. Modalitati DE Folosire A Mijloacelor Gimnasticii In Pregatirea Judocanilor

MODALITĂȚI DE FOLOSIRE A MIJLOACELOR GIMNASTICII ÎN PREGĂTIREA JUDOCANILOR

CAPITOLUL I

Importanța și actualitatea temei

Studiul critic al literaturii de specialitate

Motivația și ipoteza temei

CAPITOLUL II

Limitele lucrării

Particularitățile gimnasticii în antrenamentul de judo

Rolul gimnasticii în antrenamentul judo

Obiectivele gimnasticii în antrenamentul de judo

CAPITOLUL III

Metode de cercetare folosite

Ponderea gimnasticii specifice în antrenament, pe categorii de vârstă

Planificarea optimă a mijloacelor gimnasticii pe categorii de vârstă

CAPITOLUL IV

Concluzii

Propuneri

Bibliografie

CAPITOLUL I

Importanța și actualitatea temei

Studiul critic al literaturii de specialitate

1.3. Motivația și ipoteza temei

1.1. Importanța și actualitatea temei

Judo, după cum se știe, este un sport îndividual de lupta ce necesita o pregătire amanunțită, eșalonată pe o perioadă îndelungată de timp și necesită o ambiție și caracter de fier pentru cunoasterea și aprofundarea lui.

Judo se trage din una dintre cele mai vechi ramuri de sport din lume, păstrându-și intact formativ și constructiv caracterul apelând la calitățile fizice, psihice și moral-volative ale omului aflat într-o continuă perfecționare. Punctul de plecare în acest sport îl constituie ju-jitsu, în traducere libera însemnând "arta supleții", o ramura a sporturilor de luptă foarte dură, care l-a facut pe Jigoro Kano (28 octombrie 1860 – 4 mai 1938) să-i protejeze pe participanți prin îndepartarea elementelor periculoase și dure. Astfel, în 1882 a înlocuit cuvintul jitsu cu do (cale, metoda) și asa noul sport s-a numit judo (" calea supleții ").

Judo iși propune nu numai dezvoltarea tehnică și tactică a sportivilor, ci și cea fizica, așa încât prin această tema se va prezenta modul cum gimnastica poate ajuta la realizarea dezvoltării fizice, cum poate influența obținerea performanțelor în judo. Pe lânga acestea, un alt obiectiv de maximă importanță este acela de clasificare a exercițiilor de gimnastică, în funcție de vârstă, pentru a fi suport de bază la însușirea tehnică și tactică, a procedeelor de lupta.

Tema, prin modul ei de abordare și prezentare, are un rol important nu numai în judo – ca sport de lupta, ci și în celelalte ramuri sportive de lupta, prin faptul că reprezinta și structurează exercițiile de gimnastică specifică și nespecifică pe categorii de vârsta, fiind că un liant între partea I și partea fundamentală în antrenamentele de judo.

În toate manualele de specialitate se scrie despre conceptul de " judo modern" , bazat pe creșterea spectaculoasa a nivelului performanței. A crescut foarte mult viteza de execuție a procedeelor, tehnica de execuție a suferit unele schimbări, fiind adaptată în funcție de caracteristicile sportivilor, se pune accent pe lucru în forța, se lucreaza mult pentru mobilitate și echilibru. Toate acestea au ca punct fundamental gimnastica și mai exact gimnastica specifică, acesteia acordându-i-se un rol major în antrenamentul de judo, în funcție de categoriile de vârstă.

Prin această temă se propune să se aducă în actualitate modul de a realiza un antrenament complet fiind un mijloc de prim rang în judo.

Din lecturarea manualelor de judo se ajunge la concluzia că majoritatea autorilor se refera doar la descrierea tehnicii și a metodelor de învațare a acestora, fiind neglijată o parte foarte importantă: încălzirea, ce impune în mod categoric gimnastica specifică și nespecifică.

Pregătirea și perfecționarea tehnica și tactica nu se pot obține fără o încălzire prealabila bine pusă la punct, ținându-se seama de legile generale ale eforturilor specifice de ridicare și proiectare a adversarului, de particularitățile morfo-funcționale ale fiecărui judoka.

Astfel, prin conținutul lucrării se va scoate în evidență modul cum gimnastica poate ajuta la cresterea performanței elementare care constituie conținutul acesteia, folosirea exercitiilor specifice și a materialelor ajutatoare (bară fixă, paralele, haltere, frânghii, bănci de gimnastică, etc.), se scoate în evidență rolul pe care-l are gimnastica în antrenamentul de judo. Pe lângă acestea, se stabilește locul gimnasticii ca latura pregatitoare în antrenament, particularitățile ei în funcție de vârstă, sex și grad de pregătire.

În tratarea completa a unui antrenament de judo se va înșista pe impărțirea acestuia în mai multe părți sau verigi, fiecare având o importanța deosebita, literatura de specialitate cercetând și realizand planuri și forme de structurare al fiecărui compartiment al antrenamentului.

Din studiul manualelor de specialitate se remarcă faptul că această temă, puțin discutată în anii trecuți, își are loc important în litereatura actuală, âncercându-se astfel să se accentueze sau să se scoata în relief actualitatea ei, fiind un argument real la afirmația că o tehnica bună se realizează pe baza unei încălziri bune și a unor călități fizice de excepție, ele putându-se perfecționa printr-o gimnastică bine organizată și structurată.

Lucrarea își propune să reprezinte în partea de început formele de gimnastică specifică și nespecifică ce se utilizează în antrenamentul de judo, formandu-se astfel o imagine de ansamblu asupra limitelor în care se va încadra.

Se vor prezenta în continuare caracteristicile fiziologice ale calităților motrice:

îndemânare

viteză de execuție

de repetiție

forță

rezistență

O etapă de mare importanță este aceea de prezentare a ponderii timpului afectat gimnasticii specifice pe categorii de vârstă și modificarea proporțiilor de timp dintre partea de încălzire și partea fundamentala a antrenamentului.

Ca în fiecare sport, exercitiile de gimnastică își au obiective bine fixate, care se realizează prin intermediul unor mijloace specifice sau nespecifice, în funcție de caracterul sportului practicat. Astfel, ulterior vor fi prezentate obiectivele ce tind să fie realizate cu ajutorul gimnasticii în judo:

creșterea mobilității articulare și implicit creșterea elasticității musculare

prelucrarea analitică a aparatului locomotor

inițiere în unele tehnici (ukemi ), deplasare, dezechilibrare, fixări, aruncări

dezvoltarea forței

dezvoltarea diferitelor forme de viteză

Prin gimnastică, pe lângă obiectivile imediate, se va avea în vedere și acela de maximă importanță și anume cresterea nivelului de performanță la sportivii judoka.

Tot ca punct de mare importanta, se va pune accent pe rolul gimnasticii în antrenament, scoțându-se în evidența și conotațiile de ordin psihic ce derivă din aceasta.

Prin aceste câteva punctări succinte asupra modului de tratare a lucrarii s-a încercat să se reliefeze în mare, căracterul formativ al gimnasticii în judo și modul în care, prin întermediul ei, se va obtine cresterea performanței.

1.2. Studiul critic al literaturii de specialitate

Judo-ul, fiind un sport popular în țara noastră, mai ales dupa anii 1950, a prezentat un real interes pentru persoanele pasionate, nu numai prin faptul că l-au practicat, ci și prin faptul că l-au studiat și au scris pe seama lui diferite manuale de specialitate.

Acestea au stat și stau la baza pregatirii sportivilor și a persoanelor specializate în acest domeniu, constituind un îndrumar metodic ce vizează nu numai constituirea unui fizic armonios sau a unei tehnici bune, ci și dobândirea unui psihic echilibrat ce constituie drumul spre marea performanță.

Dupa cum s-a specificat în prima parte a acestui capitol, un studiu amanuntit asupra gimnasticii în judo nu exista, aceasta fiind prezentat fragmentat, cu predilectie în cadrul pregatirii tehnice.

Din materialul bibliografic studiat și cunoscut, o prezentare mai profundă a gimnasticii în judo este făcută de Vlad Grigore Lascu în cartea de specialitate întitulata " Judo " , apăruta la Editura Sport-Turism din 1986, unde este inclusă în capitolul II, "Pregatirea fizică în judo " .

In această carte, Vlad Grigore Lascu reliefează faptul că încălzirea, implicit gimnastica, au un rol major în antrenamentul de judo, confirmând faptul că ea este o componenta de baza a "judo-ului contemporan"-" judo-ul modern" .

El scoate în relief diferența dintre judo-ul practicat pe timpul lui Jigoro Kano, T. Oda, K. Kudo, care întelegeau prin gimnastică nu numai practicarea exercițiilor îndividuale de suplețe și gimnastică actuala, ce înclude pe lângă cele amintite și exerciții cu parteneri și de forță, deoarece acestea, pe lângă o tehnică bună, duc la marea performanță în zilele noastre.

Astfel V. G. Lascu afirma faptul că " Numarul exercițiilor care se pot practica în timpul antrenamentului pentru atingerea performanței este extrem de mare, existând posibilitatea de a le varia atât prin formâ cât și prin conținut, doua aspecte inseparabile în vederea dezvoltarii tuturor calităților motrice în egala măsură".

Deci se pune un mare accent pe gimnastică și în special pe gimnastică specifică, pentru a putea perfecționa toate calitațile motrice, care pot contribui la realizarea unei acțiuni motrice, indiferent de imprejurările sau de adversarii pe care i-ar întâlni sportivii într-o concepție.

O prezentare ceva mai succintă asupra gimnasticii este facută și de profesorul Anton Muraru în cartea întitulată "Bazele performanței " , cu predilecție în subcapitolul "Importanța multilateralității în pregatirea judoka”. El include, ca și ceilalți specialisti, gimnastică în cadrul pregatirii multilaterale și specifice, concluzionind faptul ca "o pregătire multilaterala fortifică sănatatea, căleste organismul, dezvoltă toate sistemele funcționale ale organismului și înfluențează dobândirea celor mai bune rezultate sportive".

Ca și alții specialisti, A. Muraru ține să specifice faptul că obținerea performanței ține seama în mare parte de pregătirea fizică specifică, implicit de gimnastică. Folosirea exercițiilor de gimnastică se face mai ales cu scopul de fortificare a capacității organismului, precum și de odihnă și relaxare.

Anton Muraru aminteste cateva mijloace specifice judo-ului, cum ar fi tandoku-renshu, uchi komi, yaku-soku-geiko, fiind exerciții cu și fără adversar care ajută la formarea unei tehnici corecte și implicit la educarea autocontrolului.

Gimnastica în judo este prezentată tot de Anton Muraru în alt studiu de specialitate întitulat " Pregatirea juniorilor " , aparută la Editura Sport-Turism, 1988, și aici, gimnastica apare în cadrul pregatirii din capitolul I .

Profesorul A. Muraru remarca faptul că în ultima perioada de timp, noii campioni și în general sportivii de performanță se prezintă cu îndici superiori de viteza, rezistența la efort, forța dinamica, acestea fiind dobândite în mare parte prin gimnastica specifică. Exercițiile de gimnastică sunt prezentate parțial, odata cu procedeele tehnice, arătându-se rolul în influențarea și ulterior a tacticii.

O prezentare mai concisa a gimnasticii în judo este făcută de Adrian Hazincop (1993) în " Îndrumarul metodic de judo " pentru Colegiul de antrenori, în care gimnastica apare sub cele doua forme ale sale: specifică și nespecifică.

Gimnastica nespecifică este înclusa în jumbi-undo, referindu-se cu predilecție la pregatirea organismului pentru efort. În antrenament însă se folosesc și alte exerciții nespecifice, care conduc la o bună pregătire pentru efort și pregătire fizica.

Folosirea acestor exerciții este importanta, deoarece pregătește sportivii din punct de vedere multilateral, ceea ce stimuleaza dezvoltarea fizică necesară pentru atingerea performanței.

A. Hazincop în legătură cu gimnastica nespecifică, afirmă: " ponderea acestor exerciții și dozarea lor poate avea înfluenta în mai multe directii:

încalzirea organismului pentru efort

pregătirea fizică multilaterală

dezvoltarea calităților motrice

formarea unui bagaj de deprinderi și priceperi motrice"

El prezinta în câteva cuvinte și gimnastica specifică judo-ului (jumbi-taiso), exercițiile executindu-se din pozitiile stând, așezat, culcat, i este importanta, deoarece pregătește sportivii din punct de vedere multilateral, ceea ce stimuleaza dezvoltarea fizică necesară pentru atingerea performanței.

A. Hazincop în legătură cu gimnastica nespecifică, afirmă: " ponderea acestor exerciții și dozarea lor poate avea înfluenta în mai multe directii:

încalzirea organismului pentru efort

pregătirea fizică multilaterală

dezvoltarea calităților motrice

formarea unui bagaj de deprinderi și priceperi motrice"

El prezinta în câteva cuvinte și gimnastica specifică judo-ului (jumbi-taiso), exercițiile executindu-se din pozitiile stând, așezat, culcat, recomandându-se ca încălzirea să inceapă în primul rând cu articulațiile și segmentele depărtate de înimă.

În literatura de specialitate, un loc important îl deține și Florian Frazzei, care a scos în 1969 cartea întitutată " Arta apărării persoanele ".

Cu referire la gimnastică în judo nu exista un capitol aparte, însă ea este prezentă în capitol I, " Exerciții fizice sub forma de jocuri de lupta ", urmând că ulterior să fie prezentate în funcție de procedeele tehnice.

F. Frazzei afirma despre jocuri care au incluse exercițiile de gimnastică:

" acest gen de exerciții dezvoltă deprinderi și calități necesare în lupta, printre care se disting: îndemînarea, viteza de execuție, echilibru".

