Modalitati de Accentuare a Punerii In Pagina In Presa Actuala
Introducere
Capitolul I. Jurnalismul contemporan
1.1 Politica redacțională
Noul rol al jurnalistului
Capitolul II. Conceperea și elaborarea ziarului
2.1 Conceperea ziarului
Mesajul vizual (machetare, Literele de ziar, Punerea în pagină, Culoarea și mesajul publicistic, Reguli de redactare)
2.2.1 Formatul și paginarea moderne ale ziarelor
2.2.2 Structurarea informației și așezarea în pagină
2.2.3 Elemente textuale de evidențiere
2.2.4 Elemente iconografice de relevanță
2.2.5 Conceperea și elaboarea redacțională a ziarelor
2.2.6 Machetarea și paginarea ziarelor
2.3 Analiza SWOT a design-ului strategic
Strategii de promovare/ vânzare
Capitolul III Etapele cercetării
3.1 Metodologie
Ipotezele de lucru
Rezultate cercetare
Capitolul IV. Studiu de caz
4.1 Analiză comparativă : Ziar foarte vechi, ziar vechi, ziar '90, ziar modern.
4.2 Comparație între formatele ziarele actuale (ziar serios/ ziar can can)
Diferențe între varianta online și print (hiperlinkuri, elemente multimedia, posibilitate interacțiune cu publicul, reclame pop up)
Concluzii
Introducere
Ziarele din ziua de azi au devenit o sursă de “entertainment”. Fie că le cumpărăm pentru informațiile cuprinse, fie că le cumpărăm influențați de strategiile de marketing, mai exact acele suprize oferite la fiecare ediție, cărți sau produse audio-video, un lucru este cert: micile strategii de marketing care dau impresia consumatorului că are ceva de câștigat prin achiziționare, dau rezultate. Afacerea publicațiilor print nu mai este la fel de profitabilă datorită mediului online. Acestea sunt nevoite să facă eforturi pentru a câștiga din publicitate, întâlnită de multe ori la nivel de saturație în paginile ziarelor. Lumea politică a conștientizat puterea presei și din acest motiv a acaparat unele ziare, publicații, trusturi media sau chiar și-au creat astfel de conglomerate media care să le promoveze activitatea politică și să denigreze adversarii politici.
Apocalipsa presei scrise este un deznodământ pe care îl văd petrecându-se în următorii 10 ani, întrucât generația care are în prezent 40 ani, este deja obișnuită cu tehnologia, iar cei mai în vârstă vor trebui să se mulțumească cu programele de la televizor. Democratizarea a condus la o libertate de care se profită și în prezent. Dacă mediul audiovizual beneficiază de Consiliul Național al Audiovizualului, presa scrisă nu are control din partea vreo unei autorități, ceea ce nu face decât să dăuneze publicului. Cei deja formați, obișnuiți cu piața, observă repede stilul unei publicații și sunt unicii răspunzători ai alegerii lor. Cei tineri însă, privesc acest mod de a face presă scrisă drept o manieră corectă. De regulă, tânărul, la întâlnirea cu noutatea, o percepe ca pe un fapt real, iar acel nou oferit în mod repetat este perceput ca normalitate.
În media românească, transmisiunea televizată deține puterea, aceasta fiind un motiv solid pentru adoptarea stilului de publicare video în mediul online. Fie că este vorba de site-uri care difuzează non-stop programele posturilor TV, sau producții video concurente televiziunilor, toate cunosc importanța produsului video și caută să facă un real model de afacere din această nevoie de a avea contact cu realitatea din jur, prin toate formele sale. Diversitatea este necesară, iar presa scrisă se simte amenințată de dispariția variantei tipărite. De aceea, publicațiile tipărite s-au adaptat rapid și au creat și platforme online, care răspunde nevoii de informație video. Calitatea acestora variază atât în funcție de cel care le realizează, de conjunctura în care sunt filmate materialele, cât și de profilul publicației care le difuzează.
Efectul de globalizare se face simțit atât în ceea ce privește împrumutarea formatelor străine, iar la nivel național, prin urmarea unui drum sigur, care aduce succes garantat, prin realizarea unor publicații a căror rețetă merge la țintă, de regulă știrile cu rol de infotainment. Participăm la transformarea jurnalismului de presă scrisă într-un soi de marketing cu produse de calitate îndoielnică. Impactul asupra populației nu contează, primează interesele unor costuri de producție mici și subiecte sociale, care atrag cumpărători, implicit publicitate și profit.
Jurnalismul este una din meseriile încă nereglementate, acesta fiind un potențial motiv pentru care libertatea ia diverse forme, în funcție de dorințele celor care întemeiază o publicație. Trendul jurnalistic actual este dat de publicațiile care abordează stilul de can can, multe dintre acestea fiind implicate în procese, întrucât încalcă în mod grav normele etice și deontologice. Drept urmare, consider că trebuie găsită o soluție, astfel încât jurnalistul să nu mai fie confundat cu un paparrazzo și jurnalismul să nu mai fie confundat cu amatorismul.
Presa scrisă este un domeniu în derivă. Dacă până acum se vehicula că viitorul presei scrise este gratuitatea, în prezent, când distribuirea ziarelor se face și fără costuri, mizând pe numărul mare de cititori la care reușește publicația să ajungă, implicit pe publicitate, se poate spune că viitorul presei scrise este trecerea la platfoma online, inclusiv facilitarea accesării prin suporturi tehnologice de tipul tabletelor, telefoanelor smart sau book-read-erelor. Mai nou, există publicații online care generează content calitativ și impun cititorilor un cost pentru lectura articolelor. Practic, se face trecerea de la abonamentele ziarelor tipărite, la abonamente în spațiul virtual, unde se dorește diferențierea conținutului de duzină de cel profesionalist, a cărei activitate respectă normele specifice profesiei.
Lucrarea aleasă, „Conceperea și elaborarea ziarului” mi se pare interesantă tocmai datorită faptului că puținele ziare care mai există pe piață sunt într-o continuă concurență și doresc să fidelizeze cititorii cu orice preț, lupta fiind la nivel de design, politică redacțională și chiar preț. Ca urmare, redacțiile aplică strategii de design, redactare, machetare și strategii de marketing pentru a persuada pontențialii clienți spre a alege produsul lor, în cazul în care nu sunt în cunoștință de cauză vis-a-vis de profilurile publicațiilor și brand-urile aferente.
În lucrare voi urmări aspectele următoare: modul de organizare al ziarelor, viitorul presei scrise în raport cu digitalizarea, strategiile de marketing și organizare ale conținutului editorial. De asemenea doresc să observ dacă redacțiile respectă normele de redactare pentru print versus mediul online, unde elementele multimedia sunt o obligativitate pentru utilizatori.
Ulterior, îmi propun să identific care este liantul semnificativ dintre cuvânt, imagine și structura organizatorică a acestora în cadrul presei scrise. Voi analiza care sunt urmările abordării acestei politici de organizare a trusturilor de presă și cum influențează puterea politică modul de structură și concepere a unui ziar.
Rezultatul va fi util pentru a da niște pronosticuri cu privire la viitorul presei scrise: se va muta aceasta în totalitate pe online sau se vor găsi noi modalități de menținere pe piață?
Capitolul I. Jurnalismul contemporan
Politica redacțională
De la Revoluția din 1989, libertatea, tăierea cenzurii, dreptul de a comunica liber și dreptul la opinie și informație au reprezentat subiecte prioritare în societatea românească. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană aceste subiecte s-au accentuat, România fiind nu numai din punct de vedere geografic un stat european dar și din punct de vedere ideologic.
Subiectul este cu atât mai sensibil pentru cetățenii români față de ceilalți cetățeni europeni întrucât pentru încălcarea acestor drepturi au murit oameni, tineri, studenți în Revoluția din 1989. Cu toate că de la căderea regimului comunist au trecut 21 de ani, românii trăiesc cu o teamă, o frică de reprimare a drepturilor dobândite atât de greu.
Odată cu instalarea democrației, mass-media s-au dezvoltat, căpătând o amploare neașteptată. Întreaga industrie nu s-a rezumat numai la apariția nenumăratelor ziare; s-au înființat televiziuni și radiouri private care au avut ca scop atragerea atenției asupra anumitor puncte de vedere dar și asupra divertismentului. Uneori, în goana după rating, jurnaliștii nu mai fac diferența între ceea ce este etic și moral și ceea ce nu este. Cu toții știm că meseria de jurnalist, ca orice meserie, beneficiază de drepturi dar implică și obligații, libertăți și responsabilități. „Principiul de bază al eticii jurnalismului este diferențierea dintre noutăți și opinii, astfel încât acestea să nu fie confundate. Noutatea este o informare referitoare la fapte și date, în timp ce opiniile includ gânduri, idei sau păreri ale agențiilor de presă, editorilor și jurnaliștilor.”
Respectând rolul față de societate, jurnaliștii trebuie să se asigure întotdeauna de veridicitatea știrilor, prin mijloace adecvate de verificare și demonstrare și pe imparțialitate în prezentare. Esența evenimentelor trebuie să se reflecte în titlul și în sumarul știrilor, contrar practicilor moderne prin care declarațiile sunt scoase din context iar titlurile lasă loc de interpretări în direcții diferite mesajului din material. „Exprimarea opiniilor poate include gânduri sau comentarii asupra unor idei sau remarci generale privind știrile despre evenimentele actuale. Chiar dacă opiniile sunt întotdeauna subiective și nu pot servi ca criteriu pentru veridicitate, trebuie să ne asigurăm că opiniile sunt exprimate onest și etic. Opiniile sub formă de comentarii asupra evenimentelor sau acțiunilor privind persoanele fizice sau instituțiile nu trebuie să respingă sau să defăimeze realitatea faptelor și datelor.”
În rezoluția 1003 este menționat faptul că jurnalismul se bazează pe mass-media, drept urmare trebuie diferențiat patronatul de editori și jurnaliști. În acest context, în afară de asigurarea libertății cuvântului este necesară și protejarea libertății în cadrul mijloacelor de informare. Trebuie ținut cont și de faptul că nici editorii și nici proprietarii instituțiilor media sau jurnaliștii nu sunt proprietari ai știrilor. „În acest sens, mijloacele de informare în masă nu trebuie să speculeze cu calitatea și esența știrilor sau a opiniilor în scopul măririi audienței pentru a spori venitul din publicitate.”
Opinia publică poate fi ușor influențată prin mijloacele mass-media, cu toate că, uneori, mass-media este confundată cu opinia publică. Modificarea veridicității unei informații, utilizarea unor informații imparțiale sau a unor opinii, chiar și oneste, sub forma unei știri, pot influența opinia publică, încălcându-se astfel dreptul fundamental de informare a cetățenilor ca parte a respectării valorilor democratice. Jurnaliștii nu trebuie să se lase influențați sau, în goana după senzațional, să obțină informații prin alte mijloace decât cele legale și etice.
O autoritate în măsură să ofere informații despre drepturile jurnalistului este Clubul Român de Presă, ONG apolitic, înființat de Mihai Tatulici și condus de Consiliul de Onoare, organism colegial de dezbatere si decizie, alcătuit din membrii fondatori și membri aleși. Prin activitatea sa, Clubul Român de Presă participă activ la îmbunătățirea calitativă a presei românești și la crearea unui mediu de afaceri favorabil companiilor mas-media. Clubul Român de Presă propunea în 2004 un set de norme care să reglementeze relațiile dintre instituțiile media și dintre patronat și redactori. Principiile invocate a fi respectate de toți partenerii media sunt astfel enunțate:
1. „Orice instituție mas-media are obligația de a-și elabora propria politică editorială, în care să se precizeze ansamblul de acțiuni de natură prospectivă, managerială și organizațională, precum și relația profesională specifică dintre patronat și editori și dintre editori și jurnaliști. Politica editorială va cuprinde și norme tipice instituției respective privind modul în care se face selecția informației, ierarhizarea sa și orientarea spre publicul țintă rile jurnalistului este Clubul Român de Presă, ONG apolitic, înființat de Mihai Tatulici și condus de Consiliul de Onoare, organism colegial de dezbatere si decizie, alcătuit din membrii fondatori și membri aleși. Prin activitatea sa, Clubul Român de Presă participă activ la îmbunătățirea calitativă a presei românești și la crearea unui mediu de afaceri favorabil companiilor mas-media. Clubul Român de Presă propunea în 2004 un set de norme care să reglementeze relațiile dintre instituțiile media și dintre patronat și redactori. Principiile invocate a fi respectate de toți partenerii media sunt astfel enunțate:
1. „Orice instituție mas-media are obligația de a-și elabora propria politică editorială, în care să se precizeze ansamblul de acțiuni de natură prospectivă, managerială și organizațională, precum și relația profesională specifică dintre patronat și editori și dintre editori și jurnaliști. Politica editorială va cuprinde și norme tipice instituției respective privind modul în care se face selecția informației, ierarhizarea sa și orientarea spre publicul țintă a diverselor mesaje jurnalistice (unghiul din care se abordează un anumit subiect din punct de vedere al concepției social-politice a patronatului), stilistica acestora și politicile de personal pe termen scurt, mediu si lung. Prin acest set de reguli interne, patronatul își asigură dezvoltarea afacerii, precizându-și periodic relațiile cu terții, de care editorii trebuie să țină seama.
