. Modalitati de Finantare ale Agentilor Economici Prin Creditare
INTRODUCERE
În istorie, băncile au un trecut foarte îndepărtat, fără a li se putea stabili cu precizie apariția, însă este cert că înaintea acestora au apărut: moneda, creditul, plățile, care formează de fapt obiectul principal al activității bancare.
Dintre toate elementele care caracterizează în mod fundamental o societate, cele mai importante par să fie moneda și regatul său, adică sistemul bancar.
Creditul și economia de piață își condiționează de fapt reciproc existența și dezvoltarea, formează o unitate inseparabilă, o conexiune funcțională și permanentă.
Creditul participă la funcționarea mecanismelor economice, la desfășurarea relațiilor de producție, influențând în mod activ desfășurarea proceselor economice, servind ca factor de producție mobilizator și regulator în economie și îndeplinind roluri și funcții însemnate în viața economică și anume:
permite o utilizare mai bună a economiilor bănești temporar disponibile pe calea redistribuirii lor;
contribuie alături de alți factori la asigurarea stabilității prețurilor, la stimularea dezvoltării producției și a circulației mărfurilor, a concurenței;
permite accelerarea concentrării capitalurilor sporind astfel puterea de acțiune productivă a acestora și totodată mijlocește redistribuirea lor între diferite ramuri, subramuri și domenii de activitate;
contribuie la finanțarea deficitelor bugetare, la promovarea schimburilor internaționale.
Pe lângă efectele sale pozitive, creditul poate duce însă și la situații în care folosirea lui determină disproporții în economie și imobilizări de resurse. De asemenea, în condițiile în care resursele de creditare sunt limitate, iar posibilitățile reale de absorbție au și ele mărimea lor, expansiunea creditului poate influența negativ echilibrul economic, cu atât mai mult cu cât acestea se acordă spontan și liber de către un număr mare de bănci.
Cap.1. Probleme generale legate de organizarea și desfășurarea activității de creditare a agenților economici
1.1 Creditul în economia de piață
Creditul. Trăsături caracteristice.
Operațiile de credit pot interveni într-o gamă amplă, de la relațiile dintre indivizi sub forma unor acorduri personale simple, până la tranzacțiile formalizate ce se efectuează pe piețe monetare și financiare foarte dezvoltate și formulate în cadrul unor contracte complexe.
Pentru o deplină înțelegere a noțiunii de credit trebuie să înțelegem caracteristicile esențiala ale creditului:
1. Subiectele raportului de credit: creditorul și debitorul.
Aprecierea generală asupra naturii participanților la procesul de creditare(creditori și debitori),conturează trei categorii principale și de amplă cuprindere: întreprinderile, statul și populația.
2. Promisiunea de rambursare.
Elementul esențial al raportului de credit presupune riscuri și necesită în consecință, angajarea unei garanții. În raporturile de credit riscurile probabile sunt: riscul de nerambursare (insolvabilitatea clientului) și riscul de imobilizare.
Riscul de nerambursare – constă în probabilitatea întârzierii plății sau a incapacității de plată datorită conjuncturii, dificultăților sectoriale sau deficiențelor împrumutatului.
Riscul imobilizării – survine la bancă, care nu este în măsură să satisfacă cerințele titularilor de depozite din cauza unor gestiuni nereușite a creditelor acordate. Efectele negative ale unei asemenea situații pot fi prevenite prin administrarea judicioasă a depozitelor și creditelor de către bănci, angajarea de credite pe baza hârtiilor de valoare, mobilizarea efectelor la piața monetară, prin reescont și alte operații.
3. Termenul de rambursare
Termenul de rambursare are o mare varietate, de la termene foarte scurte (24 ore termen practicat între bănci pe piața monetară) și încheindu-se cu termene de la 30 la 50 ani și chiar 100(pentru împrumuturi privind construcția de locuințe).
Pentru credite pe termen scurt este caracteristică rambursarea integrală la scadență.
Creditele pe termen mijlociu și lung, implică adesea rambursări eșalonare, adică pe parcurs la termenele stabilite(lunar, trimestrial, etc.) odată cu plățile cuvenite pentru dobânzi, rambursându-se o parte din împrumut.
4. Dobânda, caracteristică esențială a creditului
În acordurile de credit s-a încetățenit clauza dobânzii fixe, respectiv dobânda cuvenită în cadrul acordului de credit este acceptabilă pentru ambele părți, pentru întregul împrumut și pe toată durata creditului.
În condițiile presiunii inflaționiste accentuate din anii 1970 s-a instituit regimul dobânzilor variabile, situație în care dobânzile se modificau periodic în funcție de nivelul dobânzii pe piață.
5. Tranzacția. Acordarea creditului
Acordarea creditului este un act de mare importanță, în vederea căruia, creditorul trebuie să-și asigure o bună informare și documentare pentru evitarea riscului. În acest sens băncile își crează un cadru propriu de informare și documentare sau apelează la agenți specializați care studiază capacitatea de plată și respectiv potențialul economic al firmelor.
6. Consemnarea și transferabilitatea
Acordurile de credit sunt consemnate în marea lor majoritate prin înscrisuri, instrumente de credit a căror formă de prezentare implică aspecte multiple și diferențiate. Esențial la aceste instrumente este obligația fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.
Prin transferul instrumentelor de credit, se realizează cesiunea creanței, respectiv dreptul de a încasa suma înscrisă în instrumentele de credit precum și veniturile accesorii.
Principiile creditului în economia de piață
„Creditul reprezintă o categorie economică ce exprimă relații de repartiție a unei părți din produsul național brut sau din venitul național prin care se mobilizează și se redistribuie disponibilităților existente în economie, se crează noi mijloace de plată în economie, în scopul satisfacerii unor nevoi obiective de capital și realizării anumitor obiective de politică economică”
„Relațiile de credit au apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării producției de mărfuri și anume, atunci când această dezvoltare a permis trecerea mărfurilor de la vânzători la cumpărători, fără ca în acel moment să aibă loc și un transfer de valoare în sens invers, acest transfer urmând să se facă ulterior, deci cu un decalaj în timp”.
În momentul acordării de credit unui client sau viitor client, banca își pune următoarea întrebare: poate acest client împrumutat să restituie împrumutul la timp și într-un mod agreat? Pentru a răspunde la această întrebare, banca urmărește o serie de aspecte generale care constituie de fapt principiile creditului.
Caracterul clientului – apreciat de bancă prin prisma:
gradului de cinste al clientului sau al posibilului client;
integrității morale a clintului;
prudenței clintului în perspectivă;
– modului cum clientul și-a păstrat promisiunile din trecut;
reputației bune a clientului.
Competanța clientului – apreciată în funcție de anumite criterii, din care mai importante sunt:
profitabilitatea afacerii sau acțiunii creditate, astfel încât profitul obținut de client în urma acestei afaceri, să-i permită atât plata dobânzii pentru împrumut, cât și să-i asigure restituirea capitalului împrumutat;
calitatea documentației întocmită de client pentru obținerea împrumutului documentației care trebuie să fie suficient de bogată în informații, pentru ca, pe baza analizei bancherul să-și poată fundamenta corespunzător decizia de creditare;
fluxurile bănești proiectate pentru perioadele viitoare, care să cuprindă și serviciul împrumutului bancar;
rafinamentul financiar al clientului, constând într-o activitate financiara a acestuia corespunzătoare, care să-i asigure în permanența un grad optim de lichiditate și solvabilitate, deci o strategie financiară corespunzătoare.
Participarea clientului la afacerea sau acțiunea care urmează să fie creditata cu o parte din capitalul său.
Proporția de participare cu capital propriu în afacerea creditată o stabilește banca, în funcție de:
caracterul afacerii;
rezultatele evaluării de către client a capitalului propriu;
gradul în care activitatea clientului poate fi controlată de către bancă, atât la acordarea împrumutului, cât și în perspectivă.
Conexiunile clientului – apreciate de bancă pe baza următoarelor criterii:
evaluarea de către client a nivelului afacerii;
conturile deschise de către clienți ca număr și ca solduri;
poziția împrumutului privind admiterea sau neadmiterea ideii de pierdere în afacere.
în funcție acestor relații, conexiuni ale clientului, banca stabilește dacă creditează sau nu, și felul împrumutului și mărimea lui.
Garanția împrumutului – care ridică trei mari probleme:
în condiții de insecuritate pentru bancă este mai bine refuze împrumutul:
existența capacității de rambursare a împrumutului având la bază garanțiile oferite, fără ca banca să mai recurgă la giranți
garanția împrumutului trebuie să fie destul de substanțială pentru a satisface soliditatea acestuia.
1.1.3. Formele creditului în economia de piață
În economia de piață prin dimensiunile lor și prin varietate, raporturile de credit sunt considerate multiple.
Prin forma creditului se înțelege un anumit mod de organizare a relațiilor de credit în economie, mod privit din anumite puncte de vedere sau anumite criterii.
Din punct de vedere al calității creditorului:
1) Creditul comercial – reprezintă forma de bază a creditului de la care pleacă celelalte relații de credit în economia de piață. Această formă a creditului presupune transmiterea de capital de împrumut sub formă de mărfuri și abia în ultimă instanță transmiterea îmbracă formă bănească. Însă acest credit are un volum limitat la cel mult capitalul disponibil sub formă de marfă, iar proporțiile sale sunt influențate de frecvența revenirii sumelor împrumutate în mâna creditorului.
2) Creditul bancar – este caracterizat prin transmiterea de capital de împrumut sub formă bănească, ce poate duce la sporirea capitalului real (dacă vizează obiective de investiții) sau poate servi numai la mișcarea capitalului (în cazul împrumutului de simple sume bănești).
II. Din punct de vedere al calității debitorului
1) Credit acordat persoanelor fizice – care se împart în:
Credit de trezorerie – prin care băncile dau posibilitatea efectuării unui volum mai mare de plăți decât disponibilitățile existente în contul curent, contul apărând cu un sold debitor la bancă;
Creditul pentru consum, pentru cumpărarea de bunuri plătite în rate;
Credit personal;
Credit pentru locuințe.
2) Credit acordat persoanelor juridice, agenți economici – care se împart în:
Avansuri în cont curent(credite de casă sau trezorerie),pentru satisfacerea necesităților curente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil. Aceste credite nu au la bază înscrisuri, ele fiind întemeiate pe o deplină cunoaștere a activității întreprinderii.
Linia de credit – presupune efectuarea creditării prin cont curent sau prin deschiderea unui cont separat de împrumut. Creditul acordat în cont curent se face în urma unei cereri aprobate de către bancă în limita unui plafon stabilit de ea. Mărimea acestui plafon depinde de mai mulți factori, cum ar fi: poziția întreprinderii de piață, natura activității desfășurate de aceasta, rezumatul analizelor efectuate de către inspectorii băncii la unitățile economice respective.
III. Din punct de vedere al scopului acordării
1) Credit de producție – care poate fi:
Credit de exploatare;
Credit de investiție;
Credit de speculație, care vizează valorificarea unei conjuncturi favorabile consolidării situației financiare a întreprinderii.
2) Credit de circulație – folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de stocare și transport a unor mărfuri, având caracter de avans pentru mărfurile vândute și neîncasate.
3) Credit de consum – destinat cumpărării unor bunuri de folosință personală.
Din punct dmai bine refuze împrumutul:
existența capacității de rambursare a împrumutului având la bază garanțiile oferite, fără ca banca să mai recurgă la giranți
garanția împrumutului trebuie să fie destul de substanțială pentru a satisface soliditatea acestuia.
1.1.3. Formele creditului în economia de piață
În economia de piață prin dimensiunile lor și prin varietate, raporturile de credit sunt considerate multiple.
Prin forma creditului se înțelege un anumit mod de organizare a relațiilor de credit în economie, mod privit din anumite puncte de vedere sau anumite criterii.
Din punct de vedere al calității creditorului:
1) Creditul comercial – reprezintă forma de bază a creditului de la care pleacă celelalte relații de credit în economia de piață. Această formă a creditului presupune transmiterea de capital de împrumut sub formă de mărfuri și abia în ultimă instanță transmiterea îmbracă formă bănească. Însă acest credit are un volum limitat la cel mult capitalul disponibil sub formă de marfă, iar proporțiile sale sunt influențate de frecvența revenirii sumelor împrumutate în mâna creditorului.
2) Creditul bancar – este caracterizat prin transmiterea de capital de împrumut sub formă bănească, ce poate duce la sporirea capitalului real (dacă vizează obiective de investiții) sau poate servi numai la mișcarea capitalului (în cazul împrumutului de simple sume bănești).
II. Din punct de vedere al calității debitorului
1) Credit acordat persoanelor fizice – care se împart în:
Credit de trezorerie – prin care băncile dau posibilitatea efectuării unui volum mai mare de plăți decât disponibilitățile existente în contul curent, contul apărând cu un sold debitor la bancă;
Creditul pentru consum, pentru cumpărarea de bunuri plătite în rate;
Credit personal;
Credit pentru locuințe.
2) Credit acordat persoanelor juridice, agenți economici – care se împart în:
Avansuri în cont curent(credite de casă sau trezorerie),pentru satisfacerea necesităților curente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil. Aceste credite nu au la bază înscrisuri, ele fiind întemeiate pe o deplină cunoaștere a activității întreprinderii.
Linia de credit – presupune efectuarea creditării prin cont curent sau prin deschiderea unui cont separat de împrumut. Creditul acordat în cont curent se face în urma unei cereri aprobate de către bancă în limita unui plafon stabilit de ea. Mărimea acestui plafon depinde de mai mulți factori, cum ar fi: poziția întreprinderii de piață, natura activității desfășurate de aceasta, rezumatul analizelor efectuate de către inspectorii băncii la unitățile economice respective.
III. Din punct de vedere al scopului acordării
1) Credit de producție – care poate fi:
Credit de exploatare;
Credit de investiție;
Credit de speculație, care vizează valorificarea unei conjuncturi favorabile consolidării situației financiare a întreprinderii.
2) Credit de circulație – folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de stocare și transport a unor mărfuri, având caracter de avans pentru mărfurile vândute și neîncasate.
3) Credit de consum – destinat cumpărării unor bunuri de folosință personală.
Din punct de vedere al obiectului creditului
1) Credit în bunuri sau mărfuri(credit comercial)
2) Credit în bani (în numerar sau în efecte de comerț)
3) Credit în credit – la care obiectul creditului nu este capitalul transmis ci răspunderea ce și-o asumă o anumită persoană pentru debitor că acesta își va onora obligațiile.
