Modalitati de Imbogatire a Vocabularului Elevilor din Ciclul Primar
MODALITĂȚI DE ÎMBOGĂȚIRE A VOVABULARULUI ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I IMPORTANȚA STUDIERII LIMBII ROMÂNE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ȘCOLAR
I.1. Aspecte ale noului curriculum național
I.2.Obiectivele generale vizate prin noul curriculum în studiul limbii și literaturii române
I.3. Obiective specifice
I.4. Conținutul învățării limbii și literaturii române
Continuturile capacitatii de lectura⁄citire
Continuturile capacitatii de comunicare
Continuturi elementelor de constructie a comunicarii
CAPITOLUL II. METODE TRADIȚIONALE VS METODE MODERNE
II.1. Metode tradiționale utilizate în carul lecțiilor de predare-învățare-evaluare
II.2 Metodele moderne/interactive utilizate în desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare
CAPITOLUL III. FORME DE ORGANIZARE A LECȚIILOR DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN CICLUL PRIMAR
III.1 Folosirea optimă a lecturii la elevii din ciclul primar
III.2. Jocul didactic
III.2.1 Conceptul de joc
III.2.2. Natura și funcțiile formative ale jocului
III.2.3. Clasificarea jocurilor
III.2.4. Utilizarea jocului didactic în ciclul primar
III.2.5.Jocul didactic-metodă activă în predarea-învățarea la clasele primare.
III.2.6.Condiții eficiente necesare organizării și desfășurării jocului didactic
III.2.7.Evaluarea elevilor din ciclul primar prin joc didactic
III.3. Utilizarea computerelor și a softurilor educaționale în lecțiile de predare-învățare-evaluare
CAPITOLUL IV. CERCETAREA PEDAGOGICĂ „MODALITĂȚI DE ÎMBOGĂȚIRE A VOCABULARULUI ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR”
IV.1. Obiectivele cercetării:
IV.2. Ipoteza cercetării
IV.3. Variabilele cercetării
IV.3.1. Variabila independentă
IV.3.2. Variabila dependentă
IV.4. Eșantionul de participanți:
IV.5. Eșantionul de conținut:
IV.6. Metodologia cercetării
IV.7. Etapele investigației
IV.7. 1.Etapa pre-experimentală
IV.7. 2. Etapa experimentală
IV.7. 3. Etapa post-experimentală
IV.8. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor. Concluzii
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
A vorbi și a scrie corect românește e o obligație elementară a oricui. Limba noastră e o limbă bogată, plastică, e „frumoasă și dulce”, cum o caracteriza Eminescu, marele maestru al cuvântului.
Alecsandri spunea despre acest tezaur că e „cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute șicare merită să fie păstrate cu sfințenie de generațiile care-l primesc”.
Poetul Demostene Botez afirma: „Cultivarea limbii înseamnă lucrarea ei pentru a o fertiliza, îngrijirea ei, înseamnă a face să crească, să se dezvolte. E o acțiune ca aceea de lucrare a pământului, pentru a obținecele mai bune roade. În cuprinsul acestei acțiuni intră în primul rând preocuparea de a păstraacel fond de cuvinte, format și șlefuit prin generații așa cum ni s-a transmis din moși- strămoși în vorbirea poporului, precum și de a respecta formele ei gramaticale, îmbinarea firească acuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze și rânduirea lor în vorbire după reguli scrise și nescrise specifice limbii noastre.
A cultiva limba înseamnă totodată a avea grijă de a cerne, de a selecționa cuvinte noi, sentimente mai complexe, impuse de progres și de rafinarea sensibilității umane. A cultiva limba înseamnă iarăși a o feri de forme gata făcute, puse cap la cap, stereotip, fără nici o schimbare, până la lipsirea lor de orice putere de expresivitate, până acolo încât atunci când le auzi nu- ți mai spun nimic”.
Îmbogățirea și perfecționarea vocabularului constituie un lucru mult mai greu de realizat decât însușirea normelor gramaticale ale limbii materne. Școala are rolul esențial în educarea limbajului. Înainte de toate, școala va acționa pentru a face din limbă un instrument din ce în ce mai precis, mai corect și mai expresiv în serviciul gândirii și al comunicării. Dascălul va conduce elevul spre conștientizarea posibilităților de utilizare a limbii, de structurare mai bună aexprimării, a gândirii sale, deci îi va oferi instrumentele de care are nevoie fără a uita vreodată căesențială nu este memorarea noțiunilor, ci capacitatea de a le aplica.
Delavrancea arată ca limba română, „ se poate asemăna cu o materie topită, ea nu atârnă decât de generațiile tinere de a găsi formele rezistente și nepieritoare în care să se toarne această materie incandescentă”. Într-adevăr, limba este o materie, care folosită nuanțat, în bogăția ei, reverberează într –o varietate de culori și sunete.
Limba română ca limbă maternă și ca obiect de studiu în școală, ocupă locul central în ansamblul general de pregătire a elevilor, fiind principalul mijloc de comunicare și de informare. Tendința ultimilor ani, în ceea ce privește predarea limbii române, înclină către inițierea elevilor în actul comunicării, ceea ce presupune stabilirea unor paralele de obiective și metode mult diversificate și îmbogățite.
Forma de activitate cea mai importantă și eficientă desfășurată în școală este lecția. Lecția de limba și literatura română posedă un potențial educativ permanent și pronunțat atât în plan cognitiv, cât și în plan afectiv și volițional; ea trebuie privită în conexiune cu lecțiile celorlalte obiecte de învățământ, dar și cu configurația culturală a epocii.
În vederea formării deprinderilor de comunicare, se urmărește îmbogățirea vocabularului elevilor prin folosirea exercițiilor lexicale variate. Prin complexitatea lor, exercițiile trebuie să ajute pe elevi să devină vorbitori ai limbii ca mijlocde comunicare socială și nu numai vorbitori ai limbii “de școală” și “pentru școală”. (Revista educațională "Orizont Didactic")
CAPITOLUL I IMPORTANȚA STUDIERII LIMBII ROMÂNE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ȘCOLAR
Disciplina Limba și literatura română constituie principalul obiect de studiu în procesul de învățământ. Studierea limbii române în școală prezintă o importanță inestimabilă, deoarece limba română este expresia cea mai cuprinzătoare a ființei naționale a poporului român, ea identificându-se cu existența milenară a acestui popor, cu modul lui particular de a înțelege existența, cu momentele istorice cruciale prin care a trecut, cu bucuriile și tristețile trăite din plin într-un spațiu geopolitic destul de vitreg, cum spunea poetul: „ Limba noastră-i o comoară / În adâncuri înfundată, / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată. / Limba noastră-s vechi izvoade, / Povestiri din alte vremuri / Și cetindu-le-nșirate, / Te-nfiori adânc și tremuri”.
Fără însușirea corespunzătoare a limbii române nu poate fi concepută evoluția intelectuală viitoare a școlarilor, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte obiecte de învățământ. În ciclul primar importanța limbii române ca disciplină școlară capătă dimensiuni noi, determinate de faptul că această disciplină urmărește atât cultivarea limbajului oral și scris al elevilor, cunoașterea și folosirea corectă a limbii, cât și învățarea unor tehnici sau instrumente ale muncii intelectuale care asigură dezvoltarea și perfecționarea limbajului precum și succesul în întreaga evoluție viitoare.
Dezvoltarea capacității de exprimare corectă, oral și scris, implică în mod necesar cunoașterea fundamentelor teoretice, de ordin lingvistic, pe care se bazează construcția comunicării, înseși competențele de comunicare. Studiul elementelor de construcție a comunicării urmărește fundamentarea științifică a exprimării corecte a elevilor în limba română. Însușirea noțiunilor gramaticale de către elevi reprezintă un proces complex. Spre deosebire de noțiunile din alte domenii ale realității, noțiunile gramaticale au un specific aparte, care determină și anumite particularități ale procesului de formare a lor. Operațiile de gândire care sunt implicate în procesul formării noțiunilor gramaticale: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea au și ele un specific deosebit.
Obișnuirea elevilor cu aplicarea teoriei gramaticale în practica exprimării se realizează treptat prin exerciții zilnice de limbă. Pentru aceasta este necesară cultivarea unei atitudini conștiente față de fiecare regulă și definiție învățată, făcându-i conștienți de valoarea practică a acestora. Prin predarea noțiunilor gramaticale despre atribut, profesorul urmărește să implementeze în mintea elevilor importanța acestuia pentru comunicarea ideilor, precum și formarea priceperii și deprinderii de a-l folosi în vederea formării unei exprimări expresive. Elevii trebuie ajutați, obișnuiți să prețuiască și valoarea stilistică a atributului (epitet). E necesar să li se formeze, cultive si dezvolte simțul artistic, să li se formeze deprinderea folosirii adecvate a atributului în propria lor exprimare. La realizarea acestor țeluri poate contribui, in primul rând, analiza atributelor din diverse texte literar-artistice, înțelegerea și aprecierea rolului lor în plasticizarea, concretizarea, comunicarea ideilor, sentimentelor, a mesajului artistic. Pentru a face mai evidentă valoarea stilistică a atributului, se va putea compara un text literar, așa cum se prezintă el, cu același text din care au fost eliminate atributele sau se va putea propune elevilor să îmbogățească ei un text lipsit de atribute, să compare cele două variante, să prezinte deosebirea dintre ele și să le aprecieze din punct de vedere artistic.
I.1. Aspecte ale noului curriculum național
Plasarea învățării – ca proces – în centrul demersurilor școlii (important este nu ceea ce profesorul a predat, ci ceea ce elevul a învățat).
Orientarea învățării spre formarea de capacități și atitudini, prin dezvoltarea competențelor proprii rezolvării de probleme, precum și prin folosirea strategiilor participative în activitatea didactică.
Flexibilizarea ofertei de învățare venită dinspre școală (structurarea unui învățământ pentru fiecare, deci pentru elevul concret, iar nu a unui învățământ uniform și unic pentru toți, conceput pentru un elev abstract).
Adaptarea conținuturilor învățării la realitatea cotidiană, precum și la preocupările, interesele și aptitudinile elevului.
Introducerea unor noi modalități de selectare și de organizare a obiectivelor și a conținuturilor, conform principiului "nu mult, ci bine"; important este nu doar ce anume, dar cât de bine, când și de ce se învață ceea ce se învață, precum și la ce anume servește mai târziu ceea ce s-a învățat în școală.
Posibilitatea realizării unor parcursuri școlare individualizate, motivante pentru elevi, orientate spre inovație și spre implinire personală.
Responsabilizarea tuturor agenților educaționali în vederea proiectării, monitorizării și evaluării curriculum-ului.
I.2.Obiectivele generale vizate prin noul curriculum în studiul limbii și literaturii române
Formularea finalităților învățământului primar, la Limba și literatura română, se regăsește în standardele curriculare de performanță, care indică standardele ce trebuie atinse, respectând obiectivele cadru ale programei de limba și literatura română:
1. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral
S1. Desprinderea semnificației globale și a unor informații de detaliu din mesajul ascultat
S2. Desprinderea sensului unui cuvânt nou prin raportare la contextual mesajului ascultat
2. Dezvoltarea capacității de exprimare orală
S3. Adaptarea mesajului la partener în situații de comunicare dialogată
S4. Formularea unor enunțuri corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical
S5. Povestirea orală a unui text narativ cunoscut pe baza unui plan de idei
3. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris (citirea/lectura)
S6. Citirea conștientă și corectă a unui text
S7. Formularea ideilor principale ale unui text narativ
S8. Identificarea secvențelor narative, descriptive și dialogate dintr-un text citit
S9. Desprinderea unor trăsături fizice și morale ale personajelor dintr –un text citit
4. Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă
S10. Alcătuirea unui plan simplu de idei al unui text narativ
S11. Redactarea unui scurt text narativ propriu, pe baza unui plan de idei
S1de organizare a obiectivelor și a conținuturilor, conform principiului "nu mult, ci bine"; important este nu doar ce anume, dar cât de bine, când și de ce se învață ceea ce se învață, precum și la ce anume servește mai târziu ceea ce s-a învățat în școală.
Posibilitatea realizării unor parcursuri școlare individualizate, motivante pentru elevi, orientate spre inovație și spre implinire personală.
Responsabilizarea tuturor agenților educaționali în vederea proiectării, monitorizării și evaluării curriculum-ului.
I.2.Obiectivele generale vizate prin noul curriculum în studiul limbii și literaturii române
Formularea finalităților învățământului primar, la Limba și literatura română, se regăsește în standardele curriculare de performanță, care indică standardele ce trebuie atinse, respectând obiectivele cadru ale programei de limba și literatura română:
1. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral
S1. Desprinderea semnificației globale și a unor informații de detaliu din mesajul ascultat
S2. Desprinderea sensului unui cuvânt nou prin raportare la contextual mesajului ascultat
2. Dezvoltarea capacității de exprimare orală
S3. Adaptarea mesajului la partener în situații de comunicare dialogată
S4. Formularea unor enunțuri corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical
S5. Povestirea orală a unui text narativ cunoscut pe baza unui plan de idei
3. Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris (citirea/lectura)
S6. Citirea conștientă și corectă a unui text
S7. Formularea ideilor principale ale unui text narativ
S8. Identificarea secvențelor narative, descriptive și dialogate dintr-un text citit
S9. Desprinderea unor trăsături fizice și morale ale personajelor dintr –un text citit
4. Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă
S10. Alcătuirea unui plan simplu de idei al unui text narativ
S11. Redactarea unui scurt text narativ propriu, pe baza unui plan de idei
S12. Redactarea unor texte scurte cu destinație specială (bilet, felicitare, carte poștală, invitație)
S13. Redactarea de texte cu respectarea regulilor de despărțire a cuvintelor în silabe, a celor ortografice și de punctuație studiate, a așezării corecte în pagină și a scrisului lizibil
S14. Redactarea unor texte corecte din punct de vedere lexical și grammatical
I.3. Obiective specifice
Clasa I:
Obiectiv cadru: dezvoltarea capacitatii de receptare a mesajului oral.
Obiectiv de referinta: elevul sa înteleaga semnificatia globala a unui mesaj.
Exemple de activitati de învatare: exercitii de ascultare si de confirmare a întelegerii mesajului ascultat, formulari de raspunsuri la întrebarile puse.
Clasa a II-a:
Obiectiv cadru: dezvoltarea capacitatii de exprimare orala.
Obiectiv de referinta: elevul sa îmbine enunturi într-un mesaj propriu.
Exemple de activitati de învatare: exercitii de alcatuire a unor enunturi pe baza unui set de cuvinte date si a unui sir de întrebari, exercitii de construire a unor texte orale scurte pe baza unui sir de ilustratii sau de benzi desenate.
Clasa a III-a:
Obiectiv cadru: dezvoltarea capacitatii de receptare a mesajului scris (citirea⁄lectura).
Obiectiv de referinta: sa sesizeze semnificatia cuvintelor în functie de un text dat.
Exemple de activitati de învatare: exercitii de sesizare a schimbarii semnificatiei unui cuvânt în functie de contextul în care apare, jocuri didactice de utilizare a categoriilor semantice: sinonime, antonime, omonime (fara mentionarea terminologiei lexicale) etc.
Clasa a IV-a.
Obiectiv cadru: dezvoltarea capacitatii de exprimare scrisa.
Obiectiv de referinta: sa aplice în mod constient semnele ortografice si de punctuatie.
