Modalitati de Dezvoltare a Inteligentei Emotionale

CUPRINS

1. Introducere…………………………………………………………………………..……

1.1. Profesia de asistent medical………………………..…….………………………………

1.2. Motivarea alegerii temei……………………………………………………………………………………….

2. Baze conceptuale………………………………………………………………………………………….

2.1. Inteligența emotională……………………………………………………………………………………………..

2.2. Dezvoltarea inteligenței emoționale în școlile postliceale sanitare…………………………………

2.2.1. Principii și metode didactice……………………………………………………………………….

2.2.2. Forme de organizare a activității didactice……………………………………………………….

2.2.3. Planul de învățământ………………………………………………………………………………..

2.2.4. Consiliere și orientare………………………………………………………………………….

2.3. Calități necesare asistentului medical pentru o carieră de succes……………………………………..

2.4. Implicațiile nivelului de dezvoltare a inteligenței emoționale în practica medicală……………..

3. Metodologia cercetării………………………………………………………………………………….

3. 1. Scop…………………………………………………………………………………………………………………….

3. 2. Obiectivele, ipoteza, variabilele……………………………………………………………………………..

3. 3. Designul cercetarii………………………………………………………………………………………………..

3.3.1. Eșantionul……………………………………………………………………………………………….

3.3.2. Descrierea experimentului……………………………………………………………………..

3.3.3. Metode și instrumente de cercetare utilizate………………………………………………

4. Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării……………………………………………..

5. Concluzii, recomandări și perspective…………………………………………………………

„Rolul esențial al asistentei medicale constă în a ajuta
persoana bolnavă sau sănătoasă să-și mențină sau recâștige sănătatea
(sau să-l asiste în ultimele sale clipe) prin îndeplinirea sarcinilor

pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut voința sau cunoștințele necesare.
Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcții astfel încât
bolnavul să-și recâștige independența cât mai repede posibil”.

Virginia Henderson

„Mă leg cu trup și suflet, în fața lui Dumnezeu și fața de aceasta adunare,
că-mi voi petrece viața în cinste și că voi desfășura profesia mea cu loialitate.
Mă voi feri de ceea ce este rău și dăunător, nu voi întrebuința
și nu voi da cu bună știință vreun leac dăunător.
Voi face tot ce stă în putința mea spre a păstra și ridica drapelul profesiei mele
și voi ține în taină tot ceea ce mi se va încredința,
precum și tot ce voi afla din treburile familiale în timpul profesiei.
Mă voi strădui să-i ajut cu loialitate pe medici în tratamentul prescris de ei
și mă voi devota celor pe care îi îngrijesc”.

Jurământul lui Florence Nightingale

,,Să nu fii niciodată plictisită, să ai atât de multe de făcut și să ai atât de puțin timp.
Să porți o responsabilitate foarte mare și foarte putina brutalitate.
Să intri în viețile oamenilor și să faci o diferență.
Vei vedea oamenii în starea lor cea mai proastă și în starea lor cea mai bună.
Nu vei înceta să fii uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, îndura și curajul lor.
Vei vedea viața începând… și sfârșind.
Vei plânge mult, vei râde mult.
Vei experimenta victorii triumfătoare și eșecuri devastatoare.
Vei ști ce înseamnă să fii uman.
Ești conștiința celui lipsit de conștiință, dorința de a trăi pentru cel ce a gândit la suicid,
pentru cel căruia i-a fost amputat piciorul, pentru cel care a orbit,

un mijlocul de formație pentru copii, cunoștințele și încrederea pentru tânăra mamă,

vocea celor prea slabi pentru a se exprima”.

Virginia Henderson

1. Introducere

1.1. Profesia de asistent medical

Progresele tot mai evidente din medicină, au impus o serie de cercetări în domeniul îngrijiri pacientului, conturându-se astfel la nivel internațional o știință a îngrijirilor denumită NURSING.

Florence Nightingale care a trăit între 12 mai 1820 și august 1910 a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Ea a fost prima infirmieră modernă, care a contribuit la transformarea spitalelor secolului al XIX-lea în instituții de tratament înzestrate pe lângă resursele materiale și cu resurse umane specializate să îngrijească pacienții. Florence Nightingale și-a consacrat întreaga viață ajutorării bolnavilor din spitale considerând că: „sănătatea este o starea de armonie rezultată din echilibrul tendințelor fundamentale ale ființei umane”, iar „clientul trebuie preluat în totalitatea funcțiilor sale, iar scopul urmărit este acela de a-i reda autonomia”.

Începând cu secolul XX, a devenit tot mai evident rolul asistenților medicali în însănătoșirea pacienților, precum și în prevenirea îmbolnăvirilor și promovarea sănătății. Cele mai implicate în cercetarea și dezvoltarea acestei științe au fost la început țările anglofone.

Pe parcursul cercetării și dezvoltării profesiei de asistent medical s-a ajuns la concluzia că asistentul medical trebuie să-și concentreze atenția asupra persoanei în toată complexitatea ei și să o îngrijească din punct de vedere bio-psiho-social și nu numai pentru problemele sale medicale, astfel apărând teoria holistică a îngrijirilor de sănătate.

Dacă la început cunoștințele de nursing s-au dezvoltat mai mult neoficial, în jurul anului 1950, asistente medicale erudite precum: Virginia Henderson, Calista Roy, Martha Rogers, Dorothy Johnson, Dorothea Orem, Betty Neuman, Nancy Roper, Winifred W. Logan și Alison J. Tierney au început să dezvolte teorii cu privire la conceptul de sănătate și îngrijire, astfel ajungându-se la definirea nursingului ca profesie separată, distinctă de medicină.

În ultimele decenii s-au creat centre de cercetare nursing în mai multe țări: Anglia, S.U.A., Olanda, Danemarca, Elveția, etc. în care au fost implicați pe lângă asistenți medicali și specialiști din alte domenii: psihologi, sociologi.

În prezent atât O.M.S. cât și Consiliul Internațional al Nurselor se implică în formarea, educarea și orientarea în carieră a asistenților medicali precum și în continuarea cercetărilor în acest domeniu relativ recent de studiu.

În conformitate cu codul etic și deontologic, asistentul medical are următoarele responsabilități profesionale:

să-și cunoască responsabilitatea personală și profesională răspunzând de propriile sale acțiuni, din punct de vedere profesional, etic, financiar și legal;

să asigure o practică profesională actualizată și să contribuie la dezvoltarea îngrijirilor nursing;

să se asigure de respectarea drepturilor pacientului și să fie garantul dreptului pacientului la confidențialitate;

să arate respect privind activitatea colegilor săi;

să promoveze cooperarea între diferite grupe de profesioniști;

să promoveze noi abordări în îngrijirea sănătății și să aibă inițiative privind îngrijirea sănătății prin cunoștințe sau capacități proprii;

să acționeze în așa fel încât populația să aibă încredere și să respecte profesia sa.

Profesia de asistent medical implică pe lângă o foarte bună pregătire teoretică și practică, o conduită morală desăvârșită prin care să se asigure respectarea drepturilor fiecărui pacient:

dreptul la autodeterminare conform căruia pacientul își poate exprima acordul sau dezacordul cu privire la îngrijirile care îi sunt acordate;

dreptul la o informare corectă și suficientă cu privire la deciziile care se iau în legătură cu boala sa;

dreptul la confidențialitate care asigură protejarea informațiilor confidențiale legate de fiecare pacient în parte;

dreptul la îngrijiri sigure care obligă asistenții medicali să execute corect tot ceea ce este necesar în privința îngrijirii bolnavului.

