Modalitati de Comunicare a Autoritatii In Cazul Unui Eveniment Mediatic – Charlie Hebdo, Paris 2015

Modalități de comunicare a autorității în cazul unui eveniment mediatic –

Charlie Hebdo, Paris 2015

Cuprins

ARGUMENT

CADRU TEORETIC

Evenimentul media

Contextualizare

Definire

Clasificare

Comunicarea în masă

Contextualizare

Definire

Clasificare

Caracteristici

Teoria efectelor mediatice

Contextualizare

Mass-media și rolul influenței personale: Modelul fluxului în doi pași – Katz și Lazarsfeld

Efectele televiziunii asupra comportamentului individual: modelul psihologic elaborat de Comstock

Modelul dependenței

Decalajele informaționale

Efectele centrifuge și efectele centripete ale mass-media

Noile media și importanța acestora

Contextualizare

Regula celor treizeci de ani

Adoptarea noilor tehnologii

METODOLOGIE

Contextul cercetării

Obiectivul cercetării

Metode și tehnici de cercetare

STUDIU DE CAZ

Anunțarea atentatelor

Prezentarea organizațiilor

Analiza titlurilor

Punerea în pagină

Fotografiile

Schemele narative

Autorii

Statul

Prezentarea poziției statului

Strategia autorității

Comentariile autorităților

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Aflați, încă, la începutul acestui an suntem puși în fața unei situații îngrijorătoare ce pare să degenereze din ce în ce mai rău în ceea ce privește reprezentanții religiei islamice. Atentatul terorist de la Charlie Hebdo, evenimentul în urma căruia au rezultat doisprezece morți și alte răniri grave, reprezintă un punct sensibil pe harta islamofobiei, ce pare să fi alimentat acest fenomen aprig ce întoarce Occidentul împotriva Orientului.

Deși este evident caracterul tragic pe care atacul îl are, au existat numeroase manifestații ce aduceau acuze publicației sau aveau un caracter solidar, fiecare dintre ele fiind întreținute de părerile exprimate ale autorităților și ale punctelor de vedere pe care acestea le susțineau. În acest mod, audiența a reușit să întrețină și să sprijine o atitudine creată de liderii de opinie, lăsând la o parte propriile păreri.

Atmosfera de conflict conduce, din punctul meu de vedere, la o segregare continuă între culturi, situație ce poate stârni pe viitor numeroase conflice alimentate de frica, repulsia sau chiar ura față de celălalt.

În acest context nefavorabil, lucrarea de față pornește de la neliniștea personală pe care o am în legătură cu climatul european, cu modalitățile de tratare a situației și cu securitatea europeană. Întrebările pe care mi le-am pus fac referire directă la modul de gestionare a informațiilor oferite de autorități în cazul unui atac terorist și a impactului pozitiv sau negativ pe care acestea le-au avut asupra audienței.

Motivația pe care o am ține și de curiozitatea și intensitatea ce stă în spatele muncii de PR a unui lider de opinie, care este nevoit să ofere răpunsuri și soluții oricărei probleme ivite în cazul situațiilor de criză. Oferirea unui feedback imediat și a unor declarații potrivite poate face diferența dintre calmitate și agitație și poate soluționa cu ușurință evenimentul vizat.

Analiza următoare mă va ajuta să identific punctele forte și punctele slabe ale modului de comunicare al autorităților franceze, în vederea formării unei păreri cu privire la acesta, conturat din poziția audienței. De asemenea, va sta ca punct de plecare în viitoarea carieră pe care doresc să o am în domeniul Comunicării și Relațiilor Publice, până în acest moment neavând nici o posibilitate de a acumula experiență în acest mod.

Astfel, în acest studiu pornim prin a stabili definițiile și clasificările unui eveniment media, încadrând corect atentatul de la Charlie Hebdo, pentru a putea înțelege circumstanțele prezentării acestuia și a informațiilor primite.

Mai apoi, voi teoretiza comunicarea de masă deoarece pe baza acesteia se realizează transportarea unui flux imens de informații pe distanțe mari. Aceasta reușește să omogenizeze prin intermediul interesului față de un subiect mase eterogene de persoane, care pot să dezbată subiectul, ca urmare a perceperii mesajului.

Efectele mediatice au rolul, mai sus amintit, de a segrega culturi întregi, de a calma sau agita audiența în funcție de declarațiile liderilor de opinie, contribuind la masificarea unor păreri generale, ce se propaga la nivelul noilor media, ce vor fi, de asemenea, prezentate.

În susținerea părții teoretice voi analiza în studiul de caz un număr de treisprezece articole ce fac referire la modul de comunicare al autorităților în cazul atacului terorist, a comentariilor altor lideri de opinie și a strategiei acestora de acționare. Astfel, sper să concretizez anumite aspecte ale comunicării în situațiile de criză și să înțeleg dacă măsurile luate au fost suficiente și eficiente.

CADRU TEORETIC

Evenimentul media

Contextualizare

Statutul mass-media în societatea modernă este unul aparte, aceasta făcând legătura dintre lumea ei (media world) și lumea de zi cu zi, a audienței (ordinary world), întâlnirea fiind mediată de un ritual.

Prin intermediul ritului, relațiile de putere, de hegemonie de la nivelul informațiilor mediatizate sunt ascunse pentru a neutraliza diferența dintre ele și informațiile nemediatizate și pentru a naturaliza centrele de putere ale societății. Astfel, în transmiterea informației receptorul primește mesajul fără a exista un contact direct între el și emițător.

Fără a exista dovezi concrete ale eficacității acestui model de transmitere a informațiilor validarea sau contestarea acetor informații este nulă. Cu toate acestea, mass-media ritualică se întemeiază în urma unei experiențe comune, în același timp și spațiu, receptorii aflându-se în proximitate fizică.

În acest context, ritualurile mediatoare includ șase categorii:

Panica morală;

Media events de celebrare;

Media events de conflict;

Dezastre media;

Scandaluri media;

Crize publice mediatizate.

Definire

Media events sunt evenimentele publice care sunt amplu acoperite de mass-media și care, datorită mediatizării masive, declanșează procese de mobilizare socială și, uneori, de acțiune politică. Acestea au trăsături de natură diferită, unele fiind ceremonii publice, altele acte politice cu un caracter formalizat, iar altele manifestări publice periodice.

Constructele însoțitoare acestui termen (media rituals, press rituals, media performances, television rituals, media festivals) au fost lansate încă din 1984 în diverse publicații de referință.

Media events s-au dezvoltat ca un tip sau format al presei și al televiziunii, în special. Apariția lor s-a datorat însușirilor specifice ale ceremoniilor și presiunea pe care o au acestea asupra practicilor jurnalistice. De altfel, reorganizarea marilor ceremonii civice sunt rezultatul importanței și succesului pe care media events îl au.

J. Carey (1998) și T. Liebes (1998) au integrat în media events evenimentele care nu au nici o funcție socială integratoare (audierile judiciare și disaster marathons), contestând paradigma durkheimiană.

În urma analizării cazului audierilor judecătorului Clerence Thomas pentru Curtea Supremă a SUA, J. Carey a subliniat ideea că audierile semi-judiciare nu se integrează în clasificarea propusă de Daniel Dayan și Elihu Katz, acestea fiind „haotice, necontrolate, și, în felul lor, înspăimântătoare”.

Pentru a putea defini media events, J. Carey apelează la două concepte antropologice. Acesta face o analogie între riturile de purificare socială de tipul țapului ispășitor și „excomunicarea” de la sfârșitul audierilor judiciare. Cele două fenomene au structuri identice unor „drame sociale”, așa cum au fost descrise de V. Turner: „Drama socială a excomunicării nu numai creează și dezvăluie valorile fundamentale ale unei societăți, dar și dezvăluie și creează structura socială în rupturile ei fundamentale și, adeseori, ireconciliabile”. Carey susține, de asemenea, că modelul configurat de Dayan și Katz nu poate integra astfel de manifestări.

„Analizele referitoare la media events nu reușesc să explice dramele fără rezolvare, dramele fără catharsis sau consens, dramele care dezbină oamenii și intensifică percepția diferențelor sociale, dramele care separă și nu unesc: dramele bazate pe confruntări puternice, care debordează dincolo de cadrele ritualului și contaminează și reconfigurează relațiile sociale.”

Clasificare

Daniel Dayan și Elihu Katz au propus pentru prima oară termenul „media event”, urmând ca mai apoi să dezvolte o totală cultură în jurul acestuia. Cei doi au fost nevoiți să fabrice o nouă terminologie, un set de caracteristici și diverse tipologii care să i se atribuie sintagmei nou-născute.

Dayan și Katz consideră că există două ipostaze ale unor media events: restorative events și transfomative events.

Restorative events sunt efectul mediatizării în masă a unor ceremonii publice comune, cu care publicul este deja familiarizat și care au semnificații general acceptate. Acestea au rolul de a confirma construcțiile sociale și politice existente, valorile și simbolurile deja cunoscute de publicul larg. Restorative events sunt legate de evenimentele trecute, suspendă timpul prezent și permit retrăirea unui timp și a unei ordini pierdute. Exemplele cuprind nunțile regale, comemorările și ritualurile politice.

Transformative events sunt structuri noi, hibride care înglobează ceremonii relativ disparate cu comportamente din protocolurile politico-diplomatice sau cu instrumente ale mass-media. Conceptul este fragil, fiind supus în permanență negocierii sociale și având rezultate nesigure. Transformative events presupun o transformare extremă a ordinii sociale și o mobilizare a societății în vederea acceptării și sprijinirii schimbării.

Atentatul de la Charlie Hebdo este încadrat drept un transformative event deoarece a reușit să fie transpus în toate mediile de difuzare a informației, implicând direct protocolul politico-diplomatic,existând o dependență clară față de comunicarea dintre mass-media și autorități în cazul unui astfel de eveniment. Se remarcă, de asemenea și schimbarea ordinii sociale, instalându-se o stare de alertă peste Europa, și antrenarea comunității pentru a se spori siguranța teritoriilor.

În studiul dezvoltat, Dayan și Katz au prezumat că există două tipuri de știri. Se disting, în primul rând, știrile de rutină care au la bază evenimente comune fără implicații sociale accentuate, iar, în al doilea rând, știrile de non-rutină care au un impact puternic asupra unor segmente sociale importante, cauzând contenirea activităților curente și declanșarea unui fenomen mediatic de mare anvergură. Acestea din urmă au două cauze distincte.

„Știrile despre marile evenimente vorbesc despre accidente, despre dezordine; știrile despre marile ceremonii celebrează ordinea.”