Exemple de activitati de învatare: exercitii de utilizare a cratimei în scrierea ortogramelor si în scrierea cuvintelor ce nu încap la sfârsitul rândului, exercitii de ortografiere a formelor flexionare ale partilor de vorbire folosite în texte redactate, exercitii de utilizare a semnelor de punctuatie etc.
I.4. Conținutul învățării limbii și literaturii române
Continuturile capacitatii de lectura⁄citire
Clasa I: cartea-volum, coperta, foaie, pagina, directii de orientare în pagina, literele mici⁄ mari de tipar, grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, alfabetul, citirea cuvintelor s.a.
Clasa II: cartea, asezarea textului în pagina, textul, titlul, autorul, textul literar-textul narativ, delimitarea textului narativ în fragmente, textul liric, poezii cu tematica diversa
Clasa a III-a: tipuri de litere de tipar, textul narativ, formularea ideilor principale în propozitii sau în fraze, recunoasterea personajelor, povestirea orala a textului, povestirea scrisa a unor fragmente din text, textul liric, poezii cu tematica diversa, strofa, versul
Clasa a IV-a: cartea, rolul ilustratiilor, textul narativ, recunoasterea determinantilor spatiali si temporali ai actiunii, rezumatul dupa planul simplu de idei, personajul literar – trasaturi fizice, morale; dialogul, descrierea ca element constitutiv al unui text narativ (recunoasterea), delimitarea tablourilor si formularea titlurilor, textul liric
Continuturile sunt subordonate obiectivelor cadru si celor de referinta;
Ele asigura resurse pentru dezvoltarea capacitatii de receptare a mesajelor scrise pe elemente ce tin de învatarea unor tehnici si instrumente ale muncii cu cartea.
Cerintele fata de calitatile citirii (corecta, fluida, curenta, constienta, expresiva) si problemele specifice de vocabular au în vedere contextul fiecarei activitati de învatare.
Continuturile capacitatii de comunicare
Continuturile capacitatii de comunicare au ca finalitate compunerea unor mesaje, construirea de structuri de limbaj în raport cu contextele date, descrierea de situatii traite sau auzite etc.
Clasa I.
1. Comunicare orala:
Comunicarea, ca schimb de informatii între oameni (fara teoretizari), persoana care transmite o informatie, persoana care primeste o informatie, informatia propriu-zisa (prin cuvinte, gesturi, semnale scrise); formularea mesajului oral (aplicativ, fara teoretizari); cuvântul, ca element de comunicare; propozitia; dialogul sau convorbirea între doua sau mai multe persoane. Programa recomanda acte de vorbire precum: initierea sau încheierea unui dialog, formularea unor întrebari si a unor raspunsuri, exprimarea acordului sau a dezacordului în legatura cu un fapt; continuturi si moduri de lucru despre comportarea civilizata, despre regulile de circulatie, despre mediul scolar, despre regulile de igiena sanitara etc.
2. Comunicarea scrisa.
Procesul scrierii consta în organizarea scrierii, elementele grafice în învatamântul prescolar, literele mici si literele mari de mâna, alfabetul, despartirea cuvintelor în silabe (fara reguli), scrierea caligrafica, asezarea corecta în pagina.
Ortografia presupune scrierea cu majuscula, fara referiri la terminologia gramaticala, scrierea cuvintelor care contin grupurile de litere, a celor care contin diftongi.
Punctuatia atentioneaza asupra folosirii corecte a semnelor de punctuatie (punctul, semnul întrebarii).
Clasa a II-a
Comunicarea orala:
Formularea mesajului (aplicativ, fara teoretizari). Propozitia, intonarea propozitiilor, construirea de dialoguri în situatii concrete (în familie, la scoala, în mijloacele de transport în comun etc.). Se recomanda reluarea unor acte de vorbire exersate si în clasa I, completate cu povestirea unor fapte si întâmplari dupa benzi desenate sau dupa ilustratii.
Comunicarea scrisa.
Continuturilor si actiunilor prevazute în clasa I, reluate la începutul clasei a II-a, li se adauga elemente noi ca: plasarea titlului, folosirea alineatelor, respectarea spatiului dintre cuvinte.
Ortografia presupune scrierea corecta a cuvintelor care contin consoana m înainte de p sau b, scrierea diftongilor.
Punctuatia prevede în plus: semnul exclamarii, linia de dialog, doua puncte, virgula (numai pentru enumerare si vocativ).
Contexte de realizare:
Scrierea functionala cu scop practic, informativ (copieri, dictari, biletul), scrierea imaginativa (compuneri libere), compunerea dupa un sir de ilustratii sau benzi desenate, compunerea pe baza unui sir de întrebari, compuneri cu început dat.
Clasa a III-a
Comunicarea orala.
Apar elemente de noutate cum sunt: comunicarea nonverbala (gesturi, mimica), formule de prezentare, de identificare, de permisiune, de solicitare.
Comunicarea scrisa
Pune accent pe organizarea textului scris, pe scopul redactarii (pentru a transmite o informatie, pentru a raspunde la întrebari); partile componente ale unei compuneri (introducerea, cuprinsul, încheierea);
Ortografia si punctuatia: utilizarea ortogramelor s-a /sa, s-au /sau, i-au /iau, l-a /la, ne-a /nea, neam/ ne-am; cratima.
Contexte de realizare:
Se continua în forme noi scrierea dupa imaginatie: compunerea dupa un plan de idei, compunerea pe baza unor cuvinte de sprijin, compunerea cu început dat, compunerea narativa în care se introduce dialogul s.a.
Clasa a IV-a
Comunicarea orala
Pentru cresterea ponderii comunicarii orale se identifica mediul prin care este transmisa informatia: telefon, radio, televizor (comunicare orala directa si indirecta), bilet, scrisoare (comunicare scrisa), precum si rezumatul oral.
Comunicarea scrisa
Planul initial al compunerii.
Ortografia si punctuatia: utilizarea orogramelor într-un /într-o, dintr-o/ dintr-un,v-a /va, n-ai /nai, s.a., punctele de suspensie.
Contexte de realizare
Scrierea functionala (cartea postala, scrisoarea)si scrierea din imaginatie. Se reiau compunerile din clasa a III-a si apar compuneri pe baza unor cuvinte si a unor expresii date, compunerea narativa libera, compuneri ce înfatiseaza o fiinta sau un colt din natura (descrierea), scrierea dupa textul literar, transformarea textului dialogat în text narativ, rezumatul.
În ciclul primar se învata asadar scrierea functionala, imaginativa, dupa textul literar. Elementele de ortografie si de punctuatie se dobândesc acum pe cale intuitiv-practica.
Continuturi elementelor de constructie a comunicarii
Elementele de constructie a comunicarii sunt mai restrânse la clasele I si a II-a, ele fiind mai complexe la clasele a III-a si a IV-a.
Clasa I
Propozitia, cuvântul, silaba (notiunile nu vor fi definite, ci asimilate pe cale intuitiva), sunetele limbii române, articularea vocalelor si a consoanelor, alfabetul, citirea cuvintelor, a propozitiilor si a textelor.
Clasa a II-a
Lexicul (cuvântul – grup de sunete cu un anumit înteles), cuvinte cu sens asemanator si cuvinte cu sens opus; fonetica: corespondentele dintre sunet si litera, vocale si consoane, silaba, despartirea cuvintelor în silabe la capat de rând.
Clasa a III-a
Elementele de lexic din clasa a II-a se reiau împreuna cu exercitii care au în vedere si alte categorii semantice: omonime, paronime, fara mentionarea terminologiei. Notiuni de fonetica. Grupurile de sunete: ea, ia, oa, ie, ua; scrierea cu mp, mb; scrierea cu î si â (fara derivatele ale caror radacini încep cu î), scrierea cuvintelor care încep cu e (pronume personale, verbul a fi), silabe care contin grupurile de sunete de mai sus. Morfologia. Cuvântul, parte de vorbire: substantivul (substantive comune si proprii), numeralul, adjectivul (acordul adjectivului cu substantivul pe care-l determina), pronumele personal, persoana si numarul, Verbul, persoana, ortografia si ortoepia verbelor a fi si a lua, Sintaxa: predicatul verbal, propozitia (comunicarea cu un singur predicat), subiectul simplu, exprimat prin substantiv si prin pronume personal. Propozitia simpla (partile principale de propozitie), propozitia dezvoltata, parti secundare de propozitie, parti secundare de propozitie care determina un verb.
Clasa a IV-a
Se recomanda reactualizarile la fiecare structura lingvistica si apoi completarea cu noi cunostinte:
Lexic: cuvinte cu aceeasi forma si sens diferit (omonime).
Fonetica: actualizari.
Morfologia: verb (timpul, functia sintactica de predicat), substantivul (genul, functia sintactica de subiect sau de alta parte secundara de propozitie). Pronumele personal, genul, functia sintactica de subiect sau de alta parte secundara de propozitie. Numeralul si functia sintactica de subiect. Adjectivul: acordul în gen si numar cu substantivul pe cate îl determina.
Sintaxa propozitiei: predicatul verbal, subiectul simplu si multiplu, partile de vorbire prin care se exprima subiectul (substantiv, pronume personal), acordul predicatului cu subiectul, atributul, parte secundara de propozitie care determina un verb. Complementul exprimat prin adjectiv si prin pronume.
Cu aceste concepte se opereaza intuitiv pe cale orala si se evita situatiile inaccesibile scolarilor, învatatorul limitându-se la continuturile mentionate de curriculum.
CAPITOLUL II. METODE TRADIȚIONALE VS METODE MODERNE
“O educație bine facută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet , oricare ar fi el, partea folositoare pe care o conține.” (Victor Hugo)
Predarea și învățarea și evaluarea nu pot fi privite separat, ci ca un tot unitar, cele trei acțiuni fiind complementare și surprinzând astfel întreaga activitate.
Pedagogia modernă insistă asupra perfecționării relației predare-învățare-evaluare deoarece numai așa relația obiective-conținuturi-metodologie-rezultate-reglare devine logică, unitară și perfectibilă.
Profesorul Ioan Cerghit definea predarea ca pe „un ansamblu complex de acțiuni și comportamente didactice specifice, destinate învățării”.
În timp ce în școala tradițională, accentul cădea pe acțiunea de predare, rolul central revenind profesorului, școala modernă pune în centru elevul care își îmbogățește, consolidează, corectează și transformă experiența cognitivă, cu scopul perfecționării, profesorului având rolul de a-l activa cognitiv-afectiv-motivațional-atitudinal, astfel constituindu-se un echilibru predare-învățare.
Profesorul modern lucrează împreună cu elevii săi, cooperând în vederea reușitei învățării. Rolurile sunt bine stabilite: profesorul stimulează căutarea și descoperirea, iar elevii se vor ocupa de activitățile de căutare și descoperire, ei participând activ și conștient la asimilarea cunoștințelor și formarea personalității. Astfel, se creează un parteneriat în vederea atingerii obiectivelor propuse, a unui standard cât mai înalt în educație. Lucrând împreună cu elevii săi, profesorul poate regla și ameliora activitatea pe parcursul desfășurării procesului de predare-învățare și, nu în ultimul rând, poate aprecia just valoarea eforturilor de învătare depuse de către elevi pe parcursul activităților desfășurate. Foarte importantă în procesul de învățământ este strategia de instruire deoarece ea reprezintă modul în care profesorul reușește să aleagă cele mai potrivite metode, materiale și mijloace, să le combine și să le organizeze într-un ansamblu, în vederea atingerii obiectivelor propuse.
O variantă de clasificare a metodelor educaționale se poate raporta la istoricul lor în procesul didactic, și anume:
– metode tradiționale;
– metode moderne;
II.1. Metode tradiționale utilizate în carul lecțiilor de predare-învățare-evaluare
Metodele tradiționale pot fi păstrate cu condiția reconsiderării și adaptării lor la exigențele învățământului modern. Acestea pot evolua spre modernitate în măsura în care secvențele procedurale care le compun permit restructurări inedite sau când circumstanțele de aplicare a acelei metode sunt cu totul noi. În unele metode moderne surprindem secvențe destul de tradiționale sau descoperim că variante ale acestei metode erau de mult timp cunoscute.
Conversația este metoda care nu a lipsit din lecțiile care au vizat atât îmbogățirea cât și activizarea vocabularului. Chiar și atunci când se utilizează și alte modalități (observarea, explicația) conversația este permanent utilizată. Conversația se poate utiliza în două variante:
a) pentru reactualizarea unor cunoștințe dobândite anterior
b) pentru căutarea unor " adevăruri" prin efortul meu și al copiilor.
Cea de-a doua variantă, conversația euristică dispune de mari valențe pe linia dezvoltării personalității copiilor pentru că înlesnește antrenarea lor activă în observarea și cercetarea mediului înconjurător, le dezvoltă gândirea, formează posibilități de exprimare, de a utiliza dialogul, le educă încrederea în propriile forțe și curajul de a se manifesta în public.
Explicația prin argumentele sau prin exemplele concrete am folosit-o în special în înțelegerea logică a sensului unor cuvinte precum și la întrebările puse de copii.
Astfel, după folosirea de către mine într-un context nesemnificativ a cuvântului "alpinist" după un anumit timp am fost întrebată de către un copil: "De ce albiniștii erau îmbrăcați așa?" Am realizat că pe plan mental cuvântul "alpinist" nu avusese reprezentare ci numai învelișul sonor pe care, de la "albina" îl asociase cu "alpinist". Am încercat atunci să-i explic sensul logic de la "alpinist" (montan). Am folosit ca material ajutător câteva tablouri (ilustrații).
Pentru explicarea unor cuvinte nou întâlnite este necesar să se folosească o serie de mijloace de învățământ cum sunt: tablourile, CD-urile educative și filmele didactice. În unele cazuri în realizarea explicației i-am antrenat și pe copii prin întrebări alternând cu răspunsuri. Utilizarea metodei a implicat folosirea următoarelor verbe: a distinge, a stabili, a demonstra, a aplica, a discrimina, a compara.
Povestirea (ca variantă a expunerii) este o metodă foarte des utilizată în procesul instructive-educativ, povestirile constituind o eficientă modalitate de îmbogățire a vocabularului, iar povestirile elevilor un mijloc eficient de activizare a vocabularului.
Rolul povestirilor este deosebit de important: ele oferă elevilor posibilitatea de a învăța să înțeleagă gândurile și sentimentele oamenilor prin folosirea cuvântului și imaginii artistice, îl familiarizează cu structura limbii, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii contribuind astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii lui.
"Prin poveștile spuse de adulți, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii familiale, cât și ale celei literare. Copilul își poate însuși astfel expresii precise, uneori poetice, epitete artistice, formule stereotipe specifice stilului, povești și o data cu acestea forme flexionare sau grupuri sintactice care, în măsura în care sunt corecte în limbajul adultului, dezvoltă vorbirea corectă a copilului și îi transmite diverse mijloace stilistice din vorbirea adultului."
Elevii ascultând povești sau basme întâlnesc noi și noi expresii care, odată cunoscute devin un bun al lor. Ei memorează cuvintele cu care încep și se termină basmele, cât și expresiile care se repetă în basme și astfel limba literară și populară cu expresiile ei proprii intră în limbajul curent al elevilor.
Exercițiu este una din metodele eficiente pe care le-am utilizat pentru activizarea și îmbogățirea vocabularului elevului, exersarea unor forme verbale de exprimare a ideilor, stimularea dorinței elevului de a vorbi, spontaneitatea expresiei.
