Modalitati DE Orientare A Fluxurilor Turistice Dintre Romania Si Grecia

Cuprins

INTRODUCERE

Similar altor activități economico-sociale, subiectul activității turistice îl reprezintă omul. În calitatea sa de călător, explorator sau turist, deplasându-se individual sau în grup, omul este centrul tuturor activităților, indiferent cât de mari sunt curiozitatea, dorința sau interesul pentru aventură. Mișcarea ce rezultă este cauza schimbărilor sociale, culturale și economice, a căror dinamică are o rază mare de acțiune și un efect larg. De notat ar fi și faptul că nu numai călătorul însuși, dar și oamenii și națiunile între care el călătorește sunt, de asemenea, influențate în acest proces. Astfel, întregul efort are în vedere activitatea călătorilor, ca și a celor ce urmăresc îndeplinirea dorințelor și a nevoilor lor, precum și cele ale societății în general.

Interesul pentru călătorie și turism s-a transformat de-a lungul anilor într-un mare fenomen de masă, implicând milioane de oameni ce vizitează alte țări și multe alte milioane ce călătoresc în interiorul țării lor. S-a dezvoltat o varietate de industrii, iar călătoria este în prezent cea de-a doua mare componentă a comerțului internațional. Ea a ocupat primul loc înaintea crizei energetice și antrenează un substanțial schimb extern cu multe țări, oferă locuri de muncă a milioane de oameni în întreaga lume. Prin specificul și potențialul său social și economic, viitorul turismului este strălucit.

Sectorul turistic internațional se caracterizează, ca și celelalte domenii economice, printr-o profundă globalizare, diversificare a ofertei și cererii; el nu are frontiere și se constituie într-o punte de lagătură între popoare, culturi, sisteme economice. Funcțiile turismului se multiplică continuu, pe lângă componentele economice, sociale, culturalem dobândind și alte valențe: politică, ecologică, administrativă și educațională.

Fluxurile turistice internaționale reprezintă una dintre componentele cele mai dinamice ale schimburilor economice internaționale. Un flux turistic este reprezentat de un număr mare de persoane care circulă între un bazin de cerere și unul de ofertă. Corespunzător, turismul internațional poate fi exprimat prin totalitatea fluxurilor ce iau naștere între țările emițătoare și cele receptoare.

Scopul lucrării “Modalității de orientare a fluxurilor turistice dintre România și Grecia” este acela de a prezenta în paralel din punct de vedere turistic cele două țări, obiectivele turistice și baza tehnico-materială cu scopul intensificării fluxurilor turistice între România și Grecia . Se doreste scoaterea în evidență a resurselor disponibile fiecărei țări în parte și valorificarea acestora în scopul creșterii fluxului de turiști.

Lucrarea se desfășoara pe cinci capitole. In primul capitol sunt prezentate aspecte teoretice legate de industria turistică, precum și fluxurile turistice și modul de calculare al acestora.

In capitolul al doilea sunt prezentate pe larg cele două țări, din punct de vedere al mediului natural, demografic, istoric, politic, cultural și economic.

Atracțiile turistice precum și baza tehnico-materială de care dispune România și Grecia sunt prezentate în capitolul al treilea.

In al patrulea capitol sunt calculați indicatorii ce caracterizează circulația turistică. Indicatorii pot fi economici și sociali cu referire la mărimi și variabile turistice, distribuția, evoluția și interacțiunea acestora atât în timp cât și în spațiu.

Ultimul capitol este destinat pentru realizarea de propuneri care să ducă la intensificarea fluxurilor turistice precum și realizarea unor circuite turistice pentru promovarea unor obiective turistice noi sau a unora deja cunoscute.

CAP. 1 . ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND INDUSTRIA TURISTICĂ

Industria călătoriilor și a turismului este considerată ca fiind cea mai importanta și mai diversă industrie a lumii. Mai multe națiuni o consideră ca prima sursă de venituri a economiei, prima industrie generatoare de locuri de muncă, prima industrie ce determină cresterea sectorului privat și prima industrie care determină dezvoltarea infrastructurii. Astfel, dezvoltarea turismului e încurajată, mai ales în țările în dezvoltare în care alte forme ale dezvoltării economice cum ar fi manufacturile sau exportul de resurse naturale nu sunt viabile din punct de vedere comercial.

1.1. Concepte și definții specifice activității de turism

Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății și, ca atare, aflat într-o relație de intercondiționalitate cu aceasta.

Rolul tot mai important al turismului în cadrul economiilor nationale și, totodata, în economia globală mondială a necesitat găsirea unei definiții cât mai complete a acestui adevărat “fenomen de masă”.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul “TURISM” provine din termenul englezesc “TO TOUR” (a călători, a colinda), având deci semnificația de excursie. Creat în Anglia în secolul al XVIII-lea, desemnând inițial acțiunea de a voiaja în Europa, acest galicism derivă la rândul său din cuvântul francez “TOUR” (călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drumeție) și a fost preluat treptat de majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima forme de călătorie care urmăresc cu preponderență un scop de agrement, de recreere.

Termenul francez “TOUR” derivă din cuvântul grecesc “TOURNOS” și respectiv din cel latin “TURNUS”, păstrând semnificația de circuit, în sensul de călătorie. Unii experți (belgianul Arthur Haulot, de exemplu) acceptă și ipoteza originii ebraice a cuvântului, în ebraică antică “TUR” corespundea noțiunii de călătorie, descoperire, recunoastere, explorare.

Din cele prezentate mai sus, derivă faptul că fenomenul turistic este cel care “mobilizează” un numar important de persoane să-și părăsească temporar locurile de reședință, deplasându-se spre alte zone (localități sau țări), pentru a-și petrece timpul liber. Pe timpul deplasării la și de la locul de destinație, precum și pe timpul șederii temporare în aceste zone, vizitatorii, prin cumpărarea produselor turistice oferite, ajută la o creștere a veniturilor acestor locuri.

Pentru a stimula aceste cereri ale turistilor, ofertanții din domeniul turismului au început să-și lărgească și să-și îmbogătească continuu “paleta” de oferte, astfel încât acesta să se adreseze unui numar căt mai mare de consumatori; aceste oferte sunt astfel structurate încăt să “răspundă” necesitatilor turistilor în funcție de vărsta acestora, categoria sociala din care fac parte ș.a..

In turism se disting două categorii de relații: relații materiale, care apar atunci când turistii recurg la anumite servicii plătite, și relații imateriale (intangibile), rezultate din contractul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice etc., din țara vizitată.

Dintre multele definiții care au fost date în secolul XX turismului demne a fi menționate sunt următoarele:

dr. W. Henziker (Elvetia) : “Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și activitate lucrativă oarecare”.

dr. Claude Kaspar (Franța) : “Turismul este un ansamblu al relațiilor și al faptelor constituite din deplasarea și sejurul personajelor, pentru care locul de sejur nu este nici domiciliul, nici locul principal al activității profesionale”.

Astfel, turismul se referă la “activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședintei obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășeste un an, cu scopul de loisir, pentru afaceri sau alte motive”.

Pentru a reliefa rolul turismului național, Organizatia Mondiala a Turismului a definit acest concept astfel: “poate fi considerat turist national orice persoană care vizitează un loc ce nu constituie domiciliul său obisnuit, situat în exteriorul țării sale de resedinta și având un scop diferit de acela al exercitarii unei activități remunerate și efectuând o ședere cu o durată de cel puțin o înnoptare (adică 24 de ore) “

Pentru definirea turistului străin, la recomandarea Comitetului de statisticieni experți ai Ligii Națiunilor, în 1937 s-a acceptat următoarea definire : “orice persoana care se deplasează pentru o durată de cel putin 24 de ore într-o altă țara, diferită de cea în care se află domiciliul său stabil”.

Aceasta definire a fost necesara pentru a putea ajuta specialistii în domeniu să poată măsura nivelul fluxurilor turistice în funcție de motivația de călătorie a fiecărui turist în parte.

Conceptul de călător este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între două sau mai multe locații în orice scop.

De asemenea, s-a dovedit necesară definirea altor două concepte, și anume, cele de “excursionist”, respectiv de “vizitator”. Astfel, pe plan intern, “excursioniștii sunt considerate toate persoanele care călătoresc pentru plăcerea lor proprie, pe o durată mai mică de 24 de ore”, în timp ce vizitatorul este “orice persoană care călătoreste într-un loc, altul decât cel obișnuit, pentru mai puțin de 12 luni consecutive și al cărei scop principal nu este acea de prestare a unei activități lucrative la locul vizat.”

La conferința pentru turism și călătorii internaționale, desfășurată la Roma în anul 1963, s-a recomandat definirea conceptului de “vizitator temporar”. Astfel, termenul de vizitator este reprezentat de “orice persoană care se deplasează într-o altă țară, alta decât cea în care iși exercită o activitate remunerată în țara dată.”

Conform definiției, în categoria respectivă pot fi incluși turiștii care vizitează o țară cel putin 24 ore sau înnoptează cel puțin o dată în țara vizitată ( având ca scop al deplasării odihna, recreerea, distracția ș.a. ) și, de asemenea, vizitatorii temporari care petrec în țara respectivă mai puțin de 24 de ore.

Având în vedere cele prezentate anterior, vizitatori se pot împărți în următoarele gupuri, având drept criteriu de bază timpul petrecut pe teritoriu țării vizitate și numărul de înnoptări efectuate de acestia pe teritoriul respectiv:

vizitatorii care nu efectueaza nici o înnoptare

vizitatorii care efectueaza o singură înnoptare

vizitatorii ce efectuează mai mult de o înnoptare

Categorii distincte sunt reprezentate de :

vizitatorii țărilor aflate la granița cu statul de referință

pasagerii vaselor de croaziera care vizitează țara respectivă

Aceasta clasificare distinctă este necesară ca urmare a faptului că cele două categorii menționate mai sus nu apelează la serviciile de bază turistice din țara pe care o vizitează, deci nu exercită o influență importantă asupra încasărilor ce se realizează din turism la nivelul respectivei țări.

1.2. Forme de turism: criterii, componente și caracteristici, interdependențe și tendințe de diversificare

Similar circulației internaționale a bunurilor substanțiale, circulația turistică cuprinde o diversitate de produse, grupate în forme de turism – clase categoriale specifice activității turistice. Formele de turism s-au delimitat ca o rezultantă a preocupării de clasificare, în funcție de o serie de criterii, a circulației turistice pornind de la complexitatea și eterogenitatea acesteia și de la varietatea posibilităților de acces a consumatorilor la produsul turistic.

In funcție de modalitatea de angajare și de plată a consumului turistic, circulația turistică poate fi: neorganizată, organizată și semiorganizată. Turismul neorganizat reprezintă forma cu existență cea mai îndelungată, pe care s-a fundamentat apariția și dezvoltarea circulației turistice. El presupune o autonomie absolută a turistilor care își angajează prestațiile turistice pe parcurs și direct la prestatori, cărora le achită contravaloarea consumului pe măsura desfășurării acestuia. Turismul organizat, apărut la sfărșitul secolului al XIX-lea și amplificat în mod deosebit în epoca contemporană , este o alternativă pentru persotru persoanele cu venituri mai mici, care în vederea unui consum turistic minim, achită un preț global unui comerciant care organizează voiajul. Avântul turismului organizat are drept fundament avantajele pe care le prezintă atât pentru organizator, care obține un profit din activitatea depusă, cât și pentru turiști, prin nivelul de preț mult mai accesibil, ambianța pe care o creează, certitudinea consumului etc. Si totuși, mobilitatea scăzută a turistului, cât și rigiditatea cantitativ-calitativă și structurală a consumului, la care se pot adăuga constrăngerile induse de politica și interesele organizatorului, au determinat o anumită plafonare în evoluția acestei forme de turism și apariția turismului semiorganizat care combină avantajele primelor două forme. Astfel, prestațiile turistice pot fi angajate anticipat, total sau parțial, de către turist la un întreprinzator care îi permite opțiunea între mai multe variante de consum turistic chiar pe parcursul călătoriei. Rămân ca avantaje prețurile accesibile, certitudinea consumului, autonomia relativă s.a.

In cadrul turismului organizat au apărut o varietate de aranjamente, ca variante ale voiajelor angajate și plătite global-anticipat, cum ar fi: “charter inclusive tour”, “fly and drive”, “package tour” etc.

Din punctul de vedere al gradului de mobilitate al consumului, circulația turistică poate fi: itinerantă, de sejur sau rezidențiala, corespunzatoare formelor de turism cu aceeași denumire. Turismului itinerant îi corespunde cea mai ridicată mobilitate a turistului, care parcurge un anumit traseu oprindu-se la intervale scurte de timp în diferite localități turistice. Ca particularizări ale turismului itinerant se practică turismul de circuit, de obicei organizat în interiorul unei țări de către rezidenții sau turiști străini, precum și turismul de croazieră organizat de obicei pe cale fluvială sau maritimă.

Turismul de sejur semnifică realizarea în întregime a consumului la locul destinației turistice un timp mai îndelungat în funcție de motivația turistului și reîntoarcerea la loculul de reședință. Datele statistice evidentiază faptul că el reprezintă forma de turism cea mai răspândită, deoarece corespunde motivației de vacanță și odihnă ca determinare psihologică preponderentă a consumului.

Turismul rezidential este alimentat de acea categorie de turisti care posedă o reședință secundară în altă țara sau localitate decât cea de origine, realitate determinată de rațiuni etnice sau de motive de natură economică. Destul de frecvent, acesta este specific celei de-a treia categorii de vârstă și are cea mai îndelungată durată de sejur.

In funcție de periodicitatea circulației turistice, consumul turistic este sezonier în cea mai mare parte, fiind totuși și motivații ce pot determina o etalare uniformă a sa pe parcursul unui an. Putem vorbi, deci, de: turism sezonier (ce poate fi monosezonier sau bisezonier) și de turism continuu.

Sezonalitatea în turism este o chestiune deosebit de acută și dificilă atât pe plan economic cât și pe plan social. De fapt, în circulatia turistică internatională predomină formele sezoniere de turism. Acestea determină, printre alte efecte, ocuparea incompletă a capacităților aparținând bazei materiale cu specific turistic și măresc durata de recuperare a investiției în obiectivele turistice. Iata de ce, determinarea indicelui de sezonalitate prezintă mare importanță pentru a relfecta și aplica în cunoștință de cauză măsurile de atenuare. Acest indice se poate calcula pentru diferite componente ale bazei materiale cu destinație turistică.

Sub acest aspect, dacă facem chiar și numai o scurtă radiografie a geografiei sezonalității turistice prin prisma serviciilor de cazare, constatăm că în țările în care forma de turism oferită este dependentă de factori naturali sezonalitatea este foarte acentuată (Grecia- 7%, Maroc – 10%, Italia – 11%, Bermude – 18%, etc.), în țările cu oferta diversificată sezonalitatea este de un nivel mediu (Mexic – 48%, Portugalia – 34%, Spania – 24%, Turcia – 24% etc.), iar în țările de ofertă de interese etalat pe perioade lungi de timp ale anului calendaristic, sezonalitatea înregistrează nivelurile cele mai scăzute (Hong-Kong – 71%, Singapore – 73% sau Kenya – 55%)

Dupa criteriul acoperirii cheltuielilor turistice se înregistrează, de asemenea, două tipuri de turism: turism pe cont propriu și turism social. In principal, amplificarea circulației turistice în ultimele decenii se motivează și prin posibilitățile sporite de acces a unor categorii de persoane cu venituri mai reduse, al căror consum este finanțat de instituții și organizații obstești, atât de stat cât și private.

Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport utilizat în efectuarea călătoriei, formele de turism se împart în: drumeție, feroviar, rutier, naval, aerian, precum și forme mixte de turism.

In conformitate cu criteriul locului de consum circulația turistică poate fi: națională și internațională. Cea națională, regăsită în ceea ce se cheamă turism intern sau național se desfășoară de către rezidenții unei țări în interiorul granițelor țării respective, pe când cea internațională, reprezentata prin turismul extern sau internațional, se desfășoară între mai multe țări prin persoanele care se deplasează peste granițele țării de reședință în scop turistic. Mai mult, chiar în funcție de direcția fluxurilor turistice, turismul international poate fi grupat în emițător – reprezentat de plecările autohtonilor peste graniță, și receptor (primitor) – consituit de sosirile de turiști din alte țări. In cazul unei anumite țări, turismul international înseamna deci, pe de o parte, plecările rezidenților în alte țări și, pe de altă parte, sosirile de turisti străini. Cele două tipuri de turism, intern și internațional, se găsesc într-o strânsă interdependență prin care se asigură promovarea în ansamblu a circulației turistice, valorificarea superioară a potențialului național și folosirea raționala a capacităților de primire.

In ultimile decenii, pe plan mondial s-a conturat și s-a accentuat tendința de crestere mai puternică a turismului intern față de cel international ca urmare, pe de o parte, a politicii promoționale adoptată de toate țările lumii față de propria ofertă turistică și, pe de altă parte, datorită efectelor crizei economice valutare și energetice care au atras implementarea și a unor măsuri protecționiste față de importul de turism în majoritatea țărilor mari importatoare. Așa se și explică de ce practic turismul național reprezintă circa 80% din volumul fizic al turismului mondial.

Scopul principal al calatoriei determină forma de voiaj, iar turismul ar putea fi clasificat în funcție de acesta. Deși scopurile pot să difere și călătoria poate fi dinamizată de o mare diversitate de dorințe umane și atitudini mentale, intenția și acțiunea rezultantă conturează următoarele forme distincte de turism.

Turismul de odihna și de relaxare. Acesta include turisti ce doresc să combine relaxarea fizică și mentală cu schimbarea temporară a domiciliului și, într-o societate a tensiunii, să evadeze din cotidian sau să încerce să-și diminueze problemele mentale și fizice.

Turismul cultural. Acesta are în vedere călătoria în scopul lărgirii cunostințelor (orizontului) despre alte locuri și oameni, despre nivelul lor de viață, cultura lor și include călătorii spre destinațiile cu vestigiile istorice, de artă, monumente, obiecte religioase și alte civilizații. Acesti turisti pot fi interesați în probleme ce țin de domeniul religiei, filosofiei, istoriei, antropologiei etc. și doresc să ia parte la acțiunea de cunoastere a unor evenimente trecute. Evoluțiile contemporane în diferite sfere de activitate umană și progresul în domeniile stiințifice, tehnologice, educaționale și sociologice sunt, de asemenea, subiecte de interes cultural pentru mulți turisti. Totuși, numai câteva dintre acestea pot îmbina odihna și relaxarea cu cultura, ca scop principal al călătoriei lor.

In structura motivațională a turismului urban ponderea cea mai mare revine turismului cultural.

Turismul sportiv. Călătoria pentru a participa la activități sportive, incluzând evenimente locale, regionale și internaționale, este un aspect al turismului. Participarea la astfel de acțiuni presupune interesul spectator sau susținător, iar concursurile importante atrag un mare număr de turisti din lumea întreagă. Marea varietate de activități sportive lărgeste domeniul de interes și participare a turistilor.

Turismul social și sociologic. Este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilități financiare relativ limitate și este specific turiștilor care solicită forme ieftine de cazare si forme de transport convenabile. Voiajul este subventionat de către organisme sociale și pentru care se acordă concesii și facilități speciale. Ei cuprind o mare parte a populației muncitoare.

Pe de altă parte, turismul sociologic are de-a face cu călătorii întreprinse pentru a vizita prieteni, cunostințe și rude, ca și călătorii din motive de prestigiu social. Ultimul factor are o importanță considerabilă în multe societăți, în special în cele influente.

Turismul de afaceri. Călătoria de afaceri sau realizată din motive profesionale, deși nu este considerată de unii analisti o călătorie pur turistică, implică folosirea de bunurii și servicii turistice și aduce venituri importante țărilor vizitate. Vizitarea târgurilor internaționale, expozitiilor comerciale, a seminariilor tehnice, participarea la conferințe și congrese internaționale presupun evenimente turistice și sociale ca: vizitarea orașului, distracție, cumpărături ș.a. ce au drept rezultat creșterea veniturilor pentru țările gazdă.

Deseori, astfel de evenimente generează călătorii turistice în plus și atrag nu numai cumpărători potențiali, ci și un mare număr de spectatori, din cauza facilităților speciale, tarifelor accesibile și a programelor speciale. Călătoria stimulativă pentru grupurile de oameni de afaceri, de negustori, distribuitori explică o bună parte a turismului comercial. Aceste conferințe și congrese internaționale oferă posibilitatea unei mari publicități pentru o țară și facilitățile ei, devenind astfel o avangardă pentru fluxul obișnuit de turiști.

Turismul politic. Această formă de călătorie ia în considerare participarea la evenimente politice însemnate sau la mari sărbători naționale, precum și atmosfera festivă firească generată de aceste întămplări. Evenimentele speciale legate de aceste acțiuni și atracții deosebite programate stimulează călătoriile spre astfel de locuri. De exemplu: nunta prințului britanic de Wales, sau încoronarea unei anume regine. Conferințele economice și politice sau sărbătorirea unor celebrități atrag un mare număr de turisti; un exemplu edificator, în acest sens, îl reprezintă afluxul deosebit de turisti cu ocazia comemorării, în 1969, a 200 de ani de la nașterea lui Napoleon. Afilierea la anumite ideologii poate fi, de asemenea, o atracție pentru călătorie.

În această privință, o altă formă de călătorie, ce reține tot mai mult atenția, este călătoria guvernamentală. Conform unor estimari, între 6 și 8 procente din totalul călătoriilor internaționale anuale sunt realizate de oficialități guvernamentale. În realitate, aceasta formă de voiaj presupune, de asemenea, bunuri și servicii pentru turisti și, drept urmare, ar trebui tratată ca o formă de turism politic.

Referindu-ne la formele de turism și clasificarea acestuia în funcție de scopul călătoriei, considerăm a fi deosebit de important a reține în continuare motivațiile pentru care sunt realizate călătoriile și ce anume stimulează pe oameni să aleagă anumite atracții și activități mai mult decât altele. Motivația este procesul de apariție sau menținere a comportamentului uman, și/sau de influențare a ritmului și modelului unei activități în desfășurare. Cu alte cuvinte, care este motivul acțiunii și ce căi deosebite de acces, comportament sau atmosfera stimulează răspunsurile dorite constituie o chestiune demnă de luat în considerare. Chintesența teoriei stimulent-răspuns a motivării se regăsește într-un mod deosebit de pregnant când e vorba de turism, iar atitudinea umană poate fi analizată în mod folositor în funcție de termenii ei. În general, o persoană este conștientă de dorințele, preferințele și alegerile sale și, astfel, ea posedă sentimente și emoții conștiente. Concret, există un sentiment care îi permite omului să răspundă, să fie decis, precum și activități realizate cu placere care să-i ofere bucurie și satisfacție. În acest sens, principalele categorii de motivații care îi determină pe oameni să călătorească include următoarele:

Motive educaționale și culturale, respectiv:

a vedea modul de viață al altor popoare, cum trăiesc și muncesc oamenii altor locuri, pentru a-și satisface curiozitatea.

a studia și explora țări deosebite, frumusețile lor naturale sau create și a-și satisface dorința de aventură

a dobândi cunostințe, întelegere și un cadru mai bun a ceea ce este prezentat prin diferitele mijloace de informare

a asista la evenimente interesante, deosebite;

a vizita instituții culturale, stiințifice și tehnice, a învata și a aprecia arta, muzica, literatura și patrimoniul cultural;

a face turnee de studiu în interes profesional și cultural

Motive religioase și etnice, între care:

vizitarea regiunilor cu religie comună sau a celor cu religie diferită, pelerinaje și reuniuni religioase;

vizitarea locurilor ce au legătură cu strămoșii sau familia cuiva

vizitarea locurilor unde familia și prietenii cuiva s-au mutat sau au emigrat

Motive sociale și istorice, cum ar fi:

vizitarea monumentelor istorice pentru a întelege și a aprecia mai bine evenimentele istorice;

satisfacerea imboldului sociologic de a vizita cât mai multe țări, de a întalni noi oameni, de a-și face noi prieteni și de a câstiga experiență

dorința de a reîntălni prieteni și rude, de a vizita familia și de a călători și rămâne împreuna cu aceasta în timpul vacanței

conformismul și moda, ținând pasul cu schimbarile sociale;

snobismul sau dorința de a alege trasee turistice necunoscute sau tururi pentru crearea stimei sau statutului personal.

