Modalitati DE Combatere A Evaziunii Fiscale

Drept

Modalitati DE Combatere A Evaziunii Fiscale

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Cap. I DEFINIREA CONCEPTULUI DE EVAZIUNE FISCALĂ.

1.1. Cauzele apariției evaziunii fiscale

1.2. Definirea evaziunii fiscale

1.3. Forme ale evaziunii fiscale

1.4. Evoluția evaziunii fiscale în România

Cap. II INVESTIGAREA INFRACȚIUNII DE EVAZIUNE FISCALĂ.

2.1. Considerații generale

2.2. Direcții de investigare

2.3. Tehnici de investigare

2.4. Pedepse aplicate pentru infracțiunile de evaziune fiscală

Cap. III. MĂSURI DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE.

3.1. Măsuri de combatere a evaziunii fiscale în România

3.2. Propuneri de acte normative pentru diminuarea evaziunii fiscale ..

3.3. Cooperarea internațională

CONCLUZII

Bibliografie

Cap. I DEFINIREA CONCEPTULUI DE EVAZIUNE FISCALĂ.

Cauzele apariției evaziunii fiscale

Apariția evaziunii fiscale este în strânsă legătură cu statul și apariția lui. Se observă că, în decursul istoriei, formele de manifestare au evoluat tot timpul, în pas cu dezvoltarea economico-socială. A te sustrage de la plata obligațiilor a fost mai tot timpul o preocupare a celor care trebuiau să le plătească.

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale deosebit de importante cu care se confruntă fiecare stat al lumii. Nu putem spune ca există un stat care a eradicat în totalitate acest fenomen. Statele încearcă să găsească soluții pentru a limita cât mai mult consecințele nedorite pe care evaziunea fiscală le generează asupra economiei.

Apariția acestui fenomen este în strânsă legătură cu apariția sistemului de taxe și impozite , implicit cu apariția cetățeanului contribuabil.

Efectele negative indiscutabile pe care le generează fenomenul evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelului încasărilor veniturilor fiscale, determinând importante distorsiuni în mecanismul funcționării pieței.

În România fenomenul evaziunii fiscale a luat, în ultimii douăzeci de ani, o amploare deosebită, afectând grav dezvoltarea economică a țării. Fenomenul este în continuare foarte greu de controlat și de cuantificat, cest lucru datorându-se mai multor factori, dintre care amintim imperfecțiunile și particularitățile legislației fiscale, nivelul scăzut de cultură fiscală, politicile fiscale agresive pe care statul le promovează și nu în ultimul rând corupția, care este prezentă și în structurile organelor cu atribuții în combaterea fenomenului evaziunii fiscale.

Presupunem că amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor determina să-și ia o serie de precauții specifice, pentru a se sustrage de la obligațiile sale față de stat. După mai mulți analiști, se conturează chiar o psihologie a contribuabilului de a nu plăti niciodată decât ceea ce nu poate să nu plătească considerând impozitele și taxele mai mult ca un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice .

1.2. Definiția evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală a fost definită de Legea 87 din 1994 în următorii termeni :

,, Evaziunea fiscală este sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor , taxelor , contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale , bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili ”. (1)

Legea 87 a intrat in vigoare la data de 23.11.1994 producându-și efectele până la data de 26.08.2005, fiind abrogată și înlocuită de Legea nr. 241 / 2005. (3)

Această lege nu dă însă o definiție a evaziunii fiscale rămânând să acceptăm definiția dată de Legea 87 / 1994.

Profesorul universitar D.D. Șaguna definește evaziunea fiscală ca fiind

:

„ Rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a unei neprevederi și nepriceperi a legiuitorului, a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune ”.(2)

Indiferent de modul în care a fost definit acest fenomen, evaziunea fiscală reprezintă, de fapt, neîndeplinirea, cu rea credință, de către contribuabil, a obligațiilor fiscale.

Domeniul în care evaziunea fiscală se manifestă este foarte întins, fiind în strânsă legătură cu varietatea și volumul teaxelor sau a impozitelor. Totuși, ea se manifestă pregnant în special în domeniul impozitelor directe, influențând randamentul acestora.

1.3. Forme ale evaziunii fiscale

În ultimii ani, acțiunile având drept scop eludarea dispozițiilor fiscale s-au mutat tot mai mult din interiorul sistemelor fiscale naționale către exterior, în afara câmpului de acțiune al legii fiscale naționale, acest fenomen fiind încurajat și de tendințele de globalizare economică, socială și chiar politică.

Având în vedere acest context nou, un criteriu important după care pot fi clasificate formele de manifestare a evaziunii fiscale îl reprezintă spațiul de referință, în funcție de care se poate identifica evaziunea fiscală la nivel național și evaziunea fiscală la nivel internațional.

În continuare voi detalia fenomenul evaziunii fiscale la nivel național.

În funcție de modul cum poate fi săvârșită, evaziunea fiscală cunoaște două forme de manifestare:

Evaziune licită (realizată la adăpostul legii);

1.3.2 Evaziune ilicită ( fraudă fiscală )

Pentru a putea preveni și combate fenomenul evaziunii fiscale trebuie să înțelegem foarte bine situațiile care o favorizează și de asemenea, metodele utilizate.

1.3.1 Evaziunea fiscală licită

Această formă de evaziune reprezintă sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale realizată prin interpretarea legilor fiscale în favoare contribuabilului, acțiunile respective neputând fi considerate contravenții sau infracțiuni și nu este pedepsesc.

Ea presupune exploatarea cadrului normativ existent, în sensul valorificării inteligente a inconsecvențelor, contradicțiilor sau echivocității unor prevederi legale, în scopul evitării obligațiilor legale către stat. De asemenea, trebuie spus că în condițiile în care valorificarea portițelor legislației fiscale nu contravine dispozițiilor acesteia, înseamnă că o astfel de acțiune este permisă de legiuitor.

Evitarea obligațiilor fiscale, în limitele legii, necesită, de obicei, asistență din partea unor contabili sau avocați specializați în domeniul fiscal. Aceste costuri de evitare sunt suportate și justificabile doar pentru contribuabilii cu venituri mari, în timp ce contribuabilii cu venituri modeste apelează, atunci când se sustrag impozitului, la frauda fiscală, deoarece nu presupune costurile unei consultanțe specializate.

Frecvența acesteia este mai accentuată în perioadele când se modifică sau se introduc legi noi, precum și atunci când statul utilizează, în mod intenționat, impozitul în scopul promovării unor politici stimulatoare față de anumite categorii socio-profesionale sau în anumite domenii de activitate.

În practică, faptele de evaziune fiscală bazate pe interpretarea favorabilă a legii (evaziune fiscala legală) sunt diversificate și numeroase, în funcție de inventivitatea contribuabililor și de caracterul confuz al legii.

Voi enumera în continuare câteva aspecte ale legislației și reglementărilor din România care pot favoriza evaziunea fiscală licită:

acordarea unor facilități fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parțiale, reduceri, deduceri etc.(4);

acordarea unor scutiri delimitate temporar, în cazul înființării de noi societăți comerciale(5);

scoaterea de sub incidența impozitului a veniturilor aferente depozitelor bancare și a celor provenite din plasamente în obligațiuni emise de stat;

nereglementarea cheltuielilor generale ale societăților comerciale, aceasta creând tentația supraevaluării, prin creșterea, nejustificată economic, a acestora;

impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme medii de venit creează condiții, pentru contribuabilii care realizează venituri mai mari decât media, să nu plătească impozit pentru diferența respectivă;

exploatarea unor lacune ale legii etc.

În practică, faptele de evaziune fiscală bazate pe interpretarea favorabilă a legii (evaziune fiscala legală) sunt diversificate și numeroase, în funcție de inventivitatea contribuabililor și de caracterul confuz al legii.

Metodele cele mai frecvent folosite sunt următoarele:

înființări de societăți în lanț de către același patron sau grup de asociați, după ce o societate a acestora ieșea din perioada de scutire de la plata impozitului pe profit;

investirea unei părți din profitul realizat în achiziții de mașini și utilaje pentru care statul acordă reduceri la impozitul pe profit;

folosirea dispozițiilor legale privind donațiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu;

scăderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclamă și

publicitate, în valoare mai mare decât cele care rezultă din aplicarea cotelor legale;

interpretarea favorabilă a dispozițiilor legale, care prevăd importante facilități pentru

contribuțiile la sprijinirea activităților social-culturale, științifice și sportive;

constituirea de fonduri de amortizare sau rezervă într-un cuantum mai mare

decât cel justificat din punct de vedere economic.

aplicarea legislației privind întreprinderile familiale (înainte asociații familiale) sau a societăților comerciale constituite de soția și copiii întreprinzătorului, caz în care veniturile se împart între aceștia în scopul micșorării cuantumului impozabil, situația favorizând diminuarea corectitudinii profesionale, urmărindu-se interesul familial, iar astfel venitul total impozabil al membrilor de familie se va împărți în mod egal și nu proporțional contribuției fiecăruia;

constituirea de depozite de păstrare și administrare a fondurilor de către părinți în favoarea copilului minor. În acest caz, deși venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul plătit este mai mic în comparație cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat;

Evaziunea fiscală ilicită

Evaziunea fiscală ilicită (frauda fiscală) constituie o formă de eludare agravantă, fiind studiată, analizată, legiferată(3) și sancționată, prin măsuri pecuniare și privative de libertate, ori de câte ori este depistată.

Aceasta constă, deci, în ascunderea ilegală, totală sau parțială, a materiei impozabile de către contribuabili, indiferent dacă ei sunt persoane fizice sau juridice, în scopul reducerii sau eliminării obligațiilor fiscale ce le revin.