Situațiile de stimulare a vocabularului create în cadrul exercițiilor i-au pus pe elevi să acționeze, să intuiască și să verbalizeze.
Astfel, am adresat elevului întrebări legate de imagini care reprezintă obiecte cunoscute, după care i-am cerut să recunoască obiectele reprezentate, să le denumeasca, să le enumere. Spre exemplu, un copil a privit imaginea care reprezintă rechizite școlare și a denumit obiectele ce se pot pune într-un ghiozdan (cărți, caiete, creioane), observă cana din desen și spune că se poate bea cu cana (apă, lapte, ceai).
Observarea sistematică și independentă. Aceasta presupune investigarea unor obiecte sau fenomene în vederea obținerii de informații despre acestea.
Ca metodă de învățământ, observarea este intenționată, organizată și sistematică.
Această metodă se aplică ținând cont de următoarele: existența unor obiective clare și a unor sarcini concrete; asigurarea unui caracter riguros și sistematic (eșalonată în timp, pe perioade distincte, desfășurată după un plan etc); antrenarea cât mai multor analizatori în activitatea de observare; asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul observării (efectuează analize, comparații, clasificări ș.a.); consemnarea riguroasă a rezultatelor (în caiete, fișe etc.); prelucrarea și interpretarea datelor observate; valorificarea informațiilor obținute în activități ulterioare.
Demonstrația. Prin această metodă cadrul didactic, prezintă anumite obiecte sau fenomene reale, sau acțiuni, operații ce urmează a fi învățate și dirijarea, prin intermediul cuvântului, a perceperii acestora de către elevi. Astfel, se dobândesc noi cunoștințe, se confirmă adevăruri anterior însușite sau se formează modelul intern al unei noi acțiuni.
Cu ajutorul demonstrației se asigură un suport concret senzorial în activitatea de cunoaștere, intuirea realității de către elevi fiind dirijată prin cuvântul cadrului didactic. Metoda de învățământ are un caracter intuitiv, ceea ce o diferențiază de demonstrația logică, bazată pe raționamente.
În funcție de materialul demonstrativ utilizat, metoda poate îmbrăca diferite forme: demonstrația cu ajutorul obiectelor naturale, întâlnită în special la științele naturii; demonstrația cu ajutorul obiectelor tehnice (dispozitive, aparate, utilaje) folosite la disciplinele tehnice în vederea înțelegerii structurii, principiilor funcționale sau utilizare a obiectelor tehnice; demonstrația cu ajutorul materialelor grafice (planșe, hărți, diagrame etc.); demonstrația cu ajutorul mijloacelor audio vizuale (filme, diapozitive etc.); demonstrația cu ajutorul desenului didactic, executat de cadrul didactic la tablă; demonstrarea acțiunilor de executat, în situațiile în care se urmărește învățarea unor deprinderi (desen tehnic, educație fizică etc.).
Pentru utilizarea demonstrației se cer respectate următoarele cerințe de bază: alegerea unui material demonstrativ semnificativ, reprezentativ și accesibil; asigurarea receptării acestuia în bune condiții de către întreaga clasă prin așezarea corespunzătoare a elevilor în clasă și prin corecta poziționare a cadrului didactic; intuirea sistematică a materialului demonstrativ, prin alternarea prezentării sintetice (întregul) cu cea analitică (pe părți); activarea elevilor pe parcursul demonstrației prin stimularea curiozității, distribuirea de sarcini de urmărit și executat etc.
II.2 Metodele moderne/interactive utilizate în desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare
Metodele interactive sunt modalități moderne de stimulare a învățarii și dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe.
Metodele interactive stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toți copii și formeaă capacități: spiritul critic constructiv, independența în gândire și acțiune, găsirea unor idei creative, îndraznețe de rezolvare a sarcinilor de învățare.
De ce metode interactive?
Creeaza deprinderi;
Faciliteaza invatarea in ritm propriu;
Stimuleaza cooperarea, nu competitia;
Sunt atractive;
Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de invatare.
Valente formative ale metodelor interactive
Stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica;
Exerseaza capacitatile de analiza a copiilor;
Stimuleaza initiativa copiilor;
Asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si priceperilor;
Asigura un demers interactiv al actului predare -invatare- evaluare;
Valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor;
Actioneaza asupra dezvoltarii gandirii critice a copiilor;
Copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor;
Asigura dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea, intrajutorarea.
Incurajeaza autonomia copilului si promoveaza invatamantul prin cooperare.
Copiii se comporta cu toleranță, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur.
Invață să argumenteze.
Ce fac copiii?
Copiii se ajuta unii pe altii sa invete, impartasindu-si ideile;
Invata cum sa invete, se exprima liber, experimenteaza;
Copiii trebuie sa fie capabili:
sa asigure conducerea grupului;
sa coordoneaza comunicarea;
sa stabileasca un climat de incredere;
sa poata lua decizii;
sa medieze conflicte;
sa fie motivati, sa actioneze conform cerintelor educatoarei.
Ce face profesorul?
Aranjeaza mobilierul din clasa in mod corespunzator. Ideal este formarea grupurilor in numar de cate 4 copii, aranjati de-o parte si de alta a unei banci;
Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilitatilor intr-un anumit domeniu, diferite jocuri) si dimensiunea grupului de la 2 la 6 copii;
Stabileste regulile de lucru (se vorbeste pe rand, nu se ataca persoana, ci opinia sa, se consulta intre ei, nu se monopolizeaza discutia, nu rezolva unul singur sarcina, se lucreaza cu culori diferite);
Explica foarte clar obiectivele activitatii, specifica timpul pe care il au copiii la dispozitie;
Pregateste spatiul si materialele didactice necesare.
M. Pintilie, în Metode moderne de învățare-evaluare, prezintă metodele interactive astfel:
BRAINSTORMING
Brainstorming-ul este o metodă de stimulare a creativității și imaginației elevilor, dar și de formare a unor trăsături de personalitate (spontaneitate, altruism etc.). Se realizează prin formularea a cât mai multor idei, ca răspuns la o situație enunțată de profesor sau un elev, după principiul ”cantitatea generează calitatea”.
Un moment de brainstorming se poate crea în orice etapă a lecției și poate să se desfășoare de la 5 minute până la întreaga oră (50 minute). Pentru desfășurarea optimă a unui brainstorming, se impune respectarea unor reguli, enunțate de liderul grupului (profesorul, elevul) chiar de la începutul activității:
solicitarea de exprimare a ideilor rapid în fraze, propoziții sau cuvinte scurte și concrete fără cenzură
sunt interzise aprecierile critice, ironiile, contradicțiile, orice manifestare de acest gen care inhibă imaginația participanților
sunt încurajate asociațiile neobișnuite de idei, combinările și ameliorările soluțiilor propuse de ceilalți
imaginația trebuie să fie liberă, exprimându-se orice idee îi vin elevului în minte, care este acceptată fără cenzură
toți elevii trebuie să comunice o idee
Metoda se parcurge prin derularea următoarelor etape:
Alegerea temei/problemei și prezentarea ei
– liderul (profesorul sau un elev) va comunica tema pusă în discuție și va prezenta/reaminti regulile
-subiectul brainstorming-ului se poate formula prin diferite noțiuni sau concepte, prin întrebări (Ce știți despre…?, Ce ați face dacă ați fi…?, Ce ați propune…?, Cum s-ar putea realiza…?, Cum explicați…?, Ce întrebări ați pune…? etc.), prin prezentarea unor imagini, a unui film (metoda poate să preceadă dezbaterea lor).
2. Generarea ideilor
-toți elevii își vor comunica ideile, după regulile enunțate, fără nici o cenzură
– toate ideile vor fi scrise pe tablă sau flipchart în ordinea emisă de participanți
– etapa se încheie când toți participanții și-au exprimat cel puțin o idee
3. Evaluarea calității ideilor
– reluarea ideilor pe rând și gruparea lor pe diferite criterii
– analiza critică, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul întregii clase sau al unor grupuri mai mici
Selectarea celor mai importante idei
– se discută liber soluțiile originale și fezabile
5. Afișarea ideilor rezultate în forme cât mai variate și originale
CIORCHINELE
Este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează gândirea critică, conexiunile dintre idei, crearea unei structuri grafice, a unor clasificări și corelări de cunoștințe, utilizând informații dintr-o sursă analizată. Este o metodă grafică antrenantă ce poate fi utilizată pentru reținerea informației dintr-un text, dar și pentru observarea și comentarea unei imagini sau film. Se poate folosi în activitățile de învățare, de fixare a cunoștințelor și la evaluarea sumativă a uneia sau a mai multor unități de învățare. Într-un cerc, în mijlocul unei foi/planșe/tablă se scrie un cuvânt, o sintagmă care să reprezinte subiectul. Pe măsură ce vin ideile, se formează „ramuri” care se trec în cercuri mai mici pe lateral, legate de subiectul principal prin linii. Aceste „subiecte-ramură” pot avea, la rândul, „subiecte-mlădițe”. Un subiect poate avea numeroase ramuri, iar o ramură numeroase mlădițe.
Etapele de realizare ale metodei:
stabilirea modalității de lucru: individual, pe grupe de 4-5-6 elevi sau cu întreaga clasă
se scrie un cuvânt/temă/sintagmă ce urmează a fi cercetată în mijlocul foii, planșei sau tablei
se poate utiliza metoda brainstorming-ului timp de 5 minute
se citește textul/documentul, se observă imaginea într-un timp propus (15 – 20 minute)
se notează individual ideile, sintagmele, cunoștințele care le vin în minte elevilor în legătură cu tema propusă în jurul cuvântului central, trăgându-se linii între acesta și informațiile notate
schimbul de idei – împreună cu colegul de bancă, apoi în grup, elevul discută și completează ciorchinele individual
se realizează un produs al grupei sau al clasei, un „afiș” pe coală mare, fiecare grupă folosește altă culoare de scris stabilită la început și se fixează timpul de lucru (10 minute)
produsele finale se afișează și se realizează „turul galeriei”
raportorul grupei prezintă produsul și răspunde întrebărilor
se face autoevaluarea și evaluarea pentru fiecare produs în parte, după criterii dinainte stabilite și cunoscute de elevi.
Dacă metoda nu se utilizează pe grupe, ci este implicată întreaga clasă, atunci ciorchinele se va realiza pe tablă sau flipchart, și în această situație:
se urmează pașii 1-5, activitatea oprindu-se când s-au epuizat toate ideile, în limita de timp anunțată
în final, ciorchinele se va reorganiza, utilizându-se conceptele, ideile fezabile, elevii notându-și în caiete forma definitivă a ciorchinelui.
Produsele finale pot rămâne afișate în clasă, iar cele individuale se vor păstra în Portofoliul elevului. „Ciorchinele” se poate utiliza cu succes la toate clasele, gradul de complexitate al acestuia se organizează în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor.
SINELG
(Sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și a gândirii)
Este o metodă prin care cel care învață, citește și codifică un text pentru a-l înțelege în mod activ și pragmatic.
Etapele metodei sunt:
Elevii citesc textul (fișe de lucru, textele din manual etc.) individual, în perechi sau în grup de 3-4
Elevii marchează pe marginea textului următoarele simboluri:
V pentru cunoștințe confirmate/cunoscute
– pentru cunoștințe infirmate/contrazise de text
+ pentru cunoștințe noi, neîntâlnite până acum
? pentru cunoștințe incerte, confuze
după încheierea lecturii, elevii trec informațiile într-un tabel care are forma următoare:
rezultatele obținute se discută pe grupuri și se comunică profesorului, care le centralizează într-un tabel similar la tablă sau pe o planșă ce va rămâne apoi afișată în clasă
cunoștințele incerte se vor discuta în clasă, sau pot fi o temă pentru acasă, de stimulare a cercetării
Metoda este eficientă în etapa de realizare a sensului, de învățare și înțelegere a cunoștințelor. Se poate utiliza cu success la orice tip de lecție, fiind extrem de eficientă în lecțiile de recapitulare, fixare și consolidare, când se redimensionează conținuturile și se pot introduce informații noi, mai atractive, mai spectaculoase.
ȘTIU/VREAU SĂ ȘTIU/AM ÎNVĂȚAT
Este o metodă grafică prin care elevul își inventariază cunoștințele despre o temă/un subiect, și își îmbogățește cunoștințele. Metoda poate fi aplicată în toate momentele lecției și la toate tipurile de lecție. Se pleacă de la premisa că elevii “știu ceva” despre tema/subiectul lecției, fie din anii anteriori, fie din alte surse de informare (lecturi personale, televiziune, internet etc.). Elevii pot lucra individual, în perechi sau grupați câte 4-6.
Etapele metodei:
se cere elevilor să facă o listă cu tot ceea ce știu despre tema anunțată
se realizează următorul tabel fie pe tablă, fie pe o planșă, dar și în caiete:
în funcție de organizare (individual, perechi sau grupe), se cere elevilor să comunice colegului, altei perechi altei grupe ceea ce au scris
se notează în coloana din stânga informațiile cu care toată lumea este de acord
se solicită elevilor formularea întrebărilor despre ceea ce vor să știe sau nu sunt siguri de informația deținută; profesorul îi încurajează și îi ajută pe elevi să formuleze întrebări; întrebările sunt notate în coloana din mijloc
elevii vor lectura un text de pe fișele de lucru, sau din manuale și culegeri de texte, vor urmări un film documentar/artistic
după lectură sau vizionare, se revine asupra întrebărilor formulate, se reiau întrebările, și în dreptul celor care și-au găsit răspunsul se va completa coloana “Am învățat”
se cere elevilor să identifice acele informații, în legătură cu care nu au pus întrebări, acestea vor fi trecute tot în ultima coloană
întrebările rămase fără răspuns vor fi discutate cu elevii și se indică sursele posibile pentru aflarea răspunsurilor
întrebările fără răspuns sau altele apărute pe parcurs pot fi temă pentru acasă, pentru realizarea unui eseu, a unui proiect mai amplu.
CADRANELE
Metoda este grafică și eficientă pentru selectarea, clasificarea și sintetizarea informațiilor. Se poate folosi cu success în toate etapele lecției, dar și pentru realizarea feed-back-ului învățării. Se lucrează individual, dar și pe grupe, fiecare elev completând un cadran, sarcinile fiind distribuite între ei, nu de către profesor.
Modul de realizare:
se prezintă materialul de studiat (textul lecției, fișe de lucru cu extrase din documente etc.)
se împarte pagina în 4 părți, trasându-se două drepte perpendiculare
cele patru cadrane obținute se numerotează, urmând ca în fiecare cadran să se noteze informațiile referitoare la cerințele stabilite sub forma unor titluri
elevii citesc textul pentru a face însemnările necesare – profesorul oferă explicații și îndrumări la solicitarea elevilor
rezultatele se confruntă, se dezbat și se analizează
se completează cadranele cu informații omise
se trag concluzii și se fac aprecieri
ultimul cadran poate fi lăsat la dispoziția elevului, unde acesta să-și exprime puncte de vedere proprii, impresii, sentimente, să completeze pro sau contra sau chiar să deseneze (mai ales cei care au abilități artistice)
TURUL GALERIEI
Este tehnica de invățare prin cooperare care stimulează ”gândirea critică și învățarea eficientă”, (Dulamă 2002) încurajand copiii să-si spună opiniile cu privire la solutiile propuse de colegii lor.