Motive de relaxare și placere, respectiv

dorinta de odihna, relaxare și evadare din rutina și tensiune

bucuria de a petrece o vacanță frumoasă și un timp bun în cadrul unei destinații, alta decât localitatea de domiciliu

câstigarea unei noi experiențe psihologice sau schimbarea atitudinii, a modului de abordare și răspunsul la condiții noi și diferite; hrană, băuturi și amintiri noi

schimbarea regiunii și a atmosferei

recreere, înot, plimbare de agrement

realizarea hobiurilor, motivație care determina trecerea peste orice bariera pentru îndeplinirea ei

Motive de sanatate și sportive ca, de exemplu

vizitarea stațiunilor balneare, centrelor de sănătate, a stațiunilor montane și a altor locuri benefice pentru sănătate;

evitarea condiiților climaterice dăunătoare sănătățăii și folosirea, de căte ori există posibilitatea, a celor benefice acesteia;

satisfacerea dorinței de a beneficia de efectele curative helio-marine și montane, de a înota și de a se bucura de natură

sporturi, atât ca participanți cât și ca spectatori, pescuit, vânătoare

dorința de a explora noi teritorii, subiecți și locuri mai putin cunoscute

Motive stimulative de afaceri, cum ar fi

motive profesionale sau de afaceri

concesiile speciale și condițiile de trai ieftine la destinație, care pot influența călătoria în timpul vacanței

stimulentele și facilitățile sejurului pentru grupuri în anumite condiții

călătoria pentru evenimente politice și sărbători naționale, conferințe și congrese internaționale sau călătorie oficială.

Toate acestea și alte motive îi determină pe oameni să călătorească, dar cu intensități inegale. Cu toate acestea, sistemul motivațional este deosebit de important, în special pentru stabilirea cu succes a programelor de marketing și pentru a întelege semnificația și dinamica motivării călătoriei turistice.

1.3. Posibilitățile de măsurare a fluxurilor turistice (indicatorii circulației turistice)

Fenomenele și aspectele reflectate de indicatorii turismului fac necesară clarificarea acestora în :

indicatori de bază, care se referă la cei doi factori ai pieței – oferta și cererea – și al căror scop este să urmărească repartiția, evoluția și modificarea în tendințele acestor mărimi, precum și a structurii lor în timp și spațiu

indicatorii corelației dintre diferitele laturi ale pieței turistice, care fac posibilă calcularea de exemplu, a gradului de utilizare a capacității turistice instalate sau a dependenței comerciale între ofertanți etc.

indicatori ai efectelor economice directe ale turismului asupra economiei în ansamblul său asupra anumitor sectoare

indicatori ai utilizării forței de muncă care reflectă situația, repartiția și evoluția ocupării forței de muncă pe ramuri de activitate și pe nivele profesionale

Finalitatea elaborării indicatorilor statistici, indiferent de fenomenul urmărit, este de a răspunde cerințelor practicii economice. In acest scop, oamenii de stiință din Comisia de Statistică a United Nations World Tourism Organization (UNWTO) au propus urmatorul sistem de indicatori:

Indicatorii cererii turistice globale, externe și interne

Indicatorii ofertei turistice, hoteluri, alte unități de cazare, agenții de voiaj și alte întreprinderi din sectorul turistic

Indicatorii relației cerere-ofertă și ofertă-cerere

Indicatorii efectelor economice

Indicatorii densității turistice: la nivelul teritoriului și populației

Indicatorii cererii turistice

Aceasta grupă de indicatori reflectă distribuția și evoluția în timp a cererii turistice globale, externe și interne. Ei reflectă de asemenea comportamentul cererii privind utilizarea mjloacelor de transport și a echipamentului de primire și pot fi folosiți pentru studierea provenientei și destinației cererii turistice, a motivelor de călătorie, a sejurului mediu și a fidelității față de o anumită destinație.

Intre principalii indicatori din această categorie se regăsesc:

Indicele modificării cererii turistice globale

, unde

CGi – cererea turistică în anul i

CG0 – cererea turistică în anul 0

Se poate calcula atât pe întreg reprezentând numărul total al turistilor soșiți, cât și separat ținând cont de numărul de turiști rezidenți și turiști străini.

Indicatorul duratei medii de sejur

Sunt grupați aici toți indicatorii ce se referă la numărul de zile de prezență turistică, atât la nivelul cererii turistice globale, cât și al cererii externe și interne. De asemenea, sunt posibile structurări la nivel geografic, corelate cu structuri ale cererii stratificate pe mijloace de cazare.

La nivel global, durata medie de sejur este rezultatul raportului între numărul de zile de prezență turistică la o anumită destinație și numărul total de turisti prezenți pe teritoriu.

, unde

ZT – număr de zile turistice

T – număr de turiști

Indicatorii ofertei turistice

Se calculează pentru oferta întreprinderilor și reflectă repartiția și variația în timp și în structură a ofertei acestora și în mod individual, pentru fiecare întreprindere ofertantă.

Indicatori ai ofertei totale de cazare

Oferta globala de cazare cuprinde unitățile hoteliere, unitățile nehoteliere, cabanele, campingurile, etc. Unitatea de măsură este numărul de locuri sau numărul de camere, rareori numărul de unități de cazare.

Indicele modificării numărului unităților de cazare

, unde :

UC1 – unități de cazare în anul 1

UC0 – unități de cazare în anul 0

Indicele modificării numărului locurilor de cazare

, unde:

LC1 – locuri de cazare în anul 1

LC0 – locuri de cazare în anul 0

Indicatorii relației cerere-ofertă

In această categorie intră indicatorii care informează asupra activității și dinamicii agenților economici din turism, respectiv firmele turistice. Acești indicatori sunt deosebit de utili în practică deoarece reflectă gradul de utilizare a fiecărei întreprinderi turistice, precum și legăturile dintre întreprinderi.

Trebuie precizat aici că în analiza utilizării capacităților ofertei se ia în calcul numai acea parte a cererii turistice care s-a materializat prin consum. Deci, pentru indicatorii din grupa C, semnificația noțiunii de cerere se referă la clientela propriu-zisă și nu la cererea potentială, ca în cazul indicatorilor din grupa A.

Exemplificarea metodelor de calcul se va face pentru hoteluri, indicii formulați putând fi aplicați la toate celelalte categorii de întreprinderi turistice.

Indicele evolutiei înnoptărilor

, unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Evoluția indicatorului durata medie de sejur la cazare

Pentru a se calcula indicele de variatie a duratei medii de sejur în perioada de timp 0-1, se aplica formula.

, unde :

– durata medie de sejur în anul 1

– durata medie de sejur în anul 0

Indicatorii efectelor economice

Acești indicatorii măsoară efectele economice absolute și relative datorate activității turistice in general (turism inter și internațional) precum și dinamica lor. In acest scop sunt calculați indicatorii cheltuielilor turistice, indicatorii prețurilor, indicatorul incidenței asupra balanței de plați, precum și indicatorii referitori la consum, investiții și valoarea adăugată.

Incasarea medie pe turist

, unde:

IT – încasări totale din turism

T – număr total de turiști

Incasarea medie pe locuitor

, unde:

IT – încasări totale din turism

Indicatorii densității turistice

Acest grup de indicatori cuantifică relația între cererea turistică, cheltuielile și oferta turistică, pe de o parte, și cheltuielile și populația care suportă încărcătura activității turistice, pe de altă parte. Acești indicatori sunt utili în elaborarea politicii turistice pe plan teritorial și social și pot fi calculați pentru orice categorie de cerere sau ofertă, pentru fiecare țară. Ei pun in evidență aspectele calitative și structurale ale exportului unei țari pe piața turistică.

Indicatorul densității turistice în raport cu populația

, unde:

T – număr total de turiști

Pop – populația

Cuantifică unul din aspectele sociale care decurg din circulatia turistică, respectiv presiunea turistică exercitată asupra populației.

Indicatorul densității turistice în raport cu suprafața

= indicatorul densității medii de turisti pe km²

= indicatorul numărului mediu de locuri de cazare pe km²

unde:

T – număr total de turiști

Supr. – suprafața

LC – locuri cazare

Indicatorul densității turistice în raport cu locurile de cazare

, unde:

T – număr total de turiști

LC – locuri cazare

Indicatorii de potențial al pieței

Acesti indicatori informează asupra evolutiei unor mărimi relative raportate la populație, consumul de turism al acesteia și permit desprinderea unor concluzii în legătură cu dinamica piețelor turistice.

Indicatorul intensității plecărilor în vacanță determină pentru o anumită țară predispoziția populației pentru călătoriile de vacanță.

, unde:

TV – turiști care pleacă in vacanță

Pop – populație

Indicatorul intesității plecărilor în străinatate reprezintă numărul de persoane care pleacă din țară în scop turistic turistic, număr ce este raportat la populația totală a țarii de proveniență a persoanelor respective.

, unde :

TS – turiști care pleacă în străinatate

Pop – populație

Toți indicatorii cuprinsi în categoriile de mai sus se calculează global sau descompus, pentru fiecare variabila sau mărime, atât în timp căt și în spațiu.

CAP. 2. PREZENTAREA GENERALĂ A ROMÂNIEI ȘI A GRECIEI

Prezentarea României și a Greciei se va face din punct de vedere al asezării geografice și al căilor de acces, precum și prezentarea mediilor naturale, demografice, istorice, politice, culturale și economice.

2.1. Asezare geografică și căi de acces

Romania este situată în partea de sud-est a Europei Centrale, ocupând partea nord-estica a Peninsulei Balcanice.

Se învecineaza în sud cu Bulgaria, în sud-vest cu Serbia, în nord-vest cu Ungaria și în nord-est cu Ucraina și Moldova.

Căi de acces : Aeroporturi: Cel mai mare aeroport internațional este București – Otopeni. Pe lângă acesta pentru traficul aerian international se mai utilizează aeroporturile din Constanța, Arad, Sibiu, Timișoara și Suceava.

Transportul maritim în România este reprezentat atât de transport maritim cât și de transport fluvial. Porturile maritime la Marea Neagra sunt cele din Constanța, Mangalia, iar porturile fluviale cele mai importante situate pe Dunăre sunt Brăila, Galați și Tulcea.

Grecia sau Republica Elenă este situată în sud-estul Europei ocupând partea sudică a Peninsulei Balcanice. E formată dintr-o parte continentală și o parte insulară (peste 3000 de insule în Marea Egee, Marea Ionica și Marea Mediterană).

In partea de nord se învecinează cu Macedonia, Bulgaria și Albania și în partea vestică se învecinează cu Turcia.

Căi de acces: Grecia are legături aeriene bune cu toate continentele și dispune de numeroase linii aeriene internaționale. Marea majoritate a călătorilor spre Grecia intră prin aeroportul Hellenikon din Atena. Al doilea aeroport ca importanță al Greciei se afla în Sparta.

Având o largă deschidere la mare, un număr mare de turisti aleg transportul maritim. Eleusis, Pireu, Thessaloniki, Megara, Volos sunt cele mai importante porturi ale Greciei.

2.2. Mediul natural

România

Relief. România e o țarã a cãrui relief nu este doar variat dar și armonios distribuit. Relieful este aranjat în trei mari etaje, bine diferențiate: cel mai înalt reprezentat de Munții Carpați, cel de mijloc de Subcarpați și dealuri și podisuri, și cel mai jos reprezentat de câmpii, de vãile râurilor și de Delta Dunãrii. Principala caracteristicã a reliefului românesc este dispunerea sa în formã de amfiteatru.

Munții se întind în formã de arc în partea centralã acoperind 31% din suprafața țãrii, dealurile și podisurile care pornesc în continuare ocupã 36%, iar câmpiile, ce se întind în sudul și în vestul țãrii, cam 33%. Pornind din centru cu Podisul Transilvaniei (cu o altitudine de 400-600m) care e încercuit ca de o coroana de Muntii Carpați (cu înaltimi ce depãsesc 2500 de m, cel mai înalt fiind vârful Moldoveanu, 2544m) continuam cu dealurile care încing ca o curea munții (ele nu depãsesc 1000 de metri înalțime).

La est și la sud Carpații se continua cu Subcarpații, care au o genezã similarã cu a munților dar înaltimi mai mici (1000-500m), și la vest cu Dealurile de Vest, care nu depãsesc 300-400 m altitudine. In est și sud-est se întind douã platouri – Podișul Moldovei și Podisul Dobrogei cu înaltimi între 400 și 600 de metri

Câmpiile – vechi funduri de mari și lacuri – acopera partea de sud și cea de vest a țãrii și sunt joase și foarte plate. Intre Carpați și Dunăre se află Câmpia Româna, "grânarul" țãrii, iar în vestul țãrii se întinde Câmpia de Vest, strãbãtutã de multe râuri. Asezarea în scãri a reliefului duce la aceeași dispoziție a climei, solului, vegetatiei și faunei și implicit a asezarilor umane.

Clima. România are o climă temperat continentalã de tranziție, specifică pentru Europa centrală, cu patru anotimpuri distincte. Diferentele locale sunt cauzate de altitudine și nesemnificativ de influentele oceanice în vest, de cele mediteraneene în sud-vest și continentale în est.

In timpul iernii temperatura medie scade sub – 3°C și pe timp de vară se situează între 22°C și 24°C. Temperaturile medii anuale sunt de 11°C în sudul țării și de 8°C în nord. Temperatura minimă înregistrată a fost de – 38.5°C la Bod, în Depresiunea Brasov, iar cea maximă de + 44.5°C la Ion Sion în Bărăgan. Media anuală a precipitatiilor scade usor de la vest către estul țării. Media anuală a precipitațiilor căzute este pe total de 637 mm, cu valori mai mari în zona de munte (1.400 – 1.000 mm/an) și mai scăzute în Bărăgan (500 mm/an), Dobrogea și Delta Dunării (400 mm/an).

Rețea hidrografică. Râurile. Reteaua de râuri are formă radială, 98% dintre râuri izvorând din Munții Carpați și vărsându-se, direct sau prin intermediul altor râuri, în Dunăre. Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa (2860 km), din care 1075 km pe teritoriul României, se varsă în Marea Neagra prin trei brațe (Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe), care formează o deltă. Principalele râuri sunt: Mureș (761 km pe teritoriul României), Prut (742 km pe teritoriul României), Olt (615 km), Siret (559 km pe teritoriul României), Ialomița (417 km), Someș (376 km pe teritoriul României), Argeș (350 km).

Lacurile. Exista în jur de 3500 de lacuri, dar doar 0.9% dintre ele au o suprafață ce depăseste 1 km pătrat. Cele mai importante sunt lacurile provenite din fostele lagune de pe malul Mării Negre (Razim 425 km pătrați, Sinoe 171 km pătrați) și lacurile formate de-a lungul malurilor Dunării (Oltenia 22 km pătrați, Brateș 21 km pătrați). Lacurile glaciare se întâlnesc în Munții Carpați (Lacul Bucura, cu o suprafața de 10,8 ha este cel mai mare dintre ele). In afară de acestea mai există lacuri făcute de om, importante pentru puterea energetică pe care o înmagazinează, cele mai importante fiind cele de pe Dunăre la Portile de Fier II (40.000 ha) și Portile de Fier I (10.000 ha, dar cu un volum de apă de 2.400 milioane metri cubi – de trei ori mai mult decăt la Portile de Fier II), dar și cel de la Stânca-Costești (5,900 ha) pe Prut și de la Izvoru Muntelui pe râul Bicaz (3.100 ha)

Flora și fauna. Pădurile, care în antichitate și evul mediu acopereau aproape întreaga suprafață a României (exceptând sud-estul țării), au făcut loc treptat terenurilor agricole. In zilele noastre pădurile ocupă 26,2% (6.366.000 ha) din suprafața țării, constând în păduri de fag (în jur de 2 milioane ha), de stejar (1,1 milioane ha), păduri de conifere (1,9 milioane ha). Se mai întâlnesc și alte specii precum carpen, plop, frasin, tei. Păsunile alpine acoperă arii extinse la altitudini ce depăsesc 1.800 m și sunt folosite în principal pentru creșterea oilor. Peste 400.000 ha (6,3% din suprafața totală) sunt afectate în mod vizibil (au devenit aride) de poluarea cu compuși sulfurici sau cu alți compuși proveniți din emisiile industriale.

Fauna României a fost și este înca una din cele mai bogate și variate din Europa, continând specii rare sau chiar unice pe continent. Capra neagră, ursul brun, cerbul carpatin, lupul, râsul, jderul, cocosul de munte sunt specii ce populează munții, iepurii, vulpile, mistreții, căprioarele, potârnichile, pitpalacii sunt întâlniti pe dealuri și în zona de câmpie. Delta Dunării cu o arie de 5.050 km pătrați (din care 4,340 km pătrați pe teritoriul României) ramâne sanctuarul păsărilor sălbatice și a peștilor (crap, știucă, șalău, somn, etc.). Sturionii (de la care se obține caviarul) pot fi găsiți pe cursul inferior al Dunării iar delfinii, heringii, caluții de mare, chefalii în Marea Neagră. Pescuitul intensiv și cresterea poluării (la care s-a adaugat și braconajul în ultimii ani) au diminuat semnificativ cantitatea de peste în ultimele două decenii. Extinderea zonelor populate a redus libertatea de mișcare a animalelor și resursele de vânătoare au scăzut cu 10-20% în ultimii ani.

Grecia

Relief. Aproximativ 80% din teritoriul țării este muntos sau deluros, lucru care face din Grecia una din cele mai mutoase țări din Europa.

In Grecia Occidentala se găsesc lacuri și ținute umede. Lanțul muntos central al țării este reprezentat de Muntii Pindus, cu o înălțime medie de 2650 m. Lanțul se continuă cu insulele Kythera și Antikythera, până la Creta și Rodos. Insulele Mării Egee sunt piscuri ale munților subacvatici care reprezintă o extensie geologică a lanțului.

Grecia Occidentala și centrală cuprinde zone abrupte, înalte, intersectate de numeroase defilee și alte forme de relief carstic, cele mai cunoscute fiind Meteora și Defileul Vikos – ultimul fiind unul dintre cele mai mari din lume, al doilea ca adâncime după Marele Canion, cu 1100 m.

In lanțul Olimp se află cel mai înalt punct din Grecia, vârful Mytikas, cu o altitudine de 2919 m. In nordul țării se află un alt lanț muntos, munții Rodopi, la granița cu Bulgaria. Zona e acoperită cu păduri intinse vechi de secole.

Câmpiile ocupă suprafețe mai în nord, în special în Tesalia de Est, Macedonia centrala și Tracia.

Clima Greciei se împarte în trei categorii.

Climă mediteraneana, cu ierni blânde, umede și veri calduroase, secetoase. Temperaturile depăsesc rareori extremele, deși uneori au loc ninsori chiar și în Atena sau Creta în timpul iernii.

Climă alpină în special în Grecia occidentala (Epir, Grecia Centrala, Tesalia, Macedonia occidentala precum și partile centrale ale Peloponezului, cum ar fi Ahaia, Arcadia și părți din Lakonia pe unde trece lanțul muntos)

Climă temperată în Macedonia centrală și estică, precum și în Tracia, în locuri precum Komotini, Xanthi și Evrosul de nord, cu ierni umede și geroase și veri secetoase și călduroase.

Rețeaua hidrografică. Râurile Greciei sunt relativ scurte și multe seacă pe durata verii. Niciunul din râuri nu este navigabil. Cele mai importante sunt Vardarul (Axios), Aliakmon, Struma (Strymon), Nestos care toate străbat regiunea Macedoniei vărsându-se în Egee. Măsurând 297 km, Aliakmon este cel mai lung râu al Greciei.

Flora și fauna. Grecia dispune de cea mai variata floră a Europei (au fost identificare în jur de 5500 de specii), o multime de specii fiind endemice. Florile sălbatice fascinează ochiul prin bogația culorilor în buchetul lor recunoscând anemone, gladiole, iriși, lalele, crini. Primavara, când pantele dealurilor sunt asternute cu flori, vegetația pare să crească și din pietre. Cele mai extinse păduri sunt cele nordice, din Tracia, Macedonia și Epir. De asemenea, insulele din nord-estul Mării Egee, precum și cele Ionice, sunt acoperite aproape în totalitate de paduri de pini și fagi. In total, se întalnesc peste 200 de specii de copaci, pădurile și crângurile fiind mai ales de conifere, fagii și castani venind pe locul al doilea.

In Grecia se găsesc o multime de zone protejate prin lege și cu sprijinul convențiilor internaționale. Dintre parcurile naționale, menționăm Olimpul, Parnasul și Iti (în Grecia centrală), Prespa și Vikos-Aoos (în Epir), Parnitha (în Attica) și Samaria (în Creta). In plus, se mai găsesc și 11 hidrotopuri, 51 de monumente naturale protejate, 113 rezervații pentru păsări și 300 de biotopuri Corinne.

Fauna este reprezentată de aproximativ 900 de specii, țara fiind un refugiu pentru multe specii pe cale de dispariție, care sunt protejate prin lege. Dintre acestea, menționăm țestoasa de Mediterana (Caretta-caretta) și foca monah (Monachus-monachus). Testoasa Caretta-caretta se întălneste în apele insulelor Zakynthos și Kefalonia, pe când foca monah se găseste în Marea Egee și în Marea Ionică. Pădurile bogate și regiunile stâncoase ale Pădurii Dadia (în amontele râului Ebru) din Tracia, cât și hidrotopurile deltei Ebrului reprezintă mediul păsărilor de pradă. Lacul Mikri Prespa din Macedonia este, de data aceasta, paradiul păsărilor pescar: cormorani, ibiși, egrete, cocostârci. Ursul brun – cel mai mare mamifer din Europa – se întalnește în munții Pind și în munții de graniță cu Albania, Macedonia și Bulgaria. In sfărșit, pădurile nordice sunt mediul pisicii sălbatice, al iepurilor și căprioarelelor, pe când șacalii, caprele sălbatice și aricii trăiesc în sud.

2.3. Mediul demografic

România se întinde pe o suprafață de 238.391 km².

Populația României este într-o regresie. Incepând cu anul 2000, când s-au înregistrat 22.435.000 de locuitori, populația Romaniei este în continuă scădere, ajungand la 22.408.393 locuitori în 2001, la 21.794.973 locuitori în 2002, la 21.733.556 locuitori în 2003 și la 21.673.328 locuitori în 2004.

Previziunile pe ani 2025 și 2050 continuă panta descendentă, populația estimată pentru acei ani fiind de 21.260.138, respectiv 18.678.226 locuitori

Densitatea populatiei este de 90,92 locuitori/ km²

Capitala României este București, orașul cu cel mai mare număr de locuitori (1.927.559). Următoarele orașe în funcție de numărul de locuitori sunt: Iași (317.812 locuitori), Constanța (307.447 locuitori), Timișoara (307.265 locuitori), Cluj-Napoca (298.006 locuitori) și Brasov (284.653 locuitori).

Populația majoritară a României este formată în proporție de 89% din români. Cele mai însemnate grupuri etnice sunt reprezentate de unguri (în proporție de 7%) și rromi (2%).