Evenimentul menționat anterior trece drept știre de non-rutină, aducând în prim-plan o manifestare de violență ce zguduie comunitatea franceză.

În cadrul acestor fenomene, presa oferă transmisii în direct, realizându-se o dublă mobilizare a redacțiilor pentru a se asigura un flux continuu de informație. Astfel, mass-media reușește să stârnească valuri de discuție printre publicuri, controverse și chiar dezbateri publice, acaparând atenția acestora și oferindu-le un subiect de conversație.

În plan instituțional, un media event conduce la:

Prezentarea faptelor într-un mod diferit în raport cu formele, genurile și formatele de rutină – evenimentul este anticipat și pregătit prin numeroase anunțuri, editat prin tehnici cumulative și programat în poziții ieșite din comun;

Schimbarea tonului jurnalistic prin prezentarea evenimentului într-un mod ceremonios, nu subiectiv;

Privilegierea structurilor narative, a elementelor de spectaculos și a scenelor și mesajelor care sugerează unitatea dintre participanții la eveniment și publicul care urmărește transmisiile televizate;

Modificarea statutului social al jurnaliștilor – aceștia se substituie instanțelor și persoanelor oficiale care mediază în chip vizual, în procesul de transmitere al evenimentului și apar ca „cei care dăruie un eveniment”.

„Prin atribuirea unui eveniment e discuție printre publicuri, controverse și chiar dezbateri publice, acaparând atenția acestora și oferindu-le un subiect de conversație.

În plan instituțional, un media event conduce la:

Prezentarea faptelor într-un mod diferit în raport cu formele, genurile și formatele de rutină – evenimentul este anticipat și pregătit prin numeroase anunțuri, editat prin tehnici cumulative și programat în poziții ieșite din comun;

Schimbarea tonului jurnalistic prin prezentarea evenimentului într-un mod ceremonios, nu subiectiv;

Privilegierea structurilor narative, a elementelor de spectaculos și a scenelor și mesajelor care sugerează unitatea dintre participanții la eveniment și publicul care urmărește transmisiile televizate;

Modificarea statutului social al jurnaliștilor – aceștia se substituie instanțelor și persoanelor oficiale care mediază în chip vizual, în procesul de transmitere al evenimentului și apar ca „cei care dăruie un eveniment”.

„Prin atribuirea unui eveniment a statutului de media event, acesta este scos din sistemul știrilor și plasat într-un registru ficțional. Rezultatul este un text care neutralizează opoziția dintre ficțiune și știri”

Media events reușesc să genereze procese de contopire afectivă a actorilor, să impună un format ce are la bază un limbaj de coerență narativă, jurnaliștii dând viață evenimentului, ne mai fiind doar simpli transmițători ai acestuia.

Se realizează trecerea de la un public pasiv la unul activ, audiența anunțând subiectele interesante ce pot genera schimburi de păreri, celebrând, comentând și interpretând evenimentul. În acest mod, se activează legăturile sociale dintre telespectatori și se menține ordinea, coeziunea și identitatea colectivă. Atentatul de la Charlie Hebdo a reușit să stimuleze creșterea interacțiunilor din mediul online, publicurile comentând aprig acest eveniment pe paginile unor agenții de presă sau a unor jurnale de știri sau creând pagini de susținere a comunității franceze.

Mass-media încearcă prin aceste tipuri de evenimente să speculeze și să ceremonializeze suplimentar acțiunile pentru a oferi publicului un echivalent suplimentar al experienței, acesta aflându-se în imposibilitatea de a lua parte direct.

Vizionarea colectivă conduce la un fenomen de solidaritate, întrerupând ritmul normal al vieții cotidiene. Acesta conduce la:

Refacerea rețelelor sociale sau crearea altora;

Trăiri afective de mare intensitate;

Generarea unor subiecte ce întăresc memoria afectivă;

Participarea și implicarea la evenimentul mediatizat;

Consacrarea căminului ca loc public, ca loc al participării la momentele, dezbaterile și deciziile politice majore.

Astfel, media events reușesc să confirme potențialul mass-media de a își impune influența prin mesajele nemediate social pe care le transmite.

Dayan și Katz propun o altă clasificare a evenimentelor media, reprezentate atât ca acțiuni ale istoriei reale, cât și ca genuri ale mass-media:

Confruntări;

Cuceriri;

Consacrări.

Confruntările sunt așa numitele „bătălii conduse după anumite reguli, între lideri”. Acestea se bazează pe reguli stricte și se regăsesc în domenii precum politica sau sporturile.

Cuceririle sunt evenimente mediatizate ce au un impact major asupra societății și a istoriei. Se referă la momentele în care un „erou”, un lider carismatic încearcă să impună o perspectivă diferită lumii. Dacă evenimentul va avea succes, va fi un punct de întoarcere în istorie. Exemplele concrete ale acestui tip variază de la aterizarea pe Lună din 1969 la vizita Popei din Polonia în 1987.

Consacrările sunt evenimente festive produse de riturile publice. Se referă nu doar la ritualurile familiilor regale, ci și la ceremoniile comemorative, precum paradele May Day. Acestea sunt bazate pe tradiție și ritual.

Câțiva ani mai târziu, Dayan revine asupra tipologiei, adăugând alte informații. Astfel, consacrările se referă la „rituri de trecere ale personajelor politice”, confruntările sunt „acele evenimente care ceremonializează procesul democratic”, iar cuceririle sunt „o strategie a lui ‘ca și cum’ prin care reușesc, printr-o transformare spectaculară a opiniei publice, să impună ca realitate chiar realitatea ceremoniei”.

Dayan și Katz consideră că aportul pe care îl aduce mass-media în câmpul evenimentelor ceremoniale conduce la apariția unui nou tip de manifestare rituală. Ceremonia de masă se reinventează și se transformă într-o ceremonie diasporică care aduce auto-referențialitatea, auto-definindu-se și proclamându-și identitate proprie. Acest tip debutează în încercarea de a oferi o semnificație evenimentelor.

Karin Becker a susținut în lucrarea sa că o cotribuție importantă în transformarea evenimentelor publice în ritualuri o are presa. Acest fapt se datorează prezentării evenimentelor drept acțiuni diferite de cele ale vieții cotidiene și prin scoaterea în evidență a structurilor interne ale ritului.

Becker atrage atenția și asupra faptului că presa selectează trei tipuri de elemente:

Momentele de vârf ale manifestării, care poartă semnificații specifice;

Atmosfera generală, care atestă natura ceremonială a evenimentului prin acumularea de detalii;

Momentele liminale, care dezvăluie semnificațiile profunde ale evenimentului.

Prin intermediul acestei acțiuni, se produce o dislocare, evenimentele mutându-se din sfera activităților publice în cea a manifestărilor ceremoniale. Becker susține, de asemenea, că procedeul este fundamental pentru actele de simbolizare și ritualizare, mass-media distrorsionând evenimentele și transformând spațiul public într-o arenă a spectacolului.

Comunicarea de masă

Contextualizare

Comunicarea se realizează în funcție de două tipuri de relații:

Directe – actul comunicării se efectuează între două sau mai multe persoane aflate în relație de proximitate spațială, care se influențează reciproc;

Indirecte – actul comunicării este mediat de un suport tehnologic (scrisoarea, telefonul) sau de instituții, specialiști și dotări tehnologice (cărți, filme, televiziune, internet). Indiferent de suportul folosit, actul mediat permite creșterea capacității de acumulare a datelor, intensificarea audienței unor mesaje, mărirea vitezei de transmitere a acestora și dezvoltarea ariei de difuzare.

La rândul său, comunicarea mediată prezintă alte două tipuri de relații:

Comunicarea mediată tehnologic;

Comunicarea de masă.

Comunicarea mediată tehnologic leagă un număr mic de grupuri și este prezentată în forme diferite de cercetători. J. Dominick o numește „comunicare asistată de aparate”, J. Black și J. Bryant, „personal media”, iar L. Grossberg, „network media”. În cazul tuturor sunt încadrate teleconferințele, videoconferințele, comunicarea prin e-mail, discursurile, spectacolele sau concertele, vizându-se comunicarea de la un număr mic de emițători către un număr egal de receptori.

Comunicarea de masă curpinde toate formele de comunicare care vizează transmiterea de mesaje de la un grup mic de emițători, ce este pregătit profesional, către un număr mare de receptori prin intermediul unor construcții tehnice complexe și a unor instituții. Exemplele cuprind: sistemul editurilor de carte, instituțile de producție cinematografică, radioul sau televiziune, firmele de publicitate etc.

Accesul la aceste informații este democratizat, orice doritor putând să obțină informații fără a exista o îngrădire de natura politică, religioasă, rasială sau socială. Singurele limite sunt cele ce privesc viteza de transmitere a acestora și costul accesului.

Analizând întreaga perspectivă, istoria comunicării de masă se află într-un proces constant de îmbunătățire a posibilităților tehnice și a dezvoltării instituțiilor specializate în producerea și distribuirea acestora.

Din punct de vedere sociologic, conceptul de masă reprezintă un mod de agregare a indivizilor, masa fiind reprezentată de un grup de indivizi care nu se cunosc, nu sunt în relații de proximitate spațială, nu comunică, nu au valori și scopuri comune, dar îi leagă consumul aceluiași produs distribuit pe scară largă.

Definire

De-a lungul timpului, acest fenomen a fost definit și clasificat în feluri diverse. C. Wright a susținut că „comunicarea de masă este orientată către audiențe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator; mesajele sunt transcrise în mod public și sunt calculate astfel încât să ajungă repede la public, uneori chiar în mod simultan; de obicei, ele sunt tranziente și nu au caracter de documente înregistrate; comunicatorul tinde să fie integrat și să acționeze în organizații formale, care implică mari cheltuieli”.

Michael Real afirmă că această comunicare „emană de la o sursă individuală sau organizațională, prin modalități de codare și de multiplicare electronice sau mecanice, adresându-se unor audiențe relativ mari, eterogene și anonime, care nu au decât posibilități limitate de feedback”.

T. O’Sullivan et alii aduc și ei o definiție, considerând că fenomenul reprezintă:

„practica și produsul care oferă divertisment și informații unei audiențe formate din persoane necunoscute; aceste conținuturi, transmise pe suporturi tipărite, sonore și audiovizuale, au statutul unpor mărfuri, care sunt produse industrial cu ajutorul unor tehnologii complexe, sunt regularizate de stat și finanțate de firme particulare; aceste conținuturi sunt consumate în mod personal, privat, de către publicul lor”.

