Modalitati de Optimizare a Antrenamentului In Dansul Sportiv Folosind Tehnici de Antrenament Mintal

Sport

Modalitati de Optimizare a Antrenamentului In Dansul Sportiv Folosind Tehnici de Antrenament Mintal

Byadmin ianuarie 1, 2024

Modalități de optimizare a antrenamentului în dansul sportiv folosind tehnici de antrenament mental

CUPRINS

1.Relația tehnica sportivă și reprezentarea ideomotorie în antrenamentul mental din sporturile tehnice – compoziționale

1.1. Sporturile tehnice – compoziționale

1.2. Învățarea tehnicii și scopurile evaluării tehnice

1.3. Învățarea reglărilor acțiunilor motrice prin feed-back

2. Definirea reprezentării, locul și scopul folosirii ei în antrenamentul mental

2.1. Reprezentările mișcărilor

2.2. Etape și condiții ale învățării, repetării mișcărilor în reprezentare

2.3. Foloasele imaginării

3.Proiectarea didactico-științifică în antrenamentul mental

3.1. Obiectivele de instruire și modalitățile de operaționalizare

3.2. Instruirea în relaxarea – condiție a antrenamentului mental

4. Plan de antrenament mental – generalități

4.1. Listele de cuvinte cheie

4.2. Planul de antrenament mental

4.3. Concluzii parțiale legate de strategiile mentale utilizate de lotul experimental în desfășurarea experimentului

1.Relația dintre tehnica sportivă și reprezentarea ideomotorie în antrenamentul mental din sporturile tehnice – compoziționale

Tehnica sportivă reprezintă ansamblul acțiunilor (mișcărilor) care permite adaptarea comportamentului motric al sportivului la scopul (sarcinile) specifice sportului (probei). Tehnica depinde și de caracteristicile aparatelor (instalațiilor), materialelor, mediului înconjurător și ale adversarilor urmărind obținerea celei mai bune performanțe într-o anumită situație competițională, ținând cont de regulamente, deprinderi și capacități motrice, de caracteristicile antropometrice și psihologice ale individului și/sau ale echipei. Sporturile tehnice-compoziționale cu evaluare calitativă: dasul sportiv, gimnastica artistică și ritmică, patinajul artistic, înotul sincron, schiul nautic pretind maximă pricepere în evaluare din partea arbitrilor, analizând compozițiile motrice mai dificile, mai spectaculoase, precise și expresive.

Obiectivul principal în sporturile tehnice-compoziționale cu evaluare calitativă este acela de a fi superior din punct de vedere tehnic, în comparație cu alți concurenți, în fața unui juriu de arbitrii astfel încât să se obțină punctajul cel mai ridicat. Din această cauză sportivii și antrenorii sunt mereu în căutarea dificultăților a elementelor noi și a măiestriei execuției executate în competiție. Mișcările, prevăzute în regulamente, trebuie să fie foarte precise, să aibă conținuturi de expresie și coregrafice care să impresioneze pozitiv juriul de arbitri.

Uneori se întâmplă ca sportivii deficitari din punct de vedere tehnic să reușească totuși cu aceleași rezultate, deoarece compensează deficiențele din performanța fizică, și capacitățile motrice condiționale (forță, rezistență și viteză), din capacitățile motivaționale (așa-numita tenacitate) sau intelectuale (inteligența, tactica). Premisele de la care antrenorii pleacă pentru analizele lor tehnice sunt, de aceea, un ansamblu de cunoștințe teoretice de tip biomecanic și fizioloic, mai mult sau mai puțin aprofundate, amalgamate cu o bună cunoaștere vizuală, proprioceptivă și ideomotrică a acțiunilor gesturilor tehnice), pe care le-au putut experimenta personal sau prin intermediul experienței cu sportivii urmăriți de-a lungul carierei lor. Din aceste informații și din cele culese prin observarea sportivilor care s-au afirmat în disciplinele respective sunt construite modele teoretice care servesc drept referință pentru evaluarea unei acțiuni sportive. O evaluare corectă a tehnicii sportive determină ameliorarea acțiunii pentru adaptarea acestuia la caracteristicile sportivului pentru a-l perfecționa astfel încât să obțină performanțe competiționale mai ridicate.

1.1.Sporturile tehnice – compoziționale

Realizarea tehnicii în sporturile tehnice-compoziționale are drept scop în primul rând executarea și legarea între ele a diferitelor elemente tehnice, în parte foarte grele, astfel încât arbitrul să aibă impresia că exercițiul a fost executat fără erori, fluid și cu multă expresivitate. Particularitățile tehnicii individuale, care influențează negativ acest proces de evaluare duc la o diminuare a punctajului sunt considerate greșite sau inutile. În timp ce în sporturile care determinau performanța erau, în primul rând, caracteristicile cantitative, în cazul de față, un rol important îl au cele calitative. Dat fiind că ritmul, mobilitatea, armonia produc expresivitatea și conținutul artistic al exercițiului prezentat de un sportiv, în acest caz, exista un spațiu mult mai amplu pentru posibilitățile de creație individuală, decât în sporturile de forță-viteză și de rezistență.

Posibilitățile de creație individuală se încheie atunci când se reușește executarea fără greșeli a diferitelor elemente tehnice. În felul acesta, de exemplu, executarea în gimnastică a unui dublu salt cu întoarcere sau a unei triple sărituri în patinaj necesită obținerea unei viteze verticale ridicate de pornire și producerea, în timpul desprinderii, a unui impuls de rotație care să fie utilizat pentru obținerea unei viteze ridicate de rotație.

Cauze și corectări ale greșelilor tehnice :

Cauzele reale ale greșelilor, dacă sunt produse de deficiențe condiționale, de exemplu, capacitatea redusă de forță, toate pot fi eliminate printr-un program adecvat de antrenament. Mai greu de înlăturat sunt greșelile de origine psihică, de exemplu teama de a se lovi, de a-și face rău, care pot fi combătute utilizând instalații și aparatură de siguranță. Deseori o serie de probleme particulare sunt produse de greșeli cauzate de o reprezentare insuficientă diferențiată a mișcării care se manifestă sub forma unei programări și reluări defectuoase. Depășirea acestor greșeli de origine coordinativă este cu atât mai dificilă cu cât mișcarea este mai automatizată. Corectarea comportă și dezvățarea, distrugerea conștientă a modelelor existente ale mișcării (Meinel Schnabel,1977; Harre,1972).

Antrenamentul tehnicii presupune, din partea antrenorului, cunoștiințe generale și detaliate privind legile mișcării și modelul și valoarea de perspectivă; ideal de tehnică (valoarea cerută) și capacitatea de a analiza mișcările pentru a evalua căt de bine stăpânesc sportivii tehnica în prezent (valoarea reală).

1.2. Învățarea tehnicii și scopurile evaluării tehnice

Învățarea tehnicii se poate realiza prin repetarea reală, simbolică sau imaginată: dacă se exersează succesiuni de mișcări prin reprezentări simbolice sau prin imagini se vorbește de exercițiu sau de antrenament mental. Exersarea mentală favorizează învățarea. Pe de altă parte reproducerea unei performanțe, sub încărcătura psihică este asigurată dacă este precedată de o fază scurtă de concentrare și de exercițiu mental.

Tehnicile sportive nu sunt stabile: din șase încercări sau din zece obstacole aproape 50% nu reușesc perfect după cum arăta Gulinelli în “Feed-back-ul în antrenamentul de tehnică“ (1992). Există o explicație: lipsa condiției fizice sau a instabilității psihice sau a altor factori necunoscuți cum sunt urmările psihice ale unor accidente, nervozitatea și altele. Trecerea de la tehnica stabilă la opusul acesteia este adesea foarte rapidă. Procesul de stabilizare durează în general luni de zile. Tehnicile sportive sunt creații foarte sensibile trebuind să fie continuu perfecționate și menținute în ciuda factorilor interni și externi și nu sunt niciodată perfecționate și chiar dacă uneori datorită supraînvățării și formei maxime condiționale acest lucru apare ca posibil. Pentru învățarea inițială sunt valabile următoarele principii:

folosirea tuturor exercițiilor pregătitoare necesare cu o tehnică simplificată (ca de exemplu în mânuirea mingii, micșorarea dinamicității și vitezei);

orice începător are nevoie de sprijin și de laude; la părțile bune ale feed-backului vor influența o mai bună formare a reprezentării mișcării; limbajul trebuie adaptat celui care învață;

antrenamentul individual permite descoperirea soluției motrice și formarea stilului personal;

metoda principală rămâne tot exercițiul; exercițiul ca experiment, cu diferite puncte focale asupra cărora să fie concentrată atenția însumând continuu exercițiile de concentrare și de gândire.

Observațiile, descrierile și definițiile atât de tip calitativ cât și cantitativ pot ajunge la niveluri de detalii foarte fine, ceea ce este util pentru antrenor deoarece în felul acesta își poate îmbogăți cu informații modelul rațional individual al acțiunii sportivului și prin urmare să-l compare mai bine cu cel teoretic. Această confruntare cu modelul teoretic abstract sau matematic sau oricum cu alte date reprezintă modelul fundamental al fazei de evaluare. Analiza și măsurarea reprezintă confruntarea, compararea, aprecierea rezultatelor cu ceea ce se consideră tehnica ideală de execuție a elementului respectiv.

Scopurile evaluării tehnice

Polster și Herald au specificat următoarele aspecte ale evaluării tehnice:

Diagnosticarea nivelului tehnic și a tipului de exerciții tehnice care trebuie propuse.

Utilizarea optimă a potențialului motric, fizico-structural al sportivului și a mijloacelor și aparatelor (individualizarea tehnicii).

Informarea rapidă a sportivului privind caracteristicile simple și complexe ale mișcării, printr-o informare de răspuns (feed-back) mai precisă și semnificativă.

Selectarea și construirea celor mai bune exerciții.

Antrenorul în cadrul îndeplinirii sarcinilor sale consacră o mare parte din timpul analizării exercițiilor de către sportivii săi ,schimbului de informații de tip verbal cu aceștia. Alte sarcini importante ale antrenorului sunt și corectarea greșelilor, studiul, observațiile și recomandările.

1.3. Învățarea reglărilor acțiunilor motrice prin feed-back

În sportul de înaltă performanță, unde gestul motric reclamă o șlefuire continuă, apare o nevoie imperioasă a dezvoltării capacității de autocontrol, necesară realizării de corecții permanente.

I. Formarea mișcărilor

Gestul motric efectiv este rezultatul unei comenzi pe care efectorul o primește din partea unei instanțe superioare. În elaborarea comenzii sportivul operează cu o imagine, un model interior al mișcării, în care sunt cuprinse, în general gradul de încordare al mișcărilor corespunzător forțelor care trebuie învinse, pozițiile reciproce și variațiile de viteză în deplasarea diferitelor părți din corp care participă la mișcare.

Modelul interior al mișcării se completează în reprezentările pe care sportivul și le formează pe baza informațiilor primite din partea antrenorului sau de la alți sportivi.

II. Mecanisme de bază în autoreglare

Când rezultatul real nu corespunde cu cel programat se pune întrebarea: Cine-i de vină?. După părerea autorilor Stupineanu, Hillerin și colab., (1986), există trei situații principale:

modelul sau imaginea interioară nu este stabilizată și conține erori;

modelul este corect, dar programele de acțiune și comenzile sunt subdimensionate sau supradimensionate;

modelul și comenzile sunt corecte, dar efectorul nu este capabil să realizeze decât parțial sarcina primită.