Din punct de vedere al modului de garantare
1) Credit real – la care garanția este materială sub formă de :
Garanție imobiliară reprezentată printr-un contract de ipotecă asupra pământurilor sau imobilelor, garanție ce este mai mare decât valoarea creditului. În cazul nerambursării creditului, creditorul intră în posesia garanției, iar prin valorificarea ei își recuperează suma împrumutată;
Garanție mobiliară reprezentată de o serie de valori mobiliare(titluri de credit, metale prețioase, mărfuri) cu posibilitatea deposedării debitorului de garanție în cazul nerambursării creditului.
2) Credit personal – la care garanția este morală. El se împarte în:
Credit personal individual (credit în alb) acordat unei persoane fizice fără nici o formalitate.
Credit personal cu gaj individual – când terță persoană garantează rambursarea pe propria-i răspundere morală.
Credit personal cu gaj colectiv – când mai multe persoane garantează rambursarea tot cu răspunderea lor morală. Răspunderea morală se poate transforma uneori în răspundere materială civilă, când gajul se dă prin semnarea unei cambii trase asupra debitorului.
Din punct de vedere al tehnicii acordate
Credit acordat prin conturi separate de împrumut – prin care debitorul dispune de suma împrumutată în întregime și pe toată perioada în care s-a acordat creditul.
Credit acordat prin cont curent – când debitorul folosește împrumutul în regim de cont curent, adică folosirea parțială a limitei de credit aprobate pe măsură ce apar necesități, iar plata dobânzii se face numai pentru creditul folosit efectiv.
Credit de accepțiune – care apare atunci când o persoană juridică(de regulă o bancă)preia obligația debitorului inițial de a rambursa creiditul la scadență.
Din punct de vedere al modului de rambursare
Credit amortizabil – când rambursarea se face în rate egale sau neegale care pot cuprinde sau nu și dobânzi.
Credit neamortizabil – când rambursarea se face integral la scadență.
Din punct de vedere al calității creditului
Credite performante- reprezintă acea categorie de credite în curs de execuție a căror durată de acordare nu este expirată, iar debitorii și-au achitat în momentul respectiv toate datoriile față de bancă.
Credite nerambursate la scadență – reprezintă credite neachitate la termenele stabilite prin contractul de credit. În cazul în care debitorul nu-și achită la timp obligațiile creditul rămas se trece într-un cont separat de credite restante, dobânda corespunzătoare acestora fiind majorată.
IX. Din punct de vedere a perioadei de acordare
Credite pe termen scurt – când perioada nu depășește 1 an. Acest credit este forma curentă a creditului la bancă deoarece convine în mai mare măsură exigențelor de lichidități cerute băncilor de către autoritățile monetare.
Credite pe termen mijlociu – când perioada de acordare este de la 1 an la 5-7 ani. Se acordă pentru activitatea de import –export pe bază de contracte ferme în acest sens și pentru activități de investiții.
Credite pe termen lung – când perioada de creditare depășește 5-7 ani putând ajunge la 50 ani. Se acordă pentru investiții pe termen lung cu durată de folosință îndelungată (de exemplu pentru construcțiile de locuințe).
Banca și sistemul bancar
Caracteristici ale sistemului bancar românesc
În ultimi ani, sistemul bancar românesc a cunoscut o amplă transformare, modernizare și diversificare, în concordanță cu schimbările produse în economia țării. Restructurarea lui a fost și continuă să fie o prioritate. Unul din rezultatele transformărilor produse până în prezent a fost crearea unui sistem bancar modern de inspirație europeană, în paralel cu modificarea importanței pe care o au diferite instrumente și servicii financiare
Sistemul bancar din România se caracterizează printr-un înalt grad de concentrare și segmentare. Deși numărul băncilor a crescut continuu în ultimii ani, piața este dominată de câteva bănci cu capital de stat.
Sistemul bancar românesc cuprinde în structura sa: Banca Națională a României și băncile comerciale:
Banca Națională
În 1990,în virtutea reglementărilor legale, Banca Națională a devenit Banca Centrală a statului român, având împuterniciri unice și exclusive în emiterea monedei și supervizarea întregului proces de echilibrare a ofertei și a cererii de bani din economie.
Funcția principală a oricărei bănci centrale este aceea de a apăra stabilitatea monetară.
Prin cele 41 de sucursale ale sale, BNR nu are în vedere atât mișcările de pe piața monetar-valutară, cât controlul inflației. De fapt, BNR controlează masa monetară în funcție de adevărurile din economia noastră, o economie cu încă puține afaceri prospere, cu încă multe oferte care nu corespund cereri, cu întreprinderi care au pierderi în loc de profit.
Banca Centrală, are autoritatea necesară pentru a-și exercita atribuțiile de control și supraveghere a băncilor. În momentul în care constată că o bancă a depășit limita de expunere prevăzută în regulile de prudență bancară, o somează să înceteze creditarea și să recupereze creditele acordate până atunci.
Banca Națională se implică în soluționarea problemelor sistemului bancar, atât în ceea ce privește dezvoltarea și creșterea eficienței acesteia, cât și în restructurarea sa și în soluționarea portofoliului de credite neperformante. Acesta presupune o abordare strategică pe termen mediu care sa concretizat până în prezent într-o politică prudentă de autorizare de noi bănci, instituirea unui regim sever de supraveghere sau retragerea autorizaților de funcționare de la unele bănci aflate în incapacitate de plată.
În ceea ce privește dezvoltarea piețelor, o acțiune importantă a constituit-o liberalizarea pieței valutare, prin autorizarea de dealeri a tuturor băncilor comerciale, precum și liberalizarea cursului de schimb. Banca centrală a devenit din creditor, debitor al sistemului bancar prin desfășurarea unor acțiuni de atragere a depozitelor de la bănci.
Băncile comerciale
În toate țările europene, băncile comerciale dispun de o autonomie reală. Banca Centrală stabilește numai regulile generale de desfășurare a activități, fără să se poată amesteca în probleme legate de eficiența sau riscurile băncilor comerciale. Acest model a fost preluat și de legislația românească.
În 1990 existau 6 bănci comerciale cu capital integral de stat sau capital care provenea de la structurile cooperației meșteșugărești : Banca Comercială Română Bancorex, Banca Română de Dezvoltare, Banca Agricolă, Bankcoop și Mindbank.
Numărul băncilor comerciale a crescut continuu, chiar dacă în ultimii ani au existat cazuri în care unor unități bancare li s-a retras autorizația de funcționare (Banca Fortuna), și au fost înregistrate situații de faliment (Credit Bank, Bancorex, etc.)
Pe lângă băncile comerciale- persoane juridice române, în România funcționează mai multe sucursale ale unor bănci străine, printre ele aflându-se bănci cu mare renume pe plan internațional: Société Generale, ING Barings Bank, Demir Bank, Deutsche Bank, Banca Națională a Greciei.
Casa de Economii și Consemnațiuni are o lege proprie de funcționare. Ea este singura entitate cu capital majoritar de stat.
Din punct de vedere legislativ, toate băncile din România sunt bănci universale. Băncile comerciale românești au activitate orientată spre anumite sectoare sau domenii economice întreținând legături de afaceri cu agenți economici din domeniul respectiv. Intrarea noilor clienți nu este restricționată chiar dacă profilul lor nu se încadrează în totalitate în tiparele sectorului vizate de unitatea bancară.
În ce privește dispersia în teritoriu a băncilor, trebuie specificat faptul că în prezent România are aproximativ 1200 unități bancare (bănci-mamă, agenții și filiale) având o mare concentrare în capitală și în marile centre urbane cu o complexă activitate industrială și comercială în orașele mici și în zonele rurale, băncile sunt ca și inexistente.
Specialiști susțin că pentru a putea acoperi necesitățile economiei românești și pentru a optimiza activitatea ar fi necesară existența unui număr total de 5000 unități bancare, cu răspândire pe tot teritoriului țării.
Cele mai reprezentative bănci în teritoriu sunt: C.E.C 2169 unități, Banca Agricolă 252 unități, BRD 182 unități, Banc Post 115 unități, BCR 247 unități.
Băncile străine dețin 11% din activele totale ale sistemului bancar. Cea mai importantă cotă de piață a unei bănci străine de 3,6% este deținută de ING Barings Bank.
Băncile comerciale sunt autorizate să desfășoare o gamă largă de activități, de la crearea de depozite și acordarea de credite, până la utilizarea unor instrumente financiare de mare complexitate, atât pe plan intern cât și extern. Cu avizul BNR, pe baza licențelor obținute în acest scop, ele se pot angaja în efectuarea de operațiuni valutare.
Prin hotărârea guvernului și cu avizul BNR, băncile pot desfășura activități de finanțare pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, pentru restructurarea, modernizarea și privatizarea societăților comerciale, precum și pentru susținerea și stimularea exporturilor, dezvoltarea infrastructurii și a altor utilități de interes public
Băncile suferă din cauza unei subcapitalizări accentuate, care le limitează considerabil dimensiunea și profitabilitatea investiților în economie. Limita minimă a capitalul unei societăți bancare, fixate de autoritatea monetară la 50 mld. lei, este extrem de mică pentru o economie labilă și puternic dependentă de resursele sistemului bancar.
Problema majoră care se pune în fața instituțiilor bancare din România este de a găsii soluții optime pentru buna desfășurare a activității lor și pentru asigurarea unei relații constructive cu clienții.
Exigente ale activității bancare în creditarea agenților economici
Problema modului adecvat de desfășurare a activității bancare se pune cu mai multă acuitate pentru o economie în tranziție, aflată într-o situație nefavorabilă.
În perioada actuală, unul dintre cele mai importante aspecte ale relației bancă-societate comercială, generator de conflicte de interese și de dispute aprige, este acela la credibilității clienților.
Credibilitatea poate fi analizată din 2 puncte de vedere:
Solvabilitatea întreprinderii
Fidelitatea clintului în relația cu banca
a) Solvabilitatea multora din întreprinderile românești este foarte scăzută și ar atinge limite inferioare dacă acestea ar trebui să ramburseze credite mari și dobânzi aferente acestora. Lor li se adaugă și blocajul financiar care limitează considerabil capacitatea de plată a întreprinderilor.
În condițiile în care ar fi existat un sistem bancar ghidat de principiile pieței, deci ale eficienței, blocajul financiar nu ar fi supraviețuit.
O problemă deosebit de gravă este aceea că blocajul financiar afectează deopotrivă întreprinderile performante și întreprinderile falimentare, aducându-le pe aceleași poziții și influențând negativ chiar mersul reformei.
Prudența băncilor, justifică numai într-o anumită măsură și datorată lipsei transformărilor de esență în economia reală, a oprit circuitul normal al băncilor. Faptul este datorat și decalajelor care se manifestă între ramurile economiei naționale ca urmare a lipsei unei direcții clare de dezvoltare.
În ceea ce privește blocajul financiar trebuie menționat că acordarea unor credite pentru stingerea datoriilor sau compensarea plăților cu sumele de încasat nu contribuie la soluționarea problemei.
b) Fidelitatea clientului față de bancă – este de asemenea un domeniu foarte sensibil al economiei românești. Există o serie întreagă de societăți comerciale atât cu capital de stat cât și privat care solicită și obțin credite substanțiale de la o anumită bancă, după care deschid conturi la una sau mai multe bănci prin care derulează în totalitate tranzacțiile, fără să mai canalizeze operațiile și să ramburseze dobânzi și rate scadente din împrumuturi către banca creditoare.
O altă fațetă a fidelității clientului este aceea a realizării unui circuit informațional cu atât mai mult cu cât se pune problema finanțării.
Agenții economici din România informează destul de rar băncile cu care lucrează despre proiectele de afaceri, pentru a cunoaște la timpul potrivit punctul de vedere al specialiștilor bancari. În condițiile economiei de piața consultanța pe care banca o acordă clienților statornici, merge de la aspecte operaționale, pur tehnice, în care intră condiții de plată și garanții, pentru a ajunge când este cazul la analiza viabilității proiectului.
Pe lângă exigențele pe care banca le impune clienților săi, este nevoie ca ea să satisfacă la rândul său o serie de cerințe ale acestora.
O bancă își atrage clienții prin seriozitate și profesionalismul personalului, cât și prin varietatea de servicii oferite și nu în ultimul rând prin respectul acordat clientului. Un rol determinat în captarea încrederii oricărui client îl are și păstrarea secretului profesional.
Competența și calitatea serviciilor bancare manifestate în paralel cu seriozitatea și fidelitatea clienților trebuie să conducă la realizarea unui parteneriat care să contribuie în mod direct la succesul firmelor. Este necesar să se realizeze o corelare între strategia economică generală, înglobând strategii sectoriale, și direcțiile de orientare a creditelor în paralel cu sporirea capacității băncilor românești de a interveni și a influența pozitiv restructurarea economiei naționale.
1.2.3. Riscul în activitatea de creditare
Înțelegerea dintre cele două părți privind efectuarea unui schimb, finalizată prin încheierea unei tranzacții conține de regulă două componente dintre care prima constă în livrarea unui bun, prestarea unui serviciu sau transferul proprietății asupra unui activ financiar, iar a doua din transferul fondurilor bănești echivalente.
Primele tipuri de riscuri cărora trebuie să le facă față în mod uzual cei doi parteneri care au încheiat o tranzacție sunt riscul de credit și riscul de lichiditate.
1) Riscul de credit
Riscul de credit constă în pericolul ca pe parcursul derulării unei tranzacții, una dintre părți să sufere o pierdere în legătură cu realizarea creanțelor pe care le are asupra celorlalți participanți. Acești participanți pot fi partenerul cu care a fost încheiată tranzacția, intermediarul care asigură plata și intermediarul care asigură livrarea. Riscul de credit apare în situația în care unul din participanți, pe parcursul desfășurării tranzacției nu-și achită obligațiile, în cele mai multe cazuri eșecul unui participant în onorarea obligaților asumate fiind rezultatul intrării sale în starea de insolvabilitate.
2) Riscul de lichiditate
Riscul de lichiditate reprezintă riscul referitor la starea în care banii constituie la scadență ceea ce lipsește pentru finalizarea derulării tranzacției. El e constituit de pericolul ca partenerul care datorează fonduri bănești într-o tranzacție să fie în imposibilitatea de a se achita la timp de obligația de plată. Acest fapt, în primul rând afectează negativ poziția de lichiditate a primitorului banilor, pe care acesta mizează că o va avea la un anumit moment.
Criza de lichiditate poate să apară neașteptat și poate fi determinată de înțelegerile prealabile privind transferul de fonduri, precum și modalitățile tehnice de efectuare a acestuia.
Băncile trebuie să studieze permanent gradul lor de lichiditate și să fie în măsură să evite creșterile nejustificate de costuri, în condițiile în care lichiditatea nu este asigurată.