J. Watson și A. Hill aduc și ei un punct de vedere conform căruia comunicarea de masă este „ansamblul formelor instituționalizate de producție și de difuzare, pe scară largă, a mesajelor; procesele de producție se bazează pe o diviziune a muncii precisă și implică forme de mediere complexe, precum sistemul editorial, de film, de radio sau de fotografie”.

Noțiunea comunicării de masă trimite către mass-media, aceasta fiind legătura dintre emițător și receptor. Comunicarea are la bază difuzarea unui produs către un grup numeros prin intermediul unor tehnici sau a unor instituții specializate, la o viteză mare.

În cadrul acestui context, termenul media a format mai multe construcții lingvistice ce susțin fenomenul: mediere și mediatizare. Primul face referire la mijlocirea care se creează între emițător și receptor la nivelul actului comunicării, iar al doilea se referă la modificarea mesajelor în urma influenței mass-media, în timpul procesului de producție și difuzare.

Clasificare

Mihai Coman oferă o clasificare a părților componente ale sistemului mass-media ce pot fi repartizate în funcție de diverse criterii:

După suportul pe care este transmis mesajul, există media tipărită (cărți, ziare, reviste) și cea electronică (calculatoare, televizoare, radio);

După modul de achiziționare, se disting produsele cumpărate direct (cărți, reviste, ziare, cd-uri), cele pentru care plătești o taxă de acces pentru a le putea folosi (televiziunea de serviciu public pe unde hertziene, televiziunea prin cablu, internetul), cele pentru care nu plătești un preț direct (radioul și televiziunea) și cele pentru care se plătește numai pentru unitatea aleasă din ansamblul întregului produs (pay-per-view);

După conținut, se poate separa media de informare de cea de divertisment și de cea de publicitate;

După mărimea publicului care primește aceste mesaje, pot fi identificate media de masă, media de grup (presa de întreprindere, afișele din instituții, televiziunea cu circuit închis) și cea individuală (lectorul CD, aparatul de fotografiat, walkman-ul);

După caracteristicile tehnice, limitându-ne la atributele suporturilor, putem diferenția media de difuzare (transmite mesaje) și media autonomă (traduce semnalele și permite înțelegerea textului);

După funcție, se remarcă media de informare (stochează și prelucrează date), media de reprezentare (permite lectura mesajelor) și media de distribuție (transmite mesaje – sistemele de telecomunicații);

După modul de corelare a comunicatorilor, avem media offline – conține mesaje pe un suport care nu permite comunicarea directă între audiențe și cei care au creat acele produse: cartea, ziarul, CD-ul, banda electromagnetică, și media online – transmite mesaje, leagă comunicatorii, oferă diverse servicii: ansamblul magistralelor informației.

În zilele noastre, în comunicarea de masă a creat noi forme de comunicare, pornind de la căile tradiționaliste. Astfel, s-au propagat combinații de elemente textuale cu sunetele sau imaginile, cu procedeele computerizate, oferindu-ne un produs similar cu cel „vechi”, dar inedit din punctul de vedere al caracterului interactiv. D. Monet le-a numit multimedia.

Nicholas Negroponte, cercetător la Massachusetts Institute of Technologya susținut în 1978 că ideea de bază este cea a convergenței, fiind necesară o îmbinare a industriei media cu cea a calculatoarelor și a telecomunicațiilor pentru a putea oferi o nouă perspectivă asupra comunicării.

Prin intermediul acestui proces au rezultat sisteme de comunicare capabile să transmită cu o mare viteză mesaje unor mase mari de receptori, depărtate geografic. Unele dintre ele sunt reprezentate de sistemele online, televiziunea digitală, presa scrisă digitală ș.a.

Caracteristici

Având ca punct de pornire schema comunicării interpersonale în cadrul căreia emițătorul transmite un mesaj, prin intermediul unui canal, pentru a fi primit de unul sua mai mulți receptori, comunicarea de masă poate fi personalizată prin scoaterea în evidență a caracteristicilor modelului elementar.

Producătorii sunt personajele principale, aceștia fiind specializați în căutarea și procesarea informației și în conceperea mesajului. Munca acestora este asemenea unei ramificații ce pornește de la resurse la eficiență. Eficiența se dobândește în urma activității a mai multor tipuri de producători ce lucrează concomitent la un singur produs. O simplă pagină de ziar are în spatele acesteia mai mulți reporteri, fotoreporteri și editori, graficieni, corectori, dactilografi ș.a.

Producătorii nu iau contact cu gândurile, reacțiile sau crezurile receptorilor. Singura imagine pe care aceștia și-o formează cu privire la consumatorii mesajului se află în legătura cu sondajele și analizele de audiență la care au acces.

Canalul reprezintă un sistem de tehnologii ce poate fi controlat de instituțiile specializate folosite de producători. Prin intermediul lui se realizează transmiterea mesajului, permițând emițătorului să îmbunătățească calitatea comunicării, să crească aria de difuzare a informației sau viteza de transmirere a acesteia.

Plasarea informației pe un suport material crește posibilitatea manipulării acesteia și scade posibilitatea unor accidente inerente actului de comunicare. În urma acestui pas, informația poate fi transmisă prin undele hertziene sau pe fluxurile electromagnetice pentru a fi difuzată cu viteză la nivelul unor spații geografice distincte și depărtate. Aceasta face ca diferența dintre momentul producerii unui eveniment și transmisia lui să fie nulă.

F. Balle (1990) a remarcat că există trei tipuri de „media”:

Media autonomă presupune ca mesajul să conțină suportul de transmitere. În această categorie se regăsesc cărțile, ziarele sau afișele accesibile în mod direct, deoarece odata cu stăpânirea citirii, codul de acces al acestora, mesajele pot fi decodate. Comunicarea electronică implică existența unui decodor precum televizorul, radioul, calculatorul;

Media de difuzare vizează doar transmiterea mesajelor prin suport (cablu, satelit);

Media de comunicare permite realizarea dialogului la distanță prin intermediul telefonului, a poștei tradițională sau electronică.

Mediile de comunicare traduc mesajele din forma lor inițială într-o formă marcată de caracteristicile ei tehnice. Astfel, imaginile se transformă în pixeli, cuvintele în caractere sau unde electronice, oferindu-le caracteristici noi. Canalul trebuie să asigure eficiența mesajului fără ca acesta să fie afectat de particularitățile fiecărui tip media.

Audiențele mari sunt atinse datorită tehnologiilor moderne de transmitere a mesajelor. Mihai Coman menționează în cartea sa despre un studiu făcut asupra audiențelor care arată că,în SUA, o piesă de teatru ar trebui jucată neîntrerupt timp de 30 de ani pentru a ajunge la audiența medie de 15 milioane de privitori pe care o are transmiterea ei la televizor.

Consumul aceluiași produs mediatic este singurul punct pe care îl are în comun audiența. Receptorii nu locuiesc în aceleași zone, nu se cunosc, sunt eterogeni și sunt puși în lipsa posibilității de a comunica unul cu celalalt sau cu emițătorul.

De asemenea, există și unele întrevederi programate ale audienței pentru a putea consuma același produs mediatic, acesta fiind un interes comun pentru receptori

Posibilitatea receptării mesajului este infinită, dat fiind consumul automat de informații la care suntem supuși fără a fi conștienți. Ascultarea radioului sau a televizorului în timp ce suntem ocupați cu alte sarcini reușește să întipărească anumite date în subconștientul receptorului fără ca acesta să se concentreze pe aceasta.

Producătorii au rolul de a crea mesaje cât mai inedite, atrăgătoare și accesibile pentru grupurile eterogene.

Denis McQuail a folosit termenul „masificat” pentru a denumi diversitatea nedefinită a audiențelor. Acesta susține că ele reprezintă „un agregat de spectatori, cititori, ascultători și privitori”, caracterizat prin „dispersie, anonimat, lipsă de organizare socială, inconsistență în compoziția socială”.

Cu toate acestea, recent, procesele de dezvoltare a tehnologiile de comunicare au produs o „demasificare” a audiențelor, în sensul că multiplicarea genurilor de informație a prilejuit împărțirea publicului în grupuri specializate (filme de aventură, de dragoste, sport, modă, științe, muzică pop, clasică, populară, rock). Acest procedeu s-a aplicat atât în televiziune, cât și în radio sau scris, publicul fiind targetat cu ușurință de genul produsului media oferit.

Cu toate acestea, masificarea este încă prezentă, existând îmbinări infinite de gusturi și interese în rândul audienței (un doctor poate asculta muzică pop, poate urmări filme polițiste și poate citi reviste cancan) fără ca receptorii să se cunoască.

La nivelul comunicării de masă există două procese de interacțiune caracteristice comunicării interpersonale: aceea dintre emițător și receptor și aceea dintre receptori și ei, comunicarea fiind unidirecțională, emițătorul fiind cel care domină actul de transmitere.

Comportamentul receptorilor poate fi afectat prin două modalități de non-comunicare:

Receptorii nu pot comunica direct cu emițătorii. Ascultătorul unui post de radio nu poate influența alegerile emițătorului. Aceștia nu pot fi puși în contact direct decât prin intermediul unor ferestre de comunicare (telefoanele din timpul emisiunilor radio sau de televiziune, articole sau întrebări trimise de cititori). Cu toate acestea, aceste forme de interacțiune sunt extrem de selective, fără putere de influență și cu o distanță de răspuns mare.

Receptorii mesajelor mass-media nu sunt legați între ei printr-un sistem de comunicare complex. Posibilitățile de comunicare la nivelul audiențelor sunt aproape nule. Doar în cazul unor grupuri mai mici apropiate există forme de dialog care au rolul de a analiza sau de a comenta produsul media primit. Există și situații în care anumiți receptori aleg solitudinea în momentul consumării actului de comunicare, considerând acest proces unul de natură intimă.

Conținutul este reprezentat de faptul că produsul media este distribuit ca un bun de consum. Denis McQuail a susținut că „un produs mass-media este o marfă sau un serviciu vândut unor consumatori potențiali, în concurență cu alte produse mass-media”.

Mass-media oferă bunuri culturale aparținând unor categorii diverse:

Informațiile pot lua forma unor date neprelucrate sau a unor date adaptate unor genuri și stiluri jurnalistice precise. J. Ryan și W.M. Wentworth consideră că mass-media oferă „informații care depășesc aria de cunoștințe locale, particulare, referitoare la viața de zi cu zi a unui individ”, „informații ce creează curente de opinie, mode, mișcări sociale, precum și statistici care definesc populații întregi” numite „meta-informații”. Acestea pot fi îmbinate cu celelalte tipuri de conținut.

