. Mobilitatea Teritoriala In Contextul Aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

Argumentarea studiului:

Supunându-ne unei ipoteze general valabile în acest context, anume că mobilitatea socială cunoaște o dinamică ascendentă, acest fenomen social devenind din ce în ce mai prezent în morfologia socială, în realitatea socială, atât la nivel național (fie că vorbim despre mobilitatea în interiorul țarii noastre, fie că vorbim de mobilitatea socială ce se manifestă sub forma emigrării) cât și la nivel internațional, interesul nostru vizând, cu precădere arealul paneuropean, deschidem retorica lucrării de față sub semnul unei incertitudini din ce în ce mai prezente în studiul empiric al mobilității sociale. Incertitudinea la care facem referire nu este legată de acuratețea definirii conceptului de mobilitate socială, nu face referire la încărcătura semantică a acestei noțiuni și nici la aparatul metodologic la care recurgem pentru a dezbate acest subiect, incertitudinea pe care o supunem atenției dumneavoastră se leagă de probele privind o concluzie sau alta, concluzii la care ajungem prin analiza bazelor de date pe care le avem la dispoziție cu privire la acest fenomen social.

Indiscutabil, demersul făcut de noi în această lucrare intră sub auspiciile domeniului sociologiei, anume a unei ramuri a acestui univers științific, ramură ce vizează sociologia populați și demografia. Prin lucrarea de față încercăm să realizăm o abordare nu foarte des folosită a câmpului fenomenelor și proceselor sociale, perspectiva pentru care am optat dorește să îmbine latura formal-tehnică a demografie, cu referire la fenomenul demografic analizat de noi cu o perspectivă globală a sociologiei, cu precădere laturi vizând domeniul politicului, economicului și domeniului educațional-instructiv. Fără a intra în amănunte și, bineînțeles, fără ași propune în mod explicit acest fapt, lucrarea de față va găsi o serie de explicații a fenomenelor înregistrate de statistici și analizate în acest context în digresiunile oferite de sociologia generală, ca o abordare holistică, generalistă, dar și digresiuni în spațiul motivațional conferit de ramuri ale sociologiei precum sentimentul de apartenență la o comunitate, calitatea vieții din mediul social de origine, cultură…

Scopul asumat al demersului de față vizează identificarea sensurilor și dinamicii mobilității sociale în contextul aderării României în Uniunea Europeană. Prin acest obiectiv ne propunem a identifica, pe baza unei baze de date puse la dispoziție de Institutul Național pentru Statistică din România, aflat sub auspiciile Academiei Române [pe siteul www.insse.ro], dar și alte surse, alte siteuri de specialitate, printre care enumerăm http://epp.eurostat.ec.europa.eu dinamica mobilității sociale din România în contextul integrării în Uniunea EuropeanăVom avea în vedere, în acest cadre, aspecte legate de mobilitatea forței de muncă pe plan internațional, mobilitatea educațională a elevilor și a studenților ca aspecte ale mobilității educaționale și mobilitatea în ceea ce privește activitățile turistice. În fixarea acestui scop plecăm cu supozițiile emise de noi de la faptul că mobilitatea socială, așa cum se regăsește în registrele literaturii de specialitate, înregistrează un trend ascendent. Nu ne propunem a observa dacă această ipoteză este valabilă sau nu, datorită lipsei resurselor de operare, bazelor de date din ce în ce mai puțin accesibile publicului larg și studenților.

De ce acest demers? Răspunsul la o astfel de întrebare își găsește legitimitatea în sferele macrosocialului, pe de o parte, dar și, pe de altă parte, în sferele microsocialului. Facem această afirmație plecând de la premisa că implicațiile fenomenului analizat de noi în acest registru discursiv sunt înregistrate atât la nivelul comunității [de vecini, spre exemplu] dar și la nivelul politicilor macrosociale pe care administrația propune a le analiza[le nivel de localitate, județ,regiune sau, de ce nu, la nivel național]. Analiza fenomenului de mobilitate socială, în toată profunzimea sa, nu se rezumă numai la a identifica o serie de date statistice care să îl creioneze ci și la creionarea unor supoziții care să explice dinamica actuală și care să prognozeze, pe cât este posibil,conform resurselor avute la dispoziție, implicațiile acestui fenomen la nivelele precizate mai sus.

Mobilitatea socială presupune schimbare socială? Migrația [implicit emigrația și imigrația] au un rol benefic asupra morfologiei sociale, indiferent de consistența pe care o atribuim acesteia [adică nivel macro sau microsocial]? „La un alt nivel, cel al modelelor teoretice și explicative, impactul sociologiei este, de cele mai multe ori, vizibil și legitim. Mai ales în societățile moderne, în condițiile în care dinamica populației nu mai are nici o legătură directă cu evoluția din domeniul economic, îndeosebi alimentarea, așa cum se întâmpla în epocile anterioare, recurgerea la domeniile explicative preluate din domeniul economic- plasând populația ca variabilă dependentă sau independentă într-un context de factori specifici acestei științe[economice]”[Rotariu,2003:8] expunem acest context pentru a sublinia, încă o dată,dacă mai era necesar, că demograficul și fenomenologia demografică nu întra sub apanajul economicului ci al socialului în contextul în care o serie variabile și explicații ale sincretismelor acestor variabile se găsesc în domeniul sociologie sau ale sociologie de ramură (sociologia economică, sociologia politicului, sociologia culturală, șamd).

În concluzie, considerăm oportun a analiza acest fenomen demografic, cel al mobilității sociale în contextul integrării europene a României cu atât mai mult cu cât acesta, integrarea, va genera o serie de noi contexte cu ample implicații asupra socialului, mobilitatea socială fiind numai unul dintre cadrele ce se supun acestei reconfigurări.

Documentarea:

În acest capitol al lucrării noastre vom face recurs la literatura de specialitate pentru a defini principalele concepte cu care se va opera în partea de cercetare, a dezbate principalele aspecte teoretice aferente acestor arii tematice și câteva cercetări privind mobilitatea socială, cu predilecție cele din România. În finalul acestui capitol vom expune câteva refracții privind articolele publicate într-o revistă de specialitate, Sociologie Românească, cu privire la tem abordată de noi, anume mobilitatea teritorială, migrația externă și fenomenul migrațional în general.

Mobilitatea socială: perspective teoretice

În această parte a lucrării vom realiza un demers prin care încercăm o legitimare teoretico-științifică a principalelor aspecte legate de problematica abordată. Astfel, prima parte a documentării va face referire la mobilitatea socială ca fenomen general, iar în a doua parte a acestui studiu vom recurge la o analiza empirică și epistemologică a mobilității teritoriale, ca specie, ca formă de mobilitate socială.

Mobilitatea socială reprezintă un «fenomen ce se constituie prin agregarea mișcărilor indivizilor sau familiilor între diversele poziții ale unui spațiu social, conceput ca un sistem de categorii sociale, ierarhice sau non-ierarhice, delimitate pe baza unui criteriu, simplu sau complex.» Literatura de specialitate surprinde aspect teoretice în care definiția expusă mai sus capătă noi valențe semantice în contextul în care conceptul de mobilitate socială se restrânge, sub raportul realității sociale, prin perspectiva ierarhică a clasificării actorului social sau grupului social din care acesta face parte în cadrul straturilor aceleiași societăți, deci, în acest context mobilitatea este dezbătut ca o variabilă ierarhică ce se manifestă în cadrul unui singur sistem social. Într-un alt context, mobilitatea socială este analizată din perspectiva spațiului geografic propriu-zis, iar în acest context vorbim de o mobilitatea teritorială. Concret, mobilitate socială poate presupune existența, spre exemplu, a unei fluctuații a forței de muncă, această mobilitate putând căpăta doua valențe, una ierarhică, schimbarea locului de muncă prin promovarea profesională sau un regres profesional al individului, valență surprinsă în prima abordare a mobilității, iar o alta geografică, cum este cazul multor cadre didactice din învățământul preuniversitar din, să zicem, județul Suceava, care, umilite printr-o remunerație inadecvată capacității profesionale, au acceptat a fi simpli culegători de căpșuni. Cercetarea mobilității sociale ca fenomen social, a presupus abordâri atât pe plan teoretic, epistemologic, cât și pe plan empiric, pin realizarea unor cercetări de către sociologi, demografi și nu numai. O tipologizare a abordărilor privind mobilitatea sociale le încadrează trei principale clase, după cum urmează

Unele cercetări vizează mobilitatea socială exclusiv sub raportul ierarhiilor sociale, la nivel macrosocial sau, dimpotrivă, la nivel microsocial [precizăm că o oarecare majoritate estimativă din cercetările lecturate de noi se află sub apanajul macrosocialului]. Aceste cercetări au fost efectuate, cu o predilecție mai mare, în Statele Unite ale Americii. Cercetările americanilor au pornit de la contextele oferite de realitatea socială din momentul studiului, astfel că s-a accentuat studiul mișcărilor sociale având ca principal punct de reper statusul social sau, de ce nu, diferite diacritice de definirea ale statusului social, cum ar fi prestigiul social. Considerăm oportun a preciza că în acest context nu se impun numai variabilele ce țin de status social, ci și viața profesională și cea de familia, în toată complexitatea ei, oferind o serie de elemente, de diacritice ale cotidianului care fac ca abordările mobilitățile sociale pe plan empiric și epistemologic să fie cu mult mai complexe.

Abordarea ocupațională, cea profesională, este unul dintre principalele fundamente cedă consistență demersurilor de cercetare și teoretizare a mobilității sociale. Această linie, aceasta abordare este marcată de perspective marxiste asupra mobilității sociale, perspective în care socialul înseși este abordat predilect sub raportul ecoomicului, perspectivele morale, cele religioase fiind fie ocolite, fie puse sub incidența abordărilor ateiste. Sociologia europeană conferă o abordare și mai restrictivă a mobilității sociale, strict sub raportul ocupațiuonal, statusului socio-profesional. Astfel, așa cum a lăsat ca trand Marx și Weber, mobilitaea socială se limitează, aparent, la lumea economicului. „Chiar dacă există o asemenea corelație, diferența față de poziția precedentă este cât se poate de importantă, cel puțin din două puncte de vedere. Mai întâi, pozițiile în spațiul social astfel construit pot fi delimitate pe baza unor criterii obiective iar clasificările pot fi – și sunt – utilizate și în alte tipuri de investigații inclusiv în cele care furnizează date pentru contabilitatea socială. În al doilea rând, o astfel de clasificare nu realizează – decât prin eventuale artificii exterioare – o structură ierarhică. Într-adevăr, criteriul ocupațional nu presupune în sine ideea ierarhizării, aceasta apărând numai din asocierea scalei de ocupații cu cea de venit, putere, instrucție etc. Din punct de vedere al analizei formale a mobilității sociale, sistemul de poziții neierarhizate reprezintă un handicap serios în tratarea datelor, fapt pentru care sociologii europeni se străduiesc uneori să ierarhizeze ocupațiile, prin asocierile menționate.

Cele care utilizează drept criteriu clasele sociale și păturile sau categoriile care ființează în orice societate alături de clase. Este, evident, cazul cercetătorilor marxiști sau apropiați de tradiția marxistă. În ciuda unei anumite superiorități, atît în privința obiectivitătii și consistenței criteriilor de clasificare, cît și în cea a posibilităților de înțelegere și interpretare a fenomenelor implicate în procesele mobilitare, această poziție are dezavantajul că nu realizează decupaje fine și, prin urmare, chiar dacă evidențiază unele tendințe majore în m.s., nu poate da seamă de o serie de aspecs., nu poate da seamă de o serie de aspecte particulare, la rîndul lor de mare importanță în societățile actuale.(Zamfir, Vlăsceanu, 1998: 335-336)

Tipologii ale mobilității sociale

Referitor la abordările teoretice privind mobilitatea socială, sociologii și antropologii, și nu numai, consideră oportun a legitima, în câmpul discursiv al teoretizărilor acestui termen, câteva tipologii care să încadreze abordările mobilității sociale în diferite sfere. Astfel, se impune o clară delimitare între mobilitatea socială verticală și cea orizontală. Dacă mobilitatea socială verticală presupune ascensiunea sau, din potrivă, decăderea, la nivel de status social/profesional sau de prestigiu, mobilitatea socială orizontală nu face recurs la ierarhie, ci la schimbarea de sistem sau schimbarea poziției individului sau grupului de indivizi în raport cu sistemul sau componentele acestuia. O atare distincție este posibilă numai în unele situații particulare. Altfel spus, „se vorbește de mobilitate orizontală, atunci când sistemul pozițiilor sociale nu este decât parțial ierarhizat, deci există poziții de același nivel între care au loc mișcări de persoane sau când straturile cuprind mai multe poziții fiecare și mișcarea are loc de la una la alta fără ieșirea din interiorul stratului sau când are loc o mișcare teritorială ori o schimbare a locului de muncă, fără modificarea statutului profesional etc. În opoziție, mobilitatea verticală este mișcarea de la un strat la altul. La rândul său, aceasta poate fi ascendentă sau descendentă, primul caz corespunzând, evident, urcării pe treptele ierarhiei sociale iar al doilea, coborârii. Mobilitatea socială poate fi caracterizată printr-o serie de mai poate fii caracterizată și printr-o serie de termeni specifici, în legătură cu criteriul de clasificare utilizat. Am aminti de mobilitatea analizată din perspectivă ocupațională, analog vom mai recurge și le o enunțare a mobilității instrucționale sau educațională, cum este cazul, de pildă, al studenților care pleacă de la domiciliu pentru ași stabili o nouă rezidență în localitatea în care se află un important centru universitar, sau, mai bine spus, un centru universitar ce corespunde exigențelor lor. „Mobilitatea instrucțională sau cea educațională este analizată în contextul structurii (oportunităților la diferite nivele menționate anterior), având ca unitate de analiză indivizii în cadrul familiilor, deci analizând un tip de mobilitate intergenerațională (de la părinți la copii). Din punct de vedere spațial, mobilitatea educațională a succesorilor în raport cu predecesorii poate fi împărțită în

mobilitate ascendentă (care exprimă parcurgerea unor trepte mai avansate de educație ale succesorilor în raport cu predecesorii) și descendență (care exprimă, într-un fel, măsura în care succesorii s-au situat pe trepte inferioare de instrucție școlară în raport cu părinții lor). [TOBĂ, 2002, 45-46]” Se mai poate vorbi și de mobilitate pe scara puterii, a veniturilor etc. „” În altă ordine de idei, se face o distincție clară, ce se face în toate studiile privind mobilitatea socială, între mobilitatea intragenerațională, în interiorul aceleiași generații de indivizi, actori sociali prin excelență și cea intergenerațională. „Evenimentul mobilitar îl constituie, în primul caz, schimbarea poziției unui individ, pe scala aleasă, între două momente ale vieții sale; în al doilea, este vorba de diferența între poziția unui individ, la un moment dat, și cea a familiei sale de origine, aceasta din urmă fiind caracterizată, cel mai adesea, de poziția tatălui”[Zamfir și Vlăsceanu, 1998:356].

Abordări teoretico-epistemologice privind mobilitatea socială:

Problematica „mobilității sociale, în toată amploarea și importanța sa a fost relevată, mai întâi de către P. Sorokin, în clasica sa lucrare Social Mobility, apărută în 1927, însă cercetări empirice ample și sistematice asupra acestui fenomen s-au efectuat abia în perioada postbelică. „Aici introducem în analiză de momentul de deplasare a indivizilor în spațiul social, adică mobilitatea socială așa cum e definită de Pitirim Sorokin. În toate definițiile date acestui proces de la Sorokin încoace, se poate regăsi un element invariant și anume că mobilitatea socială înseamnă schimbarea, deplasarea persoanelor în spațiul social dat. […][Conform lui] Bourdieu, spațiul social este definit cu ajutorul conceptului de structură socială, înțeleasă ca un set de relații sociale. Ca într-un câmp magnetic, locațiile în spațiu se definesc în funcție de “încărcătura” pe care o au, adică în funcție de suma și compoziția capitalurilor" [TOBĂ, 2002:45]

"Mobilitatea socială a luat o amploare deosebită în secolul al XIX-lea în societățile care se industrializează și care au desființat, de drept, caracterul ereditar al pozițiilor sociale. Pentru a interpreta mecanismele de funcționare a acestor societăți s-au opus două abordări teoretice: una în termeni de clasă socială (teoria marxistã) și cealaltă în termeni de stratificare (abordarea americană și vest europeanã nemarxistă) [Ferreol, coord., 1998; Rotariu, 1993]. Criteriile în raport de care sunt determinate principalele forme și tipuri de mobilitate socială au evoluat în strânsă legătură cu „nuanțarea” abordărilor în analiza sistemelor de stratificare. Potrivit lui Weber stratificarea nu este determinată în manieră absolută de criteriul proprietății și în consecință poziția unui individ particular în interiorul unui sistem de clasificare nu depinde de o singură caracteristică ci de trei componente distincte implicate în/și responsabile de stratificarea unei societăți: clasa, statutul și puterea.