Media de viata în medie pentru românii este de 75,1 ani pentru femei și 67,9 ani pentru barbați. Mediile de proveniență ale populatiei sunt formate din 54,9 % mediu urban și 45,1 % mediu rural.

Populatia masculină are o proporție de 48,8% din totalul populației în timp ce populația feminină are o proporție de 51,2%.

Principalele religii din România sunt: ortodoxă (75%), romano-catolică (7%) și protestantă (6%).

Grecia ocupă o suprafață de 131.950 km²

Populația Greciei se află într-o continuă crestere plecând de la 10.903.755 locuitori în anul 2000, continuând cu 10.931.206 în 2001, cu 10.968.708 în 2002, cu 11.006.377 în 2003 și ajungând în anul 2004 la o populație de 11.040.650 de locuitori. Previziunea populației pentru anul 2020 este de 11.342.924 locuitori în timp ce pentru anul 2050 este de 10.778.997.

Densitatea populației în Grecia este de 83,67 locuitori/ km²

Capitala Greciei este Atena oraș cu 3.205.514 locuitori. Cele mai importante orașe în funcție de numărul populației sunt Salonic (1.012.345) și Pireu (384.041).

Grecii reprezintă 98% din populație, restul de 2% fiind alcătuit din alte etnii.

Media de viață pentru femei este de 81,8 ani în timp ce pentru bărbați este de 76,6 ani.

Populația urbană reprezintă 61% din populația Greciei în timp ce populația din mediul rural reprezintă doar 39%.

In ceea ce privește repartiția pe sexe bărbații au o proportie de 49,51% din populație în timp ce femeile au un procent de 50,49%

Religia majoritară este consituită din ortodoxi în proporție de 94%. Musulmanii ocupă doar 3%.

2.4. Mediul istoric

Granițele statului România de astăzi include o mare parte din teritoriul statului antic Dacia.

Teritoriul actual al României a fost înlocuit cu mileniul 2 înainte de Hristos, de triburile indo-europene ale tracilor. Incepând cu secolul 6 înainte de Hristos, în regiunea Dunării de Jos sunt semnalați geții, iar în ținuturile Banat și Transilvania, dacii. In vremea lui Burebista (82-44 î. Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: în nord – Carpații Pădurosi, în sud – munții Haemus (Balcani), în vest – confluenta râului Morava cu Dunărea mijlocie, în est – râul Bug.

Dupa moartea lui Burebista, statul geto-dac se va destrăma în patru apoi în cinci formațiuni politice. Nucleul statal se menține în zona munților Sureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.

Unitatea statului dac este refacută de regele Decebal (87-106 d. Hr.). Noul stat avea reședință la Sarmizegetusa. Acesta avea dimensiuni mai mici decât statul lui Burebista, însă este mai bine organizat. Domnia sa reprezintă perioada de apogeu a civilizației geto-dacilor, aflată în a doua etapă a epocii fierului. Datorită agravării pericolului roman, care ajunsese la Dunărea de Jos, Decebal poartă două războaie cu romanii conduși de împăratul Traian în anii: 101-102 respectiv 105-106. In urma acestor războaie, Dacia este cucerită și transformată în provincie romană. Incepe oficial procesul de romanizare al autohtonilor geto-daci.

Romanizarea reprezintă un proces istoric complex prin care civilizația romană pătrunde în toate compartimentele vieții unei provincii încât duce la înlocuirea limbii populației supuse cu limba latină. Factorii romanizării au fost administrația, armata, veteranii, colonistii, urbanizarea, religia, dreptul și învățământul în limba latină. Impactul asupra autohtonilor, al acestor factori, a fost și asimilarea, în mod conștient, a civilizației romane. In anul 271, împăratul Aurelian retrage administrația și armata din Dacia. Cea mai mare parte a populației romanizate rămâne la nord de Dunăre. Avem dovezi ale continuitatii populației daco-romane la nord de Dunăre. Asezări daco-romane nord-dunărene cunosc o locuire neîntreruptă. Vechi centre urbane sunt: Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum. Insă o parte a locuitorilor vechilor orase se retrag spre ținuturile rurale din cauza migratorilor și întemeiază noi asezări. După retragerea aureliană este refacută unitatea dacică din stânga Dunării de Jos.

Românii sau format pe un teritoriu vast care se întindea la nordul și la sudul Dunării, înglobând fostele provincii romane Dacia și Moesia. Prima sinteză a fost aceea dintre daci și romani și sta la baza formării poporului român. Dupa retragerea aureliană din fosta provincie Dacia rămâne o populație romanizată, latinofonă. A doua sinteză se produce la nordul și la sudul Dunării, în decursul mai multor secole între populația daco-romana și populațiile slave venite în sec. VII. Consecințele asezării slavilor la sud de Dunare sunt importante. Are loc separarea latinității din Pen. Balcanica de cea nord-dunareana. La sud de Dunarea majoritatea populației romanice este asimilată de slavi. La nord de Dunăre, populația romanică mai numeroasă asimilează elementele slave. Rezultatul celor două sinteze a dus la formarea poporului român, proces încheiat în linii mari la sfârsitul secolului VIII. Tot de la sfârsitul secolului VIII putem vorbi de apariția limbii române, fiind o limbă romanică sau neolatină.

Invazia slavă din secolul al VII-lea va avea și efecte nefaste pentru români. Intâi, va permite grecilor să includă teritoriile de peste Dunare în Imperiul Romanic Bizantin (prin termenul de romanic se atestă că Imperiul Roman de Rasarit, cu capitala la Constantinopol, e continuatorul Imperiului Roman distrus de către barbari). Slavii și bulgarii vor separa astfel pe românii de la sudul de Haemus (Muntii Balcani), de cei din nord.

In Evul Mediu, populatia de pe teritoriul actual al României traia în două formațiuni statele distincte: Tara Românească și Moldova – dar și în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. In secolul al XVIII-lea, primele două (Moldova 1711, Tara Românească 1716) au fost vasale Imperiului Otoman, dar aveau autonomie internă, perioadă cunoscută ca perioada domnitorilor fanarioți. Transilvania aparținea Ungariei, apoi Imperiului Otoman, apoi Imperiului Austro-Ungar, dar având de asemenea o autonomie largă.

Statul modern roman a fost creat prin unirea principatelor Moldova și Muntenia, în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestarile autoritare ale domnitorului. Unirea nu fusese garantată decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depașit de introducerea unei case domnitoare străine. România a devenit independentă în urma participării la razboiul ruso-turc din 1877-1878, odata cu Serbia.

Tara iși va mari teritoriul ca urmare a celui de-al doilea razboi balcanic, când în urma păcii de la Bucuresti (1913) se obține Cadrilaterul și a Primului Razboi Mondial, când Transilvania, Bucovina si Basarabia sunt obținute.

Basarabia, Bucovina de nord și Tinutul Herța au fost încorporate Uniunii Sovietice în 1940, recuperate în anul 1941 și apoi din nou încorporate în Uniunea Sovietică în anul 1944, iar astăzi se află în componența Republicii Moldova și a Ucrainei. In anul 1940, Cadrilaterul a fost restituit Bulgariei.

După cel de-al doilea Război Mondial, România va deveni o țară comunistă sub influența Uniunii Sovietice – contracarată, după cca. 1965, de o variantă autohtonă de regim comunist, ocazional, în probleme de politică externă, în opoziție cu URSS. Regimul a rămas îndepartat de orice altă tentativă de reformă internă, întorcându-se la abordări dogmatice autoritare, cu manifestari represive. In decembrie 1989, la capatul unei serii de evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a prăbusit.

România și-a îmbunătățit relațiile cu Europa, a aderat la NATO în 2004 și a aderat la Uniunea Europeană. Tratatul de aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană a fost semnat de reprezentanții statelor membre și ai țărilor aderente în Luxemburg, pe 25 aprilie 2005 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după ratificarea sa de către cele 25 de state ale Uniunii Europene.

O să începem scurta incursiune în istoria Greciei din jurul anului 3000 î. Hr., când colonistii cu o origine puțin cunoscută s-au instalat în partea continentală a Greciei și pe insule. Cam în aceeași perioadă, în Creta, s-a înălțat civilizația minoică, o civilizație prosperă, care și-a răspândit influența în toată zona.

Minoicii, despre ale căror ritualuri au ajuns informații până la noi prin legendele legate de Tezeu și de lupta sa labirintică cu Minotaurul, au lasat dovada geniului lor arhitectural prin ruinele palatelor din Knossós (Cnossos) sau Festós (Phaistos).

Până în 1500 i.Hr., civilizația lor a ajuns la apogeu. Din motive necunoscute, majoritatea centrelor puterii lor au fost distruse de un incendiu, acestea fiind abandonate. Cauzele dezintegrarii civilizației minoice rămân un mister. Numai Knossósul a continuat să fie populat atunci când dominația cretană a luat sfârșit.

In sec XIII î.Hr., civilizatia miceniană, la fel ca și cea cretana, și-a vazut sfârșitul. Un mit clasic leagă declinul erei miceniene de sosirea triburilor doriene. De fapt nu exista nici o legătură clară între cele două evenimente. Invazia doriană coincide cu instaurarea epocii întunecate. Izvoarele istorice din aceasta perioadă sunt puține dar e clar că civilizația a avut de suferit. Comerțul a decăzut, iar comunitățile au devenit izolate.

Incepând cu anul 700 î.Hr. au aparut primele orașe-stat. Atena, Sparta, Teba și Corint se întrec pentru supremație. Rivalitatea cea mai acerbă era între Atena pe de o parte și Sparta, care formează Liga Peloponeziană cu statele învecinate, pe de alta parte.

In 490 î.Hr. Darius, regele Persiei, încearcă să invadeze Grecia, dar este învis de armata ateniană. In 480 î.Hr. Xerxes, fiul lui Darius atacă. Leonidas regele spartan, este învins la bătălia de la Thermoipylae (Termopile). Atena este capturată, dar mai tărziu printr-un atac surpriză, flota greacă scufundă flota persană la Salamina.

Intre anii 431-404 î.Hr. au loc Războaiele Peloponeziene, avându-i ca protagoniști pe spartani și pe atenieni. Atena capitulează, iar Sparta preia controlul asupra celei mai mare părți a Greciei.

In 338 î.Hr., Filip al II-lea al Macedoniei învinge Atena și Teba în lupta de la Cheroneea și unește toate orașele grecești, exceptând Sparta.

Filip al II-lea este asasinat în anul 336 î.Hr., locul său este luat de Alexandru cel Mare, fiul său. Acesta creează un imens imperiu. Acesta va fi divizat în anul 323 î.Hr., la moartea lui Alexandru cel Mare, de către generali (diahoni). Centrele puterii politice se mută pe rând din Grecia în Orientul Mijlociu, iar apoi în Egipt. In timp ce diahoni se luptau pentru putere, Roma iese în față ca putere majoră.

In anul 146 î.Hr. Grecia devine provincie romană. Grecia a aparținut imperiului roman până în secolul al III-lea d.Hr când a început invazia hunilor. Invaziile au fost respinse cu succes, dar șocul a dus la o pierdere a încrederii și la o deteriorare a vieții economice. Impăratul roman Constantin și-a mutat capitala de la Roma la Constantinopol. Crestinismul a devenit religia oficială a imperiului și așa a început tranziția de la Roma la Bizanț.

In secolul al VI-lea Grecia a fost atacată, iar apoi colonizată de triburile slave din nord. Invazia a marcat sfârșitul traditiei clasice din Grecia, distrugând civilizația urbană și în același timp, cultura romană și greacă. Imperiul a contraatacat, misionarii creștini au convertit păgânii slavi din Peloponez, învătându-i limba greacă. Limba a supraviețuit dar nu și cultura urbană.

Perioada de glorie a Bizanțului a fost foarte scurtă: de la mijlocul secolului al IX-lea până la mijlocul secolului al XI-lea. Prosperitatea sa sub împărații macedoneni s-a încheiat în anul 1071, când un nou dușman, triburile turce de nomazi din centrul Asiei, îi învinge armata în bătălia de la Manzikert din Anatolia. Amenințarea din vest s-a făcut și ea simțită foarte curând. In secolul al XII-kea era posibilă o invazie normandă, când Roger de Sicilia a invadat Grecia, jefuind Teba și Corintul.

Toata acestea erau, însă, doar premizele unui ghinion și mai mare. In anul 1204, Constantinopolul a fost și el jefuit de cruciații care se îndreptau spre Pământul Sfânt, în cea de-a patra cruciadă. Imperiul s-a fragmentat și s-au născut noi state: Epir, Niceea și Trebinzonda. In următorii 50 de ani, Bizanțul s-a reunit, a recucerit partea terestră cea mai importantă a Greciei și a recapturat Constantinopolul.

Până în anul 1400, imperiul s-a micșorat, rezumându-se la Constantinopol, Salonic și Peloponez. In aprilie 1453, Mahomed al II-lea a asediat capitala și a cucerit-o la sfârșitul lunii mai. Opt ani mai târziu, întreaga țară a fost cucerită.

Sultanul predă administrația civilă a Greciei, Bisericii Ortodoxe. Inițial, viața religioasă a grecilor este tolerată.. In anii 1600, taxele devin din ce în ce mai mari și nu pot fi plătite, mișcarea de independență a grecilor începe să se contureze încet-încet. Biserica se află de partea rebelilor.

In 1821, după câteva încercări nereușite, arhiepiscopul Yermanós din Peloponez cheamă poporul la o revoluție armată împotriva turcilor. Marile puteri europene intervin în Războiul Grec pentru Independență. Asistența militară a acestora ajută la alungarea turcilor din Grecia de Sud și Grecia Centrală. Rusia, Franța și Marea Britanie îl numesc pe prințul Otto al Bavariei drept rege al Greciei în anul 1832. In 1863 George I îl urmează pe Otto care fusese uzurpat.

Izbucnesc războaiele balcanice în anul 1912. Grecia smulge turcilor Macedonia de Sud, Epirul, Creta și insulele din estul Mării Egee.

Grecia intră în primul război mondial în anul 1917, după mici conflicte între republicani și monarhisti.

Incurajați de Aliați, trupele grecesti încearcă să preia Smyrna de la Turcia în anul 1922 dar eșuează.

In perioada 1941-1944 forțele lui Hitler ocupă Grecia. Grupurile de rezistență se ascund în munți. După retragerea nemților în 1944, Aliații încearcă să reintroducă democrația.

In anul 1974 Grecia se declară republică.

In anul 1993 o fostă componentă a Iugoslaviei se autodenumește Macodenia spre nemulțumirea Greciei. Este recunoscută de Uniunea Europeana și de ONU drept Republica Macedonia (FYROM). Grecia nu a fost multumită de aceasta recunoastere și impune o blocadă economică asupra noi republici, blocadă pe care o retrage în anul 1995.

2.5. Mediul politic

Parlamentul României este bicameral, fiind alcătuit din Senat, cu 137 de membri, și Camera Deputaților, cu 314 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaților sunt rezervate reprezentanților minorităților naționale. Diferența numărului de membri se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 70.000 locuitori, iar cea pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. Are rol legislativ, discutând și votând legile ordinare și organice, atât in comisiile de specialitate cât și în plen. Membrii parlamentului sunt aleși prin vot pe listă, universal, direct și secret. Sistemul electoral este unul proporțional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm). Alegerile se țin o dată la patru ani, ultimele având loc la 28 noiembrie 2004.

Președintele României este ales prin vot direct o dată la cinci ani, printr-un sistem majoritar, în care câștigător este declarat cel care acumulează, la primul tur de scrutin, 50%+1 din voturile alegătorilor înscriși în listele electorale. Dacă acest procent nu se atinge, are loc un al doilea tur de scrutin, la care participă primii doi candidați, fiind declarat câștigător candidatul care întrunește cel mai mare număr de voturi. Până la revizuirea Constituției în 2003, mandatul prezidențial era de 4 ani. Președintele desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritate absolută în Parlament ori, dacă nu există o astfel de majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. La rândul său, Primul ministru își alege membrii guvernului, guvernul fiind apoi supus aprobării parlamentului. Guvernul împreună cu președintele reprezintă puterea executivă în stat. Ultimele alegeri au avut loc la 28 noiembrie 2004 (primul tur de scrutin), respectiv la 12 decembrie 2004 (al doilea tur de scrutin). România este reprezentată în cadrul Uniunii Europene de 34 europarlamentari. România este membră a Organizației Națiunilor Unite din data de 14 decembrie 1955, NATO din 2004, și a Uniunii Europene(UE), din data de 1 ianuarie 2007.

Puterea judecătorească este exercitată de Înalta Curte de Casație și Justiție împreună cu curțile de apel, tribunalele și judecătoriile.

Constituția României, adoptată în 1991 și modificată în 2003, este bazată pe cea din 1923 și pe a celei de-a V-a Republici Franceze.

Statutul politic al Greciei este acela de Republică Parlamentară Prezidențială. Forma actuală a acestei denumiri a fost pusă în vigoare odată cu referendumul organizat în data de 8 decembrie 1974, prin care 70% din populație a eliminat statutul de republică monarhică. Constituția aflată în prezent în vigoare, a fost votată la 11 iunie 1975 și modificată în 1986 și în 2001.

Cea mai înaltă autoritate a Republicii Elene este președintele – al cărui câmp de activitate caracterizează statutul de Republică Prezidențială – și răspunde în fața Parlamentului Grec, în cadrul unui mandat de 5 ani. Actualul președinte al Republicii este domnul Karolos Papoulias ales în anul 2005.

Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Grec. Acesta este alcătuit din 300 de membri care sunt aleși prin intermediul alegerilor directe, de către popor, prin actul votului secret, direct și universal. Parlamentul exercită de asemenea și controlul direct asupra guvernului. Il controlează pe presedintele Republicii și acordă votul de încredere guvernului, în conformitate cu autoritatea Republicii Parlamentare.

Puterea executivă este exercitată de guvern. Primul ministru al țării este domnul Kostas Karamanlis, președintele partidului “Noua Democratie”. Guvernul Karamanlis a fost desemnat în urma alegerilor din 7 martie 2004. In cadrul acelorași alegeri s-au remarcat și reprezentanți ai celor 4 partide principale ( Noua Democratie, Pasok, Partidul Comunist Grec și Coaliția Radicală de Stânga), care au ocupat 300 de locuri în Parlament.

Din punct de vedere administrativ, Grecia este împărțită în 14 zone, 51 de judete, pe lângă acestea adăugându-se și regiunea autonomă “Muntele Sfânt”. La nivel administrativ local, recentul program “Kapodistrias” a reorganizat harta administrativă a țării, înlocuind vechile comune cu noi municipii mai mari și unitare. Primarii și prefecții țării sunt aleși prin vot direct de către populație o dată la 4 ani, în timp ce conducătorii zonelor sunt desemnati în mod direct de către Guvern. Dreptul la vot în Grecia este universal și obligatoriu pentru toți cetațenii greci care au ajuns la vârsta majoratului.

Puterea judecătorească este exercitată de către tribunale, care se bucură de autonomie functională și personală. Cea mai înaltă autoritate în acest sens este Curtea de Casație, Parchetul, Corpul de Control și Inalta Curte de Justiție.

Pe plan internațional Grecia face parte dintr-un numar mare de organisme și organizații. Aceasta are ca scop punerea în practică a principiilor generale ale politicii externe promovate în Grecia. In afara de apartenența la Uniunea Europeana, Grecia este membră a diverse organisme internaționale (de ex. Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății, UNESCO) și regionale (NATO, OCEMN). De asemenea, face parte din organisme politice (de ex. Consiliul Europei, OSCE), economice (Banca Mondială, Fondul Monetar International, OECD), umanitare (UNICEF).

2.6. Mediul cultural

Cultura și civilizatia româna a cunoscut două curente coexistente, care au alternat ori s-au întrepătruns: unul european și altul oriental. Relația dintre ele a depins de regiune, de domeniul cultural specific (arhitectura este sfera de coexistență și confluență a ambelor curente, în timp ce pictura legată mai mult de canoanele religioase, s-a integrat în tradiția bizantină), de epoca (în Moldova și Valahia domnia fanariotă a fost o perioada de influență orientală maximă, simțită mai ales în orașe, în timp ce civilizația și-a păstrat formele tradiționale).

In 1508 domnitorul Radu cel Mare al Tarii Românesti a ordonat preotului Macarie de a tipări o carte de rugăciuni. Aceasta a fost prima carte tipărită în slavona pe teritoriul românesc. Limba română a fost adoptată mai târziu în literatura scrisă, prima carte fiind tipărită în 1544. In biserici și cancelarii scrisul în slavonă a rezistat până spre sfârșitul secolului 17.

O altă trăsătură a culturii românești este relația specială dintre folclor și literatura iluministă, determinată de doi factori. Primul, caracterul rural al comunităților românești a întipărit o neobișnuită vitalitate culturii populare. A doua, până în secolul 18, cultura educată era compusă în principal din lucrări istorice, juridice, morale și religioase și s-a dezvoltat în jurul curților domnești și boierești, ca și în mânăstiri. O personalitate deosebită a fost domnitorul Dimitrie Cantemir (1673-1723), membru al Academiei din Berlin, ale cărui lucrări despre Imperiul Otoman și-au câstigat faimă mondială. Creațiile folclorice (binecunoscută în acest sens este Miorița, o baladă simbolică despre supunerea în fața sorții a românilor) erau atât surse de inspirație pentru creatorii culți cât și un model structural. Intr-o politică istorică plină de salturi, cele mai dinamice epoci din punct de vedere cultural au fost cele caracterizate de stabilitate când treptele erau atinse sau chiar unele sărite, când s-a observat o sincronizare cu cultura europeană contemporană. Acest lucru stă mărturie pentru anii de dinaintea și de după abolirea domniilor fanariote când, într-un context istoric favorabil, românii au ales modul de viață vestic, în special cel francez, lucru urmărit constant și cu un ritm fantastic de rapid.

Incepând cu sfârsitul secolului XVIII și începutul secolului XIX, elita culturală a Principatelor Române, a studiat în Paris și franceza a devenit (și a ramas așa până în regimul comunist) o limbă foarte comună. Rolul de modelator al culturii franceze (în special în domeniul idealului politic, administrație și legislație) a fost paralel, începând cu mijlocul secolului 19 până în timpul primului război mondial, cu cultura germană, în particular în Moldova, unde erau mulți intelectuali care au studiat la Berlin. In Transilvania și Banat, domnia habsburgică și prezența sașilor și a svabilor în comunitățile locale a avut un rol important și constant în relația cu lumea germana și nu numai la nivel cultural – principalele centre de educație a elitei transilvănene erau Viena și Roma – dar și în viața de toate zilele. Influența spațiului german s-a simtit în special în stiințele umane (poezie, filozofie, logică, filologie) și tehnice.

Perioada de schimbări radicale și modernizare a culturii românești coincide cu perioda de creare a statului național, unirea Moldovei cu Tara Românească, în 1958. Identitatea naționala a fost astfel definită în relația cu modelul european. Mai tărziu, cele câteva decade de pace din perioada interbelică, după definitivarea unirii românilor din 1918, au fost dedicate sincronizării cu cultura europeană. In ambele procese, nelipsite de polemici, de confruntări între conservatori și avocații progresului, asimilarea culturii occidentale și capitalizarea tradițiilor locale s-au dovedit a fi foarte benefice. Rezultatul a fost apariția în literatura română a celor mai mari clasici: Mihai Eminescu (1850-1889), Ion Luca Caragiale (1852-1912) și Ion Creangă (1837-1889). In perioada interbelică, cel mai grăitor exemplu în acest sens este Constantin Brancuși (1876-1957), inovator al cuvântului sculptură prin imersiune în sursele primordiale ale creației folclorice. Viața culturală interbelică a fost plină de efervescentă. Personalitatea covârșitoare a istoricului Nicolae Iorga (1871-1940) a adus în dezbatere europeană atât istoriografia română cât și istoria românilor. Definind identitatea colectivă prin relația dintre tradițional și curentele vest europene a fost un subiect fierbinte. Dezbaterile și polemicile au fost însoțite de nume de renume ca Nae Ionescu (1890-1940), Mircea Vulcănescu (1904-1952) și Lucian Blaga (1895-1961) care a insistat pe componenta tradițională, și alții, ca Eugen Lovinescu (1881-1943) care a militat pentru abordarea europeană.