În aceste situații concretizate în practică prin greșeli de execuție, corectarea se face prin intermediul buclei de reglare naturale în care intervin o serie de mecanisme dintre care foarte importante le socotim pe următoarele:

a. Mecanismul de superizare a informațiilor

Din cantitatea mare de informații pe care etajele de prelucrare și decizie le primesc pe calea senzațiilor proprioceptive cât și a celor exteroceptive, se realizează o trecere la nivel superior, o sinteză a rezultatului acțiunii motrice care să poată fi comparată cu modelul interior existent. Blocul de receptori culege în principal informații vizuale, chinestezice, auditive, tactile, dureroase care se transmit elementului de analiză și sinteză unde se face prelucrarea superioară sub forma rezultatului perceput. Calitatea rezultatului perceput depinde de nivelul procesului de prelu, dar efectorul nu este capabil să realizeze decât parțial sarcina primită.

În aceste situații concretizate în practică prin greșeli de execuție, corectarea se face prin intermediul buclei de reglare naturale în care intervin o serie de mecanisme dintre care foarte importante le socotim pe următoarele:

a. Mecanismul de superizare a informațiilor

Din cantitatea mare de informații pe care etajele de prelucrare și decizie le primesc pe calea senzațiilor proprioceptive cât și a celor exteroceptive, se realizează o trecere la nivel superior, o sinteză a rezultatului acțiunii motrice care să poată fi comparată cu modelul interior existent. Blocul de receptori culege în principal informații vizuale, chinestezice, auditive, tactile, dureroase care se transmit elementului de analiză și sinteză unde se face prelucrarea superioară sub forma rezultatului perceput. Calitatea rezultatului perceput depinde de nivelul procesului de prelucrare superioară a informației condiționat și el de gradul de experiență al individului și de capacitatea de prelucrare a informațiilor (Stupineanu Hillerin și colab., 1986).

b. Mecanismul de comparare

Modelul interior al mișcării continuu alimentat de memoria motrică și supus transformărilor este pus față în față cu rezultatul perceput prin intermediul unui comparator care stabilește diferențele care apar și le transmite instanțelor superioare.

c. Mecanismul de acceptare a comenzii

Comenzile adresate efectorilor sunt filtrate de un acceptor din multitudinea de comenzi emise fiind acceptate de regulă cele care corespund cu posibilitățile efectorilor. Acceptorul primește atât comanda emisă cât și informații de la elementul care analizează starea efectorului. În cazul în care comanda corespunde, ea este acceptată și transmisă mai departe efectorului informându-se în același timp și emitentul. În caz contrar este respinsă solicitându-se emiterea unei noi comenzi.

2. Definirea reprezentării, locul și scopul folosirii ei în antrenamentul mental

2.1. Reprezentările mișcărilor

Indiferent care este ipoteza explicativă a modului cum se produc efectele în repetarea imaginată a mișcărilor, substratul este constituit de reprezentările mișcărilor in curs de invățare sau imbunătățite. A apărut ca un caz particular reprezentarea mișcărilor pentru cei care, din motive diferite, pauze sau accidente, nu au posibilitatea, pentru un anumit timp, să efectueze antrenamentul practic.

Toate manualele de psihologie consideră reprezentările ca imagini consecutive perceperii unui obiect sau fenomen – în cazul nostru a mișcărilor altora sau a mișcărilor proprii, mai ales – imagini care apar în lipsa obiectului sau fenomenului și care sunt declanșate prin evocare în limbaj intern sau la sugestia altei persoane.

De regulă reprezentările au grade calitative diferite, de la simple imagini consecutive, la reprezentări vii, până la reprezentări cu caracter generalizat, care fac trecerea spre noțiuni.

Într-un studiu de referință Epuran (1958) descrie procesul formării și dezvoltării reprezentării mișcărilor, de la reprezentări vagi și preponderent vizuale, la reprezentări complexe, multisenzoriale, care pentru sportiv sunt nu numai imagini a ceea ce trebuie să facă, dar chiar imagini a cum face, adică “reprezentări de lucru”. Sportivul se vede pe sine făcând o anumită mișcare, comandând-o și controlând-o prin toate registrele senzoriale stimulate cândva de mișcările reale. Modelul învățării unei mișcări are ca substrat intim formarea reprezentării, de la reprezentarea inițială la cea finală, prin tehnici și metode verbale și neverbale, folosite de profesor, și prin execuții practice succesive, dublate de analiza propriilor senzații și verbalizarea lor de către cel care învață.

Reprezentările mișcărilor au astfel caracter complex – vizual, kinestezic, proprioceptiv, de orientare și echilibru etc. – și se dezvoltă stadial. Dinamica lor va depinde de caracteristicile subiecților, de măiestria profesorului și de condițiile de organizare a însuși procesului de învățare.

S-a constatat faptul că cel care învață va continua să execute și în gând mișcările, chiar fără să vrea. Uneori, în somn, sportivul face unele mișcări în mod spontan, ca urmare a apariției în minte a unei imagini trăite mai intens în timpul lecției de învățare.

Întâlnirea teoriei cu practica a condus de-a lungul anilor la precizarea condițiilor psihopedagogice de practicare a repetării în reprezentare a mișcărilor, la antrenamentul mental așa cum este el înțeles astăzi.

Folosirea cuvântului (vocal sau subvocal) în declanșarea reprezentărilor și mai ales în derularea lor face parte din funcția reglatorie a limbajului, la care se adaugă, în anumite condiții funcția persuasivă, sugestivă a acestuia.

Astfel se explică de ce conceptul actual de antrenament mental nu se limitează la repetarea mișcărilor în reprezentare și cuprinde o gamă mai largă de metode și tehnici “mentale” construite pe “fundația” mecanismului ideomotor al reprezentărilor și pe funcțiile cognitivă și reglatorie a limbajului.

Referințele cu privire la utilizarea repetării în reprezentare a mișcărilor de către subiecții care temporar nu au posibilitatea exersării practice sunt numeroase și au fost evocate mai sus. Diferitele modele experimentale au confirmat deplin efectele bune ale unei asemenea metode de menținere la un nivel superior a capacității de executare a mișcărilor, de la cele mai simple până la cele mai complexe (aruncarea săgeții la țintă, aruncarea la coș, slalomul la schi, pilotarea avionului).

R. Christina (1988), citându-i pe Mahoney & Avener, este mai specific: reprezentările externe sunt ca și cum te-ai vedea cu ochii unui observator, ca într-un film despre sine, iar reprezentările interne sunt acelea în care îți imaginezi că ești în propriul corp, trăind senzațiile pe care le-ai aștepta în situația reală.

2.2. Etape și condiții ale învățării, repetării mișcărilor în reprezentare

Există mai multe etape ale învățării tehnicii “antrenamentului mental”, ale însușirii modalităților eficiente de reprezentare a mișcărilor, precum și mai multe modalități de prezentare a lor, după puncte de vedere adoptate în direcția aceasta.

Astfel, unele etape vor fi discutate din punct de vedere didactic, sub forma pașilor și a ordinei în care ei trebuie să fie făcuți în învățare; alte etape vor privi modul intim de structurare a strategiei, iar altele după logica internă a dezvoltării deprinderii de folosire a reprezentărilor în învățare.

R. Christina (1988) descrie următoarea secvență:

* stagiul inițial: observarea și ascultarea indicațiilor – utilă când se combină o serie de deprinderi cunoscute cu alta nouă și mai complexă. Acest stagiu poate fi numit și “cognitiv”, elevul aflând ce trebuie să facă;

* stagiul intermediar: reprezentările vii, implantate în minte, sunt folosite pentru păstrarea modului corect de execuție (închizi ochii și-ți imaginezi execuția în condițiile concrete ale ambianței);

* stagiul avansat, în care reprezentarea este eficientă după ce s-a învățat. În sezonul sportiv se combină reprezentarea cu practica, iar în afara sezonului se programează timp pentru repetarea reprezentată a deprinderilor. În perioadele de concurs repetarea reprezentărilor se face în stare de relaxare și contribuie, în același timp, la reducerea anxietății.

R. Suinn (1980), referindu-se – repetarea viso-motor-comportamentală – enunță trei pași ai metodei:

1. relaxarea;

2. reprezentarea (imaginarea)

3. folosirea reprezentărilor pentru întărirea deprinderilor psihice sau motrice.

Pentru J. Mikes (1987) pașii utilizării tehnicii specifice antrenamentului mental sunt:

1. alegerea scopului;

2. găsirea unui loc liniștit;

3. relaxarea;

4. repetare mentală;

5. folosirea sugestiei.

R. N. Singer, (1986), citat de R. Magill (1989) a stabilit că în învățarea unei deprinderi închise sunt necesari cinci pași (dintre care primii trei cuprind elemente ale repetării mentale):

1. subiectul să fie gata fizic, mental și emoțional;

2. să imagineze mental efectuarea acțiunii;

3. să se concentreze intens numai asupra unui indicator relevant al acțiunii;

4. executarea acțiunii;

5. evaluarea performanței realizate.

În sfârșit, programul formării deprinderii de a folosi repetările în reprezentare, este bine să parcurgă următoarele etape, propuse de Wang & Boutcher – (1985) -, (citați de Thomas și col., 1987):

1. familiarizarea sportivului cu diferite tipuri de reprezentare și dezvoltarea la el a capacității de a folosi imagini vii și intense cu caracter vizual, auditiv și kinestezic;

2. antrenarea sportivului pentru folosirea reprezentărilor mentale specifice modelelor, cu ajutorul diapozitivelor și fotografiilor alegându-le pe cele care-i par mai eficace;

3. aplicarea în situație: imaginile selectate sunt utilizate și vizualizate înaintea fiecărei execuții reale.

Condițiile instruirii și ale practicării antrenamentului mental sunt, desigur, foarte multe, așa cum s-au văzut, unele dintre ele și în cele de mai sus.

O primă categorie de condiții sunt privitoare la subiect, la elev. Aici am reținut: a) capacitate de imaginare, ca aptitudine naturală, dar care poate fi îmbunătățită prin exersare; b) motivație, dorința de a se supune unui program riguros – la început – de autocontrol.

A doua condiție se referă la profesor sau antrenor și constă din vocația pedagogică și în mod deosebit la capacitatea sa de a comunica eficient cu elevii, de a-i motiva, stimula, sugestiona și de a le propune strategiile cele mai eficiente.

A treia condiție este proprie elevului și profesorului și privește organizarea activității comune: a) stabilirea scopurilor; b) organizarea în etape și gradată a repetărilor; c) stabilirea modalităților de obiectivare și evaluare a rezultatelor;

În sfârșit, a patra condiție se referă la cerințele sau restricțiile activității propriu-zise ale antrenamentului mental:

a) este bine să se folosească o ambianță liniștită, mai ales la începutul practicii; în fazele avansate se recomandă folosirea reprezentărilor de “activare” chiar pe locul de concurs, în prezența adversarilor, publicului, arbitrilor etc.;

b) starea de relaxare este condiția prealabilă a începerii ședinței de exersare în reprezentare;

c) concentrarea, calmul și buna dispoziție sunt și ele obligatorii în tehnica aceasta;

d) scenele imaginate să semene cât mai mult cu cele reale;

e) să se repete numai scene (execuții) reușite;

f) să se folosească cuvinte “stimuli”;

g) să se recurgă la înregistrări video pentru clarificarea imaginilor.

În privința timpului, perioadei sau momentului când este bine să se efectueze antrenamentul mental nu sunt restricții, ba am putea spune că există o mare libertate de alegere din partea elevului și profesorului. Câteva enumerări sunt utile:

– între seriile repetărilor practice;

– în antrenament sau în competiție;

– după o execuție greșită sau ratată;

– după o execuție bună;

– în perioade de odihnă;

– în timpul de recuperare după accident;

– în timpul călătoriilor/deplasărilor;

– pentru punerea în situație înaintea unei execuții la antrenament sau în concurs;

– când vremea este proastă, când echipamentul sau materialul s-a deteriorat;

– când sportivul s-a plictisit de repetări concrete etc.