Multiplicând criteriile stratificării sociale, Max Weber deschide cel mai prolific mod pentru analiza proceselor de structurare a relațiilor de clasă și a mobilității sociale. Modelul de clasă avansat de Weber arată în fapt o multitudine a clivajelor re rezultate din intersectarea „situației de clasă”. „O clasă socială în sens weberian este formată dintr-o grupare a situațiilor de clasă legate împreună în virtutea faptului că ele implică aceleași șanse de mobilitate fie în evoluția carierei unui individ, fie de-a lungul generațiilor” (Giddens,1973). Astfel, în locul unui model simplist unidimensional în care stratificarea este determinată exclusiv de relațiile de proprietate apar treptat modele pluraliste ale stratificării, bazate pe combinarea poziției față de proprietate, cu posesia calificărilor validate pe piață, cu achizițiile educaționale, cu prestigiul sau comportamentele (stilurile de viață) asociate acestora. Noțiunea centrală în abordarea fenomenului de mobilitate socială devine astfel noțiunea de „status”

ca expresie a poziției unei persoane în spațiul social al unei societăți date. Tipurile de status exprimă varietatea pozițiilor sociale iar mișcarea indivizilor de la un status la altul reflectă mobilitatea socială. Elementele componente ale statusului au devenit, rând pe rând, criterii de evaluare a pozițiilor sociale ale persoanelor sau grupurilor sociale. Dintre acestea menționăm: proprietatea, averea, venitul, rolurile politice, militare, religioase, tipul muncii, profesia și prestigiul acesteia, ocupația, nivelul de instrucție, aptitudinile personale, grupurile de referință, tipul locuinței, imaginea despre sine, modul și stilul de viață, mediul rezidențial, etc. În ciuda acestor numeroase criterii de stratificare, majoritatea studiilor asupra mobilității sociale s-au axat pe dimensiunile – ocupație, educație și venit – considerându-se că schimbările înregistrate la nivelul acestora se repercutează direct sau indirect, mai lent sau mai rapid și asupra altor elemente constitutive ale statusului social (prestigiul, modul și stilul de viață etc.). În acest sens, persoanele mobile social sunt considerate cele care își schimbă felul de activitate în sensul de modificare esențială a ocupației, nivelului de instrucție și venitului.” [Cârțână, 2000:106]

Revitalizarea bibliografiei tematice privind mobilitatea socială s-a făcut, u precădere, după secolul al-XIX, aceasta fiind o temă ce capătă valențe prioritare în câmpul dezbaterilor sociale. Acest fapt a fost determinat, credem noi, de dinamica morfologiei sociale care, în prisma schimbărilor sociale ce au apărut, ca urmare a revoluțiilor industriale și nu numai, a generat o redimensionare a realității sociale. Astfel, studiul mobilității sociale a devenit unul dintre centrele majore de preocupări din câmpul sociologiei. Deceniul al-VIII-lea a generat o revitalizare a studiilor, teoretice sau de teren, al acestui fenomen. În perioada amintită, importamte contribuții la cercetarea mobilității sociale au fost aduse de sociologi americani (P. Baiu, O.D. Duncan, R. Bendix, S.M. Lipset, N. Rogoff, C. Jencks), englezul D. Glass, francezii D. Bertaux, R. Boudon, elvețianul R. Girod, germanii K.U. Mayer și W. Muler, suedezii G. Carlson și CA. Anderson, danezul K. Svalastoga, italianul V. Capecchi și și nu numai. În România, literatura de specialitate, teoretico-metodologică, referitoare la mobilitatea socială este mai mult decât îndestulătoareDupă deceniul al șaptelea al secolului trecut, sociologi precum I. Aluaș, H. Cazacu, V. Constanți nescu, O. Hoffman, I. Mărginean, T. Rotariu, A. Roth au dinamizat stiudui mobilității sociale. La nivel empiric, terenul studiilor mobilității sociale este arid. Singurele studii mai consistente au fost efectuate de sociologii de la București, prin „Centrului de cercetări sociologice din București”.

Mobilitatea socială și realitatea socială în contextul istoric:

Fără a intra în amănunte, precizăm că contextul istoric în care s-au configurat abordările teoretic-epistemologice, privind mobilitatea socială, au reprezentat un important factor generator de abordări cu referire la acest fenomen social. Astfel, după cum se cunoaște, în societățile precapitaliste, poziția socială a unui individ era, în imensa majoritate a cazurilor, prescrisă prin nașterea sa într-o familie de nobil, sclav sau iobag etc… Acest fapt conferă statusurilor prescrise o mare relevanță și un important capital de prestigiu social, în detrimentul statusurilor dobândite sau atribuite. Mișcările sociale de la o generație la alta sau în cursul aceleiași generații au avut o amploare mult mai scăzută în comparație cu dinamica mobilității sociale din cotidianul contemporan nouă. Această situație s-a menținut secole și milenii, începând cu Antichitatea, Evul Mediu până în preajma Revoluției industriale, revoluție ce a generat, prin efectele ei, o adevărată revoluție socială. Această mobilitate socială scăzută, aferentă contextelor social-istorice la care facem referire, fiind reflectată și sancționată prin legile și cutumele care consfințeau separarea societății în clase, stări sau caste, a dus la o „etichetare statusară” a individului încă din primele momente de viață biologică. Victoria revoluțiilor burgheze, așa cum este ea reperată istoric, are valențe sociologice și antropologice mai mult decât importante, efectele sale la nivel macrostructural reconfigurând, practic, modul în care socialul a fost gândit de însuși social, pe de o parte (autoprocreerea societală) și, pe de altă parte, modul în care teoreticienii socialului l-au configurat și reconfigurat, ducând la înlăturarea acestor bariere juridice, în mod treptat, iar dezvoltarea forțelor de producție, nu numai cele de factura resursei umane ci și tehnologice și tehnice, și schimbările în structura socială generate de aceasta au deschis posibilitatea realizării unor ample modificări de poziție socială, fie în cursul vieții active a indivizilor, fie în raport cu familia de origine.

Mobilitatea socială în contextul paradigmei socio-antropologice

Reprezentanții unor curente ideologice, cu precădere cei din Stele Unite ale Americii, au propus o abordare paralele contextelor teoretice susținute anterior de literatura de specialitate, în sensul că pe de altă parte este vizibilă pentru oricine că șansele de a ajunge în vârful unei ierarhii sociale se mențineau extrem de inegale pentru indivizii proveniți din straturi sociale diferite, dar, în antiteză, o lucrare semnată de Parsons arată cum accesul, pe parcursul unei singure generați, numite, de demografi, în mod sintetic cohortă, unui individ, actor social prin excelență, poate să ajungă în vârful piramidei. Lucrarea la care facem referire arată că, la începutul formării claselor sociale, ale conturării unei ordini sociale în S.U.A. era posibilă teoria accesului nelimitat juridic, dar, cu timpul, experiența a tins să contrazică din ce în ce mai mult această ipoteză. Este probabil prea simplistă afirmația că atenția acordată de către sociologie mobilității sociale a fost rezultatul direct al acestor confruntări ideologice și contexte istorice, însă de relevă faptul că nu se poate face abstracție de contextul cultural general, paradigma socio-umană în cadrul căreia s-au dezvoltat studiile ce abordează mobilitatea socială ca fenomen social concret.

Perspective epistemologice asupra mobilității

Studiu mobilității sociale este o provocare pentru sociologi din perspectiva în care aceștia înțeleg a surprinde mai multe dimensiuni privind fenomenologia mobilității sociale. Una dintre primele sarcini ale acestora a constat în evaluarea nivelului, intensității cu care se manifestă mobilitatea socială, în sensul determinării gradului de manifestare a acestui fenomen în structurile diverselor societăți. În altă ordine de idei, dar în același context discursiv, demersul demografilor mai merge și în sensul testării ipotezei, larg răspândire conform căreia acest fenomen cunoaște o dinamică ascendentă. Acest miraj este fundamentat pe seama faptului că dinamica statusurilor socioprofesionale cunoaște o redimensionare din ce în ce mai largă în sensul dezvoltării sectoarelor de activitate, pe de o parte, dar și, pe de altă parte, a numărului de sectoare, apărând, pe lângă sectoarele de activitate ce privesc activitățile principale și secundare și sectoare de activitate ce fac referire la domeniul terțial și cuaternal. Astfel, sub auspiciul registrelor comparative, considerându-se că în țările mai avansate economic și în cele în care barierele feudale au căzut mai devreme, sau n-au existat deloc, nivelul de manifestare al mișcărilor sociale ar trebui să fie mai ridicat; apoi, a devenit posibil să se facă studii comparative, în timp, referitor la o aceeași țară și deci să se verifice direct ipoteza creșterii conținutului fenomenologic al mișcării sociale Nici unele, nici altele n-au putut oferi argumente decisive pentru confirmarea respectivei ipoteze, ceea ce, de fapt, demonstrează persistența unor inegalități de șanse sociale însemnate în țările capitaliste dezvoltate. În altă ordine de idei, pe un alt palier discursiv, regăsim un interes din ce în ce mai crescut studiului ce se preocupă de structura fenomenului de mobilității sociale. „S-a încercat evidențierea intensității schimburilor între diversele categorii sociale, direcțiile de mobilitate pentru indivizii plecați dintr-o categorie sau, invers, aria de recrutare a celor intrați într-o categorie. Acest din urmă gen de cercetări a vizat, în special, straturile din vârful piramidei sociale – recrutarea „elitelor" – el având, de fapt, o tradiție mai veche decât cea mobilității sociale. O a treia clasă de studii o reprezintă cea în care mobilitatea socială apare ca factor dependent de alte fenomene, încercându-se astfel evaluarea influenței unor factori asupra mobilității sociale în acest sens, o atenție privilegiată a fost acordată aprecierii rolului școlii, rolului instrucțional-edicativ în cadrul dinamicii mișcării sociale[Zamfir&Vlăsceanu, 1998:357]

Nu în ultimul rând, un alt patrulea set de probleme pe care doresc a le aborda sociologii, antropologii și demografii face referire la efectele mobilității sociale asupra vizează efectele mobilități sociale asupra întregii morfologi sociale, altor factori cum ar fi fenomene și procese sociale. „Indiferent de chestiunile concrete abordate, cei care s-au ocupat de mobilitatea socială au plecat – cu mici excepții de la postulat valorizant că starea de „mai multă" mobilitate este preferabilă celei de „mai multă" imobilitate, dat fiind că imobilitatea socială înseamnă inegalitate de șanse sociale adică o autoreproducere a structurilor, deci a inegalităților sociale. Or, dacă existența unor inegalități este mai ușor de „teoretizat" – prin invocarea unor factori naturali sau a unor necesități de funcționare a sistemului – existența inegalităților de șanse, adică autoreproducerea inegalităților sociale, are mult mai puțini adepți întru justificare. [Zamfir&Vlăsceanu, 1998:357]

Mobilitatea teritorială: cercetare longitudinală:

În acest capitol al lucrării noastre a am căutat a identifica câteva lucrări prin care să avem acces fenomenologia acestui fenomen, cel al mobilității teritoriale, în toată profunzimea sa. În cazul unor cercetări avem acces la anumite aspecte sau anumite studii de caz privind mobilitatea teritorială.

Cel mai recent studiu identificat de noi, cu privire la mobilitatea teritorială internațională, este a anchetă sociologică longitudinală, prin care s-au realizat o identificare a dinamicii mobilității teritoriale din timpul tranziției românești și perioada post-tranziție, anume un studiu realizat de Institutul Național de Statistică din România și finanțat de Fundația SOROS.

Studiul surprinde dinamica mobilității teritoriale din perioada 1989 până în 2006. Studiul la care facem referire relevă că direcția de migrație dominantă s-a modificat în timp, astfel la începutul anilor 1990, Israelul și Turcia au fost principalele centre de atracție pentru lucru, urmate de țări central europene precum Italia, Germania și Ungaria, adică, așa cum se regăsesc în literatura de specialitate, deci țări de destinație de rang secund. Aproape o cincime din totalul plecărilor pentru lucru în perioada 90-95 au fost spre Israel și destinații. În perioada 1996-2001, Italia devine lider de atracție a românilor care vor să lucreze în străinătate. Israelul trece pe locul al doilea în ordinea preferințelor în perioada respectivă. În perioada a treia, care începe cu 2002, ierarhia se schimbă iarăși. Atracția maximă este spre Italia și Spania. Plecările (nu plecații) spre Italia, în perioada respectivă, dețin o pondere de 50%. Spre Spania, ponderea

plecărilor este de 25%. Drumurile românilor pentru căutarea de lucru în lume (în Europa în special) merg spre concentrarea către un număr redus de țări, dar nu liniar, ci după o etapă de extindere a căutărilor:

în prima etapă, 90-95,existau cinci destinații cu pondere de peste 7% din totalul plecărilor -Israel,Turcia, Italia, Ungaria și Germania;

în etapa a doua, 1996-2002, la cele cinci țări din prima etapă se adaugă Canada și Spania. Explorarea se extinde spre extrema continentului european și spre America.

în cea de-a treia etapă care începe în 2002, se produce o concentrare masivă a emigrărilor temporare pentru lucru. După ce au testat viața și condițiile de lucru la multiple destinații, românii se decid în special pentru două țări de limbă latină, Italia și Spania. Cât a contat în această decizie tipul de cerere de forță de muncă, facilitatea de trecere de la română la limba țării de destinație și cât legislația și toleranța locului de sosire, rămâne de stabilit.

Schimbările între etape nu sunt numai de câmp de migrație. Se modifică și volumul plecărilor. În perioada pre-Schengen se dublează intensitatea fenomenului comparativ cu etapa 1990-1995, iar în perioada de după 2001, comparativ cu cea anterioară are loc o triplare a intensității fenomenului de

migrație pentru lucru în străinătate. Plecările pentru lucru în străinătate sunt puternic regionalizate. În perioada pre-Schengen, 1996-2001, emigrările temporare în străinătate au fost de intensități relativ egale, din cele trei mari

provincii ale României, din Moldova, Muntenia și din Transilvania. Ulterior, odată cu liberalizarea accesului în spațiul Schengen, după 2001, se produce o puternică diferențiere regională a emigrării temporare. Moldova devine de departe cel mai important exportator de lucrători în străinătate, urmată de Muntenia și Transilvania, cu parametrii apropiați de intensitate a emigrării temporare. Vestul și sud-vestul țării, prin Crișana-Maramureș, Banat și Oltenia, se află pe locul trei sub aspectul intensității emigrării temporare în străinătate. Dobrogea și Bucureștiul înregistrează, indiferent de etapă, cea mai redusă emigrare temporară în afara țării.

Regionalizarea emigrării temporare este marcată nu numai prin diferențierile de intensitate a fenomenului ci și prin structurarea clară a unui sistem de fluxuri care au origini și destinații specifice. În perioada 1990-2001:

Moldova era orientată, ca emigrare temporară, în special spre Italia și Israel;

Dobrogea avea o orientare parțial similară cu cea a Moldovei, cu emigrare puternică spre Italia dar, în mod specific, și spre Germania;

Transilvania era covârșitor marcată de drumul migrației spre Ungaria;

Muntenii se orientau mai ales în direcția Turcia;

Oltenia era, surprinzător, dominată de fluxul spre Canada;

pentru bucureșteni, Grecia pare să fi fost cea mai atractivă destinație.

După 2001, gradul de regionalizare a emigrării temporare se reduce considerabil. Pentru șapte din cele opt regiuni istorice ale țării, Italia devine principala destinație. Excepția este dată de Muntenia, cu orientare încă predominantă spre Spania. Israelul practic dispare ca destinație specifică

pentru emigranții din Moldova și din Crișana-Maramureș, așa cum fusese în perioada anterioară. Câteva fluxuri specifice de rang secund se mențin și după 2001. Este cazul orientării transilvănenilor spre Ungaria și al dobrogenilor spre Germania. Spania nu era destinație de rang secund pentru nici unul dintre fluxurile regionale în anii 1990-2001.În etapa de după 2001 ea se impune în acest sens ca destinație pentru plecările din Moldova, Oltenia și Crișana-Maramureș. Analizele la nivel de microregiune permit o observație mai fină asupra dinamicii fluxurilor de emigrare temporară pentru lucru în străinătate:

emigrarea temporară din microregiunea Focșani a fost mult mai concentrată decât cea din microregiunea Alexandria încă din anii 1990-1995. În primul caz, peste 60% din totalul plecărilor din perioada respectivă se făceau către Italia iar în cel de-al doilea numai 20% erau orientate către o singură țară, respectiv către Spania. Există o puternică inerție și contagiune a fenomenului la nivel microregional. Fluxul care era cel mai important la început devine și mai important în timp. Migrația spre Italia trece de la 63% în prima perioadă la 85% în ultima perioadă, cea de după 2001. Similar, fluxul către Spania care era

dominant din zona Alexandria trece de la o pondere de 20% în prima perioadă la 86% în perioada actuală, de după 2001.În procesul de concentrare a fluxurilor către destinații privilegiate, anumite țări dispar ca țintă pentru emigrarea temporară. Turcia, Libia și Iugoslavia/Serbia, spre exemplu, încetează să mai

fie destinații pentru cei care caută de lucru din Alexandria. O soartă similară o au Franța, Israel și Elveția pentru emigranții din zona Focșani.

Perspective de abordare a mobilității teritoriale și a migrația în lucrări și articole de specialitate

În acest context, principalele abordări pe care le luăm în analiza noastră prevăd câteva articole de actualitate, publicate în revista Sociologie Românească, revistă de specialitate editate de Asociația Sociologilor Români în parteneriat cu Universitatea din București- Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, și Institutul Social Român.

Primul articol la care facem referire este un articol publicat în numărul 2, volumul II, al Revistei Sociologie românească, articol apărut în vara anului 2004. Sub titlul „Migrația internațională și schimbarea comunitară ca strategie de viață”, autoarea Ruxandra Ciobanu, „prezentul articol își are originea în încercarea de a realiza o punte de legătură între nivelul micro-individual acțional (strategia de viață, mai precis migrația internațională pentru muncă) nivelul mesocomunitar (locul de manifestare al consecințelor migrației) și nivelul macrosocial (cadrul care favorizează apariția migrației, dar și unde se manifestă schimbările ultime)”[Ciobanu, 2004:125]. Articolul de față reprezintă un raport de cercetare al unei lucrări de licență realizat de autoare coordonată de prof.dr. Dumitru Sandu. Analiza propusă de autoare relevă că „migrația poate fi abordată ca o funcție latentă ce conduce la schimbarea comunitară și, respectiv, la dezvoltare prin maximizarea resurselor de care dispun indivizii și prin modificarea unor comportamente, cum ar fi apariția inițiativelor antreprenoriale și, pe termen lung, construirea comunităților transnaționale.”[Ciobanu, 2004:125] Întregul demers al tinerei sociolog pleacă de la premisa că „demografia ne oferă o perspectivă diferită de cea a geografiei sociale sau de a geografiei, a economiei ori chiar a sociologiei, care este în strânsă legătură cu toate disciplinele anterior menționate.” Obiectivele asumate ale lucrării prezentate de tânăra noastră colegă relevă că accentul lucrării nu cade pe studiul exclusiv al fenomenului migrațional.