2. În afara acestui cod de norme precizate în politica editorială, de care editorii și ziariștii iau cunoștință la angajare, reprezentanții consiliilor de administrație sau patronatele nu pot interveni în nici un fel asupra modului în care editorii gestionează activitatea profesională. Excepție fac doar cazurile în care, la intervale prestabilite, analizele economice demonstrează rezultate nesatisfăcătoare, ce pot determina o modificare a strategiei societății, a politicii editoriale, putându-se ajunge la schimbarea managementului instituției mas-media și chiar a editorilor.
3. În conformitate cu tratatele internaționale la care România este parte semnatară și Constituția României, este interzisă cenzurarea de către patronate a unor materiale pe care editorii intenționează să le dea publicității, în contextul în care selecția si tratarea informației s-a realizat respectându-se normele deontologice și profesionale.
5. În întreprinderile consacrate informației trebuie să existe o transparență totală în ceea ce privește proprietatea și gestionarea mijloacelor de informare, astfel încât cetățenii să cunoască explicit identitatea proprietarilor și nivelul angajării lor economice în mijloacele de informare. În cadrul întreprinderilor consacrate informației orientarea ideologică sau financiară a proprietarilor este limitată de exigențele dreptului fundamental al cetățenilor la informație.
6. Patronatele din mass-media trebuie să garanteze atât editorilor cât si jurnaliștilor libertatea de expresie precum și clauza de conștiință (libertatea de a refuza să îți trădezi propriile convingeri) și secretul profesional față de sursele confidențiale. Jurnalistul se poate plânge direct Consiliului de administrație în cazul în care editorii au intervenit fără a-i cere acordul în materialul semnat de el, atunci când jurnalistul poate dovedi că i s-a cerut să modifice un material sau i s-a interzis să-l publice, din pricina conținutului său și nu din motive de natura stilistică sau ținând de politica editorială.
7. Patronatele din câmpul mass-media nu-i pot obliga pe editori să poarte campanii împotriva unor adversari politici, financiari sau de orice alta natură, prin ocultarea adevărului, prin introducerea unor argumentații mincinoase.
8. În cazul achiziționării unor noi instituții mass-media, patronatele au dreptul de a opera modificări în politica editorială, în schema redactională, putând schimba inclusiv editorii șefi și editorii departamentali. Se consideră însă o gravă încălcare a normelor etice și manageriale din partea patronatului, încercarea influențării redactorilor și reporterilor în scopul publicării unor materiale. O altă abatere la fel de gravă o constituie provocarea jurnalistilor de a nu mai respecta ierarhiile redacționale, în vederea schimbării editorilor la așa-zisa “cerere a ziariștilor”.
9. Patronatele nu au dreptul de a obliga editorii la anumite practici care se află în contradicție cu normele deontologice în general, și cu Codul Deontologic al Ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă, în special editorii și jurnalistii care se consideră supuși unor presiuni de neacceptat, din punct de vedere profesional, se pot adresa Consiliului de Onoare al CRP, garantându-li-se confidențialitatea.
În cazul în care Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă va primi plângeri de această natură din partea editorilor și ziariștilor, acesta va analiza fiecare caz în parte, dând un verdict. În funcție de gravitatea încălcării vreuneia din normele de mai sus, CRP va sesiza mai întâi patronatul acuzat de încălcarea reglementărilor deontologice, după care va face publică abaterea instituției mass-media în cauză, putând în cazurile unor încălcări repetate să se delimiteze public de practicile respectivei companii sau să excludă societatea din CRP.”
Aceste norme însă sunt uitate în situația economică actuală și siguranța locului de muncă. Nevoile materiale primează în fața celor de aplicare a eticii. O nouă practică este înglobarea activităților jurnalistice sub atribuțiile de „redactor”. Funcția de jurnalist dispare, întrucât aceasta include întreg procesul de documentare, cercetare, investigare, verificare a informației din mai multe surse, dreptul la replică atunci când este cazul, etc.; redactorul însă doar redactează ceea ce i se impune.
Noul rol al jurnalistului
Atunci când citim o știre, când auzim un mesaj puternic, căutăm o explicație, o sursă a informației, întrebându-ne “Ce ziar a scris asta? , “Cine semnează articolul?, Care sunt sursele care dovedesc cele menționate în articol?”. Prin urmare, apartenența la o componentă media reușește să ofere cetățeanului anumite repere despre tine, cel care furnizezi informația, reprezentant al unui trust mediatic. Într-o oarecare măsură, angajatul se identifică politicii instituției din care face parte, chiar dacă se recunoaște sau nu acest lucru. Deși nu este acceptat subiectivismul atunci când se realizează materiale de presă, unghiul de abordare, elementul pe care pui accentul presupune manifestarea unei poziții, care fie este în concordanță cu propriile opinii, credințe, valori, fie reprezintă politica trustului. Pentru jurnalistul adevărat, prezentarea unui subiect în funcție de cerințele șefilor este un compromis, care, realizat în repetate rânduri duce la frustrare, neîncredere în sine, dispreț pentru domeniul în care activează.
„Instituțiile mass media sunt organizații complexe, care produc mesaje în regim industrial; în consecință, ele trebuie să aplice tehnici de raționalizare a producției, bazate pe standardizarea produselor și a procedeelor de fabricație și pe birocratizarea aparatului de producție. Altfel spus, instituțiile de presă, devenite acum organizații complexe, orientate către producția industrială de informație, sunt obligate să găsească și să aplice metode raționale și stereotipizate de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor, metode care se concretizează în practicile cotidiene de identificare, seleție și procesarea informațiilor Aceste metode derivă din nevoia de a produce, în mod rațional, eficace și în intervale de timp foarte scurte, un ziar sau un buletin de știri, pe baza unei materii prime atât de fluctuante și volatile precum evenimentele actualității.”
Psihosociologul Kurt Lewin a introdus la sfârșitul anilor ’40 noțiunea de „gatekeeper”, ce face referire la hotărârile jurnaliștilor asupra informațiilor care pot fi transmise publicului și cele ce nu pot fi transmise acestora. În acest mod, putem afirma că media nu pot fi considerate ca reflectoare ale realității, ci ca însăși creatoare ale acesteia. În plus, sociologul Gaye Tuchman adaugă faptul că “știrile, pe lângă actul de a construi realitatea, legitimează statusul quo prin alierea cu instituțiile echitabile”.
Jurnaliștii au pe lângă datoria de a informa corect și onest și datorii morale, etice, care nu pot fi sancționate de Consiliul Național al Audiovizualului dar pot fi taxate de public prin scăderea ratingului sau, după caz, prin scăderea tirajului publicației. Jurnalistul este dator să acționeze cu bună credință în relatarea faptelor și a opiniilor, acesta trebuie să semnaleze neglijența, injustiția și abuzul de orice fel. „Junalistul are dreptul la clauza de conștiință. El are libertatea de a refuza orice demers jurnalistic împotriva principiilor eticii jurnalistice sau a propriilor convingeri. Această libertate derivă din obligația jurnalistului de a informa publicul cu bună-credință. În virtutea bunei practici de separare a activităților economice de cele editoriale, jurnalistul are dreptul de a refuza să atragă contracte de publicitate sau sponsorizare pentru instituția de presă pentru care lucrează. Jurnalistul își afirmă dreptul de a fi apărat de către instituția de presă unde își exercită profesia, precum și de către asociația profesională ori sindicală care îi reprezintă interesele împotriva oricărei presiuni exercitate contra sa, de natură să determine o încălcare a conduitei profesionale.”
Mass media exercită o putere simbolică. Acest tip de putere prezintă, în opinia lui J. B. Thompson, o semnificație cel puțin egală cu puterea economică (activitatea productivă), puterea politică (activitatea de coordonare a indivizilor) și puterea coercitivă ( folosirea efectivă a amenințarii cu utilizarea forței fizice pentru a sprijini exercitarea puterii politice). Însă, spre deosebire de celelalte trei puteri, instituțiile media sunt lipsite de putere la nivel formal.
Nevoia oamenilor de comunicare, de implicare în comunitate și de indentificare cu o anumită cauză, temă sau subiect este satisfacută de mijloacele de comunicare în masă. Funcțiile mass-media sunt multiple însă cea mai importantă dintre ele este aceea de a obține informații si de a le face să circule. Tot mass-media au fost menite să transmită valori și modele culturale societății și au un rol foarte important în formarea gândirii și comportamentului indivizilor. Granița dintre informație și opinie este greu de stabilit astfel că unii specialiști consideră că influențarea publicului are loc încă de la primele etape prin care trec informațiile: selecția și ierarhizarea. De asemenea oamenii regăsesc în mass-media și un mod de evadare din lumea vitezei și a provocărilor continue. Mass-media pot influența judecățile noastre de valoare și, prin urmare, alegerile pe care le facem sau deciziile pe care le luăm. Acest lucru se petrece deoarece cele mai importante evenimente interne sau externe, despre care marea majoritate dintre noi are opinii formate extrem de puternice, ne-au fost aduse la cunoștință de către mass-media.Oamenii își organizează viața în funcție de cum li se sugerează în ziare, reviste. Pentru a fi informați depindem de mass-media iar cei care știu cum să profite de acest lucru, câștigă o mare parte din public. Această dependență ne aduce și probleme datorită faptului că nu mai reușim să discernem ceea ce ni se transmite, fie chiar și ireal sau negativ, de ceea ce ar trebui să asimilăm de fapt.
Sociologul H. Marcuse este de părere că “media tinde să creeze false nevoi spirituale, să aplatizeze și să uniformizeze opiniile, personalitățile și gusturile umane” . Acest lucru este posibil datorită promovării unor modele culturale mediocre, care sunt în concordanță cu gusturile, nu foarte elevate, ale majorității; datorită creării unei importanțe artificiale a unei informații, ce împiedică mediatizarea faptelor cu adevărat importante; și datorită fabricării unor evenimente sau a unor vedete, chiar când acestea nu există. Aceste lucruri sunt posibile datorită unor tehnici folosite de jurnaliști în vederea evidențierii aspectelor favorabile scopului lor. Așadar, jurnaliștii recurg la supradimensionare, deformează informația din nevoia de senzațional sau din dorința de a impresiona opinia publică; iar la celălalt pol se află minimalizarea semnificației evenimentelor, care este considerată a fi întotdeauna intenționată, și care dorește să diminueze impactul asupra publicului.
Publicul are dreptul de a fi informat, dar în mod obiectiv, fără exacerbarea anumitor laturi ale subiectului, menite să-i influențeze atitudinea. Adevărul este că și pe piața presei scrise există reguli nescrise, care odată aplicate, vor ajuta publicația cu pricina să facă față concurenței. Pentru a supraviețui, redacția trebuie să prezinte orientare către punctele de interes ale publicului său, includerea acestuia în jocul mediatic pe canalele unde este permis, iar acest lucru poate vicia calitatea informației prin adăugarea unor elemente senzaționale sau prin exagerarea unor elemente existente deja. Este binecunoscut faptul că evenimentele spectaculoase au mai multă trecere la public decât unele cu conținut ideatic mai mare, dar mult mai sărace în aspecte senzaționale. Problemele cu care se confruntă societatea sunt destul de complicate și au un efect negativ asupra cetățenilor. Datorită unui mediu de viață nesatisfăcător, publicul evită informațiile greoaie, care fie le stimulează gândirea prea mult, fie îi demoralizează. Aleg prin urmare să citească despre false evenimente, evident, cu false vedete. Aceste vedete închipuite sunt personaje care apar în media, cu rol de asistentă de platou, fată de scandal, Don Juan de Dorobanți sau orice alt fel de doritor de promovare televizată.
