectivul lucrării, ipotezele specifice sunt:

H1.Modalitatea de pregătire a echipelor școlare are efecte pozitive semnificative asupra rezultatelor obținute în competiții;

H2.Există modalități de pregătire a echipelor școlare care dau un randament superior într-un anumit interval de timp;

H3. Există modalități de pregătire a echipelor școlare care dau randament imediat.

II TEMA ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

2.1 Importanța educației fizice în sistemul de învățământ

Dezvoltarea și perfecționarea existenței umane își are originea din istoria îndelungată a omenirii. Exercițiile fizice sunt foarte bine dezvoltate și definite.

Școala reprezintă instituția cu cel mai mare rol în formarea omului pentru viață. În cadrul ei, copilul este modelat multilateral sub aspect intelectual, fizic, estetic, civic, încă de la o vârstă fragedă astfel încât treptat, în cea mai importantă perioadă de viață hotărâtoare pentru formarea personalității sale, să se realizeze socializarea și pregătirea sa pentru integrare socială.

În școală, educația fizică formează elevilor o largă paletă de cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice, de abilității practice, abilități intelectuale, dar și de asimilarea de valori etice. Toate aceste abilități ajută la dezvoltarea capacității unei persoane de a se integra în societate, în viața de zi cu zi.

Un rol foarte important în promovarea educație fizice și sportului îl au profesorii de educație fizică, antrenorii, managerii, medicii, psihologii și pedagogii.

Chintesența sportului este competiția, care s-a creat sub aspect istoric pe parcursul dezvoltării societății și prin care se confruntă performanțele fizice, inteligența și capacitatea de creație. Educația fizică și sportul în școală nu redă scopurile în sine, ci contribuie la crearea finalităților generale ale educației, împreună cu celelalte discipline din curriculum-ul școlar . Trebuie să existe o preocupare permanentă a profesorilor de educație fizică pentru a garanta un conținut plăcut lecțiilor organizate, astfel încât educația fizică școlară să pună bazele educației fizice permanente, care constituie un stil de viață, un stil de a gândi și de a acționa în beneficiul propriu și în interesul societății.

Educația fizică contribuie la predarea unor cunoștinte, informații despre organismul uman, exercițiul fizic, igiena efortului, biomecanica mișcării, cunoștințe a ramurii de sport etc.

'' Educația fizică este o componentă a educație generale, realizată în cadrul unui proces instructiv-educativ sau în mod independent în vederea dezvoltării armonioase a personalității și creșterii calității vieții. ''

Exercițiul fizic este un mijloc specific de bază, apărut odată cu munca și a devenit un mijloc de pregătire pentru muncă. Educația fizică, prin însușirea sa de proces continuu cu configurațiile sale de structuri specifice, provoacă tânăra generație, generația adultă și generația vârstnică, nefiind deosebiri speciale între grupele de persoane în privința trăsăturilor comune ale acțiunii educaționale.

Educația fizică școlară este subsistemul cel mai bine înfățișat, supune revalorificarea ei ca activitate, în conținutul ''prelungirii'' ei și la celelalte categorii de vârstă. Educația fizică școlară înfățișează forme de bază preparatorie pentru activitatea fizică pe durată lungă, care constituie un stil de viață, un model de gândire de mișcare în beneficiu propriu și în interes social.

Forma exercițiului fizic arată modul în care se petrec mișcările componente, precum și relațiile dintre acestea. Ea este redată de aspectul exterior, vizibil care dă emblema calitativă a mișcării. Este activitatea motrică cu cel mai apreciat impact social (ca număr de subiecți și interval de vârstă).

Sportul și educația fizică au ajuns să ne ajute să comunicăm de la o generație la alta elementele unei culturi, valori, experiențe pozitive. Educația fizică face o legătură între a fi și a deveni, într-o traversare echilibrată, care ușurează exprimarea totală a potențialului motric, mental și social al subiectului. Educația fizică reprezentată ca mod de viață, remediază condiția unei țări, aceasta transformându-și și sporindu-și abilitatea de exprimare, explorare și dezvoltare într-o legătură calculată cu mediul social în care există. Educația fizică se adresează, concomitent, corpului și psihicului, întrucât persoana merge, gândește, simte, se exprimă etc. Ea este de fapt o educație prin mișcare.

Creșterea fenomenului social al educației fizice și a sportului, dincolo de limitele instituțiilor școlare și ale cluburilor sportive, necesită exersarea noilor forme pentru reprezentarea unei concepții sănătoase despre viață la stadiu planetar. Educația fizică și sportul devin centru de luptă asupra drogurilor, a violenței, transformându-se activ în ceea ce se uită: securitatea națională, instruirea pentru muncă și pentru viață. Elementul intenționat este de fapt cel care deosebește exercițiul fizic de mișcările și acțiunile corporale executate de oamenii în diferite acțiuni sociale.

Transmiterea sensului educației fizice se face inițial prin intermediul programei școlare. Astfel, în următorul subcapitol vom prezenta conținutul unei programe școlare.

2.1.1 Aspecte generale privind programa școlară – ciclu gimnazial

Programa reprezintă un document oficial de stat, obligatoriu pentru fiecare obiect din planul de învățământ. Este elaborată și aprobată de Ministerul Educației Naționale. Programa de educație fizică prezintă pentru fiecare an de studiu, conținutul educației fizice în planul de învățământ, respectiv acele cunoștințe, priceperi, deprinderi motrice care trebuie însușite, dezvoltate și formate la elevi. Programele de educație fizică au un conținut diferit în funcție de gradul, ciclul de învățământ și tipul de școală. Conținutul de bază al programei școlare devine obligatoriu pentru toți profesorii din școală, asigurând în felul acesta o pregătire de valoare a elevilor școlari.

Programa școlară a fost emisă în vederea trecerii de la modelul de preconizare curriculară axată pe obiective – create și introduse în sistemul românesc de învățământ la mijlocul anilor `90 – la șablonul centrat pe competențe. Adoptarea noului sistem de propulsare curriculară este stabilită, de constrângerea actualizării dimensiunii și legătura concepției programelor școlare la stadiul ciclurilor de învățământ primar, gimnazial și liceal. Această investigație garantează acordarea la creșterile curriculare prezente, centrate pe efectele explicite și evaluabile ale studierii.

Examenele de competențe sunt numite ca: structură de cunoștințe: acestea trebuie să fie formate până la finalul școlii obligatoriu, deoarece fiecare persoană are nevoie de completare și evaluare personală, dar și pentru angajare pe piața muncii la sfârșitul acestei perioade.

Competențele se desfășoară după exemplele educaționale care aspiră la unele arii ''academice'', efectuate prin eforturile mai multor arii curriculare.

Plecând de la noțiunea că o analiză de proiectare curriculară trebuie să din școală, asigurând în felul acesta o pregătire de valoare a elevilor școlari.

Programa școlară a fost emisă în vederea trecerii de la modelul de preconizare curriculară axată pe obiective – create și introduse în sistemul românesc de învățământ la mijlocul anilor `90 – la șablonul centrat pe competențe. Adoptarea noului sistem de propulsare curriculară este stabilită, de constrângerea actualizării dimensiunii și legătura concepției programelor școlare la stadiul ciclurilor de învățământ primar, gimnazial și liceal. Această investigație garantează acordarea la creșterile curriculare prezente, centrate pe efectele explicite și evaluabile ale studierii.

Examenele de competențe sunt numite ca: structură de cunoștințe: acestea trebuie să fie formate până la finalul școlii obligatoriu, deoarece fiecare persoană are nevoie de completare și evaluare personală, dar și pentru angajare pe piața muncii la sfârșitul acestei perioade.

Competențele se desfășoară după exemplele educaționale care aspiră la unele arii ''academice'', efectuate prin eforturile mai multor arii curriculare.

Plecând de la noțiunea că o analiză de proiectare curriculară trebuie să aprobe noțiunea de competență, sunt selecționate conținuturile tipice și sunt organizate strategiile de predare –învățare – evaluare. Actuala programă școlară urmărește valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: exprimarea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa școlară pentru disciplina educație fizică aspiră cu prioritate valorificarea competențelor cheie care se adresează direct domeniului caracteristic de cunoaștere

academică (Comunicare în limba maternă, Competență digitală, Competențe sociale și civice, Spirit de inițiativă și antreprenoriat,).

La clasele V-VIII disciplina Educație fizică este prevăzută, conform planului de învățământ, în aria curriculară Educație fizică și sport. Are sarcina să-și aducă contribuția caracteristică la realizarea creșterii complexe a personalității autonome și creative a elevilor, finalitate prevăzută în Legea învățământului .

De altfel programele școlare sunt formate din următoarele structuri:

nota de prezentare ;

competențele generale ;

valori, comportament și atitudini ;

competențe specifice pentru fiecare clasă;

sugestii metodologice ;

unități de învățare ;

Programa școlară este foarte importantă indiferent de ora pe care o susținem, de aceea părerea mea personală este că: în afara orelor alocate pentru educație fizică pe săptămână, în trunchiul comun, se poate aloca încă o oră destinată extinderii/aprofundării conținuturilor din prezenta programă sau predării unei discipline sportive opționale.

Pentru a avea un proces didactic bine definit, este nevoie de o ofertă educațională sigură, cât și de învățarea diferențiată a elevilor, pe baza unor metode particulare de învățare individuale sau de grup, este necesar, corespunzător realității practice, în clasele V-VIII să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice, cât și inițierea în practicarea unor probe sportive, astfel:

în clasa a V-a:

trei probe atletice, de preferat din grupe diferite;

elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică, prevăzute în programă;

săritura la aparatul de gimnastică;

un joc sportiv.

în clasa a VI-a:

trei probe atletice, cele predate în clasa a V-a;

elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică, prevăzute în programă;

săritura la aparatul de gimnastică, prevăzută în programa școlară;

două jocuri sportive, dintre care unul este cel predat în clasa a V-a.

în clasa a-VII-a:

două-trei probe atletice, dintre cele predate în clasa a VI-a;

elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică, prevăzute în programă;

săriturile la aparatele de gimnastică, prevăzute în programa școlară;

un joc sportiv (cel în care elevii au fost inițiați în clasa a VI-a).

în clasa a VIII-a:

una-două probe atletice, la alegere dintre cele predate în anii anteriori;

elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatica;

una dintre săriturile la aparatele de gimnastică, la alegere;

un joc sportiv, opțional, dintre cele predate în anii anteriori.

Este important de menționat că directorul unității de învățământ aprobă disciplinele sportive alternative și sunt predate, pe perioade precizate, numai în situații aparte determinate de factorii de mediu și de baza tehnico-materială, cu condiția să existe materiale didactice necesare pentru toți elevii clasei și abilitarea profesională a cadrului didactic în disciplina sportivă respectivă.

Conținuturile și criteriile de evaluare aferente fiecărei discipline sportive alternative se elaborează de către profesorul clasei și se avizează de către inspectorul școlar de specialitate.

Document reglator al procesului de învățământ, care fixează și aprobă fiecărui cadru didactic formarea la elevi a competențelor specifice, utilizând, ca mijloace, categoriile și conținuturile pe care le consideră eficiente, corespunzător particularităților clasei și condițiilor concrete de activitate, este programa școlară.

Programa școlară este o deprindere concentrică, în sensul reînceperii conținuturilor pentru consolidarea deprinderilor și pentru a favoriza procesul de transfer în învățarea noilor deprinderi și dezvoltarea capacităților fizice și psihice.

Ca urmare, conținuturile predate într-un an de studiu vor fi reluate în anul de studiu ulterior, ca elemente de bază în predarea noilor conținuturi.

Conținuturile se predau în cadrul orelor de extindere. În abordarea diferențiată a instruirii, în cadrul orelor din trunchiul comun, profesorul poate utiliza aceste conținuturi în cazul elevilor cu nivel de pregătire superior. Conținuturile se constituie într-o alternativă oferită elevilor nevăzători sau foarte slab văzători.

Forma actuală a programei școlare pentru disciplina educație fizică reprezintă o etapă tranzitorie către un demers viitor de proiectare unitară și coerentă pe parcursul întregului învățământ preuniversitar, care va avea la bază definirea profilului de afirmare al absolventului și elaborarea unui nou cadru de referință unitar al curriculum-ului școlar românesc.

Pe de alta parte planul de învățământ este documentul în care se prevăd obiectele /disciplinele de studiu și volumul de ore pe săptămână .

