Modalitati DE Executare Silita
INTRODUCERE
Executarea silită reprezintă cea de a doua etapă a procesului civil care se referă la procedura prin intermediul căreia creditorul, care este titular al dreptului recunoscut de o hotărâre judecătorească sau printr-un alt act executoriu, constrânge pe debitorul său care nu-și execută obligațiile cu ajutorul organelor de stat competente, pentru a și le îndeplini în mod silit.
Importanța executării silite se regăsește și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, unde s-a arătat de către instanța europeană că dreptul la un process corect nu acoperă procedura doar până la pronunțarea hotărârii, ci se prelungește până la executarea acesteia, iar statul este obligat să considere executarea silită drept o parte integrantă din proces. Astfel Curtea Europeană chiar a criticat România că nu a umărit și punerea în executare silită a diferitelor hotărâri judecătorești.
Legat de natura juridică a executării silite au existat în doctrină opinii controvesrsate care au afirmat pe de o parte că executarea silită are caracter administrativ, sau pe de altă parte că este o activitate de judecată, sau chiar că are un caracater mixt, adică și administrativ și jurisdicțional.
Legat de caracterul administrativ, s-a susținut teoria deoarece adepții acesteia au afirmat că după pronunțarea hotărârii de către instanță, executarea reprezintă o serie de procedure realizate de executorul judecătoresc. Cei care afirmă că executarea silită este o activitate de judecată s-su bazat pe faptul că ea reprezintă a doua fază a procesului civil, deoarece actele și procedurile de executarea silită sunt supuse controlului judecătoresc. A treia opinie, a acelora care afirmă că executarea silită prezintă un character mixt, atât administrative, cât și jurisdicțional s-au bazat pe faptul că, acest caracter administrativ este bine conturat, deoarece executorul judecătoresc are un rol important în procedura de executare silită.
Drepul de executare silită sau dreptul execuțional civil, cum este cunoscut în doctrina noastră, reprezintă ramura de drept formată din totalitatea normelor procesuale de drept privat care stabilesc modalitățile de constângere a debitorului, chiar și sancțiunile și alte măsuri care urmează să fie aplicate de către executorii judecătorești, instanțe sau autorități, cu scopul de a se restabili ordinea de drept și dreptul material care i-a fost încălcat creditorului.
Despre acest drept execuțional putem spune că este o ramură distincă de drept, are autonomie în raport cu alte ramuri ale dreptului și are principii fundamentale proprii care îi guvernează activitatea. De asemenea acest drept are o structură unitară, este format din norme proceduralecu același obiect de regelementare, este un drept absolut recunoscut creditorului, are instituții proprii și este o ramură a dreptului privat cu preponderente legături cu dreptul civil, deoarece reprezintă mijlocul ethnic prin care se ajunge la restabilirea dreptului material al creditorului care a fost încălcat.
Între principiile proprii ale executării silite putem menționa: principiul legalității, principiul independenței executorului judecătoresc, principiul rolului activ a executorului judecătoresc, principiul egalității părților în faza execuțională, priciiul dreptului la apărare, principiul celerității, etc.
Legat de instituțiile proprii ale executării silite, aceste se referă la declanșarea executării silite, modalitățile de executare silită, contestația la executare și întoarcerea executării silite, prescripția și perimarea executării silite, eliberarea și distribuirea sumelor obținute din executarea silită.
Principiul executării silite se referă la executarea de bună voie a obligației stabilite prin titlu executoriu de către debitor, și doar atunci când debitorul nu-și execută obligația va putea fi executat silit.
Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
Executarea unor obligații de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public, emiterea unei autorizații, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris și altele asemenea, se poate obține la simpla cerere a persoanei îndreptățite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc, dacă prin lege nu se dispune altfel.
În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.
Dacă socotește că este în interesul executării, executorul judecătoresc îi va cere debitorului, în condițiile legii, lămuriri în scris în legătură cu veniturile și bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum și pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligația sa, arătându-i consecințele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.
1.Considerații generale privind executarea silită
1.1 Semnificația noțiunii de executare silită
1.2 Natura juridică a executării silite
1.3 Modalitățile de executare silită
Executarea silită reprezintă una din instituțiile fundamentale ale dreptului procesual civil și o componentă importantă a justiției într-un stat de drept. Ca orice altă instituție importantă a dreptului procesual civil, executarea silită este caracterizată de anumite principii, adică de anumite reguli generale în baza cărora sunt reglementate structura și desfășurarea executării silite. Aceste reguli, care se completează cu principiile fundamentale ale procesului civil și cu principiile organizării profesiei de executor judecătoresc, au nu numai o importanță teoretică, ci și una practică.
Executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de drept privat, cu excepția acelora care beneficiază, în condițiile legii, de imunitate de executare.
Titlul executoriu se referă tocmai hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Hotărârile executorii sunt acele hotărâri date în apel dacă prin lege nu se prevede altfel, dar și acele hotărâri date în primă instanță fără drept de apel, sau acelea în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul conform art. 459 alin.2 ncpc.
Hotărârile definitive sunt:
hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului;
hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel;
hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;
hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;
orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Acese hotărâri devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului sau a recursului, ori după caz, la data pronunțării.
Punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului în cazul în care hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs. Dacă mai apoi titlul este modificat ori desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz.
Mai există și alte titluri executorii care pot fi puse în executare silită, și anume: încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii; înscrisurile autentice; titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.
Dacă se refuză eliberarea titlului executoriu de către alte organe competente potrivit legii și dacă legea specială nu prevede altfel, creditorul poate face plângere la judecătoria în circumscripția căreia se află organul care trebuia să emită titlul executoriu, în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință de refuz.
Dacă titlul executoriu s-a desființat toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel.Astfel în această situație sunt aplicabile dispozițiile privitoare la întoarcerea executării.
În noul Cod de procedură civilă, principiul legalității executării silite a primit o consacrare expresă, art. 616 dispunând că executarea silită se face cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate. Totodată, în alin. 2 se prevede că este interzisă efectuarea de acte de executare de către alte persoane sau organe decât cele prevăzute la art. 614.
Noul Cod de procedură civilă prevede în art. 621 că între părțile raportului juridic execuțional pot interveni înțelegeri privind efectuarea executării. Astfel, în tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului judecătoresc, creditorul și debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor bănești sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligației să se facă în alt mod admis de lege.
Activitatea desfășurată de organele de urmărire silită nu poate fi totuși identificată, în toate detaliile sale, cu activitatea de judecată. În primul rând, este de observat că executarea silită nu se caracterizează prin existența unei instrucții propriu-zise, materializată în administrarea unor dovezi pentru stabilirea dreptului urmărit a fi realizat în justiție. Pe de altă parte, executarea apare, în principiu, ca o fază ulterioară recunoașterii judecătorești a dreptului afi rmat prin acțiune. Intervenția instanței în cursul executării silite este uneori necesară. Este ceea ce se realizează în mod deosebit în sistemul execuțional reglementat prin dispozițiile Codului de procedură civilă.
Acesta reglementează două modalități de executare silită : executarea silită directă și executarea silită indirectă.
Executarea silită directă este acea modalitate de executare silită prin care creditorul urmărește realizarea în natură a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu. La rândul ei , executarea silită directă îmbracă trei forme, respectiv:
predarea silită a bunurilor mobile (art. 892-894 NCPC);
predarea silită a bunurilor imobile (art. 895-901 NCPC);
executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face(art. 902-908 NCPC ).
Executarea silită indirectă este acea modalitate de executare prin care creditorul ce are de realizat o creanță bănească urmărește să realizeze această creanță prin valorificarea bunurilor debitorului sau prin poprirea sumelor de bani pe care acesta le deține la terțe persoane .
Dar și executarea silită indirectă îmbracă partu forme, și anume:
urmărirea silită a bunurilor ( art. 730 – 779 ncpc );
poprirea ( art.780 – 793 ncpc );
urmărirea silită a fructelor neculese și recoltelor prinse de rădăcini ( art. 794 – 798 ncpc );
urmărirea silită a bunurilor imobile ( art. 812 – 862 ncpc ).
S-a pus în discuție de multe ori dacă executarea silită directă se poate transforma în executare silită indirectă, iar concluzia a fost că acest lucru este posibil dacă există o hotărâre care prevede o singură condamnare și executarea directă nu mai este posibilă. Astfel conform art. 891 ncpc ’’ Dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în ceori necesară. Este ceea ce se realizează în mod deosebit în sistemul execuțional reglementat prin dispozițiile Codului de procedură civilă.
Acesta reglementează două modalități de executare silită : executarea silită directă și executarea silită indirectă.
Executarea silită directă este acea modalitate de executare silită prin care creditorul urmărește realizarea în natură a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu. La rândul ei , executarea silită directă îmbracă trei forme, respectiv:
predarea silită a bunurilor mobile (art. 892-894 NCPC);
predarea silită a bunurilor imobile (art. 895-901 NCPC);
executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face(art. 902-908 NCPC ).
Executarea silită indirectă este acea modalitate de executare prin care creditorul ce are de realizat o creanță bănească urmărește să realizeze această creanță prin valorificarea bunurilor debitorului sau prin poprirea sumelor de bani pe care acesta le deține la terțe persoane .
Dar și executarea silită indirectă îmbracă partu forme, și anume:
urmărirea silită a bunurilor ( art. 730 – 779 ncpc );
poprirea ( art.780 – 793 ncpc );
urmărirea silită a fructelor neculese și recoltelor prinse de rădăcini ( art. 794 – 798 ncpc );
urmărirea silită a bunurilor imobile ( art. 812 – 862 ncpc ).
S-a pus în discuție de multe ori dacă executarea silită directă se poate transforma în executare silită indirectă, iar concluzia a fost că acest lucru este posibil dacă există o hotărâre care prevede o singură condamnare și executarea directă nu mai este posibilă. Astfel conform art. 891 ncpc ’’ Dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilității predării acestuia, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanța va avea în vedere și prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligației, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.’’
Noul cod de procedură civilă reglementeayă o nouă formă de executare silită, și anume urmărirea veniturilor generale ale imobilelor în art. 799 – 811, unde se arată că obiectul acestei modalități de executare este reprezentat de :
toate veniturile prezente și viitoare ale imobilelor ce sunt proprietatea debitorului sau asupra cărora el are un drept de uzufruct;
veniturile debitorului arendaș sau chiriaș provenite din exploatarea imobilelor arendate sau închiriate;
potrivit art. 799 alin. 3 ncpc urmărirea veniturilor unui imobil nu va putea fi efectuată dacă există o urmărire imobiliară asupra aceluiași imobil.
Această modalitate de executare silită poate avea, se asemenea, și un caracter social pentru debitor , întrucât dă posibilitatea creditorului să urmărească veniturile generale ale imobilului, măsură care nu poate duce la scoaterea bunului din patrimoniul debitorului, ca în cazul urmăririi silite imobiliare indirecte. Astfel, obiectul acestei urmăriri îl constituie urmărirea veniturilor generale ale unui imobil, care vor fi sechestrate și mai apoi eliberate creditorului sau vor fi distribuite creditorului.
2.Participanții la executarea silită
2.1 Părțile
2.2 Organele de executare
2.3 Instanța de executare
2.4 Alți participanți la executarea silită
Sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul. Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, potrivit legii. În acest caz, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității procesuale produc efecte, în condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz.
Astfel, noul cod de procedură penală reglementează prin art. 686 – 688 cazurile de transmitere legală a drepturilor și obligațiilor aferente caității de creditor sau debitor. Deci în cazul decesului creditorului , moștenitorii creditorului pot continua o executare începută sau pot porni ei înșiși executarea silită, în temeiul titlului executoriu obținut contra debitorului . Dacă debitorul a decedat, creditorul poate continua sau poate declanșa urmărirea împotriva moștenitorilor acestuia. Dar dacă debitorul moare îninte de sesizarea executorului judecătoresc nu poate fi pornită nicio executare silită.
Creditorul este persoana căreia i s-a eliberat titlul executoriu, implicit acea parte care a câștigat procesul. În categoria creditorilor mai intră:
creditorii personali ai unuia dintre soți care cer împărțirea bunurilor comune atunci când bunurile nu sunt suficiente pentru acoperirea creanței creditorilor ( art. 353 c.civ. și art.807 ncpc );
creditorul ipotecar care urmărește imobilul oriunde s-ar afla, iar cf. art.2363 c.civ. terțul dobânditor al imobilului ipotecat îndreaptă acțiune în regres împotriva debitorului principal ( art. 2345 și 2360 c.civ. );
minorul care nu are 14 ani împliniți și participă la procedura execuțională prin reprezentant legal, iar în cazul în care împlinește 14 ani în timpul urmăririi, el poate fi introdus în procedură, dar în același timp este urmărit de ocrotitorul legal pe toată perioada executării silite, și astfel reprezentarea se transformă în asistare.