Ideile și opiniile unor diverși specialiști sau personalități pot fi aflate prin comunicarea mediatică. Audiența își manifestează tendința de apropiere continuă față de un format de emisiune ce oferă părerile unor lideri de opinie, deoarece aceasta își poate întări sau nu anumite convingeri și poate analiza interpretările oferite.

Divertismentul are ca scop relaxarea publicului prin grile de filme, seriale, activități sportive, muzică ș.a. În presă acesta ia forma horoscopului, jocurilor de inteligență, bancurilor sau materialelor ce prezintă știri diverse.

Mesajele cu conținut educațional au o pondere tot mai scăzută în cadrul mass-media. Deși în televiziune mai există programe specializate ce oferă informații clare și concise, în presa scrise acest gen de materiale este din ce în ce mai rar. Pentru a atrage anteția audiențelor mass-media se folosește de o combinație a acestui gen cu cel al divertismentului (concursuri de cunostințe generale).

Deoarece publicul are un caracter eterogen, producătorii trebuie să ofere mesaje tot mai clare, mai simple, mai afective și mai interesante pentru a putea capta atenția rapid.

Teoria efectelor mediatice

Contextualizare

În urma analizării mass-mediei și a efectelor pe care aceasta le are asupra audienței, rezultatele au fost transpuse sub forma unor modele comunicaționale ce au la bază situații specifice. DeFleur a susținut că mass-media acționează în mod direct asupra individului, a culturii, a volumului de cunoștințe, a valorilor și a normelor societății, oferind seturi de imagini, idei sau evaluări .

În acest mod, mass-media fie susține formarea unor grupuri de legături sociale omogene, fie întreține starea de conflict și fragmentarea socială.

Mass-media și rolul influenței personale: Modelul fluxului în doi pași – Katz și Lazarsfeld

Teoria își are originea în campania din 1940 pentru alegerile prezidențiale din SUA. Cercetările din timpul acesteia nu au reușit să stabilească existența unor efecte directe și a unor semnificații din partea presei scrise și a radioului asupra problemei votului și a opiniei.

Explicația oferită de autorități în cazul absenței efectelor a fost: „Adesea, ideile vin de la radio și presa scrisă la liderii de opinie și de la aceștia la segmentele mai puțin active ale populației”.

Windahl și McQuail au construit un model al comunicării bazat pe rolul liderilor de opinie și pe influența personală pe care o au aceștia asupra audiențelor. Teoria creată a fost descrisă în 1978, de Todd Gitlin drept o paradigmă domninantă a teoriei și cercetării în domeniul comunicării.

Baza acestui model o reprezintă următoarele presupoziții:

Persoanele nu trăiesc izolate, ci aparțin grupurilor sociale și intră în legătură cu alte persoane.

Reacția și răspunsul la mesajele mass-media nu sunt directe și imediate, ci mediate de și influențate prin aceste relații sociale. Astfel, se produce un schimb de informații la nivelul grupurilor care pot sau nu să influnețeze punctele de vedere ale fiecărui receptor în parte, în legătură cu subiectul de discuție abordat.

Cele două procese care au loc sunt unul de receptare și atenție, celălalt de răspuns, sub forma acceptării sau respingerii intenției de a influența sau de a informa. În această situație, receptarea nu trebuie confundată cu răspunsul.

Indivizii nu sunt egali în fața companiilor media, ci au diverse roluri în procesul de comunicare și pot fi împărțiți în cei care au rol activ în receptarea și transmiterea ideilor venite de la media și cei care se orientează bazându-se în principal pe contacte sociale.

Cei care joacă un rol mai activ au următoarele caracteristici: apelează mai mult la media, sunt mai sociabili, sunt conștienți că îi pot influența pe alții, că le este atribuit atât un rol de sursă, cât și un rol de orientare.

Modul de comunicare al autorităților în cazul terorismului este strict legat de modelul fluxului în doi pași deoarece presupune o influență a liderilor de opinie asupra audienței aflate în șoc pentru a se putea instaura liniștea, calmul sau pentru a mobiliza grupurile în vederea evitării unei alte situații de acest gen.

Mijloacele folosite de aceștia pot avea un impact puternic deoarece receptorul se încrede în liderii puterii în cazul unor situații de criză și în privința gestionării lor, fiind dispus să recurgă la măsurile impuse de aceștia.

Efectele televiziunii asupra comportamentului individual: modelul psihologic elaborat de Comstock

Modelul lui Comstock este centrat pe efectele directe pe care televiziunea le are asupra comportamentului audienței. Cercetarile acestuia se bazează pe studierea efectelor de agresivitate și delincvență, luând în considerare stările mentale, comportamentul individual,acumularea de informații și imitarea.

Modelul comunicațional are în vedere și punerea în practică a unor manifestări preluate din stimulii oferiți de mass-media.

Schema procesului poate fi descrisă prin următoarea situație: observăm zi de zi prin intermediul mass-media diferite comportamente, astfel, primim un număr de stimuli relevanți sau nu pentru noi. Stimulul constituie reprezentarea unei manifestări concrete surprinse în mass-media, consecințele acțiunii și gradul de realism al acesteia.

Șansele ca un cineva să adopte acest comportament cresc o dată cu scăderea numărului de comportamente pe care acesta deja le cunoaște. În acest moment, individul mai are nevoie doar de o situație reală care să-i favorizeze însușirea manifestării.

În jurul atentatului terorist studiat în această lucrare s-au înregistrat situații de gen, urmând ca în rândurile de mai jos să ofer o scurtă descriere a acestora.

Pe 17 ianuarie 2015, un bărbat de origine marocană a fost omorât cu 17 lovituri de cuțit de către vecinul lui,în urma atentatelor de la Charlie Hebdo. Separat de acest incident, un bărbat de naționalitate română a fost surprins purtând arme albe asupra sa, după ce a amenințat cu moartea persoane de origine musulmană.

Observatorul contra islamofobiei al Consililui Francez de Cult Musulman (CFCM) numărase până la acea dată peste 50 de acțiuni antimusulmane, surprinse în urma contextului atacului terorist.

Modelul dependenței

Ideea acestei teorii a plecat de la simpla constatare asupra faptului că individul pentru a avea acces la informații și la ce se întâmplă în jurul său, apelează cu precădere la mass-media. În acest sens, relația de dependență acționează în funcție de două condiții: dacă societatea trece printr-o perioadă de schimbare, conflict sau instabilitate și dacă media ocupă o poziție importantă în oferirea de informații.

Modelul are drept actori principali mass-media, societatea și audiența, relația dintre ei putând fi schimbată în funcție de raporturile create la acel nivel. Elementele de variație se regăsesc în tipologia următoare:

Sistemul social variază în funcție de gradul său de stabilitate. Sunt vizate situațiile de criză în cadrul cărora sistemul social poate intra în stări de incertitudine, de schimbare, poate fiîntr-o stare de colaps în urma unui război, a unui conflict, a unei prăbușiri economice. Într-un mediu de instabil nevoia de informație va fi mult mai accentuată, audiența având nevoie de certitudinea oferită de autorități și stabilind o stare de dependență intensificată.

Sistemul media poate fi dezvoltat sau nu, diversificat sau capabil de a răspunde nevoilor sistemlui social și al audiențelor. Pe măsură ce acestea sunt mai accentuate, mass-media poate ocupa un loc superior în ierarhia dependențelor audienței.

Audiența dezvoltă diferite tipuri de dependență la nivelul mass-media. Acestea variază conform schemei primului sub-punct, în caz de instabilitate sau de schimbări ale componenței sociale.

În baza modelului inițial, DeFleur și Ball-Rokeach au elaborat o teorie anterioară ce era bazată pe modul în care dependența dintre mass-media și audiență se creează. Acesta e explicat astfel:

„Procesul analizat se bazează pe un model rațional cognitiv, având ca premisă conexiuni logice între conținutul explicit al media și motivele pentru care audiențele îi acordă atenție. Așa cum rezultă din secvențele infățișate, utilizatorul activ al media alege un anumit conținut, pe baza unei nevoi preexistente. O persoană care ia contact cu mesajul media din întâmplare, fără o selecție prealabilă, fie este atrasă, fie își activează nevoile și motivele pentru a acorda atenție media, fie trece mai departe. În faza a doua, cu cât sunt mai intense nevoia și relația de dependență, cu atât sunt mai pronunțate participarea individului, implicarea sa emoțională și cognitivă, și cu atât mai mari șansele de apariție a efectelor menționate. Trăsătura esențială a acestui model este sublinierea naturii dinamice și cumulative a relațiilor de dependență care iau naștere între mass-media și membrii audienței, pe fondul unor condiții generale ale sistemului.”

Decalajele informaționale

Decalajele fac referire la diferențele ce se remarcă între grupurile sociale, în ceea ce priveștenivelul de informații aledomeniilor lor de cunoștere. Deși numărul datelor crește pe zi ce trece, adesea, acestea au un efect negativ, adâncind prăpastia dintre două grupuri sociale.

Tichenor et alii au teoretizat o primă ipoteză ce se baza pe ideea conform căreiaîn momentul fluxului informațional vor asimila cea mai multă informație indivizii care au cunoștințe multiple, un statut socio-economic superior sau care au fost instruiți anterior, decalajul fiind accentuat.

Rogersconfirmă teoria anterioară și adaugă faptul că se evidențiază și decalajul din sfera atitudinilor și a comportamentelor audienței, și faptul că există un efect asemănător și în cazul comunicării interpersonale, existând diverși factori care să contribuie la acest proces.

Thunberg et alii considera că o dată cu trecerea timpului decalajul informațional se va închide. Acesta era de părere că informațiile vor atinge o limită, lăsându-i pe cei ce au adunat materialele pe măsură ce le primeau cu un depozit total de date, iar pe cei ce erau lăsați în urmă să învețe pe parcurs până urmau să ajungă la nivelul privilegiaților.

Unii cercetători au oferit acestei teorii denumirea de „efect de prag”. Atingerea pragului maxim se putea realiza și în momentul în care prima categorie de indivizi își pierdea interesul pentru acel subiect, oprind fluxul de informații pe care îl primeau în legătură cu acesta.

Efectele centrifuge și efectele centripete ale mass-media

Efectele asupra mass-media au creat întotdeauna evaluări și ipoteze contradictorii, estimările făcute pentru acestea având interpretări diferite. Aceste două dimensiuni opuse au valoare pozitivă și negativă, tendințe centrifuge sau centripete.

Prima dintre ele oferă de la bun început o explicație asupra sa. Efectele mass-media pot fi fie pozitive, fie negative, audiența tratându-le ca atare.