În Uniunea Europeană, educația fizică este prevăzută cu un număr minim de 2 lecții pe săptămână. Unele țari au 3 lecții sau chiar 4. La noi, pe durata învățământului obligatoriu, 10 clase, sunt prevăzute 2 lecții, iar la clasa a 8 doar o singură lecție pe săptămână. Acestora se poate adăuga, pentru învățământul gimnazial, așa cum am menționat anterior, o ora prin curriculum la decizia școlii.

În cele ce urmează vor fi expuse competențele generale, valorile și atitudinile în tabelul 2.1

Tabelul 2.1 COMPETENȚE GENERALE, VALORI ȘI ATITUDINI

2.2 Rolul jocului de handbal în educație fizică

Handbalul este un mijloc de bază al educației fizice și sportului școlar, fiind practicat atât în lecția de educație fizică din școală cât și în activitatea sportivă de masă. În ultimii ani, handbalul s-a transformat într-o disciplină care a avut cea mai mare atracție asupra tineretului școlar și universitar, mulțumită accesibilității acestui sport care este format din exerciții naturale de alergare, săritură, pasare, prindere și aruncare a mingii dar și grație caracterului sau dinamic și impresionant a efectelor multiple asupra pregătirii fizice .

Handbalul a ajuns să fie în programele de învățământ ale unităților școlare din învățământul preuniversitar, dar și în programele activităților instituțiilor superioare de învățământ. Handbalul în școală trebuie să aibă o structură simplă, ușor de înțeles de către elevi, fiind în strânsă relație cu particularitățile morfologice, funcționale și psihice ale acestora. La clasele mici, atât tehnica cât și tactica jocului de handbal este simplă și se limitează la un fond minim de deprinderi motrice specifice dacă elevii avansează în acest joc, iar pe măsură ce cresc, dintr-o clasă în alta, jocul devine tot mai complex.

La finalul unui an, elevii trebuie să fie capabili să practice handbalul în mod corespunzător, adaptat modelului tehnico-tactic de joc instruit pentru lecțiile de clasă și activitățile sportive din școală. Dacă profesorul folosește o tehnică simplă elevul învață foarte repede, dând rezultate imediate, stimulându-i foarte mult pe cei care practică .

Regulamentul de joc este simplu și ușor de reținut față de alte sporturi unde poate fi puțin mai complicat, putând fi aplicate chiar de la începutul procesului de instruire, urmând după un timp, pe o anumită treaptă de performanță, practicanții să obțină multumită unei pregătiri fizice multilaterale și speciale, o viteză de deplasare și execuție, o forță mai mare a brațelor și picioarelor, rezistență în regim de viteză, suplețe, îndemânare.

Printre avantajele jocului de handbal, putem aminti:

Dezvoltarea fizică generala și întărirea sănătății organismului elevilor;

Solicitarea, a tuturor segmentelor corpului și a principalelor grupe musculare și a tuturor funcțiilor organismului;

Pasarea și aruncarea mingii acest lucru dezvoltă forța generală prin mișcări naturale;

Aruncării, săriturii cu și fără minge, ce dezvoltă musculatura brațelor, trunchiului și picioarelor.

Nevoia manevrării mingii cu exactitate și rapiditate în situații neprevăzute dezvoltă îndemânarea, capacitatea de a gândi rapid, de a lua decizii în cel mai scurt timp, atât individual dar și în funcție de alți factori:

Situațiile de mediu;

Coechipieri;

Un moment din joc;

Spectatori, suporteri.

Formarea deprinderilor motrice, desemnează una din principalele obiective ale educației fizice școlare. Se efectuează numai în strânsă legătură cu dezvoltarea calităților motrice. Lărgirea fondului de priceperi și deprinderi de bază ușurează activitatea de inițiere a elevilor în practicarea ramurilor sportive, creând baze necesare însușirii procedeelor tehnice. Exercițiile utilizate pentru formarea acestor deprinderi se pot practica în aer liber, în sală, fără a pretinde amenajări și montarea sofisticată de aparate.

Deprinderile motrice pot fii grupate în :

deprinderi utilitare: cățărare, excaladare, târâre, tracțiuni, împingeri, transport. Aplicate numai în condiții speciale;

deprinderi de bază: mers, alergare, sărituri, prinderi, aruncări, cu aplicare generală în activitățile obișnuite și în activitatea sportivă;

deprinderi specifice ramurilor și probelor sportive: procedee tehnice, specifice atletismului, gimnastica, înotului, jocurilor sportive, cu aplicare limitată în probele și ramurile sportive.

Sfera deprinderilor motrice nu se limitează doar la activitatea motrică. Multe acțiuni pe care le executăm de zi cu zi au în componența lor mișcări realizate pe fondul unor deprinderi; ordonând această categorie de acțiuni din cadrul activităților noastre cotidiene , consolidate prin numeroase repetări, putem vorbi despre:

– deprinderi intelectuale (operații de calcul matematic, scrierea ortografică); deprinderi senzoriale (aprecierea sunetelor muzicale, a zgomotului mașini); deprinderi de muncă, deprinderi artistice, deprinderi sportive.

Caracterului formativ în jocul de handbal și legalizarea sa ca mijloc al educației fizice în programele moderne, provoacă cadrele didactice, profesorii de educație fizică să fie mai puternici și cu mai mult dar profesional pentru a-i învăța pe copii să realizeze cât mai multe momente bune și dacă este posibil ca acesta să își depășească atuurile; atunci profesorul trebuie să fie motivat sută la sută pentru a-l ajuta pe copil.

Se poate concluziona, rolul jocului de handbal în educația fizică școlară, trecând în caiet aceste indicații favorabile integrării lui în programele de învățământ ca un mijloc foarte important de dezvoltare fizică a tuturor celor integrați în învățământul de toate gradele.

2.2.1 Handbalul în școală

Formele de organizare a educației fizice în școală reprezintă cadrul ce permite îmbinarea armonioasă a activității de predare a profesorului și a celei de învățare a subiecților, în timpul liber al acestora. Diversificarea în timp a formelor de organizare a practicării exercițiilor fizice s-a realizat că urmare a nevoii de realizare a unor obiective instructiv – educative tot mai variate.

În conformitate cu prevederile curriculumul național, în educație fizică putem identifica forme de organizare curriculare și forme extra curriculare. În cadrul acestui capitol ne vom concepe atenția numai asupra lecției de educație fizică.

Pregătirea unei echipe reprezentative de handbal a școlii se încadrează în activitățile extrașcolare care au un potențial educativ – formativ, determinat de perceperea și clarificarea corectă a rolului și statutului acestei echipe. Prevăzută în instrucțiunile și normativele de curriculum ale educației fizice, formarea unei echipe reprezentative de handbal a școlii, își extinde rolul și influența directă, pozitivă și în afara ei, la nivelul celorlalți elevi ai școlii precum și a cadrelor didactice.

Echipa de handbal reprezentativă a unei școli își desfășoară activitățile și își asumă misiunea, responsabilitatea și rolul de a reprezenta școală sau liceul respectiv, atât elevii cât și toate cadrele didactice din acea unitate. Această situația este asemănătoare cu orice echipă

care reprezintă un colectiv, o localitate sau o națiune, la întrecerile sau confruntările din afara lor.

În această situație, echipa reprezentativă de handbal a unei școli trebuie să aibă tăria de a-și asuma acest rol de ambasador care se extinde și în afara întrecerii sportive propriu – zise. Ținta și scopul pe care este urmărit este câștigarea partidei dar nu oricum și nu în orice condiții. Cel mai dureros lucru este acela când elevii și profesorul unei echipe, în urma câștigării unei competiții sau întreceri de handbal, la întoarcerea în școală nimeni din școală nu le dă nici o atenție, nu știe nimeni nimic ca și cum evenimentul nu ar fi avut loc.

Competițiile își respectă și etalează valențele formativ – educative numai atunci când este bine înțeles ca: misiune, scop, orientare. În acest sens echipa reprezentativă de handbal a unei școli trebuie să fie forma activităților sportive extrașcolare – interne, variate și multiple care să fie nu numai cunoscute de toți elevii și profesorii, ci la care să participe sub o formă sau alta toți elevii și toți profesorii din școala respectivă, iar participarea echipei la o competiție sau partidă oficială să constituie un eveniment major în viața școlii respective.

Acest lucru presupune că la acea competiție sau partidă oficială să fie prezenți atât elevii școlii cât și profesorii lor, așa cum se petrec lucrurile la meciurile de Champions League cu suporterii echipelor de performanță la toate nivelele.

Într-o echipă suporterii și spectatorii sunt foarte importanți de aceea fac parte din activitățile sportive. Direct sau indirect aceștia participă la activitățile din teren a echipei. Acestea sunt momente care trebuie valorificate și exploatate de cei angrenați în activitățile sportive. Comportamentul elevilor din echipa reprezentativă școlară la competiții face parte din aceeași misiune – scop a unei echipe reprezentative de handbal a școlii sau liceului respectiv.

În fond și la urma urmei, rolul său misiunea formării și pregătirii unei echipe reprezentative de handbal a școlii este ca prin însușirea activităților respective și a rezultatelor sportive să contribuie la formarea și la perfecționarea unei atmosfere educative favorabile influențării pozitive a tuturor elevilor școlii și nu numai a celor din echipa respectivă.

Formarea unei echipe reprezentative de handbal într-o școală generală sau într-un liceu are o misiune complexă cu țintă în influențarea pozitivă a tuturor elevilor acestora, situație în care pot fi analizate mai multe obiective ca direcții strategice sau manageriale.

Conducerea școlii generale sau liceului trebuie să se implice în problemele formării, pregătirii și participării echipei reprezentative de handbal la competițiile oficiale. Echipa trebuie să devină o problemă a conducerii școlii inclusă în programul de management al acesteia. Echipa trebuie susținută din toate punctele de vedere; Obiectivele de performanță și de pregătire ale echipei fac parte din același plan managerial al școlii;

Trebuie să își asume formarea, pregătirea și participare echipei reprezentative de handbal a școlii toată catedra de educație fizică, toți membrii acesteia cu nominalizarea expresă a cadrului didactic care să răspundă direct de această echipă;

Tradiția trebuie dezvoltată prin practicarea jocului de handbal în școală în orele de educație fizică dar mai ales în activitățile extrașcolare; echipa reprezentativă a școlii sau liceului să fie formată și să rezulte din activitățile competiționale interne ale acestora;

Perfecționarea sau ameliorarea continuă a tuturor resurselor necesare creșterii performanțelor echipei, respectiv: resursele umane (selecție – preselecție), resurse didactice, resurse materiale, de pregătire și de prezentare, resurse financiare de participare, etc;

Selecția, pregătirea dar și conducerea echipei în competiții trebuie să constituie o problemă comună a catedrelor de educație fizică dar și a tuturor membrilor acesteia; pentru ca echipa să funcționeze este nevoie ca toată lumea să fie activă.

Mediatizarea are un rol de desfacere în activitățile sportive și a participării echipei în competițiile și activitățile sportive, să reușească atragerea majorității elevilor școlii odată și cu lărgirea influențelor educative ca mijloace sau forme artistice sau culturale;

Fiecare elev trebuie să – și atragă dirigintele, cadrele didactice de alte specialități la toate activitățile sportive extrașcolare, inclusiv la competițiile echipei reprezentative a școlii;

Este bine de știut că atragerea unor venituri externe din afara școlii, ajută în ameliorarea continuă a condițiilor de pregătire și de participare la competiții a echipei reprezentative de handbal a școlii;

Jocul de handbal este simpatizat de elevii, are caracteristici și valențe formativ –recreative deosebite, motiv pentru care este prezent în planurile de învățământ pentru clasele III – XII. Este solicitat de către elevi, fete și băieți, să fie practicat și în timpul liber, în momentele libere ale zilei de școală dar și în sistemul competițional școlar.

Pregătirea echipei reprezentative școlare de handbal este o opțiune individuală a fiecărei școli. Este o opțiune individuală fiecărui elev deoarece orele acestea sunt extracurriculare și pot fi alocate pregătirii echipei numai de către conducerea școlii, la solicitarea catedrelor de educație fizică.