Atunci când participantul la procedura de executare este lipsit de capacitate procesuală de folosință sau exercițiu, sancțiunea este fie respingerea cererii de încuviințarea a executării silite cf. art. 665 alin.5 pct.7 ncpc, fie anularea actelor de executare efectuate în condițiile de neregularitate procedurală, pe calea contestației la executare.
Debitorul este persoana obligată prin hotarâre sau printr-un alt titlu executoriu și împotriva căruia urmează să fie pornită executarea silită, dacă acesta nu își execută de bunavoie obligațiile.
Părțile trebuie să îndeplinească anumite condiții în faza executării silite care sunt asemănătoare celor din faza judecății, și anume: trebuie să aibă capacitate procesuală, calitate procesuală și să prezinte un interes în declanșarea executării silite.
Drepturile și obligațiile părților sunt aceleași ca și în faza judecății, și anume:
dreptul de a participa la executare, personal sau prin reprezentat;
dreptul d a formula cereri pentru apărarea drepturilor lor;
dreptul de a cunoște toate actele dosarului de executare silită;
dreptul de a beneficia de serviciile unui interpret, dacă nu înțeleg limba română sau dacă nu o vorbesc;
dreptul părților de a fi asistate sau reprezentate de avocați;
dreptul părților de a exercita căile de atc prevăzute de lege.
De asemenea , părțile au și anumite obligații , astfel că trebuie să își exercite drepturile procesuale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Noul Cod de procedură civilă instituie la art. 645 obligațiile specifice fazei de executare silită. Astfel ,creditorul este obligat să acorde executorului judecătoresc sprijin efectiv pentru aducere la îndeplinire a executării silite , trebuind sănavanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare . Debitorul este obligat să declare toate bunurile , mobile sau imobile , inclusiv cele aflate în proprietate comună sau în devălmășie , sub sancțiunea amenzii.
Executarea silită poate fi urmărită și de moștenitorii legali ai creditorului, care pot urmări pe moștenitorii debitorului, deoarece aceștia preiau drepturile predecesorilor lor.
Coparticiparea procesuală activă poate fi realizată în faza executării silite , întrucât nicio dispoziție legală nu împiedică mai mulți creditori să îl execute silit pe același debitor , însă
coparticiparea procesuală pasivă nu este posibilă deoarece urmărirea are un caracter individual, astfel că procedura execuțională va trebui realizată față de fiecare debitor în parte.
Creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
În cadrul procedurii de executare silită, garantul devine debitor , subrogându-se în drepturile și obligațiile pe care le-ar fi avut în această fază persoana pentru care a garantat. Când se urmărește numai terțul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în același timp și debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită.
O altă categorie care face parte din grupa paticipanților la executarea silită sunt creditorii intervenienți. Astfel conform art. 648 ncpc ’’ orice creditor al debitorului poate, în condițiile art. 689 și următoarele, să intervină în procedura de executare silită aflată în curs până la data fixării de către executorul judecătoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor urmăribile, iar după depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmărire, poate să participe la distribuirea acestor sume…’’.
Orice terță persoană vătămată printr-un act de executare silită poate solicita desființarea acestuia sau, după caz, încetarea executării silite înseși, numai pe calea contestației la executare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:
a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;
b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;
c) în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea.
Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.
Dacă bunul mobil care face obiectul urmăririi silite ori al executării silite directe a fost mutat în timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecătoresc care a început procedura de executare. Nerespectarea regulilor prezentate in art. 651 ncpc atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.
Atunci când privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătorești diferiți, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, le va conexa, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea.
În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanța se pronunță prin încheiere. Totodată, instanța se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării, în sensul că va stabili în ce măsură se cuvine onorariul executorului judecătoresc de pe rolul căruia este scos dosarul de executare. Instanța va dispune prin încheiere și trimiterea dosarelor conexate la executorul desemnat.
În cazul executărilor silite aflate pe rolul aceluiași executor, competența de a dispune conexarea aparține executorului judecătoresc, care se va pronunța în acest sens prin încheiere dată cu citarea părților, în condițiile art. 656 Cod procedură civilă, acesta urmând a dispune și cu privire la cheltuielile de executare efectuate până în momentul conexării.
În situația concursului între executarea silită și executarea pornită de un creditor, toate actele de executare sunt efecuate de executorul judecătoresc care este competent, în favoarea căruia s-a dispus conexarea conform reglementărilor codului de procedură civilă.
Însă conflictele de competentă delimitează între conflictul pozitiv care apare în cazul în care două sau mai multe birouri de executori sunt sesizate prin aceeși cerere de către cel interesat, iar acestea se consideră competente să înceapă executarea silită. Pe când conflictul negativ se referă la două sau mai multe birouri de executori care se declară necompetente să procedeze la executarea silită.
Prin art. 11 al Legii18 / 2000 privind executorii judecătorești și republicată în 2011 se reglementează conflictele de competență între executorii judecătorești din aceeași circumscripție, iar soluționarea conflictelor se suluționează de către acea judecătorie, la sesizarea părții interesate. Dacă conflictul se naște între birouri executorii situate în circumscripții diferite, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se afla biroul excutorului care a fost primul sesizat.
Există situații în care executorilor judecătorești nu le este recunoscută competența, instanța de executare poate dispune, motivat, suspendarea executării până la soluționarea cererii de recuzare, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Aceste cazuri se referă la următoarele situații:
atunci când soțul, ascendenții sau descendențiilor sau afinii lor, au un interes în legătură cu cauza care judecă, sau când este soț, rudă sau afin până la gradul patru cu avocatul sau reprezentantul unei părți;
când soțul sau fostul soț este rudă sau afin cu vreuna dintre paăți, până la gradul patru;
dacă executorul, soțul sau rudele pînă la gradul patru ori afinii sunt părți într-un proces care se judecă la instanța unde una din părți este judecător;
dacă între executorul, soțul sau rudele pînă la gradul patru ori afinii și una dintre părți au existat vreun proces penal cu aproximativ 5 ani înainte de a fi ales să judece cazul respevtiv;
dacă este tutore sau curator al uneie dintre părți;
dacă soțul, ascendenții sau descendenții au ptimit diverse cadouri;
dacă dacă între executorul, soțul sau rudele pînă la gradul patru ori afinii și una dintre părți se află în relații invidioase cu una din părți;
atunci când părțile implicate nu pot fi imparțiale.
Soluționarea incidentelor ivite în timpul executării silte se referă la: prescripția dreptului de a cere executarea silită, suspendarea executării silie, restrângrea executării silite, perimarea executării silite, proprietatea comună asupra bunurilor supuse executării și întoarcerea executătii silite.
Soluționarea problemelor litigioase ivite în cazul executării silite, se realizează prin contestația la executare și ordonanța președințială.
Alte categorii de participanți la executarea silită sunt: Ministerul Public, agenții forței publice și martorii asistenți. Ministerul Public sprijină, în condițiile legii, executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii. În cazurile anume prevăzute de lege, Ministerul Public poate să ceara punerea în executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii. Organele de poliție, jandarmerie sau alți agenți ăi forței publice, după caz, sunt obligați să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, fără a condiționa îndeplinirea acestei obligații de plata unor sume de bani sau de efectuarea unei alte contraprestații. În acest scop, executorul se va adresa autorității competente pentru a asigura concursul forței publice, care va trebui să ia măsuri de urgență pentru a se evita tergiversarea sau împiedicarea executării, iar agenții forței publice nu pot refuza să sprijine activitatea de executare silită sub motiv că există impedimente, de orice natură, la executare, singurul răspunzător pentru nesocotirea acestora fiind executorul judecătoresc, în condițiile legii. În cazurile și în condițiile anume prevăzute de lege, prezența martorilor asistenți este obligatorie la pătrunderea într-o locuință, în localuri, depozite sau alte încăperi, în vederea sechestrării și ridicării bunurilor debitorului. Sunt martori asistenți persoanele cu capacitate de exercițiu deplină care nu sunt interesate de săvârșirea actelor de executare și care nu se află cu participanții la procedura de executare în legătura de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv sau de afinitate până la gradul al doilea ori de subordonare.
3. Obiectul executării silite
3.1 Bunuri neurmăribile aparținând persoanelor fizice
3.2 Bunuri neurmăribile aparținând persoanelor juridice
Obiectul executării silite este determinat de reglementările noului cod de procedură penală prin art. 629 alin.1, din care rezultă că veniturile și bunurile debitorului sunt supuse executării silite dacă pot fi urmăribile conform legii, și numai în cazul în care această măsură este necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. Acest principiu este consacrat și de Noul Codul Civil care prin art. 2324 ne arată că persoana care este obligată va răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare, iar aceste bunuri vor servi drept garanție comună creditorilor săi.
Există și bunuri care aparțin debitorului și care fac excepție de la urmărirea silită și anume:
bunurile inalienale datorită caracterului lor personal, și ne referim la dreptul de uz și dreptul de abitație;
bunurile care deși sunt alienabile sunt sustrase de la urmărire datorită caracterului umanitar al executării sale, și sunt incluse: bunurile de uz personal sau casnic, obiectele necesașe persoanelor cu handicap, alimentele și combustibilul necesare familiei debitorului și debitorului, scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie, bunurile declarate neurmăribile conform dispozițiilor legale;
bunurile alienabile care se pot urmări silit în mod condiționat;
urmărirea salariului și a altor venituri periodice.
Există limitări ale dreptului creditorului de a urmări imobilele debitorului . Astfel codul de procedură civilă prevede mai multe situații în care dreptul creditorului de a urmări imobilele debitorului este limitat , trebuind respectată o anumită ordine în alegerea bunurilor asupra cărora se pornește executarea silită :
imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicție judecătorească nu poate fi urmărit silit înaintea urmăririi mobilelor sale cf. art. 815 ali.1 NCPC;
în cazul în care se urmărește un imobil ipotecat care a fost ulterior înstrăinat, dobânditorul, care nu este personal obligat pentru creanța ipotecară, poate să se opună vânzării imobilului ipotecat, dacă au rămas alte imobile ipotecate în posesia debitorului principal, și să ceară instanței de executare urmărirea prealabilă a acestora din urmă, după regulile prevăzute de Codul civil în materie de fidejusiune; pe durata urmăririi acestor bunuri, urmărirea imobilului aparținând terțului dobânditor este suspendată;
după primirea încheierii de încuviințare a urmăririi imobiliare , în 10 zile de la comunicare , debitorul poate cere instanței de executare ca plata integrală a datoriei , inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare , să se facă din veniturile nete ale imobilelor sale , chiar neurmărite sau din alte venituri ale sale , pe timp de 6 luni;
creditorii personali sunt obligați să ceară partajul imobilelor aflate în proprietate comună în cazul debitorului coproprietar devălmaș.
Bunurile neurmăribile aparținând persoanelor juridice sunt inalienabbile și pot fi date în administrarea regiilor autonome sau a instituțiilor publice sau pot fi concesiunate ori închiriate. De asemenea pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică. Bunurile care aparțin acestei categorii sunt: bogățiile de interes public ale subsolului; spațiul aerian; apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național; plajele; marea teritorială; resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental; alte bunuri stabilite prin lege organică.
Aceste bunuri nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții.
4.Declanșarea executării silite
4.1 Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța pentru a fi pusă în executare
4.2 Titlurile executorii
4.3 Cererea de executare
4.4 Încuviințarea executării silite
4.5 Somația de executare
Ca și în actuala reglementare, în accepțiunea noului Cod de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 485/15.07.2010, executarea silită se integrează procesului civil, reprezentând cea de-a doua fază a acestuia, o procedură prin intermediul căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească ori printr-un alt act executoriu, constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său care nu-și execută de bună voie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a le aduce la îndeplinire, în mod silit.
Este posibil ca debitorul să nu recurgă de bună voie la realizarea obligației dispuse de instanță în obligația sa, iar legiutorul instituie în acest sens un ansamblu de mijloace procesuale care fac posibilă realizarea efectivă de către credotor a dreptului instituit prin hotărârea instanței de judecată, sau prin alt inscris cu putere executorie.
Așadar dreptul de a porni executarea silită aparține creditorului dacă legae nu prevede altfel, și care procedează în acest sens cu respectarea unor măsuri de ordin procedural expres reglementate de legiutor.
Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convențional, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poștă, curier, telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.
Condițiile formale prealabile și necesare declanșării executării silite sunt existența enei creanțe certe, lichide și exigibile, dar și obținerea titlului executoriu.
Cf.art.662 NCPC ’’executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă’’. Certitudinea creanței rezultă din existența ei neîndoielnică și are un caracter de certitudine absolută, cu excepția hotărârilor date cu execpție vremelnică.