Evaziunea fiscală ilicită se prezintă, în general, sub următoarele forme:

a) evaziunea tradițională (prin disimulare), care constă în sustragerea, parțială sau totală, de la plata obligațiilor fiscale, fie prin întocmirea și depunerea de documente incorecte, fie prin neîntocmirea documentelor cerute de legislația în vigoare.

b) evaziunea juridică, ce constă în a ascunde adevărata natură a unui organism sau a unui contract (de exemplu, când un contract de asociere este transformat, în mod ascuns, într-un contract de muncă, pentru ca beneficiarul acestuia să obțină anumite avantaje din calitatea de salariat, sau invers), pentru a scăpa de anumite consecințe fiscale;

c) evaziunea contabilă, greu de identificat în practică, ce constă în a crea impresia unei evidențe contabile corecte, utilizând documente false, în scopul creșterii cheltuielilor, diminuării veniturilor, reducerii profitului impozabil și, în consecință, a obligațiilor fiscale datorate statului;

d) evaziunea prin evaluare, ce constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor și provizioanelor, în scopul deplasării profitului în viitor.

În ceea ce privește domeniile în care frauda fiscală este ridicată, putem specifica activitățile comerciale, serviciile și activitățile în construcții. Dintre domeniile enumerate, comerțul deține primul loc în cadrul ală, greu de identificat în practică, ce constă în a crea impresia unei evidențe contabile corecte, utilizând documente false, în scopul creșterii cheltuielilor, diminuării veniturilor, reducerii profitului impozabil și, în consecință, a obligațiilor fiscale datorate statului;

d) evaziunea prin evaluare, ce constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor și provizioanelor, în scopul deplasării profitului în viitor.

În ceea ce privește domeniile în care frauda fiscală este ridicată, putem specifica activitățile comerciale, serviciile și activitățile în construcții. Dintre domeniile enumerate, comerțul deține primul loc în cadrul activităților generatoare de economie subterană.

Din punct de vedere al tipului de impozit, frauda fiscală este extinsă în special în cazul veniturilor declarate de contribuabili, cum este cazul impozitului pe venitul global și al impozitului pe societate (pe profit).

În continuare am făcut o analiză detaliată a infracțiunilor de evaziune fiscală, așa cum sunt ele reglementate legislativ(5)

Ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile

Prin „bun sau sursă impozabilă sau taxabilă” înțelegem toate veniturile și bunurile impozabile sau taxabile. Nu are importanță dacă bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă sunt ale contribuabilului sau ale unei alte persoane care nu a săvârșit fapta, dacă contribuabilul a urmărit în mod direct sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Totuși trebuie subliniat că până la momentul la care se împlinește termenul de la care obligația fiscală a devenit exigibilă fapta nu constituie infracțiune, deoarece până în acel moment contribuabilul poate să își îndeplinească obligația.

Omisiunea evidențierii operațiunilor comerciale

Infracțiunea constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Un exemplu clasic al acestei infracțiuni constă în faptul că o persoană din conducerea unei societăți comerciale nu predă contabilului documentele fiscale, fapt ce are ca și consecință neînregistrarea acestora în evidența financiar-contabilă.

Evidențierea unor operațiuni fictive

Infracțiunea constă în „evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive”.

Făptuitorul acestei infracțiuni este calificat, în sensul că acesta nu poate fi decât o persoană fizică sau juridică cu atribuții de evidențiere în documentele legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, cum ar fi: contribuabilul, administratorul, directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească obligația de a aplica corespunzător reglementările contabile.

Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile

Infracțiunea constă în „ alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor”.

Infracțiunea poate fi realizată de către orice persoană fizică sau juridică iar participația penală este posibilă sub toate formele.

O problemă aparte se pune atunci când „ascunderea” se realizează prin mijloace juridice, de exemplu prin cesionarea de acțiuni, părți sociale, predarea contabilității, sau a arhivei la persoane fictive sau care nu pot fi găsite prin procedurile legale de citare.

În tratarea acestei infracțiuni trebuie avut în vedere și termenul pentru care există obligația păstrării anumitor documente sau informații

Întocmirea de evidențe contabile duble

Infracțiunea constă în „executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor”

Infractorul poate fi orice persoană fizică cu atribuții în organizarea și conducerea contabilității. Participația penală este posibilă sub toate formele, adică coautorat, instigare sau complicitate.

În ceea ce privește complicitatea, acesta este posibilă în cazul contribuabilului persoană juridică atunci când conducerea contabilității revine unui organ colectiv (de exemplu consiliu de administrație) iar membrii acestuia au luat decizia de a se executa evidențe contabile duble, participând efectiv la realizarea acestora.

O caracteristică a acestei infracțiuni constă în faptul că înregistrările din contabilitatea paralelă trebuie să fie diferite de cele din evidența contabilă oficială.

Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare

Această infracțiune constă în „sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanei verificate”.

Declarații privind sediile principale sau secundare ale unor persoane nu pot face decât contribuabilii sau persoane împuternicite în acest sens sau care au o anumită calitate.

De exemplu sustragerea de la operațiunea de vămuire prin declararea falsă a sediului societății în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale este infracțiune , nu și atunci când scopul este doar sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor vamale.

Substituirea, degradarea sau înstrăinarea bunurilor legal sechestrate

Infracțiunea constă în „ substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală”.

Infracțiunea are ca și premisă existența unui bun legal sechestrat, indiferent că este vorba de sechestru asigurător sau de instituirea sechestrului în cadrul procedurilor de executare silită.

1.4. Evoluția evaziunii fiscale în România

Utilizând pentru documentare ultimul raport al Consiliului fiscal întocmit pe baza datelor Institutului Național de Statistică( 6 ), observăm că în țara noastră evaziunea fiscală reprezintă un procent de 16,2% din PIB în anul 2013. Această cotă foarte ridicată a evaziunii fiscale se datorează în principal următorilor factori

cota standard foarte mare la TVA ( locul 3 în U.E.);

povara fiscală mare pe muncă, generată în special de CAS ( locul 7 în U.E.);

una dintre cele mai mici cote legale de impozitare a profitului și venitului personal din U. E., însă acestea au o pondere scăzută în cadrul veniturilor bugetare.

Aproximativ 75% din evaziunea fiscală este generată la TVA, aceasta atingând un maxim de 12,34% din PIB în 2012 . În 2013 să înregistreze o ușoară scădere până la 12,21% din PIB. Putem remarca faptul că în 2010, când a fost crescută cota legală de TVA de la 19% la 24% în a doua jumătate a anului, evaziunea fiscală a crescut de la 8% din PIB în 2009 la 9,6% din PIB în 2010, menținându-se acest trend crescător și în anii următori.

Mai jos sunt prezentate grafic evoluțiile evaziunii fiscale la principalele taxe și impozite care le generează (TVA, CAS, impozit pe venit, impozit pe profit, accize)

Grafic 1 – Evoluția evaziunii fiscale la TVA (6)

Grafic 2 – Evoluția evaziunii fiscale la CAS (6)

Grafic 3 – Evoluția evaziunii fiscale la impozitul pe venit (6)

Grafic 4 – Evoluția evaziunii fiscale la impozitul pe profit (6)

Grafic 5 – Evoluția evaziunii fiscale la accize si taxa pe viciu (6)

Grafic 6 – Evoluția evaziunii fiscale pe principalele impozite si taxe (% din PIB)

Cap.II INVESTIGAREA INFRACȚIUNII DE EVAZIUNE FISCALĂ.

2.1. Considerații generale

În România activitatea de prevenire și combatere a evaziunii fiscale se realizează de către organele expres menționate în dispozițiile legii, respectiv organele financiar-fiscale din cadrul Ministerul Finanțelor Publice prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și alte persoane împuternicite de lege.

Aceste organe au dreptul să verifice contribuabilii cu privire la respectarea de către aceștia a dispozițiilor legale care reglementează modul de organizare și desfășurare a activităților economice producătoare de venituri impozabile, precum și bunurilor supuse impozitelor și taxelor

În legătura cu organele abilitate să efectueze controalele pentru a stabili obligațiile fiscale ale contribuabililor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, controlul financiar al statului se organizează și funcționează în Ministerul Finanțelor Publice și se realizează prin:

Direcția Generală a Controlului Financiar de Stat;

Agenția Națională de Administrare Fiscală,

Alte persoane împuternicite de lege.

În baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013(9), publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 29 iunie 2013, Agenția Națională de Administrare Fiscală, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluare a activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.

Direcția Generală a Controlului Financiar de Stat și unitățile subordonate acesteia au următoarele atribuții:

– Controlează administrarea și utilizarea fondurilor acordate de la bugetul pentru cheltuielile de funcționare și întreținere a organelor centrale și locale ale administrației de stat și a unităților finanțate de la buget;

Controlează utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general, subvenționarea unor activități și produse și pentru alte destinații prevăzute de lege;

– Verifică folosirea mijloacelor și fondurilor din dotare, precum și respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital de stat;

– Verifică exactitatea și realitatea înregistrărilor în evidentele prevăzute de lege și de actele de constituire a societăților comerciale și a celorlalți agenți economici, urmărind stabilirea corectă și îndeplinirea integrală și la termen a tuturor obligațiilor financiare și fiscale față de stat;

Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza noilor reglementări, are următoarele drepturi de control exercitate prin inspectorii antifraudă:

Efectueză controale în toate spațiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri și servicii cu privire la prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care duc la evaziune fiscală;

Verifică, în condițiile legii, respectarea reglementărilor legale privind circulația mărfurilor;

Verifică legalitatea activităților desfășurate, existența și autenticitatea documentelor justificative în activitățile de producție și prestări de servicii ori pe timpul transportului, depozitării și comercializării bunurilor și aplică sigilii pentru asigurarea integrității bunurilor;

Dispune măsuri, în condițiile legislației fiscale, cu privire la confiscarea bunurilor a căror fabricație, depozitare, transport sau desfacere este ilicită;

Ridică documentele financiar‐contabile și de altă natură care pot servi la dovedirea contravențiilor sau, după caz, a infracțiunilor;

Dispune, în condițiile legii, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire și în acest caz să sesizeze organele de urmărire penală;

Legitimează și stabilește identitatea administratorilor entităților controlate și solicită acestora explicații scrise, după caz;

Reține documente, solicită copii certificate de pe documentele originale, prelevează probe, eșantioane, mostre și solicită efectuarea expertizelor tehnice necesare finalizării actului de control;

Constată contravențiile și aplică sancțiunile corespunzătoare, potrivit competențelor prevăzute de lege;

Constituie și utilizează baze de date ale altor instituții sau persoane juridice în conformitate cu reglementările legale;

Efectuează verificări necesare prevenirii și descoperirii faptelor de fraudă și evaziune fiscală și vamală;

Efectueză operațiuni de control tematic.