Descrierea metodei:
1. Se formează grupe de 3- 4 copii
2. Copiii organizați în grupuri rezolvă sarcina de lucru care permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluții
3. Produsele activitații grupelor de copii – desene, colaje, postere
4. Se expun pe pereții clasei, care se transformă într- o galerie
5. La semnalul dat prin diferite procedee de educatoare gupurile de copii (in calitate de vizitatori sau critici) trec pe la fiecare exponat pentru a vedea soluțiile sau ideile propuse de colegi și își înscriu pe poster (intr- un loc mai interior de preferință pe margine) comentariile critice, întrebările ,ajutați de educatoare sau prin simbol
6. După ce se încheie turul galeriei, gupurile revin la locul inițial și citesc comentariile, observațiile de pe lucrarea lor, reexaminându -și produsul dupa criticile acestora.
CUBUL
Este o metodă ce permite explorarea unui subiect din mai multe perspective, contribuind la o abordare complexă și integratoare a temei. Se poate utilize la toate tipurile de lecții, imprimând lecției un caracter dinamic și relaxant.
Etapele metodei:
se realizează un cub pe ale cărui fețe se specifică: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează
se pot nota direct cerințele unei teme
se anunță tema/subiectul discuției : ex :” Povestea unui om lenes”de Ion Creanga
se împarte clasa în șase grupe
atribuirea perspectivei de lucru pentru fiecare echipă se face prin rostogolirea cubului
fiecare grup va rezolva perspectiva unei fețe a cubului, astfel:
reuniunea perspectivelor prin prezentările făcute de un reprezentant al echipei
lucrarea finală poate fi “desfăcută” și afișată pe tablă sau pe pereții clasei.
Cerințele, sarcinile trecute pe fețele cubului nu trebuie să se refere doar la conținuturi, se poate cere elevilor să-și exprime sentimente, atitudini, să argumenteze pro și contra o problemă etc. Modul de utilizare a metodei poate stimula creativitatea și originalitatea organizării unei lecții de către profesor ce-și propune să atingă competențe și să formeze atitudini, valori, sentimente.
CVINTETUL
Este o altă metodă atractivă și plăcută de elevi. Termenul semnifică o poezie cu cinci versuri. Regulile de scriere a acestei poezii sunt simple:
1. primul vers constă dintr-un singur cuvânt care descrie subiectul (de obicei un
substantiv);
2. al doilea vers e format din două cuvinte care descriu subiectul (două adjective);
3. versul al treilea este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni (verbe, eventual la gerunziu);
4. al patrulea vers e format din patru cuvinte care exprimă sentimente față de subiect;
5. ultimul vers est format dintr-un cuvânt care exprimă esența subiectului.
Cvintetele pot servi ca:
– instrument de sintetizare a unor informații complexe
– mijloc de evaluare a înțelegerii copilului
– mijloc de exersare a creativității
Cvintetele sunt un instrument rapid si eficient de reflecție, sinteză și rezumare a
conceptelor și informațiilor.
Exemplu:
Carte
Minunată, înțeleaptă
Răsfoind, citind, învățând
Mulțumire, bucurie, prețuire,dăruiree
Înțelepciune.
MOZAICUL
Este o metodă de învățare care se bazează, pe distribuirea sarcinilor de învățare unor grupuri de elevi astfel ca in urma colaborării fiecare elev să aibă întreaga schemă de învățare. învățarea diferențiată se bazează pe ideea că unii elevi pot cunoaște mai bine anumite aspecte ale conținutului (specializare), dar că toți elevii au aceleași cunoștințe generale despre întregul subiect.
Numărarea elevilor și împărțirea lor pe grupe după un algoritm specific este foarte importantă. Elevii vor fi grupați în 4 grupuri inițiale de câte 4 elevi, fiecărui elev din grup atribuindu-se câte un număr de la 1 la 4.
grup inițial A
grup inițial B
grup inițial C
grup inițial D
Textul ce urmează a fi studiat se împarte în prealabil în 4 părți de dimensiuni și grade de dificultate similare. Urmează reașezarea elevilor în sală: toți elevii cu numărul 1 vor forma un grup de experți, același lucru se întâmplă pentru elevii cu celelalte numere obținându-se astfel patru grupuri de experți:
grup
expert 1
grup experți 2
grup experți 3
grup experți 4
Elevii din grupurile de experți au sarcina de a învăța cât mai bine partea din materialul de studiu care le-a fost atribuită pentru a o preda colegilor lor din grupurile inițiale. Pentru aceasta elevii vor discuta problemele și informațiile cele mai importante și se vor gândi la o modalitate de a le prezenta, de a preda, partea pregătită de ei colegilor din grupul inițial. Profesorul poate interveni ca moderator și facilitator oferind consultanță elevilor când aceștia ajung în momente de impas. După îndeplinirea sarcinilor de lucru din fiecare grup de experți elevii specializați fiecare într-o anumită parte a lecției revin în grupurile inițiale și predau colegilor lor partea pregătită cu ceilalți experți. în fiecare grup inițial vom avea 4 elevi specializați fiecare într-o parte diferită a lecției și fiecare dintre aceștia va preda partea lui. Astfel fiecărui elev îi revine responsabilitatea predării și învățării de la colegi.
Este foarte important ca evaluarea sau verificarea să se facă din întregul cunoștințelor acoperind toate părțile lecției. Astfel toți elevii vor fi stimulați să învețe toate părțile lecției predate de colegii lor.
EXPLOZIA STELARĂ
Explozia stelară este o metodă de stimulare a creativității, o modalitatea de relaxare a copiilor și se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme și noi descoperiri.
Obiective:
Formularea de întrebări și realizarea de conexiuni între idele descoperite de copii în grup prin interacțiune și individual pentru rezolvarea unei probleme.
Material :
O stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, cinci săgeți roșii, jetoane
Descrierea metodei:
Copiii așezați în semicerc propun problema de rezolvat; pe steaua mare se scrie sau desenează ideea centrală.
Pe 5 steluțe se scrie câte o întrebare de tipul : CE? CINE? UNDE ? DE CE ? CÂND ? iar cinci copii din grupă extrag câte o întrebare.
Fiecare copil din cei cinci își alege câte 3-4 colegi, organizându-se astfel în cinci grupuri.
Grupurile cooperează în elaborarea întrebărilor.
La expirarea timpului, copiii revin în semicerc în jurul steluței mari și comunică întrebările elaborate , fie un reprezentant al grupului , fie individual, în funcție de potențialul grupului / grupei. Copiii celorlalte grupuri răspund la întrebări sau formulează întrebări la întrebări.
Se apreciază întrebările copiilor, efortul acestora de a elabora întrebări corecte precum și modul de cooperare și interacțiune.
„ Explozia stelară ” este eficientă în lectura după imagini deoarece corespunde cerințelor și etapelor impuse de metodologia acesteia : enumerare, descriere, interpretare.
EXPLOZIA STELARA
“PĂLĂRIILE GÂNDITOARE”
Definitie:
Tehnica interactiva de stimulare a creativitatii are la baza interpretarea de roluri prin care copiii isi exprima liber gandirea, dar in acord cu semnificatia culorii palariutelor care definesc rolul.
Sase palarii ganditoare:
Șase moduri de a gândi
Gândirea în paralel
Un instrument de inovație
Etape:
Se formeaza un grup de 6 copii;
Se impart palariutele ganditoare;
Se prezinta de catre profesor o situatie cat mai concis formulata pentru a fi inteleasa de copii;
Copiii dezbat situatia/ cazul expus tinand cont de culoarea palariei care defineste rolul.
Semnificatia culorilor
Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuțiilor, extrage concluzii – clarifică
Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conținutul textului, exact cum s-a întâmplat acțiunea, este neutru – informează
Pălăria roșie – își exprimă emoțiile, sentimentele, supărarea, față de personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte
Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar judecăți negative – identifică greșelile
Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluții alternative, idei noi, dă frâu imaginației {Ce trebuie făcut?} – generează idei noi
Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive și constructive, explorează optimist posibilitățile, crează finalul – efortul aduce beneficii
Beneficiile metodei:
Copiii invata :
Sa comunice ce simt fara retinere;
Sa comunice liber gandurile, dar din perspectiva semnificatiei culorii;
Sa-si exteriorizeze emotiile, sentimentele;
Sa evite greselile;
Sa ia decizii;
Sa cunoasca semnificatia fiecarei culori;
Sa-si schimbe modul de a gandi experimentand un altul.
In cadrul disciplinei limba si literatura romana, metoda poate fi integrata in diferite momente ale activitatilor:
povestirea,
memorizarea,
convorbirea,
lectura dupa imagini
FLOAREA DE NUFĂR
Pornește de la o temă principală din care derivă 8 teme secundare concretizate în opt idei ce vor deveni teme abordate în activitatea pe grupuri mici
Etape: 1. Construirea diagramei
2. Plasarea temei principale în mijlocul diagramei
3. Trasarea celor 8 idei legate de tema principală
4. Abordarea temelor
5. Stabilirea, în grupuri mici, de noi relații pentru aceste 8 teme
6. Prezentarea rezultatelor muncii în grup
DIAGRAMA VENN
Obiectiv: sistematizarea cunoștințelor- restructurarea idelor unui conținut abordat
Etape:
1.Comunicarea sarcinii de lucru
2.Activitatea în pereche sau în grup
3.Activitate în grup
4.Activitate frontală
Rolul lecturii în receptarea textelor literare
“Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informație sau de contemplație”.(Mircea Eliade)
Din prisma educației permanente, școlii îi revine misiunea de a-i încuraja pe elevii cu deprinderi temeinice de autoinstruire și autoperfecționare prin intermediul tuturor mijloacelor și, nu în ultimul rând, prin mijlocirea cărțiila lectură.
La vârsta școlară, lectura are un rol hotărâtor în îmbogățirea și dezvoltarea cunoștințelor elevilor, în formarea gustului pentru citit, în cultivarea și îmbogățirea limbajului prin formarea și dezvoltarea unui vocabular adecvat.
Printre cerințele învățământului modern este aceea a formării la elevi a deprinderilor de studiu individual și de muncă independentă, a capacității de a gândi creator, de a soluționa individual sau prin conlucrare multitudinea de probleme cu care se confruntă în anii de școală.
Trezirea interesului și a gustului pentru lectură implică pentru școală o responsabilitate incontestabilă. Lectura literară pune la dispoziția copilului cunoștințe despre mediul înconjurător, despre viața oamenilor și a animalelor, despre trecutul istoric al poporului, despre muncă și profesiuni, educație cultural-artistică și moral-religioasă.
De aceea, încă din clasele primare este necesar să cunoaștem ce și cât citesc copiii, respectând particularitățile lor de vârstă. Micii cititori trebuie inițiați și deprinși cât mai de timpuriu cu utilizarea concomitentă a cărții și a mijloacelor moderne audiovizuale ca premisă esențială a unei învățături eficiente. Din partea factorilor educativi este nevoie de răbdare, perseverență, voință, precum și de modelul propriu.
Copiii pot citi atât creațiile literare dedicate lor, cât și altele care, prin problematică, frumusețea limbii și mesaj, interesează deopotrivă și pe adulți. Marea varietate a creațiilor artistice aparținând unor genuri și specii literare diferite, care se integrează în sfera literaturii pentru copii, evidențiază receptivitatea copiilor față de frumos, dorința lor de cunoaștere.
Dintre creațiile literare în proză, basmele și poveștile au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până aproape de adolescență. Valoarea instructiv-educativă a basmelor este deosebită. Ele aduc o prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter, la formarea personalității copiilor.
Alegerea cărților potrivite este doar un prim pas. Al doilea pas și tot atât de important este deprinderea lecturii, obținerea eficienței ei maxime în urma citirii unei cărți.
Consider importantă intrarea în text, care se poate face nu numai printr-o simplă lectură – realizată sau nu cu har de către dascăl și printr-o înregistrare audio sau o mărturie video a poetului însuși. Nu întotdeauna elevul poate percepe anumite trăiri ale sufletului matur.
Asocierea dintre cuvânt/text-muzică-imagine permite (re)lectura motivată a textului, altfel decât prin simpla citire a lui, și înlesnește ajungerea la miez, adică la semnificațiile operei, contribuind la formarea sensibilității estetice a elevului și trezind interesul pentru lectură.
Lectura necesită nu numai îndrumare, ci și control. Sondajul în lectura particulară trebuie să constituie o cerință obligatorie, manifestată în cadrul verificării cunoștințelor elevilor. Controlul lecturii elevilor trebuie să fie o activitate permanentă a învățătoarei/ profesorului de limba și literatura română, spre a preveni comoditatea, efectuarea unei lecturi facile, superficialitatea, neglijarea cărților.
Importanța lecturii este evidentă și mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităților de gândire și limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat și supravegheat de școală și familie.
Închei prin citatul următor, așa cum spunea Miron Costin: „Nu e alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților”.
CAPITOLUL III. FORME DE ORGANIZARE A LECȚIILOR DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN CICLUL PRIMAR
III.1 Folosirea optimă a lecturii la elevii din ciclul primar
Cartea și lectura ei rǎmân calea cea mai sigurǎ pentru formarea culturii generale, pentru formarea personalitǎții cititorului.
Miron Costin spunea: „cǎ nu iaște mai frumoasǎ și mai de folos în toatǎ viața omului zǎbavǎ decât cetitul cǎrților”.
Lectura este un instrument care dezvoltǎ posibilitǎțile de comunicare între oameni, fǎcându-se ecoul capacitǎților de gândire și limbaj; un instrument dintre cele mai prețioase ale activitǎții intelectuale și de petrecere minunatǎ a timpului liber; de cantitatea și calitatea lecturii depinzând armonizarea personalitǎții umane.
Importanța lecturii constǎ în faptul cǎ ea contribuie la îmbogǎțirea și dezvoltarea cunoștințelor elevilor, la formarea gustului pentru citire independentǎ, la dezvoltarea vocabularului elevilor, la formarea unei atitudini pozitive.
Perioada de formare a gustului pentru lecturǎ coincide cu cea în care se pun bazele citirii, clasele I-IV. De aceea, învǎțǎtorul trebuie sǎ aplice și sǎ cunoascǎ modalitǎțile cele mai eficiente de formare a gustului pentru lecturǎ, încǎ din clasa I.
La aceastǎ vârstǎ, lectura lasǎ impresii deosebit de vii care pot determina atitudinea și comportamentul viitor al copilului. De aceea, încǎ din clasele primare, este necesar sǎ cunoaștem ce și cât citesc copiii, respectând particularitǎțile lor de vârstǎ.
Importanța lecturii în ciclul primar:
aspectele educative pe care le implică lectura:
-aspectul formativ
-aspectul cognitiv
-aspectul educativ;
finalitățile lecturii;
obiectivele .
Metode și tehnici didactice aplicabile în scopul dezvoltării fluenței:
citirea repetată;
citirea în gând;
cititul cu un prieten;
teatrul cititorilor;
cititul în cor și repetarea.
Stimularea interesului pentru lectură
îndrumarea elevilor de către învățător;
recomandarea de lecturi accesibile vârstei;
formarea bibliotecii de clasă și a bibliotecii personale;
citirea și a altor lecturi scrise de același autor;
întocmirea unor portofolii pentru fiecare scriitor cunoscut;
jurnalul de lectură.
