Modalitati DE Optimizare A Comunicarii LA Scolarul Mic

CUPRINS:

CAPITOLUL I: COMUNICAREA( Delimitări conceptuale)

Introducere

Delimitări conceptuale

Teorii ale comunicării

Forme ale comunicării

Tipuri de comunicare

Modele ale comunicării umane

Nivelurile comunicării umane

CAPITOLUL II: CERCETARE( Formarea și dezvoltarea capacității de comunicare corectă, logică, expresivă în aspect oral și scris)

INTRODUCERE

Când ne exprimăm gândurile,sentimentele, experiențele trăite, dorințele și intențiile, noi primim și oferim informații. Prin învățare, prin dinamica dintre aceste schimburi, omul își construiește personalitatea, își îmbogățește comunicarea. Multă lume consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, dar în realitate putem vorbi despre un proces complex. Pare un proces simplu deoarece la multe persoane comunicarea decurge relativ ușor. Conform definiției Dicționarului de Psihologie „Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puțin două persoane, din care una emite (exprimă) o informație și cealaltă o recepționează (înțelege), cu condiția ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeași limbă).”

Termenul de comunicare îl regăsim pentru prima dată în limba latină, sub forma “communis”. Sensul său propriu este de “a se pune de acord”, “a fi în legătură cu” (Tran. V,Stănciugelu I.- Teoria comunicării, 2003,p.15), în limbajul anticilor acesta însemna “a transmite și celorlalți”. Sensul concret al comunicării există de la greci- Platon și Aristotel au instituționalizat comunicarea- sub forma retoricii- ca disciplină de studiu în Academia Greacă. Condiția esențială a statutului de cetățean era dată de arta oratoriei. Instrumentul comunicării îl reprezintă limba. Tonalitatea vocii, expresia feței, poziția corpului, gesturile care sunt realizate reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării. O comunicare eficientă presupune o combinație între limbajul verbal (mesaje transmise oral, scris și citit) cu cel nonverbal (exprimat prin desene gesturi, prin semne) . Dacă ne gândim totuși ce anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinși de cât de complex este acest proces în realitate. Când vorbim despre comunicare, vorbim în termeni de proces și judecată, ca o știință. Comunicarea este cea care ajută oamenii să își identifice modalitățile de schimbare. Apariția noilor mijloace de comunicare obligă persoanele să se adapteze cerințelor comunicării. În prezent un comunicator profesionist trebuie să știe să utilizeze noile aparate și noile metode moderne de comunicație, deoarece doar simpla conversație, fără a utiliza mijloacele și metodele moderne de comunicație își pierde din eficiență. Comunicarea pare să gestioneze modelele moderne de dezvoltare socială. Astfel putem defini mai multe tipuri de comunicare( comunicarea organizațională, comunicarea politică, comunicarea managerială, comunicare de marketing). Termenul de comunicare are mai multe înțelesuri, în funcție de domeniul unde a fost studiată comunicarea. Comunicarea este diferită pentru un istoric față de un biolog. Comunicarea este în strânsă legătură cu simbolurile, cu relațiile, comportamentul, informațiile.

Capitolul I- COMUNICAREA: Delimitări conceptuale

Transmiterea sau schimbul de informații, semnale, mesaje sau date prin diferite mijloace- vorbire( comunicarea verbală), scriere( comunicarea scrisă), de la o persoană la alta( comunicarea personală) sau prin telefon, telegraf, radio sau alte canale, în cadrul unui grup sau orientată către indivizi specifici sau grupuri specifice- aceasta reprezintă comunicarea. Definițiile care au fost date comunicării au fost dintre cele mai variate. Dar toate au la bază anumite elemente comune: un emițător( persoana care creează, generează comunicarea), un receptor( persoana care devine destinatarul actului de comunicare), modul de comunicare( sau mediul în care se comunică) și mesajul transmis. De- a lungul timpului definițiile date comunicării au fost dintre cele mai variate, dar aceste elemente de bază au fost în toate aceste definiții. Weiner, R, Websters New World Dictionary of Media and Communications ,1990, p.104). Comunicarea este eficientă doar atunci când există un limbaj comun. Pentru înlăturarea acestor bariere se recomandă o planificare a comunicării, determinarea scopului comunicării, alegerea momentului oportun, clarificarea mesajului înainte de a fi formulat, cunoașterea publicului țintă și folosirea unui limbaj adecvat acestui public (receptor). Comunicarea reprezintă o combinație între mesajul verbal( oral, scris sau citit) și mesajul nonverbal( gesturi, semne, desene).

„Dacă avem în vedere doar căile de comunicare și contextul comunicării, atunci biologia, informatica și teoria comunicării oferă modelele necesare unei bune predicții a evenimentelor; dacă ne plasăm doar la nivelul conținutului informativ, atunci istoria, sociologia și etnologia ne învață cum să formulăm cel mai bine informația; dacă avem în vedere toate constrângerile relaționale pe care le presupune comunicarea, atunci psihologia, psihanaliza și semiologia contribuie cu siguranță la cunoașterea pretențiilor, atitudinilor și obișnuințelor publicului .” (Graur, Evelina- Tehnici de comunicare, 2001,p.3).

Termenul comunicare apare pentru prima dată în limba latină( communis), unde avea sensul de a fi în legătură cu. Dar în Grecia Antică a apărut sensul corect al termenului comunicare- de a transmite și celorlalți. În timp comunicarea a trecut prin mai multe stadii. Primul stadiu corespunde comunicării prin semne și semnale. Acest tip de comunicare este realizat de indivizi în mod instinctual. Al doilea stadiu este stadiul comunicării orale și a folosirii limbajului articulat- se caracterizează cu ajutorul folosirii limbajelor. Al treilea stadiu- stadiul comunicării scrise- a fost dezvoltat de către mayași și chinezi, cu ajutorul pictogramelor pentru a descrie activătăți din viața de zi cu zi. Al patrulea stadiu- stadiul comunicării tipărite: apare odată cu apariția tiparului de către Gutenberg. Un avantaj al acestui tip de stadiu este reprezentat de faptul că informațiile se pot multiplica. Al cincilea stadiu este reprezentat de stadiul comunicării de masă- presa, telegraful, telefonul, radioul, cinematograful și televiziunea. Toate acestea au contribuit la dezvoltarea comunicării. Ultimul stadiu este reprezentat de stadiul comunicării în cadrul societății informaționale. Culegerea, prelucrarea, analiza, interpretarea informației sunt activități de bază. Dezvoltarea telecomunicațiilor, explozia internetului, comunicarea asistată de calculator reprezintă modul de comunicare din viitor.

Comunicarea presupune utilizarea unor simboluri, orice gest, semn sau cuvânt, orice manifestare, de orice natură, având caracterul unui stimul căruia îi poate fi asociată o semnificație.

Inițiatorul demersului comunicațional exercită asupra receptorului o
influență conștientă sau inconștientă. Aceasta înseamnă că procesul de comunicare se poate declanșa și atunci când emițătorul nu are, în mod conștient, intenția de a comunica. De exemplu, un gest involuntar poate trăda un sentiment, un gând sau o dorință. Chiar dacă emițătorul nu a avut intenția de a transmite un mesaj, odată ce receptorul sesizează gestul, asociindu-i o anumită semnificație, comunicarea s-a produs.

Transferul de idei, de informații, se produce pentru a satisface nevoia de comunicare a emițătorului. Comunicarea se realizează cu un scop, fiind subordonată intereselor conștiente sau inconștiente ale emițătorului.

Într-o lucrare a lui Terence A. Shimp, profesor la University of South Carolina, apărută în anul 1986, acesta definea comunicarea ca fiind „procesul prin care sunt împărtășite intenții și se stabilește o comuniune de idei între indivizi”.

Într-o lucrare mai recentă, Terence A. Shimp revine însă asupra definiției, făcând o completare aparent nesemnificativă: „comunicarea este procesul prin care sunt transmise idei și sunt împărtășite intenții între indivizi sau între organizații și indivizi”.

După mai bine de zece ani, autorul a considerat necesar să semnaleze prezența organizațiilor în sfera comunicării. Ca urmare a faptului că organizațiile au devenit extrem de active, atât ca emițători, cât și ca receptori de mesaje, este vorba de recunoașterea importanței rolului pe care acestea îl joacă în domeniul comunicațiilor.

Modelul fundamental al comunicării

Elementele de baza ale procesului de comunicare sunt: emițătorul, canalul, informația și receptorul.

emițător canal receptor

informație informație

Transmiterea sau transferul informației de la un participant (emitentul) la altul (receptorul) are loc prin intermediul unui canal de comunicare (hârtia pentru presa scrisă ori undele pentru radio).

În procesul de comunicare urmărim patru scopuri esențiale:

să fim receptați (auziți sau citiți),

să fim ințeleși,

să fim acceptați,

să provocăm o reacție – o schimbare de comportament sau de atitudine.

Comunicarea reprezintă un obiect de studiu pentru mai multe discipline. "În sensul cel mai general se vorbește de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influențează un alt sistem, în speță un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative, care pot fi transmise prin canalul care le leagă." (C.E.Osgood, A vocabulary for Talking about Communication ) .

"A comunica nu înseamnă numai a emite și a primi, ci a participa la toate nivelurile, la o infinitate de schimburi felurite care se încrucișează și interferează unele cu altele" (Escarpit,Robert-De la sociologia literaturii la teoria comunicării, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980) .

Cea mai completă definiție a fost dată de J. Burnett: comunicarea este considerată a fi un proces, comunicarea presupune utilizarea unor simboluri, Inițiatorul demersului comunicațional exercită asupra receptorului o influență conștientă sau inconștientă, transferul de idei, de informații, se produce pentru a satisface nevoia de comunicare a emițătorului(Burnett John J.- Comunicarea verbală și nonverbală, 1982, p.62).

1.Comunicarea este considerată a fi un proces: transferul de informații și de idei se realizează printro succesiune de fenomene ce se produc între emițător și receptor.

2. Comunicarea presupune utilizarea unor simboluri: orice manifestare( fie ea gest, semn, cuvânt) îi poate fi asociată o semnificație, dacă are caracterul unui stimul.

3. Inițiatorul demersului comunicațional exercită asupra receptorului o influență conștientă sau inconștientă: procesul comunicării se poate declanșa chiar dacă emițătorul nu are intenția să comunice.( de exemplu, un gest poate trăda un gând sau o dorință).

4.Transferul de idei, de informații, se produce pentru a satisface nevoia de comunicare a emițătorului: procesul comunicării se subordonează întrun mod conștient sau inconștient intereselor emițătorului.

Parafrazându-l pe Grice, rezultă că participăm la o conversație conform cu ceea ce se cere, prin finalitatea sau direcția acceptată a schimbului dialogal în care ne-am angajat. Grice identifică patru categorii conversaționale:

Categoria cantității

Maxime

Contribuția să fie pe atât de informativă pe cât se cere.

Contribuția interlocutorilor să nu fie mai informativă decât se cere.

Categoria calității

Maxime

Contribuția partenerilor să fie adevărată.

Nu spuneți ceea ce considerați că este fals.

Nu spuneți lucruri asupra pentru care nu aveți informația adecvată.

Categoria relației

Maximă

Fiți pertinent.

Categoria modalității

Maxime

Claritate.

Exprimarea să nu fie obscură.

Să se evite ambiguitatea.

Concizie.

Ordine(Cf. C h r i s t i a n B a y l o n &X a v i e r M i g n o t –– Comunicarea, ed. Universității “Al. I. Cuza”, Iași, 2000 p.147). Specialiștii care au studiat comunicarea, au încercat să pună la punct Maximă

Fiți pertinent.

Categoria modalității

Maxime

Claritate.

Exprimarea să nu fie obscură.

Să se evite ambiguitatea.

Concizie.