Pentru a duce la îndeplinire a acestui deziderat, de pregătire a unei echipe reprezentative de handbal a școlii generale sau liceului, trebuie luate în considerare probleme manageriale variate și multiple, cum ar fi:

În școală, trebuie să existe tradiții privind practicarea jocului de handbal în afara orelor de educație fizică și a pregătirii unei echipe reprezentative de handbal;

Elevi că să practice acest sport, trebuie să beneficieze de: sală, teren cu panouri, mingi, echipament, etc;

Trebuie să se știe exact numărul de ore distribuite pentru pregătirea echipei reprezentative de handbal;

Aspirația și dorința profesorilor de educație fizică și a celorlalte cadre didactice, mai ales diriginți, este de a forma și instrui echipele reprezentative de handbal, fete și băieți;

Trebuie să existe și alte echipe de handbal cu același nivel în același oraș sau în apropriere.

Este important să existe un calendar sportiv și un regulament aparte cu competițiile de handbal care sunt susținute de echipele de fete sau băieți, deoarece după această ordine se poate orienta fiecare persoană interesată.

Mai sunt și alte probleme care pot influența pregătirea echipelor reprezentative școlare de handbal care trebuie cunoscute și evaluate în consecință. În afară de listele tuturor problemelor necesare, în continuare este necesară o gândire managerială privind resursele umane, material – financiare, metodico –organizatorice și desigur o acționare tenace pe măsură pentru rezolvarea lor la un bun nivel calitativ. Aceste direcții strategice sunt importante și toate condiționează reușita programului de pregătire a echipei reprezentative școlare de handbal.

Problemele se pot rezolva ușor dacă în școala respectivă există o activitate de handbal bine organizată atât în orele de educație fizică cât și în afara lor. În orele de educație fizică a unor competiții de handbal bine organizate, autoarbitrate și autoconduse de către elevi (jocurile 3 x 3, 4 x 4, 5 x 5) continuate cu jocuri – competiții între clase paralele, campionate pe școală care să atragă majoritatea elevilor și cadrele didactice din școala respectivă, constituie cheia în formarea unei tradiții puternice absolut necesare pentru viitorul echipei reprezentative de handbal. Astfel, echipa reprezentativă de handbal va fi una dintre cele mai votate activități sportive extrașcolare.

Având în vedere toate aceste lucruri, se poate spune că formarea și pregătirea echipei reprezentative școlare de handbal (masculină sau feminină) alcătuiește un proces complex de management și de buna lui desfășurare depinde succesul echipei în competițiile specifice. Obiectivul general al echipei reprezentative de handbal a unei școli generale sau a unui liceu este de a reprezenta cu demnitate și mult curaj școala sau liceul respectiv pe plan local sau județean și de ce nu, pe plan național.

Pregătirea echipei atât la antrenament cât și în competiții, presupune un proces didactic organizat științific, specific necesităților antrenamentului sportiv – parte a sportului de performanță la nivelul copiilor și juniorilor în jocul de handbal. Dar, în condițiile concrete ale activității sportive din învățământul preuniversitar cu un număr de 2 – 4 ore extracurriculare acordate pregătirii echipei reprezentative de handbal, direcția strategică metodico – organizatorică se deosebește de a altor unități școlare cu profil sportiv.

Echipa reprezentativă a școli la fete trebuie să aibă în componența sa 15 jucătoare, trei portari, șase jucătoare de nouă metri și șase jucătoare de semicerc. În competiție echipa se prezintă doar cu 12 jucătoare, cele șapte titulare și cinci rezerve. La orele de antrenament se poate avea un număr mai mare de jucători, în principal ultimii care sunt veniți să fie din generațiile mai mici pentru a avea continuitate echipa.

Structura echipei pe posturi se face în funcție de statura jucătoarelor; posturile fiind: extremă stânga/dreaptă, intermediar stânga/dreapta, coordonator de joc, pivot și portar.

Structura echipei se adaptează în funcție de posibilitățile de adaptare a elevilor și în funcție de valoarea lor.

2.3. Selecționarea elevilor pentru formarea echipei reprezentative de handbal a școlii.

Selecția este una dintre cele mai importante faze la întemeierea unei echipe deoarece copiilor și adolescenților, pentru activitatea sportivă de performanță, le este circumscrisă de cunoașterea legilor dezvoltării corpului și creșterii corpului, a proceselor și fenemenelor care sunt la baza evoluției fizice și psihice a viitorilor performeri. Selecția trebuie desfășurată de antrenori ca fiind o activitate pentru depistarea aptitudinilor pentru practicarea diferitelor ramuri de sport.

’’Pornind de la ideea că, selecția nu este o acțiune simplă efectuată o dată pentru totdeauna; selecția este un proces în continuă schimbare pentru că trebuie să se țină cont de evoluția psihică și motrică și de evoluția somato-funcțională a copilului .

Selecția nu trebuie să fie privită ca o activitate simplă, singulară, ea trebuie privită ca o lecție de antrenament cu un grad ridicat de pregătire.

Selecția este ca un proces continuu, care se desfășoară pe o perioadă mai îndelungată de timp, care se desfășoară în funcție de ramura de sport practicată.’’

Handbalul este un joc sportiv care are un caracter dominant – efortul bazat pe viteză și viteză forță. Selecția este prevăzută într-un interval de 7-8 ani, de aceea trebuie să spunem că selecția în handbal începe pe la vârsta de 10- 11 ani. Este o vârstă în care deprinderile sunt conturate în manifestările psiho – motrice ale copilului. Procesul de selecție pentru handbal trebuie să fie bine desfășurat. Prin desfășurarea selecție trebuie să se dezvolte la maxim randamentul și eficiența, stabilind posibilitățile de învățare, formare, dezvoltare și perfecționare a parametrilor fizici, psihici, tehnici, tactici și funcționali. Este o vârstă care este optimă pentru prezentarea obiectivelor, sarcinilor și criterilor dar și mijloacele de realizare a acestora, necesară fiind reproducerea perioadelor și etapelor procesului de selecție și pregătire.

Sarcinile și obiectivele care trebuie îndeplinite:

Clădirea grupelor de începători: Pregătirea fizică generală, adică dezvoltarea vitezei (de deplasare, reacție și execuție), dezvoltarea îndemânării generale (mobilitate, suplețe, coordonare și echilibru), dezvoltarea detentei musculare (membrelor superioare, membrelor inferioare). Dupa ce s-a parcurs prima etapă, practic vorbind, trecem la inițierea în tehnica handbalului unde avem: învățarea și perfecționarea mișcării în teren (opriri, poziție fundamentală, ieșire la adversarul cu minge, alergare corectă) aruncare și prinderea mingii, conducerea mingii, de blocare a mingii, atacarea adversarului în posesia mingii.

Următorul pas pe care trebuie să îl avem în vedere este inițierea în tactica handbalului unde trebuie să urmăm următorii pași: învățarea marcajului și demarcajul, replierii, fazei I , apărarea om la om și 6-0 și învățarea atacului pozițional cu un pivot. La pregătirea teoretică trebuie să învățăm noțiunile de regulament, iar la pregătirea psihologică trebuie să ținem seama de educarea și dezvoltarea pasiunii pentru handbal și pentru muncă, dezvoltarea calităților morale și de voință și nu în ultimul rând dezvoltarea curajului și dârzeniei.

Pentru selecționarea elevilor la formarea echipei reprezentative școlare trebuie să urmărim următoarele demersuri medico-biologice: cea mai importantă fază în selecționarea copiilor este starea de sănătate, adică trebuie făcut examenul clinic efectuat de cabinetul medico-sportiv. În cazul în care copiii prezintă stări hepatice și renale, malformații cardiace, distrofii ale coloanei vertebrale și ale aparatului locomotor, aceștia nu vor fi acceptați în echipa școlii. Următorul pas este făcut de antrenor adică măsurători antropometrice, tot antrenorul își va testa grupul de elevi cu teste pentru dezvoltarea efortului (testul matorin), tensiunea arterială, frecvența cardiacă, capacitatea vitală, frecvența respiratorie .

Trebuie date niște probe de control, acestea pot fi: pentru grupa de începători: alergare 50 m plat; săritură în lungime de pe loc; rezistență – 600 – 800 m fete; 600 – 1000 m băieți; aruncarea mingii de oină; menținut în atârnat – tracțiuni; îndemânare – naveta; forță abdomen; mobilitate; 2 deplasări în triunghi; aruncarea mingi de handbal; săritura în lungime de pe loc; aruncarea mingi de handbal cu elan de 3 pași; dribling în linie dreaptă pe 30 m.

Un alt criteriu foarte important este talia, de la vârstă foarte fragedă se impune ca jucătorul de handbal să aibă o anumită talie; de asemenea anvergura trebuie să depășească cu cel mult 12-% din înălțime și lungimea palmei este un avantaj pentru jucători.

Tabelul nr. 2.2 Indici măsurători

Etapizarea procesului de selecție. Selecția se împarte în mai multe faze:

1. Selecția inițială:

Selecția inițială este desfășurată în activitatea de formare a grupelor, de descoperire a elementelor cu aptitudini pentru handbal. Selecția începe la copii cu vârstă cuprinsă între 10 și 11 ani. Nu este o vârstă la care ne putem opri, bineînțeles putem accepta și fete de vârsta cuprinsă între 9 ani, dar și băieți cuprinși între vârstă de 12 ani .

Antrenorul poate folosi diferite metode de a găsi elementele dotate, ele fiind în număr mare dar și diferite, putând fi structurate astfel :

Participarea la lecțiile de educație fizică din școli;

Supravegherea evoluției copiilor în preocuparea competițională desfășurată;

Desfășurarea de jocuri speciale cu caracter de aflare;

Urmărirea dezvoltării copiilor la joacă în marile cartiere de locuințe sau în parcurile de joacă;

Conversații purtate cu părinții copiilor dar și cu profesori lor.

Elementele care sunt desfășurate în această etapă sunt destul de greu de efectuat și destul de greu de trecut. Sunt de ordin obiectiv – subiectiv, iar acest lucru afectează foarte mult selecția, deoarece mulți copii se pierd.

Un rol foarte important în practicarea sportului de către copii, îl au părinții, deoarece nu înțeleg beneficiile mișcării, sau nu vor să înțeleagă. Acest lucru se resimte în activitățile de handbal, față de alte activități sportive. Mai putem adăuga condițiile grele de antrenament, deficiența cadrelor de specialitate.

Ca să putem depăși aceste momente trebuie să fie luate anumite măsuri care pot obține rezultate pozitive.

2. Selecția intermediară (1)

Este o etapă în care se formează echipa reprezentativă. După introducerea în handbal, se trece la activitățile organizate de echipă cu componență relativ stabilă. După 2-3 ani, la vârsta de 13-14 ani când s-au înregistrat unele progrese, urmează un nou proces de pregătire. Acesta este momentul când se traversează o nouă etapă.

3. Selecția intermediară (2)

Selecția intermediară este penultima etapă din parcurgerea unei selecți iar aici se formează echipa reprezentativă de juniori II, unde din cele două grupe de juniori III se formează o grupă. Pregătirea echipei și constituirea echipei este de 4-5 ani. Este o etapă importantă în formarea colectivului deoarece trebuie să existe o legătură între formare și perfecționare. Este foarte importantă etapa această deoarece aici se formează echipa de junioare I și se încheie selecția.

4. Selecția finală

Este rezultatul muncii până la această perioadă. La 17-18 ani sportivi sunt pregătiți pentru sportul de performanță, iar roadele muncii depuse se observă din timp.

Cele patru etape pe care le-am enumerat mai sus nu sunt singurele forme de a urmări evoluția unui sportiv. Poți organiza concursuri în care să urmărești multilateralitatea gradului de dezvoltare fizică, tactică, tehnică, capacitatea psihică individuală.

Sunt mai multe etape prin care se pot rezolva:

control medical periodic;

probe și norme de control;

cunoașterea nivelului de învățătura și situației familiare.

2.3.1 Lecția de antrenament a echipei reprezentative școlare de handbal.

Conținutul lecției este stabilit de temele acesteia și de scopurile didactice. El constă în exercițiile și eforturile stabilite pentru realizarea temelor și al celorlalte obiective instructiv – educative proprii lecției, din metodele procedeele și măsurile didactice prevăzute pentru fiecare moment din desfășurarea procesului instructiv-educativ. Conținutul lecției este determinat de obiectivele educației fizice școlare. Se stabilește în conformitate cu cerințele programelor, documente care planifică pe clase sistemul de cunoștințe, priceperi și deprinderi, obiectivele instructiv educative urmărite în predarea educației fizice școlare.

