Modalitati de Abordare a Elementelor de Constructie a Comunicarii In Perioada Gramaticala

MODALITĂȚI DE ABORDARE A ELEMENTELOR DE CONSTRUCȚIE

A COMUNICĂRII ÎN PERIOADA GRAMATICALĂ

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL 1.

LIMBA ROMÂNĂ ÎN CONTEXTUL ACTUAL

1.1. Rolul studierii disciplinei ”Limba și literatura română” în învățământul primar

1.2 Curriculum de limba română pentru învățământul primar

1.3. Particularități ale comunicării orale și scrise în învățamântul primar

CAPITOLUL 2.

ASPECTE PSIHOPEDAGOGICE ALE DEZVOLTĂRII LIMBAJULUI LA ȘCOLARUL MIC

2.1. Limbajul și dezvoltarea copilului

2.2. Particularități ale copilului de vârstă școlară mică

CAPITOLUL 3.

STRATEGII DIDACTICE UTILIZATE ÎN PREDAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCȚIE A COMUNICĂRII

3.1. Aspecte metodologice ale învățării elementelor de construcție a comunicării în perioada gramaticală

3.2. Metode și procedee de predare a elementelor de construcție a comunicării la clasele aIII-a și a IV-a

3.3. Mijloacele de învățământ

3.4. Formele de organizare a lecțiilor în care se abordează elementele de construcție a comunicării

3.5. Ortografia și ortoepia elementelor de construcție a comunicării

CAPITOLUL 4.

4.1 „În Împărăția cuvintelor” auxiliar de exerciții gramaticale pentru clasa a IV-a

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Lumea este în continuă transformare. Din cele mai vechi timpuri omul a căutat să comunice, iar astăzi se pune tot mai mult accent pe comunicare. Conform noilor reglementări europene școala trebuie să formeze elevilor competențe cheie de comunicare pentru ca aceștia să se poată descurca oricând și oriunde.

Disciplina “Limba și literatura română” urmărește formarea și dezvoltarea competențelor esențiale ale comunicării orale și scrise.

“Scopul studierii limbii și literaturii române în perioada școlarității obligatorii este acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii, să-și utilizeze în mod eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viața cotidiană, să poată continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare, să fie sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om.”(Programa școlară pentru clasa a III-a, „Limba și literatura română”, 2003)

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea și receptarea mesajelor orale și scrise nu se poate realiza decât cu familizarea elevilor cu situații diverse de comunicare cu texte literare și nonliterare adecvate vârstei.

Această temă permite elevilor să dobândească o comunicare eficientă și corectă prin însușirea conștientă a regulilor și normelor gramaticale. Orele de limba română trebuie să fie atractive și să-i trezească interesul elevului, să-l facă să participe activ.

Experiența didactică personală, dar și cea împărtășită de colegi ne-a confirmat că e nevoie de o strategie complexă pentru cultivarea sau ameliorarea acestui aspect.

Folosirea unor metode moderne centrate pe elev asigură o mai bună înțelegere a conținuturilor predate (definiții, denumiri). Depinde foarte mult de cum reușește cadrul didactic să combine metodele de învățare, astfel încât orice conținut predat să fie util dar și aplicabil în viața de zi cu zi.

În învățarea limbii un rol important îl are limbajul. Cu cât elevii vor avea un limbaj mai bogat, mai nuanțat cu atât creșterea stimei de sine a elevilor va fi mai mare. Dar pentru stăpânirea unui limbaj corect este necesară însușirea aprofundată a unor norme și reguli gramaticale.

Lucrarea de față este structurată pe patru capitole, fiecare capitol exemplificând rolul elementelor de construcție a comunicării în perioada gramaticală.

Capitolul 1 prezintă importanța studierii limbii române în învățământul primar în contextul actual, formarea competențelor de comunicare orală și scrisă în limba română.

Capitolul 2 descrie unele dintre caracteristicile psiho- fizice ale școlarului de vârstă mică, dezvoltarea limbajului.

Capitolul 3 conține strategii, metode, mijloace de predare și învățare, ortografie și ortoepie a elementelor de construcție a comunicării.

Ultimul capitol va reflecta aplicarea în practică a celor propuse în capitolele anterioare printr-un auxiliar cu o paletă diversificată de exerciții, jocuri pentru școlari necesare exersării la orele de limba română.

Tratarea acestei teme s-a realizat din perspectiva elevilor de vârstă școlară mică ținând cont de particularitățile psiho-individuale și intelectuale ale acestora.

CAPITOLUL 1.

LIMBA ROMÂNĂ ÎN CONTEXTUL ACTUAL

1.1. ROLUL STUDIERII DISCIPLINEI „LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ” ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Educația a devenit o problemă prioritară pentru toți oamenii. „Educația, ca proces orientat spre împlinirea spirituală a ființei și a comunității, propune o desfășurare concretă, presupune participare, trăire, comunicare între indivizi concreți, presupune o cunoaștere profundă a evoluțiilor ce au avut loc în ultima perioadă”(Cucoș, coord., 2005, p. 19).

Oamenii de știință, oamenii politici, savanții s-au preocupat în ultimele decenii de problemele care au aparut în plan social, economic sau enviromental. Aceștia au observat degradarea mediului înconjurător, dispariția unor specii marine, diminuarea resurselor naturale, etc. Aceste probleme care la început pareau să-i preocupe doar pe savanti, politicieni au început încetul cu încetul să preocupe întreaga planetă.

„Foarte curând s-au descoperit conexiunile dintre aceste probleme, caracterul lor interdependent fiind izbitor și de neeludat. Astfel s-a constatat că dezvoltarea nu poate avea loc fără pace, că pacea nu poate fi autentică fără respectarea drepturilor omului și asigurarea libertăților fundamentale că la rândul lor aceste libertăți și drepturi sunt iluzorii acolo unde domnește mizeria, foametea și analfabetismul”(Cucoș, coord., 2005, p. 19). Aceste transformări l-au făcut pe Aurelio Peccei, președintele Clubului de la Roma să introducă un nou concept, cel de ”problematică a lumii contemporane”. Conceptul este folosit și astăzi și se impune colectivităților, grupurilor și persoanelor. Această problematică are:

„ – caracter universal (toate țările, regiunile de pe glob sunt interesate de această problematică)

– caracter global (afectează viața socială, materială și spirituală prin problemele care apar zi de zi)

– caracter rapid și imprevizibil (oamenii adesea sunt puși în fața unor situații nemaiîntâlnite, nu sunt pregătiți, nu știu cum să gestioneze anumite situații)

-caracter pluridisciplinar (numeroase conexiuni- oamenii sunt obișnuiți să utilizeze intervenții unidisciplinare și nu pluridisciplinare

– caracter prioritar” (comunitatea mondială, națională dorește răspunsuri prompte, ingeniozitate și eforturi financiare mari)” (Cucoș, coord., 2005, p. 19-20)

Această problematică a generat atât la nivel mondial cat și la nivel național cerințe

în sfera educației, politicii, economiei privind promovarea păcii, salvarea mediului, promovarea unei noi ordini economice. Aceste cerințe au fost recomandate și adoptate de ONU, UNESCO, precum și de organizații guvernamentale.

Responsabilii educației au fost pe de o parte sceptici, considerând că „sistemele educative nu au și nu pot avea un rol important în pregătirea lumii de mâine, în consolidarea unui viitor mai bun” (Cucoș, coord., 2005, p. 20). „Într-o perspectivă mai largă ne putem aștepta însă la transformări și în domeniul învățământului. Se va învăța mai mult decât acum în afara clasei și mai puțin în clasă. În ciuda opoziției sindicatelor, durata studiilor obligatorii se va scurta. În locul unei rigide segregări de vârstă, tinerii și vârstnicii se vor amesteca. Învățământul se va întrepătrunde și împleti mai strâns cu munca și se va repartiza mai echilibrat pe parcursul vieții individului.”(Toffler, 1983 apud Cucoș, coord., 2005, p. 20)

Ceilalți specialiști din tabăra adversă consideră că educația are o putere și o capacitate de a construi viitorul de mâine. Educația nu poate rezolva toate problemele lumii contemporane, dar nici nu se pot găsi soluții bune pentru societatea actuală fără ajutorul sistemelor educative. „Interesul pentru rolul educației în ameliorarea vieții de astăzi, în lumina unei societăți viitoare mai bune, trebuie să se exprime în conceptualizarea acestei încrederi sub formă de programe axate pe valorile educației de mâine.” (Haavelsrud, Magnus, 1983, apud Cucoș, coord. , 2005, p. 20)

Odată cu globalizarea, cu avansarea științei și a tehnicii, asistăm la bombardarea zilnică a unei cantități de informații imense, oamenii având acces la acestea doar cu un click de mouse. Această cantitate imensă nu poate fi asimilată de elevi numai în mediul școlar ci pe toată durata vieții. Această creștere de informații constituie un obiectiv primordial pe mapamond. Aceste probleme cu care se confruntă învățământul contemporan necesită măsuri calitative ale procesului educațional „prin separarea informaționalului (a cantității) de formațional și dezvoltarea cu prioritate, pe întregul traseu al procesului didactic, a capacităților intelectului”(Șerdean, 2008, p. 8)

În învățământul tradițional accentul se punea mai mult pe informație, aceasta fiind pe primul plan, iar formarea pe planul al doilea. În învățământul modern accentul se pune pe capacități cu valențe formative care să permită persoanelor să se adapteze noilor cerințe ale societății.

„Ca reacție la preocupările exprimate în cadrul Consiliului European de la Lisabona din 23-24 martie 2000 și repetate în strategia de la Lisabona revizuită din 2005, competențele-cheie fac parte din obiectivele programului de lucru Educație și formare 2010, ale Comunicării Comisiei din 2001 privind realizarea unui spațiu european al învățării pe tot parcursul vieții și ale rezoluției ulterioare a Consiliului, adoptate în 2002. Ultimele două dintre acestea formulează propuneri specifice pentru a face din competențele-cheie o prioritate pentru toate grupele de vârstă” (Recomandarea 2006/962/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții).

Competențele cheie sub formă de cunoștințe, abilități, atitudini au un rol important în viața fiecărei persoane. Ele oferă flexibilitate, adaptabilitate satisfacție și motivație.

”Competențele-cheie ar trebui dobândite de către:

– tinerii aflați la sfârșitul perioadei obligatorii de învățământ și formare; competențele-cheie i-ar pregăti pe aceștia pentru viața adultă, în special pentru câmpul muncii, constituind totodată o bază pentru continuarea învățării;

– adulți pe tot parcursul vieții, printr-un proces de dezvoltare și actualizare a abilităților.” (Recomandarea 2006/962/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții)

Obținerea competențelor cheie înseamnă acordarea de șanse egale pentru toți cetățenii lumii, în special pentru persoanele dezavantajate care au nevoie de sprijin (persoane cu nevoi speciale, șomeri, persoane cu abilități de bază reduse, emigranții, persoane care abandonează școala timpuriu). Există opt competențe cheie, dar în lucrarea de față mă voi opri doar la comunicarea în limba maternă, în cazul de față, limba română.

„Comunicarea în limba română reprezintă capacitatea de a exprima și interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte și opinii, atât în formă orală, cât și în formă scrisă (ascultare, vorbire, citire și scriere) și de a interacționa lingvistic într-un mod adecvat și creativ într-o serie completă de contexte culturale și sociale” (Recomandarea 2006/962/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții)

Studierea limbii române în școală are o deosebită importanță, nu numai pentru ciclul primar, dar și pentru toate ciclurile de învățământ din țara noastră. În clasele primare se pun bazele scris- cititului, ale comunicării veor cheie înseamnă acordarea de șanse egale pentru toți cetățenii lumii, în special pentru persoanele dezavantajate care au nevoie de sprijin (persoane cu nevoi speciale, șomeri, persoane cu abilități de bază reduse, emigranții, persoane care abandonează școala timpuriu). Există opt competențe cheie, dar în lucrarea de față mă voi opri doar la comunicarea în limba maternă, în cazul de față, limba română.

„Comunicarea în limba română reprezintă capacitatea de a exprima și interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte și opinii, atât în formă orală, cât și în formă scrisă (ascultare, vorbire, citire și scriere) și de a interacționa lingvistic într-un mod adecvat și creativ într-o serie completă de contexte culturale și sociale” (Recomandarea 2006/962/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții)

Studierea limbii române în școală are o deosebită importanță, nu numai pentru ciclul primar, dar și pentru toate ciclurile de învățământ din țara noastră. În clasele primare se pun bazele scris- cititului, ale comunicării verbale și nonverbale, familiarizarea elevilor cu textele literare și nonliterare, exprimarea corectă și folosirea vocabularului. Studiul limbii și literaturii române dezvoltă atitudini, motivează și încurajează elevii pentru a-și însuși corect limba română.

În programa școlară disciplina „Limba și literatura română” ocupă un important printre celelalte discipline deoarece este învățată ca limbă maternă, dar și ca limbă națională pentru minorități. În planul cadru, în învățământul primar, limba română ocupă o treime din numărul orelor alocate pentru această disciplină.

„Disciplina Limba și literatura română contribuie în mare măsură la formarea competențelor de comunicare, deci cunoștințele predate în cadrul disciplinei, abilitățile formate, alături de valori și atitudini urmăresc ca elevii să stăpânească la nivelul claselor primare tehnica de comunicare” (Molan, 2010, p. 12).

Rolul învățătorului este foarte important în dezvoltarea personalității elevilor. Dacă în trecut se punea accentul pe acumularea de cunoștinte, curriculum-ul de limba română actual propune o viziune curriculară formată pe competențe superioare, pe aplicarea cunoștințelor și competențelor dobândite în contexte noi, pe rezolvarea problemelor teoretice și practice. Învățătorul trebuie să-și propună formarea unor elevi cu o bogată cultură comunicațională și literatură de bază, apți să interacționeze și să comunice cu cei din jurul lor să-și utilizeze creativ și eficient capacitățile proprii pentru rezolvarea problemelor din viața de zi cu zi.

Învățătorul are sarcina de a transmite elevilor informația didactică dar și de a stimula gândirea acestora prin selectarea celor mai adecvate metode și mijloace de învățământ. „Cunoștințele teoretice de limbă sunt înțelese și asimilate temeinic, numai atunci când devin operante, adică sunt folosite în practica exprimării, producându-și astfel efectul” (Ghițulescu, 2008, p. 15).

Elevul trebuie să fie pregătit „să înfrunte” lumea care e în continuă mișcare. Necesitatea schimbărilor care au avut loc în reforma învățământului în ultimii ani le-a impus și cadrelor didactice să se schimbe, să se adapteze la noile cerințe.

Astăzi didactica limbii române abordează limba ca instrument de comunicare în primul rând și abia apoi ca obiect de studiu. Limba română a adoptat modelul comunicativ-funcțional, iar comunicarea este o componentă fundamentală care vizează receptarea mesajului scris și oral, dar și exprimarea orală și scrisă.

În clasele primare studiul limbii române este esențial deoarece se urmărește cultivarea limbajului oral și scris al elevilor, cunoașterea și folosirea corectă a limbii române, învățarea cititului, a scrisului, a exprimării corecte.

1. 2. CURRICULUM DE LIMBA ROMÂNĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Curriculum-ul de „Limba și literatura română” este o „componentă fundamentală a parcursului de învățare oferit elevilor în contextul școlarității obligatorii”(Ungureanu, 2003, p. 15).

Obiectivul central al studierii limbii române în învățământul primar îl constituie „dezvoltarea competențelor elementare de comunicare orală și scrisă ale elevilor, precum și familiarizarea acestora cu texte literare și nonliterare specifice vârstei”(Ungureanu, 2003, p. 15).

Curriculum actual se bazează pe modelul comunicativ- funcțional care vizează competențele de comunicare. Conform acestui model, comunicarea este un domeniu care cuprinde receptarea și exprimarea mesajului scris și oral.

O altă caracteristică a curriculumului de limba română constă în faptul că domeniile disciplinei sunt definite în termeni de capacități.

Comunicarea este prezentată ca o competență fundamentală ce cuprinde deprinderi de receptare și exprimare orală/scrisă. Ponderea echilibrată alocată exprimării orale față de cea scrisă și procesele de producere a mesajelor proprii față de cele de receptare a mesajelor constituie o altă caracteristică a curriculumului de limba română.

Specificul curriculumului de limba română constă în:

„centrarea obiectivelor pe formarea de capacități proprii folosirii limbii în contexte concrete de comunicare;

structurarea programei pe baza unor obiective cadru și de referință sintetice, în măsură să surprindă ceea ce este esențial în activitatea de învățare;

conținuturile incluse în programa școlară sunt sugerate și orientate spre încurajarea creativității învățătorului, acordându-i acestuia libertatea de alegere a acestora (conținuturilor)

studiul limbii române în învățământul primar este conectat la realitățile comunicării cotidiene propriu-zise, de aceea se pune un accent deosebit pe învățarea procedurală, adică se urmărește structurarea unor strategii și proceduri proprii, de explorare și de investigare caracteristice activității de comunicare”(Ungureanu, 2003, p.18).

Noul model comunicativ informațional trebuie privit din trei perspective:

1) Din perspectiva limbii ca sistem: fonetica, vocabularul, morfologia, sintaxa, ortografia, punctuația, ortoepia sunt domeniile de știință ale limbii. Între aceste domenii există o strânsă legătură, ele condiționându-se reciproc, dând caracterul de sistem limbii române. Pentru elevi, acest nou model se supune logicii învățării și nu științei. Întregul sistem al limbii duce la înțelegere și comunicare prin alcătuirea limbii ca mijloc de comunicare. În trecut domeniul limbii era compartimentat în: citire, lectură, gramatică și compunere. Astăzi nu este favorizat niciun domeniu, ele sunt integrate în cadrul orelor de limba română, studiindu-se ca un tot unitar.

2) Din perspectiva programei de limba și literatura română – obiective cadru și de referință, conținuturile învățării, exemple de activități de învățare, standarde curriculare de performanță. Acest model presupune integrarea capacităților de receptare și exprimare a mesajului oral/scris.

3) Din perspectiva conștientizării modelului comunicativ-funcțional de către învățător- Învățătorul își construiește scenariul didactic în vederea studierii limbii române prin abordarea integrată. Învățătorul trebuie să evite compartimentarea limbii. „Ortografia, morfologia, sintaxa, vocabularul sunt în serviciul exprimării și al înțelegerii, ele își găsesc justificarea în diferite situații, considerate activități- cadru de exersare a comunicării- lectură, corespondență, spectacole, conversații, afișe, reclame, anunțuri” (Ungureanu, 2003, p. 21). Școala va acționa pentru a face din limba română un instrument expresiv al comunicării și gândirii. Elevul va ajunge să înțeleagă că limba nu este numai un mijloc de comunicare ci și posesoarea unei culturi.

„Curriculum școlar al disciplinei ”Limba și literatura română”pentru învățământul primar creează, prin ansa mblul obiectivelor de referință, o hartă echilibrată a ceea ce înseamnă competență de comunicare la această vârstă, accentuând asupra elementelor de interacțiune în grup, de cooperare”(Programa școlară pentru clasa a III-a, „Limba și literatura română”, 2003). Activitățile de învățare sugerate de programa școlară au fost selectate astfel încât să ofere o motivație intrinsecă, să aibă un înțeles pentru copil. Rămâne la latitudinea învățătorului dacă le folosește pe acestea sau găsește alte exemple pentru a-și îndeplini obiectivele. „Schimbările făcute în cadrul ariei Limbă și comunicare au fost susținute prin introducerea unor strategii cât mai diverse de predare/învățare, de o nouă modalitate de organizare a timpului școlar pe activități monodisciplinare și transdisciplinare și de utilizare a unor instrumente adecvate de evaluare” (Programa școlară pentru clasa a IV-a, „Limba și literatura română”, 2003).

Programa școlară cuprinde:

obiective cadru

obiective de referință

activități de învățare

Pentru exemplificare ne vom opri doar la obiectivele cadru care fac referire la tema acestei lucrări și anume la elemente de construcție a comunicării în perioada gramaticală.

La clasa a III- a

Obiectiv- cadru: „dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris (citire/lectură)”

Obiectiv de referință: „să sesizeze semnificația cuvintelor în funcție de un text dat”.

Activități de învățare: „exerciții de sesizare a schimbării semnificației unui cuvânt în funcție de contextul în care apar acesta”; „jocuri didactice de utilizare a categoriilor semantice: simonime, antonime, omonime (fără menționarea terminologiei lexicale)”

La clasa a IV- a: „dezvoltarea capacității de exprimare scrisă”

Obiectiv de referință: „să aplice în mod conștient semnele ortografice și de punctuație”.

Activități de învățare: „exerciții de utilizare a cratimei în scrierea ortogramelor și în scrierea cuvintelor care nu încap la sfârșitul rândului”; „exerciții de ortografiere a formelor flexionare ale părților de vorbire folosite în texte redactate”; „exerciții de utilizare a semnelor de punctuație”( Șerdean, 2008, p.18).

Conținuturile învățării sunt mijloace prin care se vizează atingerea obiectivelor cadru și de referință. Ele sunt organizate pe anumite teme sau în concordanță cu obiectivele cadru sau cu clasa. În contextul studierii limbii române unitățile de conținut sunt organizate pe domeniile acestei discipline și pe finalitățile urmărite de fiecare dintre aceste domenii.

Conținuturile elementelor de construcție ale comunicării la clasele a III-a și a IV-a sunt conținuturi cu un nivel accesibil de dificultate. Ele asigura înțelegerea de către elevi și pun bazele elementelor fundamentale ale lingvisticii care formează exprimarea corectă orală și scrisă.

La clasa a III-a se reiau elementele de lexic studiate în clasa a II-a cu exerciții de sinonimie, omonimie, paronimie, cuvinte polisemantice, fară a preciza terminologia.

Noțiuni de fonetică: grupurile de sunete „oa”, ”ua ”uă”, ”ie,” ”ea,” scrierea cu ”mp” și „mb”, scrierea cu î și â, scrierea și pronunțarea cuvintelor cu e (eu, este), scrierea silabelor ce conțin sunetele „oa”, ”ua ”uă”, ”ie,” ”ea,”

Morfologie: Cuvântul- parte de vorbire, substantivul (comun, propriu, număr), adjectivul (acordul adjectivului cu substantivul), pronumele personal, (persoană, număr), pronumele personal de politețe, numeralul (recunoaștere, scriere), verbul (persoană, număr, probleme de ortografie și ortoepie a verbului ” a fi”)

Sintaxă: Cuvântul parte de propoziție, predicatul ( predicatul verbal), propoziția, subiectul (simplu), subiectul exprimat prin substantiv, pronume personal, propoziția (simplă, dezvoltată), părți principale de propoziție, părți secundare de propoziție)

La clasa a IV-a se actualizează lexicul (cuvinte cu acceași formă dar sens diferit), fonetica, morfologia (verbul, timpul, funcția sintactică: predicat verbal), substantivul (genul, funcția sintactică: subiect- parte secundară de propoziție), pronumele (pronumele personal, genul, funcția sintactică de subiect- parte secundară de propoziție), numeralul (funcție sintactică: subiect), adectivul (acordul adjectivului cu substantivul în gen și număr)

Sintaxa propoziției: predicatul verbal, subiectul (simplu și multiplu), părți de vorbire prin care se exprimă subiectul (substantiv, pronume personal), acordul predicatului cu subiectul, atributul- parte secundară de propoziție care determină un substativ, atributul exprimat prin adjectiv), coplementul- parte secundară de propoziție care determină un verb, complementul exprimat prin substantiv, coplementul exprimat prin pronume.

„La clasele a III-a și a IV-a elementele de construcție a comunicării sunt introduse în termeni riguroși din punct de vedere lingvistic, chiar dacă, din rațiuni care țin de dificultățile înțelegerii lor de către școlari, conceptele respective nu cuprind toate notele lor caracteristice, esențiale lor”(Șerdean, 2008, p. 24)

Elementele de construcție a comunicării sunt dispuse concentric ele fiind reluate în clasele mai mari cu un nivel mai ridicat de dificultate și cu completările de rigoare.

1.3. PARTICULARITĂȚI ALE COMUNICĂRII ORALE ȘI SCRISE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Comunicarea este procesul de interacțiune dintre persoane, grupuri. Comunicarea se realizează cu ajutorul cuvintelor, imaginilor, simbolurilor, semnelor. Ea devine „mediatorul” dintre oameni, prin care aceștia își împărtășesc idei, gânduri, sentimente, informații, cunoștințe.

Conceptul de comunicare are o istorie destul de lungă. Numeroase discipline au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește explicarea acestui cuvânt. Cuvântul „comunicare”vine din verbul latinesc „communico,-are”. La originea acestui verb ar sta adjectivul munis,-e, al cărui înțeles era „care își face datoria, îndatoritor, serviabil”. Acest cuvânt are o familie lexicală bogată, din care reținem adjectivele immunis=”scutit de sarcini, communis=”care își împarte sarcinile cu altcineva”, iar mai târziu, în epoca clasică, „ce aparține mai multora sau tuturora”. Acesta din urmă, prin mijlocirea derivatului său communicus poate să explice pe communicare, termen însemnând la început punerea în comun a unor lucruri de indiferent ce natură.

Comunicarea poate fi definită din punct de vedere lingvistic, psihologic, social, psihosocial, filosofic, matematic, pedagogic. Așadar comunicarea are o paletă largă de domenii și definiții. „Comunicarea este procesul prin care o parte numită (emițător) transmite informații (un mesaj) unei alte părți (numită receptor)” (Baron, 1983, p. 313, apud Pâinișoară, 2006, p. 15)

„Comunicarea reprezintă interacțiunea socială prin sistemul de simboluri și mesaje” (George Gerbner, apud Pâinișoară, 2006, p. 16).

„Comunicarea este o funcție socială…, o distribuție a elementelor comportamentului sau un mod de viață alături de existența unui set de reguli… Comunicarea nu este răspunsul însuși, dar este, într-un mod esențial un set de relaționări bazate pe transmiterea unor stimuli (semne) și evocarea răspunsurilor”(C. David Mortensen apud Pâinișoară, 2006, p. 16).

„Comunicarea reprezintă un proces de viață esențial prin care animalele și oamenii generează sisteme, obțin, transformă și folosesc informația pentru a-și duce la bun sfârșit activitățile sau viața” (Brent D. Ruben apud Pâinișoară, 2006, p. 16).