Ordine(Cf. C h r i s t i a n B a y l o n &X a v i e r M i g n o t –– Comunicarea, ed. Universității “Al. I. Cuza”, Iași, 2000 p.147). Specialiștii care au studiat comunicarea, au încercat să pună la punct unele definiții care să exprime cât mai bine sensul conceputului de comunicare. În prezent, literatura de specialitate pune în evidență existența, în principal, a două curente, în jurul cărora se grupează opiniile celor mai mulți teoreticieni. Pe de o parte, sunt cei care susțin că, pentru a exista comunicare, persoana care emite mesajul trebuie să aibă intenția de a influența comportamentul receptorului printr-un mesaj simbolic(Benson P. Saphiro și Roger Pegram, în John J. Burnett – Promotion Management. A Strategic Approach, ediția a II-a, West Publishing Company, St. Paul, 1988, p. 66.). Această abordare este criticată de cei care consideră că acceptarea sa conduce la neglijarea situațiilor în care comunicarea se produce fără a exista o intenție clară în acest sens (este vorba despre situațiile în care, de exemplu, prin expresii ale feței sau mișcări ale trupului se transmit mesaje în mod involuntar).

Cel de-al doilea curent este promovat de specialiștii care consideră că declanșarea procesului de comunicare nu este condiționată de existența intenției de a influența, practic fiind imposibil ca cineva să nu comunice(Thayer – Administration Communication, Richard D. Irwin and Dorsey Press, Homewood, IL, 1961. si W. D. Brooks – Speech Communication, ediția a II-a, Wm. C. Brown, Dubuque, IA, 1974, în John J. Burnett, op. cit., p. 67). Astfel, din punctul de vedere al emițătorului, orice gest sau afirmație, este de natură comunicațională, atâta timp cât există cineva în măsură să-i atribuie o semnificație. Din punctul de vedere al receptorului, comunicarea are loc ori de câte ori un individ percepe un comportament sau un eveniment căruia îi acordă un înțeles.

Teorii ale comunicării:

1. Teoriile informaționale(D. Cristea – “Tratat de Psihologie Socială”, Ed. ProTransilvania, Cluj-Napoca, 2004, pg. 175)- abordează comunicarea din perspectiva teoriei generale a sistemelor. Comunicarea este înțeleasă ca un proces de transmitere și recepție a informației, unde apare emițătorul( cel care codifică informația pe care vrea să o transmită sub formă de mesaj), receptorul( cel care primește și decodifică mesajul), limbajul( sistem de semne împreună cu regulile de combinare și utilizare a acestora) și canalul ( sistemul prin care circulă mesajele).

2. Teoriile constructiviste(Idem, pg. 183) pun accentul pe procese psihice prin care informația modifică sistemul de reprezentări ale subiectului, intervenind direct în activitatea de construire a realității. Comunicarea este un proces de co-elaborare a realității, în care locutorii constituie obiectul comunicării interpersonale. În absența comunicării, posibilitatea apariției și vehiculării reprezentărilor ar fi practic imposibilă, reprezentarea constituind cea mai importantă componentă psihologică a informației.

Factorii personalizării exprimării. Chiar în condițiile echivalenței limbajelor și informațiilor disponibile, interlocutorii nu se vor exprima niciodată la fel, personalizarea depinzând de o variabilă numită gradul de libertate a locutorului. Libertatea locutorului este condiționată de obiectivele urmărite, raporturile dintre parteneri, constrângerile normative ale situației, distanța față de referent, canalul de informație utilizat.

Modelul activității de codare-decodare. În cadrul comunicării are loc o elaborare progresivă a structurilor de semnificații printr-un proces continuu de traducere, construcție, resemnificare și acord al reprezentărilor interlocutorilor. Reprezentarea apare ca principalul element al schimbului informațional în care reconstrucția intersubiectivă a câmpului de reprezentări este condiționată și de o serie de factori afectiv-emoționali, socio-culturali și contextuali, alături de cei logico-formali și conceptuali.

Nivelurile de elaborare discursivă a mesajelor. Comunicarea reprezintă un act creator, în măsura în care locutorii își aleg, în funcție de obiectivul urmărit și particularitățile interlocutorului, repertoriul lingvistic, modalitățile de codificare verbală, nonverbală și paraverbală a informației, precum și formele de exprimare adecvate situației. Astfel, mesajele apar structurate pe mai multe niveluri semantice, permițându-se în acest fel controlul nuanțat al situației comunicative și ghidarea comportamentului partenerului.( B. Rime, apud. D. Cristea, “Tratat de Psihologie Socială”, Ed. ProTransilvania,Cluj-Napoca,2004, pg. 187).

3. Teoriile semiotice(D. Cristea, “Tratat de Psihologie Socială”, Ed. ProTransilvania, Cluj-Napoca,2004, pg. 183) – aici apar funcțiile limbajului ca aparat al comunicării. Limba este privitită ca un sistem complex de comunicare , un rezultat natural al coexistentei membrilor unei comunități, limba fiind condiția esențială a oricărui progres social, cultural sau tehnologic.

4.Teoria comportamentală(Idem, pg. 183-185) realizată de Școala de la Palo Alto, (un orășel situat la sud de San Francisco) presupune semnul egalității între comunicare, mesaj și comportament.

„Dacă amintim că, în cadrul unei interacțiuni, orice comportament are valoare de mesaj, adică reprezintă o comunicare, reiese că, vrem nu vrem, nu putem să nu comunicăm(I.O. Pânișoară – “Comunicarea eficientă”, Ed. Polirom, Iași, 2004, pg. 27)

”. Orice comportament capătă valoare de mesaj, transmițând implicit informații pe cale verbală, paraverbală sau nonverbală. Comunicarea este un proces permanent, care înglobează o mare varietate de forme comportamentale: cuvântul, gestul, privirea, mimica, pantomimica. Școala de la Palo Alto va ajunge imediat la teza: “totul este comunicare”. Comunicarea este noul termen care exprimă relația omului cu lumea. Comunicarea furnizează regulile de înțelegere pentru toate lucrurile din lume, deoarece comunicarea arată jocul rațiunii .

5. Teoria psihosocială(D. Cristea – “Tratat de Psihologie Socială”, Ed. ProTransilvania, Cluj- Napoca, 2004, pg. 183-186;): comunicarea este una dintre dimensiunile oricărei situații sociale, în care raporturile interpersonale implică cvasi-simultan componente afective, de influență, co-acțiune și comunicare; fiecare dintre aceste componente este influențată interactiv de celelalte componente.

Forme de comunicare

“ Nu tot ce intenționăm reușim să spunem, nu tot ce spunem se aude și se înțelege, se înțelege și ce nu spunem, iar ceea ce se înțelege nu depinde de noi ce devine”( Șoitu,Laurențiu- Pedagogia comunicării, Institutul European, 2002).

După criteriul interlocutorilor distingem comunicare verticală( între interlocutori statusul nu este egal) , și comunicare orizontală( partenerii au status-uri asemănătoare).

Un alt criteriu îl constituie forma de transmitere a mesajului.Astfel, după Ioan Drăgan, avem „comunicare directă( mesajul este transmis prin cuvinte și gesturi) și comunicare indirectă (scriere, tipăritură, sisteme grafice,cabluri,unde hertziene)”.( Drăgan, Ioan-Paradigme ale comunicării de masă,Casa de Editură și Presă Șansa, București,1996).

Comunicarea indirectă se poate împărți în comunicare intrapersonală( comunicare cu tine însuți), comunicare interpersonală( comunicarea de grup sau comunicarea între indivizii din cadrul grupului), comunicarea înregistrată( bandă magnetică, film), comunicarea prin fir( telefon, telegraf, internet,cablu), comunicare imprimată( afiș, carte, revistă) și comunicare radiofonică( radio, TV pe unde hertziene). După capacitatea de autoreglare avem comunicare unidirecțională( nu interesează feedback-ul) și comunicare multidirecțională ( interesează feedback-ul dintre Receptor și Emițător).

După prezența sau absența unor obiective putem vorbi despre comunicare consumatorie( un tip de comunicare care apare ca o consecință a anumitor trăiri sufletești ale unei persoane, comunicarea defășurându-se în funcție de starea de spirit a celui care emite), despre comunicare incidentală( o persoană furnizează informații despre propria persoană fără a dori însă ca acest lucru să se întâmple), comunicare instrumentală( aceasta urmărește îndeplinirea scopului de a schimba percepția interlocutoruui, mesajele sunt transmise în funcție de efectul pe care vor să îl producă, cealaltă persoană implicată în comunicare este considerată bună pentru a fi exploatată), comuniune( cei implicați în actul comunicării se bucură de acest proces, sărbătoresc această întâlnire). Din perspectiva tehnicii, pragmaticii, filozofiei, politicii Lucien Sfez(1992) clasifică formele de comunicare sub forma unor metafore.

1.Metafora organism- fiecare partener își păstrează identitatea, omul face parte din mediu.În cadrul acestui tip de comunicare se iau în calcul toate elementele care alcătuiesc relația de comunicare( emițătorul activ comunică pentru un receptor pasiv) . În acest caz cea mai mare importanță o are prepoziția ÎN.Se poate preciza că acest tip de comunicare are legătură cu comunicarea reprezentativă.

.2. Metafora mașină- omul se servește de tehnică, nu este deservit de aceasta.Acest tip de comunicare- mașină este formată din emițător, receptor și canal de comunicare, cel mai important în cadrul acestei relații fiind emițătorul.Metafora-mașină generează comunicarea expresivă „individul exprima lumea care il exprima pe el insusi”( Sfez, Lucien- Comunicarea, Institutul European, 2002). În acest caz importantă este prepoziția CU.

3.Metafora confuziei- omul este acaparat de tehnică, fără de care nu poate exista, omul este doar un produs care se lasă condus de mașinile inteligente.Aici importantă este prepoziția Prin, deoarece „comunicarea conduce la cufundarea totală a emițătorului și a receptorului”( Sfez, Lucien- Comunicarea, Institutul European, 2002). În cadrul acestei metafore apare comunicarea confuzivă sau tautologică, apărută din îmbinarea tautologiei( comunicarea văzută ca un act surdo-mut)și a autismului( comunicarea văzută ca o cetate interioară).

După Doina Sălăvăstru ”analiza unor interacțiuni sociale deosebit de diverse ca acte de comunicare s-a dovedit extrem de fructuoasă și le-a permis cercetătorilor ca, pe lângă rezultatele de ordin medical, semiologic și terapeutic, să formuleze câteva importante principii ale comunicării umane, cunoscute și sub numele de axiome ale comunicării”( Sfez, Lucien- Comunicarea, Institutul European, 2002). Astfel putem vorbi despre faptul că aceste axiome reprezintă câteva reguli simple de urmat care au implicații în relațiile interpersonale:

1. Comunicarea este inevitabilă, deoarece este imposibil să realizăm non-comunicare. Orice dorim să realizăm, realizăm cu ajutorul comunicării. Ritmul bătăilor inimii, paloarea din obraji, cineva care nu răspunde unui salut, tăcerea- toate reprezintă semnale ale comunicării.

2. Comunicarea este un proces ce „presupune procese de ajustare și acordare”( Cozman, Doina- Comunicarea,Psihologie clinică, suport de curs,Universitatea Babes-Bolyai,Cluj- Napoca),

adică implică și dobândește o formă diversă. Oamenii sunt diferiți și se presupune că a putea să comunice eficient presupune un proces de acomodare la stilul de comunicare al interlocutorului, la experiența lingvistică a celuilalt partener de comunicare. .

3. Comunicarea este un proces continuu și nu putem vorbi doar de transmițător- receptor sau invers, sau stimul- efect pentru că este un proces continuu.