Murphy M.,Shane & Jowdy, P.Douglas (1992), arătă că: Imaginarea mentală se referă la toate acele experiențe quasi-senzoriale și quasi-perceptive de care suntem deplin conștienți, și care există pentru noi în absența acelor condiții stimulatoare care se știe că produc veritabile senzații și percepții corelative. Se poate spune ca experiența imaginară (imagery experiences) reproduce trăirea senzorială și perceptivă; subiectul este deplin conștient de aceste trăiri: totuși imaginea este diferită de vis sau vis cu ochii deschiși: imaginea are loc fără să cunoști antecedentele stimulilor (nu-i nevoie de zăpadă ca să-ți imaginezi cum schiezi).

În domeniul psihologiei sportului termenii imaginare și exersare mentală au fost folosiți în diferite contexte, iar autorii își propun să demonstreze că termenii și imagery și mental practice -trebuie delimitați cu grijă (imagery= imagini, reprezentare). Imaginarea se referă la procesul mental (un mod al gândirii -Heil, 1985), iar exersarea mentală este un termen descriptiv pentru o anumită tehnică folosită de sportivi și de alte persoane. Oxendine (1984) definește exersarea mentala ca repetarea introspectiva sau ascunsă care se realizează în individ. Suinn (1983) arată că exersarea mentală a unui servici la tenis, poate cuprinde gândirea despre servici, vorbire cu sine despre pașii de făcut în servici, imaginarea unui sportiv celebru efectând un servici perfect, sau vizualizarea unui servici perfect al tău însuți deosebește exersarea mentală de repetarea imaginară). Exercițiul de exersarea mentală tipică: psyching up: săritorul în apă, pe platformă își imaginează cum va sări și se pregătește să sară.

Procesele imaginative au fost utilizate în sport în anumite contexte in calitate de componente ale altor intervenții, ca de exemplu: relaxare, meditație și controlul stărilor psihice.

Se pot face aici câteva observații :

învățarea deprinderilor noi in imaginație se face mai greu decât perfecționarea celor vechi.

învățarea imaginativă este eficientă când sportivul este accidentat, când nu are condiții de sală sau de echipament etc.

este bine ca sportivii să-și imagineze atât execuția cât și rezultatul, ca o recompensă proprie pentru când au succes .

cuvintele stimul pot fi folosite pentru clarificarea imaginilor .

utilizarea înregistrărilor video este recomandată pentru formarea reprezentărilor în deprinderile motrice complexe.

Legat de subiectul Sport și imaginarea mentală (antrenament mental)sunt multe cercetări -Suinn (1972), Weinberg (1981) care arată că eficacitatea imaginării mentale depinde de capacitatea sportivului de a produce imagini vii. Imaginarea a mai fost definită și de Martens Rainer (1987) Imaginarea nu este numai vizualizare, este în toate simțurile, mai ales kinestezic în sport, imaginezi și situații emoții, excitare- stări psihice. Imaginarea este un instrument puternic pentru formarea deprinderilor psihice.

2.3. Foloasele imaginării

Practicată regulat și sistematic conduce la rezultate:

ajută sportivii să însușească sau să execute exerciții complexe (ceea ce se numește imaginare motrică).

să repete strategiile de urmat într-o anumită competiție;

să dobândească deprinderile psihice (de conștientizare) de ceea ce simte real în activitatea sportivă;

să realizeze managementul energiei psihice și managementul stresului;

să focalizeze și concetreze atenția;

să-și dezvolte autoîncrederea.

Cum poate imaginația influența funcții ale sistemului nervos autonom (SNA)? Când îți imaginezi echiparea, frica, anxietatea, cearta cu cineva sau pregătirea pentru execuție, efectele asupra sistemului nervos sunt aproape aceleași ca în activitatea reală. Pe această bază Cautela și Leigh McCullogh (1987) susțin că imaginarea urmează aceleași principii ale învățării ca și in comportamentul deschis (overt). Implicația fiind următoarea, întărirea pozitivă conduce la execuții bune, la întărirea acțiunii. Succesul duce la succes; prin imaginare sportivul va putea rupe cercul vicios: execuții greșite, întăririle negative ale înfrângerii care scad încrederea în sine și cresc anxietatea, care conduce la și mai rele execuții etc. Soluția este să-ți imaginezi succesul, să-ți programezi în imaginație activitatea reușită.

Programul de antrenament al imaginației în sport îmbină datele științifice cu datele experienței (J.Lane, 1980). Obiectivele sunt: dezvoltarea la sportivi a clarității imaginilor și a controlului lor, prin exerciții adecvate. Se aplică testul de evaluare a clarității imaginilor. Controlul imaginilor constă în relevarea celor interne (te vezi în ochii tăi ca facând actul ) și a celor externe (te vezi ca într-un film ).

Se cere sportivilor:

acordați atenție detaliilor cât mai vii;

focalizați atenția asupra aspectelor pozitive ale execuției de succes

simțiți deprinderea: te vezi , te simți;

vizualizați întreaga deprindere;

folosiți imaginarea imediat înaintea execuției;

imaginați execuția cu viteză reală;

imaginați într-o scurtă perioadă de timp (3-5 min.).

Aceiași autori, arătă că este bine să se foloseasca imaginarea (reprezentările) în următoarele situații :

în timpul perioadelor normale de pregătire. Când sportivii au dificultăți se oprește practica și li se recomandă cum să facă.

după o execuție de succes când repetarea practică este imposibilă.

în cazul unui accident repetările practice sunt imposibile dar cu ajutorul antrenamentului mental se pot repeta și acțiuni tactice noi, cu echipa și sportivul accidentat.

când vremea este proastă și nu permite execuțiile concrete.

când echipamentul nu este convenabil.

când plictiseala îi cuprinde pe sportivi se poate face o pauză de imaginare.

3.Proiectarea didactico-științifică în antrenamentul mental

Scopul proiectării didactic este prezentarea unui program-plan de acționare didactică prin antrenamentul mental care să precizeze, expliciteze și ordoneze un sistem de recomandări și îndrumări didactice cu eficiență în antrenamentul din sporturile compoziționale și nu numai. În acest mod am experimentat proiectul un anumit mod de conduită didactică care presupune emiterea unor raționamente și operațiuni didactice care vor asigura întotdeauna, calitatea și eficiența procesului de antrenament în sport atunci când se folosește și antrenamentul mental.

3.1.Obiectivele de instruire și modalitățile de operaționalizare

Obiectivele de instruire pe durata experimentului (un an) au fost sistematizate în:

A. Obiective finale sau generale care urmăresc stăpânirea la un nivel foarte bun la sfârșitul anului de pregătire a tehnicilor de antrenament mental și cunoașterea exactă a planului model de antrenament mental.

Cunoașterea la nivel bun a tehnicilior de relaxare prin metoda autosugestiei combinată cu metoda Jacobson ca bază pentru însușirea antrenamentului mental.

Dobândirea capacităților maxime de performanță realizate de sportivi în urma acumulărilor calitative și cantitative din antrenamentul de tehnică alături de folosirea antrenamentului mental propriu-zis. În cazul nostru exersarea în reprezentare de către danzatori înainte de antrenament sau după și mai ales înainte și după concurs a elementelor tehnice propuse……… Aceste repetări în reprezentare vor determina creșterea performanței sportive.

Tehnicile de modelare generatoare de comportamente noi. Aceste tehnici permit dansatorilor programarea și fixarea unui comportament nou atunci când și-au însușit un plan – model de antrenament mental. Se cere dansatorilor înainte de fiecare repetare a elementului tehnic – propus , să-și imagineze și să-și repete pe părți, în liniște toate senzațiile și percepțiile din timpul execuției, să-și repete în gând folosind cuvinte cheie “trage tare în rotație!”, “lucrează capul!”, să -și repete întreaga execuție de câteva ori.

B. Obiectivele intermediare cu ajutorul cărora am orientat procesul de instruire aducând “corective” obiectivelor operaționale. Aceste obiective au fost realizate după 6-9 luni de la începerea practicării antrenamentului mental.

Învățarea tehnicilor de modificare a registrului senzorial în interiorul lui și de trecere dintr-un registru în altul. Comutarea în interiorul aceluiași registru senzorial s-a realizat în felul următor; dansatorii și-au reprezentat ultima execuție nereușită a elemntelor tehnice – propuse, iar apoi s-au concentrat asupra propriilor percepții chiestezice sau auditive or vizuale și și-au reprezentat din nou ambele elemente de date aceasta efectuate corect – (K-) se modifică în (K+). De exemplu, una din sportive aflate într-o stare negativă de stres (K-) își va imagina senzațiile trăite în concursul trecut când a câștigat locul întâi și astfel va transforma o imagine mentală negativă care declanșează o stare mentală perturbantă, într-o imagine pozitivă care o ajută să treacă într-o stare mentală pozitivă (K+) de încredere. Un alt exemplu de trecere dintr-un registru senzorial în altul este când una din dansatoare aflată într-o stare negativă de stres (K-) a vizualizat o serie de imagini pozitive (V+) dintr-o competiție anterioară pentru a-și recăpăta imediat încrederea. Aceste tehnici satureaza pozitiv spațiul mental al subiectului și îl golește de setul negativ instalat inițial.

Învățarea tehnicilor de schimbare a locus-ului de control în cadrul pregătirii psihotone. Concretizarea acestor tehnici constă în faptul că o imagine mentală internă negativă de eșec (de exemplu întoarcerea Flanke…..) executată mental nesatisfăcător va fi înlocuită prin focalizarea atenției asupra unui obiect exterior stimulativ – prezența părinților la antrenamentul respectiv. În cadrul pregătirii psihotone vom avea două etape: a. învățarea etapei a doua din tehnicile relaxării – etapa semi-avansată – cu exercitarea auto-controlului asupra funcțiilor inimii, plămânilor – dintre cele care ne interesează pe noi în mod deosebit. Am realizat această etapă cu dansatorii timp de o lună în două faze: faza 1. cu scopul de a regla ritmul cardiac (4 săptămâni) și faza 2 având scopul reglării ritmului respirator (aprox. 4 săptămâni). b. învățarea exercițiilor din etapa specific sportivă va consta în: controlul muscular localizat, relaxarea fracționată, activarea cu revenire tonică și stimularea psihică cu formule sugestive pentru activare. Cel mai important punct va fi antrenamentul modelat.

Învățarea tehnicilor asociate în antrenamentul mental ceea ce numim VMA (vizualizare mentală asociată – dansatorii își reprezintă mișcarea cu ochii închiși și senzațiile care o însoțesc) – așa cum arată în studiile sale Nediffer, 1994 – înseamnă că dansatorii se află în contact cu senzațiile vizuale ale acțiunii. În acest caz sportivii primesc sarcina: “Imaginați-vă voi înșivă în executarea întoarcerii Flanke….. cu toate senzațiile pe care le simțiți în momentul execuției respective”.

Învățarea tehnicilor disociate în antrenamentul mental – VMD (vizualizare mentală disociată – dansatorii își reprezintă mișcarea “văzându-se ele pe un ecran imaginar”) se spune sportivilor: “Imaginați-vă că vă vedeți pe un ecran sau la un concurs pe voi înșivă exact în momentul în care executați întoarcerea Flanke ”. Aceste tehnici de disociere sunt adaptate dominării mentale a situațiilor suprageneratoare de anxietate și stres, arăta Nediffer, 1994.