Dacă creanța este cu termen sau condițională, aceasta nu poate fi pusă în executare, însă ea poate participa, în condițiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului.
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.
Crean ța este exigibilă , potrivit art. 662 alin. 4 NCPC, dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Termenul de grație este reglementat de art. 1619 din Codul civil, efectul acordării acestuia constând în aceea că hotărârea nu poate fi pusă în executare silită înainte de împlinirea termenului, în condițiile art. 673, potrivit căruia, atunci când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plată, executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui termen.
Dacă a fost pusă în executare o creanță care nu este certă, nu va exista siguranța că debitorul datorează ceva creditorului, iar dacă a fost pusă în executare o creanță care nu este exigibilă, executarea este prematură, și se poate cere anularea titlului executoriu sau a procedurii de executare.
Executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, ca normă imperativă, se poate integra procesului civil, reperezentând a doua fază a acestuia. Noul cod de procedură civilă nu definește titlul executoriu, ci realizează o înșiruire a titlurilor executorii astfel:
hotărârile executorii – art. 633
hotărârile definitive – art. 634
orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Prin urmare titlul executoriu reprezintă acel înscis care este întocmit conform prescripțiilor legale de către un organ competent și care permite îndestularea creanței creditorului pe care o constată prin intermediul mijloacelor procesuale organizate în vederea executării silite.
Sunt hotărâri executorii hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul, potrivit art. 459 alin. (2).
Astfel, în cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil. Cu toate acestea, o hotărâre susceptibilă de apel și de recurs poate fi atacată, înăuntrul termenului de apel, direct cu recurs, la instanța care ar fi fost competentă să judece recursul împotriva hotărârii date în apel, dacă părțile consimt expres, prin înscris autentic sau prin declarație verbală, dată în fața instanței a cărei hotărâre se atacă și consemnată într-un proces-verbal. În acest caz, recursul poate fi exercitat numai pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Hotărârile devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului sau a recursului, sau la data pronunțarii lui. În situația în care se încuviințează executarea silită, aceasta permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege, în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare.
Punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat sau desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz.
În municipiul București, încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc să facă acte de executare pe tot cuprinsul municipiului, dispoziție prevăzută atât de art. 656 alin. 5 din noul Cod, cât și de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.
Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convențional, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poștă, curier,telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului
și confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative (art. 663 alin. 2).
Cererea de încuviințare a executării silite este de drept valabilă și pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate, cum ar fi, spre exemplu, încheierea prin care executorul judecătoresc se pronunță asupra plății sumei rezultate din executare ( art.868 alin 2 ncpc ).
Judecătorul va solicita să se dispună încuviințarea executării de instanța de executare în termen 3 zile de la înregistrarea cererii și va soluționa cererea în maxim 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie.
Instanța poate respinge cererea de încuvințare aexecutări silite, dacă:
cererea de executre silită este de competența altui organ de exaecutarea decât ce sesizat;
titlul nu a fost învestit cu formulă executorie;
titlul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de fond
și formă cerute de lege pentru validitatea actului juridic sau a dreptului pe care îl
consacră
creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
debitorul se bucură de imunitate de executare.
Drepturile și privilegiile de care se bucură misiunile diplomatice, agenții și personalul lor în țara de reședință în vederea îndeplinirii în bune condiții a misiunilor poartă numele de imunitate diplomatică.
Astfel, imunitățile reprezintă, în principiu, exceptarea persoanelor care exercită o activitate diplomatică și a bunurilor lor de la jurisdicția penală, civilă și administrativă a statului străin pe teritoriul căruia se află.
Imunitatea de jurisdicție reprezintă o excepție de la principiul potrivit căruia orice persoană este supusă jurisdicției statului pe teritoriul căruia se află. Ea nu trebuie,însă, înțeleasă în sensul exceptării de la răspundere legală, ci numai o exceptare de la jurisdicția organelor statului de reședință.
Prin urmare, imunitatea de executare presupune exceptarea persoanelor care exercită o activitate diplomatică și a bunurilor lor de la urmărirea silită efectuată de executorii judecătorești din România.
Astfel, imunitatea de executare presupune exceptarea persoanelor care exercită o activitate diplomatică și a bunurilor lor de la urmărirea silită efectuată de executorii judecătorești din România.
Termenul de 5 zile în care creditorul poate declara apel se socotește de la comunicarea încheierii de către instanța de executare, pe zile libere, astfel că nu intră în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.
Înștiințarea prealabilă a debitorului, sau altfel spus somația, reprezintă reprezintă o formalitate necesară, stabilită în interesul debitorului, pentru a-i acorda un răgaz acestuia în vederea îndeplinirii obligației. Totodată, ea constituie un avertisment dat debitorului pentru ca acesta să cunoască că, dacă nu-și execută de bunăvoie obligația, se va trece la executarea silită a creanței.
Deci Dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 665, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație. Comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.
Există cazuri în care somația nu este obligatorie și nici comunicarea titlului executoriu, aceste cazuri fiind niște excepții. O primă situație de excepție de la caracterul obligatoriu al comunicării somației este prevăzută de art. 665 din noul cod, care reglementează instutuția decăderii debitorului din beneficiul termenului de plată, fiind firească reglementarea legiuitorului care-l exonerează pe executorul judecătoresc de comunicarea către debitor a somației, întrucât, odată ce a beneficiat de termenul de grație, debitorul a avut cunoștință de împrejurarea că executarea silită este amânată până la expirarea acestui termen, astfel încât intervenirea sancțiunii decăderii presupune implicit și aprecierea îndeplinirii formalității de comunicare a somației de executare.
O a doua situație de excepție se referă la ordonanțele și încheierile pronunțate de instanță și declarate de lege executorii. Între acestea amintim: încheierea prin care se stabilesc abaterea săvârșită, amenda și despăgubirea de către instanța în fața căreia s-a săvârșit fapta sau, după caz, de către președintele instanței de executare (art. 185); încheierea de desființare a popririi (art. 783 alin. 1 teza finală); încheierea de numire a expertului (art. 825 alin. 6); încheierea prin care executorul se pronunță asupra plății sumei rezultate din executare (art. 868 alin. 2); încheierea de majorare a onorariului cuvenit experților (art. 333 alin. 2); încheierea prin care instanța de executare îl autorizează pe creditor să îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului obligația de a face cuprinsă în titlul executoriu, dacă debitorul refuză să o îndeplinească în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării (art. 892); ordonanța președințială (art. 982 alin. 2); hotărârea primei instanțe pronunțată în cererile cu valoare redusă (art. 1016 alin. 2);etc.
Atunci când actul procedural al comunicării încheierii de încuviințare către debitor prezintă importanță, el marchează de fapt curgerea termenului pentru exercitarea contestației la executare.
Folosirea în conținutul textului legal menționat anterior a conjuncției copulaticve ’’și’’, ne arată legătura dintre cele două acte procedurale care trebuiesc comunicate împreună debitorului, neexistând posibilitatea pentru organul de executare de a alege între acestea, pe care dintre ele să-l comunice sau nu.
Scopul actului procedural al somației, se referă la faptul că debitorului i se va aduce la cunoștiița că va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite.
Elementele care se regăsesc în cuprinsul somației sunt: denumirea și sediul organului de executare, data emiterii somației și numărul dosarului de executare, numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul debitorului, arătarea titlului executoriu, termenul în care cel somat urmează să-și execute de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu și arătarea consecințelor nerespectării acesteia, semnătura și ștampila organului de executare.
Somația este obligatorie pentru fiecare procedură de executare în parte, cu excepția popririi, dacă legea nu prevede altfel. În toate cazurile în care formalitatea somației este prevăzută de lege, nerespectarea acesteia atrage sancțiunea nulității. Această nulitate este, însă, relativă, întrucât dispozițiile legale privitoare la încunoștiințarea debitorului sunt proclamate exclusiv în interesul acestuia, dar mai poate fi și și virtuală, iar vătămarea nu se poate prezuma, ci ea trebuie dovedită.
Există în codul de procedură civilă norme care prevăd obligativitatea emiterii somației ( art. 731, în materia urmăririi bunurilor mobile; art.897 predarea silită a bunurilor imobile etc. ), după cum există reglementări care prevăd termenul stipulat în somație în care debitorul poate să execute de bună voie obligația ( în cazul predării silite a bunurilor imobile, de îndată cf. art. 897 alin.1; în cazul urmăririi imobiliare, 15 zile cf.art. 820 alin. 1, etc. ). Acest termen diferă în funcție de modalitatea și felurile executării silite.
Somația va îmbrăca forma scrisă, cu excepția situației prevăzute de art. 743 alin. 1 lit. a, care permite executorului judecătoresc să facă debitorului o somație verbală, în cazul procesului-verbal de sechestru mobiliar. Comunicarea actelor de procedură în cadrul executării silite se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural, dovada comunicării prin agent procedural având aceea
și forță probantă cu dovada comunicării efectuate de către executor însuși.
În etapa ceclanșării executării silite, instanța are atribuții legate de:
soluționarea plângerii împotriva refuzului de emitere a titlului executoriu de către alte organe competente și dacă legea specială nu prevede altfel;
încuviințarea executării silite;
soluționarea recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de încuviințare a executării silite;
soluționarea plângerii împotriva încheierii executorului judecătoresc de deschidere a dosarului de executare; etc.
Astfel faza executării silite nu poate fi ruptă de faza judecății, ele fiind componente ale aceleiași activități, evident, fiecare prezentând caractere diferite. În doctrină se arăta că „executarea silită nu constituie o instituție diferită de acțiunea civilă, ci apare ca o fază succesivă a procesului civil pentru obținerea realizării hotărârii definitive. A considera executarea silită ca o instituție distinctă de acțiunea civilă înseamnă a goli conținutul acțiunii civile de mijlocul concret de realizare efectivă a drepturilor recunoscute”.
Raportat la prevederile legale ale noului cod de procedură civilă , putem spune că că rolul instanței de judecată în faza de debut a urmăririi silite este atât unul preventiv, încuviințarea executării silite, cât și unul sancționator, care se manifestă prin anularea actelor de executare nelegale și prejudiciabile, la sesizarea făcută de cei interesați fie prin contestația la executare, fie prin intermediul celorlalte mijloace procedurale puse la dispoziția acestora de lege.
Dar organul de executare este seizat de creditor, și este obligat să respecte legea, tocmai pentru faptul că legalitatea actțiunilor sale îi guvernează activitatea. Tocmai legislația în vigoare, și anume lg. 188 / 2000 privind executorii judecatoresti, republicata 2011, prevede ân art. 2 că executorii judecătorești sunt investiți să îndeplinească un serviciu de interes public, iar actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnatura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevazută de lege. Cu atât mai mult, la cererea executorului judecătoresc cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori dețin alte bunuri ale acestuia, supuse urmăririi potrivit legii, au obligația să dea informațiile necesare pentru efectuarea executării silite. Executorul judecătoresc păstrează secretul informațiilor primite, excepție făcând cazurile prevăzute de lege. Coordonarea și controlul executorilor judecătorești se realizează de către Ministerul Justiției, tocmai pentru a demonstra că activitatea acestui organ de executare se circumscrie exercițiului unui serviciu public, prin delegarea acestuia de către stat, ca o componentă esențială a administrației publice. Justiția este un serviciu public, constituie monopol de stat și, ca o consecință a acestui principiu, statul este obligat să împartă justiția atunci când este solicitat și, implicit, în calitate de depozitar al forței publice, este chemat să manifeste un comportament diligent și să-l asiste pe creditor în executarea hotărârii care îi este favorabilă.
Dreptul de acces la justiție ar fi lipsit de sens dacă ordinea juridică internă a statuluiar permite ca ohotărâre judecătorească care este definitivă și are caracter obligatoriu, să poatăa rămâne neexecutată în defavoarea uuneia dintre părți. Tocmai pentru faptul că executorii judecătorești sunt numiți de către ministrul justiției are este un reprezentant al puterii executive, se subliniază încăodată că activitatea acestora este o activitate cu caracter administrativ de necontestat și deosebit de importantă, cu o independență operativă.
Astfel instanța judecătorească are rolul de a judeca contestațiile la executare introduse de cei interesați, având un rol sancționator și pentru a anula actele de executare care contravin reglementărilor legale și care produc prejudicii.