„Plecând de la ipoteza lucrării, și anume că migrația ca act individula-familial poate avea consecințe la nivel de comunitate ducând la schimbare și dezvoltare, trebuie ca politicile statului să nu se limiteze la susținerea migrației, ci este necesară construirea unui cadru în care migranții, o dată întorși, să poată investii bani câștigați. Astfel, politica statului trebuie să urmărească nu numai încheierea de acorduri cu diferite țări pentru a face posibilă angajarea pe piața muncii internațională a unui număr cât mai mare de oameni, dar este necesar mai ales să pună la punct un sistem care-i să încurajeze pe ei ce revin să-și investească economiile într-un mediu sigur. Ce poate țara de origine pentru a produce dezvoltare? La această întrebare ar trebui să se răspundă prin intermediul unor politic economice care să orienteze banii câștigați de către migranți în străinătate către investiți. Baza unei astfel de politici constă în realizarea unei infrastructuri- drumuri, mijloace de comunicare, irigații, educație, a unor servicii publice și a unui mediu economic prielnic pentru investiții. […]în concluzie, politicile statului reprezintă legătura vitală între migrație și dezvoltare.” [Ciobanu, 2004:139]

Un alt articol pe care îl propunem în dialogul nostru face referire la fenomenul mobilității teritoriale din perioada 2000-2006, fenomen migrațional recunoscut în limbajul popular și cel mass-media drept căpșuniada. Articolul „Migrația românească în Spania”, semnat de Ana Bleahu, cercetător la Institutului de Cercetare a Calității Vieții, prezintă un studiu realizat în perioada 2000-2003, prin intermediul unui proiect coordonat de Institutul de Resurse Naturale din Londra și finanțat de BDIF împreună cu Banca Modială, studiu în care principala formă de culegere a datelor a fost observația participativă. Astfel, timp de trei ani, o echipă de cercetători au vizitat câteva sate din România, sate din care, în perioada amintită, au emigrat în Spania și Italia aproximativ peste 100 de persoane. Prin demersul lor, cercetătorii și-au ales ca scop „să redea realitatea efectivă și, acolo unde este posibil, chiar folosind expresiile subiecților, pendulând în acest fel între conceptele care aparțin uneia sau alteia dintre teoriile și justificările individuale ale subiecților. Urmărirea în timp și spațiu a migranților a oferit posibilitatea de a înregistra modificările ce apar la nivel individual și comportamental în registrul motivațional”[Bleahu, 2005:161] Tehnica de culegere a datelor a constat în realizarea de interviuri cu migrenții și familiile lor, înainte și după evenimentul migrațional, precum și, așa cum precizează cercetătorii, observația participativă. Studiul este cu atât mai impresionant cu cât în retorica discursivă a intervievaților s relevă o reverberare a sensurilor cuvintelor, fapt reliefat de observațiile notate de operatorii de interviu și surprins de textele interviurilor prezentate, sintetic și trunchiat, în studiul prezentat: „Pentru mine, Spania este țara care mi-a dat adevărata șansă de a trăi.”[emigrant român, 31 de ani] sau „mulți cred că țara ta e acolo unde o duci mai bine. Așa că tara mea e Spania.”[emigrat român, 30 de ani.]

Articolul colegilor noștrii prezintă, în prima parte a acestuia, sintetic, cauzele și motivele care justifică emigrarea românilor în Spania, apoi, într-o formă schematică, strategiile folosite pentru a emigra, fascinant pentru noi fiind și descrierea oferită de realizatorii studiului și autoarea articolului despre traseele migrației române în Spania. Astfel, autorii au surprins 3 forme juridice de a emigra, și anume una legală, juridică, prin solicitarea unei vize (așa cum prevedea legislația româna în perioada preaderare la Uniunea Europeană) cererea de azil (spre exemplu azilul politic, cum este cazul romilor) sau trecerea, puri și simplu, ilegală a frontierei pe baza unei rețele de călăuze de trafic internațional, bine organizate. În continuare, lucrarea despre care vorbim prezintă un tablou statistic în ceea ce privește integrarea emigranților români pe piața oficială și cea informală a locurilor de muncă, această statistică creionând, în mod mai mult decât vizibil, o dinamică ascendentă a fenomenului migrațional atât cantitativ (numărul de indivizi din cadrul cohortei) cât și calitativ (integrarea pe piața locurilor de muncă). Ultima parte a articolului ne prezintă câteva aspecte privind gestionarea resurselor financiare obținute în urma activității migranților.

Concluziile enunțate în acest articol fac referire la munca în străinătate, muncă ce „nu este considerată ca având un status scăzut, pentru că emigranții nu se autopercep ca aparținând populației de destinație, ei continuă să se raporteze la valorile și ierarhiile comunităților de origine. La nivel individual, emigrația implică pentru cei mai mulți experiențe externe, deci ireversibile, costuri nemăsurabile cum ar fi: absența celor dragi, familia, cultura, clima sau religia. La toate aceste absențe se adaugă greutățile integrării, discriminarea discretă sau exprimată, atitudinile xenofobe ale populație majoritare.”[Blaehu, 2005:170]

În articolul „Migrația și satul” autorul Ioana Petre, cercetător la Institutul de Sociologie „Dimitrie Gusti” din București, face o analiză de detaliu asupra migrației interne și externe din România în ultimele patru decenii, departajând cel puțin șase etape relativ distincte. În partea a doua a articolului despre care vorbim, publicat în volumul III, numărul 4, iarna 2005, „se insistă asupra implicării populației rurale asupra proceselor migratorii în perioada 1968-2004. analiza se focalizează asupra caracteristicilor principalele evoluției postbelice a migrației interne și externe în care este implicat satul românesc. Este vorba despre creșterea spectaculoasă a migrației rural-urban, în special prin retromigrație și creșterea puternică a migrației externe sezoniere cu scop economic. Ambele tipuri d emigrație sunt reacții la criza în care se găsesc actualmente localitățile românești. Impactul acestor fenomene asupra potențialului de dezvoltare a statului este diferit:

retromirația, prin selecția negativă pe care o presupune, contribuie la degradarea capitalului uman al satului

migrația externă introduce prosperitatea individuală și familială, deocamdată doar în rândul celor implicați în munci sezoniere în străinătate (în viitor se întrevede o contribuție și asupra prosperității satului printr-o diferită strategie de utilizare a resurselor voluntare care intră în țară în scopul implementării unor unități economice lucrative în sat).

Pentru aceasta [consideră autorul] este nevoie de o conlucrare între actorii migrației externe și autoritățile locale și/sau naționale”(Petre, 2005:138)

Concluzia autorului relativ la această problematică, așa cum reliefează se reliefează și în articolul de față dă o noua încărcătură contextuală, pe baza argumentului epistemologic precizând că „referitor la semnificația fenomenelor actuale de migrație externă se poate spune că, în general, migrația, în special cea temporală sau circulatorie, reprezintă un al doilea tip de migrație, alături de retromigrație. Lipsa locurilor de muncă și remunerația slabă a atras, ca o consecință ce tinde să devină o supapă națională de ieșire din criză, creșterea numărului de persoane care își caută de lucru în afara granițelor. Motivația preponderent economică a migrației externa a existat și înainte de 1989, dar acuma devenit sigură.”(Ciobanu, 2005:138)

Numărul 1, volumul IV, iarna 2006, al Revistei de Sociologie Românească găzduiește doua articole ce fac referire la tema abordată de noi.

Primul dintre acesta, semnat de Andreas Kempf, Experiences of migration in Romanian families, aduce o contribuție la teoriile privind migrația, încercând a identifica noi dimensiuni sociale ale acesteia. Astfel, profesorul de la Universitatea din Frankfurt a inițiat un studiul, tehnica de culegere a datelor fiind interviul, relativ la implicațiile pe car ele arte migrația în sânul familiei. Studiul relevă că evenimentul demografic, migrația externă, sau mai bine spus emigrarea unui membru din sânul familiei are o latura pozitivă, asupra creșterii calității vieții celorlalți membrii ai familie și o latură negativă, asupra relațiilor sociale dintre persoana plecată și restul familie. În continuarea articolului la care facem referire se prezintă cazul unei familii, anume familia Vasilescu, familie din cadrul căreia un membru a plecat peste graniță. Sunt expuse o serie de motive ce au generat decizia de a emigra, în acest caz în Belgia, unul dintre acestea fiind, în cuvintele autorului financiar crisis, adică criza financiară în care se zbătea familia înaintea plecării unui membru în afară.

Ideea celui de-al doilea articol la care facem referire, semnat de Ruxandra Oana Ciobanu, Sisteme de migrație internațională. Între teorie și ealitate” pornește, conforma autoarei, „de la o întrebare de metodologie. Care este secvența în care se elaborează ipotezele: înainte de plecarea în teren sau în contactul cu realitatea socială? astfel, articolul analizează jocul între realitatea socială și apariția de noi teorii și de aceea se focalizează pe trei perspective în analiza migrației: teoria sistemelor, rețelele sociale și migrația transnațională. Având acest punct de plecare și o analiză asupra migrației românești, articolul construiește un model de analiză care […] [așa cum susține autoare] reprezintă teoria rețelelor sociale”(Ciobanu, 2006:77)

Un aspect interesant pe care autoarea îl surprinde este validarea unei ipoteze care susține o corelație între rolul rețelelor sociale în favorizarea emigrării pe plan internațional și barierele internaționale ale migrației, reglemetate internațional de juridicul și politicul administrativ-teritorial. Astfel, autoarea concluzionează arată că cu cât sunt mai greu de depășit barierele internaționale ale migrației, cu atât rețelele sociale joacă un rol mai important. Raportând acest aspect la paradigma ce încadrează și legitimează științific teoriile migrației, se poate spune că, dar sub semnul incertitudinii, deocamdată, așa cum relevă și autoarea, cele 2 teorii ale migrației, adică teoria sistemelor și cea a rețelelor sociale sunt complementare.

Concluziile autoarei relevă că cele trei teorii emise în ceea ce privește fenomenul migrațional, individul are un rol scăzut, fenomenul nefiind analizat din perspectivă microsocială ci macrosocială

Fără a intra în detalii, reiterăm că cele 5 studii, articole comentate de noi în aceste rânduri arată că o aboradre exclusiv macrosocială a fenomenului de mobilitate teritorială este o gravă eroarea. Așa cum reiterează și marile curente din domeniul sociologiei, sociologia contemporană se dedică nivelelor microsociale, curente sfidate de către câțiva sociologi neocomuniști care mai susțin deținerea adevărului absolut. Realitatea socială nu este o negociere între calitativiști și cantitativișzi, acesta trebuie identificată printr-unsistem de complementaritate a celor două forma de abordare a realității sociale.

Mobilitatea teritorială, o a treia cale de supraviețuire în tranziția postcomunistă:

„În plan economic tranziția postcomunistă semnifică edificarea economiei de piață. Sub aspect politic ea se traduce în construcția democrației. Nici economia de piață și nici democrația nu se realizează însă dintr-o dată și nu duc automat la bunăstare socială. Sunt soluții instituționale importante pentru a facilita dezvoltarea socială. Ele deschid calea spre manifestarea creativității sociale în găsirea soluțiilor de depășire a sărăciei sau de dezvoltare socială. Căderea comunismului a coincis cu un imens val de sporire a aspirațiilor pentru libertate și prosperitate. În țări precum România, cu multiple ezitări în realizarea reformelor, determinate sau nu de punctul de pornire al comunismului de clan ceaușist, stările de frustrare socială s-au accentuat prin incapacitatea căilor instituționale de a duce la satisfacerea aspirațiilor de bunăstare.

Ieșirea din sărăcie și drumul spre prosperitate au întârziat să apară în clară legătură cu ordinea capitalist-democratică la nivelul societății românești postdecembriste. În aceste condiții s-a impus o a treia cale a tranziției postcomuniste. O cale care nu este nici instituțională, nici economică, nici politică. Este una de tip social-spontan. Și se cheamă migrație. Nu internă, ci externă, nu definitivă, ci temporară. Desigur, soluția este social-spontană dar nu independentă de mersul reformelor de tip economic și politic. Acestea au contribuit indirect la căutarea soluției în alte țări, prin micul trafic de frontieră, prin explorarea piețelor forței de muncă din Occident, prin plecări temporare legale sau ilegale, reglementate sau nereglementate.

Cum au contribuit? Pozitiv și negativ. Pozitiv, prin libertatea de a călători în străinătate asociată noii ordini democratice din țară dar și deschiderilor de tip Schengen. Negativ, prin șomajul urban evidențiat de recesiunea economică, prin accentuarea sărăciei rurale în condițiile migrației de revenire de la oraș la sat, reducerii navetismului rural-urban și crizei din agricultură. Explorarea Occidentului sau a Orientului Apropiat în căutare a locuri de muncă și venituri superioare celor inexistente sau simbolice din țară a devenit cea de-a treia cale a tranziției românești. Ea se adaugă la calea economiei de piață și la calea politică a democrației. Se adaugã, dar este în interacțiune dinamică în raport cu acestea. Eșecurile și oportunitățile ale tranzițiilor de tip economic și politic au ecouri nemijlocite asupra tranziției de mobilitate.

Tranziția postcomunistă prin mobilitate socioteritorială are, în cazul societății românești, cel puțin, un sens mai larg decât simpla apariție a migrației temporare internaþionale.

Ea semnifică:

Prevalența migrației internaționale asupra celei interne sub aspectul volumului deplasãrilor și al impactului social.

Trecerea de la o emigrație de tip preponderent permanent la una majoritar temporară.

Accentuarea determinării comunitare a fenomenelor de migrație temporarã internațională față de situațiile anterioare în care determinările individuale aveau prioritate.

Tranziția prin emigrarea temporară nu este numai ecou al oportunităților și problemelor din zona celor douã tranziții de tip instituțional, cea spre economia de piață și cea spre democrație. Ea ajunge, foarte probabil, să funcționeze și ca mecanism de influențare a proceselor de edificare a econoamei de piață și a democrației. ” [SANDU at alii, 2006 :19-20]

Designul Metodologic:

În cadrul acestui capitol al lucrării noastre vom reglementa principalele aspecte metodologice cu care am operat sau cu care s-a operat în demersul nostru de culegere a datelor [demers finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS] și de prelucrare a colecției de date obținute în urma prelucrării prealabile a bazei de date preluate

Metoda cercetării: Ancheta sociologică:

Ancheta sociologică este apanajul unei ample literaturi de specialitate, acesta fiind cea mai utilizată metodă de investigare a socialului, fie că vorbim despre percepții colective relativ la un fapt (eveniment, fenomen, reprezentare, rememorare) fie că vorbim despre un spațiu statistic. Ancheta sociologică prevede culegerea datelor prin dialogul cu respondenții. [Mărginean, 2000:57]. Aceasta este o metodă de cercetare specifice cercetării de teren, metodă ce utilizează cu precădere tehnica interviului sociologic, deci instrumente de lucru cum ar fi chestinarul sociologic sau interviul sociologic (fie că vorbim despre interviul directiv, semidirectiv sau nondirectov) „Ancheta sociologică are un caracter neexperimental, cu un grad relativ scăzut de control al cercetătorului asupra variabilelor analizate” (Chelcea, 2001:151-152).

Se înțelege că ancheta sociologică nu se identifică cu cercetarea sau investigația sociologică, conotațiile teoretico-epistemologice fiind diferite, demersul științific, etapele și „traiectoria” într-un caz și în altul prezentând elemente specifice. În cazul unei anchete sociologice, cercetătorul urmărește cu prioritate latura practică, adică formularea unor concluzii cu eficiență imediată și mai puțin aspectele teoretice și experimental-metodologice, parcurgând în mod „inegal” nivelurile unei investigații.(Miftode, 2003:41)

În plan didactic, reținem totuși că ancheta sociologică se distinge de alte tipuri de cercetări sociologice concrete, pe de o parte, prin: utilizarea, în principal, a chestionarului și interviului pentru obținerea informațiilor și nerecurgerea la experiment. Pe de altă parte, față de sondajul de opinie publică, ancheta sociologică se diferențiază prin aceea încât: are ca scop nu numai cunoașterea aspectelor subiective (opinii, atitudini, aspirații, interese etc.), dar și a celor obiective (structura familiei, condițiile de locuit etc.) și nerecurgerea obligatorie la eșantionare. (Chelcea, 2001:151-152)

Nu putem încheia această discuție fără a reaminti că în demersul nostru de a construi un aparat teoretică-metodologic ne-am confruntat cu un câmp al interferențelor de opinie foarte variat, ceea ce denotă că sociologia, în România, încă nu este un câmp științific al argumentelor pertinente și constructive ci un laborator de ambiții de opinii între Școala Sociologică de la Cluj și cea de la București.

Tehnica de culegere a datelor: Interviul sociologic

Interviul sociologic reprezintă o tehnică de obținere a datelor prin întrebări și răspunsuri, pe baza informațiilor verbale de la indivizi și grupări umane, în vederea verificării unor ipotezelor sau pentru descrierea științifică a realității sociale (fenomenelor și elemente de morfologie socială). Interviul are la bază comunicarea verbală, acesta presupunând administrarea de întrebări și obținerea de răspunsuri, utilizând, în cazul nostru, un chestionar sociologic. În alte cazuri se poate opera și cu ghidul de interviu (directiv, semidirectiv sau nondirectiv). Spre deosebire însă de chestionar, unde întrebările și răspunsurile sunt de regulă scrise, interviul implică totdeauna obținerea unor informații verbale, care sunt înregistrate de, în unele cazuri cum este cazul nostru, chestionar. „Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului, în timp ce întrevederea nu constituie decât o condiție care facilitează transmiterea indirecțională a informațiilor: de la persoana intervievată spre operatorul de interviu În cercetările socioumane, se recomandă uzitarea interviurilor când se studiază comportamente greu de observat, pentru că se desfășoară în locuri private, în studiul credințelor, opiniilor și atitudinilor (Margaret Stacey, 1970). Ancheta prin interviu a devenit metoda cea mai frecvent utilizată în cercetarea sociologică (Theodore Caplow, 1970). Utilizarea interviului în cercetarea sociologică are mai multe scopuri:

de explorare, de identificare a variabilelor și a relațiilor dintre ele;

ca principală tehnică de recoltare a informațiilor;

de recoltare a unor informații complementare obținute cu ajutorul altor metode și tehnici (Fred N. Kerlinger, 1973)”[Zamfir&Vlăsceanu, 1998:306].

