Modalități de Creștere a Profitabilității Activității Desfășurate de Societatea X
Modalități de creștere a profitabilității activității desfășurate în societatea comercială
„Electronic Arts Romania” S.R.L.
Introducere
Progresul unei întreprinderi depinde în mare parte de eficiența cu care e folosită seria de resurse necesare (financiare, materiale, umane). Utilizate corect, acestea asigură în timp creșterea volumului de bunuri materiale și servicii. Negreșit, și a calității lor.
În ceea ce privește definirea noțiunii de „eficiență economică”, ideea de la care au pornit economiștii-teoreticieni și practicanții este următoarea: sporirea maximă a rezultatelor cu minimum de efort, de cheltuieli și de timp. Secretul constă în găsirea formulei potrivite cu ajutorul căreia se pot combina factorii de producție, în ce proporție și în ce stări. Interesul este obținerea unor rezultate economice maxime atât pentru fiecare individ și întreprindere, cât și pentru societate. Generic vorbind, îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai, ridicarea nivelului de instruire și de cultură asigură dezvoltarea economico-socială.
În paginile următoare vom analiza corelația efect-efort, în vederea aprecierii eficienței unei activități economice. Una dintre metode este compararea efectelor (rezultatelor) cu eforturile (cheltuielile) făcute pentru obținerea lor. Primul lucru de care trebuie să ținem seama este să apreciem efectul din punct de vedere material, valoric și social. Condiția este ca bunurile materiale și serviciile create (consecința directă a efectelor) să aibă atributele de bază, adică: cantitativ, calitativ și structural. În acest mod pot răspunde necesităților economice, fie la nivelul unei întreprinderi, fie la nivelul național.
Efectele se determină valoric cu ajutorul câtorva indicatori esențiali: produsul național, venitul național, producția netă, profitul etc. Efortul se determină pentru a obține un anumit efect. Prin efort înțelegem consumul de muncă, de resurse naturale și capital. Mai explicit, pe de o parte, efortul poate fi privit ca un consum efectiv de muncă sub forma salariilor, de materii prime și energie, de capital fix sub forma amortizărilor; amortizările se reflectă în cheltuielile de producție. Iar pe de altă parte, efortul poate fi privit ca un consum de resurse sub forma repartizării lor într-un anumit sector de activitate. Rezultatele obținute trebuie comparate cu: totalul resurselor de muncă, materiale și bănești, dar și cu cheltuielile efective de producție reflectate în costul de producție.
CAPITOLUL 1. Eficiența economică – modalități de determinare și obținere a eficienței economice
1.1. Definirea eficienței economice
În cartea „Economia politică”, semnată Gheorge Crețoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, regăsim una dintre definițiile date conceptului de „eficiență economică”. Astfel, potrivit acestor autorii, eficiența economică este un mijlocul prin care se exprimă calitatea activității economice de a utiliza rațional factorii de producție în procesul realizării obiectului de activitate al întreprinderii.
Esența acestei definiții trebuie să fie permanent în atenția oricărui întreprinzător, deoarece își poate orienta acțiunile și deciziile economice în sens pozitiv.
1.2. Metode de obținere a eficienței economice
Eficiența economică apare ca un raport între rezultatul activității și efortul exprimat prin cantitatea factorilor utilizați pentru obținerea acelui rezultat. Cu alte cuvinte, eficiența economică este raportul între rezultatul activității și efortul exprimat prin cantitatea factorilor utilizați pentru obținerea acestui rezultat. Eficiența este expresia: raportul între valoarea producției ieșite din producție și valoarea resurselor intrate.
Eficiența este cu atât mai mare cu cât la aceeași cantitate de factori utilizați se obține o valoare mai mare a producției. Sau invers, când o cantitate dată de produse este obținută cu un consum nimim de factori de producție.
În practică, criteriile care determină creșterea sau scăderea nivelului specific raportului rezultate-cheltuieli pot fi ordonate astfel:
maximizarea atragerii populației în vârstă aptă de muncă;
maximizarea gradului de utilizare extensivă și intensivă a tuturor de producție;
maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;
maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus;
minimizarea cheltuielilorde resurse pentru atingerea efectelor dorite;
realizarea unei calități optime în raport cu exigențele consumului intern și extern și cu restricțiile care se impun în privința alocării lor, respectiv a resurselor.
În concluzie, cerințele eficienței economice privesc maximizarea rezultatelor (confruntate cu nevoia socială) concomitent cu minimizarea cheltuielilor, precum și cu optimizarea folosirii resurselor umane, materiale și bănești.
1.3. Modalități de calcul a eficienței economice
Pentru calcularea eficienței economice se folosesc indicatori fizici și tehnologici. În funcție de metodele de obținere a eficienței economice se stabilesc modalitățile sale de calcul. Înainte de a intra în detaliu, să enumerăm indicatorii:
randamentul factorilor de producție utilizați,
consumul specific de factori de producție,
coeficientul capitalului,
rentabilitatea producției sau întreprinderii,
productivitatea muncii. Așa deci:
randamentul factorilor de producție utilizați.
În acest caz, eficiența economică se exprimă prin următorul raport:
Valoarea producției (Venitul încasat)
R.f. =
Consumul de factori
Raportul exprimă rezultatele obținute – valoarea producției obținute prin vânzarea pe piață la o unitate de factori utilizați. Folosind acest calcul, se optimizează raportul, ceea ce duce la maximizare. Se recomandă folosirea ei atunci când cererea este în expansiune sau piața este suficient de mare. E momentul potrivit ca întreprinderea să își mărească oferta.
consumul specific de factori de producție
Consumul de factori
C.s.f. =
Valoarea producției (Venitul încasat)
În acest caz, eficiența se exprimă prin consumul de factori ce revine la o unitate de producție sau venit. Cu cât cheltuielile sau consumurile de factori pe unitate sunt mai mici, cu atât eficiența economică este mai mare.
În acest caz, optimizarea înseamnă minimizarea raportului (consumului). Această expresie este folosită cu precădere atunci când cererea pe piață pentru produsul respectiv nu mai crește ori când oferta de factori de producție este foarte limitată.
coeficientul capitalului
Acesta este raportul dintre capital (K) și producție (Q), exprimat în monedă. Coeficientul capitalului (K) mai este numit și coeficientul I.C.O.R. (Incremental capital output ratio). Se determină în două variante:
coeficientul mediu al capitalului, ca raport între capitalul total utilizat și volumul (valoarea) producției totale.
K
KM =
Q
coeficientul marginal al capitalului, ca raport între creșterea capitalului și creșterea producției:
ΔK
K ma =
ΔQ
rentabilitatea producției sau întreprinderii
Rentabilitatea exprimă capacitatea întreprinderii de a aduce profit. Aceasta se exprimă prin intermediul ratei rentabilității sau ratei profitului. Formula aplicată:
Profitul
r' = X 100
Capital
Potrivit opiniei lui Mihail Manoilescu, rentabilitatea este un criteriu individual al eficienței ecnomice și are o mare putere de caracterizare la nivelul unui întreprinzător.
productivitatea muncii
Aceasta este un criteriu național. Într-o țară, cu cât productivitatea muncii este mai mare, cu atât venitul național și oferta de bunuri și servicii sunt mai mari.
Eficiența economică trebuie abordată ca un sistem global. Deci, din punct de vedere al subsistemelor sale și al formelor de exprimare. E dovedit că subsistemele sunt interdependente – e consecința faptului că însăși activitățile economico-sociale se intercondiționează. Drept urmare, eficiența economică poate fi cercetată din mai multe unghiuri și se poate exprima cu ajutorul unui sistem de indicatori.
Primul criteriu privește fazele reproducției sociale, în funcție de care distingem următoarele forme de eficiență: 1) a producției și cercetării științifice; 2) repartiției; 3) schimbului; 4) consumului. De pildă, eficiența economică a producției poate fi analizată la diferite niveluri: loc de muncă, secție, unitate economică, ramură, economie națională.
Al doilea criteriu se referă la resursele antrenate în activitățile economico-sociale. Formele pe care asfel le ia eficiența economică sunt: eficiența utilizării resurselor umane (productivitatea muncii), eficiența utilizării capitalului (fix și circulant), eficiența utilizării resurselor naturale, eficiența utilizării investițiilor, eficiența tehnicii noi etc. Mai departe, în funcție de forma de redare, eficiența poate fi exprimată în mărimi absolute sau relative. Mărimile absolute se exprimă sub forma avantajelor economico-sociale obținute comparativ cu mijloacele alocate pentru respectivele activități. În schimb, mărimile relative se exprimă sub formă de raport sau coeficient. Prin urmare, am dovedit că toate activitățile și procesele economico-sociale în care se consumă muncă, resurse materiale și financiare, în scopul obținerii unor rezultate economico-sociale trebuie să fie analizate prin prisma eficienței lor.
Revenim la sistemul de indicatori și spunem din nou că eficiența economică e cel mai bine apreciată numai dacă sunt avuți în vedere toți indicatorii. Știm deja că aceștia sunt dependenți unii de alții, ceea ce înseamnă că eficiența nu se reduce la profit sau beneficiu, productivitate, competitivitate ș.a.m.d. Prin prisma tuturor se poate face exact corelația efect-efort și totodată determina precis factorii de influență. Având aceste date, factorii de decizie (de la nivel macro- și microeconomic) își pot orienta activitatea în direcția căii de obținere a eficienței maxime.
Pentru a ușura sarcina, specialiștii au ierarhizat indicatorii în funcție de puterea lor de sinteză și de informare. În ordinea utilizării lor, aceștia sunt:
Eficiența economică a producției sociale
Se exprimă prin raportul dintre efectul economic integral al activității desfășurate în sfera producției sociale și cheltuielile totale din această sferă, pentru obținerea acestui efect. Concret, exprimă eficiența utilizării celor trei factori antrenați în producție: a) forța de muncă, b) capitalul fix, c) capitalul circulant. Funcția de producție care formalizează această relație se scrie: Y = E (M + F + C), unde:
Y = produsul național (sau altă expresie agregată a producției naționale);
M = forța de muncă ocupată în sfera producției sociale;
F = valoarea capitalului fix utilizat într-o perioadă dată;
C = valoarea capitalului circulant utilizat într-o perioadă dată;
E = eficiența economică a producției sociale.
Din această funcție de producție rezultă că:
Y
E =
M + F + C
Acest indicator însumează trei vectori de eficiență economică: a) productivitatea muncii; b) eficiența capitalului fix; c) eficiența capitalului circulant. Înainte de folosirea lui, trebuie elaborată o funcție de producție care să pună în dependență rezultatele activității de producție și cheltuielile efectuate. Forma generală a unei funcții de producție poate fi exprimată astfel:
Y = f (X indice 1, X indice 2, X indice 3, … X indice n), unde: X indice 1, X indice 2, X indice 3, … X indice n – factorii de producție antrenați în producția socială.
Coeficientul capitalului fix
Acest instrument de analiză economică trebuie privit:
ca un raport tehnic care exprimă mărimea capitalului necesar, în condițiile date ale tehnicii pentru a produce o unitate de venit, precum și
ca un raport statistic între valoarea capitalului în funcțiune și venitul pe care-l generează acest capital.
În profunzimea sa, coeficientul este atât mediu, cât și marginal. Coeficientul mediu se determină prin raportarea capitalului în funcțiune la venitul unei perioade:
K
C =
Y
unde: C = coeficientul mediu al capitalului,
K = capitalul în funcțiune,
Y = venitul unei perioade
Coeficientul marginal este raportul dintre capitalul suplimentar și sporul de venit căruia îi dă naștere.
ΔK
C¸ =
ΔY
unde: C¸ = coeficientul marginal al capitalului,
K = capitalul suplimentar,
Y = sporul de venit.
Deoarece capitalul suplimentar K este egal cu investițiile I, coeficientul marginal al capitalului mai poate fi prezentat și prin formula:
I
C¸ =
ΔY
Pentru a determina coeficientul marginal al capitalului pe anumite perioade de timp, se poate utiliza formula:
rata medie a investițiilor
C¸ =
ritmul mediu anual de creștere al produsului național
Productivitatea capitalului
Acest indicator este inversul coeficientului capitalului și exprimă relația input-output, adică venitul obținut (output), pe unitatea de capital (input).
4. Determinarea eficienței activității economice necesită și analiza indicatorilor utilizării mijloacelor de producție. Indicatorii folosiți în acest caz sunt:
a) coeficientul capitalului fix – exprimă cât capital fix este necesar pentru obținerea unei unități de producție marfă sau netă și se calculează prin raportarea totalului capitalului fix utilizat la totalul producției (marfă sau netă).
CF
CCF =
Y
unde: CCF = coeficientul capitalului fix,
CF = valoarea capitalului fix utilizat,
Y = valoarea producției obținute.
b) eficiența capitalului fix – este inversul coeficientul capitalului fix, adică raportul dintre valoarea producției obținute și valoarea capitalului fix utilizat.
