Modalitati de Eficientizare a Functiunii de Productie In Cadrul Intreprinderii
Modalități de eficientizare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii
(pe baza materialelor SRL „Melarux-Grup”)
CUPRINS:
Declarația pe propria răspundere……………………………………………………………………………………3
Lista abrevierilor……………………………………………………………………………………………………………4
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………5
CAPITOLUL i
FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND FUNCȚIUNEA DE PRODUCȚIE………………….8
1.1. Definirea funcțiunii de producție………………………………………………………………………………….8
1.2. Descrierea atribuțiilor funcțiunii de producție………………………………………………………………10
1.3. Activitățile funcțiunii de producție……………………………………………………………………………..16
CAPITOLUL II
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII
„MELARUX-GRUP” S.R.L………………………………………………………………………………………….28
2.1. Caracteristica generală a întreprinderii………………………………………………………………………..28
2.2. Analiza sintetică a performanțelor cu caracter economico-financiar ale întreprinderii……….31
2.3. Analiza funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii…………………………………………………45
CAPITOLUL III
PROIECT DE EFICIENTIZARE A FUNCȚIUNII DE PRODUCȚIE
ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERII „MELARUX-GRUP” S.R.L………………………………………51
3.1. Analiza punctelor forte și slabe a funcțiunii de producție la întreprindere…………………………
3.2. Proiect de eficientizare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii…………………………
CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………………….
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………………
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………..
Lista abrevierilor
AAN-amortizarea activelor nemateriale
AC-active curente
AFTL-active financiare pe termen lung
Alte AC-alte active curente
Alte ATL-Alte active pe termen lung
Alte DCalc-alte datorii calculate
AMTL-active materiale pe termen lung
AN-active nemateriale
ATL-Active pe termen lung
CP-Capital propriu
Csec-Capital secundar
CStat-Capital statutar
CTS-creanțe pe termen scurt
CTSDB- creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul
DAsig-datorii privind asigurările
DC-datorii comerciale
DDB-datorii privind decontările cu bugetul
DF-datorii financiare
DFTL-datorii financiare pe termen lung
DRM-datorii privind retribuirea muncii
DTL-Datorii pe termen lung
DTL Calc-Datorii pe termen lung calculate
DTS-Datorii pe termen scurt
ITS-investiții pe termen scurt
Mb-mijloace bănești
PNer-profit nerepartizat
PNet-profit net
R-Rezerve
SMM-stocuri de mărfuri și materiale
UEAMTL-uzura și epuizarea activelor material pe termen lung
INTRODUCERE
Importanța și actualitatea temei: Tema aleasă ,,Modalități de eficientizare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii” este o temă actuală pentru moment și care va persista datorită caracterului omenesc de a consuma permanent, dar și nu numai a caracterului, ci și din incapacitatea de a exista fără de a consuma.
Trăsăturile definitorii evidente ale economiei actuale (diversificarea și înnoirea rapidă a ofertei de produse în concordanță cu dezvoltarea științei și tehnicii, creșterea exigențelor societății/clienților) impun procesele de producție, standarde prin care să se asigure competitivitatea produselor necesară pe o piață de desfacere practic mondializată.
Calitatea produselor, strâns legată de nevoile clienților, este o variabilă continuă dată de ansamblul caracteristicilor ce răspund nevoilor acestora, nevoi exprimate sau implicite.
Economia țării noastre vizează alinierea la standardele europene și de aceea, are de realizat o cotitură radicală în domeniul organizării eficiente a producției și asigurării calității prin implicarea conștientă a tuturor participanților la acest proces.
Planificarea, controlul, comanda și reglarea proceselor economice printr-o activitate de management științific pot asigura optimizarea calitativă a acestora. Coordonarea activităților legate de managementul producției și al calității revine conducerii, însă concretizarea acestora se realizează la nivelul specialiștilor, cărora trebuie să li se formeze competențe specifice privind organizarea muncii și asigurarea calității.
Rolul pe care îl joacă funcțiunea de producție în cadrul întreprinderii analizate este de a face față la maxim la toate dificultățile care au influențat negativ asupra evoluției favorabile a întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.
Scopul si obiectivele cercetării: În această perioadă a modificărilor, permanent în continuă evoluție observăm că produsele capată cît mai multe caracteristici care în acest context vor contribui nemilocit la descoperirea unui avantaj competitiv.
Caracteristic producătorilor de aceleași mărfuri, este concurența, fiecare dintre ei fiind nevoit să recurgă la unele politici, una dintre cele mai favorabile este reducerea costului de prducție, care va minimaliza în cele din urmă costul produsului final. Pentru a reduce costul de producție, se pot pune în funcțiune tehnică modernă care consumă mai puțin, astfel din acest context determinăm relevanța științifică care se stabilește între întreprindere și procesul de producție. Considerate două lucruri interdependente, acestea contribuie la diminuarea problemelor cu privire la producția din cadrul firmei. Cum am menționat și mai sus, oamenii cu abilități în domeniul producției continuu, vor elabora noi metode de eficientizare a procesului de producție, este și firesc că fiecare își are avantajul lui din existența unui nou utilaj. Producătorul își va înregistra invenția și va avea beneficii financiare, iar cel care o va achiziționa va putea să reducă costul de producție.
Pentru realizarea scopului dat ne-am propus următoarele obiective:
Identificarea modalităților de eficientizare a funcțiunii de producției;
Fundamentarea trăsăturilor de bază ale managementului producției;
Definirea managementului producției;
Conturarea aspectelor generale ce țin de activitatea întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.;
Argumentarea esenței și indicatorilor eficienței economice ai producției;
Determinarea eficienței economice totale și comparativă a cheltuielilor;
Caracteristica elaborării programului de producție;
Analiza indicatorilor economico-financiari ai întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.;
Prezentarea tehnologiei de producere și structurii acesteia;
Caracteristica organizării producției și strategia de distribuire;
Prezentarea analizei SWOT a “Melarux-Grup” S.R.L.;
Evidențierea propunerilor de perfectare a sistemului de management în cadrul “Melarux-Grup” S.R.L.
Din obiectivele enumerate mai sus, rezidă și sarcinile pe care le-am prestabilit de a le îndeplini și anume:
De a determina acele măsuri eficiente, prin intermediul cărora să atingem obiectivele.
De a realiza această eficientizare a procesului de producție.
Scopul și obiectivele au determinat structura lucrării, care cuprinde: foaie de titlu, cuprins, introducere, 3 capitole, concluzie, bibliografie, anexe.
Astfel, în introducere se argumentează importanța și actualitatea temei, este formulat scopul și obiectivele cercetării, se analizează baza informațională a lucrării, instrumentele de colectare a datelor, titlul capitolelor și conexiunea dintre ele, precum și limitele lucrării.
Obiectul investigat și subiectul cercetat: “Melarux-Grup” S.R.L., întreprindere care pe parcursul activității acesteia și-a modificat în permanență activitățile, asigurînd pînă în prezent piața autohtonă cu produse de calitate și diversificate. Din punct de vedere productiv, particularitățile privind funcțiunea de producție în cadrul întreprinderii, sunt necesare de a fi îmbunătățite pentru că concurența în acest domeniu este foarte acerbă. Ca și în oricare domeniu va cîștiga cel mai puternic sau cel care va putea să fie viabil pe o piață în continuă mișcare. În mare parte analizînd în dinamică, producția în cadrul firmei este stabilă, iar în acest compartiment întreprinderea are încă multe de modificat pentru a se menține pe piață.
Metodologia cercetării: Metodologia aleasă pentru această temă este de dezvoltare a întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L. Această tehnică va ajuta întreprinderea pentru a identifica acele puncte slabe cu care se confruntă și în cele din urmă pentru a le remedia.Vom analiza prin intermediul modelului SWOT, astfel încît vom minimaliza cheltuielile de determinare a problemelor.
Baza informațională: Drept bază informațională a lucrării au constituit următoarele metode de analiză: analiza cauzală, observația, raționamentul, comparația, clasificarea, analiza, sinteza.
În capitolul I “Fundamente teoretice privind funcțiunea de producție” – se fundamentează trăsăturile de bază ale managementului producției și a funcțiunii de producție, se analizează specificul întreprinderilor cu activitate de producție, de asemenea se analizează în mare parte atribuțiile direcțiilor strategice de dezvoltare, particularitățile, precum și clasificarea funcțiunii de producție.
În capitolul II „Analiza economico-financiară a întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.” – se face o caracteristică generală a “Melarux-Grup” S.R.L. și se analizează indicatorii economico-financiari ai întreprinderii date, precum și date cu referință la istoricul întreprinderii, numărul de angajați, cota de piață, organigrama, contextual concurențial, apariția produselor de substituție, avantaje de productivitate precum și un alt ansamblu de elemente specific întreprinderii analizate.
În capitolul III „Proiect de eficientizare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.” – se determină analiza cauzală a “Melarux-Grup” S.R.L. și se prezintă proiect de perfectare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii date.
În încheiere se fac concluzii la capitolele analizate care s-au propus în lucrare.Acestea vor permite să se cunoască în prealabil dificultățile care parvin în activitatea antreprenorială și modul de soluționare a acestora în dependență de starea de risc.
Prezentarea cantitativă a elementelor adiacente: Ca suport teoretic am avut studiile autorilor autohtoni cît și a celor străini cum ar fi: Zahiu Letiția, Gheorghiță Mircea, Năstase Mircea Leonte Marie, Stoian Mirela, Ovidiu Nicolescu, Tatiana Gavrilă, Viorel Lefter, ș.a.
CAPITOLUL I
FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND FUNCȚIUNEA DE PRODUCȚIE
Definirea funcțiunii de producție
”Orice întreprindere, ca sistem de producție, interacționează cu mediul său ambiant intern și extern, prin intermediul unor acțiuni omogene, care definesc funțiunile sistemului productiv al întreprinderii. Prin funțiunea întreprinderii, se înțelege un ansamblu de activități omogene și/sau complementare, desfășurate de personalul cu o anumita specializare, folosind metode și tehnici specifice cu scopul realizării obiectivelor întreprinderii. Această problemă a fost pusă în evidență pentru prima dată de Henry Fayol, care a delimitat, pentru întreprindere, șase funcții: tehnică, comercială, financiară, contabilă, securitate si administrativă. Evoluția de funțiune a evoluat, fiind influențată, în principiu, de doi factori: factorul tehnic, factorul social-economic. Factorul tehnic a influențat prin determinarea structurii si complexității activității întreprinderii, iar cel social-economic – prin dezvoltarea componentei resurelor umane.
Funcțiunea este suportul de bază al procesului de management al întreprinderii. Ea este percepută ca un proces, în rezultatul căreia se prelucrează resursele și se realizează afacerea. O funcțiune poate fi subdivizata în activități subordonate, mărind gradul de detaliere și definind mai bine munca depusă pentru îndeplinirea obiectivului în cauză. O activitate, interacționînd cu alte activități în procesul de business, transformă intrările (materialele și informațiile) în ieșirile, adică generează rezultatele și materializează forma produselor și informațiilor, ce sunt folosite de alte activități sau de rezultatul final.
Activitatea poate fi definită drept un ansamblu de operațiuni (atribuții) elementare, care conduc la producerea sau realizarea unei ieșiri, pornind de la un flux de intrări și destinat unui client intern sau extern. Lanțul valoric al unui produs sau serviciu este format din toate activitățile incluse în procesul de producție, care majoreaza sau contribuie la valoarea produsului. Astfel funcțiunile unei întreprinderi formează structura lanțului valoric al produsului, care cuprinde activități ce țin de întreg ciclul lui de viață.” Larisa Bugaian ”Managementul producției la întreprinderile industriei alimentare”, Ch: S.n., 2008 (tipogr. A.Ș.M.). ISBN 978-9975-62-244-8
Conceptul de funcțiune a constituit ulterior subiectul a numeroase studii si cercetări inițiate de specialiști, suferind repetate modificări.
Funcțiunea reprezintă domeniul în care se exercită un ansamblu de activități omogene și/sau complementare specializate, prin care se urmărește atingerea uneia sau mai multor obiective derivate din obiectivele generale ale organizației. Funcțiunile sunt subdiviziuni cuprinzătoare ale sistemului organizației, reprezentând anumite grupuri ale tuturor activităților, care se desfășoară în cadrul sistemului într-un anumit domeniu, inclusiv a activităților care au legătură cu mediul ambiant.[1,52 ]
Funțiunea poate fi definită prin ansamblul activităților orientate spre realizarea unor obiective derivate, rezultate din obiectivele generale ale întreprinderii. O anumita funcțiune se prezintă în practică, ca o grupare concretă de activități omogene, specializate. [2,89]
După Ov. Nicolescu, funcțiunea întreprinderii este o componentă a organizării procesuale, un ansamblu de activități omogene și/sau complementare, desfășurate de personal de o anumita specialitate, folosind metode și tehnici specifice, cu scopul realizării obiectivelor stabilite. [3,144]
Funțiunea de producție cuprinde totalitatea activităților legate nemijlocit de realizarea bunurilor (produse, lucrări, servicii) în care este specializată firma. [2,92]
Funcțiunea de producție antrenează activități de producție la întreprindere, gestionează transformarea materiei prime în produse finite, prin coordonarea și organizarea tuturor proceselor de producție, atît a celor de bază, cât si a celor auxiliare și de deservire. [4,162]
Funcțiunea de producție poate fi definită ca ansamblul proceselor de munca din cadrul întreprinderii, prin care se transformă obiectele muncii în produse finite, semifabricate și servicii și se creează nemijlocit condițiile tehnico-materiale, organizatorice și de deservire necesare desfășurării fabricației în condiții bune. [5,74]
Funcțiunea de producție reprezintă ansamblul activităților de pregătire, de bază, auxiliare, de servire și anexe, desfășurate în vederea asigurării condițiilor tehnice și materiale necesare fabricației. [5,77]
Functiunea de producție reprezintă ansamblul de activităti de bază, auxiliare si de servire, prin care se realizează obiectivele din domeniul fabricării produselor, elaborării lucrărilor, prestări de servicii în cadrul întreprinderii. [6,132]
Criterii de delimitare a funcțiunilor:
criteriul identității activităților grupate într-o funțiune;
criteriu de complementaritate, care cere gruparea într-o funțiune a unor activități, între care se află relații de completare reciprocă sau de auxiliaritate;
criteriul convergenței, care cere gruparea într-o funcțiune a unor activități diferite, orientate însă spre realizarea acelorași obiective.