Instrumentul de culegere a datelor: Chestionarul sociologic

Ca instrument de culegerea a datelor am ales chestionarul sociologic, întrucât datele sunt mai ușor de obținut și mai exacte. De asemenea, am ales chestionarul ca instrument de lucru deoarece în procesul de culegere a datelor nu intervin modificări între alegerile subiecților și prelucrarea acestor opțiuni.

Se știe că orice operator, care a aplicat un chestionar în viața lui, evaluează nivelul de cultură și de inteligență al celui cu care discută și, dacă are de a face cu o persoană cu un nivel intelectual mediu sau ridicat, nu se va mai obosi să-i citească toate întrebările și, mai ales, listele lungi de variante de răspuns, lăsându-l pe om să se uite pe chestionar și să aleagă variantele potrivite (atunci când procedura prescrisă de aplicare a chestionarului îi permite acest lucru). De aici până la a-i înmâna subiectului de la început chestionarul distanța nu e prea lungă. (Rotariu, Iluț, 2006:83)

„Chestionarele sunt teste compuse dintr-un număr mai mare sau mai mic de întrebări prezentate în scris subiecților și se referă la opiniile, preferințele, sentimentele, interesele și comportamentele lor în circumstanțe precise”. (Chelcea, 2001:176)

Septimiu Chelcea în Chestionarul în investigația sociologică (1975) definea chestionarul „ca tehnică și, corespunzător, instrument de investigare, constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin auto-administrare, determină din partea celor anchetați răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris”. În cercetările sociologice chestionarul este utilizat atât pentru culegerea datelor obiective (vârstă, sex, nivel de școlaritate, venituri etc.), cât și a celor subiective (opinii, atitudini, aspirații, trebuințe etc.).

Chestionarul cu care s-a operat pentru culegerea datelor a fost un omnibus, adică un instrument de culegere a datelor prin care s-a realizat sondarea unui largi palete a realității sociale.

Din setul de întrebări care au fost puse respondenților, am selectat câteva întrebări care fac referire la problematica studiului nostru. Acestea au vizat, pe de o parte problematica mobilității teritoriale a românilor, deci cu precădere fenomenele migraționale, îndeosebi aspectele legate de emigrarea cu scop ocupațional, iar, pe de altă parte, câteva aspecte privind percepțiile populației din România cu referire la modul în care sunt privite Uniunea Europeană și instituțiile sale de către români din țară.

Întrebările selecționate de noi ne-au facilitat accesul la o seri de date legate de aspecte privind percepțiile, atitudinile și deciziile respondenților în ceea ce privește emigrarea.

Primul set de întrebări vizează gradul de mulțumire față de felul în care trăiesc, serviciul pe care îl au și câștigurile financiare pe care le-au obținut în ultimul an (salariale sau nonsalariale). Al doilea set de întrebări au vizat modul în care subiecții nostru văd problemele actuale ale României în ceea ce privește locurile de muncă și integrarea României în Uniunea Europeană. Al treilea set de întrebări ne facilitează accesul la date privind problemele cotidiene, actuale ale respondenților, așa cum sunt ele descrise de către aceștia, anume venitul, locul de muncă și emigrarea în străinătate (pentru noi, un interes deosebit a vizat emigrarea în Uniunea Europeană). Antepenultimul set de întrebări selectate de noi din omnibusul realizat de Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, au vizat percepțiile respondenților în ceea ce privește prețurile și costurile vieții, viața în străinătate, Uniunea Europeană și instituțiile acesteia. Penultimul set de întrebări delectate de noi fac referire la fenomenul emigrațional ca eveniment în viața persoană a respondentului, actor social prin excelență (posibilitatea emigrării, scopul destinația și durata emigrării) sau a unui membru al familiei din care acesta face parte.

Ultimul set de întrebări selecte de noi ne oferă accesul la alte date socio-demografice cum ar fi locul nașterii respondentului, numărul de membri ai familiei, situația maritală a respondentului, religia, ocupație, studii, vârsta și domiciliul.

Baza de date folosită:

Baza de date pe care am folosit-o în cadrul studiului nostru a fost preluată de pe pagina web a Fundației pentru o Societate Deschisă, Fundația SOROS, anume http//www.fsd.ro. acestă bază de date a fost alcătuită prin alegerea întrebărilor puse unui număr de 2004 subiecți în cadru unui barometru de opinie publică. „Barometrul de Opinie Publică (BOP) este un program de cercetare și analiza a opiniei publice din România, a cărui misiune este de a contribui la consolidarea legăturilor dintre structurile puterii și societate în ansamblul sau, clarificând temele cheie care trebuie să se regăsească pe agenda ONG-urilor și instituțiilor publice, punând la dispoziția celor interesați datele necesare pentru elaborarea profesionistă a politicilor publice și oferind analize riguroase ale rezultatelor, in beneficiul publicului. Barometrul este cel mai longeviv dintre programele derulate în prezent de Fundația pentru o Societate Deschisă, fiind inițiat în 1994. La 12 ani de la prima cercetare, Barometrul continuă să ofere regulat tuturor celor interesați date cantitative credibile privind percepțiile și opiniile cetățenilor. Programul are în centrul sau cercetarea cantitativă (sondaj de opinie reprezentativ național) bianuală, Barometrul de Opinie Publica, la care se adaugă cercetări dedicate focalizate pe anumite segmente ale societății: EuroBarometrul Rural, România Urbana, Barometrul de Gen.”( http://www.fsd.ro/ro/brief_program_full.php?id_prog_cat=12)

Considerăm că această baza de date aleasă de noi ne-a conferit confortul unei colecții de date bine organizate, datele culese de pe teren fiind strânse conform metodologiei sondajului de opinie.

Eșantionarea respondenților

Pentru cercetarea din mai 2006 an utilizat un eșantion reprezentativ atât la nivel național cât și la nivelul, regiunilor culturale istorice. „Eșantionul este proiectat pe baza listelor electorale, asigurând astfel consultarea populației inclusiv din zone rurale mărginașe. Baza de date va fi de asemenea publicată pe site-ul FSD, astfel încât oricine este interesat poate obține ușor informații detaliate privind percepția diferitelor aspecte în zona urbană și cea rurală sau în funcție de caracteristicile socio-demografice ale respondenților (sex, vârstă, nivel de educație, ocupație etc.).

Cercetarea are următoarele repere metodologice:

Volumul eșantionului: 2004 persoane de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: eșantion stratificat, probabilist, tristadial

Criterii de stratificare: 18 arii culturale grupate pe provincii istorice, mediu rezidențial (urban – rural), mărimea localităților urbane (4 tipuri), gradul de dezvoltare al localităților rurale (3 categorii).

Eșantionare: selecție probabilistă a localităților, a punctelor de eșantionare (secții de votare) și a persoanelor.

Pentru selecția persoanelor au fost utilizate în principal ultimele liste electorale. Eșantionul menține principiile de proiectare ale eșantioanelor BOP din anii anteriori (1995-2002):

– stratificare în funcție de aria culturală și tipul de localitate (18*7= 126 straturi teoretic posibile);

– definirea a trei tipuri de unități de eșantionare: localități, secții de votare, persoane adulte;

– selecție aleatoare în toate stadiile de eșantionare,

– folosirea listelor electorale drept cadru de eșantionare în stadiul final.

Reprezentativitate: eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României,

cu o eroare tolerată de ± 2,3 %.

Validare: eșantionul a fost validat pe baza datelor INS și a recensământului populației 1992 și 2002.

Valorile prezentate sunt cele rezultate direct din teren (nu s-au făcut ponderări).Interviurile s-au desfășurat la domiciliile subiecților. Ancheta de teren: 21 mai – 5 iunie 2006”(FSD, 2006:4)

Mobilitatea teritorială în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Studiu de caz: percepția opiniei publice față de mobilitatea teritorială-2006

Instrumentarul cercetării:

În această parte a lucrării vom prezenta scopul asumat al studiului nostru, obiectivele pe care ni le propunem a le atinge în cadrul demersului investigativ de față, realizare a unei operaționalizări a conceptelor la care vom recurge în cadrul demersului nostru sociologic și, nu în ultimul rând, emiterea ipotezelor cu care vom opera pentru descrierea cât mai exactă și pertinentă a realității sociale descrise.

Scopul studiului:

Scopul asumat al lucrării de față este: Identificarea dinamicii mobilității sociale în contextul aderării României în Uniunea Europeană.

Prin acest obiectiv ne propunem a identifica, pe baza unei baze de date puse la dispoziție de Institutul Național pentru Statistică din România, aflat sub auspiciile Academiei Române, pe siteul www.insse.ro, dar și pe alte siteuri de specialitate, printre care enumerăm siteul Instututului European de Statistică, «EUROSTAT INSTITUTÉ», http://epp.eurostat.ec.europa.eu, Fundația pentru o Societate Deschisă «SOROS», www.fsd.ro, baze brute de date ce fac referire la problematica dinamicii mobilității terioriale din România în contextul integrării în Uniunea Europeană

Vom avea în vedere, în acest cadre, aspecte legate de mobilitatea forței de muncă pe plan internațional și mobilitatea în ceea ce privește activitățile turistice.

În fixarea acestui scop plecăm cu supozițiile emise de noi de la faptul că mobilitatea socială, așa cum se regăsește în registrele literaturii de specialitate, înregistrează un trend ascendent. Nu ne propunem a observa dacă această ipoteză este valabilă sau nu, datorită lipsei resurselor de operare, bazelor de date din ce în ce mai puțin accesibile publicului larg și studenților.

Obiectivele studiului:

Obiectivele propuse pentru studiul de față au în vedere aspectele legate de mobilitatea socială din România, atât pe plan ocupațional, cât și educativ și turistic.

Identificarea sensului și măsurarea gradului de manifestare a mobilității teritoriale, în ceea ce privește fondul ocupaționale în sensul identificării unei mobilități a forței de muncă pe plan internațional, a românilor care pleacă la muncă în străinătate.

Identificarea principalelor țări de destinație a mobilității teritoriale a cohortelor de emigranți din România și scopul în care aceștia au emigrat (integrarea în câmpul muncii, scop turistic, educațional, etc) .

Identificarea sensului și măsurarea gradului de manifestare a mobilității sociale, în ceea ce privește domeniul turistic în sensul identificării fenomenologiei mobilități sociale a cohortelor de turiști pe plan internațional, a triștilor românilor care pleacă în excursie sau să-și petreacă concediul în străinătate.

Identificarea principalelor tipuri de mobilitate socială ce au loc în spațiul european, cu privire la cetățenii români, în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Astfel, dorim a identifica dacă mobilitatea socială a cetățenilor români pe plan european se manifestă ca o mobilitate definitivă (cetățenii români căutând a obține cetățenia unui stat european și fixându-și acolo domiciliul stabil) dacă este sezonieră, ciclică, cum ar fi cazul căpșunarilor din Spania, sau accidentală.

Operaționalizarea și definirea conceptelor:

În cadrul acestui demers vom recurg la definirea principalilor termeni pe care îi utilizam în cadrul anchetei noastre, conform principalelor dicționare de specialitate, cel mai important fiind Dicționarul de Sociologie, coordonat de profesorii Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu.

Definirea conceptelor:

Mobilitatea socială reprezintă un «fenomen ce se constituie prin agregarea mișcărilor indivizilor sau familiilor între diversele poziții ale unui spațiu social, conceput ca un sistem de categorii sociale, ierarhice sau non-ierarhice, delimitate pe baza unui criteriu, simplu sau complex.» Literatura de specialitate surprinde aspect teoretice în care definiția expusă mai sus capătă noi valențe semantice în contextul în care conceptul de mobilitate socială se restrânge, sub raportul realității sociale, prin perspectiva ierarhică a clasificării actorului social sau grupului social din care acesta face parte în cadrul straturilor aceleiași societăți, deci, în acest context mobilitatea este dezbătut ca o variabilă ierarhică ce se manifestă în cadrul unui singur sistem social. Într-un alt context, mobilitatea socială este analizată din perspectiva spațiului geografic propriu-zis, iar în acest context vorbim de o mobilitatea teritorială. Concret, mobilitate socială poate presupune existența, spre exemplu, a unei fluctuații a forței de muncă, această mobilitate putând căpăta doua valențe, una ierarhică, schimbarea locului de muncă prin promovarea profesională sau un regres profesional al individului, valență surprinsă în prima abordare a mobilității, iar o alta geografică, cum este cazul multor cadre didactice din învățământul preuniversitar din, să zicem, județul Suceava, care, umilite printr-o remunerație inadecvată capacității profesionale, au acceptat a fi simpli culegători de căpșuni. Cercetarea mobilității sociale ca fenomen social, a presupus abordâri atât pe plan teoretic, epistemologic, cât și pe plan empiric, pin realizarea unor cercetări de către sociologi, demografi și nu numai. O tipologizare a abordărilor privind mobilitatea sociale le încadrează trei principale clase, după cum urmează

Unele cercetări vizează mobilitatea socială exclusiv sub raportul ierarhiilor sociale, la nivel macrosocial sau, dimpotrivă, la nivel microsocial [precizăm că o oarecare majoritate estimativă din cercetările lecturate de noi se află sub apanajul macrosocialului]. Aceste cercetări au fost efectuate, cu o predilecție mai mare, în Statele Unite ale Americii. Cercetările americanilor au pornit de la contextele oferite de realitatea socială din momentul studiului, astfel că s-a accentuat studiul mișcărilor sociale având ca principal punct de reper statusul social sau, de ce nu, diferite diacritice de definirea ale statusului social, cum ar fi prestigiul social. Considerăm oportun a preciza că în acest context nu se impun numai variabilele ce țin de status social, ci și viața profesională și cea de familia, în toată complexitatea ei, oferind o serie de elemente, de diacritice ale cotidianului care fac ca abordările mobilitățile sociale pe plan empiric și epistemologic să fie cu mult mai complexe.

Abordarea ocupațională, cea profesională, este unul dintre principalele fundamente cedă consistență demersurilor de cercetare și teoretizare a mobilității sociale. Această linie, aceasta abordare este marcată de perspective marxiste asupra mobilității sociale, perspective în care socialul înseși este abordat predilect sub raportul ecoomicului, perspectivele morale, cele religioase fiind fie ocolite, fie puse sub incidența abordărilor ateiste. Sociologia europeană conferă o abordare și mai restrictivă a mobilității sociale, strict sub raportul ocupațiuonal, statusului socio-profesional. Astfel, așa cum a lăsat ca trand Marx și Weber, mobilitaea socială se limitează, aparent, la lumea economicului. „Chiar dacă există o asemenea corelație, diferența față de poziția precedentă este cât se poate de importantă, cel puțin din două puncte de vedere. Mai întâi, pozițiile în spațiul social astfel construit pot fi delimitate pe baza unor criterii obiective iar clasificările pot fi – și sunt – utilizate și în alte tipuri de investigații inclusiv în cele care furnizează date pentru contabilitatea socială. În al doilea rând, o astfel de clasificare nu realizează – decât prin eventuale artificii exterioare – o structură ierarhică. Într-adevăr, criteriul ocupațional nu presupune în sine ideea ierarhizării, aceasta apărând numai din asocierea scalei de ocupații cu cea de venit, putere, instrucție etc. Din punct de vedere al analizei formale a mobilității sociale, sistemul de poziții neierarhizate reprezintă un handicap serios în tratarea datelor, fapt pentru care sociologii europeni se străduiesc uneori să ierarhizeze ocupațiile, prin asocierile menționate.

Cele care utilizează drept criteriu clasele sociale și păturile sau categoriile care ființează în orice societate alături de clase. Este, evident, cazul cercetătorilor marxiști sau apropiați de tradiția marxistă. În ciuda unei anumite superiorități, atît în privința obiectivitătii și consistenței criteriilor de clasificare, cît și în cea a posibilităților de înțelegere și interpretare a fenomenelor implicate în procesele mobilitare, această poziție are dezavantajul că nu realizează decupaje fine și, prin urmare, chiar dacă evidențiază unele tendințe majore în m.s., nu poate da seamă de o serie de aspecte particulare, la rîndul lor de mare importanță în societățile actuale.(Zamfir, Vlăsceanu, 1998: 335-336)

Referitor la abordările teoretice privind mobilitatea socială, sociologii și antropologii, și nu numai, consideră oportun a legitima, în câmpul discursiv al teoretizărilor acestui termen, câteva tipologii care să încadreze abordările mobilității sociale în diferite sfere. Astfel, se impune o clară delimitare între mobilitatea socială verticală și cea orizontală. Dacă mobilitatea socială verticală presupune ascensiunea sau, din potrivă, decăderea, la nivel de status social/profesional sau de prestigiu, mobilitatea socială orizontală nu face recurs la ierarhie, ci la schimbarea de sistem sau schimbarea poziției individului sau grupului de indivizi în raport cu sistemul sau componentele acestuia. O atare distincție este posibilă numai în unele situații particulare. Altfel spus, „se vorbește de mobilitate orizontală, atunci când sistemul pozițiilor sociale nu este decât parțial ierarhizat, deci există poziții de același nivel între care au loc mișcări de persoane sau când straturile cuprind mai multe poziții fiecare și mișcarea are loc de la una la alta fără ieșirea din interiorul stratului sau când are loc o mișcare teritorială ori o schimbare a locului de muncă, fără modificarea statutului profesional etc. În opoziție, mobilitatea verticală este mișcarea de la un strat la altul. La rândul său, aceasta poate fi ascendentă sau descendentă, primul caz corespunzând, evident, urcării pe treptele ierarhiei sociale iar al doilea, coborârii.