În altă carte a sa, "Invățați judo " , Frazzei arată că gimnastica specifică " ajută la o dezvoltare fizică armonioasă ". În ceea ce-l priveste pe cel ce practică judo, acesta trebuie să aibă o dezvoltare fizică normala, realizată printr-o pregătire specifică susținută. Este pueril de a crede că un om însuficient dezvoltat fizic poate fi victorios într-o luptă.

De aici se poate evidenția faptul că nu numai în judo-ul din zilele noastre se pune accent deosebit pe gimnastică, ci și în perioada de acum 20-30 ani.

Un al studiu asupra gimnasticii în judo, relativ recent (1983) este cel al lui Ștefanuț Stelian, " Antrenamentul sportiv în judo ", unde sunt prezentate pe larg, în cadrul mijloacelor de pregătire în judo, exerciții de gimnastică ce ajută la o buna învățare a tehnicii și ulterior la dobindirea performanței.

Sub acest aspect, Ștefanuț Stelian afirma: " Aceste mijloace au avut și au astăzi același țel , respectiv obținerea celor mai ridicate valori fizice tehnice, estetice, morale, în fiecare ramură sportiva" .

Exercițiile prezentate sunt grupate de Stelian pe mai multe categorii:

exercițiile de front și formații

exercițiile de dezvoltare fizică generală

exercițiile aplicative

sărituri

exercițiile acrobatice

exercițiile la aparate

Pe lîngă exerciții din gimnastica specifică, sunt prezente și cele din gimnastica nespecifică, din atletism, haltere, din lupte, jocuri sportive, jocuri de miscare. Ștefanuț Stelian pune un accent deosebit pe gimnastică și pe pregatirea fizică, considerindu-le "baza de plecare " în pregătirea oricărui sportiv. Gimnastica – dupa cum afirma el – trebuie să aiba o pondere mai mare în antrenamentul începătorilor, deoarece cu cât vor fi mai bine dezvoltate calitățile motrice, cu atăt marile funcțiuni, îndeosebi circulația și respirația, au un potențial de activitate mai ridicat, cu cât sportivul stăpânește un număr mai mare de priceperi și deprinderi de mișcare, cu atât se trece mai bine la însușirea și totodată la perfecționarea tehnicii judo-ului".

Astfel, prin cele prezentate, s-a încercat să se scoata în evidență importanța gimnasticii în acest sport de lupta.

1.3. Motivația și ipoteza temei

Motivația

Tema aleasă prezintă interes, atăt în răndul sportivilor judoka, implicați direct în procesul de pregătire, cât și în rândul specialiștilor.

Fiind un subiect prea puțin tratat în manualele de specialitate, însă cu o importanță majoră în antrenament și în obținerea performanțelor, acest fapt m-a determinat să-l tratez mai larg, în funcție de categorii de vârstă, stabilind importanța gimnasticii specifice în judo, precum și mijloacele specifice fiecărei categorii de vârstă.

Tema prezintă o serie de elemente interesante, care vor fi punctele de plecare în realizarea lucrarii și în emiterea unor concluzii în urma cercetării.

Având că punct de referință realizarea peformanței în domeniu, acest fapt m-a determinat să tratez tema, încercând să scot în evidență modul cum înfluențează gimnastica specifică realizarea performanțelor sportivilor judoka.

Ipoteza

Lucrarea, prin formă și modul ei de prezentare, încearcă să scoată în evidență totalitatea mijloacelor specifice gimnasticii, în funcție de categoria de vârstă a sportivilor judoka, utilizate cu diferite scopuri în antrenamentul de judo.

Concomitent cu acest obiectiv de prim-plan se încearca să se demonstreze rolul în antrenamentele de judo și timpul acordat acestor mijloace în cadrul procesului de pregătire.

CAPITOLUL II

2.1. Limitele lucrării

2.2. Particularitățile gimnasticii în antrenamentul de judo

2.3. Rolul gimnasticii în antrenamentul de judo

2.4. Obiectivele gimnasticii în antrenamentul de judo

2.1. Limitele lucrării

Un lucru important trebuie specificăt încă de la început, și anume faptul că în judo, gimnastica este prezentă sub doua forme

gimnastică nespecifică

gimnastică specifică

Conform titlului lucrarii, în discuție va fii gimnastica specifică și nespecifică.

Gimnastica nespecifică și specifică vor fii încadrate în partea de încalzire, cât și pe parcursul antrenamentului pentru dezvoltarea unor calități motrice. Încălzirii trebuie să i se acorde o mare importanță, deoarece ea realizează pregatirea organismului pentru efort și duce la prevenirea unor accidentări, pe ea punându-se un accent deosebit în ultimul timp.

Țin să subliniez faptul că în multe materile de specialitate, acest capitol al gimnasticii nu este prezentat amănunuțit, accentul căzând pe prezentarea procedeelor tehnice.

Nivelul foarte ridicat la care au ajuns astăzi performanțele sportive impune folosirea și valorificarea tuturor posibilităților pentru asigurarea unei pregătiri cât mai eficiente și complexe a sportivilor judoka.

Gimnastica, alături de eficacitatea metodelor și procedeelor metodice moderne de antrenament și de îmbunătățire continua a condițiilor de antrenament (sălilor, instalațiilor, echipamentului, materialelor de lucru), aduce o contribuție remarcabila la creșterea performanțelor.

În judo, cele doua forme de gimnastică se întrepătrund, urmând o continuitate bine stabilită de metodica antrenamentului de judo.

Gimnastica nespecifică are rol de încălzire și implicit, rol în pregătirea fizică și pregătirea organismului pentru efort. Folosirea execuțiilor de gimnastică nespecifică ajută la pregătirea sportivilor judoka din punct de vedere fizic, multilateral, ceea ce stimulează dezvoltarea fizică de mai târziu.

Gimnastica nespecifică este o componentă a antrenamentului de judo, având ca sarcina, dezvoltarea indicilor morfo-funcționali ai organismului, a calităților motrice și deprinderilor de mișcare, astfel încât sportivii să nu întâmpine dificultăți în realizarea sarcinilor pe care le implica acest sport.

Exercițiile de gimnastică nespecifică sunt incluse în jumbi-undo, care vizeză pregătirea organismului pentru efort, pregătirea fizică multilaterala, dezvoltarea calităților motrice, formarea unui bagaj bazat pe deprinderi și priceperi motrice.

Specifice acestei forme a gimnasticii – jumbi undo – sunt exercițiile din școala mersului, alergării, săriturilor, exerciții prezente în aproape toate categoriile de sporturi ce necesita un efort fizic aerob și anaerob.

Dacă gimnastica specifică are un rol mai mic în antrenamentul de judo, partea de bază este însă gimnastica specifică sau jumbi-taiso, ukemi, hojo-undo, seiri-undo.

Exercițiile din jumbi-taiso sunt executate din pozitiile stând, așezat, culcat, cu recomandarea ca încălzirea să înceapă în primul rănd cu articulațiile și segmentele departate de înima.

Exercițiile de gimnastică specifică vor fi clasificate în:

a) exerciții fără partener – din picioare

– din pozitiile așezate și culcat

b) exerciții cu partener – din picioare

– din culcat și așezat

c) exerciții cu obiecte sau aparate ajutatoare

d) exerciții de gimnastică în tehnica de luptă la sol

Gimnastica specifică constă în exerciții cu rol în încalzirea fiecărui segment al corpului, acesta fiind luate într-o anumita ordine.

A. Jumbi-taiso

a) Exerciții fără partener din picioare

Exerciții pentru gât:

rotări ale capului, balansări înainte, înapoi, lateral, stînga și dreapta

încălzirea urechilor, a frunții și a cefei prin masaj

Exerciții pentru brate:

înclestarea degetelor, extensii și flexii ale degetelor, concomitent cu rotarea încheiturii pumnului

din stând pe brațele înainte, flexii-extensii ale degetelor

extensii cu arcuire a brațelor în diferite planuri, simultan sau alternativ

circumducții ale brațelor într-un sens și celălalt, cu diferite viteze de execuție

Exerciții pentru picioare:

din stănd, flexia și extensia plantei piciorului și a gleznelor, alternativ, pentru unul și celălalt picior

stând cu mâinile pe genunchi, rotarea lor spre interior sau exterior

stând cu picioarele depărtate, extensia unui picior cu apăsarea mâinilor pe celălalt picior ușor flexat din genunchi

stând cu mâinile pe genunchi, genoflexiuni, ridicare și extensia genunchilor cu apăsarea mâinilor

fandări laterale, treceri de pe un picior pe celălalt, cu bazinul la același nivel

fandare înainte, arcuire, trecere în fandat pe celălalt picior cu schimbarea direcției

fandare înainte și schimbarea piciorului prin săritură, fără schimbarea direcției

stănd în sprijin înainte la perete, balansări ale unui picior și apoi al celuilalt

stând în sprijin lateral la peretele, balansări ale unui picior înainte-înapoi

Exerciții pentru trunchi:

stând cu brațele sus, îndoiri cu arcuire și extensii cu arcuire a trunchiului

stând depărtat, extensiie cu arcuire cu brațele sus, îndoiri cu arcuire, mâinile apucând gleznele

stând depărtat cu brațele îndoite la piept, rasuciri de trunchi, urmate de îndoirea trunchiului înainte și atingerea cu mâinile a vârfurilor picioarelor, prin răsuciri stânga-dreapta

stând depărtat cu brațele sus, extensii cu arcuire, îndoire cu râsucirea trunchiului și atingerea cu mâna a piciorului opus

stând cu mâinile pe șold, îndoiri cu arcuire laterală a trunchiului, brațele accentuând mișcarea

aceeași poziție, cu rotări ale bazinului

stând depărtat cu brațele sus, rotări ample ale trunchiului

stând depărtat :îndoiri cu arcuire a trunchiului, mâinile ating solul extensii cu arcuiri cu brațele laterale.

Exerciții fără partener din pozitiile așezat și culcat

Exerciții pentru brate:

flotari: normale, pe degete, pe partea ingusta a palmelor împreunate, val înainte și înapoi, la perete cu sprijinul brațelor și picioarelor pe sol, la perete cu sprijinul brațelor pe sol

rotări ale încheiturii pumnului

așezat: picioarele depărtate și brațele întinse, tragerea brațelor puternic înapoi cu îndoirea coatelor și a palmelor orientate în sus, strângerea pumnilor odată cu încordarea întregului corp și respirație urmată de apnee

forfecări ale brațelor în diferite planuri

târâre înainte cu ajutorul brațelor; palmele orientate spre sol trag până la nivelul șoldurilor

același exercițiu, palmele se întorc în faza finala spre sus, se strâng pumnii, expirație și apnee

Exerciții pentru picioare:

așezat cu un picior întins: se duce celălalt picior cu laba sprijinită pe coapsa piciorului întins, mâna apucă laba piciorului și rotește glezna, flexie și extensie în același timp a degetelor, ajutînd încălzirea

aceeași poziție, mâna apasă genuchiul piciorului flexat treptat, până acesta atinge solul

aceeași poziție, apucarea cu mâna a părții interne a tălpii piciorului flexat care se întinde, apăsarea cu brațul opus cu mâna pe genunchi, ajutînd extensia piciorului

așezat cu picioarele întinse: mâinile apucă tălpile dinspre partea internă și se întind picioarele fără a pierde echilibrul spre înapoi

sfoara, în plan frontal și sagital

din seiza ; lăsarea trunchiului spre înapoi, mâinile se sprijină pe tălpi

din seiza ; înainte, lăsarea șezutei pe partea stângă și apoi dreaptă

așezat, sprijin înapoi: “bicicleta” cu împingerea piciorului razant cu solul, ridicare și aducerea genunchiului la piept

aceeași poziție: rotări ale picioarelor, cu genunchii semiflexați în sensul jos-lateral-sus

din seiza ; săritură în stând ghemuit și revenire.

Exerciții pentru trunchi:

așezat cu picioarele întinse și apropiate, îndoiri cu arcuire a trunchiului, cu mâinile pe vârful picioarelor

aceeași poziție: mâinile apucă gleznele și fruntea atinge genunchii

aceeași poziție: îndoire-arcuire a trunchiului, mâinile ating vârfurile picioarelor, cu latura dorsală, cu brațele laterale și ridicarea picioarelor cu atingerea solului cu vârfurilor în prelungirea capului

așezat cu picioarele mult depărtate: ducerea brațelor sus, îndoiri cu arcuire a trunchiului pe fiecare picior

aceeași poziție: brațele ating solul înainte prin îndoirea-arcuirea trunchiului

culcat dorsal, brațele în prelungire: ridicarea trunchiului și aplecare înainte cu mâinile la vârfurile picioarelor, revenire în culcat și ridicarea picioarelor cu atingere lângă cap spre stânga și apoi spre dreapta

culcat dorsal cu brațele lângă corp: ridicarea picioarelor la 45 și forfecări sus-jos, stânga dreapta

același exercițiu cu menținerea picioarelor la 45

aceeași poziție: ridicarea capului și menținerea la 45

culcat dorsal cu brațele laterale: ducerea piciorului la brațul opus fără a mișca trunchiul

același exercițiu din culcat facial

așezat cu picioarele depărtate: răsuciri ale trunchiului cu sprijin pe brațe spre stânga și dreapta

stând pe omoplați

din poziția stând pe omoplați – “bicicleta”

culcat înainte: rulări pe un umăr și pe celălalt

același exercițiu din culcat dorsal

culcat facial: extensie și rulare repetată până se realizează ” stând pe mâini” temporar și revenire

culcat dorsal cu brațele în prelungire: ridicarea simultană a trunchiului și picioarelor (briciagul)

culcat dorsal cu brațele laterale: ridicarea trunchiului în așezat și aducerea brațelor cu coatele îndoite lîngă corp cu strângerea pumnilor odată cu încordarea întregului corp, expirație și apnee

culcat dorsal: târâre prin împingerea cu picioarelor, trunchiul se întoarce cu brațele întinse spre piciorului care împinge (iesire din Osae-komi)

târâre prin împingerea cu picioarele și mișcările umerilor.