Procesele de producție ce se desfășoară în cazul firmelor industriale se pot clasifica în funcție de mai multe criterii.
Din punctul de vedere al participării la transformarea obiectelor muncii în produse finite, semifabricate și servicii, procesele de producție se clasifică în procese de bază, auxiliare și de deservire.
În cadrul proceselor de bază, obiectele muncii suferă în mod nemijlocit transformări ce duc la crearea produselor finite ale unității industriale în care aceasta este specializată. Se poate afirma deci: că procesele de bază constituie conținutul principal al proceselor de producție. De exemplu, prelucrarea barelor de oțel într-o întreprindere constructoare de mașini. La rîndul lor, în cadrul proceselor de bază, se pot delimita mai multe categorii: pregătitoare, montaj-finisaj și încercare- probă, ce pot constitui și obiectul de activitate al unor întreprinderi specializate.
Spre deosebire de procesele de bază, procesele auxiliare nu contribuie în mod nemijlocit la transformarea obiectelor muncii în produse finite, semifabricate și servicii. Prin procesele auxiliare, în cadrul firmei se asigură condițiile tehnico-materiale necesare desfășurării normale a proceselor de bază.
Dintre procesele auxiliare tipice menționăm:
executarea;
întreținerea;
repararea sculelor, modelelor și matrițelor;
repararea și întreținerea mașinelor și instalațiilor;
producerea energiei termice, electrice etc.
Procesele de deservire sunt menite să asigure celelalte condiții, în special organizatorice, necesare derulării adecvate a proceselor de bază și auxiliare din cadrul societății comerciale sau regiei. Din aceasta categorie fac parte:
-transportul obiectelor muncii
-transportul semifabricatelor și produselor finite
-aprovizionarea locurilor de muncă cu scule, dispozitive, matrițe, semifabricate etc.
Procesele de producție se mai pot clasifica și in funcție de alte criterii:
gradul de înzestrare tehnică
caracterul materiei prime
modul de desfășurare în timp.
Descrierea atribuțiilor funcțiunii de producție
Funcțiunea de producție cuprinde totalitatea activităților legate nemijlocit de realizarea produției. Transformarea materiei prime se realizează cu participarea factorilor complementari: muncă, capital, stabilindu-se o anumită relație între cantitatea factorilor utilizați și cantitatea de producție obținută potrivit funcției:
P=f(T*K) (1.1.)
unde:
P-producția
T-munca
K-capitalul
Activitățile incluse în funcțiunea de producție din punct de vedere al etapelor necesare fabricării produselor, se împart în:
Activități de pregătire a producției
Activități legate de executarea propriu zisă a produselor
Sistemul de producție poate fi schematizat astfel:
Figura 1.1. Structura sistemului de producție
Volumul activităților funcțiunii de producție este influențat de următorii factori:
Profilul întreprinderii;
Înzestrarea tehnică;
Caracteristicile materiilor prime ale materialelor;
Complexitatea produselor.
Costul de producție se stabileste după proiectarea produsului, stabilirea tehnologiei, a utilajelor, a standartelor de calitate, a normelor de consum și ținînd seama de achizitionarea utilajelor. [6,52]
Din punct de vedere organizatoric, adică al naturii obiectivelor urmărite și al proceselor care o alcătuiesc, funcțiunea de producție din firma industrială se poate grupa în cinci activități principale:
programarea, lansarea și urmărirea producției;
fabricația sau exploatarea;
controlul tehnic de calitate;
întreținerea și repararea utilajelor;
producția auxiliară de energie, aburi etc.
În afara acestora, în cadrul funcțiunii de producție există și un grup de atribuții cu caracter general, exprimări organizatorice ale unor procese de muncă, ce vizează două sau mai multe din activitățile enumerate, între acestea menționăm organizarea utilizării într-o măsură cât mai mare a capacității de producție, reducerea consumurilor specifice, aplicarea normelor de protecție a muncii etc.
Programarea, lansarea și urmărirea producției în cadrul acestei activități, reunesc atribuțiile prin care se determină cantitățile de produse și servicii ce trebuie realizate în perioade reduse, pe locuri de muncă, cu respectarea anumitor condiții de calitate și consum, de muncă vie și materializată, precum și comunicarea lor executanților și verificarea obținerii acestora.
Această etapă este necesar de a fi realizată cu strictețe deoarece de îndeplinirea rezonabilă a acestor etape depinde și viitorul organizației.
Programarea este un proces complex deoarece presupune o serie de lucrari referitoare la:
detalierea și repartizarea sarcinilor de fabricație pe secții, ateliere și fiecare loc de muncă;
determinarea termenelor de începere și încheiere a fabricației produselor, loturilor de produse, comenzilor;
stabilirii ordinii (succesiunii) de lansare și execuție a fiecărui produs, lot sau comandă;
calculul necesarului de fabricat;
calculul și verificarea încărcării cu capacitatea (balanța capacităților).
Programarea este un proces dificil, datorită faptului că toate elementele enumerate mai sus trebuie „combinate”, corelate, conduse cu eficiență.
Programarea este un proces dinamic, datorită caracterului dinamic al însăși producției, acesta depinzînd de o multitudine de factori interni (mai ales factori umani, dar nu numai), și externi întreprinderii. Datorită acestor factori perturbători, de cele mai multe ori, în practică, se recurge la reprogramarea fabricației.
Astfel conchidem că programarea procesului de producție este un proces atît de complicat, încît necesită de efectuat măsuri strategice care să soluționeze acele probleme care sunt actuale, dar concomitent și cele care pot interveni pentru perioadele viitoare.
Obiectivul acestei activități este eșalonarea realizării planurilor de producție în condițiile utilizării cît mai eficiente a resurselor incorporate în secțiile de producție, care se realizează, în principal prin atribuțiile cuprinse în tabelul reprezentat mai jos:
Tabelul 1.1
Atribuții de programare, lansare și urmărire a producției
Sursa: Nicolescu Ovidiu și Verboncu Ion: “Management”, București, Editura: Economică 1997
Principala perfecționare necesară în condițiile tranziției la economia de piață, este creșterea flexibilității programării, lansării și urmăririi producției, astfel încît să se răspundă prompt la schimbările intervenite în volumul, structura și eșalonarea cererii pentru produsele firmei.
Fabricația reprezintă componenta principală a funcțiunii de producție, în cadrul căreia se utilizează masa principală a resurselor unității industriale, în medie între 80-90% , fiind fabricația.
În fapt, fabricația implică o singură atribuție principală, aceasta fiind executarea produselor și serviciilor programate din obiectele muncii, asigurate prin activitatea de aprovizionare, conform cerințelor de calitate, de cantitate și termenelor stabilite anterior.
Evident, în desfășurarea fabricației, preocuparea principală constă în realizarea unei eficiente cât mai ridicate în domeniul producției în acest scop, managementul trebuie să ia măsuri în cele mai variate domenii: tehnic, organizatoric, în care sunt implicate și celelalte activități ale societății comerciale sau regiei autonome.
În condițiile privatizării și restructurării economiei, ale realizării reformei economice ce vizează construcția economiei de piață, direcțiile prioritare de acțiune în domeniul activității de fabricație sunt:
acordarea unei atenții primordiale fabricării unor produse de calitate ridicată, pentru a răspunde cererilor clienților și a face față concurenței produselor importate;
concentrarea asupra creșterii productivității muncii, fundamentul economic al asigurării unor produse și servicii competitive pe piața internă și externă;
diminuarea costurilor pe produs, în special a celor materiale, prin reducerea rebuturilor, eliminarea risipei și furturilor, perfecționarea tehnologiilor etc.
modernizarea ambalării produselor, element cu pondere majoră, mai ales în societățile comerciale ce fabrică produse destinate populației, pentru a face față concurenței autohtone și îndeosebi internaționale.
Controlul tehnic de calitate reprezintă activitatea de control tehnic de calitate ce reunește ansamblul proceselor prin care se compară caracteristicile calitative ale resurselor materiale, a unității industriale și ale produselor executate în cadrul ei, cu standardele și normele de calitate, asigurându-se pe această bază încadrarea prevederile ultimelor. Controlul tehnic de calitate sau C.T.C., denumirea sa uzuală – are deci, caracter cuprinzător: începe cu achiziționarea materiilor prime și materialelor și continuă până în faza de exploatare sau consum a produselor finite, așa cum rezultată din atribuțiile înscrise în tabelul urmator:
Tabelul 1.2
Atribuții controlului tehnic al calității
Sursa: Nicolescu Ovidiu și Verboncu Ion: “Management”, București, Editura: Economică 1997
De remarcat că, în perioada actuală, în societățile comerciale și regiile autonome cresc ponderea și rolul controlului de calitate între elementele care determină această tendință, menționăm sporirea gradului de complexitate și precizie a produselor, intensificarea competiției internaționale în vederea creșterii eficienței controlului de calitate managementul întreprinderilor trebuie să acționeze în mai multe direcții:
trecerea de la concepția de control al calității la concepția șl abordarea managementului calității;
certificarea calității conform standardelor internaționale ISO-900, ISO-14000 etc;
folosirea pe o scară cât mai largă a metodelor, tehnicilor și formelor moderne de promovare a calității produselor, cum ar fi metoda ,,zero defecte", cercurile de calitate etc., asigurarea calității (AQ), managementul total al calității (TMQ);
creșterea nivelului de dotare cu aparate de măsură și control pentru activitatea de C.T.C.;
îmbunătățirea integrării organizatorice a colectivului C.T.C., astfel încât statutul său (forma organizatorică, subordonarea, încadrarea cu personal) să ofere premisa organizatorică și prestigiul necesar conceperii și desfășurării unui eficient control, întreținerea și repararea utilajelor și a celorlalte mijloace fixe. Activitatea de întreținere și reparare a utilajelor reunește ansamblul proceselor de muncă din cadrul întreprinderii menite să asigure menținerea echipamentelor de producție și a celorlalte dotări în stare de funcționare normală, prin preîntâmpinarea și eliminarea efectelor uzurii fizice și, în măsura posibilului, morale.
Producția auxiliară în cadrul acestei activități sunt reunite procesele de muncă prin care se asigură,
din surse interne ale întreprinderii, energia electrică, termică, aburul, apa, necesare desfășurării în bune condiții a proceselor producției de bază și a celorlalte procese de muncă din cadrul organizației. Principalele atribuții aferente producției auxiliare sunt cuprinse în următorul tabel:
Tabelul 1.3
Atribuții privind producția auxiliară
Sursa: Nicolescu Ovidiu și Verboncu Ion: “Management”, București, Editura: Economică 1997
Principala problemă care se ridică în conceperea și desfășurarea activității de producție auxiliară este diminuarea la maximum posibil a consumului de energie. Considerăm că pentru menținerea procesului de producție de bază, este necesară interconectarea procesului de bază cu cel auxiliar, fiind evidentă reducerea consumurilor pentru întreținerea procesului de producție, atît cît și pentru costul de producție. În acest caz vom avea un avantaj competitiv față de alți producătri de același gen.
Activitățile la care se referă această funcțiune sunt:
Programarea și lansarea producției;
Fabricarea și exploatarea care constă în transformarea obiectelor muncii în produse, servicii, lucrări, care fac obiectul de bază al activității întreprinderii;
Control tehnic de calitate al materiilor prime, semifabricatelor, sub ansamblurilor de întregul flux de fabricație, precum și al produselor finite, potrivit metodelor, frecvenței și cu mijloacele prevăzute în documentația tehnică;
Întreținerea și repararea utilajelor în vederea menținerii acestora în stare de funcționare a preîntimpinării și evitării pe cît posibil a efectelor uzurii fizice și morale ale acestora;
Exploatarea instalațiilor și agregatelor energetice;
Aplicarea normelor de producție și igienă a muncii, precum și pentru prevenirea și combaterea poluării mediului înconjurător;
Organizarea și controlul producției sub toate aspectele, realizarea ritmică a producției, realizarea de produse de calitate superioară, reducerea consumurilor specifice de material, optimizarea stocurilor;
Transportul și manipularea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, produselor pe parcursul fabricației și magazine în vederea livrării mărfurilor;
Urmărirea realizării producției și a celorlalte activități auxiliare .[1,72]
În legătură cu desfășurarea acestor activități de către compartimente din cadrul funcțiunilor de cercetare, dezvoltare, producție și comercială, se pot face următoarele precizări: documentația elaborată de compartimentele de cercatare și dezvoltare conține desenele pieselor respective, nomenclatorul acestor piese și fișa tehnologică. În cadrul fișei tehnologice sunt prevăzute gamele de operații, tipul utilajului, timpii de muncă pentru fiecare operatie.