Aceste definiții pun accent mai mult pe valoarea comunicațională a emițătorului, decât pe mesaj sau receptor. Modul cum o anumită informație este obținută, cum capătă o anumită referință, pentru cel ce o transmite, și cum se transformă într-un mesaj, reprezintă un factor important potrivit căreia comunicarea începe în momentul în care se transmite informația.

Potrivit lui Pâinișoară, în lucrarea „Comunicarea eficientă” chiar dacă la o primă vedere definirea comunicării ar părea simplă, „tocmai întinderea vastă a conceptului și cotidianul practicii comunicaționale ridică probleme, delimitările terminologice relevându-se într-un proces destul de complex și laborios. (Pâinișoară, 2006, p. 17)

Componentele comunicării

Elementele comunicării sunt: emițătorul, receptorul, mesajul, decodarea, feedback-ul, canalul de comunicație, contextul comunicării.

Emițătorul poate fi: o persoană, un grup sau o instituție. El are informațiile mai bine organizate, este motivat, are un scop explicit și unul implicit. În procesul educațional rolul emițătorului este deținut de profesor/ învățător. „În ipostaza de emițător cadrul didactic trebuie să aibă un comportament flexibil și adaptat, dezvoltând simultan anumite roluri de receptor, tocmai, fapt aparent paradoxal, pentru a-și îmbunătăți rolurile de emițător” (Pâinișoară, 2006, p. 49). Emițătorul poate avea prestigiu sau credibilitate mai mică sau mai mare, care poate avea un impact mare asupra comunicării.

După John R.P. French și Bertram Raven (apud. Forsyth, 1983, p.175) există cinci baze ale puterii sau influenței:

1) „puterea recompensatoare este constituită de priceperea de a răsplăti. Din punct de vedere didactic, profesorul/învățătorul este „investit cu o astfel de putere în sensul că implicarea, interesul, performanța elevului, docilitatea, supunerea acestuia, în anumite cazuri sunt răsplătite”(Pâinișoară, 2006, p. 49)

2) puterea coercitivă- receptorul se așteaptă să fie răsplătit însă cu o recompensă negativă

3) puterea referențială- receptorul se identifică cu emițătorul;- „o persoană sau un grup de prestigiu constituie un model de referință cu care încearcă să se asocieze sau să se identifice cu alții- care le adoptă atitudinile sau convingerile. Puterea referențială poate juca un rol important la anumite vârste școlare mici, cadrul didactic devenind un emițător cu capacități de transmitere sporite și autentice.” (Pâinișoară, 2006, p. 49)

4) puterea legitimă are la bază înțelegerea dintre cele două părți. O parte are dreptul de a cere de la cealaltă sa fie ascultată (profesor-elev, părinte-copil) Acesta are un cod care este acceptat de ambele părți.

5) puterea expertului În acest caz emițătorul atribuie cunoștințe superioare receptorului (străinul care acceptă informațiile unui localnic, noutățile din ziare). Cadrul didactic are o astfel de putere asupra elevului.

Pentru a comunica ceva, emițătorul are nevoie de informații despre un anumit lucru, ca să poată interpreta acele informații. Autorii arată că informația la care a acces vine din mediul înconjurător (mass-media, cărți, alți oameni) și din mintea noastră (gânduri, sentimente). Astfel cadrul didactic când își proiectează lecția trebuie să țină cont de componentele comunicării educaționale, să elaboreze un sistem integrat prin punerea în legătură a tuturor informațiilor din mediul înconjurător cu ideile, sentimentele lui care fac mai atractivă lecția.

„Receptorul este un grup sau o instituție căruia îi este adresat un mesaj sau intră în posesia lui întâmplător, primește mesajul în mod conștient sau întâmplător” (Pâinișoară, 2006, p. 51). În comunicarea didactică receptorul este elevul, iar formularea mesajului de către emițător trebuie să fie în relație directă cu receptorul. Astfel formularea obiectivelor trebuie să fie clară și concisă. Între obiectivele comunicării și forma lor trebuie să existe complementaritate. Mesajul trebuie să fie accesibil celui care-l recepționează. După tipul de ascultare a mesajului practicat există mai multe feluri de receptori:

„ascultarea pentru aflarea unei informații

ascultarea critică

ascultarea reflexivă

ascultarea pentru divertisment” (Pâinișoară, 2006, p. 52)

În prezent, în școala românească se pune accentul mai mult pe ascultarea pentru aflarea informațiilor și mai putin pe cea critică, reflexivă sau pe divertisment, deși toate patru sunt la fel de importante pentru educație.

„Mesajul presupune un mozaic de informații obiective, judecăți de valoare care privesc informațiile (subiectiv) și judecăți de valoare și trăiri personale în afara acestor informații”(Pâinișoară, 2006, p. 54). În transmiterea mesajelor există factori perturbatori nu numai la nivelul canalului de comunicare, ci și la nivelul partenerilor comunicaționali (emițător și receptor). Mesajele pot fi transmise fără a fi receptate, pot să fie incorect receptate și decodate și invers (anumite mesaje să nu fi fost transmise dar au fost totuși recepționate). De exemplu un învățător poate primi un feedback de la elevii săi prin intermediul limbajului trupului. Astfel acesta își poate da seama dacă elevul este implicat, concentrat sau atent și își poate adapta scenariul didactic în funcție de aceste semnale.

„Decodarea presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operațiunea corespunzătoare codării, la nivelul receptorului” (Pâinișoară, 2006, p. 56). Pentru o decodare corectă, receptorul trebuie să aibă codul corect (un sistem de semne și structuri care să aibă semnificație). Unele mesaje pot avea o singură interpretare, altele pot fi ambigue și au mai multe interpretări (textele lirice, cuvinte polisemantice).

Feedback-ul este o componentă importantă a comunicării. El ne arată cât de bine a fost înțeles mesajul. De Vito precizează că „feedback-ul, în calitatea sa de informație trimisă înapoi la sursă poate fi pozitiv sau negativ, imediat sau întârziat” (De Vito, 1998, p. 8 apud Pâinișoară, 2006, p. 58). Tot acesta spune că, în momentul în care transmitem un mesaj unei alte persoane acest mesaj este auzit și de noi și de cealaltă persoană, deci primim feedback și de la noi înșine.

Canalul de comunicare este calea prin care se permite răspândirea mesajului. El presupune totalitatea posibilităților fizice de comunicare și modul de structurare a comunicărilor într-un spațiu sau într-un colectiv.

Contextul comunicării se referă la cadrul fizic și psihopedagogic în care are loc comunicarea. Acesta poate fi influențat de mai mulți factori:

proximitatea (distanța dintre emițător și receptor)

similaritatea (asemănări, credințe, interese comune)

apartenența la un anumit grup”(Pâinișoară, 2006, p. 65)

Contextul comunicării are trei dimensiuni:

„- fizică (totalitatea elementelor din mediul înconjurător)

– psihosocială (apartenența la un anumit grup, cultura socială)

– temporală (timpul istoric și timpul zilei)” (Pâinișoară, 2006, p. 67)

Formele comunicării

În literatura specialitate sunt enumerate mai multe tipuri de comunicare. Luminița Iacob enumeră 6 criterii:

1. ”După criteriul partenerilor distingem:

a) comunicare intrapersonală

b) comunicare interpersonală

c) comunicare în grup mic

d) comunicare publică

2. După statutul interlocutorilor avem:

a) comunicarea verticală

b) comnicarea orizontală

3. După codul folosit:

a) comunicare verbală

b) comunicare paraverbală

c) comunicare nonverbală

d) comunicare mixtă

4. După finalitatea actului comunicativ:

a) comunicare accidentală

b) comunicare subiectivă

c) comunicare instrumentală” (Cucoș, coord., 2005, p. 225)

„Comunicarea intrapersonală se referă la gânduri, sentimente și la modul în care ne vedem pe noi înșine; suntem în această perspectivă și emițători și receptori ai comunicării. În acest tip de comunicare suntem focalizați pe receptarea, interpretarea, procesarea mesajelor sau semnalelor primite din mediul înconjurător” (Pâinișoară, 2006, p. 76).

Comunicarea interpersonală este comunicarea care se realizează între două persoane. Cei doi parteneri ai comunicării se pot adresa unul altuia într-o formă formală și structurată sau într-o formă informală nestructurată. În acest tip de comunicare lucrăm sau vorbim cu una sau mai multe persoane de la egal la egal.

Comunicarea în grup restrâns se realizează între trei sau mai multe persoane. În acest tip de comunicare partenerii lucrează împreună pentru a ajunge la un acord, pentru a rezolva anumite probleme.

Comunicarea publică este comunicarea cu un auditoriu larg, în relație directă (conferințe, miting) sau indirectă (ziar, TV, internet) cu emițătorul. (Cucoș, coord. Iacob. , p.225).

În cadrul comunicării interpersonale avem comunicarea scrisă, comunicarea verbală, paraverbală.

Comunicarea verbală se realizează doar cu ajutorul cuvintelor. „Informația este codificată și transmisă prin cuvânt și tot ceea ce ține de aceasta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic. (Cucoș coord., Iacob, 2005, p. 226). Este specifică omului și poate fi orală și/sau scrisă, iar canalul utilizat poate fi auditiv și sau vizual.

Comunicarea scrisă este comunicarea prin care emițătorul își construiește mesajul cu ajutorul simbolurilor grafice. Semnele grafice sunt literele. Literele sunt sunetele, iar scrisul fixează comunicarea. Pentru a fi înțeles emițătorul trebuie să știe el însuși ce vrea, să comunice și să aplice regulile de exprimare corectă. Emițătorul trebuie să întrebuințeze corect literele și semnele de ortografie și de punctuație. Receptorul trebuie să cunoască și el semnificația semnelor și felul cum ele se întrebuințează pentru a înțelege mesajul. Pentru a scrie corect trebuie ca orice persoană să știe să folosească literele și semnele de ortografie.

Comunicarea orală se realizează prin dialog sau monolog. "Principalul mijloc al comunicării umane este limba vorbită, atât în sensul priorității istorice, cât și pentru că este forma de comunicare cea mai frecvent utilizată și care oferă modelul pentru alte forme de comunicare" (Mc. Quail, 1999, p. 72, apud Pâinișoară, 2006, p. 85). „Limba are un caracter convențional, se sprijină integral pe acordul implicit și informal al utilizatorilor de a respecta regulile interne ale acesteia privind atât utilizarea, cât și semnificația” (Pâinișoară, 2006, p. 85). Comunicarea orală presupune un mesaj care trebuie să includă interes și motivație pentru ascultător, elemente de feedback, claritate și coerență. Comunicarea orală trebuie să ofere concordanță între mesajul verbal și nonverbal. Comunicarea orală este circulară și permisivă. Permite revenirea asupra unor informații, detalieri care nu au fost prevăzute atunci când s-a formulat mesajul, comunicarea are în centrul său limbajul.

Comunicarea paraverbală este comunicarea prin care ”informația este codificată și transmisă prin elemete prozodice, vocale ce însoțesc cuvântul și vorbirea și au semnificații comunicative aparte” (Cucoș, coord, Iacob, p. 226). Acestea sunt: caracteristicile vocii (date despre vorbitori: tânăr-bătrân, femeie-bărbat, alintat-hotărât, energic-epuizat, particularități de pronunție (date despre locul de proveniență rural-urban, zona geografică, gradul de instrucție), intensitatea rostirii, ritmul și debitul vorbirii, intonația.

Comunicarea nonverbală este comunicarea prin care informația este codificată cu ajutorul unor semne ca: gestică, mimică, postură, mișcare, etc. Astăzi comunicarea nonverbală prezintă un mare interes pentru cercetători privind emoțiile primare înnăscute sau dobândite, imitate.

În cadrul programei de „Limba și literatura română” obiectivele cadru pentru studierea limbii române în învățământul primar sunt exprimarea orală și scrisă.

Exprimarea corectă atât orală cât și scrisă este obiectivul primordial al unui învățător. Fără o exprimare adecvată, unii elevi nu vor putea evolua în viitor. Acei elevi care se exprimă cu ușurință încă de la grădiniță, prezintă garanții sigure pentru reușita în viață. Cei care nu reușesc să participe la actul comunicării, care au o exprimare greoaie, un vocabular redus, nu pot sa-și exprime gândurile, sentimentele în mod liber sunt predispuși insuccesului școlar.

Capacitatea de a comunica este o necesitate în viața socială. Principalul instrument de comunicare între oameni este limba. În secolul al XXI-lea când tehnologia evoluează continuu, când informațiile sunt răspândite atât de ușor și repede, comunicarea este o necesitate vitală.

Stăpânirea unui limbaj adecvat este necesar în orice domeniu de activitate. Acesta presupune contacte, schimburi, înțelegere reciprocă. ”În realizarea acestor schimburi, care merg de la problemele de ordin material, aflate la ordinea zilei, până la dezbateri sau discuții ce se referă la realități dificile și delicate, aceia care mânuiesc finețea limbii cu mai mare ușurință au un avantaj sigur asupra interlocutorilor lor și posibilitatea de a-și pune mai bine în valoare, chiar de a-și impune punctul de vedere.” (Șerdean, 2008, p. 234)

Exprimarea corectă înseamnă de fapt fructificarea cunoștințelor și deprinderilor însușite în școală la toate disciplinele de învățământ și în mod special la studiul limbii române.

Noile programe prevăd situații de comunicare concrete, actuale, referitoare la componentele comunicării dialogate: persoana care transmite informația, persoana care primește informația, informații propriu-zise prin cuvinte, gesturi. De asemenea, pentru formarea mesajului oral există teme care țin de exprimare: cuvântul, propoziția, formulele de început, menținere și încheiere a unui dialog.

Pentru exersarea vorbirii directe există teme preferate ale elevilor („La doctor” „La spectacol”), discuții despre jocuri, jucării, filme pentru copii desene animate, comportare civilizată, mediul înconjurător.

În clasa a III-a și a IV-a la comunicarea orală cerințele sunt mai mari: comunicare prin imagini, prin formularea mesajului, alcătuirea planului simplu de idei al unui text, povestirea orală a unui fragment. La comunicarea scrisă sunt introduse elemente specifice compunerii, elemente de scriere corectă respectând regulile ortografiei române, scrierea imaginativă care pune accentul pe creativitatea elevilor.

Toate acestea scot în relief exersarea actului comunicării atât din punct de vedere al emițătorului cât și a receptorului dar și a dezvoltării spiritului creativ și critic al elevilor.

CAPITOLUL 2.

ASPECTE PSIHOPEDAGOGICE ALE DEZVOLTĂRII LIMBAJULUI LA ȘCOLARUL MIC

2.1. LIMBAJUL ȘI DEZVOLTAREA COPILULUI

Oamenii se deosebesc de celelalte ființe prin faptul că vorbesc și gândesc. „Abilitățile noastre de a gândi și vorbi au reprezentat piatra de temelie pentru civilizația modernă. Generațiile anterioare au găsit soluții la multe dintre probleme și le-au comunicat prin intermediul limbajului” (Havârneanu, 2008, p. 33) La rândul nostru, noi vom rezolva alte probleme și le vom comunica generațiilor viitoare tot prin intermediul limbajului.

„Gândirea se referă la utilizarea percepției, combinațiilor mentale și a reprezentărilor simbolurilor, obiectelor sau conceptelor. Când ne imaginăm ceva, rezolvăm probleme mentale, utilizăm limbajul intern, de fapt, gandim. Manipularea mentală a obiectelor este independentă de acțiunea fizică musculară”( Havârneanu, 2008, p. 33)

După Jean Piaget stadiile de dezvoltare intelectuală la copil sunt:

1) Stadiul senzorio-motor (0-2 ani) În această etapă inteligența copilului este bazată mai mult pe percepție și pe acțiune. Experiențele îi sunt favorizate de stimulii vizuali, auditivi, tactili și motorii.

2) Stadiul preoperațional (2-7/8 ani) Acest stadiu este împărțit în două substadii: etapa preoperațională (2- 4 ani) când copilul utilizează mai multe verbe în vorbire, iar vorbirea lui este egocentrică și etapa intuitivă (4-7 ani), cand copilul nu mai este centrat pe vorbirea egocentrică ci este axat mai mult pe vorbirea socială. Pentru a putea opera mintal copilul are nevoie de lucruri concrete: cuvinte, desene, comportamente, imagine mintală. „Tocmai acest lucru se întâmplă în perioada în care jocul simbolic, desenul și mai ales limbajul apar și se consolidează ca principal material al construcției psihice cognitive” (Iacob L, p. 36). Copilul gândește ceea ce vede.

3) Stadiul operațiilor concrete (7/8-11/12 ani) Copilul ajunge să gândească, că fiecărei acțiuni îi corespunde o acțiune inversă. Operațiile mintale rămân dependente și limitate în sfera materialului concret. De-abia în stadiul următor se poate vorbi de apariția formelor abstracte (concepte).

4) Stadiul operațiilor formale (11/12-15/16 ani) arată un real progres în gândirea copilului. Se desprinde raționamentul concret de cel abstract. Odată cu operarea claselor de obiecte și relațiilor dintre ele apare posibilitatea operațiilor cu operații. Achiziționarea acestora presupune o trecere a gândirii pe planul ipotetico-deductiv, „ceea ce are ca urmare inversarea raportului între planurile gnoseologice. Drumul gândirii de la posibil către real este deschis, realul fiind una dintre variante, dar nu singura (în viziunea lui Piaget, în acest salt cognitiv își are rădăcinile idealismul adolescenței)”(Cosmovici, Iacob, coord., 2005, p. 37)

Limbajul „este rezultatul combinării abilităților cognitive, care include aptitudini intelectuale (utilizarea gramaticii), informație verbală (semnificația cuvintelor) strategii cognitive (oraganizarea unei propoziții pe baza regulilor gramaticale și a semnificașiei cuvintelor), abiliăți motorii (mișcările buzelor și limbii în timpul vorbirii)” (Havârneanu, 2008, p. 38)

Dezvoltarea limbajului

La naștere, copiii nu au limbaj. Pe măsură ce aceștia cresc, se dezvoltă și limbajul. Etapele dezvoltării limbajului sunt asemănătoare la toate popoarele din lume. „La vârsta de 6-7 luni, copiii emit un număr mare de sunete, multe dintre ele vor fi necesare limbajului pe care ei și-l vor forma ulterior. Acest proces se numește expansiune fonetică. Deoarece repertoriul copiilor se dezvoltă ei încep să gângurească” (Havârneanu, 2008, p. 41). Între 9- 14 luni, copiii vor utiliza fonemele spre cei care le vorbesc. În această etapă ei achiziționează viteza și ritmul limbajului. Perfecționarea pronunției unor foneme are nevoie de un feedback. Copiii vor imita fonemele percepute anterior. Copiii nu pot imita propoziții întregi deoarece nu pot asocia cuvintele cu obiecte sau acțiuni. În momentul în care copilul va putea face ascociații ale cuvintelor cu obiecte sau acțiuni concrete, sunetele vor avea un sens iar copilul, va învăța limbajul.

În jurul vârstei de 12- 13 luni copilul pronunță primele cuvinte. Conform lingviștilor, cuvântul „este asocierea unuia sau mai multor sensuri cu un complex sau înveliș sonor susceptibil de o întrebuințare gramaticală în procesul comunicării” (Hristea, coord., p. 8). Pentru copii, cuvintele pot fi orice sunete, și nu au legătură cu ceea ce folosesc adulții pentru cuvinte. În acest stadiu, copilul are în vocabular aproape 30 de cuvinte, după acest stadiu achiziționează 10, 20, 30 cuvinte în câteva săptămâni.

La vârsta de 3 ani copiii construiesc fraze și conversează. Limbajul lor este diferit de cel al adulților. Conform teoriei lui Roger Brown, în însușirea elementelor de construcție a comunicării există mai multe etape (Brown, 1973):

1) Primul stadiu gramatical În această perioadă preponderente sunt frazele scurte, simple (2- 3 cuvinte) care sunt formate dintr-un substantiv, un verb și un adjectiv. În această etapă nu se respectă regulile gramaticale, nu se folosește pluralul, nu se utilizează formele posesive, nu se folosesc verbele auxiliare, nu se conjugă verbele.

2) Al doilea stadiu gramatical Acum copiii folosesc primele flexiuni gramaticale( pluralul, verbele auxiliare, prepozițiile). Copiii învață să pună întrebări și să formuleze fraze negative. Aceste schimbări apar în jurul vârstei de 2-3 ani.

Între limbaj și gândire există o strânsă legătură. Pentru explicarea acestei relații există mai multe teorii. Conform teoriei lui Piaget, limbajul pe care îl folosește un copil mic este o formă externă a procesului de gândire. „Piaget susține că limbajul este gîndire. Când un copil începe să vorbească, vorbirea sa este foarte egocentrică, nefiind folosită în scop social, ci din nevoia copilului de a-și organiza și structura problemele apărute în interacțiunea sa cu mediul. Copilul spune ceea ce crede cu voce tare. El ajunge treptat să-și dea seama că limbajul poate fi utilizat și în scopul comunicării a ceea ce gândește, acest lucru se intâmplă însă numai datorită faptului că limbajul este perceput de copil ca un instrument important pentru rezolvarea de probleme” (Havârneanu, 2008, p. 44)

Conform teoriei lui Vîgotsky, însușirea limbajului la copil are origini sociale, provenind din nevoia copilului de a comunica cu alte persoane. Acesta consideră că limbajul ”se dezvoltă direct din primele interacțiuni sociale pe care copiii le au cu cei din jur. Vigotsky susținea că la copii se manifestă necesitatea puternică de a interacționa cu alte persoane și limbajul se dezvoltă pentru că permite copilului să se angajeze mai eficient în interacțiunea socială” (Havârneanu, 2008, p. 44)

Pe măsură ce limbajul se diversifică și gândirea copilului se dezvoltă. Limbajul devine mai complex, mai nuanțat.

”Dezvoltarea deprinderilor de limbaj se realizează și prin extinderea cunoștințelor despre rădăcinile cuvintelor, a prefixelor, a sufixelor și aplicării unor reguli gramaticale și a limbajului abstract independent de context” (Verza, 2000, p. 153). Pentru a înțelege relațiile dintre cuvinte copilul trebuie să cunoască sintaxa, construcțiile gramaticale pe care le învață în școala primară. Cuvintele și gramatica devin principalele modalități de comunicare ce îi ușurează copilului adaptarea la viața socială.

În perioada școlară mică se dezvoltă toate formele de limbaj. Capacitatea de ascultare care este o parte componentă a limbajului oral contribuie la disciplinarea mintală a copilului și la însușirea celor comunicate. În școală copilul se confruntă adeseori cu diverse situații de a descrie, a-și aminti evenimente neexperimentate încă. Pentru a le putea înțelege, el recurge la imaginație ca să combine, să reconstituie o serie de imagini, să analizeze mintal imaginile concrete pentru a crea unele abstracte. Imaginația reproductivă ajută copilul să ia parte la evenimente necunoscute, să aibă posibilitatea să creeze imagini noi care nu sunt în proximitatea lui imediată. Tot în această perioadă se dezvoltă și imaginația creatoare care este caracterizată prin creșterea capacităților de a transforma și modifica unele date, de a construi altele (cunoscute sau nu), de a crea o lume reală sau ireală.

Achiziția limbajului copiilor de vârstă școlară mică are în vedere volumul vocabularului, particularități ale vorbirii, scris-cititului, limbajul intern. Toate aceste aspecte sunt influențate de felul cum își însușește elevul scris-cititul. Între vârsta de 7- 10 ani, apar transformări majore ale limbajului unui copil de vârstă școlară mică.

„Limbajul constituie unul dintre cele mai accentuate fenomene ce îi diferențiază pe copii la intrarea în școală” (Verza, 2000, p. 152). Mediul familial și capacitatea intelectuală ne arată un anumit nivel al dezvoltării limbajului.

La intrarea în școală, copiii ai căror familii le-au furnizat destule experiențe de învățare, au fost familiarizați cu o bibliotecă și au avut condiții normale de dezvoltare comunică foarte bine și au un vocabular destul de bogat.

Până la intrarea în școală vorbirea elevilor se bazează în primul rând pe imitație, pe structuri preluate de la adulți, din familie, grădiniță și în care sunt implicate norme gramaticale ce domină debitul verbal. De asemenea, în vorbirea celor mici sunt prezente și formele regionale, însă odată cu intrarea în școală li se va dezvolta limba literară. Schaffer arată că există o diferență între limbajul scris și cel vorbit și de aceea este mai greu de însușit scris- cititul: ”Limbajul vorbit este dobîndit în mod natural în cursul interacțiunilor sociale…, scrisul este un proces mult mai planificat: copiii trebuie să reflecteze conștient asupra structurii limbajului pentru a forma propoziții și fraze”(Crețu, 2009, p. 290).

Odată cu învățarea elementelor de construcție a comunicării orale și scrise se însușesc anumite norme gramaticale ceea ce îi va permite elevului să se exprime corect. ” În școală se manifestă cerințe mai subtile privind exprimarea. În afară de dovada nerespectării normelor gramaticale se consideră neavenite expresiile și formulările neclare, neglijente, cele de argou, cele prea familiare, cele lipsite de eleganță” (Verza, Șchiopu, 1997, p. 194).

Elevul de clasa I are probleme privind omisiunea unor litere, înlocuirea unor litere cu altele: „r” cu „l”, „d” cu „t”, „f” cu „v”, „b” cu „p” dezacorduri, omiterea articolului hotărât. Școlarii mari pot avea dificultăți în învățarea/identificarea prefixelor/sufixelor, rădăcinii cuvintelor, în scrierea corectă a cuvintelor, în realizarea de compuneri, în redarea cronologică a evenimentelor însă cu ajutorul cadrului didactic și a numeroase exerciții copiii vor reuși să depășească asemenea probleme.

Dacă la intrarea în clasa I copilul are probleme în ceea ce privește nivelul exprimării, neînțelegerea sensului unor cuvinte, expresii, nu sesizează sensul figurat al cuvintelor, al locuțiunilor, nerecunoașterea termenilor tehnici, stiințifici, face confuzii în ceea ce privește sinonimele, paronimele, omonimele, are obiceiul de a crea cuvinte noi pentru denumiri ale unor noțiuni pe care nu le cunoaște, la sfârșitul clasei a IV-a elevul va fi în stare să-și însușească corect noțiunile de limbă literară.