C. Obiective operaționale – stabilesc până în cele mai mici detalii comportamentul observabil așteptat așa după cum arătă prof. Colibaba-Evuleț, 1996: a. ce corectez, redresez, restructurez?; b. noi achiziții; c. ameliorarea vechilor achiziții de tip motric, cognitiv și învățarea, perfecționarea și dezvoltarea achizițiilor (de exemplu realizarea primelor reprezentări ale actelor motrice cât și supraînvățarea elementelor acrobatice menționate. Obiectivele operaționale sunt reprezentate chiar de scopurile secvențelor de lecție ale unui șir de lecții, eventual un microciclu de instruire. Dintre aceste obiective subliniem foarte importante în cadrul planului model de antrenament mental și anume:

Formarea reprezentărilor mișcărilor. Fixarea clară a obiectielor de instruire ale antrenorului și ale dansatorilor. Exemplificare: învățarea actului motric întoiarcere simplă, prima parte componentă a întorcerii Flanke și formarea reprezentării acestei părți a întorcerii. Antrenorul a demonstrat și a explicat cele două tehnice pe care le propune (întoarcerae Flanke și pasul Flamenco – de exemplu……. și caracteristicile spațiale, temporale și energetice ale acestora. Cu diferite mijloace intuitive și verbale se clarifică reprezentările mișcărilor: fotografii, chinograme, filme, înregistrări video. De asemenea, s-au făcut recomandări, aprecieri și încurajări. Din punctul de vedere al dansatorilor obiectivele de instruire au fost: urmărirea atentă a demonstrației și expunerii antrenorului, reproducerea verbală a indicațiilor de execuție și încercarea executării după model și indicații. Am cerut dansatorilor să relateze verbal ceea ce au dorit, la ce s-au așteptat și ceea ce au reușit efectiv să execute în antrenament. Dansatorii au executat practic exercițiile – elementele tehncie cerute și și-au analizat permanent nivelul execuției. Dansatorii ne-au relatat modificările și progresele realizate. Dansatorii și-au completat pe fișa de observație diferite informații despre actele motrice în curs de învățare și au observat sistematic și execuțiile altor colege, făcând comparații între sine și celelalși colegi.

Învățarea tehnicilor relaxării prin metoda psihotonă și autosugestiei. Am avut în vedere în prima etapă învățarea exercițiilor pentru controlul musculaturii în cinci faze descrise mai jos pe săptămâni. În cadrul antrenamentului psihoton am realizat cu sportivii exerciții din faza de inițiere care cuprinde test de relaxare musculară, conștientizarea opoziției, relaxare – contractare și controlul respirației relevant prin conștientizare. La fiecare antrenament în decurs de trei luni (etapa începătoare) i-am învățat pe danzatori să se relaxeze progresiv în felul următor: săptămâna 1-2 (faza 1) – obținerea senzației de calm și liniște interioară; săptămâna 3-4 (faza 2) – concentrarea gândurilor înspre interiorul corpului; săptămâna 5-6 (faza 3) – relaxarea mușchilor faciali; săptămâna 7-8 (faza 4) – obținerea senzației de greutate corporală; săptămâna 9-10 (faza 5) – obținerea senzației de căldură și greutate a corpului. În următoarele două săptămâni până la încheierea celor două luni am repetat în fiecare antrenament trei din cele cinci faze ale metodei de relaxare. În continuare am realizat exerciții pentru “activare” ca fază distinctă a antrenamentului psihoton care cuprinde atât o mobilizare musculară cât și o stimulare volitivă în sensul mobilizării resurselor psihice ale gimnastelor.

Educarea capacității de concentrare asupra propriilor reprezentări. Dansatorii au învățat să observe (studieze) atent fotografii și chinograme ale execuției gesturilor motrice ale altora sau proprii, în diferitele momente ale actului motric, fazele mișcării sau segmentelor corpului în mișcare. Am realizat observarea acelorași imagini (chinograme) în fiecare zi câte 5-10 minute de fiecare dată până când dansatorii au apreciat că se cunoaște fiecare detaliu al execuției. S-a trecut apoi la executarea actelor motrice propuse în alte condiții. Dansatorul primește de fiecare dată, înainte de execuție, 10-20 minute pentru concentrare asupra imaginii mișcării propuse pentru execuție. După execuție dansatorul și-a analizat mental timp de 10 secunde ce și cum a executat apoi a primit întărirea, confirmarea, aprecierea sau neconfirmarea de la antrenor. Dansatorii au primit “temă de casă“ să-și reprezinte de 20-30 de ori execuția considerată cea mai reușită în antrenamentul zilei și să-și propună repetarea acestei execuții la antrenamentul de a doua zi. Am observat că la unele antrenamente dansatorii au avut dificultăți de concentrare a atenției asupra imaginilor sau execuțiilor altora sau celor proprii și de aceea am cerut sarcini limitate de observații și relatare (numai un moment al mișcării sau numai un segment al corpului). Exemplificare “Fii atentă doar la brațe în momentul înălțării sau coborârii centrului de greutate !”. “Fii atentă doar la deschiderea piruetă!”. În felul acesta am gradat tempoul cognitiv-individual al dansatorilor, până la dobândirea capacității de obserare totală.

Învățarea tehnicilor cognitive prin optimizarea cuvântului adresat celorlalți dar și cel adresat sieși (folosirea cuvintelor cheie). De exemplu se spune dansatorilor “Repetați-vă în minte cuvintele următoare “Trage tare cu brațele în sus!”, “Împinge puternic în brațe!”, “Intră în rotație cu viteză!”, “Atenție la aterizare!”. Toate cuvintele cheie cu rol dinamizator din cadrul planului model de antrenament mental al elementelor tehnice propuse, se folosesc în legătură cu sarcina.

3.2. Instruirea în relaxarea – condiție a antrenamentului mental

Faza de formare am realizat-o numai cu grupul experimental, celălalt grup continuându-și antrenamentele în mod normal. În cercetarea noastră am parcurs următorii pași:

I. Inițiere sau faza preliminară care a cuprins: test de relaxare musculară, conștientizarea opoziției mișcare activă-relxare-pasivă, controlul respirator relaxant.

II. Relaxarea – s-a aplicat tehnica antrenamentului psihoton si a autosugestiei , care cuprinde: experiența greutății, a căldurii, reglare cardiacă, respiratorie, prin formule de sugestionare.

III. Faza specific sportivă care cuprinde după Irina Holdevici (1982): controlul muscular localizat, relaxarea ochilor și a aparatului fonator, activare cu revenire tonică și stimulare psihică cu formule sugestive pentru activare.

IV. În continuare urmează faza antrenamentului modelat cu punerea în formă în vederea competiției. Trebuie făcută precizarea că activarea, ca fază distinctă a antrenamentului psihoton cuprinde atât o mobilizare musculară, cât și o stimulare volitivă, în sensul mobilizării resurselor psihice ale individului (Holdevici, 1976).

Sintetizând aceste aspecte, rezultă că și metodele de relaxare cunosc diferite variante, în funcție de scopul urmărit și de localizarea efectului relaxării asupra organismului. Vom enumera succint: relaxarea musculară progresivă (Jacobson), metoda lui E. de Winter, metodele lui Durand de Bousigner, metoda lui Luthe, antrenamentul autogen a lui Schultz.In sinteza metodele de relaxare cuprind urmatorii pasi :

Diminuarea tonusului muscular. Într-un anumit stadiu de însușire a metodei subiectul are capacitatea de autoreglare a tonusului. Reglând tonusul muscular se influențează pe această cale, în mod indirect, stările afective care dintr-un anumit punct de vedere îl generează și întrețin încordarea.

Senzația de greutate corporală. Pornind de la faptul că greutatea unui membru crește atunci când tonusul lui dispare.

Senzația de căldură corporală urmărește ca prin intermediul formulelor autosugestive să se inducă vasodilatația periferică. Vasodilatația este pe plan circular ca hipotonia pe plan muscular.

Îngustarea câmpului conștiinței constituie o altă caracteristică a stării de relaxare. Ea este cu atât mai profundă cu cât senzațiile de greutate corporală și de căldură sunt mai temeinic realizate.

Încetinirea ritmului cardiac și respirator face parte din tabloul caracteristic al relaxării și este obținută prin co-acțiunea autosuestiei cu efectul local al diminuării tonusului și vasodilatației generale.

Creșterea capacității de autosugestie. Starea de relaxare permite sportivului să acționeze în conformitate cu ceea ce își propune prin autocomenzi, marește pragul de sensibilitate, ceea ce este foarte important pentru orice sportiv care-și propune, de exemplu, să redevină liniștit, calm, cu siguranță de sine (dacă vremelnic trece prin stări contrare: agitat, nervos, neliniștit).

Concentrarea atenției selectiv constituie o altă caracteristică a stării de relaxare și cand se realizează un tonus optim al atenției difuze îndreptate spre propriul corp.

Fenomenul imaginării spontane și dirijate: În timpul relaxării profunde care apare la sportivii consacrați cu un anumit stadiu și experiență asupra metodei, imaginația tinde să se dezvolte, să se îmbogățească. Pe de altă parte, permite o manifestare liberă, spontană a imaginației sub formă de reprezentări vizuale, auditive, tactile, chinestezice datorate fenomenelor abreactive discutate anterior.

Metoda relaxării psihotone (care va include și o repriză tonică) este recomandabilă exersării sistematice în activitatea de mare performanță datorită multiplelor ei beneficii :

Mărirea eficacității relaxării diurne înainte sau după antrenament/concurs;

Ca metodă concretă de prevenire a insomniilor rebele sau cronice; pentru grăbirea adaptării la diferențele dee fus orar cu ocazia unor competiții;

Ca metodă de atenuare a emoțiilor negative pre și competiționale;

Pentru educarea autosugestiei pozitive, mobilizatoare și transferarea acestei obișnuințe în situații de luptă în momentele decisive sau dificile din concurs;

Pentru realizarea stării de calm, liniște, tonus pozitiv de antrenament sau de concurs;

Pentru creșterea capacității fizice și neuropsihice de efort, datorită efectelor de estompare sau anulare a suprasolicitării, surmenajului și epuizării din antrenament sau concurs;

Pentru perfecționarea autoreglării funcțiilor vegetative;

Pentru perfecționarea deprinderii de concentrare a atenției, a vigilenței și a lucidității care pot fi mai ușor transferate în cadrul antrenamentelor și ale competițiilor;

Pentru creșterea capacității de autocontrol și autocritică;

Pentru atenuarea unor senzații neplăcute (durere, teamă, rușine, umilință).

Probleme de tehnica însușirii relaxării. Caracteristici:

Organizarea locului de desfășurare a ședințelor de relaxare

Relaxarea am desfășurat-o într-un cadru optim fara factori perturbatori sau conflictuali.

Spațiul de relaxare – o cameră de vestiar

Condiții optime de microclimat – temperatura moderată (cu tendință spre cald); camera aerisită; luminozitate redusă; izolare fonică; ambianță agreabilă, provenită din curățenia camerrei, culoarea pereților, a tapetului, prezența covorului, a unor elemente decorative, etc.

Poziția corpului

Din poziția culcat (decubitus dorsal), corpul trebuie să stea cât mai lejer, cu picioarele întinse, moi, ușor depărtate unul de altul și cu vârfurile în afară (așa cum cad ele liber după o contracție a coapselor).

Brațele sunt ușor depărtate de trunchi și îndoite din articulația cotului. Ele nu trebuie să stea departe, întrucât în această poziție se contractă. Un braț relaxat, cu un tonus muscular mult diminuat, se îndoaie ușor din cot.

Pentru a favoriza relaxarea în condiții mai rapide și mai profunde, pentru zona facială, este preferabil ca sportivul să-și acopere ochii cu o batistă densă, moale sau cu un prosop mic rulat sub formă de sul. Corpul gimnastelor trebuie îmbrăcat cât mai sumar și foarte lejer. Este de preferat treningul.

O altă poziție, poziția șezând într-un fotoliu, se aseamănă cu cea a birjarului cu deosebire că brațele sunt sprijinite de fotoliu iar spatele este rezemat de speteaza acestuia. Capul este relaxat cu privirea fixată înainte, apoi ochii se închid, cu pumnul relaxat.