Migrația este definită de Traian Rotriu, în Dicționar de Sociologie, coordonat de Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu drept un „fenomen ce constă în deplasarea unor mulțimi de persoane dintr-o arie teritorială în alta, urmată de schimbarea domiciliului și/sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire. Dacă privim fenomenul raportându-ne la o populație dată – perspectivă adoptată, în principal, de demografie – atunci, adică în raport cu această populație, se poate vorbi de două forme de migrație: imigrație (ansamblul intrărilor) și emigrație (ansamblul ieșirilor). În fapt orice act migratoriu este, în același timp, o migrație și o emigrație. Sociologia studiază migrațiile dintr-o perspectivă mai largă, interesându-se de indivizi în ambele ipostaze simultan; de asemenea, atenția ei se îndreaptă precumpănitor asupra acelor mișcări teritoriale în care sunt antrenate mase mari de oameni, ce se constituie în fluxuri de migrație. În fine, interesul manifestat de sociolog pentru acest fenomen are la bază faptul că, în cea mai mare parte a cazurilor, o mobilitate teritorială este însoțită de sau generează o mobilitate socială, adică schimbarea statutului social al persoanelor migrante.

Cu referire la un teritoriu național, se face distincția între migrația internă, atunci când deplasarea se face în interiorul țării respective, și migrația externă sau internațională. După un alt criteriu, se vorbește de migrație temporară, când deplasarea se efectuează pentru o perioadă determinată de timp, după care individul migrant se [re]întoarce la locul de origine (unde, de regulă, își păstrează locuința și familia), și- migrația definitivă, când migrantul nu se mai întoarce. Este desigur dificilă caracterizarea unui act migratoriu ca fiind temporar sau definitiv, în momentul producerii lui. De aceea, de regulă, e necesară o reconstituire a migrațiilor, după o perioadă de timp dincolo de care acestea pot fi considerate ca definitive. În cazul migrației interne, se distinge, prin amploarea sa, migrația rural-urbană, fenomen caracteristic tuturor societăților aflate în faza de industrializare. Actualmente, în țările dezvoltate, se remarcă și un flux invers: dinspre urban spre rural. Indiferent de amploarea lui, acesta nu poate fi considerat ca fiind simetric celuilalt decât dintr-un punct de vedere pur formal, spațial. El are o cu totul altă cauzalitate și antrenează alte categorii de populație. În vreme ce, în primul caz, migrației spre urban a fost determinată precumpănitor de oferta superioară (cantitativ și calitativ) de locuri de muncă la oraș, în cel de-al doilea, în migrație sunt antrenați fie pensionarii, fie persoane active care, menținându-și locul de muncă la oraș, se retrag cu locuința spre periferiile acestuia sau în localități „dormitor", de unde accesul spre metropolă este facilitat de dezvoltarea rețelei de comunicații. Deci, dacă migrația rural-urbană a fost însoțită de un transfer de forță de muncă din agricultură spre industrie, cea urban-rurală nu antrenează nici o schimbare semnificativă a structurii ocupaționale. Fenomenul acesta din urmă se produce în condițiile ridicării standardului de viață al oamenilor, ale modernizării habitatului rural și din micile orașe, ale dezvoltării mijloacelor de transport, individual și colectiv. Astfel, citadinii pot evada din marile aglomerări urbane, fie la încheierea vieții active, fie în timpul acesteia, pe durata zilei sau săptămânii când nu lucrează. Migrația internațională din zilele noastre se realizează sub câteva forme mai importante: migrația forței de muncă, migrația membrilor familiilor lucrătorilor anterior emigranți, migrația forțată de calamități naturale, de persecuții politice sau religioase, de războaie etc. Dacă, în ceea ce privește migrația internă, nu intervin decât arareori opreliști de ordin juridic, migrația internațională este, într-o măsură importantă, determinată de politicile materializate în reglementări specifice în raport cu emigrația și, mai ales, cu imigrația. Determinarea nu este însă totală căci, alături de migrația legală – cea realizată prin respectarea normelor respective – se înregistrează și o migrație clandestină, ale cărei dimensiuni sunt adesea greu de evaluat. Fenomenul de migrație la scară planetară nu este unul nou, specific societăților moderne sau contemporane, aserțiune care se poate argumenta amintind doar migrațiile de popoare din Evul Mediu sau comerțul cu sclavi. Migrația concentrează în jurul său un set foarte larg de fenomene sociale, motiv pentru care ea constituie obiect de studiu pentru mai multe discipline, precum demografia, geografia populației, economia, științele juridice, sociologia și altele. Cercetătorii din aceste domenii au încercat să elaboreze scheme și teorii explicative ale fenomenului, multe din acestea fiind inspirate de teoriile fizice asupra mișcării corpurilor. Astfel, încă în secolul trecut, Ravenstein propune un model „gravitațional", ameliorat de către continuatorii săi; o altă schemă, tot de inspirație fizică, este modelul „pull-push", adică al factorilor de atracție și respingere. Ceea ce caracterizează încercările actuale de explicare a migrației este faptul că fenomenele macrosociale -factorii „determinanți" ai migrației nu mai sunt considerați ca niște forțe fizice care acționează asupra unor atomi inerți – persoanele umane -, ci ca niște elemente structurale, de care indivizii umani, în calitate de actori conștienți și raționali, țin seama atunci când iau în considerare posibilitatea de a migra. Cu arte cuvinte, migrația- ca fenomen – este imaginată ca fiind rezultatul unei multitudini de acțiuni individuale, ale agenților raționali, care evaluează costurile, beneficiile și riscurile (nu numai în termeni economici) implicate de un asemenea act, elemente care derivă, desigur, din caracteristicile sistemului. Cercetările recente scot în evidență și importanța informației (cantitatea, acuratețea, costul ei etc.), ca element ce intervine în deciziile luate de către indivizi. O a doua componentă majoră a studiilor teoretice și empirice privind migrația o constituie problematica efectelor sau consecințelor ei. Trei direcții de investigare s-au conturat aici: efectele migrația asupra populației de origine, asupra populației de destinație și asupra migranților înșiși. Fără a intra în detaliile acestor studii, să menționăm câteva probleme abordate. De exemplu, o migrație ce antrenează un număr mare de persoane, în general de vârstă tânără, poate provoca, în populația de origine, un deficit de forță de muncă și deci o slăbire a activităților, o scădere a natalității, o îmbătrânire demografica și alte fenomene negative. Dacă zona respectivă era inițial suprapopulată, migrația poate, dimpotrivă, prin slăbirea presiunii demografice, să amelioreze situația celor rămași, mai cu seamă dacă migranții trimit celor rămași acasă bunuri materiale și bani. Situația populației din aria de primire poate fi și ea influențată în ambele sensuri. În perioade de creștere economică, imigranții contribuie la completarea necesarului forței de muncă; în schimb, în epoci de recesiune, participă la îngroșarea rândurilor șomerilor, fiind cei mai expuși la concediere, și determină un consum suplimentar de resurse. Populația locală poate reacționa – uneori violent – la prezența imigranților, contribuind la schimbarea măsurilor legislative referitoare la migrație. Un alt aspect deosebit de intens cercetat este integrarea migranților în comunitățile de primire. În cazul migrațiilor interne, accentul cade îndeosebi pe problema adaptării ruralilor la viața urbană și la munca industrială. În cazul celei externe, o atenție deosebită s-a acordat, printre altele, contactelor între două populații ale căror culturi sunt mult diferite, fapt ce ridică probleme deosebite de integrare. Firește, cauzalitatea, formele de manifestare și efectele migrației variază extrem de mult, în timp și spațiu, fiind dependente de o serie de circumstanțe istorice, economice, politice, culturale etc., ceea ce îngreunează sau face chiar imposibilă elaborarea unei teorii generale sau a unor modele cu aplicabilitate universală în descrierea și explicarea fenomenului"[VLĂSCEANU&ZAMFIR, 1998:351-353]

Operaționalizarea conceptelor:

Deși instrumentul imaginat de noi este alcătuit din întrebări aparținând unui chestionar omnibus deja aplicat în primăvara anului 2006, am considerat oportun a construi un instrument de lucru viabil pentru demersul nostru, care dacă ar fi fost aplicat ar fi generat o bază de date similară cu cea obținută de noi, în urma selectării întrebărilor pe care le-am selectat din baza de date mamă, adică omnibusul de care vorbeam.

Ipotezele studiului:

Mobilitatea socială internațională se concretizează, în contextul integrării în Uniunea Europeană a României, printr-o crescută emigrare și un scăzut nivel al imigrării. Acest fapt se manifestă le nivelul principalelor sectoarelor de activitate din România, inclusiv sectoarele analizate de noi.

Perspectivele de integrare profesională și venitul individului tind a genera mobilitatea teritorială sezonieră a individului în alte spații sociale, deci, formulând această ipoteză sub raport genetic, putem enunța că cu cât gradul de mulțumire față de venitul realizat în țara de proveniență este mai scăzut, cu atât crește posibilitatea ca „migrantul” să emigreze. Această ipoteze cere luarea în calcul a două variabile, una de ordin economic, gradul de mulțumire privind venitul obținut de un individ în urma activității derulate în câmpul muncii și o a doua variabilă, de ordin demografic, vizând decizia de a emigra.

Integrarea României în Uniunea Europeană a generat o creștere a mobilității sociale, în câmpul muncii. Verificarea acestei ipoteze se va face prin prelucrarea statistică vizând două variabile din același domeniu, cel demografic: migrația socială a românilor în Uniunea Europeană, înainte de integrarea în U.E. și prognozele, estimările Institutului Național de Statistică din România privind mobilitatea socială din 2007.

Prelucrarea statistică a bazei de date:

În cadrul acestei părți a lucrării noastre vom analiza câteva variabile ce gestionează dinamica mobilității teritoriale și imaginea pe care o are Uniunea Europeană în ochii populației din România.

Interpretarea rezultatelor

Q1. Cât de mulțumiți sunteți în general de felul în care trăiți?

Foarte mulțumit

Nu prea mulțumit

Destul de mulțumit

Nu prea mulțumit

Deloc mulțumit

Prin această întrebare am urmărit să identificăm gradul de satisfacție al Românilor cu privire la felul în care trăiesc, prin acest demers având acces la cadrele de referință ale percepției românilor în ceea ce privește calitatea vieții în România.

Un număr de 460 de persoane, anume 23,0% din totalul populației care a participat la studiul nostru, au precizat că nu sunt deloc mulțumiți în ceea ce felul în care trăiesc, un număr de 943 de persoane, corespunzător unui procent de 47,1% din cei ce au participat la acest studiu, au precizat că nu prea sunt mulțumite de felul în care trăiesc.

Un număr de 556 de persoane, adică, procentual vorbim de un scor de 27,7% din totalul populației intervievate, au precizat că sunt destul de mulțumiți în ceea ce privește felul în care trăiesc. Un număr de 40 de indivizi, actori sociali prin excelență, au precizat că sunt foarte mulțumiți de felul în care trăiesc, deci un scor statistic procentual de 2,0% din totalul populație studiate este foarte mulțumită de nivelul calitativ al vieții pe care îl duce.

Cei mai mulți respondenți, anume 943 de persoane, dintr-un total de 2004 persoane au precizat că nu prea sunt mulțumite de felul în care trăiesc, ceea ce relevă un tren de nemulțumire generală cu privire la calitatea vieții în România

Q2. Cât de mulțumiți sunteți în general de banii pe care îi câștigați?

Foarte mulțumit

Nu prea mulțumit

Destul de mulțumit

Nu prea mulțumit

Deloc mulțumit

Prin această întrebare am urmărit să identificăm gradul de satisfacție al Românilor cu privire la câștigurile financiare ale respondenților noștrii, deci prin acest demers având acces la cadrele de referință ale percepției românilor în ceea ce privește calitatea vieții în România.

După cum se relevă și în tabloul statistic de mai sus, 852 de persoane dintr-un eșantion de 2004 persoane, deci un scor statistic de 45,5% din totalul respondenților, au precizat că nu sunt deloc mulțumiți în ceea ce privește banii pe care românii îi câștigă. Un număr de 697 de persoane au precizat că nu prea sunt mulțumite de veniturile financiare, deci vorbim de un procent de 34,8% din totalul populației sondate.

Un număr de 400 de respondenți au precizat că sunt destul de mulțumiți de banii care îi câștigă, ceea ce relevă un procent statistic de 20,0% din totalul populației sondate. Numai un număr de 47 de persoane, deci un insignifiant scor de 2,3% din totalul răspunsurilor înregistrate, au precizat că sunt foarte mulțumiți în ceea ce privește banii pe care îi câștigă.

Românii nu sunt deloc mulțumiți de banii care îi primesc, iar acest fapt denotă lipsa satisfacțiilor financiare ale românilor, deci cel mai mare grup de răspunsuri înregistrate surprind aspecte de clară nemulțumire, 852 de persoane, privind banii câștigați.

Q3. Cum credeți că veți trăi peste un an?

Mult mai bine

Mai bine

Aproximativ la fel

Mai prost

Mult mai prost

Prin această întrebare am urmărit să identificăm așteptările românilor în ceea ce privește dinamica vieții în viitorul an, deci prin acest demers având acces la cadrele de referință ale percepției românilor în ceea ce privește calitatea vieții în România.

Cel mai mare număr de răspunsuri, 578 de persoane, deci un scor procentual de 28,8% din totalul răspunsurilor înregistrate în cadrul acestui studiu, arată o stagnare a dinamicii calității vieții, în sensul că românii cred că și peste un an vor trăi la fel de bine sau de rău peste un an ca și acum. Echilibrul se păstrează, în sensul că numărul celor care consideră că peste un an vor trăi mai bine în anul viitor este perfect egal cu ce care consideră că vor trăi mai prost,adică un număr de 504 persoane de o parte a baricadei cât și de cealaltă, fiecare dintre acestea reprezentând câte 25,1% din totalul răspunsurilor înregistrate.

Notele de pesimist se relevă cu claritate abia la extremele opțiunilor de răspuns în sensul că cei care consideră că la anul o vor duce mai prost decât în anul acesta este de 66 de persoane, deci un procent statistic de 3,3%, iar cei care speră că o vor duce mult mai bine este de numai 22 de persoane, deci un scor statistic de 1,1%

Practic, deși pare paradoxal, la un eșantion de 2004 persoane, ceea ce conferă încărcătura acestei întrebări sunt răspunsurile celor 11 persoane care susțin că la anul o vor duce mult mai rău, deci răspunsul la această întrebare s-a aflat,paradoxal, la numai 11 subiecți.

Q4. În ce măsură credeți că problemele actuale ale României sunt legate de locurile d emuncă?

Foarte mică măsură

Mică măsură

Mare măsură

Foarte mare măsură

Nu știu

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care românii percep problematică locurilor de muncă în contextul integrării României în Uniunea Europeană. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse ți realizată în primăvara anului 2006.

După cum se relevă și în tabelul de mai sus, un număr de 76 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă în foarte mică măsură, deci acest răspuns este aferent unui procent statistic de 3,8% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 250 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă în mică măsură, deci acest răspuns este aferent unui procent statistic de 12,5% din totalul răspunsurilor înregistrate.

Un număr de 695 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă în mare măsură, acest răspuns fiind aferent unui procent statistic de 34,7% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 884 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă în foarte mare măsură, deci acest răspuns este aferent unui procent statistic de 44,1% din totalul răspunsurilor înregistrate.

Reținem că cel mai mare număr de persoane, 884 de respondenți, deci un procent statistic de 44,1% din răspunsurile înregistrate de noi consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă.

Q5. În ce măsură credeți că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea în Uniunea Europeană?

Foarte mică măsură

Mică măsură

Mare măsură

Foarte mare măsură

Nu știu

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care românii percep problematică integrării României în Uniunea Europeană. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse ți realizată în primăvara anului 2006.

Scorurile statistice înregistrate în urma prelucrării bazei de date obținute de noi, cu referire la această problematică, relevă că cele mai multe persoane consideră că problemele României în ceea ce privește integrarea în României în Uniunea Europeană sunt importante în mare măsură, deci un număr de 688 persoane, anume un scor procentual de 34,3% din totalul răspunsurilor înregistrate.

Un număr de 123 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea României în Uniunea Europeană în foarte mică măsură, acest răspuns fiind aferent unui procent statistic de 6,6% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 369 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea României în Uniunea Europeană în mică măsură, acest răspuns fiind aferent unui procent statistic de 18,4% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 494 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea României în Uniunea Europeană în foarte mare măsură, acest răspuns fiind aferent unui procent statistic de 24,7% din totalul răspunsurilor înregistrate.

În concluzie, cele mai multe persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea României în Uniunea Europeană nu sunt stringente.

Q6. În ce măsură credeți că problemele actuale ale dumneavoastră sunt legate de venituri?

Foarte mică măsură

Mică măsură

Mare măsură

Foarte mare măsură

Nu știu

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care românii percep problematică veniturilor personale. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse ți realizată în primăvara anului 2006.

Datele statistice de mai sus relevă că 83 de persoane, deci un procent de 4,1% din totalul persoanelor care au participat la acest studiu consideră că problemele lor actuale sunt în foarte mică măsură legate de venituri, 246 de persoane, deci un procent de 12,3% din totalul persoanelor care au participat la acest studiu consideră că problemele lor actuale sunt în mică măsură legate de venituri.

Un număr de 585 de persoane, deci un procent de 29,2% din totalul persoanelor care au participat la acest studiu consideră că problemele lor actuale sunt în mare măsură legate de venituri, în timp ce un procent de 53,4%, deci 1070 persoane sunt de părere că problemele lor actuale sunt în foarte mare măsură legate de venituri.

Cel mai mare număr de persoane, mai mult de jumătate dintre respondenți, 1070 de persoane, deci un procent de 53,4% din totalul persoanelor care au participat la acest studiu consideră că problemele lor actuale sunt în foarte mare măsură legate de venituri.

Q7. În ce măsură credeți că problemele actuale ale dumneavoastră sunt locurile de muncă?

Foarte mică măsură

Mică măsură

Mare măsură

Foarte mare măsură

Nu știu

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care românii percep problematică locurilor de muncă. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse ți realizată în primăvara anului 2006.

Un procent de 17,8% din totalul respondenților, deci un număr de 357 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în foarte mică măsură legate locurile de muncă. Un procent de 15,4% din totalul respondenților, deci un număr de 309 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în mică măsură legate locurile de muncă.