Structura Autorității Naționale Vamală asimilată de catre ANAF are următoarele atribuții in domeniul combaterii evaziunii fiscale:

Urmărește aplicarea corectă a regulilor de interpretare a Nomenclaturii sistemului armonizat, a regulilor generale de stabilire a originii bunurilor și de evaluare în vamă a mărfurilor, precum si a prevederilor actelor normative referitoare la taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, la accize și la alte drepturi vamale;

Verifică modul de declarare de către titularul operațiunii vamale sau de către comisionarul vamal a drepturilor cuvenite bugetului de stat;

Încasează și virează aceste drepturi la bugetul de stat;

Stabilește eventualele diferențe prin controale ulterioare și asigură încasarea acestora;

Aplică formele și instrumentele de plată și de garantare a plății taxelor și drepturilor vamale în conformitate cu legislația in vigoare;

Asigură colectarea creanțelor bugetare.

Organele de poliție, având dreptul de a constata infracțiunile de evaziune fiscală au, implicit, calitatea de organe de control, intrând în categoria "alte persoane împuternicite de lege".

Competent în a cerceta o infracțiune de evaziune fiscală este și Departamentul Național Anticorupție din cadrul Parchetului General, care intervine atunci când prejudiciul cauzat depășește suma de 1.000.000 de Euro.

Pentru a putea preveni, investiga și combate infracțiunile de evaziune fiscală este util să se cunoască profilul comun al prezumtivului evazionist, indiferent că el este persoană fizică sau persoană juridică.

În acest sens în literatura de specialitate au fost publicate nenumărate studii pe baza unor date statistice culese în decursul anilor.

Potrivit unui studiu recent al companiei KPMG(8), fraudatorul tipic din companiile din România are anumite particularități

lucrează de obicei în cadrul departamentelor de achiziții sau vânzări;

în varianta tipică este bărbat; are vârsta cuprinsă între 36 și 45 de ani;

lucrează în cadrul departamentului financiar sau are un rol legat de partea financiară;

este în companie de mai mult de 10 ani și deține o poziție în conducerea executivă;

în 61% dintre cazuri, a avut colaboratori fie din interiorul companiei, fie din afara sa.

Contribuabilii care declară că practică frauda fiscală au următorul profil:

se găsesc în principal în clasa de vârstă de la 25 la 54 de ani;

au pregătire școlară și venituri relativ ridicate;

au o profesiune care se pretează la o umflare a cheltuielilor profesionale sau la omiterea unor venituri.

Aceștia se disting de restul populației prin concepția foarte „elastică”

privind cinstea și printr-un profund scepticism privind integritatea oamenilor.

Aceste trăsături sunt, firesc, completate de o atitudine de revoltă socială – fraudatorul fiind, de cele mai multe ori, „anarhistul”, protestatarul, cel care nu se supune „exploatării” de orice fel, inclusiv celei fiscale.

2.2. Direcții de investigare

În activitatea de investigare a unei infracțiuni de evaziune fiscală, organele de cercetare trebuie să stabilească și să clarifice existența următoarele aspecte principale:

2.2.1. Fapta ilicită

Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale incriminează două categorii de infracțiuni:

– infracțiuni aflate în legătură cu infracțiunile de evaziune fiscală ( art. 3 – 8) – infracțiuni de infracțiune fiscală în art. 9 literele a) – g).

Voi trata în continuare pentru fiecare articol mai sus amintit, ceea ce organele de anchetă trebuie să stabilească.

Art.3 ,,fapta contribuabilului care, cu intenție, nu reface documentele de evidență contabilă distruse în termenul înscris în documentele de control, deși putea să o facă”.

Pe parcursul investigării criminalistice, organele de cercetare penală trebuie să clarifice următoarele probleme:

– existența calității de ,,contribuabil „ care califică subiectul activ al infracțiunii.

– existența intenției ca formă a vinovăției sale în comiterea infracțiunii.

– documentele nerefăcute trebuie să fie de evidență contabilă

– cea mai importantă latură în stabilirea activității ilicite a făptuitorului este probarea nerefacerii culpabile a documentelor în termenul stabilit de organele de inspecție

Art. 4 ,,refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de trei ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale”.

Aspectele legate de această infracțiune, care vor trebui clarificate pe parcursul anchetei vor fi:

– existența unui refuz din partea făptuitorului față de organele de control prevăzute de lege, fapta de refuz însemnând fie neacceptarea, fie respingerea cererii organelor de control, făcută prin trei somații legale

– refuzul concretizat în neacceptare sau respingere să fie adresat organelor competente.

– cercetarea trebuie să scoată în evidență scopul ilicit al acestei împotriviri, respectiv împiedicarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Art. 5 ,,împiedicarea sub orice formă a organelor competente de a intra în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri cu scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale”.

Această infracțiune trebuie tratată prin:

– stabilirea în concret sub ce formă s-a manifestat împiedicarea. Aceasta s-ar putea realiza prin simpla nepermitere a accesului până la utilizarea forței, existând astfel posibilitate reținerii unui concurs de infracțiuni: evaziune fiscală cu ultraj, loviri sau alte violențe.

Art. 6 ,,reținerea și nevărsarea cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”.

Pe parcursul anchetei, organele de cercetare penală trebuie să clarifice foarte precis dacă s-a acționat cu intenție sau din culpă deoarece comiterea faptei din culpă nu constituie infracțiune.

Art. 7 ,,punerea în circulație fără drept a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate utilizate în domeniul fiscal cu regim special”.

Cercetarea penală trebuie să stabilească natura ilicită a activității:

– folosirea de agenți economici înființați în acest scop sau alți agenți economici, pentru cumpărarea legală a efectelor comerciale folosite în domeniul fiscal și punerea lor în circulație fără drept.

– vânzarea, donația sau schimbul de timbre, banderole sau formulare tipizate originale utilizate în domeniul fiscal, de către o persoană, însă fără drept.

– tipărirea sau punerea în circulație cu știință de timbre, banderole sau formulare tipizate utilizate în domeniul fiscal cu regim special, falsificate.

Art. 8 ,,stabilirea cu rea credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor și contribuțiilor având că rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlul de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări de la bugetul general consolidat”.

Investigarea criminalistică a acestei infracțiuni trebuie să stabilească câteva aspecte esențiale pentru existența faptei:

– contribuabilul trebuie să aibă dreptul și/sau obligația de a calcula și ,,fixa”impozitele, taxele sau contribuțiile la bugetul general consolidat

– contribuabilul trebuie să stabilească, prin întocmirea actelor prin care solicită și obține rambursările sau restituirile, taxe și impozite neconforme cu realitatea;

– obținerea sumelor de bani trebuie să se fi realizat efectiv, iar titlul acestora să fie ,,rambursare” ori ,,restituire” de la bugetul general consolidat.

Infracțiunile de „infracțiune fiscală” se comit cu intenție directă, calificată prin scop și anume ,,sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”.

Art. 9 lit.a „ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”.

Cercetarea trebuie să stabilească dacă ascunderea a constat în scoaterea bunului din sediul respectiv sau a fost ascuns prin întocmirea unor acte neconforme cu realitatea în sensul că nu se poate da de urma să parcurgând traseul urmat de acesta în evidențele contabile ale agentului economic.

Art. 9 lit.b ,,omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în acte contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor economice efectuate sau a veniturilor realizate”.

Această infracțiune se săvârșește cu intenție, calificată prin scopul precizat de lege și anume sustragerea de la îndeplinirea obligației fiscale.

Cercetarea trebuie să stabilească totuși că dacă se efectuează unele înregistrări în actele contabile, dar diminuate cantitativ sau calitativ în scopul incriminat de lege, răspunderea penală a făptuitorului poate fi angajată.

Art. 9 lit.c „evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a

cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive”.

Cercetarea trebuie să stabilească faptul că s-au făcut cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț. Scopul acestor operațiuni este denaturarea rezultatului contabil fiscal, în baza căruia se calculează și se plătesc statului român taxe, impozite și contribuții.

Art. 9 lit.d „alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor”.

În acest caz organele de cercetare trebuie să stabilească faptul că deteriorarea a fost intenționată și nu cauzată de o serie de împrejurări obiective.

Art. 9 lit.e „executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor”.

Cercetarea trebuie să stabilească existența premeditată a disimulării realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. În acest sens, operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale.

Art. 9 lit.f „sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la

sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate”.