Clasificarea lecturii
lectura liniară- în care textul este parcurs secvențial și în întregime;
lectura literară- impune cititorului o atitudine depragmatizată, de consimțirela instalarea în ficțiune, că acordă o atenție prevalentă, fiind interesată mai mult de “cum” sespune decât de “ce” se spune; că e mai degrabă lentă, implicând reveniri și întreruperi,
lectura informativă- vizează obținerea unei idei de ansamblu asupra textului (examenul unei pagini de ziar, răsfoirea unei cărți, etc); cititorul explorează cu privirea suprafața textuală în căutarea unor puncte de sprijin;
lectura exploratorie- constă în recuperarea unui simbol sau a unui grup de simboluri predeterminate din ansamblul unui text (găsirea unei referințe în dicționar, a numărului detelefon în anuarul abonaților, etc.) diferă și în parcurgerea liniară și de parcurgerea globalăîntrucât se focalizează asupra unui singur punct;
lectura de cercetare- este o variantă a lecturii exploratorii, ea constă în recuperarea uneiinformații pe o temă prestabilită;
lectura obligatorie- cea prevăzută în manualele școlare ce trebuie parcursă;
lectura suplimentară-pentru aprofundarea noțiunilor din clasă, plăcerea de a lectura.
Modalități de stimulare a lecturii
Învățătorul:
nu va da lista anuală la începutul semestrului I , ci se vor stabili titluri pe 2-3 saptamâni;
va face prezentarea unor cărti în așa fel încât să ambiționeze elevii în achiziționarea și lecturarea lor;
va povesti incomplet momente ale unor narațiuni, lasând elevilor un semn de curiozitate în finalizarea întâmplărilor;
va caracteriza unele personaje, îndemnând elevii la cautarea independentă, prin lectura integrală, a locului acestora în narațiune, a relațiilor cu alte personaje;
va recita una sau două strofe dintr-o lirică sau poem liric, îndemnând elevii la realizarea integralității textului;
va controla fișele de biblioteca ale copiilor ;
publicarea creațiilor artistice ale elevilor la gazeta de perete a clasei, în reviste pentru copii, în revista școlii .
Modalități de realizare a activităților de lectură
munca cu cartea – citirea expresivă;
lectura explicativă cu etapele ei binecunoscute;
valențe formative- achiziționarea citirii ca instrument al activității intelectuale, cu calitățile ei: citirea corectă , citirea fluentă, citirea conștientă și citirea expresivă.
Recenzia unor cărți
Lecțiile de popularizare a cărților
Organizarea expozițiilor de carte
Ghicitorile literare
Diafilmele și video cu povești
Dramatizările
Șezătorile literare
Medalionul literar
Concursuri
Cititul cărților conduce la:
formarea unei personalități sensibile, atente la semenii săi;
exprimare corectă și bogată;
preocupări pentru activități intelectuale;
o utilă formă de recuperare a timpului/consumatori pasionați de lectură ;
întelegerea a ceea ce se citește;
capacitatea de a deosebi ceea ce e bun, util și educativ de ceea ce e rău și dăunator;
capacitatea de a formula clar o opinie despre cartea citită.
De o mare importanțǎ în educarea gustului pentru lecturǎ este colaborarea învǎțǎtorului cu familiile elevilor pentru a realiza o îndrumare corectǎ și în afara școlii, cu bibliotecile școlare pentru a oferi elevilor cǎrți potrivite vârstei, atractive, valoroase din punct de vedere literar.
Cu cât vor citi mai mult, cu atât vor înțelege copiii puterea cărții, aceasta este un prieten în compania cǎruia niciodatǎ nu este singur.
Cartea – nu face zgomot, nu se supǎrǎ cǎ o ții prea mult sub ochii tăi, nici nervi nu face dacǎ o pǎrǎsești.Ea te face sǎ vibrezi la ceea ce nu-ți oferă viața, îți lasǎ rǎgaz sǎ meditezi, te urmǎrește cu stǎruințǎ în gând, te recheamǎ insistent sǎ o iei dacǎ a fost bine, dacǎ ți-a plǎcut.
Cartea e darnicǎ pentru oricine.
Închei cu citatul ,,Lectura este pentru spirit ceea ce exercițiul este pentru trup.” (Mihai Beniuc)
III.2. Jocul didactic
III.2.1 Conceptul de joc
Jocul este un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, morală și fizică a copilului.
Conform literaturii pedagogice sunt cunoscute numeroase teorii care încearcă să explice natura jocului punând accentul în mod unilateral, fie pe factorii biologici, fie pe cei psihologici.
Pentru explicarea jocului, St. Hall a pornit de la legea bio-genetică a lui Haeckel (“ontogeneza repetă filogeneza”) și a susținut că jocul copiilor nu ar fi altceva decât o recapitulare a instinctelor și a formelor primitive de viață.
K.Groos considera că acesta ar fi un “exercițiu pregătitor” pentru viața profesională de mai târziu a adultului, în sensul că ar fi un joc de exersare a “predispozițiilor instinctive”, în scopul maturizării lor.
H.Spencer dezvoltă teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate de a consuma acest surplus, dar această teorie nu explică de ce copilul se joacă atunci când este obosit.
Edouard Claparède spunea că individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente și din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care săsatisfacă dorința respectivă. Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare, refulate de necesitățile muncii și de aceealasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează. “Jocul este cea maibuna intoducere în arta de a munci.” (E.Claparede-,,Psihologia copilului și pedagogia experimentală”)
Nu există frontiere între joc și muncă. Școala trebuie să aibă ca funcție generală prelungirea copilăriei sau cel puțin, ocrotirea caracteristicilor ei, nepermisă fiind tendința de a scurta, fixând prea timpuriu copilul într-un tipar făcut pe măsura adultului.
J. Chateau apreciază că la vârsta foarte mică, jocul constituie motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță trezirea personalității prin implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina în grup. “Copilul își arată în joc de asemenea, inteligența, voința, caracterul dominator, într-un cuvântpersonalitatea”(J.Chateau-,,Copilul și jocul”)
J. Piaget definește jocul ca pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului, celălalt pol fiind “exercițiul neludic, când subiectul învață să învețe într-un context de adaptare cognitivă și nunumai de joc”. Jocul “este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale copilului.” (3, pg.51)
Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca un mijloc de instruire și educare a copiilor, mai ales la vârsta școlară mică. Jocul constitue o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv motivaționale. Prin joc copilul își angajează întreg potențialul psihic, își antrenează observația, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă. Jocul este un mijloc de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune, este o activitate de gândire orientată spre rezolvarea unor probleme, spre găsirea căilor în vederea depășirii unor obstacole. Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin în educație, mai cu seamă atunci când este investit cu finalitați programate de dezvoltarea potențialului psiho-motric și socio-afectival personalității. În cadrul jocului copilul îmbină în mod specific planul imaginar cu cel real, însă el își dă seama mereu de existența celor două planuri și în mintea lui nu se produce sub acest aspect nici o confuzie. Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare acapacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilității copilului. La vârsta micii școlarități, copilul are o serie de așa–zise“nevoi”- nevoia de mișcare, de a ști, de a imita, de a se bucura, derelații. Jocul răspunde acestor trebuințe firești de activitate, dedobândire a experienței, de afirmare prin performanțe ale conduitei.
Jocul, indiferent de felul lui de organizare, este subordonat realizării obiectivelor educației. Fiecare moment din jocurile alese decopii sau obligatorii este valorificat în mod direct de educator pentru aforma copiilor trăsături pozitive de caracter, însușiri morale superioare, sentimente și deprinderi de comportare. Prin joc elevul se găsește într-o situație de actor, de protagonist și nu un simplu spectator ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare. Prin intermediul jocului se stabilește o relație între gândirea abstractă și jocul concret.
III.2.2. Natura și funcțiile formative ale jocului
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie,prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur. Având în vedere această definire a jocului putem desprinde câteva note caracteristice și definitorii: (4, pg. 32)
*jocul este o activitate specific umană; numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului;
*jocul este una din variantele activității oamenilor; învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului după cum acesta nu poate sănu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specifice umane;
*jocul este o activitate conștientă;
*jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumiiimaginare pe care și-o crează jucătorul respectiv;
*scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele și aspirațiile proprii;
*prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare în care esteo evidentă luptă a contrariilor, un efort de depășire, având un rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării. Jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor. El nu lipsește indiferent de vârsta omului, doar că se remarcă o evoluție a acestuia în raport cu dezvoltarea personalității umane. Rolul jocului este complex pentru formarea și comportamentul omului.
Jocul înseamnă, vorbind la modul general, o varietatede semnificații : a juca șah, joc didactic dar și a se juca “de-a școala”, a se juca cu viața etc. Jocul poate desemna fie o activitate cu caracter constructiv, distractivă, placută sau dimpotrivă joc de hazard, de cărți, etc.
De la o vârstă la altă funcțiile jocului se schimbă. Așa de exemplu, funcția de reflectare și funcția distractivă prezintă grade diferite la copil și adult; funcția motrică se schimbă o dată cu înaintarea învârstă, iar funcția formativă scade în pondere o dată cu depășireacopilăriei.
După I. Cerghit în ,,Prelegeri pedagogice”, principalele funcții ale jocului sunt:
-funcția de explorare a realității;
-funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului decooperare, de participare afectivă și totală la joc angajând atât elevii timizi cât și cei mai slabi;
-funcția de întărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul)
J. Piaget considera că jocul, în special cel cu reguli, îndeplinește următoarele funcții:
-funcția de asimilare pe plan cognitiv și afectiv; copilul învață din ceea ce vede în jurul său și apoi folosește în cadrul jocului;
-funcția de adaptare ce se realizează prin asimilarea realului și acomodarea, mai ales prin imitație; adaptarea prin joc este un process creativ care se realizează prin inteligență;
-funcția formativă dar și informativă, jocul fiind acela ce angajează copilul în activități psihice;
-funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor efective de compensare și trăire intensă;
-funcția de socializare a copilului ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a copiilor de a se a acomoda la ceilalți, dar și de ase asimila relațiile cu cei din jur la eul său.
Jocul devine activitatea care implică activitatea celuilalt și favorizează apariția unor variate raporturi între copii. Relațiile ce apar între ei depind de: subiectul jocului, rolurile jocului, poziția copilului în joc (conducător sau subordonat).
III.2.3. Clasificarea jocurilor
În literatura de specialitate conform lui M.Enache, M.Munteanu -,,Jocuri didactice”, se găsesc mai multe încercări de clasificare a jocurilor. După conținutul și obiectivele urmărite jocurile se pot clasifica astfel:
-jocuri senzoriale (vizual motorii, tactile, auditive);
-jocuri de observare a naturii (a mediului înconjurător);
-jocuri de dezvoltare a vorbirii;
-jocuri de asociere de idei și raționament;
-jocuri matematice;
-jocuri de construcții tehnice;
-jocuri de orientare;
-jocuri de sensibilizare (de deschidere) pregătitoare pentru înțelegerea unor noi noțiuni;
-jocuri aplicative (de extindere a cunoștintelor asupra unor noi situații);
-jocuri demonstrative;
-jocuri de fantezie, de memorie;
-jocuri simbolice;
-jocuri de îndemânare (de exerciții simple, de mișcare).
Cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc în uniunea lor, se pot găsi modalitați nuanțate de implicare a acestuia în activitatea instructiv-educativă ce se desfășoară cu școlarii mici.
Jocul didactic (educativ) este unul dintre cele mai caracteristice activități ale copilului, fapt pentru care este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenția de a imprima programului școlar un caracter mai viu și mai atrăgător, de a fortifica energiile intelectuale și fizice ale elevilor. Din perspectivă didactică, jocul reprezintă o modalitate de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni mintale sau motrice învederea realizării precise a scopurilor.
Cu privire la structura jocului didactic trebuie avute în vedere:
-conținutul jocului;
-sarcina didactică;
-regulile;
-acțiunea de joc;
Ele trebuie să ramână jocuri, incluzând elementul de așteptare, de surpriză, de întrecere. Orice exercițiu sau problemă poate deveni joc didactic dacă respectă următoarele cerințe:
-realizează un scop, o sarcină didactică;
-folosește elemente de joc;
-folosește un conținut accesibil și atractiv;
-utilizează reguli de joc, cunoscute de elevi.
Popovici Constantin împărțea după conținut jocurile didactice în patru categorii: (6, pg.5)
-jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii și consolidarea cunoștintelor în domeniul literar;
-jocuri didactice pentru consolidarea deprinderelor de numărat și socotit (matematice);
-jocuri didactice pentru dezvoltarea atenției, a memoriei și a perspicacitații;
-jocuri pentru consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător.
După obiectul de învățământ căruia i se adresează, jocurile didactice sunt:
-jocuri didactice pentru limba și literatura română;
-jocuri didactice pentru matematică (jocuri matematice);
-jocuri didactice pentru geografia României și cunoașterea mediului înconjurător;
-jocuri didactice pentru educație plastică;
-jocuri didactice pentru educație muzicală (jocuri muzicale);
După materialul folosit sunt:
-jocuri cu materiale;
-jocuri fără materiale;
-jocuri orale;
-jocuri cu întrebări (“cine știe câștigă”);
-jocuri-ghicitori (în care trebuie să identifice o persoană, un obiect);
-jocuri de cuvinte încrucișate (careuri).
III.2.4. Utilizarea jocului didactic în ciclul primar
La nivelul claselor I-IV, în structura metodelor active își găsesc cu maximă eficiență locul jocurile didactice, constituind o punte delegătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii – învățarea.
Importanța deosebită a jocului didactic pentru vârsta copilăriei este un adevăr incontestabil, având anumite caractere:
– un caracter universal fiind o prezență evidentă în cadrul învățării, cu rol de popularizare în procesul obiectiv al dezvoltării;
– este o realitate permanentă cu o mare mobilitate pe scara vârstelor;
– deține un caracter polivalent fiind pentru copil și muncă și artă șirealitate și fantezie.
“Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Sub raport structural psihologic orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaționale.
Jocul didactic are un conținut și o structură bine organizată, subordonate particularităților de vârstă, sarcini didactice, se desfășoară după anumite reguli și la momentul ales de învățător, sub directa lui supraveghere.
Rol important capată latura instructivă, elementele de distracție nefiind decât mediator al stimulării capacității creatoare.” A.Ilinca,D.Herlo, (“O pedagogie pentru învățământul primar”)
Jocul didactic se utilizează în cadrul activității didactice un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare bună de dispoziție, de veselie, de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și plictiselii, a oboselii. Ele sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv – educativ, au un conținut bine diferențiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noțiunile dobândite de gradul constituirii imboldurilor interne (motive, interese, scopuri,convingeri, dispoziții) toate cu rol specific în declanșarea și întreținerea conduitei. Jocul crează cadrul dezvoltării capacității copiilor de a desfășura anumite activități intelectuale și fizice: de a observa sistematic unobiect sau fenomen, de a-și concentra mai mult atenția în acest scop, de a asculta cu interes cele relatate, de a înregistra unele indicații cu valoare normativă, de a rezolva independent conflictele apărute în propria gândire.
J. Piaget precizează că jocurile care au la bază reguli se întâlnesc la copiii cu vârsta după 7 ani și că importanța lor crește o dată cu dezvoltarea vieții sociale a copilului. Raportul dintre joc – alte activități este factorul ce condiționează eficiența jocului în planul formării personalității pe întreaga scară de vârstă.
Prin intermediul jocului didactic copilul dobândește deprinderea modului de autodepășire în relație cu ceilalți colegi.