Vocabularul pasiv al unui elev de clasa a IV-a va conține 1500- 1600 de cuvinte, iar cel total va cuprinde 4000- 4500 de cuvinte, debitul oral va ajunge la 105 cuvinte pe minut, iar debitul verbal scris va ajunge la 4 cuvinte pe minut. (Verza, Șchiopu, 1997, p. 195)

2.2. PARTICULARITĂȚI ALE COPILULUI DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ

Intrarea copilului în școală și terminarea primului ciclu școlar a fost descrisă deseori ca fiind sfârșitul copilăriei. În această perioadă copilul are cele mai importante achiziții ale experiențelor în ceea ce privește adaptabilitatea. Această perioadă școlară prezintă ”caracteristici importante și progrese în dezvoltarea psihică din cauză că procesul învățării se conștientizează ca atare”(Schiopu, Verza, 1997, p. 161).

Învățarea devine principalul obiectiv de activitate datorită modificărilor de dezvoltare psihică. Activitatea școlară va solicita intens psihicul iar copilul va conștientiza rolul atenției și repetiției, își va însuși scris- cititul, calculul matematic. Această perioadă poate fi considerată ca o tranziție între copilăria mică și pubertate, în care cresc momentele de criză ale dezvoltării ce apar ca urmare a schimbărilor și tensiunilor frecvente la nivelul organismului.

Etapa de vârstă 9- 12 ani cuprinde după unii autori (Piaget, Erikson) următoarele stadii:

1) În stadiul dezvoltării psihosociale trăsătura definitorie este: hărnicia vs inferioritatea. Este important să le oferim copiilor o activitate constructivă fără a face comparații între elevii buni și cei mai puțin buni.

2) Stadiul dezvoltării cognitive Apar operațiile concrete ale gîndirii și încep operațiile formale. În clasele a III-a și a IV-a copiii pot lucra cu abstractizări, însă mulți au nevoie de acțiuni concrete pentru a putea face generalizări.

3) Stadiul dezvoltării morale Se face trecerea de la constrângere la cooperare. Se percep regulile ca înțelegeri mutuale, însă „supunerea pentru regulile oficiale se face din respect față de autoritate sau pentru impresionarea celorlalți” (Cosmovici, Iacob, coord., p. 41).

4) Factori generali în atenție: scade entuziasmul pentru învățătură pe măsură ce noutatea se pierde, eforturile pentru învățătură sunt mai mari, se văd diferențele între cei ce învață mai repede și cei ce învață mai încet. Tot în această perioadă se conturează diferențele privind stilurile cognitive. După Kagan, J. există patru stiluri cognitive: „stilul impulsiv, stilul reflexiv, stilul analitic, stilul tematic”.

Copiii cu un stil cognitiv impulsiv au tendința de a conceptualiza mai repede, de a da primul răspuns care le vine în minte, pentru a se evidenția, cei cu stil reflexiv iau în calcul toate posibilitățile și analizează variantele de răspuns și de aceea au nevoie de mai mult timp, cei cu stilul cognitiv analitic conceptualizează toate detaliile iar cei cu stil cognitiv tematic iau în considerare întregul. „Din punctul de vedere al randamentului acestor stiluri cognitive, copiii impulsivi dau rezultate mai bune în sarcini care solicită interpretări globale. Cei reflexivi au performanțe mai mari în sarcini de tip analitic” (Cosmovici, Iacob, coord., p. 46). În ceea ce privește creativitatea școlarilor mici, după vârsta de 8- 9 ani crește capacitatea de a compune, de a crea noi povestiri, de a povesti, de a folosi elemente descriptive literare.

CAPITOLUL 3.

STRATEGII DIDACTICE UTILIZATE ÎN PREDAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCȚIE A COMUNICĂRII

3.1. ASPECTE METODOLOGICE ALE ÎNVĂȚĂRII ELEMENTELOR DE CONSTRUCȚIE A COMUNICĂRII ÎN PERIOADA GRAMATICALĂ

Programa de învățământ are pentru fiecare clasă fundamente teoretice care sunt incluse sub denumirea de elemente de construcție a comunicării și care asigură cu exactitate necesitatea unei exprimări corecte orale și scrise privind pronunția corectă, formarea cuvintelor și a structurilor de limbă, nuanțarea și expresivitatea comunicării specifice limbii române. Elementele de teorie sunt structurate pe cele trei domenii ale lingvisticii: fonetică, vocabular, gramatică în funcție de necesitățile specifice fiecărui segment al învățării, cea mai mare pondere având-o gramatica. Învățarea elementelor de construcție a comunicării la clasele I- IV urmăresc însușirea științifică a exprimării corecte a elevilor în limba română. Este necesar ca elevii să cunoască elementele de construcție a comunicării ce sunt cuprinse în programele școlare, elemente de fonetică, vocabular și gramatică care fac obiectul lingvisticii. „Fonetica studiază sunetele vorbirii, adică ale limbajului articulat, ca facultate specific omenescă” (Hristea, coord, 1984, p. 161). Vocabularul (lexicul) cuprinde totalitatea cuvintelor dintr-o limbă. Gramatica cuprinde sintaxa și morfologia. Morfologia studiază „cuvântul ca unitate gramaticală, adică sub aspectul formei, al modificărilor flexionare ,în cazul cuvintelor variabile, și al conținutului, al valorilor gramaticale exprimate prin diversele forme.”(Ciompec, Hristea, coord., 1984, p.198). „Sintaxa este partea gramaticii care cuprinde regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze”(Avram, Hristea, coord., p. 280).

Studiul gramaticii foneticii, vocabularului are ca scop cultivarea limbajului elevilor, exprimarea ideilor și a sentimentelor cu ajutorul limbii. Deși gramatica utilizează noțiunile abstracte, această ramură are un caracter practic. Aplicarea în practică a cunoștințelor gramaticale acumulate o constituie exprimarea corectă. Deși copiii comunică fără a cunoaște regulile gramaticii, este necesară studierea acesteia pentru logica limbii în comunicare.

Învățarea gramaticii nu înseamnă numai însușirea unor reguli, definiții, ci ea trebuie să aibă și caracter practic. Studiul gramaticii are un rol important în dezvoltarea gândirii logice, deoarece operează cu noțiuni abstracte.

Odată cu studierea gramaticii elevii înțeleg logica limbii, bogăția ei și reușesc să folosească conștient și corect atît în scris cât și în vorbire exprimarea corectă. Studierea gramaticii îi ajută pe elevi să înțeleagă mai bine gândurile celor din jur și să utilizeze limba ca mod de comunicare, de dobândire a unor cunoștințe. În clasele a III-a și a IV-a elevii învață noțiunile de limbă prin reguli și definiții. „În acest scop se face apel și la experiența lingvistică dobândită în etapa oral- practică, prin exerciții de limbă, de exprimare pe care le fac la tot ce ține de aria curriculară ”Limbă și comunicare” în special în lecții destinate acestui scop” (Șerdean, 2008, p. 262).

O notă distinctă în învățarea noțiunilor de limbă o constituie reluarea noțiunilor învățate anterior pe un plan superior. Cunoștințele sunt organizate în programa școlară concentric. Elevii învață să se exprime corect oral și în scris pornind de la elemente ușoare continuând cu cele dificile, astfel în fiecare an introducându-se elemente noi.

Dacă în clasa I elevii încep să construiască propoziții simple, în clasele a III-a și a IV- a vor învăța felul propozițiilor (simple sau dezvoltate) precum și părțile principale ale propozițiilor (subiectul și predicatul în clasa a III-a, atributul și complementul în clasa a IV-a). Fiecare noțiune gramaticală se învață concentric.

Deși folosesc în vorbire cuvinte care denumesc ființe, lucruri , fenomene ale naturii încă din clasa I și consruiesc propoziții cu acestea, de abia în clasa a III- a elevii învață că aceste cuvinte sunt părți de vorbire și se numesc substantive. Chiar dacă ei învață că aceste cuvinte denumesc un singur lucru, fenomen al naturii, o singură ființă, in clasele a III-a și a IV-a vor învăța despre categorii gramaticale ale substantivului (gen, număr, funcție sintactică)

În același fel se reiau toate cunoștințele gramaticale de morfologie sau de sintaxă pe un plan superior. Abstractizarea noțiunilor de limbă nu permite învățarea lor completă din clasele mici deoarece trebuie să se țină cont de particularitățile psihologice și de vârstă ale școlarului mic.

Limba se învață doar dacă este exersată. Cunoștintele pot fi asimilate dor atunci când sunt puse în practica exprimării. „Sistemul concentric de dispunere și învățare a materiei la gramatică are unele cunoștințe practic de ordin metodic. Astfel, în unele cazuri învățarea unor cunoștințe noi se poate asigura pe baza regulilor și a definițiilor gramaticale cunoscute” (Șerdean, 2008, p.263). În practică se poate vorbi despre metoda deductivă, adică se pornește de la general la particular. De exemplu în predarea unei părți de vorbire, (substantivul, la clasa a IV-a) se pornește de la definiția substantivului apoi se vor face exerciții de recunoaștere a substantivelor precizându-se pentru fiecare substantiv ce anume denumește (ființe, lucruri, fenomene ale naturii). Se pot introduce și texte în care părțile de vorbire denumesc stări sufletești, însușiri și acțiuni. Prin corespondență, elevii sunt conduși să observe că aceste părți de vorbire denumesc ceva (stări sufletești, acțiuni, însușiri) însă tot substantive sunt. Se vor face exerciții de recunoaștere a acestora (stări sufletești, acțiuni, însușiri), iar elevii vor fi solicitați să dea exemple. Este important ca elevul să înțeleagă că aceste părți care denumesc ceva sunt substantive.

De exemplu în construcția: „albastrul cerului” „albastru” denumește culoarea (însușirea) cerului și este substantiv, iar „cerul albastru” (cuvântul „albastru” arată o însușire, fiind tot o parte de vorbire).

Exemplu: Andrei scrie. Scrisul lui e frumos. În prima propoziție cuvântul „scrie” arată o acțiune, în a doua propoziție „scrisul” denumește această acțiune și este substantiv.

Lucrând în acest fel cunoștințele de limbă sunt însușite de elev prin efort propriu asigurîndu-le o înțelegere deplină.

Un randament mărit îl au exercițiile gramaticale prin care elevii aplică în practică cunoștințele de limbă. Astfel acestea devin trainice ajutându-i în formarea capacității de a se exprima corect în limba română oral sau scris.

„Însușirea noțiunilor gramaticale de către elevi reprezintă un proces complex. Spre deosebire de noțiunile din alte domenii ale realității noțiunile gramaticale au un specific aparte care determină și anumite particularități ale procesului de formare a lor. Operațiile de gândire care sunt implicate în procesul formării noțiunilor gramaticale (analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea) au și ele note dinstincte” (Șerdean, 2008, p. 270).

Gramatica operează cu cuvintele, care sunt ele însele abstracțiuni, generalizări. De exemplu, cuvintele: casă, pom, masă, denumesc obiecte, au anumite caracteristici, însușiri generale, fiind generalizări. În gramatică aceste cuvinte sunt substantive care denumesc obiecte (gramaticale), își schimbă forma după număr sau caz, pot primi articol enclitic sau proclitic.

”Prin urmare, abstractizarea și generalizarea în gramatică apar ca o treaptă superioară față de abstractizarea și generalizarea cu care se realizează însuși înțelesul cuvintelor. Noțiunile gramaticale reprezintă abstractizări ale altor abstractizări” (Șerdean, 2008, p. 270).

În învățarea unei noțiuni gramaticale se pornește de la materialul concret și anume de la cuvinte, texte nu de la obiecte sau imagini ilustrative, care trimit copilul spre gândirea concretă.

După terminarea achizițiilor fundamentale începe perioada achizițiilor de dezvoltare. După însușirea etapei pregramaticale, începe etapa gramaticală (clasele a III- și a IV-a) și continuă cu clasele (V- VIII) când elevii sunt familiarizați cu elemente teoretice ale părților de vorbire flexibile (substantivul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul) și cu sintaxa (felul propozițiilor, părțile de propoziție, topica, raporturi sintactice).

Conținuturile limbii române privind morfologia au în vedere:

I. Definirea părților de vorbire:

1. Substantivul (nume de ființe, lucruri, fenomene ale naturii)

2. Adjectivul (însușire)

3. Pronumele (înlocuitor al unui substantiv)

4. Numeral (ordine, număr)

5. Verb (acțiune, stare, existență)

II. Felul părților de vorbire:

Substantiv (comune și proprii)

Pronume (personal, personal de politețe)

III. Categorii gramaticale:

1. gen (substantiv, pronume personal, pronume personal de politețe, persoana a III-a, numeral ordinal)

2. număr (substantiv, adjectiv, pronume, verb)

3. persoana (pronume, verb)

4. timp (verb)

IV. Ortografia și ortoepia

scrierea unor substantive cu ”ee”( licee, alee)

verbe ( a fi, a lua, a vrea)

adjective terminate în „iu”(albăstriu, cenușiu, fumuriu)

scrierea cu „ii” și „iii”

V. Funcții sintactice:

– subiect, atribut, complement (substantiv, pronume, numeral), atribut( adjectiv), predicat verbal (verbul)

În perioada gramaticală sintaxa se realizează prin:

definirea propozițiilor

felul propozițiilor (simple/dezvoltate, afirmative/negative, exclamative/ neexclamative, enunțiative/interogative)

părțile de propoziție (principale, secundare)

predicatul verbal

subiectul (subiectul multiplu)

atributul

complementul

topica (locul adjectivului în funcție de substantivul determinat)

raporturile sintactice (acordul predicatului cu subiectul), acordul adjectivului cu substantivul) (Hobjilă, 2006, p. 302-303)

În general în învățarea noțiunilor de limbă se parcurge un demers inductiv.

Vistian Goia prezintă patru etape ale procesului formării noțiunilor de limbă:

1) „faza familiarizării conștiente a elevului cu fenomenul gramatical dat are caracter intuitiv, fixarea unor reprezentări gramaticale realizându-se prin intuirea fenomenului gramatical prin mai multe exemple concrete;

2) faza distingerii planului gramatical de cel logic este o fază analitică, în care „elevii sunt conduși să atribuie o valoare gramaticală nu obiectului semnalat, denumit prin cuvânt, ci cuvântului însuși ca unitate formală a limbii”;

3) faza însușirii regulilor și a definițiilor: apelând la operațiile gândirii (analiză, comparație, clasificare, generalizare, sinteză) se ajunge la „generalizarea și consolidarea fenomenului gramatical”;

4) faza operării superioare cu noțiunile de limbă însușite este faza aplicării cunoștințelor gramaticale dobândite „în exerciții, compuneri în clasă sau acasă”. (Goia, 1999, p. 78)

Pentru a putea defini părțile de vorbire trebuie să ne raportăm la cuvânt. Elevii au însușită încă din clasa I definiția cuvântului (un grup de sunete/litere cu un înțeles). Ei știu că pentru a alcătui propoziții avem nevoie de cuvinte.

Spre exemplificare se va porni de la propozițiile:

Iedul cel mare nu a ascultat capra.

Pe masă fetița găsi o sticluță albastră.

Se va identifica numărul de cuvinte din propoziții. Prima propoziție are șapte cuvinte, cea de-a doua șase cuvinte. Se va scoate fiecare cuvânt din text și se va scrie ce exprimă. Cuvintele (ied, capra, fetiță exprimă ființe), cuvintele (masă, sticluță exprimă lucruri), cuvintele (mare, albastră exprimă însușiri), cuvintele (nu a ascultat, găsi exprimă acțiuni). Fiecare cuvânt își are rolul lui. Putem să-i punem pe elevi să citescă propozițiile fără substantive, verbe (fără terminologie) și ei vor observa că fără acele cuvinte propoziția nu ar avea sens. Putem să modificăm forma verbelor sau a substantivelor și elevii vor observa că, „trebuie să cunoaștem bine aceste cuvinte pentru că fără ele nu ne putem înțelege și trebuie să învățăm cum să le folosim, ca să ne exprimăm corect în limba română” (Molan, 2010, p. 147- 148). Se va ajunge la concluzia că acele cuvinte care exprimă lucruri, ființe, acțiuni, însușiri ale ființelor, lucruri și alte cuvinte (cele de legătură) se numesc părți de vorbire.

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește obiecte (ființe, lucruri, fenomene ale naturii). Substantivele pot fi: comune și proprii. Substantivul are două numere: singular și plural și trei genuri: masculin, feminin și neutru.

În cadrul lecției de limba română, pentru ca elevii să-și însușească această parte de vorbire vom porni de la cât mai multe exemple (propoziții, texte) literare sau nonliterare familiare elevilor. Pentru definiția substantivului am putea apela la un tip de exercițiu care presupune gruparea substantivelor pe trei coloane în funcție de ceea ce denumesc: (ființe, lucruri, fenomene ale naturii): copil, mama, tata, jucării, cărți, dulap, ninsoare, viscol, ploaie, păpușă, etc. Trebuie avută în vedere distincția, că în clasa a IV- a definiția substantivului este prezentată ca „substantivul este partea de vorbire care denumește: ființe, lucruri, fenomene ale naturii, acțiuni, stări sufletești (obiecte) față de clasa a III-a când era prezentat doar ca „partea de vorbire care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii”. Se pot face exerciții de tip pereche, în care elevii să asocieze un verb, un adjectiv cu substantivele formate prin derivare (citește, scrie, dansează, frumos, bun, harnic, vesel, cititul, scrisul, dansul, frumusețe, bunătate, hărnicie, veselie) sau formarea unor substantive din alte părți de vorbire după un model (merge- mersul, plânge – plânsul, urât- urâțenie bogat- bogăție, pleosc- pleoscăitul, trosc- trosnitul, piu- piuitul, rău- răul). ( Hobjilă, 2006, p. 308)

După ce elevii descoperă definiția substantivului se vor efectua diferite exerciții pentru consolidarea substantivului. Exercițiile pot fi de recunoaștere, de substituire, completarea unor enunțuri lacunare cu substantive date. Pentru recunoașterea substantivului putem spune ca acesta se poate număra (o fată- două fete), față de alte cuvinte din limba română care nu se pot număra. „Diferențierea substantivelor comune de cele proprii vizeză opoziția general- particular/individual” (Hobjilă, 2006, p.309). Diferențierea substantivelor comune de cele proprii se poate face prin asocierea unui substantiv comun cu unul propriu, sau prin completarea altor substantive proprii după un anumit model. Un exemplu ar putea fi acesta:

„carte- Cenușăreasa

sat- Valea Satului

familie- Ionescu

apă- Dâmbovița

Nume de familie: Ionescu, Popescu, ………………..

Nume de țări: România, Italia, ………………..

Nume de orașe: Iași, București, Brașov……………..

Nume de ape: Dunărea, Dâmbovița,………………….

Nume de sărbători: Crăciun, Sfântul Ilie,……………..

Nume de scriitori: Alecsandri, Creangă………………..

Pentru diferențierea categoriei gramaticale a genului putem apela la un exemplu care face opoziția dintre feminin/masculin, iar pentru „inanimate”, asociată genului neutru putem apela la următoarele exemple: (televizor, monitor, pix, stilou, penar). Pentru categoria numărului putem apela la jocul didactic „Eu spun una, tu spui multe! Eu spun multe, tu spui una!” cu care elevii sunt familiarizați încă din clasa I.

„Distincția dintre singular- plural trebuie realizată printr-un demers dinspre concret spre abstract cu fixarea ulterioară prin analogie a formei substantivelor defective de singular (icre, pantaloni, Carpați, Alpi, etc) și a celor defective de plural (aur, argint, lapte, omenie, etc)” (Hobjilă, 2006, p. 310).

„Pentru funcțiile sintactice ale substantivelor comune și proprii pot fi abordate doar prin prisma distincției subiect, predicat, atribut, complement prin exerciții de identificare a substantivelor care îndeplinesc anumite funcții sintactice în contexte date” (Hobjilă, 2006, p. 310)

S A

Capra avea trei iezi. Iezii caprei erau neastâmpărați.

O problemă deosebită o ridică scrierea substantivelor cu „ii”, „iii” sau cu „b”, „p” înaintea lui m sau a substantivelor cu consoana dublă n (vezi subcapitolul 3.5).

Pentru ca elevii să nu mai facă confuzii se vor face exerciții diversificate. Este foarte important ca după fiecare categorie gramaticală să urmeze diferite tipuri de exerciții pentru consolidarea faptelor de limbă învățate.

”Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care exprimă o însușire a unui lucru, a unei ființe, a unui fenomen al naturii” (substantiv). Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care-l precede. În învățământul primar cazurile din limba română nu se predau. Pentru descoperirea definiției adjectivului vom porni de la următorul text:

„Trei zile bătuseră vânturi sunătoare de la miazăzi. Băiatul cel mititel al lui Dumitru Onișor ieșise cu șase oi la amurgul proaspăt al primăverii.

Era un copilaș palid și mărunțel și târa pe pământul reavăn niște ciubote grele ale unu frate mai mare”. (Mihail Sadoveanu, „Un om năcăjit”)

După explicarea cuvintelor necunoscute, cu ajutorul elevilor se vor identifica substantivele, iar apoi se va observa că substantivele sunt însoțite de niște cuvinte care exprimă însușiri. Se vor scoate substantivele și adjectivele pe trei coloane.

Elevii vor observa că substantivele care exprimă ființe sunt însoțite de însușirile: mititel, palid, mărunțel, mare, substantivele care exprimă lucruri sunt însoțite de însușirile: proaspăt, reavăn, grele, iar cele care denumesc fenomene ale naturii sunt însoțite de însușirea sunătoare. Deci cuvintele care exprimă însușiri ale substantivelor sunt adjective.

Se va mai scrie încă o dată textul fără adjective iar copiii vor observa că fără acele cuvinte textul nu mai are aceeași frumusețe. Elevii vor descoperi că adjectivul înfrumusețează vorbirea. Pentru recunoașterea adjectivelor se por face „exerciții de asociere a unor persoane reale cu trăsăturile corespunzătoare acestora, (mamă bună, soră veselă, frate obraznic, tată harnic, etc) a unor obiecte cu însușirile lor, (caiet dezordonat, tablă negră, floare roșie, etc) a unor personaje din texte- suport studiate cu trăsături fizice/morale cu opoziția dintre personaje pozitive/negative (prințesă frumoasă, broscoi urât, vulpe șireată, motan isteț, etc), a unor fenomene ale naturii cu însușiri specifice anumitor anotimpuri (soare palid, primăvăratic, supărat, ascuns, strălucitor, vânt tomnatic, etc), exerciții de completare a unor enunțuri lacunare cu adjective potrivite, exerciții de creare a unor adjective prin derivare, compunere, conversiune, (copil-copilăros, aur-aurie, roșu-roșiatic), după diferite modele oferite de cadrul didactic exerciții de substituire a unor elemente marcate de cadrul didactic în contexte date cu diferite cuvinte, expresii sinonime/ antonime, (Hobjilă, 2006, p. 314-315)

„ Pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei era împetit în cozi lungi. O cunună de mărgăritare era așezată pe fruntea ei netedă (M. Eminescu, „Făt Frumos-din Lacrimă”)

Pe prispă torcea o fată urâtă. Haina neagră și scurtă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei argintiu era împetit în cozi scurte. O cunună de mărgăritare era așezată pe fruntea ei zbârcită. (M. Eminescu, „Făt Frumos-din Lacrimă”)

Chiar dacă nu se studiază gradele de comparație ale adjectivelor pot fi realizate diferite exerciții cu elevii fără a le preciza terminologia, deoarece această categorie gramaticală este folosită în comunicarea orală și scrisă.

Alina este mai harnică decât Maria.

Alina este la fel de harnică ca Maria.

Alina este cea mai harnică.

Alina este foarte harnică.

Trebuie avut în vedere și acordul adjectivului cu substantivul și poziționarea acestuia în fața substantivului care vor fi consolidate tot prin exerciții. Aceste exerciții pot fi „exerciții de modificare în care elevii trebuie să adapeze unele cuvinte din context, să modifice forma unor cuvinte în funcție de topică” (Șerdean, 2008, p. 280)

Exemplu: Avea o mantie strălucitor. Pletele lungă îi curgeau pe umeri. Ochii albastru îi sclipeau.

Exemplu: Avea o mantie strălucitoare. Pletele lungi îi curgeau pe umeri. Ochii albaștri îi sclipeau.

Exemplu: copii mici/ micii copiii, părinți dragi/dragii părinți/ nori cenușii/cenușiii nori

„Funcția sintactică a adjectivului valorificat în clasa a IV-a este atributul. Există totuși probleme în identificarea atributului exprimat prin substantiv și a atributului exprimat prin adjectiv care pot fi fixate prin construcții paralele de tipul”: (Hobjilă, 2006, p. 316)

A

Soarele primăvăratic ne zâmbește dintre nori.

adj.

A

Soarele de primăvară ne zâmbește dintre nori.

subst.

Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui nume (substantiv). Pronumele are trei persoane (persoana I, persoana a II-a și persoana a III-a), gen masculin/feminin (persoana a III-a singular/plural) și două numere (singular/plural). În clasele a III-a și a IV-a programa școlară prevede doar studierea pronumelui personal și a pronumelui personal de politețe. Pentru descoperirea definiției vom porni de la un text sau propoziții.

Exemplu: Alin vorbește cu noul său vecin. El este curios în privința lui.

Maria a terminat temele. Ea a ieșit la joacă.

Băieții se află în curtea școlii. Ei joacă fotbal.

Se vor identifica substantivele (Alin, Maria, băieții) iar elevii vor observa că acele substantive pot fi înlocuite cu alte cuvinte care se numesc pronume, deci pronumele este un înlocuitor al ființelor, lucrurilor, fenomenelor naturii, al unui substantiv.

În cazul pronumelui personal și pronumelui personal de politețe trebuie făcută distincția între persoane, raportându-ne la textele studiate în care sunt valorificate dialogurile: Cine este persoana care vorbește? Cu cine vorbește? Despre cine se vorbește în dialog. „Pentru a diferenția pronumele personal de pronumele personal de politețe se vor face exerciții de substituire a unor elemente în contexte date pentru a evita repetarea acelorași forme” (Hobjilă, 2006, p.321)

Doamna Vasilescu era în curtea școlii. Doamna Vasilescu (Dumneaei) își aștepta nepotul. Doamna Vasilescu (Dânsa) era îngrijorată că nu știa unde era nepotul doamnei (ei). Nepotul (Acesta) era pe terenul de fotbal și se juca.