Deci, declanșarea executării silite în reglementarea adusă de noul Cod debprocedură civilă se prezintă ca o activitate complexă cu caracter mixt, în care se distinge atât o latură jurisdicțională, reprezentată prin activitatea instanței de judecată, cât și o latură administrativă, constând în activitatea execuțională a executorului judecătoresc. O altă opinie susținea că în toate cazurile, executarea silită are un caracter jurisdicțional, natura ei juridică nefiind influențată nici de faptul că ea n-a fost precedată de o fază de judecată și nici de faptul că ea implică și participarea unor organe administrative. Un alt punct de vedere afima că activitatea propriu-zisă de executare se realizează de executorul judecătoresc, care este un organ auxiliar al justiției, ce lucrează sub controlul ei, instanța de executare având permanent sub supravegherea ei activitatea materială a executorului.
Indiferent de reglementarea codului de procedură, etapa de debut a executării silite are un caracter administravit – jurisdicțional, latura administrativă fiind preponderentă.
5.Incidente în cursul executării silite
5.1 Perimarea executării silite
5.2 Amânarea executării silite
5.3 Suspendarea executării silite
5.4 Alte incidente: restrângerea executării silite, prescripția dreptului de a obține executarea bunului urmărit, încetarea executării silite, reluarea executării silite, întoarcerea executării silite, etc.
Incidentele procedurale sunt împrejurări care împiedică, amână sau sting executarea silită ori doar o anunită modalitate concretă de executare silită. Aceste incidete procedurale pot produce un efect definitiv atunci când duc la încetarea executării silite, sau pot produce un efect temporar când împiedică urmărirea silită pe o anumită perioadă de timp.
Perimarea este unul dintre aceste incidente care reprezintă o sancțiune procesuală definitivă care constă în stingerea executării silite în stadiul în care se găsește, ca urmare a lipsei îndelungate de stăruință a creditorului în încercarea de valorificare a dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Perimarea are o natură juridică dublă ea constituind o prezumție de desistare a creditorului, care se deduce din ipoteza nestăruinței acestuia în procedura de executare pe toată perioada prevăzută de lege.
Ca perimarea să existe trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să existe o cerere de executare silită, și executarea silită nu se efectuează în termen de 6 luni. Termenul curge de la data cererii scrise formulate de executor și adresată creditorului pentru îndeplinirea actului de executare sau demers necesar executarii silite. Perimarea executării atrage desființarea tuturor actelor de executare, cu excepția celor care au dus la realizarea, în parte, a creanței cuprinse în titlul executoriu și a accesoriilor. În caz de perimare a executării, se va putea face, înăuntrul termenului de prescripție, o nouă cerere de executare silită, dispozițiile art. 664 și 665 fiind aplicabile în mod corespunzător. După încuviințarea executării silite, executorul va comunica debitorului încheierea instanței, precum și o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută. Competența de soluționare aparține instanței de executare. Codul introduce și executorul judecătoresc printre persoanele care pot solicita instanței de executare constatarea perimării. Calitatea procesuală activă a executorului judecătoresc în cererea de constatare a perimării executării silite trebuie privită exclusiv din prisma principiului rolului activ pe care acesta trebuie să-l manifeste pe tot parcursul procedurii de executare.
Efectele perimării conturează ideea de desființare a tutror actelor de executare îndeplinite, ce excepția celor care au dus la realizarea, în parte, a creanței cuprinse în titlul executoriu și a accesoriilor. Sancțiunea se va răsfrânge asupra actelor anterioare împlinirii termenului de perimare, dar și asupra actelor întocmite ulterior, respectiv până în momentul constatării perimării, excepție făcând actele la baza cărora a stat creanța creditorului care a fost realizată parțial. Sancțiunea perimării afectează doar actele de executare, nu și titlul executoriu.
Un alt incident întâlnit în cadrul executării silite se referă la amânarea executării silite care trebuie privită ca o măsură excepțională, care intervine numai în cazurile stricte determinate de lege.
Cazurile de amânare se referă la situația în care executarea nu poate fi efectuată din cauza neîndeplinirii de către creditor a obligațiilor de avansare a cheltuielilor, dar se mai referă și la situația în care procedura de citare sau întocmire a anunțurilor și publicațiilor de vânzare a bunurilor mobile nu a fost îndeplinită. Astfel amânarea este rezultatul atitudinii culpabile a creditorului, care nu a avansat cheltuielile implicate de organizarea vânzării bunurilor urmărite.
Amânarea se dispune de către executorul judecătoresc prin încheiere care se comunică părților și poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la comunicare și se justifică prin nerespectarea termenelor de înțtiințare a creditorului, debitorului sau terțului deținător ori a termenelor de afișare sau publicare a vânzării, cu consecința prejudicierii părților. Hotărârea poate fi pronunțată în contestație la executare și se atacă în termen de 10 zile de la comunicare.
În cazul amânării, trebuie refăcute toate formalitățile de publicitate pe care le presupune operațiunea de vânzare a bunurilor mobile la licitație, neputându-se susține că rămân valabile acele formalități în privința cărora nu s-a constatat intervenirea vreunui motiv de nevalabilitate.
Suspendarea executării silite reprezită un incident procedural care se materializează în sistarea temporară a tuturor actelor de urmărire și poate avea loc atât înaintea declașării executării silite, cât și în timpul desfășurării acesteia.
Cauzele care determină suspendarea executării silite sunt determinate de împrejurări diferite , dar care au aceiai justificare : temporizarea unei urmăriri intempestive sau care ar putea dă una intereselor uneia dintre părți, cel mai adesea debitorului. Poate fi suspendare legală de drept sau legală facultativă.
Suspendarea judecătorească a executării silite – poate fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege ca fiind în competența instanței de executare acordarea unei asemenea măsuri, în baza căilor de atac sau în baza contestației la executare.
Există și suspendare voluntară care intervine numai ca urmare a manifestării de voință a creditorului, și nici nu trebuie motivată de către acesta. Competența revine executorului judecătoresc care se pronunță prin încheiere. Aceasta se dă fără citarea părților, este executorie de drept, se comunică părților și este poate fi atacată cu contestație la executare în termen de 5 zile de la comunicare.
Suspendarea are ca efect sistarea temporară a oricărei activități de urmărire, practic oprirea cursului urmăririi silite pe perioada în care aceasta operează. Pe perioada suspendării, este interzisă efectuarea oricărui act de executare. Continuarea executării se dispune de executorul judecătoresc prin proces verbal, la cererea părții interesate.
Elementul de noutate față de vechea reglementare din codul de procedură civilă o constitie restângerea executării, când creditorul urmărește în același timp mai multe bunuri mobile sau imobile a căror valoare este vădit excesivă în raport cu creanța ce urmează a fi satisfăcută, care instanță de executare, la cererea debitorului și după citarea creditorului, poate să restrângă executarea la anumite bunuri. Dacă cererea este admisă, instanța va suspenda executarea celorlalte bunuri. Executarea suspendată nu va putea fi reluată decât după rămânerea definitivă a proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea efectuată.
Condiția fundamentală a instituției cercetate este existența unei disproporții vădite între valoarea bunurilor mobile și imobile urmărite și valoarea creanței , cerință asupra căreia instanța urmează să aprecieze în funcție de circumstanțele și datele concrete ale cauzei , dar
și de posibilitățile efective de valorificare a bunurilor.
Competența de a soluționa incidentul procedurl al restrângerii executării silite aparține instanței de executare, iar debitorul este singurul interesat să solicite aplicarea măsurii de restrângere.
Ca efect al restrângerii, admiterea cererii are drept urmare suspendarea executării silite, implicit oprirea măsurilor de urmărirre silită asupra bnurilor pentru care instanța a dispus măsura restrângerii executării silite. Acest incident este temporar și executarea se va relua după rămânerea definitivă a proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea efectuată. Efectul poate deveni definitiv atunci când creditorul mărește creanța prin urmărirea bunurilor a căror valoare consideră instanța că este suficientă pentru aducerea la îndeplnire a titlului executoriu.
Prescripția dreptului de a obține executarea silită este o cauză legală de stingere a forței executorii a unui titlu executoriu.
Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.
Legat de efectele împlinirii termenului de prescripție, art. 706 ncpc arată că ’’ prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate și stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.
Prescripția se suspendă în următoarele cazuri:
în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a obține obligarea pârâtului;
pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanță sau de alt organ jurisdicțional competent;
cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire, și în alte cazuri prevăzute expres de lege.
După încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare. Prescripția nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor.
Cursul prescripției se întrerupe în urmîtoarele situații:
pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei;
pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;
pe data depunerii cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori;
pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
pe data depunerii cererii de reluare a executării și în alte cazuri prevăzute de lege.
Cauzele de întrerupere a prescripției dreptului de a cere executarea silită prezintă următoarele caractere: sunt legale, iar nu convenționale; sunt limitative, adică sunt de strictă interpretare și aplicare, nesusceptibile de aplicare prin analogie și nu operează de drept, ci numai la cererea persoanei interesate.
După încetarea acesteia, începe să curgă un nou termen de prescripție, prescripția nu este întreruptă dacă executarea silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
După împlinirea termenului de prescripție, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Cererea de repunere în termen se introduce la instanța de executare competentă, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Judecata cererii se face cu citarea părților, prin hotărâre supusă numai apelului, potrivit dreptului comun. Dacă cererea de repunere în termen a fost admisă, creditorul poate formula cerere de executare silită în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Executarea silită încetează în următoarele cazuri:
dacă s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu și s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii;
dacă nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri;
dacă creditorul a renunțat la executare;
dacă a fost desființat titlul executoriu;
dacă a fost anulată executarea.
În toate cazurile, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, motivată în fapt și în drept, cu menționarea cauzei de încetare a executării. Încheierea de încetare a executării va fi comunicată de îndată creditorului și debitorului, putând fi atacată în 5 zile de la comunicare.
Constatarea încetării executării silite se poate disune și de către instanța de judecată pe cale a contestației la executare.
Reluarea executării silite reprezintă o facilitate pentru creditorul urmăritor ca să ceară o reîncepere a umăririi cu privire la care se dispusese anterior încetarea. Reluarea intervine în situația constatării lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri. Așadar reluarea urmăririi presupune o continuare a procedurii de executare. Reluarea executării este posibilă numai în interiorul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. Reluarea executării silite poate fi cerută și asupra aceluiași bun.
În ipoteza reluării executării silite, nu se va mai proceda la o nouă cerere de încuviințare a executării silite, fiind vorba despre o continuare a procedurii anterioare, a cărei declanșare a fost autorizată de instanța de executare.
Întoarcerea executării silite reprezintă instituția juridică se poat obține restabilirea situației anterioare urmăririi silite. În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință. În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când se aplică art. 776.
Legea determină instanța competentp să dispunp întoarcerea executării, astfel, atunci când instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat va dispune prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare.
În situația în care nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării silite nici de către instanța care a desființat hotărârea executată și nici de către instanța care a rejudecat cauza în fond , cel îndreptățit o va putea cere , pe cale separată , instanței de executare.
6. Contestația la executare și întoarcerea executării
6.1Noțiunea de contestație la executare; natura juridică a acesteia
6.2 Subiectele contestației la executare
6.3 Obiectul contestației la executare
6.4 Instanța competentă
6.5 Termenul de exercitare a contestației la executare
6.6 Procedura de judecată a contestației
6.7 Întoarcerea executării
Contestația la executare reprezintă mijlocul procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței competente în scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare.
În cadrul procedurii executării silite, contestația laexecutare este, însă, o cale de atac generală, putând fi folosită pentru valorificarea pe cale procesuală a oricărei nemulțumiri și de către orice persoană interesată, fiind, de altfel, șisingura cale de atac în materie.
Prin noua reglementare se clarifică, prin simplitatea formulării, obiectul contestației la executare, reformulându-se articole din actualul Cod de procedură civilă.
Obiectul contestației la executare îl constituie executarea silită în sine și orice acte de executare realizate cu nerespectarea dispozițiilor legale, a căror desființare se poate solicita instanței pe această cale de către cei vătămați, inclusiv refuzul de îndeplinire a unui act de executare în condițiile legii.
Noul Cod de procedură civilă prevede la art. 711 alin. 1 că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Alineatul 2 al art. 711 prevede că, dacă nu s-a utilizat procedura prevazută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Contestația la executare este un mijloc procedural special creat pentru procedura deexecutare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se poate obține anularea sauîndreptarea unor acte de executare sau chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Prin alineatul 3 al art 711, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012, se stabilește că, după începerea executarii silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Potrivit alineatului 4 al art. 711, împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmașie poate fi hotarâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.
Noul Cod de procedură civilă introduce, ca element de noutate, contestația la executare împotriva “încheierilor date de executorul judecătoresc”.
Prin urmare, conform reglementărilor art. 656, executorul judecătoresc dispune, prin încheiere, amânarea, suspendarea și încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare. În continuare, prin alin 3 al aceluiași articol dacă prin lege nu se dispune altfel, aceste încheieri sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la executare.