4. Ființele umane folosesc două moduri de comunicare: analogic( orice tip de comunicare non-verbală) și digital.

5. Orice proces de comunicare este complementar sau simetric. Reprezintă un ideal ideea că între partenerii de comunicare se poate realiza un raport de egalitate in cadrul relațiilor de comunicare deoarece comunicarea implică raporturi de putere între parteneri.

6 .Comunicarea este ireversibilă. Orice mesaj, bun sau rău, odată ce este transmis nu mai poate fi retras.

7. Comunicarea se dezvoltă pe două planuri: al conținutului și al relației. În planul conținutului se oferă informații, iar în cadrul planului relației se oferă informații despre informații.Adică folosim aceleași cuvinte dar pe tonuri total diferite.

Tipuri de comunicare

Literatura de specialitate distinge următoarele tipuri de comunicare: comunicare verbală, comunicare nonverbală și comunicare scrisă.

Comunicarea verbală-este cea mai întâlnită formă a comunicării. Are anumite caracteristici: este influențată de situație și de ocazie ( același mesaj poate fi recepționat diferit, în funcție de starea motivațională a receptorului). Este puternic influențată de caracteristicile individuale ale receptorului și transmițătorului. O altă caracteristică o reprezintă mesajul ce există între receptor și transmițător, mesaj care trebuie să fie de actualitate, să aibă coerență și motivație pentru receptor și transmițător. În comunicarea verbală vorbim de cuvânt, conferință, dezbatere, discurs. Rolul principal al acestui tip de comunicare îl reprezintă Cuvântul. Cu ajutorul acestora se construiesc mesaje, se realizează vorbirea dar și scrierea.”ideea care nu caută să devină cuvânt este o idee proastă, iar cuvântul care nu caută să devină acțiune este un cuvânt prost”( Louis Pauwels si Jacques Bergier, Dimineața magicienilor. Introducere in realismul fantastic, Editura Nemira, 1994, p. 20).

Claritatea unui mesaj înseamnă folosirea întrun mod corect a cuvintelor și a formelor gramaticale, iar apariția anglicismelor în vorbire presupune distorsionarea și îngreunarea mesajului.

Comunicarea verbală are importanță din punct de vedere al negocierii cât și al conținutului.În cadrul comunicării verbale se obțin și se transmit informații se exprimă opinii, se elaborează diferite propuneri. Mijloacele prin care reușim să ne exprimăm corect ideile sunt limbajul și stilul. Limbajul poate deveni un sistem de comunicare prin semnale în cadrul limbii sau nu. Astfel putem vorbi de limbaje inferioare (care aparțin lumii animale), semnale superioare (specific umane) și semnale mixte- conform filozofului Karl Popper. Stilul poate fi la nivel individual ( stilul unui ziarist, al unui scriitor), sau la nivel colectiv( stilul publicitar, stilul artistic, stilul științific. Pentru a se putea înțelege, în fiecare act de comunicare se tratează o singură problemă concretă. Stilul în comunicare se bazează pe simplitate, naturalețe, corectitudine, politețe și demnitate. Cuvintele bine alese, exprimate clar, precis, exprimate în propoziții sau fraze scurte și precise, fără exagerări și respectând principiile gramaticale, fără neologisme și regionalisme, fac succesul unei bune comunicări.

Comunicarea verbală reprezintă o formă specifică a comunicării umane. Are o formă orală și una scrisă, utilizându-se un canal auditiv și unul vizual. Toate informațiile percepute sunt trecute printrun filtru emoțional, starea emoțională având un rol major în comunicarea verbală. Emoțiile reușesc să modifice forma de receptare a unui mesaj. Receptarea mesajelor are legătură cu siguranța de sine și de felul în care cineva se simte reflectat în persoanele din jurul său. A asculta înseamnă a auzi și a înțelege în același timp. Dacă doar auzim, atunci vorbim despre un proces, dar dacă înțelegem atunci vorbim de un proces în care procesăm și interpretăm informațiile. Comunicarea verbală înseamnă folosirea corectă a limbajului, cuvintele având semnificații în limite normale, fără a folosi neologisme sau regionalisme, care pot încurca modul de comunicare. Pe lângă neologisme și regionalisme, modul în care o persoană recepționează un mesaj, felul în care un emițător nu reușește să comunice ceea ce dorește, dispoziția sau starea sufletească a celui care recepționează mesajul, sunt factori perturbatori care pot distorsiona comunicarea. O persoană normală are capacitatea de a pronunța până la 150 de cuvinte întrun minut, dar capacitatea de ascultare și de recepție îi permite să recepționeze până la 450 de cuvinte pe minut. Putem spune astfel că tipul de comunicare verbală deține ponderea cea mai mare în cazul comunicării. Una dintre cele mai mari abilități o reprezintă ascultarea activă. Statisticile americane arată că managerii companiilor își petrec peste jumătate din timp în cadrul companiei ascultând și punând întrebări, partenerul de comunicare simțindu-se valoros și important iar persoana care ascultă fiind considerată inteligentă și empatică. Comunicarea verbală apare în toate momentele interacțiunii din interiorul unei organizații. Cât mai este până la pauza de prânz?, invitația șefului adresată unui coleg care îi este și prieten de a lua masa împreună sau salutul de dimineață reprezintă comunicare verbală.

În cadrul comunicării verbale putem vorbi de ascultarea evaluativă și de ascultarea informativă. În cadrul ascultării evaluative apare judecata critică. Acest tip de ascultare emite judecăți de valoare și culege opinii( apare în cazul unui medic, al unui profesor care examinează). În cadrul ascultării informative apare înțelegerea și recepția, deoarece scopul acestui tip de comunicare este acela de a înțelege. Ascultarea informativă poate fi însoțită de parafrazări, întrebări, pentru a putea înțelege nu ceea ce credem că partenerul de comunicare a dorit să ne transmită, ci ceea ce ne transmite în realitate. Comunicarea verbală este folosită în viața de zi cu zi și în relațiile din cadrul organizației. Comunicarea verbală devine o parte integrantă a relațiilor cu cei din jur.

Principii ale unei comunicări verbale eficiente

1. Orice individ trebuie să fie pregătit pentru rolul de emițător dar și pentru rolul de receptor.

În această situație emițătorul trebuie să cunoască ceea ce receptorul dorește să comunice, trebuie să își pregătească cu mare atenție mesajul, prin folosirea unei tonalități adecvate, pentru a putea identifica părțile utilizabile din mesaj și astfel a-l putea reține.

2. Orice receptor trebuie să se autoeduce pentru a putea asculta activ.

În această situație receptorul trebuie să acorde atenție asupra timbrului vocii, asupra tonalității, trebuie să se implice și să participe activ în conversație.

3.Purtarea prietenoasă .În această situație persoanele care zâmbesc în timpul comunicării realizează oun tip de conversație care se realizează întrun mod firesc, normal. Ascultarea activă, un zâmbet, privitul interlocutorului în ochi realizează o comunicare eficientă.

„Un surâs nu costă nimic, dar înfăptuiește mult”.. Interlocutorii care au o figură serioasă de la prima întâlnire îngreunează relația de comunicare.

Comunicarea non-verbală- este folosită pentru transmiterea unei atitudini personale în legătură cu cele relatate în comunicarea verbală. De multe ori comunicarea non-verbală înlocuiește comunicarea verbală, atitudinea prezentată înlocuind o mie de cuvinte.Comunicăm după felul cum arătăm sau după cum ne îngrijim.Nu se poate bloca acest tip de comunicare, și de aceea,de cele mai multe ori , comunicăm fără să vrem și fără să ne dăm seama și de multe ori poate fi în contradicție cu ceeace vorbim( comunicarea verbală).

Există o serie de clasificări ale acestui tip de comunicare: comunicare tactilă, comunicare gestual- kinestezică, comunicare de situare și comunicare prin intermediul obiectelor.

Comunicarea tactilă este specifică lumii umane, are un caracter instinctual ( în cea mai mare parte) dar intervine la un moment dat și conștiința. Cercetătorii au desemnat cinci tipuri de atingere: 1.atingerea”de control”care poate sugera un îndemn sau o reținere,semnale care direcționează atitudinea sau comportamentul.2.atingerea „rituală”- care are loc mai mult în spațiul religios ( de exemplu transmiterea harului de la preot la credincioși). 3.atingerea care transmite emoții pozitive, atingerea ca și consolare, atingerea de încurajare( bătăi pe umăr, strângeri tacite de mână).4.atingerea ludică-de exemplu simularea unei bătăi sau a unei mângâieri întrun context ludic. Comunicarea gestual- kinestezică aduce expresie și este folosită mai ales în lumea artistică-mișcări afective, gesturi dereglaj, ilustratori.Comunicarea prin intermediul obiectelor-în unele situații poate interveni o asociere între gest și un anume tip de obiect( batiste, eșarfe, pălării pentru un salut sau pentru a putea realiza o prezență)Comunicarea de situare- o persoană care nu dorește să comunice întrun mod eficient se poate retrage întrun colț al încăperii, stând retrasă și astfel arătând că nu este dispusă să comunice.

Conform unei alte clasificări există comunicare senzorială, comunicare estetică, comunicare a simbolurilor și însemnelor.Comunicarea senzorială se bazează pe cele cinci simțuri( auz, miros, văz, gust, tactil).Comunicarea estetică poate comunica diferite emoții artistice, comunicarea simbolurilor

și însemnelor au legătură cu statutul social ( decorații, gradații). “Mehrabian și M. Weiner au fost printre primii care au studiat limbajele neverbale și au constatat că proporția în care folosim limbajul verbal și limbajele neverbale este, în comunicarea orală, următoarea: 7% cuvinte, 38% paralimbaj (în principale intonația și inflexiunile vocii), 55% alte elemente de limbaj neverbal (în principal expresia feței, gesturile și postura corpului”( Nistor, Costel-Comunicare și negociere în afaceri, Editura Europlus,Galați, 2010,suport curs).

Comunicării non-verbale i se acordă cea mai mare importanță, dar pentru a nu fi interpretat greșit, mesajul non-verbal trebuie să fie analizat în contextul unde a apărut.Interpretarea mesajelor non-verbale diferă de la persoană la persoană, de la un grup de colegi la altul și chiar de la o cultură la alta.Toate aceste caracteristici apar în funcție de particularitățile individuale ale fiecăruia, în funcție de experiența de viață a fiecărei persoane dar și în funcție de educație. Aspectul pozitiv al comunicării este dat de faptul că trebuiesă fim conștienți de modul în care noi interpretăm și folosim mesajele non-verbale și ce impact auacesteaasupra celor din preajma noastră. Expresia feței, prin mimică, zâmbet, privire reprezintă un mijloc important de a comunica un mesaj.Prin mimică exprimăm multe stări.De exemplu: ochii larg deschiși denotă mirare, o frunte încruntată reprezintă mânie, încruntare, frustrare,buze strânse denotă nesiguranță, ascunderea anumitor informații.

În cadrul privirii, felul și modul în care noi privim înseamnă aprobare, respingere, încredere, prietenie, acceptare.Chiar dacă nu privești pe cineva poate avea un anumit înțeles.O comunicare adecvată se realizează face-to-face, sau ochi în ochi.Transmiterea mesajului depinde de intensitatea privirii sau de durata cât persoanade lângă noi încearcă să ne captiveze privirea.Cu unele persoane ne face o deosebită plăcere să conversăm, cu altele poate fi un adevărat calvar.O privire adresată în moddirect poate să însemne intimitate, dar în alte situații poate însemna chiar amenințare.Pentru a stabili o relație de comunicare eficientă, privirile indivizilor angajați în

procesul comunicării trebuiesă se întălnească 60-70% din timpul comunicării. O perioadă mai lungă de timp poate însemna ostilitate sau chiar amenințare, iar o perioadă mult mai scurtă de timp poate însemna lipsa de interes în ceea ce privește cele relatate în cadrul comunicării.