Alina Bârgoanu oferă o perspectivă diferită asupra publicațiilor de divertisment, esențialul fiind că scopul știrilor nu este de a informa, cât de a le aduce la cunoștință ce se întâmplă. “O știre este o relatare a realității la fel cum un zvon este o relatare a realității, nu este realitatea însăși, ci o transcriere, rezultatul unei succcesiuni de transformări, simplificări, omisiuni, reducții. Este una dintre modalitățile prin care iau naștere mediul de ficțiuni despre care vorbea Lippman (…) că oamenii nu răspund la mediul real, ci la mediu de ficțiuni și consecințele răspunsului nu se înregistrează în mediul de ficțiuni, ci în mediul real.”
Cercetătoarea germană, Elisabeth Noelle-Neuman, explică, cu ajutorul spiralei tăcerii, motivul pentru care oamenii își însușesc anumite modele și opinii prezentate de mass media. „Principalul motiv este ilustrat de teama de izolare a acestora, care se conformează și se adaptează tendințelor generale oferite de media pentru a evita respingerea și împingerea lor spre marginea societății” . Astfel, consumatorul real, prin identificarea sa cu consumatorul tip, prezentat de media, simbolizează idealul Eului spre care aspiră. În acest fel, putem afirma că ideologia consumului a dobândit valoarea unui mijloc de integrare socială stabilit de fluctuația imaginilor publicitare. Trebuie menționat, totuși, că toate aceste lucruri sunt posibile datorită faptului că majoritatea cititorilor fac parte din clasa mijlocie, permițând astfel mass-mediei să infiltreze cu ușurință astfel de tipare utopice, care provin din realitatea creată de aceasta, ce servește, în principiu, perpetuării consumerismului.
Capitolul II. Conceperea și elaborarea ziarului
Conceperea ziarului
Presa este considerată cea de-a patra putere în stat, având un rol binedeterminat în cadrul societății. „O defini'ie faimoasă spun cp jurnalismul are drept scop să-l faci pe cel care suferă să se simtă bine și să-l faci să sufere pe cel care o duce bine. ”
Producerea unui ziar este un proces complex, atât prin etapele realizării produsului, dar mai ales prin funcțiile acestuia: de informare, de culturalizare, de legătură, de divertisment. Echipa care stă în spatele realizării acestui produs adună calități și cunoștințe variate, care oferă un produs finit menit să educe, să informeze și să realizeze o comunitate a cetățenilor activi civic, interesați de viața politică, socială, economică din prezent. Toți acești subiecți care ajută la producerea produsului finit, ziarul tipărit, sunt repartizați pe domenii de activitate; nu toți sunt jurnaliști și nu toți simt la fel etica jurnalistică. Departamentul economic este cu siguranță în discuții aprinse cu marketing-ul, menit să știe așteptările publicului, iar aceștia cu albinuțele, cei care produc știrile și redactorii, care le scriu și le abordează dintr-un anumit unghi.
Utilitarele necesare realizării unui ziar includ: echipamentul necesar redactorilor, fără de care știrile nu ar avea suport credibil- reportofoane, aparate de fofografiat, filmat, folositor pentru script și varianta online a ziarului, pc-urile redactorilor, tiparul, serviciul de distribuție și publicitate, și punctele de vânzare, unde ziarele sunt așezate la vedere, pentru a atrage atenția trecătorilor și a-i persuada să cumpere informație.
Veniturile unui ziar sunt generate de încasările din publicitate, advertoriale, mica publicitate, adică anunțurile plătite. Reclamele publicitare sunt plasate pe paginile cu editoriale sau, în cazul celor care cumpără o pagină întreagă, lângă editoriale, spațiu pe care îl cumpără firmele de producție, distribuție ori servicii.
„Orice produs al presei scrise pornește de la un concept redacțional și grafic care reprezintă totalitatea principiilor etice, estetice, utilitare și normative ale conținuturilor informative adoptate în scopul asigurării apariției unei publicații. Fiecare categorie a principiilor editoriale enunțate sunt concretizate și aplicate de o manieră specifică prin intermediul elementelor tipografice.” Conceperea unui ziar presupune o dovadă de management aplicat, mai ales în cazul ziarelor zilnice. Dacă în cazul unui săptămânal redactorii au timp mai mult să își pregătească materialele, să verifice sursele și să redacteze propriu zis știrea, în cazul edițiilor zilnice, presiunea timpului este mult mai mare și fiecare închidere de redacție este un succes și o provocare dusă cu bine la bun sfârșit. Ziarele, ca produs finit nu mai sunt însă apreciate la justa valoare, în funcție de volumul de muncă și calitatea informațiilor prezentate în cazul publicațiilor care respectă criterile jurnalismului serios.
Conducerea activităților este asigurată de întreaga redacție din aria managerială făcând parte editorul și directorul publicației, iar desfășurarea sarcinilor jurnalistice fiind realizată de departamentul redacțional, departamentul tehnic și departamentul economic. În secretariatul de redacție sunt realizate activitățile de natura tehnică, se prelucrează forma de prezentare a materialului informativ venit de la redactie. „Aici se face calibrarea și cotarea textelor jurnalistice, machetarea paginilor, prelucrarea fotografiilor și a ilustrațiilor, corectura paginilor publicației. Scopul acestor activități îl reprezintă o prezentare cât mai bună a informațiilor, facilitarea lecturii jurnalistice, găsirea rapidă a informațiilor așteptate și căutate de cititori. Secretariatul de redactie este responsabil de transpunerea în practică a principiilor estetice și de utilitate ale conceptului editorial.”
Fiecare zi începe cu ședința de redacție pentru ediția ce urmează. Se planifică subiectele zilei ce va să vină în funcție de agenda media, se repartizează redactorii pe subiecte, iar redactorul-șef decide ce se publică, ce nu, care sunt prioritățile în funcție de obiectivele trustului și interesele publicului țintă, de asemenea spațiul alocat fiecărei știri. Majoritatea ziarelor naționale țin de regulă două sau chiar trei ședințe tocmai pentru a se asigura că se acoperă toate știrile relevante în ediția ce urmează să fie tipărită și se rearanjează știrile în funcție de criteriile de știricitate mai interesante pentru cititori.
În mod evident, întrucât prima pagină vinde de regulă, aceasta este cea mai discutată: ce articol este evidențiat pe prima pagină, ce fotografie îl va însoți, ce caractere se vor folosi pentru text și mai ales care este unghiul de abordare, ce alte articole merită să fie menționate și pot realiza o strategie de ancorare pentru ca cititorului să îi fie stârnită curiozitatea și să cumpere produsul. Departamentul de marketing poate aduce idei, întrucât cunoaște așteptările pieței și poate oferi ceva în plus ce se va distribui împreună cu ziarul, modalitate prin care cu siguranță publicația va vinde mai bine ediția respectivă. Este binecunoscut faptul că managerii de marketing ai ziarelor realizează cercetări de piață precum sondajele și focus-grupurile, pentru a afla cum poate îmbunătăți imaginea și conținutul editorial, aflând de la cititori ce le place și ce nu, ce așteptări au, ce este relevant pentru existența lor și care sunt prioritățile pentru aceasta.
Mesajul vizual
Mesajul unei știri cuprinde atât informație scrisă cu caractere, dar și fotografii, care întăresc spusele textului și pentru o mai bună întelegere a textului, uneori chiar grafice sau alte semne iconice. Practica din zilele noastre, mai ales în cazul ziarelor de cancan este de a folosi fotografii care alăturate textului fie șochează, fie amuză sau ironizează un personaj, o situație. Un alt obicei este scoaterea din context a unor declarații, care alăturate semnelor inconice transmit un mesaj hilar sau de senzație.
Identitatea vizuală a unui ziar este foarte importantă, cititorii recunoscând elementele de brand prin folosirea acelorași strategii vizuale în mod constant. Este drept că din când în când este bună o reinventare, schimbarea unor elemente grafice de bază, însă simboluri precum logo-ul, caracterele titlului, linia grafică, prezența sau absența ilustrațiilor, adică macheta și formatul general este indicat să rămâne identice.
Formatul și paginarea moderne ale ziarelor
Ziaristul-redactor are rolul de a-și introduce textul în calculator, folosind un program specializat de editare a textului. În funcție de mărimea știrii stabilite anterior în ședința de redacție, textul va fi contorizat ca număr de semne, caractere pentru a nu depăși limita stabilită. Ulterior, textul este trimis prin rețeaua internă la serviciul de paginare și apoi la fotoculegere. Aici intră la machetare. Secretarii de redacție și cei care machetează conlucrează și folosesc instrumente comune, precum PC-ul și elemente grafice. „Sunt două meserii apropiate, dar introducerea machetatorilor este relativ recentă în întreprinderea de presă, mai ales în presa cotidiană. De la o înteprindere la alta, rolurile se pot confunda, aceștia fiind considerați jurnaliști, la fel ca și redactorii.”
Structurarea informației și așezarea în pagină
Conținuturile din presa scrisă sunt adaptate în funcție de criteriile caracteristice informatiei: proximitate temporală, spațială și de interese, raportate la publicul țintă.
Mesajul este acel cumul de semnale pe care un emițător îl transmite, indiferent de mijlocul de comunicare folosit. Pentru semioticieni mesajul reprezintă construcția de semne care, prin intermediul interacțiunii cu ceilalți receptori, produce înțelesuri. Important este textul și modul în care este citit. Lectura este procesul de descoperire a semnificațiilor, proces care apare atunci când cititorul interacționează cu textul sau îl negociază. Negocierea presupune antrenarea experienței culturale a cititorului în legătură cu semnele și codurile care compun textul. Astfel, receptorii cu experiențe sociale diferite sau aparținând unor culturi diferite pot găsi înțelesuri diferite în același text. Ferdinand de Saussure, considerat părintele european al semioticii, a elaborat conceptul triadic semnificant + semnificat = semn. Semnificatul este un obiect fizic, un sunet tipărit sau o imagine. Semnificatul este un concept mental (care nu are o relație necesară cu semnificantul). Semnul este întregul asociativ care relaționează semnificantul și semnificatul.”
Secretarul de redacție are întreaga responsabilitate de a organiza, administra și a așeza în pagină informația. Rolul acestei activități este vital pentru aspectul ziarului și relevanța informației transmise. Unele știri trebuie puse în evidență pentru că sunt de interes imediat sau reprezintă un fapt rar, nemaintâlnit, un lucru șocant sau o veste care influențează mare parte a populației.
„În colaborare cu machetatorul, secretarul de redacție caută cea mai bună estetică posibilă a paginii, combinată cu gradul maxim de lizibilitate. Se urmărește ghidarea cititorului în așa fel încât să parcurgă, dacă nu să citească un spațiu cât mai mare posibil din ziar. Se speculează caracterele tipografice: formă (caracter), mărime (corp de literă), stil (aldin, cursiv).
Elemente textuale de evidențiere
În cadrul ședinței de redacție, textul produs de ziarist este calibrat, ceea ce înseamnă că este adus la un format predeterminat (un număr fix de caractere, semne), după care i se aleg caracterele (garnituri de litere și semne, corpuri) și eventuale înbogățiri (stil), dar și justificare (aliniere și încadrare pe coloane). Multe din programele de editare ale redacțiilor au și posibilitatea de recunoaștere a cuvintelor și corectarea celor scrise eronat, ceea ce facilitează munca umană de corectură, care trebuie oricum realizată, pentru o siguranță a mesajului care trebuie să respecte anumite criterii, precum: coerență, coeziune, logică, etc.
După corectură, textele sunt așezate în pagină, fiind dispuse pe coloane și echilibrate de preferință într-o formă geometrică. Titlurile se redactează în funcție de nota articolului, atunci când este interogație se exagerează utilizând semnul întrebării și al exclamării, iar când se exclamă, se multe ori se folosesc trei semne de exclamație, mai ales în publicațiile cu rol de infotaiment.
Ca elemente de text cu identitate vizuală, menționăm titlul ziarului care este scris de fiecare dată cu aceleași caractere, aceeași dimensiune, rareori întâlnindu-se publicații care schimbă doar culoare, de regulă revistele, și titlurile rubricilor, întrucât există rubrici cu un scris caracteristic.
Ziarele serioase sunt destul de rezervate în a folosi elemente textuale de diferențiere, acestea mizând pe interesul în informați calitativă, nu neapărat pe „spectacolul hârtiei de ziar”. Tabloidele însă,pentru a atrage atenția asupra unor titluri, le încadrează pe fotografie într-un mod asimetric sau chiar le așează pe un fundal grafic menit să atragă privirea (imaginea unei bombe, care sugerează senzaționalul, imaginea unei trompete care indică vești importante, imaginea unui bec, ce arată că se prezintă o idee în articolul aferent).