Cercetarea trebuie să stabilească existența cel puțin a unei acțiuni de control financiar,fiscal sau vamal în baza căruia s-a constatat:
– neîndeplinirea obligației legale de declarare a sediului principal sau secundar;
– constatarea sustragerii persoanei verificate de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, cu efect direct al nedeclarării sau declarării fictive ori inexacte a sediului.

Art. 9 lit.g „substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului

de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală”.

Cercetarea trebuie să clarifice caracterul premeditat al faptei, având în vedere faptul că prin aceste acțiuni se alterează probele incriminatorii. Dacă fapta a fost săvârșită de o terță persoană, trebuie stabilită natura relațiilor între contribuabil și aceasta.

2.2.2. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Cu toate că Legea nr. 241/2005 nu prevede pentru nici una dintre infracțiunile de evaziune fiscală pe care le conține, vreo condiție specială de loc și timp pentru subzistența faptelor, totuși locul și timpul săvârșirii infracțiunii trebuie avute în vedere, importanța lor fiind dată de necesitatea clarificării elementelor constitutive ale faptei comise, precum și de acuratețea administrării probelor.

Analizând separat fiecare articol al Legii 241/2005, în activitatea de cercetare trebuie să se țină cont de următoarele aspecte :

La art.3 – infracțiunea poate fi reținută ca și consumată imediat ce se îndeplinește termenul înscris în documentele de control cu nerespectarea de către contribuabil a conduitei prescrisă acolo, respectiv refacerea documentelor distruse. Organele de cercetare penală trebuie să aibă în vedere termenul stabilit pentru refacerea documentelor distruse.

La art.4 – infracțiunea este una ce se consumă imediat, în sensul că refuzul nejustificat de a prezenta documentele și bunurile solicitate în vederea efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, se exprima o dată cu solicitarea însăși.

Nu contează dacă s-a solicitat un singur document ori bun sau mai multe, infracțiunea care se va reține fiind una simplă. Dacă refuzul se manifestă față de aceleași organe, dar la momente diferite de timp, infracțiunea astfel comisă va fi una continuată sau într-un concurs real de infracțiuni continue.

La art.5 – în ceea ce privește locul și timpul comiterii infracțiunii acesta este definit odată cu solicitarea organelor de control competente de a intra în sedii, incinte ori pe terenuri cu scopul de a efectua verificări financiare, fiscale ori vamale.

Dacă solicitarea este refuzată și se împiedică accesul respectivelor organe în locațiile amintite se poate vorbi despre o infracțiune de evaziune fiscală în forma consumată.

Organele de cercetare penală trebuie să stabilească cu aceasta ocazie dacă solicitarea de intrare a venit din partea unor instituții prevăzute de lege cu prerogativa controlului, dacă erau legitimate în acel moment să execute controlul și dacă locurile vizate pentru control erau sediile de drept cât și cele de fapt.

La art.6 – în ceea ce privește locul comiterii infracțiunii nu se pune problema definirii lui. Din perspectiva momentului în care se săvârșește, se impune precizarea că termenul de depunere a obligațiilor fiscale este de 30 de zile de la scadență, depășirea acestui termen atrage răspunderea penală a contribuabilului.

La art.7 – organele de cercetare penală trebuie să stabilească cu precizie momentul și locul punerii în circulație a documentelor cu regim special.

Cu atât mai importantă este cunoașterea locului și timpului săvârșirii infracțiunii cu cât activitatea infracțională constând în tipărirea de documente falsificate este una care se probează optim prin surprinderea ei în flagrant.

La art.8 – infracțiunea se consumă odată cu întocmirea documentelor prin care se stabilesc taxe, impozite și contribuții care au că rezultat obținerea unor sume necuvenite de la bugetul general consolidat.

Ancheta trebuie să stabilească momentul comiterii infracțiunii pentru a cunoaște dacă la momentul respectiv făptuitorul avea calitatea de contribuabil. În același sens pentru a exista infracțiunea trebuie ca sumele necuvenite să fie încasate de făptuitor.

Art.9.lit.a) – se precizează că pentru consumarea acestei forme de evaziune fiscală este necesară și suficientă ascunderea unui singur obiect sau a unei singure surse taxabile ori impozabile cu scopul sustragerii de la executarea obligațiilor fiscale.

În măsura în care ascunderea durează în timp după momentul consumării va exista o infracțiune continuă a cărei epuizare va surveni la încetarea faptei, respectiv la descoperirea bunului ascuns sau la declararea sursei taxabile, ori impozabile.

La art 9.lit.b) și c) – consumarea infracțiunii se produce în momentul neîndeplinirii obligației fiscale, data la care a avut loc fapta neavând importanță în economia anchetei.

De asemenea este necesară și suficientă o singură neevidențiere ori evidențiere fictivă a operațiunilor comerciale în documentele legale, precum și existența posibilității ca în aceleași împrejurări de timp și loc să nu fie înregistrate mai multe operațiuni ori să fie înregistrate mai multe cheltuieli nereale, infracțiunea reținută în aceste ultime cazuri fiind unică, indiferent de numărul faptelor comise.

La art. 9.lit.d) și e) – problemele ce țin de locul și timpul săvârșirii faptei prezintă importanță din următoarele motive:

– consumarea infracțiunii de la lit. d) se produce în momentul survenirii urmării materiale, respectiv distrugerea, alterarea sau ascunderea actelor sau memoriilor, aparate electronice de taxat/ marcat. Indiferent de modalitățile de săvârșire trebuie menționat că pentru reținerea infracțiunii consumate este suficientă alterarea, distrugerea, ascunderea unui singur document, memorie sau mijloc de stocare a datelor.

– infracțiunea prevăzută la litera e) se consumă în momentul producerii rezultatului incriminat de lege ceea ce presupune existența unei evidențe neoficiale, constituită în paralel cu cea oficială, neavând relevanță faptul că evidența dublă e ținută sau nu la zi.

La art 9.lit.f) – consumarea infracțiunii se produce în momentul în care făptuitorul a făcut declarația fictivă sau inexactă organelor în drept. Ca și la celelalte infracțiuni, este necesară o singură declarație fictivă sau inexactă pentru a fi reținută fapta și a interveni tragerea la răspundere penală pentru evaziune fiscală.

La art.9.lit. g) – infracțiunea se consumă la momentul producerii rezultatului prejudiciator incriminat. Locul comiterii faptei va fi cel al situării bunului, în modalitatea degradării sau substituirii ori cel al înstrăinării sale.

Elucidarea problemelor privind locul și timpul comiterii infracțiunii prezintă importanță și din alte motive cum ar fi:

– posibilitatea oferirii mai multor variante pentru identificarea probelor și mijloacelor de probă necesare pentru clarificarea diverselor împrejurări ale cauzei;

– constituie punctul de plecare în identificarea martorilor ale căror declarații se vor putea verifica prin activități ulterioare;

– stabilirea locului și timpului comiterii faptei oferă posibilitatea identificării cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au determinat și favorizat săvârșirea de acte de evaziune fiscală, precum și posibilitatea de a lua măsurile preventive care se impun.

2.2.3. Făptuitorii, calitatea lor, contribuția și forma de vinovăție

În primul rând trebuie definit ce se înțelege, în contextul legii, prin făptuitor. Acesta este o persoană față de care nu s-a început urmărirea penală, dar asupra căreia există o bănuială de comitere a unei infracțiuni,și asta atâta timp cât nu s-a efectuat asupra ei nici un act de specific de procedură.

Organele de anchetă vor trebui să stabilească în concret fapta săvârșită și dacă persoana în cauză este subiect activ al infracțiunii.

În continuare voi arăta cum înțelegem, în virtutea Legii 241/2005, calitatea de făptuitor cu toate consecințele ce decurg asupra contribuției și formelor de vinovăție.

Astfel, dacă se comite fapta prevăzută la art. 3 din lege observăm că subiect activ al infracțiunii este contribuabilul. Acesta poate fi persoană fizică, juridică sau orice altă entitate economică fără personalitate juridică, care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului de stat.

O condiție obligatorie în existența acestei infracțiuni este ca aceste persoane să fie obligate cu ținerea unor evidențe contabile proprii.

La infracțiunea prevăzută de art.4, organele de anchetă trebuie să aibă în vedere că nu orice persoană este însărcinată cu întocmirea și ținerea unei evidențe contabile ci doar acelea înregistrate ca atare în Registrul Comerțului ca prestatori ai unei activități economice cu scop lucrativ și cu titlu de profesie, respectiv un agent economic.

Este totuși posibil ca subiect activ al acestei infracțiuni să fie orice persoană care deține efectiv documente contabile oficiale ale agentului economic supus controlului. Este cazul persoanelor autorizate și specializate în ținerea evidenței contabile a agenților economici, de exemplu experți contabili care sunt angajați simultan la mai multe firme.

La art. 5 din lege se tratează o infracțiune al cărei subiect activ poate fi orice persoană care poate răspunde penal.

Actele de împiedicare pot fi realizate de reprezentanții locului controlat, de paznicii amplasamentului vizat de organele de control sau de orice altă persoană care are vreun interes în cauză.

Aceasta infracțiune se poate comite sub toate formele participației penale, prevederile Codului penal în această materie aplicându-se corespunzător.

În cazul infracțiunii de la art. 6 subiectul activ este persoana responsabilă cu întocmirea actelor și documentelor prin care se rețin și se varsă către bugetul statului sumele reprezentând impozite sau contribuții cu stopaj la sursă.

Stopajul la sursă constituie o modalitate tehnică de încasare a veniturilor bugetare și constă în reținerea acestora la sursa de formare și vărsarea sumelor de bani în conturile bugetare corespunzătoare.

Astfel, spre exemplu, persoanele fizice sau juridice care plătesc salarii sau alte drepturi bănești, au obligația calculării, reținerii și vărsării impozitului din salarii, contribuțiilor către Bugetul Asigurărilor Sociale etc.