1.3. Activitățile funcțiunii de producție
Din punct de vedere organizatoric, adică al naturii obiectivelor urmărite și al proceselor care o alcătuiesc, funcțiunea de producție din firma industrială se poate grupa în cîteva activități principale:
a) Programarea, pregătirea, lansarea și urmărirea producției:
pregătirea utilajelor, instalațiilor pentru executarea sarcinilor programate;
asigurarea condițiilor necesare respectării tehnologiilor de fabricație;
organizarea aprovizionării ritmice a locurilor de muncă cu materiale, piese etc.
Este influențată de gradul de noutate a produsului ce urmează a se fabrica – produs nou asimilat, produs modernizat sau a cărui fabricație se repetă.
b) conducerea operativă a producției:
„defalcarea” în timp și spațiu a sarcinilor cuprinse în planul de producție;
întocmirea de grafice operative de producție pe perioade scurte de timp și pe subunități;
-asigură cadrul informațional necesar lansării și controlului îndeplinirii programelor de fabricație, etc.
c) activitatea privind executarea (fabricația) propriu-zisă:
aplicarea metodelor de organizare corespunzătoare producției executate;
aplicarea metodelor de muncă corespunzătoare procesului de producție;
utilizarea adecvată a resurselor materiale și umane, etc.
controlul tehnic de calitate (CTC):
stabilirea formelor și metodelor de control tehnic de calitate;
organizarea controlului inter-operațional și inter-fazic;
organizarea activității laboratoarelor, standurilor de probă, etc.;
verificarea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor și subansamblelor, precum și a produselor finite, etc.
e) întreținerea și repararea utilajelor și a celorlalte mijloace fixe:
organizează activitatea din compartimentele de întreținere și reparații;
elaborează și fundamentează planul de revizii și reparații;
stabilește numărul de intervenții tehnice;
organizează activitatea de modernizare a utilajelor, etc.
f) producția auxiliară:
determină necesarul de utilități (energie, combustibil, unelte, etc.) și corelarea acestuia cu necesarul secțiilor de bază;
organizează activitățile din subunitățile proprii.
Programarea, pregătirea, lansarea și urmărirea producției
În cadrul acestei activități sunt reunite atribuțiile prin care se determină cantitățile de produse și servicii ce trebuie realizate în perioade reduse, pe locuri de muncă, cu respectarea anumitor condiții de calitate și consum de munca vie și materializată, precum și comunicarea lor executanților și verificarea obținerii acestora.
Principala perfecționare necesară în condițiile tranziției la economia de piață este creșterea flexibilității programării, lansării si urmăririi producției, astfel încât să se răspundă prompt la schimbările intervenite în volumul, structura și eșalonarea cererii pentru produsele și serviciile firmei.
Fabricația
Componenta principală a funțiunii de producție, în cadrul căreia se utilizează masa principală a resurselor unității industriale – în medie între 80-90% – este fabricația.
De fapt, fabricația implică o singură atribuție principală- executarea produselor și serviciilor programate din obiectele muncii, asigurate prin activitatea de aprovizionare, conform cerințelor de calitate, de cantitate si termenelor stabilite anterior.
Evident, în desfășurarea fabricației preocuparea principală constă în realizarea unei eficiențe cât mai ridicate în domeniul producției. În acest scop, managementul trebuie sa ia măsuri în cele mai variate domenii: tehnic, organizatoric etc., în care sunt implicate și celelalte activități ale societății comerciale sau regiei autonome.
În condițiile privatizării și restructurării economiei, ale realizarii reformei economice ce vizeaza construcția economiei de pe piata R.M., direcțiile prioritare de acțiune in domeniul activității de fabricație sunt:
acordarea unei atenții primordiale fabricării unor prduse de calitate ridicată, pentru a răspunde cererilor clienților și a face față concurenței produselor importate;
concentrarea asupra creșterii productivității muncii, fundamentul economic al asigurării unor produse și servicii competitive pe piața internă și externă;
diminuarea costurilor pe produs, în special a celor materiale, prin reducerea rebuturilor, eliminarea risipei și furturilor, perfecționarea tehnologiilor etc.
modernizarea ambalării produselor, element cu pondere majoră mai ales în societățile comerciale ce fabrică produse destinate popuației, pentru a face față concurenței autohtone și indeosebi internaționale.
Conducerea operativă a producției
Funcțiile Conducerii Operative a Producției:
Funcția de informare cuprinde o serie de acțiuni legate de evoluția (cunoașterea evoluției) cererii, a condițiilor tehnice și materiale necesare executării producției, mărimea costurilor, cauzele care generează anumite abateri, etc..
Funcția de elaborare și fundamentare a programelor operative de producție: cuprinde lucrări (activități) care au ca scop asigurarea unui echilibru între sarcinile operative stabilite și potențialul tehnico-productiv existent în perioada respectivă.
Funcția de fundamentare a parametrilor Conducerii Operative a Producției: cuprinde fundamentarea lotului de fabricație, durata ciclului de producție, mărimea stocurilor, etc..
Funcția de control a îndeplinirii programelor.
Realizarea acestor activități ce compun funcțiile Conducerii Operative a Producției este dependentă de condițiile concrete din întreprinderile industriale. Indiferent însă de acestea, realizarea lucrărilor ce compun Conducerea Operativă a Producției trebuie să fie subordonată îndeplinirii unor principii (reguli de bază) și anume:
Toate activitățile și fenomenele din întreprindere trebuie să fie exprimate în unități de timp calendaristice. În acest fel, aceste fenomene diferite sunt aduse la același numitor comun având aceeași unitate de exprimare (timpul).
Începerea lucrărilor C.O.P. se face având la bază termenul de livrare contractuală a produselor. Pe lângă acestea se pot stabili termene intermediare care vot constitui și criterii de apreciere a continuității procesului de producție.
Programarea C.O.P. trebuie să asigure paralelismul în execuție a diferitelor sarcini în vederea reducerii perioadei de imobilizare a capitalului aflat sub forma producției neterminate.
Prin programarea producției trebuie să se asigure concordanța între sarcinile stabilite, repartizate și potențialul tehnico-productiv a fiecărei subunități sau grupe de mașini.
Conducerea Operativă a Producției trebuie să aibă la bază criteriul optimalității care presupune elaborarea mai multor variante și alegerea variantei optime.
Controlul tehnic de calitate
Activitatea de control tehnic de calitate reunește ansamblul proceselor prin care se compară caracteristicile calitative ale resurselor materiale, ale unității industriale și ale produselor executate în cadrul ei, cu standardele și normele de calitate, asigurându-se pe această bază încadrarea în prevederile ultimelor.
De remarcat că, în perioada actuală, în societațile comerciale și regiie autonome cresc ponderea și rolul controlului de calitate. Între elementele care determină această tendință, menționăm sporirea gradului de complexitate și precizie a produselor, intensificarea competiției internaționale etc.
În vederea creșterii eficienței controlului de calitate, managementul întreprinderilor trebuie să acționeze în mai multe direcții:
trecerea de la concepția de control al calității la concepția și abordarea managementului calității;
certificarea calității conform standardelor internaționale ISO-9000, ISO-14000, ISO-22000, ISO- 27000 etc;
folosirea pe o scară cât mai largă a metodelor, tehnicilor și formelor moderne de promovare a calității produselor, cum ar fi metoda “zero defecte”, cercurile de calitate etc., asigurarea calității (AQ), managementul total al calității (TMQ);
creșterea nivelului de dotare cu aparate de măsură și control pentru activitatea de control tehnic al calității;
îmbunătățirea integrării organizatorice a colectivului,controlului tehnic al calității, astfel încât statutul său (forma organizatorică, subordonarea, încadrarea cu personal), să ofere premisa organizatorică și prestigiul necesar conceperii și desfășurării unui eficient control.
e. Întreținera și repararea utilajelor și a celorlalte mijloace fixe
Activitatea de întreținere și reparare a utilajelor reunește ansamblul proceselor de muncă din cadrul întreprinderii menite să asigure menținerea echipamentelor de producție și a celorlalte dotări în stare de funționare normală, prin preîntâmpinarea și eliminarea efectelor uzurii fizice și, în masura posibilului, morale.
Importanța activității de întreținere și reparații, decurge din valoarea crescândă a pierderilor ocazionate de întreprinderile în funcționarea utilajelor, ca urmare a sporirii sensibile a costurilor și randamentelor echipamentelor. În legatură cu aceasta, o problemă majoră este asigurarea efectuării operațiilor de întreținere și reparații la calitatea și termenele optime.
Producția auxiliară
În cadrul acestei activități sunt reunite procesele de muncă prin care se asigură (din surse interne ale întreprinderii, energia electrică, termică, aburul, apa etc.), acestea fiind necesare desfășurării în bune condiții a proceselor producției de bază și a celorlalte procese de munca din cadrul organizației.
Principala problemă care se ridică în conceperea și desfășurarea activității de producție auxiliară, este diminuarea la maximum posibil a consumului de energie. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât în Republica Moldova, pentru realizarea unei unități de venit național, se consumă adesea o cantitate dublă de combustibil convențional comparativ cu statele avansate economic.
Organizarea activității de bază
Organizarea procesului de producție dintr-o întreprindere ține seama de particularitățile concrete ale tipului de producție executat, de procesele tehnologice și de muncă, prin utilizarea diferitor modalități de organizare specifice fiecărei întreprinderi în parte.
În funcție de specificul fiecărei întreprinderi, modalitatea de organizare a producției poate fi de două mari categorii:
modalitatea de organizare a producției în flux
modalitatea de organizare a producției pe comenzi sau pe „grupe omogene de mașini și utilaje”.
În practică, între cele două modalități de organizare a producției există diverse legături, în sensul că în unele cazuri, întreprinderile care execută o varietate mare de produse, pot să utilizeze modalitatea de organizare a producției în flux, prin elaborarea anumitor metode și tehnici corespunzătoare.
Organizarea producției în flux reprezintă o formă superioară de organizare a procesului de producție, creînd condiții pentru mecanizarea și automatizarea completă a întreprinderii și poate fi utilizată eficient în condițiile în care poate fi permanentizată executarea unei operații tehnologice sau a unui număr restrâns de operații tehnologice, necesare fabricării unui produs, prin amplasarea locurilor de muncă în ordinea succesiunii executării operațiilor și a utilizării mijloacelor de transport intern, adecvate.
Modalitatea de organizare a producției în flux are următoarele trăsături de bază:
– operațiile tehnologice sunt divizate în mod egal pentru a fi obținute aceleași rezultate la intervale de timp egale;
– operațiile tehnologice sunt repartizate pe fiecare loc de muncă în parte, ce sunt specializate în executarea acestora;
– amplasarea locurilor de munca se face în ordinea impusă de succesiunea executării operațiilor tehnologice;
– procesele de producție se desfășoară concomitent la toate locurile de muncă de pe aceeași linie de flux;
– deplasarea produselor se face cu ajutorul mijloacelor de transport corespunzătoare, respectiv cu flux continuu (benzi rulante, planuri înclinate).
Organizarea producției in flux, prezintă o serie de avantaje și neajunsuri. Printre avantaje se pot enumera:
se reduc mult distanțele de deplasare, numărul depozitărilor intermediare și volumul manipulărilor;
se reduce durata ciclului de fabricație;
se asigură o mai bună continuitate și ritmicitate a procesului de producție;
se creează premize favorabile pentru creșterea calității execuției;
se asigură un control eficient al producției, etc.
Neajunsurile prezentate de respectiva modalitate de organizare se referă la:
existența unei flexibilități reduse atunci când se trece de la un sortiment la altul;
ca urmare a executării acelorași operații tehnologice, apare monotonia în muncă;
atunci când se defectează anumite mașini sau lipsesc anumite materiale, este mai greu de menținut continuitatea procesului de producție, etc.
Organizarea producției pe comenzi se bazează pe gruparea utilajelor, conform principiului specializării tehnologice, de unde și denumirea în unele surse bibliografice: de organizare a producției pe grupe omogene de mașini sau organizarea funcțională a producției și este specifică tipului de producție individuală sau de serie mică, ceea ce implică respectarea unor cerințe și principii determinate, utilizarea unor utilaje cu caracter universal și o forță de muncă policalificată.
Organizarea producției pe comenzi este caracterizată prin următoarele trăsături de bază:
– secțiile de bază sunt organizate după principiul tehnologic, fiecare secție executând o anumită fază a procesului tehnologic;
– utilajele sunt amplasate conform principiului grupelor omogene de mașini;
– utilajele sunt universale (care pot executa o varietate mare de operații tehnologice), fiind deservite de o forță de muncă policalificată;
– mijloacele de transport intern utilizate sunt cele cu flux discontinuu (electrocare, motostivuitoare, cărucioare, etc.);
– deplasarea produselor se face de obicei în loturi mici.
Modalitatea de organizare a producției pe comenzi prezintă o serie de avantaje, printre care s-ar enumera:
– executarea unei varietăți mari de produse permite întreprinderii de a se adapta mai ușor cerințelor pieței, în sensul că dacă un produs are o cerere mai mare, poate fi produs în cantități mai mari, iar produsele a căror cerere este mică, sa fie scoase treptat din fabricație;
– datorită caracterului universal al locurilor de muncă și a policalificării forței de muncă, este ușor de efectuat substituirea fără a perturba desfășurarea procesului de producție;
– gama diversă de produse executate poate satisface cerințele diferitor consumatori, chiar și într-un număr mic, ajungându-se până la produsele personalizate.
Totodată, modalitatea respectivă de organizare a producției prezintă și unele neajunsuri:
– conducerea acestei forme de organizare este mai dificil de realizat, deoarece procesele de producție sunt diferite și numeroase;
– datorită faptului că este nevoie de o policalificare a personalului, cresc cheltuielile de personal, care în final duc la creșterea costului de producție;
– existența unei varietăți mari de produse, duce la creșterea volumului de transport intern;
– este nevoie de un sistem complex al controlului calității produselor, tocmai datorită multitudinii de produse fabricate.