Dipoziția sportivului constituie fundamentul subiectiv pe care se clădește succesul sau eșecul relaxării.

Durata ședințelor de relaxare. Limita optimă de variație se situează între 15-20/ ședință. În unele situații durata ședinței a fost simplificată pe măsură ce sportivul dobândește experiența relaxării rapide și profunde. Astfel chiar și 3-5 de relaxare autentică.

Frecvența optimă a ședințelor de relaxare are, de asemenea, un caracter variabil zi depinde tot de formula de personalitate a fiecărui sportiv. Ca o regulă orientativă trebuie reținut totuși că o frecvență corespunzătoare este aceea în care ședințele se desfășoară mai des la început (eventual zilnic timp de 5-10).

Etapele însușirii relaxării

I.Etapa minimală

Scopul: dominarea masei musculare. Constituie debutul în învățarea relaxării psihotone și include un număr de cinci faze. Fiecare fază poate fi independentă, dar în general se consideră că efectul unei faze bine însușite precede debutul celeilalte astfel încât în final vom avea de-a face cu un efect cumulat.

Faza 1. Obținerea senzației de cald și liniște interioară.

Obținerea senzației de calm și liniște interioară s-a realizat prin următoarele mijloace:

Proba contracție-relaxare a ajutat sportivul să sesizeze nuanța de diferență între cele două stări musculare antagoniste;

Proba respirației adânci și profunde – respirație lentă și superficială servește aceluiași scop de sesizare a diferențelor –am cerut gimnastelor sa respire adanc si de cca. 4-5 ori apoi ritmul respirației s-a incetinit.

Să închida ochii, iar pleoapele s-au acoperit cu ceva moale și dens, atunci când în cameră nu era suficient de întuneric;

Dansatorii au început să-și repete, autocomande diferite formule autosugestive, în funcție de preferințele personale, temperamentale, imaginația fiecăruia fiind în acest sens cel mai bun sfătuitor. Vom da câteva exemple de formule în acest sens.

sunt liniștit și calm;

sunt foarte liniștit;

mă simt eliberată de orice gând;

încerc să nu mă gândesc la nimic;

o liniște plăcută, odihnitoare, mă înconjoară;

simt cum mă părăsesc gândurile unul câte unul;

mă simt liniștit, calm;

și corpul și creierul meu se liniștesc, se calmeză ( se repetă de câteva ori).

Repetarea unor autocomenzi sau întărirea ei fermă (s-au subliniat în acest sens cuvintele care necesită o accentuare), măresc considerabil efectul autosuestiv.

În funcție de formulele, de capacitatea autosugestivă a fiecărui dansator și de seriozitatea cu care abordează începutul, în circa 10-15 ședințe, a căror durată a fost de 5-8 minute ședința se obține senzația de calm și liniște interioară.

Faza avut drept scop principal concentrarea gândurilor înspre interiorul corpului și constituie cea mai dificilă și mai laborioasă etapă a ciclului pentru un începător. Aceasta datorită faptului că orice om, și orice sportiv care parcurge faza I se simte tentat să prelungească cât mai mult senzația obținută, abandonându-și voința, atenția și lăsându-se pradă moleșelii corpului și a spiritului, uneori trecând în somn. Deși mușchii sportivului devin moleșiți, relaxați spiritul trebuie să fie dârz, treaz. Această contradicție de stări și de senzații nu sunt ușor de obținut și, de regulă, constituie un prim examen de selecție (de fapt de autoselecție) pentru candidatele care vor promova celelate etape, mai dificile, dar cu atât mai utile organismului.

Pentru ușurarea parcurgerii acestei faze, oferim câteva exemple de formule personale autosugestive, care au servit drept reper gimnastelor:

Aici și acum mă preocupă doar corpul meu!

Mă concentrez asupra corpului meu!

Nici un alt gând nu mă frământă!

Mă simt calm. Liniștit (se repetă de câteva ori cu convingere).

Corpul meu va fi disciplinat! Liniștit! Calm!

Această fază, pentru a căpăta o forță autosugestivă autentică, am asociat-o cu faza 3, care are drept scop relaxarea mușchilor faciali.

Formulele sugestive sunt foarte numeroase și de această dată ele își păstrează caracterul individual. Iată câteva formule autosugestive, care împletite cu cele anterioare, pentru întărirarea etapelor fazelor 1 și 2, respectiv starea de calm, liniște și concentrarea gândurilor înspre propriul corp.

Am o față calmă și liniștită!

Fața mea este calm și senin!

Mă simt eliberat de orice gând! Nu mă preocupă nimic! Decât corpul și fața mea!

Mușchii feței sunt moi! Relaxați!

Fruntea mea este netedă!

Fără nici un gând!

Fața mea este și ea relaxată! Calmă! Liniștită

Îmi simt pleoapele cuprinse de o greutate plăcută, moleșitoare, relaxantă!

Maxilarul meu este și el greu!

Toată fața mea este relaxată (se repetă de câteva ori).

Aici și acum încerc să mă domin, să mă controlez! Voi reuși acest lucru pentru că vreau să reușesc!

Faza 4. Obținerea senzației de greutate corporală.

Senzația de greutate corporală a fost sugerată prin formule autosugestive asemănătoare celor enunțate până acum.

Iată câteva exemple de formule autosufestive pentru parcurgerea etapei 4.

Mă simt din ce în ce mai bine!

Nimic nu mă frământă!

Aici și acum sunt stăpân pe voința mea! Pe gândurile mele! Pe mușchii mei!

Mă simt din ce în ce mai stăpân pe corpul meu (se repetă).

Sunt relaxat, greu, moleșit!

Nu mă gândesc la absolut nimic!

Încerc să dorm câteva minute!

Corpul meu se va odihni total!

Dansatorii au trebuit să-și planifice astfel timpul încât în afara formulei prescurtate care dureză între 3-10min. să aibă la dispoziție cel puțin 1-2 min. pentru activare, pentru trezirea corpului și readaptarea lui în tonusul necesar activității pe mai departe, atunci când se află la ½ zilei. Activarea care încheie dealtfel fiecare exercițiu de relaxare, indiferent de faza în care se află sportivul constă în contracții ale brațelor, coapselor, rotări de trunchi, pumn, cap-ceafă, tensiuni, genuflexiuni, ușoare sărituri, mergând în ritm gradat de la ușor la vioi.

Faza 5 încheie etapa I a de dominare a masei musculare.Toate aceste formule au fost citate dupa Irina Holdevici, (1993).

II.Etapa – Semi-avansată

Scop: exercitarea autocontrolului asupra funcțiilor unor organe vitale (inimă, plămâni, organe intraabdominale).

Faza 1. Scop: Reglarea ritmului cardiac

Reglarea ritmului cardiac nu este dificilă prin ea însăși, accesibilitatea constând în faptul că gimnasta capabilă să-și controleze tonusul muscular nu va face altceva decât să-și comute forța concentrării sale autosugestive pe alt canal: acela al funcției cordului său. O influență efectivă aupra propriului nostru cord nu se poate face în câteva minute. Necesitatea parcurgerii treptei musculare (prima) implică timp și răbdare.

Formulele autosugestive pe care o gimnastă le-a poate folosit au fost, și de această dată, grefate pe preferințele individuale. Ca model orientativ oferim un exemplu în acest sens: Inima mea bate liniștit! Liniștit și puternic! Sunt calm (ă)! Relaxat (ă)! Puternic (ă) Stăpân(ă) pe mintea mea și pe corpul meu! Inima mea bate calm! Ea pompează sângele în tot corpul1 Încerc să-mi ascult inima! Inima mea bate rar și puternic! Rar și puternic! Inima mea este calmă și puternică!

Faza 2. Scop: Reglarea ritmului respirator.

Exerciții de relaxare din cadrul antrenamentului psihoton, care au drept scop: optimizarea mecanismelor de adaptare la situațiile de antrenament și mai ales de concurs le-am realizat cu dansatorii începând din 15 ianuarie 2008 – 15 iulie 2009, urmărind și punerea în formă a dansatorilor pentru competiție (Campionatul Național al Copiilor și Juniorilor) cât și ameliorarea generală a funcționalității mecanismelor fizice și psihice ale dansatorilor.

Așa cum arată prof. Epuran: “Ceea ce dovedește prezența în cadrul antrenamentului psihoton a unei faze de activare, de autostimulare musculară și psihică, menită să sporească mobilizarea generală a sportivului pentru competeție. Această activare se realizează de obicei prin exerciții de concentrare mentală pe proba specifică, exerciții care duc la creșterea gradului de mobilizare energetică a organismului, ajutându-l pe sportiv să facă față la nivelul cel mai înalt solicitărilor impuse de activitatea competițională”.

Faza de învățare pentru aplicarea antrenamentului psihoton a durat 6 luni, deoarece efectele antrenamentului psihoton pune în evidență faptul că metoda reglării tonusului muscular în mod voluntar și conștient constituie calea cea mai eficientă de influențare a întregului sistem psihosomatic al individului.

Variabilele de actiune asupra Lotului experimental

Parcurgerea etapelor pregătirii psihotone,descrise mai sus.

Aplicarea planul model de antrenament mental cu aceste reguli : sugestiile date gdansatorilor să fie acceptate, să servească scopului propus, să se integreze adecvat în ciclurile de activitate (de antrenament), să urmărească pe cât posibil ciclurile respiratorii, să nu fie prea lungi, să fie pozitive, să impresioneze, să fie simple și convingătoare. În derularea planului de antrenament mental am urmărit succesiunea următoarelor etape propuse de profesor Epuran (1996):

formarea reprezentărilor complexe ale mișcărilor celor două elementelor tehnice (3 luni): pentru un dans și pentrru al doilea, prin descrierea tehnică a elementelor și metodologia însușirii algoritmizate a elementelor mai sus menționate, prin înțelegerea de către dansatori a aspectelor biomecanicii celor două elemente tehnice prin stadiile în formarea reprezentărilor complexe ale celor două elemente tehnice, cu verificarea în scris de către dansatori a senzațiilor, percepțiilor lor în timpul antrenamentului (pe cele două elemente);

educarea capacității de concentrare asupra propriilor mișcări (3 luni);

antrenamentul mental propriu-zis (un an). In continuare vom descrie planul model de antrenament mental realizat in experiment.

4.1. Listele de cuvinte cheie

Din analiza acestui tabel,în continuare vom enumera o listă de” cuvinte – cheie” care sintetizează principalele noțiuni în vedera pregătirii dansatorilor prin tehnicile antrenamentului mental.

Aceste cuvinte se pot utiliza de către antrenori în momentul documentării privind tehnicile relaxării dansatorilor și în pregătirea pentru antrenamentul mental . Toate aceste modalități de operaționalizare urmăresc realizarea comportamentului performanțial al dansatorilor, care are obiectiv final obținerea performanțelor sportive.

a.Listă de “cuvinte – cheie” noțiuni teoretico-metodice :

antrenament mental

– analiză biomecanică. – plan de antrenament mental.

– programare neuro-lingvistică. – registru senzorial

– relaxare musculară – reprezentări ideomotorii.

– sărituri – strategii mentale.

– tehnica sportivă – tehnici asociate / disociate.

– tehnici cognitive. – tehnici de modelare.

– tehnici de relaxare. – verbalizare mentală

– antrenament psihoton – comportament performanțial.

– comunicare non-verbală. – comunicare verbală.

– descriere tehnică. – elemente tehnice.

– exersare mentală. – dans sportiv.

– indicatori fiziologici – limbaj

– metode de evaluare, – metode de instruire,

– metode de psiho-diagnostic.

– metode de relaxare

– modelare.

– motivația în dans

– obiective de instruire.

b.Lista de cuvinte – sugestive care surprind momentele cheie în învățarea figurilor propuse……

Cuvintele acestei liste pot fi utilizate în cadrul comunicării dintre antrenor și dansatori, în cadru procesulului instructiv- educativ din antrenament:

– pas de elan !