3) Riscul de insolvabilitate (riscul individual de creditare)
“Orice credit reprezintă o anticipare a unor încasări viitoare. Din această perspectivă orice credit comportă riscul ca aceste încasări să nu se realizeze de loc sau parțial. Acest risc, numit risc de insolvabilitate al debitorului este esențial în activitatea bancară, deoarece principala funcție a unei bănci o reprezintă acordarea de credite”
În activitatea de creditare, creditorii sunt expuși următoarelor tipuri de riscuri:
a) Modificarea dobânzii în perioada angajării capitalului în raportul de credit.
b) Modificarea puterii de cumpărare a monedei în aceeași perioadă.
a) Riscul modificării dobânzii pe piață
Creditele pot fi contractate cu dobânzi fixe, valabile pe toată perioada contractului sau cu dobânzi variabile sau sensibile, care se modifică trimestrial sau semestrial în funcție de fluctuațiile ratei dobânzii pe o anumită piață.
În cazul dobânzilor variabile, creditorul este afectat în special când dobânzile cresc și deci acesta, în comparație cu posibilitățile modificate de valorificare a capitalului este dezavantajat.
În condițiile creditării cu dobânzi fixe (pe termen scurt), creditorul trebuie să ia în considerare eventualele posibile modificări ce-l afectează, procedând la o majorare a dobânzii practicate.
b) Riscul modificării puterii de cumpărare
Acest risc este determinat de intensitatea procesului inflaționist și poate fi măsurat prin calcularea dobânzii reale.
Dobânzile nominale, dobânzile stabilite între părți și consemnate în contractul de credit, sunt acceptabile pentru creditor.
Aprecierile privind nivelul dobânzii sunt valabile atât timp cât stabilitatea monetară asigură, la expirarea termenului împrumutului recuperarea integrală a valorii avansate.
Astfel, creditorul nu renunță a-și valorifica capitalul prin împrumuturi, dar va căuta prin condițiile creditului să-și asigure o compensare corespunzătoare pentru pierderile suferite prin deprecierea monetară, ridicând nivelul dobânzii.
În condițiile procesului inflaționist, rata dobânzii implică două ipostaze:
dobânda nominală, exprimată ca atare prin rata curentă de piață
dobânda reală, ca diferență între dobânda nominală și gradul de eroziune al capitalului, determinat de evoluția procesului inflaționist.
Rata dobânzii reale se exprimă cu ajutorul relației:
Adică dobânda reală este directă proporțională cu dobânda nominală și invers proporțională cu gradul de depreciere monetară.
În scopul diminuării riscurilor în activitatea de creditare, banca va urmări respectarea mai multor condiții, dintre care amintim:
împrumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor nu pot depăși cumulate 20% din capitalul și rezervele băncii
potrivit reglementărilor prudențiale ale BNR; suma totală a împrumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depăși de 8 ori fondurile proprii ale băncii. Un împrumut este considerat mare atunci când suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor depășește 10% din fondurile proprii ale societății bancare.
în cazul clienților incluși în programe guvernamentale speciale de redresare financiară, restructurare, etc. banca va acorda credite numai în limita sumelor cuprinse în aceste programe.
în vederea asigurării și menținerii unui raport minim de solvabilitate de 8%, împrumuturile și garanțiile în lei și valută acordate de bancă nu vor putea depăși de 12,5 ori fondurile proprii ale societății bancare.
Cap.2. Relația firmă – bancă
2.1 Băncile și relațiile lor cu clienții
În condițiile în care concurența în domeniul bancar se dezvoltă, aceasta determină ca băncile să-și analizeze cu foarte mare atenție comportamentul deoarece de acesta depinde menținerea în condiții bune a relației cu clientela.Ca atare, trebuie adoptat un comportament bancar îndreptat spre protejarea clientului și sprijinirea acestuia, astfel încât să se dezvolte o colaborare sinceră și eficientă.
Astfel, în raporturile lor cu clienții, băncile au statuate unele drepturi și obligații:
să stabilească și să înscrie în conturile clienților nivelul dobânzilor și comisioanelor datorate de aceștia;
să fie indemnizate de către client pentru toate cheltuielile și resursele angajate pentru a-l servi;
să dispună de banii clienților așa cum consideră că este eficient, dar cu onoarea cererilor de retragere a disponibilităților.
De asemenea, băncilor, le revine și obligația de a executa orice operație solicitată în mod expres de către clienților, de a onora cererile emise de clienți și de a încasa cecurile și alte instrumente bancare primite în favoarea lor, de a elibera extrase de cont, de a nu dezvălui informații cu privire la afacerile clienților decât la cererea lor, în interesul lor sau prin prevederea expresă a legii.
Relația bancă-client depinde în foarte mare măsură și de comportamentul consumatorului față de produsele și serviciile bancare.
În analiza comportamentului clienților în relația cu banca, atenția este îndreptată spre 3 niveluri de abordare distinctă:
atitudinea clientului față de bani;
atitudinea clientului față de bancă;
atitudinea față de produsele și serviciile bancare.
În ceea ce privește accesul firmelor românești la finanțare, trebuie luată în considerare subcapitalizarea, structura patrimonială și lichiditatea firmei.
“Subcapitalizarea reprezintă insuficiența capitalurilor proprii (a activului net) în raport cu necesarul de finanțare al firmei impus de menținerea afacerilor acestuia. Vorbim de o subcapitalizarea cronică, deoarece ea este foarte veche în cazul firmelor moștenitoare ale fostelor întreprinderi de stat și agravată în perioada reformei prin politica fiscală, cea a creditului și cea de repartizarea a profitului”. Subcapitalizarea este un handicap major al accesului firmelor la finanțare. Ea denotă o slabă perspectivă a creșterii economice și a profitabilității. De cele mai multe ori ea este o condiție sigură a eșecului în afaceri. În plus, astfel de situații face greoaie apelarea la finanțarea externă datorită neîncrederii pe care o inspiră firmele subcapitalizate creditorilor. O firmă care nu are șanse de a genera suficient profit net din cauza subcapitalizări are puține oportunități de finanțare:
investitorii ocolesc cumpărarea acțiunilor emise de firme incapabile să asigure un anumit indice al profitului pe acțiune
creditorii potențiali (băncile, intermediarii financiari) nu tratează acordarea de împrumuturi, decât atunci când sunt întrunite o serie de condiții asiguratorii în privința rambursării datoriei și a costului ei.
Lichiditatea este o condiție și mai puternică decât structura patrimonială pusă de creditor pentru accesul firmei la finanțarea externă. Căile principale de creștere a lichidității firmelor constau în renunțarea la fabricarea de produse în neconcordanță cu cererea pieței, crearea de piețe pentru produsele firmei, creșterea competitivității produselor, etc., căi care să permită recurgerea la o politică a vânzărilor cu plata la vedere într-o măsură cât mai mare.
2.2. Creditul ca modalitate de acoperire a necesarului de fonduri a întreprinderilor
Băncile comerciale și-au diversificat tehnicile de creditare pentru a răspunde solicitărilor întreprinderilor și pentru a face față cerințelor dezvoltării acestora în funcție de profilul și de posibilitățile lor de creditare.
Finanțarea întreprinderilor prin intermediul creditului poate fi împărțită în:
І. Finanțare pe termen scurt:
Creditul comercial
creditul bancar
Scontarea
Factoringul
ІІ. Finanțare pe termen mediu și lung
1.Creditul obligatoriu
2.Lastingul
3.Forfetarea
4.Creditul bancar pe termen mediu și lung
2.2.1.Creditul comercial
Creditul comercial reprezintă „creditul acordat sub formă de marfă, având originea în procesul diviziunii primare a muncii, atunci când din masa producătorilor s-au desprins comercianți, agenți economici specializați în desfacerea mărfurilor.”
Mărfurile primite pe credit comercial reprezintă pentru beneficiari datorii exigibile și implică o amânare a termenului de plată. Creditul comercial acționează în economia beneficiarului ca sursă suplimentară de capital circulant, scutindu-l pe acesta de a recurge la alte resurse (ex: creditul bancar).
În desfășurarea raporturilor de credit comercial trebuie subliniat că întreprinderile sunt polivalente:
pe de o parte ele primesc credite în calitate de cumpărători, de fapt le asigură un aflux de resurse;
pe de altă parte, la rândul lor, ele acordă credite propriilor cumpărători.
2.2.2.Creditul bancar
Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce. Pe de o parte întreprinderile având conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de către acestea, ca resurse. Pe de altă parte, băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producție curente sau cu recuperare ulterioară, pentru investiții.
Principalele credite acordate de bănci sunt:
Avansuri în cont curent sau credite ce casă (trezorerie) reprezentând raporturile de credite întemeiate pe o deplină cunoaștere a activității întreprinderii. Ele sunt menite să satisfacă necesitățile curente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil și greu de localizat, în obiecte care să reprezinte o garanție veridică.
Linia de credit reprezintă sistemul de acordare general, în condițiile căreia se stabilește limita maximă a creditului acordat. Ea conferă întreprinderilor un credit provizoriu, întrucât banca poate cere oricând acoperirea debitului.
Linia de credit confirmată reprezintă o formă mai favorabilă întreprinderii, în care posibilitatea de acordare a creditului se menține pentru o perioadă stabilă în contract.
2.2.3. Scontarea
Nevoile întreprinderilor privind acoperirea cheltuielilor de exploatare se satisface de către bancă pe două căi:
prin creditarea creanțelor comerciale;
prin acordarea de credite de trezorerie.
Creditarea creanțelor comerciale înseamnă pentru a prelua, contra monedă creanțele comerciale pe care întreprinderea furnizoare le are asupra clienților. Cea mai veche tehnică cunoscută și folosită spre scontare. Scontarea reprezintă cesiunea cambiei către un alt beneficiar în schimbul valorii actuale a cambiei.
Necesitatea scontării cambiei se crează în condițiile în care beneficiarul cambiei, având nevoie urgentă de bani, cedează acest drept băncii. El este îndreptățit să primească valoarea actuală (Va) a cambiei.
Va = Vn – S, unde
Vn – valoarea nominală
S – scontul, respectiv dobânzile pentru perioada de la scontare până la scadență.
2.2.4. Factoringul
Operația de factoring implică apariția în raporturile de credit, respectiv între vânzătorul-creditor și cumpărătorul-debitor al unui personaj nou: factorul.
Implementarea factorului – ca instituție de credit specializată – a fost determinată de interesul vânzătorului de a obține cât mai rapid sumele datorate de clienții săi.
Factorul preia asupra sa, de la creditor, titlul de creanță asupra debitorilor săi, devenind față de aceștia beneficiarul creanțelor respective. Pentru creanțele preluate, factorul plătește vânzătorului creditor valoarea actuală a creanțelor, diminuată cu comisionul său. Astfel, factorului îi revine:
dobânda aferentă pentru perioada până la scadența fiecărei luni;
comisionul aferent efectuării operațiunii propriu-zise de încasare a titlurilor de creanță, inclusiv o cotă care să acopere riscurile și cheltuielile suplimentare legate de urmărirea debitorilor rău-platnici.
Acest sistem este favorabil furnizorilor care efectuează numeroase livrări în loturi mari, care au o activitate sezonieră sau o clientelă dispersată.
2.2.5. Creditul obligatar
Se referă la „relația de credit în care partenerii sunt instituții statale sau întreprinderi economice în calitate de debitori, care emit obligațiuni în această calitate, pe de o parte, iar creditori, subscriptori și deținători ai acestor obligațiuni, care-și aranjează astfel capitalurile în vederea obținerii unui venit sigur sub formă de dobânzi” .
Deci obligațiunea este înscrisul care consemnează raportul de credit, de aici și expresia de credit obligatar.
Obligațiunea este un titlu de recunoaștere a datoriei care reprezintă o creanță financiară, pe care deținătorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorul), sau altfel spus este o promisiune scrisă de a plăti o sumă de bani la o dată stabilită.
Emisiunea de obligațiuni este o resursă preferată de capital pentru întreprinderi. Urmând fenomenul obligatar ca fenomen economic și ca raport de credit, se observă importanța în creșterea accelerată a acestei componente în formarea resurselor de dezvoltare a resurselor economice.
Procurarea de resurse prin emiterea de obligațiuni s-a dezvoltat și în domeniul capitalului circulant, obligații cunoscute sub denumirea de bonuri de depozit, certificate de depozit.
Obligațiunile reprezintă temeiul desfășurării unor altor operațiuni pe credit. Cele pe termen scurt și lung, emise de stat sau întreprinderi particulare, reprezentând prin calitatea lor active substanțiale în patrimoniul fiecărei întreprinderi sau bănci. Ele reprezintă modalitatea preferată de deținerile de lichidități pe termen scurt, întrucât obligațiile se caracterizează prin siguranță și facilitate, prin valorificarea imediată.
2.2.6. Leasing-ul
În principiu, se practică două tipuri de operațiuni de leasing de către companiile specialiste.
Cele două tipuri de leasing sunt:
leasing-ul operațional
leasing-ul financiar
Leasing-ul operațional
În cazul leasing-ului operațional, compania de leasing închiriază clientului bunurile ce fac obiectul contractului de leasing. Pentru aceasta clientul plătește o chirie, conform termenelor stabiliți prin contractul de închiriere, iar la sfârșitul perioadei de închiriere bunurile se reîntorc la compania de leasing, clientul nemaiavând nici un drept asupra lor.
Leasing-ul financiar
În cazul leasing-ului financiar, titlul de proprietate asupra bunurilor închiriate se transferă clientului la sfârșitul perioadei de leasing.
În acest caz, chiria plătită este egală cu ratele echivalente valoric ale bunului închiriat. După preluarea bunului, clientul mai poate plăti încă o taxă de întreținere permanentă a bunului. Leasing-ul financiar mai este cunoscut și sub denumirea de contract de închiriere și cumpărare în rate în special în cazul în care este oferit persoanelor fizice.
În cazul leasingului financiar, titlul de proprietate asupra bunurilor rămâne inițial la compania de leasing, pe când în cazul unui împrumut clientul cumpără bunurile cu banii care i-a luat de la bancă și de la început deține titlul de proprietar asupra lor.
2.2.7. Forfetarea
Reprezintă o formă specială de finanțare care a apărut și sa dezvoltat ca urmare a creșterii ponderii utilajelor și echipamentelor industriale în cadrul comerțului internațional, care datorită valorii lor mari se vând cu deosebire pe credit.