Exercițiile pentru gât și cap:

stând pe genunchi cu sprijin pe brațe: rularea capului pe sol înainte-înapoi, stânga-dreapta, în cerc

același exercițiu, dar cu genunchii ridicați și sprijinul brațelor pe sol

același exercițiu din stând, îndoit înainte, cu sprijin pe brațele încrucișate pe spate

“podul” înapoi cu sprijin pe cap și brațe, același mișcări ale capului

același exercițiu cu brațele încrucișate la piept

“pod” înainte cu sprijin pe frunte: treceri din “pod” înainte în “pod” înapoi prin întoarcerea trunchiului prin lateral

ghemuit cu spijin pe cap și mâini, treceri în pod și revenire în poziția inițială prin aruncarea picioarelor

b) Exerciții cu partener – din picioare

Acest gen de exerciții sunt frecvent folosite în antrenamente de judo, urmărind să-l obișnuiască pe judoka să-și manipuleze și să-și simtă adversarul:

genoflexiuni cu partener în brațe

genoflexiuni cu partener în spate

sărituri cu genunchii la piept peste partenerul care este culcat sau ghemuit

răsuciri ale trunchiului spre stânga și dreapta, ridicând partenerul în Kata Guruma (partenerul pe umeri)

Exerciții cu partener – din pozitiile culcat și așezat

– culcat facial: flotări cu rezistența din partea partenerului care își sprijină palmele pe omoplatii lui și-i opune rezistență progresivă

– culcat facial, cu palmele sprijinite pe sol la nivelul pieptului – partenerul îl apucă cu ambele mâini de glezne, îl ridică și se deplasează prin pașire (roaba)

– același lucru cu deosebirea că judoka bate din palme între ridicări, se deplasează prin sărituri

– culcat dorsal, cu mâinile încrucișate pe piept: ducerea bărbiei spre piept, în timp ce partenerul, cu palmele așezate pe fruntea executantului, îi opune rezistență

– culcat facial: ducerea capului spre înapoi, cu rezistență opusa de partener prin presare pe ceafă

-stând cu un partener față în față, executantul în așezat: partenerul îl trage pentru a-l ridica în stând.

c) Exerciții cu aparate ajutătoare sau obiecte

Vechii maeștri beneficiau de o serie de aparate, cu ajutorul cărora contribuiau la întreținerea motricității. Astfel, în zilele noastre, în special în Europa, au fost adaptate și aceste genuri de exerciții, în special cele cu haltere.

Specifice judo-ului sunt: haltera, sacul de nisip, bara de greutăți, mingea medicinală, scara fixă, frânghia, extensorul, corzile de cauciuc, helcometrul etc.

Ca exemplu poate fi dat coarda de cauciuc, care are forma unei benzi cu lațimea de 4-5 cm sau cilindrice de 1-2 cm și lungimea de 2,5-5 m, utilizată pentru antrenamentele de tip tandoku-renshu, pentru însușirea sau perfecționarea procedeului ippon seoienage (aruncare peste umar) sau a altor procedee cu întoarcerea spatelui la partener.

Dupa utilizarea corzilor de cauciuc se poate trece la helcometru, în conditii mai grele.

Aceste aparate sunt folosite pentru însușirea sau perfecționarea diferitelor procedee sau pentru o încălzire buna, ele fiind folosite în diferite combinații și în timpul antrenamentelor de pregătire fizică specifică.

Exerciții de gimnastică la sol

Gimnastica se folosește pentru obișnuirea cu căderile, dezvoltarea simțului de orientare în spațiu și a ajuta la dezvoltarea unor calități motrice. Exercițiile din gimnastică sunt prezente în toate antrenamentele de pregătire tehnică dar și ca exerciții pregatitoare pentru ukemi, făcând obiectul a ceea ce se numește Jumbi-Undo.

Exercițiile de gimnastică se execută pe tot spațiul de luptă îndividual sau frontal, pe coloane (daca sunt mai mulți):

rostogoliri înainte și înapoi din ghemuit în ghemuit

rostogoliri înainte cu picioarele întinse și apropiate sau depărtare

rostogoliri cu trecere prin stând pe mâini

stând pe mâini menținut

stând pe cap

stând pe cap din forță din culcat facial

cilindru înapoi

săritură lungă înainte cu rostogolire (săritura tigrului)

roata laterală

roata întoarsă

roata laterală pe un braț

îndreptare din stând pe cap, de pe omoplați

răsturnare înainte din stând pe mâini (flick-flack)

O parte din exercițiile prezentate anterior sunt caracteristice și altor sporturi de lupta care neceșita o dezvoltare a calitatilor motrice și însușirea unui bogat bagaj de deprinderi motrice specifice.

În judo există un capitol aparte, specific artelor marțiale: ukemi -căderile. Astfel, gimnastica prin exercițiile specifice ajută la însusirea acestora, exercițiile fiind structurate în funcție de grupele de căderi.

S-a specificat în captolul I faptul că în timp ce Jigoro Kano își elabora metoda de "ju-jitsu modern", principala sa preocupare era să elimine toate elementele primejdioase ale vechii arte marțiale, păstrându-i în același timp eficacitatea și adăugându-i o valoare educativă. Astfel, odată cu elaborarea procedeelor care necesita proiectarea (aruncarea partenerului ), este firesc să se fi gândit și la maniera de a anihila total consecințele contactului brusc cu solul pentru cel ce suferă proiectarea. În acest scop, J. Kano nu a studiat numai " caderea pisicii ", așa cum făceau vechii maeștri, ci și secretele Școlii Ukemi, fondat de înaintașul sau Jushin Sekiguchi.

J. Sekiguchi adunase observațiile făcute direct în natură de câtre diferiți specialiști în ju-jitsu. J Kano le-a sintetizat, dăndu-le o formă didactică și transformându-le astfel în reguli ale căderii, respectiv ale unui “contact neprimejdios cu solul”. Mai mult J. Kano și-a dat seama de importanța pedagogică a tehnicii Ukemi, care-i face pe judoka mai curajoși, mai siguri pe ei și-i ajută să-și coordoneze întreg organismul în acțiune mai repede decât oricare alte exerciții fizice.

Acestă tehnică a căderilor s-a păstrat nealterată până în zilele noastre și este ingenioasă în simplitatea ei. La Ukemi lipsește amprenta individuală care la celelalte procedee este un factor al progresului. Ukemi dezvolta și perfectionează calitățile fizice și morale (îndemânarea, coordonarea, curajul,dârzenia, suplețea).

În scopul obisnuinței cu căderile se pot folosi exercițiile utilizate în special în gimnastica acrobatică:

rostogoliri înainte, înapoi, din ghemuit în ghemuit sau cu picioarele întinse și depărtate

roata

ronda

săritura pestelui

îndreptarea de pe omoplați și de pe cap

podul de jos și din stând.

B. UKEMI-căderile

În acest caz se impune o scurtă caracterizare a căderilor, urmată de prezentarea exercițiilor de gimnastică ce ajută la învățarea lor.

Căderile în literatura de specialitate au fost clasificate în patru mari câtegorii:

Ushiro-ukemi (căderea înapoi)

Este specifică judo-ului, importanța ei fiind determinată de frecvența crescută cu care este efectuată în timpul acțiunilor.

Ushiro-ukemi se va efectua din stând, cu ducerea brațelor înainte, îndoirea genunchiurilor și rulare pe spate cu aducerea picioarelor întinse peste cap. Bătaia se face cu ambele brațe, înainte de a atinge solul cu bazinul, iar capul rămâne ridicat, cu bărbia în piept.

La acest gen de căderi, ca exercițiu ajutător se recomandă rulări din culcat în care se pune accent pe menținerea brațelor depărtate de corp și a capului cu bărbia în piept. Fiecare ridicare a capului este însoțită de expirație pentru a obișnui judoka cu expirația după fiecare contact cu solul.

Din culcat se efectuază și loviri ritmice, scurte, cu brațele în tatami, cu ridicarea rapidă a brațelor, lovirea făcându-se percutant.

Se vor executa și rostogoliri înapoi din ghemuit și din picioare, în acest caz contactul fiind luat cu palmele pentru amortizare.

Yoko-ukemi (cădere laterală)

Căderile laterale sunt cele mai frecvent întâlnite în practicarea judo-ului. Din stând depărtat, ducerea unui braț în lateral și apoi înainte, piciorul de pe partea brațului se duce înainte întins. Celălalt picior se flexează din genunchi și coboară centrul de greutate al corpului moment în care începe rularea corpului pe partea exterioară a gambei-coapsei-șoldului piciorului întins, bătaia și contactul cu umărul. Picioarele se aduc spre cap, trunchiul este întins ușor spre partea brațului care bate. Capul este ridicât cu bărbia în piept iar contactul cu solul este localizat pe omoplatul de pe partea brațului care bate.

Ca exerciții pregătitoare se vor folosi căderea laterală de pe un aparat de gimnastică (ex. Banca de gimnastică), cu creștera progresivă a înălțimii.

Mae-ukemi (căderea liberă, directă)

Această cădere este rar folosită, dar dezvoltă curajul și dârzenia, fiind un element ce poate fi folosit în selecție.

Din stând cu picioarele depărtate la înălțimea umerilor și vârfurilor orientate, înainte-lateral spre exterior (45), brațele pe lângă cap, se va efectua căderea corpului liberă spre înainte, în timp ce brațele se rotesc prin înapoi-sus-înainte și bat puternic în fața pieptului. În final, trunchiul este în poziția de culcat înainte, cu sprijin pe antebrațe și partea internă a labelor picioarelor.

Ca exercițiu de bază se poate efectua căderea înainte în flotare, cu amortizare prin ușoara flexie a brațului pe antebraț, sau căderea în flotare din stând ghemuit sau din săritură.

Zempo-ukemi (cădere înainte prin rostogolire laterală)

Căderile prin rostogolire înainte sunt necesare în judo, întrucât de multe ori un sportiv cade înainte iar șocul nu poate fi anihilat decât printr-o rostogolire înainte.

Rostogolirea trebuie făcută cu corpul în formă de arc de cerc. Contactul se va lua succesiv de la un punct al corpului la altul, asemănător mișcării efectuate de un tampon de sugativă. Capul trebuie ferit de lovituri, iar primul contact cu solul se ia cu regiunea omoplaților.

Ca exerciții ce ajută la învățarea acestei căderi sunt:

rostogolirea înainte din ghemuit în ghemuit;

rostogolirile înainte din depărtat în depărtat și cu picioarele întinse;

rulări pe spate înainte-înapoi;

săritura peștelui, care se poate efectua de pe loc sau cu elan;

rostogolire înainte cu luarea contactului cu solul doar cu ajutorul unui braț.

Prin cele prezentate anterior se încearcă să se reliefeze rolul gimnasticii în învățarea căderilor, cu prezentarea exercițiilor în funcție de clasa de căderi.

C. Hojo-undo (exerciții complementare)

Aceste exerciții servesc la formarea și menținerea unei condiții bune a sportivului, dar mai ales la fortificarea mușchilor care acționează în execuția unei anumite tehnici. De asemenea, contribuie la scăderea oboselii musculare și la creșterea rezistenței lor. Exercițiile sunt simple și nu necesită aparatură, dar trebuie practicate sistematic.

În continuare vor fi prezentate exerciții din acest capitol, cu precizarea că se pot executa atât individual, cât și cu partener:

culcat facial, cu bastonul ținut de ambele capete întinse: extensie accentuată a trunchiului prin ridicarea bastonului cu ambele mâini către partenerul care stă depărtat deasupra executantului

executantul culcat facial, cu brațele pe lângă corp: partenerul, așezat pe spatele acestuia, își pune palmele pe umerii lui și-i ridică trunchiul în extensie

stând între doi parteneri: balansarea întregului corp înainte și înapoi partenerii se împing cu ambele brațe în stând

stând cu partenerul față în față, executantul în așezat: partenerul îl trage de mâini pentru a-l ridica în stând

culcat dorsal cu piciorele la 45, partenerul în stând se sprijină cu șezuta pe tălpile executantului. Se execută flexii și extensii ale piciorelor

stând unul înapoia celuilalt: primul judoka se deplasează înainte, având pe după gât și pe sub axile o centură (OBI), iar celălalt ține de capetele ei, opunându-i rezistență la înaintare

partenerii stând față în față: unul din judoka își duce piciorul drept pe umărul stâng al partenerului, care încearcă să-l ridice cât mai sus; piciorul de sprijin trebuie să fie întins și talpa să rămână nemișcată pe sol. Exercițiul se repetă alternativ : stângul-dreptul

culcat facial: flotări pe două degete

flotări cu sprijin în pumni, menținut în echilibru cu ajutorul partenerului

stând: sărituri ca mingea, cu bătaia palmelor în față, la spate, deasupra capului, pe coapse

sărituri pe loc: pe timpul 1, executantul își duce gambele înapoi și le atinge cu palmele, apoi urmează 3 sărituri cu extensie și aterizare în ghemuit

Gama acestor exerciții este mult mai variată, ele referindu-se la toți indicii motricității și la toate posibilitățile articulare. Aceste exerciții pot fi modificate sau combinate în funcție de necesitățile ce se impun la un sportiv judoka.

