Modalitati de Evaluare a Impactului Turismului Verde Asupra Mediului Ambiant Romanesc

Modalități de evaluare a impactului „turismului verde” asupra mediului ambiant romanesc

Abstract:

Politica generală, la nivel global, de realizare a saturației turistice asupra mediului înconjurător, natural, social, cultural, trebuie să aibă loc la scară națională, regională, locală, iar legile și reglementările stabilite, în principal, de organismele guvernamentale, trebuie să asigure păstrarea calității mediului în interesul turiștilor, a colectivităților locale în conformitate cu obiectivele naționale. Lucrarea propune următoarele obiective ce trebuie avute în pentru măsurarea impactului turismului verde la nivelul României precum: conturarea potențialului teoretic turistic global, pe termen lung, în raport de resursele existente naționale sau regionale; fixarea tipului de produs ori imagine turistică care se dorește a fi înfăptuită; examinarea nivelului cererii pentru un anumit produs turistic; estimarea condițiilor materiale utile realizării capacității de primire adecvate, în raport de rețeaua de transporturi existentă, volumul investițiilor necesare; definirea dimensiunilor impactului socio-cultural și economic, ecologic asupra mediului de orice fel.

De asemenea, lucrarea propune și un ansamblu complex de norme stă la baza determinărilor de impact, valabil în spațiu și timp, sortite să direcționeze dezvoltarea optimă turistică la nivelul oricărei zone.

Cuvinte cheie: activitate turistică, impact, mediul înconjurător

Clasificare JEL: L83

1.Introducere

Practica turistică internațională a demonstrat, de-a lungul vremii, că indiferent de tipul de turism practicat (turism de masă sau alternativ), în final, rezultă o serie de impacturi resimțite atât în societate, cât și la nivelul mediului natural. În mod cert, turismul de masă este cel responsabil pentru cele mai vizibile și mai profunde influențe negative la nivelul ariilor de destinație, acestea fiind, în marea majoritate a cazurilor, impacturi negative (există firește și excepții, impuse de individualitatea destinației). Turismul alternativ (modern sau „post mase“ cum se mai regăsește în alte surse bibliografice), încearcă să evite destinațiile tradiționale cu caracter de masă, concentrându-se asupra atitudinii responsabile și etice a consumatorilor săi participanți la forme noi de turism.

Evoluția actuală a turismului este caracterizată de profunda înnoire a ofertei turistice mondiale, în special prin dezvoltarea unei game de produse turistice noi, superioare atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

În acest sens, pot fi trasate următoarele orientări: [13]

destinațiile la mare distanță, care permit să se realizeze o diversificare a locului de sejur în extrasezon;

vacanțele tematice (cultură, sport, descoperire științifică) organizate la comandă pentru o clientelă exigentă și care efectuează mai multe călătorii turistice pe an;

produse de loisir asociate cu cazarea turistică dispersată, care urmărește sentimentul de autentic și permite dezvoltarea schimburilor culturale și informaționale între turiști și populația locală.

Patru factori generali, determină și influențează direct activitatea turistică:

valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice;

creșterea economică generală, care determină în mare parte locurile de muncă și veniturile;

cursul de schimb valutar, care determină evoluția puterii de cumpărare a rezidenților și nonrezidenților;

repartiția, care determină evoluția puterii de cumpărare a clienților.

Acești factori se sprijină în principal pe exploatarea resurselor naturale, culturale cu valențe turistice. Toate activitățile turistice determină în timp și spațiu efecte potențiale asupra mediului, sănătății sau sistemului social. Aceste influențe cumulate sunt exprimate de noțiunea de impact.

Dezvoltarea acestui concept a pornit de la specialiști englezi și americani, în deceniul 7 al secolului nostru, și care au șocat opinia publică internațională cu studiul "Limitele creșterii". Astfel, autorii au demonstrat că atât rezervele cât și resursele naturale ale planetei sunt limitate, ca de altfel și puterea de absorbție a tuturor reziduurilor și deșeurilor rezultate.

