Modalități de Îmbunătățire a Calității Auditului Intern

=== 84a2b0f87617daae71bd946648dc6ad87a694447_545468_1 ===

Auditul intern – cadru general

Auditul intern are rolul de a contribui la atingerea obiectivelor organizației prin realizarea unor demersuri metodice și sisematice cu scopul evaluării și ameliorării proceselor manageriale, privind controlul, gestiunea riscurilor și guvernanța.

IFACI (Institutul Francez al Auditorilor si Consultantilor Interni) a aprobat în anul 2000 o definiție oficială a auditului intern, prin care auditul intern este definit drept o activitate obiectivă și independentă care are drept finalitate asigurarea unei organizații în ceea ce privește gradul de control asupra operațiunilor, o ghidează cu scopul ameliorării operațiunilor sale și are rolul de a adăuga mai multă valoare.

Prin auditul intern, organizația își poate atinge obiectivele propuse, controlând prin folosirea unei abordări metodice și sistematice o serie de procese precum gestiunea riscului , de guvernanță a întreprinderii, elaborând, totodată, propuneri pentru consolidarea eficienței acestora.

În țara noastră, auditul intern este definit ca fiind o activitate care urmărește examinarea, de o manieră obiectivă a tuturor activităților organizații pentru a oferi o evaluare independentă a managementului riscului, a activităților de control și a proceselor de conducere.

Această activitate este realizată în cadrul organizației de către persoane care fac parte din aceasta sau vin din exterior. Practicile de audit intern variază dependent de finalitatea urmărită, dimensiunile organizației, domeniul de activitate și structura acesteia.

Principiile auditului intern

Auditorul are obligația de a verifica și evalua periodic pertinența competențelor sale, ale misiunii și responsabilităților pe care le îndeplinește, cu scopul atingerii obiectivelor urmărite în activitatea de audit intern.

Un prim principiu al auditului intern este reprezentat de aportul de valoare pe care îl aduce, acesta fiind realizat în cadrul unei organizații în condițiile în care auditorii interni acționează în acord cu o serie de metode și instrumente corespunzătoare culturii și resurselor entității auditate.

Aportul de valoare este aplicabil activităților de consultanță și asigurare presupuse de auditul intern, scopul acestor activități fiind de a crește valoarea organizației prin acțiunile metodice și sistematice realizate în cadrul gestiunii riscurilor, guvernanței și controlului organizației.

Un alt principiu al auditului intern este respectarea definiției auditului intern, acesta având nevoie de punerea în practică a unei metodologii de evaluare precisă și sistematică. Cele mai frecvente acțiuni sunt reprezentate de cele de consultanță și asigurare, dar poate fi vorba și de misiuni de audit care au drept scop crearea unui plus de valoare, depășind domeniile antemenționate, astfel încât misiunile de audit intern pot avea diferite forme. Misiunile de consultanță și asigurare nu se exclud reciproc și pot implica și alte activități, precum cele de investigație sau activități exterioare auditului.

Un al treilea principiu se referă la interdependența dintre acțiunile de consultanță și asigurare, astfel încât cele dintâi contribuie la creșterea valorii aduse de misiunea de audit intern. Misiunile de audit intern și de asigurare produc ca și efect misiuni de consultanță, ceea ce este valabil și în sens invers, misiunile de consultanță putând genera misiuni de asigurare.

Al patrulea principiu al auditului intern presupune includerea în Carta auditului intern a misiunilor de consultanță, având în vedere faptul că auditorii interni realizează cuente diverse misiuni de acest tip, pornind de la analiza controalelor integrate în dezvoltarea sistemelor până la analiza dispozitivelor de securitate sau implicarea în grupuri de lucru care realizează analiza operațiunilor, propun recomandări etc. Astfel, este necesar ca consiliul de audit să permită auditului intern să realizeaze și alte activități, atât timp cât acestea nu interferează cu obligațiile sale și nu produc conflicte de interese.