Un gest de o mare complexitate, care arată o gamă impresionantă de trăiri o are zâmbetul.Acesta variază din cadrul unei culturi la alta, fiind în funcție de modul de interrelaționare al diferitelor culturi.Zâmbetul poate arăta interlocutorului de la plăcere, încredere, prietenie, dorință, până la jenă, perversitate, răutate pură.

Importanță în cadrul comunicării non-verbale o constituie limbajul corpului( prin mișcarea corpului, prin forma și poziția acestuia, prin aspectul său general) și mișcarea corporală ( prin poziția corpului, prin mișcarea acestuia și prin folosirea gesturilor).Fiecare gest reprezintă un cuvânt, iar acesta poate avea mai multe înțelesuri.Semnalele non-verbale se bazează pe cele verbale,dar când există o anumită discrepanță între aceste semnale, receptorul se bazează pe semnalele non-verbale deoarecesunt foarte greu de falsificat.Aceste semnale non-verbale au semnificații diferite în diverse colțuri ale lumii: degetele ridicate sub formă de V , în “Noua Zeelandă, Maria Britanie și Australia înseamnă victorie( dacă palma este îndreptată înspre afară),în Europa același semn reprezintă ceva obscen( dacă palma este ăndreptată spre interior),dar palma orientată spre interior poate însemna și arătarea cifrei doi”.( Robert McCord, George Straton – “Arta de a negocia”, Rentrop &Straton, Bucuresti, 1997, p.92.)

Sau strângerea de mână. Aici se poate analiza „importanța acestor poziții în strângerea de mână”( Șoproni Luminița – “Comunicare și negociere în afaceri”, Editura Universității din Oradea, 2002, p.96). O strângere de mână corectă durează 3-4 secunde.Dacă mâna estemoale și rece ,acest lucru denotă slăbiciune, iar o strângere de mână prea dură denotă tendința spre autoritate.

Poziția și forma corpului atunci când comunicăm ne dezvăluie poziția socială pe care o au persoanele care comunică.O persoană care are tendința de a domina în comunicare are tendința de a ține capul în sus.Interesul față de ceea ce interlocutorul din fașa ta este dat de aplecarea corpului în față, iar o poziție prea relaxată poate lăsa impresia plictiselii, neîncrederii.

Comunicarea prin telefon

O altă metodă de comunicare o reprezintă și comunicarea prin telefon.Comunicarea prin telefon capătă o importanță din ce în ce mai mare. Acest tip de comunicare se realizează întrun mod eficient urmând o serie de pași: persoana care preia mesajul telefonic trebuie să se detașeze în primul rând de problemele pe care le are, în subiectul conversației 2 sau 3 idei principale fiind suficiente pentru derularea convorbirii. Un alt pas important în convorbirea telefonică îl reprezintă pregătirea pentru apelul telefonic: tonalitatea, inflexiunile vocii, poziția comodă în care se răspunde la apelul telefonic. Al treilea pas îl reprezintă prezentarea corectă a mesajului telefonic, prin evitarea de a folosi expresii negative și cuvinte care pot avea alte înțelesuri. Un ultim pas îl reprezintă concluzia care apare la finalul convorbirii telefonice, concluzie care se încheie întrun final amiabil, amical.

Comunicarea scrisă

Condițiile de dezvoltare materială și socială de-a lungul istoriei au determinat dezvoltarea comunicării verbale și a formei scrise.Pricipalul rol al scrisului îl reprezintă răspândirea științei,a culturii și raportarea diverselor raporturi sociale existente între indivizi.Când nu este un alt mijloc de cominicare, când este mult mai aantajos, atunci se folosește comunicarea scrisă. Conținutul informațional poate fi mai bine structurat, se pot analizași se pot argumenta mereu celece au fost scrise iar textul scris se poate îmbunătăți în permanență. Dar apar și anumite dezavantaje: nu se realizează o conexiune între interlocutori iar partea emțională lipsește “nu permite conexiunea inversă imediată, ci numai cu un anume decalaj de timp(Suport de curs- Comunicarea în afaceri, Universitatea Athenaeum) ” . Comunicarea scrisă trebuie să îndeplinească anunite criterii: trebuie să fie precisă, concisă, utilizarea unei terminologii adecvate, frazele folosite să nu fie prea lugi sau termenii folosiți să nu fie greoi.Semnele de punctuație trebuie folosite în mod corespunzător, iar cuvintele cu o mare încărcătură emoțională trebuie alese cu mare grijă. Un text scris trebuie să fie corect, accesibil particularităților de vârstă ale fiecăruia, bine gândit și adecvat direcției de transmitere a informației. Înainte de acomunica în scris este bine să ne stabilim scopul a ceea ce vrea a fi comunicat, apoi sistematizarea gândurilor în legătură cu ceea se urmează sp fie comunicat și abia apoi scrierea mesajului propriu-zis prin redactarea, editarea și alcătuirea mesajului întro formă corectă.

“Comunicarea în scris ajută oamenii să devină mai sistematici în gândire.Studierea atentă a semnificației pentru a cunpaște mai précis nuanțele, este o condiție a calității mesajului ”( Suport de curs- Comunicarea în afaceri, Universitatea Athenaeum).  Rolul comunicării este păstrarea relațiilor dintre oameni, realizarea unor relații noi,evaluarea intereselor comune care să ajute la dezvoltarea individului în particular și a întregii societăți în general.Acest tip de comunicare are un rol important în mediul de afaceri, educație, cercetare,administrație, mass-media.

Comunicarea on- line

Conform Micului Dicționar enciclopedic, acțiunea de realizare a unei legături între două puncte pentru (…) transmiterea de semnale purtătoare de informație poartă denumirea de comunicație.

Comunicarea mediată de calculator a pătruns din ce în ce mai mult în ultimii ani în viața oamenilor. Practic, astăzi nu se poate vorbi de comunicare fără sa facem referire la comunicarea online și la instrumentele care fac posibilă comunicarea online. Astfel, putem afirma fără să greșim că, o „obișnuită” a vieții cotidiene a devenit comunicarea dintre om și calculator.

Provocările care sunt create de internet, instrumentele informatice necesare mijloacelor de comunicare moderne, sunt un suport de informare și utilizare pentru prezentul mediilor de interacțiune și comunicare umană, publică și organizațională.

Apariția internetului a produs schimbări majore în viața oamenilor. Reprezintă o activitate ce ocupă din ce în ce mai mult timp liber. Cu ajutorul internetului suntem capabili să luăm legătura cu persoane aflate în celălalt capăt al lumii, sau reușim să aflăm informații utile pentru o anumită activitate. Comunicarea directă, în timp real sau comunicarea on- line este reprezentată de mijloacele de comunicare moderne, aparținând de un cadru real.

Comunicarea online poate avea ca interlocutori doi oameni, un om și un calculator sau două calculatoare. Un rol foarte important în dezvoltarea comunicării online o are interfața grafică. Astăzi interfața reprezintă una din cele mai importante aspecte ale proiectării oricărei aplicații software.

„În toate mediile se conștientizează tot mai mult faptul că o societate, o instituție sau o întreprindere se constituie și se mențin datorită și prin intermediul numeroaselor lor procese și rețele de comunicare, care le dau coerență. Lucrurile stau la fel pentru toate relațiile umane. Începem a sesiza faptul că acțiunea comunicațională și acțiunea organizațională depind reciproc una de alta”

Comunicarea on- line își faxe simțită prezența din ce îc mai mult în viața noastră. Comunicarea on- line și- a făcut loc printre obiceiurile noastre atât de mult încât nu mai putem neglija acest aspect. Comunicăm cu colegii, cu prietenii, cu clienții încât atuni când comunicăm transmitem informații de foarte bună calitate. Comunicarea on- line presupune anumite strategii de ralații cu publicul, presupune faptul de a fi cunoscut de către ceilalți și de a câștiga încredere. Când cineva precizează ne vedem on- line se referă la un loc de vizitat careeste foarte atractiv. Ne putem imagina comunicarea on- line ca un loc plin de cuvinte, plin de imagini pe care le folosim și în viața reală. Atunci când comunicăm on- line ne folosim experiența din viața de zi cu zi. Navigăm, vizităm, primim sau trimitem informații- realizăm că internetul este un loc unde tehnologia a întâlnit cultura și identitatea individului. Succesul în cadrul comunicării on- line depinde de șase factori: planificare, monitorizare Social Media, comunicarea deschisă cu comunitatea, launch&learn, contactele care există trebuie să fie întreținute, planificarea resurselor.

Factorul planificare: pentru reușita unui mesaj de brand trebuie ținut cont de punctele tari ale tuturor canalelor. Înainte de a începe o campanie, o firmă trebuie să se hotărască asupra temei care trebuie difuzată, pe care dintre canale pentru a realiza o comunicare convingătoare.

Factorul Monitorizare Social Media: o monitorizare constantă și continuă poare reuși să protejeze integritatea firmei. Solicitările comunicării față de monitorizare sunt în acest caz multiple:

Pe ce platforme merg clienții cu predilecție?Ce teme mișcă blogosfera?
Cum este primit noul produs?Ce face concurența?

Factorul Comunicare deschisă cu comunitatea: firmele care se bazează pe comunicarea on- line au lideri de opinie: formatori de opinie ascunși( încearcă să influențeze întrun mod pozitiv o atitudine favorabilă mesajului) și lideri careintră în dialog cu comunitatea( ei corectează comportamente care au fost înțelese de multe ori greșit, au o activitate de detensionare). În cadrul primei grupe de lideri comunuitatea reacționează negative, pe când în cazul celei de- a doua grupe comunitatea reacționează întrun mod pozitiv.

Factorul launch&learn: autenticitatea și creativitatea reprezintă factori de succes întro comunicare. Comunicarea trebuie să fie aproape de nevoile clienților, oferindu- le acestora încredere și înțelegere.

Factorul contactele care există trebuie să fie întreținute: comunicarea on- line trebuie să țină seama de informare, de oferte, de campanii. Întreținerea membrilor cu noi activități de comunicare este profitabilă pentru o imagine de brand durabilă. Ea ar trebui introdusă din timp de către factorii responsabili în planificarea strategic.

Factorul Planificarea Resurselor: cel ce face reclamă plătește pretențiile ridicate privind dinamica și flexibilitatea cu forță de muncă potențată. Dacă se realizează o analiză a instrumentelor de comunicare online în funcție de cadrul comunicării și de distribuția sa temporală, se pot clasifica aceste instrumente de comunicare online în sincrone, asincrone, private și publice.

Comunicarea sincronă este comunicarea în timp real, în care participanții la discuție sunt online și se poate realiza în cadrul camerelor de chat sau mesageriilor instant. Unele site-uri folosesc comunicarea sincronă, aducând informația la zi.

Comunicarea asincronă se realizează între utilizatori care nu sunt în același timp online. De obicei, este întâlnită pe site-uri care nu își mențin conținutul informațional la zi, forumuri și bloguri. Și mesageria instant oferă posibilitatea comunicării asincrone prin mesaje care pot fi lăsate unui alt utilizator atunci când acesta se află offline.

Comunicarea privată poate avea loc prin e-mail, camere de chat sau mesagerie instantă (gen Yahoo Messenger, Hotmail MSN, chat Facebook sau ICQ,).

Comunicarea publică poate fi făcută pe site-uri, forumuri sau bloguri.

Clasificări și particularități ale comunicării

Comunicarea reprezintă un obiect destudiu pentru mai multe discipline. "În sensul cel mai general se vorbește de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influențează un alt sistem, în speță un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative, care pot fi transmise prin canalul care le leagă." .

"Comunicarea reprezintă transferul de informații prin intermediul mesajelor" .

"A comunica nu înseamnă numai a emite și a primi, ci a participa la toate nivelurile, la o infinitate de schimburi felurite care se încrucișează și interferează unele cu altele" .