La art.7 se incriminează două infracțiuni care pot fi comise de orice persoana-fizică sau juridică și care întrunește condițiile cerute de legea penală română pentru a fi trasă la răspundere.

Infracțiunea de la art.8 nu impune vreo calitate subiectului activ. Se poate deduce totuși că ea poate fi comisă de responsabilii cu ținerea contabilității unui contribuabil, respectiv experții contabili angajați, administratorul cu atribuții în acest sens ori chiar conducătorul unității. Este esențial să se identifice cu certitudine persoanele care au făcut înregistrările fictive, precum și forma de vinovăție cu care au acționat.

Astfel, această infracțiune se comite frecvent în participație penală, în special în formele sale ale instigării și complicității.

Autorul sau autorii infracțiunilor prevăzute de art. 9 pot fi după caz :

– orice persoana fizică responsabilă penal, când este vorba despre ascunderea fizică a bunului ori a sursei taxabile, alterarea, distrugerea sau ascunderea actelor contabile sau a memoriilor aparatelor de taxat;

– experții contabili care se ocupă de organizarea sau tinerea contabilității pentru diferiți agenți economici, angajații contribuabilului care au îndatoriri în acest sector de activitate, când ascunderea s-a făcut utilizând documente contabile;

– persoana care are atribuții financiar-contabile în cadrul persoanei juridice sau contribuabilul persoană fizică care-și conduce singur contabilitatea, când sau executat evidențe contabile duble;

– persoanele care au obligația să facă declarații cu privire la sedii și anume asociatul unic sau reprezentantul său, împuternicitul societății, pentru oricare alt tip de societate, administratorii ori mandatarii când s-a constatat nedeclararea, declararea fictivă sau inexactă referitoare la sediile principale sau secundare;

– debitorul împotriva căruia s-a luat măsura asiguratorie sau o terță persoană care ar avea un eventual interes în cauză, ca de exemplu un creditor al contribuabilului, când sa produs infracțiunea de substituire, degradare sau înstrăinare bunurilor sechestrate;

2.2.4. Prejudiciul cauzat și posibilitatea recuperării acestuia

Foarte important în cercetarea penală a unei infracțiuni de evaziune fiscală este ca organele de anchetă să depună toate eforturile pentru clarificarea riguroasă, legală și temeinică a prejudiciului cauzat.

Astfel, cuantumul prejudiciului poate să cauzeze o circumstanță agravantă pentru făptuitor sau o circumstanță atenuantă care atrage după sine o reducere a pedepsei prevăzută de lege sau chiar nepedepsirea autorului prin privarea sa de libertate.

De aceea, pe parcursul anchetei, organele de cercetare trebuie să clarifice și să dovedească prin probele administrate, veniturile reale obținute de contribuabil, cuantumul obligaților fiscale către stat și pe această bază să procedeze la calcularea și stabilirea exactă a prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii.

Referitor la posibilitatea recuperării prejudiciului, Legea nr. 241/2005 prevede ca mijloc și luarea unei măsuri asiguratorii (sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile, ipoteca asiguratorie asupra imobilelor, înființarea unei popriri asiguratorii asupra creanțelor debitorului.), care de altfel e impusă ca o obligație în sarcina celor care se ocupă de instrumentarea cauzei.

2.2.5. Cauzele și condițiile care au favorizat săvârșirea infracțiunii

O problemă ușor neglijată pe parcursul unei anchete de evaziune fiscală s-a dovedit a fi identificarea și analizarea cauzelor și condițiilor favorizante în comiterea infracțiunii.

Citându-l din nou pe profesorul Dan Grosu Șaguna, în lucrarea sa „Drept financiar și fiscal”, se făcea următoarea afirmație :

– „pentru a putea înțelege cu adevărat fenomenul evaziunii fiscale și pentru a putea elabora și aplica măsuri eficiente de combatere a acesteia trebuie, în primul rând, să înțelegem cauzele acestui fenomen”.

Astfel, una dintre cele mai importante cauze ale acestei infracțiuni o constituie multitudinea de acte normative în domeniu, precum și faptul că modificările legislative survin într-un ritm alert cu care foarte greu se poate ține pasul. Acest lucru pune mari probleme și celor care trebuie să sancționeze încălcarea legii, existând situații în care aceeași faptă este încadrată diferit, primind soluții diferite de la o instanță la alta sau de la un organ de cercetare la altul.

Lacunele de procedură constituie o altă cauză frecventă de evaziune fiscală.

Nu în ultimul rând o cauză a evaziunii fiscale o constituie și considerentele de ordin psihologic care decurg din senzațiile subiective ale contribuabilului, de frustrare, datorate inegalităților de taxare, tratării preferențiale a marilor debitori. O cauză a acestei psihologii o constituie și lipsa de educație fiscală ale plătitorilor de taxe, în general.

2.3. Tehnici de investigare

În tratarea activităților care se întreprind pentru probarea faptei și dovedirea vinovăției celui în cauză trebuie parcurse o serie de etape și respectate o serie de reguli aplicabile, indiferent de natura infracțiunii investigate.

Voi trata în continuare etapele care trebuie parcurse și tehnicile specifice utilizate în fiecare etapă.

2.3.1. Verificarea competenței

Organele de cercetare vor desfășura activitățile specifice în aria lor de competență materială și teritorială, cu excepția situațiilor când este necesară o extindere a acesteia, dar cu înștiințarea prealabilă a organului corespunzător din raza teritorială în care se va extinde cercetarea.

O dată cu verificarea competenței de cercetare se verifică și îndeplinirea condițiilor de formă pe care sesizarea în baza căreia se efectuează cercetarea trebuie să le întrunească:

– numele, prenumele, domiciliul și calitatea celui ce sesizează;

– descrierea faptei ce formează obiectul sesizării;

– făptuitorul sau date în urma cărora ar putea fi identificat;

– indicarea probelor și mijloacelor de probă pe care se sprijină sesizarea.

2.3.2. Constatarea infracțiunii flagrante

Această activitate dar mai ales, alegerea momentului intervenției, trebuie raportate la modalitățile normative de comitere a evaziunii fiscale și la informațiile pe care organele de cercetare le dețin la un moment dat. Infracțiunea flagrantă presupune prinderea făptuitorului în timpul și la locul comiterii evaziunii fiscale ori la un moment cât mai apropiat de cel al săvârșirii faptei.

O atenție deosebită trebuie acordată întocmirii procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, care trebuie să cuprindă însemnări detaliate asupra celor constatate.

De asemenea, un alt aspect de care trebuie să se țină cont în desfășurarea acestei activități este cel al prezenței la locul constatării a cel puțin doi martori asistenți care să urmărească desfășurarea evenimentelor și să confirme că totul s-a înfăptuit la lumina legii. Se împiedică astfel depunerea unor eventuale obiecțiuni, de cele mai multe ori făcute fără un temei solid ci doar pentru a întârzia ancheta.

2.3.3. Verificări financiar – contabile

În vederea stabilirii cu exactitate a existenței infracțiunii de evaziune fiscală și a particularităților acesteia, organele de cercetare pot solicita executarea unor verificări tehnice de natură financiar – contabilă. Aceste verificări se vor executa de către organele abilitate și anume ANAF, Garda Financiară, Curtea de Conturi.

Verificarea financiar-contabilă este un proces complex, structurat pe etape și faze, care concură la realizarea procesului de cunoaștere a activităților economice, a disfuncționalităților, a neregulilor, la identificarea documentelor falsificate material sau intelectual și nu în ultimul rând la identificarea vinovaților.

Un rol foarte important în etapa verificărilor financiar-contabile îl au inspectorii fiscali din cadrul ANAF, pot aplica următoarele proceduri de control:

a). Controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor și operațiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de evidențiere și de plată a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat;

b). Controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului;

c). Controlul încrucișat, care constă în verificarea documentelor și operațiunilor impozabile ale contribuabilului în corelație cu cele deținute de alte persoane.

Organele de specialitate procedează în cadrul controlului la folosirea următoarele tipuri de expertize:

– expertiza contabilă-judiciară pentru a stabili legalitatea întocmirii actelor primare și de evidență contabilă, a celorlalte documente cerute de lege, realitatea cheltuielilor înregistrate, veniturile realizate și declarate, cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate și cuantumul celor plătite efectiv, persoanele răspunzatoare de întocmirea incorectă a actelor contabile și a altor documente;

– expertiza grafică având drept scop identificarea autorului înscrisurilor, a documentelor primare sau de evidență contabilă, declarații privitoare la sediul societății comerciale sau schimbarea acestuia, incomplete sau necorespunzătoare, identificarea persoanei care a scris evidența contabilă dublă ori a celei care a înregistrat cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale;

– expertiza tehnică pentru a stabili metodele folosite pentru alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj ori a altor mijloace de stocare a datelor și modul cum au influențat înregistrarea corectă, inclusiv prejudiciul cauzat prin neplata ori diminuarea plații impozitelor, taxelor sau contribuțiilor.