Raportul capital fix/producție este expresia simplificată a relației dintre compoziția tehnică a capitalului și productivitatea muncii:
CF CF /M
CCF = =
Y Y/M
c) Pentru aprecierea gradului de utilizare a capacităților de producție are un rol important indicele de utilizare a capacităților de producție. Acest indicator caracterizează atât folosirea intensivă, cât și cea extensivă. Se determină prin raportarea producției efectiv obținute la capacitatea de producție:
Q
ICP =
CP
unde: ICP = indicele utilizării capacității de producție,
Q = producția obținută,
CP = capacitatea de producție.
d) Indicatorul care caracterizează activitatea economică desfășurată este viteza de rotație a capitalului circulant. Cu cât este mai mare viteza de rotație a capitalului circulant cu atât unitatea economică respectivă are nevoie de un volum mai mic de capital circulant. Creșterea vitezei de rotație dă posibilitatea unității economice respective să-și lărgească activitatea, să elibereze resurse materiale, ce influențează pozitiv eficiența economică.
Viteza de rotație a capitalului circulant se exprimă prin doi indicatori principali: număr de rotații și durata unei rotații.
Numărul de rotații se calculează prin raportarea volumului producției realizate în perioada dată în volumul mediu al capitalului circulant avansat.
Q
n =
CC
unde: n = numărul de rotații,
CC = capitalul circulant avansat.
Durata unei rotații (viteza de rotație în zile) se află prin raportarea numărului de zile din perioada respectivă la numărul derotații efectuate de capitalul circulant.
D
T =
n
unde: T = durata în zile a unei rotații,
D = durata în zile a perioadei pentru care secalculează indicatorul.
5. Indicatorul care reflectă atât reducerea costului de producție, cât și schimbările care intervin în structura producției și a prețurilor de desfacere este indicatorul cheltuieli de producție la 1000 producție marfă. Acest indicator exprimă resusrsele consumate la 1000 lei producție. Modalitatea de calcul este:
Σq x c
C(1000) = x 1000
Σq x p
unde: q = calitatea obținută,
c = costul pe unitatea de produs.
Seria de indicatori ai eficienței economice mai cuprinde: productivitatea muncii, rentabilitatea, calitatea producției, beneficiul sau profitul obținut, costul de producție, eficiența la export a producției etc. La fel ca și cei dezvoltați anterior, acești indicatori demonstrează posibilitățile de exprimare a eforturilor și efectelor producției la nivel microeconomic.
Aprecierea de ansamblu a eficienței activității economice nu se poate rezuma la un indicator sau altul, ci trebuie făcută multilateral și strâns legat cu obiectivele și sarcinile prioritare care se pun în etapa respectivă.
Factorii și tipurile creșterii economice
În categoria factorilor cu influență nemijlocită, decisivă, asupra creșterii economice deosebim:
factorii de producție: factorul uman (resursele de muncă),
factorul material (resursele naturale și echipamentele de producție acumulate),
factorul informațional-tehnologic.
Fiecare factor este în același timp cantitativ, calitativ și structural.
Factorul uman spotește volumul muncii prestate și calitatea acesteia, ceea ce se reflectă în productivitatea muncii. Din punct de vedere cantitativ, factorul uman se concretizează în volumul de muncă prestată, iar din punct de vedere calitativ, de calificare și motivație în muncă. Ambele aspecte influențează productivitatea muncii, care mai departe conduce la creștere economică. În literatura de specialitate, comentariile făcute pe marginea aspectului calitativ al factorului uman au creat conceptul de „capital uman”. Conform definiției, acesta sintetizează totalitatea cunoștințelor și competențelor profesionale rezultate din procesul educațional și consolidate prin acumulare de experiență la locul de muncă.
Factorul material este reprezentat de resursele naturale folosite în producție și de echipamentul de producție aferent acumulat. Prin combinare, acestea devin capital real.
Dimensiunea cantitativă se prezintă sub forma volumului de capital real în exploatare și a stocului de bunuri capital alocate pentru investiții într-o perioadă dată (echipament de producție, materii prime, energie etc.). Creșterea economică se datorează fluxurilor de resurse materiale, având destinație productivă. Fluxurile se formează prin procese investiționale. Scopul lor este să lărgească capacitatea de producție și să acumuleze capital real. Această dimensiune este însă condiționată de limita fondurilor de investiții, de capacitatea de absorbție a pieței, de avansul tehnologic și economic, de manierele de combinare a factorului material cu cel uman. Resursele (de orice natură) limitate și uzura capitalului fix afectează factorul material, în sensul lui cantitativ.
Din punct de vedere calitativ, felul în care factorul material susține creșterea economică se reflectă în gradul de productivitate a capitalului real. Nivelul său depinde: de tehnologia care pune în valoare resursele materiale, de schimbarea regimului lor de funcționare, de modul în care resursele sunt exploatate de un personal mai calificat, de investițiile făcute în procesul de retehnologizare, de schimbarea structurii producției, de modul de organizare a întreprinderii.
Factorul informațional-tehnologic contribuie esențial la creșterea economică. Drept dovadă că informația contituie o resursă economică activă. Privită la nivel microeconomic, factorul informațional poate lansa și menține la cote înalte strategia de afaceri. În același timp, poate mări avantajul competitiv al întreprinderii în mediul de afaceri. Acest factor este strâns legat de inovarea tehnologică. Transpuse în fapt, ambele înseamnă progres. Avansul tehnologic este direct influențat de tehnologiile informaționale. Astfel concluzionăm că toate acestea conlucrează în scopul dezvoltării economice (la nivel macro și micro).
Factorii tehnico-organizatorici sunt esența măsurilor tehnico-organizatorice. Drept exemple în acest sens avem: perfecționarea tehnicii, perfecționarea organizării (producției, muncii și conducerii), perfecționarea calificării cadrelor. Pentru aceasta este utilă introducerea de tehnologii avansate de prelucrare, folosirea deplină a tuturor capacităților de producție existente, îmbunătățirea și ridicarea nivelului tehnic al producției, a calității produselor, întărirea ordinii și disciplinei în producție, ridicarea calificării personalului muncitor etc. Acești factori au o consecință imediată asupra eficienței cu care se cheltuiesc resursele. Într-o economie caracterizată de competitivitate, cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și introducerea progresului tehnic sunt factori-cheie care asigură succesul. Pe lângă premisele tehnice, organizatorice și economico-financiare, nivelul eficienței este dependent și de calitatea muncii. Calitatea muncii se obține prin ridicarea gradului de pregătire profesional-științifică, dar și de ordine și disciplină, inițiativă și răspundere pentru calitatea activității desfășurate.
Pe de o parte, eficiența economică constituie măsura valorificării resurselor disponibile în societate la un moment dat. Pe de altă parte, constituie premisa realizării unei creșteri economice intensive. Eficiența activității economico-sociale se determină corespunzător cu o singură condiție: să se ia în calcul simultan factorii și căile de care depinde realizarea modalitățile de cheltuire a resurselor naturale, materiale, umane și financiare.
Grosso modo, factorii și căile de creștere a eficienței economice exprimă modalități sau mijloace de ridicare a acesteia. În amănunt însă, apare o diferență între termenii de „factori” și „căi”. Teoreticienii au stabilit că eficiența economică se clasifică în funcție de gradul de cuprindere a indicatorilor ce o exprimă. Astfel, există eficiență sintetică sau integrală, eficiență sintetică-analitică și eficiență analitică. Dacă mijlocul în cauză exprimă sau nu o eficiență parțială, teoreticienii consideră că există factori propriu-ziși de creștere și căi de creștere a eficienței economice.
Prin factor propriu-zis se înțelege un mijloc de sporire a eficienței analitice și sintetice care nu exprimă prin el însăși o eficiență. Ca exemplu, progresul tehnic, organizatoric și ridicarea calificării sunt considerați drept factori propriu-ziși; prin natura lor, nu exprimă, ci doar influențează folosirea rațională sau economisirea fiecărei resurse, precum și eficiența finală.
Calea de creștere a eficienței reprezintă procesul de îmbunătățire a eficienței parțiale care influențează eficiența sintetică. Ca exemple, micșorarea costului marginal pe produs, scăderea amortizării specifice, reducerea salariului ce revine pe un produs etc. Exemplele date sunt căi de reducere a costurilor unitare, respectiv de creștere a eficienței sintetice. Tot exemple sunt și: sporirea randamentului materialelor (stabilit pe o unitate monetară materială), creșterea productivității muncii (calculată pe o unitate monetară care revine drept salariu), sporirea randamentului capitalului fix.
CAPITOLUL 2. Prezentarea societății
„ELECTRONIC ARTS ROMANIA” S.R.L.
2.1. Scurt istoric
Electronic Arts este o companie canadiană care produce și comercializează jocuri video pentru computere și console de jocuri. Cele mai cunoscute jocuri din patrimoniul său sunt simulatoarele sportive (FIFA Soccer, Need for Speed, Medal of Honor, The Sims, Battlefield Burnout și seria Command & Conquer).
Înființată în 1982 de Trip Hawkins, compania a fost o pionieră în industria jocurilor pentru computer. A fost notabilă promovarea designerilor și programatorilor săi. Inițial, EA a fost o companie producătoare de jocuri la domiciliu. La sfârșitul anilor '80, compania a elaborat jocuri la domiciliu, iar console, la începutul anilor '90.
Ulterior, EA a angajat programatori de succes. La începutul anului 2000, se număra printre cei mai mari distribuitori de jocuri. În 2007, EA se plasa pe locul VIII în clasamentul celor mai mari producători software din lume. În anul 2010, se plasa pe locul II în clasamentul producătorilor de jocuri video, depășită de compania japoneză Nintendo.
Ca și tip, este companie publică, având sediul în Redwood City, California, SUA. Oamenii săi cheie sunt Larry Probst (președinte), John Riccitiello (PCA) și Helga Greve (PCA Europa). Pagina web este www.ea.com, unde poate fi văzut și logoul
În anul 2005, și în țara noastră s-a apărut o companie în industria jocurilor video. Este vorba despre „Electronic Arts Romania”, companie de tip societate comercială cu răspundere limitată. Din istoric reiese că aceasta a luat ființă prin cumpărarea societății JAMDAT S.R.L., al cărei obiect de activitate era producerea/testarea aplicațiilor pe telefoane mobile.
Sediul social este stabilit în Splaiul Independenței, nr. 319, etajele 6, 9, 10, București, sector 6, iar sediul secundar la adresa: Splaiul Independenței, nr. 319B, București, sector 6.
Datele sale de identificare sunt codul unic de înregistrare – RO 17799272 – și numărul de înregistrare în registrul comerțului – J40/12754/2005.
În mediul virtual, compania este prezentă pe Facebook cu o pagină proprie: https://www.facebook.com/pages/Electronic-Arts-Romania/135253699854466
2.2. Obiectul de activitate
Societatea își desfășoară activitatea în baza prevederilor din Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN Rev. 2), actualizată în 2008. Domeniile vizate sunt următoarele:
activități de editare a produselor software,
grupa 582, codul 5821 activități de editare a jocurilor de calculator; include editarea
jocurilor pe calculator pentru toate platformele;
activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune,
grupa 591 include: producția de filme artistice și documentare, realizate pe peliculă, bandă video, DVD sau pe alte suporturi de înregistrare, inclusiv distribuția digitală, cu destinația de a fi proiectate direct în săli de spectacole sau de a fi difuzate la televiziune; activități conexe, cum ar fi redactarea, montajul, postsincronizarea etc.; proiectarea și distribuția filmelor cinematografice sau a altor producții de film (casete video, DVD-uri etc.) către alte industrii; cumpărarea și vânzarea drepturilor de distribuție a filmelor cinematografice și a altor filme.
codul 5912 activități de post-producție cinematografică, video și de programe de televiziune; include activități de post producție, cum ar fi: redactarea, transferurile de pe film pe casete, titrarea, subtitrarea grafică produsă pe calculator, animația și efectele speciale, developarea și procesarea filmelor cinematografice; activitatea laboratoarelor de filme cinematografice și activitățile laboratoarelor speciale pentru filmele de desene animate;
exclude: copierea de filme (cu excepția reproducerii filmelor cinematografice pentru distribuția în cinematografe), reproducerea benzilor magnetice audio și video, CD-uri sau DVD-uri după original (cod 1820), comerțul cu ridicata a benzilor video, CD-urilor și DVD-urilor înregistrate (cod 4643), comerțul cu ridicata a benzilor video și a CD-urilor neînregistrate (cod 4652), comerțul cu amănuntul de benzi video, CD-uri, DVD-uri (cod 4763), prelucrarea filmelor, alta decât pentru industria cinematografică (7420), închirierea casetelor video, DVD-urilor, publicului general (cod 7722) activități independente (pe cont propriu) ale actorilor, realizatorilor de desene animate, regizorilor, consultanților și a altor specialiști din domeniu (grupa 900).