Fiecare stat se bucură de un anumit teritoriu, iar acest spațiu ecologic, pentru fiecare națiune, este un dat, un atribut al realităților inegal constituite de-a lungul istoriei. Ideea durabilității nu trebuie să reducă cîmpul de acțiune și finalitatea dezvoltării.În acest context, pentru turism se impune formularea unor scopuri clare de dezvoltare și amenajare, acceptabile în privința avantajelor economice, a accesului la o relativ mai mare bunăstare a populației și a rezolvării unor probleme sociale, vitale, concomitent cu prezervarea echilibrului mediului natural.

2.Strategia și politica de evaluare a impactului asupra mediului [13]

Singura cale pentru a asigura un viitor mai sigur și mai prosper constă într-o tratare echilibrată a mediului și dezvoltării. Numai printr-o orientare judicioasă a căilor de dezvoltare se poate ajunge la modificarea modului de producție și de consum actual, care și-a dezvăluit caracterul perimat și consecințele nefaste asupra mediului ambiant.

Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) este un instrument de asistare a deciziei, având ca obiect determinarea efectelor principale asupra mediului. E.I.M. este o procedură prin care factorii de decizie iau cunoștință de efectele posibile ale dezvoltării asupra productivității naturale și a calității mediului; este un mijloc prin care se colectează și se prelucrează datele necesare unui proiect pentru evaluarea gradului de satisfacere a durabilității și a condițiilor impuse de acesta. În literatura românească de specialitate, a fost denumit acord de mediu, care poate fi completat cu bilanțul de mediu, ambele reglementate prin Legea mediului.

Conținutul unui EIM a fost stabilit de specialiștii Lee și Coalley în 1970 și ulterior a fost acceptat de țările Comunității Europene. Acesta cuprinde următoarele aspecte principale:

Descrierea proiectului propus: prezentarea obiectivelor, a fazelor de realizare, rata de exploatare a resurselor existente;

Prezentarea situației de bază, adică a stării actuale a mediului, a evoluției caracteristicilor mediului, pentru a ști posibilitățile de realizare a proiectului;

Analiza aspectelor de impact: investigarea tipurilor de impact ce pot apărea, aprecierea evoluției lor viitoare;

Descrierea alternativelor: realizarea unor variante și susținerea celor mai bune;

Realizarea unor propuneri de ameliorare pentru problemele de impact apărute, mai ales a acelor cu rol negativ.

Plan de monitorizare (urmărire continuă) a aplicării măsurilor de ameliorare și a celor privind buna funcționare a proiectului.

Aceste evaluări de impact sunt cerute de Comunitatea Europeană și Banca Mondială în susținerea oricărui proiect de dezvoltare, cu susținere financiară importantă.

Realizarea acestui deziderat are meritul de a reduce efectele cumulative ale activităților umane, care, în general, sunt destul de greu de detectat și evaluat.

Sub recomandările Uniunii Europene și organismelor ONU, fiecare stat își poate elabora, în funcție de tipurile de mediu de care dispune, propria strategie de dezvoltare și de evaluare a impactului.

Chiar dacă în faza de început, în elaborarea oricărui proiect de dezvoltare, nu sunt surprinse absolut toate elementele EIM, este necesară o analiză continua a impactului real, constatat și după realizarea proiectului In momentul de față la noi în țară se realizează acorduri de mediu pentru începerea unor activități economice sau pentru obținerea avizului de continuare a funcționării, și mai rar sunt urmărite îndeaproape și la intervale precise transformările care au loc.

Problemele sunt foarte diverse, complexe și demonstrează încă o dată nevoia realizării de ETM în acțiunile de modernizare sau de noi investiții în turism.

La noi în țară probleme de evaluare a impactului au fost reglementate prin Legea Mediului, unde au fost stabilite normele metodologice de elaboare a acordurilor și bilanțurilor de mediu cu participarea agențiilor de mediu și a firmelor specializate pe probleme de mediu.

3.Modalități de evaluare a impactului

Progresul social și bunăstarea economică depind de activitățile care exploatează resursele naturale și care pot cauza pagube mediului. Problemele mediului au devenit globale, și, în consecință, strategiile de prevenire și reducere a formelor de poluare reflectă această realitate. [12] [13]

Avansul deținut de țările dezvoltate în elaborarea și implementarea strategiilor de protejare a mediului este incontestabil.[13] Confruntate de timpuriu cu o poluare semnificativă, țările dezvoltate au pus la punct tehnici și modalități pragmatice de control și reducere a impacturilor.