O deosebită atenție trebuie acordată „pronumelor demonstrative de apropiere, depărtare, identitate, diferențiere: acesta, aceea, aceiași, celălalt care pot crea dificultăți în ortografiere, ce pot fi eliminate prin folosirea formelor adjectivale pronominale demonstrative, în asociere cu substantivele determinate (cartea aceasta, acceași carte, cărțile acelea, aceleași cărți, pantofii aceștia, aceeași pantofi, ceilalți pantofi, etc), pronumele interogative, relative mai ales cele precedate de prepoziția pe în enunțuri de tipul: (Al cui este creionul?, A cui este umbrela?, etc), dar și în cadrul ortogramelor: ce-a învățat, ce-au scris, ce-l vei ruga,) reflexive neaccentuate părți componente ale ortogramelor: s-a, s-au, etc” (Hobjilă, 2006, p. 321). Tot în cadrul lecțiilor de consolidare a pronumelui se pot face jocuri, exerciții pentru formele pronominale posesive: al meu, al tău, al său, al nostru, al vostru, al lor, etc), exerciții de modificare a persoanei, numărului, genului, etc

O altă problemă întâlnită la pronume este ortografia formelor accentuate și neaccentuate care vor fi fixate prin exerciții, texte care conțin aceste pronume.

M-a văzut. (pe mine, m-) Văzutu-m-a.

L- a lăudat. (pe el, l-) Lăudatu-l-a.

„Funcțiile sintactice ale pronumelor personale pot fi asociate în condițiile în care elevii întâmpină dificultăți în identificarea acestora cu cele ale substantivului pe care pronumele (cele de persoana a III-a ) le substituie ( penarul lui/ penarul elevului, s-a întâlnit la ei/s-a întâlnit la părinți), iar în cazul formelor neaccentuate ale pronumelor personale propriu-zise cu formele accentuate corespunzătoare chiar dacă acestea nu sunt exprimate în contextul respectiv (te-a deranjat [pe tine], ne-au arătat [nouă]” Hobjilă, 2006, p. 322).

Numeralul este partea de vorbire flexibilă care arată un număr, ordinea obiectelor. Numeralul poate avea valoare adjectivală și atunci se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care-l determină.

Pentru descoperirea definiției vom porni de la următorul exemplu:

Marcel a împlinit zece ani.

Bunica are doisprezece găini.

Al treilea din bancă vorbește.

Cu ajutorul întrebărilor câți?, câte?, al câtelea? vom afla cuvintele sublinate, apoi elevii vor fi întrebați ce exprimă acele cuvinte. Le vom spune că acele cuvinte care exprimă numere sunt tot părți de vorbire și se numesc numerale. De obicei elevii nu au probleme în recunoașterea numeralelor dar se poate apela și la alte discipline (matematică, geografie, istorie) pentru identificarea numeralelor.

O deosebită atenție trebuie acordată scrierii corecte a numeralelor formate din zeci: unsprezece, doisprezece, paisprezece, cincisprezece, șaisprezece optsprezece.

Un alt tip de exercițiu ar putea fi „crearea de numerale pornind de la un numeral cardinal dat (cu exemplificarea tuturor tipurilor de numerale repreabile în comunicarea realizată de vorbitorii limbii române în diferite contexte nu doar a celor studiate în ciclul primar”: trei- al treilea, a treia, întreit, treime, tustrei, câte trei (Hobjilă, 2006, p. 331)

Verbul este partea de vorbire flexibilă care arată o acțiune, o stare, existența. Verbul are trei persoane (persoana I, persoana a II-a și persoana a III-a), trei timpuri (prezent, trecut, viitor) și două numere (singular, plural).

În definirea verbului vom porni de la următorul exemplu:

Tata sapă în grădină.

Matei așteaptă autobuzul.

Maria sare coarda.

Florin stă pe bancă.

Caietele sunt în ghiozdan.

Cu ajutorul întrebării ce face? se vor afla cuvintele- cheie (subliniate pe tablă), apoi se va discuta despre aceste cuvinte ce exprimă ele (acțiuni, stări, existența). Se vor grupa cuvintele pe trei coloane diferite în funcție de ceea ce exprimă: acțiunea, starea, existența obiectelor, ființelor, fenomenelor. Elevii pot da exemple și de alte cuvinte care exprimă acțiuni, stări, existență. Se mai pot scrie încă o dată propozițiile fără verbe iar elevii vor observa că fară aceste cuvinte propozițiile nu au sens, că fără aceste cuvinte nu putem comunica.

Le vom spune elevilor că și aceste cuvinte care exprimă acțiuni, stări, existență sunt parți de vorbire și se numesc verbe.

„Pentru categoria gramaticală a persoanei și opoziția singular/plural fixarea se poate face prin exerciții/jocuri de tipul: „Sărbătoresc/sărbătorești/sărbătorește”, „Cine face acțiunea?, prin modificări ale coordonatelor personale/interpersonale ale contextului comunictiv dat sau creat/construi” (Hobjilă, 2006, p. 326)

Pentru abordarea categoriei gramaticale a timpului putem folosi jocul didactic: Ieri, azi, mâine sau „prin raportare la axa timpului, calendarul sărbătorilor religioase, orarul zilnic”(Hobjilă, 2006, p. 326)

Trebuie să ținem cont și de „aspectul afirmativ/negativ al verbelor reflectat prin asocierea cu propozițiile afirmative/negative”(Hobjilă, 2006, p. 326)

Am vizitat muzeul.

Nu am vizitat muzeul.

„Deoarece predicatul nominal nu se studiază în clasele primare, în cazul verbului acesta poate avea doar funcție sintactică de predicat verbal, fiind exprimat printr-un verb la mod personal, iar funcția de subiect, atribut și complement (concretizată în verbele predicative la modurile nepersonale, nepredicative este mai dificil de recunoscut la elevii de vârstă școlară mică)” (Hobjilă, 2006, p. 326-327)

La fel ca și la celelalte părți de vorbire se vor face exerciții de recunoaștere, de substituire, de modificare a persoanei, numărului, timpului exerciții detaliate în capitolul 4.

Trebuie să menționăm că elevii întâmpină dificultăți în scrierea corectă a verbului „a fi” și „a lua”.

Propoziția este o comunicare spusă sau scrisă. Propozițiile pot fi: simple, dezvoltate, principale, secundare, afirmative, negative, enunțiative, interogative, exclamative.

Pentru descoperirea definiției propoziției putem proceda astfel:

A B

Bunicul miaună.

Mama citește ziarul.

Alin ciripesc

Păsările calcă.

Pisica scrie.

Le cerem copiilor să asocieze cuvintele din prima coloana cu cele din a doua astfel încât să formeze propoziții. Cu ajutorul metodei conversației îi vom întreba câte propoziții au format, (cinci) ce aflăm din aceste propoziții (aflăm câte ceva despre bunic, mama, Alin, pasări, pisica). Le spunem copiilor, că fiecare propoziție analizată comunică ceva, deci propoziția este o comunicare spusă sau scrisă.

Pentru propozițiile interogative, exclamative de un real folos sunt exercițiile ce vizează utilizarea semnelor de punctuație (completarea unor căsuțe cu semne care lipsesc, alcătuirea unor dialoguri, jocuri de rol, exerciții de transformare a vorbirii directe în vorbire indirectă, etc), pentru propozițiile simple/dezvoltate (exerciții de transformare/ dezvoltare a unui mesaj, ideea principală a unui text), pentru propozițiile afirmative/negative putem asocia verbele cu pronume, adjective pronominale, adverbe negative: nimeni, nici unul, niciodată, nicăieri.

Nimeni nu a rămas. Toți au rămas.

Niciodată nu am fost la mare. Am fost toți la mare.

După consolidarea propozițiilor putem trece la părțile de propoziție și vom proceda la fel ca la definiția propoziției, vom porni de la un text sau simple propoziții. Cu ajutorul elevilor vom descoperi că într-o propoziție cuvintele devin părți de propoziție. În exemplul de mai sus în prima propoziție se vorbește despre cuvântul bunicul, iar cuvântul citește ne arată ce face bunicul, aceste cuvinte sunt părți din acea propoziție și celălalt cuvânt este tot parte a aceleiași propoziții, deci sunt părți de propoziție.

Subiectul este partea de propoziție care arată despre cine se vorbește în propoziție. Subiectul poate fi simplu sau multiplu.

În predarea- învățarea subiectului vom parcurge tot demersul inductiv. Vom porni de la exemplele următoare:

S

Maria spală rufe.

S (cine?)

Ea scrie tema.

(cine?) S

Prin parc oamenii se plimbă.

(cine?)

Cu ajutorul întrebărilor aflăm despre cine ne comunică aceste propoziții (despre Maria, ea, oamenii). Le putem cere elevilor să găseasă ei întrebări la care să răspundă cuvintele menționate mai sus. Elevii descoperă că aceste cuvinte despre care ni se comunică ceva se numesc subiecte, răspund la întrebările cine?, ce? sau despre cine este vorba în propoziție? și sunt părți de propoziție. Așa cum se poate observa locul subiectului se schimbă. El poate sta la începutul propoziției, în interior sau la sfârșit. Poate fi exprimat prin diferite părți de vorbire (substantiv propriu, pronume personal, substantiv comun).

Pentru diferențierea subiectului simplu de subiectul multiplu vom proceda la fel ca la predarea subiectului în descoperirea definiției. Elevii vor observa că în prima propoziție subiectul este exprimat printr-un singur cuvânt, iar în cea de-a doua propoziție cele trei cuvinte răspund la întrebarea ce? și au tot rol de subiect.

S.s

Iarba s-a uscat.

(ce?)

S.m

Iarba, florile și frunzele s-au uscat.

(ce?)

Pentru consolidarea subiectului simplu/multiplu se vor face exerciții de identificare, de completare a unor spații lacunare, de analiză gramaticală, etc.

Predicatul este partea de propoziție care arată ce se spune despre subiect. Predicatul poate fi verbal sau nominal.

P

Tata vopsește gardul.

(ce face?) P

Pe crengile copacilor se văd vrăbiuțe.

(ce se spune despre?)

P

În bucătărie mama coace plăcinte.

(ce face?)

P

Bunicul stă pe bancă.

(ce face?)

Se vor identifica verbele, apoi subiectele. Se vor purta discuții despre fiecare subiect ce face tata, mama, bunicul, etc. Elevii vor fi rugați să găsească întrebări potrivite pentru a le răspunde verbele subliniate. Elevii vor afla că verbele sunt părți de propoziție și răspund la întrebările ce face? sau ce se spune despre subiect?, că aceste părți de propoziție se numesc predicate. Pentru a afla predicatul punem întrebarea subiectului. Predicatul poate fi exprimat prin verb. Li se va spune elevilor că predicatul nu se desparte de subiect prin virgulă.

Se va observa că predicatul poate sta oriunde în propoziție. În clasa a IV- a se reiau cunoștințele despre părțile de propoziție iar elevii vor învăța despre predicatul verbal. Pentru consolidarea predicatului se vor face diverse exerciții. (Exemple vezi capitolul 4)

„Acordul dintre subiect și predicat poate fi abordat prin exerciții de completare a unor enunțuri lacunare cu segmentele de cuvinte (desinențe)/cuvinte potrivite, de transformare a unor contexte comunicative (prin modificarea categoriei gramaticale a persoanei, a numărului, a subiectului simplu în subiect multiplu de tip pereche (eventual cu reconstituirea în acceași manieră a unor texte)”. (Hobjilă, 2006, p. 347- 348).

După ce elevii au învățat subiectul și predicatul se va învăța propoziția simplă. După descoperirea definiției elevii observă că propoziția simplă este propoziția formată din subiect și predicat. Elevii ar putea întâmpina greutăți privind propoziția simplă formată din subiect multiplu și predicat. De aceea se vor face diverse exerciții de transformare a unor propoziții dezvoltate în propoziții simple (ideea principală a unui text, mesajul unei scrisori, etc), exerciții de identificare a propozițiilor simple alcătuite din subiect multiplu și predicat, construirea unor astfel de propoziții, schema,etc)

Propoziția dezvoltată poate fi abordată tot prin demers inductiv. Se actualizează noțiunile despre propoziție, felul propozițiilor, se vor da exemple de propoziții simple, interogative, exclamative. Elevii vor observa că unele propoziții nu sunt alcătuite numai din subiect și predicat ci și din alte părți de propoziție.

S P

Băiatul stă.

S A P A A

Băiatul cuminte stă pe banca din parc.

(cine?) (care?) (ce face?) (unde?) (care?)

Copiii vor reține că proproziția dezvoltată este propoziția alcătuită din subiect, predicat și alte părți de propoziție. Pentru diferențierea propozițiilor simple/dezvoltate se vor face exerciții de transformare a propozițiilor simple în propoziții dezvoltate, adăugarea unor cuvinte, alcătuirea unor propoziții după diferite scheme, etc.

Părțile principale de propoziție sunt subiectul și predicatul.

Pentru abordarea părților principale de propoziție vom porni de la următorul exemplu:

S P

Frunzele copacilor îngălbenesc toamna.

Vom identifica predicatul, subiectul și celelalte părți de propoziție. Apoi vom scrie propoziția fără subiect, fără predicat. Elevii vor observa că propoziția nu are sens. Se va scrie propoziția și fără celelalte părți de propoziție, iar elevii își vor da seama că celelalte părți de propoziție pot lipsi, iar propoziția își păstrează înțelesul. Asta înseamnă că subiectul și predicatul sunt cele mai importante dintr-o propoziție, de aceea ele se numesc părți principale de propoziție.

Părțile secundare de propoziție se pot aborda astfel: plecând de la următorul exemplu:

S P

Animalele s-au ascuns.

S p.s P p.s p.s

Animalele sălbatice s-au ascuns în pădurea deasă.

Se află predicatul, subiectul pentru ambele propoziții. Se va observa că s-a transformat o propoziție simplă într-una dezvoltată, iar cea de-a doua propoziție pe lângă cele două părți principale de propoziție mai are și alte părți de propoziție care nu schimbă propoziția însă o îmbogățește, o înfrumusețează. De aici elevii vor reține că celelalte părți de propoziție care stau pe lângă subiect și predicat se numesc părți secundare de propoziție. Se vor face exerciții de completare a unor spații lacunare cu părți secundare de propoziție, exerciții de dezvoltare a unor propoziții pe baza unor întrebări, compuneri gramaticale, alcătuirea unor propoziții după diferite scheme, etc.

Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv. Pentru a ajunge la definiție pornim de la particular la general:

S A P

Caisul parfumat adia lin.

(care?)

S P A A

Vrâncioaia avea feciori frumoși și voinici.

(ce fel de?)

A P S

În zarea albastră se văd pescărușii.

(care?)

S A P

Hainele fetiței s-au murdărit.

(ale cui?)

S A P

Cărțile ei sunt îngrijite.

(ale cui?)

Se vor identifica predicatele, subiectele. Cu ajutorul întrebărilor care?, ce fel de? se vor afla cuvintele: parfumat, frumoși, voinici, albastră, ei. Elevii vor observa că fiecare cuvânt determină un substantiv.

Cuvântul parfumat determină substantivul caisul, cuvintele frumoși, voinici determină substantivul feciori, cuvântul albastră determină substantivul zarea, cuvântul fetiței determină substantivul hainele, cuvântul ei determină substantivul cărțile. Aceste cuvinte care determină substantive se numesc atribute și sunt părți secundare de propoziție. Se pot afla cu ajutorul întrebărilor: care?, ce fel de?, a, al ai, ale cui? Elevii vor observa că atributele pot fi exprimate prin diferite părți de vorbire: adjective (exemplele 1, 2, 3) substantiv (exemplul 4) sau pronume (exemplul 5). Ca și în cazul celorlalte părți de propoziție se vor face exerciții de identificare, de completare a unor spații lacunare cu diferite atribute, de alcătuire a unor propoziții cu atribute exprimate prin diferite părți de vorbire, analiză gramaticală, schema unor propoziții.

Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb, un adverb, o interjecție.

C P S

În ograda bunicilor alerga Haiduc.

S P C (unde?)

Marcel citește lecția.

(ce?)

S C P C

Emil le dădu bomboanele colegilor.

(cui) (ce?)

P C

Merge la mare.

(unde?)

S P C C

Baciul cobora cu turma la vale.

(cu cine?)

(unde)

Se vor identifica predicatele, subiectele, atributele și celelalte cuvinte necunoscute. Cu ajutorul întrebărilor unde?, ce? cu ce? Elevii vor observa că părțile de propoziție ograda, determină verbul alerga lecția determină verbul citește, bomboanele, le determină verbul dădu, mare determină verbul merge, turma, vale determină verbul cobora. Aceste cuvinte se numesc complemente și sunt părți secundare de propoziție. Deci partea secundară de propoziție care determină un verb se numește complement. Pentru a nu exista confuzii li se poate explica copiilor înțelesul cuvântului complementul și complimentul sunt două cuvinte asemănătoare ca formă dar diferite prin înțeles. Complimentul este un cuvânt de laudă, flatare, iar complementul este o parte secundară de propoziție. Complementul răspunde la întrebările: pe cine? ce?, unde?, când? cum? cu ce? Complementul poate fi exprimat prin diferite părți de vorbire (substantiv, pronume)

Ca și în cazul celorlalte părți de propoziție se vor face exerciții de identificare, de completare a unor spații lacunare cu diferite complemente, de alcătuire a unor propoziții cu complemente exprimate prin diferite părți de vorbire, analiză gramaticală, schema unor propoziții, etc.

Utilitatea întrebărilor e de mare ajutor pentru depistarea unor părți de propoziție sau de vorbire, însă nu trebuie să-i forțăm pe elevi cu aceste întrebări. Ei trebuie să înțeleagă definiția atributului (că determină un substantiv, și nu că răspunde la niște întrebări) și a complementului (că determină un verb), să sesizeze legăturile care există între acestea.

„Obișnuirea elevilor cu aplicarea teoriei gramaticale în practica exprimării se realizează treptat, prin exerciții zilnice de limbă”( Șerdean, 2008, p.275).

Elevii trebuie să fie conștienți de fiecare regulă, definiție învățată, de punerea în practică a celor însușite, să justifice prin exerciții tot ceea ce-au învățat.

3.2. METODE ȘI PROCEDEE DE PREDARE A ELEMENTELOR DE CONSTRUCȚIE A COMUNICĂRII LA CLASELE A III-A ȘI A IV-A

Cuvântul metodă provenit din grecescul „methodos” („odos”= cale, drum și „metha”=către, spre) înseamnă „cale, care duce spre…” aflarea adevărului; „cale către…” adevăr, „cale de urmat…” în vederea descoperirii adevărului; un mod de căutare, explorare, a unui fenomen obiectiv în vederea aflării adevărului.” (Cerghit, 2006, p. 18)

Metodele de instruire își au originea în metodele de cercetare, însă între metodele de instruire și cele de cercetare există o diferență deoarece metodele de instruire capătă valoare pedagogică.

Metoda de instruire este o metodă prin care sunt vizate și atinse scopuri și obiective educaționale.

Metodele sunt caracterizate printr-o serie de particularități teoretice și practice. Metodele și procedeele didactice trebuie selectate în funcție de conținuturile abordate, de nivelul de școlaritate și de particularitățile psihice și de vârstă ale elevilor. Constantin Cucoș afirmă că „există o diferență în ceea ce privește metodele didactice și procedeele didactice: metoda de învățământ reprezintă o entitate mai cuprinzătoare în timp ce procedeeul este fie doar o parte alcătuitoare a metodei, fie un element de sprijin, fie un mod concret de valorificare a metodei” (Cucos, 2002, p. 143).

Metodele didactice sunt:

– ”într-un raport de interdependență cu obiectivele avute în vedere în demersul instructiv- educativ în cadrul căreia sunt valorificate;

– evidențiate în diferite etape în procesul învățării și au rolul de a ușura descoperirea, asimilarea noilor cunoștințe, precum și reactualizarea, consolidarea conținuturilor, participarea activă a elevilor în procesul de învățare și dezvoltare a anumitor capacități”(Hobjilă, 2006, p. 51).

Metodele „se caracterizează printr-o coordonată obiectivă (dată de obiective, conținuturi, nivel de școlaritate, context instructiv- educativ) și printr-una subiectivă (determinată cu precădere de particularitățile personalității educatorului, de competența sa didactică, dar și de cei cărora li se adresează aceasta și componentele spațio-temporale relaționale, etc. ale situației de comunicare didactică” (Hobjilă, 2006, p. 52). Ele depind de mijloacele de învățământ și de resursele (materiale, temporale, umane) pe care le are cadrul didactic într-un anumit context.

Metodele didactice au diferite funcții: „cognitivă, formativ- educativă, motivațională, instrumentală, normativă” (Cerghit, 2006, p. 24). Vom prezenta succint trăsăturile specifice fiecărei funcții menționate.

Funcția cognitivă Metoda devine o cale prin care elevul cercetează, descoperă noi cunoștințe, iar profesorul îl plasează pe acesta într-o situație de învățare dirijată prin care elevul poate ajunge la descoperirea adevărului și punerea în practică a celor învățate. Metoda vine „să trasforme posibilitatea în realitate, să traducă în fapt de învățare (cunoaștere) o acțiune proiectată de profesor în plan mental, conform unei strategii didactice, să convertească în bunuri și experiențe personale pentru elevi, anumite obiective și conținuturi determinate, fie ele de ordin cognitiv, afectiv sau psihomotor” (Cerghit, 2006, p. 24- 25)

Funcția formativ- educativă Elevilor li se formează deprinderi intelectuale ale structurii cognitive, aptitudini, capacități, comportamente, anumite calități, sentimente, trăsături de caracter. Cu ajutorul metodelor nu se transmit numai cunoștințe ci se modelează caractere.

Funcția motivațională Activitatea de învățare trebuie să fie atractivă pentru elevi. Cu cât este mai incitantă activitatea de învățare cu atât îl face mai curios pe elev, acesta își dorește să manifeste mai mult interes față de învățătură, de pasiunile lui, iar metoda capătă un caracter motivațional pentru evidențierea elevului.

Funcția instrumentală Metoda își atinge obiectivele vizate și cadrul didactic ajunge acolo unde a dorit, să obțină transformările necesare.

Funcția normativă, de optimizare a acțiunii Metoda trebuie să fie optimă în organizare, cu ajutorul acesteia să se prevină eșecul școlar: Optimizarea activității didactice corespunde, așadar cu necesitate și unei căutări sau elaborări metodologice, ca intervenție decisivă în organizarea rațională a procedeeelor (operațiilor) și mijloacelor didactice solicitate într-o situație dată, în raționalizarea – sudarea intimă – a raporturilor vitale profesori- elevi ce dă sens întregii activități didactice” (Cerghit, 2006, p. 26)

„Metodele de instruire pot fi: de comunicare, de explorare, de acțiune, de raționalizare

I. Metodele de comunicare pot fi:

1. orale

expozitive: narațiunea, descrierea, explicația, prelegerea, instructajul;

interactive: conversația, discuția colectivă, problematizarea, asaltul de idei, sinectica, etc

2. scrise (lectura explicativă, lucrul cu manualul)

3. oral- vizuale: instruirea asistată de calculator: tv, radio, cd, softurile educaționale, instruire audio-video

II. Metodele de explorare pot fi:

1. directe- observația organizată, experimentul, studiul de caz, ancheta

2. indirecte ( demonstrative)- demonstrația, modelarea

III. Metodele de acțiune pot fi :

1. reală (exerciții, lucrări practice, aplicații tehnice, elaborarea de proiecte, portofolii, ativități creative,

2. simulată (fictivă): jocurile de rol, învățarea prin simulare

IV. Metodele de raționalizare pot fi:

1. metode algoritmice, instruirea programată, instruirea asistată de calculator, învățarea electronică,etc” (Cerghit, 2006, p. 114).

În cadrul orelor de Limba română metodele didactice care pot fi folosite cu precădere în predarea, consolidarea, sistematizarea și evaluarea elementelor de construcție a comunicării sunt: conversația, algoritmizarea, analiza lingvistică, problematizarea, demonstrația, exercițiul, modelarea simbolică, jocul didactic iar ca procedee didactice: ciorchinele, cadranele, Știu Vreau Să Știu Am învățat.

”Conversația este metoda de învățământ constând din valorificarea didactică a întrebărilor și răspunsurilor” (Cucoș, coord., 2005, p. 148). Această metodă este o metodă verbală. Conversația poate fi euristică (socratică) și catehetică (examinatoare).

Conversația euristică „se prezintă sub forma unor serii legate de întrebări și răspunsuri, la finele cărora să rezulte, ca o concluzie, adevărul sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învățării” (Cucoș, coord., 2005, p. 148).

Conversația euristică este folosită la transmiterea de noi cunoștințe, la lecțiile de formare a unor priceperi și deprinderi, recapitulare și sistematizare, în orice moment al lecției. Prin această metodă elevul răspunde la întrebări, poate formula altele, își poate clarifica anumite nelămuriri. Conversația se poate realiza între învățător- elev, dar și între elev- elev.

Conversația catehetică (examinatoare) este conversația care ”are ca funcție principală constatarea nivelului la care se află cunoștințele elevului la un moment dat”(Cocoș, coord., 2005, p. 149). Aceasta contribuie la dezvoltarea memoriei elevilor și îi pune pe elevi să reproducă anumite informații, definiții, date, nume, etc. Pentru ca această metodă să se desfășoare corect trebuie să ținem cont de anumite aspecte:

întrebările să fie formulate clar și precis să urmeze o ordine logică;

întrebările vor fi formulate pentru întrega clasă, iar elevii vor avea timpul necesar pentru a se gândi și pentru a putea răspunde;

întrebările vor viza cunoștințele învățate;

întrebările vor avea un grad de dificultate specific particularităților de vârstă ale elevilor;

răspunsurile elevilor trebuie să fie exprimate clar, concis corecte gramatical;

răspunsurile elevilor să fie date în timpul alocat;

corectările, adăugirile, observațiile se vor face după ce elevul a terminat de formulat răspunsul.

”răspunsurile elevilor să evite formulările fragmentare, sacadate, eventual însoțite de elemente care parazitează și urâțesc vorbirea (de pildă, precedarea răspunsului de ”ăă”, ”îî”)”(Cucoș, coord, 2005, p. 150)

Calitatea conversației depinde foarte mult de talentul și tactul pedagogic al învățătorului, de felul cum formulează acesta întrebările de modul cum sunt ele înlănțuite și de răspunsurile elevilor.

”Întrebările formulate de profesor trebuie să se bazeze pe fapte de limbă, să facă trecerea de la faptele de limbă la achiziții teoretice, de la achizițiile teoretice la comunicarea curentă, la formularea concluziilor și apoi la ilustrarea achiziției teoretice prin exemple noi, să contribuie la formarea gândirii autonome a elevilor” (Norel, 2010, p. 86).