2.3. Prezentarea ofertei de servicii și produse
2.3.1. Tabelul enunțiativ al produselor create de promotor în timp
2.3.2. Tabelul privind generațiile de console de jocuri video
2.3.3. Descrierea platformei de bază – consola
O consolă de jocuri este un sistem dedicat jocurilor video, mai precis, un calculator interactiv pentru entertainment. Termenul este folosit pentru a face diferența între un sistem dedicat exclusiv jocurilor, un computer personal sau sistemele pentru jocuri arcade, folosite în scopuri comerciale de către firme care le cumpără, iar mai apoi percep taxa pentru a permite cuiva să se joace. Pentru că nu are un ecran propriu care să afișeze imagini, se folosește în schimb un televizor sau un monitor de computer.
Termenul video/consolă de jocuri video se referă la un dispozitiv de afișare raster. Dar odată cu folosirea intensivă a termenului joc video, expresia se poate referi la toate dispozitivele de afișare. Termenul consolă este întâlnit în manualele de utilizare a majorității vechilor sisteme de jocuri video. Cu toate acestea, folosirea lui nu este sinonimă cu sistem de jocuri video, ci se referă la o parte specifică a sistemului.
Elementele componente sunt: controller cu ajutorul acestora utilizatorul poate introduce date sau interacționa cu obiectele de pe ecran, sursă de energie, care energie transformă curentul alternativ 100-240 V într-un curent de voltajul necesar consolei, și consola/unitatea, (carcasa) unde se conectează televizorul, controllere și jocul video. De obicei, conține un procesor, memorie RAM și un coprocesor pentru audio-video.
Caracteristicile consolei Sony PlayStation 3 160GB (PS3 160GB)
Producător: Sony
Model: PlayStation 3 (PS3)
Procesor
Procesor: Cell Processor
Frecvența: 3.2 GHz
Video: RSX
Frecvența: 550 MHz
GDRAM: 256 GDDR3
Sunet: Dolby 5.1 canale
DVD Tip media/disc: BD 2x (BD-ROM), DVD 8x (DVD-ROM), CD 24x (CD-ROM), Super Audio CD
Conectori intrare ieșire: 2 x USB, 1 x HDMI, 1 x AV, 1 x Digital Out
Conectivitate
Rețea: 100BASE-TX/10BASE-T
Wireless: IEEE 802.11 b/g
Bluetooth: DA
Greutate: 5 kg
Dimensiuni (W x D x H): 325 x 98 x 274 mm
Denumiri similare: PlayStation 3 160 GB PS 3 160 GB, PlayStation3160GBPS3160GB.
2. Caracteristicile consolei Sony PlayStation 4,500 GB
Producător: Sony
Procesor:
CPU: x86-64 AMD “Jaguar”, cu 8 nuclee
GPU: 1.84 TFLOPS, bazat pe tehnologia next-generation AMD Radeon™
Tip media: BD × 6 CAV, DVD × 8 CAV
Rețea: 10/100/1000
Conectivitate: Wi-Fi 802.11b/g/n, Bluetooth 2.1 (EDR)
Platformă: Sony PS4
Conectori: 2 x USB 3.0, 1 x AUX port, 1 x HDMI out, Digital Out (Optical)
Dimensiuni (mm): 275 x 53 x 305
Greutate: 2.8 kg
Accesorii: controller wireless (DUALSHOCK®4), căști mono, cablu alimentare, cablu HDMI, cablu USB
Memorie: 8GB GDDR5
Stocare: HDD de 500GB
3. Specificațiile tehnice ale consolei Xbox 360
Producător: Microsoft
Model: Xbox 360 Slim 250GB
Procesor:
Procesor 3.2 GHz Triple Core IBM
Tip media: DVD-ROM 12x Tray
Rețea: Ethernet
Slot memorie (tip): Xbox 360
Rezoluție (pixeli): 720p/1080i/1080p
Audio: Audio 16-bit/Surround Sound
Platformă: Microsoft XBOX
Dimensiuni (W x D x H mm): 309 x 258 x 83
Conectori: ieșire video, HDMI, RJ-45
Accesorii: controller wireless, cască neagră, cablu composite A/V (Standard Definition)
Memorie (MB): 512 GDDR3
Altele: Xbox 360 250 GB Hard Drive
Denumiri similare: Xbox 360 Slim 250 GB, Xbox360Slim250GB
4. Specificațiile tehnice ale consolei Xbox ONE
Producător: Microsoft
Procesor octa-core
Memorie RAM: 8GB
Accesorii: Blu-ray, USB 3.0
HDD de 500GB
Consola nu necesită conectare permanentă la Internet. Jocurile sunt rulate direct de pe HDD (se copiază automat la prima utilizare a discului).
2.3.4. Beneficiile jocurilor pe calculator
Pe lângă faptul că sunt relaxante, jocurile pe PC sunt și un mod de dobândire și dezvoltare a abilităților utile în cariera. Potrivit rezultatelor studiului arătate într-un articol semnat Hipo.ro, s-au analizat efectele pe care le au asupra creierului. Dintre toate le amintim pe următoarele:
Îmbunătățirea capacității de luare a deciziilor
Multe jocuri pe calculator implică reacții rapide și decizii aproape imediate. Astfel, jucătorii își antrenează creierul pentru deciziile de zi cu zi. În cadrul unui studiu realizat pe participanți cu vârste între 18 și 25 de ani, neurologii de la Universitatea din Rochester din New York au împărțit două grupuri. Primul grup a fost pus să joace timp de 50 de ore „Call of Duty 2” și „Unreal Tournament”, iar cel de-al doilea grup jocul de strategie „The Simps 2”. Cei din primul grup, având jocuri de acțiune, au luat decizii cu 25% mai rapide în situații care nu au avut legătură cu jocul, fără a pierde din precizie. Dovada este faptul că jocurile de acțiune ajută la gestionarea informațiilor într-un anumit mediu bine delimitat. Iată cum, pe măsură ce avansăm în cadrul jocului, suntem puși în situația de a gândi pe loc, întrucât obstacolele și pericolele apar repede și fără să urmeze o ordine specifică. În carieră se dovedește utilă tactica învățată din jocurile pe calculator: asumarea lucrurilor urgente, dezvoltarea capacității de a lua decizii rapide, aplicarea metodelor care deblochează creierul în fața situațiilor neașteptate. Pe această cale îndepărtăm teama de a lua decizii susceptibile să conducă la eșec.
„Multitasking” – trecerea mai rapidă de la o acțiune la alta
E demonstrat că jocurile pe calculator stimulează abilitatea de a efectua mai multe sarcini în același timp. Provenit din limba engleză, termenul de „multitasking” înseamnă capacitatea de a trece foarte rapid de la o activitate la alta, fără a pierde firul rosu al acțiunii. De exemplu, Adam Gazzaley de la Universitatea California, San Francisco, a conceput un joc 3D numit NeuroRacer, în cadrul căruia jucătorii controlau o mașină în timp ce trebuiau să fie atenți la anumite semne care apăreau aleator. În funcție de forma și culoarea semnului, jucătorii trebuiau să utilizeze un anumit buton. Astfel, participanții își concentrau atenția, reușind să schimbe sarcina efectuată și să apeleze la memoria funcțională (abilitatea creierului de a lucra simultan cu mai multe informații). Jucătorii au devenit din ce în ce mai pricepuți, iar abilitățile deprinse au rămas aceleași chiar și după șase luni, fără alt antrenament. Odată cu îmbunătățirea abilităților din joc s-a înregistrat și o activitatea mai intensă în cortexul prefrontal, zona a creierului asociată controlului cognitiv.
2.3.5. Note sumare despre sportul electronic
Potrivit sursei Wall-street.ro, Federația Internațională de Sport Electronic (IeSF) a depus, în vara anului 2013, cererea de afliliere la Sport Accord, instituția care ar putea acredita sportul electronic ca și disciplină la competițiile mondiale și europene importante. Reprezentanții Federației se așteaptă la o decizie favorabilă.
Conform aceleiași surse, două evenimente majore au avut loc în anul 2013 în capitală: DreamHack București (în luna septembrie) și Campionatul Mondial de Sport Electronic (în luna noiembrie). Premiile au fost pe măsura așteptărilor publicului participant.
Având în vedere amploarea gaming-ului în România, domnul Silviu Stroie, organizatorul evenimentelor dedicate sportului electronic, duce tratative pentru aducerea competițiile de gaming pe arenele de fotbal din țară. Un exemplu este chiar organizarea unui astfel de turneu pe Arena Națională. „Din 2015 devine posibil în proporție de 80%”, așa cum însuși acesta declară.
În același context, aducem în memorie cel mai mare concurs de gaming desfășurat până în prezent, și anume The Internațional Dota2 Championship.
International este un campionat de sport electronic Dota 2 și organizat anual de Valve Corporation. Turneul a început în august 2011, la Gamescom, cu premii în valoare totală de 1,6 milioane de dolari și marele premiu de un milion de dolari. Prima ediție a avut loc la 1 august 2011; 16 echipe au fost invitate pentru a concura în turneu; evenimentul a beneficiat de prima vizionare publică a Dota 2; mai mult, a fost difuzat online și comentat în limbile engleză, chineză, germană și rusă. (Sursa fotografiei: Wikipedia)
Istoric: International 2012 a fost anunțat în luna mai 2012 și a avut loc în timpul PAX Prime, alături de Riot Games' League din turneul Legends. International 2013 a fost anunțat pe 25 aprilie 2013 și a avut loc în Benaroya Hall, Seattle (SUA), în perioada 7-11 august 2013. International 2014, anunțat la data de 31 martie 2014, va avea loc între 18-21 iulie 2014 la KeyArena; acest loc are o capacitate semnificativ mai mare decât Benaroya Hall.
Media: Mijlocul primar de acoperire este Internetul. De-a lungul fiecărui an, gradul de acoperire al turneului se face cu o selecție de jocuri de noroc online și organizații e-sport, care difuzează live imagini, comentarii și articole despre jocurile în curs de desfășurare la fel ca și comentatorii de sport și analiștii din jur.
2.4. Prezentarea pieței
La nivel macro, concurenții sunt: Electronic Arts (SUA), Ubisoft (Franța), Nintendo (Japonia), Microsoft (SUA) și Sony (Japonia). Cota de piață a fiecăruia este ridicată, lucru datorat calității produselor lor. Limita mică procentuală care îi diferențiază este un real stimulent pentru toți acești competitori de rang internațional.
La nivel micro, lupta se dispută între principalii competitori naționali, adică Electronic Arts Romania S.R.L., Gameloft Romania S.R.L. și Ubisoft Romania S.R.L.
2.5. Analiza SWOT
Dintre metodele cel mai des utilizate în cercetare, compania alege:
sondajele, deoarece – ca instrumente de cercetare –, pot fi desfășurate „față în față”, prin telefon ori prin poștă sau în cadrul unor grupuri restrânse. Pe deasupra, compania dorește să își facă imaginea cunoscută în fața publicului, scop în care organizează sondaje dotate cu premii. Nu urmărește să vicieze rezultatele oferind subiecților stimulente materiale pentru a participa și a da răspunsuri favorizante.
interviul, pentru că este o formă de cercetare în relațiile publice pentru a cunoaște opinia publică în anumite situații, cum ar fi: imaginea organizației, evaluarea calității și a performanțelor unor produse sau strângerea unor anumite date etc.
Interviul poate urmări obținerea unor informații, dar și transmiterea de informații, realizându-se astfel un schimb de informații. Pentru aceasta, interviul necesită pregătire prealabilă: se fixează o tematică cu care cel desemnat să ia interviul, iar acesta trebuie să se documenteze.
metoda anchetei, întrucât reprezintă instrumentul de bază pentru cunoașterea unei realități de la un număr cât mai reprezentativ de persoane; cunoașterea se face prin colectarea unui fond de informații, rezultate din contact personal cu realitatea sau cu opinii, atitudini, motivații etc.;
Tehnica de colectare a datelor se poate realiza cu ajutorul chestionarului sau a interviului. Chestionarul, dinainte elaborat, va cuprinde un număr stabil de întrebări, clare și accesibile, la care cel care va fi chestionat să poată răspunde simplu și fără echivoc. Întrebările respective trebuie să determine răspunsuri sincere pentru a afla situația reală care interesează.
2.6. Măsurarea și interpretarea datelor
Pentru a avea un caracter științific, cercetarea trebuie supusă unei metodologii specifice. De aceea, datele colectate trebuie să fie analizate, măsurate și interpretate cu discernământ pentru a conduce la concluzii realiste, concretizate în măsuri oportune, menite să conducă la îmbunătățirea activității care a constituit obiectul cercetării. În final, se constituie „dosarul cercetării”, care cuprinde toate elementele privind cercetarea efectuată, adică:
organizare, colectivul de cercetare, sarcinile fiecărui membru, tematica urmărită,
data, ora, locul, instrumentele utilizate,
metodele aplicate,
procesele-verbale ale ședințelor de lucru ș.a.