Organizarea activității auxiliare
Activitatea de întrețineri și reparații a utilajelor este impusă de faptul că pe parcursul folosirii lor productive, acestea sunt supuse procesului de uzură fizică și morală. Ca urmare a procesului de uzură fizică are loc un proces de pierdere treptată a valorii de întrebuințare a utilajului și, în final, o pierdere a capacității de satisfacere a nevoii sociale pentru care a fost creat.
Reparația este lucrarea efectuată în scopul menținerii în stare de funcționare a utilajelor, prin care se înlătură defecțiunile constatate în funcționare și se realizează înlocuirea totală sau parțială a acelor componente care au o durată mai mică de funcționare în comparație cu altele.
Mentenabilitatea este capacitatea unui utilaj/echipament de a-și restabili caracteristicile tehnico-funcționale prin întrețineri și reparații. Altfel spus, mentenabilitatea este proprietatea pe care o deține o mașină, utilaj sau instalație, ca pe durata vieții sale să se întrețină ușor, cu intervenții cât mai puține și cu minimun de cheltuieli.
Mentenanța este ansamblul lucrărilor de întrețineri și reparații, care au ca scop înlăturarea defecțiunilor unor piese, subansamble și readucerea utilajului/echipamentului la starea de funcționare.
Activitatea de întrețineri și reparații se desfășoară în cadrul atelierului de întrețineri și reparații, unde se întocmesc planuri anuale de reparații aferente fiecărui utilaj în parte. Planurile de reparații cuprind toate tipurile de intervenții tehnice, necesare a fi executate și în zilele aferente respectivelor intervenții.
Pentru a se evita uzura excesivă a utilajelor și a preveni ieșirea accidentală din funcțiune ale acestora, au fost elaborate sisteme de întreținere și reparații ale utilajelor:
– sistem de întreținere funcțională curentă, sistem de întreținere funcțională de tip preventiv, sistem de revizii tehnice și reparații, sistem de întreținere și reparații de tip paliativ, sistem de revizii generale periodice cu regim special;
– sistem de reparații după nevoi, sistemul preventiv planificat;
– sistem cu planificare fermă, sistem de reparații după controlul stării utilajelor;
– sistem de organizare a executării reparării utilajelor pe baza constatărilor.
Indiferent care tip de sistem se aplică în cadrul întreprinderilor, este nevoie ca ele să se aplice conform normativelor interne sau elaborate de organisme specializate de inspecție și control, cu respectarea cheltuielilor prevăzute la fiecare tip de intervenție. Acestea impun pregătirea anticipată a intervențiilor tehnice, care presupune:
– pregătirea tehnico-tehnologică, care se realizează pe baza diferitor scheme de demontare mecanice și electrice, prin indicarea restricțiilor de demontare și a tehnologiilor de recuperare a pieselor uzate;
– pregătirea materială, care constă in stabilirea necesarului de materiale și piese de schimb, aprovizionarea cu diferite tipuri de resurse, reutilizarea pieselor și subansamblurilor;
– pregătirea organizatorică, care se referă la întocmirea dosarului de intervenții cu stabilirea fazelor de realizare, organizarea muncii de intervenție, stabilirea numărului de muncitori, etc.
Activitatea de asigurare cu scule, dispozitive, și verificatoare. În condițiile dotării întreprinderilor cu utilaje tot mai complexe, cu un înalt grad de precizie și tehnicitate, asigurarea cu SDV-uri (S- scule, D – dispozitive, V – verificatoare) devine o problemă importantă, având în vedere influența acestora asupra volumului cheltuielilor de producție, precum și a calității produselor. Asigurarea cu SDV-uri a procesului de producție impune organizarea în întreprinderi a unui sector specializat. Mărimea și structura activității de SDV-uri depind în special de specificul ramurii de activitate și dimensiunea întreprinderii. Spre exemplu, sectorul de SDV-uri din marile întreprinderi constructoare de mașini este constituit din următoarele componente: secția de sculărie, depozitul central de SDV-uri, magaziile de distribuție ale secțiilor de producție, atelierele de reparații de SDV-uri din secții.
Secția de sculărie are ca principală activitate executarea SDV-urilor necesare fabricării curente, echipării tehnologice a fabricației noilor produse, precum și SDV-urile destinate asimilării unor procese tehnologice moderne. De multe ori, cu deosebire în întreprinderile de dimensiuni mici, aici se realizează și repararea SDV-urilor uzate.
Depozitul central de SDV-uri realizează aprovizionarea cu scule a secțiilor de producție, atât cu sculele fabricate de către întreprindere, cât și cu cele achiziționate din afară. Tot aici se asigură recepționarea, stocarea, evidența și eliberarea periodică a sculelor către magaziile de distribuție ale secțiilor.
Magaziile de distribuție ale secțiilor asigură alimentarea cu SDV-uri a locurilor de muncă și recuperarea lor în vederea recondiționării.
Atelierele de reparații de SDV-uri din secțiile de producție asigură refacerea sculelor uzate.
Activitatea de asigurare cu tipuri de energie. Organizarea corespunzătoare a producției din cadrul întreprinderii necesită folosirea activității de asigurare cu diferite tipuri de energie în vederea funcționării normale a proceselor de producție de bază.
Activitatea de producție din cadrul unei întreprinderi se caracterizează printr-un consum important de diferite feluri de energie, cum ar fi: energie electrică, abur, gaze, aer comprimat etc.
Necesarul întreprinderii din aceste feluri de energie este asigurat de un ansamblu de unități energetice, producătoare de energie: centrala electrică, centrala producătoare de apă caldă, abur, aer comprimat, stația generatoare de oxigen, acetilenă etc.
La fel de importante pentru întreprinderea industrială ca și centralele producătoare de diferite tipuri de energie sunt și diversele rețele, conducte sau instalații, care asigură transportul acestor feluri de energie la consumatori.
Importanța organizării în condiții cât mai bune a activității de producere și transport a acestor tipuri de energie, rezultă din faptul că întreprinderea industrială este o mare consumatoare de energie. Astfel, întreprinderile industriale consumă cca 2/3 din cantitatea totală de energie produsă în sistemul energetic național și ½ din cantitatea totală de combustibil.
În prezent, se manifestă tot mai mult tendința ca diferitele tipuri de energie să fie produse în întreprinderi specializate, la dispoziția întreprinderilor, existând subunități de producere a energiei doar pentru situații de avarii în sistemul energetic național.
Organizarea activităților de deservire
Organizarea activității depozitelor
Depozitul este o clădire, o construcție sau o suprafață special amenajată cu instalații necesare efectuării operațiilor legate de manipularea și păstrarea materialelor sau a produselor finite. Existența depozitelor permite asigurarea continuității procesului de producție în secțiile de bază precum și satisfacerea operativă a cererii.
Magazia este spațiul pentru depozitarea materiilor prime, a stocurilor și a bunurilor în curs de prelucrare. Existența magaziilor permite achiziționarea unor materii prime care să asigure continuitatea activității secțiilor de producție.
Principalele obiective ale activității depozitelor sunt:
păstrarea în condiții optime a materialelor și produselor finite;
reducerea cheltuielilor de depozitare, manipulare, transport;
folosirea deplină a spațiilor de depozitare;
asigurarea unei evidențe a situației stocurilor de materii prime, materiale, produse finite, etc.
Proiectarea depozitelor se face fie într-o etapă inițială, odată cu celelalte unități ale întreprinderii, sau în mod curent, datorită schimbărilor ce pot apărea în activitatea întreprinderilor (își pot schimba profilul).
Pentru activitatea de proiectare se impune cunoașterea următoarelor informații: în primul rând, zona și spațiul disponibil pentru depozitare și amplasarea sa, apoi articolele (materiile prime, produsele finite etc.) care trebuie să fie depozitate în fiecare spațiu și în al treilea rând, mijloacele de depozitare, echipamentele de manipulare ce urmează a fi folosite.
Cu ocazia proiectării depozitelor, se va face opțiunea dintre depozitarea centralizată (un singur depozit la nivel de întreprindere) și cea descentralizată (fiecare secție să fie deservită de către un depozit).
Principalele avantaje ale depozitării centralizate sunt:
timp redus în deplasarea materialelor de la depozit la punctele de consum, ceea ce duce la satisfacerea mai rapidă a cerințelor consumatorilor;
posibilitatea păstrării împreună a mai multor tipuri de materiale necesare fiecărei subunități.
Avantajele depozitării descentralizate sunt următoarele:
cheltuieli administrative mai reduse;
o utilizare mai bună a personalului depozitului;
evitarea dublării spațiului pentru articole similare;
stocuri mai reduse;
toate evidențele se țin în același loc.
Activitatea de transport intern. Activitatea de transport intern din cadrul întreprinderii este indispensabilă procesului de producție desfășurat, necesitând un consum de timp, mijloace tehnice adecvate, resurse umane și resurse financiare.
Procesul de producție impune vehicularea și manipularea unor importante cantități de materii prime, combustibil, semifabricate, produse finite etc.
Transportul intern este o activitate de deplasare cu mijloace de transport a diferitelor materiale, piese, produse etc., pe distanța care separă două locuri de muncă, ce se succed în procesul tehnologic în interiorul întreprinderii, cuprinzând operațiile de: încărcare, transportul propriu-zis, manipulare și descărcare.
Importanța activității de transport intern derivă din faptul că acesta contribuie direct la desfășurarea procesului de producție și ocupă o pondere mare în totalul activităților din cadrul unei întreprinderi. Activitatea de organizare a transportului intern este organizată în cadrul întreprinderii de un compartiment specializat denumit “transport intern”. În cadrul acestui compartiment se întocmește planul de transport intern pentru un an calendaristic, în care sunt prezentate fluxurile de transport și circuitele de transport.
CAPITOLUL II
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII
“MELARUX-GRUP” S.R.L.
2.1. Caracteristica generală a întreprinderii
„Melarux-Grup” S.R.L. a fost înregistrată la 30 iulie 2008, în conformitate cu legea “Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi” și alte acte normative.
Principalul gen de activitate al Societății comerciale „Melarux-Grup” S.R.L. este cultivarea și comercializarea produselor agricole pe teritoriul Republicii Moldova. Societatea comercială vizată dispune de independență juridică, comercială, financiară și organizațională, bilanț independent, conturi bancare și ștampile. Proprietarul afacerii este Guțanu Cristina, care deține 100% din capitalul social.
„Melarux-Grup” S.R.L. exploatează circa 400 de hectare de teren agricol, în comuna Gangura, satul Misovca, raionul Ialoveni, Republica Moldova, atît suprafețe proprii, cît și în arendă. Întreprinderea cultivă un spectru larg de culturi agricole ca: cereale de toamnă (grîu, orz, rapiță), de primăvară (porumb, floarea-soarelui), precum și legume ca: cartoful, tomatele, ardeiul, vînăta, varză, mazărea de grădină și mazărea furajeră.
Tabelul 2.1
Prezentarea firmei „Melarux-Grup” S.R.L.
Sursa: Informație furnizată de firma „Melarux-Grup” S.R.L.
Asociațiile agricole care există în prezent sunt organizări ale vechilor colhozuri, sofhozuri, sau a altor organizări care au existat în perioada sovietică atunci cînd pămînturile erau conduse de stat și ca remunerare pentru această muncă se oferea o cantitate anumită de produse care îi permiteau omului de rînd existența de zi cu zi. Această caracteristică de alipire a pămînturilor a rămas pînă și în prezent, aceasta este specific și în cazul întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.
Principalul gen de activitate al Societății comerciale „Melarux-Grup” S.R.L. este cultivarea și comercializarea produselor agricole pe teritoriul Republicii Moldova.
„Melarux-Grup” S.R.L. exploatează circa 400 de hectare de teren agricol, în comuna Gangura, satul Misovca, raionul Ialoveni, Republica Moldova, atît suprafețe proprii, cît și în arendă.
Societatea este o întreprindere care practică activitate agricolă multiprofil în scopul menținerii stabilității financiare a “Melarux-Grup” S.R.L., a asigurării intereselor asociatului, precum și pentru protejarea socială a colectivului de muncă, a societății, în condițiile economiei de piață, are dreptul de a desfășura următoarele genuri de activitate economică:
1. Cultura cerealelor și leguminoaselor boabe, inclusiv producerea semințelor;
2. Cultura legumelor, pomicultura și creșterea producției de pepinieră;
3. Cultura strugurilor;
4. Cultura tutunului, inclusiv prelucrarea primară: culesul și uscarea frunzelor;
5. Comerțul cu ridicata pe bază de tarife sau contracte;
6. Fabricarea produselor de morărit;
7. Întreținerea și repararea autovehiculelor;
8. Comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vînzare predominantă de produse alimentare, băuturi și produse din tutun.
Întreprinderea cultivă un spectru larg de culturi agricole ca:
cereale de toamnă (grîu, orz, rapiță),
de primăvară (porumb, floarea-soarelui),
precum și legume ca: cartoful, tomatele, ardeiul, vînăta, varză, mazărea de grădină și mazărea furajeră.
Întreprinderea a participat la finanțarea „PARE 1+1” cu Proiectul investițional în sumă de 400500 lei unde a primit finanțare de 200000 lei din care a fost procurată tehnica agricolă modernă. Acest proiect avea ca scop dezvoltarea sectorului agricol și oferirea produselor agroalimentare de calitate înaltă potențialilor cumpărători. În acest scop, întreprinderea prelucrează cca 400 ha de terenuri agricole pe care cultivă cartof, varză, sfeclă roșie, porumb, floarea soarelui, grâu, orz.