Forfetarea este definită drept „cumpărarea creanțelor cu scadență ulterioară și provin din livrări de mărfuri și servicii, cumpărătorului (forfetistul) renunțând expres la dreptul său de recurs contra precedentului deținător al creanței”.
Forfetarea se referă la finanțarea bunurilor de investiții; durata finanțării nu depășește cinci ani, iar rambursarea se realizează prin eșalonarea în tranșe semestriale sau anuale.
Forfetarea îndeplinește două funcții importante:
Funcția de finanțare – realizată prin faptul că forfetistul (cumpărătorul) creanței pune fonduri disponibile la dispoziția beneficiarului creanței;
Funcția de asigurare – deoarece prin clauza „fără recurs” forfetistul preia toate riscurile și nu poate să se întoarcă împotriva vânzătorului creanței în cazul neplății sumei la scadență.
2.3. Caracterul contractual al relației bancă- întreprindere privind creditul
Relațiile de creditare între bancă și întreprindere sunt reflectate în contractele de împrumut încheiate între cele două părți.
„Contractul de credit bancar poate fi definit ca o convenție unilaterală și << intuiturn personae >> prin care o bancă sau o altă instituție de credit sau similară se obligă , în schimbul unei remunerații, să pună la dispoziția unor persoane fonduri bănești, pe un termen și un cuantum determinat sau să își asume, în interesul unei persoane, un aranjament bănesc prin aval, sau prin scrisoare de garanție”.
Contractul de credit are caracterul unui contract de adeziune, în practică fiind utilizate formulare tipizate, redactate de bănci, cu cauze prestabilite de către acestea. Clientul nu aderă numai la cauzele exprese ale contractului de credit ci și la condițiile generale de bancă, la uzurile convenționale și regulile profesionale bancare.
În caz de litigii, clauzele prevăzute în clauzele de credit sunt opozabile clientului și produc efecte juridice numai dacă există certitudinea că aceste clauze au fost cunoscute și acceptate de către client în momentul semnării contractului.
Contractul de împrumut conține unele clauze care îi permit băncii să modifice unilateral prevederile contractului încheiat cu clientul.
O astfel de clauză este cea referitoare la posibilitatea modificării unilaterale de către bancă a ratei dobânzii la creditele acordate. De exemplu, în contractul de credit încheiat între bancă și client se specifică:
„Pe parcursul utilizării și rambursării creditului, banca poate indexa procentul de dobândă, în conformitate cu restul resurselor de creditare și dobânda de refinanțare practicată de BNR. Noul procent de dobândă se va comunica împrumutatului în scris, în termen de 10 zile de la aprobare și se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii”.
În ceea ce privește rezilierea unilaterală a contractului de împrumut către bancă, aceasta este cuprinsă în cauzale contractului de împrumut încheiat între bancă și client.
Astfel, banca nu poate rezilia un contract de credit încheiat cu clientul băncii, cu două excepții:
banca poate anula sau reduce cuantumul creditului acordat în următoarele cazuri:
în cazul în care necesarul de credit este sub nivelul prevăzut în contractul de credit aferent trimestrului pentru care s-a efectuat analiza trimestrială:
în cazul în care indicatorii de performanță financiară (grad de îndatorare, lichiditate imediată, solvabilitate patrimonială, rentabilitate în funcție de cheltuieli totale, grad de acoperire a cheltuielilor din încasări) înregistrează nivelele sub cele avute în vedere în momentul acordării creditului și care pot conduce la nerambursarea creditelor conform prevederilor din contract. Banca poate decide continuarea creditării în alte condiții de dobândă și de garantare a creditului, începând cu data de unu a lunii următoare celei prevăzute pentru depunerea bilanțului contabil, a situației patrimoniale sau după caz a întocmirii balanței de verificare. Dreptul de decizie aparține băncii iar împrumutatul se obligă să accepte necondiționat noile condiții de creditare;
în cazul înregistrării de pierderi;
în cazul furnizării de către împrumutat a unor date nereale;
în cazul derulării acțiunii în conturi deschise la alte bănci.
Rezilierea are loc după expirarea unui termen de preaviz de minimum 5 zile, comunicat în scris clientului.
banca poate întrerupe utilizarea creditului aprobat fără preaviz, în cazul în care împrumutatul nu a respectat prevederile contractuale în cauză sau în cazul în care situația economică și financiară a împrumutatului nu mai asigură condițiile de rambursare a creditului.
Formularea contractelor de împrumut utilizate de societățile bancare conțin și clauza conform căreia contractul „are valoare de înscris autentic și constituie titlul executorului”, preluând o prevedere identică a statutului băncii.
Deși există această prevedere în statutul băncilor, nici o dispoziție legală nu a conferit această calitate contractului de credit bancar.
Caracter de titlu executoriului au actele autentice încheiate la notariat, hotărârile judecătorești, precum și actele recunoscute ca atare într-o dispoziție expresă a legii.
Legea nr. 34/1991 prin care s-a aprobat statul BNR prevede caracterul de titlu executoriu a contractului de credit bancar, dar numai atunci când calitatea de creditor o are BNR.
Ca urmare, până în anul 1998, pentru a trece la executarea silită a creditelor restante băncile trebuiau să obțină titlu executoriu, excepție făcând situația urmăririi silite a bunurilor mobile constituite de gaj.
Astfel, în cazul de rambursare a creditului pentru care s-a constituit gajul, banca va avea dreptul să procedeze la vânzarea obiectelor date în gaj, fiind necesară aprobarea cererii de autorizare a vânzării bunului gajat de către judecătorie sau tribunal.
Conform art. 56 din Legea bancară nr. 58/1998, „contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titlurile executorului”.
Contractul de credit încheiat între bancă și clienții solicitatori de credite se întocmește în patru exemplare, a căror destinație este următoarea:
exemplarul unu (originalul) se păstrează la conducerea unității bancare într-un fișet special cu această destinație;
exemplarul doi se predă împrumutatului;
exemplarul trei se păstrează în dosarul economic al clientului împreună cu documentația care a stat la baza analizei și aprobării creditului;
exemplarul patru se predă odată cu fișa contului sau caietul de actualizări după caz, la compartimentul decontări- contabilitate pentru punerea la dispoziție a creditului și pentru urmărirea rambursării.
Contractul de credit se semnează de reprezentanții autorizați ai băncii, de consilierul juridic. Fiecare filă din contractul de credit inclusiv anexele, vor fi ștampilate și semnate de directorul băncii și de reprezentanții legali ai împrumutatului.
În contractele de credite nu se admit modificări, ștersături, clauze contractuale care nu fac obiectul creditului respectiv, care pot conduce la interpretări eronate sau la pierdere drepturilor băncii ce decurg din contract.
Contractul de împrumut cuprinde în cea mai mare parte clauze referitoare la obligațiile asumate de client, obligații pe care acesta le respectă prin semnarea contractului în cunoștință de cauză.
Cu toate acestea și banca are anumite obligațiuni în cadrul relațiilor cu clienții săi privind activitatea de creditare astfel, banca are obligațiunea de a informa , de a preveni și de a sfătui clientul cu privire la serviciul oferit (creditul) în sensul de a completa acest serviciu, pentru a-l face cât mai util clientului. Informațiile oferite clientului se referă strict la serviciul oferit: în ce condiții este prestat și dacă acest serviciu este adecvat nevoilor clientului.
De asemenea banca este obligată să păstreze secretul informațiilor pe care le dețin cu privire la clientela sa. Există însă cazuri în care această obligațiune nu operează, și anume:
când prin lege banca se obligă să dezvăluie secretul;
când dezvăluirea este o datorie publică;
când interesele băncii o impun;
când clientul își dă consimțământul expres privind o asemenea dezvăluire.
De asemenea nu sunt confidențiale:
informații care au un caracter de generalitate, de exemplu informații pe care o bancă le comunică altei bănci cu privire la poziția generală a unui client sau cele de genul „nu sunt incidente de plată”;
informații care sunt cunoscute de un număr mare de persoane, cum ar fi de exemplu informații referitoare la dezbateri judiciare în curs sau în lipsa agenților economici aflați în incapacitate de plată, publicată de către Ministerul Finanțelor și BNR.
Reglementările legale cu privire la secretul profesional bancar ar trebui astfel stabilite încât să nu fie folosite ca acoperire a criminalității economice.
Cap.3 Mecanismul creditării întreprinderilor
Creditarea și evaluarea riscului
Creditarea este activitatea de bază care poate genera profituri importante pentru bancă, dacă este practicată corect, dar care poate duce și la pierderi. Prin urmare, trebuie abordată într-o manieră structurată și logică.
Băncile primesc bani sub formă de depozite de la clienți, cărora le plătesc dobândă pentru sumele depuse. Banca trebuie să genereze venit, pentru a plăti dobânda deponenților, pentru a realiza profit în beneficiul acționarilor săi, precum și pentru propria dezvoltare. O modalitate prin care băncile realizează venituri este de a da cu împrumut banii depozitați. „Băncii i se plătește dobândă pentru sumele date cu împrumut; rata dobânzii percepute pentru împrumuturi va fi mai mare decât rata dobânzii plătite la depozite. Diferența dintre aceste două rate al dobânzii se numește marjă și constituie o sursă importantă pentru venitul băncii”.
O parte din fondurile avansate în procesul de creditare provin din capitalul propriu al băncii, iar o alto parte din fonduri poate fi împrumutată de la alte bănci. Prin urmare, băncile trebuie să realizeze un venit suficient de mare pentru a restitui împrumuturile atrase și dobânda aferentă, pentru a-și acoperii costurile și pentru a obține profit.
Adesea băncile comerciale au în vedere taxa oficială a scontului stabilită de Banca Centrală, ca dobândă de referință în stabilirea nivelului ratei dobânzii utilizate de ele în relațiile cu clienții.
În mod normal, în orice țară, rata minimă a dobânzii de creditare, influențează cererea de monedă și cursul de schimb. Prin urmare, rata dobânzii de creditare, mai ales sub forma taxei oficiale a scontului, este un important instrument de politică monetară în cadrul unei economii.
Procesul de creditare joacă un rol esențial în economie. Încasând sume mici de bani de la deponenți și agregând aceste fonduri pentru a le împrumuta solicitanților, băncile pun la dispoziție banii necesari dezvoltării economiei. În acest proces, băncile protejează deponenții prin analiza riguroasă a cererilor de creditare. Creditarea, în condițiile în care se asigură rambursarea, permite băncii să obțină un câștig pentru deponenții ei, reducând semnificativ nivelul de risc.
Creditarea poate fi privită și ca un serviciu bancar pe care banca îl oferă clienților care îl solicită. În economiile competitive, activitatea specifică sectorului terțiar (al serviciilor) trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienților și să dezvolte produse și servicii pentru satisfacerea unor cerințe ale acestora.
Principiile creditării
Creditarea nu este o știință exactă; nu este posibil ca prin utilizarea unei formule sau prin aplicarea unor teorii să se garanteze că suma acordată unui client va fi rambursată cu dobânda aferentă. Există totuși principii generale de creditare, care dacă sunt aplicate consecvent, permit reducerea gradului de incertitudine și prin urmare a riscului implicat în creditare.
Aceste principii s e referă la:
Solicitantul creditului (debitorul);
Cererea de creditare (obiectivele urmărite) și documentația de creditare;
Rambursarea (rate și termene);
Dobânzi și comisioane bancare;
Garantarea (modalități de asigurare și garantare) – principiul fundamental al creditului.
3.1 Solicitantul creditului
Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere privind capacitatea de rambursare prezentă și viitoare a clientului. Prin urmare, este esențial ca banca să obțină cât mai multe informații cu privire la situația financiară a potențialului client și să fie sigură că se poate baza pe toate informațiile oferite de acesta. În această analiză, banca trebuie să ia în considerare măsura în care îl cunoaște pe client; analiza se face diferențiat pentru un client nou și unul tradițional:
Dacă solicitantul este deja un client al băncii, banca va lua în considerare evidențele sale cu referire la acesta: dacă a fost recuperat graficul de rambursare al ratelor și dobânzilor;
Solicitările noilor clienți trebuie tratate diferit; ca un prin pas trebuie să se obțină referințe satisfăcătoare despre integritatea și situația financiară a persoanelor care conduc afacerea.
Pentru cunoașterea și evaluarea situației economico- financiare a clienților precum și pentru aprecierea riscului bancar în activitatea de creditare, banca trebuie să-și asigure o bază de informații asupra fiecărui client, pe care trebuie să o actualizeze periodic.
Principalele surse de informații sunt:
Informații obținute de la client
Informații din evidența băncii
Informații din surse exterioare
Problemele cheie asupra cărora se concentrează banca când analizează situația unui client ce solicită un credit pot fi împărțite pe patru grupe:
Domeniul de activitate al firmei.
Situația financiară.
Managementul firmei.
Performanțele viitoare ale firmei.
3.1.1 Domeniul de activitate al firmei
Este în declin sau în creștere?
Care sunt concurenții principali ai firmei?
Activitatea firmei are caracter sezonier?
3.1.2. Situația financiară
Pentru a stabili situația financiară a clientului, banca realizează următoarele analize:
Analiza bilanțului contabil:
se vor analiza bilanțurile contabile pe ultimii trei ani și situațiile financiare cumulate de la începutul anului în curs comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Bilanțurile contabile trebuie să fie certificate de comisia de cenzori
se vor analiza stocurile, cheltuielile, veniturile, precum și decontările, prelevările, vărsămintele, datoriile și obligațiile față de terți;
se vor analiza costurile.
Analiza contului de profit și pierderi:
se vor analiza pe ultimii trei ani și pe anul în curs rezultatele activității și profiturile obținute;
se vor analiza pierderile înregistrate și perspectiva eliminării lor;
se vor analiza repartizarea profitului net.
Analiza fluxului de încasări și plăți
Fluxul de încasări și plăți trebuie să furnizeze informații din perioada respectivă atât pentru activitatea de producție cât și pentru cea de investiție. Alături de celelalte analize financiare, analiza fluxului de încasări și plăți permite evaluarea:
posibilității de an genera în viitor disponibilități;
capacității clientului de a-și respecta obligațiile de plată.
3.1.3. Managementul firmei
Conducerea firmei prezintă încredere?
Care este experiența conducerii în derularea acestui tip de afacere?
Cât de bine este controlată afacerea?
Managerii sunt conștienți de capacitățile reale de producție ale firmei?
3.1.4. Performanțele viitoare ale firmei
Va fi profitabilă afacerea în viitor?
Funcționarea în viitor a afacerii va genera suficient profit disponibil pentru a rambursa împrumuturile solicitate?
Conducerea are în vedere pentru viitor vreo schimbare majoră care ar putea afecta disponibilitățile firmei sau profitul?