După instaurarea comunismului liberatatea de creație a fost constant restrânsă prin forme diferind în funcție de etape: în încercarea de a construi noua identitate culturală pe bazele realismului socialist și a da legitimitate noii orânduiri prin rejectarea valorilor tradiționale (perioda de sovietizare); relaxarea dogmatismului și a controlului ideologic în anii 60; presiunea de a impune un naționalism fațis în timpul celor două decade de dictatură ceaușistă. Atitudinea puterii față de omul de cultură a variat de a lungul timpului de la purificări și interdicții (la nivel de masă în anii 50) de a fi prinși în capcana privilegiilor.

Ruptura dintre cultura oficială și cea adevărată s-a mărit în timpul dominației comuniste. Pe de o parte, împotriva intențiilor autorităților, au fost realizate lucrări de valoare ca un domeniu al adevărurilor morale și a adevăratului om de cultură a format obiectul culturii adevarate. Pe de altă parte, sloganurile diseminate la nivel național prin formele oficiale de cultură a ajutat la răspândirea unor viziuni simpliste, a pseudo-adevărurilor printre unele categorii sociale. Tensiunea dintre aceste două direcții există încă și poate fi perceputa la nivelul societății ca un întreg.

O alta consecință a atitudinii comuniste față de elite, în general, a fost apariția, pentru prima data în istoria României, a unei diaspore adevarate incluzând mari personalități a vieții stiințifice și culturale: George Emil Palade, premiul nobel în biologie; filozoful Stefan Lupașcu; Mircea Eliade (1907-1986), renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu (1909-1994), dramaturg al absurdului; Emil Cioran (1911-1996), "cel mai mare maestru al stilului în scrisul francez dupa Pascal"; Vintilă Horia (1915-1992), un romancier care a păstrat spațiul românesc ca o constantă în lucrările sale.

Specific dominației comuniste în România a fost permanentă respingere a membrilor diasporei, etichetați ca trădători de țară. Astfel nici Mircea Eliade, nici Eugen Ionescu sau Emil Cioran, a căror lucrări s-au publicat în țară numai sporadic dupa 1960, nu și-au mai văzut locurile de naștere. Numai după 1989, procesul de recâștigare a valorilor diasporei și de reintegrare a personalităților acesteia în cultura țării a putut fi început, un proces marcat la rândul lui de tensiuni și neîntelegeri. Căderea comunismului în 1989 a stimulat lumea culturală, dar trecerea la economia de piață și rigorile perioadei de tranziție o pun față în față cu experiențe grele.

Cultura grecească a evoluat pe parcursul miilor de ani, odată cu începuturile din civilizațiile miceene și minoane, continuând cu cea mai notabilă perioadă, cea clasică, datorită influențelor Imperiului Roman și succesorilor din Imperiul Bizantin.

Insulele grecești sunt recunoscute drept locul de naștere al vieții intelectuale occidentale. Pentru a înțelege impactul considerabil al civilizației grecești asupra tuturor realizărilor culturale viitoare ale Europei, trebuie să ne întoarcem la perioada primordială a umanității, cea mitologică. Mitologia greacă reprezintă un ansamblu de legende care provin din religia vechii civilizații elene, cu zei creatori, intrigi în Eden și eroi civilizatori. Aceste povești erau cunoscute de către toți grecii din antichitate și, în pofida scepticismului unor gânditori, le ofereau oamenilor atât ritualuri, cât și istorie.

Cele mai vechi opere literare europene care s-au păstrat sunt Iliada și Odiseea, ambele scrise în greaca veche, probabil înainte de anul 700 î.Hr. și atribuite lui Homer. Dintre alte poeme epice timpurii s-au păstrat cele ale lui Hesiod, primul poet didactic. Poemele care tratează teme mitologice, cunoscute drept "Imnurile Homerice", datează din 800–300 î.Hr. Din operele multor poeți greci din această perioadă, printre care autorii de elegii Tyrtaeus, Theognis, Solon, Semonides din Amorgos, Archilochus și Hipponax s-au păstrat doar fragmente. Poemele lirice cele mai personale aparțin lui Alceu, Sappho și Anacreon. Lirica doriană pentru reprezentații corale s-a dezvoltat în operele lui Alcman, Ibycus și Stesichorus și a atins perfecțiunea în operele lui Pindar, Simonide din Ceos și Bacchylide.

Teatrul grec s-a dezvoltat din cântecele și dansurile din cadrul ceremoniilor care aveau loc în cinstea lui Dionysos la Atena. În Atena s-au compus trei tipuri de piese: tragedia, comedia și piesele cu satiri.

Istoriografia a început în Grecia cu opera bogată și larg răspândită a lui Herodot, relatările precise și complete ale lui Tucidide și narațiunea alertă a lui Xenofan. În cursul acestei scurte perioade a literaturii ateniene au apărut scrieri filosofice de o profunzime fără precedent: operele lui Platon și Aristotel au avut un efect incalculabil asupra gândirii occidentale.

În scrierile sale de tinerețe, Platon (întemeietorul Academiei) a încercat să transmită spiritul învățăturilor lui Socrate și să consemneze cu exactitate conversațiile maestrului în dialogurile sale, care rămân principala noastră sursă de informare cu privire la aceste conversații. Capodopera dialogurilor de maturitate ale lui Platon este Republica.

Despre Aristotel se spune că a scris 150 de tratate filosofice. Cele 30 care s-au păstrat abordează subiecte extrem de variate, de la biologie și fizică la etică, estetică și politică.

Arta și arhitectura greacă, picturile, clădirile și artele decorative s-au dezvoltat în Grecia antică între1050 și 31 î.Hr. Printre cele mai cunoscute monumente ale artei grecesti sunt templele din piatră, statuile cu figuri umane și vasele pictate.

Templele din piatră construite în cinstea unor zei sau zeițe erau clădirile cele mai reprezentative ale arhitecturii grecești. Construite în perioadele arhaică și clasică, elementele unui templu grecesc erau remarcabil de simple. Ele prezentau o structură interioară în formă de dreptunghi, cunoscută sub denumirea de "cella", înconjurată de coloane și împodobite cu un acoperiș înălțat, în pantă. Statuile de cult stăteau de obicei în spatele acestei săli. Majoritatea templelor aveau fața îndreptată spre est. Templul lui Hephaistos este un exemplu de templu care a rezistat până în zilele noastre. Marile realizari ale arhitecturii grecești nu s-au datorat doar cunoștintelor tehnice ci ele au rezultat dintr-un simț deosebit al proporțiilor și o constientizare acută, vizuală; un exemplu caracteristic era obiceiul grecesc de a-și decora coloanele astfel încât să fie usor bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de concavitate (curbură spre interior) dată de o coloana perfect verticală atunci când era privită de la distanță.

Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de arhitectură, stiluri care au influențat aspectele fațadelor templelor. Diferențele de detalii de pe coloane și ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural din care proveneau.

Stilul doric era cel mai simplu și mai sobru. Coloanele dorice nu aveau baza sprijinindu-se direct pe ultima treaptă. Capitelurile dorice erau alcătuite dintr-un element numit echinus (de forma unei pernute) și un dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea încărcarea clădirii de deasupra.

Stilul ionic aduce cu el coloanele ionice care erau mai înalte și mai frumoase decât cele dorice.

Stilul corintian a fost cel mai sofisticat și s-a utilizat în principal pentru coloane de interior. Coloanele corintiene aveau capiteluri înalte în forma de clopot răsturnat acoperite cu frunze sculptate. Prima coloană corintiană se află în templul lui Apollo Epicurius din Bassae

Dintre reprezentările artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine reprezentată, mai ales din cauza faptului că picturile lor nu au supraviețuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni și de mari ambiții – s-a dezvoltat doar tărziu, în secolul al VII-lea IH, fiind probabil inspirată de contactele cu Egiptul. Prima perioadă a sculpturii grecești, cunoscută ca perioada arhaică, a durat cam până în anul 480 î.Hr.. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tânăr, în poziție verticală, și fecioara îmbrăcată, ambele sculpturi fiind reprezentate cu un zâmbet larg (evident o convenție fixă) pe față care astăzi ni se pare ciudat, "un zămbet arhaic”.

Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult și sunt cunoscute azi doar după nume. Printre acestea se află și două mari statui ale lui Zeus și Atena create de maestrul atenian Phidias. Cea mai mare parte a lucrărilor în marmură care au supraviețuit nu au fost create pentru contemplarea individuala ci erau gandite pentru a face din decorarea, de ansamblu, a unui templu – mai ales basoreliefurile care îl înconjurau și sculpturile individuale plasate în interiorul unui fronton triunghiular la fiecare capat al clădirii.

Arta mozaicului a aparut în Grecia la sfârșitul secolului al V-lea IH. Cele mai timpurii exemple sunt cele în care pietricele albe, negre și colorate erau fixate în mortarul folosit la podelele caselor. Cu ajutorul pietricelelor luau naștere flori, forme geometrice, animale, monstrii sau mituri. Cel mai frumos mozaic realizat din pietre este considerat cel de pe podelele de la Pella, vechea capitala a Macedoniei și loc de nastere al lui Alexandru cel Mare. Acesta este realizat astfel încăt sunt subliniate luminile și umbrele, prin utilizarea unor pietre cu tonalități coloristice apropiate, un asemenea mozaic aducând mai mult cu o pictură.

În perioada elenistică apar numeroase orașe noi, ceea ce permite triumful arhitecturii civile în piatră. Aceleași principii de simetrie și raționalism guvernează urbanismul, dar preocuparea arhitecților rămâne adaptarea construcțiilor la configurația locului și a peisajelor. În aceasta privință teatrele sunt exemple magnifice.

Sculptura elenistică pune în evidență o sensibilitate total diferită de spiritul clasic. La sfârșitul secolului se face simțită o nouă tendință expresionistă , preocupată atât de musculaturi exagerate cât și de subiectele legate de luptă și durere. Acest stil domină sculptura elenistică. Arta portretului cunoaște un succes tot mai mare .

Marea pictură grecească a epocii elenistice este reprodusă în frescele de la Pompei . Pictorii stăpânesc exprimarea tridimensională .

Arta greacă dispare o dată cu cucerirea romană , dar ecoul ei se va prelungi încă mult timp, constituind o inepuizabilă sursa de inspirație pentru curentele ce vor urma.

2.7. Mediul economic

Economia României este într-o continuă dezvoltare datorită reformelor economice. Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de ansamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță mai scăzută reprezintă industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de mașini este în continuă dezvoltare. Industria românească de IT cunoaște o creștere anuală constantă. Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici și mijlocii în industrii precum cea a mașinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a îmbrăcămintei.

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.

In cadrul industriei constructoare de mașini se produc utilaje petroliere pentru platforme de foraj terestru și marin la Ploiești, Târgoviște, Bacău, București și Galați, utilaje miniere la Baia Mare, Petroșani și Sibiu, mașini unelte la București, Oradea, Arad, Râșnov și Târgoviște, și produse ale industriei de mecanică fină.

Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în principal în București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești. Tractoare se produc la Brașov, Craiova, Miercurea-Ciuc, iar alte mașini agricole la București, Piatra Neamț, Timișoara și Botoșani. Locomotive se produc la București și Craiova, vagoane la Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Pitești, Craiova, Câmpulung-Muscel, autocamioane la Brașov troleibuze la București, nave maritime la Constanța, Giurgiu, Oltenița și aeronave la București, Bacău, Brașov și Craiova.

Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenței unei game largi de materii prime existente în țară: cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rășinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere. Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzești, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni și Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copșa Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească și Năvodari.

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi și Borzești, mase plastice la Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești, fire și fibre sintetice la Botoșani, Săvinești, Roman, Iași. Industria chimică și industria celulozei și hârtiei sunt reprezentate prin numeroase centre în toată țara. Se produc medicamente și produse cosmetice, coloranți, vopsele și detergenți.

In cadrul industriei materialelor de construcții se produce ciment, sticlă și articole din sticlărie, ceramică pentru construcții, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se află la Bicaz, Brașov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlă se produce și se prelucrează la București, Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig.

Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. In combinatele de prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă. Cele mai importante unități se află în zonele montane și submontane, la Suceava, Bistrița, Focșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureș, Reghin, Satu Mare, București, Brăila și Constanța.

Industriile ușoară si alimentară au tradiție în România, deoarece există importante baze de materii prime autohtone. Importante sunt, de asemenea, industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a confecțiilor si tricotajelor la București, Botoșani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a panificației.

Economia Greciei este una cu orientare spre piața și intervenție minimă din partea statului. Incepând cu jumatatea anilor ’90 scena financiară elenă este caracterizată de un nou dinamism. Convergența nominală a economiei grecești cu economiile partenerilor săi din UE a fost decisivă și bine pusă la punct; însă indicatorii macroeconomici continuă să crească.

Grecia era o țară cu tradiție exclusiv în agricultură dar în ultima vreme importanța activităților din primul și al doilea sector economic (agricultură și, respectiv, industria) a intrat pe o pantă descendentă în favoarea ascensiunii din sectorul serviciilor.

Cele mai importante ramuri economice sunt producția de manufactură, care ocupă 12% din PIB și 14,4% din rata totală a forțelor de muncă, și construcțiile care ocupă 7,2% din PIB și 7,3% din rata de angajare.

Industria de manufactură înglobează un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, fiind caracterizată de un grad mare de flexibilitate și initiativă. Majoritatea companiilor de manufactură sunt mici afaceri familiale, în timp ce marile companii se dedică industriei produselor alimentare și băuturilor, îmbrăcăminții și textilelor, produselor chimice și plastice, petrolului și produselor pe bază de cărbune, produselor din sticlă și cimentului, iar noile întreprinderi care sunt în dezvoltare dedicate tehnologiei și telecomunicațiilor.

Agricultura reprezintă în continuare o sursă importantă de venit. Condițiile climatice ale Greciei favorizează cultivarea legumelor și fructelor (maslinele și uleiul de măsline, strugurii, pepenii galbeni, piersicile, roșiile și portocalele sunt unele dintre cele mai importante culturi din Grecia), tutunului, bumbacului, viilor, ca și crescutul oilor și caprelor.

Activitățile din sectorul primar au beneficiat vreme îndelungată de fondurile UE. In momentul de față, agricultura se concentrează asupra cresterii competitivității prin mecanisme de producție, de procesare și de marketing, dar și asupra modernizării infrastructurii și a zonelor rurale prin protejarea și îmbunătățirea resurselor naturale și a mediului.

In domeniul pescuitului, piscicultura s-a dovedit a fi industria cu cea mai mare și rapidă dezvoltare, transformând Grecia în lider pe piață mondială a crescătorilor de pește.

Sectorul serviciilor din Grecia este cel mai bine reprezentat și are cea mai rapidă dezvoltare din economie, contribuind cu aproximativ 70% la PIB și ocupând 61% din rata totală de angajare. Cele mai importante domenii din sectorul serviciilor sunt: turismul, navigația, finanțele și comerțul.

Turismul reprezintă cea mai dezvoltată industrie în Grecia, plasându-se pe locul al 15-lea în ierarhia mondiala a destinațiilor turistice și primind în jur de 13 milioane de turisti anual, mai mult decat populația totală a țării.

Navigația este un alt sector dinamic în economia țării și un reprezentant eficient al Greciei în lume. Flota comercială a Greciei se află pe locul 5 mondial ca putere marină și reprezintă 50% din flota Uniunii.

2.8. Comentarii finale

Atât România cât și Grecia sunt două țări ce aparțin continentului european fiind situate în Peninsula Balcanică. Datorită poziției lor țările dispun de un numar mare de căi de acces atât aerian, maritim și rutier, cu ajutorul acestora realizându-se legatură în diferite țări.

Relieful României este variat, pe teritoriul său formele de relief sunt distribuite armonios pe trei mari nivele, bine diferențiate. Grecia este una din cele mai muntoase țări din Europa, circa 80% din relieful țării este muntos sau deluros. Altitudinea maximă înregistrată în România este de 2543 m în vf. Moldoveanu, în timp de vf. Mytikas din munții Olimp ocupă cu cei 2919 m poziția cea mai înaltă din Grecia.

Climele celor două țări diferă total, România având o climă temperat continentală datorată poziției ocupate în continentul european, în timp ce în Grecia se întâlnesc trei categorii de climă în funcție de zona respectiv: climă mediteraneană, climă alpină și climă temperată.

Din punctul de vedere al hidrografiei România are pe teritoriul său un număr mare de râuri mare parte izvorând din munții Carpați, teritoriul fiind traversat și de fluviu Dunărea, în timp ce râurile Greciei seacă în majoritate pe durata verii.

Grecia dispune de cea mai variată floră din Europa (5500 de specii), în timp ce în România flora care atrage atenția se regăsește în Delta Dunării.

In ceea ce priveste fauna atât România cât și Grecia dispun de unele din cele mai bogate și variate faune din Europa.

România se întinde pe o suprafață de 238.391 km² și are o populație de 21.673.328 locuitori, aproximativ de două ori mai mare ca a Greciei care are populația estimată la 11.040.650 locuitori distribuiți pe un teritoriu de 131.950 km². Cele două țări au o densitate a populației relativ apropiată valoric, 90,92 locuitori/ km² în România, respectiv 83,67 locuitori/ km² cât are Grecia.

Ambele țării au religia majoritară pe cea ortodoxă.

Mediile istorice ale celor două țari sunt foarte complexe, ambele având o istorie foarte bogată. Si România și Grecia au avut un drum lung de la începutile istoriei până la formarea statului independent.

Din punct de vedere al mediului politic ambele state sunt republici, conduse de un președinte ales de către populația țării. Incepând cu 1 ianuarie 2007 România s-a alăturat Uniunii Europene, organizație în care Grecia era deja membră cu vechime.

Mediul cultural greceasc a evoluat pe parcursul miilor de ani. Cultura Greciei a constituit o inepuizabilă sursă de inspirație pentru curentele care au urmat. Multe din elementele culturale deprinse de grecii au ajuns prin intermediul românilor și la poporul nostru.

Cea mai dezvoltată industrie a Greciei este industria turistică. Altă ramură importantă este sectorul de navigație. România este într-o continua dezvoltare datorită reformelor economice.

CAP. 3. ANALIZE COMPARATIVE PRIVIND OFERTA TURISTICĂ A ROMÂNIEI ȘI CEA A GRECIEI

România și Grecia dispun de un numar mare de atracții turistice, atât naturale cât și antropice. Resursele turistice naturale cuprind elemente oferite de cadrul natural. Dintre componentele potentialului turistic antropic, trebuie evidentiate, pentru valoarea si atractivitatea lod: vestigiile arheologice, monumentele istorice si de arta, institutiile si evenimentele cultural-artistice, arta si traditia populara.

3.1. Atracții turistice

Potențialulul turistic este “ansamblul de elemente naturale, economice și cultural-istorice de interes, care conferă unui teritoriu dat o anumită funcționabilitate turistică și care constituie premise pentru dezvoltarea activității de turism”.

Astfel atractiile turistice sunt acele elemente care atrag atenția, produc impresie, incită la călătorie.

3.1.1. Resurse naturale

România dispune de resurse naturale foarte valoaroase, dintre acestea mentionam:

Carpații Românești

Ocupă circa 30% din suprafața țării noastre; oferă – datorită poziției, prezenței diferitelor tipuri de relief, vegetației și faunei care se imbină aici în mod armonios – o variată ofertă atât pentru împătimiții vacanțelor montane cât și pentru alte categorii de turiști.

Deși au concurenți redutabili, mai ales prin altitudine și stratul de zăpadă, în munții Alpi, Pirinei sau Tatra, Carpații Românești prezintă câteva particularități care le conferă un loc distinct în ierarhia sistemelor montane europene, și anume:

Diversitate peisagistică, asociată structurilor geologice și tipurilor de relief, precum și alternanței unităților montane cu cele submontane și depresionare (peisaje alpine și glaciare în Făgăraș, Retezat, Rodnei, Parâng, peisaje carstice în Aninei, Bihor-Vlădeasa, Mehedinți, Cernei abrupturi calcaroase în Piatra Craiului, chei și defilee – Bicazului, Oltețului, Turzii, Oltului, Jiului, Dunării ș.a.);

Accesibilitate, datorită pozitiei centrale, configurației, faptului că sunt străbătuți de numeroase văi și cursuri de râuri, altitudinii mai reduse.

Potențialul speologic bogat, peste 10.000 de peșteri, ceea ce situează România pe locul 3 în Europa, unele cu o exceptională valoare stiintifică sau estetică, având statutul de monumente ale naturii sau rezervatii – Topolnița, Cetățile Ponorului, Ghetarul de la Scărișoara, Peștera Urșilor;

Complexitate – varietatea formelor de refief, asociată cu prezența unei bogate rețele hidrografice, fomd cinetic, domeniu schiabil, așezări umane, oferind posibilitatea practicării celor mai diverse forme de turism: drumeție, alpinism, schi, odihnă, vânătoare și pescuit, cercetare stiințifică.

Delta Dunării

Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor, al puzderiilor de pești, Delta Dunării este o regiune de mare frumusețe turistică și de un real interes stiințific. Ea acoperă o suprafață de 2.681 km2, cu o zonă salbatică răsfirată pe ape și care se întinde de la granița ucraineană până la mai multe lacuri aflate în partea de nord a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre. Altitudinea medie este de 31 m, în mare parte regiunea fiind aflată sub ape.

Deși predomină mediul acvatic, din Delta Dunării nu lipsește mediul terestru, reprezentat de grindurile Letea, Caraorman, Stipoc, Saraturile (zone secetoase pe care se dezvoltă o flora și fauna specifice stepei europene, cu influențe mediteraneene). Intre aceste două medii se interpune cel mlaștinos, inundabil, unde se întălnesc o floră și o faună cu posibilități de adaptare alternativă (apă, uscat), în funcție de regimul hidrologic sezonier și anual. La contactul dintre apele dulci și cele marine au loc diverse procese fizice, ceea ce i-a determinat pe biologi să considere această zonă drept un ecosistem aparte, numit avandelta (golful Musura și meleaua Sfântu Gheorghe sunt cele mai reprezentative din acest ecosistem).

Flora Deltei Dunării este extrem de bogată și se desfășoara pe trei niveluri: plante cu frunze plutitoare (nufărul alb, nufarul galben, iarba broastelor, ciulinii de baltă, limba apei, rizacul), plante riverane și de plaur (stuf, papură, feriga de apă, macris, izma broaștei, cucuta de apă, nu-mă-uita) și plante de uscat (salcia albă, plopul, arinul, frasinul, pădurile combinate de pe grinduri).

In Delta Dunării predomină vegetația de mlastină stuficolă, care ocupă circa 78% din suprafața totală. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică și numeroase alte specii. Vegetația de saraturi ocupă 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate și solonceacuri marine

Fauna din Delta Dunării este un adevarat paradis. Aici viețuieste 98% din fauna acvatică europeană, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice și de moluște gasteropode din Europa și tot aici își găsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra și Felis silvestris. Amfibienii sunt reprezentați prin 2 specii de caudate și 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii). Alte mamifere întălnite în Delta Dunării sunt iepurele, mistrețul, vulpea, lupul, dihorul, pisica salbatică, broaște țestoase. Pestii sunt prezenti prin peste 150 de specii, cei mai multi de apa dulce (60%), restul migrând primavara din Marea Neagră.

Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută ca un paradis avian. Renumele se datorează celor peste 300 de specii (dintre acestea, 70 sunt extraeuropene) pe care le putem întălni în deltă și care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltă și rămânând aici pentru diferite perioade de timp toamnă, iarnă și primavară. Păsările acvatice sunt cele mai numeroase – 141 de specii, dintre care 81 cuibaresc. Păsările din Delta Dunarii se pot grupa în cinci tipuri principale: mediteranean (starc, țiganus, cormoran mic, vultur pleșuv, piciorong, ciocintors, califar, pelican), european (privighetoarea de stuf, presura, boicusul, rândunelele de mare, pescărușul, vulturul pescar, vulturul codalb), siberian (lebăda cântătoare, fluierarul, fundacul popular, becatina comună, cocorul), mongolic (vulturul pleșuv, șoimul dunărean) și chinez (egreta, lebăda mută, cormoranul mare, rața mandarin).

Litoralul Mării Negre

Reprezintă prima zonă turistică a țării, deține peste 45% din baza turistică de cazare a României. Acesta se întinde de-a lungul a peste 250 km și oferă condiții pentru practicarea unei largi game de forme de turism.

Plaja litoralului românesc, adăpostită la baza falezei între Constanța și Mangalia, și cu o largă extindere și deschidere în restul litoralului, are o orientare ce permite expunerea la soare în tot cursul zilei (10 ore), ceea ce se întâlnește pe puține plaje din Europa; coboară în mare cu o pantă lină, ceea ce favorizează băile de mare și mersul pe apă – proceduri de mare valoare terapeutică. Nisipul plajei, datorită calităților sale – puritate, granulație, grad de uscare – face parte, de asemenea, din elementele care stau la baza tratamentelor de cură balneară specifice mării.

Principalele resurse naturale ale Greciei sunt reprezentate de către:

Litoralul grecesc

Litoralul Greciei are o suprafață de 16.000 km. lungime. Una din pricipalele destinații ale litoralului grecesc este Peninsula Halkidiki. Este considerată paradisul secret al Greciei, protejată de natură și de istorie, Halkidiki, peninsula din nordul Greciei, la mică distanță de Salonic este locul unde s-a nascut celebrul filosof Aristotel, care ascunde punctul central al credintei ortodoxe (Muntele Athos) și pământul iubit de Alexandru Macedon.

Kassandra , bratul vestic al peninsulei , cel mai cunoscut și mai populat din Halkidiki, oferă turistilor soare, plaje nesfârșite, peisaje de o deosebită frumusețe și răcoarea pădurilor. Numele de Kassandra provine de la regele Macedoniei Kassandros, succesorul lui Alexandru cel Mare. Plajele sale albe și promontoriile stâncoase acoperite cu pini coboară în trepte spre mare creând pesisaje unice ce se oglindesc în apa de un albastru cristalin.

Parcul Național Olympos (Tesalia)

Acesta a fost primul Parc Național al Greciei (1937), care are o suprafață de 5.000 ha. și este unul dintre cele mai lungi din lume, iar din 1982 a devenit Rezervație a Biosferei. „Reședința zeilor” mitologiei grecești, Muntele Olimp (2917 m.) este brăzdat de trecători adânci deasupra cărora se înalță piscuri de peste 2900 m.- Myticas (2950 m.), Stefani, Dios,Skala,Pantheon, ai căror versanți sunt îmbrăcați de codrii de stejar, platan, ulm, fag, brad, pin, ienupăr, măslin și fistic. Cuprinde aproximativ 1700 de specii de plante, incluzând câteva specii rare și chiar exemplare unice de flori sălbatice. Pantele joase sunt acoperite de specii mediteraneene de maquis, gorun, cedru, rodii amestecate cu alte specii de foioase și conifere .

Dintre speciile de animale, mamiferele sunt cele mai numeroase: lup, vulpe, șacal, căprioară, mistreț, capra sălbatică, și mamifere mai mici, cum sunt bursucul, dihorul, nevăstuica, iepurele sălbatic și veverița. Dintre păsările care viețuiesc aici, sunt: uliul, vulturul, alte păsări de pradă, ciocănitori, mierla de zăpadă,etc.

Parcul Național Parnasssos (Grecia Centrală)

A fost înființat în 1938 și are o suprafață de 3.600 ha., predominând aici speciile vegetale de brazi și pini, și de asemene aici mai există o varietate de plante rare. Principala specie de plantă care crește pe crestele însorite, este iarba „fescue”, alături de alte tipuri de plante sălbatice.

Fauna zonei cuprinde specii de animale sălbatice comune, cum sunt: vulpea, iepurele,veverița și șacalul. Mai există câteva specii rare de păsări, cum sunt șoimul și vulturul, numărul mare de vrăbii și diferite familii de ciori. Aici mai întâlnim și o varietate largă de șerpi și insecte.

3.1.2. Resurse antropice

România dispine de o varietate de resurse antropice. Printre cele mai importante obiective turistice antropice sunt:

Adamclisi

La începutul secolului al XX-lea a fost descoperit în România un complex arheologic de o deosebită însemnătate fiind unul dintre cele mai valoroase monumente antice romane de pe teritoriul țării noastre. Este vorba de ruinele Monumentului triumfal Tropaeum Traiani și vestigiile cetății Tropaem Traiani, aflate în comuna Adamclisi din Dobrogea.

In aceste locuri, în iarna anului 101-102 au avut loc grele bătălii între romani și dacii aliați cu sarmații. Impresionantul monument, de formă circulară, a fost ridicat din porunca împăratului Traian în anul 109. Scenele de luptă, reprezentând atât vitejia romanilor cât și eroismul dacilor, au fost sculptate în basoreliefuri pe blocuri mari de piatra (metope), ce înconjurau ca un brâu lat monumentul. Imaginile de pe aceste metope dezvăluie uimitoare asemănări cu înfatisarea și portul caracteristice azi țăranilor din regiunea de munte și deal din țara noastră. De jur împrejur, monumentul avea sapte rânduri de trepte de piatra, iar deasupra se inalța un soclu purtând statuia sculptată a unui ostaș îmbracat cu armură. Monumentul n-a rezistat scurgerii atâtor veacuri, din el s-a mai pastrat numai partea centrală, ca o movilă uriașă de pământ, iar din cele 54 de metope au mai ramas 49. In apropierea monumentului se găsesc alte două mărturii ale evenimentului amintit: mausoleul unui ofițer român căzut în luptă și, nu departe de acesta, altarul, înălțat din ordinul lui Traian, în memoria ostașilor care și-au dat viața în crâncenele bătălii.

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși

Cel mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuși, figură centrală în mișcarea artistică modernă și un pionier al abstractizării este considerat părintele sculpturii moderne. Sculpturile sale se remarca prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avant-gardei pariziene. 

Exegetii operei brancușiene n-au căzut de acord nici asupra numărului de lucrari care intră în cadrul ansamblului și nici în privința nomenclaturii ansamblului sau a componentelor sale. Cele trei sculpturi – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit – sunt dispuse pe aceeași axă orientată vest-est, cu lungimea de 1275 m.

Masa Tăcerii este lucrată în calcar și are următoarele dimensiuni: tăblia 2,15 m diametru și 0,43 m grosime, piciorul 2 m diametru și 0,45 m grosime. Inițial, cele 12 scaune erau mult mai apropiate de masa și dispuse două câte două.

Poarta sărutului, al doilea monument din cadrul ansamblului, este construită din travertin de Banpotoc. Brâncuși a fost ajutat în executarea acestei piese de doi cioplitori în piatră: Ion Alexandrescu din București și Golea din Dobrita. Dimensiunile acestei lucrări sunt de 5,13 m înălțime și 5,45 lungime. Stâlpii au latura de 1,69 m. Intreaga lucrare este dispusă pe un ax de oțel incastrat într-o fundație de beton cu latura de 5 m.

Coloana fără sfârșit, considerată de către Sydnei Geist "punctul de vârf al artei moderne", se află situată în extremitatea estică a axului care formează actuala strada Eroilor. Inaltă de 29,33 m, este constituită din 17 module romboidale din fontă inițial alamită. Modulele de 1,80 m înaltime și aproximativ 860 kg greutate sunt montate pe un ax de oțel încastrat într-o fundație de beton cu latura de 5 m. Elementele Coloanei au fost turnate la Atelierele Centrale Petroșani. Intregul proces de ridicare a Coloanei s-a desfășurat din punct de vedere tehnic sub conducerea inginerului Stefan Georgescu-Gorjan. Ansamblul a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938.

Ca intreaga creație brancușiana, diseminată în toată lumea și ansamblul de la Targu Jiu a determinat din partea exegetilor numeroase interpretări. Ne vom mărgini însă la ceea ce susține Constantin Brâncuși într-o scrisoare adresată Aretei Tătărescu imediat după inaugurarea ansamblului, precum și la alte referiri făcute într-o serie de documente ulterioare.

Intregul ansamblu este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial. Masa tăcerii reprezintă masa de dinaintea confruntării de la care pleacă la luptă viitorii combatanți și eroi. Acestei explicații i se aduce și o componentă mitico-filozofică în sensul că masa ar reprezenta o moară a timpului. Timpul macinat este dispus în clepsidrele-scaune care-l măsoară. Totul se petrece în tăcere. Singurul element tonic era dat de curgerea Jiului, în imediata apropiere.

Aleea scaunelor a reprezentat domeniul celor care participă fără să se implice, prevazător, asteptând finalul; ei reprezintă ordinea impusă și circumstanțele.

Poarta sărutului este poarta prin care se face trecerea spre o altă viață. Motivul sărutului prezent pe stâlpii porții ar putea fi perceput și ca ochiul care priveste înlăuntru.

Calea Eroilor este calea "sufletelor eroilor", este drumul parcurs de la începutul pâna la sfârșitul vieții.

Biserica Sfinții Apostoli se încadrează foarte bine ansamblului, ea constituind componenta religioasa a acestuia.

Coloana sau Columna (cum o numea Brâncuși) fără sfârșit reprezintă un adevarat "testament spiritual" al marelui artist, un adevarat axis mundi menit parcă să sprijine în veșnicie bolta cerului.

Biserica Neagră (Anexa 1)

Biserică evanghelică în stil gotic din Brașov. Construită în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) și cunoscută inițial sub numele de Biserica Sfânta Maria, clădirea a fost parțial distrusă dupa marele incendiu din 1689, când a primit numele actual. Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România datând din secolele XIV-XV.

Grav avariată după incendiu, Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meșteri veniți din orașul hanseatic Danzig, pentru că meșteri locali nu mai știau să închidă bolți de dimensiuni atât mari. Noile bolți, însă, sunt în stil baroc nu în gotic.

Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane.

Castelul Bran

Situat la 30 km de Brasov, între Munții Bucegi și Piatra Craiului, Castelul Bran este un important monument național și punct de reper al turismului din Romania, datorită atât frumuseții lui, a peisajului, cât și a legendei contelui Dracula, al cărui spirit bântuie încă aceste locuri străvechi.

Cetatea Bran a fost construită pe o stâncă situată între Magura și Dealul Cetății, poziția sa asigurând un avantaj strategic deosebit atât spre valea și dealurile Moeciului cât și spre Tara Bârsei, necesitatea construirii cetății fiind impusă din considerente de ordin strategic și economic.

Prima atestare documentară a Castelului Bran o reprezintă actul emis la 19 noiembrie 1377 de Ludovic I d'Anjou prin care brașovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea "cu munca și cheltuiala lor proprie" … In schimb, regele confirma subordonarea a 13 localități față de Cetate. Conducerea Cetății Bran era încredințată unui castelan, care avea și atribuții jurisdictionale, iar garnizoana permanenta era compusă din arcași și balistari. Intre anii 1419-1424, Cetatea revine în posesia lui Sigismund.

La sfârșitul secolului al XV-lea Cetatea Bran este subordonată autorității comitetului secuilor, răspunzător de apararea sud-estului Transilvaniei, iar din timpul lui Iancu de Hunedoara trece sub conducerea voievodatului Transilvaniei. De-a lungul vremii Cetatea Bran și-a îndeplinit cu prisosință rolul de aparător împotriva invaziei turcesti.

La 1 Decembrie 1920 Consiliul orașenesc al orașului Brașov donează Castelul Bran Reginei Maria a României Mari, ca semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Dupa expulzarea din țară a familiei regale, în anul 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, rămânând o perioadă abandonat și devastat. Din 1956, parțial amenajat, Castelul a fost deschis ca muzeu de istorie și artă feudală. Fiind într-o stare avansată de degradare, în anul 1987 Castelul intră în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993. Definitivarea organizării muzeistice se va face dupa noi criterii, rezultat al cercetărilor din ultimii ani.

Castelul Corvineștilor (Anexa 3)

Ridicat în secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi întărituri, pe o stânca la picioarele căreia curge pârâul Zlasti, castelul este o construcție măreață, cu acoperișuri înalte și divers colorate, cu turnuri și turnulețe, ferestre și balcoane împodobite cu dantelara pietrei cioplite.

Fiind una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaste în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuință, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, imbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul – ultimul turn de aparare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele unui vestit călugar de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative parți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor și Bastionul alb care servea drept depozit de bucate, Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereti (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Tara Româneasca și Vasile Lupu din Moldova). In aripa castelului numită Matia se mai deslusește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice ca iși trag numele urmașii lui Iancu de Hunedoara (Corvini).

Castelul Peleș (Anexa 2)

Castelul Peleș, fosta reședință regală, transformată azi în muzeu, este punctul de atracție numărul 1 al Sinaiei și unul din valoroasele monumente arhitecturale din România. Construit între 1875 și 1883, îmbină diverse stiluri arhitecturale, predominând elementele Renașterii germane și ale stilului gotic. Acesta este unul din cele mai bine conservate palate regale din Europa. El a servit ca reședință de vară pentru primul rege Hohenzollern al României, Carol I.

Arhitectii au folosit totul pentru a imprima splendoare și măreție construcției, decorația din lemn abundând în exterior și interior și dând castelului o notă specifică. Situat într-un frumos parc, cu minunate terase, Peleșul are 160 de camere și săli în care pot fi vazute diferite obiecte ornamentale, covoare orientale, sculpturi fine din fildeș, tapiserii, mobilier, colectii de arme (sec. XV-XIX), tablouri. Printre cele mai impresionante săli sunt: holul de onoare, marea sala de arme (cu obiecte din India, Persia, Turcia, Arabia), sala de consiliu (vitralii elvețiene, sec. XVI-XVII), sala de muzică, sala florentină, sala oglinzilor, sala maura (cu o colecție inspirată de Palatul Alhambra din Spania), salonul turcsc, sala de teatru.

Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia (Anexa 4)

Ridicată în secolul XIII, este cel mai valoros monument al arhitecturii medievale timpurii din Transilvania, îmbinând armonios elementele romanice cu cele gotice. Edificiul a fost conceput ca o basilică cu trei nave, transept cu trei abside semicirculare, turn peste careu și două turnuri pe latura de vest, adaugându-se ulterior două nave în zona transeptului.
Cea mai importantă construcție din epoca Renașterii timpurii din Transilvania este fără îndoială capela "Lazo", aflată pe latura nordică a catedralei, în interiorul acesteia se află o boltă cu nervuri gotice târzii, având cheia de boltă decorată cu blazoanele unor personalități transilvănene.
În interiorul catedralei se afla sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, alături de cele ale fratelui sau Johannes Miles, a fiului său mai mare Ladislau (situate în nava laterală sudică) și cele ale reginei Isabella și a fiului său Ioan Sigismund (situate în nava laterală opusă).

Cetatea Deva

Cetatea Deva are o datare sigură: anul 1269. Urme mai vechi descoperite în acest loc duc însă firul viețuirii până în zorii istoriei umane, apoi în perioada statului dac și stăpânirii romane. In timpul feudalismului, viața cetății era legată de numeroasele și grelele munci pe care țaranii iobagi trebuiau să le facă: pastrarea și apararea zidurilor cetății, săparea șanțurilor, tăierea lemnelor și a hățișurilor s.a. Aceste împovărătoare obligații au făcut ca cetatea să devină, în decursul veacurilor, ținta multor răscoale. In anul 1784, în timpul răscoalei conduse de Horia, Closca și Crișan, stăpânii cetății au opus rezistență atacurilor iobagilor și minerilor din Munții Apuseni. Neînarmați și lipsiți de o bună organizare, răsculații nu au reușit să cucerească cetatea asediată. Siliți să se retragă, ei au lasat în mâna nobililor 86 de prizonieri, cărora li s-au taiat capetele, iar trupurile le-au fost aruncate într-o groapă comună, în spatele cetății.

Cetatea Făgărașului

Cetatea Făgărașului a fost ridicată în anul 1310 de Ladislau Apo chiar în centrul orașului.

Cetatea Făgărașului apare prima dată în documente oficiale în anul 1455, însă construcția ei începuse încă de la sfârșitul secolului XIV, pe locul unei fortificații din lemn și pământ. In secolul al XV-lea, cetătii i se mai adaugă 4 turnuri de colț, pentru o mai bună aparare. In secolul următor Stefan Mailat (1528-1541) transformă cetatea într-un castel de aparare. Din secolul al XVII-lea, cetatea devine reședința princiară a lui Mihai Viteazul, care în anul 1600 dăruieste atât cetatea cât și domeniul Făgărașului, soției sale, Doamna Stanca. La mijlocul secolului al XVII-lea, principii Transilvaniei de pe atunci: Gabriel Bethlem (1613-1629) și apoi Gheorghe Racozi I (1630-1648) au dat forma și dimensiunile actuale ale cetății. Destinațiile construcției de-a lungul timpului au fost de: cetate militara de apărare, resedință princiară, cazarmă pentru trupele austriece, închisoare (1948 – 1962)

Cetatea Histria

Situată la 62 de km de Constanta, cea mai veche asezare grecească pe teritoriul României, întemeiată în 657 î.Hr., de colonistii greci veniți din orasul Milet (Asia Mica). Cetatea a fost vreme de 1200 de ani un important port și un puternic centru economic, bucurându-se de ocrotirea geților și apoi a românilor. Savantul Vasile Pârvan, care a început săpăturile aici, a dat de asemenea bogății încât a numit-o “Pompeiul românesc”. Azi se pot vedea templul Afroditei, templul lui Zeus, termele romane, forumul, piața, strada pavată.

Cetatea Neamț

Este un monument medieval de o valoare excepțională. Cetatea Neamț a fost construită în timpul lui Petru I Musat (1375-1391), în perioada consolidării statului feudal Moldova. Prima atestare documentară datează din 1395, anul în care regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, este înfrânt de oștile lui Petru I Musat la Hindau. In forma sa inițiala, compunându-se doar din fortul central ce închidea o incintă străjuită de cele patru turnuri de la colțuri, Cetatea Neamț și-a îndeplinit cu bine atribuțiile până la mijlocul secolului al XVI-lea, când au început să fie folosite mai mult armele de foc.

Epoca de glorie a cetății de pe Culmea Pleșului corespunde domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504), organizatorul și conducătorul militar de excepție care, întelegând bine rolul fortificațiilor pentru cresterea capacității de aparare a țării, a întărit cetățile ridicate de înaintașii săi și a construit altele noi, întreaga Moldovă fiind străjuită de un puternic sistem defensiv.

Cetatea Râșnov

De pe netedul șes al Barsei se zăresc de departe ruinele masive ale cetății Râșnov, construită pe un deal stâncos. Ridicată cam în același timp cu cetatea Prejmer, ea este amintită prima oară în documentele anului 1355. In secolele următoare este refacută și consolidată în mai multe rânduri. Intre zidurile cetății și-au găsit adăpost și trupele lui Mihai Viteazul, care s-a oprit aici după înfrăngerea de la Miraslău (1600). Domnul a asteptat la Rașnov să-i sosească din Tara Românească întăririle necesare refacerii armatei sale.

Situată pe drumul de veche tradiție Brașov – Rucăr – Cămpulung Mușcel, ce lega Transilvania de Tara Românească, cetatea a făcut față multor asedii; o singură dată luptătorii ei au trebuit să deschidă porțile, în anul 1612, din cauza lipsei de apă.

Cimitirul vesel

Este un cimitir din localitatea Săpânța, Județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.

Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, cultura aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire și pe considerația că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viață, mai bună.

Cimitirul își are originea în câteva cruci sculptate de Ioan Patraș. Astfel, în 1935, Patraș a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică

Mânăstirea Cozia (Anexa 5)

Una dintre cele mai autentice podoabe ale arhitecturii bisericești autohtone, Mănăstirea Cozia trăiește și va dăinui în istoria poporului român deopotrivă prin însemnătatea ei artistică și spirituală, cât și prin vechimea ei.

De la Calimănești în jos, valea se strâmteaza tot mai mult iar codrii se lasă din înălțimi pâna în matca Oltului. Răsărind parcă din valurile râului, zidurile vestitei mânăstiri Cozia închid între ele o lume de amintiri, de fapte eroice, de figuri legendare.

Zidită între 1387-1388 pe locul unui vechi lăcaș de cult, mânăstirea a ramas, cu toate adăugirile și prefacerile aduse în veacurile următoare, cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Mircea cel Batrân, al cărui portret și mormânt se afla aici. Lânga mormântul domnului își doarme somnul de veci nefericită mamă a lui Mihai Viteazul, călugarita sub numele de Teofana, și care a murit după numai cinci ani de la uciderea fiului ei.

Constantin Brâncoveanu, de numele căruia se leagă minunate construcții arhitectonice din țara noastră, a împodobit și el Cozia, adăugându-i un frumos pridvor de piatră. De asemenea, a mai zidit aici un paraclis, o fântâna și un foișor din care se vede o minunată priveliște de-a lungul Oltului. In foisor se află acum un muzeu ce adăpostește tipărituri vechi, icoane și broderii, vesmântul lui Popa Sapca din Celeiu care a adunat masele țărănești pe Câmpia Izlazului, unde a fost citit programul revoluției de la 1848.

Mânăstirea Horezu

Ctitorie de seamă a domnului martir Constantin Brâncoveanu, sinteză a artei și măestriei poporului român până în acel timp, este construită între anii 1690 și 1693.

Mânăstirea Hurezi este considerată cel mai mare complex arhitectonic aparținând stilului brâncovenesc.

Astăzi mănăstirea, monument de artă medievală, se află sub protecția UNESCO.

Mânăstirea Putna

Mânăstirea Putna, construită de Stefan cel Mare în ani 1466-1469 și refăcută tot de el în 1484; biserica mânăstirii a fost dărâmată în vremea lui Vasile Lupu (1654), reconstruită apoi sub voievozii Gheorghe Stefan și Eustratie Dabija, ultima oară fiind restaurată la sfarsitul sec. XIX-lea. Din vechea mânăstire nu se mai păstrează decât turnul tezaurului zidit de Stefan cel Mare în 1481.

Mânăstirea Tismana (Anexa 6)

Mânăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din țara Românească, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani

Intemeiată în acest loc ascuns pe la sfârșitul secolului al XIV-lea de călugărul Nicodim, după cum suștine tradiția, biserica Tismana s-a ruinat la sfârșitul secolului al XV-lea. In locul ei Radu cel Mare ridică unul din monumentele de seama ale arhitecturii muntenești de la începutul secolului al XVI-lea. Pe vremea domniei lui Neagoe Basarab lăcașul se bucură de atenția voievodului ce o acoperă cu plumb. In 1564, mesterul zugrav Dobromir din Târgoviste îi dăruia una din cele mai de preț podoabe ale sale. Dintre frescele lui s-au mai păstrat pâna azi doar câteva scene și un panou cu portretele a patru domnițe.