Elena Joița, în cartea sa “Pedagogie și elemente de psihologie școlară” prezenta factorii cu rol principal în evoluția jocului, care izvorăsc din contactul copilului cu realitatea imediat apropiată lui, îmbracând formele unor contradicții cum ar fi:
-contradicția dintre nivelul deprinderilor și dorința copilului de a le stăpâni, de a le utiliza conform destinației lor;
-contradicția dintre tendința copilului către o viață la același nivel cu adulții și dependența lui reală față de adult;
-contradicția dintre aspirațiile copilului și posibilitățile lui ;
-contradicția dintre libertatea de acțiune a copilului și necesitatea dea se conforma la regulile jocului;
-contradicția între planul real și cel fictiv (jocul stimulează procesul dezvoltării imaginației);
-contradicția între elementul de învățare, de asimilare din joculpropriu-zis;
-contradicția dintre caracterul concret al jocului didactic cu obiectele și caracterul abstract, determinat de acțiunea mintală a însușiriiregulilor de joc.
Prin joc copilul învață să descifreze lumea reală, motiv pentru care unii pedagogi apreciază jocul ca pe o activitate de învățare cumare randament. Prin intermediul jocului se realizează cunoașterea realității sociale, și imitarea unor anumite tipuri derealități sociale dintre adulți. Numai prin intermediul jocurilor didactice copiii deprind modele de conduită și ajung să reflecte până la nivel de înțelegere comportamentală. Pentru că există multiple sarcini ce revin jocului didactic, îndrumarea și controlul acestuia de către adult este absolut necesară.
Jocul didactic este o activitate de tip fundamental cu rolhotărâtor în evoluția copilului. Prin joc dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capaciăților de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre cunoștințele învățate la diferite discipline, dau posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acțiunilor concrete din timpul jocului. Funcția principală a jocului este aceea de a permite individului să-și realizeze eul, să-și manifeste personalitatea, să urmeze linia interesului său major atunci când nu poate face prin activități serioase.
Jocul devine un fenomen de derivare explicat de Claparede ca fiind curentul dorințelor noastre, al intereselor care alcătuiesc eul nostru. Prin joc spunea el, se caută o ieșire în ficțiune atunci când realitatea nu-i oferă individului căi suficiente demanifestare.
Jocul este apreciat ca util, având și funcții secundare:
a)rolul de divertisment – jocul înlătură plictiseala pricinuită de lipsa activității;
b)jocul – element odihnitor – este vorba de fapt, nu atât de repaus, cât de o eliberare din constrângerea muncii; jocul obosește mai puțin pentru că răspunde tendinței de afirmare și de aceea lasă impresia nu numai că nu obosește, ci chiar relaxează.
Claparede este de părere că fiecare din aceste jocuri exersează o funcție psihologică sau fiziologică. Conform teoriei sale, jocurile se împart în două categorii,după cum ele exersează funcții generale sau numai funcții speciale. Din prima categorie fac parte numai jocurile senzoriale, motrice șipsihice (intelectuale și afective). Din a doua categorie fac parte cele sociale, familiale, etc.
Jocurile intelectuale se bazează pe comparație și recunoaștere, pe raționament și imaginație creatoare. Jocul este calea de transformare a plăcerii senzoriale în plăcere morală, întrucât ele devin o acțiune intenționată cu o finalitate conștientă. Pentru copil este prilej de afirmare a eul-lui, în timp ce pentru adult este numai o cale de relaxare, un remediu contraplictiselii. Un rol important îl are formarea grupului ca bază de activități comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina în grup, formele de joc în grup. Jocul este cel ce angajează numeroase resurse cognitive, afective, voliționale și pentru această rațiune este considerat dreptunică cale de exercitare a celor mai puternice și importante influențeformative. Aici se pun bazele formării caracterului, a personalității copilului.
Jocul este privit ca mijloc educativ, metodă de educație, procedeu educativ și principiu educativ. Jocul este o metodă de predare învățare, fiind calea cea mai importantă de introducere a copilului în cunoașterea din ce în cemai complexă și mai completă, să analizeze, să sintetizeze, să compare, să generalizeze. Pe plan moral aceste jocuri contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, autocontrolului, spiritului de independență, perseverenței, sociabilității.
Jocurile didactice utilizate în clasele I-IV reprezintă o formă de învățare accesibilă, plăcută și atractivă ce corespunde particularităților psihice ale acestei vârste. Activitatea de învățare este o activitate dificilă care necesită un efort gradat. Ea trebuie susținută permanent cu elemente de sprijin, printre care și jocurile didactice au un rol important. Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva și stimula puternic elevii, mai ales când ei nu și-au format interese pentru învățare.
Jocul este inclus în sistemul metodelor de învățământ cu rezultate deosebite, în primul rând, pentru că el răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale școlarilor mici iar în al doilea rând pentru că elementul distractiv pe care-l conține stimulează interesul și curiozitatea școlarilor.
III.2.5.Jocul didactic-metodă activă în predarea-învățarea la clasele primare.
Jocul didactic, ca activitate se poate organiza cu succes la toate disciplinele de învățământ, iar ca metodă, adică o cale de organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ, în orice moment al lecției. Conceperea jocului ca metodă de învățare, scoate mai mult înevidență contribuția lui în educarea copilului școlar. Jocul, în special cel didactic, angajează în activitatea decunoaștere, cele mai importante procese psihice, având în același timp, un rol formativ și educative.
Lecțiile desfășurate în totalitate prin joc, cât și cele înviorate prin jocuri didactice, susțin efortul elevilor, menținându-i mereu atenți și reducând gradul de oboseală. Prin libertatea de gândire și acțiune, prin încrederea înputerile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile didactice devin ,pe cât de valoroase, pe atât de plăcute. (Iucu Romiță, “Instruirea școlară”)
Piaget este de părre că: ,,toate metodele active de educație a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucându-se ei să reușească să asimileze realitatea intelectuală, care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenței copilului.”
Jocul didactic are ca element dinamic întrecerea între grupe de elevi, făcând apel nu numai la cunoștiințele lor, dar și la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obținerii victoriei. Intrecerea aduce bucurii, satisfacții, emoții. Astfel, jocul didactic constituie o eficientă metodă de stimulare și dezvoltare a motivației superioare dinpartea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față desarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile pe care le are în urma efortului depus.
Jocul didactic, ca metodă de învățare dinamizează acțiunea didactică prin intermediul motivelor ludice care sunt subordinate scopului activității de predare-învățare-evaluare într-o perspectivă pronunțat formativă.
J.Piaget consideră că jocul este o formă de activitate a cărei motivație este nu adaptarea la realitate, ci, dimpotrivă, asimilarea realului la “eul” său, fără constrângeri și sancțiuni.
III.2.6.Condiții eficiente necesare organizării și desfășurării jocului didactic
Orice joc didactic presupune existența unor reguli, care să ordoneze ritmul și ansamblul acțiunilor ce urmează a fiefectuate. Pentru copiii de 7-8 ani, jocul devine mai interesant când regulile sunt mai grele, când cer un anumit efort de gândire. Pentru că jocul didactic apare în programul întregii activități la disciplinele matematică, limba româna, cunoașterea mediului, atât ca activitate cu întraga clasă de elevi, cât și cu fiecare elev în mod independent, acesta realizează o continuitate între activitatea de joc și cea de învățare. Pentru acest lucru, învățătoarea trebuie să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare prin întrebări, răspunsuri, explicații, aprecieri.
Din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o proporționare corectă a jocului cu munca, elementul distractiv cu efortul fizic și intelectual. Desfășurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor cerințe de ordin metodologic (M.Enache,M.Munteanu-“Jocuri didactice”), din care amintim:
*organizarea jocului presupune un cadru adecvat în funcție de particularitățile jocului ce urmează să se desfășoare, de materialul didactic utilizat;
*introducerea în joc constă în captarea atenției elevilor, crearea unei atmosfere favorabile desfășurării jocului;
*materialul didactic trebuie să corespundă temei jocului, să fie accesibil elevilor, să fie clar, atractiv, vizual pentru toți elevii;
*anunțarea titlului se face scurt și sugestiv;
*familiarizarea elevului cu jocul este o etapă hotărâtoare pentru desfășurarea ulterioară a jocului; prin familiarizarea elevului cu jocul se trezește interesul pentru joc, se creează o atmosferă relaxantă;
*executarea jocului de probă va fi făcută întâi de învățătoare, apoi de elevi și se vor face precizări asupra regulilor, succesiunii etapelor jocului, modului de rezolvare a sarcinilor;
*desfășurarea propriu-zisă este momentul principal alactivității, desfășurarea jocului și obținerea performanței de către elevi relevă gradul de înțelegere al jocului, nivelul însușirii cunoștințelor vehiculate în joc, gradul de îndeplinire a sarcinilor, gradul derespectare a regulilor, activizarea elevilor în funcție de posibilitățilelor, îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;
*eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a 1-2variante, după ce toți elevii au realizat sarcinile din jocul propriu-zis;
*în încheierea jocului se fac aprecieri finale asupra desfășurării jocului.
III.2.7.Evaluarea elevilor din ciclul primar prin joc didactic
Evaluarea prin jocul didactic condiționează în așa manieră dinamica clasei, încât putem spune că nu există învățare eficientă fără evaluare. Ea nu poate și nu trebuie să fie redusă la simplul act al notării.
Principala funcție a evaluării este aceea de a determina măsura în care diferitele obiective pedagogice au fost atinse. În același timp, încearcă să explice randamentul nesatisfăcător. În cadrul procesului de învățare, evaluarea își exercită următoarele funcții:
-funcția diagnostică(realizată prin teste de cunoștințe tip diagnostic)
-funcția prognostic(realizată prin teste de aptitudini, teste pedagogice de tip criterial sau de tip normative)
-funcția de selecție care intervine atunci când vorbim de ierarhizarea elevilor din clasă.
Experiența pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare, din modul de integrare în procesul didactic:
-evaluarea inițială (care se realizează la începutul unui program de instruire și este menită să stabilească nivelul de pregătire în acest moment)
-evaluarea continuă (formativă), constituie un proces ce se întrepătrunde multiform și funcțional cu acțiunile de instruire și cu activitatea de învățare)
-evaluare cumulativă (sumativă) este realizată prin verificări parțiale pe parcursul programului și o estimare globală a rezultatelor pe perioade lungi (semestre școlare, an școlar, ciclu de învățământ).
“Aprecierea școlară este o formă clasică de întărire de către învățător a achizițiilor dobândite în procesul învățării. Prin ,,întărire” se înțelege sistemul de recompense și de penalizare menit să asigure selecția și fixarea răspunsului sau reacției adecvate.
Aprecierea învățătorului devine pentru elev un reper de autoapreciere. Scopul educației este acela de a forma anumite deprinderi, strategii cognitive, atitudini și comportamente.
Evaluarea prin joc didactic este mai eficientă și totodată antrenantă.
La limba română, jocurile de evaluare pot ajuta atât la fixarea cunoștințelor cât și la etalarea lor. Exemple de jocuri: ,,Trenul literelor”, ,,Trenul silabelor”, ,,Jocul silabelor duble”, etc.
La matematică jocul are un rol bine definit. Jucându-se cu cifrele copilul participă vioi la cerințele spuse. Exemple de jocuri:”Unește cifrele și spune ce obții!”, “Calculăm și colorăm!” etc. Rebusul este un instrument de evaluare folosit pentru fixarea cunoștințelor, prin răspunsuri date corecte la afirmații simple, vor descoperi un cuvânt “cheie”, esența cunoștințelor lor. Rebusul poate fi folosit la majoritatea obiectelor. Acordarea calificativelor la sfârșitul unui joc, fie el în echipe sau individual, reprezintă clasarea elevului pe o anumită scară.
Calificativele acordate fac din elev un analizator, realizând singur treapta pe care o ocupă în ,,scara,, clasei.
Jocul didactic poate fi folosit cu succes și în acele tipuri de activități în cadrul lecțiilor de recapitulare ,constituind astfel un reper de evaluare”.( A.Stoica, “ Ghid de evaluare,,)
Pentru copii, jocul didactic este o formă de activitate cu multiple implicații psihologice și pedagogice care contribuie la informarea și formarea ca om. Jocul pune în mișcare toată ființa copilului, îi activizează gândirea, îi reliefează voința, îi înaripează fantezia și îi ascute inteligența.
III.3. Utilizarea computerelor și a softurilor educaționale în lecțiile de predare-învățare-evaluare
„Tehnologia, prin ea insasi, nu schimba si nu imbunatateste predarea si invatarea. Cheia pentru introducerea cu succes a tehnologiei in predare si in invatare.. consta in acordarea unei atentii sporite, managementului proceselor, strategiei, structurii si mai ales rolurilor si deprinderilor." (Ghid metodologic pentru aplicarea programelor)
„Integrarea tehnologiilor informatice si comunicationale (TIC), in procesul de predare-invatare-evaluare, a devenit in ultimele doua decenii o prioritate a politicilor educationale pe toate meridianele lumii intrucat se deschid noi orizonturi pentru practica educatiei: facilitarea proceselor de prezentare a informatiei, de procesare a acesteia de catre elev, de construire a cunoasterii”. (Noveanu, E. “Proiectarea pedagogica a lectiilor MM. Modulul II. Problematica obiectivelor”)
Utilizarea calculatorului (computerului) a condus, o data cu evolutia lui, la dezvoltarea unui sistem de instruire extrem de flexibil, cunoscut sub numele de instruire asistata de computer (IAC). Aceasta flexibilitate se datoreaza: elaborarii softului educational; organizarii interactiunii elev-program cu reglarea instruirii dupa modelul sistemelor cibernetice cu comanda si control; a individualizarii parcursului in raport cu reactiile elevului, si a proiectarii intregului demers utilizand cea mai eficienta strategie pedagogica in raport cu obiectivele planificate. Pentru a nu se reduce IAC la utilizarea computerelor pentru activitati punctiforme, prin "soft educational" intelegem, un program proiectat sa rezolve o sarcina/ problema pedagogica, adica softul proiectat pentru a fi utilizat in instruire/ invatare. Va exista o gama larga de softuri: fiecare din activitatile subsumate domeniului "educatie" – training, instruire, invatare, predare – prin intersectarea cu specificul interventiei noilor tehnologii – aided, assisted, managed etc. – capata o coloratura proprie, diferentiatoare; de aici si specificitatea softului proiectat pentru respectiva forma de activitate.
După Radu I., în „Evaluarea în procesul didactic”, softurile educaționale pot fi grupate in mai multe categorii:
Softurile interactive pentru insusirea unor cunostinte noi. Acestea creeaza un dialog intre educabil si programul respectiv. De regula, un tutor preia una din functiile profesorului, fiind construit pentru a-l conduce pe educabil, pas cu pas, in procesul de invatare dupa o strategie stabilita de proiectantul softului.
Spre deosebire de tutor, softul de investigare foloseste o alta strategie: elevului nu i se indica calea de parcurs – informatiile deja structurate, ci un mediu de unde elevul poate sa-si extraga toate informatiile (atat cele factuale, cat si cele procedurale) necesare pentru rezolvarea sarcinii, pe baza unui set de reguli; calea parcursa depinde intr-o mare masura de cel care invata (atat de nivelul propriu de cunostinte, cat si de stilul de invatare).
Softuri de exersare (Drill-and-Practice). Prin softurile de acest se realizeaza exersarea individuala pentru insusirea unor date, procedee, tehnici sau formarii unor deprinderi specifice; sunt, de obicei, un supliment al lectiei traditionale. Acestea il ajuta pe profesor sa realizeze activitatile de exersare, permitand fiecarui elev sa lucreze in ritm propriu si sa aiba mereu aprecierea corectitudinii raspunsului dat.
