Modalități de Abordare a Riscurilor Asimetrice

R O M Â N I A

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

Drd. RÂNCEANU DORIN

TEMA: Acțiunii interne. Modalități de abordare a riscurilor asimetrice

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

Prof.univ.dr. ANDREESCU ANGHEL

– București, 2016 –

TEMA TEZEI DE DOCTORAT

Modalități de abordare a riscurilor asimetrice – necesitatea redefinirii conceptului de securitate în actuala dinamică a relațiilor internaționale.

Rolul proactiv al Romaniei în contextul unui mediu de securitate prin cooperare

TEMA REFERATULUI DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ Nr. 1

Asigurarea securității României în contextul unei paradigme în schimbare. Necesitatea redefinirii conceptului de securitate în actuala dinamică a relațiilor internaționale

TEMA REFERATULUI DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ Nr. 2

Modalități de abordare a riscurilor asimetrice – operaționalizarea riscurilor

TEMA REFERATULUI DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ Nr. 3

Acțiuni externe. Rolul proactiv al Romaniei în contextul unui mediu de securitate prin cooperare

Cuprins

Introducere

Analiza evenimentelor din ultimul sfert de secol a subliniat cât de important este înțelegerea corectă a evoluției istorice a crizelor de securitate, astfel încât statul să fi capabil să evalueze din timp impactul schimbărilor regionale și să-și îndeplinească obiectivele strategice.

Premisa de la care a pornit prezentul studiu academic este aceea că România a fost pregătită doar să contracareze riscurile asociate unor crize, fără a beneficia de pe urma oportunităților create de aceste evenimente. Această lucrare urmărește în primul rând să sublinieze modalitățile de identificarea a noilor riscuri de securitate survenite în urma unor crize. În al doilea rând lucrarea propune un nou concept de analiza prin prisma cauzelor care au produs ricurile și implementarea unei noi paradigme de operaționalizarea a acestora. Teoretizarea conceptului de operaționalizarea riscurilor și sublinierea caracteristicilor amenințărilor contemporane arată cât de mare este impactul interconectarii amenințărilor asupra noii paradigme de securitate și cât de importantă este componenta oportunităților într-un mediu internațional competitiv. În acest context, prezentul raport urmărește dezvoltarea unui nou instrument pentru înțelegerea și analizarea riscurilor și amenințărilor de securitate și operaționalizarea acestora. Termenul de operaționalizare a riscurilor se referă la modalitatea prin care un stat își poate crea și exploata oportunitățile ce apar odată cu elementele de insecuritate în scopul consolidării securității și creșterii puterii pe plan extern.

Astfel, capitol respectiv descrie acest instrument teoretic, bazându-se pe elemente teoretice caracteristice crizelor contemporane, precum și pe o metodolgie inovativă de valorificare a potențialului inerent riscurilor și amenințărilor. Apoi, secțiunile următoare conțin analize critice ale situațiilor generatoare de insecuritate ce înconjoară România. Criza refugiaților acționează ca un catalizator de riscuri și amenințări, fiind asociată cu terorism, crimă organizată, dar și xenofobie și islamofobie. Astfel, radiografia crizei migrației în Europa este urmată de explicații ale fenomenelor mai sus menționate, atât individual, cât și în contextul nexului dintre ele. Ulterior, acestea sunt urmate de o discuție comprehensivă în care sunt prezentate modalitățile în care România poate implementa conceptul de operaționalizare a riscurilor în raport cu riscurile și amenințările (inclusiv crizele ce corespund acestora) din Europa și nu numai.

În elaborarea acestui studiu interdisciplinar au fost combinate elemente teoretice din zona sociologiei, a relațiilor internaționale, a analizei strategice, a dreptului național și internațional, și a studiilor de securitate. Astfel, analiza strategică poartă amprenta studiilor elaborate la nivelul Universității Naționale de Apărare în timp ce utilizarea studiilor de securitate se află în limitele teoretice a Școlii de la Copenhaga.

Astfel, prima secțiune prezintă mediul actual de securitate în care operază România. Capitolul 2 urmărește descrierea instrumentului teoretic de operaționalizare a riscurilor, bazându-se pe elemente teoretice caracteristice crizelor contemporane, precum și pe o metodolgie inovativă de valorificare a potențialului inerent riscurilor și amenințărilor.

Capitorlul intitulat „Criza migranților”, prezintă diferențieri conceptuale precum „Refugiat vs. migrant, imigrarea refugiaților” și sunt detaliate principalele consecințe asupra efectelor acestui fenomen precum crimă organizată, terorism, tensiuni în cadrul UE, exacerbarea sentimentului anti-musulman, creșterea presiunii sociale și financiare asupra statelor gazdă, dificultatea integrării imigranților/refugiaților .

Al patrulea capitol al lucrării începe printr-o delimitare conceptuală a terorismului, pentru ca apoi autorul să analizeze cauzele și efectele terorismului în Europa. În aceași secțiune este prezentată și reacția societății europene la frica acestui fenomen prin apariția unei forme de rasism și xenofobie denumite islamofobie, dar și asocierea cu huliganismul și euroscepticism și extremism politic. Interconectivitatea formelor de manifestare a curentului extreminst pan-european creionează modalitatea cum acestea produc riscuri și oportunități la nivel european.

Cea de-a cincea secțiune tratează atât criminalitatea organizată transfrontalieră, cât și relația dintre aceasta și alte amenințări (terorism, spionaj, acțiuni militare și cyber) apărute în cadrul crizelor. Astfel, este scos în evidență impactul interconectării noilor dimensiuni asupra noii paradigme de securitate posibil a fi utilizate în cadrul unui război modern/hibrid. Analizarea acestei întrepătrunderi permite o mai bună înțelegere a efectelor negative viitoare pe care această o are asupra mediului de securitate.

Capitol dedicat concluzilor – „Modalități de operaționalizarea riscurilor în cazul crizei migrației” depășește spectrul general al lucrării, focalizându-se asupra implementării modelului de exploatare a riscurilor în cadrul obiectivelor de securitate națională. Astfel, autorul continuă prin a arăta întrebuințarea practică a conceptului de operaționalizarea riscurilor atât pe plan intern: etno-social, instituțional, securizarea frontierelor externe, reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară, ridicarea forței de muncă, politici de integrare, conștientizarea riscului de către societate,cât mai ales pe plan extern prin: negoiceri diplomatice, creșterea puterii la nivel european, scăderea interesului și profitului rețelelor de criminalitate organizată specializate în traficarea migranților, asumarea unui rol pro-activ în diferite zone cheie, creșterea imaginii pozitive în lumea arabă cât și în cadrul alianțelor din care face parte România.

Mediul contemporan de securitate

Tabla de puzzle geopolitic este particularizată de imprevizibilitatea și dinamismul schimbărilor politice, economice, sociale, de mediu și militare. Ca părți ale unui sistem global, caracterizat de interdependență și vulnerabilitate la oscilații, statele sunt influențate de evenimente îndepărtate, din punct de vedere geografic, și minore ca intensitate, dar care pot avea un impact semnificativ pe plan național și nu numai. Reconfigurările din plan geostrategic influențează direcțiile de acțiune ale actorilor mondiali care își promovează și dispută interesele pe piețele globale, sporind astfel dificultatea construirii unei noi ordini internaționale și a unui mediu sigur și predictibil.

Asigurarea climatului de securitate într-un context general marcat de evoluții impredictibile necesită, din partea statelor, o abordare distinctă bazată pe o nouă paradigmă de securitate racordată la realitățile actuale și la caracterul asimetric și hibrid al amenințărilor.

Retrospectiva ultimelor decenii relevă faptul că în perioada Războiului Rece, problematica amenințărilor la adresa securității era tratată din perspectivă statală, convențională cu accent pe pericolul reprezentat de inamici cunoscuți și bine determinați. Similar, amenințările asimetrice transfrontaliere – terorismul, crima organizată (proliferarea ADM, traficul de droguri) – erau abordate, din perspectiva statului inamic, ca o modalitate de atacare și subminare. După căderea cortinei de fier, fenomenul globalizării, dinamic și ireversibil, a produs o tranziție la nivelul modului de abordare a amenințărilor. Astfel, importanța granițelor a fost minimalizată, în timp ce amenințarea directă – bipolară a fost înlocuită de o suită de amenințări diverse și multifațetate sau multipolare, alimentate și de situațiile de conflict.

Gradul ridicat de instabilitate și imprevizibilitate al mediului de securitate era rezultatul manifestării unor riscuri și amenințări cu preeminență asimetrice, al procesului de redefinire a relațiilor dintre marile puteri și a creșterii libertății de acțiune a actorilor regionali, stabili și nestabili deopotrivă.

Relațiile internaționale au fost afectate, suplimentar, din perspectivă securitară, de amenințările asimetrice derivate din manifestările unor actori nonstatali care, în încercarea de a depăși stadiul de grupare sau organizație, au exploatat și utilizat elemente de natură militară, economică, politică, ideologică, etnică, socială sau religioasă pentru a-și extinde sfera de influență și control la nivelul unui stat sau a unei regiuni. Capacitatea și caracterul volitiv al acțiunilor acestora au constituit un catalizator al evoluțiilor interne și externe ale ultimului sfert de veac, cu reflexii profunde asupra mediului de securitate apropiat sau îndepărtat și pe termen scurt și lung.

În prezent, valențele diverse ale climatului internațional marchează trecerea la o nouă etapă, particularizat printr-o contopire a celor două paradigme al cărui rezultat constă în apariția și înmulțirea amenințărilor hibride.

Caracterul hibrid al amenințări de securitate este determinat de structurarea acesteia pe doi piloni componenți. Pe de o parte, se are în vedere palierul organizațional, amenințările hibride fiind apanajul cooperării dintre actorii non-statali și cei statali. În al doilea rând prezintă importanță pilonul reprezentat de metode și mijloace, foarte diversificate și variate și care îmbină elemente convenționale și neconvenționale, folosite de actorii statali și non-statali generatori de insecuritate, pentru atingerea obiectivelor stabilite, respectiv un melanj între elementele convenționale și cele neconvenționale.

Noua paradigmă descrie utilizarea de către actorii statali a unei strategii ce se bazează pe combinarea elementelor cu potențial destabilizator în acțiunile întreprinse în funcție de scopul urmărit, și anume acela de a înfrânge un stat adversar fără a putea să fi tras la răspundere pentru acținile întreprinse.

În acest context, transgresia de la un război convențional la unul modern implică elaborarea și aplicarea unei noi strategii acționale și înlocuirea luptei armate clasice cu un ansamblu de elemente militare și non-militare, suprapusă unei campanii planificate și sincronizate menite să facă imposibilă demonstrarea implicării directe a statului agresor.

Astfel în actuala dinamică a relațiilor internaționale, statele trebuie să se adapteze noilor evoluții, să conștientizeze necesitatea redefinirii conceptului de securitate și să implementeze noi modalități de abordare a riscurilor asimetrice.

Caracteristicile amenințărilor contemporane

Amenințarea hibridă poate fi definită ca activitatea concertată a unui adversar ce încorporează, într-o manieră adaptativă și rapidă, într-o forță unificată, elemente diverse și dinamice ce țin de convențional, dar și de mijloace non-militare, asimetrice, terorism și criminalitate organizată, și exploatează totalitatea valențelor unui conflict în scopul îndeplinirii obiectivelor propuse.

Amenințările contemporane influențează maniera în care se asigură securitatea și apărarea la nivel național deoarece acestea sunt generate, în principal, de actori non-statali care nu respectă acordurile și legile internaționale, umanitare sau militare, dar care au pregătirea, tehnica și strategia unor actori statali.

Tehnicile conflictelor hibrid scot în evidență noi elemente fundamentale pentru arhitectura de securitate. Dezideratele politice ale statelor care nu mai respectă convențiile internaționale sunt transpuse în practică prin utilizarea unui conglomerat de metode și mijloace și mai ales a unor crize.

În acest context, noul mod de pregătire și susținere a conflictelor internaționale a descris o nouă valență specifică crimei organizate transfrontaliere, bazată pe avantajele neasumării publice, din partea unui stat, pentru acțiunile grupărilor infracționale și o contraofensivă din partea statului agresat sau din partea aliaților săi. Astfel, crima organizată a transfrontalieră a început să fie utilizată, atât de actorii statali cât și de cei non-statali (grupări teroriste) ca vector de proiecție clandestină.

Includerea, în strategia militară ofensivă, și utilizarea de către un actor statal adversar a rețelelor de crimă organizată, transformă amenințarea asimetrică într-o amenințare directă și parte a unui război hibrid, ale cărei consecințe pot fi greu de evaluat și gestionat.

La fel de important este înțelegerea modului în care convergența dintre anumite amenințări asimetrice sau exploatarea acestora de către actori ostili conduc la emergența a noi situații de insecuritate. Astfel, evenimentele din Orientul Mijlociu, Georgia și Ucraina au evidențiat, pe de o parte, mutațiile survenite la nivelul grupărilor de separatiști, extremiști, teroriști, fanatici și militari dezertori, a milițiilor și trupelor de gherilă, care și-au recalculat sistemul de alianțe și, pe de altă parte, dependența și cooperarea constantă dintre acestea și structurile de criminalitate organizată transfrontalieră ca furnizoare de economie criminală bazată pe stupefiante – arme – petrol, baza logistică și umană.

Pe aceeași coordonată, evoluțiile adiacente au amplificat tendința de hibridizare a conflictelor privită din două perspective: cea a modurilor de acțiune și cea reprezentată de sfera actorilor implicați și a alianțelor dintre acestea.

Importanța amenințărilor asimetrice în balanța conflictelor internaționale rezidă în potențialul acestora de înfrângerea unui stat utlizând o criză.

Evoluțiile și schimbările geosrategice a ultimelor decenii din diverse zone – precum Peninsula Balcanică (Iugoslavia) sau MENA (Irak, Libia, Siria), au schimbat arhitecturile regionale. Aceste manifestări, suprapuse unui vacuum de autoritate și a unei ideologii unitare, au generat un fenomen de implozie la nivelul acestor state și, implicit, o divizare a respectivelor societăți în grupuri organizate pe criterii etnice/comunitare și eterogene din punct de vedere social și cultural.

Pe acest fond, războiul civil din Siria, ambițiile kurzilor de a pune bazele propriului stat, cât și slaba securizare a Orientului Mijociu și a Nordului Africii au reprezentat terenul propice exploatat de Statul Islamic pentru a-și extinde controlul asupra unor părți semnificative din Siria și Irak și pentru a impune o organizare de tip medieval.

Criza refugiaților reprezintă atât una dintre cele mai presante provocări ale Uniunii Europne cât și o sursă generatoare de amenințări corelative care supune statele membre, încă neînchegate în mod uniform în structura suprastatală, la un veritabil test de reziliență și anifragilitate.

Premisele analizelor specialiștilor din domeniul securității și apărării au evidențiat faptul că: la nivelul statelor UE există o vulnerabilitate în acest sens, că valul de imigranți reprezintă o amenințare, că printre solicitanți de azil pot fi introduse în spațiul european și elemente teroriste și, nu în ultimul rând, că fluxul este birecțional, înspre și dinspre Europa și zonele de conflict.

Ca urmare, la nivel mondial, dar mai cu seamă la nivelul instituțiilor din Uniunea Europeană a apărut nevoia analizei riscului de securitate în relație cu această criză.

Ca răspuns, în mediul analiștilor internaționali, a fost formulată opinia potrivit căreia fluxul migraționiste, precum și „culoarele” utilizate de aceștia pot constitui o poartă de intrare în Europa pentru elemente teroriste, necunoscute la nivelul serviciilor de informații, infiltrate printre refugiați.

Totodată, potrivit lui Claude Moniquet, șeful European Strategic Intelligence and Security Center din Brussels, „Statul Islamic nu are nevoie să exporte luptători în Europa, pentru că importă luptători din Europa. Există mii de europeni, care sunt, sau au fost, în Siria, și alții pleacă tot timpul. Deci, nu este în avantajul Statului Islamic să exporte sirieni sau irakieni – persoane care vorbesc araba, care cunosc Irak-ul și Siria, și de care au nevoie de acolo.”

În același sens, Amnesty International a declarat că actuala criză a refugiaților „constituie o amenințare dezastruoasă” pentru UE.

În mediul de specialitate a fost avansată și teoria potrivit căreia nu țările europene sunt cele mai afectate de problemele generate de creșterea numărului de refugiați, ci dimpotrivă, statele din Orientul Apropiat și Mijlociu și Africa sub-sahariană în care aceștia au crescut, au trăit, și prin care au trecut în drumul lor către Europa.

Retrospectiva ultimelor atentate teroriste care s-au petrecut pe teritoriul statelor europene evidențiază că autorii acestora nu au fost refugiați, ci cetățeni europeni aparținând generației a doua, sau chiar a treia, de refugiați și solicitanți de azil.

Cu toate acestea, grupările teroriste profită de pe urma „pseudo-paraliziei” autorităților europene în fața valului masiv de migranți, în special pe fondul efectelor de destabilizare și de diminuare a gradului de securitate, în special la nivelul frontierelor UE, pe care acestea le generează, dar și din perspectiva veniturilor substanțiale obținute de pe urma traficului de migranți.

Dezvoltarea unui „comerț migrant de coastă”, pe fondul numărului mare de migranți traficați de-a lungul coastei nord-africane de către grupările de crimă organizată specializate în acest tip de activități, a condus la crearea unei „industrii” estimate la 255-323 milioane dolari pe an (raportat doar la Libia), venituri ce alimentează bugetul gruprărilor teroriste și reprezintă suportul financiar al viitoarelor atacuri terorsite.

Analiza datelor deținute cu privire la sursele de venit și a modalităților de finanțare a activităților Statului Islamic indică faptul că acestea provin, cu preponderență, din „extorcările pe întreprinderile locale, răpiri pentru răscumpărare, contrabanda cu petrol și antichități, și de traficul de ființe umane – femei și copii de etnie din rândul minorităților religioase”.

Exploatarea, de către elementele teroriste, a valului imigraționist în scopul pătrunderii pe teritoriul Uniunii Europene, poate prezenta o serie de dezavantaje și riscuri, precum condițiile precare de transport, măsurile restrictive impuse de statele membre, eventualele dificultăți în a tranzita frontierele etc. Din aceste considerente, un mod prin care se poate asigura un acces mai facil pe teritoriul european îl reprezintă utilizarea grupărilor de criminalitate transfrontalieră specializate în contrafacerea de documente de călătorie sau a pașapoartelor furate.