Cea de-a doua face referire la caracterul dual al efectelor mediatice, mass-media putând contribui la dispersarea și fragmentarea audiențelor (efectul centrifug) sau poate acționa ca un liant între legăturile și mecanismele de control care integrează unitățile culturale și sociale (efectul centripet).

Înclinația către segregare și individualizare, proces ce conduce la transformarea unui grup omogen într-un grup eterogen de indivizi care își îndreaptă atenția doar spre consumarea produsului este principala cauză a efectului centrifug.

Efectul centripet apare odată cu propagarea și solidificarea unei conștiințe colective și a unei culturi comune prin mass-media monolită.

Deși mass-media poate urma toate tendințele menționate anterior, efectele dezvoltă anumite condiții:

Libertate și schimbare – aduce cu sine o viziune ideală ce implică procesele tehnologice, democrația liberală și economia de piață ce abundă de conținut diversificat;

Integrare – se aplică societăților controlate la nivelul mass-media, atât în ce privește tehnicile de transmisie, cât și în cazul mesajului cu scopul de a promova identitatea culturală;

Lipsa normelor – se asociază, în general, cu o societate fragmentată la nivelul căreia autonomia este scăzută, ponderea mediilor private este ridicată și în care izolarea socială este prezentă;

Dominație – caracterul centralizat al sistemului media aflat în stăpânirea statului sau a trusturilor mari, ce impiedică diversitatea este condiția favorizantă.

Noile media și importanța acestora

Contextualizare

Există o constatare conform căreia noile media reprezintă media existente carora li s-au adăugat ornamente menite să îmbogățească puterea de pătrundere în mentalul colectiv și care sunt prezentate prin procedee tehnologice ce creează o eră a digitalizării.

Trecerea de la una la cealaltă s-a realizat prin utilizarea unor vectori mai dinamici ce au o putere de transmitere a mesajului către audiența sa mult mai mare și prin modernizarea căilor de comunicare deja existente.

Odată cu această schimbare, sensul mesajului nu s-a modificat, chiar dacă acesta a trecut printr-un proces rapid de procesare și transmitere. Efectul acesteia a constat în extinderea publicului care urma a fi influențat subtil la nivelul intereselor și preferințelor sale.

Prezența accentuată a trusturilor media alimentate de sistemul politico-social analizează din ce în ce mai rar aceste entități, ele aparținând autorității corporatiste.

Informațiile vehiculate în mass-media sunt din ce în ce mai des cele ce ating pretențiile grupurilor de interes, jurnalistului cu simț civic rămânându-i sarcina de a oferi știri alternative ce valorifică imparțialitatea, fidelitatea față de adevăr și respectul pentru public.

Deși noile media au apărut și au fost prezentate în literatura de specialitate în urmă cu câțiva ani, interesul cercetătorilor și a jurnaliștilor de a analiza tehnologia din spatele fenomenului și nivelul modificării comunicării de masă a dispărut.

În contextul deja creat, mass-media tradiționale implică costuri mult ridicate, aflându-se într-o cursă continuă cu inovația momentului.

Frederick Williams et alii sunt de părere că:

„atunci când ne referim la noile media avem în minte în primul rând tehnologiile, cele mai multe electronice și digitale, care susțin expansiunea (comunicațională) a timpurilor noastre. Tehnologiile esențiale care stau la baza noilor media includ microelectronica, computerele și rețelele de telecomunicații”.

Regula celor treizeci de ani

Paul Saffo, director la Institutul pentru Viitor, Menlo Park, California, consideră că toate ideile noi au nevoie de o perioadă de timp de aproximativ treizeci de ani până sunt preluate complet în societate. Acesta este de părere că tehnologiile evoluează într-o manieră mult mai rapidă față de trecut, neașteptatul situației fiind acela care crează inovația pe care o anumită cultură o resimte.

De la deplasarea din laborator către piață, produsul trece prin trei etape caracteristice:

„Primul deceniu: multă exaltare, multă nedumerire, nu prea mare infiltrare. Al doilea deceniu: mult flux, infiltrarare produsului în societate începe. Cel de-al treilea deceniu: «Ei și ce?» o tehnologie standard de care dispune toată lumea.

Etapele de dezvoltare se pot suprapune în funcție de produsul de referință, neexistând o etapă concretă care să descrie situația actuală a societății. De altfel, regula nu poate oferi un cadru temporal fix pentru adoptarea pe scară largă a unei tehnologii.

Saffo reformulează această regulă în două moduri:

Descoperirile și inovațiile de laborator au nevoie de un timp mult mai întelungat decât se așteaptă orcine pentru a deveni produse ori servicii comerciale de succes.

Tehnologiile care par să se fi ivit brusc în forma unor produse și servicii de mare succes au fost în curs de elaborare mult mai mult timp decât e dispus oricine să recunoască.

Mai mult decât atât, o tehnologie ieftină și utilă poate avea parte de o infiltrare la scară largă mult mai rapidă, consumatorii fiind luați prin surprindere și impresionați.

Adoptarea noilor tehnologii

De-a lungul timpului tehnologia și-a asumat rolul de a aduce inovația. În 1838 a apărut pentru prima oară telegrafia, proces ce reprezenta transmiterea de informații prin intermediul unor impulsuri nemodulate, folosind alfabetul Morse. În 1844, Alfred Vail concretizează fenomenul sub forma unui telegraf electric cu ajutorul căruia a putut comunica informații de la Washington la Baltimore. Fiind primul proiect de această amploare, mass-media a considerat procedeul unul de o inovație uimitoare ce avea să dezvolte evenimente asemănătoare o dată cu trecerea anilor.

În 1895 a fost transmis primul semnal radio pe o distanță de aproximativ trei kilometri cu ajutorul lui Gugliemo Marconi și Nikola Tesla, urmând ca în 1907 să fie receptat primul semnal, ce corespundea alfabetului Morse. La acea vreme se puneau bazele unei modalități de comunicare ce a reușit să reziste până în zilele noastre.

Odată cu apariția radioului, a luat naștere și aparatul pentru obținerea și vizionarea imaginilor, numit de către frații Lumière cinematograf. Tehnica proiecției cinematografice reușea să „scrie” mișcarea și să creeze un impact copleșitor asupra societății, urmând ca în anii ce aveau să vină, să stârnească dorința fiecăruia de a avea un cinematograf în propria casă.

Astfel, în 1923, Farnsworth creează un mecanism de captare a imaginii ce o transforma în semnal electric, numit iconograf. Patru ani mai târziu prima transmisiune televizată este realizată, urmând ca în decursul a noua ani peste două sute de televizoare să fie deja vândute, cumpărătorii acestuia aparținând societății privilegiate. În zilele noastre, acest decalaj este stopat, existând unul sau mai multe televizoare în fiecare locuință.

În acest mod, viitorul de atunci devine trecutul de azi, tehnologiile fiind într-o continuă schimbare. Foarte puține persoane ar fi crezut în urmă cu peste douăzeci și cinci de ani că instumentele portabile de comunicare vor acapara piața, existând la acel moment doar o versiune utopică, plină de holograme a acestora. În prezent, lupta inovației este dusă între cei mai recenți membri ai noilor media: smartphone-ul, tableta, smart-tv-ul, mass-media fiind preluată de aceștia.

Transformările media de la mediul offline la cel online oferă din ce în ce mai multe oportunități de afirmare și de răspândire a informației în digital. Scopul fiecărui tip media este să scadă costurile și să își crească eficiența, dar și calitatea prezentării.

Nicolae Melinescu este de părere că noile forme de comunicare nu aduc nimic novator mesajului și nu reușesc să stârnească puterea de gândire sau gradul de intuiție. Cu toate acestea, noile media pot oferi un imbold jurnalismului civic, jurnalistul având mai multe posibilități de comunicare prin intermediul noilor dispozitive tehnologice, aparținând și unor rețele sociale ce permit risipirea informației cu o viteză mare, la nivelul unei audiențe mari.

METODOLOGIA

Contextul cercetării

Elaborarea acestei lucrări a început în ianuarie 2015, în urma atentatului de la Charlie Hebdo, tema principala a acestei analize. Toate articolele folosite au fost selectate în perioada ianuarie – martie 2015 din presa online.

Scopul și obiectivul cercetării

În cadrul acestei lucrări am urmărit modul de comunicare al autorităților franceze și al altor lideri de opinie în legătură cu evenimentul ales.

Obiectivul meu a fost acela de a analiza strategia de comunicare și modalitatea de stabilizare a situației de criză. Premisele de la care am pornit au fost centrate în jurul influenței mass-mediei asupra audiențelor, a declarațiilor vehiculate în presă și asupra impactului acestora pentru societatea cărora au fost adresate și asupra climatului francez în urma atentatului.

Metode și tehnici de cercetare

Studiul de caz a fost realizat în urma analizei de conținut a articolelor. Aceasta a avut la bază observarea a numeroase structuri regăsite în alte studii de gen și construirea unei tipologii potrivite pentru tema aleasă.

În funcție de menționarea cuvintelor cheie: lider de opinie, autorități, declară; au fost prezentate opiniile personale în legătură cu titlul și conținutul articolelor, la care se adaugă examinarea corpului textului, a imaginilor incluse și a contextului atentatului pentru a putea percepe informațiile analizate.

STUDIUL DE CAZ

Anunțarea atentatului

Charlie Hebdo este o publicație care satirizează diverse informații, știri sau aspecte ale societății contemporane și care publică săptămânal numeroase caricaturi și desene, reportaje, articole cu tentă polemică și glume.

Revista are o viziune de stânga și o perspectivă anti-religioasă, criticând de-a lungul timpului islamismul, catolicismul, iudaismul și extremismul de dreapta.

Aceste aspecte au condus către o percepție negativă a grupurilor vizate, publicația fiind amenințată în nenumărate dăți de către islamiști. Deși sediul a fost incendiat pe data de 2 noiembrie 2011, revista a răspuns acestora în modul deja caracteristic, păstrându-și atitudinea critică.

Ca o nouă reacție a mahomedanilor, redacția hebdomadarului Charlie Hebdo a fost ținta unui atac terorist de mare amploare, pe data de 7 ianuarie 2015, în jurul orei locale 11:30, care a reușit să zguduie nu numai Parisul, ci și întreaga lume.

În urma atentatului a fost declarată moartea a zece jurnaliști și a doi polițiști și rănirea a alor unsprezece persoane aflate în clădire.

Autorii atacului, Said Kouachi și Cherif Kouachi, au fost găsiți și executați dupa 54 de ore de la atac.