Un procent de 16,0% din totalul respondenților, deci un număr de 320 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în mare măsură legate locurile de muncă. Un procent de 20,4% din totalul respondenților, deci un număr de 404 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în foarte mare măsură legate locurile de muncă.

Cel mai mare procent, de 20,4% din totalul respondenților, deci un număr de 408 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în foarte mare măsură legate locurile de muncă. Pentru această interpretare statistic trebuie să ținem cont și de numărul celor 248 persoane, deci un procent de 27,3% din totalul celor care ne-au răspuns, persoane care consideră că nu este cazul să discute relativ la problemele lor actuale legate locurile de muncă.

Q8. În ce măsură credeți că problemele actuale ale dumneavoastră sunt locurile de muncă?

Foarte mică măsură

Mică măsură

Mare măsură

Foarte mare măsură

Nu știu

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care românii percep problematică locurilor de muncă. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse și realizată în primăvara anului 2006.

În ceea ce privește problemele actuale ale respondenților privind plecarea temporală a unui membru în străinătate, un număr de 638 de persoane, deci un procent statistic de 31,8%, consideră că această este o problemă importantă în foarte mică măsură, un număr de 194 de persoane, deci un procent statistic de 9,7%, consideră că această este o problemă importantă în mică măsură.

Un număr de 126 de persoane, deci un procent statistic de 6,3%, consideră că această este o problemă constituie importantă în mare măsură, iar un procent de 4,4% din totalul respondenților care au participat la acest studiu, studiul nostru fiind reprezentativ le nivelul întregii populați al României, putem extrapola rezultatele studiului nostru la toată populați, deci un număr de 88 din numărul total de respondenți, consideră că această este o problemă importantă în foarte mare măsură.

Este foarte important ca în cadrul analizai statistice a acestei întrebări, să ținem cont de cei care au precizat că nu este cazul să discute în ceea ce privește problema plecării unui membri în străinătate, acest lucru fiind cauzat de faptul că, pur și simplu, nici un membru nu este plecat în străinătate.

Q9. Care credeți că dintre aceste probleme (cele discutate anterior) sunt cele mai importante pentru dumneavoastră?

Venitul

Locuința

Sănătatea

Copii

Înțelegerea în familie

Loc de muncă

Alimentație

Cheltuieli pentru întreținerea locuinței

Plecarea temporală a unui membru al familiei în străinătate

Singurătatea

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care românii își ierarhizează propriile lor probleme. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse și realizată în primăvara anului 2006.

Cel mai mare procent de, 46,3% din populația României, relativ la această întrebare, deci un număr de 927 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de venituri. Un procent de 4% din populația României, deci un număr de 80 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de locuință. Un procent de 17,3% din populația României, deci un număr de 347 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de sănătate.

Un procent de 6,1% din populația României, deci un număr de 122 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de copii. Un procent de 2,9% din populația României, deci un număr de 158 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de înțelegerea în familie. Un procent de 2,2% din populația României, deci un număr de 44 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de singurătate. Un procent de 1,2% din populația României, deci un număr de 25 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de plecarea temporală a unui membru al familiei în străinătate.

Un procent de 6,6% din populația României, deci un număr de 133 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de locul de muncă. Un procent de 0,4% din populația României, deci un număr de 8 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de alimentație.

Se relevă în acest context că un procent de 46,3% din populația României, deci un număr de 927 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de înțelegerea în venituri, acesta constituind cea mai importantă problemă în opinia respondenților noștrii și, extrapolând, în opinia românilor

Q9. Cât de des vorbiți cu cei apropiați aspecte legate de prețuri, costurile vieții?

Foarte rar/ Niciodată

Rar

Des

Foarte des

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care de regăsesc problemele cotidiene ale românilor în discuțiile acestora. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse și realizată în primăvara anului 2006.

Un procent de 3,8% din totalul respondenților, deci un număr de 76 de persoane ne-au declarat că discută foarte rar/niciodată probleme legate de costul vieții și prețuri. Un procent de 13,2% din totalul respondenților, deci un număr de 76 de persoane ne-au declarat că discută rar aspecte legate de probleme legate de costul vieții și prețuri.

Un procent de 41,5% din totalul respondenților, deci un număr de 832 de persoane ne-au declarat că discută des aspecte legate de probleme legate de costul vieții și prețuri. Un procent de 40,9% din totalul respondenților, deci un număr de 819 de persoane ne-au declarat că discută rar aspecte legate de probleme legate de costul vieții și prețuri. Un procent de 0,4% din totalul respondenților, deci un număr de 9 de persoane ne-au declarat că nu este cazul să discute aspecte legate de probleme legate de costul vieții și prețuri.

Deci, cei mai mulți români, un procent de 41,9%, ne-au declarat că discută des despre problemele lor legate de prețuri și costul vieții.

Q9. Cât de des vorbiți cu cei apropiați aspecte legate de viața în străinătate?

Foarte rar/ Niciodată

Rar

Des

Foarte des

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care de regăsesc problemele cotidiene ale românilor în discuțiile acestora. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse și realizată în primăvara anului 2006.

Un procent de 37,6% din totalul respondenților, deci un număr de 753 de persoane ne-au declarat că [nu] discută foarte rar/niciodată aspecte legate de probleme legate de viața în străinătate. Un procent de 30,3% din totalul respondenților, deci un număr de 607 de persoane ne-au declarat că discută rar despre aspecte legate de probleme legate de viața în străinătate.

Un procent de 21,1% din totalul respondenților, deci un număr de 422 de persoane ne-au declarat că discută des despre aspecte legate de probleme legate de viața în străinătate. Un procent de 8% din totalul respondenților, deci un număr de 160 de persoane ne-au declarat că discută foarte des despre aspecte legate de probleme legate de viața în străinătate.

Un procent de 1,7% din totalul respondenților, deci un număr de 35 de persoane ne-au declarat că nu este cazul să discute despre aspecte legate de probleme legate de viața în străinătate. Un procent de 1,3% din totalul respondenților, deci un număr de 27 de persoane nu au răspuns la această întrebare.

Q9. Cât de des vorbiți cu cei apropiați aspecte legate Uniunea Europeană?

Foarte rar/ Niciodată

Rar

Des

Foarte des

Prin această întrebare am urmărit să identificăm modul în care de regăsesc problemele cotidiene ale românilor în discuțiile acestora. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse și realizată în primăvara anului 2006.

Un număr de 481 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 24,0% din populația României, ne-au declarat că discută foarte rar/niciodată despre aspecte legate de Uniunea Europeană. Un număr de 660 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 32,9% din populația României, ne-au declarat că discută rar despre aspecte legate de Uniunea Europeană.

Un număr de 590 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 29,4% din populația României, ne-au declarat că discută des despre aspecte legate de Uniunea Europeană. Un număr de 208 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 10,4% din populația României, ne-au declarat că discută foarte des aspecte legate de Uniunea Europeană.

Un număr de 48 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 2,4% din populația României, ne-au declarat că nu este cazul să discute despre aspecte legate de Uniunea Europeană, iar un număr de 17 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 0,8% din populația României, ne-au declarat că discută foarte rar/niciodată despre aspecte legate de Uniunea Europeană.

Q9. Câtă încredere aveți în instituțiile Uniunii Europene?

Foarte puțină/ Deloc

Puțină

Multă

Foarte multă

Prin această întrebare am urmărit să identificăm gradul de încredere pe care îl manifestă cetățenii României cu privire la activitatea și imaginea publică ce se atribuie instituțiilor europene. Precizăm că în timpul strângerii datelor de pe teren, in România era amplu mediatizate cazurile de corupție privind activitatea EuroStat, Institutul European de Statistică. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse și realizată în primăvara anului 2006.

Un număr de 261 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 13,0% din populația României, ne-au declarat că au foarte puțină încredere în instituțiile Uniunii Europene. Un număr de 518 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 25,8% din populația României, ne-au declarat că au puțină încredere în instituțiile Uniunii Europene.

Un număr de 730 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 36,4% din populația României, ne-au declarat că au multă încredere în instituțiile Uniunii Europene. Un număr de 124 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 6,2% din populația României, ne-au declarat că au foarte multă încredere în instituțiile Uniunii Europene.

Acest studiu relevă că încrederea românilor în instituțiile europene este foarte mare, ceea ce vine în contrast cu încrederea acordată instituțiilor românești, catalogate de opinie public drept corupte, excesiv de birocratice și ineficiente.

Q10. După 1989, ați lucrat în străinătate?

Da

Nu

Punem această întrebare în contrast cu o ipoteză specifică teoriilor ce privesc mobilitatea teritorială a persoanelor, teorie ce susține că o persoane, odată ce a migrat odată într-un teritoriu, este foarte posibil ca ea să mai revină în acesl spațiu. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse și realizată în primăvara anului 2006.

Un număr de 147 de persoane au declarat că au fost în străinătate pentru un timp, deci, extrapolând la întreaga populație a României, aproximativ 7,3% din totalul populației a migrat în străinătate pentru un timp. Această întrebare nu îi vizează și pe cei ce s-au stabilit în străinătate, ei nefăcând obiectul studiului nostru deoarece în cazul lor mobilitatea teritorială este definitivă.

Un procent de 91,6% din totalul populației României, deci un număr de 1836 din rândul respondenților noștrii ne-au declarat că nu u fost, după 1989 în străinătate pentru un timp.

Un număr de 21 de persoane, deci un procent de 1,0% din eșantionul nostru, au ezitat a răspunde la această întrebare.

Acest lucru relevă o oarecare reticență a românilor față de ideea plecării din țară? Încă mai păstrăm sechelele comunismului care ne-au inoculat ideea de curte în care trebuie să ne ducem traiul?

Q11. În următoarele 12 luni, aveți de gând să mergeți într-o țară străină?

Da….

Nu

Prin această întrebare nu am dorit numai să identificăm un trend de intender cu privire la plecarea românilor în străinătate în următoarele 12 luni, am dorit să identificam și potențialele scopuri pentru acre aceștia ar dori să plece. Interesant de reținut este faptul că nemulțumirea față de veniturile pe care le au românii duce la decizia de a pleca în străinătate, pentru a munci, câștigurile din România fiind mult prea mici.

cei mai mulți români nici nu doresc să se gândească la posibilitatea de a emigra în următoarele luni și acest fapt este reiterat de numărul foarte mare al celor ce au declarat că în următoarele 12 luni nu doresc să plece în străinătate, aceștia reprezentând un procent de aproximativ 74,0% din eșantionul chestionat, deci, generalizând la nivelul întregii populații din România, din românii cu vârsta împlinită de peste 18 ani.

Un procent de 9,0% din totalul respondenților, deci un număr de 181 de persoane, au declarat că intenționează a pleca peste hotare, scopul migrației lor fiind acela de a lucra. Un număr de 91 de persoane, deci un procent statistic de 4,5% din populația României, au declarat că doresc să plece în străinătate temporal, scopul călătoriei lor fiind vizitarea rudelor.

Cel mai mare număr al românilor ce doresc a pleca în străinătate, anume 173 de persoane, deci un scor statistic de 8,6%, au declarat că doresc să migreze în străinătate strict în scop turistic. Un număr de 21 de persoane, deci un scor statistic de 1%, au declarat alte scopuri pentru care doresc să migreze în afara țării, dar au precizat că și ei intenționează a emigra pentru o perioadă.

Răspunsurile a 2,7%, deci o frecvență de 55 de persoane, nu se cristalizează într-un curent de opinie aceștia neprecizând concret intenția lor de viitor în ceea ce privește posibilitatea de a pleca în străinătate.

Verificarea ipotezelor emise

Cu cât gradul de mulțumire față de nivelul de trai al individului este mai scăzut, cu atât crește posibilitatea ca acest să plece în străinătate pentru a lucra.

Prin această ipoteză ne-am propus a identifica o posibilă corelație între decizia individului, actorului social de a emigra, scopul deciziei sale fiind acela de a se integra în tara de destinație în câmpul muncii. Pentru verificarea acestei ipoteze am optat pentru realizarea unui crosstabs între o întrebare ce vizează gradul de mulțumire al persoanelor chestionate și o întrebare ce vizează decizia de plecare a indivizilor, din România, cu scopul de a lucra în tara de destinație, realizând în acest sens, o filtrare; astfel, din rândul persoanelor care au precizat că pleacă în străinătate am ales numai acele persoane care au spus că emigrează în scop lucrativ.

După cum relevă și tabelul de mai sus, 42 de persoane dintr-un total de 181 de respondenți care au precizat că doresc să emigreze având ca scop reintegrarea în câmpul muncii, deci procentual vorbim de 23,2% din populația României din cei 181 de respondenți, susținând că nu sunt deloc mulțumiți în ceea ce privește felul în care trăiesc. Un număr de 91 de persoane dintr-un total de 181 de persoane, deci un procent de 50,3% care estimează că vor emigra peste granițe cu scop lucrativ, susțin că nu sunt mulțumite de felul în care trăiesc, acesta fiind grupul majoritar de persoane din rândul celor ce au precizat că intenționează ca, în următoarele 12 luni să emigreze. 46 de persoane, deci un procent de 25,4% din rândul celor care au precizat că intenționează să emigreze pentru a munci în străinătate, au precizat că sunt destul de mulțumiți pentru felul în care trăiesc. Cel mai mic număr de persoane, anume 2 indivizi, din totalul celor 181 de respondenți care au precizat că intenționează să plece în străinătate, au declarat că sunt foarte mulțumiți de felul în care trăiesc. Probabil că logic ce stă la baza deciziei acestor persoane de a emigra este dată de păstrarea unui standard ridicat al calității vieții persoanele și de familie.

Următorul demers în ceea ce privește demersul nostru de a identifica dacă ipoteze de față este validă, invalidă sau nulă, am optat pentru a realiza și o corelație bivariată a celor două variabile, decizia de a pleca în străinătate ca variabilă dependentă și gradul de mulțumire față de felul în care trăiesc respondenții, în contextul unei variabile independente, adică variabilă ce o influențează pe cea anterioară.

Pentru realizarea corelației de care vorbim, am optat pentru coeficientul de corelație Spearman. Pragul de semnificație al corelației este 1, ceea ce presupune că situația statistică descrisă de noi este valabilă experimental, pentru un lor de persoane 100-1=99 indivizi, deci ne încadrăm în limitele acceptate de specialiști.

Rezultatele acestei corelați arată că sensul corelației este pozitiv, deci cele două variabile sunt direct proporționale, iar în acest sens putem preciza că ipoteza noastră este validă. Pentru a vedea gradul în care acestă validitate se manifestă, v-a trebui să facem o discuție și asupra valorii pe care o ia coeficientul de corelație, r fiind de numai 0,199, ceea ce presupune că vorbim de o corelație slabă, la limita inferioară, cu puțin, anume un r=0,001.

Concluzionând putem spune că ipoteza noastră este validă, dar variabilele se interferează într-o măsură slabă, deci am dorit a identifica care este starea de spirit a persoanelor care intenționează a pleca în următoarele 12 luni.

Cu cât gradul de mulțumire față de nivelul venitului este mai scăzut, cu atât crește posibilitatea ca acest să plece în străinătate pentru a lucra.

Prin această ipoteză ne-am propus a identifica o posibilă corelație între decizia individului, a actorului social, de a emigra și gradul sau de mulțumire cu privire la veniturile pe care le are. Ca să verificarea această ipoteză am optat pentru realizarea unui crosstabs între o întrebare ce vizează gradul de mulțumire al persoanelor chestionate cu privire la venitul obținut și o întrebare ce vizează decizia de plecare a indivizilor, din România, cu diferite scopuri dintre care enunțăm călătorii, scopul lucrativ, în vizite la rude, alte scopuri turistice, sau,în general, alte scopuri.

Așa cum se relevă în tabelul de mai sus, obținut prin corssbularea întrebării privind gradul de mulțumire al populației față de venitul înregistrat și intenția de a pleca într-o țară străină, se observă că cele mai multe persoane, nu intenționează ca în următorul an să plece în străinătate.

82,3% din rândul persoanelor care au declarat ca nu sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au declarat că nu doresc să plece în următoarele 12 luni în străinătate, 9,3% dintre persoanele care au declarat că nu sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au declarat că pleacă în străinătate pentru a găsi un loc de muncă. 3,3% dintre persoanele care au declarat că nu sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au declarat că în următoarele 12 luni plecă în străinătate, plecarea lor având ca principal scop turismul, adică vizitarea rudelor. Un procent de 2,6% dintre respondenți, care au declarat că nu sunt mulțumiți de banii pe care îi câștigă au declarat că intenționează a pleca în străinătate, scopul declarat fiind cel turistic. 0,8% dintre persoanele care s-au declarat nemulțumite de banii pe care îi câștigă au declarat alte scopuri privind intenția lor de a pleca în străinătate în următoarele 12 luni.

74,6% din totalul persoanelor care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că nu intenționează a pleca în străinătate. 9,0% dintre persoanele că care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a pleca în străinătate în următoarele 12 luni, principalul scop al demersului lor fiind găsirea unui loc de muncă. Un procent de 4,4% din persoanele care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă aparține celor care au declarat că intenționează să călătorească în următoarele 12 luni în străinătate pentru ași vizita rudele. 7,9% din persoanele care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate, scopul fiind unui turistic. 0,9% dintre persoanele care din persoanele care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate, precizând că scopul demersului lor nu este unul dintre cele precizate anterior.

60,3% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că nu intenționează a face o călătorie în străinătate, în următoarele 12 luni. 8,5% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, miza fiind aceea a găsirii unui loc de muncă. 5,8% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul vizitei lor în străinătate fiind acela de a-și vizita rudele. 19,5% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul fiind unul turistic. 2,0% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, au precizat că au alte mize privind călătoria în străinătate, motivele acestui demers nefiind expuse în setul motivațional expus mai sus.

36,2% din persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că nu intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni. 10,6% din persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul principal fiind acela e a găsi noi oportunități de muncă, deci îmbunătățirea nivelului de venituri. 17,0% din persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul călătoriei lor fiind vizitarea rudelor. 34% din persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul fiind unul exclusiv turistic. Remarcăm că nici una dintre persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, nu au declarat alte scopuri decât cele enunțate anterior.