Cu toatea aceastea, volumul mare de oameni care au intrat în contact cu Statul Islamic, reprezentat nu doar de cei care au ales să caute azil în Europa ci și de simpatizanții ideologiilor extremiste care intenționează să acționeze în conformitate cu preceptele promovate de acestea, reprezintă o adevărată amenințare. În plus, o altă amenințare conexă este reprezintată de „foreign fighters”, adică europeni formați, instruiți și radicalizați în țările arabe care sunt mai periculoși decât musulmanii trimiși sub o mască de refugiat

Opiniile și concluziile vehiculate în mediul analiștilor, deși deopotrivă corecte și eronate în același timp, nu au fost integrate și coordonate astfel încât să contribuie la elaborarea unei strategii unitare.

Astfel, atentatele de la Paris din noiembrie 2015 au fost comise de teroriști care corespund descrierilor tuturor analiștilor. Mai multe echipe formate din: europeni – foreign fighters, refugiați înregistrați anul acesta ca solicitanți de azil, jihadisti ce au pătruns în interiorul zonei Schengen utilizând metoda „substituței de identitate” sau a documentelor contrafăcute, profitând de incapacitatea supravegherii fluxului migrator și scăderii securității în statele europene au reușit să se conexeze cu celule teroriste europene, dar și cu grupările de criminalitate organizată în vederea achiziției de materiale necesare atentatelor și punerii în aplicare a planurilor de execuție a acestora. Teroriștii au primit instrucțiunile cu privire la atentate de la alți membrii din cadrul rețelei folosindu-se de mijloace sofisticate de criptare a mesajelor.

Concomitent, mediatizarea excesivă și dezbaterile publice frecvente privind efectele negative ale valului migrator din regiunea MENA din anul 2015, precum și cele referitoare la atentatele comise în state europene au contribuit la amplificarea sentimentului islamofob la nivelul UE, proporția celor care s-au confruntat cu „stereotipuri despre religia islamică și despre musulmani” crescând de la 69% până anul accesta la 93%. Pe acest fond există tendințe ca propagarea islamofobiei să fie exploatată și promovată în mesajele populiste de dreapta a unor politicieni ce urmăresc, cu precădere, consolidarea capitalului de imagine care să permită câștigarea viitoarelor alegeri și impunerea propriei agende politice, cu pronunțate nuanț naționaliste.

Deși în prezent specularea de către Statul Islamic a fluxului imigraționist și a posibilității de a opera în Europa cu ajutorul migranților nu e de neconceput, „există un element de aceasta fiind confiscate pe o moda populist de politicieni de pe partea dreaptă. Nu e o necesitate imperioasă pentru ei pentru a trimite oameni chiar acum. Dar viziunile acestora se pot schimba după un timp”.

Concluzii: impactul interconectarii amenințărilor asupra noii paradigme de securitate

Evenimentele anului 2015 au arătat că cea mai mare amenințre la adresa securității este convergența riscurilor asimetrice. Astfel, amplificarea tendințelor de internaționalizare a formelor de manifestare ale grupărilor naționale, trecerea criminalității organizate de la nivelul de grup infracțional la nivelul de rețea transnațională și cooperarea cu rețelele de terorism au devenit premisele unei crize.

Convergența este proprietatea de adaptare la aceleași condiții a unor grupuri ce au componente aparent similare. Astfel convergența dintre teroriști și exponenții crimei organizate se realizează prin interconectarea pe multiple planuri ale activității ilicite și în toate spațiile, prin utilizarea acelorași metode, fără să existe însă o concordanță motivațională. Există însă cazuri și de crearea unui nexus între cele două riscuri asimetrice având același scop motivațional.

Teroriștii ca și exponenții crimei organizate transnaționale utilizează toate facilitățile tehnologiei moderne pentru a eficientiza la maximum acțiunile lor criminale. În acest sens spațiul virtual a devenit atât un spațiu pentru a obține resurse, unul al schimbului de informații cât și unul de ofensivă. Grupările de crimă organizată și cele teroriste atrag specialiști de înaltă clasă care utilizează secretul operațiunilor de spalare a banilor, utilizează cu succes tehnologia informațiilor și comunicațiilor, au abilități speciale în folosirea calculatoarelor pentru a ascunde conținutul real al comunicațiilor, își codează mesajele, folosesc mijloace sofisticate de criptare a mesajelor. Transmit instrucțiunile pentru transferuri de bani prin Internet către centre financiare legale, escamotând proveniența fondurilor.

Spațiul cibernetic prin natura sa repreznintă pentru actorii activităților ilicite (cybercrime, cyberterorism și cyberwarfare): sursă de comunicare sigură și rapidă; mijloc de recrutare/influențare a unor complici sau victime; mijloc de instruire și informare despre modalități de comitere a unor infracțiuni; mijloc de transfer a sumelor de bani, prin sisteme de plată electronice (inclusiv moneda virtuală); loc de stocare a datelor despre activități infracționale, în mod criptat și fără a fi supuse unor legislații naționale.

Rezultatele convergenței amenințărilor asimetrice au dus la o reacție socială continentală și dezvoltare susecvent la trei forme distincte de manifestare a extremismului în regiunea europeană: huliganism, discriminare și xenofobie (cu accent pe islamofobie), și extremism politic. Acestea se întrepătrund, alimentându-se reciproc și generând noi riscuri de securitate.

Datorat în mare parte multiplelor crize, ce au avut la bază aceste riscuri de securitate, la nivel european se evidențiază un trend pan-european de reînvigorare a ultra-naționalismului, populismului și euro-scepticismului, fiind în același timp bază susceptibilă de a fi exploatată de către state adverse în cadrul unui război modern.

În acest context, prezentul raport urmărește dezvoltarea unui nou instrument pentru înțelegerea și analizarea riscurilor și amenințărilor de securitate și operaționalizarea acestora. Termenul de operaționalizare a riscurilor se referă la modalitatea prin care un stat poate exploata oportunitățile ce apar odată cu elementele de insecuritate în scopul consolidării securității și creșterii puterii pe plan extern. Acesta este prezentat in extenso în secțiunea subsecventă.

2. Operaționalizarea riscurilor

Analiza, din perspectivă istorică, a fenomenului crizelor indică legătura dintre elementele unei societăți care pot fi afectate, direct sau indirect de acesta și dimensiunile securității naționale sau regionale, respectiv cea economică, socială, culturală, tehnologică, ecologică. Din acest motiv, este necesară dezvoltarea unui instrument pentru valorificarea crizelor și, implicit, a riscurilor și amenințărilor conexe în vederea creșterii securității naționale și a profilului extern al statului. În acest sens, acest capitol debutează prin prezentarea caracteristicilor crizelor contemporane și ale efectelor acestora din perspectiva teoretică. Această secțiune vizează prezentarea instrumentului de operaționalizare a riscurilor, fiind urmată de explicarea caracteristicilor specifice ameințărilor contemporane. Astfel se oferă imaginea de ansamblu necesară pentru înțelegerea fiecărei situație de risc și amenințare analizate în capitolele subsecvente, precum și pentru a îndrepta atenția către acele elemente care sunt relevante în transformarea unei situații de insecuritate într-o oportunitate. Abordările conceptuale și teoretice reliefează elemente importante în gestionarea situațiilor actuale de insecuritate, acestea stând la baza conceptului de operationalizare a riscurilor. Secțiunea se încheie prin prezentarea acestui model și o discuție privind importanța integrării acestuia în rândul instrumentelor strategice, de contracarare a riscurilor și amenintarilor și de gestionare a crizelor.

Crizele constituie disfuncționalități ale unei societăți a căror materializare generează perturbații la nivelul acestora și pentru soluționarea cărora se impun adoptarea unor soluții viabile care să conducă fie la revitalizarea/remedierea sistemelor și proceselor deteriorate fie la operaționalizarea unora noi, adaptate la mutații survenite. În fapt, criza reprezintă deopotrivă intervalul de timp ce marchează trecerea de la ordinea nefuncțională la o nouă ordine, cât și limitele acestuia, în sensul că orice perioadă de tulburare la nivelul unei societăți debutează odată cu finalizarea ultimului moment critic.

Deși sunt evenimente ale căror repercusiuni au un pronunțat caracter negativ și sunt, de multe ori, dificil de prevenit sau contracarat, perceperea corectă a crizei în toate dimensiunile și fațetele ei se poate transpune la nivelul unui stat în calibrarea optimă a strategiei de răspuns astfel încât să genereze efecte pozitive. Astfel, o criză ar putea conduce la identificarea unor vulnerabilități, la nivel micro sau macro, care pot fi translatate în oportunități de amplificare a rezilienței sistemului potențând apariția unui nou statut, dezvoltarea și modernizarea societății, creșterea nivelului de prosperitate și, în final, consolidarea puterii la nivel internațional.

Concomitent, nesoluționarea în total a crizelor poate fi privită din două perspective: ca o sursă generatoare de riscuri mai mult sau mai puțin controlabile, sau, dimpotrivă, ca un „debușeu” gestionabil al tensiunilor acumulate pe diferite dimensiuni (socială, religioasă, economică etc.) cu rol reglator în sistem și o oportunitate de întărire a funcționalității sistemului.

Apariția crizelor este în strânsă corelare cu sfera riscurilor și amenințărilor, efectul acestora fiind fie unul declanșator fie unul de catalizare a materializării/manifestării crizei. Dată fiind legătura directă dintre cele două, modul de raportare la risc sau amenințare influențează maniera în care este gestionată o criză.

În acest context, caracterul asimetric al riscurilor și amenințărilor, care grevează direct sau indirect asupra regulilor și parametrilor normali de funcționare și relaționare a diferitelor entități sau sisteme, existente la nivel internațional, poate alimenta apariția unor evenimente perturbatoare imprevizibile și nemăsurabile cum ar fi crizele de tipul „Lebedei Negre” .

Apariția unor astfel de crize, indiferent că sunt de intensitate mică, medie sau mare, nu numai că nu poate fi evitată, dar produce efecte care se propagă de la statul afectat și la alte țări/regiuni datorită interdependenței specifice sistemului relațiilor internaționale.

Într-o atare situație, se impune, pe lângă abordarea multifațetată a riscurilor, exploatarea combinată a valențelor negative și pozitive ale crizelor, pe de o parte, și a caracteristicilor intrinseci ale sistemelor internaționale, pe de altă parte, în scopul surmontării mutațiilor generate și recalibrării sistemului în ansamblu.

Așadar, orice criză de securitate implică o componentă de risc – cu impact negativ asupra unei societăți, și o componentă a oportunităților – respectiv potențialul de antifragilizare sau de imunizare a sistemului și ulterior, consolidarea structurii și capabilităților acestuia de dezvoltare. Volatilitatea evoluțiilor internaționale și gradul mare de variație al ecuației de securitate accentuează rolul factorului probabilistic în dimensionarea celor două componente.

Pe de altă parte, în interiorul sistemul, potrivit teoriei „efectului fluturelui”, componentele acestuia nu acționează independent unele de altele, ci se condiționează și influențează reciproc. Astfel, o modificare a unei variabile din sistem poate genera o perturbare haotică majoră, transformând ordinea în haos, certitudinea în incertitudine și anulând exactitatea oricăror previziuni.

Ca urmare, transpunerea „efectului fluturelui” la nivelul sistemelor statale evidențiază necesitatea identificării acelor variabile care pot constitui premisele vulnerabilităților/amenințărilor și declanșatoare ale crizelor de securitate.

În paralel, securitatea este un atribut al puterii și stabilității unui stat și, indirect, al unui ansamblu de relații regionale și internaționale în contextul interdependenței sistemice caracteristice epocii contemporane. Principalii senzori ai interdependenței sistemice sunt sensibilitatea și vulnerabilitatea. În timp ce sensibilitatea reflectă deopotrivă reacția produsă într-un sistem și rapiditatea de translație a elementelor crizei, vulnerabilitatea poate fi cuantificată doar prin costurile suportate de stat pentru a obține o racordare optimă la un mediu modificat.

Sensibilitatea poate fi activată pe fondul mutațiilor semnificative produse de un risc de securitate la nivelul unui stat și a reverberațiilor impactului acestuia pe alte spații, în scopul adoptării unei atitudini anticipativ-preventive, prin conștientizarea amplitudinii riscului și crearea unor „anticorpi” ai sistemului.

Vulnerabilitatea unui sistem este desprinsă din lecțiile învățate în contextul altor crize sau evenimente destabilizatoare și care pot fi utilizate pentru înțelegerea corectă a efectelor unui risc de securitate, a metodelor de contracarare a cauzelor negative și, indirect, pentru identificarea unei modalități optime de gestionare a acestuia.

Astfel de lecții învățate din crize anterioare oferă oportunități precum:

tratarea eșecului de către state ca pe o oportunitate de creștere și acumulare de expertiză în vederea pregătirii pentru a face față efectelor crizelor viitoare;

diminuarea impactului crizelor prin raportare la eșecurile și crizele altor state;

posibilitatea de a rafina și recalibra strategiile de securitate cu accent pe experiența precedentă;

orientarea strategiilor de securitate, destinate gestionării crizelor, spre schimbarea procedurilor învechite și ineficiente bazate doar pe contracararea riscului.

Optimizarea raportului dintre sensibilitate și vulnerabilitate contribuie la creșterea gradului de adaptabilitate a unui sistem, creând premisele necesare pentru racordarea statului în contextul unei crize și diminuând efectele negative ale acesteia, chiar dacă se produce o modificare a mediului de securitate.

Dezvoltarea abilităților de conștientizare a vulnerabilităților și amenințărilor, prin importul modului de rezolvare a interdependenței sistemice, crescând astfel nivelul de de reziliență în fața unei crize de intensitate mai mare de tipul Lebăda Neagră.

În plus, măsurile dispuse în scopul depășirii unui moment critic și refacerii echilibrului sistemic trebuie să fie corelate atât cu riscurile asociate cât și cu oportunitățile care pot deriva ca urmare a declanșării unei crize de securitate. În contrast, fundamentarea deciziilor politice exclusiv în funcție de sfera riscurilor și de proiecțiile subiective asupra amenințărilor poate avea un efect contrar dezideratului de creșterii nivelului de control asupra situației tensionate, contribuind indirect la amplificarea evoluției crizei în sine.

Nu în ultimul rând, în stabilirea măsurilor de gestionare a unei crize ar trebuie luată în calcul acțiunea „atractorilor stranii”, centre de „greutate” sau seturi de valori cu forță gravitațională către care sistemul migrează în timp și care influențează modul cum evoluează o criză și gradul de neregularitate sau turbulență a momentelor critice. Translatat în planul sistemelor sociale, „atractorii sociali” au proprietăți centripete și care pot constitui deopotrivă riscuri sau oportunități în rezolvarea așa-numitelor „ferestre sparte” datorită potențialului lor de coagulare și direcționare a elementelor perturbatoare dintr-o societate .

Din această perspectivă, se impune calibrarea strategiilor de răspuns și identificarea unui „pattern acțional” în scopul transformării riscurilor în oportunități. Conform Dicționarului explicativ al limbii române termenul „a operaționaliza” înseamnă „a face să devină operațional”, iar operațional derivă de la „operații militare”, cuvânt ce a fost împrumutat din franceză explict prin „aspectele ce vizează exclusiv componenta militară a unei strategii”. Astfel operaționalizarea riscurilor reprezintă exploatarea acestora în cadrul unor operații militare. Operaționalizarea riscurilor asimetrice reprezintă instrumentul prin care statul valorifică riscurile, amenințările și vulenrabilitățile în cadrul unei strategii de securitate.

Racordarea strategiei de securitate trebuie să fie făcută prin raportare la crizele cele mai cunoscute și cu un grad semnificativ de impact, și nu în funcție de cât de recente au fost. Coroborate cu evaluarea corectă a cauzelor și elementelor care au genererat respectivele crize, măsurile implementate vor avea ca rezultat antifragilizarea sistemului.

În momentul declanșării crizei, sistemul nu va mai fi nevoit sa depună efort semnificativ, deoarece, odată antifragilizat, va respinge mai ușor amenințările și va fi capabil să creeze și să exploateze noi oportunități, atât interne cât mai ales externe. Spre exemplu, un risc de securitate precum terorismul, care ar fi un catalizator și un declanșator de crize economice, sociale, informaționale, sau culturale, poate fi constitui un senzor al vulnerabilității acestor sectoare, și, ca urmare, poate fi folosit, potrivit teoriei operaționalizării riscurilor, în scopul eliminării lor și implicit creșterii gradului de reziliență.

Similar, crizele pot determina oportunități reflectate în:

ieșirea din inerție și conservatorism a organizațiilor și imprimarea unui ritm accelerat al schimbărilor;

rezolvarea unor dificultăți ignorate sub impactul conștientizării riscului crizei;

modificarea comportamentului profesional al personalului organizațiilor;

identificarea unor strategii și tehnici de lucru mai eficiente;

valorificarea experienței dobândite și construirea de mecanisme proprii de autoreglare a organizației, care astfeld devine mai puternică și își sporește competitivitatea și eficiența.

Operaționalizarea riscurilor constă în:

identificarea riscurilor cu impact ridicat și în curs de agravare;

identificarea variabilelor, precum și a „atractorilor” ce ar putea involua în amenințări și vulnerabilități pe fiecare palier,

generarea unor acțiuni preventive, de creare a unor perturbații minore și controlate asupra sistemului și la nivelul elementelor declanșatoare astfel încât să se obțină o reacție pozitivă iar acțiunea atractorii să fie una favorabilă stabilizării sistemului, devenind astfel oportunități,

4. impulsionarea dezvoltării autonome utilizând efectul bulgărelui de zapadă.

Pe lângă efectele negative asupra unui sistem, respectiv generarea unor mutații/perturbații și tensiuni, crizele pot fi un vehicul utilizat de anumiți actori, care au interese globale sau regionale ca parte a unei strategii ofensive concepută în scopul subminării unei/unor autorități sau puteri statale și schimbării statu-quo-ului. În acest mod, având în vedere trăsăturile definitorii ale unei crize, astfel de momente critice pot fi create și orientate/direcționate în scopul creșterii instabilității ecuației de securitate. Similar, declanșarea, în mod deliberat, a unei crize este posibilă prin exploatarea unor vulnerabilități și/sau amenințări, de ordin politic, economic; social, informațional, cultural, financiar, etnic, religios, militar, tehnologic, energetic, ecologic, deja existente dar care sunt controlate de către state într-o anumită măsură. Strategiile statelor ostile vizează utilizarea acestor amenințări asimetrice diversificate, aparent disparate, și într-un sistem aleator, mozaicat pentru a controla evoluția unei crize și amplifica consecințele ei.