În practica românească analiza împrumutului din punct de vedere a acestor probleme prezentate este cunoscută și sub denumirea de caracterul și capacitatea de rambursare a clientului.
Pe baza datelor și informațiilor obținute personalul compartimentelor de creditare va întocmi „fișa clientului”, care trebuie actualizată pe măsura schimbărilor ce intervin în situația clientului.
3.2. Cererea de creditare și documentația de creditare
Creditul are un rol important în toate economiile moderne.
În cadrul studiului cererii de credit în contextul economiei de piață, inclusiv la noi în țară, sunt necesare o serie de etape preliminare, care sunt redate în continuare.
Studierea situației conjuncturale și cerințele acesteia
Înainte de a trece la analiza concretă a cererii de credit, este necesar să se cunoască conjunctura, situația economică și financiară, atât în acel moment, cât și în viitorul apropiat ori mai îndepărtat (în funcție și de durata creditului).
Aspectele de instabilitate economică, frecvente în perioada de tranzacție, constituie o realitate: eventualitatea declanșării unei crize sau existența deja a acesteia; restricții cu privire la obținerea licențelor de import sau de export; „ieșirea” de sub control a creșterii prețurilor și implicit a ratei de inflație; recesiunea economică: restricții în privința transferurilor valutare în alte țări; restrângerea sau încetarea activității în ramura de activitate a solicitantului de credit; existența unui embargo instituit de organizații internaționale și care afectează profund relațiile de comerț exterior al țării solicitantului.
Toate acestea creează un climat favorabil și plin de riscuri în acordarea unui credit.
Tot astfel, instabilitatea politico socială caracterizată prin lupta partidelor pentru deținerea sau cucerirea puterii în stat, existența unor mișcări mai mult sau mai puțin tensionate cu caracter revendicativ, greve, riscul unui conflict armat sau tot atâtea elemente precumpănitoare în deciziile de acordare/respingere a creditelor solicitate de clientela bancară.
Studierea situației economico-financiare a firmei care solicită credit
Situația clientului constituie un element extrem de important în ceea ce privește decizia de a i se acorda creditul.
În acest scop banca va căuta să studieze toate aspectele din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv.
Astfel, vor fi analizate:
dacă conducerea firmei își administrează în mod eficient mijloacele proprii și împrumutate și dacă apelează la creditul bancar supus analizei pe motive bine întemeiate;
situația producției și asigurarea desfacerii prin contracte ferme încheiate din timp;
dacă are imobilizări constând în: stocuri de marfă, cu mișcare lentă, fără mișcare și greu vandabile; stocuri supranormative de materii prime, materiale auxiliare, piese de schimb, semifabricate; clienții și debitori neîncasați în durata de circuit bancar a documentelor, neurmăriți și chiar prescriși; volumul furnizorilor și creditelor neachitați, soldul sumelor datorate statului pe impozite și taxe și devenite exigibile, TVA;
starea reală a mijloacelor fixe și stadiul amortizării lor, vechimea în funcțiune, clasări/declasări în conservare, gradul de modernizare a acestora, volumul amortizărilor, starea investiților în curs de realizare;
gradul de solvabilitate: disponibilitățile în numerar și în conturile curente bancare, eventuale credite restante, volumul creanțelor de încasat să fie superior creanțelor de plată;
analiza bilanțului și a contului de profit și pierdere, raportului existent între volumul cheltuielilor, producției, al desfacerii și volumul profitului realizat.
În concepția băncii comerciale, creditul nu trebuie să constituie pentru solicitator un scop în sine, ci un mijloc suplimentar a surselor deja existente în patrimoniul întreprinderii și nu ca element de bază.
Cunoașterea clientului constă în activitatea desfășurată și rezultatele obținute pe o anumită perioadă de timp; profesionalismul managerilor; reputația pe care firma o are pe piața respectivă.
În cazul creditelor pe termen scurt, studiul este necesar a fi efectuat rapid, prin discuții și deplasări la sediul băncii și eventual și al întreprinderii. În situația creditelor pe termen mijlociu și lung, datorită valorii mari a creditului solicitat, problema este mai complexă.
Competența în afaceri a managerilor și a colaboratorilor lor se reflectă în rezultatele obținute pe timp mai îndelungat, în modul cum știu să iasă din situații dificile datorită crizei, cum studiază piața, lansarea de noi produse și alegerea momentului oportun, cum elaborează modele strategice de sporire a volumului afacerilor.
Situația averilor personale și a surselor acestor averi, în special ale managerilor, este un aspect demn de luat în seamă.
O bună situație materială pledează în favoarea solicitantului de credit. Dimpotrivă un trai aparent luxos, imobiliar ipotecat, datorii personale neachitate duc la concluzii nefavorabile.
Documentația
Documentația de credit, pe care agenții economici o prezintă băncii în vederea obținerii de credite, trebuie să cuprindă următoarele:
cererea de credite, semnată și ștampilată de persoanele autorizate să reprezinte societatea, completă în mod obligatoriu cu toate informațiile solicitate;
documentația de construire a societății compusă din:
contractul de societate;
statul;
hotărârea judecătorească;
certificat de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului, acte adiționale;
certificat de înregistrare la D.G.F.P.C.F.S.;
cod fiscal.
Pentru persoanele fizice ce desfășoară activități economice se va prezente autorizația de funcționare, în original, și o copie pentru conformitate, acte de identificare, adeverințe din partea primăriilor că pot desfășura aceste activități.
Pentru societățile comerciale cu capital de stat se va prezente:
aprobarea AGA pentru angajarea creditului și pentru garantarea acestuia cu bunuri imobiliare și mobiliare, proprietatea societății până la concurența sumei de maximum 30% din valoarea contabilă a tuturor activelor societății.
Dacă valoarea bunurilor propuse a fi gajate nu depășește 45% din valoarea contabilă a activelor societății, aprobarea este de competența consiliului de administrație SIF.
Dacă valoarea bunurilor propuse pentru garanție depășește 45% din valoarea contabilă a activelor societății, aprobarea de garantare se face de către Consiliul de Administrație al Fondurilor Proprietății de Stat (FPS).
Pentru societățile comerciale care înregistrează pierderi, aprobările de garantare, indiferent de nivelul creditului și al limitei valorice de garantare se dau de Consiliul de Administrație al FPS.
hotărârea AGA a societății pentru mandatarea persoanei care va semna contractul de credit și gaj;
bilanțul contabil și contul de profit și pierdere, vizate de organele financiare abilitate , raportările contabile periodice și ultima balanță de verificare.
situația veniturilor și cheltuielilor (BVC) ce urmează a fi realizate pe anul în curs și preliminat în perioada pentru care se solicită creditul.
Situația va fi întocmită în corelare cu bugetul de venituri și cheltuieli sau cu declarația de venituri.
studiul de fezabilitate în cazul unor solicitări de credite pentru realizarea obiectivelor de investiții. Creditele pe termen mediu și lung vor avea la bază, în mod obligatoriu studiul de fezabilitate pentru activitatea desfășurată pe perioada creditării, sau un plan de afaceri în cazul producătorilor individuali.
lista bunurilor materiale și a valorilor ce constituie garanții asiguratorii pentru bancă în vedere acordării creditului solicitat.
Această listă va avea la bază documentele prin care se dovedește dreptul de proprietate asupra bunurilor ce urmează a fi ipotecate sau gajate. Pentru bunurile imobiliare se va prezenta de la Judecătorie extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini în care se va specifica și faptul că bunul respectiv nu este grevat de alte creanțe. Societățile comerciale înființate în baza unor hotărâri de Guvern care prevăd că patrimoniul fostelor întreprinderi sau cooperative se va prelua de actualele societăți vor prezenta procesul verbal de preluare-primire a întregului patrimoniu înscris la Judecătorie în Registrul de Transcripțiuni.
În același mod vor proceda și societățile comerciale care au construit imobile pe bază de autorizație de construire. Dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile va fi constatat în baza hotărârii judecătorești înregistrat la Judecătorie în Registrul de Transcripțiuni.
producătorii agricoli individuali și cei asociați vor prezenta o adeverință de stare materială eliberată de primărie titlurile de proprietate conform Legii nr. 181/1991 sau adeverințele de proprietate.
Contractele de vânzare-cumpărare, import de utilaje, pentru bunurile ce se produc din credit, valid în perioada de creditate.
Contractele de desfacere al produselor la interni sau externi, în vedere justificării creditului.
evaluările tehnice ale bunurilor mobiliare și imobiliare, efectuate de evaluatori tehnici sau experți neutri.
Propuneri privind graficul de rambursare a creditului.
Orice alte documente necesare solicitate de bancă.
3.3. Rambursarea
Dacă aprobarea creditelor conform competențelor stabilite, unitățile teritoriale băncii, care acordă efectiv creditul, vor proceda împreună cu solicitantul la încheierea contractului de credite.
Pentru toate categoriile de credite ce se acordă de bancă se stabilesc scadențe certe, care se înscriu în contractele de credite încheiate cu beneficiarii.
Rambursarea creditelor se face din încasările realizate de agenții economici existente în contul de disponibilități, pe bază de notă contabilă întocmită de compartimentul de creditare sau automat prin calculator.
În cazul în care disponibilul din contul curent este insuficient pentru rambursarea ratei scadente, diferența nerambursată se trece ce credite restante.
Penalitățile pentru creditele nerambursate în termen și pentru dobânzile restante se stabilesc și se comunică prin circulare.
În cazul agenților economici care înregistrează datorii restante din credite și dobânzi, banca va proceda la declararea acestora în incapacitate de a plată și va trece la executarea potrivit legii.
3.4. Garanții și controlul bancar
3.4.1. Garanții
Pentru asigurarea recuperării creditelor în situația în care împrumutatul nu-și respectă obligațiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, plata dobânzilor și a celorlalte obligații rezultate din contract, din cauze care nu au putut fi prevăzute la acordarea creditului, banca va solicita împrumutaților garanții asiguratorii care pot fi oferite atât de debitori cât și de terți, persoane fizice sau juridice, numite giranți.
Garanțiile asiguratorii sunt de două feluri:
garanții reale
garanții personale
Garanțiile reale reprezintă bunuri mobile sau imobile din patrimoniul debitorului sau al unui terț, oferite pentru îndestularea în mod preferențial al unui creditor.
Din grupa garanțiilor reale distingem:
a) Ipoteca – garanție imobiliară care nu comportă deposedarea celui ce o constituie.
Ipoteca practicată de bancă în relațiile cu clienții săi este o ipoteco convențională, întrucât are la bază înțelegerea intervenită între bancă și constitutorul ipotecii care poate fi debitorul sau un garant al lui.
Obiectivul ipotecii îl constituie bunurile imobile (clădirile) de orice fel și terenurile.
Ipoteca va fi constatată printr-un înscris (contract de ipotecă sau alt act de garanție imobiliară) în care se vor consemna: valoarea creditului (creanța garantată plus dobânzi) determinarea exactă a bunului ipotecar și valoarea luată în garanție.
Dacă bunurile, obiect al ipotecii, se află în proprietate indiviză a mai multor persoane, acestea se pot ipoteca doar cu acordul tuturor coproprietarilor.
Bunul ipotecat se ia în calcului garanției creditului în funcție de valoarea de contabilitate pentru bunurile aparținând persoanelor juridice corectată cu uzura acestora și procentul admis de bancă pentru bunurile imobiliare.
Mecanismul ipotecii permite băncii ca, în caz de neplată a împrumutatului ‚, să urmărească acest bun, indiferent în posesia cui s-ar afla solicitând scoaterea lui la vânzare și încasarea cu prioritate a prețului obținut.
Pentru a fi acceptată garanția bunurilor imobiliare acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să fie proprietatea constitutorului și să se afle în circuit civil;
să existe o piață sigură pentru bunurile ipotecate;
bunurile să fie situate în zone de interes;
clădirile să permită amenajări și adaptări;
să fie asigurate la o societate de asigurări.
Acceptarea de către bancă a ipotecii impune realizarea următoarelor condiții:
ipoteca să fie de gradul I, întrucât în caz de executare silită sau faliment cel ce deține o astfel de ipotecă se îndestulează la masa credală în raport cu ceilalți creditori;
ipoteca de gradul II se poate accepta dacă imobilul a fost deja ipotecat la banca creditoare pentru un credit primit și acoperă valoric ambele credite, deci se încheie două ipoteci;
durata existenței în timp a imobilului ipotecar să fie certă până în momentul stingerii integrale a obligație ce a generat ipoteca;
imobilul ipotecat să fie asigurat împotriva tuturor riscurilor, iar pe polița de asigurare să fie menționată cesiunea în favoarea băncii.
Nu pot fi luate garanții ipotecare:
locuințele cumpărate de la stat și neachitate;
imobilele cumpărate și achitate cu clauza de întreținere sau cu uzufructul viager, decât cu condiția ipotecării atât a imobilului, cât și a dreptului de uzufruct viager;
terenurile aparținând domeniului public.
În vederea constituirii legale a ipotecii este necesar să se elaboreze un contract de ipotecă (în situația în care imobilul este proprietatea împrumutatului) sau un act de garanție imobiliară (în situația în care imobilul este proprietatea giranților), autentificate la un notar public autorizat.
În ceea ce privește suma pentru care este înscrisă ipoteca, se va trece suma cea mai mare dintre valoarea creditului și valoarea bunului ipotecat.
Redactarea lui se face în patru exemplare, dintre care: un exemplar pentru notar și un exemplar pentru transcriere.
Persoana care constituie ipoteca va trebui să fie majoră și să aibă capacitatea deplină de exercițiu.
Ipoteca trebuie înscrisă în registrul special de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare sau în cartea funciară, după caz, existente la judecătoria unde se află situat imobilul.
Stingerea ipotecii se realizează odată cu plata ultimei rate a creditului garantat și a dobânzii aferente. După încasarea tuturor sumelor, banca va putea solicita în scris judecătoriei radierea ipotecii la cererea debitorului.
b) Gajul – se constituie asupra bunurilor mobile corporale, cât și a bunurilor necorporale și poate fi tratat sub două forme:
cu deposedare;
fără deposedare.
Gajul este un contract accesoriu contractului de credit, prin care debitorul (împrumutatul) sau garantul, după caz, remite băncii un bun mobil pentru garantarea creditului.
Aceste bunuri pot fi corporale (produse, bunuri, mărfuri; numai în situația unităților ce dețin stocuri însemnate) sau necorporale (creanțe, titluri, acțiuni).
Toate trebuie să îndeplinească condiția de a fi în circuitul civil, respectiv de a face obiectul vânzării-cumpărării.