De asemenea tot în conformtate cu art.664, tot prin încheiere executorul judecătoresc va cere înregistrarea cererii de executare și deschiderea dosarului de executare sau va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
Încheierea executorului judecătoresc prevazută de alin. 1 al art. 664 se comunică imediat creditorului. Dacă executorul refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere în 15 zile de la data comunicării încheierii la instanța de executare.
Sumele datorate ce urmează să fie platite se stabilesc de către executorul judecatoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulată de partea interesată și tinând seama de probele administrate de aceasta.
Față de dispozițiile art. 644 ncpc care prevede că sunt părți în procedura de execuatre silită creditorul și debitorul, tot creditorul și debitorul sunt subiecte ale contestației la executare.
Calitatea de creditor și de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, situație în care succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului devin părți ale raportului de executare silită, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității procesuale producând efecte față de aceștia, în condițiile legii.
Debitorul este persoana obligată prin hotărâre sau printr-un alt titlu executoriu și împotriva căruia urmează să fie pornită executarea silită, dacă acesta nu își execută de bună voie obligațiile. De regulă, în practica execuțională, calea contestației la executare este folosită de debitor.
Creditorul este persoana căreia i s-a eliberat titlul executoriu, respectiv acea parte care a câștigat, indiferent de calitatea care a avut-o în cursul desfășurării procesului civil.
Părți în cadrul contestației la executare vor fi și ceilalti creditori intervenienți care, potrivit art. 648, pot să intervină în procedura de executare silită aflată în curs, până la data fixării de către executorul judecatoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor urmăribile, iar după depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmărire, pot să participe la distribuirea acestor sume.
Se fac referiri și la terțele persoane, care sunt persoane străine de raportul juridic obligațional, care nu datorează nimic creditorului urmăritor.
În cadrul contestației la executare poate fi orice terță persoană vătămată printr-un act de executare și care poate solicita desființarea acestuia sau încetarea executării silte înseși, numai pe calea contestației la executare, dacă prin lege nu se dispune altfel. Condiția obligatorie pentru exercitarea contestației la executare de către terți este interesul. Legiutorul a pus la dispozițiaterților vătămați și posibilitatea de a-și apăra drepturile lor pe calea unei cereri separate care poartă denumirea de acțiune în revendicare sau acțiune poseseorie.
Referitor la terțul poprit, acesta nu poate avea calitatea de contestator deoarece terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi, ci el își va putea formula apărarea în instanța de validare. Deci terțul poprit va putea formula apărări exclusiv în instanța de validare, și nu și pe calea contestației la executare.
Tot în cadrul contestației la executare pot fi părți și terții garanți care au garantat plata datoriilor debitorului, în măsura în care aceștia sunt afectați de executare silită.
Potrivit art. 92 din noul Cod de procedura civilă, Ministerul public prin procuror, poate porni acțiunea civilă ori de cate ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorului, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege. Procurorul, fiind prin natura sa un organ al legii, un reprezentant al interesului general al societății în activitatea juridică, prezența lui în procesul civil este cat se poate de firească. El nu este parte în procesul civil, decât în sens procedural, iar nu și în sens material, el fiind și având obligatia inscrisa in art. 132 alin. 1 din Constitutie, de a fi imparțial.
Procurorul nu face parte din raportul juridic obligațional, dar poate face contestație la executare de câte ori este necesar, pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorului, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, dar și în alte cazuri prevăzute de lege, pentru că el reprezintă interesul societății.
Referitor la calitatea Biroului executorului judecătoresc în cadrul contestației la executare, acesta poate avea calitate de subiect în cadrul contestației la executare, deoarece întocmește un act de executare sau ia o altă măsură cf. legii, și naște obligații în sarcina executorului.
Calitatea executorului judecătoresc de subiect în cadrul contestatiei la executare este justificată inclusiv prin faptul că, în cazul admiterii contestației, la cererea părților, executorul poate fi obligat la plata de despagubiri pentru pagubele cauzate, pagube care pot fi pricinuite nu numai prin refuzul de a efectua o executare silita sau de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, dar și prin îndeplinirea unor acte sau măsuri de executare nelegale. În consecință, având în vedere că prin hotărârea pronunțată în contestația la executare se pot naște inclusiv obligații pecuniare în sarcina executorului, acesta ar trebui sa beneficieze de dreptul la aparare într-o astfel de procedură.
Motivele contestației la executare sunt strâns legate de condițiile de exercitare aleacestui mijloc procedural. În esență, contestația la executare este destinată să înlătureneregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze dispozitivul hotărârii ceurmează a fi valorificat spre a se putea proceda la desăvârșirea executării silite. Ea nu este șinu poate fi considerată ca im mijloc procedural destinat a anula sau a modifica însuși titlul executoriu.
Pe calea contestației la executare se poate ataca:
– executarea silită însăși;
– încheierile date de executorul judecătores.
– orice act de executare;
– refuzul executorului judecătoresc de a efectua o executare silită;
– refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare în condițiile legii;
– încheierea instanței de încuviițnare a executării silite.
Tilul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească poate forma obiect al contestației la executare dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443 al Noului Cod de procedură civilă și dacă sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia. Celelalte titluri executorii pot forma obiectul contestțaiei la executare dacă legea nu prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lor.
Noul Cod de procedură civilă introduce, ca element de noutate,contestația la executare
împotriva „încheierilor date de executorul judecătoresc”.Astfel, în conformitate cu art. 647,executorul judecătoresc dispune, prin încheiere, amânarea, suspendarea și încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare. Dacă prin lege nu se dispune altfel,aceste încheieri sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la executare.
Astfel, Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale. În continare se arată că împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.
Alin.1 al art.712 ncpc reglementează principiul potrivit căruia, pe calea contestației la executare nu se pot invoca motive de drept i de fapt care ar fi putut fi invocate în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac, atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească sau arbitrală.
Deși legiuitorul se referă exclusiv la debitor, putem afirma, fără teama de a greși, că nici creditorul sau alt participant la executarea silită, care a fost parte în procesul finalizat prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, nu va putea invocamotivele pe care le-ar fi putut invoca pe parcursul procesului până în momentulrămânerii definitive a hotărârii. Pe calea contestației la executare nu se pot aduce critici titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească sau arbitrală.
Instanțele care soluționează o contestație la executare sunt ținute a respecta, la fel ca și părțile din executarea silită, autoritatea de lucru judecat de care se bucură titlul executoriu, în privina celor stabilite prin dispozitiv, dar și în privința celor explicate pe considerente.
În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare. Creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alți creditori, pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obținute din urmărirea silită a bunurilor debitorului.
În cazul procedurii urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, contestația la executare poate fi introdusă și de o terță persoană, însă numai dacă aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.
Cu toate acestea,contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.
Executorul judecătoresc are următoarele atribuții:
a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
b) notificarea actelor judiciare și extrajudiciare;
c) comunicarea actelor de procedură;
d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe;
e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească;
f) constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă;
g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă;
h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz;
i) orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui.
Legat de instanța competentă să soluționeze contestația la executareAstfel, potrivit art. 713 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, așa cum este modificat prin art. 13 pct. 207 din Legea nr. 76/2012, contestația la executare se introduce la instanța de executare. Prin alineatul 2 al art. 713 legiuitorul a prevăzut dispoziții speciale în materia competenței de solutionare a contestațiilor la executare în anumite cazuri. Astfel, s-au prevăzut următoarele:
în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se afla în circumscriptia altei curți de apel decât cea în care se afla instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul sau sediul debitorul;
în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.
pentru contestația la executare în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoresti, în conformitate cu noul Cod de procedură civilă (art. 713 alin. 3 teza a II-a, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012), competența de soluționare apartine instanței de executare.
În cadrul contestației la titlu se contestă titlul executoriu, dar nu din perspectiva validității, ci din perspectiva înțelesului, întinderii și aplicării sale. Pe calea contestației la titlunu se poate modifica sau anula hotărârea pusă în executare, deoarece nu ne aflăm în prezența unei căi de atac de reformare sau de retractare a hotărârii care constituie titlu executoriu.
Cf.art.714 alin. 1 ncpc, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1.contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi.
Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
Neintroducerea contestației în termenul prevăzut m și anume termenul de 15 zile, nu îl împiedică pe cel de-al treilea să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condițiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de către terții adjudecatari în cadrul vânzării silite a bunurilor urmărite. În ceea ce privește natura termenelor prevăzute în materia contestației la executare, dat fiind caracterul imperativ al normelor legale care reglementează termenele de exercitare a contestației la executare, rezultă că ne găsim în prezența unor termene de decădere. Luarea la cunoștiință a termenului poate fi dovedită prin orice mijloc de probă .
În cazul contestației privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu legiuitorului nu a stabilit un termen, dar a prevăzut că aceasta poate fi formulată oricând înlăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.
Practic, contestația la titlu va putea fi formulată cel mai târziu în 3 ani de la data nașterii dreptului de a obține executare silită. Dacă titlul executoriu a fost emis în materia drepturilor reale, contestația la titlu va putea fi formulată cel mai târziu în 10 ani de la data
nașterii dreptului de a obține executare silită.
Ambele termene vor începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești în cazul unui astfel de titlu executoriu. Astfel termenul în cadrul căruia se poate formula contestație la titlu este de decădere, chiar dacă este egal ca durată cu termenul de prescripție, și că decăderea operează chiar pentru situațiile în care dreptul de a obține oligarea pârâtului este imprescriptibil.
Contestația la executare trebuie formulată în scris, cu respectarea dispoziiilor art.194, art. 195, art. 197-199 din Noul Cod de procedură civilă. Alegerea de domiciliu sau sediu în localitatea de reședință a instanței este facultativă, dar este valabilă doar dacă se arată persoana căreia urmează să i se facă comunicările. Contestația la executare se judecă după procedura contencioasă prevăzută de cod pentru judecata în primă instanță .
Instanța sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozițiile art. 286 fiind aplicabile în mod corespunzător, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Părțile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestației se face de urgență și cu precădere. a cererea părților sau atunci când apreciază că este necesar, instanța va putea solicita relații și explicații scrise de la executorul judecătoresc.
Judecarea contestației se va face de urgență și cu precădere. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Legea nu determină motivele ce pot fi considerate temeinice. Ele trebuie raportate însă la prejudiciul pe care i l-ar produce contestatorului executarea hotărârii înainte de soluționarea contestației la executare sau a oricărei alte cereri privind executarea. Instanța este chemată să aprecieze asupra motivelor invocate de către partea interesată. În toate cazurile, instanța sesizată cu cererea de suspendare se pronunță prin încheiere,chiar și înaintea termenului fixat pentru judecarea contestației. Existența unui termen scurt de apel se justifică datorită interesului de a se soluționa de urgență cereea de suspendare.
Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite se comunică de instanța care a pronunțat-o, din oficiu și de îndată, executorului judecătoresc. Această prevedere se aplică atât în cazul suspendării obișnuite, cât și a suspendării provizorii a executării silite. Identitateade rațiunea între cele două situații este evidentă. Soluția enunțată este și legitimă, deoarecenumai astfel executorul judecătoresc poate lua măsuri urgente pentru sistarea executării.
Deși contestația la executare poate fi caracterizată drept o cale de atac, aceasta se judecăcu procedura prevăzută pentru judecata în primă instanță, care se aplică în modcorespunzător.
Instanța învestită poate admite sau poate respinge contestația la executare. Dacă admitecontestația la executare, instanța, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, pronunțăurmătoarele soluții:
– va îndrepta ori anula actul de executare contestat;
– va dispune anularea ori încetarea executării înseși;
– va anula ori lămuri titlul executoriu;
– dacă prin contestația la executare s-a cerut de către partea interesată împărțirea bunurilor proprietate comună, instanța va hotărî și asupra împărțelii acestora, potrivit legii.
Dacă contestația este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformezemăsurilor luate sau dispuse de instanță.Atunci când contestația a fost respinsă, suma reprezentând cauțiunea depusă rămâneindisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor cu titlu de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării și eventual la plata unei amenzi judiciare sau acelor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situație în care se va comunica executorului șirecipisa de consemnare a acestei sume.
Hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepțiahotărârilor pronunțate în cererile de împărțire a bunurilor proprietate comună pe cote-părți sauîn devălmășie și în cererile prin care un terț pretinde un drept de proprietate sau un alt dreptreal asupra bunului urmărit, care pot fi atacate în condițiile dreptului comun.
Noul Cod de procedură civilă nu conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun în privința posibilităților de exercitare a căilor extraordinare de atac. De aceea, s-a apreciat că nusunt excluse căile extraordinare de atac de retractare.