Din aceste considerente, prin implementarea principiului operaționalizării riscurilor asimetrice asupra dimensiunilor securității precum cele economice, de criminalitate transfrontalieră, de terorism și integrarea acestuia în cadrul strategiilor de naționale de securitate își poate dovedi oportunitatea și utilitatea datorită creării premiselor necesare transformării amenințărilor în oportunități și, ulterior, în factori potențatori ai puterii statului.

2. Criza migranților

Acest capitol descrie complexitatea crizei migranților sau a refugiaților, o situație care pune solidaritatea statelor membre și a întregii arhitecturi de securitate europeană sub semnul întrebării. De asemenea, această secțiune prezintă distincția dintre regugiat și imigranți, precum și consecințele principale ale acestei situații, cu precădere din perspectiva criminalității organizate și a terorismului. Astfel, se remarcă amplificarea fenomenului migrației ilegale și gradul ridicat de adaptabilitate și repliere a activităților circumscrise migrației ilegale. Alte implicații negative, pe termen scurt, mediu și lung, în plan securitar ale crizei europene a migranților sunt generate de riscuri precum: exacerbarea sentimentului anti-musulman, creșterea presiunii sociale și financiare asupra statelor gazdă,dificultatea integrării imigranților/refugiaților.

Migrația ilegală este formă de manifestare a criminalității organizate. Rutele de migrație pot fi folosite de grupările de criminalitate organizată specializate în migrație ilegală, pentru a introduce, pe teritoriul statului vizat, elemente fundamentalist-teroriste.

Confruntați cu „haosul” regional și deteriorarea climatului de securitate, milioane de oameni au traversat frontierele către țările vecine în căutarea unei zone mai pașnice, devenind astfel refugiați.

De la începutul conflictului din Siria, aproximativ patru milioane de refugiați au trecut granița spre state vecine precum Iordania, Liban sau Turcia. Spre exemplu, în Liban, un stat cu 3.5 milioane de locuitori, există, conform statisticilor oficiale1.5 milioane de persoane înregistrate ca și refugiate, în realitate numărul acestora ridicându-se la aproximativ la 2.5 milioane.

În acest context, politica UE în problematica refugiaților s-a reflectat, preponderent, în intervenții la nivel declarativ și acordarea sprijin financiar limitat sau nesemnificativ statelor ce găzduiesc un număr mare de migranți. După evenimentele finalului anului 2015, și după ce riscul a început să fie conștentizat în scopul stopării afluxului migranților către Europa, UE a început să ofere sprijin financiar substanțial mai multor state precum Turcia.

Cu toate acestea, amplificarea fenomenului, într-o perioadă relativă de timp, a evidențiat necesitatea redefinirii relațiilor geopolitice atât între statele europene cât și la nivel regional (în special raporturile cu Turcia unde își au reședința mai mult de doua milioane de refugiați).

Ultimele analize geopolitice relevă faptul că numărul refugiaților sirieni din Turcia se înscrie într-un trend ascendent în comparație cu cei care se deplasează către state precum Irak și Liban. De asemenea, o situație similară, reflectată în creșterea numărului solicitărilor de azil, se poate observa și la nivelul statelor europene. Aceste elemente indică tendința de deplasare a maselor de refugiați către Turcia și, în final, către Uniunea Europeană. În consecință, se estimează că numărul refugiaților va tinde către 1.5 milioane în anul 2016. Acest număr nu va constitui un risc demografic major, având în vedere faptul că numărul estimat reprezintă mai puțin de 1% din populația de 504 milioane de locuitori a Europei.

Refugiat vs. migrant, imigrarea refugiaților

Termenul de refugiat definește acea persoană care, ca urmare a unei temeri bine fondate de a fi persecutată pe motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării a cărei cetățenie o deține și care nu poate sau, din cauza acestei îngrijorări/frici, nu dorește să se pună sub protecția țării sale.

Pentru a acoperi vacuumul în care se află persoanele care solicită azil din pricina unui conflict, însă nu pot demonstra existența unei posibilități (individuale) de a fi persecutat pe unul dintre motivele menționate anterior, Uniunea Europeană a adăugat o nouă categorie – aceea a persoanelor care pot beneficia de protecție internațională subsidiară. Aceasta se acordă „resortisanților unei țări terțe sau oricărui apatrid care nu poate fi considerat refugiat, dar în privința căruia există motive serioase și întemeiate de a crede că, în cazul în care ar fi trimis în țara sa de origine sau, în cazul unui apatrid, în țara în care avea reședința obișnuită, ar fi supus unui risc real de a suferi vătămările grave.” Cel mai jos standard pentru oferirea acestui statut este subjugarea la un tratament degradant, motiv pentru care CEDO a declarat numeroase cazuri de returnare ca fiind nelegale.

Cele două categorii de beneficiari ai unei forme de protecție internațională se deosebesc de imigranți prin faptul că cei dintâi își părăsesc statul de origine sau în care aveau domiciul stabil din necesitate.

În doctrina de specialitate există o diferențiere între termenii de refugiat și migrant. Deși ambele noțiuni se referă la acele persoane care își părăsesc țara natală și se stabilesc, temporar sau permanent, în alte state, diferența principală dintre refugiați și imigranți derivă din motivele relocării.

Astfel, refugiații reprezintă acele persoane care sunt amenințate de un război sau o persecuție din cauza originii etnice, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup sau opiniilor politice în țara natală și care au nevoie de protecție internațională, în timp ce imigranții sunt persoanele care pleacă din statul originar din motive ce nu sunt incluse în definiția legală a refugiatului.

Termenul de migrație reprezintă deplasarea în vederea schimbării locului de trai și de muncă, determinată de factori sociali, politici, economici sau naturali, sau o deplasare în masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali.

Există situații în care cei doi termeni se pot suprapune, în sensul că amenințarea unui conflict civil/război sau a unei persecuții (în speță factori politici și sociali) determină deplasarea unei mase semnificative a populației dintr-un stat în vederea schimbării condițiilor de trai. Spre exemplu persoanele care sosesc în Europa, pe mare sau pe alte rute, din zonele afectate de crize din Orientul Mijlociu reprezintă atât refugiați, cât și migranți.

Consecințele crizei migrației

Crimă Organizată

În ceea ce privește migrația, aceasta poate îmbrăca două forme: migrație legală și migrație ilegală. Facilitarea, în schimbul unui câștig financiar sau material, a introducerii clandestine într-un stat a unei persoane ce nu este nici cetățean, nici rezident permanent reprezintă migrație ilegală (Human Smuggling).

Activitățile conexe migrației ilegale au devenit apanajul rețelelor de criminalitate transfrontalieră care se implică în identificarea modalităților de transport și organizarea rutelor de transfer și tranzit pentru un număr cât mai mare de migranți care doresc să ajungă clandestin în UE, în schimbul obținerii de profituri consistente.

În registrul efectelor și consecințelor negative ale activităților circumscrise migrației ilegale se înscrie și conexiunea și chiar juxtapunerea dintre grupările implicate în transferul ilicit al migranților și cele de trafic de ființe umane. Altfel spus persoanele care apelează la rețelele de migrație ilegală și plătesc sume considerabile pentru a tranzita fraudulos frontierele unor state ajung în situația vulnerabilă de a fi traficate de rețelele de ființe umane și exploatate prin muncă sau sexual.

Traficul de persoane/de ființe umane (Human Trafficking) desemnează recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin amenințare sau cu utilizarea forței ori a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate, sau prin oferirea sau acceptarea de plăți sau avantaje pentru obținerea consimțământului unei persoane având autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării. Exploatarea poate îmbrăca forme de exploatare sexuală, munca sau servicii forțate, sclavie sau practici similare acesteia, aservire sau prelevarea de organe.

Diferența dintre traficul de migranți și traficul de persoane derivă din implicarea volitivă sau nu a celui traficat. Astfel, în cazul traficului de migranți aceștia participă de bună voie, devin beneficiari ai acestor activități și sunt direct implicați în săvârșirea procesului de migrație ilegală prin plata transferării clandestine în alt stat de către o rețea specializată în astfel de activități ilicite. În contrast, în cazul traficului de persoane, migranții devin victime, fiind constrânși să facă obiectul unei exploatări de ordinul serviciilor forțate, sexuale, muncii, sclaviei sau chiar al prelevării de organe, acest proces implicând sau nu trecerea frontierelor.

De multe ori însă, pentru maximizarea profiturilor, grupările criminogene implicate în astfel de infracțiuni recurg la mijloace de transport care pun în pericol viețile migranților, prin utilizarea unor ambarcațiuni, supraaglomerate, care nu prezintă nicio garanție din punct de vedere al securității (bărci pneumatice de mici dimensiuni sau pe nave de mărfuri scoase din uz) sau a unor autovehicule de mare tonaj inadecvate transportului de persoane (camioane). Pe cale de consecință, mii de migranți, refugiați sau viitori solicitanți de azil mor înecați în mare, sufocați în camioane de marfă sau deshidratați în deșerturi încercând să ajungă în Europa.

Rutele de transport folosite de către grupările transnaționale pentru transferul migranților pot fi maritime sau terestre, sau o combinare între cele două. Traseul maritim utilizat cu predilecție este din Libia către Europa, cu tranzitarea Mării Mediterane. Cu toate acestea, insecuritatea acestei rute a determinat reconfigurarea traseul clandestin de migrație prin Magreb sau Turcia.

În ceea ce privește traseele terestre, migranții din Orientul Mijlociu sau Afganistan ajung în Europa tranzitând state precum Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia și Ungaria.

Rețelele de traficare a migranților speculează reglementările legale laxe sau insuficiente din unele state europene, precum neaplicarea/aplicarea neadecvată a acestora de către autoritățile naționale, pentru a facilita transportul migranților. Astfel, în ultima perioadă se remarcă utilizarea rutei maritime cu punct de intrare în Europa insula grecească Kos și Lesbos, unde controlul autorităților elene asupra tranzitului cetățenilor non-europeni este redus. Din Grecia, traseul se continuă în state non-UE cu un nivel scăzut al securității/securizării frontierelor, precum Macedonia și Serbia, și, ulterior în Ungaria. Odată ajunși în spațiul Schengen migranții se deplasează către state – destinație finală, cum ar fi Austria, Germania, Marea Britanie.

Exploatarea unor astfel de rute, prin Italia, Grecia și Ungaria, au condus la supraaglomerarea punctelor de intrare (spre exemplu în insula Kos sunt peste șapte mii de refugiați sirieni și irakiene) și creșterea exponențială a numărului de imigranți care au intrat în Uniunea Europeană (peste un milion în mai puțin de un an).

Amplificarea fenomenului migrației ilegale

Acordarea de sprijin și acceptarea cu ușurință a fluxului de refugiați ar putea impulsiona /încuraja manifestarea fenomenului și extinderea statelor-sursă, ceea ce va avea impact negativ asupra statelor dezvoltate din punct de vedere economic care acceptă un număr mare de migranți.

În consecință, se poate aprecia că statele europene care oferă beneficii migranților ar putea deveni ținte predilecte pentru grupările de criminalitate organizată specializate în migrație ilegală care vor continua să faciliteze pătrunderea clandestină în Europa a migranților originari atât din zone de conflict politico-militaro-sociale (Irak, Liban, Sri-Lanka, Pakistan, Bangladesh, Sudan, Congo, Rwanda, Somalia) cât și din regiunile defavorizate economic.

Gradul ridicat de adaptabilitate și repliere a activităților circumscrise migrației ilegale.

Statele de tranzit continuă să fie preocupate de ridicarea gradului de securizare a frontierelor și de aplicarea legilor naționale privind combaterea și contracararea fenomenului migrației ilegale.

Măsurile adoptate în plan legislativ și administrativ au produs modificări în evoluția fenomenului reflectate de adaptarea grupărilor de criminalitate transfrontalieră la noile realități, de diversificarea modalităților ilicite de transfer al imigranților, prin consolidarea palierelor de sprijin, schimbarea rutelor și ermetizarea structurilor criminogene cât și de utilizarea carențelor legislative europene.

Terorism

Tensiuni în cadrul UE

Cu toate acestea, aplicarea prevederilor Regulamentului Dublin au generat noi tensiuni la nivelul statelor Uniunii Europene ajungând să fei suspendat. Potrivit procedurilor europene, orice refugiat care a depus cerere de azil într-o țară membră UE și părăsește, ilegal, teritoriul acesteia, solicitând ulterior protecție internațională din partea unui alt stat, va fi transferat în prima țară europeană. În aceste condiții, coroborate cu faptul că autoritățile elene au permis migranților să se deplaseze spre centrul Europei, Ungaria s-a confruntat pe de o parte cu o înmulțire semnificativă a solicitărilor de azil și, pe de altă parte, cu transferul migranților care au fost reținuți în alte țări din UE. Ca urmare, începând cu data de 23 iunie 2015, Ungaria a suspendat aplicarea Regulamentului Dublin, exemplu urmat și de Germania începând din august 2015 în cazul solicitărilor de azil depuse de cetățenii sirieni.

Amplificarea presiunilor asupra frontierelor naționale și dificultățile de natură socială și nu numai derivate din gestionarea unui flux semnificativ de refugiați au determinat statele utilizate ca punct de intrare să solicite sprijinul Uniunii Europene. În acest sens, autoritățile europene au propus, sub forma unei substituiri a Regulamentului Dublin, introducerea unor cote, obligatorii sau permanente, de distribuire a imigranților la nivelul statelor membre. Aceste cote unice au generat și ele divizie europeană, ducând chiar la divergențe în interiorul binomului Berlin – Paris, Franța a declarând că se opune unui sistem permanent de cote.

Perpetuarea fenomenului migrației ilegale, în special pe ruta balcanică, este potențată de asocierea ilicită dintre rețelele criminogene transfrontaliere și imigranții, localnicii unor state și uneori chiar de ajutorul cointeresat al autorităților. În calitate de subiecți activi și pasivi ai activităților ilicite, imigranții devin, alături de călăuze, parte a grupărilor criminalitate transfrontalieră, fiind expuși, permanent, la acte de violență și amenințări.

Pe termen mediu, fenomenul migrației ilegale nu va scădea în intensitate, ci din contra, se preconizează o amplificare a manifestării acestuia. Această evoluție este anticipabilă inclusiv prin prisma mesajelor transmise prin propaganda Statului Islamic, organizație teroristă de tip nou al cărei obiectiv principal constă în extinderea teritoriului prin recrutarea de combatanți din lumea întreagă, propaganda adresată musulmanilor din Europa.

Noile pericole cu care se confruntă statele europene reclamă ca, la nivel internațional, să se pună bazele unei strategii menite să gestioneze/contracareze efectele pe termen lung ale valului masiv de migranți proveniți din statele arabe. Cu toate acestea, adoptarea unor direcții de acțiune concrete, care să echilibreze necesitatea asigurării securității naționale la nivelul statelor membre ale UE cât și a respectării dreptului la protecție internațională, este grevată de dificultatea stabilirii unei distincții clare/nete între refugiați, migranți, membrii unor grupuri teroriste, insurgenții și membrii ai unor grupări de crimă organizată transfrontalieră datorită întrepătrunderii dintre aceste categorii.

Riscurile asociate valului de imigranți a condus la conceperea și și implementarea unor noi metode de securizare a frontierelor, precum și a directivei PNR (registrul cu numele pasagerilor) destinată culegerii de „informații neverificate furnizate de pasageri și colectate și deținute de către transportatorii aerieni. Aceasta include informații cum ar fi numele, datele de călătorie, itinerarii, locuri, bagajelor, datele de contact și mijloace de plată”.

Exacerbarea sentimentului anti-musulman

Atitudinea relativ refractară, manifestată la nivel european, în a accepta imigranți și azilanți, fie că provin din interiorul comunității fie din exterior, potențată cu precădere de adoptarea unor politici de austeritate poate conduce la crearea unui sentiment general anti-migranți musulmani. Mai mult, se remarcă vizibilitatea și popularitatea din ce în ce mai crescută a partidelor politice naționaliste și tendințele de afiliere a unor exponenți ai populației europene la grupări extremiste, religioase, naționaliste sau xenofobe.

Ca urmare, sporirea numărului de migranți musulmani poate deveni un risc de securitate pe fondul unui nivel scăzut de toleranță a populației europene și al unor manifestări sociale de natură religioasă care ar putea escalada în conflicte violente.

Creșterea presiunii sociale și financiare asupra statelor gazdă

De regulă, migranții care au venit în Europa s-au integrat relativ rapid în rândul populațiilor autohtone, aceștia fiind preocupați, predominant, de obținerea unui loc de muncă și asigurarea unui trai normal pentru ei și familiile lor. În acest context, formele de migrație legală constituiau un plus pentru state, în sensul că asigurau într-o anumită măsură necesarul național de forță de muncă, atât calificată cât și necalificată.

Cu toate acestea, refugiații cantonați în campusuri vor genera o presiune socială și mai cu seamă financiară asupra statelor nevoite să asigure condiții minime de trai pentru imigranți. Ca urmare, fluxurile mari de nou-veniți vor afecta și influența statele de tranzit, acestea având, de multe ori, o capacitate redusă de a se adapta rapid atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al securității pentru a găzdui, fie și temporar imigranți, dar și pentru a putea preîntâmpina riscurile și amenințările ivite.

Dificultatea integrării imigranților/refugiaților

Dificultăți în integrarea imigranților sau a refugiaților emerg atât din partea acestora, cât și din partea comunității-gazdă. Astfel, o parte semnificativă a comunității musulmane (îndeosebi noi-veniții) tind să se asocieze cu cei care împrătășesc aceleași caracteristici, izolându-se singuri de restul societății autohtone. Această tendință este exacerbată și de către finanțarea străină, venită din partea unor state precum Quatar, Kuwait și Arabia Saudită, un fenomen ce conduce la crearea unui „stat în stat”, care se caracterizează prin sistem juridic bazat pe Sharia, retragerea fetelor din școli și propagarea unei ideologii preferate de finanțator. Pe de altă parte, așa cum este precizat anterior, creșterea populismului și a xenofobiei în rândul europenilor (non-musulamni) conduc la segregarea comunității imigrante distincte.