D. Seiri-undo (exerciții de relaxare-refacere)

După A. Demeter, “ refacerea organismului după efort se referă la totalitatea proceselor fiziologice și biochimice ce au loc la nivelul tuturor sistemelor, aparatelor și organelor, la nivelul celulelor și subcelular, în vederea redobândirii echilibrului funcțional optim (homeostazie), care se caracterizează prin indici fiziologici deosebit de favorabili obținerii performanțelor sportive de valoare”.

Exercițiile Seiri-undo au ca scop relaxarea după efort intens în judo și revenirea organismului la normal în mod gradat. Ajută la arderea completă a acidului lactic din mușchi, la stimularea sangvină și la o mai bună oxigenare a mușchilor.

Aceste exerciții sunt executate într-un ritm lent, cu accent pe respirație. Durata lor este în funcție de intensitatea antrenamentului. Pot fi executate cu partener sau individual:

judoka își desface centura și se culcă dorsal pe tatami, având grijă să-și regleze respirația și să relaxeze complet (2’-3’)

stând ușor depărtat: respirație profundă cu ridicarea brațelor deasupra capului și respirație cu coborârea lor

culcat facial cu mâinile perfect întinse în față: partenerul îl apucă de mâini pe executant și-i ridică trunchiul în extensie, după care-l readuce în poziția inițală, apoi se inversează rolurile

câte doi stând spate în spate, apucați reciproc la nivelul coatelor: aplecarea trunchiului înainte cu ridicarea partenerului pe spate, alternativ, într-un ritm lent, fără o respirație forțată

În antrenament, între exercițiile sau procedeele tehnice mai grele se intercalează și exerciții mai ușoare, dozarea efortului fiind verificată prin luarea pulsului pe minut.

Ca forme specifice ale gimnasticii în judo trebuie amintite și tandoku-renshu și sotai-renshu.

E. Tandoku-Renshu

Este o formă de manifestare individuală care imită de fapt cu cea mai mare acuratețe și precizie fazele unui procedeu.

Se execută fără partener, dar cu tărie și rigoare.

Tandoku-renshu se mai numește și studiu individual și se efectuează din picioare, cât și la sol. Se execută având următoarele scopuri:

consolidarea procedeelor tehnice

o bună coordonare a mișcării

automatism și viteză de execuție prin repetări multiple

dezvoltarea orientării în spațiu

F. Sotai-Renshu

Este studiul procedeelor tehnice cu partener de pe loc sau în deplasare. În funcție de scopul urmărit și atitudinea lui TORI și UKE, Sotai-renshu are mai multe variante:

Uki-komi: tragere spre interior, constând într-o schițare a mișcării având rol de a înțelege sensul acesteia.

Se execută astfel: UKE și TORI stau față în față. Tori ia priza procedeului tehnic pe care vrea să-l execute conform planului teoretic. Face un pas înainte cu piciorul care servește drept punct de sprijin sau axă de rotație, iar cu celălalt execută Tai-sabaki, executând dezechilibrare și intrare.

UKE nu se deplasează și nu opune rezistență. Se execută 20-25 de intrări, în funcție de scopul urmărit ( 10 intrări în viteză-20 intrări de rezistență).

Prin această formă se ajunge la un ritm de execuție fără ca acesta să influențeze precizia.

Butsukare-geiko: intrări din deplasare care presupun deplasarea lui Tori și atitudine semiactivă a lui UKE. Tori se deplaseasă după UKE, încearcă să reziste în momentul oportun dezechilibrării și intrării. Scopul este ca Tori să simtă momentul favorabil intrării și aruncării.

Tsuri-komi: tracțiune ascendentă și încărcare. Este o intrare combinată cu o schimbare de direcție a lui Tori, care poate forța dezechilibrarea lui UKE. Tori sesizează importanța forței și energiei prin sensul și momentul critic al lansării. UKE este semiactiv și se deplasează ușor.

Nage-komi: tragere și aruncare. Reprezintă o metodă complementară la uchi-komi și reprezintă executarea în serie a aceluiași procedeu, insistând pe finalizare. Rolul principal este viteza de execuție, întrucât procedeul este foarte bine cunoscut. Această formă se execută cu unul sau mai mulți parteneri care se succed cu sau fără deplasare. Se poate executa în grupe de câte doi sau în formații.

Yaku-soku-geiko: studiul unor procedee tehnice împreună cu partenerul în deplasare. Tori și Uke se deplasează, observându-se și studiindu-se reciproc. Scopul este acela de educare a reflexelor, îmbunătățirea deplasărilor,perfecționarea procedeelor tehnice și a căderilor.

Modul de desfășurare: Uke și Tori, după salutul reciproc, execută kumi-kata (prizele), începând deplasarea, având posibilitatea să se observe reciproc. Când apare momentul prielnic de atac, Tori execută foarte rapid procedeul, Uke nu opune rezistență. Atacurile se succed în viteză fără o anumită ordine.

Kakari-geiko: formă specifică de antrenament în care Tori atacă fără oprire pe dreapta și pe stănga, în timp ce Uke blochează sau se eschivează fără să atace sau contraatace.

După salut și prize, unul din judoka devine Tori pe toată durata impusă de antrenor. Această formă de antrenament se folosește pentru:

perfecționarea combinațiilor

verificarea eficacității procedeelor favorite și a variantelor acestora

pentru perfecționarea atacului

În tot această categorie de antrenament mai sunt incluse și Randori,Shiai, însă acestea nu caracterizează gimnastica specifică ce se află în discuție, ele fiind forme de luptă care au la bază metodele de antrenament amintite anterior.

În concluzie, exercițiile descrise în prima parte a acestui subcapitol sunt destinate dezvoltării nivelului calităților motrice, precum și a prelucrării selective a unor grupe musculare solicitate în execuția procedeelor tehnice.

Totodată, pe lângă întreținerea și dezvoltarea musculaturii, aceste exerciții asigură creșterea mobilității articulare și pregătirea organismului pentru executarea în bune condiții a mișcărilor mai complicate.

Numărul acestor exerciții este foarte mare și ele pot fi adaptate de la caz la caz, ba chiar pot fi create exerciții, noi-exerciții pentru un anumit sportiv, cu un grad mare de pregătire.

Pe lângă aceste exerciții, au fost amintite în ultima parte a subcapitolului și câteva forme specifice de antrenament, pe baza cărora se realizează înalta performanță.

Prin aceasta s-a încercat să se ofere o viziune amplă asupra elementelor ce intră în componența gimnasticii specifice în judo, clasificarea acestora fiind complexă și obiectivă.

2.2. Particularitățile gimnasticii în antrenamentul de judo

Fiecare sport în parte, după cum se știe, are mijloace proprii în antrenament, care îl caracterizează. Astfel, pentru pregătirea organismului pentru efort, se deosebesc de la un sport la altul mijloace specifice prin intermediul cărora se ridică din punct de vedere fizic parametrii de funcționare ai organismului. În această categorie se încadrează și gimnastica specifică fiecărei ramuri specifice.

Gimnastica specifiă a judo-ului are elemente distinctive față de gimnastica specifică altor sporturi, elementele comune putând fi încadrate în gimnastica nespecifică.

Gimnastica specifică se diferențiază prin câteva caracteristici care-și pun amprenta asupra bunei desfăsuri a acesteia și nu în ultimul rând asupra antrenamentului în general.

Judo este un sport de luptă ce este legat de una dintre cele mai vechi forme de luptă cunoscută în Japonia sub forma de ju-jitsu. Astfel, într-o măsură mai mare sau mai mică, exercițiile de gimnastică ce se executau în acel timp sunt prezente și astăzi în antrenamentul de judo.

Deci o caracteristică sau particularitate a gimnasticii specifice se poate spune că este vechimea acesteia. O multitudine de mijloace caracteristice gimnasticii specifice au apărut pe parcursul evoluției acestui sport, însă o parte dintre acestea sunt prezente încă de pe vremea când se practica ju-jitsu.

Unele mijloace specifice ale gimnasticii judo-ului sunt caracterizate de complexitate, ceea ce ne dă posibilitatea execuției lor de o arie mare a populației, ea încadrându-se între anumite limite în cadrul sportivilor amatori.

Față de unele ramuri sportive, unde gimnastica specifică se execută și la aparate, în cazul judo-ului, elementele de gimnastică specifică se execută și la aparate, pentru cresterea eficacității acestora. Pot fi folosite mijloace ajutătoatre, ca manechinul, sacul de box, etc.

Judo-ul este un sport de luptă ce necesită în timpul contactului cu adversarul un efort fizic foarte mare, gimnastica specifică ajutând la creșterea capacității de efort, prin cresterea volumului, intensității, comlexității.

O altă caracteristică a gimnasticii specifice este atractivitatea, prin mijoace spectaculoase ce le posedă, având o cntribuție la atragerea tinerilor pentru acest sport.

Gimastica specifică se deosebeste de alte sporturi prin timpul acordat acesteia și prin evoluția acesteia pe categorii de vârstă: copii, juniori și seniori, crescând însă complexitatea și intensitatea.

Un alt factor ce caracterizează gimnastica specifică este complexitatea, care alături de efortul mare depus, duce la constituirea unui fizic puternic și capabil să mențină lupta timp îndelungat și în condiții dificile.

Gimnastica specifică are un caracter formativ atât din punct de vedere fizic, ducând la dezvoltarea calităților motrice (viteză, forță, rezistență, îndemânare ) cât și din punct de vedere psihic, ducând la dezvoltarea calităților moral-volitive (curaj, voință,tărie de caracter, perseverență, stăpînire de sine), acestea fiind necesare sportivilor judoka în pregătirea lor pentru atingerea performanței.

Gimnastica specifică mai poate fi caracterizată prin faptul că mijloacele specifice ei sunt prezente pe tot parcursul desfăsurării antrenamentului, în încălzire, în inițierea în anumite tehnici, în dezvoltarea unor calității motrice, în partea de încheiere, pentru readucerea organismului în starea dinaintea începerii lecției de judo.

Aceste caracteristici enunțate fac din judo un sport complex și atrăgător.

2.3. Rolul gimnasticii în antrenamentul de judo

În judo, antrenamentul este structurat pe mai multe părți sau verigi, fiecare dintre acestea având un rol bine stabilit, în final, luat pe ansamblu, scopul antrenamentului este acela de realizare a performanței.

Rolul de bază a primei părți a antrenamentului, încălzirea, este realizat de gimnastică, rolul acesteia fiind reliefat sub mai multe aspecte.

Astfel, gimnastica judo-ului are mai multe roluri:

de dezvoltare a funcțiilor organismului:

funcția circulatorie

funcția respiratorie

funcția S.N.C.

de formare a unei ținute fizice corecte

de dezvoltarea a calităților motrice luate separat:

îndemânare

viteză

rezistență

forță

calități motrice combinate

de formare a unui bagaj de priceperi și deprinderi motrice

de învățare a tehnicii

de relaxare și refacere post-efort

Luat în mare, rolul gimnasticii este acela de creștere a performnaței sportive, acesta neputând fi concepută fără o gimnastică bine structurată, prin care se realizează obținerea unei stări funcționale optime a organismului.

Necesitatea gimnasticii specifice a fost dovedită știincific mai târziu, dar experiența practică a impus încă de multă vreme folosirea ei în antrenamentul de judo. Astfel, gimnastica a devenit nelipsită în efectuarea fiecărui antrenament.

Experiența metodicii moderne a antrenamentului sportiv a arătat că pentru realizarea performnațelor superioare, organismul sportivului judoka trebuie adus la o stare de capacitate funcțională optimă în momentul începerii antrenamentului propriu-zis

În cursul procesului de antrenament, executarea unor exerciții fizice este precedată de modificarea ale funcțiilor organismului, modificări care se produc în strânsă legătură cu efectul care va urma. Ele sunt determinate de S.N.C și pot fi influențate prin exzerciții de gimnastică, ținând seama de caracteristicile neurodinamice cerebrale a sportivilor.

Rolul gimnasticii în dezvoltarea funcțiilor organismului

Se știe că atât mecanismele coordonate ale S.N.C cât și funcțiile vegetative ale organismului nu pot să atingă de la început activității de nivelul optim. Pentru a trece de la starea de repaus la o activitate intensă, organismul are nevoie de un anumit timp de acomodare pentru a se introduce în lucru. În această situație rezervele nutritive existente sunt suficiente pentru producerea de energie, organismului lipsindu-i însă cantitatea de oxigen necesară al S.N.C. care este socotit cel mai mare consumator de oxigen din organism.

În acest caz este necesar să se mărească rapid transportul de oxigen, ceea ce se poate realiza numai prin intermediul respirației și circulației.

Deci timpul necesar organismului pentru a ajunge în satare de funcționare optimă este și în funcție de viteză cu care se adaptează respirația și circulația la noi cerințe.

Fără gimnastica de la începutul antrenamentului, activitatea declanșată întrece posibilitățile de absorbire a oxigenului, această diferență fiind acoperită ulterior “ prin recuperarea datoriei de oxigen”.

Prin exercițiul de gimnastică se urmărește să se realizeze stimularea și accelerarea acestor procese, astfel încât în momentul începerii părții fundamentale a antrenamentului, să fie asigurat o capacitate ridicată de absorbire și distribuție a organismului. Exercițiul de gimnastică modifică activitatea aparatului respirator ( se modifică frecvența și amplitudinea respirației, fapt care duce la creșterea ventilației pulmonare și impicit a schimburilor gazoase ), a aparatuli circulator (pulsul devine mai frecvent, minut-volum și volum-bătaie crește, tensiunea arterială crește și ea, se mărește cantitatea sângelui circulant prin ieșirea lui din depozite, crește cantitatea capilalelor active din mușchi și plămâni, se intensifică metabolismul și crește temeratura capului și duce la o adaptare corespunzătoare a activității organelor interne.

