Modalități DE Intensificare A Fluxurilor Turistice Către Județul Buzău

MODALITĂȚI DE INTENSIFICARE A FLUXURILOR TURISTICE CĂTRE JUDEȚUL BUZĂU

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

1.1 Scurt istoric

Prezentarea generală

Populația

Cadrul natural

Potențialul turistic natural

1.6 Potențialul turistic antropic

CAPITOLUL II

2.1 Baza tehnico-materială

2.2 Unităti de cazare

2.3 Categorii de confort

CAPITOLUL III

3.1 Traseele turistice

3.2 Numarul turiștilor cazati și sejurul mediu

3.3 Gradul de ocupare

CAPITOLUL IV

4.1 Propuneri pentru intensificarea fluxurilor turistice

4.2 Promovarea turismului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Turismul, ca activitate umană în continuă evoluție, s-a format și dezvoltat în interacțiune cu mediul geografic natural, care a exercitat permanent o influență directă în dezvoltarea societății.

Cadrul de desfășurare a activităților specifice acestui domeniu, respectiv mediul turismului, pe care îl denumim geosistemul habitatului turismogen, trebuie să beneficieze de valențe turistice, a căror valoare potențială calitativă și cantitativă este în măsură să determine un anumit flux de turiști.

Înzestrată cu un potențial turistic de excepție, bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului cu o floră și o faună bogată, cu numeroase monumente istorice de artă și arhitectură, județul Buzău poate satisfice prin turismul balnear, cultural si alte forme ale tursimului, cerințele unor segmente importante ale cererii turistice interne și internaționale.

Varietatea și bogăția resurselor turistice naturale și antropice conferă acestei zone mari disponibilități pentru intensificarea fluxurilor turistice in următorii ani. Prezența unor fenomene unice în țară cum ar fi Vulcanii Noroioși sau Focurile Vii la care mai putem aduga fenomenele de endocarst din Platoul Meledic, prezența apelor minerale care constituie baza dezvoltării stațiunii balneo-climaterice Sărata Monteoru, situri și cetăți dacice, biserici și mănăstiri, putem spune ca zona subcarpatică buzoiană se înscrie printre cele mai atractive zone ale țării noastre.
O bună promovare a nenumăratelor resurse turistice existente aici și modernizarea bazei tehnico – materiale care face posibilă exploatarea acestor resurse, sunt factori importanți pentru relansarea turismului în această zonă.

Am ales această temă pentru lucrarea de față deoarece vreau să analizez și să expun noi modalitați de intensificare a fluxurilor turistice catre Județul Buzău.

Pentru început, voi începe cu o prezentare generala a locului în care m-am născut și voi realiza în mod obiectiv o evaluare a potențialului turistic din această zonă analizând în aceeași măsură și modalitățile de valorificare ale acestui potențial. În partea a doua,voi face referire la baza tehnico-materiala, în special la unitățile de cazare care au un rol foarte important în favorizarea fluxului de turiști. Dupa ce voi analiza cu strictețe circulația turistică, numărul de turiști cazați si gradul de ocupare al unităților de cazare, la final, voi veni cu propuneri și strategii de dezvoltare pe termen lung a turismului și implicit a fluxurilor turistice către Județul Buzău.

CAPITOLUL I

Scurt istoric

Cercetările arheologice au scos la iveală urme ale prezenței umane pe terasele înalte ale râurilor, în adăposturile de sub stânci sau în peșteri înca din paleoliticul mijlociu. Unelte si arme din oase sau pietre cioplite au fost scoase la lumina în câteva locuri pe teritoriul județului, dar și obiecte ceramice din neolitic si epoca bronzului apartinând Culturilor Boian, Gumesti si Monteoru.

Prima atestare documentară a Buzăului datează din secolul al IV-lea d.Hr. Este vorba despre un document cu titlul Pătimirea Stântului Sava redactat în anul 376 d.Hr., care face referire la martirizarea în apropierea Buzăului a unui misionar crestin pe nume Sava in data de 12 Aprilie 372 d.Hr.

Vestigiile din Epoca Bronzului descoperite in regiunea de dealuri(podoabele și obiectele de aur de la Pietroasa, tezaurul Closca cu puii de aur și obiectele de podoaba din bronz de la Pârscov, Gheraseni, Posta Câlnau sau Chiojdu), împreuna cu ruinele câmpului roman de la Pietroasele și ale altor câteva așezări dacice stau mărturie a continuității vieții și civilizației pe acest teritoriu.

Prima mențiune documentară a Buzăului ca targ si punct de vamă apare într-un document intern emis de Dan al II-lea la 30 Ianuarie 1431. Centrul comercial meșteșugaresc străvechi, târgul Buzăului este menționat ca atare într-un document emis de cancelaria domneasca in anul 1431, indicând așezarea ca punct vamal, centru de schimb si tranzit comercial. În timpul domniei lui Radu cel Mare,la 1500, Buzăul devine reședință episcopală, avănd un rol important în dezvoltarea spirituală a județului.

Ca formă de organizare, județul Buzău a aparut in epoca medievala, odata cu formarea statului medieval al Țării Romanești. Prima hartă administrativă a Țării Romanești alcatuita de stolnicul Constantin Cantacuzino in anul 1700, cuprindea un numar de 17 judete, dintre care judetele Buzau, Râmnic și Săcuieni se suprapun teritorial cu actualul județ Buzău. Până în anul 1844, județul se întindea din munți până la câmpie sub forma unei fâșii, mărginită de cursurile de apă ale Buzăului si Râmnicului, având aproximativ jumatate din intinderea actualâ.

La 6 Decembrie 1950 , prin Legea nr.5 , o noua împarțire administrativă înlocuieste județtele existente cu 28 de regiuni iar județul Buzău este desființat, fiind organizată o regiune cu sediul la Ploiești, care cuprindea mai multe raioane.

Prin reorganizarea administrativ-teritorială din anul 1968, județul Buzău se reînființează in limitele actuale, încorporând și 18 comune din fostul județ Râmnicul Sărat, iar orasul Buzău a devenit municipiu.

Județul Buzău cuprinde astazi 87 unitati administrativ-teritoriale grupate astfel:

2 Municipii: Buzău ( reședință de județ) si Râmnicul-Sărat)

3 orase: Nehoiu. Pătârlagele si Pogoanele

82 de comune cu 482 de sate

1.2 Prezentarea generală

Județul Buzău este situat în partea de sud-est a României, între 4444 și 4549 latitudine nordică și între 2604 și 2726longitudine estică, având ca vecini județele Brașov și Covsana in nord-vest, Vrancea la nord-est, Braila la est, Ialomița si Ilfov la sud și județul Prahova la vest.

Suprafața județului este de 6.102,6 km2 (17% din suprafata Regiunii Sud-Est și 2,6% din suprafața țării) si de întinde pe aproape tot bazinul hidrografic al râului Buzău care izvoarăste din curbura Carpaților. După marime, județul ocupa locul 3 pe Regiune (după Tulcea si Constanța) si locul 17 pe țară.

Legătura județului cu celelalte regiuni din țară se face prin:

DE 85 dinspre București spre Suceava, Bacău, Focșani;

DN 1B spre Ploiești;

DN 10 spre Brașov;

DN 2B spre Brăila;

Județul este străbătut de magistrala feroviara linia 500 de importanță europeană pe ruta

București-Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Suceava.Înca din secolul XIX gara Buzău era un punct feroviar, cu linii naționale spre Brăila, Galați, Constanța si Brașov , precum și o linie locală spre Nehoiu.

1.3 Populația

Potrivit rezultatelor preliminare oficiale ale recensământului din 20 Octombirie 2011, populația stabilă din județul Buzău se cifrează la 494.172 de locuitori cu o densitate de 73.9 locuitori/km2 (241.404 persoane de sex masculin, respectiv 252.768 persoane de sex feminin), dintre care 38,65% au domiciliul în municipii și orașe și 61,35% în mediul rural.

Tabel 1 ( Populația și densitatea populației la recensăminte)

În ceea ce priveste populația după domiciliu si clasificată pe sexe putem observa că în ultimii 5 ani este în continuă scădere iar numărul de persoane din mediul rural îl depăseste pe cel din mediul urban.

Tabel 2 (Populația după domiciliu , structurată pe sexe)

1.4 Cadrul Natural

Relieful

Suprafața județului Buzău se desfășoară pe trei mari trepte de relief: munți, dealuri si câmpie, ce coboară din vârfurile înalte ale Penteleului până în Bărăgan. Fiecare dintre aceste trepte sunt, la rândul lor, foarte variate în privința formelor, determinând diferențierea mai multor subunități.

Din punct de vedere geologic, munții sunt constituiți din așa numitul ,,flis’’, reprezentat printr-o alternanță de gresii, marne, argile, șisturi și, mai rar, conglomerate, toate strâns cutate, formând uneori cute-solzi , aliniate pe direcția NE-SV. Vârsta rocilor este, în principal, paleogenă (aproximativ 30-70 milioane de ani). În treapta subcarpatică domină argilele, marnele, nisipurile, pietrișurile, calcarele și gresiile, depuse cu precădere în miocen și pliocen (începând de acum 30 milioane de ani, până acum un milion de ani) și ondulate larg. Câmpia s-a format numai în cuaternar și este alcătuită din pietrișuri, nisipuri și loessuri.

Cele trei trepte de relief, la cadrul redus al județului, pot fi socotite în același timp și zone, întrucât ele se extind, începând de la nord spre sud, una in continuarea celeilalte. Între zona subcarpatică și cea de câmpie se individualizează și o fâșie de tranziție, formată din glacisuri si piemonturi.

Face parte din marea unitate a Carpaților de Curbură și cuprind două subunități principale: Munții Buzăului și Munții Vrancei.

Munții Buzăului – aflați în cea mai mare parte pe teritoriul județului cu același nume-sunt constituiți din 5 masive: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru si Ivănețu. Munții Vrancei încadrează latura nord-estică a județului. Acest sector nu prezintă diferențe mari fată de Penteleu, având aceeași structură și morfologie (suprafețe de eroziune si structurale, plaiuri întinse delimitate de abrupturi de sute de metri, alunecări și prăbușiri, bazinete și îngustări). Din acești munți izvorăsc Bâsca Mică, Bâsca Mare, Râmnicul.

Zona subcarpatică – fiind cunoscută sub numele de Subcarpații Buzăului, aceasta zonă reprezintă o îmbinare de culmi deluroase cu depresiuni, bazinete și înșeuări, altitudinea culmilor variind între 400 si 800 metri.Dată fiind complexitatea de ordin geologic, dar mai ales geografic, Subcarpații Buzăului se împart în patru grupe: grupa centrală (Dealurile Botanului), grupa sudică (Istrița-Ciolanu), grupa estică (Dealurile Câlnăului), grupa vestică (Dealurile Priporului).

Fâșia de tranziție – aceasta fâșie face trecerea între zona subcarpatică și câmpie. La vest de Buzău, Subcarpații Istriței iau contact cu câmpia de subsidența prin linii de falii. Pe această zonă de contact eroziunea a grefat o fâșie de glacis-glacisul Istriței (110-300m). La est de Buzău, trecerea de la subcarpați la câmpie se face mai întâi printr-un piemont de acumulare alcătuit din pietrișuri și nisipuri dispuse monoclinal (piemontul Râmnicului) care urcă până la înălțimi de 300-400m, apoi printr-un glacis care începe aproximativ de la altitudinea de 250m în jos.