În cadrul conversației există mai multe tipuri de întrebări:

întrebări reproductive – fac apel la memorie, pentru redarea unor cunoștințe

(conversația catehetică): Ce este substantivul?, Ce ați avut de învățat?, Care este partea de vorbire care arată însușiri ale ființelor, ale fenomenelor naturii, lucrurilor?, Câte persoane are verbul?, Când scriem cu majusculă?, Unde?;

întrebări productive- orientează activitatea gândirii către operații superioare,

urmărind asocierea informațiilor cu raporturi de tip cauză efect: De ce cuvântul măr este substantiv comun?, Cum se scriu substantivele proprii?, Din ce cauză?;

întrebări divergente – solicită gândirea; pentru o problemă dată se pot genera mai multe soluții inedite; (Substantivul floare poate avea funcție sintactică de atribut? Dar de subiect? )

întrebări convergente – sunt solicitate procese ca analiza, sinteza, comparația, asociația de idei;

întrebări deschise – solicită atenția și gândirea; lasă elevilor o mai mare libertate de căutare, cercetare, de formulare a răspunsurilor sau a soluțiilor posibile;

întrebări închise – solicită răspunsuri de tip Da/ Nu/ Nu știu;

întrebări semiînchise – se alege o singură variantă de răspuns din mai multe serii. (Hobjilă, 2006, p. 62- 64)

În cadrul lecțiilor de limbă română conversația poate fi utilizată pentru a descoperi categoriile gramaticale făcând distincția dintre gen, număr (substantiv/adjectiv), distincția dintre persoane (pronume/verb), felul propozițiilor (principale/secundare), părțile de propoziție (subiect/predicat/atribut/complement).

În orele de limbă română la clasa a III-a la recapitularea și sistematizarea substantivului am utilizat această metodă combinată cu procedeul didactic ciorchinele astfel:

1. Ce denumește substantivul?

2. De câte feluri sunt substantivele?

3. Câte numere au substantivele?

Cu ajutorul acestei metode elevii își formează o exprimare corectă, fluentă care le va permite să se descurce în diferite situații de comunicare atât în mediul școlar cât și în afara lui.

Algoritmizarea este un procedeu care constă dintr-o succesiune de raționamente ce presupune prototipuri în scheme rigide de gândire și acțiune folosite ca mijloace pentru rezolvarea unor sarcini mai complexe (Ungureanu, 2003, p. 255). Elevii rezolvă cu ajutorul unui algoritm sarcinile date. ”Algoritmul stabilește un șir finit de operații elementare ce se înlănțuie într-o ordine constantă” (Ungureanu, 2003, p. 255). Această metodă creează anumite automatisme în ceea ce privește rezolvarea unor sarcini de lucru. Pentru reușita acestei metode, învățătorul trebuie să aleagă algoritmii corecți pentru eficientizarea activității de învățare.

În activitatea de învățare ”se însușesc o serie de reguli, definiții, scheme care au la bază diferite tipuri de algoritmi: de identificare, de recunoaștere, de caracterizare, de lucru, de redactare, de control” (Ungureanu, 2003, p. 255).

Pentru însușirea elementelor de construcție a comunicării algoritmul de analiză morfo-sintactică pentru părțile de vorbire este următoarea:

substantivul= fel, gen, număr, funcție sintactică;

adjectivul= gen, număr, funcție sintactică;

pronumele= fel, persoană, număr, gen (persoana a III-a singular/plural), funcție sintactică;

numeralul= fel, gen, număr, funcție sintactică

verbul= timp, persoană, număr, funcție sintactică

Pentru identificarea părților de propoziție algoritmul este următorul:

recunoașterea părților de propoziție principale (predicatul/subiectul) și sublinierea acestora;

identificarea părților secundare de propoziție (atribut/ complement);

realizarea schemei propozițiilor.

În procesul instructiv- educativ învățarea algoritmilor nu este posibilă fără împletirea teoriei cu practica. Exersarea acestora prin diferite exerciții ajută elevul la „cunoașterea, stăpânirea și îndeplinirea algoritmului” (Ungureanu, 2003, p. 255).

„Analiza lingvistică este o metodă didactică specifică limbii române ce vizează înțelegerea funcționării sistemului limbii și identificarea particularităților fiecărui nivel al acestuia în vederea generalizării normelor limbii române literare” (Hobjilă, 2006, p. 82). Analiza lingvistică este folosită în însușirea unor fapte de limbă definiții, reguli, norme gramaticale asigurând valorificarea în vorbirea de zi cu zi. „Analiza gramaticală este asociată cu algoritmizarea și presupune identificarea particularității de ordin morfologic și sintactic a componentelor unui mesaj” (Hobjilă, 2006, p. 84).

Constantin Parfene în „Metodica studierii limbii și literaturii române” (1999, p. 28) clasifică analiza gramaticală în funcție de nivelurile limbii astfel: analiza fonetică utilizată la clasa I, analiza lexicală folosită în studierea vocabularului, în decodarea textelor, analiza morfologică, analiza sintactică și analiza ortografică folosită în scrierea corectă a faptelor de limbă. În studierea elementelor de construcție a comunicării vom folosi analiza gramaticală și analiza sintactică.

Pentru analiza morfologică în clasele a III-a și a IV-a elevii vor identifica părțile de vorbire studiate (substantiv, adjectiv, pronume, numeral, verb), vor indica categoriile gramaticale ale acesora (gen, număr, persoană, timp), funcțiile sintactice.

Pentru analiza sintactică elevii vor fi îndrumați să identifice mai întâi părțile principale de propoziție (subiectul, subiectul multiplu, predicatul verbal) și apoi pe cele secundare de propoziție (atributul, complementul).

Este recomandat ca în cazul analizei gramaticale să alegem texte potrivite specifice particularităților psihoindividuale ale elevilor, „texte care să nu conțină situații discutabile, dificil de analizat în cazul claselor mici” (Norel, 2010, p. 87).

Problematizarea este „o metodă didactică ce constă din punerea elevului a unor dificultăți create în mod deliberat, în depășirea cărora, prin efort propriu, elevul învață ceva nou” (Cucoș, coord., 2005, p. 159). „Esența metodei constă în: crearea situațiilor problemă, acțiunea de rezolvare, rezolvarea propriu- zisă” (Ungureanu, 2003, p. 248)

Această metodă își găsește utilizarea în toate secvențele lecției, prin care elevul pus în fața situațiilor problemă găsește singur soluțiile, dobândind cunoștințe și experiențe noi, consolidându-și priceperile și deprinderile. Învățătorul nu-i va da elevului soluțiile la probleme, ci îl va pune pe el să caute, să cerceteze să descopere noile adevăruri. Problematizarea presupune situațiile:

„când elevul este pus în fața unei contradicții între formă și conținut și trebuie să găsească singur calea spre adevăr;

când apare un dezacord între experiența sa cognitivă și situațiile pe care trebuie să le rezolve;

când elevul trebuie să selecteze dintre cunoștințele sale pe acelea care-i sunt necesare pentru a rezolva situația, problema;

când elevul trebuie să aplice cunoștințele vechi în condiții noi;

când elevul este pus în situația de a sintetiza cunoțtințele într-o formă proprie și de maximă eficiență pentru sine” (Ungureanu, 2003, p. 248).

Problematizarea dezvoltă gîndirea, imaginația îi face pe elevi să devină inventivi în găsirea soluțiilor sau ideilor. Căutând să rezlove situația, problema, elevii se vor mobiliza, își vor pune în joc capacitățile intelectuale, ingeniozitatea și capacitatea de a lucra singuri sau în echipă. Totuși, trebuie să ținem cont de dificultatea situațiilor problemă care trebuie să fie în funcție de cunoștințele asimilate pentru a nu-i demoraliza în îndeplinirea sarcinii. Dacă situațiile- problemă sunt prea facile, elevul ar deveni dezinteresant și plictisit, iar metoda nu ar mai avea efectul scontat. Problematizarea are și caracter motivațional deoarece elevii, dorind să-și demonstreze aptitudinile vor încerca să obțină rezultate cât mai bune.

La clasa a III-a, în predarea verbului, am utilizat problematizarea astfel: am selectat un fragment din textul „Ce mai faci bunico?”, de Mircea Sântimbreanu și le-am cerut elevilor să identifice cuvintele care exprimă acțiuni, stări, existența. Apoi am grupat cuvintele pe trei coloane și am ajuns astfel la definiția verbului.

Demonstrația este „o metodă de predare-învățare, în cadrul căreia mesajul de transmis către elev se cuprinde într-un obiect concret, o acțiune concretă sau substitutelelor lor” (Cucoș, coord., 2005, p. 151). Demonstrația este în strânsă legătură cu metoda algoritmizării a conversației și a exercițiului. În lecțiile de limba română demonstrația se poate utiliza în predarea, consolidarea, sistematizarea lecțiilor. Demonstrația poate fi realizată de către cadrul didactic sau sub îndrumarea acestuia de către un elev.

Demonstrația poate fi: exemplificativă (se folosește la clasificarea părților de vorbire/propoziție, la categoriile gramaticale), figurativă (folosită la schema unor propoziții, la analiza morfo- sintactică sau sintactico- morfologică), demonstrarea propriu- zisă („care arată modul în care se transformă o propoziție simplă într-una dezvoltată și invers poate fi relaționată cu realizarea/construirea de propoziții simple, dezvoltate cu un subiect dat)”(Hobjilă, 2006, p. 113).

Exercițiul „este executarea repetată și conștientă a unui model dat de acțiune sau a îmbunătățirii unei performanțe” (Cocoș, coord., 2005, p. 155). În literatura de specialitate exercițiile au fost clasificate astfel: „după funcționalitatea exercițiilor: (introductive, de bază, de consolidare, opertorii, structurale, evaluatorii, ameliorative), după tipul de comunicare valorificat (exerciții verbale orale/scrise, nonverbale, paraverbale, mixte), după complexitatea operațiilor implicate în valorificarea metodei (simple, complexe, după modul de organizare a activității (individuale, de grup, colective/frontale, mixte, după gradul de participare a cadrului didactic și a elevului (dirijate, semidirijate, autodirijate), după componenta din cadrul disciplinei avută în vedere (exerciții asociate limbii române- exerciții fonetice/fonologice, exerciții lexicale/semantice, exerciții gramaticale- morfologice/sintactice),exerciții asociate literaturii române”(Hobjilă, 2006, p. 66-69)

Pentru eficiența acestei metode exercițiile trebuie să îndeplinească anumite cerințe:

exercițiile să fie formulate clar și precis;

sarcinile exercițiilor trebuie să urmărească obiectivele lecției;

demonstrarea unui exercițiu de către învățător sau un alt elev;

gradul exercițiilor să fie de la simplu la complex;

rezolvarea exercițiului și verificarea, corectarea/autocorectarea exercițiului pentru confirmarea/infirmarea rezultatului

precizarea timpului de lucru și cantitatea exercițiilor să îndeplinească caracteristicile psihoindividuale ale elevilor;

varietate și diversificare a exercițiilor pentru a evita rutina și plictiseala.

În cadrul orelor de limba română, pentru consolidarea și sistematizarea elementelor de construcție a comunicării se pot face diferite tipuri de exerciții. După Crăciun, p. 115- 119 și Hobjilă, p. 69- 80 acestea pot fi:

– ”exerciții de recunoaștere care pot fi scrise sau orale În aceste exerciții pot fi utilizate diferite semne convenționale: linii drepte, curbe, punctate, diferite culori

– exerciții de substituire care marchează modificări la nivelul diferitelor categorii gramaticale ale părților de vorbire studiate (trecerea substantivelor de la numărul singular la numărul plural și invers, a adjectivelor de la genul masculin la feminin și invers, a verbelor/ pronumelor de la persoana I la persoana a II-a, etc la persoana a III-a singular/plural.

– exerciții de grupare a cuvintelor în funcție de caracteristicile lor la nivel gramatical (gruparea substantivelor după felul lor, gruparea pronumelor/verbelor în funcție de persoană, gruparea substantivelor/adjectivelor în funcție de gen și număr, gruparea verbelor în funcție de timp).

– exerciții de completare a unor spații lacunare cu părțile de vorbire indicate de cadrul didactic;

– exerciții de construire de enunțuri după scheme date: subiect + predicat, predicat + subiect + atribut + complement, subiect simplu exprimat prin pronume personal + predicat verbal exprimat prin verb + complement exprimat prin substantiv propriu.

– compunerile gramaticale

Compunerile gramaticale sunt exerciții cu caracter creator. Acestea sunt folosite numai după ce elevii și-au însușit anumite aspecte lingvistice pentru a putea construi un text.

”Compunerile gramaticale reprezintă cadrul cel mai eficient de aplicare în practică a cunoștințelor teoretice însușite la orele de gramatică, deoarece și acestea constituie baza unei exprimări corecte, nuanțate, expresive (…). Compunerile gramaticale ca formă superioară a exercițiilor gramaticale, se concretizează printr-un grad mai mare de participare activă, conștientă și creatoare a elevilor” ( Molan, Peneș, p. 118 apud. Crăciun, 2002, p.119).

Compunerile gramaticale por fi: ”orientate tematic în cadrul cărora se indică tema și noțiunile gramaticale ilustrate și compuneri gramaticale pe bază de material lingvistic dat, un fel de compunere asemănătoare celei cu cuvinte date”

Compunerile gramaticale ajută la formarea, consolidarea deprinderilor de a redacta un text ținînd cont și de etapele compunerii (introducere, cuprins, incheiere), dar și fixarea unor noțiuni de limbă.

Exemplificarea tipurilor de exerciții enumerate mai sus va fi detaliată în capitolul al patrulea al acestei lucrări.

”Modelarea simbolică este o metodă didactică bazată pe procesul substituirii, prin convenție a unor elemente din cadrul demersului instructiv-educativ cu simboluri în vederea unor elemente din cadrul unui sistem teoretic și a relațiilor dintre acestea” (Hobjilă, 2006, p. 108).

Modelarea simbolică este folosită în mod special împreună cu exercițiul sub formă de scheme: pentru a reda:

schema unei propoziții simple/dezvoltate: S + P; S + P + A + C;

schema unei propoziții simple pentru a arăta acordul dintre subiect și predicat

S P;

„schema unei propoziții dezvoltate cu precizarea părților de vorbire corespunzătoare părților de propoziție și a raporturilor stabilite între părțile de propoziție”

P S

v. s.c

C

s.c

substituirea unor diferite părți de vorbire cu diferite simboluri geometrice: (substantivele cu pătrate, adjectivele cu cercuri, verbele cu triunghiuri, pronumele cu romburi, numeralul printr-un dreptunghi)” (Hobjilă, 2006, p. 109).

Jocul este o activitate necesară dezvoltării psihice și fizice a copilului. Jocul apare de la cea mai fragedă vârstă.

„De-a lungul timpului jocul a fost perceput ca:

acțiune proprie copiilor care exprimă zicala „a face copilării” (la greci)

bucurie, veselie (la romani);

haz, glumă (la evrei);

mișcare ușoară, lină care provoacă satisfacția (la nemți);

amuzament (la ruși)”( Molan, 2010, p. 203)

Noțiunea de joc cuprinde o paletă foarte largă, de la jocul copiilor, la jocul de rol și până la jocul actoricesc.

Jocul didactic este o metodă activ-participativă ce valorifică, sub forma ludicului (concretizată într-o anumită structură, guvernată de anumite reguli, corespunzătoare anumitor finalități, capacitatea elevilor de a se implica în propria instruire/formare, în procesul de descoperire de noi cunoștințe, dar și de (re)actualizare, (re)sistematizare, evaluare a celor asimilate” (Hobjilă, 2006, p. 120).

Diferența dintre un simplu joc („De-a v-ați ascunselea”, „Șotronul”, „Nouă pietre”) și un joc didactic constă în faptul că jocul didactic are reguli, scopuri și obiective didactice care urmăresc formarea și educarea copiilor. De obicei jocurile didactice sunt conduse de către un profesor. Prin joc copilul asimilează mai ușor cunoștințele, participă mai activ la sarcinile de învățare, i se dezvoltă spiritul de echipă și concurență, se relaxează și este satisfăcut atunci când câștigă. Jocul antrenează toate procesele psihice: atenția, memoria, gândirea, limbajul. Prin joc se dezvoltă imaginația, creativitatea.

În literatura de specialitate jocurile au fost clasificate în mai multe feluri:

„După obiectivele prioritare: (jocuri senzoriale, auditive, vizuale, motorii, tactile,

jocuri de observare a mediului natural, social, jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;

După conținutul instruirii: jocuri matematice, jocuri literare/lingvistice, jocuri

muzicale, jocuri tehnologice- de aplicații/de construcții/tehnice,jocuri sportive;

După forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale, jocuri ghicitori, jocuri de cuvinte încrucișate;

După resursele folosite: (jocuri cu materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de

întrebări, jocuri pe bază de fișe individuale, jocuri pe calculator;

După regulile instituite: (jocuri cu reguli tradiționale, jocuri cu reguli inventate,

jocuri spontane;

După capacitățile stimulative: jocuri de mișcare, jocuri de observație, jocuri de

gândire, jocuri de numerație, jocuri de imaginație, jocuri de limbaj, jocuri de creație” (Molan, 2010, p. 207- 208).

În cadrul ariei curriculare ”Limbă și comunicare” există următoarele jocuri:

„jocuri lingvistice;

jocuri fonetice/fonologice: ”Unde se găsește sunetul?”, ”Jocul silabelor”, ”Cum a

rostit?”

jocuri lexicale/semantice: ”Cuvinte jucăușe”, ”Cuvinte cu mai multe înțelesuri”,

”Mărește… Micșorează…”/ ”Alintă…”

jocuri morfologice: „Eu spun una, tu spui multe!”, „Eu spun multe, tu spui una!”,

„Fă din două una!”, „Ființă sau lucru?”, „Fuga numerelor”, ”„Roata vremii”, „Vine/a venit/va veni”, „Când ai făcut/faci/vei face?”, „Ieri/azi/mâine”,

jocuri sintactice: „Spune mai departe”, „Povestea/Povestirea din prelungiri,

„Săgețile lui Făt- Frumos”, „Săculețul cu cuvintele de legătură”, „Jocul proverbelor”

jocuri stilistice: „Evantaiul fermecat”

jocuri didactice asociate subdomeniului literaturii române și literaturii pentru copii: „Recunoașteți personajul/opera literară”, „Personajul intrus”, „Întâmplrea rătăcită”

jocuri didactice literare asociate subdomeniului comunicare scrisă și sau orală

„Jocul de rol”, „Micii jurnaliști”, „Știu răspunsul!”, „Care era întrebarea?”(Hobjilă, 2006, p. 123- 124).”

Jocul didactic trebuie să fie bine ales și să se desfășoare în condiții corespunzătoare. În alegerea unui joc trebuie să ținem cont de: particularitățile de vârstă ale elevilor, de scopurile și obiectivele conținuturilor abordate, de resursele materiale, spațiale, temporale, Abordarea conținuturilor prin joc să fie în concordanță cu ceea ce cunosc copiii.

Etapele de organizare a unui joc sunt:

introducerea jocului în lecție/secvența lecției,

anunțarea titlului jocului;

explicarea regulilor jocului

desfășurarea jocului;

evaluarea jocului.

Un joc deosebit de atractiv și plăcut de elevii mei este jocul: „Ce încape într-o valiză?” Acest joc poate fi jucat în lecțiile de consolidare, sistematizare a substantivului, a adjectivului și a numeralului. Jocul se desfășoară astfel: elevii sunt așezați în fața clasei în cerc. Primul elev sau învățătorul va spune o literă, iar copiii vor trebui să dea cât mai multe exemple de substantive care încep cu litera respectivă și încap într-o valiză. De exemplu pentru litera p: pantof, papuci, pijamale, perie, etc. Iese afară din joc primul copil care epuizează substantivele cu acea literă. Un alt copil rostește o altă literă și încep iar să dea exemple de substantive până ce rămâne doar un elev.

O altă variantă a acestui joc poate fi „Propoziția elastică” (Vodă, p. 13 apud Enache, Munteanu, 1998, p. 65). Modul de aranjare este același, un elev sau învățătorul alcătuiește o propoziție simplă, iar următorul elev va trebui să adauge un cuvânt pentru a forma o propoziție dezvoltată. Al doilea elev va trebui să rețină întocmai propoziția și să mai adauge un cuvânt. De exemplu: Păsările au zburat. Păsările au zburat în zare. Păsările au zburat în zarea albastră. Iese din joc copilul care nu a reținut toate cuvintele. De obicei câștigă acei copii cu o memorie bună. Acest joc este unul care-i ajută pe elevi să-și formeze deprinderea de a alcătui și dezvolta propoziții, de a-și forma capacități de comunicare orală corectă. Jocul le dezvoltă memoria, atenția.

„Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară ce stimulează gândirea critic, conexiunile dintre idei, crearea unei structure grafice, a unor clasificări și corelări de cunoștințe, utilizând informații dintr-o sursă analizată” (Mazilu, 010, p. 15). Este o metodă ce antrenează întreaga clasă. Poate fi folosită în toate secvențele lecției: însușire de noi cunoștințe, sistematizare, evaluare. Această metodă favorizează gândirea liberă.

În parcurgerea acestei metode trebuie să se țină cont de următoarele reguli:

elevii să scrie tot ce le trece prin minte în legătură cu tema dată;

ideile nu trebuie judecate, doar notate;

chiar dacă ideile nu mai apar, nu trebuie abandonată tema, trebuie insistat asupra până la terminarea timpului;

„trebuie să apară cât mai multe și mai variate conexiuni între idei; nu se limitează nici numărul ideilor, nici fluxul legat între acestea” (Dumitru, p. 74- 75, apud Scheau, coord., 2004, p. 11).

Această metodă se poate realiza frontal, individual sau pe echipe.

Un exemplu de utilizare a acestei metode se poate realiza la sistematizarea pronumelui la clasa a III-a. Elevii vor avea în centrul fișei de lucru tema „Pronumele” și vor trebui să completeze „boabele de strugure” cu tot ceea ce știu despre pronume.

Avantajele acestei metode sunt: elevii se implică în sarcină și sunt activi, fiecare dintre ei dorind să dea cât mai multe răspunsuri complete și exacte, le ușurează structurarea și înțelegerea informațiilor, le dezvoltă gândirea critică. Folosesc deseori această metodă la clasă deoarece le dă elevilor posibilitatea să-și însușească mai ușor informațiile și este îndrăgită de elevi.

„Metoda cadranelor este o tehnică ce presupune extragerea esențialului dintr-un text analizat și aranjarea ideilor sub forma unui tabel cu patru cadrane. (Scheau, coord, 2004, p. 9). Deși se pretează mai mult la literatura română, poate fi folosită și la alte discipline inclusiv în studierea unor fapte de limbă. Se poate folosi în sistematizarea, evaluarea cunoștințelor. Prin această metodă se urmărește implicarea tuturor elevilor în realizarea unei buni înțelegeri a unor fapte de limbă.

Un exemplu pentru folosirea aceastei metode la evaluarea substantivului ar putea fi acesta:

Avantajele acestei metode sunt următoarele: stimulează atenția și gândirea, ușurează receptarea conținutului informațional, implică elevii în actul educațional, ei devin conștienți de capacitățile lor.

Know Want Learn (Știu Vreau Să Știu Am învățat „este o metodă a gândirii critice care se poate folosi în reactualizarea cunoștințelor predate anterior cît și pentru identificarea tuturor informațiilor necesare înțelegerii unui text”, a unor fapte de limbă. Această metodă se poate folosi astfel: se realizează un tabel cu trei coloane. În prima coloană elevii vor scrie tot ce știu despre un anumit subiect, text, etc, în a doua rubrică elevii scriu despre ce ar vrea să învețe, iar în ultima rubrică vor trece materialul sintetizat pe care l-au învățat în acea zi. „Pentru o mai bună interdependență pozitivă a elevilor cereți acestora să compare ceea ce știau inițial cu ceea ce au învățat”(Scheau, coord, 2004, p. 26).

În cadrul lecției de predare a verbului la clasa a IV-a, acest procedeu ar putea fi folosit astfel: vom ruga elevii să-și amintească tot ce au învățat despre verb în anul precedent și-i vom ruga să treacă acele informații în prima coloană a tabelului, apoi le vom cere să scrie în a doua coloană ce ar dori să învețe despre verb, iar în a treia coloană se vor sintetiza informațiile. Metoda se poate realiza frontal, individual sau în perechi.

Această metodă stimulează gândirea critică și abilitățile metacognitive, mobilizează toți elevii. Utilizând aceste metode, elevii își construiesc înțelesuri pornind de la ceea ce au învățat, își compară cunoștințele deja știute și își clarifică ideile. Printre dezavantaje ar putea fi amintit faptul că este mare consumatoare de timp și nu poate fi folosită în toate lecțiile.

3.3. MIJLOACELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Mijloacele de învățământ reprezintă ansamblul instrumentelor materiale, naturale, tehnice selectate și adaptate pedagogic la nivelul metodelor și al procedeelor de instruire pentru realizarea eficientă a sarcinilor proiectate la nivelul de predare- învățare- evaluare.” (Cristea, 1998, p. 309)

Mijloacele didactice trebuie adaptate în funcție de particularitățile individuale și de vârstă ale elevilor. Ele sunt foarte importante în transmiterea, descoperirea noilor conținuturi actualizarea, fixarea, sistematizarea și evaluarea cunoștințelor acumulate de elevi.

Folosirea mijloacelor didactice trebuie valorificată eficient în procesul instructiv- educativ, deorece nu e de ajuns ca învățătorul să transmită cunoștințele verbal ci trebuie să le îmbine practic.

Mijloacele de învățământ specifice ariei ,,Limbă și comunicare” din ciclul primar pot fi clasificate astfel:

1) ,,mijloace de învățământ care conțin mesaj didactic:

elemente naturale: plante, viețuitoare etc.;

elemente substituite: machete, mulaje, modele etc.;

elemente figurativ-simbolice: scheme, planșe, alfabetar, stelaj, jetoane, hărți, panouri,

fotografii, diagrame, liste, rebusuri, desene, tablouri, manuale, culegeri, dicționare etc.;

mijloace tehnice audio-vizuale: filme, CD-uri, casete audio și/sau video, dischete,

diapozitive etc.;

2) mijloace de învățământ care facilitează transmiterea unui anumit mesaj didactic:

aparate, instrumente de laborator fonetic;

plastilină, cablu, sârmă, coli de hârtie;

calculator, casetofon, televizor etc.;

instrumente muzicale și elemente sportive” (Hobjilă, 2006, p. 150).