Principiul obiectivității presupune că serviciile de consultanță pot da auditorului oportunitatea de a-și ameliora cunoștințele privitoare la procesele organizației sau la problemele care apar de-a lungul unei misiuni de asigurare, neafectând propriu-zis obiectivitatea auditorului. Auditul intern nu reprezintă o funcție a managementului, conducerea fiind cea care decide la sfârșitul misiunii de audit dacă implementează propunerile și recomandările audiorului. Astfel, deciziile manageriale nu trebuie să afecteze obiectivitatea auditului intern.

Principiul privind fundamentul misiunilor de consultanță presupune că cea mai mare parte a acestor prestații constituie o continuare normală a misiunilor de asigurare și a investigațiilor realizate, putând fi reprezentate de evaluări, analize și recomandări, acestea putând fi atât formale, cât și informale. Isiunile de consultanță din cadrul auditului intern trebuie realizate în condiții de înaltă obiectivitate și folosind ansamblul de cunoștințe legate de procesele de gestiune a riscurilorm de organizare și de strategii.

In cadrul activității de audit intern, trebuie comunicate informațiile esențiale, asigurând direcția generală și administratorii consiliului de audit. Pentru realizarea misiunilor de consultanță este necesară aflarea de informații care trebuie comunicate consiliului și direcției generale.

Un alt principiu stipulează că organizația trebuie să înțeleagă și să accepte principiile de bază după care se ghidează misiunile de consultanță, principii care este necesar a fi codificate în Carta de Audit, care este aprobată de consiliul de audit și se publică comunicate în cadrul organizației..

Există situații în care sunt încredințate misiuni formale de consultanță către consultanți externi, dar există și organizații care estimează că anumite misiuni trebuie mai degrabă alocate serviciului de audit intern, care trebuie să realizeze aceste misiuni de o manieră metodică și sistematică.

Responsabilul cu auditul intern are o serie de obligații, trebuind să dialogheze cu managementul superior referior la o serie de aspecte care țin de conducerea societății, ceea ce permite organizarea corespunzătoare a activității de audit intern, conform necesităților exprimate. Cu toate acestea, reponsabilul este cel care decide asupra tehnicilor de audit care urmează a fi aplicate, informând conducerea și consiliul de audit atunci când rezultatele indică existența unor riscuri importante pentru organizație.

In condițiile în care apar situații neprevăzute sau conflicte, acestea trebuie rezolvate în acord cu Normele pentru practica profesională a auditului intern și cu Codul Deontologic al IIA.

Obiectivele auditului intern

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit stipulează obiectivele cele mai importante ale auditului intern.

Auditul intern are drept obiectiv verificarea conformității activităților organizației cu managementul și programele acesteia, respectând legislația în vigoare.

Un alt obiectiv este reprezentat de evaluarea măsurii în care controalele financiare și nefinanciare solicitate ți realizate de managementul superior sunt adecvate și oportune pentru mărirea eficienței activităților organizației.

De asemenea, este necesară evaluarea măsurii în care informațiile de natură financiară și nefinanciară solicitate de către conducerea organizației sunt necesare cunoașterii situației de fapt din cadrul organizației. Un alt obiectiv este reprezentat de protecția elementelor de patrimoniu, bilanțiere și extrabilanțiere, precum și găsirea metodelor de prevenire a pierderilor și fraudelor.

4. Tipuri de audit intern

Auditul de regularitate (conformitate) reprezintă forma tradițională de audit, prin care se verifică măsura în care procedurile și regulile sunt corespunzător aplicate, măsura în care sunt respectate aspecte precum organigramele, sistemele de informare etc. Acest tip de auit are ca finalitate compararea situației de fapt cu sistemul de referință avut în vedere, astfel încât auditorul realizează o serie de demersuri de constatare și comparare în ceea cea privește modul de aplicare și de interpretare, dezechilibrele existente sau deficitele care apae, acestea fiind raportate conducerii.

Auditul de eficacitate are un grad mai ridicat de complexitate, luând în considerare și cultura organizațională, raportându-se la calitate, nu la un sistem de referință. Astfel, eficacitatea se raportează la calitatea muncii și la rezultatele obținute, în condițiile respectării regulilor organizației. Acest audit se mai numește și audit de performanță, exprimând calitatea măsurilor adoptate prin rezultatele obținute.