Cele mai de bază activități ale întreprinderii sunt: cultura cerealelor și leguminoaselor, boabe din componența cărora se află: grîu, orz, leguminoase boabe, porumb, floarea soarelui, soia, sfeclă de zahăr, fructe și pomușoare. Pentru cultivarea acestor cereale, producătorul dispune de teren fertil și cu un conținut bogat de elemente nutritive. Factorii enumărați influențează direct asupra recoltei. Cultivarea acestor cereale nu necesită investiții mari. Pentru cultivarea lor trebuie folosite mijloace de producție de calitate și respectarea tehnologiei la orice etapă a procesului de cultivare. Grîul, orzul, porumbul, floarea soarelui pot fi comercializate după prelucrarea primară sau depozitate-păstrate pentru o perioadă de timp și comercializate la prețuri mai avantajoase. Astfel aducînd un profit mai mare întreprinderii. Pentru ca utilajele să funcționeze bine și ca întreprinderea să nu aibă problem, întreprinderea are personal care se ocupă de repararea autovehiculelor și acest lucru e bine venit, deoarece întreprinderea are specialiștii săi în acest domeniu și pot oferi servicii altor întreprinderi care nu pot să-și permită această activitate.
Din momentul derulării afacerii și pînă în prezent, întreprinderea a cunoscut o dezvoltare dinamică, an de an. Dacă în anul 2010, compania a înregistrat o cifră de afaceri de cca. 1 mil. lei, în 2011 aceasta a constituit peste 4,4 mil. lei. În anul 2012, datorită condițiilor climaterice nefavorabile, veniturile din vînzări s-au redus pînă la 1,8 mil. lei.
Întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. are o cotă medie de piață pentru că există un ansamblu de concurenți care dezechilibrează situația de pe piața acelorași produse, în acest context menționăm cei mai mari concurenți de pe piața Republicii Moldova:
AntAgro S.R.L.
Agroglob C.B.S. S.R.L.
Cenușa-Agro (Cooperativă agricolă)
Chipagro S.R.L.
Cuhagro prim (Cooperativă agricolă)
Feodosia Brăileanu
Flornuc S.R.L.
Gospodărie țărănească Grosu Nicolae Dmitrii
Inolisa-Agria S.R.L.
Mărculești-Combi S.A.
Moldsilva
Panclip S.R.L.
Procult-agro S.R.L.
Santabro SC.
ZarojeniAgro S.A.
Agroromsor S.R.L.
Alte întreprinderi ale Republicii Moldova și de peste hotarele acesteia.
Actualmente s-a obținut o descreștere a venitului din vînzări deoarece s-au înregistrat mai multe probleme, ținînd cont de faptul că întreprinderea este sezonieră și depinde de condițiile climaterice, atunci riscul pe care și îl asumă este cel mai mare.
Din cele menționate anterior, rezultă că această întrepreprindere a căpătat experiență în domeniul agricol, realizînd producție calitativă și cantitativă, aceasta a stabilit un avantaj concurențial față de alți antreprenori. În cele din urmă, prin intermediul mijloacelor utilizate s-a obținut succesul scontat.
2.2. Analiza sintetică a performanțelor cu caracter economico-financiar
ale întreprinderii
Analiza financiară constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permite aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi.
Scopul analizei financiare, privită ca o activitate, este de stabilire a unui diagnostic asupra situației financiare a întreprinderii cînd sunt identificate punctele tari și slabe ale gestiunii financiare. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul concurențial. În sens general, finalitatea analizei financiare constă în oferirea de informații financiare, atît celor din interiorul întreprinderii, cît și celor interesați din afara acesteia. Pentru a putea determina la ce treaptă se află întreprinderea și ce capacitate are, este necesar de făcut o analiză economico-financiară a activităților firmei, prin prisma unor indicatori economici, ce ne vor demonstra rezultate favorabile sau nefavorabile a acesteia în dinamică.
Analiza economico-financiară a întreprinderii s-a efectuat pe baza Rapoartelor financiare pe 3 ani și anume pe 2011, 2012, 2013.
Evoluția activelor
Activele sunt resursele economice care aparțin unei întreprinderi.
Un activ reprezintă o resursă controlată de întreprindere, ca rezultat a unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. Activele materiale pe termen lung reprezintă activele care îmbracă o forma fizică naturală, pot fi utilizate pe o perioadă mai mare de un an în activitatea economico-financiară a întreprinderii în scopuri productive, neproductive, administrative sau pot fi predate în chirie pentru a obține un avantaj economic (profit), precum și elementele ce se află în procesul de creare, o perioadă mai mare decît cea de gestiune.
Concluzie: În urma calculelor realizate in Tabelul A 1.1, plasat la Anexe, am determinat că la întreprinderea analizată s-a obținut o majorare a valorii patrimoniului firmei “Melarux-Grup” S.R.L. cu 371725 lei în anul 2013 comparativ cu anul 2011 și o micșorare cu 1313344 lei în anul 2013 comparativ cu 2012. La majorarea indicatorului rezultativ, au influențat majorarea în dinamică a activelor pe termen lung, astfel acestea constituind o majorare în anul 2013 față de 2012 cu 17,23% și în 2011 cu 20,02%.
Figura 2.1. Evoluția structurii activelor
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Deasemenea o influență pozitivă asupra majorării activelor totale ale întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L. în dinamică au avut-o creșterea activelor materiale pe termen lung în 2013 cu 15,84% față de 2012 și cu 24,86% față de 2011. Deasemenea activele financiare pe termen lung au avut o influență pozitivă crescînd în 2013 cu 16,72% față de 2012 și cu 16,65% față de 2011. Astfel analizînd acești indicatori constatăm ca asupra indicatorului rezultativ a avut o influență pozitivă micșorarea stocurilor de mărfuri și materiale în anul 2013 comparativ cu anul 2012 cu 11,17% și cu 9,99% față de 2011. Deasemenea un alt indicator cu o ușoară influență negativă sînt mijloacele bănești care se micșorează în anul 2013 comparativ cu anul 2012 cu 0,28% și cu 0,2 în 2011.
Micșorarea valorii patrimoniului întreprinderii are loc din contul reducerii stocurilor de mărfuri și materiale ceea ce se apreciază pozitiv.
Evoluția pasivelor
În contabilitatea financiară, un pasiv este definit ca o obligație a unei componente provenită din tranzacții sau evenimente din trecut, a cărei stingere poate duce la transferarea unui activ, prestarea de servicii sau alte beneficii economice viitoare. Într-un cadru mai general, un pasiv este orice lucru (material sau nu) care contribuie la întârzieri sau care împiedică progresul, sau îi aduce un dezavantaj proprietarului său.
Ele includ o îndatorare sau o responsabilitate față de alții, stingerea acestora fiind posibilă prin viitoare transferuri sau utilizarea activelor, asigurarea de anumite servicii sau beneficii economice, la o data specificată sau determinabilă, la apariția unui anumit eveniment sau, la cerere. Datoria sau responsabilitatea îl obligă pe posesor, care nu are dreptul să evite această îndatorare. Tranzacția sau evenimentul prin care se declanșează obligația deja s-a petrecut.
Prin urmare, „Un pasiv este o obligație curentă pentru o companie provenită din evenimente anterioare, prin a cărei stingere este de așteptat ca respectiva companie să renunțe la anumite resurse care incorporează beneficii economice”.
Figura 2.2. Evoluția structurii pasivelor
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Concluzie: În uma datelor din figura de mai sus si din Tabelul A 1.2, plasat la anexe, observăm că pe parcursul a trei ani de analiză: 2011, 2012, 2013 se observă o majorarea a surselor de finanțare a patrimoniului întreprinderii, astfel acesta micșorîndu-se în anul 2013 comparativ cu 2012 cu 371725 lei și cu 1313344 lei în anul 2013 comparativ cu 2012. Deasemenea capitalul propriu se majorează cu 6,42% în anul 2013 comparativ cu anul 2012, acest lucru este apreciat pozitiv pentru activitatea firmei, deoarece aceasta, în caz de dificultate, din anumite puncte de vedere, va putea să se auto finanțeze fără a apela la surse străine de finanțare, dar se micșorează cu 4,51% în 2013 față de 2011. O sursă de finanțare a patrimoniului sunt datoriile pe termen lung care se micșorează în anul 2013 comparativ cu anul 2012 cu 4,35%, chiar dacă acestea se măresc în 2013 față de 2011 cu 33,95%, oricum întreprinderea își achită datoriile.
Analizînd structura datoriilor pe termen scurt, observăm că acestea se reduc în anul 2013 cu 29,1% comparativ cu 2011 și cu 2,06% față de 2012, ceea ce se apreciază pozitiv, adică întreprinderea își achită cît de cît datoriile pe termen scurt.
Profitul net are o valoare negativă în 2013 de -145947 lei, micșorîndu-se cu 15,28% față de 2011 cînd avea o valoare pozitivă de 946913 lei.
Determinăm că situația firmei “Melarux-Grup” S.R.L. este una satisfăcătoare din punct de vedere a surselor de finanțare a patrimoniului.
Indicatori de profitabilitate
Venitul reprezintă sumele încasate sau de încasat de la alte persoane juridice sau fizice sub formă de majorare a activelor sau de micșorare a datoriilor, care conduc la creșterea capitalului propriu, cu excepția sporurilor pe seama aporturilor depuse de proprietarii întreprinderii.
În componența venitului nu se includ sumele încasate în numele persoanelor terțe, de exemplu: cum sînt taxa pe valoarea adăugată, accizele, încasările globale obținute de întreprindere din însărcinarea organizațiilor terțe de la comercializarea produselor sau mărfurilor acestora, deoarece aceste sume nu constituie un avantaj economic al întreprinderii și nu influențează capitalul acesteia.
În contabilitate și finanțe, profitul brut sau venitul din exploatare, este o măsură a rentabilității unei firme care exclude dobânda și cheltuielile de impozit pe venit.
Tabelul 2.2
Evoluția rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Concluzie: În urma datelor din tabelul de mai sus, constatăm că la întreprinderea analizată este evidentă majorarea venitului din vînzări în anul 2013 comparativ cu anul 2012, adică cu 4523295 lei și cu 1915180 lei față de 2011. Aceeași caracteristică este specifică și pentru profitul brut, astfel aceasta se majorează în anul 2013 comparativ cu anul 2012 cu 1395889 lei, dar se micșorează în anul 2011 cu 170601 lei. Analizînd evoluția profitului net, observăm că acesta se micșorează cu 1092860 lei în 2013 față de 2011 și cu 840053 lei în anul 2013 comparativ cu anul 2012. Subînțelegem din acest context că în anii 2012 și 2013 întreprinderea s-a confruntat cu o dificultate ceea ce a influențat negativ asupra veniturilor firmei. Aceasta se datorează faptului că condițiile climaterice au fost nefavorabile și astfel întreprinderea nu și-a acoperit cheltuielile.
Figura 2.3. Evoluția indicatorilor ce descriu eficiența financiară
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Tabelul 2.3
Analiza Profitului brut și a factorilor de influență asupra acestuia
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare
Figura 2.4. Analiza profitului brut
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Analizînd procesul de formare a profitului brut al întreprinderii, s-a ajuns la concluzia că acesta este direct influențat și defavorizat de creșterea permanentă a costurilor de vînzare a produselor. Astfel, vedem că ponderea costurilor de vînzare în veniturile obținute în urma vînzărilor este destul de ridicată și anume: 74,11% –în 2011; 123,01%-în 2012 și 84,61 %-2013.
De aici putem ajunge la urmatoarea concluzie: cu toate că în ultimii ani veniturile au crescut, cauza primordială a creșterii profitului brut în anii 2012 și 2013 este rata sporită a costurilor de comercializare a producției, și iată de ce sunt doar acoperite majoritatea cheltuielilor, dar în rezultat firma nu obține venituri nete suficiente pentru a satisface așteptările acestora.
Analizînd structura și componentele profitului pînă la impozitare, prezentate in Tabelul A 1.3, anexat la Anexe, s-a înțeles faptul că toate acele pierderi din activitatea operațională, din activitatea de investiții și din activitatea financiară au afectat direct nivelul acestui indicator destul de important. Acest indicator are și influențe negative și din partea ponderii ridicate a totalului de cheltuieli pe întreprindere, ceea ce ulterior poate duce la o neacoperire a cheltuielilor activităților întreprinderii de veniturile totale ale activității de zi cu zi.
Cercetînd profitul pînă la impozitare, putem concluziona că acesta a avut un caracter de creștere în anul 2013 față de anul 2012 cu 548159 lei ceea ce oricum înregistrează valoare negativă, dar față de 2011 a scăzut cu 1092860 lei, ceea ce se apreciază deasemenea negativ.
Figura 2.5. Analiza profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Mărimea cheltuielilor ne poate duce la concluzia cît de ineficient și de incorect se manevrează cu acestea și cu cît ele sunt mai mari, întreprinderea are de suferit mai mult, deoarece apoi aceste cheltuieli trebuie acoperite din veniturile obținute.
Creșterea prea mare a totalului cheltuielilor într-o perioadă scurtă va crea o situație nefavorabilă, astfel ca întreprinderea să nu dispună de mijloace bănești suficiente și să fie nevoită să contracteze unele împrumuturi sau credite comerciale. Însă aceste împrumuturi efectuate, de asemenea le va stagna activitatea.