Obiectivul principal al lecției de antrenament este formarea jucătorilor și a echipei pentru a participa la competiție cu un randament optim. Lecțiile de antrenament ale echipei școlare de handbal la nivelul stabilit alcătuiește forme organizatorice de bază, principale ale unui proces didactic de instruire, care urmărește selecția, pregătirea, conducerea în competiție a elevilor și echipelor respective. Procesul de instruire didactică mai are și alte forme de organizare cum ar fi: jocuri de pregătire, activități independente de pregătire a elevilor, jocuri oficiale, analize.

Lecția de antrenament a echipelor reprezentative școlare este în aria sportului de performanță de unde își culeg principalele demersuri esențiale organizatorico-metodice.

Lecția de antrenament a echipelor reprezentative școlare este diferită față de lecția de educație fizică școlară, ea apropiându-se mai mult de nivelul antrenamentelor cu copii și juniorii din cluburile sportive școlare. Diferențe există și aici în lecția de antrenament cu echipa reprezentativă școlară și cu echipa de copii sau juniori III, II, I, din cluburile sportive școlare.

De asemenea lecția de antrenament a echipei reprezentative școlare se încadrează în ''Sportul pentru toți'', fiind o preocupare recreativă cu scopul de întrecere organizată la libera alegere, în timpul liber al elevilor de la aceiași școală.

Tradițiile și condițiile de organizare a fiecărei școli sunt foarte importante și au un cuvânt de spus. Cele mai multe situații sunt atunci când într-o școală există o singură clasă pentru fete și una pentru băieți. Atunci echipa respectivă preia sarcinile selecției și învățării acțiunilor individuale. Sunt școli unde unele sarcini le revin echipelor de nivel inferior.

Lecția de antrenament cu echipa reprezentativă școlară este foarte mult influențată de valoarea jucătorilor și a echipei, de perioada, de etapa, de factorii dar și de planificările din microciclul săptămânal de antrenament. Un calcul făcut arată că numărul lecțiilor de antrenament pe săptămână și pe an sunt în jur de 200, iar lecția de antrenament nu depășește 90 minute. Atunci când apar două lecții de antrenament pe săptămână de 90 minute, trebuie ca pregătirea elevilor să fie foarte bine pusă la punct.

Pregătirea echipei și a elevilor este foarte importantă în activitatea competițională și în demersul rezultatelor finale, lecțiile se pot reduce la o ora pe săptămână având în vedere următoarele obiective: învățare-dezvoltare, învățare – dezvoltare – perfecționare, învățare – dezvoltare – verificare. După conținutul acestor lecții specifice de antrenament ale echipelor reprezentative școlare de handbal se evidențiază și structurile posibile acestor lecții unde verigile, părțile și momentele lor sunt subordonate de obiectivele operaționale și de condițiile concrete de antrenament .

Verigile lecției de antrenament pot fi selecționate din: încălzire generală – specifică, învățare – repetare, perfecționare, dezvoltare, învățare – consolidare în joc, verificare – joc , evaluare. Prima verigă, cea a încălzirii generale, este importantă și nu poate lipsi dintr-un antrenament, iar restul verigilor pot fi prezentate toate sau pe rând .

Lecția de antrenament a echipei reprezentative școlare la handbal poate fi organizată după structurile jocului competițional: încălzirea înaintea jocului, repriza I cu pauza de 10 minute, repriza II cu refacerea organismului după efort. Aceste conținuturi trebuie să se regăsească în lecția de antrenament. Jocurile de pregătire pot fi și ele o lecție de antrenament, ele fiind organizate cu echipe din cadrul aceleiași școli sau cu echipe din afara școlii, situațiile specifice și variate supuse lecțiilor de antrenament școlar atrag după sine ajustările stabile ale acestora ca tipologie și structură, încât nu se poate pronunța de o reprezentare unitară a lor, în același timp în care principiile didactice ale antrenamentului sportiv își găsesc și aici o aplicativitate specifică.

Lecțiile de antrenament ale echipei reprezentative școlare depind foarte mult de eficiența condițiilor de timp și spațiu, unde capacitatea profesională a cadrului didactic va stabili ce fel de pregătire să urmeze pentru a fi cât mai aproape de realitate și de necesitățiile echipei școlii sau a elevilor săi. Structura pregătirii antrenamentului este specific jocului de handbal de performanță de la nivelul echipelor de copii și juniori.

Experiența a dovedit că în școală educația fizică trebuie să aibă o concepție unitară și să vizeze o problematică instructiv – educativă largă. În acest sens conținutul lecțiilor trebuie să fie bogate, evitându-se evidențierea lui pe o singură ramură sportivă, pe o singură componentă a procesului instructiv – educativ. Orientarea educației fizice școlare spre asigurarea pregătirii fizice multilaterale atribuie un caracter unitar activității de educație fizică, echivalente cu scopul și orientarea învățământului din țara noastră, cu cerințele vieții și activităților sociale.

Putem spune că pentru pregătirea echipelor reprezentative școlare și pentru pregătirea elevilor putem folosi aceleași demersuri ca pentru pregătirea sportivilor de performanță adică: exerciții analitice, izolate de joc, apropiate de joc și sub formă de joc.

Mai departe se va analiza tipologia lecției de educație fizică și sport.

După componența tematică abordată:

– cu teme din deprinderi sau priceperi motrice;

– cu teme din calități motrice;

– mixte;

După felul deprinderilor sau priceperilor motrice:

– monosport

– bisport

– polisport

După etapele învățării deprinderilor sau priceperilor motrice:

– de învățare

– de consolidare

– de perfecționare

– mixte

După plasamentul în structura anului școlar:

– de organizare (la început de an și semestre se susțin unele probe de control);

– curente;

– bilanț (ultimele din semestru, exemplu "demonstrativă").

După locul și condițiile de desfășurare:

– în aer liber, condiții atmosferice și climaterice normale;

– în aer liber pe timp friguros;

– în interior, condiții normale;

– în interior pe spații improvizate (culoar, sală de clasă cu bănci) și pe timp friguros.

După numărul de teme abordate:

– cu o temă

– cu doua teme

– cu trei teme

– cu patru sau mai multe teme (demonstrative)

Structura lecției de educație fizică : Prezentare schematică, în tabelul 2.3

Tabelul numărul 2.3 Structura lecției de educație fizică

2.4 Metode și mijloace folosite în predarea jocului de handbal .

Modelul educației fizice din învățământul gimnazial reprezintă un sistem de baremuri și cerințe privind calitățile motrice și celelalte componente ale capacității motrice ce trebuie realizate de către elevi până la sfârșitul ciclului. Deci, în această situație putem spune că finalul fiecărei clase reprezintă câte o treaptă superioară în drumul atingerii modelului. Modelul educației fizice înfățișează elevul de clasa a VIII-a cu indici somatici, calități motrice situate la un anumit nivel, având un anumit bagaj de priceperi, deprinderi motrice și obișnuința de a practica sistematic exercițiile fizice.

Există foarte multe modalități de organizare a procesului didactic în cadrul căruia elevii își însușesc cunoștințele, își formează și consolidează deprinderile motrice și își dezvoltă calitățile fizice. Elevii străbat în procesul de instruire un drum logic, sarcina lor nefiind memorarea informațiilor, ci posibilitatea de a le descoperi și de a le aplica în activitatea concretă. Profesorul trebuie să mențină atenția elevilor, dacă acest lucru i-a reușit atunci cu siguranță și capacitățile elevului de a lucra sunt mult mai solicitate și cu rezultate mai rapide. Profesorul va obține rezultate foarte bune dacă acesta știe cum să își aleagă și să își folosească metodele de învățământ în raport de condițiile în care își desfășoară activitatea.

Pregătirea unei reprezentative școlare reprezintă o problemă care se supune unui proces didactic desfășurat după criteriile specifice sportului de performanță sau antrenamentului sportiv. Pentru pregătirea echipei este nevoie de 4 – 6 ore de pregătire pe săptămână, asta însemnând 2 – 3 lecții pe săptămână, unde se vor discuta toate problemele: tehnice, tactice, psihologice, teoretice, vizita medicală, selecția, evaluarea, baza materială. Problemele care sunt în handbalul de performanță, dar și orele reduse care sunt în planul anual al profesorilor admit o activitate didactică și conceptuală de pregătire capabil să rezolve integral și eficient toate aceste probleme. Așteptările fiind foarte mari, profesorul trebuie să fie bine pregătit și să nu evite nici o treaptă din pregătirea echipei, el urmând un calendar specific pregătirii.

După mai multe principii, practica din învățământ a verificat și a confirmat numeroase metode care au fost clasificate de-a lungul timpului. O anumită clasificare a metodelor de învățământ o putem avea ca drept principiu de bază a sistemului de semnalizare antrenat cu precădere în procesul de instruire. Conform acestuia se procesează următoarele metode.

Metoda verbală (expunerea, conversația, lucru cu manualul );

Metode intuitive (demonstrația, observația.);

Metoda de instruire, cercetare, eveluare ;

Metoda de repetare, exercițiu;

Metoda de verificare.

Putem spune că există mici diferențe în clasificarea metodelor de învățământ, care se limitează la denumirea acestora, structuri generale a clasificărilor și conținutul metodelor fiind aproape același. Există mai multe clasificări ale metodelor, deoarece fiecare autor vine cu altă clasificare.

Mai putem face o clasificare în care putem atașa pași învățării, adică:

Trecerea de la ușor la greu, este criteriul forței necesare pentru efectuarea actelor motrice;

Trecerea de la simplu la complex, este criteriul îndemânării necesare pentru efectuarea actelor motrice, acțiunilor motrice;

Trecerea de la cunoscut la necunoscut, adică de la elemente deja însușite la altele noi, care să se bazeze pe cele însușite de către subiecți.

Dacă mai sus am enunțat metodele care pot fi folosite, acum să facem o mică descriere la unele dintre ele:

Metoda explicației

Această metodă constă în expunerea logică ale acțiunii motrice ce urmează a fi executată și influențată asupra organismului. În acest fel contribuie la formarea unor reprezentări clare, la însușirea conștientă a noțiunilor, termenilor, acțiunilor motrice ce trebuie învățate. Explicația este una din modelele cele mai frecvente folosite în predarea educației fizice. Explicația trebuie să fie pe înțelesul elevilor, simplă, corectă din punct de vedere gramatical și terminologic, cu o succesiune logică a faptelor. Ea va avea efecte pozitive numai în condițiile unei atenții optime din partea colectivului de elevi. În practică acest procedeu este folosit din ce în ce mai des. Specialiștii spun că acesta este rezultatul calității tot mai mare de informații pe care o privesc elevii pe diferite căi (cărți, radio, televiziune, filme), acest lucru ajută la dezvoltarea experienței despre viață.

Metoda expunerii

Această metodă constă în prezentarea verbală a unor cunoștințe, noțiuni, fapte pe care elevii trebuie să îi însușească supravegherea ca pe baza lor să se treacă la generalizări și să se realizeze înțelegerea unor fenomene mai complexe. Această metodă este folosită la începutul anului școlar, deoarece elevi trebuie să știe despre conținutul activităților care urmează să le desfășoare. Pentru a folosi aceste metode trebuie să se tină cont de următoarele cerințe: trebuie să aibă un caracter logic pentru a ușura înțelegerea ideilor și să fie accesibilă nivelului de înțelegere al elevilor să se sprijine pe ceea ce cunosc elevii. Expunerea trebuie să fie accesibilă nivelului de înțelegere al elevilor, să se sprijine pe ceea ce aceștia cunosc.

Metoda conversației

Chiar dacă între profesor și elev apar diferite conversații este bine de știut că nu orice fel de conversație poate constitui o metodă de învățământ, ci numai aceea care se desfășoară în mod chibzuit cu scopul de a aprofunda, de a lămuri unele subiecte. Conversația se poate folosi în mai multe momente ale lecției: conversație introductivă folosită la începutul lecției, conversația pentru sistematizarea și aprofundarea cunoștințelor teoretice, dar mai ales a deprinderilor motrice, conversația pentru aprecierea activităților elevilor. Metoda conversației, prin claritatea întrebărilor, complexitatea sau simplitatea acestora, prin atenționarea unui grup sau a tuturor elevilor, accentuează contribuția educației fizice la dezvoltarea intelectuală a elevilor.

Metoda demonstrației

A argumenta ceva sau a arăta în mod convingător ceva, trebuie să demonstrezi ceea ce vrei să spui; a demonstra în educației fizică însemnă a prezenta elevilor execuția corectă a acțiunilor motrice care urmează să fie însușită. În predarea exercițiilor fizice sunt folosite o serie de cerințe. Demonstrația trebuie să fie corectă, clară și concisă, trebuie să se efectueze în funcție de nivelul elevilor de a înțelege. Demonstrația o poate efectua un profesor sau un elev foarte bine pregătit. Pentru demonstrarea acțiunilor motrice se folosesc mijloace tehnice moderne, filmul fiind o reală necesitate în predarea educației fizice .