Auditul de management (de conducere) presupune trei abordări. Prima dintre acestea se regăsește de obicei în practică, constând în prezentarea de către cel ce răspunde de un anumit sector a politicii care trebuie aplicată, auditorul asigurându-se de existența ei și de măsura în care este bine exprimată de persoana responsabilă. Auditorul examinează maniera în care această politică corespunde strategiei organizației. A doua abordare se referă la aplicarea politicii în cadrul organizației, auditorul asigurându-se că această politică este cunoscută, înțeleasă și aplicată, auditorul realizând o apreciere a controlului intern. O altă manieră de concepere a conformității este reprezentată de cea dintre politică în sine și modul său de aplicare. A treia abordare presupune elaborarea strategiei, aceasta fiind un proces formalizat, care realizează o armonizare între recomandări și acceptarea de către conducere, aând ca rezultat o strategie clară și aplicată.

Auditul de strategie constituie confruntare între politicile și strategiile organizației, pe de o parte, și mediul în care se găsește organizația, pe de altă parte, cu scopul verificării existenței unei coerențe generale. Auditorul semnalează situațiile lipsite de coerență conducerii, care este cea care decide modificările necesare.

5. Cadrul legal al auditului intern

În țara noastră, există Asociația Auditorilor Interni din România, care este afiliată Institutului Auditorilor Interni, care este o organizație de nivel internațional care reglementează activitatea de audit.

Activitatea de audit este practicată în țara noastră în acord cu Normele emise de către Camera Auditorilor Financiari, care includ o serie de reguli de natură organizatorică, executivă, de implementare, precum și Codul etic al profesiei de auditor intern.

Legile privind auditul în România sunt Legea nr. 672/2002 și O.G. nr. 37/2004, privind activitatea de audit public intern, precum și O.U.G. nr. 75/1999 și Legea nr. 33/2002, privind activitatea de audit intern al organismelor private.

Profesia de auditor intern este înregistratp în COR cu codul 241125, în cazul celor din domeniul privat, și codul 241961, în cazul celor din domeniul public, pentru ambele categorii fiind necesare studii superioare în scopul exercitării profesiei de auditor. Ocupația de auditor este reglementată prin Ordinul 1364/4201/2009 emis de MMFPS/INS.

6. Standarde de audit intern

Standardele de practică profesională pentru auditul intern au fost elaborate și introduse pentru a limita influențele produse de o serie de factori subiectivi și obiectivi, precum mediul cultural, legislația, factorii politici, trăsăturile de personalitate ale evaluatorilor, pregătirea diferită a acestora, diferențele de experiență etc.

Aceste standarde sunt recomandate tuturor auditorilor interni, neepinzân de mediul de desfășurare a activității lor, ei realizânu-și propriile standarde de audit în funcție de acestea. Aplicarea standardelor în practica curentă are rolul de a stabili principiile esențiale care trebuie urmate în realizarea auditului, funcționân ca un cadru de referință pentru ddesfășurarea unor activități variate de auit intern, care să contribuie la ridicarea valorii entității în care lucrează. Prin aceste standarde, sunt definite criteriile de apreciere ale performanței activității de audit, cu scopul ameliorării funcționării și operațiunilor desfășurate de organizație.

Standardele de audit intern includ mai multe componente, respectiv: Coul etic al auditorului intern, Standardele de calificare din seria 1000, Standardele de realizare din seria 2000 și Standardele de aplicare practică, seriile AP 1000 și AP 2000.

Codul deontologic al auitorului intern a fost elaborat cu scopul dezvoltării conduitei etice a auditorilor interni și include două aspecte principale, respectiv principii de bază adecvate profesiei și practicării meseriei de auditor intern și norme de conduită pentru cei care practică această meserie.