Harith bin Ghazi Al-Nadhari, liderul Al-Qaeda în Peninsula Arabia (AQPA) responsabil de aplicarea Sharia (legea islamică) a revendicat atentatul și a amenințat SUA, Franța și Marea Britanie cu noi atacuri menite să răzbune ofensele aduse Profetului Mahomed.

La scurt timp după acest incident gruparea jihadistă Statul Islamic a făcut, de asemenea, amenințări la adresa Europei și a Statelor Unite

Prezentarea organizațiilor

Statul Islamic

Statul Islamic este o grupare teroristă sunită afiliată a Al-Qaida, care activează în Siria, Irak, Turcia, Liban, Nigeria și Arabia Saudită.

Există numeroase denumiri bazate pe zonele de acțiune ale organizației: Statul Islamic din Irak și Levant (ISIL) sau Statul Islamic din Siria și Irak (ISIS), abreviate și IS sau SI.

Pe 29 iunie 2014 grupul s-a autoproclamat a fi un califat de nivel mondial ce îl avea pe Abu Bakr al-Baghdadi drept calif, luând la acel moment si denumirea de Stat Islamic. Ideea a fost criticată și condamnată de Organizația Nașiunilor Unite, de guverne și de grupări musulmane ce refuzau să-l recunoască.

Din poziția de califat, Statul Islamic susține autoritatea religioasă, politică și militară asupra tuturor musulmanilor și faptul că legalitatea emiratelor, grupărilor, statelor și organizațiilor devine nulă din momentul sosirii trupelor islamiste în acele zone.

Organizația Națiunilor Unite a condamnat ISIL pentru încălcarea drepturilor omului și pentru numeroase crime de război, în timp ce Amnesty International a raportat activitatea acesteia drept epurare etnică.

Grupul a fost desemnat drept o organizație teroristă de Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Indonezia, Malaezia, Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Siria, Egipt, India și Rusia, existând peste 60 de țări care luptă direct sau indirect împotriva acestora.

La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, Statul Islamic a recunoscut că a avut membri infiltrați drept refugiați în Uniunea Europeana. De asemenea, aceștia au reușit să recruteze 4.000 de membri care plănuiesc atacuri aeriene în Europa.

Al-Qaeda

Al-Qaeda, în traducerea sa „Baza”, „Fundația” sau „Fundamentul” este o organizație islamistă globală fondată de Osama bin Laden, Abdullah Azzam și alți câțiva militanți în 1988, ce își are originile în războiul sovietic din Afghanistan. Organizația funcționează ca o rețea care cuprinde atât o armată multinațională, cât și un grup islamist, extremist, jihadist.

Al-Qaeda a fost desemnată drept o organizație teroristă de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Rusia, India și numeroase alte țări.

Organizația a desfășurat atacuri împotriva civililor și a forțelor militante din numeroase țări, tehnicile lor caracteristice fiind asalturile sinucigașe și bombardarea simultană.

Ideologia Al-Qaeda se baează pe crearea unui califat mondial care să instituie o ruptură totală de influențele străine ce încearcă să acapareze țările musulmane.

Mulți experți în terorism consideră că Al-Quaeda a fost considerabil fragmentată de-a lungul anilor, într-o varietate de mișcări regionale care nu se află într-o strânsă legătură una cu cealaltă.

Filialele directe ale Al-Qaeda:

Al-Qaeda din Maghrebul Islamic;

Al-Qaeda din Somalia;

Al-Qaeda din Peninsula Arabică;

Al-Qaeda din Siria;

Al-Qaeda din subcontinentul indian;

Filialele indirecte ale Al-Qaeda:

Brigăzile Abdullah Azzam;

Brigada Al-Mulathameen;

Al-Mourabitoun;

Ansar Dine;

Abu Sayyaf;

Ansar al-Islam;

Mișcarea Islamică East Turkestan;

Emiratele caucaziene;

Fatah al-Islam;

Uniunea Islamică Jihadistă;

Mișcarea Islamică din Uzbekistan;

Jaish-e-Mohammed;

Jemaah Islamiyah;

Lashkar-e-Taiba;

Mișcarea pentru Uniune și Jihad în Africa de Vest;

Grupul Combatant Marocan Islamic;

Mișcarea Rajah Sulaiman;

Batalioane kurzilor Al-Qaeda.

Începând cu 2014, Al-Qaeda a anunțat public faptul că organizația se va distanța de ISIS din pricina brutalității și caracterului notoriu ireductibil, în ciuda divizării regionale care va avea loc la nivelul lumii arabe.

Analiza titlurilor

Titlurile precizează, de cele mai multe ori, contextul discursiv în care este inclus articolul, precizând la un prim contact cu receptorul genul discursiv din care face parte și tipul de informație pe care acesta urmează să o primească. La acest nivel se produce și o primă structurare a corpului textului într-o manieră coerentă.

De asemenea, titul este primul element care contribuie la valoarea ilocutorie a discursului publicației din care face parte.

În primul articol apărut în urma anunțării atentatului din Franța, titlul „În România NU va fi instituit un grad de alertă după atacul de la Paris. Mesajul lui Iohannis: A fost un atac terorist crud.” anunță tema principală de discuție și subiectele abordate. Se observă că titlul este prezentat sub forma a două propoziții pentru a încadra direct contextul și pentru a oferi mesajul autorităților drept o dovadă a credibilității informațiilor. Accentuarea negării scoate în evidență alegerea făcută de România, în vederea gradului de alertă.

La două zile după publicarea acestui articol, pe 9 ianuarie 2015, ziarul Timpul anunță cum „autoritățile confirmă: deținătorii de istatici sunt «aproape sigur» frații Kouachi”. De asemenea se precizează de la bun început genul în care se încadrează articolul prin prezența unei anumite tipologii „Charlie Hebdo – galerie foto/video”.

Sintagma „aproape sigur” pune la îndoială siguranța și credibilitatea autorităților franceze, aceștia având o anumită îndoială în privința atacatorilor, ce putea contribui la starea de panică a societății.

În aceeași zi, Știrile ProTV oferă date referitoare la Indicele Global al Terorismului și la situația României. Titlul „Cum apare România pe harta globală a terorismului. De la soldatul american împușcat cu bile în Mamaia la islamistul moldovean.” urmează aceleași caracteristici menționate anterior în legătură cu contextul articolului, la care se adaugă o informație ce îl leagă pe acesta de alte două știri prezentate în mass-media pentru a intorduce un oarecare istoric al terorismului la nivelul țării.

Pentru a calma și concretiza situația, la câteva ore după apariția știrii pline de incertitudine în legătură cu autorii, Mediafax publică declarația lui Francois Hollande, atrăgând atenția asupra acesteia din titlu – „Autorii atacului comis la revista Charlie Hebdo și teroristul de la magazinul din Paris au fost uciși. Hollande: Suntem mândri de activitatea poliției.”

Președintele transmite în mod direct felicitări serviciului de poliție francez, scoțând în evidență munca pe care aceștia au reușit să o depună în capturarea autorilor.

În umbra atentatului din Franța, numeroși lideri de opinie și-au exprimat părerea pozitivă sau negativă asupra celor întâmplate. Informațiile din presă au creat o adevărată divergență între cele două planuri, oferind subiecte de dezbatere intensă publicului larg.

Astfel, pe 14 ianuarie 2015, ProTV prezintă unul dintre punctele de vedere controversate asupra atacului. „Președintele Turciei dă vina pentru atacurile de la Paris pe autoritățile franceze: Ura față de Islam e periculoasă”. Titlul aduce în prim plan acuzele autorităților turce în privința gestionării islamofobiei și ipocriziei de care a dat dovadă Occidentul.

De asemenea, „regele Iordaniei califică situația creată de gruparea SI drept un «al treilea război mondial»”. Având o atitudine solidară, regele Abdullah atrage atenția asupra viitoarelor pericole și asupra unei alianțe împotriva organizației teroriste.

O dată cu liniștirea climatului european, atenția s-a concentrat pe măsurile ce trebuiesc luate în vederea evitării unei astfel de situații și eliminării motivelor care au condus la aceasta, vehiculându-se în presă diverse articole ce au la bază acest subiect.

Pentru a oferi un punct de plecare asupra acestei problematici, Știrile ProTV prezintă estimarea făcută de Europol conform căreia „în Europa trăiesc între 2.500 și 5.000 de musulmani radicalizați” ce fac „dejucarea unor atentate, tot mai complicată”. Având în față aceasta afirmație, se pot contura două puncte de vedere pe baza acesteia. Unul accentuează atenția pe care o oferă autoritățile pentru a ține în evidență numărul islamiștilor, iar a două oferă o notă de suspiciune în legătură cu aproximarea prezentată, cifra nefiind exactă.

Venind în completarea acestei idei, un alt articol al trustului anunță că „liderii europeni vor să apere libertatea presei cenzurând internetul”. Deși pare o știre de interes general ce nu este legată de nici un eveniment, prezența imedat următoare a sintagmei „fascinația jihadistă” și „butonul de extremism” trimite instant la cauzele atentatului de la Paris, fiind deja cunoscută infromația conform căreia hebdomadarul Charlie Hebdo avea o atitudine reticentă și zeflemitoare cu privire la islamism, lucru ce a cauzat stârnirea conflictului dintre aceștia și populația mahomedană.

Punerea în pagină

Așezarea în pagină oferă unei publicații o identitate proprie, orice schimbare având nevoie de o explicație și de o motivație din parte organelor de presă pentru ca publicul țintă să înțeleagă și să accepte modificarea. În caz contrar, transformările violente ale imaginii pot contribui la alterarea identității publicației.

J. Bertin a considerat că pagina este un plan ce reunește două dimensiuni (axa orizontală și axa verticală), distribuția caracterelor tipografice, a coloanelor, a titlurilor, a ilustrațiilor și „variabilele vizuale”.

În cazul articolelor studiate în această lucrare, punerea în pagină nu reprezintă o carcteristică principală a publicației deoarece analiza se bazează pe articolele din mediul online. Din acest motiv, observațiile vor fi făcute la modul general.

Se remarcă de la bun început prezența unei singure coloane la nivelul întregului articol. În mediul online este constantă această prezentare deoarece o structurare pe coloane ar îngreuna modul de construcție a unui site, ce permite crearea unei clasificări clare a tipurilor de articole, a interviurilor, a rubricilor de meteo, de sport și a reclamelor.

Astfel, se menține o organizare simplă în pagină ce presupune doar acțiunea de scroll pentru a putea vizualiza în întregime articolul.

O altă observație ține de modul de distribuție a titlului. Acesta se află la începutul fiecărui articol, marcând subiectul principal dezbătut. Chapeaul sau lead-ul servește ca o continuare a acestuia, oferind informații în plus, sub forma unui mic rezumat al întregului articol.