1.2. Motivarea alegerii temei

Studii recente ne-au demonstrat că relațiile afective și stările emoționale formează ceea ce denumim „inteligența emoțională”. Ea este cea care ne ajută să ne facem plăcuți la locul de muncă sau în colectivul din care facem parte, să putem comunica eficient, să știm să ne apropiem de cei pe care-i simpatizăm sau de cei pe care vrem să-i ajutăm. Inteligenta emoțională este liantul dintre o persoană și mediul din care face parte

Inteligența emoțională este importantă în formarea, dezvoltarea, întreținerea și consolidarea relațiilor interpersonale. Dacă IQ nu se mai modifică semnificativ pe parcursul vieții, inteligența emoțională IE evoluează și crește involuntar o dată cu înaintarea în vârstă, o dată cu parcurgerea etapelor de școlarizare sau voluntar ca urmare a dorinței interioare a fiecăruia de a-și dezvolta această latură a inteligenței.

Ca urmare a educației primite, cei mai mulți oameni pun mai mult accent pe dezvoltarea intelectului și lasă pe un plan secundar emoțiile, neștiind că oricât de inteligenți am fi, fără o bună gestionare a propriilor emoții, fără recunoașterea și evaluarea sentimentelor și fără un comportament adecvat, nu putem avea relații armonioase cu ceilalți oameni, nu ne vom putea croi un drum în viață. Dacă am reuși de cele mai multe ori să ascultăm ce ne spune inima nu am greși cu nimic.

Daniel Goleman, fondatorul conceptului de inteligență emoțională a studiat ceea ce se întâmpla în mai multe companii din diferite domenii de activitate din întreaga lume și a concluzionat că angajații care aveau un EQ ridicat își valorificau mai bine potențialul cognitiv și emoțional de care dispuneau și aveau mai mult succes la locul de muncă.

Lipsa emoțiilor la locul de muncă conduce la relații rigide între angajați, bazate pe indiferență, pe frică, pe autoritate, exprimarea excesivă a emoțiilor este la fel de contraindicată. Aplicarea principiilor inteligentei emoționale la locul de muncă constă tocmai în găsirea unui echilibru între cele două situații enunțate mai sus.

Complexitatea mereu crescândă a societății moderne, determină ca inteligența dovedită în contextul educațional să nu mai fie suficientă pentru rezolvarea problemelor cotidiene și de la locul de muncă. S-a constatat că sunt o serie de elevi și studenți geniali pe perioada școlii dar care nu reușesc să își valorifice potențialul în plan profesional, trădându-și astfel o lipsă a deprinderilor practice și sociale. Pe de altă parte există o altă categorie de elevi și studenți care deși nu au excelat la învățătură pe parcursul școlar, posedă o bună adaptare socială la o mare varietate de contexte și ca urmare au succes în cariera profesională.

În timp ce mediul educațional ne solicită rezolvarea unor probleme bine definite a căror soluționare este clară, viața și profesia ne cere să rezolvăm uneori probleme slab definite care permit abordări din diferite perspective și care nu au o soluție perfectă. Pentru a explica acest aparent paradox, cercetătorii au introdus o serie de termeni noi cum ar fi: inteligența socială, inteligența practică și inteligența emoțională, acestea reprezentând abilități cognitive necesare soluționării problemelor zilnice reprezentare de: conflicte de muncă, dificultatea realizării muncii în echipă, adaptarea la un anumit context cultural, social sau la un loc de muncă nou.

Activitatea asistenților medicali implică atât o muncă permanentă în echipă cu restul personalului începând de la îngrijitori de curățenie, infirmieri, brancardieri, alți asistenți medicali, medici, etc. cât și interacțiunea constantă cu diferite tipologii de pacienții, ceea ce necesită bune aptitudini de empatizare, ascultare activă și de înțelegere a limbajului nonverbal și paraverbal.

Experiența de peste 20 de ani de muncă ca asistent medical, m-a condus la sentimentul că în timp, de la crearea conceptului de îngrijire a bolnavilor în secolul XIX de Florence Nightingale, iar mai târziu a conceptului de nursing la începutul secolului XX de marii teoreticieni ai vremii, a început la noi să se renunțe din ce în ce mai mult la îngrijirea (holistică) pacienților din punct de vedere: biologic, psihologic și social, iar munca în echipă a devenit din ce în ce mai dificilă. Acest aspect m-a determinat să încerc să găsesc cauza acestei situații prin cercetarea cuprinsă în lucrarea de față.

Lucrarea „Modalități de dezvoltare a inteligenței emoționale în învățământul postliceal sanitar” este împărțită în 5 părți astfel: partea introductivă este urmată de o parte numită „baze conceptuale” în care explic conceptele esențiale conținute în lucrare, o parte care cuprinde metodologia cercetări în care sunt detaliate scopul, obiectivele și designul cercetării, o parte de analiză și interpretare a rezultatelor cercetării și în final concluzii care cuprind direcții de abordare și recomandări de ridicare a EQ în școlile postliceale sanitare.

2. Baze conceptuale

2.1. Inteligența emoțională

Inteligența emoțională se referă la o mai bună înțelegere a emoțiilor, la o gestionare eficientă a propriilor emoții, la înțelegerea celor din jur și la îmbunătățirea imaginii personale. Există trei aspecte în acest sens, care trebuie studiate și înțelese: propria persoana, persoanele din jur și barierele care stau în calea relațiilor interpersonale.

Emoțiile sunt o sursă utilă de informație, care ne ajută să ne descurcăm în mediul social. Inteligența emoțională include 4 tipuri de abilități:

perceperea emoțiilor,

utilizarea emoțiilor,

înțelegerea emoțiilor,

gestionarea emoțiilor.

Pe parcursul timpului, de la prima utilizare a termenului de inteligența emoțională și până în prezent s-au dat mai multe definiții ale acesteia. Termenul de inteligență emoțională a fost amintit pentru prima dată într-o teză de doctorat în S.U.A. în anul 1985 de Wayne Leon Payne care considera că inteligența emoțională „este o abilitate care implică relaționarea creativă cu stările de teamă, durere și dorință”.

Salovey&Maier, în 1990 au definit inteligența emoțională ca fiind „abilitatea unui individ de a percepe și monitoriza emoțiile proprii și ale altora, precum și capacitatea acestuia de a utiliza informațiile deținute pentru a-și ghida propria gândire și acțiune”.

În 1992 Reuven Bar-ON, doctor la Universitatea din Tel Aviv a stabilit componentele inteligenței emoționale ca fiind:

aspectul intrapersonal: conștientizarea propriilor emoții, asertvitatea (optimismul), respectul pentru propria persoană, autorealizarea, independența.

aspectul interpersonal: empatia, relațiile interpersonale, responsabilitatea socială,

adaptabilitatea: rezolvarea problemelor, testarea realității, flexibilitatea.

controlul stresului: toleranța la stres, controlul impulsurilor.

dispoziția generală: fericire, optimism.

Aceste 5 componente ale inteligenței emoționale pot fi evaluate prin teste specifice, iar punctajul final obținut reprezentând coeficientul de inteligență emoțională. Persoanele care au un EQ ridicat au în general succes în viață, considerându-se că s-ar putea prevedea succesul în viață prin stabilirea coeficientului de EQ.

În 1995, Daniel Goleman a definit inteligența emoțională ca fiind: „o capacitate de control și autocontrol a stresului și emoțiilor negative, o meta-abilitate care determină și influențează modul și eficiența cu care ne putem folosi celelalte capacități și abilități pe care le posedăm inclusiv inteligența educațională”.

În concepția lui Daniel Goleman, inteligența emoțională înseamnă:

conștiință de sine: încrederea în sine,

auto-control: dorința de adevăr, conștiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea,

motivație: dorința de a cuceri, dăruirea, optimismul, inițiativa,

empatie: capacitatea de ai înțelege pe ceilalți, diversitatea, capacitatea politică,

atitudine socială: influența, comunicarea, managementul conflictului, conducerea, stabilirea de relații, colaborarea, cooperarea, capacitatea de lucru în echipă.

Steve Hein în 1996 a definit inteligența emoțională astfel:

să fii conștient de ceea ce simți tu și de ceea ce simt alții și să știi ce să faci în legătură cu asta,

să știi să deosebești ce-ți face bine și ce-ți face rău și cum să treci de la rău la bine,

să ai conștiință emoțională, sensibilitate și capacitate bună de conducere care să te ajute să maximizezi pe termen lung fericirea și supraviețuirea.

În concluzie, inteligența emoțională denumită de unii autori și inteligența inimii înseamnă:

să cunoști și recunoști emoțiile,

să te poți pune în pielea celuilalt,

să știi și să poți să iei decizii,

să-ți asumi responsabilitatea a ceea ce faci,

să fii motivat,

să știi să comunici constructiv cu ceilalți pentru a avea relații armonioase.

2.2. Modalități de dezvoltare a inteligenței emoționale în școlile postliceale sanitare

Școala pune accent în mod uzual pe dobândirea a trei competențe fundamentale: scris, citit, socotit, iar mai târziu pe acumularea unor competențe tehnice specifice fiecărei meserii, toate acestea fiind specifice emisferei stângi (dominată de rațional) și exclude aproape total antrenarea emisferei drepte a creierului care este răspunzătoare de imaginație, orientare în spațiu, descifrarea: muzicii, culorii, ritmului, creativității (dominată fiind această emisferă de intuiție).

În urma cercetărilor efectuate în ultimul deceniu s-a acceptat alături de IQ (coeficientul de inteligență) și EQ (coeficientul emoțional). Cei doi coeficienți se afla în interdependență, fiind incompleți și ineficienți unul fără celălalt. Un EQ ridicat ne determină să trăim mai intens ceea ce ni se întâmplă și să ne cunoaștem mai bine, pe noi și pe ceilalți. În timp ce IQ este oarecum limitat de o bază genetică, EQ este infinit ca posibilități de creștere și dezvoltare involuntară la început în copilărie și apoi voluntară ca și adult pe parcursul vieții considerând că atinge un nivel maxim în jurul vârstei de 50 de ani.

Pentru a evita ca indivizii să aibă probleme emoționale în viață, sistemul de învățământ trebuie să găsească permanent posibilități, metode și resurse de dezvolta inteligența emoțională, aceasta fiind o achiziție valoroasă pe care se pot baza în viitor atât în viața personală cât și în cea profesională.

Din ce în ce mai mulți educatori și cercetători din domeniul educației rau început să recunoască că la sfârșitul școlii, absolvenții nu sunt pregătiți să facă față provocărilor vieții. Abordarea preponderent cognitivă a ariei curriculare și didactice s-a dovedit a fi insuficientă pentru succes în cariera viitoare, de aceea trebuie să se pună tot mai mult accentul pe aria învățării emoționale, pe învățarea socială și emoțională, deoarece dacă inteligența emoțională a indivizilor este dezvoltată, ea reprezintă bagaj esențial pentru viitorul personal și profesional.

Pentru a reuși în viață, Daniel Goleman consideră ca fiecare individ trebuie să învețe și să exerseze principalele dimensiuni ale inteligenței emoționale, acestea fiind:

conștiința propriilor emoții:

să fii capabil să le recunoști și să le numești,

să fii în stare să le înțelegi cauza,

să recunoști diferențele dintre sentimente și acțiuni.

controlul emoțiilor:

să fii în stare să-ți stăpânești mânia și să-ți tolerezi frustrările,

să fii în stare să-ți exprimi furia fără agresiune,

să fii în stare să nu distrugi, să te respecți, să poți să ai sentimente pozitive față de tine, de școală și familie,

să-ți poți manipula stresul,

să poți scăpa de singurătate și de anxietatea socială,

motivarea personală (exploatarea, utilizarea emoțiilor în mod productiv):

să fii cât responsabil posibil,

să poți să te concentrezi asupra unei sarcini și să rămâi concentrat asupra ei,

să fii mai puțin impulsiv și mai puțin autocontrolat,

să-ți îmbunătățești scorurile la testele de creație (realizare),

empatia – citirea emoțiilor:

să fii în stare să privești din perspectiva celuilalt,

să înveți să-i asculți pe ceilalți,

să îți îmbunătățești empatia și sensibilitatea la sentimentele celorlalți,

dirijarea (conducerea) relațiilor interpersonale:

să-ți dezvolți abilitățile de a analiza și înțelege relațiile interpersonale,

să-ți poți rezolva conflictele și să negociezi neînțelegerile,

să soluționezi problemele din relațiile interpersonale,

să fii mai deschis (asertiv, pozitiv) și abil în comunicare,

să fii mai popular și deschis, prietenos și implicat în mod echilibrat,

să fii mai implicat și plin de tact (delicat, atent, politicos),

să fii sociabil și să te integrezi bine în grup,

să fii dispus la cooperare, serviabil, participant, de nădejde, îndatoritor,

să fii democratic în relațiile de afaceri, în modul de a te purta cu alții, în modul de a-i trata.

Abilitatea emoțională trebuie dezvoltată în școală și pe parcursul vieții astfel încât coeficientul de emoționalitate să depășească media, situație considerată esențială pentru o bună realizare personală și profesională.

2.2.1. Principii și metode didactice

A. Principii didactice

Primul care a formulat principiile didactice a fost Comenius, iar în prezent principiile formulate de acesta constituie normele generale după care se ghidează întreaga activitate didactică.

Activitatea de predare-învățare-evaluare este direcționată după următoarele principii:

principiul caracterului științific;

principiul sistematizării și continuității;

principiul învățării conștiente și active;

principiul respectării particularităților de vârstă și individuale;

principiul intuiției;

principiul temeiniciei învățării;

principiul motivației optime a învățării;

principiul legării teoriei de practică.

1. Principiul caracterului științific se respectă în activitatea la clasă prin:

transmiterea de informații corecte elevilor;

gradul de rigoare (răspunsuri date pe înțelesul elevilor la orice întrebare „de ce?” pe care și-o pun aceștia);

utilizarea unui limbaj adecvat.

2. Principiul sistematizării și continuității se poate aplica prin:

planificarea calendaristică;

proiectarea fiecărei unități de învățare/tematice în parte;

proiectarea și organizarea fiecărei lecții în parte;

evaluarea sistematică a elevilor.

3. Principiul participării conștiente și active se realizează prin:

folosirea metodelor activ-participative, centrate pe;

înțelegerea fiecărei lecții și depășirea dificultăților legate de: limbaj, ritmul de predare-învățare (care trebuie permanent adaptat la feed-back-ul primit de la elevi);

repetarea și exersarea continuă teoretică și aplicarea practică a tehnicilor învățate;

evidențierea conexiunilor dintre cunoștințe aparținând aceluiași capitol sau unor capitole diferite;

lecții recapitulative și de sinteză;

dezvoltarea conștientizării de către elevi a participării la propria instruire.

4. Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale, numit și principiul accesi-bilității și individualității se poate realiza prin:

lucrul pe grupe omogene sau neomogene;

teme de casă diferențiate;

proiecte didactice pentru grupuri de 2-3 elevi;

organizarea de cercuri, pregătirea elevilor buni pentru concursuri, precum și realizarea de consultații cu elevii mai slabi.

5. Principiul intuiției presupune formarea deprinderilor practice pornind de la exemple reale sau filmate și trecând apoi la fapte.

6. Principiul temeiniciei învățării presupune durabilitatea însușirii cunoștințelor de către elevi și mai ales formarea capacității de transfer a acestor cunoștințe în practica viitoare. Acest principiu este facilitat în sistemul nostru de învățământ de:

aspectele organizatorice: structura anului școlar, programele școlare, sistemul concentric (în spirală) de învățare, temele practice etc.;

stilul predării care trebuie să se bazeze pe principiul repetării, revenirilor cu noi explicații, cu scopul aprofundării cunoștințelor;

aplicații practice în vederea formării de priceperi și deprinderi;

aspecte privind verificarea și evaluarea care trebuie să fie folosită nu numai pentru notare, ci și pentru învățare, așadar se impune folosirea unor metode alternative de evaluare, pe lângă tradiționalele „lucrări de control” (de exemplu: munca independentă, proiectul, notarea în urma unor verificări succesive etc.).

7. Principiul motivației optime a învățării constă în motivarea fiecărui elev pentru învățare prin:

sarcinile de lucru riguros formulate și realizabile;

pornirea lecțiilor de la particular spre general, de la ușor spre greu;

începerea activității cu o problemă care stârnește interesul (legată de viața de zi cu zi);

inserarea de mici glume, întrebări particulare pe parcursul lecțiilor;

provocarea elevilor să anticipeze urmarea;

feed-back pozitiv acordat elevilor cât mai des posibil;

folosirea problematizării și învățării prin descoperire (cu îndrumarea elevilor spre găsirea soluției).

8. Principiul legării teoriei de practică se referă la necesitatea de a evidenția aplicabilitatea practică a teoriei studiate în școală.

B. Metode didactice

Strategiile moderne de predare presupun abordarea realității printr-un demers global, așa-numita predare tematică, în cadrul căreia granițele dintre discipline și tipuri de activități dispar, se contopesc într-un scenariu unitar, deseori ciclic, în care tema se cercetează cu mijloacele diferitelor discipline implicate. Elevii sunt încurajați să participe, să se implice efectiv și afectiv în activitate, prin antrenarea unor resurse cât mai variate, prin prezentarea conținutului cu ajutorul experiențelor diverse și prin exersarea tuturor analizatorilor de care dispun. Scopul este acela de a le dezvolta anumite trăsături cum sunt: creativitatea, curiozitatea, imaginația, gândirea critică, spontaneitatea și plăcerea de a trăi experiențe cât mai diverse care să-i pregătească pentru viață.

Metodele didactice recomandate sunt cele active, care presupun implicarea reală a celui care învață, construirea de către acesta a propriei sale cunoașteri. Aceste metode direcționează utilizarea potențialului fizic, psihic și afectiv al elevilor, transformându-i în coparticipanți, profund implicați în propria instruire și formare, prin intermediul sarcinilor de lucru individuale și cooperative, independente și interdependente. Utilizarea frecventă a acestor metode are un efect pozitiv în dezvoltarea tuturor componentelor personalității elevilor inclusiv a inteligenței emoționale.

Metodele activ-participative care pot fi utilizate în școlile sanitare sunt, printre altele:

conversația euristică;

simularea/aplicația practică;

algoritmizarea;

rezolvarea de probleme;

problematizarea;

învățarea prin descoperire;

jocul didactic;

metoda cubului;

proiectul;

mozaicul;

Conversația euristică conduce elevii pas cu pas, întrebare după întrebare, pe un traseu logic, spre cunoașterea unui aspect (fenomen, proces) al realității, spre descoperirea adevărului cunoscut de către cel care conduce conversația. Pe parcursul acestui proces se stimulează gândirea creativă și gândirea critică, se poate ajunge chiar la idei noi, la soluții inedite, necunoscute de către profesor. Conversația euristică prezintă un dialog, între profesor și elev. Întrebările trebuie formulate clar și precis.

Simularea/Aplicația practică este cea mai bună și eficientă metodă care poate fi utilizată în școlile sanitare pentru dobândirea deprinderilor practice. Metoda presupune implicarea cât mai directă a participanților în situații și circumstanțe simulate. Această metodă se poate desfășura prin: simulare, dramatizare, până se ajunge la exersarea unor roluri reale. Simularea face parte din învățarea practică, ea aducând elevii în situația de a participa la propria instruire. În parcurgerea acestei metode este foarte importantă crearea unor situații cât mai apropiate de cele reale, astfel încât în final elevii să poată să acționeze corect și în situații reale.

Algoritmizarea este o metodă didactică ce constă în utilizarea în procesul instructiv-educativ a unor elemente constante, repetitive, numite algoritmi. Algoritmii reprezintă un număr de indicații care prescriu succesiunea de operații care trebuie parcurse pentru obținerea unui rezultat. Ei pot fi grupați în mai multe categorii:

de rezolvare a unor exerciții sau probleme,

de sistematizare a materiei care permit analiza și sinteza cunoștințelor,

de consolidare a materiei,

de identificare a unor probleme,

de creație.

Problematizarea propune elevilor o așa-numită „situație-problemă”, intercalată în scenariul unei activități, printre situații de învățare bazate pe alte metode și procedee didactice sau lecția poate fi formată dintr-o serie de situații-problemă propuse elevilor spre rezolvare. Situația-problemă este o sarcină nouă prin rezolvarea căreia, elevii își însușesc noi cunoștințe. Rolul profesorului este acela de a formula clar sarcina de rezolvat, de a dirija elevii în descoperirea soluției și de a sistematiza și fixa în final cunoștințele noi dobândite prin rezolvarea situației-problemă.

Jocul didactic cunoaște o largă aplicabilitate, putând fi folosit, pe secvențe de învățare, în aproape toate activitățile, precum și ca activitate de sine stătătoare. Un exercițiu sau o cerință poate deveni joc didactic dacă se introduc în activitatea respectivă: o sarcină didactică, elemente de joc, reguli de joc, variante și dacă se bazează pe un conținut accesibil și atractiv. Reușita unui joc didactic este condiționată de bunul management al acestuia din partea profesorului, prin pregătirea riguroasă, organizarea desfășurării jocului până în cele mai mici detalii și încheierea jocului cu concluzii asupra modului în care s-a desfășurat jocul, desemnarea câștigătorilor (dacă este cazul).

Utilizarea eficientă a metodelor activ-participative presupune și îmbinarea acestora cu metodele didactice tradiționale, cum ar fi: conversația, explicația, demonstrația, observația sistematică, modelarea etc.

Metoda cubului este o metodă de învățare prin cooperare care constă în studierea unei teme din mai multe perspective. Etapele acestei metode didactice sunt:

se realizează cubul care va avea inscripționat pe fiecare față câte o sarcină de lucru: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează,

se anunță tema,

se împarte clasa în șase grupe (aleatoriu sau la sugestia profesorului), corespunzătoare celor șase fețe ale cubului,

se redactează răspunsul în cadrul fiecărui grup,

se afișează forma finală a cubului cu toate cele șase laturi completate, astfel încât să fie vizibil pentru fiecare elev,

Acestă metodă didactică care implică colaborarea are următoarele scopuri:

de solicitare a gândirii elevului;

de dezvoltare a abilităților de comunicare;

de lărgire a viziunii asupra temei;

de oferire elevilor a unor posibilității de dezvoltare de competențe necesare unei abordări din diferite unghiuri a temei propuse,

de încurajare a exprimării de puncte de vedere individuale;

Metoda Mozaicului se bazează pe următorul principiu: grupurile de lucru primesc câte o parte din tema propusă și vor trebui să o trateze din propriul punct de vedere. Elevii devin „experți”, fiecare în partea din temă primită ca sarcină de lucru. În final, după ce fiecare grup de lucru consideră că este „expert” în partea primită, profesorul redistribuie grupurile în așa fel ca fiecare grup nou format să conțină câte un expert în una din părțile temei propuse, în acest mod reasamblându-se tema propusă în studiu.

Proiectului

Învățarea bazată pe proiecte reprezintă o metodă centrată pe elev. Acest model de învățare dezvoltă cunoștințe și deprinderi prin sarcini de lucru, care implică investigația și demonstrația. Educația prin metoda proiectului este orientată de întrebări care fac legătura între obiective de referință/competențe specifice, capacitățile cognitive și contextele din viața reală. Pe parcursul desfășurării proiectului, sunt efectuate periodic evaluări parțiale menite să asigure calitatea procesului de învățare.

2.2.2. Forme de organizare a activității didactice

În conformitate cu obiectivele educaționale urmărite, trebuie alese cu grijă, cu responsabilitate și modalitățile specifice de realizare a interacțiunilor profesor-elevi, elevi-elevi, instituite și promovate diverse tipuri de colaborare între aceștia.

Formele de organizare cel mai des utilizate, în special în lecțiile de transmitere și însușire de noi cunoștințe, sunt:

frontală: care presupune îndrumarea și controlarea activității tuturor elevilor clasei, simultan, având obiective educaționale comune,

individuală: în care profesorul își exercită influențele educative asupra unui singur elev sau când fiecare elev realizează sarcini de lucru independent de colegii săi, cu sau fără sprijin din partea profesorului,

în grupe: situație în care elevi sunt împărțiți în grupe care pot fi:

omogene: clasa se împarte de obicei pe trei nivele (elevi buni, medii și slabi), caz în care elevii învață potrivit nivelului în care se încadrează, dar trebuie procedat cu mult tact și activitatea lor trebuie urmărită îndeaproape în vederea promovării în grupa superioară, pentru a nu-i lăsa să se simtă „inferiori” sau „superiori” unii altora;

neomogene: gruparea se face pe rânduri de bănci, după preferințele elevilor etc., în acest caz elevii urmând a învăța unii de la ceilalți (cei mai slabi de la cei buni, fiind obligați la efort în zona proximei dezvoltări), iar elevii buni vor exersa și își vor dezvolta abilități de comunicare, își vor aprofunda cunoștințele fiind puși în situația de a le explica și colegilor; dezavantajul este că elevii buni nu-și mai extind cunoștințele, deci va trebui găsită modalitatea de a lucra cu ei separat, în scopul dezvoltării.

în perechi (binoame), aceasta practicându-se mai ales atunci când se aplică metoda de evaluare prin autocorectare reciprocă, dar și în cazul organizării unor jocuri didactice.

În concluzie, alegerea unor strategii didactice optime nu trebuie făcută într-un mod rigid, mecanic, ci în manieră originală, îmbinând într-un mod creator, cele mai potrivite metode și procedee didactice cu mijloacele de învățământ adecvate și cu forme de organizare a activității elevilor în conformitate cu obiectivele urmărite.

2.2.3. Planul de învățământ

Dacă în primii ani după evenimentele din 1989, școlile sanitare își desfășurau activitatea după un plan de învățământ conceput strict doar pentru dobândirea cunoștințelor teoretice și practice, în anul 2007 a fost aprobat pentru calificarea asistent medical generalist pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar postliceal, O.M.E.T.C. nr. 2713/29.11.2007 care cuprinde:

standardul de pregătire profesională (prevăzut în anexa 1),

planul de învățământ (prezentat în anexa nr. 2),

programa școlară (prevăzută în anexa nr. 3).

În conformitate cu acest ordin nr. 2713/2007, pe lângă disciplinele cu abordare cognitivă care au scopul de dobândire de deprinderi teoretice și practice solide, s-au introdus o serie de discipline conexe, sociale aparținând ariei învățării emoționale și a dezvoltării personale și care sunt sursa unui bagaj esențial de competențe necesare pentru viitorul personal și pentru reușita în cariera profesională a viitorilor asistenți medicali.

Dintre aceste discipline care contribuie la desăvârșirea formării viitorilor asistenți medicali prin dobândirea unor competențe specifice fac parte:

În anul I:

Comunicare profesională care se desfășoară pe durata a 60 de ore dintre care 30 de ore teorie și 30 de ore de învățământ clinic și prin care se dobândesc competențe de:

Elaborează strategii pentru o comunicare eficientă;

Aplică tehnici de comunicare orală;

Realizează și prezintă un raport formal.

Psihologie generală care se desfășoară pe durata a 120 de ore dintre care 60 de ore teorie și 60 de ore de laborator tehnologic și prin care se dobândesc competențe de:

Identifică infrastructura psihicului uman;

Evidențiază structura integratoare a mecanismelor psihice;

Integrează percepțiile interpersonale în practica profesională.

Sociologie, politici sociale și de sănătate: care se desfășoară pe durata a 120 de ore dintre care 60 de ore teorie și 60 de ore de laborator tehnologic și prin care se dobândesc competențe de:

Explică noțiunile teoretice ale sociologiei;

Identifică elementele de sociologie a colectivităților;

Analizează și sintetizează datele de sociologie medicală;

Descrie rolul cercetării sociologice;

Analizează diferite politici sociale si de sănătate.

În anul II:

Comunicare în limba modernă: care se desfășoară pe durata a 60 de ore dintre care 30 de ore teorie și 30 de ore de laborator tehnologic și prin care se dobândesc competențe de:

Obține informații prin receptarea de mesaje orale, legate de îndeplinirea de sarcini de serviciu, în contexte profesionale semnificative;

Obține informații prin receptarea de mesaje scrise specializate, legate de îndeplinirea de sarcini de serviciu, în contexte profesionale semnificative;

Exprimă mesaje orale în limbaj complex, în contexte profesionale semnificative, în scopul îndeplinirii de sarcini de serviciu;

Elaborează mesaje scrise specializate, în contexte profesionale semnificative, în scopul îndeplinirii de sarcini de serviciu;

Participă la interacțiuni orale și în scris legate de îndeplinirea de sarcini de serviciu, în contexte profesionale semnificative.

În anul III:

Psihologie medicală: care se desfășoară pe durata a 60 de ore dintre care 24 de ore teorie și 36 de ore de laborator tehnologic și prin care se dobândesc competențe de:

Determină factorii psihici în dinamica sănătății/bolii;

Abordează pacientul în perspectiva holistică;

Susține pacientul în menținerea/restaurarea calității vieții.

Pedagogie: care se desfășoară pe durata a 60 de ore dintre care 24 de ore teorie și 36 de ore de laborator tehnologic și prin care se dobândesc competențe de:

Evidențiază rolul educației, ca acțiune socială specifică, în dezvoltarea personalității;

Utilizează comunicarea didactică;

Aplică metodologia învățării și studiului individual.

Deontologie și etică profesională: care se desfășoară pe durata a 60 de ore dintre care 24 de ore teorie și 36 de ore de laborator tehnologic și prin care se dobândesc competențe de:

Descrie ființa umană ca entitate biopsihosocială, cu valori și principii de viață;

Răspunde din punct de vedere profesional, moral și legal;

Acordă îngrijiri într-un mediu terapeutic securizant.

Calitatea serviciilor nursing: care se desfășoară pe durata a 60 de ore dintre care 24 de ore teorie și 36 de ore de laborator tehnologic și prin care se dobândesc competențe de:

Precizează conceptul calității si siguranței pacientului în sistemul îngrijirilor de sănătate;

Acționează pentru implementarea sistemelor de asigurare a calității serviciilor de îngrijire;

Recunoaște dimensiunea umană a calității;

Aplică tehnici de îmbunătățire continuă a calității serviciilor de îngrijire.

2.2.4. Consiliere și orientare

Învățământul modern trebuie să aibă în vedere nu numai formarea de absolvenți bine informat ci și persoane cu resurse de adaptare la solicitările sociale și psihologice ale vieții. Scopul esențial al sistemului de educație trebuie să fie de pregătire pentru viață din toate punctele de vedere. Consilierea și orientarea vine în întâmpinarea acestui scop, pregătind elevii pentru nevoile comunității, pentru viața privată și pentru cariera profesională.

Prin orele de consiliere și orientare, profesorii își asumă rolul de formator și facilitator al unei dezvoltări armonioase în toate dimensiunile: emoțională, mentală, spirituală, profesională, socială și fizică.

În orele de consiliere se poate contribui la dezvoltarea personală a elevilor prin dezbaterea unor teme cum ar fi:

Autocunoaștere și dezvoltare personală:

autocunoaștere: stima de sine, factori care influențează stima de sine, formarea stimei de sine, riscurile unei stime de sine scăzute, modalități de îmbunătățire a stimei de sine, relația stimă de sine-imagine de sine-încredere în sine;

managementul resurselor personale: caracteristicile dezvoltării fizice, cognitive, emoționale, schimbarea și devenirea personală, relația cu schimbarea.

Comunicare și abilități sociale:

comunicarea: forme de comunicare, comunicarea pasivă, activă, asertivă, agresivă, tehnici de comunicare asertivă;

abilități sociale: identificarea propriilor emoții, conștientizarea emoțiilor, menținerea capacității de acceptare deschisă, sursele de emoții pozitive și negative, elementele de control ale emoțiilor, inteligența emoțională.

Managementul învățării și al informațiilor:

managementul informațiilor: surse de informare privind educația și piața muncii, tipuri de informații, calitatea și veridicitatea informațiilor, identificarea, selecția, localizarea și utilizarea surselor de informare;

managementul învățării: caracteristicile învățării permanente, reglementări naționale și europene privind învățarea permanentă, avantajele și dezavantajele învățării permanente, importanța și necesitatea învățării permanente, importanța dezvoltării creativității, creativitatea în grupuri și organizații, creativitate versus originalitate.

Planificarea carierei:

managementul personal în dezvoltarea carierei: avantajele, dezavantajele alegerii profesiilor de interes, relația traseu educațional-cerințe de formare, profesii de interes, rolul șansei în construirea carierei, avantajele, dezavantajele alegerii profesiilor de interes;

cariera între explorare și planificare: cariera-accepțiune tradițională și modernă, factorii care influențează alegerea carierei, oportunități și constrângeri impuse de lumea contemporană.

Calitatea stilului de viață:

Calitatea vieții personale: componentele calității vieții, resurse personale de îm-bunătățire a calității vieții, alimentația rațională și sănătatea, rolul diferitelor tipuri de alimente în menținerea sănătății, regimuri alimentare și diete;

Calitatea relațiilor sociale: egalitatea de șanse în dezvoltarea cariei, minorități etnice și culturale, grupuri dezavantajate socio-economic.

În urma orelor de consiliere și orientare elevii dobândesc următoarele competențe:

Analiza relației dintre stima de sine, imaginea de sine și încrederea în sine.

Exersarea tehnicilor de comunicare.

Demonstrarea abilităților de utilizare a variatelor resurse pentru găsirea informațiilor cu privire la învățare, muncă și carieră.

Explicarea necesității și avantajelor învățării permanente.

Analiza conceptului de carieră și a factorilor care influențează dezvoltarea acesteia.

Identificarea informațiilor, serviciilor și resurselor care promovează un stil de viață sănătos.

Analiza relației dintre stilul de viață și planificarea carierei.

Examinarea caracteristicilor specifice viitorului asistent medical generalist.

Aplicarea tehnicilor de management al emoțiilor.

Demonstrarea abilităților de utilizare a variatelor resurse pentru găsirea informațiilor cu privire la învățare, muncă și carieră.

Explicarea necesității și avantajelor învățării permanente

Identificarea caracteristicilor pieței muncii

Identificarea informațiilor, serviciilor și resurselor care promovează un stil de viață sănătos

Identificarea efectelor schimbării sociale, economice, tehnologice asupra stilului de viață.

În afara orelor de consiliere și orientare, dezvoltarea personală și pregătirea pentru carieră a viitorilor asistenți medicali se face și prin activitățile extra-curriculare:

vizite de lucru la cămine de copii, azile de bătrâni,

campanii naționale sau locale de promovare a unui stil de viață sănătos: antifumat, antidrog, antialcool,

campanii de depistare precoce a bolilor prin controlul: colesterolului, glicemiei, T.A., etc.

2.3. Calități necesare asistentului medical pentru o carieră de succes

Asistentul medical este un profesionist care a parcurs pregătirea teoretică și practică dintr-o școală de specialitate sanitară, a obținut o diplomă în domeniu și un certificat care îi atestă competențele profesionale formate în urma însușirii de cunoștințe teoretice, priceperi, deprinderi și atitudini corespunzătoare profesiunii sale.

Cunoștințele teoretice ale unui asistent medical cuprind cunoștințe vaste în domeniul medical dar și cunoștințe interdisciplinare și transdisciplinare de actualitate, științele sociale, și limbile străine fiind absolut necesare în desăvârșirea pregătirii sale.

Priceperile și deprinderile vor fi dobândite, în laboratoare, sălile de demonstrație ale școlii și în diferite unități sanitare unde își vor efectua învățământul clinic. Fără o temeinică instruire practică, formarea ca asistent medical de succes nu poate fi desăvârșită.

Atitudinea asistentului medical începe să se formeze din copilărie, continuă pe tot parcursul școlar și poate fi schimbată sub influența unor modele sau a condiționării.

Principalele calități ale unui asistent medical de succes sunt:

capacitate bună de autocontrol- stabilitate psiho-emoțională, rezistență la stres, la frustrare, restricții, încredere în sine, tenacitate, autocunoaștere;

capacitate intelectuală bună- inteligență, memorie, creativitate, atenție, spirit de observație, capacitate de: analiză, sinteză, procesare a informațiilor;

abilități de comunicare și relaționare interpersonală- sociabilitate, agreabilitate, comunicare verbală bună, bună exprimare și comunicare în limbi străine, abilități de obținere a efectul urmărit în relațiile interpersonale;

capacitate de gestionare a emoțiilor proprii și ale altora- optimismul, pozitivism, adaptabilitate, perseverență;

empatia;

abilități de comunicare- verbală, non-verbală, paraverbală;

voință- hotărâre, consecvență, tenacitate, curaj, disciplină, autocontrol;

atenție- concentrare, distributivitate, flexibilitate;

toleranță, lipsa prejudecăților- nediscriminare pe criterii de: sex, vârstă, rasă, religie, convingeri personale;

rezistență la oboseală și o rapidă și eficientă recuperare după efort;

rezistență la traume psihice majore;

bună viteză de reacție la un singur stimul sau la mai mulți stimuli simultan;

răbdare, rezistență la monotonie;

viteză de adaptare la schimbări de orice natură;

rapiditate în luarea deciziilor;

viteza de trecere de la o activitate la alta.

2.4. Implicațiile nivelului de dezvoltare a inteligenței emoționale în practica medicală

Persoanele care își cunosc și stăpânesc bine emoțiile, cele care percep, interpretează și abordează eficient emoțiile celorlalți sunt avantajate atât în viața personală cât și în activitatea profesională. Indivizii care posedă capacități emoționale bine dezvoltate sunt mai mulțumiți de viață și mai eficienți, iar cei care nu au capacități de control emoțional sunt expuși la numeroase conflicte interne care conduc la subminarea propriului potențial.

D.Wechsler, autorul unor teste standardizate pentru inteligență academică, practică, a remarcat că, acomodarea individului la mediul în care trăiește se realizează prin elemente cognitive și elemente non-cognitive. Partea non-cognitivă a inteligenței este reprezentată de factori de ordin afectiv, personal și social, aceștia fiind esențiali pentru reușita individului în viața privată și profesională.

Inteligența emoțională este extrem de importantă în formarea, dezvoltarea, întreținerea și consolidarea unor relații interpersonale solide.

Jack Block de la universitatea Berkeley din California (citat de Daniel Goleman) a stabilit următoarele profiluri tipologice pentru bărbații și femeile care au un coeficient emoțional ridicat:

profilul psihologic pentru un bărbat cu un coeficient emoțional ridicat: are un bun echilibru social în relațiile interumane, are o bună capacitate de a se implica în rezolvarea problemelor altor persoane, se poate ocupa de unele cauze nobile, este responsabil din punct de vedere social, este simpatic și grijuliu în relațiile interpersonale, are o viață afectivă bogată, se simte confortabil cu sine și cu alții în universul social în care trăiește.

profilul psihologic al unei femei cu un coeficient emoțional înalt: tinde să fie pozitivă, își exprimă direct, natural sentimentele, se simte bine în pielea sa, gândurile ei despre propria persoană sunt pozitive, pentru ea viața are sens și merită trăită din plin, este o ființă sociabilă, care își exprimă adecvat sentimentele și gestionează bine stresul, este echilibrată din punct de vedere social, face ușor cunoștință cu persoane noi, se simte confortabil cu sine, este glumeață, jucăușă, spontană, naturală, foarte rar se simte anxioasă.

Beneficiile aduse unui loc de muncă de persoanele cu inteligență emoțională sunt:

performanțe profesionale crescute,

motivație profesională crescută,

inovație mărită,

încredere atât în forțele proprii cât și în colegii de echipă,

leadership si management eficient,

muncă în echipă excelentă.

Persoanele care au o inteligență emoțională peste medie, reușesc să își gestioneze foarte bine aspectul intarpersonal, interpersonal, să fie adaptabile, să își controleze stresul și să aibă o dispoziție generală bună toate aceste conducând la o activitate eficientă la locul de muncă manifestată prin:

Capacitatea de a fi conștient de emoțiile personale.

Capacitatea de adoptare a unui mod democratic de relaționare.

Capacitatea empatică a persoanei.

Capacitatea de stăpânire a furiei.

Capacitatea de abordare democratică a rezolvării problemelor.

Capacitatea de a-i ajuta pe alții să înțeleagă de unde provine starea emoțională negativă (supărarea).

Capacitatea de automotivare.

Capacitatea de a elabora un plan de trecere peste obstacole.

Capacitatea de a urmări un scop.

Încrederea în propriile forțe.

Capacitatea de a învață să obții performanțe superioare.

Capacitatea de a încerca activități noi prin care își pot descoperi talente ascunse.

Capacitatea de autostăpânire

Capacitatea de a scăpa de singurătate și de anxietate socială.

Gradul de optimism al persoanei.

Perseverența.

3. Metodologia cercetării

3. 1. Scop

Scopul prezentei cercetări a fost acela de a demonstra că în școlile postliceale sanitare elevii pot dobândi pe lângă o bogată pregătire teoretică și practică și un nivel acceptabil al coeficientului de inteligență emoțională prin:

utilizarea metodelor activ-participative de predare-învățare-evaluare,

planificarea și desfășurarea orelor de consiliere și orientare,

conținutul bogat în discipline sociale a planului de învățământ modern pentru școlile postliceale sanitare,

printr-o serie de activități extracurriculare.

3. 2. Obiectivele, ipoteza, variabilele.

Obiectivele cercetării:

aplicarea modalităților de dezvoltare a inteligenței emoționale în învățământul postliceal sanitar: principii și metode didactice moderne (enumerate la punctul 2.2.1.), forme de organizare a activității de predare-învățare-evaluare (enumerate la punctul 2.2.2.), planul de învățământ incluzând disciplinele sociale (detaliat la punctul 2.2.3.), ore de consiliere și orientare și activități extracurriculare (detaliate la punctul 2.2.4.);

verificarea modului în care intervenția didactică a determinat creșterea coeficientului de inteligență emoțională;

interpretarea coeficienților inteligenței emoționale obținuți;

formularea de concluzii obținute în urma realizării experimentului.

Ipoteza cercetării:

În demersul experimental am pornit de la ipoteza că aplicarea unor strategii didactice moderne în școlile postliceale sanitare contribuie semnificativ la dezvoltarea inteligenței emoționale.

Variabilele cercetării:

Variabila independentă: constă în programul de strategii didactice moderne aplicat în învățământul postliceal sanitar modern, în procesul de predare-învățare-evaluare (metode didactice activ-participative, mijloace de învățământ și de evaluare moderne, forme de organizare a activității diverse și combinate);

Variabila dependentă: reprezentată de nivelul coeficientului de inteligență emoțională.

3. 3. Designul cercetării

3.3.1. Eșantionul

Eșantionul de subiecți

Eșantionul de studiu este alcătuit din două loturi de studiu:

60 de elevi ai școlii postliceale sanitare în care îmi desfășor activitatea de 2 ani,

20 de asistenți medicali încadrați în muncă o parte la spitalul la care lucrez și eu, iar o parte la un alt spital din județ.

Lotul elevilor este format din elevi ai celor 3 ani de studiu în proporție egală și în care media de vârstă este de 22 de ani majoritatea fete, iar lotul asistenților medicali este format din femei cu o vechime în muncă în medie de 21 de ani.

Eșantionul de conținut

Este format din disciplinele, temele și metodele abordate pe parcursul cercetării:

Disciplinele studiate în școală sunt în conformitate cu OMECT nr. 2713 / 29.11.2007 și sunt structurate astfel:

Anul I:

discipline medicale și conexe: Utilizarea calculatorului si tehnologia comunicațiilor, Anatomia si fiziologia omului, Virusologie, bacteriologie, parazitologie, Biochimie, Embriologie si genetică, Biofizică si imagistică medicală, Mediu si sănătate, Educație pentru sănătate, Farmacologie generală, Bazele științei nursing-ului, Ființa umană si nursing-ul, Sănătate și asistență pedagogică, Semiologie medicală, Tehnici de nursing si investigații, Protecția si securitatea în muncă, Administrarea medicamentelor;

discipline cu implicație socială: Comunicare profesională, Psihologie generală, Sociologie, politici sociale si de sănătate.

Anul II:

discipline medicale și conexe: Management și legislație sanitară, Epidemiologie și sănătate publică, Principii de bază ale cercetării, Pneumologie și nursing specific, Cardiologie si nursing în cardiologie, Gastroenterologie și nursing în gastroenterologie, Nefrologie, urologie și nursing în afecțiunile renale, Chirurgie generală si nursing în chirurgia generală, Chirurgie toracică, cardiovasculară și nursing specific, O.R.L. și nursing O.R.L., Oftalmologie și nursing în oftalmologie, Hematologie și nursing în hematologie, Ortopedie, traumatologie și nursing specific, Reumatologie și nursing în reumatologie, Dermato-venerologie și nursing specific, Boli infecto-contagioase și nursing specific, Endocrinologie și nursing în endocrinologie, Boli metabolice, de nutriție și nursing specific, Nutriție și dietetică;

discipline cu implicație socială: Comunicarea în limba modernă

Anul III:

discipline medicale și conexe: Managementul proiectelor de sănătate, Cercetare în nursing, Ginecologie și nursing în ginecologie, Obstetrică și nursing în obstetrică, Puericultură, pediatrie si nursing specific, Neurologie și nursing în neurologie, Psihiatrie și nursing în psihiatrie, Anestezie-terapie intensivă și nursing specific, Conduită în urgențe medico-chirurgicale, Gerontologie, geriatrie și nursing specific, Oncologie și nursing în oncologie, Îngrijiri paliative, Nursing comunitar, Îngrijiri la domiciliu;

discipline cu implicație socială: Calitatea serviciilor de nursing, Deontologie si etică profesională, Psihologie medicală, Pedagogie.

Începând din acest an școlar, la clasa I s-a aplicat noua programă școlară, disciplina matematică fiind abordată în manieră integrată, împreună cu elementele de științe ale naturii, în cadrul disciplinei Matematică și explorarea mediului.

Grupe de teme abordate la orele de consiliere și orientare:

Autocunoaștere și dezvoltare personală;

Comunicare și abilități sociale;

Managementul învățării și al informațiilor;

Planificarea carierei;

Calitatea stilului de viață.

Metodele didactice activ-participative:

conversația euristică;

simularea/aplicația practică;

algoritmizarea;

rezolvarea de probleme;

problematizarea;

învățarea prin descoperire;

jocul didactic;

metoda cubului;

proiectul;

mozaicul;

3.3.2. Descrierea experimentului

3.3.3. Metode și instrumente de cercetare utilizate

4. Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

5. Concluzii, recomandări și perspective

BIBLIOGRAFIE:

ALBULESCU, I., „Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină și creativitate”, Editura Paralela 45, Pitești, (2008).

BAR-ON, Reuven/ PARKER, James D.A., „Manual de Inteligență emoțională”, Editura Curtea Veche, București, 2011.

BĂBAN, Adriana (coordonator), „Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere”, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2009.

BELDEAN, Luminița, MÎRZA, Geta „Teorii, concepte, modele de nursing”, Editura Alma Mater, Sibiu, 2004.

BOCOȘ, M., „Instruirea interactivă: repere axiologice și metodologice”, Editura Polirom, Iași, 2013

BOCOȘ, M., JUCAN, D., „Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor”, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.

CHIȘ, V., „Activitatea profesorului între curriculum și evaluare”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001.

CHIȘIU, (POPA) Carmen Maria, „O școală orientată spre elev- elevul, partener activ în procesul propriei învățări”, Editura Aramis, București, 2009

CLOCOTICI, Lucreția „Profesia de asistentă medicală”, Editura Info Team, 1995.

COLDEA, Liliana, BELDEAN Luminița, GAL Gherghinica, „Nursing-Principii Fundamentale”, Editura Alma Mater, Sibiu 2003.

DULAMĂ, M.E., „Metodologii didactice activizante: teorie și practică”, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2008.

GOLEMAN, Daniel, „Inteligența emoțională”, Editura Curtea Veche, București, 2001.

IONESCU, M., „Demersuri creative în predare și învățare”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000.

IONESCU, M., BOCOȘ M. (coord.), „Tratat de didactică modernă”, Editura Paralela 45, Pitești, 2009.

ROCO, Mihaela, „Creativitatea și inteligența emoțională”, Editura Polirom, Iași, 2001.

SAS, Cecilia, „Cunoașterea și dezvoltarea competenței emoționale”, Editura Universității din Oradea, 2010.

SEGAL, Jeanne, „Dezvoltarea inteligenței emoționale”, Editura Teora, 2000.

STAN, N.C., „Teoria educației”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000.

VERNON, Ann, „Dezvoltarea Inteligenței emoționale – Educație rațional-emotivă și comportamentală”, Casa de editură a Asociației de Științe Cognitive din România, Cluj-Napoca, 2006.

VERNON, Ann, „Programul pașaport pentru Succes în Dezvoltarea Emoțională, Socială, Cognitivă și Personală a copiilor din clasele IX-XII”, Editura RTS, Cluj-Napoca, 1998.

www.didactic.ro – informații și auxiliare utile pentru profesori;

www.edu.ro – site-ul Ministerului Educației Naționale din România