În particular, funcție de domeniul unde se săvârșește evaziunea fiscală, se disting următoarele cazuri și domenii de investigare:

la impozitului pe profit

Având în vedere că acesta este cel mai mult supus evaziunii fiscale se pot urmări următoarele aspecte:

– dacă toate operațiunile în urma cărora s-au realizat venituri de către contribuabil au fost corect și în totalitate evidențiate atât în documentele de evidență primară cât și în evidența contabilă;

– verificarea conturilor de cheltuieli prin examinarea pieselor justificative ale acestora pentru stabilirea profitului impozabil și înregistrarea în evidențele financiar-contabile a unor cheltuieli care nu sunt aferente veniturilor realizate;

– verificarea înregistrărilor efectuate pe cheltuieli, a unor amenzi și penalități, includerea pe costuri sau cheltuieli a unor drepturi salariale fictive, înregistrarea de documente care nu au la bază operațiuni reale;

– verificarea unor elemente de cheltuieli pentru care legislația nu admite deducerea lor din venituri;

– legalitatea modului în care s-a calculat și evidențiat profitul impozabil și impozitul pe profit;

la taxa pe valoare adăugată

Mecanismul prin care se realizează sustragerea unui contribuabil de la plata taxei pe valoarea adăugată îl constituie fie majorarea fictivă a TVA deductibilă prin intrări fictive de bunuri, fie prin micșorarea TVA colectată ca urmare a subevaluării valorii ieșirilor de produse, mărfuri și servicii (prin micșorarea fictivă a cantității livrate și/sau a prețurilor practicate).

În acest sens pot fi investigate următoarele aspecte:

– dacă operațiunile efectuate și cuprinse în sfera de aplicare a TVA au fost corect delimitate în: operațiuni impozabile obligatorii, operațiuni scutiri de plată TVA cu cotă zero;

– realitatea tuturor intrărilor de produse, servicii sau mărfuri. Se vor urmări verificările încrucișate (la furnizor și cumpărător sau dacă nu s-a recurs la documente și operațiuni fictive);

– verificarea realității modului de facturare a produselor, serviciilor și mărfurilor de către agentul economic;

– facturarea cu întârziere mare a livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii. Aceste cazuri conduc la întârzierea evidențierii TVA colectată și în consecință la reducerea TVA de plată aferentă perioadei respective;

– realitatea și legalitatea valorii corecte în vamă pentru bunurile de import;

– legalitatea depunerii la timp a decontului.

la impozitul pe salarii

Datorită muncii la negru (fără existența unui contract de angajare sau de prestări de servicii) sau a muncii „o parte la negru, o parte la vedere”, adică patronul stabilește prin contract sau convenție un salariu intenționat mai mic, iar restul îl plătește fără forme legale, apar cazuri de evaziune fiscală și trebuie avute în vedere cu ocazia investigărilor economice. Se pot investiga următoarele:

– stabilirea corectă a bazei de impozitare, așa cum este prevăzută în lege;

– legalitatea aplicării cotei unice de impunere;

– realitatea și legalitatea eventualelor facilități fiscale;

– legalitatea efectuării corecte a calcului lunar a impozitului pe salarii (reținerea și plata sa la termenul legal la buget).

la impozitul pe dividende

Acest impozit este perceput de la cei care obțin câștiguri din participarea la capitalul social al agentului economic. Se poate acționa pe următoarele direcții:

– dacă a fost stabilit corect și legal profitul impozabil și impozitul pe profit (impozitul reținut);

– dacă impozitul pe dividende a fost calculat corect conform legislației în vigoare asupra profitului net repartizat și plătit sub forma dividendelor către acționari sau asociați;

– dacă a fost respectat termenul legal maxim de plată a impozitului pe dividende, eventuale sustrageri de la plata acestuia;

– legalitatea ridicării de sume de către asociați, reprezentând „avans din dividende” sau pur și simplu „avans spre decontare” și în special comiterea de fapte penale după încheierea bilanțului contabil pentru anul fiscal respectiv.

la accize

În această situație se vor investiga următoarele aspecte:

– dacă agentul economic a realizat operațiuni (producție, import sau comercializare) cu produse supuse accizelor și legalitatea acestora;

– dacă baza impozabilă a fost corect stabilită conform normelor legale pentru fiecare operație în parte;

– dacă cotele folosite sunt cele legale și dacă acestea au fost corect aplicate la baza impozabilă;

– dacă s-a beneficiat strict în conformitate cu legea de facilități fiscale acordate de către stat;

– dacă au fost cazuri de produse prevăzute în lege, returnate de la export și valorificate în țară și dacă agentul economic a calculat și vărsat la bugetul de stat accizele conform prevederilor legal stabilite, pentru produsele livrate de la început la intern.

Operațiunea de verificare se încheie cu redactarea unui proces – verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției.

În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul verbal. În toate cazurile procesul verbal va fi comunicat celui controlat.

Organele fiscale au obligația de a sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

Efectuarea verificărilor financiar – contabile trebuie cunoscută în amănunt de către ofițerii de poliție judiciară pentru a putea folosi, după caz, o serie de măsuri specifice admise de legislația penală cum ar fi

tehnici de înregistrare video;

tehnici de ascultare a convorbirilor;

tehnica introducerii în cauză a unor agenți sub acoperire.

Pentru a putea trece la etapa finală în derularea unei anchete referitor la infracțiunea de evaziune fiscală se pot apela și la următoarele instrumente de cercetare :

Efectuarea de percheziții la sediile principale și secundare ale făptuitorului;

Verificarea si ridicarea de înscrisuri si obiecte;

Identificarea și ascultarea martorilor. Ascultarea învinuiților sau inculpaților;

Ultima etapă în finalizarea unei anchete referitor la infracțiunea de evaziune fiscal este cea de valorificare a constatărilor care va cuprinde:

Stabilirea masurilor sancționatorii;

Recuperarea prejudiciilor și a altor sume datorate (instituirea de sechestre, poprii aplicarea de sigilii confiscări, consemnări la dispoziția instanței;

Stabilirea măsurilor de intrare în legalitate.

2.4. Pedepse aplicate pentru infracțiunile de evaziune fiscală.

Voi analiza în continuare cuantumul pedepselor pentru infracțiunile de evaziune fiscală.

Prin Legea 241 din 2005 s-a făcut o clasificare a infracțiunilor de evaziune fiscală atât după domeniul unde se manifestă, după gravitatea faptei cât și după valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Totuși, în anii care au urmat, fenomenul infracțional legat de evaziunea fiscală a luat amploare, constatându-se o creștere a numărului de infracțiuni și a valorii prejudiciului cauzat.

Acest fapt a constituit unul din principalele motive pentru care a fost nevoie de unele modificări aduse legii, în sensul înăspririi pedepselor.

Astfel a fost elaborată și adoptată Legea 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 146/19.03.2013.

Voi face o paralelă între cele două legi referitor la capitolul „Infracțiuni” unde voi evidenția modificările aduse.

Art.3 – Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenție sau din culpă, documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control.

Pedeapsa cu amendă a fost înlocuită cu cea de privare de libertate.

Art.4- Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.

Se elimină pedeapsa cu amendă și se majorează pedeapsa cu închisoarea care devine de la (6 luni-3 ani) la (1 an-6 ani).

Art.5- Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Se elimină pedeapsa cu amendă și se majorează pedeapsa cu închisoarea care devine de la (6 luni-3 ani) la (1 an-6 ani).

Art.6- Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Se elimină pedeapsa cu amendă și se majorează limita maximă a pedepsei cu închisoarea de la 3 ani la 6 ani.

Art.7(1)- Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi deținerea sau punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.

Art.7(2)- Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi tipărirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

Art.8(1)- Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Art.8(2)- Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi asocierea în vederea stabilirii cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Art.8(3)- Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește.

Articolele 7 și 8 nu se modifică, cuantumul pedepselor rămânând identic de la o lege la alta.

Art9(1). Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.

Articolul 9(1) nu se modifică, cuantumul pedepselor rămânând identic de la o lege la alta.

În schimb următoarele alineate ale art.9 se modifică.

Art.9(2)- Dacă prin faptele prevăzute la acest aliniat s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

Se majorează atât limita minimă cât și limita maximă cu 5 ani față de 2 ani.

Art9.(3)- Dacă prin faptele prevăzute la acest aliniat s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Se majorează atât limita minimă cât și limita maximă cu 7 ani față de 3 ani.

Față de aceste infracțiuni există situații în care se pot acorda circumstanțe atenuante, acestea fiind prevăzute de lege în capitol III „Cauze de nepedepsire”.

Art.10(1)- În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.

Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Art.10(2)- Dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile de la acest aliniat

Cap. III. MĂSURI DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE.

3.1. Măsuri de combatere a evaziunii fiscale în România

Amploarea și dinamica evaziunii fiscale în România impun luarea unor măsuri urgente cu privire la regândirea sistemului de administrare a veniturilor publice și a sistemului de control în ceea ce privește respectarea legislației fiscale.

De asemenea, se impune o analiză amănunțită a fenomenului evazionist, pentru prevenirea, combaterea și descurajarea lui prin strategii coerente și convergente.

Controlul rămâne principalul mijloc de combatere a evaziunii fiscale dar pentru aceasta el trebuie supus unei strategii care să aibă la bază următoarele criterii:

planificare riguroasă a acțiunilor;

stabilirea unor obiective clare și precise;

eliminarea abordărilor exagerat nominale;

realizarea acțiunilor simple și rapide care, deși necesare, nu trebuie să fie în detrimentul investigației.

Efectul acțiunilor de control asupra conformării voluntare și a întăririi disciplinei financiare este un element de luat în considerare, mai ales în contextul prevenirii fenomenului evazionist. De asemenea un factor foarte important este și rata de recuperare a debitului fiscal descoperit, care va induce cu timpul în conștiința contribuabilului, inutilitatea riscului la care se supune procedând la evaziune.

În SUA, țara cu un sistem fiscal și de control foarte bine puse la punct, circulă o zicală:

„ În viață două lucruri vor veni sigur: moartea și fiscul ( IRS ) ”.

În România, Agenția Națională de Administrare Fiscală, care are în subordine structurile de administrare și colectare a veniturilor bugetare, este guvernată de trei finalități și anume:

finalitatea de creștere a disciplinei fiscale în domeniul înregistrării, declarării și plății voluntare;

finalitatea bugetară, de colectare a impozitul eludat, cu rapiditate și eficientă;

finalitatea represivă, care sancționează comportamentele frauduloase.