Trendul ascendent al afluxului de migranți relevă necesitatea schimbării strategiei la nivelul UE în vederea asigurării integrării, atât în plan social cât și pe piața forței de muncă, a comunităților non-europene. O asemenea strategie trebuie racordată, în principal, la nevoile statului gazdă, la necesitatea protejării și promovării forței de muncă autohtonă și, în secundar, la nivelul de calificare și potențialul lucrativ al migranților.

Subsecvent, statele care se confruntă cu un spor natural negativ, scăderea populației aptă de muncă și creșterea ieșirilor naturale din câmpul muncii (în special prin pensionări) ar putea să perceapă valul de migranți ca pe o oportunitate de redresare economică pe termen lung, sens în care să fie preocupați de integrarea rapidă a acestora în societate.

Terorism și contra-radicalism

Analizele din domeniu creionează climatul apariției în cadrul unui stat a unui grup extremist religios sau secesionist predispus la terorism și modul în care acesta poate să fie utilizat de către o terță entitate.

Terorismul reprezintă folosirea deliberată și sistematică a oricărui mijloac de natură să provoace teroare și frică în scopul atingerii unor interese.

În încercarea de a explica modul de apariție, propagare și amplificare a fenomenului terorist, în literatura de specialitate a fost elaborată o teorie referitoare la cele patru „valuri ale terorismului internațional”, fiecare cu specificul său.

Un „val terorist” se prezintă sub forma unui cumul de acțiuni, produse pe teritoriul mai multor state într-un interval dat de timp, generate de o „forță motrice” comună, care poate fi de ordin etnic, religios etc, comise de diferite grupări teroriste animate de un sistem de valori comun care operează, de regulă concertat, în baza unor reguli comune.

De-a lungul istoriei au fost identificate și analizate mai multe valuri, care au variat de la anarhism, anticolonialism la noua stângă și la cel religios. Potrivit acestei teze, în prezent asistăm la apariția și manifestarea unui val care îmbină elementele caracteristice ale generațiilor anterioare.

Fiecare val se declanșează ca urmare a unui eveniment politic cu impact semnificativ. Însă anumite mișcări sociale realizate de către un stat agresor, ca parte a unei strategii militare ofensive, poate determina declanșarea un ciclu și astfel poate apărea și în mod controlat un val internațional.

În cazul primului val, cel al anarhismului, grupările terorist – secesioniste utilizează teroarea, violența extremă ca modalități de acțiune în scopul de a distruge normele, legile și chiar frontierele. În viziunea anarhiștilor, toate convențiile sociale sunt doar creații artificiale care nu își ating scopul prevăzut, acela de a soluționa diferendele apărute la nivelul societății. În același timp, prin folosirea elementului terorii se urmărește generarea unor răspunsuri disproporționate din partea forțelor guvernamentale, în încercarea de a demonstra că nici autoritățile nu respectă convențiile/normele impuse asupra populației (această strategie a fost/este preluată și în cazul războaielor moderne/hibride). Conform doctrinei anarhiste, actele repetate de violență extremă au rolul de a polariza societatea, consecința finală fiind declanșarea unei revoluții.

Referitor la grupările terorist – secesioniste – anticolonialiste, ideologia/principiile guvernatoare derivă din dreptul popoarelor la autodeterminare, statuat și promovat prin tratatul de la Versailles. Aceștia consideră că activitatea teroristă este crucială în stabilirea/formarea unor noi state. Manifestarea acestui val a fost și este potențată și implicarea altor puteri în susținerea separatiștilor din diverse state și, în anumite momente, chiar și de sprijinul ONU. Membrii grupărilor de acest tip se autointitulează „freedom fighters” și luptă împotriva teroarei aplicate, de către guvernele naționale, asupra etniei sau grupului social din care fac parte.

Din aceste motive, pentru statele arabe, diaspora are un aport semnificativ atât pe dimensiunea propagandistică, cât și pe cea a asigurării sprijinului economic. În funcție de zonă, grupările teroriste anticolonialiste utilizează un spectru larg de modalități de acțiune, de la asasinari sistematice (ofițeri, sau familiile lor) la acțiuni de tip gherilă.

În sistemul internațional contemporan, în unele zone, apartenența statelor la organizații internaționale, precum NATO și UE, este prezentată de către state adverse drept o formă de colonialism. Prin această abordare, anumiți factori de influență încearcă să creeze la nivelul cetățenilor percepția că dificultățile societății sunt o consecință negativă a integrării în aceste organisme suprastatale. Principiul revigorării ideologiei anticoloniale, cât și utilizarea ei, pot crea premisele declanșării unui nou val de tip anticolonialist. Schimbarea percepției la nivelul mentalului grupurilor ruse, rusofone, arabe sau a autohtonilor naționalist-extremiști și asocierea imaginii organizațiilor internaționale cu fostele instituții coloniale, care asupresc și/sau exploatează popoarele, poate reprezenta un factor de risc la adresa securității naționale și internaționale.

Grupările teroriste din categoria „noua stângă” (formate, de regulă, din etnici baști, armeni, corsicani, kurzi, irlandezi, sirieni, iar în contextul actual chiar ruși și ucrainieni) promovează o ideologie care combină naționalismul și radicalismul. Grupările care apar în urma răsturnării unui regim/puteri, devenind astfel un model eroic, creditează ideea că teroarea este singura modalitate de a înlătura dușmanul. În acest context, o astfel de structură are potențialul de a deveni punct de coagulare și pentru alte grupări și de a atrage susținere din partea altor state.

Grupările teroriste din categoria valului religios au ca elementele definitorii religia și/sau identitatea etnică, care adesea se suprapun (cum ar fi în cazul armenilor, machedonilor, irlandezilor, ciprioților, canadienilor francezi, israelienilor, palestinienilor) și au ca obiectiv acțional crearea unor state seculare. Valul religios produce și un grup ocazional secular – o reacție. Însă, trebuie menționat că, adesea, grupările religioase de tip rețea transcend loialitățile naționale. Ca și trăsătură distinctă a acestui val, se remarcă reducerea dramatică a numărului membrilor grupărilor terorist-religioase față de cele de tip național, identitatea religioasă (și transnațională) prevalând în fața celei etnice sau naționale. Mai mult, spre deosebire de grupările național-secesioniste, în cazul cărora „dușmanul” este statul – răspunzător de criza existentă, grupările religioase au ca țintă simboluri religoase care sunt văzute/prezentate ca Marele Satana.

Grupurile islamice comit cele mai semnificative atacuri și sunt conexate cu evenimentele politice/militare post și ante declanșării acestui val. Principiile după care se ghidează își au originea în Islam, iar atacurile supramediatizate influențează atât grupuri religioase de același gen cât și grupuri care au o apartenența religioasă diferită, indiferent de poziționarea pe mapamond (grupuri evreiști, islamice, budiste, hindu sau creștine).

Internaționalizarea/Globalizarea terorismului, pe fondul susținerii unor mișcări teroriste de către unele state, a potențat apariția, relativ simultană, a unor grupări de același tip în mai multe regiuni. Astfel de evoluții conturează ipoteza că terorismul poate fi utilizat ca și o armă ofensivă de către un stat agresor în cadrul unui crize.

Analiza istoria reliefează efectul de domino al acțiunilor politice care determină schimbări majore la nivelul societății, creând astfel climatul favorabil apariției și manifestării unor acțiuni de tip terorist, actorii responsabili dovedind atât adaptabilitate cât și capacitate de repliere, prin identificarea de noi modalități care să se muleze pe noile realități. Scopul declarat al atacurilor teroriste constă fie în distrugerea, fie în pedepsirea „dușmanului”.

În contextul în care, atacurile teroriste determină, în multe situații, un răspuns militar din partea statelor – victimă, există situații în care o contra-reacție neadecvată la terorism ar putea avea efecte nepreconizate și catastrofale. Astfel, ofensivele militare au potențialul de a transforma atât gruparea teroristă cât mai ales pe liderul acesteia dintr-o „figură marginală” într-o „celebritate globală” (după cum s-a întâmplat în cazul Al Qaeda, efect ce se poate observa și în cazul revigorării ISIS în urma intevenției Federației Ruse). Creșterea, uneori exponențială, a popularității îndeosebi prin mediatizarea acerbă a acțiunilor și grupărilor teroriste se reflectă nu doar în schimbarea modului de recrutare ci și în atragerea de „voluntari” din alte state, animați de o mentalitate comună sau care, prin aderare, devin „foreign fighters”, precum și în cooptarea/alăturarea altor organizații mai mici, indiferent de naționalitatea acestora.

Societatea contemporană este caracterizată de conviețuirea, într-un teritoriu delimitat, a unor varietăți de comunități etnice, sociale, religioase etc. Nevoia de conservare a identității culturale determină aceste minorități să își creioneze propriul set de valori în oglindă cu cel din statul de origine. În replică, statul de proveniență creează sau alimentează nevoia de a consolida și proteja comunitatea respectivă, inclusiv din perspectiva susținerii unor eventuale cereri de autonomie sau chiar independență.

Ca urmare, grupurile sociale care sunt pregătite pentru debutul următorului val internațional sunt comunități vectorizate cărora le sunt inventate și alimentate, în mod artificial, nevoia de apartenență la o altă comunitate decât cea majoritară, pentru a declanșa o reacție, de cele mai multe ori violentă.

Factorii care pot conduce la apariția unor elemente de factură extremistă în cadrul unei comunități pot fi atât endogeni cât și exogeni.

De regulă, elementele predispuse la acte de terorism fac parte din comunități neintegrate suficient ce prezervă legăturile culturale sau tradițiile din statele de origine, sau din grupuri cu frustrări sociale și ostracizate social, neadaptate unei societăți moderne, cu potențial de a se implica în activități infracționale.

Angrenarea membrilor unor grupuri etnice, precum cele formate din cetățeni ai statelor ex-sovietice, chinezi sau arabi, în activități conexe crimei organizate, pot genera nemulțumiri sau sentimente xenofobe din partea populației autohtone, adâncind clivajele inter-etnice și amplificând frustarea socială. În reacție, în cadrul comunității minoritare pot apărea indivizi determinați să își conserve identitatea culturală și etnică, devenind extremiști ca răspuns la vectorizarea/izolarea grupului din care face parte.

Pe de altă parte, stigmatizarea unui grup minoritar, din interior, poate face parte din strategia statului de origine, sau a statului care îl susține, în scopul extremizării și, implicit, asigurării unui control sporit asupra acestuia.

Mai mult, membri ai unor astfel de grupuri pot ralia la curente fundamentaliste/extremiste educați fiind în acest sens prin intermediul „mesajelor” radicaliste promovate, în mod direcționat de statele de origine, prin mijloacele de comunicare în masă (mass-media, internet etc.), sau ca urmare a influenței ideilor străine și/sau convingerile religioase ale fondatorilor sau susținătorilor grupurilor.

Pe acest fond, pregătirea pentru noul val internațional se realizează prin conectarea grupărilor, la nivel informațional, financiar și militar și prin implicarea inclusiv a rețelelor de criminalitate organizată transfrontalieră. În paralel, procesul de vectorizare este susținut și alimentat prin intermediul canalelor media, utilizate pentru propagandă și manipularea maselor. Odată create, conexiunile sunt menținute și după începerea mișcării, rețelele de criminalitate transfrontaliere susținând financiar perpetuarea/continuarea conflictului, în timp ce canalele media oferă prezumția legalitate actelor și viitoarelor acțiuni asemănătoare (lawfare), creând totodată baza pentru recrutare.

Organizațiile teroriste actuale se disting de cele pre-moderne și prin capacitatea de a învața din experiența altor mișcări și a altor valuri, de a se adapta și de a utiliza toate mijloacele tehnologice și a se inflitra în toate spațiile. Ca și în cazul crimei organizate, terorismul internațional are ca elemente de bază legaturi dintre organizațiile teroriste alte altor state, membrii altor state, diaspora, populația altor state care este ostracizată. În acest context, majoritatea grupărilor teroriste din întreaga lume au jurat credință liderului ISIS Abu Bakr al-Baghdadi, aceasta rețea fiind și sursă de inspirație pentru lone wolf terrorist, chiar dacă nu este o legătură bidirecțională.

Reacția societății europene la frica de terorism

Fluxul imigraționist constituie o adevărată criză a Uniunii Europene. Populația resimte din ce în ce mai pregnant efectele reverberațiile produse de valul masiv de refugiați, terorism și criminalitate, dar și de acutizarea problemelor economice. Sentimentul european cu privire la refugiați, terorism și teama de islamizare poate fi ușor transformat în mișcări de masă, care pot avea uneori și un caracter de natură radicală sau extremistă. Intensificarea și propagarea acestui sentiment pot reprezenta premisele interconectării mai multor forme ale extremism precum rasismul, xenofobia, islamofobia, huliganismul, euroscepticism și extremism politic.

Rasism și Xenofobie

Discriminarea rasială este definită în dreptul internațional ca fiind „deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniile: politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu al vieții publice”.

Xenofobia se distinge de rasism prin faptul că aceasta nu se bazează pe caracteristici fizice, ci pe percepția unei alte persoane (sau unui alt grup de persoane) ca fiind străin și/sau cu origini în afara comunității sau a statului. Altfel spus, xenofobia definește în general ostilitatea față de ceea ce este perceput drept străin, din afara societății.

Tensiunile și conflictele intersociale apar deoarece grupurile tind să-și conserve apartenența și consideră că scopurile proprii sunt incompatibile cu dezideratele celorlalți și pot fi realizate doar în detrimentul acestora din urmă. Apare astfel discriminarea grupurilor de non-apartenență, iar prin categorizarea socială sau decupaj, autohtonii creează asupra imigranților percepția/imaginea unui grup competitiv cultural și economic, iar pentru grupul propriu – identitatea socială pozitivă, superioară și de conservare.

De-a lungul istoriei au existat mai multe exemple în Europa de mișcări rasiste și xenofobe. Exemplul cel mai pertinent este cel al anti-semitismul manifestat în apogeul său sub forma Holocaustului. În prezent, pe Bătrânul Continent poate fi identificată o formă specifică de discriminare și anume islamofobia. Aceasta se manifestă preponderent ca și comportament ostil împotriva musulmanilor privit ca un grup cultural distinct, însă, uneori, și sub forma unor atacuri împotriva religiei acestora. Islamofobia poate fi considerată și o formă a rasismului, majoritatea musulmanilor având și caracteristici fizice distincte de cele ale europenilor indigeni (fiind arabi sau africani), dar și una de xenofobie.

Islamofobia nu are ca argument naționalitatea imigrantului, ci percepția negativă a autohtonilor privind caracteristicile poporului de origine a nou-veniților. Altfel spus, este mai puțin relevant statul de proveniență a unei persoane, comportamentul islamofob fiind bazat pe semnificația europeană conferită grupului socio-cultural, respectiv apartenența acesteia la religia islamică. La nivelul percepției, acest sentiment este corelat cu fundamentalismul zonelor de origine, alături de terorism, criminalitate și încălcări grave ale drepturilor omului.

Așadar, această formă particulară de rasism și xenofobie reprezintă valoarea adăugată și asociată categorizării negative a islamului și a practicanților și nu categorizarea în sine a persoanei. În acest context, se remarcă la nivel european o tendință de a percepe ca un pericol persoanele ce îmbrățișează religia musulmană, sunt originare din regiuni predominant musulmane sau au caracteristici orientale, chiar și cei care sunt născuți și crescuți în UE.

Huliganism

Huliganismul reprezintă comportamentul organizat social sau instituționalizat al unor grupuri de suporteri (huligani) care se angajează (sau care practică) violența competitivă, îndeosebi cu alte grupuri de huligani, dar nu numai.

Examinarea conflictelor dintre grupurile de huligani a arătat că la baza actelor de violență ale acestora stau doi principali factorii: stereotipurile cu privire la membrii din afara grupului și tendința de a vizualiza comportamentul grupului propriu ca fiind singurul legitim.

Astfel, factorii cognitivi ce crează stereotipurile, prejudecățile, perspective divergente și devianță de grup conduc la manifestarea comportamentului violent al huliganilor. În funcție de acestea, grupul violent poate să se acționeze în diferite moduri. În Anglia de exemplu, huliganismul a reprezentat lupta împotriva inegalităților și diferențelor de clasă și regionale; în Scoția și Irlanda de Nord, sectarism religios; în Spania, are la bază autonomia, strâns legată de limba catalanilor, castilienilor și bascilor; în Italia, se particularizează prin apartenența de oraș și zonă, iar în Germania, divergențele dintre Est și Vest.

Pe aceeași coordonată, membrii huligani ai cluburilor de fotbal îmbrățișează adesea și ideologia de extremă dreapta, afișând frecvent mesaje rasiste, xenofobe, anti-migraționiste. Un exemplu elocvent este demonstrația intitulată Huligani împotriva Salafiștilor, care a degenerat rapid într-o bătaie de stradă ce a implicat și lupta cu forțele de ordine.

În contextul evoluției actuale și al dezechilibrului social la nivelul UE, sentimentul de islamofobie poate fi exploatat de grupările huliganice atât ca modalitate de justificare a evenimentelor violente cât și ca rațiune de susținere și atragere de noi membrii. Dacă un astfel de scenariu nu este corect gestionat la nivel european, el se poate constitui într-un adevărat risc de securitate, mai ales în contextul în care aceste grupări sunt vulnerabile de a fi influențate sau chiar controlate de actori terți, îndeosebi prin oferirea unor avantaje prin intermediul cluburilor de fotbal sau a federațiilor naționale sau locale.

Euroscepticism și extremism politic

Extremismul politic se manifestă în Europa sub forma populismului, de dreapta sau de stânga. Acesta este caracterizat de promovarea democrației directe și subminarea sistemului politic curent, oferirea unor soluții demagogice și imediate pentru problemele recurente, promovarea unor imagini simpliste și antagoniste bazate, de obicei, pe dihotomia noi vs ei, idealizarea națiunii și criticarea sistemelor supranaționale, precum și un discurs puternic împotriva globalizării. Astfel, partidele populiste sunt adesea eurosceptice și promovează supremația caracteristicilor rasiale, etnice, religioase, tradiționale și culturale ale populației autohtone și majoritare în detrimentul integrării regionale, a imigranților și a anumitor minorități. Un alt punct notabil este acela că mesajul principal al partidelor de extremă dreaptă este cel al ultra-naționalismului în conjuncție cu imperativele economice, care impun stoparea imigrației. Însă, mesajul subliminal transmis este unul xenofob, de natură să îi excludă pe ceilalți, pe care îi disting la nivelul semioticii.