Mijloacele de învățământ au următoarele funcții: cognitiv-formativă ( elevilor le sunt transmise informații, date, cunoștințe), funcția formativ- educativă (contribuie la formarea gândirii logice, la formarea de priceperi și deprinderi), funcția stimulativă (le dezvoltă interesul pentru cunoaștere).

În ultimii ani odată cu schimbările survenite în învățământul românesc a fost necesară introducerea unor auxiliare pedagogice. Necesitatea informatizării a fost considerată o prioritate și de aceea în unele școli s-au achiziționat softuri educaționale care ușurează munca elevilor și a cadrului didactic. Softurile educaționale au un mare avantaj în predarea-învățarea cunoștințelor noi pentru că sunt atractive pentru elevi, le facilitează învățarea însă au și dezavantaje deoarece sunt costisitoare iar pentru realizarea unui asemenea material e nevoie de timp și muncă asiduă.

Auxiliarele didactice sunt suporturi materiale atractive, interesante cu ajutorul cărora se pot transmite conținuturi. Acestea pot fi culegeri de texte, probleme, fișe de lucru care asigură predarea, învățarea, evaluarea cunoștințelor. Astăzi există o paletă largă de auxiliare însă alegerea rămâne cadrului didactic.

Învățătorul trebuie să-și selecteze cu atenție mijloacele didactice pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, să mențină atenția și interesul elevilor în lecție. De asemenea, utilizarea rutinată și în exces a metodelor utilizate pot duce la nerealizarea obiectivelor propuse și chiar la plictiseală.

În cadrul orelor de Limbă română pentru însușirea elementelor de construcție a comunicării pot fi utilizate diferite planșe cu părțile de vorbire/propoziție, diferite auxiliare cu exerciții de gramatică, calculatorul, proiectorul, softuri educaționale achiziționate din comerț.

Pentru recapitularea părților de vorbire (substantivul, pronumele, verbul) la clasa a III-a am utilizat planșe didactice, culegeri de exerciții gramaticale și Caietul de limba și literatura română de Marcela Peneș, de la editura Marcela Peneș.

3.4. FORMELE DE ORGANIZARE A LECȚIILOR ÎN CARE SE ABORDEAZĂ ELEMENTELE DE CONSTRUCȚIE A COMUNICĂRII

„Formele de organizare a instruirii sunt structuri organizatorice de realizare efectivă a predării și învățării în cadrul organizat al educației instituționalizate” (Cucoș, 2002, p. 302). Modul de organizare pe clase și lecției a rezistat de-a lungul timpului chiar dacă a fost criticat, reformat.

Conform lui (Radu, Cozma, 1998, apud Cucoș 2002, p. 302) organizarea și desfășurarea activității didactice are anumite trăsături:

elevii sunt grupați pe clase în funcție de vârstă și nivelul de pregătire;

conținuturile învățământului sunt organizate pe discipline diferite, având programe proprii fiind împărțite prin ani de studiu prin planul de învățământ

activitățile se desfășoară după un orar sub formă de lecții cu toți elevii clasei

instruirea este organizată pe ani școlari cu o structură bine precizată

„normarea succesivității studiilor prin trecerea elevilor dintr-un an de studiu, într-altul superior pe criteriul promovării pe baza rezultatelor școlare”

În literatura de specialitate activitatea didactică este organizată astfel:

frontal

individual

pe grupe/echipe

M . Ionescu (apud. Cucos, 2002, p. 303) propune o altă clasificare a activității didactice după locul desfășurării. Acestea pot fi:

”activități desfășurate în școală, în afara clasei,

activități organizate în mediul școlar: consultații, meditații, șezători literare, jocuri și concursuri școlare, cenacluri, întâlniri cu personalități ale culturii, științei, etc

activități organizate de alte instituții cu funcție educativă: activități de educație rutieră, sanitară, vizionări de spectacole

activități extrașcolare

activități organizate în mediul școlar: excursii, vizite, vizionări de spectacole, filme tematice

activități organizate de alte instituții: tabere naționale, județene, de documentare și

creație, emisiuni radio și TV”

În activitatea frontală învățătorul lucrează cu întreaga clasă. Elevii îndrumați de cadrul didactic realizează sarcinile propuse de acesta. Această activitate se poate întâlni în toate secvențele lecției, dar în mod special în activitatea de predare- învățare. Metodele didactice care pot fi folosite în această activitate sunt: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, jocul didactic, ciorchinele, etc. Cu ajutorul acestui tip de activitate elevului îi sunt transmise anumite cunoștințe, îi sunt formate anumite deprinderi și capacități. Acest tip de activitate are și unele dezavantaje, în sensul că învățătorul deține rolul principal iar elevul cel secundar. Dacă i se oferă totul elevul devine dezinteresat și se plictisește. Școala trebuie să-i învețe pe elevi să se descurce singuri, să poată face față în mod adecvat încercărilor vieții. Această activitate nu încurajează colaborarea dintre elevi, nu li se dezvoltă gândirea critică, creativitatea. Elevii vor înmagazina niște cunoștințe, definiții, reguli și doar atât. În această activitate nu toți elevii sunt activi. „Învățământul frontal nu ține seama de temperamentul elevilor, de aspirațiile și trebuințele lor, de experiența lor anterioară, deci de diferențele individuale” (Ungureanu, 2003, p. 280).

În limba română pentru descoperirea de noi cunoștințe la lecția substantivul, după analiza lingvistică a unui text elevii sub îndrumarea mea au descoperit că unele substantive denumesc lucruri, ființe, fenomene ale naturii sau sunt de diferite feluri comune și proprii. În această formă de activitate am folosit metoda conversației.

Activitatea independentă este activitatea în care elevul nu este dirijat de învățător, în care meritul este pe deplin al său. În activitatea independentă elevul pune în practică anumite cunoștințe acumulate în activitatea frontală, formându-și astfel deprinderi de muncă intelectuală. Acest tip de activitate îl responsabilizează pe elev în rezolvarea sarcinilor, solicită efort, concentrare, un anumit ritm de lucru. De asemenea, fiind evaluat la sfârșitul sarcinii de lucru, elevul va fi conștient de valoarea sa, va căpăta încredere în forțele proprii. Acest tip de activitate dezvoltă flexibilitatea gândirii, imaginația, creativitatea.

Activitatea independentă li se adresează tuturor elevilor, iar cadrul didactic trebuie să țină cont de capacitățile fiecărui elev, de particularitățile de vârstă de aptitudinile, de interesele elevului, de ritmul lui de lucru. Necesitatea unei buni cunoașteri a elevilor ajută învățătorul să întocmească corect sarcinile de învățare. Nu trebuie însă să uităm nici de activitatea diferențiată, deoarece nu toți elevii au o capacitate intelectuală deosebită, o memorie foarte bună, o imaginație productivă. Fiecare copil are diferite aptitudini, de aceea toți trebuie puși în valoare. Această activitate este deosebit de utilă deoarece învățătorul își poate da seama care priceperi și deprinderi nu sunt însușite corect, unde ar mai trebui să insiste.

Am utilizat activitatea individuală la clasă cu ajutorul metodei exercițiului și a analizei gramaticale pentru consolidarea substantivului și adjectivului. Elevii au primit câte o fișă de lucru pe care aveau de identificat substantivele, adjectivele și trebuiau să le analizeze.

1. Subliniați cu roșu substantivele și cu verde adjectivele din textul:

„Înfloriseră trandafirii sălbatici și sulfina. Era vremea cînd cântă toate păsările câmpului, când țârâie din ușoare strune miile de gâze prin fânuri. Ciocârliile umpluseră văzduhul de cântare ”(E. Camilar, „Stejarul din Borzești”).

2. Scrieți în tabelul de mai jos substantivele și adjectivele și analzați-le!

Activitatea pe grupe/perechi este activitatea care se desfășoară într-un grup de elevi. Aceștia sunt grupați după diferite criterii. Uneori copiii sunt grupați după diferite stiluri de inteligență: logico-matematică, verbală, spațială, muzicală, kinestezică, alteori prin numărare, culoarea părului, după preferințele copiilor. Este o activitate care se bazează pe cooperare. Poate fi folosită în comunicarea noilor cunoștițe, sistematizare, consolidare, Echipele (grupele) formate trebuie să fie omogene. În general această activitate este îmbinată cu metode activ-participative centrate pe elev: brainstormingul, explozia stelară, ciorchinele, cubul, metoda cadranelor, etc.

În activitatea organizată pe echipe trebuie să se țină cont de următoarele cerințe:

„stabilirea conținutului de învățare în echipă: temă, obiective, acțiuni de îndeplinit;

împărțirea sarcinilor pe echipe și stabilire liderului (coordonatorul) echipei;

discutarea, la nivelul echipei, a rezultatelor obținute;

discutarea, corectarea, completarea și omologarea rezultatelor obținute la nivelul clasei” (Ungureanu, 2003, p. 283).

Avantajele acestei activități sunt: relaționarea și interacțiunea elevilor în cadrul grupului, creșterea stimei de sine, flexibilitatea gândirii, încrederea în forțele proprii, spiritul de echipă, acceptare și simpatie față de membrii grupului. Sarcinile de lucru în cadrul echipelor pot fi aceleași sau diferențiate în funcție de nivelul grupului.

Printre dezavantajele acestei activități ar fi faptul că ocupă foarte mult timp, copiii cu personalități puternice din dorința de afirmare tind să rezolve toate sarcinile și să nu-i lase pe ceilalți colegi să participe. De asemenea se constată lipsa materialului din școli, apariția haosului dacă învățătorul nu coordonează corect activitatea.

La clasa a III-a am utilizat această formă de activitate împreună cu metoda brainstorming în recapitularea adjectivului când elevii au avut completat o floare cu adjective pentru anumite substantive date.

Grupa 1 Grupa 2

Grupa 3 Grupa 4

În procesul instructiv- educativ este bine să combinăm cele trei forme de activitate pentru ca elevii sa devină creativi, să-și dezvolte imaginația, să se adapteze cu usurință nevoilor sociale actuale sau de viitor.

3.5. ORTOGRAFIA ȘI ORTOEPIA ELEMENTELOR DE CONSTRUCȚIE A COMUNICĂRII

Ortografia este ”ansamblul de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi, aplicarea practică a acestor reguli” (Dicționarul explicativ al limbii române, 1998, p. 731).

Astăzi, a scrie și a vorbi corect este o necesitate imperativă pentru toți oamenii, nu numai pentru lingviști, studenți, elevi, profesori sau cei cu o cultură vastă.

„Existența unor norme ortografice și de punctuație precise reprezintă un factor important de stabilitate a limbii literare, dar simpla lor codificare în lucrări de specialitate nu va da rezultatele așteptate și absolut necesare atâta vreme cât ele nu sunt temeinic însușite și aplicate în practica scrisului de către marea majoritate a vorbitorilor de limba română”(Ungureanu, 2005, p. 317).

S-a observat în ultimii ani neglijarea unor aspecte privind ortografia și punctuația atât în mass-media cât și în mediul online unde fiecare adoptă o scriere după un cod personal și nu după regulile ortografice.

Însușirea unui limbaj adecvat în învățământul primar, a unor unor reguli și norme gramaticale necesită și o comunicare scrisă corectă. „Vom spune despre un mesaj scris că este deplin atunci când îndeplinește și condiția corectitudinii” (Crăciun, 2002, p. 147). Pentru însușirea corectă a limbii române în scris este necesară cunoașterea regulilor și a normelor ortografice.

Scrierea este un sistem de „instrumente” create de om cu scopul de a reproduce pentru văz vorbirea umană. Se poate deduce că ortografia este „sistemul de scriere care reproduce vorbirea umană în conformitate cu anumite reguli de funcționare a acesteia stabilite în mod explicit prin gramatici și dicționare” (Hristea, coord., 1984, p. 174).

Ortografia influențează pronunția. Datorită importanței și expresivității cuvântului scris vorbitorul nu-și reprezintă limba pe care o vorbește decât atunci când o scrie, iar cuvintele îmbracă haina pe care le-o dă ortografia. Ortografia este poarta de acces la limba scrisă. Deși în noțiunea de scriere corectă intră și punctuația folosită într-un text, trebuie făcută o deosebire între ortografie și punctuație. Ortografia nu cuprinde toate regulile de scriere corectă ci numai în scrierea acelor cuvinte care necesită o atenție deosebită în vorbire („ți-a dat”, „l-am văzut”, „ce-i cu tine”, etc), nu însă și în scrierea diverselor îmbinări de cuvinte la care e necesar să se marcheze în scris raporturile exprimate oral îrin pauze și intonație, acest aspect revenindu-i punctuației. De aici se poate trage concluzia că ortografia este legată de morfologie, iar punctuația este strâns legată de sintaxă. Se cunoaște faptul că scrierea cu anumite litere (ia sau ea, cu i sau ii, inițială majusculă sau nu) este domeniul ortografiei, în timp ce folosirea semnului întrebării, exclamării țin de punctuație.

M. Avram precizează că „trebuie făcută distincția dintre ortografie și punctuație pentru a evita confuzia între semnele ortografice și de punctuație, confuzie favorizată de faptul că, pe lângă semne cu valori de un singur tip, ca apostroful sau semnul întrebării, există unele care se folosesc în ambele sfere, cum ar fi punctul, cratima” (Avram, 1987, p. 31-32).

Încă de la începutul perioadei alfabetare, elevii sunt îndrumați în cunoașterea codului de exprimare în scris. Necesitatea cunoașterii acestor norme le dă elevilor posibilitatea de a-și exprima ideile, gândurile corect, iar celui ce citește facilitatea celor citite. Utilizarea greșită a semnelor de punctuație sau lipsa acestora îngreunează munca cititorului și mesajul nu mai este înțeles.

La fel ca și gramatica, în ortografierea unor cuvinte nu se admit concesii. Între cele două discipline există o strânsă legătură. Nerespectarea ortografiei duce la confuzii, la decodarea greșită a mesajului unui text. De exemplu: c-ar (că ar) și car (substantiv sau verb la prezent), zi-le (verb+ pronume personal, formă neaccentuată), două cuvinte unite prin cratimă și zile (substantiv) un singur cuvânt.

Învățarea ortografiei și punctuației se însușește doar exersând, punând în practică acele cunoștințe dobândite în lecțiile de la clasă.

În limba română la fel ca și în alte discipline există o serie de reguli care trebuie utilizate și respectate. În clasele I și a II-a elevii își însușesc ortografia mecanic, pentru că învățătorul nu poate să le explice principiile lingvistice care stau la baza acesteia. Odată cu introducerea elementelor de construcție a comunicării își vor însuși regulile de scriere logică și de exprimare corectă.

„Sistemul ortografic al limbii române este construit pe o bază de criterii generale, care dau justificare normelor selectate și codificate numite principii” (Beldescu, 1984, p.13). În lucrările de specialitate sunt prezentate următoarele principii:

principiul fonetic- fonematic;

principiul silabic;

principiul morfologic;

principiul sintactic;

principiul tradițional- istoric (etimologic);

principiul simbolic.

Principiul fonetic- fonematic presupune redarea în scris a sunetelor. Se scrie așa

cum se rostește, urmărindu-se să se reproducă cât mai fidel pronunțarea literară actuală. Se scrie poet, miercuri, vreodată, acuarelă, duet, feerie, toaletă, etc.

Principiul silabic este împrumutat din limba italiană și amintește de scrierea silabică, potrivit căreia semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. Aceeași consoană sau grup de consoane intră în componența unor silabe diferite cu valori diferite. Astfel c și g capătă valori diferite după vecinătățile lor în acceași silabă. C și g urmate de vocalele a, ă, î, o, u, de consoane sau blanc reprezintă sunetele │k│ și, respectiv │g│ din cană, gară, luncă, lungă, clasă, glas, etc. Urmate de aceeași silabă de e sau i, c și g reprezintă sunetele │č │și │ğ│din cer, ger cine, ginere. Tot după principiul silabic printr-un cumul de termeni se obține o unitate sonoră prin c și g (elemente de bază) + h + e, i, unitate ce redă sunetul │ḱ│și │g│din chem, ghem, chin, ghindă. Același sunet poate fi reprezentat diferit: │k│ prin c sau k: cald, prin ch și k chip, kilometru.

Principiul morfologic constă în aparenta abatere de la principiul fonetic din necesități flexionare. Conform acestui principiu, după ch și gh pot urma e+ a sau i+ a. Scriem ea și nu ia atunci când nu există alternanțe cu e: cheamă, gheată, gheață, se scrie cu i când nu există forme alternante: piatră, biată, etc.

Principiul sintactic „Acest principiu obligă la delimitarea tuturor cuvintelor, potrivit cu sensul lor lexical și cu valorile lor gramaticale (Ungureanu, 2003, p. 320). De exemplu în sintagma zi-i: „zi” (verb la modul imperativ, predicat verbal) + „i” (pronume personal, persoana a III-a, numărul singular, formă neaccentuată, complement indirect), delimitarea se realizează prin cratimă. Tot acest principiu recomandă să se scrie în două feluri ceea ce la prima pronunție este greu de deosebit. Conform acestui principiu trebuie să se facă diferența între adverbul odată și numeralul adverbial o dată. În acest caz pauza este realizată prin blanc.

Principiul tradițional istoric Acest principiu corespunde tradiției literare sau etimologiei cuvântului, care împiedică să se scrie așa cum se pronunță. În cuvintele oaie, oare, oaste scriem cu o, dar pronunțăm cu u semivocalic, scriem eu, el, deși pronunțăm cu diftongul e. Tot principiul istoric obligă să se scrie cu x deși se pronunță gz sau cs în cuvintele: exact, examen. Nu se scrie cu x în cuvintele îmbâcsit, ticsi, deoarece aceste cuvinte sunt neologisme împrumutate înainte de introducerea alfabetului latin sau au o circulație redusă.

Principiul simbolic recomandă să se scrie aceleași cuvinte fie cu minusculă fie cu majusculă. Când cuvântul este întrebuințat în accepția lui obișnuită, se scrie cu literă mică, când are un sens special cu majusculă. Principiul simbolic se aplică în scrierea unor mari evenimente și epoci istorice: Unirea Principatelor, Epoca de Piatră. Numele lunilor și zilelor se scriu cu majuscule când e vorba de sărbători naționale și internaționale: 24 Ianuarie, 1 Decembrie

„Cunoașterea principiilor ortografice constituie bază și motivație generală a normelor, pentru înțelegerea, acceptarea și utilizarea lor” (Ungureanu, 2003, p. 320)

Programele de clasa a III-a și a IV-a reiau cunoștințele dobândite până la acest nivel și le îmbogățesc. Elevii își însușesc acum regulile la un nivel superior față de anii precedenți. Regulile noi sunt derivate din cunoștințele gramaticale însușite: pronunțarea și ortografierea substantivelor comune și proprii, simple și compuse, a substantivelor care conțin vocale duble ee, oo, ii, grupuri de sunete și litere, care conțin pe î și â; pronunțarea și ortografierea adjectivelor, (adjectivele terminate în -iu și care au forme de plural și de plural articulat -ii, -iii) pronunțarea și scrierea corectă a pronumelui personal forma accentuată (scrise cu e eu, ea, el, ei, ele, deși se pronunță cu ie) și formele neaccentuate care se pronunță în acceași silabă cu alte cuvinte sau cu părți din cuvinte, ortografierea pronumelui de politețe, pronunțarea și ortografierea numeralelor scrise într-un cuvînt de la „unu” la „douăzeci” precum și a celorlalte numerale formate din zeci, restul scriindu-se în cuvinte separate (o mie opt); pronunțarea și scrierea corectă a verbelor, (în special a verbului „a fi” care se scrie cu e deși se pronunță ie, dar și a altor verbe: „a voi”, „a avea” „a ieși”, „a hotărî”, „a înnopta”, „a reexamina”); reguli de utilizare a cratimei ca semn ortografic ce pune în evidență pronunțarea în acceași silabă a unui verb și a unui pronume, pronunțarea și scrierea corectă a cuvintelor de legătură.

Pe baza cunoștințelor de limbă, a înțelegerii sensului, a structurii propoziției și a raportului dintre părțile ei elevii claselor a III-a și a IV-a dobândesc deprinderi de folosire a unor noi semne ortografice și de punctuație: apostroful, ghilimelele, punctul și virgula și mai ales le este adusă la cunoștință folosirea virgulei în separarea părților de propoziție de același fel (subiect multiplu, atribute, complemente)

Pentru însușirea corectă a acestor norme ortografice este necesară punerea în practică a teoriei, care nu se poate realiza decât prin exercițiu. Învățătorul trebuie să pună în discuție la fiecare oră semnele de punctuație, ortografia unor cuvinte pentru a-i menține elevului interesul și curiozitatea pentru studiu.

În manualul de Limba română la clasa a III-a însușirea ortogramelor este explicată empiric, dar cu valențe instructive destul de solide. Elevilor li se explică că ortograma sau se scrie într-un cuvânt atunci când poate fi înlocuit cu cuvântul ori: „bomboane sau ciocolată”, în exemplul „s-au răsturnat” se scrie cu cratimă deoarece nu se poate înlocui cu ori; se scrie „mama sa” pentru că sa poate fi înlocuit cu ei sau lui: „mama ei”, „mama lui”, dar „s-a prefăcut” pentru că s-a nu poate fi înlocuit cu ei/lui.

Se scrie l-a (auzit) pentru că „se pune cratimă între cuvintele rostite împreună. Explicația poate porni de la prezentarea unui model în care unitățile de limbă și înțelesul lor sintactic sunt mai ușor de sesizat de către școlar”(Șerdean, 2008, p. 283).

Exemplu: l-a auzit

Marin aude cântecul.

El aude cântecul.

Marin (el) îl aude.

Marin (el) a auzit cântecul.

Marin l-a auzit.

Exercițiile de substituție și de transformare duc la înțelegerea regulii și a semnificației cuvintelor supuse ei. De-abia în clasa a IV-a elevii vor conștientiza că acel l- este forma neaccentuată a pronumelui personal, iar construcția „a auzit” este un verb la timpul trecut.

În însușirea scrierii cu doi de i se pornește de la exemple de tipul: cocoș- cocoșii, elevii având ca sarcină despărțirea cuvintelor în silabe:

co- coși co- co- șii

băr- bați băr- ba- ții

a-rici a-ri-cii

După ce se analizează substantivele, elevii vor ajunge la concluzia că substantivele din ambele coloane denumesc mai multe ființe, deși unele s-au scris cu un i, iar altele cu doi de i. În a doua coloană elevii vor observa că substantivele sunt formate din trei silabe, deci pentru o silabă s-a mai adăugat un i.

„După același model se procedează și cu adjectivele care se încadrează în același tip. De exemplu: „prieteni dragi”- dragi (o silabă), „dragii mei prieteni„ dra-gii (două silabe, cu un i mai mult, deci doi i la sfârșit)” (Serdean, 2008, p. 284)

Aceeași regulă se poate aplica și la substantivele masculine și adjectivele masculine terminate în –„iu” care la plural au doi de i, iar la nominativ- acuzativ plural articulat trei de i.

Exemplu: barcagiu bar-ca-gii bar-ca-gi-ii cenușiu ce- nu- șii ce- nu- și- ii

( 3 silabe) (4 silabe) ( 3 silabe) (4 silabe)

Cuvântul „barcagiu” are trei silabe la singular, trei silabe la plural dar doi de i, pentru că un „i” este în componența substantivului, iar când are patru silabe mai primește încă un „i”.

„Cunoașterea rațională a normelor de ortografie este ultima fază a ortografiei. Cunoștințele de limbă au funcția de a confirma, de a valida învățarea anterioară realizată pe cale intuitivă a normelor de ortografie, precum și pe aceea de a comunica reguli generale noi” (Șerdean, 2008, p. 284).

După ce elevii și-au însușit intuitiv normele de ortografie și punctuație pentru exersarea deprinderilor de scriere este necesară aplicarea în practică care se formează doar pe bază de exerciții. Exercițiile gramaticale din capitolul 4 își găsesc locul și în învățarea deprinderilor de scriere corectă. În afară de exercițiile de recunoaștere, grupare, modificare sau completare cu anumite forme ortografice și semne de punctuație de mare ajutor sunt și copierile, transcrierile, dictările sub diverse forme.

La clasele a III-a și a IV-a copierile pot fi creatoare. Li se pot da elevilor să copie cuvinte ce conțin diftongi, triftongi sau vocale în hiat (fără precizarea terminologiei), să formeze cu acestea propoziții, să completeze spații lacunare cu semne de punctuație potrivite, să copieze texte cu ortograme, să alcătuiască propoziții cu acestea.

Un alt exercițiu ortografic care dezvoltă gândirea elevilor este dictarea. Dictările pot fi variate. Întrebuințarea acelorași exerciții de fiecare dată la orele de limbă română (fie că sunt ortografice sau gramaticale) duce la plictiseală și la lipsă de dezinteres din partea elevilor, de aceea se recomandă diversificarea acestora.

Ortografia și punctuația nu se învață în ore speciale, ele ar trebui integrate în fiecare oră de comunicare scrisă și la toate disciplinele din planul cadru. Este necesară exersarea normelor ortografice cu elevii cât mai mult în clasă pentru ca aceștia sa-și formeze deprinderea de scriere corectă.

Scopul primordial în învățământul actual îl constituie formarea unor competențe- cheie privind comunicarea în limba română. Prioritatea unui cadru didactic este de a dezvolta elevilor competențele de comunicare orală și scrisă, de a le forma un vocabular bogat, de a le îmbogăți elevilor cunoștințele. Formarea capacității de exprimare corectă începe încă din clasa I, în etapa pregramaticală, atunci cînd elevii își însușesc noțiunile gramaticale empiric, iar mai târziu în etapa gramaticală în mod conștient.

Acest auxiliar s-a născut din dorința de a veni în sprijinul elevilor pentru a-i stimula, pentru a le trezi interesul pentru limba română, pentru a cunoaște mai multe.

Auxiliarul se adresează elevilor de clasa a IV-a și le este util, deoarece conține exerciții variate, jocuri, compuneri gramaticale și contribuie la formarea capacității de exprimare orală și scrisă prin utilizarea unor strategii adecvate care dezvoltă gândirea critică, imaginația, creativitatea.

Se știe că prin joc elevii învață mai ușor, de aceea un astfel de auxiliar vine în ajutorul elevilor pentru a le sedimenta noțiunile de limbă. Pentru fiecare parte de vorbire și de propoziție studiată le-am propus elevilor diverse exerciții care le stimulează imaginația, scoțând în evidență utilitatea însușirii noțiunilor de limbă pentru dezvoltarea lor ulterioară.