Figura 2.6. Analiza totalului de cheltuieli pe întreprindere
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Conform Tabelului A 1.4, plasat la Anexe, analiza tuturor tipurilor de cheltuieli ne-a arătat cauza nivelului scăzut a unor indicatori ca: profitul perioadei de gestiune și în continuare a profitului net a întreprinderii, deoarece acestea sunt în exces. În anul 2012 a fost cel mai scăzut nivel al cheltuielilor de 683439 lei.
În anul 2013 cheltuielile au crescut cu 674951 lei față de 2011 ceea ce se apreciază negativ.
Indicatori de rentabilitate
Rentabilitatea reprezintă caracteristica unei societăți comerciale de a obține un venit mai mare decât cheltuielile sau reprezintă un indicator al eficienței care exprimă capacitatea firmei de a cîștiga profit. Rentabilitatea apare astfel ca un instrument hotărâtor al mecanismului economiei de piață atât în orientarea activității de producție cât și în orientarea utilizării resurselor materiale, umane și financiare. Profitul este scopul și rațiunea acțiunii economice, mobilul principal al investirii capitalului, fiind criteriul principal de analiză al eficienței economice. Maximizarea profitului constituie motivația agentului economic de a acționa într-un anumit domeniu de activitate lucrativă, deci este un criteriu de fundamentare a opțiunii sale, privind orientarea capitalului și restructurarea producției.
Rentabilitatea economică (ROA) sau mai numită rentabilitatea activelor – este unul dintre indicatorii principali de rentabilitate ai unei companii și măsoară eficiența utilizării activelor, din punctul de vedere al profitului obținut.
ROA (%)=(Profit până la impozitare/Total active)* 100% (2.1.)
unde:
ROA – Rentabilitatea activelor
ROA2011= (946913/7100796)*100= 13,33%
ROA2012= (-694106/8785865)*100= -7,9%
ROA2013= (-145947/7472521)*100= -1,95%
Rentabilitatea financiară mai este numită rentabilitatea capitalului propriu, ce se determină ca raport între profitul net și capitalul propriu. Între rentabilitatea economică și cea financiară există legături strînse determinate de structura financiară a capitalului care se concretizează în efectul de pîrghie financiară, rata dobînzii, precum și cota de impozitare a profitului.
ROE (%) = (Profit net/ Capital propriu)* 100% (2.2.)
unde: ROE – Rentabilitatea financiara
ROE2011= (946913/1237615)*100= 76,51%
ROE2012= (-694106/542516)*100= -127,94%
ROE2013= (-145947/940808)*100= -15,51%
Rentabilitatea comercială mai este numită rentabilitatea venitului din vînzări și reprezintă capacitatea întreprinderii de a obține profit în urma vînzării produselor finite, mărfurilor, prestării serviciilor, adică caracterizează mărimea profitului obținut la un leu venit din vînzări. Analiza rentabilității venitului din vînzări este importantă atît pentru managerii financiari, cît și pentru conducerea întreprinderii. Rentabilitatea venitului din vînzări exprimă legătura care există între rezultatul financiar și veniturile din vînzări obținute de întreprindere și se determină în baza raportului dintre mărimea profitului brut și valoarea venitului din vînzări.
Rentabilitatea comercială, (%) = (profit brut / venit din vînzări)* 100% (2.3.)
Rentabilitatea comercială2011= (1146916/4431297)*100= 25,88%
Rentabilitatea comercială2012= (-419574/1823182)*100= -23,01%
Rentabilitatea comercială2013= (976315/6346477)*100= 15,38%
Tabelul 2.4
Analiza rentabilității întreprinderii
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Figura 2.7. Evoluția indicatorilor de rentabilitate
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Concluzie: În urma datelor din tabelul de mai sus observăm o tendință negativă a rentabilităților analizate în anul 2013 și 2012 comparativ cu anul 2011. Acest fapt se datorează calamităților naturale care au avut loc.
Analizînd rentabilitatea economică în anul 2013 observăm că această întreprindere obține pierderi de 1,95 bani la un leu investit din valoarea medie a activelor, în 2012 întreprinderea obține pierderi de 7,9 bani la un leu investit din valoarea medie a activelor, iar 2011 obține un venit de 13,33 bani la un leu investit din valoarea medie a activelor.
În cazul rentabilității financiare observăm că aceasta, deasemenea se micșorează în anul 2013 comparativ cu anul 2011. În 2013, întreprinderea obține pierderi de 15,51 bănuți la un leu investit din capitalul propriu, în 2012 obține o pierdere semnificativă de 127,94 bănuți la un leu investit din capitalul propriu, în schimb situația în 2011 este foarte bună obținînd un venit de 76,51 bănuți la un leu investit. Din acest context rezultă că în această perioadă are loc o micșorare substanțială a profitului net.
Analizînd rentabilitatea comercială pe parcursul perioadei analizate, am determinat că în anul 2013 la un leu investit din venitul din vînzări întreprinderea analizată obține un profit brut de 15,38 bani, în anul 2012 obține pierderi de 23,01 bănuți la un leu investit din vînzări, pe cînd în 2011 aceasta obține un venit de 25,88 bănuți la un leu investit.
Din cele analizate anterior observăm că din punct de vedere a investițiilor realizate, întreprinderea obține pierderi în anii 2013 și 2012, de aceea ea va fi nevoită să realizeze măsuri prin intermediul cărora să echilibreze situația firmei.
Indicatori de lichiditate
Lichiditatea absolută (lichiditatea de gradul I) acest indicator arată în ce măsură întreprinderea poate să-și achite datoriile pe termen scurt din contul mijloacelor bănești.
Lichiditatea relativă (lichiditatea de gradul II) reprezintă capacitatea întreprinderii de a transforma activele curente, fară stocuri de mărfuri și materiale în lichidități pentru a putea acoperi datoriile pe termen scurt.
Lichiditatea curentă (lichiditatea de gradul III) reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma într-un timp scurt în lichidități pentru a achita datoriile curente.
Tabelul 2.5
Evoluția indicatorilor de lichiditate
(capacitatea de onorare a obligațiunilor pe termen scurt)
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Lichiditatea absolută=(Mijloace bănești+Investiții pe termen scurt)/datorii pe termen scurt (2.4.)
Lichiditatea absolută 2011 = 15728+0/3802353 = 0,004
Lichiditatea absolută 2012= 26131+0/2328727 = 0,011
Lichiditatea absolută 2013= 1645+59500/1826378= 0,033
Lichiditatea relativă=(Active curente-Stocuri de mărfuri și materiale)/datoriii de termen scurt (2.5.)
Lichiditatea relativă 2011 = 2797160-1453422/3802353 = 0,35
Lichiditatea relativă 2012 = 3216858-1901907/2328727 = 0,56
Lichiditatea relativă2013 = 1448495-783322/1826378 = 0,36
Lichiditatea curentă=Active curente/datorii pe termen scurt (2.6.)
Lichiditatea curentă 2011 = 2797160/3802353 = 0,73
Lichiditatea curentă 2012 = 3216858/2328727 = 1,38
Lichiditatea curentă 2013 = 1448495/1826378 = 0,79
Concluzie: Din calculele efectuate mai sus, rezultă că la întreprinderea analizată se observă o creștere și descreștere permanentă a indicatorilor de lichiditate.
Analizînd coeficienții lichidității absolute, observăm deasemenea o situație gravă în cadrul firmei deoarece în cadrul acesteia exista mijoace bănești și creanțe care nu sunt utilizate eficient pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt, astfel în anul 2013 aceasta nu se încadrează cu mult în intervalul în care ar trebui să se încadreze constituind 0,033, iar intervalul acceptabil pentru acest tip de lichiditate este 0,2-0,25. În anul 2012 observăm aceeași situație, coeficientul lichidității absolute fiind 0,011 și în 2011 de 0,004, acest lucru este destul de insuficient pentru o situație echilibrată în cadrul firmei.
Figura 2.8. Evoluția indicatorilor de lichiditate
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Situația este la fel de precară și atunci cînd analizăm coeficienții lichidității relative, aceștia ar trebui să se încadreze în intervalul dorit de 0,7-1. Însă atît în anul 2013 cît și în anul 2012 și 2011 acest indicator nu se încadrează. Lichiditatea relativă în anul 2013 constituie 0,36, în anul 2012 aceasta constituie 0,56 și în anul 2011 reprezintă 0,35. Din acest context rezidă că întreprinderea analizată nu dispune de mijloace bănești pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt. În concluzie, poate fi evidentiat faptul că firma “Melarux-Grup” S.R.L. trebuie să gestioneze eficient mijloacele de care dispune, în caz contrar aceasta îi va asigura falimentul.
În particular coeficientul lichidității curente nici într-un an nu se încadrează în intervalul stabilit, ceea ce influențează negativ asupra întreprinderii analizate, astfel în anul 2013, aceasta constituie 0,79; în anul 2012 constituie 1,38; iar în anul 2011 aceasta reprezintă 0,73; ceea ce semnifică că întreprinderea dispune de active curente care nu sunt gestionate corect pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt. Pate fi menționat faptul că întreprinderea trebuie să se axeze mult asupra diminuării acestei probleme.
Indicatori de solvabilitate
Solvabilitatea patrimonială reprezintă gradul în care unitățile patrimoniale pot face față obligațiunilor de plată. Este considerată bună cînd rezultatul obținut depășește 30%, indicînd ponderea surselor proprii în totalul pasivului.
Solvabilitatea patrimonială = Capital Propriu /Total pasiv (2.7.)
Solvabilitatea patrimonială2011 = 1237615/7100796=0,17
Solvabilitatea patrimonială2012 = 542516/8785865=0,06
Solvabilitatea patrimonială2013 = 940808/7472521=0,12
Solvabilitatea generală reflectă capacitatea unei întreprinderi de a face față tuturor scadențelor sale, atît pe termen scurt cît și pe termen mediu și lung, se determină ca raport între activele totale și totalul datoriilor. Acest indicator reflectă gradul de acoperire a datoriilor pe seama activelor totale, reflectă și posibilitatea întreprinderii de a transforma activele în lichidități în vederea onorării obligațiilor de plată. În cazul cînd coeficientul < 1, întreprinderea nu mai poate primi împrumuturi și situația ei economico-financiară poate fi în pericol, adică poate da faliment.
Solvabilitatea generală = Active totale/Datorii pe termen lung+ Datorii pe termen scurt
(2.8.)
Solvabilitatea generală 2011= 7100796/2060828+3802353=1,21
Solvabilitatea generală 2012=8785865/5914622+2328727=1,06
Solvabilitatea generală 2013=7472521/4705335+1826378=1,14
Rata autonomiei financiare este stabilită ca raport între datoriile pe termen scurt, mediu și lung și capitalul propriu. Capacitatea de îndatorare a întreprinderii este considerată saturată atunci cînd rata autonomiei financiare se apropie de 1.
Rata autonomiei financiare=Capitalul propriu/Datorii pe termen lung+Datorii pe termen scurt (2.9.)
Rata autonomie financiare2011=1237615/2060828+3802353=0,21
Rata autonomiei financiare2012=542516/5914622+2328727=0,06
Rata autonomiei financiare2013=940808/4705335+1826378=0,14
Tabelul 2.5
Evoluția indicatorilor de solvabilitate
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Concluzie: Din calculele efectuate în tabel se observă că la întreprindere “Melarux-Grup” S.R.L. solvabilitatea patrimonială este de 0,17 în anul 2013 pînă la 0,06 în anul 2012 și 0,17 în anul 2011. Astfel, constatăm că, solvabilitatea patrimonială este una neadecvată pentru toți anii, deoarece în condiții normale de activitate mărimea ratei se consideră suficientă dacă este mai mare de (0,5). În cazul de față întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. utilizează numai 14% în 2013, 6% în 2012 și 21% în 2011 din sursele totale, adică sursele proprii ceea ce este o situație nefavorabilă.
Situația favorabilă în aprecierea acestei rate trebuie să nu fie mai mică de 2,0. În cazul de față, iarăși constatăm oscilații, astfel în 2013 avem 1,14; în 2012 este de 1,06; iar în 2011 este de 1,21. Situația se apreciază ca negativă, deoarece întreprinderea nu are capacitatea de a face față tuturor scadențelor sale pe termen lung. Întreprinderea nu poate transforma activele în lichidități în vederea obligațiunilor de plată. Sursele totale nu acoperă datoriile pe termen lung și scurt.
Figura 2.9. Evoluția indicatorilor de solvabilitate
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Rata autonomiei financiare are un caracter de modificare permanentă de la 0,14 în anul 2013 pînă la 0,06 în anul 2012 și 0,21 în anul 2011. Astfel, constatăm că, rata de autonomie este una neadecvată pentru toți anii, deoarece în condiții normale de activitate mărimea ratei se consideră suficientă dacă este mai mare de 50 %. În cazul de față întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. utilizează numai 14% în 2013, 6% în 2012 și 21% în 2011 din sursele totale, adică din capitalul propriu, ceea ce este o situație negativă.
2.3. Analiza funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii
Funcțiunea de producție poate fi definită ca ansamblul proceselor de muncă din cadrul întreprinderii prin care se transformă obiectele muncii în produse finite, semifabricate și servicii și se creează nemijlocit condițiile tehnico-materiale, organizatorice și de deservire necesare desfășurării fabricației în bune condiții. Procesele de producție ce se desfășoară în cazul firmelor, se pot clasifica în funcție de mai multe criterii.
Activitatea de obținere a bunurilor materiale presupune existența unui ansamblu de materii prime și materiale, numite și obiecte ale muncii, preluate din natură sau reprezentând rezultatul altor activități.
Prin prelucrarea lor cu ajutorul mijloacelor de muncă acționate sau supravegheate de om, acestea devin bunuri economice destinate satisfacerii nevoilor de consum ale societății.