Transferul experienței acumulate, către țările în curs de dezvoltare și din Europa de Est, constituie o preocupare care a căpătat amploare în ultimul timp.

In acest context, resursele turistice nu pot fi exploatate sălbatic fără riscuri de a fi degradate sau distruse. Imperativele dezvoltării tuturor formelor de turism nu trebuie să afecteze interesele socio-economice ale populației rezidente, nici ale mediului și, mai cu seamă, a resurselor naturale care constituie atracția principală, alături de siturile istorice și culturale.

De cele mai multe ori, bogățiile exploatate de turism fac parte din patrimoniul umanității, și, în acest sens, toate națiunile trebuie să vegheze la conservarea lor. Astfel, reducerea problemelor legate de saturația turistică și presiunea tot mai crescută asupra resurselor turistice, în ultimul deceniu, au condus al apariția conceptului de capacitate de primire și a evaluării sale.

Trebuie subliniat că criteriile de evaluare a capacității de primire au la bază norme deja bine stabilite, iar altele, în curs de testare. Unele criterii au caracter subiectiv, deci sunt non-măsurabile. De altfel, studiile de impact au un rol bine definit, și ele nu se pot substitui evaluării capacității de primire.

Există o disociere între zonele de dezvoltare turistică care vor deține structuri turistice, de cele unde acestea există deja. în primul caz este mai ușoara gestionarea echilibrată a resurselor pentru a rezolva gradul de suportabilitate și încărcare a mediului și pentru diversificarea ofertei. [12]

Problemele capacității de încărcare se referă la trei tipuri de zone turistice: [13][14]

zona emițătoare de turiști: suprasolicitarea provine dintr-o slabă organizare a punctelor de plecare sau în zone cu forme de turism dominante (litoral, spoituri de iarnă, cultural etc.).

zone de tranzit – încărcarea prin supraaglomerare a mijloacelor de transport (rutier, feroviar, maritim, aerian) între zona de plecare și cea de destinație.

zona receptoare sau destinația, unde mediul este perturbat fizic, social economic sau poate fi distrusă imaginea turistică a unei zone, în timp și spațiu.

Criteriile de apreciere a capacității maximale de primire se referă la două componente majore:

1. Mediul local [13] include elemente de bază ale cadrului natural, ale dezvoltării socio-economice, ale nivelului cultural, resursele fiind limitate și epuizabile.

Criterii:

-aspecte fizice

impact vizual cu un nivel acceptabil;

pragul unde survin daunele ecologice;

necesitatea de a conserva viața sălbatică și marină.

-aspecte economice

stabilirea volumului turistic ce produce maximum de beneficii turistice;

nivelul de locuri de muncă adaptat la comunitățile locale.

-aspecte socio-culturale

determinarea volumului de turism acceptabil, fără a fi nefast pentru viața socio culturală a comunităților,

stabilirea nivelului de turism care să permită întreținerea, conservarea monumentelor, tradițiilor culturale, fără efecte negative;

-aspecte de infrastructură generală si specifică

servicii publice (alimentare cu apă, gaze, canalizare, epurare, etc.)

infrastructură de transport;

– alte facilități esențiale, cum ar ti dotări medicale sau personal turistic foarte bine calificat.

2. Imaginea – produs turistic [13]

Acolo unde zonele naturale sunt mai puțin fragile după toate aparențele, volumul circulației turistice poate fi calculat (maxim și minim) prin imagine – produs turistic realizat. Mai nou, ideea de imagine este asimilată cu aceea de peisaj, care poate fi natural sau antropic, asociate cu gama de servicii turistice oferite.

Evaluarea cerințelor turistice va fi calculat direct cu ajutorul unei analize a cererii. Criteriul de bază trebuie să fie atât satisfacerea turiștilor, dar și a rezidenților.

Pentru zonele de destinație turistică, se aplică următoarele criterii principale ce se referă la:

-aspecte fizice

caracteristicile climatice favorabile, legate de lipsa poluării;

gradul de atracție exercitat de așezările rurale și urbane;

calitatea structurilor turistice și a petrecerii timpului liber.