Mi-am dorit ca acest auxiliar să ajungă la inima copiilor, de aceea pentru analiza gramaticală am selectat texte aparținând literaturii române cât și literaturii universale specifice copiilor. În alcătuirea acestui material am ținut cont de capacitățile individuale și intelectuale ale elevilor. Unele exerciții au un grad mai mare de dificultate, altele un grad mai scăzut.

Metodele didactice utilizate sunt cele tradiționale ca exercițiul, analiza gramaticală, modelarea simbolică, iar dintre cele moderne jocul didactic, problematizarea, ciorchinele, cadranele.

Prin acest auxiliar doresc să-i îndrum pe elevii mei să descopere universul minunat al cuvintelor, să-și exprime gândurile, sentimentele folosind o exprimare orală și scrisă corectă.

1) Scrie în boabele de ciorchine tot ce știi despre verb:

2) Subliniază folosind culoarea neagră verbele din textele:

a) „Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește?” (B. Ștefănescu Delavrancea, „Bunicul”)

b) „Doar isvoarele suspină,

Pe când codrul negru tace;

Dorm și florile-n grădină-

Dormi în pace!”( M. Eminescu, „Somnoroase păsărele”)

c) „Balta se umplu de găgăit și măcăit. Imediat toate neamurile înaripate au sărit în apă, ca să găsească papucii galbeni ai bietului gânsac. De atunci caută și tot caută, însă papucii gânsacului au dispărut în afundul apei, ca prin minune.” („Papucii gânsacului-legendă”)

3) Grupează în tabel următoarele verbe după ceea ce exprimă: pictează, este, culege, aranjează, rămâne, stă, sunt, locuiește, citește, urmărește

4) Alcătuiți propoziții cu verbele: învață, prepară, merge, au rămas, să culegeți, aș colora. Subliniază-le!

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

5) Scrie în norișori verbe care exprimă acțiunea.

6) Completează spațiile punctate cu verbe potrivite:

Vrăbiuța____________ din creangă în creangă.

Veverițele ____________ alune.

Călătorului îi________ bine cu drumul.

Cine__________, parte își __________.

Buturuga mică ___________ carul mare.

Lupu-și ___________ părul dar năravul ba.

7) Trece verbele la numărul plural:

a) El șterge tabla.

b) Tu culegi viorele.

c) Fetița sare coarda.

d) Vulpea aruncă peștele din car.

e) Ghiocelul a răsărit.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8) Scrie verbe asemănătoare ca înțeles pentru:

a sări= ___________ a striga= ___________

a lovi=___________ a lucra= ____________

a spune= __________ a fugi= _____________

9) Scrie verbe cu înțeles opus pentru:

a închide≠ ______________ a opri≠ ____________

a împacheta≠ ____________ a lipi≠ _____________

a înșira≠ ________________ a merge≠ ___________

10) Trece următoarele verbe la timpul prezent persoana a II-a numărul plural: a vorbi, a asculta, a cere, a învăța, a lucra, a urca.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

11) Ieri, azi, mâine! (a sărbători, a cânta, a fi, a dormi, a plânge, a avea)

12) Grupează pe trei coloane după timpul prezent, trecut, viitor verbele din textele:

a) „A fost odată un negustor bogat, care avea trei fete. Într-un rând s-a pregătit el să plece după marfă și a întrebat pe fete ce vor să le aducă”. (L. Tolstoi, „Creanga de alun”)

b) „Într-o clipă Alice se și repezi după el, fără să se întrebe cum va mai ieși ea de acolo”. (L. Caroll, „Alice în țara minunilor”)

13) Transformă următoarele substantive în verbe ca în modelul: muncitor, lucru, zidar, scriitor, urcuș, pictor

Model: învățător- a învăța

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

14) Trece următoarele verbe la toate persoanele la numărul singular și plural: a lua, a privi, a crea.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

15) Trece verbele la timpul viitor.

a) Caietul s-a terminat.

b) Alice s-a întâlnit cu un iepure.

c) Bunicul și bunica vin în vizită miercuri.

d) Elena își învață poezia.

e) Cornel s-a ascuns în pod.

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

16) Modifică forma verbelor după modelul: socotesc, aduni, alege, se muncise, mergea, a adormit, va câștiga.

Model: învăț- a învăța, învățând, de învățat

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

17) Trece verbele de la numărul plural la numărul singular:

a) Ei desenează un copac cu flori.

_________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

b) Copiii se joacă în curtea școlii.

_________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

c) Noi citim cu glas tare.

_________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

d) Păsările pleacă în țările calde.

_________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

e) Pe lac plutesc bărcile.

_________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

18) Alcătuiește propoziții cu verbe ținând cont de următoarele cerințe:

a) persoana I, timpul trecut, numărul plural;

b) persoana a III-a, timpul prezent, numărul singular;

c) persoana a II-a, timpul viitor, numărul plural.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

19) Completează cadranele:

20) Alcătuiește propoziții cu cuvântul poartă care să fie și altă parte de vorbire.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

21) Formează și tu cuvinte după modelul:

noapte- înnopta

nor- ________ nebun- __________

negură- ________ nod- ____________

negru- _________ nou- _____________

22) Taie cu o linie cuvintele scrise greșit:

Eu sunt/sînt elev. Nu fi/fii obraznic!

Maria ieste/este afară. Să fii/fi cuminte, Daniel!

Fetele vor/vreau să cânte. Prietena Ioanei ea/ia un măr.

Băieții ierau/erau pe terenul de fotbal. Mihaela ia/i-a dat cartea

23) Povestire gramaticală

Laurențiu și-a rugat colegii să alcătuiască o propoziție cu un verb la persoana a III-a, timpul trecut, numărul plural. Iată ce au spus colegii lui:

Mihai: Vine bunicul din Iași.

Alin: Bunica împletește ciorapi.

Ioana: Bunica a terminat gustoasele plăcinte.

Alexandra: Dacii erau viteji.

Cine a răspuns corect cerinței lui Laurențiu? Argumentează.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

24) Alcătuiește o scurtă compunere cu titlul „Toamna” în care să folosești cât mai multe verbe.

________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1) Subliniază folosind culoarea roșie substantivele comune și pe cele proprii folosind culoarea verde:

„Și mai trebuie să vă spunem că Mădălina, fetița isteață care citește de la cinci ani, și-a însușit de la părinți o grămadă de cunoștințe despre planete, eclipse, comete, nave spațiale, roboți cosmonauți și mai câte. Citește deja revistele colorate de astronomie, caută pe Internet tot felul de jocuri despre cosmos, savurează pur și simplu filmele artistice și documentare științifico- fantastice de pe toate canalele de televiziune”(B. Crăciun, „Fetița care a călătorit pe lună”)

2) Grupează în tabel următoarele substantive după ceea ce denumesc (ființe, lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, stări sufletești, acțiuni): câine, păpușă, Viorel, ploaie, tunet, caiet, tractor, căsuță, penar, fată, copil, liniștea, bucuria, vitejia, bunătate

3) Alcătuiește propoziții cu următoarele cuvinte: Florin, pisică, băieți, curte, trandafir, alune. Subliniază substantivele!

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Scrie în steluțe substantive care încep cu literele: m, r, p, l.

5) Completează cu substantivele potrivite din paranteză următorul text:

„ ___________ a cumpărat ____________ ca să le dea ____________ după ___________ de __________ și le-a așezat pe o _____________.

_____________ care nu mai mâncase până atunci____________, le tot mirosea de zor. Tare-i mai plăcea cum miros și tare-ar mai fi vrut să le guste! (farfurie, Vania, prune, copiilor, prânz, masa, mama) (L. N. Tolstoi, „Sâmburele”)

6) Scrie substantive proprii pentru:

Nume de familie: ______________, ________________, ________________,

Nume de animale: ______________, ________________, ________________,

Nume de povești: ______________________, __________________________,

Nume de autori: _______________, _________________, ________________,

Nume de eroi din desene animate: ________________, ________________, _______________,

Nume de țări: _____________, ________________, __________________,

Nume de localități: ________________, _________________, _________________,

Nume de sate: ________________, ____________________, __________________.

7) Asociază substantivelor din coloana A substantivele corespunzătoare din coloana B

A B

scriitor Bună- Ziua Iași

munți Spania

apă Povestea porcului

oraș Bucegi

țară Mihail Sadoveanu

poveste Mureș

elev Crăciun

ziua Andrei

ziarul Sibiu

Ce fel de substantive sunt cele din coloana A? Dar cele din coloana B? De ce unele substantive sunt scrise cu literă mare?

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8) Formează din substantive proprii substantive comune: Sibiu, Cluj, Maramureș, Vaslui, Galați, Franța, Spania, Anglia, România,

Exemplu: Iași- ieșean

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

9) Transformă substantivele comune în nume de familie: lăcătuș, căciulă, fân, dogar, drum, olar, spin, fier, pescar.

Exemplu: croitor- Croitoru

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

10) Eu scriu una, tu scrii multe! 11) Eu scriu multe, tu scrii una!

ureche- _____________ bănci- ______________

carte- ______________ mecanici- ___________

mașină- ____________ frunze- _____________

radieră- ____________ inele- _______________

brad- ______________ oglinzi- _____________

perie- ______________ iepuri- ______________

12) Alintă substantivele: 13) Mărește substantivele:

floare- ____________ casă- ________________

scaun- ____________ piatră- _______________

bujor- ____________ cuțit- ________________

poveste- ___________ lingură- ______________

rață- ______________ băiat- ________________

pisică- ____________ copil-_________________

14) Alcătuiește propoziții în care substantivul lac să aibă sensuri diferite.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

15) Fă din două una!

pensoane- __________ pălării- _________ bomboane- __________

portocale- __________ pâini- __________ orașe- ___________

jucării- ____________ creioane- __________ mecanici- ___________

16) Puneți substantivele din paranteză la numărul plural.

(Copilul) merg pe stradă.

Pe ramurile copacilor ciripesc (vrăbiuța).

(Ghiocelul, brândușa și toporașul) au înflorit.

În pădure au găsit multe (ciuperca).

(Ariciul) își scot țepii.

Pe mare se zăresc (vaporul).

________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

17) Grupează următoarele substantive după gen: moară, bolnav, medicament, copil, tunet, televizor, minge, baiat, castan, dulap, stradă, roșie.

18) Trece următoarele substantive de la genul masculin la genul feminin:

lup- ______________

urs- ______________

curcan- ___________

coleg- ____________

elev- _____________

19) Trece următoarele substantive de la genul feminin la genul masculin:

bunică- ____________ profesoară- _____________

vulpe- _____________ broască-_______________

copilă- ____________ văduvă- ______________

20) Analizează substantivele din text după modelul:

„Buratino se repezi spre stufăriș; se afundă printre rugii ghimpoși de mure, lăsând în urmă bucățele din pantalonași și din hăinuță.”(A. Tolstoi, „Cheița de aur”)

21) Formulează întrebări după modelul:

Caietul este al Mariei

Al cui este caietul?

Rochița este a fetiței.

______________________________________

Păpușa este a Ioanei.

______________________________________

Pantofii sunt ai lui Marcel.

______________________________________

Hainele sunt ale fetelor.

______________________________________

Cărțile sunt ale elevilor.

_______________________________________

22) Completează după modelul:

copil- niște copii- copiii aceia

macaragiu- ______________ _____________

fiu- ______________ ________________

barcagiu- ______________ _________________

geamgiu- ______________ _________________

23) Completează litera care lipsește:

cu _ părător, bo _ boană, ca _ pion, ța _ bal, e_ blemă, ci_ panzeu

Ce ai observat? Dă și tu două exemple de substantive care se scriu la fel.

_________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

24) Taie varianta greșită:

epure/iepure piață/peață ploaie/pluae gete/ghete viață/veață

iarbă/earbă român/romîn Alecsandri/Alexsandri seară/siară idee/ideie

uaie/oaie pics/pix cias/ceas ghiață/gheață fință/ființă

25) Corectează greșelile care s-au strecurat în text. Transcrie textul corect.

”părinții mădălinei lucrează la observatorul astronomic. când Tăticul și Mămica sunt de Serviciu, în tură de Noapte ea Doarme în camerele rezervate Astronomilor care cercetează cerul, ca Niște Lunete mari, Metalice” (B. Crăciun, „Fetița care a călătorit pe lună” )

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

26) Găsește proverbul ascuns în interiorul „tabloului literelor”, transcrie-l și analizează substantivele.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

27) Alcătuiește o compunere cu substantivele: vis, gene, dalmațieni, fetița, Miruna, Moș Ene. Găsește un titlu potrivit compunerii!

________________________________

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1) Ghicitoare gramaticală

„El, tu, ea sau voi, sau noi,

Ține locul unui nume

Este partea de vorbire

Pe care-o numim ___________.”

2) Subliniază pronumele personale și pronumele personale de politețe din textele:

a) „– Ce vrei tu? b) „Dintr-alte țări, de soare pline,

– Noi? Bună pace!” Pe unde-ați fost și voi străine,

( M. Eminescu, „Scrisoarea III”) Veniți, dragi păsări, înapoi-

Veniți cu bine!”

(G. Coșbuc, „Vestitorii primăverii”)

c) „ – Ce-i facem copilului din stejar? a întrebat un ataman? Tragem în el cu săgețile?

– Nu! a răspuns hanul. Dacă trage careva în el vreo săgeată îl ucid…

– De ce? s-au mirat tătarii.

– Pentru că pe acest pui de moldovean vreau să-l ucid eu!”(E. Camilar, „Stejarul din Borzești”)

d) „ – Bună- ziua, om bun!

– Mulțămesc dumitale, prietene!”(I. Creangă, „Poveste” („Prostia omenească”)

e) „– Mătușă răchită, șopti ea cu sfială, ne dai voie să intrăm în casă la mata?” (M. Sadoveanu, „Dumbrava minunată”)

3) Înlocuiește în enunțurile următoare substantivele subliniate cu pronume personale și pronume personale de politețe. Transcrie propozițiile.

Alin se plimbă cu vaporul.

Pe drum s-au întâlnit cu Corina.

Mihai, Victor și Aurel s-au întors din vacanță.

Spune, bunico povestea mai departe!

– Ce zici, George? Jucăm fotbal cu băieții?

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Scrie în dreptunghiuri forma pronumelui de politețe pentru pronumele date:

5) Colorează steluțele care conțin pronume personale:

6) Alcătuiește propoziții după cerințele următoare:

a) pronume personal de politețe, persoana a II-a, numărul singular;

_________________________________________________________________________

b) pronume personal, persoana a II-a, numărul plural;

_________________________________________________________________________

c) pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numărul singular;

_________________________________________________________________________

d) pronume personal, persoana I, numărul plural.

_________________________________________________________________________

7) Alcătuiește o propoziție în care pronumele „ea” să aibă funcție sintactică de subiect.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8) Alcătuiește o propoziție în care pronumele „noi” să fie și altă parte de vorbire.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

9) Completează cu pronume personale forma neaccentuată:

a) ( ___)- am jucat cu Mălina. (persoana I, numărul singular)

b) (___) vin bine costumele. (persoana I, numărul plural)

c) (___)- ați scris temele? (persoana a II-a, numărul plural)

d) (___)-am văzut pe Daniel trecând pe la bunici. (persoana a III-a, gen masculin, numărul

singular)

e) Ai căutat- (___) pe Alexandra? (persoana a III-a, gen feminin, numărul singular)

f) (___)- ai văzut cu Florentina? (persoana a II-a numărul singular)

g) (___) -ai dat florile mamei?(persoana a III-a, genul feminin, numărul singular)

h) (___)-am văzut în parc jucându-se. (persoana a III-a, genul feminin, numărul plural)

i) (___) se spune despre piesa de teatru. (persoana a III- a, numărul plural)

10) Completează după model:

mă alină- m-alină- m- a alintat îmi alină ne alină ne-alină

te alină- te-alină- te- a alintat îți alină vă alină- v-alină

îl alină- l-alină- l- a alintat îl alină le alină- l-alină

mă oprește

_________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

11) Analizează pronumele din textul următor după modelul:

„– Iată și locuința mea, zise păsărica; tu însă ai să poți sta aici; alege-ți o floare care-ți va plăcea și eu te voi așeza acolo; o să-mi dau toată silința ca să nu-ți lipsească nimic.

– Ce bucurie! răspunse Degețica, bătând din mânuțele ei”. (H. Ch. Andersen, „Degețica”)

Exemplu: tu= pronume personal, persoana a II-a, numărul singular;

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8) Alcătuiește o compunere în care să folosești cât mai multe pronume. Dă un titlu potrivit compunerii.

_____________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1) Grupează în următorul tabel numeralele după ordinea sau numărul obiectelor: doi, șapte, treizeci și patru, patruzeci și cinci, al optulea, al doilea, a patra, primul, ultimul.

2) Notează în dreptul fiecărei căsuțe litera „n” pentru numeral, „s” pentru substantiv, „a” pentru adjectiv, „v” pentru verb, „p” pentru pronume.

palton unu mașină

doisprezece șapte el

arată înalt dumnealui

culege portocaliu lor

3) Scrie cu litere numerele: 11, 15, 14, 16, 18, 23, 75, 1000, 126, 100.

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Completează spațiile libere cu cifre:

Eu am____ani. Sunt elev în clasa ________. Familia mea are____ membri. Eu am ____ frați/surori. Înălțimea mea este de ___m și __ cm. Greutatea mea este de ___kg. Mama are ___ ani, tata are__ ani.

5) Dă exemple titluri de povești care să conțină numerale.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

6) Scrie nume de sărbători care să conțină numerale.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

7) Scrie câteva curiozități geografice și date istorice.

Exemple: Dunărea are 2870 km lungime.

Între anii 101- 102 are loc primul război daco-roman

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8) Dă trei exemple de expresii care conțin numerale. Alcătuiește propoziții cu ele

Exemplu: „îmbrăcat la patru ace”

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

9) Scrie și tu două numerale după modelul:

patru- al patrulea- a patra- de patru ori- împătrit- câte patru- pătrime

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

10) Scrie o rețetă a unei prăjituri în care să folosești numerale.

11) Alcătuiește o problemă în care să folosești numerale. Rezolvă problema.

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

________________________

1) Subliniază cu verde adjectivele din textele:

a) „Cu părul nins, cu ochii mici

Și calzi de duioșie,

Aieve parc-o văd aici

Icoana firavei bunici

Din fragedă- mi pruncie.”

(Șt. O. Iosif, „Bunica”)

b) „Urcă scara îngustă și întortocheată ce ducea sus, și se pomeni în dreptul unei uși micuțe. În broască era o cheie ruginită și, când o răsuci, ușa sări în lături și fetei îi fu dat să vadă într-o cămăruță o femeie bătrână, bătrână, care sta și torcea cu sârguință un fuior de in”. (Frații Grimm, „Frumoasa Adormită”)

c) ,,Broasca cea bătrână și alunecoasă a târât coaja de nucă în mlaștină.” (H. Ch. Andersen, „Degețica”)

2) Completează cu încă două adjective care să arate forma, culoarea, mărimea, gustul, mirosul:

forma: rotundă __________________, _______________________,

culoarea: roșie ___________________, _______________________,

mărimea: mică ___________________, _______________________,

gustul: acru ___________________, _______________________,

miros: dulce ___________________, ______________________.

3) Completează cu adjective potrivite:

a) Ploaia _________ udă pământul ______________.

Pomii ____________ ne bucură cu mireasma lor.

b) „Văl de brumă _____________ c) „Pisica ___________ zgârie __________.”

Mi-a împodobit grădina

Firelor de lămâiță

Li se uscă rădăcina”. ( O. Goga, „Toamna”)

4) Găsește adjective cu sens opus:

bun≠ __________ urât≠ _____________

mare≠ __________ slab≠ ____________

înalt≠ __________ mândru≠ __________

5) Scrie adjective cu înțeles asemănător:

blând= ___________ agitat= __________

aspru= ___________ cinstit= __________

gingaș= __________ sur= __________

6) Adaugă adjective potrivite următoarelor substantive: pădure, floare, căsuță, toamnă, copaci, pisică. Alcătuiește propoziții cu acestea.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

7) Găsește substantive pentru adjectivele: lung, grea, uscată, albastru, întunecos, dulci, îngust, senini.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8) Formează adjective după modelul:

argint- argintiu

roșu- _______ galben- ___________

verde- _______ aramă- ____________

maro- ________ albastru- ___________

9) Completează după modelul:

nor cenușiu- nori cenușii- cenușiii nori

fulg argintiu- _____________ _______________

pui cafeniu- ______________ _______________

cercel auriu- ______________ _______________

10) Pune adjectivele din paranteză la forma corespunzătoare:

„O văz limpede, așa cum era (nalt, uscățiv), cu părul (albă) și (creață), cu ochii căprui cu gura (strâns) și cu buza de sus (crestat) în dinți de pieptene de la nas în jos.”(B. Ștefănescu Delavrancea, „Bunica”)

„O văz limpede, așa cum era (_________________), cu părul (_______) și (_______), cu ochii căprui cu gura (____________) și cu buza de sus (_________) în dinți de pieptene de la nas în jos.”(B. Ștefănescu Delavrancea, „Bunica”)

11) Alcătuiește două propoziții în care adjectivul mare să fie și altă parte de vorbire.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

12) Completează după modelul:

alb ca laptele

roșu ca ___________

galben ca __________

albastru ca __________

negri ca ____________

13) Completează după model:

Mircea a obținut o notă mai mare decât Alin.

Mircea a obținut o notă la fel de mare ca Alin.

Mircea a obținut o notă foarte mare.

Mircea a obținut cea mai mare notă.

Fata moșului era ________________ decât fata babei.

Andrei este ________________ la fotbal decât Daniel.

Alina este _______________.

Bianca este _______________.

14) Subliniază cu roșu substantivele și cu verde adjectivele din următorul text. Analizează-le în tabel:

„Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,

Lunca, bătută de brumă acum pare ruginită;

Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se deslipesc,

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc” (V. Alecsandri, „Sfârșit de toamnă”)

15) Găsește adjectivele din tabelul cu litere.

1) Alegeți cuvinte potrivite din coloana A și B pentru a forma propoziții. Transcrie propozițiile formate.

A B

Mircea crapă lemne.

Elevii îngălbenesc frunzele.

Mașina se joacă în grădină cu Adrian.

Toamna încep școala în septembrie.

Matei învață lecția la istorie.

Tata a oprit la semafor.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2) Alcătuiește cinci propoziții simple.

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3) Transformă următoarele propoziții în propoziții simple:

a) Păcală a mers prin lume mult timp.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

b) Iliuță a muncit pe la străini.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

c) „Atunci lacom, împăratul înșfăcă jucăria ciobănașului. Ochii îi luceau… Porni voios cu tot alaiul după el.”(V. Eftimiu, „Fluierul fermecat”)

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3) Transformă propozițiile simple în propoziții dezvoltate:

a) Vaporul alunecă.

b) Copiii aleargă.

c) Pescarul vâslește.

d) Ioana, Raluca și Miruna sar coarda.

e) Vrăbiuțele ciripesc.

f) Copacii au înflorit.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Alcătuiți propoziții simple respectând cerințele:

a) S exprimat prin substantiv propriu+ P exprimat prin verb, timpul trecut, persoana a III-a, numărul singular;

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

b) S exprimat prin pronume personal de politețe, persoana a III-a, genul feminin, numărul singular+ P exprimat prin verb, timpul viitor, persoana a III-a, numărul singular;

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

c) P exprimat prin verb, persoana I + S exprimat prin pronume personal, persoana I, numărul singular.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

5) Alcătuiți propoziții dezvoltate după schema:

a) S + P + p.s + p.s b) P + p.s + p.s + S

s.c v. s.c s.c v. s.c. adj s.p

_________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

6) Realizează schema următoarelor propoziții:

a) Soarele răsare.

b) Petalele catifelate ale trandafirilor s-au scuturat.

1) Alcătuiți două propoziții enunțiative.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________2) Alcătuiți câte două propoziții în care să folosiți semnele de punctuație (!) și (?).

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3) Scrie în căsuțe semnele de punctuație corespunzătoare:

a)„ Bună masă cumătră Ti Da’ ce mai de pește ai Dă-mi și mie că ta…re mi-i poftă (I. Creangă, „Ursul pâcâlit de vulpe”)

b) „ Ce ne facem noi Patrocle întrebă ea pe cățel Drumul nu se mai cunoaște ”(M. Sadoveaanu, „Dumbrava minunată”)

c) „ Nu știți unde s-a mutat potcovarul

Care potcovar moșule

Acela care potcovea caii lui Făt- Frumos Caii năzdrăvani ”(C. Gruia, „Izvorul fermecat”)

4) Alcătuiește un scurt dialog între o veveriță și un arici. Nu uita de titlu!

___________________________

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1) Alcătuiește trei propoziții afirmative și trei propoziții negative.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2) Transformă următoarele propoziții în propoziții negative:

a) Andrei a vizionat un film interesant.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

b) Ștefan are un cățel pe nume Rex.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

c) Valentina a plecat cu părinții la Brașov.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

d) Noi am luat note bune la matematică.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________

e) Mihaela aranjează masa.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3) Transformă următoarele propoziții afirmative în propoziții negative.

a) Mircea nu a câștigat întrecerea.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

b) Corina nu e pricepută la limba română

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

c) Dana nu e prietenă cu Angela.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

d) Viorel nu e în parc.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Alcătuiește un scurt text în care să folosești numai propoziții negative. Dă- i un titlu potrivit!

________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Realizează un desen după textul compus.

1) Identifică predicatele verbale din textele următoare. Subliniază-le cu două linii!

a) „Fram îi întrecea pe toți. El nu avea nevoie de îmblânzitor, de cravașă și de semnale. Intra singur în arenă, ca un om”(C. Petrescu, „Fram, ursul polar”)

b) „S-a lăsat seara. Luna a răsărit printre crengi, rotundă și luminoasă. A ieșit și licuriciul. Și- a aprins și el felinărașul rubiniu.”(V. Eftimiu, „Luna și licuriciul”)

c) „Negustorul nu știa ce să răspundă. Mama însă a priceput îndată ce are de făcut. A gătit-o pe fata ciobanului și a dus-o ursului. Ursul a așezat-o în trăsură și a plecat.”(L. N. Tolstoi, „Creanga de alun”)

2) Alcătuiește propoziții cu următoarele cuvinte care pot avea funcție de predicat verbal: spală, ninge, zece, roagă, duce, furnica, ajunge, scrie.