Softuri de simulare. Permite reprezentarea controlata a unui fenomen sau sistem real, prin intermediul unui model cu comportament analog. Se ofera astfel, posibilitatea modificarii unor parametri si observarii modului cum se schimba comportamentul sistemului.
Softuri pentru testarea cunostintelor. Specificitatea acestora depinde de mai multi factori – momentul testarii, scopul testarii, tipologia interactiunii (feedback imediat sau nu). Aceste softuri apar uneori independente, alteori facand parte integranta dintr-un mediu de instruire complex; secvente de testare pot exista si in alte tipuri de softuri, in dependenta de strategia pedagogica si sunt destinate pentru a masura progresul in invatare
Profesorul are rolul de a pune resursele la dispozitia elevilor pentru ca acestia sa lucreze pe cont propriu; resursele trebuie organizate in asa fel incat sa inspire elevii, sa-i ajute in invatare, sa le stimuleze formarea de capacitati de gandire de ordin superior si sa sustina practicile de instruire.
Tehnologia moderna este folosita in scop de resursa si trebuie sa fie conectata elementelor de continut disciplinar si sa tinteasca realizarea obiectivelor urmarite prin unitatea de invatare. Exemple de instrumente TIC care pot fi utilizate frecvent, la clasa, de profesor, dar si de elevi – atunci cand isi prezinta produsele invatarii.
În zilele noastre, calculatorul a devenit indispensabil în educația modernă, fiind utilizat de către cadrele didactice în procesul de predare-învățare. Fiind un mijloc modern de educație, utilizarea sistemelor informatice a câștigat teren datorită virtuților foarte atractive pentru elevi, accesibilității pentru aceștia și facilitării prezentării informațiilor.
Utilizarea calculatorului în educație are marele avantaj de a facilita trecerea de la acumularea pasivă de informații de către elevi la învățarea prin descoperire, ei învață să învețe, dezvoltându-și în acest mod abilitățile și strategiile cognitive pe care le vor folosi și adapta în diverse alte situații. Acest fapt aduce o mare flexibilitate în învățare și la stimularea elevilor de a se implica în procesul educațional și de a deveni parteneri ai profesorului în cadrul clasei.
Calculatorul nu poate înlocui cadrul didactic, care rămâne o prezență activă, vie, în comunicarea cu elevii, iar relația aceasta nu poate fi substituită de lecțiile interactive. Profesorul rămâne factorul care aduce resursele sale personale, umane în procesul educativ și care se angajează cu întreaga sa personalitate în educație. Profesorul este cel care stabilește comunicarea vie cu elevii, prin intuiție, empatie, creativitate și adaptabilitate continuă la elevii săi și este cel care modelează și caracterele acestora. În acest proces, calculatorul este un instrument auxiliar folosit de profesor, instrument care modifică sistemtul de învățare tradițional și permite căderea barierelor în accesarea informațiilor.
Calculatorul este cel care oferă instruirea elevilor, fiecare lecție urmând niște secvențe și fiind dirijată de profesor, cel care stabilește și obiectivele educaționale. De multe ori, calculatorul oferă și modalități de exercițiu după ce conținuturile lecției au fost prezentate, pentru predarea unor elemente de bază, așa cum sunt operațiile aritmetice – adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea. La finalul secvențelor de învățare, există și posibilitatea ca elevii să fie testați pentru a conștientiza informațiile pe care le-au memorat și înțeles și pentru a corecta eventualele erori sau lacune. Testarea se realizează de obicei prin intermediul intemilor cu alegere multiplă, elevilor dându-li-se astfel posibilitatea de a reveni asupra celor învățate și de a consolida informația. Simulările utilizate în cadrul lecțiilor virtuale sunt de multe ori spectaculoase pentru elevi. Astfel, ei pot vedea cum se formează, de exemplu, formele de relief, pot asista la experimente de fizică sau de chimie, sau pot vizualiza rotirea în spațiu a diferitelor forme geometrice. Înțelegerea diferitelor procese și fenomene este mult ușurată prin oferirea unui suport vizual elevilor, iar aceștia devin mult mai motivați să participe la lecție și să învețe.
Soft-ul educațional poate reprezenta totodată și un instrument cu ajutorul căruia elevul să învețe prin explorare. Astfel, pot fi utilizate programe cu care elevii să scrie diferite texte literare sau să compună versuri, să realizeze aplicații pentru baze de date sau pentru a realiza un calcul tabelar. Elevii utilizează soft-ul în mod activ pentru a rezolva mai multe sarcini de gândire, ceea ce duce la o învățare eficientă și durabilă. Profesorul este din nou cel care setează obiectivele învățării și fixează cadrul în care se desfășoară activitatea elevilor.
Altă modalitate de utilizare a calculatorului în procesul instructiv-educativ este de a oferi resurse care să fie căutate și accesate de către elevi, profesorul fiind cel care propune conținuturile de învățare sau temele. Fiind ales un subiect care va fi supus discuției în cadrul clasei de elevi, profesorul ridică diverse întrebări legate de subiectul respectiv, elevii având ca sarcină să răspundă la aceste întrebări, să găsească informațiile adecvate, să le organizeze și să ofere răspunsurile cerute.
Folosirea calculatorului ca sursă de informații este foarte importantă, elevii putând accesa de exemplu Internetul sau enciclopediile multimedia. Acest mod de abordare stimulează învățarea prin descoperire la elevi, ei nu mai sunt cei care recepționează informații, ci trebuie în primul rând să înțeleagă întrebările pe care profesorul le pune, urmând ca apoi să găsească ei înșiși informațiile și să le sintetizeze.
Elevii sunt cei responsabili de găsirea informațiilor din diferite surse, fiind provocator pentru el să ajungă la propriile sale concluzii. Este mai important modul în care elevul ajunge la aceste concluzii și nu rezultatul în sine, aici intervenind procesul de gândire, modul de raționament și analiza și sinteza informațiilor.
Profesorul este aici un facilitator al învățării, nu mai este cel care oferă informațiile de-a gata, iar sarcina pe care elevul o are de realizat este mai mult calitativă decât cantitativă.
Calculatorul este utilizat însă nu numai în procesul clasic de predare-învățare, ci și în activitatea consilierilor psihopedagogi de orientare școlară și profesională a elevilor. Astfel, calculatorul poate fi utilizat pentru îndrumare și orientare, fiind vorba despre programe interactive care oferă informații despre piața muncii sau despre diferite meserii, programe care pot facilita găsirea unui loc de muncă disponibil sau teste pentru stabilirea intereselor sau aptitudinilor profesionale.
Calculatorul poate fi utilizat cu succes în școală, prin jocuri și simulări – pentru învățarea meseriilor, programe de autoevaluare – administrează chestionare și stabilesc un profil al ocupațiilor potrivite persoanei respective, teste psihometrice, redactare a CV-urilor, scrisorilor de prezentare sau de motivație, programe de ajutor în luarea deciziilor sau programe de căutare a informațiilor – cele prin care poți găsi locuri de muncă pe baza unor criterii stabilite.
Toate acestea oferă elevilor o bază foarte importantă pentru pregătirea lor viitoare și pentru integrarea lor socio-profesională, facilitându-le accesul mai ușor la piața muncii și la deciziile de carieră.
CAPITOLUL IV. CERCETAREA PEDAGOGICĂ „MODALITĂȚI DE ÎMBOGĂȚIRE A VOCABULARULUI ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR”
Scopul cercetării
Aplicarea învățării prin stimularea creativității este benefică deoarece asigură formarea unei gândiri flexibile, divergente și fluente, iar metodele interactive utilizate stimulează participarea activă și deplină, psihică și fizică, individuală și colectivă a elevilor în procesul de predare-învățare-evaluare.
IV.1. Obiectivele cercetării:
utilizarea metodelor activ-participative pentru a determina nivelul elevilor;
determinarea nivelului general de pregătire la disciplina Limba și literatura română, a elevilor implicați în cercetare;
înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii claselor experimentale și de control la testul inițial, formativ și cel final;
folosirea metodelor interactive în scopul dezvoltării creativității elevilor și studiul eficienței lor;
stimularea creativității elevilor;
sintetizarea rezultatelor cercetării, elaborarea concluziilor.
IV.2. Ipoteza cercetării
Utilizarea metodelor de stimulare a creativității individuale și de grup în cadrul lecțiilor de limba și literatura română, creând o atmosferă de lucru permisivă, determină dezvoltarea, activizarea și îmbogățirea vocabularului activ al elevilor, dezvoltarea exprimării orale și scrise, educarea capacităților creatoare și originale în găsirea de soluții la o sarcină dată, antrenarea lor în discuții libere, deschise, creative, precum și dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare: gândire, memorie, imaginație.
IV.3. Variabilele cercetării
IV.3.1. Variabila independentă
Folosirea metodelor interactive pentru stimularea creativității: brainstormingul, ciorchinele, cubul, jurnalul cu dublă intrare, cadranele, metoda”pălăriilor gânditoare”, cvintetul, diagrama Venn, explozia stelară, știu-vreau să știu-am aflat.
IV.3.2. Variabila dependentă
Deprinderi pentru dezvoltarea creativității;
Performanțe școlare și comportamentale;
Gradul de implicare a elevilor în timpul lecțiilor;
Deprinderi de utilizare a metodelor interactive ca instrumente pentru o predare-învățare-evaluare /autoevaluare eficiente;
IV.4. Eșantionul de participanți:
Eșantionul experimental: clasa a III-a A, Școala Gimnazială nr. 2 Sighetu Marmației, format din 26 elevi, 10 băieți și 16 fete.
Eșantionul de control: clasa a III-a B, Școala Gimnazială nr. 2 Sighetu Marmației, format din 22 elevi, 16 băieți și 6 fete.
Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 2 luni ale anului școlar în curs 2013-2014.
IV.5. Eșantionul de conținut:
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina: Limba și literatura română, clasa a III-a.
Unități de învățare: Țara
Poeții noștri de ieri și de azi
Animale din ograda noastră
IV.6. Metodologia cercetării
Metodele didactice pe care le-am aplicat au fost selectate astfel încât să răspundă principalelor cerințe ale unei investigații și să preîntâmpine eventualele erori de investigare și prelucrare a materialului. Astfel pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei de la care am plecat am folosit un sistem metodologic compus din:
metoda autoobservației;
metoda observației sistematice;
metoda experimentului psihopedagogic / didactic, colectiv, de durată medie, desfășurat în trei etape: preexperimentală, experimentală, postexperimentală.
Instrumente de cercetare
Pentru a obține informații în legătură cu personalitatea elevilor, cu nivelul de cunoștințe și competențe ale acestora, cu comportamentele și gradul de implicare al lor în procesul educativ, am folosit ca instrumente de cercetare:
– testele pedagogice de cunoștințe;
– fișele de lucru;
– chestionarul.
IV.7. Etapele investigației
IV.7. 1.Etapa pre-experimentală
În cadrul acestei etape am stabilit nivelul pregătirii copiilor atât la clasa-eșantionul experimental, cât și la clasa de control.
Testul pe care l-am aplicat a cuprins itemi care au vizat originalitatea elevilor, fluența și flexibilitatea în exprimare și imaginația creatoare.
TEST INIȚIAL
Clasele: a III-a A și B
Obiectul: Limba și literatura română
Subiectul: „La început de drum…”
Scopul: cunoașterea potențialului creativ al elevilor
Alcătuiți câte o propoziție cu opusul cuvintelor: zâmbet, capabil, departe. (1p)
a)……………………
b)……………………
c)…………………..
Completează versurile cu cuvinte potrivite. Dezleagă apoi ghicitoarea. (1p)
„O, ce trandafir măreț!
Nu mai știi să-i afli …….:
Din petale-l răsfoiești
Lucruri bune-ai să …………..!”
(_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _)
Completează versurile cu cuvinte asemănătoare ca sens celor subliniate: (1p)
„Un vulpoi viclean spunea
Că-n ogradă șef s-ar vrea.
Un cocoș mi-a zis discret:
Să nu-l pui, că e ………………..”
Explică sensurile cuvintelor subliniate: (1p)
Azi vă dau o veste bună:
Vor cânta sub clar de lună,
Îmbrăcați în frac și veste
Greierași din trei orchestre.
…………………
veste
………………….
Să poți vedea lei în junglă
Trebuie valută-n pungă,
Dar la zoo, dragii mei,
Te costă doar câțiva lei.
…………………
lei
………………….
5. Spune mai pe scurt: (1p)
Ioana și-a adus aminte că e ziua mamei.
Ioana și-a …………. că e ziua mamei.
Ursul a fost tras pe sfoară de vulpe.
Ursul …………… ………de vulpe.
Realizează un scurt text (o compunere) pornind de la întrebarea: „Stelele noaptea pot organiza un concurs de dans ?”. Găsește un titlu. (4 p.)
…………………………………………………………………..…
…………………………………………………………………..…
…………………………………………………………………..…
Aprecierea compunerilor se va face după următoarele criterii:
Scrierea titlului compunerii 0,25p
Așezarea corectă a textului în pagină 0,25p
Respectarea alineatelor corespunzătore celor trei părți 0,25p
Prezentarea acțiunilor într-o ordine firească 1p
Folosirea celor trei expresii frumoase impuse prin cerințe 1p
Scrisul citeț 0,25p
Scrierea corectă a cuvintelor 1p
Convertirea punctajului în calificative:
9 puncte : Foarte bine
7 puncte : Bine
5 puncte : Suficient
Din interpretarea rezultatelor și a informațiilor obținute în urma aplicării testului pedagogic de cunoștințe, a portofoliilor, am putut constata că nu există diferențe majore între cele două eșantioane.
Rezultatele obținute la testarea inițială la grupa experimentală
Rezultatele obținute la testarea inițială la grupa de control
IV.7. 2. Etapa experimentală
La eșantionul experimental, în cadrul acestei etape am utilizat metode de stimulare a creativității și promovarea învățării interactive. La eșantionul de control modalitatea de lucru a fost obișnuită, folosind doar metode clasice și nu moderne ca și la eșantionul experimental.
Fiecare metodă folosită am explicat-o clar, am prezentat esența, valențele, variantele și denumirea, pentru ca elevul să îi poată descoperi utilitatea, am căutat să apreciez efortul fiecărui copil sau grupă, realizând evaluarea muncii acestora într-un mod deschis, dialogat.
Pe parcursul experimentului am mai organizat:
Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea creativității;
Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea fluidității;
Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea originalității;
Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea capacității de sinteză;
Exerciții – joc de îmbogățirea a vocabularului.
Metode și tehnici de stimulare a creativității elevilor aplicate în perioada experimentală la limba și literatura română-exemple:
Brainstorming-ul : “furtună în creier”
În evocare, la începutul unității de învățare “Țara,” elevii au fost solicitați să noteze la ce se gândesc când aud cuvântul “țară” ;
Ciorchinele :
Am aplicat această metodă la începutul unității de învățare “Poeții noștri de ieri și de azi-George Coșbuc” și pentru sistematizarea ortogramelor ia/i-a, i-au/ iau.
Cubul:
În reflecție, în cadrul lecției “Poeții noștri de ieri și de azi-Ion Creangă”, elevii au avut ca sarcini de lucru:
4. Metoda “Pălăriilor gânditoare” – lecția “Neguțătorul din Florența și Vodă Țepeș” după Mihail Drumeș.
5. Metoda cadranelor:
Pentru realizarea acestei metode am distribuit elevilor fișe , împărțite în patru cadrane – lecția “Țara mea”, cu următoarele sarcini de lucru:
6. Diagrama Venn Euler:
Am solicitat elevilor să realizeze paralela dintre textele „În Ajunul Anului Nou” după Fănuș Neagu și “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.