-aspecte economice

costul sejurului (politica de prețuri și tarife);

-aspecte socio-culturale

interesul de care se bucură o comunitate locală și cultura sa;

calitatea artizanatului local, curiozități gastronomice.

-aspecte de infrastructură generală și specifice

nivelul dotărilor de transport, servicii publice și turistice.

În general, aceste criterii sunt măsurabile în multe cazuri (poluare ecologică, locuri de muncă, calitatea serviciilor turistice), dar, în alte cazuri, nu pot fi determinate decât în mod apreciativ (impact asupra tradițiilor culturale locale ).

Evaluarea pragurilor de primire și încărcare a unui teritoriu este necesară din două motive:

permite organismelor guvernamentale să-și elaboreze o politică și strategie de
dezvoltare a turismului fără repercusiuni negative asupra mediului înconjurător;

rezolvă probleme legate de existența unui fenomen de saturație turistică sau pe
cale de a se produce.

Fenomenul de saturație turistică are și un caracter sezonier, deoarece dezechilibrul dintre cerere și infrastructură nu se produce decât în perioadele de aglomerare maximă.

Această concentrare în timp și spațiu conduce la creșterea numărului de construcții,lipsa de spații verzi, parcuri – edilitare și a celei turistice.

Determinarea capacității de primire trebuie să țină seama de gradul de dezvoltare a zonelor turistice. Există astfel două categorii majore:

a)zone turistice în curs de dezvoltare [13]

În aceste teritorii, cu potențial turistic valoros, dezvoltarea turistică presupune o edificare pe termen scurt și mediu. Aici, se pot stabili, concret, pragurile de primire turistică, în vederea utilizării resurselor cât mai eficient, evitând efectele negative .

Prioritățile trebuie stabilite prin strategia organismelor guvernamentale sau printr-un management de calitate din partea unor agenți publici sau privați.

Un rol esențial îl joacă și experiența anterioară din dezvoltarea altor zone turistice. În acest context, țara noastră mai dispune de importante resurse, unele încă insuficient valorificate;

dezvoltarea unor activități și structuri turistice în masivele montane
Capățânei, Cândrel, Cozia, Munții Apuseni;

amenajarea turistică a litoralului între Complexul lagunar Razim și Năvodari;

valorificarea în turism a Parcurilor Naționale etc.

b)zone turistice dezvoltate [13]

Acestea se găsesc îndeosebi în țări cu o puternică industrie turistică, unde activitățile turistice au atins un înalt nivel de concentrare. Aici se impune o politică de regestionare a resurselor turistice, cu reducerea presiunii asupra mediului ambiant.

În România, există zone cu veche tradiție turistică, dar unde dezvoltarea structurilor turistice a condus la o supraexploatare a resurselor, iar o intensă circulație turistică a condus la degradarea cadrului natural ( Munții Bucegi, Ocnele Mari, Păltiniș, Balvanyos, ș.a.).[13]

Prezența omului în natură, ca turist, are și efecte mai puțin dorite asupra tuturor componentelor de mediu. Dintre acestea, cele mai afectate sunt peisajele naturale, solul, flora, fauna, apele, așezările urbane și monumentele.

Peisajele sunt degradate prin intervenții antropice care se traduc prin ridicarea de noi structuri turistice, unde soluțiile arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic și ambiental. Aceasta conduce la uniformizarea și monotonia peisajelor.

Solul este un component al mediului care suportă transformări majore prin faptul că există tendința de ocupare a acestuia cu infrastructuri turistice, tehnico-edilitare și de căi de comunicații.

Dintre toate zonele turistice, cel mai mult au de suferit spațiul costier marin și cel montan, spații naturale cu un fragil echilibru ecologic.

Flora suportă consecințele negative datorate unei intense circulații turistice și a amenajărilor turistice pentru sporturi de iarnă, agrement, divertisment.

Fauna are de suferit prin reducerea spațiilor naturale care constituie habitatul necesar pentru speciile de animale, afectând supraviețuirea acestora. Practica nerațională a pescuitului și a vânătorii distruge treptat potențialul cinegetic și piscicol al multor zone turistice.