Figura 2.10. Condiționările procesului de producție
În urma observațiilor făcute pe perioada practicii de producție în cadrul întreprinderii analizate am constatat că procesul de producție este unul oscilator, deoarece deși se planifică o producție această ori se realizează, ori dimpotrivă, pentru că la finele realizării producția este dependentă de factorii naturali.
Acest fapt este unul real pentru că în anul 2012 s-a obținut o producție redusă precum și venitul din vînzări s-a diminuat.
Este evident că capacitatea de producție a întreprinderii s-a majorat de la înregistrarea întreprinderii pînă la moment, acest fapt este confirmat de plantarea unor noi pomi fructiferi, precum și de magazinele specializate deschise de întreprindere.
În urma unei producții favorabile pe perioada analizată 2011, s-a obținut venituri favorabile care au influențat pozitiv activitatea firmei. Această constatare menționată anterior este susținută de datele analizate în subcapitolul 2.2., care de asemenea ilustrează o activitate prosperă în acești ani, cu excepția anilor 2012, 2013, unde se semnalează o descreștere a indicatorilor analizați.
Deși acest fapt a fost realizat după o perioadă de cîțiva ani, întreprinderea a semnalat o dezvoltare a activității acesteia de la bun început, pentru că procesul de producție realizat în cadrul acestei întreprinderi, este unul specializat. Pămîntul înainte de toate este prelucrat cu precizie, se utilizează diferite îngrașăminte naturale pentru obținerea unei producții calitative, ulterior cînd se decide realizarea unei anumite producții pentru un anumit teritoriu, are loc prelucrarea cu ajutorul tehnicii de înaltă calitate, care asigură îmbinarea tuturor factorilor pentru obținerea rezultatului scontat. În momentul cînd o anumită producție are nevoie de îngrijire pentru a obține roadă bogată atunci se aruncă acele substanțe care protejează producția de factori nocivi.
În urma conversațiilor realizate cu personalul angajat în procesul de producție, a aparut posibilitatea de a determina care este specificul procesului de producție în cadrul întreprinderii analizate:
-sol roditor înbunătățit cu substanțe naturale;
-tehnologie de înaltă calitate care oferă posibilitatea unei prelucrări amănunțite a solului;
-personal care își realizează munca cu receptivitate și în termenii prestabiliți;
-utilizarea unor semințe calitative.
Cele menționate anterior sunt elementele care sunt condiționate nemijlocit de întreprindere, însă în cazul unui process de producție cu profil agricol atunci toți acești factori trebuie să fie corelați nemijlocit cu factorii naturali.
În cadrul întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L., procesul de producție se desfășoară conform următorei scheme: inițial are loc aprovizionarea cu materie primă, materiale și tehnică, necesare prelucrării pămîntului, precum și asigurarea cu personal capabil să realizeze muncile respective, ulterior se desfășoară procesul de producție care se realizează în conformitate cu condițiile climaterice. În cazul unui an roditor, va exista și producție, în caz contrar firma nu va putea comercializa nimic.
Astfel după realizarea procesului de producție are loc distribuirea producției spre magazinele specializate sau spre magazinele nespecializate, care comercializează asemenea produse. În cazul cînd producția este pregătită pentru export sau se dorește ca o anumită cantitate să fie exportată atunci are loc depozitarea acestora, deși întreprinderea nu dispune de prea multe centre de depozitate a producției realizate.
Întreprinderea planifică că o dată cu majorarea cantității de producție realizate, atunci va majora și numărul depozitelor. A stabilit acest fapt deoarece realizarea unor noi depozite presupune totodată și existența acelor cantități de depozitare, precum și posibilități de finanțare a realizării depozitelor. Astfel în anul 2011, întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. a realizat următoarea producție:
Tabelul 2.6
Producția realizată și vîndută
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului statistic NR.21-VÎNZ, anul 2011
Concluzie: În urma datelor ilustrate în tabelul de mai sus, observăm că întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. este specializată cel mai mult pe producția vegetală, evidențiindu-se în anii precedenți o comercializare intensă a unor produse, firma s-a axat pe realizarea aceluiași fel de producție.
Tabelul 2.7
Producția realizată și vîndută
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului statistic NR.21-VÎNZ, anul 2012
Concluzie: În urma datelor illustrate în tabelul de mai sus evidențiem că: ca și în anul 2012 ponderea cea mai mare o deține producția vegetală atingînd valoarea de 1721304.
Tabelul 2.8
Producția realizată și vîndută
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului statistic NR.21-VÎNZ, anul 2013
Concluzie: În urma datelor ilustrate în tabele anterioare, observăm o creștere în dinamică a produselor vegetale. Această creștere se datorează îmbinării favorabile a tuturor factorilor de producție, atît naturali precum și tehnici, și umani.
Analizînd producția animalieră, observăm dimpotrivă o descreștere a valorii acesteia în dinamică și anume pe perioada analizată (2011, 2012, 2013). Acest fapt a fost influențat negativ de creșterea pe piața națională a unor producători de aceeași producție.
Din analizele și observațiie făcute la întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. determinăm că activitatea de producție a acesteia este permanentă și condiționată de un ansamblu de factori de influență.
Poate fi menționat faptul că această întreprindere a preluat specificul activității de la vechile colhozuri cînd deasemenea se realiza o astfel de rînduire a solurilor. În prezent proprietarul are o activitate prosperă bazată pe pămînturi care îi aparțin în totalitate precum și pe pămînturi luate în arendă. Această activitate presupune o mare responsabilitate, deoarece pămînturile luate în arendă sunt luate cu scopul de a oferi stăpînului acestui pămînt o cantitate de producție planificată, indiferent de producția obținută în acel an de întreprinderea analizată. Procesul de producție este anevoios, deoarece este necesar de a îndeplini acele proceduri în momentul cuvenit, astfel încît să nu să se întîrzie sau să nu să se realizeze înainte de termen.
Deși observăm că este nevoie de multe resurse, firma “Melarux-Grup” S.R.L. desfășoară activitatea productivă într-un anumit cadru organizatoric. Ea presupune un ansamblu de activități dinamice și complexe, ce se pot grupa în anumite funcțiuni care se condiționează reciproc și a căror integrare permite firmei să reacționeze corespunzător la solicitările mediului, să evolueze eficient și să se dezvolte continuu.
Poate fi evidențiat faptul că funcțiunea de producție din cadrul firmei analizate se efectuează cu succes, deoarece are loc îmbinarea tuturor funcțiunilor manageriale, acestea permițind cadrului productiv să stabilească acele performanțe dorite. Observăm că funcțiunea de producție se află în strînsă corelație cu funcțiunea de personal, este evident că procesul de producție presupune existența utilajelor care fiind puse în funcțiune, acestea oferă rezultatul scontat, însă fără a fi dirijate de factorul uman acestea nu vor efectua procesul de producție. Deasemenea, funcțiunea de producție este în strînsă legătură cu funcțiunea de cercetare-dezvoltare, producția ar fi achiziționată de consumatori sau clienți dacă aceasta nu ar fi îmbunătățită permanent, este evident că întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. a recurs la acest fapt și de aceea simbioza dintre funcțiunea de producție și funcțiunea de cercetare-dezvoltare este una perfect realizată.
Analizînd legătura funcțiunii de producție cu funcțiunea comercială, poate fi observat faptul că una fără alta nu pot exista și evident că producția are nevoie de desfacere, realizare atît pe piața națională cît și international, precum și de imagine creată.
Așa cum rezultă din cele menționate anterior, activitatea de producție a întreprinderii este una prosperă, întreprinderea a folosit și folosește toate mijloacele pentru a concura cu alți producători.
CAPITOLUL III
PROiect DE EFICIENTIZARE A FUNCȚIUNII DE PRODUCȚIE în cadrul ÎNTREPRINDERII “melarux-grup” s.r.l.
3.1. Analiza punctelor forte și slabe a funcțiunii de producție la întreprindere
Obiectivul sprestabilit necesar de a fi realizat constă în eficientizarea funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii. Astfel în acest proiect se va încerca îmbunătățirea mai multor sfere care în final vor determina îmbunătățirea funcțiunii de producție. Pentru o analiză concretă a întreprinderii vom realiza o analiză cauzală în care menționăm detaliat acele puncte forte și slabe din cadrul întreprinderii.
În cadrul întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L. se semnalează un ansamblu de punte tari pe care le elucidăm în lista care urmează:
Întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. are deja ani de activitate și din acest motiv este cunoscută pe plan național, comparativ cu producătorii care se lansează la moment aceasta deja este fluentă pe piața menționată.
Personal bine pregătit care realizează munca pe teren.
Existența serviciului de livrare a mărfii spre magazine specializate precum și spre întreprinderi și organizații, la piață, la magazinele particulare, gherete, chioșcuri precum și alte destinații.
Produse de înală calitate.
Prețuri avantajoase.
Creșterea cererii de cereale îi permite întreprinderii să producă mai mult;
Motivarea substanțială a personalului din producție;
Posibilitatea de obținere a subvențiilor în domeniului agricol precum și finanțarea extinderii afacerii în domeniul producției;
Întreprinderea are posibilitatea de încheiere a unor alianțe, acorduri etc. avantajoase;
Stagnarea sau regresul firmelor concurente îi dă posibilitatea întreprinderii să ocupe o cotă de piață mai mare;
Menționăm că schematic orice problemă mai ușor se rezolvă pentru că din punct de vedere ilustrativ se evidențiează mai amănunțit acele disfuncționalități care necesită rezolvate. Sub formă de tabel, analiza cauzală este reprezentată astfel:
Tabelul 3.1.
Analiza cauzală a punctelor slabe
Sursa: elaborat de autor
Analiza realizată în acest context a pus în evidență în totalitate acele elemente esențiale care o diferențiază în totalitate de alte întreprinderi cu același profil.
Nu e de mirare că multe întreprinderi dau faliment, aceasta se datorează unor probleme care nu le pot depăși precum și greșeli făcute care nu se pot repara precum sunt.
Costuri de producție mari;
Tehnică învechită care necesită mari cheltuieli pentru întreținerea acesteia;
Personal necalificat;
Recurgerea la datorii care nu se pot returna la finele scadenței;
Calitate proastă a producției.
În cadrul evidențierei punctelor slabe am stabilit că întreprinderea “Melarux-Grup” S.R.L. S.R.l. se confruntă cu probleme ce trebuiesc eliminate. Eliminarea punctelor slabe este ca un obiectiv stategic pe care și-l planifică oricare firmă care dorește cu exactitate să se situeze pe primul loc.
Astfel întreprinderea analizată deși are o evoluție pozitivă excepție făcînd anul 2012 cînd aceasta din cauză secetei și a înghețului a obținut reduceri din punct de vedere a profitului net obținut.
În cazul oportunițăților pe care înreprinderea le are și sunt considerate ca atuuri comparativ cu alte întreprinderi acestea sunt destul de numeroase, acestea se datorează unei activități de ani buni precum și de preferințele populației care sunt în concordanță cu activitatea firmei. Întreprinderea analizată produce bunuri de calitate și de primă necesitate care indiferent de situația economică din interiorul țării precum și din exteriorul acesteia acestea vor fi achiziționate. Populația va renunța în caz de dificvcultate la produse care nu sunt necesare, dar în czul unei producții și anume cea agricolă atunci acestea vor fi achiziționate la maximum.
Întreprindereaa va trebui să se conducă de aceste oportunități pentru eliminarea punctelor slabe, dar și pentru evitarea unor probleme eventuale care pot apărea.
Domeniul agricol a fost întotdeauna segmentul periculos pentru că este în corelație cu factorii naturali precum și cu domeniul investițional precum și pentru o fertilizare eficientă a solului aceasta recurge la sume împrumutate. Amenințările sunt elementele care pot apărea pe viitor și care pot determina o stagnare a activității ăntreprinderii de aceea orce întreprindere trebuie să recurgă la planificarea stategică a activității firmei și nu numai ațit dar și o coordonare a activității organizației cu legislația în viagoare privind sectorul agricol. Preconizînd aceste amenințări impactul întreprinderii cu acestea nu poate fi observat pentru ca la momentul oportun va fi remediat, iar întreprinderea nu va avea de suferit din punct de vedere financiar.
3.2. Proiect de eficientizare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii
Descrierea proiectului
Proiectul va avea scop producerea merelor de înaltă calitate care vor fi destinate atît pentru piața națională cît și pentru cea internațională, unde se vor implementa cele mai noi tehnologii de producere și recoltare pentru a obține calitatea conform standartelor europene.
Acest tip de livadă este una de tip knip-baum super intensivă care va începe să deie roadă din al doilea an de la plantare.
Scopul proiectului
Scopul este de a satisface nevoile clienților prin oferirea unei calități superioare redate de produsele ecologice oferite.
Obiectivele proiectului:
Penetrarea pieței UE și obținerea recunoașterii imaginii în 2-3 ani;
Îmbunătățireape imaginii Moldovei pe plan internațional;
Creșterea cifrei de afaceri cu 20% în al doilea an de recoltare;
Majorarea cotei de piață cu 8% în primii 2 ani;
Majorarea exporturilor cu 40% în primii 4 ani de recoltare;
Susținerea produselor autohtone.
Necesitatea implementării proiectului
Datorită înclinației cererii consumatorilor din toată lumea pentru produse folositoare pentru sănătate, crește și cererea pentru mere datorită conținutului său bogat în fier și substanțe proteice.