În cadrul câtorva articole se remarcă și intertitlul ce are rolul să segmenteze articolele mari, ce abordează mai multe subiecte pentru a-i putea fi clare și ușor de citit receptorului.

Din punct de vedere al paragrafelor unui articol, se constată o structură clară ce se bazează pe o tiplogie simplă. La nivelul articolelor studiate se observă:

există paragrafe introductive ce atrag atenția receptorului și induc starea și contextul știrii respective – „În Franța, tensiunea este palpabilă pe străzi. Duminică au avut loc – în paralel – manifestații ale extremei-drepte și ale musulmanilor care cer să nu le mai fie insultat profetul.”

paragrafe de dezvoltare ce expun pe larg ideea menționată sumar în cadrul primului paragraf – „Regele Iordaniei a apreciat că președintele american Barack Obama are dreptate când spune că membrii grupării Stat Islamic nu ar trebui numiți extremiști islamici, pentru că ei caută o legitimitate în interiorul Islamului, pe care nu o au. «Acești oameni vor să fie numiți extremiști. Adică, ei consideră acest lucru un semn de onoare», a afirmat el. «Nu, noi suntem musulmani, nu știu ce sunt acești oameni, dar cu siguranță nu au nici o legătură cu religia noastră», a adăugat suveranul, într-un interviu acordat CNN.”

paragrafe de tranziție ce fac legătura între două subiecte și creează logică – „Interesant este faptul că nu a fost menționat un incident mult mai apropiat de granițele noastre. Recent, un cetățean moldovean s-a declarat membru al grupării teroriste Statul Islamic și a postat un clip în care cerea instaurarea califatului și a legii islamice Sharia.”

paragrafe conclusive ce aduc o viziune de ansamblu asupra întregului articol și surprinde ideea de la care s-a pornit – „Acesta este, de asemenea, atentatul cel mai sângeros din țară de la raidul taliban împotriva unei școli din Peshawar (nord-vest), soldat cu 150 de morți la 16 decembrie.”

Mai mult decât atât, se remarcă și articole live care sunt updatate în funcție de cele mai recente aspecte ce privesc un eveniment și care sunt structurate după zi și oră, ajungând asemeni unei arhive. La nivelul acestora paragrafele au o structură cronologică de la care nu trebuie să se omită nici o informație. În caz contrar, receptorul este deconectat și pierde logica evenimentelor.

Fotografiile

Fotografiile asigură autenticitatea ziarului, având un rol activ atât în susținerea informației, cât și în persuadarea cititorului. Acestea pot reproduce o scenă sau pot prezenta evenimentul în modul în care a fost surprins prin intermediul acesteia, acționând ca o ancoră în realitate.

Imaginea trebuie să transmită vizual ceea ce este deja comunicat în scris, între cele două existând o relație de dependență.

Articolele studiate au la bază două tipuri diferite de structurare a imaginii în pagină: unele prezintă două sau trei fotografii reprezentative, punând accentul pe informația scrisă, iar altele reprezintă adevărate galerii foto, oferind cititorului un număr mare de imagini ce vin în susținerea oricărei informații menționate.

În cadrul articolelor live, imaginile acoperă o paletă largă de informații prezentate succint. Se remarcă în unul dintre cele trei articole ce se încadrează acestui gen, nouă fotografii ce suprind procesul de căutare al autorilor atentatului. Imaginile înfățisează poliția franceză în timpul filtrelor organizate la ieșirile din localități, momente în care aceștia verifică mașinile, fiind înarmați și însoțiți de câini dresați special pentru aceste acțiuni sau în timpul raidurilor elicopterelor. O dată cu acestea, este prezentată și o poză trimisă de unul dintre martori revistei Le Monde în care forțele speciale sunt surprinse intrând într-un depozit și încercând să urce pe acesta pentru a putea fi verificat.

Următoarele imagini reprezintă primele pagini ale ziarelor The Guardian, The Daily Telegraph, Daily Star, Metro, Libération, Le Figaro și The New Yorker care anunță atentatul și vânătoarea teroriștilor.

Ca o continuare a contextului pe care ai reușit să îl cunoști până în acest moment, ziarul Timpul oferă și o viziune asupra mesajului de solidaritate creat și a impactului pe care acesta l-a avut, fiind prezentat sub forma unui banner electric pe autostradă ce atrage atenția asupra evenimentului și doliului național instaurat, unei hârtii printate din mâna unei copile ce stârnește un val de emoții la nivelul receptorului și cea a manifestațiilor din Paris ce aprind orașul prin omagiile aduse victimelor.

Respectând ordinea dată de instantaneul postării informației, publicația publică pozele din timpul capturării celor doi autori ai atentatului. În acest mod, autoritățile încearcă să ofere o siguranță cititorului, aceea că gruparea se află în custodia poliției franceze fără a mai exista posibilitatea unor noi complicații.

Pentru a-și arăta respectul față de cei ce au murit în timpul acestui atac terorist, publicația publică pozele acestora, alături de un mesaj de omagiere.

În cel de-al doilea articol live se păstrează același conținut prezentat anterior, și anume imaginile surprinse din timpul „vânătorii” vinovaților în care ne sunt prezentate acțiunile poliției franceze, la care se adaugă hărți cu pozițiile acestora.

Una dintre hărți conturează drumul pe care l-au avut atacatorii după ce au reușit să fugă din Paris: furtul mașinii din Montagny-Sainte-Félicité, schimbul de focuri de lângă Seine-et-Marne, aflat în dreptul localității Dammartin-en-Göele.

O alta atrage atenția asupra unei posibile complicații în ceea ce privește operațiunea poliției. Potrivit mass-mediei franceze, în apropierea tipografiei din Dammartin-en-Göele, locul în care frații Kouachi au luat zece ostatici, se află o școală și un liceu. Imaginile și informațiile au fost distribuite publicului pentru a putea fi luate anumite măsuri de protecție împotriva celor doi frați și pentru a sublinia faptul că autoritățile se preocupă de siguranța cetățenilor.

Al treilea articol live ilustrează dejucarea unei celule teroriste din Belgia. Prima imagine reprezină harta locației în care s-a aflat gruparea, în care cititorul poate observa distanța dintre aceasta și capitala Bruxelles. Următoarele fotografii surprind atmosfera din urma capturării grupării, prezentând polițiștii de la fața locului echipați special pentru acest gen de operațiune, ambulanțele venite pentru ridicarea unui rănit și a celor două persoane ce au murit în schimbul de focuri și perimetrul semnalizat.

În ceea ce privește imaginile prezentate în cadrul articolelor simple voi alege să le prezint pe rând sau grupate pe subiecte, dacă se remarcă astfel de tipologii.

Pe 9 ianuarie 2015, informațiile apărute în presă încadrează România drept o țară în care impactul terorismului este nul, iar în susținerea acestora există reprezentarea hărții creată de Institutul de Economie și Pace. Se dorește, astfel, stabilirea unui stări de calm la nivelul societății românești ce nu trebuie să fie îngrijorată din acest punct de vedere.

Pe 13 ianuarie, mass-media anunță că Le Canard enchainé, o altă publicație satirică franceză a primit amenințări teroriste. Singura imagine prezentată este cea a logo-ului revistei, suprapusă unui fundal roșu care, într-un mod abstract, face o trimitere directă la sângele vârsat în atentatul din Paris.

La o săptămână după acesta, pentru a sublinia ideea articolului, Știrile ProTV folosesc în articolul acestora două imagini artistice ce dau imediat sens informației. Cenzurarea internetului este reprezentată prin intermediul unui bărbat ce are în loc de gură un fermoar ce se închide, semnificând nevoia lipsei unor anumite informații ce sunt în prezent propagate pe internet. Cea de-a doua imagine reprezintă un război cibernetic între receptor și emițător, ținut sub forma unui joc de șah în care mișcările cititorului sunt reflectate în mediul online în timp real. Astfel, autoritățile atrag atenția asupra ideii că orice contact pe care îl avem în online este urmărit și receptat de cineva.

Schemele narative

Autorii

Modalitatea de prezentare a informațiilor, alegerea acestora, a fotografiilor și impactul pe care îl creează la nivelul cititorului se datorează autorilor articolelor, oamenii ce stau în spatele ziarului și asigură o doză zilnică de informație.

În cadrul articolelor pe care se bazează această lucrare toate informațiile sunt prezentate clar și simplu pentru a permite fiecărui receptor să înțeleagă și să stăpânească informația primită, fără a avea stări de confuzie în legătură cu termenii sau sintagmele folosite.

Prezentarea unui număr mai mare de opinii ce variază între planurile pozitiv și negativ fac posibile dezbaterile pe baza celor citite, la nivelul audienței ce urmărește publicația respectivă. Acesta este motivul pentru care trusturile mass-media au pagini personale pe diverse rețele sociale sau chiar o rubrică de comentarii la baza fiecărui articol.

Permiterea răspândirii opiniei publice prin rețeaua publicației, dar și oferirea unui posibil răspuns fidelizează și conferă credibilitate organului de presă, stabilind, de asemenea, o audiență constantă ce poate oferi feedback.

Statul

Statul este principalul distribuitor pentru informațiile de natură politică, administrativă, care ajung mai apoi la audiență, prin intermediul mass-media.

În situațiile de criză, încadrându-se în acestea și atacurile teroriste, autoritățile trebuie să ofere un flux continuu de informație către societate, pentru a clarifica poziția acestora și pentru a oferi detalii importante în legătură cu acțiunile întreprinse dar și să apeleze la anumite tehnici de calmare și asigurare a audiențelor de faptul că totul stă sub controlul acestora.

De asemenea, statul joacă un rol persuadant asupra receptorilor mesajelor, asemeni modelului lui Katz și Lazersfeld prezentat anterior în partea teoretică. În acest fel, liderii de opinie au ca scop impunerea unui tip de comportament ce trebuie să conducă la reușita acțiunilor întreprinse de poliție și trebuie să minimizeze efectul evenimentului asupra societății.

Prezentarea poziției statului

Din punct de vedere al analizei ce se bazează pe statele care au luat o poziție asupra evenimentelor din Franța, este necesar să menționăm țările care au venit cu o părere pro sau contra asupra atentatului. Consider că este necesară prezentarea acestor informații acum pentru ca situația Franței să poată fi analizată pe larg în cadrul subpunctelor ce urmează, dată fiind implicarea ei directă în organizarea strategiilor de comunicare și de acțiune a poliției franceze.

România, Turcia, Iordania, Rusia, Afganistan, Peninsula Yemen și Cecenia și-au exprimat punctele de vedere în funcție de caracterul religios, manifestațiile la nivel național sau impactul avut asupra acestora.