Elemente iconografice de relevanță
În anii 1960 Barthes elaborează mecanismul de funcționare a imaginii în termeni de retorică. Propunerea este încă timidă, dar Barthes înțelege totuși termenul de retorică sub două aspecte: pe de-o parte ca mod de convingere și argumentare (ca inventio) și pe de altă parte, în termen de figuri (stil sau elocutio) și acestea legate de imagine. Barthes îi recunoaște imaginii facultatea de a provoca o semnificație secundară plecând de la o semnificație primară, de la un semn plin.
Termenul imagine își are originile în latinescul imago și este definit ca un ansamblu de percepții pe care cineva le nustrește față de un obiect. Modul în care în care este percepută lumea este o percepție globală care include cumulul de așteptări, idei și sentimente pe care le manifestă o persoană față de un lucru. Imaginea este portretul realității, dar în același timp poate fi și rezultatul procesului imaginar, ajutat de creativitate. Mesajul final este însă același, imaginea având rolul de a transmite o informație vizuală prin forma și conținut.
În ceea ce privește imaginea, în tipologia semnelor, Pierce o va include în clasificarea sa ca pe o subcategorie a icoanei. Putem vorbi de un caracter heterogen al imagini, înțelegând prin aceasta felul în care ea reunește și coordonează într-un cadru fix (între niște limite) diferite categorii de semne: "imagini" în sensul teoretic al termenului (semne iconice, analogice) dar și semne plastice: culori, forme, compoziție internă, textură, și semne lingvistice, limbaj verbal. Relația dintre ele, interacțiunea dintre ele, dă un sens pe care noi am învățat, mai mult sau mai puțin conștient, să-l descifrăm.
Comunicarea prin intermediul imaginii este posibilă cu ajutorul unor instrumente tehnologice de comunicare, precum: televizorul, aparatul video, computer-ul, videoproiectorul. Tipul acesta de comunicare s-a dezvoltat și datorită nevoii oamenilor din prezent, de a adăuga la mesajele trimise și imagini care susțin textul și oferă extra informații. „Indiferent de obiectul supus analizei, este important să îl privim în contextul relațiilor sale, și să nu căutăm să-l explicăm în raport cu alt obiect, complet diferit”. Structura unui semn, modul în care relaționează cu alte semne și își îndeplinește funcția de a semnifica nu sunt determinate de referentul extern al semnului.
Imaginile vizuale trebuie să îndeplinească anumite funcții.
să atragă atenția prin elemente cum ar fi contrastul, culoarea, compoziția neobișnuită;
să informeze, să joace rolul de mediator al unor trăiri;
să constituie un instrument important în influențarea comportamentului uman.
Percepția este strâns legată de memorie. Ea mobilizează ambele emisfere ale creierului, deși emisfera dreaptă este asociată cu vederea. Stimulul vizual suscită memoria, legătura cu aceasta fiind mai srânsă decât în cazul cuvintelor, atât în ce privește stocatul informației, cât și aducerea aminte.
Percepția influențează modul în care acționăm. Dacă imaginile văzute sunt violente, persuasive sau unilaterale vom fi predispuși sau tentați să vedem și să acționăm conform specificului acestor imagini. Reprezentarea este definită ca proces cognitiv-senzorial care semnalizează în forma unor imagini unitare, dar schematice, însușirile concrete și caracteristice ale obiectelor și fenomenelor, în absența acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor. Rezultat al procesului de reprezentare, imaginea mentală păstrează o mare asemănare cu cea perceptivă, ce cuprinde însușiri intuitive, figurative.
Reprezentările vizuale au un rol important în cadrul procesului complex al imaginației reproductive și creatoare, atunci când ne imaginăm, practic combinăm și recombinăm imagini din experiența noastră, ceea ce presupune că dacă suntem expuși unor variate reprezentări, vom avea o condiție favorabilă pentru a de desfășura activitățile. De altfel, s-a ajuns la concluzia că memoria nu reprezintă strict conservarea imaginilor, cât și reconstituirea lor.Viața omului este legată de realități palpabile și de imagini iconografice, atât artistice, cât și mentale, și există o corepondență clară între cuvânt și imaginea sa, sau reprezentarea lui. În procesul comunicării, folosim întreg arsenalul de cuvinte, imagini, semne inconice, pentru o redare cât mai precisă a gândurilor noastre.
Termenul imagine provine din latinescul Imago și poate fi definit ca ansamblul percepțiilor pe care un individ le are față de un obiect. Dar percepția noastră asupra lumii nu este suma percepției unor părți componente, ci o percepție globală care cuprinde totalitatea așteptărilor, ideilor și sentimentelor pe care le are o persoană față de un obiect. Imaginea este portretul subiectiv, impregnat psihologic și cultural al realității.Putem spune că imaginea este un mediu prin care se comunică o informație vizuală, atât prin formă, cât și prin conținut.
În ceea ce privește imaginea, în tipologia semnelor, Pierce o va include în clasificarea sa ca pe o subcategorie a icoanei. Putem vorbi de un caracter heterogen al imagini, înțelegând prin aceasta felul în care ea reunește și coordonează într-un cadru fix (între niște limite) diferite categorii de semne: "imagini" în sensul teoretic al termenului (semne iconice, analogice) dar și semne plastice: culori, forme, compoziție internă, textură, și semne lingvistice, limbaj verbal. Relația dintre ele, interacțiunea dintre ele, dă un sens pe care noi am învățat, mai mult sau mai puțin conștient, să-l descifrăm.
Publicațiile tipărite sunt dovada clară că în prezent se pune foarte mult accent pe mesajul fotografiei. Cu cât este mai mare fotografia, cu atât se transmit mai bine detaliile subiectului. Argumentul se regăsește în faptul că în fiecare zi suntem actori. Situațiile de viață ne cer să ne adaptăm și totul devine un rol pe care îl jucăm involuntar. De multe ori ne simțim trădați de propriile gesturi și atunci teatralizăm atent pentru a emite un mesaj pertinent, în funcție de ceea ce dorim să transmitem. Și vedete vânate de paparazzi uită că sunt următite și se comportă manifestând fiecare mic gând. Ori, contrar, conștientizează faptul că sunt mereu țintele jurnaliștilor și au grijă să teatralizaze mai mult.
Conceperea și elaboarea redacțională a ziarelor
Lance Bennet susține într-un studiu publicat în 2004, că tipologia știrilor este compusă din elemente care au din ce în ce mai puțină atingere cu informarea:
“Curiozitate și supraveghere: ceea ce se schimbă este actualizarea, noi evenimente, noi intrigi punctuale;
Divertisment și evadare: multe știri ne invită să evadăm, fie și pentru câteva minute, într-o lume plină de tragedie, învățăminte morale, mister, pericole, într-o lume dramatică, diferită de lumea în care ne desfășurăm zilnic existența;
Ajustare socială și psihologică: accentul asupra dramei, temelor emoționale, imaginilor puternice, personalităților puternice care fac din știri un mijloc convenabil de eliminare a tensiunilor psihologice și de atenuare a conflictelor sociale.” (Bennet, 2004, 110)
Dorința de nou este satisfăcută de aceste publicații, care în opinia lui Boorstin, presupune că “citind un ziar într-o anumită zi, nu ar fi excelat în noutăți, știri bombă, ediții speciale, comentarii la cald, dezvăluiri incendiare, cititorul ar fi remarcat Ce plictisitoare este lumea astăzi!”.
Machetarea și paginarea ziarelor
Machetatorul are un rol major în presa ilustrată. Se lucrează sub îndrumarea unui director artistic care trasează liniile mari ale fiecărui număr, intervine în procesul de selecție a fotografiilor și în ordonarea lor în pagină. Se cunoaște importanța primei pagini și din această cauză, imaginea acesteia este intens gândită, lucrată.
„Machetatorii și secretarii de redacție lucrează și ei pe un terminal informatic și folosesc programe DTP (publicare asistată de calculator ). DTP cuprinde ansamblul aplicațiilor informatice care au ca finalitate comunicarea scrisă: recunoaștere optică a caracterelor, prelucrare de text, creație grafică și tipografică, retușare a imaginilor și punere în pagină. Programele DTP sunt într-o evoluție constantă și oferă posibilități din ce în ce mai mari atât în plan tipografic, cât și pe cel al infografiei (vizualizarea grafică a informației pe ecranul unui computer) și al prelucrării imaginilor.”
Analiza SWOT a design-ului strategic
Punctele tari ale unui design strategic presupun utilizarea unor caractere mari, lizibile, de culoare intensă, fotografiile care surprind povești și includ personaje publice, a căror viață, publică sau privată este de interes pentru public. Implicația punctelor tari este persuasiunea mesajului și
Puncte slabe ale strategiilor de design aplicate de multe ori ca o chintesență pe prima pagină, despre care se știe că are un rol de cuprins al ediției, de teasing pentru articolele relevante și de informare prin fotografie constau în faptul că ziarele se diferențiază greu între ele, mai ales cele de același profil.
Despre oportunități, Septimiu Chelcea menționează că poziționarea este ceea ce reușești să creezi în mintea beneficiarului sau altfel spus, percepția este realitatea, în condiția în care în emiterea mesajului te concentrezi asupra percepțiilor consumatorului, nu asupra realității pe care o reprezintă produsul. Poziționarea este strâns legată de actul segmentării, și presupune „scoaterea în evidență a unor atributului nostru pentru a-l diferenția de ale concurenților”. Această practică este o tehnică de management, cunoscută ca Blue Ocean Strategy și presupune ca prin activitatea planificată, să se transmită ceva diferit, să poată fi oferite plusuri de valoare și inovație. O bună analiză de piață și niște previziuni efectuate de specialiști pot ajuta pentru a concepe idei, care contopite cu un concept red ocean, să devină peste noapte o strategie de ocean albastru, unde concurența devine irelevantă.
Amenințările sunt vizate de acele similitudini de design din partea concurenței, care are un tiraj mai mic și dorește confuzia între cele două publicații, pentru a-și crește vânzările. De multe ori nu doar că prima pagină folosește aceeași fotografie, dar titlurile seamană și ca aspect, și ca mesaj, cele două ziare fiind mai greu diferențiate.
Strategii de promovare și vânzare
Redacțiile ziarelor funcționează după reguli exacte. Sedințele zilnice sunt obligatorii, ședințele de redacție pentru focus-grupuri sunt necesare, iar ședințele de brainstorming devin vitale când se vorbește despre strategii de vânzare sau promovare. Promovarea unui ziar presupune construirea unui brand mediatic și valorile pe care acesta le exercită. Un ziar are resursele necesare pentru a-și face publicitate prin instrumentele moderne dar și pentru a apela la reclamă (publicitate plătită).
Promovare eficientă reușesc redacțiile puternice, care se bucură de credibilitate pe piață și, sub formă de barter oferă informații unor emisiuni de analiză a presei. Ziare.com este un exemplu, aceștia reușind să aibă un mic rol de sursă a informațiilor relevante în cadrul comentariilor oamenilor de televiziune.
Provocarea cea mare stă sub umbrela de marketing, incluzând prospectarea de piață, identificarea nevoilor și așteptărilor cititorilor, respectiv clienților în ceea ce privește produsul informatic dorit. Interesat de analizat este trend-ul „ziarelor cu marsupiu”, după cum îmi place să le numesc pe acele publicații care atașează produsului informatic tipărit și un bun de consum (CD, carte, produs de îngrijire, produs cosmetic, etc.) Există chiar emoția descoperirii surprizei săptămânale/ lunare pentru publicațiile care apelează la această strategie pentru a câștiga clienți. Nu calitatea informației influențează decizia de achiziție, ci elementul neașteptat, care trebuie să valoreze cât mai mult, pentru a convinge cumpărătorul că face alegerea perfectă pentru a ieși în avantaj, pentru a „profita” de oferta în cauză. Decizia de cumpărare se realizează în proporție de 70% la raft, ceea ce înseamnă că există mari șanse ca un client să își schimbe planul sau să aleagă direct în funcție de stimulii vizuali. „Achiziționarea unui produs ca urmare a reclamei comerciale ce i s-a făcut este un proces în care sunt parcurse mai multe etape. Terence A Sshimp și L.G.Gresham (1983) au identificat opt etape: expunerea la publicitate, atragerea atenției, înțelegerea mesajului, evaluarea acestuia după anumite criterii (plăcut/ neplăcut), codificarea informației în memoria de lungă durată, pentru utilizarea în viitor, rechemarea informației stocate după un timp, optarea pentru una din variante, cumpărarea produsului (apud Harris 1989/2009, p.120).”