Pentru a putea îndeplini aceste cerințe și a avea un rezultat pozitiv în prevenirea și diminuarea fenomenului evazionist, în ultima perioadă, s-au luat o serie de măsuri legislative menite să ajute fiscul, fără însă a neglija ajutorul dat și celui care plătește taxele și impozitele.

În consecință, acțiunile de control ale ANAF au fost separate în două direcții independente, care totuși, în anumite situații, pot fi comune. Aceste direcții de control sunt :

Inspecția fiscală;

Controlul antifraudă.

Voi trata în continuare fiecare direcție de control în mod separat, evidențiind principalele metode utilizate.

3.1.1. Inspecția fiscală

Prin Ordinul 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere,

publicat în Monitorul Oficial nr.804/14 noiembrie 2011, se aduc o serie de reglementări prin care inspecția fiscală poate să-și exercite dreptul de a executa controlul asupra contribuabililor. Există două situații în care stabilirea prin estimare a bazei de impozitare se efectuează de către inspectorii fiscali:

documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției fiscale sunt incorecte sau incomplete;

documentele și informațiile solicitate nu există sau nu sunt puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală.

În acest scop reglementările legale impun o serie de metode de lucru pe care inspectorii fiscali le pot aplica funcție de specificul fiecărui caz.

Voi face în continuare referire la principalele elemente ale fiecărei metode.

Metoda sursei și cheltuirii fondurilor

Orice persoană care a făcut cheltuieli și nu are venituri, pe baza acestor cheltuieli, se poate impozita, pentru că orice cheltuială are o sursă.

Elementul principal este compararea cheltuielilor cu veniturile declarate. Determinarea veniturilor sustrase de la calculul bazei de impunere constă în compararea cheltuielilor efectuate cu veniturile declarate în perioada supusă controlului.

Metoda se bazează pe faptul ca orice cheltuială care este mai mare decât venitul declarat, reprezintă un venit nedeclarat. Baza impozabilă estimată va ține cont și de eventuale venituri neimpozabile sau cheltuieli nedeductibile.

Metoda fluxurilor de trezorerie.

Orice persoană care face încasări și plăți, dar nu are venituri, poate fi impozitată pe baza acestor încasărilor și plăților respective.

Metoda presupune o analiza a operațiilor bancare in sensul corelării sumelor depuse in conturi cu veniturile declarate bazându-se pe următoarele informații:

– depunerile în conturile bancare și ajustarea cu valoarea încasărilor reprezentând venituri neimpozabile;

– volumul cheltuielilor efectuate și care au fost achitate din cont bancar sau prin alte mijloace de plată.

Veniturile nedeclarate sunt stabilite prin diferența între încasările depuse, soldurile existente sau/și utilizate pentru plățile prin bancă și veniturile declarate.

Metoda marjei.

Metoda presupune că activitățile identice dintr-un domeniu au elemente comune atât din punct de vedere tehnic cât și financiar. Se au în vedere veniturile realizate și costurile de producție sau achiziție, stabilindu-se dacă marja de profit corespunde veniturilor declarate.

Metoda marjei poate furniza indicii despre abateri ale procentelor sau ale proporțiilor determinate pentru activitatea desfășurată, față de o medie a procentelor sau a proporțiilor stabilite la nivelul unui domeniu de activitate analizat.

Metoda produsului /serviciului și a volumului.

Metoda pornește de la determinarea costului de producție sau achiziție a unei unități de produs. Se identifică costurile unitare pentru un produs sau serviciu. Prin împărțirea costurilor totale la costul unitar rezultă numărul de unități de produs/serviciu ce rezultă din totalul cheltuielilor angajate. Acestea se compară cu numărul de unități declarate la vânzare. Metoda furnizează informații pentru sumele încasate și neevidențiate.

Metoda patrimoniului net

Metoda are în vedere creșterea patrimoniului net al unui contribuabil în comparație cu situația de la începutul anului fiscal. Metoda presupune că veniturile sunt transformate în active sau sunt utilizate pentru reducerile unor datorii.

Metoda oferă indicii cu privire la efectele pe care le au asupra patrimoniului net achiziționarea de active, reducerea de pasive, cheltuielile efectuate din surse de venit care nu sunt declarate ca fiind impozabile. În altă ordine de idei, în cazul persoanei care nu a declarat venituri, dar pentru care există elemente certe de creștere a averii, se pot lua în considerare aceste elemente de către organele fiscale la stabilirea venitului impozabil.

Aceste metodele sunt aplicabile atât persoanelor juridice, cât și celor ce desfășoară profesii libere, în special când informațiile comunicate de contribuabil sunt considerate de autoritățile fiscale ca incomplete sau lipsesc documentele solicitate.

O altă sursă de venit la bugetul de stat o constituie impozitul sau taxele datorate în urma derulării unor tranzacții comerciale între două entități.

La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe datorate în urma unei tranzacții, ultimele modificări aduse Codului Fiscal detaliază metodele pe care Fiscul le poate folosi pentru determinarea prețului de piață al bunurilor sau al serviciilor furnizate și anume:

a) metoda comparării preturilor, prin care prețul de piața se stabilește pe baza preturilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile ;
b) metoda cost-plus, prin care prețul de piață se stabilește pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacție, majorat cu marja de profit corespunzătoare;
c) metoda prețului de revânzare, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului și o marja de profit.

Având în vedere că cea mai mare parte din evaziunea fiscală este generată de TVA, începând cu 1 februarie 2015 ANAF a introdus o nouă procedură de verificare a firmelor care cer înregistrarea codului de TVA. Noua procedură va cuprinde în plus trei verificări prin care se va face selecția:

Vor fi analizate datele companiei cu o aplicație informatică;

Dacă vor fi suspiciuni, va avea loc un interviu susținut de către solicitant;

În ultimă instanță, va fi făcut un control la sediul societății.

Noua procedură a fost decisă după ce ANAF a observat că există un număr însemnat de firme care cer înregistrarea în scopuri de TVA după un interval foarte mare de la înființare.

3.1.2. Controlul antifraudă

Controlul antifraudă, reglementat prin OUG 74/2013, intră in atribuțiile inspectorilor din noua structură a ANAF, adică a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

Controlul antifraudă se execută prin două proceduri :

Controlul curent;

Controlul tematic.

Controlul antifraudă se efectuează fără aviz prealabil. Atunci când inspectorii antifraudă vin în control nu trebuie să avizeze firmele supuse controlului, așa cum se întâmplă în cazul inspecției fiscale.

Controlul curent se efectuează operativ și inopinat. El vizează următoarele aspecte:

legalitatea ansamblului activităților desfășurate de contribuabili;

existența și autenticitatea documentelor justificative;

respectarea reglementărilor legale privind circulația mărfurilor.

Controlul tematic se execută în baza legitimației de control și a insignei, însă mai este nevoie și de un ordin de control tematic prin care se stabilesc obiectivele de verificat, entitățile supuse controlului, perioada asupra careia se efectuează verificarea, durata și momentul declanșării.

Tot referitor la reducerea evaziunii fiscale generată de TVA, prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 6/2015(10) s-a introdus măsura aplicării cotei reduse de TVA de 9% începând cu data de 1 iunie 2015 pentru livrarea mai multor bunuri si servicii.

Astfel se speră ca această nouă reglementare să diminueze semnificativ evaziunea fiscală în acest domeniu.

De asemenea „Loteria bonurilor fiscale” este o măsură de implicare activă a populației în combaterea evaziunii fiscale.

3.2. Propuneri de acte normative pentru diminuarea evaziunii fiscale

Pentru a avea un efect pozitiv în diminuarea cât mai mult posibil a fenomenului evazionist trebuie să se acționeze și în continuare cu precădere asupra următoarele domenii:

legislativ;

administrativ;

educațional.

În domeniul legislativ trebuie să se urmărească în principal următoarele aspecte:

elaborarea unei legislații fiscale corespunzătoare, clare, fără posibilități de interpretare diferite de la caz la caz;

eliminarea reducerilor și deducerilor care dau naștere unor interpretări multiple;

unificarea legislației fiscale, sistematizarea și corelarea acesteia cu ansamblul cadrului legislativ din economie;

în legislația fiscală, pe lângă prevederile punitive, trebuie să se regăsească și prevederi care pot determina un comportament economic normal, care sa conducă la limitarea ariei evaziunii fiscale;

Din punct de vedere administrativ, măsurile trebuie să urmărească:

crearea unui sistem informațional complex și operativ;

asigurarea structurilor și instrumentelor administrative adecvate combaterii eficiente a evaziunii fiscale;

formarea de specialiști cu o moralitate și un profesionalism ridicat, impuse de formele și dimensiunile evaziunii fiscale;

controlarea cu prioritate a marilor contribuabili;

direcționarea controalelor spre contribuabilii din a căror evidențe pe termen mediu rezultă că volumul vânzărilor este mai mic decât volumul cumpărărilor;

– trecerea în prim plan a controlului prin excepție (sondaj) și pe plan secundar a controlului permanent și excesiv;

utilizarea unui sistem informatic performant capabil să furnizeze datele necesare pentru identificarea, analiza și combaterea fenomenului evazionist.

Sub aspect educațional, se va urmări cu precădere:

asigurarea condițiilor necesare educației contribuabililor în sensul respectării legislației fiscale;

motivarea contribuabililor prin stimulente în aceste sens;

dezvoltarea serviciilor de informare și asistență fiscală pentru educarea contribuabililor din punct de vedere fiscal;

simplificarea impozitelor și a plății;

promovarea conformării voluntare prin reducerea costurilor aferente plății impozitelor;

Ministerul Finanțelor Publice a venit cu o serie de propuneri menite să simplifice procedurile de control și să ofere o bază de date centralizată asupra fenomenului evazionist.