Așezările urbane sunt afectate de dezvoltarea activităților turistice. Creșterea densității construcțiilor urbane, a circulației turistice au repercusiuni negative mai ales asupra centrelor istorice ale orașelor și vechilor construcții, a monumentelor, prin amplificarea formelor de poluare.

Reducerea tuturor acestor efecte negative asupra valorilor naturale și culturale cu valențe turistice se bazează pe o analiză aprofundată calitativă și cantitativă asupra tuturor componentelor de mediu.

Turismul este o industrie care permite încasări în moneda națională precum și în valută, și care contribuie la dezvoltarea comunităților locale creând noi locuri de munca. El diferă de alte industrii prin aceea că clientul se deplasează în țara sau zona turistică dorită, pentru un anume produs turistic.

Derularea activităților turistice necontrolat, aleator, fără luarea în calcul a standardelor de amenajare și exploatare poate conduce la degradarea mediului și a resurselor turistice. Aceste aspecte sunt influențate de două mari grupe de factori:

factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice (industria, agricultura, transporturile și alte domenii de activitate)

factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism și agrement.

Chiar dacă activitățile turistice nu agresează mediul, precum unitățile industriale, nu se poate ascunde faptul că și turismul are influențe negative asupra mediului ambiant.

Impactul pozitiv este reprezentat de: [14]

creșterea numărului de unități de cazare, îndeosebi în așezările urbane și rurale defavorizate;

sporirea numărului de unități de alimentație publică, prin sprijinirea inițiativelor locale pentru valorificarea bucătăriei tradiționale și utilizarea produselor locale specifice (vinuri, brânzeturi, produse de carne, legume și fructe, etc.);

crearea condițiilor de agrement-divertisment adecvat și diversificat, care de asemenea poate pune în valoare resursele locale (cai, calești, sănii, bărci, instalații tradiționale de agrement, tarafuri, orchestre și fanfare, etc.);

dezvoltarea unui comerț specific cu produse de artizanat, albume, pliante, hărți, ghiduri, diapozitive, CD-uri, etc.;

modernizarea principalelor căi de comunicație și de acces spre punctele de interes turistic;

activitățile turistice pot interveni în asigurarea unor servicii care să se integreze ambiental și situate la prețuri rezonabile;

oferă șansa creșterii pregătirii profesionale, prin specializarea personalului din turism, îndeosebi a ghizilor, cu ridicat nivel cultural, buni cunoscători de limbi străine;

crearea condițiilor ca, prin multitudinea formelor de turism, acestea să se poată practica pe tot parcursul anului, cu evitarea aglomerației din sezonul turistic;

creșterea veniturilor locale și generale, prin încurajarea de noi investiții în turism.

Impactul negativ este determinat în primul rând de acțiunea distructivă a turiștilor asupra resurselor turistice. Acțiunile distructive – în multe cazuri inconștiente, datorată în special lipsei de educație turistică și ecologică pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică și în condițiile în care dotările și amenajările turistice nu corespund cerințelor de protecție a mediului. [14]

Ele sunt provocate de: [14]

circulația turistică necontrolată mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri asupra solului, vegetației, perturbării faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declanșarea de incendii, împiedicarea refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând până la dispariția unor specii.

Circulația turistică necontrolată, în grupuri mari, are influențe negative și asupra obiectivelor culturale: [13], [14]

lipsa unor amenajări specifice, destinate popasurilor, instalării corturilor, în zonele și traseele de mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin acumulări de deșeuri, gunoaie, etc.;

distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea și circulația în locuri interzise, cu abatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin producerea de gaze de eșapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensă circulație turistică, aglomerarea parcărilor conduce la alterarea aerului în zonele turistice;

exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valențe turistice (ape minerale, nămoluri, gaze de mofetă, plaje, apa lacurilor sărate ș.a.). Se impune limitarea exploatării acestor resurse în raport cu valoarea rezervelor omologate, cu asigurarea unei exploatări raționale. Un rol important îl are respectarea perimetrelor hidrogeologice și a normelor sanitare de protecție a hidrozăcămintelor cu valoare balneară;

structurile turistice de primire, alimentație publică nu prezintă dotări de folosire a energiei alternative, a reciclării și epurării apelor utilizate, a depozitării și compostării gunoaielor.