Toate aceste lucruri evidențiază trendul pan-european de reînvigorare a ultra-naționalismului, populismului și euro-scepticismului, datorat în mare parte multiplelor crize prin care Europa a trecut și trece.

Interconectivitatea formelor de manifestare a curentului extreminst pan-european

Cercetările indică faptul că există o legătură strânsă între viziunea politică și percepția europenilor ca musulmani fiind drept o amenințare, acest lucru fiind o caracteristică actuală a isloamofobiei politice.

La nivelul acțiunilor, se disting cele pașnice (proteste) și cele violente. Cu toate acestea, chiar și manifestațiile pașnice trebuie privite nuanțat, deoarece acestea fie(1) pot promova mesaje care incită la ură fie (2) au capacitatea de a se transforma rapid și degenera.

În cea de-a doua categorie, se disting violențele cu impact redus, mediu și semnificativ. Astfel, cea mai periculoasă reacție socială este recurgerea la acte teroriste, din considerente de rasism/xenofobie și ultra-naționaliste. Acțiunile teroriste ar putea apărea și ca o formă de contra-reacție din partea europenilor pe un fond etnic, religios, naționalist, xenofob, rasist. Acestea vor fi întreprinse cu scopul conservării identității grupului și cu prezumția de legitimitate conferită de interpretarea politicilor de stat. În acest context, efectul rezidă în amplificarea conflictului din pricina imposibilității acceptării fuziunii sociale și culturale cu un grup antagonist, iar multiculturalismul se va transforma în adevărate crize sociale.

Aceste tipuri de manifestare încep deja să se concretizeze, transgresând în sfera probabilului în cea a realității/concretului, evidențiind interconectivitatea celor trei fenomene, dar și reacțiile în lanț care pot fi generate de un eveniment perturbator, indiferent de proximitatea geografică a acestuia.

Reacția socială din urma atacurilor din ajunul Noului An din Germania și din alte state s-a reflectat într- un val de proteste cu caracter preponderent violent în mai multe țări. În timp ce politicienii extremei dreapta au vorbit despre ciocnirea culturală și ideologică inevitabilă pe care migrația în masă o presupune, au fost organizate proteste pașnice, dar au existat și acțiuni violente mai mult sau mai puțin coordonate. Susținători ai dreptei politice au aruncat sticle de bere și pocnitori în forțele de ordine. Alți extremiști de dreapta, printre care se numără și huligani, au spart ferestre, incendiat mașini și trântit coșuri de gunoi și au dat foc chiar unui întreg etaj al unei clădiri. Într-un alt eveniment, un grup de 20 de persoane au atacat cel puțin șase pakistanezi; de asemenea, alte cinci persoane au atacat și rănit un om de origine siriană. Poliția a conectat aceste atacuri cu huliganii asociați extremei de dreapta.

Riscuri și oportunități

Un alt risc ce derivă din conflunța acestor factori de (in)securitate este scindarea Europei, care poate conduce la adoptarea unor măsuri radicale ce promovează, indirect, discriminarea, bazându-se pe o narativă islamofobă.

Pe un alt plan, creșterea popularității partidelor de extremă dreaptă reprezintă un factor de risc raportat la state terțe în contextul unei propagande ruse tot mai predominate.

Principalul factor de risc la adresa securitații europene este reprezentat de existența unor tensiuni și conflicte cu contagiune regională ce se pot extinde și interconecta cu grupări de criminalitate oragnizată transfrontalieră sau chiar cu mișcări teroriste naționaliste sau de dreapta. În plus, anumite entități statale care urmăresc destabilizarea europeană pot pune la dispoziția fracțiunilor extremiste tehnică, expertiză și chiar susținere financiară pentru comiterea anumitor acțiuni de subversiune.

Trendul european de politizare etnică și religioasă (naționalism, extremism, fundamentalism și xenofobie) pot degenera și atinge un punct în care grupurile sociale pot fi implicate în diferite acțiuni violente cu impact negativ la nivelul securității statelor și instituțiilor democratice și care conduc la separatism, xenofobie, intoleranță și conflicte etnice și religioase.

Convercența Crimă Organizată-Terorism-Cyber (CTC)

Globalizarea, schimbarea sistemelor politice și mai ales a celor sociale a condus și la transformarea amenințărilor la adresa securității naționale. Astfel, rețelele de criminalitate organizată, precum cele de terorism și-au demonstrat capacitatea de adaptabilitate și repliere la noile realități, activitățile desfășurate, deși relativ separate ca forme de manifestare, având în cele mai multe cazuri un grad ridicat de simetrie. Crearea unei alianțe și permanentizarea legăturilor, prin interconectare și completarea reciprocă a celor două fenomene, reprezintă un risc semnificativ pentru securitatea unui stat sau chiar a unei regiuni.

În paralel, progresele înregistrate în domeniul tehnologiei informației, deși cu impact pozitiv major în multe aspecte ale vieții, generează, la rândul lor noi provocări și vulnerabilități.

Sistemul bancar, bursele și schimburile de mărfuri, sistemul de control al traficului aerian, telefonia, sistemele de distribuție a energiei electrice, sistemele de evidență a populației/ informații cu caracter personal, precum și o mare varietate de instituții de sănătate, asistență socială și educație sunt puternic dependente de tehnologia informațiilor și a telecomunicațiilor pentru buna lor funcționare.

Odată cu extinderea la scară mondială a societății informaționale a început și procesul de globalizare a războiului informațional. În contextul în care pentru lumea financiară, militară precum și pentru sectorul guvernamental informația este de o importanță vitală, rafinarea și perfecționarea metodelor folosite pentru a obține ilegal informații de natură strategică și nu numai face ca aceste tentative să rămâne nedetectate, contribuind în mod direct la vulnerabilizarea acestor sectoare.

Crearea spațiului cibernetic a transferat vechile amenințări în acest teritoriu, fără însă a le înlocui pe cele vechi, ci completându-le. Astfel, războiul cibernetic (cyberwarfare), terorismul cibernetic (cyberterorism), criminalitatea informatică (cybercrime), spionajul cibernetic, sabotajul informatic sunt doar o parte dintre elementele pe care dezvoltarea tehnologiei informației le-a inclus în caleidoscopul amenințărilor la nivelul securității naționale și regionale sau chiar globale. Conceptualizarea acestor termeni are la bază definițiile „clasice” adaptate la noul spațiu de manifestare.

Convergența celor trei dimensiuni – a criminalității organizate transfrontaliere, a terorismului și a amenințărilor din spațiului cibernetic poate fi folosită în contextul unor crize ca părți a unor conflicte de tip modern. Definirea relației dintre cele trei, a interconectivității și a interdependenței, este necesară pentru a putea avea o înțelegere holistică și comprehensivă a paradigmei actuale de securitate. Aceasta este o condiție sine qua non pentru înțelegerea riscurilor și amenințărilor ce derivă din mediul dinamic contemporan, dar mai ales pentru identificarea oportunităților și implementarea măsurilor necesare pentru valorificarea acestora.

Crima organizată transfrontalieră (COT)

Criminaliatea organizată poate fi definită ca fiind „orice act antisocial de o gravitate deosebită care pune în pericol ordinea publică și siguranța națională, ce cuprinde activitățile ilegale ale unui grup format din mai multe persoane, cu legături de tip ierarhic sau relații personale, care permite liderilor lor să realizeze profituri sau să controleze teritorii ori piețe interne și/sau străine, prin violență, intimidare ori corupție, atât pentru sprijinirea activității criminale proprii, cât și pentru penetrarea economiei naționale.”

Formele de manifestare ale COT au cunoscut o evoluție semnificativă, paleta acestora diversificându-se, interconectându-se, amplificându-se continuu și răspândindu-se la nivel global. Conform analiștilor din domeniu, COT cuprinde un mix ale următoarele forme de manifestare:

traficul de stupefiante;

traficul de ființe umane și migrația ilegală,

criminalitatea în sectoare strategice, precum cele financiar-bancar, construcții de mașini, metalurgic, siderurgic și al resurselor energetice, petrolier, educație și sănătate, prestări servicii, domeniul flotei maritime, fluviale și de pescuit, respectiv cel militar;

infracțiuni legate de abuzurile în serviciu, actele de delapidare și gestiunile frauduloase, infracțiunile de furt din avutul public și privat;

traficul ilegal cu armament, muniții, explozivi, substanțe radioactive și nucleare;

contrafacerea bunurilor și falsificarea documentelor și traficul ilicit cu aceasta, cărți de credit, pirateriei etc.;

evaziunea fiscală, spălarea de bani și transferurile ilegale-tip hawalla și electronice;

traficul de țigări și produse de tutun, furtul organizat și traficul internațional cu autovehicule furate, traficul cu metale prețioase și diamante, traficul cu opere de artă;

infracțiuni în spațiul virtual;

Grupările de criminalitate organizată transnațională sunt „vehicule” ale unui crize actuale din cauza efectelor produse atât înainte de declanșarea unui conflict (vulnerabilizează statul și, ulterior, furnizează baza logistică și financiară derulării de acte destabilizatoare), cât și după stingerea sau aplanarea acestuia, prin alimentarea instabilității, constituind astfel un liant între actorii implicați. Rețelele de COT pot deveni și importanți aliați ai grupărilor teroriste, în timpul unui conflict acestea din urmă beneficiind fie direct de baza logistică a structurilor criminale, fie indirect prin exploatarea mutațiilor generate și consolidarea controlului asupra spațiului în care se manifestă crima organizată.

Importanța amenințărilor asimetrice în balanța conflictelor internaționale rezidă în potențialul acestora de a asigura câștigarea unui război contemporan și înfrângerea unui stat. Un asemenea deznodământ se poate realiza prin utilizarea de către diferite state a grupărilor de criminalitate oraganizată transfrontalieră în cadrul unui război modern. Așadar, rețelele COT pot reprezenta adevărate platforme utilizate de statele într-un conflict și în prezent se disting următoarele moduri de operare:

acțiuni informative ale unor state adversare în scopul creării și dezvoltării unor puncte de sprijin pe teritoriul altui stat prin exploatarea bazei logistice, umane și financiare prin intermediul unor grupări de criminalitate organizată de aceași sorginte/autohtone;

În această categorie se include și spionajul privat care poate fi realizat prin intermediul unor corporații ce reprezintă interesele unor actori statali și care pot colabora/conlucra cu grupări de criminalitate organizată.

„Linia de demarcație dintre spionajul public și cel privat va continua să devină tot mai difuză. Odată cu proliferarea companiilor multinaționale, multe dintre acestea își dezvoltă propriile rețele informative[…] În paralel cu acțiunile «para-informative» din străinătate, se desfășoară recenta propagare a așa-numitelor unități de «informații competitive» din industria internă[…] concepute să opereze în limitele legii și care aplică, cel puțin la un nivel rudimentar, multe dintre aceleași metode și talente folosite de unitățile informative ale guvernului” (Toffler)

Acțiunile clasice de spionaj planificate și derulate de către serviciile de informații sunt complementate/ „dublate” de către organizații non-statale, companii multinaționale, grupări de criminalitate organizată sau un melanj a acestora. Aceste forme de manifestare și acțiuni pot fi utilizate ofensiv de către diferite state pe palierul dezinformării, manipulării, penetrării sau al distrugerii unor sectoare a statelor adverse .

Statele puternice utilizează în prezent conceptul de intelligence competitiv în managementul strategic ce le asigură un „early warning” (avertizare timpurie) cu privire la amenințările, riscurile și oportunitățile de securitate. Crearea unor strategii pe termen lung ale companiilor multinaționale și implementarea aceluiași concept a potențat apariția unui unui nexus între activitățile/operațiunile de spionaj ale statelor, multinaționalelor și grupărilor de criminalitate organizată din sectorul economic, științific sau tehnologic.

Spionajul privat

Companiile puternice au realizat importanța anticipării atât a riscurilor cât mai ales a oportunităților piețelor interne și externe. Apariția unor noi amenințări a făcut ca intelligence-ul privat să se adapteze la noile cerințe. Acest lucru a făcut ca mediul privat să depășească mediul public, din punct de vedere al activității de cercetare și a sumelor investite pe dimensiunea managementului riscului și oportunităților, ajungând la un nivel mult superior în sectoare precum IT sau securitate economică. Astfel, utilizarea unui intelligence competitiv public-privat permite preconizarea/anticiparea amenințărilor și cunoașterea timpurie a oportunităților, ceea ce face atât o companie cât și un stat mult mai puternice și competitive.

Modalitățile de culegere și analiză a datelor a condus la crearea uniformizarea modului de abordare a conceptului de intelligence competitiv la nivel privat și statal. Astfel, interacțiunea dintre cele două medii a avut ca rezultat crearea unor noi fenomene: al privatizării, al exernalizării responsabilităților de securitate, remarcându-se și specializarea activității.

Așadar, utilizând mijloace și metode de culegere și analiză a datelor au fost promovate firme specializate în furnizarea de soluții de intelligence, firme de pază și protecție a diplomaților, a demnitarilor și a obiectivelor strategice, firme din domeniul securității infrastructurilor critice, protecția datelor, firme de analiză strategică.

Însă, departamentele de intelligence privat ale multinaționalelor sunt în același timp atât factori generatori de securitate cât și de insecuritate. În condițiile în care multinaționalele au întotdeauna ca scop obținerea și creșterea profitului, și sunt strâns legate de interesele clienților care plătesc serviciile, schimbarea clientului poate reprezenta un factor de insecuritate și chiar o potențială sursă de amenințare de securitate. Astfel,există posibilitatea ca un stat sau o entitate nonstatală să utilizeze serviciile unei firme din domeniul intelligence-ului privat în scopul punerii în practică a unor acțiuni de lobby, campanii de presă, organizarea de mitinguri Chiar dacă nu reprezintă o încălcare expresă a cadrului legal, aceste acțiuni pot aduce atingere, direct sau indirect, securității sau pot deveni concurențiale intereselor unui alt stat.

Puterea unui stat și colaborarea pubic-privat pe dimensiunea de intelligence se reflectă și în creșterea puterii și importanței firmelor din domeniu. În acest sens, externalizarea de către stat a unor departamente în mediul privat contribuie la dezvoltarea sectorului, ca urmare a investiții private, precum și la profesionalizarea/perfecționarea personalului. Prin intermediul unor astfel de parteneriate, statul poate deveni un furnizor regional sau global de securitate și poate exporta servicii de intelligence pe filieră privată. Acest deziderat poate constitui o modalitate de rezolvare sau controlare a unor probleme de securitate ale unor actori nonstatali sau ale unor state.

Spionajul industrial

Competiția dintre multinaționale de a fi primul pe piață și de a controla segmente economice a dus la importul amenințărilor clasice și în domeniul privat. Astfel este utilizat războiului informational între corporații, spionajul industrial, sunt furate rezultatele cercetarilor etc. Toate acestea pot fi întreprinse cu sau fără implicarea anumitor state.

Spionajul industrial reprezintă demersurile pe care le face o organizație cu scopul de a obține ilegal informații confidențiale fie pentru a câștiga un avantaj competitiv sau strategic (de exemplu, de a afla prețul ofertei unui rival), fie pentru a dobândi cunoștințe din interior pentru un câștig financiar (de exemplu, prin aflarea din timp cu privire la posibilitatea de realizare a unei afaceri de fuziune sau achiziții).

Globalizarea și cooperarea din domeniul educației și cercetării a făcut posibilă apariția multiculturalismului universitar. În acest context, este posibil ca unele state să-și utilizeze diaspora formată din studenți și corporatiști atât pentru expertiza acumulată, cât mai ales obținerea unor informații de interes pentru propriile guverne. Aceste informații pot fi folosite pentru obținerea de profit, prin acționarea concentrat în cadrul industriilor și forțelor economice globale, sau chiar pentru integrarea lor, ca parte componentă, în cadrul unei strategii militare ofensiv-agresive. Nu doar statele recurg la spionajul prin intermediul cercetătorilor aflați în diasporă, ci și diferite multinaționale sau rețele de criminalitate.

Spionajul rețelelor de criminalitate organizată

Spionajul clasic, industrial cât și cel făcut de grupuri terțe, constituite în acest scop, reprezintă o amenițare la adresa securității naționale. În acest sens, există posibilitatea ca un grup de criminalitate organizată transfrontalieră să întreprindă acțiuni în vederea obținerii de expertiză și know-how conexe unor domenii precum CBRN, arme de distrugere în masă sau al tehnicii militare.

Mai mult, având scop material rețelele de criminalitate pot pune la dispoziție informații clasificate, documente și cercetări secrete unor grupări teroriste sau unor state supuse embargoului internațional.

Mai mult, urmărind obținerea unor avantaje/câștiguri materiale, rețelele de criminalitate pot pune la dispoziția unor grupări teroriste sau unor state supuse embargoului internațional informații clasificate, documente și cercetări secrete.

Spionajul industrial sau de stat, ca formă de manifestare a criminalității organizate transfrontaliere, tinde să devină din ce în ce mai periculoasă și este în strânsă legătură cu criminalitatea informatică. În contextul în care protejarea infrastructurii critice a devenit informatizată este esențial și prioritar pentru stat securizarea domeniilor precum cel al sănătății, economiei, transporturilor, bancar, al persoanelor. Orice software de protejare prezintă vulnerabilități încă din momentul dezvoltării pe care producătorii le cunosc sau nu. Astfel, există riscul ca atât multinaționalele cât și grupările de COT să intre în posesia informațiilor despre aceste vulnerabilități pe care să le vândă ulterior unor alte grupuri, firme sau state. În plus utilizând acțiunile de spionaj informatic, grupările COT pot urmări să obțină profit ilicit prin întrebuințarea informațiilor în scopul achiziționării sau vânzării de acțiuni pe diferite burse.

Factori de presiune și lobby. Statele adverse, prin intermediul rețelelor transfrontaliere de criminalitate organizată, pot utiliza forța economică de care dispun fie direct, fie prin intermediul corporațiilor pe care le dețin, în decizia unui stat sau să le influențeze politicile;

În acest scop, structurile de criminalitate organizată transfrontalieră se pot erija în factori de presiune și lobby deosebit de puternici asupra guvernelor, autorităților sau instituțiilor, constituind o permanentă amenințare la adresa securității naționale. Utilizând instrumentele specifice corupției și profitând de pârghiile de control și influență stabilite la nivel administrativ, liderii grupărilor de criminalite organizată au capacitatea de a influența actul decizional și acțiunile partidelor politice și de a manipula electoratul, aducând astfel grave atingeri democrației și statului de drept.