O principală concluzie ce se reliefează aici este că persoanele care sunt nemulțumite de veniturile pe care le au (701 respondenți) și persoanele care nu prea sunt mulțumite de veniturile pe care le au (520 respondenți) au declarat că nu doresc să emigreze în următoarele 12 luni, în timp ce persoanele care sunt destul de mulțumite de veniturile pe care le au (78 respondenți) și persoanele care sunt foarte mulțumite de veniturile pe care le au, 17 respondenți, au declarat că scopul pentru care doresc să emigreze este unul strict turistic.

Următorul demers în ceea ce privește demersul nostru de a identifica dacă ipoteze de față este validă, invalidă sau nulă, am optat pentru a realiza și o corelație bivariată a celor două variabile, decizia de a pleca în străinătate ca variabilă dependentă și gradul de mulțumire față de veniturile pe care le obțin, în contextul unei variabile independente, adică variabilă ce o influențează pe cea anterioară.

Pentru realizarea corelației de care vorbim, am optat pentru coeficientul de corelație Spearman. Pragul de semnificație al corelației este 1, ceea ce presupune că situația statistică descrisă de noi este valabilă experimental, pentru un lor de persoane 100-1=99 indivizi, deci ne încadrăm în limitele acceptate de specialiști.

Rezultatele acestei corelați arată că sensul corelației este negativ, deci cele două variabile sunt invers proporționale, iar în acest sens putem preciza că ipoteza noastră este invalidă. Pentru a vedea gradul în care această „invaliditate” se manifestă, v-a trebui să facem o discuție și asupra valorii pe care o ia coeficientul de corelație, r fiind de numai 0,177, ceea ce presupune că vorbim de o corelație slabă, la limita inferioară, spre foarte slabă, cu puțin, anume un r=0,001. lângă pragul de o numi o corelație slabă (intre r=0,2 și r=0,4)

Concluzionând putem spune că ipoteza noastră nu este validă, dar variabilele se interferează într-o măsură slabă.

Dacă cineva a emigrat, atunci este o probabilitatea mai mare de a emigra a doua oară.

Această ipoteză arată cum se pliază teoria pe realitatea socială, în sensul că prin acest demers avem acces la identificarea modului în care o trăsătură a Rețelei Sociale se reconfigurează în realitatea socială.

Pentru a verifica această ipoteză am optat pentru realizarea unui crosstabs între o întrebare ce vizează gradul de mulțumire al persoanelor chestionate cu privire la venitul obținut și o întrebare ce vizează decizia de plecare a indivizilor, din România, cu diferite scopuri dintre care enunțăm călătorii, scopul lucrativ, în vizite la rude, alte scopuri turistice, sau,în general, alte scopuri.

Datorită câtorva aspecte de tehnoredactare, am procedat la o citire a tabelului de mai sus pe coloane. După cum se relevă în analiza noastră statistică, 42,9% dintre persoanele care au declarat că au emigrat după 1989 au preciza că nu intenționează a emigra în următoarele 12 luni. Un procent de 29,9% dintre subiecți chestionați și care au declarat că au emigrat după 1989 în străinătate, au precizat că intenționează să emigreze și în următoarele 12 luni, scopul pentru care doresc să realizeze acest lucru fiind acela de a lucra. 4,8% dintre persoanele care au precizat că au emigrat după 1989 în străinătate au estimează că în următoarele 12 luni vor emigra în străinătate, scopul vizitei lor fiind acele de ași revedea rudele stabilite acolo. Un procent de 14,3% dintre persoanele care au declarat că au emigrat după 1989 în străinătate au estimează că vor pleca și în următoarele 12 luni, scopul vizitei lor fiind unul strict turistic. 2,7% dintre persoanele care au declarat că au emigrat în străinătate după 1989 au precizat că doresc să emigreze în străinătate și în următoarele 12 luni, scopul călătoriei lor fiind încadrat în categoria diverse. 5,4% dintre persoanele care au declarat că au mai fost în străinătate înainte de 1989 ne-au precizat că nu sau gândit la acestă chetiune, neoferind un răspuns pertinent în acest sens.

Un procent de 76,6% (un procent mai mult decât considerabil) dintre persoanele care au precizat că nu au emigrat în străinătate înainte de 1989 au precizat că nici acum sau în viitoarele 12 luni nu intenționează a emigra. Considerăm că acest fapt ne face să credem că ipoteza noastră este validă, cele două relațiile dintre variabile fiind invers proporționale, în sensul că dacă o persoană a fost în străinătate acesta este tentată a mai emigra și invers, dacă ea nu a mai fost în străinătate, acesta este tentată a nu emigra în următoarele 12 luni, conform declarațiilor făcute în timpul culegerii datelor de pe teren, prin intermediul chestionarului sociologic.

Un procent de 7,4% dintre persoanele care au declarat că nu au mai fost în străinătate ne-au precizat că intenționează să emigreze, scopul demersului lor fiind acela de a-și găsi un loc de muncă în vederea obținerii unor venituri mai substanțiale. 4,4% dintre persoanele care au declarat că nu au mai fost în străinătate ne-au precizat că intenționează să emigreze, scopul demersului lor fiind acela de a-și vizita rudele emigrate deja în străinătate. 8,3% dintre persoanele care au declarat că nu au mai fost în străinătate ne-au precizat că intenționează să emigreze, scopul demersului lor fiind turistic. 0,9% dintre persoanele care au declarat că nu au mai fost în străinătate ne-au precizat că intenționează să emigreze, scopurile demersurilor lor fiind încadrat în categoria diverse.

Raportul de cercetare:

Demersul făcut de noi în această lucrare intră sub auspiciile domeniului sociologiei, anume a unei ramuri a acestui univers științific, ramură ce vizează sociologia populați și demografia. Prin lucrarea de față încercăm să realizăm o abordare nu foarte des folosită a câmpului fenomenelor și proceselor sociale, perspectiva pentru care am optat dorește să îmbine latura formal-tehnică a demografie, cu referire la fenomenul demografic analizat de noi cu o perspectivă globală a sociologiei, cu precădere laturi vizând domeniul politicului, economicului și domeniului educațional-instructiv. Fără a intra în amănunte și, bineînțeles, fără ași propune în mod explicit acest fapt, lucrarea de față va găsi o serie de explicații a fenomenelor înregistrate de statistici și analizate în acest context în digresiunile oferite de sociologia generală, ca o abordare holistică, generalistă, dar și digresiuni în spațiul motivațional conferit de ramuri ale sociologiei precum sentimentul de apartenență la o comunitate, calitatea vieții din mediul social de origine, cultură…

Baza de date pe care am folosit-o în cadrul studiului nostru a fost preluată de pe pagina web a Fundației pentru o Societate Deschisă, Fundația SOROS, anume http//www.fsd.ro. acestă bază de date a fost alcătuită prin alegerea întrebărilor puse unui număr de 2004 subiecți în cadru unui barometru de opinie publică. „Barometrul de Opinie Publică (BOP) este un program de cercetare și analiza a opiniei publice din România, a cărui misiune este de a contribui la consolidarea legăturilor dintre structurile puterii și societate în ansamblul sau, clarificând temele cheie care trebuie să se regăsească pe agenda ONG-urilor și instituțiilor publice, punând la dispoziția celor interesați datele necesare pentru elaborarea profesionistă a politicilor publice și oferind analize riguroase ale rezultatelor, in beneficiul publicului.

Cercetarea are următoarele repere metodologice:

Volumul eșantionului: 2004 persoane de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: eșantion stratificat, probabilist, tristadial

Criterii de stratificare: 18 arii culturale grupate pe provincii istorice, mediu rezidențial (urban – rural), mărimea localităților urbane (4 tipuri), gradul de dezvoltare al localităților rurale (3 categorii).

Eșantionare: selecție probabilistă a localităților, a punctelor de eșantionare (secții de votare) și a persoanelor.

Pentru selecția persoanelor au fost utilizate în principal ultimele liste electorale.(FSD, 2006:4)

Obiectivele propuse pentru studiul de față au în vedere aspectele legate de mobilitatea socială din România, atât pe plan ocupațional, cât și educativ și turistic.Identificarea sensului și măsurarea gradului de manifestare a mobilității teritoriale, în ceea ce privește fondul ocupaționale în sensul identificării unei mobilități a forței de muncă pe plan internațional, a românilor care pleacă la muncă în străinătate. Identificarea principalelor țări de destinație a mobilității teritoriale a cohortelor de emigranți din România și scopul în care aceștia au emigrat (integrarea în câmpul muncii, scop turistic, educațional, etc). Identificarea sensului și măsurarea gradului de manifestare a mobilității sociale, în ceea ce privește domeniul turistic în sensul identificării fenomenologiei mobilități sociale a cohortelor de turiști pe plan internațional, a triștilor românilor care pleacă în excursie sau să-și petreacă concediul în străinătate. Identificarea principalelor tipuri de mobilitate socială ce au loc în spațiul european, cu privire la cetățenii români, în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Astfel, dorim a identifica dacă mobilitatea socială a cetățenilor români pe plan european se manifestă ca o mobilitate definitivă (cetățenii români căutând a obține cetățenia unui stat european și fixându-și acolo domiciliul stabil) dacă este sezonieră, ciclică, cum ar fi cazul căpșunarilor din Spania, sau accidentală. Aceste obiective au fost îndeplinite fie prin procesul de documentare, fie prin interpretarea statistică a datelor.

În ceea ce privește mulțumirea față de nivelul de trai un număr de 460 de persoane, anume 23,0% din totalul populației care a participat la studiul nostru, au precizat că nu sunt deloc mulțumiți în ceea ce felul în care trăiesc, un număr de 943 de persoane, corespunzător unui procent de 47,1% din cei ce au participat la acest studiu, au precizat că nu prea sunt mulțumite de felul în care trăiesc. Un număr de 556 de persoane, adică, procentual vorbim de un scor de 27,7% din totalul populației intervievate, au precizat că sunt destul de mulțumiți în ceea ce privește felul în care trăiesc. Un număr de 40 de indivizi, actori sociali prin excelență, au precizat că sunt foarte mulțumiți de felul în care trăiesc, deci un scor statistic procentual de 2,0% din totalul populație studiate este foarte mulțumită de nivelul calitativ al vieții pe care îl duce. Cei mai mulți respondenți, anume 943 de persoane, dintr-un total de 2004 persoane au precizat că nu prea sunt mulțumite de felul în care trăiesc, ceea ce relevă un tren de nemulțumire generală cu privire la calitatea vieții în România

În ceea ce privește gradul de mulțumire față de banii pe care îi câștigă un număr de 852 de persoane dintr-un eșantion de 2004 persoane, deci un scor statistic de 45,5% din totalul respondenților, au precizat că nu sunt deloc mulțumiți în ceea ce privește banii pe care românii îi câștigă. Un număr de 697 de persoane au precizat că nu prea sunt mulțumite de veniturile financiare, deci vorbim de un procent de 34,8% din totalul populației sondate. Un număr de 400 de respondenți au precizat că sunt destul de mulțumiți de banii care îi câștigă, ceea ce relevă un procent statistic de 20,0% din totalul populației sondate. Numai un număr de 47 de persoane, deci un insignifiant scor de 2,3% din totalul răspunsurilor înregistrate, au precizat că sunt foarte mulțumiți în ceea ce privește banii pe care îi câștigă. Românii nu sunt deloc mulțumiți de banii care îi primesc, iar acest fapt denotă lipsa satisfacțiilor financiare ale românilor, deci cel mai mare grup de răspunsuri înregistrate surprind aspecte de clară nemulțumire, 852 de persoane, privind banii câștigați.

În ceea ce privesc planurile de viitor, studiul nostru a luat în considerare doua variabile: optimismul față de dinamica calității vieții (Credeți că veți trăi mai bine peste un an?) și planurile privind intenția de a emigra peste un an. prin prima întrebare am urmărit să identificăm așteptările românilor în ceea ce privește dinamica vieții în viitorul an, deci prin acest demers având acces la cadrele de referință ale percepției românilor în ceea ce privește calitatea vieții în România. Cel mai mare număr de răspunsuri, 578 de persoane, deci un scor procentual de 28,8% din totalul răspunsurilor înregistrate în cadrul acestui studiu, arată o stagnare a dinamicii calității vieții, în sensul că românii cred că și peste un an vor trăi la fel de bine sau de rău peste un an ca și acum. Echilibrul se păstrează, în sensul că numărul celor care consideră că peste un an vor trăi mai bine în anul viitor este perfect egal cu ce care consideră că vor trăi mai prost,adică un număr de 504 persoane de o parte a baricadei cât și de cealaltă, fiecare dintre acestea reprezentând câte 25,1% din totalul răspunsurilor înregistrate. Notele de pesimist se relevă cu claritate abia la extremele opțiunilor de răspuns în sensul că cei care consideră că la anul o vor duce mai prost decât în anul acesta este de 66 de persoane, deci un procent statistic de 3,3%, iar cei care speră că o vor duce mult mai bine este de numai 22 de persoane, deci un scor statistic de 1,1% Practic, deși pare paradoxal, la un eșantion de 2004 persoane, ceea ce conferă încărcătura acestei întrebări sunt răspunsurile celor 11 persoane care susțin că la anul o vor duce mult mai rău, deci răspunsul la această întrebare s-a aflat,paradoxal, la numai 11 subiecți. Prin cea de-a doua întrebare, cea care face referire la perspectivele de emigrare în următoarele 12 luni, nu numai că am dorit să identificăm un trend de intender cu privire la plecarea românilor în străinătate în următoarele 12 luni, ci și potențialele scopuri pentru acre aceștia ar dori să plece. Interesant de reținut este faptul că nemulțumirea față de veniturile pe care le au românii duce la decizia de a pleca în străinătate, pentru a munci, câștigurile din România fiind mult prea mici. Cei mai mulți români nici nu doresc să se gândească la posibilitatea de a emigra în următoarele luni și acest fapt este reiterat de numărul foarte mare al celor ce au declarat că în următoarele 12 luni nu doresc să plece în străinătate, aceștia reprezentând un procent de aproximativ 74,0% din eșantionul chestionat, deci, generalizând la nivelul întregii populații din România, din românii cu vârsta împlinită de peste 18 ani. Un procent de 9,0% din totalul respondenților, deci un număr de 181 de persoane, au declarat că intenționează a pleca peste hotare, scopul migrației lor fiind acela de a lucra. Un număr de 91 de persoane, deci un procent statistic de 4,5% din populația României, au declarat că doresc să plece în străinătate temporal, scopul călătoriei lor fiind vizitarea rudelor. Cel mai mare număr al românilor ce doresc a pleca în străinătate, anume 173 de persoane, deci un scor statistic de 8,6%, au declarat că doresc să migreze în străinătate strict în scop turistic. Un număr de 21 de persoane, deci un scor statistic de 1%, au declarat alte scopuri pentru care doresc să migreze în afara țării, dar au precizat că și ei intenționează a emigra pentru o perioadă. Răspunsurile a 2,7%, deci o frecvență de 55 de persoane, nu se cristalizează într-un curent de opinie aceștia neprecizând concret intenția lor de viitor în ceea ce privește posibilitatea de a pleca în străinătate.

Prin următorul set de întrebări am dorit să identificăm măsură în care românii privesc problemele vieții cotidiene, urmărind, totodată a identifica și modul în care românii își ierarhizează propriile lor probleme. Reiterăm că baza de date pe care se axează studiul nostru ne-a fost pusă la dispoziție de către Fundația pentru o Societate Deschisă SOROS, ea fiind o colecție de date strânse și realizată în primăvara anului 2006. Cel mai mare procent de, 46,3% din populația României, relativ la această întrebare, deci un număr de 927 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de venituri. Un procent de 4% din populația României, deci un număr de 80 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de locuință. Un procent de 17,3% din populația României, deci un număr de 347 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de sănătate. Un procent de 6,1% din populația României, deci un număr de 122 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de copii. Un procent de 2,9% din populația României, deci un număr de 158 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de înțelegerea în familie. Un procent de 2,2% din populația României, deci un număr de 44 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de singurătate. Un procent de 1,2% din populația României, deci un număr de 25 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de plecarea temporală a unui membru al familiei în străinătate. Un procent de 6,6% din populația României, deci un număr de 133 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de locul de muncă. Un procent de 0,4% din populația României, deci un număr de 8 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de alimentație. Se relevă în acest context că un procent de 46,3% din populația României, deci un număr de 927 de persoane din cei 2004 respondenți, au precizat că cea mai importantă problemă din viața lor personală este legată de înțelegerea în venituri, acesta constituind cea mai importantă problemă în opinia respondenților noștrii și, extrapolând, în opinia românilor.

Defalcat pe chestiunile discutate, în ceea ce privește problema loczrulor de muncă, un număr de 76 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă în foarte mică măsură, deci acest răspuns este aferent unui procent statistic de 3,8% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 250 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă în mică măsură, deci acest răspuns este aferent unui procent statistic de 12,5% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 695 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă în mare măsură, acest răspuns fiind aferent unui procent statistic de 34,7% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 884 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă în foarte mare măsură, deci acest răspuns este aferent unui procent statistic de 44,1% din totalul răspunsurilor înregistrate. Reținem că cel mai mare număr de persoane, 884 de respondenți, deci un procent statistic de 44,1% din răspunsurile înregistrate de noi consideră că problemele actuale ale României sunt legate de locurile de muncă.

În ceea ce privește modul în care românii percep problematică integrării României în Uniunea Europeană scorurile statistice înregistrate în urma prelucrării bazei de date obținute de noi, cu referire la această problematică, relevă că cele mai multe persoane consideră că problemele României în ceea ce privește integrarea în României în Uniunea Europeană sunt importante în mare măsură, deci un număr de 688 persoane, anume un scor procentual de 34,3% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 123 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea României în Uniunea Europeană în foarte mică măsură, acest răspuns fiind aferent unui procent statistic de 6,6% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 369 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea României în Uniunea Europeană în mică măsură, acest răspuns fiind aferent unui procent statistic de 18,4% din totalul răspunsurilor înregistrate. Un număr de 494 de persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea României în Uniunea Europeană în foarte mare măsură, acest răspuns fiind aferent unui procent statistic de 24,7% din totalul răspunsurilor înregistrate. În concluzie, cele mai multe persoane consideră că problemele actuale ale României sunt legate de integrarea României în Uniunea Europeană nu sunt stringente.