Metoda repetării

Această metodă este o metodă de bază în educație fizică și sport, de aceea repetarea se efectuează cu prezență activă și conștientă a elevilor, în special în faza de formarea a deprinderilor motrice. Repetarea oricărei mișcări se face corect și trebuie să se asigure un număr optim de repetări, trebuie să se mai asigure continuitatea necesară atât în timpul lecției cât și în afara ei. Repetarea se efectuează cu scopul însușirii conștiente și al consolidării deprinderilor motrice sau pentru dezvoltarea calităților fizice.

Metoda observației

Observația ca metodă de învățământ urmărește să le dezvolte elevilor posibilitatea de a aprecia, pe baza celor văzute. Un rol foarte important în observație este atenția, posibilitatea concentrării ei asupra a ceea ce trebuie observat. Observația se poate face numai în condițiile unei atenții stabile. În predarea educației fizice observația se poate efectua în timpul desfășurării lecției, având ca obiect urmărirea modului în care se execută un exercițiu.

Mijloacele de învățământ se împart în:

Mijloace specifice

Mijloace nespecifice

Mijloace de refacere

Mijloace nespecifice

''Natura conținutului exercițiului fizic înseamnă: efortul fizic, efortul psihic și mișcările corpului sau ale segmentelor. Conținutul se apreciază prin influențele asupra organizării elevilor. Forma exercițiului fizic reprezintă modul particular în care se succed mișcările componente ale fiecărui exercițiu precum și legăturile între acestea de-alungul efectuării acțiunii motrice de bază. Legătura dintre conținut și formă este de tip dialectic, conținutul are rol determinant iar forma ca element de legătură între scop și finalitate, este dependentă de conținu.''

Refacerea capacității de efort este o necesitate, mult mai importantă în sport fată de educație fizică.

Forme de refacere:

– refacerea pe parcursul activității – se realizează prin pauzele între exerciții, pauze active și pasive; în activitatea competițională, refacerea se asigură prin schimbarea competitorilor între fazele de atac și apărare și prin pauzele dintre reprize;

– refacerea după încheierea activității – se realizează prin dus cald, mișcări de relaxare musculară, masaj; se realizează practic în activitatea din sportul de performanță, unde există cluburi sportive cu posibilități financiare.

Mijloace nespecifice

Factorii naturali, apa, aerul, soarele – sunt principalii factori implicați în călirea organismului și factorii igienici legați de locul practicării exercițiilor fizice. Expunerea corpului la soare, îmbinată cu practicarea exercițiilor fizice în aer curat, băi de apă, constituie modalitatea metodologică cea mai eficientă. Obiectivele prioritare sunt: călirea organismului; sporirea rezistenței față de diferiți microbi și boli; adaptarea la intemperiile naturale; obținerea unui randament sporit în orice activitate; un mijloc important este domeniul audio-vizual și informației adică: diafilme, diapozitive, casetofon, casete video, planșe, retroproiector, calculator etc, utilizate în activitatea sportivă de performanță.

Mijloace de refacere: Mijloace care accelerează refacerea neuro-psihică cuprind: Psihoterapice, acupunctură, acupresură, masajul reflex, oxigenarea naturală sau artificială, hidroterapia caldă (duș, cadă-bazin, în care se pot adăuga plante, săruri – se poate folosi Aqua Farma), masaj: manual (rezultate deosebite se obțin cu crema de masaj Thermo Derm cu ajutorul căreia se elimină tensiunea musculară și articulară), hidromasaj, jacuzzi, masaj subacvatic. Medicație: glucoză – fructoză, vitamine, magneziu.

Mijloace care accelerează refacerea neuro-musculară: hidroterapie caldă, saună, masaj, masaj cu gheață, yoga, tehnici de relaxare musculară, baropresiune musculară segmentară, odihnă activă și pasivă, rehidratare, remineralizare Ca refacerea să reușească mai este nevoie de o anumită medicamentație: glucoză-fructoză, creatină, sodiu, potasiu, antioxidante: vitamina E, seleniu, coenzima.

2.5 Particularități somato-motrice și funcționale al elevilor de gimnaziu.

Lecția trebuie organizată în conformitate cu particularitățile somato-motrice, de aceea copilul între 11 – 14 – 15 ani străbate una dintre cele mai importante etape din viața lui; deoarece acum se termină perioada copilăriei și începe un nou stadiu adică transformările care conduc la maturizarea sa. Această fază este numită ca pubertate și se împarte în: pubertatea sau etapa antepubertară 10 – 12 ani, pubertatea propriu zisă 13 – 14 ani, etapa post pubertară 14 – 15 ani care încheie transformările bio-psihice. Datorită bunelor condiții de trai, și de civilizație, în unele cazuri pubertatea poate începe de la o vârstă de 9 -10 ani și poate ține până la vârsta de 16 – 17 ani în special la băieți

De altfel, particularitățile somatice sunt:

Accelerația pubertății duce la creșterea în înălțime într-un ritm foarte rapid, dar stagnează la vârsta de 20 – 21 ani. Creșterea mai rapidă se observă la membrele inferioare apoi la cele superioare, acest lucru creează dezarmonii. Datorită acestor considerente unii autori spun că este faza de formare alungită a oaselor și de mușchi insuficienți dezvoltați și alungiți. Trunchiul este lung și toracele îngust, iar abdomenul supt. Ca urmare a acestor trăsături somatice și organele interne din cutia toracică sunt puțin dezvoltate fapt care generează dificultăți în procesul de adaptare la efort prin lipsa de rezistență funcțională.

De asemenea și sistemul articular este slab, în plin proces de consolidare. La fete pubertatea apare mai repede ca la băieți, valorile ridicate ale creșteri în înălțime și greutate sunt la fel la fete și la băieți. Aceasta fiind singura etapă în care fetele ating valori somatice superioare băieților, exprimate și printr-un trunchi mai lung, membrele inferioare fiind mai scurte. Această perioadă poate fi caracterizată ca fiind o etapă de transformare a proceselor morfo – funcționale și psihice în vederea maturizării treptate a tinerilor.

Mai departe particularitățile funcționale sunt:

Echivalent cu particularitățile dezvoltării morfologice menționate, se constată o capacitate scăzută de adaptare și reprezintă funcționala aparatelor cardio – vascular și respirator la efortul fizic intens. La vârsta de 12 ani capacitatea vitală se situează la cca. 2.000 cmc, până la 3.00 de cmc, la 15 ani. Aparatul respirator și plămâni sunt puțin rezistenți la infecții. În timpul efortului fizic cordul depune un travaliu mare pentru irigarea organelor și sistemelor deoarece lumenul vaselor este îngust și ca urmare pot apărea uneori fenomene de oboseală, amețeli, tulburări ale ritmului cardiac.

Privind sistemul nervos se constată o creștere redusă a volumului creierului însă se adâncesc circumvoluțiile, iar prin înmulțirea fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale dintre diferite zone. Celulele corticale se dezvoltă în continuu perfecționându-se și diferențiându-se crescând astfel baza funcțională a activității de prelucrare a informației. În această perioadă se realizează diferențierea dintre cele doua sexe prin maturizarea caracteristicilor sexuale.

Tot odata particularități psihice sunt:

Preocuparea nervoasă superioară și psihică se dezvoltă rapid atingând un nivel superior, ca urmare procesele gândirii, analiză, sinteză, se perfecționează și face posibilă rezolvarea unei situații. La 11 – 12 ani apare o a patra și ultimă perioadă de echilibru se clasifică la nivelul adoleșcenței. Noul mod de a raționa care nu se mai referă exclusiv la obiecte sau la realități direct reprezentabile și la propoziții din care pot fi trase repercursiunile necesare fară ca subiectul să se rostească asupra adevărului sau falșității lor înaintea de a examina rezultatul acestor implicații. Toată tehnologia de predare trebuie restructurată, cu deosebire metodele care trebuie să prezinte conținutul educației fizice în mod cauzal, problematizat, realizând o participare activă, din partea elevilor.

În fine, particularități motrice sunt date de:

Datorită dezvoltări organismului pe multiple planuri mai ales măririi plasticității scoarței și mobilității, procesele nervoase de excitație și inhibiție sporesc și posibilitățile de dezvoltare a tuturor calităților motrice și în special a vitezei, cu deosebire de la 12 ani la fete și 13 ani la băieți. La 12 ani viteza fetelor e mai mare decât a băieților, urmând ca aceștia să își sporească indici de viteză depășindu-le pe fete. Acest proces durează în jurul vârstei de 14 – 15 ani. Până la 15 ani sunt disponibilități de dezvoltarea vitezei sub formele sale simple; în condițiile în care viteza este în corelație cu celelalte calități motrice care ating valori superioare la vârste mai mari.

Datorită dezvoltării aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident fapt pentru care îndemânarea este mai denumită. În efectuarea acțiunilor motrice se remarcă oarecare '' stângăcie '' însă disponibilitățile pentru mărirea îndemânării sunt totuși crescute, atunci această calitate este dezvoltată simultan cu simțul orientării în spațiu, care pe la vârsta de 12 – 13 ani se apropie de cea a adultului. Mobilitatea are cele mai mici indici la vârsta de 12 – 13 ani fete și 13 – 14 ani băieți, acest lucru arătând că mișcările nu pot fi făcute cu o amplitudine corespunzătoare. Prin îmbunătățirea calităților mușchilor și mai ales a vitezei crește capacitatea de forță în regim de viteză sub forma detente. Se mai mărește și capacitatea de efort statico moderată, în raport cu greutatea corporală.

Capacitatea de rezistență este scăzută mai ales sub forma ei de rezistentă cordio – vasculară, fapt care însă nu împiedică, ci impune acționarea sistematică cu mijloace bine dozate pentru dezvoltarea ei. Se va puncta pe dezvoltarea rezistentei în regim de forță sau viteză, care să angajare grupe musculare mari și să permită activitatea nestingherită a aparatului cardio – respirator fără a-l solicita la posibilitățile sale maxime. La fete rezistența este mai scăzută ca la băieți. În privința calităților motrice a elevilor de ciclul gimnazial, în jurul vârstei de 12 – 14 ani trebuie luate măsuri metodice atente în procesul de dezvoltare a forței și rezistenței, acest lucru va determina creșterea acestor calității deosebit de importante.

Ca urmare a caracteristicilor morfologice, fiziologice și psihice ale elevilor din ciclul gimnazial, metodologia acțiunilor în vederea realizării componentelor procesului instructiv educativ capătă o însușire particular. Motricitatea la ciclul gimnazial acestea nu reprezintă deosebiri între băieți și fete doar unele particularități care trebuie luate în considerare pentru o tratare diferențiată. Aceste particularități se referă la gradul de maturitate al mișcărilor, cursivitate, tempou, expresivitate. Băieții au înclinație către exercițiile de forță, fetele preferă mișcările expresive.

În privința aruncărilor acestea sunt dominate de băieți unde spre sfârșitul ciclului aceștia vor executa foarte bine mișcarea de azvârlire. La vârstele ciclului gimnazial există mari disponibilități în ceea ce privește însușirea unor procedee specifice ramurilor de sport și mai ales jocurilor sportive. Învățarea rapidă a unor ramuri de sport constituie o sarcină prioritară a educației fizice.

III. PARTEA PRACTICĂ

3.1 Etapele și subiecții cercetării

Pentru realizarea lucrării am efectuat o cercetare asupra metodelor de pregătire a echipelor reprezentative școlare specific jocului de handbal, la echipa – feminin a Colegiului Național ,, Lucian Blaga ,, Sebeș. În cadrul experimentului 10 eleve au fost alese drept grupă experimentală, iar celelalte 10 reprezentând grupa de referință. Am efectuat trei probe:

– Alergarea de viteză pe distanța de 50 m;

– Săritura în lungime de pe loc;

– Aruncarea mingii de handbal de pe loc;

În urma acestor trei probe s-a mai efectuat un traseu aplicativ care a constat în :

– Dribling printre jaloane – depășire cu braț, aruncare de pe picioare urmată de contraatac cu un singur vârf precedat de aruncare din săritură.