Codul deontologic se constituie ca o declarație în ceea ce privește principiile și valorile după care trebuie să se ghieze auditorii interni în activitatea profesională., acestea fiind integritatea, obiectivitatea, inependența, confidențialitatea și competența. Aceste principii se bazează pe o serie de reguli de conduită, respectiv: realizarea cu corectituine a misiunilor de audit; respectarea legea; neimplicarea în activități ilegale; respectarea eticii; imparțialitatea; neacceptarea niciunui lucru care poate afecta sau influența hotărârile luate; sublinierea aspectelor semnificative; protecția informațiilor; necăutarea de beneficii personale; realizarea doar a posibilului; ameliorarea continuă a competențelor; respectarea standardelor meseriei.

Standardele de calificare sau de atribut se referă la caracterisiticile structurilor de audit și la indivizii implicați în realizarea auditului intern. Aceste standarde sunt alcătuite din patru standarde principale:

1000 – Misiuni, competențe și responsabilități;

1100 – Independență și obiectivitate;

1200 – Competență și conștiință profesională;

1300 – Program de asigurare și îmbunătățire a calității.

Acestea sunt divizate la rândul lor în substandarde, care se numesc standarde de implementare practică.

Standardul 1000 – Misiuni, competențe și responsabilități – se referă la faptul că este necesar ca aceste aspecte ale auditului intern să fie stabilite și descrise oficial în cadrul unui regulament și să fie aprobate de conducerea entității. Standardul 1000. A1 arată că tipul misiunilor de asigurare realizate pentru organizație trebuie definite în cadrul Regulamentului de funcționare a Departamentului de audit intern. Standarul 1000. C1 arată că natura misiunilor de consultanță trebuie definită în Regulamentul de funcționare al Departamentului de audit intern.

Standardul 1100 – Independență și obiectivitate – specifică faptul că activitatea de audit intern trebuie să fie independentă, iar auditorii să o realizeze cu obiectivitate. Standardul 1110 – Independență în cadrul entității – specifică faptul că este obligatoriu ca șeful Departamentului de audit intern să raporteze unui superior ierarhic din cadrul organizației care să-i permită realizarea responsabilităților în cadrul auditului intern. Standardul 1110.A1 arată că auditul intern nu trebuie să fie subiectul niciunei influențe sau imixtiuni privind stabilirea aplicabilității sale, desfășurarea sa și raportarea rezultatelor obținute.

Standardul 1120 – Obiectivitate individuală – specifică că auditorii interni trebuie să manifeste imparțialitate și să nu se lase influențați, evitând conflictele de interese. Standardul 1130 – Prejudicii aduse independenței sau obiectivității – specifică faptul că, în condițiile afectării independenței sau obiectivității auditorilor interni, este necesară comunicarea acestui aspect celor interesați, precum și detaliile aspectelor care produc această problemă. Standardul 1130.A1 arată că este preferabil ca auditorii interni să evite examinarea unor operațiuni de care s-au ocupat anterior.

Standardul 1130.A2 se referă la necesitatea supervizării de către o persoană exterioară departamentului. Standardul 1130.C1 arată că auditorii interni pot oferi consultanță privind operațiunile de care s-au ocupat anterior. Standardul 1130.C2 arată că auitorii trebuie să semnaleze situațiile ce pot afecta misiunea lor.

Standardul 1200 – Competență și conștiinciozitate profesională – se referă la îndeplinirea misiunilor conștiincios și competent. Standardul 1210 se referă la competența necesară auditorilor interni. Standardul 1220 se referă la conștiinciozitate profesională de care trebuie să dea dovadă auditorii interni în realizarea misiunilor lor. Standardul 1230 se referă la pregătirea profesională continuă necesară auditorilor interni.

Standardul 1300 se referă la programul de asigurare și îmbunătățire a calității, care trebuie să cuprină toate elementele legate de auditul intern și să controleze permanent eficienta acestei activități. Standardul 1310 se referă la evaluările programului de controlul calității, care pot fi interne (1311) sau externe (1312).

Standardul 1320 privește rapoartele privind programul de calitate, acestea trebuind comunicate conducerii. Standardul 1330 se referă la necesitatea folosirii mențiunii „Efectuat în conformitate cu Standardele”. Standardul 1340 conține aspecte legate de prezentarea neconformității, care trebuie adusă la cunoștința conducerii.