Dosarul este un punct de reper sau de comparație pentru cercetările viitoare. Potrivit teoriei, este un act deontologic legat întotdeauna de orice act de cercetare științifică.
CAPITOLUL 3. Analiza eficienței activității desfășurate în perioada 2007-2012
3.1. Evoluția activității desfășurate de „Electronic Arts Romania” S.R.L.
Resursele companiei și publicul țintă
Prin resurse se înțelege: oameni, bani, materiale, tehnologii, sisteme informaționale. Punctual, resursele necesare companiei în speță sunt:
umane: QA Manager, QA Project Lead, QA Sr. Test Lead, QA Test Lead, QA Acting Lead, QA Tester, analiști programatori, art designeri, specialist în dreptul muncii, specialist în relații publice și comunicare, personalul de resort (manager general, director executiv, asistent manager, jurist, casier, contabil etc.), colaboratori ș.a.;
financiare: valori bănești obținute din vânzarea produselor și serviciilor proprii; valorile bănești sunt necesare pentru acoperiea cheltuielilor salariale și a utilităților, achiziționarea bunurilor materiale și a licenței Windows;
materiale: consolele XBOX360, Play Station3, Xbox ONE, Play Station4, laptopuri, calculatoare și accesorii (din categoria monitor, tastatură, mouse, mousepad, USB, stick, CD/DVD), imprimantă, copiator, mobilier, articole de birotică, cărți, manuale și reviste de specialitate;
tehnologice: licență Windows, programe IT, metodologii tehnice, proiecte specifice;
logistice: sisteme informaționale, contracte;
informaționale și de timp.
Compania se adresează cu precădere copiilor și tinerilor, cunoscători ai domeniului IT. Exclude orice tendință de discriminare a membrilor grupului țintă.
(Sursa fotografiilor: portofoliul companiei ,,Electronic Arts” S.R.L.)
Analiza activității desfășurate pe baza productivității muncii
A conduce o afacere, un proiect, un sistem presupune fler, intuiție și știință. A conduce de așa manieră, încât să elimine pe cât posibil pierderile de orice fel și să potențeze câștigurile. Riscul este parte integrantă din orice activitate, având efecte directe și puternice asupra rezultatelor ei; de bună seamă, activitatea are un anumit grad de risc.
Gestiunea riscului este însă necesară pentru a reduce întâmplările și accidentele. Soluția nu este evitarea completă a riscului, ci evitarea riscurilor care nu pot fi înțelese și controlate.
În orice situație este bine de știut riscul la care ne expunem. Este important de știut dacă riscurile sunt suficient de mari pentru a ne crea îngrijorare, dacă ne putem proteja de ele și cât costă reducerea sau estomparea lor.
Înainte să acționeze în consecință, compania trebuie să răspundă sincer și complet la următoarele întrebări:
Sunt bine înțelese riscurile politicii firmei?
Sunt riscurile măsurate într-un mod structural/după o structură corect definită?
Știm ce răspundere implică fiecare expunere la risc?
Ce impact ar putea avea riscul asupra profitului?
Pe ce perioadă se întind riscurile? Sunt singulare sau revin periodic?
Ce moduri pot reduce sau stopa expunerile la risc? Care sunt costurile?
Există vreo strategie efectivă pentru combaterea riscului la nivel executiv?
Se face diferența între asumarea riscurilor și speculația pentru profit?
Politica de combatere a riscurilor este revizuită constant pentru a identifica altele noi?
Pe scurt, managementul riscului eficient înseamnă să gândim că imposibilul se poate întâmpla și să anticipăm repercusiunile. Decizia de conducere reprezintă procesul de alegere a unei căi de acțiune, în vederea realizării unor obiective. Aplicarea deciziei influențează cel puțin activitatea unei persoane.
Eșecul este consecința mai multor factori combinați. În economia de piață există o mulțime de factori care determină eficiența societății (prețul de vânzare al produselor, nivelul cererii, cerințele consumatorilor, strategia concurenților etc.). Factorii în cauză nu se află sub controlul deplin al decidenților, lucru care mărește condițiile de risc și incertitudine.
Metoda care a stat la baza analizei riscurilor este elaborată de autorii Opran Constantin, Paraipan Liliana și Stan Sergiu, cadre cu înalte studii de specialiate. Sursa informației este lucrarea Managementul riscului, www.comunicare.ro.
Metoda are următoarea componentă:
A. Evaluarea riscurilor, incluzând aici tehnicile de evaluare
B. Planificarea răspunsului la factorii de risc
Aceasta prevede definirea riscurilor, condițiile de producere și consecințele riscurilor.
Pe larg:
B.1. Strategii de reducere a riscurilor
acceptarea riscurilor,
evitarea riscurilor,
monitorizarea riscului și pregătirea planului pentru situații imprevizibile,
transferul și distribuția riscurilor,
reducerea sistematică a riscurilor.
B.2. Strategii pentru dezvoltarea oportunităților și creșterea efectelor pozitive
C. Monitorizarea și controlul riscului
Din categoria riscurilor antreprenoriale le amintim pe cele:
strategice: globalizarea, catastrofele și cauzele de forță majoră, strategia de marketing, strategia financiară, strategia de investiții, strategia de achiziții, imaginea firmei și imaginea de marcă, comportamentul consumatorului, relația dintre investitori, riscurile politicii firmei, finanțarea, capitalul, dividentele, distribuția, administratorii, calitatea managementului documentar și de dezvoltare;
financiare: de credit, de rată a dobânzii, de schimb valutar, de lichiditate, de reinvestiție;
operaționale: sabotaj, comportament, fraudă, designul produsului și/sau al procesului, producția, logistica, finanțarea, lichiditățile, prețul, costurile, profitul etc.; includ: riscul de personal, tehnologic, de distribuție, politic și de reglementare.
În încheiere, corelăm informațiile prezentate cu câteva detalii despre productivitate. Astfel, productivitatea reprezintă eficiența (randamentul) cu care sunt combinați și utilizați factorii de producție în procesul de producere a bunurilor economice și a serviciilor. Aceasta exprimă legătura cantitativă dintre producția obținută (Q), în condiții concrete de loc și de timp, și factorii de producție utilizați (FP):
Q
W =
FP
Dinamica productivității, adică modificarea în timp a nivelului productivității se măsoară cu ajutorul indicelui productivității, care se calculează ca raport între productivitatea din perioada curentă (W1) și productivitatea din perioada de bază (W0) conform relației:
W1
I W1/0 = X 100
W0
Sporirea rodniciei cu care se consumă factorii de producție, ca rezultat al progresului tehnic, se reflectă în legea creșterii productivității. Așa deci, productivitatea este un indicator de performanță economică, un indicator calitativ care demonstrează evoluția tehnicii și tehnologiilor, modul de organizare a producției, calificarea resurselor umane. La nivelul fiecărei întreprinderi producătoare, creșterea productivității muncii este un factor de bază al creșterii producției de bunuri și servicii la același număr de persoane ocupate sau chiar la un număr mai mic. Producția întreprinderii este egală cu numărul persoanelor, lucru exprimat în felul următor: cantitatea de muncă X productivitatea muncii fiecărui post ocupat (Q = L).
Monitorizarea internă
Fiind vorba de o activitate complexă, echipa se angajează să alcătuiască pentru fiecare componentă a planului de acțiune al companiei:
un plan strategic referitor la obiectivele principale și la acțiunile pe termen lung și
un plan detaliat privind obiectivele complementare și acțiunile pe termen scurt; acest plan tactic corespunde nivelelor ierarhice ale structurii de conducere a proiectului,
un plan de comunicare și un plan de evaluare.
În vederea formării unei imagini mai clare, societatea își propune să le adapteze la situația conturată în urma evaluării. Deoarece acțiunile sunt ample, se are în vedere faptul că acestea se intercondiționează. Prin urmare, se impune stabilirea obiectivelor și a ordinii succedării activităților, precum și a împărțirii responsabilităților între membrii echipei. Precizăm că echipa este formată pe baza aptitudinilor fiecăruia și în funcție de rezultatele anterioare înregistrate.
După recunoașterea grupurilor țintă prin realizarea unor studii de piață, echipa a creat lista conținând denumirile activităților, categoria aferentă, canalele de comunicare alese pentru propagarea știrilor, mijloacele și, în final, a întocmit diagrama Gantt (anexa nr. 1).
Pentru continuarea activităților în condiții optime, managerul a întocmit un plan care cuprinde atribuțiile de îndeplinit, în ansambu, și distribuția lor către membrii echipei. Așa deci, în temeiul său:
un membru al echipei se îngrijește de organizarea oricărui eveniment din programă,
un altul, de relația cu partenerii,
iar altul, de actualizarea bazei din mediul online, de corespondența cu vizitatorii virtuali despre temele companiei, dar și de centralizarea datelor din chestionare,
un altul, de controlul activităților și ținerea unui jurnal al riscurilor și
un altul, de bugetul general și toate costurile care ar putea fi necesare pentru monitorizarea internă sau externă.
Dintre sarcinile comune amintim:
luarea în calcul a factorilor obiectivi și subiectivi,
estimarea corectă a tuturor elementelor de risc,
planificarea activităților,
stabilirea liniilor de comandă clare, înțelegerea obiectivelor în același fel de către toți membrii echipei,
fixarea unor nivele clare de autoritate, ceea ce va asigura motivarea și eficiența echipei,
exprimarea părerilor privind măsurile de îmbunătățire a comunicării.
Punem acceptul pe ultimul punct, datorită importanței lui; la rândul său, are două subelemente: a) comunicarea internă (pe verticală și pe orizontală) și b) comunicarea externă, care asigură legătura cu partenerii strategici etc.
Pentru reușita proiectului, suntem de părere că actul decizional trebuie făcut în consens. Altfel zis, actul decizional (mutual făcut) este vital pentru succesul proiectului. Reciprocitatea vizează două aspecte: a) împărțirea monitorizării în etape și b) alcătuirea modalităților concrete de lucru. Categoric că o procedură clară scade semnificativ apariția eventualelor neînțelegeri.
Reiterăm că stabilirea unei proceduri eficiente de comunicare este esențială pe parcursul desfășurării proiectului. Monitorizarea propusă constă în urmărirea (continuă sau periodică, după caz) a modului de implementare a proiectului. Societatea vrea să urmăească atât modul de realizare a activităților și de obținere a rezultatelor, conform indicatorilor, cât și interacțiunea dintre proiect și mediul extern. În concret, vrea să asigure:
monitorizarea internă (evoluția factorilor interni care influențează planul de acțiune pe parcursul executării sale, îndeplinirea cerințelor propuse prin proiectul de cercetare, respectarea graficului de lucrări, a bugetului alocat și a calendarului asumat contractual);
monitorizarea externă (asigurarea respectării legalității în procesul de ducere la îndeplinire a scopurilor propuse prin proiectul de cercetare).
Monitorizarea se va exercita pe toată durata implementării proiectului.
Tot ceea ce se întreprinde în această perioadă se va reflecta într-o evidență electronică, dublată de una pe suport de hârtie. Iar fiecare rezultat se va indica într-un raport, care va fi adus la cunoștința managerului de proiect. În ceea ce privește activitatea de organizare a evenimentelor specifice, echipa se obligă să asigure personalul necesar pentru desfășurarea lor, precum și să pună la dispoziție resursele materiale, tehnice, logistice și informaționale utile. După caz, resursele umane pot fi reprezentate și de voluntari. Numărul lor se va stabili în funcție de tipul și de amploarea evenimentului supus atenției.
3.2. Analiza principalilor indicatori de eficiență în perioada 2007-2012
Cifra de afaceri
Din anul 2007 și până în anul 2012, cifra de afaceri a crescut cu 11.824.130,00 lei, adică cu 1.447,16 %. Cea mai mare valoare a fost realizată în anul 2012 (12.641.190,00 lei), iar cea mai mică, în anul 2007 (817.060,00 lei).
Venituri
În perioada 2007-2012, veniturile au crescut cu 12.004.166,00 lei, însemnând 1.464,41 %. Cele mai mari s-au obținut în 2012 (12.823.891,00 lei) și cele mai mici în 2007 (819.725,00 lei).
Cheltuieli
Din 2007 și până în 2012, cheltuielile au crescut cu 11.430.013,00 lei, adică cu 1.560,18 %. Cele mai multe cheltuieli au fost realizate în anul 2012 (12.162.621,00 lei). În schimb, cele mai puține cheltuieli s-au realizat în anul 2007 (732.608,00 lei).
Grafic evoluție venituri/cheltuieli (profit/pierdere) (RON)
Notă: Graficele sunt prelucrate având ca model de inspirație site-ul www.firmepenet.net
Profit/Pierdere
Societatea a înregistrat profit pe toată durata funcționării sale, așa cum rezultă din bilanțurile contabile declarate la ANAF. Mai mult, nu a înregistrat pierderi în nici unul dintre anii de activitate. Ca o notă suplimentară, menționăm că valorile numerice ale anilor 2011 și 2012 corespund în întregime, toate fiind evidențiate în bilanțurile contabile. Cu alte cuvinte, sunt identice cifrele de afaceri, precum și datele privind veniturile și cheltuielile.