Gajul cu deposedare – numit și „amanet” presupunerea lui la bancă. În acest caz, se întocmește un contract în două exemplare, unul pentru bancă și celălalt pentru constitutor. De regulă, această formă de gajare se adresează bunurilor mobiliare de volum mic ți valoare mare (metale prețioase, pietre prețioase, tablouri, sculpturi, acțiuni, alte valori nominative).
Gajul fără deposedare se practică pentru bunurile voluminoase (autoturisme, congelatoare, frigidere, utilaje și mașini) sau care sunt legate de pământ (recolte, utilaje).
Gajul fără deposedare se materializează printr-un contract pentru bunurile proprietatea împrumutatului aduse în garanție sau pentru bunurile proprietatea garanților.
c) Bunurile cumpărate din credite se iau în cadrul garanției chiar dacă celelalte elemente (ipoteca, gajul) acoperă valoarea creditului și a dobânzilor datorate.
În această categorie de garanții pot fi identificate:
materiile și materialele cumpărate, necesare desfășurării activității. Acestea sunt luate drept garanții la prețul de livrare.
Dreptul băncii asupra acestor bunuri cuprinde întregul proces de producție sau comercializare al agentului economic, persoană juridică sau fizică;
– obiectele de inventar și mijloacele fixe, dobândite sau realizate cu ajutorul creditului bancar constituie de asemenea garanție. În termen de 15 zile bunurile dobândite trebuie asigurate la o societate de asigurări agreată de banca creditoare și să fie obiectul unui contract de gaj fără deposedare.
Actele de proprietate în original pentru mijloacele de transport se vor păstra la bancă pe întreaga perioadă de derulare a creditului pentru a evite înstrăinarea acestora.
Polițele de asigurare trebuie să aibă valabilitate pe toată perioada de creditare, pentru toate tipurile de credite.
În cazul reeșalonărilor sau suplimentărilor este obligatorie actualizarea polițelor de asigurare.
Contractul de gaj este unilateral, deoarece el dă naștere unei singure obligații în sarcina debitorului, și anume aceea de a păstra bunul, de a-l conserva și de a-l deține la dispoziția creditorului, drept garanție.
Contractul de gaj este un contract de accesoriu contractului de împrumut, ca urmare stingerea contractului de împrumut determină stingerea automată a contractului de gaj.
Gajul se mai poate stinge și independent de obligația principală prin modul ordinar de stingere a obligațiilor, cum ar fi: renunțarea creditorului la gaj, dispariția fortuită a bunului gajat, remitere voluntară de către debitor a bunului gajat. Dacă bunul gajat a dispărut fortuit, dreptul de gaj se va executa asupra despăgubitorilor din asigurare.
În cadrul verificării de către inspector și acceptării bunurilor gajate drept garanția creditului, se vor urmării următoarele aspecte:
cel care constituie gajul trebuie să fie proprietarul bunului gajat și să aibă capacitatea deplină de exercițiu, inclusiv de a-l înstrăina;
bunul care face obiectul gajului trebuie să aibă o valoare de piață și să fie ușor lichidabil. Aceasta presupune existența unei piețe ți a unei cereri solvabile pentru bunurile ce se constituie în gaj, care să dea posibilitatea valorificării obiectului gajat în caz de neîndeplinire de către debitor a obligațiilor ce-i revin în contractul de împrumut;
gajul va fi constatat printr-un înscris (contract de gaj), în care se va consemna valoarea creditului, felul și natura bunurilor gajate și care va fi înregistrat la judecătorie.
În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile la contractul de împrumut ( principal) se trece la executarea gajului (contract accesoriu) care se face în două feluri:
creditorul poate cere instanței să rețină bunul gajat în contractul creanței neachitate, pe baza unei expertize extrajudiciare, de estimare a valorii bunului;
creditorul are dreptul de a cere vânzarea la licitație publică a bunului gajat cu dreptul de a fi plăti cu preferință.
d) Cesiunea de creanță este o convenție scrisă prin care un creditor transmite o creanță a sa unei alte persoane.
Părțile cesiunii sunt:
cedentul- creditul care transmite creanța sa;
cesionarul- persoana către care se transmite creanța;
debitorul cedat- debitorul creanței transmise.
Efectul cesiunii constă în aceea că, din momentul realizării acordului de voință, creanța trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care le conferă cedentului.
Față de terți, cesiunea produce efecte numai din momentul notificării ei a debitorului cedat, prin executorul judecătoresc de pe raza sediului acestuia sau din momentul acceptării de către acesta prin act autentic la notariat, potrivit articolului 1393 Cod Civil.
Pot fi concesionate creanțele din livrări de mărfuri, executări de lucrări și prestări de servicii atât la export, cât și la interni.
În cadrul verificării și acceptării cesiuni de creanță drept garanție a creditului, inspectorul băncii va urmării următoarele aspecte:
cesiunea să fie constatată printr-un contract de cesiune încheiat de bancă și clientul care cesionează încasările din livrări la extern sau intern, cu titlu de garanție;
dacă cedentul are calitatea de creditor, în care scop acesta va trebui să remită cesionarului (băncii) titlu constatator al creanței;
contractul de cesiune îndeplinește condițiile de fond și formă cerute de lege;
debitorul lui cedat i se va solicita o declarație de acceptare în formă autentică sau i se face cunoscut prin notificare, prin executorul judecătoresc că noul său creditor e banca creditoare;
cedentul trebuie să garanteze că, la momentul cesiunii, creanța cedată există în mod valabil, că titularul este cedentul și că, între timp, nu a interveni nici o cauză de stingere sau anulare a creanței;
întrucât cedentul nu răspunde, de drept, de solvabilitatea debitorului cedat, inspectorul va analiza și situația financiară a acestuia, în scopul stabilirii riscului de neplată, în cazul în care este vorba cesiunea unor creanțe la intern, iar în cazul cesiunii unor creanțe din livrări la export, se va urmării ca plate să fie prin acreditiv irevocabil și confirmat de o bancă agreată de banca creditoare sau prin incasso documentar, garanta cu garanție bancară irevocabilă, emisă de o bancă agreată de banca sa.
Cesionarea încasărilor din livrări la export cu plata prin incasso sau ordin de plată, acreditiv, cât și a încasărilor din exporturi neefectuate încumbă riscuri mari în garanție numai în complectarea garanțiilor mobiliare și imobiliare.
Prin efectul cesiunii debitorul cedat va face plăți către bancă (cesionar) într-un cont al acestuia, stabilit și comunicat debitorului.
În continuare se vor întocmi contractul de cesiune și declarația de acceptare.
În cazul în care debitorul cedat nu este de acord cu declarația de acceptare, cesiunea intervenită între creditorul său și bancă se va notifica prin executorul judecătoresc debitorului cedat.
Garanția personală este mijlocul juridic de garantare a obligațiilor prin care una sau mai multe persoane fizice sau juridice se angajează, printr-un contract accesoriu încheiat cu creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului, în cazul în care nu va putea plăti al însuși.
Aceste garanții personale sunt:
a) fidejusiunea sau cauțiunea – care reprezintă un contract accesoriu unilateral, consensual și cu titlul gratuit, prin intermediul căruia persoana numită fidejusor se obligă față de bancă să execute obligația asumată de debitorul băncii în cazul în care acesta n-ar executa-o el însuși.
Acest tip de garanție este importantă, întrucât alături de împrumutat, este antrenată și răspunderea unei alte persoane cu întregul ei patrimoniu.
b) garanția bancară (scrisoarea de garanție) care reprezintă un înscris prin care o altă bancă (garant) se angajează necondiționat și irevocabil ca, în cazul în care un debitor nu va executa obligația de a plăti la o dată bine stabilită o sumă de bai determinată, să plătească suma neachitată, în favoarea băncii beneficiare.
c) depozitul bancar – reprezintă o garanție materială sub forma unei sume de bani depusă de debitor sau de către un garant la bancar.
Depozitul bancar poate fi constituit la societatea bancară care acordă creditul sau la o altă societate bancară încheindu-se un contract de depozit.
3.4.2. Controlul bancar
Potrivit legii și statutului propriu de organizare și funcționare, banca are dreptul să verifice la agenții economici beneficiari de credite modul cum aceștia utilizează creditele acordate în conformitate cu destinațiile pentru care s-au aprobat, constituie și păstrează garanțiile creditelor, respectă normele de lucru ale băncii și clauzele din contractele de credite în vederea asigurări rambursării la scadență a împrumuturilor și plata dobânzilor datorate.
3.5. Dobânzi și comisioane bancare
3.5.1. Dobânda
La creditele bancare în lei pe termen scurt, mediu și lung, acordate clienților, agenți economici, persoane fizice și juridice, alte categorii de clienți banca încasează de regulă o dobândă a cărui nivel se stabilește de Consiliul de Administrație al băncii. Nivelul dobânzii poate fi modificat pe parcursul derulării creditului, în funcție de evoluția dobânzii pe piața bancară.
La creditele în lei acordate pe seama fondurilor puse la dispoziție de stat, banca încasează dobânda prevăzută în acte normative în baza cărora s-a făcut creditare.
Dobânzile la creditele în lei acordate clienților se calculează și se încasează lunar, cu prioritate din disponibilitățile existente în conturile bancare de credit.
Dobânzile aferente creditelor acordate cu perioadă de grație vor fi eșalonate la plată de către bancă tot lunar.
Dobânzile datorate și neachitate din lipsă de fonduri în contul de disponibilități, se trec la restanță.
Dobânzile restante se vor încasa cu prioritate din orice disponibilități și încasări ale debitorului.
3.5.2. Comisioanele
Pentru creditul primit, împrumutatul va plăti băncii un comision de gestiune fix, calculat asupra valorii creditului, perceput la data semnării contractului de credit.
În unele țări se obișnuiește ca băncile să perceapă clienților un comision de negociere, pentru acoperirea costurilor de instrumentare a creditului. În practica românească, aceste costuri urmează să se acopere din rata dobânzii, deși comisioanele se plătesc adesea din credit.
Pentru neutralizarea creditului la datele și în sumele stabilite prin contract, împrumutatul va plăti un comision asupra sumei neutralizate din credit, pe perioada și la data stabilită pentru utilizare și până la utilizarea efectivă a creditului.
Prin urmare, băncile trebuie să se asigure că percep o rată a dobânzii și impun un comision care să asigure profitabilitatea fiecărei acțiuni de creditare. Totuși, băncile trebuie să se asigure că dobânda și comisioanele percepute sunt competitive, comparativ cu cele practicate de alte bănci și instituții financiare de piață. În caz contrar, clienți vor solicita credite din altă parte.
Riscul asumat prin acordarea unui împrumut trebuie reflectat în „recompensa” pe care o primește banca. Este normal ca o bancă să perceapă o rată mai mare a dobânzii, dacă ea consideră că un anumit credit prezintă un risc mai mare. În mod similar, este posibil ca o bancă să perceapă o rată mai mică a dobânzii, pentru împrumuturile garantate prin forme asiguratorii certe, neriscante sau cu risc minim. Cu toate acestea, banca trebuie să-i permită clientului să dispună de suficient numerar pentru a-și putea desfășura activitatea nestingherit. În caz contrar, stabilirea unei rate prea mare poate determina un risc de credit sporit.
Cap. 4 Studiu privind analiza S.C. PRODPLAST S.R.L. pentru obținerea unui împrumut pe termen mediu
4.1. Creditele pe termen mediu
Creditele a căror durată de rambursare este între 1 și 5 ani sunt considerate credite pe termen mediu.
Creditele se acordă pentru realizarea investițiilor, în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul de stat sau fondurilor speciale, necesare acoperii cheltuielilor prevăzute în proiectele di investiții, aprobate pentru:
realizarea de noi obiective și capacități de producție;
dezvoltarea, modernizarea și tehnologizarea obiectivelor de investiții, a capacităților de producție, a utilajelor, a mașinilor și instalațiilor, a clădirilor și construcțiilor existent;
procurarea de mașini, utilaj și mijloace de transport;
cumpărarea de active fixe;
alte acțiuni de investiții.
Beneficiarii creditului
a) Regii autonome și societăți comerciale cu capital de stat sau majoritar de stat, pentru un credit de până la 60%din valoarea proiectului de investiții conform studiului de fezabilitate aprobat.
b) Societățile comerciale cu capital majoritar privat, asociații familiare, persoane fizice autorizate, persoanele fizica liber profesioniste autorizate prin lege, pentru un credit de până la 75% din valoarea proiectului de investiții conform studiului de fezabilitate analizat și acceptat de către bancă.
Documentele necesare obținerii creditului
Cererea de credit însoțită de:
bilanțul contabil, contul de profit și pierdere încheiat pe ultimul an;
bugetul de venituri și cheltuieli sau proiectul acestuia pentru anul în care se solicită creditul;
ultimele situații privind „Rezultatele financiare” și situația patrimoniului;
ultima balanță de verificare;
studiul de fezabilitate întocmit și aprobat conform instrucțiunilor metodologice pentru evaluarea financiară și economică societăților comerciale;
proiecția surselor pe perioada de acordare și rambursare a creditului;
acte privind situația juridică a terenului;
acordurile și avizele prevăzute de lege privind utilitățile și protecția mediului.
b) Pentru achiziționarea de mașini, utilaje, mijloace de transport, animale și alte datorii și cheltuieli de natura investițiilor, sunt necesare memorii de fundamentare a creditului din care să rezulte necesitatea, oportunitatea și indicatorii caracteristici precum și rezultatele economice-financiare scontate.
4.2. Fundamentarea deciziei de creditare
În fundamentarea deciziei de acordare a unui credit banca efectuează analiza nefinanciară care vizează credibilitatea clientului ca element psihologic esențial, cu privire la formarea de către bancă a convingarelor referitoare la calitățile morale și profesionale ale conducătorilor agenților economici solicitanți de credite, a principalilor asociați și colaboratori precum și a reputației privită prin calitatea produselor, serviciilor și modul de îndeplinire a obligațiunilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri.
În acest scop se urmărește în principal:
capacitatea managerială:
pregătire profesională;
experiența în domeniul de activitate;
moralitatea conducerii;
structura conducerii, specializarea în funcție de aptitudine în domeniul tehnic, financiar-contabil, marketing.
activitatea clientului:
evoluția activității și profitul acesteia;
sfera de activitate și caracterul activității;
concurenții și segmentul de piață deținut;
portofoliu de clienți și relațiile cu furnizorii.
strategia:
existența unei strategii pe următorii 3-5 ani;
modalități de realizare a ei.