Rolul unor astfel de rețele în contextul unui război modern poate consta în implicarea în acțiuni ilegale de tip propagandistic, separatist, xenofob sau antisistem îndreptate împotriva alianțelor sau comunităților internaționale din care face parte statul victimă. Efectele imediate sunt reprezentate de fragmentări și separări la nivel de opinie publică cu privire la cooperările în care este angrenat statul sau chiar de izolarea politică, militară sau economică internațională. Ca urmare, centrele de presiune, coordonate de elemente ale unor grupari de criminalite, pot afecta stabilitatea națională și securitatea regională și internațională.

Utilizarea fenomenului corupției. Utilizarea crimei organizate în vederea proliferării economiei subterane, a vulnerabilizării statului, a afectării actului de guvernare și scăderea gradului de credibilitate a statului în cadrul alianțelor internaționale ca urmare a manifestării fenomenului corupției;

Principalele consecințe ale rețelelor COT rezidă în fragilizarea infrastructurilor, slăbirea instituțiilor și plasarea statului într-o stare de izolare energetică sau economică sau chiar punerea sa într-o dependență energetică sau economică.

În același registru al efectelor negative ale activităților specifice criminalității organizate se încadrează și afectarea posibilităților statului de a asigura creșterea capabilităților forțelor armate și respectarea angajamentelor privind cheltuielile militare.

La nivel economic, dezechilibrele produse de activitățile ilicite constau în crearea premiselor pentru deturnarea unor sume semnificative aferente bugetului statului, scăderea PIB-ul afectează implicit finanțarea sectorului de aparare, sănătății, educației, infrastructurii, ceea ce conduce la o slăbire a sistemului de securitate și la scăderea capacității și capabilității de apărare.

Intensificarea, specializarea și profesionalizarea activităților ilicite presupune asigurarea unor măsuri care să protejeze structurile de criminalitate organizată. Existența unor breșe/elemente de coruptibilitate la nivelul aparatului administrativ central și local a favorizat penetrarea și influențarea capacității de decizie și crearea unor pârghii de sprijin la nivelul reprezentanților unor instituții ale statului. Creșterea corupției la nivelul factorilor de conducere poate influența, în mod negativ, capacitatea de decizie strategică, de apărare și securitate .

Asigurarea controlului la nivel politic se poate realiza și prin finanțarea, de către elemente ale criminalității transfrontaliere, a campaniilor electorale.

Privită la scară planetară infracționalitatea transfrontalieră ar putea deveni instrument politic și vector de dominație și control pe areale importante.

Crearea și utilizarea unui nexus dintre crima organizată transfrontalieră și terorism

În actuala paradigmă, cea mai mare amenințare la adresa securității naționale constă în amplificarea tendințelor de internaționalizare a structurilor de criminalitate organizată, prin transgresiunea de la nivelul de grup infracțional la cel de rețea transnațională și juxtapunerea sau joncțiunea cu grupările și rețelele de terorism. În contextul mediului internațional, hibridizarea războaielor poate constitui o consecință a exploatării, ca parte a unei strategii militaro-politică, de către state a nexusului dintre crima organizată și terorism, atât în realmul clasic, kinetic, cât și cel virtual.

Cele două amenințări sunt parte ale unui crize moderne, fie că sunt privite în mod individual sau în conexiune. Deși potrivit definițiilor clasice, cele două tipuri de organizații au scopuri diferite ele se pot întrepătrunde și susține reciproc.

Gruparea de criminalitate organizată acționează cu scopul de a obține un beneficiu financiar sau material, în contrast, terorismul se distinge prin următoarele trei elemente: inducerea unei stări de teamă, exercitarea unei violențe, dar mai ales atingerea unui scop politic.

În consecință, principalul obiectiv al crimei organizate este acela de a obține cât mai multe beneficii de natură financiară, în timp ce elementele teroriste urmăresc subminarea autorității politice.

În arhitectura unui război hibrid, rețelele de criminalitate organizată constituie o sursă de finanțare, în timp ce extremiștii sau separatiști transformați în combatanți ilegali ori inamici ai statului reprezintă vârful de lance al strategiei acționale teroriste.

În pofida diferențelor ideologice și de scop, grupările de criminalitate organizată și cele teroriste pot fi structurate asemănător și pot avea un tipar de comportamental/modus operandi similar.

Criminalitatea organizată prezintă un spectru larg de forme de manifestare, fiecare dintre acestea putând constitui activități în care pot fi angrenați sau cooptați exponenți ai rețelelor internaționale de terorism. Existența unui nexus sau chiar a unei simbioze între terorism și crimă organizată este creditată suplimentar de capacitatea grupărilor de crimă organizată de a asigura sau furniza suportul financiar necesar pentru inițierea unor acțiuni teroriste.

Similar, deși grupările teroriste acționează ca entități dinstincte, acestea pot adopta și derula activități specifice crimei organizate. Astfel, activitățile ilicite asigură componenta financiară, în timp ce prin utilizarea violenței, ca mijloc specific de manifestare a terorismului, gruparea în cauză își menține și consolidează puterea și hegemonia în aria de acțiune.

Harta conexiunilor dintre organizațiile teroriste și cele de criminalitate organizată evidențiază segmentele unde cele două fenomene se întrepătrund:

grupările de crimă organizată și teroriștii operează în rețele și aceste structuri se intersectează în multe situații, teroriștii insinuându-se de multe ori printre organizațiile criminale transnaționale;

ca și grupări – cele de crimă organizată și terorism – operează în zone cu control guvernamental ineficient, legi permisive, instituții slabe;

grupările de crimă organizată și rețelele teroriste utilizează mijloace moderne de comunicații, exploatând tehnologia modernă;

teroriștii apelează la serviciile și metodele crimei organizate în domeniul spălării banilor, transferului fondurilor bănești, în procurarea armelor și documentelor contrafăcute.

Organizațiile transnaționale teroriste sau de crimă organizată, au evoluat de-a lungul timpul, trecând de la stadiu de structură ierarhică de tip mafiot la stadiul de rețele interconexate la nivel internațional. Mai mult, dezvoltarea relaționărilor și a cooperărilor între grupările de criminalitate organizată sau de terorism, de aceeași sorginte, aflate în state diferite, care împărtășesc aceleași valori permite și chiar facilitează dezvoltarea unei rețele transnaționale la nivelul diasporei. O astfel de structură poate fi subordonată celei din țara de origine pe fondul legăturilor culturale, sociale și economice.

Aceasta adaptare și structurare, respectiv transformarea rețelelor de criminalitate în structuri interstatale asemănătoare unor concerne mondiale, corporații sau multinaținale, le conferă o flexibilitate organizațională și eficiență acțională, îngreunând procesul de identificare a liderilor. În plus, datorită capacității de externalizare a activităților ilicite și de operare la distanță de „centrul de comandă”, nu poate fi stabilită o apartenență strictă la un anumit stat, actualele rețele de terorism și crimă organizată prezentându-se ca actori non-statali care pot fi utilizați de către unele state în scopuri politico-militare. În acest context, în situația unui război hibrid, statul agresor trebuie să controleze doar cea mai importantă grupare din această construcție operațională, pentru a influența întreaga rețea transnațională.

Utilizarea spațiului cibernetic, noile amenințări – cybercrime, cyberterorism, cyberwarfare și convergența acestora

Competiția continuă de a controla spațiile terestre, maritime, aeriene și spațiale, o constantă a diferitelor epoci istorice, a constituit un filon generator și analeptic al majorității conflictelor și a crizelor care au modelat societățile actuale. Pe acest fond, apariția și expansiunea spațiului virtual și dezvoltarea tehnologiei informațiilor, utilizarea sistemelor informatice, a rețelelor electronice precum și conectarea tuturor sectoarelor sociale, economice și chiar cele din domeniul securității naționale au influențat în mod decisiv realitățile ultimului deceniu și a creat noi areale în care se dispută lupta pentru control.

Globalizarea virtuală a generat deopotrivă avantaje semnificative și vulnerabilități atât pentru cetățeni cât și pentru sectoarele financiar, industrial, de afaceri, academic, și servicii. În acest context, lipsa unor delimitări stricte între state, dar și între acestea și mediul de afaceri – multinaționale, organizații – și utilizatorii individuali, grevează asupra capacității de implementare a unor norme de securitate, în timp ce viteza spațiului cibernetic face ca amenințările existente să crească exponențial.

Resursele oferite de mediul cibernetic, cât și lipsa unor reglementari stricte a potențat transferarea unor forme de manifestare a criminalității organizate din spațiul real în cel virtual, conducând la specializarea și profesionalizarea grupărilor infracționale în exploatarea tehnologiei informației în scopuri ilicite (criminalitatea informatică) precum și la diversificarea metodelor utilizate de grupările teroriste pentru a generaliza teroarea împotriva civililor și instituțiilor civile (terorismului cibernetic) cu scopul de a provoca confuzie sau neliniște, și de a diminua nivelul de încredere în liderii politici și instituții. În paralel, unele agenții guvernamentale și organizații militare au dus operațiuni de război cibernetic împotriva unor obiective adeverse de importanță militară tactică sau strategică (Cyber Warfare).

Infrastructurile cibernetice sunt infrastructuri de tehnologia informației și comunicațiilor, respectiv sisteme informatice, aplicațiile aferente, rețele și serviciile de comunicații electronice, în timp ce spațiul cibernetic este mediul virtual, generat de infrastructurile cibernetice, care cuprinde conținutul informațional procesat, stocat sau transmis, utilizatori rețelelor și acțiunile acestora.

Teroriștii, precum și exponenții crimei organizate transnaționale utilizează toate avantajele conferite de tehnologia modernă pentru a eficientiza la maximum acțiunile lor. În acest mod, mediul virtual cadrează nevoile grupărilor de criminalitate organizată transfrontaliere de a-și crește profitul și influența sau puterea, respectiv ale organizațiilor teroriste de a induce teama, submina autoritatea statală, propaga ideologia extremistă și chiar coordona atacuri.

Prin atragerea și angajarea, de către grupările de crimă organizată și cele teroriste, de specialiști în domeniu acestea asigură secretizarea operațiunilor, codarea/criptarea comunicațiilor și a mesajelor, pentru a masca activitățile de spălare a banilor sau pentru a transmite instrucțiunile pentru transferuri de bani prin internet către centre financiare legale, escamotând astfel proveniența fondurilor.

Spațiul virtual facilitează interconectarea dintre elementele teroriste și exponenții crimei organizate, colaborarea dintre aceștia realizându-se pe multiple planuri ale activității ilicite și prin metode similare. Totodată, utilizarea la scară largă a internetului favorizează propaganda, facilitând astfel crearea, de către o terță persoană, a unei motivații comune în scopul vectorizării unor grupări și, ulterior implicării lor în acțiuni ofensive.

Războiul cibernetic reprezintă acele acțiuni desfășurate de către un actor statal sau nonstatal cu ajutorul tehnologiilor de informații și comunicații, cu scopul de a obține superioritatea informațională. Pe câmpul de luptă cibernetic „… lunetiștii sunt înlocuiți cu hackeri; gloanțele sunt înlocuite cu pachete de date; războiul chimic este înlocuit cu viruși informatici; santinelele sunt înlocuite cu sisteme de detectare a intruziunilor; tradiționalele câmpuri de bătaie sunt înlocuite cu echivalentele lor cibernetice care pot extinde conflictul în orice punct de pe glob; tratatele, politicile și legislația internațională sunt înlocuite cu nimic”.

Actorii principali ai războiului cibernetic, indiferent de formele de manifestare – terorism, criminalitate informatică, cibernetic – desfășoară o paletă similară de acțiuni și exploatează același gen de puncte vulnerabile.

Vulnerabilitatea spațiului virtual derivată, în principal, din existența unor deficiențe sau breșe în proiectarea infrastructurilor cibernetice, dar și din implementarea deficitară a măsurilor de securitate aferente, ce poate fi exploatată din exterior. Scade astfel nivelul de rezistență și reziliență al sistemului și îl face predispus la a ceda în fața tentativelor de penetrare.

Astfel de vulnerabilități care pot fi speculate de grupurile de crimă organizată sau de cele teroriste, constau în: obținerea parolelor de logare a unor utilizatori; inginerie socială; greșeli de programare și portițe lăsate special în programe – obținerea de avantaje de la sistemele care nu respectă specificațiile sau înlocuire de software cu versiuni compromise; defecte ale autentificării – înfrângerea mecanismelor utilizate pentru autentificare; defecte ale protocoalelor – protocoalele sunt impropriu proiectate sau implementate; scurgere de informații – utilizarea de sisteme ca DNS pentru a obține informații care sunt necesare administratorilor și bunei funcționări a rețelei, dar care pot fi folosite și de atacatori; refuzul serviciului – încercarea de a opri utilizatorii de a utiliza sistemele lor.

Modalități de atac a unei rețele

Indiferent de profilul actorului sau atacatorului, sau de scopul urmărit, pentru realizarea unor atacuri se utilizează un spectru variat de tehnici (scanarea vulnerabilităților computerelor din rețea, captarea parolelor, obținerea directă a parolei cuiva prin observare) și programe (troieni, viruși, viermi) pentru a identifica vulnerabilitățile de securitate din rețeaua țintă. În registru negativ, efectele exploatării vulnerabilităților cibernetice de natură umană, tehnică și procedurală, constau în accesarea neautorizată a infrastructurilor cibernetice, spionajul cibernetic, cauzarea unui prejudiciu patrimonial, hărțuirea și șantajul persoanelor fizice și juridice, de drept public și privat.

Pierderea și furtul datelor, întâlnite în cazul spionajului cibernetic, criminalității informatice (pentru a fi valorificate ulterior), și terorismului cibernetic, se poate realiza prin accesarea fizică a rețelei sau prin interceptarea unor convorbiri sau transmisii de date. Un risc similar ca și gravitate este reprezentat de pierderea informațiilor de pe un calculator ca urmare a unei ștergeri, modificări sau deteriorări neautorizate de date informatice ori restricționarea ilegală a accesului la aceste date.

Impactul major al atacurilor cibernetice se produce atunci când ținta este reprezentată de infrastructurile critice ale unui stat, sau de cele care susțin funcții de utilitate publică ori servicii ale societății informaționale a căror întrerupere/afectare reprezintă amenințări la adresa securității naționale.

Spionajul cibernetic poate fi definit ca fiind suma activităților coordonate și concentrate, executate cu ajutorul sistemelor informatice și de comunicații, care au drept scop sustragerea informațiilor secrete militare, politice sau economice stocate, prelucrate sau transmise de către alte organizații statale sau corporatiste. La fel ca și varianta sa clasică, spionajul cibernetic pote fi militar, politic sau economic, în funcție de natura obiectivelor urmărite.

Criminalitatea organizată este rezultatul social ce izvorăște din tendința diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială și chiar de acaparare a puterii. În acest context, criminalitatea informatică reprezintă totalitatea faptelor prevăzute de legea penală sau de alte legi speciale care prezintă pericol social și sunt săvârșite cu vinovăție, prin intermediul ori asupra infrastructurilor cibernetice.

Trendul actual de creștere continuă a comerțului electronic a stimulat și mai mult preocuparea grupărilor de crimă organizată pentru „cucerirea” noului spațiu și extinderea sau adaptarea formelor de manifestare specifice la mediul virtual. Beneficiile comerțului electronic constituie deopotrivă oportunități pentru consumatorii de rând, cât și amenințări la adresa acestora și a sistemului în ansamblu. Avantaje precum: efectuarea plății înaintea primirii mărfii, site-ul de e-commerce mai puțin tangibil decât magazinul tradițional; riscul securității transmiterii datelor financiare și personale detaliate, incertitudinea posibilității de revenire asupra unei tranzacții sunt exploatate intens de către structurile de criminalitate informatică. În plus, nivelul insuficient de securizare a operațiunilor financiare în mediul online potențează suplimentar apariția și dezvoltarea grupărilor ce comit fraude.

Spectrul malversațiilor săvârșite de grupările de crimă organizată și modul de operare al acestora este extins, acțiunile ilicite variind de la phishing; la skimming și la licitații fictive.

Simultan, apariția spațiului cibernetic a potențat perpetuarea și dezvoltarea tranzacțiilor de tip „hawala”, care au fost transferate și adaptate noului mediu spațiu. Astfel, utilizarea monedei de tip „bitcoin” permite grupărilor de criminalitate cât și celor de terorism efectuarea de tranzacții anonime, nedetectabile între oricare două entități, indiferent de apartenența socială, etnică, de afaceri, sau istorică. Ca urmare, imposibilitatea de a urmări tranzacțiile financiare dintre indivizi a transformat fluxurile financiare operaționalizate de membrii unei rețele globale în cadrul unei structuri hawala – bitcoin într-o rețea economică cripto-anarhistă.

Acțiunile de terorismul cibernetic (cyberterrorism) urmăresc afectarea sau distrugerea unor sisteme de infrastructură importante pentru susținerea vieții sociale și își propun, în mod deliberat, diseminarea pe scară largă a unor stări de anxietate, nesiguranță, teamă și panică, urmărind asimilarea scopurilor promovate de organizații în mentalul colectiv vizat și să influențeze atât comportamentul indivizilor direct afectați sau amenințați, cât și al unor grupuri, comunități sau chiar entități.

Ca și în cazul fenomenelor clasice, terorismul cibernetic și criminalitatea informatică sunt net delimitate de motivația și scopurile urmărite prin activitățile derulate în mediul online.

Organizațiile teroriste profită de vulnerabilitățile generate de accesarea neautorizată de servere, comerțul electronic, transmiterea de viruși și programe de tip spion pentru atingerea scopurilor acestora. Principalul pericol este însă reprezentat de recrutarea și îndoctrinarea, de către grupările teroriste, a tinerilor informaticieni sau hackeri pentru a-i putea utiliza în cadrul unor „atentate cyber-teroriste” în vederea obținerii de date importante privind posibile ținte sau angrenării în activități de comerț electronic mascat, prin care se pot finanța acțiuni teroriste sau de convergența pe acest segment cu interesele grupurile de criminalitate organizată sau chiar a statelor.

Posibilitățile de comunicare rapidă și la distanță pe internet, prin intermediul mesajelor de poștă electronică sau a site-urile de tip blog sau rețele sociale, facilitează atât relaționarea dintre membrii grupărilor teroriste, cât și activitățile de propagandă și diseminare a mesajelor de recrutare. În plus, utilizarea, de către organizații teroriste sau state, a mediului online pentru propagandă o serie de avantaje derivate din: răspândirea, cu rapiditate și la o scară largă, a mesajelor; acces nelimitat, atât din perspectivă temporală cât și spațială; neuniformitatea legislativă; dificultatea în a stabili punctul de diseminare a informației și legislația incidentă pe fondul naturii virtuale a datelor; păstrarea datelor și a logurilor pe perioadă scurtă de timp; costurile reduse în utilizare; gradul ridicat de complexitate și dificultatea în realizarea activităților de interceptare a unor sisteme informatice.