Datorii
Pe durata anilor 2007-2012, datoriile au crescut cu 2.903.018,00 lei, adică cu 993,09 %.
Cea mai mare sumă datorată a fost în anul 2012 (3.195.340,00 lei), iar cea mai mică sumă datorată, în anul 2007 (292.322,00 lei).
Grafic evoluție datorii (RON)
Angajați
Numărul mediu de angajați este în continuă creștere. Din anul înființării societății, 2005, și până în 2012, numărul mediu de angajați a crescut cu 134, procentual însemnând 670,00 %. Cei mai mulți angajati au fost în anul 2012 (154) și cei mai puțini, în anul 2005 (20).
Grafic evoluție angajați
Notă: Graficele sunt prelucrate având ca model de inspirație site-ul www.firmepenet.net
Alte informații de interes:
Anul 2012
Active imobilizate total: 912.731,00 lei
Active circulante total: 3.737.380,00 lei
Stocuri: 218.545,00 lei
Casa și conturi la bănci: 1.591.257,00 lei
Capitaluri total: 1.155.342,00 lei
Capital social: 247.400,00 lei
Prezentăm un tabel privind evoluția venitului și consumului în primii trei ani. Pentru a arăta modul de calcul, spunem că venitul și consumul sunt exprimate în miliarde de unități bănești.
Sursa: portofoliul companiei ,,Electronic Arts” S.R.L.
În continuare, determinăm:
nivelul economiilor (S) și înclinația marginală spre economii (s) în anul al doilea;
nivelul economiilor (S) și înclinația marginală spre consum (c') în anul al treilea;
a) S2 = 10 mld. u.m.
ΔS S2 – S1 10
s = = = = 0,1
ΔV V2 – V1 100
b) S3 = 300 – 270 = 30 mld. u.m.
ΔC C3 – C2 270 – 190
c' = = = = 0,8
ΔV V3 – V2 300 – 200
Pentru a-și cunoaște situația la data de 31 decembrie 2007, societatea trebuia să determine
raportul dintre resursele pe care le are și destinația acestora pe baza următoarelor date:
Sursa: portofoliul companiei ,,Electronic Arts” S.R.L.
În perioada data (2007-2012), societatea și-a desfășurat activitatea pe o piață cu concurență perfectă, pe care sunt ofertanți de factori, iar întreprinzătorii pot cumpăra oricând și orice, în cantitățile dorite de ei. În situația data, societatea a reușit să angajeze oricâți muncitori a dorit și a cumpărat oricare alt factor la prețul pieței, în cantitatea convenită. În concret, societatea a avut un număr de 20 muncitori și s-a hotărât să angajeze alți 11 muncitori, prețul fiecărui produs obținut este de 2 €, indiferent de câte produse se vând sau de câți muncitori angajează firma.
Sursa: portofoliul companiei ,,Electronic Arts” S.R.L
Ne raportăm la anul 2007. Pentru a ști câți muncitori poate angaja firma în condițiile în care urmărește maximizarea profitului, ea trebuie să cunoască o serie de elemente. Primul este costul marginal de producție (CMF), care reprezintă costul unei unități suplimentare de factor. În cazul pieței cu concurență perfectă, CMF pentru fiecare unitate suplimentară de factor este același, fiind egal cu prețul factorului (Pf). Deci, CMF = Pf. Printr-o reprezentare grafică, observăm că linia salariului este în același timp și linia (curba) costului marginal de producție (CMF):
180
160 S2 = CMF2
120 S1 = CMF1
80 VMP m = C m
40
0 2 4 6 8 10 12
număr de muncitori
Curba costului marginal (CMF) pentru factorul muncă este, de fapt, curba ofertei de muncă pentru firma respectivă și ea este perfect elastică. În figură apare sub forma unei linii orizontale, la prețul pieței.
Pentru a ști câte unități de muncă (muncitori) trebuie să angajeze fima este necesar să se cunoască producția fizică marginală (PFM). Amintim că producția fizică marginală a unui factor reprezintă modificarea în producția totală a firmei ce se obține utilizând o cantitate suplimentară din factorul rspectiv. Determinarea PFM a factorului muncă este primul pas în calcularea valorii pentru firmă. Ceea ce firma, în mod concret, trebuie să cunoască este cât adaugă muncitorii, dacă sunt angajați, la venitul firmei, respectiv cât este venitul marginal al produsului. Amintim că acesta reprezintă creșterea în venit determinată de utilizarea unei cantități suplimentare de factor. Deci, VMF = PMF X VMm, unde VMm este venitul marginal al mărfii, care se obține de firmă prin vânzarea acesteia. Rezultă că fiecare marfă aduce 2 $. Amintim că venitul marginal reflectă modificarea în venitul firmei determinată de vânzarea unei cantități suplimentare de bun (marfă).
Din grafic observăm că, având salariul dat sau cunoscând nivelul salariului de pe piață, firma își poate determina numărul de lucrători, pe care îi poate angaja în scopul obținerii de profit. Dacă salariul va fi de 121 €, angajarea a opt muncitori nu mai este profitabilă. Dacă nivelul salariului este de 160 €, atunci firma va putea angaja numai șase muncitori. Dacă salariul crește, de exemplu, la 161 €, angajarea a șase muncitori va angaja mai mult la cost decât la venit, ceea ce înseamnă că nu este rentabilă. În concluzie, la nivelul salariului de 120 €, firma nu mai poate angaja nici un salariat în plus pe lângă cei 8 angajați, deoarece VMP este egal cu salariul, respectiv 120 €. Tot așa și dacă salariul crește la 160 €. Altfel zis, curba VMP ne arată câți muncitori pot fi angajați la diferite niveluri ale salariului.
Cauza pentru care, la un anumit punct, muncitorii angajați suplimentar aduc o contribuție din ce în ce mai redusă la venitul firmei, se aplică legea randamentelor descrescătoare. Este vorba de faptul că producția fizică marginală scade sub acțiunea acestei legi. În situația concurenței pure, prețul rămâne constant în condițiile creșterii producției firmei, venitul marginal al produsului unui factor se reduce, deoarece se reduce producția fizică marginală a unei unități de factor antrenată (angajată) suplimentar.
Din exemplu reținem că atât timp cât VMP este mai mare decât CMF, firma își asigură creșterea profitului prin angajarea unor cantități suplimentare de factor. Când prețul factorului este mai mare decât VMP, atunci devine neprofitabil pentru firmă să angajeze o cantitate suplimentară de factor. Nivelul convenabil este atunci când VMP pentru un factor este egal cu CMF, deci: VMP = CMF.
După cum am văzut, în cazul pieței cu concurență perfectă, CMF este egal cu prețul factorului (CMF = Pf). Deci, nivelul de maximizare a profitului este nivelul în care VMPf = Pf. Aceasta înseamnă că, pe grafic, curba VMP este curba cererii firmei pentru factorul respectiv. La intersecția curbei VMP cu linia salariului se determină numărul de muncitori, care pot fi angajați de firmă în condiții profitabile. De aici deducem că procesul de decizie pentru maximizarea profitului la nivelul firmelor, în raport cu un anumit factor, este similar cu cel pentru determinarea nivelului maxim de producție, pe care firmele îl au de realizat.
Spre reamintire, spunem că fiecare unitate de produs este privită în funcție de contribuția ei la nivelul total al firmei și la costul total al acesteia. O firmă produce până la punctul la care costul marginal (CM) al obținerii unei cantități suplimentare de produs este egal cu venitul marginal obținut (VM). În concurența perfectă, venitul marginal este egal cu prețul e piață al produsului finit. Astfel, firma poate să analizeze cât adaugă o unitate suplimentară de factor de producție și cât la venit. Apoi, poate să afle care este prețul pe care trebuie să îl plătească pentru a adăuga o unitate suplimentară de factor și să îl compare cu contribuția acesteia la producția firmei și la venit. În speța noastră, firma poate angaja muncitori până când suma de bani (salariul), pe care trebuia să îl plătească ultimul muncitor angajat echivalează venitului pe care firma îl obține în urma angajării lui.
3.3. Modalități de creștere a profitabilității activității desfășurate
Pași înaintea concurenței
Metodele de avangardă propuse de companie sunt:
să fie prezentă la târgurile de locuri de muncă pentru a-și promova produsele și oportunitățile,
să organizeze seminarii în aulele facultăților cu profil informatic/matematic pentru a întâlni studenți cunoscători ai materiei de programare,
să pregătească internshipuri, flyere și alte genuri de reclame,
să continue francizele populare cum ar fi: FIFA, Battlefield etc.
să ia măsuri anti-șomaj:
să investească – investiția este principala sursă de locuri de muncă; altfel zis, să investească în producție și în resursele umane – acest ultim fapt înseamnă pregătirea și formarea lor profesională;
în limita posibilului, să echilibreze balanța în relația investiția de productivitate și investiția de capacitate; ambele sunt creatoare, cu precizarea că prima multiplică locurile de muncă, pe termen lung și în alte domenii de activitate, iar cea de-a doua creează locuri de muncă în domeniul principal de activitate;
să relanseze cererea efectivă și stimulăm consumul – aceste măsuri se pun în practică în limitele permise de relația salariu-productivitatea muncii;
Notă: Soluțiile propuse sunt influențate de teoriile economistului Keynes.
să urmărească câștigurile de productivitate atât la nivelul forței de muncă, cât și la nivelul factorilor de producție – aceste câștiguri generează locuri de muncă; posturile înființate trebuie să fie neapărat „transferabile”, ceea ce înseamnă că introducerea progresului tehnic într-un domeniu suprimă un loc de muncă, dar în schimb creează unul sau mai multe în alte domenii de activitate;
să reducă orarul de lucru – surplus de ore/om este oferit potențialilor solicitanți, lucru transpus în avantaje precum: renunțarea la orele suplimentare, eficiența muncitorilor și înființarea locurilor de muncă.
Plan de relații publice
Pentru a afla modalitățile de creștere a profitabilității activității, compania a realizat un plan de campanie de relații publice. Acest tip de plan este una dintre metodele de lucru care gestionează problemele societății. Rolul său este să investigheze cât mai bine o situație dată, astfel încât să permită intervenția specialiștilor și totodată să influențeze pozitiv desfășurarea campaniei. La data alcătuirii planului, a căutat să răspundă la următoarele întrebări:
1. Care este situația actuală?
2. Ce schimbări posibile sunt de dorit?
3. Cum pot fi provocate aceste schimbări?
4. Cum se poate ști că obiectivele au fost atinse?
Succesul sau eșecul planului depinde de cât de bine este el acceptat de managementul organizației și de celelalte departamente ale companiei. Cu cât mai mulți directori de departamente sunt incluși în ciclul planificării, cu atât mai probabil va fi ca aceștia să sprijine activitatea și să fie în aprobarea planului.
Planul trebuie să includă răspunsurile la întrebările de bază ale oricărei activități de relații publice:
Cine va răspunde de fiecare acțiune a planului de campanie?
Ce trebuie făcut pentru a îndeplini obiectivele și scopurile programului?
Care este politica managerială a celorlalte departamente și a personalului din conducerea companiei față de departamentul de PR?
Ce tip de metode de măsurare se folosesc pentru a arăta cât de eficientă este activitatea de PR?
Când vor fi realizate fiecare din sarcinile ce trebuie îndeplinite?
Unde se va desfășura activitatea? Se apelează la un departament de PR în cadrul organizației? Se lasă toată activitatea în seama unei organizații specializate pe PR? Sau se va combina activitatea din cadrul organizației cu cea din exterior (din cadrul firmei specializate)?
De ce organizația are nevoie de această activitate? Este aceasta o activitate de durată sau este ceva nou? Cum va fi dusă la îndeplinire campania de PR?
Obiective de comunicare
Ne raliem cu susținerile conf. Cristina Coman și credem că managerul firmei a acționat în consecință în beneficiul companiei. Potrivit acestor susțineri fundamentate, scopurile sunt rezultatele globale de așteptat a fi obținute în urma activității. În schimb, obiectivele sunt acțiuni care măsoară progresul făcut în sensul atingerii scopurilor. Pentru aceasta, considerăm că obiectivele trebuie să fie concrete, măsurabile, să contribuie la realizarea scopurilor și să aibă termene de execuție.
Pentru a stabili obiectivele, managerul a pornit de la următorul set de întrebări:
Ce dorim să realizăm?, Cum?, În folosul cui?,
Contribuie obiectivele la rezolvarea problemelor? Dar la utilizarea oportunităților?,
Resursele financiare investite și umane alocate sunt utilizate rațional și eficient?,
Cât timp necesită atingerea fiecărui obiectiv? E timp suficient pentru toate?.
După cum știm, obiectivele (ca și întrebările) sunt principale și specifice. Ele pot fi exprimate cantitativ și pot fi măsurate.