Zona de câmpie – această zonă are altitudinea de 40-100m și este constituită din sedimente moi, dominând la suprafață formațiunile loessoide, aluviunile și chiar nisipurile, iar în adâncime argilele, pietrișurile, nisipurile, marnele nisipoase.

Clima

Județul Buzău are o climă temperat continentală. Aceasta variază însă de la nord la sud datorită altitudinii, orientării generale, a reliefului și configurației locale a acestuia, predominând crivățul, în tot cursul anului, din nord-est și sud-vest, dar și austrul, de la sud-vest, aducând uscăciune și căldură vara, temperaturi ridicate iarna, vânturi ce influențează clima județului.

Temperaturile medii variază între 12 grade Celsius si 14 grade Celsius. Temperaturile maxime se înregistrează în iulie, până la 37 grade Celsius, în timp ce temperaturile minime se înregistrează în februarie – 26 grade Celsius. Media anuală a precipitațiilor este între 400 mm și 500 mm.

Temperatura maxima absolută înregistrată a fost 39,6 C in anul 1951, iar minima absolută a avut valoarea de -29,4 C in anul următor.

Rețeaua hidrografică

Județul Buzău ocupă cea mai mare parte a bazinului hidrografic a râului Buzău. Buzăul este cea mai importantă apă curgătoare care străbate județul Buzău. Izvorăște din Carpații de Curbură din Munții Ciucaș și se varsă în Siret.

Tot in Buzău găsim si lacul fără fund (Lacul Vulturilor), lac periglaciar (la 1420 m altitudine în Munții Siriu, de peste 0,5 ha), lipsit de vegetație. Alte lacuri: Lacul Tâlharilor, lac de baraj natural, Lacul Meledic, lângă Mânzălești (cu apă dulce pe un masiv de sare), Balta Albă și Amara, limane fluviale, Gura Siriului, lac antropic (lac de acumulare) de 360 ha, Lacul Odăile în Odăile.

Vegetația

Vegetația prezintă variații si elemente specifice pentru fiecare din cele trei tipuri de relief: câmpie, deal, munte.

La câmpie se dezvoltă o vegetație caracteristică stepei si silvostepei. Vegetația naturală este reprezentată de specii ierboase: pelinița (Artemisia austriaca), pălămida, pelinul, ciulinul, coada șoricelului, colilia (Stipa capillata), scaietele, spinul, brusturi. Prin și pe lângă terenurile cultivate cresc si plante cu flori frumoase: macul, neghina, cicoarea, mușețelul, păpădia, codița-șoricelului, unele dintre ele având virtuți terapeutice. Foarte răspândite sunt loboda și traista ciobanului. În stepă vegetația lemnoasa este rară, reprezentată mai ales de salcâm, dud, ulm, plop, tei si arbuști ca măceșul.

La sud-vest de municipiul Buzău, în câmpie, se află pădurea Spătaru, rezervație floristică cu o suprafață de 165 ha. Aici predomină frasinul pufos (Fraxinus pallisae). Alături de el vegetează stejarul (Quercus robur), stejarul pedunculat (Quercus pedunculiflora), jugăstrul (Acer campestre), părul pădureț (Pirus piraster), arțarul tătăresc (Acer tataricum).

Zona dealurilor subcarpatice și zona de munte sunt ocupate de păduri etajate astfel: etajul stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor și etajul tufărișurilor sau subalpin. De la altitudinea de 600 m începe regiunea dealurilor înalte și, totodată, în etajul fagului ce se întinde până în jurul altitudinii de 1200 m. Aici, pe lângă Fagus silvatica, cresc carpenul, teiul alb, paltinul, mesteacănul, dârmozul (Viburum lantana) , crusinul (Rhamnus frangula) si lianele Hedera helix si Clematis Vitalba.

Ultimul etaj, acela al zonei subalpine, este reprezentat de pajiști întinse cu ierburi si tufărișuri. Pe versanții nordici predomină ienupărul pitic ( Juniperus communis ). Pe versanții sudici si sud-estici cresc afinul (Vaccinium myrtillus), merișorul (Vaccinium vitisidaea) și – spre poale, pe terenuri abrupte si umede – arinul verde ( Alnus viridis ), care formează aici grupuri masive, cu sistem radicular bine dezvoltat, care oprește declanșarea eroziunilor si alunecărilor de teren.

Fauna

Buzăului nu prezintă specii caracteristice, despre care s-ar putea afirma ca sălășluiesc numai aici, dar, favorizată și de faptul că județul concentrează în limitele sale toate formele de relief, este foarte variată, alcătuind un interesant tablou ecologic si cinegetic.

Printre animalele nevertebrate terestre întâlnite aici se numără o serie de moluște (Helicella, Helix pomatia, Ena montană), insecte, arahnide diverse, printre care o mențiune aparte o merită scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus).

Vertebratele terestre sunt larg reprezentate de amfibieni (broasca brună de pământ, salamandra, brotăcelul, broasca roșie de munte), reptile (șopârla cenușie, gușterul, șopârla de munte, șerpi neveninoși – Natrix n. și, mai rar, vipera), păsări (vrabia, bufnița, cucuveaua, șoimul, grangurul, gaița, pupăza, pițigoiul, sitarul, cucul, ciocănitoarea pestriță, ciocănitoarea verde românească, mai rar întâlnită în restul țării, privighetoarea, mierla, forfecuța, corbul (Corvus corax) – ocrotit de lege, eretele, acvila de munte (Aquila chrysaetos) – ocrotită de lege, cocoșul de munte (Tetrao urogallue – ocrotit), mamifere (orbetele, popândăul, hârciogul, cârtița, liliacul, șoarecele de câmp, șoarecele de pădure, dihorul, iepurele, veverița, pisica sălbatică, râsul (Lynx Lynx), bursucul, lupul, vulpea, mistrețul, cerbul, ursul (Ursus arctos–ocrotit). În apele curgătoare și în lacuri sunt multe specii de viermi, moluște, crustacee, amfibieni și pești (caras, crap, biban și chiar păstrăv și lipan).

1.5 Potențialul turistic natural

Între turism și mediul înconjurător există o relație complexă, mediul natural prin componentele sale (apă, aer, sol, floră, faună) reprezintă resursele de bază ale turismului. Din această cauză dezvoltarea activității turistice presupune acordarea unei atenții deosebite calității mediului, prin luarea unor măsuri de conservare și dezvoltare a caracteristicilor calitative a acestuia în zonele cu un intens circuit turistic (Sărata-Monteoru, Tabăra Măgura).

În zilele noastre, turiștii caută tot mai mult evadarea din cotidian, relaxarea și întoarcerea la natură iar aici putem observa o tot mai mare creștere a cererii turistice în zonele în care natura se păstrează încă în mare parte nealterată.

Având în vedere așezarea geografică a județului Buzău, situat la granița cu Ardealul si Moldova, putem spune ca Buzăul este o localitate de tranzit, însă cu multe locuri cu fenomene rare (Vulcanii noroioși, Focul viu).

Relieful dispune de forme spectaculoase din cauza munților din roci puțin rezistente ce au determinat prezența unor culmi joase, cu un contur domol. Pe alocuri se evidențiază elemente geologice și geomorfologice interesante.

Rezervațiile naturale de interes național declarate prin Legea nr.5/2000

La Ariile Protejate de mai sus se mai adaugă incă două de mare importantă aflate în costodia Consiliului Județean Buzău din data de 24 Februarie 2010.

Siriu ( Cod național: 1229 )

Penteleu ( Cod național: 0190 )

Monumente ale naturii de interes național declarate prin Legea nr.5/2000

Rezervație naturală de tip geologic pe circa 30 hectare, Vulcanii noroioși sunt localizați în localitatea Berca, fiind formați datorită erupțiilor de gaze din pământ, care antrenează spre suprafață nămol și apă. Cunoscuți în zonă sub denumirea de pâcle, vulcanii noroioși au aceiași structură ca și vulcanii adevărați, în interiorul lor producându-se procese similare. Altfel spus, avem de-a face cu niște vulcani în miniatură la care conurile nu depășesc 5- 6 metri înălțime, iar adâncimea de la care este aruncată spre suprafața lava noroioasă este mult mai mica

Fig.1 Vulcanii noroioși

În Munții de sare de la Mânzălești se găsesc si câteva peșteri în sare, cea mai mare având peste 3 kilometri lungime si o denivelare de 42 de metri. Este străbătută de două pâraie sărate și oferă o gamă largă de formațiuni extrem de divers colorate. Apa izvoarelor este folosită de către localnici la pusul murăturilor. Lipsa de interes a autorităților locale și sărăcia au făcut ca această bogăție sa nu fie pusă în valoare. Din păcate, nu au fost efectuate nici măcar analize pentru a determina efectele terapeutice ale acestor izvoare. Aceasta e cea mai mare peșteră în sare din țara noastră și este unică in Europa după modul de formare.

Fig.2 Muntele de sare de la Mânzălești Fig.3 Muntele alb de la Grunj

Pe un drum pietruit, la circa 66 de kilometri de Buzău, pe raza comunei Lopătari, satul Terca, se află "focul viu", un fenomen natural de emanație a gazelor naturale, care o dată ce ies din pământ se autoaprind în contact cu atmosfera. Traseul nu poate fi parcurs in totalitate cu mașina. Obiectivul turistic nu este semnalizat. El se găsește pe un deal și este necesar să vă informați la localnicii din Terca. Urcușul, ușor, nu durează mai mult de 20 minute. De fapt, locurile ascund multe bogații, localnicii spun că în dealurile înconjurătoare s-ar găsi rezerve importante de gaze naturale, petrol si chiar uraniu.

Fig.4 "Focurile vii"

Pe valea Buzăului, în comuna Viperești, găsim doua rezervații naturale, Sarea lui Buzău și Blocurile de calcar de la Bădila. Sarea lui Buzău, monument al naturii de interes geologic și biologic, se refera la mai multe blocuri de calcare, precum și la un deal cu numeroase izvoare si eflorescente saline. Blocurile de calcar de la Bădila, monument al naturii de interes geologic si paleontologic, prin calcarul marin provenit mai ales din depozitele sărurilor de carbonat de calciu dar și cu intruziuni de calcar biogen, amintesc atât de acoperirea cu apele mării, cât și de fenomenele de tectonică care au comprimat acele depozite marine.

Munții Buzăului desfășoară o panoramă cu adevărat fermecătoare: potecile Penteleului, o zonă turistică cam sălbatică, mai puțin vizitată, te îndeamnă să le cunoști lumea împietrită, iar gresia Siriului dă impresia unei masivități inedite.

Rețeaua hidrologică reprezintă un element de atracție pentru turiști. Coloana vertebrală a rețelei hidrografice a județului o constituie râul Buzău, care, din totalul de 325 kilometri cât măsoară de la izvoare la vărsarea în Siret, curge pe circa 140 kilometri în limitele administrative ale județului. Izvorând din versantul răsăritean al Munților Ciucaș, după ce trece prin depresiunea Întorsura Buzăului, unde face un cot de aproape 180 grade, se îndreaptă spre sud, traversând județul de la nord-vest la sud-est, adunând numeroși afluenți, dintre care cei mai importanți sunt : în zona montană : Crasna, Valea Neagră, Siriul Mare și Nehoiu (pe dreapta); Zabratău, Hârțagu, Casoca și Bâsca Roșilei (pe stânga); în zona subcarpatică, pe partea dreaptă Bâsca Chiojdului si Nișcovul, iar pe stânga Sibiciul, Bălăneasa, Sărățelul, Slănicul și Câlnaul. Urmează zona de șes, unde afluenții sunt lipsiți de importanță și cu un debit extrem de scăzut. Pe Casoca este și o frumoasă cascadă, Cascada Pruncea, înaltă de 17 metri.

Rețeaua hidrografică a județului Buzău este armonios completată de un important număr de lacuri, diferite ca mărime, geneză și stadiu de evoluție.

Dintre cele situate în zona montană, cel mai important și totodată cel mai cercetat din punct de vedere turistic este lacul Vulturilor sau lacul fără fund de pe Siriu. Format ca acțiune a avalanșelor repetate, într-una din polițele structurale ale culmii Maliiei, la altitudinea de 1420 metri, lacul Vulturilor este considerat cel mai de jos lac de munte din țară iar adâncimea sa maximă este de doar 2,5m în ciuda denumirii sale.

Fig.5 Lacul Vulturilor

În apropierea sa, urmele unui al doilea lac mult mai mare, astăzi complet drenat și invadat de vegetație, alcătuiește ceea ce localnicii numesc Mlaștina Vulturilor. Urmează Lacul Negru, din masivul Penteleu si Lacul Mociarul de pe versantul estic al Ivănețului.

O altă categorie de lacuri o formează acela a căror geneză este legată de fenomenele de dizolvare-tasare în zonele cu sare. O ciudățenie este lacul Meledic. Nu mai mare de un hectar, amplasat pe un munte de sare, lacul are apa dulce. În timpul verii, aici se face plajă și se pescuiește. Băile nu sunt indicate deoarece, chiar dacă la mal apa este mai călduță, la circa un metru distantă apa devine brusc foarte rece, fiind pericol de stop cardiac. Adâncimea lacului este de 20 de metri.

La Sărata-Monteoru există ape minerale, izvoare cu apă termală, saline, mofete, nămoluri sapropelice. Stațiunea a fost numită „Mica Elveție din Munții Buzăului“ pentru cele 19 izvoare cu ape minerale iodurate, clorosodice, sulfuroase și iodate alcaline bicarbonatate. Acestea tratează afecțiuni ale aparatului locomotor, reumatismale, degenerative, inflamatorii, sechele după fracturi, boli asociate, endocrine, dermatologice, de nutriție si metabolism, afecțiuni ale sistemului nervos central, nevroza astenică, boli hepato-biliare, digestive pe fond hepatic, rupturi musculare, atrofii si hipotrofii musculare, retracturi și contracturi musculare, stări postoperatorii, artrita posttraumatică.

Învelișul biogeografic joacă un rol deosebit în diversificarea potențialului turistic natural și poate genera chiar anumite forme de turism, cum ar fi turismul cinegetic și turismul științific.

Într-o zonă care cuprinde 3 forme de relief, în procente aproximativ egale (munte, deal, câmpie) se regăsesc foarte multe specii de floră și faună, ceea ce pentru județul Buzău este un atu în promovarea ecoturismului. Menținerea echilibrului ecologic existent nu este numai o cerință legislativă, ci și o condiție esențială de viață normală pentru noi și pentru generațiile următoare.

În zona muntoasă întâlnim păduri de conifere (molidul, bradul, pinul, tisa) și păduri de foioase (fagul, aninul, mesteacănul, plopul, paltinul, socul negru și roșu). Pentru protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, și forestier, unele zone au fost declarate rezervații naturale.

Pădurea conduce la nunțarea și moderarea climatului în raport cu arealele din jur. Amplitudinile termice sunt reduse, iar viteza vântului este mult mai atenuata. Aerul este ionizat, mai bogat în oxigen și în izotopul acestuia, ozon. De aceea, pădurea concentrează cele mai importante valențe turistice.

Pădurea Crivideni localizată în comuna Pătârlagele, rezervație forestieră pentru stejarul pufos (Quercus pubescens) care, în această stațiune, deși introdus artificial, totuși a rezistat, vegetând pe un substrat din nisip cuartos și astfel în această zonă deluroasă, a confirmat la cea mai înaltă altitudine (circa 400 m) chiar daca nu optim, ceea ce era de așteptat pentru stejarul pufos care, împreună cu stejarul brumăriu la câmpie încep silvostepa.

a mai rămas decât Lacul Negru (datorita culorii apei dată de eutrofizarea anormală).

Pădurea cu Tisa, din Nehoiu, rezervație forestieră ce adăpostește interesante exemplarele de Tisa (Taxus baccata) amintește de vechile păduri (acum circa 2000 ani, când Dacia era colonizată de Roma Imperială), care aveau întinse arboreta cu arbori impresionabili de Tisa.

Silvostepa, stepa cu pâlcuri de arbori, ocupă cea mai mare parte din câmpia județului. Cuprinde glacisul Istriei și piemontul Râmnicului la nord, iar la dus ajunge până la o linie relativă. Care unește localitățile Padina, Rușețu, Galbenu, pe la nord-vest de lacurile Amara si Balta Albă, având ca limită de est comuna Vâlcelele.

Tot din Codrii Vlăsiei face parte și Pădurea Crâng. Crângul Buzăului este un cunoscut loc de agrement al localnicilor, astăzi din vechea pădure au rămas doar câțiva stejari ce se găsesc în aria protejată ca parc, la umbra cărora se întâlnește o vegetație variată și interesantă, remarcabile fiind sica (Statice gmelini) și laleaua de crâng (Tulipa biebersteiniana), specie ocrotită de lege. Din suprafața de 184 hectare, cât ocupă în prezent pădurea, 10 hectare au fost amenajate ca parc.

Fig.6 Pădurea cu Tisa Fig.7 Pădurea Crâng

O altă rezervație forestieră și zoologică, Dealul cu Lilieci, se află în comuna Cernătești. Aflată la limita pădurii, pe un versant al râului Slănic, și urcând pe alocuri pe culmea și platoul cu folosință agricolă, această arie interesează pentru prezența Liliacului (Syringa vulgaris) bine reprezentat ca răspândire, între care apar și alte specii subtermofile sau termofile (Carpinita,Scumpie) dovada a climatului de silvostepa deluroasa comparabil cu cel pontic și mai ales mediteranean. În vegetație, în nișe specifice poate fi întâlnită termita (Reticulicutermes lucifugus) și Scorpionul (Euscorpius carpathicus).

Stepa ocupă partea de sud a județului. Reprezentații florei și-au restrâns aria de creștere pe izlazuri, viroage si marginile drumurilor. Aceasta este reprezentată de plante ierboase și arbuști. Pe malurile văilor s-au păstrat tufișuri cu porumbar, răsura, etc.

Pe teritoriul județului Buzău se găsesc plante ocrotite de lege, cum ar fi:

1. Garofița ( Dianthus spiculifolus) – Culmile Siriului;

2. Smârdan ( Rhododendron kotschy) – Culmile Siriului;

3. Laleaua pestriță ( Fritillaria meleagris) – Parcul Crâng din Buzău;

4. Laleaua de crâng (Tulipa bierbestiniana) – Parcul Crâng din Buzău;

5. Frasin pufos ( Fraxinus pallisae) – Pădurea Spătaru și Pădurea Frasinu;

6. Roua cerului (Drosera rotundifolia)-Lacul Manta din Munții Siriului, Muntele Penteleu;

7. Goodyera repens – Pădurea Milea Viforâta;

8. Bujorul (Paeonia arborea) – Parcul dendrologic Monteoru;

9. Gărdurarița ( Nitraria schoberi)- Pâclele Mari și Pâclele Mici;

10. Papucul doamnei ( Cypripedium calceosus)- Valea Nișcovului, Siriu;

11. Tisa ( Taxus baccata) – Valea Nehoiului;

12. Alga verde ( Chara crinita)- Balta Albă.

Fauna reprezintă pentru turism o importantă valență estetică, recreativ, cinegetică și științifică. Este strâns legată de vegetație și datorită mobilității nu se limitează doar la unele zone.

Întâlnim specii de mamifere ce necesită determinarea ariilor de conservare (canis lupus (lup), ursus arctos (ursul brun), rhinolophus hipposideros (liliacul mic cu potcoavă), rhinolophus mehelyi (liliacul cu potcoavă a lui Mehely), myotis myotis (liliacul comun), spermophilus citellus (popândăul), lynx lynx(râsul) și mamifere ce necesită o protecție strictă (muscardinus avellanarius (pârșul de alun), spermophilus citellus (popândăul), sicista subtilis (șoarecele săritor de stepă), lutra lutra (vidra), mustela eversmani(dihorul de stepă), vormela peregusna(dihorul pătat), felis silvestris(pisica sălbatică).

De asemenea, se găsesc reptile și nevertebrate care necesită o protecție strictă (lacerta praticola (șopârlă de luncă), vipera berus( vipera comună), apatura metis, maculinea alcon).

Din păcate, unele specii pe cale de dispariție sunt ocrotite de prin legi speciale și se află sub protecția Comisiei Monumentor Naturii.

Specii de faună ocrotite pe raza județului Buzău:

1. Râsul ( Lynx lynx) – Culmile Siriului, Pădurea Milea Viforâta, Pădurea Harțagu;

2. Scorpionul ( Euscorpius carpatichus)- Platoul Meledic;

3. Viforâta, Pădurea Harțagu.

4. Termite ( Reticulitermes)- Dealul cu lilieci, Platoul Meledic;

5. Cerbul lopătar ( Dama dama) – Lopătari.

6. Capra neagră ( Rupicapra rupicapra carpathica)- Culmile Siriului.

Având o infrastructură adecvată: poteci de vânătoare, puncte de hrănire a vânatului, observatoare și standuri de pândă, terenurile permit organizarea unor partide reușite de vanatoare la principalele specii de interes cinegetic: urs, cerb comun, capra neagră, mistreț și cocoș de munte în zona montană și căprior, mistreț, iepure și fazan în zona de deal și câmpie. Organizarea acțiunilor de vânătoare include asigurarea personalului însoțitor specializat și transport în terenul de vânătoare.

Fig.8 Capra Neagră Fig.9 Cerbul de Lopătari

Avifauna este reprezentată de numeroase păsări sedentare, sezoniere sau de peisaj, ca: corcodelul mare, corcodelul pitic, uliul păsărar , uliul porumbar, șorecarul comun, pănțărușul, ciocănitoarea verde, ciocănitoarea pestriță mică, cufundac mic, cufundac mare, pelican comun, pelican creț, buhaiul de baltă, stârcul pitic, stârcul de noapte, stârcul galben, egreta mică, egreta mare, stârcul roșu, barza neagră, baza albă, țigănușul, lopătarul, lebăda de vară, gârlița mică, călifarul alb, rața roșie, viesparul, gaia brună, gaia roșie, codalbul, eretele de stuf, eretele vânăt, eretele sur, șorecarul mare, acvila țipătoare mică, acvila de câmp, acvila de munte, acvila pitică, vânturelul de seară, crestețul pestriț, crestețul mijlociu, cârstei de câmp, cocorul, ciocîntors, piciorong, pasărea ogorului, ciovlică ruginie, ploierul auriu, prundăraș de sărătură, prundăraș de munte, fluierar de mlaștină, notarița, pescărușul cu cap negru, chira mică, chira de baltă, chirighiță cu obrazul alb, chirighiță neagră, buha, ciuf de câmp, minuniță, caprimulg, pescărașul albastru, dumbrăveanca, ghionoaia sură, ciocănitoarea pestriță de grădină, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoare cu trei degete, ciocârlia de Bărăgan, etc.

De asemenea, se găsesc păsări de interes național care necesită o protecție strictă: corcodelul mic, vânturelul roșu, cocorul, fugaciul de mlaștină, pietrușul, striga, cucuveaua, pupăza, prigaria, ghionoaia verde, codobatura, pescărelul negru, brumărița de stâncă, brumărița de pădure, măcăleandru, codroșul de munte, codroșul de grădină, mierla de piatră, boicușul, pitulicea mică, pitulicea sfârâitoare, aușelul sprâncenat, muscarul sur, pițigoiul de stuf, pițigoiul codat, țoiul, alunarul, corbul, presura sură, sticletele, florintele, inarița, botgros, cormoranul mare , stârcul cenușiu, etc.

Păsările mari, pe cale de dispariție din cauza vânatului sau cele care nu se adaptează climatului în schimbare sunt ocrotite prin lege: Barza albă (ciconia ciconia) – Zona de câmpie, Egreta mare ( Egreta alba) – Balta Amara, Egreta mică ( Egreta garzetta) – Balta Amara, Cocoșul de munte ( Tetrao urogallus)- Culmile Siriului, Pădurea Milea Viforâta, Pădurea Harțagu, Ciocănitoarea verde (Picus viridis) – Culoarul Sibiciu – Lopătari.

Ihtiofauna pe râul Buzău este reprezentată prin păstrăv, mreana de munte, lipan și alți pești specifici etajului montan, iar la șes mreană, clean, caras. Pe bălțile amenajate din județ se poate prinde crap, novac, știucă, etc.

Îngrijorător este faptul că unele specii și-au redus densitatea după 1989 din cauza poluării apelor, a pescuitului nerațional și a braconajului.

Unele specii faunistice prezintă un interes aparte și generează doua tipuri speciale de turism: turism cinegetic, cu un oarecare caracter exclusivist deoarece este practicat mai ales de persoanele cu posibilități materiale, și turismul piscicol, cu o accesibilitate mult mai mare.

Autoritățile pentru vânătoare sunt strict corelata cu dinamica speciilor vizate, cu respectarea perioadelor de prohibiție, care coincid cu perioadele de înmulțire. În mod special, sunt protejate femelele și, de asemenea, se are în vedere că înmulțirea excesivă a unor specii (mistreț, cerb) poate provoca pagube materiale culturilor agricole, fânețelor sau animalelor domestice.

În scopul inventarierii, întreținerii și protecției speciilor de vânat, ca si pentru desfășurarea în condiții bune a turismului cinegetic, au fost stabilite zece fonduri de vânătoare.

1.6 Potențialul turistic antropic

Componentele mediului antropic, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă, estetică sau cognitivă, pot deveni ,,atracții turistice,,, constituindu-se in resurse pentru industria turistică și pot beneficia de amenajări specifice.

Factorii antropici ai ofertei turistice se referă la patrimoniul istoric, artistic și cultural, infrastructura și superstructura turismului. Elementele de cultură sunt mărturii ale evoluției culturii și civilizației unui popor cu o importanță deosebită pentru turism.

Fondul cultural-istoric se impune în cadrul patrimoniului turistic al județului prin unicitate, originalitate și diversitate. Străveche vatră de cultură și civilizație, teritoriul a păstrat peste vreme numeroase mărturii care atestă existența și continuitatea de locuire a populației pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri. Configurația geografică, bogăția subsolului și abundența cursurilor de apă au determinat omul primitiv, încă din paleolitic, să-și întemeieze așezări pe terasele înalte ale râurilor, în adăposturile de sub stânci sau în peșteri. Cercetările arheologice au dat la iveală urme ale prezenței umane încă din paleoliticul mijlociu, neoliticul fiind ilustrat printr-o diversitate de obiecte ce probează existența unei intense și bogate vieți materiale și spirituale (cultura Gumelnița). Din epoca bronzului, în cadrul căreia se detașează celebra cultură Monteoru, după numele așezării eponime, sunt descoperiri ce oferă posibilitatea de a se argumenta că încă din această epocă se poate constata existența unui proces complex de constituire a fondului etnic, lingvistic și cultural al tracilor nordici, fond pe care mai târziu se va produce romanizarea, proces care va duce apoi la formarea geto – daco – romanilor și, treptat, la formarea poporului român.

Prima atestare documentară a Buzăului, ca toponimic, datează din secolul al IV–lea d.H.; într-o scrisoare trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor lui Vasile cel Mare, arhiepiscopul creștin al Cesareei Capadociei se relatează despre martirizarea în apropierea Buzăului a unui misionar creștin, Sava. În noaptea de 12 – 13 aprilie 372, a treia noapte de Paști, acesta fusese înecat de goți în râul Mousaios, ce trecea pe lângă polis-ul cu același nume. Faptul fusese relatat inițial episcopului Bretanion al Tomisului de preotul Sansala. În biserica unde acesta slujea Sava fusese cântăreț de psalmi. Sava a fost sanctificat în urmă cu câțiva ani, Sf. Sava Gotul fiind astăzi patronul spiritual al Buzăului. Scrisoarea se găsește la biblioteca Vaticanului, iar o copie a ei poate fi văzută la Muzeul Județean de Istorie Buzău.

Continuând să locuiască teritoriul geto-dacic, autohtonii au creat, în secolele IV – IX, o cultură și o viață spirituală proprie, cu adânci rădăcini în secolele anterioare, în ciuda frământărilor cauzate de pătrunderea temporară a triburilor migratoare în acest spațiu.

O consecință a acestor evenimente istorice o reprezintă îngroparea unor splendide podoabe și obiecte de aur, printre care Pietroasa ( tezaurul " Cloșca cu puii de aur"), Pârscov, Gherăseni, Poșta Câlnău, Chiojdu etc.

Centru comercial și meșteșugăresc străvechi, târgul Buzău este menționat ca atare într-un document emis de cancelaria domnească în anul 1431, indicând așezarea ca punct vamal, centru de schimb și tranzit comercial.

Începând cu secolele XVIII – XIX ia amploare extracția cărbunelui și a petrolului, se diversifică atelierele meșteșugărești, apar primele așezăminte industriale pentru prelucrarea lemnului, petrolului, textilelor și cerealelor. Istoria modernă și contemporană relevă transformarea ținutului Buzăului într-un județ cu o dezvoltare economică armonioasă.

La Pietroasele se găsește un castru roman, ce se crede că a fost construit de către împăratul Constantin cel Mare în perioada campaniei din anul 332 împotriva goților de la nord de Dunăre. În această campanie armata bizantină, condusă de Constantin al II-lea – fiul împăratului, îi înfrânge pe goți și, ca urmare, ținuturile de la nord de Dunăre reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană. În necropola alăturată castrului s-au descoperit monede din perioada împăratului Constantin al II-lea, iar în situl arheologic din apropiere au fost găsite fragmente de olane romane și așezării civile din sec. IV p. Hr. precum și o instalație de aducțiune și de distribuire a apei săpată în piatră.

Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut și sub numele popular de „Cloșca cu puii de aur” a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi țărani (Ion Lemnar si Stan Avram) în timp ce luau piatră de pe dealul Istrița (750 m). Din tezaurul compus inițial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg. Dintre acestea cinci sunt lucrate doar din aur. În prezent, tezaurul este expus la Muzeul Național de Istorie al României.

Fig.10 Tezaurul ”Cloșca cu puii de aur”

Elemente de factură religioasă cu un potențial turistic însemnat prin arhitectură, picturile altarelor, icoanelor, lucrărilor religioase îl constituie mănăstirile, schiturile și Episcopia Buzăului și a Vrancei.

Potrivit preotului Gabriel Cocora, „semnalarea unor episcopi ortodocși pe teritoriul țării noastre încă din secolul al IV-lea dovedește prezența unor monastiri, pentru că acestea sunt expresia fidela a Ortodoxiei care este monastică". Mănăstirile românești în general, deși erau construite în locuri retrase, prin munți și păduri, totuși nu au fost rupte de viața comunității, dezvoltând școlile.

Monahii, dornici de o mai înaltă viață spirituală, au înființat în Munții Buzăului, cioplind în piatră mici locașuri, practicând isihasmul, o primă perioadă de mare înflorire a lor situându-se în secolele XII si XIII.

Pe baza documentelor de arhivă, Episcopia Buzăului și a Vrancei datează din anul 1500, când domnitorul Țării Românești era Radu cel Mare (1495-1508), hotărârea înființării acesteia fiind luată în cadrul sinodului mixt, prezidat de fostul Patriarh ecumenic Nifon. De la înființarea ei și până astăzi, la cârma Sfintei Episcopii a Buzăului s-au perindat 39 de episcopi, majoritatea dovedindu-se adevărați slujitori ai lui Dumnezeu prin slujirea oamenilor, vrednici gospodari, dar și făuritori de istorie și cultură românească. Episcopia Buzăului, având sub jurisdicția sa bisericească județele Buzău și Vrancea, este alcătuită din 487 parohii (unde activează peste 450 preoți) grupate în cinci protopopiate: Buzău, Focșani, Râmnicu Sărat, Panciu și Pătârlagele.

Pictura din interior, restaurată în mai multe rânduri, a fost executată în tehnica "fresco", stil neoclasic, de pitarul Nicolae Teodorescu, conducătorul școlii de zugravi de la Episcopie, ajutat de nepotul dinspre soție, Gheorghe Tăttărescu. Deosebit de valoroasă este și pictura de pe catapeteasmă, executata pe foiță de aur de același N. Teodorescu. Prin grija episcopului Antim Angelescu al Buzăului și cu fonduri provenite din averea eparhiei, pictura bisericii a fost renovată în 1949, lucrarea fiind executată de pictorii Titel Benea din Buzău și Constantin Mihalcea din București. Biserica a fost redeschisă la 9 octombrie 1949. În anul 1999 au început noi lucrări de renovare a construcției.

Episcopia însumează mai multe clădiri, printre care: Paraclisul episcopal din Buzău, Palatul episcopal, Seminarul Teologic, Școala de Cântăreți Bisericești și noua Episcopie.

Multe dintre așezările monahale din Episcopia Buzăului, fiind înzestrate de ctitori cu puține mijloace materiale, au dispărut de-a lungul timpului definitiv, altele au rămas  pustii zeci de ani și au fost  reînființate. Altele au fost transformate în mănăstiri de maici, cum s-a întâmplat la Rătești. Secularizarea averilor mănăstirești din 1863 a dus la desființarea celor mai multe dintre acestea, iar după aceea, fie din cauza unor fenomene naturale, fie din puținătatea viețuitorilor, au dus iarăși la desființare. Astăzi, în toată Episcopia Buzăului și a Vrancei există următoarele mănăstiri: Rătești, Ciolanu, Sihastru, Poiana Mărului, Dalhauti, Rogoz, Vărzăresti, Cernu, Lepșa, Berca, Valea Neagră, Trotușanu, Ciobănoaia, Bradu, Barbu și Odobești.

Fig.11 Noua episcopia a Buzăului

Mănăstirea Ciolanu – la 34 de kilometri depărtare de Buzău, în comuna Tisău, înconjurată de păduri seculare, își duce existenta, din jurul anului 1570 (după opinia istoricului C.C. Giurescu), dar atestată documentar abia la 15 ianuarie 1600. Mănăstirea Ciolanu are în administrarea sa cinci biserici, răspândite unele la depărtare de la 2 la 7 kilometri. Cea mai veche este situată în incintă și are hramul „Sf. Gheorghe", cu o inscripție târzie (1857) în care se consemnează ca „fiind prea veche, nu s-a găsit nici inscripție, numai în tradiție se zice că s-a zidit de «Doamna Neaga», soția lui Mihnea Vodă Turcitul – anul 1590". Cercetările documentare însa au scos la iveală adevărații ctitori: Dumitru Ciolan și rudele sale.

Fig.12 Mănăstirea Ciolanu

Mănăstirea Rătești – situată la circa 27 kilometri de orașul Buzău, in comuna Berca, este semnalată documentar la 6 mai 1634, când monahul Sofronie de Gomoești dona „pentru pomană și pentru sufletul meu 210 stânjeni de ocina la Gomoești ca să fie pomană la hramul Sf. Troița de la Rătești".

Munții Buzăului împreuna cu zona subcarpatică respectivă, pe o lungime de peste 80 kilometri, au format una din cele mai vechi și mai originale vetre de sihăstrie românească. Cât au dăinuit la Buzău călugării misionari din Asia Mica și Dobrogea și cum s-au organizat aici într-o vatră isihastă autohtonă nu se știe cu exactitate. Este certă, însa, existenta unei profunde tradiții și trăiri isihaste în Munții Buzăului, înca din secolele XIII – XIV, de o vădită influentă șinuita si palmată. Această vatră se întindea între satele Nucu, comuna Bozioru și Aluniș, comuna Colți, pe culmile stâncoase numite Crucea Spătarului, Vârful lui Martiri, Muntele și Vârful Cecilia și Muntele lui Arsenie.

Sihăstria Fundătura – este o așezare sihăstrească, cu o veche tradiție autohtonă, situată în apropierea satului Nucu, comuna Bozioru, între culmile muntoase cunoscute sub numele de Crucea Spătarului și Martiri. În secolele XIV – XVI, călugării de aici trăiau în desăvârșita sihăstrie, fiecare în mici peșteri de piatră săpate de ei în jurul Muntelui lui Martiri. În tradiția locală se spune ca Sihăstria „Fundătura" a fost prin secolele XV-XVI sihăstrie de călugărite și apoi de călugări. Aceasta o confirmă, de altfel, și frecvența toponimelor de gen feminin din partea locului cu o vechime de peste 500  de ani.

Peștera lui Iosif – este o bisericuță în piatră, care a avut un rol deosebit în dezvoltarea vieții isihaste din Munții Buzăului, fiind situată pe Valea Bordeiului, aproape de satul Nucu, comuna Bozioru. Atât peștera, cât și biserica din interior au fost făcute probabil în prima jumătate a secolului XV de un mare sihastru din partea locului, schimonahul Iosif.

Peștera lui Dionisie Torcătorul – Cuviosul Dionisie Schimonahul era unul dintre sihaștrii cei mai renumiți de la Sihăstria Fundătura, care a trăit aici în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. I se spunea „torcătorul", pentru că se ocupa cu torsul lânii din care își câștiga existența. El și-a săpat peștera într-o stâncă greu accesibilă, și a trăit în ea peste 30 de ani, răbdând frigul iernii, umezeala, foamea. Cuviosul Dionisie Sihastrul era foarte cunoscut în partea locului, pentru că „izgonea duhurile necurate din oameni și cunoștea cele viitoare". Hrana și-o câștiga torcând lâna pe care i-o aducea ucenicul de prin sate. O dată pe săptămână, cobora din peșteră și se împărtășea la Sihăstria Fundătura. Locul unde își sprijinea scara se cunoaște si astăzi. După moartea sa, chilia a fost locuită de călugări până la jumătatea secolului XIX.

Conservarea acestor monumente este diferită. Unele care au devenit biserici de mir s-au păstrat mai bine, altele, rămase schituri – precum cele din zona Nucu, Bozioru, Lopătari – sunt mai avansat degradate și chiar foarte degradate, cum ar fi Agatinul Vechi, din care au mai rămas doar câțiva pereți. Nu există față de aceste monumente o grijă deosebită din partea credincioșilor, pentru că ele nu au fost preluate de comunitate. În ceea ce privește importanța lor, toate sunt foarte valoroase atât din punct de vedere istoric, cât și arhitectonic. Ele sunt mărturii  unice. Fiecare dintre aceste schituri sunt repere ale unei perioade îndelungate, unele datând din secolul VI înainte de Christos, altele din perioada creștină sau din creștinismul timpuriu. De exemplu, la Peștera lui Iosif, deasupra intrării există semnul peștelui – simbol creștin din secolul IV-V. Altele păstrează încă simboluri nedescifrate. Toate aceste date dau o valoare cu totul și cu totul deosebită, care trebuie să fie în atenția statului român, pentru că reprezintă rădăcinile noastre ce ne-au fixat în istorie și ne fixează în continuare în istoria Europei, a declarat directorul Direcției pentru Cultură, Marius Constantinescu.

Sărbătorile tradiționale populare și religioase din județul Buzău au un potențial turistic însemnat. Printre cele mai importante sunt:

• Buzău – 12 – 24 iunie: Drăgaica;

• Râmnicu Sărat – 15 mai: Floarea de salcâm;

• Bisoca – ultima duminică a lunii august: Pe plaiuri bisocene;

• Cernătești, sat Aldeni – 27 iulie: Pantilimon;

• Chiojdu – 8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului; Înălțarea Domnului;

• Gura Teghii – ultima săptămâna a lunii mai: Gherghelaș;

• Lopătari – 29 iunie: Sf. Petru; 27 iulie: Târg la Plaiul Nucului;

• Măgura – 29 iunie: Sf. Petru; 6 august: Pobreajenul;

• Merei, sat Monteoru – zilnic în perioada 15 iun.- 1 sept., 8 iunie: Sf. Mihail;

• Mânzălești – 29 august: Sf. Ioan – Beslii; ultima duminică din iunie: Meledic;

• Murgești – 15 august: Sf. Maria;

• Pietroasele – 1 iunie: târg la Șarânga;

Târgul "Drăgaica" este o creație a locuitorilor de la curbura Carpaților, exprimând sărbătoarea întru cinstirea roadelor de peste an și necesitatea alcătuirii unei forme de comerț primar, prin schimburi în natură. În jurul anului 1500 se înființează reședința episcopală, conducând la o dezvoltare a localității Buzău, care începe să joace un rol tot mai important în realizarea schimburilor comerciale între diferiți negustori din târgurile de pe ambii versanți ai Carpaților. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Târgul "Drăgaica" este mutat la marginea Buzăului, la Băncești, sat aparținând comunei Simileasca. Conducătorul acelor vremuri, Alexandru Ipsilanti, l-a încredințat, printr-un hrisov domnesc, la data de 26 august 1778, Episcopiei, care obține cu această ocazie și vama târgului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Buzăul cunoaște o intensă activitate comercială. În anul 1864, Mihail Kogălniceanu aprobă înființarea "unui târg în urbe, altul decât cel care funcționa la Plaiuri".

În anul 1971 autoritățile locale și județene hotărăsc mutarea târgului "Drăgaica" de la vechiul obor, pe fostul amplasament, în cartierul Poșta, la intrarea pe platforma industrială a municipiului. Cu mult fast, inaugurarea târgului din 1971 a reprezentat o manifestare cu puternice valențe folclorice. Pe parcursul identificării sale, "Drăgaica" cunoaște o nouă etapă de transformare, după 1990, când apar "actorii" economiei de piață.

Buzăul se bucură de mai multe muzee, expoziții, case memoriale, păstrătoare prin exponatele ce le adăpostesc ale tradițiilor și istoriei din această zonă.

Muzeul județean Buzău, funcționează în clădirea fostului liceu normal de fete, ridicat în anul 1920 în parcul Crâng și are secții de arheologie, istorie, memorialistică și artă.

Secțiile de arheologie și istorie dețin valoroase piese aparținând aspectului cultural Stoicani-Aldeni, culturii Monteoru, plastica geto-dacică de tip Carlomănești, replica tezaurului de la Pietroasele – Cloșca cu puii de aur – piese aparținând epocii romano-bizantine, culturilor Santana de Mureș, Ipotești-Cândești, Dridu. Sunt reprezentate vestigiile rupestre din Munții Buzăului, inventare arheologice din săpăturile efectuate la cetăți feudale (Vintilă Vodă, Berca, Bradu), elemente arhitectonice medievale.

Colecția numismatica cuprinde 10 tezaure monetare din aur, argint și metal comun. Momentele mari ale istoriei moderne și contemporane în care a fost implicată zona Buzăului sunt înfățișate cu piese reprezentative (mobilier, documente și obiecte personale aparținând lui Nicolae Leonard, Vladimir Maximilian, Alexandru Marghiloman).

În anul 1980 s-a deschis secția de pictură Brăduț Covaliu și secția de arta decorativă, conținând valoroase piese de tapiserie, sculptură, sticlă.

În aceeași clădire funcționează teatrul George Ciprian. Teatrul a fost înființat în 1996 și este primul teatru românesc de proiecte. Instituția poartă numele cunoscutului dramaturg George Ciprian, care s-a născut la Buzău.

Fig.12 Teatrul George Ciprian

Muzeul Chihlimbarului din Colți, administrat de Muzeul Județean Buzău, a fost deschis în 1973 și este singurul astfel de muzeu din România. Colecția muzeului este compusă din roci cu chihlimbar, chihlimbar brut și prelucrat, unelte folosite la extragerea si prelucrarea chihlimbarului, precum și acte referitoare la exploatarea minieră. Cele mai importante piese din colecție sunt unele bucăți de chihlimbar de peste 1,5 kg, precum și un cercel în care se află o furnică.

Muzeul din Râmnicu Sărat cuprinde secții de științele naturii, arte plastice, istorie și etnografie. Colecțiile muzeului includ ceramică și costume populare, covoare, pictură și sculptură, elemente de floră și faună și ca un element inedit, o colecție de fluturi exotici. În prezent, muzeul funcționează în Casa Domnească din Complexul Brâncovenesc.

Casa Vergu-Mănăilă, cea mai veche clădire din Buzău, care datează din anii 1780. Este singura clădire din oraș din vremea distrugerilor Buzăului (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea). Adăpostește colecția de etnografie și artă populară a Muzeului Județean.

Palatul Comunal este o clădire aflată în centrul orașului Buzău, România și care servește drept sediu al primăriei și consiliului local. A fost construit în perioada 1899-1903 la comanda primarului orașului, Nicu Constantinescu, după un proiect al arhitectului Alexandru Săvulescu. Săvulescu a supervizat lucrările până în 1902, și atunci locul său la conducerea proiectului a fost preluat de Kafșinski. Palatul a fost inaugurat în 1903, în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand.

Casa Memorială Vasile Voiculescu – se găsește în satul în care s-a născut la 13 octombrie 1884 poetul, dramaturgul, publicistul și editorul Vasile Voiculescu, personalitate remarcabilă a literaturii românești, membru al Academiei Române, din 1993, post mortem.

Fig.13 Palatul Comunal

Aceasta oferă posibilitatea vizitatorilor de a-și crea o imagine sugestivă asupra evoluției în timp a scriitorului, bogata și diversa lui activitate literară, publicistică și editorială. Cele peste 200 de exponate aflate în casa memorială, împreună cu alte obiecte și documente aflate în depozitul Muzeului Județean Buzău, reprezintă un inestimabil fond documentar ce reflectă momente din viața și activitatea renumitului scriitor, al cărui nume a fost atribuit Bibliotecii Județene din Buzău. În memoria sa, în curtea casei, la 13 octombrie 1974, cu prilejul aniversării a 90 de ani de la naștere, a fost dezvelit un bust din bronz, opera sculptorului Oscar Han.

Pe râul Buzău s-a construit podul de la Vadu Pașii de către celebrul inginer român Anghel Saligny. Închis în urmă cu un deceniu din cauza slăbirii structurii de rezistență, podul care asigura la sfârșitul secolului al XlX-lea legătura rutieră și de cale ferată dintre Moldova și Muntenia, urma să fie reconstruit de Consiliul Județean Buzău, instituție care, din lipsă de fonduri, l-a transferat în anul 2004 în administrarea Consiliului local Vadu Pașii. Podul reprezintă un simbol al unității efective dintre cele doua principate române, deopotrivă o lucrare tehnică și de artă.

Tot pe cursul Buzăului, în comuna Siriu, se găsește barajul de la Siriu, unde se ajunge destul de ușor. Pe drumul de la Brașov înspre Buzău, după aproximativ 80 km, parca am păși într-o lume de basm, unde se deschide o întindere de apă ce pare infinită. Lacul, finalizat în anul 1985, are o lungime de 10 kilometri și este destinat pentru producerea energiei electrice în hidrocentrala de 42MW. Hidrocentrala utilizează apa din lacul Siriu ce se întinde pe o suprafață de 500 hectare și are un volum de 155 milioane mc. Barajul Siriu este un baraj de pământ, amplasat între masivul Podul Calului și masivul Siriu. Barajul este alcătuit din miez de argilă, rocă și steril.

Fig.14 Barajul Siriu

Datorită construirii barajului, a fost necesară schimbarea rutei drumului național DN10 și construirea mai multor viaducte pentru ocolirea lacului Siriu. În această zonă de o deosebită frumusețe, omul și natura au reușit să creeze un peisaj incredibil și fascinant, unde apele repezi ale Buzăului își găsesc liniștea în lacul Siriu, vegheat din toate părțile de păduri. La o distantă de 10 km de Siriu se află viaductul Giurca ce se întinde pe 276 metri și se sprijină pe piloni de 46 metri înălțime. În zona din coada lacului, pe timpul verii se poate face plajă, se pot face plimbări cu pluta și se poate practica pescuitul sportiv.

În comuna Ciuta, pe DN1, drumul ce unește Buzăul cu Brașovul, traversând munții Siriului pe unde, în drumul său spre Alba Iulia, a poposit marele voievod Mihai Viteazul și unde, ca semn al trecerii sale, s-a construit la umbra pădurii și în mijlocul naturii un monument numit "Fântâna lui Mihai Viteazul".

Cultura materială și spirituală

Buzăul, nume cu învăluiri de legendă și rostogoliri molcome, constituie una din cele mai vechi unități administrativ-teritoriale din Muntenia. Configurația geografică, bogăția solului și abundența cursurilor de apă au creat condiții optime pentru stabilitatea și continuitatea populației în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au dat la iveală urme ale prezenței umane încă din paleoliticul mijlociu, neoliticul fiind ilustrat printr-o diversitate de obiecte ce reflectă o intensă și bogată viață materială și spirituală. Din epoca bronzului, în cadrul căreia se detașează celebra cultură Monteoru, după numele așezării eponime, sunt descoperiri ce oferă posibilitatea să se argumenteze că încă din această epocă se situează procesul complex al constituirii fondului etnic, lingvistic și cultural al tracilor nordici, fond pe care mai târziu se va produce romanizarea, proces care va duce apoi la formarea geto-daco-romanilor și, treptat, la formarea poporului român.

La Buzău s-au înființat și au activat societăți și asociații culturale între care, în 1893, filiala Ateneului, prima asociație a învățătorilor "Solidaritatea" (1882), germenele asociației profesionale pe țară, societăți literare, muzicale si științifice, ceea ce conferă Buzăului un loc important între centrele de cultură și spiritualitate ale țării. A pulsat aici și o puternică viață politică, la Buzău constituindu-se și activând secțiuni ale majorității formațiunilor politice cunoscute.

În spațiul buzoian, satele ocupă străvechi vetre de locuire. Integrate cu mare grijă în cadrul natural, gospodăriile sunt așezate ergologic, după teren, după soare, după vale, direcția vântului și a ploii. Punctul central al satului îl reprezintă bătrâna biserică din lemn sau zid, cu arhitectura ce amintește de casele tradiționale. Prin mărime, arhitectură și tematica picturală, biserica oferă date socio-economice, despre viata și trăirile sătenilor. Pictura exterioară din pridvorul bisericii, cu raiul în stânga și iadul în dreapta, încântă, prin decor, prin duioșii, simplitate și modul direct, oarecum satirizant, de prezentare a personajelor din lumea satului.

Planul locuinței în toată Muntenia este format din doua încăperi – tinda și odaia – cu o intrare. În prima jumătate a secolului XX, planul care se răspândește este cel obișnuit pentru toată țara, al tindei centrale cu două odăi laterale. Tinda centrală este foarte mare și are în cuprinsul ei vatra. Una din odăi, încălzită cu o sobă oarbă, servește pentru locuit, cealaltă, neîncălzită este ,,odaia curată " în care se țin cele mai frumoase piese de mobilier si țesături.

Arhitectura caselor în zona Buzăului diferă. Casa de câmpie este rareori înaltă având un singur nivel și totdeauna o prispă în față. Tot ca element de plan amintim și prezența foișorului, uneori sub forma unei simple platforme supraînălțate față de nivelul prispei. În ceea ce privește decorul casei, observăm o oarecare sărăcie a ornării realizate în sculptură sau crestătură.

Casele și gospodăriile de munte și de deal, înălțate pe temelii, beciuri sau pivnițe, având un aspect simplu și elegant, deschis și primitor, oferă condiții prielnice, pentru agroturism. La Lopătari și Mânzălești, între decorațiunile de interior se remarcă țesăturile din păr de capră. Vestita creatoare populară Adela Petre a căpătat renume mondial cu aceste țesături, adevărate tapiserii ale epocii noastre.

Locuitori ai unei zone bogate în calcar, buzoienii sunt meșteri pricepuți și în prelucrarea pietrei. Crucerii de la Bădeni, Breaza, Năeni, Pietroasele și Ciuta au realizat adevărate dantelării în piatră, crucile făcute de ei ajungând până în inima Bărăganului. Se remarcă cimitirul de la Cotorca, declarat rezervație de patrimoniu.

Tabăra de sculptură Măgura este unică în Europa. Cu toate acestea, este lăsată de izbeliște și neprotejată. Sufletul, organizatorul și liantul acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe Coman. În 1970, când a fost înființată, urma să marcheze cele 16 veacuri de atestare documentară a Buzăului. A fost programată ca vreme de 16 ani 16 sculptori, mereu alții, să vină să lucreze în poienile Măgurii. În cei 16 ani, în lunile august și septembrie, pe dealurile Măgurii s-a sculptat intens, iar când fenomenul s-a încheiat, au rămas aici 256 de lucrări în piatră, pe care unii critici de artă chiar le socotesc capodopere, ce se întind pe 21 hectare. Artiștilor nu li s-a impus o temă anume, lucru rarisim în epocă, fiecare creând în funcție de blocul de piatră ce-i revenea prin tragere la sorți. Au lucrat, la Măgura, 163 de sculptori, pentru a întregi cu o noua operă poiana pusă la dispoziție. În cadru festiv, la fața locului, cei 16 artiști donau județului cele 16 lucrări.

Fig.15 Tabăra de sculptură Măgura

Pe dealul Tigoarea, la Năeni, se află o tabără de sculptură în aer liber, cu lucrări realizate de elevi, la inițiativa primăriei comunei Năeni și profesorului Gabriel Manole din Slobozia.

O altă tabără de sculptură în aer liber, dar în lemn, se găsește în comuna Mânzălești, pe platoul Meledic. Se coboară spre lac 50 metri și se intră direct într-o poiană unde sunt expuse sculpturile în lemn, rezultate în urma taberei de sculptură din iunie 2001. Conține aproximativ 25 de statui din lemn.

Bunurile și valorile etnografice cuprind meșteșugurile, manifestările etnofolclorice, sărbătorile religioase, tradițiile și obiceiurile.

Elementele de etnografie și folclor sunt componente de mare valoare care reprezintă memoria culturală și artistică a unei comunități, fiind expresia unor meșteri și artizani, de obicei necunoscuți.

Un element etnografic distinct este portul popular specific zonei, care poate fi admirat astăzi mai mult în colecțiile muzeale, el fiind utilizat cu deosebire la sărbători, în zonele cu tradiții folclorice. În ansamblul său, costumul popular buzoian se înscrie în tipul carpatic, ale cărui origini se află în portul populației dacice. Costume populare într-o formă nealterată se mai găsesc în zonele de munte (Gura Teghii, Chiojdu, Cătina și Calvini), pe Valea Râmnicului (Podgoria, Pardoși, Puiești). În afară de obiceiuri si tradiții, județul Buzău mai conservă și cântece strămoșești în forme aproape nealterate, care după expresia lui Alecu Russo, constituie "arhiva acestor meleaguri".

Tradiția se păstrează în unele localități datorită ambiției și dorinței unor locuitori de a lăsa moștenire posterității secretele activităților și meșteșugurilor ce ai făcut zonele să fie cunoscute pe plan național.

În zona Buzăului, împletitul din nuiele de alun sau răchită este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Dacă cele mai groase nuiele erau folosite pentru coșuri de porumb sau garduri în jurul curților, din nuielele mai subțiri se făceau coșuri pentru căratul fructelor sau a strugurilor. De împletitul coșurilor se ocupa mai mult femeile, deoarece se cere mai multă migală, iar întreaga operațiune necesită parcurgerea mai multor etape. Într-o primă fază, se procură materia primă care poate fi alunul sau molidul, după caz. După ce se fierb nuielele pentru o elasticitate și o rezistență mai mare, se despică cu un obiect tăios și se împletesc.

Olăritul este o ocupație străveche ce se practică încă din vremuri străvechi, mărturie stând frumoasele vase de ceramică din epoca neolitică, epocă în care pe teritoriul județului s-a dezvoltat o civilizație remarcabilă. La Poșta Câlnău, membrii familiei Stamate se ocupă cu confecționarea unor obiecte de lut, meșteșugul lor, care a fost ridicat la rangul de artă tradițională, bucurându-se de atenția celor care vor să aibă în casa lor obiecte pe care cândva le foloseau bunicii. După ce le montează pe roată și se usucă, soțiile le smălțuiesc cu decoruri florale și apoi sunt arse în cuptor. Ceea ce produc se vinde la târguri, cu prilejul sărbătorilor folclorice tradiționale din județ, dar și în Târgul Drăgaica.

Arta de prelucrare a lemnului s-a restrâns la producerea câtorva obiecte de uz casnic: linguri, putine, tocitori, butoaie, etc. Printre cei care mai prelucrează lemnul se numără meșteșugarii de pe Valea Buzăului, Calvini și Chiojdu.

Pe la 1800 s-au "stabilit" covrigii în târgul din Crâng. Acum toată lumea îi știe drept "Covrigi de Buzău". Inițial, rețeta au adus-o grecii. Negustori înnăscuți, aceștia și-au deschis la Buzău cârciumi în care serveau, pe lângă carafele cu vin, și covrigi ca niște inele, cu o coajă aurie și miez moale. Localnicii au furat secretul covrigilor, brutarii și l-au însușit. Acum, covrigii de Buzău sunt marcă înregistrată și, începând cu 1 ianuarie 2007, au devenit produs european. Buzoienii organizează anual un festival în cinstea Covrigilor de Buzău, a Cârnaților de Pleșcoi și a Vinului de Pietroasele, toate, mărci înregistrate. Festivalul se desfășoară în tradiția târgurilor de toamnă și sugerează belșug și mândrie.

Manifestările folclorice, specifice tuturor zonelor din România, sunt păstrate foarte bine și în Buzău. Cele mai importante manifestări folclorice sunt: ,,Pe plaiuri bisocene,,, care se desfășoară în ultima duminică a lunii august, ,,Gherghelaș,,, la Gura Teghii, în ultima sâmbătă din luna mai, ,,Festivalul Slănicului,, – la Meledic în ultima duminică din iunie, Festivalul de la Plaiul Nucului, etc. Aceste manifestări sunt posibile cu ajutorul Centrul județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în colaborare cu primăriile unde se desfășoară.

Sărbătorile laice și religioase au o importanță deosebită pentru locuitori, aceștia respectă cu sfințenie obiceiurile și tradițiile legate de biserică, anumite ocupații agricole sau păstorești sau din viața de familie. Localnicii dau o importanță mai mare unor anumite sărbători sau a anumitor zile din calendar, când nu efectuează anumite activități pentru a nu li se produce prejudicii animalelor, caselor, membrilor familiei. Aceste povești constituie elemente de cultură ce atrag turiștii.

Tezaurul etno-folcloric al zonei este legat și de obiceiurile și tradițiile de Crăciun și a sărbătorilor din preajma Crăciunului. Crăciunul este o sărbătoare a luminii, a compasiunii față de semeni; o vreme de voioșie, bucate alese și clipe de neuitat petrecute cu familia.

În România, Crăciunul este în primul rând momentul în care se strâng toți membrii familiei, chiar dacă unii sunt plecați departe. Membrii familiei încep să se strângă pe lângă gospodina casei, care împarte sarcinile: “tu alegi orezul”, “tu toci carnea”, “tu cerni făina”, etc. Oricum, se creează o zarvă și o agitație plăcută. Una sau două zile sunt dedicate coptului colacilor, cozonacilor, prăjiturilor. De obicei, Ajunul și în preziua ajunului se pregătesc mâncărurile. Daca la Ignat s-au făcut preparatele de porc, atunci rămâne de treabă numai pentru Ajun (sarmale, friptura, ciorba, salata boeuf, piftia sau răciturile de porc), daca nu atunci se vor face caltaboșii, leberul, chișca, etc. Miroase a mirodenii, mâncărurile sunt gustate doar de gospodină.

În dimineața de Crăciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a vedea darurile moșului, apoi glasurile lor trezesc toată casa. Urmează micul dejun, la care participă toată familia, apoi se merge la biserică pentru a asista la slujbă. Se întorc voioși spre casele lor, și urmează să ducă pomană o farfurie cu friptură de porc celor care nu au avut ce să sacrifice de Ignat. Daca este zăpadă, copiii zburdalnici ies afară pentru a face oameni de zăpadă sau pentru o bulgăreală zdravănă. Părinții și bunicii rămân în casă pentru a pregăti bucatele pentru colindătorii ce vor veni cu “Steaua”.

Seara este momentul pentru musafiri. Se spune că dacă primul invitat este bărbat, atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toți invitații trebuie sa vină cu inimile curate, cu gânduri bune și voioșie pentru ca toate să meargă bine. Odată lăsată noaptea, toți se retrag la casele lor în pace pentru o binemeritată odihnă. Chiar dacă Crăciunul a devenit comercial, trebuie să-i recunoaștem meritele. Reunește familia de peste tot, și pentru o zi, toți oamenii uita de griji, toți avem aceeași culoare și credem în aceleași valori și zâmbim de fiecare dată când îl vedem pe omul acela cu burtă și barbă albă care este îmbrăcat în roșu, chiar dacă nu îl vedem zburând într-o sanie trasă de reni.

Alte obiceiuri ce sunt pe cale de dispariție sunt plugușorul și sorcova. În diferite zone ale țării, costumația, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esența același. "Plugușorul" este strâns legat de mitul fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug sunt adresate de cetele care vin cu "Plugușorul", fiecărei gospodării. Ca o incantație magică, textul urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.

În zonele de munte se practică și umblatul cu capra. Capra se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hârtie roșie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată și încrețită în forma părului. În loc de aceasta se poate lipi și o piele subțire cu păr pe ea. În dreptul ochilor se fac în lemn două scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, aloe, cu pete negre, peste care se lipește hârtia neagră cu încrețituri sau pielea cu păr. În loc de urechi, capra are două găvane de lingură. Pe ceafă are patru cornițe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află înșirate șiraguri de mărgele sau hurmuzi. În dosul coarnelor se află o oglindă care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră capra noaptea.

Jocul caprei este un spectacol autentic ce trezește în asistență fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului și a coregrafiei.

CAPITOLUL II

2.1 Baza tehnico-materială

Infrastructura turistică, numită și baza tehnico-materială a turismului cuprinde o serie de elemente materiale-suport, în absența cărora, oricât de valoros ar fi fondul turistic, activitatea turistică nu s-ar putea desfășura și nici nu s-ar putea asigura serviciile turistice. Ea cuprinde: căile și mijloacele de transport, unitățile de cazare și de alimentație publică, amenajările și mijloacele de agrement, rețeaua comercială destinată turiștilor, infrastructura comunicațională, medico-sanitară, dotările tehnico-edilitare (alimentarea cu apă, gaze, energie electrică, rețeaua de canalizare, etc). infrastructura este rezultatul investițiilor de stat sau private, care la rândul ei atrage și facilitează noi investiții.

În principiu, gradul de dezvoltare a infrastructurii unei regiuni ar trebui să fie proporțional cu valoarea fondului turistic. În realitate, această corelație nu se realizează din start, ci proporțional cu dezvoltarea economică și socială a unei regiuni și cu dezvoltarea turismului însuși.

Căi de transport

Dintre toate componentele infrastructurii cu caracter general, pentru turism cea mai importantă este rețeaua de comunicație, recunoscută ca factor esențial în dezvoltare, cu efecte benefice directe în teritoriu, care asigură accesul la resursele și structurile turistice existente.

Buzăul este un important nod feroviar, legând București și Ploiești de Focșani, Galați și Constanța. Gara din oraș a fost deschisă în 1872, împreună cu calea ferată București-Galați. O ramificație a acestei căi ferate, de la Buzău la Mărășești a fost deschisă după câțiva ani, pe 13 iunie 1881, devenind prima cale ferată proiectată de ingineri români. Linia Buzău-Nehoiașu, deschisă în 1908, leagă Buzăul de multe din localitățile de pe Valea Buzăului, inclusiv de orașele Nehoiu și Pătârlagele.

La Buzău se poate ajunge pe DN2 (drumul european E85) de la București și din orașele importante din Moldova. DN1B (drumul european E577) leagă Buzău de Ploiești iar DN10 traversează Munții Carpați pe la curbura sud-estică a acestora prin Pasul Buzău către Brașov. La Galați și Brăila se poate ajunge pe DN2B.

Două autogări, una aflată în nordul orașului și cealaltă în sud, în apropierea gării, sunt folosite de companiile private de transport care operează servicii regulate de legătură rutieră cu alte orașe sau cu comunele din apropiere.

În Buzău circulă 10 linii regulate de autobuz, care leagă zonele rezidențiale de principalele zone industriale (inclusiv de platforma industrială Buzău Sud), de centrul orașului și de gară. Există câteva companii de taxi licențiate de primărie și care operează în oraș și în localitățile apropiate.

Aeroportul internațional cel mai apropiat de Buzău este Aeroportul Internațional Henri Coandă, din Otopeni, dar și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu, din Băneasa.

Drumul național 10 reprezintă o atracție deosebită pentru turism. Recent reabilitat, acesta oferă câteva cadre pitorești în zona Lacului Siriu, cu viaducte foarte înalte.

Fig.16 Viaductul Stânca Teherău

2.2 Unități de cazare

În municipiul Buzău sunt mai multe forme de unități de cazare, modernizate și acreditate. Cele mai importante hoteluri sunt: Hotel Pietroasa, Hotel Crâng, Hotel Corona, Hotel Bucegi și Hotel Sport B90.

Hotelul Pietroasa este situat în centrul orașului în preajma Palatului Comunal, și la câțiva pași de centrele bancare, financiare si de afaceri. Hotelul oferă o atmosferă caldă, ospitalieră, și o cuprinzătoare lista de facilități pentru oaspeții săi.Combinând confortul cu facilitățile hotelul vă invită în cele 90 de camere și apartamente amenajate elegant, precum și în sala mare a restaurantului unde savoarea produselor și măiestria bucătarilor sunt aparte.

Camerele sunt dotate cu:

– televizor;

– minibar;

– aer condiționat;

– acces internet;

– telefon internațional;

– grup sanitar propriu;

– cadă sau dus;

– minibar.

Tarifele pentru o cameră, pentru o persoană sunt de 270 lei, iar pentru două persoane e 350 lei.

Fig.17 Hotel Pietroasa

Al doilea hotel ca mărime din oraș este Hotelul Crâng si are 47 camere:

– 15 apartamente;

– 7 apartamente cu minibar și TV color prin cablu;

– 5 camere duble cu aer condiționat;

– sala de conferințe;

– bar;

– restaurant;

– TV prin cablu.

Prețul unei camere pentru o persoană este de 160 lei, iar pentru două persoane e 215 lei.

Fig.18 Hotel Crâng

Hotelul Sport B90 este situat în imediata vecinătate a Sălii Sporturilor Romeo Iamandi și a Bazinului Olimpic, lângă Parcul Tineretului și la 200 metri de centrul comercial al orașului. Hotelul are o capacitate de 83 locuri de cazare în 35 camere: apartamente, camere duble, camere triple, dotate cu TV cablu, telefon, încălzire centrală și aer condiționat. Dotări și servicii: bowling, restaurant, bar, spălătorie, parcare, grădină de vară, recepție non stop, room service, mini shop, fax, sală de conferințe.

Hotel Bucegi este situat în imediata apropiere a Gării Buzău, clădirea este monument arhitectonic, fiind renovată recent. Hotel Bucegi dispune de 24 camere cu pat matrimonial, 2 sau 3 paturi. Restaurantul dispune de 60 locuri, meniuri variate și de un bar non-stop cu o capacitate de 40 de locuri.

Fig19 Hotel Bucegi

Pe drumul european E85, spre Râmnicu Sărat, la 10 kilometri de Buzău, e pensiunea Valverde. Pensiunea s-a înființat în 2008, într-o clădire veche, datând de la începutul anilor 1900, care făcea parte dintr-un vechi conac boieresc. Valverde se străduiește zi de zi să ofere drumeților un meniu de bază cu specific buzoian, natural și sănătos, aprovizionându-se în cea mai mare parte cu carne, legume și pește din fermele proprii, dar și direct de la producători renumiți din zona Buzăului. De asemenea, aici se găsește borșul și tăițeii pentru ciorbe și supe, zacuscă, murăturile și pâinea, toate după rețete consacrate din această zonă.

Facilități cazare: internet wireless, cramă, parcare, grădină/curte, terasă, plata cu cardul, fermă proprie, grătar/barbeque, sală de mese, șemineu, bar, restaurant. Facilități camere: internet in camera, uscător de par, încălzire centrală, baie în cameră, telefon în cameră, cameră cu TV. Prețul unei camere este de 100 lei.

Restaurantul (150 locuri), promovează bucătăria buzoiană, cu specialități picante, dar delicioase, iar sala de ședințe, dotată cu videoproiector, flipchart, are 60 locuri.Amenajată rustic, face ca orice instruire să pară o mini-vacanță. Pentru reîncărcarea bateriilor, puteți profita de sala de fitness fără a se percepe tarif de utilizare și de saună finlandeză. În timpul verii, puteți face băi cu apă sărată la ștrandul din stațiune, sau drumeții prin pădure, spre diferite obiective turistice (la Cruce, la schitul Negoiță, la așezarea arheologică).

Facilități cazare: masă de ping-pong, TV în living, internet wireless, sală de fitness, parcare, saună, terasă, plata cu cardul, fermă proprie, living, șemineu, livadă, loc amenajat de joacă, bar, restaurant, sală de conferințe.Prețul pentru o cameră dublă este de 100 lei.

Situată în stațiunea balneară Sărata-Monteoru, renumită prin eficiența tratamentelor antireumatismale, Pensiunea Olga reprezintă alegerea ideală pentru o evadare în natură la sfârșit de săptămână, sau pentru un training de câteva zile pentru angajații firmei dumneavoastră. Pensiunea are o capacitate de cazare de 24 de persoane, în camere duble și într-un apartament, fiecare cu grup sanitar propriu, cu balcon și CATV. Mai dispune și de o sală de ședințe de 30 de locuri, dotată cu aer condiționat.

Facilități cazare: frigider în unitate, fax, masă de ping-pong, TV în living, internet wireless, internet prin cablu, sală de fitness, se acceptă animale, parcare, gradină/curte, piscină, teren de sport, biliard, saună, terasă, plata cu cardul, foișor în curte, grătar/barbeque, living, sală de mese, livadă, bar, restaurant, sală de conferințe, tichete de vacanță. Prețul pentru o noapte de cazare, în cameră dubla este de 100 lei.

Pensiunea Caprice este renumită pentru izvoarele cu apă sărată și pentru facilitățile de tratament. Mulți turiști vin vara la ștrand sau în orice anotimp pentru aerul curat, mireasma pădurilor de tei și salcâm.

Pensiunea este amplasată pe mai multe terase cu priveliște asupra stațiunii și oferă turiștilor multe facilități de recreere și relaxare pe timp de vară în piscina proprie, pe terasă, pe terenul de tenis, în saună și la masaj. Fondată în 1996, pensiunea oferă servicii de cazare deosebite, masa în restaurantul propriu și organizează evenimente și mese festive. Pentru cazare pensiunea dispune de:

-două apartamente de lux cu paturi matrimoniale;

-8 camere duble;

-7 camere duble cu grup sanitar comun;

-1 apartament de protocol;

-1 garsonieră ( cuprinde un dormitor, un spațiu pentru gătit și baie proprie).

Camerele dispun de: televizor, cablu tv și beneficiază de încălzire centrală și apă caldă permanent. Pentru nonconformiști se oferă cazare și în regim camping.Restaurantul, cu o capacitate de 40 locuri, oferă mâncăruri specifice tradiționale: pui pe sticlă, tochitură buzoiană, cârnați de Pleșcoi, păstrăv de munte.Prețul pentru o cameră dublă este de 70 lei.

Alte pensiuni din Sărata Monteoru: Pensiunea La Păducel, Pensiunea La Pădure, Pensiunea Cerbul, Pensiunea Marin Iuliu Trandafir, Pensiunea Favorit, Casa Camelia, etc. Prețurile pentru o noapte de cazare sunt cuprinse între 50 lei și 100 lei.

2.3 Categorii de confort

Chiar dacă numărul hotelurilor din Buzău este in creștere, județul duce lipsă de un hotel de 5 stele, iar acest lucru este unul foarte important mai ales pentru turiștii care ar fi duspuși sa platească o sumă mare pentru confortul și serviciile unui astfel de hotel.

Așa cum putem observa în tabelul de mai sus numarul pensiunilor agroturistice este aproape dublu față de numărul hotelurilor. Din păcate acest lucru se întamplă în toată România iar ministerul turismului nu face nimic în această privință. Din punctul meu de vedere acest lucru nu face decât să reducă numărul turiștilor , iar aici mă refer în special la turiștii străini care preferă în general cazarea la hotel. Tot această problemă reduce semificativ și suma care ar trebui sa intre în bugetul statului din taxe si impozite.

În următorul tabel putem observa hotelurile clasificate pe categorii de confort

Din fericire, majoritatea pensiunilor agrotoristice și a vilelor turistice sunt dotate modern, unele dintre ele oferind potențialilor clienți servicii apropiate de un hotel de 4 stele. În județ se gasesc pensiuni care oferă turiștilor acces la piscina proprie sau le pune la dispoziție terenuri de tenis si fotbal.

CAPITOLUL III

3.1 Traseele turistice

În primul rând, un turist când ajunge in Buzău ar trebui sa viziteze minunatul oraș și locurile lui superbe. Începand cu parcul Crâng și parcul Tineretului și terminând cu cladirile istorice , aici fiind incluse si casele memoriale, orașul Buzău este un loc care oferă potențialilor turiști foarte multă liniște.

După vizitarea orașului, turiștii pot trece la împrejurimi iar pentru a face acest lucru au fost puse la dispozitia lor o serie de trasee turistice care ar trebui urmate pentru a vizita întreaga suprafată a județului și pentru a nu rata niciun obiectiv turistic.

1. Municipiul Buzău (120 kilometri N-E de București, pe DE 85)

În municipiul Buzău, traseul turistic poate include vizitarea următoarelor obiective:

Ansamblul Episcopiei Buzăului (monument istoric);

Palatul Comunal-Primăria municipiului (monument istoric);

Biblioteca județeană Vasile Voiculescu (monument istoric);

Muzeul Județean Buzău (monument istoric);

Parcul Crâng (monument istoric);

Ansamblul Conacului Marghiloman (monument istoric);

Biserica Sf. Îngeri (monument istoric);

Biserica Buna Vestire (monument istoric);

Parcul Tineretului.

Bulevardul cu castani

  2. Municipiul Râmnicu Sărat (35 km E de Buzău, pe DE 85)

Aici, în programul de vizitare se pot include:

Primăria municipiului (monument istoric);

Muzeul Municipal Râmnicu Sărat și întregul Complex Brâncovenesc (monument istoric);

Fostul penitenciar (monument istoric);

Biblioteca municipală (monument istoric);

Parcul orașului;

Gara nouă (monument istoric);

Biserica Sf. Dumitru (monument istoric);

Biserica Sf. Voievozi – Câța  (monument istoric).

 3. Buzău – Vernești – Berca (circa 35 km N de la Buzău)

Traseul poate include:

Biserica Buna Vestire , comuna Vernești;

Șantierul arheologic de la Cârlomănești, comuna Vernești;

Ansamblul Conacului Cândeștilor, comuna Vernești;

Ansamblul Fostei mânăstiri Berca, comuna Berca;

Mânăstirea Rătești, comuna Berca;

Vulcanii Noroioși, comuna Scorțoasa.

4. Buzău – Tisău – Măgura – Pârscov

Traseul, în lungime de circa 35 kilometri cuprinde:

Mânăstirea Barbu, comuna Tisău;

Ansamblul Fostei  mânăstiri Bradu, comuna Tisău;

Tabăra de sculptură de la Măgura (colecție a Muzeului Județean Buzău);

Mânăstirea Ciolanu, comuna Tisău;

Schitul Nifon, comuna Măgura;

Fântâna lui Mihai Viteazul de la Ciuta;

Casa memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov (colecție a Muzeului Județean Buzău).

5. Buzău – Vernești – Măgura – Cislău – Pătârlagele – Colți – Aluniș (circa 85 kilometri de Buzău)

Traseul poate include:

Ansamblul Conacului Cândeștilor, comuna Vernești;

Ansamblul Bisericii Intrarea în biserică a Maicii Domnului, sat Ciuta, comuna Măgura;

Herghelia de la Cislău;

Muzeul Chihlimbarului de la Colți (colecție a Muzeului Județean Buzău);

Ansamblul rupestru de la Aluniș, comuna Colți;

Bisericile monument istoric de la Sibiciul de Sus și Mărunțișu, oraș Pătârlagele.

6. Buzău – Vernești – Unguriu – Pârscov – Cozieni – Bozioru (circa 60 kilometri de la Buzău)

Obiectivul principal al acestui traseu îl constituie așezările rupestre de la Nucu – Bozioru (monumente istorice de valoare națională). La întoarcere, poate fi vizitată Casa memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov (colecție a Muzeului Județean Buzău).

7. Buzău – Vernești – Cislău – Pătârlagele – Nehoiu – Siriu (circa 90 km de Buzău, pe DN 10)

Traseul poate include obiectivele din localitățile menționate, ținta fiind barajul și lacul de acumulare al hidrocentralei de la Siriu și Cimitirul Eroilor din aceiași localitate. La întoarcere, de la Ciuta, se poate intra spre comuna Tisău, unde se pot vizita Mânăstirea Ciolanu și Tabăra de Sculptură în aer liber de la Măgura.

8. Buzău – Cernătești – Vintilă Vodă – Mânzălești (circa 70 kilometri de la Buzău)

  Este o zonă cu un peisaj deosebit, principalele obiective care pot fi vizitate fiind:

Ansamblul Bisericii Sf. Împărați, comuna Săpoca;

Biserica Sf. Nicolae – Vintilă Vodă;

Colecția de artă populară de la Căminul Cultural din Mânzălești și Tabăra de Sculptură în lemn de la Meledic.

Se poate continua drumul spre comuna Lopătari, unde se afla Focul viu.