Etapele cercetării sunt următoarele:

– Etapa inițială SEPTEMBRIE/OCTOMBRIE 2013

– Etapa finală APRILIE 2014

3.2 Metodele de cercetare folosite.

3.2.1 Metoda analitică și metoda pregătirii globale

În educație fizică modalitatea de execuție a mișcărilor și a exercițiilor ce urmează a fi executate pot fii sub formă analitică și globală.

Metoda analitică

Constă în execuția deprinderilor motrice în mod analitic, pe secvențe sau faze. Această metodă se folosește când deprinderile motrice sau exercițiile au un grad mare de complexitate și nu este posibilă învățarea globală. Metoda analitică abordează perfecționarea unui anumit aspect al mișcării ce necesită o anumită cizelare sau corectare.

Metoda globală

Presupune execuția unei deprinderi motrice în totalitatea sa. Metoda globală realizează învățarea sau perfecționarea globală a deprinderilor. Este metoda prin care execuția unui exercițiu, a unui procedeu tehnic, a unei deprinderi motrice este predată în totalitatea sa, respectând succesiunea mișcărilor, cerințelor de direcție, ritm, tempou, intensitate. Pentru a asigura o învățare mai rapidă se pot ușura condițiile de execuție prin: mărirea suprafeței de sprijin, mărirea sau micșorarea obiectelor și distanțelor.

3.2.2 Metoda studiului bibliografic

O buna informare și documentare se realizează prin fondul de cărți și reviste apărute în țară cât și în afară. În acest sens au fost studiate o serie de cărți, manuale, culegeri de lucrării științifice care au tratat sau tratează tema abordată în cercetare. Pe baza studiilor bibliografice făcute, am reușit să îmi formez o imagine despre desfășurarea experimentului dar și despre formarea echipei reprezentative școlare cât și despre selecția echipei dar nu în ultimul rând despre pregătirea echipei. Astfel am încercat să adaptez ceea ce am citit la cerințele de pregătire, la posibilitățile materiale și umane, astfel încât să nu rămână nimic nerezolvat.

3.2.3 Metoda observației

Metoda observației pare simplă și ușor de realizat, cunoscută ca o metodă veche, importantă în cunoașterea științifică.

Scopul și sarcinile observației sunt de a acumula și recolta date de cercetare care print-o analiză științifică să permită generalizarea lor. Cu ajutorul acestei generalități se contribuie la dezvoltarea cunoașterii.

Scopul meu în acest experiment a fost ca observația să fie cât mai obiectivă pentru a nu deforma realitatea și a formula concluziile cât mai concrete. Aspectele observației pot fi următoarele: Felul cum subiectul abordează situația dar și cum stabilește contactul uman cu ceilalți; Cum reacționează la sarcinile propuse dar și cum își organizează acțiunile. Condițiile observației pot fii scopuri precis formulate și sarcini precis delimitate.

3.2.4 Metoda testelor

Aplicarea experimentului ca metodă de cercetare, lucru care presupune intervenția activă a cercetătorului, el cercetând și luând măsuri organizatorice stabilite pentru organizarea corectă a ipotezelor de lucru. În vedere desfășurării experimentului am studiat literatura de specialitate, în vederea dezvoltări calităților motrice cum ar fi: viteză, săritura in lungime de pe loc, aruncarea mingi de handbal.

În perioada 23.9.2013-6.10.2013 a avut loc testarea inițială a probelor motrice și a traseului aplicativ.

Aceste probe au fost reluate în 2.4.2014-23.4.2014 atât pentru grupa experimentală cât și pentru grupa de referință.

Testarea inițială, testarea finală și toate observațiile din timpul cercetări, au fost riguros înregistrate pentru o mai bună prelucrare, pentru a se putea analiza și compara rezultatele obținute în partea inițială cu cele din partea finală, și apoi pentru a putea trage concluziile necesare.

Principalele probe de control care se regăsesc în conținutul celor două testări constau în:

– Alergare de viteză 50 m plat – din poziția startului de sus, sportivul execută alergare de viteză pe teren plat pe distanța de 50 m. Cronometrul va porni la prima mișcare a piciorului sportivului, iar acesta se va opri în momentul în care sportivul depășește cu pieptul linia de sosire. Se acordă două încercări și se notează cea mai bună execuție în secunde și milisecunde.

– Săritura în lungime de pe loc – din poziția stând cu brațele pe lângă corp, picioarele puțin depărtate, se execută o săritură înainte, din spatele unei linii trasate pe sol. Se execută 2 sărituri, se înregistrează cel mai bun rezultat.

– Aruncarea mingii de handbal de pe loc – de la linia de aruncare trasată pe sol la o distanță de 30 m de poartă se va executa aruncarea mingi de handbal prin procedeul azvârlire cu o singura mână de deasupra umărului.

– Traseu aplicativ – din poziția startului de sus, se execută dribling printre jaloane, urmată de o depășire cu braț finalizată de aruncare la poarta din alergare. După aruncarea la poartă se pornește în alergare pe contraatac cu un singur vârf finalizat cu aruncare la poarta din săritură. Cronometrul va porni la prima mișcare a elevului și se va opri în momentul în care se termină ultima aruncarea la poartă. Se acordă o încercare și se notează execuția în secunde și milisecunde.

Evaluarea se va realiza conform grilei de evaluare propusa de Ministerul Educației pentru nivelul de vârstă 11 – 14 ani și pentru traseul aplicativ evaluare va fi notată conform grilei stabilite de profesor și anume:

Tabel: 3.1 Grilă de evaluare

3.2.5 Metoda statistico matematică

Metoda statistico matematică este o ramură a matematici ce se ocupă de grupare, analiză și interpretarea datelor referitoare la un anumit fenomen precum și cu unele previziuni privind reproducerea lui viitoare.

Metoda statistico-matematică are la bază teoria probabilităților și reprezintă raportul dintre numărul de cazuri favorabile asupra numărului de cazuri posibile.

Metoda statistico matematică sa folosit în vederea analizării și interpretării mai raționale a informațiilor brute obținute în urma testărilor și măsurătorilor efectuate.

În cadrul lucrării am folosit următorii indici statistico-matematici:

– Media aritmetică: calculată după formula:

M =

M = media aritmetică;

Σ = operator de însumare;

x = suma valorilor individuale;

N = numărul total de cazuri

Formula reprezintă suma valorilor individuale împărțită la numărul de cazuri.

– Deviația tip sau abaterea standard, calculată după formula:

Es =

Unde: Es = deviația tip;

x1 = valoarea observată;

x = media aritmetică;

(x1 – x) = abaterea valorii individuale față de medie;

N = numărul de cazuri.

Arată dispersia de la media unui șir de valori indicând gradul de omogenitate dacă eșalonul a fost bine ales din punct de vedere al parametrului respectiv. Cu cât valorile șirului de date variază mai puțin față de media lor, cu atât seria de observații va fi mai omogenă.

Ordinea operațiilor:

Se calculează diferențele dintre fiecare valoare individuală și media aritmetică.

Se ridică la pătrat fiecare diferență calculată.

Se calculează suma diferențelor ridicate la pătrat.

Se împarte la suma pătratelor diferențele lor.

Se extrage rădăcina pătrată.

– Coeficientul de variabilitate, se calculează după formula:

C.V. =

Unde: Es = deviația tip (abaterea standard);

X = media aritmetică;

Acest indice exprimă gradul de omogenitate al observațiilor privind datele eșantionului testat, care se exprimă sub formă procentuală. Aprecierea gradului de omogenitate a observațiilor, se consideră că valorile coeficientului de variație cuprinse între:

0 – 10 % dispersie mică dar o omogenitate mare a grupului;

10 – 20 % dispersie medie dar o omogenitate medie a grupului;

+ 20 % indică lipsa de omogenitate și o dispersie mare a grupului;

– Rata de creștere(progresul), se calculează după formula:

P = X2 – X1

Unde: X2 – media aritmetică a testării finale

X1 – media aritmetică a testării inițiale

– Progresul în valori relative, se calculează după formula:

Unde : P – rata de creștere a progresului

X1 – media aritmetică a testării inițiale

Progresul în valori relative reprezintă un indicator care dă valoarea în procente a progresului realizat.

3.3 Testarea și evaluarea subiecților

Pentru a cunoaște datele despre dezvoltarea fizică a elevilor din grupa experimentala și grupa de referință am trecut la efectuarea unor teste și probe specifice jocului de handbal, astfel: Înainte de a aplica probele de control am realizat următoarele măsurători antropometrice înălțime și greutate. Pentru grupa experimentală măsurătorile se găsesc în tabelul numărul 3.1, iar pentru grupa de referință măsurătorile se găsesc în tabelul numărul 3.2.

Tabel nr. 3.1, Măsurători antropometrice, grupa experimentală

Tabel nr 3.2 Măsurători antropometrice, grupa de referință

Rezultatele pentru testarea inițială, grupa experimentală sunt înregistrate în următorul.

Tabel nr 3.3: Rezultate testare initială grupa de experiment

Rezultatele la testarea inițială pentru grupa de referință sunt înregistrate în următorul:

Tabel nr. 3.4. Testrae inițială grupa de referință

În urma rezultatelor obținute la testarea inițială am constatat că grupul de eleve nu a atins cotele specifice grilei de evaluare, astfel că, în etapa de pregătire a avut loc desfășurarea operațiunilor de elaborare și aplicare în practică a unor modele cu cerințe și exigențe ale procesului de pregătire pentru echipa reprezentativă școlară. În conținutul modelelor de pregătire elaborate regăsim: obiectivele generale de instruire, conținutul instruirii, modelul de joc (în atac și în apărare), modelul tehnico-tactic al echipei reprezentative școlare.

OBIECTIVELE GENERALE DE INSTRUIRE SUNT:

Dezvoltarea pregătirii fizice generale, pregătirii fizice specifice necesare execuțiilor tehnico-tactice din conținutul jocului;

Consolidarea elementelor tehnice fundamentale, însușirea specializării pe linii de posturi.

Consolidarea tacticii individuale, colective din conținutul modelului de joc;

Cultivarea inițiativei, creativității, spiritului de echipă, comportării corecte față de coechipiere și de adversare

CONȚINUTUL INSTRUIRII ESTE: Formarea grupelor, Deprinderi și priceperi motrice (consolidarea tehnicii), Capacitații motrice (dezvoltarea vitezei, detentei, forței generale, capacitații cordonative), Jocuri dinamice pregătitoare (pentru învățare și consolidare deprinderilor motrice și elementelor și procedeele tehnice), Pregătirea tehnica (învățarea și consolidarea procedeelor și elementele tehnice pentru jocul din atac și apărare), Pregătirea tactică (învățarea și consolidarea procedeelor și elementelor tactice pentru jocul din atac și apărare), Pregătirea teoretică (noțiuni de regulament), Pregătirea psihologică (dezvoltarea pasiunii pentru handbal, dezvoltarea curajului, pregătirea pentru competiții oficiale – amicale).

Modelul de joc al echipei reprezentative la nivel gimnazial prevede lărgirea treptată a ariei tehnico – tactice, iar organizarea și desfășurarea jocului se face pe cele patru faze de atac și apărare, cunoscute în handbalul de performanță.

Modelul jocului în atac pentru echipa reprezentativă de handbal ciclul gimnazial:

Faza I a atacului

Contraatacul cu un vârf sau cu două vârfuri, direct și cu intermediar, componentele tehnico tactice sunt:

Startul rapid, oportun.

Alergare de viteză

Degajarea mingii de către portar sau de către intermediar venit din urmă

Prinderea mingii din alergare venită din urmă

Pase din alergare de viteză

Demarcaj direct

Dribling simplu și multiplu

Aruncarea la poartă din săritură și din alergare și cu boltă peste portar.

Faza a II a atacului

Contraatacul susținut, componentele tehnico-tactice sunt:

Pase între două sau trei jucătoare

Schimbării de direcție simple și duble

Demarcaj direct

Angajarea jucătorilor de semicerc

Aruncarea la poarta din săritură

Faza a III a atacului,

Organizarea atacului, componentele tehnico tactice sunt:

Deplasare pentru ocuparea posturilor

Pase diferite, pase din pătrundere cu amenințare reală a porții.

Faza a IV a atacului,

Atacul organizat, sistem de joc cu unul și doi pivoți, pozițional și în circulație, componentele tehnico tactice sunt:

Circulații de minge între jucătoarele de la 9 m;

Atacuri în pătrundere succesivă, demarajul;

Încrucișare simplă – dublă;

Combinații de bază intre inter, extremă și pivot;

Aruncarea la poarta de pe semicerc din săritura și din plonjon;

Aruncarea la poarta de la distanță din săritură, cu pas încrucișat cu pas adăugat; aruncarea de la 7 m;

Aruncarea libera de la 9 m și combinații tactice.