De-a lungul timpului, bătrâna mânăstire a suferit multe atacuri și prădăciuni. Zidurile înconjurătoare au fost refăcute în timpul domniei lui Matei Basarab, care a avut mare grijă de a răsplăti Tismana, ce cu ani în urmă îl apărase de atacuri vrăjmase. Conflictele dintre turci și austrieci, din secolul al XVIII-lea au fost prilej de noi primejdi și pustiiri. Ușile ferecate ale Tismanei vor fi duse de turci la cetatea Vidinului, de unde vor fi luate de români abia în 1877.

Moscheea din Constanța

Este un monument de arhitectură construit în stil arabo – bizantin combinat cu elemente arhitecturale românești. Monumentul a fost construit în anul 1910 de catre arhitectul V. Stefănescu. Moscheea a fost construită pe o veche Geamie datând din anul 1822.
In moschee se află cel mai mare covor oriental din România , vechi de 200 de ani, având o suprafață de 144 mp și cântărind 500 de kg. Acest covor a aparținut sultanului Abdul Hamid. Turiștii au posibilitatea de a urca în minaretul înalt de 47 m, de unde pot admira o superbă panoramă asupra zonei vechi a orașului.

Moscheea a reprezentat un cadou făcut de regele Carol I către comunitatea musulmană din Dobrogea și a fost inaugurată chiar în prezența regelui

Muzeul satului

Este una dintre cele mai mari atracții turistice ale Bucureștiului. Muzeul, o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti, a fost inaugurat în 1936. Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeață și lacuri, oferă pe o suprafață de 30 de hectare 70 de gospodării, cu ustensilele tradiționale, precum și o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, etc., adunate din toate provinciile țării.

Viața în mediul rural și obiceiurile rurale au o însemnătate majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romană a trebuit să aibă un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a secolului trecut, XX, mare parte din populația României trăia la sat.

Muzeul Brukenthal

Cel mai vechi muzeu din țară, și printre primele din Europa (deschis pentru public în 1817). A fost construit în 1780 de Samuel Brukenthal care guvernator al Transilvaniei. Colecțiile inițiale s-au contopit cu cele ale muzeului Astrei, precum și cele ale Muzeului Societății Carpatine rezultând unul dintre cele mai bogate muzee din Romania. Cuprinde sectii de: artă (pictură, grafică, gravuri și sculpturi realizate de renumiți artisti), istorie, stiințele naturii, artă populară, precum și o bibliotecă cu cărți prețioase.

Palatul Culturii din Iași (Anexa 7)

A fost inaugurat, în 1926, de către regele Ferdinand al României. Realizat după planurile arhitectului I.D. Berindei, construcția Palatului a durat două decenii. Un prim monument a fost ridicat pe ruinele vechii curți domnești (1434), care a fost reconstruită în stil neoclasic de prințul Alexandru Moruzi (1806-1812).

Un incendiu de la sfârșitul sec. al XIX-lea a distrus acest palat, la începutul secolului următor luându-se decizia ridicării actualei construcții.

Astăzi Palatul Culturii din Iași este sediul Complexului Muzeal Național "Moldova" Iași și cuprinde: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu.

Sarmisegetusa

Pe culmea munților Orăștiei, bine păzit de metereze naturale și valurile înălțimilor, se află cu peste 2000 de ani în urma un complex de întărituri din care remarcabilă era cetatea de la Grâdistea Muncelului – Sarmizegetusa, centru politic și militar al dacilor. Ruinele care au infruntat veacurile dezvăluie, cu glasul lor de piatra, frânturi din ceea ce a constituit podoaba și mândria statului dac de odinioară. Grandioasa capitală a statului dac, ridicată cam la jumătatea sec. I i.Ch., cuprindea în aria sa cetatea, zona sacra și asezarea civilă.

Cetatea, un patrulater format din blocuri masive de piatră, iși intindea domeniul, în cinci terase, pe un teritoriu de aproape 3 hectare. In cuprinsul cetății se întretaiau drumurile pavate de piatra. Pe două înălțimi situate nu prea departe de ruinile cetății se găsesc resturile unor constructii, probabil cu caracter religios: Sanctuarul mare patrulater și Sanctuarul mic rotund. Blocurile de piatră ale sanctuarului mic, asezate într-o anumită succesiune, simbolizând razele soarelui, aveau desigur, un rol calendaristic. Rămășitele unui templu și ale unui turn de pază, fragmente de vase ceramice, vetre de foc, unelte și urmele unei instalații pentru captarea apei de izvor sunt, de asemenea dovezi grăitoare ale vieții ce s-a desfășurat pe aceste meleaguri.

Stațiuni de tratament și odihnă

Stațiunile balneare sunt categorii funcționale speciale în cadrul organizării urbane și rurale din Romania. 35 de orase și 103 asezari rurale sunt considerate a fi stațiuni balneare cu funcții de deservire. Statiunile balneare și de odihnă asigură servicii complexe. Acestea pot fi considerate ca prime tentative de a avea un turism organizat și sunt dotate corespunzător pentru primirea turiștilor. La rândul ei, destinația turistică a acestora a dat naștere unui tip complet nou de asezări urbane, respectiv stațiuni balneare, de odihnă și de interes turistic.

Statiunile balneare se află în principalele zone naturale ale teritoriului României, îndeosebi Arcul Carpatic și litoralul Mării Negre, și de asemenea în zonele de câmpie, de deal și în zonele sub-carpatice, majoritatea fiind de importanță locală. Zona Carpaților Orientali, prin bogația izvoarelor de ape minerale descoperite acolo, este zona unde au apărut primele stațiuni balneare. Se estimează că în această zonă există 1.500 izvoare minerale, a căror compoziție chimică este foarte variată; acest lucru și faptul ca pot fi captate usor (izvoare captate sau aduse la suprafață) explică apariția și dezvoltarea timpurie a acestor stațiuni balneare. Utilizarea în scopuri terapeutice a apelor minerale din Carpații Orientali începe odată cu secolul al XVI-lea. Atunci, medicul Bucello recomandă domnitorului Transilvaniei o cură cu apă minerală provenită din izvoarele de la Borsec. Majoritatea izvoarelor de ape minerale, exploatate și în prezent în aceste stațiuni balneare, au fost depistate în prima parte a secolului al XIX-lea.

Printre cele mai importante resurse antropice din Grecia se regăsesc :

Acropole (Anexa 8)

Dealul Acropole, supranumit și "Stânca Sacră" a Atenei, este poate cel mai important loc din toata capitala Greciei. Pe rând loc de cult, zona rezidențială sau amâdouă, clădirile ridicate aici, adevărate minuni arhitectonice, reflectă exact trecerea timpului peste Grecia.
Prima dată Acropole a fost locuit în perioada neolitică. In perioada arhaică (650-480 I.C.) s-a instaurat în acest loc cultul zeitei Atena, după cum arată numeroasele însemnări de pe clădiri sau bazoreliefuri decorative.

In timpul perioadei clasice au fost ridicate cele 3 temple importante: Parthenon, Erechtheion și Templul lui Nike. De asemenea, Propylaea, intrarea monumentala în zona sacra, a fost construită în aceeași perioadă.

Monumentele de pe Acropole reflecta succesiunea istoriei pe aceste meleaguri.

Parthenon. Este cel mai important și mai cunoscut monument al civilizatiei vechi grecești, fiind deseori considerat simbolul Greciei. Este dedicat zeitei Athena Parthenos, patroana orașului Atena. Construcția sa a durat 9 ani, iar decorațiile exterioare au fost finalizate 6 ani mai târziu, în 432 B.C. Monumentala construcție a fost inițiată de Perikles, supervizata de Pheidias, faimosul sculptor atenian, în timp ce Iktinos și Kallikrates au fost arhitecții clădirii.
Este construit în stil doric, cu 8 coloane pe fiecare din fețele mici și 17 pe cele două mari.

De-a lungul epocilor, Parthenon-ul și-a păstrat caracterul de lacaș religios, fiind transformat pe rând în biserică bizantină, latină și apoi în moschee musulmană.

Erechtheion. Templul Erechtheion este un templu construit în stil ionic. Partea sa principală este împărțită în două secțiuni, dedicate venerării celor 2 zeități principale din Attica: Athena și Poseidon-Erechtheus.

In partea de sud se găsesc sculpturile faimoaselor Cariatide.

Templul lui Nike. Construit tot în stil ionic, templul este dedicat zeitei Atena Nike. Pe una din cele 4 fețe ale sale (fața estică) se regăseste un bazorelief descriind o conferință a zeilor, în timp ce pe celelalte 3 sunt scene din diverse bătălii.

Biserica "Sfintul Evanghelist Ioan" din Efes

A fost construitș de împaratul Iustinian (527-565) pe locul unei biserici mai vechi în care se află mormântul Sf. Ioan Evanghelistul. A fost un foarte important loc de pelerinaj al creștinătății. In secolele VII și VIII a fost înconjurată de puternice ziduri cu 20 de turnuri de apărare pentru a fi protejată împotriva atacurilor arabe. In fața altarului se află nederanjat mormântul Sf. Ioan – ucenicul cel iubit al Mântuitorului. Mormântul este acoperit cu o placă de marmură cu patru coloane de marmură pe colțuri

Castelul Chora

Turn de graniță pentru protecția fortăreței Sanoudos în Chora. Peretele care înconjoară fortăreața este pentagonal și are 3 porți. Turnul Glezos se află lângă poarta de nord-vest. Are 4 niveluri și este singurul turn din Naxos care are de asemenea un turn rotund atașat de el.

Delfi (Anexa 9)

Delfi (sau Delphi) este un oraș în Grecia antică, casă a Oracolului delfic în mitologia greacă, dedicat zeului Apollo și locuit de nimfa Cassotis, care era venerată în intreaga lume antică. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului

Delphi se află pe un platou în versantul muntelui Parnassus. Ramificarea semicirculară se cheamă Phaedriades, de aici se vede Valea Pleistos. La aproximativ 15 km sud-vest de Delphi se află orașul port Kirrha în Golful Corintean.

Knossos
Knossos este locul cel mai important și cel mai cunoscut al civilizației Minoniene. Este cea mai mare locație arheologică din Creta. Conform tradiției a fost locul legendarului rege Minos. Palatul este legat de senzaționale legende ca ceea a Labirintului și a Minotaurului, și cea a lui Daidalos și Icar.

Conform mitologiei grecesti, palatul din Knossos a fost proiectat de către arhitectul Daidalos cu o așa complexitate încât oricine era pus înauntru nu mai găsea ieșirea. Regele Minos care a hotărât construcția palatului, a decis ca arhitectul să fie ținut prizonier pentru a se asigura că acesta nu va divulga nimănui planul palatului. Labirintul era considerat în mitologia greacă lăcașul minotaurului.

Muntele Athos

Sfântul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km, o lățime ce variază între 8-12 km , aria totală fiind de 360 km patrați.

Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă.

De la poalele Athosului si până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră, frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor din Olimp

Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeitătilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vârful Athonului.

Mânăstirea Constamonitu

A fost zidită la început de Impăratul Constantin, fiul lui Constantin cel Mare, care se mai numeste si mânăstirea lui Constantin. Ruinându-se, a fost zidită măreată si frumoasă cu ajutoare date de Impăratii Rusiei.

In interior are 8 paraclise. Are 2 icoane, făcătoare de minuni, una a Maicii Domnului, și alta a Sf. Arhidiacon Stefan, 19 cutii cu Sfinte Moaște diferite, o parte din mâna Sf. Arhidiacon Stefan, capul Sf. Vlasie și osul de la umărul drept al Impăratului Constantin cel Mare, o evanghelie îmbrăcată în Aur donată din 1820.

In bibliotecă, se mai găsesc pe lângă cărti, și manuscrise vechi de mare valoare, și anume: 14 manuscrise scrise pe pergament din sec. VII-XIV, 84 pe hârtie, cuprinzând materii religioase din Sec, XIV – XVIII și 12 tot pe hârtie, de muzică Bisericească, din Sec. XVI – XVIII.

Mânăstirea Cutlumus

Prima biserică a fost construită aici în secolul al X-lea. In secolul al XIII-lea a fost rezidită și iarăși distrusă de invadatori. In a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost rezidită de domnii Tării Românești. Astfel Vlaicu Vodă dă ajutoare mari pentru reconstruirea bisericii, a incintei și chiliilor, între anii 1364-1372; Mircea cel Bătrân dă ajutoare pentru zidirea clopotniței în anul 1388. Radu cel Mare rezideste integral chiliile si un turn de apărare între 1502-1508; Neagoe Basarab zideste trapeza, bolnită, portul (arsanaua), zidul de incintă și dă anual cite 10.700 aspri, între anii 1514-1521, iar Matei Basarab face reparații generale între anii 1637-1641.

Mulți alți domnitori romani au dat nenumărate ajutoare pentru reparații, întreținere și extindere. Mânăstirea Cutlumus cu hramul "Schimbarea la Față a Domnului", este una dintre cele mai mari ctitorii românești în Athos

Mânăstirea Marea Lavra

Această Sf. mânăstire Lavra, a fost întemeiată pe la anul 963 prin osârdia pustnicului Atanasie din Trapezunda, și cu ajutoare bănesti date de catre împăratii Bizantini, Nichifor Foca (963-959) și loan Tzimisca (969-973). Ruinându-se cu vremea a fost înfrumusetată de către domnitorii tării Românesti: Alexandru-Basarab și Vladislav-Basarab (1364-1374). Ei au dăruit și o icoană a sf. Athanasie cel Mare de mare artă lucrată în argint si aur. Intr-o parte și alta a icoanei se văd chipurile gravate ale lui Vladislav-Basarab și al sotiei sale d-na Ana Vintilă-Vodă. Voevodul Ungro-Vlahiei (1532-1535) cu fiul lor Drăghici au dăruit o icoană numită "Egumenita".

Mânăstirea Pantocrator

Primul ctitor al ei a fost împăratul Alexie Comneanul, în a doua jumătate a sec. XIV. Mai târziu din cauza cutremurului a stat multă vreme pustie. Evlavia românească a reînoit-o. Banul-Gavril din România și cu alti boeri crestini au refăcut-o au zugrăvit-o și au împodobit-o frumos.

Meteora (Anexa 10)

In inima Greciei există niște stânci ciudate, unice în lume. Ele străjuiesc orașelul Kalambaka și sfredelesc linia orizontului, fiind vizibile din orice parte te-ai apropia de această asezare Au fost numite Meteora, probabil pentru că, după ce ani de-a randul au fost cercetate cu mijloace științifice, compoziția lor nu a putut fi detectată în totalitate. Mai pe scurt: par picate din cer. Pe vârfurile lor lipsite de vegetatie s-au ridicat, încă de acum nouă secole, mânăstiri. Mintea nu poate pricepe cum pe stânci pleșuve s-au putut încleșta asezări monahale în care și-au dus viața în rugăciune, mulțime de calugări, printre care și multi români.

Inceputul asezării monastice organizate a fost în secolul al XI-lea. In 1334, calugărul Athanasie, alungat de pe Athos în urma invaziilor piraților, strânge 14 călugări și pleacă la Veria, în hotarele fostei Valahii Mari (uitată sau ignorată cu desavârșire), prima mare asezare politică românească din sudul Dunarii. Acolo, pe una dintre stâncile cele mai mari (înaltă de 613 metri față de nivelul mării), începe, cu o muncă titanică, ridicarea unei mânăstiri, numită „Megalo Meteora” (Marea Meteora) – Mânăstirea „Schimbării la Fața”. La moartea lui Athanasie (1383), de pe tronul aceleiași Valahii, vine urmaș regele Ioan Duca Paleologul, cu numele monahicesc de Ioasaf. In fine, urmașul său, Alexie Anghel, semna cu cerneală verde: „Cesar al Valahiei”. Sunt pline actele Meteorelor (abandonate azi de cercetătorii români) de pomenirea unor dregători valahi ca Petrita, Dragu, Calota, Bunila… Se pare că tot un membru al dinastiei stăpânitoare din Marea Valahie, Ioan Cantacuzino, a înălțat și Mânăstirea „Sfântul Stefan”. Si astfel, cu timpul, mai toate stâncile Meteore au fost cuprinse de mânăstiri. Pereții stâncilor sunt drepți, pieptisi, fără puncte de reazem. Sub ei se cască hăuri prăpăstioase, prin care se deschid fantastice porți, aratând în zare Muntii Pindului.

Urme românesti sunt în aproape toate mânăstirile de aici. Ca și la Muntele Athos, voievozii nostri din țară au făcut danii bogate mânăstirilor ctitorite de fratii lor români din sudul Dunării. Neagoe Basarab a înzestrat cu odoare alese Mânăstirea „Schimbării la Fața”. Si, spun cărțile mai vechi, la aceeași mânăstire se afla o cerere de ajutor către voievodul Vasile Lupu, întărită cu opt peceți ale mânăstirilor de aici și cu douăzeci și una de semnături de stareți și înalte capete bisericesti.

La Mânăstirea „Varlaam” există Condica Sfintei Mânăstiri „Bucovaț”; cu litere chirilice, dar în buna limbă românească, se poate citi pe una dintre file „Toți Sfinții, Hramul Sfintei Mânăstiri Varlaam de la Meteora”. Condica cuprinde șase hrisoave ale domnitorilor români, începând cu 1609 și sfârșind cu 1790. Pe unul din peretii expoziției de odoare bisericesti de la Varlaam era asezat un epitaf brodat cu fir de aur, aidoma celui existent la Mânăstirea „Putna”, lucrat de Maria de Mangop, cea de-a doua soție a lui Stefan cel Mare.

Olympia

Un oraș în Grecia antică, în Elis, este cunoscută ca loc de desfășurare a Jocurilor Olimpice în perioada clasică, comparabilă în importanță cu Jocurile Pitiene ținute la Delphi. Ambele jocuri se desfășurau în fiecare olimpiadă (la patru ani), Jocurile Olimpice datând din cel mai tărziu 776 i. Hr.

Olympia este cunoscută și pentru statuia sa imensă a lui Zeus, statuie facută din fildes și aur, una dintre Cele Sapte Minuni ale Lumii, făcută de Phidias.

Excavările din împrejurimile templului, conduse de cele mai multe ori de arheologii germani la sfârsitul secolului XIX, au ajutat și la descoperirea statuii lui Hermes de Praxiteles și a stadionului, unde se desfășura cursa de atletism.

Palatul cavalerilor Sf. Ioan

Palatul a fost construit de către cavalerii Sf Ioan de Ierusalim pe locul unei fortărețe Bizantine din sec. al XVII-lea. După parăsirea lui în timpul ocupației turcesti, a fost puternic distrus de explozia unei magazii de pulbere. Restaurarea palatului a avut loc între anii 1937 și 1940 când clădirea a fost împodobită cu picturi murale.

Santierul arheologic AKROTIRI

Este una dintre cele mai importante asezări preistorice (Aegean). Prima asezare datează din Neoliticul târziu (4 mil BC). Descoperiri arheologice indică că la un moment dat asezarea ajunsese la o important nivel de dezvoltare și prosperitate, cu o vastă rețea de legături externe. Akrotiri avea contacte cu Creta dar de asemenea cu Cipru, Siria și Egipt. Viața orasului cunoaște un sfârșit rapid în sec. î.Hr. în urma unui cutremur de pământ.

3.1.3. Comentarii finale

Din punct de vedere al resurselor naturale ambele țări dispun de o diversitate a cadrului natural lucru care asigură o atragere cât mai mare a turiștilor.

Tinând cont de resursele naturale, un atu important atât pentru România cât și pentru Grecial îl constituie litoralul care atrage anual un număr mare de turiști.

In unele zona datoriță unicități sau particularități florei sau a faunei s-au construit rezervații naturale, zone protejate, parcuri naționale. Puteam lua exemplul Parcurilor Naționale Olympos și Parnassos din Grecia, în timp ce în România putem numi Parcul Național Cheile Bicazului-Hașmaș și Parcul Național Retezat.

Atât România cât si Grecia dispun de un bogat și diversificat potențial antropic lucru rezultat și datorită istoriei foarte îndelungate a țărilor, dar și al factorilor politici care au influențat dezvoltarea țăriilor.

Potentialul antropic este alcătuit din resurse catalogate în :

Vestigii arheologice: vechile cetăți grecești dintre care amintim Histria, cetățile dacice spre exemplu Sarmisegetusa, sau cetățile medievale dintre care selectăm Sighișoara, toate acestea apartinând României iar din resursele grecești putem aminti Acropole și Santierul arheologic Akrotiri, Cetatea lui Agamemnon.

Mânăstirea Marea Lavra, Mânăstirea Cutlumus, Mânăstirea Constamonitu, Mânăstirea Pantocrator sunt doar câteva din mânăstirile ce se găsesc în Meteora.

In România găsim mânăstiri având ca particularități fresce exterioare: Mânăstirea Voroneț, Humor, Sucevița, Moldovița. Bisericile din lemn din Maramureș: Bogdan Vodă, Surdești, Botiza. Bisericile și cetățile fortificate din Transilvania: Rășinari, Biertan, Cristian.

Castele și palate din România sunt reprezentate de Bran, Peleș, Hunedoara, Mogoșoaia. Palatul Knossos, Palatul Cavalerilor Sf. Ioan și Castelul Chora reprezintă Grecia.

Edificii relugioase, monumente, statui care aparțin de resursele antropice din România sunt printre altele: Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, Biserica Trei Ierarhi – Iași, Biserica Neagră, Moscheea din Constanta, Ansamblul Sculptural Constantin Brâncuși – Targul Jiu.

In ceea ce priveste Grecia amintim: Biserica “Sf. Ioan Evanghelistul” din Efes, Biserica Sf. Dumitru, Monumentul lui Leondas – Termopile.

Institutiile și evenimentele cultural artistice. In Romania putem vizita Atheneul Român, Palatul Culturii din Iași, Casa Sfatului Brașov, în timp ce în Grecia putem menționa Palatul Parlamentului, Biblioteca Națională.

Ambele țări dețin de un foarte mare număr de resurse atât naturale cât și antropice, și de un grad de diversitate încat să satisfacă diversele motivați ale potențialilor turiști.

România si Grecia trebuie să își promoveze pe plan extern ofertele turistice pentru o valorificare mai bună a turismului.

3.2. Evoluții privind baza tehnico-materială a celor două țări în perioada 2000-2004

Baza de cazare din cele două țări este calculată tinând cont de numărul total de unități și numărul de unități hoteliere, precum și numărul locurilor de cazare în perioada 2000-2004.

Tabel 3.1 Tabel 3.2

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Tabel 3.3 Tabel 3.4

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Determinarea indicelui cu bază în lanț în cazul unități hoteliere

România Grecia

In perioada 2001/2000 indicele numărului de hoteluri a crescut cu 2,09% în România. Si în celelalte trei perioade am înregistrat tot creștere. In 2002/2001 o creștere de 0.97%, în 2003/2002 o creștere de 5,85%, în 2004/2003 o creștere de 4,74%.

Indicatorul numărului de hoteluri din Grecia crește cu 2,87% în perioada 2001/2000, crește cu 1,16% în perioada 2002/2001. In ultimile două perioade se înregistrează tot creșteri de 2,82% și 4,19% pe perioada 2003/2002 respectiv 2004/2003.

Figura 3.1

Numărul de hoteluri a înregistrat creșteri pe toate cele patru perioade analizate atât în România cât și în Grecia.

Determinarea indicelui cu bază în lanț în cazul locurilor de cazare

In privința numărului locurilor de cazare analiza pe perioada 2001/2000 a înregistrat o scădere de 1,06%, și în perioada imediat următoare 2002/2001 altă scădere de 1,61%. Ultimele două perioade au înregistrat cresteri de 0,37% în perioada 2003/2002 și de 0,85% în perioada 2004/2003.

In ceea ce priveste numărul de locuri din Grecia pe toate perioadele s-au înregistrat cresteri și anume: 1,69% în perioada 2001/2000, 1,82% în perioada 2002/2001, 1,34% în perioada 2003/2002 și 3,12% în perioada 2004/2003.

Figura 3.2

Cu toate ca numărul unităților de cazare a crescut în România, în perioadele 2001/2000 și 2002/2001, numărul locurilor de cazare a înregistrat scăderi. Grecia și-a mărit în fiecare perioadă numărul locurilor de cazare

Determinarea indicelui cu bază în lanț în cazul locurilor de cazare în unitățile hoteliere

In privința numărului locurilor de cazare în unitățile hoteliere România înregistrează scăderi de 0,09% și de 0,27% în primele două perioade analizate și începând cu perioada 2003/2002 procentul modificarii creste cu 0,95% și apoi cu 1,00% în perioada 2004/2003.

Grecia prezintă creșteri accentuate de 3,54% în perioada 2001/2000, de 5,67% în perioada 2002/2001. In perioada 2003/2002 se înregistrează cel mai scăzut procentaj de creștere al modificărilor de doar 0,33%. In ultima perioadă analizată se înregistrează creșteri de 6,25%

Figura 3.3

Se poate observa conform graficului că numărul locurilor de cazare din unitățile hoteliere în Grecia este în plină ascensiune, exceptând perioada 2003/2002. In cazul României după scăderea din primele două perioade acum se observă o mică redresare prin cresteri procentuale de 0,95 și 1.

CAP.4. DETERMINAREA PRINCIPALILOR INDICATORI CE CARACTERIZEAZĂ CIRCULAȚIA TURISTICǍ A CELOR DOUĂ ȚĂRI ÎN PERIOADA 2000-2004

Indicatorii turismului furnizează și cuantifică informațiile necesare acțiunilor de politică turistică, permitând totodată, măsurarea ulterioară a efectelor respectivelor acțiuni. Indicatorii pot fi indici simpli, economici și sociali cu referire la mărimi și variabile în timp cât și în spațiu, dar pot fi și indici sintetici care cuantifică relațiile dintre mai multe variabile, simultan, verificând în prealabil calitatea legăturii lor cu fenomenul turistic.

4.1. Indicatorii cererii turistice

Aceasta grupă de indicatori reflectă distribuția și evoluția în timp a cererii turistice globale, externe și interne. Ei reflectă de asemenea comportamentul cererii privind utilizarea mjloacelor de transport și a echipamentului de primire și pot fi folosiți pentru studierea provenientei și destinației cererii turistice, a motivelor de călătorie, a sejurului mediu și a fidelității față de o anumită destinație.

4.1.1. Indicele modificarii cererii turistice (total sosiri)

Tabel 4.1

Se va calcula modificarea evoluției în timp a cererii turistice a numărului total de sosiri în România și Grecia pe perioada 2000-2004 dupa urmatoarea formulă:

, unde

CGi – cererea turistică în anul i

CG0 – cererea turistică în anul 0

Sursa: www.insse.ro – www.statistics.gr

Conform datelor analizate evoluția cererii turistice în România a înregistrat o scădere de 6,19% în anul 2001 comparativ cu anul 2000 și o scădere de 2,92% în anul 2002 compativ cu anul 2001. Incepând cu anul 2003 se produce o creștere de 16,71% față de anul precedent. Creșterea continuă cu 17,96% și în anul 2004 comparativ cu anul 2003.

Grecia înregistrează creșteri ale cererii turistice pe primele două perioade calculate, respectiv de 1,53% pe perioada 2001/2000 și de 1,70% pe perioada 2002/2001, iar apoi se înregistreaza scaderi de 1,85% în perioada 2003/2002 și apoi de 2,95% în perioada 2004/2003.

Figura 4.1

Conform graficului observăm ca dupa doua perioade de scădere cererea turistică a României este în continuă creștere pe când totalul de sosiri din Grecia a intrat într-un regres.

4.1.2. Indicatorul duratei medii de sejur

La nivel global, durata medie de sejur este rezutatul raportului între numărul de zile de prezență turistică la o anumită destinație și numărul total de turiști prezenți pe teritoriu.

, unde ZT – număr zile turist

T – număr turiști

Durata unui sejur mediu în România înregistrată pe baza datelor din anul 2000 este de 3,35 zile. Valorile înregistrate pe următorii ani sunt de 3,67 zile pentru anul 2001, de 3,60 zile pentru anul 2002, în timp ce pentru anii 2003 și 2004 se înregistrează valori de 3,19 respectiv 2,80 zile.

Valoarea sejurului mediu înregistrată în Grecia în anul 2000 este de 4,36 zile. Valoarea de 4,42 zile este înregistrată în anul 2001, iar valorile pentru următorii ani sunt de 4,54 zile în anul 2002, 4,36 zile în anul 2003 și 4,33 zile în ultimu an.

Figura 4.2

Se observă că pe durata anilor calculați durata medie de sejur în Greciei nu prezintă fluctuați mari ale valorilor, în timp ce România a intrat pe o pantă descendentă

.

4.2. Indicatorii ofertei turistice

Acești indicatori se calculează pentru oferta întreprinderilor și reflectă reparția și variația în timp și în structură a ofertei acestora și în mod individual, pentru fiecare întreprindere ofertantă.

4.2.1. Indicele modificării numărului unităților de cazare

Tabel 4.2

Oferta globală de cazare cuprinde unitățile hoteliere, unitățile nehoteliere, cabanele, campingurile, etc. Se va calcula variția în timp a numărului de unități de cazare. , unde :

UC1 – unități de cazare în anul 1

UC0 – unități de cazare în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

La indicele numărului unităților de cazare ambele țări prezintă creșteri între perioadele analizate. Astfel în perioada 2001/2000 s-a înregistrat o crestere de 4,65% în România și 0,63% în Grecia. Perioada 2002/2001 s-a înregistrat o crestere de 2,20% în România si 0,80% în Grecia. România a înregistrat o crestere de 6,77% în perioada 2003/2002 în timp ce Grecia doar de 1,32%, iar în perioada 2004/2003 s-a înregistrat o creștere de 9,27% în România, respectiv 2,09% în Grecia

Necesitatea unei baze tehnico materiale de cazare cât mai numeroasă este un lucru observat de ambele țări. Astfel pe perioadele analizate atât în România cât și în Grecia se înregistrează creșteri ale numărului de unități de cazare

Figura 4.3

4.3. Indicatorii relatiei cerere-ofertă

Aici vor fi calculați indicatorii care informează asupra activității și dinamicii agenților economici din turism, respectiv firmele turistice. Utilitatea acestor indicatori constă în faptul că ei reflectă gradul de utilizare al fiecărei întreprinderi turistice.

4.3.1. Indicele evoluției înnoptărilor (total) Tabel 4.3

Evoluția înnoptărilor în unitatile de cazare din Romania și Grecia se vor calcula dupa formula : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Evoluția înnoptărilor în România a înregistrat o scădere de 4,66% în perioada 2002/2001. In rest celelalte trei perioade au înregistrat creșteri și anume: în perioada 2001/2000 o creștere de 2,69%, în perioada 2003/2002 o creștere de 3,29% și în ultima perioada dintre ani 2004/2003 o creștere de 3,68%.

Grecia înregistrează în primele două perioade creșteri, de 2,98% în perioada 2001/2000, și de 4,51% în perioada 2002/2001, iar în perioadele 2003/2002 și 2004/2003 numărul înnoptărilor înregistrează o scădere de 5,75% respectiv 3,57%.

Analizând pe baza graficului putem observa că în ultimile două perioade analizate România prezintă o crestere a numărului de înnoptări, contrar Greciei care se află într-o scădere evidentă.

Figura 4.4

4.3.2. Indicele evoluției înnoptărilor (turiști străini) Tabel 4.4

Evoluția înnoptărilor în unitățile de cazare din România și Grecia se vor calcula dupa formula : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Evoluția înnoptărilor turistilor străini în România prezintă creșteri spectaculoase pe toate cele patru perioade analizate. In perioada 2001/2000 înnoptările au crescut cu 11,26%, în perioada 2002/2001 înnoptările au crescut cu 5,98% și creșterile din perioadele 2003/2002 și 2004/2003 au înregistrat valori de 9,16% respectiv 20,50%.

In Grecia înnoptările au înregistrat creșteri mici de 0,01% și 0,68% în perioadele 2001/2000 și respectiv 2003/2002, în timp ce în ultima perioadă numărul înnoptărilor a scăzut cu 2,39%.

Cele patru perioade analizate înregistrează creșteri procentuale mari ale înnoptărilor în România, comparativ cu creșterile înregistrate în Grecia.

Figura 4.5

4.3.3. Indicele evoluției înnoptărilor (turism intern)

Tabel 4.5

Evoluția înnoptărilor în unitățile de cazare din România și Grecia se vor calcula conform formulei : , unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

In România numărul înnoptărilor proveniți din turismul intern are o scădere de 6,28% în perioada 2002/2001, iar în celelate perioade se înregistrează creșteri de 1,50% pentru perioadă 2001/2000, de 2,28% pentru perioada 2003/2002 și de 0,59% în perioada 2004/2003.

Dupa ce în primele două perioade analizate Grecia s-au înregistrat creșteri, de 4,00% în perioada 2001/2000 și de 5,05% în perioada 2002/2001, au urmat scăderile de 7,81% din perioada 2003/2002, respectiv scăderea de 4,06% din perioada 2004/2003.

Innoptările provenite din turismul intern prezintă variații de la o perioadă la alta. In Grecia după creșteri de 4,00% și 5,05% se observă scăderi bruște de până la 7,81%.

Figura 4.6

4.4. Indicatorii efectelor economice directe

Acești indicatorii măsoară efectele economice absolute și relative datorate activității turistice in general (turism inter și internațional) precum și dinamica lor. In acest scop sunt calculați indicatorii cheltuielilor turistice, indicatorii prețurilor.

4.4.1. Incasarea medie pe turist

Tabel 4.6

Pentru a calcula încasarea medie pe turist vom aplica următoarea formulă:

, unde:

IT – încasări totale din turism

T – număr total de turiști

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Incasarea medie pe un turist în România a fost în anul 2000 de 57,18$, în timp ce în Grecia a fost de 697,31$. Incasările continuă să crească pentru ambele țări ajungând în anul 2001 la 61,97$ în România și la 726,73$ în Grecia. In anul 2003 în România s-a înregistrat o încasare medie pe turist de 69,46$ în timp ce în Grecia încasarea a fost de 761,67$. In anii 2003 și 2004 România a ajuns la o încasare medie pe turist de 79,89$ respectiv 76,21$ și în Grecia valorile calcultate au ajuns la 856,01$ și 840,78$.

Figura 4.7

Incasarea medie pe turist este pe o pantă ascendentă atât în România cât și în Grecia, valorile obținute crescând de la an la an.

4.4.2. Incasarea medie pe locuitor Tabel 4.7

Incasarea medie pe locuitor se calculează folosind formula:

, unde:

IT – încasări totale din turism

Pop – populație

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

România înregistreaza incasări destul de reduse pe an. Astfel în anul 2000 obține o incasare de 13,42$, în anul 2001 obține o încasare de 13,65$, în anul 2002 obține o incasare de 15,28$, în anii 2003 și 2004 se continuă panta ascendentă realizându-se încasări de 20,57$ respectiv 23,21$

Grecia obține încasări medii pe locuitor foarte mari. De la 788,72$ valoare obținută în 2000, incasarea intră într-o creștere continuă ajungând la 832,48$ în 2001, 884,33$ în 2002, 972,16 $ în 2003 și în final la 923,85$ în anul 2004.

Figura 4.8

Se observă diferențe extrem de mari între încasările medii pe locuitor între cele două țări.

4.5. Indicatorii densității turistice

Acest grup de indicatori cuantifică relația între cererea turistică, cheltuielile și oferta turistică, pe de o parte, și cheltuielile și populația care suportă încărcătura activității turistice, pe de altă parte.

4.5.1. Indicatorul densității turistice în raport cu populația

Cuantifică unul din aspectele sociale care decurg din circulatia turistică, respectiv presiunea turistică exercitată asupra populației.

, unde: T – număr total de turiști Pop – populația

Densitatea turistică a României înregistrată în raport cu populația înregistrază în anul 2000 valorea de 0,23 turiști/locuitor, In anul 2001 densitatea este de 0,22 turiști/locuitor. In următorii ani nu se înregistrează variații mari obținându-se valori de 0,22 turiști/locuitor în anul 2002, de 0,26 turiști/locuitor în 2003 și de 0,30 turiști/locuitor în 2004.

Densitatea turistică a Greciei înregistrează valori de aproximativ cinci ori mai mari decăt cele ale României. Astfel în anul 2000 înregistrează valoarea de 1,13 turiști/locuitor, în anul 2001 valoarea este de 1,14 turiști/locuitor, în anul 2002 obține un rezultat de 1,16 turiști/locuitor, în anul 2003 se înregistrează valoarea de 1,13 turiști/locuitor și în anul 2004 densitatea ajunge la valoarea de 1,10 turiști/locuitor.

Densitatea turistică a celor două țări se menține la valori similare, neînregistrându-se variații majore ale rezultatelor pe durata celor cinci ani analizați.

Figura 4.9

4.5.2. Indicatorul densității turistice în raport cu suprafața

Indicatorul se va calcula folosind formula , unde:

T – număr total de turiști Supr. – suprafața

Densitatea turistică pe km² în România în anul 2000 a fost de 22,08 turiști/ km². Valorile înregistrate pe următorii ani sunt: de 20,71 turisti/km² în anul 2001, de 20,11 turisti/ km² în anul 2002. Densitatea turistică continuă să crescă ajungând în anul 2003 la valoarea de 23,47 turiști/ km² iar în anul 2004 ajunge la valoarea de 27,68 turiști/ km².

In Grecia se înregistrează o valoare de 93,38 turiști/ km² în anul 2000. In anii următori valoarea ajunge la 94,90 turisti/ km² în anul 2001, crescând în anul 2002 la 96,52 turiști/ km². Din acel moment densitatea turistică scade ajungând la 94,37 turiști/ km² în 2003 iar apoi 91,49 turiști/ km² în 2004.

Observăm că densitatea turistică în raport cu suprafața Greciei este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a României. Nu se întălnesc mari fluctuații în tabel între datele analizate pe fiecare țară în parte.

Figura 4.10

4.5.3. Indicatorul densității turistice în raport cu locurile de cazare

Acest indicator se va calcula raportând numărul total al soșirilor comparativ cu numărul de locuri conform formulei :, unde:

T – număr total de turiști LC – locuri cazare

Densitatea turistică în raport cu locurile de cazare din România pentru anul 2000 înregistrează valori de 18,80 turiști/loc de cazare. Această valoare variază următorii ani ajungând la 17,82 turiști/loc de cazare în anul 2001, la 17,59 turiști/loc de cazare în anul 2002, la 20,45 turiști/loc de cazare în 2003 și la 23,92 turiști/loc de cazare în anul 2004.

In Grecia conform datelor analizate pe durata celor 5 ani se înregistrează următoarele valori de 17,52 turiști/loc de cazare în anul 2000, de 17,51 turiști/loc de cazare în anul 2001, de 17,49 turiști/loc de cazare în anul 2002, de 16,94 turiști/loc de cazare în anul 2003 și de 15,94 turiști/loc de cazare în anul 2004.

Se observă conform graficului și calculelor valori destul de apropiate între cele două țări în primi trei ani analizați, iar apoi în România raportul turistilor/loc de cazare crește în comparație cu Grecia.

Figura 4.11

4.5.4. Indicatorul densității locurilor de cazare în raport cu suprafața

Se va calcula conform formulei :

, unde:

Supr. – suprafața LC – locuri cazare

Conform rezultatelor obținute rezultă că în România în anul 2000 se găsesc 1,175 locuri de cazare / km². Valoarea scade pe anii 2001 și 2002 ajungând la valori de 1,162 locuri de cazare / km² respectiv 1,143 locuri de cazare / km². In anul 2003 se înregistrează 1,148 locuri de cazare / km² în timp ce în 2004 valoarea este de 1,158 locuri de cazare / km².

Grecia are o densitate a locurilor de cazare în raport cu suprafața mult mai dezvoltată ca a României. Astfel în anul 2000 întălnim 5,329 locuri de cazare / km², în anul 2001 întălnim 5,420 locuri de cazare / km², în anul 2002 întălnim 5,518 locuri de cazare / km², în anul 2003 întălnim 5,592 și în anul 2004 înregistrăm valoarea cea mai mare, respectiv de 5,767 locuri de cazare / km².

In cei cinci ani analizați densitatea locurilor de cazare în raport cu suprafața nu înregistrează creșteri semnificative.

Figura 4.12

4.6. Indicatori ai preferinței relative (relațiilor româno-grecești)

Se va calcula preferința relativă după următoarea formulă :

Tabel 4.8

Sursa : www.insse.ro – www.statistics.gr

Preferința românilor de a vizita Grecia are o pondere de 0,150% din populația țări în anul 2000. In anul 2001 se înregistrează un procent de 0,152%, în anul 2002 se înregistrează 0,141%. Valorile de 0,158% și 0,175% se înregistrează în anii 2003 și 2004

Preferința grecilor de a veni în România este de 0,653% în anul 2000. De atunci se înregistrează o pantă descendentă și ajung la 0,616% în anul 2001, la 0,541% în 2002, la 0,548% în 2003 și la 0,421% în 2004.

Figura 4.13

Observăm că preferința românilor de a vizita Grecia nu înregistrează variații în cei cinci ani analizați, în timp ce preferința relativă a grecilor este în scădere

CAP. 5. PROPUNERI PRIVIND INTENSIFICAREA FLUXURILOR TURISTICE DINTRE ROMÂNIA ȘI GRECIA

Fluxurile turistice internaționale reprezintă una dintre componentele cele mai dinamice ale schimburilor economice internaționale.

5.1. Modalitati de dezvoltare și modernizare a ofertelor turistice existente în cele două țări

Turismul internațional ar trebui să ia în considerare marea diversitate de forme de manifestarea fluxurilor turistice, precum și gama largă a impactului și a finalitatilor economice, sociale, culturale și de mediu generate de circulația turistică internațională.

Atât România cât și Grecia dețin un valoros și bogat potențial natural, care reprezinta una dintre cele mai prețioase resurse ale țăriilor. Turismul este la nivel mondial o branșă în creștere și duce, în țările care îl promovează, la creștere economică.

Pe baza condițiilor topografice, climatice și istorice existente, în România există posibilitatea de a extinde turismul la nivelul unui important sector economic. In legatura cu aceasta, se preconizează considerabile efecte privitoare la venit și la piață forțelor de muncă.

Principalele elemente ale potențialului natural sunt:

clima continentală cu temperaturi moderate și un bioclimat terapeutic

topografia variată, care cuprinde zona de litoral, delta, munți, dealuri, poieni și văi usor accesibile

ape termale, ape minerale și nămoluri cu proprietăți curative

Din resursele naturale pot fi dezvoltate oferte diverse și atractive pentru oaspeți:

turism montan, escaladari montane, drumetii, schiat pe o perioada asigurată de zapadă de 180-200 zile, sporturi de iarnă,

turismul speologic și turism apropiat de natură în zone protejate

turism acvatic

turism curativ cu renumite ape minerale, izvoare termale, gaze naturale, nămol cu proprietăți curative, lacuri curative dublate de o înaltă calitate a aerului

turism vânătoresc

pescuit

turism istoric; o multitudine de biserici, mânăstiri, monumente, centre, locuri unde s-au efectuat cu bune rezultate săpături arheologice, care parțial aparțin patrimoniului cultural mondial (biserici fortificate, biserici cu pictura exterioară, cetăți istorice), muzee, expoziții relevante din punct de vedere arhitectonic și istoric

folclor divers și original

tradiții culturale și religioase

piețe mesteșugărești

Turismul în Grecia reprezintă principala industrie. Ea se plasează pe locul al 15-lea în ierarhia mondială a destinațiilor turistice și primește un număr de turiști mai mare decât populația țării.

România în ciuda premiselor exceptionale, ponderea de 2,5% a turismului la PIB este mică în comparație internațională. In comparație cu alte țări est-europene, România dispune de o suficientă ofertă de locuri de cazare (aproape 5 camere și aproape 13 paturi la 1000 de locuitori). In orice caz, la scară internațională (cca. 30 de paturi la 1000 de locuitori în Germania), capacitățile sunt subdimensionate. Obiectivul este de a dezvolta produse competitive, tinând însă cont de resursele naționale, astfel încât turismul să devină o ramură economică prioritară.

Ca obiective politice generale pentru cele două țări sunt formulate următoarele:

Promovarea unor concepte moderne de dezvoltare turistică

Introducerea unui management modern, dispus să iși asume riscuri

Elaborarea de programe și proiecte naționale de dezvoltare pentru anumite proiecte turistice

Modernizarea ofertei, cresterea capacității concurențiale și a atractivității pentru piața turistică națională și internațională

Crearea unei imagini printr-o politică agresivă a promovării în scopul creșterii cererii

Asigurarea instruirii cantitative și calitative a personalului

Deschiderea de noi produse și piete și abordarea regională de programe turistice

Adoptarea reglementărilor necesare în acord cu determinarile UE

Evaluarea politicii fiscale cu privire la efectele acesteia asupra turismului

Adaptarea activitatilor turistice la politica națională

Dezvoltarea rapidă și durabilă a turismului

5.2. Noi circuite turistice

Pentru a reuși o creștere mai mare a fluxurilor turistice, trebuie să se elaboreze un set de circuite turistice cu scopul atragerii turiștilor. Acestea vor avea succes doar cu o bună promovare. Oricât de valoaroasa ar fi oferta propusă dacă nu este cunoscută, este doar o pierdere de timp și de bani.

5.2.1. România

Românii cheltuiesc în străinatate mult mai mult decât cheltuiesc străinii în România. In viitor, România va trebui să se concentreze pe valorificarea în condiții optime a potențialului său turistic prin diversificarea, modernizarea și adaptarea permanentă a ofertelor la nivelul cererilor de pe piața internațională.

“Ceahlăul” – o atracție a naturii –

Muntele Ceahlău, prin salbăticia și varietatea peisajului natural, peisaj desprins parcă din basme, atrage ca un magnet mii de turiști care vin an de an sa contempleze frumusețea acestuia, frumusete seculară, cântată în poeziile scriitorilor români.

In fiecare an turismul montan se dezvoltă atragând un număr din ce în ce mai mare de turiști. Munții Ceahlăului nu sunt o zonă cu un grad de cunoastere ridicat precum munții Bucegi și statiunile din valea Prahovei. Cu toate acestea aici întâlnim un peisaj natural foarte frumos și foarte variat. Acest pachet a fost creat pentru pasionații de drumeții montane și în scopul promovării zonei ca un nou obiectiv turistic intern și internațional.

In acest context vom vizita în ordine următoarele: Piatra Neamț – Bicaz (Barajul Bicaz) – Păstrăvăria Potoci – Izvorul Muntelui – Ceahlău (Traseul Hotare), Cabana Dochia , Schitul “Schimbarea la Față”, Vârful Toaca, Cascada Duruitoarea – Durău – Poiana Teiului – Mânăstirea Neamț – Rezervația de Zimbri – Târgul Neamț (Cetatea Neamțului, Casa memorială Ion Creangă) – Mânăstirea Agapia – Mânăstirea Văratec – Piatra Neamț.