Din aceste perspective, conexarea organizațiilor de criminalitate și a activităților teroriste la spațiul cibernetic constituie o etapă superioară în arhitectura modului de manifestare a fenomenului, internetul constituind atât spațiu operațional cât și mediu de selectare a potențialelor victime/ținte (sisteme informatice ale unor instituții strategice, companii importante pentru economia unui stat etc.).

Impactul convergenței CTC

Actuala paradigmă de securitate este influențată de o multitudine de factori, a căror valențe dinamice sunt determinate, în principal de evoluția, transformarea și globalizarea amenințărilor clasice și asimetrice în cadrul unor crize europene. Se remarcă astfel fuziunea dintre fenomenul terorist și cel al criminalității organizate, în pofida demarcației în plan ideologic și motivațional, pe fondul interconectării, la nivel logistic sau financiar, și a suprapunerii modus-ului operandi al acestora, atât în dimensiunea reală cât și în cea virtuală – spațiul cibernetic.

În acest context, principalul pericol la adresa securității naționale este generat de crearea și exploatarea de către state adverse a nexusului dintre crimă organizată – terorism – cyber threats, și pentru a ataca și fragiliza un sistem în mod simultan, pe mai multe planuri, cu un impact negativ net amplificat asupra rezilienței structurii vizate.

Premisele declanșării unui nou val terorist cu o amplitudine sporită rezidă în utilizarea internetului și new-media ca vehicule pentru vectorizarea grupurilor sociale „marginalizate” sau „frustrate social” și includerea lor într-o rețea susținută financiar și militar de grupările de criminalitate organizată transfrontalieră. Perpetuarea conflictului, într-o asemenea ipoteză, este facilitată tocmai de suportul material generat prin acțiuni conexe crimei organizate și de legitimizarea actelor și acțiunilor ilicite inclusiv teroriste prin intermediul spațiului cibernetic.

Înțelegând mecanismele și avantajele oferite de spațiul virtual, exponenții rețelelor teroriste și a celor de crimă organizată operează din ce în ce mai agresiv, importând în noul „câmp tactic de luptă” formele clasice de manifestare ale celor două fenomene.

Astfel, internetul a devenit atât resursă cât și mediul propice pentru derularea unor acțiunilor ofensive, principalele avantaje constituind în: rapiditatea și posibilitatea de securizare a comunicațiilor, spațiu de recrutare, influențare, vectorizare a unor complici sau victime, mijloc de instruire și informare privind comiterea unor infracțiuni, canal de transfer financiar, spațiu de stocare a datelor în mod criptat, lipsa unor norme legislative și imposibilitatea stabilirii unei legislații cu incidență.

În această ecuație, criminalitatea organizată transfrontalieră constituie nu doar una dintre cele mai periculoase amenințări, ci și un liant al celorlalte amenințări asimetrice. Marile sume obținute din activitățile ilegale sunt utilizate, de către grupările de criminalitate organizată, pentru profesionalizarea organizaților, obținerea de expertiză, achiziția de tehnică de ultimă generație și perfecționarea modurilor de operare.

Crearea și consolidarea interdependenței dintre rețelele de criminalitate organizată, grupările teroriste, inclusiv în mediul cibernetic și actori statali sporește exponențial gradul de amenințare și pericol la adresa securității naționale.

Unificarea, la nivel strategic și operațional, a celor trei piloni, respectiv 1) criminalitatea cu formele sale de manifestare – traficul ilicit de orice fel (ființe umane, arme, materiale strategice, droguri), spionajul, factori de presiune și influență, corupția și spălarea de bani în economia subterană; 2) terorismul (de toate genurile – religios, etnic, separatist) și 3) activitățile și aspirațile unui competitor strategic, creionează noua paradigmă de susținere a unei crize internaționale.

Concluzii: Modalități de operaționalizarea riscurilor în cazul crizei migrației

În actuala arhitectură internațională, protejată de un sistem de securitate caracterizat de interdependență asimetrică, puterea statului derivă din posibilitatea de a transformarea riscurilor în oportunități geostrategice.

Pentru a răspunde noilor provocări rezultate din convergența criminalității transfrontaliere, a terorismului și a aspiraților unor actori internaționali, statele trebuie să își adapteze măsurile de securitate dinamismului și evoluției perpetue a mediului curent. Printre opțiunile la dispoziția statelor se numără și unele simple, ușor de implementat, dar cu impact semnificativ în diminuarea riscurilor și amenințărilor.

Astfel în această filosofie a crizei migrației există posiblitatea ca o parte a efectelor din sfera riscurilor să fie înscrise de România în continuare în logica contracarării, a operationalizării în mod pragmatic și utilizării frecvent în strategii ofensive, atât în relațiile cu aliații cât și cu competitorii săi strategici.

Operaționaliazarea riscurilor schimbă concepția asupra apărării și securității care nu mai rămâne cantonata în sfera contracărării riscurilor ci trece spre utilizarea acestora. Astfel, în cadrele unui concept fluid, statul modern este adaptabil la circumsțante în schimbare, operaționalizează amenințările și antifragilizează instituțiile. Eclectismul european al strategiilor și politicilor cu privire la criza imigranților reprezintă oportunitatea de aplicare a noii paradigme atât la nivel intern cât mai ales extern.

Aplicarea principiului de operaționalizare a riscurilor asupra crizei imigranților duce la identificarea riscurilor cu potențial ridicat și în curs de agravare (criminaliatea organizată transfrontalieră – cu toate formele de manifestare, terorism și cyber). În fiecare societate există grupuri culturale predispuse radicalizare și la acțiuni teroriste – grupările teroriste din categoria noului val.

În acest context au fost identificate acele elemente minuscule, al atractorilor ce ar putea degenera în amenințări și vulnerabilități pe fiecare palier. Astfel, aplicarea acestei paradigme poate avea ca rezultat identificărea persoanelor de pe teritoriul României predispuse la a fi extremizate și transformate în puncte de sprijin ce gravitează energetic în jurul unor rețele de criminalitate organizată transfrontalieră sau teroriste.

Prin politicile adoptate staul trebuie să urmărească să transforme elementele vulnerabile în actori rezilienți care să respespecte statul de drept și care nu concep asocieri între religia sa, originea sa și terorismul. Strategiile de integrare nu trebuie să fie bazate pe legi și norme care separă comunitățile între etnici români și celelalte comunități pentru că acest principiu categorizează iar următorii pași sunt sterotipizarea și extremizarea.

Urmarea politicilor adoptate elementele vulenerabile conștientizează că evenimente de ordin terorist sau de criminaliate organizată vor aduce o recție din partea societății bazată pe islamofobie. Reacția de protejare a imaginii proprii, individuale sau a comunității reprezintă modalitatea de apărare a statului. Prin prisma impactului asupra valorilor sale tradiționale identitatea cetățeanului este percepută tot mai mult în raport cu problemele de securitate. Astfel, noii vectori de reziliență își vor forma capacitatea de a identifica posibilile persoane cu viziuni extremiste și să le canalizeze către valorile democratice. Aplicarea principiului de operaționalizarea riscurilor antifragilizează societatea și transformă aceste grupuri într-o comunitate ce reprezintă un scut, o barieră, un impediment de pătrundere în societate a elementelor cu viziuni extremist-teroriste și chiar un potențial agent de de-radicalizare.

Aplicarea principiului de operaționalizarea riscurilor are ca efect identificarea zonelor de generare a unor acțiuni preventive și de creare a unor perturbații extraordinar de mici și controlate sistemului la nivelul elementelor declanșatoare astfel încât să se obțină o reacție pozitivă. Acest lucru duce la dezvoltarea atractorilor într-o sferă favorabilă sistemului, devenind puncte forte ale structurii. Construirea societății multiculturale, multi-sexuale și multi-etnice formată din o multitudine de indivizi diferențiați etnic, cultural și religios având o aprtenență la grupuri sociale pe alte criterii precum politice, sportive, profesionale crează posibilitatea identificării acestor atractori sociali independeți.

Aplicarea noii paradigme duce la impulsionarea dezvoltării autonome a noilor grupuri prin implicarea acestor persoane în crearea unei culturi de securitate fiind conștiente că promovează un mesaj util pentru sine, cât și din perspectiva identității de grup creând o imagine pozitivă a comuității.

Aria strategică a operaționalizării riscurilor va duce la o creștere a culturii de securitate. Aceasta se dezvoltă în raport cu utilizarea spațiului cibernetic de către actori privați (indivizi sau corporații) și de către actori publici (instituțiile statului). astfel încât unele evenimente subversive să poată fi evitate cu ușurință de căre societate.

Tot în sfera filosofiei conceptului a operaționalizării riscurilor se regăsește și dezvoltarea spiritului critic cu privire la informațiile apărute pe canalele media. În afara altor beneficii pe care acest lucru le poate oferi societății, perpetuarea unei gândiri critice este printre cele mai bune modalități de contracarare a războiului informațional dus de grupări în vederea îndoctrinării și recrutării sau de către competitori strategici.

Aplicarea paradigmei de operaționalizare a riscurilor de către stat produce efecte de soft power, pe plan intern, în statele eurpene, cât și în statele arabe.

Pe plan intern:

etno-social: creșterea nivelului de flexibilitate socială, societală și adaptabilitate, Un exemplu în acest sens este experiența integrării arabilor pe care o are România, țară în care islamofobia este foarte scăzut.

Arabii din România sunt parte a societății, cunosc și respectă legile și regulile, etnice, sociale și culturale. Percepția generală asupra acestora este una pozitivă, comunitatea ne fiind văzută ca un grup distinct, ci ca parte a societății la care contribuie economic, cultural și chiar și în procesul democratic. Se creaza astfel un melanj socio-cultural roman-arab ce nu submniează securitatea națională, ci dimpotriva, contribuie la eterogenizarea acesteia. Cetățenii arabi sunt părți componente ale societății românești și nu subgrupuri „de arabi,” cu caracteristici distincte. Elementele definitorii ale societății sunt reprezentate de o universalitate de trăsături culturale ce aparțin indivizilor fără ca societatea să fie individualizată și fracționată în arabi, români, și alte minorități. Acest lucru face imposibilă crearea percepției atribuită unui grup de sine stătător socio-cultural străin, de altă rasă sau având religia islamică și crearea unui comportament islamofob la nivel de societate .

– instituțional

Criza imigranților a dus la dezvoltarea unui management strategic interinstituțional asemănător principiului „Pooling and sharing” și „smart defence” astfel încât organizațiile din domeniul apărării și securității naționale au operaționalizat în comun resursa umană, echipamentele, aparatura și expertiza în vederea primirii viitorilor refugiați. Pe aceeași coordonată această criză europeană a dezvoltat capabilitățiile naționale de comunicare strategică și a facilitat transformarea riscurilor în oportunități, inclusiv prin cooperarea cu mediul public în vederea explicării importanței combaterii acestor amenințări. În acest context este necesar ca instituțiile din domeniul apărării și securității naționale să contribuie la crearea unei culturi de securitate, prin realizarea de prezentări specifice instituțiilor de învățământ și prin punerea la dispoziția universităților a unor materiale, analize de intelligence și exemple de măsuri și bune practici pentru contracararea amenințărilor asimetrice din domeniul de activitate studiat. De asemenea, este necesară profesionalizarea și specializarea, din punct de vedere al securității, pe anumite sectoare de muncă, a studenților, masteranzilor și cercetătorilor.

– securizarea frontierelor externe, reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară

Implicarea și intensificarea cooperării internaționale în vederea creșterii securității frontierelor statele care îi găzduiesc pe refugiați cât și a statelor de tranzit este absolut necesară.

Subsumat acestui obiectiv România în calitate de stat de frontieră al UE ar putea să beneficieze de sprijin, atât în plan economic cât mai cu seamă la nivel securitar, din partea comunității europene și a instituțiilor statelor membre responsabile de gestionarea fluxului de migranți, prin implementarea unei politici europene de contribuire a tuturor statelor la nivelul de securitate al frontierei externe UE.

– ridicarea forței de muncă, –

– politici de integrare, cât și conștientizarea riscului de către societate,

Dezbaterile publice cu privire la impactul acestei creize asupra cetățeanului a dus la focusarea învățământului civil, militar și a domeniului cercetării științifică asupra tututor amenințărilor asimetrice. Nevoile instituțiilor din domeniul apărarii și securității naționale trebuie să coordoneze o parte din cercetarea civilă și militară și să o orienteze pe același palier conceptual, astfel încât să poată fi materializat într-un set de documente referitoare la teorii, tactici, tehnici și proceduri. Concomitent cu aceasta ativitatea de cercetare trebuie să aibă libertatea și creativitatea de a aborda alte domenii și direcții de cercetare nepreconizate ca necesitate de intituțiile statului pentru a veni în sprijinul acestora. Finalitatea acestui proces se va traduce în termeni de utilitate și potențial de necesități de îndeplinire, de către autorități, a unor misiuni specifice securității naționale, precum și de fundament al viitoarelor strategii de securitate.

Existența constantă în cadrul societății a unor cetățeani străini oferă pe deoparte statului motive de implementat constant strategii și politici de integrare, iar pentru societate deschiere la multiculturalism. Astfel societatea cu mici grupuri cu principii xenofobe, rasiale și islamofobe devine mai rezilientă la acest gen de mesaje pe care le contracareze și nu să le urmeză.

Pe plan extern:

– negoiceri diplomatice, creșterea puterii la nivel european

Implicarea României în crearea unei politici europene solide în domeniul azilului și în nouă politică în domeniul migrației legale va crește puterea și statutul pe plan regional.

Politicile și strategiile europene destinate gestionării și, mai cu seamă, combaterii și contracarării activităților circumscrise migrației ilegale trebuie să fie calate pe următoarele coordonate:

– scăderea interesului și profitului rețelelor de criminalitate organizată specializate în traficarea migranților, prin reducerea numărului de persoane care plătesc pentru acest lucru.

Acest deziderat se poate realiza prin crearea unor modalități de intrare sigure și legale în UE, concomitent cu returnarea în țările de origine a celor care nu provin din state ce prezintă risc/conflict sau a celor care sunt introduși de grupările transfrontaliere de migranți. Confruntați cu riscul returnării în statele de origine, migranții ar putea fi mai puțin dispuși să plătească sume consistente de bani rețelelor de criminalitate organizată pentru transferul clandestin în UE, preferând să respecte standardele impuse pentru a corespunde cerințelor stabilite la nivel european.

O astfel de politică de returnare și primire legală adoptată și promovată ar putea genera o tendință de pătrundere legală în spațiul european și, implicit, descurajarea migrației ilegale. Pe termen lung, efectele unei astfel de direcții acționale ar putea să se reflecte într-o creștere a securității din punctul de vedere al controlului persoanelor ce pătrund pe teritoriul european;

– asumarea unui rol pro-activ în pacificarea zonelor pe care refugiații le părăsesc, prin consolidarea și creșterea nivelului de securitate în Orientul Mijlociu.

Ca urmare a interconectivității manifestate la nivelul sistemului de relații regional și internațional, amenințările non-militare se repercutează atât asupra capacității de apărare a statelor, cât și asupra modalității de răspuns a acestora împotriva unor asemenea manifestări.

Implicarea forțelor armate ale NATO sau ale Federației Ruse în MENA trebuie să fie una prudentă, în caz contrar astfel de acțiuni „pot deranja dinamica fragilă din regiune și pot isca un exod și mai mare al oamenilor”, mărind astfel fluxul către Europa.

O metodă de a spori capacitatea de descurajare a statelor față de actorii ce utilizează ofensiv amenințările asimetrice este prin dezvoltarea unui cadru legislativ uniform la nivelul Uniunii Europene care să criminalizeze aceste acțiuni, precum și interacțiunea pe cele trei planuri, dar și aprofundarea cooperăii internaționale.

Pentru a contracara riscurile de securitate generate de declanșarea a unei noi crize și exploatarea acesteia în cadrul unui război hibrid este nevoie de crearea și implementarea unor strategii acționale pe termen mediu și lung care să optimizeze procesul de identificare a amenințărilor asimetrice existente la nivel internațional, care să prevină materializarea acestora și care să evalueze constant oportunitățile.

În cadrul NATO, toate procedurile de managment operațional specifice domeniului de intelligence se bazează pe gestionarea cerințelor de coordonare a activității de culegere de informații (Collection Coordination Intelligence Requirements Management – CCIRM). Dacă în cazul conflictelor convenționale culegerea de informații era predominant din zona echipamentelor militare, a tehnologiei, a doctrinelor și instrucției, legislației și strategiilor adoptate de trupe, noua pradigmă a războiului (asimetric, hibrid) a schimbat prioritățile informaționale astfel încât procesul de culegere – supraveghere – recunoaștere (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance – ISR) se focalizează asupra unor zone precum activitățile grupărilor de criminalitate organizată, comunităților mici și izolate, structurilor sociale, de trafic de orice gen, dar și asupra terorismului, fanatismului individual și colectiv și a forțelor de gherilă.

– creșterea imaginii pozitive în lumea arabă

Integrarea arabilor în România, țară în care islamofobia tinde către zero și promovarea în cadrul societății a unor persoane emblematice de origine arabă (afaceriști, oameni de cultură) va duce la dezoltarea unor componente de soft power.

În statele arabe, România este percepută ca o țară cu islamofobie scăzută. Comunitatea araba a exportat sentimentul de apartență la valorile românești și a sentimentului de nonislamofobie. Astfel având o percepție bună față de România reacția populației la contactul cu armata română, firmele românești sau a unor perosoane va fi una pozitivă. Acest lucru va ajuta la implicarea statului în negocieri diplomatice și în reconstrucția unor state arabe. În același timp componenta culturală de Soft power de percepție de stat nonislamofobic, stat tolerant cu musulmanii duce la nepriotizarea statului ca posibilă țintă a atacurilor teroriste.