Modelul jocului în apărare pentru echipa reprezentativă a școlii la nivel gimnazial.

Faza I a apărării

Replierea în apărăre, componetele tehnico tactice:

Alergare de viteză, cu spatele, cu schimbare de direcție;

Opriri, porniri în mare viteză;

Marcajul om la om;

Atacarea celei mai periculoase jucătoare.

Faza a II a apărării

Zona temporară, componentele tehnico tactice

Deplasare în poziție fundamentală;

Atacarea adversarului aflat în poziția mingii;

Blocarea mingilor.

Faza a III a apărării

Organizarea apărării componentele tehnico tactice:

Deplasări în alergare spre postul ocupat în echipă;

Ocuparea postului în funcție de apărarea folosită de echipă.

Faza a IV a apărării

Apărarea organizată sau în sistem 6:0 și apărarea ''om la om '':

Marcajul strâns;

Opriri și porniri în mare viteză;

Deplasare în poziție fundamentală;

Dublare cu ajutor reciproc;

Așezarea apărătoarelor în momente fixe ale jocului.

Conținutul tehnico tactic pentru postul de portar:

Poziția fundamentală este cea mai importantă la aruncările de la distanță, de pe semicerc, de la 7 m;

Deplasarea în spațiu de poartă;

Respingerea mingii aruncate la poartă.

Programul de pregătire a fost adaptat în funcție de componentele tehnico tactice specifice fiecărei faze de atac și apărare. Astfel că:

Pentru faza I a atacului am folosit următoarele exerciții:

1. Alergare de viteză până la centrul terenului de handbal, culegerea mingii de handbal după care alergare de viteză cu dribling multiplu până în partea cealaltă a terenului. Acest exercițiu se execută pe perechi, așezarea jucătorilor va fi opusă sau convergentă față de minge. Se repetă de 4-6 ori de către fiecare pereche.

2. Alergare pe distanță de 30 m prin diferite forme, se efectuează dribling cu mâna stângă, dreaptă și apoi alternativ.

2. Porniri bruște din poziția fundamentală cu alergare accelerată pe distanțe de 10-20 m, de 6-8 ori.

3. Elevele sunt plasate pe două șiruri, iar elevii din mijloc sunt spate în spate, având fiecare câte o minge. Cei din mijloc pasează jucătorului din față mingea, execută o întoarcere de 180 grade și primesc mingea din partea opusă.

4. Pase în triunghi Se fac echipe de câte 3 jucători dispusi în triunghi, pasarea mingii efectuându-se din ușor joc de glezne.

5. Pase în doi din alergare cu aruncare la poarta din săritură

6. Suveică simplă efectuată cu pase din săritură

7. Aruncare la poartă din săritură precedată de dribling

8. Elevele sunt așezate în șir câte unul, in cele două colțuri ale terenului; fiecare cu mingea în mână. In cele două porți sunt plasați portarii. La semnalul antrenorului, primul jucător din fiecare șir pornește in dribling, pe marginea terenului, iar in dreptul liniei de 9 m pasează portarului (nu va arunca la poartă), reprimește mingea de la portar și trece la coada șirului. Recomandări: Driblingul se efectuează in mare viteză. Se pasează portarulul din alergare sau din săritură. Se driblează cu mână îndemânatică.

Fig. 3.1 Exercițiul 8

9. Elevele sunt dispuse pe mijlocul terenului în șir câte unul, cu un distribuitor la distantă de 4-6 m, lateral. Se execută pase din deplasare, prindere, dribling și aruncare la poartă Recomandări: Prin intermediul acestui exercițiu se perfecționează prinderea și pasarea mingii din alergare, aruncarea la poarta din săritură, cu pași adăugați sau încrucișați.

10. Elevele sunt dispuse pe două șiruri pe posturile: inter stânga (cu mingea) și inter dreapta. Pasa inter la inter urmată de aruncare la poartă. Jucătorul care a pasat ultimul recuperează mingea și trece la șirul opus.

Recomandări: Exercițiul se folosește pentru perfecționarea aruncărilor. Pasa va fi precedată de elan cu pas adăugat sau încrucișat.

Pentru faza a II a atacului am folosit următoarele exerciții:

1. Alergare cu schimbare de direcție, fără minge apoi cu minge. 6×8 L 2×4 timpi.

2. Elevele sunt dispuse în formație de suveică simplă, la distanță de 3-4 m între ei. După ce pasează, jucătorul se va deplasa cu spatele sau cu fața la coada propriului șir.

3. Elevele sunt dispuse în formație de suveică simplă, la distanța de 18-10m între ei. După ce pasează, jucătorul se va deplasa la coada șirului opus. Cel ce trebuie să primească mingea aleargă sau face un pas pentru a ieși în întâmpinarea ei.

4. Pe perechi, pase în doi din deplasare, la semnal sonor prinderea mingi oprire și schimbarea direcției de deplasare .

5. Elevele sunt așezate la linia de 9 m pe fiecare post în parte, se va efectua aruncare la poartă din săritură. Se va începe din partea stângă până in partea dreaptă, apoi schimbă sensul de plecare.

6. Elevele sunt împărțite pe două șiruri în apropierea liniilor de margine ale terenului. Cei din șirul I au mingea. La semnal, primii jucători din fiecare șir execută pase în doi din deplasare finalizate cu pasă la portar. După ce toți jucătorii au, parcurs prima lungime, exercițiul se reia din partea, opusă.

Recomandări: se păstrează distanța constrânsă între jucători in timpul alergării; cu ajutorul acestui exercițiu se perfecționează pasele lungi, dezvoltarea vitezei de alergare și viteza în regim de rezistență.

Pentru faza a III a atacului am folosit următoarele exerciții:

1. Se fac echipe de câte 3 jucători dispuși în linie dreaptă, pasarea mingii efectuându-se cu amenințare la poartă.

2. Se așează pe posturi la o poarta și se execută pasarea mingii în pătrundere.

3. Elevele sunt plasate pe cele șase posturi și execută pase din doi in doi.

Recomandării: Acest sistem de pasare se folosește pentru imprimarea unui ritm convenabil în atac; mingea va trece pe la toți jucătorii. Nu se execută pase în adâncime.

Fig.3.2 Exercițiul 3

4. Elevele sunt dispuse pe – posturi după cum urmează: extrema stângă și extremă dreaptă, interi stângă și interi dreapta, iar mingea circulă în felul următor: extremă-inter inter-extreme.

Recomandări: Extremele efectuează pase azvârlite lateral, pe lingă umăr, perfecționându-se pasele lungi. interii pot apela și la pase speciale.

5. Elevele așezate în atac cu doi pivoți. Se vor executa pasele după cum urmează: 1-2, 2-3,3-4, 4 și in sens invers.

Recomandări: Dacă pivotul 4 sau 6 nu va fi demarcat mingea se transmite direct la extremă, de unde se va relua faza. Se insistă asupra paselor directe fără bolta.

Fig. 3.3 Exercițiul 4

Pentru faza a IV a atacului am folosit următoarele exerciții:

1. Elevele sunt dispuse pe cele cinci posturi,cu doi portar și plasați in dreptul barelor porții. Cele două extreme au câte o minge. La semnal, 1 pasează spre 2 care este în pătrundere – 2 spre 3 s.a.m.d. Exercițiul se reia după ce mingea a ajuns la numărul 5. Acesta va pasa portarului și 1 care transmite spre portarul 2, acesta extremei și a.s.m.d. După 3-4 ture se execută în sens invers.

Recomandări: Prinderea și transmiterea mingii se face în, pătrundere succesivă, iar retragerea, cu spatele, urmărind în permanență mingea.

2. Elevele sunt dispuse pe posturii, în atac și în apărare (cu 4 apărători). Pase în pătrundere în ambele sensuri, extremele pășind peste semicerc.

Recomandări: Mingea se transmite numai după contactul cu apărătorul. Se pătrunde între doi apărători, (pe culoar).Se pot folosi pase speciale (din pronație).

3. Elevele sunt dispuse pe posturi pase în pătrundere pe jumătate de teren .

Pentru faza I a apărării am folosit următoarele exerciții:

1. Elevele sunt dispuse pe teren în formație de cerc în poziția șezând la mijloc un apărător în stând. Mingea se pasează din jucător în jucător, iar apărătorul prin deplasări încearcă să atingă sau să intre în posesia mingii. În momentul în care a atins sau a prins mingea schimbă locul cu cel care a greșit.

2. Elevele sunt așezate în linei la unul din semicercuri. La semnal sonor al antrenorului toți vor sprinta în direcția indicată, la următorul semnal fac o schimbare de direcție și schimbă sensul de alergare.

3. Elevele sunt împărțite în 3 grupe (echipe), repartizați la cele două se semicercuri. O grupa de atacanți, 2 grupe da apărători așa cum se poate observa în figura. Grupa în apărare, grupa a II-a în atac, grupa a III–a în repaus. Atacanții execută pase în potcoavă cu pătrundere spre poartă, apărătorii executând atac la adversarul cu mingea și se retrag spre semicerc. La semnalul sonor al antrenorului atacanții pasează mingea portarului și se retrag la centrul terenului, apărătorii devin atacanți și transportă mingea în viteză până în terenul advers, se plasează pe posturi și execută pase în pătrundere

.

Fig.3.4 Exercițiul 3

In faza a II a apărării am folosit următoarele exerciții:

1. Elevele sunt împărțite în trei echipe, apărători, atacanți și o grupa de repaus, Se execută atacarea adversarului cu minge, și retragere oblică pe direcția de pasare.

2. Deplasare în poziție fundamentală pe semicercul de 6 m, cu ieșire la 9 m.

3. Elevele sunt plasate pe posturile inter, extremă și pivot. Pivotul blochează penultimul apărător, iar extrema în pătrundere, primește mingea de la inter și pătrunde la poartă.

4. Deplasări în poziția fundamentală pe semicercul de 6m într-o direcție și întoarcerea pe cel de 9 m în ușoară alergare

5. Elevele se deplasează în teren, la semnalul profesorului se opresc în poziție fundamentală cu fața spre acesta.

6. Elevele grupate în perechi, față în față, în poziție fundamentală de apărare, execută deplasări în diferite direcții, la comanda unuia dintre parteneri.(“în oglindă”). La următoarea repetare rolurile se schimbă

7. Deplasări laterale, înainte, înapoi, specifice jocului de apărare

8. Elevele sunt plasate pe centru, cu un apărător primul jucător pasează la apărător reprimește și aruncă la poarta peste blocajul făcut de apărător. Cel din apărare încearcă să blocheze aruncare.

În faza a III a apărării am folosit următoarele exerciții:

1. Elevele sunt plasate, pe cele două extreme atacanți și apărători. Atacanții execută dribling paralel cu semicercul, iar apărătorii se deplasează lateral încercând să scoată mingea din dribling.

2. Elevele sunt împărțite pe două grupe în șir câte unul, pe posturile de extreme, în atac și în apărare. La semnal, atacanții A și B pornesc în alergare spre centrul terenului, urmăriți de apărătorii (2) care se deplasează cu pași adăugați lateral până în aproprierea liniei de centru, în apropierea liniei se fac schimb de oameni și revin de unde au plecat.

3. Elevele sunt plasate în apărare la semicercul de 6 m la distanță de 1-1,5 m. Atacanții în șir, câte unul, la distanță de 11*13 m de poartă, între apărători. La semnal se execută aruncări la poartă în ordinea stabilită de antrenor. După ce au aruncat toți atacanții se schimbă grupele de apărători.

În faza a IV a apărării am folosit următoarele exerciții:

1. Elevele sunt dispuse, pe posturile: extreme și interi. În fața interilor se plasează câte un apărător. Extrema pleacă în dribling paralel cu semicercul, pasează interului din partea opusă și blochează apărătorul din dreptul acestuia, pentru a arunca la poartă.

Fig. 3.5 Exercițiul 1

2. Elevele sunt plasate pe posturi 3 la linia de 9 m, 3 la linia de semicerc. Cei de la 9 m efectuează pase în potcoavă, iar cei de la semicerc circulație activă.

3. Elevele sunt dispuse pe posturile interii și pivoți. Pase între interi urmată de pătrundere pe semicerc în partea opusă.