Atenția focalizată este procesul care ne determină să facem o alegere atunci când alegem ce ziar să cumpărăm. Acesta este momentul de test al strategiilor de marketing aplicate de redacții: dacă produsul lor va avea fie un design neobișnuit, fie un semn iconic de relevanță în agenda media, ori poate un cadou, atunci oferta a suplinit așteptarea și cererea, mulțumirea aparținând ambelor părți, iar dacă respectivul client nu alege produsul cu pricina, atunci strategia nu a fost în concordanță cu așteptările, sau, concurența a avut o idee mai bună. Punctul de interes al temei este în special aranjarea, desing-ul informațiilor pe prima pagină, întrucât aceasta este eticheta ediției și la nivelul acesteia se realizează persuasiunea mesajelor. „Prin atenție focalizată se înțelege fixarea conștientă asupra unor stimuli și, dată fiind capacitatea cognitivă umană limitată, ignorarea altora. Factorii care țin de stimuli sunt răspunzători de alegerile consumatorilor. Stimulii proeminenți sunt acei stimuli externi (cuvinte sau imagini) care ies în evidență într-un context dat, care sunt importanți, relevanți, proeminenți.”
Teoria aristotelică a persuasiunii susține că arta de a convinge, retorica, se bazează pe ethos (credibilitatea sursei), pathos (apelul emoțional), și logos (apelul la rațiune). În cazul ziarelor, se teoria persuasiunii se regăsește după cum urmează: logo-ul, elementele recognoscibile ale ziarului sunt ethosul, pathosul este identificat prin intermediul stimulilor vizuali, în special cei de natură sexuală folosiți în publicațiile moderne, iar logosul se referire la intelect, rațiune, identificându-se prin statistice, grafice, fotografii.
Unele din elementele de pregnanță folosite de redacțiile ziarelor sunt culorile stridente, noutatea informației și proximitatea temporală a acesteia, semnele iconice, surpriza, contrastul față de context. „Cercetările recente arată că procesarea informațiilor din mesajele publicitare axate pe cuvinte și imagini depinde de tendința persoanelor de angajare în imagery. Concret, dacă persoanele au o sensibilitate vizuală ridicată, stimulii proeminenți ambsolut (care nu sunt integral dependenți de context) au un impact emoțional mai puternic decât în cazul persoanelor cu sensibilitate vizuală scăzută.” De aici se face conexiunea semnificativă cu tema lucrării, aceea că strategia de machetare și elementele de design sunt stimuli vizuali puternici și creează prima impresie despre produs.
Strategiile de marketing se fac vizibile prin însuși profilul publicațiilor de can-can. Modalitatea de a îmbrăca informația, astfel încât să capete aspect de senzațional, inedit denotă un imaginar creativ bogat, centrat pe rezultatul dorit. Strategia desemnează totalitatea obiectivelor majore ale unei companii pe termen lung, principalele modalități de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv misiunii organizației. Pentru a ști cum să se pună în valoare avantajele competitive, este nevoie de cercetare a pieței și apoi aplicarea de Blue Ocean Strategy, prin care o organizație de poate diferenția de celelalte prin faptul că oferă valoare și inovație.
“Oceanele roșii reprezintă toate sectoarele economice care există în prezent, spațiul de piață cunoscut. În oceanele roșii, limitele sectoarelor sunt definite și acceptate, iar regulile concurențiale sunt bine înțelese. Companiile încearcă să-și depășească rivalii pentru a capta o parte mai mare din cererea existentă. Pe măsură ce spațiul se aglomerează din ce în ce mai mult, scad șansele de profituri și de creștere. Produsele devin bunuri de larg consum, iar concurența tot mai acerbă umple oceanul de sânge.”
“Oceanele albastre desemnează toate sectoarele care nu există astăzi, spațiile de piață necunoscute, nepătate de concurență. În oceanele albastre, cererea este creată, nu se luptă nimeni pentru ea. Creșterea este profitabilă și rapidă și sunt șanse mari de dezvoltare. Oceanele albastre pot fi create în două moduri: în unele cazuri, companiile pot da naștere unor industrii complet noi, (…) în cea mai mare parte a cazurilor, însă, oceanele albastre sunt create din oceanele roșii, atunci când o companie modifică frontierele unui sector existent.”
Marketingul modern este considerat astăzi factorul esențial al succesului unei organizații, indispensabil în dezvoltarea sa economico-socială, soluție miraculoasă ce rezolvă problemele acesteia, instrument de bază în atingerea marilor performanțe, dar și în evitarea riscului. El a devenit omniprezent întrucât “infuențează viața fiecăruia, fiind mijlocul prin care se oferă oamenilor nivelul de trai”.
“Sexul vinde” este un stereotip folosit în tot ce ține de marketing, iar în condițiile sistemului concurențial sexualitatea devine normalitate. Fără a se ține cont de faptul că publicațiile respective pot ajunge în mâinile copiilor și cu siguranță se întâmplă acest lucru, patronatele ziarelor de acest tip scapă de orice vină prin lipsa unor legi mai aspre.
Teoretic, sexualitatea are un impact persuasiv, care influențează în trei feluri, după cum menționează Gould (1994):
“Materialul sexual ar putea crește atenția dată mesajului, o condiție necesară pentru schimbarea de atitudine.
Materialul sexual ar putea conduce la dorință, iar plăcerea stării create s-ar putea transfera produsului sau recomandărilor din mesaj conducând la o schimbare de atitudine.
Produsul, instituția sau recomandările din mesaj ar putea să primească o încărcătură sexuală prin asocierea lor cu simulul sexual. Această încărcătură ar putea face atunci produsul, instituția sau recomandările acceptabile.”
Această tehnică folosită în publicațiile de can can de a utiliza imaginile indecente chiar și pe prima pagină este o tehnică de persuasiune asupra publicului, în special a părții masculine. De regulă imaginile ocupă o cât mai mare suprafață a paginii și sunt însoțite de titluri scrise mare, pentru a se putea citi de la distanță și a stârni interesul trecătorilor, care ulterior vor dori să își satisfacă acea curiozitate. Realizatorii reușesc deci să atragă atenția, să intensifice reținerea mesajului și chiar să răspundă emoțional pozitiv la imagine prin trasnferul semnificativ la aste aspecte ale mesajului.
Includerea elementelor vizuale în jurnalismul popular a însemnat cele mai importante schimbări în epocă. În 1933 Daily Express s-a transformat într-un ziar mai ordinat, aerisit, cu titluri mari și intertitluri care fragmentau textul. Multe ziare din acele timpuri au avut aceeași abordare, declanșând „era tabloidului, cu titluri negre, aldine, cu stilul tinerresc, fotografii cu tinere atrăgătoare, cu limbajul simplificat și multe poze mari, pentru a cuceri noul public. Harta jurnalismului popular a fost redesenată prin integrarea pentru prima oară a atractivității vizuale originate în cultura populară și a consumerismului.” Tabloidizarea face referire la înmulțirea informațiilor despre viața vedetelor, mai mult divertisment, elementele de lifestyle, utilizarea fotografiilor și a titlurilor slogan, limbaj vulgar, accesibil maselor.
Persuasiunea semnifică acțiunea exercitată asupra cuiva în scopul de a-l determina să creadă sau să facă ceva. Persuasiunea este folosită zi de zi de educatorul care sugerează cu abilitate o anumită conduită, de medicul care își liniștește pacientul sau de comerciantul care vrea să vânda un nou produs.
Îmbinarea acestor strategii de persuasiune, cu efect de magnet pentru public este o pseudo-artă și presupune evaluări frecvente de piață, interviuri în profunzime cu cei care constituie publicul tău țintă, dar și cu cei care nu cumpără produsul, pentru a putea analiza cu ce anume poți să îi stârnești interesul, fără a schimba profilul publicației. Imaginarul are un rol important în realizarea acestot publicații. Întrucât imaginile sunt atent alese, pentru a-ți capta privirea, pentru a șoca și a te determina să lecturezi, atunci și reclamele trebuie să beneficieze de un imaginar creativ pe măsură, pentru a avea impactul scontat asupra publicului.
Procesul de creație pare a fi un joc pentru oricine este provocat să încerce. În realitate, lucrurile stau puțin diferit. Omul de creație trebuie să cunoască mai multe limbaje: al semnelor iconice, al cuvântului și al imaginii în mișcare/ video, cum e mai nou în cazul publicațiilor de can-can, care oferă materiale video pe platforma online. Indiferent de cum gândește mesajul, acesta trebuie să fie capabil să transpună aceeași idee fie în format print, fie în format video sau mesaj audio. Înainte de a porni la drum în procesul de creație, se necesită o documentare, o cercetare a reprezentărilor sociale vizate, o analiză a mentalității celor care formează publicul țintă al mesajului, o trecere în revistă a simbolurilor care definesc problema în cauză.
Imaginarul de tip publicitar pornește de la imaginarul individual care trebuie să aibă o raportare la imaginarul colectiv pentru a furniza un mesaj comprehensibil, sau care dă de gândit, deschizând câteva direcții de semnificație. Imaginarul are la bază o anumită mentalitate, o perspectivă subiectivă, care jonglează cu sisteme de obiecte universal semnificative pentru a contrui un înțeles comun. Pentru ca intenționalitatea mesajului să fie atinsă, iar conținutul să fie acceptabil pentru receptor, este necesară folosirea unor repere universal valabile. În consecință, arhetipul este instrumentul vedetă folosit de imaginar atunci când crează ceva. În cazul nișei de can-can, arhetipul este nudul, căruia i se alătură imaginile șocante, menite să emoționeze. Folosind arhetipuri, indiferent de zona geografică, imaginarul apare peste tot „ca dubletul material al lumii concrete, indentificat în toate domeniile istoriei, în oricare fapt istoric, în orice gând și în orice acțiune”, este implicat în aventura cunoașterii, în raporturile între națiuni, între grupurile sociale și între indivizi. „El marchează profund legăturile noastre cu Universul, necunoscutul, timpul și spațiul”.
Jean Baudrillard este cunoscut pentru studiile sale în sociologie. În lucrările “Sistemul obiectelor” și “Societatea de consum” se preocupă de problema psihologică a consumului în societățile capitaliste, de problema obsesiei pentru consum. O imagine poate spune cât o mie de cuvinte. De aceea publicitari folosesc imagini puternic semnificative, pentru a oferi impact asupra produsului pe care îl reprezintă. Având la bază strategii de marketing, ce presupun atât interesul pentru a decodifica mesajul, dar și elementul persuasiv, în general reclamele folosesc tehnici variate de atragere a atenției și de a stimula gândirea astfel încât să fie reținute. În contextual astfel creat, consider că Jean Baudrillard are dreptate atunci când susține că societatea se întâlnește cu obsesia pentru consum. Iar pentru că producătorii de publicitate cunosc slăbiciunile populației, manipulează prin mesaj și reușesc să determine potențialul client să simtă o nevoie de acel produs fie prin stimuli afectivi, fie prin tehnici ce amintesc de Piramida lui Maslow, astfel încât, într-un final, individul devine cumpărător. În acel moment, al nu achiziționează doar un produs, ci o poveste a produsului, care sugerează apartenența la lumea din care face parte clientul respectiv.
Capitolul III. Etapele cercetării
Metodologie
Orice studiu presupune plecarea de la un gând, o întrebare, o idee. Documentarea este primul pas în realizarea unei cercetări. Preocuparea pentru tematică și acumularea cât mai multor informații ajută în trasarea unor ipoteze de lucru, care vor fi testate prin metoda potrivită: cercetare de tip calitativ sau cantitativ.
Cercetarea calitativă intervine în faza de identificare a problemei. În contrast cu cercetarea cantitativă, ea se desfășoară pe un numar mai mic de respondenți si presupune o viziune mai profundă asupra problemei, presupune întrebari de genul "De ce?", "Cum?" etc. Lucrurile care interesează cel mai mult în astfel de situații sunt contextul condițiile, motivele pentru care se întâmplă ceva anume. Cercetarea calitativă este de tip exploratoriu și presupune intervievarea unui număr restrâns de persoane, datele nefiind statistic reprezentative pentru populația studiată. Cercetarea de tip calitativ studiază în profunzimea lor: motivațiile, emoțiile, percepțiile, sentimentele care îi determină pe oameni să acționeze în diverse moduri. Cercetarea cantitativă pune accentul pe procentele de subiecți dintr-o comunitate, care răspund la întrebările fixe stabilite în chestionar. În acest fel de pot trasa concluzii despre părerile majorității, care de regulă pot aduce chiar schimbări de management.
Cercetarea utilă problematicii lucrării mele este cea de tip calitativ. Doresc să aflu care sunt modalitățile de accentuare a punerii în pagină în presa actuală. Pentru aceasta, va trebui să aflu care sunt metodele prin care vând ziarele în prezent, întrucât elementele vizuale persuadează cumpărarea, ceea ce înseamnă că design-ul elementelor de pagină are un rol determinant în succesul vânzării unui ziar.