Principalul rol al comunicării este acela de a-i pune pe oameni în legătură, în cadrul mediului unde ei evoluează.Din definițiile prezentate apar particularitățile comunicării: folosirea unui emițător (a unui conținut simbolic), a unui receptor( cel ce are o reacție de comportament ăn concordanță cu conținutul receptat) a unui mesaj ( simbolurile din jurul unei idei), existența mesajului( un ansamblu de informații susșinute întro formă simbolică) și compatibilitatea codurilor( care este invers proporțională cu distorsionarea mesajului transmis).În comunicare se urmărește transmiterea anumitor semnificații și a anumitor scopuri, desfășurându-se întrun anumit spațiu psihologic, social, cultural în interindependență. Comunicarea are o anumită evoluție, un mesaj odată transmis nu mai poate fi recuperat, iar în situații de criză fluxul comunicării devine mult mai alert.

Nivelurile comunicării umane

Comunicarea umană se desfășoară pe cinci nivele:comunicare intrapersonală, comunicare interpersonală, comunicare de grup comunicare publică și comunicare de masă.

1. Comunicarea intrapersonală- reprezintă comunicarea individului cu el însuși, consilierea persoanei cu ea insăși vocea lui interioară.În cadrul acestei comunicări individul se întreabă și își răspundesingur, este propriul lui avocat. Această comu nicare cu propria persoană devine o sursă de liniște și de echilibru interior.

2.Comunicarea interpersonală- dialogăm și îi cunoaștem pe ceilalți, dar ne și cunoaștem pe noi înșie prin percepția celuilalt despre noi.Aici putem stabili dar și putem distruge relații umene, de prietenie deiubire de familie.Putem urmări să influențăm atitudinile opiniile și credințele celorlalți.Comunicarea interpersonală poate fi directă sau indirectă.În cazul comunicării directe este vorba despre principiul realizării de contacte cu celelalte persoane, contacte nemijlocite-aici apar nevoile interpersonale( nevoia de incluziune- dorința de a obține recunoașterea propriei valori, nevoia de control-impunerea propriei voințe asupra celorlalți, nevoia de afecțiune- unele persoane sunt mai calde și mai afectoase în relațiile cu cei din jurul lor și așteaptă la rândul lor mai multă afectivitate din partea celorlalți). În cazul comunicării interpersonale directe apar replicile imediate.O altă caracteristică a acestui tip de comunicare o reprezintă autofeed-back-ul sau atunci când vorbim ne auzim, atunci când scriem avem ceea ce am scris în fața ochilor, ne ajută să ne îmbunătățim caligrafia, ortografia și să ajustăm diferiți parametri ai comunicării: tonul vocii, ritmicitatea, acuratețea pronunției, volumul vocii.

3.Comunicarea în grup- în cadrul acestei comunicări individul petrececea mai bună parte din viața socială și profesională.Apar idei noi, se rezolvă probleme, se împărtpșesc cunoștințe.Se derulează în colectivități umane restrânse,de maxim 11 persoane( familie, cerc de prieteni, colegi de birou).Când numărul membrilor grupului crește, acesta are tendința să se împartă în alte grupuri mai mici care îngreunează schimbul de informații deși sunt interconectate aceste grupuri.O mare atenție se acordă ședințelor de brainstorming din cadrul grupului.

4.Comunicarea publică- baza are în retorica antică a lui Platon. Prezentare, expunere,discurs public,orice are mai mult de trei persoane ca și public face parte din acest tip de comunicare.Acest tip de comunicare urmărește schimbul de informații între participanți dar și influențarea sentimentelor publicului și a opiniilor acestuia.Arta oratoriei nu ține doar de cel care prezintă discursul, ci este un schimb permanent de informații,idei, opinii, sentimente ăntre persoanele implicate în comunicare.

5.Comunicarea de masă- suntem informați sau chiar putem deveni panicați, amuzanți, stresanți.Sereferă la mesajele scrise, orale, vizuale,audiovizuale de către un sistem media, către un public numeros și larg.Funcțiile acestui tip decomunicare au legătură cu educarea, informarea, integrarea și interacțiunea socială și chiar construirea identității personale.

Comunicarea este terenul de întâlnire conceptuală unde se intersectează relațiile interpersonale și inovațiile tehnologice, stimulentele politico-economice și ambițiile socio-culturale, divertismentul ușor și informația serioasă, mediile ambiante locale și influențele globale, forma și conținutul, substanța și stilul( J a m e s L u l l –– Mass-media – Comunicare, Ed. Samizdat, 1999 (p. 9) .

“În toate mediile se conștientizează tot mai mult faptul că o societate, o instituție sau o întreprindere se constituie și se mențin datorită și prin intermediul numeroaselor lor procese și rețele de comunicare, care le dau coerență. Lucrurile stau la fel pentru toate relațiile umane. Începem a sesiza faptul că acțiunea comunicațională și acțiunea organizațională depind reciproc una de alta”( G i l l e s W i l l e t t –– Une introduction aux concepts, aux modèles et aux théories, Ed. du Renoveau Pedagogique, Ottawa, 1992 (în Ioan Drăgan –– Paradigme ale comunicării de masă, Ed. Șansa, 1996, p.7).

Schema celor patru strategii de comunicare:.

2. A doua strategie: RELAȚIILE:

Comunicarea personală:

Stabilirea contactelor umane:

Relațiile cu grupurile:

Relațiile speciale:

3. A treia strategie: MEDIA:

Comunicatul de presă:

Media tipărită:

Radioul:

Televiziunea:

4. A patra strategie: SPORIREA RANDAMENTULUI RESURSELOR:

Focalizarea:

Creativitatea:

Unicitatea:

Modelele comunicarii

Communis– a pune în relatie cu, a transmite informații a împarti ceva cu altcineva, a transmite

Prin comunicație se stabilesc aspecte care țin de limbaj, iar prin comunicații se desemnează aspectul tehnic. Când se vorbeștede comunicare, se poate vorbi de comunicare interpersonală, comunicare intrapersonală, comunicare directă ți comunicare mediată tehnic.

Modelul informational: acest model a fost realizat de Claude Shannon si Warren Weaver. Autorii pornesc de la premiza că un spirit poate fi influențat de un alt spirit cu ajutorul tuturor procedeelor. Această teorie introduce abstracții și idealizări și supune măsurării din punct de vedere cantitativ fenomenele și procesele comunicării. Modelul informațional se poate realiza pe trei niveluri: 1. Se bazează pe întrebarea : cu ce exactitate pot fi transmise simbolurile/ semnalele comunicării( în această situație se pune accentul pe aspectul tehnic. 2. Se bazează pe întrebarea: cu ce precizie simbolurile transmise difuzează semnificația dorită (în această situație este vorba despre problema semnatică). 3. Se bazează pe întrebarea: cu ce eficacitate semnificația primită influențează conduita receptorului( în această situație este vorbe despre problema pragmatică). Modelul informațional se bazează pe prima întrebare( exactitatea).

Noțiunea de informație din acest model se referă la o situație globală și nu se aplică mesajelor individualizate. Informația nu trebuie să fie confundată cu semnificația. Cu cât un mesaj e mai structurat, cu atât cantitatea de informații e mai mică.

Cu cat mesajul e mai lejer structurat, cu atat cantitatea de informatii e mai mare. Cu cât mesajul e mai lejer structurat, cu atât cantitatea de informații e mai mare.

( figura 1)

b.Modelul cibernetic: acest tip de model a fost realizat în încercarea de a unifica științelesocio- umane în jurul unui model de comunicare. În cadrul acestui model comunicarea dintre oameni este realizată prin asemănare cu aparatele de comunicare dintre mașini, aparate care au posibilitatea să transmită, să reacționeze la semnalele pe care le primesc, să interpreteze ordine.

( figura 2)

c.Modele lingvistice: aceastea acordă o mare inportanță funcției simbolice. În acest caz comunicarea reprezintă conținuturi de sens( mesaje). Mesajul din cazul acestui model are sens informațional și sens simbolic. Mesajul este la intersecția dintre comunicare și reprezentare. ( figura 3). Există 3 mari moduri de comunicare, după cum se dă prioritate realității, lucrurilor, caz în care este in prim plan:

a. valoarea informativă a mesajului

b. psihicul, idei ( mesajul e analizat în termen de intenții, motivații)

limbajul propriu-zis (cuvintele) punându-se accent pe recrearea, ordonarea și inteligibilizarea realiății prin intermediul cuvintelor.( figura 3.2).

( figura 2)

Axa reprezentarii

Axa comunicarii ( figura 3.1)

Idei, cuvinte, lucruri

( figura 3.2)

Exista 3 mari moduri de comunicare, dupa cum se da prioritate realitatii, lucrurilor, caz in care este in prim plan a. valoarea informativa a mesajului

b. psihicul, idei a.i. mesajul e analizat in termen de intentii, motivatii

limbajul propriu-zis (cuvintele) punandu-se accent pe recrearea, ordonarea si inteligibilizarea realiatii prin intermediul cuvintelor.

4. Modelul Roman Jakobson

( figura 4.1)

Functiile limbajului

( figura 4.2)

Există doar 6 tipuri de discursuri. Aceste 6 funcții pot fi folosite la diferite grade de intensitate. Orice tip de mesaj poate fi tratat din punctul de vedere al altor 6.

5. Modelul Kerbrat Orecchioni

Emițătorul are cel puțin 3 variabile ce intervin atunci când codifică :

Modelele sociologice:

Aceste modele pornesc de la ideea că există în societate un domeniu de sine stătător al comunicării. Comunicarea este parte integrantă a constituirii, organizării și funcționării unei societăți. Comunicarea reprezintă procesul social fundamental deoarece faptele sociale (de la grupuri și instituții la marile comunități) se constituie și există numai în virtutea unor procese comunicaționale. Nu există societate în afara comunicării.

Modelul Vilbur Schramm

Comunicarea încearcă să stabilească o comuniune cu celălalt. Împărtășim o afirmație, o idee sau o atitudine. Codificarea și Decodificarea sunt momente esențiale. Trebuie să existe o întretăiere între câmpul experienței emițătorului și câmpul experienței destinatarului.

Codificare Decodificare

Sursa ––––––- Semnal ––––––- Destinatar

Emitator

Camp experienta Camp experienta

Mesajul transmis este asemănător unei stenograme. Fiecare din parteneri este codificator, decodificator și interpret.

Codificare Mesaj Decodificare

Interpret Interpret

Decodificare Codificare

Mesaj

Modelul liniar este depășit prin recunoașterea multiplicității canalelor de comunicare (expresia feței, gesturile etc).

Comunicarea verbală implică mai multe niveluri de transmisie a mesajului (accentul, tipul de voce). În acest caz apare eficacitatea.

Modelul F. Lazarsfeld

– cercetează influența socială a comunicării de masă formulând ipoteza “two step flow” (comunicarea la 2 niveluri)

– relațiile personale au o influență potențială mult mai mare decât media(campanii electorale, comportamente de consum)

Modelul inferențial

Elaborat de Dan Sperber și Deirdre Wilson, este un model care respinge puternic ideea de cod.

Nu exista codificare strictă.

În producerea și recepționarea unui mesaj intervine totdeauna o cunoaștere mutuală, mediul cognitiv al individului alcătuit din idei, ipoteze, judecăți și prejudecăți, așteptări, iluzii, experiențe personale s.a.

Mesajul este un sistem de stimuli care provoacă mediul cognitiv al receptorului.