Suspendarea executării silite poate fi dispusă de instanța competentă, de regulă instanța de executare, numai la cererea părții interesate. Suspendarea executării se dispune până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea de către respectiva instanță, și nu până la soluționarea definitivă a contestației.
Cererea de suspendare va fi soluionată de instană prin încheiere, cu citarea părilor, iar încheierea va putea fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Soluționând contestația la executare pe fond, instanța o va putea admite sau respinge. În cazul unor incidente procedurale precum perimarea, renunțarea la judecată, renunțarea la dreptul pretins sau de fond, instanța va pronunța soluția care se impune raportat la specificul fiecăreia dintre situațiile menționate.
Admițând contestația la executare, instanța va putea dispune, în funcție de obiectul cererii:
– îndreptarea actului de executare contestat;
– anularea actului de executare contestat;
– anularea executării silite;
– încetarea executării silite;
– anularea titlului executoriu;
-lămurirea titlului executoriu;
– împărțirea bunurilor comune în cazul reglementat de art. 711 alin. (4);
– obligarea la restituirea bunului sau recunoaterea dreptului real, în cazul reglementat de art. 714 alin. (4) al Noului Cod de procedură civilă
În cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării. Instituția obligării contestatorului la plata de despăgubiri este fundamentată pe ideea culpei procesuale și este condiționată de formularea unei cereri în acest sens de către parte prejudiciată. O cerere în despăgubiri este admisibilă doar dacă prin formularea contestației s-a întârziat executarea.
Articolul 722 ncpc stabilește două cazuri în care debitorul are dreptul la întoarcerea executării silite, și anume: s-a desființat titlul executoriu sau s-a desființat însăși executarea silită.
Prin desființarea titlului executoriu, se înțelege orice modalitate legală prin care acesta este lipsit de efecte juridice, precum anularea, casarea, schimbarea etc. Desființarea executării silite poate fi dispusă pe calea contestației la executare.
Cheltuielile de executare pentru actele efectuate, inclusiv onorariul încasat de către executorul judecătoresc, rămân în sarcina creditorului.
Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință.
Întoarcerea executării este mijlocul procedural grație căruia reclamantul restituie pârâtului tot ceea ce a primit în temeiul hotărârii judecătorești executate, prin restabilireasituației anterioare, ca urmare a desființării titlului executoriu sau a însăși executării silite; în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesatare dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
7. Executarea silită indirectă
7.1 Urmărirea silită asupra bunurilor mobile ( art.726-779 ncpc )
7.2 Poprirea ( art.780-793 ncpc )
7.3 Urmărirea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini ( art.794-798
ncpc )
7.4 Urmărirea silită a bunurilor imobile ( art.812-862 ncpc )
Urmărirea silită asupra bunurilor mobile este acea formă de executare silită indirectă prin care creditorul ce are o creanță asupra debitorului stabilită printr-un titlu executoriu și-o realizează prin valorificarea bunurilor mobile deținute de acesta.
Executarea silită mobiliară este , în conținutul său , o vânzare , pentru că prin ea se transmite proprietatea unui bun în schimbul unui preț , cu particularitatea că ea nu se face în mod voluntar de către proprietar , ci în mod forțat , cu concursul executorului judecătoresc.
Nu toate bunurile se pot urmări. Cf. art. 726 ncpc, nu pot fi urmărite:
a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului și familiei sale și obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel;
b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate îngrijirii bolnavilor;
c) alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului și familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie și altele asemenea;
f) bunurile declarate neurmăribile în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Nu pot fi urmărite bunurile destinate exercitării ocupației sau profesiei debitorului decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective, și nici salariile sau alte venituri decâ în urmaătoarele limite:
a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de între
ținere sau alocație pentru copii;
b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
Urmărirea începe după emiteea unei somații date de organul de executare, prin care se anunță debitorul că în termen de o zi de la primire va ztrbui să plătească suma datorată creditorului.
Dacă debitorul nu î și execută obligația în acest termen , executorul judecătoresc este obligat să se deplaseze la domiciliul debitorului sau la locul unde se află bunurile acestuia și să procedeze la identificarea și sechestrarea lor.
Astfel, cu ocazia aplicării sechestrului, executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, în afară de cazurile în care aceasta nu este cu putință. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulație, raportată la prețurile medii de piață din localitatea respectivă. La cererea părților interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuși la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să fixeze prețul pentru vânzarea bunurilor sechestrate. Executorul va dispune ca expertul să fixeze prețul, printr-un raport scris, care va fi predat cu cel puțin 5 zile înainte de ziua fixată pentru vânzare. Onorariul provizoriu va fi depus de partea interesată, sub sancțiunea decăderii, în cel mult 5 zile de la comunicarea admiterii cererii de expertiză.
Dar, potrivit art. 750 NCPC , debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau va putea obține ridicarea lui dacă:
– plătește creanța , inclusiv accesoriile și cheltuielile ;
– depune la dispoziția executorului judecătoresc întreaga valoare a creanței și predă executorului recipisa de consemnare.
Vânzarea bunurilor mobile sechestrate constituie ce-a de-a doua etapă a urmăririi silite mobiliare , având drept scop obținerea unei sume de bani necesare acoperirii creanței creditorului. Astfel, dacă în termen de 15 zile de la aplicarea sechestrului nu au fost plătite suma datorată, toate accesoriile și cheltuielile de executare, executorul judecătoresc va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitație publică, vânzare directă sau prin alte modalități admise de lege.
Dar executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate să îi încuviințeze debitorului să procedeze el însuși la valorificarea bunurilor sechestrate. În acest caz, debitorul este obligat să îl informeze în scris pe executor despre ofertele primite, indicând, după caz, numele sau denumirea și adresa potențialului cumpărător, precum și termenul în care acesta din urmă se angajează să consemneze prețul propus.
Vânzarea direct ă (art. 754 NCPC)are loc atunci când există acordul creditorului și al debitorului , prin valorificarea bunurilor către cumpărătorul care oferă cel puțin prețul apropiat de valoarea de circulație , raportat la prețurile medii de piață din localitatea respectivă. Termenul la care se va realiza vânzarea directă se stabilește prin acordul părților , debitorul și creditorul fiind înștiințați despre ziua , ora și locul vânzării. La termenul de vânzare, executorul va întocmi procesul verbal de licitație , iar dacă una dintre părți lipsește îi va înainta o copie certificată de pe acesta.
Potrivit reglementărilor noului cod , titlurile de credit și orice alte valori sau mărfuri negociabile la bursă se vor putea vinde prin sistemul de tranzacționare al bursei celei mai apropiate . De asemenea , obiectele din metale prețioase , pietrele prețioase , mijloacele de plată străine și alte titluri de valoare se vor valorifica prin entități autorizate iar obiectele de artă și colecțiile de valoare prin organele și în condițiile legii .
Vânzarea la licitație se face , de regulă , la locul unde se află bunurile sau în alt loc , dacă există motive întemeiate.
Mențiunile privind denumirea , sediul organului de executare , numele executorului , numele și domiciliile debitorului și creditorului , ziua , ora locul licitației , descrierea bunului și arătarea prețului de pornire , mențiunea sarcinilor , somația și invitația către cei care vor să
cumpere bunurile sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. În cazul neîndeplinirii de către executorul judecătoresc a obligațiilor privind publicitatea vânzării , la cererea părții interesate instanța de executare va putea dispune amendarea acestuia .
După câștigarea licitației , adjudecatarul are obligația de a consemna “ de îndată
” prețul bunului sau , cu acordul creditorului , în cel mult 5 zile de la data licitației .
Licitația se va închide de îndată ce din sumele obținute se pot acoperi creanțele ce se urmăresc , inclusivi dobânzi , penalități , actualizarea sumei , precum și cheltuielile de executare . După închiderea licitației , executorul va întocmi un proces verbal în care va consemna date despre desfășurarea licitației și rezultatul acesteia, și va preda bunul.
Poprirea ste acea formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani , titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile urmăribile datorate debitorului urmărit de către o terță persoană , creditorul subrogându-se în mod condiționat și provizoriu în drepturile acestuia din urmă.
În cadrul acestei proceduri se întâlnesc trei subiecți de drept : creditorul popritor, debitorul poprit și terțul poprit , existând tot atâtea raporturi juridice:
-un prim raport juridic există între creditorul popritor și debitorul poprit , în sensul că debitorul este dator creditorului;
– al doilea raport juridic este cel existent între debitorul poprit și terțul poprit , în sensul că terțul poprit este dator debitorului;
-al treilea raport juridic , care ia naștere prin adresa de înființare a popririi sau prin hotărârea de validare a popririi , este între creditorul popritor și terțul poprit.
Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. Mai pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său. Poprirea se poate înființa și asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului, dacă ambele creanțe sunt certe și lichide.
Nu sunt supuse executării silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;
b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c) sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri.
Poprirea parcurge doua faze, și anume: înființarea popririi și validarea acesteia.
Poprirea se înființează fără somație și prin adresă la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit.
După înființarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea să poprească aceeași creanță până la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire. Din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite. De la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel. Poprirea întrerupe prescripția nu numai cu privire În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat la creanța poprită, dar și în ceea ce privește creanța pentru acoperirea căreia ea a fost înființată și să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
Hotărârea de validare are caracterul unei hotărâri constitutive de drepturi , întrucât prin aceasta se realizează un transfer al creanței în favoarea creditorului urmăritor . În acest fel , prin această hotărâre se naște un raport juridic nou , în sensul că terțul poprit devine debitor direct al creditorului popritor , deși între aceste părți nu exista un raport juridic anterior judecății.
Hotărârea de validare a popririi poate fi valorificată de creditor în termen de trei ani de la rămânerea definitivă a acesteia , în termenul general de prescripție.
Urmărirea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini acea formă de executare silită la care poate recurge creditorul urmăritor al proprietarului terenului cultivat sau creditorul uzufructuarului, dacă fondul este grefat de uzufruct sau creditorul arendașului sau subarendașului. Debitorul urmărit , în cadrul acestei proceduri , poate fi proprietarul terenului fructelor neculese sau al recoltelor prinse de rădăcini , uzufructuarul , arendașul sau subarendașul. Obiectul urmăririi silite îl constituie fructele neculese și recoltele prinse de rădăcini. Astfel , este vorba de produsele solului , adică fructele naturale și industriale , precum și cerealele , materialul săditor , pomicol , pepinierele piscicole , peștele din heleșteie.
Urmărirea fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini nu se va putea face decât în cele 6 săptămâni dinaintea coacerii lor și va fi precedată de o somație cu două zile înaintea urmăririi. Sechestrarea însă se va putea face în orice timp.
Urmărirea fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini nu va putea începe decât după ce în prealabil debitorul a fost somat cu două zile înaintea urmăririi . Somația va fi însoțită de o copie a titlului executoriu și a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și , dacă este cazul, de o copie a procesului verbal de actualizare a creanței sau de stabilire a dobânzilor și penalităților.
Urmărirea acestor fructe se va face prin mijlocirea unui executor judecătoresc, care va proceda la sechestrarea acestora și la numirea unui administrator-sechestru, ales potrivit regulilor aplicabile urmăririi mobiliare propriu-zise. Cu acest prilej, executorul va încheia un proces-verbal semnat de acesta și de persoanele care, potrivit legii, au asistat la aplicarea sechestrului. Câte un exemplar al procesului-verbal se va preda creditorului, debitorului și administratorului-sechestru, iar unul se va lăsa la primăria în raza căreia se află bunurile sechestrate. Executorul judecătoresc va hotărî, după caz, vânzarea fructelor sau a recoltelor așa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.
Vânzarea va fi anunțată, cu cel puțin 5 zile înainte de termen, la primăria comunei respective, la domiciliul debitorului și locul unde se face vânzarea, precum și în alte locuri publice. Ea se va face în zilele, la orele și în locul hotărâte de executor, cu preferință în zilele nelucrătoare și în zilele de târg sau bâlci, fie la fața locului, fie în târg sau bâlci., în licitație publică.
Executorul judecătoresc va putea încuviința ca vânzarea să se facă de către administrator-sechestru, chiar prin bună învoială, pe prețul curent, fără ca acesta să mai fie ținut de depozitare, în cazurile când:
1. fructele sau recolta sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii și vânzarea trebuie făcută de urgență;
2. depozitarea nu este cu putință sau dă loc la cheltuieli disproporționate în raport cu valoarea fructelor sau recoltelor.
Sumele rezultate din vânzarea făcută de administrator-sechestru vor fi consemnate de acesta la entitatea specializată prevăzută de lege, în 24 de ore de la încasare, iar recipisa de consemnare va fi depusă de îndată la executor, împreună cu o listă care va fi semnată de administrator-sechestru și de cumpărători și în care se vor arăta fructele sau recolta vândută și prețul de vânzare.