4. Elevele sunt așezate în dispozitivul de atac cu un pivot, efectuează circulația sub formă de opt, cu pase; 4 serii x 4 x 40 de secunde, cu intervale între repetări de 40 de secunde și între serii de 1 – 2 minute

5. Suveică dubla cu repliere (5-7 reprize a 1 min);

6. "Cine ține mingea mai mult" (5-7 reprize a 1-2 min);

7. Joc bilateral cu reguli simple.

8. Joc bilateral cu reguli fixe.

Toate aceste probe au fost reluate după 6 lunii, în acest timp grupa experimentală a urmat programul propus, iar grupa de referință a urmat programa școlară. Rezultatele obținute în urma acestor 6 luni reprezintă testarea finală.

Pentru grupa experimentală,rezultatele sunt menționate în tabelul următor:

Tabelul nr 3.5. Testare finală grupa experimentală

Pentru grupa de referință rezultatele sunt menționate în tabelul următor:

Tabelul nr 3.6. Testare finală grupa de referință

IV PARTEA FINALĂ: INTERPRETARE ȘI CONCLUZII

4.1 Interpretare, concluzii și propuneri .

În urma experimentului desfașurat și a cercetării efectuate am constatat că metodele și mijloacele de pregătire a echipei reprezentative școlare trebuie să se axeze pe cunoașterea organismului în timpul jocurilor oficiale. Elevele au activități care variază de la meci la meci, au un consum de energie și depun un efort foarte mare, de aceea datele pe care le voi prezenta au mai mult un caracter orientativ.

Dupa cele două testări care au avut loc în luna Septembrie și Martie (testarea inițială și testarea finală), datorită urmării programului planificat și respectării în totalitate a cerințelor, grupa experimentală a înregistrat un progres la toate cele 4 probe.

Pentru proba viteză 50 m plat progresul realizat este de 0,37, iar progresul relativ dintre testarea inițială și testarea finală este de 4,26 %.

Pentru proba săritura în lungime de pe loc, rata progresului este de 0,08, iar progresul relativ realizat între cele două testări este de 5,12 %.

Pentru aruncarea mingii de handbal progresul mediu este de 3,62, iar progresul relativ este de 17,71 %.

Pentru ultima probă, traseul aplicativ pentru progresul mediu realizat este de 5,67, respectiv progresul relativ este 20,65 %.

Prezentarea mediilor inițiale și a mediilor finale, precum și a progresului mediu realizat pentru probele susținute la grupa experimentală sunt înregistrate în tabelele de mai jos:

În tabelul 4.1 este reprezentat progresul mediu realizat la proba viteză 50 m plat;

În tabelul 4.2 este reprezentat progresul mediu la proba săritura în lungime de pe loc;

În tabelul 4.3 este reprezentat progresul mediu realizat la proba aruncarea mingii de handbal;

În tabelul 4.4 este reprezentat progresul mediu la proba traseul aplicativ.

Tabelul 4.1 Viteză 50 m plat

Tabelul 4.2 Săritura în lungime de pe loc

Tabelul 4.3 Aruncarea mingii de handbal

Tabelul 4.4 Traseu aplicativ

Progresul relativ realizat este menționat, împreună cu indicatorii prezentați mai sus, în următorul tabel (tabelul 4.5).

Tabelul 4.5 Progresul relativ

Rezultatele progresului pentru grupa de referință sunt consemnate în tabelele de mai jos:

În tabelul 4.6 este reprezentat progresul mediu realizat la proba viteză 50 m plat; (repetări);

În tabelul 4.7este reprezentat progresul mediu la proba săritura în lungime de pe loc;

În tabelul 4.8 este reprezentat progresul mediu realizat la proba aruncarea mingii de; handbal;

În tabelul 4.9 este reprezentat progresul mediu la proba traseul aplicativ;

În tabelul 4.10 este reprezentat progresul relativ pentru toate cele 4 probe.

Tabelul 4.6 Viteză 50 m plat

Tabelul 4.7 Săritura în lungime de pe loc

Tabelul 4.8 Aruncarea mingii de handbal de pe loc

Tabelul 4.9 Traseul aplicativ

Tabelul 4.10 Progresul relativ

Comparativ cu lotul experimental, grupa de referință a înregistrat un progres minimal datorită faptului că nu s-a pus baza pe pregătirea în amănunt a sportivelor (tabelul 4.11).

Tabelul 4.11 Rezultate comparative ale progresului relativ realizat

4.2 Reprezentarea grafică a datelor

Pentru grupa experimentală

Grafic nr. 4.1 – VITEZĂ 50 M PLAT

Graficul nr. 4.2 SĂRITURA ÎN LUNGIME DE PE LOC

Graficul nr. 4.3 ARUNCAREA MINGI DE HANDBAL

Graficul nr. 4.4 TRASEUL APLICATIV

Reprezentarea grafică pentru grupa de referință:

Graficul nr. 4.5 VITEZA 50 M PLAT

Graficul nr. 4.6 SARITURA ÎN LUNGIME DE PE LOC

Graficul nr.4.7 ARUNCAREA MINGI DE HANDBAL

Graficul nr. 4.8 TRASEUL APLICATIV

Graficul nr. 4.9 PROGRESUL MEDIU AL AMBELOR GRUPE

Graficul nr. 4.10 PROGRESUL RELATIV AL AMBELOR GRUPE

Graficul nr.4.7 REZULTATE COMPARATIVE

4.3. Concluzii

În urma experimentului desfășurat și a cercetării efectuate s-a rezultat că sistemul de mijloace propus și aplicat în procesul de instruire a dus la o creștere semnificativă a eficacității jucătoarelor.

Rezultatele probelor de control au fost net superioare după aplicarea în cadrul procesului de antrenament a sistemului de mijloace selecționate.

Metodele și mijloacele de pregătire a elevelor trebuie să fie cât mai variate, aici descoperind interesul elevelor pentru acces sport de echipă;

Progresul realizat la grupa experimentală se datorează și conștientizării procesului de instruire, vârsta la care se aplică aceste metode este optimă pentru încercările de autodepășire, cunoaștere.

Făcând o comparație între sportivii grupei experimentale și sportivii grupei martor pe baza înregistrărilor efectuate la testările aplicate, putem concluziona că, mijloacele atent selecționate pentru pregătirea echipe reprezentative și-au atins scopul și au dus la o creștere semnificativă a rezultatelor grupei experimentale față de grupa martor.

Nu consider că metodele de pregătire a echipelor reprezentative școlare utilizate în lucrarea de față sunt cele mai eficiente, dar reprezintă totuși un model în optimizarea și modernizarea metodologiei și condiției fizice la acest nivel.

BIBLIOGRAFIE

1.Achim Ș. (2005), Planificarea în pregătirea sportivă, București, Editura Renaissans.

2.Alexe N.(1993), Antrenamentul sportiv modern, București, Editura Editis. 3.Badiu, Toma și colectiv (2003), ,,Strategii didactice de tip algoritmic si euristic folosite în educație fizica școlara", Editura Fundației Universitare ,,Dunărea de Jos", Galați. 4. Bota I.,(1984), Handbal Modele de joc si pregătire Editura Sport Turism București. 5. Bota M, Bota I.,(1987), Handbal Editura Sport Turism București. 6. Bota M Bota I.,(1990), Handbal, 500 de exerciții pentru învățarea jocului, Editura Sport-Turism, București.

7.Budevici, A. Șufaru, C. (2004), Metodica pregătirii handbaliștilor juniori (modelare,algoritmizare și mijloace de instruire). Editura Valinex S.A., Chișinău.

8.Cârstea Gh.,(2000), Teoria și Metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA, București. 9. Colibaba- Evuleț, D., Bota, I.(1998), Jocuri sportive. Teorie si metodică, Ed. Aldin, București.

10. Coordonator: Constantin Albu (1977), Educația fizică la clasele V- VIII Editura Sport Turism București.

11.Dragnea A., Teoria educației fizice și sportului Ediția a doua revituită

12. Elena Firea (1979), Metodica educației fizice școlare vol. II editura București.

13.Gavrila Csudor (1986), Handbal Instruirea echipelor școlare Editura Sport Turism.

14.Gheorghe Mitra, Alexandru Mogoș – Metodica educației fizice școlare Editura Sport Turism București 15.Ghermănescu I.K., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I.,(1983), Teoria și metodica handbalului, Editura Didactică și Pedagogică, București.

16.Gogâlțan, V.(1974), Instruirea copiilor și juniorilor în handbal, Ed. Stadion, București.

17.Hristache Naum – Handbalul de la A la Z Editura Sport Turism București.

18.http://www.scritub.com/profesor-scoala/Educatia-fizica-in-sistemul-de841623169.php

19. Igorov M.,(2009), Handbal, Metodică, Editura Moroșan, București.

20. Kunst G., (1978), Handbal, Editura Sport-Turism, București.

21. Ministerul educației și cercetării: Programe școlare pentru educație fizică și sport clasele V – IV

22.Negulescu C. Ioan, (2005), Lecția opțională de handbal, Editura Cartea Universitară, București.

23. Popescu, C.(1979) Lecții de handbal, Ed. Stadion, București.

24. Rusu, T., Zamfir, Gh. (1997), Curs de handbal, Cluj-Napoca.

25. Sotiriu, R., (2000), Handbal. De la inițiere la performanță, București.

26. Sufaruconstantin.ub.ro/Texte/Curs_handbal_3.pdf

27. Trofin E., Grigorovici S.,(1967), Handbal, copii și juniori, Editura C.N.E.F.S.

28. Tudor V., Bota A.,- Teoria educației fizice și sportului

BIBLIOGRAFIE

1.Achim Ș. (2005), Planificarea în pregătirea sportivă, București, Editura Renaissans.

2.Alexe N.(1993), Antrenamentul sportiv modern, București, Editura Editis. 3.Badiu, Toma și colectiv (2003), ,,Strategii didactice de tip algoritmic si euristic folosite în educație fizica școlara", Editura Fundației Universitare ,,Dunărea de Jos", Galați. 4. Bota I.,(1984), Handbal Modele de joc si pregătire Editura Sport Turism București. 5. Bota M, Bota I.,(1987), Handbal Editura Sport Turism București. 6. Bota M Bota I.,(1990), Handbal, 500 de exerciții pentru învățarea jocului, Editura Sport-Turism, București.

7.Budevici, A. Șufaru, C. (2004), Metodica pregătirii handbaliștilor juniori (modelare,algoritmizare și mijloace de instruire). Editura Valinex S.A., Chișinău.

8.Cârstea Gh.,(2000), Teoria și Metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA, București. 9. Colibaba- Evuleț, D., Bota, I.(1998), Jocuri sportive. Teorie si metodică, Ed. Aldin, București.

10. Coordonator: Constantin Albu (1977), Educația fizică la clasele V- VIII Editura Sport Turism București.

11.Dragnea A., Teoria educației fizice și sportului Ediția a doua revituită

12. Elena Firea (1979), Metodica educației fizice școlare vol. II editura București.

13.Gavrila Csudor (1986), Handbal Instruirea echipelor școlare Editura Sport Turism.

14.Gheorghe Mitra, Alexandru Mogoș – Metodica educației fizice școlare Editura Sport Turism București 15.Ghermănescu I.K., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I.,(1983), Teoria și metodica handbalului, Editura Didactică și Pedagogică, București.

16.Gogâlțan, V.(1974), Instruirea copiilor și juniorilor în handbal, Ed. Stadion, București.

17.Hristache Naum – Handbalul de la A la Z Editura Sport Turism București.

18.http://www.scritub.com/profesor-scoala/Educatia-fizica-in-sistemul-de841623169.php

19. Igorov M.,(2009), Handbal, Metodică, Editura Moroșan, București.

20. Kunst G., (1978), Handbal, Editura Sport-Turism, București.

21. Ministerul educației și cercetării: Programe școlare pentru educație fizică și sport clasele V – IV

22.Negulescu C. Ioan, (2005), Lecția opțională de handbal, Editura Cartea Universitară, București.

23. Popescu, C.(1979) Lecții de handbal, Ed. Stadion, București.

24. Rusu, T., Zamfir, Gh. (1997), Curs de handbal, Cluj-Napoca.

25. Sotiriu, R., (2000), Handbal. De la inițiere la performanță, București.

26. Sufaruconstantin.ub.ro/Texte/Curs_handbal_3.pdf

27. Trofin E., Grigorovici S.,(1967), Handbal, copii și juniori, Editura C.N.E.F.S.

28. Tudor V., Bota A.,- Teoria educației fizice și sportului