În urma discuției dintre Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al SRI a declarat pentru presă că „până în prezent, în România, nivelul de alertă teroristă se menține la albastru precaut, ceea ce înseamnă că informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc scăzut de atac terorist în România”. Însă, pentru a sublinia această părere președintele a transmis că deși atacul terorist a fost unul crud, în România nu va fi instituit nici un grad de alertă.

Scopul acestui mesaj, alături de condoleanțele și ținuta solidară a țării, a fost acela de a transmite un sentiment de calimitate, de a convinge societatea de buna gestionare a situației actuale și de a înscrie România în Europa actuală drept o țară educată, responsabilă legată printr-un interes comun asupra binelui colectiv.

De asemenea, oficialii români au decis să convoace o ședință a Grupului Interministerial Strategic care să impună un ordin de protecție asupra ambasadelor României în Europa, în eventualitatea oricărei alte acțiuni teroriste.

De aceeași baricadă se declară și regele Abdullah al Iordaniei. Acesta susține că „lumea occidentală și cea arabă trebuie să reacționeze împreună la amenințarea reprezentată de grupul Stat Islamic, apreciind că este vorba despre un al treilea Război Mondial”. Atitudinea reticentă în privința organizației teroriste situează Iordania drept un aliat al Europei.

La polul opus, se situează evenimentele ce condamnă atitudinea zeflemitoare avută de hebdomadarul Charlie Hebdo, la adresa profetului și a religiei musulmane.

În urma incendierilor unor lăcașe de cult și stârnirii unor manifestații violente autoritățile religioase și politice au condamnat atentatul și caricatura care a condus la acesta. În cadrul unui comunicat de presă, un reprezentant al autorităților din Fâșia Gaza a fost de părere că publicația nu și-a învățat lecția, încurajând musulmanii să nu mai tacă în fața unor astfel de insulte.

Susținând afirmațiile anterioare, președintele afgan Ashraf Ghani a considerat că publicarea unor alte caricaturi ale lui Mahomed, la o săptămână după atentatul de la Charlie Hebdo, este ireproșabilă, iresponsabilă și o insultă clară adusă lumii și religiei islamice.

Cu o atitudine contradictorie față de solidaritatea mondială la care contribuise inițial, autoritățile ruse hotărăsc să se distanțeze și să îndemne presa rusă către abținere în publicarea unor mesaje referitoare la caricaturi sau la Charlie Hebdo. În același timp Centrul pentru supravegherea presei Roskomnadzor apreciază ca pe teritoriul Rusiei caricaturile sunt „împotriva normelor etice și morale stabilite de secole de coabitare între diverse popoare și confesiuni religioase”.

Aceeași situația s-a remarcat și la nivelul Turciei, președintele renunțând la solidaritatea de care dăduse dovadă inițial, pentru a acuza Occidentul de o ipocrizie evidentă. Recep Tayyip Erdogan a condamnat vizita premierului turc la Paris și a învinuit cetățenii francezi, fiind de părere că aceștia au comis adevăratul masacru la adresa musulmanilor.

Se remarcă contrarierea pozițiilor autorităților turce și blamarea și susținerea, totodată, a atentatelor din Franța, oferind un climat plin de confuzie și dezacord audienței turce.

Aceste poziții au fost intens criticate în mediul online, Rusia și Turcia oferind impresia de iresponsabilitate și o mare lipsă de respect la adresa victimelor atentatului și familiilor acestora. Contrazicerea denotă deficitul unui comportament etic ce conduce vertiginos către pierderea credibilității.

Strategia autorității

În urma atacului terorist de la sediul publicației Charlie Hebdo, autoritățile franceze au avut nevoie de trei zile pentru a reuși să le dea de urmă autorilor și să restaureze starea de liniște la nivelul Europei.

După anunțarea evenimentului un echipaj de poliție este trimis către sediul redacției. Atacatorii reușesc să treacă cu ușurință de aceștia, alegând să se îndrepte către nord-estul Parisului, schimbând vehicului pentru a trece mai ușor de eventualele patrule de poliție. Deși au recurs la această modalitate, mașina a fost găsită, iar teroriștii au fost identificați, actele de identitate fiind uitate.

La acest moment, președintele Franței merge la locul evenimentului de unde lansează un apel la unitatea națională a comunității franceze.

În scurt timp, în mass-media sunt distribuite fotografiile și numele celor doi jihadiști pentru a putea fi recunoscuți cu ușurință pe teritoriul european.

Pentru a marca respectul avut pentru victime și starea de doliu național, sloganul „Je suis Charlie” este propagat intens pe rețelele de socializare, având un impact imens. Astfel, în acea seară au avut loc numeroase manifestații în Franța, mobilizarea fiind impresionantă.

În dimineața celei de-a doua zi, în Montrouge, o polițistă este omorâtă, iar colegul ei, agent municipal, este grav rănit în urma unui atac armat al cărui autor rămâne necunoscut. Poliția umărește această pistă, făcând diverse raiduri în localitățile din apropiere.

La aproximativ 80 de kilometri în direcția opusă, în apropiere de Villers-Cotterêt, cei doi frați sunt recunoscuți de către administratorul unei benzinării. Sunt efectuate alte căutări fără rezultat, polițiștii reușind să fie debusolați.

La două zile după atentat urmăririle sunt reluate, autoritățile franceze fiind trimise către Montagny-Sainte-Félicité, locul în care unei femei îi este furată mașina și care a reușit să-i recunoască pe frații Kouachi. Îndreptându-se în aceeași direcție teroriștii iau o ostatică la Dammartin-en-Göele. Având locația lor exactă, autoritățile franceze împândesc zona, cu ajutorul elicopterelor și a forțelor terestre, și evacuează școlile și liceele din zonă.

În același timp, suspectul de la Montrouge este identificat în urma unui atac armat din nord-vestul Parisului. Se urmărește premisa conform căreia, cele trei persoane se află în legătură, Amedy Coulibaly (autorul luării de ostatici) având rolul de a distrage atenția de la frații Kouachi ce trebuiau să părăsească regiunea.

Pentru a interveni eficient, autoritățile franceze acționează simultan, ucigându-i într-un schimb de focuri pe cei trei, punând capăt terorii și panicii din teritoriul francez.

la o primă vedere, strategia autorităților pare că a funcționat destul de bine, reușind capturarea autorilor atentatului. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, întreaga operațiune de mobilizare a unui număr mare de trupe și a poporului francez ar fi putut fi evitată prin intervenția mai multor echipaje de poliție în momentul în care frații Kouachi au părăsit sediul publicației.

Comentariile autorităților

Venind în susținerea activităților întreprinse de poliția franceză, liderii de opinie au făcut numeroase comentarii ce au avut rolul unor ancore în credibilitatea acestora și în ceea ce consideră aceștia drept modul corect de gestionare a situațiilor de criză.

Președintele Franței, Francois Hollande a îndemnat în numeroase dăți populația către o unitate a societății civile, considerând că numai aceasta va putea pune capat situației și va putea evita alte evenimente de acest fel.

De asemenea, a promovat mesajul „Vive la France”, preluat mai apoi și de către Barack Obama în discursul acestuia în care își transmitea solidaritatea față de atacul de la Paris și față de cultura și societatea franceză.

Comentariile președintelui au fost relativ retincente în privința acțiunilor de căutare ale teroriștilor, acesta preferând să fie cel care contribuie la climatul general al țării și la mobilizarea într-o mare măsură a poporului francez.

Chiar și în urma prinderii fraților Kouachi, Francois Hollande a preferat să susțină același discurs, îndemnând țara să dea dovadă de vigilență, pentru că aceasta nu reprezintă ultima situație de criză cu care se vor intersecta și pentru că speră ca următoarea să fie anticipată.

Sursa de informații reprezentativă pentru mass-media și pentru presă a fost constituită de reprezentanții Ministerului de Interne, Ministrul Francez al Culturii, Ministrul Franței și prefecții francezi, care au oferit informații cu privire la poziția grupării teroriste și la activitățile poliției franceze.

CONCLUZII

În urma analizării a treisprezece articole apărute în presa online în perioada ianuarie – martie 2015 am reușit să prezint modul de comunicare al autorităților în cazul unui atac terorist, prin prisma declarațiilor făcute de autoritățile franceze.

Consider, fără a aduce acuze sistemului francez, că strategia acestora a reușit să încheie situația de criză în momentul capturării autorilor atentatului, dar cu siguranță întregul atentat, sau întreaga căutarea a acestora ar fi putut fi evitată dacă ar fi existat comunicare imediată din partea publicației și un răspuns imediat al poliției franceze.

BIBLIOGRAFIE

Coman, Mihai, Mass-media, mit și ritual. O perspectivă antropologică, Polirom, București, 2003

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, ediția a II-a, Polirom, București, 2004

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, ediția a III-a, Polirom, București, 2007

Coman, Mihai, Media Events. Perspective teoretice și studii de caz, Editura Universității din București, București, 2011

Garcin-Marrou, Isabelle, Media vs. Terorism, Tritonic, București, 2005

Melinescu, Nicolae, O viziune despre televiziune, Apled, Craiova, 2013

Moillaud, Maurice, Tetu, Jean-Francois, Presa cotidiană, Tritonic, București, 2003

Windahl, Sven, McQuail, Denis, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, Comunicare.ro, București, 2001

Fidler, Roger, Mediamorphosis: Să înțelegem noile media, Idea Design & Print, Cluj, 2004

ANEXE

Articolul 1

Articolul 2

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 5

Articolul 6

Articolul 7

Articolul 8

Articolul 9

BIBLIOGRAFIE

Coman, Mihai, Mass-media, mit și ritual. O perspectivă antropologică, Polirom, București, 2003

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, ediția a II-a, Polirom, București, 2004

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, ediția a III-a, Polirom, București, 2007

Coman, Mihai, Media Events. Perspective teoretice și studii de caz, Editura Universității din București, București, 2011

Garcin-Marrou, Isabelle, Media vs. Terorism, Tritonic, București, 2005

Melinescu, Nicolae, O viziune despre televiziune, Apled, Craiova, 2013

Moillaud, Maurice, Tetu, Jean-Francois, Presa cotidiană, Tritonic, București, 2003

Windahl, Sven, McQuail, Denis, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, Comunicare.ro, București, 2001

Fidler, Roger, Mediamorphosis: Să înțelegem noile media, Idea Design & Print, Cluj, 2004

ANEXE

Articolul 1

Articolul 2

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 5

Articolul 6

Articolul 7

Articolul 8

Articolul 9