Standardele de funcționare sau realizare se referă la activitățile de audit intern în sine și stabilesc criteriile calitative de măsurare a lor. Ele sunt alcătuite din 7 standarde principale, respectiv: Standardul 2000 – Gestionarea auditului intern; Standardul 2100 – Natura activităților; Standardul 2200 – Planificarea misiunii; Standardul 2300 – Realizarea misiunii; Standardul 2400 – Comunicarea rezultatelor; Standardul 2500 – Supravegherea acțiunilor de evoluție; Standardul 2600 – Acceptarea riscurilor de către direcția generală.

Standardul 2000 se referă la gestionarea activității de audit intern, care trebuie realizată în mod eficient de către cel care conduce auditul, cu scopul adăugării de valoare organizației. Standardul 2010 se referă la planificare, care trebuie realizată luând în considerare riscurile, anual.

Standardul 2020 se referă la comunicarea și aprobarea planurilor de audit intern și a resurselor e care este nevoie către conducerea organizației. Standardul 2030 se referă la gestionarea resurselor, realizată de către cel care conduce misiunea de audit. Standardul 2040 se referă la politicile și procedurile care ghidează auditul intern. Standarddul 2050 privește coordonarea cu celelalte servicii pentru realizarea obiectivelor auditului. Standardul 2060 se referă la rapoartele transmise cnonducerii organizației, activitate care trebuie realizată periodic.

Standardele 2100 se referă la natura activității de audit intern. Standardul 2110 se referă la managementul riscurilor, care trebuie identificate și controlate. Standardul 2120 se referă la îmbunătățirea controlului în ceea ce privește conducerea organizației și operațiunile acesteia. Standardul 2130 se referă la guvernanță, auditul intern având rolul de a evalua și propune recomandări corespunzătoare pentru ameliorarea guvernanței.

Standardul 2200 se referă la planificarea misiunii de audit intern. Standardul 2201 privește realizarea de considerații privind planificarea, respectiv stabilirea obiectivelor, identificarea riscurilor importante și adecvarea și ameliorarea sistemelor de management și control al riscurilor activității. Standardul 2210 se referă la stabilirea obiectivelor misiunii de audit. Standardul 2220 privește aria de aplicabilitate a misiunii. Standardul 2230 se referă la resursele alocate misiunii de audit. Standardul 2240 privește programul de lucru al misiunii

Standardul 2300 se referă la realizarea misiunii de audit, auditorul trebuind să identifice, analizeze și să evalueze informațiile necesare pentru atingerea obiectivelor misiunii de audit. Standardul 2310 se referă la iIdentificarea informațiilor. Standdardul 2320 se referă la analizele și evaluările necesare. Standardul 2330 se referă la ddocumentarea informațiilor. Standardul 2340 se referă la supervizarea misiunii de audit.

Standardul 2400 privește comunicarea rezultatelor misiunii de audit. Standardul 2410 se referă la criteriile privind comunicarea. Standardul 2420 se referă la calitatea comunicării. Standardul 2421 se referă la erori și omisiuni în comunicarea rezultatelor. Standardul 2430 se referă la comunicarea neconformității cu Standardele. Standardul 2440 se referă la diseminarea rezultatelor.

Standardul 2500 privește monitorizarea evoluției misiunii de audit. Standardul 2600 privește soluționarea acceptării riscurilor de către conducere.

Standardele de implementatre practică constituie implementarea practică a Standardelor de calificare și a Standardelor de realizare pentru anumite misiuni de audit de tipul: audit de regularitate; audit de sistem; evaluarea anumitor funcții din organizație etc.

În țara noastră, a fost creat un Manual de audit intern, conținând Normele generale pentru exercitarea activităților de audit public intern, pe baza Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern. In baza acestui manual, instituțiile publice și-au creat norme proprii, caracteristice fiecărei organizații, pentru realizarea auditului intern.