– intră în rotare mai repede !

– atenție la înălțare !

– rotarea !

– ajută-te de brațe mai mult !

– du-te în sus cu brațele !

– îndoaie genunchii !

– ține ochii deschiși !

– atenție la aterizare !

întinde picioarele în timpul zborului !

bătaia energică !

fixează aterizarea !

privirea înainte !

amortizează !

imaginează- ți înălțarea !

gândește-te la rotare !

repetă mental faza de zbor de 3 ori la viteza normală / redusă.

Lista poate continua și cu alte alocuțiuni care se pot adapta în funcție de :

– particularitățile morfo- funcționale ale dansatorilor ,

– a stadiului de învățare sau consolidare a celor două elemente tehnice,

– sau de starea de moment a dansatorilor.

În afară de aceste rezultate se mai pot sublinia următoarele concluzii:

1. Dansatorii pot să-și aprecieze corect execuțiile, cât și condițiile realizării lor, se pot extrage de aici experințele pozitive pentru a evita supraevaluarea sau evaluarea greșită a influențelor situaționale.

2. Dansatorii vor fi stimulate pentru perfecționarea în continuare a tehnicii execuției și automotivarii.

În faza asimilării și perfecționarea figurilor (elementelor) de dificultate trebuie cunoscută personalitatea fiecărui dansator. Antrenorul trebuie să selecționeze stimulativ și restrictiv dansatorii în ceea ce privește motivația lor și trebuie să aplice individualizat metodele de predare.

Anunțarea rezultatelor să fie făcută adecvat și pe înțelesul respectivei grupe de vârstă, pentru ca sportivii să recunoască corelațiile și să-și poată explica relațiile dacă-atunci.

Stabilirea situațiilor suprasolicitante de nesiguranță și de minus de informații și cum pot fi evitate respectiv depășite.

4.2. Planul de antrenament mental

Aplicat de noi în realizarea experimentului :

Etapa I. Formarea reprezentărilor mișcărilor, care a durat din 15 septembrie – 15 octombrie 2011.

În cadrul experimentului prima etapa, am explicat tehnica celor două figuri (elemente) tehnice subliniind caracteristicile spațiale, temporale și energetice ale acestora. Cu ajutorul diferitelor materiale intuitive (filme, fotografii, kinograme, înregistrări video) am dorit să clarificăm reprezentările ideomotorii pentru cele două figuri aflate în stadiu de învățare. Am îndrumat dansatorii prin: indicații, recomandări , aprecieri și încurajări atât în antrenamentul sportiv propriu-zis cât și în antrenamentul mental. Dansatorii au urmărit atent demonstrațiile figurilor (elementelor) și expunerile antrenorilor și au reprodus verbal indicațiile de execuție. Au încercat să execute figurile) (elementele) după model, relatând verbal ce au dorit să execute, la ce s-au așteptat și ce au reușit efectiv. În această etapă dansatorii au executat și repetat mișcări și acțiuni care au putut ajuta – prin transfer – învățarea gesturilor motrice propuse. Au exersat practic la fiecare antrenament părți din cele două elemente; de exemplu prima parte a figurii (elementului) sau combinației propuse și partea a doua. Dansatorii au executat mental în fiecare antrenament 20-30 de repetări globale a celor două figuri (elemente).

Dansatorii și-au analizat permanent nivelul execuției și au relatat antrenorilor modificările și progresele realizate. Dansatorii și-au completat permanent informațiile despre mișcările – elementele tehnice propuse, în curs de învățare, observând sistematic execuțiile colegilor cu execuții mai eficiente.Dansatorii au raportat despre ceea ce au observat în mod deosebit la colegii lor mai buni și ce le este util pentru propria activitate, au făcut permanent comparații între sine și colegi.

Sprijinul tehnologic se recomandă și în procesul de învățare și predare din antrenamentul motric sportiv:

când există o valoare de perspectivă certă a unei mișcări și ea trebuie prezentată sportivului pentru a-și dezvolta o reprezentare motrică proprie (ciclograme video bucle de film);

când anumite execuții motrice se desfășoară atât de rapid încât perceția vizuală umană nu este suficientă pentru a aprecia precis detaliile (înregistrări filme de înaltă frecvență, derulări lente video);

când senzațiile percepute subiectiv de sportiv sunt confruntate cu informații obiective în scop comparativ și de schimbare (video-feed-back, bio-feed-back);

când urmează să fie coroborate o multitudine de rezultate sau date individuale pentru a obține informații certe cu privire la dirijarea antrenamentului și concursului.

Etape în formarea reprezentărilor video-motorii

În primele ședințe de antrenament dansatorii :

urmăresc demonstrațiile și expunerea antrenorului;

reproduc verbal indicațiile de execuție și încearcă să execute figurile (elemente tehnice) mai dificile; de aceea se execută și alte mișcări asemănătoare pentru prima parte a figurilor cât și pentru partea a doua parte (dacă este cazul unei figuri complicate)

Dansatorii au executat pe părți fiecare coregrafie având în vedere că 6 luni am lucrat pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea figurilor tehnice specifice unui dans și alte 6 luni pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea figurilor (elementelor tehnice) celui de- al dans.

Dansatorii au exersat cele două figuri (elemente) analizând permanent nivelul execuției și au relatat modificările și progresele realizate în prima parte verbal iar apoi în scris. Tot acum se realizează și primele comparații între execuția proprie și cea a colegilor.

Dintre relatările dansatorilor după două luni de la începerea antrenamentului mental pentru ambele figuri (elemente tehnice) am ales câteva din prezentările scrise realizate de dansatorii lotului experimental pentru a evidenția nivelul reprezentărilor ideomotorii în acel timp.

Formarea reprezentărilor mișcărilor

Sarcinile antrenorului:

am urmărit sa se demonstreze de către dansatorul model figurile propuse (elemente tehnice);

am explicat mișcările și caracteristicile spațiale, temporale și energetice ale mișcărilor;

am folosit înregistrările video de la campionatele mondiale.

în calitate de antrenor am îndrumat activitatea mentală a dansatorilor prin indicații și recomandari.

Etapa a II-a. Educarea capacității de concentrare asupra propriilor mișcări, care a durat din 15 octombrie – 15 decembrie 2011.

Dansatorii au învățat să observe (studieze) atent fotografii și kinograme ale execuției gesturilor motrice ale altora sau proprii. Au analizat progresiv și în etape, diferitele momente ale actului motric, fazele mișcării sau segmentele corpului în mișcare. Analiza biomecanică a figurilor (elementelor) a fost de bază în realizarea cu succes a acestei etape. Dansatorii au observat repetat aceleași imagini la intervale de o zi câte 5-10 minute de fiecare dată, până ce au apreciat că se cunoaște fiecare detaliu al execuției realizând o reprezentare ideomotorie exactă putându-și imagina exact întreaga mișcare cât și particularitățile ei de execuție. Controlul s-a făcut prin relatarea caracteristicilor mișcărilor, în scris (sub formă de compunere), de către dansatori. Am urmărit în permanență progresele dansatorilor apoi s-a trecut și la execuția gestului motric în alte condiții. Sportivii au învățat să-și reprezinte exact execuțiile pe care urmau să le efectueze în antrenament.

Sportivii au primit de fiecare dată 10-20 secunde de concentrare asupra imaginii mișcărilor propuse pentru execuție. După aceea și-au reprezentat execuția mental timp de 5-10 secunde apoi au relatat ceea ce au simțit primind apreciere de la antrenor. Dansatorii au fost instruite ca fiind acasă, refăcute parțial, să-și reprezinte de 3-5 ori execuția cea mai reușită din antrenamentul zilei, urmând a fi repetată acea execuție în antrenamentul de a doua zi. Unii dansatori care au avut dificultăți de concentrare a atenției asupra imaginilor și execuțiilor altora sau proprii au primit sarcini limitate de observație și de relatare (numai un moment al mișcării sau numai un segment). În felul acesta s-a gradat tempoul individual până la dobândirea capacității de observare totală.

Etapa a III-a. Antrenamentul mental propriu-zis, timp de 3 luni 15 decembrie – 15 martie 2012.

Această etapă s-a efectuat doar de către dansatorii care au învățat mișcările corect la nivel satisfăcător de pretenție. Împreună cu dansatorii am realizat ședințe zilnice de 5 minute iar apoi pe măsura dobândirii capacității de control a reprezentărilor, 10-12 minute. Condiția realizării cu efecte bune a acestor ședințe a fost urmatoarea: sportivii trebuiau să fie liniștiți și relaxați. Sportivii și-au reprezentat propria execuție în forma și cu caracteristicile optime, ca în concurs, menținând în focarul conștiinței, foarte trează, “imaginea de lucru” se repetă în reprezentare: 20 înainte, 20 în timpul și 15 execuții după antrenament, iar dacă au intervenit alte imagini cu caracter afectogen (spectatori, antrenori, adversari) și-au întrerupt derularea mentală a mișcării respective, urmând să o reia după 1-2 minute. De asemenea dacă din întâmplare au devenit anxioși sau nervoși, dansatorii au întrerupt reprezentarea mentală s-au relaxat și au trecut la o activitate neutră afectiv (efectuarea unor teme de la alte discipline școlare) și au revenit când au crezut că se vor putea concentra. Le-am recomandat dansatorilor să noteze în jurnalul de autocontrol observațiile lor asupra stărilor subiective și a efectelor fiecărei ședințe de antrenament pentru a discuta cu noi (antrenorii) toate nelămuririle sau problemele care le-au avut în momentul realizării antrenamentului mental.

Antrenamentul mental se efectuează de către dansatorii LE după 3 luni după parcurgerea primelor două etape când au învățat mișcările corect la un nivel satisfăcător de pretenție.

Am realizat ședințe zilnice de câte 5 min., iar apoi pe măsura dobândiri capacității de control a reprezentărilor de câte 10-12 min. în condiții de odihnă și relaxare. Sportivii își reprezintă propria execuție în forma și cu caracteristicile optime ca la concurs menținând în conștiință imaginea cea mai bună. Se dau indicații în ceea ce privește comportamentul dansatorilor în antrenamentul mental. În continuare una din relatările dansatorilor în ceea ce privește nivelul reprezentărilor ideomotorii la sfârșitul a 5 luni de antrenament mental.