Pentru a vrea să comunice ceva prin enunțul x, un individ S trebuie să aibă intenția ca :

a. enunțarea lui x de către S să provoace/ să producă un anume răspuns r din partea unui receptor / auditor A

b. A să recunoască această intenție a lui S

c. Recunoașterea de către A a intenției lui S să fie cel puțin în parte rațiunea/ motivul pentru care A produce răspunsul r

– Mesajul ca sistem de stimuli are o intenție informativă pentru că oferă informații destinatarului despre ceva anume

– O intenție comunicativă, adică de a informa destinatarul asupra intenției informative.

Intenția comunicativă se realizează în masura în care intenția informativă de primul ordin e recunoscută de destinatar. (“În sală e cald și afară e aer curat “ – intenția informativă nu cea comunicativă – intenția comunicativă era : “Deschide geamul !“).

Scoala de la Palo Alto (sau Colegiul invizibil)

Paul Watlawich, Jean Beavin, Gregory Bateson, Don Jackson, Erwin Goffman – ei propun un model orchestral :

– comunicarea apare ca un sistem cu multiple canale la care autorul social participă în fiecare moment cu sau fără voia sa, ca membru al unei culturi; el face parte din fenomenul comunicării, așa cum muzicianul face parte din orchestră, dar în aceastî vastă orchestră culturală el nu e nici șef nici partitură, fiecare cântă acordându-se la celălalt.

Comunicarea prepupune :

– intersubiectivitate

– comunicarea e plasată în sfera fenomenelor raționale

– accentul este pus pe comportamentul social

– orice comportament e potențial semnificant și de aceea datele interacțiunii comunicative sunt modificate permanent. Comunicarea nu e un simplu mod de a explica ci exprimă realitatea.

Axiome ale comunicării:

1. Omul nu poate ca să nu comunice

Comunicarea e matricea în care sunt prinse toate activitățile umane

Orice comportament poate avea valoarea unui mesaj

Comunicarea nu se reduce la comportamentul verbal și nu prespune intenționalitatea.

2. Orice comunicare cuprinde 2 aspecte :

– conținutul și relația

Al 2-lea aspect îl cuprinde pe primul și de aceea e metacomunicare. Orice comunicare nu se limitează la transmiterea de informații ci propune sau induce în același timp un comportament.

În comunicarea cu mașina de calcul intervin 2 elemente :

a. informația (datele)

b. o informare asupra informației (instrucțiunile)

În orice comunicare apare indicele (conținutul mesajului, informația transmisă) și ordinea (indicații exprese sau latente asupra manierei în care trebuie înțeles mesajul sau tipul de relație dintre parteneri).

3. Natura unei relații depinde de punctarea secvențelor de comunicare între parteneri (schimbul de informații nu e uniform și este segmentat, are accente). Secvențial unul sau altul dintre parteneri are inițiativa. Mesajul solicită și propune modele de schimb între parteneri.

4. Ființele umane utilizează 2 moduri de comunicare : digitală și analogică.

Comunicarea digitală e cea verbală și presupune o relație convențională între semn și obiect.

Comunicarea analogică include orice comunicare non- verbală.

CAPITOLUL III: Cercetare

Scopul

Trăim întro lume plină de neliniști, de bulversări generale și personale, de nonvalori, trăim întro lume în care doar cunoașterea este cel mai de preț lucru pe care îl avem. Educația este privită ca factor de stabilitate, de abilitate ca persoane dar și ca personalitate, educația este privită ca un mod de viață și de gândire. Dar de cele mai multe ori, cel mai afectat de educație rămâne copilul. Copilul din zilele noastre este nevoit să se descurce, deși are toate posibilitățile tehnologiei la îndemână. Dar pentru a putea răzbate copilul trebuie să reușească să comunice, să își îmbogățească bagajul de cunoștințe. Fiecare individ își formează un vocabular. Copiii își formează vocabularul pe baza imitării modelelor de a vorbi ale celor care se ocupă de creșterea și educația lor. Astfel se poate preciza faptul că în perioada școlară copilul își însușește lexicul de bază al limbii vorbite. Caracteristic acestei vârste rămâne faptul că nu învață regulile gramaticale, ci și le însușește și respectă aceste reguli gramaticale în vorbire. Auzind pe un copil spunând Cale fuge repede, un alt copil mai mare îl corectează: – Nu se spune așa! Trebuie să spui : Care fuge repede! – dar întrebat de ce nu spune așa , copilul nu poate să justifice altfel decât afirmând că : nu e bine, nu se spune așa..

A vorbi corect este o obligație elementară a oricui. Lucrarea de față are în vedere formarea și dezvoltarea capacității de comunicare corectă, logică, expresivă în aspect oral și în aspect scris, precum și stabilirea performanțelor colective dar și individuale, urmărirea progreselor pe care copiii le- au realizat în ceea ce privește cultivarea interesului pentru actul comunicațional. Totodată, lucrarea de față mai urmărește identificarea unor procedee și metode care să ușureze creativitatea copiilor și să activizeze și să îmbogățească comunicarea. Rolul principal de îmbogățire a comunicării îi revine școlii. Dascălilor le revine datoria de a găsi cele mai adecvate metode de dezvoltare a capacității de comunicare. Elevii trebuie îndrumați pentru a putea realiza că studiul permanent este hotărâtor în dezvolarea lor ca viitori adulți.

Obiective:

1.Formarea capacității de comunicare printr- o strategie didactică permisivă

2. Dezvoltarea în aspect oral și în aspect scris a comunicării corecte, logice și expresive.

3. Optimizarea comunicării școlarului mic prin stimularea creativității.

4. Urmărirea progreselor înregistrate de copii în ceea ce privește modalitățile de dezvoltare a comunicării.

5. Utilizarea unor metode activizatoare folosite în cadrul orelor de comunicare.

3.Ipoteza:

Studierea modalității de îmbogățire a vocabularului, și totodată de optimizare a comunicării la școlarul mic a constituit în ultimii ani o preocupare pentru specialiștii din întreaga țară, acordându- i- se astfel importanța pe care o are. Dacălul are capacitatea de a se “ orienta printre teoriile psihologice și pedagogice moderne, astfel încât copii să ajungă la vârsta de 6-7 ani în clasa I, cu un suficient nivel de pregătire din punct de vedere al limbajului și al comunicării”.

( Tatiana Slama-Cazacu – Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în grădinițe și clasele primare în culegerea metodică, 1975). Pentru a se putea realiza o bună dezvoltare a copilului este necesară implicarea în dezvoltarea acestuia a tuturor factorilor de decizie: dascăli, părinți, autorități locale și centrale. Realizarea unei conlucrări între acești factori va determina dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului într-un mod armonios și adecvat. Pentru a se putea realiza optimizarea comunicării la școlarul mic, este necesar ca exercițiile de limbaj să fie supuse unui proces de repetare dar și de fixare a noțiunilor dobândite. Toate acestea se pot realiza în condiții dintre cele mai diverse. Activitățile care au ca și scop îmbogățirea vocabularului au nevoie de material concret- intuitiv, pentru ca școlarul să poată percepe într-un mod clar și precis noțiunile noi însușite. Orice cuvânt poate constitui noutate pentru școlarul mic, de aceea este util ca fiecare cuvânt cu care se lucrează să fie explicat și să existe certitudinea că acesta a fost înțeles într-un mod corect. Chiar dacă școlarii mici realizează greșeli de ortografie, de pronunție, fac erori gramaticale este util să se lucreze cu aceste elemente de îmbogățire a vocabularului de la o vârstă cât mai fragedă. Dascălii au datoria de a găsi cele mai adecvate metode pentru a facilta însușirea limbii române de către generațiile

tinere. Printre obiectivele studierii limbii române în școală se numără și acela care vizează în

mod direct dezvoltarea, activizarea și nuanțarea vocabularului. Lucrarea de față își propune să realizeze o cercetare realizată pe o grupă de 20 de copii școlari mici. Lucrarea de față urmărește modul în care exercițiile și metodele folosite corespunzător pot contribui la îmbogățirea vocabularului copilului dar totodată și la optimizarea comunicării.

Metodologia cercetării: descrierea metodelor de cercetare

Metoda testelor. S- a realizat instructajul pentru a fi precizate unele reguli și cerințe privitoare la administrarea testului. S-a realizat o scară- etalon, în funcție de care s- a realizat măsurarea și evaluarea. Testele pe care copiii le- au primit au îndeplinit validitatea, fidelitatea și sensibilitatea, au fost în concordanță cu particularitățile de vârstă ale copiilor.

Brainstorming-ul. Reprezintă o metodă cu ajutorul căreia se exersează gândirea , o metodă care solicită elevul să găsească propriile soluții problemelor care îi sunt supuse atenției. Din punct de vedere etimologic termenul provine din limba engleză, cuvântul brain însemnând creier, iar cuvântul storm însemnând furtună, astfel putem spune despre termenul brainstorming că reprezintă un aflux de idei, o activitate intensă imaginativă, o furtună în creier.

Scrierea liberă. Cadrul didactic le cere elevilor ca timp de cinci minute să scrie neîntrerupt tot ceea ce ei gândesc despre un anumit subiect. În momentul când vor citi subiectele în perechi sau în grup vor fi subliniate aspectele de care sunt siguri, dar și acele aspecte de care nu sunt foarte siguri. Ultimele vor fi urmărite în timpul lecturării textului nou pentru a reuși să își clarifice nelămuririle. La sfârșitul activității elevii revin asupra a ceea ce au scris la începutul activității și evaluează conținutul din perspectiva noilor informații dobândite. De exemplu, Scrieți în cinci minute tot tot ce vă trece prin minte despre învățătoarea voastră.

Gândiți, lucrați în perechi, comunicați. Reprezintă o modalitate simplă de a lucra în echipe și de a- și însuși noile informații. Cadrul didactic pregătește o întrebare iar elevii pot găsi variate răspunsuri la această întrebare. Prima dată răspunsurile sunt date individual, apoi în perechi se încearcă găsirea unui răspuns corect. Elevii trebuie să sintetizeze informațiile primite și prezentate într-un mod clar și precis:

Am aplicat această metodă pornind de la textul suport ,,Din sfaturile uncheșului înțelept ” de Anton Pann.

Proverbele / zicătorile:

1.Cine are carte are parte.

2. Graba strică treaba.

3. Vorba dulce mult aduce.

4. Omul după limba lui piere.

5. Nu pune paie pe foc.

6. Cine s-a găsit cu minciuna ,nu mai este crezut niciodată.

7. Invitat la masă nu te îndesa la locul cel dintâi.

Un elev din fiecare pereche a prezentat pe scurt disputa avută cu colegul său. Perechile s-au unit câte două formând echipe. S-a obținut esența proverbelor :

Esența / Îndemnul :

Studiază !

Nu te grăbi !

Fii plăcut la vorbă !

Ai grijă ce vorbești !

Temperează-te !

Spune adevărul !

Fii modest !

Metoda antrenează activ elevii determinându-i să colaboreze, să realizeze schimburi de opinii și idei .

Metoda observației (metodă nonexperimentală de colectare a datelor). Pentru buna

realizare a acestei metode s- a realizat un plan de observare, plan ce dispune de obiectivele care trebuie urmărite. Observațiile s- au realizat în condiții variate și diverse, pentru a se putea confrunta observațiile obținute. ( fișa de observație nr.1).

e.Metoda analizei produselor activității și a cercetării documentelor. În cazul acestei metode s- au putut studia materialele realizate de către elevi ( fișe individuale sau de grup).

f. Metoda experimentului (metodă de intervenție)

Metodă fundamentală de investigație, această metodă a avut caracterul intențional clar de a

schimba realitatea educațională prin introducerea unei modificări în desfășurarea procesului

instructiv educativ și constatarea efectelor acestora .

În aplicarea acestei metode s-a trecut prin trei faze:

I. Faza prealabilă intervenției factorului experimental (s-au selectat eșantioanele, s-au

aplicat probele predictive, s-a stability strategia desfășurării experimentului;

II. Faza administrării factorului experimental, (eșantionul experimental a fost supus

unei acțiuni diferite de ceea ce s-a petrecut în eșantionul de control)

III. Faza înregistrării rezultatelor după intervenția factorului experimental. Pe această bază

s-au stabilit diferențele dintre cele două eșantioane, s-au stabilit diferențele în cadrul fiecărui lot, între cele înregistrate în faza inițială și cele înregistrate după intervenția factorului experimental.

f. Metode de prelucrare, interpretare și prezentare a datelor cercetării

Măsurarea, în sensul general, constă în evaluarea cantitativă a fenomenelor cu ajutorul

faptelor de limbă.

S-au folosit următoarele forme de măsurare:

 numărarea (înregistrarea), clasificarea sau ordonarea (procedeul rangului);

 compararea (raportarea)

Metodele utilizate pentru stabilirea concluziilor referitoare la dezvoltarea, îmbogățirea,

activizarea și nuanțarea vocabularului elevilor au fost:

 întocmirea tabelului cu rezultate

 reprezentări grafice

Toate metodele enumerate au fost aplicate într-un sistem de complementaritate, cu grija

permanentă de a le utiliza corect.

Eșantionare

Descrierea eșantionului de subiecți

Cercetarea s- a desfășurat în anul școlar 2011-2012, la Grădinița Micii Ecologiști, localitatea X, județul Y. Grupa- experiment este grupa Albinuțele, alcătuită din 20 de copii( 12 fete și 8 băieți) din cadrul Grădiniței Micii Ecologiști, iar grupa de control este formată din 10 fete și 10 băieți, copii care fac parte din grupa Voinicelul, grupă care face din cadrul aceleiași grădinițe.

Cercetarea propriu- zisă

Investigația psiho- pedagogică s- a desfășurat pe durata unui an școlar, cuprinzând trei etape distincte: 1. Etapa pretest

2. Etapa experimental- ameliorativă( test)

3. Etapa posttest( finală)

În vederea desfășurării cercetării experimentale:

a. am verificat nivelul general al grupelor, prin aplicarea unui test predictiv (inițial) ;

b. am desfășurat activități de predare-învățare folosind metode tradiționale dar și moderne pentru însușirea și dezvoltarea noțiunilor de comunicare pe întreg anul școlar;

c. am aplicat o probă de evaluare sumativă în luna mai, pentru confirmarea ipotezei.

Acest plan a fost elaborat conform programei școlare în vigoare.

Evaluarea inițială- Etapele pretest

Cunoașterea școlarilor mici s-a bazat pe fapte și date concrete. Pentru culegerea materialului am folosit teste, fișe, stabilite în prealabil și care cuprind aspectele importante de observat și concluziile privind stadiul achizițiilor.

Probele de evaluare au fost aplicate pe un eșantion de 40 de subiecți. Probele de evaluare au fost realizate pe grupa experimentală și pe grupa de control. Evaluarea a vizat un domeniu de conținut și a avut obiective bine stabilite. Copiii aparținând grupei experimentale și grupei de control au fost testați în aceeași zi, li s- a acordat același timp ca și durată de rezolvare a evaluării. Niciuna dintre gupe nu a primit indicații suplimentare.

Obiective: O1- exprimarea corectă sub aspect gramatical.

O2- volumul vocabularului activ;

O3- articularea corectă a sunetelor și grupurilor de sunete;

S-au folosit tehnici de evaluare a structurii gramaticale, de sinteză a exprimării verbale, de recunoaștere, de stabilire de relații, de determinare a creativității verbale, a comunicării orale și a capacității de analiză.

Cotarea s- a realizat în funcție de dificultatea pe care au avut- o itemii.

1. Joc didactic – „ Ce știi despre mine?”

Itemi: Despărțirea propoziției în cuvinte iar a cuvintelor în silabe( 3,5 p)

Formularea unor enunțuri specifice pe baza imaginilor( 2. 5 p)

Reprezentarea pe fișă sau pe tabla magnetică a propoziției, sub formă grafică( 3 p)

Pentru această evaluare inițială se acordă un punct din oficiu.

Obiectiv: dezvoltarea exprimării orale ( sintactic, lexical, fonetic)

Obiective operaționale:

O1: identificarea cuvintelor din cadrul unei propoziții și a silabelor din cadrul unor cuvinte

O2: alcătuirea propozițiilor simple și dezvoltate realizate pe baza textului prezentat

O3: transmiterea informațiilor cu ajutorul simbolisticii

O1 – sǎ alcǎtuiascǎ propoziții simple și dezvoltate având support intuitiv;

O2 – să identifice cuvintele unei propoziții, silabele unor cuvinte;

O3 – sǎ utilizeze simboluri pentru a transmite informații.

Mijloace de învǎțǎmânt: jetoane cu diferite imegini, fișe de lucru individual, creioane colorate, tablǎ, cretǎ.

Descriptori de performanțǎ:

S – Numește corect imaginile prezentate, dar întâmpinǎ greutǎți și are nevoie de sprijin pentru a realiza prezentarea ideilor întro formă logicǎ. (5-6p)

B – Găsește partea esențială a imaginilor prezentate și poare realiza alcătuirea unor propoziții simple, recunoscând și cuvintele din cadrul propozițiilor alcătuite, dar nu reușeștesă redea întro formă grafică propozițiile, cuvintele sau silabele. (7-8p)

FB – Numește și descrie corect imaginile, în propoziții dezvoltate,reușește să găsească cuvintele cu ușurință în cadrul propoziției și a silabelor în cadrul cuvintelor; reprezintǎ

corect propozițiile, cuvintele și silabele; (9-10) Stroie Anișoara- Teste de evaluare inițialǎ, Ed. Aramis, București, 2003, testul A.

Tabelul nr. 1.1

Tabelul nr. 1. 2

DIGRAMĂ -PROBA NR. 1

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

Proba pentru determinarea volumului vocabularului activ

SCOP: determiarea volumului vocabularului și a gradului de înțelegere a noțiunilor.

Instructaj: Se enunță un număr de cuvinte (de exemplu: pisică, păpușă, floare, primăvară). Aceste cuvinte sunt fac parte din vocabularul activ al copiilor

Cotare: se acceptă ca fiind corect răspunsul copiilor care realizează acord gramatical între subiect și predicat, când este înțeles sensul cuvântului și este folosit ca atare, sau când personajul principal al propoziției este chiar copilul.

NOTARE: 2 puncte: 1 punct pentru gradul de complexitate al răspunsului. 1 punct pentru conținut. 1 punct: copilul dă răspunsuri imcomplete

În cadrul probei pentru determinarea volumului vocabularului activ 15 copii au fost notați cu 2 puncte( au dat răspunsuri complexe și corecte (F.B), 5 copii au fost notați cu 1 punct( răspunsuri incomplete (B.).

Tabelul nr. 2.1

Tabelul nr. 2.2

DIAGRAMǍ PROBA NR.2EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

„ Lectura educatoarei – „ Hansel și Gretel”

Obiectiv fundamental: dezvoltarea exprimǎrii orale, înțelegerea și utilizarea corectǎ a semnificațiilor structurilor verbale orale.

Obiective operaționale:

O1- sǎ audieze cu atenție un text și sǎ reținǎ ideile acestuia;

O2 – sǎ utilizeze în exprimare noi cuvinte și expresii;

O3 – sǎ demonstreze înțelegerea textului apelând la repovestire, identificarea personajelor.

Itemi:

I1 – sǎ asculte cu atenție expunerea educatoarei și sǎ reținǎ ideile principale; (3p)

I2 – sǎ reținǎ cât mai multe cuvinte și expresii artsitice și sǎ le redea în vorbire; (3p)

I3 – sǎ reproducǎ povestirea, pe baza suportului intuitive, pe fragmente, recunoscând personajele. (3p)

Se acordǎ 1punct din oficiu.

Mijloace de învǎțǎmânt: figurine, imagini de poveste.

Descriptori de performanțǎ:

S – neatent în timpul expunerii, reține foarte puține cuvinte și expresii, reproduce fragmentul cu multǎ dificultate, fiind sprijinit în permanențǎ de educatoare; (5-6p)

B – ascultǎ cu atenție, reține cuvintele și expresiile din text, reproduce povestirea cu sprijin; (7-8p)

F.B. – ascultǎ cu atenție, reține ideile principale și expresiile artistice din text, reproduce cu fidelitate un fragment (9-10p) Anișoara Stroie- Teste de evaluare inițialǎ, Ed. Aramis, București, 2003, testul B

Tabelul nr. 3.1

Tabelul nr. 3.2

DIAGRAMĂ PROBA NR.3

EȘANTION EXPERIMENTAL EȘANTION DE CONTROL

5.2Evaluarea formativă:

Test de evaluare formativă:

Modalități de sesizare și diferențiere a imaginilor vizuale și auditive

1.Exerciții- joc: exercițiul se realizează pe grupe

Grupa 1: Acătuiește ghicitori cu două dintre temele scrise cu roșu. De exemplu: Fluieră atunci când vine, Iute, iute tot pe șine.

Grupa 2: Alătură cuvintelor colorate câte două însușiri și formează mici versuri. De exemplu, albi cocori- albă lumină

Grupa 3: Formează propoziții alăturând două- trei cuvinte. De exemplu, Cui se joacă nu se plouă.

Exerciții de comunicare orală: a. Exerciții de dialog și joc de rol

Obiective: – formularea și transmiterea mesajelor orale unor persoane cu statut diferit

Alcătuirea unor texte dialogate în diferite situașii de viață

Stabilirea unor relații directe de dialog cu persoane de statusuri diferite

Formulează cât mai multe răspunsuri pentru întrebările:

Care sunt regulile de comportament ale unui copil politicos?

Care sunt calitățile unei persoane adevărate?

Citește următorul dialog și precizează dacă mesajul transmis este unul corect:

Alo, Marcel?

Da.

Ionuț la telefon. Salut!

Salut! Ce faci?

Fac foarte bine.Mă voi întoarce joi din excursie cu autocarul care ajunge la ora 6. Te rog să o anunți pe mama mea.

Am să o anunț, fii fără grinici o grijă!

Te salut, îi salut pe toți.De abia aștept să ne întâlnim! Am multe lucruri să vă povestesc. Salut!

Salut! Toți te așteptăm.

Alcătuiți un dialog împreună cu colegul de bancă , dialog prin care vă anunțați părintele că vreți să plecați la o zi de naștere direct de la școală. Dar când suni la celălalt capăt al firului este sora ta mult ai mare.

Reporterul venit în școala noastră îți ia un interviu. Răspunde la întrebări:

R- Cum te numești? În ceclasă ești?

E-…

R- Ce rezultate ai obținut în acest an școlar?

E-…

R- Care obiecte ți0au plăcut cel mai mult?

E-…

R- Ce îți propui pentru noul an școlar?

E-… (Ilyes Ibolya- Competența de comunicare a școlarului mic, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010)

2. Exerciții de descoperire:

1.Care este adevărul? Taie varianta greșită!

a.Baba/Moșul avea un cocoș.

b.Cocoșul/Gaina a găsit o mărgică.

c.Găina/ Cocoșul a adus multe bogații moșului.

2.Desparte în silabe cuvintele:

păpușă ………………………. pitici ……………………….

albină ……………………… floare…………………….

fetiță …………………….. mare…………………

3. Eu spun una, tu spui multe:

minge – masă –

bancă – mătură –

urs – carne –

4.Formează cuvinte cu urmatoarele silabe:

re – – re; ba – – ba

sa – – sa; na – – na

5. Pune “g” in loc de “c”: cară = când = creier = coală =

6. Subliniază forma greșită :

Anca citește / citesc o carte .

Daniel, Silviu și Mirela vin / vine de la școală .

Veverița are / au coada roșcată.