7. Modalități de îmbunătățire a calității auditului intern

Potrivit Standardelor pentru Practica Profesională a Auditului Intern emise de IIA, mai exact, Standardul 2000 –„Conducerea activității de audit intern” prevede: „Conducerea executivă a auditului trebuie să dirijeze activitatea de audit intern în mod eficace pentru a asigura crearea valorii în cadrul organizației”. În cele ce urmează, ne vom propune să identificăm ce anume contribuie mai mult la procesul de valoare adăugată și cum pot auditorii interni să acționeze în acest sens.

O altă problematică delicată, în ceea ce privește valoarea adăugată, este reprezentată de mulțimea acelor factori care ar putea avea o influență semnificativă asupra calității valorii adăugate de auditorul intern, prin activitatea de audit ce a realizat-o. Având în spate mai mult de 10 ani de cercetare a celor mai bune practici de audit intern, Roth J. a identificat patru factori care își pun amprenta semnificativ asupra calității valorii adăugate de auditorii interni, organizațiilor lor o cunoaștere foarte profundă a organizației, incluzând atât cultura sa, jucătorii cheie în activitatea organizației, precum și mediul competitiv în care acționează; curajul de a inova într-un astfel de mod, în care părțile interesate ale organizației nu se așteaptă; o cunoaștere foarte bună a practicilor profesiei de audit intern, în general, și a celor privind valoarea adăugată, în special; creativitatea manifestată prin adaptarea inovațiilor la condițiile organizațiile, obținând, pe această cale, rezultate favorabile, care să depășească așteptările părților interesate din cadrul organizației. :

Roth J. a realizat un studiu, ale cărui rezultate i-au permis acestuia să construiască profilul unui departament de audit intern, furnizor real de valoare adăugată, încercând astfel să ofere un sprijin prețios auditorilor interni, interesați de această problematică, furnizând posibile idei care ar putea fi aplicate propriilor lor departamente de audit intern. Roth J. a identificat cinci caracteristici pe care un departament de audit ideal trebuie să le îndeplinească, în calitatea sa de furnizor real de valoare adăugată.

Creșterea experienței personalului din departamentul de audit pleacă de la ideea că organizațiile cer din ce în ce mai multă valoare adăugată tangibilă, care se poate cuantifica, în urma muncii de audit depuse, spre deosebire de valoarea pe care noii inițiați ai profesiei de audit intern o pot oferi. Un mediu de muncă provocator este o caracteristică care promovează ideea că auditorii interni talentați și motivați, din cadrul unui departament de audit intern, se plictisesc mult mai ușor, fiind doritori de muncă care să le ofere provocări. De aceea, este necesară acordarea unei atenții speciale, pentru încurajarea și chiar recompensarea creativității constructive a auditorilor, contribuind, în acest mod, la dezvoltarea de noi practici de audit intern, ce ar putea contribui la adăugarea de valoare organizației, în cadrul căreia activează respectivul departament.

Alinierea din punct de vedere organizațional se referă la faptul că acele departamente de audit mai mari, care au doi sau mai mulți manageri de audit, ar trebui, în mod normal, să-și alinieze structura organizațională la ceea prezentată de organizație în ansamblul său.

Realizarea unei evaluări a riscurilor de calitate și în timp util – auditorii își îndeplinesc obiectivele, dacă au în vedere o revizuire a planului de activitate al managementului, dar și întâlniri și ședințe cu fiecare manager executiv, de regulă o dată pe trimestru, pentru a fi mereu informat asupra evoluției strategiilor organizației, precum și eventualele modificări ar putea afecta profilul de risc al organizației;

Abordarea matriceală a serviciilor de audit pornește de la ideea că departamentele de audit, cu adevărat furnizoare de valoare adăugată, au evoluat de la o „funcție de evaluare”, spre o semnificație mai largă îndeplinind treptat o funcție de „asigurare și consultanță”, și oferind, în același timp, în completarea muncii de audit intern tradițională, o gamă extinsă de servicii de audit.

O altă paletă de factori determinanți în furnizarea de valoare adăugată este cea identificată de Walz A. (1997): depunerea de eforturi pentru creșterea valorii de piață a organizației; reducerea costurilor legate de însăși funcția de audit intern, deoarece fiecare reducere de costuri este văzută ca și un factor determinant în creșterea valorii; îmbunătățirea productivității muncii și furnizarea acelorași servicii cu resurse mai puține (costuri mai mici); adoptarea de tehnici de audit mai eficiente prin însușirea unora de ultimă oră care să determine o valoare adăugată mai mare; adoptarea unor strategii de audit mai bune, prin reproiectarea planului de audit intern în scopul obținerii unei eficiente mai mari, dacă este necesar și dacă astfel s-ar obține o acoperire mai bună a domeniilor de auditat la costuri mai mici; preocupare pentru îmbunătățirea continuă a competențelor și experiențelor profesionale. Acești factori sunt influențați de calitatea personalului de audit, motivarea acestuia, competența și profesionalismul acestora; promovarea în cadrul organizației a unor valori cum sunt continua învățare și inovare a muncii depuse, care pot determina o creștere a productivității; eliminarea proiectelor inutile și depășite deoarece și-au pierdut relevanța ca urmare a schimbărilor generate de dinamismului mediului de afaceri; emiterea de recomandări care adăugă valoare prin îmbunătățirea activităților auditate.

Stabilirea criteriilor în funcție de care apreciem calitatea unei recomandări de a adăuga valoare, chiar dacă nu este un proces tocmai facil, totuși acesta este un important factor determinant în furnizarea de valoare adăugată organizației.

Concluzionăm prin a evidenția faptul că valoarea adăugată furnizată de auditul intern dobândește treptat tot mai multă relevanță, ceea ce evidențiază necesitatea identificării acelor factori care sunt determinanți, precum și respectarea acestora. Apreciem, că în viitorul apropiat, unul din criteriile cele mai importante în justificarea necesității auditului intern în cadrul unei organizații va fi valoarea adăugată, ea devenind treptat „rațiunea de a exista” pentru profesia de audit intern. Auditul intern trebuie să devină „creator de valoare", lepădându-se de neplăcuta etichetă de „consumator de resurse".

Așa cum am arătat anterior, un element semnificativ al procesului de valoare adăugată este reprezentat de comunicarea rezultatelor către management și comitetul de audit prin intermediul raportului de audit intern. Munca auditorilor interni este reflectată de acest document, astfel că, devine imperativ ca acest document să îndeplinească anumite calități bine delimitate. Pe de altă parte, nu există o formă standardizată a raportului de audit, forma acestuia putând varia de la o organizație la alta, dar și de la o misiune la alta, chiar în cadrul aceleiași organizații. Este evident faptul că sunt câteva elemente comune care trebuie identificate în structura acestui raport.

Pe lângă aceste elemente comune, raportul de audit trebuie să fie caracterizat prin anumite calități, astfel încât acesta să contribuie la crearea de valoare adăugată. Prezentăm, în continuare, aceste calități: nu trebuie să fie susceptibil de confuzii și neînțelegeri; se interzice utilizarea unui ton ofensiv; este necesară exprimarea constatărilor într-o formă corectă și concisă; recomandările trebuie să fie exprimate după fiecare constatare; riscurile și deficiențele controlului intern trebuie să fie clar exprimate, astfel încât managementul și comitetul de audit să le poată identifica ușor, având posibilitatea unei acțiuni rapide; utilizarea sistemului de scriere SMART în redactarea raportului de audit asigură o creștere semnificativă a calității valorii adăugate de auditul intern: Specific (specific), Measurable (măsurabil), Action-oriented (posibil de atins), Risk/realistic (realist), Timed (definit în timp); este necesar ca auditorul să fie specific, astfel încât să nu se lase loc la interpretări ale utilizatorilor, mai mult decât este intenția autorului raportului de audit.

Concluzionăm că, în ciuda diversității care caracterizează abordarea conceptuală a problematicii valorii adăugate, totuși, sunt câteva reguli generale, pe care auditorii interni trebuie să le respecte pentru a-și aduce aportul la progresul organizației: auditorul intern trebuie să fie conștient asupra responsabilității ce o are privind valoarea adăugată organizației; este sarcina auditorului de a arăta managementului și comitetului de audit cum funcționează auditul intern; auditorii trebuie să aibă șansa de a instrui managementul, prin organizarea de sesiuni privind autoevaluările privind controalele deținute.

Chiar dacă funcția de audit intern este parte integrantă a cadrului de control al unei organizații, este evident că și aceasta trebuie să aibă la rândul ei propriul său control, pentru a putea urmări dacă performanțele sale sunt în acord cu rolul său și cu obiectivele stabilite. Standardele Internaționale pentru Practica Profesională a Auditului Intern precizează că „conducătorul activității de audit intern trebuie să elaboreze și să întrețină un program de asigurare și îmbunătățire a calității care să acopere toate aspectele legate de activitatea de audit intern și să monitorizeze permanent eficacitatea acestuia” (Standardul 1300). Programul de calitate trebuie să monitorizeze auditul intern din cel puțin două puncte de vedere: programul de asigurare a calității trebuie să ajute auditul intern în creșterea valorii adăugate și îmbunătățirea operațiunilor; programul de asigurare a calității trebuie să ajute auditul intern în asigurarea conformității cu standardele de audit intern.

Aceleași standarde de audit intern indică faptul că „Activitatea de audit intern trebuie să adopte un proces care să permită monitorizarea și evaluarea eficacității globale a programului de controlul calității. Acest proces trebuie să cuprindă atât evaluări interne, cât și evaluări externe” (Standardul 1310).

În abordarea metodelor de măsurare a performanței auditului intern, apreciem că cea mai relevantă ar fi aceea de cercetare structurată a acestora din două perspective majore: cantitativ și calitativ.

Dintre metodele cantitative de măsurare a performanței auditului intern menționăm: determinarea gradului de realizare a planului de audit intern; identificarea perioadei de timp necesară emiterii raportului final de audit; monitorizarea perioadei de timp pentru rezolvarea constatărilor de audit; evaluarea calificării personalului; eterminarea raportului dintre timpul dedicat activităților propriu-zise de audit intern și timpul dedicat activităților administrative.

Dintre metodele calitative de evaluare a performantei auditului intern, menționăm: derularea unor studii (chestionare sau interviuri) ulterioare misiunii de audit la care cei intervievați să fie managerii organizației; derularea unor studii ulterioare (chestionare sau interviuri) misiunii de audit la care cei intervievați să fie cei auditați.

O metodă de măsurare și evaluare a performanțelor auditului intern, care înglobează atât elemente calitative, cât și elemente cantitative, este cea care constă în utilizarea unui instrument de tip „balanced scorecard”. În ultima perioadă, importanța și frecvența utilizării acestui instrument a devenit din ce în ce mai evidentă, fapt confirmat de specialiștii din literatura internațională de specialitate, precum și de practica unor companii multinaționale la nivel global.

Având în vedere că acest model este unul relevant pentru practica auditului intern în contextul internațional, el putând fi adaptat la specificul fiecărei organizații, apreciem că ar fi utilă luarea acestuia în considerare și în practica auditului intern, în general, și auditului intern al societăților comerciale, în special, din contextul României.

Bibliografie:

Frigo, M.L., A balanced scorecard framework for internal auditing departments, The Institute of Internal Auditors Research Foundation, Altamonte Springs, Florida, 2002

Ghiță, M., Nicolau, C., Florea-Ianc, Z., Pereș, I., Bunget, O., Pereș, C.E., Guvernanța corporativă și auditul intern, Editura Mirton, Timișoara, 2009

Normă de audit intern din 19/04/2007 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 416 din 21/06/2007

O.M.F.P nr. 252/3 februarie 2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern, publicat în Monitorul Oficial nr. 128 din 12 februarie 2004

ORDIN Nr. 1267 din 21 septembrie 2000 pentru aprobarea Normelor minimale de audit intern (Cadrul general)

Ordonața de urgență nr.75 din 1 iunie 1999,republicată, privind activitatea de audit financiar ,Art.21, Cap.VI

Roth, J., How do Internal Auditors Add Value? Internal Auditor (February 2003): 33–37, 2003

Walz, A., Adding Value, Internal Auditor, February 1997, 51–54

www.ifaci.com