Concluzii parțiale. Din relatările reprezentărilor dansatorior se poate observa ceea ce simt ei în momentul imaginării figurilor (elementelor tehnice) propuse, că numărul și nivelul percepțiilor și senzațiilor dansatorilor practicanți ai antrenamentului mental sunt în continuă creștere. Aceste valori în creștere determină și îmbinătățirea reprezentărilor ideomotorii a elementelor, deci în final creșterea performanței sportive. De la prima etapă: formarea reprezentărilor ideomotorii la etapa următoare: educarea capacității de concentrare asupra propriilor mișcări și până la etapa finală de antrenament mental propriu-zis se pot observa creșterea valorică a cuvintelor care exprimă o acțiune: verbele. Aceasta demonstrează că dansatorii și-au îmbunătățit substanțial paleta de senzații, deci canalele de comunicare cu antrenorul și se poate concluziona că cu cât sunt mai multe canale de comunicare cu atât procesul instructiv educativ este mai eficient. În continuare vom enumera câteva exemple de sugestii pe care noi le-am găsit eficiente în acest experiment: “mă pot stăpâni perfect în orice situație”; “sunt bine pregătit și voi putea să concurez la nivelul pregătirii mele”; “situația de concurs este aproape egală cu cea din antrenament și nu se deosebește în mod esențial”; “adversarii îmi sunt indiferente, mă întrec doar pe mine însumi”: lista de sugestii utile poate continua apelându-se doar la creativitatea antrenorilor pentru autoreglarea stărilor psihice și pregătirea pentru antrenamentul mental în activitatea sportivă. Sintetizând din expunerile dansatorilor și din observațiile personale vom enumera în continuare câteva cuvinte cheie: “intră în rotare !”; “brațele – ajută-te de brațe !”; “du-te în sus!”; “întinde picioarele !”; “apropie picioarele !”; “amortizează !”;“bătaia energică!”; “ajută-te de brațe !”; “du-te înalt!”; “întinde-te !”; “împinge în picioare scurt !”; “picioarele apropiate și întinse !”; “închide unghiul rapid cu picioarele!”; “intră în rotare !”; “privirea înainte !”);

4. 3. Concluzii parțiale legate de strategiile mentale utilizate de lotul experimental în desfășurarea experimentului

Modalitatea dominantă senzorială și strategiile mentale utilizate de danzatori se pot urmări în relatările asupra reprezentărilor ideomotorii ale dansatorilor, unde ei explică ce simt, văd, si aud în momentul execuției. Se observă că fiecare dansator dispune de cel puțin cinci sisteme senzoriale principale prin intermediul cărora se ia contact cu realitatea înconjurătoare: văzul, auzul, simțul tactil și chinestezi și la unii dansatori chiar simțul olfactiv. Din punct de vedere cibernetic ele sunt considerate canale sau sisteme prin intermediul cărora dansatorii comunică între ei sau cu antrenorul. Am observat mai ales informațiile aparținând canalelor vizual, auditiv, tactil și chinestezic care au putut fi dirijate, modificate, condiționate și modelate de către noi, antrenorii, în timpul experimentului. Sistemul de reprezentări ideomotorii prin repetarea în plan mental a figurilor (elementelor tehnice) propuse a avut rolul de modela comportamentul dansatorilor. Fiecare dansator are modalități diferite de a-și reprezenta figurile atât prin sisteme senzoriale cât și prin sisteme de tip lingvistic ce traduc în cuvinte sistemele reprezentaționale. Se poate concluziona că este foarte important ca antrenorul sa cunoască care este cel mai important canal de semnalizare pentru fiecare sportiv pentru a putea fi folosit eficient de către antrenor în procesul instructuv educativ. Astfel, am observat ce sistem reprezentațional utilizează dansatorii urmărind atent modul cum își descriu verbal sau în scris experiențele referitoare la reprezentările ideomotorii ale figurilor (elementelor). Vom prezenta în continuare pentru exemplificare o listă cuprinzând câțiva descriptori ai experienței interne (reprezentărilor ideomotorii și proprioceptive) a dansatorilor în funcție de modalitatea senzorială dominantă.

După analiza informațiilor prezentate de dansatori sub forma relatărilor reprezentărilor ideomotorii și a ceea ce simt ele în momentul execuției elementelor tehnice rezultatele pot fi concretizate în următoarele concluzii. În lotul experimental bogăția senzațiilor în reprezentările ideomotorii e superioară celei a lotului de control, unde dansatorii nu au suficiente senzații (mesaje primite din exterior) și modalități de exprimare a acestora în cuvinte. Cu cât simt mai multe posibilități de exprimare a senzațiilor cu atât este mai mare capacitatea de înțelegere și este posibil ca pe mai multe canale de comunicare să se facă schimbul de informații dintre antrenor și dansatori în antrenament. De asemenea, se mai poate observa că unii dansatori au modalitate dominantă pe stimulii auditivi, sau vizuali iar altele pe cei cei chinestezici. În funcție de particularitățile fiecărui dansator, antrenorul va alege un anumit canal de comunicare individual pentru fiecare dansator. Tehnicile antrenamentului mental au ajutat foarte mult dansatorii în: conștientizarea lor pentru folosirea reprezentărilor ideomotorii ale figurilor (elementelor tehnice); creșterea eficienței antrenamenmtului și analiza tuturor senzațiilor primite de dansatori in momentul repetării elementelor sub forma reprezentarilor ideomotorii. Tot aici se poate menționa că strategiile mentale care au fost cele mai utilizate de dansatori în antrenamentul mental sunt următoarele în ordinea importanței lor: 1. dintre factorii cognitivi: gândirea, atenția și capacitatea de organizare a activității dansatorilor; 2. factorii motivaționalili: ambiția, dorința de succes; 3. factorii relaționali: sfaturile antrenorilor și relațiile din cadrul grupelor din care fac parte dansatorii; 4. factorii afectivi și emoționali prin controlul anxietății dansatorilor și a diferitelor modalități de reducere a stresului. În instruirea dansatorilor trebuie ținut cont și de strategiile mentale cele mai utilizate de către subiecți.

Rezumat

Prezentarea obiectivelor de instruire în antrenamentul de dans sportiv prin folosirea antrenamentului mental

Formarea reprezentărilor mișcărilor. (FR) Fixarea clară a obiectivelor de instruire ale antrenorului și ale dansatorior (15 septembrie – 15 octombrie 2011; câte 6 antrenamente/săptămână).

Etapa 1 preliminară și etapa 2 minimală a relaxării prin tehnica metodelor de autosugestie (TR1) – timp de 3 luni (15 septembrie – 15 decembrie 2011) cu specificarea că această etapă se realizează în paralel cu FR și ECC.

Faza 1 – (săptămâna 1-2; 5-6 ședințe/săptămână de câte 5-10 min.; perioada 15 sept. – 30 sept)

Faza 2 – (săptămâna 3-4; 5-6 ședințe/săptămână de câte 5-8 min.; perioada 1 oct.. – 15 oct.)

Faza 3 – (săptămâna 5-6; 4-5 ședințe/săptămână de câte 5-8 min.; perioada 15 oct.. – 1 nov.)

Faza 4 – (săptămâna 7-8; 4-5 ședințe/săptămână de câte 5-6 min.; perioada 1 nov. – 15 nov.)

Faza 5 – (săptămâna 9-10; 4-5 ședințe/săptămână de câte 5-6 min.; perioada 15 nov. – 1 dec.)

3. Educarea capacității de concentrare (ECC) asupra propriilor reprezentări timp de două luni (15 octombrie – 15 decembrie) cu două faze:

Faza concentrării înainte de execuție (10-20s)

Faza concentrării după execuție și repetarea de 20-30 ori a celei mai reușite execuții în plan mental.

Învățarea tehnicilor cognitive (TC) timp de o lună (15 dec. 1996 – 15 ian. 2009) permit optimizarea cuvântului adresat celorlalți clar și cel adresat sieși prin folosirea cuvintelor-cheie.

Învățarea de către gimnaste a țedințelor de antrenament mental propriu-zis (AMP) 15 decembrie 1996 – 15 martie 2012)

Învățarea etapei a doua din tehnicile relaxării (TR2) – etapa semi-avansată timp de două luni (15 apr. – 15 iun.2012) cu exercitarea autocontrolului asupra respirației și a pulsului cardiac.

Învățarea tehnicilor de modificare ale registrului senzorial în interiorul aceluiași registru senzorial (TMRs) și trecerea dintr-un registru senzorial în altul timp de 1 și ½ luni (15 ian. – 28 feb. 2012).

Învățarea exercițiilor din faza specific sportivă (EFSP) (15 apr. – 15 iun. 2012) – exerciții de activare tonică și stimulare psihică prin formule sugestive pentru activare și antrenament modelat cu punerea în formă în vederea competiției.

Învățarea tehnicilor de schimbare a locus-ului (TSL): o imagine mentală internă negativă. De exemplu executarea nereușită a figurilor (elementelor) va fi înlocuită prin focalizarea atenției asupra unui obiect exterior stimulant. De exemplu prezența tatălui sau a mamei la antrenament timp de 1 și ½ luni (28 feb. – 15 apr. 2012).

Nota. Tehnicile relaxării se învață în timpul specificat dar se aplică în practică la fiecare antrenament.

Învățarea tehnicilor asociate din antrenamnetul mental (VMA) – vizualizare mentală asociată timp de o lună (în perioada 15 apr. – 15 mai 2012).

Învățarea tehnicilor disociate din antrenamentul mental (VMD) – vizualizare mentală disociată timp de o lună (în perioada 15 mai – 15 iun 2012).

Perfecționarea tehnicilor de modelare (PTM) generatoare de comportamente noi prin stăpânirea la un nivel foarte bun la sfârșitul anului de pregătire a tehnicilor de antrenament mental pe timp de 3 luni (în perioada 15 iun. – 15 sept.2012)

Recomandări pentru dansatori și antrenori

Includerea practicii reprezentării mentale într-un sistem de rutină de antrenament și concurs. Este recomandată practicarea zilnică a reprezentării mentale de câte 10 minute. Este recomandat pentru sportiv să treacă printr-o pre-performanță imaginară, de rutină înainte de fiecare întrecere. Această rutină poate include următoarea progresie: relaxare, exersarea unor exerciții simple, repetarea strategiei pentru acea întrecere, recreerea experienței pozitive trecute și programarea mentală a scopurilor competiției.

Un alt moment propice pentru folosirea reprezentării mentale este cel de după concurs pentru a ajuta pe sportiv să revadă, să înțeleagă mai bine performanța sa. Folosind reprezentarea mentală în acest moment, crește stare informațională în privința a ceea ce s-a întâmplat în timpul concursului. Feed-back-urile privind structura exercițiului pot avea o eficiență deosebită deoarece prin formulări pozitive capătă caracter de instrucțiuni sau cel puțin, de indicații dirijate, asupra acțiunii. Eficacitatea feedback-ului este mai mare dacă este formulat ca o instrucțiune, adică o indicație dirijată asupra modului în care să se acționeze.

2. Combinarea antrenamentului de relaxare cu utilizarea reprezentării mentale.

Cercetările indică că reprezentarea mentală precedată de relaxare este mult mai eficientă decât reprezentarea singură. E bine să se înceapă fiecare antrenament mental cu o formă oarecare a unei imagini relaxante sau o respirație înceată și profundă. Obiectivul este de-a obține o minte relaxată și clară pentru a o face cât mai accesibilă pentru imagini pozitive.

3. Utilizarea reprezentării mentale pentru ambele perspective internă și externă.

Pentru o perspectivă individuală internă, din spatele ochilor proprii, opus unei perspective externe, prin care se vede imaginea din afara corpului, ca și cum ai privi cu o cameră de filmat.

4. Utilizarea antrenamentului mental cu o apreciere realistă asupra rezultatelor.

Poate fi complementară practicii fizice dar, sportivii trebuie să înțeleagă că reprezentarea nu le va fi suficientă pentru a depăși limitele lor fizice.

5. Când se învață pentru prima oară reprezentarea mentală se exersează într-un cadru liniștit, eliberați de orice lucru care poate distrage atenția.

6. Folosirea activatoarelor pentru a ușura reprezentarea mentală – lista de cuvinte cheie utilizate de antrenor în comunicarea cu dansatorii pentru învățarea figurilor (elementelor tehnice). Activatoarele sunt cuvinte sau fraze care ajută sportivii să se concentreze asupra indicațiilor corecte pe timpul reprezentării mentale.

7. Folosirea audio sau video casetelor pentru a ușura reprezentarea mentală.

Unele dintre casetele audio utilizează formule sugestive care stimulează acțiuni psihice ca relaxarea și concentrarea. Sportivii și antrenorii pot de asemenea să realizeze înregistrări pentru efectuarea unor acțiuni fizice specifice sau strategii.

8. Exersarea tuturor simțurilor în cazul antrenamentului mental.

Deși reprezentarea mentală este denumită adesea vizualizarea sau a vedea cu ochii minții, văzul nu este singurul semnificativ. În danssimțurile: auzului, kinestezic și tactil sunt de asemenea importante. În mod particular este de asemenea important simțul kinestezic, simțul sau senzația propriului corp care trece prin poziții variate. Utilizarea tuturor simțurilor adecvate poate ajuta pe sportiv să-și creeze mai multe imagini în mișcare cu cât imaginea este mai vie, cu atât este mai utilă.