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3) Alcătuiește propoziții în care cuvintele car și sare să aibă funcții sintactice de subiect și predicat verbal.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Adaugă predicate verbale potrivite propozițiilor:

Afară ___________.

___________ copacii.

Vulpea ____________ peștele din car.

Motanul____________.

Într-un tufiș ___________ un arici.

Tata____________ mirat.

5) Potrivește predicatele din paranteză:

Elevii își (scrie) temele.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Bunicul (spun) o poveste.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Bunica (facem) cozonaci.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Matei (ați primit) în dar o minge.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Copiii (se trage) cu rolele în parc.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Sanda (vom pregăti) micul dejun.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

6) Alcătuiește o propoziție după schema:

a) S + P.v + p.s b) P.v + S + p.s + p.s + p.s

s.c v. s.c v s.c s.c adj. adj.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

7) Realizează schema propoziției:

Ciobănașul rămase mirat de glasul fetiței.

8) Analizează subiectele și predicatele din text după modelul:

S P.v

Tata citește ziarul.

tata= S substantiv comun, genul masculin, numărul singular;

citește= P.v verb, timpul prezent, persoana a III-a, numărul singular.

„A doua zi, ia Iliuță bucate în traistă. Pornește spre pădure și stă acolo ziua întreagă. Numără frunze, doarme bine, mănâncă zdravăn și se întoarce seara acasă”. (Al. Mitru, „Banul muncit”)

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

9) Povestire gramaticală

Vlăduț le-a cerut prietenilor săi să alcătuiască o propoziție formată din predicat verbal, subiect și o parte secundară de propoziție. Le-a indicat ca predicatul verbal să fie exprimat printr-un verb, la persoana a III-a numărul plural, subiectul să fie exprimat printr-un substantiv comun, genul feminin, numărul plural iar partea secundară de propoziție să fie exprimată printr-un substantiv comun. Iată răspunsurile pe care le-a primit:

Mircea se uită la televizor.

Valentin privește lebedele.

Fetițele culeg floricele albăstrui.

S-au copt cireșele de mai.

Tu știi care este propoziția corectă? De ce?

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1) Subliniază cu o linie subiectele din propozițiile:

Sună ceasul.

Mădălina se trezește în fiecare dimineață la ora șapte.

Azor sare pe Mihăiță.

Dumnealui citește ziarul.

Primul pleacă.

2) Alcătuiește câte două propoziții cu subiecte simple și subiecte multiple

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

3) Subliniază subiectele multiple din propozițiile:

Bogdan, George și Marcel au plecat la teatru.

Lăcrămioarele, zambilele și ghioceii au înflorit.

Caisele, piersicile și prunele s-au copt.

4) Transformă subiectele multiple în subiecte simple:

Toporașii, brândușele și ghioceii și-au scos capul de sub zăpadă.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ionuț, Alex și Bogdan se joacă în curte.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Rochițele, bluzițele și fustițele s-au uscat.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Alexandra, Mălina și Bianca învață bine.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3) Alcătuiește propoziții în care cuvintele: poiana, ochelarii, căsuța, bunicul să aibă rol de subiect simplu.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Alcătuiește o propoziție în care subiectul să fie exprimat prin:

a) pronume personal, persoana a II-a , numărul plural;

b) substantiv propriu;

c) substantiv comun care exprimă o însușire.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

5) Completează spațiile libere cu subiecte corespunzătoare:

______________ și ______________ au plecat la Sinaia.

Pe stradă se văd ______________.

___________ sapă în grădina bunicilor.

Stă_____________ pe bancă.

_____________ aleargă după Lizuca.

___________, ____________, ______________ sunt bune și gustoase.

Au înflorit_____________.

6) Alcătuiește propoziții după schema:

a) P.v + S + p.s + p.s b) S.m + S.m + S.m + P.v

v. s.p s.c adj. pron.pers. v.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________

7) Completează cadranele:

8) Alcătuiți o compunere cu titlul „La grădina zoologică”. Subliniați subiectele și predicatele!

________________________________

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1) Completează propozițiile:

Atributul este _________ de ___________ care determină un _____________. Atributul răspunde la întrebările: ________, ___ ____ ____, ___________, ____________, ___________.

2) Subliniază cu o linie întreruptă atributele din textul de mai jos:

„Și deodată clipiră candele verzi de licurici în două șiraguri și văzu pajiștea de flori deschisă cătră un părete de stâncă, între doi mesteceni bătrâni. În lumina verzie, fără zgomot, o ușă de cremene se mișcă și se dădu la o parte, și din întuneric de peșteră apăru minunată arătare.”(M. Sadoveanu, „Dumbrava minunată”)

3) Găsiți atribute potrivite pentru substantivele: elev, pădure, iepuraș, brad. Alcătuiește propoziții cu ele.

______________ ________________

elev pădure

_______________ _________________

______________ ________________

iepuraș brad

_______________ ________________

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Alcătuiește propoziții cu atribute care să răspundă la întrebările: care?, ce fel de?, a cui?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

5) Completează enunțurile cu atribute corespunzătoare:

Pasărea ____________ cântă frumos.

A sosit primăvara cu alaiul de ____________.

Căsuța______________ este în pădure.

În odaia____________, ________________ erau __________scaune ___________.

Zăpada ___________ scârție sub picioare.

Plăcintele _____________ ne îmbie cu un miros ____________.

6) Pune în locul întrebărilor atribute potrivite:

Zilele (ce fel de?) vor veni curând.

_________________________________________________________________________

Ursulețul (care?) și-a pierdut mama.

_________________________________________________________________________

Norii (ce fel de?) se văd în zare.

_________________________________________________________________________

Hainele (ale cui) sunt ude.

_________________________________________________________________________

În curtea (a cui) crește un stejar (ce fel de?)

_________________________________________________________________________

Păsările (care?) s-au ascuns sub o frunză (ce fel de?)

_________________________________________________________________________

7) Alcătuiește enunțuri în care substantivele stelele, stilou să aibă funcție sintactică de subiect și atribut.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8) Alcătuiește propoziții după schemele:

a) P.v + S + A b) S + P.v + p.s + A

v. s.c adj. s.c v. s.c s.c

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

9) Analizează cuvintele subliniate din text după modelul:

„ Corabia nu sosise. Îi aștepta coliba lor de lemn, cu paturi călduroase, cu aparatul de radio. Îi așteptau în cușcă și cei trei pui de urs..”(C. Petrescu, „Fram, ursul polar”)

corabia= substantiv comun, genul feminin, numărul singular, funcția

sintactică de subiect;

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

10) Miruna le-a cerut prietenelor sale să alcătuiască o propoziție formată din subiect simplu, predicat verbal și două atribute. Le-a indicat ca subiectul să fie exprimat printr-un substantiv comun, predicatul verbal printr-un verb iar atributele prin substantive comune și să răspundă la întrebarea ale cui? Uite cum au răspuns prietenele ei.

Soarele strălucitor încălzește pământul.

Bogdan are o carte mare și frumoasă.

Hainele împăratului și ale împărătesei s-au rupt.

Care propoziție este corectă? De ce?

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1) Subliniază complementele din textele:

a)„- Cântă frumușel, șopti ea” (M. Sadoveanu, „Dumbrava minunată”)

b) „Privindu-mă cu ochi limpezi și naivi, asară, un copil mi-a spus o poveste”(M. Sadoveanu, „Stigletele”)

c) „…dar odată se nimeri să vină la ucenicie un băiat îndrăzneț și priceput, care învăță meșteșugul într-un ceas și după aceea, într-o zi potcovi o herghelie de cai!” (C. Gruia, „Izvorul fermecat”)

2) Alcătuiește propoziții cu complemente care să răspundă la întrebările: pe cine?, ce?, cui?

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3) Alcătuiește enunțuri cu substantivul veveriță care să aibă funcții sintactice de S, A, C

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4) Completează enunțurile cu complemente corespunzătoare care să răspundă la întrebările:

Tata sapă (unde?).

_________________________________________________________________________

Hainele fetițelor erau (cum?).

_________________________________________________________________________

(Când) m-am trezit (cum?).

_________________________________________________________________________

Fetițele adună (ce?) (de unde?).

_________________________________________________________________________

L-am zărit (pe cine?)

_________________________________________________________________________

Îmi vorbește (cum?).

_________________________________________________________________________

5) Găsește complemente pentru verbele: povestește, învață, mănâncă, citește

_________________ ________________

povestește învață

___________________ __________________

___________________ ________________

mănâncă citește

____________________ __________________

6) Alcătuiește propoziții după schemele:

a) S + P.v + C + A b) C + A + P.v + A + S.s c) S.m + P.v + C + A + A

s.c v. s.c adj. s.c adj. v. adj s.c s.c v. s.c s.c s.c

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

7) Identifică complementele din text și analizează-le:

„Liza nu știa să citească. Văzându-mă însă tot cu nasul în cărți cum scăpam de la lucru, a vrut să vadă ce mă momea astfel, și a încercat întâi să-mi ia cărțile, care mă opreau să mă joc cu ea,…”( H. Malot, „Singur pe lume”)

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

8) Realizează o compunere cu toate părțile de propoziție învățate. Dă-i un titlu potrivit.

_______________________

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Crăciun, B., Lecturi minunate, Volumul al III- lea Povești, proverbe ghicitori, pentru școlari și învățători- Antologie tematică pentru clasele I- IV-, Editura Porțile Orientului, Iași, 2007;

Cojocaru M., Literatura română pentru copii- Antologie de texte comentate clasele I- IV, Editura Regis, București 2007;

Eminescu, M., Proză literară, Editura Facla, Timișoara, 1987

Goian, M., E., (coordonator), Limba română. Comunicare pentru clasa a IV-a, Editura Nomina, Pitești, 2007;

Lecturi minunate pentru școlarii mici, Volumul I, Culegere de texte pentru clasele I- II, Editura Porțile Orientului Iași, 2007;

Malot, H., Singur pe lume, Editura Regis, București, 2007;

Oprea, L., Tudose, M., Limba și literatura română- Antologie pentru clasa a III-a după noile manuale alternative – 2005, Editura Porțile Orientului Iași, 2007

Tolstoi, L., N., Povestiri, Editura Ion Creangă, 1985

CONCLUZII

Lucrarea „Modalități de abordare a elementelor de construcție a comunicarii în perioada gramaticală” este structurată pe patru capitole și vizează formarea competențelor de limbă în perioada gramaticală.

În cele patru capitole ale lucrării am urmărit evidențierea unor aspecte privind modul cum își însușesc elevii elementele de construcție a comunicării.

Plecând de la premisa că pentru a-și însuși corect limba, română elevii trebuie să înțeleagă faptele de limbă concret, acest lucru fiind posibil doar împletind teoria cu practica. Lecția de limba română trebuie să fie o lecție atractivă pentru elevi în care asimilarea cunoștințelor să se facă concentric.

În primul capitol am analizat importanța studierii limbii române în școală, formarea competențelor de comunicare scrisă și orală, schimbările care au avut loc la nivelul curricumului național și faptul că în ziua de azi elevii trebuie să-și formeze anumite competențe de comunicare, iar școala trebuie să-l învețe pe elev să se descurce singur, să poată aplica cunoștințele acumulate în formarea lui viitoare.

În cel de-al doilea capitol am considerat necesar să prezint câteva caracteristici psiho-fizice ale copilului de vârstă școlară mică care stau la baza dezvoltării limbajului, un aspect foarte important în însușirea elementelor de construcție a comunicării.

În capitolul al treilea sunt conturate strategiile didactice folosite în studierea elementelor de construcție a comunicării precum și modul de abordare a unor fapte de limbă, plecând de la demersul inductiv. Am abordat succint și câteva aspecte esențiale referitoare la ortografia și ortoepia limbii române care constituie o problemă de mare actualitate a zilelor noastre. Deoarece tema aleasă este vastă, am ales acele procedee și mijloace didactice eficiente pe care le-am aplicat în practica la catedră.

Contribuția personală adusă acestei lucrări o constituie auxiliarul „În Împărăția cuvintelor” care este destinat elevilor de clasa a IV-a. Auxiliarul se adresează în special elevilor mei de care am ținut cont în realizarea lui. Conține exerciții pentru toți elevii, cu un grad mai redus de dificultate, dar și exerciții cu dificultate mai ridicată. Acest auxiliar cuprinde o paletă largă de exerciții cu părțile de vorbire și părțile de propoziție însușite în perioada gramaticală care contribuie la formarea capacițății de comunicare orală și scrisă. Textele propuse pentru analiza părților de vorbire sunt texte din universul copiilor, al autorilor îndrăgiți de copii.

Exercițiile propuse în acest auxiliar sunt exerciții care ridică unele probleme în însușirea anumitor părți de vorbire și a unor părți de propoziție, jocuri didactice, unele metode interactive ca ciorchinele sau metoda cadranelor.

Prin valorificarea metodelor interactive, diversitatea exercițiilor precum și a poveștii despre părțile de vorbire am încercat să le facilitez accesul în universul cuvintelor.

Diversificarea exercițiilor va face învățarea mai ușoară, mai atrăgătoare, dezvoltându-le școlarilor o gândire creatoare, formându-le elevilor abilități, competențe, care să-i pregătescă pentru o bună integrare profesională și socială.

BIBLIOGRAFIE

Avram, M., Gramatica pentru toți, Editura Academiei Române, București, 1986;

Avram, M., Probleme ale exprimării corecte, Editura Academiei Române, București, 1987;

Beldescu, G., Ortografia actuală a limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984;

Bidu Vrânceanu, A., Călărașu, C., Ionescu- Ruxăndoiu, L., Mancaș, M., Pană Dindelegan, G., Dicționar general de științe ale limbii, Editura Științifică, București, 1997;

Cerghit, I., Metode de învățământ, Ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006;

Cosmovici, A., Iacob, L. (coordonatori), Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 2005

Crăciun, C., Metodica predării limbii române în învățământul primar, Ediția a II-a, Editura Emia, Deva, 2002;

Crețu, T., Psihologia vârstelor, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, 2009

Cristea, S., Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică R. A, București 1998;

Cucoș, C., Pedagogie, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2002;

Cucoș, C. (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 2005;

*** DEX, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998;

*** DOOM, Ediția a II- a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005;

Dottrens, R., A educa și a instrui, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970;

Enache, M., Munteanu, M., Jocuri didactice pentru clasele I- IV, Editura Porto- Franco, Galați, 1998;

Ghițulescu, L., M., Metode și strategii didactice utilizate în studierea limbii române în învățământul primar, Editura Didactic Pres, Slatina, 2008;

***Gramatica limbii române, Volumul I, Cuvântul, Editura Academiei Române, București, 2005;

***Gramatica limbii române, Volumul al II- lea, Enunțul, Editura Academiei Române, București, 2005;

Goia, Vistian., Ipostazele învățării- Limba și literatura română, Editura Napoca Star, Cluj- Napoca, 1999;

Goian, M., E., (coordonator), Limba română. Comunicare pentru clasa a IV-a, Editura Nomina, Pitești, 2007;

Hobjilă, A., Elemente de didactică a limbii și literaturii române pentru ciclul primar, Editura Junimea, Iași, 2006;

Hristea, Th. (coordonator), Sinteze de limba română, Ediția a III-a revăzută și din nou îmbogățită, Editura Albatros, București 1984;

*** Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, Ediția a IV- a, Editura Academiei Române, București, 1983

Mazilu, M., Metode moderne utilizate în învățământul primar: ghid metodologic, Editura Segarcea, Dolj, 2010;

***M.E.C.T., Programe școlare revizuite – Limba și literatura română – Clasa a III-a, București, 2003;

***M.E.C.T., Programe școlare revizuite – Limba și literatura română – Clasa a IV-a, București, 2003;

Molan, V., Didactica disciplinei Limba și literatura română în învățământul primar, Editura Miniped, București 2010;

Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară, Ediția a II-a, revizuită, Editura Aramis Print, s.r.l, 2002;

Norel, M., Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2010

Oprea, C. L., Strategii didactice interactive- repere teoretice și practice- Ediția a patra, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009;

Parfene, C., Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretico- aplicativ, Editura Polirom, Iași, 1999;

Pâinișoară, I. O., Comunicarea eficientă, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006;

Peneș, M., Limba și literatura română manual pentru clasa a III-a, Editura Marcela Peneș, 2008;

Peneș, M., Limba și literatura română manual pentru clasa a IV-a, Editura Marcela Peneș, 2006

***Psihologie, Curs Universitar, Învățământ la distanță, Anul I, Semestrul II, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2008;

***Psihologie, Curs Universitar, Învățământ la distanță, Anul II, Semestrul II, Volumul I, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2010;

Scheau, I., (coordonator) Gândirea critică- metode active de predare- învățare, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2004;

Șerdean, I., Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Corint, 2008;

Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997;

Șuteu, F., Dificultățile ortografiei limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986;

Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București, 2000;

Ungureanu, A., Metodica studierii Limbii și literaturii române- învățământ primar-, Editura AS’S, Iași, 2003.

IZVOARE

Crăciun, B., Lecturi minunate, Volumul al III- lea Povești, proverbe ghicitori, pentru școlari și învățători- Antologie tematică pentru clasele I- IV-, Editura Porțile Orientului, Iași, 2007;

Cojocaru M., Literatura română pentru copii- Antologie de texte comentate clasele I- IV, Editura Regis, București 2007;

Eminescu, M., Proză literară, Editura Facla, Timișoara, 1987

Lecturi minunate pentru școlarii mici, Volumul I, Culegere de texte pentru clasele I- II, Editura Porțile Orientului Iași, 2007;

Malot, H., Singur pe lume, Editura Regis, București, 2007;

Oprea, L., Tudose, M., Limba și literatura română- Antologie pentru clasa a III-a după noile manuale alternative – 2005, Editura Porțile Orientului Iași, 2007

Tolstoi, L., N., Povestiri, Editura Ion Creangă, 1985

Webografie: http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11090_ro.ht

Crăciun, B., Lecturi minunate, Volumul al III- lea Povești, proverbe ghicitori, pentru școlari și învățători- Antologie tematică pentru clasele I- IV-, Editura Porțile Orientului, Iași, 2007;

Cojocaru M., Literatura română pentru copii- Antologie de texte comentate clasele I- IV, Editura Regis, București 2007;

Eminescu, M., Proză literară, Editura Facla, Timișoara, 1987

Goian, M., E., (coordonator), Limba română. Comunicare pentru clasa a IV-a, Editura Nomina, Pitești, 2007;

Lecturi minunate pentru școlarii mici, Volumul I, Culegere de texte pentru clasele I- II, Editura Porțile Orientului Iași, 2007;

Malot, H., Singur pe lume, Editura Regis, București, 2007;

Oprea, L., Tudose, M., Limba și literatura română- Antologie pentru clasa a III-a după noile manuale alternative – 2005, Editura Porțile Orientului Iași, 2007

Tolstoi, L., N., Povestiri, Editura Ion Creangă, 1985

CONCLUZII

Lucrarea „Modalități de abordare a elementelor de construcție a comunicarii în perioada gramaticală” este structurată pe patru capitole și vizează formarea competențelor de limbă în perioada gramaticală.

În cele patru capitole ale lucrării am urmărit evidențierea unor aspecte privind modul cum își însușesc elevii elementele de construcție a comunicării.

Plecând de la premisa că pentru a-și însuși corect limba, română elevii trebuie să înțeleagă faptele de limbă concret, acest lucru fiind posibil doar împletind teoria cu practica. Lecția de limba română trebuie să fie o lecție atractivă pentru elevi în care asimilarea cunoștințelor să se facă concentric.

În primul capitol am analizat importanța studierii limbii române în școală, formarea competențelor de comunicare scrisă și orală, schimbările care au avut loc la nivelul curricumului național și faptul că în ziua de azi elevii trebuie să-și formeze anumite competențe de comunicare, iar școala trebuie să-l învețe pe elev să se descurce singur, să poată aplica cunoștințele acumulate în formarea lui viitoare.

În cel de-al doilea capitol am considerat necesar să prezint câteva caracteristici psiho-fizice ale copilului de vârstă școlară mică care stau la baza dezvoltării limbajului, un aspect foarte important în însușirea elementelor de construcție a comunicării.

În capitolul al treilea sunt conturate strategiile didactice folosite în studierea elementelor de construcție a comunicării precum și modul de abordare a unor fapte de limbă, plecând de la demersul inductiv. Am abordat succint și câteva aspecte esențiale referitoare la ortografia și ortoepia limbii române care constituie o problemă de mare actualitate a zilelor noastre. Deoarece tema aleasă este vastă, am ales acele procedee și mijloace didactice eficiente pe care le-am aplicat în practica la catedră.

Contribuția personală adusă acestei lucrări o constituie auxiliarul „În Împărăția cuvintelor” care este destinat elevilor de clasa a IV-a. Auxiliarul se adresează în special elevilor mei de care am ținut cont în realizarea lui. Conține exerciții pentru toți elevii, cu un grad mai redus de dificultate, dar și exerciții cu dificultate mai ridicată. Acest auxiliar cuprinde o paletă largă de exerciții cu părțile de vorbire și părțile de propoziție însușite în perioada gramaticală care contribuie la formarea capacițății de comunicare orală și scrisă. Textele propuse pentru analiza părților de vorbire sunt texte din universul copiilor, al autorilor îndrăgiți de copii.

Exercițiile propuse în acest auxiliar sunt exerciții care ridică unele probleme în însușirea anumitor părți de vorbire și a unor părți de propoziție, jocuri didactice, unele metode interactive ca ciorchinele sau metoda cadranelor.

Prin valorificarea metodelor interactive, diversitatea exercițiilor precum și a poveștii despre părțile de vorbire am încercat să le facilitez accesul în universul cuvintelor.

Diversificarea exercițiilor va face învățarea mai ușoară, mai atrăgătoare, dezvoltându-le școlarilor o gândire creatoare, formându-le elevilor abilități, competențe, care să-i pregătescă pentru o bună integrare profesională și socială.

BIBLIOGRAFIE

Avram, M., Gramatica pentru toți, Editura Academiei Române, București, 1986;

Avram, M., Probleme ale exprimării corecte, Editura Academiei Române, București, 1987;

Beldescu, G., Ortografia actuală a limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984;

Bidu Vrânceanu, A., Călărașu, C., Ionescu- Ruxăndoiu, L., Mancaș, M., Pană Dindelegan, G., Dicționar general de științe ale limbii, Editura Științifică, București, 1997;

Cerghit, I., Metode de învățământ, Ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006;

Cosmovici, A., Iacob, L. (coordonatori), Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 2005

Crăciun, C., Metodica predării limbii române în învățământul primar, Ediția a II-a, Editura Emia, Deva, 2002;

Crețu, T., Psihologia vârstelor, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, 2009

Cristea, S., Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică R. A, București 1998;

Cucoș, C., Pedagogie, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2002;

Cucoș, C. (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 2005;

*** DEX, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998;

*** DOOM, Ediția a II- a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005;

Dottrens, R., A educa și a instrui, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970;

Enache, M., Munteanu, M., Jocuri didactice pentru clasele I- IV, Editura Porto- Franco, Galați, 1998;

Ghițulescu, L., M., Metode și strategii didactice utilizate în studierea limbii române în învățământul primar, Editura Didactic Pres, Slatina, 2008;

***Gramatica limbii române, Volumul I, Cuvântul, Editura Academiei Române, București, 2005;

***Gramatica limbii române, Volumul al II- lea, Enunțul, Editura Academiei Române, București, 2005;

Goia, Vistian., Ipostazele învățării- Limba și literatura română, Editura Napoca Star, Cluj- Napoca, 1999;

Goian, M., E., (coordonator), Limba română. Comunicare pentru clasa a IV-a, Editura Nomina, Pitești, 2007;

Hobjilă, A., Elemente de didactică a limbii și literaturii române pentru ciclul primar, Editura Junimea, Iași, 2006;

Hristea, Th. (coordonator), Sinteze de limba română, Ediția a III-a revăzută și din nou îmbogățită, Editura Albatros, București 1984;

*** Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, Ediția a IV- a, Editura Academiei Române, București, 1983

Mazilu, M., Metode moderne utilizate în învățământul primar: ghid metodologic, Editura Segarcea, Dolj, 2010;

***M.E.C.T., Programe școlare revizuite – Limba și literatura română – Clasa a III-a, București, 2003;

***M.E.C.T., Programe școlare revizuite – Limba și literatura română – Clasa a IV-a, București, 2003;

Molan, V., Didactica disciplinei Limba și literatura română în învățământul primar, Editura Miniped, București 2010;

Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară, Ediția a II-a, revizuită, Editura Aramis Print, s.r.l, 2002;

Norel, M., Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2010

Oprea, C. L., Strategii didactice interactive- repere teoretice și practice- Ediția a patra, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009;

Parfene, C., Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretico- aplicativ, Editura Polirom, Iași, 1999;

Pâinișoară, I. O., Comunicarea eficientă, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2006;

Peneș, M., Limba și literatura română manual pentru clasa a III-a, Editura Marcela Peneș, 2008;

Peneș, M., Limba și literatura română manual pentru clasa a IV-a, Editura Marcela Peneș, 2006

***Psihologie, Curs Universitar, Învățământ la distanță, Anul I, Semestrul II, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2008;

***Psihologie, Curs Universitar, Învățământ la distanță, Anul II, Semestrul II, Volumul I, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2010;

Scheau, I., (coordonator) Gândirea critică- metode active de predare- învățare, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2004;

Șerdean, I., Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Corint, 2008;

Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997;

Șuteu, F., Dificultățile ortografiei limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986;

Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București, 2000;

Ungureanu, A., Metodica studierii Limbii și literaturii române- învățământ primar-, Editura AS’S, Iași, 2003.

IZVOARE

Crăciun, B., Lecturi minunate, Volumul al III- lea Povești, proverbe ghicitori, pentru școlari și învățători- Antologie tematică pentru clasele I- IV-, Editura Porțile Orientului, Iași, 2007;

Cojocaru M., Literatura română pentru copii- Antologie de texte comentate clasele I- IV, Editura Regis, București 2007;

Eminescu, M., Proză literară, Editura Facla, Timișoara, 1987

Lecturi minunate pentru școlarii mici, Volumul I, Culegere de texte pentru clasele I- II, Editura Porțile Orientului Iași, 2007;

Malot, H., Singur pe lume, Editura Regis, București, 2007;

Oprea, L., Tudose, M., Limba și literatura română- Antologie pentru clasa a III-a după noile manuale alternative – 2005, Editura Porțile Orientului Iași, 2007

Tolstoi, L., N., Povestiri, Editura Ion Creangă, 1985

Webografie: http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11090_ro.ht