-Rol în dezvoltarea funcțiilor interne

Condiția principală pentru intensificarea circulației sângelui în eforturile fizice este intensificarea funcției cardiace.

În stare de repaus, inima are un debit de 4-6 litri /minut. În urma efectuarii exercițiilor din cadrul încălzirii, debitul sanguin este în jurul valorii de 18-22 litri/minut.

Fiziologul sovietic Forfel arată că: ‘Pentru ca inima să poată expulza la fiecare contracție o cantitate de sânge de două ori mai mare decât în stare de repaus, trebuie să primească în aceași unitate de timp o cantitate de sânge dublă. Afluența sângelui spre inimă depinde de mobilizarea întregului sistem vascular, de funcția pompei musculare, de intensitatea acțiunii de aspirație a toracelui și de multe alte cauze”.

Pentru ca sistemul circulator să poată fi mobilizat în măsură necesară este nevoie de cel puțin 3-5 minute de activitate fizică susținută.

-Rol în dezvoltarea funcției respiratorii

În timpul gimnasticii, simultan cu accelerarea circulației, are loc și intensificarea respirației. Volumul respirației pe minut – valoarea ventilației pulmonare – poate să crească în urma efectuării exercițiilor de gimnastică din judo de circa 6-8 ori.

Pentru realizarea eficacității mișcărilor sportivului este necesar să se stabilească o concordanță precisă între intreținerea acestora și cea a respirației.

Gimnastica are rol nu numai la intensificarea prealabilă a circulației și respirației, dar și la formarea corelației precise între procesele circulației, respirației și executarea mișcărilor. Această concordanță este un reflex condiționat între acțiunile motrice și procesele de respirație și circulație.

-Rol în dezvoltarea funcției S.N.C.

Cercetările au arătat că prin gimnastică trebuie să se atingă un anumit nivel de intensitate, deoarece o încălzire insuficientă nu reglează procesele din scoarță. Sistemul nervos se menține într-o oarecare inerție. Trecerea de la starea de repaus la starea de excitabilitate maximă se face în mod treptat, ori numai niște exerciții de gimnastică bune, structurate și cu intensitate adecvată pot asigura pregătirea S.N.C. pentru atingerea exitabilității maxime. În acest moment se produc și ridicarea la o treaptă superioară de activitate a tuturor funcțiilor organelor și sistemelor.

Gimnastica specifică aduce cu ea și o stimulare a factorilor prielnice în afară de modificările fiziologice favorabile pe care le-am prezentat anterior.

Prin gimnastică se realizează o mai bună coordonare a elementelor de mișcare cu ajutoru ei sunt trezite și împrospătate reflexele motrice condiționale care stau la baza mișărilor automatizate.

Se realizează pe această cale și un proces larg de “ bătătorire a căilor nervoase” cu apariția sensibilității S.N.C. și a altor sisteme pentru executarea eficientă a mișcărilor ce urmează.

Scopul gimnasticii nespecifice este de ridicarea a capacității funcționale a organismului nervos la un nivel al potențialului de muncă, ridicarea stării de excitabilitate a S.N.C. astfel încât întreg organismul să fie adaptat pentru efort. De asemenea e realizează și ridicarea temperaturii musculare.

Scopul gimnasticii specifice este de stabilire a interrelațiilor celor mai bune între structura mișcării care trebuie efectuată și activitatea S.N.C. (care realizează prin efector-aparatul locomotor-executare mișcărilor).

Dacă gimnastica specifică are rol în pregătirea activității centrilor nervoși, a căilor nervoase și a sistemului neuro-muscular, pentru executarea mișcărilor specifice din lecția de antreanament.

Mecanismul fiziologic al acestor pregătiri se aplică prin aceea că orice excitație lasă o urmă în centrii nervoși pe căile pe care le străbate, iar acestea alimentează condițiile de transmisie a excitației următoare, mecanismul fiind cunoscut sub numele de “ bătătoria căilor nervoase” .

Prin cele prezentate anterior s-a reliefat rolu gimnasticii în dezvoltarea funcțiilor organismului.

Rol de formare a unei ținute fizice corecte

În literatura de specialitate, termenul de ținută fizică a fost asociat în ultimul timp cu acela de “atitudine” a corpului, fiind o noțiune cu multiple valențe funționale, totalitatea funcțiilor statice și dinamice ale aparatlui locomotor, aflate sub dependența S.N.C. și influențate de particularitățile fizice ale individului.

Rolul activ în determinarea unei ținute corecte se atribuie reflexelor generate de către exteroceptori, intercoeptori, proprioreceptori.

Din atitudinea conjugată a acestora rezultă atitudinea corpului care poate fi situată în limitele normale sau în afara lor. Se apreciază că atitudinea corpului este normală în limitele a ceea ce este considerat corect și armonios atunci când segmentele corpului se găsesc în raporturi simetrice și în situația în care se înscriu în valori medii de dezvoltare fizică.

Postura corpului omenesc mult timp a fost cercetată numai din poziții statice, dar în prezent, armonia diverselor segmente este pusă în discuție în mișcare, în mers, alergare, activități motorii cerute de activitatea profesională.

Un rol foarte important în menținerea sau dobândirea unei ținute fizice corecte îl are și gimnastica, prin exercițiile pe care le conține.

Prin exercițiile de gimnastică se are în vedere lucrul asupra coloanei vertebrale în toate sensurile: antero-posterioare, lateral-stănga, dreapta, acesta fiind elementul de bază în menținerea unei poziții corecte. Prin lucrarea la diferite aparate ajutătoare, cu sau fără partener, se poate combate cifoza, scolioza, lordoza, cifo-lordoza, spatele plat sau rotund.

Exercițiile de gimnastică vin să acționeze asupra elementelor pasive (oase, articulații, fascii, apanevroze), precum și rezistenței la întinderea mușchilor, cu rol deosebit în menținerea pasivă și economică aposturii. Tot ca element pasiv este considerat și echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale dat de structura sa morfo-funcțională.

O ținută fizică corectă necesită situarea centurilor scapulo-humerale și coxo-femurale în limite normale. Aceasta înseamnă că linia ce unește cei doi acromioni ai omoplaților să cadă pa verticală aproape în mijlocul centrului de susținere a membrelor inferioarea, iar centura cocso-femurală să aibă o înclinație de aprox. 30-35.

Prin exercțiile de gimnastică ce implică aceste elemente osoase se va realiza un schelet situat în limitele normale, însă acest lucru se poate realiza decât prin intermediul elementelor active care sunt prezentate de mușchi S.N.C. și S.N.P.

Mușchii și mai ales tendoanele acestora prezintă o bogată rețea de elemente receptoare sensibile la tensiune. Când tensiunea se mărește printr-o tracțiune oarecare influxurile senzitive declanșează un reflex al cărui răspuns constă în creșterea și mai mare a tensiunii musculare.

Contracția reflexă dezlovtată este paralelă cu tracțiunea exercitată (ex.: când capul tinde să se aplece, muschii posteriori ai diferitelor segmente sunt puși în tensiune printr-un șir de reflexe, implicând căderea lui).

Astfel, întreg sistemul se găsește într-o tensiune moderată într-o stare posturală reflexă, adică în tonus. Tonusul static sau tonusul postural ne apare astfel ca fiind rezultatul luptei mușchilor contra acțiunii pregnante a gravitației.

Prin intermediul gimnasticii, cu precădere cea specifică se vor executa asupra mușchilor contracții și extensii cu rol în poziționarea corectă a sistemului osos și dezvoltarea armonioasă a sistemului muscular, ducând în cele din urmă la formarea unui echilibru între cele două sisteme și la realizarea unei atitudini corecte atât în repaus, cât și în mișcare.

Un element activ care duce la formarea unei ținute fizice corecte este sistemu nervos, centrii medulari și cerebrali situația în nuclee de la baza creierului și din scoarța cerebrala prelucrează și coordonează ca organele analizatoare activitatea receptorilor și elaborează reflexe de echilibru și de atitudine a corpului.

Atitudinea sau postura corpuli se dezvoltă încetul cu încetul, în urma unor experiențe repetate, ca rezultat al menținerii în același fel a pozițiilor și a executării în același fel a mișcărilor, în situații asemănătoare.

Deci, pentru formarea unei atitudini corecte a corpului, exercițiile de gimnastică trebuie repetate cu intensitate crescândă a perioadei mai mari de timp.

În menținerea și formarea ținutei fizice prin judo, rolul cel mai important îl deține gimnastica prin mjloacele sale stabilite în funcție de scopul ce se vrea realizat.

Gimnastica, pe lângă formarea ținutei corecte, are și rolul de dezvoltare fizică corectă și armonioasă. Potrivit Metodologiei Educației Fizice și Sportive, creșterea reprezintă un complex de fenomene biologice în evoluția organismelor vii, constă în mărirea dimensiunilor corpului și a segmentelor sale prin amplificarea greutății, volumului și lungimii acestora, iar dezvoltarea reprezintă “aspectul calitativ al evoluției, constând în diferențierea funcțională a țesuturilor, perfecționarea sistemelor și aparatelor organismului, integrarea lor într-un complex funcțional unitar” .

Dezvoltarea fizică se referă la aspectul calitativ al sistemului osos și muscular, acestea dând aspectul unui corp bine proporționat, cu o musculatură adecvată și simetrie dezvoltată.

Acest scop se realizează în judo tot cu ajutorul gimnasticii, prin exerciții ce necesită un efort mare, exerciții ce solicită în special forța și mobilitatea musculară. Prin aceasta s-a scos în evidență rolul gimnasticii în formarea unei ținute fizice corecte și dezvoltarea fizică armonioasă.

Rol în dezvotarea calităților motrice

Calitățile motrice sunt componente indinspensabile activității fizice umane care asigură posibilatea efectuării unor eforturi caracteristice, valorificând potențialul funcțional al organismului. Calitățile motrice se dezvoltă în mod natural până la un nivel, dependent de o multitudine de factori și sunt perfectibile prin exersare.

Judo, fiind un sport de forță, necesită dezvoltarea tuturor calităților de bază, cu un accent deosebit pe forță și viteză de execuție și reacție. Forța reprezintă capacitatea de a învinge o rezistență externă sau de a i se opune prin efort muscular. În general, forța se dezvoltă și se lucrează în cadrul unor antrenamente specifice, unde se lucrează cu haltere, gantere, helcometre, diferite aparate ajutătoare, dar aceasta se poate dezvolta și în cadrul gimnasticii specifice. Gimnastica poate ajută la dezvolterea forței prin diferite exerciții specifice ca: flotări, genoflxiuni cu sau fără partener, tracțiuni, jocuri cu “ Lupte palmă în palmă din genunchi, lupta cu antebrațul,lupta franceză, lupta cu centura, lupta indiană”.

Se pune un accent deosebit pe această calitate motrică, mai ales în zilele noastre, când judo-ul se bazează foarte mult pe forță, tehnica fiind însă adaptabilă în funcție de particularitățile sportivilor judoka.

Ca metodă de dezvoltare a forei cu ajutorul gimnasticii specifice este metoda de circuit ce a fost imaginată de Adamson și Morgan, perfecționată fiind de Manfred Scholich, Ulrich Jonath și Young Nett, cu accent pe creștera forței generale și a rezistenței musculare.

Viteza- reprezintă capacitatea organismului de a efectua acțiuni motrice caracterizate prin indici superiori de rapiditate, reprezentând un complex de aptitudini funcționale ale organismului, implicând sistemul muscular, osteo-ligamentari, factori fizici, logici și psihologici, ea fiind calitate motrică ce nu interferează cu celelalte.

Exerciiile de gimnastică specifică sunt grupate și dozate în așa fel încât să ducă la dezvoltarea vitezei de execuție și repetiție. Această cerință se realizează prin intermediul antrenamentului individual specific numit tandoku-renshu, care vizează formarea automatismului și creșterea vitezei de execuție prin repetarea aceluiași procedeu tehnic de un număr mare de ori. Este o formă de antrenament individuală care mimează cu cea mai mare acuratețe și precizie fazele procedeului, respectiv tsukuri, kuzushi și kake fără partener, dau cu tărie și vigoare.

Dezvoltarea vitezei se realizează și prin executarea diferitelor exerciții specifice, dar cu indici crescuți de rapiditate.

La această calitate motrică trebuie specificât un lucru foarte imortant și anume că la vârsta copilăriei ea se manifestă pe baza mobilității și supleții articulațiilor și musculaturii; mai târziu, pe baza evoluției calităilor motrice implicate ( detentă, îndemânare, coordonare).

Rezistența- este capacitatea organismului de a efectua un efort oarecare îndelungat, cu eficacitatea constantă.

Judo este un sport care necesită un efort fizic deosebit, de aceea în antrenament se acordă o importanță mare acestei calități motrice.

Acest scop de dezvoltare a rezistenței se va realiza cu ajutorul gimnasticii, exercițiile și specifice fiind executate o peioadă mai mare de timp, deci cu un efort aerob.

Prin exercițiile avute la îndemână se va solicita cu precădere rezistența specială de care este nevoie în timpul luptei. La copii, se va insista pe alegerea exercițiilor ce vor solicita rezistență generală, pe când la juniori, tineret, seniori’ exercițiile de gimnastică vor fi executate cu intensitate și pe o perioadă mai mare de timp.

La sportivii de performanță, exercițiile pot fi cu durate de 45’ și intensități de ¾ astfel încât frecvența cardiacă să ajungă 170-180 bătăi/minut.

Prin cele relatate anterior sescoate în evidență rolul gimnasticii și în dezvoltarea acestei calități de bază în judo.