7. Explozia stelară:
Am aplicat această metodă la lecția “ Povestea Gâstelor”, elevii trebuind să formuleze cât mai multe întrebări pe marginea textului plecând de la cuvântul de bază scris pe steluță.
Știu-vreau să știu-am aflat:
Am folosit această metodă în evocare, la lecția “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, solicitând elevilor să noteze în prima rubrică tot ce știu despre autor, în cea de-a doua rubrică ce ar vrea să știe, iar în reflecție elevii au notat toate datele însușite despre Ion Creangă.
Rețeaua personajelor:
Am aplicat această metodă pentru a caracteriza personajul principal din lecția “Stejarul din Borzești” de Eusebiu Camilar.
Jurnalul dublu
După studierea textului liric “Iarna” de Nicolae Labiș, pentru a surprinde tablourile poeziei și a investiga textul am considerat că „Jurnalul dublu” este o metodă eficientă.
12. Cvintetul:
Am utilizat această metodă îndrăgită de elevi pentru a realiza feedback-ul ideilor, sentimentelor, convingerilor elevilor sau pentru a caracteriza cartea.
Carte
Minunată, înțeleaptă
Răsfoind, citind, învățând
Mulțumire, bucurie, prețuire,dăruiree
Înțelepciune.
IV.7. 3. Etapa post-experimentală
Această etapă a cercetării a constat în aplicarea unei probe de evaluare finală, identică pentru cele două clase: experimentală și de control.
TEST FINAL
Clasele: a III-a A și B
Obiectul: Limba și literatura română
Subiectul: „Cât sunt de creativ ?…”
Scopul: cunoașterea potențialului creativ al elevilor
1. Scrie verbe cu fiecare literă a cuvântului „iarba” . (2 p)
Ex: iubește, ară, etc.
Găsește corespondenți specifici fiecărei litere ce alcătuiește denumirea anotimpului „iarba” (2 p)
Ex: I A R B A
interesantă aspră rece burete Anul Nou
………… ……… …….. ……… ………….
Selectează din textul dat perechile formate dintr-un substantiv și un adjectiv. Trece-le la numărul plural. Alcătuiește cu ele enunțuri. (2 p)
„Hărnicuța gospodină
Strânge zahăr din grădină
Și din floarea minunată
Miere face de îndată.”
……………………………………………..
………………………………………………
……………………………………………..
………………………………………………
Găsește cinci cuvinte care, citite de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, reprezintă același cuvânt. (2 p)
……………………………………………………………..
Creează rime pentru cuvintele: arici, vântul, păsărică, umbroase, soare, drum, vitrină (3 p)
Așază lângă cuvintele date alte cuvinte care să exprime acțiuni făcute de om (2p)
Ex: Soarele râde.
Floarea _____________.
Stelele _______________.
Ursul _____________.
Păsăricile _____________.
Transformați-vă în Ilene Cosânzene (fetele) și în Feți – Frumoși (băieții) și descrieți-vă, în câteva rânduri înfățișarea și puterile pe care le aveți (7 p).
(NOTĂ: Se pune accent pe originalitate)
Aprecierea compunerilor se va face după următoarele criterii:
Așezarea corectă a textului în pagină 0,50p
Respectarea alineatelor corespunzătore celor trei părți 0,50p
Originalitate (3 p)
Prezentarea acțiunilor într-o ordine firească 0,50p
Folosirea a trei expresii frumoase 0,50p
Scrisul citeț 1p
Scrierea corectă a cuvintelor 1p
Convertirea punctajului în calificative:
18 – 20 de puncte : Foarte bine
15 – 18 puncte : Bine
10 – 15 puncte : Suficient
Am comparat rezultatele obținute la aceste probe cu cele obținute la probele de evaluare inițială.
Aprecierea s-a făcut prin calificative, pentru fiecare item s-a totalizat numărul fiecărui calificativ.
Am comparat atât rezultatele din interiorul fiecărei clase, cât și rezultatele între cele două clase.
Distribuirea calificativelor în urma evaluării finale
IV.8. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor. Concluzii
Analiza și interpretarea rezultatelor obținute indică o tendință pozitivă de ameliorare a rezultatelor școlare ale elevilor, în favoare grupei experimentale, care nu poate fi pusă exclusiv pe seama dezvoltării psihice și fizice a elevilor, fapt ce îmi permite să afirm că ipoteza propusă de mine spre cercetare se confirmă.
Prin aplicarea sistematică a metodelor și tehnicilor interactive în cadrul lecțiilor de limba și literatura română am observat ameliorări în dezvoltarea exprimării orale și scrise a elevilor, în activizarea și nuanțarea vocabularului, s-a îmbunătățit relația învățător-elev într-una modernă și democratică, elevii bucurându-se de libertate, de o comunicare bazată pe cooperare, colaborare și ajutor reciproc.
A fost încurajată inițiativa elevilor la lecție, adresarea de întrebări, fiind înlăturată teama de a nu greși, iar pe parcurs elevii s-au familiarizat cu metodele și denumirile lor, au înțeles eficiența lor și pașii care trebuie urmați pentru realizarea acestora.
Folosind metodele și tehnicile de stimulare a creativității, atât individual, frontal cât și pe grupe, am constat următoarele:
elevii își însușesc mai ușor noile cunoștințe;
crește încrederea că pot să decodifice și să înțeleagă conținuturile, atât pe cont propriu cât și în grup;
doresc să se implice în învățare și nu dau semne de oboseală pentru că se implică conștient, voit, învățând activ și logic;
elevii și-au îmbogățit și nuanțat vocabularul, datorită unor metode precum: jocul didactic, cvintetul, cadranele, ciorchinele;
a fost valorificată inteligența lingvistică, exprimarea retorică, poetică;
elevii au realizat un real progres în alcătuirea de texte, dialoguri,compuneri, dând dovadă de imaginație creatoare, originalitate, fluență, flexibilitate în exprimare.
Analiza și interpretarea datelor obținute indică o tendință pozitivă de ameliorare a rezultatelor școlare ale elevilor în favoarea clasei experimentale, o evoluție în exprimarea orală și scrisă, în activizarea și nuanțarea vocabularului, transformarea relației învățător – elev într-una modernă și democratică, elevii bucurându-se de o comunicare eficientă bazată pe colaborare, ajutor reciproc, libertate, inițiativă, datorită unor metodelor interactive aplicate la clasă.
CONCLUZII
,,Să nu lăsăm cuvintele nici să doarmă, nici să amorțească, nici să zacă, nici să moară. Ele sunt comoara noastră de mare preț.”
Tudor Arghezi
Odată cu însușirea cuvintelor și expresiilor noi, elevii trebuie ajutați să pătrundă sensul ideilor exprimate prin cuvinte. De aceea, ei trebuie orientați să acționeze cu diferite sensuri al aceluiași cuvânt și să găsească cuvinte diferite pentru exprimarea aceleiași idei. De exemplu, pentru fiecare cuvânt și expresie nouă, trebuie folosite variate exerciții lexicale, care să pună în evidență raporturile de sens ce se pot stabili între cuvinte, diferite sensuri pe care acestea le pot primi în contexte, în variate construcții verbale.
Îmbogățirea vocabularului elevilor presupune lărgirea progresivă a sferei de cunoaștere, a experienței de viață, înseamnă dobândirea de noi achiziții care contribuie la constituirea și dezvoltarea conduitei sale verbale. De altfel, precizarea vocabularului se împletește strâns cu activitatea de îmbogățire a lexicului, fiind un proces complex și de durată, care nu se limitează la primele patru clase, ci continuă pe tot parcursul școlarității.
Activitatea de îmbogățire a vocabularului este o activitate obligatorie oricărei lecții de limba și literatura română, are rolul să cultive expresia orală, să-i învețe pe elevi cum să se exprime corect, literar, concis și plastic în același timp, cum să lucreze pentru perfecționarea propriului lor limbaj.
Prin utilizarea metodelor moderne dăm frâu liber imaginației elevului, îl scoatem din acea stare de teamă sau rușine care îl înhibă și nu îi dă voie să se exprime așa cum el ar dori. Se observă cum un elev timid, rușinos, devine prin joc un elev mult mai activ, mai vorbăreț și mai creativ. E normal că nu întotdeauna ne putem permite să apelăm la metode activ-participative (moderne), dar tocmai de aceasta, am folosit în capitolul de cercetare psihopedagogică aceste metode, deoarece în cadrul orelor de limba și literatura română există posibilitatea de a aplica, pe lângă metodele tradiționale, metode moderne cu mare succes în stimularea limbajul elevilor.
Pentru a găsi soluții care să aducă ceva nou, mai aproape de interesele elevilor, este necesară, mai mult ca oricând, creativitatea, a cadrelor didactice, dar care trebuie dezvoltată și cultivată deopotrivă elevilor, părinților și tuturor factorilor implicați în procesul de educație.
BIBLIOGRAFIE
Curriculum national
Miron Ionescu, Vasile Chiș, Strategii de predare-învățare, Buc.1992
M. Pintilie, Metode moderne de învățare-evaluare, Cluj-Napoca, 2002
J.Chateau,(1970),- ,,Copilul și jocul,, , Editura Didactică și Pedagogică, București, p.153
E.Claparede,1975,- ,,Psihologia copilului și pedagogia experimental ,,Ed.Didactică și Pedagogică, București, p.143
Ioan Cerghit,Ioan Neacșu,Ion Negreț-Dobridor,Ion OvidiuPânișoară,2001,-,,Prelegeri pedagogice,, ,Editura Polirom,Iași,p.222
M.Enache,M.Munteanu,(1998),-,,Jocuri didactice,, ,Editura Porto-Franco,Galați,p.26,27
A.Ilinca,D.Herlo.,(2005),-,,O pedagogie pentru învățământul primar,, ,EdituraUniversității,,Aurel Vlaicu,, ,Arad,p.46
Elena Joița,(coordonator),(2003),-Pedagogie și elemente de psihologie școlară,, ,Editura ARVES,p.156
Ioan Cerghit,(2006),-,,Metode de învățământ,, ,Editura Polirom,Iași p.65
A.Stoica,(coordonator),(1998),-,,Ghid de evaluare,, ,Editura Didactică și Pedagogică,București,p.47
*** (2002). Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de liceu. Aria curriculara Matematica si Stiinte ale Naturii. Bucuresti: Aramis Print.
Noveanu, E. & Istrate, O. ( 2005). Proiectarea pedagogica a lectiilor MM. Modulul II. Problematica obiectivelor. Bucuresti: Preprint.
Radu, I. T. (2000). Evaluarea in procesul didactic. Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica.
.Iucu Romiță,(2001),-,,Instruirea școlară,, ,Editura Polirom,Iași,p.154
Silvia Nuțǎ, Metodica predǎrii limbii române în clasele primare, Ed. Aramis, București, 2000;
Eugenia Șincan, Ỉndrumǎtor pentru învǎțǎtori, pǎrinți și copii, Ed. Gh. Alexandrescu, Craiova, 1993.
ANEXE
Exemple de exerciții pentru ora de lectură folosind metode interactive
Exemplul 1: lectura în versuri ,,Mărțișor”, de Ion Pillat
1. Notează în a doua rubrică a tabelului ce simți la citirea următoarelor versuri:
2. Explică ce înțelegi prin versurile:
,,De fiecare dată ți-e inima mai nouă”:
________________________________________________________________________________________________________________
,,O nouă viață, astăzi, de viața veche legi.”
________________________________________________________
_____________________________________________________________
Compune și tu expresii artistice despre primăvară, asemănătoare cu cele date:
Exemplul 2: Lectura “O furnică”, de Tudor Arghezi
Completează cadranele
Completați casetele cu informații despre viața furnicilor în mușuroi :
Completează harta poeziei:
Exemplul 3 : Lectura Legenda Romanițelor (din volumul Eu), de Eugen
Ionescu
1. Așează corespunzător în interiorul diagonalelor cuvintele date:
Recitește cu atenție fragmentul în care este descrisă biserica. Selectează elementele specifice bisericii și notează-le în petalele romaniței.
BIBLIOGRAFIE
Curriculum national
Miron Ionescu, Vasile Chiș, Strategii de predare-învățare, Buc.1992
M. Pintilie, Metode moderne de învățare-evaluare, Cluj-Napoca, 2002
J.Chateau,(1970),- ,,Copilul și jocul,, , Editura Didactică și Pedagogică, București, p.153
E.Claparede,1975,- ,,Psihologia copilului și pedagogia experimental ,,Ed.Didactică și Pedagogică, București, p.143
Ioan Cerghit,Ioan Neacșu,Ion Negreț-Dobridor,Ion OvidiuPânișoară,2001,-,,Prelegeri pedagogice,, ,Editura Polirom,Iași,p.222
M.Enache,M.Munteanu,(1998),-,,Jocuri didactice,, ,Editura Porto-Franco,Galați,p.26,27
A.Ilinca,D.Herlo.,(2005),-,,O pedagogie pentru învățământul primar,, ,EdituraUniversității,,Aurel Vlaicu,, ,Arad,p.46
Elena Joița,(coordonator),(2003),-Pedagogie și elemente de psihologie școlară,, ,Editura ARVES,p.156
Ioan Cerghit,(2006),-,,Metode de învățământ,, ,Editura Polirom,Iași p.65
A.Stoica,(coordonator),(1998),-,,Ghid de evaluare,, ,Editura Didactică și Pedagogică,București,p.47
*** (2002). Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de liceu. Aria curriculara Matematica si Stiinte ale Naturii. Bucuresti: Aramis Print.
Noveanu, E. & Istrate, O. ( 2005). Proiectarea pedagogica a lectiilor MM. Modulul II. Problematica obiectivelor. Bucuresti: Preprint.
Radu, I. T. (2000). Evaluarea in procesul didactic. Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica.
.Iucu Romiță,(2001),-,,Instruirea școlară,, ,Editura Polirom,Iași,p.154
Silvia Nuțǎ, Metodica predǎrii limbii române în clasele primare, Ed. Aramis, București, 2000;
Eugenia Șincan, Ỉndrumǎtor pentru învǎțǎtori, pǎrinți și copii, Ed. Gh. Alexandrescu, Craiova, 1993.
ANEXE
Exemple de exerciții pentru ora de lectură folosind metode interactive
Exemplul 1: lectura în versuri ,,Mărțișor”, de Ion Pillat
1. Notează în a doua rubrică a tabelului ce simți la citirea următoarelor versuri:
2. Explică ce înțelegi prin versurile:
,,De fiecare dată ți-e inima mai nouă”:
________________________________________________________________________________________________________________
,,O nouă viață, astăzi, de viața veche legi.”
________________________________________________________
_____________________________________________________________
Compune și tu expresii artistice despre primăvară, asemănătoare cu cele date:
Exemplul 2: Lectura “O furnică”, de Tudor Arghezi
Completează cadranele
Completați casetele cu informații despre viața furnicilor în mușuroi :
Completează harta poeziei:
Exemplul 3 : Lectura Legenda Romanițelor (din volumul Eu), de Eugen
Ionescu
1. Așează corespunzător în interiorul diagonalelor cuvintele date:
Recitește cu atenție fragmentul în care este descrisă biserica. Selectează elementele specifice bisericii și notează-le în petalele romaniței.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitati de Imbogatire a Vocabularului Elevilor din Ciclul Primar (ID: 160033)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.