Indispensabilă pentru decizia de creditare este analiza aspectului economico-financiar, care conține:
Analiza bilanțului contabil
examinarea bilanțului pe ultimul an încheiat și a situație financiare cumulate de la începutul anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;
analiza imobilizărilor corporale și necorporale și a surselor lor de acoperire;
analiza decontărilor, prelevărilor, datoriilor și obligațiilor față de terți;
analiza costurilor.
Analiza veniturilor, cheltuielilor și a contului de profit și pierdere
analiza rezultatelor și a profitului obținut pe ultimul an și pe anul curent;
analiza repartizării profitului net;
analiza pierderilor înregistrate și recuperarea lor.
c) Analiza fluxurilor de fonduri
permit evaluarea posibilitățile clientului de a genera în viitor lichidități;
permit evaluarea capacității clientului de a-și onora obligațiile de plata viitoare;
Analiza bonități clientului
analiza este importantă atât pentru bancă cât și pentru firmă, pentru a-și cunoaște mai bine situația financiară, în care se află și posibilitatea de a-și înapoia împrumutul solicitat;
Bonitatea clientului se stabilește cu ajutorul indicatorilor ce definesc și exprimă capacitatea acestuia de a-și achita obligațiile care urmează să-și le asume prin semnarea contractului de creditare.
Indicatorii de bonitate pot fi grupați în:
Indicatori de nivel și structură
Indicatori de performanță
4.3. Indicatorii de nivel și structură la S.C. PRODPLAST S.R.L.
1. Cifra de afaceri – reprezintă veniturile realizate de client la finele perioadei.
evoluția cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă;
În cazul analizat cifra de afaceri netă este 5.242.932 de 31 decembrie 2002, menționându-se faptul că societatea comercială „Prodplast S.R.L.” și-a început activitatea din februarie 2002.
Capitaluri proprii 5.596.459 mii lei
Rezultatul exercițiului 3.471.637, reprezintă indicatorul sintetic care caracterizează eficiența activității desfășurate.
Fondul de rulment
Fondul de rulment cu semnul (+) reprezintă fondurile permanente mai mari decât utilizări permanente; ceea ce a dus la utilizarea resurselor permanente pentru finanțarea activelor circulante.
Fondul de rulment cu semnul (-) absorbirea unei părți din resursele temporale pentru finanțarea unor p0ermanente:
FR= Cpe – Ai
Cpe – Capitaluri permanente = Capitaluri proprii + Împrumuturi pe termen mediu și lung
Ai – Active imobilizante
FR = 5.569.459 – 694.072 = 4.902.387 mii lei
Rezultă că societatea are resurse permanente mai mare decât utilizări, ceea ce a dus la o finanțare a activelor circulante.
NFR – Necesarul de fond de rulment
reprezintă diferența dintre necesitățile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare.
Nevoia de fond de rulment pozitivă semnifică un surplus de nevoi temporale în raport cu resursele temporale.
Dacă acest indicator este negativ, atunci unitatea în cauză are un surplus temporar de resurse în raport cu nevoile.
NFR = Acex – Dex
Acex = Active circulante din exploatare
Dex = Datorii din exploatare mai mici de un an
NFR = 4.110.729 – 1.469.509 = 2.641.220
valoarea pozitivă a variației nevoii de fond de rulment se explică prin creșterea stocurilor și creanțelor
Trezoreria netă
TN = Fond rulment – Necesar fond rulment
Reprezintă surplusul fondului de rulment față de nevoia de fond de rulment.
TN = 4.902.387 – 2.641.220 = 2.261.167
TN > 0 – exprim[ surplusul bancar;
TN < 0 – semnifică un deficit monetar;
7. Lichiditatea – reprezintă capacitatea unui client de a face față datoriilor sale pe termen scurt, prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilități.
7.1. Lichiditatea globală ce reflectă posibilitatea compartimentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface nevoile de plată exigibile.
Lg =
Lg = = 2,79 rezultă lichiditate favorabilă
7.2. Lichiditate redusă ce reflectă posibilitatea activelor concretizate în creanțe și trezorerie, de a face față achitării datoriilor curente.
Lr =
Lr = = 1,009
Lr – trebuie să tindă spre o mărire unitară (între 0,5 și 1)
7.3. Lichiditate imediată – ce reflectă posibilitatea achitării datoriilor pe termen scurt pe seama numeralului aflat în casierie, a disponibilităților bancare și a plasamentelor de scurtă durată.
– rezultă că doar o treime poate să acopere disponibilul aflat în casă și în cont la băncii.
8. Solvabilitatea – reflectă capacitatea generală a societății de a transforma toate activele sale în „cash” pentru plata tuturor datoriilor.
Solvabilitatea patrimonială =
Solvabilitatea patrimonială este considerată bună când rezultatul obținut depășește 30%, indicând ponderea resurselor proprii în totalul pasivului.
9. Gradul de îndatorare – arată limita până la care agentul economic este finanțat din alte surse decât fondurile proprii.
Gradul de îndatorare =
– cu cât gradul de îndatorare este mai mic cu atât unitatea este mai fiabilă sub aspect financiar.
10. Rata profitului – indică mărimea profitabilității agentului economic;
Rata profitului =
o rată a profitului ridicată indică o profitabilitate mare a agentului economic;
11. Rentabilitatea financiară – exprimă capacitatea capitalului investit de a produce profit.
Rentabilitatea financiară =
12. Perioada de rambursare a datoriilor – exprimă ritmul achitării datoriilor față de terți, ale agentului economic.
Perioada de rambursare a datoriilor =
Perioada de rambursare a datoriilor =
un interval mic de achitare a obligațiilor, arată că agentul economic este un bun platnic;
13. Producția exercițiului (PE) = Producția vândută + Producția stocată + Producția imobilizată.
PE = 5.241.799
14. Valoarea adăugată (VA) – reflectă cererea sau creșterea valorii adăugate prin exercitarea activităților profesionale curente, valorii bunurilor și serviciilor care provin de la terți.
Valoarea adăugată = Producția globală a exercițiului (MC+PE) – Consumul de bunuri și servicii furnizate de către terți pentru acest produs
MC – marfă comercială =0
VA = 0 + 5.241.799 –1.168.100 = 4.073.699
15. Excedentul brut de exploatare – măsoară profitul economic brut care provine din ciclul de exploatare. El arată ce-i rămâne societății după ce din valoarea adăugată a scăzut costul forței de muncă.
E.B.E.= (V.A. + Subvenții de exploatare primite) –[Cheltuieli cu personalul – impozite și taxe (cu excepția impozitului pe profit)]
E.B.E. = 4.073.699 – 222.483 – 5.895 = 3.845.321
16. Rezultatul exploatării – măsoară profitul economic al societății independent de politica financiară, fiscală și de distribuție a dividendelor.
RE = E.B.E. + (Venituri din amortizări și provizioane + Alte venituri din exploatări) – (Cheltuieli cu amortizările și provizioanele + Alte cheltuieli de exploatare)
RE = 3.845.321 + [0+0 – (44.022 + 1.173.955)
RE = 3.845.321 + (- 1.217.977) = 2.627.344
10. Rezultatul curent înainte de impozit (RC) – reflectă rezultatul normal degajat de activitățile curente ale societății.
RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
RC = 2.627.344 + 17.345 – 69.739 = 2.574.950
Indicatorii performanței economice
Profitabilitatea economică (PE) care poare fi:
Rentabilitatea economică (RE)
Ci – capitaluri investite în exploatare
Ci = Imobilizări de exploatare corporale și necorporale (ie) + Nevoia de fond de rulment
c) Profitabilitatea financiară – măsoară aptitudinea societății de a degaza un rezultat recurent pornind de la volumul său de afaceri și ținând cont de modul ales de finanțare a nevoilor.
RC – rezultatul curent înainte de impozit
CA – cifra de afaceri
d) Rentabilitatea financiară – oferă o apreciere a eficienței societății în utilizarea resurselor aduse de către acționari.
RC – rezultatul curent înainte de impozitare
CP – capitaluri proprii
– reprezintă eficiența societății în utilizarea resurselor aduse de către acționari.
Prezentarea indicatorilor privind bonitatea
S.C. PRODPLAST S.R.L.
Cap.5 Studiu de caz privind acordarea unui credit pe termen mediu
5.1. Prezentarea societății comerciale S.C. PRODPLAST S.R.L
5.1.1. Descrierea societății
S.C. PRODPLAST S.R.L. Tg. Mureș, a luat ființă în februarie 2002 ca unic producător de mase plastice din România prin tehnologia rotoformării.
Timpul de livrare scurt și calitatea deosebită a produselor, conforme cu normele europene EN 840în domeniu, sunt determinate de o linie tehnologică compusă din utilaje computerizate performante.
Un alt atu al SC PRODPLAST SRL este alegerea celor mai buni furnizori de utilaje, componente și materii prime, criteriul hotărâtor fiind un sistem de asigurare a calității ISO 9001:2000 și ISO 14001:1996 aflate în fază avansată de implementare în procesul de producție.
Disponibilitatea noastră în a adapta producția conform cerințelor clienților noștri ne recomandă.
Gama de produse din PE se clasifică în următoarele grupe:
Europubele (120L/240L) și Coșuri de gunoi stradale (55L);
Accesorii metalice pentru europubele (120L/240L) și Coșuri de gunoi stradale (55L);
Rezervoare (1000L) și Recipienți (Cămine de vizitare sau colectare).
Evoluția firmei este în continuă creștere din mai multe considerente:
Piața de desfacere, cu precădere piața românească, este o piață în formare și în creștere pentru produsele Europubele 120L/240L. La momentul demarării activității noastre piața era acoperită doar cu produse din import, în prezent fiind unic producător al acestor produse în România;
Începând cu luna martie capacitatea de producție pentru produsele Europubele 120L și 240L se va dubla prin achiziționarea unui al doilea set de matrițe (aflate deja în fază de producție la furnizorul nostru firma CRE-MAR Italia) pe lângă existente și totodată la costuri mai mici per unitate de produs, ceea ce se va traduce în prețuri de producție reduse și sperăm o creștere a cifrei de afaceri;
Totodată fiind unic producător de mase plastice prin tehnologia rotoformării din România în ceea ce privește produsul Rezervor 1000L, Cămin de vizitare și colectare, acestea se pot realiza doar prin această tehnologie iar achiziționarea lor din import implică costuri suplimentare de transport per unitate de produs, ceea ce face din produsele noastre o opțiune fără concurență;
Pe lângă piața internă, avem stabilite relații de afaceri cu parteneri străini, derulând deja exporturi pentru accesorii metalice Coș de gunoi stradal (55L), urmând a încheia în scurt timp un contract pe o perioadă îndelungată, ceea ce aduce un plus de siguranță și constantă în evoluția pozitivă a firmei.
5.1.2. Descrierea proiectului
Scopul proiectului îl reprezintă utilarea și amenajarea unei unități de producție destinat industriei ambalajelor din hârtie și carton, capabilă de a realiza produse competitive pe plan european.
Proiectul în sine, reprezintă crearea unei unități de producție specializată pe trei grupe de produse:
I. Prima grupă de produse, și cea mai importantă o reprezintă ambalajele – microambalaje –pentru industria farmaceutică aflată în plină dezvoltare, atât pe plan internațional cât mai ales pe piața internă.
II. A doua grupă de produse o reprezintă ambalajele necesare industriei alimentare, care de asemenea cunoaște o dezvoltare rapidă și o creștere continuă a cantităților precum și a diversităților posibilităților de ambalare.
Pentru cele două industrii prezentate mai sus, produsele vor fi reprezentate în prima fază de cutii de carton, imprimate la standarde ridicate, acestora urmându-le cutiile de carton autoformabile cu lipire în trei puncte, imprimate de asemenea la standarde ridicate de calitate.
III. A treia grupă de produse o reprezintă realizarea de tipărituri de înaltă calitate, la standarde ridicate și tiraje mari de execuție.
Având în vedere obiectivul activității curente al SC PRODPLAST SRL, impactul noilor produse asupra activităților curente, se poate traduce prin diversificarea ofertei pe piața ambalajelor, prin delimitarea strictă a segmentului țintă, pentru fiecare unitate de producție: cea existentă și cea aflată acum în fază de proiect. De asemenea creșterea cifrei de afaceri este un element important în desfășurarea activităților în domeniul ambalajelor.
Motivația pentru demararea unei noi unități de producție , a apărut în urma studiilor realizate de către SC PRODPLAST SRL asupra pieței ambalajelor, studii efectuate atât empiric, prin contacte directe cu unii producători și potențiali clienți, cât și prin studii pe bază de calcule statistice, datele fiind furnizate de către Institutul Național de Statistică și Economie, cuprinzând serii de timp de cinci ani, evoluții ale industriei ambalajelor pe segmente multiple, precum și realizarea unor prognoze sau previziuni pe sectorul țintă al acestui proiect.
De asemenea, atât în baza evoluției macroeconomice din România, cât și în baza strategiei economice pe termen mediu și lung a țării precum și a tendinței de aderare la Uniunea Europeană, schimbări ce vor survenii în domeniul ambalajelor de hârtie ți carton, schimbări necesare și obligatorii, vor impune pe piață acele firme care au făcut investiții în tehnologie (producătorii de ambalaje și consumatori de ambalaje), apte de a putea furniza produse competitive sub aspectul calității și prezentării acestora.
Odată ce etapele de investire și prognoza au fost realizate, s-a luat contactul cu firma producătoare a utilajelor, HEIDELBERG – Germania, și s-au inițiat discuții în privința achiziționării echipamentelor necesare, etapa finalizată prin încheiere negocierilor, elaborarea și semnarea contractului și plata avansului în baza facturii proformă emise de furnizor.
Utilajele urmează a fi livrate în a doua decadă a lunii februarie, perioadă până la care se va realiza amenajarea spațiilor de producție și administrative ale noilor unități de producție, amenajări constând în refacerea sistemului energetic, renovarea încăperilor prin refacerea tencuielilor, a zugrăvelilor prin folosirea unor vopsele lavabile, înlocuirea ferestrelor cu ferestre cu geam termopan, montarea unui tavan din gipscarton, acoperirea pardoselilor cu o rășină sintetică pentru o mai bună circulație și o întreținere mai ușoară, proiectarea și montarea unei instalații de aclimatizare precum și amenajarea modulelor administrative.
Odată ce utilajele vor fi montate, în prima decadă a lunii martie, se vor face testele de bună funcționare, timp în care se vor încheia și primele contracte pe baza discuțiilor și a negocierilor aflate acum în diferite faze.
Desfășurarea în bune condiții a procesului tehnologic va fi asigurată de designer-ul nostru domnul Adrian Moldovan care are o vastă experiență în domeniul tipografic.