Îndemânarea- presupune execuția acțiunilor motrice specifice în mod rațional, economic, relaxat, permite însușirea rapidă a mișcărilor complexe, bazate pe coordonareaneuro-musculară, orintare în spațiu, precizie.

Încă de la vârsta mică gimnastica ajută la dezvoltarea mobilității prin exerciții de strech-ing individuale sau cu partener, aceasta fiind o calitate foarte importantă în judo. Predominante sunt exerciile cu sau fără îngreuiere ( cu arcuiri) cu intenția de a crește gradul de libertate în articulații. Se insistă la dezvoltarea mobilității articulației gâtului, coloanei vertebrale, coxo-femurale, scapulo-femurale.

De bază aici sunt șiexercițiile de dezvoltare a forței grupelor musculare antagoniste care asigură menținerea segmentelor în poziții de mare mobilitate.

În antrenament se va insista asupra acestor genuri de exerciții, deoarece mobilitatea este o calitate motrică pretențioasă și lipsa acestor tipuri de exerciții din antrenament duce la pierderea ei.

Pentru dezvoltarea îndemânării se va include în antrenament și tandoku-renshu, pentru ca judoka să se familiarizeze cu procedeele și să obțină coordonarea mișcării.

Prin gimnastică se va dezvolta și orientarea în spațiu, prezente fiind exercițiile de rostogolire, roata laterală, ronda, flicul înainte, etc.

În dezvoltarea îndemânării, un rol major îl au și exercițiile sub formă de joc ce implică echilibru, coordinare, orientare în spațiu.

Petnru realizarea performanței într-un anumit sport, calitățile motrice sunt fundamentul de la care se pornește, prin antrenamebt, prin exerciții repetate, ajungând să se perfecționeze, un rol important avându-l aici și gimnastica, cu predilecție gimnastică specifică.

Rol în formarea unui bagaj de priceperi și deprinderi motrice

Deprinderile motrice sunt componente ale activității motrice voluntare, care prin exersare ating un randament înalt pe baza perfecționării indiciilor de execuție (coordonare, precizie, viteză).

Se realizează pe baza activismului conștient și contribuie la diversificarea formelor de manifestare umane, la creștera randamentului acestora. Se practică și se prfecționează prin repetare, cu participarea activă a factorilor volitivi, motivaționali.

Deprinderile motrice se află într-o strânsă interdependență cu aptitudinile fizice și calitățile ale individului.

Prin exercițiile de gimnastică specifică, judoka va realiza un bagaj de deprinderi motrice ce vor sta ulterior la însușirea corectă a tehnicii. Dacă exercițiile tehnice de gimnastică ajută la dezvoltarea calităților motrice, atunci vor avea un rol major și deasupra formării deprinderilor motrice specifice judo-ului.

Gimnastica specifică ajută la formarea unor deprinderi motrice complexe, care vor duce la ridicarea indicelui de pregătire a sportivului judoka.

Pe lângă dezvoltarea deprinderilor motrice, gimnastica specifică ajută și la formarea de deprinderi motrice. Priceperile motrice reprezintă capacitatea de a folosi conștient cunoștințele și deprinderilor motrice în corelații noi, în condiții schimbate.

Acestea ies în relief în timpul luptei prin modul în care judoka abordează tehnica și tactica în funcție de adversar.

Astfel, gimnastica specifică, prin mijloacele de care dispune, ajută la formarea de deprinderi și priceperi motrice.

Rol de învățare a tehnicii în judo

În judo ca sport de luptă se pune un mare accent pe elementele și procedeele tehnice, care însă pot fi suferi unele modificări în funcție de particularitățile sportivilor.

Înainte de învățarea procedeelor tehnice se vor învăța căderile (ukemi), unde rolul de bază îl deine gimnastica specifică, prin elementele sale componente (rostogolire, ronda, flicul, etc.).

În învățarea procedeelor tehnice se apelează la tandoku-renshu, prin care judoka exersează individual prin simularea procedeului.

Procedeele tehnice mai complicâte, ce necesită o învățare mai greoaie, nu vor fi abordate direct sub aspectul lor tehnic, ci întâi se va apela la exercițiile pregătitoare, sub formă de gimnastică, ele având un rol major în această situație.

Există deasemeni o câtegorie de tehnici care pentru a fi învățate trebuie să se cunoască anumite elemente de gimnastică.

f) Rol de refacere și odihnă

După terminarea antrenementului sau a unor grupe de exerciții ce solicită fizic un efort foarte mare, se impune restabilirea imediată a marilor funcțiuni ale organismului. Din studiile medicale reiese faptul că după un efort, indiferent de durată sau intensitate, reechilibrarea funcțiunior vitale nu se face prin repaos, ci prin ușoare exerciții care vor face trecerea de la efortla repaus.

Refacerea se poate face și prin repaus, însă într-un timp mai îndelungat.

Astfel după un antrenament de judo care solicită foarte mult organismul sportivului, sunt obligatorii efectuarea unor exerciții respiratorii, cu mișcări de brațe pentru creșterea amplitudinii respiratorii, exerciții ce fac parte din gimnastica respiratorie.

Un mare accent se pune pe tehnica respirației, care alături de exercițiile de gimnastică ajută la aducerea marilor funcțiuni la starea de homeostază.

Exercițiile se execută individual și cu partener, fiind specifice și altor ramuri sportive.

Gimnastica, după cum s-a arătat, are un rol foarte important în antrenamentul de judo, fiind o componentă de bază a acestuia.

Chiar dacă este mai mult prezentă în antrenamentul copiilor, rolul ei major se demonstrează și la juniori, tineret sau seniori, fiind practic de neconceput acest sport fără ajutorul ei.

Prin acestea, rolul gimnasticii este bine stabilit, cu specificarea faptului că ei s-a ajuns la stabilirea marilor performanțe sportive din judo.

2.4. Obiectivele gimnasticii în antrenament de judo

Gimnastica specifică este prezentă în fiecare ramură sportivă, fiecare având elementele specifice, ea aducându-și alături de celelalte componente ale antrenamentului la realizarea obiectivelor propuse.

Gimnastica specifică trebuie să-și aducă aportul la formarea unui sportiv sănătos, dinamic, cu spirit practic întreprinzător, capabil de realizarea unor sarcini specifice judo-ului.

Obiectivele gimnasticii specifice pot fi grupate după natura infuențelor pe care le exercită:

Obiective cu funcții fiziologice:

Întărirea stării de sănătate a sportivilor judoka

Gimnastica specifica își propune ca prin efectele determinante de practicare a exercițiilor fizice, în anumite condiții, să aducă o contribuție importantă la obținerea și conservarea stării de sănătate a organismului.

Acest lucru este posibil prin angrenarea la un nivel de solicitare rațională a marilor funcți (respirația și circulația sanguină), prin mobilizarea aparatelor și sistemelor organismului într-un regim dinamic, tonic.

Elementele de gimnastică specifică extrase în condiții igienice (atât în ceea ce privește spațiul în care se manifestă, cât și practica rațională a relației efort-odihnă ) exercită influențe benefice asupra organismului în ansamblu, contribuind la echilibrarea funcțiilor fizice și psihice, la adoptarea în ansamblu, contribuind la echilibrarea funcțiilor fizice și psihice, la adoptarea unei atitudini optimiste față de dificultăți, bazată pe conștiența posibilităților individuale.

Sporirea capacității motrice și intelectuale

Ca urmare a exersării, capacitatea motorică a judo-ului crește (sporește “valoarea” sa biolgică) asigurănd premise optime pentru o activitate intelectuală la un nivel sporit. Între stare de sănătate fixică și psihică a sporivului și capacitatea sa intelectuală există o relație strânsă de condiționare, în sensul: sănătate – capacitate intelectuală.

Influența creșteri normale și dezvoltări fizice corecte și armonioase

Procesul creșteri și dezvoltării sportivului poate fii influiența în sens benefic prin practicarea exercițiilor de gimnastică specifică. Aceste aduc un raport deosebit în realizarea indicilor somatici optimi, prin exersarea sistemului musculo-ligamentar, asigurând funcționalitatea aparatului locomotor, tonusul optim al musculaturii, ținuta fizică armonioasă.

Prin practicarea exercițiilor de gimnastică specifică se pot corecta anumite abateri față de ceea ce înțelegem prin “dezvoltarea fizică corectă și armonioasă”, în sensul dirijării corecte a proceselor de creștere și dezvoltare, sau colectării unor deficiențe apărute în procesul creșteri naturale a sportivului judoka.

Educarea esteticii corporale

Realizarea acestui deziderat, care nu reprezintă un apanaj al sexului feminin, implică o multitudine de aspecte, inclusiv cele spuse mai sus. Modelarea corpului uman reprezintă de fapt un obiectiv esențial al gimnasticii specifice, cu efecte deosebite pe plan fizic, intelectual, psihic, estetic.

În acepțiunea multora, aspectul fizic reprezintă o problemă superficială. Lipsa de consistență a acestei concepții este dovedită de faptul că preocuparea pentru modelarea aspectului “exterior” a corpului implică exersarea tuturor sistemelor, aparatelor și funcțiilor organismului.

Modelarea profilului muscular a ținutei corecte a corpului, asigurarea greutății optime a acestuia se realizează prin exercițiul fizic și prin aportul factorilor asociați, care exercită influiențe profunde asupra funcțiilor organismului în ansamblu.

Obiective cu funcții instructiv-educâtive

Dezvoltarea calităților motrice de bază

Dezvoltarea calităților motrice, bazată pe exersarea funcțiilor, sistemelor și aparatelor organismului, constituie fundamentul motricității generale a judoka-ului.

Nu poate exista mișcare (act motric) în afara prezenței la un anumit nivel de dezvoltarea a calităților motrice.

Pe de altă parte, multitudinea de mijloace ale gimnasticii specifice folosite în antrenamentul de judo aduc o contribuție remarcabilă în dezvoltarea calităților motrice.

Nivelul de dezvoltare al calităților motrice este în concordanță cu particularitățile individuale (vârstă, sex). În acest sens, gimnastica specifică dispune de o serie de mijloace pentru dezvoltarea calităților motrice în beneficiul realizării celorlalte obiective.

Efectele acestor tipuri de exerciții, ale metodelor specifice, se resimt la nivel fizic, psihic sau comportamental; pentru acest motiv, activitatea de amplificare a nivelului calităților motrice se numește “dezvoltare” sau “educare”.

b) Formarea și perfecționarea deprinderilor motrice de bază și aplicative

Acest obiectiv se referă la necesitatea însușirii de către sportiv a unui complex de acțiuni motrice cu caracter de deprinderi de bază care fac parte din sfera motricități specifice omului, în concordanță cu particularitățile sale morfofuncționale și o serie de deprinderi aplicâtive. Acestea din urmă se bazează pe acțiuni construite după anumite regului și utilizate în situații deosebite: în general cu scopul învingeri unor obstacole prin mjloace proprii.

Toate aceste acțiuni nu pot fi concepute în absența calităților motrice; la rândul lor pot constitui mijloace pentru dezvoltarea calităților motrice, în mod deosebit la școlarii mici.

Educarea trăsăturilor pozitive de caracter și comportament social, a calităților morale și volitive

Efectele practicării exercițiilor de gimnastică în condițiile unui proces organizat, condus de un cadru didactic specializat, se manifestă pregnant în sfera cognitivă, formativă, dat tot atât de important în sfera educațională.

Practicarea exercițiilor de gimnastică în perspectiva unui obiectiv important, conduce la formarea unor deprinderi comportamentale, unor calități morale și volitive, multiple însușiri ale personalității.

În procesul pregătirii, care de mai multe ori este dur, îndelungat, complicat, se formează trăsături de caracter, calități și rezistență psihică, motivații.

Obiective cu funcții sociale

Stimularea interesului sportivilor și formarea capacității de practicare independentă și sistematică a exercițiilor de gimnastică specifică

Participarea sportivilor ca subiecți ai procesului didactic, sporind astfel caracterul metodologic al acestuia, este stimulativă pune sportivii în posesia unor constiințe și deprinderi cu aplicâtivitate în practica independentă a exercițiilor fizice, cu sarcini diverse, în funcție de fundamentul motivațional.

Lărgirea orizontului de cunoastere prin însușirea unui sistem de valori și norme necesare practicării judo-ului

Sistemul de cunostințe al sportivului se înbunătățește prin însușirea noțiunilor de bază ale predării elementelor de gimnastică specifică. Aceste noțiuni fac din sportiv un practicant conștient al anumitor exerciții fizice în condițiile cunoașterii sistemului de norme specifice, de legități și regului care le determină din punct de vedere didactic, moral, etic și estetic.

În colerație cu alte discipline cu care judo-ul are tangențe, practicarea exercițiilor de gimnastică specifică poate beneficia de un fundament teoretic valoros și durabil.

Noțiunile asimilate în procesul de formare al sportivilor judoka, aduc o contribuție la lărgirea orizontului cultural al acestora la o vârstă la care fenomenul sportiv prezintă interes deosebit.

Prin prezentarea făcută asupra obiectivelor gimnastice specifice în parte, se va înțelege mai bine și importanța acestuia în judo.

CAPITOLUL III

3.1. Metode de cercetare folosite

Ponderea gimnasticii specifice în antrenament, pe categorii de vârstă

Planificarea optimă a mijloacelor gimnasticii pe categorii de vârstă

Metode de cercetare folosite

Studierea literaturii de specialitate

Observația

Convorbirea

Planificarea

Statistico-matematică

Practica instructiv-educativă, antrenamentul sportiv, constituie principalul izvor de cercetare științifică, de îmbogățire a conținutului metodicii judo-ului.