Să definim problemele:
insuficienta cunoaștere a serviciilor de către publicul țintă,
constatarea unei relative rezerve față de anumite servicii,
indisponibilitatea financiară a unei mari părți a publicului,
slăbirea spiritului de echipă în perioadele de vârf a activităților.
Să stabilim obiectivele:
popularizarea unuia sau a mai multor servicii,
modificarea atitudinii publicului față de serviciile oferite,
schimbarea comportamentului publicului față de companie,
crearea unor pachete de servicii pentru publicul cu venituri relativ scăzute,
convingerea publicului,
îmbunătățirea comunicării între membrii companiei (manageri, angajați).
Întregim documentația despre scopuri și obiective cu declarația de principii. Avantajul său principal este că facilitează procesele de comunicare. Conform teoriei, declarația de principii este un text scurt care prezintă: valorile și scopurile organizației noastre, locul și responsabilitatea ei în rândul altor organizații de profil, precum și în societate, în general.
Alcătuirea declarației cade în sarcina actualului responsabil de relații publice. Acesta va ține seama de lista de întrebări specifice, pe care o va completa cu răspunsuri complete și exacte. În continuare, prezentăm lista tip șablon întocmită de conf. Cristina Coman:
De ce existăm?
Pentru ce vrem să fie cunoscută, în prezent și în viitor, organizația noastră?
Ce trebuie să aștepte publicul de la organizație?
Care sunt prioritățile noastre?
Unde vrem să ajungem, cu cine vrem să colaborăm pe pacurs?
Care va fi rolul nostru în comunitate și în domeniul specific de activitate?
Cui îi aparține organizația?
Către cine avem obligații?
De ce ar putea dori cineva să lucreze pentru organizația noastră?
Mijloace de comunicare în masă
Înainte de a vorbi despre subiectul nostru, să trecem în revistă modelele de comunicare. Într-o descriere sumară acestea sunt:
modelul agentul de presă – comunicarea se realizează într-un singur sens: de la sursă
către receptor, fără a ține seama de specificul și așteptările publicului; emițătorul intenționează să controleze publicul și să își facă publicitate; adeseori, informația este incompletă și parțial adevărată;
modelul informării publicului – prin comunicare se urmărește difuzarea către public a unor informații corecte și adevărate; comunicarea este unidirecțională: de la sursă către receptor, fără a ține cont de reacția publicului;
modelul comunicării bilaterale asimetrice – comunicarea se desfășoară în două sensuri: de la organizație către public și de la public către organizație; acest tip ține seama de feedback-ul publicului; mesajele alcătuite în funcție de acest răspuns au scopul să convingă publicul;
modelul comunicării bilaterale asimetrice – se desfășoară în aceleași direcții ca la modelul precedent, cu mențiunea că ține cont de reacția publicului pentru a schimba comportamentul organizației; acest model se bazează pe înțelegerea reciprocă și urmărește rezolvarea eventualelor conflicte prin comunicare.
Strategii de relații publice aplicate de „Electronic Arts Romania” S.R.L. pentru creșterea eficienței activității sale
Compania își adaptează strategia după modelul creat de Cutlip și colaboratorii. Ca și canale de comunicare, abordează:
media pentru publicul intern: foile volante (newsletters), broșuri, manuale, cărți, discursuri tipărite, note cu poziția oficială, aviziere (pentru știri, note, anunțuri), zvonurile, întâlnirile (adunările), „întâlnirile” electronice (teleconferințe, tehnologiile pentru întâlniri pe computer), prezentări de videocasete, filme și diapozitive, prezentări și expoziții;
media pentru publicul extern: ziare, reviste, publicații comerciale, posturi de radio, conferințele de presă etc.
În plus față de acestea, abordează metodele și tehnicile de relații publice arătate mai jos:
Oferte
Aici se distinge seria de oferte gândită pentru clienți; ofertele prezintă sugestii de creștere a eficienție economice a companiei. Sugestiile clienților se monitorizează trimestrial, dintre toate find selectate doar cele mai pertinente și viabile. Evaluarea se face de către un corp de experți în domeniul economico-financiar. Corpul este desemnat de organele superioare de conducere, fiind compus din membri de specialitate din companie și terțe persoane, contractate la momentul respectiv. Ofertele constau în următoarea combinație: o consolă dintr-a opta generație (PlayStation 4, Wii U, Xbox One) și un joc, la alegere. Clienții care se remarcă prin excelența sugestiilor date beneficiază de bilete rezervate la evenimentele de profil: DreamHack București și Campionatul Mondial de Sport Electronic.
Concursuri
Societatea intenționează să organizeze concursuri pe baza jocului FIFA14, joc creat și lansat chiar de corporația în discuție, având ca premii console de jocuri sau jocuri. Competițiile sunt pregătite cu precădere pentru clienții cu copii. La fel ca și în cazul gamei de oferte anterior descrisă, câștigătorii beneficiază de locuri rezervate la aceleași manifestări de amploare cu caracter național și internațional.
Promovare
Reclama se aduce la cunoștința publicului pe Internet – Facebook – și prin pliante.
În ceea ce privește presa scrisă, societatea se orientează după notele întocmite de conf. Cristina Coman în cartea sa Relațiile publice și mass-media (2004, p. 30-33) și își alege publicațiile după criterii precum: ritmul de apariție – lunară; tiraj – mii/săptămână; aria de circulație – locală; conținut – specializat.
Iar în ceea ce privește presa audiovizuală spre care tinde, societatea alege canalele de comunicae după criteriile următoare: aria de difuzare – locală; conținut – specializat; modul de finanțare și rolul asumat – posturi comerciale de radio și televiziune.
Tot ca mijloc de promovare, societatea în speță intenționează să abordeze și metoda comunicatului de presă. Acesta este un instrument prin care se aduce la cunoștinta publicului și a presei totodată informații despre activitatea organizației. În acest scop, specialistul în relații publice ce va fi contractat, va alcătui, după caz, comunicatul-anunț și comunicatul de informare. Primul aduce la cunoștința publicului activitatea planificată de organizație: inaugurare etc. Prin mass-media, publicul este informat despre eveniment și îndemnat să participe. Cel de-al doilea informează publicul despre evenimente precum: lansarea unui produs sau serviciu.
De luat în seamă sunt atuurile oferite de social media: rețelele de socializare și blogging-ul. După cum spuneam, pe Facebook suntem prezenți, dar preconizăm să fim și pe Twitter, LinkedIn și Secondlife. În viitorul apropiat, managerul companiei preconizează și crearea unui blog, datorită multiplelor sale avantaje. Acesta se gândește la social media, deoarece crește tendința difuzării informației prin intermediul telefoniei mobile; aparatele de ultimă generație, dotate cu touch screen, permit accesul la informație în condiții mai facile decât folosind PC-ul și laptop-ul. Conform cercetărilor evidențiate în literatura de specialitate, social media întrece mass-media, lucru reflectat în cifre. Aplicațiile reprezintă canale de comunicare online și presupun interacțiune socială și propagare, departajare, căutarea informațiilor ușor accesibile. Astfel, participanții pot colabora prin producerea de texte, schimbul textelor, fotografiilor, materialelor audio și video; toate acestea pot fi redifuzate de la un utilizator la altul, în maniera în care publicul își dorește și cere potrivit principiului „telefonul fără fir” (un concept important în social media este „lumea informației din gură în gură” – world of mouth). Scopul interacțiunilor dintre utilizatorii online este crearea unor noi relații în scop personal sau de business.
Mențiunile de mai sus sunt făcute în virtutea studiului cărții Tendințe actuale în campaniile de relații publice, în care autoarea pune accentul pe noile tehnologii ce favorizează dezvoltatea campaniilor de relații publice online. Din simplu spectator, publicul devine actor în procesul de creație al unei campanii de relații publice. Fiind utilizator de Internet, acesta se lansează în conversații mai mult sau mai puțin tematice; fiecare discuție poate fi constructivă în felul său. În new media, cuvintele de ordine sunt: interactivitate (axată pe conversație), creativitate, credibilitate, vizibilitate. Progresul informatic și tehnologic a generat o schimbare în natura dialogului dintre organizație și publicuri: de la monologurile de tipul B2C (business-to-consumer/de-la-organizațiela-consumator) și dialogurile B2C2B (business-to-consumer-to-business/de-la-organizație-laconsumator-la-organizație) la discuțiile de tipul C2C (consumer-to-consumer/de-la-consumatorla-consumator). Potrivit aceluiași studiu, în rețeaua dialogică a comunicării specifică mediului virtual, semnificațiile produselor și serviciilor de PR sunt construite nu numai de organizații sau de agenții de PR, ci și de utilizatorii de social media, adică de „Generația C, unde „C” reprezintă conținut, creație, consum și conectivitate.
Raportat la tipologiile campaniilor de relații publice, studiul nostru de caz corespunde campaniilor comerciale de promovare a unor produse, servicii sau a imaginii organizației, campanii create în funcție de actorii sociali. Iar în funcție de obiective, studiul nostru de caz corespunde campaniilor de schimbare a atitudinii. Schimbarea atitudinii prin prezentarea unui mesaj contrar așteptărilor, opiniilor și valorilor publicului-țintă include parcurgerea unor etape: stimularea interesului, stârnirea dorinței, provocarea atitudinii, stimularea motivației. Drept urmare, folosim strategia proactivă. Iar raportat la tipologiile tacticilor în campaniile de relații publice, intenționăm să ne axăm mai mult pe mass-media controlată; în ciuda costurilor ridicate, această tactică asigură controlul asupra conținutului, structurii, prezentării și difuzării materialelor transmise. În această categorie sunt utilizate:
publicațiile cu caracter general: publicații periodice (buletine informative), publicații ocazionale (broșuri, flyere, cărți), rapoarte (rapoarte anuale sau trimestriale, de cercetare), manuale de utilizare;
comunicarea prin poștă (direct mailing): memouri, scrisori, invitații, cataloage, vederi;
mass-media printată: postere, pliante, materiale afișate în vitrine, certificate, cărți de
vizită, pliante pe clanța ușii (door hanger), pliante în fața ușii (door drop);
mass-media audiovizuală: audio (telefon, benzi înregistrate, CD), video (videoclipuri organizaționale, teleconferințe, videoconferințe), mass-media mediată de calculator (e-mail, grupuri de știri, website-uri).
Tacticile de new media și social media prestabilite în speța noastră se încadrează în mass-media controlată. De exemplu, website-urile și blogurile sunt mass-media controlată, deoarece organizația controlează conținutul și structura informațiilor postate, devenind astfel credibile. Comentariile pe alte bloguri despre postările organizației pe website-ul sau blogul campaniei devin mass-media necontrolată, iar importanța noului conținut depinde de credibilitatea bloggerului.
În continuare, punctăm aspectele esențiale despre țintele vizate de managerul companiei: blogging-ul și microblogging-ul.
Scurtă descriere a blog-ului, ca platformă social media
Denumirea provine din prescurtarea termenilor web și log, care înseamnă „jurnal pe internet”. Este o pagină asemănătoare cu un website și este construită pe o platformă gratuită, pe care se pot publica rapid și ușor informații, opinii și elemente multimedia, într-un flux continuu, afișat de obicei în ordine invers cronologică. Formatul paginii permite încărcarea și editarea fișierelor de text, audio și video.
Blogurile pot fi individuale sau colective și se clasifică în: bloguri informative, politice, personale.
Principalele blog-uri sunt: Blogger, LiveJournal, TypePad, WordPress, Webblog.ro.
Majoritatea blog-urilor sunt accesibile publicului larg.
Proprietarul poate impune restricții vizitatorilor.
Cititorii pot interacționa cu autorul articolelor prin intermediul comentariilor.
Cel mai ușor mod de a citi blog-uri este abonamentul prin Blogglines, Google Readers sau serviciile News Gator; un newsreader este un site sau o parte a unui software unde poți să citești un agregator de informație la care te-ai înscris prin RSS – majoritatea blogurilor au feed-uri RSS atașate.
Se pot găsi blog-uri sau topic-uri folosind ca motoare de căutare Technorati și Google Group Search.
Blog-urile sunt editate printr-un browser de web (Chrome, Internet Explorer, Firefox sau Opera); mulți bloggeri folosesc un blog editor care le permite să scrie și să editeze conținut offline înainte de a-l încărca.
Avantajele blog-ului
Iar în continuare redăm ideile exprimate de autorul Horea Mihai Bădău în cartea sa „Tehnici de comunicare în social media” (București, 2011). Astfel:
1. Stilul personal de abordare a subiectelor. Articolele sunt scrise într-un stil personal, colocvial, ceea ce permite abordări subiective ale realității, precum și formarea unui stil propriu, care va face din tine un brand.
2. Subiectul. Blog-ul poate fi făcut pe o nișă anume. Temele blogurilor vizează subiecte specifice: arta culinară, paginile de jurnal, opiniile personale despre tot ce te înconjoară etc.