Se pot enumera în principal următoarele propuneri:

Introducerea caselor de marcat cu jurnal electronic și conectarea cu ANAF

Măsura a fost reglementată prin OUG nr. 91/2014(11)

Această măsură are scopul să asigure condiții pentru concurență loială între contribuabili, să îmbunătățească activitatea de control și să asigure pârghiile necesare reducerii evaziunii fiscale în domeniile comerțului cu amănuntul și serviciilor.

Se urmărește de asemenea să se alinieze sistemul de aparate de marcat fiscale utilizate în Romania cu cele folosite de celelalte țări europene, noi fiind singura țară europeană în care se mai utilizează aparate de generație veche, cu role martor de hârtie. Măsura ar urma să intre în vigoare începand cu data de 1 ianuarie 2016.

Comunicarea de către bănci, în mod automat, a rulajelor și soldurilor conturilor deschise la acestea de către persoanele fizice și juridice

În momentul de față, Codul de procedură fiscală(12) reglementează prin (alin. (4) art. 54) obligația băncilor de a comunica, la cererea organelor fiscale, rulajele și soldurile conturilor deschise la acestea, în cazuri particulare . Solicitarea se face, de regulă, în cadrul acțiunilor de control fiscal.

Modificarea alin. (4) art. 54(12) ar însemna în primul rând posibilitatea reală ca ANAF-ul să-și construiască o bază de date care să fie utilă atât în scopul identificării evaziunii fiscale, cât și în scopul eficientizării activității de executare silită.

Determinarea conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi ori venituri mari

Aceste cerințe vor fi asigurate prin aplicarea de măsuri care să includă:

efectuarea de verificari fiscale la contribuabilii selectati pe baza analizei de risc;

identificarea veniturilor nedeclarate;

dezvoltarea unor proiecte care să incurajeze conformarea voluntara la declararea veniturilor

Implementarea și dezvoltarea controlului comerțului electronic;

Cu privire la comerțul electronic Direcția Generală Antifraudă Fiscală are în vedere identificarea operațiunilor generatoare de obligații fiscale care decurg din aceste tranzacții, ținând cont de specificul domeniului. Este important să se face o abordare distinctă între activitățile de piață electronică și comerț electronic. Astfel, în domeniul pieței electronice, controlul specific va avea în vedere:

identificarea deținătorilor de site-uri de comerț electronic;

corelarea nivelului de trafic de date cu raportările privind rezultatele financiare depuse de administratorii site-urilor la organele fiscale;

statutul juridic și fiscal al vânzătorilor și al mărfurilor comercializate.

3.3. Cooperarea internațională

După cum se desprinde din conținutul lucrării, evaziunea fiscală este un fenomen global care afectează mai mult sau mai puțin toate țările lumii.

Interacțiunea economică între țările lumii, extinderea schimburilor comerciale, creșterea numărului companiilor multinaționale au făcut ca fenomenul evazionist să nu mai poată fi controlat independent de către fiecare stat în parte. Aceasta a dus la necesitatea creerii unor organisme internaționale de luptă impotriva evaziunii fiscale guvernate de legi și reglementări integrate Uniunii Europene.

Astfel, în baza Legii 18/2008, s-a ratificat aderarea României la Acordul de cooperare dintre Comunitatea Europeana si statele sale membre, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, în vederea combaterii fraudei și a oricărei alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale acestora(14).

În acest sens, România ca țară membră a Uniunii Europene, a răspuns cerințelor de cooperare prin înfințarea Departamentului pentru Lupta Antifraudă – DLAF, în baza Legii 61/2011.

Prin intermediul acestui departament se asigură și facilitează cooperarea între instituțiile naționale implicate în protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, între acestea și Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF și autoritățile publice relevante din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din state beneficiare de asistență financiară din partea Uniunii Europene(13)

Conform Raportului Anual 2013 al DLAF(15), acesta cooperează cu OLAF, în principal, pe următoarele direcții:

– programe și module de pregătire profesională specifice protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene;

– acțiuni comune de control, sprijin operațional sau asistență tehnică în cadrul investigațiilor;

– schimb de informațiile și documentele relevante referitoare la existența unor suspiciuni privind nereguli, fraude și alte activități ilicite ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene;

– schimb de informații și clarificări necesare privind legislația națională aplicabilă în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.

CONCLUZII

Părerea personală este că sistemul legislativ din România a fost foarte permisiv până la apariția legii 50/ 2013. Multitudinea și povara obligațiilor fiscale impuse de legislație au favorizat și continuă să favorizeze perpetuarea fenomenului evazionist.

Îmbunătățirea sistemului legislativ fiscal și adaptarea lui la structura economică a societății actuale este o cerință primordială în reducerea evaziunii fiscale la nivel național.

Desele schimbări de personal, de multe ori pe criterii politice, în rândul funcționarilor publici, au favorizat de asemenea nivelul evaziunii fiscale. Cu cât aceste schimbări sunt mai dese cu atât se induce părerea că pozițiile ocupate temporar sunt o oportunitate de îmbogățire și nu una de a servi intereselor comunității.

De asemenea lipsa unor controale bine organizate, realizate cu personal calificat, în deplină cunoaștere a legislației fiscale, au dus de multe ori la amplificarea fenomenului. Certitudinea descoperirii faptei de evaziune fiscală are asupra contribuabilului un impact mai mare decât sancționarea penală.

Trebuie specificat că de o importanță deosebită este și educația fiscală a cetățenilor care intră în obligațiile instituțiilor statului. Aceasta nu se poate realiza, cu efecte pozitive, decât atunci când contribuabilul are încredere în stat cu multitudinea instituțiilor sale.

Evaziunea fiscală este păgubitoare atât statului cât și contribuabilului. Statului pentru că îl lipsește de veniturile necesare îndeplinirii atribuțiilor sale esențiale, iar contribuabilului prin faptul că totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică, îngreunând povara fiscală a celor care sunt corecți și plătesc obligațiile.

Concluzia finală este că pentru a diminua evaziunea fiscală nu este suficient a controla, a pedepsi și a recupera. Este mult mai important a preveni și a te baza pe clasa medie a cetățenilor care în cea mai mare parte sunt onești și respectă legile acestei țări.

Bibliografie

(1) Legea 87 din 1994

(2) D.D. Șaguna, Drept financiar și fiscal, Ed. All Beck, București, 2003, p. 468.

(3) Legea 241 din 2005, publicată în M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005 și modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale (M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2010).

(4) ORDIN nr. 2604/2011 din 3 octombrie 2011 privind procedura de acordare a facilitatilor fiscale.

(5) Legea nr.346 din 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

(6) Raportul anual pe anul 2013 al Consiliului fiscal aprobat prin vot, în ședința din data de 11 septembrie 2014. website: http://www.consiliulfiscal.ro

(7) H.G. nr. 165/2005 cu privire la organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor.

(8) KPMG Romania http://www.kpmg.com/ro/ro

(9) Legea 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 146 din 19 martie 2013.

(10) Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 6/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 240 din 14 aprilie 2015.

(11) OUG nr. 91/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 966 din 30 decembrie 2014.

(12) Codul de procedură fiscală, actualizat cu Ordonanța de Urgență Guvernului nr. 92 din 30 decembrie 2014.

(13) Legea nr. 61/2011 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF.

(14) Legea Nr. 18 din 21 februarie 2008 pentru aderarea Romaniei la Acordul de cooperare dintre Comunitatea Europeana si statele sale membre.

(15) http://www.antifrauda.gov.ro – Raport de activitate 2013.

Bibliografie

(1) Legea 87 din 1994

(2) D.D. Șaguna, Drept financiar și fiscal, Ed. All Beck, București, 2003, p. 468.

(3) Legea 241 din 2005, publicată în M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005 și modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale (M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2010).

(4) ORDIN nr. 2604/2011 din 3 octombrie 2011 privind procedura de acordare a facilitatilor fiscale.

(5) Legea nr.346 din 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

(6) Raportul anual pe anul 2013 al Consiliului fiscal aprobat prin vot, în ședința din data de 11 septembrie 2014. website: http://www.consiliulfiscal.ro

(7) H.G. nr. 165/2005 cu privire la organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor.

(8) KPMG Romania http://www.kpmg.com/ro/ro

(9) Legea 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 146 din 19 martie 2013.

(10) Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 6/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 240 din 14 aprilie 2015.

(11) OUG nr. 91/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 966 din 30 decembrie 2014.

(12) Codul de procedură fiscală, actualizat cu Ordonanța de Urgență Guvernului nr. 92 din 30 decembrie 2014.

(13) Legea nr. 61/2011 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF.

(14) Legea Nr. 18 din 21 februarie 2008 pentru aderarea Romaniei la Acordul de cooperare dintre Comunitatea Europeana si statele sale membre.

(15) http://www.antifrauda.gov.ro – Raport de activitate 2013.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Modalitati DE Combatere A Evaziunii Fiscale (ID: 128572)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Modalitati DE Combatere A Evaziunii Fiscale

Copyright Notice

Studiul Criminologic Privind Practica Judiciara In Domeniul Probatiunii

Procedura DE Rejudecare In Apel A Hotararilor Judecatoresti Care Nu Au Devenit Definitive

Trasaturile Contectiosului Admnistrativ

Contractul de Inchiriere

Procedura Regularizării Cererii de Chemare în Judecată In Noul Cod Civil

Atribuirea Contractului de Achizitie Publica

Copyright Notice

Similar Posts