9. Imaginarea performanței și rezultatul acesteia când se formează reprezentarea mentală.

Este important să-ți reprezinți figura (elementul tehnic) înainte și după execuția propriu-zisă. În general, trebuie să tinzi să-ți imaginezi rezultate pozitive. Există momente când pot apărea rezultante negative pe timpul practicării reprezentării, datorită:

imaginării unei performanțe și așteptărilor unor rezultate nerealiste;

faptului că scenele pot fi prea complexe față de nivelul de pregătire al antrenamentului mental;

faptului că o îndoială privind capaciatatea proprie de execuție corectă;

anxietății sau fricii care se transmit la rezultantă. Este important să devii conștient la astfel de gânduri și sentimente ce se transmit evoluției proprii din sport. Dacă ai reușit să stăpânești un nivel al situațiilor de performanță gradat, înaintează la sarcini și scenarii mai complexe (Robins Valey-1991).

10. Reprezentarea mentală poate fi exersată individual sau în grup.

Pentru echipele sportive exercițiile de reprezentare mentală în grup sunt mai practice. Un grup reunit într-un spațiu restrâns va fi o soluție mai bună pentru introducerea reprezentării mentale. Totuși este util să se individualizeze programele de reprezentare mentală pentru a veni în întîmpinarea nevoilor specifice sportivilor. Ca o regulă generală trebuie subliniat că reprezentarea mentală precompetițională trebuie să fie o problemă individuală.

11. Una dintre cele mai eficiente perioade pentru începerea antrenamentului este în presezon sau în afara sezonului; un program sistematic de antrenament mental trebuie să înceapă înainte de sezonul competițional, în așa fel încât sportivul să-și dezvolte tehnica și încredera în reprezentarea sa.

Perspectivele cercetărilor

Descrierea scenariilor utilizate în cercetare trebuie făcute, pentru înțelegerea demersurilor; a unui control bun al indicatorilor imaginilor subiecților; folosirea tehnicilor psihometrice a scalelor multidimensionale și estimărilor de mărime; abordarea psiho-fiziologică a studiului imaginării; antrenamentul pentru folosirea imaginării; principalii parametri ai exersării mentale folosiți în însușirea deprinderilor.

Repetiția mentală poate ameliora performanța cu condiția ca dansatorii să stăpânească bine mișcarea pe care trebuie să o repete mental în reprezentări ideomotorii. Din cercetările noastre se poate concluziona: efectele antrenamentului mental sunt în mod deosebit asociate cu elemente cognitive și simbolice ale sarcinii, și cu cele motorii (derularea secvențială a acțiunilor, componentele spațio-temporale). Astfel activitățile motrice care integrează componente cognitive importante vor suferi în mod deosebit influența antrenamentului mental față de activitățile pur motrice sau de forță. Efectele antrenamentului mental sunt în faza precoce a învățării mai accentuate și dau subiectului schema aproximativă a elementelor cognitive ale sarcinii și contribuie astfel la efectele benefice asupra performanței, precum și în stadiile mai tardive ale învățării. Rolul major al antrenamentului mental constă în pregătirea psihologică a sportivului pentru realizarea performanței și ajustarea stărilor sale de activare și de atenție. Sportivul se pregătește astfel pentru acțiune, își reglează nivelul de activare și anticiparea reușitei.

BIBLIOGRAFIE

1.BONDENHAMER, BOB; HALL MICHAEL (2012) – La time – line della PNL, Editura Alessio Roberti, Editura NLP, Italy.

2.CADOPI MARIELLE (1991) – Role des images mentales dans la motivite in L’apprentissage moteur, role des representations. Sous la direction de J.P.Famose, Ph.Fleurancet et Y.,Touchard, Edition Revue E.P.S.pg.119-130, ,.

3.CEI ALBERTO & BOUNAMANO ROBERTO (1992) – Teoria actiunii. Prezentarea si confruntarea unor modele, in Scuola della Sport, x , 1991 , 23, oct.-dec., p.27 , nr.322, SDP, Bucuresti,.

4.COLIBABA-EVULET D.(1995) – Contributii la optimizarea conceptuala si practica a metodologiei de proiectare a procesului instructiv educativ în baschet. Teza de doctorat. Biblioteca ANEFS,.

5.COSMONOVICI, A.,IACOB LUMINIȚA (1998) – Psihologie scolara, Ed.Polirom, Iasi,.

6.CRATTY BRYAN (1977) – Teaching Motor Skills, Engelwood Cliffs, N.J.,Pentice Hall, Inc..

7.DELFINI PIETRO (1992) – Aspecte cognitive. Descrierea factorilor cognitivi care influenteaza tipul de comportament: determinarea (sau tenacitatea ) si posibilitatea ameliorarii acestor factori, în Scuolla della Sport, Roma , x, 1991, 23 , oct.-dec., p.38, nr.333, SDP,Bucuresti,.

8.DENIS MICHEL (1986) – Imagerie visuelle et repetition mentale, in Reachers en psychologie du sport.Actes du troisieme Congres E.A.P.,Paris,.

9.DOMEY L.RICHARD (1988) – Mental training for shooting succes. Pullman,College Hill Comunications, Washington,1988.

10.DRAGNEA ADRIAN (1992) – Antrenamentul sportiv.Teorie si metodologie, Scoala Nationala de Antrenori, MTS, Bucuresti,.

11.EPURAN MIHAI, STĂNESCU MONICA (2010) – Învățarea motrică – aplicații în activitățile corporale, Editura Discobolul, București.

12.EPURAN MIHAI (1965) – Centrains aspects des manipulations du reflexe electrodermal (RED) chez les sportifs, Comunicare mondial de psihologia sportului, Roma, in Revue Roumaine des Sciences Sociales – Psychology 9,2,223-239, Bucuresti.

13. EPURAN MIHAI, (2011) – Motricitate și psihism în activitățile corporale, Editura Fest, București.

14. EPURAN M., HOLDEVICI, IRINA; TONIȚA FLORENTINA (2008) – Psihologia sportului de performanță, Editura Fest, București.

15. GULINELLI M.,MAGRINI P.(1994) – Psihologul si echipa. Interviu cu Bruna Rossi, în Psihologia sportului, C.C.S.P. ,347-348-349, (ian.-febr.-mart.), p.141, Bucuresti,.

16.GULINELLI M (1992) – Feed-back-ul în antrenamentul de tehnica, in Scupola della Sport, 1, 1991, 21,apr.-iun., p.28.,SDP,nr. 328, Bucuresti,.

17. HOLDEVICI IRINA, VASILESCU ILIE (1991) – Hipnoza si forte nelimitate ale psihicului, Bucuresti,.

18. HICKEY BOB (1981) – Mental Training. Eagle River, Alaska, University of Alaska, Chugiac. Trad.rom. Egon Horn, Antrenamentul mental, Federatia româna de tir, Bucuresti,.

19. HORGHIDAN VALENTINA (1997) – Metode de psihodiagnostic, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,.

20. JACOBSON SID (2009) – PNL , per il problem solving, Come trovare soluyioni usando la programayyione neuro- linguistica, Editura NLP, Italy.

21. KRAMAR, MIHAI (1997) – Psihologia culturii fizice si a sportului, Ed. Fundatia Vasile Goldis, Arad,.

22. MARTINS RAINER (1987) – Coaches Guide to sport Psychology, Champaign, Illinois, Human Kinetics Publischers,.

23. MERNI, FRANCO (1991) – Evaluarea tehnicilor sportive, in Scuola della Sport, Roma,VII, 1989, 15, ian-mart, p.9, SDP, nr.315, Bucuresti.

24. MICLEA, MIRCEA (1994) – Psihologie cognitiva, Cluj-Napoca, Casa de editura Gloria SRL, .

25. MISSOUM GUY (1993) – Programarea neurolingvistica aplicata la optimizarea performantei sportive, in EF.S., 1991, 230, iul-aug, p.77, SDP, nr.335-336, Bucuresti.

26. NICULESCU MARIAN (1994) – Pregatirea psihologica pentru concurs, in Psihologia sportului, Buc., C.C.S.P., (uz intern), 1994, (347-348-349, ian.-febr.-mart.), p.166.

27. NIDEFFER M. ROBERT (1992)- Psyched to Win, Champaign, I11, Leisures Press,.

28. NOUGIER VINCENT (1994) – Procesele cerebrale în actiunile sportive. Conceptie de atentie în sport; Anticiparea si pregatirea actiunii, in Psihologia sportului, (uz intern), 347-348-349, p.67, Bucuresti,.

29.ORLICK YERRY (1986) – Psyching for Sport, Mental Training for Athletes, Champaign, Illinois, Leisures Press,.

30. RADU IOAN & PETRUT ILIUT & MATEI LIVIU (1994) – Psihologie sociala, Cluj-Napoca, Edit. EXE SRL,.

31.ROESCHILD URSULA (1991) – Probleme ale motivatiei în depistarea cerintelor – cercetarii efectuate asupra tinerelor gimnaste, in Teorie und Praxis der Korperkultur, 36, 1987, nr.5, p.317, SDP, nr.278, Bucuresti,.

32.SCHMIDT A., RICHARD (1988) – Motor Control and Learning a Behavioral Emphasis, Second edition, Champaign, Illinois, Human Kinetics Publischer, Inc.,.

33.SERBAN MARIA (1988) – Contributii teoretice si practice privind selectia si orientarea psihologica a copiilor si juniorilor, in EFS, nr.10, p.1-6, Bucuresti, 1988.

34.SHEPARD R.N. & METZLER, J. (1971) – Mental Rotation of Three – Dimensional Objects, Science, 171, 701-703.

35. STUPINEANU ILIE & SCHOR VLADIMIR & DE HILLERIN, PIERRE & BOSTAN DAN (1986) – Învatarea reglarii actiunilor motrice prin biofeedback, in REF, nr.3, p. 1-5, Bucuresti,.

36.SWAIN A. & JONES G.(1994) – Relatia dintre orientare spre realizare în sport si anxietatea în timpul competitiei, in Psihologia sportului, C.S.S.P. (uz intern), 347-348-349, (ian.-febr.-mart.),p.178, Bucuresti,.

37.TOTESCU ANTONETA (1975) – Antrenamentul psihotonic, in REF, nr.4, p.53-55, Bucuresti,.

38.UMILITA CARLO (1993) – Atentia în sport: noi directii de cercetare, in International Journal of Sport Psychology, vol.22, 1991, p.328-333, SDP, nr.335-336, Bucuresti,.

39.ZANI ALBERTO & ROSSI BRUNA (1993)- Psihofiziologia, teoria psihologica si studiul performantei psihomotorii specializate, in International Journal of Sport Psychology, vol.22,1991, p.402-406, SDP, nr.335-336, Bucuresti, .

40.ZEGRETTI STEFANO (1993) – Evaluarea psihologica a sportivului de mare performanta în Scuola della Sport, Roma, XI, 1992,24, ian.-mart., p.59, SDP, nr.335-336, Bucuresti,.

41.WEINBERG S. ROBERT (1988) – The Mental Advantage, Developing Your Psychological Skills in Tenis, Champaign, Illinois, Leisure Press,.

BIBLIOGRAFIE

1.BONDENHAMER, BOB; HALL MICHAEL (2012) – La time – line della PNL, Editura Alessio Roberti, Editura NLP, Italy.

2.CADOPI MARIELLE (1991) – Role des images mentales dans la motivite in L’apprentissage moteur, role des representations. Sous la direction de J.P.Famose, Ph.Fleurancet et Y.,Touchard, Edition Revue E.P.S.pg.119-130, Paris,.