3. Pingbackul-ul. Autorul articolului îi poate invita pe blog chiar pe cititorii pe care și-i dorește. Astfel, dacă vrem ca oamenii să ne citească articolul, putem trimite fiecăruia în parte un ping (un semnal) pe care ei îl primesc pe blog, cu link la articolul în cauză. Fragmentul de text primit conține numele oamenilor.
4. Comentariile. Secțiunea de comentarii de la finalul fiecărei postări este una dintre cele mai importante părți ale blogului. Numărul și calitatea comentariilor indică valoarea unui articol. De asemenea, comentariile sunt extrem de importante pentru interacțiunile sociale dintre bloguri. Un comentariu interesant postat pe alt blog îți poate aduce cititori prin intermediul semnăturii tale, care conține un link la blogul tău.
5. Influența. Deși multe bloguri au puțini cititori, puterea lor vine din efectul de rețea. Când bloggerii cu influență tratează un subiect ce are valoare pentru o audiență extinsă, mesajul se difuzează (pe principiul „telefonului fără fir”) și începe să fie dezbătut de pe un blog pe altul. Subiectele importante care circulă în blogosferă sunt preluate și publicate în mass-media tradițională. Autorii blogurilor devin branduri. Orice blog poate fi privit și ca un produs, astfel încât poate fi legat de un beneficiu, o idee, un logo, o imagine sau de un om în sine.
6. Reputația. Datorită faptului că blogurile sunt foarte conectate, motoarele de căutare (de exemplu, Google) consideră că cei care primesc multe link-uri sunt o autoritate într-un domeniu sau pe un subiect anume.
7. Dezvoltarea abilităților de comunicare cu ajutorul unei comunități. Scrierea de articole pe blogul personal, precum și citirea și comentarea articolelor de pe alte bloguri ne dezvoltă abilitățile de comunicare bi- și multidirecțională. Avem și acces la o comunitate formată din oameni cu aceleași interese. Promovat corect, blogul personal atrage exact oamenii interesați de subiectele abordate de autor. Nu vor fi întotdeauna de acord, dar vor genera discuții din care se poate învăța lucruri precum: gestionarea diverselor situații, formularea unor răspunsuri clar și argumentate la întrebări, abordarea problemelor delicate etc.
8. Accesibilitatea. Un blog se poate crea prin trei pași (adresă de e-mail, username, parolă), pe o platformă gratuită internațională (wordpress.com sau blogger.com) sau pe o platformă de blogging românească (weblog.ro, voce.ro).
Înainte de a încheia prezentul subpunct, să specificăm și maniera pe care societatea o va aborda în ceea ce privește alcătuirea mesajului. Astfel, societatea va ține cont de cei 3S alcătuiți de Séguéla: Simplitate-Substanță-Spectacol. De bună seamă, va ține cont și de câteva principii și exigențe, și anume:
strategie puternică, o idee clară, stil, pregnanță;
mesajul să se preteze la campanie;
să genereze un nivel ridicat de notorietate;
să slujească interesului clientului.
Tehnic vorbind, textul creativ trebuie să răspundă la câteva întrebări elementare:
• Captează atenția?
• E simplu și spune ceva?
• Comunică beneficiul principal?
• E memorabil?
• Creează un sentiment pozitiv față de produs, de marcă sau de companie?
Pornind de aici și de la numele companiei, managerul s-a și gândit la un mesaj cu rezonanță, adică:
Electronic Arts Romania
Entuziasm
Ambiție și Intuiție
Reușită
Responsabili
Întrucât societatea în cauză nu are personal specializat și nici resurse financiare suficiente pentru a contracta o societate de consultanță în relații publice, managerul său a decis să înființeze un departament de relații publice.
Înainte de a intra în subiect, să spunem care sunt sarcinile lui, în general:
anticiparea reacției opiniei publice și analiza feedback-ului;
consilierea conducerii;
stabilirea și implementarea programelor de relații publice;
evaluarea acestor programe;
monitorizarea presei și relația cu mass-media;
coordonarea comunicării interne;
organizarea evenimentelor;
identificarea problemei organizației și asigurarea legăturilor comunicaționale dintre conducere și publicurile interne sau externe;
gestionarea situațiilor de criză generate de comunicare.
Pașii de făcut în acest sens sunt:
alegerea unui nume,
stabilirea locului pentru desfășurarea activității,
alcătuirea structurii organizatorice,
fixarea poziției departamentului în cadrul ierarhiilor din companie.
Denumirea poate fi oricare dintre acestea: „departament de relații publice”, „departament de comunicare”, „departament de imagine”. Iar spațiul stabilit trebuie să fie corespunzător în raport cu numărul membrilor și echipamentele alocate. Acesta va fi la sediul central tocmai pentru a fi aproape echipa și factorii de decizie. Astfel se înlesnește comunicarea dintre liderul companiei și șeful departamentului de relații publice. Înlesnirea constă în faptul că permite culegerea și transmiterea informațiilor mai rapid.
Structura se definește în funcție de dimensiunea companiei, de tipul și de amploarea activităților, precum și de mediul în care se lucrează; deși aici ne referim la mediul intern, nu excludem mediul extern, a cărui influență este bine cunoscută.
În mod normal, într-un asemenea departament lucrează 10 specialiști. În cazul nostru, angajarea unui număr așa mare de persoane ne depășește puterea financiară. Cu toate acestea, vom urma schema clasică de organizare a unui departament de relații publice:
șeful departamentului:
planifică și conduce programele de relații publice,
consiliază liderii organizației,
ia decizii privind politica de comunicare,
administrează personalul din cadrul departamentului,
stabilește programele de relații publice și bugetele acestora;
specialiștii în comunicare:
scriu și editează mesaje (comunicate de presă, scrisori, alocuțiuni și declarații, rapoarte de activitate, foi volante/newsletters etc.);
aplică deciziile conducerii, deci au rol executiv, nu iau decizii;
specialiștii media:
asigură legătura cu presa;
mențin relațiile de comuncare cu diferite categorii de public;
organizează evenimente;
reprezintă organizația la diferite evenimente;
creează oportunități de comunicare pentru organizație.
Exact ca și în plan teoretic, în compania dată, șeful departamentului de relații publice face parte din conducere și are statut de manager (director). Dintre atribuțiile sale amintim: elaborează strategiile de comunicare, asigură condițiile necesare aplicării lor, consiliază liderii organizației în problemele de comunicare, este purtător de cuvânt al companiei și are un rol important în situație de criză. În concluzie, e mai degrabă manager de comunicare strategică decât tehnician în comunicare.
Deoarece activitatea se desfășoară într-un mediu competitiv, directorul departamentului de relații publice se implică atât în procesul de luare a hotărârilor privind acțiunile cu impact asupra opiniei publice, cât și în procesul de creare și fixare a imaginii de firmă.
Întemeierea unui departament de PR are și avantaje cum ar fi:
cunoașterea organizației (istorie, reușite, dificultăți, angajați, colaboratori); această cunoaștere permite alegerea celor mai eficiente modalități de acțiune nu numai în vederea rezolvării problemelor, ci și a preîntâmpinării apariției lor;
comunicarea în interiorul organizației; fiind directă și nemijlocită, specialiștii în relații publice cunosc angajații, știu cum să-i abordeze și cum să afle informațiile necesare muncii lor; în acest mod se stabiliește o bună relație de comunicare între conducerea organizației și șeful departamentului de relații publice;
spirit de echipă; întărește sentimentul de apartenență la organizație și totodată loialitatea față de aceasta;
disponibilitate permanentă; membrii departamentului sunt la dispoziția organizației;
costuri scăzute; este mai avantajoasă varianta fondării unui departament de relații publice decât încheierea unor contracte cu firme specializate.
În opinia cadrelor didactice colaboratoare de specialitate de la Universitatea Ecologică din București, succesul în activitatea de relatii publice presupune:
aptitudini: scris eficient, discurs convingător (pledoarie);
cunoștinte: buna cunoaștere a diferitelor mijloace de informare în masă, înțelegerea procesului managerial, perspicacitate financiară, de afaceri;
abilități: de a rezolva probleme, de a lua decizii, de a conduce oameni, de a-și asuma responsabilități;
calități: stabilitate și bun simț, conducere și entuziasm, deschidere largă și curiozitate intelectuală, bun ascultător, toleranță la frustrări;
alte calități: sociabilitate, tact, memorie și capacitate de reținere, prezență de spirit, intuiție, imaginație, rapiditate în gândire, capacitate de analiză și de sinteză, simț organizatoric, onestitate, corectitudine, obiectivitate, abilitate de comunicare orală și scrisă, capacitatea de a prezenta simplu, concis, convingător, putere de muncă și capacitatea de a fi disponibil.
Stabilirea bugetului
Anvergura campaniei se stabilește în funcție de sumele disponibile. Bugetul, ca scop și ca formă de control, trebuie:
să fie realist,
să conțină informații despre nevoile și resursele umane, tehnice și financiare,
să asigure atingerea obiectivelor de relații publice.
costurile campaniei să nu fie mai mari decât valoarea obiectivelor propuse.
pe măsura derulării planului, să se țină o evidență clară a tuturor cheltuielilor,
limitările de buget să nu afecteze conceperea și planificarea acțiunilor considerate cele mai eficiente în raport cu obiectivele campaniei.
Bugetul este expresia generală a planului în termeni financiari. El este un registru detaliat al variatelor activități ce vor fi derulate în perioada planificată. Pentru a înțelege în totalitate ce ar trebui să includă bugetul anual, se poate aproxima un buget detaliat pentru fiecare dintre sarcinile notate în calendarul de activități (tabelul 2).
Evaluare
Conceptul de evaluare se referă la orice fel de cercetare menită să determine eficiența relativă a unui program, strategie sau activitate de relații publice, prin măsurarea produselor și/sau rezultatelor respectivului program față de un set predeterminat de obiective. Interesul pentru evaluarea relațiilor publice a crescut în ultimii ani, din două motive:
domeniul relațiilor publice s-a dezvoltat ca dimensiuni și a devenit mai sofisticat,
practicienilor li se cere – tot mai mult – să prezinte rezultatele muncii lor.
Componente principale ale evaluării PR
Pentru ca o evaluare a relațiilor publice să fie credibilă, trebuie luate în considerare patru componente principale:
Stabilirea unor scopuri și obiective de relații publice măsurabile.
Măsurarea produselor relațiilor publice.
Măsurarea rezultatelor relațiilor publice.
Măsurarea rezultatelor în domeniul afacerilor și/sau al organizării.
Plan de publicitate
Colaborarea cu mass-media constă în diseminarea informațiilor despre produsele companiei noastre. După selecționarea și adaptarea informațiilor, echipa companiei a contactat reprezentanții mass-mediei locale și regionale (presă, televiziuni și posturi de radio) pentru a stabili care va fi contribuția ei la atingerea obiectivelor planului.
Prin serviciile și prin comportamentul pe piață, managerul vrea să confirme informațiile transmise; vrea ca ele să fie în concordanță cu realitatea – să fie corecte și prompte, așa încât publicul țintă să își schimbe obiceiurile de consum într-unele benefice vieții cotidiene. Numai așa pot fi găsite căi de stimulare a cererii, de orientare a consumatorilor către serviciile favorabile stilului lor de viață, de modificare a mentalităților și atitudinilor posibililor consumatori. Drept urmare, va crește volumul de servicii vândute și, concomitent, profitul.
Motive de fapt:
pentru a nu înșela așteptările potențialilor clienți,
pentru a nu anula efectul pozitiv al acțiunilor promoționale realizate,
pentru a nu afecta în sens negativ imaginea noastră pe piață.
Motiv de drept: pentru a nu fi acuzați de publicitate înșelătoare, acea formă de publicitate care, în orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare orice persoană căreia îi este adresată sau care ia contact cu aceasta și îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i interesul de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent; prin persoană înțelegem orice persoană fizică sau juridică. De asemenea, nici pentru a nu fi acuzați de publicitate subliminală, acea forma de publicitate care utilizează stimuli prea slabi pentru a fi percepuți conștient, dar care pot influența comportamentul economic al unei persoane.
Principalul act normativ la care ne raportăm este Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările și completările ulterioare. Reglementările acesteia se aplică conținutului materialelor publicitare și mesajelor publicitare, oricare ar fi mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informației.
Legea interzice publicitatea care:
este înșelătoare;
este subliminală;
prejudiciază respectul pentru demnitatea umană și morală publică;
include discriminări bazate pe rasă, sex, limbă, origine, origine socială, identitate etnică sau naționalitate;
atentează la convingerile religioase sau politice;
aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnității și vieții particulare a persoanelor;
exploatează superstițiile, credulitatea sau frica persoanelor;
prejudiciază securitatea persoanelor sau incită la violență;
încurajează un comportament care prejudiciază mediul înconjurător;
favorizează comercializarea unor bunuri sau servicii care sunt produse și distribuite contrar prevederilor legale.