3.2 Ipotezele de lucru
Ipotezele de la care am pornit pentru a cerceta subiectul sunt următoarele:
1. Există sau nu o strategie prin aranjarea în pagină, prin design-ul în sine al acesteia?
2. Ce primează în alegerea unui ziar? Informația scrisă, informația vizuală, știrea în sine, cadoul aferent?
Care este motivul care fidelizează cumpărătorul spre o anumită publicație? (caz ziar, online)
Tema aleasă, „Modalități de accentuare a punerii în pagină”, implică un mix de motive pentru care unele știri sunt mai citite decât celelalte. De la dorința redacției de a evidenția un subiect anume, la dorința clientului care a achiziționat spațiu, sau pur și simplu datorită importanței informației, punerea în evidență a știrilor devine o strategie de design, întrucât mesajul transmis este vizual. Preocupările legate de aceste aspecte sunt transpuse în ipotezele de mai sus, cu intenția de a observa în special strategiile de vizual ale primelor pagini de ziar, întrucât acestea au un rol major în alegerea publicației de la buticul de presă. Oferta din ce în ce mai mare a publicațiilor care oferă suplimente sau cadouri este un indiciu cu privire la faptul că ziarele se vând mai bine și datorită acestor strategii de marketing, clientul simțind că a este privilegiat și a avut de câștigat prin achiziționare, modalitate prin care percepe brand-ul de presă în mod pozitiv și parcurge prima etapă a fidelizării.
Rezultate cercetare
Având în vedere metoda cercetării calitative, realizate prin observație și analiză, rezultatele
vor fi expuse în finalul lucrării. Atunci voi putea decide dacă ipotezele de cercetare vor fi sau nu confirmate. Indiferent de rezultate, cu siguranță observațiile mă vor ajuta spre a înțelege importanța strategiilor de accentuare a mesajului, puterea stimulului vizual și necesitatea semnelor iconice.
Opiniile relevante sunt bineînțeles referințele bibliografice, ale unor cercetători, autori ai unor studii în aria de interes. Voi observa dacă acestea au aplicabilitate și în spațiul românesc, deoarece, efectele globalizării și împrumutarea unor modele standard din Occident nu atrag după sine cele mai eficiente rezultate.
În cazul temei alese, Modalități de accentuare a punerii în pagină, este necesară o analiză comparativă între un ziar vechi și unul contemporan, tocmai pentru a se evidenția evoluția, bazată fie pe studii cu privire la opiniile cititorilor și așteptări, fie pe copierea modelelor străine, deja validate. De asemenea, este util să observăm care sunt elementele cheie de accentuare a mesajelor în cazul presei scrise, varianta de online: sunt titlurile identice, sau mai scurte? Sunt mai multe fotografii în online? Se folosesc aceleași caractere ale titlurilor, știrilor? Textele sunt la fel ca lungime, sau modificate ca structură? Există beneficii ale variantelor online ale presei scrise, și dacă da care sunt acelea și cum sunt valorificate?
O altă idee conectă cercetării este motivația pentru aplicarea acestor tehnici de evidențiere a informației, de design a paginilor. În mod clar, dorința de a avea un produs plăcut ochiului și ușor de lecturat este un obiectiv de marketing și de vânzare, implicit.
Capitolul IV. Studiu de caz
Analiză comparativă : Ziar vechi, , ziar modern.
Mijloacele de comunicare scrise se bazează pe imagine și pe text. Publicul nu percepe imaginile separat de textul verbal care le însoțește, nici nu citește textul verbal fără referire la imagini, prin urmare, între cele două trebuie să existe o corelație.
Imaginile vizuale trebuie să atragă atenția prin contrast, culoare, compoziție atractivă, să informeze, să joace rolul de mediator, să influențeze comportamentul uman. Maniera de prezentare a unui icon poate oferi sugestii, dar și textul verbal alăturat transmite un mesaj. Imaginile pot fi înțelese dincolo de limbaj, de aceea este esențială asocierea textului cu semnul iconic. Contrastul dintre culoarea textului și cea a fondului pe care este aplicat, dar și aspectul general a textului au o importanță aparte. Altfel spus și scrisul este o formă de creare a imaginii.
Referitor la perceperea imaginii vizuale, studii aprofundate au dovedit că are legătură cu logica spațială a percepției, drept urmare, pe o machetă de presă mișcarea ochilor are un traseu în formă de “Z”. Se apreciază că distribuția atenției în perceperea machetelor de presă urmează următoarea împărțire a paginii: 60% în jumătatea superioară a paginii, 40% în partea inferioară a paginii. Acestea sunt tehnici editoriale de care se ține cont la așezarea în pagină și măresc audiența.
Grafica unui ziar vechi
1973 – LITORAL (vezi anexa 1)
Imaginea alăturată reprezintă o ediție deosebită a ziarului „Dobrogea nouă”, publicat la Constanța în fiecare zi. Acesta avea un format de 40×28, cu doar 4 pagini, la prețul de 25 bani. Publicația estivală „Litoral” are un rol informativ și de promovare turistică. Publicarea acesteia se realiza de fiecare dată între lunile: iunie, septembrie.
O perioadă de succes a publicației a fost în 1977, ediția a Vll-a, nr. 6l8-720 de la 1 iunie la 30 septembrie. Cele l02 numere ale verii anului 1977 au fost tipărite și difuzate în peste 1.500.000 de exemplare. Numărul din 30 septembrie 1977 a fost realizat de Dumitru Mândroiu, Radu Apostol, Stan Vlad și Ion Ghiță. În 1978, nr. 721 (1 Iunie 1978)- nr.823 (30 septembrie 1978).
Grafica unui ziar modern
Analizând aspectul grafic, ziarul Evenimentul Zilei, devine un produs de marcă ușor de recunoscut prin utilizare unor elemente repetitive: titlul (simbol al mărcii), fontul, iconul reprezentativ al subiectului serii, elemente ce apar în locuri bine stabilite ( de exemplu editorialul, cursul valutar, vremea, etc), consecvența strictă a abordării unor anumite domenii în ziar.
Un proiect grafic trebuie să se bazeze pe continuitate, tehnoredactorii având de respectat un anumit schelet. Încălcarea tiparelor poate fi un truc de organizare a paginii, aplicat conștient pentru a atrage atenția asupra unei informații neobișnuite.
Ziarul trebuie să corespundă timpului iar structura și claritatea discursului dau cititorului capacitatea de a se orienta cu ușurință. Informațiile disparate vizual sunt ordonate cu ajutorul chenarelor, a liniilor separatoare. De la paginarea în scară (pe coloane) s-a trecut la paginarea în ramă cu scopul ordonării clare a paginii, iar titlul are rolul de a ordona pagina și de a evidenția vizual textul. Paginarea în bloc este depășită deoarece ideea estetică de bază este de a nu îmbina știrile, ci de a le poziționa separat, alăturate, pagina fiind organizată în dreptungiuri sau blocuri compacte.
Relația text-imagine nu este clarificată, de aceea se preferă paginarea în module. În acest caz, regula de bază este ca toate textele și imaginile care tratează o temă să formeze un dreptunghi. Modulele sunt separate între ele prin linii verticale și orizontale. Așezarea imaginilor în pagină depinde de numărul lor. Este recomandată folosirea unei imagini mari pe mijlocul paginii sau a mai multora, de mărimi diferite, așezate asimetric și echilibrat, atât în partea superioară a paginii, cât și în cea inferioară. În cotidianul analizat, există o imagine dominantă, iar celelalte i se subordonează, accentuarea venind din partea mărimii fontului .
Alcătuirea ziarului folosește pagini specifice cu structură grafică proprie și culoare reprezentativă. Acest ziar se încadrează noilor tendințe: mai multă ordine și claritate, o lizibilitate mai bună, texte mai scurte și grafică, mai multă culoare.
Grafica este folosită des o dată cu evoluția tehnicii; hărțile, graficele statistice în formă de coloane, palete sau cercuri, desenele arhitecturale, tehnice și benzile care redau succesiunea evenimentelor întregesc știrea.
Prima pagină este cartea de vizită a unui ziar. În cazul acesteia, imaginile au întâietate. Imaginea este sugestivă, redă conținutul ziarului. Lizibilitatea textului este importantă pentru aspect dar și pentru conținut. Tipul de scriere este adecvat mesajului.
Editorialul este nelipsit și accentuează prin prezentarea grafică. Fontul italic, sugerează intimitate cu cititorilor, iar fotografia autorului dă cititorului o imagine despre redacția ziarului.
Menționarea paginii în cadrul articolului de teasing ajută la găsirea rapidă a articolului integral și ține cont de următoarele principii: respectă scrierea standard a ediției, este împărțit în rubrici diverse, are aspectul unei liste pentru a oferi o privire de ansamblu asupra conținutului.
Fiecare articol are nevoie de titlu, lead, un text de bază și o fotografie. Lângă fiecare fotografie apare și un comentariu (legenda), plasat sub imagine, deasupra sau lângă imagine, în așa fel ca să aibă o legătură spațială și de conținut cu imaginea. Textele mai lungi presupun o împărțire a articolului pe trei coloane, făcând informația mai ușor de urmărit. Prezentarea unui material trebuie să aibă neapărat în vedere repartizarea imaginilor și a textului. O repartizare egală cantitativ a imaginii și textului conduce la un aspect plictisitor. De aceea, este recomandabilă folosirea unui raport de 2/3 imagini și 1/3 text sau invers. Culoarea acționează psihologic și emoțional asupra cititorului, dar inteligent utilizate, pot direcționa ochiul spre o anumită porțiune a unui articol.
Comparație între formatele ziarelor actuale (ziar serios/ ziar can can)
Există tendința de venerare a timpurilor trecute, a modului în care se obișnuia a se respecta etica generației e ieri. Această considerație rămâne strict o utopie dacă analizăm în detaliu presa și evoluția sa. Presa de tip can-can își are rădăcinile în cele mai vechi timpuri ale gazetăriei. Privind în afara granițelor țării identificăm Yellow Press și Penny Press, cele două tipuri de publicații asemeni celor din zilele noastre.
Apariția presei de senzație s-a produs în anul 1833 în New York, odată cu înființarea ziarului The Sun, pe care Benjamin Day îl scoate la vânzare cu doar 1 cent. În acest fel, s-a schimbat modul de realizare al publicațiilor, știrile devenind un domeniu vandabil, cu scop comercial, informația fiind contopită practic cu divertismentul pe o perioadă nelimintată. Publicul a fost atras instant, din cauza prețului scăzut, al interesului uman pe care îl satisfăceau știrile, și datorită faptului că era un ziar care folosea cea mai nouă tehnologie. Această modificare a registrului a semnificat depolitizarea instituțiilor media, care acum aveau posibilitatea de a se întreține din vânzare și publicitate.
Acest tip de publicații, care mizează pe divertisment mai mult decât pe informație, pe imagini mai mult decât pe text poartă denumirea de penny press.
Ulterior, în a doua parte a secolului XIX a apărut și yellow press, odată cu primul număr din The New York World, condus de Joseph Pulitzer și The New York Journal, patronat de William Randolph Hearst. Acesta a dovedit puterea industrializării și faptul că peste noapte se poate scoate un număr impresionant de ziare.
“Apariția cotidianului de mare tiraj a forțat o redefinire a știrilor, astfel încât să se potrivească gusturilor, intereselor și nivelului de lectură ale grupurilor mai puțin educae ale societății.” Altfel spus, presa anilor 1930 a dat startul funcției de supraveghere a presei și disfuncția aferentă, precum excesul de viață privată expusă societății, invadarea vieții private și accentuarea elementelor frivole.
Dorința de nou este satisfăcută de aceste publicații, care în opinia lui Boorstin, presupune că “citind un ziar într-o anumită zi, nu ar fi excelat în noutăți, știri bombă, ediții speciale, comentarii la cald, dezvăluiri incendiare, cititorul ar fi remarcat Ce plictisitoare este lumea astăzi!”.
Un efect al tendinței de globalizare a mass-mediei este reprezentat de uniformizarea formatelor. Această sintagmă presupune preluarea unor formule de succes din străinătate și adaptarea lor la cerințele publicului autohton. Exemplele în acest sens sunt extrem de numeroase, multe concerne media a căror activitate se desfășoară în România preluând rețete de succes de peste hotare și adaugând condimente care să le facă pe gustul publicului român. De la reviste printre care se enumera Top Gear, Tabu, Cosmopolitan și multe altele, până la reality show-uri.
Din moment ce peste hotare, practica tabloidelor demonstrează că se poate face presă scrisă și independent, adresat unei mase de oameni cu nivel mediu de cultură, urmările fiind încasări record și efectul asupra populației, acela de divertisment.