Defășurarea pe zile:

Ziua 1

Ora si locul de plecare: 9 a.m., Autogara Piatra Neamt

Obiective vizitate: Barajul Bicaz (pus în funcțiune în anul 1960 având înălțimea de 127 m) Păstrăvăria Potoci (aici se va servi dejunul la restaurantul pescăriei) , Cabana Izvorul Muntelui, urcare pe Muntele Ceahlău prin Traseul Hotare (timp 3 ore), Cabana Dochia.

Servicii oferite: – cazare la Cabana Dochia (2 stele se vor sta 3 nopți)

– cina la Cabana Dochia

Ora și locul de sosire: 5 p.m. Cabana Dochia.

Ziua 2

Se va servi micul dejun la Cabana Dochia

Ora și locul de plecare:10a.m.

Obiective vizitate: Schitul “Schimbarea la Față”, Cascada Duruitoarea, Cabana Fântănele (aici se va servi dejunul în valoare de 150000 de lei de persoană) apoi se urcă pe Vârful Toaca (1904m)

La ora 6 p.m. se ajunge la Cabana Dochia

La 7.30 p.m. se va servi cina după care urmează un program artistic organizat de personalul Cabanei.

Ziua 3

Se va servi micul dejun la Cabana dupa care la ora 10 a.m. se va pleca pe Traseul Cabana Dochia, Stânile, Poalele Ocolașului Mare (1907m aici turiștii au posibilitatea de a vedea capra neagră) Traseul Poiana Maicilor (aici turiștii servesc dejunul)

Spre seara se ajunge la Cabana Dochia unde se serveste cina.

Ziua 4

Se va servi micul dejun la Cabana Dochia apoi la ora 9 a.m. se pleacă spre Durău unde ne asteaptă și soferul pe Traseul Fântanele (se face popas de ½ ora la Cabana Fântanele).

Stațiunea Durău (înființată în 1973 când pe lângă pensiuni, vile și cabane au fost amenajate o serie de facilități pentru schi), Mânăstirea Durău → Centrul Ecumenic și Pastoral Sf. Daniil Sihastru (complex construit în 1835, biserica găzduieste o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria).

Se serveste dejunul Pensiunea Ioana, apoi se vizitează obiectivele menționate mai sus și ruinele Palatului Cnejilor din Satul Schit → lângă Durău (înălțat pe platoul din stânga Pârâului Schit; pe vremuri aici era un întreg ansamblu arhitectural mânăstiresc, devenit apoi o curte boierească fortificată).

Se merge spre Tg. Neamț și se vizitează Mânăstirea Neamț înălțată de Petru Mușat și zidită de Stefan cel Mare este cea mai mare și mai expresivă dintre ctitoriile lui Stefan. Aceasta mânăstire a fost un important centru cultural și artistic, aici înfiintându-se o școală de caligrafi și miniaturiști. Urmează intrarea la Rezervația de zimbri.

La ora 7.30p.m. se cazează la Motelul Casa Arcașului

La ora 8 p.m. se serveste cina în restaurantul motelului în ambianța unui program artistic.

Ziua 5

Se servește micul dejun la restaurantul Motelului la ora 9 a.m.

Se vizitează Cetatea Neamțului. Fortificațiile acesteia trebuiau să reprezinte un avantpost important în lupta de apărare a graniței de vest a Moldovei, a trecătorilor Carpaților Răsăriteni mai ales, pe unde putea veni asupra statului moldovenesc primejdia cea mai mare: la acea vreme regatul maghiar își manifesta cu evidență politica de continuă expansiune teritorială spre est.

Urmează vizitarea Casei Memoriale „Ion Creanga” , apoi Mânăstirea Agapia. Pictura este realizată de catre Nicolae Grigorescu. Casele de la Agapia datorită vechimii lor au fost trecute pe lista monumentelor istorice iar cărțile din bibliotecă fac parte din Patrimoniul Național Cultural. Apoi se serveste dejunul ce cuprinde mancare țarănească la Motelul Filioru de lângă Mânăstire.

In continuare se vizitează Mânăstirea Văratec ce adăpostește atelierul Reginei Maria pentru lucrări de broderie iar muzeul adăpostește colecția de obiecte religioase care au valoare artistică și istorică.

La ora 6 p.m. se ajunge în Piatra Neamț în Piața Stefan cel Mare unde ia sfârșit excursia.

Analiza de preț

Tabel 5.1

Sursa: date rezultate din prelucrare

Pachetul turistic este destinat grupurilor de câte 20 de turiști. Prețul estimativ pentru fiecare turist este de 4.800.000.

Tur al României

Acest pachet turistic este unul complex deoarece pe parcursul său întălnim obiective variate care să poată satisface orice tip de motivație, fie că este una de culturală, religioasă, socială, istorică, de sănătate sau pur și simplu de relaxare. Circuitul se desfășoara pe o distanță destul de mare parcurgând unele din cele mai importante resurse atât naturale cât și antropice ale țării.

In acest context vom vizita următoarele Iași – Roman – Piatra Neamț – Bicaz, Lacul de acumulare de la Bicaz, Cheile Bicazului – Gheorgheni, Lacul Roșu – Sovata – Târgu Mureș, Monumentul Latinității Lupoaica, Cetatea Medievală Târgu Mureș – Reghin, Padurea Rotundă Reghin – Cluj Napoca – Alba Iulia, Cetatea de la Alba Iulia, Catedrala Romano-Catolică, Muzeul Unirii – Deva, Cetatea Devei – Hunedoara, Castelul Corvineștilor – Hațeg, Rezervația de Zimbri – Sarmisegetusa – Băile Herculane – Targu Jiu, Ansamblul Arhitectural al lui Constantin Brâncuși – Băile Olănesti – Curtea de Argeș, Mânăstirea Curtea de Argeș – Brașov, Biserica Neagră, Piața Sfatului, Tâmpa – Iași.

Defășurarea pe zile:

Ziua 1

Plecarea va avea loc la Iași. Traseul urmeaza drumul spre Roman – Piatra Neamt – Bicaz – Gheorgheni (Lacul Rosu) – Sovata. Ne vom opri la Lacul de acumulare de la Bicaz unde vom servi prânzul in cadrul unei pensiuni, vom continua apoi spre Cheile Bicazului care reprezintă o zonă deosebit de pitorească a României, zona care face parte din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș. Lacul Roșu, care este cel mai lac de acumulare din România, este urmatoarea atractie turistică în zonă. Ziua se va încheia cu cazarea și cina în stațiunea Sovata.

Ziua 2

După micul dejun vom pleca spre Cluj Napoca, circulând pe traseul Târgu Mureș – Reghin – Bistrița. Prima oprire va fi la Târgu Mureș unde vom admira Monumentul Latinității – Lupoaica. In oraș vom servi și pranzul. Vom vizita apoi Cetatea Medievală Târgu Mureș, monument istoric din secolul XV, extinsă și întărită în secolul al XVII-lea cu șapte bastioane. Pădurea Rotunda Reghin va fi ultima oprire al zilei, înainte de sosirea la Cluj-Napoca. Aici vom servi cina și ne vom și caza.

Ziua 3

După ce servim micul dejun începem drumul spre Alba Iulia pentru a vizita Cetatea de la Alba Iulia și Catedrala Romano-Catolică care este cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania, fiind de aceeași vârstă cu celebra Notre Dame. Se va vizita și Muzeul Unirii. După prânzul servit intr-unul din numeroasele restaurante din Alba-Iulia vom pleca spre Deva unde ne vom caza.

Ziua 4

După micul dejun servit vom pleca să vizitam Cetatea Devei. Traseul ne aduce la Hunedoara unde, odată ajunși vom vizita celebrul Castel al Corvineștilor. Cunoscut și sub numele de Castelul Huniazilor este un castel ridicat în secolul XV de către Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri. Traseul va continua pe drumul spre Hateg unde se va vizita Rezervatia de Zimbri. In Hateg vom cina si ne vom caza la o pensiune turistica.

Ziua 5

Dupa micul dejun continuăm circuitul și ajungem la vechilu asezământ Sarmisegetusa, fost centru politic și militar al dacilor. Dupa un scurt popas pentru servirea prânzului ne vom îndrepta spre Băile Herculane, stațiune balneară unde vom avea un programul de relaxare. In stațiune avem de asemenea cazarea și aici vom și cina.

Ziua 6

După micul dejun, circuitul ne va duce la Ansamblul Arhitectural al lui Constantin Brâncuși. Acesta este figura centrală în miscarea artistică modernă și un pionier al abstractizarii este considerat parintele sculpturii moderne. Dupa admirarea celebrelor sculpturi brâncovinene ne îndraptam spre altă stațiune balneară – Baile Olanesti. Acesta este punctul final al zilei și aici vom mânca și ne vom caza.

Ziua 7

Continuăm traseul îndreptându-ne spre Brasov locul de cazare, unde vom vizita Biserica Neară, Piata Sfatului. Inainte de aceasta oprire vom face un mic popas pentru prânz, la Curtea de Argeș unde vom vizita Mânăstirea Curtea de Argeș.

Ziua 8

Vom începe ultima zi a traseului urcând masivul Tâmpa unde vom admira priveliștea superbă ce se observă de deasupra Brașovului. La coborâre vom servi pranzul și apoi ne vom îndrepta înapoi spre Iași, punctul de pornire al turului.

Analiza de preț

Tabel 5.2

Sursa: date rezultate din prelucrare

Pachetul turistic este destinat grupurilor de câte 20 de turiști. Prețul estimativ pentru fiecare turist este de 10626.606

5.2.2. Grecia

Având resurse naturale și antropice foarte diversificate și dispunând de o bună politică de promovare a activității turistice, Grecia este una din țările cu un grad foarte ridicat în ceea ce privește activitatea turistică. Nu este de mirare că industria principală a Greciei este cea turistică.

5.2.2.1. Grecia clasică

Acesta este un pachet turistic în care vom îmbina prezentarea obiectivelor Greciei clasice, cu relaxarea și distracția pe plajele grecești dar și cu elemente ce țin de cultura și traditiile locale.

In cadrul acestui circuit vom vizita următoarele: Katerini – Kalambaka – Meteora, Marele Meteor – Delfi, Templul lui Apolo, Muzeul de arheologie – Rio – Olympia – Naflio – Tolo – Epidavros, Templul Antic, Sanctuarul lui Ascelpios – Corint, Istmul și ruinele templului doric al lui Apolo, Fântăna Pirene – Atena, Acropole, Biblioteca lui Hadrian, Plaka, Turnul vânturilor, Sintagma și mormântul oștasului necunoscut de la Palatul Parlamentului, Academia, Mitropolia Atenei, Universitatea, Piața Omonia, Monastiraki – Croaziera de 1 zi în insulele golfului Saronic: Egina, Poros și Hydra – Atena – Termopile, Monumentul lui Leonidas – Salonic, Turnul Alb, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Piața Aristoteles,Biserica Sf. Dumitru – Sidikastro – Katerini.

Defășurarea pe zile:

Ziua 1

Plecare din zona Katerini spre Kalambaka – Meteora, unde se vizitează Mânăstirea Marelele Meteor.Vom servi prânzul iar apoi traseul va continua spre Delfi unde se vizitează Templul lui Apolo și muzeul de arheologie. Cazare zona Delfi. Aici vom și cina.

Ziua 2

Mic dejun. Plecare spre Rio – traversare în Peloponez și vizita la Olympia – leagănul jocurilor olimpice. Ne vom opri la un restaurant pentru a servi masa de prânz. Traseul se continua spre Naflio, prima capitală a Greciei libere unde se poate admira Cetatea de pe Colina Palamidi și fortul venețian de pe insula Burtzi. Cazare și cină în zona Naflio/Tolo.

Ziua 3

Mic dejun. Deplasare spre Epidavros unde se vizitează Teatrul antic, Sanctuarul lui Ascelpios și muzeul. Pe traseu se vor putea admira Corintul – Istmul și ruinele templului doric al lui Apolo, vestita fântână Pirene și tribuna de pe care a predicat Sfântul Apostol Pavel. In Corint vom opri pentru a servi prânzul. Cazare și cină în Atena.

Ziua 4

Mic dejun. Atena – se vizitează Acropole, muzeul și centrul istoric: Biblioteca lui Hadrian, Plaka, Turnul vânturilor, Sintagma și mormântul ostașului necunoscut de la Palatul Parlamentului, Academia, Mitropolia Atenei, Universitatea, Piața Omonia, Monastiraki. Seara excursie la Cap Sunio pentru admirarea apusului de soare și a Templului lui Poseidon. Cazare și cina în Atena.

Ziua 5

Mic dejun. Croaziera de 1 zi cu dejun pe vapor, în insulele golfului Saronic: Egina, Poros și Hydra. Seara vor reveni în Atena la cazare și pentru a servi cina.

Ziua 6

Mic dejun. Plecarea spre Salonic cu opriri pe traseu pe Termopile la monumentul lui Leonidas și în Valea Tembi la Biserica Sf. Paraschiva. Sosire în Salonic pentru un tur panoramic cu autocarul: Turnul Alb, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Piața Aristoteles. Se vizitează Biserica Sf. Dumitru – protectorul spiritual al orasului. Cazare și cină în Sidikastro.

Ziua 7: Sidikastro – Katerini

Mic dejun. Scurta vizitare a orașului și pranzul iar apoi plecarea spre Katerini locul unde

se va sfârși circuitul.

Analiza de preț

Tabel 5.3

Sursa: date rezultate din prelucrare

Pachetul turistic este destinat grupurilor de câte 20 de turiști. Prețul estimativ pentru fiecare turist este de 590 euro.

5.3. Soluții de promovare a pachetelor turistice elaborate

Modalitățile principale de promovare a pachetelor turistice de către agențiile de turism sunt: editarea de materiale publicitare sau realizarea de campanii publicitare.

Indiferent de strategia aleasă pentru atingerea obiectivelor sale, orice realizator de produse turistice trebuie să-și realizeze comercializarea produselor sale prin una dintre cele două modalități menționate.

În domeniul turismului, există un anumit paralelism între acțiunile de comercializare și cele de promovare: ambele fac apel la aceleași tehnici. Astfel, promovarea implică o informare a publicului prin presă și radio, iar comercializarea presupune o informare specializată (profesionistă) prin relații cu publicul și publicitate în presa specializată. Paralelismul se oprește aici, comercializării adăugându-i-se alte noi etape: negocierea cu angrosiștii (tour-operatorii, centralele de rezervări etc.), în amonte, iar în aval realizarea cataloagelor, distribuirea lor detailiștilor, stimularea lor, publicitatea produselor turistice, vânzarea către public.

Particularitățile produsului turistic determină utilizarea unor mijloace specifice de promovare care se împart în două categorii:

mijloace de promovare care atrag turistul către firmă. Rolul acestora este de a asigura o informare cît mai exactă și cât mai completă asupra produsului turistic, pentru a genera dorința de cumpărare. Dintre aceste mijloace amintim: reclama, publicitatea gratuită, organizarea de întâlniri, concursuri, expoziții;

mijloace de promovare care stimulează revenirea (fidelizarea) turiștilor. Rolul acestora este de a confirma în totalitate informațiile difuzate prin cataloage, broșuri, reviste, anunțuri, filme publicitare, informații care trebuie să se concretizeze în vânzări. În această categorie intră promovarea la locul vânzării, comportamentul personalului de vânzare, promovarea prin organizațiile de turism din întreprinderi și firme.

Pentru pachetele turistice complexe, mesajele publicitare conțin trei argumente principale:

preț, care este, în general, cel de extrasezon;

conținut pentru a-l diferenția de cel al concurenților; campania publicitară trebuie să insiste pe serviciile suplimentare oferite (transport, cazare, animație sau alte prestații);

imaginea de marcă.

Publicitatea poate îmbrăca următoarele forme:

afișe, pliante expuse în agențiile de turism distribuitoare;

anunțuri, reportaje, comunicate de presă;

spoturi publicitare;

organizarea de conferințe de presă, cocktailuri de presă, dezbateri în regiunea care se vrea a fi prospectată, cu invitați profesioniști și reprezentanți ai turismului social;

voiaje organizate și plătite pentru ziariști și reprezentanți ai altor agenții de turism;

participarea la târguri, saloane, burse de turism

Printr-o bună promovare a pachetelor și destinațiilor turistice putem obține o creștere a fluxurilor turistice și o creștere a încasărilor provenite din turism, și o creștere economică per total în țara care îl promovează.

CONCLUZII

Inclus relativ recent printre necesitățile de consum ale omului modern, cuantificat ca indicator al calității vieții, turismul iși merita pe deplin importanța care i se acordă astăzi în toate domeniile cunoașterii.

Punctele de vedere asupra fenomenului turistic s-au format o data cu evolutia sa, iar aspectele considerate definitorii au variat în funcție de optica profesională a celor care își exprimau opiniile: economiștii scoteau în evidență caracterul esențialmente economic al cauzelor și efectelor sale prin dependența de un anumit prag al veniturilor și al potențialului economic; geografii suștineau că turismul este, prin localizarea sa, asociat cu caracteristicile de relief, climă, mediu, ale unui teritoriu; sociologii priveau turismul ca un corolar al evolutiei societății și o replica la mutațiile sociale care se regăsesc în planul folosirii timpului liber; psihologii explicau fenomenul turistic prin necesitatea oamenilor de a se elibera de constrângerile impuse de viața cotidiana sau dorința acestora de a stabili noi contacte pentru a-și atenua senzația de alienare, specifică vieții moderne etc. Desigur ca toate punctele exprimate în legatură cu turismul surprind fațetele multiple ale acestui fenomen și sunt corecte, în cea mai mare parte. Ele se regăsesc în multitudinea de definiții “oficiale” care pun accentul pe fiecare dintre laturile amintite.

Turismul a început să se manifeste, treptat, ca o componentă directă a economiei fiecărei țării, cu o prezenta tot mai activa în viața economică și socială, cu o participare semnificativă în progresul general al societății. Una dintre cele mai importante componente ale turismul este reprezentată de fluxurile turistice, acestea reprezentând una dintre structurile cele mai dinamice ale schimburilor economice.

Incă din vremuri antice, România și Grecia au ocupat un teritoriu impresionant datorită podoabelor naturale. In cadrul Europei ele sunt înzestrate cu unele din cele mai bogate și variate resurse turistice naturale (reprezentate prin formele de relief, prin clima, prin hidrografie, flora și faună și nu în ultimul rând prin varietate) și resurse turistice antropice (reprezentate prin numărul mare de vestigii arheologice, prin monumentele istorice, de artă și arhitectura, prin muzee).

Prin diversitatea resursele atât naturale cât și antropice pe care le dețin, cele două țări pot oferi fiecarui turist motivația să efectueze tipul de turism preferat, fie ca este un motiv educațional sau cultural (pentru a descoperii modul de viață al altor popoare, a descoperii frumusețile țării sau a vizita diverse instituții culturale), motiv religos sau etnic (vizitarea regiunilor cu religie comună sau prezența la anumite pelerinaje sau reuniuni religioase), motiv social sau istoric (reprezentat de vizitarea monumentelor istorice, de a reîntâlni prieteni sau rude sau pur și simplu de a vizita cât mai multa țări și de a întâlni noi oameni), motiv de relaxare și plăcere ( nevoie de odihna și relaxare, bucuria de a petrece o vacanță frumoasă, de a schimba regiunea și atmosfera cu scopul evadării din stresul cotidian) sau motive de sănatate și sportive (de exemplu pentru a vizita stațiuni balneareare, sau diferite centre de sănatate, sau participarea la diferite sporturi atât ca spectatori cât și ca participanți).

Principali indicatori ce caracterizează circulația turistică sunt aceia care definesc cu exactitate poziția unei țări în anumite situații legate de fluxurile turistice, fie că este vorba de numărul de sosiri, de evolutia lor în timp sau a zonelor sau țărilor de provenienta și a mijloacelor de transport, de numărul unităților ce alcătuiesc baza tehnico-materială, de date legate de densitatea turistică în raport cu suprafața sau numărul de locuitori ai unei țări, sau date pur economice referitoare la cheltuielile și încasările turistice raportate la populație sau la indicatorii naționalii ai produsului brunt sau intern.

România în ultimi ani se află într-o pantă ascendentă în privința turismului, în timp ce Grecia este într-o oarecare staționare. Atât la cererea turistică totală, cât și la turismul intern și internațional luat în parte România înregistrează creșteri semnificative în perioada 2000-2004, în timp ce situația în Grecia e caracterizată de o scădera minoră.

In ceea ce privește unitățile de cazare și locurile de cazare Grecia are o baza tehnico-materiala de aproape trei ori mai numeroasă decât cea a României. Cu toate acestea pe o perioada calculată de cinci ani Romania și-a mărit numărul de unități de cazare cu aproximativ 25%, dar numărul de locuri de cazare a ramas constant.

Din punctul de vedere al înnoptărilor Grecia înregistrează un număr de înnoptări de trei ori mai mare decât cel al României.

Indicatorii efectelor economice, referitori la încasările din turism suntem mult inferiori grecilor, aceștia ajungând la încasări de 10.200.000.000$ în timp ce România are încasări de 503.000.000 $.

Densitatea turistică arată o mai mare concentrație turistică în Grecia atât din punctul de vedere al indicatorilor densității în raport cu suprafața cât și în raport cu populația.

In urma tuturor acestor analize realizate pe baza calculării indicatorilor turistici observăm gradul turistic mult mai dezvoltat al Greciei, care cu un teritoriu cu suprafața aproximativ pe jumatatea României reușeste să atragă un număr foarte mare de turiști, un număr mai mare decât populația țării.

Toate acestea se datorează unei promovări superioare a turismul, lucru care conferă țării o mai bună imagine pe plan internațional, lucru care determină un flux mai mare de turiști. Serviciile de calitate și raportul acestora în funcție de preț sunt elemente care determină de asemenea cererea turistică superioară. Grecia este un exemplu de urmat din punct de vedere al turismului atât pentru România cât și pentru un numar mare de alte țări.

România dispune de resurse naturale și antropice foarte diversificate, dar stă destul de prost la capitolul de promovare a unei imaginii de calitate în exterior.

Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului devenind necompetitivă în raport cu exigențele cererii turistice și ale produselor turistice similare de pe piața internațională.

Structurile turistice de primire și îndeosebi oferta de agrement sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice și programele turistice sunt realizate stereotip și de calitate modică iar raportul calitate-preț este neconcludent.

De aceea, în ultimii 20 de ani s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice externă pentru România.

Pentru a ieși din competiția turistică internațională este necesară modernizarea, relansarea și dezvoltarea turismului românesc și crearea unor produse turistice moderne și competitive pe piața turistică.

Se impun, astfel, pe lângă modernizarea structurilor turistice, a stațiunilor turistice, și crearea de produse turistice noi, stațiuni, programe originale, atractive și inedite ce ar putea, printr-o activitate susținută de promovare pe piața internațională, să direcționeze importante fluxuri turistice spre România. În acest sens, se impune și dezvoltarea ofertei de agrement și de animație, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice și de divertisment, parcuri acvatice, oferte prezente în țările cu tradiție turistică din lume.

Acum cu intregrarea în U.E. avem o șansă mult mai ușoară de promovare a programelor turistice. Pentru aceasta România trebuie să elaboreze diverse programe turistice care să mulțumeasca diversele categorii de turiști.

Dezvoltarea turismului românesc este o chestiune de durată, dar prin calitatea și diversitatea resurselor disponibile, prin implicarea statului și a diverselor organizații de turism, prin realizarea programelor de dezvoltare și îmbunătățire a resurselor existente, putem aprecia că România se afla pe un drum bun.