Între teorie și practică există o strânsă legătură, ele împletindu-se armonios și sprijinindu-se una pe alta.

Uneori, practica o ia înaintea teoriei, datorită descoperirii de către antrenori sau sportivi a unor căi de rezolvare a obiectelor planificate.

În acest caz, teoria va analiza cauzele care au determinat realizarea a noi performanțe, stabilind și mijloace noi, fundamente șiințific și pe care le va aplica în practică.

Atunci când teoria se sprijină pe datele celorlalte științe ca: fiziologia, psihologia, biomecanica, biologia, pedagogia, etc. o poate lua înaintea practicii, deschizând noi căi în vederea obținerii rezultatelor superioare.

Metodele de cercetare folosite în cadrul acestei lucrări sunt:

Observația- este o metodă de cercetare prin care se studiază anumite aspecte direct în cadrul antrenamentului, urmărind execuția difeirtelor tehnici sau comportarea sportivilor în diferite situații. Prin metoda observației se poate nota zilnic spre exemplu, modul de execuție a unui procedeu, particularitățile de execuție, respectarea principiilor de bază a dezechilibrărilor, etc.

Metoda convorbirii- duce la elucidarea unor probleme și la elaborarea unor concluzii cât mai juste, în urma unor discuții, schimburi de păreri, opinii, constatări între specialiști sau între cercetători și sportivi.

Studierea ultimelor noutăți din domeniul judo-ului- aceste metode ajută pe antrenor să se documeneteze, să cunoască problemele specifice care-I preocupă pe specialiștii din țară și străinătate.

Metoda planificării- prin intermediul ei se realizează planificarea optimă a diferitelor mijloace sau procedee, acestea făcându-se numai în urma cunoașterii gradului de pregătire al sportivilor și nivelul performanțelor acestora.

Rezultatele obținute prin diferite matode de cercetare, dacă sunt cunoscute de antrenor, ușurează cerecetarea prin datele pe care le pune la dispoziție.

Pe lângă problemele de strictă specialitate se studiază și probleme generale ale metodicii antrenamentului sportiv, probleme de fiziologia sportivului, psihologia sportivă, probleme privind tratamentul farmacologic în vederea refacerii organismului după efort.

Aceste probleme enunțate anterior sunt cu privire la antrenamentul generalizat în judo, pentru a forma o viziune per ansamblu asupra metodelor care stau la baza cercetării lucrării de față.

În continuare se vor prezenta metodele de cercetare strict particularizate pentru gimnastica specifică în judo.

Metoda observației

Pentru a realiza ulterior programarea mijloacelor specifice ale gimnasticii am realizat vizionări de antrenamente la A.S. Azomureș Tg-Mureș și A.S. Sănătatea Tg-Mureș având acces la toate categoriile de vârstă: copii, juniori, seniorii.

Metoda convorbiri

A avut un rol foarte important în realizarea scopului final al lucrării, stînd la baza elucidării unor probleme referitoare la dozarea și planificarea mijloacelor specifice ale gimnasticii în antrenamentele judo.

Studierea ultimelor noutăți în domeniul judo-ului

Pe lîngă multitudinea de materiale avute la indemînă pentru realizarea lucrării, materiale ce în mare parte nu sunt ediții noi, am folosit vizionarea a trei casete video (antrenamente ale lotului național de seniori al Franței, lotului olimpic al Ungariei, antrenamente pe categorii de vârstă), care au stat la baza realizării planificării mijloacelor gimnasticii specifice pe categorii de vîrstă.

Metoda planificării

Are rolul cel mai important în comparație cu celelalte amintite, ea fiind cea care încheie partea de cercetare.

Avînd în vedere faptul că tema lucrării este “Formele de manifestare a gimnastici în judo, importanța și ponderea ei în antrenament pe diferite categorii de vârstă” ea nu permite să fiie folosite metode experimentale, cercetarea constând în realizarea și planificarea mijloacelor gimnasticii specifice în funcție de vârstă.

Acestea sunt metodele ce stau la baza cercetării, accentul căzând însă pe planificarea care înglobează datele survenite în urma observației, convorbiri și studierii materialelor de actualitate.

Pe lîngă planificarea optimă a mijloacelor gimnastici specifice pe categorii de vârstă, acest capitol prezintă și ponderea timpului afectat gimnasticii, cu referire însă și la modul de evoluție al acestuia de la copii la juniori și nu în ultimul rând la seniori.

În paralel cu prezentarea timpului acordat gimnasticii specifice pe categorii de vârstă va fii prezentat și modul de crestere al complexității mijloacelor de gimnastică în funcție de vârstă.

3.2. Ponderea gimnasticii specifice în antrenament pe categorii de vârstă

După cum este bine cunoscut, antrenamentul de judo este structurat pe mai multe părți, timpul afectat fiecăruia dintre acestea variind de la o categorie la alta.

Deci la copii, încălzirii, ce implică gimnastica specifică, i se va acorda o importanță mai mare, insistându-se pe ea mai mult decât la juniori și seniori. Timpul afectat gimnasticii specifice la această câtegorie de vârstă va fi mai mare decât cel acordat în antrenamentul juniorilor și seniorilor scăzând deci cu cât se trece la o categorie de vârstă mai mare.

Întrucât copii trebuie pregătiți pentru inițierea în tainele judo-ului, gimnastica specifică ocupă un spațiu mai mare în lecție, încercând să se insiste mai mult pe pregătirea fizică și în același timp pe cea tehnică, prin inițierea în procedeele de bază.

Gimnastica specifică după cum arată și numele este specifică ficărui grup de vîrstă în parte însă ea diferă atît prin modul de abordare a mijoacelor acestea, cât și prin timpul acordat.

Copii 14 ani – cadeți 14-16 ani

Începînd antrenamentul de judo de la vârsta copilăriei, sportivul de performanță obține rezultate de valoare după pregătire aprox. de 8-10 ani. Pentru aceasta însă pregătirea trebuie științific concepută, planificată și efectuată – având la bază particularitățile anatomo-fiziologice ale diferitelor vârste – iar eșalonarea în timp a întregului conținut instructiv-educativ trebuie să se facă pe etape, urmărind factorii antrenamentului sportiv.

La această vârstă, gimnastica sportivă sub aspectul timpului față de juniori și seniori i se acordă o importanță mai mare ocupând un spațiu mai mare din antrenament, însă sub aspectul complexității mijloacelor sale de execuție, predomină la vârstele mari.

Se insistă pe execuția corectă a elementelor de gimnastică specifică ele fiind suportul pe care se sprijină tehnica de judo.

Gimnastica specifică ajută la dezvoltarea indiciilor morfologice și funcționale al organizmului precum și ai calităților motrice în strictă concordanță cu solicitările de efort, caracteristicile probelor și ramurilor de sport și de asemenea potrivit cerințelor perfecționării principalelor structuri al actelor motrice specifice domeniului judo.

Din cercetările efectuate la această câtegorie de vârstă am ajuns la concluzia că în timpul unui antrenament de 80-90 min, caracteristic acestei grupe de vârstă, timpul acordat gimnastici specifice este de aprox 25 min, aceasta exprimată procentual însemnând aprox 30% din total.

Se insistă mai mult pe gimnastica specifică pentru a forma deprinderile motrice necesare judo-ului și pentru dezvoltarea calităților motrice.

Pe lîngă acestea copilul ce îcepe încă de mic să practice judo trebuie încă din prima fază să se pună la punct cu elementele și procedele technice care se pretează pentru această perioadă, gimnastica specifică având aici un rol foarte important, în sensul că va sta la baza acestuia.

În comparație cu celelalte câtegorii de vârstă, aici gimnastica specifică deține cel mai mult timp, urmând ca odată cu trecerea la altă câtegorie de vârstă, ponderea timpului acordat acestea să fie mai mică.

Acest fapt poate fi reprezentat și gtafic:

La această câtegorie de vârstă trebuie specificat faptul că gimnastica specifică deține o pondere mare, viteza de execuție și complexitatea exerciților sunt scăzute.

Odata cu trecerea la altă categorie de vârstă, proporțiile se vor inversa în sensul că timpul acordat gimnastici specifice se va micșora dar vor crește viteza de execuție și complexitatea.

La juniori

Se cere sesizată încă de la început perioada în care este cuprinsă vârsta junioratului. Conform reulamentelor competiționale aceasta este cuprinsă intre 16-20 ani, ceea ce corespunde cu perioada adolescentă.

Se insistă pe execuția corectă a elementelor de gimnastică specifică, ele fiind suportul pe care se sprijină de tehnica de judo.

Gimnastica specifică ajută la dezvoltarea indiciilor morfologicii și funcționali ai organismului, precum și ai calităilor motrice în strictă concordanță cu solicitările de efort carecterisicile probelor și ramurilor de sport și de asemenea potrivit cerințelor perfecționării principalelor structuri ale actelor motrice specifice domeniului-judo.

Din cercetările efectuate la această câtegorie de vârstă am ajuns la concluzia că în timpul unui antrenament de 80-90 de min., caracteristic acestei grupe de vârstă, timpul acordat gimnasticii specifice este de aprox. 17-18 min., aceasta exprimată procentual însemnând aprox. 18-20% din totalul antrenamentului.

Se remarcă scăderea timpului necesar gimnasticii specifice, însă vor crește complexitatea și viteza de execuție a exercițiilor specifice acestuia.

Din punct de vedere schematic timpul acordat gimnasticii specifice poate fi reprezentat astfel:

La seniori peste 20 ani

Ultima categorie de vârstă în funcție de care se prezintă timpul afectat gimnasticii specifice este cea a seniorilor.

Seniorii sunt considerați cei ce au peste 20 de ani și până la vârsta când întrerup activitatea sportivă. Aici trebuie amintit faptul că o scurtă perioadă sportivul judoka trece și prin etapa de tineret, dar acesta fiind mai scurtă și neavând loc mari transformări în cadrul antrenamentelor, iar timpul acordat gimnasticii specifice este aproape neschimbat, voi insista asupra senioratului.

Gimnasticii specifice, față de cea practicâtă de copii și juniori, i se va acorda un timp mai redus, acum insistându-se pe pregătirea tactică și fizică.

Planificarea optimă a mijloacelor gimnasticii pe câtegorii de vârstă

Judo este un sport complex și cuprinde pregătirea fizică, tehnică, tactică și psihologică, aceași factori ai anternamentului fiind în strânsă interdependeță și alcătuind împreună un tot unitar ce se subordonează procesului de instruire și educare a sportivilor, aici gimnastica specifică având loc bine stabilit în partea pregăgitoare a lecției de antrenament.

Unii antrenori occidentali, sub diverse etichete și reclame, consideră că învățarea judo-ului poate fi rezolvată prin corespondență, sau că succesul în acest sport s-ar limata numai la tehnică sau la viteză de reacție, omițând importanța gimnasticii specifice. Această concepție este total eronată. Însușirea și aplicarea procedeelor tehnice din jodu este condiționată înainte de toate de încălzire și implicit de gimnastica cu cracter specific.

În activitatea sportivă, organismul este foarte solocitat pentru atingerea performanței. În acest sens, gimnastica specifică vine să pregătească sportivul pentru susținerea unor eforturi mari, care-și vor spune cuvântul în timpul antrenamentului.

Gimnastica în antrenamentul sportivilor judoka reprezintă procesul de dezvoltare și educare a aptitudinilor fizice ale luptătorilor pe lângă faptul că ajută la ridicarea la cotele anternamentului ale mariilor funcțiuni ale organismului.

În cazul fiecărei câtegorii de judoka, gimnastica specifică este prezentă în mare parte sub aceași formă, cu mici diferențieri structurale în funcție de timpul repartizat fiecăreia și gradul de pregătire.

În continuare, lucrarea va încerca să scoată în evidență mijloacele gimnasticii specifice pe câtegorii de vârstă.

Va fi prezentată planificarea mijloacelor gimnasticii specifice prezente pe parcursul lecției de antrenament.

La copii și cadeți

După cum a fost prezentat într-un capitol anterior, timpul acordat gimnasticii specifice este aproximativ 20 minute. Astfel, mijloacele acestei forme de gimnastică se vor programa în funcție de timpul alocat lor și de calitățile motrice care trebuiesc dezvoltate.

La acestă câtegorie de vârstă exercițiile cu caracter acrobatic au o importanță deosebită, deoarece educă spiritul echiliprului, al orientării în spațiu, dezvoltă mobilitatea și curajul.

Exercițiile de acest gen în special rostogolirile și răsturnările în diferite direcții ajută la însușirea căderilor, dezvoltând astfel curajul de a executa cu mai multă încredere și hotărâre procedeele tehnice din picioare.

Practicarea acestor exerciții este necesară și pentru aplicarea procedeelor de sacrificii ( tomoe-nage) și accelerează învățarea procedeelor de imobilizare la sol.

Din studiul efectuat, specifice acestei câtegorii de vârstă, sunt următoarele exerciții:

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei

Viteza se poate defini ca fiind relația intimă între mișcarea musculară și unitatea de timp. Cu cât o mișcare va fi executată mai repede, cu atât timpul înregistrat va fi mai mic, raportul între ele fiind direct proporțional.

De aici apare și noțiunea de viteză, care se materializează prin capacitatea de reacție neuro-musculară la un anumit stimul, capacitatea unităților neuro-motrice dintr-un mușchi de a executa o mișcare sau un ansamblu de mișcări în cât mai scurt timp, și capacitatea acelorași unități de a menține același ritm de execuție a unei mișcări un timp cât mai îndelungat.