În prezent, după cum susține și Constantin Stan, primează două tipuri de publicații: “reci”, adică neutre, care se rezumă doar la prezentarea informației și “fierbinți”, care adaugă elemente de senzație, raritate, inedit.
Instituțiile mass media sunt organizații complexe, care ajung să producă în cantități impresionante, datorită evoluției tehnologiei, respectiv a revoluției industriale; drept urmare, se aplică tehnici de raționalizare a producției, care aduc după sine standardizarea produselor și a procedeelor de fabricație și birocratizarea aparatului de producție. Practic, redacțiile, devenite organizații complexe, orientate către producția industrială de știri, au obligația să aplice metode raționale și stereotipizate prin care să rezolve problemele, metode care fac simțite în, selecția și procesarea informațiilor. Robert E.Park este primul care dezvoltă ideea de funcție de divertisment a presei : “ziarul nu îndeplinește funcția principală de a instrui, ci pe aceea de a distra.(Park, 1923,112)”
Profesionalismul concurează cu nevoia de supraviețuire. Succesul are alte repere în condițiile unei redacții controlate politic. „Datorită naturii ascunse a politicii ziarului, unui reporter nou nu i se poate spune ce politică este urmată, ci el trebuie să învețe să anticipeze ce se așteaptă pentru a câștiga recompense și a evita pedepsele. (…) Dorința de afirmare a celor mai mulți dintre angajații tineri este un alt motiv pentru conformarea cu politica redacției.”
„Logica puterii se păstrează aceeași, în încercarea avea monopol asupra comportamentelor sociale, lucru care se poate obține doar controlând mijloacele de difuzare a informației sau orientând pasiunile către o anestezie a gândirii critice.O noțiune foarte importantă care vizează și aspectul puterii formatorului de opinie este hegemonia media pe care o explică detaliat Severin și Tankard în studiile lor. “Conceptul de hegemonie sugerează că într-o societate ideile clasei conducătoare devin ideile dominante ale întregii societăți. Hegemonia media susține că știrile și alte tipuri de media sunt conturate conform tehnologiei capitaliste sau de corporație.”
În secolul în care trăim informația înseamnă putere. Cine deține informația are puterea de a o transforma și de a o emite așa cum îi convine. Toate modalitățile prin care receptorilor li se permite să acceseze canalele de televiziune pe un televizor sunt cele enumerate mai sus. Mihai Coman el însuși s-a dedicat studiului funcțiilor mass media. Pentru definirea sintagmei de funcție a mass media el susține că trebuie avute în vedere mai multe aspecte. “Relația dintre mass-media și societate se poate pune în termeni de consecințe globale (funcțiile presei), de influențe precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuite unor sisteme (rolurile presei). În limbajul uzual și chiar în unele lucrări de specialitate, termenul “funcție” cumulează frecvent cele trei posibilități enumerate mai sus.” Astfel că termenul de funcție poate să înglobeze noțiunile de: scop, cerință sau așteptare. Luând exemplul “funcției de informare a presei” Mihai Coman afirmă că aceasta se poate analiza ca:
funcție – publicul este informat ca urmare a activității presei
rol – presa are rolul de a informa publicul
efect – presa influențează gândirea și comportamentul publicului prin informațiile pe care le distribuie.
Potrivit lui, ansamblul fenomenelor apărute în procesul satisfacerii unor nevoi poartă numele de funcții. La rândul său, Mihai Coman distinge următoarele funcții ale presei: funcția de informare, funcția de interpretare, funcția de legătură, funcția de culturalizare, funcția de divertisment.
Conceptul soft news (știri de duzină) este la modă datorită scăderii nivelului intelectual al publicului. Can can-ul susține o permanentă comparație între viața personală și accesul la viața altor, asa-numite, vedete, ce presupune un efort intelectual minim. Publicul este doritor de materialele scrise sub această politică a can can-ului, în măsura în care publicul consumă ceea ce i se oferă obsesiv. Drept urmare, de multe ori aceste publicații sunt citite involuntar fiind la îndemână. Vina nu este totuși a publicului, după cum susțin realizatorii acestor genuri de presă. Publicul a fost "educat", să ceară astfel de produse mediatice. Chiar dacă mai există indivizi care diferentiaza scopul formative de cel de amuzament, aceștia se aliniază, fără a depune minumul de efort pentru a schimba ceva. Creșterea apetitului pentru ce e ieftin, indecent, gustul pentru îmbogățire peste noapte și cu minim de efort, dorința unei vieti pur materiale țin în viață aceste ziare de cancan.
Deși în mod normal ar trebui să fie făcută această diferență, dintre real și fictiv, personaje bune de urmat ca model și personaje negative, care trebuie doar ironizate. Îngrijorător este faptul că efectul pe care aceste trenduri le au asupra tinerilor în special, care sunt la vârsta formării și care consideră că tot ceea ce primesc este normal și real, prin urmare, ei trebuie să urmeze acele repere în viitorul lor. Influențele se vor vedea negreșit, prin limitarea personală, intelectuală, uitarea lucrurilor cu adevărat importante în viață. În ceea ce privește viitorul presei scrise de can can, acestea vor miza mult pe evoluția tehnologică dar și pe segmentarea publicurilor. Un dezavantaj va fi simțit la nivelul conceptului de cultură generală. Cei mai puțin obișnuiți și cunoscători ai unui domeniu nu vor mai manifesta pertinență în a-și exprima opinia. Aceste publicații tabloid sunt generaliste și caută să atragă atât public feminin cât și masculin.
Click, Can can, Libertatea
Comparații de design
Diferențe între varianta online și print (hiperlinkuri, elemente multimedia, posibilitate interacțiune cu publicul, reclame pop up)
Un alt subiect pe care doresc să îl abordez în legătură cu mass media, este cel al noii media. Noua media nu reprezintă în mod automat noi tehnologii din materie de comunicare, ci tehnologii care se bucură de interesul opiniei publice de puțină vreme. Pe când mass media fac referire la produsul oferit de către jurnaliști publicului prin forma ziarelor, a știrilor, noua medie sau ,,the new media” cum mai este denumită, se bazează pe produsul obținut de către consumatori. Un exemplu de mijloace noi în ceea ce privește comunicarea pot fi blogurile, site-urile, forumurile, în concluzie, totalitatea opiniilor publicului, sau a reacțiilor la anumite știri ori articole. Mai exact, ,,the new media este despre participarea cetățeanului/consumatorului și implicarea lui […] așadar, conținutul nu circulă numai de sus în jos (de la mass media tradițională către consumator) dar și numai jos între consumatori și chiar de jos în sus (de la new media către mass media tradițională). Odată cu apariția internetului, publicul s-a tranformat din pasiv în activ, dacă până atunci primeau informațiile din partea altora, de acum și le pot procura singuri utilizând acest serviciu nou de comunicare.
O putere media nu este complexă dacă nu face uz de toate canalele pe care le poate utiliza pentru a ajunge la public. Indiferent de profilul televiziunii, conducătorii săi vor dori să câștige public fâcând uz și de spațiul virtual, cu toate facilitățile pe care acesta le oferă.
„Informația, în ceea ce privește producerea, transmiterea și receptarea sa de către utilizatori, este marcată de canalul comunicării. Ea este indisociabilă de acesta, nu numai pentru că actorii schimbului de informații se adaptează mediului, dar și pentru că acesta nu este un simplu vector, întrucât același text, fie el scriptural, iconic, grafic, audiovizual sau multimedia, își modifică sensul în funcție de suportul ales. Comunicare mediatizată, adică digitalizată, compresată, apoi transmisă și difuzată nu se rezumă la un simplu act de transmitere, ci ea însăși este un fenomen complex-tehnic, dar și epistemologic. Acesta aspecte sunt evidente în acte de comunicare prin rețea, chiar și în cazul celor în aparență mai simple.”
„Considerațiile legate de „comunicarea aplicată“ – utilizarea cu bună știință a media pentru a influența atitudinile și comportamentul ori pentru a desfășura campanii de informare pe scară largă (campanii mediatice, relațiile publice și marketing-ul) – la care se adaugă problematica „societății informaționale“ în curs de apariție, precum și comunicarea în mediul internațional, colaborate cu dezvoltarea noilor tehnologii de difuzare (cablu, satelit etc.) și a mijloacelor de comunicare interactive, au drept rezultat „convergența“ modurilor si canalelor de comunicare și estomparea granițelor dintre comunicarea publică și cea privată.”
Comunicarea nu mai e doar bilaterală, ea se organizează în jurul unor rețele de comunicare, echipamente de telefonie mobilă cu funcții avansate, care dispun de accesibilitate permanentă. Acestea sunt sisteme de comunicare personale ce permit diversificarea contactelor și tratarea informațiilor indiferent de spațiu, timp. Rețeaua comunicațională presupune existența dispozitivelor tehnologice, care să permită accesul la procesul comunicării. Însă doar emiterea de informații ar face sistemul rețelei disfuncțional. Noile forme de răspuns din partea publicului întregesc înțelesul termenului rețea. Feedback-ul cunoaște diverse forme de exprimare: prin internet, sms-uri, mail-uri, telefoane în direct, toate acestea asigură un flux informațional al noii generații.
Cauzele globalizării mass-media sunt reprezentate de două elemente aflate în strânsă legătură: tendința de globalizare la nivel social, cultural, economic si politic și evoluția tehnologică ce permite circularea rapidă a informației și o face accesibilă sub numeroase formate. Dacă în secolul al XVI-lea dura nu mai puțin de șase luni ca informația să ajungă de pe bătrânul continent la coloniile englezești de peste Atlantic, acum tot ce ne dorim să aflăm se găsește la un click distanță.
Evoluția tehnologică și-a pus amprenta asupra modului de colectare și difuzare a informației. De asemenea, aceasta a devenit extrem de accesibilă cu un minim efort. Cel mai grăitor exemplu în acest sens este cel al internetului. Acesta permite difuzarea rapidă a informației, a știrilor, a emisiunilor de tip talk-show, a serialelor și a filmelor sub diverse formate, grație multimediei. Avantajul internetului, în afară de caracterul său rapid si divers, în fața altor căi de difuzare a informației este modul facil de accesare. În ziua de azi, accesul la internet a devenit ceva comun, tot mai multe persoane recurgând la acesta ca metodă alternativă de informare în detrimentul publicațiilor scrise, radioului sau televiziunii. Motivele sunt cât se poate se simple, pe internet informația este diversă și abundentă, acesta fiind o cale media care include, în mare parte și informația transmisă de celelalte media. Mai mult decât atât, internetul permite fiecăruia să selecteze ce informație dorește să primească. Toate acestea sunt prezentate pe niște interfețe accesibile.
Efectectele pe care globalizarea le are asupra mass-mediei sunt din cele mai diverse și pot fi analizate pe mai multe planuri. Se poate vorbi, în primul rând, fiind un aspect evident al globalizării, în plan economic, de extinderea giganților media. Companii cu cifre de afaceri de miliarde de dolari, precum AOL Time Warner, Walt Disney sau Sony si-au extins afacerile pe toate continentele. Mai mult decât atât, produsele lor, atât cele media, cât și cele electronice de receptare a informației indiferent de suportul pe care aceasta este trimisă, s-au diversificat și adaptat nevoilor fiecărui public căruia ele se adresează.
Accesibilitatea mesajului aduce noi adepți și fidelizează publicul. Comunicarea electronică informală presupune schimburile de replici între utilizatori, feedback-ul oferit în diverse situații, comunicarea prin intermediul rețelelor sociale, etc. Aceasta este caracterizată de abrevieri, folosirea unor cuvinte străine împumutate, limbaj familial, prescurtări codate, etc. Variantele online ale ziarelor oferp posibilitatea de a stoca pe site-urile de internet o arhivă a momentelor video care nu se pot reda în ziar decât prin script, la dispoziția utilizatorilor care doresc să fie la curent cu programele favorite.
Site-urile de socializare sunt recunoscute ca noile motoare în ceea ce privește promovarea exact acolo unde utilizatorul prezintă o disponibilitate mărită de a primi informație. O televiziune reușește astfel să se promoveze și să distribuie informație prin facebook spre exemplu, atât prin pagina canalul, prin cea a emisiunii, cât și prin paginile vedetelor – personajelor, deasemenea, prin crearea de evenimente, concursuri și multe alte strategii de genul. Modelul răspândirii informației capătă astfel imaginea unui arbore, dat fiind faptul că utilizatorii rețelei dau share între ei, iar rezultatul este fantastic. Mai nou, campaniile realizate prin social media au reușit să schimbe decizii politice (Privatizarea SMURD), ceea ce subliniază rolul utilizării acestei oportunități pe care o oferă mediul virtual.