7. Taie cuvântul care nu corespunde cu imaginea:

Împărăteasă / Împărătese

Cadou/ Cadouri

Delfin/ Delfini

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – să identifice forma corectă a textului prezentat;

O2 – să despartă corespunzător în silabe;

O3 – să alcătuiască pluralul pentru cuvântul dat;

O4 – să construiască cuvinte pentru silabele date;

O5 – să găsească forma corectă a ortogramelor ;

O6 – să identifice forma greșită a propozițiilor prezentate;

O7 – să descopere corespondentul dintre cuvinte și imaginea prezentată.

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ:

Rezultate obținute. Interpretarea rezultatelor:

5.3 Etapa posttest: Test de cunoștințe( itemi) pe grupe: grupa de control și grupa experimentală

1.Exerciții de comunicare scrisă

Obiective: formarea comportamentului de emițător de mesaje

Formarea comportamentului de cititor

Ralizați textul unei reclame la înghețata ta preferată. Realizează și un desen reprezentativ.

Realizează în patru propoziții dialogul dintre un porumbel și o rândunică.

Citește cu o foarte mare atenție următorul text și înlocuiește cuvintele subliniate cu altele asemănătoare: Frunza stă tristă în rochia ei superbă. Vine toamna într- o caleașcă strălucitoare, prește și vrea ca frunza să facă parte din suita ei strălucitoare( Ilyes Ibolya- Competența de comunicare a școlarului mic, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010

Te afli în fața unei ferestre fermecate. Dacă vei deschide fereastra vei intra într-o lume a poveștilor, o lume fermecată. Imaginează- ți ce se întîmplă în momentul în care fereastra se va închide în urma ta.

Completează spațiile punctate cu cuvinte asemănătoare: obraji roșii ca ………, soare rotund ca……, rochiță albă ca…… .

Alcătuiește două propoziții cu cuvintele soare, rochiță și obraji.

Formularea de întrebari pentru propozitii date.

Exemplu: 1. (….?) 1. Calul este un animal domestic.

          2. (…..?) 2. El trăiește pe lângă casa omului.

3. (…?) 3. Se hranește cu iarbă, fân si ovăz.

Acest exercițiu activează gândirea în procesul observației, puterea de a argumenta, de a stabili legături între diferite cunoștințe.

Formularea de titluri pe baza unui grup de propozitii:

De exemplu: Astazi este o zi geroasa. Cerul este limpede ca oglinda. Zapada scârtie sub picioare. Un vânt parca ascutit ca biciul atinge obrajii si urechile. Aerul este rece.

Titluri posibile: "Iarna", "Zi geroasa".

Exercitiul contribuie la dezvoltarea spiritului de sinteza necesar în realizarea comunicarii. Aceste exercitii sunt numai câteva din cele pe care le-am folosit în procesul de cunoastere în care i-am antrenat pe copii în studiul interdisciplinar si au constituit modalitati didactice operante pentru îmbogatirea si activizarea copiilor si implicit pentru pregatirea lor intelectuala

Teme propuse: Jocuri didactice – "Eu spun una, tu spui multe"

"Cine face, ce face"

     "Spune mai departe"

        "Raspunde repede si bine"

       "Ne jucam cu cuvintele"

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Dupa parcurgerea tematicii propuse, copii vor fi capabili:

–         sa se exprime corect, folosind formele de singular si plural ale substantivelor;

–         sa includa corect formele de singular si plural în propozitii;

–         sa formuleze propozitii simple si sa realizeze corect acordul dintre subiect si predicat;

–         sa formuleze propozitii dezvoltate si sa realizeze corect acordul dintre subiect-atribut, predicat-complement;

Metode si procedee de evaluare a gradului de realizare a obiectivelor:

PROBĂ DE EVALUARE – Joc didactic – "Ne jucam cu cuvintele"

ITEM 1 – "Eu spun una, tu spui multe" . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 punct

ITEM 2 – "Formuleaza o propozitie simpla cu cuvântul dat" .3 puncte

ITEM 3 – "Gaseste jetonul care se potriveste cu imaginea si formuleaza corect o propozitie dezvoltata" . . . . .1 punct

PUNCTAJ MAXIM: 5 puncte.

MATERIAL DIDACTIC – JETOANE

Probe pentru determinarea performantelor minimale – EDUCAȚIA LIMBAJULUI

OBIECTIVE:

Evaluarea exprimarii copiilor; utitilizarea cuvintelor în propozitii potrivit sensului lor.

Evaluarea cunostintelor referitoare la mediul apropiat copiilor; denumirea corecta a cuvintelor integratoare (mobila, jucarii).

ITEM 1 – Denumeste obiectele din desen.

ITEM 2 – Spune care dintre acestea sunt obiecte de mobila si care sunt jucarii.

MATERIAL DIDACTIC: fise de evaluare individuale.

NOTARE: ITEM 1 – 3 puncte.

ITEM 2 – 3 puncte

Analiza și interpretarea rezultatelor

Rezultatele comparative obținute de clasa experiment și clasa de control (sfârșitul semestrului I –sfârșitul semestrului al II lea)

Curba statistică de distribuție a rezultatelor pe categorii de calificative (E.E. și E.C., semestrul I și semestrul II)

Analizând notarea testelor precum si caietele de lectura ale elevilor, a rezultat ca elevii din clasa experimentala, pe parcursul a jumatate de an calendaristic, au lecturat/consultat media de:

Analizând notarea testelor precum si caietele de lectura ale elevilor, a rezultat ca elevii din clasa experimentala, pe parcursul a jumatate de an calendaristic, au lecturat/consultat media de:

Abaterile de la distribuție oarecum arată trăsăturile individuale de personalitate a elevilor grupului selectat. Situația pe cele două clase( experimentală și de control) a evoluției calificativelor ne arată urmatoarele curbe Rezultatele la învățătură obținute de subiecții clasei experimentale sunt îmbunătățite vizavi de clasa de control prin rigoare, coerentă, disciplină, deprinderi analitico-sintetice, autonomie, libertate de opțiune, memorie, ambiție, creativitate și cooperare.

CAPITOLUL IV—Concluzii

Lucrarea de față cuprinde experiența bazată pe știință, psihopedagogie, în vederea realizarii unui obiectiv fundamental al activității instructiv-educative din școală: îmbogățirea și activizarea vocabularului elevilor.

Spiritul de observație, gândirea, exprimarea se formează și se dezvoltă în cadrul unui proces instructiv-educativ ce durează. Din cadrul acestui proces fac parte activitățile care țin de îmbogățirea vocabularului. Acest proces se identifică cu procesul cunoașterii, cu procesul instructiv-educativ desfășurat de-a lungul școlarității.

În această lucrare am realizat activități de formare și de dezvoltare a vocabularului. Am abordat atât probleme de metodologie, de didactică și de conținuturi specifice vocabularului limbii române. Copiii au reușit să observe, să gândească, să argumenteze și să se exprime corect, logic, deci să cunoască activ lumea.

Am căutat să demonstrez cu exemple din activitatea pedagogică rolul educației limbajului în dezvoltarea elevilor și îmbogățirea vocabularului elevilor prin toate activitățile de tip școlar.În aparență este foarte ușor să comunici. Trebuie să cunoști și să stăpânești regulile comunicării pentru a putea realiza un mesaj al comunicării descifrabil și inteligibil. Comunicarea în cadrul școlii are un rol extrem de important. A comunica presupune câștigarea și activarea competenței de comunicare. Atât cadrul didactic, cât și elevul asigură succesul în comunicare la un nivel din ce în ce mai înalt al acestei competențe.

Datele și concluziile apărute pe parcursul lucrării, validează ipoteza cercetării și exprimă eficiența pe care o au metodele activ-participative în procesul de îmbogatire al vocabularului.

Este necesar subliniat este faptul că la activitățile care arată îmbogățirea și optimizarea vocabularului concură următorii factori:

1.     Nivelul dezvolăarii fizice;

2.     Nivelul dezvolării intelectuale;

3.     Dezvoltarea socio-afectivă (relația copil-grup indică măsura în care se realizează integrarea);

4.     Nivelul dezvoltarii psihologice (interesul copiilor pentru tot ceea ce îi înconjoară);

5.     Nivelul dezvoltarii limbajului (înțelegerea semanticii cuvintelor, exprimarea propriilor gânduri);

6.     Disponibilitatea ludica, plăcerea jocului ( în joc se personalizează cunoașterea a tot ceea ce îi înconjoară pe copii).

Nu tot ce intenționăm reușim să spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se audese și înțelege, se înțelege și ce nu spunem, iar ceeacese înțelege nu depinde numai de noi ce devine (Șoitu Luminița- Condiționarea psihologică a mesajului vizual în Psihologia în România, ASSP- AP, București, 1984).

Bibliografie:

1. Anișoara Stroie- Teste de evaluare inițialǎ, Ed. Aramis, București, 2003, testul B,A

2. B. Rime, apud. D. Cristea, “Tratat de Psihologie Socială”, Ed. ProTransilvania,Cluj-Napoca,2004, pg. 187

3.Benson P. Saphiro și Roger Pegram, în John J. Burnett – Promotion Management. A Strategic Approach, ediția a II-a, West Publishing Company, St. Paul, 1988, p. 66

4. Burnett John J.- Comunicarea verbală și nonverbală, 1982, p.62

5. C.E.Osgood, A vocabulary for Talking about Communication

6. C h r i s t i a n B a y l o n &X a v i e r M i g n o t –– Comunicarea, ed. Universității “Al. I. Cuza”, Iași, 2000 p.147

7. Cozman, Doina- Comunicarea,Psihologie clinică, suport de curs,Universitatea Babes-Bolyai,Cluj- Napoca

8. Drăgan, Ioan-Paradigme ale comunicării de masă,Casa de Editură și Presă Șansa, București,1996

9. Escarpit,Robert-De la sociologia literaturii la teoria comunicării, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980

10. G i l l e s W i l l e t t –– Une introduction aux concepts, aux modèles et aux théories, Ed. du Renoveau Pedagogique, Ottawa, 1992

11. Graur, Evelina- Tehnici de comunicare, 2001,p.3

12. Ilyes Ibolya- Competența de comunicare a școlarului mic, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010

13. I.O. Pânișoară – “Comunicarea eficientă”, Ed. Polirom, Iași, 2004, pg. 27

14. Jam e s L u l l –– Mass-media – Comunicare, Ed. Samizdat, 1999 (p. 9)

15. Louis Pauwels si Jacques Bergier, Dimineața magicienilor. Introducere in realismul fantastic, Editura Nemira, 1994, p. 20

16. Nistor, Costel-Comunicare și negociere în afaceri, Editura Europlus,Galați, 2010,suport curs

17. Robert McCord, George Straton – “Arta de a negocia”, Rentrop &Straton, Bucuresti, 1997, p.92

18. Sfez, Lucien- Comunicarea, Institutul European, 2002

19. Suport de curs- Comunicarea în afaceri, Universitatea Athenaeum

20. Șoitu,Laurențiu- Pedagogia comunicării, Institutul European, 2002

21. Șoitu Luminița- Condiționarea psihologică a mesajului vizual în Psihologia în România, ASSP- AP, București, 1984

22. Șoproni Luminița – “Comunicare și negociere în afaceri”, Editura Universității din Oradea, 2002, p.96

23.Tatiana Slama-Cazacu – Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în grădinițe și clasele primare în culegerea metodică, 1975

24. Thayer – Administration Communication, Richard D. Irwin and Dorsey Press, Homewood, IL, 1961. si W. D. Brooks – Speech Communication, ediția a II-a, Wm. C. Brown, Dubuque, IA, 1974, în John J. Burnett, op. cit., p. 67

25. Tran. V,Stănciugelu I.- Teoria comunicării, 2003,p.15

26. Weiner, R, Websters New World Dictionary of Media and Communications ,1990, p.104