Urmărirea silită a bunurilor imobile este ce mai importantă forma de executare silită indirectă și pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum și dreptul de superficie. Urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară se face pe imobile în întregimea lor. Se pot urmări în mod separat construcțiile ce formează o proprietate distinctă de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe tronsoane, pe etaje sau pe apartamente, precum și orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declară imobile. Sunt supuse urmăririi silite, odată cu imobilul înscris în cartea funciară, și orice alte lucrări autonome sau adăugate, potrivit Codului civil, chiar dacă acestea din urmă nu sunt înscrise în cartea funciară la data începerii urmăririi.
Cererea de urmărire se va îndrepta la “executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparținând debitorului urmărit sau unei alte persoane , dacă se urmărește un imobil ipotecat ”
O copie certificată de pe încheierea de încuviințare a urmăririi imobiliare va fi comunicată de executorul judecătoresc debitorului și terțului dobânditor . Încheierea va fi însoțită de titlul executoriu și de o somație , prin care i se va pune în vedere debitorului și terțului dobânditor ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să plătească întreaga datorie, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare .
În termen de 5 zile de la încuviințarea urmăririi , coproprietarii imobilului urmărit pentru o cotă parte indiviză au dreptul de a cere scoaterea la vânzare a întregului imobil urmărit . Nerespectarea acetui termen este sancționată cu decăderea.
După primirea încheierii de încuviințare a urmăririi, debitorul poate cere instanței de executare, în termen de 10 zile de la comunicare, să îi încuviințeze ca plata integrală a datoriei, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare, să se facă din veniturile nete ale imobilelor sale, chiar neurmărite, sau din alte venituri ale sale, pe timp de 6 luni. Suspendarea urmăririi se va comunica, prin grija executorului, chiriașilor și arendașilor sau altor debitori care, de la data comunicării, vor consemna toate sumele scadente în viitor la unitatea prevăzută de lege și vor depune recipisa de consemnare la executorul judecătoresc. Judecata cererii se face în camera de consiliu și cu citarea părților , instanța pronunțându-se printr-o încheiere definitivă. În cazul admiterii cererii , instanța va dispune suspendarea urmăririi silite imobiliare pentru 6 luni , încheierea comunicându-se și executorului judecătoresc.
În baza aceluiași principiului inopozabilitășii actelor juridice ulterioare notării urmăririi în cartea funciară , locațiunile și cesiunile de venituri dispuse de către debitor sau de către terțul dobânditor după data notării urmăririi nu vor fi opozabile creditorului urmăritor și adjudecatarului.
8.Executarea silită directă
Executarea silită directă este acea modalitate de executare care conduce , în condițiile determinate de lege , la realizarea în natură a obligației recunoscute printr-un titlu executoriu. Ea se realizează sub trei forme , a predării bunurilor mobile , predării bunurilor imobile și a executării altor obligații de a face sau de a nu face. Noul Cod reglementează pentru prima dată , în mod expres și procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori.
Cf. art 887 ncpc ’’ În cazul în care obligația debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiei unui bun, în predarea unui bun sau a folosinței acestuia ori în evacuarea debitorului dintr-o locuință sau dintr-o altă incintă, în desființarea unei construcții, plantații sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activități stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa în termenul prevăzut în somație, creditorul va solicita executarea silită, putând, în raport cu împrejurările cauzei și natura obligației ce se execută, să sesizeze instanța de executare, în vederea aplicării unei penalități.’’
Ca și în celelalte modalități de executare , despre îndeplinirea executării obligațiilor enumerate în planul executării silite directe , executorul are obligația de a constata actele de executare printr-un proces verbal . Procesul verbal va cuprinde în mod necesar și cheltuielile de executare ce urmează să fie suportate de debitor. Procesul verbal se comunică părților interesate , iar un exemplar se comunică părților interesate.
Atunci când aa cererea creditorului se justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să ascundă, să distrugă ori să deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanța va putea să dispună, prin încheierea de încuviințare a executării silite, ca executarea silită să se facă de îndată și fără somație.
Dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilității predării acestuia, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanța va avea în vedere și prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligației, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.
Hotărârea este executorie și supusă numai apelului. Noul Cod de procedură civilă a instituit măsuri execuționale corespunzătoare pentru a aduce la îndeplinire dispozițiile cuprinse în hotărârile judecătorești privitoare la minori. Executarea silită debutează prin comunicarea către debitor a încheierii de încuviințare a executării . Odată cu această comunicare se transmite debitorului și o somație prin care acesta este invitat să se prezinte cu minorul la sediul biroului executorului judecătoresc sau în alt loc stabilit de acesta, în vederea preluării acestuia de către creditor sau , după caz , pentru a-i permite celuilalt părinte să î și exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul , potrivit programului stabilit în titlul executoriu.
Executarea efectivă a deciziei se va putea realiza numai în prezența unui reprezentant al Direcției generale de asistență socială și protecție a copilului și când acesta apreciază necesar , a unui psiholog desemnat de acesta . La solicitarea executorului , poate fi solicitat și concursul agenților forței publice la executare . În realizarea executării silite nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui.
La finalul urmăririi , executorul va încheia un proces verbal în care va constata modul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu , Un exemplar se va comunica părților și un exemplar se va păstra la dosarul de executare .
Concluzii
Executarea silită reprezintă una din instituțiile fundamentale ale dreptului procesual civil și o componentă importantă a justiției într-un stat de drept. Încrederea publicului în actul de justiție depinde într-o măsură importantă și de eficacitatea mecanismelor de executare silită, fiind absolut necesar ca o hotărâre judecătorească obținută în urma unui demers judiciar, de multe ori, de durată și costisitor, să aibă o finalitate practică concretă, astfel încât justițiabilul să conștientizeze beneficiile rezultate din obținerea unui rezultat pozitiv în cadrul procesului. În caz contrar, în lipsa unor mijloace procedurale coerente, clare, suple și rapide care să garanteze ducerea la îndeplinire efectivă a titlului executoriu, partea ar fi în imposibilitate de a se bucura de câștigarea procesului, titlul executoriu conferind, astfel, creditorului doar un drept teoretic și iluzoriu.
Importanța executării silite rezidă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța europeană statuând în repetate rânduri că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, considerând că executarea silită face parte integrantă din noțiunea de proces, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Problema executării silite este reglementată în mod sumar în instrumentele europene adoptate în domeniul cooperării judiciare civile, astfel încât, în prezent, această materie este guvernată de principiul teritorialității procedurilor de executare. Aceasta înseamnă că procedurile de executare silită sunt reglementate în principal de legislațiile naționale, instanțele statului membru de la locul de executare dispunând de competență exclusivă pentru rezolvarea tuturor incidentelor rezultate din activitatea de punere în executare silită a titlurilor executorii.
În acest sens pot fi date următoarele exemple relevante:
În primul caz se reține adresa Universității București din bd.-ul M.Kogălniceanu către Birou executor judecătoresc C.M. , prin care roagă pe acesta să dispună executarea silită în cazul SC Basil Design SRL, cu sediul actual în București, str. Popa Soare nr.29 sector 2, care prin Sentința Comercială nr.6977 din 10.06.2010 pronunțată de Tribunalul București, a dispus evacuarea societății comerciale din sediul situat în str. Dionisie Lupu nr.46, sector 1, sediu care se afla în proprietatea Universității București.
Deoarece Universitaea consideră că SC Basil Design SRL nu si-a executat imediat obligația care îi revenea se cere executarea silită și recuperarea cheltuielilor de executare.
Dezbateril e în fond au loc în sedință publică, pe 03.06.2010, iar Tribunalul care are nevoie de timp pentru deliberare, pronunță hotărârea pe 10.06. Astfel prin acțiunea înregistrată pe rolul Triunalului București, Secția Civilă, reclamanta SC Basil Design SRL, chemă în judecată pârâta Univ. Buc.și solicită să se încheie acte adiționale la contractele de închiriere, acte adiționala impuse sub o anume formă, și anume durata contractului de închiriere să fie de 5 ani, iar chiria se va renegocoia anunal, în funcție de rata inflației.
Acțiunea este motivată de contractele de închiriere dintre reclamanta și Casa Universitarilor din București, care acționează ca un mandat acordat de Ministerul Educației printr-o licitație necontestată ce prevede că spațiile au o estinație educativă.
De asemenea reclamanta afirmă că a aflat că Univ. Buc. A devenit proprietarea imobilului din str. Dionisie Lupu, după începerea procesului. Între părți au existat numeroase tentative de conciliere finalizate cu acte adiționale și tranzacții însușite de reclamantă și față de ultima înștiințare, din 26.01.2010, reclamanta a înțeles că Univ. va prelungi efectele contractelor.
Se invocă art.114 cpc prin care, la primirea cererii de chemare în judecată președintele sau judecătorul care îl înlocuiește va verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere să completeze sau să modifice cererea și să depună cererea și copii certificate de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea. Astfel reclamanta prezintă copii după acte, însă actele adiționale la contracte sunt nesemnate de părți.
Pârâta a formulat cerere reconvențională care cf. prevederilor legale la vremea respectivă se se judeca odată cu cererea principală ( art.120 cpc ), cerere prin care s-a consemnat achitarea chiriilor și a utilităților. Se asemenea s-a mai consemnat încetarea celor două contracte de înhiriere și s-a dispus evacurea reclamantei care ocupă abuziv spațiul. S-a mai susținut că Univ. Buc. Este proprietara spațiului din str. Dionisie Lupu prin Odinul emis de Ministerul Educației emis în 2007 sub nr. 1596/25.07.2007, care echivalează cu un drept de proprietate.
Se mai solicită obligarea pârâtei la în încheierea actelor adiționale.
Tribunalul, după analizarea probelor, constată că reclamanta pârâtă deține spațiul cu destinație de depozitare, iar contractele încheiate între Casa Universitarilor și SC Basil Design ARL, însă dreptul de proprietate aprține Univ.București, care area dreptul înscris în Cartea Funciară. Excepția inadmisibilității nu se reție deoarece părțile urmăresc valorificarea popririi drepturilor prin contractele încheiate. Durata contractelor este una determiată, iar rceclamanta pârâtă nu justifică dreptul de folosință acu consecința evecuării spațiului din lipsă de titlu.
Tribunalul respinge excepția jnadmisibilității, si admite cererea reconvențională obligând părțile la încheierea unui contract care să menționeze locator Univ. Buc. în loc de Casa Universitarilor și va constata încetarea dreptului de folosință al pârâtei reclamante.
Astfel, Tribunalul respinge excepția de inadmisibilitate ca neîntemeiată, admite cererea reconvențională, obligă părțile să încheie act admiținal în caer Univ.Buc este locator, dispune evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu, cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Biroul executorului judecătoresc C.M. arată că Univ. Buc. renunță la executarea silită începută prin cererea de executarea silită nr.11/28.02.2012 ca urmare a faptului că SC Basil Design SRL a părăsit spațiul din Dionisie Lupu.
Ca o concluzie a acestui caz, putem spune că garanția unei proceduri eficiente și uniforme de executare silită poate fiasigurată numai de către stat, a cărui răspundere poate fi angajată pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, executorul judecătoresc constituind elementul esențial al statului de drept, în vreme ce autoritățile au obligația să ia toate măsurile necesare pentru ca acesta să poată „dirija” eficient și cu celeritate procedura de executare silită.
Un al doilea caz reține cerearea Univ. București către biroul executorului judecătoresc C.M. prin care se cere executarea silită a SC E CIF SERV SRL cf. sentinței comerciale nr.15886/12.09.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială care a dispus evacuarea mai sus-numitei din spațiile Complexului Măgurele, spații folosite în scop de cantină, cf. ctr. Nr. 19935/05.12.2006. De asemenea se solicită și recuperarea cheltuielilor de executare.
Pe baza referatului făcut de grefier, se arată că cererea are ca obiect de fond o acțiune în constatare, procedura de ciatre a părților fiind ăndeplinită din punct de vedere legal. acțiunea în constatare, este acea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței doar să constate existența unui drept subiectiv al său față de pârât ori, după caz, inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa. Această acțiune este pozitivă când urmărește constatarea existenței unui drept sau a unui raport juridic și este negativă când se cere constatarea inexistenței unui drept sau a unui raport juridic. în ambele cazuri, ea este imprescriptibilă. Hotărârea judecătorească pronunțată în cazul unei a.c. nu este susceptibilă de executare silită; de îndată ce a rămas definitivă, ea consfințește cu puterea lucrului judecat existența sau inexistența dreptului ori al raportului juridic; însă, dacă prin hotărâre s-au acordat și cheltuieli de judecată, această dispoziție a instanței poate fi pusă în executare silită
Acțiunea în constatare este admisibilă, când este vorba despre un raport juridic, și nu despre o situație de fapt, dacă s-ar solicita constatarea, ca de exemplu, a existenței consimțământului pârâtului la efectuarea unor lucrări de îmbunătățire a imobilului; a inexistenței unui raport de rudenie între reclamant și pârât; a calității în care o persoană a construit pe terenul altei persoane (constructor de bună-credință sau de rea-credință ori constructor în temeiul unei convenții cu proprietarul).