Smart phone-urile sunt și ele o țintă importantă pentru media. Adaptarea site-urilor la formate pentru mobile sporesc afinitatea publicului față de trustul media. Faptul că deținătorul unui mobil de ultimă generație poate privi “la tv” pe ecranul său, oriunde s-ar afla înseamnă enorm de mult în materie de accesibilitate a informației. Televiziunile, prin oamenii care stau la baza lor, cunosc toate aceste lucruri menționate și profită la maxim de ele pentru a fideliza publicul, pentru a-i oferi programele sale preferate indiferent de canal, rețea sau dispozitivul deținut. Practic, știrile online au căteva avantaje, precum convergența mediilor, anume faptul că se pot folosi elemente multimedia: sunet, imagine, text scris, video. Un alt avantaj este posibilitatea consultării arhivelor, accesibilitatea, interactivitatea și diversitatea. „Ziarele pot pretinde că au devenit un fel de portaluri de acces, oferind prin intermediul propriului lor produs o serie de surse paralele, deși segmentul social al acestui gen de cititori este la fel de îngust ca și al celor care cumpără ziarul propriu-zis.”
În spațiul online, există posibilitatea de a se face referințe încrucișate, legături generate de hiperlinkuri, elemente de multimedia care reușesc să acapareze și să capteze publicul. Întrucât internetul este un mediu mult mai greu de observat, ținut sub control de vreo autoritate, conținutul este cu atât mai nesigur. Sarcina de a discerne revine cititorului, care decide singur dacă noutatea respectivă are valoare de informație sau de divertisment, ca să nu spunem de real sau fictiv.
Un alt efect al tendinței de globalizare a mass-mediei este reprezentat de uniformizarea formatelor. Această sintagmă presupune preluarea unor formule de succes din străinătate și adaptarea lor la cerințele publicului autohton. Exemplele în acest sens sunt extrem de numeroase, multe concerne media a căror activitate se desfășoară în România preluând rețete de succes de peste hotare și adaugând condimente care să le facă pe gustul publicului român. De la reviste printre care se enumera Top Gear, Tabu, Cosmopolitan și multe altele, până la reality show-urile precum Burlacul, difuzat de postul de televiziune Antena 1 , sau emisiunile de tip concurs de talente, de exemplu Românii au talent sau Vocea României, toate au preluat, prin cumpărarea unei licențe, formate de publicații sau emisiuni care reprezintă o cale sigură spre succes. Acesta este un alt aspect ce merită dezbătut mai pe larg pentru a stabili în ce măsură se respectă formatele, ce diferențe există între versiunea americană, de exemplu, a unui concurs de talente și cea românească, ce public a tras acesta pe un continent și ce public pe altul.
Așadar și în cazurile companiilor gigant și în discursul despre uniformizarea formatelor trebuie luat în considerare relația global-local. Mai exact trebuie observat faptul că deși tendința este de globalizare prin extinderea circulației acestor produse care au un trunchi comun de caracteristici, faptul că acestea se adaptează cerinței publicului reprezintă o ”localizare” a acestora, mai mult decât o globalizare.
Astfel putem deduce faptul că un discurs de globalizare la nivelul publicului nu încape în discuție, ci mai degrabă putem vorbi despre mai multe publicuri care consumă același produs media, acesta fiind adaptat la nevoile și cerințele fiecăruia. Fenomenul de contopire al granițelor dintre canalele mediatice se numește „convergența mediilor”. Internetul este un mediu hibrid, care permite și favorizează contopirea diferitelor canale de comunicare într-unul singur.
Comunicarea este eficientă atunci când mesajul include text, imagine, sunet (clip, filmuleț, înregistrare audio). Astfel, particularitățile comunicării electronice sunt următoarele: interactivitatea, conținut redacțional trunchiat și scurt, interfață accesibilă și paleta de informații auxiliare
Media de informare au apărut din dorința de a face cunoscute publicului unele aspecte legate de viața cotidiană și de a încerca o explicare a acestora. Media de informare au un „dublu rol, de martor al lucrurilor care pot fi văzute și auzite în spațiul public și de mediator care se ocupă de publicizarea sa”. În acest scop, media raportează, reconstituie, analizează și face să apară opinii. Media s-au întâlnit însă cu o „problemă de legitimitate. Fiind logica pieței, în concurență unele cu altele, s-au văzut obligate, din rațiuni de supraviețuire,, să atingă un prag de rentabilitate comercială, ceea ce implica țintirea unui număr cât mai mare posibil de consumatori. Astfel, media își pierd inocența. Ele trebuie să dovedească în același timp că sunt credibile în modul de a oferi informații și că reușesc să-și capteze publicul. Or acest lucru se face printr-o punere în scenă a informației care ține mai mult de seducție decât de persuadare.”
„Informația, în ceea ce privește producerea, transmiterea și receptarea sa de către utilizatori, este marcată de canalul comunicării. Ea este indisociabilă de acesta, nu numai pentru că actorii schimbului de informații se adaptează mediului, dar și pentru că acesta nu este un simplu vector, întrucât același text, fie el scriptural, iconic, grafic, audiovizual sau multimedia, își modifică sensul în funcție de suportul ales. Comunicare mediatizată, adică digitalizată, compresată, apoi transmisă și difuzată nu se rezumă la un simplu act de transmitere, ci ea însăși este un fenomen complex-tehnic, dar și epistemologic. Acesta aspecte sunt evidente în acte de comunicare prin rețea, chiar și în cazul celor în aparență mai simple.”
„Informaționalismul, sau mai degrabă spiritul său, ar fi noua configurare culturală-instituțională a capitalismului. El s-ar aplica mai ales noilor forme de lucru și de producție în cadrul organizațional, mai ales cele care includ lucrul în rețea, al căruit fundament îl constituie: este vorba efectiv de o cultură, dar o cultură a efemerului, o cultură de juxtapunere a deciziilor strategice, un agregat de experinețe și de interese, și nu un simplu cod de drepturi și obligații. Este o cultură virtuală cu multiple fațete, corespunzătoare experiențelor vizuale pe care calculatorul le creează în cyberlume, reorganizând realitatea.”
Ipoteza că virtualul ar avea o evoluție cu totul neașteptată, ne face să credem că textul tipărit ar fi amenințat de cel digital, că scrisul este pe cale să fie înlocuit de forme noi, mai ales de multimedia. „Exploatarea ficțională a noii realități, a realității virtuale, generate de computer a primit denumirea de cyberpunk. Sfera publică și democrația se întemeiază pe principiul egalității. În internet există o egalitate prezumată între utilizatori – derivată din irelevanța criteriilor privind rasa, sexul sau apartenența socială – care, la rândul ei, se bazează pe anonimitate. Cât timp utilizatorii nu își dezvăluie identitatea, se poate afirma că au, într-un fel, aceleași drepturi și obligatii în spațiul virtual, fiind expusi, aproximativ, acelorași riscuri și beneficiind de o protecție personală relativ identică. În momentul în care un utilizator semnează un mesaj e-mail sau efectuează orice operațiune în măsură să ofere date despre propria sa persoană, anonimitatea dispare. Acest fapt este apt să afecteze autonomia individuală. Pe un plan mai larg, se poate ajunge la forme tot mai sofisticate de supraveghere digitală. Amenințări de acest tip pot însemna, în timp, sfârșitul libertății de exprimare în internet, expunerea intimității, insecuritatea personală și descurajarea participării la formarea de opinii.”
La ora actuală, „dispozitivele de comunicare concentrează în sine unele întrebări referitoare la evoluția raporturilor sociale și mai ales la: relațiile dintre sfera activității profesionale și cea privată, individualizarea sporită a practicilor sociale, tendința de a completa interacțiunile interpersonale cu schimburi mediatizate la distanță, necesitatea de a dispune rapid de cunoștințe și informații referitoare la subiecte diverse pentru a putea organiza viața cotidiană., coexistența unor spații publice parțiale, care nu sunt neapărat destinate expunerii publice a opiniilor, dar care intervin în gestionarea vieții cotidiene a unor categorii sociale; în fine, faptul că indivizii trebuie să dispună de noi competențe de comunicare atât în viața lor cotidiană, dar și în activitatea profesională.”
Diferite modele de comunicare se intersectează. Unii gânditori ai cyberspațiului consideră că modelele noi de comunicare le înclouiesc pe cele mai vechi. Realitatea este însă aceea că cele vechi și cele noi funcționează în paralel și chiar se întrepătrund. Acum, noua comunicare se poate confunda cu comunicarea în masă. Așadar, „informația este marcată de canalul sau suportul comunicării, iar comunicarea însăși nu se poate limita la transmitere, întrucât e un fenomen activ. Dar aceste elemente sutn cu atât mai actuale cu cât comunicarea interpune între portagoniștii schimburilor dispozitive perfecționate și menite să le facă tot mai complexe.
Privind lucrurile din punctul de vedere al raporturilor dintre economic și comunicațional, reflecția se poate organiza în jurul a două precese: industrializarea sporită a informației, a culturii și a schimburilor sociale și profesionale și procesul ce are în vedere rolul acordat tehnicilor și tehnologiilor de comunicare. Actorii celui de-al doilea proces sunt mai numeroși și diverși, la acest porces participând toate instituțiile societății și chiar utilizatori individuali.
Digitalizarea , o inovație tehnică atât de importantă, ar fi un factor determinant în evoluția unui fenomen social și cultural: standardizarea produselor culturale și informaționale.”
Accesarea știrilor online este condiționată de un dispozitiv de operare și de accesul la internet. Rețeaua comunicațională presupune existența dispozitivelor tehnologice, care să permită accesul la procesul comunicării. Însă doar emiterea de informații ar face sistemul rețelei disfuncțional. Noile forme de răspuns din partea publicului întregesc înțelesul termenului rețea. Feedback-ul cunoaște diverse forme de exprimare: prin internet, sms-uri, mail-uri, telefoane în direct, toate acestea asigură un flux informațional al noii generații.Fenomenul de contopire al granițelor dintre canalele mediatice se numește „convergența mediilor”. Internetul este un mediu hibrid, care permite și favorizează contopirea diferitelor canale de comunicare într-unul singur, iar posibilitatea de incluziune în sfera informațiilor, a socializării pe teme diverse reprezintă pentru mulți useri o atractivitate față de presa scrisă din online.
În acest context al dezvoltării continue a spațiului virtual, este de înțeles de ce există predicții sumbre privind viitorul presei scrise. Modul în care decurg lucrurile atrage motive de îngrijorare cu privire la posibilitatea presei scrise de a mai exista și în variantă tipărită. „Noi simțim că publicul, cititorul nu mai acordă aceeași importanță și încredere printului. Trebuie să vedem în primul rând de ce a scăzut audiența și ce se poate face. Să vedem totuși cu adevărat cine mai citește și ce caută acum și cum interacționează ei cu conținutul ziarului și revistei.” declară Anca Stancov, Head of Media Orange România, în cadrul conferinței organizate cu ocazia Zilei Cercetării în Media în 2013. În contradicție însă, Orlando Nicoară, director general al Mediafax Group declară "în momentul de față, utilizatorii au cea mai mare încredere în reclamele care apar în print". De asemenea, potrivit lui Nicoară, cea mai mare problemă a printului este legată de distribuție. "În continuare sunt cititori. În continuare sunt useri care vor să plătească și sunt useri în special în zona de reviste care sunt dispuși să cumpere, să plătească pentru o publicație. Problema este că distribuția din România a distrus cea mai mare parte din print (…) Mă lupt pentru ceea ce se întâmplă cu printul în trustul nostru. Din păcate, asta este problema industriei, partea de distribuție și, dacă printul va dispărea din România, va dispărea din cauza distribuției, nu pentru că nu mai e lumea dispusă să cumpere", a spus Orlando Nicoară. El a dat ca exemplu zona de inserturi din publicații din ultimii ani care a condus la o creștere a vânzării ziarelor respective.
Pe lângă problema legată de încredere este și cea a bugetelor. Silviu Ispas, președintele BRAT, a prezentat evoluția publicității în print, în cifre brute, între anii 2008 – 2012: „Observăm o scădere de 60% a bugetelor în ultimii 5 ani. Această scădere nu este nicidecum de 60%, pentru că, în același timp, au crescut foarte mult discounturile, în medie, de la 40%, în 2008, la 75% discount, în 2012. Cumva scăderea de bugete pe print este de 80-85%. ”
Concluzii
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 1
Anexa 2
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalitati de Accentuare a Punerii In Pagina In Presa Actuala (ID: 122357)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.