Cu privire la modul în care românii percep problematică veniturilor personale datele statistice relevă că 83 de persoane, deci un procent de 4,1% din totalul persoanelor care au participat la acest studiu consideră că problemele lor actuale sunt în foarte mică măsură legate de venituri, 246 de persoane, deci un procent de 12,3% din totalul persoanelor care au participat la acest studiu consideră că problemele lor actuale sunt în mică măsură legate de venituri. Un număr de 585 de persoane, deci un procent de 29,2% din totalul persoanelor care au participat la acest studiu consideră că problemele lor actuale sunt în mare măsură legate de venituri, în timp ce un procent de 53,4%, deci 1070 persoane sunt de părere că problemele lor actuale sunt în foarte mare măsură legate de venituri. Cel mai mare număr de persoane, mai mult de jumătate dintre respondenți, 1070 de persoane, deci un procent de 53,4% din totalul persoanelor care au participat la acest studiu consideră că problemele lor actuale sunt în foarte mare măsură legate de venituri.

Dacă vorbim despre modul în care românii percep problematică locurilor de muncă ajungem la concluzia că un procent de 17,8% din totalul respondenților, deci un număr de 357 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în foarte mică măsură legate locurile de muncă. Un procent de 15,4% din totalul respondenților, deci un număr de 309 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în mică măsură legate locurile de muncă.Un procent de 16,0% din totalul respondenților, deci un număr de 320 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în mare măsură legate locurile de muncă. Un procent de 20,4% din totalul respondenților, deci un număr de 404 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în foarte mare măsură legate locurile de muncă. Cel mai mare procent, de 20,4% din totalul respondenților, deci un număr de 408 persoane, au precizat că problemele lor actuale sunt în foarte mare măsură legate locurile de muncă. Pentru această interpretare statistic trebuie să ținem cont și de numărul celor 248 persoane, deci un procent de 27,3% din totalul celor care ne-au răspuns, persoane care consideră că nu este cazul să discute relativ la problemele lor actuale legate locurile de muncă.

Din punctul de vedere al problemelor personale, modul în care românii percep problematică locurilor de muncă se relevă în următoarea situație statistică. Un număr de 638 de persoane, deci un procent statistic de 31,8%, consideră că această este o problemă importantă în foarte mică măsură, un număr de 194 de persoane, deci un procent statistic de 9,7%, consideră că această este o problemă importantă în mică măsură. Un număr de 126 de persoane, deci un procent statistic de 6,3%, consideră că această este o problemă constituie importantă în mare măsură, iar un procent de 4,4% din totalul respondenților care au participat la acest studiu, studiul nostru fiind reprezentativ le nivelul întregii populați al României, putem extrapola rezultatele studiului nostru la toată populați, deci un număr de 88 din numărul total de respondenți, consideră că această este o problemă importantă în foarte mare măsură. Este foarte important ca în cadrul analizai statistice a acestei întrebări, să ținem cont de cei care au precizat că nu este cazul să discute în ceea ce privește problema plecării unui membri în străinătate, acest lucru fiind cauzat de faptul că, pur și simplu, nici un membru nu este plecat în străinătate.

În ceea ce privește încrederea românilor în instituțiile europene, nn număr de 261 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 13,0% din populația României, ne-au declarat că au foarte puțină încredere în instituțiile Uniunii Europene. Un număr de 518 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 25,8% din populația României, ne-au declarat că au puțină încredere în instituțiile Uniunii Europene. Un număr de 730 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 36,4% din populația României, ne-au declarat că au multă încredere în instituțiile Uniunii Europene. Un număr de 124 de persoane, dintr-un total de 2004 respondenți, deci un scor statistic procentual de 6,2% din populația României, ne-au declarat că au foarte multă încredere în instituțiile Uniunii Europene. În acest punct al dialogului nostru, în acest punct, reliefăm că un aspect ce se relevă este acela că încrederea românilor în instituțiile europene este mare, ceea ce vine în contrast cu încrederea acordată instituțiilor românești, catalogate de opinie public drept corupte, excesiv de birocratice și ineficiente.

Următorul demers vizează verificarea ipotezelor emise de noi. Ipotezele studiului nostru vizează realizarea unor corelații privind experiența trecută în ce privește mobilitatea teritorială cu intenția de a mai migra în țările membre ale Uniunii Europene și setul de motivații ce generează raționalitatea perspectivelor migraționale.

Prin prima ipoteză, cât gradul de mulțumire față de nivelul de trai al individului este mai scăzut, cu atât crește posibilitatea ca acest să plece în străinătate pentru a lucra, ne-am propus a identifica o posibilă corelație între decizia individului, actorului social de a emigra, scopul deciziei sale fiind acela de a se integra în tara de destinație în câmpul muncii. Pentru verificarea acestei ipoteze am optat pentru realizarea unui crosstabs între o întrebare ce vizează gradul de mulțumire al persoanelor chestionate și o întrebare ce vizează decizia de plecare a indivizilor, din România, cu scopul de a lucra în tara de destinație, realizând în acest sens, o filtrare; astfel, din rândul persoanelor care au precizat că pleacă în străinătate am ales numai acele persoane care au spus că emigrează în scop lucrativ. După am observat în interpretarea statistică prezentată, 42 de persoane dintr-un total de 181 de respondenți care au precizat că doresc să emigreze având ca scop reintegrarea în câmpul muncii, deci procentual vorbim de 23,2% din populația României din cei 181 de respondenți, susținând că nu sunt deloc mulțumiți în ceea ce privește felul în care trăiesc. Un număr de 91 de persoane dintr-un total de 181 de persoane, deci un procent de 50,3% care estimează că vor emigra peste granițe cu scop lucrativ, susțin că nu sunt mulțumite de felul în care trăiesc, acesta fiind grupul majoritar de persoane din rândul celor ce au precizat că intenționează ca, în următoarele 12 luni să emigreze. 46 de persoane, deci un procent de 25,4% din rândul celor care au precizat că intenționează să emigreze pentru a munci în străinătate, au precizat că sunt destul de mulțumiți pentru felul în care trăiesc. Cel mai mic număr de persoane, anume 2 indivizi, din totalul celor 181 de respondenți care au precizat că intenționează să plece în străinătate, au declarat că sunt foarte mulțumiți de felul în care trăiesc. Probabil că logic ce stă la baza deciziei acestor persoane de a emigra este dată de păstrarea unui standard ridicat al calității vieții persoanele și de familie. Următorul demers în ceea ce privește demersul nostru de a identifica dacă ipoteze de față este validă, invalidă sau nulă, am optat pentru a realiza și o corelație bivariată a celor două variabile, decizia de a pleca în străinătate ca variabilă dependentă și gradul de mulțumire față de felul în care trăiesc respondenții, în contextul unei variabile independente, adică variabilă ce o influențează pe cea anterioară. Pentru realizarea corelației de care vorbim, am optat pentru coeficientul de corelație Spearman. Pragul de semnificație al corelației este 1, ceea ce presupune că situația statistică descrisă de noi este valabilă experimental, pentru un lor de persoane 100-1=99 indivizi, deci ne încadrăm în limitele acceptate de specialiști. Rezultatele acestei corelați arată că sensul corelației este pozitiv, deci cele două variabile sunt direct proporționale, iar în acest sens putem preciza că ipoteza noastră este validă. Pentru a vedea gradul în care această validitate se manifestă, v-a trebui să facem o discuție și asupra valorii pe care o ia coeficientul de corelație, r fiind de numai 0,199, ceea ce presupune că vorbim de o corelație slabă, la limita inferioară, cu puțin, anume un r=0,001. Concluzionând putem spune că ipoteza noastră este validă, dar variabilele se interferează într-o măsură slabă, deci am dorit a identifica care este starea de spirit a persoanelor care intenționează a pleca în următoarele 12 luni.

Prin ce-a de-a doua ipoteză, cu cât gradul de mulțumire față de nivelul venitului este mai scăzut, cu atât crește posibilitatea ca acest să plece în străinătate pentru a lucra, ne-am propus a identifica o posibilă corelație între decizia individului, a actorului social, de a emigra și gradul sau de mulțumire cu privire la veniturile pe care le are. Ca să verificarea această ipoteză am optat pentru realizarea unui crosstabs între o întrebare ce vizează gradul de mulțumire al persoanelor chestionate cu privire la venitul obținut și o întrebare ce vizează decizia de plecare a indivizilor, din România, cu diferite scopuri dintre care enunțăm călătorii, scopul lucrativ, în vizite la rude, alte scopuri turistice, sau,în general, alte scopuri. 82,3% din rândul persoanelor care au declarat ca nu sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au declarat că nu doresc să plece în următoarele 12 luni în străinătate, 9,3% dintre persoanele care au declarat că nu sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au declarat că pleacă în străinătate pentru a găsi un loc de muncă. 3,3% dintre persoanele care au declarat că nu sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au declarat că în următoarele 12 luni plecă în străinătate, plecarea lor având ca principal scop turismul, adică vizitarea rudelor. Un procent de 2,6% dintre respondenți, care au declarat că nu sunt mulțumiți de banii pe care îi câștigă au declarat că intenționează a pleca în străinătate, scopul declarat fiind cel turistic. 0,8% dintre persoanele care s-au declarat nemulțumite de banii pe care îi câștigă au declarat alte scopuri privind intenția lor de a pleca în străinătate în următoarele 12 luni. 74,6% din totalul persoanelor care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că nu intenționează a pleca în străinătate. 9,0% dintre persoanele că care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a pleca în străinătate în următoarele 12 luni, principalul scop al demersului lor fiind găsirea unui loc de muncă. Un procent de 4,4% din persoanele care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă aparține celor care au declarat că intenționează să călătorească în următoarele 12 luni în străinătate pentru ași vizita rudele. 7,9% din persoanele care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate, scopul fiind unui turistic. 0,9% dintre persoanele care din persoanele care au declarat că nu prea sunt mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate, precizând că scopul demersului lor nu este unul dintre cele precizate anterior. 60,3% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că nu intenționează a face o călătorie în străinătate, în următoarele 12 luni. 8,5% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, miza fiind aceea a găsirii unui loc de muncă. 5,8% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul vizitei lor în străinătate fiind acela de a-și vizita rudele. 19,5% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul fiind unul turistic. 2,0% din persoanele care au declarat că sunt destul de mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, au precizat că au alte mize privind călătoria în străinătate, motivele acestui demers nefiind expuse în setul motivațional expus mai sus. 36,2% din persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că nu intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni. 10,6% din persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul principal fiind acela e a găsi noi oportunități de muncă, deci îmbunătățirea nivelului de venituri. 17,0% din persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul călătoriei lor fiind vizitarea rudelor. 34% din persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, scopul fiind unul exclusiv turistic. Remarcăm că nici una dintre persoanele care au declarat că sunt foarte mulțumite de banii pe care îi câștigă au precizat că intenționează a face o călătorie în străinătate în următoarele 12 luni, nu au declarat alte scopuri decât cele enunțate anterior. O principală concluzie ce se reliefează aici este că persoanele care sunt nemulțumite de veniturile pe care le au (701 respondenți) și persoanele care nu prea sunt mulțumite de veniturile pe care le au (520 respondenți) au declarat că nu doresc să emigreze în următoarele 12 luni, în timp ce persoanele care sunt destul de mulțumite de veniturile pe care le au (78 respondenți) și persoanele care sunt foarte mulțumite de veniturile pe care le au, 17 respondenți, au declarat că scopul pentru care doresc să emigreze este unul strict turistic.

Prin cea de-a tria ipoteză, dacă cineva a emigrat, atunci este o probabilitatea mai mare de a emigra a doua oară, am dorit să identificăm modul în care se pliază teoria pe realitatea socială, în sensul că prin acest demers avem acces la identificarea modului în care o trăsătură a Rețelei Sociale se reconfigurează în realitatea socială. Astfel, pentru a verifica această ipoteză am optat pentru realizarea unui crosstabs între o întrebare ce vizează gradul de mulțumire al persoanelor chestionate cu privire la venitul obținut și o întrebare ce vizează decizia de plecare a indivizilor, din România, cu diferite scopuri dintre care enunțăm călătorii, scopul lucrativ, în vizite la rude, alte scopuri turistice, sau,în general, alte scopuri. După cum se relevă în analiza noastră statistică, 42,9% dintre persoanele care au declarat că au emigrat după 1989 au preciza că nu intenționează a emigra în următoarele 12 luni. Un procent de 29,9% dintre subiecți chestionați și care au declarat că au emigrat după 1989 în străinătate, au precizat că intenționează să emigreze și în următoarele 12 luni, scopul pentru care doresc să realizeze acest lucru fiind acela de a lucra. 4,8% dintre persoanele care au precizat că au emigrat după 1989 în străinătate au estimează că în următoarele 12 luni vor emigra în străinătate, scopul vizitei lor fiind acele de ași revedea rudele stabilite acolo. Un procent de 14,3% dintre persoanele care au declarat că au emigrat după 1989 în străinătate au estimează că vor pleca și în următoarele 12 luni, scopul vizitei lor fiind unul strict turistic. 2,7% dintre persoanele care au declarat că au emigrat în străinătate după 1989 au precizat că doresc să emigreze în străinătate și în următoarele 12 luni, scopul călătoriei lor fiind încadrat în categoria diverse. 5,4% dintre persoanele care au declarat că au mai fost în străinătate înainte de 1989 ne-au precizat că nu sau gândit la această chestiune, neoferind un răspuns pertinent în acest sens. Un procent de 76,6% (un procent mai mult decât considerabil) dintre persoanele care au precizat că nu au emigrat în străinătate înainte de 1989 au precizat că nici acum sau în viitoarele 12 luni nu intenționează a emigra. Considerăm că acest fapt ne face să credem că ipoteza noastră este validă, cele două relațiile dintre variabile fiind invers proporționale, în sensul că dacă o persoană a fost în străinătate acesta este tentată a mai emigra și invers, dacă ea nu a mai fost în străinătate, acesta este tentată a nu emigra în următoarele 12 luni, conform declarațiilor făcute în timpul culegerii datelor de pe teren, prin intermediul chestionarului sociologic. Un procent de 7,4% dintre persoanele care au declarat că nu au mai fost în străinătate ne-au precizat că intenționează să emigreze, scopul demersului lor fiind acela de a-și găsi un loc de muncă în vederea obținerii unor venituri mai substanțiale. 4,4% dintre persoanele care au declarat că nu au mai fost în străinătate ne-au precizat că intenționează să emigreze, scopul demersului lor fiind acela de a-și vizita rudele emigrate deja în străinătate. 8,3% dintre persoanele care au declarat că nu au mai fost în străinătate ne-au precizat că intenționează să emigreze, scopul demersului lor fiind turistic. 0,9% dintre persoanele care au declarat că nu au mai fost în străinătate ne-au precizat că intenționează să emigreze, scopurile demersurilor lor fiind încadrat în categoria diverse.

În concluzie, considerăm că prin acest demers am avut acces la elemente de morfologie socială și fenomenologie a viații cotidiene cu referire la problematica mobilității teritoriale. Se relevă un ușor conservatorism în ceea ce privește migrarea în străinătate în pofida unui nemulțumiri destul de vizibile privind calitatea vieții pe care românii o dus în România.

Anexele lucrării:

În această parte a lucrării noastre atașăm o serie de tabele, grafice și alte anexe care au o mare relevanță în ceea ce privește demersul nostru investigativ.

ANEXA 1: Elemente statistice primare privind datele factuale ale respondenților:

Numărul de membri ai familiei:

Starea civilă a respondenților:

Dimensiunea religioasă a eșantionului

Ocupația principala în tara de rezidență [România]:

Dimensiunea educațională a eșantionului:

Grupele de vârstă ale respondenților:

Bibliogrfia:

***, 1973- „Population and Demography. Application/ Case Study: Demography and Life-suport technology” în Teaching and Testind from The Study of Society. Intructior’s Resources Book, Sociology Departament of Michihan University.

Ana Bleahu:2005- „Migrația românească în Spania” în Sociologie românească, Volumul III, numărul 2, Vara 2005, Editura POLIROM, Iași.

Ioana Petre:2005- „Migrația și satul” în Sociologie Românească, Volumul III, Numărul IV, Iarna 2005, Editura POLIROM, Iași, paginile 128-140.

Roxana O. Ciobanu: 2004- „Migrația internațională și schimbarea comunitară ca strategie de viață” în Sociologie Românească, Volumul II, Numărul 2, Editura POLIROM, Iași, paginile 124-141.

Radu Cosmin: 2001- „De la Crângeni-Teleorman spre Spania: antreprenoriat, adventism și migrație circultorie.”, în Sociologie Românească, volumul I, numărul 4, Editura POLIROM, Iași, paginile 215-131.

Andreas Kempf:2006- „Experiences of migration in Romania families” în Sociologie Românească, Numărul 1, Volumul IV, iarna 2006, Editura POLIROM, Iași, paginile 56-76.

Mohamed Cherkoui: 1997/2003- „Mobilitatea” în Tratat de Sociologie, Raymond Boudon, Editura „Humanitas”, București, paginile 175-216.

Traian Rotariu:2003- Demografie și sociologia populației- fenomene demografice, Editura „POLIROM”, Iași.

Dumitru Sandu: 2000- „Migrația circulatorie ca strategie de viață”, în Sociologie Românească, numărul 2.

Monica TOBĂ: 2002- „Capitalurile părinților și educația copiilor” în Sociologie Românească, volumul III, numerele 2/4, Editura POLIRIM, Iași.

Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, 1998- „Mobilitatea socială” în Dicționar de sociologie, Editura BABEL, București.

Corneliu CĂRȚÂNĂ :2000- «Mobilitatea socială în România. Aspecte cantitative și calitative la nivel național și în profil teritorial» în Sociologie românească, nr.1/2000, paginile 105-124

Pitirim, SOROKIN: 2001 Social and Cultural Mobility in Social Stratification, Class, Race and Gender in Sociological Perspective, Editura “David Grusky”,Westview Press.