În speța noastră, reclamanta solicită să se constate că pârâta avea obligația de a comunica rezilierea contractului de asistență juridică cu 15 zile înainte de termenul acordat, drept urmare se dorește să se considere legal îndeplinită procedura de citare, iar cauza se află în starea de judecată. Tribunalul consideră citarea părților legal îndeplinită cf. art.73 care precizează că ’’(1) Cererea va fi facută în formă prevazută pentru cererea de chemare în judecată.(2) Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai tarziu pana la terminarea cercetarii procesului inaintea primei instante.(3) Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de judecată.’’ Părăta avea obligația să aducă la cunoștiința instanței și a părții adverse, schimbarea sediului. Reclamanta solicită să se constate încetarea contractului de închiriere, prelungirea acestuia fiind valabilă în condițiile încheierii unui act adițional, lucru care de altfel nu s-a întâmplat. De asemenea se solicită respingerea cererii reconvenționale, pe motiv că cf. ctr. Părăta nu putea aduce modoficări spațiuli fără acordul locatorului. Reeritor la prematuritatea cereii invocată de pârâtă, solicită să se constate ajungerea la termen a contractului de locațiune, cf. art.110 cpc, cererea pentru predarea imobilului se poate face și anterior termenului de locațiune.
Prin analiza acrelor de la dosar se constată că respectivul contract de închiriere nu creează obligația de prelungire, ci dă această posibilitate, aratându-se că raporturile de locaiune încetează la expirarea duratei contractului, dacă acesta nu este reînnoit. Universitatea Buc. nu dorește reînnoirea contractului deoarece duce lipsă de spații, iar spațiul se dorește a se folosi în scopul învătământului. S-a mai arătat ca pârâta ocupă abuziv spațiul, deoarece prin executor judecătoresc s-a trimis adresă la sediul părătei, dar și la locație prin care Univ. București reamintește societății termenul de încheiere a contractului. Se mai depun la dosar acte care conferă Univ. Buc. dreoturile de proprietate asupra sediului respectiv. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurități introducerii cererii de chemare în judecată și respingere cererii ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată. În motivare se arată că există o eroare materială în contract și că există un decalaj al termenului de încetare, și anume 05.12.2010, și nu 05.11.2010. Dacă se ține cont de acest lucru, înseamnă că și data introducerii acțiunii, 30.11.2010, este introdusă prematur. Pentru producerea de efecte, acțiunea trebuia introdusă după 05.12.2010.
Astfel pârâta solicită prin executor judecătoresc A.M. respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece la 03.12.2010 termenul nu era expirat. Solicită prelungirea contractului cu renegocierea chiriilor, motivând că este de bună credință, și că toate chiriile au fost achitate la timp. De asemenea se cere obilarea Univ. Buc. la plata contavalorii îmbunătățirilor aduse sediului și la predarea tuturor modernizărilor duse spațiului, motivând că la începutul contractului sediul arăta într-o stare jalnică. Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că excepția prematurității invocată de părătă nu este întemeiată, iar tacita relocațiune nu este îndeplinită deoarece locatarul nu poate rămâne în locația rspectivă fără acceptul locatorului. Pe cale de consecință, dispune evacuarea părătei, nemaiavând niciun drept de folosință asupra spațiului.Cheltuielile făcute de locatar nu sunt opozabile locatorului, care nu are obligația să-l despăgubească pe locatar, atâta timp cât locatarul nu a făcut dovada că a avut acordul locatorului pentru efectuarea modificărilor. Astfel prin executor judecătoresc se dispune evacuarea SC E CIF SERV SRL respingând cererea reconvențională.
În prezent, procedura de executare silită este una dominată de principiul protecției debitorului și de caracterul umanismului. Fără a nega substanța trăsăturilor evocate, considerăm că este necesar ca, în lumina recomandărilor și a jurisprudenței europene, pe deplin aplicabile statului român, atât ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, cât și în calitate de semnatar al Convenției europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, mijloacele procedurale execuționale să urmărească realizarea unui echilibru între interesul creditorului și cel al debitorului. Prin prisma acestor considerente, se apreciază că actorii implicați în procedura execuțională trebuie să se manifeste atât în litera, cât și în spiritul reglementărilor care organizează normele ce trebuie urmate în vederea aducerii la îndeplinire a diferitelor categorii de titluri executorii.
Bibliografie
S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, București, 2001
I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, ed. a III-a revăzută, completată, actualizată, vol. al II-lea, Ed. Servo-Sat 2003
I. Gârbuleț, A. Stoica, Ghid practic de executare silită. Explicații, cereri, formulare, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2010
V. Cădere, Tratat de procedură civilă, ed. a II-a, București, 1935
I. Gliga, Doctrină și reglementări juridice privind executarea creanelor bugetare, în Fiat Justitia nr.1/1997
Judecătoria Sector 6 București, Senttința civilă nr. 7750/05.12.2006
Noul cod de procedură civilă
I.Gârbuleț, Principiile fundamentale ale executării silite, RRES nr. 3/2010
Ioan Leș,’’Noul cod de procedură civilă. Comentarii pe art. 1-1133’’,Ed.C.H.Beck 2013
Ioan Gârbuleț, Adrian Stoica,’’Ghid practic de executare silită. Explicații, cereri, formulare.’’, Ed. Hamangiu, București, 2010
Lg. 188/2000 privind executorii judecătorești modificată și republicată în 2011
Lg. 213 / 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
Evelina Oprina, „Studiu asupra diferitelor categorii de titluri executorii”, 2010, Revista română de executare silită, nr. 1,București
Ciobanu, V.M. și Boroi, G., Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă, ediția a 3-a, București: All Beck, 2005
Deleanu, I., Tratat de procedură civilă, ediția a 3-a revăzută, completată, actualizată,vol. II, Arad: Servo-Sat, 2003
Zilberstein, S. și Ciobanu, V.M., Tratat de executare silită, București: Lumina Lex, 2001
I.Leș., Legislația executării silite. Comentarii și explicații, București: C.H. Beck, 2007
Popescu, D., Năstase, A. și Coman, F., Drept internațional public, București: Casa de editură și presă „Șansa“ – S.R.L., 1994
Ioan Leș, Tratat de drept procesual civil, București: All Beck, 2001
Evelina Oprina, Declanșarea executării silite cpotrivit noului cod de procedură civilă. Natura administrativ – jurisdicțională a acestei etape, în Revista Transilvană de Științe Administrative, 2010
O.G. nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală
T.C.Tereacă, „Natura juridică a executării silite de drept comun”, în Executarea silită în Noul Cod de procedură civilă, București, Ed. Universul Juridic, 2010
G.Boroi, Drept civil. Partea generală, ediția a 2-a, București: All Beck, 1999
Evelina Oprina, Declanșarea executării silite cpotrivit noului cod de procedură civilă. Natura administrativ – jurisdicțională a acestei etape, în Revista Transilvană de Științe Administrative, 2010
A. Rizeanu,Contestația la executare în materiecivilă în lumina practicii judiciare, „Legalitatea populară” nr. 3/1960
B. Ionescu, Studiu tematic și de practică judiciarăreferitor la instituția procesual-procedurală a contestației la executare (I ), în „Dreptul” nr. 10/2004
Evelina Oprina, Executarea silită în procesul civil, Ed. a IV a, revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2011
Eugen Huruba, Contestația la executare în materie civilă, cu referiri la Noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul juridic, București, 2011
Constituția României
Lg.188/2000 lg. Executorilor judecătorești
D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile teoretice și practice ale Codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti, Bucureti, 2005
D.-P. Popa, C.-N. Popa, Contestația la executare silită în lumina Codului de procedură fiscală, în Dreptul nr. 4/2004
V.Cârstoiu, Procedura de judecată a contestației la executare, în RDC, nr.12/2004
I.Leș, Tratat de drept procesual civil, Ed. All, Beck, București, 2001
Cauza Scollo c. Italiei, Hotărârea din 28 septembrie 1995, www.echr.coe.int.
N. Fricero, Droit et procédure, Paris, 2005, pg. 12; J. Isnard, A. Stoica, Droit et procédure, Paris, 2006
Tribunalul București, Secția IV comercială, Sentința comercială nr.6977/10.06.2010
Tribunalul București, Secția IV comercială, Sentința comercială nr.15886/12.09.2011
Bibliografie
S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, București, 2001
I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, ed. a III-a revăzută, completată, actualizată, vol. al II-lea, Ed. Servo-Sat 2003
I. Gârbuleț, A. Stoica, Ghid practic de executare silită. Explicații, cereri, formulare, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2010
V. Cădere, Tratat de procedură civilă, ed. a II-a, București, 1935
I. Gliga, Doctrină și reglementări juridice privind executarea creanelor bugetare, în Fiat Justitia nr.1/1997
Judecătoria Sector 6 București, Senttința civilă nr. 7750/05.12.2006
Noul cod de procedură civilă
I.Gârbuleț, Principiile fundamentale ale executării silite, RRES nr. 3/2010
Ioan Leș,’’Noul cod de procedură civilă. Comentarii pe art. 1-1133’’,Ed.C.H.Beck 2013
Ioan Gârbuleț, Adrian Stoica,’’Ghid practic de executare silită. Explicații, cereri, formulare.’’, Ed. Hamangiu, București, 2010
Lg. 188/2000 privind executorii judecătorești modificată și republicată în 2011
Lg. 213 / 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
Evelina Oprina, „Studiu asupra diferitelor categorii de titluri executorii”, 2010, Revista română de executare silită, nr. 1,București
Ciobanu, V.M. și Boroi, G., Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă, ediția a 3-a, București: All Beck, 2005
Deleanu, I., Tratat de procedură civilă, ediția a 3-a revăzută, completată, actualizată,vol. II, Arad: Servo-Sat, 2003
Zilberstein, S. și Ciobanu, V.M., Tratat de executare silită, București: Lumina Lex, 2001
I.Leș., Legislația executării silite. Comentarii și explicații, București: C.H. Beck, 2007
Popescu, D., Năstase, A. și Coman, F., Drept internațional public, București: Casa de editură și presă „Șansa“ – S.R.L., 1994
Ioan Leș, Tratat de drept procesual civil, București: All Beck, 2001
Evelina Oprina, Declanșarea executării silite cpotrivit noului cod de procedură civilă. Natura administrativ – jurisdicțională a acestei etape, în Revista Transilvană de Științe Administrative, 2010
O.G. nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală
T.C.Tereacă, „Natura juridică a executării silite de drept comun”, în Executarea silită în Noul Cod de procedură civilă, București, Ed. Universul Juridic, 2010
G.Boroi, Drept civil. Partea generală, ediția a 2-a, București: All Beck, 1999
Evelina Oprina, Declanșarea executării silite cpotrivit noului cod de procedură civilă. Natura administrativ – jurisdicțională a acestei etape, în Revista Transilvană de Științe Administrative, 2010
A. Rizeanu,Contestația la executare în materiecivilă în lumina practicii judiciare, „Legalitatea populară” nr. 3/1960
B. Ionescu, Studiu tematic și de practică judiciarăreferitor la instituția procesual-procedurală a contestației la executare (I ), în „Dreptul” nr. 10/2004
Evelina Oprina, Executarea silită în procesul civil, Ed. a IV a, revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2011
Eugen Huruba, Contestația la executare în materie civilă, cu referiri la Noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul juridic, București, 2011
Constituția României
Lg.188/2000 lg. Executorilor judecătorești
D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile teoretice și practice ale Codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti, Bucureti, 2005
D.-P. Popa, C.-N. Popa, Contestația la executare silită în lumina Codului de procedură fiscală, în Dreptul nr. 4/2004
V.Cârstoiu, Procedura de judecată a contestației la executare, în RDC, nr.12/2004
I.Leș, Tratat de drept procesual civil, Ed. All, Beck, București, 2001
Cauza Scollo c. Italiei, Hotărârea din 28 septembrie 1995, www.echr.coe.int.
N. Fricero, Droit et procédure, Paris, 2005, pg. 12; J. Isnard, A. Stoica, Droit et procédure, Paris, 2006
Tribunalul București, Secția IV comercială, Sentința comercială nr.6977/10.06.2010
Tribunalul București, Secția IV comercială, Sentința comercială nr.15886/12.09.2011
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitati DE Executare Silita (ID: 128574)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.