5.1.3. Produsele și serviciile
Enumerați produsele și serviciile ca procent din cifra de afaceri curentă și după terminarea proiectului.
5.1.4. Stadiile de desfășurare și completare a proiectului
Activitate:
5.1.5. Numărul total de angajați Acum: 13 La capacitate maximă: 19
5.1.6. Taxele vamale
Referitor la materiile prime și echipamentele de import, acestea sunt în totalitate de origine EU (Italia) iar pozițiile tarifare din codul vamal în care se încadrează, dau scutire de taxe vamale, de unde rezultă că nu avem nici un fel de influență asupra costurilor de producție.
5.1.7. Schimbul valutar
Întrucât materia primă utilizată în producția de mase plastice (LLDPE) este din import, iar ponderea acestuia în prețul de cost este de până la 40%, o diferență de curs nafavorabilă rezultată între momentul importului și momentul plății se reflectă prin diminuarea profitului net. În schimb veniturile realizate din export raportate la aceeași perioadă contracarează efectul negativ al acestor diferențe de schimb nefavorabile aferente importurilor. Totodată începând cu luna februarie 2003 vom beneficia de materie primă de la furnizori interni ceea ce va elimina riscul înregistrării de diferențe de curs nefavorabil provenit din importuri.
5.2. Poziția pe piață a firmei
5.2.1. Furnizorii
Se va completa pentru fiecare furnizor care deține cel puțin 15% din costurile materiei prime.
a)
b)
5.2.2. Clienți
Se vor trece doar cei ce reprezintă mai mult de 15% din vânzările lunare.
a)
5.2.3. Concurența
a) Câte firme oferă produse/servicii identice sau similare de segmentul Dvs. de piață? Enumerați principalele firme concurente, interne sau externe.
În domeniul producției de mase plastice:
Nu există producători indigeni de Europubele 120L și 240L și coșuri de gunoi stradale din PE. Produse similare se comercializează pe piața românească de diverse societăți comerciale ca produse de import din Ungaria, Grecia, Germania și Italia.
În domeniul producției de ambalaje din carton și tipăritură de înaltă calitate:
Există pe piața din România o multitudine de tipografii dar un număr foarte restrâns dintre acestea oferă tipăritură de înaltă calitate și dintre acestea doar câteva oferă și o productivitatea ridicată. Se remarcă în regiune ABC Impex Odorheiul Secuiesc, Ideea Print Cluj Napoca, firme care am putea să la considerăm concurente.
Dacă provin mai departe și analizăm piața de ambalaje și microambalaje din carton, considerăm firmă concurentă ABC Impex Odorheiul.
b) Prin ce vă deosebiși de concurență? Enumerați punctele forte și punctele slabe ale propriei afaceri, comparativ cu cele ale concurenței.
În domeniul producției de mase plastice:
Produsele PRODPLAST sunt realizate în conformitate cu norme europene în domeniul EN 840, pe o linie tehnologică de ultimă generație, folosind materii prime de calitate și respectând un sistem de management al calității ISO 9002 pe cale de implementare în procesul de producție. Din aceste considerente considerăm că produsele PRODPLAST sunt cel puțin la nivelul produselor concurente din import. Conform OG nr 60/2001, PRODPLAST în calitate de producător indigen, beneficiază de o marjă de producător de 7,5% la licitațiile de achiziții publice organizate de Instituțiile Publice ale Statului, unul din principalii noștri clienți. Totodată destinația produselor fiind piața românească costurile de transport sunt mai mici ca în cazul produselor de import. Neavând nici influența taxelor și comisioanelor vamale, putem să practicăm prețuri foarte competitive în comparație cu produsele de import.
În domeniul producției de ambalaje din carton și tipărituri de înaltă calitate:
Considerăm ca și firme concurente doar câteva din multitudinea de tipografii care funcționează pe piața românească și cu atât mai puține în regiunea geografică în care se va amplasa proiectul, susținem realizarea proiectului din punct de vedre al unei lipse de concurență în domeniul tiparului de înaltă calitate. În argumentarea acestei idei venim cu studiile efectuate în regiune și cu concluzia existenței a numeroase tipografii dar care funcționează cu utilaje depășite moral și în primul rând fizic. Achiziționarea echipamentelor de la firma HEIDELBERG, firmă de prim rang în domeniul tipografic, va garanta realizarea unui tipar de înaltă calitate la randamente și productivitate foarte ridicate ceea ce va face diferența cu majoritatea tipografiilor existente și ne va situa cel puțin pe aceeași treaptă cu cele câteva firme concurente.
c) Ce ar trebui să faceți pentru a vă îmbunătății poziția pa piață?
În domeniul producției de mase plastice:
Lărgirea rețelei de distribuție;
Campanii promoționale / Reclame în reviste de specialitate;
Participarea la manifestări specifice pe categorii de produse:
Salubritate: Europubele 120L/240L, Coșuri de gunoi stradale 55L:
Construcții: Rezervor 1000L/Cămin de vizitare/ Cămin de colectare.
d) Cum se compară prețurile Dvs. de cele ale concurenței?
În domeniul de mase plastice:
Prețurile practicate în comparație cu cele ale concurenței sunt competitive;
Totodată în calitate de producători români, conform OG nr 60/2001, în cazul achizițiilor publice beneficiem de o marjă de 7,5%.
5.2.4. Poziția pe piață a firmei
A. Care este piața țintă? Cât de mare estimați a fi această piață? Care este procentul deținut de Dvs. din piață?
În domeniul producției de mase plastice:
Pentru Europubele 120L/240L și coșuri de gunoi stradale:
Firme de salubritate, Primării, Societăți Comerciale, Instituții publice, persoane fizice etc.
Piața românească în domeniu este în creștere accelerată fiind departe de potențialul maxim din următoarele considerente:
Este o piață în formare, Europubelele fiind doar o parte a sistemului de colectare a resturilor menajere. Utilizarea într-un sistem eficient al acestora presupune utilaje pentru colectare, gropi de gunoi ecologice, etc. iar toate acestea sunt subiect al unor proiecte ample de investiții aflate în diverse stadii de execuție în diverse localități din țară;
PE este un material supus îmbătrânirii ceea ce se traduce printr-o durată limitată a produsului și asta duce la o înlocuire periodică a acestora pentru a se încadra în parametrii tehnici de exploatare.
Pentru rezervoare 100L/cămine de vizitare/cămine de colectare:
Întrucât sunt produse cu o largă întrebuințare este practic imposibil de cuantificat piața acestor produse.
În domeniul producției de ambalaje din carton și tipărituri de înaltă calitate:
Industria farmaceutică, Industria alimentară, Societăți Comerciale, Instituții Publice, persoane fizice, etc.
B. Comentați schimbările ce vor avea loc pe piață și cum anume se va adapta firma Dvs. la aceste schimbări?
Creșterea concurenței pe piața internă?
În domeniul producției de mase plastice:
În domeniul producției de ambalaje din carton și tipărituri de înaltă calitate:
Produsele ofarite atât în cazul producției actuale cât și în cazu producției ce se va realiza după demararea proiectului sunt de înaltă calitate. Acestea sunt realizate cu tehnologie performantă iar structura organizatorie a societății este una flexibilă, capabilă să se adapteze oricăror situații pe care piața le va impune. De aceea nu ne considerăm periclitată poziția pe piață în contextul creșterii concurenței.
Creșterea cererii?
În domeniul producției de mase plastice:
În domeniul producției de ambalaje din carton și tipărituri de înaltă calitate:
Există posibilități reale și disponibilitatea de a extinde capacitatea de producție pe ambele domenii de activitate în caz că piața o va impune.
5.3. Informații financiare
Se anexează Bilanțul și Contul de profit și pierderi pe ultimii doi ani, precum și ultima balanță de verificare, completată cu standardele în vigoare.
a) Conturi clienți (creanțe)
mil. lei (vechime solduri)
b) Stocuri (materii prime, produse finite, produse în curs de execuție)
mil. lei (vechime solduri)
c) Echipamente, utilaje, autovehicule existente (pentru valori peste 1000 mil. lei)
d) Alte datorii
mil. lei (vechime solduri neplătite)
e) Împrumuturi făcute firmei de către proprietari
1.797.822 (mii lei) la 31 decembrie 2002
Termenul de rambursare nespecificat. Rambursările se vor face în momentul în care disponibilul o va ermite.
Concluzii și propuneri
În condițiile unei economii de piață, creditarea operațiilor economice reprezintă o problemă de mare importanță. În actuala societate românească întreprinderea este considerată ca fiind principala verigă în asigurarea unei circulații monetare sănătoase, contribuind prin funcțiile pe care le îndeplinește la dezvoltarea societății și la îmbunătățirea nivelului de trai.
Pe de altă parte, având în vedere rolul și importanța pe care le au cu băncile la buna funcționare a agenților economici și a economiei în ansamblu în perioada de tranziție, la economia de piață sistemul bancar a fost așezat pe principii noi concurențiale capabile să ofere o gamă largă de produse și servicii de un nivel calitativ superior care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de agenți economici.
De asemenea băncile și-au perfecționat activitatea de creditare înregistrându-se un pas evolutiv de consolidare a relației bancă- întreprindere, pe linie de credit; această relație depinzând de contextul economiei, monetar și financiar.
Creditul – ca pârghie bancară – trebuie să fie folosit astfel încât să poată contribui la creșterea profitului bancar și implicit la dezvoltarea activității clienților din sectoarele deservite.
Felul în care sunt gestionate creditele de către agenții economici este foarte important deoarece poate influența într-un mod hotărâtor dezvoltarea economiei la nivel național sau local, orice agent economic își asumă un risc atunci când demarează o investiție care are nevoie de finanțare externă. Consider însă că aceste riscuri pot fi anulate, numai în cazul în care întocmește în amănunțime indicatori de echilibru și performanță economico-financiară pentru a ști cu exactitate nevoile firmei precum și nevoile acesteia pentru o bună desfășurare a activității.
Încrederea care trebuie să existe între bancă – în calitate de creditor- și agentul economic – în calitate de debitor – reprezintă un factor important al relației bancă – client în ceea ce privește creditul.
Încrederea presupune:
„cinste”, cuvânt ferm al împrumutatului de a rambursa la date cuvenită creditul pe care l-a obținut;
„necesitatea” competiției împrumutatului în activitatea profesională.
Banca ar trebui să-și îmbunătățească activitatea de alocare a creditelor, să practice dobânzi mai flexibile și competitive, deoarece datorită ratei dobânzii destul de ridicată la credite, restricțiilor monetare și dezechilibrelor care afectează întreaga economie românească, se manifestă o tendință de restrângere a numărului celor care apelează la creditul bancar.
Se cunoaște faptul că în afara finanțării interne, creditul bancar este aproape singura formă de finanțare externă la care pot apela firmele românești. Ori într-un exces de prudență, băncile românești aproape că nu acordă nici un fel de credit în lipsa unei garanții materiale solide, fapt ce reprezintă o piedică în calea dezvoltării și extinderii activității unora dintre agenții economici. Consider ca fiind absolut necesară intensificarea măsurilor de atragere la bănci a solicitanților de capital privat și a întreprinderilor mici și mijlocii în principal în acordarea de facilități în ce privește condițiile de creditare, nivelul dobânzilor, termenele creditării, nivelul comisioanelor.
În ceea ce privește analiza performanțelor economico – financiare a agenților economici se impune folosirea unui sistem de indicatori care să reflecte cât mai bine activitatea agentului economic.
Pentru aprofundarea analizei bonității clientului, banca trebuie să pună accentul pe studiul caracterului, competenței și conexiunilor clientului pentru formarea unei imagini cât mai reala asupra lui.
Procesul de creditare trebuie să se caracterizeze prin operativitate și elasticitate, care se referă la promptitudinea satisfacerii cererilor de credite precum și la adaptabilitatea tehnicii de creditare.
BIBLIOGRAFIE
Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel – „Monedă, credit, bănci”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1997.
Cezar Basno – „Parteneriatul bancă-întreprindere”, Tribuna Economică nr.14/1991.
Cezar Basno – „Întreprinderea și creditul monetar”, Tribuna Economică nr. 9, 10,11/1996.
Victor Manole, I. Al. Mărgineanu, Stoica Iosif, St. Mitrache – „Firma și banca", Tribuna Economică 1999.
Delia Cojocaru – „Caracteristici ale sistemului bancar românesc”, Revista „Firma – Băncile – Asigurări” nr. 6/iunie 1999.
Delia Cojocaru – „Exigențe ale activității bancare”, Revista „Finanțe – Bănci – Asigurări” nr.7-8/1999.
Nicolae Davidescu – „Acordarea și rambursarea creditelor”, Tribuna Economică nr 41, 43/1997.
Vasile Dedu – „Management bancar”, Editura Mondon, București, 1997.
Elena Drăgășescu – „Relații valutar-financiare internaționale”, Editura Mesagerul, Cluj Napoca, 1995.
I. Galicanu, M. Cristea – „Relația bancă-client”, Revista „Finanțe – Bănci – Asigurări” nr.2-3/1998.
N. Hoață – „Accesul firmelor românești la finanțare”, Revista „Finanțe – Bănci – Asigurări” nr. 2-3/1998.
Lucian C. Ionescu – Institutul Bancar Român – „Băncile și operațiunile bancare”, Editura Economică, 1996.
Luminița Ionescu – „Creditul pe teren scurt”, Revista „Finanțe – Bănci – Asigurări” nr. 3/1999.
Costin Kirițescu, Emilian Dobrescu – „Băncile – Mică Enciclopedie”, Editura Expert, 1998.
Alexandru Lăzărescu – „Rolul băncilor în simularea proceselor economice”, Tribuna Economică nr. 31-32/1997.
Alexandru Lăzărescu – „Integrarea creditului în circuitul economic”, Tribuna Economică nr. 33, 35, 40/1996.
Alexandru Pintea, Gheorghe Ruscanu – „Băncile în economia românească”, Editura Economică, 1995.
Carmen Răduț – „Managementul organizării activității bancare”, Revista „Finanțe – Bănci – Asigurări” nr. 7-8/1999.
Teodor Roșca – „Monede și credit”, Editura Sarmis, Cluj Napoca, 1996.
Teodor Roșca – „Agentul economic și creditul”, Tribuna Economică nr. 35/1992.
Luminița Roxin – „Gestiunea riscurilor bancare”, Editură Didactică și Pedagogică, București, 1997.
Legea nr. 31/1990 privind înființare societăților bancare.
Legea nr. 31/1991 privind activitatea bancară.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Modalitati de Finantare ale Agentilor Economici Prin Creditare (ID: 132540)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.