Producțiile de mere realizate nu acoperă la nivel global întreg necesarul de consum, cu toate că Moldova deține acest potențial, realitatea ne demonstrează că acest nivel este valorificat doar în proporție de 40% în condițiile în care există o cerere foarte mare pentru mere atît pe piața națională cît și internațională, în special Rusia și Europa.
Descrierea produsului
Se preconizează plantarea puieților de meri. Plantațiile de meri cresc și se dezvoltă în toate zonele Moldovei, deoarece sunt condiții climaterice favorabile pentru cultivarea acestei specii pomicole. Importanța acestei specii pomicole ca cultură este determinată de valoarea alimentară, calități gustative înalte, însușirile terapeutice și profilactice pentru sănătatea omului, de particularitățile tehnologice specifice, de particularitățile agrobiologice ale pomilor și de valoarea economică mare de producție.
Pomul are coroană larg-piramidală spre sferică. Fructul crește mai des pe nuielușe și mlădițe. Fructul este mijlociu pînă la mare, are formă conică și suprafața netedă. Pulpa este fină, suculentă, de culoare galben deschis, puțin acidulată, cu gust foarte bun și aromă plăcută. Productivitatea este de 30-40t/ha. Fructele sunt rezistente la transport, fiind păstrate bine circa 180-210 zile.
Se urmărește obținerea de profit din vînzarea merelor prepoderent pe piața externă, dar și pe cea externă.
Piața și planul de marketing
Produsele vor fi destinate, în primul an de producție, pieței Chișinău, Bălți, dar și în întreaga țară. La moment cererea de mere este mai mare decît oferta, deaceea prețul unui kg de mere va constitui 10 lei, în funcție de zonă, dar evident o parte din mere nu vor corespunde standardelor și vor fi vîndute la fabrica de soc cu 1,8 lei.
Principalii clienți va fi piața națională, cît și cea internatională cum ar fi Rusia și Europa.
La moment concurența este încă slabă, dar concurenții care sun tar putea influența forța de cumpărare și prețul.
Fiind o activitate care se adresează unui segment mai larg, publicitatea trebuie să fie cît mai amplă, desigur în limita bugetului alocat acestei activități.
În primul rind promovarea se va face prin crearea unui ambalaj cît mai atractiv și practice, astfel încît să stîrnească interesul consumatorilor, astfel preconizăm să semnăm un contract cu o firmă de ambalaj.
Pentru promovare s-a ales să se investească în imagine prin publicitatea făcută la radio și presa scrisă, la care se mai adaugă realizarea unui web site al firmei, dar și crearea unui banner online care va fi amplasat pe anumite pagini web, menite să aducă traffic pe site-ul firmei.
În momentul în care vom colabora cu rettail-ării se vor acorda promoții sau reduceri.
Tabelul 3.2.
Promovarea produselor
Sursa: elaborate de autor
Firma va participa cu produsele sale la tîrguri și expoziții ce vor fi realizate atît în țară cît și în străinătate în domeniul pomiculturii.
Planul de organizare
Pentru a avea o bună organizare, întreprinderea va crea niște compartimente cu atribuții specific, astfel încît întreg procesul de desfășurare al activităților să fie unul cît mai eficient.
Așadar vom avea următoarele compartimente:
protecție;
întreținerea plantației de mere și a echipamentelor;
aprovizionare;
recoltare;
promovare;
vînzare.
În cadrul acestor compartimente angajații vor avea următoarele responsabilități:
protecție: protejarea copacilor și fructelor de dăunători pe tot perioada anului;
întreținerea plantației de mere și a echipamentelor: verificarea sistemului de irigare, astfel încît acesta să fie în stare de funcționare pentru începerea procesului de irigare, asigurarea pazei plantației;
aprovizionare: ducerea evidenței materiilor intrate (îngrășăminte, ambalaje);
recoltare: culegerea merelor conform cerințelor;
promovare: acordarea de stimulente sub formă de reduceri de preț, cadouri promoționale etc. pentru încurajarea clienților potențiali;
vînzare: găsirea potențialilor client.
Pentru desfășurarea întregului proces de activitate firma trebuie să dispună de șase angajați necesari permanenți, după care firma va avea nevoie în mediu de 90 de personae la sezon pentru lucrări în verde și în uscat.
Tabelul 3.3.
Sursa: elaborat de autor
Planul de producție
Această activitate nu necesită un proces tehnologic amplu, deoarece fructele pe care le obținem în urma recoltării sunt ambalate în stare naturală, nefiind supuse la nici un proces tehnologic.
Pentru administrarea plantației firma nu are nevoie de utilaje, deoarece lucrările necesare plantării puieților vor fi realizate de o firmă specializată cum ar fi: „Vitalitifruct-Expo” S.R.L. Această firmă se va ocupa de dezinfectarea terenului pentru plantare, importarea pomilor din Italia, plantarea pomilor, instalarea irigației, instalarea plasei anti-grindină, instalarea plasei împrejurul livezei, semănarea gazonului și luarea măsurilor pentru protejarea pomilor împotriva rozătoarelor.
Furnizorii
Furnizorii vor fi în număr de cinci, iar contractile încheiate cu aceștia vor fi pe termen lung cu plata la o lună de la livrarea materiei prime.
Tabelul 3.4.
Furnizorii de materiale
Sursa: elaborat de autor
Tabelul 3.5.
Utilajul necesar
Sursa: elaborat de autor
Capacitatea de producție
În primul an de rod producția obținută este una redusă, doar 30% din totalul unei producții de vîrf, aceasta însemnînd doar 11904 kg/ha, după care aceasta crește în fiecare an, astfel în anul de maturitate ajunge să producă 36904 kg/ha.
Anul 1 – primul an de rod, producție redusă
producția obținută este de 130944 kg de pe 11 ha de pămînt.
Anul 2 – producția începe să crească față de primul an
producția obținută este de 209524kg
Anul 3 – mărul începe procesul de maturitate
producția ajunge la 314286 kg
Anul 4
producția este de 366667 kg
Planul financiar
Înființarea unei livezi de mere pe o suprafață de 11 ha înregistrează o investiție de 7037555 lei.
Tabelul 3.6.
Cheltuielile de producție
Sursa: elaborat de autor
Tabelul 3.7.
Indicatorii rezultativi ai proiectului
Sursa: elaborat de autor
Riscurile posibile
Riscurile de producție pot fi reprezentate de:
influența factorilor climatici asupra proceselor de creștere și fructificare a pomilor;
riscul unei polenizări slabe.
Pentru a reduce aceste riscuri în cea mai mare măsură posibilă, se va avea în vedere respectarea unor principia de bază referitoare la factorii principali care influențează o bună producție de mere într-o livadă.
Lumina joacă un rol important în creșterea și rodirea merelor, de aceea reușește numai pe terenuri cu expoziție sudică și la distanțe de plantare corespunzătoare, dar și prin raritatea coroanei.
Apa este de asemenea un factor deosebit de important în creșterea merelor. Pomii cresc și rodesc bine dacă solul are 75-85% din spațiile lui pline cu apă, iar umiditatea aerului este de 65-80%. Mărul suportă perioade de secetă, dar nu de lungă durată, deoarece are sistemul radiar destul de profund. Excesul de apă în sol și din aer este greu de tolerat de măr în aceste condiții mărul devine sensibil la boli și la ger. Este adevărat că pomii reduc poluarea, dar la o poluare ridicată viața lor este pusă în pericol.
Concluzii
În urma celor studiate s-a dovedit faptul că înființarea unei livezi de măr este benefică atît pentru țara noastră cît și pentru întregul glob, în condițiile în care populația crește, iar nevoile vor trebui satisfăcute
Perioada de dezvoltare a mărului este una destul de mare în comparație cu alți pomi fructiferi, motiv pentru care mulți dintre întreprinzători se orientează către alte recolte ce pot fi valorificate mai repede.
Cu toate acestea mărul dacă este altoit și întreținut în cele mai bune condiții se poate dezvolta și oferi pe parcursul timpului o producție de peste 35 tone la hectar.
Această activitate deține un randament ridicat, iar exploatarea se poate face în cele mai bune condiții pe o perioadă de 15-20 de ani.
Astfel dacă firma “Melarux-Grup” S.R.L. ar implementa acest proiect va avea mai multe venituri și pe termen lung.
CONCLUZII
Funcțiunea de producție joacă un rol important în cadrul întreprinderii analizate este de a face față la maxim la toate dificultățile care au influențat negativ asupra evoluției favorabile a întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.
Analiza și cercetarea complexă a particularităților privind funcțiunea de producție în cadrul întreprinderii agricole “Melarux-Grup” S.R.L., deasemenea identificarea acelor elemente din punct de vedere productiv care sunt necesare de a fi îmbunătățite pentru că concurența în acest domeniu este foarte acerbă ca și în oricare domeniu va cîștiga cel mai puternic sau cel care va putea să fie viabil pe o piață în continuă mișcare. În mare parte analizînd în dinamică producția în cadrul firmei este stabilă, iar în acest compartiment întreprinderea are încă multe de modificat pentru a se menține pe piață.
Relevanța științifică și gradul de noutate a temei: ,,Modalități de eficientizare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii” este o temă actuală pentru moment și care va persista datorită caracterului omenesc de a consuma în permanent, dar și nu numai a caracterului, ci și din incapacitatea de a exista fără de a consuma. Caracteristic producătorilor de aceleași mărfuri este concurența, fiecare dintre ei fiind nevoit să recurgă la unele politici, una dintre cele mai favorabile este reducerea costului de prducție care va minimaliza în cele din urmă costul produsului final. Pentru a reduce costul de producție se pot pune în funcțiune tehnică modernă care consumă mai puțin, astfel din acest context determinăm relevanța științifică care se stabilește între întreprindere și procesul de producție. Cum am menționat și mai sus oamenii cu abilități în domeniul producției continuu vor elabora noi metode de eficientizare a procesului de producție, este și firesc că fiecare își are avantajul lui din existența unui nou utilaj. Producătorul își va înregistra invenția și va avea beneficii financiare, iar cel care o va achiziționa va putea să reducă costul de producție.
În urma analizei temei date la întreprindere s-a constatat că este nevoie de întreprins următoarele: de a încheia contracte pe termen lung cu Rusia, România, Ucraina și pe parcurs cu alte țări europene; de a crea un plan de fertilizare și rotație ale culturilor, bine conturat și mereu de aplicat strategia intensivă; de apelat la granturi și proiecte cu specializare în domeniu; să dețină o livadă sau vie care ar aduce mai multe venituri în fiecare an; de creat o secție de planificare, monitorizare și evaluare a indicatorilor rezultativi; în urma acumulării veniturilor să se investească în construcția depozitelor. Astfel este nevoie de produs cantitatea cerută de culturi, de diversificat gama de produse, de aplicat și domeniul pomiculturii, de făcut investiții pe termen lung și de aplicat la proiecte pentru a obține finanțare.
BIBLIOGRAFIE
Cătălina Robertina Soare: “Economia și gestiunea întreprinderilor”, București, Editura: Economică, 2002.
Tatiana Gavrilă: „Managementul general al firmei”, București, Editura: Economică, 2005.
Ov. Nicolescu: “Management”, București, Editura: Economică, 1999.
Larisa Bugaian: “Managementul producției la întreprinderile industriei alimentare”, București, Editura: Economică, 2003.
Ovidiu Niculescu, Ion Verboncu: “Management”, București, Editura: Economică, 1997.
Letitia Zahiu, Mircea Nastase: “Economia intreprinderii”, București, Editura: Economică, 2006.
Alexandru V. Rădulescu: “Managementul producției”, volumul I, București, Editura Printech, 2004.
Stancioiu Ion, Gheorghe Militaru: “Management – elemente fundamentale”, București, Editura: Teora, 1998.
Revista: “Economica” An. XIV Nr. 1 (martie) (53)/2006. Chișinău, Editura: ASEM, 2006
Nicolescu Ovidiu și Verboncu Ion: “ Management” , București, Editura: Economică 1997.
Georgescu Toma, Caraiani Gheorghe: “ Managementul Afacerii “,București , Editura: Sylvi, 2002.
Burlacu N., Cojocaru V. : “ Management “, ASEM, Chișinău 2000.
Gheorghiu Alexandru: “Analiză Economico – Financiară la nivel microeconomic“, București, Editura: Economică, 2004.
Mihăilescu Nicolae: „Analiza Activității Economico-Financiare”, București, Editura: Victor, 2001.
Nicolescu Ovidiu, Plumb Ion, Pricop Mihai, Vasilescu Ion, Verboncu Ion: „Abordări moderne în managementul și economia organizației” , București, Editura: Economică, 2003.
O. Nicolescu: „Sisteme, metode și tehnici manageriale ale organizației”, București, Editura: Economică, 2000.
Radu Voicu, Iuliana Dobre „Organizarea și strategia dezvoltării unităților agricole”, București, Editura: Economică, 2004.
Rapoartele Financiare, pentru anii 2011-2013, întreprinderii „Melarux-Grup” S.R.L.
Statutul întreprinderii „Melarux-Grup” S.R.L.
Anexe
Tabelul A 1.1
Evoluția activelor (determinarea coerenței gestiunii activelor întreprinderii)
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “MELARUX-GRUP” S.R.L.
Tabelul A 1.2
Evoluția pasivelor (determinarea coerenței gestiunii pasivelor)
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare ale “Melarux-Grup” S.R.L.
Tabelul A 1.3
Analiza economică a structurii Profitului perioadei de gestiune
pîna la impozitare în dinamică
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare
Tabelul A 1.4
Influența factorilor asupra modificării profitului din activitatea operațională
Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitati de Eficientizare a Functiunii de Productie In Cadrul Intreprinderii (ID: 122364)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.