De asemenea România se poate folosi de asta pentru creșterea profilului de țară prin implicarea în soluționarea diplomatică a conflictelor din regiunea arabă și prin exploatarea la nivelul UE a bunelor practici de integrare a comunității musulmane.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. LEGI, ORDONANȚE ȘI HOTĂRÂRI DE GUVERN

ANDREESCU Anghel, “Riscuri și amanințări neconvenționale la adresa securității naționale”, Editura M.A.I., București, 2000

ALEXANDRESCU Grigore, “Amenințări la adresa securității”, Editura Universității Naționale de Apărare, București – 2004,

DUMITRU Neacșu, “Interoperabilitatea Structurală Și Acțională A Sistemelor Informaționale Militare La Nivel Național Și Al Alianțelor Militare”, Editura Universității Naționale De Apărare Carol I” București, 2012

DUȚU Petre, “Amenințări asimetrice sau amenințări hibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea securității și apărării naționale”, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2013,

FRUNZETI T., Lumea 2013,Enciclopedie politică și militară. Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2013

Surse web

http://www.sri.ro/romania-a-fost-tinta-unor-atacuri-cibernetice.html,

http://www.europarl.europa.eu/document/activities/cont/201211/20121127ATT56707/20121127ATT56707EN.pdf

Constituția României, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 767, București, 2003, cota 71363.

Legea nr. 45 privind apărarea națională a României, Monitorul Oficial al României, nr. 172, București, 1994.

Legea nr.51/1991 privind Siguranța Națională a României.

Legea nr. 535 privind prevenirea și combaterea terorismului, Monitorul Oficial al României, nr. 1.161, București, 2004.

Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului (Hotărârea CSAT nr.36/05.04.2002)

Protocol general de organizare și funcționare a Sistemului Național de prevenire și combatere a terorismului (Hotărârea CSAT 2002)

Strategia națională de ordine publică 2010 – 2013 (Hotărârea Guvernului nr. 1040/13.10.2010)

Strategia de Securitate Națională a României. România Europeană, România Euro-Atlantică: pentru o viață mai bună într-o țară democratică, mai sigură, mai prosperă. București, 2006.

Metodologia nr. 00173/2006 privind organizarea și executarea intervenției antiteroriste.

Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa. București, 2005, Institutul European din România.

Strategia Europeană de Securitate (SSE), 2003, Roma și Strategia de Securitate Internă a UE, 2010.

Strategia ONU de combatere a terorismului, 8 septembrie 2006.

Ghidul privind abordarea comună în lupta împotriva terorismului (1986, 1996, 1999, 2001).

Strategia revizuită privind finanțarea terorismului, Bruxelles, 17 iulie 2008.

Comunicar a Comisiei către Parlamentul European și Consiliul privind dialogul public-privat în cercetarea și inovarea în domeniul securității, Bruxelles, 2007.

Directiva 2009/14/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității protecției acestora.

Hotărâre a Guvernului nr. 98/03.11.2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice.

Hotărâre a Guvernului nr.718/13.07.2011 privind Strategia Națională privind infrastructurile critice.

Decizia nr.53/02.05.2011 a Primului Ministru privind componența G.L.I.P.I.C. (Grupul De Lucru Inter-Instituțional Pentru Protecția Infrastructurilor Critice)

Proiect de concluzii ale Consiliului privind utilizarea mecanismului comunitar de protecție civilă în evenimente majore în Uniunea Europeană.

Declarația UE-SUA și a statelor membre privind combaterea terorismului din 2010.

Proiect de concluzii ale Consiliului din 2010, privind comunicarea Comisiei „Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, pentru cetățenii Europei – Plan de acțiune pentru punerea în aplicare a programului de la Stockholm„ Bruxelles, 2010.

Primul raport principal de evaluare și descriere pentru dezbatere internă, Bruxelles, 2010.

Politica Europeană de Securitate și Apărare, 2005, Institutul European din România.

Strategia de Securitate 2002 și 2011, SUA.

Concluzii ale Consiliului privind prioritățile U.E. în lupta împotriva criminalității organizate (evaluare pentru 2007, 2012).

Legea 656/2002 republicată în 2012 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finantării actelor de terorism.

Hotărârea nr. 594/2008, Regulamentul de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finantării actelor de terorism.

Ordin nr. 83/2008 pentru aprobarea Regulamentului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 5/2008 privind instituirea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței de capital.

OUG nr. 56/2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Ordonanța de urgentă nr. 56/2009.

Regulament nr. 16/2009 pentru modificarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 9/2008 privind cunoașterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului.

Hotărârea nr. 7/2012 pentru aprobarea Normelor privind instituirea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării actelor de terorism prin intermediul activității de consultanță fiscală.

II. LUCRĂRI DE AUTORI ROMÂNI

Andreescu Anghel, „Acțiunile terorist–diversioniste și implicațiile acestora asupra Securității Naționale a României”, București, 1996,

Andreescu Anghel, „Geneza Terorii. Măsuri corelative antiteroriste” Editura Artprint, București, 2007,

Andreescu Anghel, Organizații teroriste. Conceptualizarea terorii vs securitatea europeană”, Editura Artprint, București, 2007 – coautor

Andreescu Anghel, Riscuri și amanințări neconvenționale la adresa securității naționale, Editura M.A.I., București, 2000

Andreescu Anghel, „Terorismul internațional – flagel al lumii contemporane”, Editura MAI, București, 2003,

Bidu Ioan, „Crima organizată transfrontalieră – amenințare la adresa securității internaționale”, Editura ANI, București, 2004,

Boroi Alexandru; Neagu, Dorel; Radu-Sultănescu, Valentin, „Infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind traficul și consumul illicit de droguri”, Editura Rosetti, București, 2001,

Buzan Barry, “Popoarele, statele și teama. O agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de după Războiul Rece”, Editura Cartier, Chișinău, 2000,

Dan Niță, „Istoria Serviciilor de Protecție Românești”, Bucureși, 2004,

Dumitru Zamfir, Constantin Raicu, „Mediul de securitate și Informația Clasificată2, București, Editura ANI, 2010,

Frunzeti Teodor , „Globalizarea securității”, Editura Militară, 2006,

Frunzeti Teodor, „Forțe și tendințe în mediul de securitate european” București, 2005, – Premiul "Mareșal Constantin Prezan"

Frunzeti Teodor, „Organizațiile internaționale în era globalizării”, Editura A.F.T., Sibiu, 2000,

Frunzeti Teodor, „Paradigme militare în schimbare”, Editura Militară, București, 2005,

Frunzeti Teodor, „Soluționarea crizelor internaționale”, Editura Institutul European, Iași, 2006,

Frunzeti Teodor, Zodia Vladimir, „Lumea 2013. Enciclopedie politică și militară”, Editura Rao, București, 2013,

George Cristian Maior, „Incertitudine. Gândire Strategică și Relații Internaționale în secolul XXI”, București, RAO International Publishing Company, 2009,

George Cristian Maior, „Noul Aliat – regândirea politicii de apărare a româniei la începutul secolului XXI”, București, Editura RAO, 2009.

Gheorghe Văduva, „Terorismul Contemporan – Factor de Risc la Adresa Securității și Apărării Naționale, în condițiile statutului României de membru NATO”, București, Editura universității Naționale de Apărare, 2005,

Grigore Alexandrescu, „Amenințări la adresa securității”, Universitatea Națională de Apărare Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004

Niculescu-Ciocan Mihăiță, „Managementul Structurilor Specializate din Domeniul Securității Naționale”, București, Editura Ars Docendi, 2009.

Petrescu Stan; Antonescu Olimpiodor, „Crima organizată între factor de risc și amenințare”, Editura Centrului tehnic-editorial al armatei, București 2008

III. LUCRĂRI DE AUTORI STRĂINI

Abraham H. Maslow (trad. Andreea Răsuceanu), „Motivație și personalitate”, Editura Trei, București, 2008,

Barry Buzan, „Popoarele, statele și teama. O agendă pentru studii de securitate în epoca de după războiul rece”, Editura Cartier Istoric, Chișinău 2000,

Barry Buzan, Richard Little, „Sistemele internaționale în istoria lumii”, Polirom 2009,

Durkheim Emile, „Représentations individuelles et représentations collectives”, publicat în Revue de Métaphysique et de Morale, VI, 1898,

Durkheim Emile, „Formele elementare ale vieții religioase”, Editura Polirom, Iași, 1995

Humtington Samuel P., „Ciocnirea civilizațiilor”, Oradea 1998,

Humtington Samuel P, „Who Are We: The Challenges to Americas National Identity”, New York, 2004,

Francis Fukuyama, „Marea Ruptură, Natura umană și refacerea ordinii sociale”, Humanitas, București 2011,

W.J.Lahneman, „The Need for a New Intelligence Paradigm”, în International Journal of Intelligence and Counterintelligence, vol.23, 2010

Zbigniew Brzezinski, „Marea tablă de șah”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000

IV. SURSE WEB

http://classiques.uqac.ca/classiques/Durkheim_emile/Socio_et_philo/ch_1_representations/representations.pdf accesat la data de 28.04.2015

http://arhiva.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_20540/Iulian-Fota-Ce-este-o-strategie-nationala-de-aparare-sau-securitate.html, accesat la data de 23.04.2015

http://classiques.uqac.ca/classiques/Durkheim_emile/Socio_et_philo/ch_1_representations/representations.pdf accesat la data de 28.04.2015

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/51_1991.php, accesat la data de 03.05.2015

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/securitatea_nationala_si_religia.pdf, accesat la data de 04.04.2015

http://www.revistadiaspora.ro/despre-romani-si-locul-lor-in-europa-2/ accesat la 02.04.2015

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rom-nii-o-enigm-i-un-miracol accesat la data de 30.0.2015

http://www.revistadiaspora.ro/despre-romani-si-locul-lor-in-europa-2/ accesat la 02.04.2015

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/securitatea_nationala_si_religia.pdf, pag. 113-128, accesat la data de 04.04.2015

http://www.mediafax.ro/social/protest-fata-de-exploatarea-gazelor-de-sist-peste-8-000-de-persoane-au-participat-la-miting-10610347, accesat la 05.04.2015

http://www.theguardian.com/environment/2014/jun/19/russia-secretly-working-with-environmentalists-to-oppose-fracking, accesat la 05.04.2015

http://www.gazprom.com/about/production/projects/pipelines/south-stream/ accesa la data de 05.05.2015

http://www.economica.net/ungaria-vrea-sa-finalizeze-pana-in-2017-partea-care-ii-revine-din-conducta-south-stream_90324.html#ixzz3KIdalZaF, accesa la data de 05.05.2015

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+IM-PRESS+20080616FCS31737+0+DOC+XML+V0//RO http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-18125694-comisia-europeana-ameninta-bulgaria-posibile-sanctiuni-daca-nu-suspenda-constructia-south-stream.htm accesat la data de 02.05.2015

http://rt.com/business/230487-turkish-stream-new-route/ accesat la data de 02.05.2015

http://www.dw.de/cearta-din-jurul-south-stream/a-17702335 accesat la data de 02.05.2015

http://adevarul.ro/international/europa/puci-bancar-bulgaria-cearta-doi-oligarhi-pune-pericol-intregul-sistem-bancar-1_53b1996a0d133766a8064e86/index.html accesat la data de 05.05.2015

adev.ro/ndlnad accesat la data de 05.05.2015

http://www.dw.de/search/romanian/south%20stream/category/10575/? accesat la data de 05.05.2015

http://www.dw.de/bulgaria-divizat%C4%83-%C3%AEntre-rusia-%C5%9Fi-ue/a-17520722 accesat la data de 05.05.2015

adev.ro/ndns36 accesat la data de 15.04.2015

http://www.evz.ro/regiunea-balcanilor-pepiniera-pentru-gruparile-jihadiste-din-orientul-mijlociu.html accesat la data de 12.04.2015

http://www.mediafax.ro/externe/secretarul-general-al-nato-avertizeaza-in-legatura-cu-pericolul-revenirii-jihadistilor-in-kosovo-13783317 accesat la data de 12.04.2015

http://budapestbeacon.com/news-in-brief/hungary-pm-viktor-orban-dropped-from-list-of-famous-oxonians/ accesat la data de 12.04.2015

http://www.dcnews.ro/orban-ue-trebuie-sa-reconstruiasca-pragmatic-legaturile-cu-rusia_419695.html accesat la data de 23.03.2015

http://www.mediafax.ro/externe/analiza-principalele-evenimente-care-au-marcat-anul-2014-13743094 accesat la data de 23.03.2015

https://euobserver.com/energy/128261 accesat la data de 05.052015

http://www.economica.net/ungaria-vrea-sa-finalizeze-pana-in-2017-partea-care-ii-revine-din-conducta-south-stream_90324.html#ixzz3KIe6FzM6, accesat la data de 05.052015

http://www.stiripesurse.ro/kiev-rusia-agresiune-la-scara-larga-asupra-ucrainei-ca-nazistii-asupra-poloniei_922642.html accesat la 03.03.2015

http://www.ziare.com/economie/criza-financiara/graficele-care-arata-ca-ucraina-se-afla-pe-marginea-prapastiei-foto-1323269 accesat la data de 05.03.2015

http://www.dcnews.ro/merkel-ucraina-poate-intra-in-uniunea-euroasiatica_451982.html accesat la data de 02.03.2015

http://adevarul.ro/international/europa/ucraina-sapa-transee-granita-transnistria-1_53c29ede0d133766a861f833/index.html accesat la data de 15.03.2015

http://www.ziare.com/international/stiri-externe/abhazia-si-osetia-de-sud-au-recunoscut-transnistria-399816 accesat la data de 15.03.2015

adev.ro/nfwa2u accesat la data de 15.03.2015

http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2014/results/ accesat la data de 15.03.2015

http://www.rfi.ro/special-paris-62533-modelul-kosovo-un-bumerang-istoric-care-love-te-n-crimeea accesat la data de 15.03.2015

http://infoeuropa.md/moldova-in-dialog-cu-europa/zi-istorica-pentru-moldova-semnarea-acordului-de-asociere-dintre-republica-moldova-si-uniunea-europeana/ accesat la data de 23.03.2015

http://www.zf.ro/business-international/moldova-cere-ue-compensatii-pentru-fermierii-afectati-de-embargoul-impus-de-rusia-13185515 accesat la data de 23.03.2015

http://www.mae.ro/node/28465 accesat la data de 23.03.2015

http://www.mapn.ro/cpresa/14730_Reuniunea-mini%C5%9Ftrilor-ap%C4%83r%C4%83rii-din-statele-membre-ale-NATO,-Bruxelles,-5-februarie accesat la data de 23.03.2015

http://www.dcnews.ro/summit-nato-2014-ara-galilor-cameron-construim-o-for-a-de-reac-ie-rapida-cu-comandamentul-central-in-polonia_452821.html accesat la data de 23.03.2015

http://www.mae.ro/node/28465 accesat la data de 23.03.2015

http://www.globalsecurity.org/space/facility/deveselu.htm accesat la data de 23.03.2015

http://www.crime-research.org/library/Terrorism_Cybercrime.pdf accesat la data de 06.05.2015

http://radioiasi.ro/stiri/uniunea-europeana-incearca-sa-stavileasca-valurile-de-imigranti/ accesat la data de 06.05.2015

http://adevarul.ro/international/europa/prim-ministrul-frantei-avertizeaza-aproximativ-10000-europeni-s-ar-putea-alatura-jihadului-siria-irak-sfarsitul-anului-1_54fce080448e03c0fd5dfb99/index.html accesat la data de 06.05.2015

http://www.mae.ro/node/4944 accesat la data de 05.04.2015https://www.whitehouse.gov/sites/default/files/docs/2015_national_security_strategy.pdf link accesat la data de 05.04.2015

http://www.state.gov/documents/organization/63562.pdf accesat la data de 05.04.2015

http://www.iohannispresedinte.ro/m/ro/program-prezidential/preambul-romania-la-25-de-ani-de-la-revolutie

http://www.ires.com.ro/articol/288/proiect–romania, accesat la 07.02.2015

V. REVISTE

Academia De Poliție „Alexandru Ioan Cuza” Centrul De Studii Postuniversitare, Buletin Documentar nr.1/2007, Editura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, 2007.

Arthur Lazăr Mureșan, „Smart Power – o alternativă pentru Rusia”, Revista Intelligence, nr. 26, București martie-aprilie 2014

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, colecția din anii 2006-2011,

Ciprian Pânzaru, „Internetul ca mijloc în acțiunile psihologice, Revista de Informatică Socială”, Universitatea de Vest din Timișoara, nr. 6 decembrie 2006,

Iulian Chifu, Absența viziunii strategice și provocările pentru analiza de intelligence. Cazul home grown terrorists, vol 5, nr. 11, 2012, ediție online.

Gândirea Militară Românească, colecția din anii 2007-2014,

Rânceanu Dorin, Revista Intelligence, „Tabloul unei alte “Primăveri Arabe”, București martie-mai 2014

VI. DOCUMENTE DE REFERINȚĂ

Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, ediția a II-a, București, 1996.

Dicționar enciclopedic ilustrat, Editura Codex 2000 SRL, București, 1999, Biblioteca Universității Naționale de Apărare „Carol I”, cota 69195.

Carta Națiunilor Unite http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/ carta_natiunilor_unite/

ANEXE

Anexa nr. 1

Anexa nr. 2

Acte normative, aplicabile în domeniul securității naționale:

Legea nr. 21/ 1991 privind cetățenia română, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 126/ 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare;

O.U.G. nr. 26/ 2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;

O.U.G. nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările și completările ulterioare;

O.U.G nr. 159/ 2001, pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, care a inclus și Lista cuprinzând persoanele și entitățile identificate de Comitetul înființat pentru urmărirea aplicării Rezoluției nr. 1267 (1999) a Consiliului de Securitate (n.n. OUG nr. 159/ 2001 a fost abrogată de art. 46 din Legea 535/ 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu excepția anexei la aceasta);

Legea nr. 678/ 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr. 21/ 2001, privind participarea României, împreună cu statele membre N.A.T.O., la acțiunile de combatere a terorismului internațional;

O.U.G. nr. 194/ 2002 privind regimul străinilor în România, republicată;

H.G. nr. 467/ 2002 pentru aprobarea Listei cuprinzând persoanele fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de terorism;

Legea nr. 656/ 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 39/ 2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate;

Legea nr. 295/ 2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 302/ 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr. 784/ 2004 pentru aprobarea Listei cuprinzând persoanele fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de terorism;

H.G. nr. 1272/ 2005 pentru aprobarea Listei persoanelor fizice și persoanelor juridice suspecte de săvârșirea sau de finanțarea actelor de terorism.

Legea nr. 122/ 2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare;

O.U.G. nr. 202/ 2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale.