Modalități DE Combatere A Consecințelor Negative Determinate DE Plecarea Părinților ÎN Străinătate

MODALITĂȚI DE COMBATERE A CONSECINȚELOR NEGATIVE DETERMINATE DE PLECAREA PĂRINȚILOR ÎN STRĂINĂTATE

Corina RADU, lector universitar

Catedra de Pedagogie și Psihologie

Résumé

Dans les dernières années, dans la société s’est accumulée une multitude de problèmes qui tiennent de la santé morale de la famille, des conditions sociales et économiques, voire écologiques désastreuses. La famille, comme type de groupe humain, participe à ces processus, en s’adaptant aux changements et en modifiant ses stratégies de survivre. Une des stratégies fréquemment adoptée est la migration de la force du travail. Le phénomène de la migration est un des aspects qui tient de la globalisation économique, un des grands drames des temps modernes. Ce phénomène est favorisé par les grandes possibilités du transport, la circulation des informations, les tensions sociales et les situations économiques précaires. Quand on parle du départ des parents au travail à l’étranger dans le but d’assurer un meilleur futur aux enfants on pense inévitablement à avoir plus d’argent, moins de pauvreté, un travail bien payé, l’assurance d’une location, à une égalité des chances, mais on ne pense pas à l’abandon, à la tristesse, au stress, aux soins, à la séparation des personnes aimées.

Le futur des enfants abandonnés par les parents pour une vie matériellement assurée et plus heureuse à l’étranger sera dominé par des difficultés qui tiennent: du développement personnel et interpersonnel, de la santé émotionnelle, cognitive et physique, des problèmes comportementaux, inclusivement ceux liés à la consommation des drogues et d’autres substances toxiques, à la prise des décisions, aux problèmes liés à l’orientation vocationnelle, à la vulnérabilité par rapport le trafic des hommes et à d’autres actions illégales.

Societatea înregistrează schimbări dramatice de ordin demografic. Migrația excesivă a populației din ultimii zece ani a condus nu doar la îmbătrânirea rapidă a populației, ci și la creșterea numărului de copii orfani și abandonați de părinți, mai des în căutarea unui loc de muncă peste hotare. Motivele financiare sunt cele care domină situația abandonului, fiind urmate de statutul vulnerabil al mamelor solitare și mamelor minore.

Plecarea unuia sau a ambilor părinți peste hotarele țării, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, care să le ofere posibilitatea îmbunătățirii modului de viață are consecințe în mare parte negative asupra copiilor rămași acasă. Migrația părinților în scopul de muncă este un fenomen multidimensional, veniturile suplimentare pot fi îndreptate în interesul copiilor. Totodată migrația este însoțită de o serie de riscuri pentru copiii, cum ar fi: riscul abandonului școlar, incertitudinea performanțele academice ale copiilor. Pe lîngă aceasta, ei riscă să devină victime ale violenței, neglijării și exploatării. O povară pentru acești copii o au sarcinile casnice sporite, în special în zonele rurale, și insuficiența relațiilor emoționale. Efecte negative poate avea, de asemenea, utilizarea ineficientă a remitențelor primite de la părinți de către copiii, în special de către adolescenți, care riscă să devină consumatori de substanțe nocive, să întrețină relații sexuale precoce, să fie atrași în cercuri de influență delicventă.

Tot mai des sursele mass-media publică cazuri șocante în care sunt implicați copiii din această nouă categorie de familie: familia temporar dezintegrată/ dezorganizată în urma migrației. În opinia specialiștilor care efectuează studii referitor la problematica în cauză, noțiunea familie temporar dezintegrată/dezorganizată în urma migrației, se referă la familiile în care unul sau ambii părinți sunt plecați pe termen lung peste hotarele țării fiind categorizată în rândurile familiilor dezorganizate.

Cercetătoarea Victoria Gonța, doctor în psihologie, susține că familia temporar dezintegrată (prin aceasta autoarea are în vedere orice familie în care s-a produs o separare: familia divorțată sau în situație de divorț, familia în care un membru este în detenție, familia în care cineva din membri este plecat pe termen lung din familie și chiar familia cu un membru decedat) este o formă alternativă a familiei nucleare și că ea apare în urma ,,mutației valorice ale unei societăți aflate în tranziție”. Deducem că familia migrantă face parte din grupul familiilor temporar dezintegrate.

Plecarea părinților la muncă în străinătate poate provoca anumite schimbări în psihicul copilului: de la perceperea acestui lucru ca pe un eveniment de viață stresant la trăirea unor experiențe psihotraumatizante. Aceste schimbări au la bază anumiți factori ce țin de modul în care a funcționat familia copilului înainte de plecare și modul în care dinamica relațiilor intrafamiliale a suferit schimbări după plecarea părintelui/părinților, factori ce țin de copil incluzând vârsta copilului și caracteristicile psihologice ale acestuia și factori ce țin de rețeaua de suport a familiei și implicit a copilului.

Pe lângă acești factori, un rol important în modul de percepere de către copil a plecării părinților îl are nivelul de informare cu privire la plecare: cu cât copilul este informat din timp despre plecare și cu cât este angajat în mod direct în pregătirea plecării (părinții discută cu copilul despre această plecare și despre schimbările care vor avea loc în viața lui, îi cer părerea, este asigurat de afecțiunea părinților și participă la etapele pregătitoare plecării) cu atât va dobândi un anumit control asupra situației care îl vor ajuta să facă față plecării propriu-zise și perioadelor ulterioare în care va resimți nevoia părintelui/părinților.

Copiii au nevoie de sprijin atunci când încearcă să înțeleagă de ce trebuie să plece părinții lor. Cunoaștem că noutatea și schimbările care apar în viața noastră ne aduc întotdeauna stres și îngrijorare și ne cer un grad înalt al capacității de adaptare, plecarea părinților la muncă în țări străine este o astfel de situație pentru copii. Nu negăm faptul că despărțirea este grea și pentru maturi deoarece se află într-o situație de impas cauzată de răspunsurile la întrebări de tipul: ,,Cum să-i spun copilului că plec așa ca să mă înțeleagă?”, Când trebuie să vorbesc cu copilul meu despre plecare, acum sau în preajma plecării?”, ,,Cum să pregătesc copilul pentru a se putea descurca fără mine”?

În broșura ,,Copilul meu e singur acasă. Carte pentru părinții care pleacă la muncă în străinătate” realizată de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile copilului (CIDD) sânt formulate o serie de recomandări pentru această categorie de părinți, printre care enumerăm:

Vorbiți despre plecare cu mult timp înainte. Fiți pregătit de faptul că s-ar putea ca la început copilul să reacționeze negativ. Dar el trebuie informat și, cu cât mai devreme, cu atât e mai bine. El oricum simte că „se întâmplă ceva” și vrea să știe ce. Dați-i timp să se obișnuiască cu ideea că nu va mai locui în aceeași casă cu mama și cu tata. Pentru copil, familia este formată din oameni care trăiesc în aceeași casă. îi este greu să-și imagineze că tata sau mama nu mai locuiesc împreună cu el, nu-i vorbesc în fiecare zi, nu i pregătesc dejunul și nu se mai uită cu toții la televizor. Copilul își imaginează aceste situații, își pune multe întrebări. Dacă sunteți alături, îl puteți asculta și ajuta să înțeleagă multe lucruri. Dacă are nevoie de timp să se obișnuiască cu gândurile despre plecarea dumneavoastră, acordați-i acest timp și apoi reveniți la subiect ca să discutați mai multe.

Arătați copilului că înțelegeți ce simte. Fiecare copil își manifestă suferința diferit, în funcție de vârstă, temperament și altele. Poate deveni furios sau se poate închide în sine. Cum vorbim cu el atunci când suferă? În loc să nu luați în seamă sentimentele, puteți:

Să identificați sentimentele copilului, să le „traduceți” în cuvinte: „Pari tare dezamăgit. E normal să te superi când știi că am putea fi împreună, iar eu trebuie să plec pentru că nu am de lucru aici”.

Să recunoașteți sentimentele copilului printr-un sunet sau cuvânt. „A-a”, „D-a-a-a”, „Aha”, „Așa e”. Când el vorbește, ascultați-1, dați afirmativ din cap, fiți alături.

Să-i oferiți prin fantezie ceea ce nu-i puteți da în realitate: „Ce grozav ar fi să avem o baghetă fermecată (un covor zburător etc.) ca să ne vedem de câte ori dorim!”.

Explicați copilului cum ați ajuns la ideea de a pleca peste hotare. Astfel puteți pregăti copilul, ajutându-1 să înțeleagă mai bine evenimentul care va veni. Evitați să puneți accent pe faptul că plecarea este pentru binele lui. El ar putea să vă reproșeze că nu are nevoie de asta, că ar prefera să rămâneți, ar putea să se simtă vinovat. Este important să spuneți copilului că nu el este cauza plecării dumneavoastră. Fiți sigur că el este capabil să vă înțeleagă. Cuvintele îl ajută să se liniștească și să nu se simtă vinovat.

Nu vă impuneți autoritatea. Evitați să vă impuneți autoritatea: „Asta este situația, va trebui să faci ceea ce îți spun!” Lăsați copilul să înțeleagă că poate discuta cu dumneavoastră diferite lucruri legate de plecare și de viața lui autonomă. Este o situație dificilă, căreia copilul trebuie să-i facă față. Dacă părinții încearcă să discute altfel decât de pe poziții de forță, copilul va putea să suporte mai ușor situația.

Fraza „Faci pentru că așa zic eu” arată doar nevoia de autoritate a părintelui. Iar copilul înțelege printre cuvinte: „El e mare, eu sunt mic; el e deștept, eu sunt prost; el are putere, eu nu”. Acest mod de a vorbi cu copilul duce la neînțelegere și pornește lupta pentru putere.

Încercați să vă adresați copilului cu respect, comunicându-i în același timp sentimentele și dorințele dumneavoastră:

„Și eu îmi fac griji, deoarece și pentru mine este o situație nouă. Vrei să discutăm despre asta?”

„înțeleg că în unele situații este greu să iei decizii. Ți-ar plăcea să planificăm împreună…”

„Am nevoie să știu că ești în siguranță aici, fără mine. Ești dispus să vorbim despre o persoană care să fie îngrijitorul tău?”

„Mi-aș dori să discutăm, să avem aceeași părere despre… (acest lucru)”.

Cum să evităm unele greșeli când vorbim despre plecare

Evitați să spuneți „dar”. În loc de „înțeleg că ești trist, dar toți copiii se obișnuiesc”, putem spune: „înțeleg că ești trist, pentru că ai nevoie de mine aici, aproape. Ai putea să mă înveți să folosesc computerul ca să putem comunica și să ne simțim aproape?”. Nu minimalizați impactul schimbării, evitați să spuneți: „Ai să uiți repede, îți voi trimite cadouri!”. Nu dați vina pe copil: „Mă duc la lucru pentru ca să pot să-ți cumpăr tot de ce ai nevoie”. În nici un caz nu „glumiți” că plecați pentru că copilul a fost rău.

Alegeți împreună strategiile de adaptare. Găsiți împreună modalitățile care îl vor ajuta pe copil să se adapteze mai puțin dureros la viața în lipsa dumneavoastră – convorbiri telefonice frecvente, ocazii de a-și dezvolta diferite capacități, suportul unei rude etc.

Un aspect important de care trebuie să țină neapărat cont părinții este nivelul de independență al copilului. Trebuie să pregătim copilul pentru viața independentă înainte de a pleca. În acest sens se recomandă părinților să răspundă la următoarele întrebări pentru a înțelege în ce măsură copilul este pregătit să se descurce fără ajutorul unui adult:

Copilul sau adolescentul își asumă singur responsabilitatea pentru pregătirea lecțiilor și a activităților care țin de gospodărie? Este nevoie să-i amintiți despre sarcinile care sunt în obligația lui (de exemplu, să anunțe dacă întârzie, să-și păstreze în ordine odaia)?

Copilul sau adolescentul face față nevoilor sale de bază? Se îmbracă adecvat vremii și ocaziei, poate folosi aparate de bucătărie, respectă regulile elementare de igienă și regulile de securitate?

Copilul sau adolescentul ia decizii în mod independent? Are gândire critică? Se descurcă în situații noi?

Aveți o relație bazată pe încredere cu copilul dumneavoastră? Deseori urmează sfaturile pe care i le dați? Contează pe dumneavoastră atunci când are nevoie de sfaturi sau ajutor? Ați discutat cui să se adreseze pentru ajutor, dacă va avea nevoie?

Dacă aveți mai mulți copii, relația dintre ei este prietenoasă? Cei mari au grijă de cei mici? Se înțeleg între ei? Se ascultă unii pe alții?

Pentru a pregăti copilul/adolescentul pentru perioada de timp în care veți fi plecat puteți recurge la următoarele acțiuni:

Încurajați independența copilului. Încercați să vă imaginați mai multe situații de fiecare zi în care copilul dumneavoastră va trebui să se descurce singur: acasă, la școală, în sat, în stradă, cu rudele, cu necunoscuții, cu banii, cu timpul, cu frații. Discutați cu copilul despre toate acestea și încurajați-l să exerseze luarea deciziilor. Aceste discuții sunt foarte prețioase.

Gândiți-vă împreună cu copilul cine sunt persoanele la care ar putea apela în caz de nevoie – profesori, vecini, rude. Vorbiți cu aceste persoane și asigurați- vă că ele vor putea răspunde la apelul copilului.

Îndemnați copilul să vorbească despre ideile și îngrijorările lui legate de faptul că va rămâne singur acasă. Răspundeți la toate întrebările. Astfel veți înțelege ce crede el despre această schimbare din viața lui și cât este de pregătit să-i facă față. În plus, aceste discuții îl vor ajuta să se liniștească, să- și pună gândurile în ordine și să creadă în forțele proprii.

Ajutați copilul să-și planifice ziua, să găsească timp pentru diferite activități – să ia masa la timp, să-și facă temele, să se odihnească, să comunice cu prietenii. Dar nu exagerați. Este important ca adolescentul să aibă timp liber, pe care să-l petreacă după placul lui. Altfel, cum va putea exersa luarea deciziilor?

Arătați copilului că aveți încredere în el. Apreciați că este responsabil, încurajați-1 de fiecare dată când reușește să realizeze ceva, lăudați-1 pentru succese. Această atitudine îi va spori încrederea în forțele proprii.

Implicați copilul în luarea deciziilor legate de viața familiei. Un copil învață să devină responsabil din punct de vedere financiar, observând cum părinții lui reușesc să trăiască în limita bugetului propriu. Antrenați întotdeauna copilul în discuțiile despre bugetul familiei. Participarea copilului la diferite convorbiri din cadrul familiei îi dezvoltă nu doar responsabilitatea, ci și sentimentul de apartenență la familie, care este foarte important pentru menținerea unor relații deschise și pozitive. Cereți opinia copilului și respectați-o.

Educați copilul în spiritul respectului față de autorități, oferindu-i ca exemplu respectul dumneavoastră față de ofițerii de poliție sau cadrele didactice. Ajutați-l să respecte normele morale, sociale și de politețe.

Acceptați și încurajați participarea copilului la activitățile unui grup. Astfel, copilul își va crea o rețea socială, se va simți inclus, va avea la cine apela, se va dezvolta. Faptul că vă interesați de prietenii lui și îi respectați vă poate ajuta să deveniți și dumneavoastră unul din prietenii lui.

Înainte de a pleca la muncă în străinătate părinții trebuie să decidă în grija cui vor lăsa copilul/copiii. Această persoană se numește tutore sau îngrijitor și are misiunea de a îndeplini responsabilitățile de părinte. Articolul 51 din Codul familiei al Republicii Moldova prevede că atunci când un copil este lipsit de grija părinților (din diferite cauze, inclusiv pentru că ei lipsesc de acasă un timp îndelungat), drepturile și interesele ale copilului sunt asigurate de autoritatea tutelară, adică primăria. În aceste cazuri asupra copiilor rămași fără ocrotire părintească se instituie tutela (pentru copiii care au vârsta de până la 14 ani) și curatela(pentru copiii care au între 14 și 18 ani). Tutela nu înseamnă decăderea părinților din drepturile părintești! Articolele 142-147 din Codul Familiei al Republicii Moldova descriu clar care sunt cerințele pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a putea deveni tutore, ce drepturi și obligații are tutorele și de ce drepturi beneficiază copilul asupra căruia este instituită tutela.

Prin urmare, înainte de plecare părinții trebuie să se asigure că:

există o persoană în grija căreia rămâne copilul,

această persoană este de încredere,

copilul dorește să rămână în îngrijirea acestei persoane,

relația dintre copil și persoana respectivă și copiii acesteia sunt bune,

copilul va avea parte de atenția și îngrijirea cuvenită, de înțelegere și afecțiune.

Calitatea relației cu persoana de încredere/tutorele este extrem de importantă pentru bunăstarea emoțională a copilului rămas acasă. O relație bună cu tutorele pentru copil înseamnă: suport emoțional, încurajare, ghidare, protecție, siguranță, ceea ce-l va ajuta să treacă mai ușor peste efectele negative ale schimbării.

Pentru ca relația dintre copil și îngrijitor să fie benefică se recomandă:

Decideți împreună cu copilul cine va fi îngrijitorul lui: cu cine va rămâne, ce responsabilități va avea această persoană și care vor fi îndatoririle copilului, de exemplu: să țină cont de opinia îngrijitorului, să i se adreseze când va avea nevoie de ajutor, să-l anunțe când pleacă undeva, să fie respectuos, să-l ajute la treburile casnice.

Primul lucru la care trebuie să vă gândiți atunci când decideți cu cine rămâne copilul este dacă persoana are un comportament adecvat. Există cazuri în care copilul devine martor sau chiar victimă a unor comportamente periculoase din partea persoanei în grija cărora a rămas – consum de alcool, exploatare prin muncă, violență, abuz, inclusiv sexual.

Discutați cu viitorul îngrijitor și stabiliți clar care vor fi responsabilitățile acestuia, de exemplu: să aibă grijă de sănătatea, alimentația copilului, să urmărească activitatea lui școlară, să discute cu profesorii, să-l ajute la distribuirea cheltuielilor, să contacteze în caz de urgență părinții plecați.

Asigurați-vă că îngrijitorul de bază sau altă persoană va putea discuta cu copilul și despre alte lucruri decât despre mâncare și școală. Solicitați-i să ofere copilului sprijin emoțional. Multe dintre persoanele care au în grijă copii cu părinți plecați consideră că satisfacerea nevoilor copiilor pentru hrană și adăpost este principala lor sarcină. Această atitudine poate accentua izolarea și închiderea în sine a copiilor. Pentru a fi sănătos, copilul, ca oricare dintre noi, are nevoie de sprijin, respect, acceptare, dragoste, prietenie.

Evitați să încurajați o atitudine a copilului față de îngrijitor ca față de părinte. Nu-1 lăsați nici pe îngrijitor să creadă că el va fi „părintele” copilului. Copilul, mai ales adolescentul, preferă să vadă în persoana îngrijitorului un partener, un prieten, pe cineva cu care să poată vorbi de la egal la egal. Oricât de bună însă ar fi o persoană, ea nu poate înlocui părintele. Acest lucru este înțeles și de copil. Unii devin „obraznici”, neascultători anume pentru că vor să protesteze față de îngrijitorii care își impun autoritatea.

Uneori, îngrijitorii tind să controleze prea mult viața și comportamentul copiilor, să le atribuie multe sarcini, cu scopul de a limita riscul de implicare a acestora în activități periculoase. Asigurați-vă că îngrijitorul înțelege importanța participării copilului la diferite activități, nu numai la școală, dar și în grupul de prieteni.

Este foarte important să vorbiți cu îngrijitorul despre respectarea spațiului personal și intimității copilului. Și aceasta indiferent de faptul, dacă ați decis că el va locui singur, va fi vizitat de îngrijitor sau va sta cu îngrijitorul sau chiar la el în casă. Este potrivit ca îngrijitorul să-și stăpânească grija și curiozitatea exagerate, să respecte secretele, jurnalul personal, lucrurile personale ale copilului, în nici un caz să nu se implice în convorbirile cu prietenii lui sau cu părinții.

Sugerați îngrijitorului să vorbească cu copilul despre dumneavoastră, părinții lui. Aceste discuții îl ajută să-și exprime emoțiile, să înțeleagă unele lucruri, să-și simtă părinții aproape. Este important ca îngrijitorul să-i spună copilului că părinții continuă să răspundă la nevoile lui, chiar dacă nu pot să-l vadă. Nu este potrivit însă ca îngrijitorul să-i spună copilului că părinții au plecat „pentru binele lui”, ca să-i cumpere jucării, telefoane mobile, haine scumpe, case. Aceasta îl face pe copil să se simtă vinovat.

După ce ați stabilit împreună cu copilul dvs. Cine va fi tutorele urmează să mergeți la primărie /primar și specialistul în protecția drepturilor copilului pentru a-i informa despre plecarea ta și decizia de a lăsa copilul în grija persoanei de încredere. Se solicită de la Primar instituirea tutelei asupra copilului. Este foarte important să se ofere datele de contact (adresă, nr. de telefon, locul de muncă) în localitatea unde pleci la muncă și pentru ce perioadă vei lipsi.

Șirul instituțiilor pe care trebuie să le informezi nu se oprește aici, părintele care intenționeze să plece la muncă în strănătate trebuie să meargă la Direcția asistență socială și protecție a familiei la fel pentru a-i informa despre plecare și decizia de a lăsa copilul în grija persoanei de încredere; se solicită Certificatul de luare în evidență a copilului care rămâne în țară, al cărui părinte/tutore (curator), cetățean al Republicii Moldova, se angajează provizoriu în muncă în străinătate.

Neapărat părintele/părinții trebuie să meargă la școală sau grădiniță pentru a informa dirigintele de clasă, educatoarea și directorul instituției de învățământ că pleci la muncă peste hotare și că copilul tău rămâne în grija celui de-al doilea părinte sau persoanei de încredere/tutorelui; se va stabilli modalitățile de contact între diriginte/educatoare și tutorele copilului.

Mergi la medicul de familie: informează-l despre plecare și în grija cui rămâne copilul tău; solicită de la medicul de familie ajutor sau recomandările necesare pentru a informa tutorele despre starea de sănătate și necesitățile medicale ale copilului; asigură-te că fișa medicală a copilului este la medicul de familie. Aceste recomandări sunt valabile și pentru cazul în care un părinte pleacă, iar copilul rămâne în grija celuilalt părinte.

Uneori copilul este nevoit pentru perioada de timp în care părinții sunt plecați să-și schimbe domiciliului (mutarea în casa unei mătuși/unchi, altă rudă sau a unui vecin) sau a persoanei de îngrijire presupune adaptarea la un nou set de reguli „ale casei”, adaptare care poate varia de la înțelegere și cooperare la inacceptare. De asemenea, trebuința de a face față unor alte tipuri de relaționare: cu persoana de îngrijire, cu copiii acesteia sau relației dintre persoana de îngrijire și partenerul său poate constitui un factor de stres pentru copil.

Pentru evitarea acestor stări negative se recomandă tutorelui următoarele:

Pentru a avea o relație bună cu copilul însă, este important și el „să vă aleagă”. De aceea va trebui să discutați împreună cu părinții și copilul mai multe lucruri. Implicați copilul în aceste discuții, în funcție de vârsta lui. Cu cât este mai mare, cu atât este mai important să țineți cont de părerile lui. Plecarea peste hotare a părinților va fi o schimbare radicală în viața copilului, ca și în viața dvs., dacă veți deveni tutorele lui. Atunci când omul are mai mult timp pentru a-și imagina schimbarea și când participă la organizarea ei, se acomodează mai ușor. Dvs. veți discuta multe lucruri cu părinții lui. Și copilul are nevoie de informații practice despre cum va trăi mai departe: unde va locui, ce rol veți avea dvs., cât timp veți fi îngrijitorul lui, ce drepturi și responsabilități va avea el în perioada când părinții sunt plecați, ce se va schimba în viața lui, cine îl va ajuta cu școala, cine îi va organiza petrecerea de ziua sa de naștere etc.

Chiar dacă sunteți rude cu părinții copilului și vă cunoașteți bine, stați de vorbă despre ce se așteaptă ei să faceți pentru copilul lor și ce sunteți gata dvs. să vă asumați. Dacă nu vă cunoașteți îndeaproape cu copilul, începeți prin a vă întâlni pentru a petrece ceva timp împreună. Ar fi bine ca aceste întâlniri să aibă loc cu participarea părinților lui.

Discutați cât mai detaliat referitor la sarcinile/obligațiile pe care se așteaptă părinții să le îndepliniți ca îngrijitor. În funcție de vârsta copilului, perioada de timp cât vor lipsi părinții, starea sănătății dvs., timpul pe care îl puteți dedica și alte condiții, rolul dvs. s-ar putea referi la următoarele: Să aveți grijă de sănătatea și bunăstarea emoțională a copilului; Să-i asigurați necesitățile de bază — hrană, adăpost, îmbrăcăminte potrivită cu vremea, protecție față de orice formă de violență sau abuz, un mediu în care să se simtă în siguranță; Să vă asigurați că merge la grădiniță / școală; Să vorbiți cu educatorii / profesorii despre ce mai face copilul; Să-l susțineți moral atunci când va avea dificultăți, când se va simți singur sau trist; Să-l ajutați să-și organizeze ziua, reușind astfel să-și pregătească lec- țiile, să participe la treburile din gospodărie, să comunice cu părinții și cu prietenii, să frecventeze cercuri și să se odihnească; Să-l încurajați să participe la activități sportive și culturale și să-și dezvolte talentele; Să țineți la curent părinții referitor la viața copilului: cum se simte, ce succese are, unde întâlnește greutăți, care este relația lui cu dvs., cu prietenii săi și alte lucruri importante; Să anunțați părinții imediat ce apare vreo situație sau problemă cu care nu știți cum să vă descurcați; În funcție de vârsta copilului, să-i dați bani de buzunar pentru ca să învețe să-i cheltuie corect; Să-l întrebați ce crede el atunci când luați decizii care îl privesc și pe el.

Întreținerea și educația copilului vor necesita cheltuieli financiare. Este bine să cădeți de acord cu părinții asupra unei sume aproximative de bani pe care o veți primi de la ei pentru treburile casnice și pentru îngrijirea copilului. Orientați-vă la o sumă realistă. Fiți înțelegător(oare), părinții nu pot fi siguri când se vor angaja și ce salariu vor primi peste hotare.

Insistați ca, înainte de a pleca peste hotare, părinții să-i facă un control medical general copilului lor. În acest fel, părinții vor afla dacă ar putea să se aștepte la probleme de sănătate ale copilului, iar dvs. veți ști dacă este nevoie să aveți grijă în mod special de sănătatea lui. Încurajați părinții să facă astfel de investigații profilactice și atunci când revin acasă în vacanță sau ocupați-vă dvs. de ele. Este foarte important să vă adresați cât mai repede medicului și să nu recurgeți la metode „casnice” de tratament atunci când dvs. aveți semne de boală sau copilul de care îngrijiți se simte rău.

Spuneți-i copilului mai multe despre dvs. Ce credeți că trebuie să știe despre copiii dvs. sau serviciul pe care îl aveți, despre ce fel de om sunteți — orice va face relația voastră cât mai caldă. Dacă ați decis că va locui în familia dvs., povestiți-i despre tradițiile și regulile pe care le aveți. Lăsați-l să înțeleagă că veți fi deschis(ă) la propunerile lui, care îl vor ajuta să se simtă bine în casa dvs. Pentru copil este important să locuiască într-un mediu care îi este cunoscut și apropiat. El poate să se mute în casa dvs. sau să rămână în casa părinților. Copilul mic trebuie să locuiască împreună cu un adult, pe când un adolescent, dacă este destul de matur și poate avea grijă de viața sa, ar putea sta singur, iar dvs. să-l vizitați regulat. Chiar și așa, țineți minte că nu toți adolescenții de 16 ani știu cum să facă față unor situații dificile, cum ar fi: accidentele din gospodărie, îmbolnăvirile, presiunile din partea semenilor de a organiza în casă chefuri, maltratarea din partea altor persoane.

Produsele activității acestor copii relevă cel mai bine situația psihologică în care se află singuri, fără părinți, una din poeziile scrise de Inesa Tăutu este prezentată mai jos:

Scrisoare pentru Moș Crăciun

Moș Crăciun, să știi ceva: Mi-a trimis și portocale,

Am de toate. Da, da, da! Mandarine și banane.

Jucării și ciocolate, Fără mama mi se pare

Haine multe, colorate. N-am nici poftă de mâncare.

Dar de mama mult îmi pasă, Adu-o moșule îndată

Adu-o moșule acasă! Din cea țară-ndepărtată.

Mama e demult plecată Adu-o moșule fuguța

Într-o țară-ndepărtată. Să mă dea cu săniuța.

Mi-a trimis ieri telefon Iar pe seară un sărut

Toți se miră: Să mi-l dea cu împrumut.

-Ai Iphone?! Eu s-o strâng în brațe tare:

Asta moșu-i sărbătoare!

În acest context, o atenție deosebită trebuie acordată calității procesului de comunicare între părinți și copii și, respectiv, utilizării tuturor mijloacelor tehnice disponibile pentru a comunica cu copiii nu doar pe teme cotidiene, dar și pentru discutarea și aprofundarea unor subiecte sensibile pentru a asigura un grad mai înalt de prevenire și protecție de riscurile specifice diferitor vârste ale copiilor. Dar mă întreb dacă Skype ar fi soluția pentru copiii deveniți ,,orfani” datorită migrației? Dacă mijloacele tehnice pot oferi căldură sufletească, îmbrățișările mamei sau ale tatălui? Nu negăm că acestea eficientizează semnificativ procesul de comunicare de la distanță al copiilor cu părinții, este posibil ca părinții să realizeze împreună cu copilul chiar și temele pentru acasă prin intermediul acestei platforme, dar oare aceasta este destul pentru satisfacerea tuturor nevoilor copiilor?

Ne-a interesat în mod deosebit să determinăm dacă În Proiectul Strategiei pentru protecția copilului și familiei (2013–2020) sânt propuse careva măsuri de ameliorare a consecințelor fenomenului migrației. Am identificat o serie de obiective generale, specifice și rezultatele scontate cu indicatorii de progres. Astfel este indicat în cadrul obiectivului general al acestui proiect: Asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea și educația copiilor în mediu familial; Obiectivul Specific vizează reducerea efectelor negative ale migrației părinților asupra copiilor rămași în țară. Sunt prevăzute următoarele măsuri pentru atingerea obiectivelor:

Implementarea unui mecanism eficace de evidență și monitorizare a situației copiilor a căror părinți/unicul părinte sînt plecați peste hotare;

Implementarea programelor de informare, conștientizare și a serviciilor de consiliere a copiilor rămași în țară și a părinților migranți;

Includerea în curricula școlară a subiectelor privind abordarea riscurilor sociale pentru copii ale căror părinți sunt migranți țară.

Rezultatul scontat (beneficiarii):

Asupra tuturor copiilor, a căror părinți/unicul părinte sînt plecați peste hotare, este instituită tutela/curatela temporară (în baza datelor statistice în coroborare cu evaluările calitative);

2. Măsurarea eficienței programelor de conștientizare și cuprinderii prin serviciile de consiliere (în baza evaluării de expertiză).

Concluzionând cele expuse mai sus putem identifica că în realizarea funcției educative familia simte o necesitate astringentă atât de resurse culturale cât și de resurse materiale. Atunci când vorbim despre plecarea părinților la muncă în străinătate în vederea asigurării unui viitor mai bun copiilor ne gândim inevitabil la mai mulți bani, mai puțină sărăcie, un serviciu bine plătit, asigurarea unei locuințe, la o egalizare a șanselor, dar nu ne gândim și la durere, mâhnire, abandon, stres, supărare, griji, privare afectivă, separare de persoane dragi.

În studiile efectuate referitor la această problemă se relevă dificultățile pe care le pot întâlni copiii în dezvoltarea, acestea țin de: dezvoltarea personală și interpersonală, sănătatea emoțională, cognitivă și fizică, probleme comportamentale, inclusiv cele legate de consumul de droguri și alte substanțe toxice, luarea deciziilor, probleme legate de orientarea vocațională, vulnerabilitatea în fața traficului de ființe umane și a altor acțiuni ilegale.

Copiii au nevoie de sprijin atunci când încearcă să înțeleagă de ce trebuie să plece părinții lor pentru aceasta se recomandă părinților să pregătească copiii pentru schimbarea ce urmează a interveni în viața lor, trebuie să le explice copiilor cauzele din care aceștia sunt nevoiți să plece astfel încât aceștia să nu se simtă vinovați pentru că părinții se sacrifică de dragul lor. Este indicat să fie anunțate autoritățile competente de plecarea peste hotare, de persoana care va fi responsabilă de soarta copilului atât timp cât părinții vor lipsi din țară. La fel ar trebui de stabilit împreună cu copilul cine este persoana în grija căreia va rămâne, pentru a se simți în largul său, pentru a se dezvolta și educa pe cât posibil în mod eficient.

04.05.2015