Aceste aspecte dau formele principale de manifestare ale calităților motrice, viteza. Astfel se poate vorbi despre viteza de reacție ca fiind impul ce se scurge de la apariția stimulului până la începerea mișcării musculare, viteza de execuție aceasta fiind materializată prin timpul înregistrat de la inceperea unei mișcări musculare până la terminarea ei și viteza de repetiție, materializată prin timpul cât o mișcare musculară poate fi realizată în acelaș ritm.

Ne interesează în mod deosebit viteza de reacție și execuție, viteza de deplasare și accelerare și în mai mică măsură viteza de repetiție.

Pentru dezvoltarea vitezei se va apela la tandoku-renshu, formă de antrenament individual ce mimează cu cea mai mare acuratețe și precizie diferite faze ale unor procedee execuându-se deci fără partener.

Este specific pentru învățarea căderilor:

Viteza specifică se specifică prin uchi-komi (aplicarea procedeelor tehnice în ritm din ce în ce mai accelerat), angajări pe reprize scurte, angajări cu parteneri mai mari și mărirea vitezei de deplasare pe saltea.

Dintre mijloacele specifice menționez:

Exerciții de descompunere ale procedeelor tehnice învățate în orele anterioae

Executarea unor exerciții pe perechi din mișcare,vizând procedeele tehnice din nage-waza

Alternarea unor exerciții cu îngreuire cu cele în condiții ușurate

Angajări pe perechi

In primele 6-8 luni de antrenament este bine ca viteza de reacție să fie lucrată separtat de viteza de execuție, după care pot fi lucrate împreună folosind exerciții executate individual sau cu perechi statice sau dinamice.

Exercițiile pentru dezvoltarea vitezei trebuie să se execute când capacitatea de efort a organismului este optimă deoare ce la aparția oboselii această calitate motrică nu se mai poate dezvolta.

Viteza de execuție va crește treptat, această calitate motrică dezvoltânduse treptat.

Exerciții de gimnastică pentru dezvoltarea forței

Având în vedere particularitățile de ordin anatomic și fiziologic ale vârstei copilăriei, subliniem faptul că dezvoltarea forței la copii trebuie să se facă în mod gradat, cu mult discernământ.

Experimentele științifice din ultimul timp au arătat că antrenamentele de forță nu au influență negativă asupra creșterii și dezvoltării corpului, precum și asupra structurii acestuia la copii de 10-15 ani.

În antrenamentul de judo, gimnastica specifică deține diferite mijloace pentru dezvoltarea forței ca:

Exerciții de gimnastică pentru dezvoltarea mobilității

Această câtegorie de exerciții are ca scop mărirea amplitudinii mișcărilor aparatului locomotor, fapt ce permite o utilizare mai bună a calităților fizice, în vederea aplicării procedeelor de luptă.

Mobilitatea se dezvoltă mai bine și sigur la vârsta 7-10 ani. Mai târziu articulațiile tind să se consolideze, iar elasticitatea musculo-ligamentară scade în mod corespunzător, fapt ce îngreunează obținerea unei mai bune mobilități.

Din cercetările întreprinse în această direcție se poate spune că procesul de dezvoltare a mobilității poate avea o evoluție mai bună până în jurul vârstei de 15-16 ani cu valoarea de vârf la 12-13 ani.

Exercițiile de gimnastica ce ajută la dezvoltarea mobilității sunt:

Mobilitatea este o calitate motrică foarte pretențioasă, care se pierde repede și de aceea i se va acorda o mare importanță.

Din studiul efectuat asupra acestei câtegorii de vârstă și nu numai asupra ei, reiese faptul că exercițiile de gimnastică pot fi grupate ori în partea pregătitoare pentru încălzire ori în partea fundamentală pentru de dezvoltarea unei calități motrice.

Exerciții de gimnastică pentru dezvoltarea rezistenței

Rezistența specifică se obține prin diferite deplasări pe saltea, prin angajări cu rezistență pasivă, semirezistență sau rezistență totală a partenerului. Sunt indicate angajări pe reprize cu sau fără pauză între ele. Acestea pot fi executate în cadrul formelor de antrenament (jaku-soku-geiko, kakari-geiko, randori, și shiai).

Copiii au o capacitate motrică deosebită care întrece pe cea adulților. Coplilul nu areo rezistență specială, dar în ceea ce privește rezistența generală el este superior adulților.

Experimentul de mare amploare efectuat pe 20.000 de elevi din U.S.A., Anglia, Yugoslavia a scos din evidență faptul că cele mai bune predispoziții pentru dezvoltarea rezistenței generale sunt între 10-14 ani.

Baza oricărui antrenament va trebui să urmeze individualizarea eforturilor cerute în concordanță cu particularitățile anatomo-fiziologice ale fiecărui judoka. Vârsta copilăriei este perioadă complicată și de aceea se vor alege mijloacele ușoare din gimnastica specifică, pentru a nu dăuna creșterii normale și proporționale.

Aceste mijloace ale gimnasticii specifice pot fi programate într-un antrenament sau separat, în funcție de tema lecției respective, excepție făcând cele specifice încălzirii ele fiind prezente în fiecare antrenament.

La juniori

Având în vedere particularitățile morfo-funcționale corăspunzătoare se poate spune că organismul juniorilor este destul de bine pregătit pentru a face față eforturilor de antrenament. Se va acorda totuși un surplus de atenție în dezvoltarea rezistenței și forței și se vor evita antrenamentele prin salt între 16-18 ani.

La această vârstă mijloacele caracteristice gimnasticii specifice au un rol inportant ele fiind în mare parte acealși cu cele prezentate anterior cu unele mici excepți însă.

Pe lângă exercițiile cu caracter acrobatic la copii, mai pot fi incluse:

Aceste exerciții se pot executa după perioadă îndelungată, când judoka a cumulat experiență, având o mobilitate dezvoltată și cunostințele specifice.

Rezistența

Exercițiile de gimnastica specifică ajută la dezvolatarea și perfecționarea rezistenței, fiind o calitate motrică ce evoluează fără rezerve la această vârstă.

Dintre mijloacele specifice menționez:

Forța

Este necesară în deplasarea oricărui segment al corpului (într-o măsură mai mare sau mai mică și cu atât mai mult când este vorba de realizarea unor performanțe sportive.

Aici este necesară o planificare precisă pe sarcini și obiective pornind de la cunoașterea potențialului fiecărui sportiv. Exercițiile de gimnastică specifică trebuie să urmărească la început dezvoltarea forței generale și apoi a celei specifice pe baza celei generale.

După 3-4 luni de antrenament va creșe ponderea forței specifice, iar cele două forme ale forței vor fi dezvoltate paralel.

Mobilitatea

Trebuie și ea lucrată in ritm mai rapid și la acest nivel, ținând seama de indicația că ea are un teren propice până în jurul vârste 15-16.

La seniori

Este o vârstă la care deja sportivii judoka sunt bine pregătiți din punct de vedere fizic, tehnic, tactic, psihologic. La această câtegorie de vârstă în funcție de greutate rezultatele se obțin mai greu din cauza valorilor apropiate a sportivilor judoka.

Mijloacele de gimnastica specifică prezentate la junior sunt valabile și în cazul seniorilor.

Viteza

Se poate mai greu dezvolta și perfecționa la această vârstă, trebuie să se insiste pe menținerea ei deoarece este de mare importanță.

Problemele similare tratate la copii și junior se mențin valabile și aici.

Rezistență

Își găsește la vârsta senioratului un teren propice pentru dezvoltare și perfecționare. Exercițiile de gimnastica specifică sunt aceași, adaptânduse însă la particularitățile vârstei.

Forța

Asupra lecțiilor specifice de forță trebuie făcută o specificare potrivit carea exercițiile de gimnastica specifică sunt mai reduse lucrându-se cu greutăți(haltere, gantere, hercometre, extensoare, etc.).

Mobilitatea

Exercițiile pentru dezvoltarea mobilității pot fi planificate în lecții cu caracter special și mai ales lecții cu sarcini mixte. Mijloacele de gimnastica specifică ce se pretează pentru dezvoltarea mobilității la seniori sunt cele amintite anterior.

Fiecare club de judo are un anumit mod de antrenament și își planifică lecțiile în diferite forme, însă mijloacele de gimnastica specifică sunt aceleași cu precizarea că pot fi folosite în diferite maniere.

CAPITOLUL IV

4.1. Concluzii

4.2. Propuneri

4.1. Concluzii

Lucrarea, prin tema pe care o prezintă nu aduce prea multe noutăți legate în mod direct de antrenamentul de judo, ci realizează o evidențiere a importanței ponderii gimnasticii pe nivele de voință.

Tema abordată în lucrare prezintă un interes mare, însă pe seama ei s-a discutat totuși prea puțin, cu toate că gimnastica specifică este un punct de plecare pentru desfășurarea în bune condiții a antrenamentului și învățării tehnicii.

Prin cele prezentate se scot în evidență elementele strict legate de gimnastică specifică în judo cu referire la celelalte compartimente ale antrenamentuli, încercându-se să se realizeze faptul că ea reprezintă punctul de plecare piatrea de temelie în atingerea performanței.

Reducând toată lucrarea la niște parametrii obiectivi ce caracterizează acest sport de luptă și inteligență se poate concluziona faptul că gimnastica specifică se aliniează la cerințele antrenamentului modern alături de pregătirea fizică, tehnică, tactică, psihologică. Astfel ea nu este statică, de sine stătătoare, ea evoluează menținându-și însă baza de plecare, în funcție de cerințele ce se manifestă pe plan național și mondial cu referire la înalta performanță.

Lucrarea prezintă un complex de informații care realizează punctul de plecare și vor sta la baza unor cercetări amănunțite în domeniu, în funcție de care antrenorii sa specialistii vor găsi calea cea mai simplă spre realizarea sarcinilor acestuia.

La baza lucrării stă un material relativ vast ceea ce demonstrează că interesul asupra acestui subiect este din ce în ce mai crescut încercând să acopere unele lipsuri ce ar putea exista în pregătirea unui specialist în domeniu.

Tema prezintă interes prin faptul că este o temă de actualitate și cu atât mai mult ea a fost puțin discutată, concluziile care s-au elaborat fiind însă concrete și obiective.

Concluzionând lucrarea per ansamblu se poate spune că s-a încercat scoaterea în evidență a celor mai importante puncte ce o caracterizează, acestea fiind discutate în funcție de rolul fiecăruia pe baza materialului avut la îndemână și a cercetării efectuate.

Chiar dacă dintre metodele folosite într-o cercetare lipsește experimentul, pentru că tema nu permite și nu beneficiază de acesta, prin forma în care se prezintă, lucrarea a atins și a prezentat toate punctele caracteristice și specifice ei.

Planificarea optimă a mijloacelor gimnasticii pe categorii de vârstă:

La nivelul seniorilor toate elementele de gimnastică se execută de 2-3 ori fiecare și are scopul de pregătire a organismului pentru efort, pregătire fizică generală în perioadele precompetiționale.

Forme de manifestare ale gimnasticii în antrenamentul de judo

4.2. Propuneri

Lucrarea a avut în vedere prezentarea din mai multe unghiuri, din mai multe puncte de vedere a gimnasticii specifice antrenamentului în judo, cu menționarea faptului că prezentarea cercetării a fost mai succintă. Acest lucru a fost posibil pentru că tema nu necesită experimentul, elementul de bază constituindu-l ponderea timpului acordat și planificarea mijloacelor.

Ar trebui să se facă studii aprofundate pe seama gimnasticii specifice, pentru a scoate la a iveală rolul important al acestuia cu referire la mai multe aspecte:

Păstrarea și întărirea sănătății

Formarea unui armonios

Prevenirea accidentelor în antrenarea sportivului

Educarea trăsăturilor de caracter moral-volativ

Pregătirea analitică a aparatului locomotor

Dezvoltarea imaginației și a laturii psihice a sportivului

Formarea și perfecționarea deprinderilor motrice de bază

Dezvoltare calităților motrice de bază

Faptul că încălzirea are loc în prima parte a antrenamentului și gimnastica este un element de bază a acestuia, ar trebui să atragă mai mult atenția și să se insiste în proporții mai mari pe ea.

Lucrarea a atins în general toate punctele pe care și le-a propus având la îndemână un material bibliografic restrâns, axându-se însă pe coordonatele fixate de planul ei.

Ca punct final a lucrării trebuie să menționez faptul că lucrarea nu a adus multe noutăți în ceea ce privește modul de pregătire a judoka însă a scos în evidență punctele de mare interes care o caracterizează, făcând astfel să-și aducă o modestă contribuție la bibliografie specifică judo-ul.

BIBLIOGRAFIE

Avram Ion

Demeter Andrei

Drăgan I.

Hazincop Adrian

Hantău Adrian

Fiedler Paul

Frazzei Florian

Ifrim Mircea

Lașcu V. Grigore

10.Muraru Anton

11.Ștefan Stelian

12. Muraru Anton

-“ Judo “, Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică, București,1968

-“Bazele fiziologice ale educației fizice”, Editura Sport-Turism, București 1972

-“ Medicina sportivă” ,Editura Medicală, București, 1974

-“Îndrumător metodic-Judo”, Editura Universității “Al. I. Cuza” Iași, 1993

-“Judo – curs obțional”, Editura I.E.F.S 1989

-“Metodica Educației Fizice și Sportive”, Editura Universității “Al. I. Cuza” Iași, 1996

-“Învățați Judo”, Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică, București 1969

-“Antropologie motorică”, Editura Ștințifică și Enciclopedică, București, 1986

-“Judo”, Editura Sport-Turism, București, 1986

-“Judo”, Editura Sort-Turism, Busurești 1985

-“Antrenamentul sportiv în judo”, Editura Scrisului Românesc, Craiova 1984

-“Judo- Pregătirea juniorilor”, Editura Sport Turism, București, 1985