În condițiile dezvoltării activităților turistice într-un ritm rapid, fenomenul de impact negativ poate fi exprimat și prin:

tendința de extindere a structurilor și serviciilor turistice, în loc de utilizare complexă a dotărilor existente;

creșterea gradului de urbanizare a localităților;

afluxul extins de turiști conduce la suprasaturarea infrastructurilor turistice existente și diversificarea formelor de poluare.

În acest context, în special în zonele turistice care au statut de rezervații și parcuri naționale, se pune problema dezvoltării unui turism controlat și dirijat (ecoturism).

Activitățile turistice într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanță cu capacitatea de încărcare ecologică și cu particularitățile ecosistemelor existente.

Amenajarea și valorificarea turistică adecvată și prudentă, ca și gestionarea eficace trebuie să devină punctul forte pentru păstrarea integrității ecologice a unor astfel de resurse.

Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane și culturale, într-un mod care să asigure satisfacții deosebite turiștilor și posibilități de dezvoltare echilibrată și durabilă a așezărilor turistice aferente. Deși la prima vedere activitățile turistice sunt poate cel mai puțin poluante, totuși în timp ele conduc treptat și la poluarea mediului înconjurător.

Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influența directă a creșterii populației și a creșterii mediului urban, cu dispariția terenurilor naturale și a pădurilor, și nu în ultimul rând a terenurilor agricole prin extinderea infrastructurii. În al doilea rând, circulația turistică intensă, cu vehicule particulare, în exces de viteză, generează mai multe forme de poluare (a aerului, sonoră, tasarea solului, ș.a.). Evaluarea impactului turismului asupra cadrului natural se traduce prin prezentarea principalelor efecte nedorite care se pot produce și care influențează echilibrul ecologic, al ecosistemelor componente.

4.Concluzii

Noua strategie de dezvoltare internațională a condus și la dezvoltarea turismului mondial în dorința de a se instaura o noua ordine economică mondială și de a reduce treptat discordanța existentă între țările industrializate și cele în curs de dezvoltare. Din acest punct de vedere, turismul este considerat ca o activitate majoră în viața națiunilor din cauza influenței directe asupra sectoarelor sociale, culturale, educative, economice cu largă deschidere spre schimburile internaționale. [13]

Impactul activităților turistice asupra unei zone este dat de cadrul natural și varietatea potențialului turistic, de existența unei infrastructuri generale, de prezența unor structuri turistice de cazare, de alimentație, agrement. Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact (politic, social, economic, cultural, ș.a.), care pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.

De asemenea, nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa – în virtutea efectului multiplicator al activităților turistice – de industrie și agricultură, care practicate în/sau apropierea ariilor protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului înconjurător. Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerințelor de protecție a mediului, acordarea unui sprijin real unor astfel de activități, realizarea unor colaborări multidisciplinare pot deschide calea dezvoltării durabile a oricărei forme de turism. [14]

Bibliografie

[1] G. Gautier, Foires et salons, Les edition d’assurance, Paris, 1987;

[2] Y. Tinard, Le tourisme. Economie et Management, 2 ed., EDISCIENCE International, Paris;

[3] Davidson R. – „Business Travel”, Pitman Publishing, London, 1994;

[4] Gautier G. – „Foires et salons”, Les Editions d’Organisation, Paris, 1987;

[5] Holloway J. Ch. – „The Business of Tourism”, Fourth edition, Pitman Publishing, London, 1994;

[6] Istrate I., Bran Florina, Roșu Anca Gabriela – „Economia trismului si mediului inconjurător”, Editura Economica, București, 2000;

[7] Christine Petr, Marketingul Turismului, Editura CH. BECK, București, 2011;

[8] Y. Tinard, Le tourisme. Economie et Management, 2 ed., EDISCIENCE International, Paris;

[9]http://take-shape-share.fenc.org.uk/ftproot/886/0156a4d8-0c5f-4fe0-bbe0 e8e0a8262474/3.%20Forme%20de%20turism.doc

[10] www.gdrc.org

[11] www.ase.ro

[12] www.insse.ro

[13] https://plus.google.com/117809265622542622544

[14] www.mediu.ro