De aceea, societatea a și elaborat prezenta autoreglementare. Aceasta conține reguli de bună practică în domeniul publicității și de control al respectării acestora de către reprezentanții entității în speță, persoane implicate în activitate, inclusiv reprezentanți ai agențiilor de publicitate și media, în condițiile legii.
Pentru buna desfășurare a activității, a adoptat și o politică promoțională, în concordanță cu celelalte componente ale mixului de marketing, adică politica de produs, politica de preț, politica de distribuție). Politica promoțională este sistemul de comunicare cu mediul intern și extern al companiei, precum și cu piața pe care acționează, scop prin care urmărește: monitorizarea consumatorilor finali și potențiali, influențarea comportamentului de consum, sprijinirea procesului de vânzare a serviciilor create. Societatea își fundamentează politica pe rațiunea că imaginea pe piață și prestigiul serviciilor trebuie păstrate. În fapt, își consolidează metodologia folosind sursele de informare din literatura de specialitate, cadrul legal în materie și, desigur, experiența echipei sale și a colaboratorilor.
Elaborarea politicii promoționale are patru etape succesive:
1. stabilirea obiectivelor activității promoționale;
2. stabilirea bugetului promoțional;
3. stabilirea mixului promoțional;
4. controlul campaniei promoționale și evaluarea rezultatelor acesteia.
Obiectivele sunt exprimate în termeni cantitativi (de exemplu, creșterea cifrei de afaceri) și în termeni calitativi (crearea unei imagini favorabile a organizației etc.).
Selecția mijloacelor și tehnicilor promoționale se efectuează în conformitate cu:
principiul selecției argumentelor – în temeiul său se alege caracteristica cea mai frapantă, mai convingătoare, mai memorabilă a produsului/serviciului, dar susceptibilă să declanșeze actul de cumpărare/consum al consumatorului;
principiul convergenței mijloacelor – în baza căruia se combină armonios toate mijloacele posibile pentru a asigura cea mai bună punere în valoare a argumentului publicitar în prealabil selectat;
principiul uniformității publicității – potrivit căruia se pornește de la ideea că publicitatea, în oricare din formele ei, nu poate fi adaptată la specificul și personalitatea fiecărui consumator potențial și că piața unui produs serviciu sau piața unei firme este formată din consumatori tipici și atipici.
CONCLUZII
Este necesar să se sublinieze faptul că procesul de comunicare cu diferitele categorii de public are importanță vitală pentru orice organizație care își desfășoară activitatea în prezent. De asemenea, apreciez ca firmele nu trebuie numai ,,să facă lucruri bune”, ci trebuie să și comunice publicului acest lucru, iar pentru aceasta cele mai potrivite mijloace sunt acelea ale relațiilor publice. În esență, relațiile publice urmăresc informarea corectă a publicului, stabilirea și menținerea unor legături reciproc avantajoase cu acesta. Avem în vedere următoarele: poziționarea relațiilor publice în cadrul organizației, relația organizație – public și caracterul efortului de relații publice.
Evoluția activității de relații publice parcurge următoarele etape: înșelarea publicului, ignorarea publicului, informarea publicului, propaganda și încercarea de convingere, înțelegerea publicului. Privite din perspectivă istorică, se constată progresul făcut de relațiile publice și importanța tot mai mare acordată procesului de comunicare cu publicul și de creare și menținere a unor legături reciproc avantajoase cu acesta.
Relațiile publice, propaganda, publicitatea și marketingul au o serie de obiective oarecum similare: de a schimba atitudini, de a influența opinia publică sau privată ori de a încuraja achiziționarea de bunuri sau servicii. Activitatea de relații publice, ca și propaganda, urmărește modificarea reprezentărilor și aprecierile publicului. Diferența esențială dintre ele constă în faptul că relațiile publice urmăresc menținerea și dezvoltarea unui climat de încredere și de înțelegere, pe când propaganda încearcă impunerea cu orice preț a unei imagini. Raporturile dintre relațiile publice și marketing constituie subiectul unei controverse. Unii specialiști consideră că relațiile publice sunt incluse în politica de comunicare care formează unul din cele patru elemente ale mixului de marketing, însă majoritatea este de acord că domeniul de activitate al relațiilor publice este mult mai larg decât cel al marketingului, acoperind legăturile parlamentare, relațiile interne ale angajaților, relațiile comunitare, managementul crizelor, responsabilitatea socială a corporațiilor, cercetarea mediului și implicarea generală în planificarea și stabilirea strategiei într-o corporație. Spre deosebire de publicitate, relațiile publice nu au drept scop principal persuasiunea, ci ajutorul dat publicului pentru a ajunge singur la o concluzie pe baza celor mai bune informații posibile. În al doilea rând, relațiile publice urmăresc stabilirea și menținerea înțelegerii reciproce dintre o organizație și oamenii cu care vine în contact, iar costul relațiilor publice este diferit de costul publicității. Un element distinct, în decursul ultimelor decenii, l-a constituit apariția și dezvoltarea relațiilor publice online, care este strâns legată de evoluția Internetului ce a devenit un canal de comunicare tot mai des utilizat pentru difuzarea mesajelor companiilor și pentru a obține feed-back din partea publicului vizat. Cercetările au arătat că Internetul are un grad de credibilitate mai mare decât a mijloacelor de comunicare clasice, cum sunt presa, radioul și televiziunea.
Cercetările efectuate în domeniul relațiilor publice scot în evidență faptul că acestea joacă un rol important în formarea și gestionarea imaginii organizațiilor. Imaginea firmei este reprezentarea mentală pe care o are publicul intern și extern despre organizația respectivă. Imaginea poate fi analizată din perpectivă sociologică, psihologică și filozofică, iar mecanismele de relații publice trebuie să cunoască mecanismele de formare și modificare a acesteia. Identitatea firmei reprezintă totalitatea atributelor specifice firmei respective, cum sunt numele, simbolurile, logourile, culorile, mărcile sale. Relațiile publice pornesc de la identitatea firmei pentru a construi o imagine favorbilă acesteia în rândurile publicului. Pentru a avea succes, strategiile de imagine trebuie să realizeze concordanța dintre comportamentul organizației și procesul de comunicare referitor la acesta. O imagine favorabilă a firmei și a produselor sale în rândul publicurilor țintă reprezintă o garanție a succesului pe piață. Activitatea de relații publice este desfășurată de firme independente sau de către departamente de relații publice constituite în cadrul companiilor sau altor tipuri de organizații. În general, activitățile de relații publice se dovedesc eficiente în cadrul organizațiilor de mari dimensiuni, însă nici cele de talie mică nu trebuie să le ignore. Structurile departamentale de relații publice constituite în cadrul întreprinderilor se caracterizează printr-o mare varietate a formelor de organizare. Printre factorii care determină varietatea structurilor de relații publice se numără mărimea întreprinderii, obiectul său de activitate și mediul în care întreprinderea își desfășoară activitatea. Specialistul în relații publice din organizație stabilește, întreține și îmbunătățește relațiile cu exteriorul (presă, autorități, public); organizează și/sau coordonează activitățile publice ale organizației (conferințe, simpozioane, expoziții, vizionări de filme, alte evenimente); analizează și îmbunătățește imaginea organizației; are rol de purtător de cuvânt și poate fi persoana de contact a organizației.
Activitatea de relații publice poate fi văzută ca un proces cu următoarele faze: identificarea problemei, cercetarea, planificarea, implementarea planului și evaluarea acestuia. Acest algoritm este utilizat de mult timp cu succes de către practicienii de relații publice. El reprezintă un mod de abordare sistematică, logică și practică a problemelor de relații publice care se cer rezolvate. Identificarea problemei reprezintă constatarea unei situații negative sau a unei oportunități care ar putea fi valorificată prin acțiuni de relații publice. Cercetarea presupune colectarea informațiilor și analiza acestora. În domeniul relațiilor publice sunt folosite metode de cercetare cantitativă (statistici, măsurători, eșantioane) și metode de cercetare calitativă (interviurile în profunzime sau grupurile de discuție cu 6 sau 8 membri) prin care se obțin date despre opiniile, gândurile, punctele de vedere ale consumatorilor). Planificarea reprezintă etapa în care este stabilită strategia de comunicare care include obiectivele, orizontul de timp, resursele disponibile și restricțiile de care trebuie să se țină seama. Aplicarea planului înseamnă că fiecare echipă se va ocupa de îndeplinirea sarcinilor pentru care a fost formată, iar responsabilii pentru fiecare acțiune de relații publice vor avea grijă ca pașii care trebuie urmați să fie bine făcuți, la termenele dinainte fixate. Evaluarea este etapa în care se vor măsura efectele procesului de comunicare. Metodele de evaluare se referă la evaluarea obiectivelor informaționale (expunerea mesajului, înțelegerea mesajului, acceptarea mesajului) și la evaluarea obiectivelor atitudinale (schimbarea atitudinii publicului față de organizație).
Activitatea de relații publice își găsește finalitatea în proiectarea, planificarea și derularea campaniilor de relații publice. Principalele tipuri de campanii de relații publice sunt: campania de poziționare, campania de conștientizare, campania de informare publică, campania de educare a publicului, campania de întărire a atitudinilor și a comportamentelor, campania de schimbare a atitudinilor, campania de modificarea a comportamentului, campania de contracarare imagologică în situații de criză, campania de modificare sau consolidare a imaginii. Structura logică a unei campanii include precizarea problemei de soluționat, planificarea și programarea, selectarea strategiilor de acțiune și comunicare, stabilirea obiectivelor, a planurilor și programelor, stabilirea bugetului și a modalităților de evaluare. În acest sens avem în vedere desfășurarea campaniei de către Electronic Arts Romania S.R.L. București, campanie de educare a publicului, de modificare a comportamentului.
Încheiem cu ideile formulate de C. Cutlip, A. Center, G. Broom consideră că succesul programelor de comunicare din relațiile publice este determinat de cei „7C”:
Credibilitatea (credibility) – încrederea receptorului în competența și prestigiul emițătorului;
Contextul (context) – corelația dintre programele de comunicare și realitățile din mediul înconjurător;
Conținutul mesajelor (content) – capacitatea mesajelor de a fi semnificative, relevante și în consens cu valorile publicului vizat;
Claritatea (clarity) – calitatea mesajelor de a prezenta în mod simplu și accesibil ideile, temele, obiectivele, avantajele programului respectiv;
Continuitatea și consistența (continuity and consistence) – caracterul permanent, repetitiv chiar al mesajelor, caracterul consecvent al programelor de comunicare;
Canalul (channels) – folosirea canalelor de comunicare familiare publicului, canale ce beneficiază de încrederea acestuia;
Capacitatea audienței (capability of the audience) – modul în care programele de comunicare țin seama de resursele, obișnuințele, nivelul cultural, disponibilitatea audienței în raport cu intențiile și conținutul mesajelor transmise.
Bibliografie
Horea Mihai Bădău, Tehnici de comunicare în social media, București, Polirom, Collegium, 2011;
Cristina Coman, Relațiile publice și mass-media, București, Editura Polirom, Collegium, 2004;
Constantin Hariuc, Mihail Muntean, Simona Spulber, Introducere în relații publice – Curs, Universitatea Ecologică din București, Prima ediție, ISBN, 2004;
Cristina Coman, Relații publice și publicitate – Principii și strategii, București, Editura Polirom, Collegium, 2001;
Economia politică, Gheorge Crețoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, Casa de editură și presă „ȘANSA” S.R.L., București, 1994;
Economie politică (Economics), Academia de Studii Economice, coordonator: prof. dr. Dobrotă Niță, șeful Catedrei de Economie Politică, București, 1992;
Economie politică, vol. I, subredacția: prof. univ. dr. Vasile C. Nechita, Editura Porto-Franco, Galați, 1991;
Alte surse: Wikipedia, Hipo.ro, Wall-Street;
Bibliografie
Horea Mihai Bădău, Tehnici de comunicare în social media, București, Polirom, Collegium, 2011;
Cristina Coman, Relațiile publice și mass-media, București, Editura Polirom, Collegium, 2004;
Constantin Hariuc, Mihail Muntean, Simona Spulber, Introducere în relații publice – Curs, Universitatea Ecologică din București, Prima ediție, ISBN, 2004;
Cristina Coman, Relații publice și publicitate – Principii și strategii, București, Editura Polirom, Collegium, 2001;
Economia politică, Gheorge Crețoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, Casa de editură și presă „ȘANSA” S.R.L., București, 1994;
Economie politică (Economics), Academia de Studii Economice, coordonator: prof. dr. Dobrotă Niță, șeful Catedrei de Economie Politică, București, 1992;
Economie politică, vol. I, subredacția: prof. univ. dr. Vasile C. Nechita, Editura Porto-Franco, Galați, 1991;
Alte surse: Wikipedia, Hipo.ro, Wall-Street;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalități de Creștere a Profitabilității Activității Desfășurate de Societatea X (ID: 143197)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.